STRESUL DE LUPTA.

IMPLICATII PROFILACTICE SI TERAPEUTICE

Cristina Amuraritei*

n aceasta lucrare am ncercat sa surprind, fara pretentia de exhaustivitate,

principalele aspecte legate de complexa problematica a stresului de lupta. Dupa o
scurta clarificare a conceptelor utilizate, m-am referit, n cel de-al doilea capitol, la
agentii stresori ai cmpului de lupta, factorii moderatori ai impactului acestora si
modul de manifestare a stresului de lupta. Ultimele doua capitole trateaza
problematica mijloacelor profilactice si terapeutice care pot fi utilizate n combaterea
stresului de lupta, precum si doua cazuri ce ilustreaza interventia terapeutica la
militarii cu tulburare de stres posttraumatic. Lucrarea se ncheie cu concluziile ce
rezulta firesc n urma parcurgerii problematicii abordate.

Argument

ncepnd cu anul 1990, a crescut ponderea misiunilor de impunere/mentinere a pacii,

destinate limitarii conflictelor religioase sau interetnice din diverse regiuni ale lumii. n
aceste misiuni au fost angajati militari de diferite nationalitati, fiind dislocati, uneori, la
distante foarte mari de tarile lor de origine, n medii de viata cu totul noi pentru ei. si
tara noastra participa la astfel de misiuni, cu batalioane profesioniste, special create si
antrenate pentru acest scop. Totusi, acest tip de misiuni implica frecvent situatii
neprevazute, episoade de lupta sau criza care pun n pericol viata si integritatea fizica
a militarilor. Prezenta pericolului implica solicitari psihice maxime, generatoare ale unui
stres mai mare dect al oricarei alte profesiuni.
Lupta moderna se caracterizeaza prin varietatea, continuitatea, complexitatea si
deosebita intensitate a actiunilor. Desfasurate, ziua si noaptea, n orice conditii
meteorologice, pe orice forma de teren si cu o tehnica de lupta tot mai sofisticata,
misiunile de lupta necesita tot mai multe aptitudini si atitudini specifice la cei care le
desfasoara. De aceea, n ultimii ani se produce o reevaluare a conceptiilor privind rolul
factorului uman n razboi, precum si o reconstructie a practicilor de limitare a
pierderilor umane, n general, si a celor de ordin psihologic, n special.

I. Stresul - delimitari conceptuale

n 1956, Hans Selye defineste stresul ca fiind "orice raspuns al organismului

consecutiv oricarei cerinte sau solocitari exercitate asupra organismului. Deci stresul
reuneste reactiile de raspuns cu caracter nespecific, comune ca expresie fiziolofica
oricarei solicitari care implica efort de adaptare".

Patruzeci de ani mai trziu, Reynold si Malarewiez definesc stresul ca "o reactie a
organismului la orice solicitare, ca atare,el este interactiunea dintre subiect si mediu
atunci cnd apare un dezechilibru care antreneaza o tentativa de ajustare bio-psiho-
sociala, pentru obtinerea unei noi homeostazii". "Aceasta reactie se manifesta n
registrele fiziologic, psihologic si comportamental".

Este vorba, deci, de raspunsul care apare la confruntarea subiectului cu o situatie

periculoasa (reala sau perceputa ca reala) sau la o agresiune (fizica) care necesita efort
de adaptare, deci consum de energie.

Stresorul desemneaza orice factor sau ansamblu de factori, endogeni sau exogeni, care
impun un raspuns adaptativ sau comportament nonrutinier, o provocare sau o
amenintare la adresa echilibrului, bunastarii sau imaginii de sine, care conduce la
aparitia unor conflicte ntre motive si posibilitatile de satisfacere a acestora, un
conflict ntre scopuri si valori. Stresorul poate fi fizic sau specific uman, psihic.
Conform definitiei date de Mihai Golu n 1981, stresul psihic este "o stare de tensiune
ncordare si disconfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de
frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de
dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unei probleme".

Ceea ce este specific uman este capacitatea de interpretare a situatiilor de viata.

Stresul psihic poate fi primar sau secundar. Cel primar este rezultatul unei agresiuni
repetate n sfera psihicului iar cel secundar este determinat de constientizarea unui
stres biologic, fizic sau de alta natura, caruia i se acorda o semnificatie de amenintare.

Mai putin patrunse n vocabularul curent, Selye a reliefat n 1973 doua tipuri de stres
: eustresul si disstresul.
Eustresul reprezinta o stare psihica cu tonalitate afectiva pozitiva puternic exprimata,
care nu devine niciodata cronica. Putem include n eustres emotiile produse de
revederea unei persoane foarte dragi, aflarea reusitei la un examen, fericirea dragostei
mpartasite etc.

