Diagnosticarea si clasificarea tulburrilor de

Limbaj
La vrsta prescolar si scolar mic, limbajul capt noi valene ce i permite copilului s
realizeze relaii complexe cu adulii si cu ceilali copii, s-si organizeze activitatea psihic, s
acumuleze informaii, s nsuseasc experiena social.
Cu ajutorul limbajului se formeaz si se organizeaz sisteme n care sunt integrate
cunostinele, ceea ce contribuie si la formarea personalitii colului. Copii cu tulburri de limbaj au
aceeasi necesitate de baz n crestere si dezvoltare, dar totodat au si anumite necesiti particulare
specifice, individualizate.
Limbajul uman constituie unul dintre cele mai complexe fenomene psihosociale. El reprezint
actul fundamental de legitimare a omului si de situare a sa pe scara evoluiei si progresului materiei
vii.
Limbajul reprezint funcia de exprimare si de comunicare a gndirii prin utilizarea de semne,
care au o valoare identic pentru toi indivizii din aceeasi specie, n limitele unei arii determinate. Iar
vorbirea la rndul ei este utilizarea limbajului articulat n comunicare. Limbajul se realizeaz prin
coordonarea unitar a unui complex de sisteme aferente si eferente, el este rezultatul activitii
organelor de coordonare, care recepioneaz din exteriorul organismului o serie de semnale linguale, le
descifreaz coninutul semantic si, pe baza acestora, elaboreaz semnale verbale inteligibile.

`Profesorul B.E. Levina distinge cinci etape pe care le parcurge copilul n nsusirea vorbirii:
La prima etap prefonetic- copilul este lipsit nu numai de vorbirea activ, ci si de capacitatea de
nelegere a vorbirii, chiar de diferenierea a sunetelor.
La a doua etap apare capacitatea de difereniere a fonemelor celor mai deprtate si mai contrastate,
n schimb lipseste capacitatea de difereniere a sunetelor apropiate. Pronunia copilului este gresit,
alterat. El nu este capabil nici s disting pronunia corect sau incorect a persoanelor din jur, nici s
observe particularitile vorbirii proprii.
n a treia etap intervin mutaii hotrtoare. Copilul ncepe s aud sunetele vorbirii n conformitate
cu trsturile lor fonematice. El recunoaste cuvintele pronunate gresit si este capabil s fac distincie
ntre o pronunie corect si una gresit. Vorbirea lui se menine nc incorect, dar apar unele sunete
intermediare ntre sunetele pronunate de copil si cele pronunate de adult.
n etapa a patra devin predominante noi imagini perceptive ale sunetelor. Totusi copilul nu a deposit
complet forma anterioar si el continu s perceap gresit unele cuvinte pe care le aude. Vorbirea
activ ajunge la un nivel de corectitudine aproape complet.
n etapa a cincea procesul dezvoltrii fonematice se desvrseste. Copilul aude si vorbeste corect.
El si formeaz imagini auditive fine si difereniate att ale cuvintelor ct si ale sunetelor distincte.
Iar acum vom descrie procesul evoluiei limbajului n etape cronologice.\

n privina articulrii sunetelor pn la emiterea unor structuri sonore se pot constata patru
etape succesive. (Garcia Sanchez I.N. 1995).
I ntre 0 - 6 luni etapa vocalizrii primare
II ntre 6- 10 luni etapa gnguritului
III ntre 10 luni 12,15 luni etapa lalaiunii
IV n jurul vrstei de 12-15 luni - debuteaz etapa primelor cuvinte.

M. Cohen distinge 4 etape n evoluia limbaj infantil:

I ntre 8-10 luni primele elemente de comunicare (pseudocuvinte izolate).
II ntre 10-14 (18) luni multiplicarea acestor elemente, utilizate repetat.
III ntre 18-36 luni - prezena primelor sinteze, perfecionate treptat.
IV dup 36 luni prezena formelor gramaticale specifice adultului.

