Obiectivele i principiile fundamentale ale Uniunii Europene

Introducere
Uniunea Europeana este o organizaie a rilor europene dedicat creterii integrrii
economice i ntrirea cooperarii ntre state. Uniunea Europeana are sediul in Bruxelles, Belgia.
Uniunea European (UE) este o uniune economic i politic, care cuprinde 28 de ri
europene. Ea are o populaie de 508 milioane de oameni, 24 de limbi oficiale i de lucru i
aproximativ

150

de

limbi

regionale

minoritare.

Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea European a Crbunelui i O elului

(CECO) i din Comunitatea Economic European (CEE), format din ase state n 1951 Belgia, Frana, Germania, Italia, Luxemburg i rile de Jos. Aceste ri s-au unit pentru a pune
capt rzboaielor care au devastat continentul european i s-au neles s mpart controlul asupra
resurselor

naturale

necesare

rzboi

(crbunele

oelul).

Membrii fondatori ai CECO, au stabilit c acest proiect european se va dezvolta nu doar pentru a
avea resurse commune sau a preveni diverse conflicte n regiune. Aa c, Tratatul de la Roma din
1957, a creat Comunitatea Economic European (CEE), care a consolidate relaiile politice i
economice

ntre

cele

ase

state

fondatoare.

De atunci pn astzi acest tratat a trecut printr-o serie de modificri, iar aderarea altor state a
fcut ca aceast uniune s creasc i s se dezvolte n diverse domenii devenind Uniunea
European de astzi. Uniunea Europeana a fost nfinata oficial la 1 noiembrie 1993.
Competenele Uniunii Europene sunt conferite printr-o serie de tratate internaionale
pentru statele sale membre. Statele membre recunosc c, prin adoptarea i punerea n practica a
acestor principii fiecare stat i-a asigurat i aprat propria suveranitate, dar i o prosperitate
economic

ntr-un

mediu

linitit

UE a avut la baz o serie de principii pe care toate statele membre trebuie s le respecte:

sigur.

1.

Respectarea principiilor democratice , a drepturilor omului i a libertilor fundamentale

2.

Respectarea i egalitatea n faa legii

3.

Respectarea principiilor de suveranitate

4.

Principiile economiei de pia libere

5.

Principiilor bunei guvernri i de combatere a corupiei

6.

Principiile de protecie a mediului

7.

Principiile pcii i stabilitii la nivel regional i internaional

Statul de drept este piatra de temelie a Uniunii Europene. Conform legislaiei UE, legea
se afl deasupra politicii i a intereselor naionale, toate sunt supuse acesteia, inclusive i liderii
naionali i politicienii.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele membre si intre
popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept suport solidaritatea.
Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:

promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita in 1993,

iar moneda unica a fost lansata in 1999);

sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor

umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate comuna;

implicare in rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune in cadrul

organizatiilor internationale);

sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia nationala dar o

completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor europeni);

sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea pietei

interne si in particular de libera circulatie a persoanelor);

sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul legislatiei

adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele fondatoare);

Cinci institutii sunt implicate in conducerea Uniunii Europene:

Parlamentul European (ales de catre popoarele Statelor Membre),

Consiliul Uniunii Europene (reprezentand guvernele Statelor Membre),
Comisia Europeana (executivul si organismul cu drept de a initia

