Predica la Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii

( Despre chemarea lui Dumnezeu cea in multe feluri ) Chemarea lui Dumnezeu
este vesnica mai inainte de facerea lumii (Efeseni 1, 4; 3, 11; II Tesaloniceni 2, 13;
II Timotei 1, 9)

Iubiti credinciosi,

Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astazi, ne vorbeste in chip tainic despre
chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Imparatia lui Dumnezeu.
Chemarea sau vocatia, "este o strigare tainica din partea lui Dumnezeu, prin care
cheama sufletele sa vina la El" (Dictionar al Noului Testament, op. cit., p. 4).

Sa stim, de asemenea, ca chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri si ca

vechimea ei este vesnica, mai inainte de intemeierea lumii (Efeseni 3, 11). Ca de la
inceputul lumii simtite si vazute si pina la sfirsitul ei, Dumnezeu nu va inceta a
chema pe alesii Sai (Matei 24, 31; Marcu 13, 27). Asa vedem din dumnezeiasca
Scriptura ca Dumnezeu a ales si a chemat pe Noe si i-a poruncit sa faca corabie
inainte de potop (Facere 6, 8-14); asa a chemat Dumnezeu pe Avraam (Facere 12,
1-3); asa a chemat pe Moise (Iesirea 3, 1-4) si pe poporul lui Israel (Deuteronom 7,
21, 13, 4); asa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor si l-a uns imparat
peste Israel (I Regi 16, 12-13); si tot asa a chemat Dumnezeu pe sfintii prooroci
(Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia 1, 8).

La plinirea vremii a venit Mintuitorul nostru Iisus Hristos si a chemat pe sfintii Sai
apostoli (Marcu 3, 13-19). Inca se vorbeste in Sfinta Scriptura si de chemarea
Bisericilor (I Petru 5, 13) si de chemarea credinciosilor (Romani 16, 13; I Petru 1,
2). Au fost insa si chemari personale si particulare, precum a fost alegerea si
chemarea lui Solomon la imparatie (I Paralipomena 22, 3-6) si chemarea marelui
Apostol Pavel de catre Mintuitorul (Fapte 9, 3-18). Se mai arata prea luminat in
Sfinta si dumnezeiasca Scriptura despre chemarea lui Iisus Hristos ca Mesia
(Isaia 4, 2; 6, 7; 19, 1-8; Matei 12, 18; I Petru 2, 6).

In Sfinta Scriptura observam ca pricinile chemarii lui Dumnezeu sint felurite: dupa
vointa si dupa prevederea lui Dumnezeu (Romani 8, 28-29); fara de privire la
merite (Romani 9, 11; II Timotei 1, 9); dupa harul lui Dumnezeu (Romani 1, 5-6)
pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1, 5); pentru infierea prin Iisus Hristos
(Efeseni 1, 5); spre dobindirea mintuirii (I Tesaloniceni 5, 9; II Tesaloniceni 2, 13);
spre slava vesnica (Romani 8, 29); pentru supunerea lui Hristos (I Petru 1, 2); spre
a fi asemenea chipului lui Iisus Hristos (Romani 8, 28-29) si spre a fi sfinti fara
prihana in dragoste (Efeseni 1, 4).

1
Dar si mijloacele prin care se fac chemarile lui Dumnezeu sint, de asemenea,
diferite. Sa stim ca chemarea credinciosilor este lucrul lui Dumnezeu (Efeseni 4,
1; I Tesaloniceni 1, 4-6); chemarea lui Dumnezeu se face prin Duhul Sfint (Zaharia
7, 12; Fapte 13, 2), si prin Iisus Hristos (Isaia 55, 5; Matei 11, 28; Ioan 7, 37; 12, 32;
Romani 1, 7). Chemarea lui Dumnezeu se face prin Evanghelie (II Tesaloniceni 2,
14); prin mijlocirea creaturilor Lui (Psalmi 18, 1-4; Romani 1, 20) si prin alesii Sai
(IV Regi 22, 13; Ieremia 7, 24; 25, 27) Sa mai stim ca chemarea lui Dumnezeu este
dupa alegere (Romani 9, 30), neschimbata si nemincinoasa din partea Lui
(Romani 11, 29; I Tesaloniceni 5, 24).

Iata pe scurt pricinile si mijloacele prin care se face chemarea lui Dumnezeu. Care
este scopul pentru care ne cheama Dumnezeu? Iata cu ce scop ne cheama:
Chemarea Lui ne indeamna la pocainta (Matei 9, 13; Marcu 2, 17); ne povatuieste
la impacarea cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); ne indeamna la sfintenie
(Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2); ne cheama de la intuneric la lumina (Fapte 2, 6-18; I
Petru 2, 9); din moarte la viata (Ioan 5, 24-25); ne cheama la libertate si la pace
(Galateni 5, 13; II Corinteni 7, 13; Romani 14, 19). Chemarea lui Dumnezeu ne
uneste cu Iisus Hristos la una si aceeasi nadejde (I Corinteni 1, 9; Efeseni 1, 18),
la mostenirea slavei (Evrei 9, 15; Efeseni 1, 18), si la imparatia slavei lui
Dumnezeu (I Tesaloniceni 2, 12).

Oare omul poate sa primeasca si sa refuze chemarea lui Dumnezeu? Da, poate.
Pentru ca Dumnezeu l-a facut pe om liber si l-a lasat in mina sfatului sau
(Intelepciunea lui Solomon 2, 23; Intelepciunea lui Isus Sirah 15, 14), si cu arma
bunei voiri ne-ai incununat pe noi (Psalm 5, 12). Acest lucru ni-l arata si cuvintele
Domnului nostru Iisus Hristos care zice in Sfinta Evanghelie: "Cine voieste sa
vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Matei
16, 24).

Daca ati ascultat cu atentie Sfinta Evanghelie ce s-a citit astazi, ati auzit cum toti
cei chemati la cina cea mare, s-au lepadat de cina, punind diferite motive. Unul ca
si-a cumparat tarina si se duce sa o vada, altul ca si-a cumparat cinci perechi de
boi si merge sa-i incerce, iar altul ca si-a luat femeie si nu poate merge (Luca 14,
18-20).

Iata si pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor ce refuza sa primeasca in mintea si

inima lor chemarea lui Dumnezeu. Acestia mai intii se indeparteaza de harul lui
Dumnezeu si in ziua Judecatii de apoi vor lua mai mare pedeapsa decit Sodoma
si Gomora (Matei 10, 14-15; Marcu 6, 11).

Cei ce refuza chemarea lui Dumnezeu, ajung la orbire spirituala (Fapte 28, 24-27;
Romani 1, 21; 11, 7-10); ajung la ratacire spirituala (Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-
10) si la impietrirea inimii lor (Marcu 16, 14). Acestia vor lua pedepse vremelnice
(Isaia 65, 12-15) si de nu se vor pocai vor ajunge la osinda vesnica (Ioan 12, 48;
Evrei 2, 1-3; 12, 25).

2
Iubiti credinciosi,

In cele ce urmeaza vom vorbi si despre cele mai de pe urma chemari, care le va
face Domnul la sfirsitul lumii si in ziua Judecatii de apoi. Mai intii sa aratam cum
va chema Dumnezeu cerul si pamintul, dupa marturia Sfintul Duh care zice:
"Chema-va cerul de sus si pamintul ca sa judece pe poporul Sau" (Psalm 49, 5).

Aceasta chemare a cerului si pamintului se va face in ziua cea mare a Judecatii

de apoi. Milioane de trimbite purtate de ceata Incepatoriilor vor suna cu mare glas
si infricosat la porunca Domnului, chemind la judecata cerul de sus, adica
nenumarata multime a ingerilor, si pamintul de jos, adica toate popoarele
pamintului, pe toti pacatosii din iad si pe insisi demonii care i-au inselat pentru a-i
da mortii.

In fata divanului de judecata al lui Hristos vor sta toti dreptii si pacatosii ca sa dea
seama de cele ce au lucrat prin trup, bune sau rele, precum a zis Sfintul Apostol
Pavel si Evanghelia lui Hristos (Matei 16, 27; Romani 14, 18; II Corinteni 5, 10).

De aceea zice dumnezeiasca Scriptura ca "va chema cerul de sus", adica toate
puterile din ceruri si toti ingerii impreuna cu sufletele tuturor dreptilor, care, la
glasul trimbitelor, se vor cobori din cer sa stea inaintea Domnului slavei, Iisus
Hristos, Mintuitorul nostru, ca sa vada si sa auda cum va rasplati Dumnezeu
fiecaruia, dupa lucrurile lui (Matei 16, 27).

Atunci glasul trimbitelor, va suna in sus si in jos. In sus, ca sa cheme din cer
toate puterile cerului, pe toti ingerii si pe toti dreptii; iar in jos, glasul lor va
ajunge pe pamint si pina in iad. Pe pamint, ca sa deschida toate mormintele si sa
invie toti oamenii care au murit cu trupul de la inceputul lumii; iar la iad, ca sa
cheme pe toti diavolii si pe toti pacatosii la judecata cea preasfinta si preadreapta
a lui Dumnezeu. Iata ce zice despre aceste trimbite ale cerului Sfintul Ierarh
Grigorie Teologul: "Infricosat este glasul trimbitelor acelora la care se vor supune
stihiile, care vor despica pietrele, vor deschide mormintele, vor descoperi cele
mai dedesubt, vor zdrobi porti de arama, vor dezlega si vor risipi legaturile
mortilor" (Usa pocaintei, cartea a II-a, Pentru judecata viitoare, 1812).

La chemarea acestor trimite va chema Dumnezeu cerul de sus si pamintul de jos,

ca sa aleaga pe cei drepti de cei pacatosi, precum alege pastorul oile de capre
(Matei 25, 32), spre a merge unii la viata vesnica, iar altii la munca vesnica (Matei
25, 46).

Dar sa auzim, fratii mei, si cea mai de pe urma chemare ce o va face Mintuitorul
nostru Iisus Hristos catre alesii Sai, in ziua Judecatii de apoi. Aceasta prea fericita
chemare, ne-o arata dumnezeiasca Evanghelie, zicind: Atunci va zice Imparatul
celor de-a dreapta Sa: Veniti binecuvintatii Tatalui Meu, de mosteniti Imparatia cea
fagaduita voua de la intemeierea lumii, caci flamind am fost si Mi-ati dat sa
maninc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am

3
fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati
venit la Mine (Matei 25, 34-36).

Deci, vedeti, ca chemarile lui Dumnezeu sint vesnice si mai inainte de facerea
lumii si de la inceputul lumii acesteia vazute si simtite, pina la sfirsitul ei si pina in
ziua Judecatii celei de apoi!

Auzind de chemarile lui Dumnezeu cele in multe feluri despre care am vorbit pina
aici, sa fim cu mare atentie, cu luare aminte si cu mare frica de Dumnezeu, cind
glasul constiintei noastre ne cheama la pocainta si la parasirea rautatilor noastre.
Caci constiinta noastra este cea mai vie trimbita care neincetat ne cheama din
launtrul nostru la pocainta, la indreptarea si la calea cea sfinta a mintuirii.

O, de ar da Dumnezeu sa auzim in toata vremea glasul acestei trimbite, adica

glasul constiintei noastre, care mereu ne cheama la pocainta spre mintuirea
sufletelor noastre. O, de ne-ar lumina Dumnezeu sa auzim glasul constiintei care
striga din launtrul nostru, zicind: Omule, paraseste pacatele tale! Omule, vine
moartea si te gaseste in pacate si vei fi osindit in focul cel vesnic! Omule,
trezeste-te la pocainta si vezi in ce stare esti, ca nu stii ziua si ceasul in care te va
chema Domnul din aceasta trecatoare viata! Auzi, omule, ce zice dumnezeiasca
Scriptura: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va invirtosati inimile voastre (Psalm
94, 8). Ascultati ce zice aceasta trimbita, care pururea striga din launtrul nostru:
Ce faci, omule, unde mergi? De ce te incurci cu grijile lumii? De ce iti implinesti
poftele trupului tau? De ce stai nespovedit, fara pocainta, ca si cum ai fi
nemuritor?

Auzi glasul Sfintei Evanghelii care zice: Privegheati si va rugati, fiti gata ca nu
stiti in care ceas vine sfirsitul! Si iarasi: "Pocaieste-te, omule, ca sa intimpini pe
Mirele sufletelor noastre, cu candela milosteniei si a toata fapta buna aprinsa, ca
sa nu te gaseasca asemenea fecioarelor celor fara de minte, care au ramas afara
de camara Mirelui Ceresc" (Matei 25, 11-12).

O, fratii mei, daca ne-am trezi pina mai avem vreme sa auzim glasul acestei
trimbite, adica al mustrarii constiintei noastre si daca acest glas al lui Dumnezeu
care ne cheama la pocainta si la parasirea pacatelor, nu l-am trece cu vederea, ce
mare fericire am avea si in veacul de acum si in cel viitor!

Acest glas al lui Dumnezeu este constiinta noastra, este trimbita cea tainica si
sfinta care calatoreste cu noi in viata de aici, si pururea ne cheama din launtru
spre a ne trezi si pocai. Constiinta este pirisul care mereu ne piraste pe calea
acestei vieti, si ne mustra cind gresim. Despre acest piris zice, intr-un anumit fel,
Sfinta Evanghelie: Impaca-te cu pirisul tau pe cale, ca nu cumva pirisul sa te dea
judecatorului (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).

Iubiti credinciosi,

4
In Sfinta Evanghelie de astazi, Iisus Hristos Mintuitorul lumii ne cheama pe toti la
Cina Sa cea mare. Ne cheama la ospatul credintei adevarate. Sa nu ne impotrivim
nici unul, nici sa paraseasca cineva Biserica Ortodoxa, mama noastra care ne
hraneste din invatatura dreptei credinte, si sa mearga la cina sectelor care se
inmultesc mereu si insala pe multi.

Ne cheama Hristos la ospatul pocaintei, la masa mintuirii. Sa nu aminam

pocainta, spovedania, rugaciunea, milostenia, Sfinta Impartasanie, grija pentru
suflet, ca in ceasul in care nu gindim, Fiul Omului va veni!

Ne cheama Iisus Hristos la ospatul Sfintei Liturghii. In fiecare sarbatoare auzim

toaca, clopotele bisericilor si preotii satelor care ne cheama la cina cea mare a
Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim macar Duminica si la marile Sarbatori cu
totii la biserica?

De ce punem motive ca "ne-am cumparat tarine", adica griji pamintesti, ca "ne-am

cumparat cinci perechi de boi", adica ne-am robit de patimi cele cinci simtiri, si ca
"ne-am luat femeie", adica ne-am dedat la betii si desfrinari, mai ales Duminica si
de aceea nu putem veni la ospatul Sfintei Liturghii in sarbatori, sa ospatam
impreuna cu Mintuitorul Hristos, cu Maica Domnului si cu toti sfintii din cer? Caci
vedem la Sfinta Liturghie, Duminica, mai mult batrini si vaduve, dar tinerii si copiii
dumnevoastra unde sint? De ce nu vin cit mai multi la slujbele bisericii, la Sfinta
Liturghie? Hristos din cer se jertfeste pe Sfinta Masa, sfintii si ingerii din cer cinta
cu noi in biserica, Mintuitorul ospateaza cu noi si ne hraneste cu scumpul Sau
Trup si Singe, iar cei mai multi dintre fiii Bisericii noastre stau acasa, se duc la
betii, merg la petreceri imorale, la tot felul de pacate si ospateaza cu
necredinciosii, cu betivii, cu sectantii si cu slugile intunericului?

Vai celor ce lipsesc Duminica fara motiv binecuvintat de la biserica, de la cina cea
mare a Sfintei Liturghii, ca cina mai mare ca jertfa liturgica si Sfinta Impartasanie
si ca citirea sfintelor carti nu este alta pe pamint!

Ajunge o saptamina de lucru, de osteneala pentru trup. Sa participam o zi pe

saptamina, Duminica, in Biserica Domnului la Sfinta Liturghie. Destul ne ostenim
pentru trup, sa ne ostenim acum si pentru suflet, ca in curind vom pleca la marea
judecata sa dam socoteala de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai
multe pacate, petreceri, nunti, betii, certuri si desfrinari?

Sa lasam dar tot pacatul si sa ne pocaim de pacatele noastre. Cresteti-va copiii in

frica Domnului, rugati-va mai mult si veniti la biserica, la cina cea mare a
Mintuitorului Hristos. De vom face asa, si pe pamint vom fi fericiti si multumiti, si
in cer cu ingerii, cu sfintii si cu Insusi Hristos vom cina in vecii vecilor. Amin

5
Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astzi, ne vorbete n chip tainic despre
chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este mpria lui Dumnezeu.
Chemarea sau vocaia, "este o strigare tainic din partea lui Dumnezeu, prin care
cheam sufletele s vin la El" (Dicionar al Noului Testament, op. cit., p. 4).

S tim, de asemenea, c chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri i c

vechimea ei este venic, mai nainte de ntemeierea lumii (Efeseni 3, 11). C de la
nceputul lumii simite i vzute i pn la sfritul ei, Dumnezeu nu va nceta a
chema pe aleii Si (Matei 24, 31; Marcu 13, 27). Aa vedem din dumnezeiasca
Scriptur c Dumnezeu a ales i a chemat pe Noe i i-a poruncit s fac corabie
nainte de potop (Facere 6, 8-14); aa a chemat Dumnezeu pe Avraam (Facere 12,
1-3); aa a chemat pe Moise (Ieirea 3, 1-4) i pe poporul lui Israel (Deuteronom 7,
21, 13, 4); aa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor i l-a uns mprat
peste Israel (I Regi 16, 12-13); i tot aa a chemat Dumnezeu pe sfinii prooroci
(Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia 1, 8).

La plinirea vremii a venit Mntuitorul nostru Iisus Hristos i a chemat pe sfinii Si

apostoli (Marcu 3, 13-19). nc se vorbete n Sfnta Scriptur i de chemarea
Bisericilor (I Petru 5, 13) i de chemarea credincioilor (Romani 16, 13; I Petru 1,
2). Au fost ns i chemri personale i particulare, precum a fost alegerea i
chemarea lui Solomon la mprie (I Paralipomena 22, 3-6) i chemarea marelui
Apostol Pavel de ctre Mntuitorul (Fapte 9, 3-18). Se mai arat prea luminat n
Sfnta i dumnezeiasca Scriptur despre chemarea lui Iisus Hristos ca Mesia
(Isaia 4, 2; 6, 7; 19, 1-8; Matei 12, 18; I Petru 2, 6).

n Sfnta Scriptur observm c pricinile chemrii lui Dumnezeu snt felurite: dup
voina i dup prevederea lui Dumnezeu (Romani 8, 28-29); fr de privire la
merite (Romani 9, 11; II Timotei 1, 9); dup harul lui Dumnezeu (Romani 1, 5-6)
pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1, 5); pentru nfierea prin Iisus Hristos
(Efeseni 1, 5); spre dobndirea mntuirii (I Tesaloniceni 5, 9; II Tesaloniceni 2, 13);
spre slava venic (Romani 8, 29); pentru supunerea lui Hristos (I Petru 1, 2); spre
a fi asemenea chipului lui Iisus Hristos (Romani 8, 28-29) i spre a fi sfini fr
prihan n dragoste (Efeseni 1, 4).

Dar i mijloacele prin care se fac chemrile lui Dumnezeu snt, de asemenea,
diferite. S tim c chemarea credincioilor este lucrul lui Dumnezeu (Efeseni 4,
1; I Tesaloniceni 1, 4-6); chemarea lui Dumnezeu se face prin Duhul Sfnt (Zaharia
7, 12; Fapte 13, 2), i prin Iisus Hristos (Isaia 55, 5; Matei 11, 28; Ioan 7, 37; 12, 32;

6
Romani 1, 7). Chemarea lui Dumnezeu se face prin Evanghelie (II Tesaloniceni 2,
14); prin mijlocirea creaturilor Lui (Psalmi 18, 1-4; Romani 1, 20) i prin aleii Si
(IV Regi 22, 13; Ieremia 7, 24; 25, 27) S mai tim c chemarea lui Dumnezeu este
dup alegere (Romani 9, 30), neschimbat i nemincinoas din partea Lui
(Romani 11, 29; I Tesaloniceni 5, 24).

Iat pe scurt pricinile i mijloacele prin care se face chemarea lui Dumnezeu. Care
este scopul pentru care ne cheam Dumnezeu? Iat cu ce scop ne cheam:
Chemarea Lui ne ndeamn la pocin (Matei 9, 13; Marcu 2, 17); ne povuiete
la mpcarea cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); ne ndeamn la sfinenie
(Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2); ne cheam de la ntuneric la lumin (Fapte 2, 6-18; I
Petru 2, 9); din moarte la via (Ioan 5, 24-25); ne cheam la libertate i la pace
(Galateni 5, 13; II Corinteni 7, 13; Romani 14, 19). Chemarea lui Dumnezeu ne
unete cu Iisus Hristos la una i aceeai ndejde (I Corinteni 1, 9; Efeseni 1, 18),
la motenirea slavei (Evrei 9, 15; Efeseni 1, 18), i la mpria slavei lui
Dumnezeu (I Tesaloniceni 2, 12).

Oare omul poate s primeasc i s refuze chemarea lui Dumnezeu? Da, poate.
Pentru c Dumnezeu l-a fcut pe om liber i l-a lsat n mna sfatului su
(nelepciunea lui Solomon 2, 23; Inelepciunea lui Isus Sirah 15, 14), i cu arma
bunei voiri ne-ai ncununat pe noi (Psalm 5, 12). Acest lucru ni-l arat i cuvintele
Domnului nostru Iisus Hristos care zice n Sfnta Evanghelie: "Cine voiete s
vin dup Mine, s se lepede de sine, s-i ia crucea i s-Mi urmeze Mie" (Matei
16, 24).

Dac ai ascultat cu atenie Sfnta Evanghelie ce s-a citit astzi, ai auzit cum toi
cei chemai la cina cea mare, s-au lepdat de cin, punnd diferite motive. Unul c
i-a cumprat arina i se duce s o vad, altul c i-a cumprat cinci perechi de
boi i merge s-i ncerce, iar altul c i-a luat femeie i nu poate merge (Luca 14,
18-20).

Iat i pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor ce refuz s primeasc n mintea i

inima lor chemarea lui Dumnezeu. Acetia mai nti se ndeprteaz de harul lui
Dumnezeu i n ziua Judecii de apoi vor lua mai mare pedeaps dect Sodoma
i Gomora (Matei 10, 14-15; Marcu 6, 11).

Cei ce refuz chemarea lui Dumnezeu, ajung la orbire spiritual (Fapte 28, 24-27;
Romani 1, 21; 11, 7-10); ajung la rtcire spiritual (Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-
10) i la mpietrirea inimii lor (Marcu 16, 14). Acetia vor lua pedepse vremelnice
(Isaia 65, 12-15) i de nu se vor poci vor ajunge la osnda venic (Ioan 12, 48;
Evrei 2, 1-3; 12, 25).

