MARI FIZICIENI I

DESCOPERIRILE LOR

FIZICIENI CELEBRI

1) Arhimede (287 .Hr.-212 .Hr.)

Savantul grec (n greac ) a fost unul dintre cei mai de seam nvai ai lumii antice.
Realizrile sale se nscriu n numeroase domenii tiinifice: matematic, fizic, astronomie, inginerie i
filozofie. Carl Friedrich Gauss considera c acesta i Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de
tiin din ntreaga istorie a civilizaiei umane.
2) Johannes Kepler (1571-1630)

A elaborat legile micrii planetare i a pus bazele mecanicii cereti. El este personalitatea central a
revoluiei din astronomie care a avut loc la nceputul secolului al XVII-lea, cnd teoria heliocentric
avansat de Copernicus, cu o jumtate de secol n urm, a fost susinut de descoperirile i
argumentaia lui Galilei.
3) Blaise Pascal (1623-1662)
 A fost un matematician, fizician i filosof francez avnd contribuii n numeroase domenii ale tiinei,
precum construcia unor calculatoare mecanice, consideraii asupra teoriei probabilitilor, studiul
fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune i vid. n urma unei revelaii religioase, n 1654,
abandoneaz matematica i tiinele exacte i i dedic viaa filozofiei i teologiei.
4) Isaac Newton (1643 1727)

Fizician i matematician englez, considerat unul dintre cei mai mari oameni de tiin, intrat n istorie
prin contribuiile sale n diferite domenii. Descoperirile i teoriile lui au pus bazele tiinei din timpul lui
pn n zilele noastre. A fost unul dintre inventatorii unei ramuri a matematicii-aritmetica, alturi de
Gottfried Wilhelm Leibniz. Este savantul aflat la originea teoriilor care vor revoluiona tiina n
domeniul opticii, matematicii i mecanicii.
5) Anders Celsius (1701-1744)

A fost astronom, fizician i inventator suedez. Se ocup n egal msur i de geodezie i de fizic. A
studiat aurorele boreale i a explicat acest fenomen pentru prima dat prin magnetismul terestru. n
anul 1742, elaboreaz un termometru cu mercur bazat pe scara centesimal de temperaturi, unde
punctul 0 marca punctul de congelare i 100 punctul de fierbere al apei. Numele su a fost atribuit
unui grad termometric (gradul C).
6) Benjamin Franklin (1706-1790)

Este una dintre cele mai cunoscute personaliti din istoria Statelor Unite, fiind diplomat, om de
stiina, inventator, filozof, profesor i om politic. Oricare dintre acestea lar fi fcut faimos: a organizat
prima bibliotec din America, a inventat multe lucruri printre care i paratrsnetul, i-a uimit pe
oamenii de tiin din toat lumea cu experienele sale de electricitate.
7) Henry Cavendish (1731-1810)
 A fost fizician i chimist englez. A descoperit hidrogenul-1766 i a realizat sinteza apei-1784. A fost
primul care a msurat constanta gravitaional a lui Newton, printr-o experien rmas celebr, i a
determinat, de asemenea, masa pmntului. Geniul su n-a fost cunoscut dect abia n anii 1870, n
timp ce Maxwell a descoperit documentele pe care el le lsase cu 60 de ani nainte.
8) James Watt (1736-1819)

A fost un matematician i inginer scoian, care a activat ntr-o perioad de efervescen a revoluiei
industriale, ca fiind cel care a adus o impor-tant mbuntire a funcionrii mainii cu abur a lui
Thomas Newcomen, prin inventarea camerei de condensare a aburului separat. n 1780 a inventat
presa de copiat, doi ani mai trziu a adugat la maina cu aburi un volant, ali doi mai trziu un
regulator centrifugal i astfel, evoluia primei maini cu aburi se ncheia .
9) Charles Auguste de Coulomb (1736-1806)

A fost un fizician francez, cunoscut pentru descoperirea legii ce-i poart numele: definiia forei
electrostatice de atracie sau respingere. De asemenea, unitatea de msur, n Sistemul Internaional,
pentru sarcina electric a fost numit n cinstea lui.
10) Andr Marie Ampere (1775-1836)

Matematician i fizician francez. Cercetrile sale minuioase, teoretice i experimentale, efectuate n

domeniul interaciunii curenilor electrici i al magnetismului l-au condus la formularea primei teorii
prin care art legtura dintre magnetism i curenii electrici ca dou grupuri de fenomene care iniial
erau considerate diferite. n cinstea lui, unitatea de msur pentru intensitatea curentului electric i
poart numele.
11) Carl Gauss (1777-1855)

Fizician i astronom german celebru, unul dintre cei mai mari matematicieni din istorie; s-a remarcat
prin contribuii fundamentale n teoria numerelor i geometrie, n probabiliti i statistic, ca i prin
descoperiri majore n astronomie i electromagnetism. De asemenea, a inovat cartografia i
topografia, iar una dintre inveniile sale a fost o versiune timpurie a telegrafului. O reprezentare
grafic celebr (curba, clopotul) poart numele su.
12) Georg Simon Ohm (1787-1854)

A fost un fizician german, profesor la universitatea de la Nrnberg. Face studii experimentale a

legturilor ntre intensitatea curentului electric dintr-un conductor, tensiunea aplicat i rezistena sa.
n 1826 emite legea conduciei electrice, care-i poart numele. Definete tiinific fenomenele
electrocinetice.
13) Michael Faraday (1791-1867)

A fost un fizician i chimist englez. n fizic face cercetri importante privind cunoaterea
electromagnetismului i dezvoltarea aplicaiilor acestuia. Produce curentul electric cu ajutorul
magnetismului n anul 1831.
14) James Prescott Joule (1818-1889)

Fizician englez autodidact, devine celebru printr-o ingenioas experien n determinarea

echivalentului mecanic al caloriei n anul 1842, verificnd principiul conservrii i transformrii
energiei. Enun n 1841 legea transformrii energiei n conductoarele parcurse de curent electric.
15) William Thomson-lord Kelvin (1824-1907)

A fost un fizician britanic care a devenit faimos prin teoria temperaturii absolute, calcularea vechimii
Pmntului, conceperea primului telegraf care a traversat Atlanticul, .a.
16) James Clerk Maxwell (1831-1879)
 A fost un fizician scoian, autorul unui set de ecuaii care descriu legile de baz ale electrodinamicii.
Meritul lui fundamental este c a introdus n fizic ideea c lumina i undele electromagnetice sunt, n
esen, identice.
17) Alfred Nobel (1833-1896)

Chimist, inventator, om de afaceri suedez, este creatorul fundaiei ce ofer faimoasele premii ce
poart numele lui. n 1867 i breveteaz o invenie sub denumirea de dinamit. Pn la moartea sa,
n 1896, el a brevetat peste 355 de invenii, printre care: cauciucul sintetic, pielea artificial i
mtasea sintetic.
18) Albert Abraham Michelson (1852-1931)

A fost un fizician american de origine prusac cunoscut pentru lucrrile sale n domeniul msurrii
vitezei luminii i n primul rnd pentru experimentul Michelson-Morley. n 1907 a primit Premiul Nobel
pentru Fizic. A devenit primul american care a primit premiul Nobel ntr-un domeniu tiinific.
19) Max Karl Ernst Ludwig Planck (1858-1947)

Fizician german, opera lui a pus bazele teoriei cuantice la nceputul secolului XX i prin urmare a
schimbat pentru totdeauna structura fundamental a fizicii. Att de extraordinar este aceast
principal realizare a sa, nct uneori e situat alturi de Isaac Newton i de Albert Einstein. Laureat al
Premiul Nobel pentru Fizic n 1918.
20) Pierre Curie (1859-1906)

A fost un fizician francez, pionier n studiul radioactivitii, laureat al Premiului Nobel pentru Fizic n
1903. Printre altele, mpreun cu fratele su, Jacques, a descoperit efectul piezoelectric n 1880.
21) Ernest Rutherford (1871-1937)
 El rmne n istoria tiinelor ca printele fizicii nucleare, fiind considerat una dintre cele mai
strlucite mini ale fizicii i chimiei de la cumpna dintre secolele XIX i XX. A pus n eviden c un
atom are un nucleu ncrcat pozivit cu o sarcin mic, ce este gravitat de electroni, model care i
poart numele. i este acordat Premiul Nobel pentru Chimie n 1908.

22) Albert Einstein (1879-1955)

Fizian american de origine german. Primul i cel mai important studiu, al su, cuprinde teoria
relativitii restrnse; apoi, efectul fotoelectric care conine ipoteza revoluionar asupra naturii
luminii; teoria relativitii generale se nscrie n linia demonstraiilor sale ale geometrizrii fizicii.
Laureat al Premiului Nobel pentru Fizic n 1921.
23) Stephen William Hawking (8 ianuarie 1942-present)

Este un fizician englez, teoretician al originei universului i unul dintre cei mai mari cosmologi
contemporani, profesor la catedra de Matematic la Universitatea Cambridge, deinut cndva de
Isaac Newton. Principalele domenii de cercetare sunt cosmologia teoretic, relativitatea general i
mecanica cuantic.

Advertisements

ISAAC NEWTON
Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1642, Woolsthrope/Grantham - d. 31
martie 1726, Kensington) renumit om de stiinta englez, matematician, fizician si
astronom, presedintele Academiei Regale de stiinte a Angliei. Isaac Newton este
savantul aflat la originea teoriilor stiintifice care vor revolutiona stiinta, n
domeniul opticii, matematicii si n special al mecanicii. n 1687a publicat
lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, n care a descris Legea
universala a gravitatieisi, prin studierea legilor miscarii corpurilor, a creat
bazelemecanicii clasice. A contribuit, mpreuna cu Gottfried Wilhelm von Leibniz,
la inventarea si dezvoltarea calculului diferential si a celui integral. Newton a
fost primul care a demonstrat ca legile naturii guverneaza att miscarea
globului terestru, ct si a altor corpuri ceresti, intuind ca orbitele pot fi nu numai
eliptice, dar si hiperbolice sau parabolice. Tot el a aratat ca lumina alba este o
lumina compusa din radiatii monocromatice de diferite culori.