legislatie),

Curtea de Justitie a Comunitarilor Europene (care asigura compatibilitatea

cu dreptul comunitar),

Curtea de Conturi Europeana (responsabila de controlul folosirii

fondurilor comunitare)
Aceste institutii sunt sprijinite de alte organisme: Comitetul Economic si Social
European si Comitetul Regiunilor (organisme consultative care acorda sprijin ca pozitiile
diferitelor categorii sociale si regiuni ale Uniunii Europene sa fie luate in considerare),
Ombudsmanul European (care se ocupa de plangerile cetatenilor cu privire la administratia la
nivel european), Banca Europeana de Investitii (institutia financiara a UE) si Banca Centrala
Europeana (raspunzatoare de politica monetara in zona euro).
Uniunea a dezvoltat i un sistem juridic i politic unic n lume, reglementat prin
mecanisme complexe i prin procedurile interne de funcionare, care s-au extins de-a lungul
istoriei sale pentru a se conforma necesitilor momentului. Exist un sistem hibrid de
guvernan transnaional, care combin elemomente de cooperare multilateral cu accente
profund supranaionale, ambele reglementate printr-o integrare regional dinamic foarte
pronunat. Toate acestea duc la o compunitate foarte diferit din punct de vedere juridic i
politic, fiind considerat de unii ca fiind de facto o confederaie, dei n unele domenii Uniunea
depete cu mult definiia clasic a unei confederaii.

Potrivit Articolului 3 din Tratatul Uniunii Europene (versiunea consolidata dupa

adoptarea Tratatului de la Lisabona):
1.

Uniunea urmareste sa promoveze pacea, valorile sale si bunastarea

popoarelor sale.
2.
Uniunea ofera cetatenilor sai un spatiu de libertate, securitate si justitie,
fara frontiere interne, in interiorul caruia este asigurata libera circulatie a persoanelor, in
corelare cu masuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil,
imigrarea, precum si prevenirea criminalitatii si combaterea acestui fenomen.
3.
Uniunea instituie o piata interna. Aceasta actioneaza pentru dezvoltarea
durabila a Europei, intemeiata pe o crestere economica echilibrata si pe stabilitatea
preturilor, pe o economie sociala de piata cu grad ridicat de competitivitate, care tinde
spre ocuparea deplina a fortei de munca si spre progres social, precum si pe un nivel inalt
de protectie si de imbunatatire a calitatii mediului. Aceasta promoveaza progresul
stiintific si tehnic.
Uniunea combate excluziunea sociala si discriminarile si promoveaza justitia si
protectia sociale, egalitatea intre femei si barbati, solidaritatea intre generatii si protectia
drepturilor copilului.
Aceasta promoveaza coeziunea economica, sociala si teritoriala, precum si
solidaritatea intre statele membre.
Uniunea respecta bogatia diversitatii sale culturale si lingvistice si vegheaza la
protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural european.
4.
Uniunea instituie o uniune economica si monetara a carei moneda este
euro.
5.

In relatiile sale cu restul comunitatii internationale, Uniunea isi afirma si

promoveaza valorile si interesele si contribuie la protectia cetatenilor sai. Aceasta

contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabila a planetei, solidaritatea si respectul
reciproc intre popoare, comertul liber si echitabil, eliminarea saraciei si protectia
drepturilor omului si, in special, a drepturilor copilului, precum si la respectarea stricta si
dezvoltarea dreptului international, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizatiei
Natiunilor Unite.
6.
Uniunea isi urmareste obiectivele prin mijloace corespunzatoare, in
functie de competentele care ii sunt atribuite prin tratate.

Uniunea respecta egalitatea statelor membre in raport cu tratatele, precum si identitatea

lor nationala, inerenta structurilor lor fundamentale politice si constitutionale, inclusiv in ceea ce
priveste autonomia locala si regionala. Aceasta respecta functiile esentiale ale statului si, in
special, pe cele care au ca obiect asigurarea integritatii sale teritoriale, mentinerea ordinii publice
si apararea securitatii nationale. In special, securitatea nationala ramane responsabilitatea
exclusiva a fiecarui stat membru.
In temeiul principiului cooperarii loiale, Uniunea si statele membre se respecta si se
ajuta reciproc in indeplinirea misiunilor care decurg din tratate.
Statele membre adopta orice masura generala sau speciala pentru asigurarea indeplinirii
obligatiilor care decurg din tratate sau care rezulta din actele institutiilor Uniunii.
Statele membre faciliteaza indeplinirea de catre Uniune a misiunii sale si se abtin de la
orice masura care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii
Principiile fundamentale care guverneaz drepturile i ndatoririle funcionarului public
european sunt urmtoarele:
a) necesitatea realizrii unei independene absolute a funcionarului public fa de orice
guvern, autoritate, organizaie sau persoan exterioar instituiei sale;
b) necesitatea de a asigura independena fa de statele membre ai cror naionali sunt;
c) funcionarul trebuie s-i realizeze atribuiile i s-i regleze conduita exclusiv n
vederea realizrii intereselor Comunitilor;
d) privilegiile i imunitile sunt conferite funcionarilor exclusiv n interesul
Comunitilor;
e) funcionarii se gsesc n permanen la dispoziia instituiei (fr ca acest mod s
poat depi durata maxim de 42 de ore de serviciu/sptmn);

