1.

Care sunt perspectivele de cercetare/tipuri de analiza sau tipuri de utilizate in studiul

administrariv?
Tipurile de analize realizate in stiintele sociale : idiografica, nomotetica, teoretica.
1) juridico-politica
-este centrata pe studiul structurilor si functionarii administratiei etatice. Impregnata de doctrina
traditionala a dreptului public, aceasta viziune concepe administratia publica ca fiind
subordonata politicului : administratia prepara si executa decizia politica. Administratia este o
institutie specifica care, urmarind satisfacerea interesului general, este investita cu prerogative
specifice. Studiul ei este o prelungire a dreptului administrativ, asa cum institutiile politice
prelungesc dreptul constitutional.
2) manageriala
Aceasta viziune, care asimileaza administratia gestiunii, isi propune sa construiasca o disciplina
noua in jurul acestui obiect specific. Chiar daca imbraca mai multe forme, aceasta disciplina este
conceputa ca o stiinta a managementului, a organizarii rationale a mijloacelor materiale si umane
pentru a atinge un obiectiv precis.
3) sociologice
Acesta perspectiva cuprinde o varietate de cercetari. Vorbim in primul rind de sociologia politica
si de stiinta politica care studiaza : dimensiunea politica a administratiei ; administratia ca
fenomen de putere, adica implicarea administratiei in exercitul puterii ; interdependenta dintre
politica si administratie (sistemul politic-administrativ); analizeaza puterea birocratica,
fenomenul tehnocratic; elaborarea de politici publice, in general procesul decizional.
2.Care sunt principalele diferente intre stiinta administrative europeana si Americana?
Stiinta administrativa evolueaza si este studiata diferit in Europa si SUA. Dacain context
european predomina aprosul juridic al fenomenelor administrative axat pe studiul administratiei
publice, in context american, conceptia este mai integrativa, fiind inspirata de studiile
organizationale.
In SUA, stiinta administratiei publice ca disciplina de studiu prezinta urmatoarele diferente
principale fata de Europa : in primul rind, continutul disciplinei predate este maipractic, mai
aproape de cel al stiintelor gestiunii afacerilor ; aceasta este predata in scoli de
administratiepublica sau in cadrul departamentelor de stiinte politice si licentiatii acestor scoli
pot aspira la posturi denivel intermediar in cadrul functiei publice ; stiinta administrativa poate
constitui de asemenea baza unorcursuri de perfectionare oferite functionarilor in vederea
pregatirii lor pentru posturi superioare ; pentrulicentiati nu exista un corp specific de functionari
care sa le fie rezervat; apoi, toti absolventii deuniversitate, inclusiv licentiatii in administratie,
trebuie sa parcurga toate esaloanele inainte de a accede laposturi de elita.
Cu toate acestea, este eronat sa opunem in mod net o disciplina administrativa eurpeana si una
americana.Desi la nivel epistemologic dezbaterile continua cit priveste obiectul de studiu si
demersul privilegiat, exista influente reciproce si imprumuturi intre aceste viziuni, distanta care
le separa se estompeaza tot mai mult.

3. Care este specificitatea demersului sociologic si managerial in studiul adm. Dati exemple de
problematici care pot fi analizate in aceste perspective.
a) Perspectiva manageriala
Aceasta viziune, care asimileaza administratia gestiunii, isi propune sa construiasca o disciplina
noua in jurul acestui obiect specific. Chiar daca imbraca mai multe forme, aceasta disciplina este
conceputa ca o stiinta a managementului, a organizarii rationale a mijloacelor materiale si umane
pentru a atinge un obiectiv precis.
In acest sens, ea este o prelungire a reflectiei lui Taylor si Fayol care viza in principal
amelioararea metodelor de munca in intreprindere. Efortul de teoretizare este totusi mai
sistematic, se bazeza pe formularea de teze mai nunatate si abstracte. De exemplu, notiunea de
profit aplicata intreprinderii este inlocuita cu cea de eficienta. Astfel, teoriile managementului
aplicate sectorului privat capata aparenta unei cunoasteri stiintifice, ceea ce permite aplicarea lor
in sectorul public. Studiul administratiei dezoltat in aceasta perspectiva este asimilat
managementului public si vizeaza eficacitatea administrativa.

