Sunteți pe pagina 1din 26

Lucrarea de fa are drept scop analiza .I.

Guzun Maria din mai multe puncte de


vedere: general, economico-financiar i de marketing, identificarea punctelor tari, slabe,
propunerea unor modaliti de perfecionare a activitii acesteia pentru viitor.
Cercetarea se bazeaz pe descrierea serviciilor de alimentaie public i agrement oferite
de .I. Guzun Maria i, anume, restaurantul La Plopi.
Relaii de cooperare apar ntre toate departamentele Linella, n
aciunile de fundamentare a deciziilor, mai ales n contactele
directe i permanente ce sunt ntreinute pentru obinerea
informaiilor necesare nfptuirii programelor, dar i pentru
acordarea asistenei de specialitate.

Avnd n vedere domeniul de activitate al companiei


(comerul cu amnuntul), personalul care urmeaz a fi angajat n
cadrul magazinelor ( vnztori, casieri, consultani, deretictori ),
urmeaz, n mod obligatoriu s treac un examen medical, acest
aspect fiind impus de ctre legislaia n vigoare n Republica
Moldova.

Procesul de selecie n cadrul Linella S.R.L. cuprinde mai multe


etape:

1. interviul cu reprezentantul departamentului de resurse


umane
2. interviul cu conductor nemijlocit
3. decizia de angajare
n dependen de nivelul postului care este vacant,
candidaii pot trece prin mai multe interviuri, care pot fi petrecute
n comun de ctre managerul resurse umane i conductorul
nemijlocit. n cazul unui post vacant de la nivel de TOP
management, candidaii trec un interviu i cu fondatorii
ntreprinderii sau directorul executiv. n acest caz perioada de
desfurare a seleciei este mult mai mare, candidatul fiind
analizat mai complex.

Selectie si recrutare

Managementul resurselor umane se refera la setul de decizii si de


politici prin care atrag candidatii pentru angajare, selectionarea candidatilor
dupa criteriul

profesionalismului si experientei personale, angajarea, motivarea,


recompensarea, perfectionarea consolideaza indeplinirea atributiilor ce le-au
fost repartizate.

Acordand importanta cuvenita investitiilor cu caracter nematerial


pentru obtinerea calificarii necesare, managementul analizeaza si
performantele personalului angajat in vederea selectionarii candidatului, in
eventualitatea promovarii.

Daca la personalul tehnic poate fi statornicit un control riguros asupra


performantelor prin standarde cantitative, iar rezultatele pot fi comparate cu
aceste

standarde, la personalul operativ implicat in prestarea serviciilor si contacte


directe cu clientii, primeaza standardele comportamentale si se impune o
supraveghere directa, stabilirea unor norme de grup dar cu incurajarea
initiativei personale.

Toate aceste activitati legate de managementul resurselor umane trebuie sa se desfasoare pe toata
durata ciclului de viata al produsului, pe toata durata existentei firmei de turism.

In plan juridic rolul acestuia consta in a adapta asa-numitul


management al evenimentelor. Acesta se constituie ca un proces
de identificare, evaluare si raspuns la problemele importante din
domeniul social-stiintific ce apar spontan.

Rolul in plan economic are cea mai mare importanta. Potrivit misiunii firmei,
principala destinatie sociala a acesteia este transpusa in viata prin intermediul
produselro si serviciilor prestate. La randul lor, acestea ating scopul social in
functie de calitate, conditii de livrare si pret, iar managerul trebuie sa asigure
respectivele caracteristici, folosind optimal resursele umane, materiale, financiare
si informationale puse la dispozitie de intreprenzatori.
Se poate afirma ca managerul este motorul dinamizatorul intreprinderii, iar
rolul lui este unul deosebit de complex pentru a mentine si imbunatati continuu
mecanismul si perfomantele intreprinderii.

Aprovizionarea cu produse alimentare a restaurantului Casa


Bunicii , constituie un process complex,fundamentat pe cunoasterea
nevoilor de consum a unitatii, pe baza careia se planifica , se
organizeaza ,se contracteaza si se asigura fondul de marfuri
corespunzator.
Toatea marfurile intrate in depozitul firmei sunt supuse unei
verificari amanuntite ,prin receptie cantitativa si calitativa ,pentru a se
constata daca sortimentul, calitatea si cantitatea lor corespund cu datele
din documentele de insotire *factuti , avize de insotire a marfurilor.
Restaurantul Casa Bunicii se aprovizioneaza in general de la
intermediary dar si direct de la producatori .
Depozitarea si pastrarea alimentelor se face in conditii care sa
previna alterarea , degradarea ,impurificarea cu praf ,substante sau
mirosuri strainede natura produsului
In acest scop ,alimentele sunt pastrate in depozite ,spatii special
amenajate , separate pe sortimente ,avand asigurate ,dupa caz,
temperature ,umiditatea si ventilatia stabilite pentru produsele
respective.Aceste spatii sunt dotate cu aparatura necesara determinarii
microclimatului.
In orice untitate patrimoniala , selectarea ,completarea si
intocmirea documentelor reprezinta o cerinta majora pentru
cunoasterea si managerizarea activitatii.
Activitatea de alimentatie publica se realizeaza in cadrul mi multor
sisteme comergciale si reprezinta o forma speciala de comert ,in care se
imbina activitatea de productie cu cea de desfacere a marurilor si de
prestari de servicii ,toate fiind considerate activiati de baza.
In cadrul restaurantului Casa Bunicii gestionarul intocmeste
zilnic planul productie culinare, document cantitativ care exprima
stocul de preparate culinare.
Materiile prime necesare se procura :
- de la depozitul de materii prime,caz in care se intocmeste
bon
de predare , transfer ,restituire, prin care se descarca
gestiunea
depozitului si se incarca gestiunea bucatariei ;
- direct de la furnizor , fiind insoit de factura, aviz de insotire
a marfii
- de pe pata agroalimentara ,fiind intocmit un borderou de
achizitii

