Filip cel Frumos, nepotul lui Ludovic cel Sfant, avea un chip atragator dar un

caracter ticalos1. Lupta sa impotriva Templierilor, care s-a sfarsit cu proscrierea

lor, a avut la origine invidia si s-a desfasurat cu rautate.Cand i-au fost prezentate
denunturile impotriva Ordinului de catre cativa transfugi, oameni de paie ai lui
Nogaret desigur, ce a raspuns papa? El a prescris o ancheta, la care consimti
formal marele maestru Jacques de Molay. Cand auzi ca toti templierii din Franta
fusesera arestati la ordinul regelui in dimineata zilei de vineri 13 octombrie 1307,
prima reactie a lui Clement V a fost de a protesta impotriva acestui act abritrar si
potrivnic aluziei facute de oamenii regelui la prestinsul sau consintamant.
Rezervandu-si afacerea, el desemna cativa cardinali pentru a lua parte la
ancheta.
Dar la fiecare etapa a procesului, justitia regala avea sa devanseze ancheta
papei2.
Ce i se reprosa Templului? Mai intai de toate, si pe drept cuvant, de a-si fi pierdut
ratiunea de a fi: apararea Locurilor Sfinte si protectia pelerinilor de peste mare.
Din acest motiv fusese preconizata fuziunea Templului cu Ordinul Ospitalierilor. Pe
urma, de a fi devenit una din marile puteri financiare ale lumii crestine. Desigur,
averea sa nu o egala pe aceea a Ospitalierilor; cat despre tezaurul secret al
Ordinului, el n-a putut exista decat in imaginatia istoricilor de ocazie. Dar
implantarea unor rezidente in toata crestinatatea din Orient si din Occident
permitea templierilor sa efectueze pe orice piata plati, viramente, dobanzi.
Securitatea caselor lor fortificate le facea cele mai apreciate locuri de depozit. Pe
scurt, calugarii-soldati devenisera bancheri. Papa, regii, burghezii recurgeau la
serviciile lor si tezaurul regelui Frantei era plasat sub paza lor in Templul din Paris.
Iata viciile profunde ale Ordinului, pentru care era atat de impopular, pe cat de
aparent respectat. Or nu acestea i se aruncau in fata, ci, dimpotriva, acuzatii
perverse ca idolatria, vrajitoria, erezia, naravurile contra firii, crime de necrezut
niciodat dovedite... Sub torturile inteprinse de oamenii regelui, numerosi
templieri marturisira, si in special principalii demnitari. Dar, crezand ca justitia
papala avea sa invinga pe cea a regelui, ei revenira asupra depozitiilor lor:
teribila eroare, in fata unei jurisdictii medievale, cand retractarea era asimilata
sperjurului. Templlierii care murira pe rug platira astfel un brusc acces de curaj
dupa marturisirile smulse slabiciunii lor; nici unul nu muri pentru crimele de care
era acuzat. In Germania, in Spania, in Anglia, in Scotia nu se gasi nici cea mai
mica proba contra Ordinului, si neurmarirea a functionat.
Desi 54 de templieri au fost ari n 1310, ca recazuti in erezie, Ordinul ramase,
si impotriva lui Filip cel Frumos nu putea inteprinde nimic el insusi. Conciliul
reunit la Vienne, in Dauphine, ii cita de aparatorii Ordinului sa compara; regele
care ii tinea inchisi, se opuse. Mai mult chiar, in timp ce consilierii sai teseau
intrigi pe langa papa si cardinali, el aduna cateva trupe langa Lyon pentru a
intimida concilul. Se actiona, in fine, inca o data, cu amenintarea procesului
impotriva memoriei lui Bonifaciu VIII.
Dar erau vremurile concilierii. Intransigentei sterille a lui Nogaret ii succeda in
favoarea regala diplomatia realista a abilului Enguerrand de Marigny; acesta facu
sa prevaleze interesul jumatatilor de masura la care era dus fireste veleitarul
Clement V3.Inocent desigur, dar inutil si prea improscat cu noroi de scandal,
1
2
3

Ordinul Templului trebuia sa dispara.Fara sa mai astepte ca acesta sa poata fi

judecat de conciliu, papa il suprima si atribui bunurile sale Ordinului Ospitalierilor.
Nu mai era o condamnare, ci o preacutie.