Imperiul Vechi

Trei mari perioada se disting de obicei in istoria egipteana:Imperiul Vechi, de

Mijloc si Nou. Deosebirea nu este numai formala,ci se identifica cu caracterele
istoriei,care vede coincizand in cele trei regate trei mari faze de inflorire;in timp
ce le separa perioade mai mult sau mai putin scurte de criza,urmandu-le o
inexorabila decadere.Si incadrarea evenimentelor in dinastii,care ne este
transmisa de istoricul antic Manethon,poate fi pastrata de noi pe criterii
intrinsece:cu toate impreciziile si defectele care pot fi intalnite,el exprima totusi
totdeauna o substantiala succesiune de faze,care au fost considerate intocmai si
de protagonistii lor insisi.
Domnia regelui Nebka deschide prima mare etapa a istoriei egiptene, aceasta
incheindu-se la sfarsitul celui de-al treilea mileniu al erei precrestine cu regii
dinastiei a X-a. Este o perioad mult mai bine cunoscut, att prin sursele scrise,
ct i prin marile monumente arhitectonice caracteristice acestei epoci,
piramidele.
Acum, Egiptul cunoaste prima epoca de prosperitate si inflorire culturala.
Regatul e devenit puternic, reteaua de canale s-a amplificat, au sporit primele
legaturi comerciale cu Siria, Nubia si Lybia; mestesugurile s-au dezvoltat mult, in
stiinta s-a ajuns la rezultate remarcabile, iar in arta si literatura s-au creat primele
capodopere. Perioada Imperiului Vechi, caracterizat n general ca o epoc de
pace i prosperitate, reprezint desvrirea civilizaiei egiptene la nivelul
componentelor sale materiale i spirituale. In aceasta perioada, capitala statului
s-a aflat la Memphis (balanta dublei tari),oras care indeplinea rolul de centru
politic si economic, fiind totodata si nucleul cultului religios al zeului
Ptah(patronul mestesugurilor si al artelor), caruia ii era dedicat un templu.
Capitala era dublata de marele ansamblu religios de la Heliopolis, dedicat zeului
Soare, Ra, al carui fiu era considerat faraonul, mijlocitor intre oameni si zei.
Acum se pun bazele organizarii politice, administrative si religioase a Egiptului,
ramasa, practic, neschimbata timp de aproape trei milenii. Aceasta a fost o
perioada de dominatie strict feudala,in care regii atotputernici erau venerati ca
finite semidivine,unica legatura dintre oameni si zeii lor. Conceptia regalitatii se
defineste inca din aceasta perioada;si este esential sa-i reliefam caracterele, in
comparatie cu acelea pe care le-am vazut proprii Mesopotamiei.Acolo suveranul
este reprezentantul zeului pe pamant si numai rareori si partial se bucura de
atribute divine;in Egipt,in schimb,faraonul este el insusi zeu,un zeu care s-a
incarnat pentru a conduce lumea.Prin urmare, dialectica dintre rege si zeu-pe
care am vazut-o intensa,uneori ingrijoratoare in istoria antica mesopotamiana-se
linisteste si se elimna intr-o unitate superioara.Nu mai este nevoie sa se incerce
interpretarea vointei superioare:aceasta vointa se exprima firesc in cuvantul
faraonului.
Un stat care porneste de la asemenea principii nu poate fi decat absolut si
centralizat.Inspre faraon se inalta,ca spre o culme,piramida birocratiei,care isi are
elementul sau cel mai ridicat in grad,in vizir,figura activa si proeminenta de
executor uman al vointelor zeului incarnat.Si de la faraon porneste,de la el capata
sens viata comunitatii. Ierarhia stricta, cu multiple ramificatii politice si religioase,
sta marturie pentru inaltul nivel al organizarii statale egiptene.
Istoriografia modern asociaz, n general, Imperiul vechi al Egiptului cu perioada
piramidelor. Trebuie specificat faptul c din cele cinci secole ale epocii, doar unul
este al marilor piramide, restul intervalului cuprinznd faze ascendente sau
descendente, al cror coninut poate fi delimitat i definit, n bun parte, de
evoluia arhitecturii funerare a faraonilor.
Regii dinastilor a III-a si a IV-a s-au dovedit extrem de activi in planul politicii
externe. Expeditiile lor militare au fost indreptate cu precadere spre sud, catre
cataractele Nilului, cucerind teritorii din Nubia si Sudan sau catre Peninsula Sinai,
pentru stapanirea asupra zacamintelor de cupru, turcoaz si smaralde din
zona.Fondatorul dinastiei a III-a, Djoser, s-a remarcat prin consolidarea autoritii
regale n interior, ct i prin expediii rzboinice efectuate n vederea procurrii
de materii prime, turme de vite, prizonieri. Probabil c de numele lui Djoser se