Disstresul desemneaza starea psihica cu tonalitate afectiva negativa, cu efecte nocive

asupra persoanei. De exemplu emotiile provocate de aflarea esecului la un examen,
despartirea de o persoana foarte draga, participarea la un conflict care implica violenta
etc.

n literatura, disstresul acopera, n general sfera notiunii de stres, motiv pentru care
voi folosi si eu cuvntul "stres" numai cu semnificatia de disstres.

II. Stresul de lupta

Stresul de lupta reprezinta rezultatul complex si n continua schimbare al procesului

de interpretare a agentilor stresori de lupta, proces realizat de militar n timpul
ndeplinirii misiunilor sale. Luptatorul se confrunta att cu agenti stresori fizici, ct si
cu agenti stresori psihici. Stresul de lupta este un tip complex de stres psihic, deoarece
el devine si o componenta a strategiei de concepere, organizare si desfasurare a luptei.
El este conditionat de scopul urmarit : obtinerea victoriei. Fiecare parte ncearca sa
creeze conditii prin care sa amplifice stresul adversarului si sa micsoreze stresul pentru
sine.

2.1. Agentii stresori ai cmpului de lupta.

Agentii stresori ai cmpului de lupta pot genera stresul psihic numai daca militarul le
acorda semnificatia de amenintare. Pe cmpul de lupta modern, ei se caracterizeaza
printr-o mare diversitate, complexitate si putere si pot fi clasificati dupa mai
urmatoarele criterii :
1) dupa numarul lor, agentii stresori sunt:
- unici (de exemplu zgomotul unui obuz explodat, survenit brusc n timpul noptii);
- multipli (de exemplu utilizarea zvonului naintea, n timpul si dupa ncheierea unei
actiuni de lupta);
2) dupa asociere, pot fi:
- convergenti (de exemplu actiunea convergenta a loviturilor artileriei, aviatiei si
influentarii psihologice);
- situationali (de exemplu supraevaluarea puterii inamicului);
3) dupa profunzimea afectarii psihice, ei pot fi:
- principali (de exemplu ramnerea n lupta la ncercuire o perioada mai
ndelungata);
- secundari (de exemplu primirea unei vesti neplacute de acasa dupa o actiune militara
nereusita);
4) dupa numarul indivizilor afectati, ei sunt:
- cu semnificatie individuala (de exemplu epuizarea completa a munitiei si sanse
minime de a primi alta)
- cu semnificatie colectiva la nivelul grupei, plutonului sau unitatii (de exemplu
pierderea legaturii cu esalonul superior si cu vecinii)
5) dupa natura lor, agentii stresori sunt:
- biologici (de exemplu epuizarea, setea, foamea, privarea senzoriala, utilizarea
armelor nucleare);
- intrapsihici (de exemplu teama de moarte, teama de necunoscut, gemetele ranitilor);
- socio- culturali (de exemplu sitatiile conflictuale din grup, coeziunea scazuta a
grupului, incompetenta comandantului).

2.2. Factori moderatori ai impactului agentilor stresori

Agentii stresori pot determina n grade diferite manifestarea stresului psihic de lupta,
n functie de ecoul pe care l au asupra personalitatii luptatorului, ecou care depinde,
la rndul lui, de trasaturile de personalitate ale acestuia. Astfel, personalitatile imature
sunt mai vulnerabile la actiunea factorilor de stres, n vreme ce personalitatile
sociopate se dovedesc rezistente la stres si eficiente n lupta.

Extravertii si pastreaza, n general, sngele rece, abordeaza situatiile de risc cu

ingeniozitate si curaj, sunt rareori tulburati de tensiune sau anxietate si au o capacitate
buna de adaptare la stres. Introvertii sunt vulnerabili la esecul ndeplinirii misiunii, la
situatiile competitive de pe cmpul de lupta, intra usor n stare de tensiune si devin
mai usor vistime ale stresului.

Personalitatile flexibile sunt orientate catre realitatea cmpului de lupta, sunt capabile
sa descifreze si sa urmareasca schimbarile, sunt alaturi de grupul militar din care fac
parte si sunt n masura sa ofere si sa aplice solutii noi n ndeplinirea oricarei
activitati. Personalitatile rigide sunt dirijate de standarde interne, de principii si valori
care tin seama mai greu de presiunea celorlalti, sunt putin sensibile la modificari si se
adapteaza cu mai mare dificultate cerintelor luptei moderne. Cei care sufera mai mult
de pe urma agentilor stresori sunt militarii flexibili, dar tot acestia sunt cei mai apti
pentru ndeplinirea sarcinilor complexe ale cmpului de lupta.

Perceperea agentului stresor si evaluarea semnificatiei sale mai au drept sistem de

referinta si experientele similare anterioare, tipul si consistenta suportului social, ct si
credinta n anumite valori, chiar religioase.