f) funcionarii sunt antrenai n pregtirea reglementrilor crora li se supun i n

punerea lor n practic.
Aceste principii se regsesc transpuse i la nivelul funciilor publice naionale,
urmrindu-se independena i profesionalizarea funcionarilor publici, a celor implicai aadar n
pregtirea, adoptarea i executarea deciziilor administrative.
Principiul administratiei prin lege
Un principiu care pledeaza in favoarea increderii si previzibilitatii este principiul
administratiei prin lege sau allegalitatii administratiei. Autoritatile publice ajung la anumite
decizii respectand regulile si principiile generale, aplicate impartial (principiul nediscriminarii)
oricarei persoane care le adreseaza o cerere. Administratia publica trebuie sa decida in functie de
legile in vigoare si de criteriile interpretative stabilite de curtile de justitie, fara a lua in
considerare vreun alt aspect. Litera legii se opune puterii arbitrare, relationarii sau oricarei alte
devieri. Acest principiu jurisprudential este preluat de Codul european al bunei conduite
administrative din 2001, care in art. 4, intitulat Legitimitatea prevede ca Functionarul public
comunitar actioneaza conform dreptului si aplica regulile si procedurile inscrise in legislatia
comunitara. El vegheaza in special ca deciziile care afecteaza drepturile si interesele persoanelor
sa aiba o baza juridica, iar continutul lor sa fie conform dreptului.
Principiul legalitatii are legatura cu principiul conform caruia o autoritate publica nu
este investita in mod normal cu o putere de decizie exclusiva, aceasta fiind in contradictie cu
legile in vigoare. Acest principiu este considerat a avea la baza doctrina franceza care vorbeste
despre prminence des actes rglementaires sur les actes individuels dune mme autorit
publique.
O alta notiune legata de legalitate este si aceea a competentei legale. Astfel, autoritatile
publice pot decide numai asupra unor probleme aflate in jurisdictia lor legala. Competenta
inseamna o colectie de atributii prestabilite legal in vederea bunei functionari a serviciului
public, in virtutea careia functionarul poate decide asupra unei probleme de interes public, lucru
care nu numai ca autorizeaza persoana in cauza sa ia o decizie, dar o si obliga sa-si asume

responsabilitatea pentru aceasta. O autoritate publica competenta nu poate renunta la aceasta

responsabilitate.
Increderea si previzibilitatea nu vin in contradictie cu puterea discretionara a
administratiei daca aceasta este exercitata in limitele conferite de lege. Practic puterea
discretionara a administratiei nu se confunda cu arbitrarul. Ea reprezinta pentru administratie
libertatea de apreciere, de actiune si de decizie. Stabilirea modului de actiune la un caz concret
nu e influentata doar de cauze de legalitate, ci si de considerente de oportunitate.