Materialele consumabile se procura de la depozitul de


materiale ,eliberate pe baza de bon de consum. Pe baza acestor
documente are loc incarcarea gestiunii bucatariei cu marfurile
alimentare si materiale consumabile intrate ,inregistrate in
rapotul de gestiune.
In cadrul barului restaurantului Casa Bunicii ,marfurile se
procura de la depozit fiind insotite de bon de predare
,transfer.
Se intocmeste fisa de evidenta a stocurilor ,care are rolul
unui inventar de predare primire a stocurilor de marfuri
ramase la sfarsitul programului de lucru.
Vanzarea preparatelor sau a mrafurilor catre consumatorii
individuali s efface de catre ospatarii restaurantului. Dupa
prelurea comenzilor de la consumatori , ospatarii le transmit
bucatarilor sau barmanului.
Pentru preparatele sau marfurile preluate de la acestia ei
intocmesc bonul de marcaj, care cuprinde numele
ospatarului ,felul cantitatea si valoarea produselor. Bonul de
marcaj este emis in 2 exemplare unul ramen gestionarului
(bucatariei sau barului) care elibereaza marfa,iar celalalt se
pastreaza in casa de marcaj .
Incasarea banilor pentru marfurile vandute se face pe baza
notei de plata ,intocmit in 2 exemplare ,din care unul se da
clientului ,iar celalalt ramane la ospatar.La sfasitul
programului , fiecare ospatar centrlizeaza si plati cu defalcarea
desfacerii pe sectii si pe modalitati de incasare a banilor .In
cazul vanzarii cu incasarea in numerar ,acesta depune la caserie
centrala a societatii Casa Bunicii pe baza monetarului.
Un exemplar semnat de casierul general se restituie
sefului de unitate ,care inregistreaza pe baza lui iesirile de
marfuri in raportul de gestiune ,iar apoi se intocmeste
centralizatorul vanzarilor zilnice.
La casierie ,incasarile se inscriu intr-o chitanta
centralizatoare ,care se inregistreaza in registrul de casa
Documentele de evidenta in alimentatie publica se pot
grupa in documente cu regim special sau documnete fara regim
special .Unele dintre cele ai folosite documente in cadrul
restaurantului Casa Bunicii sunt urmatoarele :
- documente cu regim special aviz de insotire a marfii
, factura, chitanta
- documente fara regim special nota de receptie si
constatare de diferente,bon de consum,bon de
comanda,monetar,nota de plata declaratie de inventar
- documnte fara regim special- nota de receptie si
constatare de diferente,bon de consum,bon de
comanda monetar ,nota de plata
declatie de inventar.
O parte din documentele enumerate mai sus am anexat la dosar.
In cadrul restaurantului Casa Buncii se organizeaza diferite
actiuni cum ar fi: nunti,botezuri ,zile de nastere in special
petreceri pentru copii. Astfel se prezinta solicitantului oferta de
actiuni pe care restaurantului
CASA BUNICII,le poate organiza.Se face un plan de ansamblu
simplificat ,care permite vizualizarea posibilitatilor
resaturantului.Gama sortimentala specifica se prezinta
soliciantului ca lista propriu zisa,unde fiecare preparat are pretul
sau unitar.
Cand beneficiarul s-a hotarat asupra evenimentului ,se
ntocmeste fisa actiunii.

Aceasta este completata cu atentie si contine o serie de


informatii utile:
- ziua ,data,ora
- numle beneficiarului,societatii
- modalitati de derulare
- numar de participanti
Fisa se intocmeste in mai multe exemplare ,dintre care :
originalul cu prima copie sunt expediate clientului pentru a
confirma comanda sa;prima copie semnata de client constituie
un veritabil contract d evanzare cumparare si va fi trimisa
iinapoi restaurantului.Alte copii ajung la directorul de restaurant
,la bucatarie,la serviciu commercial de aprovizionare.
Conducerea restaurantului elaboreaza un plan de sala si se
estimeaza mobilierul si lenjeria necesara ,obiectivele de inventar
dede serviciu ,alimentele ,bauturile si personalul de serviciu .
Restaurantul Casa Bunicii se bucura de aprecierea
timisorenilor si a vizitatorilor orasului Timisoara,deoarece este
renumit prin promtitudinea serviciilor nevoile consumatorului
fiind satisfacute la nivel maxim.

