UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANA

FACULTATEA DE FARMACIE
SPECIALIZAREA FARMACIE

CINETICA REACTIILOR POLIMERICE

Coordonator: Prof. univ. dr. Rodica Srbu

ndrumtor : Chimist drd. Manuela Apetroaei

Student,
Vasiliu Valentina
Anul II Grupa 5

2014-2015

1
Cuprins

1. Mecanismul reactiilor inlantuite .................................................... 3

2. Etapele reactiei in lant .................................................................... 3
3. Viteza de reactie si lungimea lantului.................................................. 5
4. Cinetica reactiilor polimerice ............................................... 8
5. Mecanismul reactiilor polimerice .......................................... 8
6. Compusi polimerici farmaceutici ......................................... 11
7. Bilbilografie ........................................................................ 15

2
 Mecanismul reactiilor inlantuite

Explicitarea reactiilor inlantuite presupune clasificarea reactiilor in:

- reactii in secventa deschisa ce se desfasoara printr-o
succesiune de acte elementare in care centrul activ nu se
reproduce in cursul reactiei;
- reactii in secventa inchisa, in care are loc reproducerea
centrului activ, unul din intermediarii importanti (in general atomi
sau radicali) se pot regenera intr-o etapa tranzitorie intra din nou
in reactie.
Produsul final rezulta astfel dintr-o suita de acte elementare ce se
repeta ciclic. Acestea se mai numesc si reactii In lant. Exemple cunoscute de
reactii in lant sunt: clorurarile si bromurarile mai multor compusi, oxidarile
cu oxigen molecular denumite reactii de descompuneri termice, reactiile
de polimerizare.
Caracteristic reactiilor inlantuite este faptul ca viteza de reactie este
superioara celei ce este prevazuta de teoria complexului activat. Explicatia este
data de faptul ca se admite ca dupa actul primar care le declanjeaza urmeaza o
serie de cicluri identice foarte lungi in care reactantii sunt transformati in produsi
care multiplica efectul actului initial.

Etapele reactiei in lant

La o reactie inlantuita se disting urmatoarele etape:

etapa de initiere, in care se genereaza centri activi;

etapa de propagare, in care centri activi intra in reactie cu molecule stabile

si genereaza alti centri activi;

etapa de intrerupere a iantului in care centri activi dispar si se transforma in

molecule stabile.

Un exemplu tipic de reactie il constituie sinteza HC1 sub influenta luminii.

3
Schema acestei reactii propusa de Nerst, [1], este:

Initierea: CI + hv > 2 CI

Propagarea: CI +H2 >HCl + H

H +Cl2 > HCl + CI

Intreruperea: 2CI + A> Cl2+ A

2 H + A>H2+A

unde: A reprezinta suprafata specifica a vasului de reactie.

Observatie.
Chiar pe acesta reactie pot sa fie alte mecanisme decat cele propuse de
Nerst, de exemplu initierea termica intreruperea prin ciocniri trimoleculare.
Initierea este etapa in care se formeaza formele active. Acestea pot fi:
molecule active, atomi sau radicali, ioni, radicali ionizati, complecsi catalitici.
Formarea centrilor reactivi se poate face sub actiunea luminii, a razelor
corpusculare sau a temperaturii. Vitezele de initiere pot avea expresii foarte
diferite. Pot apare forme ionice care apoi au un rol de initiatori ai lantului. De
multe ori apare un ion de carboniu, alte ori apare un carbanion care apoi continua
reactia.
Propagarea lantului se realizeaza printr-o serie de cicluri care pot fi
alcatuite din reactii unice sau o suita de reactii elementare. Ciclurile se pot
diferentia prin numarul de etape si de forme active, prin natura acestora (radicali
sau ioni), sau forme ionice (ca in polimerizarile catalitice). Solventii exercita o
influenta deosebita in etapa de propagare. De exemplu acidul acetic are efect
inhibator in clorurare deoarece da complecsi cu clorul care sunt mai putin reactivi.
Tot acidul acetic favorizeaza insa anumite oxidari, avand o constanta dielectrica
relativ mare, pe care o confera mediului.
Ruperea lantului conduce la sfarsitul propagarii lantului. Moleculele
activate la intreruperea lantului pierd surplusul de energie de excitare prin emisie
luminoasa sau prin disiparea sub forma de caldura. Ionii si radicalii liberi intrerup
lantul reactiei de neutralizare reciproca in urma ciocnirilor
acelorasi forme radicalice si a speciilor diferite, in ciocnire dubla sau tripla:

4
 CI+CI+M >Cl2+M
R+R>R-R
R +CI >R-CI
(R-CH-CH2-R)+ +A->HA + R-CH =CH -R

Peretele si uneori solventul poate sa participe la intreruperea lantului prin asa-

numitul transfer de lant.

Reactiile in secventa inchisa sunt de 2 tipuri:

reactii in lant - cand centrul activ este un reactant, iar el dispare odata cu
terminarea lantului;
reactii catalitice - cand centrul activ este diferit de substantele reactante si
se regaseste integral la sfarsitul reactiei.

Reactiile in lant pot fi ele de 2 tipuri:

reactii cu lanturi drepte - in care un centru activ poate sa genereze

maxim un alt centru activ;
reactii cu lanturi ramificate - in care un centru activ poate sa genereze
mai multi centri activi. Pentru asemenea centri activi aproximatia de
stationaritate isi pierde valabilitatea.

Viteza de reactie si lungimea lantului

Teoria generala a reactiilor in lant a fost dezvoltata de Semenov, [2],

Contributii importante a adus Bodenstein, [3], Conform teoriei lui Semenov,
in cazul unei reactii cu lanturi drepte cand initiatorul de centri activi (de
exemplu iradierea luminoasa) este prezent tot timpul, pot apare n0 centri active
(atomi sau radicali liberi) pe secunda in tot volumul vasului de reactie. Daca se
noteaza cu viata medie a centrului activ, dupa secunde, centrul activ dispare
sau se propaga dand nastere unui nou centru activ.

Presupunand: - probabilitatea de prelungire a lantului si

- probabilitatea de intrerupere a lantului,
se considera : + = 1.

5
Dupa un timp oarecare t, in vasul de reactie se regasesc n centri activi, iar viteza
de crestere a numarului de centri activi este:

dn/dt = n0 - n / (7.2)

Tratarea matematica a ecuatiei (7.2) permite obtinerea unei expresii matematice

ce permite calculul centrilor activi n existenti:

Reprezentarea grafica n =f(t) este redata in figura 7.1.

Fig. 7.1 Variatia numarului de centri activi in timp.

Cand t > apare starea stationara, iar

Viteza de reactie in stare stationara este:

(7.4)
unde: L este lungimea lantului.

(7.5)
Cand = 0 , L = 1, lantul are un singur termen reactia nu este inlantuita.
Cand = 1, viteza devine infinita.

6
 In cazul reactiilor cu Iant ramificat fiecare centru activ din reactie poate
genera unul, doi, sau mai multi noi centri activi, ca in figura 7.2.
Multiplicarea centrului activ se noteaza cu P, iar probabilitatea de ramificare a
Iantului cu p.

Fig. 7.2 Ramificarea unui lant de reactie

Viteza de crestere a numarului de centri activi in reactii cu lanturi ramificate este:

(7.6)

Tratarea matematica a ecuatiei (7.6) conduce la:

(7.7)
Ecuatia (7.7) pune in discutie doua cazuri anume:
1. > p cand se stabilejte un regim stationar cu viteza:

(7.8)
Este cazul reactiilor cu ramificatie rara, cand multiplicarea P = 1 este
predominanta, iar probabilitatea de intrerupere este relativ mare.
2. <p viteza este legata de concentratia centrilor activi n:

(7.7a)
Se constata ca la t > , n > deci numarul centrilor activi sufera o crestere
exponentiala, ca in figura 7.3, nerealizand o stare stationara. Este cazul reactiilor
explozive cu lant ramificat.
Semenov, [2], in teoria sa, realizeaza o tratare riguroasa numai pentru cazul P-l = l,
pe care il considera aplicabil multor reactii cu lant ramificat.