Iubii credincioi,

n cele ce urmeaz vom vorbi i despre cele mai de pe urm chemri, care le va
face Domnul la sfritul lumii i n ziua Judecii de apoi. Mai nti s artm cum

7
va chema Dumnezeu cerul i pmntul, dup mrturia Sfntul Duh care zice:
"Chema-va cerul de sus i pmntul ca s judece pe poporul Su" (Psalm 49, 5).

Aceast chemare a cerului i pmntului se va face n ziua cea mare a Judecii

de apoi. Milioane de trmbie purtate de ceata nceptoriilor vor suna cu mare glas
i nfricoat la porunca Domnului, chemnd la judecat cerul de sus, adic
nenumrata mulime a ngerilor, i pmntul de jos, adic toate popoarele
pmntului, pe toi pctoii din iad i pe nii demonii care i-au nelat pentru a-i
da morii.

n faa divanului de judecat al lui Hristos vor sta toi drepii i pctoii ca s dea
seama de cele ce au lucrat prin trup, bune sau rele, precum a zis Sfntul Apostol
Pavel i Evanghelia lui Hristos (Matei 16, 27; Romani 14, 18; II Corinteni 5, 10).

De aceea zice dumnezeiasca Scriptur c "va chema cerul de sus", adic toate
puterile din ceruri i toi ngerii mpreun cu sufletele tuturor drepilor, care, la
glasul trmbielor, se vor cobor din cer s stea naintea Domnului slavei, Iisus
Hristos, Mntuitorul nostru, ca s vad i s aud cum va rsplti Dumnezeu
fiecruia, dup lucrurile lui (Matei 16, 27).

Atunci glasul trmbielor, va suna n sus i n jos. n sus, ca s cheme din cer
toate puterile cerului, pe toi ngerii i pe toi drepii; iar n jos, glasul lor va
ajunge pe pmnt i pn n iad. Pe pmnt, ca s deschid toate mormintele i s
nvie toi oamenii care au murit cu trupul de la nceputul lumii; iar la iad, ca s
cheme pe toi diavolii i pe toi pctoii la judecata cea preasfnt i preadreapt
a lui Dumnezeu. Iat ce zice despre aceste trmbie ale cerului Sfntul Ierarh
Grigorie Teologul: "nfricoat este glasul trmbielor acelora la care se vor supune
stihiile, care vor despica pietrele, vor deschide mormintele, vor descoperi cele
mai dedesubt, vor zdrobi pori de aram, vor dezlega i vor risipi legturile
morilor" (Ua pocinei, cartea a II-a, Pentru judecata viitoare, 1812).

La chemarea acestor trmie va chema Dumnezeu cerul de sus i pmntul de jos,

ca s aleag pe cei drepi de cei pctoi, precum alege pstorul oile de capre
(Matei 25, 32), spre a merge unii la viaa venic, iar alii la munca venic (Matei
25, 46).

Dar s auzim, fraii mei, i cea mai de pe urm chemare ce o va face Mntuitorul
nostru Iisus Hristos ctre aleii Si, n ziua Judecii de apoi. Aceast prea fericit
chemare, ne-o arat dumnezeiasca Evanghelie, zicnd: Atunci va zice mpratul
celor de-a dreapta Sa: Venii binecuvntaii Tatlui Meu, de motenii mpria
cea fgduit vou de la ntemeierea lumii, cci flmnd am fost i Mi-ai dat s
mnnc, nsetat am fost i Mi-ai dat s beau, strin am fost i M-ai primit, gol am
fost i M-ai mbrcat, bolnav am fost i M-ai cercetat, n temni am fost i ai
venit la Mine (Matei 25, 34-36).

8
Deci, vedei, c chemrile lui Dumnezeu snt venice i mai nainte de facerea
lumii i de la nceputul lumii acesteia vzute i simite, pn la sfritul ei i pn n
ziua Judecii celei de apoi!

Auzind de chemrile lui Dumnezeu cele n multe feluri despre care am vorbit pn
aici, s fim cu mare atenie, cu luare aminte i cu mare fric de Dumnezeu, cnd
glasul contiinei noastre ne cheam la pocin i la prsirea rutilor noastre.
Cci contiina noastr este cea mai vie trmbi care nencetat ne cheam din
luntrul nostru la pocin, la ndreptarea i la calea cea sfnt a mntuirii.

O, de ar da Dumnezeu s auzim n toat vremea glasul acestei trmbie, adic

glasul contiinei noastre, care mereu ne cheam la pocin spre mntuirea
sufletelor noastre. O, de ne-ar lumina Dumnezeu s auzim glasul contiinei care
strig din luntrul nostru, zicnd: Omule, prsete pcatele tale! Omule, vine
moartea i te gsete n pcate i vei fi osndit n focul cel venic! Omule,
trezete-te la pocin i vezi n ce stare eti, c nu tii ziua i ceasul n care te va
chema Domnul din aceast trectoare via! Auzi, omule, ce zice dumnezeiasca
Scriptur: Astzi de vei auzi glasul Lui, s nu v nvrtoai inimile voastre
(Psalm 94, 8). Ascultai ce zice aceast trmbi, care pururea strig din luntrul
nostru: Ce faci, omule, unde mergi? De ce te ncurci cu grijile lumii? De ce i
mplineti poftele trupului tu? De ce stai nespovedit, fr pocin, ca i cum ai
fi nemuritor?

Auzi glasul Sfintei Evanghelii care zice: Privegheai i v rugai, fii gata c nu
tii n care ceas vine sfritul! i iari: "Pociete-te, omule, ca s ntmpini pe
Mirele sufletelor noastre, cu candela milosteniei i a toat fapta bun aprins, ca
s nu te gseasc asemenea fecioarelor celor fr de minte, care au rmas afar
de cmara Mirelui Ceresc" (Matei 25, 11-12).

O, fraii mei, dac ne-am trezi pn mai avem vreme s auzim glasul acestei
trmbie, adic al mustrrii contiinei noastre i dac acest glas al lui Dumnezeu
care ne cheam la pocin i la prsirea pcatelor, nu l-am trece cu vederea, ce
mare fericire am avea i n veacul de acum i n cel viitor!

Acest glas al lui Dumnezeu este contiina noastr, este trmbia cea tainic i
sfnt care cltorete cu noi n viaa de aici, i pururea ne cheam din luntru
spre a ne trezi i poci. Contiina este prul care mereu ne prte pe calea
acestei viei, i ne mustr cnd greim. Despre acest pr zice, ntr-un anumit fel,
Sfnta Evanghelie: mpac-te cu prul tu pe cale, ca nu cumva prul s te dea
judectorului (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).

Iubii credincioi,

n Sfnta Evanghelie de astzi, Iisus Hristos Mntuitorul lumii ne cheam pe toi la

Cina Sa cea mare. Ne cheam la ospul credinei adevrate. S nu ne mpotrivim
nici unul, nici s prseasc cineva Biserica Ortodox, mama noastr care ne

9
hrnete din nvtura dreptei credine, i s mearg la cina sectelor care se
nmulesc mereu i nal pe muli.

Ne cheam Hristos la ospul pocinei, la masa mntuirii. S nu amnm

pocina, spovedania, rugciunea, milostenia, Sfnta mprtanie, grija pentru
suflet, c n ceasul n care nu gndim, Fiul Omului va veni!

Ne cheam Iisus Hristos la ospul Sfintei Liturghii. n fiecare srbtoare auzim

toaca, clopotele bisericilor i preoii satelor care ne cheam la cina cea mare a
Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim mcar Duminica i la marile Srbtori cu
toii la biseric?

De ce punem motive c "ne-am cumprat arine", adic griji pmnteti, c "ne-am

cumprat cinci perechi de boi", adic ne-am robit de patimi cele cinci simiri, i c
"ne-am luat femeie", adic ne-am dedat la beii i desfrnri, mai ales Duminica i
de aceea nu putem veni la ospul Sfintei Liturghii n srbtori, s osptm
mpreun cu Mntuitorul Hristos, cu Maica Domnului i cu toi sfinii din cer? Cci
vedem la Sfnta Liturghie, Duminica, mai mult btrni i vduve, dar tinerii i copiii
dumnevoastr unde snt? De ce nu vin ct mai muli la slujbele bisericii, la Sfnta
Liturghie? Hristos din cer se jertfete pe Sfnta Mas, sfinii i ngerii din cer cnt
cu noi n biseric, Mntuitorul ospteaz cu noi i ne hrnete cu scumpul Su
Trup i Snge, iar cei mai muli dintre fiii Bisericii noastre stau acas, se duc la
beii, merg la petreceri imorale, la tot felul de pcate i ospteaz cu
necredincioii, cu beivii, cu sectanii i cu slugile ntunericului?

Vai celor ce lipsesc Duminica fr motiv binecuvntat de la biseric, de la cina cea

mare a Sfintei Liturghii, c cin mai mare ca jertfa liturgic i Sfnta mprtanie
i ca citirea sfintelor cri nu este alta pe pmnt!

Ajunge o sptmn de lucru, de osteneal pentru trup. S participm o zi pe

sptmn, Duminica, n Biserica Domnului la Sfnta Liturghie. Destul ne ostenim
pentru trup, s ne ostenim acum i pentru suflet, c n curnd vom pleca la marea
judecat s dm socoteal de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai
multe pcate, petreceri, nuni, beii, certuri i desfrnri?

S lsm dar tot pcatul i s ne pocim de pcatele noastre. Cretei-v copiii n

frica Domnului, rugai-v mai mult i venii la biseric, la cina cea mare a
Mntuitorului Hristos. De vom face aa, i pe pmnt vom fi fericii i mulumii, i
n cer cu ngerii, cu sfinii i cu nsui Hristos vom cina n vecii vecilor. Amin.

Predic la Duminica a 32-a dup Rusalii (a lui Zaheu, Lc.19:1-10)

10
i intrnd, trecea prin Ierihon. i iat un brbat, cu numele Zaheu, i acesta era
mai-marele vameilor i era bogat. i cuta s vad cine este Iisus, dar nu putea
de mulime, pentru c era mic de statur. i alergnd el nainte, s-a suit ntr-un
sicomor, ca s-L vad, cci pe acolo avea s treac. i cnd a sosit la locul acela,
Iisus, privind n sus, a zis ctre el: Zahee, coboar-te degrab, cci astzi n casa
ta trebuie s rmn.

i a cobort degrab i L-a primit, bucurndu-se. i vznd, toi murmurau,

zicnd c a intrat s gzduiasc la un om pctos. Iar Zaheu, stnd, a zis ctre
Domnul: Iat, jumtate din averea mea, Doamne, o dau sracilor i, dac am
npstuit pe cineva cu ceva, ntorc mptrit. i a zis ctre el Iisus: Astzi s-a fcut
mntuire casei acesteia, cci i acesta este fiu al lui Avraam. Cci Fiul Omului a
venit s caute i s mntuiasc pe cel pierdut.

n numele Tatlui i al Fiului i al Sfntului Duh.

Un om bogat, un om care tria din lacrimile sracilor, lundu-le impozite i taxe

peste puterea lor, un om care tria din nedreptate, vzut ca unul dintre cei mai ri
oameni ai societii, ajunge s-l primeasc pe Dumnezeu n casa i-n sufletul lui.

Chiar pe cele mai de seam vase ale diavolului Domnul le rpete, chiar i pe cei
mai ri oameni Dumnezeu i cheam la El i-i mntuiete, chiar i pe cei bogai,
care cu greu vor intra n mpria cerurilor, Dumnezeu i ntoarce. Dei de multe
ori ne uitm cu dispre la cei ce triesc n lux, la cei ce se scald n plceri i-i
invidiem, i-n acelai timp ne consolm cu gndul malefic c la judecat vor fi
pedepsii, totui iat c Hristos Domnul vrea ca fiecare om s se mntuiasc i la
cunotina adevrului s vin.

Nici bogia i nici faim nu sunt de ajuns pentru a-l face pe Zaheu fericit, ci vrea
mai mult, caut altceva. Auzise de acest Iisus, auzise de minunile Lui, tia c
toat lumea vorbete de El, tia c mii de oameni l cut, era curios... Vroia s
afle i el ce gsesc oamenii la acest Iisus, vroia s se bucure i el n lumina Lui.
i fiind mic de statur. fiind prea mic ca s simt cele duhovniceti, fiind prea
ncurcat cu cele ale lumii, neputnd s vad pe Dumnezeu de mulimea patimilor
sale, se urc ntr-un copac, i-L ateapt cu drag pe Cel dorit.

Zaheu alerg naintea lui Hristos i a mulimii pentru ca-n momentul cnd va trece
pe acolo, s-L poat vedea. Doar att vroia, s-L vad, nu ndrznea mai mult, nu
cerea mai mult, de fapt nu se atepta la mai mult. Domnul Hristos care cunoate
gndurile i sufletul fiecruia, care tie de mai nainte i cele negndite i cele
nefcute de noi i face o mare surpriz lui Zaheu.

n sufletul lui Zaheu ceva se schimbase, simise c bogia i faima nu -l pot face
fericit, vroia o bucurie sufleteasc, vroia s-i hrneasc n sfrit i sufletul dup
atta vreme. Chiar, v-ai gndit vreodat c i sufletului i e foame ?

11
n sufletul lui Zaheu ncepe s adie mireasma Duhului Sfnt, el vrea s se
schimbe, se-ntoarce n sfrit cu faa ctre Dumnezeu dup ce vreme ndelungat
a fost sclav diavolului i pctelor amare. Dumnezeu de departe fiind, ntmpin
imediat aceast dorin de schimbare, se bucur c de bun voie Zaheu caut
altceva dect pcatul, i atunci, ajungnd n dreptul lui i zice: "Zahee, coboar-te
degrab cci astzi n casa ta trebuie s rmn."

Zaheu cere un deget iar Dumnezeu i d toat mna. Dumnezeu de att timp
sttea la ua sufletului i btea i n sfrit Zaheu deschide, l primete pe Hristos
n cas i-n suflet. Zaheu coboar degrab i-L primete bucurndu-se.

Ce fericit e sufletul cnd l primete pe Dumnezeu, ce bine i e omului care-L are

pe Hristos n inim, ce veselie, ce linite, ce frumusee, totul capt valoare, totul
devine frumos...

Avndu-l pe Hristos n cas, Zaheu nu mai ateapt deloc i d pcatul afar,

mrturisete c a greit, recunoate c a nedreptit i d tuturor, chiar mai mult
dect le luase. l avea pe Dumnezeu, nu mai avea nevoie de nimic, primese mult
mai mult dect se atepta, gusta poate prima oar n viaa lui harul lui Dumnezeu,
adevrata bogie, tria venicia mpreun cu Hristos....

Atunci nelege cu adevrat sensul vieii sale...i renun la tot.

Zaheu face un al treilea pas spre a iei din sine, dup ce s-a hotrt s-L vad pe
Hristos i dup ce s-a urcat n sicomor, d aproape toat bogia celor de la care
o luase. Cum putea Dumnezeu s nu se bucure de o asemenea ntoarcere, de o
aa prere de ru pentru pcate...?

i iari surprinztor Domnul Hristos i depete ateptrile lui Zaheu zicndu-i:

"Astzi s-a fcut mntuire casei acesteia". Dei e nc n via, dei n-a venit ns
judecata final, dar de faa era Judectorul, Zaheu primete n dar mpria
cerurilor, afl de pe acum c el i familia lui se vor mntui.

Ce poate face o prere de ru sincer? Ce mare este iertarea. Cui i se iart mult,
mult iubete.

Ce frumos e harul lui Dumnezeu, mai dulce dect toate plcerile lumii, ce bine e
s nu judeci pe nimeni i s-i iubeti pe toi...ce bine s-l primete pe Hristos n
suflet...

Prerea de ru a lui Zaheu pentru pcatele sale poate simboliza spovedania iar
primirea n cas a lui Hristos poate simboliza mprtirea cu Trupul i Sngele
lui Dumnezeu. Avem ocazia s fim ca Zaheu, avem ocazia s primim n dar de pe
acum mpria cerurilor.

Vino Doamne Iisuse!

12
Despre atotstiinta si mila lui Dumnezeu

O adancul bogatiei si intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de

necercetate judecatile Lui si cat de nepatrunse caile Lui!
(Romani 11, 33)
Iubiti credinciosi,
Una din insusirile cele nemarginite ale lui Dumnezeu este atotstiinta Sa, prin care
toate le stie si de toate poarta grija. Aceasta stiinta atotcuprinzatoare nimiceste
stiinta si intelepciunea oamenilor (Iov 5, 12-13; Pilde 19, 21).
In Sfanta Evanghelie de astazi se spune ca iudeii, vazand pe Mantuitorul intrat in
casa lui Zaheu, mai marele vamesilor din Ierihon, s-au aprins de manie asupra
Domnului si carteau ca a intrat sa gazduiasca la un pacatos (Luca 19, 7). Si
aceasta o faceau fiindca socoteau pacatosi pe toti vamesii care adunau
impozitele imparatesti si faceau multe nedreptati in slujba lor. Iar Preabunul
nostru Mantuitor, stiutorul inimilor si cunoscatorul gandurilor, nu lua aminte la
rautatea lor, ci cunoscand de departe credinta cea mare a lui Zaheu si asezarea
cea buna a sufletului sau, vazandu-l urcat intr-un dud ca sa poata a-L vedea, a zis
catre el: Zahee, grabeste-te de te pogoara, ca astazi, mi se cade sa fiu in casa ta
(Luca 19, 5).

In multe parti ale Sfintei Scripturi si in multe parti ale zidirii Sale, se arata stiinta
cea fara de margine a Atotputernicului si Preainteleptului Dumnezeu. Asa vedem
ca Mantuitorul, cunoscand asezarea cea buna a sufletului femeii samarinence, a
venit ostenit de cale si statea la putul lui Iacov. In acel timp a venit si femeia
samarineanca sa scoata apa si prin cuvintele Lui cele dumnezeiesti, a fost vanat
sufletul ei la credinta in Hristos si prin ea s-a vestit Evanghelia la toata cetatea
Samariei (Ioan 4, 5). Altadata venind Mantuitorul in Capernaum cu ucenicii Sai, in
acel timp au venit si cei ce stringeau dajdia pentru templu si au intrebat pe
Apostoli, zicand: Invatatorul vostru nu plateste darea? (Matei 17, 24)
Auzind Mantuitorul, a zis lui Petru: Mergind la mare arunca undita ta si la pestele
care se va prinde intai, deschizindu-i gura vei gasi un statir (ban de argint). Ia
banul si da-l lor pentru Mine si pentru tine (Matei 17, 27). Cine nu poate intelege
de aici cat de nemarginita este intelepciunea lui Dumnezeu, ca si cele ce sunt in
pantecele pestilor de fata sunt inaintea Lui.
Dumnezeu care stie gndurile omului de departe (Psalm 138, 1-2; Matei 9, 4),
cautnd spre credinta si ravna cea mare a lui Zaheu, care dorea sa-l vada pe
Domnul, indata il cheama zicand: Zahee, grabeste-te de te coboara, ca astazi in
casa ta Mi se cade sa fiu (Luca 19, 5). Dar ce a facut Zaheu cand Mantuitorul a
venit in casa lui? Stiind ca este socotit de toti om pacatos si vazand pe multi
invidiosi ca Domnul a intrat la el sa gazduiasca, socotindu-se dator si nevrednic

13
inaintea Lui pentru pacatele sale, a zis catre Mantuitorul: Doamne, iata, jumatate
din averea mea o dau saracilor si de am napastuit pe cineva cu ceva intorc
impatrit (Luca 19, 8).
Vedeti osardia cea mare a lui Zaheu de indreptare? Vedeti ce face o inima care
iubeste pe Dumnezeu, cand vine intru cunostinta pacatelor sale? Vedeti cum se
fagaduieste sa plateasca datoriile celor pe care i-a nedreptatit, spre a cistiga mila
si indurare de la Dumnezeu? Nimeni nu l-a acuzat in fata Mintuitorului de
nedreptatile ce le facuse, dar stralucind in inima sa lumina harului lui Dumnezeu,
el singur s-a judecat pe sine vinovat si dator si asa fagaduieste ca sa dea
jumatate din averea sa la saraci si daca a nedreptatit pe cineva cu ceva sa
intoarca de patru ori mai mult.
Mustrarea constiintei i s-a facut lui Zaheu aspru judecator, spre a hotari singur
acest mijloc de indreptare in fata Preainduratului nostru Mantuitor. Aceasta
hotarare a lui de indreptare a fost primita de stiutorul inimilor, Iisus Hristos, ca o
jertfa deja facuta pentru pacatele sale si ca o arvuna a mantuirii sufletului sau. De
aceea a auzit de la Domnul: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, pentru ca si
acesta este fiul lui Avraam (Luca 19, 9).
O, fericite Zahee, cata mila si indurare ai castigat de la Dumnezeu prin ravna ta
cea mare ce ai avut-o pentru indreptarea ta si iertarea pacatelor tale, caci nu
numai mantuirea casei tale ai cistigat, ci si fiu a lui Avraam te-ai facut, mai inainte
de a face faptele lui Avraam! Ci numai hotarand din toata inima ta ca te vei face
milostiv si drept, urmand lui Avraam cu credinta si fagaduinta, si Dumnezeu a
primit pocainta ta, caci cercatorul inimilor fiind de fata la a ta marturisire din
inima, ti-a socotit tie ca o implinire desavarsita a datoriilor tale si fiul lui Avraam
te-a numit pe tine.
Iubiti credinciosi,
La Dumnezeu nu exista nici nestiinta, nici neputinta. El pururea priveste in inimile
tuturor oamenilor dupa marturia care zice: Tu singur stii inima tuturor fiilor
omenesti (III Regi 8, 39). Acest adevar il arata Dumnezeu si la alegerea lui David
ca imparat al lui Israel, cind zice catre Samuel: Sa nu te uiti la chipul lui Saul nici
la marimea lui, pentru ca l-am lepadat pe el, ca Dumnezeu nu vede cum vede
omul; ca omul se uita la fata, iar Dumnezeu se uita in inima (I Regi 16, 7).
Preabunul, Preamilostivul si Atotstiutorul nostru Mantuitor a cautat de departe
spre inima lui Zaheu si vazand in inima lui dragoste mare, credinta, evlavie si
ravna pentru poruncile lui Dumnezeu, a facut mantuirea casei lui si pe el l-a numit
fiul lui Avraam. Iar ca sa arate celor zavistnici care carteau ca Domnul "a intrat sa
gazduiasca in casa unui om pacatos", i-a incredintat ca El nu a venit in lume sa
caute pe cei drepti, ci pe cei pacatosi. De aceea a zis: Ca a venit Fiul Omului sa
caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Luca 19, 10). Dumnezeiasca Scriptura zice:
Ca de mila Domnului este plin tot pamantul si indurarile Lui sunt peste toate
lucrurile Lui (Psalm 32, 5).

