HINDUISMUL

1. Surzenia ca boală

Susruta urmând o logică tradiţională, superstiţioasă face anumite legături, hilare pentru
noi, între unele activităţi ale mamei în timpul sarcinii şi afecţiunile de mai târziu ale copilului.
De exemplu, somnul de zi cauzează somnolenţa copilului, plânsul afectează ochii, sunete
puternice din preajma mamei duc la asurzirea copilului; dacă mama îşi împleteşte părul,
copilul va fi chel.1
Se credea, pe linia aceleiaşi mentalităţi, că vântul, singur sau în combinaţie cu flegma
poate cauza surditate sau dacă acoperă cu totul traiectul urechii, poate duce la paralizie,
muţenie, mormăială, bâlbâială.2
Oricare ar fi fost cauzele surzeniei şi ale orbirii, conform Atharva-Veda, ele pot fi
îndepărtate cu ajutorul vrăjilor. (IX, 8, 4)3.
Prima observaţie pertinentă şi conformă cu realitatea o găsim în Caraka Samhita. „Cei
care se nasc din oameni proşti, orbi, invalizi, muţi, pitici, bâlbâiţi, nebuni, leproşi,
malformaţi”4 nu moştenesc întotdeauna beteşugul părinţilor.

2. Surdo-muţii
2.1. Surdo-muţii în literatura sacră

Cea mai veche referire la surzi în literatura indiană se găseşte în Rig-Veda, scrisă
poate pe la jumătatea mileniulului II, înainte de Hristos. Aici se spune că zeul Indra se făleşte
că la răcnetul lui, chiar şi surzii vor tremura.5

1
G.D. SINGHAL & L.V. GURU (1973) Anatomical & Obstetric Considerations in Ancient Indian Surgery.
Allahabad: Singhal, p. 31-32.
2
Susruta, Nidanasthana I, 82, în idem, p. 169.
3
ATHARVA VEDA. The Hymns of the Atharva-Veda translated with a popular commentary. Trad. Ralph T.H.
GRIFFITH, 1995, Delhi: Low Price Publications, apud Milles.
4
WUJASTYK, Dominik (ed. & transl.) (1998) The Roots of Ayurveda. Selections from Sanskrit medical
writings. New Delhi: Penguin, p. 100-102.
5
RIG VEDA. The Hymns of the Rigveda, transl. Ralph T.H. GRIFFITH (1889), ed. J.L. Shastri (1973), retipărită
în 1991, Delhi: Motilal Banarsidass, p 548, 10.27.5. http://www.sacred-texts.com/hin/rigveda/rv10027.htm
 Tiruvilaiyatarpuranam are un episod în care unul dintre personaje este mut şi anume,
unul dintre fiii lui Shiva.
Iată pe scurt acest episod. Shiva s-a înfuriat foarte tare atunci când soţia sa, Minakshi,
nu a reuşit să fie întru totul atentă la lectura sa savantă din Vede şi a condamnat-o să se
renască în casa unui pescar. Drept răspuns, cei doi fii ai lor, Subrahmanya (Murukan) şi
Ganesha i-au aruncat cărţile în mare. Imediat, el l-a blestemat pe Subrahmanya să devină fiul
unui vânzător şi să fie mut. Mai târziu, Shiva s-a hotărât să îşi reunească familia. La un
concurs de poezie, unde se întreceau mulţi poeţi talentaţi, Shiva este invitat să fie arbitru şi să
se pronunţe asupra prezentării fiecărui participant. El refuză şi îl recomandă pe fiul foarte
priceput al unui vânzător, adică tocmai pe fiul său, Subrahmanya. Poeţii îl întreabă cum poate
un asemenea critic să îşi dea verdictul, de vreme ce este mut. Zeul dansator îi convinge că fiul
vânzătorului va înclina din cap în semn de aprobare. Astfel, concursul se desfăşoară cu acest
băiat conducându-l şi dându-şi verdictul prin înclinări ale capului şi prin semne. 6 De vreme ce
putea înţelege recitările poeţilor, se poate deduce de aici că băiatul nu era şi surd, ci numai
mut.
Intr-o variantă a acestei povestiri, celălalt fiu al lui Shiva, Ganesha, este pedepsit cu
muţenia. La concurs, s-au stabilit următoarele semne după care erau notate recitările poeziilor:
la o poezie perfectă, părul de pe capul mutului se va ridica, pentru o recitare merituoasă, abia
îşi va mişca capul cu o expresie de aprobare pe chip. In urma recitărilor numai trei compoziţii
au fost indicate ca fiind perfecte.7