b) Perspectiva sociologica
Acesta perspectiva cuprinde o varietate de cercetari. Vorbim in primul rind de sociologia politica
si de stiinta politica care studiaza : dimensiunea politica a administratiei ; administratia ca
fenomen de putere, adica implicarea administratiei in exercitul puterii ; interdependenta dintre
politica si administratie (sistemul politic-administrativ); analizeaza puterea birocratica,
fenomenul tehnocratic; elaborarea de politici publice, in general procesul decizional.
In general politologii considera studiul administratiei ca subordonat stiintei politice (in virtutea
principiului subordonarii administratiei fata de politic), negindu-i autonomia ca stiinta. Dar chiar
daca domeniile se intrepatrund, viziunea este diferita : stiinta politica studiaza sistemul politic
(administratia fiind o componenta a acestuia), stiintele administrative studiaza administratia ca
fenomen specific.
Cit priveste sociologia organizatiilor, centrata pe analiza oricarui tip de organizatie, aceasta
aplica studiului administratiei publice metodele de analiza folosite pentru studiul marilor
intreprinderi, cu accent pe raporturile dintre indivizi si grupuri.
Asa cum am vazut, sociologia organizatiilor s-a dezvoltat sub influenta a doua tipuri de analize:
a) analiza teoretica a lui Weber asupra birocratiei avind la baza teoria weberiana a
rationalitatii
(raporturi impersonale) si
b) studiile psihosociologice asupra relatiilor umane in firme industrial (raporturi interpersonale).
Reamintim principalele postulate ale sociologiei organizatiilor :
functionarea unei organizatii nu depinde numai de reguli explicite, ci si de motivatiile,
comportamentele si strategiile actorilor ;
organizatiile sint entitati sociale complexe formate din indivizi si grupuri cu interese diferite
care pot intra in conflict pentru atingerea scopurilor ;
organizatiile sint un sistem : ele evolueaza intr-un context cu care intra in relatie, contextul
influenteaza structura interna si functionarea organizatiei;
analiza organizatiilor combina viziunea sistemica (cu accent pe functionarea si mentinerea
organizatiei-sistem) cu viziune individualista (analize strategice care pun accentul pe schimbarea
organizatiei)
Cele doua tipuri de cercetari sociologice (politice si organizationale) au in comun principia
epistemologice analoge: prin anchete empirice incearca sa depaseasca simpla descriere a
fenomenelor avind ambitii explicative.
Studiul, in perspectiva sociologica, a administratiei publice, vizeaza analiza functionarii
organizatiilor administrative, decizia in administratie, administratie si schimbare, analiza
raporturilor dintre organizatiile administrative, a relatiilor dintre administratia centrala si cea
locala.
4.Definiti conceptul de actor rational si dati exemple de teorii din stiintele administrative,bazate
pe postulatul rationalitatii.
Actorul rational este un actor homo economicus care vizeaza maximizarea beneficiilor
(interes,preferinte, utilitate) cu costul cel mai mic. Teoria rationalitatii derivata din economie si-a
gasit o larga aplicatie in analiza politicilor publice si inacest caz vorbim de teoria alegerii publice
(public choice).Succesul paradigmei alegerilor rationale inacest domeniu se explica prin faptul ca
analiza politicilor publice nu a constituit monopolul politologilor, ci a fost de asemenea un
domeniu privilegiat de investigatie al economistilor. Nu e deci surprinzator cainstrumentele si
modurile de rationament predominante in stiinta economica au fost larg utilizate mai intiide
economisti si apoi de politologi. Unul din exemplele cele mai cunoscute de aplicare a teoriei
economice la analiza actiunilorumane este cel al lui Mancur Olson in Logica actiunii colective.
Fenomenul pasagerului clandestin(free rider) analizat de Olson este un comportament ipotetic
de tip axiomatic bazat pe postulatulrationalitatii individului. Si teoria jocurilor adopta demersul
deductiv formal.Teoria jocurilor pune in evidenta importantastructurarii cimpului de actiune
asupra comportamentului politic. In aceasta viziune, actori independent care urmaresc interese
comune si care sint inspirati de aceiasi logica rationala adopta comportamente carefac imposibila
cooperarea optimala intre ei. Modelul cel mai cunoscut in aceasta perspectiva este cel al dilemei
prisonierului .
5.Care sunt principalele obiective ale cunoasterii stintifice?
O cercetare stiintifica poate avea trei obiective : descrierea, explicatia, interpretarea.
Descrierea consta in identificarea caracteristicilor (elementelor) obiectului sau fenomenului
studiat. Ea este reprezentarea, fidela si detailata, a unui obiect sau fenomen.
Descrierea ajuta la clasificare (stabilirea de tipologii), pe baza unor criterii alese pentru
pertinenta lor. Astfel, obiectele si fenomenele pot fi regrupate pe baza asemanarii sau inrudirii:
criteriile de regrupare variaza in functie de obiectivele cercetarii. De exemplu, clasificarea
societatilor in functie de nivelul de dezvoltare, sau clasificarea weberiana a tipurilor de
legitimitate in functie de tipurile de dominatie.
Explicatia este un alt obiectiv, cel mai important, al cunoasterii stiintifice. Explicatia consta in
descoperirea de relatii intre fenomene, in stabilirea de raporturi de cauzalitate. Explicatia este
raspunsul la intrebarea de ce ? se produce un anumit fenomen.
Comprehensiunea (intelegerea, interpretarea) este obiectivul cercetarii atunci cind studiem fiinte
umane. Ea consta in descoperirea resorturilor actiunilor si comportamentelor indivizilor, a
sensului, si semnificatiei pe care ei o atribuie gesturilor si faptelor lor.
In stiintele aplicate, scopul cercetarii este transformarea realitatii. In aceste domenii de
cunoastere, stiinta nu se opreste la analiza, la cunoasterea teoretica a fenomenelor, modificarea
starii de fapt este un scop esential al demersului stiintific.
6. Care sunt etapele unui process de cercetare stiintifica?

