Autori

Autori:
Violeta Belegante - consilier juridic, şef serviciu în Direcţia

Elaborare Acte Normative, Ministerul Justiţiei
Amalia Andone-Bontaş - judecător, Tribunalul Bucureşti,
formator INM şi SNG, director- adjunct SNG
Vasile Bozeşan - judecător, Tribunalul Teleorman, doctorand în
drept loan-Paul Chiş - procuror, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sector 5 Bucureşti, formator SNG
Rareş Ciauşu - procuror DIICOT, Serviciul Teritorial Cluj, cadru
didactic asociat la Facultatea de Drept, Universitatea „Babes-
Bolyai" Cluj-Napoca Victor Dimitrie Constantinescu - judecător,
Judecătoria Sectorului 6, Bucureşti Rodica Constantinovici -
avocat, formator INPPA, doctor în drept Cristinel Ghigheci -
judecător, Curtea de Apel Braşov, formator INM, lector
universitar doctor, Facultatea de Drept, Universitatea
Transilvania din Braşov Decebal-Adrian Ghinoiu - consilier
juridic, Direcţia Elaborare Acte Normative, Ministerul Justiţiei,
doctor în drept Nicoleta Miclăuş-Bădin - consilier juridic, Direcţia
Elaborare Acte Normative, Ministerul Justiţiei
Cristina Nicolescu - consilier juridic, Direcţia Avizare Acte
Normative, Ministerul Justiţiei, lector universitar doctor,
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti Honoria Maria
Olaru - consilier juridic. Direcţia Elaborare Acte Normative,
Ministerul Justiţiei
Ruxandra Paşoi - consilier juridic. Direcţia Elaborare Acte
Normative, Ministerul Justiţiei, doctor în drept Ileana Petre -
consilier juridic, Direcţia Elaborare Acte Normative, Ministerul
Justiţiei Alina-Nicoleta Rădoi - consilier juridic, director al
Direcţiei Elaborare Acte Normative, Ministerul Justiţiei
Claudia Roşianu - consilier juridic, Direcţia Elaborare Acte
Normative, Ministerul Justiţiei Anişoara Ştefănescu - consilier
juridic, Direcţia Elaborare Acte Normative, Ministerul Justiţiei
Mihaela Tăbârcă - judecător, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
profesor universitar doctor Florin Doru Tohătan - procuror,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş Andra-Roxana
Trandafir - avocat, asistent universitar doctor, Facultatea de
Drept, Universitatea din Bucureşti Alina Tudorică - consilier
juridic, Direcţia Elaborare Acte Normative, Ministerul Justiţiei
Mihail Udroiu -judecător, Curtea de Apel Oradea, formator INM,
doctor în drept Lazăr-Ciprian Ureche - avocat
2016
Teste grilă
civil • Drept procesual civil • Drept penal • Procedură penală
Ediţia a lll-a
Coordonatori:
Viorel Mihai Ciobanu - avocat, profesor universitar doctor,
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
Mihaela Tăbârcă - judecător, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
profesor universitar, doctor în drept
Mihail Udroiu - judecător, Curtea de Apel Oradea, formator
INM, doctor în drept
Rodica Constantinovici - avocat, formator INPPA, doctor în
drept
o
q
omon
so 2016
Respectaţi cartea şi legea!
Atragem atenţia asupra faptului că, în baza Legii nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe, constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an
sau amendă reproducerea operelor sau a produselor purtătoare
de drepturi conexe (art. 140). Prin reproducere se înţelege reali-
zarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale
unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin
orice mijloc şi sub orice formă (art. 14).
De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă punerea la
dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de
calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare
de drepturi conexe, indiferent de suport, astfel încât publicul să
le poată accesa în 8orice loc sau în orice moment ales în mod
individual (art. 139 ).
Copyright © 2016, Editura Solomon

Toate drepturile sunt rezervate Editurii Solomon.
Nicio
scris alparte din Solomon.
această lucrare nu poate fi copiată fără acordul
Editurii
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a

României Teste grilă / coord.: Mihaela Tăbârcă,
Viorel Mihai Ciobanu, Mihail Udroiu, Rodica
Constantinovici. - Ed. a 3-a, rev. - Bucureşti:
Editura Solomon, 2016 ISBN 978-606-94049-9-7
I. Tăbârcă, Mihaela (coord.)
II. Ciobanu, Viorel Mihai (coord.)
III. Udroiu, Mihail (coord.)
IV. Constantinovici, Rodica (coord.)
34(079.1)________________________________
Editura Solomon
Tel.:
0725.356.750
E-mail:
office@editurasolomon.ro
redactie@editurasolomon.ro
Website:
www.editurasolomon.ro
Cuprins
TITLUL I. DREPT CIVIL...............................................................1
Capitolul I. Partea generală........................................................3
Capitolul II. Despre persoane...................................................22
Capitolul III. Drepturile reale principale................................27
Capitolul IV. Teoria generală a obligaţiilor.............................49
Capitolul V. Contractele speciale..............................................74
Capitolul VI. Succesiunile (moştenirea).................................103
Capitolul VII. Despre familie..................................................115
Capitolul VIII. Grile recapitulative........................................124
Răspunsuri şi explicaţii................................................................132
TITLUL II. DREPT PROCESUAL CIVIL................................217
Capitolul I. Principii fundamentale ale procesului civil.......219
Capitolul II. Aplicarea în timp a legii procesual-civile.........223
Capitolul III. Acţiunea civilă...................................................226
Capitolul IV. Participanţii la procesul civil............................228
Capitolul V. Competenţa..........................................................235
Capitolul VI. Dispoziţii generale de procedură.....................242
Capitolul VII. Judecata în primă instanţă.............................249
Capitolul VIII. Căile de atac...................................................291
Capitolul IX. Executarea silită................................................299
Capitolul X. Procedurile speciale............................................305
Capitolul XI. Grile recapitulative...........................................320
TITLUL III. DREPT PENAL......................................................409
Capitolul I. Partea generală....................................................411
Capitolul II. Partea specială....................................................491
TITLUL IV. PROCEDURĂ PENALĂ.......................................657
Capitolul I. Partea generală....................................................659
Capitolul II. Partea specială....................................................724
Indicaţiile coordonatorilor cu privire la rezolvarea grilelor:
■S pot fi corecte doar una sau două variante de răspuns;
S răspunsul corect/incorect trebuie analizat în continuarea
premisei fiecărei grile;
S grilele nu sunt structurate strict pe capitole, acestea
presupunând cunoştinţe şi din alte capitole anterioare sau
ulterioare;
S pentru rezolvarea corectă a grilelor trebuie ţinut seama de
elementele oferite, deci fără să se adauge alte cerinţe;
■S răspunsurile şi explicaţiile la grile sunt aşezate după fiecare
materie în parte.
Vă invităm să ne transmiteţi sugestiile dumneavoastră pentru

ediţiile viitoare ale lucrării la adresa de email:
redactie@editurasolomon.ro.
TITLUL I
DREPT
CIVIL
Capitolul I Partea generală
a) manifestarea de voinţă a unei persoane cu intenţia de a

constitui, modifica sau stinge un raport juridic;
b) supus legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot
ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele,
executarea şi încetarea sa;
c) modificat cu respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de
legea în vigoare la data încheierii sale, indiferent de legea
în vigoare la data modificării.
«BS» g£
i.1* \ T '■ . i «
a) sunt libere să încheie numai contractele prevăzute expres
de lege;
b) trebuie să acţioneze cu bună-credinţă la negocierea
contractului, dar pot înlătura această obligaţie în timpul
executării contractului;
c) sunt libere să determine conţinutul contractului încheiat,
în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele
moravuri.
prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj

în schimbul obligaţiilor asumate este cu titlu oneros;
b) din care se nasc obligaţii reciproce şi interdependente este
sinalagmatic;
c) este unilateral când numai o parte îşi execută obligaţiile.
a) este necesară remiterea bunului este real;

b) părţile impun forma autentică, deşi nu este cerută de lege,
este solemn;
c) părţile şi-au exprimat simplul acord de voinţă, chiar dacă
nu a fost exprimat în formele prevăzute de lege, este
consensual.
a) cu intenţia de a procura celeilalte părţi un beneficiu, fără

a obţine în schimb vreun avantaj, este un contract de
adeziune;
b) prin simplul acord de voinţă al părţilor este consensual;
c) între părţi, prin care acestea convin să negocieze, să
încheie sau să menţină raporturi contractuale, ale căror
elemente esenţiale sunt determinate de acestea, este un
Constantinovici
contract-cadru.
a) este valabil numai dacă părţile se pun de acord cu privire

la toate elementele contractului;
Constantinovici
4 b) poate fi exprimat de către
Teste grilăo parte prin acceptarea, fără
rezerve, a unei oferte de a contracta;

c) este valabil şi atunci când părţile nu sunt în măsură să-şi
dea seama de toate urmările faptelor lor.
a) uzuale, care propun limitarea răspunderii, nu pot fi

standard, chiar dacă sunt acceptate expres şi în scris de
cealaltă parte;
b) standard, care prevăd dreptul de a denunţa unilateral
contractul, dacă sunt acceptate, chiar şi tacit, de cealaltă
parte, devin neuzuale;
c) extrinseci, la care contractul face trimitere, obligă părţile,
dacă prin lege nu se prevede altfel.
rnmmimmmmMmmwtMmMMmmm&mmtmâZMsmm m |
a) una dintre părţi se află în imposibilitatea de a-şi executa
obligaţia, contractul este întotdeauna lovit de nulitate
absolută;
b) bunul care face obiectul prestaţiei aparţine unui terţ,
contractul este valabil;
c) obiectul obligaţiei este doar determinabil, contractul este lovit
de nulitate absolută.
obligaţiei este: iflHHHHHHHHHHHHHHHIii v— a)
operaţiunea juridică convenită de părţi;
b) prestaţia la care se angajează debitorul;
c) întotdeauna cu caracter oneros.
10. Obiectul contractului:

îl reprezintă operaţiunea juridică prin care părţile dau
naştere, modifică sau sting raporturi juridice;
b) este ilicit numai atunci când este prohibit de lege;
c) poate fi determinat şi ulterior încheierii contractului.
11.
a) nu pot fi viitoare, dacă legea prevede astfel;
b) nu pot aparţine unui terţ, fiindcă nimeni nu se poate obliga la
mai mult decât are;
c) pot să fie temporar în afara circuitului civil.
nu poate fi făcută decât de către părţi;

b) atunci când este făcută de un terţ, acesta trebuie să
acţioneze în mod corect, diligent şi echidistant;
c) încheiat între profesionişti este obligatorie cu privire la
preţ, care trebuie prevăzut expres de la momentul
încheierii contractului.
nu poate fi stabilit de instanţă în nicio împrejurare;
Constantinovici
Drept civil 5
determinat prin raportare la un factor de referinţă care nu
există, a încetat să mai existe sau nu mai este accesibil, se
înlocuieşte cu factorul de referinţă cel mai apropiat, chiar
dacă părţile au convenit altfel;
se presupune că este cel practicat în mod obişnuit de
profesionişti în domeniul respectiv pentru aceleaşi
prestaţii realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa
unui asemenea preţ, unul rezonabil, dacă în contractul
încheiat între profesionişti preţul nu este determinat şi
nici nu este stipulată modalitatea de determinare.
trebuie întotdeauna dovedită de partea interesată;

este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul
pentru a eluda aplicarea
unei norme legale imperative;
lipsă este contrară legii şi bunelor moravuri.
Contractul
V este:
!
a) lovit de nulitate absolută pentru lipsa cauzei;

b) valabil chiar atunci când cauza nu este prevăzută;
c) lovit de nulitate absolută pentru cauza imorală a uneia
dintre părţi, chiar dacă cealaltă parte nu a cunoscut-o şi
nici nu trebuia să o cunoască.
se încheie în momentul şi în locul în care acceptarea

ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de
ea din motive care nu îi sunt imputabile;
b) nu este valabil dacă a fost încheiat prin acceptarea fără
rezerve a unei oferte de a contracta, fără o negociere
prealabilă;
c) este valabil chiar dacă, la momentul încheierii sale, una
dintre părţi se află în imposibilitate de a-şi executa
obligaţia, afară de cazul în care prin lege se prevede altfel.
de a contracta:
a) trebuie emisă în forma cerută de lege pentru încheierea
valabilă a contractului;
b) este irevocabilă întotdeauna de la momentul expedierii
către destinatar;
c) poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar
J
anterior ori concomitent cu oferta.
Constantinovici / Tudorică
6 Teste grilă
erta fără termen de

acceptare:
trebuie menţinută un termen rezonabil, dacă destinatarul

a)
este absent;
b) dacă nu este acceptată de îndată rămâne fără efecte, în
cazul în care destinatarul este prezent;
c) nu poate fi transmisă prin telefon sau alte asemenea
mijloace de comunicare la distanţă.
Când cauza nu este expres prevăzută, contractul este:
a) anulabil;
b) nul absolut;
c) valabil încheiat.
i sau imorală atrage:

j a) anularea contractului, cu excepţia situaţiei în care
contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte
efecte juridice;
b) nulitatea absolută a contractului, dacă este comună;
c) nulitatea absolută a contractului, chiar dacă cealaltă parte
nu a cunoscut-o (cauza ilicită sau imorală) şi nici nu trebuia
să o cunoască.
obiectul
a) trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii
relative;
b) îl reprezintă operaţiunea juridică care reiese din ansamblul
drepturilor şi obligaţiilor contractuale, astfel cum a fost
convenită de părţi;
c) înseamnă prestaţia la care s-a obligat debitorul.
a) poartă asupra unor simple motive ale contractului, dacă

părţile, prin voinţa lor, au considerat aceste motive
hotărâtoare;
b) poartă asupra unei norme juridice accesibile şi previzibile;
c) poartă asupra unei calităţi a obiectului prestaţiei,
considerată esenţială de către părţi, în absenţa căreia
contractul nu s-ar fi încheiat.
a) în cuprinsul acestuia a fost făcută o eroare de calcul asupra

cantităţii, esenţiala pentru încheierea contractului;
b) declaraţia de voinţă a fost transmisă inexact prin mijloace
de comunicare la distanţă;
c) poartă asupra unui fapt care putea fi, după împrejurări,
cunoscut cu diligenţe rezonabile.
24. Eroarea de drept:
Drept civil 7
a) poate fi invocată atunci când priveşte o normă juridică
accesibilă şi previzibilă, dacă nu a fost cunoscută de părţi la
data încheierii contractului;
b) este esenţială atunci când priveşte o normă juridică
determinantă, potrivit voinţei părţilor, pentru încheierea
contractului;
c) nu poate atrage anularea contractului, ci numai rectificarea
acestuia.
a) actul juridic poate fi anulat pentru eroare esenţială;

b) actul juridic poate fi anulat pentru leziune;
c) partea îndreptăţită poate solicita cel mult diminuarea sau,
după caz, majorarea valorică a prestaţiei.
a) este îndreptată asupra soţului părţii contractante al cărei

consimţământ este,
astfel, viciat;
b) acesta a fost încheiat de o persoană aflată în stare de
necesitate, însă cealaltă parte nu a profitat de această
împrejurare;
c) este exercitată de un terţ şi partea al cărei consimţământ nu
a fost viciat nu cunoştea sau, după caz, nu ar fi trebuit să
cunoască acest fapt.
Tudorică / Miclăuş-Bodin
Constantinovici / Tudorică
Drept civil 8
a) se apreciază în funcţie de natura şi scopul contractului;

b) se determină prin disproporţia de valoare dintre
prestaţiile reciproce în defavoarea părţii aflate în nevoie la
momentul încheierii contractului între majori;
c) se raportează la starea de necesitate în care se afla
contractantul major la momentul încheierii contractului,
chiar dacă cealaltă parte nu profită de această
împrejurare.
m
a) temerea insuflată prin ameninţarea cu exerciţiul unui
drept făcută cu scopul de a obţine avantaje injuste;
b) simpla temere izvorâtă din respect;
c) temerea insuflată prin ameninţarea cu declanşarea unei
acţiuni în justiţie pentru executarea în termen, de către
cealaltă parte contractantă, a unei obligaţii contractuale.
a) eroarea poartă asupra unui element cu privire la care

riscul de eroare trebuia să fie asumat de cel care o invocă;
b) eroarea poartă asupra vechimii obiectului prestaţiei,
aspect esenţial pentru încheierea acestuia;
c) eroarea poartă asupra identităţii persoanei în absenţa
căreia contractul nu s-ar fi încheiat, dar cealaltă parte nu
ştia şi nici nu trebuia să ştie faptul că identitatea acesteia
era esenţială pentru încheierea contractului.
a) partea al cărei consimţământ a fost viciat poate cere

anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat
nu a fost esenţială;
b) în actele bilaterale sau plurilaterale, este necesar ca
fiecare parte să aibă consimţământul viciat;
c) poate opera adaptarea contractului.
a) în cazul în care, la momentul încheierii acestuia, una

dintre părţi se afla vremelnic într-o stare care o punea în
neputinţă de a-şi da seama de urmările faptei sale;
b) chiar dacă a fost executat de cealaltă parte contractantă,
astfel cum a fost înţeles de partea aflată în eroare, în mai
puţin de 3 luni de la comunicarea cererii de chemare în
judecată introdusă de aceasta din urmă;
c) când dolul provine de la un terţ, chiar dacă cealaltă
parte nu a cunoscut sau, după caz, nu ar fi trebuit să
cunoască dolul la încheierea contractului.
32ST1-
a) poate fi admisă şi atunci când cealaltă parte a omis, în
9 Teste grilă
mod fraudulos, să-l informeze pe cocontractant despre

anumite împrejurări, chiar dacă se cuvenea să i le
dezvăluie;
Miclăuş-Bădin
Miclăuş-Bădin / Constantinovici
10 Teste grilă
b)
poate fi admisă şi atunci când manoperele
dolosive au fost săvârşite de prepusul celeilalte
părţi; este imprescriptibilă S’ÎSSSÎÎS extinctiv.
V 5-Z~<
a in anulare pentru leziune est
11 Teste grilă
12 Teste grilă
a) numai în cazul actelor juridice lezionare încheiate de un

minor;
b) în cazul actelor încheiate de major, numai dacă leziunea
depăşeşte jumătatea din valoarea pe care o avea, la
momentul încheierii contractului, prestaţia promisă.
c) în cazul tranzacţiei.
ii poate opera:
în cazul violenţei, după încetarea acesteia;
b) în cazul leziunii;
c) atunci când cealaltă parte execută contractul într-un mod
care ar putea fi satisfăcător pentru partea îndreptăţită să
ceară anularea pentru eroare, chiar dacă nu aşa cum
fusese înţeles de aceasta.
35. în cazul leziunii, persoana al cărei consimţământ a fost vidat:
a) poate invoca oricând, pe cale de excepţie, nulitatea
relativă a contractului astfel încheiat;
b) poate solicita, pe cale de acţiune, anularea contractului
sau reducerea obligaţiilor, în termen de un an de la data
încheierii acestuia;
c) nu poate opune pe cale de excepţie anulabilitatea
contractului, atunci când dreptul la acţiune este prescris.
36. Pentru a produce efecte:
a) voinţa de a contracta trebuie manifestată întotdeauna în
formă scrisă;
b) în aplicarea principiului consensualismului, manifestarea
de voinţă a părţilor nu trebuie să îmbrace o formă
specială;
c) întotdeauna tăcerea valorează consimţământ.
I este cerut de lege:

pentru încheierea valabilă a contractului - ad validitatem -
trebuie să fie întotdeauna autentic;
pentru dovada contractului - ad probationem - poate fi
autentic sau sub semnătură privată;
pentru încheierea valabilă a contractului, este lovit de
nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei cerută
de lege.
a) se poate face întotdeauna prin simplul acord de voinţă al

părţilor;
b) este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru
încheierea sa;
c) se poate face numai prin înscris autentic, dacă prin
contractul supus modificării se constituie sau strămută
drepturi reale. Miclăuş-Bădin / Constantinovici
Drept civil 13
a) în lipsa formei convenite de părţi, care nu este cerută de

lege, este considerat valabil;
b) prin tradiţiunea cu titlu gratuit a unui bun mobil cu o
valoare de până la 25.000 lei este un contract real;
c) în lipsa formei cerute de lege pentru încheierea sa valabilă
este lovit de nulitate relativă.
Oferta de donaţie făcută prin înscris autentic:
a) poate fi acceptată printr-un comportament care nu lasă
nicio îndoială cu privire la intenţia de acceptare;
b) nu poate fi revocată până la primirea acceptării de la
destinatarul ofertei;
c) poate fi acceptată numai prin înscris autentic.
Constantinovici
Trebuie să fie încheiat(ă)/încheiate prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii
14 Teste grilă
Constantinovici
5?
Drept civil 15
a) tranzacţia;
b) convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale
care urmează a fi înscrise în cartea funciară;
c) contractul de locaţiune.
Forma cerută de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute:

a) este întotdeauna scrisă, chiar şi sub semnătură privată, la
contractul de întreţinere;
b) este întotdeauna autentică la ipoteca bunurilor mobile;
c) este întotdeauna scrisă, chiar şi sub semnătură privată,
pentru înscrisul privind enumerarea şi evaluarea
bunurilor care fac obiectul unei donaţii.
Condiţia:
a) până la proba contrară, se prezumă a fi rezolutorie, ori
de câte ori scadenţa obligaţiilor principale precedă
momentul la care condiţia s-ar putea îndeplini;
b) se consideră îndeplinită, dacă partea interesată de
îndeplinirea condiţiei determină, cu rea-credinţă,
îndeplinirea evenimentului;
c) produce, în toate cazurile, efecte pentru viitor, din
momentul îndeplinirii evenimentului.
44. Obligaţia contractată sub o condiţie suspensivă: ‘:Ş
a) este lipsită de orice efect, dacă depinde exclusiv de voinţa
debitorului;
b) este transmisibilă, drepturile dobânditorului fiind
întotdeauna pure şi simple;
c) poate fi stinsă prin compensaţie.
45. Până la realizarea condiţiei suspensive (pendente conditione):

a) creditorul poate cere îndeplinirea obligaţiei de către
debitor;
b) debitorul poate cere restituirea prestaţiei executate, în
temeiul plăţii nedatorate;
c) dacă obligaţia este translativă de proprietate cu privire la
un bun individual determinat, riscul pieirii fortuite a
bunului îl suportă debitorul obligaţiei de predare.
Constantinovici
16 Teste grilă
a) obligaţia se consideră că nu a existat niciodată;

b) actele încheiate de proprietar sunt valabile şi produc efecte de la data încheierii lor;
c) fiecare dintre părţi este obligată să restituie celeilalte prestaţiile pe care le-a primit.
a) obligaţia îşi produce efectele ca şi când ar fi pură şi simplă;

b) în lipsă de stipulaţie contrară, fructele culese ori încasate înaintea îndeplinirii
condiţiei se cuvin proprietarului sub condiţie rezolutorie;
c) obligaţia nu poate fi transmisă.
în cazul contractelor cu executare continuă sau succesivă, în

a)
fipisaûnei stipulaţii contrare, nu are niciun efect asupra
prestaţiilor deja executate;
b) este prezumată a produce desfiinţarea obligaţiei cu efect
retroactiv, din momentul încheierii contractului, chiar dacă
din voinţa părţilor, natura contractului ori dispoziţiile
legale rezultă contrariul;
c) consolidează întotdeauna obligaţia pentru viitor.
49. înainte de împlinirea termenului suspensiv:

a) ceea ce s-a executat de bunăvoie şi în cunoştinţă de cauză nu
este supus restituirii;
b) creditorul poate opune compensaţia legală;
c) cel ce are beneficiul termenului nu poate renunţa la acesta,
fără consimţământul celeilalte părţi.
50. Dacă dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripţia începe
să curgă;
a) de la data renunţării de către creditor la beneficiul
termenului stabilit exclusiv în favoarea sa;
b) de la data încheierii contractului;
c) de la împlinirea termenului.
a)face ca obligaţia să devină, de îndată, exigibilă;

b)poate fi cerută când, fără culpa sa, debitorul nu mai satisface o
condiţie consi
derată esenţială de către creditor;

c) dacă debitorul nu constituie garanţiile promise creditorului,
poate fi cerută chiar dacă debitorul se află în imposibilitate
fortuită de executare.
a) încetează întotdeauna prin denunţarea unilaterală a uneia

dintre părţi;
b) valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante;
Constantinovici
5?
Drept civil 17
c) se modifică prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de

lege.
a) obligă intotdeaiuna debitorii faţa de creditor în părţi egale;

b) între mai mulţi creditori permite fiecăruia să ceară
debitorului comun doar executarea părţii sale de creanţă;
Constantinovici
18 Teste grilă
c) prin natura ei, care are un singur creditor şi un singur

debitor, trebuie să fie executată între aceştia ca şi cum ar fi
indivizibilă.
a) indivizibilă, executată prin echivalent, este divizibilă;

b) de restituire a prestaţiilor efectuate în temeiul unei obligaţii
indivizibile este divizibilă, chiar şi atunci când
indivizibilitatea rezultă din natura obligaţiei;
c) indivizibilă, dacă se execută în natură, executarea se face în
întregime, la cererea oricăruia dintre creditori.
55. I
a) novaţia sau remiterea de datorie consimţită sau care
operează faţă de creditor stinge obligaţia numai pentru
partea de creanţă ce revine acestuia;
b) aceştia sunt prezumaţi că şi-au încredinţat reciproc puterea
de a acţiona pentru ceilalţi în privinţa creanţei;
c) aceştia rămân obligaţi faţă de debitorul care a plătit pentru
echivalentul părţii din obligaţie cuvenite creditorului faţă de
care a operat stingerea creanţei.
a) punerea în întârziere a unuia dintre ei produce efecte

împotriva tuturor;
b) confuziunea care operează în privinţa unui debitor stinge
obligaţia indivizibilă şi îi liberează pe ceilalţi debitori,
aceştia rămânând ţinuţi să plătească celui dintâi
echivalentul părţilor lor;
c) întreruperea prescripţiei în privinţa unuia dintre ei nu
produce efecte şi faţă de ceilalţi.
a) suspendarea prescripţiei în folosul unuia dintre creditorii

solidari poate fi invocată şi de ceilalţi;
b) debitorul poate opune unui creditor solidar compensaţia
care a operat în raport cu un alt creditor solidar pentru
întreaga creanţă;
c) remiterea de datorie consimţită de unul dintre creditorii
solidari îl liberează pe debitor şi faţă de ceilalţi creditori
solidari.
a) nu poate exista solidaritate dacă un debitor se obligă sub

condiţie, iar altul sub termen, chiar dacă solidaritatea este
stipulată expres;
b) solidaritatea este întotdeauna expresă, chiar şi atunci când
obligaţia este contractată în exerciţiul activităţii unei
Constantinovici
5?
Drept civil 19
întreprinderi;
c) solidaritatea există numai atunci când este stipulată expres
de părţi sau rezultă din lege.
a) beneficiază" de compensaţia intervenită între el şi creditor,

numai în limita părţii sale de datorie;
b) poate să opună creditorului toate mijloacele de apărare,
inclusiv cele pur personale altui codebitor;
Constantinovici
20 Teste grilă
c)continuă să răspundă pentru tot atunci când, la data

remiterii de datorie, creditorul şi-a rezervat în mod expres
această posibilitate, caz în care ceilalţi codebitori îşi
păstrează dreptul de regres împotriva debitorului
beneficiar al remiterii de datorie.
solidaritate:
a) în privinţa unuia dintre codebitorii solidari, stinge, în toate
cazurile, obligaţia acestuia faţă de creditor şi ceilalţi
codebitori;
b) operează faţă de codebitorul solidar chemat în judecată
doar pentru partea acestuia, dacă cererea este admisă;
c) poate fi şi tacită.
în IflHHHflHHflHHHflHHII
a) întotdeauna alegerea prestaţiei prin care se va stinge
obligaţia aparţine debitorului;
b) executarea uneia dintre prestaţiile principale îl liberează pe
debitor de întreaga obligaţie;
c) la alegerea creditorului, debitorul poate fi constrâns să
execute o parte dintr-o prestaţie şi o parte din cealaltă.
m Dacă:
a) ambele prestaţii devin imposibil de executat în cadrul
obligaţiei alternative, fără culpa vreuneia dintre părţi,
debitorul este ţinut să plătească valoarea prestaţiei care a
devenit ultima imposibil de executat, înainte ca acesta să fi
fost pus în întârziere;
b) creditorului îi este imputabilă imposibilitatea de executare
a uneia dintre prestaţii, el poate să îl libereze pe debitor de
executarea obligaţiei;
c) debitorului îi este imputabilă imposibilitatea de a executa
ambele prestaţii, creditorul poate cere despăgubiri pentru
oricare dintre acestea.
de a denunţa contractul:
■ a) dacă a fost recunoscut uneia dintre părţi, poate fi
exercitat numai după începerea executării contractului cu
executare uno ictu;
b) poate fi exercitat, cu respectarea unui termen rezonabil de
preaviz, în contractele cu executare succesivă sau continuă;
c) exercitat într-un contract cu executare succesivă, după
începerea executării contractului, atrage restituirea
reciprocă a prestaţiilor deja executate.
a) poate fi interzisă prin convenţia părţilor;

b) în schimbul unei prestaţii, este considerată nescrisă;
c) este valabilă, cu respectarea unui termen rezonabil de
Constantinovici
5?
Drept civil 21
preaviz.
a) presupune schimbarea excepţională a împrejurărilor,

intervenită după încheierea contractului, care ar face vădit
injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiilor;
b) determină întotdeauna încetarea contractului;
c) atrage rezoluţiunea contractului.
Constantinovici
Drept civil 22
66.1 Instanţa poate să dispună adaptarea contractului în caz de
impreviziune dacă,
printre altele:
a) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-
credinţă negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a
contractului;
b) debitorul şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor, la
momentul încheierii contractului;
c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi
nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-a asumat
acest risc.
67. Contractul:
a) produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se
prevede altfel;
b) este opozabil terţilor, care pot cere întotdeauna executarea
contractului;
c) este opozabil terţilor care nu pot aduce atingere drepturilor
şi obligaţiilor născute din contract.
68. ta moartea uneia dintre
,__/ a) în considerarea identităţii sau calităţilor căreia fusese
încheiat contractul -
intuitu personae- drepturile şi obligaţiile contractuale ale acesteia
încetează;
b) drepturile şi obligaţiile contractuale ale acesteia se transmit
succesorilor săi universali sau cu titlu universal, deşi există
stipulaţie contrară;
c) drepturile şi obligaţiile contractuale se transmit întotdeauna
succesorilor cu titlu particular.
a) atunci când promitentul se obligă să negocieze, cu bună-

credinţă, încheierea unui contract;
b) atunci când promitentul se angajează la a determina un terţ
să încheie sau să ratifice un act;
c) o excepţie aparentă de la principiul relativităţii efectelor
contractului.
pentru
a) naşte un drept în beneficiul unui terţe persoane care poate
cere direct promitentului executarea prestaţiei;
b) nu poate fi acceptată după decesul stipulantului;
, c) este o excepţie veritabilă de la principiul relativităţii efectelor
contractului.
a) poate revoca oricând stipulaţia;

b) este obligat la executarea prestaţiei numai faţă de stipulant,
nu şi faţă de beneficiar;
Constantinovici
Drept civil 23
c) poate opune beneficiarului numai apărările întemeiate pe

contractul care cuprinde stipulaţia.
a) nu poate revoca stipulaţia fără acordul promitentului, dacă

acesta din urmă are interes să o execute;
b) poate revoca stipulaţia şi după ce a cunoscut acceptarea
beneficiarului;
c) transmite către moştenitorii săi doar dreptul de revocare
a stipulaţiei, dacă a murit înainte de acceptarea stipulaţiei
de către beneficiar.
73. Terţul beneficiar al stipulaţiei pentru altul:
a) are calitate de creditor, iar promitentul are calitate de
debitor;
b) suportă concursul creditorilor stipulantului;
,,, c) nu poate cere rezoluţiunea contractului în caz de neexecutare.
74. în materie de simulaţie, contractul secret: .'SHBHHi
a) produce efecte între părţi şi succesorii lor universali sau
cu titlu universal, chiar dacă nu întruneşte condiţiile de
fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă;
b) poate fi invocat de terţi împotriva părţilor, dacă le vatămă
drepturile;
c) nu poate fi opus de părţi creditorilor dobânditorului
aparent care, cu bună-credinţă, au notat începerea
urmăririi silite în cartea funciară.
Pentru
) a) actul public trebuie să fie încheiat înaintea actului secret;
b) actul secret trebuie să fie încheiat anterior sau simultan cu
actul public;
c) actul secret trebuie să modifice actul public.
76. Proba simulaţiei se poate face:

a) numai cu înscrisuri de către creditorii părţilor;
b) cu orice mijloc de probă de către terţi;
c) cu orice mijloc de probă de către părţi, atunci când invocă
şi caracterul ilicit al simulaţiei.
77. în materie de reprezentare:
a) reprezentatul de rea-credinţă poate invoca buna-credinţă a
reprezentantului său;
b) împuternicirea nu produce efecte decât dacă respectă
forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a
contractului pe care urmează să-l încheie reprezentantul;
c) contractul încheiat de reprezentant în numele
reprezentatului şi în limitele împuternicirii produce efecte
între reprezentant şi cealaltă parte.
Constantinovici
24 Teste grilă
a) nu poate fi exercitată de moştenitori;

b) are efect retroactiv, fără a afecta însă drepturile dobândite de
terţi între timp;
c) nu mai poate interveni după expirarea termenului
rezonabil acordat de terţ în vederea ratificării.
79. Spre deosebire de rezoluţiune, nulitatea contractului:
a) este o sancţiune pentru încălcarea condiţiilor cerute de
lege pentru încheierea sa valabilă;
b) este un remediu la îndemâna creditorului;
c) presupune neexecutarea fără justificare a unui contract
valabil încheiat.
80. Ca şi rezoluţiunea contractului, nulitatea:
a) desfiinţează contractul cu efect retroactiv;
b) este întotdeauna judiciară;
c) operează de plin drept.
Constantinovici
'
Drept civil 25
a) poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor, dacă

prin lege nu se prevede altfel;
b) poate fi instituită sau suprimată prin acordul părţilor;
c) sancţionează încheierea contractului cu încălcarea condiţiilor
cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, dacă legea nu
prevede o altă sancţiune.
MfiSFP!
a) poate fi invocată numai de părţile contractului;
b) poate fi acoperită întotdeauna prin confirmare;
c) sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru
ocrotirea unui interes general.
MBBBBBwMfflfwlH
a) poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească;
b) poate fi invocată oricând pe cale de acţiune;
c) sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru
ocrotirea unui interes particular.
a) mai grave în cazul nulităţii absolute decât în cazul nulităţii

relative;
b) sunt identice, indiferent de forma nulităţii;
c) diferite, în funcţie de cauza de nulitate.
_y a) în cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu

reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil;
b) nulitatea relativă poate fi opusă oricând de către partea
căreia i se cere executarea contractului, chiar şi după
împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiunea
în anulare;
c) nulitatea absolută poate fi invocată pe cale de acţiune numai
în termenul de prescripţie prevăzut de lege.
86. Contractul lovit de nulitate: 'WBm
y a) este considerat a nu fi fost niciodată încheiat;
b) nu aduce atingere prestaţiilor deja executate în cazul
contractelor cu executare succesivă sau continuă;
c) poate fi refăcut şi, în acest caz, produce efecte de la data
încheierii contractului nul.
a) produce efecte retroactive, chiar în privinţa contractelor cu

executare succesivă sau continuă;
b) atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente
încheiate în baza lui;
c) nu aduce nicio atingere prestaţiilor executate dacă nulitatea
Constantinovici
26 Teste grilă
contractului s-a datorat unei cauze imorale;
Constantinovici
Drept civil 27
a) invocată oricând, pe cale de acţiune sau excepţie, dacă este

absolută;
b) opusă, chiar şi după împlinirea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiunea în anulare, de partea căreia i se cere
executarea contractului;
c) pronunţată numai de către instanţa de judecată.
a) poate fi absolută sau relativă, în
funcţie de natura interesului vizat
prin norma juridică încălcată;
b) se aplică atunci când încălcarea dispoziţiei legale este
considerată nescrisă;
c) este întotdeauna judiciară.
intervine atunci când clauzele contrare legii au fost

determinante pentru încheierea contractului;
b) permite întregirea contractului prin înlocuirea de drept a
clauzelor nule cu dispoziţiile legale aplicabile;
c) se aplică şi în cazul încălcării condiţiilor de formă cerute de
lege ad solemnitatem.
91. Cel al cărui consimţământ este viciat prin violenţă sau doi are
dreptul:
a) să ceară constatarea nulităţii absolute a contractului;
b) să ceară reducerea prestaţiei sale cu valoarea daunelor-
interese la care ar fi îndreptăţit, dacă preferă menţinerea
contractului;
c) să valideze contractul prin confirmare, în condiţiile legii.
92. Conversiunea:
a) este permisă numai în cazul contractului lovit de nulitate
relativă;
b) presupune ca un contract lovit de nulitate absolută să
producă efectele unui alt act juridic pentru care sunt
îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege;
c) reprezintă acoperirea cauzei de nulitate prin confirmare.
93. 'Confirmam contractului|f

a) anulabil este posibilă dacă la momentul confirmării
condiţiile sale de validitate sunt îndeplinite;
b) trebuie să fie întotdeauna expresă;
c) poate fi manifestată şi în caz de violenţă, dar numai după
încetarea acesteia.
'94._ _Cu
. . .privire I
a) persoana îndreptăţită poate confirma contractul, chiar dacă
nu cunoaşte cauza de nulitate;
b) în lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligaţia să fie
Constantinovici
28 Teste grilă
executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil

confirmată de către partea interesată;
c) contractul anulabil, încheiat de un minor fără încuviinţarea
persoanei chemate de lege să-i încuviinţeze actele, poate fi
confirmat de către minor.
Constantinovici
Drept civil 29
făcută de una dintre părţi împiedică invocarea nulităţii de către

celelalte, când mai multe părţi pot invoca nulitatea contractului
împotriva celeilalte părţi;
b) produce efecte din momentul încheierii contractului, sub
rezerva drepturilor dobândite şi conservate de terţii de
bună-credinţă;
c) unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului
prin doi sau violenţă implică, prin ea însăşi, renunţarea la
dreptul de a cere daune-interese.
Lipsa discernământului la data încheierii contractului:
a) atrage nulitatea absolută a contractului pentru lipsa
consimţământului valabil exprimat;
b) atrage anularea contractului, chiar dacă a fost o stare
vremelnică;
c) deşi exista şi era îndeobşte cunoscută, nu atrage anularea
contractului dacă persoana care a încheiat contractul a
fost pusă ulterior sub interdicţie.
Sunt imprescriptibile:
a) acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act
juridic;
b) acţiunea în constatarea nulităţii unui contract pentru lipsa
de discernământ a uneia dintre părţi care a fost pusă
ulterior sub interdicţie, dacă, la momentul când actul a
fost făcut, cauzele punerii sub interdicţie existau şi erau
îndeobşte cunoscute;
c) acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui
drept.
!:•
98. Prescripţia:
V a) nu împiedică stingerea prin compensaţie a creanţelor
reciproce, dacă, la momentul la care s-ar fi putut opune
compensarea, dreptul la acţiune nu era prescris;
b) nu se va împlini înainte de expirarea unui termen de 6 luni
de la data încetării suspendării, cu excepţia prescripţiilor
de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după
expirarea unui termen de o lună de la încetarea
suspendării;
c) operează de drept la împlinirea termenelor legale.
rul care a executat de bunăvoie obligaţia după împlinirea prescripţiei:

a) nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei;
b) are dreptul să ceară restituirea prestaţiei dacă la data
Constări tinovici / Tudorică
30 Teste grilă
executării nu ştia că termenul este împlinit;

c) poate compensa executarea obligaţiei peste termenul de
prescripţie cu o altă datorie pe care o are faţă de acelaşi
creditor.
100.
a) nu poate interveni dacă termenul nu a început să curgă;
b) întrerupe termenul de prescripţie şi începe să curgă o nouă
prescripţie;
c) pentru a produce efecte, trebuie să fie expresă.
101.
la prescripţie:
nu poate interveni dacă prescripţia a fost împlinită;
a)
b) poate fi tacită, dacă este neîndoielnică şi rezultă din
manifestări neechivoce;
c) nu poate fi făcută de persoanele care nu au capacitatea de a
înstrăina sau, după caz, de a se obliga.
102. Renunţarea la prescripţie:
7 a) produce efecte numai în privinţa autorului ei;
b) atunci când este făcută de debitor, produce efecte şi în privinţa
fideiusorului;
c) dacă este făcută de unul dintre debitori, produce efecte şi în
privinţa codebitorilor, numai în cazul în care aceştia sunt
obligaţi solidar.
a) poate fi invocată de instanţă din oficiu numai atunci când

este stabilită într-o dispoziţie de ordine publică;
b) nu poate fi invocată în recurs;
c) poate fi invocată numai de cel în folosul căruia curge,
personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă
vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă.
părţile cu IflHHflHflHHHHHHHHR
a) modificarea cauzelor de întrerupere a prescripţiei, când
legea nu interzice expres acest lucru;
b) declararea ca imprescriptibilă a unei acţiuni prescriptibile
potrivit legii;
c) momentul până la care părţile pot invoca împlinirea
prescripţiei în faţa instanţei.
105. Drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile
ori nu sunt supuse altui termen de prescripţie, se prescriu:
a) în termenul general de prescripţie de 3 ani;
b) în termen de 10 ani;
c) în termenul convenit expres de părţi, care nu poate fi mai
mic de un an şi mai mare de 20 de ani.
Tudorică
31 Teste grilă
Dreptul la acţiune împotriva transportatorului izvorât dintr-un

106.
contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, se
prescrie în termen de:
a) un an;
b) 3 ani, dacă este cu executare succesivă;
c) 2 ani.
Se termen de HHH
a) dreptul la repararea prejudiciilor cu privire la mediul
înconjurător;
b) dreptul la acţiune întemeiat pe raporturile de asigurare sau
reasigurare;
c) repararea prejudiciului moral pentru agresiuni sexuale
împotriva unui minor.
108. Pentru repunerea în termenul de prescripţie: L
— a) trebuie să existe motive temeinice care să justifice depăşirea
termenului de prescripţie;
b) acţiunea trebuie introdusă în cel mult 15 zile de la încetarea
împrejurărilor care au determinat depăşirea termenului de
prescripţie;
c) instanţa se pronunţă din oficiu.
Tudorică
MWi
la BS'
arcSW
acţiune: Drept civil de a da sau d 32
HBficţn
BBgg
i termen susi
a) nu produce efecte pentru perioada anterioară împlinirii termenului;
b) produce efecte de la data renunţării la beneficiul termenului stabilit în favoarea
creditorului;
c) este considerată întreruptă până la împlinirea termenului.
Tudorică
Drept civil 33
a) de la data exigibilităţii fiecărei prestaţii, dacă prestaţiile

succesive sunt indivi-
duale;
b) de la data exigibilităţii ultimei prestaţii, dacă acestea
alcătuiesc un tot unitar;
c) de la data încetării contractului, indiferent de durata
acestuia.
b) de la împlinirea unui termen de 18 luni de la săvârşirea

actelor de violenţă;
c) de la data la care persoana supusă violenţei a încheiat
contractul, dar nu mai târziu de 18 luni de la data încheierii
acestuia.
îli. Prescripţia dreptului la acţiune pentru vicii începe să curgă:

a) de la data efectuării lucrărilor, dacă acestea sunt lucrări
curente;
b) de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepţiei
finale a construcţiei, dacă viciul ascuns nu a fost
descoperit mai înainte;
c) de la data predării sau recepţiei finale a bunului ori a
lucrării sau, dacă este cazul, de la împlinirea termenului
legal ori convenţional stabilit pentru înlăturarea viciilor
aparente.
a) dacă soţii sunt separaţi în fapt;

b) în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat
face parte din forţele armate ale României, cât timp
acestea se află în stare de mobilizare sau de război;
c) dacă forţa majoră este temporară şi intervine cu mai mult
de un an înainte de împlinirea termenului de prescripţie.
iei
intervine:
a) cât timp creditorul nu cunoaşte existenţa datoriei sau
Tudorică
9
exigibilitatea acesteia independent de culpa debitorului;

34 b) pe durata negocierii Teste
părţilor
grilă în vederea rezolvării pe cale
amiabilă a neînţelegerilor, dacăacestea au loc în ultimele 6
luni înainte de expirarea termenului de prescripţie;
c) dacă părţile convin asupra altor cazuri decât cele stabilite
de lege.
Tudoricd
Drept civil 35
a) acţiunea în constatarea nulităţii absolute a certificatului de

moştenitor care priveşte stabilirea masei succesorale sau
partajul succesoral este imprescriptibilă, cu condiţia ca
acceptarea moştenirii să fie făcută în termen;
b) prescripţia nu curge contra creditorilor defunctului
pentru creanţele pe care le au asupra moştenirii cât timp
moştenirea nu a fost acceptată de către succesibili;
c) prescripţia curge contra moştenitorilor pentru creanţele
pe care aceştia le au
asupra moştenirii de la data decesului autorului lor.
/T\ _______
Suspendarea
a) când intervine faţă de debitorul principal, produce efecte
şi pentru fideiusor;
b) prescripţia de 3 ani nu se poate împlini mai devreme de 6
luni de la data expirării cauzei de suspendare;
c) operează de drept în cazul forţei majore.
a) opreşte cursul acesteia, prescripţia fiind reluată după

încetarea cauzei de suspendare;
b) nu produce efecte pentru perioada anterioară cauzei de
suspendare;
c) determină o nouă prescripţie după încetarea cauzei de
suspendare.
a) şterge timpul scurs anterior actului de întrerupere;

b) opreşte curgerea termenului de prescripţie de la momentul
actului de întrerupere, fără a şterge timpul scurs anterior;
c) are ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie după
încetarea actului de întrerupere.
- a) prin constituirea ca parte civilă în procesul penal;

b) prin recunoaşterea dreptului, dar numai dacă
recunoaşterea este expresă;
c) prin introducerea unei cereri de arbitrare.
120. Prescripţia nu este un întrerupta daca:

a) cererea de chemare în judecată s-a perimat printr-o
hotărâre rămasă definitivă;
b) cererea de chemare în judecată a fost introdusă la un
organ de jurisdicţie necompetent;
c) punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge
prescripţia nu este urmată de o cerere de chemare în
judecată în termen de 6 luni de la data punerii în
Tudorică
9
36 Teste grilă
întârziere.
a) profită autorului actului întreruptiv;

b) împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului
produce efecte în privinţa amândurora;
c) prin recunoaşterea dreptului, poate fi opusă oricui, nu
numai autorului recunoaşterii.
Tudoricd
Drept civil 37
există o pluralitate de creditori sau debitori, cererea de chemare în
■
]
i
a) întrerupe cursul prescripţiei numai în ceea ce îl priveşte !
pe autorul ei şi pe cel împotriva căruia a fost formulată,
indiferent dacă obligaţia este solidară ori indivizibilă;
b) întrerupe prescripţia în folosul tuturor creditorilor, chiar
dacă aceasta a fost introdusă doar de unul dintre ei, dacă
obligaţia este solidară sau indivizibilă;
c) întrerupe în toate cazurile prescripţia faţă de toţi
debitorii, chiar dacă este introdusă de un singur debitor şi
indiferent de natura obligaţiei.
(123. Prin părţile pot:
V-/ a) să stabilească termenele de decădere, cu condiţia de a nu
face extrem de dificilă exercitarea dreptului;
b) să renunţe la beneficiul decăderii după împlinirea
termenului, cu excepţia celor de ordine publică;
c) să convină asupra cazurilor de suspendare a termenului
de decădere, în toate situaţiile.
,124j) în cazul renunţării la beneficiul decăderii: iflHHHHHHHHHH
a) se aplică regulile de la întreruperea prescripţiei prin
recunoaşterea dreptului, dacă renunţarea intervine
înainte de împlinirea termenului;
b) începe să curgă un nou termen de decădere;
c) partea trebuie să îşi exprime voinţa în mod expres prin act
autentic.
,____ ,i invocată numai în primă instanţă;

b) este invocată şi aplicată de instanţă din oficiu dacă este de
ordine publică;
c) poate fi invocată numai de partea interesată, chiar dacă
este de ordine publică.
Tudorică
Capitolul II Despre persoane
a) poate fi recunoscută minorului care a împlinit vârsta de 16

ani, de către instanţa de tutelă şi familie, pentru motive
temeinice şi cu ascultarea părinţilor sau tutorelui, precum şi,
dacă este cazul, cu avizul consiliului de familie;
b) operează de plin drept, prin depunerea unei cereri în acest
sens, de către minorul care a împlinit vârsta de 16 ani;
c) priveşte doar bunurile, nu şi persoana minorului, cu privire la
care se va exercita în continuare autoritatea părintească.
piu restrânsă:
trebuie încuviinţate sau autorizate, în cazurile prevăzute de
lege, de către instanţa de tutelă şi familie, cel mai târziu după
momentul încheierii actului; pot fi orice acte de conservare
sau de administrare, precum şi acte de dispoziţie de valoare
rezonabilă, cu caracter curent şi care se execută la data
încheierii lor; sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui
prejudiciu, dacă sunt altele decât acte de conservare, acte de
administrare care nu îl prejudiciază sau acte de dispoziţie de
mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data
încheierii lor.
BMtWMflHM1 il'li1 HM'iii» i 'ii Ii l1 iii"in
i" y.. mSHBBSMi
ama
poate încheia acte juridice privind munca, îndeletnicirile
artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa numai dacă
a împlinit vârsta de 15 ani şi doar cu încuviinţarea părinţilor
sau a tutorelui, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii
speciale, dacă este cazul;
b) poate încheia acte juridice privind munca, îndeletnicirile
artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, chiar şi în
cazul în care nu a împlinit vârsta de 14 ani, însă cu
încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, precum şi, dacă este
cazul, cu respectarea dispoziţiilor legii speciale;
c) exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile
izvorâte din actele juridice privind munca, îndeletnicirile
artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, încheiate în
condiţiile legii, putând, de asemenea, să dispună singur de
veniturile dobândite.
"TBB
pot încheia singure actele anume prevăzute de lege, actele de
conservare, precum şi actele de dispoziţie;
Rădoi
b) pot invoca şi singure, în apărare, anulabilitatea unui act
pentru incapacitatea lor rezultată din minoritate ori din
punerea sub interdicţie judecătorească;
Rădoi
Drept civil 23
c) pot încheia acte juridice privind îndeletnicirile lor artistice

cu încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, precum şi cu
respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul.
rezultată din minoritate
sau din
T
a) poate fi
înlăturată prin simpla declaraţie că este capabil să
contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de exerciţiu
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
b) poate fi invocată, în apărare, de cel lipsit de capacitate de
exerciţiu;
c) poate fi cerută în termenul general de prescripţie de 3
ani, dar cursul prescripţiei este suspendat, cât timp
persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate
de exerciţiu restrânsă nu are reprezentant sau ocrotitor
legal, în afară de cazurile în care există o dispoziţie legală
contrară.
făcut în timpul minorităţii, atunci
când minorul trebuia să fie reprezentat sau asistat:
a) poate fi făcută de minorul devenit major, prin
manifestarea de voinţă expresă sau tacită, însă certă, de a
renunţa la dreptul de a invoca anulabilitatea actului
juridic;
b) poate fi realizată, în timpul minorităţii, de persoana
chemată de lege să încuviinţeze actele minorului, atunci
când încuviinţarea era suficientă pentru încheierea valabilă
a actului, precum şi de instanţa de tutelă şi familie, atunci
când era chemată să autorizeze, în condiţiile legii,
încheierea acestora;
c) poate fi realizată, oricând, de instanţa de tutelă şi
familie, din oficiu sau la cererea minorului sau a tutorelui,
în temeiul competenţei acesteia în materia ocrotirii
persoanei fizice.
132. Lipsa autorizaţiei administrative necesare înfiinţării persoanei
juridice:
a) se sancţionează cu nulitatea absolută;
b) reprezintă o cauză de nulitate aplicabilă doar
persoanelor juridice de drept privat, nu şi celor de drept
public, care nu sunt supuse autorizării;
c) poate atrage sancţiunea nulităţii relative a persoanei
juridice.
a) se acoperă numai în cazul nulităţii relative, dacă, până la

Rădoi
24 Teste grilă
închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe de judecată,

cauza de nulitate a fost înlăturată;
b) poate fi invocată, pentru cauzele de nulitate relativă, în
termen de un an de la data înregistrării sau înfiinţării
acesteia, după caz;
c) în nicio situaţie nu poate fi opusă terţilor de către
persoana juridică şi nici de către fondatorii sau asociaţii
acesteia.
a) atrage încetarea, cu efect retroactiv, a persoaneijuridice şi

intrarea în lichidare;
b) atrage răspunderea fondatorilor sau asociaţilor, în
condiţiile legii, pentru obligaţiile persoanei juridice care s-
au născut în sarcina sa de la data înfiinţării ei şi până la
data notării în registrele publice a hotărârii judecătoreşti
de constatare sau declarare a nulităţii;
Rădoi
Drept civil 25
c) atrage intrarea în lichidare, aceasta nemaiputând încheia

acte juridice noi, ci numai dintre cele necesare lichidării.
135. Actele juridice încheiate de fondatori în contul unei
persoane juridice în curs de
M constituire:
a) sunt considerate a fi actele acesteia doar în măsura în care
persoana juridică nou-creată le-a preluat după
dobândirea personalităţii juridice;
b) atrag răspunderea nelimitată şi solidară a fondatorilor,
asociaţilor, reprezentanţilor şi a oricăror alte persoane
care au lucrat în numele persoanei juridice, dacă au fost
încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispoziţiilor
privind capacitatea de folosinţă anticipată a persoanei
juridice;
c) sunt considerate actele persoanei juridice, dacă aceasta le-
a preluat după dobândirea personalităţii juridice, dar
numai de la data preluării.
136. Nu pot face parte din organele de administrare şi de
control ale persoanei juridice:
a) cei declaraţi prin lege sau prin actul de constituire
incompatibili să ocupe o astfel de funcţie;
b) cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă, însă numai dacă
prin actul de constituire nu se prevede altfel;
c) incapabilii.
137. Organele de administrare ale persoanei juridice:

a) se află în raporturi de muncă cu persoana juridică, dacă
nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau
statut;
b) trebuie să acţioneze în interesul acesteia, cu prudenţa şi
diligenţa cerute unui bun proprietar;
c) pot fi desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, în
numele şi pe seama persoanei juridice, numai în temeiul
actului de constituire sau al statutului.
138. Hotărârile sau deciziile contrare legii, actului de
constituire sau statutului pot fi
atacate în3 justiţie:
r
a) de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de
administrare care nu au participat la deliberare ori care
au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în
procesul-verbal de şedinţă;
b) de către fondatori, în termen de 15 zile de la data când a
avut loc şedinţa;
c) de către administratori, când hotărârea priveşte revocarea
Rădoi
26 Teste grilă
lor din funcţie.

139. Acţiunea în anularea hotărârii emise de organele
persoanei juridice:
a) poate fi pornită în termen de 15 zile de la data când a fost
comunicată copia de pe hotărâre ori de la data când a avut
loc şedinţa, după caz;
b) poate fi formulată de orice persoană interesată, dacă se
invocă motive de nulitate absolută;
c) dacă este introdusă de toţi administratorii, instanţa
desemnează unul dintre ei pentru reprezentarea persoanei
juridice.
140. Actele juridice făcute dec
a) sunt actele persoanei juridice înseşi, dacă au fost făcute
în limitele puterilor ce le-au fost conferite;
b) sunt lovite de nulitate absolută, dacă încalcă principiul
specialităţii capacităţii de folosinţă;
c) care depăşesc limitele convenţionale ale puterii de
reprezentare angajează persoana juridică faţă de terţi,
dacă actul de constituire sau statutul acesteia au fost
publicate.
141. Acţiunea în răspundere împotriva membrilor organelor de
conducere pentru
prejudiciile cauzate persoanei juridice prin încălcarea
îndatoririlor stabilite în
sarcina lor:
a) poate fi decisă chiar în lipsa înscrierii pe ordinea de zi a
propunerii de introducere a acţiunii;
b) atrage suspendarea de drept a mandatului
administratorilor, până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti;
c) va fi exercitată de persoana desemnată de organul de
conducere competent, cu aceeaşi majoritate cu care,
potrivit prevederilor statutare, este decisă introducerea
acţiunii în răspundere.
142. Faptele licite sau i
a) atrag răspunderea persoanei juridice de drept public, în
condiţii derogatorii de la cele ale răspunderii persoanelor
juridice de drept privat, numai dacă prin lege specială se
prevede această derogare;
b) atrag întotdeauna răspunderea persoanelor juridice în
calitate de comitent, pentru faptele licite sau ilicite ale
organelor de administrare;
c) obligă însăşi persoana juridică, numai pentru faptele
săvârşite cu prilejul exercitării funcţiei lor, chiar dacă nu
Rădoi
Drept civil 27
au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor
încredinţate.
Persoana
a) poartă denumirea stabilită, în condiţiile legii, prin actul
de constituire sau statut;
b) poate opune altor persoane schimbarea denumirii, chiar
şi în lipsa efectuării menţiunilor în registrele de publicitate
sau de evidenţă;
c) poate avea mai multe sedii cu caracter principal.
a) se realizează prin absorbţie, contopire, divizare sau

transformare;
b) se face cu respectarea condiţiilor prevăzute pentru
dobândirea personalităţii juridice, dacă prin lege, actul de
constituire sau statut nu se dispune altfel;
c) are ca efect transmiterea drepturilor şi obligaţiilor atât
între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înregistrarea
operaţiunii şi de la data acesteia, chiar şi în situaţia
persoanelor juridice care nu sunt supuse înregistrării.
Rădoi
28 Teste grilă
i nu poate avea loc:

între o persoană juridică de drept public şi o persoană
juridică de drept privat; între o persoană juridică şi o sucursală
a acesteia; între două societăţi civile.
cazul contractelor încheiate în considerarea calităţii
persoanei juridice supuse
mmmmm
acestea îşi încetează efectele, dacă părţile
au stipulat expres că reorganizarea persoanei juridice va
produce acest efect;
b) menţinerea sau repartizarea celor condiţionate de acordul
părţii interesate depinde de consimţământul sau refuzul
acesteia în termen de 10 zile de la notificarea sau
înştiinţarea ei prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire;
c) lipsa de răspuns a părţii interesate, în termenul prevăzut de
lege, echivalează cu acceptarea de menţinere sau preluare a
contractului de către persoana juridică succesoare.
7. în cazul divizării, răspunderea fiecăreia dintre persoanele juridice
dobânditoare:
a) va fi angajată pentru obligaţiile legate de bunurile care
formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate
b)
integral;
va fi angajată integral pentru obligaţiile persoanei juridice
divizate, indiferent de valoarea obligaţiilor legate de bunurile
care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate
integral;
va fi angajată numai în condiţiile prevăzute în actul de
reorganizare, în cazul persoanelor juridice de drept public,
răspunderea acestora neputând fi stabilită în aceleaşi
condiţii cu cele aplicabile persoanelor juridice de drept
privat.
poate fi introdusă numai de către creditori, în termen de 30

de zile de la data când au luat cunoştinţă de aprobarea
reorganizării, dar nu mai târziu de un an de la data
publicării acesteia, sau, după caz, de la data aprobării
acesteia de către organul competent, potrivit legii;
b) se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor;
c) suspendă executarea, indiferent de garanţiile oferite de
persoana juridică debitoare.
Bunurile rămase după lichidarea persoanei juridice:
a) primesc destinaţia stabilită în actul de constituire sau statut
Rădoi
Drept civil 29
ori cea stabilită în hotărârea organului competent, luată
înainte de dizolvare;
b) trec în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului în a
cărui rază teritorială se află, dacă aceasta a fost dizolvată
pentru motivul că scopul pe care îl urmărea sau mijloacele
întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit contrare
legii sau ordinii publice;
c) intră în proprietatea beneficiarilor la data preluării lor de
către aceştia, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Rădoi
Capitolul III Drepturile reale principale
toate bunurile aflate în patrimoniul statului sau al unităţilor

administrativ-teritoriale;
b) exclusiv cele declarate prin Constituţie sau lege ca fiind de
uz sau de interes public;
c) bunurile de uz sau de interes public, dacă sunt dobândite de
stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile
prevăzute de lege.
Bunurile din domeniul public al statuluiif||^0^|^|||||0|||
a) pot fi urmărite în subsidiar de creditorii statului, dacă
bunurile proprietate privată nu sunt îndestulătoare pentru
satisfacerea creanţelor;
b) pot fi înstrăinate, cu titlu excepţional, dacă interesul public o
impune;
c) pot fi trecute prin hotărâre a Guvernului în domeniul public
al unităţii administrativ-teritoriale, dacă nu fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice a statului, potrivit unei legi
organice.
i unui imobil:
permite constituirea unui drept de superficie;
b) poate fi apărat prin intermediul acţiunii în revendicare;
c) poate fi dobândit şi prin donaţie, dacă bunul, prin voinţa
dispunătorului, devine de uz ori de interes public.
a) este compatibil cu unele servituţi legale şi naturale;

b) se poate stinge prin neuz;
c) aparţine exclusiv statului şi persoanelor juridice de drept
public.
a) poate fi numai o instituţie de utilitate publică de interes

naţional;
b) poate exercita dispoziţia materială asupra bunului dat în
administrare, în condiţiile stabilite de lege şi de actul de
constituire;
c) îşi poate apăra dreptul prin intermediul acţiunii confesorii.
âtâ&fet /Aî* -'-‘r
a) permite titularului său să folosească şi să dispună liber de
bunul dat în administrare;
b) poate fi constituit şi în favoarea unei regii autonome de interes
local;
2g Teste grilă
c) poate fi revocat doar cu titlu de sancţiune.
Nicolescu
Nicolescu / Ştefănescu
2g Teste grilă
156. Dreptul de folosinţă asupra unui bun proprietate publică:

a) poate fi acordat, în schimbul unei redevenţe, oricărei
persoane juridice de drept privat;
b) ca regulă, conferă titularului dreptul de a beneficia de
fructele civile ale bunului;
c) poate fi acordat doar pe un termen limitat.
157. Dreptul de concesiune asupra unui bun proprietate publică:

a) poate avea ca titular orice persoană fizică sau juridică;
b) permite titularului grevarea bunurilor rezultate din
realizarea concesiunii şi care trebuie, potrivit legii sau
actului constitutiv, să fie predate concedentului la
încetarea concesiunii;
c) conferă titularului dreptul de a culege fructele bunului
concesionat.
15k Bunurile mobile din domeniul public: SBBHHHHHHHHHHHBBi
a) pot fi dobândite de terţi prin posesia de bună-credinţă;
b) pot fi donate pentru cauză de utilitate publică;
c) pot fi dobândite prin convenţie cu titlu oneros dacă bunul,
prin natura lui, devine de uz ori de interes public.
159. Apărarea dreptului de proprietate publică:
a) este o obligaţie care incumbă titularului dreptului;
b) presupune informarea proprietarului de către titularul
dreptului de administrare cu privire la orice tulburare
adusă dreptului de proprietate publică;
c) nu impune titularului dreptului de concesiune
introducerea în proces a statului sau, după caz, a unităţii
administrativ-teritoriale.
160. Dreptul de
a) este un drept personal;
b) conferă titularului său atributele posesiei, folosinţei şi
dispoziţiei;
c) poate aparţine persoanelor fizice şi persoanelor juridice,
cu excepţia statului şi a unităţilor administrativ-
teritoriale.
161. Intră In domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului,
după caz:
V^'a) moştenirile vacante;
b) imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de
proprietate prin declaraţie autentică;
c) moştenirile vacante şi imobilele cu privire la care s-a
renunţat la dreptul de proprietate prin declaraţie
autentică, aflate în străinătate.
e proprietate privată are caracter:
2g Teste grilă
a) temporar, în sensul că este limitat în timp pe durata
exercitării prerogativelor de către titularul său;
b) absolut, în sensul că îi conferă titularului său exerciţiul
tuturor prerogativelor sale - posesia, folosinţa şi dispoziţia;
c) exclusiv, în sensul că proprietarul este îndreptăţit să
exercite singur toate prerogativele conferite de acest drept.
Drept civil 29
163) Bunurile proprietate privată: JSHHEHHHHflflflHflHHHHHi
aj supt şj rămân în circuitul civil, fără ca prin lege să se poată
dispune altfel;
b) pot fi înstrăinate şi pot face obiectul urmăririi silite;
c) pot fi dobândite numai cu titlu oneros.
164. Limitele exercitării dreptului de proprietate privată:

a) sunt materiale, când sunt determinate chiar de
corporalitatea bunului ce face obiectul dreptului de
proprietate;
b) sunt juridice, când vizează conţinutul juridic al dreptului
de proprietate;
c) nu pot fi stabilite decât prin lege.
165. Limitele legale ale exercitării dreptului de proprietate privată:

—' a) se stabilesc prin lege fie în interes public, fie în interes
privat;
b) în toate cazurile, pot fi modificate ori desfiinţate prin
acordul părţilor;
c) sunt supuse formalităţilor prevăzute de lege, pentru
opozabilitate faţă de părţi, dacă sunt modificate ori
desfiinţate temporar prin acordul părţilor.
166. în cazul curgerii fireşti a apelor, proprietarul fondului inferior:
v_y a) poate împiedica curgerea firească a apelor provenite de pe
fondul superior;
b) poate cere autorizarea justiţiei spre a face pe fondul său
lucrările necesare schimbării direcţiei apelor, dacă această
curgere îi cauzează prejudicii;
c) nu suportă cheltuielile ocazionate de efectuarea lucrărilor
necesare schimbării direcţiei apelor, dacă curgerea apelor
cauzează prejudicii fondului său.
167. în cazul curgerii provocate a apelor care precedă vărsarea într-un
curs de apă sau '—^ într-un şanţ, cum este cazul apelor care ţâşnesc
din fondul superior datorită unor
lucrări subterane întreprinse de proprietarul acestuia, al apelor
provenite din secarea terenurilor mlăştinoase, al apelor folosite
într-un scop casnic, agricol sau
industrial:
a) proprietarul fondului inferior nu poate împiedica
curgerea, nici atunci când pe fondul inferior se află o
construcţie, împreună cu grădina şi curtea aferentă;
b) proprietarul fondului superior este obligat să aleagă calea
şi mijloacele de scurgere de natură să aducă prejudicii
minime fondului inferior;
c) proprietarul fondului superior este dator la plata unei
despăgubiri juste şi prealabile către proprietarul fondului
Ştefănescu
Drept civil 30
inferior.
168. Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său
apele naturale şi artificiale are dreptul să facă pe
terenul riveranului opus lucrările necesare
pe cheltuiala sa exclusivă;
cu obligaţia de a alege, în acest scop, calea şi mijloacele
de scurgere care aduc prejudicii minime celuilalt
riveran şi de a-i plăti acestuia despăgubiri juste şi
prealabile;
chiar şi atunci când pe fondul riveranului opus se află o
construcţie, împreună cu grădina şi curtea aferentă.
Ştefănescu
Teste grilă
30
a) poate acorda orice întrebuinţare izvorului, chiar dacă

aduce atingere drepturilor dobândite de proprietarul
fondului inferior;
b) nu poate să schimbe cursul izvorului dacă prin această
schimbare ar lipsi locuitorii unei localităţi de apa necesară
pentru satisfacerea nevoilor curente;
c) poate cere numai despăgubiri pentru repararea
prejudiciilor cauzate de persoana care, prin lucrările
efectuate, a secat izvorul, chiar dacă starea de fapt ar
permite restabilirea situaţiei anterioare.
a) cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de

linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin
regulamentul de urbanism;
b) astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor
proprietarului vecin;
c) prin derogare de la distanţa minimă legală, dacă are
acordul proprietarului fondului învecinat, exprimat chiar
şi tacit.
peste care se u
arului vecin
are dre
a) de a tăia arborii;
b) de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său;
c) să ceară, pe cheltuiala sa, scoaterea arborilor, chiar dacă
pot fi tăiaţi la o înălţime acceptabilă.
, m . . . I «
fereastra pentru vedere,
balconul nvecinat:
a) trebuie să fie de cel puţin doi metri, dacă acestea sunt
orientate spre fondul învecinat;
b) trebuie să fie de cel puţin un metru, dacă acestea sunt
neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat;
c) se calculează de la punctul cel mai îndepărtat de fondul
învecinat al construcţiei în care este deschisă vederea,
până la linia de hotar spre fondul învecinat.
are caracter gratuit;

îi permite proprietarului fondului care este lipsit de acces
la calea publică să treacă pe fondul vecinului său pentru
exploatarea fondului propriu; este imprescriptibil, dar se
poate stinge în momentul în care fondul dominant
Ştefănescu
dobândeşte un alt acces la calea publică.
a) înţelegerea părţilor;
b) prin hotărâre judecătorească;
c) printr-o folosinţă continuă pe timp de 30 ani.
a) obligă proprietarul să permită trecerea prin fondul său a

reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din
aceeaşi zonă, în situaţia în care trecerea prin altă parte ar
fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare;
Ştefan eseu / Tudorică

conferă proprietarului fondului afectat dreptul la despăgubiri
juste şi prealabile, în toate cazurile;
având ca obiect conducte şi canale subterane ca utilităţi noi, nu
poate fi exercitat în cazul clădirilor, curţilor şi grădinilor
acestora.
poate fi dispusă prin convenţia părţilor ori prin

testament; este condiţionată de existenţa unui
interes serios şi legitim; poate fi dispusă pe un
termen limitat, ce nu poate depăşi 99 ani.

waaaamsm _ __ ______ _
poate solicita instanţei numai daune-interese, nu şi rezoluţiunea
contractului; poate emite o declaraţie unilaterală de rezoluţiune;
nu poate beneficia de efectele unui pact comisoriu.
a) este guvernată, sub aspectul validităţii sale, de legea civilă în

vigoare la momentul încheierii testamentului;
b) este guvernată, în ceea ce priveşte efectele sale juridice, de legea
civilă în vigoare la data deschiderii succesiunii;
c) este guvernată, sub aspectul validităţii şi efectelor juridice, de
legea în vigoare la momentul încheierii testamentului.
că proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său,
inconveniente în relaţiile de vecinătate, instanţa de judecată poate:
a) să încuviinţeze desfăşurarea activităţii prejudiciabile de
către proprietar, dacă prejudiciul cauzat ar fi minor în
raport cu necesitatea sau utilitatea desfăşurării acelei
b)
activităţii, cel prejudiciat neavând dreptul la
despăgubiri în această situaţie, să îl oblige la despăgubiri în folosul
celui vătămat, dacă inconvenientele sunt mai mari decât cele
normale în relaţiile de vecinătate;
să îl oblige la restabilirea situaţiei anterioare, atunci când acest
lucru este posibil, dacă inconvenientele sunt mai mari decât cele
normale în relaţiile de vecinătate.
a) este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de

proprietate;
b) poate să facă orice acte de administrare cu privire la bunul
comun fără acordul coproprietarilor;
c) are drept de folosinţă asupra bunului comun, dacă nu schimbă

destinaţia bunului şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi
coproprietari.

se dobândesc în mod egal de către coproprietari,
indiferent de cota lor parte din drept;
b) pot fi reclamate de un coproprietar, proporţional cu cota-
parte din dreptul asupra bunului, dacă au fost însuşite
fără drept de ceilalţi coproprietari;
c) revin doar coproprietarilor care folosesc bunul.

32 Teste grilă
182.Dacă fructele produse de bunul comun au fost însuşite de un

singur < acesta: . . . . _________________
a) păstrează fructele, dacă a suportat singur cheltuielile cu
producerea lor;
b) are dreptul la restituirea cheltuielilor de către
ceilalţi coproprietari, proporţional cu cotele lor
părţi;
c) nu are dreptul la despăgubiri în cazul fructelor
naturale şi industriale, dacă acestea au pierit în mod
fortuit.
183. Pot fi încheiate numai cu acordul tuturor coproprietarilor: .; ?
^ a) actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului
comun;
b) actele de conservare;
c) contractele de locaţiune încheiate pe termen mai mare de
trei ani.
184. Actele de administrare cu privire ia bunul comun se pot încheia:
' a) de oricare coproprietar fără acordul celorlalţi
coproprietari;
b) numai cu acordul coproprietarilor ce deţin majoritatea
cotelor-părţi, dacă privesc cesiunea veniturilor imobiliare;
c) întotdeauna cu acordul tuturor coproprietarilor.
«.^Cesiunile de venituri imobiliare cu privire la bunul comun:

a) pot fi consimţite, expres sau tacit, de coproprietarii
care deţin majoritatea cotelor-părţi;
b) se încheie întotdeauna numai cu acordul tuturor
coproprietarilor;
c) sunt inopozabile coproprietarilor care nu au
consimţit în mod expres la încheierea acestora.
efe-părţi din dreptul de proprietate asupra părţilor comune:
a) pot fi înstrăinate odată cu dreptul asupra spaţiului care
constituie bunul principal;
b) se stabilesc prin raportarea suprafeţei utile a fiecărui
spaţiu locativ la totalul suprafeţei utile a spaţiilor locative
din clădire, dacă părţile nu convin altfel.
c) nu pot fi niciodată ipotecate.
187. Când acţiunea în justiţie este introdusă de un singur

coproprietar:
— a) pârâtul poate cere introducerea în cauză a celorlalţi
coproprietari în calitate de reclamanţi, potrivit regulilor
prevăzute de Codul de procedură civilă pentru chemarea
în judecată a altor persoane;
b) hotărârea judecătorească potrivnică unui coproprietar nu
este opozabilă celorlalţi coproprietari;
Tudorică
Drept civil 33
c) nu poate avea ca obiect revendicarea bunului proprietate

comună.
i coproprietate 1
a) bunurile aflate în comunitatea legală de bunuri a soţilor;
b) părţile dintr-un ansamblu rezidenţial destinate
întrebuinţării spaţiilor cu destinaţie de locuinţă care au
proprietari diferiţi şi care nu pot fi folosite decât în
comun;
Tudorică
34 Teste grilă
c) zidul dintre două fonduri, dacă nu rezultă contrariul din

titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori
dacă nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune,
în condiţiile legii.
(189] Părţile comune din clădirile cu mai multe etaje sau
apartamente:
— ~ \ mi
ici\/"a rhi: fi atrihnito imiii rnnmnriotar în fnlncintă ovrl i
a) nu pot fi atribuite unui coproprietar în folosinţă exclusivă,
chiar dacă nu sunt lezate drepturile celorlalţi
coproprietari;
b) sunt bunuri accesorii în raport cu spaţiile locative care
constituie bunurile principale;
c) pot fi folosite de fiecare coproprietar potrivit acordului de
asociere, dacă păstrează destinaţia clădirii şi nu lezează
drepturile celorlalţi coproprietari.
(^Cheltuielile pentru întreţinerea, repararea Şi expioatarea pirţiior
comune: \ ..
\.y a) se suportă de fiecare coproprietar proporţional cu cota sa
parte din dreptul de proprietate asupra bunului principal, dacă
nu există o stipulaţie contrară;
b) se suportă în mod egal de toţi coproprietarii, indiferent de
cota lor parte din dreptul de proprietate asupra bunului
principal;
c) revin doar coproprietarilor care le folosesc exclusiv, atunci
când există o atribuire exclusivă a acestora.
191. în căzui clădirilor cu mai multe etaje sau apartamente, este
necesar
Ly tuturor coproprietarilor cu privire la:
a) încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru părţile
comune;
b) solicitarea vânzării la licitaţie publică în cazul distrugerii
clădirii;
c) refacerea părţilor comune, în caz de distrugere a clădirii
într-o proporţie mai mică de jumătate din valoarea ei.
2. Prezumţia privind coproprietatea vecinilor asupra despărţiturilor
comune
nu dacă:
a) din titlul de proprietate rezultă că este proprietatea
exclusivă a unuia dintre proprietarii vecini;
b) proprietatea comună a devenit proprietatea exclusivă a
unuia dintre proprietarii vecini prin uzucapiune, în
condiţiile legii;
c) vecinii nu au contribuit la cheltuielile de întreţinere şi
reparare a despărţiturilor comune.
Tudorico
Drept civil 35
193. Vecinul care nu a contribuit la realizarea despărţiturilor

comune:
a) nu are drept de coproprietate asupra acestora;
b) poate dobândi un drept de coproprietate dacă achită
jumătate din valoarea actualizată a materialelor şi
manoperei folosite şi, atunci când este cazul, din valoarea
terenului pe care a fost construită, cu respectarea
prevederilor legale în materie de carte funciară;
c) se prezumă a fi coproprietar dacă participă la cheltuielile
de întreţinere şi reparare a acestora.
Tudorică
'
36 Teste grilă
nu poate fi înălţat de unul dintre coproprietari peste

limita zidului comun, fără acordul expres al celuilalt
coproprietar, chiar dacă suportă singur cheltuielile şi
reparaţia părţii comune a zidului;
b) poate depăşi 2 metri înălţime (exclusiv coama zidului),
dacă părţile stipulează în acest sens;
c) este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a
proprietarului fondului către care este înclinată coama
zidului.
bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca aceştia să

fie titularii vreunei cote-părţi determinate din dreptul de
proprietate;
b) oricare dintre coproprietari poate dispune de bun,
prezumându-se că are acordul celorlalţi proprietari;
c) unul dintre soţi poate greva bunul aflat în proprietate
comună în devălmăşie în baza mandatului tacit reciproc.
a) este un mijloc de încetare a coproprietăţii;

b) nu poate fi suspendat prin convenţia părţilor, orice
convenţie contrară fiind lovită de nulitate absolută;
c) este inadmisibil în cazul proprietăţii periodice.
poate a) fi stabilită prin convenţia părţilor pentru o perioadă

mai mică de 5 ani, dar numai pentru bunurile mobile;
se a) poate dispune de instanţa de judecată sesizată cu
cererea de partaj, pentru cel mult un an, dacă
c partajul aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi
coproprietari; nu poate fi opusă creditorilor.
L-». , )
poate fi solicitată de oricare dintre coproprietari, dar numai
a)
pentru datoriile scadente sau care devin scadente în
cursul anului în care are loc partajul; se suportă de
a)
coproprietari în mod egal, indiferent de cota lor parte
din dreptul de proprietate;
se c
face, în lipsă de stipulaţie contrară, din preţul vânzării
bunului comun cu ocazia partajului.
)
a fost a) făcut fără participarea tuturor coproprietarilor; nu
a) cuprinde toate bunurile comune; priveşte bunuri
c imobile aflate în devălmăşie.
)
Tudorico
Drept civil 37
a) pot urmări silit bunul comun;

b) pot urmări silit cota-parte din dreptul asupra bunului
comun sau pot cere partajul în instanţă;
c) nu pot interveni în partajul cerut de coproprietari.
Tudorică
35 Drept civil
a) de la data
' lâmm
încheierii
(dusiv al bunurilo
partajului sau
a datei stabilite în actul de partaj, în cazul partajului voluntar;
b) de la data introducerii acţiunii, în cazul partajului judiciar;
c) numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau
hotărârea judecătorească rămasă definitivă au fost înscrise în
cartea funciară, în cazul bunurilor imobile.
—i—m _________
u e cţiune. ,
nu poate fi înlăturată prin inserarea unei clauze de
nerăspundere în actul de partaj;
este datorată în limita cotelor-părţi, dispoziţiile legale privind
obligaţia de
garanţie a vânzătorului aplicându-se corespunzător;
nu este datorată dacă prejudiciul este cauzat de fapta unui alt
coproprietar.
a) se naşte în temeiul unui act juridic;

b) nu este supusă formalităţilor de înscriere în cartea funciară;
c) încetează prin radiere din cartea funciară, când toate cotele-
părţi din dreptul de proprietate periodică sunt dobândite de o
singură persoană.
a) pot încheia, pentru perioada de timp care le revine, acte de

dispoziţie doar cu acordul celorlalţi coproprietari;
b) nu pot face acte prin care se consumă în tot sau în parte
substanţa bunului;
c) care avansează cheltuielile necesare pentru reparaţiile mari
au dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor
celorlalţi coproprietari.
Excluderea unui coproprietar din proprietatea periodici:
a) va putea fi dispusă prin hotărâre judecătorească, în cazul în
care coproprietarul exclus tulbură grav exercitarea proprietăţii
periodice;
b) nu poate interveni dacă un terţ cumpără cota-parte din
proprietatea periodică;
c) cererea de excludere a unui coproprietar care tulbură în mod
grav exercitarea proprietăţii periodice se face de către
coproprietarul vătămat.
fmmt- x
a) este un mijloc de apărare specific numai dreptului de
proprietate privată;
b) este o acţiune petitorie;
Tudoricâ / Ghinoiu
c)este o acţiune reală, care poate fi introdusă şi împotriva
detentorului precar.
a) este, ca regulă, imprescriptibilă;

b) poate fi introdusă numai de către toţi coproprietarii
împreună;
c) poate avea ca obiect şi revendicarea unui bun proprietate
publică.
este opozabilă numai pârâtului posesor neproprietar;
poate fi executată, în condiţiile legii, şi împotriva terţului
dobânditor, precum şi împotriva persoanelor care ocupă
imobilul în fapt ori fără niciun titlu opozabil proprietarului
creditor;
c)
este opozabilă şi poate fi executată şi împotriva pârâtului
detentor precar.
a) este imprescriptibilă;
b) permite reclamantului, titular al dreptului de proprietate
asupra unui bun, să ceară instanţei de judecată să stabilească
că pârâtul nu este titularul dreptului de uzufruct;
c) nu poate fi admisă împotriva celui care invocă un drept real
accesoriu.
I în revendicare:
a) pârâtul va fi obligat la despăgubiri doar în cazul în care
bunul a pierit din culpa sa;
b) despăgubirile acordate, în cazul înstrăinării bunului, vor fi
evaluate în raport cu momentul introducerii acţiunii;
c) pârâtul, chiar de bună-credinţă, va fi obligat la restituirea
productelor sau a contravalorii acestora.
ji revendicat:
a) poate obţine, la cerere, obligarea detentorului precar la
restituirea fructelor naturale, industriale şi civile produse de
bun numai până la data introducerii acţiunii în revendicare;
b) poate fi obligat, la cerere, să restituie posesorului cheltuielile
necesare pe care acesta din urmă le-a făcut, dacă cheltuielile
respective nu s-au concretizat într-o lucrare nouă;
c) nu poate fi obligat la restituirea cheltuielilor utile, chiar dacă
au adus un spor de valoare bunului şi nu s-au concretizat într-o
lucrare nouă.
a) poate fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare

pentru producerea şi culegerea fructelor sau a productelor;
b) face dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului
înscris în cartea funciară, cu extrasul de carte funciară, în
procesele pornite după finalizarea lucrărilor de cadastru
pentru fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea
cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate
cu dispoziţiile legii;
c) nu este obligat să acopere cheltuielile voluptuare, posesorul
a) cât timp proprietarul reclamant nu i-a restituit cheltuielile făcute pentru
Tudoricâ bunului;
producerea şi culegerea fructelor şi productelor / Ghinoiu
b) doar dacă proprietarul reclamant nu îi furnizează o garanţie îndestulătoare;
c) chiar dacă intrarea în stăpânirea bunului s-a făcut prin violenţă.
Ghinoiu
având dreptul de a-şi însuşi, în toate cazurile, lucrările
efectuate cu aceste cheltuieli.
214. Pârâtul din acţiunea în Drept
revendicare
civil nu poate exercita d 37
a) dacă bunul este frugifer;

b) asupra fructelor şi productelor, chiar dacă a făcut
cheltuieli pentru producerea şi culegerea acestora;
c) dacă nu este de bună-credinţă.
Pârâtul într-o acţiune revendicare: 'JHHHflHHIIHHHHHIIl

a) a unui bun mobil pierdut sau furat poate invoca
decăderea reclamantului din dreptul de a revendica
bunul, dacă acţiunea a fost introdusă împotriva poseso-
rului de bună-credinţă după 3 ani de la pierderea
stăpânirii materiale a bunului;
b) poate invoca excepţia uzucapiunii tabulare, dacă a
exercitat, după data de 1 octombrie 2011, o posesie utilă
asupra imobilului timp de 5 ani de la data înregistrării cu
bună-credinţă a cererii de înscriere în cartea funciară;
c) poate invoca excepţia de uzucapiune extratabulară, dacă a
posedat imobilul timp de 10 ani, chiar dacă reclamantul
şi-a înregistrat dreptul său în cartea funciară anterior
expirării acestui termen.
216. Dreptul de superficie: ■
a) este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe
terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren,
asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de
folosinţă;
b) nu poate fi constituit cu privire la o construcţie edificată
în subsolul terenului altuia;
c) nu poate fi dobândit prin uzucapiune.
217. Superficia se poate

~ a) în favoarea constructorului, pe baza renunţării
proprietarului terenului de a invoca accesiunea, în cazul
în care s-a construit pe terenul altuia;
b) în temeiul unui act juridic prin care proprietarul
întregului fond a transmis exclusiv construcţia, numai
dacă s-a stipulat în mod expres constituirea superficiei;
c) în temeiul actului juridic prin care proprietarul întregului
fond a transmis terenul şi construcţia, în mod separat,
către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres
constituirea superficiei.
a) se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani, fără

posibilitatea reînnoirii;
b) se exercită în limitele şi în condiţiile actului constitutiv;
c) se exercită asupra suprafeţei de teren aferente şi a celei
necesare exploatării construcţiei delimitate, orice
stipulaţie contrară fiind considerată nescrisă.
219. Titularul dreptului de superficie:
Ghinoiu / Rădoi
38 Teste grilă
v /
~ a) nu poate modifica structura construcţiei, în cazul în care
proprietarul unui fond a transmis construcţia unei alte
persoane;
b) nu poate demola construcţia, chiar dacă se obligă să o
reconstruiască în forma iniţială;
c) nu poate dispune de dreptul său, dreptul de folosinţă
asupra terenului putându-se înstrăina numai odată cu
dreptul de proprietate asupra terenului.
Rădoi
39 Teste grilă
poate fi apărat prin intentarea acţiunii confesorii de
superficie, care poate fi exercitată împotriva oricărei
persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar şi a
proprietarului terenului;
b) nu poate fi constituit cu titlu oneros;
c) se stinge prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin
proprietatea aceleiaşi persoane.
221, Dreptul de superficie se
stinge prin
dintre următoarele cauze;
a) pierirea construcţiei, numai dacă există stipulaţie expresă în
acest sens;
b) la expirarea termenului, dacă părţile au convenit expres în
acest sens;
c) prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin
proprietatea aceleiaşi persoane.
a) în cazul în care construcţia nu exista la momentul

constituirii dreptului de superficie, iar valoarea acesteia
este mai mare decât cea a terenului, constructorul poate
refuza să cumpere terenul, în cazul în care, la cererea
proprietarului terenului, instanţa judecătorească îl obligă la
aceasta, dacă ridică, pe cheltuiala sa, construcţia clădită pe
teren şi repune terenul în situaţia anterioară;
b) ipotecile constituite cu privire la teren pe durata superficiei
se extind cu privire la întregul imobil;
c) proprietarul terenului dobândeşte dreptul de proprietate
asupra construcţiei edificate de superficiar prin accesiune,
cu obligaţia de a plăti valoarea de circulaţie a acesteia de la
data expirării termenului.
V3, în cazul încetării dreptului de superficie prin consolidare; v ,
^-
J a) ipotecile născute pe durata existenţei superficiei se menţin
fiecare în funcţie de obiectul asupra căruia s-au constituit;
b) dezmembrămintele consimţite de superficiar se menţin pe
durata pentru care au fost constituite, dar nu mai târziu de
împlinirea termenului iniţial al superficiei, în absenţa unei
stipulaţii contrare; ipotecile care grevează
dreptul de superficie se sting.
se poate constitui şi în favoarea unei persoane
care nu există la momentul constituirii;
b) poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct,
precum şi asupra a tot ce se uneşte sau se încorporează în
acesta;
c) poate avea ca obiect numai bunuri imobile.
a) poate fi constituit pe o durată de cel mult 30 de ani, atât în

cazul persoanelor fizice, câtRădoi
şi în cazul persoanelor juridice;
40 Teste grilă
b) se prezumă că este viager, dacă durata nu a fost prevăzută
la constituirea uzufructului în favoarea unei persoane
fizice;
Rădoi
c) durează până la dataDreptdecesului
civil unei alte persoane decât
41
uzufructuarul, dacă a fost constituit până la data la care

acea persoană va ajunge la o anumită vârstă, iar aceasta
moare înainte de împlinirea vârstei respective.
a) la fructele naturale şi industriale percepute după

constituirea uzufructului;
b) de a dispune liber de bunurile consumptibile care fac
obiectul uzufructului, fără nicio obligaţie faţă de
proprietar;
c) la fructele percepute după încetarea uzufructului, dacă a
efectuat cheltuielile ocazionate de producerea acestora.
în cazul uzufructului asupra bunurilor care, fără a fi
consumptibile, se urmare a utilizării lor, uzufructuarul:
a) este obligat să le restituie în starea în care se aflau la data
constituirii uzufructului;
b) are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar şi potrivit
destinaţiei lor;
c) nu poate dispune de bunuri, chiar dacă se deteriorează
rapid prin utilizare.
a) atrage răspunderea solidară a uzufructuarului şi a

cesionarului pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de nudul
proprietar, până la notificarea cesiunii;
b) nu este posibilă în cazul uzufructului constituit înainte de
1 octombrie 2011, chiar dacă părţile au convenit altfel;
c) poate avea loc fără acordul nudului proprietar, în lipsa
unei prevederi contrare.
în cazul locaţiunilorîncheiate de uzufructuar: ■ 'X.
reînnoirile de închirieri de imobile înscrise în cartea
funciară înainte de expirarea contractelor iniţiale sunt
opozabile proprietarului sau moştenitorilor săi pe o
perioadă de cel mult 3 ani de ia data înscrierii lor;
b) stingerea uzufructului prin expirarea termenului atrage,
în toate cazurile, şi stingerea locaţiunii;
c) reînnoirile de arendări înscrise în cartea funciară înainte
de expirarea termenului contractelor iniţiale vor fi
opozabile nudului proprietar şi moştenitorilor săi pe o
perioadă de un an, dacă la data stingerii uzufructului nu
au fost puse în executare.
poate pretinde despăgubiri pentru lucrările adăugate

necesare asupra unui imobil; poate cere o indemnizaţie
echitabilă pentru lucrările adăugate, altele decât cele
necesare, numai dacă prin acestea s-a sporit valoarea
bunului, chiar dacă Rădoi
au fost făcute fără încuviinţarea
42 Teste grilă
nudului proprietar;
nu poate fi obligat la ridicarea lucrărilor făcute fără
încuviinţarea nudului proprietar.
nu poate tăia, în niciun caz, arborii înalţi, în cazul

exploatării pădurilor înalte; este obligat să păstreze
ordinea şi câtimea tăierii, potrivit regulilor stabilite de
proprietar, potrivit legii, în cazul exploatării pădurilor
tinere;
c) nu poate lua din păduri araci pentru vii, decât cu acordul
expres al nudului proprietar.
a) devine proprietar asupra comorii descoperite în timpul

uzufructului;
b) se foloseşte întocmai ca nudul proprietar de carierele de
piatră ce sunt în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct;
c) are dreptul la pomii fructiferi ce se usucă sau cei căzuţi
accidental, cu obligaţia de a-i înlocui cu alţii.
a) este ţinut să respecte destinaţia dată bunurilor de nudul

proprietar, cu excepţia cazului în care se asigură o
creştere a valorii bunului;
b) este obligat, în toate cazurile, să depună o garanţie pentru
îndeplinirea obligaţiilor sale, orice stipulaţie contrară
fiind considerată nescrisă;
c) poate intra în posesia bunului care face obiectul
uzufructului, numai după inventarierea bunurilor mobile
şi constatarea stării în care se află, chiar şi atunci când
uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune.
a) este obligat să depună o garanţie pentru îndeplinirea

obligaţiilor sale, în lipsa unei stipulaţii contrare;
b) nu poate fi scutit în nicio situaţie de depunerea garanţiei;
c) dacă nu poate oferi o garanţie, instanţa, la cererea
nudului proprietar, va putea numi un administrator al
imobilelor sau, după caz, va constata încetarea
uzufructului.
are dreptul la dobânzile produse în cursul uzufructului,

din sumele obţinute la cererea sa prin vânzarea bunurilor
care se uzează prin folosinţă, sume depuse la
oinstituţie de credit;
b) este obligat la efectuarea reparaţiilor mari asupra bunului
ce face obiectul uzufructului;
Rădoi
c) poate cere instanţei numirea unui administrator al
43 Teste grilă
imobilelor ce fac obiectul uzufructului, dacă

uzufructuarul nu poate oferi o garanţie.
nes
I uzufructului:
a) sunt în sarcina uzufructuarului, dacă este vorba despre
reparaţiile de întreţinere;
b) pot fi efectuate de uzufructuar, pe cheltuiala sa, dacă este
vorba de reparaţiile mari pe care nudul proprietar nu le
efectuează la timp, acesta din urmă fiind obligat să
restituie cheltuielile astfel efectuate, până la încetarea
uzufructului;
c) sunt în sarcina nudului proprietar, dacă este vorba de
reparaţii mari, chiar atunci când sunt determinate de
neefectuarea reparaţiilor de întreţinere.
Rădoi
f
a) este obligat să reconstruiască

Drept civil tot ceea ce s-a distrus datorită
44
vechimii;
b) este obligat să aducă, de îndată, la cunoştinţa nudului
proprietar orice contestare a dreptului de proprietate, sub
sancţiunea obligării la plata de daune-interese;
c) nu poate fi obligat la plata primelor de asigurare, pe durata
uzufructului, dacă —N bunul este asigurat.
a) are dreptul de a spori capitalul care face obiectul
uzufructului;
b) datorează dobânda legală, dacă este obligat la rambursarea
cheltuielilor şi sarcinilor proprietăţii care au fost suportate
de uzufructuar, atunci când uzufructul este cu titlu gratuit;
c) este obligat să suporte cheltuielile şi sarcinile proprietăţii.
■ . ev v .1
titularul dreptului de creanţă are dreptul să încaseze
capitalul şi să perceapă dobânzile creanţei;
b) titularul dreptului de creanţă poate face toate actele de
dispoziţie care nu aduc atingere drepturilor
uzufructuarului;
c) acesta (uzufructul) încetează după plata creanţei.
240. Dacă uzufructul are ca obiect o cotă-parte dintr-un bun deţinut în
coproprietate:
—J a) nudul proprietar are dreptul de vot aferent cotei-părţi din
dreptul de proprietate, orice stipulaţie contrară fiind nulă;
b) acordarea către uzufructuar a dreptului de vot care are ca
obiect modificarea substanţei bunului nu este opozabilă
terţilor decât în cazul în care aceştia au cunoscut-o în mod
expres;
c) dreptul de vot care are ca efect modificarea substanţei
bunului aparţine nudului proprietar.
uzufructului are loc
v
a) încetarea existenţei juridice a uzufructuarului persoană
juridică;
b) moartea nudului proprietar;
c) neuzul timp de 3 ani.
242. în cazul abuzului de folosinţă din partea uzufructuarului:
a) instanţa poate dispune preluarea folosinţei bunului de
către nudul proprietar, acesta neputând fi obligat să
plătească nicio compensaţie uzufructuarului;
b) creditorii uzufructuarului pot interveni în procesul prin
care nudul proprietar cere încetarea uzufructului,
putându-se angaja să repare stricăciunile şi să ofere
garanţii pentru viitor;
c) nudul proprietar poate cere încetarea uzufructului.
243i Stingerea uzufructului HsS H1 ’..
'— a) atunci când bunul este distrus în parte dintr-un caz fortuit;
v b) în cazul uzufructului constituit până la data la care o altă
persoană decât uzufructuarulRădoi ajunge la o anumită vârstă,
la data stabilită, chiar dacă persoana decedează înainte de
împlinirea vârstei respective; 45
c) prin neuzul timp de 10 ani, în cazul uzufructului asupra
unei creanţe.
Rădoi
46 Teste grilă
244. Titularul dreptului de abitaţie:

a) nu are dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar
împreună cu părinţii;
b) are dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar
împreună cu soţul şi copiii, chiar dacă nu era căsătorit sau
nu avea copii la data constituirii abitaţiei;
c) este obligat să plătească reparaţiile de întreţinere ale întregii
■;^rrr:
32SE®S r&sual» SKfflSgS
a)
locuinţe, chiar dacă nu ocupă întreaga locuinţă.

