Articole

Titlu : Pompierul
Sursa : din Semnele Timpului, septembrie 1978
Autor : trad. Daniel Fanica

Multi ani in urma un foc a izbucnit intr-o cladire cu multe etaje, flacarile intinzindu-se repede de la etaj la
etaj, alunecind pe ferestre, umplind scarile si lifturile cu fum. Pompierii puteau vedea la ultimul etaj fetele
transfigurate de oroare a catorva oameni prinsi acolo de foc, asteptindu-si o moarte mai mult ca sigura.
Scarile au fost aduse, dar cea mai lunga nu ajungea nici pe departe la ultimul etaj. Asa ca pompierii au
atasat scarile cele mai lungi una de alta si le-au instalat pe un dispozitiv care le putea muta din loc in loc
de-a lungul cladirii.

Acum, in acel grup de pompieri nu era decit un singur om care avea taria fizica sa urce asa de sus. In
timp ce multimea care privea se marea, acest pompier a adus jos primul supravietuitor. S-a urcat din nou
si din nou, pierzand sirul numaratorii celor salvati de la moarte, carandu-i pe spatele sau, unul cate unul.
Ultima persoana adusa de sus se odihnea intinsa pe pamint. Pompierul se putea odihni in sfarsit. S-a
intins si el pe jos, respirind in sfirsit aer curat, fara fum - cand cineva zari fata palida a unui baietel aparind
la ultimul etaj, cerand ajutor.

"E un copil acolo, sus." Seful pompier alerga cu stirea. "Trebuie sa te urci inca o data."
Prea slabit ca sa mai miste, omul nu si-a deschis ochii. "Nu pot," a soptit el. "Am consumat tot... nu mai
am nimic."

"Trebuie sa te duci! E un copil aclolo sus!" Cuvintele sefului sunau dur in urechile lui si l-au adus la
realitate. Incet, incet, s-a fortat sa se ridice si le-a ordonat picioarelor sa se miste catre scara.
Privirea multimii il urmarea in timp ce isi punea o mana in fata celeilalte, un picior in fata celuilalt,
catarindu-se catre mica fata ingrozita de sus, mult deasupra pamintului.

Patru etaje a urcat. Cinci etaje. Sase.

Apoi s-a oprit. Fiecare ochi din multime era asupra lui cand piciorul stang i-a alunecat si se zbatea in aer,
in timp ce mana stanga s-a desprins de pe bara scarii, nemaigasind-o. Era numai o chestiune de secunde
pana sa cada in eternitate.

Seful pompier si-a insfacat megafonul si a strigat multimii. "Strigati la el, incurajati-l! Toata lumea,
incurajati-l! Strigati si nu-l lasati sa cedeze!"

Multimea a revenit la viata. "Nu te lasa! Mai ai putin! Poti s-o faci! Ai fost grozav pana acum!"
"Nu va opriti!" a ordonat seful. " Nu va opriti pana nu revine jos, aducand copilul!"
Incet, foarte incet, piciorul pompierului a inceput sa caute scara. S-a proptit bine, apoi, tot incet, mana sa
din aer a apucat o bara de deasupra capului.

Centimetru cu centimetru, un picior, o treapta, omul a ajuns sus. Multimea a strigat si mai tare, vocile s-au
ridicat sus inspre cer. Pompierul a ajuns la fereastra.

"Am sa ma intorc intr-o parte si tu faci la fel, ca sa poti sa te cateri pe spatele meu," i-a spus baietelului. "
Uita-te in sus, nu te uita jos deloc, ca sa nu te sperii si sa cazi. Acum tine-te bine, vom reusi."
O mie de voci au strigat si i-au incurajat in drumul inapoi. Baiatul i-a spus salvatorului, fericit: "Iti
multumesc, stiam ca ai sa vii sa ma iei."

Nu a fost prea mult pentru multime sa-l incurajeze pe pompier si totusi pentru cateva momente vietile lor
au depins de asta. Oamenii din multime vor purta pentru totdeauna amintirea partii lor, deloc
neimportanta, in acest miracol de curaj.

Morala: "Nu este viata de om prea mica, prea neimportanta, sa nu poata avea multe sanse divine."