ZORI DE ZI DIN PERSPECTIVA

LUI RENESMEE

Capitolul 1
CONFUZIE
Nu intelegeam ce se
intampla.Eram prizoniera in sacul
acela de marmura, si ca si cum nu
era de-ajuns,gatul imi ardea de
sete.
Arsura nu parea sa se potoleasca,
ci dimpotriva, crestea tot mai
mult cu fiecare minut pe care il
petreceam in inchisoarea aceea.
Simteam ca voi sfarsi arzand in
flacarile acelea mistuitoare
inainte sa inteleg ce se petrece.
Vroiam sa ies de acolo, vroiam sa
sting arsura din gat
Mirosul sangelui era foarte
ispititor, si totusi, nu puteam
ajunge la el. Ma luptam cu toata
puterea mea sa scap, sa evadez
din locul acela, sa sting setea,
durerea.
Cu fiecare minut ce trecea, imi
simteam tot mai mult corpul
slabit, fara vlaga, dar chiar si asa,
continuam sa lupt, in speranta ca
voi reusi sa supravietuiesc.
Dar apoi, am incetat lupta, caci
nu mai aveam de ce sa lupt,
deoarece primisem in sfarsit tot
ce doream-sangele delicios , si
odata cu el, si arsura se potolise,
dar nu se stinse.
Era inca prezenta in gatul meu,
arzandu-ma de fiecare data cand
simteam mirosul sangelui.
Puteam sa simt efectul revigorant
al sangelui, mai ales puterea-
puterea recapatata dupa ce arsura
ce facuse ravagii in tot corpul
meu, lasandu-ma fara vlaga, se
potolise.
Pe zi ce trecea, sacul devenea tot
mai stramt, se strangea in jurul
meu ca un lat.
Nu dura mult,si intelesesem totul.
Ceata se risipise, in sfarsit,
dezvaluind adevarul.
Sacul nu se stramta, eu cresteam-
cu rapiditate.
Si nu eram prizoniera in locul
acela, nu fusesem niciodata in alt
loc decat acolo, in pantecul
mamei mele.
Dar aveam sa ies de acolo in
curand, stiam asta.
Stiam ca nu voi mai sta mult in
locul acela, binenteles.
La cat de repede cresteam, eram
sigura ca voi iesi in curand.
Puteam sa astept, caci, la urma
urmei, nu era atat de rau acolo.
Primeam sange foarte des, si asta
ma multumea suficient incat sa
raman acolo.
Dar intr-o zi, cand asteptam inca
o portie de sange, am inceput sa
aud niste sunete ciudate, dar
foarte placute

Capitolul 2
ADEVAR
Vocile incepeau sa se auda tot
mai clar, hipnotizandu-ma parca
sa le ascult.
-Ai zis ceva?intreba o voce
placuta, ca de clopotei.
-Eu?Eu n-am spus nimic,
raspunse alta voce mai placuta,
mai dulce, mai atragatoare.
Am continuat sa ascult cele doua
voci placute, minunandu-ma tot
mai mult de cat de placute erau
acele voci.Mai mult de atat, cea
din urma imi parea familiara.Nu
puteam sa-mi explic ce simteam
atunci.
-La ce te gandesti acum?
-La nimic.Ce se intampla?
-La ce te gandeai acum un minut?
-Doar la insula lui Esme.Si la
pene.
Nu puteam sa-mi explic
sentimentul. Acea voce suna atat
de dulce, si atat de placut
-Mai spune ceva.
-Ce?Edward, ce se intampla?
-Fet Aa copilului ai place
sunetul vocii tale.
Deci si ei puteau sa ma
auda?Cred ca era un lucru bun,
caci asa stiau ce vroiam.Timp de
doua batai de inima a fost foarte
liniste.Dar dupa aceea
-Dumnezeule mare, poti sa-l
auzi! Acea voce placuta tipa atat
de tare incat ma sperie.
-Sss.L-ai speriat.
-Iarta-ma, bebelusule.
Incepusem sa-mi dau seama de ce
imi placea si de ce ma atragea
atat de mult vocea aceea.
De aceea imi parea familiara,
pentru ca era vocea mamei mele,
vocea persoanei care ma purta in
pantecul ei, oferindu-mi tot ce
voiam.
Simteam cum inima mea se
umplea de iubire si recunostinta
fata de persoana aceasta, fata de
mama mea.
