Sfntul Ioan Gur de Aur

Viata si activitatea

Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale nefiind
cunoscut cu certitudine, fiind plasat intre 344 si 354. Tatal sau, Secundus, care a detinut o
functie militara deosebita (magister militum Orientis), a decedat la scurta vreme de la
nasterea copilului si de aceea, sarcina cresterii si a educatiei acestuia i-a revenit mamei
sale, Antusa, ramasa vaduva la varsta de 20 de ani.

De la mama sa a primit Ioan primele elemente de invatatura crestina si, fara

indoiala, dragostea fata de Biserica. Studiaza apoi filosofia, sub indrumarea lui
Andragatiu, iar retorica cu Libaniu, vestit sofist.
La varsta de 18 ani, Meletie Marturisitorul, conducatorul Bisericii din Antiohia,
atras de calitatile intelectuale si spirituale deosebite ale tanarului Ioan, il ia in anturajul
sau. Se pare ca Meletie a fost cel care l-a botezat, in acest rastimp, el studiaza teologia
sub indrumarea lui Diodor din Tars.

Simtind o atractie deosebita fata de viata ascetica, Ioan incearca, am putea spune
experimental, sa duca o astfel de viata in sanul familiei, insa, in cele din urma, simte
nevoia de a se retrage in muntii din vecinatate, unde traieste timp de doi ani in post si
rugaciune, intrucat se imbolnaveste, este silit sa revina acasa, spre marea bucurie a mamei
sale.

Meletie foloseste aceasta ocazie si il hirotoneste diacon, in 381. Este preocupat cu

precadere de problema vietii monahale, a fecioriei, carora le dedicta o serie de tratate
scurte. Tot acum, elaboreaza tratatul sau Despre preotie.

Dupa cinci ani primeste taina preotiei din mainile episcopului Flavian, in 386,
care il numeste predicator al bisericii mari, zidita de imparatul Constantin. Isi
indeplineste cu deosebit zel si constiinciozitate indatoririle de predicator. De altfel,
perioada aceasta, 386-397, a fost deosebit de fructuoasa pentru el, intrucat cele mai
vestite omilii ale sale apartin acestei etape din activitatea sa.

Dupa moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului (+397), impotriva

vointei sale, Ioan este ales urmasul acestuia. Este adus in capitala din porunca imparatului
Arcadiu, iar Teofil al Antiohiei a fost obligat sa-l hirotoneasca episcop, la 26 februarie
398.
Ioan purcede de indata sa reformeze atat cetatea, cat si preotimea, care se aflau
intr-o mare stare de decadere si coruptie. Astfel, el suprima luxul resedintei episcopale,
introducand traiul modest si auster monahal, iar bogatiile aflate aici le foloseste spre a-i
ajuta pe cei saraci si nevoiasi si pentru spitale.

Interzice preotilor sa foloseasca darurile pentru cei saraci in propriul lor interes,
iar calugaritelor si diaconeselor sa locuiasca la clerici. Vaduvelor le cere purtare
ireprosabila. Criticile sale indreptate impotriva coruptiei si a depravarii i-au adus multi
dusmani, in plus, nu au ramas fara ecou nici la curtea imparteasca, unde lucrurile nu erau
prea bune. De aceea, planul sau de a reforma viata din capitala si a clericilor a facut ca
toate fortele care ii erau ostile sa se uneasca impotriva lui.

Paralel cu aceste activitati, el continua sa predice, sa scrie comentarii biblice si sa

organizeze misiuni, trimitand misionari la gotii de la Marea Neagra si Dunare. Totodata,
incearca sa rezolve tensiunile prezente in diverse dioceze, ca cele din Tracia si Asia Mica,
dar care nu erau sub jurisdictia sa, si convoaca un sinod la Efes in 401, pentru a clarifica
neregulile de aici.

Nici o carte nu poate cuprinde tot ce a fcut acest Printe al Bisericii. Ca orice
mare personalitate i ca Printe al Bisericii, nu se las uor abordat sau cuprins n cteva
fraze, orict s-ar strdui ele s alctuiasc o sintez. Cu ct timpul trece, cu att statura lui
crete. Nici un Printe bisericesc nu a lsat o motenire literar att de vast.
Trsturi fizice

n privina aspectului fizic, Gur de Aur era mic de statur i plpnd, avea faa
plcut, dar slbit de post i suferind, obrajii trai, fruntea nalt, liber i ridat,
proeminent, capul pleuv, urechile puin mari, un chip plat, cu barb, ochii adnci erau
ca dou tore arznd i deosebit de ageri i de ptrunztori. Stomacul i crea des probleme
i adesea febr. Era foarte sensibil la frig. La fizic nu avea nimic prin care s se impun
mulimii. ntreaga sa via era n ochii vii i strlucitori i n voce, relativ slab dar de o
rar putere de persuasiune (Cf. J. Tixeront, Prcis de Patrologie, Paris, 1927, pp. 264-
266). Gusturile sale erau dintre cele mai simple, iar viaa sa, de o austeritate continu. Era
o natur delicat, simind cu putere lucrurile i traducndu-i impresiile ntr-un mod
tranant. Graios, bun, afectuos i vesel cu cei apropiai, rmnea, n relaiile sale
exterioare, tot timpul rezervat. Hrisostom atacat, calomniat, a refuzat lupta i i-a plcut
mai mult s cedeze dect s lupte. n faa dumanilor fr contiin, el a avut scrupule i
nu i-a valorizat drepturile.

Opera Sfntului Ioan Hrisostom

n ce privete opera, putem spune c acesta las posteritii o oper uria,

inegalabil att ca dimensiuni, ct i prin coninut, cuprinznd 18 volume n ediia Migne
(vol. 47-64), comparabil doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre
anticii antiohieni, Sfntul Ioan este singurul ale crui scrieri au dinuit, n timp, aproape
n ntregime. Acest privilegiu este datorat personalitii autorului, dar nu ntr-o mai mic
msur, valorii lor. Nici un scriitor oriental nu a obinut n asemenea msur admiraia i
aprecierea posterioritii.

Scrierile Sfntului Ioan Gur de Aur, dintre cele mai bogate i alese ale literaturii
mondiale, s-au pstrat aproape n totalitate. Opera sa conine tratate, omilii, cateheze,
comentarii biblice, cuvntri, epistole, precum i cri de cult, dintre care cea mai celebr,
rmne, fr ndoial, Slujba Sfintei Liturghii, dup care se oficiaz Liturghia n cea mai
mare parte a Bisericii Ortodoxe.
 Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susinute de Sfntul Ioan n
Antiohia i Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci
stenografiate de tahigrafi n timp ce el le vorbea credincioilor, iar naintea editrii
acestora, erau verificate i corectate de Sfntul Ioan.

Toate scrierile Sfntului Ioan atrag i uimesc ntr-att nct l cuceresc cu totul pe
cititor. Operele sale literare sunt un izvor nesecat nu doar pentru teologi, ci i pentru
arheologi i pentru istoricii culturii.

Coninutul scrierilor Sfntului Ioan

Scrierile lui Ioan analizeaz cu limpezime i convingere probleme morale, sociale,

dogmatice i interpretative, comenteaz practicile vieii cotidiene, interpreteaz crile
Vechiului i Noului Testament, elogiaz personalitatea multor personaje biblice, a
sfinilor, i a contemporanilor si de seam, se opresc asupra nvturilor fundamentale
ale Bisericii i apr nvtura genuin-cretin de asaltul ereziilor destul de numeroase n
acea perioad.

