Captarea si prelucrarea informatiilor

Senzatiile

Senzatiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele insusiri ale
obiectelor si fenomenelor lumii externe, precum si starile interne ale organismului, in
momentul actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor.

Exista doua stadii ale unei senzatii:

1.stadiul presenzorial, stadiul de excitatie sau de reflex caracterizat printr-o reactie

localizata, dar integrata prin efectel ei in circuitul reglator;

2.stadiul senzatiei propriu-zise, ca reflectare a unor insusiri ale obiectelor.

Calitatea senzatiilor

Este data de multitudinea elementelor care le compun. Este explicata de trei

mecanisme:

- selectivitatea receptorilor - consta in specificitatea diferentiata a receptorilor in raport

cu diverse tipuri de stimuli.

- energia specifica a organelor de simt - fiecare organ de simt poseda o energie specifica
proprie lui, care este transmisa creierului, indiferent de maniera in care este stimulat.

- energia specifica centrala - la baza acesteia se afla diferentele chimice existente in

transmisia sinaptica.

Intensitatea senzatiilor

Este legata de intensitatea fizica a stimulilor care le promoveaza dar depinde si de alte
variabile care actioneaza corelat sau independent cu intensitatea stimulului. Aceste variabile
se impart in trei categorii:

- durata aplicarii;

- modul de aplicare;

- particularitatile mecanismelor anatomofiziologice ale senzatiilor.

Acestor factori li se adauga si conditiile concrete in care are loc receptia, gradul de
excitabilitate al sistemului nervos, existenta sau non-existenta unor dominante organice.

1
 Durata senzatiilor

Se refera la intinderea in timp a senzatiei. Senzatia persista atata timp cat actioneaza si
stimulul, unele insa persista si dupa incetarea actiunii directe a stimulului (ex. senzatiile
gustative) ele purtand denumirea de imagini consecutive.

Tonul afectiv al senzatiilor

Este proprietatea senzatiilor de a produce stari afective placute sau neplacute, de

apropiere sau de respingere a realitatii reflectate. Acest ton le individualizeaza, le distinge
unele de altele, le reliefeaza si evidentiaza relatiile subtile ce exista intre fenomenele psihice
simple (senzatiile) si complexe (procesele afective).

Criterii de clasificare a senzatiilor

In clasificarea senzatiiolor s-au utilizat mai multe criterii:

1. Criteriul morfologic

Pana in secolul XIX s-au clasificat dupa organele de simt: auditive, vizuale, olfactive,
gustative si cutanate. Tot ce depasea aceasta clasificare era pus pe seama unui al 6-lea simt.

2. Criteriul functional

Conform acestui criteriu se delimiteaza mai intai functia senzoriala, apoi se incearca
identificarea organului receptor care o indeplineste.

3. Criteriul insusirilor detectate senzorial

a) Senzatii cutanate stimuli mecanici;

b) Senzatii vizule, auditive stimuli fizici;

c) Senzatii gustative, olfactive stimuli chimici;

d) Senzatii proprio si interoceptive stimulii fizilogici.

Importanta senzatiilor

Senzatiile informeaza despre variatiile care se produc in circumstantele mediului

inconjurator, cu conditia ca aceste variatii sa fie importante si sa se produca in anumite limite.

Senzatiile asigura adaptarea organismului la variatiile mediului inconjurator.

Senzatiile orienteaza si controleaza benefic conduitele actuale ale individului.

2
 Perceptiile

Impreuna cu senzatiile, perceptiile asigura orientarea senzoriala nemijlocita a omului

in mediul inconjurator.

Perceptia este o forma superioara a cunoasterii senzoriale. Spre deosebire de senzatie,

care re-produce insusirile simple ale obiectelor si fenomenelor, perceptia asigura constiinta
unitatii si integritatii obiectului.

Analiza comparativa ce este perceptia si ce este senzatia

Comparativ cu senzatia, perceptia este:

- Interferentiala permite persoanelor sa completeze informatia care lipseste din

senzatiile brute.

- Categoriala ajuta indivizii sa plaseze in aceeasi categorie senzatii aparent diferite pe

baza unor trasaturi comune.

Perceptia ca activitate

Perceptia nu este un fenomen izolat ci trebuie considerata ca o faza a actiunii.

Piaget foloseste termenul de activitate perceptiva pentru orice punere in relatie a

elementelor. Perceptia nu este o simpla contemplare sau o copie mecanica a obiectului, ci este
un produs orientat si organizat care implica nenumarate actiuni cu obiectele.