2.2. Semne de asistenţă socială

O inscripţie datând din anul 1162, după Hristos, atestă, în sudul Indiei, împărţirea
gratuită de hrană către cei deficienţi, inclusiv surzi, scăpătaţi şi săraci.8
Nu se ştie dacă această iniţiativă pornise de la vreun aristocrat sau cap încoronat. Deşi
cu mult timp înainte un pasaj din Mahabharata recomandă regelui o atitudine părintească

6
DESSIGANE, R., PATTABIRAMIN, P.Z. & FILLIOZAT, J. (1960) La legende des jeux de Siva à Madurai,
d'après les textes et les peintures. 2 vols. Pondichéry: Institut Français d'Indologie. I: pp. 88-92.
7
TAYLOR, William (1835) Oriental Historical Manuscripts in the Tamil language, translated with annotations. 2
vols. Madras, p. 101-104.

8
REDDY, D.V. Subba (1941) Medical relief in medieval South India. Centres of medical aid and types of
medical institutions, based on epigraphical evidences. Bull. History of Medicine 9: 385-400.
faţă de cei în suferinţă: orbul, mutul, şchiopul, deformatul, singuraticul, ascetul cel fără de
casă.9 Cel ce posedă această însuşire se află mai aproape de chipul monarhului ideal.

2. 3. Surzii de la curtea regelui

Anumite izvoare atestă existenţa la curţile princiare a unor categorii eterogene de

persoane. Regina Pandya avea printre slujitorii ei surdo-muţi, pitici, bufoni, cocoşaţi, probabil
pentru amuzamentul ei şi al curtenilor.10
Cu siguranţă toate aceste categorii nu făceau parte din sfetnicii apropiaţi ai
suveranului. În timpul deliberărilor, toţi aceştia erau scoşi afară, împreună cu bolnavii,
deformaţii, femeile, vârstnicii. Motivul era să se asigure justeţea, obiectivitatea şi mai ales
secretul deliberării premergătoare unei hotărâri; puteau distrage atenţia, sau influenţa cursul
discuţiilor, fie să dea în vileag cele discutate.11
Aceasta nu este singura modalitate în care ei pot fi de folos majestăţilor.

2.4. Gardienii muţi ai regelui

Un obicei oriental răspândit în lumea hindusă şi otomană este angajarea de către

suveran a unor mercenari străini (arabi, greci, romani), muţi pentru a-l păzi. El era astfel sigur
că ei nu aparţineau unor partide adverse şi de confidenţialitatea discuţiilor particulare. Aceşti
gardieni foarte destoinici, vigilenţi şi bine înarmaţi vorbeau între ei prin semne.12

2.5. Educaţia surdo-muţilor

În intenţie ea exista probabil din antichitate. În Mahabharata, regele Yudhishthira

primeşte următorul sfat: „Dacă printre cei care lucrează în Sraddhas se întâmplă să fie şi

9
VYASA. The Mahabharata of Krishna-Dwaipayana Vyasa, transl. Kisari Mohan GANGULI (1883-1896)
reprinted 1993, 4 vols, from 1970 edn. New Delhi: Munshiram Manoharlal, Sabha Parva, V.
10
Shilappadikaram (The Ankle Bracelet) by Prince Ilangô Adigal, transl. Alain DANIÉLOU (1993) New Delhi:
Penguin. x + 211 pp. p. 126 (Canto 20).
11
The Ordinances of Manu translated from the Sanskrit, transl. Arthur C. BURNELL, completed and ed. by
E.W. HOPKINS (1884), reprinted 1995, New Delhi: Munshiram Manoharlal. xlviii + 399 pp.
Chapter VII: 149 (p. 166)
12
KANAKASABHAI, V. (1956) The Tamils Eighteen Hundred Years Ago. 2nd edn. Madras: South India
Siddhanta Works Publishing Socy. xii + 264 pp. 37-38. SUBRAHMANIAN, N. (1966) Pre-Pallavan Tamil
Index. (Index of historical material in Pre-Pallavan Tamil Literature). University of Madras. xx + 823 p. 680.
cineva mut, orb sau surd, ar trebui să se aibă grijă ca ei să fie antrenaţi în discuţii despre Vede
cu brahmanii.”13
Upanayana este ritul de trecere, absolut obligatoriu pentru primele trei caste, dar
inaccesibil celorlalte. El asigura iniţierea în religia hindusă şi începutul unei perioade de
ucenicie în care băiatul îşi însuşea textele Veda şi deprindea respectarea dharmei pe lângă un
brahman. Acest obicei îi conferea statutul de adult. „Pentru fete, căsătoria ţinea locul iniţierii
şi le conferea o poziţie socio-religioasă.”14
De aceea, pentru a-i face pe tinerii surzi eligibili pentru căsătorie, s-a afirmat că şi ei
pot trece prin upanayana. Unele voci s-au împotrivit pe motiv că nu pot recita Vedele. Atunci,
unii învăţaţi au afirmat că dascălii lor le pot recita în locul lor. Deşi această soluţie nu a fost
acceptată pe de-a întregul, în general ea a fost considerată satisfăcătoare şi a apărut chiar şi o
variantă a ritului adaptată pentru această categorie.15

