Cuprins :

Introducere

Componentele relaiilor finaciare

Deosebiri finane publice finane private

Funciile finanelor interprinderii

Politica financiar

Principii i particulariti de organizare a activitii financiare la

ntreprindere
Aplicaii practice

Concluzie

Bibliografie
 Introducere
Cand se vorbeste de finante, se au in vedere doua acceptiuni: una tehnica, si una care
considera finantele ca o stiinta.

Din punct de vedere tehnic, finantele pot fi definite ca totalitatea fluxurilor banesti
dintr-o economie care au ca scop formarea veniturilor (incasarea lor) si realizarea (acoperirea)
cheltuielilor la nivele diferite (individ, organizatie, stat).

Finantele sunt considerate si o stiinta, respectiv stiinta gestionarii patrimoniilor

individuale, patrimoniilor organizatiilor (firme, institutii etc.) sau a banului public. Prin ban
public intelegem ansamblul cheltuielilor si resurselor (veniturilor) statului sau ale unei
colectivitati locale.

Rolul finanelor ntreprinderii este legat de argumentarea diferitor variante de decizii de

investire i finanare, asigurarea utilizrii eficiente a resurselor ntreprinderii, determinarea
exact a necesarului de resurse materiale i financiare i procurarea lor la cel mai mic pre
reprezint responsabilitile de baz a gestiunii financiare n cadrul ntreprinderii. Finanele
ntreprinderii iau parte activ la realizarea circuitului fondurilor, contribuind la asigurarea
resurselor bneti necesare procurrii mijloacelor fixe, activelor circulante i salarizrii
personalului, avnd un rol important n desfurarea procesului de producie, desfacerea
produselor, i n final repartizarea veniturilor obinute. Bazele conceptuale ale fiecrei tiine
pot fi formulate prin definirea obiectului de studiu.
 Componentele relaiilor finaciare

Relatiile financiare sunt relatii banesti care apar in procesul repartitiei produsului intern brut,
reprezentand transferuri monetare, in dublu sens, in legatura cu formarea si repartizarea
fondurilor banesti necesare pentru satisfacerea nevoilor societatii sau agentilor economici.

Notiunea de finante, in sens larg, include urmatoarele relatii financiare:

1. relatiile ce exprima un transfer de resurse banesti fara echivalent si cu titlu nerambursabil,

considerate relatii financiare clasice, ce isi gasesc reflectarea in bugetul de stat, bugetele locale,
bugetul asigurarilor sociale, bugetele fondurilor speciale etc. Acestea se reflecta in cadrul finantelor
publice;
2. relatiile ce exprima un imprumut de resurse banesti pe o perioada determinata, pentru care se percepe
dobanda, numite relatii de credit;
3. relatiile care exprima un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse banesti in schimbul unei
contraprestatii, care depinde de producerea unui eveniment aleatoriu, numite relatii de asigurari
reasigurari;
4. relatiile care apar in procesul formarii si repartizarii fondurilor banesti la dispozitia intreprinderilor, in
vederea desfasurarii activitatii acestora, numite finantele intreprinderilor.

Componentele relatiilor financiare

Astfel, se poate afirma faptul ca notiunea de finante mai poate fi folosita in dublu sens:

1. finante in sens restrans (relatiile clasice)

2. finante in sens larg, care cuprind si relatiile de credit, relatiile de asigurari reasigurari si finantele
intreprinderilor.
 1. Finantele publice

Finantele publice exprima relatii sociale de natura economica care se nasc in procesul
de constituire si utilizare a resurselor publice intre stat, pe de o parte, si membrii sai, pe de
alta parte, in vederea satisfacerii nevoilor de interes general a societatii. Componenta publica a
finantelor are in vedere:

a. procurarea resurselor necesare statului si utilizarea lor conform nevoilor

acestuia, in calitatea sa de autoritate publica;
b. folosirea procesului de procurare si utilizare a resurselor ca un mijloc
(parghie) de influentare a desfasurarii ansamblului activitatilor
economico-sociale( statul cauta sa atenueze efectele negative ale unor
crize ciclice si sa influenteze pozitiv procesele economice si sociale din
societate).

Finantele publice sunt definite in legatura cu existenta statului si a institutiilor sale

centrale si locale, adica in legatura cu existenta si functionarea institutiilor de drept
public. Finantele publice comporta
fluxuri banesti organizate in scopul procurariiresurselor statului si institutiilor publice
si, ulterior, al satisfacerii unor nevoi generale ale societatii, cum ar fi finantarea invata-
mantului gratuit, a asistentei medicale, asigurarilor sociale, a institutiilor guvernamentale, de
procuratura si judecatoresti, precum si a institutiilor de ordine publica si de aparare
nationala.

