Nu știu de cine vorbeam în calda insomnie,

să pot apuca de fier sfântul duh îmi doresc

și poate albastra mea de veșnică reverie

în care mi-am dorit neîncetat să cresc.

M-au rotit în cerul întins spre coaste

barbarii somnului veniți doar pentru noapte

în care am supt milostivul și strigătorul lapte

adus de îngerii ce stau de pază împrejur.

Vreau să îmi aduc aminte de cine am vorbit

în ziua de idee când jăraticul încă exista

să nu creadă supla mea și draga mea femeie

că de valuri neîncetate eu am murit cândva.

Eu știu că steaua noastră

a luminat și alte drumuri

dormind în umbre de parfumuri

nedemne de inima albastră.

Ochii tăi sunt nesfârșite amurguri

în care pot vedea câmpuri și pluguri

și aștept cu palmele mereu deschise

să prind scânteile viselor promise.

Trece și ziua asta de împlinire

cum trec și apele spre văile adânci,

cine poate visa azi la nemurire

când tot pământul e un cuib de cuci?