lui de uz:
nu poate ceda acest drept;
b) este obligat să plătească toate cheltuielile de cultură, chiar
dacă nu este îndreptăţit să perceapă toate fructele naturale
şi industriale produse de bun;
c) poate culege fructele civile ale unui bun.
vi -.y. y<r'S.
a) se pot dobândi prin uzucapiune extratabulară, indiferent
dacă sunt pozitive sau negative;
b) se pot constitui în vederea unei utilităţi viitoare a fondului
dominant;
c) pot fi apărate prin exercitarea acţiunii confesorii, dreptul la
acţiune cu privire la aceasta prescriindu-se în termen de 3
ani.
gagmi
7. Servituţile continue sunt:
y
a) servitutea de vedere;
b) servitutea de trecere cu mijloace de transport;
c) acelea al căror exerciţiu este sau poate fi continuu, fără a fi
necesar faptul actual al omului.
248. Servituţile neaparente sunt:
a) un apeduct;
b) acelea a căror existenţă nu este atestată de vreun semn vizibil
de servitute;
c) servituţile de a nu construi peste o anumită înălţime.
a) acelea prin care proprietarul fondului dominant exercită o

parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra
fondului aservit;
b) servitutea de a nu construi;
c) servitutea de trecere.
a) este obligat să facă, pe cheltuiala sa, toate lucrările necesare

pentru a exercita şi conserva
Rădoi servitutea, orice dispoziţie
contrară fiind considerată nescrisă;
b) nu poate agrava situaţia fondului aservit şi nu poate 47
produce prejudicii proprietarului fondului aservit prin
exercitarea servituţii;
c) este obligat să se abţină de la exercitarea unora dintre
prerogativele dreptului său de proprietate, în cazul
servituţilor negative.
Rădoi
48 Teste grilă
Drept civil
uroprietarul fondului
aservit:
a) se poate exonera de obligaţia efectuării cheltuielilor
pentru lucrările necesare pentru exercitarea şi conservarea
servituţilor, renunţând la dreptul de proprietate asupra
fondului aservit, în favoarea proprietarului fondului
dominant;
b) poate schimba locul prin care se exercită servitutea, dacă
are un interes serios şi legitim, chiar dacă exercitarea
acesteia devine dificilă pentru proprietarul fondului
dominant;
c) poate schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea
servituţii în alt loc.
252jn cazul împărţirii fondurilor:
'---' a) servitutea va putea fi exercitată, în cazul împărţirii
fondului dominant, pentru uzul şi utilitatea fiecărei părţi, chiar
dacă situaţia fondului aservit este agravată;
b) servitutea va putea fi exercitată, în cazul împărţirii
fondului aservit, pentru uzul şi utilitatea fondului
dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, numai
dacă o astfel de exercitare nu agravează fondul aservit sau
nu produce prejudicii proprietarului acestuia;
c) dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea
exclusivă a uneia dintre părţile despărţite din fondul
dominant, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.
253. Servituţile se sting prin radierea lor din cartea funciară:
a) la ajungerea la termen;
b) din cauza neuzului timp de 20 de ani;
c) prin exproprierea fondului aservit, chiar dacă servitutea
nu ar fi contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat
bunul expropriat.
254.,Stingerea servituţii prin loc: jHHHHHHHflHHHIIliHIHi
va) dacă de la ultimul act de exerciţiu al servituţilor necontinue au
trecut 10 ani;
b) dacă de la ultimul act contrar servituţilor continue au
trecut 10 ani;
c) chiar dacă numai unul dintre coproprietari exercită
servitutea.
, a) dispariţiei oricărei utilităţi a acestora;

b) imposibilităţii, chiar parţiale, de executare;
c) renunţării proprietarului
Rădoi fondului aservit.
i cazul răscumpărării servituţii de trecere:
a) instanţa nu poate suplini consimţământul proprietarului
49
fondului aservit, chiar dacă părţile nu se înţeleg;
b) proprietarul fondului aservit poate efectua
răscumpărarea, dacă există o disproporţie vădită între
utilitatea pe care o procură fondului dominant şi
inconvenientele sau deprecierea provocată fondului aservit;
c) la stabilirea preţului de răscumpărare, instanţa va ţine
cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor
două fonduri.
Rădoi
a) stăpânirea unui bun de către un detentor precar;
b) deţinerea temporară a unui bun al altuia, cu obligaţia de a-l
restitui;
c) exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de
proprietate asupra unui bun de către persoana care îl
stăpâneşte şi care se comportă ca un adevărat proprietar.
258. Exercitarea de către posesor a prerogativelor dreptului de
proprietate asupra "--ûnui bun are loc:
a) fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin
intermediul unei alte persoane;
b) numai în mod nemijlocit, prin putere proprie;
c) prin reprezentantul legal, în cazul persoanelor lipsite de
capacitate de exerciţiu şi în cazul persoanelor juridice.
a) nu poate fi intervertită în posesie;

b) trebuie dovedită, în condiţiile legii;
c) odată dovedită, este prezumată că se menţine până la proba
intervertirii sale.
260. Stăpânirea unui bun de către o persoană având calitatea de locatar:
" a) nu constituie posesie, potrivit legii;
b) are aceleaşi efecte ca şi cele ale unei posesii utile;
c) reprezintă un caz de detenţie precară, potrivit legii.
261. Intervertirea precarităţii în posesie se poate face:

a) în cazul în care detentorul precar înstrăinează bunul,
printr-un act translativ de proprietate cu titlu particular,
chiar dacă dobânditorul este de rea-credinţă;
b) în cazul în care detentorul încheie cu bună-credinţă un act
translativ de proprietate cu titlu particular cu altă
persoană decât cu proprietarul bunului;
c) de îndată ce detentorul precar săvârşeşte împotriva
posesorului acte de rezistenţă neechivoce în privinţa
intenţiei sale de a începe să se comporte ca un proprietar,
deşi nu s-a împlinit termenul de restituire a bunului.
cu prmmmmmmmmmmmmmmmipsesie:
a) buna-credinţă se prezumă până la proba contrară, partea
interesată putând produce dovada relei-credinţe;
b) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dobânditorul
este de bună-credinţă, dacă înscrie dreptul în folosul său
întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare;
c) în cazul imobilelor, este de bună-credinţă dobânditorul
care nu cunoştea şi nici nu trebuia, după împrejurări, să
cunoască lipsa calităţii de proprietar a celui de la care a
dobândit bunul.
a) pieirea bunului;
b) trecerea bunului în proprietate privată;
c) deposedare, dacă posesorul
Belegante rămâne lipsit de posesia
bunului pe o perioadă de maxim un an.
Drept civil 45
a)este o cauză de încetare a posesiei prin pierderea

264, elementului intenţional;
b) este unul dintre viciile posesiei;
c) este un mod de stingere a dreptului de proprietate:
265. Produce efecte juridice:

a) posesia netulburată, exercitată public, sub nume de
proprietar şi cu intermitenţele normale în raport de
natura bunului;
b) posesia utilă, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege;
c) posesia continuă, chiar dacă este exercitată astfel încât nu poate
fi cunoscută.
i nu încetează:
a) prin deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia
bunului pe o perioadă de maxim un an;
b) prin înscrierea în cartea funciară a declaraţiei de
renunţare la dreptul de proprietate asupra unui bun
imobil;
c) prin înscrierea dreptului de proprietate al comunei,
oraşului sau municipiului, după caz, conform legii.
267. Discontinuitatea posesiei:
\ZS a) presupune exercitarea sa de către posesor cu intermitenţe
naturale îr) raport cu natura bunului; (V8Aa*A\»>j?
A--
b) presupune încetarea exerciţiului posesiei asupra bunului
respectiv pe perioade mai mari de un an;
c) este o cauză de încetare a posesiei.
268. Posesia este tulburată: iS;

'-s a) atâta timp cât nu este continuă;
b) atâta timp cât este dobândită sau conservată prin acte de
violenţă, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o
altă persoană;
c) atâta timp cât este dobândită sau conservată prin acte de
violenţă, fizică sau morală, care au fost provocate de o altă
persoană decât posesorul bunului.
269. Viciul clandestinităţii:
a) vizează, potrivit legii, exclusiv posesia bunurilor imobile;
b) constă în exercitarea posesiei asupra bunului pe ascuns,
astfel încât ea să nu poată fi cunoscută;
c) este un viciu absolut, în sensul că poate fi opus posesorului
de către orice persoană care justifică un interes ca posesia
să nu fie utilă.
a) discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice

persoană interesată;
b) ca şi clandestinitatea, discontinuitatea
Belegante poate să fie invocată
numai faţă de cel care s-a exercitat posesia afectată de
acest viciu;
Drept civil 46
c) ca viciu relativ, violenţa poate fi invocată numai de către

264, cel împotriva căruia s-a exercitat.
Belegante
47 Teste grilă
271. Posesia viciată asupra unui bun devine utilă: T ,
a) odată cu încetarea actelor de violenţă exercitate de
posesorul bunului;
b) odată cu încetarea clandestinităţii exercitării posesiei;
c) din momentul în care actele de stăpânire asupra bunului se
exercită la intervale de timp normale, în raport cu natura
lucrului, chiar dacă posesorul a fost lipsit de posesia
bunului mai mult de un an.
272. Lucrările:
a) revin proprietarului imobilului pe care au fost efectuate,
dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel;
b) sunt prezumate a fi făcute de proprietarul materialelor,
până la proba contrară;
c) adăugate, spre deosebire de cele autonome, nu pot avea
caracter durabil sau provizoriu.
■—^ a) au caracter de sine stătător;

b) sunt utile, atunci când sporesc valoarea economică a
imobilului;
c) sunt necesare, atunci când sunt făcute pentru simpla
plăcere a celui care le-a realizat, putând spori valoarea
economică a imobilului.
274. în cazul lucrării autonome cu caracter durabil efectuate cu bună-
credinţă asupra
imobilului altuia, proprietarul imobilului:
a) are dreptul să ceară obligarea autorului lucrării să
cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar
fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat;
b) poate cere obligarea autorului lucrării la desfiinţarea
acesteia;
c) poate cere instanţei să dispună înscrierea sa în cartea
funciară, ca proprietar al lucrării, plătind autorului
lucrării jumătate din sporul de valoare adus imobilului
prin efectuarea lucrării.
275. în cazul realizării lucrării autonome cu caracter durabil efectuate
asupra
imobilului altuia, proprietarul imobilului:
a) are dreptul să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în
cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu plata, la
alegerea sa, către autorul de bună-credinţă al lucrării, a
jumătate din valoarea materialelor şi a manoperei ori din
sporul de valoare adus imobilului;
b) are dreptul să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în
cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la
alegerea sa, autorului de bună-credinţă al lucrării fie
valoarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare
adus imobilului prin efectuarea lucrării;
c) are dreptul să ceară obligarea autorului de rea-credinţă al
Belegante / Rădoi
lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe
care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
48 Teste grilă
276. jîn cazul ridicării unei lucrări adăugate cu caracter durabil asupra
imobilului altuia, ■' proprietarul imobilului:
a) dobândeşte dreptul de proprietate asupra lucrării adăugate
necesare din momentul transmiterii ofertei de plată a
cheltuielilor rezonabile făcute de autorul lucrării;
Rădoi
Drept civil 49
b) dobândeşte întotdeauna dreptul de proprietate asupra

lucrării adăugate necesare din momentul realizării acesteia;
c) are dreptul să ceară obligarea autorului de rea-credinţă al
lucrării adăugate utile la desfiinţarea acesteia, cu repunerea
imobilului în situaţia anterioară şi plata de daune-interese
calculate la valoarea de circulaţie a bunului la data
hotărârii judecătoreşti.
/ în cazul lucrărilor voluptuare:
a) autorul lucrărilor, dacă a fost de bună-credinţă, are dreptul
să le ridice înainte de restituirea imobilului către
proprietar, cu condiţia de a readuce imobilul în starea
anterioară;
b) proprietarul imobilului are dreptul să devină
proprietarul lucrării, numai cu condiţia înscrierii acesteia
în cartea funciară;
c) proprietarul imobilului are dreptul să ceară obligarea
autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de
circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi
efectuat.
278.în
cazul lucrărilor cu caracter durabil realizate cu bună-credinţă,
proprie terenului vecin imobilului autorului şi pe care s-a
realizat, parţial, lucrarea:
a) poate cere înscrierea într-o nouă carte funciară a unui
drept de coproprietate al vecinilor asupra imobilului
rezultat, incluzând terenul aferent, în raport cu contribuţia
fiecăruia;
b) poate cere ridicarea lucrării de pe teren, cu obligarea
autorului acesteia la daune-interese;
c) poate cere instanţei să dispună înscrierea în cartea
funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor, în cote-
părţi egale asupra lucrării.
279. Autorul unei lucrări efectuate asupra unui imobil: ,. ^
- — a ) are un drept de ipotecă legală asupra imobilului pentru
plata indemnizaţiei;
b) îşi poate ridica materialele până la data introducerii de
către cel îndreptăţit a acţiunii privind înscrierea în cartea
funciară, neputând fi obligat la plata de daune-interese,
chiar dacă a fost de rea-credinţă la efectuarea lucrării;
c) nu poate să opună proprietarului terenului pasivitatea pe
care ar fi vădit-o pe durata realizării lucrării, decât dacă a
realizat lucrarea cu bună-credinţă.
\
.. obligarea autorului lucrării la cumpărarea imobilului:
a) el poate cere instanţei judecătoreşti stabilirea preţului şi
pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de
vânzare; Rădoi
50 Teste grilă
b) el este obligat să se adreseze instanţei pentru

pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de
vânzare, chiar dacă se înţelege cu autorul lucrării;
c) el poate conveni cu autorul lucrării condiţiile pentru
efectuarea vânzării, având şi un drept de ipotecă legală
asupra imobilului pentru plata preţului de către autorul
lucrării.
Rădoi
Drept civil 51
281. în cazul lucrărilor efectuate de titularul unui drept real asupra

imobilului altuia care nu îi permite să dobândească proprietatea
asupra lucrării realizate asupra acelui imobil:
a) proprietarul imobilului are dreptul să ceară obligarea
acestuia la cumpărarea imobilului la valoarea de circulaţie
pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea autonomă cu
caracter durabil a fost efectuată cu rea-credinţă;
b) proprietarul imobilului poate cere obligarea autorului la
ridicarea lor şi readucerea bunului în starea în care i-a fost
încredinţat, dacă lucrările au fost efectuate fără
încuviinţarea sa;
c) autorul lucrărilor va avea, în caz de accesiune, drepturile şi
obligaţiile reglementate pentru proprietarul imobilului.
în cazul lucrărilor efectuate de un detentor precar:
a) proprietarul imobilului are dreptul să ceară
autorului lucrării desfiinţarea acesteia, cu readucerea
imobilului în situaţia anterioară şi plata de daune-interese;
b) proprietarul poate să devină proprietarul lucrării adăugate,
fără înscrierea în cartea funciară şi fără nicio obligaţie
către autorul lucrării, chiar dacă aceasta a fost utilă;
c) proprietarul terenului vecin imobilului autorului şi pe care
s-a realizat parţial lucrarea poate cere înscrierea în cartea
funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor asupra
imobilului rezultat, incluzând terenul aferent, în raport cu
valoarea contribuţiei fiecăruia.
Rădoi
Capitolul IV Teoria generală a obligaţiilor
a) nu poate întrerupe gestiunea începută dacă există riscul vreunei

pierderi;
b) este ţinut faţă de terţii contractanţi, alături de gerat;
c) poate cere doar restituirea cheltuielilor necesare, dacă a
început sau a continuat gestiunea cunoscând sau trebuind să
cunoască împotrivirea titularului afacerii.
a)dă dreptul la acoperirea integrală de către gerat a

cheltuielilor necesare şi utile efectuate de gerant, chiar dacă
avantajele obţinute sunt inferioare cuantumului cheltuielilor;
b) dă dreptul gerantului la despăgubiri din partea geratului,
pentru îmbogăţire fără justă cauză;
c) îşi produce efectele numai dacă a fost ratificat de gerat.
285. Persoana care repară acoperişul unei case, considerând că a

moştenit-o, dar care
realizează pe durata lucrării că testamentul pe care îşi întemeia
convingerea a
fost anulat:
a) se va putea îndrepta pentru recuperarea cheltuielilor
efectuate împotriva adevăraţilor moştenitori, ale căror
interese le-a gestionat;
b) va putea cere despăgubiri adevăraţilor moştenitori, în limita
îmbogăţirii aduse acestora prin efectuarea reparaţiei;
c) este ţinută să continue reparaţia, dacă abandonarea
intempestivă a lucrării prezintă riscul agravării stării
imobilului.
ersoana care, venind în sprijinul victimei unui accident de circulaţie
suferă, ea însăşi, o vătămare a integrităţii fizice în timpul
operaţiunilor de salvare:
a) este îndreptăţită, în calitatea de gerant, la acoperirea
prejudiciului suferit;
b)
poate cere instanţei evaluarea prejudiciului suferit şi
înscrierea în cartea funciară a unei ipoteci legale care să garanteze
obligaţie de acoperire a acestui prejudiciu;
răspunde pentru prejudiciile cauzate geratului, dacă, pe
durata intervenţiei, se declanşează, chiar fără culpa sa,
explozia autovehiculului, care, din această cauză, este distrus
în totalitate.
Roşianu
50 Teste grilă
■■■■■■■■■■■■■■ x a) este supusă

restituirii, dacă a fost făcută de debitor înainte de
îndeplinirea condiţiei suspensive;
b) făcute, în folosul debitorului, de o altă persoană, fără a fi
obligată, dă dreptul acestei persoane la rambursarea
cheltuielilor necesare şi utile efectuate, cu dobânzi care
curg din ziua în care cheltuielile au fost cerute;
c) făcută de către gerant nu obligă geratul la acoperirea
cheltuielilor efectuate, dacă obligaţie era deja prescrisă la
data plăţii.
288. Efectuarea de către unul dintre coproprietari a unor lucrări de
reparaţii urgente
la imobilul aflat în coproprietate:
a) este o gestiune de afaceri în raport cu ceilalţi
coproprietari, dacă aceştia, deşi au cunoscut că se
efectuează lucrările, s-au aflat în imposibilitate de a se
îngriji, ei înşişi sau printr-un mandatar, de realizarea lor;
b) obligă coproprietarul să înştiinţeze pe ceilalţi proprietari
înainte de începerea reparaţiei;
c) dă dreptul firmei contractate de coproprietar, în nume
propriu, să se îndrepte pentru recuperarea preţului
lucrărilor atât împotriva coproprietarului cu care a
contractat, cât şi împotriva celorlalţi coproprietari.
289. Repararea acoperişului casei învecinate pentru a evita ruina
acesteia:
' a) nu este o gestiune de afaceri, întrucât cel care a efectuat
reparaţia nu cunoaşte persoana în interesul căreia a
acţionat, proprietarul decedând fără a avea moştenitori
cunoscuţi;
b) trebuie continuată de moştenitorii celui care a început
reparaţia, în aceleaşi condiţii;
c) nu naşte obligaţii în patrimoniul proprietarului imobilului
învecinat, dacă acesta s-a împotrivit efectuării reparaţiei.
290. în cazul în care o persoană gestionează afacerile altuia, în mod
voluntar:
a) răspunde pentru prejudiciul adus celui ale cărui afaceri le
gestionează, chiar şi din cea mai uşoară culpă, dacă a
cunoscut sau trebuia să cunoască împotrivirea acestuia;
b) răspunde pentru prejudiciul cauzat cu intenţie sau din
culpă gravă, în cazul în care gestiunea a urmărit să îl
apere pe gerat de o pagubă iminentă;
c) trebuie să aibă capacitatea de a contracta.
291. \în cazul în care, în cadrul unei gestiuni de afaceri, sunt

încheiate acte juridice:
a) gerantul este singurul ţinut faţă de terţii cu care a
contractat, chiar şi în numele geratului, dacă se dovedeşte
că gestiunea nu era necesară
Roşianu şi utilă şi nu a procurat
vreun avantaj geratului;
b) odată ce a ratificat gestiunea, geratul este ţinut a executa
51 Teste grilă
actele încheiate, răspunzând de executare întocmai ca un

mandant pentru actele încheiate de mandatar în numele
său;
c) gerantul, care a executat obligaţiile contractuale, se poate
regresa împotriva geratului pentru recuperarea
cheltuielilor efectuate, dar numai în limita în care acestea
au profitat geratului.
Roşianu
Dacă, în mod voluntar şi fără a civil
Drept fi necesare, o persoană efectuează
52
lucrări de îmbunătăţire la sistemul de conducte care alimentează

cu apă atât proprietatea
proprie, cât şi o proprietate învecinată:
a) se va putea îndrepta împotriva proprietarului vecin pentru
recuperarea părţii din costul lucrării ce i-ar fi revenit
acestuia, împreună cu dobânzi din ziua în care cheltuielile
au fost efectuate;
b) răspunde pentru eventualul prejudiciu cauzat
proprietarului vecin urmare a efectuării lucrărilor;
c) va putea cere proprietarului vecin partea ce îi revine din
cheltuielile efectuate, chiar dacă acestea nu au fost utile, în
măsura avantajului care i-a fost totuşi procurat prin
efectuarea îmbunătăţirilor la sistemul de conducte.
\ 29? în cazul unei gestiuni de afaceri, gerantul: “
a) poate oricând să renunţe la gestiune, cu obligaţia notificării
geratului şi acoperirii eventualelor prejudicii suferite de
gerat ca urmare a renunţării intempestive;
b) poate să renunţe la gestiune dacă, prin continuarea
acesteia, şi-ar produce lui însuşi o pagubă însemnată;
c) este ţinut să continue gestiunea până când o poate
abandona fără riscul vreunei pierderi ori până când
geratul sau moştenitorii acestuia o pot prelua.
294. Gestiunea de afaceri îl obligă pe gerant:
a) să îl înştiinţeze pe gerat de gestiunea începută de îndată ce
aceasta este finalizată;
b) să continue gestiunea începută până când geratul ori
moştenitorii acestuia este/sunt în măsură să o preia;
c) să acopere prejudiciul produs din culpă geratului în
realizarea gestiunii sale, ce a urmărit să înlăture o pagubă
iminentă.
/29Ş; Atunci când condiţiile gestiunii de afaceri sunt întrunite, geratul:
a) trebuie să execute obligaţiile născute din actele încheiate de
gerant, dacă aceste acte i-au procurat un avantaj;
b) să restituie gerantului cheltuielile necesare efectuate, chiar
şi în cazul în care s-a împotrivit gestiunii;
c) poate pretinde gerantului toate bunurile obţinute de acesta
cu ocazia gestiunii.
a) atunci când prestaţia a constat într-o obligaţie de a nu face,

297. pe care debitorul a crezut, din eroare, că o are faţă de
creditor;
b) făcută a doua oară de un debitor care, după ce a executat
prima oară obligaţia, a pierdut chitanţa doveditoare şi este
ameninţat cu executarea silită de către fostul creditor;
c) primită în temeiul unui contract ulterior desfiinţat.
Este supusă restituirii plata făcută:

Roşia nu
a) înainte de împlinirea termenului suspensiv;
b) de un terţ unui creditor care, considerând că i se plăteşte
datoria propriului său debitor, lasă să se împlinească
termenul de prescripţie;
c) în temeiul unei hotărâri
Drept civil judecătoreşti desfiinţate în calea
53 de
atac.
Roşianu
54 Teste grilă
nu poate fi obligat la restituire, dacă a renunţat la garanţiile

a)
creanţei sale;
b) nu va fi ţinut să restituie plata primită, chiar dacă actul
juridic în temeiul căruia i-a fost făcută plata este ulterior
rezolvit;
c) nu va putea fi obligat la restituire, dacă cel care i-a făcut
plata sumei de bani nu a introdus acţiune în restituire în
termen de 3 ani de la cunoaşterea faptului că plata era
nedatorată.
299. Nu poate fi primită o acţiune în restituire pentru îmbogăţire fără
justă cauză
introdusă de cel care:
a) urmăreşte obţinerea unei reparaţii pe care ar fi putut-o cere
pe calea unei acţiuni de care nu a uzat în termenul de
prescripţie prevăzut de lege;
b) a suferit o pierdere patrimonială inferioară îmbogăţirii
aduse patrimoniului altei persoane;
c) a făcut o plată în temeiul unui contract ulterior desfiinţat.
300. Nu poate fi obligat la restituire, pe temeiul îmbogăţirii fără justă

cauză, cel a cărui
îmbogăţire:
a) este justificată de primirea unei prestaţii în temeiul unei
obligaţii valabile;
b) este generată de un act material al celui păgubit, făcut în
interes personal şi pe riscul său;
c) este independentă de orice culpă din partea sa.
301. Nu poate fi obligat la despăgubire, pe temeiul îmbogăţirii fără justă

cauză:
' a) cel a cărui îmbogăţire nu îi este imputabilă;
b) cel care, pentru a apăra un bun al său de un pericol iminent,
a deteriorat bunurile altuia;
c) cel care a beneficiat de neexercitarea de către cel păgubit a
unui drept împo
triva sa, în termenul prevăzut de lege.
sa este justificată, neobiigând pe cel îmbogăţit la restituire, dacă
a) a suferit o pierdere inferioară valorii avantajului procurat

îmbogăţitului;
b) a acţionat faţă de îmbogăţit cu intenţia de a-l gratifica;
c) a executat o lucrare în interesul său, dar fără să cunoască, în
timpul realizării ei, că prin această lucrare a procurat şi
fapta copilului lor minor: altei persoane un
” a) dacă dovedesc că nu au putut împiedica fapta prejudiciabilă;
Roşianu
b) dacă dovedesc că fapta copilului este urmarea unei alte cauze decât modul în care şi-au
îndeplinit îndatoririle decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti;
c) dacă fapta este săvârşită de minorul ce are calitatea de prepus, inclusiv în situaţia în care
părintele are calitatea de comitent, iar victima nu optează pentru răspunderea lor în
această din urmă calitate.
avantaj.
Drept civil 55
Roşianu
56 Teste grilă
în materia răspunderii civile delictuale:
a) comitentul este ţinut solidar ia reparaţie alături de prepus;
b) sarcina reparaţiei revine comitentului în subsidiar faţă de
părinte, atunci când fapta prejudiciabilă a fost săvârşită de
copilul minor în calitatea sa de prepus;
c) dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel
care răspunde pentru fapta unuia dintre ei şi a plătit
integral despăgubirea se poate întoarce împotriva celorlalte
persoane care au cauzat prejudiciul, limitat la ceea ce
depăşeşte partea persoanei pentru care răspunde.
Un cazul decesului unei persoane ca urmare a faptei prejudiciabile a
altei
'
a) descendenţii victimei au dreptul la acoperirea prejudiciului
suferit numai în limita întreţinerii prestate anterior de
aceasta;
b) urmaşii descendenţilor victimei pot continua acţiunea în
despăgubiri pentru repararea prejudiciului nepatrimonial
introdusă de autorul lor;
c) instanţa poate acorda despăgubiri persoanei căreia victima,
deşi nu era obligată de lege, îi presta întreţinere în mod
curent.
^06y în materia răspunderii civile delictuale, jlHHHHflHHHHHHHi
■ a) părintele nu răspunde în cazul în care copilul, având
discernământ, răspunde, el însuşi, pentru fapta proprie;
b) dacă există mai multe persoane care au contribuit la
cauzarea prejudiciului, fiecare va contribui în mod egal la
repararea prejudiciului;
c) termenul de prescripţie a acţiunii în răspundere civilă este
cel de prescripţie a acţiunii penale, când fapta prejudiciabilă
este prevăzută de legea penală, iar termenul de prescripţie a
răspunderii penale este mai lung decât cel prevăzut de legea
civilă pentru prescrierea acţiunii în răspundere civilă
delictuală.
Este îndreptăţit la repararea prejudiciului suferit:
a) copilul minor al soţiei victimei decedate într-un accident de
circulaţie, căruia victima îi presta întreţinere în mod curent;
b) cel căruia i s-au restrâns posibilităţile de viaţă familială
urmare a unei operaţii chirurgicale eşuate;
c) cel prejudiciat, chiar dacă cel care a cauzat prejudiciul i-a
acordat ajutor dezinteresat.
308; Poate fi acoperit în temeiul răspunderii civile delictuale:
a) prejudiciul clientului constând în pierderea şansei de a
câştiga un proces, urmare a omisiunii avocatului de a
îndeplini, în termenul legal, un act de procedură, dacă exista
o jurisprudenţă care îndreptăţea
Roşianu
clientul să considere că ar
fi avut câştig de cauză;
Drept civil 57
b) prejudiciul persoanei care finalizase o calificare

profesională, dar care, înainte de a încheia un contract de
muncă în specializarea dobândită, a fost accidentată grav,
pierzându-şi capacitatea de muncă;
c) prejudiciul viitor, chiar dacă producerea lui este îndoielnică.
Roşianu
Poate fi acoperit, dacă sunt întrunite condiţiile r
a) un prejudiciu cert;
b) prejudiciul suferit de concubina victimei decedate într-un
accident de muncă ce a avut loc din culpa comună a
angajatorului şi a victimei-angajat;
c) prejudiciul cauzat urmare atingerii unui simplu interes.
* i * x »** jîj? - X
—y a) cauzat prin vătămarea unui drept subiectiv;
b) prin plata unei indemnizaţii adecvate şi echitabile, dacă a
săvârşit o infracţiune prin depăşirea limitelor legitimei
apărări;
c) cauzat prin chiar exerciţiul drepturilor sale.
a) persoana care, ignorând anunţul de avertizare, a trecut pe

sub streaşina casei şi a fost vătămată prin căderea
ţurţurilor de gheaţă;
b) persoana care s-a accidentat în timp ce manipula un gater
împrumutat cu titlu gratuit de la vecinul său, chiar dacă
acesta din urmă cunoştea că gaterul avea deficienţe
majore pe care nu i le-a făcut cunoscute celui căruia i-a
împrumutat bunul;
c) persoana a cărei sănătate a fost afectată, dar care, pentru
a putea obţine postul, a acceptat includerea în contractul
de muncă a unei clauze de excludere a răspunderii în caz
de accident de muncă.
312. Este faptă ilicită, ce antrenează, în condiţiile legii, răspunderea
civilă a autorului ei:
a) încălcarea, cu discernământ, a regulilor de conduită pe care
legea le impune;
b) nesocotirea, cu discernământ, a bunelor moravuri;
c) exerciţiul unui drept subiectiv într-un mod neobişnuit.
Este faptă ilicită, putând conduce la atragerea răspunderii civile a

celui care a
MMHBMHBKHBBHBHBHBSBHBBBBHBBBBBBBH
a) omisiunea companiei de furnizare a apei să atenţioneze
trecătorii că a descoperit un canal pentru efectuarea unei
lucrări de reparaţii;
b) distrugerea gardului vecinului în încercarea autorului
faptei de a doborî la pământ un copac care, fiind bătrân şi
degradat, îi punea în pericol iminent locuinţa proprie;
c) refuzul nejustificat al unui coproprietar de a consimţi la
executarea unei lucrări.
Sunt cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei, neputând fi
antrenată răspunderea civilă delictuală a autorului acesteia:
a) forţa majoră;
b) legitima apărare;
c) starea de necesitate.
Roşianu
5. Nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a autorului
faptei, dacă a fos înlăturat caracterul ilicit al acesteia prin:
a) exprimarea consimţământului persoanei prejudiciate cu
privire la o faptă ce a condus la afectarea unui imobil
proprietatea sa;
b) săvârşirea faptei prejudiciabile în exercitarea unui drept
subiectiv;
c) săvârşirea faptei prejudiciabile la ordinul superiorului.
Roşianu
£lŞÎ Nu va putea fi tras la răspundere, Drept
faptacivil sa nefiind ilicită: 55
a) cel care a construit un imobil pe proprietatea sa la

distanţa legală de proprietatea învecinată, imobil care,
totuşi, obturează lumina casei vecinului său;
b) cel care a îndeplinit un ordin al superiorului;
c) cel care, în cursul unei ploi torenţiale, pentru a se apăra
pe sine de pericolul iminent al unei inundaţii, a
improvizat un dig care a generat, fără voia sa, deversarea
apei pe terenul proprietatea vecinului, provocându-i
acestuia prejudicii.
317. Autorul unei fapte ilicite este exonerat de răspundere civilă dacă
prejudiciul a
a) un eveniment de forţă majoră;
b) un eveniment care nu putea fi prevăzut şi nici împiedicat de
acesta;
c) fapta unei terţe persoane, numai atunci când are
caracteristicile forţei majore.
/flHHHIHHIIBHHBHHHHHlHHHHHHHHH
a) o împrejurare externă fără legătură cu lucrul/persoana
care a produs prejudiciul sau cu însuşirile sale;
b) un eveniment care, deşi ar fi putut fi prevăzut, era extrem
de dificil de evitat;
c) un eveniment a cărui invincibilitate şi inevitabilitate se
raportează la persoana care depune diligenţă şi prudenţă
maximă.
319. Este exonerat de răspundere, pentru forţă majoră, nefiind obligat
la repararea
prejudiciului, cel care:
a) în timpul unui cutremur, loveşte un vehicul staţionat,
provocând avarierea gravă a acestuia;
b) lăsând gaterul împrumutat de la un vecin în curte, a
constatat că o ploaie torenţială, căzută în timpul verii, i-a
distrus motorul;
c) nu putea să prevadă că se va declanşa un vânt foarte
puternic, care să determine decopertarea unei părţi a
acoperişului ce fusese fixat provizoriu, până la angajarea
unui specialist care să finalizeze lucrarea.
320. Cazul fortuit nu exclude răspunderea civilă delictuală:
a) a proprietarului unui animal sau a celui care se serveşte
de el pentru prejudiciul produs de acesta;
b) a comitentului pentru prepusul său;
c) a celui care ocupă un imobil, chiar fără niciun titlu, pentru
prejudiciul cauzat prin căderea sau aruncarea din imobil a unui
lucru.
Roş ia nu
1 fi exonerat de răspundere civilă doarDrept
în civil
caz de forţă majoră sau dacă 56
preju-
I a fost cauzat de fapta victimei înseşi ori a unui terţ:
a) proprietarul unui edificiu care a cauzat un prejudiciu,
urmare a ruinei acestuia;
b) proprietarul unei construcţii din care s-a desprins o parte
şi a cauzat astfel un prejudiciu altei persoane;
c) cel care a folosit, în mod gratuit, lucrul altuia.
Roş ia nu
doar cel care dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de fapta
imprevizibilă, absolut invincibilă şi inevitabilă a victimei
înseşi;
b) cel care dovedeşte că prejudiciul a fost produs de un
eveniment pe care nu l-a putut prevedea şi nici împiedica;
c) cel care a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită,
dacă autorul faptei, fiind lipsit de discernământ, a fost
exonerat de răspundere.
^ Nu este I-K-— K— -H- K-J—-*'-»•
a) cel care, aflându-se într-o stare de tulburare a minţii, nu a
putut să-şi dea seama de urmările faptei sale;
b) cel care a acordat ajutor în mod dezinteresat victimei, pentru
prejudiciul astfel provocat, chiar dacă a acţionat cu intenţie
sau culpă gravă;
c) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani, chiar dacă se
dovedeşte că a comis fapta ilicită cu discernământ.
Dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, este ţinut
a acoperi
a) minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, dacă nu dovedeşte
că a fost lipsit de discernământ;
b) cel care l-a îndemnat pe autorul faptei prejudiciabile sau l-a
ajutat, în orice fel, să îl pricinuiască;
c) agresorului, de către cel care a fost achitat de instanţa
penală, pe motiv că fapta a fost comisă în legitimă apărare.
325. în materia răspunderii civile delictuale:
a) nu sunt valabile clauzele de nerăspundere pentru prejudiciul
cauzat bunurilor altuia printr-o simplă imprudenţă sau
neglijenţă;
b) în cazul vinovăţiei comune, cei obligaţi să răspundă solidar
faţă de victimă, în raporturile dintre ei, suportă sarcina
reparării proporţional, unul dintre criteriile de apreciere
fiind gravitatea culpei;
c) atunci când prejudiciul a fost cauzat de lucrul sau animalul
folosit cu titlu gratuit de victimă, este antrenată răspunderea
civilă delictuală numai dacă se dovedeşte intenţia sau culpa
gravă a celui chemat să răspundă.
Poate fi acoperit în temeiul răspunderii civile delictuale prejudiciul:
a) victimei unui accident rutier, constând în diferenţa de salariu
pentru locul de muncă pe care îl ocupa anterior şi cel pe care
a fost nevoit să îl accepte din cauza handicapului generat de
accident;
b) suferit de fiul dintr-o căsătorie
Roşianu anterioară a soţiei victimei
unui accident de muncă, căruia victima îi presta întreţinere
în mod curent;
c) viitor, chiar dacă există îndoieli legate de producerea lui.
. Victima unui accident rutier va fi îndreptăţită la:
a) repararea prejudiciului de către firma angajatoare a
autorului accidentului, taximetrist ce conducea maşina
de serviciu, în timpul orelor de program;
Roşianu
r b) acoperirea prejudiciului estetic suferit;
c) repararea prejudiciului material, Drept civilconstând în cheltuieli de 57
spitalizare, de la persoana care, la solicitarea victimei, a

acceptat, în mod dezinteresat, să o conducă la domiciliu, cu
autoturismul propriu şi care, din cauza condiţiilor
meteorologice nefavorabile, a provocat o derapare uşoară a
maşinii.
- -— . . _
.................................................
Persoana prejudiciată printr-o fapta ilicita va avea dreptul la:
a) acoperirea prejudiciului constând în cheltuielile efectuate
pentru limitarea pagubei;
b) repararea prejudiciului în natură, chiar dacă ar fi interesată
în obţinerea unei despăgubiri;
c) daune morale pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă
socială.
Nu este răspunzător pentru fapta prejudiciabilă:
a) cel care, aflându-se într-o stare de tulburare a minţii,
provocată de stupefiantele pe care le consuma frecvent, nu a
putut să-şi dea seama de urmările faptei sale;
b) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani, în afară de
cazul în care se dovedeşte că avea discernământ;
c) cel care l-a îndemnat pe altul să cauzeze un prejudiciu, dacă
s-a atras răspunderea autorului pentru fapta sa ilicită.
Este faptă ilicită, putând conduce la atragerea răspunderii civile a
celui care a
a) campania de presă denigratoare împotriva unui solist de
muzică pop, cauzată de un conflict mai vechi al acestuia cu
directorul editorialului;
b) refuzul nejustificat al unui coproprietar de a consimţi la
executarea unei lucrări;
c) divulgarea secretului comercial de producere a unor
dezinfectanţi, cunoscând că deficienţele produselor puteau
afecta grav sănătatea publică.
o
datorie
;
a) dacă prestaţia datorată este executată de bunăvoie;

b) chiar dacă este făcută de un terţ, inclusiv în situaţia în care
terţul considera, în mod eronat, că plăteşte o datorie
proprie faţă de creditor;
c) chiar dacă este făcută către un creditor incapabil.
Creditorul poate refuza plata oferită de un terţ:

a) dacă debitorul l-a încunoştinţat, în prealabil, că se opune
Roşianu
efectuării plăţii de către terţ, Teste
58
chiargrilă
dacă refuzul plăţii nu îl
prejudiciază;
b) dacă natura obligaţiei impune ca aceasta să fie executată
numai de debitor;
c) dacă are îndoieli cu privire la calitatea prestaţiei terţului,
iar prin convenţia părţilor, au fost stabilite condiţii speciale
de calitate a prestaţiei.
a) a fost ratificată de creditor;

b) a fost făcută persoanei indicate de creditor;
c) a fost făcută, la cererea acelei persoane, pentru a stinge o
datorie a creditorului faţă de ea.
Roşia nu
59 Teste grilă
il unui bun individual determinat:

este liberat prin predarea acestuia în starea în care se află
la momentul naşterii obligaţiei;
dacă bunul a pierit din culpa sa, este dator să cedeze
creditorului drepturile sau
acţiunile în despăgubire pe care le are cu privire la bunul
respectiv;
este ţinut a conserva bunul până la predare, cu diligenţa
unui bun proprietar.
a da bunuri de gen:
debitorul este liberat dacă predă bunuri de gen cel puţin
de calitate medie; creditorul este cel care alege bunurile ce
urmează a-i fi predate în executarea obligaţiei;
debitorul este liberat dacă predă orice bunuri de gen,
chiar dacă de calitate inferioară.
a) este o modalitate de plată valabilă dacă creditorul

consimte la aceasta;
b) stinge obligaţia debitorului la data la care creditorul a
consimţit la executarea unei alte obligaţii în locul celei
datorate, chiar dacă obligaţia nu este îndeplinită;
c) nu împiedică renaşterea garanţiior oferite de terţi pentru
executarea obligaţiei iniţiale, în situaţia în care prestaţia
constând în transferul proprietăţii, oferită în schimbul
celei iniţiale, nu este executată.
o* *
a) creditorul care acceptă un cec ori un alt instrument de
plată este prezumat că o face numai cu condiţia ca acesta
să fie onorat;
b) executarea se face la sediul debitorului de la data plăţii;
c) creditorul nu poate refuza să primească o executare
parţială.
a liberatorie dată de creditor:
pentru primirea uneia dintre prestaţiile periodice
prezumă absolut executarea prestaţiilor devenite scadente
anterior;
b) trebuie să conţină şi menţiunile referitoare la imputaţia
plăţii, dacă are mai multe creanţe exigibile faţă de acel
debitor;
c) în care se consemnează primirea prestaţiei principale
prezumă, până la proba contrară, executarea prestaţiilor
accesorii.
I. Remiterea voluntară a înscrisului original constatator al
Roşia nu
60 Teste grilă
creanţei, făcută de
a) stinge obligaţia din momentul remiterii;
b) nu împiedică pe cel interesat să probeze stingerea
obligaţiei pe altă cale decât prin plată;
c) nu împiedică pe creditor să probeze că remiterea s-a făcut
pentru alt motiv decât stingerea obligaţiei, chiar dacă
înscrisul este sub semnătură privată.
n cazul unei plăţi făcute prin virament bancar: -
a) ordinul de plată semnat de debitor şi vizat de instituţia de
credit plătitoare prezumă efectuarea plăţii, până la proba
contrară;
Roşia nu
b) confirmarea efectuării plăţii de către instituţia de credit
plătitoare nu face dovada plăţii;
c) debitorul face imputaţia prin menţiune făcută pe ordinul
de plată, în cazul în care are mai multe datorii faţă de
acelaşi creditor.
r şi niciuna se vor considera stinse, mai întâi:
a) datoriile mai oneroase pentru debitor;

b) datoriile pentru care au fost constituite garanţii;
c) datoriile mai vechi.
a)preia riscul imposibilităţii de executare a obligaţiei;

b)poate, totuşi, obliga debitorul la restituirea fructelor culese
după punerea în întârziere a creditorului;
c) este ţinut la acoperirea cheltuielilor de conservare a
bunului datorat.
n mod nejustificat, plata
oferita in mod cores-
ISIS?- 7*' .■ ■ ■
a) poate consemna bunul pe cheltuiala şi riscurile
creditorului;
b) poate porni vânzarea publică a bunului, dacă depozitarea
bunului necesită costuri de întreţinere pe care debitorul nu
le poate acoperi, urmând să consemneze preţul;
c) poate vinde bunul, chiar şi direct, dacă acesta are o valoare
mai mică decât cheltuielile unei vânzări publice, urmând să
consemneze preţul.
(dată ce a consemnat bunut. debitoruliHli: l .4Va^cJ| •* '
a) nu îl mai poate retrage, obligaţia fiind considerată
stinsă;
b) îl poate retrage oricând, în acest caz creanţa renăscând cu
toate garanţiile şi toate celelalte cheltuieli şi accesorii ale
sale din momentul retragerii;
c) este liberat de obligaţia sa.
a) nu poate fi limitată prin convenţia părţilor;

b) poate fi atrasăRoşianu
şi pentru prejudiciile cauzate din culpa
persoanei de care debitorul se foloseşte pentru executarea
obligaţiilor contractuale;
c) poate fi invocată şi atunci când neexecutarea îi este parţial
imputabilă creditorului obligaţiei.
a) când nu a executat obligaţia de a plăti o sumă de bani,

asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi;
b) când, deşi exista urgenţă, nu a executat obligaţia imediat;
c) când părţile au stipulat în contract un termen de plată,
chiar dacă nu s-a stipulat că simpla împlinire a termenului
produce un astfel de efect.
Roşianu
347. în cazul în care locatarul neglijează să plătească chiria în mod
repetat:60 grilă
Teste
- a) creditorul are dreptul la rezilierea contractului, fără

punerea în întârziere a debitorului, chiar dacă acest
remediu nu este stipulat expres în contract;
b) contractul este reziliat de drept, dacă există un pact
comisoriu în acest sens, fără a fi necesară punerea în
întârziere, dacă este stipulat expres că punerea în
întârziere rezultă din simplul fapt al neexecutării;
c) debitorul trebuie să fie notificat în scris, chiar şi atunci
când părţile au stipulat că simpla neplată a chiriei la
termen permite creditorului să ceară rezilierea unilaterală.
348. în cazul în care debitorul obligaţiei de a plăti o sumă de bani îi
comunică, în scris,
creditorului său că nu va face plata la scadenţă, invocând
acumularea datoriilor
faţă de salariaţi:
a) debitorul este de drept în întârziere, nemaifiind necesară
notificarea sa de către creditor;
b) creditorul este îndreptăţit la daune moratorii de la data
scadenţei până la momentul plăţii;
c) dacă creditorul avea dreptul înainte de scadenţă, potrivit
contractului, la dobânzi mai mari decât dobânda legală, de
la data scadenţei daunele moratorii vor fi limitate la
valoarea dobânzii legale.
349. Este de drept în întârziere:
a) moştenitorul debitorului, dacă obligaţia era scadentă la
dată decesului debitorului;
b) debitorul obligaţiei născute dintr-o faptă ilicită
extracontractuală;
c) debitorul oricărei obligaţii băneşti.
Dovada că debitorul este de drept în întârziere trebuie făcută:

a) de creditor;
b) de debitor;
c) de orice parte interesată.
zul unor codebitori solidari, notificarea unuia dintre ei de către

creditor:
a) pune în întârziere doar pe debitorul notificat, acesta
putându-se regresa împotriva celorlalţi codebitori pentru
partea din obligaţie ce le revenea;
b) produce efecte şi în privinţa celorlalţi;
c) nu produce efecte faţă de niciunul dintre codebitori, dacă
oricare dintre aceştia a oferit anterior prestaţia datorată,
dar creditorul a refuzat să o primească, chiar dacă avea
temei legitim să o refuze.
Roşianu
Cererea de chemare în judecată formulată
Drept civil de creditor, fără ca 61
anterior debitorul
să fi fost pus în întârziere:
a) se respinge ca prematur introdusă;
b) are ca efect punerea în întârziere a debitorului;
c) dă dreptul debitorului de a executa obligaţia într-un
termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost
comunicată.
Roşianu
62 Teste grilă
cazul în care creditorul, punându-l în

întârziere pe termen de executare, va
putea, până la expirarea acestui; de către
a) să suspende executarea propriei obligaţii până la
efectuarea plăţ debitor;
b) să ceară reducerea propriei obligaţii corelative;
c) să ceară daune-interese pentru prejudiciul produs prin
întârzierea executării obligaţiei.
)De la data punerii în î u > — - —
a) creditorul este îndreptăţit la daune-interese compensatorii
pentru neexecutarea obligaţiei;
b) creditorul poate executa sau poate face să fie executată, pe
cheltuiala debitorului, o obligaţie de a face;
c) este întreruptă automat curgerea prescripţiei extinctive.
. .
De la data punerii în î
a) curg dobânzi moratorii pentru întârzierea la plată, în
cazul unei obligaţii băneşti;
b) creditorul poate declara unilateral rezilierea sau, după
caz, rezoluţiunea contractului;
c) este întrerupt termenul de decădere, în situaţia în care
pentru realizarea dreptului este necesară exercitarea unei
acţiuni în justiţie.
a) efectuate de un dezvoltator imobiliar este ţinut, în caz de

neexecutare, la plata dobânzilor bancare pe care
dezvoltatorul le-a suportat pentru creditele bancare
contractate în activitatea curentă;
b) care întârzie plata din cauza intrării în vigoare a unor
reglementări ce impun un prag maximal al sumelor în
valută tranzacţionate datorează daune moratorii de la
scadenţă;
c) care întârzie plata din cauza unui incident în sistemul
bancar ce îl împiedică să facă viramentul este ţinut la
repararea prejudiciului creditorului prin întârziere în
limita îmbogăţirii sale.
în cazul neexecutării obligaţiei contractuale, debitorul este ţinut:
a) inclusiv la acoperirea cheltuielilor pe care creditorul le-a
făcut pentru limitarea prejudiciului, chiar dacă acestea
Roşianu
Drept civil 63
sunt excesiv de mari;

b) la repararea prejudiciilor actuale şi viitoare;
c) inclusiv la acoperirea prejudiciilor pe care nu le putea
prevedea, dacă neexecutarea este intenţionată ori se
datorează culpei grave a acestuia, sub rezerva ca
prejudiciul suferit de creditor să fie consecinţa directă şi
necesară a neexecutării obligaţiei.
a) pentru pierderea, de către creditorul obligaţiei

neexecutate, a şansei de obţine un avantaj;
b) inclusiv pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi
putut evita cu o minimă diligenţă;
Roşianu
64 Teste grilă
c) pentru beneficiul de care creditorul a fost lipsit ca urmare

a neexecutării obligaţiei.
a) creditorul este îndreptăţit la daune moratorii, fără a face

dovada existenţei prejudiciului;
b) dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai
mari decât dobânda legală, daunele moratorii la care are
dreptul creditorul vor fi la nivelul dobânzilor datorate
înainte de scadenţă;
c) creditorul poate cumula daunele moratorii stipulate în
contract cu daune-interese pentru repararea integrală a
prejudiciului suferit.
KI „ ,, ,
®*
a) creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el
însuşi obligaţia;
b) creditorul este îndreptăţit doar la daune-interese egale cu
dobânda legală, calculate asupra echivalentului în bani al
obligaţiei;
c) dacă în contract a fost stipulată o clauză penală, creditorul
poate cere executarea acesteia, fără a fi ţinut să
dovedească vreun prejudiciu.
a) poate fi oferită de debitor pentru a se libera, astfel, de

b) poate fi cerută, chiar dacă debitorul şi-a îndeplinit
obligaţia, în cazul în care ea a fost stipulată pentru
executarea cu întârziere;
c) lovită de nulitate, atrage şi nulitatea convenţiei în care a
fost stipulată.
a) se poate libera oferind despăgubirea stabilită prin clauza

penală;
b) va fi ţinut la plata clauzei penale doar dacă creditorul a
dovedit existenţa prejudiciului cauzat de neexecutarea
obligaţiei;
c) nu va fi ţinut la plata penalităţii dacă executarea obligaţiei
a devenit imposibilă din cauza faptei unui terţ pentru care
nu este răspunzător.
a) atunci când obligaţia principală a fost executată în parte,

chiar dacă această executare nu a profitat creditorului;
Roşianu
Drept civil 65
b) penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea

fi prevăzut de părţi la încheierea contractului;
c) doar dacă neexecutarea se datorează unui caz fortuit sau
de forţă majoră.
-Migaţii
alitatea poate f
a) numai celui care nu a executat obligaţia;
b) numai celorlalţi codebitori, fiecare pentru partea sa;
c) în totalitate celui care nu a executat sau celorlalţi
codebitori, fiecăruia pentru partea sa.
Roşianu
Roşianu /
Olaru
Olaru
Drept civil 63
este suportată numai de codebitorul vinovat de

neexecutare pentru partea la care este ţinut;
poate fi cerută în totalitate codebitorului care nu a executat,
dacă plata parţială afectează calitatea întregii prestaţii;
poate fi cerută şi ceilorlalţi codebitori, proporţional cu partea
fiecăruia din datorie, dacă penalitatea a fost stipulată pentru a
împiedica o plată parţială.
se impută asupra prestaţiei datorate sau se restituie părţii

care a dat-o, în caz de executare a contractului;
va fi reţinută, dacă partea care a dat-o nu îşi execută obligaţia
contractuală, fără justificare;
va fi restituită, ca atare, părţii care a dat-o, dacă neexecutarea
obligaţiei fără justificare provine de la cel care a primit
arvuna.
parţial, atunci când neexecutarea este de mică

însemnătate; prin declaraţia unilaterală de
rezoluţiune a creditorului; numai pe cale
judiciară.
spre deosebire de rezoluţiune, şi atunci când neexecutarea este

de mică însemnătate, însă are un caracter repetat; de plin
drept, dacă părţile au convenit astfel; cu efect retroactiv, de la
data încheierii contractului.
nu poate opera în lipsa unui pact comisoriu

expres; nu poate fi dispusă de instanţă;
are loc prin notificarea scrisă a debitorului de către creditor,
atunci când, fiind pus în întârziere, nu a executat obligaţia în
termenul fixat de creditor.
produce efecte faţă de debitor numai dacă se înscrie în cartea

funciară, atunci când obiectul contractului care se doreşte a fi
reziliat este un bun imobil; trebuie făcută în termenul de
prescripţie prevăzut de lege pentru acţiunea în reziliere;
produce efecte între părţi din momentul în care parvine
destinatarului, chiar dacă nu a luat cunoştinţă de ea, din
motive care nu îi sunt imputabile.
a) din momentul înscrierii în cartea funciară;

b) de la data expirării termenului pentru executare acordat de
creditor prin punerea în întârziere;
c) de la data comunicării ei către debitor, dacă debitorul se afla
de drept în întârziere.
Olaru
a) este o clauză stipulată în favoarea debitorului;
b) produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a
căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea
contractului;
c) produce efecte fără punerea în întârziere a debitorului,
chiar dacă nu rezultă din faptul neexecutării.
... ..... ,= ........
a) produce efecte, chiar dacă din voinţa părţilor rezultă că
partea care o invocă trebuie să execute obligaţiile mai
întâi;
b) poate fi invocată chiar dacă neexecutarea este de mica
însemnătate;
c) priveşte neexecutarea unei obligaţii născute dintr-un
contract sinalagmatic.
374. Pentru a putea invoca excepţia de neexecutare:
a) obligaţiile nu trebuie să fie exigibile;
b) nu este suficient ca două persoane să fie în acelaşi timp
creditor şi debitor una faţă de cealaltă ci obligaţiile
părţilor trebuie să fie născute din acelaşi contract;
c) cealaltă parte nu oferă executarea obligaţiei imediat, ci la
termenul stabilit prin voinţa părţilor.
imposibilitatea de executare din cauza unui eveniment fortuit
este temporară:
a) şi priveşte o obligaţie principală, contractul este desfiinţat
de plin drept şi fără nicio notificare;
b) nu poate opera rezoluţiunea contractului;
c) creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii.
376. Are natura juridică a unui mijloc de protecţie a drepturilor

creditorului:
a) notarea în cartea funciară a imobilului, proprietatea
debitorului, a unei promisiuni bilaterale de vânzare;
b) excepţia de neexecutare a contractului;
c) acţiunea oblică.
377. Creditorul poate exercita acţiunea oblică dacă:

a) debitorul său se află în imposibilitate obiectivă de a
exercita un drept sau o acţiune;
b) creanţa sa este certă şi exigibilă;
c) creanţa sa este proporţională ca valoare cu valoarea
dreptului exercitat prin acţiunea oblică.
...............
a) bunul este readus în patrimoniul debitorului, unde va
servi la asigurarea gajului general al tuturor creditorilor
chirografari;
b) hotărârea judecătorească este opozabilă debitorului, chiar
dacă acesta nu a fost introdus în proces;
c) creditorul care a intentat acţiunea îşi va realiza cu
Olaru
prioritate creanţa.
Olaru
F a)
b)
dacă are o creanţă certă la data introducerii acţiunii;
numai cu privire actele cu titlu oneros prin care debitorul
îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate;
c) dacă debitorul refuză să accepte
Drept civil o ofertă de donaţie; 65
380. Sunt condiţii pentru introducerea acţiunii revocatorii:

a) actul încheiat de debitor cu un terţ să fi cauzat un
prejudiciu creditorului reclamant;
b) creditorul să deţină un titlu executoriu;
c) frauda debitorului şi a terţului contractant, numai dacă se
atacă un contract cu titlu oneros sau o plată efectuată în
executarea unui astfel de contract.
, Creditorul poate introduce o acţiune revocatorie în termen de: ; ■
_r>v
a) 3 ani de la data încheierii actului atacat;
b) 1 an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască
prejudiciul ce rezultă din actul atacat, dacă prin lege nu se
prevede altfel;
c) 1 an de la data încheierii actului atacat, dacă prin lege nu se
prevede altfel.
382. Ca efect al admiterii acţiunii revocatorii:
a) actul atacat îşi menţine valabilitatea şi continuă să producă
efecte între părţile care au participat la încheierea lui;
b) actul atacat va fi declarat inopozabil atât faţă de creditorul
care a introdus acţiunea, cât şi faţă de ceilalţi creditori
care, putând introduce acţiunea, au intervenit în cauză;
c) bunul se reîntoarce în patrimoniul debitorului.
Ca efect al admiterii acţiunii revocatorii:

1 bunul este indisponibilizat până la începerea executării silite
a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea;
b) terţul dobânditor al bunului care face obiectul actului
juridic atacat este obligat să predea bunul creditorului
reclamant;
c) terţul poate păstra bunul plătind creditorului căruia
profită admiterea acţiunii o sumă de bani egală cu
prejudiciul suferit prin încheierea actului atacat.
384i Cesiunea de creanţa nu poate avea ca obiect:
^ a) creanţe care sunt declarate netransmisibile prin lege;
b) creanţa ce are ca obiect o altă prestaţie decât plata unei
sume de bani, dacă cesiunea face ca obligaţia să fie, în mod
substanţial, mai oneroasă;
c) o creanţă viitoare.
"385. Cesiunea care este limitată prin convenţia cedentulul cu

debitorul produce efecte ; în privinţa debitorului cedat dacă:
a) creanţa are ca obiect o obligaţie de a face;
b) creanţa are ca obiect o sumă de bani;
c) cesiunea este cu titlu oneros.
Olaru
66 Teste grilă
titlul constatator al creanţei aflat în posesia sa, precum şi

orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis;
dacă cesiunea este parţială, doar o copie legalizată a
înscrisului constatator al creanţei;
posesia bunului luat în gaj, fără să fie nevoie de acordul
constituitorului.
iitoare, creanţa se consideră
transferată din
încheierii contractului de cesiune;
acceptării sau primirii comunicării de către debitorul cedat;
naşterii creanţei.
dobânzile devenite scadente, dar neîncasate încă de cedent,

cu începere de la data cesiunii;
b) dobânzile care devin scadente din momentul cesiunii;
c) numai dobânzile devenite scadente după acceptarea
cesiunii de către debitor prin înscris cu dată certă.
a) după ce a acceptat cesiunea printr-un înscris cu dată certă;

b) după prezentarea, la cererea sa, a dovezii scrise a cesiunii,
dacă cesiunea i-a fost comunicată de cesionar;
c) anterior comunicării scrise a cesiunii, dacă debitorul cedat
a cunoscut-o pe alte căi.
unei universalităţi de creanţe este opozabilă debitorilor,

din momentul înscrierii la arhivă, chiar dacă nu le-a fost
comunicată;
b) unei creanţe garantate cu fideiusiune este opozabilă
fideiusorului de la data îndeplinirii formalităţilor de
publicitate numai faţă de debitor;
c) unei creanţe este opozabilă debitorului dacă i-a fost
comunicată odată cu cererea de chemare în judecată.
a) debitorul nu poate să opună cesionarului plata pe care a

făcut-o cu bună-cre- dinţă unui creditor aparent, dacă nu
au fost îndeplinite formalităţile cerute pentru
opozabilitatea cesiunii faţă de debitor şi terţ;
b) consimţământul debitorului cedat la încheierea cesiunii
este cerut atunci când, după împrejurări, creanţa este
legată în mod esenţial de persoana creditorului;
c) cesionarul poate să facă acte de conservare cu privire la
dreptul cedat anterior notificării debitorului cedat.
Olaru
Drept civil 67
a) cedentul şi cesionarul sunt plătiţi proporţional cu valoarea

creanţei fiecăruia dintre ei;
b) cesionarul are dreptul să i se remită originalul titlului
constatator al creanţei aflat în posesia cedentului;
c) comunicarea cesiunii debitorului cedat produce efecte
numai dacă se indică şi întinderea cesiunii.
ata cesiunii, dacă

cesiunea este cu
titlu oneros;
b) răspunde pentru solvabilitatea debitorului cedat la

momentul scadenţei creanţei;
c) răspunde dacă, prin fapta sa proprie cesionarul nu
dobândeşte creanţa în patrimoniul său.
a) care i-a fost comunicată mai întâi;

b) care a fost înscrisă prima la Arhiva de Garanţii Reale
Mobiliare;
c) care a fost încheiată prima.
y
a) rezoluţiunea contractului iniţial pentru neexecutarea
obligaţiilor creditorului;
b) nulitatea actului juridic din care rezultă creanţa;
c) compensaţia pe care o putea opune cedentului, dacă a
acceptat cesiunea prin înscris cu dată certă.
a) tara a dobândi mai multe drepturi decât creditorul plătit şi

tara a h necesara notificarea debitorului, daca subrogaţia a fost
consimţită de creditor;
b) din momentul încheierii contractului de subrogaţie, dacă
creanţa nu este scadentă;
c) din momentul plăţii pe care terţul o face în folosul
creditorului.
Olaru
a; puaic1C511,
icuiciui ujjci a mia 91 111
a
nctcjai
HUI UCUILUI v.ui un UIUI 1 aai
oau1 11 lai
creditorului;
68 Teste grilă
b) consimţită de creditor are loc prin simpla efectuare a plăţii

obligaţiei debitorului de către un terţ;
c) convenţională poate fi numai expresă.
Olaru
a) de la data încheierii convenţiei dintre creditor şi terţul
plătitor;
b) dacă au fost îndeplinite formalităţile prevăzute pentru
opozabilitatea subro- gaţiei faţă de debitor;
c) dacă formalităţile prevăzute pentru opozabilitatea
subrogaţiei faţă de debitor au fost îndeplinite şi în privinţa
fideiusorului însuşi.
a) are, de drept, obligaţia de a garanta existenţa creanţei la
data subrogaţiei;
b) transmite noului creditor drepturile de garanţie şi toate
celelalte accesorii ale creanţei;
c) se poate obliga faţă de noul creditor să garanteze suma
pentru care a operat subrogaţia.
Pentru valabilitatea subrogaţiei consimţite de debitor este
?
necesar:
a) consimţământul creditorului iniţial, în lipsă de stipulaţie
contrară;
b) să se consemneze expres în actul de împrumut suma care a
fost împrumutată, iar în chitanţa de plată a datoriei faptul
că plata a fost făcută cu suma împrumutată de la noul
creditor;
c) ca actul de împrumut şi chitanţa de plată a datoriei să aibă
dată certă.
are plăteşte unui creditor ce are un drept de
preferinţă, potrivit legii, se subrogă în drepturile acestuia:
a) fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte condiţii
speciale;
b) dacă creditorul plătit consimte expres la înlocuirea sa cu
creditorul chirografar;
c) numai cu acordul debitorului.
402. Dacă un terţ efectuează o plată parţială în locul debitorului:

a) nu operează subrogaţia, cel care a plătit având la
îndemână o acţiune întemeiată pe plata nedatorată sau
îmbogăţirea fără justă cauză;
b) operează o subrogaţie parţială iar noul creditor este
îndreptăţit la plată numai după ce creditorul iniţial
încasează integral restul de datorie de la debitor;
c) cel care a plătit în locul debitorului se subrogă în măsura
plăţii efectuate în drepturile creditorului şi este plătit cu
prioritate atunci când creditorul iniţial a renunţat implicit
sau explicit la cauza sa de preferinţă.
■i
a) prin acordul de voinţe între creditorul iniţial şi terţul care
plăteşte datoria, fără a fi necesar consimţământul
debitorului;
b) transmiterea drepturilor creditorului plătit de la momentul
plăţii;
c) şi după ce s-a efectuat plata, dacă părţile convin astfel.
Olaru
:
a) debitorul principal poate opune noului creditor toate
mijloacele de apărare pe care le avea împotriva
creditorului iniţial;
b) pentru opozabilitate faţă de terţi, subrogaţia legală trebuie
constatată prin înscris cu dată certă;
c) operează o prezumţie relativă de subrogaţie în folosul
moştenitorului care plăteşte din bunurile sale datoriile
moştenirii, care poate fi răsturnată prin proba contrară.
405. Transmisiunea datoriei se poate realiza prin: \ T «•
a) acordul de voinţe între creditor şi noul debitor;
b) acordul de voinţe între debitori, noul debitor înlocuindu-l
pe cel iniţial numai dacă creditorul îşi dă acordul;
Olaru
c) în toate situaţiile, numai prin acordul de voinţe între
debitorul iniţial, noul debitor şi creditor.
6. La preluarea de datorie, noul debitor nu îl înlocuieşte pe debitorul
iniţial dacă:
a) noul debitor era insolvabil la data când a preluat datoria,
chiar daca creditorul care a consimţit la preluare
cunoşteaaceastă împrejurare;
b) prin contractul de preluare a datoriei s-a convenit astfel;
c) noul debitor a devenit insolvabil ulterior încheierii
contractului.
i. Ca efect al preluării -■ de datorie
a) noul debitor poate opune creditorului toate cauzele
de stingere a datoriei pe care le-ar fi putut invoca şi
debitorul iniţial;
b) creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate
drepturile pe care le are în legătură cu datoria preluată;
c) nu pot fi invocate împotriva creditorului mijloacele de
apărare întemeiate pe raportul obligaţional dintre noul
debitor şi debitorul iniţial.
18. Ca efect al preluării de datorie, garanţiile creanţei iniţiale se
menţin:
- " a ) dacă au fost constituite de debitorul iniţial şi pot fi
despărţite de persoana acestuia;
b) dacă au fost constituite de terţi pentru realizarea creanţei, iar
aceştia şi-au dat acordul la preluare;
c) chiar dacă fideiusorul sau terţul care a constituit o garanţie
reală pentru realizarea creanţei nu şi-a dat acordul la
preluare.
Olaru
Preluarea de datorie prin contract încheiat cu debitorul nu produce niciun efect faţă de
creditor:
Olaru
a) dacă contractul de preluare a fost denunţat până la
momentul exprimării consimţământului de către creditor;
b) numai dacă creditorul refuză expres preluarea în
termenul stabilit de către contractantul care a comunicat
preluarea de datorie;
c) dacă ambii contractanţi au comunicat preluarea de
datorie, dar au fixat termene diferite de răspuns, iar
creditorul nu a răspuns în termenul cel mai lung, chiar
dacă s-a împlinit primul.
10, Ca efect al novaţiei prin schimbarea debitorului, ipotecile
care garantează
a) vor însoţi noua creanţă, chiar dacă nu s-a stipulat astfel
prin convenţia părţilor;
b) se menţin numai dacă debitorul iniţial consimte expres la
aceasta;
c) se strămută asupra bunurilor noului debitor, numai cu
acordul acestuia.
prin schimbarea debitorului:
a) debitorul iniţial este liberat de creditor, iar obligaţia
iniţială se stinge;
b) consimţământul debitorului iniţial nu este necesar pentru
încheierea sa valabilă;
c) când creditorul a cerut acordul fidejusorilor să fie ţinuţi
de noua obligaţie, creanţa iniţială subzistă dacă fideiusorii
nu îşi exprimă acordul.
Olaru
70 Teste grilă
g§ sg g|gj j
nulitatea relativă pentru vicii de consimţământ a actului
din care s-a născut obligaţia iniţială;
b) mijloacele de apărare pe care le avea împotriva debitorului
iniţial;
c) nulitatea absolută a actului din care s-a născut obligaţia.
Când novaţia operează între creditor şi unul dintre debitorii

solidari:
a) îi liberează pe ceilalţi codebitori, în raporturile cu
creditorul;
b) nu îi liberează pe ceilalţi codebitori, iar creanţa iniţială
subzistă dacă aceştia refuză să fie ţinuţi şi de noua
obligaţie;
c) îi liberează pe ceilalţi codebitori, în raporturile cu
creditorul, numai dacă acesta din urmă (creditorul) a
consimţit expres la aceasta.
a) care operează cu privire la debitorul principal, de regulă, îi

liberează pe fideiusori;
b) nu se prezumă, voinţa părţilor de a nova trebuie să fie
neîndoielnică;
c) prin schimbarea creditorului poate opera fără
consimţământul debitorului iniţial.
a) operează şi atunci când creanţa rezultă dintr-un act făcut

cu intenţia de a păgubi;
b) stinge datoriile reciproce până la concurenţa celei mai mici
dintre ele;
c) pe care debitorul cedat o putea invoca în raporturile cu
cedentul poate fi opusă cesionarului, chiar dacă debitorul
cedat a acceptat pur şi simplu cesiunea.
Pot face obiectul compensaţiei legale:
a) datoriile care au ca obiect o sumă de bani;
b) numai obligaţiile izvorâte din contracte;
c) datoriile care au ca obiect bunuri fungibile, dacă sunt de
aceeaşi natură.
^Compensaţia nu poate fi invocată:|!y££|||0|||||^|0££|
a) dacă pentru plata uneia dintre datorii a fost acordat un
termen de graţie;
b) de către debitorul cedat împotriva cesionarului pentru
datoriile cedentului care sunt ulterioare momentului în
care cesiunea de creanţă i-a devenit opozabilă prin
Olaru
71 Teste grilă
comunicare;
c) dacă oricare dintre părţi a renunţat, în mod tacit, la
compensaţie.
a) dacă datoria are ca obiect restituirea unui bun care a fost

dat în depozit;
b) dacă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a opera
compensaţia legală;
c) dacă datoria are ca obiect un bun insesizabil.
/a) se poate face numai în mod expres;

b) nu se poate face în detrimentul drepturilor dobândite de un
terţ;
c) se face, în mod tacit, dacă una dintre părţi plăteşte o
datorie fără să opună compensaţia ale cărei condiţii legale
erau îndeplinite.
Olaru
a) stinge datoriile reciproce până la concurenţa obligaţiei care
are valoarea cea mai mare;
b) convenţională operează de la data la care s-a încheiat
convenţia părţilor cu privire la compensaţie;
c) poate fi opusă cesionarului de către debitorul cedat care nu
a acceptat cesiunea şi pentru datoriile creditorului iniţial
ulterioare momentului în care cesiunea i-a devenit
opozabilă.
a) debitorul care, fiind terţ poprit, dobândeşte o creanţă

împotriva creditorului popritor, poate opune compensaţia
împotriva acestuia din urmă;
b) fideiusorul poate opune în compensaţie creanţa pe care
debitorul principal o dobândeşte împotriva creditorului
obligaţiei garantate;
c) o parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru
a putea opune compensaţia.
a) dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar

în mase de bunuri diferite;
b) cu privire la obligaţia principală, dacă se întrunesc calităţile
de fideiusor şi creditor în aceeaşi persoană;
c) în lipsa acordului părţilor.
v.0 nTUZi u nea.

a) se aplică numai obligaţiilor contractuale;
b) care operează prin reunirea calităţilor de fideiusor şi
debitor în aceeaşi persoană nu stinge obligaţia principală;
c) ce operează prin reunirea calităţilor de creditor şi debitor
profită fideiusorilor.
......
a) obligaţia renaşte dacă se desfiinţează cauza care a
determinat confuziunea, de la data la care a operat
desfiinţarea;
b) ipoteca stinsă prin confuziunea calităţilor de creditor
ipotecar şi proprietar ai bunului ipotecat renaşte numai
dacă creditorul este evins dintr-o cauză independentă de el;
c) drepturile terţilor cu privire la creanţa care face obiectul
confuziunii se menţin, dacă acestea s-au născut anterior
confuziunii.
a) numai cu titlu gratuit;

b) cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, potrivit naturii actului
Olaru
prin care aceasta se realizează;
c) prin renunţarea unilaterală a creditorului la dreptul său de
creanţă chiar dacă debitorul procedează la executarea
prestaţiei.
Olaru
72 Teste grilă
a) stinge obligaţia principală şi toate garanţiile şi accesoriile

care o însoţesc;
b) se prezumă a fi operat şi cu privire la creanţa garantată
dacă creditorul a renunţat expres la ipoteca sau privilegiul
care însoţea respectiva creanţă;
c) se realizează numai dacă debitorul consimte expres la
aceasta.
a) în aceleaşi condiţii cu dovada plăţii;

b) prin orice mijloc de probă, dacă prin lege nu se prevede
altfel;
c) numai prin chitanţă liberatorie dată de creditor.
Remiterea de datorie acordată unui cofideiusor profită:

a) şi debitorului principal, din datorie fiind scăzută valoarea
prestaţiei fideiusorului care a beneficiat de remitere;
b) numai fideiusorului căruia i-a fost acordată, iar ceilalţi
fideiusori rămân obligaţi să garanteze pentru întreaga
creanţă;
c) celorlalţi fideiusori numai în măsura în care toţi
cofideiusorii garantează în acelaşi mod, aceeaşi datorie şi
numai dacă nu au consimţit expres exonerarea
cofideiusorului liberat.
Remiterea de datorie este valabilă:
a) ca donaţie, dacă îndeplineşte toate condiţiile de validitate
ale acesteia, inclusiv forma solemnă a înscrisului autentic;
b) indiferent de forma pe care o îmbracă, dacă se face prin
acte între vii;
c) prin legat, dacă testamentul în care este cuprins
îndeplineşte toate condiţiile de validitate de formă şi de
fond.
a) este întotdeauna un act juridic unilateral;

b) este totală, dacă nu se stipulează contrariul;
c) poate fi opusă cesionarului, dacă a intervenit în raporturile
dintre cedent şi debitorul cedat înainte ca cesiunea să îi fi
devenit opozabilă acestuia din urmă.
a) poate fi cauzată de un eveniment extern, imprevizibil,

absolut invincibil şi inevitabil;
b) poate fi cauzată de un eveniment care nu poate fi prevăzut
şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să
răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs;
c) poate fi invocată şi atunci când obligaţia are ca obiect
Olaru
Drept civil 73
bunuri de gen.
este liberat de executarea obligaţiei, dacă imposibilitatea
fortuită de a intervenit:
a) cu caracter temporar;
b) în toate cazurile, după punerea sa în întârziere pentru
c) după ce a fost pus în întârziere, atunci când creditorul nu ar
fi putut oricum să beneficieze de executarea obligaţiei din
cauza evenimentului fortuit, iar debitorul nu a luat asupra
sa riscul producerii acestuia.
Otaru
Drept civil 74
care nu notifică creditorului imposibilitatea fortuită de executare a

a) p
i
erde dreptul de a invoca această cauză de stingere a
obligaţiei;
b) răspunde pentru prejudiciile cauzate creditorului prin
faptul că nu a notificat survenirea evenimentului;
c) este liberat de datorie numai dacă obligaţia are ca obiect
bunuri de gen.
Imposibilitatea fortuită de executare poate fi invocată:
a) de către debitorul cedat în relaţia cu cesionarul, dacă este
anterioară momentului în care cesiunea i-a devenit
opozabilă;
b) pentru liberarea de obligaţie numai dacă este totală şi
definitivă;
c) dacă obiectul obligaţiei îl constituie orice prestaţie,
inclusiv cea care are ca obiect bunuri de gen.
Otaru
Capitolul V Contractele speciale
sau vinde:
toţi cei cărora nu le este interzis prin lege;
persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă, în toate cazurile,
fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui ori a instanţei de tutelă
şi familie; persoanele lipsite de capacitate de
exerciţiu, doar cu încuviinţarea reprezentanţilor
legali.
wmm
WMIWMBMBBHBI
a de a cumpăra? , . _ '
se sancţionează cu nulitatea absolută, în cazul încălcării
dispoziţiilor privind incapacitatea de a cumpăra drepturi litigoase;
b) se aplică mandatarilor pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi
să le vândă, cu excepţia cazului în care au fost împuterniciţi în
mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost
determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui
conflict de interese;
c) se aplică judecătorilor în cazul cumpărării unui drept litigios în
vederea îndestulării unei creanţe care s-a născut înainte ca
dreptul să fi devenit litigios, dacă acesta este de competenţa
instanţei judecătoreşti în circumscripţia căreia îşi desfăşoară
activitatea.
a) compararea prin licitaţie publică, de către funcţionam publici, a

bunurilor a căror vânzare se face prin intermediul lor;
b) cumpărarea de către curator, direct sau prin persoane interpuse,
a bunurilor persoanelor pe care le reprezintă;
c) cumpărarea de către mandatari a bunurilor pe care sunt
însărcinaţi să le vândă, cu excepţia cazului în care au fost
împuterniciţi în mod expres în acest sens, însă numai în situaţia
vânzărilor prin licitaţie publică.
' a)^cunfp^^^Pde către notarii publici a drepturilor succesorale ori

a cotelor-părţi din dreptul de proprietate de la comoştenitori sau
coproprietari, după caz;
b) cumpărarea de către executorii judecătoreşti, direct sau prin
persoane interpuse, chiar şi prin licitaţie publică, a bunurilor a
căror vânzare se face prin intermediul lor;
c) cumpărarea făcută de un avocat pentru apărarea drepturilor
celui ce stăpâneşte bunul în legătură cu care există dreptul
Rădoi
litigios.
Rădoi
Drept civil 75
şl Incapacitatea de a vinde:
a) se aplică în cazul tutorilor, pentru vânzarea bunurilor
proprii, la un preţ care constă într-o sumă de bani
provenită din vânzarea bunurilor pe care le admi-
nistrează;
b) se aplică judecătorilor, pentru vânzarea drepturilor
succesorale ori a cotelor-părţi din dreptul de proprietate,
către ceilalţi comoştenitori sau coproprietari, după caz;
c) se aplică persoanelor care intră sub incidenţa dispoziţiilor
privind această incapacitate şi atunci când încheie
contracte în care, în schimbul unei prestaţii promise de
acestea, cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de
bani.
^ a) bunurile scoase temporar din circuitul civil prin convenţie

sau testament, în condiţiile prevăzute de lege;
b) bunurile statului sau ale unităţilor administrativ-
teritoriale care, prin natura lor sau prin declaraţia legii,
sunt de uz sau interes public;
c) orice bunuri a căror vânzare nu este interzisă ori limitată
prin lege sau prin convenţie ori testament.
/"441yîn unui bun flHHBHHHHHflIHHHHHiilil
V=r'> a) vânzătorul este ţinut să plătească daune-interese, dacă
nerealizarea sau nerealizarea parţială a bunului dintr-un
gen limitat, care nu există la data încheierii contractului,
este determinată de culpa sa;
b) cumpărătorul nu poate fi obligat la plata preţului, chiar
dacă şi-a asumat riscul nerealizării bunului sau genului
limitat;
c) în materia construcţiilor sunt aplicabile dispoziţiile
corespunzătoare privind cartea funciară.
Rădoi
76 Teste grilă
448.
Rădoi
dacă bunul s-a realizat numai parţial, cumpărătorul are alegerea
fie de a cere desfiinţarea vânzării, fie de a pretinde
Drept civil
reducerea 77
b) corespunzătoare a preţului; cumpărătorul dobândeşte
c)
proprietatea din momentul încheierii contractului; bunul
viitor care face obiectul vânzării este considerat realizat la data la
care devine apt de a fi folosit potrivit destinaţiei în vederea căreia a
fost încheiat contractul.
a1 preţului:
' .
a) poate fi realizată dacă părţile au convenit asupra unei modalităţi
de determinare a acestuia, dar nu mai târziu de data plăţii şi
printr-un nou acord de voinţă al părţilor;
b) poate fi realizată de una sau mai multe persoane desemnate
potrivit acordului părţilor;
c) se va realiza, atunci când persoanele desemnate de părţi nu
determină preţul în termen de cel mult 3 luni de la încheierea
contractului, de către un expert desemnat din oficiu de
preşedintele judecătoriei de la locul executării contractului.
în cazul vânzării unui bun viitor:
Rădoi
Preţul:
a) atunci când se determină în funcţie de greutate, nu va ţine
seama de 78greutatea ambalajului; Teste grilă
b) este suficient determinat, dacă poate fi stabilit potrivit

împrejurărilor;
c) este prezumat a fi preţul mediu practicat în ultimele 10 zile
lucrătoare de vânzătorul care vinde în mod obişnuit bunurile
care fac obiectul contractului.
y
a) dacă bunurile care fac obiectul contractului trebuie
transportate dintr-un loc în altul, cheltuielile de transport sunt
în sarcina cumpărătorului;
b) cheltuielile aferente operaţiunilor de plată a preţului sunt în
sarcina cumpărătorului, orice clauză contrară fiind considerată
nescrisă;
c) când preţul este într-atât de disproporţionat faţă de valoarea
bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la
o vânzare, se aplică sancţiunea nulităţii absolute.
nu se poate dispune de bunul care constituie obiectul pactului

între data încheierii acestuia şi data exercitării opţiunii sau,
după caz, aceea a expirării termenului de opţiune;
b) atunci când pactul are ca obiect drepturi tabulare, dreptul de
opţiune se radiază, numai la cererea promitentului, dacă până
la expirarea termenului de opţiune nu s-a înscris o declaraţie de
exercitare a opţiunii însoţită de dovada comunicării sale către
cealaltă parte;
c) acesta poate purta şi asupra unor bunuri de gen.
a) dreptul la acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri

care să ţină loc de contract, în cazul în care una dintre părţile
care au încheiat promisiunea bilaterală refuză nejustificat sa
încheie contractul promis, iar celelalte condiţii de validitate sunt
îndeplinite, se prescrie în termen de 6 luni de la data la care
contractul trebuia încheiat;
b) prescripţia dreptului la acţiune având ca obiect pronunţarea
unei hotărâri care să ţină loc de contract, în condiţiile prevăzute
de lege, se întrerupe printr-un act voluntar de executare;
c) obligaţia promitentului cumpărător se consideră stinsă dacă,
mai înainte ca promisiunea bilaterală de vânzare a unui bun
individual448determinat
. să fi fost executată, debitorul său
înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia.
■A■a .-v-
vândut:
a) se strămută de drept cumpărătorului, din momentul încheierii
contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a
fost plătit încă, orice clauză contrară fiind considerată nescrisă;
b) se transmite cumpărătorului împreună cu toate drepturile şi
acţiunile accesorii ce au aparţinut vânzătorului;
Rădoi
c)
r se strămută cumpărătorului, în materia vânzării de
Drept civil
imobile, potrivit dispoziţiilor de carte funciară.
79
|4<j. în cazul vânzării bunului altuia:

cumpărătorul poate cere, pe lângă daune-interese, şi
rezoluţiunea contractului având ca obiect un bun
proprietate comună, în cazul în care nu ar fi cumpărat
dacă ar fi ştiut că nu va dobândi proprietatea întregului
bun, dacă un coproprietar a vândut bunul proprietate
comună şi ulterior nu asigură transmiterea proprietăţii
întregului bun către cumpărător;
b) în cazul netransmiterii dreptului de proprietate de către
vânzătorul unui bun aflat în coproprietate sau în
proprietatea unui terţ, cumpărătorul poate cere
rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările
autonome sau voluptuare, chiar dacă la data încheierii
contractului cunoştea că bunul nu aparţine în întregime
vânzătorului;
c) cumpărătorul care nu cunoştea că bunul nu aparţine
vânzătorului poate restitui bunul primit şi solicita, dacă
este cazul, daune-interese pentru prejudiciul suferit.
la data individualizării bunurilor de gen prin predare,

"numărare, cântărire sau măsurare;
b) la individualizarea bunurilor, în cazul în care acestea sunt
vândute în bloc pentru un preţ unic şi global;
c) la momentul încheierii contractului, în cazul vânzării după
mostră.
' — a ) de îndată ce bunurile au fost individualizate, în cazul

bunurilor vândute în bloc şi pentru un preţ unic şi global;
b) la plata integrală a preţului, chiar dacă bunul a fost
predat, în cazul în care vânzătorul îşi rezervă proprietatea
bunului până la acel moment;
c) la expirarea termenului convenit ori statornicit prin
uzanţe, dacă bunul vândut se află la cumpărător, iar
acesta a făcut cunoscut acordul său în termen, în cazul
vânzării sub rezerva ca bunul să corespundă gusturilor
cumpărătorului.
Predarea
a) este prezumată a fi fost convenită de părţi să fie făcută
după trecerea unui termen dacă, după împrejurările
cunoscute cumpărătorului la momentul vânzării,
predarea nu se putea face la momentul plăţii preţului;
b) trebuie să se facă la sediul creditorului, dacă nu rezultă
altfel din convenţia părţilor sau, în lipsa acesteia, din
uzanţe;
c) trebuie să aibă loc, chiar dacă, în cazul bunurilor de gen,
Rădoi
lotul din care făceau parte bunurile respective şi care era
anume prevăzut în convenţie a pierit în totalitate.
■■■■■■■■■■■■■■■■■■Hi
a) este obligat ca, imediat după preluare, să verifice starea
bunului potrivit uzanţelor;
b) este obligat să aducă la cunoştinţa vânzătorului viciile
ascunse descoperite, într-un termen rezonabil stabilit
potrivit cu împrejurările, sub sancţiunea
80 Teste grilă
448.
Rădoi
78 Teste grilă
decăderii din dreptul de a cere înlocuirea bunului vândut cu
un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii;
c) trebuie să informeze fără întârziere vânzătorul despre
existenţa viciilor aparente, efectuată imediat după
transmiterea proprietăţii de către vânzător, în lipsa
informării considerându-se că vânzătorul şi-a executat
obligaţia de predare a bunului.
54: Predarea se face:
a) la locul unde bunul se afla la momentul încheierii
contractului, dacă nu rezultă altfel din convenţia părţilor ori,
în lipsa acesteia, din uzanţe;
b) la domiciliul sau, după caz, sediul vânzătorului la data
încheierii contractului, în cazul bunurilor neindividualizate;
' c) în toate cazurile, prin punerea bunului mobil la dispoziţia
cumpărătorului.
455. în cazul dezacordului asupra calităţii bunului pe care vânzătorul l-a
pus
dispoziţie:
a) preşedintele judecătoriei de la locul situării bunului va
desemna, numai la cererea cumpărătorului, un expert în
vederea constatării calităţii bunului;
b) se poate dispune chiar vânzarea pe cheltuiala proprietarului,
în condiţiile stabilite de instanţă, dacă păstrarea bunului ar
putea aduce mari pagube;
c) instanţa nu poate dispune depozitarea bunului şi nici
sechestrarea acestuia.
456. în cazul garanţiei contra evictiunii:MB^W«Wili1inillW»MMl
a) vânzătorul răspunde de evicţiunea cauzată ulterior vânzării
prin faptul său personal, chiar dacă s-a convenit că acesta nu
va datora nicio garanţie;
b) vânzătorul este exonerat de a restitui preţul dacă obligaţia sa
de garanţie este restrânsă sau înlăturată, chiar şi în situaţia
în care cumpărătorul nu şi-a asumat riscul producerii
evicţiunii;
c) părţile pot conveni să îl exonereze pe vânzător de orice
garanţie contra evicţiunii.
In cazul evicţiunii provenind din fapta proprie:
a) vânzătorul este obligat să îl garanteze pe cumpărător
împotriva oricăror fapte imputabile vânzătorului, chiar dacă
acestea s-au ivit ulterior vânzării;
b) vânzătorul răspunde pentru evicţiunea cauzată ulterior
vânzării prin faptul său personal, cu excepţia cazului în care
părţile au convenit că vânzătorul nu va datora nicio
garanţie;
c) nu sunt considerate stipulaţii prin care se limitează sau
înlătură obligaţia de garanţie contra evicţiunii clauzele prin
se limitează dreptul transmis, dacă acestea nu încalcă
ordinea publică şi bunele moravuri.
458,Garanţia contra evicţiunii provenind din fapta unui terţ:
a) este datorată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii: să fie întemeiată pe un drept, dreptul să fie născut
anterior datei vânzării şi să nu fi fost adus la cunoştinţa
cumpărătorului până la data vânzării;
Rădoi
b) poate avea drept cauză atât o tulburare de fapt, cât şi de
drept;
Rădoi
c) nu poate fi invocată pe cale de excepţie de către cumpărător, în
cazul în care vânzătorul efectuează acte care tind la
Drept civil 79
împiedicarea sau limitarea dreptului pe care i l-a transferat
cumpărătorului.
a) cumpărătorul poate cere rezoluţiunea vânzării aacă a fost evins

ae o parte a bunului îndeajuns de însemnată încât, dacă ar fi
cunoscut evicţiunea, nu ar mai fi încheiat contractul;
b) dacă nu a cerut rezoluţiunea contractului, cumpărătorul poate
obţine de la vânzător o parte din preţ, proporţională cu
valoarea părţii de care a fost evins, însă nu şi daune-interese;
c) întinderea daunelor-interese care pot fi obţinute de cumpărător
se calculează potrivit aceloraşi reguli ca şi în cazul evicţiunii
totale.
a) este datorată împotriva evicţiunii ce provine din fapte

imputabile vânzătorului, dar numai dacă acestea s-au ivit
ulterior vânzării;
b) este datorată împotriva evicţiunii ce rezultă din pretenţiile unui
terţ, numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut
anterior datei vânzării şi care nu a fost adus la cunoştinţa
cumpărătorului până la acea dată;
c) se transmite numai dobânditoriior cu titlu oneros, subsecvenţi,
ai bunului care face obiectul vânzării.
-aranţie contra evicţiunii: flHHSBHBHii
a) poate fi extinsă sau restrânsă, prin convenţia părţilor;
b) nu poate fi indivizibilă între debitori;
c) poate fi extinsă sau restrânsă, prin convenţia părţilor, însă
acestea nu pot conveni să îl exonereze pe debitor de orice
garanţie contra evicţiunii.
>în căzui unei vânzătorul: .■■■■■■
a) are dreptul să scadă din preţ o sumă corespunzătoare
beneficiului obţinut de cumpărător în urma deteriorărilor
cauzate bunului vândut;
b) este ţinut să înapoieze preţul, redus proporţional cu scăderea
valorii bunului, dacă acesta a suferit deteriorări însemnate, fie
din neglijenţa cumpărătorului, fie prin forţă majoră;
c) nu poate fi obligat să înapoieze cumpărătorului decât preţul
plătit, chiar dacă lucrul are, la data evicţiunii, o valoare mai
mare, din orice cauză.
') Cumpărătorul pierde dreptul de garanţie: JHHBHHHBHHiilHI
a) în cazul în care este condamnat printr-o hotărâre intrată în
puterea lucrului judecat, dacă nu l-a chemat în cauză pe
vânzător, atunci când a fost chemat el însuşi în judecată de un
terţ care pretinde că are drepturi asupra lucrului vândut, iar
vânzătorul dovedeşte că existau motive suficiente pentru a se
respinge cererea;
b) dacă a recunoscut dreptul unui terţ fără Rădoia exista o hotărâre
judecătorească şi fără să facă dovada că a recunoscut dreptul,
întrucât nu existau suficiente motive pentru a împiedica
evicţiunea;
c)dacă dreptul
80
la acţiunea în garanţie Teste
contra
grilă
evicţiunii nu a
fost exercitat în termen de 3 ani de la data încheierii
contractului.
Viciile care afectează bunul ulterior predării sa
riscurilor şi care conduc la pieirea fortuită a bunului:
a) atrag răspunderea vânzătorului, cumpărătorul fiind obligat
să le semnaleze numai până la momentul predării;
b) atrag răspunderea vânzătorului, dar potrivit dispoziţiilor
generale privind riscul în contractele sinalagmatice
translative de proprietate, şi nu potrivit dispoziţiilor speciale
în materia vânzării;
c) nu atrag răspunderea vânzătorului, dacă nu existau la data
predării bunului, astfel cum rezultă din dispoziţiile privind
garanţia vânzătorului contra viciilor bunului vândut.
Garanţia contra viciilor ascunse:
a) este datorată când bunul vândut nu corespunde calităţilor
convenite de părţi, chiar şi atunci când lipsa acestora este
descoperită ulterior predării bunului;
b) este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării
bunului;
c) nu este datorată contra viciilor pe care cumpărătorul le
cunoştea la data încheierii contractului.
466. In temeiul obligaţiei vânzătorului de garanţie contra viciilor,
cumpărătorul:
a) nu poate obţine rezoluţiunea vânzării, dacă nu a adus la
cunoştinţa vânzătorului viciile ascunse ale lucrului într-un
termen rezonabil, stabilit potrivit cu împrejurările, de la
descoperirea lor;
b) poate obţine rezoluţiunea vânzării, numai dacă, în cazul în
care este profesionist, a adus la cunoştinţa vânzătorului viciul
ascuns, în termen de 30 de zile lucrătoare de la descoperirea
lor, dacă bunul vândut este mobil corporal;
c) poate obţine, dacă este cazul, daune-interese pentru
repararea întregului prejudiciu cauzat, numai în cazul în
care solicită rezoluţiunea vânzării în temeiul obligaţiei
se va dispune pentru întregul contract, chiar dacă numai unele dintre bunurile vândute
sunt afectate de vicii, dacă acestea nu pot fi separate de celelalte fără pagubă pentru
cumpărător;
atrage rezoluţiunea şi cu privire la bunul accesoriu celui principal, afectat de vicii ascunse,
chiar dacă bunul accesoriu nu este afectat de vicii; atrage obligaţia vânzătorului de
restituire către cumpărător doar a cheltuielilor făcute cu prilejul vânzării, în tot sau în parte,
după caz, chiar dacă acesta cunoştea viciile bunului vândut.
vânzătorului de garanţie contra viciilor.