O cercetare stiintifica este un proces organizat pe etape care formeaza un tot distinct si care
cuprinde 3 mari faze : definirea problemei cercetarii, constructia tehnica, prelevarea datelor si
analiza si interpretarea rezultatelor. Aceste faze se descompun la rindul lor in mai multe
momente. Etapele cercetarii sint transdisciplinare, in sensul ca ele se armonizeaza cu toate
cercetarile din stiintele sociale, oricare ar fi obiectul sau disciplina considerata. Chiar daca
vocabularul variaza adesea, de la o disciplina la alta, regasim si respectam totusi aceleasi etape
principale.

Etapa formularii problemei de cercetare

Prima etapa a unei cercetari este definirea problemei. In cercetare, numim problema ceea ce
ridica un semn de intrebare, ceea ce pare pertinent sa fie studiat. Aceasta etapa include formuarea
problemei de cercetare. Este vorba sa identificam problema, s-o definim, sa precizam pentru a-I
deflimita conturul si de a o situa in demersul de reflectie. Formalarea problemei conduce la
enuntarea unei intrebari referitaore la o realitate pe care vrem sa o cunoastem. Apoi, deoarece
orice cercetare vizeaza verificarea ulterioara, trebuie sa procedam la operationalizarea problemei.
Operationalizarea este definirea problemei in termeni care permit investigatia empirica, adica
analiza concreta. Conceptualizarea este fundamentu oricarei cercetari. In consecinta, termenii si
conceptele utilizate trebuie sa fie definite in asa fel incit sa poata fi concretizati, adica pina la
nivelul in care pot fi tradusi in fapte observabile in realitate.

Etapa constructiei tehnice

Aceasta etapa vizeaza realizarea constructiei tehnice a cercetarii. Odata problema definita,
trebuie sa decidem cum vom colecta informatiile referitoare la fenomenul studiat. Exista diferite
tehnici de cercetare sau de prelevare a datelor, fiecare din ele prezentind avantaje si dezavantaje.
Alegem de obicei una dintre ele, in functie de definirea problemei si contextul in care lucram.
Dupa familiarizarea cu tehnica retinuta, incepem contruirea instrumentului cel mai pertinent in
raport cu problematica cercetarii. De exemplu, daca optam pentru tehnica documentarii,
construim un cadru operatoriu ; daca ne-am decis sa procem prin chestionare sau sondaj,
construim un formular de intrebari, si asa mai departe.

Etapa prelevarii de date

Colectarea datelor propriu zise este etapa in care intram in mod concret in contact cu realitatea.
Dar inainte trebuie sa determinam cu precizie unitatile de analiza, adica persoanele sau
elementele de la care sau despre care vrem sa obtinem informatii. Aceasta selectie a unitatilor
este determinata de definirea problemei de cercetare stabilita in prima etapa. Selectia se
realizeaza in mod obisnuit prin esantionare si exista diferite proceduri pentru a o realiza. Odata
esantionul constituit, nu ne ramine decit sa culegem datele cu ajutorul instrumentelor de
cercetare stabilite in etapa precedenta. O buna utiizare a tehnicii de cercetare este foarte
importanta, deoarece, cu cit abordam realitatea pe care vrem sa o studiem in mod adecvat, cu atit
informatiile obtinute vor fi mai valide si fiabile.

