Sunteți pe pagina 1din 6

Cambia

Este unul dintre cele mai vechi instrumente financiare fiind folosita incepand cu secolul X de
catre comerciantii arabi si este cunoscuta si sub numele de trata sau polita.

Ea este un inscris care contine un ordin scris si neconditionat dat de catre o persoana
(tragator) unei alte persoane (tras) pentru a plati o anumita suma de bani, la vedere sau la o anumita
scadenta si intr-un anumit loc, unei a treia persoane (beneficiar).

In circuitul comercial cambia indeplineste functii de mijloc de plata, de mijloc de garantare si de


mijloc de creditare, elementele obligatorii care trebuie sa fie continute de aceasta fiind obligatoriu
legate de aceste functii. Astfel, o cambie, ca document, trebuie sa contina: - elemente obligatorii:
denumirea de cambie (in limba in care a fost redactat inscrisul), ordinul neconditionat de plata/ de a
plati o suma determinata (exprimata in cifre si litere), numele trasului, scadenta (termenul de plata,
care poate fi exprimat ca data calendaristica fixa, la un anumit numar de zile de la data emiterii
cambiei - de regula 30, 60, 90, 180 zile - la vedere sau la un anumit interval de la prezentarea spre
acceptare, locul efectuarii platii, beneficiarul (numele si adresa), data si locul emiterii, trasul (numele
si adresa) semnatura autografa a tragatorului (cuprinzand numele de familie in intregime);
- elemente facultative: dobanda, domicilierea, mentiuni diverse, etc.

Raportul juridic nascut de emiterea cambiei presupune acceptarea acesteia, trasul avand ordin din
partea tragatorului sa efectueze plata dar devine obligat cambial numai in momentul in care accepta
cambia. Prin acceptare, trasul devine debitorul principal, el fiind obligat cambial, solidar cu
tragatorul, girantii, avalistii. Acceptarea se face prin mentiunea pe cambie "acceptat", dar este
suficienta si numai semnatura trasului (trasul isi ia sarcina "sa plateasca", iar ceilalti obligati cambial
isi asuma obligatia de a face "sa se plateasca", in mod efectiv ei platind numai in cazul in care
debitorul principal, trasul, nu isi onoreaza plata .

Ca mijloc de plata, cambia poate servi pentru plata datoriei pe care tragatorul o are la beneficiar
(tragatorul are de incasat o anumita suma de bani de la tras si, totodata, are de achitat o datorie fata
de o terta persoana - beneficiarul), inlocuind circulatia banilor in numerar. Astfel, in loc ca trasul sa
plateasca tragatorului si acesta sa plateasca/ achite datoria sa catre beneficiar, tragatorul da ordin
trasului sa plateasca direct beneficiarului. Pe de alta parte, datorita faptului ca trata la ordin poate fi
transmisa prin gir, aceasta poate servi la acoperirea obligatiilor de plata intre participantii la lantul
andosarii. Astfel, beneficiarul unei trate, care are o datorie fata de un tert, poate plati cu trata,
andosand-o in favoarea creditorului sau, care devine noul beneficiar al cambiei (acesta poate sa o
utilizeze in acelasi fel pentru plata propriilor datorii).
Plata prin trata (descrise mai sus) nu este una perfecta, deoarece acest instrument nu inlocuieste banii
propriu-zisi/ efectivi. Obligatiile sunt stinse prin trata numai temporar, sub rezerva incasarii cambiei
la scadenta de catre ultimul beneficiar.

Din punct de vedere al mijlocului de garantare, operatiile cu trata se caracterizeaza printr-un grad
ridicat de garantie oferit de mecanismul cambial, fapt pentru care cele mai multe banci considera
cambia ca un titlu de garantie . In primul rand trasul este obligat sa accepte cambia la prezentare (in
caz contrar se recurge la protestul de neacceptare), iar din momentul acceptarii trasul devine
debitorul principal al obligatiei de plata . In al doilea rand, cambia poate fi avalizata, un tert
(avalistul) asumandu-si obligatia de a plati in locul debitorului, daca acesta nu efectueaza plata . In
cazul in care nu se poate realiza in nici unul din modurile prezentate anterior stingerea obligatiilor de
plata mentionate in cambie se poate recurge la protestul de neplata.

1
Biletul la ordin
Biletul la ordin este un titlu comercial de valoare asemanator cambiei. De aceea,
reglementarea sa se afla in aceeasi lege care reglementeaza cambia, adica Legea nr. 58/1934 asupra
cambiei si biletului la ordin.

Desi se aseamana, intre cele doua titluri exista si anumite deosebiri. Aspectele particulare
ale biletului la ordin sunt reglementate in Titlul II al legii (art. 104-107).

