1. Se pot face poze prin telescop?

Raspunsul scurt este DA. Prin aproape orice telescop actual se pot realiza poze, atat terestre, cat
si astronomice. Insa calitatea acestora difera in functie de tipul de telescop utilizat, daca acesta
este optimizat pentru fotografie sau nu, tipul de montura utilizata, tipul de aparat foto sau camera
ccd utilizata, modalitatea de fotografiere, modalitatea de prelucrarea a imaginilor brute. Mai jos
vom detalia fiecare dintre aceste aspecte, plus multe altele.

2. Pot vedea pe monitorul unui calculator imaginea ce se vede prin telescop?

Pentru a vedea pe monitor imaginea produsa de telescop sunt necesare cateva accesorii. In
primul rand montura telescopului trebuie sa fie motorizata pentru a compensa automat miscarea
de rotatie a Pamantului si a pastra in felul acesta obiectele in campul vizual al ocularului. Pentru
a capta imaginea produsa de telescop e nevoie de o camera ccd care poate reda in timp real
imaginea captata de chipul ccd. In acest sens diferiti producatori au realizat camere video, web
sau ccd dedicate care se pot introduce in focalizatorul telescopului si conecta la un calculator. In
acest fel imaginea produsa de telescop este captata de camera si transmisa la calculator unde
poate fi vazuta pe monitor. Pentru observarea planetelor si a Lunii este suficienta o camera web
mai performanta sau o camera ccd planetara dedicata precum camera NexImage de la Celestron,
camera Titan de la ATIK sau camerele DMB/DBK/DFK de la Imaging Source. Pentru observarea
obiectelor deepsky este nevoie de o camera ccd dedicata pentru astrofotografie ce poate realiza
expuneri lungi pana la cateva minute, precum camerele ccd de la ATIK, SBIG, Starlight Xpress
sau alti producatori specializati. Aparatele foto obisnuite sau dslr nu sunt adecvate pentru acest
tip de astrofotografie.

3. Care sunt tipurile de astrofotografie?

Exista mai multe modalitati de a face astrofotografie.

a) Cea mai simpla forma de astrofotografie este cea prin obiectivul unui aparat foto. Aparatul
foto poate fi asezat pe un trepied foto sau calare pe un telescop (piggyback), iar obiectul ceresc
dorit a fi fotografiat este expus prin obiectivul aparatului foto folosind functiile oferite de camera
foto respectiva. Se pot utiliza orice fel de aparate foto. In cazul camerelor tip slr sau dslr
obiectivele pot fi schimbate, astfel ca pentru obtinerea unor campuri vizuale largi se pot folosi
obiective cu raporturi focale mici, iar pentru obtinerea unor campuri vizuale mai inguste se
folosesc obiective cu raporturi focale mai mari. Principalele probleme la aceasta tehnica sunt:

i) Pentru a surpinde pe cip cele mai multe obiecte deepsky e nevoie ca aparatul respectiv sa
poata face expuneri lungi, intre cateva secunde si cateva minute, in functie de magnitudinea
obiectului fotografiat. Nu toate aparatele foto pot realiza expuneri lungi, in general expunerile
lungi fiind implementate doar in camerele foto slr sau dslr si in putine camere foto compacte.

ii) Daca expunerea depaseste 15-20 secunde este nevoie de ghidajul camerei foto pentru ca
stelele sa apara nemiscate. In acest sens fotografia cu aparatul foto calare pe telescop
(piggyback) permite folosirea telescopului pentru a ghida camera foto in timpul expunerii.
Utilizatorul, folosind un ocular cu reticul iluminat, se va uita prin telescop si va corecta erorile de
urmarire ale monturii urmarind sa pastreze o stea aleasa de ghidaj in centrul reticulului iluminat
al ocularului.

iii) Calitatea finala a fotografiei depinde de calitatea obiectivului aparatului foto. In acest
sens un obiectiv cu o corectie buna a aberatiilor (cromatice, astigmatism, distorsiuni) va produce
o imagine mai buna decat un obiectiv cu o corectie mai slaba.

b) Fotografia prin telescop prin proiectie prin ocular

Prin aceasta tehnica aparatul foto este montat in fata ocularului prin intermediul unui adaptor
pentru fotografie afocala (precum un tele-extender, un adaptor universal de fotografie Microstage
sau un alt sistem de proiectie afocala). Fotografia se realizeaza fie prin obiectivul aparatului foto
(proiectie afocala prin ocular), fie chipul/filmul este expus direct, imaginea captata fiind cea data
de ocular (proiectie prin ocular).

Calitatea imaginii finale este o combinatie intre calitatea obiectivului telescopului, calitatea
imaginii produse de ocular si obiectivul aparatului foto. Pentru expuneri lungi este necesar ca
montura sa fie motorizata si ghidata. Avantajul major al fotografiei prin proiectie prin ocular este
faptul ca se pot obtine mariri foarte mari, prin varierea distantei dintre ocular si chipul/filmul
aparatului foto, utile in special pentru fotografia planetara si lunara. De asemenea, in cazul
proiectiei afocale prin ocular, nefiind nevoie de scoaterea obiectivului camerei, se pot folosi si
camere foto compacte ale caror obiective nu sunt interschimbabile.

c) Fotografia in focarul telescopului

Aceast tip este ceea ce se intelege in mod clasic prin astrofotografie. Aparatul foto sau camera
ccd sunt montate fara nici un element optic intermediar (decat eventual lentile barlow,
reducatoare de focala sau corectoare de camp) la focalizatorul telescopului. Telescopul se
comporta ca un teleobiectiv cu o distanta focala foarte lunga (distanta focala a telescopului cu
sau fara alte elemente optice corectoare) si un raport focal specific telescopului respectiv.
Aceasta tehnica produce cele mai bune imagini, intrucat elementele optice intermediare care sunt
surse potentiale de aberatii sunt eliminate, astfel ca singura sursa de aberatii ramasa este
telescopul propriu-zis. In cazul telescoapelor optimizate pentru fotografie, diferitele aberatii sunt
reduse la maxim obtinandu-se cele mai bune imagini dintre toate tehnicile de astrofotografie.

Aceasta tehnica se poate utiliza doar cu aparate foto tip slr sau dslr, precum si cu camere ccd
speciale pentru astrofotografie.

4. Ce telescop, camera foto si accesorii sunt necesare pentru a face astrofotografie?

a) Telescopul: refractor, cassegrain sau reflector newtonian

Astrofotografia se poate realiza in principiu cu orice telescop. Pentru rezultate bune e necesar
insa ca telescopul sa indeplineasca cateva cerinte minimale: calitatea pieselor mecanice a
telescopului trebuie sa fie buna, fara piese din plastic (ce se pot indoi/flexa); elementele optice sa
fie cel putin limitate de difractie; celula obiectivului/oglinzii sa fie metalica; iar alinierea
elementelor optice sa fie corecta si sa se pastreze in timpul sesiunii de astrofotografie. Pentru
realizarea unor imagini cat mai bune este de asemenea important ca telescopul sa fie optimizat
pentru fotografie si sa fie aclimatizat la mediul inconjurator. Toate telescoapele bune sunt
capabile de astrofotografie, insa unele instrumente sunt proiectate special pentru astrofotografie
producand un camp vizual lipsit de aberatii cat mai larg.

In general cele mai utilizate telescoape pentru astrofotografie sunt refractoarele apocromate si
telescoapele tip Cassegrain (in special Schmidt-Cassegrain de catre amatori, Ritchey-Chretien,
Dall-Kirham si mai putin Maksutov-Cassegrain), reflectoarele newtoniene fiind mai putin
utilizate.