2.6. Legislaţia

Surdo-muţii aveau, deci, voie să se căsătorească.

13
idem, ibidem, Vana Parva, CLXLIX.
14
Michel Hulin şi Lakshmi Kapani, Hinduismul, în Jean Delumau (editor), Religiile lumii, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 1996, p. 368.
15
KANE, Pandurang Vaman (1968-1977) History of DharmaSAstra (ancient and mediaeval religious and civil
law in India), 2nd edn, 5 vols (7 parts). Poona: Bhandarkar Oriental Research Institute (First edn. 1930-
1962).Vol. II (1) 297-299. ALTEKAR, A.S. (1965) Education in Ancient India (Revised & Enlarged). 6th edition.
Varanasi: Nand Kishore, p. 292 apud Milles.
 Surzii şi muţii se află pe lista celor exceptaţi de la plata taxelor, împreună cu alte
categorii de deficienţi (orbii, bolnavii) sau de persoane fără activitate economică (învăţăcei în
ale Vedelor, femeile din toate castele, băieţii până la pubertate, asceţii)16.
Ei pot depune mărturie dar numai în cazuri de jaf, hoţie sau adulter şi numai în
legătură cu oameni apropiaţi lor, cu excepţia rudelor de gradul I, a partenerilor de afaceri şi a
duşmanilor.17
In privinţa moştenirii averilor, Legile lui Manu le interzice orice drept de acest fel18,
deşi un alt corpus de legi, Apastamba, nu îi menţionează printre categoriile de deficienţi sau
de marginalizaţi cărora legea nu le acorda acest drept19.
Ofensele verbale grave, la adresa unor persoanelor superioare, cărora li se cuvenea un
respect neştirbit, precum părinţii, profesorii şi mai ales regele se pedepseau cu tăierea limbii
sau făptaşilor li se mutilau urechile şi gura cu un fier roşu sau cu ulei încins20.
Conform uzanţelor legale ce respectă doctrina hindusă, persoanele deficiente, inclusiv
cei născuţi surzi sau muţi, sunt excluse de la moştenire. Fundamentele unei asemenea practici
constau în teoria brahmana care stipula ca averea moştenită de fii va trebui să fie folosită
pentru a face sacrificiile corespunzătoare pentru uşurarea suferinţelor şi îmbunătăţirea poziţiei
tatălui decedat. Moştenirea trebuie, de aceea, să ajungă la acei care aveau permisiunea de a
face asemenea sacrificii, iar majoritatea persoanelor deficiente şi alte categorii de persoane
erau excluse21.
Mai târziu, în timpurile moderne, legea specifica faptul că „toate persoanele pot
depune mărturie, cu excepţia cazului în care Curtea consideră că ei nu pot înţelege întrebările
care li se pun, sau nu pot da răspunsuri raţionale, inteligibile datorită fie vârstei fragede, a
bătrâneţii înaintate, a vreunei boli a trupului sau a minţii, sau orice de acest gen. Un martor
care nu poate vorbi poate să depună mărturie într-o altă manieră în care se poate face înţeles,
fie prin scris fie prin semne, dar el va scrie şi va face semnele în faţa Curţii. Aceste mărturii
vor fi considerate ca fiind mărturii orale”22.
16
Cf. Apastamba 2.26.10-17 în Dharmasutras. The law codes of Apastamba, Gautama, Baudhayana, and
Vasista, trand. Patrick OLIVELLE (1999), Oxford: Oxford UP, p. 70.
17
Cf. Apastamba 3.11.28-29, în op. cit., pp. 386-87.
18
The Ordinances of Manu translated from the Sanskrit, transl. Arthur C. BURNELL, completed and ed. by E.W.
HOPKINS (1884), reprinted 1995, New Delhi: Munshiram Manoharlal. xlviii + 399 pp. IX: 201 (p. 281)
19
Cf. Apastamba 3.5.28-32 Dharmasutras trand. Patrick OLIVELLE (p. 415)
20
Kautilya. The Arthashastra. Edited, rearranged, translated and introduced by L.N. RANGARAJAN (1987).
New Delhi: Penguin. 868, 4.11.14 & 4.11.21 (p. 473). [MANU.] The Ordinances of Manu translated from the
Sanskrit, transl. Arthur C. BURNELL, completed and ed. by E.W. HOPKINS (1884), reprinted 1995, New
Delhi: Munshiram Manoharlal. xlviii + 399 pp. VIII: 270-272, 277 (pp. 221, 222).
21
MAYNE, John D. A Treatise on Hindu Law and Usage. 9th edn, revised & edited by V.M. Coutts TROTTER
(1922) Madras: Higginbothams, pp. 868-876.
22
STEPHEN, James F. (1872) The Indian Evidence Act (1. of 1872) with an Introduction on the Principles of
Judicial Evidence. London: MacMillan.p. 200 (Chapter IX).
 2.7. Surzii – personaje în povestirile populare