Ca mecanism activ, psihologia se formeaza, se corecteaza si se verifica prin actiune.

Perceptia ca deformare a obiectului

Aceasta conceptie s-a impus ca urmare a studierii iluziei perceptive care nu sunt
altceva decat perceptii deformate. Cele mai cunoscute sunt iluziile vizuale datorate unor
particularitati ale figurilor geometrice, numite si iluzii optico-geometrice.

Exista trei categorii de iluzii:

- cercuri legate ce par a fi inegale;

- linii sau segmente de dreapta egale - ce par inegale;

- linii paralele - ce par a nu fi paralele;

Iluziile sunt cazuri particulare ale perceptiilor.

3
 Perceptia spatiului

Prin perceptia spatiului se intelege reflectarea senzorial-intuitiva a insusirilor spatiale a

lucrurilor (marimea si forma), a relatiilor spatiale dintre ele, a miscarii lor.

Perceptia spatiului este o conditie necesara a orientarii eficiente a individului in lumea

inconjuratoare.

Perceptia timpului

Este conditionata de trei factori: fizici, biologici si psihologici.

Perceptia si estimarea duratei

Durata se refera la intervalul obiectiv care separa doi stimuli intre ei (durata poate fi
scurta si intermediara). Estimarea timpului este influentata si de caracterul placut sau neplacut
al unor activitati si de varsta.

Orientarea temporala

Depaseste perceptia si estimarea timpului, dar se baeaza pe ele. Ea consta in a situa o

faza a schimbarii in raport cu un intreg ciclu de schimbari.

Perceptia miscarii

Miscarea constituie o schimbare a pozitiei in spatiu a unui obiect intr-un anumit timp.

Tipuri de miscare:

- reala;

- aparenta;

- autocinetica;

- consecutiva.

In realizarea miscarii rolul hotarator il are analizatorul vizual.

Rolul perceptiilor

Perceptiile ii creeaza omului certitudinea existentei lui printre celelalte obiecte (ex. daca
este tulburata perceptia spatiului, orientarea individului in mediul inconjurator devine aproape
imposibila).

Perceptiile sunt elemente componente ale operatiilor si actiunilor, ale activitatilor

gandurilor noastre. Nu exista forma de activitate umana, simpla sau complexa, care sa nu
implice forme ale perceptiei si abilitatii perceptive.

Invatarea presupune in mare masura interventia percepiei.

4
 Reprezentari

Reprezentarea are drept continut informational o caracteristica concreta a obiectului,

insa mai importanta.

Reprezentarile sunt rezultatul unor prelucrari si sistematizari, ale unor combinari si

recombinari senzoriale.

Clasificarea reprezentarilor

Din perspectiva psihologiei generale

a) dupa analizatorul predominant: vizuale, auditive, kinestezice, gustative;

b) dupa tipul de activitate in care sunt implicate: literare, artistice, sportive;

c) dupa gradul de generalizare: generale si individuale;

d) dupa procesul psihic: reprezentari ale memoriei si imaginatiei;

e) dupa prezenta/absenta intentiei si a efortului voluntar: voluntar si involuntar;

f) dupa specificul obiectului de invatamant: reprezentari geometrice, istorice,

geografice, etc.

Nu exista reprezentari pure, indiferent de criteriul utilizat in clasificarea lor.

Proprietatile reprezentarilor:

1. Figurativitatea reda ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea

mai mare incarcatura informationala, devenind un fel de portret rezumativ al
acestuia.

2. Operativitatea sunt implicate mecanisme de asociere si contrast, de motricitate si

ideomotricitate.

Alte proprietati:

- caracter integrat

- caracter simbolic si semnificant

- caracter constructiv

- caracter autonom si creativ

- caracter social

5
 Concluzie

Reprezentarile joaca un rol important in cunoastere. Ele constituie un punct de plecare

pentru majoritatea proceselor psihice.

Servesc ca instrumente de adaptare la realitate.

Apar ca un rezultat, un bilant al cunoasterii, care pregatesc calea spre cunoasterea logica
rationala.

Gandirea

Cele mai semnificative caracteristici ale gandirii sunt:

1. Caracterul informational operational

Gandirea este un mecanism de prelucrare, interpretare si evaluare a informatiilor.

2. Caracterul mijlocit

Gandirea nu opereaza asupra realului, asupra obiectelor si fenomenelor, ci asupra

informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si reprezentari. Ea este o prelucrare secundara a
informatiilor.