Bogia, profunzimea i logica ideilor sale, cunotinele lui enciclopedice,

memoria sa fenomenal i precizia n citarea i interpretarea Scripturii, precum i
descoperirea bogiilor de sensuri ale scrierilor acesteia, frumuseea i atracia stilului,
figurile retorice, jocul de cuvinte folosit n unele locuri, desfat sufletul cititorului
constituind un adevrat festin duhovnicesc pentru acesta.

Aproape fiecare fraz din omiliile sale este certificat cu un citat din Sfnta
Scriptur. Fiecare idee este imediat lmurit prin diferite exemple sau asemnri luate din
fenomenele naturii, din regnul plantelor, sau al animalelor, din faptele omeneti, i cu
deosebire din moravurile i obiceiurile oamenilor de atunci.

Scrierile Sfntului Ioan au un caracter particular ce i revel imediat dac scrierea

aparine Sfntului sau nu, chiar dac nu se cunoate de la nceput numele autorului, ci se
voiete a se dovedi din lectura scrierii. Cci, ntr-adevr, toate scrierile Sfntului Ioan, fie
ele dogmatice, fie morale, fie comentarii la Scriptur, poart ca tip particular urmtoarea
caracteristic: nici scrierile dogmatice nu sunt curat dogmatice, nici cele morale nu sunt
curat morale i lipsite de partea dogmatic, i nici explicrile sau herminiile lui asupra
Sfintei Scripturi, nu pot fi curat hermeneutice, fr partea dogmatic, ci toate se prezint
sub aceste trei fee: dogmatic, hermeneutic i moral.

Corespondena Sfntului Ioan

n scrisorile sale, se pare c vorba sa este mai puin nervoas, mai puin profund,
subtil, ns de o inteligen ascuit, mai eficace i mai pe nelesul asculttorilor i
cititorilor pentru care oratorul are o afeciune aparte. A fost bine spus c dac Ipponate
ilumina minile, Hrisostom reuete s ntreasc voina. Scrisorile, care sunt circa 240 la
numr, foarte scurte, aproape toate scrise n exil i pe tema Providenei, tem ce era cea
mai potrivit pentru a mngia sufletele de tulburrile suferite atunci de ctre Biseric,
tulburri care l ntristau foarte mult, mai mult dect propriile lui suferine. n aceast
privin, sunt deosebite cele 17 scrisori nchinate vduvei Olimpiada; de mare interes
istoric s-au dovedit a fi i cele dou scrisori dedicate Papei Inoceniu n care Hrisostom
formuleaz o adresare elocvent. Epistolele sunt adresate vechilor prieteni din Antiohia i
Constantinopol, episcopi, preoi, clugri, funcionari, care i luaser partea i care din
pricina acestei loialiti fa de el, fuseser nchii, torturai sau exilai. Se poate ca
autorul, prizonier n deertul su, s fi fost supus cenzurii, dar i formaia sa clasic la
coala lui Libanius se simte ntr-o oarecare msur. nvase s trateze corespondena ca
pe un gen literar, deinnd legi i reguli proprii, la care, ca un om cultivat, inuse. Aceast
consideraie ne va explica de ce Sfntul Ioan Hrisostom, care de altfel face dovada unei
veritabile stpniri a limbii, n-are aici aceeai inut literar.

Sf. Ioan remarcabil teolog

n teologie, Sf. Ioan Gur de Aur este, nainte de toate, un moralist care extrage
din nvtura curent consecine practice. El cunoate, de altfel, foarte bine doctrina
cretin i, n anumite discursuri de controvers, a expus-o ntr-un mod savant, dar nu a
aprofundat-o pentru ea nsi, nici nu s-a amestecat n discuii teologice. S-a spus,
adeseori, c Sfntul Ioan Gur de Aur a fost mai puin preocupat de problemele
dogmatice i mai mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenit, deoarece
nvturile sale morale sunt mereu ancorate n structurile doctrinare biblice i ale tradiiei
Bisericii. Putem nelege mai bine pasionanta lui preocupare fa de moral, dac avem
n vedere faptul c el s-a considerat nainte de toate pstor de suflete i abia apoi
nvtor. Ca pstor de suflete, el a neles i a cultivat datoria sfnt de a-i nva pe
credincioi ce nseamn, n realitate, transpunerea noiunilor de credin n via,
asumndu-i astfel sarcina propovduirii cuvntului evanghelic. Putem spune c Sfntul
Ioan a fost oarecum reinut n speculaii despre tainele divine. Atributele lui Dumnezeu i
sunt familiare, dar el caut mai puin s le analizeze, dorind mai mult s le triasc i s le
fac trite. Sfntul Ioan Gur de Aur nu a avut curiozitatea de a cerceta modul n care, n
Hristos, cele dou firi s-au unit, iar, pe de alt parte, ca un veritabil antiohian, el a insistat
cu precdere asupra umanitii sfinte, a vieii, a operei i a morii lui Hristos.

Trebuie ns subliniat faptul c la acea vreme nu erau erezii ngrijortoare de

combtut, aa cum fuseser nainte i dup el. n acest domeniu, Sfntul Ioan nu a avut
mult de lucru i nici nu s-a vzut constrns s aprofundeze grave probleme teologice, aa
cum li s-a ntmplat Sfntului Atanasie, Sfntului Vasile, Fericitului Augustin. A luptat
mai ales mpotriva ereticilor anomei, alctuind i o lucrare intitulat Contra anomeilor.

Neegalat n exegeza Sfintei Scripturi

n exegez, el caut mai nti sensul literal i nu se teme s fac, atunci cnd se
impune, consideraii gramaticale i lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar
aceasta nu semnific dect o pregtire pentru a desprinde sensul tipic sau nvtura
moral a textului.
 Este de netgduit c Sfntul Ioan ocup primul loc n literatura noastr
bisericeasc, mai ales ca hermeneut nentrecut al Sfintei Scripturi. Fidel principiilor
colii din Antiohia, al crei ilustru reprezentant i este, el se ataeaz mai ales exegezei
literare. Totui, tempereaz rigiditatea acestei metode fie printr-un recurs prudent i
moderat la un oarecare alegorism, mereu fondat pe liter, fie prin insistena asupra
nvturii morale i a bogiei aplicaiilor practice. Hrisostom era omul unei singure
Cri. Biblia sa nu era niciodat nchis. O tia pe de rost. O citeaz, o explic, o
comenteaz i recomand permanent citirea acesteia. Sfnta Scriptur este, pentru Sfntul
Ioan, sursa principal i unic a gndirii sale. El face din aceasta o lege pentru orice
orator cretin. Biblia este pentru Sfntul Ioan Hrisostom cartea prin excelen, care
reunete leciile cele mai variate i cele mai practice pentru instruirea credincioilor.Din
textele sfinte, Sfntul Ioan Hrisostom i propune s scoat ntreaga profunzime. Cu
imaginaia sa prolific, el i nchipuie fr greutate personajele, intr fr greutate n
interiorul sfinilor, n sentimentele lor, pn a i le nsui i apoi le transmite cu o
vitalitate a crei emoie te molipsete.