14
Stiinta cea atotcuprinzatoare si fara de margine a lui Dumnezeu priveste spre
toate inimile oamenilor si daca vede o inima infranta si zdrobita pentru ceea ce a
gresit inaintea Lui nu o pedepseste (Psalm 50, 18), ci cu mila si cu darul Sau o
lumineaza si o pavatuieste la calea mantuirii. Daca bunatatea si mila lui
Dumnezeu nu ar cauta spre cei gresiti si smeriti cu inima care sunt gata sa se
intoarca spre El, apoi nimeni dintre oameni nu ar putea sa se mantuiasca,
deoarece, dupa marturia Sfintei Scripturi Toti multe gresim (Iacob 3, 2) si Nimeni
nu este bun fara numai Dumnezeu (Marcu 10, 18). Caci daca intru faradelegi ne-
am zamislit si intru pacate ne-am nascut, apoi cine, fara Sfantul Botez si fara mila
lui Dumnezeu, poate a zice ca nu are pacat sau nu are nevoie de pocainta? Stim
iarasi din Dumnezeiasca Scriptura ca Dumnezeu celor mandri la sta impotriva, iar
celor smeriti le da har (Luca 14, 11; I Petru 5, 5).
Mantuitorul nostru Iisus Hristos stia cu adevarat pacatele lui Zaheu vamesul, dar
a vazut si marea lui smerenie si ravna pentru pocainta. De aceea a venit sa
gazduiasca in casa sa si l-a invrednicit de iertarea pacatelor.
Iubiti credinciosi,
Pocainta casei lui Zaheu din Sfanta Evanghelie de astazi este un exemplu viu de
intoarcere la Hristos pentru familia crestina din zilele noastre, pentru noi toti care
suntem fii ai lui Dumnezeu dupa har si oameni pacatosi dupa fapte. Daca n-ar fi
mila lui Dumnezeu si pocainta prin care suntem miluiti si iertati, nimeni dintre
crestini nu ar putea fi mantuiti. Dumnezeu care ne-a creat ne ofera in dar mila si
dragostea Lui de Tata, iar noi ca fii trebuie sa-i oferim pocainta noastra, smerenia
noastra, lacrimile noastre de cainta, spovedania si parasirea pacatelor.
Dumnezeu este atotstiutor si cunoscator al inimilor noastre. El ne stie inainte de a
ne naste. El cunoaste si vede cugetele mintii si inimii fiecaruia dintre noi. De la
Botez si pana in clipa mortii, ingerii nostri pazitori scriu faptele si gandurile
noastre bune si rele. Ei ne numara pasii pe care-i facem la biserica, la pocainta, la
cercetarea bolnavilor sau la savarsirea faptelor rele. Iar in ceasul mortii, ingerii
nostri pazitori ne insotesc, impreuna cu faptele noastre bune si rele, pana la
scaunul judecatii, in fata Dreptului judecator, Iisus Hristos. Daca in timpul vietii
noastre ne-am spovedit pacatele la preoti, daca le-am parasit si am facut canon
pentru ele, la judecata nu vom mai fi intrebati si osanditi pentru pacatele
marturisite si ispasite. Iar daca vom muri nepocaiti, adica nespovediti si in grele
pacate de moarte, cine ne va scoate din chinurile iadului?
Pocainta vamesului Zaheu este un model de pocainta pentru toti crestinii si este
singura cale de indreptare si impacare cu Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.
Sa cugetam impreuna cu Zaheu vamesul. Era cel mai lacom si mai zgircit dintre
iudei, ca asuprea pe saraci si pe vaduve, punea dari mari, lua o parte din bani
pentru el, nu facea deloc milostenie si nu voia sa se pocaiasca. Dar ce a facut?
Fiind mustrat de constiinta pentru pacatele sale, cauta un povatuitor, o calauza,
un salvator al sufletului sau, ca sa-i arate calea spre Dumnezeu. Si cind a auzit ca

15
vine Iisus Hristos in Ierihon, cauta cu mare credinta sa-L vada macar de departe.
Si fiind mic de statura s-a urcat intr-un copac.
De acolo de sus el privea spre Hristos Mantuitorul lumii, iar Fiul lui Dumnezeu
privea spre el de jos. Si cunoscand ca se caieste din inima de pacatele lui si
doreste sa se mantuiasca l-a chemat la Sine: Zahee, grabeste-te de te coboara
jos, caci astazi trebuie sa raman in casa ta! Deci indata a coborat si L-a primit pe
Domnul in casa lui. Ce mare bucurie avea ca a intrat Dumnezeu-Mantuitorul in
casa unde isi adunase atatea averi furate de la saraci si vaduve! Dar il mustra
constiinta pentru pacatele facute si de aceea, silit de constiinta, a inceput sa-si
marturiseasca singur pacatele si sa-si ia de buna voie aspru canon: Iata jumatate
din averea mea o dau saracilor si de am nedreptatit pe cineva cu ceva, intorc
impatrit!
Vedeti ce a facut Zaheu vamesul? Intai L-a cautat pe Dumnezeu. Apoi L-a primit
cu bucurie in casa sa. Apoi si-a marturisit pacatele de buna voie. Apoi si-a luat
singur canon de pocainta pentru cele facute si la urma Mantuitorul l-a dezlegat de
pacate prin cuvintele: Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este
fiu al lui Avraam! (Luca 19, 9).
Asa trebuie sa facem si noi, fratii mei. Fiecare dintre noi semanam oarecum cu
Zaheu, pentru ca toti suntem biruiti de lacomie, de zgarcenie, de rautate, de
nepasare, de nepocainta. Inca si casele noastre seamana cu casa lui Zaheu,
pentru ca in ele, ca si in noi, stapaneste mindria, grija numai pentru trup, pentru
averi, pentru desfranare, pentru betie, pentru cele trecatoare. De aceea sunt si
atatea boli, certuri si dezbinari in familiile crestinilor, pentru ca putini mai sunt
care cauta din inima pe Dumnezeu si doresc cu adevarat mantuirea sufletului.
Poate niciodata n-a fost familia crestina mai slabita si robita de pacate ca acum.
Dar Dumnezeu, care stie toate si priveste in inimile noastre, are intotdeauna mila
de noi. Asemenea lui Zaheu, El vine inaintea noastra sa ne cheme la pocainta si
doreste sa intre in casa sufletului nostru.
Hristos vine la noi mai ales prin rugaciune, prin milostenie, prin pocainta. El vine
la noi prin Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie, care se sfinteste si se da
celor vrednici in timpul Sfintei Liturghii.
Daca ne vom stradui sa mergem cat mai regulat la biserica, daca ne vom plange
pacatele si le vom marturisi la preot, daca vom face canonul randuit si vom primi
cu evlavie Trupul si Singele Domnului atunci Hristos ne va chema la El ca pe
Zaheu si El Insusi va veni la noi si ne va zice: Astazi s-a facut mantuire casei
acesteia, ca si acesta este fiul lui Dumnezeu dupa dar. Amin.

Predic la Duminica a XXXIII-a dup Rusalii

( a Vameului i a Fariseului )
Despre mndrie i smerenie

16
Voi sntei cei ce v facei pe voi drepi naintea oamenilor, dar Dumnezeu
cunoate inimile voastre;
cci ceea ce la oameni este nalt, urciune este naintea lui Dumnezeu
(Luca 16, 15)

Iubii credincioi,

n multe locuri ale Sfintei Scripturi se arat ct de mare, ct de pgubitoare de

suflet i ct de urt de Dumnezeu este patima mndriei, dar nu puin se poate
cunoate rutatea acestui pcat i din nvtura Sfintei Evanghelii de astzi. Eu,
fiind prea mic i nepriceput a arta prin scris sau prin cuvnt cte nfiri are i
ct de felurit este aceast rutate a pcatului mndriei, voi aduce n mijloc o
nvtur preaminunat a Sfntului Ioan Scrarul n aceast privin. Prin aceasta
se va cunoate cte capete are aceast nfricoat fiar a mndriei i prin care cei
nelepi i iscusii vor nelege ct de pestri i primejdios este acest pcat.

Iat ce zice acest sfnt printe despre mndrie: "Mndria este lepdtoare de
Dumnezeu, nvtur a diavolilor, defimare a oamenilor, maica osndirii,
strnepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, ieirea
din mini, naintemergtoare de cderi, pricin a epilepsiei, izvor al mniei, u a
frniciei, ntrire a diavolilor, strjuitoare a pcatelor, pricinuitoare a
nemilostivirii, netiin de ndurare, amar lutoare de seam a greelilor altora,
judectoare fr de omenie, mpotriv lupttoare a lui Dumnezeu" (Filocalia, IX,
Cuvntul 25, Despre mndrie, Bucureti, 1980).

Se cuvine mai nti s artm ct de vechi este acest pcat i prin cine a intrat n
lumea de sus i n cea de jos. Vechimea acestui pcat numai singur Dumnezeu o
cunoate, fiindc numai El tie cnd a czut satana cu ngerii lui din cer. Nou nu
ni s-a fcut cunoscut cu cte mii de ani nainte de zidirea lumii vzute a fost
cderea ngerilor n acest pcat. Dumnezeiasca Scriptur ne arat c acest greu
pcat a fost pricina cderii din cer a satanei i a ngerilor celor de un gnd cu el.
Iat ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia n aceast privin: "Tu ai
zis n cugetul tu: n cer m voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul
meu. edea-voi pe muntele cel nalt peste munii cei nali care snt spre
miaznoapte. Sui-m-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preanalt (Isaia
14, 13-14).

n aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arat care a fost gndul satanei mai
nainte de cderea lui. Iar despre cderea lui i a celorlali ngeri de un gnd cu el,
Sfnta Scriptur ne arat, zicnd: Cum a czut din cer luceafrul cel ce rsare
dimineaa, zdrobitu-s-a de pmnt cel ce trimitea la toate neamurile... i iari:
Acum n iad te vei pogor, n temeliile pmntului (Isaia 14, 15). i iari zice Sfnta
Scriptur de cderea satanei: Pogortu-s-a n iad mrirea ta i multa veselie a ta,
sub tine voi aterne putrejune i rmia ta vor fi viermii (Isaia 14, 11).

17
Dac ne vom ntoarce acum cu mintea la rugciunea fariseului din Evanghelia ce
s-a citit astzi i dac vom cerca cu luare aminte nelesul cuvintelor lui, vom
nelege mult din vicleniile pcatului mndriei care s-a strecurat n cuvintele cele
pline de laud ale fariseului. Dumnezeiescul Printe Ioan Scrarul zice c mndria
este "amar lutoare de seam i judectoare fr de omenie a pcatelor altora".
Sfnta Evanghelie ne arat c: Fariseul, stnd n biseric, aa se ruga ntru sine:
Dumnezeule, mulumesc ie c nu snt ca ceilali oameni: rpitor, nedrept,
preadesfrnat. Dar ce fel de mulumire aducea el lui Dumnezeu n rugciunea lui
dac, plin de mndrie, osndea pe ceilali oameni c snt rpitori, nedrepi,
preadesfrnai etc.? Dup cum se cunoate, rdcina rugciunii lui era mndria.
Din aceast blestemat rdcin ieeau cuvintele lui pline de ndreptire de sine
naintea oamenilor. El a uitat cuvntul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce
ndjduiete n Dumnezeu cu inim ndrznea, unul ca acesta este nebun (Pilde
28, 26).

Fariseul mulumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima i cu mintea sa se

mndrea foarte mult i din prisosina inimii sale pline de mndrie scotea cuvinte
de laud defimnd pe ceilali oameni c snt rpitori, nedrepi, preadesfrnai i
pctoi.

Dumnezeiasca Scriptur ne arat c: Necurat este naintea Domnului cel nalt cu

inima (Pilde 16, 6), i c naintea ochilor lui Dumnezeu snt cile omului i toate
urmele lui le cunoate (Pilde 5, 21). Dup nvtura Sfinilor Prini trebuie s
avem convingerea c nu este clip n care s nu greim naintea lui Dumnezeu.
De aceea, n fiecare clip sntem datori s ne smerim i s ne pocim, mcar
printr-un suspin al inimii noastre. Dar n rugciunea cea plin de laud a
fariseului n loc de smerenie i cunotina neputinelor sale, el osndete cu
mndrie pe aproapele su cci din prisosina inimii sale vorbea gura lui (Matei 12,
34; 15, 18). ns dumnezeietii Prini ne nva, zicnd: "Taci tu, s vorbeasc
faptele tale" (Filocalia, X, Bucureti, 1981).

La fariseul mndru vedem lucrurile cu totul ntoarse. El se laud i trmbieaz

naintea oamenilor faptele sale cele bune i defaim, osndind pe ceilali oameni.
Dar cine a pus pe fariseu s judece, s arate pcatele oamenilor i s scoat la
iveal faptele sale cele bune? Oare nu mndria, iubirea de artare i lauda cea
plin de ngmfare? Oare nu trebuie ca s avem naintea noastr pcatele noastre,
dup mrturia Sfintei Scripturi care zice: C frdelegea mea eu o cunosc i
pcatul meu naintea mea este pururea (Psalmul 50). Oare nu ne nva i Sfntul
Efrem Sirul, n rugciunea sa din postul mare, zicnd: "Aa, Doamne, mprate,
druiete-mi ca s-mi vd pcatele mele i s nu osndesc pe fratele meu...?".
Fariseul ns scoate la iveal isprvile lui i osndete pcatele altora prin
rugciunea sa plin de mndrie.

S auzim mai departe laudele fariseului care zice: Postesc de dou ori pe
sptmn. Care erau zilele sptmnii n care posteau iudeii? Erau joia i lunea,
cci dup datina btrnilor, nu dup porunc, socoteau c Moise s-a suit pe

18
Muntele Sinai joi i dup patruzeci de zile s-a pogort luni. Dac fariseul postea
aceste dou zile, ce l-a silit s arate, naintea oamenilor, fapta lui, dac nu mndria
ncuibat adnc n inima lui? Mntuitorul nostru Iisus Hristos, n privina postirii,
ne nva dimpotriv: Tu, ns cnd posteti s nu te ari oamenilor c posteti
(Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai c nu ascunde fapta cea bun a postului, ci i
cu mare glas o vestea naintea oamenilor, zicnd: Postesc de dou ori pe
sptmn (Luca 18, 12).

S urmrim i celelalte laude ale fariseului. Cci dup ce s-a ludat cu postirea,
acelai lucru l face i cu milostenia: Dau zeciuial din toate cte ctig (Luca 18,
12). Mntuitorul ns ne nva: Cnd faci milostenie, s nu tie stnga ta ce face
dreapta ta, ca milostenia s fie ntru ascuns i Tatl tu care vede ntru ascuns, i
va rsplti ie (Matei 6, 3-4).

Iubii credincioi,

Dup ce am vorbit despre mndria i lauda cea fr minte a fariseului, s ne

ntoarcem privirea minii noastre i spre aezarea cea smerit i vrednic de
laud a vameului. S aducem n mijloc cuvintele Sfintei Evanghelii de azi: Iar
vameul, departe stnd, nu voia nici ochii s-i ridice ctre cer, ci i btea
pieptul, zicnd: Dumnezeule, milostiv fii mie, pctosul (Luca 18, 13). Vedei, fraii
mei, c vameul sttea departe de jertfelnic i nu ndrznea nici ochii s-i ridice
ctre cer; ci i btea pieptul i din inima lui smerit i zdrobit, zicea cu cin:
Dumnezeule, milostiv fii mie, pctosul! O, fericite vameule, tu cu rugciunea ta
smerit din adncul inimii tale, foarte mult te-ai asemnat cu tlharul de pe cruce
care a strigat din inim: Pomenete-m, Doamne, cnd vei veni ntru mpria Ta!
(Luca 23, 42).

Acest fericit tlhar, socotind c nu are alt chip a se poci de pcatele sale, nici
vreme s fac alte fapte bune, deoarece i picioarele i minile i erau rstignite pe
cruce, dar fiind nelept, i vznd c moare, s-a gndit s strige la Dumnezeu din
adncul inimii, cu mare credin i zdrobire. Pentru aceasta a fost auzit de
Mntuitorul, Care i-a zis: Adevrat griesc ie, astzi vei fi cu Mine n rai (Luca 23,
43).

Bine a zis Sfntul Efrem Sirul despre acest tlhar: "O, tlharule, i al raiului tlhar!
Multe ai furat n viaa ta, iar acum, prin puine cuvinte zise din inim, ai furat cu
limba raiul! O, tlharule preanelept care ai tiut s furi cu limba raiul pentru c te-
ai smerit i i-ai recunoscut pcatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!" Vedei
ct de mare este puterea smereniei? Ea singur poate ucide mndria i izbvete
de osnd sufletele noastre, cnd nu mai putem face alte fapte bune.

Iat, fraii mei, dup cum vedei, rugciunea vameului din Sfnta Evanghelie de
azi se aseamn cu rugciunea fericitului tlhar de pe cruce. C i acela, ca i
vameul din Sfnta Evanghelie, nu cu multe cuvinte s-a rugat, dar a strigat la
Dumnezeu din adncul inimii sale i cu mare smerenie. De aceea a auzit: Astzi

19
vei fi cu Mine n rai! La fel i fericitul vame, puine cuvinte a zis din inim:
Dumnezeule milostiv fii mie, pctosul! Pentru smerita lui rugciune auzim
rspunsul cel preasfnt din gura Domnului: Zic vou, mai ndreptat s-a pogort
acesta la casa sa, dect fariseul. C tot cel ce se nal pe sine se va smeri, iar cel
ce se smerete pe sine se va nla (Luca 18, 14).

Iubii credincioi,

Nu fr rost s-a rnduit de Biseric Evanghelia Vameului i Fariseului n

Duminica de astzi, cu care se ncepe Triodul, adic perioada Postului Mare, care
este cel mai potrivit timp de pocin de peste an. Cci precum ngerii au czut
din cer i primii oameni au czut din rai din cauza mndriei, tot aa neamul
omenesc a fost mntuit i ridicat la cinstea cea dinti n mpria cerurilor prin
smerenia ntruprii Fiului lui Dumnezeu i a morii Lui pe Cruce.

i dac mndria a fcut pe ngerii neasculttori diavoli i pe primii oameni care

erau nemuritori n rai i-a fcut muritori pe pmnt, nelegem c precum cderea i
moartea noastr a venit prin mndrie, tot aa pocina, mntuirea i nemurirea
noastr ncepe nti prin smerenie. De aceea s-au i rnduit de Sfinii Prini trei
Duminici pregtitoare nainte de nceperea Sfntului i marelui Post al Patilor.
Prima Duminic, cea de astzi, care ne pregtete pentru post, este tocmai
aceasta numit "a Vameului i a Fariseului", ca s ne aminteasc de moartea
noastr prin mndrie i de nvierea noastr prin smerenie.

A doua Duminic pregtitoare este numit "a Fiului Risipitor". Aceasta ne

ndeamn la pocin. A treia Duminic pregtitoare pentru Sfntul i Marele Post
este numit "a nfricoatei judeci", cnd se las sec de carne. Aceasta ne
amintete de sfritul lumii i de Judecata de apoi, cnd fiecare va lua plat dup
faptele sale. Ultima Duminic cu care ncepe Postul Mare se numete "a izgonirii
lui Adam din rai". Ea are scopul de a ne reaminti de pcatul strmoilor notri,
care au fost alungai din rai din cauza mndriei i lcomiei, pentru a ne ndemna la
rugciune i la post cu toat struina i evlavia.

Iat dar c, ncepnd din Duminica de astzi, a vameului i a fariseului, ne

pregtim pentru nceperea Marelui Post al Sfintelor Pati. nceputul pocinei i al
postului l facem prin rugciunea unit cu smerenie, dac vom urma vameului.
De aceea, fraii mei, tiind c mndria a creat iadul i a aruncat pe ngerii czui i
pe oamenii nepocii n adncul gheenei, sntem datori s punem de astzi
nceput bun de pocin i s urmm vameului pocit, iar nu fariseului mndru.

Mare pcat este mndria, frailor. Ea se arat i n vorbire i n mbrcminte

luxoas, i n mnie, care este fiica mndriei, i n lenevire la biseric i n
amnarea pocinei i n spovedanie nesincer, c cel mndru nu vrea s-i
mrturiseasc preotului pcatele mari, nici nu se ciete pentru ele din cauza
slavei dearte care l stpnete. Mai cumplit este mndria minii, cnd omul se
crede mai capabil, mai bun dect alii. Cea mai grea este, ns mndria sufletului,

20
cnd omul se socotete mai nvat, mai talentat, mai corect i mai plcut naintea
lui Dumnezeu dect muli i chiar dect toi oamenii.

Asemenea cretini stpnii de duhul mndriei, snt lsai de Dumnezeu s cad n

desfrnare i n alte pcate grele, ca s se smereasc. Alii, ns cad n pcate i
mai grele. Unii, din mndrie diabolic, nu mai cred n Dumnezeu. Alii, hulesc i
batjocoresc Sfnta Scriptur, Biserica, Crucea, icoanele, sfintele slujbe i pe
sfinii slujitori. Iar alii, tot din mndrie, se rup de Biseric, nu vor s mai asculte
de preoi i se duc la tot felul de secte, cci mndria este izvorul tuturor sectelor.

Fraii mei, s fugim de cumplitul pcat al mndriei, care a aruncat o parte din
ngeri n iad i a scos pe primii oameni din rai. S fugim de mndria diabolic care
a umplut pmntul de secte, de oameni necredincioi, rzvrtii i ri, i iadul de
suflete condamnate la osnd venic. n locul mndriei s alegem smerenia lui
Hristos, smerenia vameului, smerenia sfinilor, lepdnd orice cuget de slav
deart, de laud personal i de ngmfare.

Smerenia este cel mai bun leac pentru cretinii de astzi, pentru mntuirea
noastr. Vom putea scpa de mndrie prin mai mult rugciune, ajutat de post,
prin citirea crilor sfinte i prin deas spovedanie la duhovnici iscusii.

Postul Mare este cale bun de nevoin, de smerenie, de pocin i mpcare cu

Dumnezeu. S ne pregtim pentru a-l strbate cu folos i cu bucurie, i s-L
rugm pe Bunul nostru Mntuitor s ne scape de pcatul cel greu al mndriei i s
ne mbrace n vemntul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugciunii curate i al
iubirii, care ne asigur tuturor mntuirea sufletelor. Amin.

Predic la Duminica a XXXIV-a dup Rusalii

( a Fiului Risipitor )
Despre adevrata pocin i despre milostivirea lui Dumnezeu
Scula-m-voi i m voi duce la tatl meu, i-i voi spune: Tat, am greit la cer i
naintea ta (Luca 15, 18)

Iubii credincioi,

n Sfnta Scriptur Dumnezeu se numete "Tat al milostivirii" (II Corinteni 1, 3),

pentru c pururea Se milostivete fa de cei pctoi care se ntorc din toat
inima ctre El prin adevrat pocin. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Cnd
te vei ntoarce i vei suspina, atunci te vei mntui i vei cunoate unde ai fost
(Isaia 30, 15). n alt loc, prin acelai prooroc, zice Dumnezeu: Splai-v, curii-
v, tergei rutile din sufletele voastre naintea ochilor Mei prsii-v de
rutile voastre. i de vor fi pcatele voastre ca mohorciunea, ca zpada le voi
albi; i de vor fi ca roeala, ca lna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).