Misiunea ntreprinderii: A oferi oamenilor serviciile de odihn i agrement de care au


nevoie la cel mai nalt nivel pentru a-i atinge scopurile i a duce o viat prosper
Valorile ntreprinderii:
Avem ambiia s rspundem prompt i creativ tuturor cererilor clienilor pentru a le
oferi clipe de neuitat;
Tindem spre performan, pentru a fi primii;
Comunicm n permanen cu clienii notri, pentru a le cunoate doleanele.
Mesajul ntreprinderii Individuale: Pstreaz tradiia pind fericit spre viitor!
Principalele genuri de activitate ale .I. Guzun Maria sunt: comer cu amnuntul n
magazine nespecializate, vnzarea predominant a pinii, produselor de patisserie i cofetrie, a
crnii i a pro-duselor din carne, a petelui i a produselor din pete, mrfurilor cosmetic i de
toalet, servicii xerox, servicii de transport a mrfurilor, comerul angro efectuat pe baz de
contract, bar i alte tipuri de ser-vicii. La moment ntreprinderea are 4 angajai.
Cartea de vizit: Organizarea i petrecerea banchetului e meseria noastr, i credei-ne c
bun dispoziia i impresiile de neuitat n-au s v prseasc pe dumneavoastra i oaspeii
votri. Chelne-rii, buctarii i administratori notri vor face totul pentru ca petrecerea s v
rmn n amintire pentru mult timp nainte.
Sala de banchet e amenajat ntr-un stil traditional cu nuane deschise, ce va crea o
atmosfer ar-monioas, plcut i graioas srbtorii dumneavoastr. Localul este situat reuit,
aflndu-se n apro-pierea oraului Chiinu i ofer oaspeilor posibilitatea de a savura din plin
plcerea prospeimii i adierea vntului de vara, odihnindu-se pe terasa de la plopi.
Suntem gata s lum comanda de festivitate de la 40 pn la 200 persoane. Nivelul de
deservire ntalt, bucataria formidabil i anturajul plcut nu v va lsa pe dumneavoastr sau
oaspeii DVS indefereni!
Pentru a demonstra cele afirmate n mesaj se vor arta cteva poze fig. 1.2, 1.3, 1.4,
1.5,1.6 (vezi anexa 1)
Restaurantul LA PLOPI are un potenial destul de mare, deoarece se afl ntr-un loc
potrivit i are un personal calificat. De asemena, proprietarii depun tot efortul pentru
mbuntirea continu a calitii serviciilor oferite. Pentru a deveni un brand cu notorietate,
este necesar crearea unui program de marketing, care ar informa clientela-int referitor la
existena localului, la oferta i specificul ser-viciilor prestate.

Metodele de promovare a restaurantului Casa Bunicii care


au fost aplicate de catre managerul principal sunt : metoda prin
internet,mass media,reviste publicitare,pliantul si site-ul web
http://www.casa-bunicii.ro/
Restaurantul Casa Bunicii foloseste si mijoace de
promovare care atrag noi clienti,rolul acestora fiind de a asigura
o informare cat mai exacta cat mai completa asupra ofertei
firmei,pentru a genera cererea pentru seviciile acestuia.
Alte mijloace de promovare folosite de firma sunt cele care
stimuleaza revenirea (fidelizarea clientilor),rolul acestora este
de a confirma in totalitateninformatiile difuzate in pliant ,ziare
,anunturi.
In aceasta categorie intra promovarea la locul vanzarii si
comportamentul personalului de vanzare.
Promovarea la locul de vanzare are in vedere o serie de
elemente:
- abianta
- curatenia din imprejurimi
- iluminatia interioara si exterioara
- fatada,decoratiunile florale
- intrarea sa fie primitoare,iluminata
- fatada si fima luminoasa
- calitatea preparatelor ( bucataria)
- calitatea serviciilor
- barul

La nivelul restaurantului ,mijloace tehnice care permit


promovarea vanzarilor sunt urmatoarele:
- preparatele se trec in meniu in ordinea in care se
servesc de regula la masa
- la anumite se preparat se pot trece in paranteza
componentele de baza care vin in sprijinul clientului
- se marcheaza cu un asterisk (*) noutatile meniului

Clienii care viziteaz restaurantul pot s-i fac o prere foarte bun dac citesc mesajele
frumoase ale altor vizitatori ncntai. Acetia pot recomnada restaurantul prietenilor i rudelor.
Pentru promovarea restaurantului n rndul tinerilor este necesar crearea unor pliante i
fluturai cu un design original i atrgtor. Pe o parte a acestora poate fi pus un calendar al
anului 2011, cu logo-ul restaurantului, pe de alt parte oferta succint i datele de contact
nsoite de o imagine sugestiv. Un exemplu este prezentat n figura 3.5.
Restaurantul Butucul de vie ofer un meniu cu mncruri i buturi
deosebite, clientii avnd posibilitatea de a alege dintr-o gam larg de
produse ce pot fi servite n restaurant, acas sau la birou.