poate lega anexarea de ctre Egipt a Nubiei inferioare. Ca rezultat al acestor
activiti i succese, capitala regatului unit, Memphis, a fost ntrit prin
puternice ziduri i mpodobit prin temple nchinate zeilor protectori ai dinastiei i
statului. Mormntul su, piramida n trepte de la Sakarach, un complex funerar
construit dup tradiie de ctre arhitectul regal Imhotep-personalitatea complexa
a Imperiului vechi, ilustreaz, prin utilizarea pietrei n cadrul acestei ample lucrri
arhitectonice, progresele tehnice i social-economice atinse de societatea
egiptean la nceputul Regatului vechi.
Asadar, daca despre Mesopotamia antica ne ramane intiparita imaginea
sapatorilor de canale si a constructorilor de temple,avandu-l drept conducator pe
insusi regele.Aici cadrul este in parte analog,in parte diferit;paralela este saparea
de canale,instrument esential al vietii agricole;cat despre templu, lui i se alatura
ca importanta o constructie religioasa,da, dar proiectata cu totul altfel ca
intentii;piramida.Este mormantul zeului-rege,in care acesta isi continua viata
nemuritoare;iar regele este obiectul,pe langa subiectul constructiei.
Piramidele fac dovada concentrrii puterii politice n minile faraonului, capabil
astfel s mobilizeze uriae resurse materiale i umane n slujba asigurrii
postexistenei sale, cci piramidele nu sunt altceva dect monumente funerare,
menite s asigure postexistena a faraonului. Cantitatea impresionant de munc
necesar ridicrii acestor monumente nu poate fi conceput fr existena unui
nalt nivel de concentrare i de organizare a forelor umane disponibile i a unor
largi resurse agro-alimentare. n egal msur, aceste monumente certific
existena unui program politic i ideologic destinat s ntreasc i s sublinieze
puterea regal.
A doua etap progresiv din istoria Regatului vechi corespunde domniei
faraonului Snefru, la nceputul dinastiei a IV-a (pe la 2700), faraon ce poate fi
considerat continuatorul programului politic i ideologic iniiat de Djoser. Din
informaiile cuprinse n Stela de la Palermo cunoatem faptul c Snefru a
organizat o expediie n timpul creia a adus 40 de corbii cu lemn de cedru din
Liban. De asemenea, a ridicat fortree la grani i a organizat dou expediii
victorioase n Nubia i Libia de unde sunt aduse importante przi de rzboi
(prizonieri i turme de vite). Acest faraon desfoar i o susinut activitate
constructiv (dou piramide la Sakarach i Meidum).
n perioada regatului vechi, Egiptul va stabili relaii privilegiate cu oraul Byblos.
Inscripiile egiptene i obiecte cu insemne regale descoperite n templul zeiei
Baalit confer acestor legturi o semnificaie deosebit. Nu este exclus nici
prezena unei comuniti egiptene n acest att de important port comercial
pentru Egipt.
Epoca dinastiei a IV-a(2613-2589)-epoca de culme a prestigiului monarhiei de
esenta divina- este legata indeosebi de constructia Marelui Sfinx de la Gizeh si a
celor trei mari piramide ale faraonilor Cheops, Chefren si Mykerinos-dupa numele
lor elenizate(in egipteana, Khufu, Khafra si Menkaura), care raman cele mai
monumentale si impresionante constructii din istoria tarii.Ele ilustreaza in cel mai
inalt grad arhitectura monumentala funerara a Egiptului, ca expresie a statutului
divin si a puterii faraonilor din Vechiul Imperiu.Marea piramida a lui Kheops
acopera 5,3 ha, iar inaltimea ei de aproximativ 147 metri demonstreaza limpede
ca faraonul era in masura sa utilizeze resursele intregului Egipt pentru planurile
sale.Cuvantul sau era ordin, iar supusii sai il considerau un zeu. In fata acestor
imensi colosi,grecii s-au gandit la o munca dureroasa, fortata,impusa de tirani
odiosi.Dar ca sa credem acaeasta insemana poate sa nu luam in seama
mentalitatea mediului.Mormantul era necesar cultului faraonului intors printre
zei, egalii sai, si trebuia sa fie de proportii adecvate;ce cetatean pios ar fi vruta
sa-si sustraga propria contributie la o asemenea opera?
In termeni realisti, oragnizarea birocratica si munca ceruta pentru costruirea unei
singure piramide erau enorme(ele au fost ridicate cu o armata de tarani liberi si
de sclavi,cum s-a crezut multa vreme).Timp de generatii, piramidele au fost un
santier urias unde lucrau mii de oameni de rand,carand piatra in schimbul ratiilor
de hrana pe timpul lunilor sezonului mort,in timp ce altii lucrau tot anul, netezind
si carand bolovanii in cariere.Proiectele de constructii la o asemenea scala erau