Pornind de la asemanarile si deosebirile care exista intre aceste titluri de valoare, art. 106
din lege stabileste principiul potrivit caruia dispozitiile referitoare la cambie sunt aplicabile si
biletului la ordin, in masura in care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.

In cele ce urmeaza vom infatisa principiile care guverneaza biletul la ordin, cu preocuparea
de a pune in evidenta deosebirile sale fata de cambie.

Legea nu da o definitie a biletului la ordin. Ea cuprinde insa anumite dispozitii pe baza


carora se poate formula o definitie.

Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana, numita emitent ori subscriitor, se
obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta unei alte persoane numita beneficiar, sau la ordinul
acesteia.

Cum se poate observa, spre deosebire de cambie, care implica raporturi juridice intre trei
persoane (tragator, tras si beneficiar), biletul la ordin presupune raporturi juridice numai intre doua
persoane: emitentul (subscriitorul) si beneficiarul.

Biletul la ordin se aseamana cu o recunoastere de datorie de catre debitor, fata de creditorul


sau.

Emitentul are calitatea de debitor: prin emiterea titlului, el se obliga sa plateasca o suma de
bani la scadenta.

Beneficiarul are calitatea de creditor; el este indreptatit sa primeasca plata ori plata se face
la ordinul sau.

Emiterea biletului la ordin este determinata, ca si in cazul cambiei, de existenta intre parti a
unui raport juridic (raportul fundamental).

Specificul raporturilor juridice care se nasc din emiterea biletului la ordin determina si
particularitatile acestui titlu de credit.

Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal si
complet, care incorporeaza o obligatie abstracta, autonoma si neconditionata, de plata a unei sume de
bani de catre semnatarii sai, tinuti solidar pentru executarea obligatiei.

Cecul
In mod obisnuit, cecul este considerat ca facand parte din categoria titlurilor de credit,
alaturi de cambie si biletul la ordin. In realitate, cecul are numai functia de instrument de plata, fiind
lipsit de functia de instrument de credit. Includerea cecului in categoria titlurilor de credit se explica
prin aceea ca unele principii care guverneaza cambia si biletul la ordin sunt aplicate si cecului.
2
Ca instrument de plata, cecul creeaza posibilitatea unei persoane, care are la o banca
anumite fonduri, de a efectua plati prin intermediul acestei banci. Prin folosirea cecului, platitorul
evita platile in numerar. Beneficiarul cecului poate sa incaseze suma de bani mentionata in titlu, de la
banca desemnata, sau sa gireze titlul pentru plata datoriilor sale.

Ca si cambia si biletul la ordin, cecul a facut obiectul unei legi uniforme adoptata de
Conferinta de la Geneva din 1931. Romania nu a aderat nici la aceasta conventie, desi principiile ei
se afla la baza reglementarii noastre privind cecul. Intr-adevar, Legea nr. 59/1934 asupra cecului
cuprinde regulile adoptate prin conventie, cu unele completari inspirate de legea italiana a cecului.

Legea nr. 59/1934 nu da o definitie a cecului. Ea reglementeaza insa elementele cecului,


care pot sta la baza unei definitii (art. 1 din lege).

Cecul este un inscris prin care o persoana, numita tragator, da ordin unei banci la care are
un disponibil banesc, numita tras, sa plateasca, la prezentarea titlului, o suma de bani altei
persoane, numita beneficiar.

Din definitie rezulta ca cecul implica, la fel ca si cambia, trei persoane: tragatorul, trasul si
beneficiarul.

De remarcat ca in calitate de tras poate fi desemnata numai o societatea bancara. Legea


prevede insa ca cecul tras si platibil in strainatate este valabil ca cec, chiar daca trasul nu este o
societate bancara (art. 3 din lege).

Cecul este un titlu la ordin, complet si formal. El incorporeaza o obligatie abstracta de a


plati neconditionat la vedere(imediat) o suma de bani mentionata in titlu.

Emiterea cecului implica existenta unor premise juridice. Potrivit legii, cecul nu poate fi
emis decat daca tragatorul are un disponibil la tras, iar intre tragator si tras exista o conventie privind
emiterea de cecuri (art. 3 alin. 2 din lege).

Existenta disponibilului la banca. Tragatorul poate emite cecul numai daca are la banca
(tras) un disponibil banesc pentru efectuarea platii de catre banca. Acest disponibil (fonduri banesti)
poarta denumirea de provizion sau acoperire. El poate fi un depozit bancar al tragatorului ori o
deschidere de credit in favoarea acestuia.

Disponibilul trebuie sa existe prealabil emiterii titlului si sa aiba cel putin valoarea cecului.
Potrivit legii, disponibilul trebuie sa reprezinte o suma de bani lichida, certa si exigibila asupra careia
tragatorul are dreptul sa dispuna prin cec (art. 3 alin. 2 din lege).