Restaurantul Butucul de vie ofer clienilor si trei tipuri de servicii:

Servicii de alimentaie public pentru clienii obinuii ai


restaurantului;
Servicii de catering;
Organizeaz mese festive i de protocol, nuni, aniversri, fiecare cu
meniuri speciale.
Din aceste considerente, restaurantul Butucul de vie are un meniu
bogat ce urmrete preferinele actuale ale clienilor, meniul fiind de
asemenea bogat n preparate romneti i internaionale, cu un coninut
redus de grsimi i colesterol, ale cror ingrediente sunt 100% naturale.

Obiectivul societii este de a satisface pe deplin exigenele


gastronomice ale clienilor, avnd n vedere faptul c preocuparea
oamenilor pentru o alimentaie sntoas i hrnitoare este in cretere n
ultimii ani. Ceea ce caut un client n momentul n care mpinge ua unui
restaurant este s mnnce diferit de fiecare dat. Aceasta este exact ceea
ce restaurantul Butucul de vie caut s duc la ndeplinire pentru fiecare
client n parte.

Restaurantul Butucul de vie este renumit pentru calitatea i


diversitatea preparatelor culinare-gustri reci i calde, supe,
ciorbe,preparate calde, preparate la grtar, preparate din pete, produse de
patiserie-cofetarie, buturi alcoolice i nealcoolice. Societatea dorete s
atrag i s satisfac preteniile a i mai multor clieni prin varietatea
produselor culinare i sortimentele de buturi disponibile.

Restaurantul este creat att pentru a deservi clienii la una dintre


mesele existente n restaurant ct i la domiciliul sau la biroul acestora. Aici
intervine activitatea de catering a restaurantului. Conducerea s-a hotrt
asupra acestui tip de serviciu din mai multe motive, printre care:

Datorit serviciilor de calitate oferite, restaurantul a beneficiat gratuit


de reclam din partea clienilor, reclama din gur n gur;
n ultima perioad restaurantul a fost frecventat de tot mai muli
clieni;
Datorit vadului comercial de care dispune restaurantul. Acesta fiind
situat pe unul dintre principalele bulevarde ale oraului, n aceast
zon sunt amplasate multe firme de diferite domenii. Cum am
menionat anterior, populaia a nceput din ce n ce mai mult s
profite de timpull liber de care dispune.
Datorit acestor motive, restaurantul a venit n sprijinul clienilor fideli
dar i potenialilor clieni, prin serviciul de catering. Comenzile de tip home
delivery se preiau telefonic i se onoreaz n aproximativ 40 min. Costul
transportului este difereniat dup zona de distribuie. Distribuia se refer
aici la serviciul de catering ce satisface cu promptitudine cererile de livrare
la domiciliu sau birou a preparatelor solicitate de clieni. Restaurantul
Butucul de vie deine n prezent 2 autovehicule ce asigura activitatea de
catering. Durata maxim de distribuie a comenzii este de 15 minute din
momentul cnd autovehiculul pleaca de la restaurant. n cazul unor
aglomerri se recurge la folosirea mainilor personale a doi angajati ce au
aceasta sarcin complementar n situaiile de for major. Produsele
care sunt oferite clienilor prin acest serviciu sunt identice cu cele oferite n
interiorul incintei restaurantului.
De asemenea restaurantul mai organizeaz mese festive i de
protocol, nuni, aniversri, fiecare cu meniuri speciale. Pentru fiecare dintre
aceste ocazii speciale, restaurantul pune la dispoziia clienilor meniuri
deosebite, care sunt realizate fie n totalitate de cei de la restaurant, sau
sunt pregatite n funcie de dorinele celor care le comand. Pentru aceste
ocazii angajaii restaurantului asigur i amenajarea saloanelor, n funcie
de tipul evenimentului.

n ceea ce privete ponderea serviciilor n formarea cifrei de afaceri a


restaurantului, aceasta se prezint sub urmtoarea form:

60% activitatea de zi cu zi a restaurantului;


20% activitatea de catering;
20% organizarea de evenimente speciale.
Prin intermediul acestor servicii restaurantul ncearc s
vin ct mai bine n ntmpinarea cerinelor clienilor.

1.5. Stabilirea preurilor

Preul este singura component a mixului de marketing care produce


venituri, celelalte componente necesitnd numai cheltuieli. El este , de
asemenea, un element foarte flexibil al mixului, putnd fi modificat foarte
rapid.

Prin stabilirea preurilor, restaurantul va urmri MAXIMIZAREA


VOLUMULUI VANZARILOR. Conducerea restaurantului dorete s
maximizeze numrul de produse vndute, deoarece acest fapt va duce la
scderea costurilor pe unitatea de produs i la creterea pe termen lung a
profiturilor.

