In 1938, cand apare nigma Otiliei".

romanul romanesc se afla intr-o perioada e

ascensune si de sincronizare cu valorile europene. Proza moderna ocu[ase
defispatiul literar, iar criticul G. Calinescu era unul dintre ccei mai buni
cunoscatori ai mecanismelor ei de formare.

Inzestrat cu aceste cunostinte, cu talent si cu simtul limbii, creeaza un roman

pentru care alege deliberat formula balzaciana. Dar elementele realiste,
clasice,romantice si chiar baroce, imbinate cu cele moderne converg spre o
maniera originala de a scrie.

Romanul focalozeaza mai multe spatii ale fictiunii, determinate de tot atatea
teme literare: mostenirea, orfanul, paternitatea esuata, mediile periferice, intr-o
lume bcuresteana de la inceputul secolului 20 aflata sub influenta covarsitoare a
banului.

Din punctul de vedere al raportului dintre narator si universul diegetic, se

constata prezenta unei perspective auctoriale, evidenta fiind omniscienta ce
permite focalizarea zero si viziunea dindarat.

BALZACIANISMUL

Prin acest roman, autorul a incercat sa legitimeze viziunea balzaciana drept

cea mai pregnanta abordare epica, desi in aria exegezei romanesti exista voci
care sustin contrariul, vorbindu-se de un "balzacianism fara Balzac"(N.
Manolescu). Promovand totusi aceasta formula estetica, scriitorul realizeaza o
fresca sociala populata de personaje-tip, gata formate, portretizate de la bun
inceput. De asemenea, plasarea in timp si spatiu a actiunii, descrierea ampla a
strazilor si a caselor Bucurestiului, precum si a interioarelor aflate in concordanta
cu personalitatea actantilor reprezinta elemente care atesta faptul ca G.
Calinescu a subscris opiniilor scriitorului francez.

SUBIECTUL

Romanul, alcatuit din douazeci de capitole, este construit pe mai multe planuri
narative, acre urmaresc destinul unor personaje prin acumularea detaliilor.
Actiunea incepe cu venirea tanarului Felix la Bucuresti, in casa unchiului si
tutorelui sau legal, Costache Giurgiuveanu, pentru a urma facultatea de
Medicina. El simte atmosfera ostila, in ciuda faptului ca se jucau cart. Astfel,
replicile Aglaei anticipeaza conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a
Otiliei, fiica vitrega a lui mos Costache, motiveaza atasamentul lui Felix.
Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea
efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Desi are o afectiune sincera pentru
fata, batranul amana infierea ei, de dragul banilor si de teama Aglaei. Initial intr-
un plan secundar, Stanica Ratiu urmareste sa parvina; vizeaza averea clanului
Tulea, dar smulge banii lui mos Costache.

Planul formarii lui Felix Sima urmareste experientele traite de acesta in casa
unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Este gelos pe
Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera.
Prin urmare, tanara se si casatoreste cu nobilul boem care, datorita maturitatii, ii
poate oferi intelegere si protectie. In epilog aflam ca Pascalopol i-a redat
libertatea de a-si trai tineretea alaturi de un conte exotic.

RELATIA INCIPIT-FINAL

Raportul dintre incipit si excipit contine conotstii care plaseaza romanul lui
Calinescu in avangarda postmodernismului. Cel putin trei secvente pot candida la
statutul de incipit: descrierea strazii Antim si a casei lui Giurgiuveanu, cu
precizarea coordonatelor spatiale si temporale, in stil balzacian; replica absurda a
lui mos Costache: "nu sta nimeni aici"si reunirea principalelor personaje in casa
batranului avar. Acest incipit disipat anunta lectorului competent o lectura
provocatoare, cu surprize si substrat ideatic.

Simetria (efectul ciclic) este redata de reluarea replicii cu un profund

caracter oracular. Intelesul cuvantului "nimeni"poate fi dat cu usurinta: locuitorii
caselor nu sunt personaje veritabile, ci constituie secvente trecatoare,
"mastile"ce vor fi inlocuite cu altele. Ca urmare, casa este nelocuita, supusa unei
inerente degradari, similara celei din "Prabusirea casei Usher" de Edgar Allan Poe.
Totodata, sfarsitul diegetic il prezinta pe Felix abandonat, primind insa o
explicatie de la Otilia, menita sa dezlege misterul.