Rădoi
a)
b)
c)
este datorată numai dacă viciul de funcţionare exista anterior
predării bunului; atrage obligaţia vânzătorului, la cererea
cumpărătorului, de restituire a preţului
Drept civil primit în schimbul 81
înapoierii bunului, dacă acesta nu înlocuieşte bunul într-un

termen rezonabil, potrivit cu împrejurările;
Rădoi
a) r nu82 este datorată dacă cumpărătorul
Teste grilă
nu a comunicat
defecţiunea înainte de împlinirea termenului de
prescripţie de 1 an de la data predării ori recepţiei finale a
bunului sau a lucrării, în cazul unui bun transmis sau al unei
lucrări executate, alta decât o construcţie.
în lipsa unei stipulaţii contrare, trebuie să plătească preţul la

locul în care bunul se afla în momentul încheierii
contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă;
b) trebuie să plătească cheltuielile aferente operaţiunilor de
plată a preţului, orice stipulaţie contrară fiind considerată
nescrisă;
c) suportă cheltuielile de preluare şi transport de la locul
executării, dacă nu s-a convenit altfel.
Cumpărătorul:
a) este ţinut să plătească dobânzi asupra preţului din ziua
dobândirii proprietăţii, dacă bunul nu i-a fost predat, dar îi
procură alte foloase decât fructele;
b) nu datorează dobânzi asupra preţului, dacă părţile nu au
stabilit altfel, iar bunul nu produce nici fructe civile sau
naturale, nici alte foloase;
c) este ţinut să plătească dobânzi asupra preţului din ziua
dobândirii proprietăţii, dacă bunul produce fructe civile sau
naturale, orice stipulaţie contrară fiind considerată nescrisă.
^7L)Plata preţului: ■
a) trebuie să aibă loc de îndată ce proprietatea este transmisă,

în lipsa unei stipulaţii contrare;
b) trebuie să aibă loc la data individualizării bunului prin
predare, numărare, cântărire, măsurare sau prin orice alt
mod convenit sau impus de natura bunului, în cazul vânzării
bunurilor de gen;
c) poate fi suspendată chiar dacă, în momentul încheierii
contractului, cumpărătorul cunoştea pericolul evicţiunii.
(472) în cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în
întârziere:
a) dacă, în îndeplinirea obligaţiilor sale, la scadenţă, nici nu a
plătit preţul, nici nu a preluat bunul;
b) dacă, în cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide,
nu le-a preluat în termenul convenit, cu excepţia cazului în
care preţul a fost plătit;
c) dacă, în cazul bunurilor mobile supuse unor dese schimbări
de valoare, nu le-a preluat în termenul convenit, atunci când
a solicitat predarea fără să fi plătit preţul.
a) cu privire la întinderea obligaţiilor sale, în cazul în care

vânzarea are ca obiect bunuri imobile, dacă, la scadenţă, nici
Rădoi
nu a plătit preţul şi nici nu a preluat bunul;
b) cu privire la plata preţului, dacă vânzarea are ca obiect un
bun imobil, iar în contract s-a stipulat punerea de drept în
întârziere a cumpărătorului în cazul în
care nu plăteşte la termenul convenit, cumpărătorul putând
plăti însă83 şi după expirarea termenului,
Testecât
grilă timp nu a primit
declaraţia de rezoluţiune din partea vânzătorului;
c) cu privire la preluarea bunurilor mobile supuse deteriorării
rapide sau deselor schimbări de valoare, dacă nu le-a preluat
în termenul convenit, chiar dacă preţul a fost plătit sau
atunci când a solicitat predarea, fără să fi plătit preţul.
... ...............
474. Când cumpărătorul unui bun mobil nu îşi îndeplineşte obligaţia de
plată:
a) în cazul vânzărilor făcute fără termen de plată, vânzătorul
poate ca, în cel mult 30 de zile de la data predării, să declare
rezoluţiunea fără punere în întârziere şi să ceară restituirea
bunului vândut, cât timp acesta este încă în posesia
cumpărătorului şi nu a suferit transformări;
b) vânzătorul poate cere fie executarea silită a obligaţiei de
plată, fie rezoluţiunea vânzării, precum şi, în ambele situaţii,
daune-interese, dacă este cazul;
c) vânzătorul are facultatea de a depune lucrul vândut într-un
depozit, la dispoziţia sa şi pe cheltuiala cumpărătorului, sau
de a-l vinde.
475} Titularul dreptului de preempţiuneljj^B|0|y|0|Q||0|0||
' a) îşi poate exercita dreptul în termen de cel mult 30 de zile de la
primirea ofertei, în cazul vânzării de bunuri mobile;
b) îşi poate exercita dreptul prin comunicarea către vânzător a
acordului său de a încheia contractul de vânzare, însoţită de
consemnarea preţului la dispoziţia vânzătorului;
c) nu îşi mai poate exercita dreptul cu privire la contractul ce i-
a fost propus, dacă nu a acceptat oferta în termen de cel mult
30 de zile de la comunicarea acesteia, în cazul vânzării de
bunuri imobile.
476) în cazul dreptului de flBHHHHHHIHHI
a) contractul de vânzare se consideră încheiat între preemptor
şi vânzător în condiţiile cuprinse în contractul încheiat cu
terţul, acest din urmă contract desfiinţându-se retroactiv;
b) termenele de plată a preţului acordate terţului cu care a fost
încheiat contractul profită şi preemptorului;
c) moartea preemptorului conduce la stingerea dreptului
convenţional de preempţiune, chiar dacă acesta a fost
constituit pe un anumit termen.
477; în cazul notării în cartea funciară a dreptului de preempţiune
asupra unui imobil:
a) înscrierea în cartea funciară a dreptului dobândit în temeiul
contractului de vânzare încheiat de un terţ cu proprietarul
bunului nu se poate face fără acordul preemptorului;
b) înscrierea în cartea funciară a dreptului dobândit în temeiul
contractului de vânzare încheiat de un terţ cu proprietarul
bunului se face sub condiţia suspensivă ca, în termen de 30
Râdoi
de zile de la comunicarea încheierii prin care s-a dispus
înscrierea, preemptorul să nu notifice biroului de carte
funciară dovada consemnării preţului la dispoziţia
vânzătorului;
84 Teste grilă
c) neefectuarea de către preemptor a notificării privind

dovada consemnării preţului la dispoziţia vânzătorului,
în termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii prin
care s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului
dobândit de un terţ în temeiul contractului de vânzare
încheiat cu proprietarul bunului, duce la stingerea
dreptului de preempţiune, care se radiază din oficiu din
cartea funciară.
■■■■■■■hhiwmmwmmmm
a) este indivizibil, nu se poate ceda şi este esenţialmente
temporar;
b) este indivizibil, nu se poate ceda şi se stinge prin moartea
preemptorului, chiar dacă a fost constituit pe un anumit
termen;
c) se poate exercita numai dacă preemptorul consemnează
preţul stabilit pentru toate bunurile vândute, dacă s-au
vândut şi alte lucruri decât acela supus preempţiunii, dar
care nu puteau fi despărţite de acesta fără să îl fi păgubit
pe cumpărător.
în cazul în care vor exista mai mulţi titulari care îşi vor exercita
preempţiunea
asupra iHilHIHflHHHIHHHHi
a) contractul se consideră încheiat cu titularul dreptului
legal de preempţiune, atunci când se află în concurs cu
titulari ai unor drepturi convenţionale de preempţiune;
b) în cazul bunurilor mobile, contractul se consideră
încheiat cu titularul dreptului convenţional de
preempţiune având data certă cea mai nouă, atunci când
este în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi
convenţionale de preempţiune;
c) în cazul bunurilor imobile, contractul se consideră
încheiat cu titularul dreptului convenţional de
preempţiune care a fost mai întâi înscris în cartea
funciară, atunci când acesta se află în concurs cu alţi
titulari ai unor drepturi convenţionale de preempţiune.
în cazul vânzării unui imobil:
determinat, fără indicarea suprafeţei, pentru un preţ
total, doar cumpărătorul poate cere rezoluţiunea
contractului pe motiv că suprafaţa este mai mică sau mai
mare decât a crezut;
b) cu indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de
măsură, dacă suprafaţa reală se dovedeşte a fi mai mare
decât cea stipulată, iar excedentul depăşeşte a douăzecea
Rădoi
Drept civil 85
parte din suprafaţa convenită, cumpărătorul nu poate

obţine rezoluţiunea, dar nici nu este dator să plătească
excedentul;
c) constând într-o anumită suprafaţă dintr-un teren mai
mare, a cărei întindere nu este determinată, pentru un
anumit preţ pe unitatea de măsură, cumpărătorul poate
cere strămutarea proprietăţii numai după măsurarea şi
delimitarea proprietăţii vândute.
a) poate cere vânzătorului să îi dea suprafaţa convenită în

cazul vânzării cu indicarea suprafeţei şi a preţului pe
unitatea de măsură, dacă preţul este stabilit pe unitatea
de măsură, iar suprafaţa reală este mai mică decât cea
indicată în contract;
Rădoi
86 Teste grilă
b) poate obţine rezoluţiunea, când prin acelaşi contract s-au

vândut două fonduri cu precizarea întinderii fiecăruia şi
pentru un singur preţ, dacă întinderea unuia este mai
mare, iar a celuilalt mai mică, iar în urma compensaţiei
între valoarea surplusului şi valoarea lipsei, excedentul nu
depăşeşte a douăzecea parte din suprafaţa convenită;
c) va putea obţine rezoluţiunea contractului, dacă preţul este
stabilit pe unitatea de măsură, iar suprafaţa se dovedeşte a
fi mai mare decât cea stipulată, excedentul depăşind a
a) vânzătorul garantează calitatea sa de moştenitor, orice convenţie contrară fiind considerată

nescrisă;
douăzecea parte din suprafaţa convenită.
b) vânzătorul garantează numai calitatea sa de moştenitor,
afară de cazul când părţile au înlăturat expres şi această
garanţie;
c) cumpărătorul este ţinut să ramburseze vânzătorului
sumele plătite de acesta din urmă pentru datoriile şi
sarcinile moştenirii, precum şi sumele pe care moştenirea i
le datorează acestuia din urmă, cu excepţia cazului în care
părţile convin altfel.
Rădoi
Drept civil 87
Rădoi
88 Teste grilă
a) cumpărătorul dobândeşte drepturile reale asupra

imobilelor cuprinse în moştenire potrivit regulilor
referitoare la cartea funciară;
b) dacă înscrisurile sau portretele de familie, decoraţiile sau
alte asemenea bunuri care au pentru vânzător o valoare
afectivă şi au o valoare patrimonială însemnată nu au fost
rezervate de acesta în mod expres, vânzătorul datorează
cumpărătorului preţul lor la data vânzării;
c) cumpărătorul este răspunzător pentru datoriile moştenirii
vândute, el fiind ţinut să ramburseze vânzătorului sumele
plătite de acesta din urmă pentru datoriile şi sarcinile
moştenirii, precum şi sumele pe care moştenirea i le dato-
rează acestuia din urmă, orice stipulaţie contrară fiind
considerată nescrisă.
484. în cazul vânzării cu plata preţului în rate şi rezerva proprietăţii:
a) în cazul rezoluţiunii contractului pentru neplata preţului,
vânzătorul este obligat la restituirea în întregime a
in cazul vânzării unei moşteniri:
sumelor primite, însă este
îndreptăţit să reţină, pe
lângă daune-interese, o compensaţie echitabilă pentru
folosirea bunului de către cumpărător;
b) neplata unei singure rate, care nu este mai mare de o
optime din preţ, nu dă dreptul la rezoluţiunea
contractului, iar cumpărătorul păstrează beneficiul ter-
menului pentru ratele succesive, orice clauză contrară
fiind lovită de nulitate;
c) dacă s-a convenit ca sumele încasate cu titlu de rate să
rămână, în tot sau în parte, dobândite de vânzător,
instanţa va putea reduce aceste sume dacă ele sunt într-un
cuantum vădit excesiv faţă de prejudiciul ce putea fi
prevăzut de părţi la încheierea contractului.
Rădoi
r
Drept civil
89
Rădoi
90 Teste grilă
Rădoi
în cazul vânzării cu opţiune de răscumpărare:
condiţia care afectează vânzarea este rezolutorie şi constă
în rezervarea de către vânzător a dreptului de a
răscumpăra un bun transmis cumpărătorului;
b) dacă vânzătorul nu exercită opţiunea
Drept civil în termenul stabilit, 91
cumpărătorul este obligat să solicite vânzătorului

comunicarea menţinerii sau nu a opţiunii de
răscumpărare;
c) opţiunea de răscumpărare poate fi stipulată pentru un
termen de cel mult 5 ani, iar dacă s-a stabilit pe un termen
mai mare, se reduce de drept la 5 ani.
I. Exercitarea opţiunii în cazul vânzării cu opţiune de
răscumpărare:
a) dă dreptul cumpărătorului la fructele culese ori încasate
înainte de exercitarea opţiunii, orice stipulaţie contrară
fiind considerată nescrisă;
b) se poate face de către vânzător numai dacă acesta
restituie cumpărătorului preţul primit şi cheltuielile
pentru încheierea contractului de vânzare şi realizarea
formalităţilor de publicitate;
c) trebuie notificată cumpărătorului, precum şi oricărui
subdobânditor căruia dreptul de opţiune îi este opozabil şi
faţă de care vânzătorul doreşte să îşi exercite acest drept.
a) se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii

absolute;
b) este un act juridic prin care donatorul dispune în mod
irevocabil de patrimoniul său sau de o fracţiune din acesta,
în favoarea celeilalte părţi, numite donatar;
c) se înscrie, de îndată, în mod obligatoriu, în registrul
naţional notarial, de către notarul care autentifică donaţia,
în scopul informării persoanelor care justifică existenţa
unui interes legitim.
488.ôate dispune prin donaţie:

a) persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
b) minorul de 16 ani care a dobândit capacitatea de
exerciţiu anticipată, potrivit legii;
c) minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea unei
căsătorii anulate.
489j Sunt anulabile donaţiile făcute:-
a) rudelor până la gradul al patrulea inclusiv, dacă, la data
liberalităţii, donatorul nu are soţ şi nici rude în linie
dreaptă sau colaterală privilegiaţi;
b) preoţilor sau altor persoane care au acordat asistenţă
Rădoi
religioasă în timpul bolii care a fost cauza decesului
donatorului;
c) medicilor, în perioada în care, în mod direct sau
indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate donatorului
92
pentru boala care a fost cauza decesului donatorului.
Teste grilă
I condiţia capacităţii de a dona trebuie îndeplinită la data

la care donatarul îşi exprimă consimţământul, chiar dacă
dispunătorul nu avea capacitatea de a dispune prin
liberalităţi la data exprimării consimţământului său;
b) condiţia capacităţii de a primi o donaţie trebuie
îndeplinită la data la care donatarul acceptă donaţia;
Rădoi
93 Teste grilă
c)poate fi prevăzută întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru

cazul în care donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru
cazul când atât donatarul, câtşj descendenţii săi ar
predeceda donatorului.
491, Sub sancţiunea nulităţii absolute:
a) donatorul trebuie să îl determine pe donatar ori cel puţin să
prevadă criteriile pe baza cărora donatarul să poată fi
determinat la data la care donaţia produce efecte;
b) nu poate fi făcută donaţia în favoarea unei persoane
desemnate de donator, cu
o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de donatar, fie
de un terţ desemnat, la rândul său, tot de către donator;
c) donatorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l desemna pe
donatar.
492. Se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute:
J
' a) donaţiile indirecte şi cele deghizate, dacă bunurile mobile
care constituie obiectul donaţiei sunt enumerate şi evaluate
într-un înscris, chiar sub semnătură privată;
b) donaţiile care au ca obiect bunuri în valoare de peste 25.000
lei;
c) donaţiile care au ca obiect bunuri mobile corporale cu o
valoare de până la 25.000 lei, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege.
de donaţie:
poate fi acceptată de moştenitorii destinatarului;
nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului,
moştenitorii acestuia putând însă comunica acceptarea
făcută de destinatar;
poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat cunoştinţă de
acceptarea destinatarului.
a) se acceptă de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu

numai cu încuviinţarea reprezentantului legal;
b) se acceptă de către reprezentantul legal atunci când este
făcută unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu;
c) se acceptă de persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă,
cu încuviinţarea ocrotitorului legal şi numai cu autorizarea
instanţei de tutelă şi familie, încuviinţarea şi autorizarea
putând fi date, cel mai târziu, la momentul încheierii
actului.
Promisiunea de donaţie:
a) nu produce niciun efect juridic;
b) conferă beneficiarului, în caz de neexecutare din partea
promitentului, dreptul de a obţine o hotărâre care să ţină
Rădoi
94 Teste
gr'lă
loc de contract de donaţie;

este supusă formei autentice, sub sancţiunea nulităţii
c)
absolute.
este lovita de
a) impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar
contracta în viitor, a căror valoare maximă este
determinată;
b) conferă donatorului dreptul de a denunţa unilateral
contractul;
c) permite donatarului să dispună de bunul donat, chiar dacă
acesta moare fără să fi dispus de acel bun.
i lovită de nulitate absolută atunci când:
”a) este afectată de o condiţie potestativă simplă din partea
donatorului;
b) contractul prevede întoarcerea bunurilor dăruite pentru cazul
când atât donatarul, cât şi descendenţii săi ar predeceda
donatorului;
c) căsătoria a fost anulată, iar donaţia a fost făcută soţului de rea-
credinţă.
, în executarea donaţiei, dispunatorui.
a) răspunde numai pentru doi, nu şi pentru culpă gravă;
b) răspunde pentru evicţiune, ca şi vânzătorul, în cazul donaţiei
cu sarcini, în limita valorii acestora;
c) răspunde pentru evicţiune, dacă aceasta decurge din fapta sa
ori dintr-o împrejurare care afectează dreptul transmis, pe care
a cunoscut-o şi nu a comunicat-o donatarului la încheierea
contractului.
•anţia pentru evicţiune în contractul de donaţie:
'a) este datorată dacă donatorul a promis expres garanţia;
b) nu poate fi invocată pe cale de excepţie de către donatar, în
cazul în care donatorul, deşi a promis expres garanţia pentru
evicţiune, a introdus o acţiune prin care tinde la împiedicarea
sau limitarea dreptului pe care i l-a transferat donatarului;
c) este datorată, în cazul donaţiei cu sarcini, în limita acestora,
împotriva evicţiunii ce provine din fapte imputabile
donatorului, numai dacă acestea s-au ivit ulterior donaţiei.
în cazul donaţiei:
a) donatorul răspunde pentru viciile ascunse, chiar şi peste limita
valorii bunului, dacă donaţia este cu sarcini;
b) garanţia contra viciilor ascunse în cazul donaţiei cu sarcini nu
este datorată contra viciilor pe care donatarul le cunoştea la
data încheierii contractului;
c) donatorul este ţinut la înlocuirea bunului care face obiectul
contractului şi care este afectat de vicii ascunse, atunci când a
cunoscut viciile şi nu le-a adus la cunoştinta donatarului la
încheierea contractului. Rădoi
Drept civil g95
a) donatorul răspunde numai pentru doi şi culpă gravă;

b) donatorul răspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat,
dacă le-a cunoscut şi nu le-a adus la cunoştinţa donatarului la
încheierea contractului;
c) donatorul nu răspunde pentru evicţiune, chiar dacă provine din
fapta sa, întrucât dreptul transmis este cu titlu gratuit.
area donaţiei pentru ingratitudine şi pentru neîndeplinirea
sarcinilor:
operează de drept;
poate opera doar pe cale judiciară;
operează de drept, dacă anterior executării donaţiei se iveşte
una din cauzele de revocare pentru ingratitudine.
a) se revocă de drept dacă, anterior executării sale, beneficiarul
a atentat la viaţa promitentului;
b) conferă beneficiarului, în caz de neexecutare din partea
promitentului, dreptul de a obţine executarea în natură a
obligaţiei acestuia;
c) se revocă de drept atunci când, anterior executării, situaţia
materială a promitentului s-a deteriorat într-o asemenea
măsură încât executarea promisiunii a devenit excesiv de
oneroasă pentru acesta.
a) nu poate interveni în cazul în care copilul s-a născut după 1

octombrie 2011, chiar dacă donaţia este încheiată anterior
acestei date;
b) poate fi solicitată şi de un terţ, atunci când sarcina a fost
stipulată în favoarea sa;
c) are loc dacă donatarul nu l-a înştiinţat pe donator, deşi
cunoştea despre intenţia unor terţi de a atenta la viaţa sa.
Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru
ingratitudine se
a) în termen de 2 ani din ziua în care donatarul a săvârşit fapta
de ingratitudine;
b) în termen de un an din ziua în care donatorul a ştiut că
donatarul a săvârşit fapta de ingratitudine;
c) în termenul de prescripţie general, de 3 ani.
506. Acţiunea în revocare pentru ingratitudine: 1* V r ~'

a) nu poate fi continuată împotriva moştenitorilor donatarului,
dacă acesta moare după introducerea acţiunii;
b) poate fi introdusă de moştenitorii donatorului în termen de
un an de la data morţii donatorului, dacă acesta a decedat
fără să fi cunoscut cauza de revocare;
c) poate fi introdusă de moştenitorii donatorului, în termen de
un an de la săvârşirea faptei de ingratitudine, dacă
donatorul a decedat înăuntrul acestui termen fără să îl fi
Rădoi
96 Teste
gr'lă
iertat pe donatar.
507. Revocarea donaţiei pentru ingratitudine:
■
a) nu are niciun efect în privinţa drepturilor reale asupra
bunului donat dobândite cu titlu gratuit de la donatar de
către terţii de bună-credinţă;
b) drepturile reale asupra bunului donat dobândite, cu titlu
oneros, de la donatar de către terţii de bună-credinţă sunt
protejate, cu condiţia înscrierii lor în registrele de
publicitate potrivit legii, anterior înregistrării cererii de
revocare a donaţiei;
c) donatarul este obligat la restituirea în natură a bunului
donat, cu excepţia cazului în care aceasta nu mai este
posibilă, caz în care donatarul va fi obligat să plătească
valoarea bunului, socotită la data înregistrării cererii de
revocare.
508. Nexecutarea sarcinii, în cazul donaţiei cu sarcini: v’ - > *
' a) atrage dreptul terţului în favoarea căruia a fost stipulată
sarcina de a cere numai executarea acesteia, nu şi revocarea
donaţiei;
Rădoi
r b) nu dă dreptul succesorilor în drepturi ai donatorului de a
cere executarea sarcinii sau revocarea
Drept civil
donaţiei; gg
c) poate fi invocată în vederea executării acesteia sau, după

caz, a revocării donaţiei, în termenul de prescripţie de 3
ani de la data la care sarcina trebuia executată.
a) atrage obligaţia donatarului de a restitui fructele pe care

le-a perceput de la data săvârşirii faptei de ingratitudine;
b) obligă donatarul la plata valorii bunului donat, socotită la
data soluţionării cauzei în situaţia revocării pentru
ingratitudine, în cazul în care restituirea în natură a
bunului donat nu este posibilă;
c) are drept consecinţă reintrarea bunului în patrimoniul
donatorului, liber de orice drepturi constituite între timp
asupra lui, în cazul revocării donaţiei pentru
ingratitudine.
donaţiilor făcute între flHIHHIHHHHHHHHI
a) acestea sunt revocabile în cazul încetării căsătoriei prin
decesul donatarului;
b) nulitatea relativă a contractului intervine în cazul în care
căsătoria este anulată, iar donaţia este făcută soţului care
a fost de rea-credinţă la încheierea căsătoriei anulate;
c) soţul donator răspunde pentru evicţiune, chiar dacă nu a
promis expres garanţia.
. în cazul donaţiilor simulate:
a) este lovită de nulitate orice simulaţie în care donaţia
reprezintă contractul secret, în scopul de a eluda
revocabilitatea donaţiilor între soţi;
b) prin excepţie de la revocabilitatea donaţiilor între soţi,
este valabilă donaţia lăsată cumnatului său, aflat în stare
terminală şi a cărui unică moştenitoare este soţia
donatorului;
c) sunt prezumate persoane interpuse, până la proba
contrară, rudele în linie directă şi colaterală până la clasa
a patra ale donatarului şi care nu au rezultat din
căsătoria cu donatorul.
|BlŞjîn cazul contractului de locaţiune:
a) chiria poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte
bunuri sau prestaţii;
b) bunurile proprietate privată a statului nu pot face obiectul
contractului;
c) chiria este suficient determinată, dacă poate fi stabilită
potrivit împrejurărilor.
Contractul de locaţiune:
a) se încheie numai în formă scrisă;
b) în cazul în care a fost încheiat pe durată determinată şi
Rădoi
constatat prin înscris sub semnătură privată, înregistrat
la organele fiscale, constituie, în condiţiile legii, titlu
Drept civil gg
executoriu în privinţa obligaţiei de restituire a bunului

dat în locaţiune, la expirarea termenului locaţiunii;
c) constituie titlu executoriu pentru plata chiriei la
termenele şi în modalităţile stabilite în contract sau, în
lipsa acestora, de lege, dacă sunt îndeplinite cumulativ
condiţiile de a fi fost încheiat în formă autentică şi
înregistrat la organele fiscale.
Rădoi
90 Teste grilă
nfictul dintre locatari,în situaţia unor locaţiuni succesive, se rezolvă: în

favoarea locatarului care şi-a notat dreptul în cartea
funciară, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară;
b) în favoarea locatarului al cărui titlu este anterior celorlalte
titluri, în cazul bunurilor mobile care nu sunt supuse unor
formalităţi de publicitate, chiar dacă bunul mobil se află în
posesia ultimului locatar de bună-credinţă;
c) în favoarea locatarului care a sesizat cel dintâi instanţa de
judecată, dacă niciunul dintre locatarii aflaţi în conflict nu a
intrat în folosinţa bunului, altul decât un imobil înscris în
cartea funciară, şi creanţa fiecăruia de predare a bunului
este exigibilă.
____■ > , ibwhbm_
a) se consideră a fi durata locaţiunii imobilului, în cazul
bunurilor mobile puse la dispoziţia locatarului pentru
folosinţa unui imobil, dacă în contract părţile nu au arătat
durata locaţiunii, nu şi-au manifestat dorinţa să contracteze
pe durată nedeterminată şi nu există nici uzanţe în acest
sens;
b) este de maxim 5 ani în cazul în cazul încheierii contractului
de locaţiune, în calitate de locator, de către un minor care a
dobândit capacitate de exerciţiu anticipată, dacă legea nu
dispune altfel;
c) poate fi de maxim 49 de ani, iar dacă părţile au stipulat un
termen mai lung, acesta se reduce la 49 de ani, dar numai la
cererea oricăreia dintre părţi.
Sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului de locaţiune, nu pot
avea
:'t
H calitatea d(
a) grefierii, atunci când există un litigiu de competenţa
instanţei judecătoreşti în circumscripţia căreia îşi desfăşoară
activitatea cu privire la dreptul de proprietate asupra
bunului ce urmează să facă obiectul locaţiunii;
b) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să le
închirieze, cu excepţia cazului în care au fost împuterniciţi
în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost
determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea
unui conflict de interese;
c) tutorele, în cazul în care bunul care urmează să facă obiectul
locaţiunii face parte dintre bunurile minorului pe care îl
reprezintă.
a) este obligat să predea bunul în starea în care se afla la data

Rădoi
91 Teste grilă
încheierii contractului, chiar dacă este improprie utilizării;

b) este obligat să predea bunul în starea corespunzătoare
utilizării sale;
c) este dator să se abţină de la orice fapt care ar stânjeni
folosinţa liniştită şi utilă a bunului de către locatar.
locatorul este obligat să efectueze toate reparaţiile care sunt

necesare pentru a menţine bunul în stare corespunzătoare
de întrebuinţare pe toată durata locaţiunii, conform
destinaţiei acestuia;
Rădoi
Drept civil 92
b) pentru reparaţiile făcute de locatar în locul locatorului, a

căror necesitate s-a ivit după încheierea contractului, iar
locatorul, deşi încunoştinţat, nu a început de îndată să ia
măsurile necesare, acesta din urmă este dator să plătească
sumele avansate de locatar, nu şi dobânzile aferente;
c) pentru sumele avansate de locatar, care l-a înştiinţat pe
locator despre nevoia unor reparaţii urgente după
încheierea contractului, dobânzile curg de la data
efectuării cheltuielilor.
a) dacă acestea împiedică sau micşorează folosirea bunului,

chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului şi
fără a ţine seama dacă ele existau dinainte sau au survenit
în cursul locaţiunii;
b) chiar dacă acestea existau la data predării bunului şi erau
cunoscute de către locatar sau puteau fi descoperite fără
asistenţă de specialitate de un locatar prudent şi diligent;
c) dacă acestea erau aparente la momentul încheierii
contractului, nu au fost reclamate de locatar, potrivit legii,
însă cauzează prejudicii vieţii, sănătăţii sau integrităţii
corporale a locatarului.
a) dă dreptul locatarului la o scădere proporţională a chiriei,

dacă locatorul nu le înlătură, numai dacă viciile sunt
ascunse;
b) dă dreptul locatarului la rezilierea contractului, dacă
viciile sunt atât de grave încât, dacă le-ar fi cunoscut,
locatarul nu ar fi luat bunul în locaţiune;
c) dă dreptul locatarului la daune-interese numai pentru
viciile ascunse care îi aduc vreun prejudiciu, chiar dacă
locatorul dovedeşte că nu le-a cunoscut şi că, potrivit
împrejurărilor, nu era dator să le cunoască.
-*
a) nu este ţinut să îl garanteze pe locatar de tulburarea
cauzată prin fapta unui terţ care nu pretinde un drept
asupra bunului, chiar dacă tulburarea începută înaintea
predării bunului îl împiedică pe locatar să îl preia;
b) este dator să îl apere pe locatar, chiar şi în lipsa unei
tulburări de fapt, dacă un terţ pretinde un drept asupra
bunului dat în locaţiune;
c) poate fi obligat la daune-interese, chiar dacă la încheierea
contractului locatarul cunoştea cauza de evicţiune.
Rădoi
Drept civil 93
UF
a)să plătească chiria la termenele stabilite potrivit

uzanţelor, în lipsă de stipulaţie contrară;
b) să folosească bunul luat în locaţiune cu prudenţă şi
diligenţă, potrivit destinaţiei care îi este necesară la un
moment dat, indiferent de destinaţia convenită prin
contract;
c) să îi notifice, de îndată, locatorului necesitatea efectuării
reparaţiilor care sunt în sarcina acestuia din urmă, sub
sancţiunea plăţii de daune-interese şi a suportării oricăror
alte cheltuieli.
52?. în cazul contractului de locaţiune:
v
" a) locatorul poate cere instanţei daune-interese şi, după caz,
rezilierea contractului, dacă locatarul schimbă destinaţia
bunului;
b) dacă locatarul modifică bunul, locatorul nu poate cere
rezilierea contractului, însă locatarul este obligat la
suportarea cheltuielilor de readucere a bunului în situaţia
anterioară;
c) locatorul poate cere rezilierea contractului dacă locatarul
modifică bunul, dar nu şi daune-interese.
524. în cazul contractului de locaţiune:
— a) reparaţiile de întreţinere curentă sunt în sarcina
locatarului, orice stipulaţie contrară fiind considerată
nescrisă;
b) locatarul este obligat, sub sancţiunea plăţii de daune-
interese şi a suportării oricăror alte cheltuieli, să îi notifice
de îndată locatorului necesitatea efectuării reparaţiilor care
sunt în sarcina acestuia din urmă;
c) dacă, în timpul locaţiunii, bunul are nevoie de reparaţii,
locatarul va suporta restrângerea necesară locaţiunii,
cauzată de aceste reparaţii, chiar dacă acestea ar putea fi
amânate până la sfârşitul locaţiunii.
a) este obligat să restituie bunul la încetarea locaţiunii, în

starea în care l-a primit, cu plata diferenţei de valoare,
dacă bunul s-a deteriorat din cauza vremii;
b) este prezumat, până la proba contrară, că a primit bunul în
stare corespunzătoare de întrebuinţare, potrivit destinaţiei
stabilite;
c) trebuie să restituie bunurile mobile luate în locaţiune, la
locul în care se găsesc, indiferent unde au fost predate.
526. Locatarul poate încheia o sublocaţiune:
Rădoi
94 Teste grilă
JHHHHHHHHHH
a) dacă această facultate nu i-a fost interzisă în mod expres;
b) numai cu acordul scris al locatorului, în cazul sublocaţiunii
parţiale a unui bun imobil;
c) cu acordul locatorului, în cazul în care această condiţie a
fost stipulată de părţi în contractul de locaţiune.
527. în cazul încheierii unui contract de sublocaţiune: %
a) locatorul are dreptul la acţiune directă împotriva
sublocatarului numai pentru plata chiriei;
b) locatorul îl poate urmări în continuare pe locatarul
principal pentru neînde- plinirea obligaţiilor care rezultă
din contractul de locaţiune principal;
c) sublocatarul are dreptul la acţiune directă împotriva
locatorului, legea instituind, în mod expres, în acest caz, o
excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului.
528. în cazul contractelor de sublocaţiune încheiate după data de 1
octombrie 2011,
chiar dacă locaţiunea a fost încheiată anterior acestei date:
a) locatorul se poate îndrepta direct împotriva sublocatarului
pentru plata chiriei, precum şi pentru executarea celorlalte
obligaţii asumate prin contractul de sublocaţiune;
Rădoi
Drept civil 95
b) locatorul nu îşi păstrează dreptul la acţiunea directă

împotriva sublocatarului, atunci când locatarul principal a
cedat creanţa având ca obiect chiria datorată în temeiul
contractului de sublocaţiune;
c) plata anticipată a chiriei către locatarul principal nu poate
fi opusă locatorului.
Cesiunea contractului de locaţiune.
a) are ca efect transmiterea către cesionar a drepturilor şi
obligaţiilor locatarului, izvorâte din contractul de
locaţiune;
b) locatarul este liberat de obligaţiile sale faţă de locator,
chiar şi în cazul refuzului locatorului de a-l libera;
c) produce efecte faţă de locator din momentul în care
aceasta îi este notificată ori, după caz, din momentul în
care o acceptă, dacă cesiunea totală sau parţială a locaţiunii
nu a fost interzisă în mod expres.
terdicţia de a încheia o sublocaţiune:
a) o include şi pe aceea de a ceda locaţiunea;
b) priveşte doar sublocaţiunea totală, cea parţială fiind
permisă, cu excepţia cazului în care şi aceasta a fost
interzisă în mod expres;
c) trebuie prevăzută în mod expres, în caz contrar
sublocaţiunea, totală sau parţială, fiind permisă.
531. La expirarea termenului locaţiunii:
rnntrartnl înrptpa7a Ho rlrpnt I:
contractul încetează de drept la expirarea termenului
convenit de părţi, dar numai după o înştiinţare prealabilă;
b) contractul constituie titlu executoriu în privinţa obligaţiei
de restituire a bunului dat în locaţiune, dacă a fost încheiat
pe durată determinată şi constatat prin înscris autentic;
c) contractul încetează dacă locatorul îl notifică pe locatar
despre intenţia de a înceta contractul, anterior expirării
termenului convenit sau prevăzut de lege, în caz contrar
operând tacita relocaţiune.
532yContractul de locaţiune: ,
a) încetează de drept la expirarea termenului convenit de
părţi, fără a fi necesară
oînştiinţare prealabilă;
b) încetează la expirarea termenului prevăzut de lege, cu
excepţia cazului în care părţile au convenit altfel;
c) încetează de drept la expirarea termenului prevăzut de
Rădoi
96 Teste grilă
lege, dar numai după o înştiinţare prealabilă.

. în cazul contractului de locaţiune: gjaap &
«ggjggj
a) tacita relocaţiune operează numai în cazul
contractelor încheiate după data de 1 octombrie 2011;
b) dacă, după împlinirea termenului, locatorul continuă să
deţină bunul şi să îşi îndeplinească obligaţiile fără vreo
împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o
nouă locaţiune, în condiţiile celei vechi, inclusiv în privinţa
garanţiilor;
Rădoi
Drept civil 97
c) tacita relocaţiune operează, în toate cazurile, pe durată
nedeterminată, orice clauză contrară fiind considerată nescrisă.

MUS
,. îi* c», litf * *
a) în cazul imobilelor, înscrise în cartea funciară, dacă data certă a
locaţiunii este anterioară datei certe a înstrăinării, chiar dacă
locaţiunea nu este notată în cartea funciară;
b) în cazul bunurilor mobile care sunt supuse formalităţilor de
publicitate, dacă locatarul a îndeplinit aceste formalităţi;
c) numai în cazul contractelor de locaţiune încheiate după data de
1 octombrie 2011.
a) chiar dacă locaţiunea a fost notată în cartea funciară, în cazul

în care imobilul care face obiectul contractului de locaţiune este
înscris în cartea funciară;
b) dacă părţile au prevăzut în mod expres acest caz de încetare a
contractului;
c) în cazul locaţiunii făcute fără determinarea duratei, de la data
notificării înstrăinării.
In cazul înstrăinării bunului dat in locaţiune.
a) dobânditorul se subrogă în drepturile izvorând din garanţiile
date de locatarul bunului înstrăinat locatorului pentru
îndeplinirea obligaţiilor sale;
b) locatorul iniţial nu este răspunzător pentru prejudiciile
decurgând din contractul de locaţiune, chiar dacă acestea s-au
produs anterior înstrăinării;
c) cesiunea creanţei privind chiria unui imobil înscris în cartea
funciară poate fi opusă dobânditorului numai dacă, înainte ca
înstrăinarea să devină opozabilă locatarului, au fost îndeplinite
formalităţile de notare în cartea funciară.
a) la data desfiinţării dreptului locatorului care permitea să

asigure folosinţa bunului închiriat, când locatarul a fost de rea-
credinţă la încheierea locaţiunii;
b) la moartea locatarului sau a locatorului;
c) atunci când bunul este distrus în întregime sau doar deteriorat.
a) dacă imposibilitatea totală de folosire a bunului este fortuită,

locatarul nu are drept la daune-interese;
Rădoi
98 Teste grilă
b) locatarul răspunde doar pentru degradarea bunului închiriat în

timpul folosinţei cauzată de el sau membrii familiei sale, nu şi
de alte persoane, chiar dacă au folosit bunul cu permisiunea
locatarului;
c) locatarul este obligat să restituie bunul în starea în care se află,
indiferent de degradările produse în timpul locaţiunii.
a) locatarul răspunde pentru degradarea, chiar şi fortuită, a

bunului închiriat în timpul folosinţei sale, inclusiv cea cauzată
de incendiu;
Rădoi
Rădoi
Rădoi
Drept civil 95
b) locatarul răspunde pentru degradarea bunului

închiriat cauzată de fapta oricărei persoane căreia i-a
îngăduit, în orice mod, folosirea bunului;
c) locatorul are dreptul să păstreze, în condiţiile prevăzute de
lege, lucrările adăugate sau autonome efectuate asupra
bunului pe durata locaţiunii, chiar şi în cazul contractelor în
curs de executare la data de 1 octombrie 2011, numai dacă
lucrările au fost efectuate după data de 1 octombrie 2011.
■neros:
a) dacă remuneraţia nu este determinată prin contract, ea se va
stabili potrivit legii, uzanţelor sau, în lipsa acestora, după
valoarea serviciilor prestate;
b) mandatarul este obligat să execute mandatul cu titlu oneros
cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri;
c) dreptul la acţiunea pentru plata remuneraţiei se prescrie în
termen de 3 ani de la data îndeplinirii mandatului, în cazul în
care remuneraţia nu este determinată prin contract.
a) sunt aplicabile normele în vigoare la data încheierii sale, în

cazul în care a fost încheiat, fără prevederea unui termen,
anterior datei de 1 octombrie 2011;
b) părţile nu pot prevedea o durată a mandatului mai mare de 3
ani;
c) dacă părţile nu au prevăzut un termen, acesta încetează în
termen de 5 ani de la încheierea lui.
Wm i c
a) se încheie numai în formă scrisă, autentică
sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute;
b) poate fi încheiat şi în formă verbală;
c) trebuie încheiat în forma anume prevăzută de lege pentru
actul juridic pentru încheierea căruia este dat, sub sancţiunea
aplicabilă actului însuşi.
ManHatnl to rnnţidpră acrpotat-
manaatui se consiuera acceptai.
a) prin executarea sa de către mandatar;
b) în toate cazurile, în lipsa unui refuz neîntârziat din partea
mandatarului;
c) în absenţa unui refuz neîntârziat al mandatarului, atunci
când mandatul priveşte acte pentru care acesta şi-a oferit
serviciile direct mandantului.
—
at, mandatar
-a) chiar dacă nu există urgenţă, poate proceda la vânzarea
bunurilor primite pentru mandant, dacă acestea prezintă
semne de deteriorare, cu diligenţa pe care o manifestă în
propriile afaceri;
b) este obligat să execute mandatul cu diligenţa unui bun
proprietar, în cazul în care mandatul este cu titlu oneros;
Rădoi
c) este obligat să îl înştiinţeze pe mandatar despre orice
împrejurări ulterioare încheierii mandatului şi care pot
determina revocarea sau modificarea acestuia.
Rădoi
a) este autorizat să efectueze numai acte de dispoziţie, în
temeiul unui mandat general;
b) trebuie să fie împuternicit în mod expres pentru a se putea
obliga prin cambii sau bilete la ordin;
c) trebuie să fie împuternicit în mod expres pentru actele
necesare executării mandatului, care nu se întinde şi
asupra acestora.
a) este obligat să execute mandatul cu diligenţa unui bun

proprietar, dacă mandatul este cu titlu gratuit;
b) este obligat să îndeplinească mandatul cu titlu gratuit cu
diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri;
c) este obligat să îl înştiinţeze pe mandant despre orice
împrejurări care au apărut ulterior încheierii mandatului,
indiferent dacă pot determina sau nu revocarea sau
modificarea acestuia.
547. Mandatarul este iSHHIHiHHHHHIIHHHBHH
a) să conserve bunurile primite în numele mandantului cu
ocazia executării mandatului, în perioada în care bunurile
se află în deţinerea sa;
b) să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită
mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii,
cu excepţia cazului în care ceea ce a primit nu era datorat
mandantului;
c) să îndeplinească personal mandatul, orice stipulaţie
contrară fiind considerată nescrisă.
548. în de jmmmm
a) acceptarea mandatului doar de către unii dintre ei nu
produce efecte, dacă s-a stipulat ca mandatarii să lucreze
împreună;
b) actele făcute de oricare dintre ei îl obligă pe mandant,
chiar dacă s-a stipulat că vor lucra împreună;
c) aceştia răspund solidar faţă de mandant, dacă s-au obligat
să lucreze împreună, cu excepţia cazului în care părţile au
stipulat altfel.
"S
549. Mandatarul poate substitui un terţ:
' a) dacă mandantul l-a autorizat în mod expres să îşi
substituie o altă persoană, în executarea în tot sau în parte
a mandatului;
b) chiar dacă se poate prezuma că mandantul nu ar fi
aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurările
care o justifică;
c) dacă este împiedicat de împrejurări care puteau fi
prevăzute de un mandatar prudent şi diligent să aducă la
îndeplinire mandatul.
D. Mandatarul răspunde faţă de mandant:
Rădoi
a) cu privire la executarea obligaţiilor persoanelor cu care a
contractat, chiar dacă insolvabilitatea lor nu i-a fost
cunoscută la data încheierii contractului cu acele
persoane;
Rădoi
b) doar pentru diligenţa cu care a ales persoana care l-a
substituit şi i-a dat instrucţiunile de executare a
mandatului, dacă substituirea
Drept civil terţului a fost autorizată; g97
c) ca şi cum ar fi îndeplinit el însuşi actele făcute de

persoana care l-a substituit, dacă substituirea nu a fost
autorizată de mandant.
a) este obligat să repare prejudiciul suferit de către

mandatar în executarea mandatului, dacă acest prejudiciu
nu provine din culpa mandatarului;
b) este obligat să pună la dispoziţia mandatarului
mijloacele necesare executării contractului, orice stipulaţie
contrară fiind considerată nescrisă;
c) îl poate autoriza în mod expres pe mandatar să îşi
substituie o altă persoană în executarea în parte a
mandatului.
este obligat să repare prejudiciul suferit de către mandatar

în executarea mandatului, dacă acest prejudiciu nu provine
din culpa mandatarului;
b) este obligat să plătească mandatarului remuneraţia,
chiar şi în cazul în care, din culpa mandatarului, mandatul
nu a putut fi executat;
c) nu este îndreptăţit la dobânzi pentru sumele
întrebuinţate de mandatar în folosul acestuia.
^53) Mandatul încetează:
a) prin revocarea sa de către mandatar;
b) la împlinirea unui termen de 3 ani de la încheierea lui, în
cazul în care părţile nu au prevăzut un termen;
c) prin renunţarea mandantului.
. Mandatul poate revocat: jflHHHHHHflflflHHBHHi

a) în mod tacit, chiar dacă a fost încheiat prin înscris sub
semnătură privată;
b) de oricare dintre mandanţi, atunci când mandatul a fost
dat aceluiaşi mandatar de mai multe persoane pentru o
afacere comună;
c) numai dacă nu a fost declarat irevocabil.
55) Tn cazul revocării mandatului:

i
v.lr
mandatarul este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa

şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul
împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost
datorat mandantului;
b) mandantul este obligat să repare prejudiciile suferite de
mandatar din cauza revocării nejustificate, numai dacă
aceasta nu a fost determinată de un caz fortuit ori de forţă
majoră;
c) este socotit a fi făcut în mod valabil în executarea
Rădoi
acestuia tot ceea ce mandatarul a făcut, în numele
mandatului,
98 înainte de a cunoaşte cauza de revocare.
Teste grilă
' ' a) mandatarul este obligat să îl despăgubească pe mandant

pentru prejudiciile suferite prin efectul renunţării, chiar şi atunci
când continuarea executării
Rădoi
mandatului i-ar fi produs Drept
mandantului
civil o pagubă însemnată,99
care nu putea fi prevăzută la momentul încheierii mandatului;
b) tot ceea ce mandatarul a făcut în numele mandantului, înainte
de a cunoaşte sau de a fi putut cunoaşte cauza de încetare a
mandatului, este socotit ca valabil făcut în executarea
acestuia;
c) mandatarul poate pretinde remuneraţia pentru actele pe care
le-a încheiat pe seama mandantului până la data renunţării la
mandat, chiar dacă mandatul a fost cu titlu gratuit.
mandatarul este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi

să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul
împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost
datorat mandantului;
b) mandatarul datorează dobânzi pentru sumele întrebuinţate în
folosul său şi pentru care a rămas dator, începând din ziua
întrebuinţării;
c) mandatarul datorează dobânzi pentru sumele întrebuinţate în
folosul său, începând din ziua întrebuinţării.
ire: -
a) terţii nu au niciun raport juridic cu mandatarul;
b) mandatarul este obligat să transmită bunurile imobile
dobândite în temeiul mandatului, în caz de refuz mandantul
putând solicita instanţei pronunţarea unei hotărâri care ţine
loc de act de transmitere a bunurilor dobândite;
c) de esenţa contractului este ca obligaţiile să fie asumate faţă de
terţi de către mandatar, în nume propriu, dar pe seama
mandantului, cu condiţia ca terţii să nu aibă cunoştinţă despre
mandat.
HBHHBMBHHHHHHH
a) poate fi încheiat atât în formă autentică, cât şi prin înscris sub
semnătură privată;
b) poate fi constituit cu titlu oneros sau cu titlu gratuit;
c) nu produce niciun efect dacă a fost constituit, chiar şi cu titlu
gratuit, în favoarea unei persoane care decedează la cel mult
45 de zile de la data încheierii contractului, de o boală de care
suferea la acea dată.
este indivizibilă, dar numai în privinţa debitorilor săi, orice

stipulaţie contrară fiind considerată nescrisă;
b) poate fi constituită pe durata vieţii mai multor persoane,
urmând a înceta, în lipsă de stipulaţie contrară, la moartea
ultimei dintre aceste persoane;
c) este datorată pentru toată durata vieţii creditorului
întreţinerii, dacă prin Rădoi
contract
/ Tudorică nu s-a prevăzut durata
întreţinerii.
_ mi,................. — ___ ^ ______
de
a) are obligaţia
100
să îl înmormânteze pe creditorul
Teste grilă
obligaţiei, în
cazul în care întreţinerea are caracter viager;
Rădoi
b) va beneficia de o reducere
Drept civil corespunzătoare a obligaţiei
101
sale, atunci când, în cursul executării contractului, bunul

care a constituit capitalul şi-a diminuat valoarea;
c) nu poate opune caracterul personal al contractului de
întreţinere pentru a se opune acţiunii în revocarea
contractului introduse de creditorii săi.
nu se poate obliga la prestarea unor servicii faţă de

debitorul obligaţiei de
întreţinere sau un terţ, orice clauză în acest sens fiind
considerată nescrisă;
nu poate cere rezoluţiunea contractului chiar dacă
debitorul întreţinerii nu
depune garanţia promisă în vederea executării obligaţiei
sale;
poate cere instanţei judecătoreşti înlocuirea întreţinerii în
natură cu o sumă de
bani corespunzătoare, dacă debitorul întreţinerii
decedează şi nu intervine o
înţelegere între părţi.
la data decesului creditorului obligaţiei de
întreţinere, dacă acesta intervine înainte de
b) împlinirea termenului stipulat de părţi prin contract;
c)
prin declaraţia de rezoluţiune formulată de partea care
consideră că executarea contractului a devenit imposibilă
în condiţii conforme bunelor moravuri; numai prin rezoluţiune
judiciară, dacă prestarea sau primirea în natură a întreţinerii nu
mai poate continua din motive obiective.
pozate interveni pâna la închiderea dezbaterilor în prima

instanţa şi în apel: nu poate fi anulată pentru leziune;
este lovită de nulitate absolută, dacă una dintre părţi nu a
cunoscut că litigiul fusese soluţionat printr-o hotărâre
judecătorească intrată sub puterea lucrului judecat;
a) raporturi juridice care nu au legătură cu obiectul

litigiului dintre părţi;
b) bunurile dintr-o moştenire nedeschisă;
c) modalitatea de executare a obligaţiei, dacă s-a declanşat
Rădoi / Tudorică
executarea silită.
w.&bma3msses®&a "iii aâ&SS a -i: &£&! ar putea
influenţa conţinutul tranzacţiei,în măsura în care ar fi
cunoscute de
ambele 102
părţi; Teste grilă
b) au fost ascunse de un terţ cu acordul uneia dintre părţi,

ştiind că partea adversă nu ar încheia tranzacţia dacă le-
ar cunoaşte;
c) din conţinutul lor rezultă că cel puţin una dintre părţi a
tranzacţionat asupra unor drepturi pe care nu le avea.
Rădoi
a) starea civilă;103 Teste grilă
b) acţiunea civilă derivând din săvârşirea unei infracţiuni;
c) drepturi asupra cărora părţile nu pot dispune.
a) nu poate fi desfiinţată în parte, în lipsă de stipulaţie contrară;

b) poate fi anulată pentru eroare de drept, numai dacă partea
nu avea pregătirea necesară pentru a înţelege chestiunile care
constituie obiectul neînţelegerii dintre părţi;
c) nu poate fi atacată prin acţiune în declararea simulaţiei.
' 7 1 1 ^ 3 n i 3 este vălăbilă daca*

a) a fost încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de
nulitate absolută, iar părţile au tranzacţionat expres asupra
nulităţii;
b) este încheiată în recurs;
c) a fost încheiată de o persoană fără capacitatea de a încheia
acte de dispoziţie.
. Preţul antreprizei: , . I
a) trebuie să constea obligatoriu într-o sumă de bani şi să fie
determinat sau determinabil;
b) dacă este estimativ, poate fi crescut de antreprenor, iar
beneficiarul este obligat la plată, dacă lucrările sau serviciile
care determină creşterea puteau fi prevăzute de antreprenor
la încheierea contractului;
c) dacă este forfetar, rămâne neschimbat, în lipsa stipulaţiei
contrare convenită de părţi;
.Contractul de subarOHMHHIHIHHHMHHBi
a) se poate încheia pentru executarea în întregime a lucrărilor
contractate intuitu personae de antreprenorul principal cu
clientul;
b) se poate încheia pentru părţile ori elementele lucrărilor şi
serviciilor care nu presupun exercitarea calităţilor personale
ale antreprenorului avute în vedere la încheierea contractului
de antrepriză;
c) nu poate fi niciodată încheiat fără acordul expres al
beneficiarului.
1 Subantreprenorul: . ~ .jgj , - : ,
a) nu are raporturi contractuale cu beneficiarul;
b) poate acţiona împotriva beneficiarului pentru recuperarea sumei datorate de
antreprenor pentru lucrările efectuate, ca orice creditor al antreprenorului, pe calea
acţiunii oblice;
c) are acţiune directă împotriva beneficiarului, chiar dacă a fost plătit de antreprenor.
. Controlul beneficiarului in cursul executării lucrării:

a) reprezintă o obligaţie a cărei neîndeplinire se sancţionează potrivit stipulaţiei
părţilor;
b) exonerează de răspundere pe antreprenor, dacă beneficiarul
Tudoricăar fi putut observa cu
acest prilej anumite deficienţe, pe care nu le-a semnalat;
c) este un drept al beneficiarului, care nu exclude răspunderea antreprenorului;
Drept civil 104
Tudorică
Drept
civil
105
ir
Tudoric
ă
Drept civil 106
cazul în care beneficiarul nu s-a prezentat pentru verificarea

lucrării în termenul rezonabil ce i-a fost acordat ori a refuzat,
fără justificare, să efectueze epţia în acel termen:
aj recepţia se consideră făcută, fără rezerve, la data expirării
termenului;
b) antreprenorul nu mai răspunde pentru neconformitatea
aparentă a lucrării;
c) acesta nu mai poate invoca viciile ascunse ale lucrării.
a) are un drept de folosinţă a lucrării;

b) are un drept de ipotecă legală asupra lucrării, constituită
şi conservată în condiţiile legii;
c) poate să refuze executarea propriilor obligaţii, chiar dacă
din contract rezultă că antreprenorul este obligat să execute
mai întâi.
jnea sau rezilierea contractului de antrepriză:
a) nu poate fi cerută de antreprenor, atunci când lucrarea
este executată cu materiale procurate de beneficiar, chiar
dacă acesta din urmă nu-şi îndeplineşte obligaţiile;
b) poate fi obţinută de beneficiar dacă lucrarea nu se execută
în modul convenit şi în termenul stabilit de acesta potrivit cu
împrejurările;
c) este obligatoriu a fi cerută de către antreprenor, sub
sancţiunea de a prelua riscul şi de a răspunde pentru
prejudiciile cauzate terţilor, dacă lucrarea realizată cu
materialele procurate de beneficiar este de natură să
ameninţe sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor.
577. în contractul de antrepriză, se pot solicita daune-interese:
a) şi rezoluţiunea sau rezilierea contractului de către
antreprenor, dacă acesta nu poate începe lucrarea din cauza
neexecutării obligaţiilor de către beneficiar, fără justificare;
b) de către beneficiar, dacă nu a fost informat de către
antreprenor cu privire la stadiul executării lucrării, deşi
termenul convenit este respectat;
c) de către subantreprenor de la beneficiar, pentru sumele
datorate de antreprenor pentru lucrările executate, chiar
dacă antreprenorul a fost plătit de beneficiar.
Dacă lucrarea a jSflHHBHHHHflHIH
a) înainte de recepţie, antreprenorul care a procurat
materialul este dator să o refacă pe cheltuiala beneficiarului;
b) înainte de recepţie, atunci când materialul a fost furnizat
de beneficiar, acesta este obligat să furnizeze din nou
materialul, chiar dacă pieirea este imputabilă
Tudorică
Drept civil 107
antreprenorului;
c) după recepţia lucrării, antreprenorul rămâne responsabil
în temeiul garanţiei contra viciilor lucrării şi pentru
calităţile convenite.
579. Antreprenorul:
a) este îndreptăţit să denunţe unilateral contractul, dacă l-a
informat pe beneficiar că normala executare a lucrării este
primejduită din cauza materialelor procurate de beneficiar,
iar acesta din urmă nu ia măsurile necesare;
Tudorică
108 Teste grilă
b) poate continua executarea lucrărilor pe riscul

beneficiarului, dacă lucrarea ameninţă sănătatea sau
integritatea corporală a persoanelor;
c) poate rezilia contractul, dacă lucrarea nu poate fi
executată din cauza instrucţiunilor necorespunzătoare date
de beneficiar, iar acesta, deşi înştiinţat, nu a luat măsurile
necesare într-un termen potrivit cu împrejurările.
a) răspunde pentru fapta subantreprenorului numai dacă

beneficiarul nu are cunoştinţă despre existenţa
subantreprizei;
b) este obligat să execute lucrarea cu materialele sale, dacă
din lege sau din contract nu rezultă altfel;
c) răspunde pentru calitatea materialelor potrivit
dispoziţiilor de la contractul de vânzare, dacă lucrează cu
materialele sale.
a) dacă beneficiarul nu îl ridică la data convenită pentru

recepţie;
b) în cazul serviciului prestat cu privire la bunul
beneficiarului, dacă acesta din urmă nu ridică bunul în termen
de 6 luni socotit din ziua convenită pentru recepţie;
c) cu diligenţa mandatarului profesionist.
582. Contractul antreprenorului:

a) nu încetează la data decesului antreprenorului;
b) este un contract cu caracter intuitu personae;
c) încetează dacă antreprenorul devine, fără culpa sa,
incapabil de a finaliza lucrarea sau a presta serviciul.
583. în cazul antreprizei pentru lucrări de construcţii, i
încheiat în considerarea personale
liipfeiipf;îf§!
beneficiar:
a) la data la care beneficiarul a făcut controlul executării
construcţiei şi s-a consemnat conformitatea acesteia;
b) de la data recepţiei provizorii la terminarea lucrării;
c) la recepţia finală, după terminarea efectivă a construcţiei.
Tudorică
a) de la data recepţiei finale a construcţiei;
b) de la data recepţiei provizorii a construcţiei;
c) dacă este cazul, de la împlinirea termenului acordat
antreprenorului prin procesul-verbal de recepţie finală,
pentru înlăturarea viciilor constatate.
110 Teste grilă
Capitolul VI Succesiunile (moştenirea)
■IHHSI
a) privesc atât moştenirea legală, cât şi moştenirea
testamentară;
b) nu aduc atingere rezervei succesorale cuvenită
nedemnului;
c) se produc numai dacă faptele care atrag nedemnitatea
sunt săvârşite împotriva celui care lasă moştenirea.
cel care a săvârşit fapta ce atrage nedemnitatea judiciară a

decedat înainte de condamnarea penală, chiar dacă acea
faptă a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească
civilă definitivă;
b) cei care a săvârşit fapta care atrage nedemnitatea
judiciară este singura persoană cu vocaţie la moştenirea
defunctului;
c) fapta care atrage nedemnitatea de drept a fost săvârşită
din culpă.
Poate ti declarata nedemna persoana:
a) condamnată definitiv pentru denunţarea calomnioasă a
celui pe care îl moşteneşte;
b) care a alterat, din neglijenţă, testamentul defunctului;
c) care a primit testamentul olograf, spre păstrare, de la
defunct şi care nu îl predă, cu rea-credinţă, celor
interesaţi, după deschiderea moştenirii.
a) indiferent de data săvârşirii faptei care atrage nedemnitatea;

b) numai dacă faptele care atrag nedemnitatea sunt săvârşite
după această dată;
c) numai în privinţa nedemnităţii judiciare.
... aaaaasgî
■K
a) nedemnitatea constituie o condiţie negativă generală a
dreptului de a moşteni;
b) în cazul în care operează reprezentarea succesorală,
moştenirea se împarte pe tulpină;
c) dreptul la acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive
aparţine numai moştenitorilor rezervatari şi poate fi
exercitat în termen de 3 ani de la data deschiderii
Miclăuş-Bâdin
moştenirii.
a) declaraţia expresă a celui care lasă moştenirea făcută prin

testament sau act autentic notarial;
b) reabilitarea nedemnului;
c) prescripţia executării pedepsei penale.
Miclăuş-Bădin
a) moştenirea se împarte in mod egal, în toate cazurile în
care operează reprezentarea succesorală;
b) în principiu, rudele de gradul cel mai apropiat cu
defunctul înlătură de |a moştenire rudele de grad mai
îndepărtat;
c) moştenirea poate fi împărţită pe tulpină sau, după caz, pe
linii.
iMW»wwnwwiiiii»i»'miii iii1 iiii'irii'gaaagasa: e ■
a) în concurs cu soţul supravieţuitor, indiferent de numărul
acestora, culeg împreună 54 din moştenire;
b) sunt urmaşii copiilor defunctului în linie dreaptă până la
gradul al patrulea inclusiv;
c) pot veni la moştenire prin reprezentare.
Părinţii defunctului-
*
a) beneficiază de rezerva succesorală chiar în concurs cu
descendenţii acestuia;
b) în concurs cu soţul supravieţuitor, dezmoştenit de defunct,
culeg 3/4 din moştenire;
c) pot cere notarului public declararea nedemnităţii judiciare
a soţului supravieţuitor al defunctului.
e o excepţie de la:
a) principiul proximităţii gradului de rudenie;
b) principiul egalităţii între rudele de acelaşi grad;
c) principiul chemării la moştenire în ordinea claselor de
moştenitori.
■HHHSB , mmmmmmr*'5. 41
a) cel lipsit de capacitatea de a moşteni;
b) renunţătorul;
c) nedemnul, cu condiţia să nu mai fie în viaţă la data
deschiderii succesiunii.
596. Este înlăturată de la moştenirea tatălui său, ca efect al
nedemnităţii, persoana
raxfliiiiiislS nofisl.
a) pentru săvârşirea, după decesul tatălui său, a infracţiunii
de omor asupra celuilalt copil al defunctului;
b) pentru săvârşirea, anterior decesului tatălui său, a
112 Teste grilă
infracţiunii de tentativă de omor asupra soţiei

defunctului;
c) anterior decesului tatălui său, pentru săvârşirea
infracţiunii de omor asupra celuilalt copil al defunctului.
a) cel care îşi ucide cu intenţie soţul, după introducerea

cererii de divorţ şi care, ulterior, se sinucide;
b) cel care a fost condamnat definitiv pentru complicitate la
uciderea lui de cuius;
c) cel care, după deschiderea moştenirii, ucide un alt
succesibii pentru a-l înlătura de la moştenire.
Miclăuş-Bâdin
Drept civil 113
m
succesor
ală
a) operează întotdeauna de drept, fără intervenţia instanţei

de judecată;
b) nu poate fi înlăturată implicit prin gratificarea celui
nedemn de către defunct, ulterior comiterii faptei care
atrage nedemnitatea şi în deplină cunoştinţă cu privire la
aceasta;
c) poate fi invocată numai de către cei care au vocaţie la
moştenire.
a) este considerată vinovată pentru desfacerea căsătoriei

prin hotărârea de divorţ, pronunţată după decesul soţului
său;
b) a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă
pentru uciderea cu intenţie a fiului adoptat numai de
către aceasta;
c) a fost condamnată, printr-o hotărâre penală definitivă,
pronunţată anterior decesului soţului său, pentru uciderea
cu intenţie a unui legatar universal care i-ar fi restrâns
vocaţia la moştenirea soţului.
a) poate fi introdusă în termen de un an de la data deschiderii
moştenirii;
b) poate fi pornită, în toate cazurile, de comuna, oraşul sau,

după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau
bunurile defunctului la data deschiderii moştenirii;
c) poate fi introdusă oricând.
601. Actele încheiate între nedemn şi terţi:

a) dacă sunt de administrare sau de conservare şi profită
moştenitorilor, se menţin, chiar dacă terţii sunt de rea-
credinţă la data încheierii acestora;
b) se menţin întotdeauna dacă terţii sunt de bună-credinţă,
chiar dacă sunt cu titlu gratuit;
c) se menţin în toate cazurile, dacă sunt încheiate înainte de
constatarea sau, după caz, declararea nedemnităţii, chiar
dacă nu profită moştenitorilor;
602.în cazul în care nedemnul înstrăinează, cu titlu gratuit, un bun
mobil din masa
succesorală către un terţ de bună-credinţă:
a) terţul dobânditor devine proprietarul acelui bun din
momentul luării sale în posesie efectivă;
b) nu vor fi aplicabile regulile privitoare la dobândirea
proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă;
c) actul astfel încheiat va fi menţinut.
603. Soţul supravieţuitor:
a) este moştenitor rezervatar;
b) va veni în concurs la moştenire cu comuna, oraşul sau,
114 Teste grilă
după caz, municipiul în raza teritorială a cărora se aflau
bunurile la data deschiderii moştenirii, în absenţa
moştenitorilor legali sau testamentari;
c) culege, pe lângă cota prevăzută de lege, atunci când nu
vine în concurs cu descendenţii, mobilierul şi obiectele de
uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.
Midăuş-Bodin
Miclăuş-Bădin
604.Rudele ap
a) nu pot veni concomitent laurepi
moştenirea defunctului;
CIVII
115
b) vin la moştenire în ordinea

gradului de rudenie;
c) pot veni concomitent la moştenire
atunci când rudele din clasa
cea mai apropiată nu pot culege întreaga moştenire.
605. Nedemnitatea:
a) produce aceleaşi efecte, chiar dacă este de drept sau
judiciară;
b) judiciară produce efecte numai cu privire la moştenirea
testamentară;
c) de drept poate fi constatată şi de către notarul public.
606. Comuna, oraşul sau,
după caz, munici| bunurile
defunctului fa data deschiderii
moştenim:
a) poate invoca, în toate cazurile, nedemnitatea de drept;
b) poate cere instanţei să declare nedemnitatea unicului
succesibil, cu excepţia cazului în care moştenirea ce ar
deveni vacantă se află în străinătate;
c) poate cere instanţei, în termenul general de prescripţie,
să declare nedemnitatea judiciară.
607.
‘ se cons
a) poate fi pronunţată numai după data deschiderii
moştenirii;
b) poate fi pronunţată şi înainte de data deschiderii
moştenirii;
c) produce întotdeauna efecte retroactiv.
608. Spre deosebire de colateralii privilegiaţi, ascende

a) sunt moştenitori rezervatari;
b) pot veni la moştenire prin reprezentare;
c) sunt chemaţi la moştenire în concurs cu oricare dintre
clasele de moştenitori legali.
609. Nedemnitatea poate fi invocată:
a) numai împotriva nedemnului, cât timp acesta este în viaţă;
b) şi împotriva moştenitorilor legali sau testamentari ai
nedemnului;
c) şi împotriva minorului care avea discernământ la data
săvârşirii faptei care atrage nedemnitatea.
a) poate veni la moştenirea acestuia, în lipsa unor

Miclăuş-Bădin
moştenitori dintr-o clasă mai apropiată, numai dacă
mama sa decedată nu este nedemnă faţă de defunct;
116
b) îl înlătură de la moştenire
Teste grilă
pe tatăl defunctului;
c) poate veni la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor
al defunctului.
a) din momentul deschiderii moştenirii, numai dacă fapta

care atrage nedemnitatea este săvârşită anterior acestui
moment;
b) de la data săvârşirii faptei care atrage nedemnitatea;
c) în toate cazurile, din momentul deschiderii moştenirii.
Miclăuş-Bădin
3a că la moştenirea lui D vin:urepi
A (soţia acestuia), nepoţii NI si iu? ,
acestuia decedată la data deschiderii moştenirii lui D) Si N3 /rL-.117
CIVII
.
1 ,u
r!' decedat în aceleaşi circumstanţe cu sora lui): '
a) NI va culege o cotă de 3/16 din moştenire;
b) N3 va culege o cotă de 3/8 din moştenire;
c) NI, N2 şi N3 vor culege fiecare o cotă de 3/8 din moştenire
BHHKttRraBWKHEHnBK
* a) pot veni la moştenire prin reprezentarea părinţilor
defunctului;
b) sunt moştenitori rezervatari;
c) când vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor,
culeg împreună un sfert din moştenire, indiferent de
numărul acestora.
w||| ......
M.KWWWH^WWBBBMMI IIIIIIIIIIHIIIIIIII.MI
a) ambii părinţi ai defunctului şi cu soţul supravieţuitor,
aceştia culeg o treime din moştenire;
b) un singur părinte al defunctului, aceştia culeg trei sferturi din
moştenire;
c) soţul supravieţuitor, aceştia vor culege două treimi din
moştenire.
a) operează reprezentarea, chiar dacă reprezentantul a fost

dezmoştenit derftre reprezentat;
b) nu operează reprezentarea;
c) operează reprezentarea, cu condiţia ca reprezentantul să nu
fi renunţat la moştenirea reprezentatului.
Oacă la moştenirea defunctului sunt chemaţi soţul supravieţuitor şi
un copil
i la moştenirea defunctului sunt chemaţi
soţul : defunctului dintr-o altă căsătorie,
soţul supravieţuitor:
a) va moşteni, pe lângă cota stabilită de lege, şi mobilierul şi
obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei
comune a soţilor;
b) va culege întreaga moştenire, atunci când copilul din afara
căsătoriei a fost dezmoştenit;
c) va culege un sfert din moştenire.
a) încetează întotdeauna prin partaj, chiar dacă este realizat

la mai puţin de un an de la data deschiderii moştenirii;
b) este gratuit, inalienabil şi insesizabil;
c) nu este condiţionat de inexistenţa altor drepturi reale de
folosinţă asupra unei locuinţe a soţului supravieţuitor,
atunci când se exercită asupra casei în care acesta locuieşte.
rea saup
a) se poate împărţi pe linii între aceştia;
b) este de Vi din moştenire atunci când aceştia vin în concurs
cu un alt moştenitor rezervatar;
c) este de trei sferturi din Miclăuş-Bădin
moştenire atunci când aceştia,
indiferent de numărul lor vin în concurs cu soţul
supravieţuitor.
118 Teste grilă
«El
Miclăuş-Bădin
a)îi înlătură de la moştenire pe colateralii privilegiaţi de gradul
119 patru ai defunctului;
Teste grilă
b) fac parte din clasa a lll-a de moştenitori legali;
c) culeg jumătate din moştenire atunci când vin în concurs
cu cei trei fraţi ai defunctului.
620. Când la moştenirea defunctului sunt chemaţi ambii părinţi
ai acestuia, un frate | linie maternă şi doi fraţi pe linie paternă,
din moştenirea lăsată de defunct:
a) un sfert revine părinţilor;
b) un sfert revine fratelui pe linie maternă;
c) jumătate revine fraţilor pe linie paternă.
a) sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului,

cu excepţia părinţilor acestuia, până la gradul al
patrulea inclusiv;
b) nu pot veni la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor;
c) pot veni la moştenire în concurs cu un ascendent
privilegiat, atunci când acesta a fost dezmoştenit de către
defunct.
622. Spre deosebire de colateralii ordinari, ascendenţii
ordinari:
a) pot veni la moştenire indiferent de gradul de rudenie cu
defunctul;
b) când vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor,
indiferent de numărul lor, culeg împreună un sfert din
moştenire;
c) culeg moştenirea în mod egal, atunci când sunt de acelaşi grad.
623. în cazul în care de cuius-ul împreună cu unul dintre

fiii acestuia decedează accident rutier, fără a se putea
stabili ordinea deceselor, descendenţii
decedat:
a) nu pot veni la moştenirea lui de cuius prin reprezentare;
b) pot veni la moştenirea lui de cuius prin reprezentare;
c) vor culege jumătate din moştenirea lui de cuius,
indiferent de numărul acestora, dacă vin în concurs cu
fratele tatălui lor.
a) fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de

acelaşi grad sau de grade diferite cu defunctul;
b) în cazul renunţătorului, numai dacă acesta este decedat
la data deschiderii moştenirii;
c) şi în cazul verilor primari ai defunctului.
, ncpuiui
uciuiiuuilll.UC II ale pc unic ţjaiciiia al
a) poate veni la moştenirea acestuia prin reprezentare;
b) înlătură de la moştenire pe fratele pe linie maternă al
defunctului;
c) culege 3/4 din moştenire când vineMiclăuş-Bădin
în concurs cu un
singur părinte al defunctului.
120 Teste grilă
626. Atunci când la moştenirea lui de cuius vin trei nepoţi de frate
şi unul de soră, atât
• * .! .»»*•••« fîSn>4 mmiNf'îtAi'Si
fratele, cât şi sora acestuia 1
a) nepotul de soră va culege jumătate din moştenire;
b) fiecare nepot va culege câte un sfert din moştenire,

neputând veni la moştenire prin reprezentare;
c) nepoţii de frate vor moşteni împreună jumătate din
moştenire.
a) la infinit în privinţa descendenţilor copiilor defunctului;

b) până la gradul IV inclusiv, în cazul descendenţilor unchilor
şi mătuşilor lui de cuius;
c) chiar dacă reprezentantul a renunţat la moştenirea
reprezentatului.
628. Bunicul defunctului culege 3/8 din moştenire, dacă
vine în concurs cu:
a) soţia defunctului şi copilul adoptat numai de defunct,
dezmoştenit de acesta;
b) nepotul şi soţia defunctului;
c) colateralii privilegiaţi ai defunctului.
629. Dacă o moştenire legală se dispută între fiica surorii

predecedate a defunctului, soţia acestuia şi ambii părinţi ai
defunctului:
a) fiica surorii defunctului culege 1/2 din moştenire, dacă
părinţii defunctului sunt dezmoşteniţi de acesta;
b) părinţii defunctului vor culege 2/6 din moştenire, dacă sora
defunctului a renunţat la moştenirea acestuia;
c) soţia defunctului va culege 1/2 din moştenire.
630. Sunt moştenitori rezervatari ai defunctului:

a) strănepoţii acestuia;
b) bunicii acestuia;
c) fraţii acestuia.
e veni la moştenirea defunctului:

a) prin reprezentare, reprezentantul dezmoştenit de
reprezentat;
b) copilul acestuia conceput într-o relaţie extraconjugală,
căruia i-a fost stabilită legătura de filiaţie cu defunctul,
precum şi mama copilului;
c) copilul recunoscut de defunct prin testament.
632. Nepotul defunctului, condamnat pentru complicitate

la tentativa de omor a acestuia, poate veni la moştenire dacă:
a) defunctul a lăsat un testament prin care îl exheredează pe
fiul său, autorul faptei de tentativă de omor, în favoarea
nepotului, chiar dacă avea cunoştinţă despre fapta acestuia
din urmă;
Miclâuş-Bâdin
Drept civil 121
b) în lipsa altor moştenitori din aceeaşi clasă de grad mai
apropiat cu defunctul, este singurul care poate culege
moştenirea defunctului;
c) printr-un act autentic notarial este consemnată declaraţia
expresă a defunctului privind înlăturarea efectelor
nedemnităţii.
Miclăuş-Bădin
122 Teste grilă
__ _ î w . • I- ** . .. , .» . '
633. împărţirea pe linii a moştenim se aplica numai in cazul:
a) ascendenţilor privilegiaţi;
b) colateralilor privilegiaţi;
c) colateralilor ordinari.
634. Nu intră în categoria mobilierului şi obiectelor de uz casnic:

a) bunurile procurate pentru a fi donate;
b) bunurile procurate după data întreruperii în fapt a
convieţuirii soţilor;
c) bunurile aduse în gospodăria casnică în urma achiziţionării
acestora doar de către unul dintre soţi.
635. Rezerva succesorală:
a) este reglementată de dispoziţii legale cu caracter imperativ;
b) se cuvine moştenitorilor rezervatari de la data naşterii
acestora;
c) reprezintă jumătate din cota succesorală care, în absenţa
liberalităţilor sau dezmoştenirilor, s-ar fi cuvenit oricăruia
dintre moştenitorii rezervatari.
Dacă la moştenirea lui T vin cei trei fii ai săi (FI, F2 şi F3), iar
anterior de moştenirii lui T, FI şi F2 au cules prin
reprezentarea lui T moştenirea lui I lui T declarat nedemn faţă
de B, F3 fiind conceput după deschiderea i B, moştenirea lui T
se va împărţi între cei trei fii ai săi după cum urmează:
a) F3 va culege 9.500 lei, dacă activul net al moştenirii lăsate de
tatăl acestuia (T) este de 15.000 lei şi, prin reprezentare, FI
şi F2 (ceilalţi doi fii ai lui T) au moştenit de la bunicul lor (B)
un activ net de 9.000 lei;
b) F3 va culege 8000 lei, dacă activul net al moştenirii lăsate de
tatăl acestuia (T) este 15.000 lei şi, prin reprezentare, FI şi
F2 (ceilalţi doi fii ai lui T) au moştenit de la bunicul lor (B)
un activ net de 9.000 lei;
c) F3 va culege o treime din moştenirea tatălui acestuia (T),
nefiind conceput la data deschiderii moştenirii bunicului său
(B).
637. Moştenitorii rezervatari:
a) au, în principiu, dreptul la rezervă în natură;
b) sunt soţul supravieţuitor, ascendenţii privilegiaţi şi
descendenţii defunctului;
c) pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive şi pe cale de
excepţie, în termen de trei ani de la data deschiderii
moştenirii.
638. La stabilirea
a) nu se va ţine seama de donaţiile remuneratorii făcute de
defunct;
Miclâuş-Bâdin
Drept civil 123
b) ca regulă, pentru determinarea valorii bunurilor donate, se
va ţine seama, atunci când este cazul, de valoarea acestora la
data înstrăinării de către donatar;
c) se va ţine seama şi de sumele cheltuite pentru întreţinerea
sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a soţului
defunctului.
a) reducţiunea se poate realiza numai în faţa instanţei de

judecată;
b) excepţia de reducţiune poate fi invocată, chiar verbal,
oricând, în faţa instanţei de judecată;
Miclăuş-Bădin
124 Teste grilă
c) atunci când sunt mai mulţi moştenitori rezervatari, reducţiunea

profită numai celui care a cerut-o.
atea disponibilă specială a soţului supravieţuitor:
'“a)'"reprezintă partea din bunurile moştenirii care este rezervată
descendenţilor defunctului, alţii decât cei comuni cu soţul
supravieţuitor;
b) nu poate depăşi un sfert din moştenire şi nici partea
descendentului care a primit cel mai puţin;
c) devine incidenţă în cazul concursului dintre soţul
supravieţuitor şi descendenţii acestuia, alţii decât cei comuni cu
defunctul.
'or excesive
a) legatele sunt reduse succesiv, în ordinea inversă a datei lor;
b) dacă beneficiarul donaţiei care ar trebui redusă este insolvabil,
se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare;
c) în principiu, donaţiile se reduc succesiv în ordinea inversă datei
lor, începând cu cea mai nouă.
a) activul brut al moştenirii din care este scăzut pasivul

succesoral;
b) partea din bunurile moştenirii de care defunctul poate dispune
neîngrădit prin liberalităţi;
c) partea din moştenire asupra căreia se impută prima dată
liberalităţile supuse raportului, făcute unui moştenitor
rezervatar.
ma
ixcesive:
a) ca regulă, donaţiile concomitente se reduc toate deodată şi
proporţional;
b) ca regulă, întregirea rezervei, ca urmare a reducţiunii, se
realizează prin echivalent;
c) excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv.
a) soţului supravieţuitor;
b) descendenţilor;
c) numai copilului defunctului dintr-o altă căsătorie, chiar dacă
acesta nu este singurul descendent al acestuia.
fideicomisare:
a) substituitul dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului
imobil care face obiectul liberalităţii de la data notării sarcinii
instituitului în cartea funciară;
b) sarcina instituitului, moştenitor rezervatar, nu poate încălca
rezerva succesorală a acestuia;
Miclâuş-Bâdin
Drept civil 125
c) drepturile care formează obiectul liberalităţii alcătuiesc o masă
patrimonială autonomă.
Miclăuş-Bădin
126 Teste grilă
unei substituţii fideicomisare:
a) sunt transmise substituitului la termenul stabilit de
dispunător;
b) sunt dobândite atât de instituit cât şi de substituit prin voinţa
dispunătorului;
c) pot fi administrate de instituit, dar nu pot fi înstrăinate pe o
durată ce nu poate depăşi 49 de ani.
a) nu dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului care

face obiectul liberi lităţii, fiind un simplu administrator al
acestuia;
b) poate fi atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică;
c) răspunde pentru prejudiciile cauzate prin actele de
administrare numai cu celelalte drepturi cuprinse în
patrimoniul său.
! acesta:
şi după decesul dispunătorului;
b) numai anterior decesului dispunătorului, sub sancţiunea
caducităţii acceptării donaţiei;
c) numai după decesul instituitului.
649. Când substituitul predecedează instituitului, bunul care

face obiectul ! revine, ca regulă
a) instituitului;
b) moştenitorilor substituitului;
c) moştenitorilor dispunătorului.
650. Pot obţine recunoaşterea calităţii de moştenitor prin petiţia de

ereditate:
a) moştenitorii legali;
b) legatarul universal sau cu titlu universal;
c) legatarul cu titlu particular.
a) este o acţiune imprescriptibilă extinctiv; ■

b) priveşte numai moştenirea legală;
c) poate fi îndreptată numai împotriva unei persoane care
pretinde că este moştenitor şi posedă toate sau o parte din
bunurile din patrimoniul succesoral.
652. Actele încheiate <
•»
-teuterţii sunt
m
a) sunt de conservare şi profită
moştenitorilor;
b) sunt de administrare, chiar dacă nu profită moştenitorilor;
c) sunt acte de dispoziţie cu titlu gratuit, încheiate cu terţi
dobânditori de bună-credinţă.
ana la împlinirea dreptul
de opţiune succesorală:
a) este prezumat, în toate cazurile,
renunţător;
Miclăuş-Bădin
Drept civil 127
b) este prezumat, în toate cazurile, acceptant tacit;
c) este decăzut din acest drept.
Miclăuş-Bădin
128 Teste grilă
area expresă a moştenirii:

"a) poate fi făcută numai printr-un înscris autentic;
b) se înscrie întotdeauna în registrul naţional notarial;
c) poate îmbrăca şi forma unui înscris sub semnătură privată.
a) renunţarea la moştenire care va profita moştenitorilor a

căror parte ar fi fost diminuată;
b) actele de administrare definitivă a unor bunuri din
moştenire;
c) actele de supraveghere cu privire la unele din bunurile din
moştenire, indiferent de împrejurările în care acestea s-au
efectuat.
656. Declaraţia de neacceptare a moştenirii: JiWHIHBHHI
a) poate fi dată şi ulterior îndeplinirii actului ce poate avea
semnificaţia acceptării moştenirii;
b) poate fi dată printr-un înscris autentic sau sub semnătură
privată;
c) poate fi dată de orice succesibil, indiferent de calitatea sa de
moştenitor legal sau testamentar.
657. Moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu
universal răspund pentru
datoriile şi sarcinile moştenirii: . ■ lIHHHB&HHHil
a) în toate cazurile, numai cu bunurile din patrimoniul
succesoral, proporţional cu cota fiecăruia;
b) numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional
cu cota fiecăruia, atunci când acceptă moştenirea sub
beneficiu de inventar;
c) şi cu bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul
subrogaţiei, în cazul înstrăinării bunurilor moştenirii după
deschiderea acesteia.
I cu titlu particular:
nu este obligat, ca regulă, să suporte datoriile şi sarcinile
moştenirii; dobândeşte proprietatea bunului individual
determinat care face obiectul legatului de la data deschiderii
moştenirii;
nu răspunde pentru pasivul moştenirii, chiar dacă testatorul
a dispus în mod expres în acest sens.
a) elementul subiectiv;
b) efectele juridice produse;
c) calitatea cerută de lege în persoana autorului faptei ilicite
care atrage aplicarea uneia dintre aceste sancţiuni civile.
a) renunţă la moştenire în folosul mai multor moştenitori

Miclăuş-Bădin
Drept civil 129
determinaţi;
b) deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea sa de
succesibil, nu îşi exercită dreptul de opţiune succesorală, ca
urmare a citării sale înăuntrul termenului de un an
prevăzut de lege;
c) renunţă la moştenire, cu titlu oneros, în favoarea
moştenitorilor subsecvenţi.
poate fi revocată de renunţător în termen de trei luni de la
data înscrierii în registrul naţional notarial;
b) este prezumată, dacă succesibilul nu optează în termenul
redus de opţiune stabilit de instanţa judecătorească prin
ordonanţă preşedinţială;
c) poate fi revocată de creditorii succesibilului renunţător,
dacă renunţarea a fost făcută în frauda acestora.
662. Dacă printre bunurile succesorale nu se află imobile, convenţia de
partaj:
a) trebuie să fie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea
nulităţii absolute;
b) se poate realiza prin bună învoială, în forma şi prin actul pe
care părţile le convin;
c) poate fi încheiată chiar dacă nu sunt prezenţi toţi
moştenitorii.
663. Nu fac obiectul partajului succesoral:
a) amintirile de familie;
b) bunurile individual determinate care fac obiectul unui legat cu
titlu particular;
c) mobilierul şi obiectele de uz casnic, afectate folosinţei
comune a soţilor, care se cuvin întotdeauna soţului
supravieţuitor.
664. Partajul voluntar se poate realiza:
a) dacă printre moştenitori se află o persoană pusă sub
interdicţie judecătorească, numai cu autorizarea instanţei
de tutelă;
b) numai în natură;
c) numai dacă are ca obiect întreg patrimoniul succesoral.
665. Pot invoca reducţiunea liberalităţilor excesive:

a) succesorii universali şi cu titlu universal ai moştenitorului
rezervatar;
b) creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari;
c) ascendenţii ordinari ai defunctului.
666. în cazul moştenirii testamentare, legea în vigoare la data

întocmirii testan guvernează: -
a) validitatea acestuia;
b) efectele clauzei de inalienabilitate instituite prin testament;
Miclăuş-Bădin
130 Teste grilă
c) valabilitatea clauzei de inalienabilitate instituite prin
testament.
667. Termenul de opţiune succesorală: ..................III.. IUI
sjaaBaMBit
a) este un termen de decădere supus prevederilor referitoare la
suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie
extinctivă;
b) este un termen de prescripţie;
c) poate fi prelungit de către instanţa de judecată, pe calea
ordonanţei preşe- dinţiale.
Miclăuş-Bădin
Capitolul
VII Despre
familie
J* 'MS M ; :-'i
dă posibilitatea oricăruia dintre soţi să solicite în instanţă
prestaţie compensatorie;
sASjt&aSlSk
b) poate fi admis şi dacă unul dintre soţi este pus sub
interdicţie, acordul reali- zându-se în acest caz între
celălalt soţ şi reprezentantul legal al soţului interzis;
c) este posibil, chiar dacă există copii minori adoptaţi de ambii
soţi.
■
a) este o formă a obligaţiei de întreţinere între soţi/foştii soţi,
având ca fundament principiul solidarităţii familiale;
b) poate fi solicitată numai sub forma unei cereri
accesorii/incidentale în cadrul procesului de divorţ, iar nu
ulterior divorţului, printr-o acţiune separată;
c) nu poate fi solicitată în timpul căsătoriei, chiar dacă se
probează lipsa mijloacelor de întreţinere de către soţul
reclamant.
il nevinovat, care a suferit un prejudiciu prin desfacerea
căsătoriei, poate —1 ilalt soţ despăgubiri în condiţiile art. 388
C.civ.:
a) în cadrul procesului de divorţ;
b) în termen de trei ani de la producerea prejudiciului;
c) în termen de trei ani de la desfacerea căsătoriei.
a) împrejurarea că soţii nu coabitează, unul dintre ei fiind

plecat temporar în străinătate pentru perfecţionare
profesională;
b) trecerea unuia dintre soţi la un cult religios diferit de al
celuilalt, chiar dacă relaţiile de familie nu sunt
deteriorate;
c) imposibilitatea continuării convieţuirii, ca urmare a
vătămării grave şi iremediabile a raporturilor dintre soţi.
a) este obligată să se pronunţe asupra raporturilor dintre părinţii
divorţaţi şi copiii lor
minori, chiar dacă nu s-a formulat o cerere accesorie divorţului
Nicolescu
având acest obiect;
b) este obligată să se pronunţe, din oficiu, asupra
raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori,
inclusiv cu privire la minorii căsătoriţi sau emancipaţi;
c) este întotdeauna ţinută de opinia exprimată de copil cu ocazia
ascultării acestuia.
Nicolescu
a) fiecare este îndreptăţit la întreţinere numai pe durata unui
an de la data divorţului;
b) fiecare este îndreptăţit la întreţinere pe durata existenţei
stării de nevoie, obligaţia de întreţinere încetând însă în caz
de recăsătorire;
c) nu au dreptul la întreţinere datorită existenţei unor culpe
concurente.
a) se stabileşte prin acordul celor care divorţează;

b) rămâne cel din căsătorie, dacă nu există un asemenea acord;
c) se stabileşte de instanţă sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă
ori de notarul
public, dacă nu există un asemenea acord.
a) este admisă numai dacă instanţa constată culpa exclusivă a

soţului pârât;
b) este admisă numai dacă instanţa constată culpa exclusivă a
soţului reclamant;
c) nu poate fi admisă, întrucât căsătoria se consideră încetată
a) are calitate procesuală activă şi soţul supravieţuitor, în calitate de moştenitor al soţului predecedat;
b) dacă acţiunea este admisă, căsătoria se socoteşte desfăcută la data introducerii cererii de
divorţ;
c) acţiunea nu poate fi admisă în ipoteza în care cererea de divorţ a fost introdusă de defunct, cu
motivarea că starea sa de sănătate făcea imposibilă continuarea căsătoriei.
a) atrage pierderea capacităţii depline de exerciţiu a soţului pârât, dacă acesta nu a împlinit vârsta de
18 ani;
prin deces, ope legis.
b) poate conduce la acordarea exerciţiului autorităţii
părinteşti numai reclamantului, dacă pârâtul se face
vinovat de acte de violenţă săvârşite asupra copilului şi a
celuilalt soţ;
c) nu împiedică soţul vinovat de deteriorarea raporturilor de
familie să obţină încuviinţarea păstrării numelui purtat în
timpul căsătoriei.
a) se stabileşte pe baza înţelegerii dintre părinţi, pe care

instanţa este chemată să^ o verifice din oficiu;
b) este stabilită la părintele care nu se face vinovat de
deteriorarea raporturilor de familie;
Nicolescu
c) poate fi stabilită şi la bunici sau alte rude, cu
consimţământul acestora, caz în care încetează dreptul
părintelui de a avea legături personale cu copilul.
a) între soţi, la data introducerii cererii de divorţ, numai dacă

prin hotărârea de divorţ se realizează şi partajul bunurile
comune ale soţilor;
Nicolescu
Drept civil 117
b) în raporturile cu terţii, de la data îndeplinirii formalităţilor

de publicitate sau de la data la care terţii au cunoscut pe
altă cale divorţul;
c) între soţi, la data eliberării certificatului de divorţ, în cazul
divorţului prin procedură notarială sau administrativă.
Divorţul poate fi pronunţat de notarul public: '3t‘
a) dacă soţii au copii minori adoptaţi şi convin asupra
exercitării autorităţii părinteşti de către unul dintre ei;
b) dacă soţii au convenit cu privire la divorţ, dar nu se înţeleg
cu privire la numele de familie pe care să îl poarte după
divorţ;
c) chiar şi în situaţia în care cererea de divorţ se depune prin
mandatar cu procură autentică, dacă la expirarea
termenului de reflecţie soţii se prezintă personal.
1, în cazul divorţului prin acordul soţilor pe cale administrativă,
întinderea acordului de voinţe trebuie să privească în mod
obligatoriu:
a) divorţul propriu-zis şi partajul bunurilor comune;
b) divorţul propriu-zis, numele soţilor şi situaţia copiilor
minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau
adoptaţi;
c) divorţul propriu-zis şi efectele acestuia cu privire la numele
soţilor după divorţ.
682. Divorţul la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care
a durat cel puţin 2 ani:
a) reflectă concepţia divorţului remediu;
b) ca regulă, se pronunţă din culpa exclusivă a soţului
reclamant;
c) se pronunţă din culpă comună, dacă şi pârâtul se declară
de acord cu divorţul.
683. Divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a reclamantului: - ■
a) atunci când pârâtul se declară de acord cu divorţul;
b) în cazul separaţiei în fapt de minim 2 ani, dacă pârâtul nu
se declară de acord cu divorţul;
c) atunci când, deşi din probele administrate rezultă culpa
comună a soţilor, culpa majoră, de 60%, aparţine
reclamantului.
! paternitate poate fi anulată dacă:
autorul ei nu are capacitate deplină de exerciţiu;
b) mama copilului nu şi-a exprimat în mod valabil
consimţământul;
c) autorul ei a fost în eroare cu privire la legătura de filiaţie.
Nicolescu
nu poate fi contestată de autorul recunoaşterii, având în
118 Teste grilă
vedere caracterul irevocabil al acesteia;

b) este opozabilă erga omnes;
c) poate fi anulată pentru leziune.
se stabileşte prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească

în cazul copilului din afara căsătoriei;
b) rezultă din faptul naşterii, fără nicio distincţie între copiii din
căsătorie şi cei din afara căsătoriei;
c) poate fi contestată ori de câte ori există neconcordanţe între
filiaţia indicată de certificatul de naştere şi posesia de stat a
copilului.
HHH
poate fi introdusă numai de către copilul care este trecut în
registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi;
poate fi continuată de moştenitori, dar nu introdusă de aceştia;
poate fi introdusă împotriva oraşului de la locul deschiderii
moştenirii, dacă
moştenirea este vacantă.
IsKtsHHSKnHS
este reglementată expres de Codul civil;
împiedică o eventuală contestare a recunoaşterii de către
autorul ei;
este acea recunoaştere făcută de o persoană conştientă de
caracterul său inexact.
operează ope legis, independent de menţiunile din actul de

naştere al copilului; poate fi răsturnată numai pe calea
formulării unei acţiuni în tăgada paternităţii; are caracter
absolut.
simpla despărţire în fapt a soţilor reprezintă o probă

suficientă pentru admiterea acţiunii;
instanţa poate lua act de renunţarea la judecată, dacă
acţiunea este introdusă de mamă în numele copilului minor;
instanţa poate reţine nu doar imposibilitatea fizică sau
biologică de a procrea, ci şi imposibilitatea morală, derivată
din raporturile tensionate dintre soţi.
:iunea în tăgada paternităţii:
' * cm
poate fi introdusă de soţul mamei în termen de 3 ani, care
curge de la un unic moment subiectiv, respectiv data la care
soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului;
poate fi admisă, chiarNicolescudacă există conformitate între
menţiunile din actul de naştere al copilului şi posesia de stat a
Drept civil 119
acestuia;
are acelaşi obiect cu acţiunea în contestarea filiaţiei faţă de
tatăl din căsătorie.
calitatea procesuală pasivă revine întotdeauna copilului;

calitatea procesuală pasivă poate reveni, în unele cazuri,
mamei copilului; dreptul la acţiune este imprescriptibil.
ISiiSliX&SSHW
IKstabilirea paterniţăţir^pilului din afara căsătoriei: - ,
se respinge de către instanţă, dacă se dovedeşte că mama
copilului a avut
relaţii intime şi cu alţi bărbaţi;
poate fi pornită şi de moştenitorii copilului;
este supusă dispoziţiilor Codului civil, indiferent de data
naşterii copilului.
Nicolescu
120 Teste grilă
a) vizează un copil conceput în timpul căsătoriei, dar născut

după divorţul părinţilor şi înainte ca mama să se
recăsătorească;
b) a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat
descendenţi fireşti;
c) a fost făcută prin testament olograf.
nu se poate realiza în faţa instanţei, dat fiind caracterul său

solemn; ca natură juridică, este o mărturisire;
inserată într-o convenţie matrimonială, îşi pierde caracterul de
act juridic unilateral.
a) este un mijloc de probă atât în cazul paternităţii din

căsătorie, cât şi în cazul aceleia din afara căsătoriei;
b) este o prezumţie relativă, în sensul că se poate face dovada
concepţiunii copilului în afara intervalului legal cu orice mijloc
de probă, inclusiv cu martori;
c) reprezintă intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o
sută şaizecea zi dinaintea naşterii copilului.
ţiunea In despăgubiri formulată de mamă împotriva pretinsului tată
în art. 428 C.civ.:
nu se prescrie în timpul vieţii copilului; este inadmisibilă atunci
când copilul s-a născut mort; este condiţionată de promovarea
unei acţiuni în stabilirea paternităţii.
ntru stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei prin
hotărâre judecă-
recunoaşterea pârâtului exprimată în instanţă este
suficientă; nu trebuie administrată întotdeauna expertiza
medico-legală de tip ADN; este admisibil orice mijloc de
probă.
formulată de cel care se |
se prescrie în termen de 3 ani de la data la care reclamantul
află imposibilitatea de procreare a soţului mamei;
b) poate fi admisă de instanţă numai dacă reclamantul face
dovada paternităţii sale faţă de copil;
c) are caracter personal, neputând fi transmisă moştenitorilor
tatălui biologic, istă: 1