Etapa de analiza a datelor si de interpretare a rezultatelor

Aceasta etapa consta in examinarea datelor prelevate si a sensului pe care il dam rezultatelor
analizei. Colectarea a furnizat informatii brute si dispersate care nu se preteaza unei analize
imediate.
Pentru a fi analizabile, aceste date trebuie sa fie organizate. Fara o ordonare prealabila, datele nu
au nici o utilitate. Procedam deci la o pregatire a dateor, adica le sintetizam pentru a putea,
ulterior,
degaja concuziile.
Dupa pregatirea datelor, sintem in masura sa incepem analiza si interpretarea, pe care le vom
prezenta apoi intr-un raport de cercetare. Fiecare din aceste etape este distincta de celelalte, dar
necesare una alteia. Sint etape ordonate, indispensabile realizarii unei cercetari. Pentru a ne
asigura ca nu ne angajam intr-o etapa fara a o fi completat pe precedenta, se poate redacta, dupa
fiecare etapa, un raport de etapa.Acest raport permite evaluarea solliditatii etapei parcurse si
trecerea la etapa urmatoare. In plus, aceste rapoarte de etapa servesc raportului de cercetare final
deoarece descriu o parte din traseul urmat.
7.Ce este analiza idiografica?ce strategii de verificare sunt compatibile cu acest tip de analiza?
dati example de problematici din domeniul stiintelor avministrarive care se preteaza acesti tip de
analiza.
Analiza idiografica
Acest tip de cercetare vizeaza studierea unui obiect in singularitatea lui. Originea cuvintului
ne trimite la grecescul idios care inseamna particular, propriu cuiva (sau a ceva).
Obiectul de cercetare este o entitate - tara, un oras, un partid sau alta organizatie
(administrativa, firma), un fenomen istoric (revolutia franceza, americana, bolsevica sau romana
din 1989, criza economica din 1929) sau alte procese si evenimente.
Cercetarea idiografica tine de descriere si naratiune, intentia fiind de a intelege un fenomen
si nu de a-l explica. Raspunde la intrebarea cum s-a produs, cum exista un fenomen si nu de
ce s-a produs. De exemplu, analizind descentralizarea structurilor administrative, o cercetare de
tip idiografic se axeaza pe definirea structurilor, a componentelor, pe modul de realizare, si nu pe
cauza, pe necesitatea schimbarii.
Acest tip de cercetare este proprie sintezelor (care nu au nimic analitic) si monografiilor.
Sinteza vizeaza sensul global al unui fenomen sau eveniment (de exemplu Revolutia din 89,
Primul razboi mondial). Analiza propriu-zisa este absenta daca nu incercam sa comparam
fenomenul cu un altul de acelasi tip.
Monografia este o descriere exhaustiva, mai exact aprofundata, a obiectului cercetarii,
deoarece nicio descriere nu poate fi total exhaustiva. O buna descriere trebuie sa fie organizata,
structurata, deci orientata, altfel ea nu este decit un amestec de informatii sau date inutile.
Cercetarea trebuie sa aiba un fir conductor, asa incit observatia sa retina fapte semnificative.
Analistul trebuie sa aiba o idee prealabila despre studiul pe care il va realiza. Cu alte cuvinte, si
cea mai clasica monografie trebuie sa fie sustinuta de o intrebare de ce ne intereseaza
fenomenul respectiv, ce aspecte sau dimensiuni ne intereseaza la fenomenul observat.
Cind folosim date cantitative (statistice), descrierea este si mai selectiva si cere comparatia.
De exemplu, daca analizam administratia in Romania, evolutia ei, atunci facem o comparatie in
timp. Daca vrem sa o prezentam in raport cu administratia din alte tari, realizam o comparatie in
spatiu, dar si in acest caz tot descriere, adica analiza idiografica, este. Lucrarile bazate pe
prezentarea de statistici (somaj, cheltuieli guvernamentale etc) sint de asemenea descrieri.
Descrierea poate declansa o cercetare comparata care poate duce la o explicatie. Prin
compararea unor fenomene (fapte, entitati) similare putem realiza tipologii, clasificari (stabilirea
de clase de fenomene) care depasesc simpla descriere si sint un inceput de explicatie.
Cercetarea idiografica serveste de multe ori pentru a interveni imediat si concret in
organizarea sociala. Obiectivul este in acest caz mai putin cunoasterea care este proprie stiintei,
ci, in special, remedierea unei situatii nesatisfacatoare, imorale, condamnabila. Acestea sint studii
comandate (de guvern, de un partid) si vizeaza corectarea unei stari de fapt. Rezultatul practic
este mai important decit analiza.
8.Alegeti doua concepte si formulati cu ele o ipoteza cauzala si una variata si indicate care e
variabila dependent si variabila independenta.
Concepte: coruptie si performanta
Ipoteza cauzala: Un grad inalt de coruptie in administratia publica are efect asupra performantei
acesteia.
coruptia = variabila independenta
performanta = variabila dependenta- depinde de o alta cauza (coruptia)
Ipoteza covariata: Cu cat coruptia este mai mare, cu atat performanta este mai mica.
9.Ce este o ipoteza?De cate feluri sunt ipotezele si dati exemple pt fiecare tip de ipoteza,altele de
cat cele suportul de curs.
Ipoteza este un raspuns anticipat la chestiunea (intrebarea) cercetarii. Este un enunt care
precizeaza o relatie anticipata si plauzibila intre fenomenele observate sau imaginate.
Unul din termeni este fenomenul observat, celalalt este un factor posibil de influenta. Ipoteza
este un diagnostic, un raspuns anticipat, posibil. Este o predictie, o prezumtie despre ceea ce vom
descoperi. Ea exprima solutia la problema aleasa. Intrebare de cercetare este clara, raspunsul este
plauzibil.
Caracteristicile ipotezei :
Ipoteza trebuie sa fie plauzibila
Ipoteza trebuie sa fie verificabila
Ipoteza trebuie sa fie precisa
Ipoteza trebuie sa fie comunicabila
Tipuri de ipoteze
O ipoteza poate fi formulata in moduri diferite. Exista trei tipuri principale :
1) Ipoteza univariata se refera la un singur fenomen a carui evolutie sau amploare incercam s-o
prezicem. Coruptia a crescut in Romania in ultimii 10 ani este un exemplu de ipoteza
univariata. Nu avem decit sa definim conceptul coruptie si apoi urmarim evolutia lui in timp.
Cu astfel de ipoteze, cercetarea are un caracter descriptiv.
2) Ipoteza bivariata
Ipoteza bivariata are doua variabile principale, pe care enuntul le pune in relatie. Este forma cea
mai curenta a ipotezei stiintifice care vizeaza explicatia fenomenelor. Aceasta relatie intre doua
fenomene poate imbraca doua forme :
a) ipoteza cauzala
In ipoteza de tip cauzal, un fenomen este cauza altuia. Exemplu de ipoteza cauzala : Un grad
inalt de coruptie in administratia publica are efect asupra performantei acesteia. Avem doi
termeni : coruptie si performanta a caror relatie prezumata trebuie s-o demonstram. Trebuie sa
demonstram ca un fenomen (coruptie) este cauza altuia (performanta). Aceste ipoteze sint greu
de verificat pentru ca relatia de cauzalitate nu poate fi observata direct. Daca in fizica este usor,
in sensul ca putem observa, prin experiment, cum un fenomen determina un altul, cauzalitatea in
stiinte sociale este o idee abstracta.
b)ipoteze predictive
Sint ipoteze care enunta relatii de covariatie (corelatie). De exemplu, anticipam urmatoarea
relatie : cu cit coruptia este mai mare, cu atit administratia este mai putin performanta. Aceasta
relatie nu este cauzala: nu stim daca coruptia este cauza. Enuntam o relatie de concomitenta,
verificam daca cele doua fenomene sint corelative. Poate exista o legatura intre fenomene dar
aceasta nu este cauzala. Propriu acestui tip de ipoteze este apropierea a doua fenomene, restul
fiind interpretare.
3) Ipoteza multivariata
Acest tip de ipoteza anunta o relatie intre mai multe fenomene. Putem afirma de exemplu, ca
functionarii cei mai corupti sint cel mai putin scolarizati si cel mai putin remunerati. Coruptie,
scolarizare, remuneratie, sint legate intre ele, si impreuna, cei trei termeni pot fi prezenti, ca in
ipoteza bivariata, ca fiind corelati (sint fenomene concomitente) sau in raport cauzal, adica ca
unul din fenomene, sau doua, poate fi cauza coruptiei.
Potrivit unei alte tipologii, putem clasifica ipotezele in ipoteze inductive si deductive.
4) Ipoteza inductiva
Ipoteza inductiva este produsa prin rationament inductiv, adica direct prin observarea realitatii.
Ea precede elaborarea conceptuala. Este o generalizare inductiva plecind de la cazuri particulare,
concrete, pe care le-am observat. Enuntul : Persoanele in virsta voteaza mai mult decit
studentii este un exemplu de astfel de ipoteza. Punem in relatie virsta cu participarea la vot, pe
baza observarii consecutive a unui fapt (mai multe alegeri), dar nu stim cauza. Cauza pentru care
persoanele in virsta voteaza mai mult decit tinerii poate fi timpul liber, nevoia de socializare,
constiinta politica. Pentru astfel de ipoteze empirice, in general mai putin elaborate, se folosesc
mult statisticile.
5) Ipoteza deductiva
Functioneaza pe baza rationamentului deductiv. Daca putem arata prin deductie ca anumite fapte
observate pot fi logic prezise de la o teorie, atunci teoria furnizeaza o explicatie a faptului
observat.
10. Ce este un concept? Ce intelegem prin dimensiunile unui concept? Dati exemple de concepte
din domeniul stiintelor administrative, identificati dimensiunile acestor concepte.