O poveste care comportă mai multe variante, are drept personaje patru surzi, de
profesii diferite care ajung la gâlceavă şi cauzează o serie de incidente nostime pentru că
fiecare înţelege greşit semnele celorlalţi.23

3. Gesturile şi semnele

Gestul şi semnul au o importanţă uriaşă în cultura Indiei şi sunt folosite în mai multe
câmpuri de activitate: cultură, dans, teatru, guvernare, spionaj, comerţ, ritual. Ele erau
răspândite pe o arie destul de mare şi formau adevărate limbaje gestuale sau mimico-gestuale.
Este posibil ca surzii să fi avut un oarecare rol în formarea şi folosirea acestor limbaje, dar
înainte de secolul 20 dovezile directe sunt foarte slabe.

3.1. Termeni

Printre cei mai frecvenţi sunt mudra – gest şi hastamudra – gest al mâinii.
Mudras sunt gesturi simbolice folosite în practicile tantrice şi alt forme de devoţionale.
Au întotdeauna o semnificaţie picturală (am putea spune iconică) tradiţională şi interpretarea
lor este de multe ori extrem de complexă.
Gesturile mâinii (hasta-mudra) se regăsesc cu precădere în dansul clasic indian,
formulat în Natyasastra lui Bharatamuni24. Se cunosc până la 500 înţelesuri de bază. În arta
sa, dansatorul pune în scenă nu numai degetele şi palmele, ci un întreg arsenal de transmitere
a mesajelor: coatele, umerii, coapsele, expresii ale feţei. 25 Se puteau exprima o paletă largă de
emoţii, gânduri şi activităţi, de către oameni de ocupaţii, clase sociale şi regiuni diferite.
Multe dintre gesturi trebuie să fi avut la început aspect mimetic, dar de-a lungul timpului ele
s-au stilizat din ce în ce mai mult, aşa încât era nevoie de persoane specializate pentru a le
realiza şi de un public experimentat pentru a le înţelege. Astfel că, o celebră dansatoare

23
AUNG, Maung Htin (1976) Folk Tales of Burma. [Delhi]: Sterling. p. 62-64.
24
Natya Sastra of Bharatamuni, trad. 1989, Delhi, Sri Satguru Publications.
25
WALKER, Benjamin (1968) Hindu World. An encyclopedic survey of Hinduism. London: Allen & Unwin. 2
vols. Vol. 2, pp. 85-88
indiancă, La Meri vorbeşte despre un limbaj gestual în dansul hindus, limbaj care este la fel
de complet şi de expresiv ca şi orice limbaj vorbit. Hasta-mudra a fost un mijloc foarte
eficient de conversaţie pe diverse teme. Ea s-a folosit cu succes de el conversând cu colegii şi
cu poetul surdo-mut Vallathol din Malabar.26

3.2. Gestualul ritual

Gesturile sunt o parte obligatorie în ritual.