" * < l£k- * ^J
a) între paternitatea din căsătorie şi cea din afara căsătoriei;
b) când soţia, încălcând obligaţia de fidelitate, se află în acelaşi
timp în două relaţii cu bărbaţi diferiţi;
c) când un copil a fost conceput într-o căsătorie desfiinţată,
Nicolescu
dar este născut după ce mama s-a recăsătorit.
a) există între unchi şi nepot;
121
b) nu există niciodată întreTeste
bunic
grilă
şi nepot câtă vreme este în
viaţă unul dintre copiii bunicului; i
c) se poate activa în sarcina părinţilor şi în ipoteza în care
copilul major în vârstă de până la 26 de ani urmează
cursurile unei unităţi de învăţământ particulare.
a) presupune că dreptul la întreţinere nu poate face obiectul

unei stipulaţii pentru altul;
b) exclude posibilitatea ca întreţinerea să fie prestată
temporar de o altă persoană, din proprie iniţiativă;
c) îl opreşte pe creditorul celui obligat la întreţinere să
solicite, pe calea acţiunii oblice, sistarea plăţii întreţinerii.
a) copilul, întreţinut de soţul mamei sale, poate fi obligat

timp de 10 ani să dea întreţinere celui care l-a întreţinut;
b) copilul beneficiază de întreţinere de la soţul mamei sale şi
după împlinirea vârstei de 18 ani, dacă se află în
continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar
fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) minorul beneficiază de întreţinere de la moştenitorii
soţului mamei - soţ care i-a dat întreţinere fără să fi avut
obligaţia legală - în măsura valorii bunurilor moştenite de
către moştenitori.
a) cuantumul prestaţiei compensatorii poate fi modificat de
instanţă în anumite
situaţii, spre deosebire de cuantumul pensiei de

întreţinere;
b) pensia de întreţinere nu se poate acorda în niciun caz
pentru o perioadă anterioară introducerii cererii de
chemare în judecată;
c) pensia de întreţinere poate fi stabilită şi sub forma unei
sume globale.
705. Starea de nevoie a creditorului întreţinerii:
a) trebuie să fie absolută, în sensul că o persoană care
beneficiază de pensie pentru limită de vârstă nu poate
primi şi o pensie de întreţinere potrivit legii;
b) este prezumată în cazul copilului minor care cere
întreţinere de la părinţii săi, dacă minorul nu se poate
întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri;
c) cauzată de o incapacitate totală de muncă, garantează
întotdeauna acordarea unei pensii de întreţinere.
706. Pentru determinarea mijloacelor debitorului întreţinerii se iau în
considerare:
Nicolescu
122 Teste grilă
a) sarcinile cărora debitorul trebuie să le facă faţă; I
b) bunurile aflate în patrimoniul debitorului care ar putea fi
valorificate, inclusiv acelea de strictă necesitate;
c) posibilităţile materiale ale soţului debitorului.
Nicolescu
Drept civil 123
■în vârstă
nu poate pretinde întreţinere de la părinţi, dacă soţul său
dispune de mijloacele necesare continuării studiilor;
b) nu poate pretinde întreţinere de la părinţii săi, dacă se face
vinovat de acte de violenţă împotriva acestora;
c) poate renunţa pentru viitor la dreptul său la întreţinere
dacă obţine venituri suficiente din muncă.
mmmm n mm * mmmmm
se execută de către părintele la care locuieşte copilul numai
prin asigurarea locuinţei;
se execută de către părintele ce nu exercită autoritatea
părintească numai prin plata unei pensii de întreţinere
lunare stabilite în bani;
legală poate fi cumulată cu cea convenţională în persoana
aceluiaşi creditor şi a aceluiaşi debitor.
ligaţia de întreţinere intre soţi:
poate fi valorificată şi pe durata procesului de divorţ;
nu se poate activa dacă soţul pretins creditor părăseşte
nejustificat locuinţa
familiei şi întreţine relaţii extraconjugale;
are acelaşi fundament cu obligaţia de întreţinere între foştii
soţi.
a) numai dacă părinţii copilului sunt decedaţi; după fratele

a) copilului;
dacă respectivul copil nu se poate întreţine din munca sa,
c chiar dacă ar avea bunuri valorificabile.
)
a) se plăteşte în rate periodice, la termenele stabilite

prin hotărâre judecătorească, nefiind permisă stipularea
lor pe cale convenţională;
b) stabilită într-o sumă fixă, se indexează trimestrial în
funcţie de rata inflaţiei, numai dacă indexarea este prevăzută
expres în dispozitivul hotărârii judecătoreşti;
c) se poate plăti şi sub forma unei sume globale, dacă
cazul copilului din afara căsătoriei care are filiaţia stabilită faţă de
părţile convin sau dacă instanţa autorizează pentru motive

temeinice.
autoritatea părintească se exercită în toate cazurile în comun şi
în mod egal de ambii părinţi;
b) copilul ia, ope legis, numele de familie al părintelui faţă de
Nicolescu
124 Teste grilă
care şi-a stabilit filiaţia ulterior; I
c) admiterea unei acţiuni în contestarea recunoaşterii de
paternitate poate determina modificarea numelui de familie
al copilului recunoscut.
Nicolescu
Drept civil 125
se apreciază de instanţă in concreto, în funcţie de gravitatea

acţiunii inacţiunii părintelui;
vizează cu precădere deficienţe grave în exercitarea
drepturilor părinteşti cu privire la persoana copilului;
pot fi probate numai prin declaraţia copilului referitoare la
abuzul sau neglijenţa la care a fost supus, dacă acesta a
împlinit vârsta de 10 ani.
intre drepturile părinteşti cu privire la persoana copilului se
numără: |
dreptul părinţilor de a alege confesiunea religioasă, indiferent
de vârsta copilului minor;
dreptul de a lua anumite măsuri disciplinare faţă de copil cu
respectarea demnităţii acestuia;
dreptul părinţilor de a cere înapoierea copilului de la
instituţia de ocrotire la care instanţa a dispus plasamentul, ca
măsură de protecţie.
reprezintă un set de drepturi şi îndatoriri exclusiv cu privire

la persoana copilului;
b) nu se exercită cu privire la minorul emancipat;
c) aparţine în mod egal ambilor părinţi, dacă nu s-a derogat prin
convenţie matrimonială.
este întotdeauna totală, vizând toţi copiii născuţi la data

pronunţării hotărârii; în privinţa părintelui sancţionat, nu
conduce la pierderea dreptului de a consimţi la adopţia
copilului minor; are caracter temporar.
citarea autorităţ i pa nteşti. -r
se realizează până la data la care copilul împlineşte vârsta de
18 ani, cu excepţia situaţiilor în care acesta dobândeşte
anticipat capacitate deplină de exerciţiu; în cazul părinţilor
divorţaţi, poate face obiectul unei înţelegeri între aceştia, care
nu este supusă niciunei încuviinţări administrative ori
judiciare; faţă de terţii de bună-credinţă se realizează pe baza
prezumţiei de mandat tacit reciproc dintre părinţi în cazul
actelor curente.
implică întotdeauna întocmirea unui inventar al bunurilor

minorului; vizează şi bunurile dobândite de minor cu titlu
gratuit, dacă testatorul ori donatorul a stipulat în mod expres;
presupune încheierea unor acte de administrare stricto sensu,
cu excluderea totală a actelor de dispoziţie.
tl:
se poate dispune doar cu privire la anumite drepturi

părinteşti; se poate dispune doar cu privire la anumiţi copii;
Nicolescu
126 Teste grilă
nu poate atrage instituirea tutelei. I
Nicolescu
r
Drept civil 127
__ervine: JflHHHBHHIi
a) în cazul în care părinţii sunt căsătoriţi, dacă KSMJ
aceştia nu convieţuiesc;
b) în cazul desfiinţării căsătoriei pentru o cauză de
nulitate, dacă doar unul dintre soţi a fost de bună-credinţă la
încheierea căsătoriei;
c) dacă, în mod excepţional,
__ HM®
instanţa hotărăşte
se stabileşte de părinţii căsătoriţi, plasamentul copilului la o
rudă.
de comun acord, pe baza încuviinţării instanţei de tutelă, dacă

părinţii nu locuiesc împreună;
b) poate fi schimbată unilateral în alt oraş de către părintele cu
care copilul locuieşte şi care exercită singur autoritatea
părintească, fără a fi necesar acordul prealabil al celuilalt
părinte, chiar dacă afectează dreptul acestuia din urmă de a
avea legături personale cu copilul;
c) poate fi schimbată de către copilul care a împlinit vârsta de 14
ani, dacă locuinţa este necesară învăţăturii sale, dar numai cu
acordul părinţilor.
Nicolescu
Capitolul VIII Grile recapitulative
722. în ceea ce priveşte leziunea, ca viciu c

a) în situaţia minorului, trebuie dovedită exclusiv paguba suferită
de acesta din urmă™
b) în cazul majorului, poate fi invocată dacă este vorba
exclusiv de un act juridic civil de dispoziţie;
c) aceasta nu este aplicabilă tranzacţiei.
a) spre deosebire de decădere, stinge exclusiv dreptul la acţiune în

sens material;
b) ca regulă, nu curge între soţi;
c) a acţiunii în nulitatea relativă a recunoaşterii unui copil
începe să curgă în termen de 6 luni de la data încetării
violenţei.
724. Decăderea:
a) trebuie invocată de către instanţele de judecată care o
constată;
b) trebuie invocată întotdeauna de partea interesată;
c) poate fi opusă direct în apel.
725. Nu poate atrage anularea contractului:
a) eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care
riscul de eroare trebuie să fie asumat de cel care o invocă;
b) eroarea nescuzabilă;
c) eroarea care poartă asupra naturii contractului.
726. Sunt bunuri proprii ale soţilor căsătoriţi sub cupola regimului
comunităţii legale:
a) drepturile patrimoniale încasate cu titlu de drepturi de
autor;
b) proiectele artistice;
c) bunul cumpărat cu preţul obţinut din valorificarea unui bun
comun.
727. Prestaţia <
a) nu poate fi solicitată, în nicio circumstanţă, de către soţul
care solicită şi pensie de întreţinere;
b) se poate acorda exclusiv soţului care a avut calitatea
procesuală de pârât în procesul de divorţ;
c) se acordă şi în cazul divorţului consensual imperfect.
a) acţiunea în răspundere civilă, pentru prejudiciul pecuniar

suferit, poate fi antrenată exclusiv la solicitarea unuia
dintre logodnici;
Ureche
b) darurile pe care logodnicii le-au Drept primit
civil
pe perioada 125
logodnei, în vederea perfectării mariajului, se restituie doar
în natură;
c) obligaţia la plata despăgubirilor nu ia naştere în situaţia în
care ruperea logodnei este determinată, în mod culpabil, de
celălalt logodnic.
729. Recunoaşterea de
JHBHHHBHIHHHHHIHIii
■ a) spre deosebire de mărturisirea de maternitate, este posibilă
faţă de orice copil care nu are, la data recunoaşterii, o filiaţie
stabilită;
b) poate privi exclusiv copilul născut;
c) trebuie exprimată exclusiv printr-un înscris autentic.
730. în situaţia recunoaşterii de maternitate: H

a) aceasta trebuie exprimată, sub sancţiunea nulităţii
absolute, prin declaraţie la serviciul de stare civilă şi prin
înscris autentic;
b) aceasta este lovită de nulitate absolută în situaţia în care se
referă la un copil având, la data recunoaşterii, legătura de
filiaţie legal stabilită;
c) dacă aceasta nu corespunde adevărului, dreptul la acţiune
este unul imprescriptibil.
731. în ceea ce priveşte dreptul la despăgubiri pentru cheltuielile de
naştere şi lehuzie:
a) acesta este un drept al copilului exercitat prin mamă în
calitate de reprezentant legal al acestuia;
b) poate fi acordat chiar şi în situaţia în care acţiunea în
stabilirea paternităţii a fost promovată de un alt reprezentant
legal al copilului;
c) în situaţia în care mama, în numele copilului, a pornit
acţiunea în stabilirea paternităţii împotriva moştenitorilor
pretinsului tată, într-o astfel de formulă litigioasă, ea nu va
putea obţine despăgubiri.
732. în ceea ce priveşte dreptul la întreţinere cuvenit descendentului
minor:
a) în situaţia în care sunt 4 copii, cuantumul obligaţiei de
întreţinere este stabilit într-o cotă fixă de 1/2 din venitul net
lunar al părintelui obligat la întreţinere;
b) stabilirea întinderii obligaţiei de întreţinere are un caracter
absolut;
c) executarea întreţinerii este posibilă prin achitarea
anticipată a unei sume cu caracter global.
de superficie:
a) poate lua naştere prin testament;
b) se stinge atunci când aceeaşi persoană a întrunit calitatea
de superficiar şi de nud proprietar; Ureche
c) este perpetuu, odată dobândit.
734. în cazul admiterii acţiunii revendicare|J^^||^|^|||[|

a) posesorul 126de bună-credinţă va fi obligat, la cerere, şi la
Teste grilă
restituirea fructelor civile produse de bun până la înapoierea

acestuia către proprietar;
b) pârâtul este titularul unui drept de retenţie asupra
produselor până la recuperarea dispenselor efectuate pentru
producerea şi culegerea acestora, chiar dacă proprietarul
conferă pârâtului o cauţiune suficientă;
sentinţa judecătorească corespunzătoare poate fi pusă în
executare inclusiv contra terţului dobânditor.
735.
a) acesta se constituie întotdeauna în baza unui act juridic;
b) bunul ce face obiectul acestui drept nu poate fi arendat;
c) uzuarul trebuie, în anumite condiţii, să procedeze la
achitarea tuturor cheltuielilor de cultură şi a reparaţiilor de
întreţinere, asemenea uzufructuarului.
736.
a) uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar;
b) se va dispune, în toate cazurile, stingerea uzufructului;
c) uzufructuarul poate primi o rentă pe durata uzufructului,
cu îndeplinirea condiţiilor legale.
autorul lor va fi obligat, întotdeauna, să le desfiinţeze;

b) o eventuală desfiinţare a lucrării se va realiza, fără excepţie,
cu respectarea prevederilor legale în materie;
c) atât autorul de bună-credinţă, cât şi cel de rea-credinţă, pot
fi somaţi să achite contravaloarea prejudiciului produs prin
lipsa de folosinţă;
738. Regimul juridic al vederii asupra proprietăţii vecinului impune ca:
;j
a) ferestrele pentru vedere neparalele cu linia de hotar spre
fondul învecinat să fie permise la o distanţă de 105 cm;
b) toate ferestrele de lumină de pe fonduri vecine să păstreze o
distanţă minimă de 2 m;
c) ferestrele în zidul comun să fie prohibite în toate cazurile.
739. în ipoteza dreptului de trecere peste u t i l i t ă t , : » —

B
a) în toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei
despăgubiri juste şi prealabile;
b) clădirile şi curţile aferente pot fi exceptate de la acest drept
de trecere, în anumite condiţii;
c) obligaţia de trecere subzistă şi în conjunctura în care
trecerea prin altă parte s-ar realiza cu costuri minime.
a) poate fi prevăzută doar în contractele comutative şi cu titlu

oneros;
b) operează întotdeauna pe o durată de cel mult 50 de ani, cu
condiţia să existe un interes legitim şi serios;
Ureche
c) atrage nulitatea convenţiei în integralitatea ei dacă a fost
determinantă la perfectarea contractului, cu condiţia să se
constate nulitatea clauzei. Drept civil 127
a) fiecare coproprietar poate dispune în mod liber de cota sa

parte;
b) actele de conservare pot fi realizate doar cu încuviinţarea
coproprietarilor ce deţin majoritatea cotelor-părţi;
Ureche
128 Teste grilă
c) sentinţele judecătoreşti potrivnice unui coproprietar sunt

opozabile celorlalţi coproprietari.
a) poate fi încheiat cu acordul coproprietarilor ce deţin

majoritatea cotelor părţi;
b) presupune, printre altele, derogarea de la dispoziţiile legale
referitoare la
repartizarea beneficiilor şi a sarcinilor între coproprietari;

c) poate fi denunţat cu votul
unanim al coproprietarilor.
ii'iiOTîBiiiMMM a) efectele acesteia pot fi înlăturate BMMWBMMBaBM
agsBBBwag m •"< m mmts8 '■ ’ t,.±
sCrîS '.ii'Vi fâsKei
exclusiv prin declaraţie autentică;
b) descendenţii nedemnului vin la moştenire în nume propriu,
dar şi prin reprezentare, pentru a culege partea care ar fi
revenit ascendentelui lor; cj nedemnul este înlăturat doar de
la moştenirea ab intestat.
744. Constituie excepţie/excepţii de la principiu, proximităţii
gradului de rudenie:
a) împărţeala moştenirii pe tulpini, în cazul venirii la
moştenire prin reprezentare succesorală;
b) reprezentarea succesorală;
c) împărţirea moştenirii pe linii, în cazul în care sunt chemaţi
la moştenire doi sau mai mulţi colaterali privilegiaţi.
745. La moştenirea lui A, vin S, soţie supravieţuitoare, X, fiu, Y şi Z,
nepoate de fiu, tatăl lor fiind predecedat, şi L, în calitate de legatar
asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale defunctului. Ce cotă
din masa succesorală îi va reveni lui Z?
a) 3/32 părţi;
b) 3/16 părţi;
c) 3/8 părţi.
746. La succesiunea lui W, vin A, soţie, în contradictoriu cu care W

promovase acţiune de divorţ, B şi C, fiii defunctului, şi D, mama
defunctului. Cum se va lichida
a) Ava obţine % părţi, B+C vor primi V» părţi, iar D va fi
înlăturată de la moştenire;
b) A va fi înlăturată de la moştenire ca urmare a promovării
divorţului de către defunctul său soţ, B+C vor împărţi
întreaga masă succesorală, iar D va fi înlăturată de la
moştenire de către descendenţi;
c) A va obţine % părţi şi mobilierul şi obiectele de uz casnic
care au fost afectate folosinţei comune a soţilor, B+C vor
primi % părţi, iar D va fi înlăturată de la succesiune.
Ureche
a) în situaţia în care este legală, poate opera împotriva voinţei
părţilor;
b) aceasta poate fi legală, convenţională şicivil
Drept judiciară; 129
c) nu operează atunci când datoria are ca obiect restituirea

bunului dat în depozit.
Ureche
130 Teste grilă
748. în ceea ce priveşte acţiunea

a) domeniul de aplicare al acesteia se circumscrie şi faptelor
juridice propriu-zise;
b) prin intermediul acesteia pot fi revocate şi actele juridice
referitoare |a drepturile patrimoniale exclusive ale
debitorului;
c) aceasta este admisibilă şi în situaţia în care creanţa este
afectată de un termen suspensiv al cărui beneficiar este
creditorul.
749. în cazul novaţiei:
a) obligaţia existentă rămâne aceeaşi şi se transmite, cu
toate garanţiile şi accesoriile sale, creditorului
subsecvent;
b) obligaţia poate fi lovită de nulitate relativă, cu condiţia să
nu fie dispusă sau constatată de instanţă;
c) prin schimbarea obiectului obligaţiei, înţelegerea părţilor
în acest sens poate interveni şi în momentul în care are
loc plata.
în de afaceri: 9
a) diligenţa datorată de gerant este, întotdeauna, cea pe care
un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor
sale;
b) ratificarea acesteia produce, pentru viitor, efectele unui
mandat, în ce priveşte actele juridice;
c) caracterul inoportun al acesteia îl obligă pe gerant la
restituirea cheltuielilor exclusiv în măsura în care i-au
determinat un avantaj.
751. Pentru a putea invoca, cu succes, excepţia de neexecutare a
contractului, impune ca:
a) obligaţiile reciproce ale părţilor să-şi aibă izvorul în două
contracte bilaterale;
b) cel puţin una dintre obligaţiile reciproce să fie exigibilă;
c) neexecutarea obligaţiei, de către una din părţi, să nu fie de
mică însemnătate.
a)are un caracter esenţialmente extrajudiciar;

b)nu poate fi admisibilă în absenţa acordării de către
creditor a unui termen de executare debitorului, cu
excepţia ipotezelor de punere în întârziere de drept;
c) presupune că debitorul, în nicio împrejurrae, nu poate
reveni asupra declaraţiei sale unilaterale de rezoluţiune.
753. în lumina noului Cod civil, transferul riscurilor:
a) este separat de cel al transferului proprietăţii;
b) poate deroga de la regula generală, dacă debitorul face
dovada că bunul ar fi pierit şi în mâinile creditorului;
Ureche
c) se circumscrie principiului res perit debitori.
754. Acţiunea în restituirea plăţii nedatorate:

a) poate căpăta valenţele unei acţiuni în revendicare;
Drept civil 131
b) este, întotdeauna, prescriptibilă în termenul general de

prescripţie;
c) se circumscrie, de regulă, acţiunilor personale.
755 cu referire la condiţiile îmbogăţirii fără just temei:
' aj îmbogăţirea pârâtului poate avea loc şi prin evitarea unei
cheltuieli obligatorii;
b) însărăcirea nu trebuie să constea, neapărat, într-o diminuare a
patrimoniului;
c) buna-credinţă a îmbogăţitului nu se prezumă.
756. în intervalul de timp dintre momentul naşterii raportului de

obligaţii şi momentul
realizării condiţiei (pendente conditione):
a) debitorul este îndreptăţit să solicite restituirea prestaţiei, în
măsura executării acesteia;
b) atât debitorul, cât şi creditorul sunt în măsură să invoce
compensaţia, ca modalitate de stingere a obligaţiei;
c) debitorul poate fi obligat la executarea prestaţiei sale de
către creditor.
a) afectează însăşi existenţa obligaţiei;

b) are ca efect amânarea scadenţei obligaţiei sub aspect pasiv;
c) stabilit în favoarea debitorului, până la împlinirea sa, îl
împiedică pe creditor să ceară plata datoriei.
758. Mecanismul decăderii din beneficiul termenului suspensiv:
a) reprezintă exclusiv o sancţiune a debitorului;
b) poate interveni în ipoteza în care, dintr-o culpă uşoară,
debitorul a diminuat garanţiile pe care le-a constituit
creditorului;
c) constituie şi o măsură de apărare a intereselor creditorului.
759. în raporturile dintre creditorii solidari:

a) actele prin care un creditor consimte la reducerea
accesoriilor creanţei sunt opozabile celorlalţi;
b) oricare dintre aceştia poate face singur remiteri de datorii
cu privire la întreaga creanţă, în virtutea mandatului tacit
de reprezentare dat de ceilalţi creditori;
c) suspendarea prescripţiei favorabile unui creditor produce
efecte favorabile tuturor creditorilor.
a)este întotdeauna indivizibilă;

b)poate fi făcută de un terţ neinteresat;
c) în cazul obligaţiilor monetare, trebuie executată la
domiciliul sau, după caz, sediul debitorului de la data plăţii.
761. Spre deosebire de contractul de vânzare, darea în plată:
a) care presupune transferul dreptului de proprietate asupra
unui imobil în contul plăţii datorate nu trebuie să
îndeplinească forma autentică necesară pentru înscrierea în
Ureche
evidenţele cadastrale a dreptului de proprietate;
b) se poate efectua
132 fără existenţa unui preţ; Teste grilă
c) poate avea ca obiect bunuri viitoare.
Ureche
Teste grilă
130
a) poate fi supusă regulilor reducţiunii liberalităţilor excesive;

b) acordată debitorului nu liberează şi pe fideiusor;
c) care operează cu titlu oneros este, în realitate, o novaţie prin
schimbarea obiectului obligaţiei sau, după caz, o tranzacţie.
a) atrage, în ipoteza obligaţiilor contractuale, desfiinţarea

automată a contractului cu aplicarea subsecventă a teoriei
riscurilor;
b) presupune că obiectul obligaţiei poate să-l constituie orice
prestaţie având ca obiect bunuri individual determinate;
c) atrage necesitatea ca debitorul să fi fost pus în întârziere.
a) poate privi numai exercitarea drepturilor nepatrimoniale ale

debitorului;
b) este colectivă prin exerciţiul său şi individuală prin efectele sale,
profitând doar creditorului care a promovat-o;
c) impune ca cerinţele de admisibilitate ale acesteia să fie
îndeplinite la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, în
situaţia în care exercitarea de către creditor a drepturilor
debitorului se realizează pe cale judiciară.
a) predarea lucrului vândut este exclusiv portabilă;"

b) dacă obligaţia de plată a preţului este afectată de un termen,
iar, după vânzare, cumpărătorul a devenit insolvabil,
vânzătorul poate suspenda, în orice situaţii, executarea
obligaţiei de predare;
c) dacă cumpărătorul a fost evins (există evicţiune totală), acesta
poate cere rezoluţiunea vânzării şi daune-interese.
a) întreţinerea poate fi supusă urmăririi silite de către creditorii

întreţinutului;
b) promovarea acţiunii în rezoluţiune poate fi exercitată şi de către
succesorii în drepturi ai persoanei interesate;
c) obigaţia de întreţinere se execută doar în natură.
a) subzistă şi faţă de subdobânditorii cu titlu particular şi cu titlu

gratuit;
b) are caracter imperativ, deci părţile nu pot diminua limitele
garanţiei;
c) este transmisibilă succesorilor universali/cu titlu universal ai
vânzătorului.
a) se supune condiţiilor de fond ale contractului;

b) poate avea ca obiect drepturile de creaţie intelectuală;
Ureche
c) operează, în unele situaţii, prin simplul acord de voinţă al
părţilor contractante.
Ureche
actului de mandat, se regăsesc ţi acelea conform
Drept civil 131
a) ” poate avea ca obiect

încheierea de fapte juridice de către
mandatar, pe seama şi în numele
mandantului;
b) poate fi atât unilateral, cât şi sinalagmatic;
c) mandatarul cu titlu gratuit este obligat să-l
îndeplinească cu diligenţa unui bun proprietar.
senţa unei un terţ chiar în a autorizări
__ exprese
a) împrejurări
previzibile îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;
b) înştiinţarea prealabilă a mandantului cu privire la intervenirea
unor împrejurări neprevăzute s-ar realiza cu dificultate;
c) se poate prezuma că mandantul ar fi încuviinţat substituirea
dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică.
a) nerespectarea formei autentice impuse de legiuitor poate

atrage nulitatea relativă, la cererea persoanei prejudiciate;
b) părţile pot obţine rezilierea contractului în caz de neîndeplinire
a obligaţiilor;
c) există şansă de câştig sau de pierdere pentru fiecare
cocontractant.
■■■■II-I .....
a) nu poate fi desfiinţată în parte, în absenţa unei clauze contrare;
b) poate avea ca obiect tranzacţionarea asupra acţiunii civile
derivând din săvârşirea unei infracţiuni;
c) poate fi atacată pentru leziune, asemenea contractelor aleatorii.
ncercate impun ca:
această varietate de vânzare să fie, întotdeauna, perfectată sub
condiţie rezolutorie;
b) rezultatul încercării să fie lăsat la aprecierea discreţionară a
cumpărătorului;
c) până la îndeplinirea condiţiei, vânzătorul să rămână
proprietarul bunului.
Ureche
Răspunsuri şi explicaţii
1. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 102 alin. (1) din Legea
nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1166 C.civ.
- „acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane" (s.n.,
R.C.). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 102 alin. (2) din
Legea nr. 71/2011 - „legea în vigoare la data modificării" (s.n.,
R.C.).
2. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1169 C.civ. Răspunsul de
la lit. a) este greşit - art. 1169 teza întâi C.civ. - „orice contracte".
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1170 C.civ. - buna-credinţă
trebuie să existe la negocierea, încheierea şi pe parcursul
executării contractului.
3. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1172 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1171 C.civ. Răspunsul de la
lit. c) este greşit - art. 1171 C.civ. - lipseşte condiţia reciprocităţii şi
interdependenţei obligaţiilor (a se vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.I.
Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 72).
4. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1174 (4) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1178 C.civ., coroborat cu
art. 1242 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
1142 alin. (1) C.civ. coroborat cu art. 1178 C.civ.
5. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1169 C.civ. Răspunsul de
la lit. c) este corect - art. 1176 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a)
este greşit-art. 1172 alin. (2) C.civ. (cu titlu gratuit).
6. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1182 alin. (1) C. civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1182 alin. (2) C. civ. -
părţile trebuie să se pună de acord numai cu privire la elementele
esenţiale. Răspunsul de la lit. c) este greşit - consimţământul
trebuie să fie exprimat în deplină cunoştinţă de cauză, iar, în lipsa
discernământului părţii, contractul este anulabil - art. 1204, art.
1205 C.civ.
7. c
la lit. a) este greşit - art. 1202 alin. (2) C.civ. coroborat cu art. 1203
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1203 C.civ. -
acceptarea trebuie să fie în scris şi expresă.
8. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1230, art. 1683 C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit
- art. 1227 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1226 alin.
(2) C.civ. - obiectul trebuie să fie licit şi determinat sau cel puţin
determinabil.
9. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1225 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1225 alin. (1) - obiectul
contractului. Răspunsul de la lit. c) este greşit
Drept civil - art. 1126 alin. (2) 133
C.civ. coroborat cu art. 1172 alin. (2) C.civ.
10. a
Răspuns de la lit. a) este corect — art. 1225 C.civ.; a se vedea şi
L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2009, voi. II, p. 307. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
Ureche
art 1225 alin. (3) C.civ. - este ilicit şi atunci când contravine
bunelor moravuri. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1225
alin. (2) C.civ. - obiectul (operaţiunea juridică) trebuie să fie
determinat; obiectul obligaţiei (prestaţia la care se angajează
debitorul - art. 1226 C.civ.) poate fi determinabil.
11. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1128 C.civ. Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1230 C civ. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1129 C.civ.
12. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art 1232 C.civ. Răspunsul de la
lit. c) este greşit - art. 1233 C.civ.
13. c
la lit. a) este greşit - art. 1232 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit.
b) este greşit - art. 1234 C.civ. - normă supletivă - „în absenţa
unei convenţii contrare".
14. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1237 C.civ. (frauda la
lege). Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1239 C.civ.
(prezumţie iuris tontum). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
1238 C.civ.
15. b
la lit a) este greşit - art. 1238 alin. (1) C. civ. - ca regulă, nulitate
relativă. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1238 alin. (2)
C.civ. - scopul imoral al contractului trebuie să fie comun sau,
fără a fi comun, să fie acceptat de cealaltă parte.
16. a, c
la lit. b) este greşit - art. 1182 alin. (1) teza a doua C.civ.
17. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 1187 C.civ. şi art.
1199 C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1191 alin. (1)
C.civ. (numai dacă autorul se obligă să o menţină un anumit
termen sau când poate fi considerată astfel); poate fi retrasă în
condiţiile art. 1191 C.civ.
18. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 1193 alin. (1) şi
1200 alin. (2) C.civ. (comunicarea acceptării poate fi făcută prin
mijloace cel puţin la fel de rapide ca cele folosite de ofertant); a
se vedea şi A-A. Moise, în Fi-A. Baias, E. Chelaru, R.
Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu
pe articole. Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1333,
comentariul articolului 1200.
19. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1239 alin. (1) C.civ.
Răspunsurile
Răspunsurile de la lit. a) de la corecte
şi c) sunt lit. a)- art.şi1207
b)alin.
sunt greşite,
(3) şi (4) astfel
C.civ. Răspunsul cum
de la lit. b) rezultă din
interpretarea per a contraria a art. 1239 C.civ.
este greşit - art. 1207 alin. (2) pct. 2 C.civ.
20. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1238 alin. (2) teza întâi
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - sancţiunea este
aplicabilă pentru lipsa cauzei, conform art. 1238 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 1238 alin. (2) teza a doua
C.civ.
21. b
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1225 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - sancţiunea nulităţii absolute,
conform art. 1225 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit
- art. 1226 alin. (1) C.civ. (prestaţia la care s-a obligat debitorul
este obiectul obligaţiei).
22. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 1207 alin. (3) şi (4) C.civ. Răspunsul de la lit. b)
este greşit - art. 1207 alin. (2) pct. 2 C.civ.
134 Răspunsuri şi explicaţii
23. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 1210 şi art.
1211 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1208 C.civ.
24. b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 1207 alin. (3) C.civ.
25. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1221 C.civ. Răspunsurile
de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 1207 şi art. 1222 alin. (1) C.civ.
26. b, c
la lit. c) este corect - art. 1220 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 1216 alin. (3) C.civ.
27. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 1221 C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit — art. 1218 şi art. 1221 alin. (1)
C.civ.
28. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 1219 şi art.
1217 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 1217 C.civ.
29. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1207 alin. (2) pct. 2
C.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 1209, art.
1207 alin. (1) şi (2) pct. 3 C.civ.
30. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1207 alin. (1) şi art. 1214
alin. (2) C.civ. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 1213
C.civ.
31. a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 1213 alin. (2) şi art.
1215 alin. (1) C.civ.
32. a, b
(3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1214 şi art. 2501
alin. (1) C.civ.
33. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1221 alin. (3), art. 1222
alin. (2) C.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 1221
alin. (3), art. 1224 C.civ.
34. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1213 şi art. 1222 C.civ.
- art. 1216 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1213 alin.
(1) C.civ.
35. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 1223 C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1223 alin. (2) C.civ.
36. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1178 C.civ. (a se vedea şi
L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 76-77).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1240 alin. (1) C.civ. -
„voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris".
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1169 alin. (2) C.civ. - de
principiu, nu valorează acceptare.
37. b, c
Drept civil 135
la lit. c) este corect - art. 1242 alin. (1) C.civ. coroborat cu art. 1174
alin. (3) C.civ.; a se vedea şi art. 1244 coroborat cu
885 alin. (2), art. 886 şi art. 888 C.civ; art. 1011 C.civ. (donaţia),
art. 2255 C.civ. (contractul de ^reţinere); art. 2378 alin. (1) C.civ.
(ipoteca imobiliară), art. 2388 C.civ. (ipoteca mobiliară - în f rmă
autentică sau sub semnătură privată). Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 1242 alin. (1) C civ - cu titlu de exemplu, a se vedea
art. 2388 C.civ.
38. b, c
la lit. c) este corect - art 1244 coroborat cu art. 885 alin. (2), art.
886 şi art. 888 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit art 1243
C.civ. (de principiu, modificarea este supusă condiţiilor de formă
cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului).
39. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1242 alin. (2) Cciv.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art 1174 alin. (3) şi art. 1011
alin. (3) Cciv. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1242 alin. (1)
C.civ.
40. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1187 C.civ. coroborat cu
art. 1011 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art.
1187 C.civ. coroborat cu art. 1011 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 1199 C.civ.
41. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1244 coroborat cu art.
885 alin. (2), art. 886 şi art. 888 Cciv. Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 2272 C.civ. (forma scrisă este cerută ad probationem).
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1781 C.civ.
42. c
Răspunsul de la lit. c) este corect: c) - art. 1011 alin. (3) C.civ.
- art. 2255 C.civ. (forma autentică). Răspunsul de la lit. b) este
greşit - art. 2388 C.civ. (forma scrisă).
43. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1405 alin. (2) C.civ. (se
consideră neîndeplinită). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
1407 alin. (1) Cciv. (normă supletivă).
44. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1403 C.civ. (condiţia pur
potestativă). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1408 alin. (1)
C.civ. (drepturile dobânditorului sunt supuse aceleiaşi condiţii).
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1400 C.civ., art. 1617 alin.
(1) (a se vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de
drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.
593).
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1401 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect -
45.
art. 1410 b, Răspunsul
C.civ. c de la lit. c) este greşit - art. 1408 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1400, art. 1617 alin. (1)
C.civ. (a se vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar
de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012,
p. 593). Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1274 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1400, art. 1617 alin. (1)
Cciv. (a se vedea şi L Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar
136de drept civil. Obligaţiile, Ed.şi explicaţii
Răspunsuri Universul Juridic, Bucureşti, 2012,
p. 593).
46. b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1407 alin. (3) şi (4) C.civ.
(condiţia rezolutorie).
47. a, b
48. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit- art. 1407 alin. (1) C.civ. - normă
supletivă. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1407 alin. (1)
C.civ.
49. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1414 teza a doua C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1412 alin. (1), art. 1617 alin.
(1) C.civ. - creanţele reciproce trebuie să fie exigibile. Răspunsul
de la lit. c) este greşit-art. 1413 alin. (2) C.civ.
50. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 2524 alin. (2) teza a doua
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 2524 alin. (2) teza
întâi C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2524 alin. (2)
C.civ.
51. a
la lit. b) este greşit - art. 1417 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit-art. 1417 alin. (1) C.civ.
52. b, c
(principiul forţei obligatorii). Răspunsul de la lit. c) este corect -
1276 C.civ.
53. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1427 teza I C.civ. (rămâne
divizibilă între moştenitorii părţilor). Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 1423 C.civ. prevede o normă supletivă (nu
întotdeauna).
54. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1428 C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 1429 C.civ. (excepţie de la regula
divizibilităţii, dacă obligaţia este indivizibilă prin natura ei).
55. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect-art. 1431 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 1431 alin. (3) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 1431 alin. (1) C.civ.
56. b
Răspunsul de la lit. b)c) este
este corect - art. 1432 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1453 alin. (3) lit. b) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 1453 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. greşit - art. 1453 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 1433 alin. (2) C.civ.
57. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1438 C.civ. - numai în
proporţie cu partea de creanţă ce revine acelui creditor. Răspunsul
de la lit. c) este greşit - art. Drept
1440 civil
C.civ. 137
58. c
la lit. a) este greşit - art. 1444 C.civ. - debitorii solidari pot să se
oblige sub modalităţi diferite. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
art. 1446 C.civ. - prezumţie de solidaritate prevăzută de lege în
cazul obligaţiilor contractate de debitorii solidari în exerciţiul unei
întreprinderi - a se vedea art. 1445 C.civ.
59. a, c
la lit. c) este corect - art. 1451 alin. (2) teza finală C.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art. 1448 C.civ.
60. b
art. 1410 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1408 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) esteDrept
greşit
civil - art 1462 C.civ. Răspunsul138de la
lit. c) este greşit - art. 1463 C.civ.
62.bb, c
61.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1465 lit. b) C.civ.
Răspunsul de 1a lit. c) este corect - art 1465 lit- d) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1464 alin. (2) şi art. 1466
C.civ.
63. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art 1276 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1276 alin. (2) C.civ.
64. b, c
la lit. c) este corect - art 1276 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit.
a) este greşit - art. 1277 C.civ. (este considerată nescrisă).
65. a
Răspunsul de la lit. a) este corect- art. 1271 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1271 alin. (2) lit. a), b)
C.civ.- nu întotdeauna. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
1271 alin. (1), art. 1549 alin. (1) C.civ.
66. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1271 alin. (3) lit. d) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1271 alin. (3) lit. c) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1271 alin. (3) lit. d) C.civ.
67. a, c
la lit. c) este corect - art. 1281 C.civ. Răspunsul de la lit. b) este
68. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1282 alin. (1) C.civ. (a se
vedea şi L Pop, l.-FI. Popa,
S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 182). Răspunsul de la lit. b) este greşit
- art. 1282 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
1282 alin. (2) C.civ. (numai obligaţiile contractuale în legătură cu
un bun).
69. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1283 C.civ. (a se vedea şi
70. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1284 C.civ. (a se vedea şi L
Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 193).
71. c
la lit. a) este greşit - art. 1286 alin. (2) C.civ. - nu oricând.
72. a
Drept civil 139
a, c
73.
Răspunsul de la lit. c) este corect - nu este parte în contract şi nu
are interes (a se vedea şi L Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat
elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul

Juridic, Bucureşti, 2012, p. 213, 214). Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1284 alin. (2) C.civ. (a se vedea şi
L Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil.
74. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - || art. 1291 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 1289 alin. (2) C.civ.
75. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - condiţia contemporaneităţii -
(a se vedea şi L Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de
drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, * 2012,
p. 221). Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - condiţia
contemporaneităţii (a se vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu,
Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 220-221).
76. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, iar răspunsul de la lit.
a) este greşit - art. 1292 C.civ. I
77. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1301 C.civ. (principiul
simetriei formelor). Răspunsul ţ de la lit. a) este greşit - art.
1300 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1296
C.civ. i (între reprezentat...).
78. b, c
la lit. c) este corect - f art. 1311 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la
lit. a) este greşit - art. 1313 C.civ.
79. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - j art. 1549 C.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit - art. 1549 C.civ. (a se vedea şi L. Pop, l.-
FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 254-303).
80. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1254, art. 1554 C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit
- art. 1246 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
1248,1249 C.civ.
81. a, c
82. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1247 alin. (2) şi (3) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1247 alin. (4) şi (2) C.civ.
83. c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1249 C.civ.
84. b
Drept civil 141
de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 1254 C.civ.

85. a, b
la lit. b) este corect - art. 1249 alin. (2) C.civ. teza finală.
86. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit- art. 1254 alin. (3) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1259 C.civ. (pentru
viitor).
87. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art 1254 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1238 alin. (2) C.civ. şi art.
1254 C.civ.
88.a, b
89. a
la lit. b) este greşit - art. 1253 C civ. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1246 alin. (3) C.civ.
90. b
91. b, c
la lit. c) este corect - art 1262, 1263 C.civ. Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 1214 alin. (2) şi (3), art. 1216, 1220 C.civ.
92. b
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 1262,1263 C.civ.
93. a, c
94. b
95. b
96. b
97. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 2502 C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - acţiunea este în anulare şi este
prescriptibilă în termenul general de prescripţie - art. 1205 alin.
(2) C.civ., art. 2523 şi art. 2529 alin. (1) lit. c) C.civ.
98. a, b
la lit. b) este corect - art. 2534 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. 2506 alin. (1) C.civ.
99. a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - executarea de
bunăvoie după împlinirea prescripţiei echivalează cu o renunţare
la beneficiul prescripţiei împlinite, iar debitorul nu poate reveni
asupra prestaţiei [V. Terzea, în FI.-A. Baios, E. Chelaru, R.
Drept civil 143

pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1333, p.
2683 - pct. 3 de la comentariul art. 2506 C.civ.]; obligaţia
executată este valabilă şi nu poate compensa o altă obligaţie a
debitorului.
100. a, b
101. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 2509 C.civ. Răspunsul de la
lit. a) este greşit - art. 2507 alin. (1) C.civ.
102. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 2511 teza întâi C.civ.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - renunţarea la
prescripţie este un act personal, care nu are efect asupra
fideiusorului ori codebitorilor solidari (art. 2511 teza a doua
C.civ.).
103. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 2513 C.civ. (poate fi
invocată numai în primă instanţă). Răspunsul de la lit. c) este
corect - art. 2512 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit -
art. 2512 alin. (2) C.civ. interzice expres invocarea din oficiu.
104. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2515 alin. (2) şi (6) C.civ.
(clauzele care declară imprescriptibilă o acţiune prescriptibilă,
precum şi o acţiune prescriptibilă ca imprescriptibilă sunt lovite
de nulitate absolută). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2513
C.civ.
105. b, c
106. a, b
(3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2519 C.civ. (sunt
identificate acţiunile care se prescriu în termen de 2 ani, din care
nu fac parte cele menţionate în premisă împotriva
transportatorului).
107. b
de la lit. a) şi c) sunt greşite- art. 2518 pct. 2 şi 3 C.civ. (10 ani).
108. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2522 alin. (2) C.civ. (înainte
de împlinirea a 30 de zile din ziua din care a cunoscut sau trebuia
să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea
termenului). Răspunsul de la lit. c) este greşit - numai la cererea
celui care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen
dreptul la acţiune - art. 2522 C.civ.
109. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 2524 alin. (2)
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - prescripţia începe să
curgă de la data împlinirii termenului suspensiv.
110. a, b
Răspunsul de la lit. c) este greşit — art. 2526 C.civ.
111. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 2529 C.civ. Răspunsurile
de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 2529 C.civ.
112. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 2531 alin. (1) lit. b) C.civ.
(dacă viciul a fost descoperit mai înainte, prescripţia curge de la
data descoperirii). Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 2530
alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 2531 alin. (2)
C.civ.
113. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 2532 pct. 1 C.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - forţa majoră
temporară suspendă prescripţia numai dacă survine în ultimele 6
luni înainte de expirarea termenului de prescripţie (art. 2532 pct.
9 C.civ.).
114. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 2532 pct. G C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art 2515 alin. (3) C.civ. (părţile
pot conveni asupra modificării cauzelor legale de suspendare).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - necunoaşterea datoriei sau
exigibilitatea acesteia de către creditor este cauză de suspendare
dacă debitorul ascunde creditorului existenţa datoriei în mod
deliberat (art. 2532 pct. 5 C.civ.).
115. a,b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 2502 pct. 4 C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - prescripţia nu curge contra
moştenitorilor de la data acceptării moştenirii şi până la data
lichidării ei [art. 2533 alin. (3) C.civ.].
116. a, b
la lit. b) este corect - art 2534 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 2532 pct. 9 C.civ.
117. a, b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2541 alin. (2) C.civ. (o nouă
prescripţie începe să curgă după întrerupere).
118. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 2541 alin. (1) şi
(2) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit-ipoteza vizează
suspendarea prescripţiei.
119. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 2537 pct. 2 şi 3
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2537 pct. 1 C.civ.
coroborat cu art. 2538 alin. (1) C.civ.
120. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 2539 alin. (2)
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 2539 alin. (1) C.civ.
121. a, b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art 2542 C.civ.
122. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 2542 coroborat cu art.
1433 alin. (1) C.civ. şi art. 1441 alin. (1) C.civ. Dacă există
Drept civil 145
pluralitate de creditori ai unei obligaţii solidare şi indivizibile,

întreruperea prescripţiei faţă de un creditor produce efecte şi faţă
de ceilalţi creditori [V. Terzea, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R.
pe articole. Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 2726 - pct.
3 de la comentariul art. 2542 C.civ.]. Răspunsurile de la lit. a) şi c)
sunt greşite - numai dacă obligaţia este indivizibilă - art. 1433 alin.
(2) C.civ.
123. a,b
la lit. b) este corect - art. 2549 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 2548 alin. (1) C.civ.; potrivit art. 1112 alin. (2)
C.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea
unor acte normative conexe, termenul de 1 an de opţiune
succesorală este de decădere şi este supus regulilor privind
suspendarea şi repunerea în termen, conform art. 1103 alin. (3)
C.civ.
124. a, b
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit-nu este necesară forma
autentică.
125. a, b
(2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) | este greşit - art. 2550 alin. (2)
C.civ.; organulde jurisdicţie este obligat să invoce şi să aplice din
oficiu termenul de decădere, chiar dacă persoana interesată nu îl
invocă, dacă priveşte un drept de care părţile nu pot dispune liber.
126. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 40 C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - emanci-1 parea nu operează de plin drept, ci
după analizarea de către instanţa de tutelă şi familie a motivelor
temeinice ale solicitării, precum şi după ascultarea părinţilor sau
tutorelui, precum şi ; dacă este cazul, cu avizul consiliului de
familie. Răspunsul de la lit. c) este greşit - efectele emancipării se
răsfrâng atât asupra persoanei, cât şi asupra bunurilor minorului,
punând capăt autorităţii părinteşti.
127. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit- încuviinţarea sau autorizarea
poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului [art. 41
alin. (2) C.civ.]. Răspunsul de la lit. b) este greşit - actele de
administrare pot fi făcute singur de către minorul cu capacitate de
exerciţiu restrânsă numai dacă sunt acte de administrare care nu îl
prejudiciază [art. 41 alin. (3) C.civ.].
128. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 42 alin. (2) C.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - actele minorului prevăzute la art. 42 C.civ.
pot fi încheiate chiar şi de minorul fără capacitate de exerciţiu -
art. 43 alin. (2) teza finală C.civ.
129. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 43 alin. (2) C.civ. coroborat
cu art. 42 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect - a se
vedea art. 43 alin. (3) C.civ.

130. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 2532 pct. 4 C.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 45 C.civ.
131. a, b
lit. b) este corect - art. 1263 alin. (3) şi (4) C.civ. Răspunsul de la
lit. c) este greşit - Codul civil cuprinde prevederi exprese cu privire
la exercitarea ocrotirii persoanei fizice de către instanţa de tutelă
şi familie (art. 107 C.civ.).
132. a, b
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 196 alin. (2) C.civ.
133. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - poate fi acoperită şi nulitatea
absolută - art. 197 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
fiind incomplet. Potrivit art. 199 alin. (2) C.civ., nulitatea poate fi
opusă dacă se dovedeşte că terţii cunoşteau cauza de nulitate la
momentul încheierii actului.
134. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - I art. 198 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - nulitatea persoanei juridice nu
are efect retroactiv. A se vedea art. 198 alin. (1) C.civ.
135. a, b
Răspunsul de la lit. c) este incorect - actele preluate sunt
considerate a fi ale persoanei juridice de la data încheierii lor şi
produc efecte depline [art. 205 alin. (4) C.civ.].
136. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - a se vedea art. 211 alin. (1)
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este orect-a se vedea art. 211 alin. (1)
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este incorect - a se vedea art. 211
a^n (i) c.civ. (interdicţia este imperativă).
137. b
lit. a) este greşit - raporturile sunt, prin analogie, cele de la
mandat, şi nu raporturi de muncă [art. 209 alin. (3) C.civ.].
Răspunsul de la lit. c) este greşit - organele de administrare pot fi
desemnate şi prin lege [art. 209 alin. (2) C.civ.].
138. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art 216 alin. (1) C.civ. nu
enumeră fondatorii şi membrii printre cei care pot cere anularea
hotărârilor. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 216 alin. (2)
C.civ.
139. a, b
140. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - efectul depăşirii limitelor
puterii de reprezentare (art. 205-206 C.civ.). Răspunsul de la lit.
Drept civil 147
c) este greşit-art. 218 alin. (2) C.civ.

141. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - introducerea acţiunii în
răspundere atrage încetarea de drept a mandatului
administratorilor - art. 220 alin. (4) C.civ.
142. a
lit. b) este greşit - răspunderea comitentului se angajează numai
pentru faptele ilicite (în condiţiile răspunderii civile delictuale); a
se vedea şi art. 1373 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
răspunderea persoanei juridice este angajată şi dacă faptele au
legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, nu
numai dacă acestea au fost săvârşite cu prilejul exercitării
funcţiei. A se vedea art. 219 alin. (1) C.civ.
143. a
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este - incorect, a se vedea art. 227
alin. (2) C.civ.
144. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect: a se vedea art. 233 alin. (1)
C.civ. şi art. 234 C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 233
alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 242 alin. (1)
C.civ. - transmiterea se realizează de la momentul înregistrării
operaţiunii numai în cazul reorganizării persoanelor juridice
supuse înregistrării.
145. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, iar răspunsul de la lit.
c) este greşit - fuziunea este posibilă între persoane juridice de
acelaşi tip.
146. a, b
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 240 alin. (2) teza a
doua; lipsa de răspuns echivalează cu refuzul de preluare sau
menţinere a contractului.
147. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 238 alin. (1) lit. a) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 238 alin. (1) lit. b) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este incorect, persoanele juridice de
drept public răspund în aceleaşi condiţii ca şi persoanele juridice
de drept privat, dacă prin actul de reorganizare nu se prevede
altfel - art. 238 alin. (2) C.civ.
148. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit — opoziţia poate fi introdusă şi
de orice persoană interesată - art. 243 alin. (1) C.civ. Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 243 alin. (2) C.civ.
149. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 249 alin. (4) teza întâi C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este incorect - art. 249 alin. (3) C.civ.-
trecerea în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului se
dispune pentru motivul de dizolvare prevăzut la art. 245 lit. d), nu
lit. c) C.civ.
150. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 858 C.civ. Răspunsurile
de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 858 şi art. 859 C.civ.
151. c
coroborat cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind
bunurile proprietate publică. Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt
greşite - art. 861 alin. (1) C.civ.
152. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 865 alin. (3) coroborat
cu art. 563 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 863 lit. c)
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 861 alin. (1)
coroborat cu art. 866 C.civ.
153. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit — art. 861 alin. (2) C.civ.
154. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 870 coroborat cu art. 696
alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 868 alin. (1)
C.civ.
155. b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 869 C.civ. (încetează şi fără
caracter de sancţiune, prin constituirea unui nou drept de
administrare, dacă interesul public o impune).
156. c
157. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 872 alin. (1) teza întâi C.civ.
158. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 863 lit. d) C.civ.
159. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 865 alin. (2) lit. a) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 865 alin. (2) lit. b) C.civ.
160. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - dreptul de proprietate este un
drept real, a se vedea art. 551 pct. 1 C.civ. Răspunsul de la lit. c)
161. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 553 alin. (2) teza întâi
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 553 alin. (2) teza a
doua C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 553 alin. (3)
C.civ.
162. b, c
Drept civil 149
Răspunsul de la lit. c) este corect - art 555 alin. (1) C.civ.

Răspunsul de la lit. a) este greşit - dreptul de proprietate are
caracter e etuu jnu temporar), în sensul că durata sa este
nelimitată în timp, fiind egală cu durata existenţei bunului
asupra căruia poartă şi nu se stinge prin neuz; a se vedea art. 555
alin. (1) C.civ.
163. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 553 alin. (4) teza a doua
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - restricţionarea
circulaţiei juridice a unor bunuri proprietate privată este
posibilă, având în vedere că, potrivit art. 44 alin. (1) din
Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se
stabilesc prin lege; a se vedea art. 553 alin. (4) teza întâi C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - bunurile obiect al proprietăţii
private pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege; a se
vedea art. 553 alin. (4) teza a doua C.civ.
164. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 556 alin. (1) Cciv.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 556 alin. (3) C.civ.:
exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată şi prin
voinţa proprietarului, cu excepţiile prevăzute de lege.
165. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - numai limitele legale în interes
privat pot fi modificate ori desfiinţate temporar prin acordul
părţilor; a se vedea art. 602 alin. (2) C.civ.
166. b
167. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 605 alin. (2)
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 605 alin. (3) C.civ.
168. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 606 alin. (2) coroborat cu
art. 605 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 606
alin. (2) coroborat cu art. 605 alin. (3) C.civ.
169. b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 609 alin. (1) şi (2) C.civ.
170. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 612 teza întâi
Cciv. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 612 teza a doua C.civ.
171. b
172. a, b
173. b, c

Răspunsul de la lit. a) este greşit - proprietarul fondului pe care
se realizează trecerea are dreptul la acţiune în despăgubiri - art.
620 alin. (1) C.civ.
174. a, b
la lit. b) este corect - art. 619 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - printr-o folosinţă continuă pe timp de 10 ani, a se vedea
art. 619 C.civ.
175. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 621 alin. (1) şi (2) C.civ.
176. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect- art. 627 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - poate fi dispusă pe o durată de
cel mult 49 de ani; a se vedea art. 627 alin. (1) C.civ.
177. b
la lit. a) este greşit - art. 1549 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 1553 C.civ.
178. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 60 alin. (2) din
Legea nr. 71/2011. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 60 din
Legea nr. 71/2011.
179. b, c
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 630 alin. (2) C.civ.
180. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - actele de administrare se pot
face numai cu acordul coproprietarilor ce deţin majoritatea
cotelor-părţi [art. 641 alin. (1) C.civ.].
181. b
de la lit. a) şi c) sunt greşite - fructele produse de bunul comun
revin tuturor coproprietarilor proporţional cu cota-parte ce le
revine din dreptul asupra bunului, indiferent dacă au sau nu
bunul în folosinţă.
182. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corecte - art. 638 alin. (1) C.civ.
183. a, c
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 640 C. civ (nu este
necesar acordul celorlalţi coproprietari).
184. b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - actele juridice pentru
care se cere acordul tuturor coproprietarilor sunt prevăzute de
art. 641 alin. (4) C.civ.
185. a
Răspunsul de la lit. a) este corect-art. 641 alin. (1) C.civ. - regula
Drept civil 151
unanimităţii coroborat cu art. 642 alin. (1) Cciv. - modalitatea de

exprimare a acordului. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 641
alin. (1) şi (3) Cciv. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 642 alin.
(1) Cciv. - pot consimţi şi tacit.
186. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corecte - art. 651 C.civ. Răspunsul de
187. a, b
(3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - fiecare coproprietar
poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală,
inclusiv în cazul acţiunii în revendicare [art. 643 alin. (1) C.civ.].
188. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect -
660 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - sunt
bunuri aflate în proprietate comună ^devălmăşie (art. 667
C.civ.).
189. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - rt 653 C.civ. Răspunsul de la
lit. a) este greşit - pot fi atribuite în condiţiile art. 650 alin. (1)
C.civ.
190. a, c
(2) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 654 alin. (1)
C.civ.
191. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 658 C.civ., modificat
prin Legea nr. 60/2012 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor
măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil. Răspunsul de la lit. b) este greşit - vânzarea la
licitaţie poate fi cerută de orice coproprietar. Răspunsul de la
lit. c) este greşit -art. 657 alin. (1) şi (2) C.civ.
192. a, b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - coproprietarul poate să nu
participe la cheltuieli şi să renunţe la dreptul său de proprietate
asupra despărţiturilor comune art. 663 alin. (2) C.civ.
193. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 666 teza întâi
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - prezumţia privind
coproprietatea asupra despărţiturilor comune operează în
194. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 661 alin. (1) teza a ll-a
195. a

de la lit. b) şi c) sunt greşite - bunurile comune pot fi înstrăinate
sau grevate numai cu acordul ambilor soţi [art. 346 alin. (1)
C.civ.].
196. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - părţile pot conveni
suspendarea partajului în condiţiile art. 672 C.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit - art. 671 alin. (3) C.civ.
197. b
la lit. a) este greşit - art. 672 C.civ. (legea nu distinge între
categoriile de bunuri). Răspunsul de la lit. c) este greşit - poate
fi opusă creditorilor în condiţiile art. 678 alin. (4) C.civ.
198. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - stingerea datoriilor se
suportă de coproprietari proporţional cu cota-parte din dreptul
de proprietate (art. 667 C. civ).
199. a
la lit. b) este greşit - partajul este valabil, iar pentru bunurile
rămase se face partaj suplimentar. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - partajul poate privi bunuri imobile şi produce efecte
juridice în condiţiile art. 680 alin. (2) C.civ.
200. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - pot urmări silit cota-parte ce
aparţine coproprietarului debitor. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 679 alin. (1) teza întâi C.civ.
201. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit- coproprietarii devin proprietari
exclusivi de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti
[art. 680 alin. (1) C. civ.].
202. b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - 683 alin. (3) C.civ.
203. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 688 teza întâi C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 692 C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - dispoziţiile în materie de carte funciară se aplică
în mod corespunzător (art. 688 teza a doua C.civ.).
204. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 690 alin. (1) teza a doua
Răspunsul de la lit. b) este greşit - pot face acte prin care se
consumă substanţa bunului, dar numai cu acordul tuturor
coproprietarilor [art. 690 alin. (2) C.civ.].
205. a, c
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - cota-parte din
proprietatea periodică poate fi cumpărată atât de ceilalţi
coproprietari, cât şi de terţi [art. 691 alin. (3) C.civ.].
206. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - mijloacele juridice
Drept civil 153
specifice (directe) de apărare a dreptului de proprietate se

întemeiază direct şi nemijlocit pe dreptul real sau pe faptul
posesiei unui imobil şi sunt concepute doar pentru apărarea
dreptului real; este vorba despre aşa-numi- tele «acţiuni reale»,
care sunt de două feluri: acţiuni petitorii şi acţiuni posesorii;
acţiunile petitorii servesc la apărarea dreptului de proprietate sau
a altui drept real principal prin obţinerea recunoaşterii
reclamantului ca titular al acestui drept; redobândirea posesiei
bunului asupra căruia poartă dreptul real este doar un efect
accesoriu al admiterii acţiunii petitorii; sunt acţiuni petitorii:
acţiunea în revendicare, acţiunea în prestaţie tabulară, acţiunea în
grăniţuire, acţiunea negatorie, acţiunea confesorie [a se vedea E.
Chelaru, în FI.-A. Baios, E. Cheloru, R. Constantinovici, I. Macovei
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014, comentariul art. 563 C.civ., p. 682-683]; art.
563 alin. (1) teza întâi C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art.
207. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 563 alin. (2) in
fine C.civ. [a se vedea şi art. 860 alin. (2) teza întâi C.proc.civ.];
art. 865 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 643
alin. (1) C.civ. şi art. 63 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
208. b, C
C.civ. şi art. 898 alin. (1) C.proc.civ.; art. 563 alin. (1) teza întâi
209. a, b
C.civ.; art. 564 alin. (1) C.civ. [în doctrină, acţiunea negatorie a
fost definită ca fiind acea acţiune reală prin care titularul
dreptului de proprietate asupra unui bun cere instanţei de
judecată să stabilească prin hotărârea sa că pârâtul din acţiune nu
este titularul unui drept real, dezmembrământ al proprietăţii —
uzufruct, uz, abitaţie, servitute, superficie — asupra bunului său
şi să îl oblige la încetarea exerciţiului nelegitim al unuia dintre
aceste drepturi (a se vedea C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale
principale, ed. a
Drept civil 154
2 a Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 325)]. Răspunsul de la

lit. c) este greşit - prevederile art 564 alin. (1) C.civ. sunt în
sensul că acţiunea negatorie poate fi formulată împotriva celui
care se pretinde titularul oricărui drept real, altul decât cel de
proprietate; de vreme ce legiuitorul nu face asemenea
distincţii, înseamnă că acţiunea negatorie poate fi formulată şi
împotriva celui care invoca existenţa unui drept real accesoriu,
cum sunt gajul şi ipoteca - a se vedea E. Chelaru, în PI-A
Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul
Cod civil: comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014, comentariul art. 564 C.civ., p. 685.
210. c
şi art. 550 alin. (1) C.civ. [deoarece productele consumă
substanţa lucrului, perceperea lor este o manifestare a
dreptului de dispoziţie materială, care-i aparţine
proprietarului - a se vedea E. Chelaru, în Fl.-A. Baias, E
Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil:
comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed C H. Beck, Bucureşti,
2014, comentariul art. 566 C.civ., p. 688]. Răspunsurile de la
lit. a) şi b) sunt greşite - art. 566 alin. (1) teza întâi C.civ.; art.
566 alin. (1) teza a treia C.civ.
211. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 566 alin. (3) şi alin. (9)
C.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi
c) sunt greşite - art. 566 alin. (2) C.civ.; art. 566 alin. (4) C.civ.
212. a, b
C.civ.; art. 565 C.civ. şi art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.
213. a, b
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 566 alin. (7) C.civ.
214. a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 566 alin. (6)
C.civ.; art. 566 alin. (6) şi alin. (7) şi art. 2496 alin. (2) C.civ.
[aceste prevederi constituie o excepţie de la cele ale art. 2496
alin. (2) C.civ., potrivit cărora dreptul de retenţie nu poate fi
invocat de către posesorul de rea-credinţă - a se vedea E.
Chelaru, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I.
Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole,
Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, comentariul art. 566
C.civ., p. 689].
215. a, b
C.civ.; art. 931 alin. (1) C.civ. şi art. 82 alin. (1) teza întâi din
Legea nr. 71/2011. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 930
C.civ. (a se vedea şi art. 82 din Legea nr. 71/2011).
216. a
Drept civil 155

217. a, c
răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 693 alin. (3) C.civ.
218.b
la lit. a) este greşit - art. 694 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este
219. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 695 alin. (2) C.civ.,
coroborat cu art. 693 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este
greşit - art. 695 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la c) este greşit -
220. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect» art. 698 lit. b) C.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit-art. 697 C.civ.
221. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - a se vedea art. 698 lit. c)
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - a se vedea art. 698 lit. b)
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este incorect - a se vedea art. 698 lit.
a) C.civ.
222. a, c
223. a, b
224. b
la lit. a) este greşit - art. 704 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 706 C.civ.
225. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit- art. 708 alin. (1) şi (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este.
226. a
la lit. b) este greşit - art. 712 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit
- art. 710 C.civ.
227. b
228. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 70 din Legea nr. 71/2011.
229. b, c
230. a
231. b
232. b, c
la lit. c) este corect - art. 720 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este
233. a
la lit. b) este greşit - art. 726 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. 151
Drept civil c)
este incorect - art. 723 alin. (1) C.civ.
a b, c
234.235.
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este incorect - a se vedea art. 727 alin.
(1) C.civ. - numirea unui administrator nu este opţională.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 768 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 762
alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 765 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este Drept corect
civil - art. 729 alin. (2) C.civ. 152
Răspunsul de la lit. c) este corect - rt 727 alin. (1) C.civ. Răspunsul
de la235. lit. a) este greşit - art. 727 alin. (2) C.civ.
236.3 b, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit -
730 3|jn (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 729 alin. (4)
C.civ.
237. b
lit. a) este greşit - art. 731 Cciv. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
238. a, c
239. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art 738 alin. (1) C.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit - art. 738 alin. (2) C.civ.
240. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 741 alin. (3) C.civ.
241. a
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 746 alin. (1) lit. e) C.civ.
242. b, c
243. b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 746 alin. (1) lit. e) C.civ.
244. b
lit. a) este greşit - art. 750 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit-
245. a
lit. b) este greşit - art. 753 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 749 C.civ., titularul dreptului de uz poate culege
doar fructele naturale şi industriale.
246. b
lit. a) este greşit - art. 763 Cciv. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
art. 757 C.civ.
247. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 761 alin. (2) C.civ.
248. b, c
Răspunsurile
Răspunsul de la lit. b)de
este la lit.
corect b)768şiC.civ.
- art. c)Răspunsul
sunt corecte - corect
de la lit. c) este art.- 760
art. 762alin. (3) C.civ.

249. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 762 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit-art.
Drept civil 762 alin. (3) C.civ. 153
250. b, c
235. b, c
251. a ||
M
lit. b) este greşit - art. 767 :
alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 767 alin. (1)
C.civ.
252. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 769 alin. (3) C.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 769 alin. (1) C.civ.
253. a '
Răspunsul de ia lit. a) este corect - art. 770 alin. (1) lit. c) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) e$ţe
greşit - art. 770 alin. (1) lit. f) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit
- art. 770 alin. (2) C.civ.
254. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit -S art. 771 alin. (1) C.civ.
255. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 770 alin. (1) lit. g) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 770 alin. (1) lit. e) C.civ.
256. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect -1 art. 772 alin. (2) C.civ.
257. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 916 alin. (1) C.civ. Pe
cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite -
art. 916 alin. (1) C.civ., coroborat cu art. 918 C.civ. - preambulul
alin. (1) şi alin. (1) lit. d).
258. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 917 alin. (1) C.civ. Pe cale
de consecinţă, răspunsul de la b) este greşit. Răspunsul de la lit. c)
259. b, c
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 920 şi art. 921 lit. a)
C.civ.
260. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 918 alin. (1) lit. a)
C.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit.
261. b
Pe cale dedeconsecinţă, răspunsul de la lit. a) este greşit. Răspunsul
de laRăspunsul
lit.
alin. c) este
(3) C.civ. Răspunsul greşit
de la lit.-a)art. 920- art.alin.
este greşit (1)
765 alin. lit. b) C.civ.
la lit. b) este corect - art. 768 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 762
(1) C.civ.
262. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 14 alin. (2) C.civ., precum
şi art. 920 C.civ. Răspunsul de laDrept lit.civil
b) este corect - art. 920 alin. (2) 154
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 920 alin. (2)
C.civ. 235. b, c
263. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 921 lit. d) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - : art. 921 lit. e) C.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit - art. 921 lit. g) C.civ.
264. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 921 lit. a) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 921 lit. a) C. civ, art. 922
alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 921 lit. a)
C.civ. (pentru toate răspunsurile, a se vedea şi I.O. Cătinescu, în
Fi-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici,
I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole,
Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1021-1022],
265. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art.C 922-925 C.civ. Răspunsul
de la lit. b) este corect - rt 922 alin. (1) civ- Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 923 şi art. 925 C.civ.
266. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 921 lit. g) C.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art 921 lit. c) C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 921 lit. f) C.civ.
267. a
Răspunsul de la lit. a) este corect-art.c 923 C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 923, art 921 Ut- ) Cciv- Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 921 şi art. 922 C.civ.
268. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 924 C.civ. Pe cale de
consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 924
C.civ.
269. b
lit. a) este greşit - art. 925 C civ [a se vedea şi I.O. Călinescu, în
Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.),
Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediţia 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014, p. 1025]. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
270. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 926 alin. (1) C.civ. [pentru
toate răspunsurile, a se vedea şi A.G. Uluitu, în Fl.-A. Baias, E.
Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil.
Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014,
p. 102].
271. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 927 C.civ., precum şi art.
924 C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 927 C.civ.,
precum şi art. 924 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
921 lit. g) C.civ., precum şi art. 923 alin. (2) C.civ.
a
272. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 768 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 762
Răspunsul de ia lit. a) este corect - art. 577 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 579 alin. (1) C.civ. -

prezumţia este instituită în favoarea proprietarului imobilului, nu
a materialelor. Răspunsul de laDrept lit.civilc) este greşit - art. 578 alin. (1) 155
C.civ.
273. b
235. b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 578 alin. (3) C.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit-art. 578 alin. (3) lit. a) şi c) C.civ.
274. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 581 lit. b) C.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art. 582 alin. (1) lit. b) C.civ. Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 582 alin. (1) lit. a) C.civ.
275. b
Răspunsul de la lit.@)este corect - a se vedea art. 581 lit. a) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este incorect - a se vedea art. 582 alin. (1)
lit. a) C.civ. Răspunsul de la litêste Iggbrecţ?- a se vedea art. 582
alin. (1) lit. c) C.civ.
276. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 584 alin. (2) lit. b) C.civ.,
coroborat cu art. 595 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art.
583 alin. (1) C.civ. - momentul de referinţă este efectuarea
lucrării, nu data ofertei de plată a cheltuielilor rezonabile.
277. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 585 alin. (1) lit. a) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 581 lit. b) C.civ.
278. a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) $Ur)^ greşite-art. 587 alin. (2) C.civ. -
ipoteze ale lucrării executate cu rea-credinţă.
279. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 593 Cciv. Răspunsul de la lit.
b) este greşit - art. 590 C.civ. - dacă a fost de rea-credintt autorul
lucrării poate fi obligat la plata de daune-interese.
280. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect art. 592 alin. (1) şi (2) C.civ.
281. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 596 alin. (3) C.civ.,
coroborat cu art. 716 alin. (2) C.civ - Răspunsul de la lit. a) este
greşit - a se vedea art. 596 alin. (3) C.civ., coroborat cu art. 716 alin.
(2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 596 alin. (1) C.civ.,
care se referă la situaţia titularului unui drept real asupra
imobilului altuia ce îi permite să dobândească proprietatea asupra
lucrării realizate asupra acelui imobil, în timp ce ipoteza avută în
vedere în enunţ este cea în care titularului dreptului real asupra
imobilului altuia nu i se permite acest lucru.
282. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 597 C.civ. coroborat cu
art. Răspunsul
585 alin.
de la lit.(1) lit.corect
b) este b)- art.
C.civ. Răspunsul
768 C.civ. Răspunsul de la lit.de lacorect
c) este lit. -b) este greşit - art.
art. 762
597 alin.
C.civ., coroborat cu art. 585 alin. (1) lit. a) C.civ. - ipoteza se
(3) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 765 alin. (1) C.civ.
aplică autorului de bună-credinţă al unei lucrări voluptuare, în

timp ce autorului-detentor precar i se aplică dispoziţiile referitoare
la autorul de rea-credinţă. Răspunsul Drept civil de la lit. c) este greşit - a se 156
vedea art. 597 C.civ., coroborat cu art. 587 alin. (1) şi (2) C.civ. -
ipoteza235. b,sec aplică autorului de bună-credinţă al lucrării, iar
înscrierea în cartea funciară se face proporţional cu valoarea
contribuţiei fiecăruia, iar nu ţinându-se seama de valoarea
terenului proprietarului vecin şi de jumătate din valoarea
contribuţiei autorului lucrării (pentru cazul autorului de rea-
credinţă).
283. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1332 C.civ. [gestiunea,
odată începută, trebuie continuată până când poate fi abandonată
fără riscul unei pierderi ori până când geratul ori moştenitorii
acestuia sunt în măsură să o preia; dispoziţia legală instituie o
obligaţie de perseverenţă pentru cel care, din proprie iniţiativă, a
decis să se ocupe de afacerile altei persoane; a se vedea A.G. Uluitu,
în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.).
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014, p. 1476], Răspunsul de la lit. c) este corect - art.
1338 C.civ. (cel care, cunoscând sau trebuind să cunoască
împotrivirea titularului afacerii, începe totuşi sau continuă o
gestiune nu este îndreptăţit la primirea tuturor cheltuielilor făcute,
ci doar a celor necesare, fiind, în plus, răspunzător pentru
prejudiciile cauzate chiar şi din cea mai uşoară culpă). Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art. 1336 C.civ. (gerantul care a acţionat în
nume propriu răspunde faţă de terţii cu care a contractat, aceştia
din urmă putând însă să se îndrepte şi împotriva geratului; aşadar,
nu este o răspundere solidară sau subsidiară, ci o răspundere
proprie; gerantul care a acţionat în numele geratului nu este ţinut
faţă de terţii contractanţi decât în situaţia în care geratul nu este
obligat faţă de aceştia - de exemplu, dacă geratul nu ratifică
gestiunea).
284. a
Răspunsul de ia lit. a) este corect - art. 1337 C.civ., raportat la
art. 1345 C.civ. (întreruperea unei prescripţii este un exemplu de
act juridic ce poate fi realizat într-o gestiune de afaceri, iar
efectuarea sa dă dreptul gerantului la acoperirea integrală a
cheltuielilor necesare şi utile, chiar dacă acestea au un cuantum
superior avantajului efectiv procurat geratului; aceasta este o
deosebire esenţială faţă de îmbogăţirea fără justă cauză, cu care
gestiunea de afaceri poate fi confun-
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1337, art. 1345 şi art. 1347
Cciv. (despăgubirile sunt ^ te de gerat gerantului pe temeiul
gestiunii de afaceri, iar nu al îmbogăţirii fără justă cauză; ul juridic
al celor două instituţii este diferit, inclusiv în privinţa întinderii
răspunderii), nsul de la lit. c) este greşit - art. 1340 Cciv. (actul
juridic care face obiectul gestiunii de
eri îşi produce efectele de la momentul încheierii lui, dar
ratificarea gestiunii produce o afacer ^ 3 regimului aplicabil acestor
efecte, gestiunea ratificată producând, chiar de la data începerii
sale,Răspunsul
efectele unui contract de mandat).
285. b de la lit. b) este corect - art. 768 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 762
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1345 Cciv. şi art. 1330 alin.
(1) şi (2) C.civ. (una dintre ondiţiiie gestiunii de afaceri este ca

gerantul să fi cunoscut Drept civil că gestionează afacerile altei 157
soane' în cazul neîndeplinirii acestei condiţii, sunt aplicabile
dispoziţiile
235. b, c
în materia îmbogăţirii fără justă cauză). Răspunsul de
la lit. a) este greşit - art. 1330 C.civ. (una dintre condiţiile gestiunii
de afaceri este ca ea să fi fost făcută în mod voluntar, or dacă
faptele materiale sunt realizate în interes propriu, cu convingerea
eronată că are calitatea de moştenitor, nu este întrunită această
condiţie, ce constă în intenţia de a gera interesele altuia; în
consecinţă, nu sunt aplicabile regulile gestiunii de afaceri; a se
vedea L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - a se vedea art. 1330 şi 1332 C.civ.
(nefiind în prezenţa unei gestiuni de afaceri, nu sunt incidente nici
dispoziţiile legale ce instituie obligaţia de continuare a gestiunii
până când abandonarea acesteia nu mai prezintă riscul vreunei
pierderi pentru gerat).
286. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1330 alin. (1) C.civ. (sfera
de aplicabilitate a gestiunii de afaceri include şi fapte materiale cu
caracter nepatrimonial, în speţă, asistenţă în salvarea victimei; a se
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1337 alin. (4) C.civ. (în
vederea garantării recuperării cheltuielilor necesare - nu şi a
cheltuielilor utile şi a eventualelor prejudicii suferite în exercitarea
gestiunii -, gerantul are dreptul de a cere instanţei, în urma unei
expertize dispuse de aceasta, înscrierea în cartea funciară a unei
ipoteci legale; a se vedea L Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat
elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012, p. 355). Răspunsul de la lit. c) este greşit - a se
vedea art. 1334 alin. (2) C.civ. (dacă gestiunea a urmărit să îl apere
pe gerat de o pagubă iminentă, răspunderea gerantului pentru
eventualele prejudicii produse geratului este atrasă doar în cazul
existenţei intenţiei sau culpei grave).
287. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1343 C.civ. (întrebarea
verifică distincţia între gestiunea de afaceri şi plata nedatorată,
folosind ca exemplu de speţă acelaşi act juridic, plata unei datorii;
pornind de la regimul obligaţiilor afectate de modalităţi - condiţie
suspensivă, eveniment viitor şi nesigur de a cărui îndeplinire
depinde eficacitatea obligaţiei, termen suspensiv, eveniment viitor,
dar sigur, de a cărui întrunire depinde executarea obligaţiei - noul
Cod civil stabileşte, în materia plăţii nedatorate, că o plată
efectuată înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive poate fi
restituită, spre deosebire de plata efectuată înaintea împlinirii
termenului suspensiv, care nu se restituie decât dacă s-a făcut prin
doi sau violenţă). Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1339 C.civ.
(fiind o obligaţie prescrisă, plata ei nu a procurat un avantaj
geratului, or gestiunea inoportună dă dreptul la restituire
cheltuielilor numai în măsura în care a fost procurat un avantaj
geratului).
Răspunsul de Răspunsul
la lit. b) este corect -de la C.civ.
art. 768 lit. Răspunsul
b) estede greşit-art.
la lit. c) este corect1337
- art. 762alin. (1) C.civ.
(dobânzile sunt dedatorate
alin. (3) C.civ. Răspunsul din
la lit. a) este greşit ziua
- art. 765 în care au fost efectuate
alin. (1) C.civ.
cheltuielile, nu din ziua în care au fost cerute).

288. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - civil
Drept art. 1330 C.civ. (este gestiune de 158
afaceri şi atunci când gerantul încheie acte juridice sau face acte
235. b, c
materiale atât în interes propriu, cât şi în interesul altei
persoane; gestiunea de afaceri va exista numai în ceea ce priveşte
efectele produse de actele sale în interesul celeilalte persoane; a se
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 1336 alin. (1) C.civ. [atunci
când gerantul acţionează în nume propriu, terţii cu care a
contractat în realizarea gestiunii de afaceri se pot îndrepta
împotriva gerantului, dar se pot ş, regresa împotriva geratului; a se
vedea A.G. Uluitu, în FI.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici I.
Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014, p. 1477] Răspunsul de la lit. b) este greşit -
art. 1331 C.civ. (gerantul trebuie să îl înştiinţeze pe gerat -î n speţă,
pe ceilalţi coproprietari - îndată ce acest lucru este posibil, nu
înainte de începerea gestiunii).
289. b
la lit. a) este greşit - art. 1330 C.civ. (cerinţa art. 1330 C.civ. ca
gerantul să acţioneze în interesul altei persoane este întrunită şi
atunci când persoana terţului, ale cărui afaceri le gestionează în
mod voluntar gerantul, nu este cunoscută sau nu este determinată;
a se vedea L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept
civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 350).
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1338 alin. (1) C.civ. (în caz de
împotrivire la gestiune, geratul este ţinut totuşi la acoperirea
cheltuielilor necesare).
290. a, b
(capacitatea de a contracta a gerantului nu este necesară decât în
cazul încheierii unor acte juridice; a se vedea L. Pop, l.-FI. Popa,
291. a, b
greşit - art. 1337 C.civ. (spre deosebire de îmbogăţirea fără justă
cauză, în cazul gestiunii de afaceri, geratul este ţinut a acoperi toate
cheltuielile necesare şi utile, chiar dacă ele depăşesc avantajul ce i-a
fost procurat).
292. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1339 C.civ. coroborat cu
art. 1334 alin. (1) C.civ. (fiind în ipoteza unei gestiuni de afaceri,
chiar şi inoportune, gerantul are obligaţia de a se îngriji de
interesele geratului cu diligenţa pe care un bun proprietar o depune
în administrarea bunurilor sale; prin urmare, gerantul va răspunde
pentru eventualul prejudiciu creat geratului prin orice culpă,
indiferent
Răspunsul dede la lit.forma şi- art.
b) este corect gradul
768 C.civ. ei; a se
Răspunsul vedea
de la lit. c) este L
Pop,
corect l.-FI. Popa, S.l.
- art. 762