Conceptul este un cuvint, o expresie, cu care desemnam fenomene ale realitatii observabile.
Conceptul, sau notiune, sau termen, este o reprezentare abstracta, este un construit. El nu este
niciodata perfect conform fenomenului real care nu poate oricum sa fie perfect cunoscut. Este
instrumentul de baza al cunoasterii si al metodei stiintifice, care intervine cind formulam
problema de cercetare.
In stiintele sociale conceptele sint cuvinte din vocabularul curent. De exemplu: decizie, tranzitie,
coruptie, partid politic. Alti termeni, de exemplu oferta, cerere, fac parte din aparatul conceptual
atit al stiintei economice cit si al stiintei politice. Ceea ce ne intereseaza este informatia pe care o
transmit pentru domeniul respectiv de cercetare.
Dictionarele contin concepte, notiuni. Pentru a identifica dimensiunile unui concept,
corespunzator unei particularitati ale fenomenului a carui expresie abstracta este conceptul,
utilizam atit disctionare cit si lucrari de specialitate care au analizat fenomenul respectiv.
De exemplu, conceptul coruptie : ce este, caracteristici, tipuri, sint informatii pe care le gasim
in dictionare, dar si in lucrari cu caracter conceptual - lucrari care contin definitii, tipuri -, studii
de tip monografic. Un alt exemplu este conceptul liberalism. In orice dictionar politic,
sociologic, economic, gasim, in afara de definitia generica, definitii ale tipurilor de liberalism
economic, politic, filozofic si dimensiunile conceptului care sint particularitatile fenomenului.
Un concept trebuie sa fie bine definit, toti trebuie sa fim de acord asupra definitiei. Altfel spus,
trebuie sa existe consens asupra semnificatiei conceptelor utilizate.
11.Care este contributia lucrarii Stiudiul administratiei publice a lui Wilson la dezvoltarea
disciplinei ?
Wilson a reorganizat universitatea Princeton : rolul universitatii ar trebui sa fie acela de loc de
educatie al elitelor politice definite nu prin originea sociala ci prin nevoile guvernarii. In contrast
cu filozofia academica engleza si germana conform careia rolul esential al scolii superioare este
de a prezerva cultura si de a stimula eruditia, Wilson considera ca misiunea universitatii moderne
trebuie sa consiste in a oferi solutii celor mai importante probleme , adica in viziunea lui,
problemele de guvernare eficace si de pregatire a unei clase politice care sa fie formata atat din
profesionisti,administratori cat si din savanti ( cadre academice, universitari )