Refractoarele produc cele mai contrastante si bine definite imagini dintre toate designurile de
telescoape optice si isi pastreaza alinierea elementelor optice foarte bine, acestea fiind motivele
principale pentru care sunt preferate in astrofotografie. Refractoarele apocromate actuale produc
un camp corectat foarte bine sau excelent de aberatii cromatice (in functie de designul optic al
refractorului respectiv), si focalizeaza cu majoritatea camerelor ccd si a aparatelor foto. Pentru
refractoare sunt disponibile o serie de reducatoare de focala si corectoare de camp care ajuta la
producerea unei imagini mai bune. Desi refractoarele sunt disponibile in aperturi mici, in general
modelele folosite in astrofotografie avand diametre intre 66mm si 160mm diametrul, aceste
aperturi relativ mici sunt suficiente pentru majoritatea obiectelor fotografiate de amatori intrucat
cipurile ccd din camerele foto sau ccd folosite sunt mult mai sensibile decat filmul fotografic, iar
prin expuneri de durata capteaza mult mai multa lumina decat ochiul uman. Un refractor
apocromat intre 80mm si 120mm diametrul obiectivului este alegerea celor mai multi
astrofotografi incepatori, aceste instrumente fiind produse in cantitati mari de multi producatori,
avand o greutate in general sub 10kg, astfel ca nu necesita o montura foarte mare si foarte
scumpa pentru instalarea lui. Refractoarele cu obiective de 130mm si mai mari ofera capacitate
de adunare a luminii mai mare, rezolutii mai bune si in general sunt realizate de catre producatori
in cantitati mai mici si la un nivel de calitate optica si mecanica ce se apropie de perfectiune,
astfel ca valoarea acestora creste aproape exponential cu fiecare centimetru de apertura in plus.

Telescoapele Schmidt-Cassegrain sunt populare in astrofotografie datorita flexibilitatii

designului Schmidt-Cassegrain, datorita aperturii superioare a acestora si datorita producerii in
masa a lor la un nivel de calitate optica excelenta ce face ca pretul lor/cm sa fie mai mic decat al
refractoarelor apocromate de aperturi echivalente. Daca refractoarele utilizate in general pentru
astrofotografie au aperturi intre 66mm si 150mm diametrul, telescoapele Schmidt-Cassegrain au
aperturi intre 150mm si 400mm diametrul oferind mai multa rezolutie si putere de adunare a
luminii decat un refractor. Exista multe accesorii proiectate pentru telescoapele Schmidt-
Cassegrain care optimizeaza potentialul acestora pentru fotografie (precum reducatoare de
focala/corectoare de planeitate, adaptoare pentru ghidaj, sisteme de prindere a diferitor aparate
foto pentru fotografie in focar sau afocala, sistemul Hyperstar de fotografie in focarul oglinzii
principale la un raport focal f/2). Datorita designului optic al telescopului ce focalizeaza prin
miscarea oglinzii principale este posibila focalizarea imaginii cu majoritatea aparatelor foto si
ccd existente si introducerea in traseul optic a unor adaptoare/focalizatoare externe fara ca
telescopul sa ajunga in imposibilitatea de a focaliza. Noile telescoape Schmidt-Cassegrain
aplanate optimizate pentru astrofotografie (precum seria Edge HD de la Celestron) produc
rezultate mult mai bune la marginea campului vizual decat designul clasic, introducand acest
design optic in gama astrografelor capabile de performante exceptionale si cercetare stiintifica.

Telescoapele Ritchey-Chretien si Dall-Kirham corectat sunt larg utilizate de catre

observatoarele astronomice datorita dimensiunii mai mari a campului corectat pe care il produc
aceste designuri optice. Realizate cu aperturi in general intre 250mm si pana la cativa metri
diametrul, acestea ofera o rezolutie si o capacitate de adunare a luminii mult mai mare decat
telescoapele comerciale existente. Pana de curand insa pretul acestora a fost principalul
impediment in utilizarea lor de catre amatori. In ultimii ani insa, noile modele de telescoape
Ritchey-Chretien realizate in China, precum si telescoapele CDK realizate de PlaneWave au
facut accesibile amatorilor aceste designuri optice.

Telescoapele Maksutov-Cassegrain sunt mai putin utilizate in astrofotografie in principal

datorita campului vizual redus pe care il au acestea (raporturi focale de la f/10 in sus) ce necesita
timpi de expunere mai mari pentru a obtine un acelasi nivel de detaliu, designului mecanic
implementat la majoritatea tuburilor optice ce necesita un timp mai mare pentru ca telescopul sa
ajunga la un echilibru termic cu mediul ambiant si pretului lor mare odata ce apertura acestora
depaseste 200mm diametrul. Cu toate acestea odata aclimatizate, telescoapele Maksutov-
Cassegrain produc imagini mult mai contrastante decat telescoapele Schmidt-Cassegrain si cu o
corectie mai buna a aberatiilor la marginea campului vizual. Modelele comerciale existente cu
aperturi intre 90mm si 180mm diametrul sunt capabile sa ofere atat imagini planetare excelente
datorita contrastului lor foarte bun, dar si imagini deepsky la obiecte de mici dimensiuni.

Reflectoarele newtoniene sunt un design popular pentru observatii vizuale, insa pentru fotografie
sunt mai putin adecvate. Si aceasta nu datorita unei probleme a designului optic, ci datorita
faptului ca majoritatea reflectoarelor newtoniene existente pe piata sunt optimizate pentru
observatii vizuale, ceea ce impune alte caracteristici ale instrumentului decat daca ar fi optimizat
pentru astrofotografie. Un alt element in defavoarea telescoapelor tip reflector newtonian este
dimensiunea si greutatea mare a acestora odata ce apertura lor depaseste 200mm diametrul.
Monturile ecuatoriale capabile sa sustina stabil pentru astrofotografie un reflector newtonian mai
mare de 250mm diametrul si destul de lung sunt destul de putine si scumpe. Pozitiile in care
poate ajunge tubul optic cand este indreptat spre diferite regiuni ale cerului este vazut de multi
astronomi ca fiind destul de neconfortabil. Cu toate acestea, se pot realiza fotografii excelente cu
reflectoarele newtoniene daca astronomul ajunge la o combinatie adecvata intre telescop,
montura si camera ccd sau foloseste un reflector newtonian optimizat pentru astrofotografie
(destul de rare in prezent, dar exista si posibilitatea ca astrofotograful serios sa le realizeze la
comanda la cei cativa producatori specializati de astrografe sau la unul dintre putinii slefuitori de
oglinzi pentru telescoape). Coma specifica reflectoarelor newtoniene poate fi corectata cu
usurinta prin intermediul unui corector de coma precum MPCC de la Baader Planetarium,
putandu-se astfel realiza fotografii si cu aparate foto dslr sau camere ccd cu chipuri mai mari. In
special pentru observatii lunare si planetare reflectoarele newtoniene sunt utilizate cu mult succes
de catre astrofotografi, in acest caz datorita dimensiunii mici a chipului camerelor ccd utilizate
aberatiile optice la marginea campului vizual a designului newtonian (in special coma) nu apar in
imaginea finala.
Astrografele nu sunt un tip aparte de design optic, ci telescoape de diferite designuri (refractoare,
cassegrain, reflectoare newtoniene) optimizate pentru astrofotografie.

b) Montura

Elementul de baza al unui sistem de astrofotografie este montura. Daca in privinta designului
telescopului putem face alegeri in functie de necesitati, preferinte si buget, in privinta monturii
alegerile sunt mult mai stricte. O montura adecvata pentru astrofotografie trebuie sa fie capabila
sa sustina stabil, fara trepidatii, fara vibratii telescopul si sa urmareasca cat mai precis miscarea
obiectelor/stelelor pe cerul noptii. Nivelul de precizie necesar este de 1-2 secunde de arc,
determinat de calitatea atmosferei, montura trebuind sa fie capabila sa mentina stelele pe chipul
camerei ccd cu o acuratete de cativa pixeli. Atmosfera din cele mai multe zone ale Europei
limiteaza rezolutia la aproximativ 2 arcsecunde, dar exista zone cu cer mai bun in care se poate
ajunge la 0,8-1 arcsecunde. Putine monturi sunt capabile de o urmarire atat de precisa si sunt
suficient de stabile pentru astrofotografie. Cu cat acestea sunt mai stabile cu atat sunt mai grele
fizic; cu cat sunt mai precise cu atat sunt mai scumpe.
In imaginea de mai sus: montura Celestron CGE PRO, cu o eroare periodica sub 9 arcsecunde, impreuna cu un
telescop Schmidt Cassegrain C11 Edge HD reprezinta o solutie ideala, usor accesibila.