posibile numai datorita enormei bogatii a statului, obtinuta in principal din
agricultura. Faraonii controlau aceasta resursa printr-un sistem riguros de
evaluare, taxare, colectare si redistribuire. Statul folosea surplusurile de mancare
pentru a anagaja mii de oameni pentru generoase lucrari publice facand presiuni
asupra fermierului pentru a produce si mai multe grane.In vechea civilizatie
egipteana, statul a devenit cel mai mare furnizor de hrana.
Regatul era condus de o birocratie masiva,ereditara.Documentele sale ne arata
ce multa energie s-a cheltuit pentru colectarea taxelor, pentru monitorizarea
productiei recoltei si la administrarea irigatiilor.
O mare prapastie separa-redusa-numeric-populatie educata de oamenii de
rand.Viata unui fermier egiptean,care da recolte bune,era mai usoara decat cea a
unui satean mesopotamian,chiar daca statul fixa perioade ocazionale de munca
pentru a intretine canalele de irigatie sau alte lucrari publice.Multi artizani
mici si muncitori necalificati traiau o viata mult mai organizata,lucrand in
templele si mormintele faraonilor si traind rar in sate specializate.Ca si in alte
state timpurii,egiptenii s-au bizuit pe munca sclavilor pentru cateva din lucrarile
publice si serviciile menajere.
Ele dovedesc marea putere politic i economic a faraonilor, autoritatea lor
asupra ntregului teritoriu al Egiptului, deosebita dezvoltare a meteugurilor i a
artelor, ca i capacitatea militar de a conduce expediii rzboinice dincolo de
hotarele regatului. Prin gigantismul i armonia construciei, piramidele
simbolizeaz, n acelai timp, chintesena lumii faraonilor, idealul social-politic i
estetic al acesteia, mreia Egiptului, dar i viziunea vechilor egipteni despre
natur, societate, stat i despre ei nii. Faraonii dinastiei a IV-a se intituleaz fii
ai zeului Soarelui, Ra, divinitatea suprem a regatului egiptean.
Efortul pentru inaltarea lor pare a fi suprasolicitat resursele materiale si umane
ale tarii, urmasii lor multumindu-se cu monumente funerare de dimensiuni mai
modeste.-Sub dinastia a V-a(2494-2345) caracterul teocratic al monarhiei se
accentueaza.Regii acestei dinastii il venerau cu fervoare pe zeul Soarelui, fapt
care face sa creasca foarte mult prestigiul si influenta preotilor din orasul
Heliopolis, devenit centrul religios al Egiptului. Faraonul Sahure relata pe la 2500
despre campania sa victorioasa impotriva lybienilor si despre expeditia flotei sale
de-a lungul tarmurilor Mediteranei, spre Byblos. In perioada Imperiului Vechi,
Egiptul si-a consolidat granitele si a trimis expeditii care sa aduca materii prime,
in primul rand piatra, minereuri si lemn. S-a asigurat astfel influenta egipteana la
sud de prima cataracta, in Nubia, si in Peninsula Sinai, dar inca nu exista tendinta
de extindere a Egiptului prin cuceriri.
Spre sfarsitul dinastiei a V-a Imperiul Vechi a inceput sa decada. In timpul
dinastiilor a V-a si a VI-a(2345-2181) fastul si marimea sporita a constructiilor
funerare ale aristocratiei ilustreaza fara echivoc continua intarire a puterii
acesteia si accentuarea tendintelor centrifuge ale nobilimii locale.Pentru a
contracara efectele declinului autoritatii lor, faraonii inteprind cateva expeditii
militare in Palestina si Nubia, cotinuand sa stapaneasca boagata Peninsula Sinai.
Intr-adevar, bogatiei monumentelor nu-i corespunde,sub primele dinastii,o egala
bogatie de documente istorice. Fragmentele pe care le avem din anale ne atesta
existenta genului,dar nu ni-l descriu suficient. Putem totusi stabili trei principale
directive de miscare militara:Nubia la sud,Lybia la vest, Palestina la est.Pe
aceasta ultima cale,de altfel,egiptenii au lasat ample urme arheologice;iar un
faraon din a II-a dinastie, Peribsen,se numeste intr-o inscriptie cel care
devasteaza Asia.Stirile mai detaliate,oricum,nu vin de la inscriptiile
suveranilor:un ofiter al regelui Pepi I,din a VI-a dinastie,a lasat gravat pe
mormentul sau o lunga autobiografie,in care isi descrie faptele
vitejesti.Documentul intereseaza din doua punct de vedere,pentru continutul
informativ important si pentru tipul sau nou. Nu scrie regele ca sa aminteasca
faptele sale vitejesti,ci subalternul isi reconstruieste personalitatea,-
personalitatea de om obisnuit,fapt neobisnuit in Mesopotamia-si aceasta cu
scopul de a achizitiona suficiente titluri,fie pentru urmasi fie,mai ales pentru viata
viitoare.Prin urmare ofiterul scrie:

