Vor fi mântuiți
 toți oamenii?
O analiză critică a teoriei mântuirii universale.
Introducere
Prin „universalism” se înțelege părerea
conform căreia toate creaturile înstrăi-
nate de Dumnezeu vor fi în final iarăși
în armonie cu Dumnezeu. Voința de
Salvator a lui Dumnezeu, care a împă-
cat lumea cu Sine la cruce, la final și, în
sfârșit, va birui toate împotrivirile, ast-
fel încât, în final, toate creaturile vor fi
mântuite. Acest punct de vedere este
numit și „teoria restaurării tuturor lu-
crurilor” sau, pornind de la termenul
grecesc, „apokatastasis”.
De ce vorbim despre „teoria mântu-
irii universale” și nu despre „doctrina
mântuirii universale”?
Erich Sauer a scris, legat de această
temă: „Este o cerință primară a orică-
rei învățături biblice de credință să fie
pronunțată fără echivoc în cel puțin
un pasaj biblic. Lucrurile nu stau însă
așa în cazul universalismului. Mult
mai mult, această teorie este constru-
ită pe fundamentul concluziilor mai
mult sau mai puțin logice ale rațiunii.
Așadar, îi lipsește caracteristica oricărei
învățături biblice de credință.”1
Erich Lubahn, dimpotrivă, înche-
ie o prelegere pe tema „Ce este univer-
salismul?” cu fraza următoare: „Există
creștini practicanți pentru care proba-
bil nu este nimic mai hulitor la adre-
sa lui Dumnezeu decât să spui: cred în
pierzarea veșnică”. Vrem să vedem în
1Acest articol a fost scris în urma unei
prelegeri, pe care autorul a ținut-o în
1994 în Mannheim. Din păcate, nu a
fost posibil ulterior să investigăm toa-
te sursele. Suntem recunoscători pen-
tru referințe.
38 ethos 1 I 2012
cele ce urmează dacă are dreptate sau
nu.
I. Istoria teoriei salvării
universale
Primul reprezentant popular al teoriei
universalismului a fost Origene (dece-
dat în 254 d. Chr.). Convingerea sa se
baza pe afirmația din Faptele Apostoli-
lor 3:21 unde se vorbește despre „resta-
urarea tuturor lucrurilor”. Origene cre-
dea, pur și simplu, că spiritele căzute,
raționale, vor fi duse înapoi la Dumne-
zeu în eonii viitori, prin penitență și in-
struire din partea spiritelor care ocupă
o poziție mai înaltă. De cât de mult suc-
ces s-au bucurat aceste idei ale lui Ori-
gene? El însuși a spus că „nu pentru toți
a fost benefic să le audă”. Cu toate aces-
tea, Origene a devenit persoana centrală
a acestui model de gândire. Mulți după
el au mers și merg pe drumurile pe care
le-a gândit el.
Din cauză că Augustin a respins teo-
ria universalismului, în următoarele se-
cole aceasta aproape că s-a stins com-
plet. În secolele al VI-lea și al VII-lea,
precum și în al XIII-lea și al XIV-lea,
a existat câte o scurtă licărire. Refor-
matorii, la rândul lor, au respins teo-
ria universalismului. În articolul 17 al
Confesiunii de la Augsburg, Melanch-
ton a formulat astfel: „Lepădați să fie
cei care... învață astfel că diavolul și oa-
menii condamnați nu vor avea parte de
chin și agonie veșnică.”
De-abia către sfârșitul secolului al
XVII-lea teoria universalistă renaște,
pentru ca, de atunci, să rămână me-
reu în viață. În Europa au fost îndeo-
sebi două persoane care au avut o mare
influență în această direcție. Mai întâi
a fost Jane Leade în Anglia (1623/24–
1704). După moartea soțului ei, a înte-
meiat Societatea Philadelphia, în scrie-
rile căreia vorbește despre reconcilierea
finală a tuturor lucrurilor. Este intere-
sant faptul că nu și-a bazat ideile doar
pe Scriptură, ci și pe revelații deosebi-
te pe care le trăia adesea. Acest lucru ar
trebui să ne atragă atenția.