Fiecare producator evalueaza capacitatea monturii de a sustine un

telescop sub forma unui numar de kilograme de echipament ce pot fi
sustinute de montura respectiva. Acest numar se refera in general la
observatiile vizuale. Pentru fotografie cerintele de stabilitate sunt mult
mai stricte, o regula generala de a calcula capacitatea maxima a unei
monturi fiind de a imparti la 2 numarul dat de producator. Monturile
high-end sunt fabricate cu limite de toleranta mai mici, iar greutatea
maxima totala adecvata pentru astrofotografie este mai apropiata de
greutatea maxima totala adecvata pentru observatii vizuale. Monturile
considerate in prezent adecvate pentru astrofotografie au o eroare
periodic a mecanismelor sub 7 arcsecunde, care poate fi redusa in continuare prin software
(precum de exemplu GM2000 (in imaginea din dreapta), GM4000, Vixen AXD, toate monturile
AstroPhysics, Paramount ME). Dar acest lucru nu inseamna ca nu se poate face astrofotografie si
cu monturi de o calitate si precizie mai mica, insa in cazul acestora scaderea de calitate trebuie
compensata prin autoghidaj mai agresiv, torelanta personal la erori si disponibilitatea de a
detecta si cuta rezolvari pentru problemele specifice fiecarui model de montura si fiecarui
exemplar. Desi cei mai multi astrofotografi experimentati folosesc monturi optimizate, cele mai
multe astrofotografii realizate de amatori se realizeaz cu monturi mai slabe precum diferitele
modele de la Celestron, Vixen, Takahashi, Losmandy i Sky-Watcher. Monturile oferite standard
cu telescoapele pentru incepatori (EQ1, EQ2, CG2, CG3, NexStar SLT, monturile Dobson, alte
monturi i trepiede altazimutale mici) nu sunt adecvate pentru astrofotografie, decat cel mult
fotografie lunara si planetara cu camere foto sau ccd mici si usoare si daca montura este
motorizata cel putin pe axa RA.
Pentru astrofotografie sunt preferate monturile ecuatoriale intrucat
acestea odata aliniate polar pot urmari pe o singura axa miscarea
obiectelor pe cerul noptii, eliminand astfel rotatia campului ce produsa
de urmarirea pe doua axe realizata de monturile altazimutale. Cu
monturile altazimutale (in general tip furca altazimutala) se pot realiza
expuneri scurte de pana la 30 de secunde fara aparitia rotatiei
campului, insa pentru expuneri de durata este necesara folosirea unui
derotator sau punerea acestora in pozitie ecuatoriala folosind o pana
ecuatoriala, ceea ce complica mult ansamblul monturii si poate pune
probleme de echilibru al telescopului pe montura.

Monturile ecuatoriale moderne adecvate pentru fotografie sunt dotate cu un sistem de motoare de
urmarire ce pot compensa precis miscarea de rotatie a Pamantului, au viteze de urmarire sub-
siderale, pot fi conectate la calculator si accepta comenzi de corectie a erorilor din partea
utilizatorului (automat prin calculator sau manual). Precizia acestor motoare impreuna cu
precizia elementelor mecanice ale monturii confera precizia generala a monturii si a urmaririi.
Exista diferiti producatori de sisteme de urmarire pentru monturi, insa la momentul actual este
recomandabil ca montura sa aiba un sistem goto de urmarire, intrucat in general aceste motoare
sunt mai precise decat cele clasice existente, pot fi conectate la calculator pentru a primi comenzi
prin programe tip planetariu sau pentru ghidaj automat.

In continuare sunt prezentate cateva monturi ecuatoriale adecvate pentru astrofotografie cu

recomandarile de greutate totala a instrumentelor ce pot fi instalate stabil pe acestea atat pentru
observatii vizuale, cat si pentru astrofotografie. Nivelurile de calitate si precizie a acestora nu
este insa similar, monturile mai mici si mai ieftine fiind mai putin precise decat monturile high-
end mari.

Sarcina
Exemple de instrumente ce pot
maxima utila
Tip montura fi sustinute stabil pentru
vizual / pentru
astrofotografie
astrofotografie
- refractoare cu aperturi intre
66mm si 70mm
Celestron CG4 Omni cu
kit SynScan GOTO,
-Schmidt-Cassegrain <102mm,
5-6 kg / 2-3 kg Maksutov-Casssegrain <102mm
Sky-Watcher EQ3-2
SynScan GOTO
- reflectoare newtoniene cu
aperturi de maxim 130mm f/5

Celestron CG5- GT, 8-10 kg / 5-6 kg - refractoare cu aperturi intre

80mm si 120mm
Sky-Watcher EQ5
SynScan GOTO, - Schmidt-Cassegrain 127mm -
203mm, Maksutov-Casssegrain
 102mm - 150mm
Vixen GP2
- reflectoare newtoniene cu
aperturi de maxim 150mm

- refractoare cu aperturi intre

80mm si 120mm
Sky-Watcher HEQ5
PRO, - Schmidt-Cassegrain cu aperturi
12-15 kg / 8-10
intre 127mm si 203mm
kg
Vixen GPD2
- reflectoare newtoniene cu
aperturi de maxim 200mm

- refractoare cu aperturi intre

80mm si 130mm
Celestron CGEM,
- Schmidt-Cassegrain, Dall-
Sky-Watcher EQ6 PRO, Kirham, Ritchey-Chretien cu
15 kg / 10-12 kg
aperturi intre 127mm si 280mm
Losmandy GM8
- reflectoare newtoniene cu
aperturi de maxim 254mm

Celestron CGEM DX, - refractoare cu aperturi intre

80mm si 150mm
Astrophysics
Mach1GTO, 20kg / <15 kg - Schmidt-Cassegrain, Dall-
Kirham, Ritchey-Chretien cu
Vixen AXD aperturi intre 127mm si 300mm

Celestron CGE,
- refractoare cu aperturi intre
80mm si 150mm
Vixen Atlux,
30 kg/ <20 kg - Schmidt-Cassegrain, Dall-
Losmandy GM11
Kirham, Ritchey-Chretien cu
aperturi intre 127mm si 300mm

Astrophysics AP 32 kg / 20-25 kg - refractoare cu aperturi intre

900GTO 80mm si 160mm

Losmandy Titan - Schmidt-Cassegrain, CDK,

Dall-Kirham, Ritchey-Chretien
 cu aperturi de maxim 350mm

- refractoare cu aperturi intre

80mm si 180mm

Celestron CGE PRO 45 kg / 30-35 kg - Schmidt-Cassegrain, CDK,

Dall-Kirham, Ritchey-Chretien
cu aperturi de maxim 400mm

- refractoare cu aperturi intre

80mm si 200mm
10 Micron GM 2000,
50 kg / <40 kg - Schmidt-Cassegrain, CDK,
Vixen Gaiax
Dall-Kirham, Ritchey-Chretien
cu aperturi de maxim 400mm