Juridic, Bucureşti, 2012, p. 353). Răspunsul de la lit. c) este corect -
art. 1339 C.civ. [în cazul în care, prin
Drept civil efectuarea lucrărilor, nu s-a
159
produs un prejudiciu proprietarului vecin - ipoteza de la lit. b) -, ci,
deşi nu este o gestiune utilă, i-a fost totuşi procurat un avantaj,
235. b, c
gerantul are dreptul la restituirea părţii din cheltuieli ce ar fi
revenit geratului, în măsura avantajului procurat]. Răspunsul de la
lit. a) este greşit - art. 1337 alin. (1) C.civ şi art. 1339 C.civ.
[lucrarea efectuată nu are caracter necesar, ci „de îmbunătăţire"
(voluptoriu), aşadar, geratul este ţinut a acoperi doar sporul de
valoare, dacă este o gestiune utilă, sau numai avantajul procurat,
dacă este o gestiune inoportună; a se vedea L. Pop, l.-FI. Popa, S.l.
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 354].
293. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1332 C.civ. [deşi gestiunea
de afaceri prezintă similitudini cu contractul de mandat, în privinţa
posibilităţii de renunţare, diferenţele sunt esenţiale: dacă, în cazul
contractului de mandat, mandatarul poate renunţa oricând la
mandat, gerantul nu poate abandona gestiunea decât în condiţiile
limitative prevăzute de art. 1332 C.civ., care
espund ipotezei de la lit. c); pentru renunţarea la contractul de
mandat, a se vedea art. 2034 Cciv ] Răspunsurile de la lit. a) şi b)
sunt greşite - art. 1332 C.civ.
294. b
Răspunsul de la lit. b) este corect, una dintre regulile gestiunii de
afaceri fiind ca gerantul să nu abandoneze intempestiv gestiunea
începută, acesta fiind dator să o continue până când încetarea
acesteia nu ar prezenta riscul unei pierderi pentru gerat sau până
când acesta din urmă, personal sau prin reprezentant, ori, după
caz, moştenitorii acestuia o pot prelua (art. 1332 C.civ.).
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite: prima ipoteză priveşte
obligaţia de înştiinţare a geratului, care nu este raportată la
momentul finalizării gestiunii, ci trebuie făcută de îndată ce acest
lucru este posibil (art. 1331 C.civ.); a doua ipoteză abordează
problema răspunderii gerantului faţă de gerat, în situaţia unei
gestiuni care are ca scop să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă,
caz in care gerantul este ţinut a răspunde doar pentru prejudicii
cauzate cu intenţie sau din culpă gravă [art. 1334 alin. (2) C.civ.].
295. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect, el corespunzând ipotezei
normative a art. 1338 alin. (1) C.civ., care conferă gerantului
dreptul la acoperirea cheltuielilor necesare efectuate în realizarea
gestiunii, chiar dacă a început sau continuat gestiunea, deşi
cunoştea sau trebuia să cunoască împotrivirea geratului. Răspunsul
de la lit. c) este corect, textul descriind dreptul corelativ obligaţiei
gerantului de a remite geratului toate bunurile obţinute cu ocazia
gestiunii (art. 1335 C.civ.).
Răspunsul de la lit. a) este eronat, geratul fiind ţinut să execute
obligaţiile născute din actele necesare şi utile, care au fost încheiate
de gerant în numele şi în beneficiul său, independent de obţinerea
unui avantaj [art. 1337 alin. (1) coroborat cu art. 1339 C.civ.].
b, c de la lit. b) este corect - art. 768 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 762
Răspunsul
296.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1341 C.civ. (plata unei
obligaţii deja executate este o plată nedatorată, deci cel care o

efectuează are dreptul la restituire, Drept civil condiţia existenţei erorii 160 la
momentul efectuării plăţii nefiind necesar a fi întrunită; a se vedea
235. b, c
Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 363) Răspun-
sul de la lit. c) este corect - art. 1341 C.civ. (desfiinţarea unui
contract repune părţile în situaţia anterioara, obligând la
restituirea plaţilor efectuate; în acest caz, dovedirea erorii în care s-
a aflat cel care a efectuat plata nu mai este necesară; a se vedea L.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - în această ipoteză, plata
efectuată a constat în executarea unei obligaţii de a nu face, or
repetiţiunea unei abţineri nu este posibilă.
297. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1341 C.civ. (desfiinţarea
unei hotărâri puse deja în executare atrage obligaţia de restituire a
prestaţiilor; este, aşadar, o plată nedatorată, în privinţa căreia nu
este necesar a se dovedi existenţa erorii la momentul efectuării; a se
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1343 C.civ. (spre deosebire
de plata efectuată înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive, care
se restituie, în cazul plăţii efectuate înainte de împlinirea
termenului suspensiv, regula este că nu se restituie, excepţia
constituind-o plata efectuată prin doi sau violenţă, situaţii care nu
sunt cuprinse însă în ipoteza de la lit. a.). Răspunsul de la lit. b) este
greşit - art. 1342 alin. (1) C.civ. (restituirea nu poate fi dispusă
atunci când cel care a primit-o cu bună-credinţă a lăsat să se
împlinească termenul de prescripţie).
298. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1341 C.civ., coroborat cu
art. 2517 C.civ. (termenul general de prescripţie). Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 1341 C.civ., coroborat cu art. 1554 C.civ.
(contractul desfiinţat prin rezolu- ţiune se consideră că nu a fost
niciodată încheiat, părţile fiind obligate la restituirea prestaţiilor;
suntem, aşadar, în situaţia unei plăţi nedatorate, pentru care nu
este necesară întrunirea condiţiei erorii la efectuarea plăţii).
299. a, c
[ipotezele descrise la cele două litere sunt exemple în care acţiunea
în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză este
paralizată de existenţa altor acţiuni de care se poate uza pentru
recuperarea prejudiciului suferit, respectiv, pentru ipoteza de la lit.
a), o acţiune prescrisă, iar pentru ipoteza de la lit. c), o acţiune în
repetiţiune pe temeiul plăţii nedatorate; a se vedea şi A.G. Uluitu, în
FI.-A. Baias, E. Chelaru fi. Constantinovici, I. Macovei (coord.),
Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediţia 2, Ed. c.H Beck,
Bucureşti, 2014, p. 1483]. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art.
1345 C.civ. (acţiunea reclamantului întemeiată pe îmbogăţirea
pentru justă
Răspunsul cauză
de la lit. poate
b) este corect fiC.civ.
- art. 768 primită,
Răspunsul de dar despăgubirea
la lit. c)
este corect - art. 762 acordată nu
va putea depăşi nivelul îmbogăţirii pârâtului).
300. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) Drept suntcivilcorecte - art. 1346 lit. a) C.civ. 161
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1345 C.civ. coroborat cu art.
1349 235. alin.
b, c
(2) C.civ. (cel care s-a îmbogăţit, din motive
neimputabile, poate fi obligat la restituire, fără a fi ţinut dincolo de
limita propriei sale îmbogăţiri- dimpotrivă, dacă îmbogăţirea a
intervenit din cauze ce îi sunt imputabile celui îmbogăţit, cauze ce
au determinat şi un prejudiciu altei persoane, vor opera regulile din
materia răspunderii civile delictuale).
301. c
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, potrivit art. 1346 lit.
b) C.civ., nu poate fi obligat la restituire cel care a cărui îmbogăţire
a fost generată de neexercitarea, de către cel păgubit, a unui drept
al acestuia împotriva sa, în acest caz îmbogăţirea fiind justificată.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, potrivit art. 1345
C.civ., coroborat cu art. 1349 alin. (2) C.civ., cel care s-a îmbogăţit,
din motive neimputabile, poate fi obligat la restituire, fără a fi ţinut
dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri; dimpotrivă, dacă
îmbogăţirea a intervenit din cauze ce îi sunt imputabile celui
îmbogăţit, cauze ce au determinat şi un prejudiciu altei persoane,
vor opera regulile din materia răspunderii civile delictuale.; b) - a
se vedea art. 1361 C.civ. [ipoteza de la lit. b) pune problema
răspunderii civile delictuale dacă intervine un caz de necesitate -
potrivit art. 1361, cel care, aflat în stare de necesitate a deteriorat
un bun al altuia este obligat să repare prejudiciul cauzat potrivit
regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză].
302. b,c
Răspunsul de la lit. b) este corect, intenţia de a gratifica exclude
obligaţia corelativă a îmbogăţitului de a acoperi pierderea celui
care i-a procurat, cu titlu gratuit, un avantaj [art. 1346 lit. c)
C.civ.]. Răspunsul de la lit. c) este corect, ipoteza descriind situaţia
celui care a lucrat în interesul altuia, dar fără a fi întrunite
condiţiile gestiunii de afaceri (lipseşte elementul cognitiv al acţiunii
- gestiune realizată „în mod voluntar") - art. 1331 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, caracterul justificat al
îmbogăţirii nefiind raportat la valoarea pierderii suferite de
păgubit; dacă îmbogăţirea nu are ca sursă executarea unei obligaţii
valabile, neexercitarea de către păgubit a unui drept faţă de
îmbogăţit sau îndeplinirea de către păgubit a unui act in interesul
său exclusiv, pe riscul său ori cu intenţia de a gratifica (art. 1346
C.civ.), restituirea este datorată de îmbogăţit în măsura pierderii
patrimoniale suferite de păgubit, fără a depăşi nivelul propriei
îmbogăţiri (art. 1345 C.civ.).
303. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1372 alin. (3) teza finală
C.civ. (norma instituie o subcategorie, în sfera persoanelor obligate
la supraveghere, şi anume subcategoria părinţilor, subiecţi supuşi
unor reguli mai stricte, potrivit cărora exonerarea de răspundere
operează nu în cazul în care dovedesc că nu au putut împiedica
fapta prejudiciabilă, ci doar în cazul în care fapta copilului este
urmarea unei alte cauze decât modul în care şi-au îndeplinit
obligaţiile
Răspunsul dedecurgând
la lit. b) este corect - art. 768 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 762
exerciţiul autorităţii părinteşti). Răspunsul de la lit. a) este greşit -
art. 1372 alin. (3) C.civ. şi
l'caţia pentru ipoteza, corectă, de
Drept civilla lit. b). Răspunsul de la lit. 162
c)
este greşit-art. 1374 alin. (2) a doua C.civ. (dacă părintele are şi
calitatea de comitent, victima poate opta asupra temeiului
235. b, c
răspunderii, răspunderea comitentului pentru prepus sau
răspunderea părintelui pentru copilul
său minor).
304. a, c.
la lit. c) este corect - art. 1384 alin (3) c-civ' Răspunsul de la lit. b)
este greşit-a se vedea art. 1382 C.civ., coroborat cu art. 1374 alin (2)
C.civ. (părintele răspunde pentru fapta prejudiciabilă a copilului
său minor, dar, dacă minorul are calitatea de prepus, răspunderea
pentru fapta prejudiciabilă a minorului, săvârşită în aceasta
calitate, aparţine comitentului, în mod exclusiv).
305. b, c
C.civ. Răspunsul de la lit c) este corect - art. 1390 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1390 alin. (1) coroborat cu
art. 1391 alin. (2) C.civ. (descendenţii victimei au dreptul la
acoperirea prejudiciului material şi moral, nu numai a
prejudiciului material; de asemenea, cuantumul se raportează la
nevoile celui păgubit şi la veniturile pe care cel decedat le-ar fi avut
pe perioada pentru care s-a acordat despăgubirea).
306. c
la lit. a) este greşit - art. 1372 alin. (2) C.civ. (răspunderea pentru
fapta altuia subzistă, indiferent dacă celui care a săvârşit fapta
prejudiciabilă îi este angajată răspunderea sau dacă, fiind fără
discernământ, acesta nu răspunde pentru fapta proprie).
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1383 C.civ. (între cei ţinuţi a
răspunde solidar, sarcina reparaţiei nu se împarte egal, ci
proporţional contribuţiei fiecăruia la cauzarea prejudiciului ori
potrivit cu intenţia sau gravitatea culpei fiecăruia).
307. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1390 alin. (2) C.civ. (în caz
de deces, sunt îndreptăţiţi la despăgubire şi cei cărora victima le
presta întreţinere în virtutea unor obligaţii naturale). Răspunsul de
la lit. b) este corect - art. 1391 alin. (1) C.civ. (în caz de vătămare a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, victimei îi poate fi acordată şi
o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială
şi socială). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1354 C.civ.
(victima nu poate obţine repararea prejudiciului produs prin
ajutorul dezinteresat acordat de autorul faptei prejudiciabile).
308. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1385 C.civ (ipotezele de la
aceste litere reprezintă exemple de prejudicii viitoare ce pot fi
reparate pe terenul răspunderii civile delictuale; a se vedea L Pop,
l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 417). Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. 1385 alin. (2) C.civ. (prejudiciul viitor poate fi
reparat, dacă producerea lui este neîndoielnică).
309. a,(3)bC.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 765 alin. (1) C.civ.
alin.
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1357 C.civ (provocarea
unui prejudiciu cert este una dintre condiţiile atragerii răspunderii
civile delictuale; a se vedea L. DreptPop,
civil l-.FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat
163
Bucureşti,
235. b, c
2012, p. 416). Răspunsul de la lit. b) este corect - art.
1359 C.civ (ipoteza este o aplicaţie a articolului citat, şi anume
prejudiciul cauzat prin afectarea unui interes legitim). Răspunsul
de la lit. c) este greşit - art. 1359 C.civ. (pentru a putea fi reparat pe
terenul răspunderii civile delictuale, interesul afectat printr-o faptă
prejudiciabilă trebuie să fie legitim, serios şi, prin felul în care se
manifestă, să creeze aparenţa unui drept subiectiv, nefiind, aşadar,
suficientă existenţa unui simplu interes).
310. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1357 C.civ. [a se vedea
şi L Boilă, în Fl.-A. Boios E. Chelaru, R. Constantinovici, I.
Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediţia
2 Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1500-1504], Răspunsul de la
lit. b) este corect - art. 1360 C.civ" Răspunsul de la lit. c) este
311. a
■
'
'
coroborat cu art. 1371 alin. (i) L C.civ (din formularea ipotezei
rezultă că victima avea cunoştinţă de anunţul de avertizare, dar l-
a ignorat; în aceste condiţii, devin aplicabile regulile privind
vinovăţia comună, care instituie limite legale ale răspunderii civile
delictuale în situaţia în care victima a contribuit, cu intenţie sau
din culpă, la cauzarea sau la mărirea prejudiciului). Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1354 c.civ (deşi victima s-a folosit cu titlu
gratuit de lucrul ce i-a produs prejudiciul, totuşi, în lipsa culpei
grave a celui care i l-a împrumutat, acesta nu s-ar fi produs;
intenţia sau culpa gravă sunt temeiuri pentru activarea
răspunderii civile delictuale, inclusiv în situaţia în care prejudiciul
este produs de un lucru animal ori edificiu de care victima s-a
folosit cu titlu gratuit). Răspunsul de la lit. c) este greşit - li art.
1355 alin. (3) C.civ. (suntem în ipoteza unui prejudiciu cauzat
sănătăţii, iar răspunderea pentru '■> această categorie de
prejudicii nu poate fi înlăturată ori diminuată prin convenţia
părţilor).
312. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1349 alin. (1) şi (2)
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1349 alin. (1) şi (2)
C.civ., coroborat cu art. 14 alin. (1) C.civ. (principiul exercitării i
drepturilor şi obligaţiilor cu bună-credinţă, în acord cu ordinea
publică şi bunele moravuri). Răspunsul de la lit. c) este greşit - a
se vedea 1353 C.civ. (intră în sfera ilicitului un exerciţiu abuziv
al drepturilor subiective, caracterul „neobişnuit" nefiind
relevant pentru această calificare, ce atrage incidenţa regulilor
privind răspunderea civilă delictuală).
313. a, c
C.civ. şi art. 1353 coroborat cu art. 15 C.civ [ipotezele de la lit.
a) şi c) sunt exemple de fapte ilicite: omisiune, respectiv
exercitare abuzivă a unui drept - exercitarea unui drept în mod
excesiv si nerezonabil, contrar bunei-cre- dinţe]. Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1361 C.civ. (caracterul ilicit al faptei
este înlăturat de existenţa stării de necesitate; în situaţia
descrisă la lit. b) suntem în prezenţa unui fapt licit, autorul său
urmând a acoperi paguba vecinului pe temeiul îmbogăţirii fără
justă cauză).
314. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 1360-1361
C.civ. (cauzele care lipsesc fapta de caracterul virtual ilicit,
făcând să nu se nască sau să nu existe obligaţia autorului de a
repara prejudiciul suferit de victimă sunt: legitima apărare,
Drept civil 165
starea de necesitate, consimţământul victimei, dat în condiţiile

art. 1355 C.civ.). Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1351
C.civ. (dacă a intervenit un caz de forţă majoră, deşi fapta
rămâne ilicită, este rupt raportul de cauzalitate între aceasta şi
prejudiciul suferit de victimă, prin urmare exonerarea de
răspundere nu operează pentru lipsa caracterului ilicit al faptei,
ci pentru că nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită şi
prejudiciu; a se vedea L. Pop, l.-FI.Popa, S.l. Vidu, Tratat
Bucureşti, 2012, p. 440).
315. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect-art. 1355 alin. (2) C.civ.;
Răspunsul de la lit. b) este corect- art. 1353 C.civ. Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 1364 C.civ. [din ipoteza descrisă la lit. c)
lipseşte una dintre condiţiile în care operează cauza de
exonerare de răspundere prevăzută la art. 1364 C.civ., şi anume
să nu fi fost posibil ca autorul faptei să îşi dea seama de
caracterul ilicit al acesteia].
316. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1353 C.civ. (ipoteza
descrie un exemplu de faptă
■ diciabilă neilicită, întrucât prejudiciul este produs prin
exercitarea legitimă, neabuzivă, a ^^^fiirilor). Răspunsul de la lit.
c) este corect - art. 1361 C.civ. (fiind într-o ipoteză circumscrisă
- H de necesitate, fapta nu are caracter ilicit, persoana
prejudiciată urmând a-şi recupera
udiciul pe tărâmul îmbogăţirii fără justă cauză). Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 1364 Cdv (îndeplinirea ordinului
superiorului nu îl exonerează de răspundere pe cel ce putea să îşi
dea seama de caracterul ilicit al faptei sale săvârşite în acele
împrejurări).
317. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art 1351 alin. (3) C.civ. (ipoteza
reproduce definiţia cazului fortuit). Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1352 C.civ (răspunderea este înlăturată şi dacă fapta
terţului are doar caracteristicile cazului fortuit în cazurile
prevăzute de lege sau stipulate de părţi).
318. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1351 alin. (2) C.civ. [a se
vedea şi L Boilă, în fl-A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I.
Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ediţia 2,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1490-1493]. Răspunsul de la lit.
c) este corect - a se vedea art. 1351 alin. (2) C.civ. (pentru
calificarea unui eveniment ca fiind de forţă majoră, legea civilă cere
ca acesta să fie absolut invincibil şi inevitabil; potrivit doctrinei de
specialitate, acest caracter absolut se analizează in abstracto, prin
raportare la persoana care este capabilă să depună diligenţa şi
prudenţa maximă de care este în stare omul cel mai dotat şi mai
informat; a se vedea L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar
de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.
443). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1351 C.civ. (forţa
majoră este un eveniment absolut inevitabil, nefiind suficient ca o
împrejurare extrem de dificil de evitat să poată conduce la
exonerarea de răspundere).
319. a
(ipoteza descrie un eveniment extern, imprevizibil, absolut
invincibil şi inevitabil). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1351
alin. (2) C.civ. (o ploaie torenţială în timpul verii nu este un
fenomen imprevizibil, iar, cu o minimă prudenţă, prejudiciul ar fi
fost evitat). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1351 alin. (2)
C.civ. (chiar dacă fenomenul natural nu putuse fi prevăzut (la
intensitatea la care a avut loc), totuşi el putea fi evitat, dacă autorul
faptei prejudiciabile s-ar fi comportat ca un bonus pater familias).
320. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1380 C.civ., coroborat cu
art. 1375 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1380 C.civ.,
greşit - art. 1351 alin. (3) C.civ., coroborat cu art. 1373 C.civ.
(neexistând o limitare a intervenţiei cauzelor exoneratoare de
Drept civil 167
răspundere, cum este situaţia răspunderii pentru lucruri sau

animale, va opera cazul fortuit).
321. a, b
art. 1378 C.civ. [proprietarul unui edificiu nu este ţinut a repara
prejudiciul produs de ruina acestuia, dacă ea a fost urmarea unui
caz de forţă majoră (de exemplu, un cutremur) sau de fapta
victimei înseşi ori unui terţ]. Răspunsul de la lit. b) este corect - art.
1378 C.civ (ipoteza descrie cea de-a doua circumstanţă prevăzută la
articolul citat, respectiv răspunderea proprietarului pentru
desprinderea unei părţi din edificiu). Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1354 C.civ. (ipoteză inversă şi, prin urmare, eronată, a
normei citate; cauza de exonerare de răspundere priveşte pe cel
care a acordat folosinţa gratuită a bunului, iar nu pe cel care a
folosit bunul în mod gratuit).
322. b
(ipoteza enunţă definiţia cazului fortuit). Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 1352 C.civ. (fapta victimei înseşi înlătură răspunderea
civilă nu numai în caz de forţă majoră, ci şi dacă îmbracă forma
cazului fortuit, daci legea sau convenţia părţilor o prevede); dacă
nu sunt întrunite condiţiile forţei majore sau a cazului fortuit, pot
deveni aplicabile regulile în materia vinovăţiei comune-în cazul în
care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea sau
mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi
putea să o facă, cel chemat a răspunde va fi ţinut doar pentru
partea sa de prejudiciu pe care a pricinuit-o). Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 1369 alin. (1) C.civ., coroborat cu art. 1382 C.civ.
(tăinuitorul răspunde solidar cu autorul faptei prejudiciabile,
rămânând răspunzător chiar dacă autorul faptei prejudiciabile,
acţionând fără discernământ, a fost exonerat de răspundere -
suntem în prezenţa unei răspunderi personale şi solidare, doar
cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei putând înlătura şi
răspunderea tăinuitorului).
323. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit- art. 1354 C.civ. (cel care a acordat
ajutor dezinteresat răspunde totuşi pentru prejudiciu, dacă se
dovedeşte intenţia sau culpa gravă a acestuia). Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. 1366 alin. (1) C.civ. (minorul care nu a împlinit
vârsta de 14 ani nu răspunde civil, dacă nu se dovedeşte că avea
discernământ la data săvârşirii faptei).
324. a, b
coroborat cu art. 1382 C.civ. (cel care l-a îndemnat pe autorul
faptei prejudiciabile sau l-a ajutat, în orice fel, răspunde solidar cu
autorul faptei pentru prejudiciul produs - a se vedea şi explicaţia de
la grila 290). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1360 alin. (1)
C.civ.
325. b, c
la lit. c) este corect - art. 1354 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 1355 alin. (2) C.civ. (sunt valabile clauzele care exclud
răspunderea pentru prejudiciile cauzate din culpa cu prevedere şi
neprevedere - simplă imprudenţă sau neglijenţă).
326. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, ipoteza acestuia descriind un
prejudiciu viitor, a cărui existenţă este neîndoielnică, deci un
prejudiciu care poate fi reparat pe terenul răspunderii civile
delictuale - art. 1385 alin. (2) C.civ.; a se vedea şi L Pop, t.-F. Popa,
S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile conform noului
Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 417.
Răspunsul de la lit. b) este corect, art. 1349 alin. (1) şi art. 1359
C.civ. prevăzând posibilitatea reparării prejudiciului cauzat unui
interes legitim, concept căruia i se circumscrie şi ipoteza fiului
dintr-o căsătorie anterioară, care nu are un drept la întreţinere din
partea victimei accidentului, dar care beneficia de exercitarea, de
către acesta, a unei obligaţii naturale; a se vedea şi FIA. Baias, E.
Chelaru, fi. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil,
Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, p. 1506.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, prejudiciul viitor putând fi
reparat doar dacă producerea lui este neîndoielnică - art.1385 alin.
(2) C.civ.
327. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, potrivit art. 1.373 C.civ.,
comitentul fiind obligat să repare prejudiciul cauzat de prepusul
său ori de câte ori fapta săvârşită de acesta are legătură cu
atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.
Răspunsul de la lit. b) este corect, odată angajată răspunderea
pentru fapta proprie, autorul delictului civil fiind ţinut la repararea
integrală a prejudiciului, material sau moral, în această
• i categorie fiind încadrabil şi prejudiciul estetic - a se vedea: L
Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, t elementar de drept civil. Obligaţiile
conform noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.
414; ibidem, p.331.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, potrivit art. 1354
C.civ., victima nu poate obţine rarea prejudiciului cauzat de la
persoana care i-a acordat ajutor în mod dezinteresat decât dacă
dovedeşte intenţia sau culpa gravă a celui care, potrivit legii, ar fi
fost chemat să răspundă.
328. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, fiind forme de
exprimare a principiului reparaţiei integrale a prejudiciului produs
printr-o faptă ilicită - art. 1385 alin. (3) şi art. 1391 C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit: repararea prejudiciului, se
face, în principiu, în natură, nu însă şi în cazul în care victima
faptei ilicite nu este interesată de reparaţia în natură - art. 1386
C.civ.
329. b
Răspunsul de la lit. b) este corect, ipoteza corespunzând
prevederilor art. 1366 alin. (1) C.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite, primul întrucât,
potrivit art. 1367 alin. (2) C.civ., nu este exonerat de răspundere cel
a cărui lipsă vremelnică de discernământ este autoprovocată, iar al
doilea, deoarece, potrivit art. 1369 din Codul civil, răspunderea
celui care a instigat la săvârşirea faptei ilicite este solidară cu cea a
autorului faptei. A se vedea art. 1354 C.civ. (cel care a acordat
ajutor dezinteresat răspunde totuşi pentru prejudiciul produs, dacă
se dovedeşte intenţia sau culpa gravă a acestuia); c) - a se vedea art.
1366 alin. (1) C.civ. (minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu
răspunde civil, dacă nu se dovedeşte că avea discernământ la data
săvârşirii faptei).
330. c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, cele două ipoteze
reprezentând exemple de fapte ilicite (exercitarea abuzivă a unui
drept - în mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe), fapte
care, dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii ale răspunderii civile
delictuale, vor angrena răspunderea autorului lor-art. 1357 C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - o persoană se poate exonera de
răspundere pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secretului
comercial dovedind că divulgarea a fost impusă de împrejurări
grave ce priveau sănătatea sau siguranţa publică - art. 1363 C.civ.
331. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1469 alin. (1) C.civ. (plata
este modul voluntar de executare a datoriei, iar executarea de
bunăvoie a prestaţiei datorate are ca efect stingerea obligaţiei; a se
vedea şi C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 311). Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1474 alin. (3) C.civ. (plata făcută de un terţ
stinge obligaţia dacă este făcută pe seama debitorului, nu în orice
condiţii, astfel cum se reţine în alternativa eronată). Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 1476 Cciv. (plata făcută unui creditor care
este incapabil nu are, în orice condiţii, efectul stingerii obligaţiei,
astfel cum se reţine în alternativa eronată, ci obligaţia debitorului
nu se stinge decât în măsura în care profită creditorului).
332. b
[Codul civil reglementează cazul în care creditorul trebuie să refuze
plata făcută de un terţ, şi anume cazul în care debitorul se opune la
efectuarea acestei plăţi; în orice altă situaţie, de principiu,
creditorul nu poate refuza plata făcută de un terţ, excepţiile fiind
limitativ prevăzute, iar una dintre ele corespunde ipotezei de la la
lit. b) - dacă natura sau convenţia părţilor impune ca obligaţia să
fie executată numai de debitor. Răspunsul de la lit. a) este greşit
-art. 1474 alin. (1) C.civ; a se vedea şi în ipoteza dată, creditorul are
obligaţia (este dator), iar nu posibilitatea de a refuza plata oferită
de terţ; dimpotrivă, în cazul în care refuzul plăţii i-ar produce
creditorului un prejudiciu, opoziţia debitorului devine inoperantă,
legea făcând să primeze interesul creditorului; a se vedea C.
Zamşa, în Fl.-A. Baias, F. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014, p. 1655]. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
art. 1474 alin. (2) C.civ.: ipoteza a doua a alineatului citat
(convenţia părţilor) presupune o clauzl care să impună executarea
obligaţiei de către debitor, nefiind suficientă o clauză care să
prevadă o anumită calitate, chiar specială, a prestaţiei, acea calitate
putând fi asigurată şi de către terţ).
333. a, b
(plata este valabilă, în anumite cazuri, limitativ prevăzute de lege,
chiar dacă este făcută unui terţ, adică altei persoane decât
creditorul sau o altă persoană calificate de lege ca accipiens; una
dintre aceste situaţii este cea descrisă în ipoteza de la lit. a), şi
anume situaţia în care plata făcută unui terţ este ratificată de
creditor; a se vedea L. Pop, l-.FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar
de drept civil. Obligaţiile Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.
710-711). Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1475 C.civ.
(persoanele calificate de lege ca putând primi plata, deci ca având
calitatea de accipiens sunt: creditorul, reprezentantul său legal sau
convenţional, persoana indicată de creditor ori persoana autorizată
de instanţă). Răspunsul de la lit. c) este greşit - este nerelevant
raportul dintre creditor şi persoana căreia i se face plata; aceasta
rămâne o plată nevalabilă, dacă nu este ratificată de creditor, dacă
cel care a primit plata nu devine ulterior titularul creanţei sau dacă
nu a avut o chitanţă liberatorie semnată de creditor.
334. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 1485 C.civ., coroborat cu art.
1480 alin. (1) C.civ. (obligaţia de a preda un bun determinat include
şi obligaţia de conservare a bunului; în executarea fiecăreia dintre
aceste obligaţii, circumscrise obligaţiei generale de plată, debitorul
este ţinut a acţiona cu diligenţa unui bun proprietar). Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1484 C.civ. (ipoteza normei operează doar
dacă bunul a pierit fără culpa debitorului, în caz contrar devenind
aplicabile regulile răspunderii civile contractuale sau, după caz,
delictuale).
335. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1486 teza a doua C.civ.
Drept civil 171
(dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul este liberat

doar prin predarea unor bunuri de calitate cel puţin medie;
obligaţia de a da bunuri de gen). Răspunsul de la lit. b) este greşit -
a se vedea art. 1486 prima teză C.civ. [dacă obligaţia are ca obiect
bunuri de gen, debitorul este cel îndreptăţit a alege bunurile ce vor
fi predate, cu respectarea anumitor standarde de calitate; a se
vedea C. Zamşa, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I.
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1669]. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1486 teza a doua C.civ şi explicaţia de la lit. a), ipoteză
corectă.
336. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1492 alin. (1) teza finală
C.civ. [obligaţia iniţială se stinge când noua prestaţie ce face
obiectul dării în plată este efectuată; a se vedea C. Zamşa, în FI.A.
Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod
civil. Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2014, p. 1669]. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1492 alin. (2)
ipoteza finală C.civ.
337. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit — art. 1494 alin. (1) lit. a) C.civ.
[în lipsa unei stipulaţii contrare în contract, obligaţiile băneşti se
execută la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data
plăţii, iar nu la sediul debitorului, cum apare în ipoteza de la lit. b)].
(obligaţiile băneşti sunt, prin natura lor, divizibile, deci susceptibile
de a fi executate în mai multe etape; totuşi, în scopul protecţiei
creditorului, legea prevede că şi în acest caz creditorul poate refuza
să primească o executare parţială).
338. b, c
1501 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1502 C.civ. (nu
este o prezumţie absolută, ci 3na relativă - până la proba contrară,
potrivit articolului citat).
339. b
C.civ. [norma citată din noul Cod civil instituie prezumţia relativă a
stingerii obligaţiei prin plată în situaţia remiterii înscrisului
original constatator al creanţei, prezumţie care poate fi răsturnată
de persoana interesată a proba că stingerea obligaţiei a avut loc pe
altă cale decât prin plată; în vechea reglementare, aceasta era
oprezumţie absolută, ce nu putea fi înlăturată prin proba contrară;
a se vedea C. Zamşa, în fl a Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I.
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1681-1682], Răspunsul de la lit.
a) este greşit- art 1503 alin. (1) prima teză C.civ. (stingerea
obligaţiei se face prin plată, remiterea înscrisului constatator este
un fapt ulterior plăţii, ce naşte prezumţia efectuării acesteia).
Răspunsul de la |jt c) este greşit - art. 1503 alin. (2) C.civ.
(creditorul poate face proba că remiterea înscrisului s-a făcut
pentru un alt motiv decât plata doar dacă acesta a fost întocmit în
formă autentică).
340. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1507 alin. (3) C.civ. [atunci
când debitorul are mai multe datorii către acelaşi creditor, care au
ca obiect bunuri de acelaşi gen, are dreptul să indice, atunci când
plăteşte, datoria pe care înţelege să o execute, plata imputându-se
mai întâi asupra cheltuielilor şi apoi asupra capitalului; în cazul
plăţii prin virament bancar, debitorul face imputaţia prin
menţiunile consemnate pe ordinul de plată; a se vedea C. Zamşa, în
Bucureşti, 2014, p. 1684]. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art.
1504 alin. (2) C.civ. (debitorul are dreptul de a cere băncii
creditorului o confirmare a primirii plăţii, aceasta făcând dovada
plăţii).
341. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1509 lit. c) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1509 lit. d) C.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art. 1509 lit. b) C.civ. (dimpotrivă, imputaţia
plăţii se va face mai întâi asupra datoriilor negarantate sau pentru
care au fost constituite cele mai puţine garanţii).
342. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1511 alin. (1) C.civ. [a se
vedea şi L. Pop, l.-FI.Popa,
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 724-725]. Răspunsul de la lit. c) este
corect - art. 1511 alin. (2) C.civ. [obligaţiile de reparare a
prejudiciului şi de acoperire a cheltuielilor de conservare sunt
justificate de fapta culpabilă a creditorului de a nu fi acceptat
plata; a se vedea C. Zamşa, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R.
Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1687],
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1511 alin. (1) C.civ (debitorul
nu este ţinut să restituie fructele culese după punerea în întârziere a
creditorului).
343. a
la lit. b) este greşit - art. 1514 alin. (1) C.civ (debitorul poate porni
vânzarea publică a bunului doar dacă natura acestuia face
imposibila consemnarea, dacă bunul este perisabil sau dacă
depozitarea lui necesită costuri considerabile, aşadar, nu costuri pe
care debitorul nu le poate acoperi). Răspunsul de la lit. c) este greşit
- art. 1514 alin. (2) C.civ. (ipoteza este incompletă, vânzarea directă
în cazul în care bunul are o valoare prea mică raportat la
cheltuielile unei vânzări publice nefiind lăsată la latitudinea
debitorului, ci fiind dispusă de instanţa judecătorească).
344. C
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1512 C.civ. Răspunsurile
de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 1515 C.civ. [debitorul poate
retrage bunul consemnat, dar numai până când creditorul a
acceptat consemnarea sau până când consemnarea a fost validată
de instanţă; retragerea, în termenul precizat anterior, determină
reactivarea creanţei, cu toate garanţiile şi celelalte accesorii ale
Drept civil 173
creanţei, de la momentul retragerii; a se vedea C. Zamşa, în Fl.-A.

Baias, E. Chelaru R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod
civil. Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H Beck, Bucureşti,
2014, p. 1689].
345. b, c
la lit. c) este corect - art. 1534 alin. (1) C.civ. [în această ipoteză,
corectă, debitorul va răspunde pentru nexecutarea obligaţiilor
contractuale, dar despăgubirile vor fi diminuate corespunzător, în
raport de contribuţia creditorului la producerea prejudiciului).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1518 alin. (2) C.civ.,
coroborat cu art. 1355 C.civ.; a se vedea şi art. 1538 C.civ.
(răspunderea debitorului poate fi limitată în cazurile şi condiţiile
prevăzute de lege - răspunderea debitorului profesionist în limita
masei patrimoniale afectate exerciţiului profesiei autorizate este un
astfel de exemplu; clauzele de plafonare sau limitare a răspunderii
- de exemplu, clauze contractuale de limitare a valorii
despăgubirilor, indiferent de valoarea prejudiciului suferit - sunt
valabile numai dacă debitorul nu se face vinovat de doi sau culpă
gravă; a se vedea D.A. Ghinoiu, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R.
Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole.
Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1696],
346. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1523 alin. (1) C.civ. (nu este
suficientă stipularea termenului în contract pentru a opera
instituţia întârzierii de drept, ci este necesară o clauză contractuală
care să prevadă că simpla împlinire a termenului stabilit pentru
executare produce un asemenea efect).
347. b, c
(pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres,
obligaţiile a căror neexecutare atrage rezilierea contractului,
aceasta fiind situaţia descrisă de ipoteza de la lit. b). Răspunsul de
la lit. c) este corect - art. 1552 alin. (1) C.civ. (în ipoteză, debitorul
se află de drept în întârziere, dar, potrivit legii, este necesară
notificarea scrisă a debitorului, în termenul de prescripţie prevăzut
de lege, pentru ca rezilierea să opereze). Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 1553 alin. (1) C.civ. şi explicaţia pentru ipoteza b),
corectă.
348. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1523 alin. (2) lit. c) C.civ.
(ipoteza descrie un exemplu în care debitorul îşi manifestă, în mod
neîndoielnic, faţă de creditor, intenţia de a nu executa obligaţia).
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1535 alin. (1) C.civ. (ipoteza
descrie un exemplu de neplată a unor obligaţii băneşti, caz în care
creditorul este îndreptăţit la daune moratorii). Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. 1535 alin. (2) C.civ. (debitorul este îndreptăţit la
dobânzile stipulate în contract şi aplicabile înainte de scadenţă, iar,
în cazul în care dobânzile moratorii convenite nu sunt mai mari
decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afară de dobânda
legală, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului
suferit).
349. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1523 alin. (2) lit. e) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1523 alin. (3) C.civ. [chiar
dacă obligaţia este scadentă anterior decesului, moştenitorii nu
sunt, în mod necesar, de drept în întârziere, ci se aplică regulile
generale - dacă autorul lor se încadrase într-unul din cazurile
prevăzute de art. 1523 C.civ., atunci şi ei sunt în întârziere de
t dacă autorul lor fusese notificat, atunci moştenitorii sunt şi ei
consideraţi puşi în întârziere;
otrivă, dacă nu au fost notificaţi, atunci trebuie notificaţi, potrivit
regulii generale, iar nu celei
ale prevăzute de art. 1523 alin. (3) C.civ., care reglementează
situaţia obligaţiilor devenite SP ri nte după data decesului
debitorului]. Răspunsul de la lit. c) este greşit -art. 1523 alin. (2) S't
d) C civ. (este de drept întârziere nu orice debitor al unei obligaţii
băneşti, ci debitorul obligaţiei de lată a unei sume de bani, asumată
în calitatea sa de profesionist - ipoteza fostelor obligaţii rnerciale; a
se vedea L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept
350. a
(creditorul este cel ţinut a face
ba că debitorul a fost pus în întârziere, orice stipulaţie contrară
fiind reputată nescrisă). Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite -
a se vedea art. 1523 alin. (4) C.civ. şi explicaţia de la lit. a), ipoteză
corectă.
351. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art 1526 alin. (1) C.civ. [ipoteza
de la lit. b) este cea corectă şi, pe cale de consecinţă, ipoteza de la |jt
a) este eronată, notificarea unuia dintre creditori producându-şi
efecte faţă de toţii codebitorii, nu numai faţă de codebitorul
notificat]. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1524 C.civ. (în
ipoteza normei, refuzul creditorului de a primi plata este „fără
temei legitim").
352. b, c
(debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă, fie
direct, prin cererea de chemare în judecată). Răspunsul de la lit. c)
este corect - art. 1522 alin. (1) şi (5) C.civ. (având efectul unei
notificări, cererea de chemare în judecată, neprecedată de
notificarea scrisă a debitorului, îi conferă acestuia termenul
rezonabil pentru executarea de bunăvoie a obligaţiei). Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 1522 alin. (1) şi (5) C.civ. (legea nu
impune notificarea scrisă ca formalitate prealabilă a cărei
neîndeplinire atrage respingerea cererii de judecată ca prematură,
ci permite ca, în lipsa notificării prealabile, cererea de chemare în
judecată să aibă efectul unei notificări a debitorului).
353. a, c
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1522 alin. (4) C.civ.,
coroborat cu art. 1516 alin. (2) pct. 2 C.civ., ipoteza finală (în
Drept civil 175
termenul de executare acordat prin notificarea de punere în

întârziere, creditorul poate cere suspendarea executării propriei
obligaţii, dar nu şi reducerea acesteia, cu excepţia cazului în care
debitorul îl informează că nu îşi va executa obligaţia).
354. a, b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1521 C.civ., coroborat cu art.
2540 Cciv. [prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere
numai dacă este urmată de chemarea în judecată în termen de 6
luni de la data punerii în întârziere; a se vedea şi A. Almăşan, în
Bucureşti, 2014, p. 1615].
355. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 2548 alin. (3) C.civ. [a se
vedea şi A. Almăşan, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici,
I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ediţia
2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1616], Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 1535 alin. (1) C.civ. - dobânzile curg, în cazul
obligaţiilor băneşti, de la scadenţă, nu de la punerea în întârziere.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1522 alin. (4) C.civ.,
coroborat cu art. 1516 alin. (2) C.civ. (rezilierea/rezoluţiunea poate
fi declarată doar de la expirarea termenului acordat prin
notificarea de punere în întârziere sau, în lipsa termenului acordat,
de la data la care - debitorul se afla de drept în întârziere).
356. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1535 C.civ. [distincţia
între conceptul de „îmbogăţire fără justă cauză" şi „daune
moratorii", ultimul fiind un concept circumscris răspunderii
civile5 contractuale, care nu mai operează dacă intervine un caz
de forţă majoră, cum este situaţia % prezentă în ipoteza de la lit.
c)]. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1530 şi art. 1533 teza
finală C.civ. [prejudiciul este imputabil debitorului doar dacă el
este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei, or
dobânzile datorate de antreprenor băncii pentru împrumuturile
acordate în activitatea curentă, chiar dacă aceste împrumuturi
au susţinut financiar şi lucrarea al cărei preţ nu a fost achitat de
către debitor, nu sunt o urmare directă şi necesară a conduitei
contractuale a debitorului; a se vedea, în acest sens, A. Atmăşan,
în Fl.-A. Baias, E. Chelaru; R. Constantinovici I. Macovei (coord.),
Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediţia 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014 p. 1624], Răspunsul de la lit. b) este greşit - art.
1535 C.civ. [ipoteza de la lit. b) nu descrie situaţia unei
neexecutări culpabile, ci a intervenţiei unui caz de forţă majoră,
în consecinţă debitorul nu va datora daune moratorii pentru
întârzierea în executarea unei obligaţii băneşti].
357. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1533 C.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 1531 alin. (2) C.civ. (lipseşte ideea de
rezonabilitate a cheltuielilor efectuate de creditor). Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1531 alin. (1) şi art. 1532 alin. (1) C.civ.
(ceea ce este definitoriu pentru prejudiciu este caracterul său
cert).
358. a, c
359. a, b
(creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese
pentru repararea integrală a prejudiciului suferit, dacă, potrivit
contractului, nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât
dobânda legală).
360. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1536 C.civ. (ipoteza este
incompletă, de la regula enunţată existând două excepţii: când în
contract s-a stipulat o clauză penală şi când creditorul poate
dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în
executarea obligaţiei de a face).
361. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1539 C.civ. (de
principiu, creditorul nu poate cere şi executarea obligaţiei, şi
clauza penală, excepţie făcând însă situaţia în care părţile au
stipulat în contract că penalitatea este datorată şi pentru
întârziere, nu doar pentru neexecutare). Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 1538 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1540 C.civ. (nulitatea convenţiei principale atrage şi
nulitatea clauzei penale, nu şi invers, potrivit principiului
accesorium sequitur principale).
362. c
(ipoteza descrie un exemplu în care obligaţia a devenit imposibil
de executat din cauze ce nu îi sunt imputabile debitorului).
(creditorul nu este ţinut a face dovada prejudiciului, simpla
neexecutare activând clauza penală).
363. b
Răspunsul de la lit. a) este
1 sit- art. 1541 alin. (1) lit. a) C.civ. (lipseşte un element esenţial
care ar putea atrage reducerea 8 nalităţii, şi anume ca executarea
parţială
P
să fi profitat creditorului). Răspunsul de la lit. c) este
resit - art-1541 alin' ^ 5' art'1351 C'dV' (ipoteza acestei litere conţine cauze
exoneratoare de răspundere, iar nu cauze de reducere a
penalităţii).
364. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1542 C.civ [obligaţia
fiind indivizibilă, chiar nesolidară, creditorul se poate îndrepta
atât împotriva codebitorului culpabil, cât şi împotriva celorlalţi,
pentru partea fiecăruia; situaţia este diferită în cazul obligaţiilor
divizibile, în care şi penalitatea este divizibilă, fiind suportată,
Drept civil 177
aşadar, numai de codebitorul vinovat pentru neexecutare, dar

numai pentru partea care îi revine; a se vedea D. Ungureanu, în
Fl.-A. Baias, E. Chelaru, H Constantinovici, I. Macovei (coord.),
Bucureşti, 2014, p. 1746]. Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt
greşite - art. 1542 C.civ [varianta c), corectă, exclude posibilitatea
ca celelalte două să fie, de asemenea, corecte).
365. a, c
(caracterul divizibil al obligaţiei se manifestă şi în întinderea
răspunderii fiecăruia dintre codebitori, care se limitează la culpa
proprie şi la partea din penalitate ce îi revine; a se vedea şi
explicaţia de la grila nr. 327). Răspunsul de la lit. c) este corect -
art. 1543 alin. (2) C.civ (excepţia de la regula divizibilităţii
penalităţii o constituie situaţia în care clauza penală a fost
stipulată pentru a împiedica o plată parţială). Răspunsul de la lit.
b) este greşit - art. 1543 alin. (1) şi (2) C.civ. [penalitatea nu poate
fi cerută în totalitate codebitorului vinovat de neexecutare decât în
situaţia de excepţie când părţile au stipulat în contract că acea
clauză penală a fost stipulată pentru a împiedica o plată parţială,
situaţie care nu se regăseşte în ipoteza de la lit. b)].
366. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1544 alin. (2) prima teză
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1544 alin. (2) teza a
doua Cciv. [partea care a dat arvună are dreptul la dublul valorii
acesteia, iar nu doar la arvuna dată, cum se menţionează în
ipoteza, greşită, de la lit. c); a se vedea 0. Ungureanu, în Fl.-A.
Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul
Cod civil. Comentariu pe articole. Ediţia 2, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014, p. 1748].
367. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1550 alin. (1), art. 1552
alin. (1) C.civ. (a se vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat
Bucureşti, 2012, p. 294-296). Răspunsul de la lit. a) este greşit - art.
alin. (1) C.civ.
368. a, b
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1550 alin. (2) C.civ.
369. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect — art. 1550 alin. (1), art. 1552
C.civ. (rezoluţiunea unilaterală are un caracter esenţialmente
extrajudiciar, rolul instanţei fiind redus la verificarea îndeplinirii
validităţii declaraţiei de rezoluţiune, la solicitarea debitorului).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1550 alin. (1), art. 1553
C.civ. [în cazul pactului comisoriu, rezoluţiunea operează de drept,
în temeiul convenţiei părţilor; a se vedea C Zamşa, în Fl.-A. Baias,
E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil.
Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014,
p. 1755],
370. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect- § art. 1552 alin. (1), coroborat cu
art. 1326 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit -i art. 1326
alin. (3), art. 1552 alin. (3) C.civ. (faţă de terţi).
371. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1552 alin. (1) şi (4) a doua
teză C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1552 alin. (1) şi (4)
prima teză C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - X art. 1552 alin.
(3) C.civ. (înscrierea în cartea funciară este o cerinţă de
opozabilitate faţă de terţi).
372. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1553, coroborat cu art. 1549
alin. (1) (pactele comisorii sunt clauze stipulate exclusiv în favoarea
creditorului, permiţând manifestarea dreptului de opţiune al
acestuia între dreptul de a cere executarea silită şi dreptul la
rezoluţiune sau reziliere). Răspunsul de la lit. c) este greşit — art.
1553 alin. (2) C.civ., coroborat cu art. 1523 alin. (1) C.civ. (părţile
pot deroga de la regula punerii în întârziere, convenind că simpla
neexecutare a obligaţiei valorează punere în întârziere). I
373. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit- ^ art. 1556 alin. (1) ultima teză
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1556 alin. (2) C.civ.
(neexecutarea trebuie să fie suficient de importantă) (a se vedea şi
374. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1556 alin. (1) C.civ. (a se
vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa,
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 274). Răspunsul de la lit. a) este greşit -
art. 1556 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1556
alin. (1) C.civ. (excepţia de neexecutare nu poate fi opusă
cocontractantului care beneficiază de un termen pentru executarea
obligaţiei sale).
375. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1557 alin. (2) prima teză
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1557 alin. (2) ultima teză
C.civ. (creditorul poate obţine şi în acest caz rezoluţiunea
contractului, dacă neexecutarea este suficient de însemnată).
376. a, c
la lit. c) este corect - art. 1558 (acţiunea oblică are natura juridică a
unei măsuri conservatorii). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art.
1556 C.civ. (excepţia de neexecutare este o cauză justificată de
neexecutare a contractului).
377. b
(debitorul trebuie să refuze sau să neglijeze exercitarea drepturilor
Drept civil 179
sau acţiunilor sale; a se vedea C. Zamşa, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru,

R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu
pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1768].
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1560 alin. (1) (Codul civil nu
menţionează această cerinţă printre condiţiile acţiunii oblice).
378. a
la lit. b) este greşit - i art. 1561 C.civ. [a se vedea C. Zamşa, în Fl.-A.
Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod
civil. Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2014, p. 1769]. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1561 C.civ.
379.a
Răspunsul de la lit. a) este corect c-civart. ot1563 C.civ. Răspunsul de
atacate e ca e au
la
act
lit. b) este greşit - art. 1562 in (1) ' (P P ^ P 3linliană Şi aite
e ale debitorului, sub condiţia ca ele să fi cauzat eiudiciu
creditorului). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1562 Cciv. (nu
pot fi atacate pe cale Un l' nă actele prin care debitorul refuză să se
îmbogăţească; a se vedea şi L Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Ţratat
380. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1562 alin. (1) prima teză
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1562 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1562 alin. (1), art 1563 Cciv.
(a se vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de
drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.
772).
381. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1564 C.civ. (a se vedea şi L
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 1564 (ambele
momente alternative de la care începe să curgă termenul de
prescripţie special se raportează la data cunoaşterii prejudiciului, şi
nu la cea a încheierii contractului).
382. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1565 alin. (1) C.civ. (a se
vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa,
SI. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 776). Răspunsul de la lit. b)
este corect - art. 1565 alin. (1) C.civ. (efectul relativ al acţiunii
revocatorii). Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 1565 alin. (1)
C.civ. (actul atacat îşi menţine valabilitatea, iar valoarea înstrăinată
nu se mai întoarce în patrimoniul debitorului).
383. a, c
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1565 alin. (1) teza a
doua C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1565 alin. (2)
C.civ. (acţiune personală).
384. a, b
385. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1570 alin. (1) lit. c) C.civ.
[cesiunile care nu au ca obiect o creanţă pecuniară produc efecte
faţă de debitor numai dacă au fost consemnate în înscrisul
constatator, potrivit art. 1570 alin. (1) lit. b) C.civ., sau dacă
debitorul a consimţit expres la transferul dreptului de creanţă,
potrivit art. 1570 alin. (1) lit. a) C.civ.j.
386. a, b
Drept civil 181
(cedentul rămâne creditor pentru partea necedată a creanţei).

387. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art 1572 alin. (1) C.civ., art. 1578
alin. (1) C.civ. - prin acceptare sau notificare cesiunea devine
opozabilă debitorului cedat, terţ faţă de contractul de cesiune.
388. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1568 alin. (1) lit. b), art.
1576 C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1575 alin. (1)
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1575 alin. (1), art. 1578
alin. (1) lit. a) C.civ.
389. a, b
Răspunsul de la lit. b) eae corect - art. 1578 alin. (3) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1578 alin. (3) C.cjv.
390. c
la lit. a) este greşit - art. 1579 C.civ. (opozabilitatea faţă de debitor
se asigură prin înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii I Reale
Mobiliare şi prin comunicare). Răspunsul de la lit. b) este greşit -
art. 1581 C.civ.
391. b, c
(excepţie de la regula potrivit căreia transferul creanţei operează
prin simpla convenţie încheiată între cedent şi cesionar). Răspunsul
de j la lit. c) este corect - art. 1575 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit.
a) este greşit - art. 1478 alin. (1) j (efectuarea formalităţilor de
publicitate nu înlătură prezumţia de bună-credinţă).
392. a, c
la lit. c) este corect - art. 1578 alin. (1) lit. b) C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 1574 alin. (2) C.civ. . «1 : l
393. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect-
art. 1586 alin. (1) C.civ. (răspunderea pentru evicţiunea produsă
prin fapta cedentului). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1585
alin. (2) C.civ.
394. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1583 alin. (2) C.civ., art.
1579 C.civ. - [formalitate ce conferă preferinţă în raporturile
dintre cesionarii succesivi ai aceleiaşi creanţe; cesionarul care a
înscris primul cesiunea în Arhiva de Garanţii Reale Mobiliare se
va putea îndrepta împotriva cesionarului căruia debitorul i-a
făcut o plată valabilă, în aplicarea art. 1583 alin. (1)). Răspunsul
de la lit. c) este greşit - art. 1583 alin. (1) Cciv.
395. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect- » art. 1581 alin. (1) C.civ. (a se
vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept
civil. 1 Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 648).

Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1582 alin. (1), art. 1623 alin.
(1) (debitorul trebuie să fi acceptat prin înscris cu dată certă
schimbarea creditorului; acesta poate invoca compensaţia dacă
cesiunea i-a devenit opozabilă prin comunicare).
396. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1593 alin. (1), art. 1594
alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1597 alin. (1)
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1593 alin. (2), art.
1598 alin. (1) C.civ. (a se vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu,
Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic,
397. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 1593 alin. (3) teza a doua
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1593 alin. (3) teza a
doua C.civ.
398. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1593 alin. (3) teza a
doua, art. 1594 alin. (1), art. 159/ alin. (2) C.civ. [a se vedea C
Roşianu, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ediţia 2, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1798]. Răspunsul de la lit. b) este
greşit - art. 1593 alin. (3) teza a doua C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 1593 alin. (3) teza a doua C.civ. (spre deosebire de
condiţiile de opozabilitate a transferului creanţei prin cesiune, în
cazul subrogaţiei este suficientă constatarea acesteia prin înscris
pentru a fi opozabilă debitorului şi fideiusorului acestuia).
399. b, c Drept civil 183
(creanţa se transmite către brogat aşa cum se află înS patrimoniul
creditorului, cu toate drepturile şi accesoriile sale). j unsul de la
lit. c) este corect - art. 1598 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. a)
este greşit -
1598 alin. (2) C.civ., art. 1585 alin. (1) C.civ. (spre deosebire de
cesiunea de creanţă, creditorul plătit nu are, de drept, obligaţia
de a garanta existenţa creanţei).
400. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1595 alin. (2) (a se
401-a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1596 lit. a) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art 1596 lit. a) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1596 lit. a) C.civ.
402. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1598 C.civ. (a se vedea
şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1598 alin. (1) C.civ. (a se
vedea P. Vasilescu, Drept civil. Obligaţii, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012, p. 31-32). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art.
1598 alin. (1) C.civ.
403. a, b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1594 alin. (1) C.civ. (a se
vedea şi L Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept
civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 654-
655).
404. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1593 alin. (3), art. 1596
C.civ. (formalitatea redactării unui înscris este prevăzută de lege
pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi doar a subrogaţiei
convenţionale). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1596 lit. d)
C.civ. (moştenitorul se subrogă, de drept, în drepturile credito-
rului plătit şi poate regresa împotriva celorlalţi comoştenitori
pentru recuperarea părţilor din obligaţie ce revin acestora).
405. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1599 lit. b) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1599 lit. a) C.civ.
406. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1600 C.civ. (ca regulă,
debitorul iniţial
1602 alin. (3) C.civ. Răspunsuleste
de la lit. liberat
c) este greşit - prin preluarea
art. 1602 alin. (3) C.civ. de datorie, însă
art.
părţile, prin convenţia lor, pot stipula altfel). Răspunsul de la lit.

a) este greşit - art. 1601 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
art. 1601 C.civ. (debitorul iniţial este liberat şi poate răspunde
numai în condiţiile art. 1604 C.civ.).
407. b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1603 alin. (1) C.civ. (noul
debitor nu poate invoca excepţiile personale ale debitorului
iniţial şi compensaţia cu o datorie a debitorului iniţial).
408. a, b
409. a
C.civ. Răspunsul de la lit.b)? este greşit - art. 1607 alin. (3) C.civ.
(creditorul poate să accepte tacit). Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1607 alin. (2) şi (3) C.civ. (creditorul trebuie să
răspundă în termenul care sg împlineşte ultimul, care nu este în
mod necesar şi cel mai lung).
410. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 1611 alin. (2) teza a doua
411. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1609 alin. (2) prima
teză C.civ. Răspunsul de la lit, c) este corect - art. 1613 alin. (2)
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1609 alin. (2) teza a
doua.
412. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1612 teza a treia din
Codul civil. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1612 teza a
doua C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1612 prima
teză C.civ.
413. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1613 alin. (1) prima
teză C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1613 alin. (2)
414. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1613, teza a doua C.civ.
la lit. c) este greşit - art. 1609 alin. (3) (a se vedea şi L. Pop, l.-FI.
Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti,
2012, p. 694).
415. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1616 C.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 1618 lit. a) C.civ. Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. 1623 alin. (1) C.civ., art. 1582 alin. (3) C.civ.
416. a, c
Drept civil 185

417. b, c
coroborat cu art. 1578 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este
corect-art. 1617 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit
— art. 1619 C.civ.
418. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1618 lit. b) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1618 lit. c) C.civ.
coroborat cu art. 1618 C.civ. (dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru a opera compensaţia legală, iar părţile
au interes să stingă anumite obligaţii reciproce, se poate încheia
o compensaţie convenţională).
419. b, c
420. b
coroborat cu art. 1618 C.civ. (a se vedea şi L Pop, l.-FI. Popa, S.l.
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 738, 740). Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 1616 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
1623 alin. (2) C.civ.
421. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art I6I7 a'in‘ ^ C civ' RăsPunsu' 'a a)
este
greS't _ art-1622 al'n- (2) C.civ.
422. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art 1626 teza a doua C.civ.
423. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1626 teza a doua C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1626 prima teză C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1624 alin. (1) C.civ. (a se
Bucureşti, 2012, p. 58-59).
424. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art 1627 C.civ. Răspunsul de
la lit. a) este greşit - art. 1628 C.civ.
425. b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1629 alin. (1) C.civ. (a se
vedea şi L Pop, l.-FI- Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept
426. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1632 C.civ. Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 1630 alin. (1) C.civ.
427. a, b
la lit. b) este corect - art. 1631 C.civ., coroborat cu art. 1499
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1631 C.civ.,
coroborat cu art. 1499 C.civ. şi art. 1500 C.civ. [a se vedea, cu
titlu de exemplu, art. 309 alin. (2) Cproc.civ.].
428. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1633 alin. (3) C.civ. (a se
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1633 alin. (3) Cciv.
429. b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1630 alin. (2) C.civ. (când
se face prin acte între vii, remiterea de datorie este o donaţie
indirectă, care poate fi realizată, expres sau tacit, în orice
formă).
430. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1629 alin. (2) C.civ. (a se
Bucureşti, 2012, p. 62). Răspunsul de la lit. c) este corect - art.
1582 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1630
alin. (2) C.civ.
431. a, b
corect - art. 1634 alin. (1) C.civ., coroborat cu art. 1351 alin. (2)
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 1634 alin. (6) C.civ.
432. c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1525 C.civ., coroborat cu
art. 1634 alin. (2) C.civ. (ca regulă, de la data punerii în
întârziere, debitorul este ţinut să suporte riscul neexecutării
fortuite; prin excepţie, riscul neexecutării nu va fi suportat de
către debitor).
433. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit — art. 1634 alin. (1) (debitorul
este liberat de datorie, dar răspunde pentru prejudiciile cauzate
creditorului) şi alin. (5) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
434. a, b
Drept civil 187
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1582 alin. (1) teza

finală C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1634 alin. (3)
C.civ. (a se vedea şi L. Pop, l.-FI. Popa, S.l. Vidu, Tratat
Bucureşti, 2012, p. 748). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
1634 alin. (6) C.civ.
435. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1652 C.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art. C.civ. Răspunsul de la lit. c) este
436. a, b
de la lit. b) este corect - art. 1654 alin. (1) lit. a) C.civ., coroborat
cu art. 1304 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - a se
vedea art. 1653 alin. (2) lit. b) C.civ., care reprezintă un caz de
excepţie de la incapacitatea de a cumpăra, indiferent care ar fi
instanţa competentă să soluţioneze cauza privind dreptul litigios
prevăzut de această normă.
437. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1654 alin. (1) lit. b)
C.civ., coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol. Răspunsul de la
lit. a) este greşit - sancţiunea este nulitatea absolută - art. 1654
alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1654 alin.
(1) lit. a) C.civ. - excepţia prevăzută la art. 1304 alin. (1) C.civ.,
se aplică pentru toate modalităţile de vânzare, nu numai pentru
licitaţia publică.
438. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1654 alin. (1) lit. c) şi
alin. (2) C.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art.
1653 alin. (2) lit. a) şi c) C.civ. - excepţii de la interdicţia de
cumpărare.
439. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - incapacitatea de a vinde
prezentată în enunţ nu este prevăzută de lege.
440. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1657 C.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - reprezintă cazuri de
bunuri scoase din circuitul civil - a se vedea art. 627 C.civ. şi,
respectiv, art. 554 C.civ.
441. a, c
442. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - a se vedea art. 1658 alin.
(3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - a se vedea art. 1658
alin. (5) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este incorect - a se vedea
art. 1658 alin. (1) C.civ. (în momentul realizării bunului).

443. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit- art. 1661 C.civ., determinarea
ulterioară a preţului nu necesită un nou acord de voinţă al
părţilor. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1662 alin. (2)
C.civ. Termenul este de 6 luni de la încheierea contractului, iar
instanţa competentă este cea de la locul încheierii contractului.
Drept civil 189
444. a, b
de la lit. b) este corect - art 1664 a'in' W C-civ‘ Răspunsul de la lit. c)
este greşit - în cazul vânzătorului care vinde în mod obişnuit
bunuri dintre cele care fac obiectul contractului, determinarea se
face potrivit art. 1664
alin. (2) C.civ.
445. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1667 teza finală C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit _ prjn convenţia părţilor se
poate dispune altfel - art. 1666 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit.
c) este greşit - incorect, sancţiunea aplicabilă este nulitatea
relativă - art. 1665 alin. (2) C.civ.
446. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - dreptul de opţiune se radiază
din oficiu în cazul prevăzut în enunţ, nu la cererea promitentului
[a se vedea art. 1668 alin. (3) C.civ.]. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - pactul trebuie să privească un bun individual determinat
[a se vedea art. 1668 alin. (1) C.civ.].
447. a, b
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1669 alin. (1) şi (2)
C.civ., coroborat cu art. 2537 pct. 1 C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - obligaţia se consideră stinsă prin înstrăinarea
bunului, în cazul promisiunii de cumpărare - art. 1669 alin. (4)
C.civ.
448. b, c
la lit. a) este greşit - momentul strămutării proprietăţii poate fi
stabilit şi prin convenţia părţilor sau din dispoziţiile legii - art.
1674 C.civ.
449. a, c
la lit. b) este greşit - se poate solicita rambursarea cheltuielilor
referitoare la lucrările autonome sau voluptuare numai dacă
cumpărătorul nu cunoştea că bunul nu aparţine în întregime
vânzătorului - art. 1683 alin. (6) teza finală C.civ.
450. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - a se vedea art. 1678 C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este incorect - a se vedea art. 1679 C.civ.
(la încheierea contractului). Răspunsul de la lit. c) este incorect -
a se vedea art. 1680 C.civ. (la momentul predării bunului).
451. b, c
de la lit. c) este corect - art. 1682 C.civ. Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 1678 C.civ. - proprietatea se transmite, în acest
caz, îndată ce contractul a fost încheiat, chiar dacă bunurile nu
au fost individualizate.
452. a
de la lit. b) este greşit - predarea se face la locul unde bunul se
afla în momentul încheierii contractului - art. 1689 C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - vânzătorul este liberat de
obligaţia de predare dacă lotul care a pierit era anume prevăzut
în convenţie - art. 1686 alin. (3) C.civ.
453. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - în ipoteză, sancţiunea este
decăderea din dreptul de a cere rezoluţiunea contractului, şi nu
înlocuirea bunului - a se vedea art. 1709 alin. (1) C.civ. şi art.
1710 alin. (1) lit. d) C.civ., coroborate cu art. 1690 alin. (4) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) - verificarea stării bunului se face imediat
după preluare, nu după transmiterea proprietăţii - a se vedea
art. 1690 alin. (2) C.civ., coroborat cu alin. (1) şi (3) C.civ.
454. a, b
de la lit. b) este corect - art. 1494 alin. (1) lit. b) C.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit - predarea bunului mobil se face potrivit
art. 1688 C.civ.
455. b
|
Răspunsul de la lit. a) este greşit art. 1691 alin. (1) C.civ. -
instanţa competentă este cea de la locul prevăzut pentru
executarea obligaţiei de predare, iar cererea de desemnare a
expertului poate fi făcută de oricare dintre părţi Răspunsul de la
lit. c) este greşit - art. 1691 alin. (2) C.civ.
456. a, c
de la lit. c) este corect - art. 1698 C.civ. Răspunsul de ia lit. b) este
457. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 626 C.civ. - limitarea
dreptului de proprietate prin acte juridice. Răspunsul de la lit. b)
este greşit - a se vedea art. 1699 C.civ., care prevede că
vânzătorul răspunde întotdeauna pentru 1 evicţiunea cauzată
ulterior vânzării prin faptul său personal.
458. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit- cauza evicţiunii provenind din
fapta unui terţ poate fi doar de drept - art. 1695 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - excepţia de garanţie poate fi
invocată indiferent de izvorul ei- art. 1695,1696 C.civ.
459. a, c
Drept civil 191
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 1703 teza finală C.civ.
Răspunsul
465. b, c
de la lit. b) este greşit - în ipoteză, daunele-interese pot
fi solicitate - art. 1703 C.civ.
460. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit- art. 1695 alin. (3) C.civ.
461. a
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este incorect - a se vedea art. 1698
alin. (1) C.civ.
462. a
alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este incorect - a se vedea art.
1701 alin. (3) C.civ.
463. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect- art. 1705 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - dreptul la acţiune se prescrie,
în lipsa unor prevederi speciale, în termenul general de 3 ani,
care curge de la data când cumpărătorul a cunoscut evicţiunea şi
pe cel care a produs-o - art. 2517, 2523 C.civ.
464. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - a se vedea art. 1557 C.civ.,
coroborat cu art. 1274 alin. (2) C.civ. şi R. Dincă, Contracte civile
speciale în Noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013,
p. 140-141. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - nu este
vorba despre condiţiile garanţiei contra viciilor, ci despre vicii
descoperite ulterior predării, care nu intră sub incidenţa
regulilor de la vânzare, ci sub incidenţa celor de drept comun în
materia transferului riscurilor în contractele translative de
proprietate, neexecutării obligaţiilor etc.
1707 alin. (4) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - a se
vedea art. 1714 C.civ., coroborat cu art. 1707 alin. (3) C.civ.
466-a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - termenul prevăzut de art.
1709 alin. (2) C.civ. este de 2 zile lucrătoare. Răspunsul de la lit.
c) este
it- a se vedea art. 1712 C.civ., daune-interese se pot solicita
alături de oricare dintre măsurile prevăzute la art. 1710
C.civ.
467. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1733 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
art. 1736 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1740 C.civ.

468. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art 1716 al'n- M C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - termenul prevăzut în ipoteză
este un termen de prescripţie a dreptului la acţiunea în
răspundere pentru vicii ascunse, prevăzut la art 2531 alin. (1)
lit. a) C.civ., şi nu un termen de garanţie pentru buna
funcţionare, astfel cum este prevăzut la art. 1718 alin. (1) C.civ.
469. a, c
470. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - per a contrario cu ipotezele
prevăzute la art. 1721 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit -
art. 1721 teza a doua C.civ. - dobânzile curg din ziua predării
pentru ipoteza avută în vedere. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1721 teza întâi C.civ. - dobânzile sunt datorate dacă
părţile nu au convenit altfel.
471. a, b
coroborat cu art. 1678 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
472. a, c
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - a se vedea art. 1725
alin. (2) C. civ. Răspunsul de la lit. b) este incorect - a se vedea
473. b, c
de la lit. c) este corect - art. 1725 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la
lit. a) este greşit - art. 1725 alin. (1) C.civ. care se referă la
vânzarea bunurilor mobile, în timp ce ipoteza se referă la
bunurile imobile.
474. b
de la lit. a) este greşit - termenul este de 15 zile, a se vedea art.
1727 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - bunul se
depune în depozit, la dispoziţia cumpărătorului, nu a
vânzătorului - art. 1726 alin. (1) C.civ.
475. b, c
termenul este de 10 zile de la comunicarea ofertei, în cazul
bunurilor mobile.
476. a
477. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - ‘ art. 1737 alin. (4) C.civ.
înscrierea se i poate face fără acordul preemptorului.
478. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1739-1740 C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1740 C.civ. - dacă a
fost constituit ^ pe un termen mai mare de 5 ani, termenul se
reduce la 5 ani.
479. a, c
j
lit. a) şi c) C.civ. Răspunsul de la ■
lit. b) este greşit-art. 1734 alin. (1) lit. d) C.civ.
480. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1742 C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1741 C.civ. - nici
vânzătorul nu poate cere rezoluţiunea. Răspunsul de la lit. b)
este greşit - art. 1743 alin. (2) C.civ.; dacă excedentul
depăşeşte a douăzecea parte, cumpărătorul va plăti
suplimentul de preţ corespunzător sau va putea obţine
rezoluţiunea contractului.
481. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1743 alin. (1) teza
întâi C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1743 alin.
(2) Cciv. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1745 C.civ.,
coroborat cu art. 1743 alin. (2) teza a doua C.civ.
482. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - a se vedea art. 1748
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect - a se vedea art.
1748 C.civ.(norma este supletivă).
483. a, b
484. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect art. 1757 alin. (2) C.civ.,
coroborat cu art. 1541 alin. (1) lit. b) C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 1756 C.civ.
485. a, c
(1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - a se vedea art.
1758 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este incorect — a se
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 990 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect-
vedea art.
art. 990 alin. 1759
(1) C.civ. alin.de (3)
Răspunsul C.civ.
la lit. a) este greşit - art. 990 alin. (2) lit. b) C.civ.
486. b, c

coroborat cu art. 1410 C.civ.
487. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1011 C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1012 C.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art. 985 C.civ., coroborat cu art. 986
C.civ.
488. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 987 C.civ.,
coroborat cu art. 40 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect -
489. b, c
Drept civil 195
490. b, c

Răspunsul de la lit. c) este corect - rt 1016 alin. (1) C.civ.
491.3, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - rt 989 alin. (3) C.civ.
492. b
coroborat cu alin. (4) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit -
art. 1011 alin. (2), coroborat cu alin. (3) C.civ. Răspunsul de la
lit. c) este greşit - art. 1011 alin. (4) C.civ.
493. b, c
494. b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1013 alin. (4) C.civ.; în
ipoteză, autorizarea instanţei de tutelă şi familie este
obligatorie, potrivit art. 41 alin. (2) C.civ., numai în cazurile
prevăzute de lege.
495. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1014 C.civ. Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1014 alin. (2) C.civ.
496. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1015 alin. (2) lit. c) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1015 alin. (2) lit. b) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1015 alin. (2) lit. d) C.civ.
497. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1016 C.civ. Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 1032 C.civ.
498. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - a se vedea art. 1018 alin. (2)
alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect.
499. a
coroborat cu art. 1696 C.civ. - excepţia de garanţie poate fi
invocată indiferent de izvorul ei. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1695 alin. (3) C.civ., coroborat cu art. 1018 alin. (2)
C.civ. Potrivit art. 1018 alin. (2) C.civ., în cazul donaţiei cu
sarcini, donatorul răspunde pentru evicţiune ca şi vânzătorul.
500. b

coroborat cu art. 1707 alin. (4) Cciv. Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 1019 alin. (3) C.civ., donatorul răspunde în limita
valorii sarcinilor. Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 1019
alin. (2) C.civ.
501. a, b
c) este corect-art. 1018 alin. (1) C.civ.
502. b
de la lit. a) este greşit-art. 1021 Cciv. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1022 alin. (1) C.civ., ipoteza este aplicabilă în cazul
revocării promisiunii de donaţie, nu şi a donaţiei.
503. a, c
coroborat cu art. 1023 lit. a) c civ % Răspunsul de la lit. c) este
corect - art. 1022 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este
greşit - I art. 1014 alin. (2) C.civ.
504. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 96 din Legea nr.
71/2011 pentru punerea în aplicarea ^ Legii nr. 287/2009
privind Codul civil. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1023
lit. a) C.civ Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1027 alin. (2)
C.civ.
505. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - a se vedea art. 1024 alin.
(1) C.civ. Răspunsurile de la lit. aj S şi c) sunt incorecte - a se
506. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1024 alin. (3) teza a
doua C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - a se vedea art.
1024 alin. (2) C.civ., care instituie o soluţie diferită faţă de cea
anterioară din art. 833 C.civ. 1865. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1024 alin. (3) teza întâi C.civ.; termenul de 1 an
curge de la data la care donatorul a ştiut că donatarul a săvârşit
fapta de ingratitudine.
507. b
de la lit. a) este greşit - a se vedea art. 1026 C.civ., soluţie
diferită faţă de art. 834 C.civ. din 1865, care nu făcea distincţie
între dobândirea cu titlu oneros sau gratuit de către terţi a
bunurilor donate. Răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 1025
alin. (1) C.civ.
508. a, c
509. b
Drept civil 197
490. b, c

510. b
de la lit. a) este greşit - a se vedea art. 1031 C.civ., ce prevede o
soluţie diferită faţă de art. 937 alin. (1) C.civ. din 1865, care
prevedea revocabilitatea acestui tip de donaţii la orice moment,
nu numai în timpul căsătoriei. Răspunsul de la lit. c) este greşit
- a se vedea art. 1018 alin. (1) C.civ., care se aplică şi în cazul
donaţiilor între soţi.
511. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 1033 alin. (2) C.civ.,
coroborat cu art. 964 C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - a
se vedea art. 1033 C.civ., nulitatea fiind prevăzută tocmai
pentru a sancţiona eludarea principiului revocabilităţii
donaţiilor între soţi.
512. a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1780 alin. (2) C.civ.,
greşit - art. 1779 C.civ., coroborat cu art. 553 alin. (1) şi (4)
C.civ.
513. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1809 alin. (2) şi (3)
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1781 C.civ.
V’'
Drept civil 283
514. a, c
- p | de la lit. a) este corect - art. 1782 lit. a) C.civ. Răspunsul
R s Unsu
de la lit. c) este corect -
1782 lit. c) C.civ., coroborat cu art. 1275 alin. (3) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - J1275 alin. (1) C.civ.
515 a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1785 lit. c) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art 1784 alin. (3) C.civ.,
coroborat cu art. 40 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
art. 1783
Cciv.
516 a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1784este alin.re (2), coroborat
cu art. 1653 C.civ. Răspunsul de la lit- b) g 5't - art. 1784
alin. (1) C.civ., coroborat cu art. 1654 alin. (1) lit. a) şi alin. (2)
CcjV _ sancţiunea este nulitatea relativă. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 1784 alin. (1) C civ coroborat cu art. 1654 (1)
lit. b) şi alin. (2) C.civ. - sancţiunea este nulitatea relativă.
517. b, c
Răspunsul de la lit. b ) este corect - art. 1787 C.civ. Răspunsul
de la lit. c) este corect - art 1789 C.civ. Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 1787 C.civ.; ipoteza se referă la predarea
bunului în materia contractului de vânzare - art. 1690 C.civ.
518. a
locatorul este obligat şi la dobânzi. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 1788 alin. (4) C.civ. - dobânzile sunt datorate de la
data înştiinţării locatorului.
519. a, c
520. b
doua C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1791 teza
întâi C.civ. - garanţia se datorează atât contra viciilor aparente,
cât şi ascunse. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1791 alin.
(2) C.civ. - garanţia se datorează atât contra viciilor aparente,
cât şi ascunse.
521. b
C.civ. Răspunsul de la lit a) este greşit - art. 1793 C.civ.;
garanţia este datorată afară numai dacă tulburarea începută
înaintea predării bunului îl împiedică pe locatar să îl preia.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1794 alin. (3) C.civ.;
Răspunsul de la lit.cunoaşterea cauzei
b) este corect - art. 1821 de Răspunsul
alin. (2) C.civ. evicţiune de la lit.la încheierea
a) este greşit - contractului nu dă
dreptul
art. 1821 alin. (1) C.civ. locatarului
Răspunsul la- art.
de la lit. c) este greşit daune-interese.
1821 alin. (3) C.civ.
522. a, c
la lit. b) este greşit - art. 1799 C.civ.; folosirea se face după
Ig4 Răspunsuri şi explicaţii
destinaţia stabilită prin contract şi, numai în lipsa acesteia, prin

raportare la alte împrejurări.
523. a
524. b
Răspunsul de la lit b) este corect - a se vedea art. 1801 C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este incorect - a se vedea art. 1802 C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este incorect - a se vedea art. 1803 alin.
(1) C.civ.
525. b
526. a, c
de la lit. c) este corect - f aţj ^ prevederea art. 1805 teza întâi
C.civ., potrivit căreia sublocaţiunea este permisă dacă nu a fost
interzisă în mod expres, per a contrario, părţile pot conveni
condiţiile încheierii sublocaţiunii, sprg ex., cu consimţământul
locatorului. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1805 teza a
doua C civ -acordul scris al locatorului este obligatoriu în cazul
sublocaţiunii bunurilor mobile.
527. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - drepturile şi obligaţiile
din contractul principal nu suj afectate de contractul de
sublocaţiune, contractul principal fiind aplicabil în continuare
între părţile iniţiale (principiul relativităţii efectelor
contractului). Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1807 alin.
(1) şi (3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - excepţiile de
la principiul relativii tăţii efectelor contractului nu sunt
prevăzute de lege în cazul contractului de sublocaţiune.
528. a,c
Răspunsurile de lit. a) şi c) sunt corecte - art. 128 din Legea
nr. 71/2011, care prevede că art. 1807 C.civ. se aplică şi în cazul
sublocaţiunilor încheiate după intrarea în vigoare a Codului
civil, chiar dacă contractul de locaţiune a fost încheiat anterior.
Răspunsul de la lit. b) este greşit- a se vedea art. 128 din Legea
nr. 71/2011, coroborat cu art. 1807 alin. (2) C.civ. - locatorul
păstrează dreptul la acţiunea directă şi în cazul cesiunii
creanţelor rezultate din sublocaţiunea avută în vedere în
ipoteza grilei.
529. a, c
Răspunsul de ia lit. a) este corect - art. 1808 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1808 alin. (2) C.civ.,
coroborat cu art. 1805 C.civ. şi art. 1317 alin. (1) C.civ.
Aplicându-se în mod corespunzător regulile de la cesiunea
contractului, producerea efectelor cesiunii locaţiunii are loc,
potrivit art. 1317 alin. (1) C.civ., din momentul în care aceasta
îi este notificată ori, după caz, din momentul în care o acceptă,
dacă o parte a consimţit în mod anticipat cesiunea. Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art. 1808 alin. (2) C.civ., coroborat cu
art. 1318 alin. (2) C.civ. Regulile de la cesiunea contractului se
aplică în mod corespunzător cesiunii locaţiunii. Potrivit
regulilor de drept comun, locatorul poate declara că nu îl
liberează pe locatar de obligaţiile sale, caz în care se poate
îndrepta împotriva acestuia, dacă cesionarul nu îşi execută
obligaţiile.
530. a, c
Ig4 Răspunsuri şi explicaţii
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 1805 Cciv. Răspunsul de

la lit. b) este greşit-art. 1806 alin. (2) C.civ.
531. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit- art. 1809 alin. (1) Cciv.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1809 alin. (1) C.civ. şi
art. 1810 alin. (1) C.civ. Contractul încetează de drept la
expirarea termenului, fără notificare prealabilă. Tacita
relocaţiune intervine în condiţiile prevăzute la art. 1810 C.civ.
532. a
(1) C.civ. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt incorecte - a se
533. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit — art. 129 din Legea
nr.71/2011. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1810 alin. (2)
C.civ.
534. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1811 lit. c) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1811 lit. a) şi b) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 130 din Legea nr.
71/2011; opozabilitatea se aplică şi în cazul contractelor în curs
de executare la 1 octombrie 2011, pentru care nu au fost
efectuate formalităţile de opozabilitate, numai dacă acestea se
îndeplinesc, după 1 octombrie 2011, potrivit art. 1811 C.civ.
unsul de la lit. b) este corect - art. 1812 alin. (1) C.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - a Ha art. 1811 lit. a) C.civ. 56
- efectuarea
formalităţii de publicitate atrage
Drept civil
opozabilitatea ^ nii faţă
185
de
dobânditorul bunului. Răspunsul de la lit. c) este greşit - a se
vedea art. 1812 ^ (71 C civ., coroborat cu art. 1816 alin. (1) şi (2)
C.civ.,
535 b
care stabilesc condiţiile în care ^ ţiunea rămâne opozabilă
în cazul locaţiunii făcute fără determinarea duratei.
536. a, c
la lit. c) este corect - art. 1815 Cciv. Răspunsul de la lit. b) este
537. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art.C 1819 C.civ. Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1820 alin (1) civ- Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 1818 alin. (1) C.civ., coroborat cu alin. (3)
Cciv.
538. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art 1822 alin. (2) C.civ.
539. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art 131 din Legea nr. 71/2011,
coroborat cu art. 1823 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit -
art 1822 alin. (1) C.civ. - locatarul nu răspunde pentru
degradare dacă dovedeşte faptul fortuit.
540. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2018 teza întâi C.civ.
541. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 142 din Legea nr.71/2011.

Răspunsul de la lit. b) este greşit - a se vedea, per a contrario, art.
2015 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2015 C.civ.
542. b, c
la lit. c) este corect - art. 2013 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit.
a) este greşit-art. 2013 alin. (1) C.civ.
543. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 2013 alin. (1) teza finală
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 2014 alin. (1) C.civ.
544. b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 2024 C.civ.
545. b
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect - a se vedea art. 2016
alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este incorect - a se vedea
546. b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 2019 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
Răspunsul
art. de
2019 alin. (1) C.civ.; estela lit.să b)
obligat este
remită chiar şicorect
ceea ce nu - a se
a fost vedea
datorat art.
mandantului şi a 2018 alin. (1)
C.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect - a se vedea art. 2018

fost primit în temeiul împuternicirii. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2023 alin. (1) C.civ.
alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este incorect - a se vedea

547. a
548. a, c
Răspunsul
186
de la lit. c) este corect ^ art. 2022 alin. (3) C.civ.
549. a
Răspunsul de la lit. b) este gresaM art. 2023 alin. (2) lit c) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2023 alin. (2) lit. a) C.civ.
550. b, c ■
art. 2023 alin. (4) Cciv. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 2021
C.civ.
551. a, c
la lit. c) este corect - art. 2023 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. b)
552. a
Răspunsul de la lit. c) este incorect - a se vedea art. 2020 C.civ.
553. b
de la lit. a) şi c) sunt greşite - : art. 2030 lit. a) şi b) C.civ.
554. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 2031 C.civ. - mandatul
poate fi revocat oricând, expres sau tacit, indiferent de forma în
care a fost încheiat. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2031
alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 2031 alin. (1)
C.civ.
555. a, c
art. 2019 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 2036 C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2032 alin. (1) şi (2) C.civ. -
revocarea este considerată nejustificată dacă nu este determinată
de un caz fortuit sau de forţa majoră în cazul mandatului declarat
irevocabil de către părţi.
556. b
de la lit. a) este greşit - art. 2034 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit.
557. a, c
coroborat cu art. 2019 alin. (1) I Cciv. Răspunsul de la lit. c) este
corect - a se vedea art. 2029 C.civ. coroborat cu art. 2020 C.civ. '
coroborat cu art. 2020 C.civ. (din ziua punerii în întârziere).
558. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit — art. 2040 alin. (1) Cciv.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2039 alin. (1) C.civ. - actele
sunt încheiate în mod valabil chiar dacă terţii aveau cunoştinţă de
mandat.
559. b
coroborat cu art. 2256 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 2255 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2247
C.civ., coroborat cu art. 2256 alin. (1) C.civ.
560. b, c
Răspunsul
187
de la lit. b) este corect - art. 2244 C.civ., coroborat cu
art. 2256 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art.
2254 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 2256
alin. (2).
_ nsul de la lit. a) este corect - art. 2257 alin. (3) C.civ. Răspunsul
de la lit. c) este corect
Drept-civil lg7
2259 C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2257 alin. (4)
C.civ.
561- a>c 562. a, c
2261 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2251
alin. (1) C.civ., coroborat cu
aî 2256 alin. (1) C.civ.
563. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art 2263 alin. (3) C.civ. - în
acest caz, rezoluţiunea nu poate fi pronunţată decât de instanţă,
art 1552 C.civ. (rezoluţiunea unilaterală) nefiind aplicabil.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art 2263 alin. (7) C.civ.,
coroborat cu art. 2261 alin. (1) C.civ. - în acest din urmă caz, nu
poate fi
cerută rezoluţiunea.
564. b
la lit. a) este greşit - art 2267 C.civ. (tranzacţia poate interveni în
orice fază procesuală, inclusiv în faza executării silite).
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2277 Cciv. (în ipoteza
menţionată, tranzacţia este
anulabilă).
565. a, b
la lit. b) este corect - art. 2268 alin. (1) C.civ. (nu se poate
tranzacţiona cu privire la drepturi de care părţile nu pot
dispune, deci nici cu privire la o moştenire nedeschisă).
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art 2267 alin. (1) C.civ.
(tranzacţia poate interveni inclusiv în faza executării silite).
566. b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art 2276 alin. (1) C.civ. (simpla
necunoaştere a înscrisului de către părţi la încheierea tranzacţiei
nu atrage nulitatea).
567. a, c
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 2268 alin. (2).
568. a
la lit. b) este greşit - art. 2273 alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. 2278 alin. (1) Cciv.
569. c
la lit. a) este greşit - art. 2274 alin. (1) C.civ. (în ipoteza
prezentată, părţile au tranzacţionat expres asupra nulităţii).
Răspunsul de la lit b) este greşit - art. 2267 C.civ. (tranzacţia
poate interveni în orice fază procesuală).
570. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1854 alin. (1) C.civ. (preţul
antreprizei poate consta fie într-o sumă de bani, fie în orice alte
bunuri sau prestaţii). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1865
alin. (1) C.civ. (beneficiarul este obligat să achite creşterea
preţului estimativ numai dacă antreprenorul nu putea să
prevadă la momentul încheierii contractului lucrările şi serviciile
care determină acea creştere).
b
571.
Drept civil lg7
561- a>c Răspunsul de la lit. c) este greşit - nu există o astfel de condiţie (a
se vedea Şifl. Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013: „Astfel, potnvit art. 1852
C.civ., antreprenorul poate încheia în calitate de beneficiar
contracte de subantrepriză prin care încredinţează unuia sau
mai multor subantreprenori executarea unor părţi
din lucrare. Asemenea contracte se pot încheia în legătură
cu orice
188
parte a lucrării contractate de ’ antreprenorul
principal cu clientul, exceptând acele părţi din lucrare care
presupun aplicarea calităţilor personale ale antreprenorului
care au fost determinante pentru consimţământul!
beneficiarului").
572. a
(subantreprenorul are raport contractual - doar cu
antreprenorul). Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art.
1856 C.civ. (subantreprenorul are acţiune directă împotriva
beneficiarului, în măsura în care nu a fost plătit de antreprenor).
573. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1.861 C.civ. Răspunsul
de la lit. a) şi b) sunt greşite- art. 1861 C.civ. ( a se vedea şi R.
Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil, Ed. Universul :
Juridic, Bucureşti, 2013: „Pentru beneficiar, controlul lucrării nu
este o obligaţie. Antreprenorul nu se va putea exonera de
răspundere pe motiv că beneficiarul putea controla lucrarea şi nu
a controlat-o sau pe motiv că, deşi a controlat-o şi ar fi putut
observa cu acel prilej anumite deficienţe, el nu a semnalat acele
deficienţe").
574. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 1.862 C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit — art. 1862 alin. (3) C.civ.
(viciile aparente).
575. b
de la lit. a) şi c) sunt greşite.
576. b, c
577. a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite- împotriva
beneficiarului subantreprenorul are doar acţiune directă, în
578. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - antreprenorul reface lucrarea
pe cheltuiala sa, dacă pieirea nu este imputabilă beneficiarului.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - beneficiarul suportă
cheltuielile refacerii lucrării doar dacă pieirea este cauzată de
vicii ale materialelor pe care el le-a furnizat [art. 1860 alin. (1) şi
(2) C.civ.). j
579. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit — poate cere rezilierea
contractului sau continuarea executării lui pe riscul
beneficiarului. Răspunsul de la lit. b) este greşit - în ipoteza
prezentată, antreprenorul este obligat să ceară rezilierea
contractului, sub sancţiunea prevăzută la art. 1859 alin. (2) C.civ.
580. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect-art. 1857 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1852 alin. (2) C.civ. (în
Drept civil 189
raporturile cu beneficiarul, antreprenorul răspunde pentru fapta

subantreprenorului la fel ca pentru propria sa faptă).
581. b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - vânzarea bunului se
face cu diligenţa mandatarului cu titlu gratuit.
582. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corecte - beneficiarul încredinţează
lucrarea ori solicită prestarea serviciului având în vedere
calităţile antreprenorului (a se vedea şi FI.A. Baias, E. Chelaru,
R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil.
Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck,
cureşti, p- 2029. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1871 alin.

(1) C.civ. Răspunsul de la
a) este greşit - art. 1871 alin. (1) C.civ.
583- b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art 1876 alin. (1) Şi ( 3) c-civ-
584. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte rt- art. 1880 alin. (1)
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - a -1^78 a''n' ® C.civ.
(de la data recepţiei provizorii operează trecerea riscului
contractului la beneficiar).
585. a
instituie o excepţie de la principiul relativităţii efectelor
nedemnităţii succesorale.
586. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 958 alin. (1) C.civ. are în
vedere exclusiv faptele săvârşite cu intenţie. Răspunsul de la lit.
a) este greşit - art. 959 alin. (4) C.civ. Răspunsul de la iit. b) este
587. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 959 alin. (1) lit. a) C.civ.;
a se vedea şi Fr. Deak, R. popescu, Tratat de drept succesoral.
Voi. I. Moştenirea legală, Ediţia a lll-a actualizată şi completată,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 109. Răspunsul de la
lit. c) este corect - art. 959 alin. (1) lit. b) C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 959 alin. (1) lit. b) C.civ.; sancţiunea
nedemnităţii operează numai atunci când fapta este săvârşită cu
rea-credinţă.
588. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 91 şi 93 din Legea nr.
71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 91 şi 93 din
Legea nr. 71/2011. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 93 din
Legea nr. 71/2011 face trimitere atât la art. 958 (nedemnitatea
de drept), cât şi la art. 959 (nedemnitatea judiciară); de altfel, o
soluţie contrară, care ar fi privit numai nedemnitatea judiciară
sau numai data deschiderii moştenirii, ar fi fost de natură să
încalce principiul neretroactivităţii legii civile.
589. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - prevederile Codului civil
(Capitolul II din cadrul Titlului I al Cărţii a IV-a din Codul
civil) stabilesc condiţiile generale ale dreptului de a moşteni,
între
Răspunsulcare
de la lit. c)se
este regăseşte şi(3) C.civ.
corect - art. 958 alin. aceea referitoare
Răspunsul la - nedemnitate.
de la lit. a) este greşit
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 968 alin. (1) Cciv.

art. 958 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - comuna, oraşul sau municipiul poate

590. a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite-art. 961 alin. (2) C.civ.
Drept civil 191
591. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 964 alin. (3) şi
(4), art. 968 şi art. 981 alin. (3) Cciv. Răspunsul de la lit. a) este
greşit-art. 964 alin. (3) şi (4), art. 968şi art. 981 alin. (3) C.civ.
592. c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 975 alin. (1) C.civ.; spre
deosebire de colateralii privilegiaţi sau ordinari, clasa I de
moştenitori poate veni la moştenire fără a avea o limită a
gradului de rudenie al moştenitorilor cu defunctul.
593. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 977 alin. (2) C.civ.;
având în vedere calitatea de moştenitor rezervatar a soţului
supravieţuitor, acesta va culege rezerva succesorală
reprezentând
Y, din moştenire, iar părinţii vor culege o cotă de ’A plus 'A,

respectiv Y, din moştenire. Răspunsul® de la lit. a) este greşit -
art. 964 alin. (1) şi art. 1086 C.civ.; în principiu, părinţii
defunctului, moşte- nitori din clasa a ll-a, sunt înlăturaţi de la
moştenire atunci când există moştenitori din clasa I. prjn
urmare, aceştia nu mai pot culege rezerva succesorală, neavând
vocaţie concretă la moştenirea defunctului, potrivit legii.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 959 alin. (2) C.civ.;
declararea nedemnităţii judiciare poate fi cerută numai
instanţei de judecată.
594. a, b
şi (4) raportat la art. 968 C.civ- atunci când operează
reprezentarea, moştenirea se împarte pe tulpină şi moştenitorul
de grad mai apropiat cu defunctul vine la moştenire în concurs
cu cel de grad mai îndepărtat cu defunctul De altfel, la art. 964
alin. (3) şi (4) C.civ. este folosită sintagma „cu excepţia cazurilor
în care legea dispune altfel". Răspunsul de la lit. c) este greşit -
art. 964 alin. (1) şi (2) C.civ.
595. a
C.civ.; pentru mai multe detalii referitoare la raţiunile avute în
vedere de legiuitor în ceea ce priveşte imposibilitatea
reprezentării renunţătorului, a se vedea Fr. Deak R. Popescu,
Tratat de drept succesoral. Voi. I. Moştenirea legală, Ediţia a lll-
a actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2013, p. 152-160.
596. b, c
lit. b) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 958 alin. (1)
lit. b) C.civ.
597. a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect- sancţiunea nedemnităţii
operează indiferent de modalitatea în care nedemnul a
participat la săvârşirea faptei (a se vedea şi art. 27 C. pen.,
precum şi Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Voi.
I. Moştenirea legală, Ediţia a lll-a actualizată şi completată, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 101-102). Răspunsul de la
lit. c) este greşit-art. 958 alin. (1) lit. b) C.civ.
598. b
doua C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 958 alin. (3) şi
art. 959 alin. (2) şi (3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
nedemnitatea de drept poate fi invocată de orice persoană
interesată [art. 958 alin. (3) C.civ.j; în cazul nedemnităţii
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 958 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - i
art. 958 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - comuna, oraşul sau municipiul poate
Drept civil 193
judiciare, când nu mai există alţi succesibili, prevederile art. 959

alin. (6) Cciv. conferă calitate procesuală activă comunei,
oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială se aflau
bunurile defunctului la data deschiderii moştenirii.
599. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 958 alin. (1) lit. b)
C.civ.; a se vedea, în acest sens, şl Fr. Deak, R. Popescu, Tratat
de drept succesoral. Voi. I. Moştenirea legală. Ediţia a lll-a
actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2013, p. 99. Răspunsul de la lit. a) este greşit - în cazul descris,
căsătoria este considerată desfăcută de la data introducerii
cererii de divorţ [a se vedea prevederile art. 925 alin. (4) C.
proc. civ.]; astfel, chiar dacă ar fi îndeplinite condiţiile
nedemnităţii, căsătoria fiind desfăcută înainte de data decesului
soţului, soţul supravieţuitor pierde vocaţia la moştenire. A se
vedea, în acest sens, şi C. Nicolescu, în Fl.-A. Baias, E. Chelaru,
R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil.
Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 411.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - în această ipoteză nu sunt
îndeplinite condiţiile art. 958 alin. (1) lit. b) C.civ., fiul adoptat
numai de către unul dintre soţi neavând vocaţie succesorală la
moştenirea lăsată de celălalt soţ.
600. c
Drept civil ^g\
duce acţiunea numai atunci când nu există alte persoane cu

vocaţie la moştenirea defunctului; prevederile art. 958 alin. (3)
C.civ. se referă la persoane interesate.
601.3
C.civ. (a se vedea şi Fr. Deak, H popescu, Tratat de drept
succesoral, Voi. I. Moştenirea legală. Ediţia a lll-a actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, a in
2013, p. 121).
teza a c oua C civ
Răspunsul
Ras unsu
de la lit. b) este greşit - art 960 * - P) * '
P ' 'a *'*• c) este 8reŞ't ~ nedemnitatea desfiinţează retroactiv
titlul de moştenitor al nedemnului de la data deschiderii
moştenirii; astfel, şi în această
teză pentru a putea fi menţinute actele încheiate de nedemn,
trebuie îndeplinite exigenţele prevăzute de Codul civil în
această materie.
602. b
doua şi art. 937 alin. (1) C.civ. Răspunsurie de la lit. a) şi c) sunt
greşite - art. 960 alin. (3) teza a doua şi art. 937 alin. (1) C.civ. (a
se vedea şi Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Voi.
I. Moştenirea legală, Ediţia a lll-a actualizată şi completată, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 123).
603. a, c
de la lit. c) este corect - art. 974 C c|v. Răspunsul de la lit. b) este
greşit - art. 963 alin. (3) şi art. 971 alin. (2) C.civ.
604. c
605. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - prevederile art. 960 alin. (1)
nu disting după cum este vorba despre nedemnitatea judiciară
sau nedemnitatea de drept.
606. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 553 alin. (3) şi art. 959
alin. (6) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - chiar şi în
cazul nedemnităţii de drept, comuna, (...), poate invoca
nedemnitatea numai atunci când, prin înlăturarea de la
moştenire a nedemnului, moştenirea devine vacantă;
prevederile art. 958 alin. (3) C.civ. condiţionează dreptul de a
invoca nedemnitatea de existenţa unui interes (a se vedea, în
acest sens, şi Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral,
Voi. I. Moştenirea legală, Ediţia a lll-a actualizată şi completată,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 127). Răspunsul de la
lit. c) este greşit - art. 959 alin. (2)-(6) C.civ.
607. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - hotărârea
judecătorească în această materie are caracter declarativ,
producând efecte retroactiv. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
desfiinţarea titlului de moştenitor al nedemnului se produce din
momentul deschiderii moştenirii, Drept civil
iar nu de la data săvârşirii
^g\
faptei care atrage nedemnitatea.
608. a
de la lit. b) este greşit - art. 966 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la
lit. c) este greşit - numai soţul supravieţuitor poate fi chemat la
moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori
legali [art. 971 alin. (1) C.civ.].
609. b,c
Răspunsul de la lit. b) este corect - principiul statuat la art.
960 alin. (1) C.civ. trebuie extins şi cu privire la moştenitorii
nedemnului. Astfel, moştenitorii nedemnului pot veni la
moştenirea de la care acesta este înlăturat numai prin
reprezentare. Răspunsul de la lit. c) este corect - sancţiunea
nedemnităţii operează numai în cazul faptelor săvârşite cu
vinovăţie (a se vedea, în acest sens, şi Fr. Deak, R. Popescu,
Tratat de drept succesoral, Voi. I. Moştenirea legală, Ediţia a
lll-a actualizată
şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 96).
Răspunsul de la lit. a) este greşit * art. 960 alin. (1) C.civ.
610. c

Răspunsul de la lit. a) este greşit- ; art. 965 C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - nepotul de soră face parte din clasa a ll-a de
moş. tenitori legali; în consecinţă, acesta vine la moştenire în
concurs cu bunicul său, în conformitate cu prevederile art. 976
C.civ.
611. c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - până la data
deschiderii moştenirii nu se poate vorbi despre moştenitori,
respectiv titlu de moştenitor. Totodată, şi în cazul faptelor care
atrag nedemnitatea, săvârşite după data deschiderii moştenirii
(spre exemplu, distrugerea testamentului), decăderea, ca
sancţiune civilă produce aceleaşi efecte juridice (a se vedea, în
acest sens, şi Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drepţ succesoral.
Voi. I. Moştenirea legală. Ediţia a lll-a actualizată şi completată,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 116).
612. a, b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - între NI, N2 şi N3 moştenirea
se va împărţi pe tulpină.
613. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit — art. 966 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1087 C.civ.
614. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - soţul supravieţuitor va
culege 1/3 din moştenire, potrivit art. 977 alin. (1) C.civ., iar
părinţii vor culege împreună jumătate din partea rămasă din
moştenire, potrivit art. 978 lit. b) C.civ. Răspunsul de la lit. b)
este corect - art. 978 lit. a) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit-
615. a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 967 alin. (3) C.civ.
616. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 972 alin. (1) lit. a) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 974 C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit, având în vedere calitatea de moştenitor
rezervatar a copilului.
617. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - j art. 973 alin. (4) C.civ.
618. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - î art. 981 C.civ. Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 972 alin. (1) lit. a) şi art. 975 alin. (3)
C.civ.
619. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 978 lit. b) C.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 976, art. 963 alin.
Drept civil 193
(2) şi art. 964 alin. (1) C.civ.

620. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - jumătate din moştenire
revine părinţilor defunctului, iar cealaltă jumătate se va împărţi,
potrivit art. 981 alin. (3) C.civ., în mod egal, între linia maternă şi
cea paternă. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 978 lit. b)
b£J-* w
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 964 alin. (2) C.civ.;
ascendentul privilegiat, chiar , ostenit, va veni la moştenirea lui
de cuius pentru partea lui din rezerva succesorală. 3 unsul de la
lit. a) este greşit - spre deosebire de cazul colateralilor ordinari,
art. 982 alin. (1) civ nu limitează vocaţia la moştenireC a
ascendenţilor ordinari în funcţie de grad. Răspunsul de la iit 'b)
622. a
alin. (1) C.civ. Răspunsurile de la lit b) şi c) sunt greşite - art.
982 alin. (4) şi (5) şi art. 983 alin. (4) şi (5) C.civ.
623. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 957 alin. (2), art.
967 alin. (1), art. 968 alin. (1) Cciv Răspunsul de la lit. a) este
greşit-art. 975 alin. (2) şi art. 967alin. (1) C.civ.
624. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art 967 alin. (1) C.civ.
625. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 966 alin. (1), art.
978 lit. a) şi art. 981 alin. (3) C civ. Răspunsul de la lit. b) este
greşit - 981 alin. (3) C.civ.
626. b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - nepoţii, în acest caz,
vor veni la moştenire în nume propriu, nu prin reprezentare,
având în vedere calitatea de renunţători a părinţilor acestora. în
acest caz, atât fratele, cât şi sora defunctului au avut capacitatea
de a moşteni, însă au devenit străini de moştenire prin
renunţare
- (a se vedea şi Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral,
Voi. I. Moştenirea legală, Ediţia a |||-a actualizată şi completată,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 164-165).
627. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 966 alin. (1) C.civ. (a se
vedea şi Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Voi. I.
Moştenirea legală. Ediţia a lll-a actualizată şi completată, Ed.
628. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - în acest caz, soţia va veni la
moştenire în concurs cu fiul defunctului, în calitate de
moştenitor rezervatar (moştenitor din clasa I) şi cu bunicul
defunctului (moştenitor din clasa a lll-a), potrivit art. 964 alin.
(2) C.civ. Astfel, potrivit art. 972 alin. (2) C.civ., în acest caz,
cota soţului supravieţuitor va fi de 34 din moştenire. Fiul
defunctului va culege 3/8 din moştenire, iar bunicul restul,
respectiv 3/8 din moştenireRăspunsuri
(jumătate din cota ce s-ar fi cuvenit
ascendentului). Răspunsurile de şilaexplicaţii
194
lit. b) şi c) sunt greşite - art.
629. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - în considerarea calităţii
părinţilor de moştenitori rezervatari (astfel: soţul supravieţuitor
va culege, potrivit art. 972 alin. (1) lit. b) C.civ., 1/3 din
moştenire, în timp ce părinţii vor culege rezerva lor succesorală,
care va fi de 2/12, potrivit art. 978 lit. b) C.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - soluţia nu poate fi admisă, întrucât decesul
surorii defunctului a avut loc înainte de data deschiderii
moştenirii acestuia, actul de renunţare fiind lovit de nulitate
absolută. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 972 alin. (1) lit.
b) C.civ.
630. a
631. a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - mama copilului, neavând
calitatea de soţie a defunctului, nu are vocaţie succesorală.
632. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 960 alin. (1) C.civ. şi art.
961 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 961
alin. (i) C.civ.
633. b
634. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 974 C.civ.; în
aceste cazuri, bunurile nu sunt afectate folosinţei comune în
cadrul gospodăriei casnice. Răspunsul de la lit. c) este greşit - nu
interesează provenienţa bunurilor; prevederile art. 974 C.civ.
condiţionează această calificare a bunurilor de afectarea
folosinţei comune a soţilor - (a se vedea, în acest sens, şi Fr. Deak,
R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Voi. I. Moştenirea legală,
Ediţia a lll-a actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013, p. 264-265).
635. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - a se vedea prevederile art.
1086 C.civ., care precizează expres că rezerva aparţine
moştenitorilor rezervatari „chiar împotriva voinţei defunctului".
la lit. b) este greşit - dreptul la rezervă se naşte în persoana
moştenitorilor la data deschiderii moştenirii.
636. b
de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 969 C.civ.
637. a, b
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1087 C.civ.
Drept civil 195
638. a, b
şi (3) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1091 alin. (3)
C.civ.
639. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1094 alin. (2) şi art.
1095 alin. (3) C.civ. Răspunsul de la lit c) este corect - art. 1094
alin. (3) Cciv. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1094 alin. (1)
C.civ.
640. b
de la lit. a) este greşit - din art. 1090 alin. (1) C.civ. rezultă
concluzia potrivit căreia cotitatea disponibilă specială reprezintă
partea din bunurile moştenirii de care defunctul poate dispune
prin liberalităţi în favoarea soţului supravieţuitor, atunci când
acesta vine în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni lor.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - prevederile art. 1090 C.civ. se
referă la descendenţii lui de cuius, alţii decât cei comuni;
instituţia reprezintă, de fapt, o formă de protecţie a copiilor
defunctului care nu au stabilită legătura de filiaţie şi faţă de soţia
acestuia.
641. b, c
642. b
de la lit. a) este greşit - varianta reprezintă de fapt definiţia
activului net al moştenirii (prevăzută la art. 1091 C.civ.), acesta
fiind unul dintre elementele necesare determinării cotităţii
disponibile şi a rezervei succesorale (art. 1091 C.civ.). Răspunsul
de la lit. c) este greşit - atunci când gratificatul este moştenitor
rezervatar şi liberalitatea este supusă raportului, aceasta va fi
imputată prima dată asupra rezervei celui gratificat [art. 1099
alin. (3) C.civ.].
643. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect — art. 1096 alin. (4) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect — art. 1095 alin. (3) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - potrivit art. 1097 alin. (2)
C.civ., regula este întregirea rezervei în natură.
644. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1090 C.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 1090 alin. (1) şi
(2) C.civ. Deşi cotitatea disponibilă specială are în vedere ipoteza
în care soţul supravieţuitor vine în concurs cu alţi descendenţi
decât cei comuni lor, în ceea ce priveşte atribuirea diferenţei
dintre cotitatea disponibilă ordinară şi cea specială, la alin. (2) al
art. 1090 Cciv., legiuitorul nu face distincţie între felul
descendenţilor care vin în concurs la moştenire.
645. b, c
la lit. c) este corect - art. 994 alin. (2), art. 773, art. 785, art. 629
alin. (3) C.civ., precum şi art. 31 alin. (2) şi (3) C.civ. (a se vedea şi
fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Voi. II.
Moştenirea testamentară, Ediţia a lll-a actualizată şi completată,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 235). Răspunsul de la
lit. a) este greşit-art. 996 alin. (1) C.civ.
646. b
Răspunsul de la lit. b) este
196
corect - art. 994 alin. (1), art. 996
alin. (2) Cciv. (a se vedea şi Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept

succesoral, Voi. II. Moştenirea testamentară. Ediţia a lll-a
actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014,
p. 232). Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 996 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 994 alin. (1) C.civ.; în
materia substituţiei fideicomisare nu sunt aplicabile condiţiile
clauzei de inalienabilitate prevăzute la art. 627 alin. (1) şi (2)
C.civ. (a se vedea, în acest sens, şi Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de
drept succesoral, Voi. II. Moştenirea testamentară, Ediţia a lll-a
p. 233).
647. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 994 alin. (2) şi art. 787
prevede că instituitul transmite la decesul său bunurile
substituitului prin efectul voinţei dispunătorului; instituitul
devine proprietar, dar dreptul său de proprietate este limitat (a se
vedea, în acest sens, şi Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept
succesoral. Voi. II. Moştenirea testamentară, Ediţia a lll-a
p. 233). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 996 alin. (1) C.civ.
face referire numai la moartea instituitului; prin urmare,
instituit poate fi numai o persoană fizică.
648. a
de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 999 Cciv.
649. a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 1000 C.civ.
650. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 1130 Cciv.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1130 Cciv. (a se vedea şi
Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Voi. III.
Transmisiunea şi partajul moştenirii, Ediţia a lll-a actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 147).
651. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1130 C.civ. foloseşte
termenul „oricând". Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1130
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1130 C.civ. nu face
distincţie după cum vocaţia moştenitorului este legală sau
testamentară.
652. a
alin. (2) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - actele de
administrare se menţin numai în măsura în care profită
adevăratului moştenitor. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
960 alin. (3) şi art. 1131 alin. (2) C.civ. (cu titlu oneros).
653. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1106, art. 1112 C.civ.
(astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 pentru
Drept civil 197
unor acte normative conexe, publicată în M. Of. nr. 753 din 17

octombrie 2014), art. 1113 alin. (2) şi art. 1120 alin. (1) C.civ. (a se
vedea, în acest sens, şi Fr. Deak, fi. Popescu, Tratat de drept
succesoral. Voi. III. Transmisiunea şi partajul moştenirii, Ediţia a
lll-a actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2014, p. 69 şj M.D. Bob, Ce efect produce scurgerea termenului
de opţiune succesorală faţă de un succesibil inactiv?, în
Pandectele Române nr. 10/2013, p. 54; autorii subliniază că, în
această ipoteză, succesibilul devine străin de moştenire,
termenul de opţiune succesorală fiind un termen de decădere).
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 1106, art. 1112,
654. c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 1108 alin. (2) şi
1109 C.civ. (numai când este făcută printr-un înscris autentic).
655. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1121 alin. (2) şi art. 1110
alin. (1) lit. c) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1110
alin. (3) C.civ.
656. c
coroborat cu art. 1111 C.civ., care face referire la succesibil.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite-art. 1111 C.civ.
657. a, c
(4) C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1114 alin. (2)
C.civ.
658. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 1114 alin. (3),
1114 alin. (3) lit. a) C.civ.
659. b
alin. (1) C.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 959
alin. (1), art. 1100 alin. (2) şi art. 1119 alin. (1) Cciv. (rea-credinţă
în ambele cazuri/succesibil în ambele cazuri).
660. b
de la lit. a) este greşit - art. 1110 alin. (1) lit. b) şi c) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1112 alin. (1) lit. c) C.civ.
(renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, în favoarea
moştenitorilor subsecvenţi reprezintă un act care are valoare de
acceptare tacită a moştenirii).
661. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1113 alin. (2) şi art.
1120 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1122
alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1123 alin.
(1) C.civ.
Drept civil ig7
662. b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite-art. 1144 alin. (1) Cciv.
663. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art 1142 alin- W C,civ' - amintirile de
farnilie pot fi partajate voluntar. Răspunsul de la lit. c) este g reşit-
art. 974 C.civ.
664. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 674 şi art. 1144 alin. (2)
C.civ. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 1143 alin.
(2) şi art. 676 C.civ., art. 684 alin. (3) (a se vedea, în acest sens, şi
fr Deak, R- Popescu, Tratat de drept succesoral, Voi. III.
Transmisiunea şi partajul moştenirii, Ediţia a lll-a actualizată şi
completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 195).
665. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 1093 C.civ. (a
se vedea, în acest sens, şi fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept
succesoral. Voi. II. Moştenirea testamentară, Ediţia a lll-a
actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2014, p. 316-318). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1087 şi
art. 1093 C.civ.; ascendenţii ordinari ai defunctului nu au
calitatea de moştenitori rezervatari.
666. a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 60 alin. (2) din
Legea nr. 71/2011 (a se vedea, în acest sens, şi G. Boroi,
Aplicarea în timp a Noului Cod civil, p. 13, pe www.inm-lex.ro,
precum şi M. Nicolae, Contribuţii la studiul conflictului de legi
în timp în materie civilă în lumina Noului Cod civil, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 393-394. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 60 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 (efectele
sunt guvernate de legea în vigoare la data deschiderii
succesiunii).
667. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1103 alin. (3) şi art.
1112 alin. (2) teza a doua C.civ. (astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative conexe).
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1103 alin. (3) C.civ. şi art.
1112 alin. (2) teza a doua C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit
- art. 1113 alin. (1) C.civ. [termenul acordat de instanţă în
condiţiile art. 1103 alin. (1) C.civ. trebuie să fie mai scurt decât
termenul de opţiune succesorală reglementat la art. 1103 C.civ.].
668. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 931 alin. (1) C.proc.civ.,
republicat, coroborat cu art. 390 alin. (1) C.civ. (divorţul prin
acord este independent de culpă, or prestaţia compensatorie
presupune culpa exclusivă). Răspunsul de la lit. b) este greşit -
669. b, c Drept civil ig7
C.civ. (nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei,
fiind un efect patrimonial al divorţului). Răspunsul de la lit. a)
este greşit-art. 390 alin. (3) C.civ. (este distinctă de obligaţia de
întreţinere).
670. a
Răspunsul de la lit. a) este corect: - art. 388 teza a ll-a C.civ.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 388 C.civ. (a se
vedea şi M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu,
671. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 373 lit. b) C.civ.
(raporturile trebuie să fie grav vătămate şi continuarea
căsătoriei să nu mai fie posibilă). Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 309
alin. (2) teza a doua C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art.
373 lit. b) C.civ. (a se vedeaRăspunsuri
şi m Avram, Drept civil. Familia, Ed.
Hamangiu,
198
Bucureşti, 2013, p. 121,şi explicaţii
nota 1).
672. a
coroborat cu art. 918 alin. (2) ' C.proc.civ. (instanţa se pronunţă
din oficiu). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 40, coroborat
cu art. 263 alin. (5) C.civ. (minorii căsătoriţi sau emancipaţi ies
din sfera autorităţii părinteşti) Răspunsul de la lit. c) este greşit -
art. 264 C.civ. (opinia copilului este luată în considerare în m
raport cu vârsta şi gradul de maturitate; dacă interesul superior
al copilului impune, instanţa poate trece peste opinia copilului, cu
motivarea corespunzătoare).
673. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 389 alin. (4) şi (5) (a se
Bucureşti, 2013, p. 504). Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt
greşite - art. 389 alin. (4) şi (5) C.civ. (doar în cazul culpei
exclusive se aplică termenul de 1 an; culpele concurente se
anihilează).
674. a
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 376 alin. (5) şi art. 383 alin.
(2) C.civ.; dacă nu a intervenit o înţelegere, doar instanţa este
îndrituită să stabilească numele de familie.
675. a
art. 926 alin. (2) C.proc.civ., republicat (a se vedea şi M. Avram,
Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 124).
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 380 C.civ.,
coroborat cu art. 925 alin. (2) C.proc.civ.
676. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 926 alin. (4) C.proc.civ.,
republicat. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 381 C.civ.
(divorţul pentru motive de sănătate este un divorţ remediu,
independent de culpă; or, pentru admiterea acţiunii în condiţiile
art. 380 C.civ., trebuie probată culpa exclusivă a soţului pârât).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - soţul supravieţuitor ar întruni
o dublă calitate, respectiv pârât şi reclamant în cadrul aceluiaşi
proces, ceea ce este inadmisibil, pentru că s-ar judeca cu sine
însuşi; acţiunea lui este lipsită de interes.
677. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - actele de violenţă reprezintă
un motiv temeinic în sensul art. 398 alin. (1) C.civ. Răspunsul de
la lit. c) este corect - art. 383 alin. (2) C.civ. (încuviinţarea
păstrării numelui presupune dovada unor motive temeinice care
sunt independente de culpa la divorţ). Răspunsul de la lit. a) este
greşit — nu există un text care să reglementeze pierderea
capacităţii depline de exerciţiu în caz de divorţ, efectele
divorţului producându-se doar pentru viitor; art. 39 alin. (2)
C.civ. interpretat a fortiori (a se vedea şi M. Avram, Drept civil.
Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 138).
678. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 400 alin. (1) C.civ.;
Drept civil 199
înţelegerea nu produce automat efecte, ci trebuie supusă cenzurii

instanţei, din perspectiva interesului superior al copilului.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - se poate stabili locuinţa
copilului chiar la soţul vinovat de divorţ (a se vedea şi M. Avram,
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 400, coroborat cu art. 401
C.civ. (părinţii separaţi păstrează dreptul de a avea legături
personale).
679. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 387, coroborat cu art.
291, art. 334 şi art. 335 C.civ. (pentru a se realiza opozabilitatea
divorţului, trebuie făcută menţiune pe actul de căsătorie şi în
registrele speciale; s-a instituit însă sistemul cunoaşterii
subiective). Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 385 alin. (1)
C.civ. (nu este necesară realizarea partajului bunurilor comune
pentru a nera efectul retroactiv, întrucât textul nu
condiţionează). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art 385 alin. (3)
C.civ. (încetează între soţi tot de la introducerea cererii de
divorţ).
680. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 376 alin. (2) şi (3) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 375 alin. (2) C.civ. (trebuie
să convină exercitarea în comun a autorităţii părinteşti).
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 376 alin. (5) C.civ. (dacă
nu convin asupra numelui, notarul emite dispoziţie de
respingere).
681. c
alin. (5) teza a ll-a C.civ.; soluţia privitoare la nume este un efect
imediat şi obligatoriu al divorţului. Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 375 alin. (1) C.civ. nu instituie cerinţa privitoare la
partajul bunurilor comune; chiar dacă ar exista un asemenea
acord, ofiţerul de stare civilă nu are competenţa de a constata
această învoială a soţilor. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
existenţa copiilor minori reprezintă un impediment pentru
accesarea divorţului pe cale administrativă; (a se vedea şi M.
Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p.
115).
682. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - presupune culpa, ceea ce
exclude apartenenţa la divorţul remediu (a se vedea şi M. Avram,
Răspunsul de la lit. c) este greşit- art. 379 alin. (2) C.civ.
683. b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 379 alin. (1) teza a
ll-a şi alin. (2) C.civ.
684. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 419 C.civ. (nulitate
relativă pentru viciu de consimţământ). Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 417 C.civ. (este necesar discernământul, nu capa-
citatea deplină de exerciţiu). Răspunsul de la lit. b) este greşit -
recunoaşterea este un act juridic unilateral; nu presupune
consimţământul mamei sau al copilului (a se vedea şi M. Avram,
685. b
Răspunsul de la lit. b) esteRăspunsuri
200
corect - a se vedea M. Avram, Drept
şi explicaţii
civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 355. Răspunsul

de la lit. a) este greşit - art. 421 alin. (1) C.civ. nu circumstan-
ţiază; a contesta înseamnă altceva decât a revoca (a se vedea şi
M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013,
p. 358). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 419 alin. (1) C.civ.
(leziunea nu-şi găseşte aplicare, recunoaşterea fiind un act
nepatrimonial, de stare civilă).
686. b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 411 interpretat per a
contrario, coroborat cu art. 421 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit.
a) este greşit - art. 408 alin. (1) C.civ. (modalitatea de stabilire a
maternităţii este aceeaşi, indiferent de statutul copilului).
687. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 423 alin. (3), coroborat
cu art. 439 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 422 C.civ.
(acţiunea poate fi promovată şi dacă se contestă maternitatea din
actul de naştere). Răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 423 alin.
(2) C.civ.
688. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - a se vedea M. Avram, Drept
de la lit. a) este greşit - a se vedea M. Avram, Drept civil. Familia,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 361. Răspunsul de la lit. b)
este greşit - art. 420 alin. (1) C.civ.; orice persoană interesată,
inclusiv autorul recunoaşterii fictive, poate contesta
recunoaşterea.
689. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 408 alin. (2), coroborat
cu art. 414 alin. (1) c.civ Răspunsul de la lit. b) este corect - art.
414 alin. (2) C.civ. (a se vedea şi M. Avram, Drept civil Familia,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 376-378). Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. 414 alin. (2) C.civ. (prezumţia poate fi
răsturnată pe calea acţiunii în tăgada paternităţii).
690. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 414 alin. (2) C.civ. nu
distinge (a se vedea şi M. Avram Drept civil. Familia, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 379). Răspunsul de la lit. a) este
greşit - constituie doar un mijloc de probă (a se vedea şi M.
Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu Bucureşti, 2013, p.
379). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 437 alin. (2) C.civ.
691. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 414 alin. (2) C.civ. nu
impune nicio restricţie; doar în cazul maternităţii conformitatea
generează o prezumţie irefragabilă (a se vedea şi M. Avram,
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 430 alin. (1) C.civ. (în
cazul soţului mamei, termenul curge de la două momente
subiective). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 434 C.civ.
(obiectul celor două acţiuni este diferit: răsturnarea prezumţiei
de paternitate, respectiv constatarea inaplicabilităţii ei).
692. b
Drept civil 201

693. b
Răspunsul de la lit. a) este greşit — excepţia plurium
concubentium nu este suficientă pentru respingerea acţiunii (a se
Bucureşti, 2013, p. 392). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 47
LPA (Codul civil se aplică numai în cazul copiilor născuţi după
intrarea sa în vigoare).
694. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 418 lit. a) C.civ (copilul
are statutul de copil din căsătorie şi beneficiază de prezumţia de
paternitate). Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 418 lit. b)
(poate fi făcută prin testament, indiferent de forma acestuia).
695. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - a se vedea M. Avram, Drept
de la lit. a) este greşit - art. 416 alin. (1) C.civ.; hotărârea
judecătorească intră în categoria înscrisurilor autentice.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - indiferent de tiparul juridic,
subzistă caracterul de act juridic unilateral (a se vedea şi M.
355).
696. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - este o prezumţie, deci un
mijloc de probă; operează în ambele cazuri (a se vedea şi M.
373). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 412 alin. (2) (dovada
se poate face doar prin probe ştiinţifice). Răspunsul de la lit. c)
697. c
698. b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - a se vedea M.
393-395. Răspunsul de la lit. a) este greşit - a se vedea M. Avram,
Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 393-394.
699. b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt
greşite-ar t - 4 3 2 alin- <3>C civ- Drept civil 202
700. c
civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 375.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - dacă un copil are
statutul de copil din căsătorie [născut sau conceput în timpul
căsătoriei - art. 414 alin. (1) C.civ.], beneficiază ope legis de
prezumţia de paternitate, care prevalează.
701. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 499 alin. (3) C.civ. (nu se
face distincţie între învăţământul de stat şi cel particular).
Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 516 alin. (1) C.civ. (pe linie
colaterală, doar între rude de gradul 2). Răspunsul de la lit. b)
este greşit - art. 522 C.civ. (copilul bunicului poate fi în nevoie,
neavând mijloace suficiente).
702. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 514 alin. (1) şi (3) C.civ.
(a se vedea M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2013, p. 499). Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
greşite - art. 514 alin. (1) şi (3) C.civ. (a se vedea M. Avram,
Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2013, p. 499 nota 1 şi 500).
703. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 517, coroborat cu art.
518 C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 517 C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 517 alin. (1) C.civ. (este
vizat doar copilul minor; copilul major aflat în continuarea
studiilor poate pretinde întreţinere doar de la părinţii săi).
704. a, b
alin. (1) Cciv. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 532 alin.
(2) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 533 alin. (3)
C.civ.
705.b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 524 (a se vedea
M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013,
p. 490).
706. a
Răspunsurile de la lit. a) este corect - art. 527 alin. (2) C.civ.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 527 C.civ. (a se
vedea M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2013, p. 493-494).
707.a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 519 lit. a) C.civ. (soţii îşi
datorează întreţinere în primul rând). Răspunsul de la lit. b)
este corect - art. 526 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este
708.c
civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 486.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 519 lit. c) C.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit -
art. 522 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 525 alin. (1) Cciv. interpretat per a contrario.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 499 şi art. 530
Drept civil 203
C.civ.
709. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - obligaţia între soţi subzistă
atât timp cât căsătoria este în fiinţă. Răspunsul de la lit. b) este
corect - art. 526 alin. (1) C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit
- fundamentele sunt diferite (căsătoria, respectiv relaţiile de
convieţuire generală).
710. b
711. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit _ art. 533 alin. (1) C.civ.
(termenele pot fi convenite de părţi). Răspunsul de la lit. b) este
greşit- art. 531 alin. (2) C.civ. (indexarea operează de drept).
712. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - hotărârea judecătorească
produce efecte retroactiv inclusiv cu privire la numele copilului,
dacă acesta, prin efectul stabilirii paternităţii, a luat numele de
familie al tatălui. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 505
C.civ. (se exercită în comun doar în ipoteza în care părinţii
convieţuiesc). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 450 alin. (2)
C.civ.
713. a, b
C.civ. (a se vedea şi M. Avram Drept civil. Familia, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 479-480). Răspunsul de la lit. c)
este greşit - poate fi administrat orice mijloc de probă; art. 264
alin. (1) C.civ. (poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit
vârsta de 10 ani).
714. b
de la lit. a) este greşit - art. 491 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 495 C.civ. (nu de la orice persoană, ci de la aceea care
îl ţine fără drept).
715. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 40 şi art. 484 C.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 483 alin. (1) şi
art. 503 alin. (1) C.civ.; exercitarea în mod egal a autorităţii
părinteşti este o dispoziţie de ordine publică de la care nu sunt
admise derogări convenţionale.
716. b, c
(păstrează acest drept, date fiind efectele grave ale încuviinţării
adopţiei). Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 512 C.civ. (se
poate dispune redarea exerciţiului drepturilor părinteşti).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 509 alin. (2) C.civ. (poate
fi şi parţială).
717. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 484, coroborat cu art.
38-40 C.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 503 alin. (2)
C.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 506 C.civ. (este
necesară încuviinţarea instanţei).
718. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 502 alin. (1), coroborat
cu
204
alin. (1), coroborat cu art. 144 alin. (4) C.civ.
719. a, b
C.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 511 C.civ.
720. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 399 C.civ. (terţul
exercită drepturile cu privire la persoana copilului, iar părinţii
cu privire la bunurile acestuia). Răspunsul de la lit. a) este greşit
- art. 483 C.civ. (până la divorţ, autoritatea părintească se
exercită împreună şi în mod egal, chiar dacă părinţii nu
convieţuiesc). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 305 alin. (2)
C.civ. (se aplică, prin asemănare, dispoziţiile de la divorţ; nu
neapărat intervine scindarea, regula fiind menţinerea
coparentalităţii).
721. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 498 C.civ. (se deduce
necesitatea acordului părinţilor; refuzul abuziv al acestora poate
fi cenzurat de instanţă). Răspunsul de la lit. a) este greşit - art.
496 alin. (2) şi (3) C.civ. (numai în caz de dezacord intervine
instanţa). Răspunsul de la lit. b) e greşit - art. 497 alin. (1) C.civ.
(este necesar acordul celuilalt părinte, pentru că îi poate fi
afectat dreptul de a avea legături personale).
722. a, c
R.SpUnsul de la lit. a) este corect - leziunea in cazul minorului are
la bază concepţia obiectivă
nea are un singur element, şi anume prejudiciul material egal cu
disproporţia de valoare
tre contraprestaţii). în consecinţă, cel care invocă leziunea
trebuie să dovedească numai paguba ferită de minor (G. Boroi,
C. Anghetescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a ll-a
revizuită S adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 159-
160).
Răspunsul de la lit. c) este corect - potrivit art. 1.224 C.civ., nu
pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzacţia,
precum şi alte contracte anume prevăzute de lege, această
dispoziţie legală vizând sfera de aplicare a leziunii atât în cazul
majorului, cât şi în cazul minorului.
Răspuns de la lit. b) este greşit - în ceea ce priveşte leziunea în
cazul majorului, aceasta poate fj invocată dacă este vorba de
acte juridice bilaterale, cu titlu oneros şi comutative, indiferent
dacă sunt de administrare sau de dispoziţie (G. Boroi, C.
Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a ll-a
revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 161).
723. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - prescripţia extinctivă stinge
numai dreptul la acţiune în sens material, pe când decăderea
stinge însuşi dreptul subiectiv civil (G. Boroi, C. Anghelescu,
Curs de drept civil. Partea generală, ed. a ll-a revizuită şi
adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 297).
Răspunsul de la lit. b) este corect - potrivit art. 2.532 C.civ.,
Drept civil 205
prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă,

prescripţia se suspendă între soţi, cât timp durează mariajul şi
nu sunt separaţi în fapt.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - în conformitate cu dispoziţiile
art. 419 alin. (2) C.civ., prescripţia dreptului la acţiunea în
nulitatea relativă a recunoaşterii unui copil începe să curgă de
ia data încetării violenţei ori, după caz, a descoperirii erorii sau
dolului, termenul de prescripţie fiind, în lipsa unei norme
speciale, cel general, anume de 3 ani (6.D. Moloman, L.C.
Ureche, Noul Cod civil. Cartea a ll-a - Despre familie - Art. 258-
534. Comentarii, explicaţii şi jurisprudenţă, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016, p. 519; G. Boroi, C. Anghelescu, Curs
de drept civil. Partea generală, ed. a ll-a revizuită şi adăugită,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 333).
724. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 2.550 alin. (2) C.civ.
prevede obligativitatea invocării şi aplicării din oficiu a
termenului de decădere.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 2.550 alin. (1) C.civ.
instituie o facultate a părţii interesate de a opune decăderea.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 2.513 C.civ. prevede
momentul până la care se poate invoca decăderea, în conexiune
cu regulile de la prescripţie; poate fi opusă numai în primă
instanţă.
725. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1.209 C.civ. - eroarea
asumată.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1.208 C.civ. - contractul
nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea
putea fi cunoscut cu diligenţe rezonabile.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1.207 C.civ. - eroare
esenţială care poate conduce la anularea contractului.
726. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - proiectul artistic reprezintă
însăşi materializarea capacităţii creatoare artistice a unuia
dintre soţi. Legiuitorul nu are în vedere însăşi opera de creaţie
intelectuală sau drepturile morale ori cele patrimoniale de
proprietate intelectuală şi nici veniturile încasate din
exploatarea operei, ci exclusiv suportul material ce
încorporează opera şi asupra căruia autorul are un drept real
de proprietate, distinct de dreptul de autor (£. f/or/ Qn »
Regimuri matrimoniale, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p. 106).
M
Răspunsul de la lit. a) este greşit - în conformitate cu
prevederile art. 340 lit. d) C.civ., sunt» bunuri proprii ale soţilor
drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra
creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a
înregistrat. în sistemul de drept român, sunt protejate
următoarele forme ale creaţiei intelectuale: operele, creaţiile
conexe acestora şi bazele de date invenţiile, desenele sau modelele
industriale,
V:
mărcile şi indicaţiile geografice (T. Bodoaşcă, Dreptu'|
familiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 206). Aceste
bunuri sunt proprii unuia dintre soţi fiindcă sunt rezultatul
calităţilor
206
intelectuale deosebite ale celui care le-a obţinut. Aşa
cum s-a stipulat şi în literatura de specialitate (B.D. Moloman,

L.C. Ureche, Noul Cod civil. Cartea a ll-a- - Despre familie - Art.
258-534. Comentarii, explicaţii şi jurisprudenţă, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016, p. 247), nu intră în această categorie
drepturile patrimoniale încasate cu titlu de drepturi de autor.
Legiuitorul prevede, în mod expres, în cuprinsul art. 341 C.civ.,
faptul ci veniturile obţinute din valorificarea drepturilor de
proprietate intelectuală sunt bunuri comune (iar nu proprii),
indiferent de data dobândirii lor, în cazul în care creanţa privind
încasarea lor devine scadentă în timpul regimului comunităţii
legale.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - potrivit art. 340 lit. g)
C.civ., bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc
un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora
sunt bunuri proprii ale soţilor. Această prevedere legală face
aplicaţia subrogaţiei reale cu titlu universal - funcţie a
patrimoniului -în cadrul masei bunurilor proprii aparţinând
soţilor.
727. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - în conformitate cu
prevederile art. 390 alin. (3) C.civ., soţul care solicită prestaţia
compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de
întreţinere. Astfel, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile
pentru ambele beneficii materiale, soţul îndreptăţit trebuie să
aleagă între cele două; alegerea trebuie făcută chiar în timpul
procesului de divorţ.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - prestaţia
compensatorie este recunoscută în favoarea soţului reclamant,
atunci când divorţul se dispune din culpa exclusivă a soţului
pârât. Aşa cum s-a reliefat în literatura de specialitate (E.
Florian, Dreptul familiei, ed. a IV-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2011, p. 140; B.D. Moloman, L.C. Ureche, Noul Cod civil. Cartea
a ll-a - Despre familie- Art. 258-534. Comentarii, explicaţii şi
jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 407),
ceea ce interesează este culpabilitatea exclusivă în desfacerea
căsătoriei, şi nu poziţia procesuală de reclamant sau pârât în
procesul de divorţ, chiar dacă iniţial, în cererea introductivă de
instanţă, acest soţ avea calitatea de reclamant, iar divorţul a
fost „acordat" în cererea reconvenţională a soţului pârât.
în conformitate cu dispoziţiile alineatului prim al art. 390
C.civ., una dintre cerinţele pentru admiterea cererii de acordare
a prestaţiei compensatorii este ca mariajul să fe desfăcut din
vino exclusivă o soţului pârât. Per a contrario, aşa cum s-a
reliefat şi în literatura de specialitate recentă (B.D. Moloman,
L.C. Ureche, Noul Cod civil. Cartea a ll-a - Despre familie - Art.
258-534. Comentarii, explicaţii şi jurisprudenţă, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016, p. 409), dreptul la prestaţie
compensatorie nu poate forma obiect de discuţie în cazul
divorţului consensual şi nici în cazul divorţului pronunţat din
culpă comună sau fără menţiunea culpei (divorţul din cauza
stării de sănătate şi divorţul consensual imperfect).
728. c
Drept civil 207
Răspunsul de la lit. c) este corect - potrivit art. 269 alin. (1)

C.civ., partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată
la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în
vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu
împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate.
Aşadar, obligaţia la plata despăgubirilor pentru ruperea
logodnei ia naştere atunci când o parte rupe logodna în mod
abuziv, nu şi atunci când intervine prin voinţa ambilor
, . j sau a unuia dintre ei, acceptată de celălalt logodnic, precum
şi dacă o parte, în mod l0®° bi| |_a determinat pe celălalt să rupă
logodna.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - în conformitate cu
prevederile art. 269 C.civ.,
care rUpe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri
pentru cheltuielile făcute contractate în vederea căsătoriei,S3U în
măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum
ntru orice alte prejudicii cauzate [alin. (1)]. Partea care, în mod
culpabil, l-a determinat pe êlălalt să rupă logodna poate fi
obligată la despăgubiri în condiţiile alineatului enunţat anterior
[art. 269 alin. (2) C.civ.].
La baza acordării despăgubirilor stă răspunderea civilă
delictuală pentru fapta proprie, <>văzută de art. 1.357 alin. (1)
C.civ. Răspunderea civilă delictuală pentru ruperea culpabilă a
logodnei poate fi angajată atât la cererea logodnicului vătămat,
cât şi la solicitarea terţilor care au achitat sau contractat anumite
cheltuieli în vederea căsătoriei. în consecinţă, acţiunea în
răspundere civilă pentru prejudiciul patrimonial suferit poate fi
antrenată şi la cererea părinţilor unuia dintre logodnici, care
dovedesc ajutorul material oferit ca urmare a încheierii logodnei
şi în perspectiva căsătoriei [B.D. Moloman, L.C. Ureche, Noul
Cod civil. Cartea a ll-a - Despre familie - Art 258-534-
Comentarii, explicaţii şi jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic,
în cuprinsul alineatului secund al art. 268 C.civ. este stipulat,
în mod expres, faptul că darurile se restituie în natură sau, dacă
aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.
729. a
Răspunsul de la lit a) este corect - recunoaşterea de paternitate
poate privi copilul care, la data recunoaşterii, nu are o filiaţie
paternă stabilită potrivit legii, adică fie prin aplicarea prezumţiei
de paternitate (art. 414 C.civ.), fie prin efectul unei recunoaşteri
anterioare, fie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Aşa cum pe bună dreptate s-a reliefat în literatura de specialitate
(E. Florian, Dreptul familiei, ed. a V-a revizuită şi adăugită, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 420), spre deosebire de
mărturisirea de maternitate, admisibilă numai în privinţa
copilului a cărui naştere nu a fost înregistrată în actele de stare
civilă sau care a fost înregistrat ca fiind născut din părinţi
necunoscuţi [art. 415 alin. (1) C.civ.], recunoaşterea de
paternitate este posibilă faţă de orice copil care nu are, la data
recunoaşterii, o filiaţie stabilită. Şansele de coexistenţă a două
sau mai multe recunoaşteri concomitente sau succesive privitoare
la acelaşi copil sunt excluse, întrucât mărturisirea de filiaţie
privitoare
208
la un copil care are o filiaţie legal stabilită şi
neînlăturată la data recunoaşterii este sancţionată cu nulitatea

absolută [art. 418 lit. a) teza I C.civ.].
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - potrivit alin. (2) al
art. 415 C.civ., copilul conceput şi născut în afara căsătoriei
poate fi recunoscut de către tatăl său. Aşa cum s-a opinat în
literatura de specialitate (£. Florian, Dreptul familiei, ed. a V-a
revizuită şi adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 420),
ţinând cont de faptul că legiuitorul, în cuprinsul acestui text
legal, nu a sugerat condiţia restrictivă ca naşterea copilului să fi
avut loc - oricum, infans conceptus pro nato habetur
- ci doar indică faptul că recunoaşterea trebuie să se refere la
copilul din afara mariajului, recunoaşterea de paternitate poate
privi atât copilul născut, cât şi copilul conceput, dar nenăscut.
Recunoaşterea de paternitate, filiaţie, la fel ca recunoaşterea
de maternitate, trebuie exprimată, sub sancţiunea nulităţii
absolute [lit. c) de la art. 418 C.civ.], prin oricare din
următoarele forme limitativ prevăzute de legiuitor în cuprinsul
art. 416 alin. (1) C.civ. şi lăsate la alegerea autorului
recunoaşterii: declaraţie la serviciul de stare civilă (în scris ori
verbal, odată cu înregistrarea naşterii copilului sau la o dată
ulterioară, întrucât legea nu distinge), înscris autentic, testament
{B.D. Moloman, L.C. Ureche, Noul Cod civil. Cartea a ll-a -
Despre familie - Art. 258-534. Comentarii, explicaţii şi
jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 515; E.
Florian, Dreptul familiei, ed. a V-a revizuită şi adăugită, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2016, p. 421).
730. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - legiuitorul român, în
cuprinsul dispoziţiilor art. 418 C.civ a reglementat expressis
verbis şi limitativ trei cazuri de nulitate absolută, şi anume:
recunoaşterea ^ se referă la un copil a cărui filiaţie legal stabilită
nu a fost înlăturată; recunoaşterea unui copii decedat când
acesta nu a lăsat descendenţi fireşti; recunoaşterea nu a respectat
formele stabilite de lege.
Răspunsul de la lit. c) este corect - aşa cum rezultă, fără
echivoc, din dispoziţiile art. 420 alin. (1) Cciv., dreptul la acţiune
este unul imprescriptibil extinctiv.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - recunoaşterea de filiaţie, fie
că este forba de maternitate : sau de paternitate, trebuie
exprimată, sub sancţiunea nulităţii absolute [art. 418 lit. c)
C.civ.], prj„ una dintre următoarele forme limitativ prevăzute
de legiuitor în cuprinsul art. 416 alin. (1) C.civ. şi lăsate la
alegerea autorului recunoaşterii: declaraţie la serviciul de stare
civilă, înscris autentic, testament.
731. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - obligaţia corelativă
dreptului la despăgubiri al mamei este în sarcina bărbatului faţă
de care, prin hotărârea instanţei, a fost stabilită paternitatea
copilului [art. 428 alin. (1) C.civ.] şi nu se transmite
moştenitorilor tatălui, întrucât nu există o dispoziţie expresă în
acest sens. Prin urmare, cu toate că mama - în numele copilului
- poate porni acţiunea în stabilirea paternităţii împotriva
Drept civil 209
moştenitorilor pretinsului tată, într-o astfel de formulă litigioasă

ea nu va putea obţine despăgubiri (E. Florian, Dreptul familiei,
ed. a V-a revizuită şi adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016,
p. 434).
Răspunsul de la lit a) este greşit - potrivit art. 428 alin. (1)
C.civ., mama copilului poate cere pretinsului tată să îi plătească
jumătate din: cheltuielile naşterii şi lehuziei; cheltuielile făcute
cu întreţinerea ei în timpul sarcinii şi în perioada de lehuzie. Aşa
cum s-a opinat în literatura de specialitate (E. Florian, Dreptul
familiei, ed. a V-a revizuită şi adăugită, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2016, p. 433), dreptul la despăgubiri este un drept
propriu al mamei, iar nu un drept al copilului exercitat prin
mamă în calitate de reprezentant legal al acestuia.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - mama se poate prevala de
dreptul de a solicita despăgubiri numai în cazul în care, pentru
a stabili paternitatea copilului, în numele copilului, a fost
nevoită să recurgă la stabilirea paternităţii pe cale de acţiune în
justiţie. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 428 alin. (4) C.civ.,
acţiunea trebuie să fie promovată de mamă, iar nu de un alt
reprezentant legal al copilului sau de moştenitorii acestuia (E.
Florian, Dreptul familiei, ed. a V-a revizuită şi adăugită, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 433).
732. c
Răspunsul de la lit. c) este corect: - potrivit art. 533 alin. (3)
C.civ., părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice,
instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să se execute prin
plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de
întreţinere ale celui îndreptăţit pe
o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se
datorează întreţinerea, în măsura în care debitorul întreţinerii
are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.
Această ultimă cerinţă, prevăzută de teza finală a alin. (3) al
art. 533 C.civ., prevede necesitatea debitorului întreţinerii de a
deţine mijloacele necesare susceptibile să confere acoperirea
acestei obligaţii (B.D. Moloman, L.C. Ureche, Noul Cod civil.
Cartea a ll-a - Despre familie - Art. 258-534. Comentarii,
explicaţii şi jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2016, p. 807).
conferă o mare exactitate referitor la cuantumul întreţinerii, dar,
din dispoziţiile anterior stipulate, nu rezultă obligaţia instanţelor
de a acorda în fiecare speţă o pensie de întreţinere în cuantum fix
de '/, 'A sau 'A din veniturile net realizate, ci în funcţie de
elementele descriptive ale situaţiei factuale reliefate şi de
necesităţile şi posibilităţile dovedite, să procedeze la stabilirea
unui cuantum diferit faţă de cota menţionată
ôtoman, L.C. Ureche, Noul Cod civil. Cartea a ll-a - Despre
familie - Art. 258-534. Comen-
- explicaţii şi jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2016, p. 791). tanlpâ5pUnsLjl de la lit. b) este greşit - stabilirea
întinderii obligaţiei de întreţinere nu are caracter bsolut şi
perpetuu. în mod firesc, 3în funcţie de evoluţia stării de fapt, de
modificările intervenite f ritoare la mijloacele celui obligat la
întreţinere
210
şi starea de necesitate a creditorului întreţinerii se
poate proceda la augmentarea sau diminuarea cuantumului

pensiei de întreţinere. Ba mai mult" decât atât, inclusiv o decizie
de sistare a plăţii pensiei de întreţinere apare ca fiind legală în
concordanţă cu normele juridice ce alcătuiesc textul legal reliefat
(B.D. Moloman, L.C. Ureche, Noul Cod civil. Cartea a ll-a -
Despre familie - Art. 258-534. Comentarii, explicaţii şi
jurisprudenţă, Ed Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 804).
733. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - în conformitate cu
dispoziţiile art. 693 alin. (2) C.civ., dreptul de superficie se poate
dobândi: a) în temeiul unui act juridic; b) prin uzucapiune; c)
printr-un alt mod prevăzut de lege.
Prin act juridic, dreptul de superficie poate lua naştere, în
ambele sale forme, prin convenţie ori prin testament (C. Bîrsan,
Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 259).
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 698 C.civ. dispune că
dreptul de superficie se stinge prin radiere din cartea funciară,
pentru una dintre următoarele cauze: expirarea termenului;
consolidarea, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea
aceleiaşi persoane; pieirea construcţiei, dacă există stipulaţie
expresă în acest sens; în alte cazuri prevăzute de legiuitor.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - legiutorul român, prin
dispoziţiile art. 694 C.civ., dispune că dreptul de superficie se
poate constitui pe o durată de cel mult 99 ani. Stabilirea unei
durate maxime a dreptului de superficie nu împiedică însă
părţile să stabilească o durată mai scurtă [F. Mozoran,
Comentarii şi doctrină sub art. 694, în Colectiv, Noul Cod civil.
Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Voi. I - Art. 1-952, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 1002],
734. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 563 alin. (4) C.civ. -
norma indicată indică, fără echivoc, că sentinţa judecătorească
prin care acţiunea în revendicare a fost admisă poate fi pusă în
executare şi împotriva terţului dobânditor.
situaţia posesorului de bună- credinţă nu trebuie confundată cu
cea a posesorului de rea-credinţă sau a detentorului precar; doar
aceştia din urmă vor fi obligaţi, la solicitarea persoanei
interesate, şi la restituirea fructelor produse de bun până la
înapoierea acestuia către proprietar.
legiuitorul instituie o conjunctură particulară pârâtului care
furnizează o garanţie îndestulătoare, astfel încât nu are un drept
de retenţie asupra produselor până la restituirea cheltuielilor
făcute pentru producerea şi culegerea acestora.
735. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - legiuitorul instituie în
cuprinsul art. 752 C.civ. anumite limite aferente dreptului de uz;
printre acestea se regăseşte şi prohibiţia uzuarului de a proceda
la arendarea bunului ce face obiectul dreptului de uz.
Drept civil 211
prevede o serie de drepturi şi obligaţii pentru uzuar, în rândul

acestora din urmă fiind menţionată plata tuturor cheltuielilor de
cultură şi a reparaţiilor de întreţinere, asemenea
uzufructuarului.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - constituirea uzului poate fi
realizată atât în temeiul unui act juridic, precum şi prin alte
moduri prevăzute de lege, potrivit art. 751 C.civ.
736. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - în caz de abuz de folosinţă
în execitarea uzufructului, sferă în care se includ şi stricăciunile,
la solicitarea nudului proprietar, uzufructul poate înceta, ţ n
concordanţă cu prevederile art. 747 alin. (1) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - legiuitorul prevede două
alternative legale: fie stingerea uzufructului, fie preluarea
folosinţei bunului de către nudul proprietar, cu obligaţia acestuia
de a plăti uzufructuarului o rentă pe durata uzufructului.
737. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 588 C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - desfiinţarea intervine doar
în absenţa unei înţelegeri contrare (art. 588 C.civ.).
Răspunsul de la lit. c) este greşit - a nu se face confuzie între
autorul de bună-credinţă şi cel de rea-credinţă; doar acesta din
urmă are un tratament mai aspru, putând fi obligat să plătească
despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, inclusiv pentru lipsă de
folosinţă.
738. a
prevede că lucrările neparalele cu linia de hotar spre fondul
învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de 1 m., per a
contrario dacă acestea au o distanţă mai mare de 1 m., inclusiv
105 cm., sunt permise.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - legiuitorul nu impune
ferestrelor de lumină un tratament atât de drastic, norma
juridică cuprinsă în art. 616 C.civ. neexcluzând dreptul
proprietarului de a-şi deschide, fără limite de distanţă, ferestre
de lumină dacă maniera în care sunt construite împiedică
vederea spre fondul vecin.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 614 C.civ., prevede că
ferestrele în zidul comun sunt permise dacă există acordul
tuturor proprietarilor implicaţi.
739. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - legiuitorul prevede situaţia
de excepţie a clădirilor, curţilor şi grădinilor acestora de la acest
drept de trecere, în ipoteza în care trecerea are ca obiect
conducte şi canale subterane, în cazul în care acestea sunt
utilităţi noi.
instituie dreptul proprietarului la plata unei despăgubiri juste, în
toate cazurile. Caracterul prealabil al despăgubirii intervine,
însă doar atunci când sunt în discuţie utilităţi noi.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - obligaţia de trecere subzistă,
în concordanţă cu art. 621 alin. (2) C.civ., doar dacă trecerea
prin
212
altă parte ar fi imposibilă,
periculoasă sau foarte
costisitoare. Pe cale de consecinţă, în ipoteza în care trecerea
prin altă parte s-ar realiza cu costuri minime, obligaţia de
trecere nu poate subzista.
740. c
Răspunsul de la lit. c) este corect-art. 627 alin. (3) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - răspunsul greşit reiese tot
din art. 627 alin. (3) C.civ., unde, în teza a ll-a, sunt menţionate
contractele cu titlu oneros, ca o situaţie particulară. în egală
măsură, la art. 628 alin. (4) Cciv. se menţionează situaţia clauzei
de inalienabilitate prevăzute într-un contract cu titlu gratuit;
prevede o durată de cel mult 49 de ani.
741. a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 640 C.civ. prevede
posibilitatea fiecărui coproprietar de a face acte de conservare cu
privire la bunul comun fără acordul celorlalţi coproprietari;
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 643 alin. (2) C.civ. indică
faptul că doar hotărârile onunţate în folosul coproprietăţii
profită tuturor coproprietarilor, hotărârile potrivnice unui
^proprietar nefiind opozabile celorlalţi.
742. b
Răspuns de la lit. b) este corect - printr-un asemenea contract
se poate deroga de la dispoziţiile legale referitoare la repartizarea
beneficiilor şi a sarcinilor între coproprietari, la exercitarea în
comun a dreptului de folosinţă asupra bunului proprietate
comună, la efectuarea actelor juridice de administrare şi de
dispoziţie (a se vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, CurS
de drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu,
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 644 alin. (1) C.civ. - se
încheie cu acordul tuturor
coproprietarilor;
Răspunsul de la lit. c) este greşit - prin derogare de la regula de
drept comun, contractul de administrare a coproprietăţii poate fi
denunţat de oricare dintre coproprietari, caz în care contractul
îşi încetează existenţa, urmând a se aplica, în ceea ce priveşte
regimul juridic al coproprie- tâţii, dispoziţiile legale în materie (a
se vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil.
Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p.
73).
743. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - nedemnitatea are ca efect
înlăturarea de la moştenire a celui vinovat de comiterea faptelor
culpabile limitativ prevăzute de lege faţă de cel a cărui moştenire
are vocaţie legală. Spre deosebire de vechea legiuire, noul Cod
civil prevede posibilitatea reprezentării nedemnului, aceasta
chiar dacă la data deschiderii moştenirii se află în viaţă şi chiar
renunţă la moştenire. A fost eliminată, aşadar, condiţia ca locul
celui reprezentat să fie util. De asemenea, reprezentarea este
permisă chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de
reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a
fost dezmoştenit de el. Prin urmare, descendenţii nedemnului vin
Drept civil 213
la moştenire în nume propriu, dar şi prin reprezentare, pentru a

culege partea care ar fi revenit ascendentului lor (G.C. Frenţiu,
Principalele instituţii ale dreptului civil român, ed. a ll-a
revăzută şi adăugită conform noului Cod civil, Ed. Universul
dispoziţiile art. 961 alin. (1) C.civ., efectele nedemnităţii de drept
sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-
un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea;
Răspunsul de la lit. c) este greşit - nedemnul este înlăturat atât
de la moştenirea ab intestat, cât şi de la moştenirea testamentară
(art. 960 C.civ.).
744. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - reprezentarea succesorală
este una dintre cele două excepţii de la principiul proximităţii
gradului de rudenie [L. Stănciulescu, Curs de drept civil.
Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 47).
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - reprezintă excepţii
de la principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de
acelaşi grad chemate la moştenire (L. Stănciulescu, Curs de drept
civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 47).
745. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - prin instituirea lui L ca
legatar universal, are loc o sxheredare parţială a celorlalte
persoane implicate. Cu toate acestea, sunt în drept să culeagă
cotele aferente rezervei lor succesorale, toţi fiind moştenitori
rezervatari. Prin interpretarea coroborată a art. 1.088 C.civ. cu
art. 972 C.civ. şi art. 975 C.civ., rezultă că rezerva soţiei
supravieţuitoare va fi de 1/8 părţi, iar a descendenţilor de 3/8.
Fiind doi descendenţi, fiecare dintre aceştia ar fi preluat cota de
3/16 părţi. Ţinând seama de faptul că unul dintre descendenţi
este predecedat, vor urca la moştenire, prin reprezentare, Y şi Z,
care vor împărţi cota de 3/16 părţi, ce i s-ar fi cuvenit tatălui lor.
Prin urmare, Z va culege o cota de 3/32 părţi.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite-per o controrio celor
menţionate la lit. a).
746. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - cota soţiei supravieţuitoare
în concurs cu descendenţii este de '/ părţi, aceştia având o cota de
% părţi, potrivit art. 972 alin. (1) lit. a) C.civ. coroborat cu art.
975 alin. (3) C.civ. Totodată, art. 975 alin. (2) C.civ. prevede că
descendenţii înlături moştenitorii din celelalte clase. în egală
măsură, art. 974 C.civ. reliefează că soţul supravieţuitor
moşteneşte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972 C.civ.,
mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei
comune a soţilor, atunci când nu vine în concurs cu descendenţii.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - per a contrario
celor menţionate la lit. a).
747. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - însuşi legiuitorul român
înşiruie, în cuprinsul art. 1.618 C.civ., situaţiile în care
compensaţia este exclusă. Aşadar, cele trei situaţii expres
stipulate de legiuitor sunt: creanţa rezultă dintr-un act făcut cu
intenţia
214
de a păgubi; datoria are ca obiect restituirea bunului dat
în depozit sau cu titlu de comodat; compensaţia are ca obiect un

bun insesizabil.
dispoziţiile art. 1.616-1.617 C.civ., compensaţia legală operează
de plin drept, în puterea legii. Aşadar, operează automat (/.. Pop,
l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 738). Cu toate acestea,
compensaţia nu poate opera împotriva voinţei părţilor. Această
constatare rezultă, cum pe bună dreptate s-a reliefat şi în
doctrina recentă (L Pop, l.-F. Popa,
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 739), din prevederea art. 1.582 alin.
(3) C.civ., care prevede că în situaţia în care s-a făcut o cesiune
de creanţă şi aceasta a fost acceptată de către debitorul cedat,
acesta „nu mai poate opune cesionarului compensaţia pe care o
putea invoca în raporturile cu cedentul". Prin acceptarea
cesiunii, se prezumă că a renunţat la compensaţie;
Răspunsul de la lit. b) este greşit - având în vedere dispoziţiile
noului Cod civil, în funcţie de natura creanţelor reciproce,
compensaţia poate fi de două feluri: legală şi convenţională.
Compensaţia judiciară, reglementată de vechiul Cod civil, nu a
mai fost reţinută de actuala reglementare (£. Pop, l.-F. Popa, S.l.
748. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - una dintre condiţiile
acţiunii pauliene este că aceasta trebuie să fie certă, lichidă şi
exigibilă. Pot justifica admiterea acţiunii pauliene creanţele pure
şi simple, precum şi cele afectate de o condiţie rezolutorie, ele
întrunind condiţia de a fi certe, lichide şi exigibile. Aceasta este,
de asemenea, admisibilă şi dacă creanţa este afectată de un
termen suspensiv al cărui beneficiar este creditorul (L. Pop, l.-F.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 770). Chiar dacă termenul
este instituit în favoarea debitorului, acţiunea pauliană poate fi
primită, atunci când intervine decăderea acestuia din beneficiul
termenului suspensiv (art. 1.417 C.civ.), ce are drept consecinţă
exigibilitatea anticipată a dreptului de creanţă.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - acţiunea pauliană
presupune cu necesitate existenţa fraudei. Frauda se poate
manifesta numai prin acte de voinţă, de unde concluzia că
acţiunea pauliană poate fi exercitată numai împotriva actelor
juridice pe care le încheie debitorul. în consecinţă, domeniul de
aplicare al acţiunii pauliene se circumscrie doar sferei actelor
juridice, cu excluderea faptelor juridice propriu-zise (L. Pop, l.-
F. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 767);
Răspunsul de la lit. b) este greşit - aşa cum s-a reliefat în
literatura de specialitate (L Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat
Bucureşti, 2012, p. 769), nu pot fi revocate, printre altele, actele
juridice referitoare la drepturile patrimoniale exclusive ale
Drept civil 215
debitorului. în acest caz, este vorba de actele juridice ce privesc

drepturi
trimoniale a căror exercitare implică o apreciere personală din
partea debitorului (cum ar fi renunţarea debitorului la repararea
pe cale patrimonială a unui prejudiciu moral).
749. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - novaţia presupune
transformarea raportului obligaţional rin stingerea unei obligaţii
vechi şi apariţia unei obligaţii noi
Cum s-a reliefat în doctrină (L Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat
Bucureşti, 2012, p. 693), obligaţia lovită de nulitate absolută nu
poate fi novată, întrucât contractul lovit de nulitate absolută nu
este, în principiu, susceptibil de confirmare, deci cu atât mai
puţin ar putea fi supus novaţiei. Eventuala refacere a
contractului nul (art 1.259 C.civ.) nu poate fi considerată o
novaţie, din moment ce nici nu se poate vorbi de o obligaţie care
să facă obiectul novaţiei. Refacerea reprezintă o operaţiune
distinctă. Nulitatea absolută a obligaţiei iniţiale atrage după sine
nulitatea absolută a novaţiei, deoarece prima este cauza celei de a
doua, ceea ce atestă o legătură importantă între raportul
obligaţional iniţial şi cel nou.
Prin excepţie, se admite că obligaţia lovită de nulitate relativă
poate fi novată, deoarece obligaţiile anulabile pot fi confirmate
[art. 1.263 C.civ. privind condiţiile confirmării permite o
asemenea interpretare, iar confirmarea presupune o obligaţie
anulabilă - art. 1.248 alin. (4) şi art. 1.262 C.civ.]; or, novaţia
constituie un mijloc de confirmare şi de transformare a ei într-o
obligaţie nouă valabilă. Condiţia esenţială este ca nulitatea
relativă să nu se fi pronunţat în justiţie deja, pentru că, în
această situaţie, obligaţia iniţială nu mai există, a fost desfiinţată
prin hotărârea judecătorească). Bineînţeles, anularea obligaţiei
vechi după perfectarea contractului de novaţie nu mai poate fi
invocată, deoarece nulitatea relativă a fost acoperită prin
confirmare (L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaţiile, Voi. I.
Regimul juridic general sau Fiinţa obligaţiilor civile, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2006, p. 299).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - novaţia (mai ales dacă ea
operează prin schimbarea creditorului sau debitorului - novaţia
subiectivă) nu trebuie să se confunde cu cesiunea de creanţă şi
nici cu subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei.
în cazul novaţiei, obligaţia veche se transformă într-o altă
obligaţie nouă, cea veche fiind stinsă, în timp ce, în cazul cesiunii
de creanţă şi al subrogaţiei personale, obligaţia existentă rămâne
aceeaşi şi se transmite, cu toate garanţiile şi accesoriile sale,
creditorului subsecvent (L Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat
Bucureşti, 2012, p. 693);
Răspunsul de la lit. c) este greşit - obligaţia nouă ce ia naştere
prin novaţie trebuie să aibă un element nou faţă de vechea
obligaţie. Dacă, în situaţia dării în plată, acordul părţilor de a
schimba obiectul obligaţiei este concomitent cu plata, în cazul
novaţiei prin schimbarea obiectului obligaţiei, înţelegerea
părţilor
216
intervine obligatoriu înainte de momentul în care
urmează să se facă plata (L. Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat
750. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1.339 C.civ. - gestiunea
inoportună.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - în principiu, diligenţa
datorată de gerant este cea pe care un bun proprietar o depune
în administrarea bunurilor sale, potrivit art. 1.334 alin. (1) C.civ.
Cu toate acestea, dacă gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de
o pagubă iminentă, gerantul nu răspunde decât pentru
prejudiciile cauzate geratului cu intenţie sau din culpă gravă;
Răspunsul de la lit. b) este greşit - ratificarea gestiunii de
afaceri produce, în privinţa actelor juridice, efectele unui
mandat pentru trecut, de la data la care gestiunea a fost
începută, conform art. 1.340 C.civ.
751. c
Răspunsul de la lit. c) este corect: c) - este nejustificată
invocarea excepţiei de neexecutare pentru neexecutări de mică
însemnătate - art. 1.556 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - obligaţiile reciproce ale
părţilor trebuie să îşi aibă temeiul î n acelaşi contract
sinalagmatic, nu în două contracte bilaterale - art. 1.556 alin. (1)
C.civ.;
Răspunsul de la lit. b) este greşit - obligaţiile reciproce trebuie
să fie ambele exigibile, cerinţă care rezultă din textul art. 1.556
alin. (1) C.civ.
752. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - rezoluţiunea unilaterală
constă în acea rezoluţiune care operează în puterea creditorului,
fără apelul la instanţa de judecată. Ea are un caracter
esenţialmente extrajudiciar. A se vedea L. Pop, l.-F. Popa, S.l.
Vidu, Tratat elementar de drept civil Obligaţiile, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 294;
Răspunsul de la lit. b) este corect - înainte de a invoca
rezoluţiunea unilaterală, creditorul trebuie să acorde un termen
suplimentar de executare debitorului, în condiţiile şi cu efectele
art. 1.522 C.civ. Exigenţa acestei condiţii prealabile rezultă, de
asemenea, din prevederile art. 1.516 alin. (2) C.civ., care prevăd
punerea în întârziere ca şi condiţie prealabilă pentru operarea
remediilor, deci şi a rezoluţiunii unilaterale. Prin excepţie,
acordarea termenului suplimentar de executare nu este necesară
în ipotezele de punere în întârziere de drept prevăzute de art.
1.523 C.civ. A se vedea L. Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat
Bucureşti, 2012, p. 295.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1.552 alin. (4) indică
faptul că declaraţia de rezoluţiune este irevocabilă de la data
comunicării ei către debitor, ceea ce presupune, per a contrario,
că se poate reveni asupra acesteia, dacă nu a fost comunicată,
încă, debitorului.
753. a, c
Drept civil 217
Răspunsul de la lit. a) este corect - în noua reglementare,

transferul riscurilor este separat de cel al transferului
proprietăţii şi este legat de un moment care poate fi evaluat
strict, cel al predării. A se vedea L Pop, l.-F. Popa, S.I.Vidu,
Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 326;
Răspunsul de la lit. c) este corect - spre deosebire de vechiul
Cod civil, care adoptase regula res perit domino, actualul Cod
civil în vigoare reţine ca principiu central varianta res perit
debitori - a se vedea L. Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar
de drept civil. Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012,
p. 326.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - în actuala reglementare, nu
trebuie să aibă nicio relevanţă eventuala probă pe care debitorul
ar face-o în sensul că bunul ar fi pierit şi dacă s-ar fi aflat in
mâinile creditorului. A se vedea aceeaşi sursă bibliografică, cu
aceleaşi coordonate.
754. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - în cazul în care obiectul
plăţii nedatorate a fost un lucru individual determinat, acţiunea
în restituire are caracterul unei acţiuni în revendicare, cu
regimul său juridic;
Răspunsul de la lit. c) este corect - acţiunea în restituire este o
acţiune, de regulă, personală, prescriptibilă în termenul general
de prescripţie.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - nu este întotdeauna
prescriptibilă în termen de 3 ani. Când are regimul juridic al
unei acţiuni în revendicare, este imprescriptibilă.
Pentru toate variantele de răspuns, a se vedea L. Pop, l.-F.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 368.
755. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - în doctrină, s-a
reţinut că îmbogăţirea este posibil să aibă loc şi prin evitarea
unei cheltuieli obligatorii, iar însărăcirea nu trebuie să constea
neapărat într-o diminuare a patrimoniului.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - buna-credinţă se prezumă şi
deci nu trebuie dovedită.
Pentru toate variantele de răspuns, a se vedea L. Pop, l.-F.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 371, p. 373.
756. a
Răspunsul de la lit. a) este corect - în acest interval, se consideră
că obligaţia încă nu există, ituaţie din care decurg mai multe
consecinţe, printre care şi aceea conform căreia, dacă debitorul
execută prestaţia, el poate cere restituirea ei pe temeiul plăţii
nedatorate (L Pop, l.-F. Popa, Si Vidu, Tratat elementar de drept
Răspunsul de la lit. b) este greşit - niciuna dintre părţi nu poate
invoca compensaţia ca mijloc de stingere a obligaţiei;
Răspunsul de la lit. c) este greşit - creditorul nu poate cere
executarea prestaţiei de către debitor (L Pop, I--F- Popa, S.l.
juridic. Bucureşti, 2012, p.Răspunsuri
218
593). şi explicaţii
757. b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - termenul suspensiv are ca
efect amânarea exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor
într-un anumit interval de timp, adică amânarea scadenţei
obligaţiei sub aspect pasiv (alineatul prim al art. 1.412 C.civ.).
Răspunsul de la lit. c) este corect - atunci când este stabilit în
favoarea debitorului, până la împlinirea sa, termenul îl
împiedică pe creditor să ceară plata datoriei (/.. Pop, l.-F. Popa,
S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile, Ed.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - per a contrario răspunsului de
la varianta corectă b).
758. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - decăderea din beneficiul
termenului suspensiv reprezintă atât o sancţiune a debitorului,
cât şi o măsură de apărare a intereselor creditorului (L Pop, l.-
F. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile,
Răspunsul de la lit. a) este greşit - per a contrario răspunsului de
la varianta corectă c).
Răspunsul de la lit. b) este greşit - poate interveni în ipoteza
când, cu intenţie sau dintr-o culpă gravă (deci nu uşoară), a
micşorat garanţiile pe care le-a constituit creditorului (L Pop, l.-
F. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile,
759. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1.441 C.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1.436 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - niciunul dintre creditori nu
poate face singur acte de dispoziţie asupra creanţei, deci nici
remiteri de datorie cu privire la întreaga creanţă, fără
consimţământul celorlalţi (L. Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat
760.b
Răspunsul de la lit. b) este corect - plata poate fi făcută de un
terţ neinteresat (caz în care plata poate fi făcută în numele
debitorului în temeiul gestiunii de afaceri sau a unui contract de
mandat, când terţul se va subroga în drepturile creditorului
plătit). A se vedea L. Pop, l.-F. Popa,
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 709.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - principiul indivizibilităţii
plăţii cunoaşte şi unele excepţii, când executarea poate fi
fracţionată şi acceptată ca atare, generând o stingere parţială a
obligaţiei (L Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept
Răspunsul de la lit. c) este greşit - dacă este o obligaţie bănească,
ea trebuie executată la domiciliul sau sediul creditorului de la
data plăţii, fiind, aşadar, portabilă.
761. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - contractul de vânzare se face
Drept civil 219
la un preţ care este, întotdeauna, o sumă de bani; darea în plată

se poate efectua fără existenţa unui preţ, când, de
pildă, o obligaţie de a face este stinsă prin plata unui lucru (L.
Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - dacă darea în plată
presupune executarea unei obligaţii de a da un imobil, este
necesară şi îndeplinirea condiţiilor de formă necesare acestui
transfer de proprietate (forma autentică);
Răspunsul de la lit. c) este greşit - vânzarea poate avea ca
obiect bunuri viitoare; în schimb, darea în plată nu poate opera
fără transferul proprietăţii şi predarea lucrului concomitent cu
acceptarea de către creditor a înlocuirii prestaţiei iniţiale.
Pentru răspunsurile greşite, a se vedea L. Pop, l.-F. Popa, S.l.
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 741-742.
762. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - o remitere de datorie,
reprezentând o donaţie indirectă, poate fi supusă regulilor
reducţiunii liberalităţilor excesive şi tuturor celorlalte reguli
aplicabile liberalităţilor (L. Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat
Răspunsul de la lit. c) este corect - pentru explicaţii, a se vedea
L Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 745.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - iertarea de datorie acordată
debitorului liberează şi pe fideiusor, şi pe debitorii ipotecari (art.
1.633 alin. (1) C.civ.].
763. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect-în ipoteza obligaţiilor
contractuale, imposibilitatea fortuită de executare, absolută şi
perpetuă, atrage desfiinţarea automată a contractului cu
aplicarea subsecventă a teoriei riscurilor (L. Pop, l.-F. Popa, S.l.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 1.634 alin. (6) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1.634 alin. (1) C.civ.
764. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - dacă exercitarea de către
creditor a drepturilor debitorului se realizează pe cale judiciară,
condiţiile acţiunii oblice trebuie îndeplinite la momentul
pronunţării hotărârii judecătoreşti.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - domeniul acţiunii oblice
trebuie circumscris numai acţiunilor şi drepturilor patrimoniale.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - potrivit unei opinii
consacrate, acţiunea oblică este individuală prin exerciţiul său şi
colectivă prin efectele sale (L. Pop, l.-F. Popa, S.l. Vidu, Tratat
765. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - în caz de evicţiune totală,
potrivit dispoziţiilor art. 1.700 C.civ., cumpărătorul poate cere
atât
220
rezoluţiunea vânzării, cât şi daune-interese.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - predarea lucrului vândut

reprezintă punerea efectivă a bunului vândut la dispoziţia
cumpărătorului, „împreună cu tot ceea ce este necesar, după
împrejurări, pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei"
(art. 1.685 C.civ.).
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1.689 C.civ., predarea
lucrului individual determinat se face la locul unde bunul se află
în momentul perfectării contractului. Aşadar, rezultă că
predarea lucrului vândut este portabilă.
în situaţia în care, la momentul încheierii contractului, lucrul
vândut nu poate fi localizat (e.g., bunurile de gen), predarea
trebuie să se facă potrivit regulilor generale (la domiciliul
vânzătorului), fiind, în acest caz, cherabilă [art. 1.494 alin. (1) lit.
c) C.civ.];
Răspunsul de la lit. b) este greşit - potrivit art. 1.694 alin. (1)
C.civ., dacă obligaţia de plată a preţului este afectată de un
termen şi, după vânzare, cumpărătorul a devenit insolvabil ori
Drept civil 221
garanţiile acordate vânzătorului s-au diminuat, vânzătorul

poate suspenda executarea obligaţiei de predare cât timp
cumpărătorul nu acordă garanţii îndestulătoare că va plăti
preţul la termenul stabilit-
Vânzătorului nu îi este recunoscut acest drept dacă cunoştea
insolvabilitatea cumpărătorului la data încheierii contractului şi
starea sa de insolvabilitate nu s-a agravat în mod substanţial.
Cumpărătorului îi este recunoscut beneficiul termenului, chiar
dacă a ajuns în insolvabilitate, dacă acordă garanţia plăţii, cum
ar fi o cauţiune, caz în care vânzătorul nu poate suspenda
executarea obligaţiei de predare a bunului [G/i. Gheorghiu, în
FI.A. Baias, E. Chelaru, fi. Constanti- novici, I. Macovei (coord.),
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ed. a ll-a revizuită şi
adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1882).
766.b
Răspunsul de la lit. b) este corect - fiind vorba de o cerere cu
caracter patrimonial, acţiunea în rezoluţiunea întreţinerii poate
fi exercitată şi de succesorii în drepturi ai persoanei interesate,
termenul de prescripţie a acţiunii fiind cel general, de 3 ani [C.
Macovei, C.M. Dobrilă, în FI.A. Baias, E. Chelaru, fi.
pe articole, ed. a ll-a revizuită şi adăugită, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014, p. 2357).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - indiferent dacă întreţinerea
este consimţită cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, întreţinerea nu
poate fi supusă urmăririi silite de către creditorii întreţină-
torului, aceştia având deschisă doar calea revocării contractului
sau a introducerii acţiunii oblice conform art. 2.259 C.civ. [C.
Macovei, C.M. Dobrilă, în FI.A. Baias, E. Chelaru, fi.
pe articole, ed. a ll-a revizuită şi adăugită, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2014, p. 2352];
Răspunsul de la lit. c) este greşit - potrivit art. 2.257 alin. (2)
C.civ., de regulă, obligaţia de întreţinere se execută în natură
(asigurându-se întreţinutului concret: hrană, medicamente,
locuinţă etc. pentru un trai normal). Ca excepţie, dacă prestarea
sau primirea în natură a întreţinerii nu mai poate continua din
motive obiective sau dacă debitorul întreţinerii decedează şi nu
intervine o înţelegere între părţi, instanţa judecătorească poate
să înlocuiască (fie şi numai temporar), întreţinerea în natură cu o
sumă de bani corespunzătoare [art. 2.261 alin. (1) C.civ.].
767. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - obligaţia de garanţie contra
evicţiunii există şi faţă de subdobânditori, chiar dacă aceştia sunt
cu titlu particular şi cu titlu gratuit. Astfel, vânzătorul este
obligat să garanteze contra evicţiunii faţă de orice dobânditori
subsecvenţi ai lucrului (art. 1.706 C.civ.).
Răspunsul de la lit. c) este corect - obligaţia de garanţie a
vânzătorului este una patrimonială, ceea ce face ca, şi după
moartea acestuia, obligaţia să se transmită succesorilor
universali sau cu titlu universal (L. Stânciulescu, Curs de drept
civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 160).
Răspunsul de la lit. b) este greşit - garanţia datorată de
vânzător,
222
prin lege, pentruRăspunsuri
evicţiune,
şi explicaţii
are caracter supletiv. în
consecinţă, părţile pot să modifice regulile respective prin
convenţia lor, adăugând, micşorând sau chiar ştergând obligaţia
de garanţie pentru evicţiune [art. 1.698 alin. (1) C.civ.] (a se
vedea şi L Stânciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012, P-165).
768. a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - darul manual reprezintă o
excepţie de la principiul solemnităţii donaţiei prevăzut de art.
1.011 alin. (1) C.civ. Astfel, darul manual nu trebuie încheiat ad
validitatem în formă autentică (cerută celorlalte donaţii), dar se
supune condiţiilor de fond ale contractului (L Stânciulescu, Curs
de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, P-
229);
Răspunsul de la lit. c) este corect - numai ca excepţie, darul
manual operează prin simplul acord de voinţă al părţilor
contractante, atunci când, pentru un motiv sau altul, obiectul
acestuia se află deja în mâinile donatarului (la momentul
perfectării contractului) (L. Stănciulescu, Curs de drept civil.
Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 229).
Răspunsul de la lit. b) este greşit - mobilele corporale, cum
sunt drepturile de creaţie intelectuală, nu pot forma obiectul
unui dar manual, pentru că nu sunt susceptibile de a fi
transferate şi dobândite printr-o predare şi primire efectivă (L
Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu,
769. b
Răspunsul de la lit. b) este corect - când mandatul este cu titlu
gratuit, el are caracter unilateral. în cazul în care acesta este cu
titlu oneros, mandatul devine bilateral (L Stănciulescu, Curs de
drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 362).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - mandatul poate avea ca
obiect numai încheierea de acte juridice, şi nu de fapte juridice
de către mandatar, pe seama şi în numele mandantului (L
Răspunsul de la lit. c) este greşit - dacă mandatul este cu titlu
gratuit, mandatarul este obligat să-l îndeplinească cu diligenţa pe
care o manifestă în propriile afaceri (L Stănciulescu, Curs de
drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 368).
770. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - a se vedea, pentru
explicaţii, L. Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 370.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - pentru a fi răspuns corect,
trebuia făcută referire la împrejurări neprevăzute, nu
previzibile.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - pentru a fi răspuns corect,
înştiinţarea mandantului ar fi imposibilă, nu realizată cu
dificultate.
771. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - întreţinerea este, în
principiu, contract aleatoriu, deoarece prin caracterul viager
există şanse de câştig sau de pierdere pentru fiecare dintre
părţile contractante.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - nerespectarea formei
autentice cerute de lege pentru validitate se sancţionează cu
nulitatea absolută a contractului.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - caracteristic întreţinerii este
că, spre deosebire de alte contracte cu executare succesivă,
părţile pot cere rezoluţiunea contractului, şi nu rezilierea.
Pentru detalii privind variantele de răspuns, a se vedea L
Bucureşti, 2012, p. 442-444.
772. a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 2.269 C.civ.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 2.268 alin. (2) C.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 1.224 C.civ.
773. c
Răspunsul de la lit. c) este corect - contractul se încheie odată
cu acordul de voinţe al părţilor, însă transferul dreptului de
proprietate se va face numai după ce se va cunoaşte rezultatul
pozitiv al încercării. în consecinţă, până la îndeplinirea condiţiei,
vânzătorul rămâne proprietarul bunului (L. Stănciulescu, Curs
de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 184).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 1.681 C.civ. - vânzarea
pe încercate se încheie sub condiţie suspensivă.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - rezultatul încercării nu este
lăsat la aprecierea discreţionară a cumpărătorului, ci el trebuie
să fie urmarea constatării obiective a unor caracteristici care îl
fac impropriu destinaţiei sale, total sau parţial (L Stănciulescu,
Curs de drept civil. Contracte, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012,
p. 184).
TITLUL II DREPT
PROCESUAL CIVIL
Capitolul I Principii fundamentale ale procesului civil
irului acces ia justiţie, judecătorii:

au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de
competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii;
nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este
neclară sau incompletă;
pot să stabilească dispoziţii general obligatorii prin
hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce le sunt supuse
judecăţii.
Principiul dreptului la un proces echitabil in termen optim şi
previzibil consacră:
oricărei persoane dreptul la judecarea cauzei sale în mod
echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă
independentă, imparţială şi stabilită de lege;
datoria instanţei de a dispune toate măsurile permise de
lege şi de a asigura desfăşurarea cu celeritate a judecăţii;
dreptul părţilor la dublul grad de jurisdicţie.
procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile

legii; autoritatea executivă poate să înfiinţeze, în funcţie de
interesele sale, instanţe judecătoreşti;
judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea
dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces.
fiecărei părţi trebuie să i se recunoască vocaţia la aceleaşi

drepturi pe care le conferă o anumită poziţie procesuală;
b) judecătorul învestit de stat cu puterea de a judeca
soluţionează litigiul în echitate;
c) niciuna dintre părţi nu beneficiază de o poziţie
privilegiată în raport cu partea
adversă.
ilui de dispoziţie al părţilor:
obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi
apărările părţilor; partea nu poate renunţa la judecarea
cererii de chemare în judecată în cursul procesului;
c)
procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat
sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei
persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii
Ştefănescu
publice ori de interes public.
Ştefănescu
dacă instanţa se pronunţă asupra exercitării autorităţii
părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la
cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă
acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ, când
soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul
căsătoriei ori adoptaţi;
dacă procurorul porneşte o acţiune civilă necesară pentru
apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor,
ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor;
dacă instanţa acordă, în orice cerere, mai mult sau altceva
decât s-a solicitat prin cererea dedusă judecăţii.
să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea

şi termenele stabilite de judecător, chiar dacă legea
prevede altfel;
să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la
desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind
finalizarea acestuia;
să înfăţişeze, la ordinul dat de judecător, mijlocul de probă
deţinut.
sunt obligaţi să sprijine, în condiţiile legii, realizarea

justiţiei;
pot fi constrânşi să execute obligaţia de a sprijini
realizarea justiţiei, dacă se sustrag fără motiv legitim, sub
sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare şi, dacă este cazul,
a unor daune-interese;
pot fi introduşi în proces, din oficiu, pentru ca instanţa să
le solicite îndeplinirea obligaţiei generale de a sprijini
realizarea justiţiei.
drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă,

potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de
lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei
părţi;
dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, în
toate cazurile, reclamantul va fi tras la răspundere pentru
că a invocat pretenţii nejustificate;
partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod
abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale
Ştefănescu
cauzate.
Conform principiului dreptului la apărare:
părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi
reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii;
în recurs, cererile şi concluziile părţilor persoane fizice nu
pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat;
instanţa nu poate dispune, în niciun caz, înfăţişarea în
persoană a părţilor atunci când acestea
ut-' •_____sunt reprezentate.
j..........■ . . ....
i contradictorialităţii:
instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după
citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede
altfel;
Ştefănescu
Drept procesual civil 221
părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util,

direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de
fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi
apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să
se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată
organiza apărarea;
părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune
de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către
orice participant la proces, cu excepţia celor invocate de
instanţă din oficiu.
Procesele se dezbat oral, cu excepţii precum:
■-
cazul în care legea prevede că actul de procedură poate să
îmbrace numai forma scrisă;
situaţia în care părţile solicită expres instanţei ca judecata
să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar;
etapa cercetării procesului.
Reprezintă excepţie prevăzută de lege de la principiul
nemijlocirii faptul că:
dovezile administrate în faţa instanţei declarate
necompetente rămân câştigate judecăţii şi instanţa
competentă învestită cu soluţionarea cauzei nu va dispune
refacerea lor decât pentru motive temeinice;
dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate
vor fi folosite de părţi, în toate cazurile în care se face o
nouă cerere de perimare;
hotărârea de admitere a cererii de strămutare va arăta, în
toate cazurile, că actele îndeplinite de instanţă înainte de
strămutare urmează a fi păstrate.
Se constituie în excepţie prevăzută de lege de la principiul
publicităţii:
cazul în care instanţa, la cerere sau din oficiu, poate
dispune ca dezbaterea fondului să se desfăşoare în
întregime sau în parte fără prezenţa publicului, motivat de
faptul că dezbaterea fondului în şedinţă publică ar aduce
atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor,
vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei;
cercetarea procesului în faţa primei instanţe în camera de
consiliu, după
ianuarie 2016;
dezbaterea în fond a procesului în camera de consiliu din
dispoziţia judecătorului.
Ştefănescu
222 Teste grilă
în temeiul principiului desfăşurării procesului în limba

romană:
cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba
română;
cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au
obligaţia de a se exprima în limba română în faţa
instanţelor de judecată;
judecătorul sau grefierul poate face oficiul de traducător, în
cazul în care părţile sau persoanele care urmează să fie
ascultate nu cunosc limba română, chiar dacă părţile nu
sunt de acord.
Potrivit principiului continuităţii:
membrii completului care judecă procesul trebuie să
rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii;
Ştefânescu
223 Teste grilă
în cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător

este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta
va fi înlocuit în condiţiile legii;
dacă înlocuirea judecătorului împiedicat, pentru motive
temeinice, să participe la soluţionarea cauzei, a avut loc
înainte de a se da cuvântul în fond părţilor cauza se va
repune pe rol.
va recomanda părţilor soluţionarea amiabilă a litigiului prin

mediere;
va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările
necesare, potrivit legii;
dacă părţile se împacă, va constata învoiala lor în cuprinsul
unei hotărâri, care poate fi atacată numai cu apel.
în temeiul principiului rolului judecătorului în aflarea
adevărului: ^
judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept
care îi sunt aplicabile;
judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor
şi faptelor deduse judecăţii, fără a fi obligat să pună în
discuţia părţilor calificarea juridică exactă;
judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele
legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea
adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin
aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri
temeinice şi legale.
ntru aflarea adevărului în cauză, judecătorul este în
drept să di<r
........................................................................................... acum.
să le ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris;
să pună în dezbaterea părţilor numai împrejurările de fapt
sau de drept menţionate în cerere sau în întâmpinare;
să dispună administrarea probelor pe care le consideră
necesare, numai dacă părţile nu se împotrivesc.
Persoanele introduse în cauză din dispoziţia judecătorului: 1
nu pot renunţa la judecată;
pot achiesa la pretenţiile reclamantului;
nu pot pune capăt procesului printr-o tranzacţie.
cei prezenţi la şedinţa de judecată sunt datori să nu tulbure

buna desfăşurare a şedinţei;
preşedintele completului veghează ca ordinea şi
Ştefânescu
224 Teste grilă
solemnitatea şedinţei să fie respectate;

dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o infracţiune,
preşedintele o constată şi îl identifică pe făptuitor, dar nu
poate dispune în niciun caz reţinerea acestuia.
Ştefânescu
Capitolul II Aplicarea în timp a legii procesual-civile
numai proceselor începute după intrarea acesteia în

vigoare;
numai executărilor silite începute după intrarea acesteia în
vigoare;
şi proceselor şi executărilor silite începute înainte de
intrarea acesteia în vigoare.
Dispoziţiile legii noi privitoare la competenţa: »■■■
nu sunt aplicabile proceselor în curs de judecată la data
schimbării competenţei instanţelor legal învestite, care vor
continua să fie judecate de acele instanţe potrivit legii sub
care au început;
sunt aplicabile şi proceselor în curs de judecată la data
schimbării competenţei instanţelor legal învestite;
nu sunt aplicabile în caz de trimitere spre rejudecare în
procesele în curs de judecată la data schimbării
competenţei instanţelor legal învestite.
cererilor de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru

dezlegarea unor chestiuni de drept de către înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, formulate după data de 15 februarie
2013 în procese începute anterior acestei date;
cererilor de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept de către înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, formulate în procese pornite după
data de 15 februarie 2013;
contestaţiilor privind tergiversarea procesului formulate
după data de 15 februarie 2013 în procese începute
anterior acestei date.
proceselor începute prin cereri depuse, în condiţiile legii,

la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de
data de 15 februarie 2013 şi înregistrate la instanţă după
b) această dată;
proceselor începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la
poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere şi înregistrate
la instanţă după data de 15 februarie 2013;
proceselor începute prin cereri scanate şi transmise prin
poştă electronică înainte de data de 15 februarie 2013 şi
înregistrate
la instanţă după
Ghinoiu
această dată.
SHMKSrasn
—wwraaa s
hotărârea judecătorească de primă instanţă este „supusă
recursului" sau că „poate fi atacată cu recurs" ori, după
caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară, de la
data de 15 februarie 2013 aceasta va fi supusă numai
apelului la instanţa ierarhic superioară;
Ghinoiu
224 Teste grilă
hotărârea judecătorească de primă instanţă este

„definitivă", de la data de 15 februarie 2013 aceasta va fi
supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară;
hotărârea judecătorească de primă instanţă este
„definitivă", de la data de 15 februarie 2013 aceasta va fi
supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
dosarele se trimit din oficiu instanţei competente potrivit

legii vechi;
dosarele se trimit din oficiu instanţei competente potrivit
legii noi;
procesele în curs de judecată la data desfiinţării instanţei
învestite rămân supuse legii vechi de procedură.
începerii procesului guvernează administrarea probelor;

administrării probelor guvernează puterea doveditoare a
prezumţiilor legale;
producerii ori, după caz, a săvârşirii faptelor juridice care
fac obiectul proba- ţiunii guvernează condiţiile de
admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor
preconstituite.
căilor ordinare de atac prevăzute de legea sub care a început

procesul;
căilor extraordinare de atac prevăzute de legea nouă;
termenelor de exercitare a căilor de atac prevăzute de legea
sub care a început procesul.
privitoare la cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea

fondului în camera de consiliu nu se aplică cererilor
depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau
locuri de deţinere înainte de data de 1 ianuarie 2017 şi
înregistrate la instanţă după această dată;
privitoare la cercetarea procesului şi, după caz, la
dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică
proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017;
privitoare la soluţionarea unor proceduri speciale în camera
de consiliu sunt aplicabile şi în procesele pornite începând
cu data de 15 februarie 2013 şi până la data de 31
decembrie 2016.
în procesele civile pornite începând cu data de 15 februarie 2013
şi până la <
preşedintele instanţei a cărei hotărâre se atacă cu apel sau
Ghinoiu
persoana desemnată de acesta va înainta instanţei de apel

dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după
împlinirea termenului de apel pentru toate părţile;
preşedintele instanţei a cărei hotărâre se atacă sau
persoana desemnată de acesta, îndată ce primeşte
dosarul, va lua, prin rezoluţie, măsuri în vederea
repartizării aleatorii la un complet de judecată;
preşedintele instanţei de apel sau persoana desemnată de
acesta, îndată ce primeşte dosarul, va lua, prin rezoluţie,
măsuri în vederea repartizării aleatorii la un complet de
judecată.
în procesele pornite începând cu data de 15 februarie 2013 şi
până la data de 31
decembrie 2016:
sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se judecă de un
complet format din preşedintele secţiei corespunzătoare a
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător
desemnat de acesta şi 8 judecători din cadrul secţiei
respective;
nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile
privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele
de muncă şi de asigurări sociale, în materie de
expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor
cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri
evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei
inclusiv;
sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se judecă de un
complet format din preşedintele secţiei corespunzătoare a
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau de un judecător
desemnat de acesta şi 12 judecători din cadrul secţiei
respective.
Dispoziţiile Codului de procedură civilă: v,.
se aplică contestaţiilor la executare formulate după data de
15 februarie 2013 în cadrul unor executări silite începute
anterior acestei date;
se aplică contestaţiilor la executare formulate după data de
15 februarie 2013 în cadrul unor executări silite începute
ulterior acestei date;
privitoare la titlurile executorii se aplică şi hotărârilor
judecătoreşti pronunţate înainte de data de 15 februarie
2013, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost
învestite cu formulă executorie.
Ghinoiu
Capitolul III
reprezintă Acţiunea
ansamblul
mijloacelor civilă
procesuale prevăzute de lege pentru

protecţia dreptului subiectiv civil sau
a altor interese;
devine proces în momentul în care titularul dreptului
subiectiv civil, cel care îşi valorifică un interes sau orice
altă persoană căreia legea îi recunoaşte legitimarea
procesuală activă apelează la acţiune;
nu este uniformă, deoarece nu cuprinde aceleaşi mijloace
procesuale, indiferent de dreptul ce se valorifică.
Ştefănescu
Ştefănescu
a)
b)
părţile, a căror denumire se particularizează în
diferitele mijloace procesuale; obiectul, care constă în
protecţia unui drept subiectiv sau a unei alte situaţii
juridice;
cauza, care este chiar cauza cererii de chemare în judecată.
fc N m
l sunt cereri introductive de instanţă; pot fi
a)
b)
modificate prin cereri adiţionale până la
primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate,
numai cu acordul expres al tuturor părţilor; nu pot
cuprinde şi capete de cerere accesorii.
trebuie îndeplinite la declanşarea acţiunii civile prin

cererea de chemare în judecată;
trebuie îndeplinite pentru punerea în mişcare a oricăreia
dintre formele procesuale ce intră în conţinutul acţiunii;
nu se aplică în cazul apărărilor.
este o condiţie de exercitare a acţiunii civile; trebuie să fie

întotdeauna determinat, legitim, personal, născut, actual şi
moral; nu poate exista dacă dreptul pretins nu este actual,
fiind supus unui termen.
a)
b)
cererea pentru predarea unui bun la împlinirea
termenului contractual; cererea pentru executarea
înainte de termen a obligaţiei de întreţinere sau a altei
prestaţii periodice;
cererea pentru executarea înainte de termen a unor
obligaţii, ori de câte ori se va constata că aceasta poate
preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar
încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.
Ştefănescu
conferă legitimare procesuală oricui are interes pentru a se
constata existenţa sauDrept
inexistenţa unui drept;
este de competenţa instanţei competente să soluţioneze
procesual civil 227
cererea având ca obiect realizarea dreptului;

poate fi primită chiar dacă partea poate cere realizarea
dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
se poate transmite cesionarului care a preluat poziţia

procesuală pe care a avut-o cedentul, dacă intervine cesiunea
de creanţă;
nu se poate transmite persoanei juridice rezultate din
reorganizarea persoanei juridice parte în proces;
nu se poate transmite în niciun caz moştenitorilor, dacă în
timpul procesului de divorţ unul din soţi decedează.
prin acte între vii cu titlu particular;

prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte;
prin operaţiunea juridică a fiduciei.
este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de

existenţa procesului; nu poate să fie introdus în cauză la
cererea părţii interesate; nu poate fi introdus în cauză din
oficiu.
/* «ii- ar , ,
contra instrainatorului sau
succesorului i versal al acestuia: ,.'iy
produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular;
nu este opozabilă succesorului cu titlu particular care nu a
intervenit în cauză; este opozabilă numai succesorului cu titlu
particular care a achiziţionat cu bună-credinţă, prin act juridic cu
titlu oneros, un drept tabular.
nulitatea relativă;
nulitatea absolută;
nulitate absolută sau nulitate relativă, după caz.
Ştefănescu
Capitolul IV Participanţii la procesul civil
46, Instanţele judecătoreşti judecă (cauzele) procesele aflate în

competenţa lor:
în primă instanţă, în complet format dintr-un judecător, cu
excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de
asigurări sociale, în care completul se compune dintr-un
judecător şi un asistent judiciar;
în apel, în complet format din 2 judecători, cu excepţia
cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări
sociale, în care completul se compune din doi judecători şi
doi asistenţi judiciari;
c) în recurs, în complet format din 3 judecători.
a) poate fi dată de nelegala compunere a completului, în sensul că

este format dintr-un număr mai mare sau mai mic de judecători
decât prevede legea;
poate fi dată de nelegala constituire a completului, în sensul

că la şedinţa de judecată nu au participat persoanele sau
organele prevăzute de lege;
poate fi invocată pe cale de excepţie, ca motiv de apel sau de
recurs, dar şi prin intermediul revizuirii.
Este judecătorul
a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin
care s-a soluţionat cauza şi este învestit să judece aceeaşi
pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire sau
trimitere spre rejudecare;
a fost audiat ca martor în procesul în care trebuie să dea
hotărârea;
s-a pronunţat prin încheiere asupra unei excepţii de
procedură, iar instanţa de control judiciar a anulat ori a
casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare.
49. Judecătorul este incompatibil să judece dacă: J§
este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu
avocatul ori reprezentantul unei părţi sau dacă este
căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre aceste
persoane;
soţul, fostul său soţ sau concubinul său este rudă ori afin
până la gradul al doilea inclusiv cu vreuna dintre părţi;
c) a pus din oficiu în discuţia părţilor chestiuni de fapt sau de drept în cauza pe care a fost desemnat să o judece.
a) dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii
lor, după caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 3 ani înainte de a fi desemnat
să judece pricina;
Ştefânescu
dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
dacă este soţ sau rudăDrept
până la gradul al doilea inclusiv sau229
procesual civil
afin, după caz, cu un alt membru al completului de
judecată.
înainte de primul termen de judecată, grefierul de şedinţă: Z
verifică dacă judecătorul s-a mai pronunţat în cadrul
aceluiaşi proces;
verifică dacă judecătorul a fost martor, expert, arbitru,
procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau
mediator în aceeaşi cauză;
întocmeşte, în toate cazurile, un referat cu privire la
existenţa sau inexistenţa incompatibilităţii
cauzei:
judecătorului.
^Judecătorul
^ a) poate face declaraţie de abţinere, dacă ştie că există un
motiv de incompatibilitate împotriva sa, numai înainte de
primul termen de judecată;
este obligat să se abţină de la judecarea pricinii, atunci
când ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa
sa;
poate declara că se abţine dacă împotriva sa este formulată
o cerere de recuzare.
Declaraţia de abţinere a judecătorului: JHHmHIHHHHI
se face în scris, de îndată ce acesta a cunoscut existenţa
cazului de incompatibilitate, sau verbal în şedinţă, fiind
consemnată în încheiere;
se poate face şi pe motiv că, într-un complet colegial,
judecătorii nu cad de acord asupra soluţiei;
se judecă, în toate cazurile, de instanţa ierarhic superioară.
Î inadmisibilă cererea de recuzare: J*
formulată după începerea dezbaterilor;
prin care sunt invocate alte motive de incompatibilitate
decât cele prevăzute de lege;
îndreptată împotriva aceluiaşi judecător, dacă o altă cerere
de recuzare prin care se invocă acelaşi motiv de
incompatibilitate a fost respinsă.
inerea sau recuzarea se soluţionează:
de completul în faţa căruia s-a formulat cererea, în toate
cazurile;
de un alt complet al instanţei respective, în compunerea
căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a
declarant că se abţine, chiar dacă cererea este inadmisibilă;
de instanţa ierarhic superioară, când din pricina abţinerii sau
recuzării nu se poate alcătui completul de judecată.
sau recuzarea se soluţionează:
de îndată, în camera de consiliu;
în prezenţa părţilor;
cu ascultarea, în toate cazurile,
Ştefănescu
a judecătorului recuzat sau
care a declarat că se abţine.
Ştefănescu
MB—1
poate fi atacată cu apel;
nu este supusă niciunei căi de atac;
poate fi atacată numai în cazul respingerii cererii.
prin care s-a respins recuzarea;

prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea;
prin care s-a respins recuzarea ca rămasă fără obiect, în cazul
admiterii declaraţiei de abţinere.
trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din

circumscripţia sa, IrTcăT de admitere a cererii;
înapoierea pricinii instanţei inferioare, dacă cererea este
respinsă;
reţinerea pricinii spre judecată, în caz de admitere a cererii.
reclamantul şi pârâtul;
reprezentanţii legali sau convenţionali ai reclamantului şi
pârâtului;
terţele persoane care au intervenit voluntar sau forţat în
proces.
61 Poate sta în instanţă*
orice persoană care are folosinţa drepturilor civile;
orice asociaţie, societate sau altă entitate fără personalitate
juridică, constituită potrivit legii, numai când are calitatea
de pârât;
partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale, dacă este
reprezentată, asistată ori autorizată potrivit legii.
62. Actele de procedură îndeplinite de cel care
nu are —' durale:
sunt anulabile;
pot fi confirmate de reprezentantul sau ocrotitorul legal al
acestuia;
sunt nule.
se apreciază de instanţa de judecată;

atrage răspunderea pentru prejudiciile materiale şi morale
cauzate;
nu lipseşte de efecte actul procedural abuziv.
există urgenţă în soluţionarea litigiului şi persoana fizică

lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are
reprezentant legal;
există conflict de interese între reprezentantul legal şi cel
reprezentat;
o entitate fără personalitate juridică, constituită în condiţiile
legii, având calitatea de reclamant sau pârât în cauză, nu
Ştefănescu
are reprezentant.
Ştefănescu
ag
g<;
vtiif&S
BSti
s#8£r
m*
HH8
jţ gste numit prin încheiere de instanţa care judecă
procesul;
este numit dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de
barou pentru fiecare instanţă judecătorească;
are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru
reprezentantul convenţional.
icare:
mai multe persoane având calitatea de reclamanţi sau de
pârâţi au hotărât să se judece împreună, chiar dacă între
drepturile ori între obligaţiile acestora în cauză nu există
nicio legătură;
drepturile sau obligaţiile reclamanţilor ori ale pârâţilor au
aceeaşi cauză sau între ele există o strânsă legătură;
obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună a
reclamanţilor sau pârâţilor.
temeiul principiului independenţei procesuale care guvernează
coparticiparea
fiecare coparticipant îşi exercită şi, respectiv, îşi
asumă drepturile şi obligaţiile procesuale specifice poziţiei
sale procesuale;
efectele mărturisirii făcute de un singur coparticipant nu se
extind şi asupra celorlalţi;
instanţa poate discuta cererea de probatorii a unor
coparticipanţi, chiar dacă nu este îndeplinită procedura de
citare cu toţi coparticipanţii.
pentru încuviinţarea administrării probelor solicitate de un

coparticipant, este necesar acordul tuturor celorlalţi
coparticipanţi;
cererea de perimare sau actul de procedură întrerupător de
perimare al unui coparticipant foloseşte şi celorlalţi
coparticipanţi;
dacă unul dintre coparticipanţi are termenul în cunoştinţă,
ceilalţi coparticipanţi nu mai trebuie citaţi.
Ştefănescu
competenţa instanţei învestite cu judecarea cererii
principale se prorogă şi asupra cererii de intervenţie;
hotărârea dată nu are autoritate de lucru judecat şi faţă de
intervenient; Drept procesual civil 232
căile de atac prevăzute pentru cererea principală nu pot fi

exercitate de intervenient împotriva hotărârii.
y~ a) va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în

judecată;
poate fi făcută în faţa primei instanţe, înainte de închiderea
dezbaterilor în fond;
nu poate fi făcută în instanţa de apel, nici cu acordul expres
al părţilor.
Ştefănescu
233 Teste grilă
71. Intervenţia voluntara accesorie:

sprijină apărarea uneia dintre părţi;
poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul
judecăţii;
nu poate fi făcută în căile extraordinare de atac.
Instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu a
intervenţiei încheiere, care:
nu se poate ataca decât odată cu fondul, dacă este de admitere în
principiu;
poate fi atacată în termen de 15 zile, dacă este de respingere ca
inadmisibilă;
poate fi atacată, în toate cazurile, numai cu apel.
Cererea de intervenţie principală:
se judecă odată cu cererea principală;
nu va mai fi judecată dacă judecarea cererii principale s-a
stins prin unul dintre modurile prevăzute de lege;
va fi disjunsă pentru a fi judecată separat, în toate cazurile
în care judecarea cererii de intervenţie ar fi întârziată de
cererea principală.
poate să săvârşească numai actele de procedură care nu

contravin interesului părţii în favoarea căreia a
intervenit;
nu poate să renunţe la judecarea cererii de intervenţie,
după admiterea ei în principiu, nici cu acordul părţii
pentru care a intervenit;
poate cere continuarea judecăţii dacă reclamantul renunţă la
judecată.
75. Poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să
pretindă, pe calea
unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul: ’:'t
pârâtul sau reclamantul;
intervenientul principal;
intervenientul accesoriu.
Cererea de chemare
se depune de partea interesată la instanţa sesizată cu cererea
principală;
făcută de reclamant sau de intervenientul principal se
depune cel mai târziu până la terminarea cercetării
procesului înaintea primei instanţe;
Ştefănescu
făcută de pârât se poate depune 234şi în timpul dezbaterii în fond
Teste a
grilă
procesului.
77. Cererea de arătare a titularului dreptului:
poate fi formulată numai de pârât;
se comunică terţului arătat ca titular al dreptului, împreună cu
înscrisurile care
oînsoţesc şi o copie de pe cererea de chemare în judecată,
de pe întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar;
_ c) se motivează şi se poate depune şi în timpul dezbaterii în fond
a procesului.
■«> i
numai prin avocat, în recurs;
prin avocat sau alt mandatar;
de soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, licenţiată în
drept.
Ştefânescu
itul judiciar încetează:

prin moartea celui care l-a dat;
dacă cel care l-a dat a devenit incapabil;
la retragerea lui de către moştenitori sau de către
reprezentantul legal al incapabilului.
ă) devine parte în proces numai după admiterea în

principiu a cererii sale;
nu poate solicita admiterea de probe prin cererea de
intervenţie;
va prelua procedura în starea în care se află în momentul
admiterii cererii de intervenţie.
rea de chemare în judecată a altei persoane poate fi făcută:
de către reclamant, cel mai târziu până la terminarea
cercetării procesului înaintea primei instanţe;
de către intervenientul principal, cel mai târziu la primul
termen de judecată;
de către pârât, în toate cazurile, cel mai târziu la primul
termen de judecată.
Judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor
persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc:
în procedura necontencioasă;
în procedura contencioasă, când raportul dedus judecăţii o
impune şi niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în
cauză a terţului;
în cazurile expres prevăzute de lege.
introdus forţat în cauză, din oficiu:
nu va fi citat;
va lua procedura în starea în care se află în momentul
introducerii în proces;
nu va putea cere readministrarea probelor sau
administrarea de noi probe.
ui care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului
poate, {■ chiar fără mandat:
să facă orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui
termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp;
să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate;
să susţină calea de atac.
micirea de a reprezenta o persoană fizică se dovedeşte:
prin înscris sub semnătură privată, dacă este dată
unui mandatar neavocat;
prin declaraţie verbală făcută în instanţă şi consemnată în
Ştefănescu
236 Teste grilă
încheierea de şedinţă, dacă este dată unui avocat sau unui

mandatar neavocat;
prin înscris încheiat în condiţiile legii privind organizarea
şi exercitarea profesiei, dacă este dată unui avocat.
Iciparea procurorului în procesul civil se poate realiza prin:
pornirea oricărei acţiuni civile, ori de câte ori este necesar
pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale
dispăruţilor;
Ştefânescu
exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în

cauze având w obiect drepturi şi interese ale minorilor, ale
persoanelor puse sub interdicţie*^ ale dispăruţilor, numai
dacă a pornit acţiunea;
punerea de concluzii numai în cauzele având ca obiect drepturi Capitolul V
şi interese ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie
şi ale dispăruţilor. Competenţa
Ştefănescu
238 Teste grilă
Ştefânescu Ştefânescu
.luoecătoriile judecă în primă instanţă: ,

a'i cererile de împărţeală judiciară, în valoare de până la
100.000 lei, inclusiv;
cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare
civilă, potrivit legii;
cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în
grăniţuire.
aunt date în competenţa materială a judecătoriei: ,
cererile evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei
inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau
neprofesionişti;
cererile de evacuare;
cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile
în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau
extracontractual, cu excepţia celor date de lege în
competenţa altor instanţe.
89./Tribunalul judecă, în primă instanţă:
VO/gj Cererile evaluabile în bani în valoare mai mare de 100.000
lei, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau
neprofesionişti;
cererile de divorţ, dacă există copii minori;
toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor
instanţe.
naiul este competent soluţioneze: flHHHHHflHHIl
cererile privitoare la insolvenţă sau concordatul preventiv;
incidentele privind arbitrajul reglementat de Codul de
procedură civilă;
cererile de îndreptare, lămurire şi completare a hotărârilor
pronunţate de judecătorii.
__ a de apel judecă:
cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială
legitimă, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este
o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia;
acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale;
apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de
judecătorii sau tribunale, în primă instanţă.
Ita Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
recursurile în interesul legii;
cererile de delegare a instanţei, atunci când, din cauza unor
împrejurări excepţionale, instanţa competentă este
împiedicată să funcţioneze;
recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în materia
exproprierii.
Ştefănescu
236 Teste grilă
93. Competenţa după valoarea obiectului cererii se determină

după: Jg
valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de
cerere;
valoarea pretenţiei principale, la care se adaugă accesoriile
acesteia, dobânzile penalităţile, fructele, cheltuielile sau
altele asemenea, indiferent de data scadenţei;
valoarea prestaţiei principale şi a accesoriilor acesteia,
precum şi a prestaţii|or periodice ajunse la scadenţă în
cursul judecăţii.
Valoarea cererii se socoteşte:
fără scăderea sarcinilor sau datoriilor moştenirii, în cazul
cererilor în materie de moştenire;
în funcţie de valoarea impozabilă a imobilului, în cazul
cererilor având ca obiect un drept de proprietate sau alte
drepturi reale asupra unui imobil;
în funcţie de valoarea bunului arendat, în cererile privitoare
la predarea sau restituirea bunului arendat.
Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete
principale de cerere:
dacă acestea sunt întemeiate pe fapte ori cauze diferite,
competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după
caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte;
dacă acestea sunt întemeiate pe un titlu comun, competenţa
se stabileşte ţinând seama de acea prestaţie care atrage
competenţa unei instanţe de grad mai înalt;
dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei
instanţe, instanţa sesizată nu va putea dispune disjungerea
şi declinarea competenţei.
Competenţa teritorială:
a) de drept comun este la instanţa domiciliului/sediului
pârâtului;
alternativă permite reclamantului să aleagă între instanţa de
la domiciliul său şi una sau mai multe instanţe competente
potrivit legii;
este exclusivă când o anumită instanţă, expres prevăzută de
lege, este competentă.
Reclamantul poate să aleagă între instanţa de la
domiciliul/sediul instanţa de la domiciliul/sediul
său:
în cazul cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice
de drept public;
Ştefonescu
în cazul cererilor îndreptate împotriva persoanei juridice
care are dezmembră- minte;