Newton a fost un fizician, nainte de toate. Laboratorul sau urias a fost domeniul
astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele
dintre ele inventate de el nsusi. Newton nu s-a lasat antrenat de latura pur
astronomica si matematica a activitatii sale, ci a ramas de preferinta fizician. n
aceasta consta neobisnuita tenacitate si economia gndirii sale. Pna
la Newton si dupa el, pna n timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o
manifestare a geniului stiintific, de o forta si o durata mai mare.

Newton a fost primul care si-a dat seama de aceasta. Spencer ne comunica
urmatoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu putin timp naintea mortii
sale: "Nu stiu cum arat eu n fata lumii, dar mie mi se pare ca sunt un baiat
care se joaca pe malul marii si se distreaza cautnd din timp n timp pietricele
mai colorate dect de obicei, sau o scoica rosie, n timp ce marele ocean al
adevarului se ntinde necunoscut n fata mea."

Biografie

Newton s-a nascut n anul izbucnirii marelui razboi civil n Anglia, a fost martorul
executarii lui Carol I, al guvernarii luiCromwell, al restaurarii Stuartilor, al asa-
numitei "glorioase revolutii, fara varsare de snge" din 1688 si a murit la vrsta
de 85 de ani, cnd regimul constitutional era consolidat. Dar furtunile politice n-
au lasat, pare-se, urme adnci asupra vietii lui Newton. El a ramas, cel putin n
aparenta, un "filozof"apolitic, n acel sens larg n care cuvntul era folosit n
vechime.

Viata lui Newton a decurs linistita, pasnica si monotona; el a murit necasatorit,

iar calatoriile lui s-au marginit la mici distante, netrecnd
granitele Angliei. Newton s-a bucurat de o sanatate robusta, niciodata nu a avut
prieteni apropiati, de o vrsta cu el.

Cu toata amploarea extraordinara a preocuparilor sale stiintifice, Newton nu a

fost un geniu universal, caLeonardo da Vinci, sau un "polihistor, ca Leibniz.
Gndirea si activitatea lui s-au concentrat asupra"filozofiei naturale sau a fizicii,
matematicii si astronomiei.

Preocuparile teologice si istorice ale lui Newton pot fi considerate doar ca un

tribut inevitabil pe care l-a platit epocii, ca si multi dintre contemporanii lui, desi
el nsusi era uneori nclinat sa considere preocuparile sale n domeniul teologiei
si religiei drept activitatea lui principala.

Newton s-a nascut n satul Woolsthorpe, situat la 10 km sud de

oraselul Grantham, n apropierea tarmului rasaritean al Angliei.

Despre originea familiei Newton din Woolsthorpe exista foarte putine informatii.
Pna la dobndirea titlului de noblete, Newton se interesa, pare-se, foarte putin
de stramosii lui. Cum se ntmpla adeseori, familia si amintea, dintre str
23223c224x 9;mosi, numai de bunici. Este adevarat ca dupa ce a devenit "Sir
Isaac", Newton a prezentat Camerei heraldice un tablou genealogic oficial,
cuprinznd pe toti ascendentii sai pna la tatal stra-strabunicului, John Newton.

n relatarile despre perioada scolara a vietii lui Newton, aparute dupa moartea
sa, este greu sa se deosebeasca faptele reale de legende. n ele se reflecta clar
dorinta fireasca de a scoate n evidenta acele trasaturi ale lui care s-au
manifestat cu toata puterea mai trziu. scoala din Grantham, unde Newton a
petrecut aproape 5 ani, a avut, probabil, o mare influenta asupra formarii
caracterului sau, contribuind la nsusirea matematicii, limbii latine si a teologiei,
necesare pentru studiile universitare.

Newton avea pasiunea de a construi jucarii mecanice complicate, modele de

mori de apa si de soare. Copilului i placea sa confectioneze zmeie, pe care,
uneori, le nalta noaptea, agatndu-le felinare de hrtie colorata si raspndind
cu aceasta ocazie, n gluma, zvonuri despre o noua cometa. Sotul nepoatei
luiNewton, Condwitt, povesteste ca acesta considera drept prima sa experienta
de fizica aceea pe care a facut-o n 1658, si anume: dorind sa determine
puterea vntului n timpul furtunii, el a masurat lungimea sariturii sale proprii n
directia vntului si n sens contrar.

O data cu mutarea la Cambridge intervine o schimbare radicala n viata lui.

Interesele familiale, ale gospodariei, cunostintele si prietenii, toate sunt uitate n
atmosfera austera de la Trinity College.

Singurul profesor al lui Newton care a exercitat efectiv o mare influenta asupra
lui a fost Isaac Barrow, primul profesor care a ocupat catedra Lucas. Isaac
Barrow (1630 - 1667), tnar profesor pe vremea studentimii lui Newton, a
devenit, probabil mai trziu prietenul sau.
Cum s-a desfasurat viata de zi cu zi a lui Newton n primii ani la Cambridge?
Despre aceasta s-au pastrat putine date. Se stie ca uneori lua parte la chefuri
studentesti si juca carti. Probabil nsa pentru a nu se singulariza printre ceilalti.

Tnarul Newton a fost econom si ordonat n cheltuielile sale; el cheltuia sume

mai importante numai pe carti si aparate stiintifice. Veniturile lui, din momentul
cnd a devenit membru al colegiului, au fost destul de importante, atingnd
200-250 de lire sterline pe an. Cu o asemenea suma pe vremea aceea se putea
trai confortabil, mai ales n provincie.

Societatea Regala a devenit arena principala a luptei si a victoriilor stiintifice ale

lui Newton. De la 30 noiembrie 1703 si pna la sfrsitul vietii, el a fost
presedintele acestei societati.

Telescopul lui Newton a devenit curnd un obiect de mndrie nationala n Marea

Britanie si aparatul preferat al astronomilor englezi. Multe eforturi pentru
perfectionarea lui s-au facut de catre Edmund Halley, nca din timpul cnd
traia Newton. El nsusi a continuat sa lucreze, cel putin 10 ani, la mbunatatirea
aparatului. n Optica se mentioneaza faptul ca n perioada 1681-1682 el a
ncercat sa nlocuiasca oglinda metalica cu un menisc de sticla, acoperit cu
mercur pe partea convexa. Telescopul-reflector a fost folosit cu mult succes
pentru descoperiri astronomice foarte importante de William Herschel, care a
construit n 1789 un instrument, a carui oglinda avea un diametru de 122 cm.
n secolul al XIX-lea, lordul Ross a construit un reflector si mai mare, cu o
oglinda al carei diametru a atins 182 cm. Cu ajutorul acestui telescop au fost
descoperite, printre altele, nebuloasele spirale, adica universuri noi,
corespunzatoare galaxiei noastre.

Telescopul lui Newton poate fi considerat drept un preludiu la toata activitatea

lui ulterioara.

Asa cum ntr-o uvertura, care precede unei mari piesa muzicale, motivele
principale se mpletesc, tot astfel n telescopul lui Newton se pot urmari
izvoarele tuturor directiilor principale ale gndirii si activitatii sale stiintifice
ulterioare.

Ocolirea aberatiei cromatice a constituit nceputul tuturor cercetarilor optice ale

lui Newton; cautarea aliajului potrivit pentru oglinzi a contribuit, probabil, ntr-o
masura nsemnata la cercetarile sale chimice ulterioare si la competenta
conducere a Monetariei. Scopul direct al telescopului - lumea astrilor - l-a atras
pe Newton spre problemele de baza ale mecanicii ceresti ale astronomiei. n
fine, munca sterila cu suprafetele nesferice, care a precedat reflectorul, era
legata n mod inevitabil de geometria sectiunilor conice si de problemele
generale ale analizei.
Dupa acest preludiu cu telescopul, s-au succedat fazele cele mai importante ale
vietii stiintifice a luiNewton. La o saptamna de la admiterea lui ca membru al
Societatii Regale, el scrie urmatoarele rnduri semnificative secretarului
Societatii, Oldenburg: "N-ati putea sa-mi comunicati n apropiata dv. scrisoare,
ct timp vor mai dura sedintele saptamnale ale Societatii, caci eu doresc sa
supun aprobarii Societatii Regale o comunicare asupra unei descoperiri n fizica,
descoperire care m-a dus la construirea telescopului. Nu ma ndoiesc ca acest
referat va fi mai placut dect comunicarea despre aparat; caci dupa judecata
mea, este vorba de cea mai remarcabila, daca nu si cea mai importanta
descoperire care s-a facut vreodata cu privire la fenomenele naturii."

Newton s-a antrenat n polemica, a trebuit sa scrie criticilor scrisori lungi, care
treceau prin minile secretarului Societatii Regale - Oldenburg. l iritau obiectiile
nefondate, era jignit cnd concluziile sale erau calificate ipoteze - cuvnt pe
care nu-l putea suferea. "stiti - scria el lui Oldenburg - ca adevarata metoda de
a descoperi nsusirile lucrurilor consta n a le deduce din experienta. V-am mai
spus ca teoria mea este concludenta pentru mine. nu numai pentru ca sunt
infirmate toate presupunerile contrarii, ci si pentru ca decurge din experientele
pozitive si hotartoare." Raspunznd pentru a doua oara iezuituluiParadis prin
intermediul lui Oldenburg, Newton repeta din nou, iritat: "Trebuie sa observ,
nainte de toate, ca teoria mea despre refractia luminii si despre culori consta
exclusiv n determinarea unor nsusiri ale luminii fara a emite vreo ipoteza
despre originea ei".