21
Acest adevr s-a petrecut i cu fiul risipitor din Sfnta Evanghelie care s-a citit
astzi. El mai nti i-a venit ntru sine, a suspinat dup fericirea ce o avusese cnd
era n casa tatlui su, apoi a zis: Ci argai ai tatlui meu sunt ndestulai de
pine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului
risipitor cnd i-a venit ntru sine, adic a nceput a-i cunoate greutatea
pcatelor sale. Fr aceast simire i trezire nimeni dintre pctoi nu va putea
s se ntoarc din toat inima ctre Preabunul Dumnezeu.

Care era foamea fiului risipitor care a zis: "iar eu pier aici de foame?" Oare la
hrana cea trupeasc se gndea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfntul Prooroc Isaia:
Iat, cei ce slujesc Mie vor mnca, iar voi vei flmnzi. Iat, cei ce slujesc Mie vor
bea, iar voi vei nseta. Iat, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi v vei v vei
ruina. Iat, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi vei ntrista. Iat,
cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi vei striga pentru zdrobirea duhului vostru
(Isaia 65, 13-14).

Aceasta era foamea cea mare a fiului risipitor. El i-a adus aminte de vremea cnd
petrecea n casa tatlui su i de hrana i desftarea duhovniceasc ce o avea
lng el. Ajungnd pzitor de porci n ar strin, departe de Dumnezeu, foamea
sufletului su dup dreptate l-a fcut s zic: Ci argai ai tatlui meu sunt
ndestulai de pine, iar eu pier aici de foame!

Care a fost hrana lui ct vreme era la casa printeasc? Aceast hran
duhovniceasc pe care acum o pierduse, o formau faptele sale cele bune:
credina, ndejdea, dragostea, rugciunea, nfrnarea, curia i toate celelalte
virtui care cu adevrat sunt hran a sufletului. Mntuitorul n vorbirea Lui cu
samarineanca la fntna din Sichem a hrnit-o prin darul Su, ctigndu-i sufletul.
De aceea cnd Apostolii l rugau s mnnce, El le-a zis: Eu am de mncat o
mncare pe care voi nu o tii (Ioan 4, 32). Mncarea Mea este s fac voia Celui ce
M-a trimis pe Mine i s svresc lucrul Lui (Ioan 4, 34). Cci oricine face o fapt
bun pentru sufletul su, sau pentru mntuirea aproapelui su, cu adevrat i
hrnete sufletul su cu darul lui Dumnezeu. Fiul risipitor, cunoscndu-i starea
lui vrednic de plns i gndind s se ntoarc la Printele su cu mare smerenie,
nu se mai socotea vrednic a fi fiul tatlui su. De aceea cnd a venit ctre tatl
su, a zis: Nu mai sunt vrednic s m numesc fiul tu. Primete-m ca pe unul
din argaii ti (Luca 15, 19).

Trei sunt strile celor ce se mntuiesc. Starea celor dinti este a fiilor, adic a celor
care cu mare dragoste slujesc lui Dumnezeu din toat inima lor i cu toat
puterea voinei lor se srguiesc s fac poruncile Lui. Despre acetia spune
dumnezeiasca Scriptur: Ct am iubit Legea Ta, Doamne, ea toat ziua cugetarea
mea este (Psalm 118, 97).

A doua ceat este a argailor, care, cutnd plat, se silesc a lucra poruncile lui
Dumnezeu pentru a dobndi fericirea cea venic a mpriei Sale. Despre
acetia scrie: Plecat-am inima mea ca s fac ndreptrile Tale n veac pentru

22
rspltire (Psalm 118, 112). Starea a treia este a robilor, adic a celor care,
temndu-se de pedeapsa lui Dumnezeu pentru clcarea poruncilor Lui se silesc a
pzi toate poruncile Lui dup mrturia care zice: Strpunge cu frica Ta trupul
meu, c de judecile Tale m-am temut (Psalm 118, 120).

Deci, fiul risipitor, gndindu-se c i argaii, adic cei ce fac poruncile lui
Dumnezeu, pentru rspltire primesc daruri duhovniceti i se mprtesc de
ele, a cerut Tatlui su s fie primit n casa printeasc mcar ca un argat.
Aceast ntoarcere a lui din toat inima ctre printele su, i smerenia cea mare
s fie primit ca un argat de Tatl su, i-a fost pricin de mare folos, cci nu ca pe
un argat l-a primit, ci ca pe un adevrat fiu al su care se ntoarce cu toat inima
ctre El. Vedem din cuvintele Sfintei Evanghelii de azi c, nc departe fiind el, l-a
vzut tatl su i i s-a fcut mil i, alergnd, a czut pe grumazul lui i l-a srutat
(Luca 15, 20).

Iubii credincioi,

Dar ce nelegem prin acest cuvnt: "nc departe fiind el, l-a vzut tatl su"?
Aceasta ne arat c Preabunul i Atottiutorul Dumnezeu, mai nainte de a striga
omul pctos "greit-am", cunoate hotrrea lui cea din inim de a se ntoarce
ctre El. De aceea l-a primit cu atta bucurie i nu i-a mai pomenit greutatea
pcatelor lui cu care l-a suprat. I-a dat haina cea dinti, adic neptimirea cu care
a fost mbrcat cnd era lng tatl su. i inel i-a pus pe mna lui, semnul legturii
celei dinti cnd petrecea n via curat i neprihnit, mai nainte de a se
despri de tatl su. Iar dup ce i-a dat lui haina cea dinti i inel i nclminte
n picioarele lui, adic voina tare de a merge pe calea poruncilor lui Dumnezeu, a
zis slugilor sale: Aducei vielul cel ngrat i-l junghiai s mncm i s ne
veselim; cci fiul meu acesta, pierdut a fost i s-a aflat, mort a fost i a nviat
(Luca 15, 23-24).

O, buntatea i dragostea cea printeasc a Preabunului nostru Dumnezeu! Ct

este de negrit Mila Lui i ct de nenumrate sunt ndurrile Lui asupra celor ce
se ntorc ctre El cu toat inima lor! Cu ct printeasc iubire primete El pe fiii
Lui cei pierdui prin pcat, care se ntorc cu mare cin i umilin ctre El i ct
bucurie se face n cer cnd un pctos se ntoarce la pocin!

Mare i nemrginit este milostivirea lui Dumnezeu fa de cei pctoi care se

ntorc ctre El din toat inima i cu toat smerenia i hotrrea de a-i ndrepta
viaa!

n pilda Fiului Risipitor vedem c el nu fcuse fapte de pocin, adic nc nu-i

fcuse canonul pcatelor sale cu care a suprat pe printele su. Ci numai
venindu-i n sine i cunoscndu-i starea jalnic n care ajunsese prin deprtarea
de printele su a atras asupra sa mila i ndurarea Printelui su care cu atta
bucurie i cu prznuire l-a primit. Cu adevrat, fraii mei, smerenia i pocina
iart multe pcate i fr alte fapte bune. Ce fapte bune putea s fac tlharul

23
rstignit alturi de Hristos cnd minile i picioarele lui erau legate? Dar strigarea
lui din inim i-a fost deajuns: Pomenete-m, Doamne, cnd vei veni ntru
mpria Ta (Luca 23, 42). Iar Mntuitorul ndat i-a rspuns: Adevr griesc ie,
astzi vei fi cu Mine n rai (Luca 23, 43).

Bine a zis dumnezeiescul Apostol Pavel: Duhul se roag pentru noi cu suspinuri
negrite. Bine a zis i Sfntul Efrem Sirul: "Pocina, fr jertfe i fr cheltuieli,
poate s mpace i s milostiveasc pe Dumnezeu. Pocina a oprit jertfa
sngeroas, aducnd jertfa contiinei. Ea nu caut ied, ci mrturisire. Nu cere oaie
pentru jertf, ci mrturisire din contiin. Nu ai turturea de jertf tu cel ce ai
pctuit? Suspin i Dumnezeu, mai presus de turturea, i socotete ie aceasta.
Nu ai pasre? Lcrimeaz i, n loc de jertf, i se va socoti ie. Nu ai porumbel?
Vestete-i pcatele tale lui Dumnezeu i-i vor fi ie ardere de tot. Dac te vei
ruga, ca pe un viel de jertf va primi Dumnezeu rugciunea ta. O, ct de mare este
pocina! O, ct de minunate sunt lucrurile cele dintru dnsa! C una fiind, pe toate
le poate". "O, darul Evangheliei, c pe toat Legea a ndreptat-o Iisus! Poporul se
face lui preot n Biseric; cci are contiina care jertfete pentru dnsul. Din
inim se roag i milostivete pe Dumnezeu pentru sine".

Iubii credincioi,

Duminica de azi, a Fiului Risipitor, este a doua Duminic a Triodului, care ne

pregtete duhovnicete pentru nceperea i trecerea cu folos a Sfntului i
marelui Post al Patelui. Evanghelia ce s-a citit astzi este foarte frumoas i
ziditoare de suflet. Printele care avea doi fii este Tatl nostru cel ceresc. Fiul mai
mare simbolizeaz pe cretinii buni i asculttori de Dumnezeu, iar fiul mai mic,
pe cretinii ri i neasculttori, asemenea lui.

Din ceata cretinilor asculttori fac parte toi fii Bisericii lui Hristos care mplinesc
cu sfinenie poruncile Lui. Acetia merg regulat la slujbele Bisericii, se roag ziua
i noaptea, ascult de Dumnezeu i de pstorii rnduii, nasc i cresc copii n frica
Domnului, se spovedesc i se mprtesc cu Sfintele Taine regulat, duc via
smerit i fac milostenie la cei sraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvntare i
cu rugciune. De aceea Dumnezeu le ajut n toate.

Nu aa ns se ntmpl cu cretinii neasculttori i robii de pcate ca fiul cel mai

mic din Evanghelie. Dintre acetia fac parte cei ce nu merg Duminica la biseric,
cei ce-i ucid copiii, beivii, hulitorii de Dumnezeu care njur de cele sfinte,
desfrnaii, lacomii, zgrciii, i mai ales mndrii, n frunte cu sectele, c ce sunt
sectanii, dect cretini rzvrtii, mndri i neasculttori care nu vor s asculte de
Biserica ntemeiat de Hristos, ci i fac legi i dogme, dup mintea lor, asemenea
fiului mai tnr din Evanghelie. Toi acetia sunt czui din ascultare, sunt departe
de Hristos, de Biseric, de Sfini i se ceart pe seama Sfintei Scripturi, pe care o
explic dup voia lor. Dar cine cade din ascultare i din Biseric, acela cade i din
Dumnezeu.

24
Ce cumplit este pcatul neascultrii! Ce greu este s trieti dup mintea ta, s
nu asculi de nimeni, s te deprtezi de Dumnezeu, de credin, de rugciune, de
Biseric, de preot, i de prinii care te-au nscut. Aa a fcut tnrul din
Evanghelie: Tat, d-mi partea ce mi se cuvine din avere... i s-a dus ntr-o ar
deprtat i acolo i-a risipit averea, trind n desfrnri (Luca 15, 12-13).

Neascultarea este fiica mndriei. De aceea cel mndru i neasculttor este lsat de
Dumnezeu s cad n pcate grele, ca s se smereasc i s se ntoarc la
pocin. Cel dinti pcat n care cad mndrii i neasculttorii este desfrnarea, o
patim grea, urt, ruinoas. Dar dac omul czut se ciete, l mustr contiina
i vrea s se ntoarc, Tatl nostru cel ceresc nu-l las, ci i ntinde mna, l
ateapt, i iese nainte, l srut cu lacrimi de bucurie i l iart. Aa a fcut Tatl
ceresc cu fiul risipitor din Evanghelie. I-a ieit nainte, l-a srutat, i-a iertat
pcatele, i-a dat inel i hain i a osptat cu el.

Vedei buntatea i mila lui Dumnezeu? Vedei roadele cinei celui ce se ntoarce
la Hristos? Vedei c toi pctoii au pocin i iertare? Vedei c i pe noi ne
ateapt Domnul la pocin n ua bisericii? Numai s ne par ru de cele fcute,
s ne spovedim cu cin, s prsim pcatele i s zicem ca fiul desfrnat:
Scula-m-voi i m voi duce la tatl meu i-i voi zice: Tat, am greit la cer i
naintea ta; nu mai sunt vrednic s m numesc fiul tu; primete-m ca pe unul
din argaii ti (Luca 15, 18-19). Dac ar zice aceste cuvinte din inim, beivii,
desfrnaii i cretinii robii de pcate din zilele noastre, pe toi i-ar primi, i-ar
sruta i i-ar ierta Dumnezeu! ns puini sunt din cretinii notri care se tem cu
adevrat de Dumnezeu, care se ntorc din nou la biseric, la pocin i alearg la
preoi s-i mrturiseasc pcatele.

Pocina fiului risipitor s ne fie pild, ndreptare i ndemn pentru toi, iar
neascultarea i cderea lui n desfru s ne aduc aminte de marea primejdie ce
amenin pe copiii lovii de necredin i desfru. Ne uitm ci prini i cte mame
vin plngnd la biseric i mnstiri pentru copiii lor. Toi ne spun acelai lucru:
Nu ne mai ascult copiii; se duc la tot felul de distracii rele, la filme cu ucideri i
filme cu desfrnare; nu mai vor s nvee, s mearg la biseric i la spovedanie,
nu vor s se mai roage lui Dumnezeu i sunt nervoi. S-au mprietenit cu copii ri;
triesc n desfru cu fete rele ca i ei, fumeaz i se mbat, ce s facem cu ei?
Cum s-i scpm de desfru i s-i ntoarcem la credin, la biseric, la o via
cretineasc normal?

Iat marea problem a copiilor notri. Iat durerea de astzi a multor prini. Iat
c s-au nmulit n lume i n familiile noastre fiii risipitori, neasculttori i
desfrnai, ca cel din Sfnta Evanghelie. Ce se mai poate face pentru ei, dup ce au
czut n toate pcatele? Ce trebuie s rspundem acestor prini care vin plngnd
la noi?

Rspunsul este unul: s-i ajutm pe copiii notri mai nti s nu cad n pcatele
cele grele care sunt: necredina, neascultarea i desfrnarea. Iar dac au czut ca

25
fiul risipitor din Evanghelie, s-i ajutm s se ridice din prpastia necredinei i a
desfrului. Cum? Mai nti s-i ducem la un duhovnic bun s-i mrturiseasc
pcatele. Apoi s-i ndemnm din nou la biseric, la o via social normal, i s-
i deprindem s se roage i s citeasc cri sfinte. Numai s luai aminte ca nu
cumva chiar prinii, tata i mama, s fie aceia care i smintesc copiii i-i mping
la tot felul de pcate prin exemplul ru pe care l vd n cas.

Avem, ns, multe familii bune, model, prin satele i oraele noastre. Avem nc
multe mame cretine devotate care i cresc frumos copiii lor. Avem biserici,
mnstiri i preoi buni peste tot n ar. Numai s-i cutm, s ne spovedim
regulat, s le urmm sfatul. De aceea s nu dezndjduiasc nimeni.

S ne ntoarcem la Tatl ceresc care ne-a zidit. Dumnezeu ne ateapt n pragul

bisericilor. S venim ct avem vreme, c ne ateapt i ne cheam. i cznd
naintea Lui, s zicem cu cin i lacrimi: "Iat, am greit la cer i naintea Ta. Am
rtcit pe cile pcatului. Ne-am deprtat de Tine i de biserica Ta. Am czut n
cumplite frdelegi. Acum ne cim, ne pare ru, ne temem de venica osnd care
ne ateapt, c nu mai suntem vrednici s ne numim fiii ti. Ci primete-ne napoi
ca pe cei mai de pe urm robi ai Ti!" Amin.

Predic la Duminica Ortodoxiei

Pr. Ilie Cleopa

Iubii credincioi,

Biserica lui Hristos dreptmritoare prznuiete astzi un mare aezmnt

apostolesc i sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aezat prin
hotrrea Sfntului i marelui Sinod Ecumenic al aptelea de la Niceea din anul
787, la care au luat parte trei sute aizeci i apte de Sfini Prini i o sut
treizeci i ase de arhimandrii i starei de mnstiri. Sinodul a fost condus din
partea Bisericii Ortodoxe de Rsrit de Sfntul Tarasie patriarhul
Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul
Romei, nsoit de Petru, prezbiter i egumen al mnstirii Sfntul Sava din Roma,
din partea papei Adrian.

Toi aceti Sfini Prini au hotrt cinstirea Sfintelor Icoane i au dat anatema pe
toi ereticii lupttori de icoane, de la care muli sfini au suferit mari prigoane i
moarte timp de aproape dou secole, de la Leon Isaurul, primul lupttor mpotriva
sfintelor icoane i pn la Teofil cel de pe urm. Dup moartea lui Teofil, prin rvna
mprtesei Teodora i a Sfinilor Prini s-a stabilit din nou dreapta credin i
cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost i pe vremea Mntuitorului i a Sfinilor
Apostoli, cci Iisus Hristos prin minune nefcut de mini, a zugrvit chipul feei
Sale pe maram i l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor,

26
Chiinu, 1929, p. 510-532). Dup tradiia apostolic, Sfntul Apostol i
Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul
Iisus n brae pe cnd era ea n via.

Acest mare adevr l adeverete i Sfntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicnd: "Noi
pstrm predaniile Bisericii, ntririle nscris sau n nescris. Una din ele
poruncete a face noi nchipuiri de icoane pictate, fiindc aceasta n unirea cu
istoria Evangheliei slujete spre adeverirea c Dumnezeu Cuvntul adevrat, i nu
dup nlucire, s-a fcut om, i este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi,
mergnd pe calea mprteasc i urmnd nvtura dumnezeietilor Sfinilor
Prinilor notri i predaniile Bisericii Ecumenice, cci tim c n ea locuiete
Duhul Sfnt, cu toat struina i luarea aminte hotrm ca Sfintele Icoane s se
pun nainte la fel cu nchipuirea cinstitei i de via fctoarei Cruci, fie ele
fcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai s fie fcute n
chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre
ele: "n orice lucru este bine de cunoscut ce este n el adevrat sau mincinos i
care este scopul lui, bun sau ru". Tot aa, cnd este vorba despre Sfintele Icoane
trebuie de cercetat dac ele sunt adevrate i pentru care scop sunt fcute. Dac
ele sunt adevrate i slujesc spre slava lui Dumnezeu i a Sfinilor Lui, spre a
ndemna la fapte bune, spre ndreptarea fr de prihan i spre mntuirea
sufletelor, apoi noi trebuie s le primim i s le cinstim, ns nu n alt fel, dect ca
pe nchipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nite cri pentru oameni, ca pe
monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindc nu toi tiu a citi i nu pot s se ndeletniceasc cu citirea, Prinii au

judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mrire s le nchipuiasc pe
icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se ntmpl c noi nu gndim la
patimile Mntuitorului, dar ndat ce vedem icoana rstignirii lui Hristos ne
aducem aminte de mntuitoarele Lui patimi, cdem i ne nchinm, nu
materialului, ci Celui ce este nchipuit, asemenea cum ne nchinm, nu
materialului din care este fcut Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se
nchipuiete prin ele, adic la puterea Duhului Sfnt ce izvorte din ele.

Noi nu ne nchinm materialului din care sunt fcute icoanele. Dac naintea
noastr se afl icoana Domnului, noi ne rugm, zicnd: "Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, ajut-ne i ne mntuiete!" Iar dac suntem naintea icoanei
Maicii Domnului: "Fii aprtoarea noastr naintea Fiului Tu, adevratul nostru
Dumnezeu spre mntuirea sufletelor noastre!" Iar dac este icoana mucenicului,
de pild tefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic tefane, care i-ai vrsat sngele
pentru Hristos i ai ndrznit ctre Dumnezeu, ca ntiul mucenic, fii aprtorul
nostru!" Aa ne adresm i ctre oricare alt sfnt. Iat ncotro trimitem noi
rugciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

27
Cnd mpratul iconomah, aidoma sectanilor notri, afirma pe nedrept c la cele
ase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane i c despre dnsele nu s-a vorbit,
atunci papa Grigorie i scria; "mprate, vezi c nimic nu s-a spus nici de pine,
nici de ap, nici nu s-a spus c se cuvine a mnca sau bea. ns tu tii, dup
tradiie, c acest lucru este necesar pentru ntemeierea vieii. Aa i despre
icoane era cunoscut din Tradiie. nii arhiereii aduceau icoane la Sinod i nici
un om iubitor de Hristos nu pornete la drum i nu-i face cltoria fr de
icoane. Aa fac oamenii lucrtori de fapte bune i plcuii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combtnd pe iudeii care nvinuiau pe cretini pentru cinstirea

icoanelor le rspunde: "Ne nchinm feelor de pe icoane i nchipuirilor sfinilor,
nu ca lui Dumnezeu. Pentru c dac ne-am nchina lemnului icoanei ca lui
Dumnezeu atunci ne-am nchina la orice lemn. i de s-ar fi ters faa de pe vreo
icoan noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi cretinii, srutnd
cu buzele trupeti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul
i cu gndul nostru srutm pe Hristos i pe sfinii Lui".

Sfntul Grigorie de Nyssa vorbete despre nchipuirea aducerii lui Isaac ca jertf
de ctre Avraam, icoana spre care cnd cuta, vrsa din ochii lui lacrimi de
umilin. El mai vorbete i despre icoana Sfntului i Marelui Mucenic Teodor
Tiron i despre icoana lui Hristos. Iar Sfntul Ambrozie de Milan, vorbind despre
vedeniile care le-a avut naintea descoperirii moatelor Sfinilor Mucenici
Ghervasie i Protasie, mrturisea c i s-a artat lui Apostolul Pavel, aa cum este
nchipuit pe icoan (Scrisoarea 35). Sfntul Atanasie cel Mare scrie, despre
cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioii ne nchinm la icoane, nu ca la
Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi artm buna nchinare i iubire ctre acea
fa care este nchipuit pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cnd chipul de
pe dnsa se terge, o ardem ca pe un lucru fr de folos".

Dup cum Iacob, nainte de sfritul su, s-a nchinat deasupra toiagului lui Iosif
i prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce l inea, aa i noi credincioii ne
nchinm i srutm icoanele, nu pentru altceva, dect c le srutm ca pe copiii
i pe prinii notri, ca s le artm prin aceasta dragostea noastr sufleteasc;
dup cum i iudeii se nchinau Tablelor Legii i celor doi heruvimi turnai din aur,
cinstind prin nchinare nu piatra i aurul, ci pe nsui Dumnezeu care a poruncit
s li se fac acestea.