Continind contributia lui Wilson la dezvoltarea stiintei administrative, lucrarea

Studiuladministratiei apare in 1887, cind acesta era profesor de stiinte politice la Princeton. In
acelasi timp, acest studiu, propunind introducerea de metode de administratie stiintifica in
cadruladministratiei publice, a stat la baza reformei administratiei americane. Alte obiective ale
reformei vizau intre altele, critica patronajului, expresie a coruptiei din sistemul american, care
afecta calitatea si eficienta administratiei, prin separarea administratiei de politica.Acest text este
considerat prima reflectie teoretica americana asupra stiintei administrative. In aceasta analiza,
Wilson a elaborat in mod stiintific trasaturile esentiale si principiile directoare ale viitoarei stiinte
administrative. Scopul acestei lucrari a fost sa demonstreze ca reforma in curs a functiei publice
este o conditie, sau un mijloc, pentru ameliorarea organizarii administratiei si a metodelor sale.
Originalitatea analizei consta in faptul ca a subliniat necesitatea unei stiinte administrative
pragmatice, al carei obiectiv principal trebuie sa fie descoperirea a ceea ce guvernul poate sa
faca in mod corect si cu succes. Al doilea obiectiv viza mijloacele prin careguvernul isi poate
realiza scopurile in modul cel mai eficace posibil si cu cel mai mic cost posibil,atit financiar cit si
de energie. Aceasta stiinta era cu atit mai necesara cu cit functia publica era in expansiune.
Fenomenul de dezvoltare a functiei publice cerea o noua conceptie asupra rolului Statului, care
trebuia sa-si intareasca controlul asupra activitatii celor mai importante firme (de comunicatii,
feroviare).

