Credinta, Nadejdea si Dragostea – cele trei temelii ale vietii

crestinului.
Nu poate exista credinta fara speranta - “Şi credinţa este o încredere
neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre
lucrurile care nu se văd.” Speranța îmi apare ca un aspect al credinței,
credința care privește spre viitor. Cele două funcționează împreună.
„Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui
Hristos.” Romani 10.17
De ce este importanta credinta?
Este necesara pentru mantuire si prin credinta se ajunge la mantuire -
„Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi
osândit.” Marcu 16.16
Credinta „..vine în urma auzirii.” Dar , credinta nu este credulitate -
„Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine
cum merge.” Proverbe 10.15
Matei 22:29- “Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu
cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”
Crestinii ‘cu caracter nobil’ din Bereea sunt un exemplu pentru toţi cei care
vor să dobândească o credinţă adevărată. Deşi doreau cu toată sinceritatea
să creadă ce îi învăţau misionarii creştini, ei şi-au propus ‘să cerceteze cu
atenţie Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile erau aşa’
(Faptele 17:11).
- Oamenii credinciosi sunt increzatori in fata dificultatilor (boli,
lipsuri...), trec fara frica prin incercari – (Ps. 91)
- Cei care cred isi fac mai putine griji pentru ziua de maine.
Credinta este fundamentul dezvoltarii spirituale - “Căci prin credinţa din
inimă se capătă neprihănirea...” (Rom. 10.10) Iar neprihanirea aduce
roada – pacea, odihna...
Galateni 5.5 - “Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea
neprihănirii.”
Nadejdea neprihanirii:
1. aduce rabdare - „Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi
roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică
răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost
mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde: pentru
că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce
nu vedem, aşteptăm cu răbdare.” Rom. 23.25
2. ne da putere sa imbarbatam pe altii – „...să îmbărbătaţi pe cei
deznădăjduiţi.” 1 Tes. 5.14up
3. aduce bucurie – „Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat
în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea
slavei lui Dumnezeu.” Romani 5.2
4. nadejdea neprihanirii ne aduce in atentia plina de grija a lui
Dumnezeu - „Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de
El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul
de la moarte şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei.” Ps. 33.18
5. nădejdea neprihănirii – priveste dincolo de mine ca om plin de pacate,
neputincios, slab. „...Hristos în voi, nădejdea slavei.” Col 5.27up
”aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru
Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:13)
„Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au
primit ce le fusese făgăduit;” Evrei 11.39 – credinta lor nu a fost lipsita
de nadejde. Pentru a putea trece prin toate acele incercari (prigoniti,
chinuiti, ucisi, au suferit batjocuri, batai, lanturi, inchisoare, lipsuri de tot
felul au pastrat o incredere neclitita in lucrurile nadajduite.
Nadejdea neprihanirii trece dincolo de capacitatea de intelegere –
“Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut...”(Romani 4.18)
Cand speri ca Avraam, speri impotriva oricarei sperante. Speri, nu pentru
cai de ce, ci speri pentru ca nu ai de ce, in ciuda faptului ca nu ai de ce sa
speri, in ciuda faptului ca e o nebunie sa mai speri...ratiunea iti spune ca
nu mai e nimic de facut...
Insa nadejdea neprihanirii nu se bazeaza pe ratiunea noastra, ci pe
fagaduintele lui Dumnezeu.
„Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care
era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu
mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu,
prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (Rom.
4.19-21).

“Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un
cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.” (1 Timotei 1.5). La fel cum
dragostea determina ascultarea de porunci. Si nu e vorba despre dragostea
noastra, ci despre dragostea lui Dumnezeu. „Şi dragostea stă nu în faptul
că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a
trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan
4.10).
„...chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş
avea dragoste, nu sunt nimic.” 1 Cor. 13.2
Dragostea (asa cum este descrisa in 1 Cor. 13) este semnul prezentei lui
Dumnezeu – „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim
unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns
desăvârşită în noi.” (1 Ioan 4. 12)
“Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea
dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13. 35)
1 Tesaloniceni 1:3
„căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl
nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi
de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!”