Mrturii despre Sfintele Icoane se afl nc mai din vechime. Aa Sfntul Metodie
de Patara, care a trit prin veacul al III-lea, scrie: "nchipuirea ngerilor lui
Dumnezeu, care se face din aur, ale nceptoriilor i ale stpniilor, noi le facem
ntru cinstirea i slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu i Clement al
Alexandriei i Tertulian, care au trit n secolele II-III.

Sfnta Tradiie vorbete i despre chipul cel nefcut de mn druit de Mntuitorul

lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefcut de mn omeneasc scrie
istoricul bisericesc Eusebiu, care a trit prin secolul III-IV.

28
n sfrit, nsui pmntul vorbete mpotriva sectarilor lupttori contra icoanelor,
cci i acum se descoper icoane, cruci i simboluri cretine la spturile ce se
fac n catacombele din Roma, adic n peterile unde primii cretini se ascundeau
din cauza persecuiilor pgne i svreau acolo slujbe dumnezeieti i
nmormntri ale sfinilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei n toamna
anului 1977 i am vzut acolo cele mai vechi icoane ale Mntuitorului i imagini
ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de nvaii arheologi n
catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mntuitorului din
catacomba Sfntului Calist i Cina cea de tain de la sfritul secolului al II-lea,
nchinarea Magilor, Minunea prefacerii apei n vin, Vindecarea orbului din natere
i altele, aflate tot n catacomba Sfntului Calist. n catacombele Domitillei i
Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinilor Apostoli
Petru i Pavel, a Patriarhilor i Proorocilor din Vechiul Testament i a unor
Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfritului veacului al II-lea i
nceputul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoan pe care nvaii arheologi o
atribuie veacului I al cretinismului este chipul Maicii Domnului care ine n brae
pe Pruncul Cel mai nainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentri, care s-au aflat n catacombele i n spturile

bisericilor vechi de sub pmnt, cu o eviden indiscutabil, ne impun s primim
i s credem c au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale
cretinismului. Astfel, n aprarea Sfintelor Icoane ne vorbete Sfnta Scriptur,
Sfnta Tradiie i nsui pmntul care ne-a pstrat din primele veacuri ale
cretinismului multe din ele. n aprarea lor ne vorbesc i mintea i inima noastr.

Iubii credincioi,

Pn aici am adus attea mrturii din Sfnta Scriptur, din Sfnta Tradiie, de la
Sfinii Prini i din Istoria Bisericii Cretine despre cinstirea Sfintelor Icoane.
Acum vom arta ce este icoana i ce este idolul. V rog s inei minte c "icoana
este nchipuirea adevratului Dumnezeu, care ntr-adevr exist. Iar idolul, sau
chipul cioplit este nchipuirea dumnezeilor mincinoi i nscocii de mintea
oamenilor care ntr-adevr nu exist". De aceea se i spune c idolul nimic nu
este n lume (I Corinteni 8, 4). Deosebirea ntre idoli i icoan este ca deosebirea
ntre zi i noapte, ntre lumin i ntuneric. Ce nsoire, zice marele Apostol Pavel,
este ntre Biserica lui Dumnezeu i idoli? (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arat cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, dup cum
nva Sfntul i Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arat prin aceea c noi nu
considerm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) i,
cinstind icoana, nu ne nchinm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este
nchipuit pe icoan, adic lui Dumnezeu, sfinilor ngeri, Preasfintei Nsctoare de
Dumnezeu i sfinilor care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu
deosebit atenie chipul patriarhului nostru? i vznd portretul lui nu ne aflm ca
i cum l-am vedea pe el? Dar dac vedem n icoan chipul lui Dumnezeu, nu
trebuie s-L cinstim?

29
Dar prin ce se manifest nchinarea la idoli? nchinarea la idoli se manifest prin
aceea c oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice
dumnezeiasca Scriptur: S-au abtut curnd din calea care am poruncit lor i au
fcut viel i s-au nchinat lui i au jertfit lui i au zis: Iat, Israele, Dumnezeul tu,
care te-a scos din ara Egiptului (Ieire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie s
nelegem c deosebirea ntre cinstirea Sfintelor Icoane i nchinarea la idoli este
ca ntre lumin i ntuneric i dup cum omul orb nu deosebete lumina de
ntuneric i pentru dnsul totul este ntuneric, aa i omul nenelept i rtcit, nu
deosebete icoanele de idoli, pentru dnsul orice nchipuire este idol, mcar de ar
fi acel portret chipul tatlui su.

nsui cuvntul lui Dumnezeu ne poruncete s deosebim cele sfinte i cele

curate de cele nesfinte i necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane i pentru ce ne

trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai nti n ntrirea credinei, a
evlaviei i trezirea contiinei noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor mree
ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) i ale sfinilor Lui, ca noi, cutnd la
chipurile lor, s ne ndemnm a urma viaa lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajut
pentru exprimarea dragostei noastre ctre Dumnezeu. Dac noi din dragoste
purtm la noi portretele rudelor i ale oamenilor care ne sunt aproape, cu ct mai
mult suntem datori s purtm cu evlavie la noi icoanele Mntuitorului, ale Maicii
Domnului, ale sfinilor lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fr tiin de carte i pentru copii, sunt ca
i Biblia. Ceea ce n Biblie este tiprit cu litere, aceea pe icoane este zugrvit cu
vopsele. De pild, despre patimile Mntuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea
citi n Biblie cel ce nu tie carte, ns, privind la icoanele suferinelor lui Hristos,
el va nelege cu mintea ce este pictat pe icoane i va simi mai mult evlavie n
inima sa. Biserica lui Hristos cnt aa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu
putin oamenilor, spre Care nu cuteaz a cuta otile ngereti..." i n alt loc
zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurat, S-a artat oamenilor
Cuvntul ntrupat, pe Care mrindu-L cu otirile cereti, pe tine te fericim".

Iubii credincioi,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii dup fiin, ca pe un duh. Dar l pot vedea
n chipuri, n imagini, n vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au vzut oamenii, ns
numai indirect sau prin simboluri. Aa, de pild, Dumnezeu S-a artat lui Avraam
n chipul celor trei tineri cltori (Facere 18, 1-6). L-a vzut pe Dumnezeu i
patriarhul Iacob i a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu"
(Facere 32, 30). L-a vzut pe Dumnezeu i Moise "i a grit Dumnezeu ctre Moise
fa ctre fa, ca i cum ar fi grit cineva cu prietenul su" (Ieire 30, 11). i a zis
Domnul: Auzii cuvintele Mele: De va fi ntre voi vreun prooroc al Domnului, n
vedenii M voi arta lui i n somn voi gri lui. Nu este aa credincios n toat
casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gur ctre gur griesc cu el aievea i nu prin

30
pilde i el faa Domnului vede (Numerii 12, 6-8). L-a vzut pe Dumnezeu i (Isaia 6,
1-5). Daniil, proorocul a vzut pe Dumnezeu Tatl i Fiul. A vzut pe Dumnezeu i
Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul i Mntuitorul nostru Iisus Hristos L-au
vzut ucenicii, att n umilin, ct i n slav, ct a trit cu dnii pe pmnt (Ioan 1,
14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aa ncepe epistola I-a: Ce era din
nceput, ce am vzut cu ochii notri, ce am privit i minile noastre au pipit
despre Cuvntul Vieii, aceea v vestim i Viaa s-a artat i o am vzut i
mrturisim i v vestim viaa cea venic, care era la Tatl i s-a artat nou (I
Ioan 1, 1-3). Iar Sfnta Evanghelie zice: i Cuvntul trup S-a fcut i S-a slluit
ntre noi i am vzut slava Lui, slav ca a unuia Nscut din Tatl (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a vzut Apostolul Pavel i dup nlarea la ceruri. L-a vzut pe
Hristos cnd Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a vzut i primul
mucenic tefan, cnd era ucis cu pietre i a zis: Iat vd cerurile deschise i pe
Fiul Omului stnd de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfnt L-au
vzut poporul i Apostolii, la botezul Domnului n chip de porumbel eznd peste
Dnsul i glas din cer s-a auzit: Tu eti Fiul Meu cel iubit ntru care bine am voit
(Luca 3, 22). Duhul Sfnt a fost vzut i n chipul limbilor de foc, la pogorrea Lui
din cer (Fapte 2, 1-4). nc n multe chipuri S-a artat Dumnezeu i Sfinii Lui,
precum n descoperirea Sfntului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au vzut pe Dumnezeu i pot s-L nchipuiasc pentru ntrirea
i nvtura lor n credin. Deci nici un motiv nu pot avea sectanii, care zic c
nimenea nu are voie s nchipuiasc pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Iubii credincioi,

Astzi este prima Duminic din Postul Mare, numit "Duminica Ortodoxiei" sau "a
Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau
venerarea Sfintelor Icoane, ntruct n vremea nostr s-au ridicat n lume multe
secte cretine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoii i nvtura
apostolic ortodox, nelnd pe muli fii ai Bisericii noastre, spre venica lor
osnd. Noi v sftuim i v reamintim nvtura dogmatic a Bisericii. nchinai-
v cu credin i evlavie Sfintelor Icoane i purtai-le n cas, i oriunde cltorii,
ca s v fie de ajutor n izbvirea de primejdii, tiind c cinstea dat icoanelor se
ridic la sfinii pictai pe ele. Facei rugciuni i acatiste n faa icoanelor, mergei
n pelerinaj la icoanele fctoare de minuni din ar i la moatele sfinilor notri,
c vei primi uurare i mare ajutor n necazurile vieii. De asemenea, cinstii
Sfnta Cruce, pavza credinei, i o purtai cu credin, c prin ea izgonim pe
diavoli i linitim pe sectanii hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima sptmn din Sfntul Post, numit i "Sptmna Mare". Ne

bucurm c bisericile iari s-au umplut de credincioi, c ai postit cu toii i c
alergai cu credin i evlavie la Dumnezeu Mntuitorul i ndejdea noastr.

31
V ndemn, fraii mei, s continuai a posti Sfntul Post i s v rugai, s citii ct
mai mult i s facei dup putere milostenie i vei vedea ct bucurie i pace vei
primi n suflet. Dar, mai ales, v ndemn s v spovedii de dou ori la duhovnici
i n aceste zile, i la sfritul Postului Mare, iar care avei dezlegare, s primii i
Sfnta mprtanie.

Cretinii evlavioi, mamele, copiii, btrnii i bolnavii sunt datori s se

spovedeasc i s se mprteasc de dou ori n acest mare post. Silii-v la
Hristos. El v cheam, v ateapt i vi se druiete n dar tuturor celor ce pzesc
poruncile Lui. Nu trecei cu vederea dragostea i harul lui Hristos.

S-L rugm pe Fiul lui Dumnezeu s ntreasc dreapta credin i evlavia

ortodox, ca s biruim cu puterea Lui i pe diavoli i pe sectanii hulitori, i pe
necredincioi, i s trim venic n bucuria i iubirea lui Dumnezeu. Amin.

Harul dumnezeiesc

Harul este numai al Duhului Sfant, sau si al celorlalalte persoane dumnezeiesti?

Lucrarea aceasta numita har e comuna tuturor celor trei persoane dumnezeiesti,
pornind ca orice lucrare din fiinta dumnezeiasca, care e a tuturor celor trei
persoane. De aceea e numit si har al lui Dumnezeu, sau mai ales al lui Hristos,
caci Hristos il trimite pe Duhul in noi. Harul Domnului nostru Iisus Hristos sa
fie cu voi cu toti (II Cor. 13,14). Sau: Har voua si pace de la Dumnezeu Tatal si
de la Domnul nostru Iisus Hristos (Gal. 1,3). De aceea prin harul care vine in noi,
toate cele trei persoane dumnezeiesti se salasluiesc in noi. Dar intrucat Duhul e
Acela care leaga harul de noi, harul se numeste, cu deosebire, harul Duhului sau
chiar Duh, pentru ca usor poate fi numit cel care lucreaza in locul lucrarii sale.
Astfel, a avea cineva Duhul lui Hristos in sine (Rom. 8, 9) inseamna a avea harul
Duhului Sfant.

Este un singur har, sau sunt mai multe?

Harul Mantuitor este unul singur si el se da tuturor. Dar, dupa trebuinta sau
insusirea naturala a omului si dupa puterea lui de a primi, harul implineste, pe
langa lucrarea de mantuire, sau tocmai intrucat o implineste pe aceea, si acea
trebuinta a fiecaruia si sporeste insusirea pe care o are un om sau altul. Harul e o
bogatie nesfarsita de lumina si de putere dumnezeiasca, din care primeste fiecare
mant poate. Aceasta bogatie de raze ale aceluiasi izvor se numeste dar sau daruri
ale Duhului sau Duhuri, caci Duhul lucreaza, iar efectele produse in om se
numesc roade ale Duhului.

Care sunt harismele, darurile si roadele Duhului?

32
Unele dintre daruri sunt cu totul deosebite si neobisnuite, dandu-se in cazuri cu
totul rare. De aceea le numim azi cu un cuvant aparte: harisme, desi cu acest
cuvant se numesc in limba greaca a Sfintelor Scripturi si darurile mai obisnuite.
Astfel de harisme. ea aceea a proorociei, a vindecarilor si altele, erau dese mai
ales la inceputul Bisericii, caci prin ele Dumnezeu ajuta la raspandirea
crestinismului. Cu deosebire, despre aceste harisme vorbeste Sf. Apostol Pavel
in 1 Corinteni, cap. 12.

Dintre darurile mai obisnuite, sunt pomenite mai ales sapte, dupa Isaia 11, 2:
duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul
cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu si duhul bunei credinte. Iar ca roade ale
Duhului pomeneste Sf. Apostol Pavel urmatoarele: dragostea, bucuria, pacea,
indelunga-rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea
poftelor (Gal, 5, 22).

Afara de acestea, mai sunt si alte daruri si roade ale Duhului Sfant?

Da. Darurile si roadele Sfantului Duh sunt asa de multe, ca nu se pot numara,
pentru ca bogatia Duhului e nesfarsita, iar trebuintele oamenilor, insusirile lor
naturale si masura in care pot primi pe Duhul Sfant se deosebesc de la ins la ins.
De aceea, unul si acelasi Duh Sfant sau har are nesfarsite lucrari. Eu sunt
cuprins de spaima, zice Sf. Grigorie Teologul, cand ma gandesc la bogatia
numirilor: Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos. Duhul infierii. El ne reface in
Botez si in inviere. El sufla unde vrea, El e izvorul luminii si al vietii. El face din
mine o biserica. El ma indumnezeieste, El ma desavarseste. El premerge Botezul
si El este cerut dupa Botez. Tot ce face Dumnezeu, El face. El Se impartaseste in
limbi de foc si inmulteste darurile. El face predicatori, pastori, dascali205
(Cuvantul 31, (Teolog. 5), 29, Migne, P.G XXXVI, col. 159; vezi si Sf. Grigorie de
Nazianz, Cele cinci cuvantari despre Dumnezeu, trad. din greceste de Pr. Gh. Tilea
si Nicolae I. Barbu, Bucuresti, 1947, p. 85 si 86).

Iar Sf. Vasile zice: El e total prezent in fiecare si peste tot. Impartasin-du-Se, El
nu sufera impartire. Cand ne impartasim din El, El nu inceteaza a ramane intreg.
Ca o raza de soare, care produce bucurie tuturor in asa fel incat fiecare crede ca
el singur profita de ea, in vreme ce aceasta raza lumineaza pamantul si marea si
strabate cerul, tot asa Duhul Se afla in fiecare din aceia care-L primesc, ca si cand
nu S-ar impartasi decat aceluia singur, si cu toate acestea El revarsa peste toti
harul intreg, de care se bucura toti si se impartasesc dupa masura si capacitatile
lor, caci pentru posibilitatile Duhului nu e masura206 (Cartea despre Duhul
Sfant, IX, 22, Migne, P. G., XXXII, col. 108).

Ca darurile sunt nenumarate, dar toate sunt din acelasi har, o spune insa mai ales
Sf. Apostol Pavel. El zice ca: Darurile sunt de multe feluri, dar toate dupa harul
care ne este dat noua si insira o seama dintre ele, punand intai darul deosebit
(harisma) al proorociei, apoi multe daruri din cele mai obisnuite, numite de el tot
harisme: Dar avem felurite daruri, dupa harul ce ni s-a dat. Daca avem proorocie,

33
sa proorocim dupa masura credintei; daca avem slujba, sa staruim in slujba; daca
unul invata, sa se sarguiasca in invatatura; daca indeamna, sa fie la indemnare;
daca imparte altora, sa imparta cu fireasca nevinovatie; daca sta in frunte, sa fie
cu tragere de inima; daca miluieste, sa miluiasca cu voie buna (Rom. 12, 6-9). Iar
despre roadele Duhului, tot Sf. Apostol Pavel spune: Roada Duhului este intru
orice bunatate, dreptate si adevar (Efes. 5, 9).

Harul dumnezeiesc

Dupa invatatura Bisericii, harul este manifestarea iubirii si atotputerniciei lui

Dumnezeu in Biserica prin Sfintele Taine.

Harul este o energie necreata, izvorand continuu din fiinta dumnezeiasca a celor
trei Ipostasuri dumnezeiesti. El este, deci, lucrarea celor trei Persoane ale Sfintei
Treimi, iar ca energie simtitoare este revarsata de Sfantul Duh peste toti crestinii,
ca "ungere imparateasca" pentru chemarea de a domni cu Mantuitorul, in veacul
viitor, sfintiti si desavarsiti in El. De aceea, Sfantul Apostol Pavel sfarseste cea de
a doua sa Epistola catre Corinteni cu binecuvantarea treimica : "Harul Domnului
nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu (Tatal) si impartasirea Sfantului
Duh sa fie cu voi, cu toti" (13, 13).

Biserica intra in istorie ca o comuniune si comunitate sacramentala a oamenilor

cu Dumnezeu, la Cincizecime. De existenta vazuta a acesteia este legata si
lucrarea Duhului Sfant prin Tainele Bisericii, chiar din ziua Cincizecimii cand,
primind Evanghelia, s-au adaugat apostolilor, prin botez, ca la trei mii de suflete
(Fapte, 2, 1-4, 38, 41), staruind in invatatura apostolilor si in impartasire, in
frangerea painii si in rugaciuni (Fapte, 2, 42).

Harul dumnezeiesc, in colaborare cu omul, restaureaza si reinnoieste chipul lui

Dumnezeu in el si realizeaza asemanarea acestuia cu Dumnezeu, unindu-l tot mai
strans cu Hristos.

Prin deschiderea lui la lucrarea Duhului Sfant, crestinul traieste in prezenta si

lucrarea sfintitoare a Duhului Sfant. Se spune despre sfinti, ca sunt intr-o
suprema intimitate cu Duhul. Eu-ul lor dobandeste o transparenta tot mai mare
pentru Hristos si pentru semenii lor, prin lucrarea aceluiasi har dumnezeiesc in
toti crestinii si prin manifestarea aceleiasi vieti dumnezeiesti a lui Hristos.

34
Predic la Duminica a 4-a din Postul Mare

Iubiii mei, asumarea Crucii, adic a identitii ortodoxe, are un coninut anume.
Nu e doar o mrturisire verbal. Asumarea e cu repercusiuni interioare i
exterioare nou.

i dac nu i asumi coninutul credinei ortodoxe, adic tot adevrul i tot harul
lui Dumnezeu, pe msura rvnei tale, e ti gol, nu ai nimic, este un credincios al
necredinei.

Pentru c crezi n lucruri pe care nu le ai. Cu care nu ai nicio legtur

i dac crezi n lucruri cu care nu ai nicio legturcrezi n necredin, adic n

non-schimbare.

Pentru c a-i asuma Crucea nseamn a te umple de adevrul, de pacea, de

curia, de sfinenia, de slava lui Dumnezeu, de schimbrile Lui continueadic
de coninutul credinei, de coninutul credinei care te schimb.

Te schimb radical.

Dar care, n aceast schimbarete i expune tuturor ispitelor, durerilor,

nefericirilor atroce.

Pentru c a-i asuma Crucea Lui nseamn a o sfri prost sau umil dup moda
lumiidar a nvia duhovnicete, mpreun cu Dumnezeu, n luntrul nostru.

Numai c fr aceast asumare a ntregii asceze de a cunoate adevrul

ndumnezeitor n propria ta fiin nu ai nimic n compara ie cu alt fel de
credincioi.

i catolicii, i protestanii, i musulmanii, i hinduiise roag, postesc, au un

crez al lor, o conduit moral a lor

ns diferena fundamental ntre un ortodox i un non-ortodox este una

eclesial.

Ortodoxul, dac e viu i plin de har, dac e un mdular viu i contient al lui
Hristos, se simte un intim al lui Dumnezeu i aa este cu adevratpe cnd
oricare altul, din afara sau dinuntrul Bisericii Lui, care nu simte c e mpreun, n
fiina lui, cu Dumnezeueste n afara credinei.

35
De aceea nu numai non-ortodocii au nevoie de dreapta credinci i ortodocii
trebuie s-o nvee de la Sfinii lor Prini.

Pentru c dreapta credin, fcut una cu via a noastr, care ne umple de viaa
frumoas, dumnezeiasc, a cretinilor, care e darul lui Dumnezeue un munte n
care sui, o carte pe care o citeti continuu, o iubire care nu se termin

De aceea, ca n Evanghelia de azi [Mc. 9, 17-32], avem nevoie de credinde

credin vie, clocotitoare n noi ninen ciuda faptului c sim im c ne
asalteaz i necredinai dezgustul pentru bine, i hula, i dezertarea (v. 24)

Iar ca s lupi cu necredina din tine, adic cu faptul de a nu mai dori s suferi
pentru bine i din cauza luitrebuie s scoi demonii din tine

Adic toate gndurile care te nva s nu te mai nevoieti

Toate sentimentele care spun c pcatul e mai bun dect curia

Toate lenile care te nva c postul nu aduce nimicpe cnd statul degeaba te
face om respectabil.

Pentru c acest lucru, acest lucru sfnt, care e tot una cu asceza noastr de clip
de clip, acela de a scoate demonii din noi, de a scoate rul, mpotrivirea, crtirea
n faa lui Dumnezeuni-l cere Domnul.

ns demonii ies numai cu rugciune [prosefhi] i post [nistia] (v. 29, GOC)adic
cu suferin.

Cu suferina care l smerete, l schimb, l umanizeaz pe om.

Pentru c tot la fel, prin plcere, prin lejeritate, prin pctuire continuam lsat
rul, i-am lsat pe demoni s ne populezes ne strng cu ua, s ne sileasc
s facem rul, urciunea, necuriape care nu dorim s o facem.

Da, la nivel duhovnicescdac i-am vedea pe demoni dup cum i vedem pe

oameniviaa e terifiant.

ns demonii nu sunt ateniaclip de clip a ortodoxului treaz/ priveghetor/

trezvitor.

Atenia noastr este Dumnezeul nostru

36
Tocmai de aceea n acest post dumnezeiesc ncercm s sim im tot mai acut
consecinele pcatelor noastrepentru a ne umple de iertarea bunt ii Sale.