La noi, în Germania, teologul șvab E.
C. Oetinger a avut cea mai mare influență
în răspândirea teoriei reconcilierii uni-
versale. Oetinger a fost influențat, pe de
o parte, de scrierile lui Jane Leade și, pe
de cealaltă parte, de rectorul Schill din
Calw. Acesta din urmă afirma că ocazi-
onal îi apăreau persoane decedate care
l-au învățat această teorie (linia „teoso-
fică”– de la Swedenborg, Jung-Stilling,
Oetinger până la Blumhardt).
Probabil că și J.A. Bengel a susținut te-
oria universalistă. El a fost însă mai pre-
caut decât alții și nu s-a declarat nicio-
dată clar de partea acesteia. Influența lui
Oetinger, Bengel și a lui Michael Hahn
a contribuit semnificativ la faptul că re-
concilierea universală s-a bucurat de o
largă răspândire în spațiul pietist.
Dorim să încheiem această scurtă
trecere în revistă a istoriei bisericii cu re-
ferire la universalism cu mențiunea că,
cunoscuții teologi evanghelici, Schleier-
macher, Albert Schweitzer și, mai ales,
Karl Barth au susținut faptic teoria re-
concilierii finale.
II. Tipurile de teorii ale salvării
universale
1. Universalismul general
Acesta afirmă că Hristos a murit pen-
tru toți oamenii și, de aceea, în final, toți
oamenii vor fi mântuiți (spre exemplu,
Schleiermacher).
2. Universalismul lui Karl Barth
Karl Barth a spus că „în Hristos” toți
oamenii sunt aleși și, de aceea, în final,
toți oamenii vor fi mântuiți (mulți teo-
logici evanghelici din toată lumea sunt
influențați de Karl Barth). Meditând la
învățătura predestinării a lui Calvin, tâ-
nărul Barth face o schimbare radica-
lă. Din ceva amenințător și întunecat el
pune bazele unei certitudini universale
a mântuirii. Dumnezeu Îl alege pe Hris-
tos și în Hristos Se îndreaptă către în-
treaga omenire. Concluzia: în afara lui
Hristos nu există mântuire și în Hristos
nu există nimic nemântuit.
Barth exprimă din ce în ce mai mult
„marele ‘da‘ al lui Dumnezeu”, adică
faptul că Dumnezeu vorbește în Hris-
tos despre creația Sa și despre oame-
nii Săi. Barth extinde acest „da“ atât de
mult, încât nu mai există nimic în afa-
ra lui. Mântuirea s-a arătat în Hristos și
nimeni nu poate, prin credință sau prin
necredință, să mai facă ceva în plus sau
să facă altceva din asta. Faptic, Karl
Barth se găsește aici pe terenul „recon-
cilierii universale”.
La Barth nu există, așadar, converti-
re sau întoarcere în sensul Noului Tes-
tament. Convertirea înseamnă pentru el
„să fii părtaș la convertirea deja realizată
în Hristos”. El poate spune literal: „Cine
ar putea, în ceea ce privește convertirea
sa sau a altui om, să știe o altă dată cu se-
riozitate decât ziua de pe Golgota când
El a realizat în locul nostru, pentru noi
toți, schimbarea și întoarcerea situației
umane...?”
Conform lui Barth, la crucea Golgo-
tei toată lumea s-a convertit. La cruce
mânia lui Dumnezeu s-a descărcat oda-
tă pentru totdeauna. La cruce au fost
rezolvate judecata și iadul odată pen-
tru totdeauna. În „Dogmatica bisericii”,
opera principală a lui Barth, versetul 18
din primul capitol al primei Epistole că-
tre Corinteni nu este citat niciodată în
cele zece mii de pagini („Fiindcă pro-
povăduirea crucii este o nebunie pentru
cei ce sunt pe calea pierzării; dar pen-
tru noi, care suntem pe calea mântui-
rii, este puterea lui Dumnezeu”). Emil
Brunner a comentat astfel această reali-
tate: „La Karl Barth toți oamenii înoată
la suprafață în apă, de aceea, nimeni nu
se mai poate îneca!”