Emiterea cecului fara acoperire constituie infractiune si se sanctioneaza in conditiile art. 84


pct. 2 din lege.

Existenta conventiei privind emiterea cecurilor. Dreptul tragatorului de a emite cecuri are
ca temei conventia incheiata intre client si banca. Aceasta conventie reprezinta raportul fundamental
care explica si justifica emiterea titlului de catre tragator.

Prin conventie, banca autorizeaza pe client (tragator) sa traga asupra ei cecuri, obligandu-se
sa efectueze din disponibil platile, la ordinul tragatorului.

Conventia poate fi expresa sau tacita. Ea poate constitui o clauza a contractului privind
serviciul de casa pentru client sau a unui credit in numerar acordat de banca.

3
Emiterea de cecuri fara autorizarea bancii reprezinta infractiune si se sanctioneaza in
conditiile legii (art. 84 pct. 1).

Cardul

Definitie
Cartea de plata sau cardul bancar reprezinta un instrument de decontare, care:
asigura posesorului autorizat achizitionarea de bunuri sau servicii, fara prezenta efectiva a
numerarului;
permite legatura financiara dintre comercianti si consumatori (prin acces intr-un cont bancar );
Totodata, cardul are caracteristicile unui instrument de plata, permitand retragerea de numerar de
la ghiseele automate ban care.
Pentru clasificarea cardurilor se utilizeaza mai mult criterii, dupa cum urmeaza: a) dupa modul de
stocare a informatiilor si caracteristicile de securizare a cardului; b) dupa functiile indeplinite; c)
dupa calitatea emitentului; d) dupa momentul in care se efectueaza tranzactia. a) Dupa modul de
stocare a informa tiilor, se disting:
- carduri cu banda magnetica;
- carduri cu microprocesor.
Cardurile cu banda magnetica contin toate informatiile esentiale despre detinatorul de card. In
ultima perioada (cu incepere din anul 1992) a ap arut o generatie de carduri car e contin
incorporate un microprocesor si o componenta de memorie (chip). Acestea se numesc chip -;
carduri si prezinta un grad de securitate ridicat, fiind promovate pe scara larga de societatile
emitente: VISA International si MASTER CARD. b) Dupa functiile indeplinite (respectiv, modul de
acoperire a cheltuielilor) se disting:
- debit cardu ri;
- credit carduri.
Debit cardurile sau cardurile de debit prezinta urmatoarele caracteristici:
asigura utilizatorului achizitia de bunuri si servicii, sau retrageri de numerar, fara prezenta efectiva
a insemnelor monetare;
conditia esentiala a acestor carduri este ex istenta unor fonduri intr-un cont de card, si efectuarea
de cheltuieli in limita soldului disponibil;
in cazul depasirii soldului, bancile acorda credite la dobanzi ridicate, ceea ce constituie o
modalitate profitabila a bancilor de oferire a unor produse si servicii catre populatie;
cardurile de debit contin o banda magnetica si necesita introducerea unui numar personal de
identificare (PIN) in terminalul electronic inainte d e accesarea serviciului;
cele mai multe carduri de debit au doua fun ctii principale: retragerea de numerar din
distribuitoarele automate de numerar sau din ghiseele automate de banca, efectuarea platilor la
punctele de vanzare, situatie in care plata este cunoscuta sub denumirea de transfer electronic de
fonduri la punctele de vanzare.
Credit cardurile sau cardurile de credit
prezinta ca trasatura definitorie realizarea platilor dintr-o linie de credit care i-a fost deschisa
posesorului de card; acest tip de card p ermite detinatorului sa achizitioneze bunuri si servicii si sa
retraga numerar in limita unui plafon prestabilit;