Si mai era ceva Sigur ca mai
era ceva
In inima mea, mai simteam
fericire multa fericire
Eram fericita ca puteam sa aud
vocea celei care ma iubeste,
vocea mamei mele.
Si mai eram fericita pentru ca ma
iubea atat de mult.
Nu era nicio indoiala in privinta
asta
In vocea ei se simtea tandrete si
multa iubire.
-La ce se gandeste acum?intreba
mama mea.
-El sau ea E fericit, spuse
cealalta voce.
Se pare ca persoana aceasta imi
poate citi gandurile.Cum e
posibil? O serie de intrebari imi
rascoleau mintea in acel moment,
dar vocea mamei mele le oprise,
confirmand ceea ce stiam deja
-Sigur ca esti fericit, copilas
frumos, sigur ca esti.Cum ai
putea sa nu fii asa in siguranta, la
caldura si inconjurat de atata
iubire?Te iubesc atat de mult
micutule EJ, sigur ca esti fericit.
Capitolul 3
IUBIRE
Ma iubea.Evident ca ma iubea.
Iubirea, adoratia si devotamentul
pluteau intens in tonul vocii sale.
-Cum i-ai spus?intreba cealalta
voce
Ascultand mai bine aceasta voce,
am realizat ca si aceasta e
placuta.
Nu la fel de placuta ca cea a
mamei mele, dar totusi placuta.
Si nu e de mirare.Pentru mine sa
aud aceste sunete minunate,
aceste voci este ceva cu totul nou,
si nu cred ca pentru moment imi
va displacea vreo una.
Apoi vocea se auzi din nou.
-Da, asa este.Ce?Hmm.
Incepeam sa aud tot mai clar
vocea aceasta, si pe masura ce se
intampla asta, pricepeam cat de
frumoasa era.
Aproape la fel de frumoasa ca
vocea mamei mele.
-Ce?intreba mama mea.
-Ii place si vocea mea.
Asa era.Imi placea foarte mult
vocea aceasta. Era intradevar
foarte frumoasa.
-Sigur ca ii place.Ai cea mai
frumoasa voce din univers. Cine
n-ar iubi-o?
Se pare ca suntem pe aceeasi
lungime de unda.Dar trebuie sa o
contrazic intr-o privinta. Pentru
mine, ea are cea mai frumoasa
voce din univers.
Asta datorita faptului ca ea a
semanat in inima mea samanta
iubirii.A avut grija de ea, a udat-
o, a crescut-o.
Dar cand sa culeaga recolta, a
descoperit ca aceasta era mult
mai mare decat putea ea sa
culeaga.Si era toata numai pentru
ea.
Cred ca persoana a carei voci nu
era a mamei mele imi asculta
gandurile, caci altfel nu-mi pot
explica intrebarea pe care mama
mea i-o pusese.
-Ce?La ce se gandeste acum?
-Te iubeste, sopti acea voce.Pur
si simplu te adora.
Cata dreptate avea persoana
aceasta!
O iubeam, o adoram pe mama
mea.
Si cum putea sa fie altfel cand ea
nu facuse altceva decat sa-mi
arate iubirea sa fata de mine,
copilul sau?
Si cum putea sa fie altfel cand ea
era mama mea?
Si cum putea sa fie altfel cand ea
nu merita altceva din partea mea,
decat iubire?
Oare puteam eu sa n-o iubesc pe
fiinta aceasta buna si nobila, care
ma iubea atat de mult intr-un
mod nefiresc?
Era posibil asa ceva?
Nu-mi trecea prin minte decat un
singur raspuns la intrebarea
aceasta.
NU.Evident ca NU.
Capitolul 4
DURERE
In timp ce meditam la toate
acestea, incepeam sa ma simt
inconfortabil.
Nu-I de mirare.Crescusem cam
mult in ultima vreme, iar mama
mea nu prea putea sa tina pasul
cu mine.
Am incercat sa-mi schimb
pozitia, caci amortisem.
Locul acela devenea din ce in ce
mai stramt.
Insa in incercarea mea de a-mi
schimba pozitia
-Ah!am auzit-o pe mama mea
tipand.
-Bella! Bella, esti bine? striga
disperata cealalta voce.
-Sunt bine, sunt bine. Se intindea
doar.
