Mihai Eminescu - Fat -Frumos din tei

-- "Blanca, afl c din leagn

Domnul este al tu mire,

Cci nscut esti, copil,

Din nevrednic iubire.

Mni n schit la sfnta Ana

Vei gsi la cel din stele

Mngierea vietii tale,

Mntuirea fetei mele."

-- "Nu voi, tat, s usuce

Al meu suflet tnr, vesel :

Eu iubesc vnatul, jocul;

Traiul lumii altii lese-l.

Nu voi prul s mi-l taie

Ce-mi ajunge la clcie,

S orbesc cetind pe carte

n fum vnt de tmie."

-- "Stiu mai bine ce-ti prieste,

Las' de-a lumii orice gnd,

Mni n zori de zi pleca-vom

Ctre schitul vechi si sfnt."

Ea aude -- plnge. -- Parc

i venea s plece-n lume,

Dus de pustie gnduri

Si de-un dor fr de nume.

Si plngnd nfrn calul,

Calul ei cel alb ca neaua,

i neteaz mndra coam

Si plngnd i pune seaua.

S-avnt pe el si pleac

Pru-n vnturi, capu-n piept,

Nu se uit nainte-i,

Nu priveste ndrpt.

Pe crri pierdute-n vale

Merge-n codri fr' de capt,

Cnd a serei raze rosii

Asfintind sin ceruri scapt.

Umbra-n codri ici si colo

Fulgereaz de lumine...

Ea trecea prin frunza-n freamt

Si prin murmur de albine ;

n mijloc de codru-ajunse

Lng teiul nalt si vechi.

Unde-izvorul cel de vraj

Sun dulce n urechi.

De murmur duios de ape

Ea trezit-atunci tresare,
Vede-un tnr, ce alturi

Pe-un cal negru st clare.

Cu ochi mari la ea se uit

Plini de vis, duiosi plutind,

Flori de tei n pru-i negru

Si la sold un corn de-argint.

Si-ncepu ncet s sune

Fermecat si dureros --

Inima-i crestea de dorul

Al strinului frumos.

Prul lui i-atinge prul

Si aruci c-obrazul ros

Ea apleac gene lunge

Peste ochii cuviosi.

Iar pe buze-i trece-un zmbet

necat, fermector,
Care gur-abia-i deschide

Cea uscat de amor.

Cnd cu totului rpit

Se-ndoi spre el din sele,

El nceat din cntare

Si-i gri cu grai de jele,

S-o cuprinde de clare --

Ea se apr c-o mn,

ns totusi lui se las,

Simte inima c-i plin.

Si pe umrul lui cade

Al ei cap cu fata-n sus ;

Pe cnd caii pasc alturi,

Ea-l privra cu suflet dus.

Numai murmurul cel dulce

Din izvorul fermecat

Asurzeste melancolic

A lor suflet mbtat.

Lun-atunci din codri iese,

Noaptea toat st s-o vad,

Zugrveste umbre negre

Pe camp alb ca de zpad.

Si mereu ea le lungeste,

Si urcnd pe cer le mut,

Dar ei trec, se pierd n codri

Cu viata lor pierdut.

La castel n poart calul

St a doua zi n spume,

Dar frumoasa lui stpn

A rmas pierdut-n lume.