Calculul rezistenței de contact

Fie n contacte elementare în paralel, fiecare având suprafața de contact s (fig.

1). Suprafața totală de contact este:
S =n⋅s (1)

Fig. 1 Dispunerea a n contacte elementare în paralel

Din acest grup de contacte se izolează un contact elementar (fig. 2). Liniile de
curent sunt egale. Liniile de egal potențial sunt semicercuri, iar suprafețele de egal
potențial, semisfere.

Fig. 2 Determinarea rezistenței de contact pentru un contact elementar

1
 Între două semisfere de egal potențial infinit apropiate, rezistența de contact
are valoarea:
dx
dr = ρ ⋅ . (2)
2 ⋅ π ⋅ x2
Prin integrare între limitele a și ∞, rezultă:
∞ ∞
dx ρ  1 ρ  1 1
r = ∫ρ⋅ = ⋅−  = ⋅− + , (3)
2 2⋅π  x
a 2⋅π⋅x a 2⋅π  ∞ a
relație care se mai poate scrie:
ρ
r= , (4)
2⋅π ⋅a
care reprezintă valoarea rezistenței de contact a părții superioare a contactului
elementar.
Rezistența totală a contactului elementar este constituită atât din rezistența
părții superioare a acestuia, cât și din rezistența sa inferioară, cele două părți fiind
considerate conectate în serie:
ρ
R = 2⋅r = , (5)
π⋅a
Valoarea rezistenței întregului contact se deduce din faptul că întregul contact
este format din n contacte conectate în paralel:
ρ
R = , (6)
c π ⋅a⋅n
Cum însă suprafața contactului elementar (s) are valoarea:

s = π ⋅ a2 , (7)
rezultă că:

s
a= . (8)
π
În final, rezultă:
ρ
R = , (9)
c π ⋅ s ⋅n
Forța necesară pentru a realiza această rezistență de contact are valoarea:
F =S⋅σ, (10)
relație în care σ reprezintă efortul unitar, funcție de natura materialului din care
este confecționat contactul.

2
 Rezultă că suprafața de contact este cu atât mai mare cu cât forța de apăsare
este mai mare (forța de apăsare și suprafața de contact sunt mărimi direct
proporționale).

METODE DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A REZISTENȚEI DE CONTACT

a. S se poate mări prin păstrarea numărului n constant și mărirea valorii
suprafeței unui contact elementar, s. Din relațiile (1) și (10), rezultă:
S F
s= = . (11)
n σ ⋅n
În mod corespunzător, suprafața totală de contact se poate micșora pe baza
micșorării suprafeței de contact a unui contact elementar, în condițiile în care n =
const.
Rezultă rezistența totală de contact, prin introducerea relației (11) în relația
(9):
ρ σ ⋅n k
R = = , (12)
c π ⋅n⋅ F 1
F 2
b. S se poate mări prin păstrarea constantă a valorii suprafeței unui contact
elementar (s) și mărirea numărului de contacte elementare în paralel, n. Din relațiile
(1) și (10), rezultă:
S F
n= = . (13)
s σ⋅s
În mod corespunzător, suprafața totală de contact se poate micșora pe baza
micșorării numărului de contacte elementare, în condițiile în care s = const.
Rezultă rezistența totală de contact, prin introducerea relației (11) în relația
(9):

ρ ⋅σ ⋅ s k'
R = = . (14)
c π⋅ s⋅F F

CONCLUZIE
Într-o situație reală, se mărește suprafața S fie printr-o mărire a numărului de
contacte elementare (n), fie prin mărirea valorii suprafeței contactului elementar (s).
Se poate generaliza relația de definiție pentru rezistența de contact:

3
 k 1 
R = , unde k =  ,1 (15)
c m 2 
F
Așadar, rezistența de contact este invers proporțională cu forța F (ceea ce
este, de altfel, foarte intuitiv).
De cele mai multe ori forța F este realizată de elemente elastice calibrate
(lamele, resorturi etc.). Acestea se pot decalibra numai datorită supunerii la variații de
temperatură în afara domeniilor lor de utilizare.
La fiecare solicitare de acest fel (de exemplu scurtcircuit), se va verifica
ulterior forța F chiar cu aparate de măsură.