2. Finantele private
Componenta privata a finantelor are in vedere constituirea si gestiunea resurselor
necesare agentilor economici pentru realizarea obiectului lor de activitate, in conditii
normale de profitabilitate. Obiectul finantelor private include:
- constituirea capitalului social la nivelul agentilor economici;
- repartizarea profiturilor pentru nevoi de crestere economica sau pentru remunerarea
actionarilor;
- obtinerea de mijloace financiare necesare pentru derularea curenta a activitatii de
exploatare;
Finantele private se desfasoara in spiritul deciziilor luate in cadrul adunarilor generale ale
actionarilor, al consiliilor de administratie si al contractelor economice sau financiare
incheiate cu tertii. Totalitatea finantelor private si modul lor de organizare sunt astfel
concepute incat sa satisfaca activitatea specifica rentabila si o strategie de dezvoltare
optima pentru fiecare agent economic.

In cadrul finantelor private, gestiunea financiara (numita si finantele firmei) priveste

deciziile financiare luate in cadrul unei firme. Exista doua categorii majore de astfel de
decizii:

- decizii de finantare, care privesc formarea fondurilor cu care se fac investitii si se

finanteaza zilnic operatiunile firmei;

- decizii de investire, care se refera la utilizarea fondurilor.

 3. Relatiile de credit

Un intreprinzator dispune, cel mai adesea, doar partial, iar uneori chiar deloc, de mijloace
banesti pentru a incepe sau derula o activitate. Pentru a si le procura, el intra in relatie cu
parteneri specializati, care au posibilitatea sa-i puna la dispozitie astfel de mijloace. Acest gen
de raporturi se include in sfera relatiilor de credit, componenta a relatiilor financiare.

Relatiile de credit sunt relatii banesti de repartitie a produsului intern brut, relatii
reprezentand mobilizarea unor disponibilitati banesti in vederea acoperirii unor nevoi
temporare.

Caracteristicile relatiilor de credit sunt:

- au caracter rambursabil, adica transferul banesc este temporar. Beneficiarul

disponibilitatilor, adica debitorul, poate utiliza mijloacele numai o perioada data, dupa
care trebuie sa le returneze celui de la care le-a procurat, creditorului;

- sunt purtatoare de dobanda, adica serviciul constand in a dispune, temporar, de

mijloace banesti, este remunerat. Dobanda apare ca o remunerare a celui care da cu
imprumut, reprezinta o cheltuiala pentru cel ce ia cu imprumut, si este considerata de
aceea ca un cost al capitalului banesc.

Relatiile de credit genereaza creditarea ca mod de finantare a necesarului de resurse.

Este o modalitate de constituire a necesarului de resurse financiare in completarea celor
proprii.

Tipuri de credite:

1. Dupa durata relatiilor de credit, exista:

- pe termen scurt (sub 1 an);

- pe termen mediu (1-5 ani);
- pe termen lung (peste 5 ani).
2. In raport cu calitatea partenerilor care intra in relatiile de credit, exista:

- credit bancar: creditor este o institutie bancara, care, in general, aceasta fixeaza
conditiile de creditare;

- credit public: debitor este statul; el fixeaza conditiile de creditare;

- credit comercial: acordat intre partenerii de afaceri; conditiile de creditare le propune

creditorul, si de regula sunt negociate intre parti.

Un agent economic poate primi un credit comercial in dubla sa calitate:

- de client, cand un furnizor al sau accepta sa primeasca plata ulterior livrarii efectuate,
generandu-se astfel pentru agentul economic o obligatie de plata viitoare;
- de furnizor, cand primeste un avans de la un client in contul unei livrari ulterioare,
astfel incat el isi creeaza o obligatie.
 4. Relatii de asigurari si reasigurari

Relatiile de asigurari reprezinta ansamblul relatiilor economico-financiare care se

stabilesc intre asigurati si asiguratori.

Asiguratul este persoana fizica sau juridica care in schimbul primei de asigurare isi
asigura bunurile, sau se asigura impotriva unor evenimente.

Asiguratorul este persoana juridica (societatea de asigurari) care preia riscurile

asiguratilor, iar in cazul producerii acestora acopera pagubele produse.

Prin contractul de asigurare, asiguratul se obliga sa plateasca o prima societatii de

asigurari, iar in cazul producerii riscului asigurat, aceasta se obliga sa achite asiguratului sau
unei terte persoane, denumita beneficiar, o despagubire.

