Dislalia este tulburarea de pronunie (de articulare) provocat de afeciuni organice sau

funcionale ale organelor periferice ale vorbirii i care const n imposibilitatea emiterii corecte a
unuia sau mai multor sunete (combinaii de sunete).
Cauzele specific
Imitarea unor persoane cu o pronunie deficitar;
metode nefavorabile de educaie, care nu duc la stimularea vorbirii;
ncurajarea copilului precolar pentru pronunia peltic pentru amuzament;

implantarea defectuoas a dinilor;

diferite anomalii ale aparatului bucal;

deficiene cerebrale;

insuficiena dezvoltrii psihice;

hipoacuzie;

slaba dezvoltare a auzului fonematic;

progenia i prognatismul
In functie de cauzele ce stau la baza tulburarilor de pronuntie dislaliile se impart in
organice si functionale.
Dislaliile organice sint provocate de anumite deficiente anatomo-fiziologice la nivelul
analizatorului auditiv sau al aparatului articulator. Printre deficientele anatomice incriminate mai
des in dislalie se numara prognatismul si progenia, amplasarea deficitara a dintilor, frenul lingual
prea scurt, despicaturile maxilovalo-palatine (asa-numitele gura de lup si buza de iepure).
Exista si deteriorari ale sunetelor (in special m-n), determinate de vegetatiile adenoide, de polipi
care duc la tulburari de articulatie, numite rinolalii.
Dislaliile functionale sint provocate de unele intirzieri in dezvoltarea intelectuala, de
metodele instructionale gresite si de imiterea vorbirii deficitare a unor persoane din anturajul
copilului.
Clasificarea dislalielor:
Dislalie simpla
dislalie polimorfa
dislalie fenerala(totala)
Metode de corectare a dislaliei

Dezvoltarea mobilitii aparatului fonoarticulator

Mobilitatea maxilarelor (nchiderea i deschiderea gurii, micarea mandibulei stnga-
dreapta, sus-jos, clnnitul dinilor, mestecatul).

COCR EVGHENI
 Mobilitatea obrajilor (umflarea obrajilor).
Mobilitatea lingual (scoaterea i retragerea limbii, micarea limbii sus-jos, stnga-
dreapta, tergerea dinilor, buzelor, plescitul).
Mobilitatea labial (sugerea i uguierea buzelor, zmbetul, inerea cu buzele a unui obiect
ce este tras, fluieratul, suflatul, vibrarea buzelor).
Exersarea palatului, a muchilor faringelui (cscare, deglutiie, imitarea tusei).

Pentru pronunia sunetului S copilul este pus s zmbeasc cu buzele ct mai ntinse
(ca un elastic).

Distana dintre buze este cam de 2 mm.Limba ia poziia,,lopat,,i se sufl uor aer peste buze,
emind un sssss prelung.Limba trebuie s fie bine sprijinit de dinii din fa n aa fel nct
s nu permit nici un spaiu ntre ea i maxilar.

I se cere copilului s verifice dac simte aer rece pe dosul palmei.

Exerciiile iniiale se execut n oapt.Foarte bune sunt onomatopeele:

-sssssss -ssitul sarpelui

-s-sc -a face n ciud

-ploeosc -ceva care cade n ap

-piss -pisss-a chema pisica

-uups -surprindere, greeal

La fel ca i n cazul celorlalte sunete supuse corectrii sunetul S se introduce n silabe

directe , indirecte, logatomi, grupuri consonantice, cuvinte mono, bi i multisilabice.

Exercitiile pentru impostarea sunetului R sunt:

umflarea obrajilor si suflarea aerul afara cu putere;
limba rotunda/ascutita alternativ;
limba rotunda intre dintii;
limba rotunda intre buze, vibrarea varfului limbii;

COCR EVGHENI
 limba sus, in spatele incisivilor superiori, imitarea tropaitului calului;
limba sus, in spatele incisivilor superiori si articularea: bruuummm.

Sunetul R se poate obtine prin derivare din alte sunete: pronuntarea sunetulu iZ cu
varful limbii ndreptat spre alveolele superioare, pronuntarea sunetului J prelung, concomitent cu
usoare impulsuri sub barbie, pronuntarea din ce n ce mai rapida a succesiunii T-D, sau D-T-L.
Cand sunetul nu poate fi obtinut prin derivare atunci este necesara interventia cu spatula
logopedica. Odata obinut, sunetul R va fi alaturat altor sunete pentru a fi pronuntat n silabe,
apoi n cuvinte

COCR EVGHENI