ZORI DE ZI DIN PERSPECTIVA LUI

RENESMEE

Capitolul 1
CONFUZIE
Nu intelegeam ce se intampla.Eram
prizoniera in sacul acela de marmura, si ca
si cum nu era de-ajuns,gatul imi ardea de
sete.
Arsura nu parea sa se potoleasca, ci
dimpotriva, crestea tot mai mult cu fiecare
minut pe care il petreceam in inchisoarea
aceea.
Simteam ca voi sfarsi arzand in flacarile
acelea mistuitoare inainte sa inteleg ce se
petrece.
Vroiam sa ies de acolo, vroiam sa sting
arsura din gat
Mirosul sangelui era foarte ispititor, si
totusi, nu puteam ajunge la el. Ma luptam
cu toata puterea mea sa scap, sa evadez
din locul acela, sa sting setea, durerea.
Cu fiecare minut ce trecea, imi simteam
tot mai mult corpul slabit, fara vlaga, dar
chiar si asa, continuam sa lupt, in speranta
ca voi reusi sa supravietuiesc.
Dar apoi, am incetat lupta, caci nu mai
aveam de ce sa lupt, deoarece primisem in
sfarsit tot ce doream-sangele delicios , si
odata cu el, si arsura se potolise, dar nu se
stinse.
Era inca prezenta in gatul meu, arzandu-
ma de fiecare data cand simteam mirosul
sangelui.
Puteam sa simt efectul revigorant al
sangelui, mai ales puterea-puterea
recapatata dupa ce arsura ce facuse ravagii
in tot corpul meu, lasandu-ma fara vlaga,
se potolise.
Pe zi ce trecea, sacul devenea tot mai
stramt, se strangea in jurul meu ca un lat.
Nu dura mult,si intelesesem totul.
Ceata se risipise, in sfarsit, dezvaluind
adevarul.
Sacul nu se stramta, eu cresteam-cu
rapiditate.
Si nu eram prizoniera in locul acela, nu
fusesem niciodata in alt loc decat acolo, in
pantecul mamei mele.
Dar aveam sa ies de acolo in curand, stiam
asta.
Stiam ca nu voi mai sta mult in locul
acela, binenteles.
La cat de repede cresteam, eram sigura ca
voi iesi in curand.
Puteam sa astept, caci, la urma urmei, nu
era atat de rau acolo.
Primeam sange foarte des, si asta ma
multumea suficient incat sa raman acolo.
Dar intr-o zi, cand asteptam inca o portie
de sange, am inceput sa aud niste sunete
ciudate, dar foarte placute

Capitolul 2
ADEVAR
Vocile incepeau sa se auda tot mai clar,
hipnotizandu-ma parca sa le ascult.
-Ai zis ceva?intreba o voce placuta, ca de
clopotei.
-Eu?Eu n-am spus nimic, raspunse alta
voce mai placuta, mai dulce, mai
atragatoare.
Am continuat sa ascult cele doua voci
placute, minunandu-ma tot mai mult de
cat de placute erau acele voci.Mai mult de
atat, cea din urma imi parea familiara.Nu
puteam sa-mi explic ce simteam atunci.
-La ce te gandesti acum?
-La nimic.Ce se intampla?
-La ce te gandeai acum un minut?
-Doar la insula lui Esme.Si la pene.
Nu puteam sa-mi explic sentimentul. Acea
voce suna atat de dulce, si atat de placut

-Mai spune ceva.