- refractoare cu aperturi intre

80mm si 200mm
Astrophysics AP
64 kg / <50 kg - Schmidt-Cassegrain, CDK,
1200GTO
Dall-Kirham, Ritchey-Chretien
cu aperturi de maxim 500mm

- refractoare cu aperturi intre

10 Micron GM4000, 80mm si 350mm

Astrophysics AP3600 150 kg / <120 kg - Schmidt-Cassegrain, CDK,

GTO Dall-Kirham, Ritchey-Chretien
cu aperturi de maxim 700mm

In evaluarea greutatii totale a telescopului ce poate fi montat pe o anumita montura trebuie tinut
cont ca pe langa telescopul principal pe montura vor trebui instalate si o luneta pentru ghidaj,
diferite adaptoare, inele, sine de prindere si camere foto care contribuie si ele la greutatea finala a
ansamblului. Astfel, greutatea telescopului principal va fi intotdeauna mai mica decat valorile de
mai sus tocmai pentru a lasa o marja de libertate pentru instalarea accesoriilor necesare fara a
depasi limita stabilitatii monturii.

Monturile existente nu sunt perfecte datorita erorilor admise in procesul de fabricatie in

prelucrarea partilor mecanice si ale motoarelor monturii, astfel ca orice montura, oricat de bine
aliniata polar, va avea erori de urmarire ce se aculumeaza in timpul expunerilor lungi. Pentru
reducerea erorilor, montura trebuie sa fie ghidata cu un sistem manual sau automat de ghidaj. De
asemenea pentru reducerea erorilor se poate apela la rutina de reducere a erorilor periodice ale
monturii implementata in softul monturilor cu goto.

c) Accesorii

Ghidajul: Pentru reducerea erorilor de urmarire a monturilor ecuatoriale (datorate atat

imperfectiunilor mecanice ale monturii, dar mai ales alinierii polare mai putin precise a monturii)
si prevenirea transformarii stelelor din puncte de lumina in dare de lumina, in cazul expunerilor
mai lungi de 15-20 de secunde monturile trebuie sa fie neaparat ghidate. Pentru aceasta se
utilizeaza: i) o luneta de ghidaj montata in paralel cu telescopul principal sau un adaptor pentru
ghidaj radial, ii) un ocular cu reticul iluminat prin care astrofotograful va urmari ca steaua aleasa
pentru ghidajul monturii sa nu iasa din centrul reticului ocularului in cazul in care se realizeaza
ghidajul manual sau iii) un sistem de autoghidaj automat - constituit fie dintr-un autoguider
independent precum LVI Smartguider sau SBIG SG-4, fie dintr-o camera ccd separata controlata
prin calculator (precum camerele NexImage, DMK/DBK, SBIG sau orice alta camera ccd
dedicata petnru astrofotografie) si un program de autoghidaj ce poate trimite automat comenzi de
control a monturii in functie de imaginea captata de camera ccd (precum CCD Soft, MaximDl,
PHD Guiding, GuideDog, Envisage sau altele proprietare).

Camera ccd Atik Titan Autoguider Smartguider

Camera poate fi folosita pentru fotografie deepsky cu timpi Un autoguider independent ce contine o unitate de control si
lungi de expunere, fotografie planetara si drept camera de o camera ccd ce pot controla automat orice montura
ghidaj datorita portului ST4 care permite conectarea ei direct ecuatoriala cu goto.
la o montura ecuatoriala cu goto.
 Un telescop dotat pentru astrofotografie aproape gata de inceperea sesiunii
Un refractor Equinox 120 este instalat pe o montura HEQ5 SynScan PRO. In paralel peste refractor este instalat prin intermediul unor inele de ghidaj un
al doilea refractor Scopos 66 ED folosit drept luneta de ghidaj. Camera de ghidaj este introdusa in focalizatorul refractorului Scopos si transmite imagini
la controllerul autoguiderului Smartguider care este conectat la randul sau la montura HEQ5 pentru a transmite pe baza analizei imaginilor de la camera
comenzi de corectare a deplasarilor pozitiei stelei de ghidaj de pe cipul camerei de ghidaj. Mai lipseste din imagine doar camera ccd cu care se vor realiza
imaginile si care se va instala la focalizatorul lunetei Equinox 120.

Adaptoare: Pentru instalarea telescoapelor pe montura si in paralel, a camerelor foto sau ccd pe
telescop sunt necesare o serie de adaptoare in functie de telescopul, camera, accesoriile ce trebuie
instalate.

Filtre: Filtrele sunt absolut necesare in fotografia cu camere ccd dedicate atat pentru a produce
imagini color, cat si pentru a izola anumite lungimi de unda in care emit obiectele ceresti
fotografiate. Camerele ccd cu chip monocrom preferate in astrofotografie pentru sensibilitatea lor
mare au nevoie de utilizarea unui set de filtre LRGB pentru producere unei imagini color.
Obiectul ceresc este fotografiat prin fiecare dintre cele 4 filtre, iar prin compunerea celor 4
imagini monocrom se obtine imaginea finala color. De asemenea, pentru fotografierea in lungimi
de banda ingusta pentru izolarea doar a emisiilor principale ale anumitor obiecte se folosesc filtre
speciale proiectate pentru astrofografie (h-alfa, h-beta, OIII, SII). Pentru usurarea schimbarii
filtrelor acestea sunt montate intr-o roata de filtre cu care se pot schimba filtrele prin rotirea unui
disc sau automat prin calculator, ce se ataseaza inainte camerei ccd (imaginea din dreapta).
Pentru fotografia planetara filtrele colorate permit cresterea selectiva a contrastului pe anumite
lungimi de unda, dar si obtinerea unei imagini color in cazul folosirii cu camere ccd monocrome.
De asemenea filtrul UV/IR-cut este absolut necesar in fotografia planetara cu orice camera ccd
sau webcam.

Focalizatoare: Pentru obtinerea celui mai bun focus posibil este nevoie
de un focalizator solid capabil sa sustina greutatea camerei ccd/foto, cu
o cursa fina ce permite un reglaj fin al focusului si ce isi mentine
pozitia de focus pe parcursul intregii sesiuni de fotografie fara a
aluneca sub greutatea camerei foto. Putine dintre telescoapele produse
in masa au focalizatoare suficient de fine pentru a putea regla precis
focusul/claritatea imaginii, in general doar instrumentele premium fiind
dotate cu focalizatoare adecvate pentru astrofotografie. Instrumentele high-end si unele modele
de telescoape optimizate pentru fotografie sunt dotate de producatori cu focalizatoare suficient de
solide si fine pentru astrofotografie. Focalizatoarele cu cremaliera cu care sunt dotate majoritatea
telescoapelor mai ieftine, datorita pasilor cremalierei nu permit un reglaj atat de fin precum
focalizatoarele tip Crayford. Telescoapele mai scumpe si cele high-end sunt dotate cu
focalizatoare tip Crayford cu una sau doua viteze. Si in cadrul focalizatoarelor Crayford exista
diferite nivele de calitate, cele bune distingandu-se prin existenta unui sistem dual de focalizare
(grosiera si microfocalizare), prin soliditatea constructiei si prin finetea miscarii tubului
focalizatorului. Aparitia in masa in ultimul timp a focalizatoarelor Crayford cu doua viteze
produse in China instalate pe telescoapele mai scumpe de origine chinezeasca a usurat activitatea
astrofotografilor, insa nu a rezolvat-o deplin din acest punct de vedere, intrucat calitatea lor inca
este foarte slaba comparativ cu focalizatoarele bune: cursa nu este suficient de fina, nu pot
sustine camere mai mari de 4-500 grame fara sa alunece sub greutatea camerei, uzura foarte
rapida a mecanismelor si aparitia jocurilor. In acest domeniu pretul este un bun indicator al
calitatii focalizatorului. Focalizatoare premium precum modelele Feather Touch, Moonlite,
Steeltrack (imaginea din stanga), JMI, Hyperion sau cele automate precum Optec, FLI, JMI sau
Hedrick se remarca prin acuratetea si soliditatea lor si prin posibilitatea de a regla automat prin
calculator cea mai buna pozitie de focus in cazul celor automate reducand si simplificand astfel o
operatie critica in obtinerea unei imagini bune. Solutia pentru problemele focalizatoarelor cu
cremaliera sau a celor Crayford mai putin bune consta fie in schimbarea focalizatorului
telescopului cu unul mai bun daca telescopul permite instalarea unuia nou in locul celui existent,
fie in instalarea unui focalizator Crayford extern manual sau a unui sistem de focalizare
electronica sau automata. Instrumentele catadioptrice (SCT, MCT, RC, CDK) desi au sisteme de
focalizare fina solide, cei mai multi astrofotografi instaleaza pe aceste telescoape focalizatoare
externe tip Crayford sau automate pentru un reglaj mai simplu si mai
precis al focalizarii.