3.1.2. Principiul proportionalitatii.

Un alt principiu care pledeaza in favoarea increderii si previzibilitatii este principiul
proportionalitatii. Aceasta inseamna ca actiunea administrativa trebuie sa decurga in mod
proportional cu obiectivul urmarit si respectiv cu finalizarea pe cale legala, neprivand cetatenii
de nici un aspect care sa faciliteze atingerea scopului propus si corect din punct de vedere legal.
Proportionalitatea este in stransa legatura cu rezonabilul. De asemenea, mai inseamna ca este
ilegal sa aplici legea numai atunci cand prin aceasta apare un avantaj, neintentionat, omis de
lege. Acest lucru poate constitui ceea ce se numeste abuz de putere administrativa.
Proportionalitatea este in mod particular relevanta in cazurile de anchete administrative solicitate
(cazuri de expropriere), in care persoane individuale sunt private de drepturile de proprietar in
favoarea interesului public.
In general se apreciaza ca proportionalitatea administrativa poate fi analizata cel putin
ca rezultat al combinarii a trei elemente (decizia luata, finalitatea acesteia si situatia de fapt
careia i se aplica), dar in egala masura si ca o parte a unui ansamblu mai vast, dar omogen,
aproape ca o notiune cheie a dreptului administrativ si stiintei administratiei.
Codul bunei conduite administrative stipuleaza ca in momentul luarii deciziilor,
functionarul vegheaza ca masurile luate sa fie proportionale cu obiectivul urmarit. El va evita in
special restrangerea drepturilor cetatenilor sau impunerea de constrangeri cand aceste restrictii
sau constrangeri sunt disproportionale in raport cu obiectivul actiunii angajate. In momentul

luarii deciziilor, functionarul trebuie sa respecte justul echilibru intre interesele persoanelor
private si interesul public general.
3.1.3. Principiul corectitudinii procedurale
Un alt principiu care pledeaza in favoarea administratiei prin lege este acela
al corectitudinii procedurale. Aceasta presupune proceduri care sa aplice legea in mod clar si
impartial, sa acorde atentie valorilor sociale, cum ar fi respectul fata de oameni si protectia
demnitatii lor. O aplicatie concreta a corectitudinii procedurale o reprezinta principiul care
prevede ca nici o persoana nu poate fi privata de drepturile sale fundamentale fara sa fi fost
avizata in prealabil si audiata intr-o maniera corespunzatoare. Acest principiu pretinde ca
persoana impotriva careia Comisia a inceput o procedura administrativa, sa fie in masura, in
cursul acestei proceduri, sa-si faca cunoscut cu folos punctul sau de vedere despre realitatea si
pertinenta faptelor si circumstantelor invocate si despre documentele retinute de Comisie in
sprijinul sustinerii sale cand exista o violare a dreptului comunitar. Cand persoana respectiva nu
este in masura sa comenteze documentele, Comisia nu poate retine aceste informatii in decizia
sa. In acest sens se pronunta si Constitutia Europeana in art. 11-101 Dreptul la o buna
administratie. Codul bunei conduite administrative prevede (art. 16 Dreptul de a fi ascultat si
de a face observatii) ca in cazul in care drepturile sau interesele cetatenilor sunt in joc,
functionarul vegheaza ca drepturile de aparare sa fie respectate in fiecare etapa a procedurii de
luare a deciziei. Daca trebuie luata o decizie afectand drepturile si interesele sale, orice persoana
are dreptul sa depuna observatii scrise si, daca este necesar, sa prezinte observatii orale inainte ca
decizia sa fie adoptata.
3.1.4. Principiul termenului rezonabil
Un alt element care sustine increderea si previzibilitatea este principiul termenului
rezonabil. Intarzierile in luarea deciziilor sau finalizarea procedurilor administrative pot cauza
frustrari, injustitii sau pot afecta in mod negativ, atat interesul public, cat si pe cel privat.
Intarzierile pot rezulta din anumite resurse neadecvate sau din lipsa unei posibile rezolvari pe
cale politica. Deseori acest fenomen este asociat cu ineficienta si incompetenta functionarilor
publici. Procedurile legale pot facilita rezolvarea problemelor prin stabilirea unor limite clare de