Panini vorbeşte despre necesitatea folosirii gesturilor in recitarea Vedelor. În cazul în
care cineva ar îndrăzni să citească imnele sacre fără o mişcare a mâinii, fără a observa
accentele, va fi pedepsit cu moartea pe rug, atrăgându-şi astfel reîncarnarea într-un animal
inferior.27
Anumite poziţii corporale, gesturi şi dispoziţii ale mâinii pot fi folosite cu succes în
îmblânzirea zeilor.28
Se mai poate vorbi despre existenţa cel puţin a unor gesturi folosite în timpul
ritualului, dar care nu sunt o parte constitutivă a lui. Pentru practica rituală, cuvântul era
investit cu capacitatea de a pune în mişcare puteri nevăzute, iar orice cuvânt în plus putea
afecta eficacitatea lui. De aceea, în mod frecvent se atrage atenţia ca participanţii să păstreze
cea mai desăvârşită tăcere. Speculând, se poate afirma că asemenea situaţii au putut avea ca
efect folosirea cel puţin a unor gesturi naturale şi poate şi apariţia in nuce a unui limbaj al
semnelor.29
Ananda Coomaraswamy, „clasicul” indianist, era foarte convins că în antichitate,
auzitorii se foloseau de un limbaj un limbaj manual al semnelor, stabilit convenţional.30

3.3. Locul semnului şi al gestului în educaţie

26
LA MERI (1941) The Gesture Language of Hindu Dance. New York: Columbia UP, p. 27.
27
[PANINI.] PANinIya SikSA (text and translation), transl. Manmohan GHOSH (1991). Delhi: V.K. Publishing.
lxvi + 90 pp. (pp. 78-79)
28
MOOKERJI, Radha Kumud (1951) Ancient Indian Education, Brahmanical and Buddhist, 2nd edn, reprinted
1989, Delhi: Motilal Banarsidass. xxxvi + 655 pp. 353-365.
29
GONDA, Jan (1980) Vedic Ritual. The non-solemn rites, Handbuch der Orientalistik, Abt. 2, Bd. 4, Abs. 1.
Brill: Leiden. xiv + 516 pp. pp. 78-80.
30
ANANDA COOMARASWAMY, Mudra, mudda, în J. American Oriental Society 68: 279-281.
 „Limbajul hastei nu poate fi considerat numai ca o tehnică ritualică şi profesională, ci
şi ca una dintre artele pe care orice om cultivat trebuie să le cunoască”31.
Oamenii rafinaţi trebuia să stăpânească cât se poate de bine cele 64 arte. Între ele se
numără:
- dibăcia mâinii,
- arta comunicării silabelor sau ideilor prin intermediul degetelor sau al altor mijloace
(degetele slujeau pentru indicarea consoanelor, iar articulaţiile lor pentru indicarea
vocalelor32), (avem indicat aici practic un sistem de dactileme),
- folosirea gesturilor simbolice (mudra) de la teatru, arta mimei şi a imitării,
transpunerea în versuri sau proză a unor propoziţii emise prin semne sau simboluri.33
Un alt text, vorbeşte despre folosirea articulaţiilor degetelor pentru calcul, ca un bun
mijloc de a ajuta procesul gândirii.34

3.4. Semnele în guvernare

În cultura indiană, deci, se acordă o importanţă deosebită felului în care oamenii se

exprimă prin gesturi şi comportament.
Ele pot arăta gândurile ascunse, sau dimpotrivă, pot induce în eroare şi masca identităţi
şi intenţii reale dacă sunt folosite cu abilitate.
În Ramayana, se istoriseşte un episod în care adversarii se întrec practic în a se păcăli
unii pe alţii în acest mod. Sugriva îi cere maimuţei Hanuman să se deghizeze în om obişnuit şi
să afle care sunt intenţiile a doi străini, care nu erau alţii decât Rama şi Lakshama. Ea trebuie
să le studieze foarte atent gesturile, atitudinile, comportamentul, felul de a fi şi a vorbi.
Hanuman se întâlneşte cu cei doi şi intră în vorbă cu ei. Îşi joacă rolul atât de bine şi dă
dovadă de elocvenţă atât în vorbirea aleasă, cât şi în purtarea manierată. Cei doi nu observă
nimic neobişnuit. Ba mai mult, Rama îi laudă purtarea ireproşabilă şi apreciază vorbirea
aleasă, gramatica perfectă şi erudiţia. Pe lângă toate acestea, el mai este impresionat de
intonaţie, gesturi şi expresia facială.35