3. Teorii universaliste care îi mai
acordă omului după moarte încă o po­
sibilitate de a se decide.
Una dintre acestea este „învățătura” re-
staurării. Aceasta susține că oamenii
care au murit fără să fie mântuiți trebu-
ie să treacă printr-o serie de „judecăți de
curățare” și apoi vor fi totuși mântuiți
(asemănător cu învățătura romano-ca-
tolică a purgatoriului).
III. Teze ale universalismului și
demontarea lor
1. Presupoziția conform căreia
pedeapsa servește mereu la îm­bu­nă­
tățire
Răspuns: Această afirmație este cu
siguranță adevărată în multe cazuri, dar
nu întotdeauna. După adulterul lui Da-
vid cu Batșeba, este scris „sabia nu se
va depărta niciodată de casa ta” (2 Sa-
muel 12:10). În cazul lui Anania și Safi-
ra nu a existat o pedeapsă purificatoare,
ci moartea lor fizică (Faptele Apostoli-
lor 5:1-11).
În niciun loc Scriptura nu afirmă că
pierzarea veșnică are menirea de a fi o
pedeapsă cu intenție de îmbunătățire.
Ce ar putea să îl determine pe un om
care este departe de Dumnezeu să se în-
toarcă la El, fără lucrarea Cuvântului și a
Duhului Sfânt? O cedare din cauza pre-
siunii inevitabile nu este felul de conver-
tire despre care ne învață Scriptura.
2. Se poate vorbi despre victoria lui
Isus, când 90% din omenire merge în
pierzare?
„Mă întreb, lucrarea de ispășire a
reușit dacă doar o zecime din populație
este salvată? Nu! Asta ar însemna că a
dat greș.” (Jung-Stilling).
Răspuns: Răspunsul la întrebarea
„dacă lucrarea de ispășire a reușit sau a
dat greș” a fost dat deja de aproape 2000
de ani. Domnul Isus a strigat pe cru-
ce: „S-a isprăvit!” Lucrarea de ispășire
este complet independentă de numărul
de oameni care primesc mântuirea. În
plus, formularea întrebării nu este co-
rectă. Aceasta cere o rată a succesului
de 100%. Orice altceva ar însemna eșec.
Însă Dumnezeu apreciază altfel această
proporție.
3. Pot să fie părinții sau alte rude
mântuiți, dacă știu că rudele și priete­
nii lor sunt condamnați?
Răspuns: Întrebarea aceasta se adre-
sează sentimentelor. Bineînțeles că gân-
dul condamnării veșnice este aproape
insuportabil pentru gândirea și senti-
mentele noastre. Dar aici nu este vorba
despre sentimentele noastre, ci despre
afirmațiile din Cuvântul lui Dumnezeu.
Sentimentele noastre vor fi desăvârșite
în slavă și vor fi în concordanță cu ale
lui Dumnezeu.
4. Se folosește termenul „toți”, care
este atotcuprinzător
În pasaje precum Faptele Apostoli-
lor 3:21; Romani 11:32 sau 1 Corinteni
15:22 cuvântul „toți” este înțeles ca fiind
universal, fără excepție.
Răspuns: De regulă, „toți“ se referă la
totalitatea unei anumite grupe, care este
definită apoi printr-o determinare mai
exactă:
- Luca 2:1: „toată lumea” – se refe-
ră doar la lumea romană a vremii de
atunci.
- 1 Timotei 4:4: „orice făptură” –
această expresie nu se poate referi la
„toate făpturile”, fără excepție, deoarece
oamenii sau anumite ciuperci otrăvitoa-
re sunt cu siguranță excluse.
