Facultatea Management Financiar-Contabil Bucuresti

Specializarea: Contabilitate si informatica de gestiune

Sesiunea de examene de iarna 2008-2009
Contabilitate (baze)

SUBIECTE-NTREBARI PENTRU EXAMEN

Titular disciplina: Prof.univ.dr. Cicilia Ionescu

1. Definirea contabilitatii
Prima lucrare din literatura contabil, care prezint pentru ntia oar descrierea partidei duble n contabilitate,
a aprut la Veneia, n anul 1494, intitulat Tractatus de Computis et Scripturis, adic Tratat de Contabilitate
n Partid Dubl, si apartine italianului Luca Paciolo.
n aceast lucrare, Luca Paciolo analizeaz contabilitatea ca un ansamblu de principii si reguli privind
nregistrarea n partid dubl a averii ce aparine unui negustor, precum si toate afacerile acestuia, n
ordinea n care au avut loc.
n concepia sa, partida dubl este definit prin prisma ecuaiei de schimb dintre avere si capital (Avere =
Capital). Fiecare tranzacie intervenit n masa averii, implicit a capitalului, este reprezentat ca un raport
ntre primire si dare, respectiv ntre debitor, cel care primeste valoarea, si creditor, cel care o avanseaz.

2. Statutul contabilitatii
Analiza statutului contabilitii se nscrie n perimetrul unei controverse: se va vedea c exist argumente s
considerm contabilitatea fie art, fie tehnic, fie stiin, fie limbaj de comunicare.
Atunci cnd considerm contabilitatea o art, avem n vedere ansamblul de reguli ce guverneaz o
profesie, o activitate
Contabilitatea poate cpta statutul de tehnic de nregistrare, prelucrare, clasificare, interpretare si
comunicare a informaiilor privind evenimentele si tranzaciile ce au loc n viaa ntreprinderii.
Contabilitatea este o tehnic ce nu poate fi conceput, ns, fr a o raporta la aplicarea de cunostine
stiinifice, n vederea realizrii unei producii de informaii.
Statutul de stiin al contabilitii se justific prin prezena postulatelor, principiilor si
regulilor contabile, ca sistem de referin n contabilitate.
Statutul de limbaj (normalizat) al contabilitii este unanim acceptat, contabilitatea fiind
considerat, de altfel, limbajul universal al afacerilor.

3. Contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune, cmpuri informationale distincte dar

Interdependente
Instrumentul prin intermediul cruia ntreprinderea d socoteal mediului su
despre ceea ce face, despre poziia sa financiar, despre performanele sale, nu
este altul dect contabilitatea financiar.
Contabilitatea general sau financiar (comptabilit gnrale, comptabilit financire,
financial accounting) are rolul de a nregistra tranzaciile ntreprinderii cu mediul extern,
pentru determinarea periodic a situaiei patrimoniale i financiare i a rezultatului obinut.
Contabilitatea general (financiar) ndeplinete mai multe funcii, i anume:
funcia de nregistrare a tranzaciilor ntreprinderii, n scopul determinrii periodice a
situaiei patrimoniale i financiare i a rezultatului ntreprinderii;
funcia de comunicare financiar extern, avnd drept scop informarea diverselor
categorii de utilizatori ai informaiei contabile (acionarii, furnizorii, clienii, statul etc.);
funcia de instrument de verificare i prob, generat de raiuni juridice i fiscale;
funcia de furnizare a informaiilor necesare sintezelor macroeconomice, pentru
calcularea conturilor naionale;
funcia de satisfacere a cerinelor informaionale ale analizei financiare.
Contabilitatea financiar nu este opus contabilitii de gestiune. Ambele circuite
informaionale sunt complementare pentru gestiunea ntreprinderii.
Contabilitatea de gestiune. Aprut ca urmare a concurenei n mediul industrial,
contabilitatea de gestiune a evoluat continuu, denumindu- se succesiv: contabilitate
industrial, contabilitatea costurilor, contabilitatea analitic, de exploatare, contabilitate de
gestiune, contabilitate managerial (comptabilit de gestion, management accounting).
Contabilitatea de gestiune are rolul de a servi ca instrument n luarea deciziilor de ctre
manageri.
Contabilitatea de gestiune ndeplinete urmtoarele funcii:
 funcia de determinare a costurilor pe produs, activiti i uniti organizaionale (divizii,
ramuri, departamente etc.);
funcia de determinare a rezultatelor analitice pe produse sau activiti;
funcia de furnizare a informaiilor necesare bugetelor i conturilor previzionale;
funcia de producere a informaiilor destinate msurrii performanelor ntreprinderii
(rentabilitate, productivitate etc.) la nivelul produselor i al sectoarelor de activitate.
Cu toat opoziia dintre contabilitatea financiar i contabilitatea de gestiune,
ntre ele exist, totui, o legtur, n sensul c ambele se bazeaz pe aceleai
date, preluate din documentele justificative.
Astfel, contabilitatea de gestiune preia numeroase informaii colectate de
contabilitatea financiar, iar elaborarea documentelor contabile de sintez se
sprijin i pe aportul contabilitii de gestiune.

4. Categorii specifice obiectului de studiu al contabilitatii

Obiectul de studiu al contabilitii l reprezint patrimoniul. Pentru ca un patrimoniu s existe, sunt necesare
dou elemente interdependente: o persoan fizic sau juridic, n calitate de subiect de drepturi si obligaii, pe
de o parte, si bunurile economice, ca obiect de drepturi si obligaii, pe de alt parte.
ntre obiectele de drepturi si obligaii si drepturile si obligaiile ce iau nastere n urma gestionrii acestor
obiecte se interpune o persoan fizic sau juridic.
Patrimoniul reprezint totalitatea drepturilor si obligaiilor cu valoare economic, aparinnd
unei persoane fizice sau juridice, precum si bunurile economice la care acestea se refer.
Structura de ansamblu a patrimoniului se prezint astfel:
PATRIMONIU
Averea Patrimoniu propriu
(Bunuri (Drepturi)
economice) Patrimoniu strin
(Obligaii)
Principalele trsturi ale obiectului de studiu al contabilitii sunt urmtoarele:
a. Contabilitatea studiaz patrimoniul n expresie valoric
b. Contabilitatea studiaz modul n care se asigur gestiunea patrimoniului.
c. Contabilitatea studiaz echilibrul global al patrimoniului. Acest echilibru poate fi scris sub forma unei egaliti,
cunoscut sub denumirea de ecuaia de echilibru a patrimoniului, astfel:
Bunuri economice = Drepturi + Obligaii
Aceast ecuaie este tradus n plan contabil prin structurile calitative de ACTIV si PASIV.
Deci, ecuaia general a contabilitii generale este:
ACTIV = PASIV
patrimonial patrimonial
Sau
ACTIV = PASIV