Fluxurile banesti ce se stabilesc intre asigurati si asiguratori imbraca doua forme si se

desfasoara in dublu sens astfel:

- un flux se manifesta sub forma primelor de asigurare, iar sensul acestuia este de la
asigurat la asigurator;

- cel de-al doilea flux ia nastere in momentul producerii riscurilor sau evenimentelor
asigurate, cand societatea de asigurari este obligata sa achite despagubirile, iar sensul
este invers, de la asigurator la asigurat.

Clasificarea asigurarilor se face dupa mai multe criterii:

1. Dupa forma pe care o imbraca, asigurarile se impart in:

- asigurari obligatorii (prin efectul legii): au caracter obligatoriu;

- asigurari facultative: au caracter contractual (se intemeiaza pe baza unui contract).

2. Dupa obiectul asigurat, exista:

- asigurari de bunuri: au ca obiect bunuri materiale;

- asigurari de persoane: au ca obiect evenimente din viata persoanelor fizice;

- asigurari de raspundere civila: au ca obiect raspunderea fata de terti.

3. Dupa natura relatiilor dintre asigurat si asigurator, exista:

- asigurari directe: manifestate intre asigurat si asigurator;

- coasigurari: exista mai multi asiguratori si un singur asigurat;

- reasigurari: asiguratorul se asigura la o alta societate.

 Deosebiri finante publice finante private

In tara noastra, ca si in alte tari cu economie de piata, finantele se pot grupa in doua
mari categorii: finante publice sifinante private.

Intre finantele publice si cele private exista multe deosebiri, printre care se numara:

a) Finantele publice reprezinta acea categorie a resurselor financiare asociata cu statul,

cu unitatile administrativ-teritoriale si alte institutii de drept public, iar finantele private sunt
acele resurse financiare asociate cu intreprinderile, bancile, societatile de asigurare private
etc.

b) Finantele publice se manifesta, deci, la nivel macroeconomic, iar finantele private la

nivel microeconomic.

c) Constituirea resurselor finantelor publice se face in cea mai mare masura prin constrangere de
la persoane juridice si fizice, si numai intr-o anumita masura si pe calea imprumuturilor, deci pe
baza de relatii contractuale. Resursele necesare finantelor private se realizeaza in primul rand
pe calea disponibilitatilor proprii ale subiectilor economici respectivi si numai diferenta de
resurse pana la necesar pe baze contractuale in conditiile cererii si ofertei (creditul bancar).

d) Impotriva institutiilor statului nu se pot lua masuri de executare silita daca acestea nu-si
onoreaza prevederile aprobate prin bugete, pe cata vreme impotriva agentilor economici si a
altor persoane juridice si fizice, daca acestia nu-si achita obligatiile catre buget, sau nu-si
respecta angajamentele contractuale, calea principala este aceea a executarii silite.

e) Scopul constituirii resurselor publice este acela al satisfacerii nevoilor generale ale
societatii, in timp ce acela al resurselor financiare private, pe baza carora functioneaza
afacerile private, este obtinerea de profit si a maximizarii acestuia in beneficiul unui grup
restrans de intreprinzatori sau a singurului intreprinzator in cauza.

f) Gestiunea fondurilor publice este supusa reglementarilor dreptului public

(Legi, Hotarari ale Guvernului etc.), in timp ce gestiunea finantelor private este
supusa dreptului comercial (contracte etc.).

g) La constituirea resurselor financiare publice participa toti membrii societatii

persoane juridice si fizice (care au venituri impozabile sau detin averi), pe cata vreme la
constituirea fondurilor private participa un numar restrans de persoane si in unele cazuri unul
singur.

h) Prin politicile fiscale si bugetare folosite de catre stat cu prilejul constituirii si

utilizarii resurselor financiare publice, statul intervine in viata economica
si sociala, avantajand sau sanctionand financiar anumiti subiecti din economie si
societate. In cadrul
finantelor private, in procesul de distribuire a castigurilor iau parte numai persoane
care au participat la constituirea resurselor in mod direct proportional cu contributia
fiecaruia la capitalul social.
 Funciile finanelor ntreprinderii

Funcia financiar a ntreprinderii poate fi definit ca ansamblul activitilor de asigurare i

repartizare a fondurilor bneti necesare desfurrii rentabile i continue a activitii ntreprinderii,
precum i de analiz i control a rezultatelor obinute.