- 1 Corinteni 15:22: „Şi, după cum
toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor în-
via în Hristos.” Acest verset nu vrea să
spună că toți oamenii primesc automat
viața veșnică, căci Ioan 5:28-29 spune că
există și o înviere pentru judecată.
IV. Pasaje biblice greșit
interpretate și consecințele
ethos 1 I 2012 39
 Cer
Iad
acestor interpretări
1. „... până la vremurile aşezării
din nou a tuturor lucrurilor” (Fapte­
le Apostolilor 3:21)
Acest pasaj este interpretat de mai
mulți susținători ai teoriei universaliste
în felul următor: la sfârșitul vremurilor
toate creaturile vor fi puse iarăși în sta-
rea de armonie cu Dumnezeu.
Întrebare: Cine sau ce va fi restaurat la
revenirea vizibilă a lui Isus Hristos?
Pământul va fi restaurat (Isaia 35:1;
65:20-22; Romani 8:19-22).
Poporul Israel va fi restaurat ca po-
por al legământului (Isaia 11:11; Ezechi-
el 37:21-25; Amos 9:14-15).
Domnia lui Dumnezeu pe acest pă-
mânt va fi restaurată, când Isus Hris-
tos va domni vizibil pe tronul lui David.
(Zaharia 12:8; Luca 1:78-79; Faptele
Apostolilor 15:15-18; Romani 11:25-
27).
2. „... a luat robia roabă...” (Efeseni
4:8)
Răspuns: După moartea Sa, Domnul
Isus a mers în Împărăția Morților (Șeol,
Hades) și a luat pe credincioșii vechi-
testamentali din Împărăția Morților (sâ-
nul lui Avraam, paradisul).
După moartea și învierea lui Isus,
cei mântuiți nu mai merg în Împărăția
Morților, ci în partea paradisiacă a
Împărăției Morților, adică în prezența
directă a lui Isus (Filipeni 1:21-23).
3. „... pentru ca, în Numele lui Isus,
să se plece orice genunchi al celor din
ceruri, de pe pământ şi de sub pă­
40 ethos 1 I 2012
mânt...“ (Filipeni 2:10)
Răspuns: „A pleca genunchii” în-
seamnă în contextul din Filipeni 2 a
recunoaște domnia lui Isus Hristos.
Acest pasaj biblic nu spune însă nimic
despre mântuirea oamenilor respectivi.
Poți să îți pleci genunchii și scrâșnind
din dinți, împotriva voinței tale.
4. „... şi să împace totul cu Sine prin
El...” (Coloseni 1:20)
Literalmente: întregul, totul (ta pan-
ta, lb. greacă).
Răspuns: Isus Hristos a împăcat to-
tul cu Dumnezeu. Din partea lui Dum-
nezeu, totul este făcut. Dar responsabi-
litatea omului nu este exclusă din acest
motiv. Multe pasaje biblice confirmă că
mântuirea trebuie acceptată personal
prin pocăință și credință (Iov 1:12; Ioan
3:16; Faptele Apostolilor 16:31; 2 Corin-
teni 5:20).
Heinz Schumacher pune întreba-
rea următoare în cartea sa, „Reconcili-
erea universului – voia lui Dumnezeu“:
„Atunci primirea împăcării are aceeași
greutate ca actul reconcilierii?” Nu, nu
are aceeași greutate. Dar, cu toate aces-
tea, acceptarea reconcilierii este impera-
tivă. Oamenii nu sunt marionete.
5. „Dumnezeu voiește ca toți oame­
nii să fie mântuiți...” (1 Timotei 2:3-4)
Răspuns: Aceste versete nu spun că
toți oamenii sunt mântuiți, ci că este
voia și dorința lui Dumnezeu ca toți să
fie mântuiți, căci El L-a dat pe Fiul Său
pentru toți (2:6) – de aceea putem și ar
trebui să ne rugăm pentru toți oamenii
(2:1). Trebuie să facem diferența între
„universalitatea ideală” (Hristos a pur-
tat păcatul întregii lumi) și „universa-
litatea realizată” (Articol de George W.