Toate aceste trasaturi ale personalitatii concura la crearea asa-numitului "tonus psihic",
care cuprinde optimismul, umorul, eficacitatea si rezistenta.

2.3. Manifestari ale stresului de lupta

Principalele moduri de manifestare a stresului de lupta sunt stresul bazal, stresul

cumulativ si stresul traumatic.

Stresul bazal este determinat de experientele zilnice, de caracterul monoton, rutinier al

unor misiuni, precum si de restrictiile severe n privinta parasirii zonei de dislocare.

Stresul cumulativ este rezultatul surmenajului frecvent, de durata si intens la carea

sunt supusi militarii pe timpul misiunii. Acast surmenej se datoreaza pericolului
permanent de a fi ucisi sau raniti, de a se accidenta, reprimarii propriilor sentimente
n favoarea ratiunii, conflictelor interpersonale prelungite etc.

Stresul traumatic este provocat de actiunea unui singur agent stresor, care actioneaza
brusc si violent, cum este cazul masacrelor, bolilor, exploziilor de mine, ambuscadelor
etc.
Simptomele stresului bazal sunt scaderea capacitatii de cconcentrare a atentiei,
iritabilitate, oboseala, sentimente de tensiune, furie etc.

Simptomele stresului cumulativ se mpart n doua grupe. Prima grupa alcatuieste

sindromul "burn out" iar cea de a doua grupa - sindromul "flame out". "Burn out"
cuprinde epuizare psihica si modificarea radicala a atitudinilor (fie orientare catre
munca sa, fie catre sine, cu neglijarea totala a celorlalte laturi ale vietii), pierderea
ncrederii n sine, sentimente de vinovatie si tristete. "Flame out" cuprinde oboseala
intensa, simptome ale depresiei, dureri de cap, de spate, de stomac, scaderea
semnificativa a performantelor intelectuale, incapacitate de evaluare obiectiva a
performantelor profesionale personale.

Principalele simptome ale stresului traumatic se nscriu fie n sfera tulburarii de stres
acut, fie n sfera tulburarii de stres posttraumatic.

Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de stres acut sunt urmatoarele :

A. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic n timpul caruia au fost
ndeplinite urmatoarele doua conditii :
1) persoana a trait sau a fost martora la un eveniment care a implicat risc vital actual
sau potential sau o amenintare la adresa integritatii fizice proprii ori a altora;
2) raspunsul persoanei implica frica intensa, neajutorare sau groaza;
B. Fie n timpul trairii evenimentului, fie dupa acesta, persoana are cel putin trei din
urmatoarele simptome : senzatie subiectiva de amortire, detasare sau absenta a
responsivitatii emotionale, reducerea constientizarii mediului nconjurator, derealizare,
depersonalizare, amnezie disociativa;
C. Evenimentul traumatic este retrait persistent n cel putin una din modalitatile
urmatoare: imagini recurente, gnduri, vise, flashback-uri,disconfort psihic n cazul
expunerii la stimuli ce amintesc de eveniment;
D. Evitarea marcata a stimulilor ce amintesc evenimentul traumatic;
E. Simptome marcate de anxietate sau hiperreactivitate;
F. Tulburarea determina disconfort semnificativ clinic sau disfunctie sociala sau n alte
arii ale functionarii;
G. Tulburarea dureaza cel putin doua zile si cel mult patru saptamni si apare n
primele patru saptamni de la producerea evenimentului;
H. Tulburarea nu este datorata efectelor directe ale unei substante sau unei conditii
medicale generale, nu se poate pune diagnosticul de tulburare psihotica scurta si nu
este doar exacerbarea unor tulburari psihiatrice preexistente.

Diagnosticul de tulburare de stres posttraumatic se pune n urmatoarele conditii :

A. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic n timpul caruia au fost
ndeplinite urmatoarele doua conditii :
1) persoana a trait sau a fost martora la un eveniment care a implicat risc vital actual
sau potential sau o amenintare la adresa integritatii fizice proprii ori a altora;
2) raspunsul persoanei implica frica intensa, neajutorare sau groaza;
B. Evenimentul traumatic este retrait persistent n cel putin una din modalitatile
urmatoare : imagini recurente, gnduri, vise, flashback-uri, disconfort psihic intens si
reactivitate psihica n cazul expunerii la stimuli ce amintesc de evenimentul
respectiv;
C. Evitare persistenta a stimulilor asociati cu trauma si tocirea responsivitatii generale,
indicata de cel putin trei din urmatoarele : efort de evitare a gndurilor, sentimentelor
sau discutiilor despre trauma, efort de evitare a activitatilor, locurilor si persoanelor
asociate cu amintiri despre trauma, incapacitate de a-si aminti un aspect important al
evenimentului, reducerea marcata a interesului pentru/participarii la activitati
importante, sentiment de detasare/nstrainare de ceilalti, restictionarea gamei
afective, nencredere n viitor;
D. Simptome persistente de hiperexcitabilitate indicate de cel putin doua din
urmatoarele: insomnie de adormire sau mediana, iritabilitate sau crize de furie,
dificultati de concentrare a atentiei, hipervigilenta, raspuns de tresarire exagerat;
E. Durata tulburarii este mai mare de o luna;
F. Tulburarea genereaza stres semnificativ clinic sau disfunctie n domeniul social,
ocupational sau n alte arii importante ale functionarii.

