Caracteristici generale ale reprezentarilor sociale

in acelasi studiu asupra psihanalizei, Moscovici (1976) distinge in particular doua procese, obiectivarea si
ancorarea, care caracterizeaza in general reprezentarile sociale.
Obiectivarea concretizeaza ceea ce este abstract, transforma un concept intr-o imagine sau intr-un nod
figurativ. Astfel, in reprezentarea sociala a psihanalizei, aparatul psihic este divizat in doua parti
suprapuse: deasupra constientul, dedesubt inconstientul. Tensiunea intre cele doua (refularea) produce
complexele. Schema figurativa care apare astfel in reprezentarea psihanalizei concentreaza in citeva
notiuni simple, usor de concretizat, o viziune a psihismului centrata pe opozitia dintre interior si exterior,
dintre ceea ce apare si ceea ce este ascuns (acestea sint semnificatiile atribuite termenilor constient si
inconstient) si a existentei unui mecanism nociv (refularea) care este la originea tuturor relelor
(complexele).
Cu siguranta, o asemenea schema nu este lipsita de raporturi cu teoria initiala. Ea evoca datele necesare
pentru a explica atit geneza nevrozei, cit si dezvoltarea personalitatii sau terapia analitica. Dar neglijeaza,
intr-un fel, fenomenul fundamental pus in evidenta de psihanaliza, notiunea care ii fondeaza unitatea
teoretica: libidoul. Si totusi, tocmai aceasta notiune este cea care a suscitat polemicile cele mai violente
-dupa cum remarca Moscovici - punind in joc valorile si normele sociale. De aceea ea este neutralizata,
astfel incit, usurata de aceasta conotatie conflictuala, teoria stiintifica sa fie integrata complet in discursul
comun. in acest mod, psihanaliza poate servi ca expresie a realului si poate contribui la reproducerea lui
sociala. in acelasi timp, libidoul reapare ca entitate in sine, ca emblema a vietii sexuale eliberate, ca viata
sexuala insasi. Sfirsitul procesului de obiectivare este neutralizarea ; schema figurativa, detasata de teoria
initiala, nu mai este o elaborare abstracta ce lamureste anumite fenomene, ci devine expresia lor imediata
si directa. Subiectul crede ca "vede' in jurul lui inconstienturi fericite, refulari ce se reproduc, complexe
care au efect nedorit la nivelul comportamentului.
"in masura in care continutul stiintific presupune un anume tip de realitate, rezulta de aici un impuls de a
crea fiinte (prin identificarea conceptului cu realul). De vreme ce stiinta vorbeste despre organe si de
vreme ce psihanaliza este o stiinta, inconstientul si complexele vor fi organe ale aparatului psihic.
Complexele pot fi indepartate, degajate, dobindite: viul este asimilat inertului, subiectivul obiectivului,
psihologicul fiziologicului.' (Moscovici, 1976, p. 125)
Complexele si refularea au devenit astfel, in societatea noastra, atribute concrete, reale, apreciabile din
punct de vedere fizic pentru numeroase persoane, care sint folosite pentru a explica anumite
comportamente ale acestora. Reprezentarile naturalizate devin un fel de patrimoniu comun, in timp ce, in
calitate de concepte stiintifice, ele erau tipice unui univers cognitiv specializat si restrins. Roqueplo arata,
de altfel, in ce masura obiectivarea sau materializarea sint caracteristici inerente vulgarizarii stiintifice.

Ancorarea. Acest proces permite sa se incorporeze in reteaua categoriilor pe care le stapinim ceva ce nu
este familiar si care ne creeaza probleme, permitindu-ne sa confruntam necunoscutul cu ceea ce
consideram a fi o componenta sau un membru tipic al unei categorii familiare. Cuvintul "ancorare' are o
origine gestaltista: intr-un asemenea sens, el ar putea fi echivalent cu "a pune un obiect nou intr-un cadru
de referinta bine cunoscut pentru a-l putea interpreta.'
Astfel, in reprezentarile sociale, psihanaliza poate fi asimilata confesiunii (ca act terapeutic bazat pe
vorbire), ca si legaturii sexuale (avind in vedere haloul erotic pe care il capata raportul straniu intre analist
si analizat). Din punct de vedere social, psihanaliza va fi asociata anumitor categorii: bogatii, artistii,
femeile sau cei slabi.
Procesul de ancorare echivaleaza, din perspectiva cea mai instrumentala, cu o atribuire de functionalitate,
in sensul ca psihanaliza isi vede atribuite domenii de interventie, anumite uzaje, o eficacitate. Ea devine,
la limita, un sistem de interpretare extins la alte sisteme conceptuale; ea furnizeaza sisteme de clasificare
si tipologii ale personalitatilor si evenimentelor. Continutul schemei figurative citate mai sus va
servi drept baza pentru toate acestea. Astfel, ancorarea apare ca o extensie a obiectivarii. Dar ea se
situeaza, de asemenea, si pe un alt plan: psihanaliza insasi, recunoscuta ca teorie distincta, suscita noi
nevoi, asteptari si refuzuri; ea devine, pentru unii, un raspuns posibil la diferite situatii, iar pentru altii, un
obiect de respins. in acest mod, psihanaliza, devenita mediator intre individ si mediul sau, genereaza in
jurul ei o retea de semnificatii. Caracterul mobil al acestei retele exprima - dupa Moscovici -diversele
circumstante de patrundere a psihanalizei in societatea noastra. in acest fel psihanaliza, ca teorie
stiintifica, este plasata si estimata social. De aceea ea devine, pentru unii, in principal o problema
feminina, a nevrozatilor sau chiar a dezradacintilor.

Procesul de ancorare implica in mod necesar ca aspectul social luat in considerare (o noua teorie
stiintifica, o noua activitate profesionala) sa fie clasat si denumit (sau etichetat) pe baza categoriilor
pozitive sau negative, proprii grupurilor ce se presupune ca intra in contact cu practica psihanalitica.
Aceste procese de obiectivare si de ancorare vor fi actualizate mai ales in timpul unei confruntari cu
neasteptatul sau cu inexplicabilul. Moscovici (1984) apara teza ca o functie importanta a reprezentarilor
sociale este tocmai domesticirea a ceea ce e strain. Mugny si Carugati (1985) se vor baza pe aceasta
ipoteza pentru a arata in ce mod apare reprezentarea inteligentei - considerata un dat - atunci cind parintii
sint confruntati cu diferente evidente ale gradului de inteligenta la proprii lor copii.
Si alte functii sociale sint caracteristice reprezentarilor sociale, mai ales aceea de a anticipa derularea
raporturilor sociale. in acest sens, ele constituie o legatura intre trecut si viitor. Ele capata adesea si o
functie justificativa, ca atunci cind, in raporturile de discriminare, reprezentarea avuta despre celalalt
serveste la justificarea actiunii intreprinse in privinta lui. Si tocmai in acest context s-a vorbit despre
reprezentari ca despre niste profetii ce ar avea particularitatea de a crea, chiar prin interventia lor,
conditiile necesare inscrierii lor durabile in realitatea sociala. Sectiunea urmatoare se va referi tocmai la o
forma particulara de inscriere a reprezentarilor sociale in realitatea raporturilor sociale.