5. Structuri de activ
Se pot delimita urmtoarele structuri de activ:
A. Active imobilizate
B. Active circulante
C. Cheltuieli n avans
A. ACTIVELE IMOBILIZATE reprezint bunurile si valorile cu o durat de folosin ndelungat n activitatea
ntreprinderii si care nu se consum la prima utilizare. Activele imobilizate cuprind:
I. Imobilizri necorporale
II. Imobilizri corporale
III. Imobilizri financiare
I. Imobilizrile necorporale (active intangibile sau nemateriale) sunt imobilizri care nu se concretizeaz n bunuri, ci
ntr-un document juridic sau comercial.
Reglementrile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitii din Romnia definesc imobilizrile necorporale
ca fiind active identificabile nemonetare, fr support corporal, care sunt deinute pentru utilizare n procesul de
producie sau furnizare de bunuri si servicii, pentru locaie la teri sau n scopuri administrative.
ntreprinderile trebuie s recunoasc un activ necorporal , dac si numai dac acesta ndeplineste criteriile de
recunoastere ale activelor, si anume:
- s existe probabilitatea ca respectivele imobilizri s genereze beneficii economice viitoare pentru ntreprindere;
- s poat fi msurate n mod credibil.
n structura imobilizrilor necorporale sunt incluse:
1. Cheltuielile de constituire cuprind cheltuielile cu nfiinarea, dezvoltarea si fuziunea ntreprinderii (taxe de
nregistrare si nmatriculare, cheltuieli privind emiterea si vnzarea de aciuni, cheltuieli de prospectare a pieei si de
publicitate) numai cnd reglementrile permit imobilizarea acestora. Amortizarea acestor active se realizeaz sistematic
pe parcursul unei perioade de maximum 5 ani.
2. Cheltuielile de dezvoltare sunt reprezentate de costurile efectuate pentru realizarea unor obiective strict
individualizate, a cror fezabilitate tehnologic a fost demonstrat si care vor fi utilizate n ntreprindere sau
comercializate.
Aceste cheltuieli se amortizeaz sistematic pe durata util de via.
3. Concesiunile, brevetele, licenele, mrcile, drepturile si valorile similare si alte imobilizri necorporale cuprind
toate cheltuielile efectuate pentru achiziionarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu (n cazul
concesiunilor), a unui brevet, a unui knowhow, a unei licene, a unei mrci si altor drepturi similare de proprietate
industrial si intelectual.
Alte imobilizri necorporale includ active nenominalizate n grupele menionate, cum ar fi: programele informatice
create de ntreprindere sau achiziionate de la teri n scopul utilizrii pentru nevoile proprii etc.
Amortizarea acestor active se realizeaz sistematic pe perioada ct ntreprinderea a achiziionat dreptul de exploatare
sau utilizare a unor astfel de imobilizri.
4. Fondul comercial este recunoscut ca activ necorporal atunci cnd rezult din achiziia unei alte ntreprinderi al crei
cost de achiziie este superior valorii de pia a activelor nete dobndite (activele dobndite mai puin datoriile
preluate). Cauza existenei fondului comercial o constituie existena unor elemente necorporale generate de
ntreprindere care nu sunt recunoscute distinct n contabilitate (reputaia, clientela, vadul comercial, firma etc.).
Fondul comercial este supus unei amortizri sistematice pe durata de utilizare, fr a depsi 20 de ani de la data
achiziiei.
5. Avansurile si imobilizrile necorporale n curs de execuie sunt active imobilizate care nu au fost terminate pn la
sfrsitul exerciiului financiar, inclusiv sumele n bani achitate n contul activelor necorporale.
II. Imobilizrile corporale cuprind bunurile cu coninut material (corporal).
Reglementrile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitii din Romnia definesc imobilizrile corporale
ca fiind active deinute de o ntreprindere pentru a fi utilizate n producia de bunuri sau n prestarea de servicii, n
scopuri administrative sau pentru a fi date n locaie terilor, active care vor fi utilizate pe parcursul mai multor
exerciii financiare.
Caracteristica imobilizrilor corporale este aceea c acestea particip n procesul muncii cu ntreaga lor valoare de
utilitate, dar se consum si si transmit, n mod treptat, valoarea asupra costurilor noilor produse. Ele particip la mai
multe cicluri de exploatare, ndeplinindu-si funcia continuu si repetat, fr a se integra n coninutul material al
bunurilor obinute. Ceea ce se transmite este numai valoarea lor. n aceste condiii, reproducia imobilizrilor
corporale se realizeaz pe calea amortizrii, adic prin includerea n cheltuieli a unor cote-pri din valoarea
lor. Valoarea amortizabil este alocat sistematic pe durata de via util a activului corporal, prin alegerea unei metode
de amortizare n msur s reflecte ritmul n care beneficiile economice sunt consumate de ctre ntreprindere (metoda
linear, metoda degresiv sau metoda accelerat).
Durata de via util a unei imobilizri corporale este:
fie perioada de timp n cursul creia un activ se asteapt a fi utilizat de ctre ntreprindere;
fie numrul unitilor de producie sau al unitilor similare ce se asteapt a fi obinute de ctre ntreprindere prin
utilizarea activului.
n structura imobilizrilor corporale se includ:
terenuri si construcii;
instalaii tehnice si masini;
alte instalaii, utilaje si mobilier;
avansuri si imobilizri corporale n curs de execuie.
III. Imobilizrile financiare, denumite si investiii financiare pe termen lung, cuprind valorile financiare investite de
ntreprindere pe termen lung, sub form de titluri si creane financiare, n scopul obinerii de venituri financiare sub
forma dividendelor sau dobnzilor, prin cresterea valorii capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea
acestor investiii.
In structura acestora sunt cuprinse:
(1) titluri de participare sau interese de participare;
(2) alte titluri imobilizate
(3) creane imobilizate.
1. Titlurile de participare si interesele de participare reprezint drepturile sub form de aciuni sau alte titluri de
valoare n capitalul altor ntreprinderi, care asigur ntreprinderii deintoare exercitarea controlului, respectiv a unei
influene semnificative n gestiunea ntreprinderii deintoare de titluri. Acestea nu pot fi deinute din alte interese
strategice.
2. Alte titluri imobilizate includ titlurile de valoare, altele dect categoriile menionate, pe care ntreprinderea le deine
si nu are nici intenia, nici posibilitatea s le revnd.
3. Creanele imobilizate reprezint creane legate de participaii, mprumuturi acordate pe termen lung si alte creane
imobilizate.
Creanele legate de participaii sunt acele creane ale ntre-prinderii create cu ocazia acordrii de mprumuturi
ntreprinderilor la care deine titluri de participare.
mprumuturile acordate pe termen lung sunt sumele acordate de ntreprindere terilor n baza unor contracte pentru
care ntre-prinderea percepe dobnzi, potrivit normelor legale.
Alte creane imobilizate includ garaniile si cauiunile depuse de ntreprindere la teri n vederea garantrii bunei
execuii a unei obligaii.
B. ACTIVELE CIRCULANTE (activele curente) cuprind bunuri si valori care se utilizeaz pe o perioad scurt n
activitatea ntreprinderii si, n general, particip la un singur circuit economic.
n structura activelor circulante se includ:
I. Stocuri
II. Creane
III. Investiii financiare pe termen scurt
IV. Casa si conturi la bnci
I. Stocurile reprezint ansamblul bunurilor si serviciilor din cadrul ntreprinderii deinute fie pentru a fi vndute n
aceeasi stare sau dup prelucrarea lor n procesul de producie, fie pentru a fi consumate la prima lor utilizare.
n categoria stocurilor se includ:
Materii prime si materiale consumabile;
Producia n curs de execuie;
Produse finite si mrfuri;
Avansuri pentru cumprri de stocuri.
II. Creanele reprezint valori economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice,
pentru care acesta urmeaz s primeasc un echivalent valoric.
Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de o valoare avansat si care urmeaz s dea un echivalent
corespunztor se numesc generic debitori. Debitorii ntreprinderii sub forma creanelor din vnzri sunt delimitai n
contabilitate prin structurile de clieni si conturi asimilate.
n structura creanelor se includ:
(1) Creane comerciale;
(2) Creane n cadrul grupului;
(3) Creane din interese de participare;
(4) Alte creane;
(5) Creane privind capitalul subscris si nevrsat.
1. Creanele comerciale sunt cele mai semnificative, fiind compuse din creanele fa de clieni si efectele de primit.
2. Creanele n cadrul grupului sunt generate de relaiile de decontare ntre societateamam (o ntreprindere care are
una sau mai multe filiale) si filialele ei (ntreprinderi controlate de societatea-mam).
3. Creanele din interese de participare reprezint creanele generate de relaiile de decontare ale ntreprinderii cu
ntreprinderile asociate (asupra crora se exercit o influen semnificativ).
4. Alte creane sunt reprezentate de creanele generate de relaiile de decontare ale ntreprinderii cu personalul,
bugetul statului, alte organisme publice, asigurrile sociale, protecia social, debitori diversi etc.
5. Creanele privind capitalul subscris si nevrsat sunt reprezentate de creanele generate de relaiile ntreprinderii cu
acionarii si, referitoare la subscrierile de capital social, efectuate si nedepuse nc.
III. Investiiile financiare pe termen scurt (titluri de plasament sau valori de trezorerie) reprezint valorile financiare
investite de ntreprindere n vederea realizrii unui cstig pe termen scurt.
n structura acestora se includ: (1) Aciuni proprii; (2) Alte investiii financiare.
1. Aciunile proprii sunt aciunile proprii rscumprate temporar de ntreprindere n vederea distribuirii lor
personalului propriu sau terilor, regularizrii cursului bursier sau reducerii capitalului social.
2. Alte investiii financiare sunt reprezentate de aciuni cotate si necotate, obligaiuni emise si rscumprate,
obligaiuni cotate si necotate achiziionate de ntreprindere n vederea obinerii de venituri financiare ntr-un termen
scurt.
IV. Casa si conturi la bnci sunt reprezentate de valorile care mbrac efectiv forma de bani, fiind separate
disponibilitile n devize de cele n lei.
n structura disponibilitilor se includ:
(1) Conturi la bnci;
(2) Casa;
(3) Acreditive;
(4) Avansurile de trezorerie.
Conturile la bnci se refer la disponibilitile bnesti n lei si devize aflate n conturile bancare, sumele n curs de
decontare, cecuri de ncasat.
Casa delimiteaz disponibilitile bnesti n lei si devize aflate n casieria ntreprinderii si alte valori, cum sunt: timbre
fiscale si postale, bilete de tratament si odihn, tichete si bilete de cltorie.
Acreditivele reprezint lichiditi pstrate la banca ntr-un cont distinct, la dispoziia unui furnizor, din care urmeaz a
se efectua plile ctre acesta pe msura livrrii bunurilor, prestrii serviciilor, executrii lucrrilor.
Avansurile de trezorerie reprezint sume virate la bnci sau sume n numerar, puse la dispoziia angajailor sau
terilor, persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unor pli n numele ntreprinderii.
C. CHELTUIELILE N AVANS reprezint valori care asigur alocarea asupra fiecrui exerciiu financiar numai a
cheltuielilor care i sunt proprii.
Cheltuielile nregistrate n avans sunt sume de bani achitate n cursul exerciiului curent, dar care se refer la servicii
ce vor fi primite n cursul exerciiului urmtor (abonamente, chirii pltite in avans).
6. Structuri de pasiv
Pasivul, prin componena sa, reflect modul de finanare a mijloacelor economice si gradul de exigibilitate al surselor
de finanare(exigibilitatea reprezint timpul de decontare a unei datorii).
Finanarea proprie este fcut direct, de ctre ntreprindere, sub form de capital social, rezerve, profit etc.
Finanarea strin a activului este asigurat de tere persoane care-i mprumut ntreprinderii capitaluri sub diverse
forme, cum ar fi: credite bancare, mprumuturi pe baz de titluri si datorii n curs de decontare.
Corespunztor celor dou categorii de finanare, sursele de finanare pot fi: surse de finanare proprii si surse de
finanare strine.
1. Sursele de finanare proprii corespund finanrii proprii a mijloacelor economice. Din structura acestora fac parte:
capitalul propriu; primele legate de capital; rezervele din reevaluare; rezervele; profitul etc.
2. Sursele de finanare strine, denumite si datorii, obligaii sau capital strin, exprim fondurile sau capitalurile
furnizate de teri, pentru care unitatea patrimonial trebuie s restituie un echivalent valoric sau s acorde o prestaie.
Acestea cuprind: mprumuturile acordate de bnci sau alte instituii financiar-bancare si datoriile create n cadrul
relaiilor de decontare ale unitii cu alte persoane fizice sau juridice (exemplu: furnizori, efecte de pltit etc.).
Normele contabile romnesti prevd urmtoarea structur a pasivului, delimitat n patru categorii, n ordinea cresctoare
a exigibilitii acestora:
A. Capital si rezerve
B. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli
C. Datorii
D. Venituri n avans
A. CAPITALUL SI REZERVELE (capitalul propriu) reprezint sursele de finanare stabile de care dispune
ntreprinderea. Alturi de creditele pe termen lung, capitalurile proprii fac parte din categoria capitalurilor permanente.
n structura capitalurilor proprii se includ:
(I) capital;
(II) prime de capital;
(III) rezerve din reevaluare;
(IV) rezerve;
(V) rezultatul reportat;
(VI) rezultatul exerciiului.
I. Capitalul este reprezentat de aportul n bani si/sau bunuri n natur al proprietarilor.
Capitalul se difereniaz n capital subscris nevrsat si capital subscris vrsat.
1. Capitalul subscris nevrsat reprezint capitalul pe care proprietarii s-au angajat s-l pun la dispoziia ntreprinderii.
2. Capitalul subscris vrsat reprezint partea din capitalul subscris care a fost, fizic, depus de ctre proprietari la
dispoziia ntreprinderii.
n funcie de tipul ntreprinderii, capitalul se divide dup cum urmeaz:
1. n aciuni, n cazul societilor pe aciuni. Valoarea aciunilor n momentul nfiinrii ntreprinderii se numeste
valoare nominal;
2. n pri sociale, n cazul societilor cu rspundere limitat.
II. Primele de capital corespund capitalului adiional creat prin primele de emisiune, fuziune si aport n natur, care
sunt determinate de operaiile de crestere a capitalului prin aporturi noi sau prin fuziune. n cazul aporturilor noi,
primele de emisiune si cele privind aportul n natur se creeaz ca diferen ntre preul de emisiune al noilor aciuni
(mai mare) si valoarea nominal a aciunilor (mai mic).
III. Rezervele din reevaluare reprezint plusurile create prin reevaluarea imobilizrilor corporale si a celor financiare.
Cu ocazia reevalurii, valoarea acestor active creste fa de valoarea contabil anterioar, cresterea fiind considerat
sigur si durabil.
IV. Rezervele sunt surse constituite anual din profitul ntreprinderii, n limitele prevzute de reglementrile n vigoare, de
statutele ntreprinderilor sau conform deciziei adunrii generale a acionarilor sau asociailor.
Structural, rezervele se mpart n: rezerve legale, rezerve statutare, rezerve pentru aciuni proprii si alte rezerve.
1. Rezervele legale se constituie anual, ntr-o anumit proporie, din profitul brut (n alte ri, din profitul net) sau din
primele legate de capital, fiind destinate protejrii capitalului, n cazul n care exerciiul financiar se ncheie cu pierderi.
2. Rezervele statutare reprezint acele fonduri a cror constituire din profitul net este stipulat n statutul societii sau
prin clauze contractuale. Ele pot avea ca scop temperarea acionarilor n a pretinde dividende n dauna altor obligaii
mai mari si mai urgente ale ntreprinderii, privind buna ei funcionare sau alte destinaii stabilite prin statut.
3. Prin poziia alte rezerve sunt delimitate fondurile create, de obicei, prin hotrrea adunrii generale, din profitul net.
V. Rezultatul reportat reprezint fie rezultatul sub form de profit realizat n exerciiul financiar anterior / anterioare si
care, pn la data nchiderii exerciiului financiar precedent, nu a fost nc repartizat pe destinaiile prevzute de lege,
fie rezultatul sub form de pierdere obinut n exerciiul financiar anterior / anterioare care, pn la data nchiderii
exerciiului financiar anterior, nu a fost acoperit.
VI. Rezultatul exerciiului poate fi favorabil, caz n care reprezint un profit, sau nefavorabil, caz n care reprezint o
pierdere pentru ntreprindere. Profitul net al exerciiului financiar ncheiat figureaz ca surs proprie de finanare pn
n momentul repartizrii lui pe destinaiile stabilite prin lege sau statutul societii comerciale.
Rezultatele negative se iau n calcul cu semnul minus si, n consecin, diminueaz capitalul propriu.
B. PROVIZIOANELE PENTRU RISCURI SI CHELTUIELI reprezint datorii ale ntreprinderii, constituite la
nchiderea exerciiului pe seama cheltuielilor, pentru acele elemente de patrimoniu a cror realizare sau plat este
probabil, ori pentru cheltuieli care devin exigibile n perioadele urmtoare. Cazurile tipice de provizioane pentru riscuri
si cheltuieli sunt: litigii, amenzi si penaliti, despgubiri, daune si alte datorii incerte, cheltuieli legate de activitatea de
service n perioada de garanie, cheltuieli cu reparaiile capitale esalonate, potrivit programului, pe mai multe perioade
etc.
C. DATORIILE (numite si capital strin) sunt sursele de finanare externe puse la dispoziia ntreprinderii fie de bnci
sau alte instituii financiare, fie de furnizori, fie de teri pentru care ntreprinderea trebuie s acorde o prestaie sau un
echivalent valoric.
Reglementrile introduse de Programul de Dezvoltare a Contabilitii din Romnia clasific datoriile n datorii curente
si datorii pe termen lung. O datorie este curent dac:
a) se asteapt s fie achitat n cursul normal al ciclului de exploatare al ntreprinderii sau
b) este exigibil n termen de 12 luni de la data bilanului.
Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.
Ciclul de exploatare al unei ntreprinderi reprezint perioada de timp dintre achiziionarea materiilor prime care intr
ntr-un proces de producie si finalizarea sa n numerar sau sub forma unui instrument usor convertibil n numerar.
Datoriile funcioneaz din momentul nasterii obligaiilor fa de teri si pn n momentul plii lor.
n structura datoriilor se includ:
(1) mprumuturi si datorii asimilate;
(2) datorii comerciale;
(3) datorii n cadrul grupului;
(4) datorii din interese de participare;
(5) alte datorii.
1. mprumuturile si datoriile asimilate reprezint datoriile financiare ale ntreprinderii privind: mprumuturi din
emisiunea de obligaiuni; credite bancare pe termen lung primite de la bnci si alte instituii financiare.
3. mprumuturile din emisiunea de obligaiuni reprezint surse financiare pe termen lung asigurate prin vnzarea de
titluri de credit negociabile ctre public, de regul, prin intermediul unor instituii financiare. Aceste mprumuturi sunt
divizate n pri egale, numite obligaiuni, rambursabile la un anumit termen, numit scaden, sau esalonat si
purttoare de dobnzi.
4. Creditele primite de la banc si alte instituii includ creditele pe termen lung si creditele pe termen scurt (credite de
trezorerie). Aceste credite sunt generatoare de dobnzi si garantate cu activele ntreprinderii.
2. Datoriile comerciale se creeaz n cadrul relaiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionri de bunuri
materiale, lucrri si servicii primite. Ele sunt delimitate sub forma furnizorilor si efectelor de pltit.
Furnizorii reprezint datoriile echivalente valorii bunurilor, lucrrilor si serviciilor primite de la teri.
Efectele de pltit reprezint titlurile de valoare care atest obligaia de plat a ntreprinderii n cadrul relaiilor de
decontare cu furnizorii.
3. Datoriile n cadrul grupului reprezint obligaiile datorate societilor din cadrul grupului n relaiile de decontare
ale societii-mam cu filialele sale.
4. Datoriile din interese de participare reprezint datoriile generate de relaiile de decontare ale ntreprinderii cu
societile asociate.
5. Alte datorii sunt reprezentate de:
datoriile fiscale, cu valoarea impozitelor si taxelor fa de bugetul statului;
datoriile salariale, cu valoarea salariilor si altor drepturi salariale fa de personalul angajat;
datoriile sociale, cu valoarea contribuiilor la asigurrile sociale fa de bugetul asigurrilor sociale;
datoriile fa de asociai, cu valoarea capitalului de restituit si a dividendelor de plat;
datoriile fa de creditorii diversi ai ntreprinderii.
Creditorii diversi cuprind toate obligaiile care prin natura lor nu se includ n categoriile prezentate mai sus. n aceast
situaie se afl datoriile privind achiziionarea titlurilor de plasament, sumele ncasate si necuvenite etc.
D. VENITURILE N AVANS reprezint valorile ce asigur alocarea pentru fiecare exerciiu financiar numai a
veniturilor care i sunt proprii. n structura lor se includ subveniile pentru investiii si veniturile nregistrate n avans.
1. Subveniile pentru investiii sunt surse de finanare alocate de la bugetul de stat sau alte surse nerambursabile de
care beneficiaz o ntreprindere, destinate achiziionrii sau producerii de echipamente sau alte bunuri de natura
imobilizrilor, dezvoltrii unor activiti pe termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli de natura investiiilor.
2. Veniturile nregistrate n avans sunt sume ncasate n timpul exerciiului financiar, n contul unor servicii care vor fi
prestate n cursul exerciiului urmtor, cnd acestea vor fi recunoscute ca venituri. Exemplu: chirii ncasate anticipat,
abonamente ncasate n avans etc.