în cazul cererilor privitoare la societăţi.
Reclamantul poate să aleagă între instanţa de la
domiciliul/sediul pârâtului şi:
instanţa domiciliului său, în cererile privitoare la stabilirea
filiaţiei;
instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce
izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului;
instanţa domiciliului/sediului său, pentru cererile ce izvorăsc
dintr-un contract de transport.
j*m vrerea privitoare la imobilul situat în circumscripţiile mai
multor instanţe se
_
) la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta
a
se află în vreuna dintre aceste circumscripţii;
la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află
imobilul, dacă domiciliul sau reşedinţa pârâtului nu se află
în niciuna dintre aceste circumscripţii;
la instanţa de la domiciliul reclamantului.
/fon. cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se
judecă de:
^^âjinstanţa competentă material şi teritorial;
instanţa competentă pentru cererea principală;
tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul,
dacă aceste cereri sunt în materia insolvenţei sau
concordatului preventiv.
lOiJ Instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa
şi asupra:
\_y a) excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni
prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa
exclusivă a altei instanţe;
incidentelor procedurale invocate în cauză, chiar dacă
soluţionarea acestora este de competenţa altei instanţe
decât aceea la care s-au ivit;
apărărilor, în afara celor care constituie chestiuni
prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa
exclusivă a altei instanţe.
|i02.j Părţile pot conveni alegerea instanţei competente teritorial:
în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie
verbală în faţa instanţei, în cazul competenţei teritoriale
reglementate de norme de ordine privată;
în litigiile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care
acestea pot dispune, în afară de cazul în care competenţa
Ştefănescu
este exclusivă;
în litigiile din materia protecţiei drepturilor
consumatorilor, însă numai înainte de naşterea dreptului la
despăgubire.
Prorogarea de competenţă:
poate interveni în cazurile expres prevăzute de lege;
poate interveni în temeiul unei hotărâri judecătoreşti;
nu poate interveni, în niciun caz, ca urmare a înţelegerii
părţilor.
j Competenţa este facultativă în cazul:
cererii formulate de un judecător în calitate de reclamant,
aflate în competenţa instanţei la care îşi desfăşoară
activitatea, care va fi depusă la una dintre instanţele
judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia
oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel
în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi
desfăşoară activitatea;
cererii formulate împotriva unui judecător care îşi
desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece
cauza, care poate fi depusă la una dintre instanţele
judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia
oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel
în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost
competentă, potrivit legii;
Ştefănescu
238 Teste grilă Drept procesual civil 239
judecătoreşti; părţile sunt instanţa imediat supe-
cererii formulate de părţi ori de către legal citate în faţa rioară şi comună
de asistentul judecător în orice primei instanţe, instanţelor aflate în
judiciar în calitate stare a pricinii; judecătorul: conflict;
de reclamant, care de reclamant cel mai va pune această între o instanţă
poate fj depusă la târziu la primul chestiune în judecătorească şi un
instanţa termen de judecată discuţia părţilor; alt organ cu activitate
competentă în care la care părţile sunt va acorda un singur jurisdicţionaiă se
acesta îşi legal citate în faţa termen în acest rezolvă de instanţa
desfăşoară primei instanţe. scop; judecătorească
activitatea, pârâtul Necompetenţă de ordine va suspenda judecata ierarhic superioară
fiind în drept ca cel privată: cauzei. instanţei în conflict;
mai târziu la poate fi invocată doar Conflictul de între orice altă instanţă
primul termen de de către pârât prin competenţă: judecătorească şi
judecată la care întâmpinare sau, este pozitiv când înalta Curte de
părţile sunt legal dacă întâmpinarea două sau mai Casaţie şi Justiţie se
citate să poată cere nu este obligatorie, multe instanţe se soluţionează de
declinarea cel mai târziu la declară deopotrivă Completul de 5
competenţei în primul termen de competente să judecători al înaltei
favoarea unei judecată la care judece acelaşi Curţi de Casaţie şi
instanţe de acelaşi părţile sunt legal proces; Justiţie.
grad, din citate în faţa este negativ când instanţa competentă să
circumscripţia unei primei instanţe; două sau mai judece conflictul de
curţi de apel poate fi invocată de multe instanţe şi- competenţă va hotărî:
învecinate. către judecător în au declinat în camera de consiliu;
105. Excepţia de orice stare a reciproc compe- cu citarea părţilor;
necompetenţă: pricinii; tenţa de a judeca printr-o hotărâre supusă
este mijlocul poate fi invocată şi de acelaşi proces sau, numai apelului.
procedural prin partea care a făcut în cazul în cazui
care se poate cererea la o declinărilor HHHIHHHBHHiH
invoca instanţă succesive, dacă dovezile administrate în
necompetenţă necompetentă. ultima instanţă faţa instanţei
instanţei; Necompetenţă este de învestită îşi declină necompetente rămân
poate viza ordine publică: la rândul său câştigate judecăţii;
necompetenţă de în cazul încălcării competenţa în instanţa competentă
ordine publică sau competenţei favoarea uneia învestită cu soluţionarea
privată; materiale; dintre cauzei nu poate dispune
poate fi invocată şi de în cazul încălcării instanţele care refacerea dovezilor;
către reclamant, competenţei anterior s-au dosarul este trimis de
atât în cazul generale; declarat îndată instanţei
în cazul încălcării necompetente; judecătoreşti
necompetenţei de nu poate să apară
ordine publică, cât competenţei competente sau, după
teritoriale între o instanţă caz, altui organ cu
şi al necompetenţei judecătorească şi activitate
de ordine privată. neexclusive. un alt organ cu jurisdicţionaiă
Id6j Excepţia în mod excepţional, în activitate competent.
necompetenţei generale a cazul în care pentru jurisdicţionaiă.
stabilirea competenţei sunt Excepţia litispendenţei
instanţelor judecătoreşti ictul de competenţă poate fi invocată:
poate fi invocată:^ lămuriri ori probe ivit:
suplimentare, la de părţi sau de instanţă
când procesul nu este ’a) între două instanţe din oficiu;
de competenţa primul termen de judecătoreşti se Ştefânescu
Ştefânescu
judecată la care în orice stare a
instanţelor soluţionează de
procesului, în faţa
instanţelor de fond;
şi în faţa instanţei de
recurs.
Excepţia litispendenţei se
invocă:
înaintea instanţei sesizate
ulterior, când instanţele
sunt de acelaşi grad;
înaintea instanţei de grad
superior, când instanţele
sunt de grad diferit;
înaintea instanţei de
recurs, când unul
dintre procese se
judecă în recurs, iar
celălalt înaintea
instanţei de fond.
este posibilă, în primă

instanţă, în cazul mai
multor procese în care
sunt aceleaşi părţi sau
chiar împreună cu alte
părţi şi al căror obiect
şi cauză au între ele o
strânsă legătură;
se va face la instanţa
competentă exclusiv,
dacă una din cereri
este de competenţa
exclusivă a unei
instanţe;
se face la instanţa mai
întâi sesizată, chiar dacă
ambele părţi solicită
trimiterea dosarului la
una dintre celelalte
instanţe.
poate fi invocată:
JHHHHHHHHHHIHHI
de oricare dintre părţi şi
de instanţă din oficiu;
în orice stadiu al
procesului, chiar şi în
recurs;
cel mai târziu la primul
termen de judecată
înaintea instanţei mai
întâi sesizate.
240 Teste
8rilă
La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate,
judecătorul: J&|
este obligat să verifice, din oficiu, dacă instanţa sesizată este
competentă general, material şi teritorial să judece
pricina;
consemnează în încheierea de şedinţă temeiurile de drept
pentru care constată competenţa instanţei;
nu poate acorda un nou termen pentru lămuriri sau probe
suplimentare pentru stabilirea competenţei.
Cererea de strămutare se poate face:
în orice fază a procesului;
numai de către pârât, pentru motiv de siguranţă publică;
numai de către procurorul general de la Parchetul de pe
lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru motiv de
bănuială legitimă.
Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială
legitimă este de <
tenţa: M
tribunalului, dacă instanţa de la care se cere strămutarea
este o judecătorie din circumscripţia acestuia;
curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea
este un tribunal din circumscripţia acesteia;
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă strămutarea se cere de
la curtea de apel.
La primirea cererii de strămutare pe motive de siguranţă publică,
înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie:
va înştiinţa, de îndată, instanţa de la care se cere
strămutarea despre depunerea cererii;
va putea să solicite dosarul cauzei;
va dispune, din oficiu, suspendarea judecării procesului.
Ştefănescu
122. Completul de judecată competent să soluţioneze cererea de strămutare dispună,
dacă este cazul, la solicitarea
Dreptcelui interesat,
procesual civil suspendarea procesului: 241
Ştefânescu
cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei;
fără darea unei cauţiuni, chiar înainte de primul termen de
judecată, pentru motive temeinice;
prin încheiere motivată, supusă numai apelului.
In caz de admitere a cererii de stramutare:
curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte
instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa;
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trimite procesul spre
judecată uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi
grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de
apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie
se află instanţa de la care se cere strămutarea;
tribunalul trimite procesul spre judecată unei alte
judecătorii din circumscripţia sa.
Ştefânescu
trămutarea procesului poate Drept
fi cerută
procesual din
civil nou dacă: 243
noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute la data
soluţionării cererii anterioare;
noua cerere se întemeiază pe împrejurări ivite după soluţionarea
cererii anterioare;
cererea anterioară a fost respinsă.
Cererea de strămutare se judecă: 'flHHHHHHHIHHHi
de urgenţă;
fără citarea părţilor;
în şedinţă publică.
La cererea părţii interesate, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate
delega o altă
când instanţa competentă este împiedicată un timp îndelungat să
funcţioneze;
de acelaşi grad cu instanţa competentă, care să judece procesul;
pentru soluţionarea unui număr mare de cauze, delegarea
neputând opera individual, pentru o cauză concretă.
Ştefânescu
Capitolul Vi Dispoziţii generale de procedură
trebuie formulate, în toate cazurile, în scris;

pot fi formulate şi oral, în şedinţă, în cazurile anume
prevăzute de lege;
pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
■■
12; Când urmează a fi comunicată, cererea se
în toate cazurile, în atâtea exemplare câte sunt necesare
pentru comunicare, plus un exemplar pentru instanţă;
întotdeauna într-un singur exemplar, dacă părţile au un
reprezentant comun;
într-un singur exemplar, dacă partea figurează în mai multe
calităţi juridice, plus un exemplar pentru instanţă.
129. La fiecare exemplar al cererii: j
se alătură, în copie legalizată, înscrisurile de care partea
înţelege să se folosească în proces;
se poate alătura, în copie certificată de parte pentru
conformitate cu originalul, numai partea din înscris
referitoare la proces;
se alătură în copie certificată, însoţite de traduceri legalizate
efectuate, ca regulă, de un traducător autorizat,
înscrisurile redactate într-o limbă străină.
Când cererea este
mandatar, se va alătura, în toate cazurile, procura în
original;
consilier juridic, se va alătura împuternicirea acestuia,
potrivit legii;
reprezentant legal, se va alătura, în copie certificată,
înscrisul doveditor al calităţii sale.
UL
Cererea de chemare în judecată care poartă o denumire greşită
este
făcută, dar judecătorul:
poate restabili calificarea juridică a cererii;
nu poate da o altă calificare juridică cererii;
nu poate schimba denumirea acesteia, dacă părţile, în
virtutea unui acord expres privind drepturi de care,
potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică,
dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime
ale altora.
Jnstanţa poate hotărî asupra unei cereri: JHHHHHHHflHHBH
numai dacă părţile au fost citate potrivit legii;
chiar dacă părţile nu au fost citate, dar s-au prezentat,
personal ori prin reprezentant;
chiar dacă părţile Ghinoiu
nu au fost citate, dar au, potrivit legii,
termenul în cunoştinţă.
Tudoricâ / Ghinoiu
/"\ ..............................................................................................
; termenul în cunoştinţă şi nu va fi citat(ă) la termenele
ulterioare:
partea prezentă la un termen de judecată prin reprezentant
convenţional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte
termenul;
partea căreia, prin persoana însărcinată cu primirea
corespondenţei, i s-a înmânat citaţia pentru un termen de
judecată;
militarul încazarmat care a fost prezent personal la un
citează părţile în cazul repunerii procesului pe rol, întrucât,

în timpul deliberării, a considerat că sunt necesare probe
sau lămuriri noi;
citează părţile la fiecare termen când, pentru motive
temeinice, apreciază necesară această măsură;
citează, în toate cazurile, partea chemată la interogatoriu.
Preschimbarea termenului de judecată: JflHHHIHHHiiHHI
poate fi dispusă numai pentru motive temeinice, din oficiu
sau la cererea ambelor părţi;
se hotărăşte în camera de consiliu, cu citarea părţilor;
face necesară citarea părţilor pentru noul termen fixat.
Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate
face:
în toate cazurile, prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu
conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis;
prin servicii de curierat rapid, cu scrisoare recomandată,
cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis,
dacă partea a solicitat aceasta şi pe cheltuiala acesteia din
urmă;
^ c) prin executori judecătoreşti, la cererea părţii interesate şi pe
cheltuiala acesteia.
cererea de chemare în judecată se poate comunica direct

între aceştia;
întâmpinarea se poate comunica direct între aceştia;
citaţia pentru un termen de judecată se poate comunica
direct între aceştia.
. în citaţie se menţionează:
faptul că, prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de
primire, personal ori prin reprezentant legal sau
convenţional ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată
cu primirea corespondenţei pentru un termen de judecată,
cel citat este considerat că are în cunoştinţă şi termenele de
Tudoricâ / Ghinoiu
judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost
înmânată;
în toate cazurile, obligaţia pârâtului de a-şi pregăti
apărarea pentru primul termen de judecată, propunând
probele de care înţelege să se folosească, sub sancţiunea
prevăzută de lege, care va fi indicată expres;
actele de procedură comunicate odată cu citaţia.
cei supuşi procedurii insolvenţei, precum şi creditorii

acestora, în tot cursul procedurii de insolvenţă, la
domiciliul sau, după caz, la sediul acestora;
Tudoricâ / Ghinoiu
244 Teste grilă
cei care fac parte din echipajul unei nave maritime sau
fluviale, alta decâH militară, la domiciliul lor, dacă este
cunoscut;
statul, prin Ministerul Finanţelor Publice sau alte organe
anume desemnate în acest scop de lege, la sediul acestora
sau, în caz de alegere de sediu procesual ' la sediul ales.
Sunt citaţi/Este citat:
statul, unităţile administrativ-teritoriale şi celelalte persoane
juridice de drept public, prin cei însărcinaţi să le
reprezinte în justiţie, la sediul acestora;
ca regulă, persoanele puse sub interdicţie judecătorească şi
minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, prin
reprezentanţii lor legali, la domiciliul acestora din urmă- f
cetăţeanul român detaşat în cadrul unui serviciu al Comisiei
Europene, prin această instituţie.
Comunicarea actelor de procedură: v^
a) se face prin afişare doar în cazurile în care legea dispune în
acest sens;
nu se poate face decât în zilele lucrătoare între orele 7.00 -
20.00, chiar când comunicarea se face între avocaţi sau
consilieri juridici;
se face la vechiul loc de citare, dacă partea şi-a schimbat, în
cursul procesului, locul unde a fost citată, dar nu a
încunoştinţat instanţa, indicând locul unde va fi citată la
termenele următoare, şi nici partea adversă prin scrisoare
recomandată.
Neregularitatea privind procedura de citare:
poate fi invocată, în lipsa părţii nelegal citate, şi de către
partea adversă, cel mai târziu la termenul următor celui la
care s-a produs neregularitatea;
nu va mai fi luată în considerare în cazul în care partea lipsă
la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a
invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest
termen ea a fost prezentă;
nu va mai fi luată în considerare dacă reprezentantul părţii,
prezent în instanţă, nu a solicitat amânarea procesului.
destinataij|HHHHIHHHHHHHHflHHHHHm
primeşte citaţia, dar refuză să semneze dovada de înmânare,
agentul întocmeşte un proces-verbal în care consemnează
această împrejurare;
refuză să primească citaţia, agentul este ţinut să afişeze o
înştiinţare pe uşa locuinţei destinatarului;
refuză să primească citaţia şi nu are cutie poştală, agentul
afişează o înştiinţare pe uşa locuinţei destinatarului şi
întocmeşte un proces-verbal în care consemnează
menţiunile arătate la art. 164 C.proc.civ.
144. în cazul citării
citaţia se afişează la uşa instanţei, pe portalul instanţei de
judecată competente şi la ultimul Ghinoiu domiciliu cunoscut al
celui citat;
citaţia se publică în Monitorul Oficial al României şi într-un
ziar central de largă răspândire;
instanţa, ulterior încuviinţării acestei măsuri, va numi un
curator dintre avocaţii baroului, care va fi citat la
dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.
Ghinoiu
246 Teste grilă
rit de nulitate absolută:

actul de procedură îndeplinit cu încălcarea unei
cerinţe legale de fond instituite printr-o normă care
ocroteşte un interes privat;
actul de procedură îndeplinit cu încălcarea unei cerinţe legale
de formă instituite printr-o normă care ocroteşte un interes
public;
actul de procedură îndeplinit cu încălcarea unei cerinţe legale
de fond instituite printr-o normă care ocroteşte un interes
public.
• lovit(ă) de JHHHHflHHliHiHflHI
r
Ţ) actul de procedură îndeplinit de cel care nu are capacitate
procesuală de folosinţă;
actul de procedură îndeplinit de cel care nu are capacitate
procesuală de exerciţiu;
hotărârea dată fără participarea şi punerea concluziilor de
către procuror, în cazul în care acestea sunt obligatorii
potrivit legii.
de citare este
în cazul în care citaţia este comunicată părţii la vechiul loc de
citare, dacă partea şi-a schimbat locul de citare, fără a
încunoştinţa instanţa şi partea adversă despre noul loc de
citare;
chiar dacă partea prezentă în instanţă nu a invocat
neregularitatea privind citarea şi nu a cerut amânarea
procesului;
dacă citaţia nu a fost înmânată părţii cu cel puţin 5 zile
înaintea termenului de judecată.
. Este prevăzută sub sancţiunea nulităţii:
depunerea de către parte a unui înscris la dosarul cauzei,
după închiderea dezbaterilor;
comunicarea titlului executoriu, cu excepţia cazurilor în care
legea prevede că executarea se face fără comunicarea
acestuia către debitor;
în toate cazurile, comunicarea somaţiei către debitor.
ige nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări:
în toate cazurile, încălcarea dispoziţiilor referitoare la
cerinţe legale extrinseci actului de procedură;
încălcarea prevederilor referitoare la constituirea instanţei;
încălcarea dispoziţiilor referitoare la timbrarea cererii
de chemare în judecată.
:e nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări
încălcarea dispozi- referitoare la:
capacitatea procesuală de folosinţă;
comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată
modificate de reda mant; Ghinoiu
caracterul public al şedinţelor de judecată.
Ghinoiu
248 Teste grilă
ISli Nulitatea este necondiţionată de existenţa unei vătămări In cazul:

nerespectării dispoziţiilor legale privitoare la competenţa
teritorială a executo- rilor judecătoreşti;
insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată;
citării pârâtului cu mai puţin de 5 zile înaintea termenului de
chemare în judecată
Atrage nulitatea, necondiţionată de existenţa unei vătămări,
a
procedură încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la:
compunerea completului de judecată;
reprezentarea procesuală;
o cerinţă legală proprie actului de procedură.
în cazul nulităţii condiţionate de existenţa unei vătămări:
partea care invocă nulitatea trebuie să dovedească
întotdeauna vătămarea produsă;
actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin
nerespectarea cerinţei legale, de fond sau de formă, s-a
adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât
prin desfiinţarea acestuia;
expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată relativ.
Nulitatea actului de procedură nu intervine dacă:
până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a
dispărut cauza acesteia;
a intervenit decăderea sau o altă sancţiune procedurală;
este posibilă înlăturarea vătămării în alt mod, instanţa
dispunând îndreptarea neregularităţilor actului de
procedură.
Nulitatea absolută:
poate fi condiţionată de existenţa unei vătămări;
poate fi invocată, în toate cazurile, de judecător în orice stare
a judecăţii;
poate face obiectul unei renunţări a părţii interesate la
dreptul de a o invoca.
Nulitatea relativă: '•3
poate face obiectul unei renunţări tacite a părţii interesate la
dreptul de a o invoca;
poate fi invocată de partea interesată numai dacă
neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă;
poate fi invocată întotdeauna cel mai târziu la primul termen
de judecată, pentru neregularităţile săvârşite până la
începerea judecăţii.
Nulitatea actului de procedură:
împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte juridice
decât cele care decurg din natura lui proprie;
atrage, în toate cazurile, şi desfiinţarea
Ghinoiu actelor de procedură
următoare;
lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat
cu nerespectarea cerinţelor legale.
Ghinoiu
-azui nulităţii actului de procedură:

instanţa dispune, în toate cazurile, refacerea actului, cu
respectarea tuturor condiţiilor de validitate;
acesta este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii
lui;
acesta este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data constatării
nulităţii.
'a enele procedurale:
ûnt stabilite numai prin lege;
reprezintă intervalul de timp în care este interzis să se
îndeplinească un act de procedură;
reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un
act de procedură.
în cazul termenului calculat pe zile:
Ja) intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul,
dar nu intră în calcul ziua când acesta se împlineşte;
intră în calcul ziua când termenul se împlineşte, dar nu
intră în calcul ziua de la care acesta începe să curgă;
nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi
nici ziua când acesta se împlineşte.
f~\ t .............................................
In cazul termenului socotit pe săptămâni, luni sau ani:
_ ' a) acesta se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima
săptămână ori lună sau din ultimul an;
dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care
termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în
prima zi a lunii următoare;
acesta se împlineşte la ora 24,00 a ultimei zile în care se
poate îndeplini actul de procedură.
te socotit ca făcut în termen:
doar actul depus la instanţă până la finalul programului
de lucru al instanţei respective;
şi actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la un
serviciu de curierat rapid, chiar după încheierea
programului de lucru al instanţei;
actul depus în ziua lucrătoare următoare celei în care s-a
împlinit termenul, dacă aceasta din urmă cade într-o zi
nelucrătoare.
|lŞ|Terinenul procedural începe să curgă:
Ja) în toate cazurile, de la data comunicării actului de
procedură;
şi în cazul în care partea a primit sub semnătură copie de pe
act;
şi în cazul în care partea a cerut comunicarea actului unei
alte părţi.
Tudoricâ / Ghinoiu
^Ja) începe să curgă, de regulă, de la data comunicării actului de
procedură;
de apel începe să curgă, pentru procuror, de la data
pronunţării hotărârii, dacă procurorul a participat la
judecarea cauzei;
de apel împotriva încheierii pronunţate în procedura
necontencioasă curge de la data pronunţării încheierii,
pentru persoana interesată care nu a fost prezentă la ultima
şedinţă de judecată.
Ghinoiu
P'
248 Teste grilă
se întrerupe prin moartea părţii sau a mandatarului

acesteia;
nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă mai înainte, se
întrerupe faţă de minorul de 12 ani, cât timp nu a fost
desemnată o persoană care să îl asiste;
curge de la data când partea a solicitat instanţei să îi fie
comunicat actul de procedură.
Ghinoiu
Ghinoiu
166. în cazul nerespectării termenului legal:
/ a) imperativ, intervine, ca regulă, decăderea din exercitarea
dreptului, iar, ca o consecinţă a decăderii, actul de
procedură făcut peste termen este lovit de nulitate;
prohibitiv, actul de procedură făcut înaintea împlinirii
termenului va fi anulat în toate cazurile;
imperativ, nu intervine decăderea din exercitarea dreptului,
dacă partea care a pierdut termenul procedural
dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive
temeinic justificate.
din dreptul de a mai invoca cauzele de nulitate a actelor

de procedură deja efectuate intervine în cazul în care
partea nu invocă deodată toate cauzele de nulitate;
b) din dreptul de a mai propune probe intervine în toate
cazurile în care probele nu au fost propuse de către reclamant

prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin
întâmpinare;
c) din dreptul de a mai invoca neîndeplinirea procedurii
prealabile sesizării instanţei intervine, ca regulă, în cazul în

care pârâtul nu a invocat, prin întâmpinare, neîndeplinirea
procedurii prealabile.
Ghinoiu
Ghinoiu
168. Pentru repunerea în termenul procedural, este necesar ca partea: :|§j
să dovedească că întârzierea se datorează exclusiv unor
împrejurări mai presus de voinţa ei;
să dovedească că întârzierea se datorează unor motive
temeinic justificate;
să introducă calea de atac a apelului, în toate cazurile, în
termen de cel mult 15 zile de la data încetării
împrejurării care a împiedicat-o să formuleze apel.
Cererea de repunere HHHHBHHIHiHiiH
de exercitare a apelului se soluţionează de către instanţa
competentă să soluţioneze apelul;
de exercitare a recursului se soluţionează de instanţa a cărei
hotărâre este recurată;
de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită se
soluţionează de către instanţa de executare competentă.
Ghinoiu
Capitolul VII Judecata în
primă instanţă
Tudoricâ / Ghinoiu
Tudoricâ / Ghinoiu
jij.,
Tudo
ricâ
/
Ghin
oiu
Tudoricâ / Ghinoiu
începe prin depunerea cererii la instanţă, personal sau prin
reprezentant;
poate fi pornit şi de procuror, în cazul în care acţiunea civilă
urmăreşte apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale
dispăruţilor;
poate fi pornit de o organizaţie care, fără a justifica un
interes personal, acţionează în scopul ocrotirii unui interes
de grup.
n cazul în care legea prevede o procedură prealabilă:
sesizarea instanţei se poate face, în toate cazurile, numai
după îndeplinirea procedurii prealabile;
neîndeplinirea acesteia poate fi invocată, ca regulă, numai de
către pârât, prin întâmpinare;
dovada îndeplinirii acesteia se depune la primul termen de
judecată.
în ceea ce priveşte procedura prealabilă:
sesizării instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale,
neîndeplinirea acesteia poate fi invocată şi de instanţă, din
oficiu sau la cererea părţilor;
sesizării instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale,
reclamantul nu are obligaţia de a sesiza, în prealabil, şi
notarul public competent cu deschiderea procedurii
succesorale;
neîndeplinirea acesteia, în cazurile în care întâmpinarea nu
este obligatorie, poate fi invocată de pârât oricând în faţa
primei instanţe.
rerea de chemare în judecată trebuie să cup
în toate cazurile, codul numeric personal al pârâtului
persoană fizică;
dacă reclamantul locuieşte în străinătate, şi domiciliul ales în
România unde urmează să i se facă toate comunicările
privind procesul;
sub sancţiunea nulităţii, obiectul cererii.
i de chemare în judecată:
trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii exprese, codul
numeric personal al pârâtului, persoană fizică, dacă
pârâtului i s-a atribuit acest element de identificare şi acesta
este cunoscut de reclamant;
care nu cuprinde motivele de fapt pe care se întemeiază este
nulă;
trebuie însoţită de interogatoriul adresat pârâtului, persoană
juridică de drept privat, afară de societăţile de persoane.
Tudoricâ / Ghinoiu
poate fi formulată şi prin înscris în formă electronică sau
poate fi scanată şi transmisă instanţei prin poştă
electronică;
care nu cuprinde indicarea dovezilor pe care se sprijină
fiecare capăt de cerere atrage, în toate cazurile,
sancţiunea decăderii reclamantului din dreptul de a mai
propune probe;
poate cuprinde mai multe capete de cerere întemeiate pe
cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură.
Cererea de chemare în judecată:
poate fi transmisă instanţei de reprezentantul reclamantului
şi prin servicii de curierat rapid;
şi înscrisurile ataşate, însoţite, când este cazul, de dovezile
privind modul în care acestea au fost transmise către
instanţă, se predau preşedintelui instanţei sau persoanei
desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în
vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de
judecată;
poate fi scanată şi transmisă prin poştă electronică, numai
dacă are ataşată o semnătură electronică.
. Se anexează cererii de chemare în judecată:
un extras din registrul public în care este menţionată
împuternicirea reprezentantului persoanei juridice de
drept privat;
copii legalizate ale înscrisurilor cu care se face dovada
fiecărui capăt de cerere;
procura mandatarului, în original sau în copie certificată.
i. Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică dacă
cererea de chen
în judecată:
cuprinde domiciliul ales în România al reclamantului care
locuieşte în străinătate, unde urmează să i se facă toate
comunicările privind procesul;
cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază cererea;
este însoţită de interogatoriul adresat pârâtei-societate de
persoane.
. Dacă cererea de chemare în judecată:
Jă
nu este timbrată, instanţa îi pune în vedere reclamantului să
plătească taxa judiciară de timbru până la primul termen
de judecată acordat în cauză;
Tudoricâ / Ghinoiu
nu cuprinde numărul de telefon, numărul de fax şi adresa
electronică ale pârâtului, instanţa, în toate cazurile,
anulează cererea;
nu cuprinde obiectul cererii şi valoarea acestuia, instanţa îi
comunică reclamantului aceste lipsuri şi îi pune în vedere
să completeze cererea în termen de cel mult 10 zile de la
primirea comunicării.
i cererii de chemare în ju
intervine dacă mai multe persoane care sunt împreună
reclamante nu au desemnat un mandatar comun;
intervine dacă reclamantul nu a complinit lipsurile cererii în
termenul prevăzut de lege;
se dispune prin încheiere, dată în camera de consiliu, fără
citarea părţilor.
Tudoricâ / Ghinoiu
fn procedura regularizării, cererea de reexaminare a încheierii de

anulare a cererii ' de chemare în judecată:
se introduce la instanţa ierarhic superioară celei care a dat
încheierea de anulare;
se face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării
încheierii de anulare;
se soluţionează prin încheiere definitivă, dată în camera de
consiliu, cu citarea reclamantului.
în procedura regularizării, cererea de reexaminare a încheierii de
anulare a cererii de chemare în judecată:
poate fi admisă dacă anularea cererii a fost dispusă eronat, iar
cauza se trimite unui alt complet al instanţei respective,
desemnat prin repartizare aleatorie;
poate fi admisă dacă neregularităţile au fost înlăturate în
termenul prevăzut de lege, iar cauza se trimite completului
iniţial învestit;
se motivează şi poate fi introdusă, în termen de 15 zile de la data
comunicării încheierii de anulare, la instanţa care a pronunţat
încheierea respectivă.
Procedura de regularizare prevăzută de art. 200 C.proc.civ. este
aplicabilă:
ca regulă, în cazul incidentelor procedurale;
în cazul contestaţiei la executare;
în cazul procedurilor speciale compatibile cu dispoziţiile art. 200
C.proc.civ.
De îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege
pentru cererea de chemare în judecată, judecătorul dispune:
prin încheiere, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se
în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub
sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în
termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în
judecată;
prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se
în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub
sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în
termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în
judecată;
prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se
în vedere, în toate cazurile, că are obligaţia de a depune
întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi
indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea
cererii de chemare în judecată.
înainte de fixarea primului termen de judecată:
pârâtului i se comunică cererea de chemare în judecată,
Ghinoiu
punându-i-se în vedere, ca regulă,
252 Teste grilă
că are obligaţia de a depune
întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii;
întâmpinarea se comunică reclamantului, care este obligat să
depună răspuns la întâmpinare în termen de 15 zile de la
comunicare;
răspunsul la întâmpinare se comunică pârâtului de îndată.
Ghinoiu
aj fixează, prin rezoluţie, primul termen de

judecată, care va fi în mod obligatoriu de cel
mult 60 de zile de la data rezoluţiei, şi dispune
citarea părţilor;
va fixa un termen mai îndelungat în cazul în care
reclamantul domiciliază în străinătate;
ps
poate reduce, în procesele urgente, în funcţie de
circumstanţele cauzei, termenul pentru depunerea
întâmpinării.
iii
187. în procesele în care sunt mai mulţi reclamanţi, judecătorul:
poate dispune, prin încheiere, reprezentarea lor prin
mandatar;
poate dispune, prin rezoluţie, reprezentarea lor prin
mandatar;
numeşte, prin rezoluţie, un curator special, dacă reclamanţii
nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra
persoanei mandatarului.
înainte de primul termen de judecată, dacă s-a solicitat prin
cererea de chemare în judecată, judecătorul:
poate încuviinţa, prin încheiere definitivă, sechestrul
asigurător;
poate încuviinţa, prin încheiere executorie, măsuri pentru
asigurarea dovezilor;
poate dispune întotdeauna citarea personală la
interogatoriu a pârâtului - persoană juridică de drept
privat.
, Cererea de chemare în judecată se poate modifica: ^
de regulă, numai până la primul termen la care reclamantul a
fost legal citat;
numai până la primul termen la care părţile sunt legal citate;
şi după primul termen la care reclamantul a fost legal citat,
chiar dacă nu există acordul expres al tuturor părţilor,
dacă modificarea are ca obiect îndreptarea greşelilor
materiale din cuprinsul cererii.
în căzu) modificării cererii de chemare în judecată:
întâmpinarea depusă de pârât faţă de cererea de chemare în
judecată modificată se comunică de îndată
reclamantului;
se dispune, în toate cazurile, amânarea judecării procesului;
pârâtul are obligaţia de a depune întâmpinare faţă de
Ghinoiu
254
cererea de chemare în judecată
Teste grilă
modificată cu cel puţin 10
zile înaintea termenului fixat de instanţă.
în cazul modificării cererii de chemare în judecată după primul
termen la care
a
este suficient acordul tacit al pârâtului;
nu se va da termen, dacă modificarea priveşte înlocuirea
unei cereri în realizarea dreptului cu o cerere în
constatare, iar aceasta din urmă este admisibilă;
în toate cazurile, nu se va da termen, ci se vor trece în
încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în
instanţă de reclamant.
este obligatorie în toate cazurile; 11

la cererea de chemare în judecată modificată de reclamant
până la primul termen la care acesta a fost legal citat nu
se comunică reclamantului;
trebuie să cuprindă răspunsul la toate motivele de drept ale
cererii de chemare în judecată.
Ghinoiu
nu este
în procedura ordonanţei preşedinţiale;
în toate cazurile, în incidentele procedurale;
în procedura specială privitoare la evacuarea din imobilele
folosite sau ocupate fără drept.
â) domiciliul ales în România al pârâtului unde urmează să i

se facă toate comunicările privind procesul, dacă pârâtul
locuieşte în străinătate;
în toate cazurile, numărul de înmatriculare în registrul
comerţului al societăţii pârâte;
răspunsul la toate pretenţiile reclamantului, precum şi dovezile
cu care pârâtul se apără împotriva fiecărui capăt al cererii
reclamantului.
în caz de coparticipare procesuală:
activă, întâmpinarea se depune, în toate cazurile, în atâtea
exemplare câţi reclamanţi sunt, plus un exemplar pentru
instanţă;
pasivă, o parte dintre pârâţi pot răspunde împreună, printr-o
singură întâmpinare, la pretenţiile reclamantului;
activă şi pasivă, dacă pârâţii, care răspund împreună la
pretenţiile reclamanţilor printr-o singură întâmpinare, nu
întocmesc întâmpinarea în atâtea exemplare câţi reclamanţi
sunt, instanţa va putea pune această obligaţie în sarcina recla-
manţilor, pe cheltuiala pârâţilor.
în procedurile speciale se comunică, în toate cazurile,

reclamantului;
cu privire la cererea de chemare în judecată modificată de
reclamant se comunică acestuia;
în contestaţia în anulare şi în revizuire nu se comunică
reclamantului.
Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege: .
atrage, ca regulă, decăderea pârâtului din dreptul de a mai
propune probe şi de a mai invoca excepţii, în afara celor de
ordine publică;
nu îl împiedică pe pârât de a obţine încuviinţarea probelor care
nu duc la amânarea judecării cauzei;
nu îl împiedică pe pârât de a obţine încuviinţarea probelor cu
privire la care există acordul tacit al reclamantului.
Dacă nu depune întâmpinarea în termenul prevăzut de lege, pârâtul:
este decăzut, în toate cazurile, din dreptul de a mai propune
probe;
este decăzut din dreptul de a mai propune probe, dar poate
Ghinoiu
invoca, în toate cazurile, excepţia
256 Teste grilă
necompetenţei materiale de
ordine privată la primul termen la care părţile sunt legal citate
în faţa primei instanţe;
poate propune probe, dacă învederează instanţei că, din motive
temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele
cerute.
Ghinoiu
se timbrează în condiţiile prevăzute de lege;
este admisibilă în procedura specială privind evacuarea din
imobilele folosite sau ocupate fără drept;
poate fi îndreptată şi împotriva altor persoane decât reclamantul,
care vor fi chemate în judecată ca pârâţi.
Ghinoiu / Belegante
Ghinoiu / Belegante
200. Cererea
este inadmisibilă în procedura de soluţionare a cererilor
posesorii;
poate avea ca obiect pretenţii proprii ale pârâtului derivând
din raporturi juridice diferite, dar strâns legate de cererea
reclamantului;
depusă peste termenul prevăzut de lege se judecă separat.
reconvenţională se depune-^flHHHflHHHHHHHB^ numai
odată cu întâmpinarea;
până la termenul acordat pârâtului în acest scop, în cazul
în care reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în
judecată;
cel mai târziu la primul termen de judecată, dacă pârâtul nu
a depus întâmpinare.
202. Dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională: |g
reclamantul nu este obligat să depună întâmpinare;
acesta nu este obligat să depună răspuns la întâmpinarea
depusă de reclamant faţă de cererea reconvenţională;
reclamantul nu poate formula cerere reconvenţională la
cererea reconvenţională a pârâtului.
20Ş. Disjungerea cererii reconvenţionale: HBHHHHHHHBHHB
se dispune în mod obligatoriu dacă numai cererea principală
este în stare de judecată;
nu poate fi dispusă dacă judecarea acesteia şi a cererii
principale se impune pentru soluţionarea cu celeritate a
procesului;
nu poate fi dispusă în procedura divorţului.
Cercetarea procesului la judecata în primă instanţă, p
data de 1 ianuarie 2016, are loc: :IV.
în camera de consiliu în orice situaţie;
în şedinţă publică, cu excepţia cazurilor în care părţile
convin ca cercetarea să aibă loc în sala de consiliu;
în camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel.
Schimbarea compunerii completului de jude determinată:
de motive temeinice care împiedică un judecător să ia parte la
soluţionarea cauzei;
de solicitarea motivată a reprezentantului Ministerului
Public;
de cererea părţii interesate, la care trebuie să achieseze şi
cealaltă parte.
Ghinoiu / Belegante
206; în cazul în care, pentru motive temeinice, un judecător este

împiedicat să f / participe la soluţionarea cauzei:
acesta poate fi înlocuit, în condiţiile legii;
acesta va fi înlocuit, în condiţiile legii;
acesta va fi înlocuit numai după ce s-a dat cuvântul în fond
părţilor.
judecătorii sau părţile pot pune întrebări celorlalţi
participanţi la proces:
numai prin mijlocirea preşedintelui completului, care poate însă
încuviinţa ca aceştia să pună întrebările în mod direct;
în toate situaţiile, în mod direct;
într-o ordine stabilită de către preşedintele completului de
judecată.
.■ - --- --- -— y,..
V()8. îndepărtarea din sala de judecată în cadrul exercitării poliţiei
şedinţei de judecată v y este dispusă de preşedintele completului de
judecată:
numai pentru termenul la care a fost tulburată şedinţa ori,
după caz, dacă partea s-a prezentat într-o ţinută
necuviincioasă;
pentru termenul la care a fost tulburată şedinţa ori, după
caz, dacă partea s-a prezentat într-o ţinută necuviincioasă,
precum şi pentru toate termenele care, eventual, ar mai
urma în cauză;
prin încheiere executorie care poate fi atacată numai odată
cu fondul.
209; Amânarea procesului când nu este în stare de judecată poate fi
dispusă la w' începutul şedinţei de judecată:
la cererea părţilor, însă doar cu condiţia ca judecătorul, în
exercitarea rolului activ, să le atragă atenţia acestora că
procesul în care figurează nu este în stare în judecată şi să
le recomande solicitarea amânării;
conform ordinii în care dosarele au fost înscrise în lista de
şedinţă;
la cererea părţilor, dacă cererea nu provoacă dezbateri
contradictorii.
2V)JAmânarea judecăţii în temeiul învoielii părţii se poate încuviinţa
de către instanţă:
cel puţin o dată în fiecare etapă procesuală;
o singură dată în fiecare etapă
c) o singură dată ‘
procesuală;
>i numai în cadrul judecăţii în primă
instanţă.
upa o amanare a judecăţii în temeiul învoielii părţilor:
| dacă părţile ni
Belegante
stăruiesc în judecată, aceasta va fi suspendată şi cauza va fi

repusă pe rol numai după plata taxelor de timbru, potrivit
legii;
chiar dacă părţile nu stăruiesc în judecată, cauza va fi
repusă în mod obligatoriu pe rol;
dacă părţile nu stăruiesc în judecată, aceasta poate fi
suspendată, după apre-
decât în cadrul judecăţii în primă instanţă;

decât o singură dată în tot cursul procesului.
Belegante
este:
dispusă în mod obligatoriu de către instanţă, dacă părţile lipsesc
şi niciuna dintre ele nu a cerut judecarea în lipsă;
b) lăsată la aprecierea instanţei, dacă părţile lipsesc şi niciuna
dintre ele nu a cerut judecarea în lipsă;

c)
dispusă în mod obligatoriu de către instanţă, la cererea
oricăreia dintre părţi.
a) idecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă:
din oficiu de către instanţă, pentru motive temeinice şi care
c nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei, conform
aprecierii judecătorului;
o ) singură dată în tot cursul procesului, dacă una dintre
părţi se află în imposibilitatea de a beneficia de apărare;
numai în mod excepţional, la cererea părţii interesate, pentru
motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau
reprezentantului ei, conform aprecierii judecătorului.
avea loc chiar dacă lipsesc ambele părţi, care au 1
dacă cel puţin una dintre părţi a cerut în scris judecarea în lipsă;
dacă instanţa apreciază că poate pronunţa soluţia pe baza
lucrărilor din dosar şi a dovezilor administrate;
cu condiţia ca solicitarea privind judecarea în lipsă să fi fost
făcută de către ambele părţi prin cererea de chemare în
judecată, respectiv prin întâmpinare.
Belegante
Belegante
216.
Belega
nte
împiedică judecarea cauzei, chiar dacă legea dispune altfel;
nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune
altfel;
nu poate împiedica, în nicio situaţie, judecarea cauzei.
Când una dintre părţi sau dintre persoanele care urmează să fie
ascultate nu
cunoaşte limba română, judecătorul sau grefierul va face oficiul
de traducător:
dacă s-a stabilit că nu poate fi asigurată prezenţa unui
traducător autorizat;
dacă părţile sunt de acord, fără a trebui să se stabilească,
mai întâi, că nu poate fi asigurată prezenţa unui
traducător autorizat;
dacă părţile sunt de acord cu aceasta şi numai dacă nu este
posibilă prezenţa unui traducător autorizat.
în tot cursul procesului, pentru a realiza împăcarea părţilor,
judecătorul: ]
poate suspenda cauza, în vederea soluţionării litigiului prin
mediere, din oficiu sau la cererea cel puţin a uneia dintre
părţi;
le va da părţilor îndrumările necesare, potrivit legii;
poate să ordone înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă
acestea sunt reprezentate.
Judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de
informare
-âvantajele folosirii procedurii medierii:
în litigiile în care, potrivit legii, medierea este obligatorie
pentru părţi;
în litigiile în care, potrivit legii, concilierea este obligatorie
pentru părţi;
în litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de
mediere.
Belegante
Atunci când părţile se împacă în urma i

hotărârea prin care instanţa ia act de împăcare poate fi atacată,
pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanţa
ierarhic superioară;
instanţa pronunţă o hotărâre irevocabilă;
instanţa pronunţă o încheiere necontencioasă, putând reveni
oricând asupra soluţiei.
Atunci când cel obligat să semneze un act de procedură nu poate
sau refuză să
semneze:
acel act nu poate fi folosit ca mijloc de probă în nicio situaţie;
se face menţiunea corespunzătoare în acel act, sub semnătura
preşedintelui şi a grefierului;
actul de procedură respectiv va fi anulat.
Nu se consideră că partea are termen în cunoştinţă: ^;
în cazul reluării judecăţii, după ce a fost suspendată, însă numai
dacă suspendarea procesului este facultativă;
în cazul în care instanţa de apel sau de recurs fixează termen
pentru rejudecarea fondului procesului după anularea
hotărârii primei instanţe sau după casarea cu reţinere;
în cadrul judecăţii în căile de atac.
Preschimbarea termenului de judecată, deci inclusiv a primului
termen acordat în
proces: .tlSF
este de competenţa preşedintelui instanţei pe rolul căreia se află
dosarul;
se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părţilor, dacă
este acordat într-un proces în care judecata are loc cu citarea
părţilor, respectiv fără citarea părţilor, dacă judecata în cauza
respectivă are loc fără citarea părţilor;
se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, însă
cu pronunţarea soluţiei în şedinţă publică.
Preschimbarea termenului de judecată:
poate să fie dispusă din oficiu de către instanţa pe rolul căreia se
află cauza respectivă, atunci când nu-şi poate desfăşura
activitatea de judecată din cauza unor motive obiective;
poate să fie dispusă numai pentru motive temeinice, la cererea
oricăreia dintre părţi sau din oficiu, indiferent dacă a fost sau
nu dat în cunoştinţa părţilor şi indiferent dacă citaţiile au fost
sau nu trimise;
este dispusă cu citarea părţilor sau, după caz, fără citare, după
cum a fost sau nu dat în cunoştinţa acestora.
încheierea de şedinţă:
este redactată de judecător pe baza notelor de şedinţă
consemnate de grefier, iar, dacă este cazul, şi a înregistrărilor
efectuate;
se întocmeşte pentru fiecare termen de judecată care este urmat
de o amânare a judecăţii;
cuprinde semnătura membrilor completului şi a grefierului.
Be leg an te
sunt acele încheieri preparatorii care îi „leagă" pe
judecători, în sensul că aceştia nu pot reveni asupra celor
decise, astfel încât ulterior să pronunţe o altfel de soluţie;
sunt încheierile care lasă să se întrevadă rezultatul procesului
sau rezolvă parţial un aspect al procesului, soluţionând
excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni
litigioase, fără a se hotărî în totul asupra procesului;
___c) se împart în încheieri premergătoare şi încheieri
preparatorii.
227. Etapa cercetării procesului: V|
j
—^ a) precede, în mod obligatoriu, etapa dezbaterii în fond a
procesului, atunci când această din urmă etapă va fi
parcursă;
constă, în cadrul fiecărei etape procesuale, în îndeplinirea din
oficiu a unor acte de procedură, în vederea pregătirii
dezbaterii în fond a procesului;
este urmată, în mod obligatoriu şi în toate situaţiile, de etapa
dezbaterii în fond a procesului.
cercetării procesului se desfăşoară, pentru procesele începute cu
d ' 1 ianuarie 2016:
în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru judecata
în primă instanţă şi în faţa instanţelor de apel;
în faţa judecătorului, în camera de consiliu, fără citarea
părţilor, pentru judecata în primă instanţă;
în faţa judecătorului, în camera de consiliu, cu citarea
părţilor, pentru judecata în primă instanţă.
Durata necesară pentru cercetarea procesului va fi estimată de către
ins
la prima zi de înfăţişare, după ascultarea obligatorie a
părţilor;
printr-o încheiere interlocutorie irevocabilă;
_ c) la primul termen de judecată la care părţile sunt legal
citate.
Se poate conveni ca probele să fie administrate de avocaţii părţilor:
la primul termen de judecată la care părţile sunt prezente
prin reprezentant, dacă instanţa de judecată apreciază că
recursul la această procedură este o opţiune concordantă
atât cu principiul celerităţii, cât şi cu interesul părţilor
privitor la desfăşurarea în continuare a procesului;
dacă termenul stabilit pentru administrarea probelor de către
avocaţi nu prelungeşte durata estimată de către instanţa de
judecată pentru cercetarea procesului;
Belegante
la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
cercetarea
judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta, în
situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege;
judecătorul poate fixa termene scurte, chiar de la o zi la alta,
dacă există motive temeinice;
Belegante
judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta,

precum şi, după caz, termene mai îndelungate, dacă există motive
temeinice care impun o durată mai mare a termenelor acordate.
atând că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din cauza
slinirii obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii în sarcina reclamantului,
I:
poate suspenda judecata, independent de existenţa
culpei reclamantului pentru neîndeplinirea obligaţiilor
stabilite;
va suspenda judecata în toate cazurile în care reclamantul
este în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite;
poate suspenda judecata, dacă reclamantul este în culpă
pentru neîndeplinirea acestor obligaţii.
ita poate fi reluată după suspendarea dispusă ca urmare a
împiedicării des- irării normale a procesului prin
neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul iecăţii în sarcina
reclamantului:
la cererea părţii, după plata unei sume reprezentând
dublul taxei judiciare de timbru stabilite pentru cererea a cărei
judecată a fost suspendată;
la cererea părţii, după îndeplinirea obligaţiilor care au determinat
suspendarea;
din oficiu sau la cererea părţii, după îndeplinirea obligaţiilor
care au determinat suspendarea şi cu plata unei sume
reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru stabilită
pentru cererea a cărei judecată a fost suspendată.
reclamantul renunţă la judecarea cererii de chemare în

judecată ori la dreptul pretins;
pârâtul recunoaşte, în parte, pretenţiile reclamantului;
intervine învoiala părţilor cu privire la pretenţia dedusă
judecăţii în întregul ei.
f
[ La încheierea cercetării procesului, judecătorul: :':
va pronunţa o încheiere de şedinţă prin care va fixa şi
termenul pentru dezbaterea fondului în şedinţă publică;
va pune în vedere părţilor că au dreptul fie să depună
concluzii scrise cu cel puţin cinci zile înainte de termenul
stabilit pentru dezbaterea fondului, fie să formuleze concluzii
orale la termen;
va acorda, în majoritatea situaţiilor, un termen pentru
dezbaterea în fond a procesului care să permită părţilor să se
conformeze obligaţiei de a depune concluzii scrise
cu cel puţin 5 zile înainte de dezbatere.
Belegante
pot fi clasificate în excepţii de procedură şi excepţii de fond;
se confundă cu apărările în fond, atunci când tind la respingerea ori anularea cererii;
pot fi invocate atât prin cererea introductivă de instanţă, cât şi pe parcursul procesului.
4 Teste grilă
237. în ceea ce priveşte invocarea excepţiilor procesuale:
^
a) atunci când sunt invocate din oficiu, de către instanţa de
judecată, invocarea este posibilă în orice stare a
procesului, fără nicio restricţie;
excepţiile procesuale care pun în discuţie fondul dreptului nu
pot fi invocate decât în cadrul judecăţii în primă instanţă;
excepţiile de ordine publică pot fi invocate de parte în orice
stare a procesului dacă prin lege nu se prevede altfel.
'—- a) sunt cele prin care se invocă lipsuri referitoare la dreptul

de acţiune;
sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme care
ocrotesc cu precădere interesele părţilor;
pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai
târziu la primul termen de judecată după săvârşirea
neregularităţii procedurale, în etapa cercetării procesului
şi înainte de a se pune concluzii în fond.
Hotărârea pronunţată prin admiterea unei excepţii procesuale:
/a) nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului
dreptului;
are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului,
dacă excepţia invocată a fost de fond;
are autoritate de lucru judecat pe aspectul tranşat, atunci
când neregularitatea procedurală respectivă, constatată
prin această hotărâre, persistă şi într-un proces ulterior.
Dacă pe parcursul procesului se invocă încălcarea unor norme care
ocrotesc
precădere interesele părţilor:
mijlocul procedural folosit este apărarea pe fond;
mijlocul procedural folosit este excepţia relativă;
instanţa de judecată se va pronunţa, de regulă, printr-o
încheiere preparatorie.
în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor procesuale:
dacă s-au invocat simultan mai multe excepţii procesuale,
instanţa va determina ordinea de soluţionare a acestora în
funcţie de complexitatea problemelor ridicate;
dacă s-au invocat simultan mai multe excepţii procesuale,
instanţa va determina ordinea de soluţionare a acestora în
funcţie de efectele pe care acestea le produc;
instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de
procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă,
în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz,
cercetarea în fond a cauzei.
Belegante
în toate situaţiile, prin încheiere interlocutorie supusă
aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea pronunţată asupra
fondului;
prin încheiere sau, după caz, sentinţă ori decizie;
indiferent de soluţie, prin încheiere preparatorie care poate fi
atacată numai odată cu fondul, dacă legea nu prevede
altfel.
lipsei calităţii procesuale:
poate fi invocată de părţi sau de instanţă în orice stare a pricinii;

poate fi invocată doar de partea care justifică un interes, cel mai
târziu la primul termen de judecată după constatarea
neregularităţii procedurale;
nu poate fi invocată direct în faţa instanţei de recurs.
Excepţiile pot fi unite cu administrarea probelor sau cu fondul cauzei:
numai dacă admiterea excepţiei procesuale respective ar duce la
împiedicarea judecăţii fondului prin stingerea procesului;
atunci când excepţia este strâns legată de fondul cauzei;
numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze
aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării
procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului.
au obligaţia de a-şi face cunoscute, reciproc şi în timp util,

mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, numai prin
intermediul instanţei;
nu au obligaţia de a proba ceea ce instanţa este ţinută să ia
cunoştinţă din oficiu;
pot, în orice litigiu nepatrimonial, să convină ca probele să fie
administrate de către avocaţii sau consilierii juridici care îi
reprezintă.
Partea interesată nu are obligaţia de a dovedi:
textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României,
precum şi tratatele internaţionale aplicabile în România care nu
sunt integrate într-un text de lege;
dreptul intern şi internaţional, cutumiar;
deciziile prealabile pronunţate de Completul pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de judecată:
poate obliga partea care invocă o lege străină să facă dovada
conţinutului acesteia;
trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul internaţional
aplicabil în România şi de dreptul unui stat străin;
stabileşte conţinutul legii străine numai prin atestări obţinute de
la organele statului care au edictat-o sau prin avizul unui
Belegante / Ghinoiu
6 Teste grilă
expert.
se propun numai în scris, prin cererea de chemare în judecată de

către reclamant, respectiv prin întâmpinare de către pârât;
considerate necesare pentru judecarea procesului se pot
încuviinţa de către instanţă şi din oficiu, chiar dacă părţile se
împotrivesc;
trebuie completate, dacă instanţa apreciază că probele propuse de
părţi sunt neîndestulătoare pentru lămurirea în întregime a
procesului.
Ghinoiu
249. Probele care nu au fost propuse prin cererea de chemare în judecată

vor pu
cerute de reclamant şi încuviinţate de instanţă dacă:
necesitatea probei rezultă din modificarea cererii, făcută verbal
în şedinţă^ cursul cercetării procesului, în sensul solicitării
contravalorii obiectului cererii pierit în cursul procesului;
acesta face dovada unor motive temeinice care l-au împiedicat
să propună în termen probele cerute;
250. Probele care nu au fost propuse prin întâmpinare vor putea fi cerute de pârât
există şi acordul tacit al pârâtului.
încuviinţate de instanţă dacă:
nevoia administrării probei reiese din cercetarea
judecătorească şi pârâtul nu a putut să o prevadă, dar doar
dacă există acordul, chiar şi tacit, al reclamantului;
există acordul expres al reclamantului, chiar dacă
administrarea probei ar duce la amânarea judecăţii;
acesta învederează instanţei că, din motive temeinic justificate,
nu a putut propune în termen probele cerute, însă doar dacă
există şi acordul reclamantului.
în cazul probei cu martori care nu a fost cerută, din motive temeinic
justificate, de reclamant prin cererea de chemare în judecată, dar
care a fost încuviinţată ulterior de către instanţă, pârâtul are dreptul
la dovada contrară:
pe care o poate cere, în toate cazurile, numai în aceeaşi şedinţă;
fiind obligat să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la
încuviinţarea probei;
pe care o poate cere în şedinţa următoare, dacă nu a fost de
faţă la şedinţa în care a fost încuviinţată proba cu martori
cerută de reclamant.
în cazul în care instanţa încuviinţează, în cursul cercetării procesului, cu
acordul expres al tuturor părţilor, administrarea: |
probei cu înscrisuri, partea are obligaţia de a depune copii
certificate de pe înscrisurile invocate cu cel puţin 5 zile
înainte de termenul fixat pentru judecată;
probei expertizei, partea are obligaţia de a depune dovada
plăţii cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în toate
cazurile, în termen de 5 zile de la numirea expertului;
interogatoriului, partea are obligaţia de a depune
interogatoriul, de regulă, cu cel puţin 5 zile înainte de
termenul fixat pentru judecată.
Părţile:
113
nu pot invoca în apel omisiunea primei instanţe de a ordona
din oficiu probe pe Belegante
care ele/ Ghinoiu
nu le-au propus şi administrat în
8 Teste grilă
condiţiile legii;
nu sunt ţinute niciodată să probeze faptele necontestate;
trebuie să dovedească regulile deontologice şi practicile
statornicite între ele, precum şi, la cererea instanţei,
reglementările locale invocate în susţinerea pretenţiilor şi
apărărilor lor.
Ghinoiu
nu trebuie să facă dovada existenţei şi
conţinutului uzanţelor publicate în culegeri
elaborate de către entităţile sau organismele
autorizate în domeniu; trebuie să facă, în toate cazurile, dovada
existenţei şi conţinutului regulamentelor locale;
poate fi obligată să facă dovada unui fapt de notorietate publică.
■“ia în mod valabil convenţii asupra:
sarcinii probelor, chiar dacă acestea privesc drepturi de care ele nu
pot dispune;
admisibilităţii probelor, cu excepţia acelora care contravin ordinii
publice sau bunelor moravuri;
admisibilităţii probelor, dacă acestea nu fac imposibilă ori dificilă
dovada actelor sau faptelor juridice.
-----*- -*'- - -din oficiu administrarea unei probe:
la care ambele părţi au renunţat, chiar dacă părţile se împotrivesc;
la care una dintre părţi a renunţat, chiar dacă proba propusă nu a
fost însuşită
de către cealaltă parte;
doar dacă părţile nu se împotrivesc.
poate încuviinţa probele numai dacă acestea au fost supuse în

prealabil, în toate cazurile, dezbaterii contradictorii;
poate încuviinţa probele numai dacă acestea sunt admisibile
potrivit legii şi sunt concludente;
încuviinţează probele prin încheiere interlocutorie.
tanţa poate reveni asupra unor probe încuviinţate:
prin încheiere motivată;
doar dacă partea sau părţile au renunţat la probele propuse;
dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea
vreuneia nu mai
este necesară şi numai după ce pune această împrejurare în
discuţia părţilor. 1
*'r' '■>*
probelor se face, în toate cazurile, înainte de începerea dezbaterilor
asupra fondului;
probelor se face în ordinea stabilită de instanţă, când este posibil
chiar în şedinţa în care au fost încuviinţate;
dovezii şi a dovezii contrare se face întotdeauna în aceeaşi şedinţă
de judecată.
lor: :
«mama»
§
se face, de regulă, înainte de începerea dezbaterilor asupra
fondului; se face, în toate cazurile, doar până la închiderea
s
dezbaterilor asupra fondului; se poate face şi după repunerea
cauzei pe rol dispusă de instanţă, ca urmare a împrejurării că, în
Ghinoiu / Rădoi
timpul deliberării, a considerat că sunt necesare probe noi.
Ghinoiu / Rădoi
8 Teste grilă
se administrează, în toate cazurile, de către instanţa care judecă
procesul;
se administrează întotdeauna în camera de consiliu în
procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016;
pot fi administrate şi de către avocaţii sau consilierii juridici
ai părţilor, potrivit programului de administrare a
probelor încuviinţat de instanţă.
Administrarea probelor prin comisie rogatorie: ; i |
se poate face fără citarea părţilor, dacă felul dovezii îngăduie,
iar părţile se învoiesc;
se poate face şi în lipsa părţilor care au termenul în cunoştinţă;
este obligatorie în toate cazurile în care administrarea
dovezilor nu se poate face decât în afara localităţii de
reşedinţă a instanţei sesizate.
Cheltuielile necesare administrării probelor: Jl
trebuie achitate, în toate cazurile, în termenul fixat de instanţă
în acest scop;
dispuse, din oficiu, în procesul pornit de procuror pentru
punerea sub interdicţie judecătorească pot fi puse în
sarcina celui a cărui punere sub interdicţie este cerută;
dispuse din oficiu pot fi puse şi în sarcina reclamantului.
în cazul nedepunerii sumei stabilite de instanţă cu titlu de cheltuieli
necesare
administrării probei în termenul fixat:
partea este decăzută, în toate cazurile, din dreptul de a se
administra dovada încuviinţată în faţa acelei instanţe;
nu intervine sancţiunea decăderii, dacă partea depune suma
după împlinirea termenului fixat, iar prin aceasta judecata
nu se amână;
partea decăzută din dreptul de a administra proba poate
discuta în fapt şi în drept doar temeinicia susţinerilor
părţii potrivnice.
în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror
dovedire
probele au fost încuviinţate, judecătorul:
apreciază întotdeauna probele în mod liber, potrivit convingerii
sale;
examinează probele administrate întotdeauna numai în
ansamblul lor;
trebuie să ţină seama de puterea doveditoare a probelor stabilită
de lege.
înscrisul în formă electronică, la care s-a ataşat o semnătură electronică:
este asimilat înscrisului autentic, în ceea ce priveşte condiţiile şi
efectele sale;
este asimilat înscrisului sub semnătură privată, în ceea ce
priveşte condiţiile şi efectele
Ghinoiu /sale;
Petre
este asimilat unui început de dovadă scrisă.
Pluralitatea exemplarelor originale ale unui act juridic nu este cerută:
când părţile au depus originalul la notar;
în cazul unei obligaţii integral executate anterior încheierii
actului;
în cazul contractelor bilaterale.
pata certă a înscrisurilor sub semnătură
privată:
/ — p0ate fi conferită de avocat;
se dobândeşte de la data morţii celui care a întocmit înscrisul;
poate fi opusă terţilor, dacă este conferită numai de notar.
Au aceeaşi putere doveditoare ca înscrisurile originale, putând

înlocui i
'C>/ a) copiile legalizate de pe înscrisurile autentice;
copiile legalizate de pe înscrisurile sub semnătură privată;
duplicatele de pe înscrisurile autentice.
Falsul privind un înscris sub semnătură privată:
poate fi constatat şi de instanţa civilă, dacă acţiunea penală nu
poate fi pusă în mişcare, autorul falsului fiind necunoscut;
poate fi constatat şi de instanţa civilă, doar la sesizarea
procurorului;
nu poate fi constatat de instanţa civilă, doar instanţa penală
având competenţa legală de cercetare a faptelor ce
constituie infracţiuni.
în cazul denunţării iflflHiHHHHflHiiHHil
instanţa civilă are obligaţia sesizării parchetului competent,
dacă partea înţelege să folosească înscrisul şi dacă este
indicat autorul falsului;
instanţa civilă este obligată să suspende judecata procesului şi
să înainteze parchetului competent înscrisul denunţat ca
fals;
instanţa civilă are obligaţia sesizării instanţei penale
competente, dacă partea înţelege să nu folosească înscrisul.
Instanţa va putea proceda la verificarea unui înscris sub semnătură
a) dacă înscrisul este recunoscut tacit de către parte;
dacă succesorul în drepturi al celui căruia i se opune înscrisul
declară că nu cunoaşte semnătura;
dacă instanţa are îndoieli cu privire la veridicitatea acestuia.
Instanţa va putea respinge cererea de depunere a unui înscris: ,
—"a) dacă înscrisul cuprinde informaţii privind boala uneia din
părţi;
dacă înscrisul nu are dată certă;
dacă înscrisul nu cuprinde informaţii privind părţile.
emnătura pe un
este, de regulă, manuscrisă;
face dovada deplină despre existenţa consimţământului
părţilor, până la înscrierea în fals;
Petre
poate să constea şi în amprenta părţii care consimte, dacă sunt
10 Teste grilă
îndeplinite celelalte condiţii legale.

: dovadă faţă de terţi, până la proba contrară:
declaraţiile părţilor cuprinse într-un act autentic;
orice alte menţiuni ale părţilor cuprinse într-un act autentic;
constatările făcute personal de către cel care autentifică un
înscris.
Petre
Proba cu înscrisuri care nu a fost propusă de reclamant prin cererea

de chemare
în judecată:
nu mai poate fi cerută şi încuviinţată în cursul procesului, în nicio
situaţie;
poate fi cerută şi încuviinţată chiar şi în cursul
procesului, cu acordul tuturor părţilor;
poate fi ordonată de instanţă, chiar dacă părţile nu sunt
de accord.
«s
Actul sub semnătură privată:
este opozabil faţă de terţi, până la înscrierea în fals;
este opozabil faţă de terţi în ceea ce priveşte data certă;
este opozabil faţă de terţi numai în ceea ce priveşte semnătura.
însemnările făcute într-un carnet pentru evidenţa unor plăţi:
nu pot constitui, în nicio situaţie, mijloc de probă;
nu pot face dovada în folosul celui care le-a scris;
pot constitui un început de dovadă scrisă, în anumite cazuri.
Are putere doveditoare:
orice menţiune făcută de creditor pe spatele unei chitanţe, dacă
aceasta a rămas neîntrerupt în posesia sa;
orice menţiune făcută de creditor pe spatele unei chitanţe, doar
dacă este semnată şi datată;
orice menţiune făcută de creditor pe spatele unei chitanţe, dacă
aceasta se află în mâinile debitorului.
Datele din înscrisurile sub semnătură privată redate pe un suport de
prelucrare
electronică a datelor:
nu au nicio putere doveditoare;
au aceeaşi putere doveditoare ca şi înscrisul pe baza căruia a fost
făcută copia;
au valoarea probatorie a unei copii de pe un înscris.
Tichetele care încorporează dreptul la anumite prestaţii:
au puterea doveditoare a unor înscrisuri sub semnătură privată,
chiar dacă nu sunt semnate;
au puterea doveditoare a unor înscrisuri sub semnătură privată
doar dacă sunt semnate;
au puterea doveditoare a unor înscrisuri sub semnătură privată
doar dacă ele conţin dată certă.
O corectură făcută pe un încris autentic:
va fi luată în considerare dacă e confirmată prin semnătură de
partea de la care emană înscrisul;
nu va fi luată în considerare, dacă nu este confirmată prin
semnătură de persoana competentă să îl întocmească;
nu va putea fi luată în considerare în nicio situaţie, actul fiind
refăcut în întregime.
Petre
12 Teste grilă
Nu este necesară formula „bun şi aprobat":

dacă, la momentul încheierii actului juridic, suma de bani la
care se obligă partea nu este determinată;
în cazul promisiunii bilaterale de vânzare a unor materiale de
construcţii;
în cazul înscrisului scris de mână, în întregime, de cel care
semnează.
284. Instanţa poate obliga partea să înfăţişeze un înscris probatoriu
referitor v—^ proces:
printr-o încheiere care nu se motivează;
dacă înscrisul este comun părţilor din proces;
chiar dacă depunerea înscrisului încalcă obligaţia legală de
păstrare a secretului, înscrisul find esenţial pentru aflarea
adevărului.
'z85vAfirmaţia uneia dintre părţi cu privire la conţinutul unui înscris
poate fi consi- ^^derată dovedită dacă:
partea adversă nu respectă ordinul instanţei de înfăţişare a
înscrisului, chiar dacă nu s-a dovedit deţinerea înscrisului;
partea adversă a distrus înscrisul;
partea adversă refuză să răspundă la interogatoriul pentru
dovedirea existenţei înscrisului.
(286.)Un terţ care deţine un înscris probatoriu:
' a) nu poate fi adus cu mandat de aducere în faţa instanţei, dar
poate fi citat ca martor, pentru prezentarea înscrisului;
poate fi obligat la daune-interese, în condiţiile dreptului
comun, dacă refuză aducerea înscrisului în instanţă;
nu poate fi obligat să aducă înscrisul în instanţă, el nefiind
parte în proces.
ritor la
Petre
Instanţa poate, fără excepţie, să ordone:

înfăţişarea în original a registrului unei autorităţi publice;
înfăţişarea în original a testamentelor depuse la birourile
notarilor publici;
înfăţişarea, din oficiu, a registrelor profesioniştilor.
jl. Dacă una dintre părţi renunţă la o probă propusă:
instanţa poate dispune totuşi administrarea ei;
cealaltă parte o poate însuşi, cu acordul părţii care a propus-o;
procurorul, dacă participă la judecată, o poate însuşi.
289/ Administrarea probei cu înscrisuri:
se face în primă instanţă în şedinţă publică, în procesele
începute după 31 decembrie 2015;
se va putea face şi de către o altă instanţă, dacă administrarea
probei nu este posibilă în localitatea unde se află instanţa
sesizată;
se face în primă instanţă în şedinţă publică, în procesele
începute între 15 februarie 2013 şi 31 decembrie 2015. .
Petre
I
14 Teste grilă
290. Semnătura pe un înscris sub semnătură privată face deplina

dovadă:
până la înscrierea în fals, despre existenţa consimţământului
părţii care seirT
nează;
până ia proba contrară, despre consimţământul părţii care l-a
semnat cu privire la conţinutul acestuia;
până la înscrierea în fals, despre conţinutul înscrisului.
291; înscrisul autentic prin care o parte se obligă către o alta să-i
plătească o car de bunuri fungibile, întocmit de o persoană
necompetentă:
este valabil ca act sub semnătură privată doar dacă este semnat
de părţi^j' conţine menţiunea „bun şi aprobat";
poate constitui între părţi un început de dovadă scrisă, dacă nu
este semnat de acestea;
este valabil ca act sub semnătură privată, indiferent dacă este sau
nu semnat.
Pentru a fi valabil, înscrisul sub semnătură privată:
a) trebuie să poarte semnătura celui care se obligă;
trebuie scris de mână, în întregime, de partea care semnează;
trebuie să conţină data şi locul redactării lui.
Regula „pluralităţii de exemplare" a înscrisurilor sub semnătură privată
nu este necesară în cazul:
contractului de mandat cu titlu gratuit;
promisiunii bilaterale de vânzare;
contractului de întreţinere.
Data certă de pe înscrisurile sub semnătură privată este opozabilă: |
terţilor care nu au cunoscut existenţa înscrisului;
doar terţilor de bună-credinţă;
avânzilor-cauză cu titlu particular.
HMBHHIHHIHHHHBHHHBHBHHHHHHII
au aceeaşi putere doveditoare ca şi înscrisul, dacă schiţele au
legătură directă cu înscrisul la care sunt ataşate şi poartă
atât semnătura părţii, cât şi a persoanei autorizate să
întocmească schiţele;
nu nicio forţă probantă;
au aceeaşi putere doveditoare ca şi înscrisul, dacă schiţele
poartă semnătură părţii care l-a întocmit şi au legătură
directă cu înscrisul la care sunt ataşate.
296.) înscrisul autentic:
este opozabil erga omnes;
este valabil, chiar dacă nu este semnat de părţi, dar agentul
instrumentator a constatat prin semnătură identitatea
părţilor şi consimţământul acestora cu privire la conţinutul
actului;
întocmit de o persoană necompetentă este nul, dar are valoarea
unui înscris sub semnăturăPetreprivată dacă este semnat de
părţi.
7 )nscrisul folosit în mod obişnuit în exerciţiul activităţii
Drept procesual civil unei întreprinderi pentru 15
■-''constatarea unui act juridic:

face dovada conţinutului său, chiar dacă este nesemnat, în cazul în care legea impune forma
scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic;
este prezumat a fi întocmit la data cuprinsă în înscris, această dată putând fi combătută de
partea adversă cu orice mijloc de probă;
va putea fi socotit ca început de dovadă scrisă, dacă nu îndeplineşte formalitatea „bun şi
aprobat", atunci când legea reclamă această formalitate.
Petre
menţiunile din înscrisul sub semnătură privată care au

legătură directă cu raportul juridic al părţilor;
copiile legalizate de pe înscrisuri sub semnătură privată,
dacă originalul nu mai există;
copiile legalizate de pe înscrisuri autentice, dacă duplicatul
înscrisului autentic este imposibil de prezentat.
Constituie un început de dovadă scrisă:
Petre
Petre
să dispună prezentarea în original a oricăror înscrisuri

deţinute de persoanele fizice, persoanele juridice sau
instituţiile publice;
să respingă cererea de prezentare a unui înscris, dacă
acesta ar face dovada săvârşirii de către parte a unei
infracţiuni;
să dispună cercetarea unui înscris prin comisie rogatorie,
doar dacă înscrisul se află într-o localitate situată la mare
distanţă de localitatea unde se află sediul instanţei.
Au aceeaşi valoare probantă ca înscrisurile sub semnătură

privată:
telegramele;
documentele care încorporează dreptul la anumite
prestaţii, chiar dacă nu sunt semnate;
contractele încheiate pe formulare tipizate.
La administrarea probei cu înscrisuri, instanţa poate: n ipoteza
contestării
semnăturii de pe un înscris, instanţa va putea proceda la:
j) verificarea înscrisului prin compararea semnăturii cu
cea dintr-o scriere privată acceptată de părţi, în cazul în
care contestarea semnăturii s-a făcut la primul termen
după depunerea înscrisului;
respingerea probei, pe motiv că înscrisul conţine o
semnătură nerecunoscută de partea căreia i se opune;
verificarea semnăturii prin expertiză.
Dacă instanţa a încuviinţat, prin încheiere, un anumit înscris:
părţile nu îl pot retrage din dosar, dacă este depus în copie;
partea care l-a propus nu mai poate, după data încheierii
de încuviinţare, să renunţe la acel înscris;
nu mai poate reveni asupra probei încuviinţate, decât cu
acordul părţii care a propus înscrisul.
Petre
19 Teste grilă
înscrisul recognitiv:
nu are putere doveditoare împotriva debitorului, dacă
acesta dovedeşte7prin‘ orice mijloc de probă, că
recunoaşterea nu corespunde înscrisului original;
are putere doveditoare împotriva succesorilor în drepturi ai
debitorului, ţn:« condiţiile legii, în cazul în care este
întocmit în formă autentică;
are putere doveditoare împotriva moştenitorilor debitorului,
doar dacă aceştia se află în posesia înscrisului original.
O fotografie alăturată unui înscris autentic: *>ţ
nu constituie un înscris în sensul Codului de procedură civilă;
poate avea valoarea probatorie a unui înscris autentic, în
condiţiile legii;
este considerată un înscris sub semnătură privată, dacă poartă
semnătura părţii şi are legătură directă cu înscrisul.
A—
Menţiunea cuprinsă într-un contract autentic de vânzare din
care rezultă |
numerar a preţului face deplină dovadă faţă de orice
persoană până la i
în fals:
dacă plata s-a făcut în faţa unui delegat al biroului notarial
unde s-a autentificai actul;
dacă plata s-a făcut în faţa notarului;
dacă plata s-a făcut în faţa funcţionarului bancar, dar notarul
a consemnat ulterior în înscris acest fapt.
Dacă valoarea obiectului unui act juridic este mai mare de 250 de lei: ]
dovada acestuia se va putea face în toate cazurile prin orice
mijloc de probă, mai puţin martori sau prezumţii;
acesta poate fi dovedit cu martori numai în cazurile în care
utilizarea altor mijloace de probă nu este posibilă;
dovada acestuia poate fi făcută cu martori, contra unui
profesionist, atunci când actul respectiv a fost făcut de
acesta în exerciţiul activităţii sale profesionale, cu excepţia
cazului în care legea specială cere forma scrisă.
începutul de dovadă scrisă:
poate face, în anumite condiţii, dovada numai între părţi, nu şi
faţă de terţi;
poate fi socotit de instanţă ca rezultând din neprezentarea
părţii la interogatoriu ori din refuzul acesteia de a
răspunde;
poate face dovada atât între părţi, cât şi faţă de terţi, dacă este
completat cu orice alte probe, inclusiv prin proba cu
martori ori prin prezumţii.
Scutirea legală de a depune mărturie:
Petre/ Belegante
20 Teste grilă
subzistă, în principiu, şi după încetarea funcţiei în cazul

judecătorilor, procurorilor şi funcţionarilor publici, cu
privire la împrejurările secrete de care au luat cunoştinţă în
exercitarea funcţiei lor;
va fi invocată, dacă este cazul, de către persoana chemată să
depună mărturie şi care este beneficiară a prezumţiei de
scutire;
constituie temei pentru anularea depoziţiei martorului făcute
cu nerespectarea obligaţiei de a păstra secretul de serviciu
sau secretul profesional.
Belegante
ceea ce priveşte prezumţiile legale:

sunt prezumţiile prevăzute de lege cu titlu exemplificativ şi a
căror probă contrară poate să fie făcută numai cu anumite
mijloace de probă, numai de anumite persoane sau numai în
anumite situaţii;
sub aspect probator, cel care invocă prezumţia legală va
trebui să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care
se întemeiază aceasta;
corespund, ca regulă, unui interes general ocrotit de lege.
pre deosebire de prezumţiile legale, prezumţiile judiciare:
r
a) sunt prezumţiile simple lăsate la luminile şi înţelepciunea
judecătorului, care se poate întemeia pe ele numai dacă au
greutate şi puterea de a naşte probabilitate;
nu pot fi primite în cazurile în care legea admite dovada cu
martori;
nu pot face obiectul controlului judiciar, pe calea apelului ori
a recursului.
Obiectul probei expertizei în: /JflHHHHBHHHflHHIII
. ’ a) aspecte de fapt şi de drept pentru a căror lămurire instanţa
consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti;
probleme de drept a căror lămurire necesită opiniile unor
personalităţi ori specialişti în domeniul de drept respectiv;
împrejurări de fapt pentru a căror lămurire sunt necesare
cunoştinţe de specialitate.
Experţii aleşi de către părţi pentru a participa la efectuarea expertizei:
__a) trebuie să fie încuviinţaţi de către instanţă, având calitatea de
consilieri ai
părţilor;
au obligaţia să întocmească un raport separat cu privire la
obiectivele expertizei;
sunt solicitaţi, ca regulă, în cazurile în care expertiza priveşte
domenii strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi.
în ceea ce priveşte numirea expertului:
-—' a) aceasta se face după încuviinţarea probei sau ordonarea ei
din oficiu, de către completul de judecată, care alege, după
caz, unul sau trei nume de pe lista de experţi întocmită de
părţi;
aceasta se face prin încheiere, care va cuprinde şi obiectivele
asupra cărora expertul urmează să se pronunţe, termenul în
care trebuie să se efectueze expertiza şi onorariul provizoriu
al expertului şi, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de
deplasare;
în situaţia administrării probelor de către avocaţi, dacă
părţile nu se înţeleg asupra numirii expertului, se va proceda
Belegante
22 Teste grilă
la tragerea la sorţi a acestuia de către avocaţii părţilor.
se stabilesc întotdeauna la momentul încuviinţării probei

expertizei;
sunt stabilite de către instanţa de judecată, după consultarea
obligatorie a experţilor numiţi şi, după caz, a experţilor
consilieri ai părţilor;
vor putea fi definitivate la termenul la care este numit
expertul, şi nu neapărat la termenul la care este încuviinţată
proba.
315. în ceea ce priveşte onorariul experţilor:
acesta se stabileşte de către instanţa de judecată după
finalizarea raportului del expertiză;
ca regulă, dovada plăţii onorariului se depune la grefa
instanţei de partea care a fost obligată prin încheiere, în
termen de 5 zile de la numirea expertului;
acesta poate fi majorat de către instanţa de judecată, la
cererea motivată a experţilor, ţinându-se seama de
lucrarea efectuată şi numai după depunerea raportului, a
răspunsului la eventualele obiecţiuni sau a raportului
suplimentar după caz.
ceea ce priveşte recuzarea expertului: a
experţii pot fi recuzaţi de către oricare dintre părţi pentru
aceleaşi motive ca şi judecătorii, precum şi de către
instanţă, din oficiu;
cererile de recuzare a experţilor se judecă cu citarea părţilor şi
a expertului;
dacă motivul de recuzare s-a ivit ulterior numirii expertului,
părţile pot cere recuzarea acestuia, în toate cazurile,
numai până la începerea oricărei dezbateri, sub sancţiunea
respingerii cererii ca inadmisibilă.
Citarea părţilor este obligatorie: __
în situaţia în care pentru efectuarea expertizei este nevoie de
o lucrare la faţa locului sau sunt necesare explicaţiile
părţilor;
atunci când părţile au solicitat să fie prezente la efectuarea
expertizei;
la refacerea expertizei, după anularea, potrivit legii, a
raportului de expertiză ca urmare a necitării părţilor.
cuprinde constatările şi concluziile motivate ale expertului

sau ale laboratorului ori ale institutului specializat căruia i
s-a cerut efectuarea expertizei;
Belegante
va fi depus, ca regulă, în termenul fixat de instanţă pentru

finalizarea sa;
în cazurile anume prevăzute de lege, va fi depus numai după
obţinerea avizelor tehnice necesare, ce se eliberează doar
de organismele de specialitate com
petente.
319. Lămurirea ori completarea raportului de expertiză:
poate fi cerută de către instanţă, din oficiu sau la cererea
părţilor, la primul termen după depunerea raportului;
va fi făcută de către aceiaşi experţi care l-au întocmit;
este de competenţa experţilor consilieri ai părţilor.
unei noi lIHHHHHHBHflHHHflHn
este lăsată la aprecierea instanţei, care o poate dispune, la
cerere sau din oficiu, pentru motive temeinice;
este obligatorie dacă părţile o solicită motivat;
cade în sarcina unui alt expert decât cel care a efectuat prima
expertiză în cauză.
ceea ce priveşte mijloacele materiale de probă:
orice bun mobil sau imobil poate fi considerat mijloc material de
probă, dacă îndeplineşte anumite condiţii ce servesc la stabilirea
unui fapt cunoscut, vecin şi conex cu faptul pretins pe care se
întemeiază soluţionarea cauzei;
păstrarea mijloacelor materiale de probă, până la soluţionarea
definitivă a cauzei, va cădea în sarcina părţii căreia îi profită
verificarea acestora;
verificarea mijloacelor materiale de probă are loc, ca regulă, în
cadrul unei şedinţe de judecată.
în cazul efectuării cercetării la faţa locului:
citarea părţilor este facultativă;
prezenţa procurorului este obligatorie, în cauzele în care
participarea sa la judecată este cerută de lege;
atunci când instanţa încuviinţează, ascultarea martorilor, a
experţilor şi a părţilor se va face la faţa locului.
în ceea ce priveşte consemnarea rezultatului cercetării la faţa locului:
instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată numai
odată cu fondul;
instanţa va întocmi un proces-verbal în care se vor consemna şi
susţinerile ori obiecţiunile părţilor;
sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile privind
întocmirea raportului de expertiză la efectuarea unei expertize la
faţa locului.
Mărturisirea:
nu poate avea ca obiect decât împrejurări de fapt;
Belegante
24 Teste grilă
poate fi făcută de către una din părţi, din proprie iniţiativă sau în
cadrul procedurii interogatoriului;
poate consta în declaraţiile uneia dintre părţi cu privire la legea
aplicabilă litigiului.
Pentru ca mărturisirea să fie valabilă:
este necesar ca aceasta să fie acceptată de către partea adversă;
nu poate să fie făcută decât de partea care este titulară a dreptului
respectiv sau, după caz, de către un mandatar cu procură
specială;
trebuie să fie certificată de reprezentantul legal al părţii de la care
emană.
Mărturisirea judiciară:
are caracter indivizibil, cu excepţia situaţiei în care se face dovada
că a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile;
poate fi făcută şi în afara procesului, dacă este consemnată în
scris, iar înscrisul respectiv este folosit ca probă în proces;
nu poate produce efecte dacă a fost făcută de o persoană fără
discernământ.
în ceea ce priveşte mărturisirea extrajudiciară:
dacă aceasta este scrisă, poate fi folosită în orice proces, chiar şi în
acela în care proba testimonială este inadmisibilă;
dacă aceasta este scrisă, nu poate fi admisă atunci când legea nu
permite administrarea probei cu martori;
Belegante
dacă aceasta este verbală, nu poate fi admisă atunci când

legea nu permite administrarea probei cu martori.
aaBMKreK
interogatoriul^ ^
poate privi numai chestiuni de fapt, cu condiţia ca acestea
să fie fapte persoT nale ale părţii chemate la
interogatoriu, ce au legătură cu procesul, fiind de natură
să ducă la rezolvarea acestuia;
ca regulă, poate fi luat părţilor, iar în cazuri excepţionale, şi
unor persoane străine de proces, atunci când acestea din
urmă nu pot avea calitatea de martori sau experţi;
nu este admisibil în cauzele privitoare la drepturi la care
părţile nu pot să renunţe sau care nu pot face obiectul
unei tranzacţii.
în cazul luării interogatoriului:
—- a) partea este obligată să se prezinte personal în faţa
instanţei de judecată” inclusiv în situaţia în care se află în
străinătate şi este reprezentată în proces printr-un
mandatar;
cu încuviinţarea preşedintelui completului, fiecare dintre
judecători, procurorul sau partea adversă pot pune celui
chemat la interogatoriu şi alte întrebări decât cele
formulate în scris de către partea care a propus proba;
întrebările trebuie să vizeze fapte personale ale părţii
chemate la interogatoriu şi să fie clare şi neechivoce.
în ceea ce priveşte răspunsul părţii la interogatoriu:
partea se poate folosi de un proiect de răspuns scris în
prealabil, cu acordul instanţei de judecată;
partea se poate folosi doar de unele însemnări, însă numai
cu privire la cifre şi denumiri şi doar cu acordul instanţei
de judecată;
chiar dacă partea declară că, pentru a răspunde, trebuie să
cerceteze înscrisuri,
registre sau dosare, nu se va putea fixa un nou termen pentru
interogatoriu.
.... ... ’U
La luarea interogatoriului, pentru a se putea proceda la confruntarea
părţilor:
este necesar să fie prezente părţile aflate pe poziţii adverse;
este obligatoriu ca în prealabil instanţa să fi încuviinţat
proba cu interogatoriul ambelor părţi;
este suficient ca instanţa să fi încuviinţat în prealabil proba
cu interogatoriul uneia dintre părţi.
în cazul refuzului părţii, deşi legal citată, de a se prezenta la
interogatoriu s 14 răspunde, fără a-şi sprijini această
Belegante
26 Teste grilă
conduită pe motive temeinice:

instanţa poate considera această atitudine a părţii drept o
mărturisire deplină sau doar un început de dovadă scrisă
în b)
favoarea părţii care a propus proba; instanţa va
interpreta această atitudine a părţii, în toate cazurile, ca o
mărturisire deplină sau, după caz, ca un început de dovadă scrisă
în favoarea părţii care a propus proba;
este c) obligatorie administrarea probei cu martori, cât şi a altor
probe, inclusiv prezumţiile, în vederea completării
probatoriului.
Belegante
numai înainte de sesizarea

instanţei cu cererea de chemare în judecată; atât înainte, cât
şi în timpul procesului; numai dacă partea adversă îşi dă
acordul.
ea de asigurare a probelor se soluţionează: 1 ’ - , T-J
în camera de consiliu, chiar şi fără citarea părţilor, dacă
există pericol de întârziere;
în şedinţă publică, cu citarea părţilor; în camera de consiliu,
în toate cazurile cu citarea părţilor.
ierea de admitere a cererii de asigurare a probelor:
este executorie;
poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare,
dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-
a dat fără citarea lor.
ierea prin care se constată administrarea probelor asigurate:
poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la
pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la
comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor;
poate fi atacată numai odată cu fondul.
pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea

lor; nu pot să fie folosite de partea care nu a cerut administrarea
lor; nu pot fi cercetate de instanţă, la judecarea procesului, sub
raportul admisibilităţii şi concludenţei lor.
tarea de urgenţă a unei stări de fapt, la faţa locului, poate fi
făcută:
de instanţa în circumscripţia căreia urmează să se facă
constatarea; şi fără citarea aceluia împotriva căruia se cere;
de executorul judecătoresc.
de pericol de întârziere, asigurarea dovezii şi constatarea unei
stări de fapt putea face:
şi în zilele nelucrătoare, fără încuviinţarea instanţei;
şi în zilele nelucrătoare şi chiar în afara orelor legale, însă
numai cu încuviinţarea expresă a instanţei;
şi în zilele nelucrătoare, cu excepţia sărbătorilor legale.
y
a)
ministrarea probelor de către avocaţi se poate face:
b)
în toate litigiile;
în litigiile care privesc drepturi asupra cărora legea permite a
se face tranzacţie; dacă părţile consimt expres.
Paşoi
28 Teste grilă
Pe parcursul administrării probelor de către avocaţi:

nu se pot desfăşura şedinţe de judecată;
şedinţele de judecată, atunci când sunt necesare, se pot
desfăşura chiar f|rj participarea avocaţilor;
şedinţele de judecată, atunci când sunt necesare, se desfăşoară
cu participare obligatorie a avocaţilor.
Partea care lipseşte nejustificat la termenul de încuviinţare a probelor, în
administrării acestora de către avocaţi sau consilieri juridici:
va fi decăzută din dreptul de a mai propune şi administra orice
probă;
va fi decăzută din dreptul de a mai propune şi administra orice
probă, cu excepţia celei cu înscrisuri;
va putea participa la administrarea probelor de către cealaltă
parte şi va putea combate aceste probe.
Pentru administrarea probelor de către avocaţi, instanţa va stabili un
termen c până la:
3 luni;
4 luni;
6 luni.
Termenul stabilit pentru administrarea probelor de către avocaţi va
putea ' prelungit cu cel mult o lună, dacă în cursul administrării
probelor:
una dintre părţi a decedat;
se invocă un incident procedural asupra căruia instanţa trebuie să
se pronunţe;
a încetat contractul de asistenţă juridică dintre una dintre părţi şi
avocatul său.
Programul de administrare a probelor de către avocaţi se prezintă
instanţi termen de cel mult:
5 zile de la încuviinţarea probelor;
10 zile de la încuviinţarea probelor;
15 zile de la încuviinţarea probelor.
încheierea prin care instanţa soluţionează un incident privind admin
probelor de către avocaţi:
poate fi atacată numai odată cu fondul procesului;
poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la
pronunţare.
în cadrul procedurii de administrare a probelor de către avocaţi,
mărturia poate consemna:
de un notar public;
Paşoi
29 Teste grilă
de o persoană convenită de părţi;

numai în cabinetul unuia dintre avocaţi.
Paşoi
cazul în care este încuviinţată o expertiză, expertul este obligat să

efectueze rtiza şi să o predea avocaţilor părţilor, sub semnătură de
primire:
af'cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanţă
pentru administrarea probelor de către avocaţi;
cu cei puţin 15 zile înainte de termenul fixat de instanţă pentru
administrarea probelor de către avocaţi;
cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat de instanţă pentru
administrarea probelor de către avocaţi.
cadrul procedurii de administrare a probelor de către avocaţi,
cercetarea la locului se face de către:
3)~avocaţii părţilor;
executorul judecătoresc;
instanţă.
BHHHHflHHIHHIHHHHHHHHHHlIHi
au ca obiect numai împrejurările de fapt invocate de părţi în
cererile lor sau, după caz, ridicate de instanţă din oficiu;
au ca obiect numai temeiurile de drept invocate de părţi în
cererile lor sau, după caz, ridicate de instanţă din oficiu;
poartă asupra împrejurărilor de fapt şi temeiurilor de drept,
invocate de părţi în cererile lor sau, după caz, ridicate de
instanţă din oficiu.
Instanţa de judecată, înainte de a trece la dezbaterea fondului cauzei:
va pune în discuţia părţilor, numai dacă ambele părţi o solicită
motivat, toate cererile, excepţiile procesuale şi apărările care nu
au fost soluţionate în cursul cercetării procesului, precum şi cele
care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului;
va pune în discuţia părţilor, la cererea oricăreia dintre părţi sau
din oficiu, cererile, excepţiile procesuale şi apărările care nu au
fost soluţionate în cursul cercetării procesului, precum şi cele
care, potrivit legii, pot fi invocate în orice stare a procesului;
este obligată, potrivit legii, să întrebe părţile dacă sunt de acord
cu punerea în discuţie a cererilor, excepţiilor procesuale şi a
apărărilor care nu au fost soluţionate în cursul cercetării
procesului, precum şi a celor care, potrivit legii, pot fi
invocate în orice stare a procesului.
mpletarea sau refacerea unor
poate fi dispusă de către instanţă, în etapa dezbaterii în fond a
procesului, în cazul în care, din dezbateri, rezultă necesitatea
acestei măsuri;
poate fi dispusă de către instanţă, în etapa dezbaterii în fond a
procesului, numai în situaţia în care probele respective au fost
administrate în cadrul procedurii administrării probelor de
Paşoi / Belegante
către avocaţi;
va fi dispusă de către instanţă, în etapa dezbaterii în fond a
procesului, numai dacă părţile solicită expres aceasta.
Ghinoiu
32 Teste grilă
353. La închiderea dezbaterilor, părţile pot depune:

completări la notele privind susţinerile lor întocmite şi
depuse, potrivit legii, rn cadrul etapei cercetării procesului,
chiar şi în cazul în care aceste completări nu sunt cerute de
instanţă;
completări la notele privind susţinerile lor, întocmite şi
depuse, în condiţiile legii, în cadrul etapei cercetării
procesului, numai în situaţia în care instanţa solicită expres
aceste completări;
note noi faţă de susţinerile întocmite şi depuse, în condiţiile
legii, în cadrul etapei cercetării procesului, chiar şi în cazul în
care aceste note noi nu sunt cerute de instanţă.
închiderea dezbaterilor în fond se face de către preşedintele
completului
când acesta consideră că au fost lămurite toate împrejurările
de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei;
când părţile declară că nu mai au cereri de formulat şi nu
mai sunt alte incidente de soluţionat;
de fiecare dată când dezbaterile sunt lăsate în continuare
pentru o altă zi, pentru motive temeinice.
părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei,

sub sancţiunea prevăzută de lege;
părţile pot depune completări la notele întocmite şi depuse,
potrivit legii, în cadrul etapei cercetării procesului, chiar şi în
cazul în care aceste completări nu sunt cerute de instanţă;
părţile au posibilitatea să depună înscrisuri noi la dosarul
cauzei, dacă acestea au fost cerute de instanţă.
356. Suspendarea voluntară a procesului se dispune când:
niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea cauzei, iar
reclamantul a cerut în scris judecarea în lipsă;
niciuna dintre părţi, care are termenul în cunoştinţă, nu se
înfăţişează la strigarea pricinii;
reclamantul cere luarea acestei măsuri.
iarea de drept:
se dispune în cazul decesului uneia dintre părţi, până la
introducerea în cauză a moştenitorilor, chiar dacă partea
interesată cere termen pentru introducerea în judecată a
acestora;
dispusă după închiderea dezbaterilor, în cazul punerii sub
interdicţie judecătorească a unei părţi, nu împiedică
Belegante / Ghinoiu
pronunţarea hotărârii;
a judecării cererii principale operează până la soluţionarea
căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca
inadmisibilă a cererii de intervenţie principală.
Ghinoiu
34 Teste grilă
r
de drept:
"ăf judecarea cererii de chemare în garanţie, dacă instanţa a
dispus disjungerea acesteia, întrucât ar fi întârziat judecarea
cererii principale;
judecarea cauzei, dacă, după o amânare a judecăţii în temeiul
învoielii părţilor, acestea nu stăruiesc în judecată;
soluţionarea cauzei în care instanţa a solicitat înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept, până la publicarea deciziei
instanţei supreme.
se poate dispune într-o cauză similară celei în care a fost

sesizată înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea
pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept;
nu poate fi dispusă dacă dezlegarea cauzei depinde doar în
parte de existenţa unui drept care face obiectul unei alte
judecăţi;
poate fi dispusă când instanţa constată că desfăşurarea
normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului,
prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii.
încheierea de suspendare a judecării cauzei:
ry a) pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este supusă
numai recursului, care este de competenţa Completului de 5
judecători;
este definitivă;
de regulă, poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la
instanţa ierarhic superioară.
Judecata cauzei suspendate se reia:
\J a) prin cererea de redeschidere făcută numai de reclamant, când
suspendarea s-a dispus din cauza lipsei părţilor;
la cererea reclamantului, dacă obligaţiile stabilite de instanţă
în cursul judecăţii în sarcina acestuia au fost îndeplinite, iar
judecata poate continua;
prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea
lichidatorului, în cazul dizolvării persoanei juridice.
\^J a) operează de drept şi se constată numai din oficiu;

poate fi invocată numai pe cale de excepţie, în camera de
consiliu sau în şedinţă publică;
nu intervine în cazul în care actul de procedură trebuia
efectuat din oficiu.
Belegante / Ghinoiu
cât timp durează suspendarea facultativă a judecăţii;

timp de trei luni de la data când s-au petrecut faptele care au
determinat suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au
petrecut în ultima lună a termenului de perimare;
pe timpul cât partea este împiedicată să stăruie în judecată
din cauza unor motive temeinic justificate.
Ghinoiu
36 Teste grilă
instanţa constată perimarea este supusă numai recursului, la

instanţa ierarhic superioară;
instanţa constată că perimarea nu a intervenit poate fi
atacată odată cu fondul procesului;
o secţie a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată perimarea
este definitivă.
Reclamantul poate renunţa la judecată:
în tot cursul procesului, fără a fi necesar acordul celeilalte
părţi;
în cursul procedurii de verificare şi regularizare a cererii de
chemare în judecată numai cu acordul expres sau tacit al
pârâtului;
la primul termen la care părţile sunt legal citate cu acordul
tacit al celeilalte părţi.
Este necesar acordul, expres sau tacit, al celeilalte părţi în cazul
renunţării la:
calea de atac;
judecată realizate după comunicarea cererii de chemare în
judecată către pârât;
judecată în cursul cercetării procesului.
Renunţarea la judecată se poate face:
şi verbal în şedinţă de judecată;
numai în scris, prin înscris autentic;
atât personal, cât şi prin mandatar cu procură specială.
Renunţarea la judecată:
afectează şi cererile incidentale care au caracter de sine
stătător;
produce efecte numai faţă de părţile în privinţa cărora a fost
făcută;
a unuia dintre reclamanţi este opozabilă şi celorlalţi
reclamanţi.
Renunţarea la flflBUHflHHHHBIiHHHHI
se constată prin hotărâre supusă, în toate cazurile,
recursului;
în faţa unei secţii a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se
constată prin hotărâre supusă recursului, care se judecă de
Completul de 5 judecători;
în faţa unei secţii a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se
constată prin hotărâre definitivă.
Ghinoiu
370. damantul poate renunţa la dreptul pretins:

Re
a) şi în căile extraordinare de atac, fără a fi necesar
b) acordul
numai înpârâtului;
scris;
c) numai dacă poate dispune de acesta.
371. nunţarea la dreptul pretins: ii
Re
trebuie să fie expresă;
poate fi făcută şi prin mandatar, dar forma mandatului trebuie
să fie specială;
nu împiedică introducerea unei noi acţiuni privitoare la dreptul
subiectiv civil
respectiv.
Ghinoiu
38 Teste grilă
hotărârea care un
al curţii de apel ia act de renunţarea la dreptul pretins este
supusă recursului, care se judecă de Completul de 5
judecători al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
al unei secţii a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ia act de
renunţarea la dreptul pretins este supusă recursului, care
se judecă de Completul de 5 judecători al acestei instanţe;
al unei secţii a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ia act de
renunţarea la dreptul pretins este definitivă.
în caz de renunţare la dreptul pretins:
în faţa primei instanţe, cererea este respinsă în fond;
în faţa primei instanţe, cererea de chemare în judecată va fi
anulată;
în faţa instanţei de apel, hotărârea primei instanţe va fi
anulată în tot sau în parte, în măsura renunţării.
pârâtul a recunoscut: . y;
în tot pretenţiile reclamantului, instanţa, din oficiu, va da

o hotărâre în măsura recunoaşterii;
în parte pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea
acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura
recunoaşterii, iar judecata va continua cu privire la pre-
tenţiile rămase nerecunoscute, instanţa urmând a
pronunţa o nouă hotărâre asupra acestora din urmă;
în tot pretenţiile reclamantului, hotărârea dată în baza
recunoaşterii pretenţiilor poate fi atacată numai
375j Achi cu recurs la instanţa ierarhic superioară.
Achiesarea:
y a) doar cu privire la o parte din hotărâre trebuie să fie expresă;
doar cu privire la o parte din hotărâre poate fi făcută de
parte şi prin înscris sub semnătură privată;
la hotărâre poate fi dedusă din acte sau fapte precise şi
concordante care exprimă intenţia certă a părţii de a-şi da
adeziunea la hotărâre.
Renunţarea la calea de atac în I
se poate face numai până la pronunţarea hotărârii, făcându-
se menţiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat
de preşedinte şi de grefier;
se poate face şi ulterior pronunţării, chiar după declararea
căii de atac, dar atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la
instanţa competentă;
Ghinoiu / Belegante
se poate face şi prin înscris sub semnătură privată.