Tulburarea de stres posttraumatic este considerata un raspuns patologic care, prin

intensitste, simptomatologie si durata, difera de o reactie normala la diverse
evenimente psihotraumatizante severe. Multi pacienti cu aceasta tulburare dezvolta
depresie majora cu risc suicidar nalt, tulburari anxioase, abuz de substante, furie,
slab control al impulsurilor, probleme de adaptare sociala.

Nevroza traumatica de lupta apare fie ca urmare a stresului cumulativ datorat lipsei de
somn, luptelor intense si prelungite, luptei pe timpul noptii etc, fie ca urmare a
stresului traumatic datorat bombardamentelor, ambuscadelor, masacrelor. Pacientul
prezinta, n proportii variabile, urmatoarele simptome : dezechilibru emotional,
anxietate, confuzie, stari delirante, simptome isterice, tulburari psihosomatice, stari
depresive. Astfel, militarul prezinta semne de stupoare, mutism, achinezie/agitatie
psihomotorie extrema, stare tipica de confuzie, sincope anxioase, socuri emotionale
care pot provoca stari delirante sau anxioase trecatoare.

III. Profilaxia si terapia manifestarilor stresului de lupta

Primul pas al demersului profilactic l constituie o selectie psihologica riguroasa la

intrarea n sistemul militar, si aici ma refer la angajare/prelungire de contract,
admitere n institutiile militare de nvatamnt. Prin aceasta se urmareste evitarea
intrarii n sistem a persoanelor vulnerabile la stres, cu antecedente personale/familiale
de tulburari psihice. Dar, deoarece sub influenta diferitilor factori din mediul profesional
sau personal, pot aparea destructurari psihice si la indivizii sanatosi, este necesara si o
selectie psihologica chiar nainte de misiune. Acesta este cel de-al doilea pas n
demersul profilactic.

Selectia pentru misiune se realizeaza sub ndrumarea Sectiei de Psihologie din Statul
Major General, prin aplicarea unor metodologii specifice pentru obiectivul urmarit.
Structurile de cunoastere si asistenta psihologica ale unitatilor ce vor desfasura
misiunile respective participa, de asemenea, la selectia psihologica dar fara drept de
avizare. Cu toate acestea, n avizul obtinut pentru misiune se regasesc si
recomandarile facute de structurile de cunoastere si asistenta psihologica n urma
aplicarii metodologiilor specifice domeniului lor.

Pentru cei care au primit avizul "Apt" n urma selectiei si vor participa la misiune,
profilaxia stresului de lupta continua cu pregatirea psihologica pentru lupta. Ea se
realizeaza de catre comandantii subunitatilor participante la misiune, sub ndrumarea
directa a unui psiholog din structurile de operatii informationale si psihologice sau din
structurile de asistenta psihologica. ntre cele doua structuri exista o relatie de
colaborare permanenta, n vederea asigurarii unei pregatiri psihologice optime pentru
lupta. Este de dorit ca psihologul respectiv, indiferent de structura din care face parte,
sa fi participat anterior la misiuni similare cu cea pentru care se realizeaza pregatirea.
O pregatire realista si eficienta asigura la militari deprinderi de combatanti performanti
si atitudine de nvingatori, ceea ce duce la o desensibilizare n fata factorilor de stres
pe perioada misiunii.

Pregatirea psihologica pentru lupta trebuie sa se realizeze att n plan teoretic, ct si

n plan practic. Pregatirea teoretica se face prin prezentarea ct mai realista a
conditiilor mediului de lupta din teatru, a situatiilor ce pot sa apara si a modului n
care militarii trebuie sa le faca fata, ntr-o prima faza. Mijloacele de prezentare sunt
variate: expuneri, dezbateri, materiale audio-video, materiale scrise etc. Pregatirea
practica se realizeaza prin urmatoarele tipuri de activitati :

a) instruirea militarilor n conditii normale, cu o intensitate medie a solicitarilor fizice