Marele arhiepiscop al Constantinopolului comenteaz cea mai mare parte a

crilor Vechiului i Noului Testament, de la Facere i pn la Epistola ctre Evrei.
Sfntul Pavel este pentru dnsul obiectul unei predilecii speciale. Fr ndoial, cele mai
numeroase i cele mai vii cuvntri de laud sunt cele consacrate Sfntului Apostol Pavel.
Aproape la fiecare pas pomenete cu drag numele marelui Apostol.

Nentrecut predicator

Ca predicator, Sfntul Ioan Gur de Aur a fost considerat cel dinti. Fcnd o
paralel ntre Hrisostom i Augustin, teologul Bardenhewer spunea: Augustin vorbea
scurt, prefera silogismul; Hrisostom foarte lung, adesea cte dou ore fr s produc
oboseal asculttorilor, ci dimpotriv. Augustin se adresa mai mult minii, Hrisostom
sufletului ntreg, pe care voia s-l vad micat la fapte cretine. Augustin urma n
cuvntarea sa o cale sever, logic, rece, abstract, de multe ori chiar greoaie, Sf. Ioan
ns vorbea cald, cursiv, figurat, se inspira de la auditoriul su sau de la mprejurri; inea
continuu ncordat atenia asculttorilor prin exemplele vii i plastice de care se servea,
prin figurile de stil, care niciodat nu erau exagerate. Predica lui era un fel de exegez.
Gsim la el unele interpretri de o rar frumusee. Despre corabia lui Noe, spune el
undeva: Aceasta avea un sens tainic, era prototip al celor viitoare; cci prin corabie era
prenchipuit Biserica; prin Noe, Hristos; prin porumbel, Sfntul Duh, prin frunza de
mslin, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni (Geschihte der Altkirchlichen Literatur,
1923, p. 355).

Cuvntul a fost vocaia i dorina sa arztoare i cea mai pur mreie.

Contemporanilor si le plcea deja s spun: i din gura sa ieeau cuvinte mai dulci ca
mierea. Toate secolele cretine au confirmat acest elogiu. A fost numit Homer al
oratorilor. El cunotea regulile artei oratorice nct nici un scriitor grec cretin nu i s-ar fi
putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. Cu toate aceste elogii,
este prea puin cunoscut, i cu siguran prea puin cercetat, chiar i de cei care consider
numele su un simbol.
 Pe cnd alii sunt doar slujitori ai regulilor colare, Sfntul Ioan Hrisostom aplic
aceste reguli oarecum fr s se gndeasc, fr vreun artificiu i cu un sim perfect al
msurii.

Contemporanii si, i alturi de acetia, generaiile urmtoare, nu conteneau s-l

proclame cel mai mare dintre oratorii Bisericii greceti. Papa Pius X l-a decretat patron al
predicatorilor cretini (Berthold Altaner, Patrologia, ed. Marietti, 1977, p. 334), iar
numele su st i astzi pe buzele tuturor.

Predica i ngrijirea sufletului devenir, pentru Sfntul Ioan, scopul principal al

vieii sale; n fapt, au fost transmise urmailor mai mult de 700 de predici autentice, rod al
celor 12 ani de misiune n Antiohia i al celor 6 ani de episcopat (pn la exilarea sa) n
Constantinopol.

Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apstoare pcat,
cin, credin, lucrarea pentru mntuire a lui Hristos. Multe dintre ele explic Sfnta
Scriptur, surs inepuizabil de nvturi morale i pretext de ndemnuri la sfinenie.

Predicile sale, care durau deseori chiar i dou ore, nu plictisesc, nici nu obosesc
ntruct sunt nsufleite de imagini i comparaii; acestea sunt, de asemenea, corelate, n
exordii i concluzii, cu evenimente contemporane i, uneori, mbogite de digresiuni n
jurul unor argumente de mare interes.

Sf. Ioan Gur de Aur un arhipstor exemplar

Pe ct a fost de mare orator, pe att a fost de mare pstor sufletesc. Sfntul Ioan
Gur de Aur a slujit preoia ca diacon, ca preot i ca episcop. Principiile preoiei sunt
trasate cu mn de maestru n tratatul su Despre preoie, la care au meditat atia preoi
care gsesc n el sfaturi, ndrumri i consolri admirabile.El a avut atitudini, nvturi,
tlcuiri, ndrumri i explicaii care sunt valabile i astzi. Tragedia vieii Sfntului Ioan
ne arat ce adnc contiin religioas a avut ierarhul, n faa moatelor cruia a trebuit
s se plece mpratul Teodosie al II-lea (408-450) i s ngenuncheze, cernd iertare
pentru pcatele prinilor si.

n calitate de episcop, Ioan a aplanat unele conflicte ntre mprat i oficialii si,
n special n probleme foarte importante; a intervenit n probleme disciplinare convocnd
sinoade, destituind episcopi, nchiznd biserici non-niceene; de asemenea, a vizitat
deseori mnstirile pentru maici din vecintate pentru a instrui membrii comunitii.
Sfntul Ioan nu s-a sfiit s pun ordine chiar n eparhii strine, cum a fost cea a Efesului,
i a depus, ntr-un sinod local, pe ase episcopi care-i cumpraser dregtoria cu bani.
Din lucrarea sa misionar una misionar mai amintim: convertirea goilor la ortodoxie
(le-a dat o biseric i le-a hirotonit preoi dintre ei) i trimiterea unor clugri pentru
rspndirea cretinismului n Sciia, Persia i Fenicia. Deci pe sciii care locuiau
mprejurul Dunrii i-a luminat (adic populaiile care locuiau pe teritoriul rii noastre, pe
strmoii notri). n timpul acesta, Sfntul Ioan i slujea, predica, medita, catehiza, fcea
vizite pastorale,cerceta aezmintele Bisericii, fcea administraie, citea i scria. Cele mai
multe din aceste obligaii le ndeplinea zilnic, ca Sfntul Vasile cel Mare i Fericitul
Augustin. E greu de nchipuit cum reuea el s fac fa unei asemenea munci enorme,
mai ales c era o mn de om, i deseori bolnav.

Nectarie, patriarhul anterior, fusese un mare senior, i fastul clerului nalt ajunsese
la concuren cu cel al aristocraiei civile. Mare parte dintre clericii colaboratori au fost
foarte nemulumii de austeritatea i frugalitatea noului patriarh, care cerea s fie vndute
obiectele de lux din Patriarhie, care refuza mesele copioase, totdeauna mnca singur.

A reorganizat spitalele i ospiciile oraului mergnd pn la a ncerca s-l

depeasc pe Sfntul Vasile n ncercarea sa de a pune pe picioare o instituie pentru
leproi ; a vndut bunuri bisericeti, folosind banii n scopuri filantropice; i, chiar i n
exil fiind, a rscumprat captivi pe care i-a redat familiilor. Pentru aceasta, ca i ali
episcopi de dinainte i de dup el, a folosit banii de la susintorii nstrii.

Apostolul milosteniei i ambasadorul sracilor

Sfntul Ioan Gur de Aur este, prin excelen, i apostolul milosteniei. El i-a
ndemnat asculttorii la milostenie. A condamnat cu duritate avariia (n omiliile despre
Lazr i bogatul ru) i s-a fcut panegiristul milosteniei. Elocina sa este inepuizabil n
a relua aceast tem fr ncetare. A da unui srac nseamn a da lui Dumnezeu i Ioan a
gsit, naintea lui Bossuet, accentele magnifice pentru a celebra eminenta demnitate a
sracilor. n zelul su, s-a lsat dus pn acolo nct apare ca un tribun ce discut de la
nlimea scaunului problema social. Dar, n loc s concluzioneze ca un tribun dreptul de
revolt al sracului fa de bogat, el nu are alt scop dect de a-l aduce pe cel bogat la
milostenie i la practicarea ntr-ajutorrii.

