Sunteți pe pagina 1din 2

Viciile de refractie sunt afectiuni ale ochiului, constand intr-un deficit al dioptrului ocular ce se

manifesta prin scaderea acuitatii vizuale, corectabila prin dioptrii.

Viciile de refractie sunt: miopia, hipermetropia si astigmatismul.

Un capitol aparte il reprezinta Presbiopia, care se manifesta tot printr-o scadere de vedere numai
la aproape, corectabila prin ochelari, dar care nu e un viciu de refractie propriu-zis, ci este
rezultatul scaderii puterii de acomodatie a cristalinului dupa varsta de 40 de ani.

Miopia este viciul de refractie in care imaginea unui obiect se proiecteaza in fata retinei, fie pentru
ca ochiul e prea lung, adica are axul antero-posterior prea mare, fie pentru ca razele de curbura
ale corneei sunt prea mici, determinand focalizarea razelor luminoase in fata retinei.
Corectarea acestui defect se face printr-o lentila de "minus" (lentila divergenta), care focalizeaza
razele luminoase mai in spate, respectiv pe retina.
Exista miopii mici si medii (pina in 6-7 dioptrii), miopii mari (8-12 dioptrii) si miopii forte (peste
aceste valori). Miopiile mari si forte adesea se asociaza cu leziuni morfologice oculare, la nivelul
retinei (coroidoza miopica, conus miopic, pata Fuchs, etc.).

Hipermetropia este viciul de refractie in care imaginea unui obiect se proiecteaza in spatele
retinei, fie pentru ca ochiul este prea scurt, adica are axul antero-posterior prea mic, fie pentru ca
razele de curbura ale corneei sunt prea mari, determinand focalizarea razelor luminoase mai
departe, respectiv in spatele retinei.
Corectarea acestui defect se face printr-o lentila de "plus" (lentila convergenta), care focalizeaza
razele luminoase mai in fata, respectiv pe retina.
Exista hipermetropii mici (pana in 2-3 dioptrii), medii (3-6 dioptrii), mari si forte (peste aceste
valori).

Astigmatismul este viciul de refractie in care corneea are raze de curbura si puteri dioptrice
diferite pe fiecare ax.
Astigmatismul poate fi simplu, de "plus" sau de "minus" (astigmatism hipermetropic, respectiv
miopic simplu), sau poate fi combinat cu miopie (astigmatism miopic compus) sau cu hipermetropie
(astigmatism hipermetropic compus).
Cand cornea are un ax miopic, de "minus" si un ax hipermetropic, de "plus", e vorba de
un astigmatism mixt.
Corectia astigmatismului se face cu lentile "cilindrice", care corecteaza dioptria pe fiecare ax al
ochiului.

Dupa varsta de 40-45 de ani apare Presbiopia, un proces fiziologic de "imbatranire" a cristalinului,
ducand la scaderea treptata pana la pierderea completa a acomodatiei, adica a capacitatii de a
vedea la aproape.
De aceea, dupa aceasta varsta, sunt necesari ochelari pentru lucrul la aproape (scris, citit, tricotat,
etc). Dioptria determinata de presbiopie creste treptat, la cativa ani cu + 0,5 dioptrii, incepand de la
40-45 de ani, pana la 60-65 de ani, dupa care se stabilizeaza. De aceea, in acest interval de
varsta, este necesar aschimbarea ochelarilor pentru aproape la fiecare 4-5 ani.
Corectia presbiopiei se realizeaza, in mod clasic, cu ochelari de aproape; pentru pacienti care au
dioptrii si la distanta si au ajuns la varsta presbita, se vor prescrie, fie doua perechi de ochelari -
pentru distanta si pentru aproape - fie o singura pereche, pentru ambele distante, cu lentile
progresive.
O alta varianta sunt lentilele de contact progresive, care, ca si ochelarii cu lentile progresive,
corecteaza atat viciul de refractie la distanta, cat si presbiopia. Pentru pacientii presbiti care nu vor
sa poarte nici ochelari, nici lentile de contact progresive, exista varianta operatiei.

S-ar putea să vă placă și