n ceea ce priveste evoluia lexicului infantil Emil Verza relev urmtoarele performane ale copilului
normal, care (1983):
_ la aproximativ 1 an posed 100 cuvinte.
_ la circa 3 ani posed ntre 400 1000 cuvinte.
_ la 6 7 ani viitorul elev va dispune de circa 2500 cuvinte dintre care 800 active.
_ la 10 11 ani, n clasa a IV, lexicul se ridic la 4000 4500 cuvinte din care 1500 1700
sunt active.
Vrsta ntre 2 si 5 ani este cea mai favorabil pentru dezvoltarea vorbirii. n perioada aceasta
se desfsoar mai bine activitatea practic de instruire verbal si cu o pondere mai mare se dezvolt
aparatul central si periferic al vorbirii. Anume n perioada aceasta de vrsta trebuie s fie dezvoltat
vorbirea la copii, deoarece mai trziu acest lucru este mai greu de realizat. La vrsta de 6 7 ani copii
posed bazele vorbirii orale externe, ns fr o instruire special la ei nu se pot forma deprinderi de
vorbire scris, deoarece aceast funcie este limitat de dezvoltarea insuficient a
mecanismelor de limbaj scris.
Procesul de nsusire a citit scrisului, n cadrul cruia se dezvolt reprezentarea precis a
componenei cuvntului, copilul formndu-si priceperea de o analiza fiecare sunet din cuvnt si a-l
deosebi de celelalte sunete, influeneaz perceperea fin si constient a laturii fonetice a vorbirii.
n toate etapele dezvoltrii copilului vorbirea exercit o influen urias asupra formrii tuturor
proceselor psihice si joac un rol de seam n reglarea comportamentului si activitii
acestuia.

nsusirea limbajului este o activitate care presupune un efort ndelungat din partea individului.
Tulburri de limbaj se difereniaz de particularitile vorbirii individuale, si de
particularitile psihofiziologice de vrst (unii oameni vorbesc nuanat, expresiv, alii au o vorbire
mai puin inteligibil, obositoare, prea soptit). Este absolut necesar s se fac o delimitare precis
ntre particularitile individuale ale limbajului si tulburrile de limbaj. Primul indiciu pe baza cruia
putem suspecta un copil ca avnd tulburri este frecvena mult mai mare a dificultilor de exprimare
fa de posibilitile medii pentru vrsta lui. n acest sens tulburrile n vorbire trebuie s fie tratate ct
mai timpuriu dup apariia lor.
n categoria tulburrilor de limbaj se cuprind toate deficienele de nelegere si exprimare
oral, de scriere si citire, de mimic si articulare; stau orice tulburare, indiferent de forma sa, care se
rsfrnge negativ asupra emisiei ori a percepiei limbajului.
,,Prin tulburrile de limbaj nelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la
manifestrile verbale tipizate unanim acceptate n limba uzual, att sub aspectul reproducerii
ct si al perceperii, ncepnd de la reglarea diferitor componente ale cuvntului si pn la
imposibilitatea total de comunicare oral sau scris (M. Guu 1975).
Ursula Schiopu propune o astfel de definire a tulburrilor de limbaj. Comunicarea verbal
depinde de trei funcii: (Pichon):
Funcia apetitiv a vrea s vorbesti;
Funcia ordonatoare pentru a asimila si a organiza sistemul de semne folosit de cei din
jur;
Funcia de realizare care permite transmiterea la altul, prin intermediul cuvntului vorbit
sau scris.
1. Tulburrile funciilor apetitive: mutismul
2. Tulburrile funciilor ordinatoare se exprim prin ntrzierea vorbirii sau tulburarea
vorbirii primare, tulburare de limbaj de tipul blbielii.
3. Tulburrile funciei de realizare se obiectiveaz n dislalii, dizartrii si alte tulburri de
articulare sau deficiene de pronunie.

Cauzele tulburrile de limbaj sunt destul de variate ncepnd cu unele anomalii anatomo
fiziologice ale SNC ori nesincronizri n funcionarea segmentelor aferente eferente ect si
terminndcu imitarea unor metode neadecvate de educaie etc.
Constantin Punescu (1966) difereniaz trei mari categorii de sindroame:
a) Sindromul dismaturativ manifestat prin ntrzierea simpl n apariia si dezvoltarea vorbirii:
dislexia de evoluie, blbiala fiziologic, dislexia disgrafia de evoluie.
b) Sindroamele extrinseci limbajului si vorbirii, dislalia, disartria, disritmia blbiala, tahilalia,
bradilalia.
c) Sindroame intrinseci limbajului si vorbirii comportnd tulburrile elaborrii ideaionale a
limbajului si grupnd sindromul dezintegrativ sau disfazia si sindromul dezintegrativ sau
afazia.