d) Camera foto sau camera ccd dedicata

Camera foto sau camera ccd este dispozitivul ce capteaza fotonii

adunati de telescop si ii transforma in imagine vizibila pentru ochiul
uman, ce poate fi supusa unor prelucrari ulterioare. In principiu se
poate folosi orice camera foto cu film sau digitala existenta ce poate fi
montata prin diferite adaptoare la focalizatorul telescopului. Insa pentru rezultate bune este
recomandabil folosirea fie a unui aparat foto slr sau dslr, fie a unei camere ccd cu chip racit
dedicata pentru astrofotografie. Intrucat camerele pe film sunt din ce in ce mai putin folosite
astazi, in continuare vom discuta doar despre camerele foto digitale.

Camerele foto dslr sunt o modalitate facila de captare a imaginilor intrucat cipurile actuale
folosite in aceste camere sunt extrem de sensibile si pot efectua expuneri cu durata mare. Aceeasi
camera poate fi folosita atat pentru fotografie terestra, cat si pentru astrofotografie. Cei mai multi
astrofotografi cu camere foto dslr aleg fie camere de la Canon, fie de la Nikon datorita
caracteristicilor acestora mai prietenoase cu astrofotografia (chipuri mai sensibile cu zgomot mai
mic, posibilitatea de blocare a oglinzii in pozitie superioara, salvarea imaginilor in format raw
necomprimate). Principalele neajunsuri ale aparatelor foto dslr sunt: i) Multe dintre obiectele
ceresti emit puternic in lungimile de unda ale capetelor spectrului vizibil (ultraviolet - infrarosu),
insa cipurile camerelor dslr sunt optimizate pentru fotografie pe timp de zi in spectrul vizual de
lungimi de unda. Astfel sensibilitatea lor la capetele spectrului este foarte slaba comparativ cu
cipurile monocrome din camerele ccd dedicate, necesitand expuneri mult mai lungi pentru a
capta aceeasi cantitate de informatie in aceste lungimi de unda. Filtrul instalat de producatori in
fata chipului blocheaza si el o parte din spectrul infrarosu si ultraviolet reducand sensibilitatea.
Multi astrofotografi recurg la inlocuirea fitrului de pe cip cu un filtru cu spectru mai larg, insa
dupa acest schimb va fi afectat balansul culorilor in fotografia pe timp de zi. ii) Cipul camerei nu
este racit, astfel ca imaginile au un zgomot total foarte mare comparativ cu un cip racit. iii)
Eficienta cuantica a cipurilor folosite in camerele ccd este extrem de scazuta, astfel ca mare parte
din fotonii ce ajung la chip nu sunt transformati in electroni si astfel nu ajung in imaginea finala;
iv) Cipurile camerelor dslr sunt cipuri color, iar matricea Bayer prin care se obtine informatia
cromatica diminueaza cantitatea de lumina ce ajunge la senzor fitrand fiecare fotodioda pentru a
captura o singura culoare. Astfel sensibilitatea cipului color este mult mai scazuta decat cea a
unui cip monocrom, necesitand timpi de expunere mai mari pentru adunarea unei aceleiasi
cantitati de lumina.

Camerele ccd cu cip racit dedicate pentru astrofotografie

elimina principalele probleme ale camerelor dslr. Prin racirea
controlata a cipului camerei zgomotul este redus la o valoare
minima. In cazul unor sesiuni ulterioare de fotografie a aceluiasi
obiect controlul temperaturii chipului ccd permite realizarea de
fotografii in conditii tehnice similiare, tehnica utilizata in special
pentru realizarea de masuratori cantitative comparabile. Eficienta
cuantica a cipurilor utilizate in aceste camere este superioara
cipurilor din camerele dsrl sau webcam-uri, astfel ca cei mai multi fotoni ce ajung pe cip sunt
transformati in electroni si ajung in imaginea finala. Cipurile implementate in camerele ccd
actuale acopera o gama larga de dimeniuni fizice, dimensiuni ale pixelilor, tipuri de iluminare,
spectre de sensibilitate astfel ca se poate alege o camera in functie de rezolutia si distanta focala
a telescopului si tipul de fotografie pentru care va fi folosita. De asemenea se poate alege intre
variante monocrom si color ale aceluiasi cip, majoritatea astrofotografilor preferand camerele cu
cip monocrom si carusel cu filtre colorate separat pentru obtinerea culorilor datorita sensibilitatii
crescute a cipurilor monocrom si performantelor mai bune in fotografia de banda ingusta.
Neavand obiectiv propriu aceste camere se monteaza direct in focalizatorul telescopului, astfel ca
se elimina orice distorsiuni datorate unor elemente optice intermediare. Printre producatorii cu
traditie renumiti de camere ccd dedicate pentru astrofotografie amintim ATIK (imaginea de mai
sus), SBIG (imaginea de mai jos), Apogee, FLI, Starlight Xpress, QSI, QHY, Trifid, dar mai
exista si altii. In general diferentele dintre camerele ccd bune si camerele ccd cu performante mai
scazute se regasesc la nivelul cipurilor folosite (cipuri cu mai putine defecte; cipuri mai eficiente
si cu zgomot mai mic; gama mai larga de cipuri implementate, cu dimensiuni diferite, pentru
diferite aplicatii fotografice), al nivelului de optimizare a electronicii camerei pentru cipul
folosit, fiabilitatii in timp a camerei, eficienta tipurilor de racire a cipului, softului dezvoltat
pentru controlul camerelor, compatibilitatea cu alte softuri de control si captare a imaginilor etc.).
O camera ccd buna poate fi utilizata multi ani la rand, cu acelasi performante, de aceea cel mai
bun sfat este sa alegeti calitatea in detrimentul economiilor de moment, sa alegeti producatori
traditionali care au la activ mai multe generatii de camere dezvoltate si optimizate si care pot
asigura suport in timp pentru produsele lor.

