Sunteți pe pagina 1din 1

Scrie un text argumentativ, de 150-300 de cuvinte, despre respectarea drepturilor de autor.

n opinia mea, respectarea drepturilor de autor este o condiie esenial ntr-o societate democratic,
evoluat, care preuiete valorile autentice.
n primul rnd, s respeci proprietatea intelectual nseamn s cunoti prevederile Constituiei.
Anumite articole de lege protejeaz drepturile de autor, stipulnd sanciuni clare pentru cei care fur: idei,
sigle, fotografii, branduri etc. Desigur, cunoaterea legislaiei i permite celui care se consider pgubit s
introduc aciune n instan i s obin ctig de cauz. De exemplu, tinerii ar trebui s capete o educaie
juridic elementar, nc de pe bncile colii, astfel nct s neleag bine n ce const aceast nclcare a
legii: s tie s-i protejeze munca i, la rndul lor, s nu atenteze la ce nu le aparine.
n al doilea rnd, respectarea drepturilor de autor este o condiie a unei necesare ierarhii a valorilor.
n societate, de multe ori, impostorii se bucur n mod revolttor de munca altora, bucurndu-se, pe
nedrept, de diverse avantaje. De exemplu, muli politicieni, oameni plasai n structuri de putere au obinut
doctorate, plagiind. Evident, nu exist justificare pentru asemenea gest cu semnificaie public. Mai
devreme sau mai trziu, impostorii sunt dovedii.
n concluzie, ntr-o societate n care impostura este pedepsit, te simi aprat, preuit, motivat s-i
cultivi creativitatea. De altfel, se spune c hoia (sau minciuna), indiferent de natura ei, are picioare scurte.

S-ar putea să vă placă și