7
 Fig.7.3 Variatia vitezei de reactive in timp.
Daca multiplicarea medie este P > 2, atunci ( + p ) > 1, iar conditia de normare la
unitate nu mai este respectata. $i in acest caz curbele v=f(t) au alura de crestere
exponentiala ca in figura 7.3 dar tratarea teoretica este mult mai complicata.

Cinetica reactiilor polimerice

Reactiile de polimerizare sunt reactiile in care se combina molecule de

polimeri si formeaza compusi cu masa moleculara mare, in clasificarea reactiilor
de acest tip se pot distinge:
1. reactii de polimerizare - reactii in care compusul macromolecular
rezulta din multiplicarea merilor (unitati monomerice ce se multiplica de n ori);
2. reactii de policondensare - reactii in care compusul molecular rezulta din
combinarea mai multor molecule diferite dar cu eliminarea si a unor compusi cu
masa moleculara mica - de exemplu apa, amoniacul, acidul clorhidric, etc.

Reactiile de polimerizare pot fi:

reactii de homopolimerizare - cand merii sunt de aceeasi specie;
reactii de copolimerizare - cand se combina meri diferiti.
Reactiile de polimerizare (ca si cele de copolimerizare) sunt reactii in lant ce
prezinta unele particularitati:
in etapa de propagare produsul de polimerizare creste continuu;
etapa de intrerupere este cea in care se formeaza produsul polimeric.

Mecanismul reactiilor polimerice

In faza gazoasa polimerizarile au loc fie cu participarea radicalilor liberi,

fie prin procese de tip molecular sau in trepte.
In solutie sau in faza lichida polimerizarea are loc prin mecanism ionic.
Polimerizarile reprezinta reactii tipice care de cele mai multe ori an loc in

8
solutii, emulsii sau in polimerii puri, [1].
Initierea se produce cu ajutorui unor combinatii care furnizeaza cu usurinta
radicali liberi prin descompunere termica (de exemplu peroxidul de benzoil), prin
reactii redox (de exemplu Fe(II) cu apa oxigenata) sau prin iradiere.
Initierea: Y + C = C>YC-C
Propagarea este etapa in care radicalii liberi reactioneaza cu monomerul
dand un nou radical.
Propagarea: YC - C + C = C >YC - C - C - C
In cazul mecanismului ionic forma reactiva la initiere este ionica.
Mecanismele pot fi clasificate in cationice si anionice.
Schema acestor etape este:
Initierea: Z+ + C = C>Z - C C +
Propagarea: Z-C-C+ + C = C>Z C C - C C+
Studiul cinetic al unei reactii polimerice se poate analiza pe urmatoarea
schema generala:

unde: M este molecula de monomer, R1 este radical liber produs in etapa de

initiere, Rn este radical ce consta din R1 adaugat la lant cu (n - I)molecule de
monomer.
Tratarea cinetica se bazeaza pe principiul starilor stationare. Se poate realiza un
numar infinit de ecuatii iar suma lor este:

(7.24)

De unde: (7.25)
Viteza de disparitie a monomerului este:

Ecuatia (7.26) capata forme diferite dupa cum se realizcaza initierea:

In procesul de polimerizare pur termica, initierea poate fi o reactie de
ordinul 2 intre molecule de monomer, iar vi = ki[M]2, atunci:

9
 (7.27)
Reactia globala este de ordinul 2 in raport cu monomerul.
Daca initierea implica o reactie de ordinul 2 intre monomer si catalizator C
(sau un initiator capabil sa genereze radicali liberi, cum ar fi peroxidul de benzoil),
atunci:

Reactia globala este de ordinul 3/2 in raport cu monomerul 1/2 in raport cu

catalizatorul (sau initiatorul).
Daca initierea este de ordinul 1 in raport cu catalizatorul i de ordin
zero in raport cu monomerul, atunci:

(7.29)
Cand initierea este fotochimica atunci: vi =I (I este intensitatea luminii
absorbite in cuante/mol s) si