12.Care este viziunea asupra cunoasterii stiintifice dezvoltate de Kuhn in lucrarea Structura
revolutiilor stiintifice ?
Cunoasterea stiintifica se caracterizeaza prin dezvoltarea ei fie se prezzinta ca o acumulare
infinita de cunostinte,sau ca o succesiune de revolutii stiintifice,cunoasterea stiintifica
progreseaza neintrerupt.De altfel, nici un cercetator nu reincepe de la zero ca si cum nimic nu a
fost facut pana la el. El cunoaste teoriile si descoperirile precedente,le utilizeaza fie pentru a le
dezvolta,fie pentru a le contesta. Intr-un fel sau altul, traditia stiintifica nu este niciodata ignorata
si noi interpretari sunt propuse in mod constant. Stiinta, incepand cu dezvoltarea sa in secolul al
19-lea se imbogateste continuu cu cunostinte produse de comunitatile stiintifice. Aceasta
dezvoltare nu este niciodata incheiata intrucat realitatea este inepuizabila.In concluzie, stiinta
este un tip de cunoastere axata pe analiza faptelor. Intreprindere in continua evolutie, stiinta este
o activitate si nu un simplu ansamblu,o suma de cunostinte. Activitatea stiintifica orientata spre
producerea de cunoastere se caracterizeaza deci printr-un mod de organizare specific si un mare
dinamism.
Viziunea lui Wilson este de fapt o viziune a practicii administrative dupa modelul european pe
care el a incercat sa-l adapteze caracterului federal al Statului american si democratiei americane.
Intradevar,Wilson a fost influentat de realizarile stiintei europene, dar a fost constient de
necesitatea americanizariiacestei stiinte,care trebuia sa devina independenta de originile ei
franco-germane.In conceptia lui Wilson, pentru ca functiile administratiei sa fie utile si eficace,
aceasta trebuie sa fie independenta de regimul politic. Se enunta astfel principiul autonomiei
administratiei fata de politic, care va deveni dihotomia clasica administratie / politica. Mai tirziu,
s-a produs o jonctiune intre viziunea wilsoniana, de reformare a vietii politice, si miscarea
organizarii stiintifice a muncii, aceasta conceptie integrata fiind aplicata la nivelul administratiei
municipale (management municipal).
In concluzie, stiinta administratiei publice din SUA urca pina la Wilson si a fost influentata de
stiinta de gestiune a afacerilor. In SUA studiul administratiei este legat de departamentul de
stiinte politice, dar in ultimul timp s-au infiintat scoli autonome de administratie publice. In plus,
in studiul administratiei se manifesta influenta facultatilor de management, scolile de
administratie publica facind sinteza intre abordarea politica si manageriala.
13. Ce se intelege prin tehnici directe de cercetare si care sunt ele?
Tehnica de cercetare este un ansamblu de proceduri si instrumente de investigatie utilizate
metodic. Tehnicile de cercetare directe sunt caracterizate prin contactul cu cei care
furnizeazaInformatia.
Acestea sunt:
- Observarea in situatie este o tehnica directa care vizeaza observarea, de obicei a unui
grup,in mod directiv, pentru o prelevare calitativa.
- Interviul de cercetare este o tehnica directa care vizeaza chestionarea citorva indivizi, in
modsemi-directiv, pentru a face o prelevare calitativa.
- Chestionarul sau sontajul sint tehnici directe care vizeaza chestionarea unui numar mare
deindivizi, in mod directiv, pentru o prelevare cantitativa.
-Experimentul este o tehnica directa care vizeaza realizarea unei experiente, impicind de
obiceicitiva indivizi, in mod directiv, pentru o prelevare cantitativa.

14. Ce este studiul de caz? Care sunt punctele tari si limitele acestei strategii? Dati exemple de
problematici in care utilizarea studiului de caz se justifica.
Este un mod de analiza foarte utilizat in stiintele sociale care se situeaza la nivelul cel mai
concret al analizei. Studiul de caz nu permite generalizari, in schimb permite o analiza
aprofundata a unui fenomen dat.
In studiul de caz, cercetatorul nu poate manipula variabilele analizei, el poate numai sa observe
interrelatiile posibile dintre acestea. Este o strategie de cercetare empirica care permite analiza
unor
realitati in care frontierele dintre fenomene si context nu sint chiar evidente si cind trebuie, in
general, sa utilizam surse multiple de informatie.
Studiul de caz se inspira din observatiile clinice din medicina sau din psihologie. Ca si aceastea,
studiul de caz utilizat in stiintele sociale isi propune sa inteleaga o situatie singulara, cel mai
adesea in vederea unei interventii posibile sau probabile, dupa schema diagnostic / tratament. In
general, in politicile publice, intr-o prima etapa a elaborarii acestora, un studiu de caz serveste ca
baza de plecare.
Dupa natura informatiei disponibile, putem opta pentru un studiu de caz unic sau studiu de cazuri
multiple, in acest caz putind efectua o comparatie. Studiul de caz are avantajul unei mari
flexibilitati in toate fazele realizarii sale, putind recurge la o panoplie larga de tratamente.
Exista astfel mai multe feluri de a intreprinde un studiu de caz. Urmind gradul de abstractie,
acestea sint:

Forma monografica
Este forma cea mai concreta si deci cea mai descriptiva de analiza. Tipul monografic clasic
convine cel mai bine modului idiografic in sensul stric.
Cind am prezentat tipurile de analiza, am spus ca monografia surprinde singularitatea si
multiplele fatete ale unei entitati sau ale unui fenomen bine localizat. Cind are ca obiect o
entitate sociala, monografia incearca sa surprinda particularitatile ei, fie ca este vorba de un oras,
o regiune, un partid politic, o asociatie, o comunitate. Aceste analize sint exemple clasice de
descriere.