PERSONAJUL

Portretul in proza lui George Calinescu este construit pe principiul aisbergului:

partea nevazuta este substantial. Participantii la actiune beneficiaza de un
portret fizic amanuntit, fixat inca de la imceputul romanului, in cunoscuta
secventa a jocului de carti din casa lui Costache Giurgiuveanu si ne prin care se
fixeaza dimensiunea morala a acestora. Alaturi de descrierea de tip portret, un rol
fundamental il are descrierea vestimentatiei sau a ambiantei care anticipeaza si
accentueaza referintele caracterologice.

Otilia Marculescu, fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu, este personajul
eponim si cel mai spectaculos al romanului. Imaginea de roman traditional de
factura balzaciana cunoaste insa cele mai semnificative nuantari si corectii in
favoarea modernitatii atunci cand este adusa im discutie complexitatea acestui
persoanj "cu rasturnari bruste si reactii derutante" (O.S. Crohmalniceanu). Ea este
cu adevarat vie in acest carusel al mastilor, e naturala, imprevizibila. Marcata de
statutul e orfana, ea simte nevoia protectiei, afisand, paradoxal, o atitudine
materna fata de felix, osciland apoi intre el si Pascalopol. Ea nu este o enigma
propriu-zisa , ci enigma se naste si exista in mintea celor doi barbati care nu pot
intelege comportamentul ei greu de anticipat.

Otilia ipostaziaza eternul feminin, reusind sa se manifeste cu toata

prospetimea intr-un mediu ostil, condus de interese meschine si mercantile.

Cel mai interesant efect il au caracterizarile facute de celelalte personaje,

deloarece parerile sunt de multe ori diametral opuse. Va rezulta un portret
realizat intre oglinzi paralele, rpin tehnica reflectarii poliedrice, cu elemente care
o dezvaluie pe Otilia si altele care mai mult o ascund. Feix simte pentru ea o
dragoste pura, uneori chinuita de incertitudini, Pascalopol adopta o atitudine
paterna, tarziu schimbata in dragoste autentica, mos Costache isi imparte grija
sincera pentru fata cu aceea chinuitoare pentru bani. Personajele feminine, cee
din clanul Tulea ii arata o antipatie constanta, vazand in ea orivala de neinvins la
mostenire.

In finalul romanului, Felix are in fata imaginea unei femei aparent

necunoscute, departe de "fata nebunatica ramasa in amintire, pentru ca, peste
ca, peste ani, "un aer de platitudine feminina stingea totul".

RELATIA INTRE DOUA PERSONAJE

Cuplul reprezinta suprapersonajul cartii, fiind format din tanarul pasionat de

midicina, Felix, si enigmatica fire de artista, Otilia. Cei doi sunt naivii care chiar
pin statutul moral, social si psihologic de orfani reusesc sa rupa legaturile cu o
societate denaturata. De altfel, ei reprezinta personaje-tip, constituie dupa
formula balzaciana : ambitiosul porfesional si cocheta. Romanul abunda in
episoade narative in care cele doua personaje discuta despre feminitate, cariera,
familie, sau rostul existentei. Aceste secvente dezvaluie un Felix iluzionat, sincer
indragostit dar fara experienta vietii si o Otilia lucida, rationala, cunoscandu-si
atat defectele, cat si calitatile. In timp ce tanarul sustine in mod repetat ca intre
dragoste si cariera nu exista nicio incompatibilitate, fata respinge proiectele pe
termen lung, amintinu-i mereu ca este capricioasa si dornica de libertate. De
aceea, ea considera casatoria o constrangere, scurta experienta a vietii
demonstrand ca "iubirea singura n-ajunge". Spre dezamagirea lui fEelix, ea se
casatoreste totusi cu Pscalopol, asigurandu-si astfel ca nu va sta in calea afirmarii
profesionale a studentului la medicina.

In finalul romanului, Otilia va fi vazuta intr-o alta postura, undeva departe, pe

un taram al unei insule exotice, insa fara farmecul de altadata. Iata de ce cuplul
pormat initial dintr-o cocheta si un ambitios depaseste orice inseriere tipologica;
ambiguitatea fiind, mai mult decat orice, caracteristica fundamentala a acestei
povesti de dragoste

INCHEIERE

In definitiv, nimic nu rezista geniului inventiv al naratorului: timpul si spatiul,

fiinta umana, istoria isi schimba, dupa dorinta lui, dimensiunile, directia sau insasi
identitatea. Poate ca farmecul este dat tocmai de arta literara: sta in puterea ei
sa ne incante, sa ne tulbure, "sa ne patrunda de naiva incredintare ca tot ce citim
se adevarat, desi nu seamana deloc cu ce se intampla in realitatea noastra de
fiecare fi " (Nicolae Manolescu).