Daca tinem seama ca Newton a lucrat si n domeniul acusticii, cel putin teoretic,
vedem ca urmele activitatii sale pot fi constatate n toate domeniile fizicii: n
mecanica, n caldura, n teoria despre sunet, lumina, electricitate si magnetism
si n domeniul acelor fenomene, care astazi sunt reunite sub denumirea
de "fizica moleculara".

Newton era, fara ndoiala, un om profund religios si n afara de aceasta, un

teolog erudit. n 1703, John Locke scria nepotului sau, King: "Newton este ntr-
adevar un savant remarcabil, nu numai datorita uimitoarelor sale realizari n
domeniul matematicii, ci si n teologiei, gratie vastelor sale cunostinte n Sfnta
Scriptura, putini putndu-se compara cu el". Newton se bucura de asemenea
mare celebritate ca teolog si n cercuri mai largi.

Triumful stiintific al lui Newton n ultimele decenii se mpletea ntr-un anumit

grad cu o bunastare exterioara: onorurile palatului, respectul discipolilor,
ngrijire buna acasa. Nepoata sa a continuat sa locuiasca la el si nu s-a despartit
de el nici dupa ce s-a maritat a doua oara cu Condwitt. Batrnetea lui a fost
linistita, fara complicatii si zguduiri bruste. Abia la vrsta de 80 de ani s-a
constatat la Newton o afectiune serioasa a vezicii, nsotita de o litiaza. Cu toate
ca detinea o functie nalta, el a ramas pna n ultimele zile modest si simplu n
relatiile cu oamenii si n mbracaminte. Dupa marturia multor contemporani, n
nfatisarea sa exterioara, Newton nu avea nimic deosebit, care sa atraga
atentia. Era de statura sub-mijlocie, ndesat si cu o privire vie si patrunzatoare.
Numarul destul de mare de portrete n ulei confirma parerile contemporanilor
sai. Newton se bucura de o sanatate excelenta ; pna la sfrsitul vietii sale el a
pierdut doar o singura masea si si-a pastrat pna la sfrsit un par des si frumos,
de un alb splendid la batrnete, dupa marturia lui Condwitt. Parul si-l lega
uneori cu o funda. Newton nu era un bun tovaras de conversatie, fiind mereu
cufundat n gnduri. n legatura cu aceasta s-au pastrat multe anectode despre
felul sau de a fi distrat. Econom si socotit, el si ajuta ntotdeauna cu placere
prietenii si rudele. Dupa moartea sa a ramas o mostenire importanta, de 32.000
lire sterline.

Starea sanatatii lui Newton s-a nrautatit vizibil n 1725. n acel an Londra a fost
vizitata de preceptorul luiLudovic al XV-lea, abatele Alary, si Newton a putut
prezida nca sedinta solemna a Societatii Regale, tinuta cu acest prilej.

Din 1725, Newton si-a ncetat de fapt serviciul la Monetarie si si-a predat
functiile sotului nepoatei sale - Condwitt. El a fost mutat la Kensington, iar
pe 28 februarie 1727 merge la Londra pentru a prezida sedinta Societatii regale.
La napoiere n Kensington, la 4 martie, a avut o criza de litiaza. Cteva zile, mai
erau sperante ca Newton se va nsanatosi; la 18 martie Newton mai citise
ziarele si avusese o convorbire cu medicul sau si cu Condwitt. n seara aceleiasi
zile el si-a pierdut cunostinta si a murit linistit n noaptea de 20 spre 21 martie,
n vrsta de 84 de ani. Corpul lui Newton a fost adus de la Kensington
la Londra si nmormntat n cadrul unei ceremonii solemne la Westminster.
Peste patru ani, rudele lui Newton au ridicat la mormntul sau un monument cu
chipul lui, decorat cu diferite embleme si simboluri.

Epitaful de pe mormmtul sau contine urmatorul text: "Aici se odihneste Sir

Isaac Newton, nobil, care cu o ratiune aproape divina a demonstrat cel dinti,
cu faclia matematicii, miscarea planetelor, caile cometelor si fluxurile oceanelor.
El a cercetat deosebirile razelor luminoase si diferitele culori care apar n
legatura cu acesta, ceea ce nu banuia nimeni naintea lui. Interpret srguincios,
ntelept si corect al naturii, al antichitatii si al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin
filozofia sa maretia Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul sau exprima
simplitatea evanghelica. Sa se bucure muritorii, ca a existat o asemenea
podoaba a speciei umane. Nascut la 25 decembrie 1642, decedat la 20 martie
1727".

Opera
Lucrari n domeniul opticii

ntre 1670 si 1672 Newton s-a ocupat mai mult cu problemele de optica. n
acest timp a studiat refractia luminii, demonstrnd ca o prisma de sticla poate
descompune lumina alba ntr-un spectru de culori si ca adaugarea unei lentile si
a unei alte prisme poate recompune lumina alba. Pe baza acestei descoperiri a
construit un telescop cu reflex, care a fost prezentat n 1671 la Royal
Society. Newton a probat ca lumina este alcatuita din particule. Cercetarile
ulterioare au demonstrat natura ondulatorie a luminii, pentru ca, mai trziu, n
mecanica cuantica sa se vorbeasca despre dualismul corpuscul-unda.

De asemenea, modelul de telescop folosit azi este cel introdus de catre Newton.

Teoria gravitatiei

n 1679 Newton reia studiile sale asupra gravitatiei si efectelor ei asupra

orbitelor planetelor, referitoare la legile lui Kepler cu privire la miscarea
corpurilor ceresti, si publica rezultatele n lucrarea De Motu Corporum("Asupra
miscarii corpurilor", 1684).

n lucrarea Philosophiae naturalis principia mathematica ("Principiile matematice

ale filozofiei naturale",1687), Newton stabileste cele trei legi universale ale
miscarii (Legile lui Newton), referitoare la inertia de repaus si miscare si la
principiul actiune-reactiune. Foloseste pentru prima data termenul
latin gravitas(greutate), pentru determinarea analitica a fortelor de atractie, si
defineste Legea universala a gravitatiei.

Opere filozofice si religioase

Newton a scris numeroase opuscule cu subiecte filozofice si religioase asupra

interpretarii unor texte dinBiblie, sub influenta spiritualismului mistic al
lui Henry More si a convingerii n infinitatea universului mpotriva
dualismului cartezian. Lucrarile sale The Chronology of Ancient Kingdoms
Amended siObservations Upon the Prophecies of Daniel and the Apocalypse of
St. John au fost publicate dupa moartea sa.

"Filozofia naturala" a lui Newton

Issac Newton nu a fost nici metafizician de profesie ca Henry More, nici n

acelasi timp filozof si om de stiinta ca Ren Descartes. Filozofia l preocupa
numai n masura n care are nevoie pentru a pune bazele investigatiei sale
matematice a naturii. Fizica sa, mai exact, filozofia naturala a lui Newton nu
poate fi disociata de conceptele inteligibile de timp absolut si spatiu absolut,
opuse timpului si spatiului sensibil sau datorite simtului comun. Timpul absolut,
adevarat si matematic, este numit de Newton Durata. n ceea ce priveste
structura interna a spatiului, a "diviza" spatiul, adica a separa n mod efectiv si
real "partile" sale, este imposibil, imposibilitate care nu interzice efectuarea
unor distinctii "abstracte" si "logice" si nu ne mpiedica sa deosebim "parti"
inseparabile n spatiul absolut. Infinitatea si continuitatea spatiului absolut
implica aceasta distinctie. Din aceasta deriva afirmatia ca miscarea absoluta
este miscarea n raport cu spatiul absolut, si toate miscarile relative implica
miscari absolute. Miscarea absoluta este nsa foarte greu, daca nu imposibil de
determinat. Noi percepem lucrurile n spatiu, miscarile lor n raport cu alte
lucruri, adica miscarile lor relative, dar nu miscarile lor absolute n raport cu
spatiul nsusi. n plus, miscarea nsasi, starea de miscare, desi diametral
opusa starii de repaus, este totusi absolut indiscernabila de aceasta din urma.
Asadar, noi putem distinge efectiv miscarile absolute de miscarile relative sau
chiar de repaus numai n cazul n care determinarea fortelor care actioneaza
asupra corpurilor nu se bazeaza pe perceptia schimbarilor ce intervin n relatiile
mutuale ale corpurilor respective. Miscarea rectilinie nu ofera aceasta
posibilitate, conditiile necesare sunt ntrunite doar de miscarea circulara, care
da nastere unor forte centrifuge a caror determinare permite recunoasterea
existentei ei ntr-un corp dat si chiar sa-i masuram viteza, fara a trebui sa ne
interesam de pozitia sau de comportamentul vreunui alt corp dect al celui care
se roteste. Descoperirea caracterului absolut al rotatiei constituie o confirmare
decisiva a conceptiei despre spatiu a lui Newton, ea o face accesibila cunoasterii
noastre empirice si, fara sa o lipseasca de functia si de statutul ei metafizic, i
asigura rolul si locul de concept stiintific fundamental. Caci daca miscarea
inertiala, adica miscarea rectilinie si uniforma, devine - exact ca si repausul
- stareanaturala a unui corp, atunci miscarea circulara, care n orice punct al
traiectoriei si schimba directia, pastrnd totodata o viteza unghiulara constanta,
apare din punctul de vedere al legii inertiei ca o miscare nu uniforma, ci
constant accelerata. Spre deosebire nsa de simpla translatie, acceleratia a fost
ntotdeauna ceva absolut si asa a ramas pna la emiterea teoriei relativitatii
generale de catre Einstein, care o lipseste de caracterul sau absolut. Or, ca sa
realizeze acest lucru, Einstein a trebuit sa re-nchida Universul si sa nege
structura "geometrica" euclidiana a spatiului, confirmnd astfel logica conceptiei
newtoniene.