7. Tipuri de modificari patrimoniale

n cadrul unei ntreprinderi, de-a lungul unei perioade de gestiune (lun, trimestru, an), au loc numeroase
tranzacii, cum ar fi:
- aprovizionarea cu materii prime si materiale de la furnizori;
- eliberarea din depozit de materii prime pentru a fi date n consum;
- obinerea de produse finite din procesul de producie;
- livrarea de mrfuri ctre teri; restituirea unui credit bancar etc.
Aceste tranzacii produc modificri n structura elementelor patrimoniale existente, la un moment dat, n
ntreprindere, prezentndu-se fie sub form de cresteri, fie sub form de micsorri, dar meninndu-se n
permanen egalitatea patrimonial, adic aceea dintre totalul activului si totalul pasivului.
Indiferent ct de multe modificri se produc n structura elementelor patrimoniale existente la un moment dat
n ntreprindere, acestea pot fi ncadrate n patru tipuri:
1.Modificri att n activ, ct si n pasiv, n sensul cresterii; A + x = P + x
2.Modificri att n activ, ct si n pasiv, n sensul micsorrii; A x = P - x
3.Modificri numai n activ; A + x x = P
4.Modificri numai n pasiv; A = P + x x, n care: A = activ;P = pasiv; x = modificarea

8. Definirea si trasaturile metodei contabilitatii

Metoda este o cale raional de urmat, n vederea atingerii unui scop.
Procedeul reprezint mijlocul prin care se realizeaz scopul urmrit.
Metoda contabilitii cuprinde un ansamblu de procedee care acioneaz ca un tot unitar, n vederea
stabilirii normelor si principiilor cu caracter special, cu ajutorul crora contabilitatea cerceteaz starea si
miscarea tuturor elementelor patrimoniale, pentru a sesiza legturile dintre acestea, iar pe aceast baz, pentru
a calcula rezultatele finale ale activitii si a analiza si controla activitatea desfsurat de unitile
patrimoniale respective.
Trsturile caracteristice ale metodei contabilitatii:
1) Dubla reprezentare a strii si miscrii patrimoniului ntreprinderii .
Ea poate fi redat sintetic, sub forma unei ecuaii, prin egalitatea dintre cele dou componente ale
patrimoniului, adic:
Mijloace economice = Surse de finanare
ecuaie cunoscut sub denumirea de ecuaia dublei reprezentri.
2) Dubla nregistrare n conturi a tranzaciilor
Potrivit acestei trsturi, orice operaie este analizat sub dublu aspect, n raport de efectul pe care l produce
asupra elementelor patrimoniale.
3) nregistrarea valoric a existenei si miscrii patrimoniului ntreprinderii, adic studierea acelor elemente
care se pot exprima n bani.
4) Reflectarea, cu ajutorul procedeelor sale de lucru, numai a operaiunilor valorice cu privire la fenomenele
si procesele economice care au avut loc, fcndu-se dovada nfptuirii lor cu acte scrise.
Metoda contabilitii reprezint totalitatea procedeelor interdependente pe care aceasta le foloseste n scopul
realizrii obiectului ei de studiu.

9. Procedeele metodei contabilitatii

Aceste procedee se mpart n trei grupe:
1) Procedee comune tuturor stiinelor: observaia, raionamentul, comparaia, clasificarea, analiza si
sinteza
2) Procedee specifice metodei contabilitii: bilanul, contul, balana de verificare
3) Procedee ale metodei contabilitii utilizate si de alte discipline economice:
documentaia, evaluarea, calculaia, inventarierea.

10. Exercitiul financiar sau contabil

Pentru stabilirea situaiei financiare i a rezultatelor obinute, se procedeaz la mprirea
timpului n perioade cu durat egal, de obicei un an. Aceste perioade sunt numite
exerciii financiare sau exerciii contabile.
n ara noastr, exerciiul financiar coincide cu anul calendaristic.
n situaia n care ntreprinderea i nceteaz activitatea, prin dizolvare, comasare, fuziune
etc., exerciiul financiar ncepe la data de 1 ianuarie i se ncheie la data ncetrii activitii,
prin dizolvare, comasare, fuziune etc.
n alte ri, ca, de exemplu, n SUA, exerciiul financiar nu coincide cu anul calendaristic.
Pentru a determina rezultatul exerciiului, veniturile sunt nregistrate n contabilitate n
momentul vnzrii mrfurilor, produselor sau prestrii serviciilor, iar cheltuielile sunt
nregistrate n momentul primirii bunurilor sau prestrii serviciilor de ctre teri.

11. Necesitatea si rolul teoriei n contabilitate

Normele contabile care ghideaz practica contabil se bazeaz pe teorii care fundamenteaz actul de
producere si difuzare a informaiei contabile.
Elementul esenial al teoriei contabilitii l constituie asigurarea unui set de principii ce se constituie
ntr-un cadru general de referin pentru evaluarea si dezvoltarea practicilor contabile.