(7.30)
Initierea fotochimica se aplica pentru obtinerea valorii kt folosind metoda
iluminarii intermitente.
Terminarea lantului se poate face prin introducerea unei substante cu valente
saturate ce pot reactiona cu radicalii liberi care conduc procesul de polimerizare,
formand radicali ce nu mai continua lantul polimeric.
Aceste substante se numesc inhibitori. In tratarile cinetice, determinand viteza de
consumare a inhibitorului, se obtine constanta de viteza a reactiei de
initiere a polimerizarii.
Cinetica polimerizarii se complica daca apar reactii de transfer al lantului, cand se
produce transferul valentei libere de la lantul polimeric la molecule de monomer
sau la solvent ori la impuritati. In astfel de cazuri cinetica practic nu se schimba
dar masa moleculara a polimerului scade. Aceste fenomene au o importanta
deosebita, cu aplicatii practice concrete mai ales la prevenirea polimerizarii
monomerilor in timpul depozitarii lor. In aceste situatii se adauga inhibitori
(chinone, amine aromatice, fenoli, saruri organice de cupru, fier, zinc sau plumb).

10
In procesele tehnologice de polimerizare sunt utilizati regulatorii care sunt
substante ce pot realiza transfer de sarcina si sunt folosite la controlul masei
moleculare a polimerului. De exemplu in polimerizarea dienelor se foloseste ca
regulator dodecil-mercaptanul si structurile tridimensionale ce modifica
proprietatile de elasticitate si plasticitate.
In cazul unui polimer pur la un P mic se poate obtine urmatoarea ecuatie:

(7.34)
Ecuatia (7.34) este verificata de mai multe reactii de polimerizare, cum ar fi
polirnerizarea metil metacrilatului la 50 C.
Copolimerizarile sunt polimerizari In care produsul cu masa molecuara mare
provine din monomeri de specii diferite.
Schemele generale atesta desfajurarea reactiei prin duble reactii competitive:

Exemple de copolimerizari sunt:

esterii maleici cu stirenul;
anhidrida maleica cu stilben;
ester fumaric cu izobutena.

Compusi polimerici farmaceutici

In domeniul farmaceutic se regasesc multe sisteme cu structure polimerice. Vom

prezenta anumite structuri polimerice care fac parte fie dintre compusii naturali,
fie pot fi sintetizati, dar care au importanta farmaceutica.
Nistatina (Stamicina, Micostatina, Fungicidina) este un antibiotic cu
actiune antifungica produs de Streptomyces noursei Saureus. Nistatina, [19],
are structura polienica, cu 7 legaturi duble conjugate de care este legata
micosamina.

11
Se prezinta ca o pulbere galbuie care se descompune la peste 160 C, este
insolubila in apa, dar este solubila in DMF, methanol si etanol. Este un antifungic
polivalent.
In practica terapeutica au existat cercetari pentru inlocuitori de plasma.
Astfel, dintre polimerii naturali se cunosc substante care au fost marcate ca
inlocuitori de plasma. De exemplu dintre polizaharide s-a folosit drept inlocuitori
de plasma, o solutie saturata de guma arabica 6%, sau diferite pectine si dextrani.
Proteinele, (de exemplu gelatina 5% dizolvata in ser fiziologic), au fost ele
incercate ca inlocuitori de plasma, [20].