ALBERT EINSTEIN
Albert Einstein (14 martie 1879 - 18 aprilie 1955) s-a nascut
n Ulm, Germania, la 14 martie, si si-a petrecut tineretea la Mnchen, unde
familia sa detinea un mic atelier de produse electrice. A nceput sa vorbeasca
abia la vrsta de 3 ani, dar nca de mic copil a aratat interes pentru natura
precum si abilitate n a ntelege concepte matematice dificile. La vrsta de 12
ani a nvatat geometria euclidiana. Einstein ura plictiseala si lipsa de imaginatie
din scoala de la Mnchen.

Cnd esecurile repetate ale afacerilor familiei au dus la parasirea Germaniei cu

destinatia Milano, Italia, Einstein a ramas la Mnchen pna la sfrsitul anului
scolar. Dupa ce a petrecut un an cu parintii n Milano, s-a hotart sa-si creeze
singur drumul n viata si s-a nscris la liceul cantonal din Aargau, Elvetia, dupa
care, n 1896, a intrat la Politehnica din Zrich. Lui nu i placeau metodele de
instruire de aici, lipsea des de la ore si folosea acest timp pentru a studia
singur fizica si pentru a cnta la vioara. A trecut totusi examenele si a absolvit
Politehnica n 1900, studiind notitele unui coleg. Profesorii nu aveau o parere
foarte buna despre el si nu i-au recomandat nici continuarea studiilor. n acelasi
an a capatat cetatenia elvetiana.

Timp de 2 ani Einstein a lucrat ca tutor si profesor. n 1902 a fost angajat ca

examinator la Institutul Elvetian de Patentare de la Berna. n 1903 s-a casatorit
cu Mileva Mari, care i fusese colega la politehnica. Au avut doi fii, dar n cele
din urma au divortat. Einstein s-a recasatorit mai trziu.

n anul 1905, Einstein a publicat dintr-o lovitura rezultatele mai multor studii
teoretice, care l-au facut deodata cunoscut si care aveau sa revolutioneze fizica.
Primul si cel mai important studiu cuprinde prima expunere completa a teoriei
relativitatii restrnse, n care demonstreaza ca teoretic nu este posibil sa se
decida daca doua evenimente care se petrec n locuri diferite, au loc n acelasi
moment sau nu. Alta lucrare, asupra efectului fotoelectric, contine ipoteza
revolutionara asupra naturii luminii. Einstein afirma ca, n anumite circumstante
determinate, radiatia electromagnetica are o natura corpusculara (materiala),
sugernd ca energia transportata de fiecare particula a razei luminoase,
denumita foton, ar fi proportionala cu frecventa acelei radiatii. Aceasta ipoteza
avea sa fie confirmata experimental zece ani mai trziu de catre Robert
Andrews Millikan. ntr-un alt studiu asupra electrodinamicii corpurilor n
miscare, expune modalitatea interactiunii ntre radiatie si materie si
caracteristicile fenomenelor fizice observate n sistemele de miscare browniana
a moleculelor. Einstein sustine ca fascicolele luminoase se curbeaza cnd se
propaga n vecinatatea unui corp ceresc cu mare forta de gravitatie, de unde
reprezentarea mai greu de nteles, cum ca spatiul nsusi ar fi curb.
n 1916 publica memoriul privitor la bazele teoriei relativitatii generale, rod
al zece ani de studiu. Aceasta lucrare se nscrie n linia demonstratiilor sale ale
geometrizarii fizicei. Celebra este ecuatia care exprima cantitatea enorma de
energie ascunsa ntr-un corp: E=mc2, cantitatea de energie (E) este egala cu
produsul ntre masa (m) si patratul vitezei luminii (c). Aceasta cantitate imensa
de energie poate fi eliberata n procesul de desintegrare nucleara, proces care
sta la baza functionarii bombei atomice cu fisiune.

Dupa ce n 1905 a obtinut titlul de Doctor n Fizica la Universitatea din Zrich, n

urma unei dizertatii privind determinarea dimensiunilor moleculare, este numit
n 1909 profesor de Fizica teoretica la aceiasi universitate. n 1914, fizicianul
german Max Planck l aduce la Berlin, unde Einstein preia conducerea unei sectii
de cercetare n cadrul Academiei Prusiene de stiinta ("Preuische Akademie der
Wissenschaft") si n1917 devine director al Institutului de Fizica "Kaiser
Wilhelm", nou nfiintat.

Dupa 1919 meritele lui Einstein au fost recunoscute pe plan mondial. A primit
numeroase premii si distinctii de la diferite societati de fizica de pe intreg globul,
printre care si Premiul Nobel pentru fizica n1921, pentru explicarea efectului
fotoelectric (deci nu pentru teoria relativitatii). Vizitele sale n orice parte
a Terrei au devenit evenimente nationale; fotografii si reporterii l urmareau
peste tot. Desi regreta pierderea sferei sale intime, Einstein si-a folosit
renumele pentru a-si propaga propriile sale vederi politice si sociale.

Cele doua miscari sociale care au fost pe deplin sustinute de el au

fost Pacifismul si Zionismul. n timpulPrimului Razboi Mondial Einstein a fost
unul din numerosii academicieni germani care au condamnat public implicarea
Germaniei n razboi. Dupa razboi, el si-a continuat suportul public pentru telurile
pacifiste si zioniste, iar aceasta l-a facut tinta unor numeroase atacuri din
partea unor grupari antisemitice siextremiste din Germania. Chiar si teoriile sale
stiintifice au fost ridiculizate n public, pe nedrept, inclusivTeoria relativitatii.

Cnd Hitler a venit la putere in Germania n 1933, Einstein s-a decis imediat sa
emigreze n Statele Unite. A primit o functie la Institute for Advanced Study,
n Princeton, New Jersey. Continundu-si activitatea n favoarea Zionismului,
Einstein a renuntat la pozitia sa pacifista n fata imensei amenintari la adresa
umanitatii venita din partea regimului nazist din Germania.

n 1939 Einstein a contribuit mpreuna cu alti numerosi fizicieni la scrisoarea

catre presedintele AmericiiFranklin Delano Roosevelt, insistnd asupra
necesitatii fabricarii bombei atomice, ntru ct exista posibilitatea ca si guvernul
german sa urmeze aceasta cale. Scrisoarea, care purta numai semnatura lui
Einstein, a ajutat la grabirea eforturilor pentru obtinerea bombei atomice n
Statele Unite, dar Einstein nu a avut nici un rol direct sau personal n fabricarea
acesteia.

Dupa razboi, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmarii internationale si a

unei guvernari mondiale. A continuat suportul sau activ pentru zionism, dar a
refuzat oferta facuta de catre conducatorii Israelului de a deveni presedinte. n
Statele Unite, la sfrsitul anilor 1940 si nceputul anilor 1950, a sustinut ideea
de a face orice sacrificiu necesar pentru a conserva libertatea politica alaturi de
alti intelectuali.

Einstein a murit la Princeton, la 18 aprilie 1955.

n Germania, anul 2005 a fost decretat "Anul Einstein": se mplinesc 100 de ani
de la lansarea teoriei relativitatii precum si 50 de ani de la moarte. n acest an
sunt prevazute o serie de manifestari stiintifice si de popularizare a teoriilor
sale.

Este foarte important de stiut despre Einstein ca nu a fost niciodata de acord cu

mecanica cuantica. A purtat discutii aprinse cu marele fizician Niels Bohr n
legatura cu principiul de nedeterminare si s-a stins din viata fara sa accepte
metoda acestei teorii.

MICHAEL FARADAY
Michael Faraday (22 septembrie 1791-25 august 1867) a fost un fizician si
chimist englez.

n fizica face cercetari importante privind cunoasterea electromagnetismului si

dezvoltarea aplicatiilor acestuia.

si propune producerea curentului electric cu ajutorul magnetismului, experiente

pe care le ncepe n anul1821, terminndu-le cu succes n anul 1831.
Experientele lui completeaza cercetarile fizicianului si matematicianului
francez Andr Marie Ampre referitoare la fortele electromagnetice, reusind
rotirea unui circuit parcurs de un curent electric ntr-un cmp magnetic. Practic
descopera principiul de functionare amotorului electric cu magneti permanenti.

n anul 1831 descopera inductia electromagnetica, reusind sa

realizeze conversia electromecanica a energiei.

Faraday arata dupa o serie de experimentari ca electricitatea se obtine

prin inductie, prin frecare, pe cale chimica sau termoelectrica.

A propus reprezentarea cmpului magnetic prin linii de forta (sau linii de cmp)
si arata ca actiunile electrice si magnetice se transmit din aproape n aproape,
cu viteza finita. Combate astfel conceptiamecanicista conform careia aceste
actiuni se transmit la distanta instantaneu cu viteza infinita, independent de
mediu, dupa modelul mecanic al fortelor de gravitatie.

Faraday arata ca notiunile de cmp electric si cmp magnetic pe care le-a

introdus ca forme de existenta a materiei, stau la baza interpretarii materialiste
a fenomenelor electomagnetismului. Au fost dezvoltate de James Clerk Maxwell,
cunoscute ca ecuatiile lui Maxwell.