timp pentru finalizarea fiecarui caz. Codul bunei conduite administrative prevede in art. 17 ca
functionarul public trebuie sa vegheze ca decizia referitoare la fiecare cerere sau plangere
adresata institutiei sa fie luata intr-un termen rezonabil, fara intarziere si in orice caz cel mai
tarziu la doua luni de la data receptiei. Aceeasi regula se aplica in cazul raspunsului la scrisorile
trimise de cetateni precum si raspunsurilor la notele administrative adresate de functionar
superiorilor sai ierarhici pentru a le cere instructiuni cu privire la deciziile administrative pe care
trebuie sa le ia. Daca, in raport de complexitatea problemei ridicate, institutia nu poate decide in
termenul mentionat, functionarul trebuie sa-1 informeze pe autorul cererii cat mai curand cu
putinta. In acest caz, autorului cererii trebuie sa i se notifice o decizie definitiva in termenul cel
mai scurt posibil.
De asemenea, valoarea profesionalismului si a integritatii profesionale in serviciul
public influenteaza increderea si previzibilitatea administratiei publice. Integritatea profesionala
a serviciului public se bazeaza pe impartialitate si independenta profesionala. Codul bunei
conduite administrative precizeaza ca functionarul este impartial si independent (art. 8). El
trebuie sa se abtina de la orice actiune arbitrara care lezeaza cetatenii, precum si de la orice
tratament preferential. Conduita functionarului nu trebuie sa fie niciodata ghidata de interese
personale, familiale sau nationale sau de presiuni politice. Functionarul nu ia parte la o decizie in
care el sau rudele sale apropiate au interese financiare.
Impartialitatea se refera la absenta preferintelor personale, in domeniul administratiei
publice. Preferinta inseamna a favoriza un anumit aspect al unei situatii date, cauzand un
prejudiciu nejustificat si nedrept interesului general sau drepturilor altor parti interesate.
Pierderea independentei profesionale se manifesta prin pierderea obiectivitatii in gandire si
judecata, in asa fel incat un caz nu va mai fi apreciat in functie de elementele sale reale. Mita,
presiunile, ambitia politica necontrolata si dorinta asidua de promovare sunt principalele cauze
ale pierderii independentei profesionale.
Deschidere si transparenta
Deschiderea sugereaza faptul ca administratia este dispusa sa accepte un punct de
vedere venit din afara ei, in timp ce transparenta semnifica gradul de deschidere in cazul unui

scrutin sau al unei verificari. Aceste doua caracteristici permit, pe de o parte, ca orice cetatean
implicat intr-o procedura administrativa sa poata urmari derularea acesteia, si, pe de alta parte, ca
administratia sa permita si sa accepte mult mai usor o evaluare venita din partea unor institutii
autorizate sau ale societatii civile.
Constitutia pentru Europa prevede faptul ca institutiile Uniunii trebuie sa intretina un
dialog deschis, transparent si permanent cu asociatiile reprezentative si societatea civila (art. 147, Principiul democratiei participative). De asemenea, se prevede ca toti cetatenii Uniunii sau
toate persoanele fizice si morale rezidente sau avand sediul statutar intr-un stat membru, dispun
de dreptul de acces la documentele institutiilor, organelor si agentiilor Uniunii, in forma in care
ele au fost realizate, in conditiile legii europene, care fixeaza principiile si limitele in care se
poate exercita acest drept (art. 1-50, Transparenta institutiilor Uniunii).
Transparenta procesului decizional din institutiile europene este garantata de prevederile
Regulamentului nr. 1049/2001 al Parlamentulului European si Consiliului din 30 mai 2001 cu
privire la accesul publicului la documentele Parlamentului European, Consiliului si Comisiei. In
preambulul acestui Regulament se mentioneaza ca transparenta permite asigurarea unei mai bune
participari a cetatenilor la procesul decizional, precum si garantarea in masura mai mare a
legitimitatii, eficacitatii si responsabilitatii administratiei in privinta cetatenilor intr-un sistem
democratic. Transparenta contribuie la intarirea principiilor democratiei si respectului drepturilor
fundamentale.
In principiu, toate documentele institutiilor europene trebuie sa fie accesibile publicului.
Exceptiile sunt strict prevazute de art. 4 din Regulament. Un stat membru poate cere unei
institutii comunitare sa nu divulge un document care emana de la acest stat fara acordul prealabil
al acestuia. Aceste exceptii de la accesul liber la documente se aplica numai in cursul perioadei
pe durata careia protectia se justifica, tinand seama de continutul documentului. Exceptiile se pot
aplica in timpul unei perioade maxime de treizeci de ani. In cazul documentelor la care accesul
public este refuzat pe motiv de ocrotire a vietii private sau a intereselor comerciale, exceptiile de
interdictie se pot aplica, daca este necesar si peste aceasta perioada (art. 4, pct. 7 din
Regulament).

