Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
La rndul lor, cei care produc reclamele, urmresc micrile ptimae ale Sufletului
i profit de ele, n chip egoist, pentru c tig material sau pentru faim (slava
deart). Reclamele nu mai sunt demult nite simple ndemnuri comerciale, ele implicnd
astzi adevrate strategii psihologice de manipulare i vrjire a celor crora li se
adreseaz.
Fiecare reclam se vrea pe sine idol, cruia Omul s i se nchine i s-i slujeasc.
Astfel, aproape fiecare reclam nchipuie cte o patim. La rndul ei, fiecare patim i
are diavolul ei care o "gestioneaz". Cnd omul a nceput s slujeasc patimilor (diavolilor),
acestea l-au rspltit cu singura rsplat pe care o aveau la ndemn, cu nrobirea
(manipularea), cu suferina i cu moartea. La rndul lor, reclamele i aduc omului acelea i
roade: complexe, nrobire (manipulare), suferin i moarte (nti sufleteasc, apoi
trupeasc).
Reclamele sunt "o noua form de iconografie", sunt chipul lumii czute, care nu
ridic Mintea la Dumnezeu, nfind Realitatea, ci o coboar n ntuneric, prin
amgire i iluzie. Prin reclame, realitatea este desfigurat, Omul ajungnd s triasc
ntr-un ntuneric dens, n care Dumnezeu, Sinele i Aproapele nu mai au Chip si
prezen real. Reclamele sunt sufletul lumii czute, pe cnd Sfinii Prini sunt Chipul
lumii reale, lume bun i liber. Sfinii Prini vor ca fiecare om s se cunoasc pe sine,
ca faptur a lui Dumnezeu, pentru a fi liber.