Primele cercetari n domeniul chimiei, duce la

descoperirea benzenului n gudronul din huila, cu ajutorul unui aparat conceput
de el. Era un aparat prin compresie si racire, cu care a putut
sa lichefieze aproape toate gazele cunoscute n acel timp. n 1833 enunta legea
electrolizei, lege ce sta la baza electrochimiei. Tot el, Faraday, este cel ce
introduce termenii de ion, catod, anod, anion, cation, echivalent electrochimic.
De asemeni studiind proprietatile magnetice ale substantelor,introduce termenii
dediomagnetism si paramagnetism.

A elaborat teoria electrizarii prin influienta si principiul ecranului

electrostatic (sau cusca lui Faraday), enuntnd astfel legea consevarii sacinii
electrice (1843). Mai trziu, n 1846, arata ca energia electrostatica este
localizata n dielectrici.

Ultimile sale cercetari arata actiunea cmpului electric asupra luminii

polarizate sau efectul de polarizare rotatorie a luminii n cmp magnetic.
Ca pretuire a cercetarilor sale si a contributiei sale n fizica, denumirea unitatii
de capacitate se numeste"Farad", iar numarul care exprima cantitatea de
electricitate necesara depunerii prin electroliza a unui atomogram dintr-un
element - "constanta lui Faraday".

MARI DESCOPERIRI
Electromagnetismul este acea ramura a fizicii care studiaza sarcinile electrice
si magnetice, cmpurile create de acestea (electric si magnetic), legile care
descriu interactiunile dintre acestea.

Efectul magnetic al curentului electric

Ramurile principale ale electronagnetismului sunt:

Electrostatica, care se ocupa cu studiul sarcinilor electrice aflate n repaus

si al cmpurilor generate de acestea.

Electrodinamica, care se ocupa cu studiul sarcinilor aflate n miscare,

precum si al cmpurilor generate de acestea.

Magnetismul, care se ocupa cu studiul cmpului magnetic.

n cadrul fizicii, dualitatea unda-corpuscul se refera la faptul

ca materia prezinta simultan proprietaticorpusculare si ondulatorii. Este vorba
despre un concept central al mecanicii cuantice care a nlocuit teoriile clasice
asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun in evidenta caracterul
ondulatoriu (interferenta, difractia, polarizarea), pe cnd altele demonstreaza
caracterul corpuscular al materiei (emisia si absorbtia luminii, efectul
fotoelectric, efectul Compton). Bazndu-se pe studiul acestor fenomene, teoriile
clasice propuneau modele n care un obiect era considerat fie o particula, fie o
unda.

Scurt istoric

n formalismul clasic, lumina era considerata unda electromagnetica,

prezentnd fenomene ondulatorii cum ar fi interferenta, difractia, polarizarea.
Odata cu descoperirea efectului fotoelectric n 1887 de catreHeinrich Rudolf
Hertz, a fost necesara introducerea unei noi teorii care sa justifice fenomenul,
ntruct cea clasica era n contradictie cu rezultatele experimentale.

n 1905, Albert Einstein explica legile efectului fotoelectric presupunnd ca

lumina este alcatuita din particule (numite fotoni) si aplicnd ipoteza lui Planck,
conform careia energie este cuantificata.

Louis de Broglie a extins teoria lui Einstein, sustinnd ca orice particula n

miscare are asociata o unda. Teza lui de doctorat este publicata n anul 1924,
dar el primeste premiul Nobel abia n 1929, dupa ce teoria sa este verificata
experimental.

Ipoteza lui de Broglie

Louis de Broglie afirma ca orice particula aflata n miscare

(electron, proton, atom) are si o comportare ondulatorie. El stabileste relatia
ntre lungimea de unda asociata si impulsul al particulei:
unde

reprezinta constanta lui Planck;

este masa particulei;

este energia totala a particulei;

reprezinta energia potentiala a particulei.

n relatia lui de Broglie intervin att marimi specifice corpusculilor (cum ar

fi energia si impulsul) precum si marimi caracteristice undelor
(frecventa, lungimea de unda).

Dovezi experimentale

Noile teorii au fost cu greu acceptate de comunitatea stiintifica. Experimentele

ulterioare au demonstrat, nsa, corectitudinea acestor ipoteze.

Efectul fotoelectric extern

Efectul fotoelectric este un fenomen fizic n care se manifesta natura

corpusculara a luminii. El consta n emisia electronilor de catre un corp aflat sub
actiunea radiatiilor electromagnetice. Pentru explicarea lui, Einstein a presupus
ca fotonii din care este alcatuita lumina ciocnesc atomii din substanta
respectiva, fiecare foton incident elibernd cte un electron. Scriind legea de
conservare a energiei, se pot deduce legile empirice obtinute n studiul acestui
efect. Relatia este cunoscuta sub numele de legea lui Einstein:

unde

reprezinta constanta lui Planck;

este freventa fotonului incident;

este energia fotonului incident, exprimata conform ipotezei lui Planck.

este lucrul mecanic de extractie a electronului din substanta;

 este energia cinetica a electronului liber.

Razele-X
Materia, noi si tot ceea ce ne inconjoara, este alcatuita din spatii goale.
Chiar si o roca este alcatuita din spatii, aceasta se datoreaza faptului ca materia
este alcatuita din atomi. Un atom este alcatuit dintr-un invelis electronic format
din electroni (cu sarcina electrica negativa) care orbiteaza in jurul unui nucleu,
compus si el la randul lui din protoni (sarcina electrica pozitiva, egala cu cea a
electronilor) si neutroni (fara sarcina electrica). Proportia dintre nucleu si invelis
electronic este egala cu cea a unui graunte de nisip in centrul unui stadion de
fotbal.

Nucleul detine mai mult de 99,9% din masa atomului, si totusi are un
diametru de doar 1/100000-a parte din invelisul electronic. Electronii nu ocupa
mult loc, insa traiectoria orbitei lor defineste marimea atomului, care este in
proportie de 99.9999999999999% vid!

Ceea ce credem noi ca atingem este doar rezultatul semnalelor nervoase

din corpul nostru, deoarece distanta minima la care ne putem apropia de un
obiect este de un ngstrom (). Cum ar arata materia daca nu ar fi "goala",
daca am putea sa frangem invelisul electronic la dimensiunea nucleului? Sa
presupunem ca am putea genera o forta destul de mare incat sa zdrobim "golul"
din atomii unei roci de dimensiunea unui teren de fotbal. Stanca ar pute fi
redusa la dimensiunea unui fir de nisip si totusi sa cantareasca 4 milioane de
tone!

Surse de raze-X

Sistemul solar- Atmosfera externa a Soarelui este o sursa de raze-X.

Stele - Atmosfera fierbinte sau corola stelelor normale produc si ele raze-X.
Observatiile razelor-X sunt folositoare la intelegerea activitatii stelelor in
evolutia lor.

Stelele Pitice Albe- Acestea sunt dense, resturi arse ale unor stele cum ar fi
Soarele. Ele s-au format in urma consumarii combustbilului nuclear.

Supernove si ramasite ale acestora - Cand o stea explodeaza si se

transforma intr-o supernova, explozia creeaza un nor in care se pot atinge valori
de mai multe milioane de grade care straluceste in raze-X timp de mii de ani.
Observatiile razelor-X pot dezvalui dinamica exploziei si elementele grele
prezente in norul rezultat.
Stelele neutronice- Cand o stea masiva devine o supernova, ea poate lasa in
urma sa ramasite dense numite de specialisti "stele neutronice". Stelele
neutronice tinere trimit in afara lor particule cu energii care pot trimite raze-X
timp de mai multe mii de ani.

Gaurile negre-Cand stea moarta are masa mai mare decat trei sori, aceasta
formaeaza o gaura neagra in spatiu. Telescoapele pentru observarea razelor-X
ne dau o imagine asupra materiei supraincalzite care se misca in jurul gaurilor
negre.

Galaxiile - Observatiile prin raze-X a galaxiilor normale au revelat calduroasa,

energetica parte a caracterului unei galaxii prin localizarea stelelor neutronice,
ramasitele supernovelor si ale gaurilor negre.

Galaxii active si Quasari - Galaxiile active duc o "viata" violenta, de obicei in

centrul acestora. Aceasta activitate se datoreaza unei gauri negre uriase din
centrul acestora sau o coliziune cu o alta galaxie sau ambele. Quasarii sunt
exemple extreme de galaxii active.

Un fundal radioactiv- Cerul observat in raze-X nu este intunecat, ci este slab

luminat, lumina in raze-X care vine de la multe surse indepartate.

Absorbtia de raze-X
Absorbtia acestora de catre atmosfera Pamantutui este impartita pe mai multe
strauri atmosferice. Absorptia se face in urmatorul mod:

Fotonii razelor-X-particule minuscule incarcate cu energie electromagnetica

puternica-sunt absorbiti de orice intalnesc in cale si care este compus din atomi.
Cantitatea de radiatii se imputineaza trecand prin ionosfera si prin stratul de
ozon.

Ce se intampla cand razele-X sunt absorbite in atmosfera?

Energia unei unde X incearca sa deplaseze un electron de la orbita lui din jurul
unui atom de oxigen.acest proces se numeste absorbrtia foto-electrica,
deoarece un foton este absorbit in procesul inlaturarii electronului de la atom.
Telescoapele pentru observarea razelor-X de deasupra Pamantului pot colecta
radiatii de tip X de la surse care se afla la miliarde de ani lumina departare.
Aceste radiatii-X de provenienta cosmica sunt focalizate de o oglinda concava si
redirectionate spre un aparat de masura a intensitatii si proprietatilor cum ar fi
directia din care vin si energia razelor-X. Un material solid sau gazos din
interiorul aparatului absoarbe aceste raze sub efectul foto-electric.