3. Caracterul mijlocitar

Gandirea este un mecanism psihic care mijloceste si influenteaza alte mecanisme

psihice, contribuind la accelerarea functionalitatii si la sporirea eficientei lor.

4. Caracterul generalizat si abstractizat

Gandirea opereaza cu insusirile generale, abstracte.

5. Caracterul actional

Baza genetica a gandirii trebuie cautata in actiune, gandirea izvoraste din actiune si se
finalizeaza in ea.

6. Caracterul finalist

Omul isi stabileste scopul nu in timpul desfasurarii activitatii, ci cu mult inainte de a

trece la executarea ei.

7. Caracterul multidirectional

Gandirea opereaza cu toate cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si viitor.

8. Caracterul sistemic

6
 Gandirea este cea mai inalta forma de prelucrare a informatiei si de exercitare a
comenzii si controului.

Unitatile de baza ale gandirii

Gandirea contine mai multe componente:

- Imaginea ca reprezentare mintala a unui obiect specific, unitatea cea mai primitiva a
gandirii;

- Simbolul o unitate mai abstracta a gandirii, care reda obiectul, evenimentul;

- Conceptul - o eticheta pusa unei clase de obiecte, evenimente care au in comun cateva
atribute;

- Prototipul - ca exemplu ce ilustreaza cel mai bine un concept;

- Operatia serveste la formarea conceptelor sau la rezolvarea problemelor;

- Regula sau legea cea mai complexa unitate a gandirii, ce presupune stabilirea relatiei
intre doua sau mai multe concepte.

Memoria

Memoria este un mecanism ce se deruleaza in timp, parcurgand in dinamica sa o serie

de procese.

1. Encodarea

Encodarea reprezinta primul proces parcurs de mecanismele mnezice in dinamica lor.

Traducerea informatiei se realizeaza prin intermediul unui cod, de aceea natura encodarii va fi
dependenta de natura codului. Exista trei tipuri de coduri: vizuale, auditive si semantice, deci
trei tipuri de encodare:

- Encodare vizuala care face apel la codul de imagine;

- Encodare auditiva care foloseste codul sunet;

- Encodare semantica ii este specific codul propozitiei.

2. Stocarea

Stocarea este procesul de retinere (pastrare, conservare) a informatiilor pana in

momentul in care este necesara punerea lor in disponibilitate.

Durata stocarii este extrem de variabila, uneori ea este foarte scurta, alteori medie, iar
uneori foarte mare. Durata variabila a stocarii a stat la baza distingerii diferitelor tipuri de

7
 memorie: de scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD) si memoria de durata medie,
interpusa intre primele doua.

3. Recuperarea

Recuperarea este procesul memoriei care consta in scoaterea la iveala a continuturilor

encodate si stocate in vederea utilizarii lor in funcie de necesitati.

Imaginatia

Imaginatia este capacitaea omului de a produce imagini. Ea inseamna fie simpla

reproducere a senzatiilor in lipsa obiectelor care le-au provocat, fie creatiile libere ale
fanteziei umane.

Formele imaginatiei

In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar, imaginatia este:

- Voluntara caracterizata prin prezenta scopului si a efortului voluntar;

- Involuntara

Imaginatia voluntara este superioara imaginatiei involuntare prin focalizarea si conducerea

constienta, in schimb ea este mai saracacioasa datorita conformarii la modelele rationale.

Imaginatia involuntara beneficiaza de aporturile structurilor inconstientului, care dispun

de un grad mai mai mare de flexibilitate.

Dupa starea de activism a subiectului, exista:

- Forme pasive ale imaginatiei (visul din timpul somnului si reveria);

- Forme active ale imaginatiei (imaginatia reproductiva si imaginatia creatoare, visul de

perspectiva).

Dupa tipul de activitate in care se incadreaza, exista: imaginatie artistica, literara, tehnico-
stiintifica, muzicala, etc.

Dupa tipul de reprezentari dominante: imaginatie plastic-vizuala, auditiv-motrica.

In toate aceste forme de imaginatie sunt utilizate o varietate de procedee care duc la
rezultate diferite cantitativ si calitativ.

8
 Stimularea si energizarea comportamentului

Motivatia

Motivatia are in vedere aspectele care stau la baza actiunilor noastre: cum ajungem sa
actionam si ce factori ne influenteaza actiunile.

Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrica a

dezvoltarii psihice si umane. Ea sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facand-o
mai mult sau mai putin permeabila la ea.