Fixarea preurilor pentru restaurantul Butucul de vie decurge din


dou etape i urmeaz atingerea a dou obiective. Primul obiectiv este de
acoperire a costurilor i atingerea unei marje de profit, iar al doilea obiectiv
vizeaz practicarea unui pre care s corespund imaginii restaurantului pe
care restaurantul dorete s o promoveze. Se va determina mai nti preul
n funcie de cost i apoi preul de difereniere de concureni.

Cunoscnd toate ingredientele ce intra n alctuirea meniurilor se va


calcula iniial preul fr a lua n calcul impozitul pe societate i Tva-ul,
acestea urmnd a fi adugate ulterior, dup fixarea nivelului marjei.

2.1. Descrierea produsului de alimentaie public

Restaurantul Butucul de vie ofer clienilor si servicii de


alimentaie public astfel:

n incinta propriului restaurant:


Servirea clienilor n cele dou saloane i pe terasa
restaurantului, n mod obinuit, n orice moment al zilei, care
desigur se ncadreaz n programul de lucru al restaurantului.
Organizarea de mese festive i de protocol, nuni, aniversri,
fiecare cu meniuri speciale.
La domiciliu clientului sau la biroul de lucru- activitatea de catering.
Servirea clienilor este asigurat prin intermediul chelnerilor i
osptrielor. Angajaii restaurantului lucreaz n dou schimburi pe zi. Pe
fiecare tur exist urmtorii angajai: un chelner pentru bar i 2 osptrie
pentru cele dou saloane. Pe timp de var, cnd este deschis i terasa
restaurantului, pentru servirea clienilor sunt la dispoziie 3 osptrie.

Procesul de servire al clienilor este unul de calitate, din mai multe


puncte de vedere, printre care:
Intervalul de timp, momentul n care clientul intr n restaurant i
momentul n care i se prezint meniul, este scurt;
Atenia acordat de osptrie n observarea clienilor care sunt gata
s dea o comand;
Preluarea rapid a comenzii de la client i transmiterea acesteia mai
departe, acolo unde este necesar, adic la bar sau la buctrie;
Capacitatea de lucru i promptitudinea personalului de la buctrie;
Servirea clienilor n funcie de comenzile efectuate se face
respectnd regulile de baz de servire a acestora;
Tratarea clienilor cu respectful cuvenit, angajaii respectnd principiul
de baz care asigur eficiena unei afaceri, Clientul nostru, stpnul
nostru.

Restaurantul Butucul de vie pune la dispoziia clienilor urmtorul


meniu:

MENIUL ZILEI

Gustri calde Greutate Pre


Cacaval pane 190 gr. 3,50 lei
Crochete cacaval 100 gr. 3,50 lei
Crochete piept pui 100 gr. 3,50 lei
niel piept pui 190 gr. 5,80 lei
Bultz ciobnesc (mmligu, brnz
500 gr. 8,50 lei
burduf, jumri porc afumat)
Bultz rnesc (mmligu, brnz
burduf, crnciori subiri, afumai 500 gr. 8,50 lei
natural)
Bultz haiducesc (mmligu, brnz
500 gr. 6,80 lei
burduf, slnin afumat la tigaie, ou)
Omlet 3 ou i, la alegere: (cacaval,
240 gr. 4,80 lei
crnai, unc, slnin afumat).
Scrob rnesc ca la mama acas (3
300 gr. 5,80 lei
ou, carne afumat de la borcan)
Brnz cu smntn i mmligu 150/180/200 gr. 5,40 lei
Crnciori subiri de cas afumai cu 2
200 gr. 6,80 lei
ochiuri
Creier pane de vit 200 gr. 11,50 lei
Creier pane de porc 200 gr. 6,40 lei
Creier mcelresc de vit 200 gr. 11,50 lei

Platouri Greutate Pre


Platou a la "Casa Romneasc" (tob de
cas, cataboli, pastram porc de cas
600 gr. 18,20 lei
afumat, ghiudem, slnin afumat
natural, brnz burduf, ceap roie)
Platou rnesc (carne de porc afumat
natural la tigaie, crnciori subiri de
cas la tigaie, slnin afumat la tigaie, 650 gr. 18,50 lei
brnz burduf, ceap roie, cartofi
prjii)
Platou mixt vit i porc (muchi vit,
ceaf, muchi file, crnciori subiri
700 gr. 19,40 lei
afumai, mititei, brnz burduf, cartofi
prjii)
Platou pasre (piept pui la grtar, pulp
pui dezosat, ficei de pui, aripioare de 600 gr. 18,50 lei
pui, cartofi prjii)
Platou oaie (pastram fraged de oaie,
crnciori subiri de oaie, brnz de
650 gr. 18,50 lei
burduf, slnin la tigaie, ceap roie,
cartofi prjii)