-Ce?Edward, ce se intampla?
-Fet Aa copilului ai place sunetul
vocii tale.
Deci si ei puteau sa ma auda?Cred ca era
un lucru bun, caci asa stiau ce
vroiam.Timp de doua batai de inima a fost
foarte liniste.Dar dupa aceea
-Dumnezeule mare, poti sa-l auzi! Acea
voce placuta tipa atat de tare incat ma
sperie.
-Sss.L-ai speriat.
-Iarta-ma, bebelusule.
Incepusem sa-mi dau seama de ce imi
placea si de ce ma atragea atat de mult
vocea aceea.
De aceea imi parea familiara, pentru ca era
vocea mamei mele, vocea persoanei care
ma purta in pantecul ei, oferindu-mi tot ce
voiam.
Simteam cum inima mea se umplea de
iubire si recunostinta fata de persoana
aceasta, fata de mama mea.
Si mai era ceva Sigur ca mai era ceva
In inima mea, mai simteam fericire
multa fericire
Eram fericita ca puteam sa aud vocea celei
care ma iubeste, vocea mamei mele.
Si mai eram fericita pentru ca ma iubea
atat de mult.
Nu era nicio indoiala in privinta asta
In vocea ei se simtea tandrete si multa
iubire.
-La ce se gandeste acum?intreba mama
mea.
-El sau ea E fericit, spuse cealalta voce.
Se pare ca persoana aceasta imi poate citi
gandurile.Cum e posibil? O serie de
intrebari imi rascoleau mintea in acel
moment, dar vocea mamei mele le oprise,
confirmand ceea ce stiam deja
-Sigur ca esti fericit, copilas frumos, sigur
ca esti.Cum ai putea sa nu fii asa in
siguranta, la caldura si inconjurat de atata
iubire?Te iubesc atat de mult micutule EJ,
sigur ca esti fericit.
Capitolul 3
IUBIRE
Ma iubea.Evident ca ma iubea.
Iubirea, adoratia si devotamentul pluteau
intens in tonul vocii sale.
-Cum i-ai spus?intreba cealalta voce
Ascultand mai bine aceasta voce, am
realizat ca si aceasta e placuta.
Nu la fel de placuta ca cea a mamei mele,
dar totusi placuta.
Si nu e de mirare.Pentru mine sa aud
aceste sunete minunate, aceste voci este
ceva cu totul nou, si nu cred ca pentru
moment imi va displacea vreo una.
Apoi vocea se auzi din nou.
-Da, asa este.Ce?Hmm.
Incepeam sa aud tot mai clar vocea
aceasta, si pe masura ce se intampla asta,
pricepeam cat de frumoasa era.
Aproape la fel de frumoasa ca vocea
mamei mele.
-Ce?intreba mama mea.
-Ii place si vocea mea.
Asa era.Imi placea foarte mult vocea
aceasta. Era intradevar foarte frumoasa.
-Sigur ca ii place.Ai cea mai frumoasa
voce din univers. Cine n-ar iubi-o?
Se pare ca suntem pe aceeasi lungime de
unda.Dar trebuie sa o contrazic intr-o
privinta. Pentru mine, ea are cea mai
frumoasa voce din univers.
Asta datorita faptului ca ea a semanat in
inima mea samanta iubirii.A avut grija de
ea, a udat-o, a crescut-o.
Dar cand sa culeaga recolta, a descoperit
ca aceasta era mult mai mare decat putea
ea sa culeaga.Si era toata numai pentru ea.
Cred ca persoana a carei voci nu era a
mamei mele imi asculta gandurile, caci
altfel nu-mi pot explica intrebarea pe care
mama mea i-o pusese.
-Ce?La ce se gandeste acum?
-Te iubeste, sopti acea voce.Pur si simplu
te adora.
Cata dreptate avea persoana aceasta!
O iubeam, o adoram pe mama mea.
Si cum putea sa fie altfel cand ea nu
facuse altceva decat sa-mi arate iubirea sa
fata de mine, copilul sau?
Si cum putea sa fie altfel cand ea era
mama mea?
Si cum putea sa fie altfel cand ea nu
merita altceva din partea mea, decat
iubire?
Oare puteam eu sa n-o iubesc pe fiinta
aceasta buna si nobila, care ma iubea atat
de mult intr-un mod nefiresc?
Era posibil asa ceva?
Nu-mi trecea prin minte decat un singur
raspuns la intrebarea aceasta.
NU.Evident ca NU.
Capitolul 4
DURERE
In timp ce meditam la toate acestea,
incepeam sa ma simt inconfortabil.