12. Cadrul conceptual al IASB, concept si teorie n contabilitate

La ora actual, n lume, exist dou mari cadre conceptuale, cel american, elaborat de
FASB, i cel internaional, elaborat de IASB.
Cadrul de ntocmire si prezentare a situaiilor financiare, denumit si cadrul contabil conceptual IASB,
reprezint o ncercare de sistematizare a elementelor teoretice ale contabilitii ntr-o construcie
coerent, care s ghideze practica contabil.
Existena unor astfel de cadre conceptuale ne permite s afirmm c disciplina
contabilitate dispune de un sistem ierarhic de cunotine i enunuri teoretice, denumite
elemente conceptuale i care pot fi clasificate, n funcie de gradul lor de generalitate, n
postulate, principii i norme contabile.
Obiectivele cadrului de pregtire si prezentare a situaiilor financiare IASB atribuie urmtoarele
obiective cadrului su conceptual:
1. s sprijine IASB n elaborarea viitoarelor Standarde Internaionale de Contabilitate (IAS) si n revizuirea
celor existente;
2.s sprijine IASB n promovarea armonizrii reglementrilor, standardelor si procedurilor de contabilitate
referitoare la prezentarea situaiilor financiare prin realizarea unor concepte de baz care s reduc numrul
tratamentelor contabile alternative permise de IAS;
3.s sprijine organismele naionale de elaborare a standardelor, n procesul de dezvoltare a standardelor
naionale;
4.s sprijine pe cei ce ntocmesc situaii financiare conform IAS pentru a face fa problemelor care nu se
regsesc n acestea;
5.s sprijine auditorii n formarea unei opinii referitoare la conformitatea situaiilor financiare cu IAS;
6.s sprijine utilizatorii la interpretarea informaiilor prezentate n situaiile financiare elaborate n
conformitate cu IAS;
7.s furnizeze informaii celor interesai de activitatea IASB privind modul de elaborare a standardelor.
IASB precizeaz c acest cadru nu este o norm contabil internaional si, prin urmare, nu defineste un
standard de evaluare sau informare, iar n situaia n care apare un conflict ntre cadru si o norm
internaional, obligaiile prevzute de respectiva norm prevaleaz asupra acestui cadru.
Arhitectura cadrului de pregtire si prezentare a situaiilor financiare
Cadrul de pregtire si prezentare a situaiilor financiare al IASB cuprinde o prefa si 110 paragrafe, ce
trateaz urmtoarele probleme:
1. Introducerea;
3.Obiectivul situaiilor financiare;
4.Principii de baz;
5.Caracteristicile calitative ale situaiilor financiare;
6.Elementele care compun situaiile financiare;
7.Recunoasterea (luarea n cont) elementelor situaiilor financiare;
8.Evaluarea elementelor situaiilor financiare;
9.Conceptele de capital si de meninere de capital.
1. Obiectivul situaiilor financiare, const n furnizarea de informaii privind poziia financiar,
performanele si modificrile poziiei financiare a ntreprinderii, utile unei sfere largi de utilizatori n luarea
deciziilor lor economice.
Cadrul conceptual structureaz utilizatorii situaiilor financiare n 7 categorii, astfel:
investitorii, angajaii , creditorii financiari, furnizorii si ali creditori comerciali, clienii, guvernul si
instituiile sale, publicul.
2. Caracteristicile calitative ale situaiilor financiare, atribute care determin utilitatea informaiei oferite
de situaiile financiare, sunt: inteligibilitatea, relevana, credibilitatea si comparabilitatea, susinute de
o serie de caliti anexe.
3. Elementele care compun situaiile financiare
Cadrul conceptual IASB defineste cinci elemente, denumite structuri ale situaiilor financiare, astfel:
Un activ reprezint o resurs controlat de ntreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute si de la care se
asteapt s genereze beneficii economice viitoare pentru ntreprindere;
O datorie reprezint o obligaie actual a ntreprinderii ce decurge din evenimente trecute si prin decontarea
creia se asteapt s rezulte o iesire de resurse care ncorporeaz beneficiile economice;
Capitalul propriu reprezint interesul rezidual al acionarilor n activele unei ntreprinderi dup deducerea
tuturor datoriilor sale.
Veniturile sunt cresteri ale beneficiilor economice nregistrate pe parcursul perioadei contabile sub form de
intrri sau cresteri ale activelor sau descresteri ale datoriilor, care se concretizeaz n cresteri ale capitalurilor
proprii, altele dect cele rezultate din contribuii ale acionarilor.
Cheltuielile constituie diminuri ale beneficiilor economice nregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub
form de iesiri sau scderi ale valorii activelor sau cresteri ale datoriilor, care se concretizeaz n reduceri ale
capitalurilor proprii, altele dect cele rezultate din distribuirea acestora ctre acionari.
4. Recunoasterea elementelor situaiilor financiare
Prezentarea elementelor componente ale situaiilor financiare nu este suficient pentru ntocmirea bilanului
si contului de profit si pierdere. Pentru aceasta, elementele trebuie s satisfac un concept de recunoastere
(constatare).
Conform IASB, criteriile de recunoastere sunt satisfcute dac:
este probabil ca avantajele economice viitoare, cuprinse n elemente (active, datorii, venituri, cheltuieli),
referitoare la o ntreprindere, s creasc sau s scad;
exist un sistem fiabil de msurare.
5. Evaluarea elementelor situaiilor financiare
Evaluarea este procedeul prin care se determin valorile la care structurile situaiilor financiare vor fi
recunoscute n bilan si contul de profit si pierdere.
Cadrul conceptual IASB este, din punct de vedere al sistemelor de msurare, foarte flexibil, permind
ntreprinderilor, n vederea msurrii elementelor componente ale situaiilor financiare, utilizarea de diverse
baze de evaluare, n combinaii diferite. Astfel, sistemele de msurare recomandate de cadrul conceptual
IASB se refer la: costul istoric, costul curent, valoarea realizabil (de decontare a datoriei), valoarea
actualizat.
6. Conceptele de capital si de meninere a nivelului capitalului n conformitate cu conceptul financiar de
capital, precum banii investii sau puterea de cumprare investit, capitalul este sinonim cu activul net
sau capitalurile proprii ale ntreprinderii;
n conformitate cu conceptul fizic de capital, precum capacitatea operaional, capitalul este considerat
capacitatea productiv a ntreprinderii, bazat, spre exemplu, pe unitile produse zilnice.
Meninerea capitalului financiar presupune c un profit este obinut numai atunci cnd mrimea
financiar a activelor nete, la sfrsitul perioadei, este mai mare dect aceeasi mrime la nceputul perioadei,
dup excluderea oricrei distribuiri n favoarea proprietarilor si a oricrei contribuii din partea acestora, n
cursul perioadei.
Meninerea capitalului fizic presupune c un profit nu este obinut dect n situaia n care capacitatea de
producie fizic a ntreprinderii, la sfrsitul perioadei, este mai mare dect capacitatea de producie fizic de
la nceputul perioadei, dup excluderea oricrei distribuiri n favoarea proprietarilor si a oricrei contribuii
din partea lor, n cursul perioadei.

13. Postulatele si principiile contabile, fundamente ale teoriei contabile

n viziunea IASB, postulatele reprezint concepte fundamentale sau convenii contabile de baz, iar
principiile sunt reguli generale care pot fi puse n aplicare n mai multe moduri, fapt ce d nastere mai multor
norme.
La baza edificiului conceptual al contabilitii se afl postulatele contabile.
Un postulat contabil reprezint o propoziie a crei acceptare este cerut pentru a realize o demonstraie si
se bazeaz pe observaiile fcute asupra mediului economic, politic, juridic si social, avnd drept scop
identificarea utilizatorilor de informaii financiare, a necesitilor lor informaionale, precum si stabilirea
obiectivelor informrii financiare.
Principiile contabile sunt elemente conceptuale care ghideaz normalizatorul n elaborarea normelor
contabile, plecnd de la postulatele contabile. Desi acestea prezint un grad de generalitate mai redus dect
postulatele contabile, mpreun constituie schema teoretic a contabilitii .
Dup anul 1994, n vederea redrii unei imagini fidele a patrimoniului, a situaiei financiare si a rezultatelor
obinute, si Romnia, prin sistemul contabil inspirat din contabilitatea francez, a asimilat sase principii
contabile cu titlu explicit: principiul continuitii activitii, principiul permanenei metodelor,
principiul prudenei, principiul independenei exerciiului,
principiul intangibilitii bilanului de deschidere si principiul necompensrii.
Lista acestora se mreste n anul 2001, o dat cu apariia OMF nr. 94/20.02.2001 privind aprobarea
Reglementrilor contabile armonizate cu prevederile Directivei a IV-a a CEE si cu Standardele
Internaionale de Contabilitate, cnd Romnia adopt spre aplicare alte trei noi principii contabile:
principiul evalurii separate a elementelor de activ si de pasiv (inspirit din Directiva a IV-a european),
principiul prevalenei economicului asupra juridicului si principiul pragului de semnificaie (ambele
inspirate din Standardele Internaionale de Contabilitate).
n esen, cele nou principii contabile se refer la:
Principiul continuitii activitii presupune c ntreprinderea si continu n mod normal funcionarea
ntr-un viitor previzibil, fr a intra n imposibilitatea continurii activitii sau fr reducerea semnificativ a
acesteia. Dac administratorii ntreprinderii dein informaii potrivit crora exist elemente de nesiguran
ce pot conduce la incapacitatea ntreprinderii de a-si continua activitatea, aceste elemente vor trebuie
prezentate n notele explicative.
Principiul permanenei metodelor presupune continuitatea aplicrii acelorasi reguli si norme privind
evaluarea, nregistrarea si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor, ceea ce conduce la asigurarea
comparabilitii n timp a informaiilor financiare Principiul prudenei impune ca valoarea oricrui
element s fie determinat innd cont,
n mod special, de urmtoarele aspecte:
luarea n considerare, n cadrul situaiilor financiare, numai a profiturilor recunoscute
pn la data nchiderii exerciiului financiar;
se va ine seama de toate obligaiile previzibile si de pierderile poteniale care iau nastere n
cursul exerciiului ncheiat sau pe parcursul unui exerciiu anterior, chiar dac asemenea obligaii sau
pierderi apar ntre data nchiderii exerciiului si data ntocmirii bilanului contabil;
luarea n considerare a tuturor ajustrilor de valoare datorate deprecierilor, indifferent dac exerciiul
financiar se ncheie cu profit sau pierdere.
Principiul independenei exerciiului presupune utilizarea de ctre ntreprinderi a unei contabiliti de
angajamente, n sensul c ntreprinderile vor lua n considerare toate veniturile si cheltuielile corespunztoare
exerciiului financiar pentru care se face raportarea, fr a se ine seama de data ncasrii veniturilor sau a
efecturii plii cheltuielilor.
Principiul evalurii separate a elementelor de activ si de pasiv face precizri n legtur cu modalitatea n
care trebuie stabilit valoarea total corespunztoare unei poziii n bilan, si anume, prin determinarea
separat a valorii aferente fiecrui element individual de activ sau de pasiv.
Conform principiului intangibilitii bilanului de deschidere, bilanul de deschidere al unui exerciiu
trebuie s corespund cu bilanul de nchidere al exerciiului precedent, cu excepia coreciilor impuse de
aplicarea normei IAS 8 Profitul net sau pierderea net a perioadei, erori fundamentale si modificri ale
politicilor contabile.
Principiul necompensrii interzice ntreprinderilor s efectueze compensri ntre valorile elementelor ce
reprezint active cu cele ale elementelor ce reprezint pasive, cu excepia compensrilor ntre activele si
pasivele admise de Standardele Internaionale de Contabilitate.
Aceeasi restricie se menine si n legtur cu compensarea valorii veniturilor cu cele ale cheltuielilor.
Principiul prevalenei economicului asupra juridicului presu-pune ca informaiile prezentate n situaiile
financiare s reflecte realitatea economic a evenimentelor sau a tranzaciilor, si nu numai forma lor juridic.
Principiul pragului de semnificaie presupune ca orice element care are o valoare semnificativ pentru
ntreprindere s fie prezentat distinct n cadrul situaiilor financiare. Numai elementele cu valori
nesemnificative, care au aceeasi natur sau care prezint funcii similare, vor fi prezentate prin nsumare, si
nu separat n cadrul situaiilor financiare.

