Sunteți pe pagina 1din 3

1

S tii c n zilele din urm vor fi vremuri grele. - 2 Timotei 3:1

Zilele din urma chiar si in zilele de inceput a Bisericii apostolii


marturiseau ca zilele din urma au inceput deja.
Faptele apostolilor 2. 16 - Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul
Ioel:17 n zilele de pe urm, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu
peste orice fptur;
Ce putem spune astazi despre zilele din urma decat ca suntem in faza
finala, traim sfarsitul zilelor din urma, cred ca suntem cu totii convinsi de
aceasta. Vedem in fiecare zi faptele descrise de ap. Pavel si cum aceste nu
mai socheaza pe nimeni.
Aceste zile din urma au ceva special vremuri grele; si daca Biblia ne
avertizeaza ca traim zilele din urma, ne arata care si care este specificul
acestor zile vor fi vremuri grele tot felul de situatii dificile care ne
pun credinta la incercare, ne pun rabdarea la incercare, situatii stresante
cum nu au mai fost pana acum, situatii care se schimba de la o zi la alta,
de la un ceas la altul.
S tii c n zilele din urm vor fi vremuri grele. daca Dumnezeu a
gasit cu cale sa ne avertizeze cu privire la timpurile pe care le traim,
putem ignora acest avertisment? E, vremuri grele ce n-au mai fost?
Nu ar tebui cumva mai multa concentrare, mai multa veghere?
Ne-am gandit vreodata ca am putea fi prinsi in capcana acestor vremuri?
Cci calc cu picioarele pe la i umbl prin ochiuri de reea; este prins
n curs de clci, i laul pune stpnire pe el; capcana n care se
prinde este ascuns n pmnt, i prinztoarea i st pe crare.
Iov18.8-10
Vremurile grele cu care dam piept in fiecare zi, ne induce anumite stari,
anumite trairi stari conflictuale, stari confuze, stari contradictorii care
pot provoca unele atitudini nu tocmai bune sau pozitive din partea noastra.
Si cei din jurul meu vor constata, pe baza acestor atitudini afisate de mine
2

ca sunt nemultumitor, obraznic, clevetitor, necumpatat, neinduplecat


(incapatanat), ingamfat...etc.
Fara o veghere ajung sa consider astfel de lucruri normale in viata mea sau
poate ca, intr-o strafulgerare de constiinta, vad ca e ceva rau in viata mea,
dar asa sunt eu, cu mai putina sau multa mandrie, cu mai multa sau mai
putina comoditate, cu mai putin interes pentru studiu si rugaciune, slujirea
sa faca altul, iar daca altul face, eu trebuie sa-l critic si sa-l calomniez ca
sa faca treaba cum trebuie, mai pun si putina barfa ca altfel partasia ar fi
plictisitoare si pana la urma, daca arunc o privire generala asupra vietii
spirituale moderne, stau bine, ce-mi mai lipseste, nu duc lipsa de nimic.
Evlavia mea e confortabila, vin la Biserica, dau mana cu fratii, zambesc,
plec acasa si peste toate astea mai astept si o rasplata in ceruri.
Adica, asa sa fie oare? In zilele din urma, cand ne confruntam cu tot felul
de vremuri grele, neprihanirea este pentru noi mai relaxata? Daca
Dumnezeu zice:Fara pata si fara zbarcitura, generatia sfarsitului va avea
alt standard?
In aceste vremuri grele, apostolul Pavel enumara unele caracteristici
umane - Cci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, ludroi,
trufai, hulitori, neasculttori de prini, nemulumitori, fr evlavie, fr
dragoste fireasc, nenduplecai, clevetitori, nenfrnai, nemblnzii,
neiubitori de bine, vnztori, obraznici, ngmfai; iubitori mai mult de
plceri dect iubitori de Dumnezeu; avnd doar o form de evlavie, dar
tgduindu-i puterea.
Aici gasim o categorie de oameni fara Dumnezeu, oameni pacatosi. Vrem
nu vrem, traim in aceiasi societate cu ei, prin legaturi de rudenie, de
vecinatate, oameni care iti pot insufla caracterul lor.
Nu degeaba spune Solomon: Nu te mprieteni cu omul mnios i nu te
nsoi cu omul iute la mnie, ca nu cumva s te deprinzi cu crrile lui i
s-i ajung o curs pentru suflet. Proverbe 22:24
Deprteaz-te de oamenii acetia.- spune si ap. Pavel.
3

E nevoie de veghere in aceste vremuri grele, nu pentru a depasi nu stiu ce


criza financiara, nu pentru a evita canicula verii sau mai cine mai stie ce
necazuri, ci pentru ca oamenii fiind rai, te pot contamina si pe tine cu
rautatea lor. Si tu insuti poti contamina pe altii cu acele trasaturi de
caracter de care inca nu te-ai pocait.
Vremurile sunt grele pentru ca oamenii le fac grele atat pentru ei, cat si
pentru altii.

Amos 5:13-16 De aceea, n vremuri ca acestea, neleptul trebuie s


tac; cci sunt vremuri rele. Cutai binele, i nu rul, ca s trii, i ca
astfel, Domnul Dumnezeul otirilor s fie cu voi, cum spunei voi! Uri
rul, i iubii binele, facei s domneasc dreptatea la poarta cetii; i
poate c Domnul Dumnezeul otirilor va avea mil de rmiele lui
Iosif. (poporul Sau)

S-ar putea să vă placă și