Apelativul de Hrisostom

Dac ne ntrebm, care a fost calitatea lui superioar, i care a fost caracteristica
sa deosebit, negreit vom rspunde c n privina culturii filosofice i enciclopedice, nu
era mai prejos de scriitorii din timpurile sale; ca hermeneut al Sfintei Scripturi a fost
aproape de nentrecut, pentru care toi hermeneuii de dup dnsul, pe el l-au avut de baz
n herminiile lor; n privina sfineniei vieii a fost unul dintre cei mai rari brbai ai
Bisericii cretine iar ca pstor i administrator a fost de admirat. Dar cu asemenea caliti
i gsim mpodobii i pe alii dintre Prinii Bisericii cretine. Aceea ns, care l distinge
pe Sfntul Ioan de toi ceilali Prini, dascli i scriitori ai Bisericii cretine, aceea care-l
arat a fi de nentrecut, i n care n-a avut pn acum egal pe nimeni, care i constituie
slava lui particular, este calitatea de Hrisostom pe care i-au acordat-o secolele de dup
dnsul.

Acesta este Sfntul Ioan din Constantinopol: un mesager al poporului, o inim

mare, un mptimit al studiului Crii (adic al Bibliei n.n.) i iubitor de semeni; un om
ce prea s tie intuitiv care erau nevoile oamenilor i care s disting adevrul de fals. A
fost cu adevrat gur de aur, a fost cel mai elocvent retor al Bisericii cretine, pn n ziua
de astzi. Cretintatea ntreag, imediat dup ncetarea lui din via, l-a proclamat de
dascl ecumenic, cel mai mare lumintor al lumii, stlpul Bisericii, lumina adevrului,
trmbia lui Hristos, prooroc i vorbitor al tainelor lui Dumnezeu, Theoforul Ioan,
Hrisostomul Ioan, voind prin aceasta de a nvedera marele lui talent oratoric.

Mare nvtor al lumii

Acest virtuoz al cuvntului dumnezeiesc a lucrat pentru Biseric toat viaa sa cu

o nespus ardoare i Biserica l-a aezat nu numai printre Prinii bisericeti, ci i printre
Doctorii i scriitorii ei cei mai celebri. De asemenea, calitile literare ale operelor sale
care i-au captivat pe contemporanii si, l impun pentru totdeauna literaturii cretine i
universale. La puin timp dup moartea sa, Sfntul Ioan Hrisostom a fost privit att de
ortodoci ct i de catolici nu numai ca un predicator i exeget remarcabil, ci i ca o voce
autoritar n probleme de credin. Pentru c Hrisostom a fost i un mare interpret dei
nu i sistematizator al doctrinei cretine, Biserica l-a numit marele nvtor al lumii.
Sinoadele ecumenice din Calcedon (451), Constantinopol (680) i Niceea (787), l arat
ca martor al adevratei credine. La fel papii Leon cel Mare i Agato.

Titlul de nvat (nelept) al Bisericii nu se aplic dect pentru un foarte mic

numr de scriitori bisericeti, folosit att n antichitatea cretin (ei sunt Prini ai
Bisericii i nvai totodat), ct i n secolele urmtoare. Presupune o aprobare special
din partea Bisericii, i aceasta nu este dat dect autorilor care adaug la o nalt
nelepciune, adevruri cretine, o ortodoxie strict i o via sfnt. Printre acetia, unii
se bucur de o autoritate excepional. Biserica Ortodox are n mod special respect
pentru Sfntul Vasile cel Mare, Sfntul Grigorie de Nazianz i Sfntul Ioan Hrisostom,
pe care i numete nvai ecumenici.

O sumar caracterizare

Fcnd o foarte sumar caracterizare a Sfntului Ioan, putem spune c are tot ceea
ce i trebuie pentru a reui n slujirea sa, o credin profund, un zel devorant, o elocin
n acelai timp cald i familiar, mbogit cu cele mai frumoase flori ale retoricii i cu
cea mai exact cunoatere a sufletelor. Acesta este unul dintre caracterele cele mai
atrgtoare care s-ar putea ntlni. Un suflet tandru, delicat, vibrnd la toate emoiile, o
inim puternic, dur cu el nsui, nemilos cu viciile, fremtndu-se n prezena rului, dar
n acelai timp un spirit insuficient pregtit exigenelor luptei i condamnat, prin natura
sa, la o suferin continu, suferina oamenilor loiali, care se lanseaz cu greu ntr-o lupt
i nu gsesc n faa lor dect dumani mascai n faa crora toat sinceritatea lor este
zadarnic. Comportamentul su fa de unii i fa de alii era dominat de adevr i
milostenie.

Sfntul Ioan Gur de Aur rmne cel mai cunoscut dintre Prinii greci i una din
cele mai fascinante figuri ale antichitii cretine. Cu vie veneraie ne aducem aminte de
el, pe care n toate Liturghiile l chemm i ni-l dorim ocrotitor.

Sfantul Ioan Gura de Aur - mostenirea literara

 Mostenirea literara a Sfantul Ioan Gura de Aur este deosebit de bogata, De altfel,
nici unul dintre Parintii greci nu a lasat o opera atat de vasta, cuprinzand omilii, tratate si
scrisori.

Ioan isi datoreaza popularitatea si importanta sa in istoria Bisericii si a gandirii

crestine, nu atat calitatilor sale administrative sau politice, cat mai ales operei sale
literare.

Tragedia vietii sale este consecinta sinceritatii sale, a dorintei de a imbunatati

viata credinciosilor si a celor care slujeau Biserica. Maretia lui izvoraste din taria si
integritatea caracterului si a credintei sale deosebite.

Partea cea mai consistenta a operei hrisostomice o constituie Omiliile. Dupa

continut ele se impart in: omilii exegetie, omilii dogmatice si polemice, omilii morale,
omilii la marile sarbatori, panegirice si omilii sau predici ocazionale.

Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii exegetice

Omiliile exegetice, cele mai multe ca numar, sunt in esenta comentarii la cartile
Vechiului si ale Noului Testament. Majoritatea omiliilor exegetice au fost compuse in
perioada anilor 386-397, cand Ioan a activat ca preot si predicator la Antiohia.

Aceste omilii se inscriu in marea traditie exegetica a Scolii din Antiohia, intrucat
urmaresc, cu deosebita acribie, sensul literal, opus celui alegoric, al textelor biblice.
Totodata, acestora nu le lipseste niciodata aplicatia practica pentru viata celor pe care ii
avea in grija lui spirituala. Trebuie subliniata profunzimea gandirii hrisostomice, care se
dezvolta progresiv, in functie de analizele si comentariile pe care le-a elaborat.

Daca acest grup de scrieri s-a pastrat in conditii optime, adeseori in versiuni
ingrijite si revizuite, in ceea ce priveste datarea lor lucrurile se complica. Putem spune
perioada in care au fost scrise, dar este greu de datat fiecare omilie in parte.