In cazul fotografiei planetare si lunare

caracteristicile camerelor ccd nu sunt atat de
critice, planetele si Luna fiind obiecte destul
de stralucitoare care nu au nevoie de timpi de
expunere lungi. Dimensiunea chipului nu este
importanta in cazul fotografiei planetare, intrucat dimensiunile
aparente ale planetelor sunt mici si nu ajung sa ocupe intrega suprafata
a cipurilor ccd mici decat in cazuri foarte rare (fotografie cu telescoape mari cu distante focale
extrem de lungi in conditii atmosferice excelente). Astfel pentru fotografia planetara cele mai
folosite camere ccd au cipuri cu rezolutii mici de 640X480 pixeli, insa sunt pentru obtinerea unui
camp vizual real mai mare se folosesc si camere cu rezolutii mai mari de 1024X767 sau
1280X960 pixeli. Mai important decat dimensiunea cipului este sensibilitatea acestuia, astfel ca
cipurile folosite in camerele ccd planetare dedicate (in general cipuri Sony) trebuie sa fie foarte
sensibile si eficiente. In cazul acestui tip de fotografie cele mai folosite camere cu cip ccd
dedicate sunt camerele NexImage de la Celestron (imaginea din stanga), vechea serie de
webcam-uri de succes ToU Cam de la Philips acum scoase din productie (Vesta 740K, 804K,
900NC), camerele TITAN de la Atik (vezi imaginea mai sus), si mai ales camerele ccd
DMK/DBK de la Imaging Source (imaginea din dreapta jos). In ultimii ani camerele realizate de
Imaging Source au ajuns sa fie alegerea celor mai multi astrofotografi cu experienta in fotografia
planetara si lunara datorita performantelor lor superioare. Acestea reprezinta o imbinare perfecta
intre cipuri foarte sensibile si electronica stabila, construite la standarde industriale, superioare
camerelor de consum. De asemenea se pot folosi cu rezultate satisfacatoare si camere foto
compacte prin metoda proiectiei afocale prin ocular, insa in acest caz imaginea finala este
afectata de calitatea obiectivului aparatului si calitatea imagini produse de ocularul prin care se
face proiectia. Camerele foto compacte nu sunt proiectate pentru fotografie planetara, ci pentru
fotografie la obiecte terestre pe timp de zi, astfel ca rezultatele obtinute cu acestea nu au acelasi
nivel de detalii si calitate ca si cele obtinute cu camere ccd planetare dedicate.
 e) Programe de capturare si prelucrare a imaginilor

Camerele ccd dedicate pentru astrofotografie necesita conexiune

permanenta la un calculator, acestea nedispunand de dispozitive de
stocare a imaginilor capturate. Softuri specializate (precum CCD Soft,
MaximDl, Nebulosity sau altele proprietare producatorului camerei)
controleaza toate componentele camerei ccd, permitand realizarea de
expuneri cu timpi bine stabiliti, la diferite temperaturi ale cipului,
controleaza diferite modele de carusele de filtre, focalizatoare automate
si monturile pe care sunt instalate telescoapele. Camerele foto tip dslr salveaza imaginile pe
cardul lor intern, limita numarului de imagini ce pot fi stocate fiind data de capacitatea cardului
folosit.

Odata realizate expunerile si cadrele de calibrare cu o camera ccd, dslr sau webcam, pentru
obtinerea imaginii finale imaginile individuale trebuie prelucrate. Pe scurt, se disting 3 etape in
prelucrarea imaginilor: a) calibrarea cadrelor (extragerea de dark-uri, flat-uri bias-uri, alinierea
cadrelor), b) suprapunerea / stack-area cadrelor si c) prelucrarea imaginii astfel obtinute pentru
scoaterea in evidenta a anumitor detalii, reglajul contrastului, luminozitatii, obtinerea culorilor
etc. Toate aceste etape de prelucrare se realizeaza folosind softuri specializate de prelucrare de
imagini, fie programe dedicate pentru astrofotografie precum CCDSoft, MaximDl,
DeepskyStacker, AstroArt, Iris, Nebulosity, PixInsight, Registax etc., fie programe generale
precum Adobe Photoshop, GIMP, PaintShop Pro sau orice alt program mai avansat de prelucrare
de imagini. Trecerea de la imaginile raw produse de camera ccd la imaginea finala necesita o
buna cunoastere a tehnicilor de astrofotografie si de prelucrare a imaginilor pe calculator.
Obtinerea unui set de expuneri bune este doar o premiza pentru obtinerea unei imagini finale
bune, intrucat tehnicile de prelucrare utilizate pot evidentia in imaginea finala detalii ce in
imaginile brute erau abia vizibile. De asemenea prin prelucrare se pot reduce anumite defecte ale
camerei foto (in principal zgomot, pixeli defecti, praf pe senzor).

5. Ce inseamna raportul focal si de ce este important in astrofotografie?

Raportul focal este o proportie intre distanta focala a telescopului si diametrul obiectivului,
ambele exprimate in milimetri. Astfel, un telescop cu diametrul oglinzii principale de 200mm si
o distanta focala de 1000mm are un raport focal f/5. Sau, stiind raportul focal al telescopului si
diametrul oglinzii principale putem afla distanta focala a oglinzii. Termenul de raport focal este
foarte familiari fotografilor, obiectivele foto fiind identificate dupa raportul lor focal. In cazul
camerelor foto, un obiectiv cu un raport focal mai mic va produce imagini mai luminoase pe film
sau cip, permitand astfel expuneri mai scurte cand sunt fotografiate obiecte slab iluminate.
Acelasi lucru este valabil pentru telescoape. Telescoapele cu raporturi focale mai mici vor
produce imagini mai luminoase pe cip, reducand timpul de expunere necesar pentru a surprinde
obiecte putin stralucitoare. Telescoapele cu raporturi focale mai lungi necesita expuneri mai lungi
pentru obtinerea unui acelasi nivel de detaliu comparativ cu un telescop cu un obiectiv identic,
dar cu un raport focal mai mic.

De aceea pentru fotografie deepsky se prefera telescoapele cu raporturi focale mai mici sau a
caror raport focal poate fi redus cu reducatoare de focala. In acest sens, astrografele sunt realizate
cu raporturi focale mici pentru a reduce timpul de expunere necesar pentru obtinerea unui anumit
nivel de detaliu. Fotografia deepsky insa se poate realiza la fel de bine cu telescoape cu raporturi
focale mai lungi, insa timpul de expunere necesar pentru obtinerea unui aceluiasi nivel de detaliu
va creste. In general raporturi focale intre f/5 si f/7 sunt considerate adecvate pentru fotografia
deepsky. Raporturi focale mai mici de f/5 se regasesc doar la instrumentele special optimizate
pentru astrofotografie (anumite refractoare, reflectoare, camere schmidt sau telescoape schmidt-
cassegrain a caror oglinda secundara a fost inlocuita cu un sistem Fastar sau HyperStar).

Pentru fotografia planetara si lunara raportul focal al telescopului necesar pentru surprinderea
detaliilor este relativ mare, raporturi focale intre f/20 si f/50 fiind curent utilizate de
astrofotografi. Planetele sunt obiecte de marimi unghiulare mici, iar pentru surpinderea detaliilor
e nevoie de obtinerea unor puteri de marire foarte mari, ceea ce inseamna distante focale lungi si
raporturi focale mari. Fiind obiecte foarte stralucitoare, timpii de expunere utilizati in general
sunt sub 1/10 secunde si se pot utiliza cu succes telescoape cu raporturi focale mari (fie native,
fie prin utilizarea unor lentile barlow pentru a amplifica distanta focala).

Raportul focal insa nu are acelasi efect asupra observatiilor vizuale. Un telescop cu un raport
focal mai mic nu va produce imagini mai luminoase fata de un telescop cu un raport focal mai
mare. Imaginea vazuta printr-un telescop cu diametrul de 200mm si raportul focal f/5 si cea
vazuta printr-un telescop cu diametrul de 200mm si raportul focal f/8 va fi identica daca se
folosesc puteri de marire identice. In cazul observatiilor vizuale luminozitatea unui obiect vazut
prin telescop depinde de dimensiunea obiectivului telescopului si puterea de marire folosita.
Astfel cu cat diametrul obiectivului telescopului este mai mare cu atat imaginile produse sunt
mai luminoase intrucat telescopul capteaza mai multa lumina. Cu cat obiectivul telescopului
capteaza mai multa lumina cu atat imaginea produsa de acesta poate fi marita mai mult. Cu cat
puterea de marire este mai mare, cu atat imaginea va fi mai putin luminoasa.