Dintre polimerii sintetici solubili in apa, care au dat de asemenea rezultate

bune sunt alcoolul polivinilic si polivinil-pirolidona.
Polivinil-pirolidona (PVP) este un polimer al vinil-pirolidonei foarte usor solubil in
apa. Este un polimer sintetic utilizat ca plasma sintetica.
Ca la orice fabricate a unui polimer, polivinil-pirolidona necesita doua etape:
sinteza monomerului si polimerizarea, [20].
Polimerizarea necesita ca monomerul sa fie foarte pur. Ea se face in solutie
amoniacala cu apa oxigenata ca promotor. In mediu acid sau neutru vinil-
pirolidona se hidrateaza repede formand pirolidona si aldehida acesteia. In final
eliminarea urmelor de vinil-pirolidona ramasa nepolimerizata se face prin
extractie cu eter sau diclor-metan. Evaporarea solutiei apoase in vid conduce la
obtinerea polivinil-pirolidonei transparenta si casanta. Greutatea sa moleculara
este 40000-60000. In practica terapeutica se foloseste o solutie apoasa de 3,5 +
6% polivinil-pirolidona ce confine si alti compusi anorganici: 0,90% NaCI, 0,042%
KCl, 0,025% CaCl2 si 0,005% MgCl2. Plasma sintetica poarta denumiri diferite, [21]:
periston, kollidon, subtosan. Ea aduce presiunea sanguina la valoare normala dar

12
nu indeplineste celelalte functiuni ale sangelui (transportul oxigenului, apararea
organismului, coagularea).
Ea poate insa prelungi actiunea unor medicamente pe care le absoarbe si le retine
un timp indelungat (de exempu insulina, penicilina etc).
Tot bazat pe proprietatea de vehicul absorbant se bazeaza folosirea polimerului
vinil-pirolidona ca agent de detoxifiere in organism. Ea poate absorbi un numar
mare de toxine pe care apoi le elimina, odata cu eliminarea sa prin rinichi. In acest
caz se foloseste un polimer cu greutate moleculara mai mica (10000-15000)
avand avantajul de a se elimina din organism in cateva ore. Utilizarea ca agent de
dezintoxicare s-a realizat in diferite boli cum ar fi:
scarlatina, tetanosul, encefalita gripala, arsuri, intoxicatii cu alte medicamente
sau cu metale grele.
Dextranul este un alt exemplu de polimer produs din glucoza sub actiunea
bacteriei Leuconostoc mesenteroicles, [20,21],
Dextranul este format din molecule de glucoza legate a-glicozidic, legaturile se
fac, in pozitiile 1,4(11) 1,6(1). Pe cand in amidon si glicogen catena principala
contine legaturi 1,4 iar catenele laterale, legaturi 1,6 in dextran predomina
legaturile 1,6. Legaturile 1,4 sunt distruse repede de enzimele din organism in
timp ce legaturile 1,6 sunt distruse mult mai incet.
Numai glucoza din zaharoza se transforma in dextran, fructoza IV este in parte
consumata de microorganisme, iar o alta parte apare in produsii secundari.

Dextranul nativ are greutate moleculara de ordinul miiioanelor pe cand

clinic trebuie sa aiba greutatea molecuiara 75000 - 100000. De aceea dextranul

13
native este hidrolizat cu acid clorhidric diluat pentru a rupe lantul
macromolecular.
Purificarea se face prin dizolvare in apa si precipitare fractionata cu methanol.
La sfarsit solutia apoasa este trecuta printr-un schimbator de ioni. Prin
evaporarea solutiei uscare se obtine dextranul sub forma unei pulberi albe foarte
higroscopica. Pentru utilizare chimica se folosestc o solutie apoasa cu 6% dextran
si 9% NaCl. Dextranul nu se elimina prin rinichi. El dispare dupa catva timp din
tesuturile in care a difuzat, probabil prin hidroliza, pana la glucoza, care apoi este
metabolizata normal.
Sulfatul dextranului este un alt compus polimeric cu actiune analgezica.
Heparina este de asemenea o substanta anticoagulanta cu structura polimerica
de tipul acidului mucoitin-sulfuric. Pentru fiecare unitate monomerica se regasesc
cate trei grupe acide. Ea este un polizaharid format din glucozamina acid
glucuronic.

Heparina in organism are un timp normal de coagulare a sangelui. Ea a fost

introdusa in terapie inca din 1937 avand un efect anticoagulant rapid. Este utizata
In profilaxia si tratamentul trombozelor si al tomboflebitelor in chirurgia
vasculara. In organism heparina este insa rapid dezactivata.

14
 Bibliografie

Cinetica chimica a compusilor farmaceutici, Dr. Rodica Srbu, Editura

Printech Bucuresti 2004

15