Referitor la Vechiul Testament, Ioan a scris: doua serii de omilii la Facere. Prima
serie de omilii, in numar de 9, tinute la Antiohia in perioada Postului Mare in anul 386, se
refera la primele trei capitole ale cartii Facerii, exceptie facand omilia a noua. A doua
serie de omilii, in numar de 67, este un comentariu integral la cartea Facerii.

Se pare ca cele mai reusite omilii la Vechiul Testament sunt cele referitoare la
Psalmi. Este vorba de 58 de omilii la o selectie de psalmi: 4-12, 43-49, 108-117, 119-150.
Nu se stie eu certitudine daca aceste omilii au fost sau nu tinute in biserica. De altfel, ele
sunt cunoscute mai degraba ca Explicatii si nu ca omilii, si dateaza tot din perioada lui
antiohiana. In ele, Sf. Ioan isi dezvolta ideile sale predilecte legate de problema viciilor si
a virtutii, despre dreapta rugaciune, sau rugaciunea autentica, sau despre cantarea
psalmilor sau a cantarilor religioase in la psalmi, in adevarate lucrarii stiintifice.
 Dintre Omiliile la Isaia s-au pastrat in greaca doar sase. Exista si un comentariu
integral la Isaia in limba armeana, care, se crede, este autentic. La acestea se adauga 5
omilii la Anna, 3 omilii la David si Sanie si, in cele din urma, doua omilii in care trateaza
despre caracterul ascuns, tainic al profetiilor.

La toate acestea adaugam o serie de catenae pusa sub numele lui Hrisostom: la
Ieremia, Daniel, Proverbe si Iov.

Dintre omiliile la Noul Testament, cele 90 de omilii la Evanghelia dupa Matei,

reprezinta cel mai vechi si cel mai complet comentariu care a supravietuit, in totalitate,
din perioada patristica. Cat priveste data scrierii, nu exista unanimitate. Cu toate acestea,
cercetatorii sunt de acord ca ele apartin perioadei antiohiene, probabil anului 390.
Comentariul s-a bucurat de o mare popularitate. A fost tradus in latina de mai multe ori,
in armeana, araba, georgiana si chiar in siriaca. Din aceasta ultima traducere se pastreaza
mai multe fragmente.

Omiliile la Matei cuprind invatatura hrisostomica despre morala si virtute, despre

principiile care trebuie sa stea la temelia adevaratei vieti crestine, ce trebuie sa facem
pentru a ne feri de viciu si a ne apropia de virtute. Pe langa toate acestea, Sf. Ioan nu uita
sa expuna invataturile gresite ale maniheilor sau ale arienilor, subliniind adevarul revelat
al credintei.

Cel de al doilea comentariu evanghelic este dedicat Evangheliei dupa Ioan. Desi
Suidas, de altfel singurul, afirma ca Ioan a scris comentarii la toate cele patru Evanghelii,
se pare, totusi, ca el s-a ocupat doar de aceste doua Evanghelii, dupa Matei si dupa Ioan.

Omiliile-comentariu la Evanghelia dupa Ioan sunt in numar de 88. Ele sunt mai
scurte si se crede ca au fost tinute dupa anul 391. Cnstient de incarcatura doctrinara
deosebita a acestei Evanghelii, Sf. Ioan dezvolta in omiliile ioaneice o teologie profunda,
respingand doctrinele ereticilor arieni, in special ale anomoenilor.

Legate de omiliile la cele doua Evanghelii, sunt alte cinci omilii despre saracul
Lazar. Urmeaza apoi 55 de omilii la Faptele Apostolilor, care apartin perioadei
constantinopolitane (anul 400). Acestea au fost traduse in latina la cererea lui Cassiodor si
depuse in Biblioteca de la Vivarium. Din pacate aceasta traducere s-a pierdut.

Din totalul omiliilor hrisostomice, aproape jumatate sunt dedicate epistolelor

pauline. Hrisostom a fost atras, in mod deosebit, de personalitatea Apostolului
neamurilor, in care a vazut modelul desavarsit al pastorului de suflete, drept, neinfricat si
jertfelnic, avand un temperament inflacarat. Este posibil ca Sf. Apostol Pavel sa fi fost
modelul dupa care Sf. Ioan Hrisostom si-a modelat viata si comportamentul propriu. S-au
pastrat: 32 de omilii la Epistola catre Romani (Antiohia 381-398), 44 de omilii la I
Corinteni si 30 la II Corinteni (Antiohia, anul scrierii imposibil de fixat), la care a
adaugat alte trei omilii la texte speciale: I Corinteni 7, 1; II Corinteni 4, 13 si I Corinteni
15, 28. Comentariul la Galateni analizeaza si comenteaza textul, verset cu verset,
prezentandu-se astfel ca o lucrare moderna. La Epistola catre Efeseni el scrie 24 de
omilii; la Filipeni, 15; la Coloseni, 12; la cele doua epistole catre Tesaloniceni, 11 si
respectiv 5 omilii; 18 omilii la I Timotei; 10, la II Timotei; 6, la Tit; 3, la Filimon si 34, la
Evrei.

Au fost descoperite cateva catenae la epistolele sobornicesti, puse sub numele Sf.
Ioan. Se pare ca el nu a scris nici un comentariu la aceste epistole.

Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii dogmatice si polemice

Omiliile dogmatice si polemice sunt mai reduse ca numar, in comparatie cu cele

exegetice, ele avand totusi un loc determinat in contextul general al operei hrisostomice,
intrucat ne dezvaluie acuratetea si profunzimea gandirii sale teologice.

Interesant, in acest context, este tratatul Contra anomeilor (Despre

incomprehensibilitate), format din 12 omilii, scrise in doua randuri. Primele cinci omilii
au fost tinute la Antiohia intre anii 386-387 si dezvolta o critica punctuala impotriva
eretici lor anomei, erezie al carei fondator a fost Aetius, desi invatatorul lor propriu-zis a
fost Eunomiu, de unde si numirea acestora de eunomieni. Este vorba de una din cele mai
radicale grupari ariene, ai carei adepti sustineau ca il pot cunoaste pe Dumnezeu in Sine,
tot atat de bine dupa cum se cunoaste El insusi. Despre Fiul lui Dumnezeu, ei
propovaduiau, nu numai inegalitatea acestuia cu Tatal, dar si deosebirea fundamentala
intre natura Tatalui si cea a Fiului.

Sf. Ioan are cuvinte aspre la adresa acestora care, in aroganta lor blasfemiatoare,
indrazneau sa-l margineasca pe Dumnezeu la limitele ratiunii umane si sa goleasca astfel
taina esentei divine. Nici ingerii, spune el, nu-L pot cunoaste pe Dumnezeu in mod clar si
limpede. Ei nu cuteaza sa priveasca la fiinta pura si neamestecata a lui Dumnezeu.

Totodata, el argumenteaza in favoarea caracterului inefabil si incomprehensibil al

naturii lui Dumnezeu, impotriva tendintelor rational izante care neaga transcendenta
religiei crestine si subliniaza nuantat egalitatea Fiului cu Tatal. Celelalte sapte omilii nu
sunt indreptate impotriva anomeilor. Interesante sunt si catehezele baptismale, dintre care
doua au fost cunoscute si editate in Migne; tinute in perioada Postului Mare, in anul 388,
la Antiohia.