Peters).
6. „... S-a dus să propovăduiască
duhurilor din închisoare...” (l Petru
3:19)
Răspuns:
a) Isus Hristos nu a predicat tuturor
celor decedați, ci doar „duhurilor din
închisoare”, care pe vremea lui Noe nu
ascultaseră. De ce doar acestora?
b) Pe atunci Satana aproape că ar fi
câștigat. Omenirea era atât de coruptă
prin influențele demonice, încât doar
opt oameni au putut fi salvați pe arcă.
Satana aproape că ar fi împiedicat veni-
rea Mântuitorului (Geneza 3:15).
c) De aceea, Domnul Isus a mers în
Împărăția Morților la aceste duhuri și
le-a vestit victoria de pe Golgota. Lite-
ralmente: a vestit, a proclamat. Aceasta
nu a însemnat oferirea mântuirii, ci ves-
tirea victoriei lui Dumnezeu asupra lui
Satan și a împărăției lui.
7. „... Căci tocmai în vederea aceas­
ta a fost vestită Evanghelia şi celor
morţi...” (l Petru 4:6)
Răspuns: Aici este vorba despre oa-
meni care
a) în timpul vieții au auzit Evanghe-
lia și au primit-o,
b) și care apoi „au fost judecați în car-
ne”, adică au murit fizic.
c) Dar, pentru că au primit Evanghe-
lia în timpul vieții, „trăiesc în duhul”.
V. Pericolele teoriei salvării
universale
Ernst G. Maier, unul dintre părinții
fondatori ai KfG (“Die Konferenz für
Gemeindegründung”, o uniune protes-
tanto-evanghelică, care dorește să în-
curajeze întemeierea de noi biserici
creștine), scrie:
1. Sarcina misionară și lucrarea de
evanghelizare sunt neglijate, deoarece
dispare imperiozitatea necesității de a
lua o hotărâre aici și acum.
 - „Acum este ziua mântuirii...” (2 Co-
rinteni 6:2)
- „Astăzi, dacă auziți glasul Lui...”
(Evrei 3:12-13)
Ernst Modersohn a pus punctul pe i:
„Reconcilierea universală este somnife-
rul diavolului”.
2. Moartea jertfitoare, înlocuitoare, a
lui Isus Hristos este depreciată, deoare-
ce astfel pare că mântuirea ar fi posibi-
lă prin îndurarea judecăților de pedep-
sire și curățire.
3. Cuvântul lui Dumnezeu este de-
preciat, afirmații directe ale Scripturii,
precum Matei 12:31-32 (păcatul de ne-
iertat) sunt chiar negate.
Teoria universalismului este privită
de susținătorii ei ca fiind „o cunoaștere
superioară”, care, în general, nu este
transmisă public, ci mai mult privat
sau în adunări interne. Această practică
vine în contradicție clară cu principiul
apostolului Pavel, care a vestit tot sfatul
lui Dumnezeu public și în casele oame-
nilor (Faptele Apostolilor 20: 20;27).
4. Teoria universalistă Îl umanizează
pe Dumnezeu.
Imaginea lui Dumnezeu este adapta-
tă ideilor rațiunii umane celei mai întu-
necate. De aici rezultă un „Dumnezeu
al dragostei” peste măsură de îndurător,
a cărui sfințenie și dreptate a fost jertfi-
tă pe altarul filozofiei umane. Cea mai
adâncă rădăcină a teoriei universaliste
se găsește în imaginea despre Dumne-
zeu. Dumnezeu, așa cum S-a revelat în
toată Scriptura sau Dumnezeu, așa cum
mi-ar plăcea mie să fie?
5. Teoria reconcilierii finale face ca
veșnicia să pară ceva temporar prin re-
interpretarea termenului „veșnic”.
Eon - limba greacă: aion = epocă; ai-
onios = veșnic, epocal, incalculabil de
lung, eonic de lung
A. Termenul „veșnic” nu înseamnă
neapărat ceva nesfârșit.