A sta fa n fa cu noii a ne vedea aa cum suntemtrebuie urmat de

punerea noastr n faa Lui ca s ne spuncum trebuie s ne schimbm.

i dac cei care trec prin tulburri interioare, prin mari procese de con tiin ar
fi pui n faa lui Dumnezeudurerile nu ar fi att de multe i de fichiuitoare.

Pentru c Domnul ne-ar uura vrtejul interior, ne-ar liniti cugetul, ne-ar indica o
cale de scparede ieire din neornduial.

Numai c toate acestea nu sunt cuvinte ci fapte.

Cnd i asumi viaa cu Dumnezeute decizi pentru schimbri radicale,

tulburtoare i fr s le cunoti finalitatea.

Mergi din schimbare n schimbare, din cunoatere n cunoa tere, din sim ire n tot
mai mult simire a prezenei lui Dumnezeude unde Sfntul Ioan Scrarul,
pomenit azi, ca s ilustreze ce nseamn ascensiune/ urcu duhovnicesc.

Adic ceea ce v spuneam la nceput: coninutul credinei este o realitate

dumnezeiasc, pe care o trim n sufletul i trupul nostru i nu o joac cu
concepte.

i credina care crede cu adevrat e credina care e umplut de slava

Dumnezeului n care crede, pe cnd credina necredinei e credina care nu
ateapt niciun Pati, nicio trecere spre altceva, nicio nviere din mori

E credina fr minuni, fr sfinenie, fr ascez, fr ndumnezeire.

ns nu asta e Ortodoxia!

Ortodoxia aceea, pe care eu o iubesc i pentru care inima mea sufer, e o

realitate care st n oameni i nu zboar pe cmp ca un zmeu.

Ea, credina mntuitoare i ndumnezeitoare a lui Dumnezeu, i face pe pcto i

Sfini, mut munii din oameni, face din dealuri cmpii ntinse, pentru c face din
nfumurai oameni smerii i plini de daruri dumnezeieti.

Iar credina care ne nviaz e credina care ne umple de frumusee dumnezeiasc.

37
De frumuseea nvierii Lui din mori, de frumuse ea slavei Sale celei ve nice, cu
care ne mbrcm contient prin mplinirea tuturor poruncilor Sale i prin evlavia
ctre orice reper al Sfintei Tradiii a Bisericii.

nvierea cea duhovniceasc, nvierea de acum, e o realitate a credinei vii.

Postul, rugciunea, metaniile, milosteniile, via a noastr de credin au doar

acest scop: nvierea.

i fie ca Domnul s ne fac s trim, acum i mereu, ca ni te nviai ai Lui din

mori! Amin.

Despre nchinarea n duh i adevr

nchintorii cei adevrai se vor nchina Tatlui n Duh i Adevr: c Tatl acest
fel caut s fie cei ce se nchin Lui (Ioan 4, 23).

Iubii frai! Am auzit acum n Evanghelie c adevraii slujitori ai Dumnezeului

Celui adevrat se nchin Lui n Duh i Adevr; c Dumnezeu caut, adic dorete
s aib asemenea nchintori. Dac Dumnezeu dorete s aib asemenea
nchintori, nseamn, bineneles, c El primete numai asemenea nchintori i
slujitori, c numai asemenea nchintori i slujitori i plac. nvtura aceasta ne-a
vestit-o nsui Fiul lui Dumnezeu. S credem nvturii lui Hristos! S primim cu
toat dragostea atotsfnta nvtur a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui n
amnunime, s cercetm ce nseamn a te nchina lui Dumnezeu Tatl cu Duhul
i cu Adevrul.

Adevrul este Domnul nostru Iisus Hristos, precum a dat El mrturie despre Sine:
Eu sunt calea i adevrul i viaa (Ioan 14, 6). Adevrul este Cuvntul lui
Dumnezeu: Cuvntul Tu este adevrul (Ioan 17, 17). Acest Cuvnt era mai nainte
de veci n Dumnezeu, a fost rostit de Dumnezeu i ctre Dumnezeu; acest Cuvnt
este Dumnezeu: acest Cuvnt este Fctorul tuturor, vzutelor i nevzutelor
(Ioan 1, 1, 3; Col. 1, 16). Acest Cuvnt trup S-a fcut i S-a slluit ntru noi, i
am vzut slava Lui, slav ca a Unuia Nscut din Tatl, plin de har i de adevr
(Ioan 1, 14). Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vzut vreodat, ci Cuvntul lui
Dumnezeu, Fiul Cel unul-nscut, Care este n snul Tatlui, Acela a mrturisit
(Ioan l, 18). Fiul lui Dumnezeu, Cuvntul lui Dumnezeu, L-a mrturisit naintea
oamenilor, L-a artat pe deplin oamenilor pe Dumnezeu: Fiul lui Dumnezeu le-a
artat oamenilor adevrul la care ei singuri nu puteau ajunge, mrturisind i

38
ntrind n chip de netgduit adevrul prin preambelugata dare a harului
dumnezeiesc. Din plintatea Lui noi toi am luat, i har peste har: c Legea prin
Moise s-a dat, iar harul i adevrul prin Iisus Hristos s-au fcut (Ioan l, 16-17).
Asta nseamn: Iisus Hristos nu a adus vreo nelegere mai mult sau mai puin
amnunit i limpede a harului i adevrului, ci nsui harul, nsui adevrul au
fost date oamenilor, sdite n oameni fiinial. Am fost fcui prtai dumnezeietii
firi (II Petru 1, 4).

Adevrul are Duhul su propriu. Acest Duh este numit Duhul Adevrului (Ioan 15,
26 i 16, 13). El este Duhul, Care de la Tatl purcede (Ioan 15, 26). El este Duhul
Sfnt al lui Dumnezeu (Ioan 14, 26). El este Duhul Fiului (Galateni 4, 6), ntruct
alctuiete mpreun cu Tatl i cu Fiul o singur i nedesprit Fiin
dumnezeiasc. Primirea Adevrului este totodat i primire a Sfntului Duh:
fiindc Adevrul Cel atotsfnt vestete despre Sine c El va trimite pe Sfntul Duh
de la Tatl ucenicilor Si. Este firesc ca Sfntul Duh al Adevrului s adsteze
acolo unde lucreaz Sfntul Adevr i s pecetluiasc lucrrile lui. Deopotriv,
unde lucreaz Sfntul Duh se afl artarea preambelugat a Adevrului, precum
i Domnul le-a grit ucenicilor Si: Iar cnd va veni Acela, Duhul adevrului, v va
povui pe voi la tot adevrul (Ioan 16, 13). nfind minunata legtur dintre
Cuvntul dumnezeiesc i Duhul Cel dumnezeiesc, Domnul a zis despre Duhul:
Acela pe Mine M va slvi, c dintr-al Meu va lua i va vesti vou. Toate cte are
Tatl, ale Mele sunt (Ioan 16, 14-15). Duhul vestete i arat oamenilor pe Fiul Cel
de o fiin cu El Duhul, Care este atras de oameni prin credina acestora n Fiul
Cel de o fiin cu Duhul. Pe adevratul cretin, Sfntul Duh l zidete
duhovnicete i l schimb la fa ntru sla al lui Dumnezeu (Efeseni 2, 22); El
zugrvete i slluiete pe Hristos n omul cel luntric (Efeseni 3, 16-17). El
aduce oamenilor nfierea de ctre Dumnezeu, fcndu-i asemntori cu Hristos,
slluind n ei nsuirile lui Hristos (Ioan 14, 6). Oamenii nfiai de Dumnezeu se
roag Lui ca unui Tat, fiindc Duhul Sfnt mrturisete, n chip cu totul nvederat
i simit, duhului omului nnoit de El (Romani 8, 16) despre unirea acestui om cu
Dumnezeu, despre nfierea lui de ctre Dumnezeu. ntruct suntei fii, spune
Apostolul, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Su n inimile voastre, care strig:
Avva Printe! (Galateni 4, 6). Acest fel de nchintori sunt recunoscui drept
adevrai nchintori ai lui Dumnezeu! Pe nchintorii de acest fel, care se nchin
lui Dumnezeu n Duh i Adevr, i caut i i primete Dumnezeu. n afara
adevratului cretinism nu este nici cunotin de Dumnezeu, nici slujire lui
Dumnezeu.

Nimeni nu vine la Tatl, fr numai prin Mine (Ioan 14, 6), a grit Domnul. Pentru
cel care nu crede n Domnul Iisus Hristos nu este Dumnezeu: Tot cel ce
tgduiete pe Fiul, nici pe Tatl nu-L are (I Ioan 2, 23), cel ce nu crede n Fiul nu

39
va vedea via, ci mnia lui Dumnezeu va rmne peste el (Ioan 3, 36). Nu este cu
putin s ne apropiem de Dumnezeu, nu este cu putin s intrm n vreo
mprtire cu Dumnezeu altfel dect prin mijlocirea Domnului nostru Iisus
Hristos, singurul mijlocitor, singurul mijloc de mprtire ntre Dumnezeu i
oameni! Nu este adevrat cunoatere a Domnului Iisus Hristos fr mijlocirea
Sfntului Duh! Nimeni nu poate numi pe Domnul Iisus, a zis Apostolul, fr numai
ntru Duhul Sfnt (I Cor. 12, 3). De n-are cineva Duhul lui Hristos, acela nu este al
Lui (Romani 8, 9). n afara cretinismului nu e virtute vrednic de Cer! Binele, a
zis Preacuviosul Marcu Ascetul, nu poate fi nici crezut, nici lucrat, fr numai n
Hristos Iisus i n Sfntul Duh.[1] Nevrednice sunt de Dumnezeu faptele bune
cele dup firea omeneasc, ce vin din firea noastr czut, n care binele este
amestecat cu rul, n care binele n cea mai mare parte de abia se bag de seam
din pricina mulimii rului. Firea czut este n stare cu precdere de ru, precum
a dat mrturie Dumnezeu nsui: Se pleac cugetul omului cu osrdie spre cele
rele din tinereile lui (Fac. 8, 21). Voi, ri fiind, tii s dai daruri bune fiilor votri
(Luca 11, 13). Atta pre are n faa Evangheliei i a lui Dumnezeu buntatea
fireasc a omului i faptele ce izvorsc din ea! n deert proslvete firea czut
faptele sale bune mari i rsuntoare! Aceast laud de sine este mrturie a unei
orbiri nfricotoare! Aceast laud de sine este dare n vileag fr voie a
nsuirilor rsuntoarelor fapte bune omeneti, insuflate i hrnite de slava
deart. Rul miros al trufiei, pe care l rspndesc aceste morminte vruite, este
urt de Domnul: Lui i este pe plac tmia smereniei.

Din aceast pricin, Domnul a poruncit lepdarea de firea czut omenirii czute
i oarbe, care nu i d seama de amara sa cdere, ci, dimpotriv, vede n ea un
triumf mre, care caut s sporeasc acest triumf. Pentru mntuire este neaprat
trebuincioas lepdarea de pcat! ns, pcatul ni s-a mpropriat pn ntr-att c
ne-a intrat n fire, n nsui sufletul nostru. Pentru lepdarea de pcat s-a fcut
neaprat trebuincioas lepdarea de firea czut, lepdarea de suflet (Matei 10,
39), lepdarea nu numai de faptele rele cele vzute, ci i de faptele bune, mult
cinstite i proslvite de ctre lume, ale omului celui vechi; este neaprat nevoie
s ne schimbm felul de a gndi cu mintea lui Hristos, iar lucrarea dup imboldul
simurilor i dup ndreptarul cugetrii trupeti s-o nlocuim cu plinirea plin de
osrdie a poruncilor lui Hristos. De vei rmne n cuvntul Meu, a zis Domnul, cu
adevrat ucenici ai Mei suntei; i vei cunoate adevrul, i adevrul v va
slobozi pe voi (Ioan 8, 31-32). Minunate i adnci cuvinte! nvtura pe care o
desprindem din ele n chip nemijlocit este c pcatul l ine pe om n robia sa
numai i numai prin mijlocirea vederilor rtcite i mincinoase. Este deopotriv
de limpede faptul c pierztoarea rtcire a acestor vederi st tocmai n
recunoaterea drept bine a ceea ce nu este de fapt bine i n nerecunoaterea
drept ru a ceea ce este de fapt ru ucigtor.

40
Cel ce este de la Dumnezeu, graiurile lui Dumnezeu ascult (Ioan 8, 47), a grit
Domnul. Frailor! S ne smerim naintea Domnului Dumnezeului nostru! S
artm aa cum n-au fcut-o iudeii mpietrii, care au lepdat pe Domnul i,
totodat, nvtura Lui supunere fa de Domnul, plecndu-ne atotsfintei i
mntuitoarei Lui nvturi! S lepdm felul de a gndi pe care ni-l aduc firea
czut i lumea vrjma lui Dumnezeu! S ne nsuim felul de a gndi cu care ne
mbie Domnul n Sfnta Sa Evanghelie! S urmm Adevrului, i vom moteni
Adevrul. Adevrul slobozete mintea omeneasc din lanurile nevzute ale
rtcirii, n care l-a ferecat pcatul. i nu numai att: atotputernicul Adevr,
aducnd libertate duhovniceasc minii, o scoate dup ce a nnoit-o i nviat-o
cu via de Sus pe calea poruncilor lui Hristos, i calea nedreptii se
deprteaz de la ea (Ps. 118, 29). Sufletul nviat de Adevr cnt mpreun cu
Prorocul cel de Dumnezeu insuflat: Pe calea poruncilor Tale am alergat, cnd ai
desftat inima mea. Lege pune mie, Doamne, n calea ndreptrilor Tale, i o voi
cuta pe dnsa totdeauna, nelepete-m i voi cuta legea Ta, i o voi pzi pe
ea cu toat inima mea (Ps. 118, 32-34). Un asemenea suflet se face negreit prta
al Sfntului Duh, Care nu poate s nu adaste acolo unde adast i stpnete
Adevrul dumnezeiesc, Care n sfatul Su cel de tain cu Atotsfntul Adevr
vestete despre Sine astfel: Prta sunt Eu tuturor celor ce se tem de Tine (Ps.
118, 63) [2].

Atta vreme ct rmne n firea sa czut, omul rmne cufundat n bezna celei
mai adnci netiine: el nu tie cum trebuie s se roage i nu tie pentru ce
trebuie s se roage (Romani 8, 26), nu e n stare s slujeasc lui Dumnezeu.
Numai credina n Hristos aduce cunoaterea adevrului; credina, vdit prin
plinirea poruncilor lui Hristos, atrage n inima credinciosului harul Sfntului Duh,
precum a zis Prorocul cel de Dumnezeu insuflat: Gura mea am deschis i am tras
Duh, c de poruncile Tale am dorit (Ps. 118, 131). Numai adevratul cretin,
cretinul cu credina i cu faptele, poate fi adevrat nchintor al lui Dumnezeu,
care se nchin i slujete lui Dumnezeu, ca unui Tat, n Duh i Adevr. Amin.

Predica la Duminica Slabanogului - a IV-a dupa Pasti

Omul lasat pe seama lui insusi

Mai suntem inca in atmosfera marii sarbatori a crestinatatii, Invierea Domnului.

Am trecut toti, cu bucurie, prin aceasta sarbatoare care ne-a dat incredintarea ca
Iisus era trimis de Dumnezeu, ca era insusi Dumnezeu-Fiul, dovedind aceasta
prin propria Sa inviere. Ne-a dat astfel, in acelasi timp, incredintarea ca si noi vom

41
invia. Fiindca nimic din ce a facut, nimic din ce a spus Mantuitorul cat a fost pe
pamant, n-a spus nici pentru E! insusi, nici numai pentru cei care-L ascultau
atunci, ci a spus si a implinit toate, pentru atunci si pentru toate generatiile de
dupa El, pentru ca toti, din invatatura Sa sa ia invatatura pentru ei, din minunile
Sale si, mai ales, din minunea invierii Sale.

Sa invete oamenii din toate acestea, din cuvinte si minuni, ca nu sunt singuri pe
pamant si ca nu numai pamantul este unica lor locuinta, vii sau morti fiind. Poate
ca aceasta este insasi esenta motivului pentru care Dumnezeu a hotarat sa se
intrupeze pe pamant: ca sa ne invete, sa ne dea asigurarea ca nu suntem singuri
pe pamant, ca exista Dumnezeu si ca El este autorul lumii si creatorul nostru, ca
El este Cel ce poarta de grija tuturor si ca la El ne vom intoarce toti, intru
imparatia Sa. Acolo ne vom intalni toti, dupa ce vom trece de aici. Esenta
invataturii Sale este prin urmare aceea ca si noi suntem nemuritori.

Sa ne gandim si la alternativa inversa. Daca noi, cei cu o anumita chemare

interioara spre mai mult decat ne spun simturile, n-am sti ca suntem nemuritori,
daca n-am sti ca exista Dumnezeu, daca n-am avea invatatura Mantuitorului si
ordinea morala si spirituala adusa si instaurata de El in lume, daca n-am sti sa
raspundem la intrebarile "de unde venim si unde mergem", si "ce rost avem aici
pe pamant", in ce stare sufleteasca si intelectuala ne-am afla? Am fi dezolati. Am
fi niste oameni tristi. N-am putea gasi multumirea in nimic, stiind ca la un moment
dat totul se termina in pamant, si ne prefacem in tarana, si cu aceasta s-a terminat
totul! Cum ne-am simti oare, si cum am reactiona, cum ne-am privi unii pe altii,
cum ne-am privi sotiile, sotii, copiii, daca am sti ca nu mai exista alta comuniune,
alta legatura intre noi, alta decat aceasta de pe pamant, daca am sti ca dincolo nu
mai exista nimic, nici un fel de continuare? Cum ar fi daca ne-am trezi in fata unui
serial de film, foarte interesant, incitant, cu probleme de mare adancime, in care
problemele doar s-ar pune, dar nu s-ar rezolva, totul s-ar incepe, dar nu s-ar
continua, si n-ar avea acel promitator final: "va urma"? Ar fi dezolanta o
asemenea viata! Viata noastra capata sens, capata explicatie, capata lumina
numai prin faptul ca aflam din Invierea Domnului ca si noi vom invia, ca si noi
avem un destin dincolo de ceea ce se vede, ca dupa ce se pune o cruce, la
capataiul nostru din cimitir, povestea nu se incheie, ci exista un "va urma".

A pune cruce la ceva, in vorbirea populara romaneasca, inseamna a te afla in fata

unui sfarsit, a unei situatii care nu mai poate avea alta iesire, dar expresia se
refera numai la viata de aici. Caci despre viata de dupa moarte, poporul nu are
indoieli. El zice: "s-a dus la odihna", "a scapat de necazuri", dar nu in sensul ca a
disparut, ci ca a trecut dincolo, "pe celalalt taram". De aceea i se dau de pomana
haine, hrana, ca sa le aiba si dincolo. Ce frumoasa, ce generoasa e aceasta
42
comuniune, aceasta solidaritate cu cei plecati, aceasta credinta in nemurire!

Spuneam ca traim in aceste zile inca in atmosfera invierii. Dar traim inca si in
atmosfera Duminicii lui Toma, in atmosfera indoielii lui. Cati dintre noi, odata cu
invierea, n-au trait si ei, ca si Toma, ca si multi dintre ucenicii Mantuitorului,
indoiala cu privire la inviere? Fiecare a rostit macar o data cu cugetul sau, cu
ingrijorare: "Dar oare va fi fost asa?" Toma a fost mai categoric: "De nu voi
vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si de nu voi pune degetul meu in semnul
cuielor, si de nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede!" (Ioan, 20, 25).

Multi dintre noi au trecut prin aceeasi idoiala, dar toti am auzit si fericirea aceea,
promisa de Mantuitorul la intalnirea cu Toma dupa o saptamana de la inviere:
"Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!" (Ioan 20, 29), sau adresata noua: Fericiti
cei ce nu vor vedea si vor crede. Fericiti cei care vor lua de buna marturia
voastra, a celor ce M-ati vazut, a celor ce ati trait in vremea faptului invierii, a
celor ce M-ati intalnit, a celor ce ati stat de vorba cu Mine dupa inviere. Fericiti vor
fi toti cei care vor crede marturia voastra.

Am trecut multi dintre noi, in sufletele noastre, ca si Toma, si prin aceasta

perioada de indoieli, dar am biruit-o, pentru ca nu se poate sa n-o birui, nu se
poate ca argumentele invierii sa nu oblige constiinta si mintea credinciosilor sa
creada in inviere, pentru marturia nenumaratilor martori ai invierii care au spus:
noi L-am vazut, noi L-am intalnit! Saul care era prigonitor, pentru ca nu credea ca
Iisus Hristos era Mesia, si nu credea in inviere, cand L-a intalnit pe drumul
Damascului a devenit din mare prigonitor, mare Apostol. El a fost acela care a
rostit acel silogism cu neputinta de negat de nimeni: "Daca Hristos a inviat,
atunci si noi vom invia". Si el era dintre cei care stiau ca Hristos a inviat, pentru
ca statuse de vorba cu Dansul, dupa inviere.

Faptele, se spune, sunt un lucru incapatanat. Ele se impun de la sine, nu mai

trebuie demonstrate. In fata unui fapt n-ai ce face, trebuie sa-l recunosti. Saul,
prigonitorul, n-a avut ce face, a recunoscut faptul invierii si a devenit marele
Pavel propovaduitorul, marele propagator al crestinismului. Indata dupa aceea si-
a inceput calatoriile misionare, a traversat Asia Mica de mai multe ori, a ajuns in
Europa, propovaduind nimic altceva decat pe Iisus cel rastignit si inviat.

Pe aceasta credinta se intemeiaza toata invatatura crestinismului. Pe credinta in

inviere se intemeiaza tot sensul vietii noastre. Si iata ca dupa aceste zile in care
toti ne-am pus problema invierii, in care toti am trecut prin indoiala si am depasit-
o iata ca Biserica ne pune astazi in fata unele din evenimentele din viata si
invatatura Mantuitorului Iisus Hristos, pentru a ne tine treaza credinta in invierea
43
Sa, in puterea Sa dumnezeiasca, in puterea Sa de a fi prezent si in viata noastra,
asa cum a fost cu contemporanii, cu cei care au trait odata cu El.

Ni se relateaza, asa cum ati auzit din Evanghelia de astazi, intamplarea cu un

slabanog care de 38 de ani astepta sa se faca cu el o minune. Exista in Ierusalim
o scaldatoare care, din cand in cand, avea puteri miraculoase. Dumnezeu facea
ca periodic sa se reverse de undeva din izvoare, anumite ape cu insusiri
vindecatoare, care si tulburau apa obisnuita a lacului si, in care, cel care intra
intai se vindeca de oricare boala era cuprins. Vorba mersese ca un inger al
Domnului venea si tulbura apa, o amesteca si o facea in mod miraculos
vindecatoare de boli.

Nu e un lucru imposibil. Asemenea ape vindecatoare exista si in vremea noastra.