La inceputul sec. XX, A. Papadopoulos-Kerameus a editat patru cateheze

baptismale, iar pe la mijlocul aceluiasi secol au fost descoperite, la Manastirea
Stavronikita de pe Muntele Athos, un numar de opt cateheze.

Prin aceasta descoperire ne putem face o imagine mai clara asupra activitatii de
catehet a Sf. Ioan. In aceeasi categorie este inclus ciclul: Impotriva Iudeilor constituit din
opt omilii si indreptat impotriva crestinilor iudaizanti, care observau traditiile iudaice.

Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii morale

Omiliile morale formeaza un aspect clar al scrierilor hrisostomice, desi temele

morale sunt prezente in aproape toate omiliile sale, deoarece Sf Ioan nu a uitat niciodata
ca datoria principala a pastorului de suflete este aceea de a imbunatati viata si tinuta
morala a credin ciosilor sai.

Demne de luat in seania sunt omiliile sale indreptate impotriva sarbatorilor laice si
pagane, licentioase inmanifestare si pline de excese superstitioase: In kalendas sau Contra
ctrcenses ludos et theatra. Pentru Sf. Ioan, teatrul era o "adunare a satanei", primejdiile
acestuia fiind dezvaluite in trei omilii: Homiliae 3 de diabolo.

El abordeaza apoi, in 9 omilii, si tema pocaintei.

Sfantul Ioan Gura de Aur - predici la diverse sarbatori imparatesti

Omiliile si predicile la diverse sarba tori imparatesti ocupa si ele un loc destul de
important in contextul operei hrisostomice. Intre predicile de acest gen mentionam: La
nasterea Domnului, La Botezul Domnului si la Epifanie, care confirma practica
observarii acestor sarbatori la 25 decembrie si la 6 ianuarie.

Perioada Saptamanii Patimilor, cu evenimentele deosebite care se deruleaza in

acest rastimp, a constituit obiectul catorva omilii: doua omilii pentru Joia Patimilor, De
proditione Judaes si trei omilii pentru Vinerea Mare, De coemeterio et cruce si doua De
cruce et latrone.

Omiliile pentru Joia Patimilor vorbesc despre instituirea Cinei Domnului si

tradarea lui Iuda, iar cele pentru Vinerea Mare, despre Sfanta Cruce si moartea
Mantuitorului. S-au pastrat si omilii la Pasti si la Rusalii.

Sfantul Ioan Gura de Aur - panegirice

Panegirice sau omilii tinute cu ocazia sarbatoririi unor sfinti ai Bisericii. Este
vorba de sfinti care au apartinut Vechiului Testament, ca de exemplu, Iov, Eliazar,
Macabei cu mama lor, si bineinteles, din perioada crestina: Roman, Iulian, Varlaam,
Berenice, si despre martiri in general.

Cercetatorii considera ca fiind importante omiliile inchinate unor sfinti episcopi

antiohieni: Ignatie, Vavila, Filogoniu, Eustatie si Meletie. La acestea adaugam, datorita
tonului si continutului lor special, cuvantul inchinat lui Diodor din Tars, profesorul de
teologie al Sf. Ioan, si cele sapte omilii de lauda la adresa Sf. Apostol Pavel.

In legatura cu aceste omilii, traducatorul lor in latina, Anianus de Celeda,

inceputul sec. V, probabil 415-419, spunea ca marele Apostol nu era doar portretizat, ci
intr-un anume fel, inviat din morti, pentru a deveni din nou model viu de desavarsire
crestina.

Sfantul Ioan Gura de Aur - discursuri ocazionale

 Discursurile ocazionale surprind o serie de momente, devenite puncte de hotar in
propria sa experienta si nu numai. Amintim aici prima sa predica ocazionata de hirotonia
sa in treapta de preot de catre episcopul Antiohiei, Flavian. Ea poate constitui un model
omiletic pentru toti cei care se dedica vocatiei sacerdotale.

Homiliae 21 de statuis ad populum Antiochenum au fost tinute intr-o vreme de

mare cumpana pentru Antiohia. In urma impunerii unor taxe suplimentare de catre
imparat, un grup de antiohieni s-au razvratit si, in mania lor, au daramat si mutilat statuile
imparatului Teodosie si ale familiei imperiale. Gestul l-a suparat pe imparat, care se
gandea sa distruga orasul din temelii. Vestea i-a inspaimantat pe antiohieni.

Batranul episcop Flavian a plecat la Constantinopol pentru a cere indurare din

partea imparatului, care, in cele din urma, se arata marinimos fata de antiohienii
razvratiti. In absenta episcopului, Sf. Ioan a tinut o serie de 21 de omilii, care surprind
atat atmosfera de teroare si teama ce domnea in cetate, cat si disperarea locuitorilor ei,
confruntati cu posibilitatea unei iminente pedepse capitale.

El foloseste aceasta ocazie pentru a-i admonesta pe antiohieni pentru viciile si

pacatele savarsite de ei, care au atras asupra lor mania divina. Aceste omilii il dezvaluie
pe Sf. Ioan ca pastor desavarsit si predicator eminent.

Caderea din gratie a lui Eutropiu a fost tratata in doua omilii, demonstrand
desertaciunea slavei lumesti. La fel, experienta propriului exil este descrisa in doua
omilii. In prima omilie, tinuta in ajunul primului exil in 403, incearca sa linisteasca
populatia nemultumita si furioasa, vorbind despre invincibilitatea Bisericii, iar in a doua,
tinuta a doua zi dupa revenirea din exil, multumeste multimilor de credinciosi care l-au
intampinat, care si-au aratat credinciosia fata de capul lor spiritual.

Sfantul Ioan Gura de Aur - tratatele hrisostomice

Tratatele hrisostomice sunt mai reduse la numar, decat omiliile sale. Cu toate
acestea, temele abordate de el sunt de o importanta majora pentru Biserica.

Tratatul Despre preotie este una din lucrarile hrisostomice cu cea mai larga
circulatie, fiind considerata "capodopera literara si teologica a Sf. Ioan Gura de Aur,
tratatul clasic despre aceasta taina, asa cum a conceput-o si cum a trait-o spiritualitatea
patristica".

Data redactarii tratatului este incerta. Se crede ca a fost scris intre anii 381-386,
cand era diacon. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog, asemenea dialogurilor
platoniciene, intre Ioan si Vasile. Nu cunoastem cine a fost acest Vasile, intrucat la acea
vreme au existat trei persoane care ar fi putut fi parteneri de dialog ai Sf. Ioan: Vasile cel
Mare, Vasile de Seleucia si Vasile de Rafanea.

In elaborarea acestui tratat, Sf. Ioan s-a inspirat din lucrarea cu aceeasi tema a Sf.
Grigorie de Nazianz, desi el il depaseste pe acesta in profunzimea gandirii si frumusetea
expresiei retorice.

Sf. Ioan fixeaza principiile de baza si recomandarile cele mai adecvate cu privire
la recrutarea clerului si sensul exceptional al preotiei. Preotia este "semnul iubirii lui
Hristos", iar lucrarea preoteasca este o taina infricosatoare si sublima in acelasi timp:
"Cand preotul invoca Sfantul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in
continua atingere cu Stapanul obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata
curatie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie acelea care
savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de
curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa de mare Duh? In acele
momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti striga cu voce tare, iar
locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat" (Despre preotie,
cartea VI, 4).