Se evideniaz trei funcii principale ale finanelor ntreprinderii:

funcia de asigurare presupune asigurarea ntreprinderii, n cantitatea necesar i la timpul

oportun, cu resurse financiare. Criteriul principal care st la baza realizrii funciei de
asigurare este costul capitalului;
funcia de repartiie prin realizarea acestei funcii se constituie i se repartizeaz un sistem
cuprinztor de fonduri n scopul satisfacerii necesitilor de producie i ale altor necesiti la
nivel de ntreprindere. n acelai timp funcia de repartiie a finanelor se manifest n
procesul formrii i repartizrii veniturilor, precum i n cel al constituirii i utilizrii unor
fonduri din afara ntreprinderii cu titlu definitiv sau temporar.
 Politica financiara
Politica financiara reprezinta totalitatea actiunilor si deciziilor luate de catre o
autoritate, in vederea realizarii unor obiective de natura financiara sau nu. Politica financiara
se poate manifesta atat la nivel macroeconomic, cat si microeconomic.

Politica financiara la nivel macroeconomic este o parte a politicii generale a statului

si se bazeaza pe folosirea mijloacelor financiare pentru realizarea unor obiective de strategie a
dezvoltarii economico-sociale. Statul creeaza un context de incurajare, sau dimpotriva, de
descurajare a dezvoltarii anumitor activitati sau ramuri economice, zone geografice, in
vederea atingerii unor scopuri economice, sociale si chiar politice.

Statul actioneaza prin intermediul mai multor sfere, precum:

- sfera politicii cheltuielilor publice: prin garantii bugetare, subventii etc.;

- sfera politicii fiscale: prin diferitele facilitati fiscale acordate agentilor economici;

- sfera politicii vamale: prin diminuarea sau chiar anularea anumitor taxe vamale;

- sfera politicii monetare: de exemplu, poate actiona prin majorarea taxei oficiale a
scontului, provocand, astfel, scaderea politicii de scont (convertirea creantelor in
moneda inainte de scadenta).

Politica financiara la nivel microeconomic este o parte a politicii generale a firmei

de realizare a obiectivelor sale. Componentele sale principale sunt:

- Politica de finantare: vizeaza constituirea resurselor financiare necesare pentru

initierea sau derularea unei activitati. Finantarea se poate face din:

o resurse proprii (autofinantare);

o resurse imprumutate: imprumuturi obligatare, bancare, credit comercial.

- Politicile de distribuire a profitului, unde se includ:

o Politica de investitii, care se ocupa cu repartizarea resurselor pe destinatii

capabile de a aduce castiguri;

o Politica de dividende.

O politica de dividende mari raspunde cerintei actionarilor de a avea castiguri ridicate.

Pentru ei, acest lucru inseamna recuperarea intr-un termen cat mai mic a investitiei facute.
Insa o politica de dividende mari duce la neefectuarea de investitii, care, pe termen, duce la
stagnarea rezultatelor.

O politica de investitii mari genereaza nemultumiri ale actionarilor datorita

castigurilor mici. Pentru firma, pe termen scurt, aceasta poate duce la dificultati din cauza
tendintei actionarilor de a-si vinde actiunile, dar, pe termen lung, inseamna consolidare,
rezultate financiare mai mari.
 Principii i particulariti de organizare a activitii financiare la ntreprindere

Realizarea de ctre ntreprindere a obiectivului de maximizare a valorii de pia impune luarea

n considerare i respectarea anumitor principii, cum ar fi:

Eficien i raionalitate. Acest principiu se axeaz pe teoria comportamentului

raional al lui homo economicus, care consider profitul drept cea mai puternic
motivaie a ntreprinztorului. Investitorul trebuie s obin un venit net final mai
mare dect investiia iniial, care s-i permit creterea consumului viitor
cumprarea, deci, a mai multor bunuri i servicii dect poate achiziiona n prezent cu
suma investit.
principiul de a reuni lucrrile sau activitile necesare care se aseamn n acelai
compartiment. Lucrrile de urmrire i analiz sunt organizate n cadrul organului
controlului financiar intern. Actualmente sunt reunite totale activitile financiare n
subordinea unei singure persoane, dar se pstreaz repartizarea lucrrilor n sectoare
separate.
demarcarea net a activitilor de previziune de cele de execuie - ceea ce impune
ca aceste 2 categorii de activiti s fie efectuate n compartimente diferite sau cel
puin de persoane diferite, astfel nct o singur persoan s nu duc controlul asupra
unuia i aceleai tranzacii sau elaborarea bugetului i analiza cheltuielilor s nu fie
cuprinse n acelai birou cu cele axate pe evidena cheltuielilor.
Un alt principiu este cel organizatoric - presupune delimitarea activitilor
financiare cu efecte directe asupra capitalului (contractarea de mprumuturi, emisiuni
de aciuni, obligaiuni, etc) de cele cu efecte indirecte asupra capitalului (evidena
contabil, analiza i control).