Ciorbe Greutate Pre


Ciorb de burt 400 gr. 4,40 lei
Ciorb de viel 400 gr. 3,40 lei
Ciorb de porc 400 gr. 3,40 lei
Ciorb de perioare 400 gr. 3,40 lei
Ciorb de fasole cu afumtur 400 gr. 4,20 lei
Ciorb de fasole 400 gr. 2,50 lei
Ciorb de pstrv 400 gr. 5,50 lei
Ciorb de legume 400 gr. 2,50 lei
Bor moldovenesc de gin 400 gr. 4,40 lei
Sup rneasc de gin cu tiei de
400 gr. 3,00 lei
cas
Pete Greutate Pre
Ciorb de pstrv 400 gr. 5,50 lei
Pstrv la tigaie cu mmligu i
100 gr. 4,50 lei
mujdei
Crap prjit cu mmligu i mujdei 100 gr. 4,50 lei
Saramur de crap 400 gr. 8,50 lei
File merlucius cu sos grecesc 300 gr. 8,50 lei
File de alu prjit cu mmligu i
100 gr. 6,50 lei
mujdei
Pete mrunt (chitici) proaspt la ceaun 100 gr. 2,50 lei

Mncare de post Greutate Pre


Ciorb de legume 400 gr. 2,50 lei
Sarmale de post cu mmligu 200 gr. 4.50 lei
Cltite cu ciuperci 300 gr. 6.50 lei
Salat oriental 100 gr. 2,00 lei
Ciuperci la cuptor 100 gr. 2,50 lei
Burei la tigaie 100 gr. 2,50 lei
Fasole btut 250 gr. 2,50 lei
Varz clit 250 gr. 2,50 lei
Iahnie de fasole 250 gr. 2,50 lei
Spaghete cu ciuperci 250 gr. 5,50 lei

Mncare gtit Greutate Pre


Sarmale moldoveneti n foi de vi sau
varz cu mmligu fierte la cuptor n 400 gr. 6,40 lei
oal de lut
Pomana porcului (carne porc crescut la
300 gr. 7,50 lei
curte i mmligu)
Tochitur moldoveneasc (carne porc
proaspt la ceaun, brnz de burduf cu 500 gr. 7,50 lei
mmligu)
Tochitur de afumturi (carne porc
afumat, crnciori subiri, brnz 600 gr. 8,50 lei
burduf, ou, mmligu)
Muchi file afumat natural la tigaie 100 gr. 5,00 lei
Crnciori subiri de cas afumai
100 gr. 2,80 lei
natural la tigaie
Tocni de purcel cu mmligu 350 gr. 6,40 lei
Chiftele cu piure de cartofi 400 gr. 6,40 lei
Ciolan de porc afumat cu fasole 400 gr. 6,40 lei
Ciolan de porc afumat cu varz la cuptor 400 gr. 6,40 lei
Varz clit la cuptor cu crnai afumai 400 gr. 6,40 lei
Fasole cu crnai de cas afumai 400 gr. 6,40 lei
Musaca de cartofi 250 gr. 6,40 lei
Rulad pulp porc umplut, la alegere,
cu cacaval, ficei, carne tocata, 200 gr. 7,50 lei
ciuperci
Pulp de porc la tav 200 gr. 6,50 lei
Pulp de vit la tav 200 gr. 7,50 lei
Carne de porc la borcan pregtit
200 gr. 8,50 lei
rnete ca la mama acas
Costie de porc proaspete cu rozmarin 200 gr. 8,50 lei
Costie de porc afumate la ceaun 200 gr. 8,50 lei
Piftie de porc 400 gr. 6,40 lei
Pastram de oaie fraged pregtit dup
100 gr. 5,00 lei
reet proprie i stins cu vin rou
Pastram de ra 100 gr. 6,50 lei
Rasol de porc afumat cu hrean 100 gr. 2,00 lei

Preparate pasre Greutate Pre


Pui cu smntn 400 gr. 6,40 lei
Pui la ceaun tranat mcelrete cu mmligu
100 gr. 2,00 lei
i mujdei
Tochitur piept pui 400 gr. 6,40 lei
Ficei de pasre la tigaie cu mamligu i
400 gr. 6,40 lei
mujdei
Rulad piept pui umplut, la alegere, cu cacaval,
200 gr. 8,50 lei
ciuperci, ficei, omlet
Pipote la ceaun cu mmligu i mujdei 400 gr. 6,40 lei
Aripioare crocante la ceaun 100 gr. 2,50 lei
Aripioare n fulgi de porumb (mncare picant) 100 gr. 3,50 lei
Pulpe pui la ceaun 100 gr. 2,50 lei
Pulpe pui dezosate 100 gr. 3,50 lei

Preparate carne de vit Greutate Pre


Biftec umplut cu cacaval (muchi de
250 gr. 12,50 lei
vit tocat, cacaval)
Gula ardelenesc (mncare picant) 300 gr. 8,50 lei
Stroganoff de vit 300 gr. 7,50 lei
Escalop de vit 300 gr. 7,50 lei
Muchi de vit tonat (muchi vit, ton,
250 gr. 12,50 lei
copere, maionez)
Pulp vit la tav 200 gr. 6,40 lei
Muchi de vit la grtar 200 gr. 12,50 lei
Rasol viel cu hrean 100 gr. 2,50 lei
Creier de viel 200 gr. 11,50