Aceea va fi avut in plus si altceva, un dar al lui Dumnezeu, anume. Un astfel de
bolnav, un slabanog, de 38 de ani nu reusea sa intre repede in lac. Intrau altii care
erau mai in putere decat el. Dar el nu-si pierdea rabdarea, si. aceasta este poate
un prim lucru pe care trebuie sa-l invatam de la dansul. Nu-si pierde rabdarea.

Era un om intelept probabil. Disperarea e solutia neinteleptilor, a capitularzilor.

Descartes spunea ca "rabdarea e inceputul intelepciunii" (Discours de la metode).
Si mai inaintea lui, anticul Publius Syrus spusese ca rabdarea e "remediul pe care
il inveti de la intelepciune" (Sententiae). "Rabdarea, spunea Lautreamont, e
omagiul adus sperantei" (Poesies). Cel care rabda spera. Spera intr-o solutie, intr-
o iesire, intr-un raspuns. Rabdarea adevarata nu e o virtute pasiva, o capitulare, ci
asteptarea unei rezolvari de undeva. Bolnavul care rabda durerea spera ca va
trece. Ucenicul care rabda in ascultare, spera ca e spre indreptare si mantuire.

O astfel de rabdare in speranta avea si slabanogul. De 38 de ani nu putea intra in

miraculoasa scaldatoare, si totusi nu-si pierdea rabdarea, ramanea in continuare
crezand ca intr-o zi va ajunge si el in atentia lui Dumnezeu. Si iata ca rabdarea lui
va fi rasplatita. Dar nu asa cum astepta el. El ar fi asteptat, probabil, sa se
gaseasca cineva care sa-l arunce si pe dansul, inaintea altora, in lacul vindecator.

Intr-o zi a venit Mantuitorul si l-a vazut. Nu era nevoie sa i se spuna Mantuitorului

cine sunt oamenii care asteptau acolo, si de cat timp. Cine nu cunostea
scaldatoarea Vitezda? Poate si pe slabanogul de 38 de ani il cunosteau foarte
multi, fiind el veteranul asteptarii, dar si al nemilostivirii tovarasilor de suferinta!
Uneori, suferinta inaspreste inima si alimenteaza egoismul, iar competitia in
obtinerea favorurilor sau a unei vindecari e nemiloasa. Dezumanizeaza.

Il va fi cunoscut si Iisus? Greu de spus. Iisus era din nord, din Galileea, nu din
44
Ierusalim. Dar nu ar fi impropriu sa spunem ca, Dumnezeu atotstiutor fiind, il
cunostea. Cunoscandu-l deci ca era de multa vreme acolo si ca nu ajungea la apa
vindecatoare, l-a intrebat: Tu ce vrei? De ce stai aici? "Voiesti sa te faci sanatos?"

Intrebarea era doar de forma. Evident ca voia, ca doar de-aceea statea acolo. "Da,
Doamne; dar n-am om care sa ma arunce in scaldatoare cand se tulbura apa, si
de aceea pana merg eu, altul se pogoara inaintea mea" (Ioan, 5, 7). Si atunci
Mantuitorului, facandu-i-se mila de el, nu i-a mai spus ca nu e nevoie sa-1 mai
arunce cineva in scaldatoare, ci i-a spus: "Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi". Si in
clipa aceea bolnavul s-a ridicat, si si-a luat patul, si a plecat. Iisus s-a facut
nevazut. Intalnindu-se mai apoi in templu, Iisus i-a mai adaugat doar aceste
cateva cuvinte, esentiale, care trebuie sa ne retina atentia: "Sa nu mai gresesti, ca
sa nu ti se intample tie ceva mai rau".
E posibil ca in cazul acestui bolnav, neputinta lui sa fi fost datorata pacatelor lui.
Stim ca sunt si alte cazuri, relatate de Evanghelii, cand Mantuitorul vindeca, de
pilda un orb, dar cand e intrebat: "Cine a gresit, acesta sau parintii lui?,, -
raspunde ca: "Nici acesta, nici parintii lui, ci acestea s-au facut ca sa se arate prin
el lucrurile lui Dumnezeu" (Ioan 9, 3). Unora li se trimit incercari, altora pedepse
sub forma de boli.

Dar comentatorii care talcuiesc aceasta intamplare minunata se opresc asupra

altui aspect, si anume asupra raspunsului pe care l-a dat slabanogul
Mantuitorului: "Nu am om care sa ma arunce in scaldatoare". El expunea o stare
de fapt care trebuia corectata. Nimeni nu se gasise, de atata vreme, care, din mila
fata de el, sau din orice alt sentiment, ar fi incercat sa-l ajute, sa-l arunce in
scaldatoare. Omul era completamente singur, se afla intr-o totala singuratate si
izolare. Era lasat pe seama lui insusi. Si iata cat e de rau sa fie omul lasat pe
seama lui insusi! Sa nu aiba alt om! Sa nu aiba un prieten! Sa nu aiba pe cineva
aproape!

Acest lucru a venit Mantuitorul sa-l corecteze. A venit sa se declare El acel Om de

care avea nevoie slabanogul si nu-l gasea, pentru ca sa ne dea noua tuturor un
exemplu. Sa fim oameni care ajuta. Sa fim oameni dedicati altora. Sa fim oameni
care sa luptam impotriva izolarii in care se afla aproapele, si impotriva
singuratatii. Cineva a fost intrebat odata: care este cea mai nenorocita stare in
care s-ar afla un om. Raspunsul a fost: singuratatea.

Intr-adevar, multi fac experienta singuratatii, a lipsei de prieteni, a dezinteresului

celor din jurul lor, si aceasta face ca multi sa-si piarda sensul existentei, sa-si
piarda gustul vietii. Exista in jurul nostru multi factori care promoveaza
singuratatea, printre acestia un loc important ocupandu-l indiferenta unuia fata de
45
celalalt. Indiferenta si dezinteresul. Cati nu zic: Nu ma intereseaza-vecinul. Ce
treaba am eu cu aproapele meu? Am fost eu pus sa fiu paznicul aproapelui meu,
paznicul fratelui meu? Aduceti-va aminte, cei care mai cititi in Sfanta Scriptura, ca
acesta a fost raspunsul dat de Cain in fata lui Dumnezeu, dupa ce il omorase pe
fratele sau Abel: "Au doara eu sunt pazitorul fratelui meu?" (Facere 4, 9).

Un raspuns tipic pacatos, pentru ca fiecare din noi e pus, de fapt, sa fie pazitor al
fratelui sau, sa se intereseze de fratele sau. "Aceasta va poruncesc, ca sa va
iubiti unii pe altii" (Ioan 15, 17), si: "Dragoste mai mare decat aceea, ca cineva sa-
si puna sufletul sau pentru prietenii sai, nimeni nu are" (Ioan 15, 13). Asa spune
Mantuitorul cu orice prilej, pentru ca numai iubirea creeaza punti intre oameni.
Numai iubirea te face sa te gandesti si la altul, nu numai la tine. Numai ea te
indeamna sa-ti reversi interesul si catre celalalt.

Evanghelia aceasta este o Evanghelie a comuniunii. Ne invata sa purtam grija unii

fata de altii, sa traim ca fratii, sa nu lasam pe nimeni in izolare, in singuratate, sa
nu lasam pe nimeni asa cum a fost lasat acel slabanog care, timp de 38 de ani, n-
a gasit un om care sa-l ajute.

Se plang unii ca nu sunt iubiti. Dar oare s-au gandit sa iubeasca si ei? Iubirea se
intoarce spre cel ce iubeste. Ea il bucura intai pe acela, desi ea se intoarce apoi si
dinspre cel iubit. "Cel ce-si iubeste fratii, spune Sfantul Ciprian, e onorat la randul
sau cu pretul iubirii" (Despre gelozie si invidie, 16).

Pilat a rostit, aratandu-L pe Iisus iudeilor in momentul Patimilor, acel enigmatic:

"Iata Omul!" (Ioan 19, 5). Nici nu stia Pilat ce spune. Sau poate stia. In socoteala
lui de roman cinic, va fi inchis in aceasta formula scurta o intreaga filosofie. Iata
cat valoreaza omul in fata voastra. Il condamnati pe nedrept, dintr-o ambitie pe
care eu n-o inteleg, dar trebuie sa va fac pe voie, ca sa va astampar! "Iata Omul!"
- omul pe care il reclamati ca a vrut sa se faca rege. Are el acum infatisarea unui
rege? "Iata-l pe imparatul vostru", a mai zis Pilat, aruncandu-le o batjocura.
Asemenea imparat meritati. Desfigurat. Batut. Desfiintat ca om! "Sa-l rastignesc
pe imparatul vostru?" - "Nu avem alt imparat decat numai pe Cezarul de la
Roma", au raspuns, "si daca nu-L rastignesti, nu esti prieten al Cezarului".

Perfidia era prea mare, ajunsa pana la josnicie, numai ca sa-si ajunga scopul,
pentru ca ei insisi nu erau prieteni ai Cezarului. Il urau. Dar acum il foloseau ca
sa-l sileasca pe Pilat sa-L rastigneasca pe Iisus. Pilat nu era omul care sa-si puna
in primejdie postul de procurator, in urma unor reclamatii ale localnicilor care,
cine stie cum ar fi fost interpretate la Roma. Asa au vrut, asa le-a facut. Li L-a dat
sa fie rastignit. Si au rastignit "Omul!" Evident, cu complicitatea lui Pilat, si
46
complicitatea lui e cu atat mai grava, cu cat il stia si il declara nevinovat.

Fara sa stie exact ce face, Pilat dadea de fapt definitia omului adevarat, a omului
pentru altii, a Omului Iisus Hristos care se nascuse ca sa slujeasca, nu ca sa fie
slujit, sa se jertfeasca pentru altii, nu sa lase pe altii sa se jertfeasca pentru El.

"Iata Omul!" Iata omul de omenie, iata omul model, ar fi trebuit sa gandeasca
Pilat, dar el a gandit cu totul altceva! Iata Omul pe care-L astepta slabanogul de
38 de ani! Iata Omul pe care-l asteptam si noi. Pentru ca avem si noi slabanogelile
noastre de 38, sau de mai putini, sau de mai multi ani, care asteapta pe cineva sa
ni le vindece.
Am sfintit astazi, la chemarea dumneavoastra, aceasta biserica. Am putea spune
acum: Iata Biserica! Iata Biserica aceasta intemeiata de Iisus Hristos. Ea este
chemata sa raspunda la nevoile tuturor celor chinuiti de singuratate, ale tuturor
celor in nevoi. "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe
voi" (Matei 11, 28), voi da.raspuns nevoilor si intrebarilor voastre. Veniti la Mine!
Veniti aici, la biserica. Biserica este trupul lui Hristos (Efeseni 1, 23), iar El este
Capul ei (Ef. 1, 22). Este locul, este mana care rie poate ajuta, care ne poate
arunca in scaldatoarea salvatoare, in scaldatoarea vindecatoare nu numai de
bolile trupesti, ci si de bolile sufletesti.
Omul de care aveti nevoie si pe care il puteti gasi acum este preotul care slujeste
in aceasta biserica pentru dumneavoastra si care nu are alta menire decat sa fie
omul care ajuta pe altii, omul care se roaga pentru altii, omul care se sacrifica
pentru altii, omul care sta la dispozitia tuturor.

Preotul, spune Sf. Grigore de Nazianz, e acela care are grija de tot sufletul, "si
daca e in primejdie de a se pierde, sa-i arate calea, iar daca s-a stricat, sa-l aduca
din nou la starea dintai" (Despre preotie).

Aceasta sa invatam din Sfanta Evanghelie de astazi, preoti si credinciosi, si, ori
de cate ori vom auzi clopotul si vom vedea biserica, sa stim ca aceasta este lacul
Vitezda, si aici este omul care, in numele lui Hristos, e menit sa slujeasca, sa
ajute, sa vindece singuratatea, sa vindece izolarea, omul menit ca in numele lui
Iisus Hristos cel inviat sa va invete la randul sau cum sa fiti toti oameni pentru
altii, ca sa nu mai fie pe lume slabanogi care sa se planga ca "nu au om!" Sa nu
mai fie om suferind lasat pe seama lui insusi!

PARENEZ LA BOTEZ
[PLAN. Text:
Binecuvntat este Dumnezeu, Care voiete ca toi oamenii s se mntuiasc i la
cunotina adevrului s vin!

47
Formula de adresare: Cinstii nuni i prini, drept-mritori cretini.
Introducere: exprimarea bucuriei c Biserica Ortodox are un nou membru;
TRATARE: importana covritoare a evenimentului: s-au svrit trei Taine, nu
una.
momentul principal al Botezului;
momentul principal al Mirungerii;
momentul culminant al Slujbei: Taina Euharistiei;
citat din Nicolae Cabasila, care exprim legtura dintre cele trei Taine;
ncheiere: urrile tradiionale, cu deosebire pentru pruncul botezat, spre a-i
pzi haina botezului i
logodirea duhului nentinat i fr prihan...(Ectenia Mare din Slujba Botezului).]
Pareneza dezvoltat. Binecuvntat este Dumnezeu, Care voiete ca toi oamenii
s se mntuiasc i la cunotina adevrului s vin!
Cinstii nuni i prini, drept-mritori cretini, Cu bun-vrerea Domnului, din acest
moment Biserica noastr ortodox are nc un vlstar, fapt care ne bucur n chip
deosebit. La ntoarcerea acas vei purta pe brae un micu cretin, curat ca un
nger, care v va umple casa de lumin sfnt. Am mplinit i astzi, la cererea d-
voastr, porunca Mntuitorului nostru Iisus Hristos: Mergnd, invai toate
neamurile, botezndu-le n numele Tatlui i al Fiului i al Sfntului
Duh...(Matei XXVIII, 19).

Iubiii notri,
Aa cum ai vzut, s-au svrit de fapt trei Taine, nu una: Botezul, Mirungerea i
mprtania. Botezul, la care momentul principal a fost afundarea de trei ori n
ap, cnd am rostit Se boteaz robul lui Dumnezeu..., n numele Tatlui (Amin) i
al Fiului (Amin) i al Sfntului Duh (Amin). nsui cuvntul botez nseamn
scufundare (de la verbul
grecesc baptivzw = a scufunda).Mirungerea, care s-a fcut prin rostirea repetat a
formulei Pecetea darului Sfntului Duh, o dat cu ungerea cu Sf. Mir, special
pregtit de episcopii Bisericii n Joia Mare a fiecrui an i care se mai folosete
doar la sfinirea bisericii noi zidite. mprtania, ce i s-a dat pruncului la urm, ca
hrana cea mai preioas pentru ntrire i cretere trupeasc i duhovniceasc.
Aceste trei Taine se mai numesc i Taine de iniiere i sunt absolut obligatorii
pentru mntuirea omului. Un printe al Bisericii, Nicolae Cabasila, tritor in
veacul al XIV-lea scrie astfel n lucrarea sa Despre viaa n Hristos: Botezul
mpac pe om cu Dumnezeu, Sfntul Mir i mprtete multe daruri minunate,
iar puterea mesei euharistice i aduce sufletului nsui Trupul i Sngele lui
Hristos

Iubii asculttori,
n aceast atmosfer, de negrit bucurie, facem acum urrile tradiionale:
pentru pruncul nou botezat ne rugm Domnului s-i dea sntate, spre a-i
mplini
chemarea pe pmnt, s-i pzeasc haina Botezului i logodirea Duhului
nentinat

48
i fr prihan, aa cum ne-am rugat i la nceputul slujbei, s fie bucurie
prinilor,
nailor, tuturor celor din jur, i s triasc ntru muli i fericii ani. Muli ani
triasc!
nailor, care i vor fi prini spirituali i sftuitori apropiai, s le dea Dumnezeu
sntate, cu spor i binecuvntare n casa dnilor, s se bucure de acest fin pe
care-l in acum n brae i s triasc ntru muli i fericii ani. Muli ani triasc!
prunc i tuturor celor care ai fost de fa la aceast mare i sfnt
bucurie, v dorim sntate, cu spor i binecuvntare n casa fiecruia. S trii cu
toii, ntru muli i fericii ani. Muli ani triasc!

PARENEZ LA CUNUNIE:
[PLAN. Text: Primete cununile lor ntru mpria Ta, pzindu-i curai, fr
prihan i neasuprii, n
vecii vecilor!
Formula de adresare: Iubii miri, cinstii nuni, cinstii nuntai!
Introducere: exprimarea bucuriei prilejuite de evenimentul nunii;
atenionare asupra frumuseii ceremonialului i bogiei lui n semnificaii.
TRATARE: expresia primete cununile lor ntru mpria Ta... din penultima
rugciune a slujbei n strns legtur cu punerea pe cap a cununiilor i cu
jurmntul mirilor pe Sf.Evanghelie i pe Sf. Cruce;
mirii vor purta cununile toat viaa, n mod nevzut (citat din Pr. D. Stniloae10);
cununile vor fi primite n ceruri, dac vor fi purtate cu vrednicie;
ncheiere: urri tradiionale pentru miri, nuni, nuntai, nsoite de cntarea
muli ani triasc! (de trei ori).]
Pareneza dezvoltat. Primete cununile lor ntru mpria Ta, pzindu-i curai,
fr prihan i neasuprii, n vecii vecilor!

Iubii miri, cinstii nuni, cinstii nuntai!

Ctre sfritul prea-frumoasei slujbe a cununiei ce s-a svrit, ai auzit cuvintele
pe care le-am evocat acum cteva clipe, cuvinte n jurul crora vom ese cteva
gnduri. nti de toate, ne exprimm bucuria c nc doi tineri au trecut pragul
sfintei noastre biserici i s-au cununat dup rnduiala cretin, astfel c numrul
familiilor ortodoxe a mai crescut cu una! Ai remarcat, iubiii notri, ct de
frumoas este aceast slujb: rugciuni nelept alctuite de sfinii prini i
cntri armonioase care exprim bucuria nemrginit a nunii... Dar, trebuie s
tii c fiecare moment, fiecare gest, fiecare rugciune are o anumit semnificaie.
Timpul nu ne ngduie, desigur, s le explicm acum pe toate, nct ne vom opri
doar la un singur moment.

Iubii miri,
Spre finalul slujbei, ai auzit cuvintele: Primete cununile lor ntru mpria Ta...
Cine s le primeasc? Dumnezeu, se nelege. Care cununi? Cununile ce v-au fost
puse pe cap de ctre preot mpreun cu naii. Spre a nelege semnificaia

49
acestor cuvinte, trebuie s tim mai nti ce simbolizeaz punerea cununilor. Pe
scurt, tim c n vechime purtau coroane mpraii i nvingtorii n rzboaie11.
Aadar, cei care se remarcau printro anumit vrednicie. Astzi, cnd vi s-au pus
cununile pe cap, dragi miri, ai fost considerai i voi vrednici de a fi so i soie.
Biserica v recunoate aceast vrednicie prin preoii slujitori, prin naii i prinii
d-voastr, prin toi cei de fa. Aceste cununi ce vi s-au pus, iar mai apoi v-au fost
ridicate, le vei purta n chip nevzut toat viaa. Este o mare tain n aceast
lucrare, prin voia Domnului! n acest sens se exprim cel mai mare
teolog romn al secolului XX, printele Dumitru Stniloae: Ei (mirii, n. n.) vor
purta chip nevzut toat viaa cununile lor de vor tri n iubire adevrat, n
curia fidelitii i n rspundere i respect reciproc. Cu aceste cununi ei vor
merge chiar n mpriacerurilor... 12. Noi ndjduim, aadar, c vei purta cu
demnitate aceste cununi, aa cum
ai jurat pe Sfnta Evanghelie i pe Sfnta Cruce, n faa Sfntului Altar, fideli unul
altuia i amndoi lui Dumnezeu, binetiind c soii fideli sunt aceia care se
ngrijesc unul de
altul ca de nite bunuri venice ale sufletului lor13. Fcnd aa, cununile v vor fi
primite, la sfritul vieii, n mpria cerurilor...
Iubiii asculttori,
n aceast ndejde, facem acum urrile tradiionale: - mirilor..., s le dea
Dumnezeu
sntate, csnicie rodnic, ani muli cu spor i binecuvntare! S trii ntru muli
i
fericii ani! (Muli ani triasc!);
nailor..., care n urma acestei sfinte slujbe au devenit prini spirituali ai mirilor,
s le dea Dumnezeu sntate, cu spor i binecuvntare n casa dnilor, s se
bucure de
aceti fini pe care i-au cununat mpreun cu noi, i s triasc ntru muli i
fericii ani!
(Muli ani triasc!);
prinilor acestor miri, care i-au nscut, i-au crescut i educat cu multe
sacrificii,
precum i tuturor nuntailor care sunt de fa la aceast sfnt bucurie, s le dea
Dumnezeu sntate, bucurii de pe urma mirilor, muli i fericii ani! (Muli ani
triasc!).

PARENEZ LA NMORMNTARE (necrolog pentru un cretin care a fost

ataat de Biseric)
[PLAN. Text:Fericii cei mori, cei ce de acum mor ntru Domnul!... Odihneasc-se
de ostenelile lor, cci faptele lor vin cu ei (Apoc. XIV, 13).
Formula de adresare: ntristat familie, cucernic asisten"
Introducere: spre deosebire de Vechiul Testament, n cel Nou moartea este un
moment fericit pentru credinciosul virtuos; propriu-zis, drepii n-au nici o moarte,
ci o trecere la viaa de veci (Sf. Atanasie cel Mare14 );

50
 faptele bune ale cretinului l nsoesc la trecerea peste pragul dintre pmnt i
cer. Ele sunt aductoare de odihn binemeritat pentru cei ce au ostenit cu rvn
n ogorul Domnului, dup cuvntul dumnezeiesc al Mntuitorului: Venii la Mine
toi cei ostenii i mpovrai i Eu v voi odihni pe voi(Matei XI, 28);
TRATARE: a) partea encomiastic
am svrit slujba nmormntrii, dup rnduiala noastr ortodox; am svrit,
adic ne-am rugat cu toii. Slujba n-a fost fcut numai de preot i cntrei, ci de
ctre toi cei prezeni.
n centru ateniei noastre se afl credinciosul... a crui via suntem datori s
ne-o reamintim acum, mcar n datele ei importante: obria, copilria, tinereea,
colile, cstoria, ndeletnicirea, copiii, ataamentul fa de Biseric, relaiile cu
semenii.
b) partea parenetic
dintre faptele enumerate mai sus, pilduitoare pentru noi, dragostea lui fa de
Sfnta Biseric s-a
evideniat n chip deosebit, aa cum toi cei de fa tiu;
ce nseamn a fi membru viu al Bisericii? nseamn a fi o mldi roditoare n
via Hristos (In. XV, 5), binetiindu-se c Biserica este Trupul lui Hristos (Efeseni I,
23);
moartea, pentru cei drept-credincioi, este doar o trecere a sufletului din
Biserica lupttoare, pmnteasc, de pe cale, n Biserica cereasc. De aceea sunt
fericii cei ce mor n Domnul.
ncheierea: - noi cei rmai avem cteva datorii cretineti: s-i imitm faptele
bune svrite; s mplinim cele ce dnsul n-a mai apucat s mplineasc; s ne
rugm pentru sufletul su, care se ndreapt ctre judecata rnduit (aa cum
glsuiete, ca un testament slava gl. VI); s-i facem parastasele ndtinate,
nsoite de milostenii n numele su.