Preotul nu este numai un simplu slujitor, el trebuie sa duca o viata virtuoasa, sa

studieze mereu, deoarece in activitatea sa este confruntat cu necesitatea apararii credintei
impotriva ereziilor si a necredinciosilor. Propovaduirea cuvantului evanghelic, implica
stapanirea artei elocintei, dar si o cultura bogata. In relatiile cu credinciosii, preotul
trebuie sa arate un tact pastoral deosebit si, mai presus de toate, sa fie intelept, curat si
credincios.

Sfantul Ioan Gura de aur - monahismul

Sf. Ioan a fost preocupat in mod cu totul aparte de viata monahala. Acestui aspect
al trairii crestine, el ii dedica o serie de omilii. Cea dintai este Paraenesis ad Theodorum
lapsum, care cuprinde doua omilii catre Teodor de Mopsuestia, fostul sau prieten, care a
cedat in fata nurilor unei oarecare Hermione si a parasit viata de monah.

Deosebit de importante pentru viziunea hrisostomica asupra vietii monahale sunt

cele doua carti: De compunctione, adresate lui Demetrius si Stelechius. El a intrat in
polemica si cu adversarii monahismului in Adversus oppugnatores vitae monasti-cae,
respingand acuzele acestora si indemnand pe parintii crestini sa-si trimita fiii lor spre a fi
educati de catre monahi.

In Comparatia regis et monachi, face o paralela intre un rege si un monah, aratand

valentele deosebite ale vietii de monah.

Sfantul Ioan Gura de aur - fecioria si vaduvia

Starii de feciorie si vaduvie le sunt dedicate de catre Sf. Ioan tratatele: De

virginitate; Adversus eos qui apud se habent virgines subintroductas; Quod regulares
feminae viris cohabitare non debeant; Ad viduam iuniorem si De non iterando coniugio.

El este de parere, urmand pe Apostolul neamurilor, ca, desi viata matrimoniala

este buna, mai buna este cea de feciorie. El sfatuieste impotriva coabitarii monahilor si
monahiilor sub acelasi acoperis, si condamna practica unor clerici de a avea in casele lor
vergines subintroductae, sub pretextul convietuirii ca frate si sora in credinta.

In cazul vaduvelor, acestea ar fi mai bine daca ar ramane in starea de vaduvie,

evitand cea de a doua casatorie.

Sfantul Ioan Gura de aur - educatia copiilor

In privinta educatiei celor tineri, Sf. Ioan traseaza, in De mani gloria et de

educandis liberis, cu exactitate principiile unei educatii sanatoase, atat pentru baieti, cat si
pentru fete. Educatia, desi este facuta pentru viata in aceasta lume, scopul ei este insa
viata vesnica. Tratatul este interesant pentru istoria pedagogiei crestine.

Sfantul Ioan Gura de aur - tratate apologetice

In doua tratate apologetice abordeaza problema paganilor si a iudeilor: De S.

Babyla contra Julianum et Gentiles, in care vorbeste despre biruinta crestinismului si
caderea paganismului, si Contra Judaeos et Gentiles quod Christus sit Dens, o
demonstratie pentru evrei si pagani ca "Hristos este Dumnezeu".

Aceste tratate se disting prin ardoarea oratorica in apararea adevarului credintei

crestine.

Sfantul Ioan Gura de aur - problema suferintei

Ca unul care a suferit in mod deosebit nedreptati nedescrise, Sf. Ioan trateaza
despre problema suferintei, vazand in suferinta incercarile iubitoare ale lucrarii
providentei divine, necazurile si durerile care se abat asupra celor drepti nu trebuie sa ii
determine pe acestia sa puna sub semnul intrebarii ordinea divina din lume: Ad Stagirium
a daemone vexatum; Quod nemo laeditur nisi a se ipso si Ad eos qui scandalizati sunt ob
adversitates.

Sfantul Ioan Gura de aur - corespondenta

Corespondenta Sf. Ioan este bogata. Ea cuprinde aproximativ 236 de scrisori care
s-au pastrat, indeobste, scrisorile sunt concise si dateaza din timpul celui de al doilea exil.
Ele au un caracter istoric, pastoral si familial.

Interesante sunt cele 17 scrisori catre vaduva si diaconita Olimpiada, una din cele
mai devotate credincioase, care se straduia pentru imbunatatirea soartei Sf. Ioan. La fel,
retinem si scrisorile catre papa Inocentiu, in care aflam detalii despre situatia Bisericii de
la Constantinopol, cat si despre autor.

Sfantul Ioan Gura de Aur - opere neautentice

Datorita personalitatii sale deosebite si prestigiului decare s-a bucurat, era natural
ca multe lucrari cu autori necunosuti sa-i fie atribuite. Cercetatorii au descoperit
aproximativ 900 de astfel de lucrari, dintre care 300 au fost tiparite, restul asteptand
lumina tiparului, intre operele neautentice, exista si o multime de falsuri atribuite Sf.
Ioan.

Dintre lucrarile neautentice mentionam: Opus imperfectum in Mattheum, care s-a

bucurat de o larga popularitate in evul mediu, in realitate fiind opera unui arian din sec. V
din Illyria.

Synopsis Veters et Novi Testamenti, introducere in Sf. Scriptura, cu un rezumat al

fiecarei carti, in aceeasi categorie este plasata de catre cercetatori si Liturghia Sf. Ioan
Gura de Aur, care apartine unei perioade tarzii, mai ales ca sinodul de la Constantinopol,
din 692, nu face nici o mentiune referitoare la existenta ei.

Ar fi fost de asteptat ca, in contextul in care, la sinod s-a vorbit despre Liturghia
Sf. Vasile si a Sf. Iacob, sa fie mentionata si cea a Sf. Ioan, daca ar fi fost in uz. Chiar
daca Liturghia in sine nu poate fi atribuita Sf. Ioan, cercetarile recente admit posibilitatea
ca rugaciunile centrale ale acestei liturghii sa apartina vremii sale, existand chiar motive
pentru a i le atribui.

Sfantul Ioan Gura de Aur - doctrina teologica

Doctrina teologica a Sf. Ioan poarta amprenta preocuparilor sale majore, si

anume, exegeza biblica si activitatea pastorala. Sf. Ioan nu a scris nici un tratat dogmatic
in sensul adevarat al cuvantului.

El a abordat teme dogmatice in contextul lucrarilor sale exegetice si al omiliilor si

cuvantarilor sale, dandu-le un vesmant practic, in domeniul exegetic, a apartinut Scolii
exegetice antiohiene care, spre deosebire de cea alexandrina promotoare a interpretarii
alegorice, a accentuat sensul gramatical si literal.

A folosit alegoria acolo unde autorul inspirat o solicita, dar si in acest caz,
modeland-o si apropiind-o cat mai mult posibil de text. El s-a straduit sa patrunda si sa
descopere sensurile adanci ale Scripturii pentru a descifra in ele principii de conduita si
invataturi practice pentru credinciosii sai.

De aceea, exegeza hrisostomica nu a depasit niciodata limitele educatiei morale si

ale indemnului la viata virtuoasa. Dupa opinia sa, credinciosii nu se simteau atrasi de
Biserica pentru profunzimea dogmelor ei, ci pentru invatatura morala a Evangheliei,
pentru idealul iubirii crestine, si nadejdea ca Dumnezeu ii va mantui de necazurile si
nedreptatile vietii. El s-a simtit mai degraba pastor de suflete si reformator social, decat
teolog dogmatician.

