Amintiri viitoare.

Era o dupa-amiaza ploioasa de septembrie si Luiza se pusese la somn mai devreme

decat de obicei. Hipnotizata de sunetul picaturilor de ploaie, a inceput sa aiba
unul dintre acele vise in care simtea razele soarelui cum se odihnesc pe pielea ei,
iar culorile i se pareau povestite in cele mai vii cuvinte. Un vis in care nimic nu
avea logica, pentru ca pur si simplu logica nu era necesara.

Intr-un univers foarte banal exista o padure magica, plina de copaci inalti ale
caror trunchiuri puteau fi inconjurate doar de 100 de barbati voinici. Aceasta
padure era populata de tot felul de vetuitoare ...lupi cu ochi de caprioara, melci
vitezomani, lebede carnivore sau turme de oi cu principii individualiste, totusi
aceste lucruri sunt prea obisnuite, asa ca nu despre asta am sa va povestesc.

Ci despre singura locuitoare anormala. Aceasta copila care a aparut dintr-o ceata
ciudata si stralucitoare si care a fost daruita padurii ca mostenitor de drept,
dandu-i-se numele de Eva. Ea era primul mostenitor al padurii, nu mai avusese
nimeni aceasta functie, niciodata. Asa ca nu se stia cum si ce trebuie facut.
Intrebarea -> "Oare cum ar trebui sa ne comportam cu un mostenitor?", a fost in
prima pagina in mini-media multa vreme. S-au purtat discutii lungi care s-au intins
pe durata a 1111 ani, iar intr-un final s-a ajuns la o solutie simpla."Se va
construi un buton in mijlocul padurii care va avea un scop onest, de a putea reseta
ziua in cazul unui eveniment nefericit care ar putea sa o supere pe Eva, iar
dreptul de a apasa butonul ii va apartine in totalitate", a spus cu autoritate
curca inteleapta vetuitoarelor adunate in piata palatlui.

Decizia astfel luata, a fost adusa la cunostinta mostenitoarei, iar Eva a fost
super entuziasmata. In acea noapte in mintea ei de copila, a incoltit o adevarata
problema. " Oare ce lucri marete ar trebui sa fac, astfel incat sa creez amintiri
demne de aceast titlui important?. As putea sa devin prima gim..., nu, prea
banal,sau poate as putea ....hmm, nici asta nu e destul de maret" . Adormise intr-
un sfarsit cu gandul la lucrurile extraordinare pe care le putea face, iar a doua
zi, chiar inainte ca soarele sa arunce primele sageti cu lumina, Eva era deja
treaza si incerca sa astearna pe hartie toate posibilitatile ivite si in timpul
noptii.

Astfel isi petrecuse toata ziua gandindu-se. A incercat chiar sa ceara pareri
locuitorilor, dar nimeni nu-i putea spune ce sa faca. Pe cat se apropia de apusul
soarelui, ea devenea din ce in ce mai agitata, incepea sa dea din picioare, sa se
ia de locuitori ca nu o ajuta nimeni. Suparata foc, se indreapta spre mijlocul
padurii si apasa pe buton. "O noua zi ma va ajuta sa ma decid ce amintiri superbe
am sa adun!" isi spuse ea hotarata in gand.
Sagetile de lumina a soarelui, erau aruncate din nou asupra padurii si o gasise pe
Eva cu aceeasi dilema, "Oare ce lucri minunate as putea face, astfel incat sa creez
amintiri demne de aceast titlu important?. Trecuse astfel inca o zi si Eva la fel
de suparata merse in mijloul padurii si apasase pe buton.
Cum nimeni nu isi amintea de cele petrecute inainte de apasarea butonului,
lucrurile au inceput sa se repete vreme de alti 1111 ani.

Toate vetuitoarele faceau mereu si mereu acelasi lucru, iar pentru ca Eva era inca
o copila nu a inteles ca prin nehotararea ei a condamnat aceasta padure sa traiasca
aceasi zi pentru eternitate, creandu-se astfel o singura amintire, ce a
posibilitatilor amintirilor viitoare.

Cand Luiza se trezise din vis, aceasta nu si l-a amintit, desi o intrebare ii
misuna prin minte -> " Eu ce voi face astazi?" ....

Socianu Diana 7/23/2017 ora 4.12 AM