Pareneza dezvoltat. Fericii cei mori, cei ce de acum mor ntru Domnul!...
Odihneasc-se de ostenelile lor, cci faptele lor vin cu ei (Apoc. XIV, 13).
ntristat familie, cucernic asisten, A fost voia Domnului s-l cheme la Sine pe
cretinul ..., ca s-l rsplteasc pentru toate ostenelile din viaa sa pmnteasc.
Cu toate c credem i mrturisim acest lucru, ntristarea s-a aternut peste
sufletele noastre, ale tuturor, dar mai ales ale celor din familie, ntristare datorat
despririi care, omenete vorbind, este dureroas. De aceea, pentru mngiere i
ncurajare, am invocat cuvintele Scripturii Noului Testament, pe care le-ai auzit.
Dac n Vechiul Testament, se puteau auzi mrturisiri de genul oare morilor
vei face minuni, sau cei mori se vor scula i Te vor luda pe Tine? (Psalm
LXXXVII, 11), aadar un motiv de tristee pentru moartea cuiva, n Noul Testament
avem ncredinarea c cei mori n Domnul, adic cretinete, sunt fericii! Sau,
cum mrturisete un sfnt printe al Bisericii, Atanasie cel Mare, drepii n-au nici
o moarte, ci o trecere la viaa de veci. Sfntul printe a grit aa pentru c tia
cuvintele Mntuitorului: Cel ce ascult cuvntul Meu i crede n cel ce
M-a trimis are via venic i la judecat nu va veni, ci s-a mutat din moarte la
via (Ioan V, 24).

51
Aceast mutare este spre odihn binemeritat, aa cum ne ncredineaz cuvntul
auzit la nceput, odihneasc-se de ostenelile lor, cci faptele lor vin cu ei. Cci am
auzit cntarea: Deertciuni sunt cele omeneti. Cte nu rmn dup moarte! Nu
merge cu noi bogia, nu ne nsoete mrirea... Dar ce ne nsoete, totui,
dincolo? Doar faptele bune nsoesc sufletul peste pragul dintre cer i pmnt.
Ele sunt aductoare de odihn binemeritat pentru cei ce au ostenit cu rvn n
ogorul Domnului, dup cuvntul dumnezeiesc al Mntuitorului: Venii la Mine toi
cei ostenii i mpovrai i Eu v voi odihni pe voi! (Matei XI, 28).

Iubii credincioi,
Am svrit slujba nmormntrii, dup rnduiala noastr cretin ortodox. Am
svrit, adic toi ne-am rugat. Slujba n-a fost fcut doar de preot i cntrei,
ci de ctre toi cei de fa. Prin nsi prezena d-voastr, prin florile aduse, prin
lumnrile aprinse, prin lacrimi i nchinciuni, prin ascultarea cu atenie a
rugciunilor i cntrilor. Prin rostirea din tot sufletul a cretinescului Dumnezeu
s-l ierte. Prin toate acestea, ai slujit i d-voastr. Iat, avem n mijlocul nostru pe
cel care cu puin mainainte vorbea cu noi, iar acum se petrece spre ntlnirea cu
cei dragi, adormii ntru Domnul. Suntem datori n aceste clipe s ne amintim de
viaa sa pmnteasc, mcar n datele ei mai importante: obria, copilria,
tinereea i colile prin care a trecut, cstoria, ndeletnicirile, copiii, ataamentul
faa de sfnta biseric, frumoasele relaii cu cei din jurul su. Ne vom cluzi, n
nfiarea scurtei biografii de un precept nelept, care ndeamn: de mori,
numai de bine (de mortuis nihil nisi bene). Viaa omului se aseamn, ntr-un
fel, cu anotimpurile anului... Astfel, rposatul ntru Domnul a trecut prin
primvara copilriei, prin vara tinereii, prin toamna maturitii, iar la urm prin
iarna btrneii, a neputinelor, dar i a nelepciunii. Dvs. cei din familie i
cunoatei mai bine dect noi firul vieii, cu bucuriile i necazurile pe care, ca
orice om, le-a avut. Cu o purtare exemplar, cu munc cinstit i credin tare n
Dumnezeu, s-a dovedit biruitor. El a murit nu ca un nvins, ci ca un nvingtor,
ridicnduse,
prin virtute, deasupra patimilor acestei lumi, ntrit de cuvntul Mntuitorului: n
lume necazuri vei avea; dar ndrznii, Eu am biruit lumea! (Ioan XVI, 33). n
contextul acestui cuvnt ne amintim de un minunat exemplu, dat de Avva Iosif din
Pateric: S-au adunat fraii odat la Avva Iosif i eznd ei i ntrebndu-l se
bucura el, i cu toat osrdia le zicea: eu mprat sunt astzi. Cci am mprit
peste patimi! 15.

Iubii credincioi,
Biruina rposatului ntru Domnul i-a avut izvor n dragostea lui faa de sfnta
biseric, fapt constatat de noi toi. Aceasta credem c a fost una din virtuile
definitorii. Nu numai n duminici i srbtori, ci i n multe alte prilejuri, dnsul
era nelipsit de la biseric. Era, cum se spune n limbaj teologic, membru viu al
Bisericii. Era o mldi roditoare n via Hristos (Ioan XV, 5), binetiindu-se c
Biserica este Trupul lui Hristos (Efeseni I, 23). Muli netiutori afirm, srmanii: eu
nu m duc la biseric, pentru c o am n suflet... Sau: eu m rog acas, de ce
trebuie s m mai deplasez? Sau: tiu atia care merg la Biseric, dar se

52
comport ca nite necredincioi...etc. Acestora le aducem aminte cuvintele Sf.
Ciprian: n afara Bisericii nu exist mntuire16 i Cine nu are Biserica de
mam, nu poate avea pe Dumnezeu de tat17. n acelai duh griete i Fericitul
Augustin: n afara Bisericii poi avea totul n afar de mntuire. Poi avea
cinstire, poi deine Evanghelia, poi avea credina i sa predici n numele sfintei
Treimi, dar niciodat nu vei putea gsi mntuire dect n Biseric18. Ct despre
faptul c i cei ce frecventeaz Biserica se comport uneori ca cei necredincioi,
ca oameni supui greelii, evocm cuvintele cunoscutului teolog Origen:
Cel mai ru membru al Bisericii nu poate fi comparat cu nimeni din adunrile
omeneti19. Biserica i cuprinde nu numai pe sfini, ci i pe cei pctoi, care,
orict de ri ar fi, au ansa de a deveni prin strdania corespunztoare sfini.
Avem attea exemple n istoria Bisericii! Aadar, ferice de credinciosul care
iubete Biserica, stlp i temelie a adevrului (Tim. III, 15). Ferice de rposatul
ntru Domnul..., care s-a mutat acum n Biserica cereasc, dup ce mai nti s-a
dovedit iubitor al Bisericii pmnteti. n duhul acestei realiti nelegem acum
cuvntul scripturistic prin care am nceput rostirea, Fericii cei mori, cei ce de
acum mor ntru Domnul....

Iubii credincioi,
Sufletul rposatului ntru Domnul... se cltorete acum spre slaurile cereti,
dup ce mai nti se va nfia, ca tot pmnteanul, naintea Dreptului Judector.
Dup mrturiile unor sfini prini, judecata sufletului, numit i particular sau
personal, va avea loc peste 40 de zile20. n acest timp noi avem datoria s ne
rugm fierbinte pentru sufletul su, s-i facem parastasele ndtinate, cu
deosebire cel de 40 de zile, totodat s facem milostenie n numele su. Dar nu
numai att. Fa de memoria dnsului mai avem cteva datorii: s-i imitm faptele
bune, s-i mplinim sfaturile date nou mai ales n anii din urm, cnd
nelepciunea s-a mpletit cu bogata-i experien a vieii, s mplinim ceea ce el n-
a apucat s mai ncheie. Toi cei de fa, prin prezena noastr, mrturisim
regretful c ne desprim de el, totodat, mrturisim c dorim rentlnirea cu el.
Pentru aceasta este nevoie, desigur, s vieuim n aa fel nct Dumnezeu s ne
gseasc vrednici de o astfel de rentlnire, cu el i cu ceilali dragi ai notri
plecai n venicie. Suntem aici i pentru a-i da cretineasca iertare pentru cele ce
n via, ca om, va fi greit fa de noi, dar i pentru a ne cere noi nine iertare de
la dnsul pentru cele ce am greit. De ncheiere, socotim potrivit sa evocm un
fragment dintr-o cntare a slujbei nmormntrii, fragment ce poate fi socotit
testament sufletesc al rposatului : Vzndum zcnd fr glas i fr suflare,
plngei toi pentru mine, frailor i prietenilor, rudelor i cunoscuilor... i venii
toi care m iubii i m srutai cu srutarea cea mai de pe urm... Ci v rog pe
toi i cu struin cer vou, s va rugai nencetat lui Hristos- Dumnezeu pentru
mine, ca s nu fiu rnduit, dup pcatele mele, la locul de pedeaps, ci s m
aeze unde este lumina vieii 21. Dumnezeu s-l ierte i s-l odihneasc! Amin.

53
PARENEZ LA INSTALAREA PREOTULUI N PAROHIE:
Pareneza dezvoltat. Luai Duh Sfnt; crora vei ierta pcatele, le vor fi iertate i
crora le vei ine, inute vor fi! (Ioan XX, 22-23).
Prea Cucernice Printe Protoiereu,
Prea Cucernici Prini-frai,

Iubii credincioi,
Cuvintele pe care le-am evocat au fost rostite de Mntuitorul Iisus Hristos ctre
apostolii alei de El, dup ce mainainte le poruncise Precum M-a trimis pe Mine
Tatl, v trimit i Eu pe voi! (Ioan XX, 21). Dup cum se tie, sfinii apostoli, la
rndul lor, au rnduit episcopi, preoi i diaconi n cetile n care au propovduit.
Slujirea apostoleasc deplin a fost continuat, apoi, pn n zilele noastre, de
cinstiii episcopi, care, dup cuvenita cercetare, hirotonesc i trimit preoi n
parohii spre mplinirea ntreitei misiuni de nvtor, sfinitor i ndrumtor pe
calea mntuirii.Aa s-au petrecut lucrurile, cu voia Domnului, i n parohia
aceasta, iubiicredincioi, n care mi s-a druit bucuria s v fiu trimis pstor.
Mi-au rmas nc vii n suflet rugciunile de hirotonire rostite de Prea Sfinitul...:
Dumnezeiescul har, cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindec i pe cele
de lipsle plinete, rnduiete pe prea cucernicul diacon... n preot. S ne rugm,
dar, pentru aceasta, ca s vin peste el harul Sfntului Duh 22, ntrindu-m,
apoi, i cu puterea de a svri Sfnta Tain a Spovedaniei: ...nsui i acum pe
robul Tu acesta....care s-a ales de ctre mine, deplin fiind ntru tot harul, arat-l
pe dnsul vrednic de apostoleasca i duhovniceasca Ta slujire, prin a noastr
smerenie, de a lega i a dezlega greelile celor nevrednici...23, pe temeiul
poruncii date de Mntuitorul: Oricte vei lega pe pmnt,vor fi legate i n
ceruri, i oricte vei dezlega pe pmnt, vor fi dezlegate i n ceruri
(Matei XVIII, 18). M simt copleit de greaua rspundere ce mi s-a ncredinat, dar
i debucuria adnc pe care o triesc din clipa hirotoniei. Dau slav i mulumire
lui Dumnezeu pentru darurile revrsate asupra mea i m rog Lui s-mi ajute a-mi
mplini misiunea dup cuviin. Cuvntul meu de mulumire se ndreapt, apoi,
ctre toi cei alei de Dumnezeu s-mi ndrume paii spre aceast sfnt slujire.
Mai nti ctre iubiii mei prini, aici de fa, care prin jertfelnicia lor m-au crescut
i m-au ndemnat s urmez teologia i pe care i rog ca i de acum nainte s-mi
fie aproape cu rugciunile lor. n acelai timp datorez mulumiri prinilor mei
sufleteti, profesorii de la Seminar i de la Facultate, care cu timp i fr timp
mi-au sdit n suflet sfintele nvturi i deprinderi teologice, spre a le pune n
slujba d-voastr, iubii credincioi. n chip deosebit adresez recunotina mea
Prea Sfinitului Printe Episcop... care m-a hirotonit i mi-a dat binecuvntarea s
fiu preotul d-voastr. Totodat, mulumesc din toat inima printelui
protoiereu..., care a avut i dragostea s vin aici, spre a da mrturie asupra
naltei hotrri de a fi numit n aceast parohie. i mulumesc, de asemenea,
pentru cuvintele calde i ncurajatoare rostite cu acest prilej24. ngduii-mi acum
s mulumesc i celorlali oaspei, aici de fa, pentru gestul prietenesc de a fi
alturi de noi n aceastbinecuvntat zi.

Iubii credincioi ai parohiei....,

54
Dumneavoastr v mulumesc n chip aparte, pentru cldura sufleteasc ce mi-ai
artat-o din clipa n care am sosit aici. Cu ajutorul Domnului, vom lucra de acum
mpreun n ogorul Lui. Ne vom ruga mpreun, n aceast prea frumoas biseric
i pe la casele fiecruia. Dar vom fi alturi i n ostenelile gospodreti, mai ales
n cele ce in de buna rnduial a sfntului lca, a cimitirului, a troielor .a.
De aceea v rog dintru nceput s fii lng mine, cu rugciunile, cu sfaturile i cu
celelalte osteneli, pentru c fr sprijin nu voi putea mplini jurmntul pe care l-
am rostit la hirotonie, n faa sf. altar. Am jurat ntre altele c n misiunea mea nu
am n vedere dect a lucra cu osrdie pentru mntuirea sufleteasc a turmei
duhovniceti mie ncredinat...

Slujirea preotului are n vedere, aa cum am pomenit la nceput, trei laturi:

nvtoreasc, sfinitoare i pastoral. Ca nvtor m voi strdui s plinesc
angajamentul rostit n cadrul aceluiai jurmnt, c voi conforma nencetat viaa
mea cu nvtura sfintei evanghelii, a sfinilor apostoli, i cu toate canoanele i
nvturile sfinilor prini ai Bisericii ortodoxe. n misiunea sfinitoare sunt
contient c nu se poate sluji fr o nencetat strduin de a avea eu nsumi o
via cucernic, dup ndemnul dat de Sf. Ap. Pavel, ndemn inclus n textul
jurmntului: Nu voi uita niciodat cuvintele Sf. Ap. Pavel, care cere ca preotul
s fie fr prihan, brbat al unei singure femei, privighetor, treaz, cumptat,
ospitalier, nvtor, nu beiv, nu btu, nervnitor la ctig urt, ci blnd,
nesfednic, nelacom, bine chivernisndu-i casa sa... (ITim. III, 2-4).
Am rostit i n faa d-voastr aceste cuvinte de jurmnt, cu rugmintea s m
sprijinii cu rugciunile i sfaturile, spre a le respecta ntocmai.

Iubii credincioi,
Evocnd aceste fragmente din jurmntul pe care l-am depus n ziua hirotoniei,
mi dau seama nc odat ct de nalt i nfricoat este rspunderea
preoeasc. Cunoatem sfini prini care au fugit de preoie, nu spre a se eschiva
de slujire, ci din aceast contiin a naltei rspunderi. n cele din urm au
consimit, numai dup ndelungi insistene ale celor din jur, i vznd ct nevoie
au cretinii de pstori. Aa s-a ntmplat, spre exemplu cu sfntul Grigorie de
Nazianz, tritor n secolul al IV-lea, de la care ne-au rmas astfel de mrturii ntr-
un Tratat despre preoie25. Grija de a nu grei, frmntrile i gndurile asupra
nfricoatei rspunderi, l-au fcut s fac mrturisiri care se potrivesc
ntocmai i nou, preoilor de azi: Cu aceste gnduri, spunea Sf. Grigorie, triesc
ziua i noaptea. Acestea-mi topesc mduva, acestea-mi macin trupul i nu m
las s fiu ndrzne i s privesc n sus. Acestea-mi smeresc sufletul, mi
ngenuncheaz mintea, mi pun lan limbii... Trebuie mai nti s fiu eu mai nti
curat i apoi s cur pe alii; s fiu eu lumin, ca s luminez pe alii; s fiu eu
sfnt, ca s sfinesc pe alii; s fiu euaproape de Dumnezeu, ca s apropii pe alii;
s fiu eu sfnt, ca s sfinesc pe alii... 26.

Iubii asculttori,
Cu aceast contiin i responsabilitate a sfinilor prini, pe care i avem
preioase modele, nchei cuvntul meu, mulumindu-v nc odat, tuturor, pentru

55
dragostea de a fi alturi de mine. Socotesc potrivit ca acum, la nceput de drum,
s rostesc mpreun cu dvoastr Rugciunea la nceperea lucrului: Doamne
Iisuse Hristoase, Fiule, Unule-Nscut al Tatlui celui fr de nceput, Tu eti Cel ce
prin gura proorocului Tu David aizis: iei-va omul la lucrul su i la lucrarea sa
pn seara. Tu ai zis i prin gura fericitului Pavel apostolul ; cel ce nu vrea s
lucreze, nici s nu mnnce. i iari Tu ai zis cu preacurat gura Ta: Fr de
Mine nu putei face nimic. Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul i din toat
inima dumnezeietile Tale cuvinte i cu umilin alerg la buntatea Ta: ajut-mi
mie, pctosului, cu darul Tu, s svresc lucrul ce ncep acum. AMIN.27

PARENEZ SIMPL PENTRU SFINTELE PATI

[PLAN. (Slujba nvierii de afar se ncheie cu rostirea solemn, de trei ori, a
salutului pascal Hristos a nviat!, la care poporul rspunde, Adevrat a
nviat!, dup care se cnt Troparul nvierii de trei ori.
n acest mod se creeaz o atmosfer de maxim emoie, un teren ntru-totul
favorabil pentru cuvntul parenetic).
Text: Aceasta este ziua pe care a fcut-o Domnul, s ne bucurm i s ne
veselim ntr-nsa!
Formula de adresare: Iubii credincioi, cinstitori ai nvierii Domnului!
Introducere: Exprimarea mulumirii ctre Dumnezeu pentru nvrednicirea de a
prznui Sfintele Pati, cu pace i cu bucurie.
Tratarea: scurt retrospectiv liturgic a sptmnii Sf. Patimi;
semnificaia cuvntului pate;
ncheierea: invitaie pentru cei prezeni de a nu pleca acas naintea de a se
bucura de Sf. Liturghie i a lua Sf. Pati. (Se va rosti iari, de trei ori, salutul
pascal, dup care, n sunet de toac, clopote i cntndu-se, n mod repetat,
Troparul nvierii, se va intra n Sf. Lca)]

Pareneza dezvoltat. Aceasta este ziua pe care a fcut-o Domnul, s ne bucurm

i s ne veselim ntr-nsa!
Iubii credincioi, cinstitori ai nvierii Domnului,
Ca n fiecare an, am rostit i am cntat mpreun Hristos a nviat i n aceast
noapte sfnt a Patelui ...(se va preciza anul). Prin aceast rostire mrturisim,
deodat, dou lucruri: credina n nvierea noastr, aa precum Domnul nostru
Iisus Hristos a nviat, totodat ndejdea c, o dat cu acest Pate, vom pi spre
o via mai bun, mai demn, att sub aspect moral, ct i material.
S-i mulumim, aadar, Domnului c ne-a ajutat s ne nvrednicim de participarea
la aceast preafrumoas i sfnt slujb, c la aceasta or liturgic suntem lng
o sfntbiseric.

Iubii credincioi,
Am urcat, ncepnd din Duminica Floriilor, spre Ierusalimul cel duhovnicesc,

56
treptele Deniilor din serile sptmnii Patimilor. Am fost din nou martorii
suferinelor Mntuitorului nostru: vinderea, batjocorirea, ncununarea cu spini,
rstignirea, moartea i punerea n mormnt. Am trecut i noi pe sub Sfntul
Epitaf, mrturisind tainic c vrem s ne ngropm pcatele i noi cu Iisus, care S-
a lsat ngropat spre a ngropa pcatele omenirii, apoi am srutat Sfnta Cruce,
nelegnd c numai printr-o via jertfelnic putem ndjdui c vom nvia i noi,
precum El a nviat n urma jertfei i morii pe Cruce. nvierea Lui ne umple acum
sufletele de bucurie, Patele fiind cel mai luminous praznic din calendarul cretin.
Dar ce nseamn, oare, cuvntul pate, rostit att de des?
Acum 3500 de ani, n valea Nilului din Egipt, poporul evreu se gsea ntr-o grea
robie, de peste 400 de ani. Prin voia Domnului ei au ieit din aceast robie i, la
plecare, au luat, ntre multe altele, i un cuvnt care nu bnuiau atunci va
primi o consacrare deosebit. Cuvntul minune era PASAH i desemna n limba
egiptean srbtoarea solstiiului de primvar, cnd soarele trecea din emisfera
austral n cea boreal.
Propriu-zis pasah nsemna trecere i semnifica biruina luminii asupra
ntunericului. Cu oarecare transformare, evreii i-au zis pesah, tot cu nelesul de
trecere, adic trecerea lor prin Marea Roie, de la robia egiptean la libertatea
rii Fgduinei. Adic trecerea de sub jugul robiei la bucuria libertii. Grecii au
preluat cuvntul minune, zicndu-I PASHA; aproape la fel i-au zis i latinii:
pascha- pascae. De aici l are i limba romn, pati sau pate, cuvnt sinonim cu
nviere, adic trecere de la moarte la via, de la robia
pcatului prin jertfa i nvierea Domnului la bucuria vieii intru virtute.

Iubii asculttori,
n fiecare an, n cea mai emoionant noapte liturgic retrim sensul adnc al
acestei treceri, cnd Hristos Cel nviat ne reaprinde speranele de trecere de la
pcat la virtute i la o via mai bun pentru noi i familiile noastre. Aceast
slujb impresionant ce s-a fcut aici, afar, este doar nceputul praznicului. V
chemm acum s intrai cu noi n Sfntul Lca, s fii prtai la Sfnta Liturghie,
apoi s primii patele, pinea binecuvntat, i s avei bucuria slujbei ntregi.
Chiar dac trupul v cheam, poate, spre somn sau mncare, dai ascultare
sufletului, care v ndeamn s rmnei. Facei bucurie sufletului! Pentru c,
iubii credincioi, cinstitori ai slvitei nvieri, aceasta este ziua pe care a fcut-o
Domnul, s ne bucurm i s ne veselim ntr-nsa! Amin. HRISTOS A
NVIAT!

57