14. Delimitari privind documentatia

Orice tranzacie, pentru a putea fi nregistrat n conturi, trebuie mai nti consemnat n documente care s
ateste nfptuirea ei. Aceasta, deoarece nregistrarea n conturi se face numai dup ce acestea au avut loc, iar
una din cerinele contabilitii o constituie fundamentarea si justificarea tuturor datelor sale pe baz de
documente.
Totalitatea documentelor, ca purttori materiali de informaii, constituie documentaia unitii
patrimoniale.
Practic, noiunea de documentaie cuprinde toate documentele care intervin de-a lungul ntregului ciclu
contabil, att documentele primare, ct si cele care constituie instrumente specifice metodei contabilitii:
jurnalul, contul, balana de verificare, bilanul.

15. Documentele justificative

Standardele de contabilitate internaionale, definesc documentele justificative ca fiind documente primare
care probeaz legal o operaiune. Exemple: factura, chitana, statul de plat al salariilor etc.
De regul, documentele justificative se ntocmesc la locul de munc n cadrul cruia se produce operaia
economic sau financiar respectiv.
16. Registrele contabile
Datele consemnate n documentele justificative sunt nregistrate n ordine cronologic si grupate n registrele
contabile. Acestea se prezint sub forma unor registre legate, fise si situaii ale cror coninut si form
corespund scopului pentru care se in.
Principalele registre ce se folosesc, obligatoriu, n contabilitate sunt: Registrul-jurnal, Cartea-mare si
Registrul-inventar.
Registrul-jurnal este documentul contabil obligatoriu n care se nregistreaz, prin articole contabile, n
mod cronologic, operaiile patrimoniale, prin respectarea succesiunii documentelor, dup data de ntocmire
sau intrare a acestora n unitate.
Registrul Cartea-mare este un document contabil obliga-toriu n care se nscriu lunar, direct sau prin
regrupare pe conturi corespondente, nregistrrile efectuate n registruljurnal, stabilindu-se situaia fiecrui
cont, respectiv soldul iniial, rulajele debitoare, rulajele creditoare si soldurile finale.
Formularele folosite drept registru Cartea-mare pot mbrca diverse forme, cum ar fi:
- fise de cont pentru operaiuni diverse,
- fise de cont sah sau pe conturi corespondente, forma Cartea-mare centralizatoare.
Registrul-inventar este documentul contabil n care se nregistreaz toate elementele de activ si de pasiv,
grupate n funcie de natura lor, conform posturilor din bilanul contabil, inventariate potrivit normelor
legale.

17. Documentele contabile de sinteza

Pentru ca datele contabilitii s poat fi folosite n mod eficient n procesul de conducere, pentru luarea celor
mai bune decizii manageriale, se impun centralizarea si sintetizarea lor periodic. Acestei cerine de
centralizare si sintetizare i corespund documentele contabile de sintez (situaiile financiare sau conturile
anuale).
Conform reglementrilor n vigoare, un set complet de situaii financiare este format din:
1. Bilan
2. Cont de profit si pierdere
3. Tabloul fluxurilor de trezorerie
4. Tabloul variaiei capitalurilor proprii
5. Politici contabile si note explicative

18. Gestiunea documentelor

Problemele ce formeaz obiectul gestiunii documentelor se refer la organizarea circulaiei
documentelor, utilizarea i evidena acestora, reconstituirea i pstrarea (arhivarea) lor.
1. Organizarea circulaiei documentelor presupune stabilirea unui traseu optim de
micare a documentelor n cadrul diverselor compartimente ale ntreprinderii, respectndu-
se o anumit ordine n circulaia acestora, care s prentmpine reinerile inutile n cadrul
diverselor compartimente i s duc la rezolvarea complet i la timp a
operaiilor economice sau financiare cuprinse n acestea.
2. Utilizarea i evidena documentelor contabile ridic probleme cu privire la
gestionarea lor.
3. Reconstituirea documentelor contabile se efectueaz n cazul n care acestea sunt
pierdute, distruse ori sustrase.
4. Pstrarea (arhivarea) documentelor contabile. n cursul exerciiului financiar,
documentele contabile se pstreaz n cadrul compartimentului financiar-contabil. Dup
expirarea anului, documentele contabile se predau la arhiva general a unitii.
Termenul de pstrare (arhivare) a registrelor contabile i a documentelor justificative, care
au calitatea de for probant n raporturile cu terii, este de 10 ani. Celelalte documente
justificative se pstreaz 5 ani, cu excepia
tatelor de salarii, care se pstreaz 50 ani.

19. Verificarea si corectarea documentelor

Veridicarea si corectarea documentelor const n controlul respectrii condiiilor de form i
de fond, pe care acestea trebuie s le ndeplineasc, n scopul reflectrii n contabilitate a
realitii.
Documentele contabile sunt supuse att reverificrii de form, ct i verificrii de fond.
Verificarea din punctul de vedere al formei se refer la:
- folosirea modelului de document corespunztor naturii operaiei consemnate;
- completarea tuturor elementelor cerute de document; existena semnturilor
persoanelor responsabile de ntocmirea documentelor i efectuarea calculelor, iar
 pentru cele ntocmite n mai multe exemplare, existena aceluiai numr de ordine
pe fiecare exemplar.
Documentele de eviden sunt supuse apoi unei verificri a exactitii datelor cifrice
nscrise n ele, prelucrrii corecte a cantitilor i preurilor, precum i corectitudinii
calculelor efectuate.
Verificarea de fond a documentelor vizeaz legalitatea, necesitatea, realitatea,
oportunitatea i economicitatea operaiilor consemnate.
Legalitatea operaiei se apreciaz prin raportarea la actele normative care reglementeaz
genul respectiv de operaii.
Necesitatea operaiei presupune raportarea acesteia la cerinele activitii ntreprinderii,
deoarece nu orice operaie care este legal este i necesar unitii.
Realitatea. Datele consemnate n documente trebuie s exprime realitatea economic,
adic s aib la baz alte documente care s certifice corectitudinea operaiilor nscrise.
Economicitatea operaiei are n vedere faptul c ea trebuie s se realizeze cu cheltuieli
minime. De exemplu, efectuarea de reparaii ale unei cldiri este mai economic s se
realizeze n sezonul cald, care influeneaz pozitiv att calitatea lucrrilor, ct i costul
acestora, dect n sezonul rece.
n general, verificarea documentelor se efectueaz de ctre alte persoane dect cele
care le-au ntocmit sau prelucrat. Dup verificare, pe documentele corect ntocmite se
nscriu conturile n care urmeaz a se nregistra operaiile economice i financiare.
Documentele care, n urma verificrii, se constat c nu corespund cerinelor, se napoiaz
compartimentelor de unde provin, pentru a fi corectate.
Corectarea erorilor din documente se efectueaz cu respectarea unor reguli care s permit
recunoaterea momentului cnd s-a produs greeala (la ntocmire sau la prelucrare).
Corectarea se face prin tierea cu o linie a textului sau a sumei greite i apoi nscrierea lor
corect. Datele corecte trebuie s fie certificate prin semnturile
persoanelor care au ntocmit sau corectat documentul.
Documentele referitoare la mijloace bneti (chitana, cecul etc.) greit ntocmite nu se pot
corecta. Acestea se anuleaz i rmn n carnetele respective, fr a fi detaate de la
carnet.

20. Notiunea si principiile evaluarii n contabilitate

Evaluarea este procedeul metodei contabilitii care asigur exprimarea valoric a componentelor
patrimoniului.
Ca procedeu al metodei contabilitii, evaluarea reprezint cuantificarea si msurarea, n expresie bneasc, a
mrimii mijloacelor materiale, a creanelor, plasamentelor, angajamentelor, cheltuielilor, veniturilor si
rezultatelor obinute.
Calcularea indicatorilor economici si financiari, ca expresie concentrat si rezultat al funciei de informare a
contabilitii, presupune exprimarea acestora n uniti valorice, deci evaluarea lor.
Evaluarea are n vedere urmtoarele componente: obiectul evalurii, etalonul monetary ca unitate de msur si
preul.
Obiectul evalurii l constituie structurile proprii patrimoniului, si anume: activele, pasivele, cheltuielile,
veniturile, rezultatele, precum si operaiile economice si financiare privind circuitul acestor structuri.
Etalonul monetar se identific cu banii, n funcia lor de msur a valorii. n mod concret, funcia banilor
ca unitate de msur a valorii se realizeaz prin semnul monetary propriu fiecrei ri. n Romnia, semnul
monetar este leul.
Preul este rezultatul msurrii si comparrii obiectului evaluat cu banul, n calitatea sa de unitate de
msur a valorii. Prin intermediul banului, valoarea elementelor patrimoniale se exprim ca pre. Astfel,
preul reprezint un raport ntre valorile economice supuse evalurii si bani ca msur a valorii.
Se msoar astfel cantitatea de putere de cumprare disponibil a banului pentru a obine bunuri, lucrri si
servicii.
Evaluarea presupune respectarea unei serii de principii, de reguli, care influeneaz ntreaga metodologie a
evalurii, si anume: principiul stabilirii obiectului evalurii; principiul evalurii elementelor patrimoniale la un
pre care s exprime valoarea lor real; principiul alegerii formei de evaluare corespunztoare scopului
urmrit; principiul stabilitii unitii monetare; principiul costului istoric; principiul prudenei.
Principiul stabilirii obiectului evalurii. Potrivit acestui principiu, se pune n mod diferit problema
evalurii diferitelor categorii de bunuri. ntr-un mod se pune problema evalurii imobilizrilor corporale, care
pot si trebuie evaluate dup metoda analitic, individual, pe fiecare fel de imobilizare n parte, si ntr-un alt
mod se pune problema evalurii activelor circulante materiale, la care se impune metoda sintetic, ce
presupune gruparea mijloacelor cu caracteristici asemntoare si estimarea lor o singur dat.
De asemenea, n mod diferit se pune problema evalurii bunurilor materiale ce se vnd terilor, la care
cuantificarea si exprimarea bneasc se realizeaz prin intermediul preurilor, fa de bunurile aflate n
cadrul fluxurilor interne, unde evaluarea se realizeaz prin intermediul costurilor.
Principiul evalurii elementelor patrimoniale la un pre care s exprime valoarea lor real. Acest
principiu se ntlneste, n mod deosebit, n contabilitate, n cadrul lucrrilor de ntocmire a situaiilor
financiare.
Principiul alegerii formei de evaluare corespunztoare scopului urmrit. Forma de evaluare aleas
trebuie s corespund scopului urmrit, n sensul c, dac scopul evalurii este numai de a determina mrirea
real a patrimoniului, se vor utiliza preurile efective, iar dac scopul evalurii este urmrirea abaterilor
preurilor efective de la cele standard, se impune utilizarea unor preuri constante.
Principiul stabilitii unitii monetare. n contabilitate, etalonul monetar ales ca unitate de msur a
elementelor patrimoniale are un caracter instabil, determinat de variaia puterii de cumprare a monedei si a
preurilor. Pentru a depsi aceast limit, moneda, ca unitate de msur a valorii, este considerat constant.
n plan teoretic s-au ntreprins multe eforturi n cutarea unei uniti de msur stabile, care s se poat
substitui etalonului monetar. Demersurile, n acest sens, au rmas fr rezultat si, prin urmare, unitatea de
msur rmne n continuare cea monetar, creia i se atribuie calitatea de stabilitate. Si pentru a
diminua efectele inflaiei asupra unitii monetare, conturile anuale privind situaia patrimoniului si
rezultatele obinute sunt ajustate cu efectele inflaiei. n acest scop, se pot folosi dou metode: metoda
costului istoric retratat, n funcie de indicele inflaiei, si metoda retratrii conturilor, n funcie de valoarea
actual.
Potrivit metodei costului istoric retratat, n funcie de indicele inflaiei, valoarea conturilor anuale
actualizat la inflaie se obine ca un produs ntre valoarea la cost istoric a unui element patrimonial si
indicele de inflaie. Indicele de inflaie se calculeaz ca un raport procentual ntre indicele cresterii
preurilor de consum din luna decembrie si indicele preurilor de consum din luna cnd a avut loc intrarea n
patrimoniu a elementului patrimonial respectiv. S presu-punem, spre exemplu, c n luna iunie a anului n
curs a intrat n patrimoniu un mijloc fix, avnd o valoare de intrare (valoare la cost istoric) de 10.000 lei.
Indicele preurilor de consum n luna iunie a fost de 130.5%. Indicele cresterii preurilor de consum din luna
decembrie este de 180,8%.
Metoda valorii actuale const n evaluarea elementelor patrimoniale, n funcie de valoarea actual estimat
cu ocazia inventarierii patrimoniului sau n urma reevalurii activelor.
Principiul costului istoric const n evaluarea elementelor patrimoniale la costul de origine sau de intrare
stabilit pe baza documentelor justificative. Opiunea pentru costul istoric, ca principiu al evalurii, se
ntemeiaz pe raionamentul c acesta este singurul cost care are la baz documente justificative si are, deci,
un caracter verificabil.
Costul istoric reflect valoarea real a elementelor patrimoniale la data intrrii lor n gestiunea ntreprinderii.
Ulterior, orice schimbare semnificativ n valoarea bunurilor tinde s fac costul istoric o mrime nseltoare,
n scopul lurii deciziilor. De aceea, n practic, costul istoric nu este aplicat n forma sa pur. Astfel, cu ocazia
ntocmirii bilanului, pe baza datelor inventarierii, se produc unele derogri de la acest principiu, cum ar fi:
lichiditile n devize, creanele si datoriile n valut se evalueaz la cursul de schimb al valutei din ultima
zi a anului;
n cazul stocurilor, atunci cnd este cazul, costul istoric este nlocuit cu preul activelor depreciate;
imobilizrile sunt, n general, evaluate la costul istoric diminuat cu amortismentele calculate, iar n unele
cazuri sunt reevaluate;
n unele cazuri, se impune necesitatea de a nregistra riscul de nerecuperare a creanelor.
Principiul prudenei. Privit prin prisma evalurii, acest principiu impune estimarea cu precauie a
elementelor patrimoniale, astfel nct s se previn supraevaluarea activelor si a veniturilor, respectiv,
subevaluarea pasivelor si a cheltuielilor. n felul acesta, se evit stabilirea nejustificat de rezultate financiare
supradimensionate, care pot s genereze o decapitalizare a ntreprinderii, prin sarcini fiscale mari si
distribuirea de dividende fictive.
Si principiul prudenei, aplicat n evaluare, poate fi discutabil. Partizanii acestui principiu apreciaz c
determinarea rezultatului este influenat si de factori aleatori. Tocmai de aceea, consider ei, este mai bine s
se declare profit minim pentru a menine si a reconstitui capitalul ntreprinderii. n schimb, adversarii acestui
principiu apreciaz c prudena duce la o distorsionare a datelor contabile, cu efecte nedorite n aprecierea
situaiei financiare si n luarea deciziilor.