si psihice, ntr-un interval de timp determinat si ntr-un mediu relativ cunoscut;
b) antrenarea n conditiile actiunii factorilor stresanti specifici cmpului de lupta
modern, pna la realizarea performantelor obtinute n conditii normale (ea implica
modificari esentiale n ceea ce priveste ritmul de executie, intensitatea solicitarilor
fizice si psihice, durata si dificultatea misiunilor, mediul de desfasurare si crearea de
situatii problematice care sa induca stari psihice negative);
c) parcurgerea, n paralel, a unui ciclu de exercitii speciale pentru dezvoltarea unor
calitati interpretative ale gndirii, memoriei, atentiei, spiritului de observatie si pentru
autoreglarea starilor psihice, n vederea controlarii efectelor stresului (tehnica
respiratiei controlate, antrenamentul autogen Schultz, relaxarea progresiva Jacobson,
imageria mentala dirijata, perceptia pozitiva permanenta.); la sfrsitul pregatirii,
fiecare militar trebuie sa poata utiliza cel putin un procedeu de autoreglare a starilor
psihice;
d) antrenarea n conditii de solicitare fizica si psihica prin modelarea complexa a
cmpului de lupta, astfel nct acesta sa corespunda ct mai fidel conditiilor din
teatrul de operatii.
Pregatirea fizica riguroasa are si ea urmatoarele efecte antistres : mareste toleranta la
stres n timpul actiunilor prelungite; elimina excesul de adrenalina produs de
organism ca reactie la stres; asigura o mai buna utilizare a oxigenului si o mai buna
termoreglare; mbunatateste circulatia sangvina.

O alta modalitate profilactica si de diminuare a efectelor negative ale stresului de lupta

este "gestionarea" stresului. n aceasta activitate sunt implicati att institutia
militara, ct si individul nsusi, att naintea misiunii, ct si pe timpul si dupa
ncheierea acesteia.

Actiunile care tin de institutie nainte de dislocarea n teatrul de operatii constau

n:
- pregatirea militarului pentru separarea temporara de familie;
- pregatirea familiei pentru a face fata separarii si pentru a acorda sprijin moral sotului
care pleaca n misiune.

n timpul misiunii, institutia actioneaza pentru :

- detensionarea militarilor care au fost martorii/actorii unor evenimente dramatice prin
organizarea unor sedinte de debriefing;
- ncurajarea relatiilor interpersonale pozitive si ntarirea coeziunii subunitatilor;
- oferirea unor alternative viabile si atractive de relaxare si petrecere a timpului liber;
- asigurarea conditiilor pentru mentinerea legaturii militarilor cu familia;
- asigurarea conditiilor necesare hranirii, odihnei si echiparii corespunzatoare;
- informarea periodica a militarilor despre originile conflictului si perspectivele sale de
solutionare;
- stabilirea unui raport optim ntre efort si odihna pe timpul operatiilor dificile si
prelungite;
- asigurarea unei comunicari nentrerupte, pe toate palierele si nivelele.

Dupa ncheierea misiunii, institutia are urmatoarele responsabilitati :

- evaluarea psihologica a celor ntorsi din teatru, imediat ce acestia ajung n tara;
- asigurarea asistentei psihologice tuturor militarilor care manifesta afectiuni grave
datorate stresului de lupta;
- asigurarea consilierii familiale pentru readaptarea si reintegrarea n viata sociala si
familiala a sotilor ntorsi din misiune;
- mentinerea contactului cu cei ntorsi din misiune prin implicarea acestora n diverse
asociatii, activitati culturale, organizatii nonguvernamentale s.a.
naintea plecarii n misiune, militarul va actiona pentru :
- abordarea unei atitudini pozitive fata de despartirea de familie, care sa ofere
ncredere de ambele parti;
- rezolvarea tuturor problemelor de acasa;
- perceperea misiunii ca pe o ncercare n vederea autodepasirii, maturizarii,
acumularii unei experiente inedite.
Printre actiunile care tin de individ pe timpul misiunii se numara :
- identificarea surselor de stres;
- constientizarea limitelor personale;
- adoptarea unei atitudini pozitive n abordarea oricarei probleme;
- detensionarea imediata, prin exteriorizarea afectului corelat evenimentului dramatic
trait;
- rezervarea periodica a unui interval de timp, clar delimitat, pentru relaxare si
distractie;
- consultarea unui specialist (psiholog) atunci cnd apar probleme personale si
respectarea recomandarilor acestuia;
- evitarea abuzului de substante.
Printre reperele de care militarul trebuie sa tina seama la ntoarcerea din misiune, se
numara :
- ntelegerea faptului ca reintegrarea n viata sociala si familiala este un proces de
durata;
- manifestarea rabdarii n procesul revenirii la normal sub aspect fizic si psihic;
- constientizarea faptului ca afectiunile grave datorate stresului traumatic sunt o
reactie normala la niste stimuli socanti si surprinzatori;
- consultarea psihologului atunci cnd simte nevoia si respectarea recomandarilor
acestuia;
- evitarea abuzului de substante.