Nu-I de mirare.Crescusem cam mult in
ultima vreme, iar mama mea nu prea putea
sa tina pasul cu mine.
Am incercat sa-mi schimb pozitia, caci
amortisem.
Locul acela devenea din ce in ce mai
stramt.
Insa in incercarea mea de a-mi schimba
pozitia
-Ah!am auzit-o pe mama mea tipand.
-Bella! Bella, esti bine? striga disperata
cealalta voce.
-Sunt bine, sunt bine. Se intindea doar.
Despre mine vorbea? Da, desigur ca
despre mine vorbea, caci eu era cea care
se intindea mai inainte.
-Carlisle!striga din nou profund ingrijorata
cealalta voce.
-I-a rupt o coasta,spuse o voce blanda.
Bella, trebuie sa stai nemiscata cat timp iti
bandajez coasta rupta, spuse din nou acea
voce blanda.
-Bine,raspunse mama mea.
Brusc totul se intuneca.
Auzisem bine?Ii rupsesem o coasta mamei
mele?Ii facusem rau?Cat de mult? Ea era
bine?
Un val de durere ma cuprinse imediat ce
intelesesem totul.
Ii facusem rau mamei mele.O ranisem.
Dar ea tot ma iubea.Asta nu arata decat
iubirea fara margini pe care o simtea
mama mea fata de mine.
Desi nu meritam.
Trebuia sa fac ceva, ca mama mea sa nu
mai fie ranita niciodata.Cel putin, nu de
mine.
Dar nu vedeam ce puteam face.
Inchisa in acel loc, nu puteam face prea
multe.
Dar era ceva ce numai eu puteam face.
Puteam sa fiu mult mai grijulie cu
miscarile pe care le faceam.
As fi facut si mai multe daca as fi putut.
Orice, numai sa nu mai sufere mami.
Orice.
Capitolul 5
SI MAI MULTA DURERE
Fiecare minut ce trecea, aducea in inima
mea tot mai multa durere.Si asta pentru ca
mami suferea din cauza mea. Numai din
cauza mea.
Nu-mi voi putea ierta asta niciodata. Ce
fel de fiinta ii face rau mamei sale?
Ce fel de fiinta e in stare sa isi faca mama
sa sufere in halul acela?
La aceste intrebari, nu exista decat un
singur raspuns.
Un monstru. Numai un monstru ar putea
sa-i provoace o asemenea suferinta mamei
sale. Asa ma simteam si eu. Ca un
monstru fara inima, capabil de lucruri
teribile, ingrozitoare.
Ma simteam ingrozitor pentru ce facusem.
O eternitate nu mi-ar ajunge sa regret ca
mi-am facut mama sa sufere.
Dar apoi, totul se petrecu foarte repede.
Nu stiam ce se intamplase, dar stiam ca e
de rau, pentru ca ma sufocam. Nu puteam
sa respir.
Imediat dupa asta, am auzit un tipat
asurzitor de agonie.
Era al mamei mele. As fi vrut sa fac ceva
sa o ajut, sa nu mai aud niciodata acel tipat
de agonie, dar nu ma puteam nici pe mine.
M a zvarcoleam in incercarea mea de a
gasi calea sa respire, dar degeaba, nimic
nu ma putea ajuta in acel moment. Era din
ce in ce mai rau.
Stiam ca se intamplase ceva rau, dar nu
stiam cat de rau era acel lucru. Dar nu asta
ma interesa acum. Dorinta de
supravietuire era mult mai puternica decat
orice altceva in acel moment.
Dar cum sa supravietuiesc cand nu gaseam
ceea ce aveam nevoie?
Apoi, un gand sumbru mi-a trecut prin
minte. Am inceput sa pun lucrurile cap la
cap si am ajuns la cutremuratoarea
concluzie ca, daca eu nu puteam sa respir,
nici mama mea nu putea.
Nu voiam sa ma mai gandesc la asta.
Trebuia sa cred ca ea va supravietui.
Trebuia sa cred ca o voi vedea in viata, sa-
i pot spune cat de mult o iubesc si cat de
recunoscatoare ii sunt ca ma iubeste atat
de mult desi nu merit.
Capitolul 6
O LUME NOUA
Inca luptam cu gandul acela, cand s-a
intamplat ceva ce asteptam de mult timp
sa se intample.
Mi-am dat seama ca nu mai eram in locul
acela stramt, cand am vazut lumina. Dupa
atata timp in intuneric, am vazut lumina.
Era placut, iti dadea o senzatie de
siguranta faptul ca vedeai ce se intampla
in jurul tau.