21. Formele evaluarii patrimoniului n contabilitate

n contabilitate, evaluarea are loc att n mod curent, pentru reflectarea evenimentelor si a tranzaciilor care
au loc n cursul perioadei de gestiune si care modific mrimea valoric a elementelor patrimoniale, ct si n
mod periodic, cu ocazia inventarierii elementelor patrimoniale si a elaborrii documentelor contabile de
sintez.
Rezult c evaluarea n contabilitate este prezent n toate momentele rotaiei capitalului, precum si n
momentele de raportare si analiz a situaiei financiare si a rezultatelor obinute.
Momentele evalurii sunt: evaluarea la intrare sau la prima nregistrare; evaluarea la iesirea din patrimoniu a
elementelor patrimoniale; evaluarea la inventariere; evaluarea la bilan.
1) Evaluarea la data intrrii n ntreprindere (sau la prima nregistrare n contabilitate) a elementelor are
la baz costul istoric, care, n raport de natura elementelor patrimoniale si a operaiilor economice si
financiare, capt urmtoarele semnificaii concrete:
a) Valoarea de utilitate - pentru bunurile intrate n patrimoniu prin aport n natur, obinute cu titlu gratuit
sau prin donaie.
Valoarea de utilitate se stabileste n funcie de preul pieei, utilitatea bunului pentru ntreprindere, gradul
de uzur si amplasarea acestuia (n ar sau n strintate, intravilan sau extravilan etc.).
b) Costul de achiziie pentru bunurile procurate cu titlu oneros (pe baza contractelor de vnzare-
cumprare). Acesta este format din:
preul de cumprare (achiziie) (+);
cheltuielile de transport-aprovizionare (+);
taxele nerecuperabile (+);
alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea n stare de utilitate sau intrarea n gestiune a bunului
respectiv (+);
reducerile comerciale primite (rabaturi, remize si risturne) ().
c) Costul de producie utilizat pentru bunurile produse n ntreprindere. Acesta este compus din:
costul de achiziie al materiilor prime consumate (+);
alte cheltuieli directe de producie (exemplu: salarii directe acordate muncitorilor de baz) (+);
o cot parte din cheltuielile indirecte de producie, determinate raional ca fiind legate de fabricaia
bunului respectiv (+);
dobnzile la creditele bancare contractate pentru producia cu ciclu lung de fabricaie, aferente perioadei
pentru care se calculeaz costul de producie (+).
Fa de cele trei categorii de costuri prezentate, n evaluare intervin si unele cazuri particulare. Astfel:
Pentru titlurile de valoare, valoarea de achiziie este egal cu preul de cumprare la care acestea au fost
dobndite. Cheltuielile accesorii se exclud din valoarea de achiziie (costul de achiziie), ele fiind nscrise
direct n cheltuielile de exploatare ale exerciiului.
Creanele si datoriile se evalueaz la valoarea nominal, egal cu suma de lichiditi sau echivalente
de lichiditi ce se vor ncasa, respectiv plti, n schimbul lor.
Cheltuielile si veniturile se evalueaz prin asocierea acestora cu elementele de activ si pasiv cu care
intr n coresponden. Astfel, cheltuielile sunt evaluate, dup caz, ca o crestere a pasivului (n cazul
angajamentelor) sau ca o diminuare de activ (n cazul consumurilor stocate). Veniturile sunt evaluate,
dup caz, n acelasi timp, ca o crestere de activ (deci, cu valoarea creanei sau lichiditii, n cazul
vnzrilor, si costul de producie al stocurilor sau imobilizrilor) sau ca o diminuare de pasiv.
Bunurile intrate, exprimate n moned strin, sunt evaluate n lei la cursul zilei cnd a avut loc intrarea
acestora.
2) Evaluarea la iesirea din ntreprindere (la data ncetrii recunoasterii n contabilitate) se face, n
principiu, la valoarea de intrare (valoarea contabil sau valoarea la cost istoric).
Dac bunurile similare de natura stocurilor sau titlurilor de valoare au valori de intrare diferite si nu exist
posibilitatea identificrii valorii lor de intrare, evaluarea la iesirea din patrimoniu se poate face utiliznd una
din metodele:
metoda costului mediu ponderat (CPM);
metoda primului lot intrat primului lot iesit (FIFO);
metoda ultimului lot intrat primului lot iesit (LIFO);
Alegerea uneia sau alteia dintre aceste metode se face n funcie de interesele economice, financiare sau
fiscale ale unitii patrimoniale. ntr-o economie hiperinflaionist, spre exemplu, se recomand utilizarea
metodei LIFO. Aceasta asigur o estimare apropiat de realitate a rezultatului obinut.
3) Evaluarea la inventar are loc n momentul inventarierii elementelor patrimoniale, cel puin o dat pe an,
cnd se constat faptic existena valorii activelor si pasivelor patrimoniului.
Valoarea atribuit elementelor patrimoniale inventariate poart denumirea de valoare de inventar. Aceasta este
expresia valorii actuale si se estimeaz n funcie de preul pieei, utilitatea bunului n ntreprindere, starea
(gradul de uzur) si amplasamentul acestuia. Tocmai de aceea, n unele lucrri de specialitate, valoarea de
inventar o mai regsim si sub denumirea de valoare de ntrebuinare.
Pentru stabilirea valorii de inventar se utilizeaz anumite referine, cum ar fi:
- preurile de pia,
- baremurile,
- indicii generali si specifici de preuri.
n raport cu natura si caracteristicile unor elemente patrimoniale, valoarea de inventar capt unele
semnificaii concrete, astfel:
a) pentru imobilizrile necorporale, valoarea de inventar este egal cu valoarea contabil de intrare minus
amortizarea cumulat;
b) pentru stocuri, valoarea de inventar este egal, n general, cu valoarea ultimului lot intrat n stoc;
c) valoarea de inventar a creanelor si a datoriilor, exclusiv TVA deductibil, este egal cu termenii clauzelor
din contract (dobnzi sau disconturi);
d) pentru lichiditile n valut, creane sau datorii exprimate n valut, valoarea de inventar se stabileste n
funcie de cursul de schimb existent la sfrsitul exerciiului financiar;
e) pentru efectele comerciale negociate public, precum si pentru titlurile imobilizate si titlurile de plasament,
valoarea de inventar se stabileste n funcie de cotaia de pe pia de la sfrsitul exerciiului financiar;
f) valoarea de inventar a disponibilitilor bnesti este egal cu valoarea contabil de intrare;
g) valoarea de inventar a creanelor si datoriilor incerte si n litigiu se stabileste n funcie de valoarea lor
probabil de ncasat, respectiv de plat.
4) Evaluarea la nchiderea exerciiului. Pornind de la valoarea contabil (de intrare sau la cost istoric) si de
la valoarea de inventar, aplicnd principiul prudenei, putem stabili valoarea la bilan a elementelor
patrimoniale. Aceasta presupune compararea valorii contabile cu valoarea de inventar si reinerea n evaluare
a uneia dintre urmtoarele valori:
Pentru elementele patrimoniale de activ, diferenele constatate n plus, ntre valoarea de inventar si valoarea
contabil, nu se nregistreaz n contabilitate, elementul patrimonial meninndu-se la valoarea lui de intrare.
Diferenele constatate n minus ntre valoarea de inventar si valoarea contabil se nregistreaz pe seama
cheltuielilor, prin intermediul amortizrilor (n cazul activelor amortizabile, deoarece deprecierea este
ireversibil), si pe calea provizioanelor pentru deprecieri, n cazul activelor neamortizabile (deoarece
deprecierea este reversibil).
Pentru elementele de pasiv, diferenele constatate n minus, ntre valoarea de inventar si valoarea contabil,
nu se nregistreaz n contabilitate, acestea meninndu-se la valoarea de intrare. Diferenele constatate n
plus se nregistreaz n contabilitate pe seama cheltuielilor prin constituirea de provizioane pentru cresteri
reversibile privind valoarea pasivelor.