4
un card de credit combina doua functii principale: instrument de plata si facilitate de credit pe
termen scurt;
in functie de credibilitatea bancara a utilizatorului, credit cardurile imbraca doua forme:
- daca utilizatorul nu prezinta o buna credibilitate bancara, cardul de credit este de tip charge,
situatie in care posesorul este obligat, ca in decursul unei perioade de maxim o luna, sa acopere d
epasirea de sold inregistrata sau creditul temporar acordat
(credit cunoscut sub denumirea de overdraft);
- daca utilizatorul are un punctaj rezonabil, atunci banca pune la dispozitia utilizatorului un card cu
functiuni depline, caz in care cheltuielile sunt acoperite dintr-un plafon sau linie de imprumut
negociata anterior.
Dintre avantajele acestui tip de carduri se remarca: dobanda la aceste credite asigu ra fructificarea
resurselor bancare; orice cheltuiala efectuata de utilizator genereaza venituri bancare si surse de
profit pentru comercianti; utilizatorii isi pot satisface dorintele chiar daca nu dispun de sumele
necesare.
Cardurile de credit sunt, in general, emise de o b anca sub sigla un ei organizatii internationale,
cum ar fi: VISA si EUROPAY. c) In functie de calitatea emitentului, se realizeaza distinctia intre
cardurile emise de banci si cardurile emise de societati nebancare.
Cardurile emise de banci se incadreaza in domeniul preocuparilor multiple ale bancilor de a
identifica si de a lansa pe piata instrumente de plata atractive, utile, facil de obtinut, sigure si
profitabile. Sistemul bancar american a reusit lansarea cardurilorpe piata mondiala a instrumentelor
de plata cu incepere din anul 1960, cand Bank of America a lansat un instrument de plata, denumit
Bank Americard (in prezent VISA International). La inceput, cardul a fost utilizat de foarte putini
consumatori, pentru ca numai dupa 10 ani statisticile sa indice prelucrarea a peste 170 milioane de
bonuri de vanzari (realizate pe baza acestui tip de card). In anul 1991 numarul cardurilor a ajuns la
105 milioane.
In anul 1966 un grup de 17 bancheri din diferite institutii financiare si-au cr eat propria retea p rin
care sa-si accepte reciproc cardurile locale. Astfel, s-a creat Asociatia Interbancara de
Carduri, care se o cupa de procedurile de autorizare, clearin g si decontare. In anul 1979, ca urmare
a dezvoltarii pe plan international a acestei organizatii, numele s-a schimbat in
Mastercard, care a inregistrat o dezvoltare rapida, ca si visa International, existand, in 1990 peste
90 milioane de Mastercard in circulatie.
Cardurile emise de societati non-bancare
Urmand exemplul cardurilor bancare, societatile non-bancare, lanturile de magazine si cluburi
private au lansat propriile carduri. Acestea asigurau posibilitatea efectuarii de cheltuieli
in timp real, fara a se mai pune problema dimensionarii la un moment dat a disponibilitatilor proprii.
In aceasta categorie se incadreaza cardul de comerciant, emis de insusi comerciant si care poate fi
utilizat numai la punctele de vanzare, controlate de catre emitentul de card
(magazine, benzinarii).
Anumite carduri din aceasta categorie pot fi utilizate cu functia de carduri de debit, atunci cand
comerciantul initiaza un debit direct catre banca unde detinatorul de card are deschis contul, dar
cea mai mare parte a cardurilor sunt de credit. Motivul acestui tip de carduri il constituie dorinta
comerciantilor de a asigura loialitatea clientilor. Asemenea carduri au larga utilizare in SUA si in
Franta. d) Dupa momentul in care se utilizeaza tranzactia, cardurile se clasifica in:

5
- carduri cu plata inainte (prealimentate);
- cu plata acum (carduri de debit);
- cu plata mai tarziu (carduri de credit);
- cardu ri de comerciant ( retaiter card);
- cardu ri de ch eltuieli (charge card).
Intrucat o parte din aceste tipuri de carduri au fost descrise, in continuare se prezinta caracteristicile
cardurilor prealimentate si a cardurilor de cheltuieli.
Cardurile prealimentate sunt carduri care au o reala putere de cumparare, intrucat utilizatorul a
realizat o plata in avans. Cele mai frecvente carduri prealimentate sunt cardurile telefonice. Scopul
acestor carduri este decalarea imediata a tranzactiilor cu o valoare mai mica si foarte mica.
Cardurile de cheltuieli sunt cunoscute sub denumirea de card de calatorie si petrecere a timpului
liber (travel card) si au urmatoarele caracteristici:
Sunt emise de societati non-bancare si presupun existenta unor linii de credit deschise pentru
detinatori.
Detinatorul unui astfel de card are posibilitatea sa efectueze cheltuieli si sa retraga numerar din
ghiseele automate de banca sau din cele ale emitentului de card.
Cele mai cunoscute cardu ri de cheltuieli sunt cele emise de American Expres si
Diners Club.
Indiferent de functiile indeplinite si de natura emitentului, cardurile prezinta o serie de trasaturi
comune, astfel:
suport fizic din material plastic, cu dimensiuni si grosimi standardizate;
pe fata cardului este inscriptionat prin tiparire, (embosare) sau gravare cu laser: numele
emitentului, numarul cardului, perioada de valabilitate, numele posesorului;
pe verso-ul cardului este inscriptionata sigla emitentului, holograma standard de securitate;
pe verso-ul cardului este, intotdeauna, aplicata o banda magnetica pentru inscrierea elementelor
de securitate, precum si un spatiu desemnat semnaturii posesorului.
Aceste trasaturi comune asigura cardurilor uniformitate tehnologica si recunoastere universala.