Activiti cum sunt: acordarea creditelor, ncasarea sau plata n numerar, efectuarea unor
asigurri ce conduc direct la anumite rezultate.Activiti cum sunt ntocmirea bugetului de
venituri i cheltuieli, analiza costurilor, stabilirea preurilor, prelucrarea datelor, ce sunt de
importan hotrtoare n activitatea unei ntreprinderi, ns se concretizeaz n lucrri i
indicatori pe baza crora sunt orientate celelalte funciuni fr s aib efecte nemijlocite
asupra rezultatelor.

Pentru ndeplinirea responsabilitilor ce revin activitii financiare, organizarea trebuie s fie

structurat astfel nct:

1) s existe cea mai raional condiie pentru efectuarea verificrilor cu privire la

nregistrarea bunurilor ntreprinderii;
2) s existe linii de comunicaie directe care s permit informarea corect i complet a
Consiliului de Administraie asupra eventualelor nereguli.
3) s se asigure o structur a activitii financiare n coordonan cu cea a ntregii ntreprinderi
pentru ca echipele formate din angajaii diverselor sectoare i din specialitii n problemele
financiare s conlucreze pentru creterea eficienei diferitor uniti ale ntreprinderilor.
4) s se creeze premise favorabile adoptrii i aplicrii tehnice de informare i decizie.
5) s permit observarea din timp ale noilor tendine, precum i pregtirea corespunztoare a
msurilor favorabile viitorului ei n acord cu noile tendine.
 Aplicaii practice

Problema 1

ntreprinderea prezint urmtoarea situaie :

- Capitalul propriu 7000 lei
- Capitalul mprumutat 16000 lei
- rentabilitatea economic (Re) - 10%
- rata dobnzii (D) 8%
S se determine efectul de ndatorare.
Rezolvare:

Cap. mprum. 16000

Ef . ndatorare (Re D) (10 8) 4,6 %
Cap prorpiu 7000

Randamentul capitalului propriu:

7000 *10%
(1 0,18) 574 lei
100%

Randamentul final al capitalului propriu:

10% + 4,6% = 14,6%*0,8 = 11,68 %

 Concluzie

n perioada actual, marcat profund de criza economic global, tot mai

multe firme, indiferent de mrime, domeniu de activitate sau pia de
desfacere, resimt efectele crizei i depun eforturi apreciabile pentru a
asigura stabilitatea propriilor afaceri. Evoluia mediului economic a
demonstrat c promovarea strategiilor i obiectivelor firmelor, ca
demersuri eseniale n asigurarea stabilitii, n condiii concureniale tot
mai evidente, nu este posibil fr informaii adecvate privind situaia
economico-financiar intern i internaional, fr luarea n considerare
i analiza comparativ a diferitelor tehnici i scenarii posibil de urmat. n
actualul context economic i social, excesiv de complex i dinamic, care
influeneaz decisiv buna funcionare a firmelor, cercetarea efectuat
aduce n discuie una dintre cele mai presante probleme ale acestora,
respectiv finanarea exogen a propriilor afaceri. Ca o concluzie final
se apreciaz c firmele, n funcie complexitatea activitilor
desfurate trebuie s realizeze o combinare optim a surselor de
finanare prezentate. n acest caz se recomand s se utilizeze
creditul pe termen scurt .
 Bibliografie
Stanciu, L.,Stanciu,L.M., (2011), The Cost of Borrowed Capital Basis of Companies Exogenous
Financing Decision Process, a XVII-a Conferin Internaional a Academiei Forelor Terestre
Nicolae Blcescu, Sibiu, vol. 2, Noiembrie 2011.

Vasilescu, C., (2004), Politicile de finanare ale ntreprinderilor romneti, Revista Finane, Bnci,
Asigurri, nr.11-12.

Tudose ,M.B., (2006), Gestiunea capitalurilor intreprinderii.Optimizarea structurii financiare,

Bucuresti, Editura Economica

Stancu, I., (2007), Finane.Piete financiare si gestiunea portofoliului.Investitii directe si finantarea

lor.Analiza si gestiunea financiara a intreprinderii,, ediia a patra, Bucureti, Editura
Economic.

Sandu, Gh., (2002), Finanarea ntreprinderii, Bucureti, Editura Economic.

Gheorghe,A., (2001), Finanele i politicile financiare ale ntreprinderilor, Bucureti, Editura

Economic.