Despre mine vorbea? Da, desigur
ca despre mine vorbea, caci eu
era cea care se intindea mai
inainte.
-Carlisle!striga din nou profund
ingrijorata cealalta voce.
-I-a rupt o coasta,spuse o voce
blanda. Bella, trebuie sa stai
nemiscata cat timp iti bandajez
coasta rupta, spuse din nou acea
voce blanda.
-Bine,raspunse mama mea.
Brusc totul se intuneca.
Auzisem bine?Ii rupsesem o
coasta mamei mele?Ii facusem
rau?Cat de mult? Ea era bine?
Un val de durere ma cuprinse
imediat ce intelesesem totul.
Ii facusem rau mamei mele.O
ranisem. Dar ea tot ma iubea.Asta
nu arata decat iubirea fara
margini pe care o simtea mama
mea fata de mine.
Desi nu meritam.
Trebuia sa fac ceva, ca mama
mea sa nu mai fie ranita
niciodata.Cel putin, nu de mine.
Dar nu vedeam ce puteam face.
Inchisa in acel loc, nu puteam
face prea multe.
Dar era ceva ce numai eu puteam
face.
Puteam sa fiu mult mai grijulie
cu miscarile pe care le faceam.
As fi facut si mai multe daca as fi
putut.
Orice, numai sa nu mai sufere
mami.
Orice.
Capitolul 5
SI MAI MULTA DURERE
Fiecare minut ce trecea, aducea
in inima mea tot mai multa
durere.Si asta pentru ca mami
suferea din cauza mea. Numai
din cauza mea.
Nu-mi voi putea ierta asta
niciodata. Ce fel de fiinta ii face
rau mamei sale?
Ce fel de fiinta e in stare sa isi
faca mama sa sufere in halul
acela?
La aceste intrebari, nu exista
decat un singur raspuns.
Un monstru. Numai un monstru
ar putea sa-i provoace o
asemenea suferinta mamei sale.
Asa ma simteam si eu. Ca un
monstru fara inima, capabil de
lucruri teribile, ingrozitoare.
Ma simteam ingrozitor pentru ce
facusem. O eternitate nu mi-ar
ajunge sa regret ca mi-am facut
mama sa sufere.
Dar apoi, totul se petrecu foarte
repede. Nu stiam ce se
intamplase, dar stiam ca e de rau,
pentru ca ma sufocam. Nu
puteam sa respir.
Imediat dupa asta, am auzit un
tipat asurzitor de agonie.
Era al mamei mele. As fi vrut sa
fac ceva sa o ajut, sa nu mai aud
niciodata acel tipat de agonie, dar
nu ma puteam nici pe mine.
M a zvarcoleam in incercarea
mea de a gasi calea sa respire, dar
degeaba, nimic nu ma putea ajuta
in acel moment. Era din ce in ce
mai rau.
Stiam ca se intamplase ceva rau,
dar nu stiam cat de rau era acel
lucru. Dar nu asta ma interesa
acum. Dorinta de supravietuire
era mult mai puternica decat
orice altceva in acel moment.
Dar cum sa supravietuiesc cand
nu gaseam ceea ce aveam
nevoie?
Apoi, un gand sumbru mi-a trecut
prin minte. Am inceput sa pun
lucrurile cap la cap si am ajuns la
cutremuratoarea concluzie ca,
daca eu nu puteam sa respir, nici
mama mea nu putea.
Nu voiam sa ma mai gandesc la
asta. Trebuia sa cred ca ea va
supravietui. Trebuia sa cred ca o
voi vedea in viata, sa-i pot spune
cat de mult o iubesc si cat de
recunoscatoare ii sunt ca ma
iubeste atat de mult desi nu merit.
Capitolul 6
O LUME NOUA
Inca luptam cu gandul acela,
cand s-a intamplat ceva ce
asteptam de mult timp sa se
intample.
Mi-am dat seama ca nu mai eram
in locul acela stramt, cand am
vazut lumina. Dupa atata timp in
intuneric, am vazut lumina.
Era placut, iti dadea o senzatie de
siguranta faptul ca vedeai ce se
intampla in jurul tau.
Urmatorul lucru pe care l-am
vazut a fost chipul tatalui meu. I-
am recunoscut vocea si m-am
intrebat cum de nu mi-am dat
seama mai inainte ca acea voce
deosebit de frumoasa era
binenteles, a tatalui meu.