IV. Interventia terapeutica n cazurile de tulburare de stres posttraumatic

(TSP)

n terapia TSP se pot utiliza att mijloace farmacologice, ct si psihoterapeutice.

Cu ct interventia psihoterapeutica se instituie mai aproape de momentul declansarii
tullburarii, cu att recuperarea va fi mai rapida si mai completa.

Tehnicile psihoterapeutice pot fi utilizate numai de catre psihologi acreditati n acest

domeniu si numai ntr-un cadru organizat (cabinete psihologice). De aceea, este
imperios necesar ca psihologii din teatrul de operatii sa aiba acreditare
psihoterapeutica si sa si desfasoare activitatea ntr-un spatiu amenajat ca un
cabinet psihologic.

Obiectivele psihoterapiei sunt restabilirea sentimentului de control asupra propriei vieti,

diminuarea impactului evenimentului traumatic asupra experientelor actuale si
reconstruirea autostimei pacientului.

Principalele etape ale psihoterapiei sunt urmatoarele : evaluarea situatiei pacientului;

planificarea actiunilor comune ale pacientului si terapeutului; educarea psihologica a
pacientului (despre TSP); nvatarea pacientului sa se autoobserve; dezvoltarea unor
abilitati de coping,care l vor ajuta pe pacient n procesul de refacere;
reducerea/eliminarea simptomelor prin metode si tehnici specifice; prevenirea
recaderilor.

Din experienta psihologilor americani, terapia cognitiv-comportamentala s-a dovedit a

fi cea mai eficienta n tratamentul TSP. Dintre tehnicile specifice ale acestui model,
frecvent folosite sunt restructurarea cognitiva, inocularea stresului si expunerea.
Prin restructurarea cognitiva, pacientul este ajutat sa-si modifice felul de a gndi si
credintele despre sine, despre evenimentul traumatic, despre lume si despre viitor.
Obiectivul acestei tehnici este redobndirea modului optimist de a privi viitorul.

Tehnica inocularii stresului consta n discutii lejere, dar dirijate, prin care terapeutul
masoara raspunsul pacientului la diferite situatii din ce n ce mai stresante, printre
care este inclusa si situatia traumei sale. Apoi, terapeutul l nvata pe pacient diferite
metode de coping, pentru reducerea anxietatii si corectarii gndurilor inadecvate
legate de trauma.

n cadrul terapiei prin expunere, militarul si imagineaza situatia traumatica n

detaliu, n mod repetat, dar ntr-un mediu sigur, controlat, sub ndrumarea
terapeutului. Astfel, el este ajutat sa-si controleze frica si stresul care l coplesesc n
momentul impactului cu evenimentul traumatic.

O alta metoda eficienta n tratamentul TSP este participarea la ntlnirile grupurilor

de militari care sufera de TSP. Astfel, pacientul leaga prietenii cu acestia, feneficiaza de
suport si feedback din partea lor si se ajuta reciproc nvatnd fiecare din experienta
celuilalt.

Daca functionarea profesionala si capacitatea de integrare sociala nu sunt serios

afectate, tratamentul se poate institui chiar de la aparitia simptomelor, n unitate, fara
dezafectare militara. Obiectivele urmarite sunt descarcarea tensiunii psihice prin
catharsis, redobndirea perceptiei de sine ca fiind sanatos si reluarea grabnica a
comportamentului adaptat functional.

Daca functionarea profesionala si capacitatea de integrare sociala sunt grav afectate iar
simptomele anxioase si depresive sunt severe, militarul trebuie dezafectat si internat
n spital, unde va fi tratat medicamentos si psihoterapeutic. Obiectivele urmarite sunt
redobndirea optimismului, ncrederii n viitor si perceperea spitalizarii ca pe o
perioada de tranzitie spre urmatoarea misiune.

Cazul 1.(Flack Jr., Litz, Keane)

Domnul G., n vrsta de 55 de ani, casatorit, cu 2 copii, contabil liber profesionist si

veteran al razboiului din Vietnam, s-a prezentat la psiholog la sugestia unui prieten si
coleg veteran. Simptomele constau n cosmaruri cronice si amintiri dureroase despre
Vietnam, retragere sociala, probleme sexuale, tulburari de somn, hipervigilenta si
dificultati de concentrare a atentiei. Ele aparusera la putin timp de la ntoarcerea din
Vietnam. Dl.G. a declarat un consum minim de alcool si marijuana n zona de conflict.
nsertia sociala nainte si dupa misiune a fost destul de buna, desi dl. G a remarcat
ca relatiile cu sotia s-au racit. n schimb, relatiile cu copiii sai au fost sanatoase si
constituiau una din putinele sale surse de bucurie, dupa cum a declarat psihologului.
ntrebat de ce a venit la psiholog, dl. G. a spus ca s-a saturat de cosmaruri si amintiri
tulburatoare si ca spera sa gaseasca un pic de alinare.