22. Reevaluarea n contabilitate

Ca noiune contabil, reevaluarea const n modificarea si substituirea valorilor de intrare (contabile, la cost
istoric) ale elementelor patrimoniale cu valoarea lor actual (curent).
Potrivit reglementrilor n domeniu, reevaluarea se poate efectua numai n baza unei dispoziii legale, emis
de organele n drept. Pot face obiectul reevalurii elementele patrimoniale de activ sub form de imobilizri
corporale si financiare.
Plusvaloarea rezultat n urma reevalurii acestor elemente patrimoniale de activ se reflect, ca un element
patrimonial de pasiv, n cadrul capitalurilor proprii, denumit Rezerve din reevaluare.
Revalorizrile sau devalorizrile ulterioare se calculeaz pornind de la valoarea rezultat n urma ultimei
reevaluri.
De asemenea, rezervele din reevaluare si propag efectele fie asupra capitalului social, fie asupra rezervelor
unitii, conform dispoziiilor legale.

23. Definirea si rolul contului

ntr-o accepiune general, contul este procedeul specific metodei contabilitii cu ajutorul cruia se
reflect existena si miscarea fiecrui element patrimonial n parte, ca urmare a modificrilor produse
de tranzaciile ce au loc n ntreprindere ntr-o perioad de gestiune.
n acest scop, pentru fiecare element patrimonial se deschide cte un cont distinct n contabilitatea curent, cu
ajutorul cruia se nregistreaz, pe baz de documente si n etalon valoric, existentul la nceputul perioadei de
gestiune al elementului pentru care s-a deschis contul, modificrile survenite n cadrul acestui element,
generate de tranzaciile din timpul perioadei de gestiune, determinndu-se si existentul final din cadrul
elementului patrimonial respectiv.

24. Trasaturi specifice conturilor

1.Contul reprezint un model de eviden si calcul n expresie valoric.
2.Contul este un model de nregistrare cronologic a evoluiei patrimoniului.
3.Contul reprezint un model de individualizare si grupare a situaiei si miscrii elementelor patrimoniale.
4. Contul constituie un model de sistematizare a existenelor si modificrilor de sens contrar.
5. Contul constituie un model de calcul al mrimii situaiei sau strii si miscrilor intervenite n masa
bunurilor economice, surselor de finanare, cheltuielilor, veniturilor, rezultatelor.
Schematic, forma bilanier a contului poate fi imaginat sub forma literei T, care indic posibilitatea
practic de separare si nregistrare, ntr-o parte, a cresterilor pe msur ce acestea au loc si, n partea opus, a
micsorrilor, care, de asemenea, se adun pe msur ce au loc n cursul exerciiului financiar, ca n figura de
mai jos:
Contul i

SITUATIA INITIAL MICSORRI

CRESTERI SITUATIA FINAL

Contul j

MICSORRI SITUATIA INITIAL

SITUATIA FINAL CRESTERI

n aceste condiii, ecuaia proprie contului este de forma:

Situaia iniial + Cresteri = Micsorri + Situaia final
25. Structura contului
1) Titlul (denumirea) si simbolul contului
Titlul contului exprim coninutul economic al elementului a crui eviden se ine cu ajutorul contului
respectiv. De exemplu, contul asociat clienilor poart denumirea de Clieni; contul asociat materiilor
prime poart denumirea Materii prime etc.
Titlurile conturilor sunt nsoite si de simbolurile cifrice corespunztoare.
Exemplu:
101 Capital, 212 Construcii, 371 Mrfuri, 401 Furnizori, 411 Clieni, 121 Profit si pierdere etc.
2) Debitul si creditul contului reprezint denumirile celor dou pri opuse ale acestuia ce permit separarea
celor dou tipuri de modificri (cresteri si micsorri), pe care le determin operaiile economice si financiare
ce se nregistreaz cu ajutorul conturilor.
Convenional, s-a stabilit ca partea stng a contului s poarte denumirea de debit, iar partea dreapt, de
credit. Sumele trecute n partea stng a contului se numesc debitoare, iar cele din partea dreapt, creditoare.
A debita un cont nseamn a nregistra o sum n partea stng a contului.
Analog, a credita un cont nseamn a nregistra o sum n partea dreapt a contului.
Acesta este singurul sens dat n contabilitate verbelor a debita si a credita.
n munca practic de contabilitate, cele dou pri opuse ale contului, debitul si creditul, se abreviaz cu D,
respectiv C.
3) Rulajul contului reprezint miscarea sau totalul sumelor nregistrate ntr-o perioad de gestiune n debitul
sau creditul unui cont, ca urmare a mririlor si micsorrilor determinate de tranzaciile (evenimentele) ce se
produc n volumul si structura elementului patrimonial pentru care s-a deschis contul respectiv. Acesta este de
dou feluri: rulaj debitor si rulaj creditor.
a. Rulajul debitor (abreviat, de regul, cu RD) reprezint totalitatea nregistrrilor efectuate n debitul unui
cont ntr-o perioad de gestiune.
b. Rulajul creditor (abreviat, de regul, cu RC) reprezint totalitatea nregistrrilor efectuate n creditul unui
cont ntr-o perioad de gestiune.
4) Total sume
Totalul sumelor unui cont este de dou feluri:
c. Total sume debitoare (abreviat, de regul, cu TSD). Se obine prin adunarea tuturor sumelor nregistrate n
debitul contului.
d. Total sume creditoare (abreviat, de regul, cu TSC). Se obine prin adunarea tuturor sumelor nregistrate
n creditul contului. Totalul sumelor cuprinde existentul iniial si rulajul elementului patrimonial urmrit cu
ajutorul contului.
5) Soldul contului exprim existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial urmrit cu ajutorul
contului respectiv.
Soldul contului se stabileste ca diferen ntre totalul sumelor debitoare si totalul sumelor creditoare, prelund
semnul totalului mai mare.
Astfel:
Dac totalul sumelor debitoare este mai mare dect totalul sumelor creditoare, contul prezint sold debitor
(SD).
n situaia invers, cnd totalul sumelor creditoare este mai mare dect totalul sumelor debitoare, contul
prezint sold creditor (SC).
Atunci cnd totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, soldul acestuia este zero, deci,
contul nu mai prezint sold si poart denumirea de cont soldat sau balansat.
Prin urmare, soldul contului se stabileste pe baza relaiilor:
1. TSD TSC = SD, cnd TSDTSC
2. TSC TSD = SC, cnd TSC TSD
3. TSD TSC = 0, cnd TSD = TSC
Soldul stabilit n ultima zi a perioadei de gestiune se numeste sold final (Sf) si apare ca sold iniial (Si) la
nceputul perioadei de gestiune urmtoare.
6) Explicaia tranzaciilor nregistrate n cont are drept scop cunoasterea anumitor date n legtur cu
operaia respectiv, n vederea identificrii ei cu usurin, a nelegerii sensului si coninutului acesteia.
Dup forma de prezentare, distingem: explicaie descriptiv si explicaie contabil.
a. Explicaia descriptiv const n explicarea pe scurt a operaiei economice sau financiare cu indicarea
documentului justificativ care a stat la baza operaiei si a datei n care a avut loc;
b. Explicaia contabil const n indicarea debitului sau creditului contului utilizat la nregistrarea operaiei
respective, precum si a denumirii celuilalt cont corespondent ce particip la nregistrarea operaiei, potrivit
cerinelor dublei nregistrri.

26. Reguli de functionare a conturilor

Activele sunt dispuse n partea stng a patrimoniului. Astfel, activele pot fi gndite ca pri de stnga, iar
pasivele pot fi gndite ca pri de dreapta. Poziia opus a celor dou categorii al patrimoniului (activ si
pasiv) face ca regulile de funcionare a celor dou feluri de conturi s fie de sens opus, dup cum urmeaz:
I. Conturile de activ ncep s funcioneze prin a se debita, si se debiteaz cu existentul iniial si cu
cresterile (majorrile, intrrile) elementelor patrimoniale de activ, se crediteaz cu micsorrile
(diminurile, iesirile) de activ si prezint sold final debitor sau sunt soldate.
II. Conturile de pasiv ncep s funcioneze prin a se credita, si se crediteaz cu existentul iniial de
pasiv si cu cresterile (majorrile, intrrile) de activ, se debiteaz cu micsorrile (diminurile, iesirile) de
pasiv si prezint sold final creditor sau sunt soldate.
Asa cum se poate observa, coninutul economic diametral opus al conturilor de active si de pasiv determin si
caracterul opus al regulilor de funcionare.
Schematic, regulile de funcionare a conturilor se prezint astfel:

CONTURI DE ACTIV CONTURI DE PASIV

D C

Existentul de activ Micsorri de activ D C

Majorri de activ Sold final debitor
Micsorri de pasiv Existentul de pasiv
Sold final creditor Majorari de pasiv

Avnd n vedere soldul pe care l prezint la un moment dat, conturile sunt de dou feluri:
- conturi monofuncionale
- conturi bifuncionale.
a. Conturile monofuncionale sunt acelea care, la sfrsitul perioadei de gestiune, prezint un singur fel de
sold, fie numai debitor, fie numai creditor. Acestea funcioneaz, deci, fie numai dup regula de funcionare
a conturilor de activ, fie numai dup regula de funcionare a conturilor de pasiv. Ele sunt, deci, ntotdeauna,
numai conturi de activ sau numai conturi de pasiv.
b. Conturile bifuncionale sunt acele conturi care pot prezenta, la un moment dat, fie sold debitor, fie sold
creditor. Acestea funcioneaz n anumite cazuri dup regula de funcionare a conturilor de activ, iar n
altele, dup aceea a conturilor de pasiv.

27. Clasificarea conturilor

1) Dup coninutul economic al contului, distingem: Conturi de mijloace economice,
conturi de surse de finanare, conturi de procese i conturi de rezultate.
Din acest punct de vedere, conturile se mpart n urmtoarele clase:
clasa conturilor mijloacelor economice;
clasa conturilor surselor de finanare;
clasa conturilor proceselor economice;
clasa conturilor n afara bilanului.
Aceste clase de conturi pun n eviden, prin coninutul lor, toate componentele obiectului
contabilitii.
2) Dup funcia contabil, conturile se mpart n dou clase:
clasa conturilor de activ;
clasa conturilor de pasiv.
Clasificarea dup acest criteriu este considerat a fi cea mai cuprinztoare clasificare,
permind ncadrarea tuturor conturilor n conturi de activ i conturi de pasiv. Aceast
mprire decurge din cele dou pri opuse ale bilanului (activ i pasiv), cu excepia
conturilor n afara bilanului.
3) Dup sfera de cuprindere, se disting dou clase de conturi:
clasa conturilor sintetice;
clasa conturilor analitice.
n funcie de etalonul de eviden folosit, clasa conturilor analitice se mparte, la rndul ei,
n dou grupe:
grupa conturilor analitice valorice;
grupa conturilor analitice cantitativ-valorice.
4) Din punct de vedere al finalitii informaiilor pe care le furnizeaz, conturile se
mpart n dou clase:
clasa conturilor de gestiune extern. Aceasta cuprinde toate conturile care furnizeaz
informaiile din bilan;
clasa conturilor de gestiune intern, ce cuprinde conturile care furnizeaz informaiile
pentru ntocmirea contului de rezultate (conturile de venituri i cheltuieli).
Pornind de la aceste criterii de clasificare, conturile se mpart n clase, grupe i subgrupe,
meninnd n cadrul fiecrei subdiviziuni acelai criteriu care permite o delimitare strict a
conturilor respective pe subdiviziunile clasificrii.