Cererile de acces la documente sunt formulate in forma scrisa, inclusiv prin mijloace
electronice, intr-una din limbile statelor membre si de maniera suficienta, care sa permita
institutiei sa identifice documentul. Solicitantul nu este obligat sa justifice cererea sa (art. 6, pct. l
din Regulament). Daca cererea nu este suficient de precisa, institutia nu va respinge cererea, ci
va invita solicitantul in vederea clarificarilor (art. 6, pct. 2 din Regulament).
Cererile de acces la documente trebuie sa fie tratate cu promptitudine de institutiile
carora li se adreseaza. Intr-un termen de 15 zile lucratoare cu incepere de la data inregistrarii
cererii, institutia trebuie sa acorde accesul la documentele cerute si sa furnizeze aceste
documente. In cazul unui refuz total sau partial, institutia trebuie sa comunice solicitantului un
raspuns scris motivat si sa il informeze despre dreptul sau de a introduce o cerere confirmativa
(art. 7, pct. l din Regulament).
Reglementarea europeana instituie in favoarea solicitantului posibilitatea recurgerii la
recursul gratios. Astfel, in caz de refuz total sau partial sau de absenta a raspunsului institutiei,
solicitantul poate adresa, intr-un termen de 15 zile lucratoare de la data receptiei raspunsului
institutiei sau de la data pana la care institutia era obligata sa comunice un raspuns, in cazul
tacerii administratiei, o cerere confirmativa, in vederea revizuirii pozitiei institutiei (art. 7, pct. 2
si 4 din Regulament). Recursul gratios este o procedura administrativa prealabila, obligatorie
pentru recurgerea la calea justitiei.
Cererea confirmativa trebuie sa fie tratata cu promptitudine, intr-un termen de 15 zile
lucratoare de la data inregistrarii cererii. Institutia trebuie, fie sa acorde accesul la documentele
cerute si sa furnizeze aceste documente, fie sa comunice, in scris, motivele refuzului sau total sau
partial. Daca se refuza total sau partial accesul, institutia va informa solicitantul despre
posibilitatea de a introduce un recurs jurisdictional impotriva institutiei si/sau sa prezinte o
plangere mediatorului european (art. 8, pct. l din Regulament). De asemenea, absenta raspunsului
institutiei in termenul legal este considerata ca un raspuns negativ si abiliteaza solicitantul sa
introduca un recurs jurisdictional contra institutiei si/sau sa prezinte o plangere mediatorului
european (art. 8, pct. 3 din Regulament).

Un element important pentru deschiderea si transparenta in administratia publica este