Trebuintele:

- Sunt sursa primara a actiunii;

- Sunt structuri motivationale bazale si fundamentale ale personalitatii, fortele ei cele

mai puternice, reflectand echilibrul bio-psiho-social al omului, la solicitarile mediului
exterior.

Trebuintele pot fi clasate in:

- Fiziologice (necesare mentinerii echilibrului intern);

- Psihologice (rezulta din relatiile subiectului cu situatiile).

In functie de continut si geneza, trebuintele pot fi:

- Primare (innascute) cu rol de asigurare a integritatii fizice a organismului;

- Secundare (formate in decursul vietii) cu rol in asigurarea integritatii psihice si sociale

a individului.

In categoria trebuintelor primare sunt incluse:

a) Trebuinte biologice sau organice (foame, sete, sexuale);

b) Trebuinte fiziologice sau functionale (de miscare, relaxare, descarcare).

In categoria trebuintelor secundare sunt incluse:

a) Trebuinte materiale (de locuinta, confort);

b) Trebuinte spirituale (de realizare a propriei personalitati);

c) Trebuinte sociale (de comunicare, cooperare, integrare).

Satisfacerea trebuintelor se soldeaza cu reducerea tensiunilor. Nesatisfacerea lor duce la

dilatarea sau exacerbarea lor, fie la stingerea lor prin saturatie. Nesatisfacerea lor pe o
perioada mai mare de timp poate periclita existenta fizica si psihica a individului.

9
 Functiile motivatiei

1.Functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru psihologic sau

fiziologic. In aceasta faza, starea de necesitate persista, dar nu declanseaza actiunea. De
obicei, aceasta functie este specifica trebuintelor.

2. Functia de mobil sau factor declansator al actiunii.

3. Functia de autoreglare a conduitei, prin care se impima conduitei un caracter activ si

selectiv.

Motivatia sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt sau mai indelungat.

Afectivitatea

P. P. Neveanu definea afectivitatea ca ,,fenomen de rezonanta a lumii in subiect, care

se produce in masura si pe masura dispozitivelor rezonante ale subiectului si este totodata
vibratia subiectului in lumea sa.

In cadrul proceselor afective nu conteaza obiectul, cat valoarea si semnificatia pe care

acesta o are pentru subiect.

Emotiile se declanseaza avand la baza informatii din mediul extern. Piaget arata ca
inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile, afectivitatea avand rolul de sursa energetica, de
care depinde functionarea inteligentei. Ea este tensiunea intregului organism, soldata cu efecte
de atractie sau respingere.

Relatia dintre afectivitate si motivatie a fost sustinuta de multi autori, care sustineau ca
intre cele doua procese exista o stransa interactiune.

Afectivitatea este prezenta incepand cu pulsatiile inconstientului si terminand cu

realizarile ultimative ale constiintei, de aceea este considerata componenta bazala,
infrastructurala a psihicului si nota lui definitorie.

10
 Reglarea psihica a comportamentului

Comunicare si limbaj

Limbajul reprezinta cel mai important instrument de comunicare. Orice societate

umana poseda un limbaj si orice persoana cu nivel intelectual normal achizitioneaza limba
materna. Cel mai frecvent limbajul este definit ca activitate psihica de comunicare intre
oameni, prin intermediul limbii.

Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale, gramaticale) ce dispun

de o organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare. Limba este un sistem inghegat de
cuvinte si reguli gramaticale. In raport cu individul ea este un dat obiectiv si nu depinde de
existenta in sine a individului ci de existenta activitatii umane.

Intre limba si limbaj exista cel putin 2 diferente importante:

1. In timp ce limba e un fenomen social, limbajul este un fenomen individual, realizandu-

se atat in plan fiziologic, cat si in plan psihologic;

2. Daca limba este extraindividuala, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii.

Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau
mai multe persoane, doua sau mai multe grupuri.

Esentiale pentru actul comunicarii sunt:

1. Relatia dintre individ sau dintre grupuri;

2. Schimbul, transmiterea si receptarea semnificatiei;

3. Modificarea intentionata sau neintentionata a comportamentului celor angajati in

comunicare.

Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza manifestarea conduitelor

afective. Prin comunicare se transmit trebuinte, aspiratii, sunt initiate sau stopate
activitatile.

Diferenta dintre comunicare si limbaj consta in sfera lor: comunicarea datorita faptului
ca se realizeaza atat prin mijloace verbale, cat si nonverbale, are o sfera mai larga decat
limbajul, care este o comunicare verbala realizata prin mijloace lingvistice. In ciuda
acestui fapt, cele doua fenomene sunt strans legate intre ele.