Grtar Greutate Pre


Ceaf de porc la grtar 200 gr. 8,40 lei
Muchi file la grtar 200 gr. 8,40 lei
Muchiule de porc la grtar 200 gr. 8,40 lei
Pulp de porc la grtar 200 gr. 6,90 lei
Muchi de vit la grtar 200 gr. 12,50 lei
Piept de pui la grtar 200 gr. 8,40 lei
Pulpe pui dezosate 200 gr. 8,40 lei
Frigrui de pui la grtar 200 gr. 8,40 lei
Mititei la grtar 50 gr. 1,20 lei
Crnai de cas la grtar 100 gr. 2,80 lei
Creier de vit la grtar 200 gr. 11,50 lei

Garnituri Greutate Pre


Iahnie de fasole 250 gr. 5,00 lei
Fasole btut 250 gr. 2,50 lei
Piure de cartofi 250 gr. 2,50 lei
Cartofi pai 250 gr. 2,50 lei
Cartofi rneti (cartofi, ceap, kaizer,
250 gr. 3,50 lei
cacaval)
Cartofi feliai cu coaj, pane la tigaie 250 gr. 3,50 lei
Cartofi natur 250 gr. 2,50 lei
Orez 250 gr. 2,50 lei
Legume mexicane 250 gr. 3,50 lei

Salate Greutate Pre


Salat de porumb cu ton i lmie 200 gr. 6,50 lei
Salat a la rus 200 gr. 4,50 lei
Salat oriental 200 gr. 4,50 lei
Gogoari la oet 200 gr. 3,50 lei
Murturi 200 gr. 2,50 lei
Varz murat 200 gr. 2,50 lei
Conopid murat 200 gr. 2,50 lei
Salat rneasc (roii, castravei,
200 gr. 3,50 lei
ceap)
Burei murai 200 gr. 4,50 lei
Ardei iui Buc. 0,50 lei
Hrean 100 gr. 1,00 le
Mujdei 100 gr. 1,00 le
Usturoi 100 gr. 1,00 le
Smntn 50 gr. 1,00 le
Chifle Buc. 0,30 lei
Mmligu 200 gr. 1.00 lei

DESERTURI Greutate Pre


Cltite 250 gr. 3,50 lei
Papanai 150 gr. 4,00 lei
ngheat asortat 150 gr. 3,50 lei
Salat de fructe 150 gr. 4,50 lei

CONIAC Greutate Pre


Ovidiu 100 ml 5,00 lei
Veterano 100 ml 9,00 lei
Alexandrion 100 ml 6,00 lei
Metaxa *** 100 ml 12,00 lei
Metaxa ***** 100 ml 15,00 lei
Couture 100 ml 6,00 lei
Baron's 100 ml 20,00 lei
Martel 100 ml 20,00 lei
Miorita 100 ml 10,00 lei
WHISKY Greutate Pre
Teacher's 100 ml 15,00 lei
J.B. 100 ml 20,00 lei
Ballantines 100 ml 15,00 lei

VODKA Greutate Pre


Stalinskaia 100 ml 6,00 lei
Absolut 100 ml 12,00 lei
Finlandia 100 ml 12,00 lei
Cappone 100 ml 4,00 lei
Smirnoff 100 ml 12,00 lei
Palinc 100 ml 7,00 lei

LICHIORURI Greutate Pre


Creme Dekuypir (banane, menta,
100 ml 8,00 lei
curacao, caise, etc)
Campari 100 ml 15,00 lei
Garone 100 ml 5,00 lei
Martini 100 ml 7,50 lei
Cinzano 100 ml 7,50 lei
Angeli Cherry 100 ml 4,00 lei
Havana Club 100 ml 7,50 lei
Rom Old Pascas 100 ml 5,00 lei

GIN Greutate Pre


Bellman's 100 ml 7,50 lei
Gardon's 100 ml 8,00 lei
BERE Greutate Pre
Carlsberg Sticl 5,00 lei
Heineken Sticl 5,00 lei
Skol Sticl 2,50 lei
Ciuc Sticl 2,50 lei
Timioreana Sticl 2,50 lei
Tuborg Sticl 3,50 lei
Harghita Sticl 2,00 lei
Bergenbier Sticl 3,00 lei
Bergenbier - fr alcool Sticl 3,50 lei
Silva Sticl 3,00 lei
Ursus Sticl 3,00 lei