obligatia autoritatilor publice de a face cunoscute motivele deciziilor lor. Curtea Europeana de
Justitie a aratat de nenumarate ori ca deciziile luate de functionarii din institutiile europene
trebuie sa fie motivate intr-o maniera suficienta. Motivatia trebuie sa transmita elementele
esentiale ale procedurii administrative aplicate si sa aiba un grad de justificare suficient pentru a
permite partii interesate sa solicite un recurs la decizia finala. Daca o reglementare nu este
suficient de motivata, aceasta carenta poate sta la baza anularii actului respectiv, fiind vorba
despre incalcarea unei cerinte procedurale importante care poate fi invocata intr-o actiune de
revizuire a legalitatii reglementarii respective in fata Curtii Europene de Justitie. Curtea poate si
trebuie sa faca obiectii, din proprie initiativa la orice deficienta a motivatiei.
3.3 Responsabilitate
Responsabilitatea sau raspunderea presupune faptul ca o persoana sau o autoritate
trebuie sa explice si sa justifice propriile sale actiuni. In dreptul administrativ, aceasta s-ar
traduce prin faptul ca orice organism administrativ trebuie sa raspunda de actele sale in fata unei
alte autoritati administrative, legislative sau juridice. Aceasta se poate realiza prin mai multe
mecanisme: prin curti de justitie, prin apelul la corpuri administrative superioare, prin sondarea
opiniei publice, prin presa, controlul realizat de comisii parlamentare sau alte comisii speciale.
Scopul controlului este de a stabili daca serviciile publice isi exercita functiile in mod efectiv,
eficient si in limitele de timp stabilite, precum si daca principiile si procedurile stipulate de
reglementari speciale sau generale, sunt respectate. Raspunderea este un instrument care arata
daca principii precum respectarea legii, deschiderea, transparenta, impartialitatea si egalitatea in
fata legii sunt respectate. Totodata raspunderea este esentiala pentru consolidarea unor valori ca
eficienta, increderea sau previzibilitatea in administratia publica.
Eficienta si eficacitate
Acestea sunt doua aspecte legate mai ales de managementul serviciului public.
Eficacitatea priveste raportul dintre rezultatul obtinut si obiectivul care trebuie atins. Acest
concept presupune, pe de o parte, definirea in prealabil a unui obiectiv, iar pe de alta parte,
masurarea (sau cel putin estimarea) rezultatului obtinut. Eficacitatea consta in siguranta faptului

ca performantele administratiei publice se indreapta catre scopurile propuse, solutionand

problemele publice pe cale legala. Este necesar sa se realizeze o analizare si o evaluare a
politicilor publice permanent, pentru a ne asigura ca acestea sunt corect implementate de catre
administratia publica si de functionarii publici.
Eficienta reprezinta raportul intre rezultatul obtinut si mijloacele angajate (raportul
dintre output si input). Astazi, datorita constrangerilor fiscale existente la nivel national, dar si
european, performanta efectiva si eficienta a administratiei in asigurarea de servicii publice
societatii se afla din ce in ce mai mult in atentia autoritatilor si opiniei publice. Eficienta, ca
valoare manageriala poate intra uneori in conflict cu restrictiile legale. Managerii publici vad
adesea procedurile legale ca inamici ai eficientei. Pretutindeni legislatia este un element
conservator, iar inovatiile manageriale tind sa o exceada. Conflictul genereaza la randul sau
institutii si solutii legale, astfel incat se poate afirma ca managementul devine astazi motorul
remodelarii dreptului in administratie. Printre elementele institutionale se numara si procesul de
transferare a activitatilor productive catre sectorul privat prin proceduri contractuale (contracte
administrative sau comerciale), administratia publica pastrand rolul de factor care concepe aceste
contracte si apoi le monitorizeaza.
In controlul gestiunii financiare a institutiilor Uniunii, un rol important il are Curtea de
Conturi Europeana. Obiectul controlului realizat de aceasta consta in verificarea legalitatii si a
principiilor de economicitate, eficienta si eficacitate in gestionarea mijloacelor banesti ale
organizatiei si in modul in care bunurile institutiilor Uniunii Europene sunt administrate. Prin
controalele sale, Curtea de Conturi Europeana pune in evidenta si atrage atentia administratorilor
si organelor competente asupra lacunelor, neregularitatilor si fraudelor constatate sau potentiale
si semnaleaza ambiguitatile ori insuficientele dispozitiilor aplicabile in materie de control, care
ar putea favoriza aparitia unor asemenea fenomene negative.