Formele comunicarii

Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational exista:

Comunicare interpersonala (se desfasoara intre doua persoane, capata o nuanta

personala atunci cand partenerii se afla in relatii intime, reciprocitate sau o nuanta
profesionala, cand partenerii se cunosc mai putin);

11
 Comunicare de grup care poate fi impartita in:

- Comunicare intragrup (desfasurata in interiorul grupului);

- Comunicare intergrup (intre grupuri).

Dupa prezenta sau absenta unor obiective, exista:

Comunicare incidentala (persoana furnizeaza informatii fara intentia de a o face);

Comunicare consumatorie (apare ca o consecinta a unor stari emotionale sau

motivationale ale unui individ fiind expresia directa a acestor stari);

Comunicare instrumentala (urmareste modificarea conduitei receptorului);

Comunicare comuniune (partenerii comunica cu bucurie reciproca, doar pentru a

,,sarbatori intalnirea lor).

In functie de instrumentele comunicarii exista:

Comunicare verbala;

Comunicare nonverbala.

Comunicarea nonverbala se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, dintre

acestea cele mai abordate fiind comunicarea prin corp, spatiu si imaginea.

Comunicarea prin corp este cea mai complexa deoarece corpul poate deveni un produs
voluntar mascat, travestit. Ea recurge la mijloace ca: mimica, aparenta fizica, gesturi.

Mimica are un rol important in comunicarea nonverbala. Privirea se distinge ca element

central al fetei care tradeaza stari de admiratie, iubire, ura.

Comunicarea prin spatiu exista patru tipuri de distante care regleaza comunicarea:

- distanta intima (corp la corp) mama-copil alaptat;

- distanta personala (45 - 75 cm);

- distanta sociala (125 - 210 cm);

- distanta publica (3 7 - 8 m).

Comunicarea prin imagini e mult mai eficienta deoarece afecteaza un numar mai mare
de persoane.

12
 Atentia

Caracterizarea generala a atentiei

Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea.
Atentia este o functie prin care se modeleaza tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea
celorlalte procese si structuri psihice. Prezenta ei asigura o buna receptie senzoriala si
perceptiva a stimulilor, o intelegere profunda a ideilor, o capacitate mnezica mai fidela. Lipsa
atentiei duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in raspunsuri si la confuzii in
descifrarea sensurilor.

Definitia atentiei

Atentia este activitatea psihica ce consta in orientarea spre obiecte si fenomene

inconjuratoare si care asigura reflectarea lor cea mai deplina si mai precisa in creierul omului.

Insusirile atentiei

1. Volumul atentiei

Reprezinta cantitatea de elemente asupra carora atentia se poate concentra simultan.

Volumul mediu al atentiei este de 5 -7 elemente. El poate fi influentat favorabil de
urmatoarele conditii:

a) Organizarea in structuri cu sens a elementelor respective. Se constata ca un grup de

litere, daca este organizat intr-un cuvant cu sens, se receptioneaza in numar mai mare
si mai bine;

b) Complexitatea elementelor de receptionat;

c) Interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determina cuprinderea, in

campul atentiei sale, a unui numar mai mare de elemente.

d) Antrenamentul special si experienta profesionala cresc volumul atentiei.

2. Stabilitatea atentiei

Se refera la peristenta in timp a posibilitatilor de a mentine atentia asupra unui obiect,

fenomen sau actiune. Aceasta insusire se dezvolta odata cu varsta.

3. Concentrarea atentiei

Presupune delimitarea intre un factor de excitatie intensa si zonele apropiate.

4. Distributivitatea atentiei

Este acea insusire care permite desfasurarea concomitenta a mai multor activitati, cu
conditia ca macar una dintre ele sa fie relativ automatizata.

13
 5. Mobilitatea sau flexibiliatea atentiei

Consta in deplasarea sau orientarea ei de la un obiect la altul.

Vointa

In psihologie, vointa a fost derivata fie din gandire, fie din afectivitae.

In ,,Dictionarul de psihologie, vointa este definita ca aptitudine de actualizare si

realizare a intentiilor proprii.

In functie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan
intelectual sau motor, dar include ambele verigi, in proportii diferite.

Specificul psihologic al vointei consta din efortul voluntar ce se mobilizeaza in

atingerea scopului si din dinamica acestui efort.

14