VINURI Greutate Pre


Vinul casei Litru 8,00 lei
Weisser Sticl 7,00 lei
Hui
Busuioac Sticl 15,00 lei
Jidvei
Feteasc Neagr Sticl 15,00
Dry Riesling Sticl 22,00 lei
Riesling Sticl 22,00 lei
Cotnari
Tmioas Romneasc Sticl 18,00 lei
Feteasc Sticl 18,00 lei
Gras Sticl 18,00 lei
Frncu Sticl 9,50 lei
Murfatlar
Muscat Ottonel Sticl 18,00 lei
Pinot Noir Sticl 18,00 lei
Beciul Domnesc
Riesling Sticl 20,00 lei
Cabernet Suvignon Sticl 20,00 lei
Merlot Sticl 20,00 lei
Feteasc Alb Sticl 20,00 lei
Feteasc Neagr Sticl 20,00 lei
Pinot Noir Sticl 20,00 lei
Muscat Ottonel Sticl 20,00 lei
Vincon
Vincon 1949 Sticl 36,00 lei
ampanie
Zoreti Sticl 19,00 lei
Bucium Sticl 22,00 lei
BAUTURI RACORITOARE Greutate Pre
Santal Sticl 1/4 4,00 lei
Nectar Prigat Sticl 330 4,00 lei
Suc (Coca-Cola, Fanta, Sprite) Sticl 1/4 2,50 lei
Suc (Coca-Cola, Fanta, Sprite) Bidon 1/2 4,00 lei
Ap mineral
Bidon 1/2 2,00 lei
Perla Harghitei Sticl 330 2,00 lei
Perla Harghitei Sticl 750 3,00 lei
Energizant - Red Force Doz 6,00 lei

BAUTURI CALDE Greutate Pre


Cafea mic 2,00 lei
Cafea mare 4,00 lei
Ness 2,00 lei
Cappucino 2,00 lei
Ciocolat cald 2,00 lei
Ceai 1,50 lei

TIGARI Greutate Pre


L.M. Pachet 5,00 lei
Kent Pachet 5,50 lei
Marlboro Pachet 5,50 lei
Parliament Pachet 5,50 lei

Referitor la activitatea de catering, clienilor le sunt puse la dispoziie


aceleai produse care se pot servi i n incinta restaurantului. Pentru a
beneficia de produsele restaurantului prin intermediul acestui serviciu,
clientul nu trebuie dect s sune la restaurant i s efectueze comanda.
Aceasta este preluat de chelnerul de la bar de serviciu, care o pred mai
departe la buctrie. Dup ce produsele sunt gata pregtite de la
buctrie, acestea sunt mpachetate n recipiente de diferite mrimi, n
funcie de ce este necesar. Dup ce toate produsele sunt porionate potrivit
n recipiente, acestea sunt ambalate n pungi de hrtie, pe care este
inscripionat sigla restaurantului. De asemenea nainte ca comanda s fie
transmis mai departe, ctre client, de un capt din partea de sus a pungii
de hrtie va fi capsat si bonul comenzii. Comanda este preluat de unul
dintre cei doi oferi i dus la locul specificat la telefon. Plata comenzii se
face n momentul n care comanda ajunge la client.

De asemenea restaurantul organizeaz cine i mese festive pentru


diferite ocazii, la solicitrile diferiilor clieni.

2.2. Aspecte ale promovrii produsului

de alimentaie public

Momentan restaurantul Butucul de vie nu are n derulare nici o


activitate de promovare.

Pentru comunicarea media se apeleaz n general la televiziune,


presa cotidian, reviste, afie, radio, cinema. Avnd n vedere c bugetul la
nceput pentru promovare a fost limitat, s-a exclus la nceput reclama la
televizor i n cinematografe.

Radioul i presa cotidian au fost singurele elemente media care au


promovat mesajul publicitar al restaurantului Butucul de vie. S-a apelat la
posturile de radio locale, iar preurile pentru spoturile publicitare nu au fost
ridicate ceea ce a convenit bugetului alocat politicii de comunicare.
n ceea ce privete publicitatea n presa cotidian, acitivitatea de
promovare s-a orientat spre ziarele distribuite gratuit n Oneti i Bacu
asigurndu-se astfel c mesajul va fi citit de cea mai mare parte a
populatiei.

Comunicarea prin mijloacele non-media a fost deosebit de


importanta pentru promovarea restaurantului avnd n vedere faptul ca
bugetul alocat comunicarii la nceput a fost redus. S-a apelat asadar la
promoii, precum prima direct (cafeaua oferit gratuit la prnz i aperitivul
oferit seara), promoiile din interiorul restaurantului (afiele de pe mese
care permit evidenierea unor produse, recomandarea din partea
bucatarului cu privire la un produs, scris pe o tabla, etc.).

Planuri de viitor n ceea ce privete activitatea de promovare a


restaurantului constau n: crearea unui site n care s fie prezentat
restaurantul, tipurile de servicii oferite, diferite meniuri pentru diferite ocazii,
inclusiv preurile acestora, personalul societii, i nu n cele din urm date
de contact.

De asemenea, fiind la nceputul sezonului cald, cnd se peesupune


c activitatea oricrui restaurant nflorete cel mai bine, s-a hotrt
distribuirea unor fluturai prin rndul locuitorilor din Oneti dar i din zonele
din mprejurimi.

5. Concurentii- Firmele de servicii acioneaz n cadrul mediului concomitent cu alte firme


urmrind satisfacerea unor nevoi similare ori diferite cu care intr n relaii de concuren.
Concurenii principali pe piaa interna sunt : Calarai-Divin, Aroma ,Combinatul de vinuri
Carahasani ,Vismos ,Vinaria-Bardar , Combinatul de vinuri i divin Bli ,Agro
Cimilia , Vitis Hnceti.

S-ar putea să vă placă și