Interpretarea
Cind insa este vorba de studiul unui fenomen social bine definit, analiza se concentreaza asupra
unei dimensiuni precise. De exemplu, analizele de antropologie sociala care sint centrate pe
expresiile culturale ale unei colectivitati. In acest caz, analistul angajeaza o interpretare mai
construita in care structurile de semnificatie depasesc cu mult simpla descriere. Facind deci apel
la comprehensiune, la sensul atribuit lucrurilor si evenimentelor, acest tip de analiza este diferit
atit de descriere dar si de analiza explicativa.
Explicatia
Aceasta poate interveni intr-un studiu de caz sub imperativul interventiei sociale sau politice.
Este cazul unei analize care-si propune sa corecteze si sa amelioreze o situatie, de exemplu
reducerea somajului intr-o regiune, sau a fenomenului criminalitatii intr-un oras.
In aceste cazuri, studiul se bazeaza pe o problematica cel putin implicita. Observatia este ghidata
de o interogatie analitica prealabila oricit de vaga este aceasta. Ne gasim astfel la un nivel mai
ridicat de generalizare : cazul trebuie sa fie abordat in functie de cunoasterea prealabila a
fenomenului (somaj, criminalitate) inainte de a o aplica colectivitatii studiate.

Observatii
Desi studiul de caz este utilizat cel mai adesea pentru analize prealabile unei interventii, ea poate
de asemenea servi pentru amorsarea unei elaborari teoretice. In acest caz, analiza are o functie
euristica, adica de descoperire de ipoteze care pot fi generalizate apoi la un ansamblu de cazuri
analoge. In acest exemplu, studiul de caz este apreciat prin capacitatea sa de a suscita piste de
reflectie capabile sa conduca apoi la reguli de regularitate. Cazul nu este decit un instrument
analytic intr-un demers teoretic mai ambitios.
In acelasi sens, studiul de caz ofera posibilitatea verificarii de ipoteze in cazul in care repetarea
metodei experimentale ar fi costisitoare. In timp ce stiintele exacte folosesc laboratorul pentru
testarea de ipoteze avind in general posibilitatea de a relua experientele precedente, acest lucru
nu este posibil in stiintele sociale. Astfel, recurgerea la analiza unui caz se legitimeaza prin
imposibilitatea practica de a proceda experimental. Recurenta relativ slaba a fenomenelor
sociale, costurile aferente, obliga un esantionaj care se reduce cel mai adesea la unitate.
Problema analistului este de a justifica alegerea cazului selectionat. El trebuie sa stabileasca in
prealabil caracterul reprezentativ al exemplului ales pentru o clasa de cazuri. Cazul trebuie sa
aiba o calitate demonstrativa.
De exemplu, cind alegem studiul unei entitati (oras, tara) nu o facem la intimplare, sau pentru ca
ne-am nascut in acel loc. Desi argumentul cunoasterii in profunzime este valabil, cazul identificat
trebuie sa fie reprezentativ pentru un fenomen sau colectivitate.
In domeniul propriu stiintelor experientale, cazul poate fi utilizat ca mijloc de verificare empirica
urmind logica du dublu versat, al cazului cel mai putin sau cel mai probabil.
Este aceiasi logica de demonstratie aplicata daca vrem sa confirmam sau sa infirmam o ipoteza
intrun studiu din domeniul stiintelor sociale. Pentru situatia in care vrem sa confirmam o
presupunere, luam cazul cel mai putin probabil care se conformeaza ipotezei propuse. Daca de
exemplu vrem sa confirmam ipoteza conform careia sustinem ca studentii au invatat multe intr-
un curs anumit, propunem verificarea cunostintelor celui mai jos clasat. Este si exemplul tezei lui
Durkheim asupra sinuciderii care este bazata pe un rationament analog : autorul alege ca obiect
de observatie evenimentul care, in aparenta si conform simtului comun, raspunde unor
consideratii exclusive personale sau psihologice, pentru a pune in evidenta componentele lui
sociale.
Dimpotriva, pentru a infirma o ipoteza, vom lua cazul cel mai probabil. Daca vrem sa
demonstram ca elevii nu au invatat nimic in cadrul unui curs, vom verifica aceasta supozitie
examinind elevul cel mai bine clasat. Daca acesta face dovada ignorantei sale, putem presupune
ca ceilalti stiu si mai putin.
Folosirea studiului de caz ca instrument analitic pentru infirmarea sau confirmarea de ipoteze
depaseste ideea de caz propriu zis, asa cum este cazul analizei lui Durkheim : autorul observa
sinuciderea ca fapt social, si nu sinuciderea intr-o tara anumita, sau sinuciderea unei persoane
date.