n zona de conflict, dl. G. ndeplinea functia de comandant de grupa ntr-o

companie de infanterie. El a luptat n timpul ofensivei lui Tet, cstigata de nord-
vietnamezi si n care multi soldati americani au fost raniti/ucisi. A declarat ca are
numeroase amintiri despre evenimente terifiante din toata perioada razboiului, dar
acestea pareau sa se focalizeze pe un anumit eveniment. Astfel, n timpul unei batalii,
toata compania d-lui G. a fost tintuita pe loc trei zile de catre inamic. Militarul n
cauza si cel mai bun prieten al sau din Vietnam au fost prinsi n capcana ntr-un
buncar, situatie soldata cu uciderea prietenului sau. A ncercat, n van, sa
ngrijeasca ranile acestuia si a fost nevoit sa astepte n buncar nca 24 de ore,
alaturi de trupul nensufletit, pna ce au sosit ntariri.

La momentul prezentarii n cabinetul psihologic, dl. G. nu se afla n criza acuta. n

urma evaluarii psihodiagnostice complete a reiesit ca el suferea de o tulburare de stres
posttraumatic si depresie majora. Dl. G. a recunoscut prezenta unei palide ideatii
suicidare dar a declarat categoric ca niciodata nu a ajuns n pericol de a se autorani
sau de a rani alta persoana.

Terapeutul i-a recomandat d-lui G. sa nceapa terapia ntr-un grup. Mai nti a fost
un grup de educare psihologica despre TSP, n care a aflat despre simptomele si
starile asociate acesteia. Clientului i-a fost de ajutor sa afle ca nu este singurul si sa
discute cu altii asemeni lui. A optat pentru continuarea tratamentului. A fost introdus
ntr-un grup de management al stresului, care i-a fost de mare folos n gestionarea
hiperexcitabilitatii sale si certurilor zilnice. Dupa reevaluarea conditiei d-lui G., s-a
optat pentru terapia prin expunere. Clientului i s-au dat explicatii detaliate despre acest
tip de terapie si a fost prevenit asupra posibilitatii ca el sa evite experientele prea
dureroase. De asemenea, terapeutul a accentuat faptul ca n aceasta etapa vor
"cadea" tocmai bine tehnicile de gestionare a stresului pe care dl. G. le nvatase
anterior. Dupa aceasta pregatire, cei doi au trecut n revista amintirile cele mai
deranjante. Erau patru n total. Au stabilit sa nceapa cu evenimentul cel mai putin
tulburator si sa ncheie cu cel descris mai sus. sedintele au nceput cu identificarea
amintirilor asupra carora trebuia lucrat si au continuat cu expunerea imaginara, ghidata
de terapeut. Dupa cum era de asteptat, dl. G. a avut dificultati n confruntarea cu
anumite aspecte, mai ales cu cele legate de experienta mortii prietenului sau. Chiar a
lipsit de la cteva sedinte, din motive aparent ntemeiate. Dupa ce si-a rezolvat
tendinta de evitare, dl. G. a putut relua sedintele de expunere, pe care le-a ncheiat
cu succes. Durata acestei etape a fost de trei luni, cu doua sedinte pe saptamna.
Rezultatul a fost o reducere n mare masura a frecventei si intensitatii cosmarurilor si
amintirilor la trezire. Dl. G. a fost surprins de faptul ca acum si putea aminti
majoritatea acelor ntmplari fara sentimente aversive asa de intense ca nainte.
Incidentul cu prietenul sau nca l facea sa se simta foarte trist, dar avansase
considerabil n acceptarea sentimentului de tristete.

Psihologul l-a prevenit pe dl. G. de posibilitatea recaderilor si urmatorul pas al

tratamentului a rezidat n profilaxia acestora. Clientul a fost ncurajat sa se
concentreze asupra succeselor sale si sa utilizeze tehnicile de coping nvatate n orice
situatie stresanta ntlnita. Tehnicile s-au dovedit foarte utile cu ocazia comemorarii
decesului prietenului sau n Vietnam.

Apoi, dl. G. a fost recomandat pentru un grup de terapie orientata interpersonal cu

veterani de razboi. Experienta pozitiva din cadrul acestui grup l-a ajutat sa nceapa sa
interactioneze cu oamenii dinafara familiei sale. ncet, dl. G. si-a extins reteaua de
contacte sociale, chiar s-a nscris n filiala locala a unei organizatii de veterani
implicata profund n activitati de voluntariat pentru comunitate.