31
Idem, p. 160 apud Milles.
32
GANGULY, Anil B. (1962) Sixty-Four Arts in Ancient India. New Delhi: English Book Store. xii + 182 pp.
170.
33
VATSYAYANA. The Kama Sutra of Vatsyayana, transl. Richard BURTON & F.F. ARBUTHNOT (1883)
reprinted 1963, London: Panther. http://www.sacred-texts.com/sex/kama/kama103.htm
34
The Questions of King Milinda, translated from the Pâli, transl. T.W. RHYS DAVIDS (1890, reprinted 1925)
Sacred Books of the East, vol. 35. London: Oxford UP, II, 3, 7. p. 91-92.
35
VALMIKI. The Ramayana of Valmiki, transl. Hari Prasad SHASTRI, vol. II (1957) London: Shanti Sadan. p.
172-174.
 Se credea că emoţiile şi gândurile interioare pot fi deduse din expresii ale feţei, ale
privirii, mişcări involuntare, gesturi, mers, ţinută. De aceea, printre alte calităţi, regele, pentru
a fi un judecător priceput şi un conducător versat, trebuia să aibă şi capacitatea de a decodifica
semnalele non-verbale ale supuşilor săi cu care venea în contact vizual36.
Dar nu numai el, ci şi supuşii săi devotaţi, orfani crescuţi de stat şi antrenaţi ca spioni.
Aceştia erau pricepuţi în a observa şi interpreta semnele, marcajele, semnele distinctive de pe
trup sau simbolurile magice. 37 Informaţiile adunate puteau fi transmise prin mijloacele cele
mai felurite pentru a camufla mesajul: cântece, semne, mesaje codificate ascunse în
instrumente şi vase38. De asemenea, soţiile actorilor, ale măscăricilor, saltimbancilor şi ale
altora din această categorie trebuiau învăţate limbajele semnelor şi ale semnalelor, cu acelaşi
scop de a servi celor aflaţi la putere să preîntâmpine mişcări îndreptate împotriva lor.39

3.5. Semnele în poveştile populare

Există două motive mai răspândite.

Primul, al prinţului îndrăgostit care nu înţelege semnele prinţesei. Norocul său e că
este însoţit de un prieten. Acesta înţelege semnele fetei şi i le traduce prinţului.40
Al doilea, al regelui ce este găsit vinovat de crasă incompetenţă pentru că nu ştie să
descifreze gândurile nerostite de supuşii săi, dar foarte evidente în gesturile şi atitudine lor.41
Gesturile sunt foarte eficiente pentru a alunga spiritele rele.

36
The Laws of Manu with an introduction and notes, transl. Wendy DONIGER & Brian K. SMITH (1991)
London: Penguin. lxxviii + 362 pp. 8: 25-26, p. 154.
37
Kautilya. The Arthashastra. Edited, rearranged, translated and introduced by L.N. RANGARAJAN (1987).
New Delhi: Penguin. 868 pp. 1.12.1 (p. 505)
38
Kautilya. The Arthashastra. Edited, rearranged, translated and introduced by L.N. RANGARAJAN (1987).
New Delhi: Penguin. 868 pp. 1.12.11-14 (pp. 505-506)
39
Kautilya. The Arthashastra. Edited, rearranged, translated and introduced by L.N. RANGARAJAN (1987).
New Delhi: Penguin. 868 pp. 2.27.30 (p. 351
40
SOMADEVA. The Ocean of Story being C.H. Tawney's translation of Somadeva's KathA Sarit SAgara, edited
by N.M. Penzer (1924-1928), 10 vols, London.
41
SOMADEVA. Tales from the KathAsaritsAgara, translated from the Sanksrit with an introduction, transl.
Arshia SATTAR (1994). London: Penguin. xlvi + 264 pp., p. 199.