6. Camera ccd cu cip monocrom sau cu cip color?

Alegerea intre camere ccd racite cu cip monocrom si cele cu cip color este o dilema perpetua
pentru astrofotografii amatori incepatori datorata lipsei de experienta si a cunostintelor despre
cipurile ccd. Cel mai simplu mod de a raspunde la aceasta intrebare este prin a arata ca
majoritatea astrofotografilor experimentati folosesc camere ccd cu cip monocrom. Care este
diferenta dintre camerele cu cipuri monocrom si cele cu cipuri color? Raspunsul se afla in modul
in care sunt realizate cipurile monocrom si cele color.

Cipurile color sunt de fapt cipuri monocrom, pixelii senzorului fiind acoperiti cu un filtru sub
forma unei matrici Bayer ce contine zone alternative de filtre rosu, verde si albastru - GRGB.
Matricea Bayer permite obtinerea unei poze color instant, cu o singura expunere, sacrificand
rezolutia spatiala a cipului si sensibilitatea nativa a pixelilor la intreg spectrul de lumina
vizibila/infrarosie/ultravioleta. Datele brute produse de senzor si prelucrate ulterior de camera
foto sunt sub forma unei imagini alb-negru sub forma unui pattern. Patternul este datorat matricii
Bayer de pe senzor. Fiecare pixel este sensibil la o singura culoare, cea a filtrului de deasupra lui.
Pentru a converti aceasta imagine bruta in imagine color fiecarui pixel i se atribuie o valoare
corespunzatoare filtrului de deasupra lui. Softul camerei interpoleaza in continuare pentru fiecare
pixel valorile culorilor lipsa prin analiza pixelilor adiacenti si estimarea valorilor lipsa, proces
numit debayerare sau conversie la color. Exista mai multi algoritmi de conversie la color, insa
fiecare algoritm este un compromis.

Matricea Bayer

Camerele dslr realizeaza acest proces de debayerare prin softul intern al camerei producand
imagini color. La unele modele exista posibilitatea capturarii de imagini raw, procesul de
debayerare putand fi realizat ulterior de utilizator prin intermediul diferitor programe de
calculator. Camerele ccd astronomice cu cipuri color nu realizeaza intern procesul de debayerare,
ci acesta se realizeaza ulterior prin intermediul softurilor de captura si prelucrare a imaginilor.

Camerele ccd cu cip monocrom produc imagini alb/negru. Realizarea unei imagini color folosind
cipuri monocrom are loc dupa un principiu asemanator matricei bayer cu diferenta ca intreg cipul
camerei este expus succesiv la lumina filtrata prin filtrele rosu, verde si albastru si un filtru de
luminanta. Astfel, in fata senzorului ccd sunt introduse succesiv cate un filtru realizandu-se cate
o imagine prin fiecare filtru. Pentru a usura schimbarea filtrelor, acestea se monteaza intr-o roata
de filtre care se ataseaza in fata camerei ccd si care permite schimbarea manuala sau automata
controlata prin calculator a filtrelor. Imaginile brute obtinute sunt monocrome, insa informatia
capturata in fiecare reprezinta spectrul luminos corespunzator fiecarui filtru. Dupa realizarea
celor 4 imagini prin cele 4 filtre, acestea se prelucreaza prin intermediul unor softuri de
prelucrare a imaginilor precum Adobe Photoshop, CCDSoft, MaximDL, AstroArt, Nebulosity
etc. pentru a obtine imaginea color. Cele 4 imagini se suprapun si fiecare imagine se coloreaza
automat sau manual la culoarea corespunzatoare filtrului prin care a fost expusa. In acest fel se
obtine o imagine finala color.

Avantajele camerelor ccd cu cip monocrom fata de camerele ccd cu cip color:

- Rezolutie mai mare a imaginii: Datorita faptului ca nu exista matrice bayer in cazul cipurilor
monocrom, toti pixelii cipului sunt expusi la fiecare canal de lumina. In cazul cipurilor color,
50% din pixeli sunt expusi la lumina verde, 25% din pixeli sunt expusi la lumina rosie, 25% din
pixeli sunt expusi la lumina albastra. In cazul cipurilor color este nevoie de debayerarea
imaginilor brute pentru a obtine imaginea color, proces prin care se realizeaza interpolarea
valorilor canalelor de culoare lipsa pentru fiecare pixel al cipului. Astfel, softul camerei sau un
soft de prelucrare a imaginilor calculeaza pe baza unor algoritmi analizand pixelii invecinati ai
fiecarui pixel ce valori ar fi trebuit sa ia fiecare pixel daca ar fi fost expus si la celelalte canale de
culoare. Se genereaza astfel valori aproximative pentru fiecare pixel. Rezolutia spatiala bruta si
cantitatea de informatie continuta de imagine este insa mai scazuta decat in cazul unui cip
monocrom, fara matrice bayer, expus complet la fiecare canal de culoare. In functie de
algoritmul de debayerare folosit rezolutia este cu cel putin 30% mai mica decat a unei imagini
obtinute cu un cip monocrom si apar in imagine diferite artefacte care reduc suplimentar calitatea
finala a imaginii.

- Sensibilitatea mai buna a pixelilor si cantitatea mai mare de informatie capturata:

Datorita faptului ca nu exista matrice bayer, cipurile monocrom sunt expuse in intregime la
intreg spectrul luminos, fiecare pixel capteaza fotonii de lumina care ajung la el pana la umplerea
rezervorului de fotoni. Prin intercalarea unui filtru de culoare, intreg cipul ccd capteaza toti
fotonii in spectrul de lumina al culorii respective care ajung la cip. Astfel cipul lucreaza la
capacitatea maxima a pixelilor din care este alcatuit, capturand fotoni pe intreaga sa suprafata
pentru fiecare canal de culoare. In cazul cipurilor color, datorita matricii bayer, nu toti pixelii
capteaza intreaga cantitate de lumina: 50% din pixeli capteaza in spectrul luminos verde, insa nu
si in celelalte domenii ale spectrului, 25% din pixeli capteaza in spectrul rosu, insa sunt
insensibili la restul spectrului, 25% din pixeli capteaza doar albastru si sunt insensibili la restul
spectrului. Mai mult, s-a constatat ca filtrele ce alcatuiesc matricea bayer au o transmisie mai
mica a luminii decat filtrele ccd astronomice, astfel ca sensibilitatea cipului este redusa mai
puternic decat in cazul filtrelor ccd astronomice. Datorita spectrului restrans de lumina transmis
de filtrele din matricea bayer centrate pe lumina vizibila si cantitatii mai mici de fotoni care
ajung la pixeli, cipurile color sunt foarte putin sensibile sau insensibile la spectrul de lumina aflat
la marginea celui vizibil, mai precis, lungimile de unda h-alfa, h-beta, infrarosu, ultraviolet care
sunt foarte importante in astronomie, multe obiecte ceresti avand emisii luminoase puternice in
aceste lungimi de unda. Cipurile monocrome sunt sensibile si in aceste lungimi de unda. Aceasta
sensibilitate mai buna a cipurilor monocrom este foarte importanta pentru astronomie, intrucat
lumina ce vine de la obiectele ceresti este foarte slaba. Datorita sensibilitatii mai mari si a
utilizarii intregii suprafete disponibile, cipurile monocrom permit obtinerea unui acelasi nivel de
detalii in timp mai scurt, cu mai putine expuneri decat cipurile color. Sau daca privim dintr-o alta
perspectiva, cu un cip monocrom putem captura mai multa lumina/fotoni in acelasi timp fata de
un cip color, deci mai multe detalii vizibile. Cel mai important canal de culoare este luminanta,
care contine informatia alb/negru din intreg spectrul vizibil de lumina. Pentru obtinerea culorilor,
a canalelor de cromianta cu un cip monocrom se pot aloca expuneri mai scurte pentru expunerile
prin filtrele RGB sau folosind binarea pixelilor pentru a reduce timpul de expunere.