Cazul 2.(Christenson si colaboratorii, 1981)

Maiorul A., n vrsta de 55 de ani, divortat, a fost internat avnd o stare anxioasa
severa, multiple dureri de natura somatica, pesimism accentuat, semne somato-
vegetative de depresie si ideatie suicidara. Anterior, el solicitase spitalizare la sectia de
psihiatrie acuznd simptome ale unor traume psihice, imediat dupa sfrsitul celui de-
al doilea razboi mondial la care participase. Ulterior, mr. A. si-a revenit si s-a integrat,
avnd si o casnicie stabila. Cu trei ani naintea ultimei internari, ofiterul si-a parasit
brusc slujba de tehnician la o sala de urgenta si a nceput sa bea intens. Sotia l-a
parasit si, probabil, divortul a dus la precipitarea simptomelor care i-au cauzat
internarea.
Mr. A. a dezvaluit ca n timpul razboiului a stationat n Pacificul de Sud,
supravietuind la doua batalii n care vaporul sau fusese distrus si a vazut multi
oameni morti. Dupa aceea unitatea sa a fost instruita sa pazeasca un refugiu de copii.
Trebuia sa mpuste orice copil care nu se supunea somatiilor. Cnd executa serviciul
de paza, a fost fortat sa mpuste un baiat de zece ani. Dupa acest moment, noptile
sale au fost bntuite de cosmaruri n care predominau scene de groaza cu oameni
morti si scena uciderii baiatului respectiv. Apoi cosmarurile au trecut si mr. A. a revenit
la normal dupa trei ani. Noua deteriorare a starii sale a aparut dupa un episod petrecut
n sala de urgenta, cnd i s-a cerut sa spele un copil. Nu stia ca baiatul era deja mort
cnd a fost adus n sala. Cnd maiorul a descoperit ca baiatul era mort, s-a
ngrozit, a parasit slujba si nu s-a mai ntors. Cosmarurile au reaparut iar uneori se
trezea noaptea tipnd, si arunca sotia pe podea si o acoperea pentru a o proteja de
exploziile blindatelor. Era incapabil sa discute cu sotia despre episodul din sala de
urgenta. Comportamentul sau inexplicabil a dus la divortul lor.

Mr. A. a urmat o terapie de grup cu alti veterani ai celui de-al doilea razboi mondial si
un tratament farmacologic. Dupa externare, el a fost capabil prima oara, dupa 35 de
ani, sa poarte discutii cu oricine despre evenimentele din razboi. Treptat, simptomele
au disparut iar mr. A. a ajuns sa afirme ca se simte att de bine cum nu s-a simtit n
toata viata lui. Facuse demersurile necesare pentru a-si recapata slujba si avea planuri
optimiste de viitor. Tot el a spus ca cel mai important factor de nsanatosire au fost
discutiile despre evenimentele de "atunci".

V. Concluzie

Dezvoltarea posibilitatilor de pregatire psihologica pentru lupta, precum si dezvoltarea

domeniului asistentei psihologice pentru militarii armatei, n general si pentru militarii
care ndeplinesc misiuni sub arme peste hotare, n special, vor creste mult
probabilitatea ntoarcerii acasa a unor oameni sanatosi, usor reintegrabili social si apti
pentru noi misiuni.

Bibliografie

1. CIsMILIANU, M., Efectele razboiului asupra psihicului militarilor, Caiet documentar al

Sectiei de Investigatii Sociologice nr. 3/2005.
2. CLARK, J.& Mc.MAHON, G., Effective Treatment of PTSD - part2, Stress News no.
2/april, 2004.
3. COSMA, M., Gestionarea stresului psihic de lupta, Academia Fortelor Terestre, Sibiu,
2000.
4. DOBRE, C., Manifestari ale stresului de lupta semnalate la militarii romni din
Afganistan, Psihologie aplicata n Fortele Armate, Ed. U.N.Ap., Bucuresti, 2004.
5. FLACK, W., LITZ, B.& KEANE, T., Cognitive-Behavioral Treatment of War Zone-
Related PTSD, Cognitive-Behavioral Terapies for Trauma, Goisman, R.(coord.), Guilford
Press, New York, 1998.
6. KAPLAN, SADOCK, B.& SADOCK, V., Manual de buzunar de psihiatrie clinica, Ed.
Medicala, Bucuresti, 2001.
7. RADU, I., Pregatirea psihica pentru lupta a militarilor, Agresiune si aparare
psihologica, Ed. A.I.S.M., Bucuresti, 1994.
8. RADU-TOMsA, I., Optimizarea stresului, Ed. A.I.S.M., Bucuresti, 2002.
9. TURC, D., Modalitati de asigurare psihologica ante si poststres n cazul militarilor
din fortele de interventie rapida, Psihologie aplicata n Fortele Armate, Ed. U.N.Ap.,
Bucuresti, 2004.
*** , Returning from the war zone- A guide for Military Personnel, National Center for
PTSD, november, 2005.