Dislalia este cea mai rspndit form a tulburrilor de limbaj , defineste ,,o tulburare de
limbaj caracterizat prin incapacitatea parial sau total de a emite si de a articula corect unul sau mai
multe sunete izolate sau n combinaii fluente ale vorbirii .
Dizartria este cea mai grav dintre tulburrile de pronunie si este cauzat de afeciunea cilor
centrale si a nucleilor nervilor care particip la articularea. Ea se caracterizeaz printr-o vorbire
confuz, disritmic, disfonic, cu o rezonan, nazalsi pronunie neclar.
Rinolalia nsemnnd vorbire pe nas. Este o form a dislaliei la baza creia stau o serie de
modificri anatomice sau malformaii congenitale ale organelor periferice ale vorbirii: maxilare, buze,
limba, palatul dur, palatul moale, care provoac rezonana sunetelor si a vocii.
Blbiala este o tulburare de vorbire de origine central funcional, favorizat de o stare
dereceptivitate patologic a regiunilor care particip la realizarea vorbirii (I. Mitiuc 1996
Se manifest prin repetarea unor silabe, sunete la nceputul sau la mijlocul cuvintelor si propoziiilor,
sau prin repetarea unor cuvinte cu pauze exagerate n desfsurarea vorbirii ca urmare a apariiei
spasmelor la nivelul aparatului fono-articulator care mpiedic desfsurarea vorbirii ritmice si cursive.
Logoneuroza este strns legat de blbiala, att prin natura, ct si prin forma sa. Din punct
de vedere simptomatologic ele sunt foarte asemntoare, dar de cele mai multe ori logoneuroza este
mai accentuat dect blbiala, care apoi se poate transform n logoneuroz, n urm apariiei unui
fondnevrotic, ca urmare a constientizrii handicapului.
Tahilalia este o tulburare a ritmului si fluenei vorbirii care const ntr-o vorbire prea
accelerat
Bradilalia tulburri de ritm si fluen ce const ntr-o vorbire anormal de lent, cu intervale
mari ntre cuvinte, greu de urmrit.
Aftongia constituie o tulburare de vorbire asemntoare blbielii este apreciat ca fiind un
simptom al blbielii, dar poate aprea si n afara acestei tulburri.
Afonia este cea mai grav tulburare de voce. Ea apare n mbolnvirile acute si cronice ale
laringelui cum sunt parezele muschilor sau procese inflamatorii. Vocea, n astfel de situaii, dac nu
dispare complet, se produce numai n soapt, din cauza nevibrrii coardelor vocale. Iniial vocea se
manifest prin rguseal, scderea n intensitate, soptirea ca n final s dispar complet.
Disfonia lipsa parial a vocii. Ea apare n urma tulburrilor pariale ale muschilor
laringelui,ai coardelor vocale si a anomaliilor constituite prin noduli bucali si polipi. n aceast situaie
vocea este fals, bitonal, monotan, nazal, tusit, sczut n intensitate, timbru inegal.
Fonastenia este o tulburare a vocii de obicei funcional, gradul ei varind de la o desfonie
nensemnat pn la o afonie total. Ea se caracterizeaz prin scderea intensitii vocii, pierderea
calitilor muzicale, tremurul si oboseala rapid a vocii. Este determinat de folosirea incorect si
abuziv a vocii si de laringite.
Dislexia disgrafia constituie o incapacitate parial sau persistent a nsusirii citit scrisului,
o incapacitate de a elabora scheme motorii sau perceptive suficient de difereniate care s permit
identificarea grafemelor n citire si identitatea grafemelor n scriere.
Alexia agrafia sunt tulburri grave ale citit scrisului produse de leziuni cerebrale ori de
insuficiena de dezvoltare a sistemelor cerebrale. Alexia constituie imposibilitatea nsusirii si
nelegerii limbajului citit. Agrafia const n imposibilitatea de a comunica prin scris n mod lizibil,
independent de nivelul mintal. Agrafia poate s fie asociat sau nu cu alexii sau cu afazii.
Alalia const n incapacitatea subiectului de a-si folosi vorbirea ca mijloc de comunicare; n
unele cazuri usoare pot fi emise anumite sunete si cuvintesimple.
Afazia const n pierderea parial sau total a capacitii de comunicare oral si scris
datorit unor accidente cerebrale.
Mutismul se afl la grania dintre neuropsihiatrie si logopedie. El se manifest prin refuzul
parial sau total, din partea copilului, de a comunica cu unele persoane, iar n forme grave, acest refuz
se extinde asupra nelesului mediului nconjurtor. Este vorba de instalarea unei inhibiii totale,
nanumite condiii a capacitii de exprimare verbal desi copilul posed limbajul, datorit unei blocri
emoionale grave. Desi nu comunic, copii cu mutism neleg vorbirea si nu manifest deficiene
intelectuale.
Toate tulburrile de limbaj au efecte nefavorabile asupra activitii desfsurate de ctre copilul marcat
de tulburri si asupra dezvoltrii personalitii acestuia.