Exod 21:6: un rob trebuie să îi slu-
jească veșnic stăpânului său (aici, ter-
menul „veșnic” este clar limitat de ca-
racterul finit, limitat al vieții).
Matei 21:19: „veșnic” este limitat de
caracterul limitat al smochinului.
Întrebare: Când înseamnă „veșnic”
„nesfârșit” și când nu? „Veșnic” trebu-
ie înțeles ca limitat atunci când obiectul
despre care este vorba, este pământesc
prin natura sa și limitat în timp.
B. În rest, prin termenul „veșnic” sau
„veșnicie” se înțelege, în principiu, infi-
nitul.
Termenul „veșnic”
a) Dumnezeu este veșnic
(Romani 16:26)
b) mântuirea este veșnică
(Evrei 9:12)
c) „viața veșnică” este veșnică
(Matei 25:46; Ioan 10:28)
d) judecata lui Dumnezeu
este veșnică
(Evrei 6:2)
e) focul veșnic este
o pedeapsă veșnică
(Matei 18:8; 25:41, 46;
2 Tesaloniceni 1:9; Iuda 7)
C. Termenul „din veșnicie în veșnicie”
înseamnă „fără sfârșit” (tous ainonas
toon aionoon, lb.greacă)
• Dumnezeu trăiește
„din veșnicie în veșnicie”
(Apocalipsa 4:9,10; 10:6; 15:7)
• Isus Hristos trăiește
„din veșnicie în veșnicie”
(Apocalipsa 1:18)
• Slava, puterea și tăria lui
Dumnezeu durează
„din veșnicie în veșnicie”
(Apocalipsa 1:6; 7:12)
• Isus Hristos va domni
„din veșnicie în veșnicie”
(Apocalipsa11:15)
• cei mântuiți vor trăi
„din veșnicie în veșnicie”
în cerul cel nou (Apocalipsa 22:5)
• cei pierduți vor fi
„din veșnicie în veșnicie”
în chin
(Apocalipsa 14:11)
• diavolul, anticristul și
profetul mincinos vor fi
„din veșnicie în veșnicie”
în iazul de foc
(Apocalipsa 20:10).
Concluzie: ce vrem să învățăm
pentru noi personal
1. Dorim să învățăm că doar Sfânta
Scriptură trebuie să fie sursa învățăturii
de credință.
Teoria reconcilierii universale se ba-
zează pe filosofie și sentimente omenești.
Omul nu poate să își închipuie că Dum-
nezeu este „atât de crud”, încât să le pe-
depsească veșnic pe făpturile create de
El. Filosofia și sentimentele devin eta-
lon în învățătură, dar exact acest lucru
nu are voie să se întâmple.
2. Vrem să avem o imagine bibli-
că echilibrată despre Dumnezeu și să o
păstrăm.
Dragostea lui Dumnezeu nu trebu-
ie niciodată pusă contra sfințeniei și
dreptății Sale.
3. Doresc să recunoaștem încă o dată
seriozitatea veșniciei.
Oamenii care nu Îl au pe Dom-
nul Isus merg în pierzarea veșnică. Fu-
mul chinului lor va urca din veșnicie în
veșnicie. De aceea, vrem să nu mai fim
căldicei și somnoroși și să facem tot ce
putem ca să fie salvați oameni pentru
veșnicie.
4. Când oameni apropiați nouă pă-
răsesc această viață și noi nu știm dacă
au fost mântuiți prin credință, atunci
nu vrem să spunem despre ei nici că
sunt mântuiți, nici că merg în pierzarea
veșnică, ci să îi încredințăm în mâinile
lui Dumnezeu, care este complet drept
și plin de îndurare. Dumnezeu nu va
arunca niciodată pe cineva pe nedrept
în iazul de foc, dar nici nu va lăsa pe ci-
neva pe nedrept în cer. n
I Wilfried Plock, Hünfeld
ethos 1 I 2012 41