Dar ceea ce m-a ingrozit era
chipul sau profund indurerat, de
gheata si lipsit de viata.
Nu reuseam sa inteleg. De ce era
atat de indurerat? Ce se
intamplase atat de rau incat sa-I
provoace durerea intiparita pe
fata sa? Avea legatura cu mama
mea? M-am cutremurat la gandul
acesta.
Am privit incaperea, si am gasit
raspunsul intrabarilor. Acolo, pe
o masa, era mama mea.
Mami zacea lipsita de viata pe o
masa. Era plina de sange si de
pete negre. M-a indurerat enorm
sa o zaresc asa, in halul acela.
Dar m-a indurerat si mai tare
cand mi-am dat seama ca eu ii
facusem asta. Eu eram monstrul
acela capabil de a-I face asta
mamei sale.
Ea a ridica mainile in aer, si sopti
spart:
-Lasa-ma Da-mi-o mie.
Chiar si in acel moment, cand ea
suferea atat de mult, ea ma vroia
pe mine. Cat de mare era iubirea
ei pentru mine? Nu credeam ca
voi primi un raspuns vreodata.
Nu credeam nici ca voi intelege
vreodata de ce ma iubea atat de
mult, in modul acela nefiresc.
Inca ma mai gandeam la asta
cand tati ma puse in bratele
mamei mele.
Dar chipul ei frumos si bland imi
distrase atentia. Clipi, dupa care
se uita fix in ochii mei. Privirea
sa era plina de iubire si tandrete.
Insa n-am putut sa ma bucur prea
mult de ea, caci simtisem mirosul
sangelui ispititor, si mi se facuse
sete.
Apoi mama a soptit ceva atat de
incet, incat abia am auzit-o.
-Renes mee. Atat de
frumoasa.
Setea blestemata nu ma oprise sa
fac ce nu trebuia, ci dimpotriva,
setae era motivul pentru care o
muscasem pe mami de sanul
stang.
Chipul sau frumos se crispa de
durere si mi-a parut rau imediat
ca am facut-o din nou sa sufere.
Inca o gafa. Inca o suferinta
provocata mamei mele. Cat de
departe putea ajunge monstrul
din mine? Nu stiam si nici nu imi
doream sa aflu. Cat timp o sa o
mai fac pe mami sa sufere?
-Nu, Renesmee, murmura tatal
meu.
In acel moment, am vazut cum
lui mami I se dadura ochii peste
cap si am auzit cum I se opri cu o
ultima bataie slaba.
Inainte sa realizez ce se intampla,
eram dj in bratele altcuiva.
Acea femeie ma duse intr-o alta
incapere si-mi intinse un biberon
plin cu sange.
Nu am vazut sangele in biberon,
caci acesta era din metal, dar am
simtit mirosul ispititor ce imi
ardea gatul.
Mirosul care parca ma chema la
el. Si la o asemenea chemare nu
ma puteam impotrivi. Era prea
puternic pentru mine acel miros,
si nu puteam sa nu reactionez.
I-am smuls imediat femeii
biberonul din mana, si mi-am
stins setea arzatoare.
Femeia incepuse sa fredoneze un
cantec de leagan ata de frumos,
incat iti venea sa plangi. Se opri,
dupa care imi sopti:
-Eu sunt matusa ta, Renesmee.
Matusa Rosalie.
Imi dadeam seama din tonul vocii
sale ca ea spera sa fie mai mult
decat o matusa pentru mine. Dar
nu era posibil acest lucru. Nu
puteam permite asta, caci acel loc
era ocupat de mama mea si
nimeni altcineva nu-l va putea
inlocui.
Matusa Rosalie era atat de
frumoasa incat te durea sa te uiti
la ea.
Parul sau lung, blond, curgea
frumos peste fata sa alba, frumos
incadrata. Ochii sai aurii, de
topaz erau blanzi si plini de
tandrete. M-am intrebat daca
ingerii erau la fel de frumosi ca
matusa Rosalie, dar daca erau
mai frumosi, nu-mi puteam
imagina asta.
Ma stranse tare la piept , si pe
dupa umarul sau am zarit pe
cineva, care imi atrase atentia.
Curioasa, m-am intins sa vad mai
bine acea persoana.

ZORI DE ZI DIN PERSPECTIVA LUI

RENESMEE