Una dintre poeziile sale poarte numele simpluDecor.

Titlul ne sugereaza un spatiu artificial, eventual foarte frumos si plin de viata si de culoare. Pe
masura ce se avanseaza in lectura, se dovedeste ca acest decor este un parc, in perioada de
iarna, cu o natura moarta, avand tente macabre, apocaliptice. Poezia debuteaza cu amintirea
copacilor, caracterizati ca albi sau negri. Inca de la inceput ideea de cromatica este estompata,
palind imaginatia cititorului, de la bun inceput se face referire la sentimentul de singuratate.
Categoriile psihice negative isi fac simtita prezenta gradat, la intervale de timp consante,
mpact intarit detehnica paralelismului sintactic ale celor trei versuri repetate aproape identic.
Se insita cu precadere asupra culorii inchise, si anume negrul, prin versul decor de doliu
funerar. Din acest moment, poezia capata o nuanta monotona, trista, non-dinamica, accentul
cazand doar pe descrierea imprejurarilor.
Ea se compune dintr-un ansamblu de simblouri ce se insiruie si se repeta relativ simetric.
(copaci, antiteza alb/negru).
Primul semn care sugereaza sunetul este reprezentat de regretul care plange, ca simbol al
universului sufletesc, peisajul macabru, trist si monoton este intarit de substantvul regretele
si de verbul plang.
Nu in mod intmplator este nominalizat parcul.
Prin descrierea pesajului din incipit, eul liric isi pregateste asculatorii pentru a descoperirea
durerii sfasietoare care se consuma in acel topos. Aici, parcul este un spatiu care ii macina din
punct de vedere psihic pe cei care stiu sa il asculte.
Strofa a doua a poeziei, are rol de recapitulare si intarire a sentimentelor decadente expuse in
prima strofa. Nu sunt adaugate decat penele colorate in nonculori ale unor corbi
Al doilea vers paralel se evidentiaza prin ceva cu totul special, si anume, motivul fantomelor.
Fantomele, spirite vagi, neclare, nelamurite si albe, se incadreaza perfect in pesajul mai sus
descris. Cu aceste noi aparitii, parcul devine un spatiu malefic, bantuit, in care spirite
blestemate, sunt condamnate sa se chinuie cautand.
In strofa finala, peisajul este din nou redescris, copacii avand de aceasta data frunze, de
aceleasi non culori.
Peste acest pesaj, cade ninosare rar, trist, ca niste lacrimi ce se scurg pe obraji, la unison cu
plansetul
regretelor.
In decursul intregii poezii, eul liric reuseste sa adauge gradual noi trasaturi si caracteristici
peisajului descris,
clarificand si in acelasi timp cufundand cititoul in mesajul transmis.

Poezia DECOR de G.B. se caracterizeaza in mod special prin descrierea unui spatiu
citandin, unui parc in
mjlocul iernii, in care sunt cultivate trasaturi, sentimente si trairi sub forma de simboluri, cu
care eul liric lucreaza cu dibacie. Avand toate aceste caracteristici, iar eul poetic legatura
directa cu natura descrisa, opera lirica DECOR este o poezie simbolista.
Poezia "Decor" este structurata in trei strofe si trei versuri libere care urmeaza dupa fiecare
strofa pentru a accentua ideea exprimata anterior..
in aceasta poezie Bacovia apeleaza la mijloace simboliste variate si anume: cuvantul-simbol,
culoarea, simetria versurilor si versul liber, toate acestea creand o ^muzicalitate sugestiva in
plan ideatic, semnificand stari sufletestiftSunt evidente, asadar, doua planuri distincte ale
existentei: unul exterior sugerat de parc, de copaci, de pasari, in general de acest decor funerar
si unul interior simbolizat de pustietatea sufleteasca a poetului, care-i provoaca deprimare,
disperare, dezolare, nevroza.
in prima strofa, decorul este compus din copaci, acestia fiind un cuvant-simbol care sugereaza
elemente componente ale vietii. Cromatica este reprezentata de culorile alb si negru, care la
Bacovia simbolizeaza inexistenta ca inertie a mortii si, respectiv, moartea. Poetul se simte
deprimat de agonia lumii, potentata de repetitia "copacii albi, copacii negri", solitudinea
poetului este simbolizata de "parcul solitar", ideea de moarte fiind sugerata de simbolurile
"doliu" si "funerar". Imaginea lumii, simbolizata de "parc", este dezolanta, atmosfera este de o
tristete sfasietoare, sugerata de "regretele" care plang, suferinta capatand efecte auditive, ideea
mortii si a inexistentei perpetue fiind accentuata de versul liber: "in parc regretele plang iar".
Decorul funerar al lumii exterioare simbolizeaza agonia sufleteasca a poetului introvertit,
caruia-i sunt inaccesibile idealurile, implinirile spirituale.

Strofa a doua apeleaza la simbolul pasarii, ca parte componenta a vietii. Amaraciunea, ca stare
a eului poetic, este aici sugerata de pasarea "cu pene albe, pene negre", care isi pierde
trasatura esentiala pentru existenta ei in univers, trilul, avand acum un "glas amar". Poetul este
incapabil sa-si construiasca vise, idealuri, existenta sa spirituala fiind un adevarat cosmar
bantuit de fantome: "in parc fantomele apar".

Ultima strofa se constituie intr-o concluzie ideatica a mortii universale, simbolizand moartea
spirituala a eului poetic, absenta oricaror elemente vitale fiind evidenta: "Si frunze albe,
frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / Si pene albe, pene negre, / Decor de doliu
funerar". Sporeste aici muzicalitatea versurilor, prin repetitia obsedanta a culorilor alb-negru
care amplifica starea de disperare pana la nevroza a poetului. Ultimul vers liber, "in parc
ninsoarea cade rar" poate sugera apasarea psihica provocata de moartea universala,
simbolizata de "ninsoare", aceasta nemaifiind un element component al vietii umane, ci o
dezlantuire a naturii insesi, care nu este brusca, ci lenta, monotona, fara sfarsit. Poetul nu are
solutii de supravietuire, va fi astupat de "ninsoarea" care "cade rar" si implacabil in sufletul
sau