METODE DE DETERMINARE A CONTINUTULUI PRINCIPIILOR

GENERALE
Metodele de determinare a continutului principiilor generale sunt urmatoarele: teoria
minimala, maximala, teoria consensului si cea a comparatiei evaluative.
4.1.Teoria minimala
Unii autori au avansat ideea ca principiile generale de drept se aplica in dreptul
comunitar numai daca au un statut valabil de lege ori daca sunt recunoscute ca institutii legale in
fiecare din ordinile legale participante in acelasi fel. Aceasta conceptie ajunge la o solutie
minimala pentru ca in acest mod masura dreptului comunitar in acest domeniu este redusa la cel
mai mic numitor comun. Un dezavantaj in plus al acestei teorii este ca o modificare a dreptului
unui stat membru trebuie sa aiba o consecinta automata asupra dreptului comunitar. Este dificila
corelarea acestei concluzii cu pozitia care a fost unanim acceptata, conform careia ordinea legala
a Uniunii este o ordine legala autonoma care este in principiu independenta de ordinea legala a
statelor membre.
4.2.Teoria maximala
Conform acestei teorii dreptul comunitar trebuie sa incorporeze prevederile statelor
membre care ofera cea mai larga protectie a individului. O asemenea teorie face imposibila o
cautare impartiala a celei mai bune solutii pentru Uniune, indiferent de intrebare, prin ea insasi
dificil de raspuns, la care dreptul national, luand in considerare caracteristicile speciale si
cerintele functionale ale Uniunii, detine de fapt cea mai progresista solutie la problemele de
protejare a drepturilor individuale.
Datorita acestor dezavantaje, cele doua teorii, minimala si maximala, sunt rar aplicate in
practica. In prezent, sunt sustinute in special doua puncte de vedere diferite, o teorie a
consensului si o teorie a compararii.

4.3.Teoria consensului
Aceasta teorie sugereaza ca principiile generale de drept trebuie sa fie recunoscute cand
intr-o problema legala particulara exista un consens in solutiile adoptate in legislatiile nationale
diferite. Mai problematica si in disputa chiar printre cei care sustin acest punct de vedere, este
chestiunea asupra gradului in care exista temei comun in legislatiile nationale. Unii propun ca
principiile relevante ale dreptului comunitar trebuie introduse in toate legislatiile nationale, cel
putin in forma lor cea mai generala, iar altii cred ca o anumita similitudine sau un anumit grad
de suprapunere vor fi suficiente.
4.4.Teoria comparatiei evaluative
Este foarte larg acceptat ca o abordare corecta pentru a determina principii generale de
drept implica o comparatie evaluativa a drepturilor. Aceasta inseamna ca nu este necesar sa
existe legi sau principii legale comparabile in toate statele membre, pentru a fi dedus un principiu
european de drept administrativ. Aceasta abordare pare sa fie urmata de catre Curtea Europeana
de Justitie in deciziile sale, pentru ca ea a aplicat principii generale de drept intr-o varietate de
cazuri, chiar si atunci cand Avocatul General nu a putut gasi reguli comparabile in toate statele
membre.
Cei care avanseaza aceasta ultima teorie sugereaza ca pentru determinarea substantei
principiilor generale de drept trebuie adoptata in principal o evaluare echilibrata a rezultatelor
unei analize comparate a acestora. In conformitate cu acest punct de vedere, un principiu general
de drept nu este cel care apare in forme similare in majoritatea legislatiilor, ci cel care reprezinta
solutia cea mai buna bazata pe o analiza critica a diverselor solutii oferite, ce rezulta dintr-o
analiza comparativa. Aceasta ridica insa o problema: cum putem distinge solutia cea mai buna?
Punctul de plecare in acest sens ar trebui sa fie, in opinia autorilor implicati in aceasta dezbatere,
aprecierea ca dreptul comunitar reprezinta o ordine legala autonoma. Astfel, exista o prezumtie
in favoarea coerentei ordinii legale comunitare, in consecinta, principiul legal cel mai bun
urmand unei analize comparative, este cel care apare ca fiind cel mai compatibil cu ordinea
legala a dreptului comunitar si care corespunde cat mai aproape capacitatii functionale si
scopurilor Uniunii.