Semiconductorii si Laserul
Scurt istoric. Introducere in problematica LASER.

Despre efectul LASER se cunosc deja foarte multe. Aceasta ramura a stiintei s-a
dezvoltat foarte mult de la inceputurile sale (1955-1965) si pana in ziua de
astazi. Desi bazele teoretice erau mai mult sau mai putin stabilite, primii care
reusesc sa concretizeze toate teoriile si presupunerile au fost doi rusi si un
american.

In ordine sunt prezentati Charles H. Townes (Massachusetts Institute of

Technology (MIT), Cambridge, MA, USA; nascut in 1915), Nicolay
Gennadiyevich Basov (Lebedev Institute for Physics Akademija Nauk Moscow,
USSR; nascut in 1922) si Aleksandr Mikhailovich Prokhorov (Lebedev
Institute for Physics Akademija Nauk Moscow, USSR; nascut in 1916). Cei trei
au impartit premiul Nobel atribuit in 1964 pentru "cercetarile fundamentale in
domeniul electronicii cuantice care au condus la construirea oscilatoarelor si a
amplificatorilor bazati pe principiul maser-laser".

Partea teoretica este usor de gasit in majoritatea manualelor, cursurilor si

compendiilor de fizica existente asa ca lucrarea de fata nu se va concentra
asupra acestui aspect. Principiul LASER consta in faptul ca atomii elibereaza
energie sub forma de fotoni atunci cand parcurg tranzitia de pe un nivel de
excitare metastabil spre un nivel de echilibru. Aceasta tranzitie se face sub
influenta unui factor declansator si de aceea emisia de energie se numeste
emisie stimulata sau emisie indusa. Odata pornita reactia aceasta se propaga
sub forma piramidala astfel, un foton emis de un atom dezexcitat va declansa
reactia la altul, acesta la randul lui va emite un foton si il va elibera si pe cel
incident. Avem doi fotoni care se vor inmulti exponential. Astfel se produce o
amplificare a radiatiei luminoase.

Realizarea practica a dispozitivelor LASER. Tipuri

de laser.
Partile constituente ale unui laser sunt : mediul activ, sistemul de excitare si
rezonatorul optic. Partea esentiala a unui dispozitiv laser o constituie mediul
activ, adica un mediu in care se gasesc atomii aflati intr-o stare energetica
superioara celei de echilibru. In acest mediu activ se produce amplificarea
radiatiei luminoase (daca avem o radiatie luminoasa incidenta) sau chiar emisia
si amplificarea radiatiei luminoase (daca nu avem o radiatie luminoasa
incidenta). Sistemul de excitare este necesar pentru obtinerea de sisteme
atomice cu mai multi atomi intr-o stare energetica superioara. Exista mai multe
moduri de a realiza excitarea atomilor din mediul activ, in functie de natura
mediului. Rezonatorul optic este un sistem de lentile si oglinzi necesare
pentru prelucrarea optica a radiatiei emise. Desi la iesirea din mediul activ
razele laser sunt aproape perfect paralele rezonatorul optic este folosit pentru
colimarea mult mai precisa, pentru concentrarea razelor intr-un punct calculat,
pentru dispersia razelor sau alte aplicatii necesare.

Dupa natura mediului activ deosebim mai multe tipuri de laser. Printre acestea
regasim laserul cu rubin, la care distingem bara de rubin tratat drept mediul
activ iar ansamblul sursa de lumina plus oglinzi poarta rolul de sistem de
excitare. Laserul cu gaz foloseste amestecuri de gaze rare (He, Ne, Ar, Kr) sau
CO2 drept mediu activ si o sursa de curent electric legata la doi electrozi iau
rolul de sistem de excitare.

LASER-ul cu semiconductori. Aprecieri teoretice.

Laserul cu semiconductori este constituit ca si celelalte tipuri de laser tot pe

sablonul mediu activ, sistem de excitare, rezonator optic. In acest caz un
amestec semiconductor este folosit ca mediu activ. Cel mai adesea se folosesc
combinatii de metale din aceleasi perioade ale grupelor IIIa si Va. Dintre
acestea semiconductorul cel mai folosit este cel format din Galiu si Arsenic
(GaAs). Alte medii active au fost obtinute atat din amestecuri ale elementelor
grupelor IIa si Via (Zinc si Seleniu - ZnSe) cat si din amestecuri de trei sau
patru elemente. Ultimele doua sunt mai ades folosite pentru emisia unor radiatii
mult mai precise din punct de vedere al lungimii de unda. Sistemul de excitare
este constituit din doua straturi de semiconductori, unul de tip p si unul de tip n.
Pentru a intelege mai bine aceste doua notiuni trebuie amintite cateva
considerente teoretice cu privire la fizica solidului, in special principiul
semiconductorilor.

Semiconductorii sunt o clasa de materiale larg folosita in electronica datorita

posibilitatii controlului proprietatilor electrice. Rezistivitatea electrica a unui
semiconductor scade odata cu cresterea temperaturii iar valoarea ei poate fi
modificata in limite foarte largi (10-2 - 108 W cm). Intr-un semiconductor foarte
pur, conductibilitatea electrica este data de electronii proprii, numita si
conductibilitate intrinseca, iar in cazul materialelor impurificate avem de-a face
cu o conductibilitate extrinseca. Conductibilitatea intrinseca poate fi explicata pe
scurt astfel. La 0K, electronii sunt asezati in legaturile covalente formate intre
atomii semiconductorului intrinsec. Odata cu cresterea temperaturii unii
electroni se rup din legaturi fiind liberi sa circule in tot volumul cristalului. Se
produce un fenomen de ionizare, iar in locul electronului plecat ramane un gol.
Imediat el se ocupa cu un alt electron alaturat, golul se deplaseaza o pozitie.
Daca aplicam un camp electric in semiconductor, electronii liberi se vor misca in
sens invers campului, dar si golurile vor forma un curent pozitiv de acelasi sens
cu campul. Cel mai interesant fenomen il reprezinta modificarea spectaculoasa a
rezistivitatii electrice a semiconductorilor prin impurificare. Astfel, daca din
105 atomi de Siliciu unul este inlocuit cu un atom de Bor, rezistivitatea siliciului
scade, la temperatura camerei, de 1000 de ori !!! Impurificare reprezinta o
problema specifica si fundamentala a fizicii si tehnologiei semiconductorilor.
Daca impurificam Germaniul (grupa IVa, patru electroni de valenta) cu un
element din grupa a 5-a (cinci electroni de valenta) vom obtine un amestec cu
un electron de valenta liber. Aceasta impuritate constituie un donor.
Semiconductorul astfel impurificat este de tip n, iar nivelul sau de energie este
mai aproape de zona de conductie. Daca impurificarea este facuta cu atomi din
grupa a 3-a (trei electroni de valenta), acesta se va integra in reteaua cristalina
cu doar trei legaturi covalente, ramanand, deci, un gol capabil de a captura
electroni in jurul atomului trivalent. Din aceasta cauza atomii acestui tip de
impuritati au primit numele de acceptori. Intr-un semiconductor astfel
impurificat vor predomina sarcinile pozitive, de unde numele de semiconductor
de tip p. Jonctiunile p - n sunt ansambluri formate prin alipirea unui
semiconductor de tip p cu unul de tip n . Zona de separare, interfata, are
marimi de ordinul 10-4 cm. La suprafata semiconductorului n apare un surplus
de electroni iar la suprafata semiconductorului p un surplus de goluri. Astfel
apare tendinta de compensare a acestora prin difuzia electronilor de la un
semiconductor la celalalt.

Laserul cu semiconductori. Construire.

Consideratii practice.
Revenind la laserul cu semiconductori, avand stabilita o baza teoretica minimala
putem trece la detalierea practica a principiilor enuntate anterior.

Laserul cu conductori este, de fapt, un sandwich format din 3 straturi de

semiconductori la care se adauga elementele sistemului de excitare. La acest tip
de laser energia necesara excitarii sistemului de atomi din mediul activ cat si
factorul declansator sunt date de curentul electric care se aplica, conform figurii.
Datorita faptului ca acest sandwich corespunde modelului clasic de dioda, de aici
incolo se va folosi si termenul de dioda.
Randamentul unei astfel de diode este in jurul a 30% dar amplificarea este
destul de mare. Curentul necesar trebuie sa aiba o densitate de cateva mii de
amperi pe centimetru dar avand in vedere ca o dioda laser are marimi foarte
mici, curentul necesar este adesea sub 100mA. Pentru a obtine rezultate
satisfacatoare, in practica se folosesc mai multe straturi decat se prezinta in
figura. Cat priveste stratul activ, lungimea lui nu depaseste 1 mm, iar grosimea
sa este, in functie de model, de la 200 pana la 10 nm. In general grosimea
stratului activ variaza intre 200 si 100 nm. Datorita faptului ca este atat de
subtire, fascicului emis este foarte divergent (pentru un laser) si astfel laserul
cu semiconductori se bazeaza foarte mult pe rezonatorul optic ce trebuie ales cu
mare grija si trebuie pozitionat foarte precis pentru a obtine performante
maximale. De obicei un sistem format din doua lentile plan-convexe pozitionate
cu fetele convexe una spre cealalta la anumite distante calculabile este suficient
pentru a obtine un fascicul destul de bine colimat cu razele aproape perfect
paralele.