28. Planul de conturi general

Planul de conturi general reprezint matricea ntregului sistem de conturi, n cadrul creia fiecare cont este
delimitat printr-o denumire si un simbol cifric, fiind ncadrat ntr-o clas si grup, n raport cu un anumit
criteriu de clasificare. n acelasi timp, prin planul de conturi se definesc, pentru fiecare cont sintetic,
coninutul economic, funcia contabil si corespondena cu alte conturi.
Codificarea sau simbolizarea cifric a conturilor are la baz sistemul zecimal de codificare, potrivit cruia
conturile folosite ntr-un sector de activitate al economiei naionale se mpart n nou clase, fiecare clas
poate cuprinde maximum 9 grupe de conturi, fiecare grup poate cuprinde 9 conturi sintetice de gradul I,
fiecare cont sintetic de gradul I se poate desfsura pe 9 conturi sintetice de gradul II sau subconturi, fiecare
cont sintetic de gradul II se poate desfsura pe 9 conturi de gradul III etc., n funcie de necesitile de
detaliere a informaiilor furnizate de conturi.
Clasele de conturi sunt simbolizate cu o singur cifr, de la 0 la 9. Planul de conturi cuprinde 9 clase, astfel:
Clasa 1 Conturi de capitaluri
Clasa 2 Conturi de active imobilizate
Clasa 3 Conturi de stocuri si producie n curs de execuie
Clasa 4 Conturi de teri
Clasa 5 Conturi de trezorerie
Clasa 6 Conturi de cheltuieli
Clasa 7 Conturi de venituri
Clasa 8 Conturi speciale
Clasa 9 Conturi de gestiune
Grupele de conturi din cadrul fiecrei clase sunt simbolizate cu dou cifre: prima cifr reprezint simbolul
clasei, iar a doua, simbolul grupei.
Conturile sintetice sunt simbolizate cu trei cifre, primele dou cifre reprezentnd simbolul grupei si a treia
cifr reprezentnd simbolul contului sintetic de gradul I.
Subconturile sunt simbolizate cu patru cifre, primele 3 cifre reprezentnd simbolul contului sintetic, iar a
patra cifr reprezentnd simbolul subcontului.
Astfel, conturile care fac parte din aceeasi clas sunt recunoscute dup cifra iniial, grupele sunt recunoscute
prin a doua cifr a simbolului, conturile sintetice dup cifra a treia, iar subconturile dup a patra cifr a
simbolului.
De exemplu, clasa conturilor de capitaluri a primit simbolul 1.
Prima grup din clasa 1 a primit simbolul 0, prin urmare grupa 10 a fost denumit Capital si rezerve.
Primul cont sintetic a primit simbolul 1, prin urmare contul 101 a fost numit Capital.
Primul subcont (cont sintetic de gradul doi) a primit simbolul 1, prin urmare subcontul 1011 a
fost numit Capital subscris nevrsat.
Astfel, identificarea contului sintetic de gradul doi, Capital subscris nevrsat, se va face prin urmtorul cod si
urmtoarea denumire: 1011 Capital subscris nevrsat.

29. Dubla nregistrare si corespondenta conturilor

Dubla nregistrare const n nregistrarea concomitent si cu aceeasi sum a unei operaii economice
sau financiare n dou conturi, si anume, n debitul unui cont si n creditul altui cont.
Exemplu:
5121 = 519 1.000 RON
Conturi la bnci n lei Credite bancare pe termen scurt
Legtura reciproc dintre debitul unui cont si creditul altui cont, stabilit cu ocazia nregistrrii tranzaciilor
n contabilitatea curent, pe baza dublei nregistrri, poart denumirea de corespondena conturilor.
Conturile ntre care se stabileste o astfel de legtur se numesc conturi corespondente.
n exemplul evocat anterior, contul Disponibil la bnci n lei este corespondentul contului Credite bancare pe
termen scurt.

30. Analiza contabila a tranzactiilor. Formula si articolul contabil

Analiza contabil const n cercetarea, pe baz de documente, a fiecrei tranzacii n parte, prin
descompunerea ei n elementele componente, n scopul stabilirii conturilor corespondente si a prii acestora
debit sau credit n care urmeaz s se nregistreze tranzacia respectiv, concomitent si cu aceeasi sum.
Analiza contabil presupune parcurgerea urmtoarelor etape:
1) Stabilirea naturii si, respectiv, a coninutului tranzaciei supuse analizei. Aceasta nseamn a rspunde la
anumite ntrebri, cum ar fi: Ce se nelege prin tranzacia n cauz? La ce se refer ea (aprovizionare, plat,
ncasare, consum etc.)?
2) Determinarea modificrilor pe care le produce respectiva tranzacie n structura elementelor patrimoniale,
precum si determinarea sensurilor acestor modificri (cresteri sau micsorri de activ sau de pasiv).
3) Stabilirea, pe baza elementelor patrimoniale modificate, a conturilor corespondente n care urmeaz s se
nregistreze tranzacia analizat.
4) Aplicarea regulilor de funcionare a conturilor, n vederea stabilirii prii conturilor corespondente
debit sau credit n care urmeaz s se nregistreze tranzacia analizat, adic stabilirea formulei contabile.
Rezult c scopul final al analizei contabile a fiecrei operaii economice sau financiare l constituie
stabilirea corect, raional a formulei contabile.
Exemplu:
ntreprinderea restituie un credit pe termen scurt n sum de 3.000 RON, din disponibilul existent n cont la
banc.
Parcurgnd etapele analizei contabile a acestei, tranzacii, rezult urmtoarele:
1) natura tranzaciei reprezint restituirea unui credit pe termen scurt primit de la banc;
2) tranzacia produce modificri n ambele pri ale patrimoniului:
Avem o scdere n activ la elementul Disponibil la bnci n lei, care reprezint o micsorare a disponibilului
existent n contul ntreprinderii la banc n sum de 3.000 lei si, concomitent si cu aceeasi sum, o micsorare
n pasiv la elementul Credite bancare pe termen scurt, care reprezint o micsorare a obligaiilor ntreprinderii
fa de banc privind creditele pe termen scurt acordate;
3) conturile corespondente, n care urmeaz s se nregistreze tranzacia analizat, vor fi:
pentru micsorarea de activ, contul de activ Disponibil la bnci n lei;
pentru micsorarea de pasiv, contul Credite bancare pe termen scurt;
4) conform regulilor de funcionare a conturilor, contul Disponibil la bnci n lei, fiind de activ si avnd de
nregistrat o scdere de activ, se va credita cu 3.000 lei, iar contul Credite bancare pe termen scurt, fiind de
pasiv si avnd de nregistrat o scdere de pasiv, se va debita cu 3.000 RON.
Prin urmare, potrivit particularitii dublei nregistrri, se stabileste corespondena ntre debitul contului
Credite bancare pe termen scurt si creditul contului Disponibil la bnci n lei, care se concretizeaz n
urmtoarea formul contabil:
Credite bancare = Disponibil 3.000
pe termen scurt la bnci n lei RON

Parcurgnd etapele analizei contabile pentru tranzacia de mai sus, am ajuns s stabilim corect formula
contabil si astfel s o putem defini.
Formula contabil
Reprezint modalitatea de prezentare a unei operaii economice sau financiare prin ncadrarea acesteia n
debitul unui cont si n creditul altui cont, sub form de egalitate valoric.
Aceasta este format din urmtoarele pri componente:
1. denumirea contului corespondent debitor;
2. denumirea contului corespondent creditor;
3. suma care face obiectul nregistrrii;
4. semnul =, care arat interdependena si corelaia reciproc dintre conturile corespondente;
5. semnul %, utilizat n nelesul de urmtoarele, atunci cnd n formula contabil intr n coresponden
mai mult de dou conturi.
n formula contabil, contul care se debiteaz se aseaz n stnga semnului egalitii, deoarece debitul este
partea stng a unui cont, iar contul care se crediteaz se aseaz n partea dreapt a semnului egalitii,
deoarece creditul este partea dreapt a unui cont.
Articolul contabil
Pentru reflectarea cronologic a tranzaciilor n conturi, pe baza dublei nregistrri, se utilizeaz articolul
contabil. Acesta se obine prin adugarea la elementele formulei contabile a explicaiei descriptive a
tranzaciei n cauz, a documentului justificativ care atest nfptuirea ei, precum si a datei cnd operaia a
avut loc.
Astfel, articolul contabil pentru formula contabil menionat mai sus se prezint astfel:
27 septembrie 2003
Credite bancare pe termen scurt = Disponibil la bnci n lei 3.000
Restituit creditul bancar pe termen scurt, conform Extrasului de cont nr........

31. Tipuri de formule contabile

A. n raport cu numrul conturilor corespondente din care este format, formula contabil poate fi de dou
feluri: simpl si compus.
A1. Formula contabil simpl este aceea n care corespondena se stabileste ntre un singur cont debitor si
un singur cont creditor si este specific acelor operaii economice si financiare care modific, concomitent,
numai dou elemente patrimoniale. Modelul este de forma:
Cont debitor = Cont creditor Suma
A2. Formula contabil compus (specific tranzaciilor care modific,concomitent, mai mult de dou
elemente patrimoniale) este acea formul n care corespondena se stabileste ntre:
a) Un singur cont debitor si mai multe conturi creditoare, sau ntre
b) Mai multe conturi debitoare si un singur cont creditor.
1. Un singur cont debitor si dou sau mai multe conturi creditoare.
Modelul este de forma:
Cont = % Suma
debitor Conturi
creditoare
2. Mai multe conturi debitoare si un singur cont creditor
Modelul este de forma:
% = Cont Suma
Conturi creditor
debitoare
B. n funcie de scopul pentru care se ntocmesc, formulele contabile sunt de dou feluri: de nregistrare
curent si de stornare.
b1) Formulele contabile de nregistrare curent sunt acele formule contabile ce se ntocmesc pentru
nregistrarea operaiilor economice care au loc n mod obisnuit, curent, si care au cea mai mare frecven n
practica de contabilitate. nscrierea sumelor n cadrul acestor formule contabile se face n negru. Sumele
respective se adun ntre ele, att n debitul, ct si n creditul contului.
Toate formulele contabile de mai sus au fost formule de nregistrare curent.
b2) Formulele contabile de stornare se utilizeaz pentru corectarea unor erori efectuate anterior cu ocazia
nregistrrii n conturi a sumelor din tranzaciile care au avut loc. Se procedeaz la utilizarea acestor formule
contabile, deoarece nregistrrile n contabilitate nu pot fi corectate prin stergere sau tiere.
Dup modul de nscriere a sumei n formulele contabile de stornare, acestea pot fi de dou feluri: (i) formule
contabile de stornare n negru si (ii) formule contabile de stornare n rosu.
(i) Formulele contabile de stornare n negru constau n anularea nregistrrii effectuate anterior gresit, prin
inversarea conturilor corespondente din formula contabil anterior gresit (suma se nscrie tot n negru) si apoi
ntocmirea si nregistrarea formulei contabile corecte.
(ii) Formulele contabile de stornare n rosu constau n anularea unei formule contabile efectuate anterior
gresit, prin ntocmirea si nregistrarea unei noi formule contabile, similar cu cea eronat, ns cu suma
nscris n rosu (sau n negru, dar ncadrat n chenar). nscrierea unei sume n rosu are semnificaia, n
contabilitate, a unor valori cu semnul minus, avnd ca efect anularea sumei nscrise anterior n mod eronat.