Urmatorul lucru pe care l-am vazut a fost
chipul tatalui meu. I-am recunoscut vocea
si m-am intrebat cum de nu mi-am dat
seama mai inainte ca acea voce deosebit
de frumoasa era binenteles, a tatalui meu.
Dar ceea ce m-a ingrozit era chipul sau
profund indurerat, de gheata si lipsit de
viata.
Nu reuseam sa inteleg. De ce era atat de
indurerat? Ce se intamplase atat de rau
incat sa-I provoace durerea intiparita pe
fata sa? Avea legatura cu mama mea? M-
am cutremurat la gandul acesta.
Am privit incaperea, si am gasit raspunsul
intrabarilor. Acolo, pe o masa, era mama
mea.
Mami zacea lipsita de viata pe o masa. Era
plina de sange si de pete negre. M-a
indurerat enorm sa o zaresc asa, in halul
acela. Dar m-a indurerat si mai tare cand
mi-am dat seama ca eu ii facusem asta. Eu
eram monstrul acela capabil de a-I face
asta mamei sale.
Ea a ridica mainile in aer, si sopti spart:
-Lasa-ma Da-mi-o mie.
Chiar si in acel moment, cand ea suferea
atat de mult, ea ma vroia pe mine. Cat de
mare era iubirea ei pentru mine? Nu
credeam ca voi primi un raspuns vreodata.
Nu credeam nici ca voi intelege vreodata
de ce ma iubea atat de mult, in modul
acela nefiresc.
Inca ma mai gandeam la asta cand tati ma
puse in bratele mamei mele.
Dar chipul ei frumos si bland imi distrase
atentia. Clipi, dupa care se uita fix in ochii
mei. Privirea sa era plina de iubire si
tandrete.
Insa n-am putut sa ma bucur prea mult de
ea, caci simtisem mirosul sangelui
ispititor, si mi se facuse sete.
Apoi mama a soptit ceva atat de incet,
incat abia am auzit-o.
-Renes mee. Atat de frumoasa.
Setea blestemata nu ma oprise sa fac ce nu
trebuia, ci dimpotriva, setae era motivul
pentru care o muscasem pe mami de sanul
stang.
Chipul sau frumos se crispa de durere si
mi-a parut rau imediat ca am facut-o din
nou sa sufere.
Inca o gafa. Inca o suferinta provocata
mamei mele. Cat de departe putea ajunge
monstrul din mine? Nu stiam si nici nu
imi doream sa aflu. Cat timp o sa o mai
fac pe mami sa sufere?
-Nu, Renesmee, murmura tatal meu.
In acel moment, am vazut cum lui mami I
se dadura ochii peste cap si am auzit cum I
se opri cu o ultima bataie slaba.
Inainte sa realizez ce se intampla, eram
dj in bratele altcuiva. Acea femeie ma
duse intr-o alta incapere si-mi intinse un
biberon plin cu sange.
Nu am vazut sangele in biberon, caci
acesta era din metal, dar am simtit mirosul
ispititor ce imi ardea gatul.
Mirosul care parca ma chema la el. Si la o
asemenea chemare nu ma puteam
impotrivi. Era prea puternic pentru mine
acel miros, si nu puteam sa nu reactionez.
I-am smuls imediat femeii biberonul din
mana, si mi-am stins setea arzatoare.
Femeia incepuse sa fredoneze un cantec
de leagan ata de frumos, incat iti venea sa
plangi. Se opri, dupa care imi sopti:
-Eu sunt matusa ta, Renesmee. Matusa
Rosalie.
Imi dadeam seama din tonul vocii sale ca
ea spera sa fie mai mult decat o matusa
pentru mine. Dar nu era posibil acest
lucru. Nu puteam permite asta, caci acel
loc era ocupat de mama mea si nimeni
altcineva nu-l va putea inlocui.
Matusa Rosalie era atat de frumoasa incat
te durea sa te uiti la ea.
Parul sau lung, blond, curgea frumos peste
fata sa alba, frumos incadrata. Ochii sai
aurii, de topaz erau blanzi si plini de
tandrete. M-am intrebat daca ingerii erau
la fel de frumosi ca matusa Rosalie, dar
daca erau mai frumosi, nu-mi puteam
imagina asta.
Ma stranse tare la piept , si pe dupa
umarul sau am zarit pe cineva, care imi
atrase atentia. Curioasa, m-am intins sa
vad mai bine acea persoana.

ZORI DE ZI DIN PERSPECTIVA LUI

RENESMEE