Din desenul de mai sus se poate observa ca emisia laser se face in doua directii.
Acest fenomen este tratat in mod diferit in functie de necesitati. Se poate crea o
cavitate rezonanta prin pozitionarea unei oglinzi perfecte si a uneia
semitransparente, se poate folosi emisia "din spate" pentru a masura
proprietatile fasciculului principal, se poate folosi aceeasi emisie din spate
pentru a masura si controla curentul ce trece prin dioda. Diodele laser sunt
foarte sensibile la curenti si de aceea controlul strict asupra acestora este
absolut necesar. Uneori este necesara doar o variatie mica a tensiunii sau a
puterii si dioda se va arde. Mai jos este un prezentat un montaj clasic de dioda
cu posibilitate de control a curentului:

Diodele laser sunt poate, cele mai fragile dispozitive de emisie laser. Faptul ca
stratul activ are, de fapt, marimea unei bacterii este cel ce sta la baza afirmatiei
anterioare. Acest strat poate fi usor distrus prin supunerea la curenti
neadecvati, prin influente electrostatice, prin incalzire excesiva. Stratul activ se
poate autodistruge chiar si fara prezenta vre-unuia din factorii enumerati mai
sus. Simpla emisie a luminii poate vaporiza acest strat minuscul daca lumina
emisa este prea puternica.

O dioda, desi minuscula, poate dezvolta puteri ale luminii de pana la 3-5 mW.
Desi sunt mai rare si mult mai scumpe, diodele ce dezvolta zeci de mii de mW
exista si se gasesc in inscriptoarele de CD si in alte instrumente si aparate de
profil. In ceea ce priveste divergenta fasciculului, in prezent, majoritatea
pointerelor reusesc performanta de a pastra divergenta la sub un mm la fiecare
5 metri. Spectrul de culori acoperit de laserii cu semiconductori este in zona
rosie 630-780 nm dar nu este limitat numai aici.

Laseri verzi sau chiar albastri exista si sunt intens cercetati. Problema este ca
diodele de verde si albastru au o viata efemera (cele mai performante ating
doar cateva sute de ore) si functioneaza la temperaturi scazute (apropiate de
0K). Fata de clasicul GaAs (care emite in rosu-IR), pentru laserii albastri se
prefera ZnSe si GaN. Primul a fost exclus treptat din cercetari datorita
rezistivitatii mari, consumului mare de energie, randamentului mic si a multor
altor factori descoperiti experimental. Ultimele cercetari s-au concentrat pe
GaN, iar de cand prof. Shuji Nakamura a realizat primul montaj practic si fiabil
pentru generarea laserului albastru, cercetarile au luat amploare. Un fapt inedit,
la data realizarii diodei pentru laserul albastru, in 1993, Shuji Nakamura nu
avea nici macar un doctorat in buzunar, era doar un simplu cercetator pierdut
intr-un laborator al unei firme japoneze obscure. Recent, prof. Nakamura s-a
alaturat colectivului profesoral de la Colegiul de Inginerie al Universitatii
Californiene din Santa Barbara, SUA.

Revenind la laserii uzuali, trebuie mentionate si o serie de pericole ce pot apare

chiar si pe langa laserii cu semiconductori care sunt cunoscuti a fi mai putin
puternici. S-a calculat ca o dioda obisnuita are o putere mult mai mare chiar si
decat a soarelui la ecuator. Toate amestecurile din stratul activ au o putere de
emisie mult mai mare decat a aceleiasi cantitati de suprafata solara. Diodele
prezente pe piata fac parte din clasele II si IIIa, ceea ce inseamna ca prezinta
risc scazut de vatamare la operarea conforma cu manualul si la expunerea
fugara, efemera a ochiului in raza laser. Totusi, trebuie avut in vedere ca orice
expunere indelungata produce vatamari punctiforme ale retinei si nu este
nevoie de efecte immediate pentru ca retina sa fie vatamata. Regula numarul
unu in lucrul cu laserii, nu se priveste direct in raza laser chiar daca nu se simte
nici o durere sau chiar daca raza este palida. CULOAREA SI STRALUCIREA
RAZELOR LASER NU AU NICI O LEGATURA CU PUTEREA RADIATIEI. Aceste doua
proprietati sunt date de lungimea de unda a radiatiei care nu influenteaza in
mod decisiv puterea laserului. Pot exista laseri cu o culoare roz palida care sa
fie mai nocivi decat cei mai aprinsi si rosiatici laseri. Intre "laseristi" exista o
gluma: "Regula numarul unu in lucrul cu laserii: Nu te uita niciodata direct in
raza laser cu unicul ochi ramas intreg !".

Utilizarea laserilor cu semiconductori. Aspecte pozitive si negative ale

acestei tehnologii.

Diodele sunt larg raspandite. Faptul ca sunt ieftin de produs, usor de folosit si
foarte ieftin de folosit duce la producerea lor in masa si includerea lor in cele
mai multe aparate electronice ce au nevoie de laseri.

Lecturatoarele de cd, fie ele CD-ROM-uri sau CD-playere, sunt toate prevazute
cu diode laser. Playerele DVD au, deasemenea, diode laser, doar ca acestea emit
fascicule mult mai fine. CD-Writer-ele si CD-ReWriter-ele folosesc diode ce emit
laseri apropiati de IR (800 nm) si puteri de cativa W. Aceleasi diode, dar de
puteri ceva mai mici, sunt prezente si in imprimantele cu laser. Alte produse
care folosesc laseri emisi de diode sunt cititoarele de coduri de bare (Bar-Code
Readers), unele Scannere, Pointerele etc. Poate cel mai important folos, dupa
CD/DVD-playere, este cel adus in comunicatiile prin fibra optica. In cadrul
fiecarui emitator pe fibra optica se afla o dioda laser. Mai nou s-a inceput
folosirea diodelor si in medicina si in holografie. Diodele nu sunt folosite in
aplicatiile militare (Radar, ghidare rachete, transmisiuni de date prin eter etc.),
aplicatiile astronomice (distante cosmice si determinari de compozitii), efectele
speciale de anvergura si holografia de mare intindere datorita puterii limitate
relativ mici pe care o dezvolta.

Concluzii.

Laserul cu semiconductori este o alternativa ieftina si fiabila la laserii cu gaz.

Marimile reduse, costurile mici de fabricatie si utilizare cat si longevitatea lor
confera diodelor atuuri importante in "lupta" cu celelalte dispozitive de emisie
laser. Singurele dezavantaje fiind puterile relativ mici si fragilitatea, diodele sunt
si vor fi cercetate extensiv pentru a fi imbunatatite. Pentru noi este important sa
intelegem cum functioneaza un astfel de dispozitiv, la ce este folosit si incotro
se indreapta cercetarile pentru a ne familiariza inca de pe acum cu acest tip de
laser pe care il vom intalni din ce in ce mai des in viata noastra de zi cu zi. Este
important sa cunoastem pericolele pe care le aduce cu sine o dioda laser
precum si factorii care pot perturba buna functionare a acesteia pentru a sti
cum sa ne aparam si cum sa o protejam.

Laserul cu semiconductori este un domeniu ale carui orizonturi abia acum ni se

deschid, cu un viitor sigur si cu implicatii puternice in viata de zi cu zi.

GAURILE NEGRE
Gaurile negre sunt obiecte att de masive si dense nct atractia lor
gravitationala nu lasa nicilumina sa scape.

Daca miezul lasat n urma de catre explozia unei supernove are masa mai mare
dect cea a soareluinostru, forta care tine laolalta neutronii nu este suficient de
mare ca sa poata echilibra forta gravitationala proprie. Miezul continua sa se
stinga. n momentul n care masa miezului este suficient de concentrata, forta
gravitationala a acestuia este imensa.

Aceasta forta nu se poate explica n fizica clasica si astronomii folosesc teoria

relativitatii a lui Einstein ca sa explice comportamentul luminii si al materiei fata
de aceasta imensa forta gravitationala.

Potrivit relativitatii generale, spatiul din jurul miezului este att de puternic
curbat nct atrage si lumina. Ostea de zece ori mai mare decat soarele nostru
se poate transforma intr-o gaura neagra doar daca se comprima pna la
un diametru de aproximativ 90 km sau chiar mai putin.
Presupunerile astronomilor spun ca mijlocul galaxiei noastre este o gaura
neagra imensa.

Pe ntelesul tuturor, o gaura neagra este o regiune din spatiu care are att de
multa masa concentrata n ea nct nici un obiect din apropiere nu poate scapa
de atractia ei gravitationala. Avnd n vedere ca cea mai buna teorie despre
gravitatie pe care o avem n acest moment este Teoria generala a relativitatii a
luiEinstein, trebuie sa folosim niste rezultate ale ei pentru a ntelege gaurile
negre mai n detaliu. Dar sa ncepem mai usor, gndindu-ne la gravitatie sub
circumstante destul de simple.

Sa presupunem ca ne aflam pe suprafata unei planete. Aruncam o piatra pe

directie verticala. Presupunnd ca nu o aruncam prea tare, ea se va ridica un
pic, dar pna la urma acceleratia datorata gravitatiei planetei o va face sa cada
din nou. Daca aruncam piatra destul de tare am putea s-o facem sa scape total
de gravitatia planetei. Se va ridica la nesfrsit. Viteza cu care aruncam o piatra
pentru ca ea sa scape de atractia gravitationala a planetei se numeste viteza de
evadare. Dupa cum probabil v-ati dat seama viteza de evadare depinde
de masa planetei: daca o planeta este extrem de masiva, atunci gravitatia ei
este foarte puternica, deci viteza de evadare este foarte mare. O planeta mai
usoara va avea o viteza de evadare mai mica. Viteza de evadare depinde de
asemenea de distanta la care ne aflam de centrul planetei: cu ct suntem mai
aproape, cu att mai mare viteza de evadare. Viteza de evadare a Pamntului
este de 11,2 km/s, n timp ce aceea a Lunii este de doar 2,4 km/s.