Deficentele de auz
Deficienta de auz face parte din categoria deficientelor senzoriale. Acestea pot fi ereditare sau
dobandite.
1 Surditatile ereditare, produse prin lezarea celulelor senzoriale, a canalului cohlear, prin
atrofia nervului cohlear sau transmise genetic de la unul dintre parinti.
2 Surditatile dobandite pot fi de mai multe feluri: a) prenatale cauzate de maladii
infectioase ale gravidei, virusi ai rubeolei, oreionului, pojarului, hepatitei, hipotiroidism,
diabet, infectii bacteriene (tuberculoza, sifilis), medicamente tranchilizante (morfina,
cocaina, heroina, marihuana); iradierea mamei cu raze X in timpul sarcinii, alcoolismul,
incompatibilitatea sangvina intre mama si fetus. b) surditatile neonatale (perinatale),
produse prin leziuni anatomo-patologice in timpul nasterii, hemoragii meningiene,
incompatibilitatea sangvina, anoxia (asfixia albastra- neoxigenarea fetusului in timpul
travaliului, din cauza cordonului ombilical). c) surditati postnatale determinate de
traumatisme cranio-cerebrale, boli infectioase (meningita, encefalita, scarlatina, rujeola,
pojarul, tusea convulsiva, oreionul), otita, boli vasculare, subalimentatia cronica,
traumatismul sonor, cauze medicamentoase (streptomicina, neomicina, canamicina,
gentamicina, aspirina, chinina in doze mari).
Gradele deficitului auditiv

Auzul normal percepe sunete la o intensitate de la 0-20 si chiar 30 dB. Perceperea sunetelor la
intensitati de peste 20 dB, indica pierderi usoare, medii sau avansate ale auzului, iar pierderile
profunde se produc la 90dB.
- intre 0-20 dB auditia este normala (poate auzi o conversatie fara dificultati.)
- intre 20-40 deficit de auz lejer sau hipoacuzie usoara (poate auzi conversatia daca nu este
indepartata).
- Intre 40-70 dB deficit de auz mediu sau hipoacuzie medie (poate auzi conversatia de foarte
aproape si cu dificultati. Necesita proteza).
- Intre 70-90dB dificultate de auz severa sau hipoacuzie severa (poate auzi zgomote, vocea.
Se poate proteza).
- Peste 90dB - deficit profund, surditate sau cofoza (aude doar sunetele foarte puternice dar
provoaca si senzatii dureroase.).

Unele forme ale deficientei de auz pot determina o intarziere intelectuala, ca o consecinta a
destructurarii raportului dintre gandire si limbaj.
Specificul integrarii socio-profesionale la deficientul de auz

Trebuie avute in vedere anumite caracteristici inca din copilaria mica:

- stimularea si formarea capacitatii de comunicare a copiilor, prin mijloace verbale si auxiliare;

- dezvoltarea unor caracteristici ale perceptiei kinestezice, invatarea copilului sa coreleze
complexul sonor cu pipaitul, cu vibratiile aparatului fonoarticulator, cu particularitatile
suflului de aer in emisia vocala;
- dezvoltarea capacitatilor de imitare a miscarilor corpului, ale fetei, ale gurii
 - dezvoltarea perceptiilor auditive, prin antrenamente si exercitii, sau prin amplificarea cu
ajutorul protezelor;
- dezvoltarea atentiei, a capacitatilor de memorare, de reproducere, de motivatie si activism prin
joc si alte activitati;
- formarea increderii in sine etc.

Clasificare:
a) Deficiena de auz de tip transmisie (sau hipoacuzia de transmisie) se datoreaz inhibrii
vibraiilor n timpul parcurgerii urechii externe sau medii (Maria Anca,2001) i presupune scderea
acuitii auditive din cauza unei atingeri ale conductului auditiv extern, a urechii externe sau a urechii
medii Orice problem, localizat n urechea extern sau n cea medie, care mpiedic organul auditiv
s canalizeze corect sunetele ctre cohlee determin hipoacuzie conductiv/de transmisie. Printre cele
mai des ntlnite cauze se numr acumularea de cear, infecia urechii medii, infecia urechii externe
sau prezena unor corpuri strine.
De regul, deficitele de auz de transmisie sunt de natur uoar sau moderat, provocnd pierderi de
pn la 60 sau 70 de decibeli. Dac pierderea este mai mare nsemn c este mixt sau
neurosenzorial. Uneori, deficitele de auz de transmisie pot fi temporare. Adesea, tratamentul
medicamentos sau chirurgical poate ajuta, n funcie de cauza specific a problemei.
b) Deficiena de auz de tip perceptiv (Hipoacuzianeurosenzorial) apare ca urmare a unor leziuni
ale urechii interne, alenervului cochlear sau ale sistemului nervos central. Hipoacuzia neurosenzoriala
poate fi periferic sau central: cea periferic apare n leziuni ale urechii interne (cand se numeste
cochleara) sau ale nervului cochlear (numit radicular); cea central este determinat de leziuni ale
sistemului nervos central.
Gradele deficitului de auz poate fi: uor, mediu, sever sau profund.
c) Deficiena de auz de tip mixt apare atunci cnd n aceeai ureche coexist o pierdere de auz
neurosenzorial i una de transmisie ca i consecin a unor afeciuni ale cohleei supraadugate unor
afeciuni ale urechii medii i/sau externe.