- Posibilitatea de a folosi filtre de banda ingusta: Pe langa obtinerea imaginilor color in

spectrul luminii vizibile prin folosirea unor filtre LRGB, camerele cu cip color permit folosirea si
a unor filtre de banda ingusta, centrate doar pe anumite lungimi de unda bine izolate in care emit
puternic unele obiecte ceresti. Astfel, extrem de folosite sunt filtrele h-alfa, h-beta, OIII, S2
pentru fotografierea in special a nebuloaselor care emit puternic in aceste lungimi de unda.
Imaginile obtinute prin acest filtre pot fi suprapuse cu imaginile obtinute prin filtrele LRGB
pentru a obtine o imagine finala cu mai multe detalii. De asemenea se pot realiza imagini
compozite in culori false prin suprapunerea doar a imaginilor obtinute prin 3-4 filtre de banda
ingusta, in paleta de culori asemanatoare cu cea produsa cu telescopul spatial Hubble. Avantajul
acestei tehnici este dat de faptul ca aceste lungimi de unda sunt mai putin blocate de poluarea
luminoasa produsa de sistemele de iluminat folosite de oameni, care in orase ajunge sa inunde
cerul de lumina facand invizibile majoritatea obiectelor ceresti. Astfel se poate realiza fotografie
de banda ingusta din oras, fara a fi influentati de poluarea luminoasa din jur. Pentru astronomii
amatori fara posibilitatea de a iesi din orase in zone cu cer curat si negru, fotografia de banda
ingusta este singura forma de fotografie deepsky fezabila din zonele cu poluare luminoasa.

- Posibilitatea binarii pixelilor: Pixelii camerelor cu cip monocrom pot fi binati 2X2, 3X3,
4X4, pentru a obtine pixeli mai mari (de 4, 9, 16 ori), mai sensibili, cu un raport semnal/zgomot
mai mare. Binarea are loc la nivelul citirii fotositurilor, care sunt combinate si citite astfel incat
sa creeze fotosituri echivalente mai mari. Capacitatea totala a rezervorului de fotoni a noilor
super pixeli este si ea mai mare, facand posibila colectarea unei sarcini mai mari decat pentru un
singur pixel. Binarea pixelilor ajuta si la ajustarea marimii optime a pixelilor pentru diferite
telescoape si pentru reducerea timpilor de descarcare a imaginilor pe calculator, operatiune utila
in etapa de focalizare a telescopului. Cipurile ccd color nu pot fi binate datorita matricei bayer.

- Sunt mai adecvate cercetarii stiintifice: Toate camerele ccd utilizate pentru cercetare
stiintifica au cipuri monocrom. Pentru cercetare stiintifica culoarea nu este importanta, ci mai
importanta este posibilitatea izolarii diferitor segmente ale spectrului de lumina prin folosirea in
fata cipului camerei a filtrelor speciale care lasa sa treaca doar acele lungimi de unda dorite de
cercetator. De asemenea, este important ca cipul sa performeze la capacitatea sa maxima pentru a
aduna cat mai multi fotoni in cat mai putin timp de la obiecte ceresti/stele foarte putin luminoase.
Utilizarea cipului la intreaga sa rezolutie, fara artefactele introduse de matricea bayer, permite
inregistrarea intregii informatii nealterate care vine de la regiunea de cer studiata, fapt foarte
important de exemplu pentru fotometrie, astrometrie sau studiile de asteroizi. Un exemplu in
acest caz este situatia stelelor foarte slabe: in cazul cipurilor color pentru a identifica corect
pozitia unei stele si culoarea ei trebuie ca ea sa subintinda cel putin 3 pixeli adiacenti; in cazul
cipurilor monocrome este suficient ca steaua sa subintinda doar 1 pixel.

Avantajele camerelor ccd cu cip color fata de camerele ccd cu cip monocrom:

- Procedura mai simpla de capturare si prelucrare a imaginilor: Datorita matricii bayer a

cipurilor color capturarea canalelor de luminanta si cromianta are loc in cadrul aceleiasi
expuneri. In cazul cipurilor monocrom este necesara realizarea separata a expunerilor prin cel
putin 3 filtre diferite. In prelucrarea imaginilor nu mai este necesara suprapunerea canalelor de
culoare, insa este necesara debayerarea cadrelor.

- Rapiditatea in obtinerea unor imagini de la obiecte ce se schimba rapid: In cazul

fotografiei planetelor si a Soarelui camerele ccd cu cipuri color sunt preferate de multi
astrofotografi datorita faptului ca aceste obiecte sufera transformari rapide ale
atmosferei/suprafetei lor. De exemplu, rotatia planetei Jupiter se observa in imagini dupa 2
minute de expuneri. Astfel pentru a "ingheta" imaginea o sesiune de fotografie dureaza maxim 2
minute, timp in care cu o camera color se pot obtine, in functie de numarul de cadre pe secunda
ales, pana la 7000 de cadre. Cu toate acestea, unii astrofotografi aleg sa utilizeze camere ccd cu
cip monocrom impreuna cu o roata de filtre cu 4 filtre LRGB alocand expunerilor prin fiecare
filtru 15-20 de secunde, timp suficient pentru obtinerea a pana la 1000 de cadre prin fiecare
filtru, iar in final a unui numar total de aproximativ 4000 de cadre. Numarul mai mic de cadre
totale obtinute la expunerea prin filtre separate de culoare este compensat de calitatea mai buna a
acestor cadre.
- Costuri mai mici in privinta camerei: In cazul camerelor cu cip color nu mai sunt necesare
achizitionarea filtrelor LRGB si a unei roti de filtre pentru acestea.

Per ansamblu camerele ccd cu cip monocrom produc imagini de o calitate mai buna, sunt mai
sensibile si au rezolutie mai buna. Desi cei mai multi incepatori in domeniul astrofotografiei sunt
atrasi de camere ccd cu cip color, majoritatea lor ajung dupa o perioada foarte scurta sa simta
limitarile unui cip color si sa faca apoi trecerea la camere ccd cu cip monocrom. Fotografia cu
camere cu cip monocrom nu este mai dificila, obtinerea unei imagini dureaza la fel de mult ca si
in cazul unui cip color. Mai mult, pentru multe aplicatii este inutila obtinerea unei imagini color.
Sunt multi astronomi amatori care realizeaza cercetari personale sau stiintifice cu telescoape de
amatori si camere ccd, precum studii de stele variabile, astrometrie, spectrometrie, cautari de
asteroizi, cazuri in care cipurile monocrom aduc doar avantaje datorita flexibilitatii lor. Chiar si
pentru realizarea de astrofotografii estetice, cipurile monocrom aduc pe langa avantajul calitatii
imaginii si detaliilor mai multe, posibilitatea de utilizare a filtrelor de banda ingusta. Pentru
astronomii amatori ce isi realizeaza fotografiile din orase aceasta posibilitate este salvatoare
datorita poluarii luminoase care ilumineaza complet cerul blocheaza majoritatea spectrului de
lumina vizibila ce vine de la stele. Fotografia cu filtre de banda ingusta este singura forma de
fotografie ce produce rezultate bune din oras.