Acum sa ne imaginam un obiect cu o concentratie enorma de masa ntr-o att

de mica raza nct viteza de evadare este mai mare dect viteza luminii. Deci,
cum nimic nu poate merge mai repede dect lumina, nimic nu poate scapa
din cmpul gravitational al obiectului. Chiar si lumina va fi trasa napoi de
gravitatie si nu va fi n stare sa scape.

Ideea unei concentratii de masa att de densa nct nici lumina nu poate scapa
dateaza nca din timpul luiLaplace n secolul XVIII. Aproape imediat dupa ce
Einstein a dezvoltat relativitatea generala, Karl Schwarzschild a dat
solutia ecuatiei matematice care descria un astfel de obiect. Abia mult mai
trziu, prin1930, datorita muncii lui Robert Oppenheimer, Volkoff si Snyder,
oamenii s-au gndit ca acest tip de obiecte chiar exista in Univers. Acesti
cercetatori au aratat ca atunci cnd o stea suficient de masiva ramne
fara combustibil, nu mai e n stare sa reziste mpotriva propriei atractii
gravitationale, si colapseaza ntr-o gaura neagra.

n relativitatea generala, gravitatia este o manifestare a curburii spatiu-timp.

Obiectele masive distorsioneaza spatiul si timpul, astfel nct regulile uzuale
ale geometriei nu se mai aplica. Lnga o gaura neagra, distorsiunea spatiu-
timpului este foarte severa si din aceasta cauza gaurile negre au niste
proprietati foarte ciudate. O gaura neagra are ceva ce se cheama 'orizontul
evenimentului' sau Raza Schwarzschild. Acesta este o suprafata sferica ce
marcheaza granita gaurii negre. Poti "intra" n gaura prin acest orizont, dar nu
mai poti iesi niciodata. De fapt, odata ce ai trecut de orizontul evenimentului,
esti condamnat sa te apropii din ce in ce mai mult de 'punctul de singularitate'
din centrul gaurii negre. S-a estimat ca punctul de singularitate este
"traducerea" unei forte gravitationale care tinde, ca si valoare, spre infinit.

Ne putem imagina orizontul evenimentului ca fiind locul unde viteza de evadare

este egala cu viteza luminii. n afara acestui orizont, viteza de evadare este mai
mica decat viteza luminii, deci daca turati motorul ndeajuns, puteti scapa de
atractia gravitationala. Dar daca va aflati n interiorul orizontului, orict de
puternic ar fi motorul tot nu veti scapa.

Raza Schwarzschild are niste proprietati geometrice foarte ciudate. Pentru un

observator care sta nemiscat la distanta mare de gaura neagra, orizontul pare a
fi o suprafata sferica frumoasa si statica. Dar odata cu apropierea de orizont, ne
dam seama ca are o viteza foarte mare. De fapt se misca spre exterior, relativ
la singularitate, cu viteza luminii! Asta explica de ce e usor sa treci orizontul
spre interior, dar e imposibil s-o faci n directia opusa.

Orizontul e static, dar dintr-un anumit punct de vedere el poate fi considerat ca

fiind n miscare. Mai plastic spus el trebuie sa fuga att de repede numai ca sa
ramna pe loc. Odata intrat n orizont spatiu-timpul este distorsionat att de
mult nct coordonatele care descriu distanta radiala si timpul si schimba
rolurile.

Adica "r", coordonata care arata ct de departe suntem de centru, devine o

coordonata asemanatoare timpului, iar "t" devine asemanatoare spatiului. O
consecinta a acestui fapt este aceea ca nu te poti opri din miscarea spre un "r"
din ce n ce mai mic, la fel cum n circumstante obisnuite nu te poti opri din
mersul spre viitor (adica spre valori din ce n ce mai mari ale lui t).

n final, ne vom lovi de singularitate la r=0. Am putea ncerca s-o evitam,

turnd motorul, dar e inutil: indiferent de directia n care mergi nu-ti poti evita
viitorul. ncercarea de a evita singularitatea, odata trecut orizontul
evenimentului, e la fel ca si cum ai ncerca sa eviti ziua de mine.

Numele "gaura neagra" a fost inventat de John Archibald Wheeler, si s-a

ncetatenit datorita faptului ca are mai mult "lipici" dect celelalte dinaintea lui.
naintea lui Wheeler, aceste obiecte erau uneori denumite "stele nghetate"

LUMINA
Lumina este stimulul care actionnd asupra retinei din ochi produce la omul
sanatos senzatia vizuala. Din punct de vedere fizic, lumina este o radiatie
electromagnetica; pentru a fi perceputa de om ea trebuie sa aiba anumite
caracteristici: frecventa trebuie sa fie cuprinsa ntre limitele sensibilitatii vizuale
ale receptorilor fotosensibili din retina, iar intensitatea trebuie sa depaseasca
pragul de sensibilitate al acestora. n sens larg se poate folosi termenul de
"lumina" si pentru radiatii electromagnetice invizibile pentru om, ca de
exemplu lumina infrarosie sau cea ultravioleta. Lumina mpreuna
cu temperatura face parte din factorii ecologici.

Att lumina provenind direct de la o sursa de lumina ct si cea transmisa,

reflectata, mprastiata sau difractata de diferite corpuri are pentru ochiul uman
o serie de caracteristici, printre care:

intensitate luminoasa, determinata de puterea transportata de radiatie si

de sensibilitatea retinei;

culoare, determinata de spectrul radiatiei incidente pe retina;

polarizare, determinata de planul de oscilatie al undelor electromagnetice;

Caracteristici fizice ale luminii

Undele electromagnetice, deci si lumina vizibila, se compun dintr-un cmp

electric si unul magnetic, orientate perpendicular unul pe celalalt, amndoua
variabile n timp si spatiu, si care se genereaza reciproc. Variatia acestor cmpuri
este n general periodica att n timp ct si n spatiu; perioada de
repetaretemporala a oscilatiilor este inversul matematic al frecventei cmpului
electromagnetic respectiv; perioada spatiala este numita lungime de unda.
Aceste doua caracteristici snt legate ntre ele prin intermediul vitezei de
propagare a undei (v. viteza luminii). Frecventa undelor electromagnetice nu
depinde de mediul n care se propaga acestea. n schimb, lungimea de unda
depinde de viteza de propagare a undei ntr-un mediu dat, astfel nct aceeasi
unda trecnd dintr-un mediu n altul va suferi variatii ale lungimii de unda,
conform relatiei:

unde este viteza de propagare a undei n mediul respectiv. Cnd se descrie o

radiatie electromagnetica prin lungimea sa de unda trebuie deci precizat si
mediul n care se propaga unda; n lipsa acestei precizari se va subntelege ca
este vorba de lungimea de unda n vid. Aceasta este aproximativ egala cu
lungimea de unda n aer, cu o eroare acceptabila n multe situatii practice,
Undele electromagnetice reale se pot descompune n unde elementare, cu
urmatoarele caracteristici:

frecventa: aceasta frecventa unica determina n cazul luminii

vizibile culoarea perceputa de ochi. Culorile undelor elementare snt pure,
si niciodata nu se ntlnesc n natura. Lumina produsa delaseri, cea
obtinuta prin separarea luminii albe n culorile componente, cea obtinuta
cu ajutorul unorfiltre, snt exemple de lumina care doar se apropie de
undele monocromatice ideale. Dispozitivele de reproducere a culorilor
(ecranul de televizor color, tipariturile color, etc.) nu pot reda culori de o
asemenea puritate.

amplitudine: aceasta este o masura a variatiei cmpurilor electric si

magnetic care alcatuiesc unda. Este de asemenea legata de stralucirea
aparenta a unei surse de lumina. Trebuie precizat totusi ca ochiul nu este
la fel de sensibil la toate culorile, si este insensibil n afara spectrului
vizibil. Culori care par sa aiba aceeasi intensitate vizuala pot avea
intensitati fizice foarte diferite.

polarizare: vectorul cmpului electric si cel al cmpului magnetic snt

perpendiculare att unul pe celalalt ct si pe directia de propagare a undei
electromagnetice. Dar chiar si cu aceasta limitare mai este permis un
grad de libertate, de rotatie a celor doi vectori n jurul directiei de
propagare. Daca fata de un anumit sistem de axe de coordonate vectorul
cmpului electric este de exemplu vertical, spunem ca lumina respectiva
este polarizata vertical. n mod obisnuit ochiul nu este sensibil la
polarizarea luminii, dar exista experimente optice simple prin care aceasta
se poate pune n evidenta.

Bibliografie

1. D.Ciobotaru si colectivul, Manual de fizica, clasa a XII-a, EDP, Bucuresti,

1997

2. I.Bunget si colectivul, Compendiu de fizica pentru admiterea in

invatamantul superior, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971

3. Richard P. Feynmann,Fizica Moderna, vol III, Editura Tehnica, Bucuresti

1970

4. Arach T&A Corp., Laser Theory, Internet, 1999

5. , Semiconductor Laser Diodes, Internet

6. Power Technology, Inc., Advantages of Semiconductor Laser Diodes,

Internet, 1998-1999

7. Sam Goldwasser, Sam Goldwasser's Lasers Frequently Asked Questions,

Internet, 16 Martie 2000

8. Web Science Resources, Laser Tutorial- Laser Diode, Internet, 1997

9. University of California - Santa Barbara press release, 1999

10. 1964 Nobel Prize Winners, Nobel Prizes, Internet 2000

11. wikipedia.ro , eFizica.ro.