Maiestatea Sa a vrut sa-i pedepeseasca pe asiatici,care locuiesc in nisip,si si-a

adunat o armata din multe zeci de mii de oameni din intregul Egipt... Maiestatea
Sa m-a trimis in fruntea acestei armate.....Eu am fost cel care a facut
planurile,desi slujba mea era aceea de a supraveghea bunurile palatului,deoarece
eu eram atat de dibaci incat nimeni nu s-a certat cu vecinul lui,nimeni nu a furat
aluatul de paine si nici sandalele calatorului, nimeni nu a luat stofa in vre-un
oras,nimeni nu si-a insusit caprele altuia...

Actiunea razboiului e pornita,prin urmare,din intentia de a-i pedepsi pe

razvartiti,pe cei ce nu s-au supus autoritatii faraonului.Acest motiv va reveni in
mod frecvent;semn al unei politic care concepe expansiunea imperiala in sensul
de a da siguranta frontierelor.
In acest timp insa, interior, tara se dezmembreaza in nome semi-independente.
Sporirea importantei centrelor provinciale, inmultirea framantarilor sociale duc la
destramarea autoritatii centrale si a unitatii statale.In acelasi timp,dominaia
vizirilor, importana funcionarilor, care au fost treptat mproprietrii cu pmnt,
imunitatea (scutirea de taxe) proprietarilor latifundiari, care erau adesea chiar
preceptori de impozite, au condus la feudalizare i la batjocorirea puterii centrale.

Prima perioad intermediar

Incet, dar sigur,ultracentralizatul Imperiu Vechi s-a dezmembrat,procesul

inevitabil fiind grabit de seceta,care a condus la o inflatie crescuta in Egipt si,in
cele din urma,la foamete la frontierele sale. Dup faraonul cu cea mai lung
domnie din ntreaga istorie universal, Pepi (Phiops) al II-lea (aprox. 2240 - aprox.
2152) au izbucnit complicaii prelungite: Imperiul Vechi a czut n anarhie,
presiunea triburilor deertului ce nvleau a amplificat haosul general, rzboaiele
civile au distrus administraia central, birocraia regatului i unitatea acestuia.Se
ajunge astfel la Prima Perioada Intermediara(2181-2040) de decadere sau de
tranzitie: prima maladie cum a fost numita.Este o epoca de recesiune generala
si de haos, insotita de foamete, violente ciocniri sociale, de decadere a artelor si
arhitecturii. Ea a facut,inca o data, din Egipt un teritoriu de state-cetati
independente,iar conductorii locali, cunoscui nc din perioada unitii
regatului, s-au evideniat i mai puternic ca element feudal-fapt care a dus la
instaurarea unor numeroase si slabe microdinastii locale.. Un cadru eficace al
acestei situatii transpare din operele literare ale epocii,indeosebi din asa-zisele
Plangeri ale lui Ipuwer,in care citim:

Aici am ajuns!Saracii au devenit posesori de comori.Cei care nu-si puteau face

sandale acum poseda bogatii... Aici am ajuns!Desertul se extinde asupra
 pamantului.Provinciile sunt distruse.Barbarii s-au infiltrat din afara in Egipt.... Aici
am ajuns!Zambetul a disparut pentru totdeauna.Plansul a invadat
pamantul,imbibat cu jalea... Aici am ajuns!Drumurile nu mai sunt pazite.Unii se
pitesc prin paduri pana cand ajunge acolo calatorul noaptea,ca sa-i ia bagajul si
sa-i fure tot ce are la el.El este primit cu lovituri de ciomag si pe nedret
ucis...Ah,de-ar fi macar sfarsitul lumii,fara conceperi, fara nasteri!Cel putin pe
pamant nu ar mai fi agitatii,nu ar mai fi certuri.

In aceasta perioada de confuzie, de tulburari interne si de criza a autoritatii

centralizate s-au redactat Textele Sarcofagelor si prima forma a Cartii Mortilor.
Printre capodoperele literare din acest timp de numara Sfatuirea unui om
deznadajduit cu sufletul sau, precum si Povestea taranului bun de gura.
A fost vorba doar de o situatie temporara.Gradual,statele-cetati au format
aliante,pana s-a ajuns la aparitia a doua centre de putere:o dinastie la Theba,in
sud,si o dinastie la Herakleopolis,in nord. Dinastiile au guvernat simultan si se
infruntau intre ele.Istoria incepea sa se repete.