Sfantul Ioan Gura de aur - cunoasterea lui Dumnezeu

In problema cunoasterii lui Dumnezeu, el este deosebit de explicit. Ideea de

Dumnezeu este innascuta sufletului omenesc. Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaste ce este
El in Sine; stim doar ca El exista. Pretentiile anomeilor, care sustineau ca il pot cunoaste
pe Dumnezeu, tot asa cum Dumnezeu se cunoaste pe Sine, le clasifica drept nelegiuiri si
nebunii. Nici ingerii nu-L cunosc pe Dumnezeu in Sine. Ei poseda o cunoastere prin
pogoramant, prin sincatabaza fata de Creatorul lor.

Sfantul Ioan Gura de aur - hristologia

Invatatura hristologica urmeaza in liniile ei directoare doctrina ortodoxa. Chiar

daca Diodor din Tars a fost profesorul lui de teologie, Hrisostom nu se angajeaza in
disputa hristologica a vremii. El face deosebire clara intre ousia sau physis, natura sau
fire, si hypostasis sau prosopon, ipostas sau persoana.

Fiul este de o fiinta cu Tatal, iar in acest context, foloseste de mai multe ori
formula calcedoniana, homoousios, pentru a exprima relatia dintre Tatal si Fiul. Nascut
din Tatal, care este vesnic, si Fiul este vesnic, impotriva arienilor, el subliniaza
dumnezeirea perfecta si completa, iar amenitatea perfecta si completa, impotriva
apolinaristilor, insistand asupra realitatii si integritatii celor doua firi, divina si umana.

Hristos a luat firea noastra, nascandu-se in trup identic cu al nostru, insa fara de
pacat. El S-a nascut in trup, pentru ca noi sa ne nastem dupa Duh. Exista in retorica sa
anumite sintagme care au fost folosite si de catre antiohieni in disputa hristologica: ca
Logosul s-a salasluit in omul lisus ca intr-un templu sau ca templul a primit harul.

Puse in contextul lor, acestea nu sunt altceva decat artificii retorice, deoarece Sf.
Ioan a accentuat unitatea fara amestec si fara impartire sau separare a celor doua firi:
"Cand spun un Hristos, prin aceasta vreau sa spun unire si nu amestecare, nu ca o natura
este transmutata in alta, ci unite una cu alta", sau "Prin unire si alaturare, Dumnezeu
Cuvantul si trupul sunt una, nu prin amestecarea sau obliterarea firilor, ci printr-o anume
unire inefabila si dincolo de orice intelegere". "Sa nu ma intrebati cum", adauga el, prin
aceasta dorind sa sublinieze taina propriu-zisa a intruparii lui Hristos.

Sfantul Ioan Gura de aur - Fecioara Maria

In ceea ce priveste invatatura despre Fecioara Maria, el nu foloseste nici unul din
termenii consacrati, insa, cu toate acestea, doctrina lui este explicita: "in multe lucruri
suntem necunoscatori, ca de exemplu, cum Cel Nemarginit este in pantece, cum Cel Ce
cuprinde in Sine toate lucrurile este purtat, ca nenascut, de o femeie; cum Fecioara da
nastere si ramane Fecioara".

Sfantul Ioan Gura de aur - soteriologia

In actul de sfintire si mantuire, harul dumnezeiesc joaca un rol esential, insa nu in

totalitate, deoarece lucrarea de mantuire ii revine si omului. Este vorba de o colaborare a
omului cu harul. Dumnezeu da tuturor harul sau, insa el estelucrator numai in cei care
voiesc sa-l primeasca, nu si in cei care i se opun.
 Sfintele Taine sunt simboluri sau semne prin care, sub forma vazuta, ni se
impartaseste harul cel nevazut al Iui Dumnezeu, in cuvintele Sf. Ioan, coboara
"inteligibilul in sensibil". Adevaratul savarsitor al Sfintelor Taine este Hristos, sacerdotul
nu este decat un instrument, mijlocitorul vizibil.

Sfantul Ioan Gura de aur - Sfanta Euharistie

In ceea ce priveste Taina Sf. Euharistii, Sf. Ioan este cel care fixeaza, in canoane
precise, taina cea mai presus de fire si intelegere care se savarseste de fiecare data in
cadrul Sf. Liturghii, cand Hristos se jertfeste in mod real.

Pe altar "sta Hristos cel injunghiat", "trupul Sau sta inaintea noastra", "ceea ce se
afla in potir, este acelasi cu cel ce a curs din coapsa lui Hristos. Ce este painea? Trupul lui
Hristos". "Gandeste, omule, ce trup jertfelnic iei in mana ta! De ce masa te apropii! Adu-
ti aminte ca tu, desi esti praf si cenusa, primesti Sangele si Trupul lui Hristos".

Referitor la impartasirea cu Trupul si sangele Mantuitorului, el spune: "Ceea ce

Domnul nu a suportat pe cruce (sfaramarea picioarelor Sale), el sufera acum prin jertfa
din iubire fata de voi. El permite ca El insusi sa fie faramitat, pentru ca toti sa fie
indestulati din plin".

"Pretutindeni exista doar un singur Hristos, desavarsit in aceasta lume si in

cealalta; un singur trup, ca atunci cand, desi este adus jertfa in multe locuri, El ramane un
singur trup, asa ca exista doar o singura jertfa... Oferim acum ca jertfa ceea ce a fost
oferit atunci... Noi nu aducem alta jertfa decat cea adusa de Marele Preot, ci mereu
aceeasi, sau mai degraba celebram amintirea acelei Jertfe".

Savarsitorul jertfei este insusi Hristos, preotul are doar rolul de slujitor si
mijlocitor; Cel ce binecuvinteaza si preface darurile de paine si vin este Hristos. Dupa
parerea Sf. Ioan, darurile se prefac in Trupul si Sangele Domnului atunci cand sunt
pronuntate cuvintele de instituire: "Luati, mancati..." si "Beti dintru acesta toti..."

Sfantul Ioan Gura de aur - pastor de suflete

S-a spus, adeseori, ca Sf. Ioan a fost mai putin preocupat de probleme dogmatice
si mai mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenita, deoarece ideile sale
morale sunt mereu ancorate in structurile doctrinare biblice si ale traditiei Bisericii,
intelegem mai bine profunda lui preocupare fata de morala, daca avem in vedere faptul ca
el s-a considerat, inainte de toate, pastor de suflete si apoi invatator.

Ca pastor, el intelegea ca este dator sa-i invete pe credinciosi ce inseamna, in

realitate, transpunerea notiunilor de credinta in viata, asumandu-si sarcina propovaduirii
cuvantului evanghelic: "Am poruncit sufletului meu sa-si asume indatoririle de
propovaduitor si sa indeplineasca poruncile atat timp cat mai respir si cat timp Dumnezeu
considera ca este bine sa ma tina in viata, fie ca mai exista cineva care sa ma asculte sau
nu".
 Aceasta responsabilitate el a dus-o la implinire ca nimeni altul. Nu in zadar, el a
fost distins cu titlul de "invatator si sacerdot universal", iar pentru maretia si splendoarea
cuvantului sau i s-a dat numele de Hrisostom, adica "Gura de Aur", inca din sec. VI.