37^. învoiala părţilor cu privire la soluţionări
\_J a) poate fi prezentată şi verbal în şedinţă;
alcătuieşte dispozitivul hotărârii de expedient;
poate interveni şi în căile de atac, precum şi în cursul
executării silite.
poate fi încheiată şi prin înscris sub semnătură privată;

este încuviinţată prin hotărâre dată, în toate cazurile, în
şedinţă publică;
Ghinoiu
40 Teste grilă
poate fi încheiată de procuror numai în procesele în care acesta

a pornit acţiunea civilă pentru apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale minorilor sau ale persoanelor puse
sub interdicţie.
Tranzacţia:
nu poate fi încheiată prin mandatar;
poate avea ca obiect doar drepturi asupra cărora părţile pot
dispune;
trebuie să îmbrace forma scrisă, sub sancţiunea nulităţii
absolute.
. Hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între părţi:
este lipsită de orice efect, dacă tranzacţia a fost desfiinţată
printr-o hotărâre judecătorească prin care a fost admisă o
acţiune în nulitate sau o acţiune în rezoluţiune ori reziliere;
poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la
instanţa ierarhic superioară;
se dă, în toate cazurile, în şedinţă publică.
ceea ce priveşte deliberarea:
înainte de închiderea dezbaterilor, completul de judecată
deliberează în secret asupra hotărârii ce urmează să se
pronunţe;
pe tot parcursul dezbaterilor, completul de judecată deliberează
în secret asupra hotărârii ce urmează să se pronunţe;
după închiderea dezbaterilor, completul de judecată deliberează
în secret asupra hotărârii ce urmează să se pronunţe.
Deliberarea: '
se desfăşoară în şedinţă publică, cu excepţia cazurilor în care
dezbaterea fondului a avut loc în sala de consiliu;
se desfăşoară în secret şi numai în prezenţa membrilor
completului în faţa cărora au avut loc dezbaterile;
se desfăşoară în secret şi cu participarea membrilor completului
în faţa cărora au avut loc dezbaterile, precum şi a grefierului
şi a procurorului, dacă acesta a participat la şedinţa de
judecată.
j| se repune pe rol, cu citarea părţilor:
atunci când judecătorul care a luat parte la judecată nu se
mai poate pronunţa deoarece, în condiţiile legii, i-a încetat
calitatea de judecător sau este suspendat din funcţie;
atunci când judecătorul care a luat parte la judecată nu se mai
poate pronunţa deoarece nu mai este judecător al instanţei
respective, cu toate că şi-a păstrat calitatea de judecător;
dacă în timpul deliberării instanţa găseşte că sunt necesare
Ghinoiu / Belegante
probe sau lămuriri noi.

Referitor la amanarea pronunţării hotararn. ';
termenul de amânare fixat nu poate depăşi 15 zile, sub
sancţiunea expresă a nulităţii hotărârii judecătoreşti;
Ghinoiu
anunţarea termenului de amânare se face de către

preşedintele completului de judecată, care poate stabili şi că
pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la
dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei;
hotărârea nu poate fi pronunţată, potrivit legii, mai înainte
de data fixată în acest scop.
385. în cazul amânării pronunţării hotărârii pentru un termen care nu
poate depăşi 15
hotărârea poate fi pronunţată, în anumite situaţii, mai
înainte de împlinirea temenului termenul fixat;
preşedintele completului de judecată va anunţa că
dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei;
preşedinţele completului de judecată poate stabili, odată cu
anunţarea termenului la care a fost amânată pronunţarea, că
dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
| La momentul soluţionării cauzei, instanţa de judecată:
are obligaţia să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse
judecăţii;
are facultatea de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse
judecăţii;
nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă
legea nu prevede altfel.
n ceea ce priveşte luarea hotărârii, în situaţia completului format
din trei judecători:
când unanimitatea nu poate fi realizată, procesul se judecă,
în mod obligatoriu, în complet de divergenţă;
când majoritatea nu poate fi realizată, procesul se judecă, în
mod obligatoriu, în complet de divergenţă;
dacă din deliberare rezultă mai mult de două opinii, judecătorii
/"N ale căror păreri se apropie sunt datori să se unească într-o
singură opinie.
, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe
sau lămuriri
va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor;
poate să dispună repunerea pe rol a cauzei, numai cu
acordul părţilor;
dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în
divergenţă.
în care unanimitatea voturilor membrilor completului nu poate fi
Belegonte
realizată:
hotărârea se ia cu majoritatea membrilor completului de
judecată, în situaţia în care componenţa completului o permite;
se trece imediat la judecata în complet de divergenţă, în situaţia
completului format din trei judecători;
hotărârea se ia cu majoritatea membrilor completului de
judecată, indiferent de numărul de judecători care formează
completul.
Belegante
44 de Teste grilă
ca regulă, este constituit din membrii iniţiali ai

completului de judecată, dacă în componenţa sa intră un
număr impar de judecători;
este constituit prin includerea în completul iniţial a
preşedintelui instanţei sau a vicepreşedintelui, a
preşedintelui de secţie ori a unui judecător desemnat de
preşedinte, în aşa fel încât completul să aibă un număr
impar de judecători;
odată constituit, în condiţiile legii, va relua dezbaterile
numai asupra chestiunilor rămase în divergenţă şi care se
anunţă părţilor în şedinţă.
in cazul judecăţii în complet de divergenţă: '» V -
—B
judecata poate avea loc in aceeaşi zi sau intr-un termen
care nu poate depăşi 20 de zile de la ivirea divergenţei, cu
citarea părţilor;
instanţa este îndreptăţită, atunci când apreciază că este
necesar, să administreze noi dovezi şi să ordone orice alte
măsuri îngăduite de lege;
părţile nu pot pune din nou concluzii asupra chestiunilor
aflate în divergenţă.
n cazul judecăţii în complet de divergenţă:
H
dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în
divergenţă şi care se anunţă părţilor în şedinţă;
b) dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în
divergenţă, precum şi asupra unor chestiuni noi care se

anunţă părţilor în şedinţă; părţile nu pot pune din nou concluzii
asupra chestiunilor aflate în divergenţă.
c)
Repunerea pe rol a cauzei:
__a) se face întotdeauna fără citarea părţilor;
este dispusă de către instanţă, cu citarea părţilor, atunci
când aceasta găseşte că este necesară administrarea de
probe noi ori readministrarea unor probe existente deja la
dosarul cauzei;
este dispusă de către instanţa de control judiciar, fără
citarea părţilor, atunci când aceasta găseşte că sunt
necesare probe sau lămuriri noi.
Minuta:
se va întocmi în cursul deliberărilor, potrivit legii;
Belegante
se va întocmi după ce a fost luată hotărârea, în condiţiile

legii;
va cuprinde soluţia, în care se va arăta, când este cazul,
opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate.
Semnarea minutei:
atunci când este întocmită pe mai multe pagini, se va face,
sub sancţiunea prevăzută de lege, pe fiecare pagină, de
către judecători şi, după caz, de către magistratul-asistent;
se poate face şi de către preşedintele completului, în locul
judecătorului care este împiedicat, potrivit legii, să
semneze minuta;
se va face de către preşedintele instanţei, în situaţiile
prevăzute de lege.
Belegante
46 Teste grilă
jMHIHHHHHHflHHI
are loc în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat
dezbaterile, sub rezerva dispoziţiilor privind amânarea
pronunţării când, în condiţiile legii, pronunţarea hotă-
rârii se poate face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor
prin mijlocirea grefei;
dezbaterile, cu excepţia situaţiilor în care judecata a avut loc
în camera de consiliu;
dezbaterile, cu citarea obligatorie a părţilor.
Pronunţarea hotărârii:
se face, de regulă, prin punerea soluţiei la dispoziţia
părţilor prin intermediul grefei;
se face în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat
dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător,
membru al completului de judecată, cu excepţia situaţiei în
care publicitatea hotărârii este asigurată prin punerea
acesteia la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei;
se face în şedinţă publică şi în situaţia în care desfăşurarea
şedinţei s-a realizat în camera de consiliu.
Renunţarea la calea de atac în faţa primei instanţe:
\y aj se poate declara, de către partea prezentă, numai la
momentul pronunţării hotărârii, în condiţiile legii;
este posibilă doar ulterior pronunţării hotărârii, chiar şi
după declararea căii de atac, în condiţiile prevăzute de lege;
poate avea loc, în condiţiile legii, fie la momentul
pronunţării hotărârii, fie ulterior pronunţării şi chiar după
declararea căii de atac.
399.)în cazul renunţării la calea de atac în faţa primei instanţe:
J a) partea prezentă la pronunţarea hotărârii poate face
această declaraţie, în condiţiile legii, făcându-se menţiune
despre aceasta într-un proces-verbal semnat de preşedinte
şi de grefier;
aceasta se poate face doar prin înscris autentic;
aceasta se poate face, în anumite condiţii prevăzute de lege,
şi ulterior pronunţării hotărârii, chiar şi după declararea
căii de atac.
. Nulitatea hotărârii:
poate fi cerută, în toate situaţiile, doar prin căile de atac
prevăzute de lege;
ca regulă, poate fi invocată prin căile de atac prevăzute de
lege;
poate fi invocată numai prin contestaţia în anulare.
Belegante
numai hotărârile prin care cauza este soluţionată de prima

instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a
soluţiona cauza;
hotărârile prin care judecătoriile soluţionează căile de atac
împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice
cu activitate jurisdicţionaiă şi ale altor organe cu astfel de
activitate, în cazurile prevăzute de lege;
toate hotărârile prin care instanţa se pronunţă asupra
contestaţiei în anulare.
Belegante
sunt toate celelalte hotărâri date de instanţă, în afara
sentinţelor şi deciziiloT dacă legea nu prevede altfel;
sunt toate celelalte hotărâri date de instanţă numai în cursul
judecăţii, în afara sentinţelor şi deciziilor, dacă legea nu
prevede altfel;
nu sunt hotărâri judecătoreşti.
J Dispozitivul hotărârii coprinde, prirtre ,lte roenţkml: jg
soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi motivele
pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au
înlăturat cererile părţilor;
cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la cererea
părţii sau, după caz, a părţilor;
în toate situaţiile, menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă
publică.
Spre deosebire de minută, semnarea dispozitivului se va face: |
nu doar de către judecători, ci şi de către grefier, precum şi
de către magistratul asistent, în cazul completului
instanţei supreme;
atât de către judecătorii care au luat parte la deliberare, cât
şi de către preşedintele instanţei;
în situaţia judecăţii în complet de divergenţă, numai de către
membrii nou-incluşi, potrivit legii, în alcătuirea
completului de divergenţă.
Hotărârea va fi semnată:
ca regulă, de membrii completului de judecată, de către
grefier, precum şi de către preşedintele instanţei;
de către preşedintele instanţei, în situaţiile prevăzute expres
de lege;
alături de membrii completului de judecată, şi de către
grefierul-şef, în locul grefierului, atunci când împiedicarea
de a semna prevăzută de lege îl priveşte pe grefier.
5. Hotărârea se redactează:
de grefier sau, după caz, de către asistentul judiciar
desemnat de către preşedinte, atunci când în compunerea
completului intră şi asistenţi judiciari;
de judecătorul care a soluţionat procesul, fiind întocmită în
două exemplare originale;
de către preşedintele completului, în situaţia în care vreunul
dintre judecători este împiedicat să o redacteze, iar dacă şi
preşedintele completului ori judecătorul unic se află într-o
astfel de situaţie, de către preşedintele instanţei.
se va face către părţi, din oficiu, sau, după caz, la cererea
Belegante
acestora, în copie, chiar dacă este definitivă;
se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată
în condiţiile legii;
se va face din oficiu şi de îndată notarului public
instrumentator, direct ori prin intermediul camerei
notarilor publici în circumscripţia căreia funcţionează, în
cazul hotărârilor definitive prin care s-a dispus anularea,
în tot sau în parte, a unui act notarial.
Belegante
Adăugirile, schimbările sau corecturile în cuprinsul hotărârii:

dacă sunt necesare, trebuie certificate sub semnătură de către
judecător, sub sancţiunea nulităţii hotărârii;
dacă sunt necesare, trebuie certificate sub semnătură de către
judecător, sub sancţiunea neluării lor în seamă;
nu sunt permise, fiind de natură să altereze forma hotărârii
judecătoreşti.
Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti:
priveşte numai dispozitivul hotărârii;
este provizorie în cazul în care hotărârea este supusă apelului
sau recursului;
este ataşată numai acelor hotărâri judecătoreşti prin care s-a
soluţionat, în tot sau în parte, fondul procesului.
D.)NU se bucură de autoritate de lucru judecat:
' a) practicaua sau partea introductivă a hotărârii;
hotărârea judecătorească care statuează asupra unei excepţii
procesuale ori asupra oricărui alt incident cu privire la
chestiunea tranşată;
încheierile pronunţate în procedura necontencioasă.
n ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat:
aceasta poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare
a procesului;
ca regulă, aceasta poate fi invocată doar de către părţi, în orice
stare a procesului, inclusiv în faţa instanţei de recurs;
nu i se poate crea părţii, în propria sa cale de atac, ca efect al
admiterii excepţiei, o situaţie mai rea decât aceea din
hotărârea atacată.
are forţa probantă a unui înscris sub semnătură privată;

are putere executorie, în condiţiile prevăzute de lege;
produce efecte obligatorii şi faţă de terţe persoane cât timp
acestea nu fac, în condiţiile legii, dovada contrară.
cazul recunoaşterii, de către pârât, în tot sau în parte, a
pretenţiilor reclamantului:
la cererea reclamantului, instanţa va da o hotărâre în
măsura recunoaşterii;
hotărârea pronunţată este irevocabilă;
dacă a fost făcută în faţa instanţei de apel, hotărârea primei
instanţe va fi anulată în măsura recunoaşterii, dispunându-se
admiterea, în mod corespunzător, a cererii.
nu poate fi făcută decât în cadrul judecăţii în primă instanţă;

presupune continuarea judecăţii cu privire la pretenţiile
rămase nerecunoscute, dacă recunoaşterea pretenţiilor este
Belegante
32 Teste grilă
parţială;
se constată prin încheiere, care poate fi atacată numai cu
recurs la instanţa ierarhic superioară.
Belegante
415. Hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor:

—y a) se dă în camera de consiliu, în toate situaţiile;
poate fi dată, în condiţiile legii, şi înainte de temenul stabilit
pentru judecată;
nu este supusă niciunei căi de atac.
■■■■BBHHHHHHHHBI
este menţionată, ca regulă, în minută;
va fi încheiată în formă scrisă;
va alcătui practicaua hotărârii.
Procedura de îndreptare a hotărârii: jflflHHHHHHHI
priveşte erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi
susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice
alte erori materiale care presupun greşeli de ordin
procedural;
poate fi declanşată prin cererea formulată de parte sau
prin sesizarea, din oficiu, a instanţei judecătoreşti;
presupune, ca regulă, citarea părţilor.
în cazul îndreptării erorilor materiale din textul hotărârilor sau al
încheierilor:
instanţa se pronunţă prin încheiere, care nu este supusă
niciunei căi de atac;
aceasta poate fi cerută şi pe calea apelului sau recursului;
părţile nu vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată
ocazionate de această procedură, în cazul în care cererea
de îndreptare a fost admisă.
îndreptarea erorilor sau omisiunilor cu privire la numele, calitatea
şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte
erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri:
poate fi cerută pe calea apelului sau recursului;
poate fi cerută doar pe calea apelului;
nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului.
m
Belegante
cazul procedurii de lămurire a hotărârii sau de înlăturare a
dispoziţiilor (
34 citarea părţilor este obligatorie;
Teste grilă
instanţa se sesizează din oficiu sau, după caz, la cererea

părţilor;
cheltuielile de judecată ocazionate de această procedură
vor fi suportate de către parte, potrivit dreptului comun,
în cazul în care cererea a fost respinsă.
421. încheierea prin care se soluţionează cererea vizând lămurirea
dispozitivului:
înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ale acestuia:
ca regulă, asigură concordanţa între dispozitivul şi
considerentele hotărârii;
se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în
dosarul de hotărâri al instanţei;
este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură
cu care s-a solicitat lămurirea.
Belegante
42Z. Procedura de completare a hotărârii:

\y a) se poate declanşa la
cererea părţilor ori în urma sesizării, din oficiu, a instanţei;
presupune citarea obligatorie a părţilor;
se finalizează prin pronunţarea unei hotărâri separate.
Cererea de completare a hotărârii:
nu se poate face atunci când instanţa a omis să se pronunţe
asupra unei cereri conexe sau incidentale;
se soluţionează de urgenţă;
nu este admisibilă în cazul hotărârilor date în căile de atac
sau în fond după casarea cu reţinere.
în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unei capăt de
cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau
incidentale:
se poate cere completarea hotărârii, în termenul prevăzut de
lege;
omisiunea poate fi invocată oricând, dacă a expirat temenul
de apel sau, după caz, de recurs;
părţile au drept de opţiune între procedura completării
hotărârii şi exercitarea apelului, sau, după caz, a recursului.
Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept:
/nnrorio
rnnrl nnrv
OII ra nhiort rorori 1-3
când au ca obiect cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce
priveşte posesia;
când prin hotărâre se dispune radierea unui drept din cartea
funciară;
în materie de strămutare de hotare.
Executarea
se poate dispune numai cu privire la hotărârile ce vizează
bunuri, în condiţiile şi cu excepţiile arătate de lege;
nu se poate încuviinţa în materie de desfiinţare de
construcţii, plantaţii sau orice lucrări având o aşezare fixă:
se poate dispune de către instanţă şi din oficiu.
/ Cererea de executare provizorie:
se va putea face în scris, precum şi verbal în instanţă până
la închiderea dezbaterilor, cu plata obligatorie a unei
cauţiuni;
poate fi formulată direct în apel, în toate situaţiile;
poate fi reiterată în apel, dacă a fost respinsă de prima
instanţă.
. în cazul suspendării executării provizorii:
Belegante
36 Teste grilă
citarea părţilor este lăsată la aprecierea instanţei,

aplicându-se corespunzător dispoziţiile legale referitoare la
procedura suspendării executării;
este obligatorie plata unei cauţiuni al cărei cuantum va fi
stabilit de instanţă în condiţiile legii;
la cererea de suspendare se va alătura, în toate situaţiile, o
copie legalizată a dispozitivului hotărârii.
Belegante
se depune, în toate cazurile, la prima Instanţă care a

pronunţat hotărârea susceptibilă de executare;
poate fi formulată şi pe cale de ordonanţă preşedinţială, până
la soluţionarea cererii de suspendare pe calea dreptului
comun;
se va judeca, în toate cazurile, de către instanţa de apel.
430. instanţa poate să reducă, în condiţiile legii, partea din
cheltuielile de judi reprezentând:
sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile
cauzate de necesitatea prezenţei la proces;
taxa judiciară de timbru;
onorariul avocaţilor.
aceasta nu se poate face decât în măsura în care se dovedeşte,

de către partea îndreptăţită, existenţa şi întinderea acestor
cheltuieli;
se face din oficiu sau la cererea părţii care a câştigat procesul;
poate fi dispusă compensarea acestor cheltuieli, printre
altele, în situaţia în care au fost formulate mai multe
capete de cerere şi numai parte dintre ele au fost admise
sau când ambele părţi au formulat pretenţii reciproce, în
condiţiile legii, pretenţii admise, de asemenea, parţial.
Belegante
Capitolul VIII
Căile de atac
hotărârile date în ultimă instanţă dacă, potrivit legii, instanţa nu

putea să judece decât în primă instanţă;
încheierile premergătoare care, de regulă, pot fi atacate separat;
hotărârile date în primă instanţă, cu excepţia hotărârilor pentru
care legea prevede altfel.
de oricare parte;
numai de intimat;
verbal, în faţa instanţei de apel.
Apelul incident ramane fara efect, daca:
este exercitat înaintea termenului de apel;
apelul principal este respins pentru motive care nu implică
cercetarea fondului;
apelul principal a fost admis.
poate exercita apelul incident;

nu mai poate exercita apelul provocat;
nu mai poate exercita apelul principal.
în cazul obligaţiilor solidare şi indivizibile: SEHHHHBHHHHI
apelul făcut de unul dintre coparticipanţi va profita şi celor care
nu au făcut apel;
apelul făcut de unul dintre coparticipanţi va profita şi celor care
nu au făcut apel, doar dacă aceştia din urmă îşi manifestă
acordul în acest sens;
apelul făcut de unul dintre coparticipanţi nu va profita, în nicio
situaţie, celor care nu au făcut apel.
ŞjjţraŞŞSg
poate fi exercitat concomitent cu calea de atac a contestaţiei în
anulare;
constituie, el însuşi, un act de acceptare a moştenirii;
nu poate fi exercitat împotriva măsurilor de administrare
judiciară.
părţile nu vor putea folosi alte motive decât cele invocate la

prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în
întâmpinare;
sunt admisibile probe noi;
instanţa nu îşi poate întemeia soluţia doar pe probele
administrate în primă instanţă.
Petre
36 Teste grilă
Instanţa de apel, anulând hotărârea primei instanţe, poate: |

să judece procesul, evocând fondul, numai dacă părţile au
solicitat expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel
sau prin întâmpinare;
să trimită cauza spre judecare instanţei competente sau
organului jurisdicţional competent;
să judece procesul, evocând fondul, dacă judecata în primă
instanţă s-a făcut în lipsa părţii legal citate.
Dacă apelantul principal consimte expres:
instanţa de apel poate să nu aplice principiul non reformatio
in peius;
apelul incident se poate depune şi înainte de împlinirea
termenului de apel;
intimatul poate declara apel împotriva unei persoane care a
figurat în primă instanţă şi care nu este parte în apelul
principal.
Hotărârile pronunţate In cererile de împărţeală judiciară:
se atacă doar cu apel;
se atacă cu apel şi cu recurs;
se atacă doar cu recurs.
Poate avea calitatea de apelant:
reprezentantul legal al persoanei care a avut calitatea de
parte la judecata în primă instanţă;
orice persoană care justifică un interes;
o persoană care, la judecata în primă instanţă, a formulat o
cerere de intervenţie voluntară principală.
Un alt avocat decât cel care a reprezentat partea la judecata în primă
instanţă poate, chiar fără procură:
să exercite calea de atac a apelului;
să exercite calea de atac a apelului, cu condiţia însuşirii
apelului de către partea îndreptăţită să îl exercite;
să renunţe expres la exercitarea căii de atac a apelului.
Apelul incident se poate
chiar dacă nu s-a exercitat, în termenul legal, apelul principal;
după împlinirea termenului de apel;
chiar dacă intimatul a achiesat la hotărârea pronunţată în primă
instanţă.
O hotărâre judecătorească susceptibilă de apel: H
nu poate, în nicio situaţie, să fie atacată direct cu recurs;
poate fi atacată direct cu recurs, doar dacă această cale de
atac vizează aspecte de fond ale cauzei;
nu poate fi atacată direct cu recurs, dacă părţile nu consimt
expres.
Neindicarea, în cererea de apel, a hotărârii atacate: , _ .
poate fi complinită până la primul termen de judecată la
Petre
care partea a fost legal citată în apel;
se sancţionează cu nulitatea apelului;
se sancţionează cu nulitatea cererii de apel, dacă se dovedeşte o
vătămare procesuală care nu poate
Drept procesual civil fi altfel înlăturată. 37
intimatul poate:
să exercite apel provocat împotriva altui intimat;
să exercite apelul principal, în termenul de apel;
să exercite apelul incident, în termenul de apel.
formula o cerere de intervenţie accesorie;

schimba calitatea uneia dintre părţile de la judecata în primă
instanţă, dacă s-a exercitat apelul provocat;
invoca compensaţia legală.
19. La data de 10 martie 2014, lui B i se comunică hotărârea
judecătorească prin care i s-a respins în primă instanţă cererea de
chemare în judecată îndreptată împotriva lui C B decedează însă la
data de 17 martie 2014. în situaţia prezentată, dacă hotărârea este
susceptibilă de apel în termenul general de 30 de zile, moştenitorii
iui B:
pot declara apel în perioada rămasă până la împlinirea
termenului de 30 de zile;
pot declara apel într-un nou termen de 30 de zile, care curge
de la data unei noi comunicări a hotărârii pe numele
moştenirii, la cel din urmă domiciliu al părţii;
pot declara apel în termenul iniţial de 30 de zile, dar care se
prelungeşte de drept cu zilele în care termenul de apel a fost
suspendat.
Sunt supuse căii de atac a recursului:
hotărârile prin care se constată perimarea, doar odată cu
fondul;
hotărârile pronunţate în materie de expropriere;
încheierile prin care s-a dispus suspendarea procesului, care se
atacă separat.
Cererea de suspendare a executării hotărârii atacate cu recurs:
se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, alăturându-se o
copie certificată de pe cererea de recurs şi dovada depunerii
unei cauţiuni;
se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor;
se judecă în şedinţă publică, de completul de 3 judecători
anume desemnaţi de preşedintele instanţei.
în cazul recursului, suspendarea executării hotărârii atacate:
intervine de drept, indiferent de natura cauzei;
se poate dispune la cererea recurentului, doar dacă acesta face
dovada depunerii unei cauţiuni prevăzute de lege;
se poate dispune din oficiu de către instanţa care judecă
recursul, în anumite cazuri prevăzute de lege.
poate fi prelungit cu cel mult 5 zile, în anumite condiţii;

este un termen legal imperativ şi nu poate fi prelungit în nicio
Petre
situaţie;
se întrerupe în38 caz de deces al părţii care
Teste avea
grilă interes să
exercite recursul.
Petre
Are dreptul să declare recurs: Drept procesual civil 39
partea căreia i s-a admis cererea de chemare în judecată, dar

în cursul judecăţii" de fond i s-a respins o excepţie;
avocatul care a reprezentat sau a asistat o parte la judecarea
procesului, chiar fără mandat;
persoana sau organul care, deşi nu este parte în proces, are
acest drept în temeiul unei dispoziţii exprese a legii.
O hotărâre judecătorească poate fi casată dacă:
prin aceasta s-au instituit norme juridice cu caracter general;
una dintre părţi a omis să invoce anumite probe la judecata în
primă instanţă sau în apel, esenţiale pentru dezlegarea
pricinii;
dispozitivul se întemeiază pe considerente contradictorii.
caz de casare:
cu trimitere, pricina se poate rejudeca în fond de o instanţă de
acelaşi grad cu instanţa a cărei hotărâre a fost casată;
interpretarea dată normei juridice de către instanţa de recurs
este obligatorie pentru instanţa care rejudecă;
hotărârea pronunţată de instanţa de recurs prin care aceasta
rejudecă fondul este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
La instanţa de recurs, în soluţionarea recursului:
se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor;
pot fi depuse înscrisuri noi, până la prima zi de înfăţişare, în
anumite condiţii;
nu se poate administra proba cu martori.
Motivarea recursului:
se poate face, în cazurile prevăzute de lege, într-un termen
care curge de la data comunicării hotărârii;
după expirarea termenului legal atrage sancţiunea nulităţii
recursului, cu unele excepţii;
după expirarea termenului legal nu atrage în nicio situaţie
decăderea din dreptul de a mai depune recurs, dacă cererea
de recurs a fost făcută în termen.
45
în cazul în care prin aceeaşi hotărâre se soluţionează o cerere
principală şi i multe cereri incidentale:
hotărârea, în întregul ei, este supusă numai recursului, dacă
soluţia cu privire la
osingură cerere incidentală este supusă recursului, restul
soluţiilor fiind supuse apelului;
hotărârea în întregul ei este supusă apelului, dacă soluţia
dintr-o singură cerere incidentală este supusă apelului, deşi
soluţia cu privire la cererea principală este supusă
recursului;
hotărârea în întregul ei este supusă căii de atac prevăzute de
lege pentru cererea principală.
Petre
40 i în apei: Teste grilă
chiar dacă prin această hotărâre nu s-a soluţionat fondul cauzei;
numai dacă apelul a fost respins;
dacă prin această hotărâre s-a soluţionat fondul cauzei.
soluţia cu privire la o cerere principală nu este supusă nici
apelului, nici
recursului:
soluţia privind cererile accesorii nu este supusă nici apelului,
nici recursului;
soluţia cu privire la cererile accesorii este atacabilă, în condiţiile
legii;
soluţia cu privire la celelalte cereri nu este nici ea supusă
apelului sau recursului.
supuse recursului:
încheierile de respingere a abţinerii;
hotărârile date în apel, dacă apelul a fost anulat;
hotărârile date în apel, dacă prin acestea s-a soluţionat un
incident procedural.
i recurs:
poate respinge ca prematură o cerere de suspendare a executării
hotărârii, în cazul în care dosarul de recurs nu a ajuns la
instanţa de recurs;
judecă cererea de suspendare a executării hotărârii
judecătoreşti în camera de consiliu;
nu mai poate reveni asupra suspendării executării unei hotărâri
judecătoreşti, deja acordate.
carea autorităţii de lucru judecat:
atrage casarea hotărârii judecătoreşti, chiar dacă acest motiv de
casare putea fi invocat pe calea apelului;
poate fi invocată din oficiu de către instanţă, direct în recurs;
poate constitui motiv de admitere a apelului.
Dacă o hotărâre a fost dată cu încălcarea competenţei teritoriale
exclusive:
partea poate invoca acest motiv de casare în faţa instanţei de
recurs doar dacă nu a putut fi invocat în cursul judecării
apelului;
partea poate invoca acest motiv de casare direct în faţa instanţei
de recurs, dar în termenul de motivare a recursului;
instanţa are obligaţia invocării din oficiu a acestui motiv de
casare de ordine publică, fără a-l mai pune în discuţia
părţilor.
termenul de depunere a întâmpinării este de cel mult 30 de zile

de la data depunerii cererii de recurs;
Petre
răspunsul la întâmpinare se depune în termen de 10 de zile de la
data comunicării; Drept procesual civil 41
termenul de depunere a întâmpinării este de cel mult 15 de zile

de la data depunerii cererii de recurs.
Petre
în şedinţa fn care se judecă recursul, se va da cuvântul mai întâi:
procurorului, 42dacă acesta a pornit acţiuneaTeste civilă
grilă
în care s-a
pronunţat hotărârea atacată cu recurs;
procurorului, dacă el a declarat recursul;
intimatului, dacă acesta a exercitat recursul incident.
Contestaţia în anulare
pot fi exercitate concomitent;
nu pot fi exercitate concomitent;
nu pot fi exercitate atât timp cât este deschisă calea de atac a
apelului.
Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci
când:
contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la
termenul când a avut loc judecata, chiar dacă acest motiv
nu a fost invocat pe calea apelului sau recursului, deşi
putea fi invocat;
contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la
termenul când a avut loc judecata, dacă acest motiv nu a
putut fi invocat pe calea apelului sau recursului;
contestatorul, deşi legal citat, nu s-a putut înfăţişa la judecată
dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa şi nu a putut
înştiinţa instanţa despre aceasta.
Hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare
atunci
când:
instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre
recursurile declarate în cauză;
instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut;
instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în
parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare
invocate de recurent în termen.
O hotărâre împotriva căreia s-a exercitat contestaţia în anulare:
poate fi atacată de aceeaşi parte cu o nouă contestaţie în
anulare, dacă se invocă alte motive;
poate fi atacată de aceeaşi parte cu o nouă contestaţie în
anulare, dar numai pentru motive care nu au existat la
data celei dintâi;
nu poate fi atacată de aceeaşi parte cu o nouă contestaţie în
anulare, chiar dacă se invocă alte motive.
i în anulare:
se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă;
se judecă de către instanţa a cărei hotărâre se atacă;
se judecă de către instanţa ierarhic superioară celei a cărei
hotărâre se atacă.
Contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile: „J
de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre,
dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a
Petre / Paşoi
rămas definitivă;
de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la43
Drept procesual civil
data când hotărârea a rămas definitivă;

de la data pronunţării, când hotărârea atacată este definitivă
de la această dată.
Executarea hotărârii atacate cu contestaţie în anulare:
se suspendă de drept;
poate fi suspendată de instanţă, sub condiţia dării unei
cauţiuni;
nu poate fi suspendată.
întâmpinarea la contestaţia în anulare:
nu este obligatorie;
este obligatorie;
nu se comunică contestatorului.
Revizuirea unei hotărâri care nu evocă fondul poate fi cerută dacă:
un judecător care a luat parte la judecată a fost condamnat
definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină, când
această împrejurare a influenţat soluţia pronunţată în
cauză;
un expert care a luat parte la judecată a fost condamnat
definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină, cand
această împrejurare a influenţat soluţia pronunţată în
cauză;
un judecător a fost sancţionat disciplinar definitiv pentru
exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă,
dacă aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în
cauză.
Existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de
acelaşi grad sau
de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei
hotărâri, este
contestaţie în anulare;
revizuire;
recurs în interesul legii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti poate fi cerută atunci când:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o
încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale
datorată unei hotărâri judecătoreşti şi nu a acordat
reclamantului nicio sumă de bani cu titlu de reparaţie
pentru prejudiciul suferit;
datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar remedierea
încălcării nu se poate realiza decât prin revizuirea hotărârii
pronunţate;
Paşoi
datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave
ale acestei încălcări
44 continuă să se producă.Teste grilă
în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor
fundamentale datorată unei hotărâri
cererea de revizuire se îndreaptă:
la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere;
la instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat
hotărârea a cărei revizuire se cere;
la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de instanţa
care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
în cazul persoanelor puse sub curatelă, termenul de revizuire este de:
o lună de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de
hotărâre, dar nu rnaT târziu de un an de la încetarea
curatelei ori înlocuirea curatorului;
6 luni de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de
hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la încetarea
curatelei ori înlocuirea curatorului;
6 luni de la dobândirea capacităţii.
Termenul de revizuire pentru motivul că, după ce hotărârea a devenit
definitivă,
Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în
acea cauză,
declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei
excepţii este de:
o lună de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial al României;
3 luni de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial al României;
6 luni de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial al României.
Cererea de revizuire se motivează înăuntrul termenului de exercitare a
căii
atac, sub sancţiunea:
nulităţii;
decăderii;
respingerii ca inadmisibilă.
Executarea hotărârii a cărei revizuire se cere:
nu poate fi suspendată;
poate fi suspendată, de către instanţă, sub condiţia dării unei
cauţiuni;
se suspendă de drept.
Cererea de revizuire se soluţionează:
de urgenţă şi cu precădere;
potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru soluţionarea cererii de
chemare în judecată;
potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate
Paşoi
cu hotărârea atacată,Drept
în procesual
măsura civil
în care nu există dispoziţii45
derogatorii specifice revizuirii.
Paşoi
Capitolul IX Executarea silită
Executarea silită intervine:

atunci când obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau
printr-un alt titlu executoriu nu se aduce la îndeplinire de
bunăvoie, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii pentru
declanşarea executării silite;
de regulă, odată cu sesizarea organului de executare, potrivit
dispoziţiilor legii;
numai după încuviinţarea executării de către instanţa de
executare.
Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau
alte
asemenea sume:
acestea vor fi stabilite de către executorul judecătoresc, la
cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor;
dacă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit legii,
acestea vor fi stabilite de către executorul judecătoresc, din
oficiu, prin încheiere dată cu citarea părţilor;
dacă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit legii,
acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare, la
cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor.
Sunt hotărâri definitive:
hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, care au
fost atacate cu recurs;
hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele
neatacate cu recurs;
hotărârile date în recurs, cu excepţia acelora prin care s-a
soluţionat fondul pricinii.
Sunt hotărâri executorii:
toate hotărârile date în apel;
hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel;
hotărârile în legătură cu care părţile au convenit să exercite
direct recursul, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
Hotărârile judecătoreşti ce constituie titluri executorii, dar care pot fi
atacate cu
apel sau recurs:
pot fi puse în executare, pe riscul debitorului;
pot fi puse în executare, pe riscul creditorului;
pot fi puse în executare, pe riscul creditorului, cu excepţia
hotărârilor arbitrale.
Belegante
300 Teste grilă
Constituie titluri executorii şi pot fi puse în executare:
hotărârile arbitrale, chiar dacă sunt atacate cu acţiunea în
anulare;
înscrisurile cărora legea le recunoaşte puterea
executorie;
orice acte autentificate de notarul public.
Constituie titluri executorii numai dacă îndeplinesc anumite
condiţii prevă; legea specială:
cambia, biletul la ordin şi cecul;
titlurile executorii europene cu privire la care dreptul Uniunii
Europene nu cere recunoaşterea prealabilă în statul
membru în care se face executarea;
hotărârile organelor cu atribuţii jurisdicţionale rămase
definitive, ca urmare a exercitării căilor de atac în faţa
instanţei judecătoreşti competente.
Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor
prevăzute de I
numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi
speciale se dispune altfel;
de către executorul judecătoresc sau, după caz, de către instanţa
de executare;
de către executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.
înscrisurile sub semnătură privată, numai în cazurile şi
condiţiile anume prevăzute de lege;
înscrisurile sub semnătură privată, în toate cazurile;
hotărârile arbitrale.
494. Pot fi puse în executare silită:
titlurile executorii notariale emise în condiţiile prevăzute de
lege;
hotărârile organelor cu atribuţii jurisdicţionale rămase
definitive, ca urmare a neatacării lor în faţa instanţei
judecătoreşti competente;
hotărârile arbitrale, doar dacă nu au fost atacate cu acţiunea în
anulare.
Referitor la instanţa de 9HHHHHHHHHIHHIII1H
aceasta este, în toate cazurile, judecătoria în circumscripţia
căreia se află, la data sesizării organului de executare,
domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;
aceasta este curtea de apel în circumscripţia căreia se află
biroul executorului judecătoresc care face executarea;
aceasta soluţionează, printre altele, contestaţiile la executare.
încheierile pronunţate de instanţa de executare: 1[
nu sunt supuse, de regulă, niciunei căi de atac;
I sunt executorii după epuizarea căilor de atac prevăzute de
Belegante
lege;
pot fi atacate, de regulă, numai cu apel.
Instanţa de executare:
este competentă să soluţioneze cererile de încuviinţare a
executării silite;
soluţionează, potrivit legii, numai contestaţiile la executare;
soluţionează, printre altele, orice incidente apărute în cursul
executării silite, cu excepţia celor date prin lege în
competenţa altor instanţe sau organe.
Belegante
efectuării mai multor executări, asupra aceloraţi bunuri, de către
execu-
Ito ri judecătoreşti diferiţi:

instanţa de executare în circumscripţia căreia a
început prima executare va conexa executările, la cererea
persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori;
oricare dintre instanţele de executare din cauză va conexa
executările, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia
dintre executori;
instanţa de executare în circumscripţia căreia a început ultima
executare va conexa executările, la cererea persoanei
interesate sau a oricăruia dintre executori.
rea de executare silită:
se depune la biroul executorului judecătoresc competent ori,
după caz, se transmite acestuia, cu respectarea formalităţilor
prevăzute de lege;
se depune, cu respectarea formalităţilor prevăzute de lege, la
instanţa de executare;
cuprinde, printre alte menţiuni, modalităţile de executare
solicitate de creditor.
area executării silite:
se soluţionează în termen de maximum 3 zile de la
înregistrarea cererii de executare silită, prin încheiere, fără
citarea părţilor;
se soluţionează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea
cererii de executare silită la instanţă;
se soluţionează în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea
cererii de executare silită la instanţă, prin încheiere dată în
camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Cererea de încuviinţare a executării silite:
se soluţionează de către instanţa de executare, în termen de
maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia, prin încheiere,
fără citarea părţilor;
se depune de către creditor la instanţa de executare, care o va
soluţiona în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea
acesteia, prin încheiere, fără citarea părţilor;
se depune, în vederea soluţionării, la executorul judecătoresc,
care va dispune de îndată, prin încheiere, înregistrarea
acesteia şi deschiderea dosarului de executare sau, după caz,
va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
2. Conexarea executărilor, în cazul mai multor executări silite cu
privire la aceleaşi
bunuri, aflate pe rolul aceluiaşi executor judecătoresc:
Belegante
se va dispune de către instanţa de executare în circumscripţia
căreia a început prima executare;
se va dispune de către executorul judecătoresc;
se va dispune prin încheiere dată cu citarea părţilor.
Belegante
47 Teste grilă
Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri

judecătoreşti, cont la executare se poate exercita:
împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite;
în cazul în care nu s-a respectat ordinea de urmărire a
bunurilor;
în cazul în care debitorul a omis să invoce, la judecata în primă
instanţă, motive de drept, esenţiale pentru efectuarea
executării.
Poate exercita contestaţie la executare:
terţul poprit, dar numai împotriva popririi;
creditorul urmăritor;
procurorul, în condiţiile legii, chiar dacă titlul în baza căruia se
face executarea silită nu este o hotărâre judecătorească.
La judecarea contestaţiei la executare:
nu se poate administra decât proba cu înscrisuri;
întâmpinarea nu este obligatorie;
este obligatorie citarea părţilor.
Dacă hotărârea sau înscrisul care se execută, nu este, potrivit
legii, ex<
suspendarea executării:
se poate face doar după plata unei cauţiuni;
nu este obligatorie;
este obligatorie.
în soluţionarea contestaţiei la executare, instanţa poate să dispună:
plata, de către executorul judecătoresc, a despăgubirilor
cauzate prin întârzierea executării, dacă partea interesată
solicită;
plata, de către executorul judecătoresc, a unei amenzi judiciare,
în cazul refuzului de a îndeplini un act de executare;
din oficiu, plata, de către contestator, a despăgubirilor cauzate
prin întârzierea executării.
Măsura suspendării provizorii a executării se ia:
doar în cazuri urgente, chiar fără plata unei cauţiuni;
până la soluţionarea cererii de suspendare a executării;
prin încheiere, fără citarea părţilor.
la
poate avea ca obiect împărţirea bunurilor aflate în devălmăşie,
la cererea ambelor părţi;
se poate exercita, potrivit legii, dacă există nelămuriri cu
privire la aplicarea titlului executoriu;
nu se poate exercita dacă are ca obiect anularea încheierii de
admitere a cererii de încuviinţare a executării silite.
Petre
48 Teste grilă
i un terţ poate face contestaţie la executare:

dacă are un interes legitim ce se poate valorifica prin această
cale de atac;
dacă acesta pretinde un drept de uzufruct asupra bunului
supus procedurii urmăririi silite;
în cadrul procedurii de predare silită a bunului, dacă face
dovada că bunul i-a fost dat cu titlu de împrumut.
Termenul de exercitare a contestaţiei la executare este de:
10 zile de la comunicare, împotriva încheierilor executorului
judecătoresc;
15 zile de la data când terţul care pretinde un drept de
proprietate asupra bunului urmărit a luat cunoştinţă despre
predarea silită a bunului;
15 zile de la data comunicării privind înfiinţarea popririi.
Hotărârea pronunţată în soluţionarea unei contestaţii la executare: •; i
nu poate fi atacată cu contestaţie în anulare;
se atacă în condiţiile dreptului comun, dacă prin contestaţie s-a
cerut împărţirea bunurilor proprietate comună pe cote-părţi;
se atacă numai cu apel, dacă prin contestaţie un terţ a pretins
un drept real asupra bunului urmărit.
Contestaţia la executare se poate introduce şi la o altă instanţă
decât instanţa de
executare:
în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă sediul debitorului
poprit se află în circumcripţia altei curţi de apel decât cea în
care se află instanţa de executare;
în cazul în care contestaţia vizează un titlu executoriu ce nu
emană de la un organ de jurisdicţie;
în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă bunul se află în
circumscripţia altei curţi de apel decât cea unde se află
instanţa de executare.
Cauţiunea, în cazul unei cereri de suspendare a executării până la
soluţionarea
contestaţiei la executare:
se calculează la valoare, indiferent de obiectul contestaţiei;
nu se plăteşte, dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în
bani;
nu este necesară, dacă înscrisul care se execută nu este, potrivit
legii, titlu executoriu.
în cazul contestaţiei la executare:
dacă cererea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se
întemeiază, contestatorului i se vor comunica în scris
lipsurile, cu menţiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la
primirea comunicării, să facă completările sau modificările
Petre
dispuse, sub sancţiunea anulării cererii;

amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor nu se poate
încuviinţa decât o singură dată;
cj instanţa sesizată va solicita de îndată executorului
judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii
certificate de acesta de pe actele dosarului de executare
contestate şi îi va pune în vedere executorului să achite
cheltuielile ocazionate de acestea.
în cadrul procedurii de suspendare provizorie a executării până la
solu‘:
cererii de suspendare:
cauţiunea depusă şi indisponibilizată este deductibilă din
cauţiunea finală sta bilită de instanţă, după caz;
instanţa poate să dispună indisponibilizarea cauţiunii
depuse doar dacă cererea de suspendare provizorie este
admisă;
£
instanţa poate judeca cererea de suspendare provizorie şi
fără citarea părţilor dacă există urgenţă.
Contestaţia la executare se introduce:
la judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul
biroului executorului judecătoresc, dacă domiciliul
debitorului şi al creditorului nu se află în România;
la judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data
sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz,
sediul creditorului, dacă domiciliul debitorului nu este
cunoscut;
de principiu, la judecătoria în circumscripţia căreia se
află sediul executorului ^ judecătoresc care face
executarea.
Contestaţia la executare este admisibilă dacă:

este introdusă chiar înainte de începerea executării şi are
ca obiect anularea încheierii prin care s-a admis cererea
de încuviinţare a executării silite date fără îndeplinirea
condiţiilor legale;
pentru motive identice, aceeaşi parte a mai făcut anterior
o contestaţie la executare, dar se află în termenul de
exercitare a contestaţiei;
se cer clarificări cu privire la părţile cuprinse în titlul
executoriu.
Petre
Capitolul X Procedurile speciale
încheierea de încuviinţare a cererii în materie

necontencioasă judiciară:
este executorie;
are autoritate de lucru judecat;
este definitivă.
cererii
necontencioase:
are loc în camera de consiliu;

are loc în camera de consiliu, dacă petentul solicită expres
acest lucru;
are loc în camera de consiliu, dacă petentul ori, după caz,
persoanele arătate în cerere solicită acest lucru.
521. încheierea prin care se încuviinţează cererea în materie
necontencioasă judiciară:
este supusă numai recursului, în condiţiile legii;
este supusă, în toate situaţiile, numai apelului;
este supusă numai apelului, cu excepţiile prevăzute de lege.
ul împotriva încheierii prin care s-a soluţionat cererea în
materie necon
tencioasă judiciară:
poate fi făcut numai de către persoanele care au participat
la soluţionarea în primă instanţă a cererii;
poate fi făcut de orice persoană interesată;
se soluţionează în şedinţă publică.
Copii de pe încheierile de şedinţă: , .
vor putea fi eliberate, potrivit legii, numai după semnarea
lor de către toţi judecătorii, sub sancţiunea prevăzută de
lege;
în toate situaţiile, nu pot fi eliberate decât părţilor;
nu pot fi eliberate, potrivit legii, decât atunci când
dezbaterile s-au desfăşurat în şedinţă publică.
încheierea pentru eliberarea unor bunuri dată în materie
necontencioasă:
se dă în camera de consiliu, numai cu citarea părţilor;
va indica deţinătorul obligat la eliberarea bunurilor,
precum şi persoana îndreptăţită să le primească;
este supusă numai apelului, cu excepţia celei pronunţate de
un complet al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este
definitivă.
Be leg an te
Belegante / Paşoi
306 Teste grilă
'3. in teed we (jnveţie npciui iiupuiiiva
uiuieiem pronunţate în
acesta poate fi exercitat de orice
persoană interesată, chiar dacă nu citată la soluţionarea
pricinii;
exercitarea acestei căi de atac suspendă executarea încheierii
atacate;
judecata apelului are loc în sala de consiliu.
Belegante / Paşoi
Belegante / Paşoi
526.
se face de către instanţa de tutelă;
se face de către un delegat desemnat de instanţa de tutelă, în
condiţiile legii-
se face de către tutore, cu participarea membrilor consiliului de
familie.
Dacă nidunul dintre soţi nu are locuinţa în ţară, cererea de divorţ
se poate introdueiB
ia orice judecătorie din România, dacă părţile convin cu
privire la instanţa ce urmează a fi sesizată cu cererea de
divorţ;
la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, în
lipsa unui acord al părţilor cu privire la instanţa ce
urmează a fi sesizată cu cererea de divorţ;
la Judecătoria Sectorului 5 al municipiului Bucureşti, în
lipsa unui acord al părţilor cu privire la instanţa ce
urmează a fi sesizată cu cererea de divorţ.
La cererea de divorţ se va .9HHIHHHBHIHBBBS
copia certificatului de căsătorie;
câte o copie a certificatelor de naştere ale copiilor minori ai
celor 2 soţi, dacă există;
copia actului care face dovada ultimei locuinţe comune a
soţilor.
în procedura divorţului, soţul pârât poate face cerere
reconvenţională:
numai până la primul termen de judecată în faţa primei
instanţe;
în faţa primei instanţe, cel mai târziu până la primul
termen de judecată la care a fost citat în mod legal,
pentru faptele petrecute până la această dată;
direct la instanţa de apel, dacă motivele divorţului s-au ivit
după începerea dezbaterilor asupra fondului la prima
instanţă şi în timp ce judecata cererii reclamantului se
află în apel.
de soţul pus sub interdicţie judecătorească, în cazul în care

face dovada că are capacitatea de discernământ
neafectată;
de creditorii soţilor, pe calea acţiunii oblice;
de procuror, în vederea protejării intereselor minorilor rezultaţi
din căsătorie.
531. Instanţa de divorţ se va pronunţa din
locuinţa familiei;
numele soţilor după divorţ;
obligaţia de întreţinere între foştii soţi.
Belegante / Paşoi
e lua, în timpul procesului de divorţ, măsuri provizorii
cu privire I
exercitarea autorităţii
părinteşti; obligaţia de
întreţinere; folosirea
locuinţei familiei.
Belegante / Paşoi
jura divorţului, obligaţia de a încerca împăcarea părţilor incumbă:
numai primei instanţe;Drept procesual civil 51
numai instanţei de apel;

atât primei instanţe, cât şi instanţei de apel.
„ procedura divorţului, dacă la termenul de judecată, în primă
instanţă, reda- ul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează doar
pârâtul, instanţa va:
^ anula cererea;
respinge cererea ca nesusţinută;
suspenda judecata.
cursul judecării cererii de divorţ, reclamantul:
1nu poate renunţa la judecată;
poate renunţa la judecată numai dacă pârâtul nu se împotriveşte;
poate renunţa la judecată, chiar dacă pârâtul se împotriveşte.
în procedura de divorţ, dacă împăcarea părţilor survine în instanţa
de apel:
taxele de timbru achitate nu se restituie;
se restituie numai taxa de timbru achitată pentru apel;
se restituie atât taxa de timbru achitată la prima instanţă, cât şi cea
achitată pentru apel.
, Când cererea de divorţ se întemeiază pe culpa pârâtului şi
reclamantul decedează i cursul procesului, lăsând moştenitori,
aceştia vor putea continua acţiunea, pe > instanţa o va admite dacă
va constata:
culpa exclusivă a soţului pârât;
culpa exclusivă a soţului reclamant;
culpa comună a soţilor.
cazul în care acţiunea de divorţ este continuată de
moştenitorii soţului reda- nt, căsătoria se socoteşte
desfăcută:
la data rămânerii definitive a hotărârii;
la data decesului soţului reclamant;
la data introducerii cererii de divorţ.
. Hotărârea prin care se pronunţă divorţul:
se motivează întotdeauna;
se motivează numai la cererea pârâtului în vederea exercitării căii de
atac a apelului;
nu se motivează dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta.
, Hotărârea prin care s-a desfăcut căsătoria în apel:
poate fi atacată cu recurs;
nu este supusă contestaţiei în anulare şi revizuirii în ce priveşte
divorţul, dacă unul dintre soţi s-a recăsătorit;
este supusă revizuirii în privinţa capetelor de cerere accesorii cererii
principale de divorţ, chiar dacă unul dintre soţi s-a recăsătorit.
Paşoi
Divorţul prin acordul soţilor nu se poate pronunţa dacă:
cererea de divorţ nu este semnată de ambii soţi sau de către un
mandatar comun, cu procură specială autentică;
de la data încheierii căsătoriei şi până la data cererii de divorţ a
trecut mai puţjn de un an;
există copii minori rezultaţi din căsătorie.
în cadrul procedurii de divorţ prin acordul soţilor, instanţa nu
se poate |
cu privire la:
prestaţia compensatorie între foştii soţi;
despăgubirea pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca
urmare a desfacerii căsătoriei;
exercitarea autorităţii părinteşti.
Când cererea de divorţ este întemeiată pe culpa soţului pârât, iar
acesta
noaşte faptele care au dus la destrămarea vieţii conjugale,
instanţa:
va pronunţa divorţul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorţ
şi fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea
căsătoriei, dacă reclamantul este de acord;
şi fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea
căsătoriei, chiar dacă reclamantul nu este de acord;
şi va face menţiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei,
dacă pârâtul este de acord.
Instanţa poate să pronunţe divorţul din culpa ambilor soţi: fl
numai dacă cererea de divorţ a fost făcută de ambii soţi;
numai dacă pârâtul a formulat cerere reconvenţională;
chiar dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională.
Când divorţul se pronunţă din motive de sănătate, hotărârea: a
va face menţiune despre culpa soţului bolnav pentru desfacerea
căsătoriei, numai dacă celălalt soţ solicită aceasta;
va face menţiune despre culpa soţului bolnav pentru desfacerea
căsătoriei numai dacă din probele administrate rezultă doar
starea de boală, iar nu şi imposibilitatea desfăşurării vieţii de
familie;
nu va face menţiune despre culpa soţului bolnav pentru
desfacerea căsătoriei.
Divorţul din culpa exclusivă a reclamantului se poate pronunţa:
numai dacă pârâtul a formulat o cerere reconvenţională;
dacă din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este
culpabil de destrămarea căsătoriei, chiar dacă soţii nu sunt
separaţi în fapt şi pârâtul nu a formulat cerere
reconvenţională;
când soţii sunt separaţi în fapt de cel puţin 2 ani.
Paşoi / Belegante
nu se poate încuviinţa în cazul în care:
creditorul nu a intentat o cerere de chemare în judecată;
creditorul nu are un titlu executoriu;
debitorul are doar bunuri mobile.

n cazul unei cereri de înfiinţare a sechestrului asigurător:
creditorul trebuie să dovedească că a intentat o cerere de chemare
în judecată;
creditorul depune, în toate cazurile, o cauţiune fixată de instanţă;
creditorul nu poate fi obligat să identifice bunurile asupra cărora
solicită înfiinţarea acestei măsuri.
Cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător:
se soluţionează printr-o încheiere;
se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor;
se poate face, deşi creditorul nu are un titlu executoriu.
încheierea prin care se soluţionează cererea de înfiinţare a unui
sechestru asigurător:
este atacabilă numai cu apel;
este executorie;
se comunică părţilor de către instanţă, în termen de 5 zile de la
pronunţare.
Sechestrul asigurător: SflHHHHI
se execută cu înştiinţarea prealabilă a debitorului;
presupune, în toate cazurile, deposedarea debitorului de bunurile
sechestrate;
se aplică, în toate cazurile, fără somaţie.
Ridicarea sechestrului asigurător se poate dispune, la cererea
debitorului:
de către executorul judecătoresc;
dacă cererea principală s-a perimat;
în cazul în care creditorul nu a depus cauţiunea în termenul fixat
de instanţă.
Odată cu cererea de înfiinţare a unui sechestru asigurător, este obligatorie
depunerea unei cauţiuni egale cu jumătate din valoarea reclamată:
de către creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris şi
este exigibilă, dacă dovedeşte că a intentat o cerere de chemare în
judecată;
de către creditorul a cărui creanţă nu este constatată într-un
înscris şi nu dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată;
de către creditorul a cărui creanţă este constatată în scris, dar nu
are titlu executoriu.
$54. Sechestrul
indisponibilizarea unor bunuri ce formează obiectul unui litigiu,
în vederea valorificării lor;
indisponibilizarea bunurilor debitorului aflate în posesia unui terţ,
în scopul valorificării lor;
indisponibilizarea unor bunuri ce se pot afla în paza unui
administrator-sechestru, în vederea valorificării lor.
Petre
Nedepunerea cauţiunii în cazul unei cereri de înfiinţare a sechestrului
asigu are ca efect:
ridicarea de 54
drept a sechestrului; Teste grilă
desfiinţarea de drept a sechestrului;

neînscrierea sechestrului în cartea funciară până la momentul
depunerii cauţiunii.
h) Idl d IIICIU bUII Idllt; UI I IMULUI ILdl tr fJI

CdldUlld, iV
numai cu somaţie prealabilă;
fără somaţie, dar cu o înştiinţare prealabilă a debitorului, în
termenul prevăzut
de lege.
Cererea de ridicare a sechestrului asigurător se soluţionează:
prin încheiere definitivă, dacă debitorul a dat o garanţie
îndestulătoare;
prin încheiere definitivă, dacă cererea principală a fost anulată;
prin încheiere definitivă, dacă s-a renunţat la cererea principală.
Administratorul-sechestru poate:
înstrăina bunul încredinţat, dacă măsura înstrăinării este
necesară pentru conservarea bunului, iar în cazuri urgente,
chiar fără aprobarea instanţei;
sta în judecată în numele părţilor, cu privire la bunul sechestrat,
cu aprobarea instanţei;
face acte de administrare şi conservare cu privire la bunul
sechestrat, cu aprobarea instanţei.
Poprirea asigurătorie se poate dispune:
asupra unor venituri viitoare ale debitorului, dar în temeiul unor
raporturi juridice existente;
după individualizarea de către creditor a terţilor popriţi cu privire
la care solicită înfiinţarea acestei măsuri;
doar asupra unor sume de bani sau bunuri pe care debitorul le are
în proprie-
tate la momentul înfiinţării popririi.
Cererea de ridicare a popririi asigurătorii: k ^ i iv . '

se poate admite dacă debitorul plăteşte o cauţiune îndestulătoare
stabilită de instanţă;
se judecă de urgenţă în camera de consiliu;
se poate admite dacă partea care a obţinut instituirea popririi nu
introduce, în termenul prevăzut de lege, o cerere de chemare în
judecată Ia instanţa competentă.
Sechestrul judiciar se poate dispune dacă, pe lângă îndeplinirea celorlalte
condiţii
legale, s-a introdus la instanţă o cerere care are ca obiect:
anularea unui contract de vânzare;
Petre
un partaj;
plata unei sume de bani.
Petre
i sechestrului judiciar asupra unui bun imobil:
sepoate institui,
56 dacă există riscul distrugerii bunului;
Teste grilă
nu se poate încuviinţa decât în cazul în care creanţa este constatată

în scris şi este exigibilă;
se poate încuviinţa chiar înainte de a se introduce o cerere de
chemare în judecată, sub sancţiunea desfiinţării sechestrului, dacă
partea nu introduce acţiunea într-un anumit termen.
se judecă de urgenţă, fără citarea părţilor;

este admisibilă în cazul în care se dovedeşte existenţa unei creanţe
certe, lichide şi exigibile;
poate fi accesorie unei cereri principale.
unei cauţiuni nu se impune ope legis: IBBB39HHHHHBH
în caz de admitere a unei cereri de sechestru judiciar;
în cazul în care hotărârea care se execută nu este, potrivit legii,
executorie;
în cazul instituirii unei popriri asigurătorii, creanţa nefiind
constatată în scris.
i de judecare a cererii de înfiinţare a sechestrului judiciar
aparţine:
instanţei în circumscripţia căreia se află bunul mobil, proprietate
comună, care face obiectul acţiunii principale;
instanţei în circumscripţia căreia să află bunul cu privire la care
există temerea că va fi distrus, chiar fără a exista proces;
instanţei care judecă acţiunea principală, dacă aceasta are ca obiect
un drept real asupra unui bun mobil.
i primirea unei cereri de executare a sechestrului asigurător, executorul
jude-
deschide obligatoriu, de îndată, procedura de executare a
sechestrului;
poate refuza, prin încheiere, deschiderea procedurii de executare;
poate deschide procedura de executare a sechestrului doar după
depunerea cauţiunii fixate de instanţă.
Valorificarea bunurilor sechestrate printr-un sechestru asigurător se poate
face:
chiar şi anterior obţinerii unui titlu executoriu, dacă bunurile
sechestrate sunt mobile şi perisabile;
în toate cazurile, numai după obţinerea titlului executoriu;
după obţinerea unui titlu executoriu, cu excepţia situaţiilor
urgente în care instanţa încuviinţează valorificarea bunurilor.
_____________________________
i care exista motive temeinice să se teama ca un bun va fi
distrus de sorul actual, cel interesat poate cere:
instituirea unui sechestru judiciar asupra bunului, chiar dacă există
un proces asupra proprietăţii acelui bun;
instituirea unui sechestru asigurător asupra bunului respectiv, chiar
fără a exista proces.
Petre / Paşoi
Partajul se poate face prin bună învoială:
în tot cursul procesului de partaj judiciar;
c) încuviinţarea sechestrului judiciar asupra bunului respectiv, cu condiţia acesta să

introducă o acţiune la instanţă cu privire la acel bun în termen de mult 30 de zile de la
data încuviinţării măsurii.
™-
numai dacă printre cei interesaţi nu se află minori,

persoane puse sub inter1 dicţie judecătorească ori
dispăruţi;
numai dacă înţelegerea părţilor priveşte toate bunurile supuse
partajului.
... ................. i ..... ..................... 'iM
Dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor în c
procesului de partaj judiciar, instanţa:
va hotărî potrivit înţelegerii lor;
va respinge cererea de partaj ca rămasă fără obiect;
va anula cererea de partaj.
Prin încheierea de admitere în principiu a partajului judiciar, instanţa:
|
poate stabili bunurile supuse împărţelii;
poate dispune efectuarea unei expertize pentru formarea
loturilor;
nu se poate pronunţa cu privire la cererea de reducţiune a
liberalităţilor excesive. î
încheierea de admitere în principiu a partajului judiciar:
poate fi atacată numai cu apel odată cu fondul;
poate fi atacată separat numai cu apel, în termen de 15 zile de la
pronunţare; !
Dacă, după pronunţarea încheierii de admitere în principiu a partajului
judiciar, dar mai înainte de pronunţarea hotărârii de împărţeală, se
constată că exista şi
instanţa va putea da o încheiere de admitere în principiu
suplimentară, care va cuprinde şi coproprietarii omişi, dacă
privitor la aceştia nu a avut loc o dezbatere contradictorie;
instanţa va putea da o încheiere de admitere în principiu
suplimentară, care va cuprinde şi coproprietarii omişi, dacă
privitor la aceştia a avut loc o dezbatere contradictorie;
încheierea de admitere în principiu nu poate fi modificată decât
prin intermediul căilor de atac.
La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa:
va ţine seama, după caz, de acordul părţilor;
va ţine seama, după caz, de natura bunurilor;
nu va ţine seama de domiciliul şi ocupaţia părţilor.
în procedura partajului judiciar, atribuirea definitivă a întregului bun unuia
Petre
i coproprietari se poate face:
direct prin hotărârea asupra fondului procesului;
numai dacă
58 bunul i-a fost anteriorTesteatribuit
grilă provizoriu, prin
încheiere;
dacă sumele cuvenite celorlalţi coproprietari au fost consemnate
până la data pronunţării hotărârii asupra fondului procesului.
Petre / Paşoi
? Vânzarea prin bună învoială a bunului supus partajului se va efectua în
termenul stabilit de instanţă, care nu poate fi mai mare de:
olună, în afară de cazul în care părţile sunt de acord cu majorarea

lui;
3 luni, în afară de cazul în care părţile sunt de acord cu
majorarea lui;
6 luni, în afară de cazul în care părţile sunt de acord cu
majorarea lui.
termenul de licitaţie pentru vânzarea bunului supus partajului nu va
putea depăşi:
30 de zile pentru bunurile mobile, socotite de la data primirii
încheierii definitive prin care s-a dispus vânzarea;
30 de zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii
încheierii definitive prin care s-a dispus vânzarea;
60 de zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii
încheierii definitive prin care s-a dispus vânzarea.
încheierea prin care s-a dispus vânzarea la licitaţie a bunului supus
partajului judiciar:
poate fi atacată numai cu apel odată cu fondul;
poate fi atacată separat numai cu apel, în termen de 15 zile de la
pronunţare;
poate fi atacată separat numai cu apel, în termen de 30 de zile de la
pronunţare.
Dacă instanţa hotărăşte închiderea dosarului de partaj, întrucât partajul nu
se
poate realiza în niciuna dintre modalităţile prevăzute de lege:
o nouă cerere de partaj poate fi introdusă numai după un an de la
data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a dosarului;
încheierile de admitere în principiu pronunţate în cadrul
procesului soluţionat prin închiderea dosarului au autoritate de
lucru judecat în cazul în care se introduce o nouă cerere de
partaj;
încheierile de admitere în principiu pronunţate în cadrul
procesului soluţionat prin închiderea dosarului nu au autoritate
de lucru judecat în cazul în care se introduce o nouă cerere de
partaj.
Hotărârea de partaj:
are efect declarativ;
are efect constitutiv;
constituie titlu executoriu, odată rămasă definitivă, cu excepţia
cazului în care părţile declară în mod expres că nu solicită
predarea bunurilor atribuite.
Hotărârea de partaj:
pronunţată asupra cererii principale de partaj este supusă numai
apelului;
este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra cererii
principale, dacă partajul s-a cerut pe cale incidentală;
Paşoi
este supusă recursului atunci când partea critică exclusiv aplicarea
criteriilor de atribuire a bunurilor spuse partajului.
60 Teste grilă
Paşoi / Petre
Executarea hotărârii de partaj poate fi cerută în termenul de prescripţie de:
Jg Drept procesual civil 61
un an, atunci când cererea de executare silită priveşte plata

sultelor;
3 ani, atunci când cererea de executare silită priveşte predarea
bunului atribuit unui copărtaş;
10 ani, atunci când cererea de executare silită priveşte predarea
bunului atribuit unui copărtaş.
Ordonanţa preşedinţială:
este o procedură necontencioasă, prin care instanţa poate
dispune luarea unor măsuri provizorii în cazuri grabnice;
este executorie de drept doar atunci când se dispune pentru
prevenirea unei pagube iminente;
este o procedură care poate fi concomitentă unei judecăţi în fond.
în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială:
măsura se poate lua şi fără citarea părţilor;
este obligatorie depunerea întâmpinării;
nu se poate amâna pronunţarea hotărârii.
Cererea de ordonanţă preşedinţială: m
se poate transforma într-o cerere de drept comun, dacă pârâtul este
de acord;
se poate face pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu
prilejul unei executări;
se poate depune la instanţa deja învestită cu soluţionarea fondului.
Executarea ordonanţei preşedinţiale:
se face numai cu somaţie prealabilă, dacă măsurile dispuse
prin ordonanţă nu au caracter provizoriu;
se face fără somaţie, numai la cererea reclamantului;
se face întotdeauna fără somaţie, deoarece măsurile dispuse au
caracter urgent.
Judecarea cererii de ordonanţă preşedinţială se face:
cu citarea obligatorie a părţilor, în toate cazurile;
fără concluziile părţilor, în anumite cazuri de urgenţă deosebită;
de regulă, fără citarea părţilor.
Cererea de ordonanţă preşedinţială nu poate fi introdusă de:
o persoană care nu justifică un interes;
minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fără reprezentare şi
asistare;
procuror.
într-un proces care are ca obiect judecarea unei cereri de ordonanţă p
dinţială:
instanţa poate admite o cerere de renunţare la judecată;
instanţa poate admite o cerere de chemare în garanţie;
instanţa poate admite o cerere de intervenţie voluntară accesorie.
i de ordonanţă preşedinţială:
întrerupe cursul prescripţiei extinctive;
Petre / Paşoi
poate să cuprindă un capăt de cerere privind condamnarea
pârâtului la daune-interese;
pentru 62a fi admisă, nu presupune, înTestetoate
grilă
cazurile, îndeplinirea
condiţiei privind calitatea procesuală a pârâtului.
591. în procesul privind soluţionarea unei cereri de ordonanţă
preşedinţială:
dispoziţiile privind cercetarea procesului prevăzute de lege pentru
judecata în primă instanţă se aplică în mod corespunzător;
instanţa, în caz de urgenţă deosebită, se poate pronunţa asupra
măsurii, pe baza cererii şi a actelor depuse, chiar fără
concluziile părţilor;
nu se poate amâna pronunţarea hotărârii.
asupra fondului dreptului:
nu are putere de lucru judecat asupra unei cereri de ordonanţă
preşedinţială;
are putere de lucru judecat asupra unei cereri de ordonanţă
preşedinţială numai dacă nu s-au modificat împrejurările de
fapt care au stat la baza acelei hotărâri;
are întotdeauna putere de lucru judecat asupra unei cereri de
ordonanţă preşedinţială.
Printr-o ordonanţă preşedinţială instanţa poate:
dispune încetarea întrebuinţării abuzive a unui imobil de către
locatar;
dispune, chiar făcă citarea părţilor, evacuarea unui locatar dintr-
un imobil, dacă acesta aduce stricăciuni grave acelui imobil;
încuviinţa suspendarea provizorie a executării unei hotărâri
judecătoreşti.
în cauzele având ca obiect cereri posesorii:
întâmpinarea nu este obligatorie;
cererea reconvenţională este inadmisibilă;
judecata se face de urgenţă şi cu precădere.
ârea dată asupra cererii posesorii:
este supusă apelului;
este supusă recursului.
Are autoritate de lucru judecat:
hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o cerere
posesorie într-o cerere posesorie ulterioară purtată între
aceleaşi părţi şi întemeiată pe aceleaşi fapte;
hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o cerere
posesorie într-o cerere ulterioară privitoare la fondul dreptului;
hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o acţiune
privitoare la fondul dreptului într-o cerere posesorie ulterioară
în legătură cu acelaşi bun.
Paşoi / Petre
în cadrul procedurii ofertei de plată, somaţia prin care creditorul este ii
primească prestaţia datorată se trimite acestuia:
prin intermediul
63 unui executor judecătoresc;
Teste grilă
prin intermediul instanţei;

direct de către debitor.
în cadrul procedurii ofertei de
când creditorul refuză să primească plata de la debitor, acesta din
urmă esteîn drept să facă ofertă reală şi să consemneze ceea ce
datorează;
când creditorul refuză să primească plata de la debitor, acesta din
urmă nu este în drept să facă ofertă reală şi să consemneze ceea
ce datorează;
când creditorul primeşte suma sau bunul oferit, creditorul este
liberat de obli- gaţia sa.
I de plată, consemnarea sumei datorate: ^
se poate face numai la CEC Bank - SA;
se poate face la orice instituţie de credit;
se poate face numai cu acordul creditorului.
După consemnarea sumei datorate, executorul judecătoresc va constata
tuarea plăţii şi liberarea debitorului printr-o încheiere:
dată fără citarea părţilor;
dată cu citarea părţilor;
dată în termen de cel mult 5 zile de la depunerea recipisei de
consemnare de către debitor.
Creditorul va putea cere anularea încheierii prin care executorul
judecătoresc a constatat efectuarea plăţii şi liberarea debitorului, în
termen de:
30 zile de la comunicare;
20 zile de la comunicare;
15 zile de la comunicare.
Hotărârea prin care se soluţionează cererea creditorului de anulare a
încheierii prin care executorul judecătoresc a constatat efectuarea
plăţii şi liberarea debitorului:
poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la
comunicare;
poate fi atacată numai cu apel, în termen de 30 de zile de la
comunicare;
Oferta de plată în faţa instanţei poate fi făcută:
numai în primă instanţă;
numai în primă instanţă şi în apel;
în orice stadiu al judecăţii.
Procedura ordonanţei de plată se aplica: 18
creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a
unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv
din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate
contractantă;
Paşoi
creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a
unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, cu excepţia
celor încheiate
64
între un profesionist şi o autoritate
Teste grilă
contractantă;
creanţelor înscrise la masa credalăîn cadrul unei
proceduri de insolvenţă. procedura ordonanţei de
plată, creditorul îi poate comunica debitorului |0t<a de
prin intermediul executorului judecătoresc;
prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de
primire;
printr-un agent procedural al instanţei.
în procedura ordonanţei de plată, creditorul îi va pune în vedere
debitorului să
suma datorată în termen de:
zile de la primirea somaţiei;
15 zile de la primirea somaţiei;
30 de zile de la primirea somaţiei.
procedura ordonanţei de plată, creditorul poate introduce cererea
privind ordonanţa de plată:
numai la judecătorie;
numai la tribunal;
la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă
instanţă.
în P
în procedura ordonanţei de plată:

cererea privind ordonanţa de plată va cuprinde suma ce reprezintă
dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului,
potrivit legii;
creditorul nu poate pretinde daune-interese suplimentare pentru
toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a
neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor;
dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu
întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată
potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
109. în procedura ordonanţei de plată, citaţia va fi înmânată părţii cu:
3 zile înaintea termenului de judecată;
5 zile înaintea termenului de judecată;
10 zile înaintea termenului de judecată.
în procedura ordonanţei de plată, întâ
este obligatorie;
nu se comunică reclamantului, care va lua cunoştinţă de cuprinsul
acesteia de la dosarul cauzei;
se comunică reclamantului.
în procedura ordonanţei de plată, când creditorul şi debitorul ajung la o
înţelegere asupra plăţii, instanţa ia act de aceasta, pronunţând:
o încheiere definitivă, prin care se dispune
Drept procesual civil închiderea dosarului; 65
o încheiere executorie;
o hotărâre de expedient.
în procedura ordonanţei de plată, judecătorul:
nu va putea stabili alt termen de plată decât cel prevăzut de
lege, cu66excepţia cazului în care părţile se înţeleg în acest
Teste grilă
sens;
va putea stabili alt termen de plată decât cel prevăzut de
lege, chiar dacă părţile nu se înţeleg în acest sens;
va putea stabili un termen de plată mai mare decât cel
prevăzut de lege, la cererea debitorului, în cazul
creanţelor reprezentând obligaţii de plată a cotelor din
cheltuielile comune faţă de asociaţiile de proprietari.
în procedura ordonanţei de plată, în cazul în care debitorul nu
contestă c prin întâmpinare, ordonanţa de plată va fi emisă
în termen de cel mult:
20 zile de la introducerea cererii;
30 de zile de la introducerea cererii;
45 de zile de la introducerea cererii.
în procedura ordonanţei de plată, debitorul poate formula cerere în
anu împotriva ordonanţei de plată, în termen de:
10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia;
15 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia;
30 de zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.
în procedura ordonanţei de plată, cererea în anulare împotriva
ordo plată se soluţionează de către:
instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat
ordonanţa de plată;
instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet
format din 2 judecători;
instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet
format din 3 judecători.
în procedura ordonanţei de plată, hotărârea prin care s-a admis în pa. —
în anulare împotriva ordonanţei de plată:
este definitivă;
poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la comunicare;
poate fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
iihhhhhhhhhhhhhbhbhhbhbhhhh ____________________________________
este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare;
nu este executorie dacă este atacată cu cerere în anulare;
are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea
cererii în anulare.
618. Procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică
atunci câi cererii, fără a se lua în considerare dobânzile,
cheltuielile de judecai venituri accesorii, nu depăşeşte, la data
sesizării instanţei, suma de:
10.000 lei;
12.000 lei;
15.000 lei.
Procedura cu privire la cererile de valoare redusă:
nu se aplică cererilor referitoare la drepturile patrimoniale
născute din raporturile Drept
de familie;
procesual civil 3jg
se aplică cererilor referitoare la starea civilă sau capacitatea
persoanelor fizice;
nu se aplică cererilor referitoare la atingeri aduse dreptului la
viaţă privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
620. Procedura cu privire la cererile de valoare redusă:
nu se aplică în materie fiscală;
se aplică cererilor referitoare la dreptul muncii;
se aplică cererilor referitoare la moştenire.
.. în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, în cazul în
care reclamantul nu completează sau nu rectifică formularul de
cerere în termenul stabilit,
*inţa va:
anula cererea;
respinge cererea ca nesusţinută;
suspenda judecata.
Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă:
este, de regulă, scrisă;
se desfăşoară în întregul ei în camera de consiliu;
se desfăşoară în şedinţă publică.
în procedura cu privire ia cererile de valoare redusă, dacă pârâtul a
formulat cerere reconvenţională, reclamantul va depune sau va trimite
formularul de răspuns completat corespunzător ori va răspunde prin
orice alt mijloc, în termen de:
30 de zile de la comunicarea cererii reconvenţionale;
35 de zile de la comunicarea cererii reconvenţionale;
45 de zile de la comunicarea cererii reconvenţionale.
în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, instanţa va pronunţa
şi redacta hotărârea în termen de:
30 de zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, după
caz, de la dezbaterea orală;
caz, de la dezbaterea orală;
caz, de la dezbaterea orală.
procedura cu privire la cererile de valoare redusă, hotărârea primei
instanţe:
este executorie de drept;
este supusă numai apelului;
este supusă numai recursului.
Paşoi
Capitolul XI Grile recapitulative
în virtutea principiului disponibilităţii:

apelantul poate renunţa la cererea de apel, însă doar cu
consimţământul* intimatului;
intervenientul accesoriu poate renunţa neîngrădit la cererea sa de
intervenţie accesorie;
părţile pot conveni, în unele cazuri, ca proba unui act juridic cu o
valoare de peste 250 lei să fie făcută şi cu martori.
Poat--------
atitudinea pârâtului care declară că nu recunoaşte pretenţiile
reclamantului admise, ulterior, de către instanţă;
când avocatul părţii, cu rea-credinţă, renunţă la judecată în
numele părţii pe care o reprezintă, fără a avea mandat special
pentru actul de dispoziţie;
când partea, în mod intenţionat, sesizează instanţa cu două cereri
identice, după care renunţă la judecata uneia dintre acestea, iar
cealaltă este admisă de către instanţă.
la apărare:
nu îngăduie instanţei să soluţioneze o ordonanţă preşedinţială
dată fără citarea părţilor, dar cu luarea susţinerilor orale ale
reclamantului prezent la strigarea cauzei;
nu obligă instanţa să amâne cauza dacă partea nelegal citată a
solicitat judecarea cauzei în lipsă şi a precizat în scris că nu se
va prezenta la termenele de judecată;
este încălcat dacă instanţa, după ce dispune îndepărtarea din sală,
pentru tulburarea şedinţei, a părţii neasistate de către avocat,
procedează la acte şi măsuri specifice cercetării procesului, cu
celelalte părţi prezente.
629. Contradictorialitatea în procesul civil:
poate fi asigurată doar prin punerea în dezbaterea orală a părţilor
a tuturor cererilor, excepţiilor şi împrejurărilor de fapt sau de
drept invocate;
este încălcată în cazul în care instanţa acordă reclamantului
cheltuielile de judecată solicitate doar prin notele scrise depuse,
împreună cu dovezile necesare, după închiderea dezbaterilor în
cadrul cărora pârâtul a declarat că recunoaşte situaţia de fapt
şi de drept invocată de reclamant;
este încălcată în ipoteza în care instanţa, constatând, din oficiu, cu
ocazia deliberării, nulitatea absolută a clauzelor contractuale,
respinge cererea, întemeiat pe acest motiv, fără însă a desfiinţa
contractul.
Bozeşan
Normele de procedură imperative:
spre deosebire de cele dispozitive, pot fi de ordine publică sau
privată; Drept procesual civil 65
nu permit părţilor să deroge de la acestea decât în cazul în care

interesul ocrotit este unul privat;
c) permit, întotdeauna, invocarea încălcării lor, oricând, în cursul
judecăţii în primă instanţă.
... în cazul unei cereri privind restituirea unui împrumut ce poartă asupra
unei sume
"calitatea procesuală pasivă aparţine persoanei indicate de către
reclamant ca debitor al restituirii, în măsura în care reclamantul
probează existenţa obligaţiei debitorului;
pârâtul care, la primul termen de judecată, recunoaşte
împrumutul, însă afirmă că suma împrumutată a fost ulterior
restituită, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată;
reclamantul care invocă un contract încheiat între fiul său (în
vârstă de 17 ani) şi pârât, nu are calitate procesuală activă, chiar
dacă, în calitate de părinte, i-a încuviinţat minorului încheierea
contractului.
Cererea de recuzare:
nu poate fi soluţionată fără ascultarea judecătorului recuzat;
poate fi admisă chiar dacă declaraţia de abţinere, formulată
ulterior cererii de recuzare, a fost admisă, însă doar în măsura în
care recuzarea şi abţinerea, deşi privesc acelaşi judecător, sunt
întemeiate pe motive diferite;
nu împiedică continuarea şi închiderea dezbaterilor de către
completul din care face parte judecătorul recuzat.
în procesul civil:
persoana juridică poate fi reprezentată doar prin avocat, în baza
unui contract de asistenţă juridică, sau prin consilier juridic, în
baza unui raport de muncă;
persoana fizică poate fi reprezentată convenţional, în faţa
oricărei instanţe, printr-un mandar neavocat, chiar nelicenţiat în
drept;
lipsa dovezii calităţii de reprezentant a reclamantului poate
. în cazul în care reclamantul a sesizat Judecătoria Cluj-Napoca solicitând obligarea
conduce la anularea cererii în condiţiile art. 200
C.proc.civ.
pârâtului, domiciliat în Oradea, la plata sumei de 150.000 lei reprezentând
Bg| contravaloarea lucrărilor de renovare efectuate în temeiul unui
contract de antrepriză cu privire la un imobil situat în localitatea
Sibiu, precum şi a sumei de 100.000 lei reprezentând prejudiciul
suferit prin fapta ilicită delictuală a pârâtului, săvârşită pe raza
localităţii Cluj-Napoca, anterior încheierii contractului:
instanţa va invoca, din oficiu, necompetenţă materială a
judecătoriei şi va declina întreaga cauză în favoarea Tribunalului
Sibiu, în raza căruia se află imobilul;
instanţa va soluţiona întreaga cauză în ipoteza în care, deşi
Bozeşan
pârâtul nu depune întâmpinare sau vreun alt înscris şi nici nu se
prezintă la judecată, reclamantul, la primul termen, invocă
necompetenţă
66 materială şi teritorială a Judecătoriei Cluj-
Teste grilă
Napoca;
Bozeşan
dacă pârâtul invocă prin întâmpinare necompetenţa teritorială a
Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţa
Drept procesual civilva declina întreaga cauză în
67
favoarea Judecătoriei Oradea ca instanţă de domiciliu a
pârâtului.
în raporturile dintre profesionişti şi consumatori:
competenţa teritorială este alternativă între instanţa de la
domiciliul consumatorului şi cea de la sediul profesionistului
reclamant;
părţile pot conveni, odată cu încheierea contractului, alegerea
instanţei competente;
consumatorul pârât poate fi de acord ca instanţa de la sediul
profesionistului reclamant, sesizată de acesta din urmă, să
judece cauza.
în acţiunea reclamantului prin care solicită anularea contractului în
valoar
lei pentru vicierea consimţământului şi restituirea prestaţilor exe
de acesta, în valoare de 80.000 lei:
competenţa materială aparţine judecătoriei cu privire la cererea
privind restituirea prestaţiilor;
pârâtul nu se poate opune ca reclamantul, după primul termen de
judecată, să-şi mărească cuantumul sumei privind prestaţiile
supuse restituirii;
hotărârea pronunţată în primă instanţă este supusă apelului şi
recursului.
Cererea de strămutare:
prin care partea solicită şi suspendarea procesului, odată depusă
la instanţa competentă să o soluţioneze, nu obligă instanţa de la
care s-a cerut strămutarea să suspende continuarea judecăţii;
se soluţionează printr-o hotărâre susceptibilă de contestaţie în
anulare;
admisă cu privire la procesul de divorţ împiedică instanţa de la
care s-a dispus strămutarea să dispună, pe cale de ordonanţă
preşedinţială, măsuri provizorii referitoare la locuinţa familiei
aceloraşi soţi care au cerut divorţul.
accesorie prin care se solicită cheltuieli de judecată este

întotdeauna admisă, cel puţin în parte, dacă se admite cererea
principală faţă de care aceasta are caracter accesoriu;
reconvenţională la cererea modificatoare poate fi formulată fără a
fi necesar acordul reclamantului, chiar dacă modificarea a
intervenit după primul termen, la care părţile sunt legal citate;
de intervenţie voluntară principală poate fi făcută şi în apel, însă,
spre deosebire de cererea de intervenţie accesorie, doar cu
acordul expres al tuturor părţilor de la primă instanţă.
Cererea de chemare SHiHHHHHHHHIHHiHI
poate fi folosită de pârâtul debitor împotriva fideiusorului care s-a
obligat solidar cu acesta faţă de creditorul reclamant;
Bozeşan
dacă este disjunsă pentru a fi judecată separat, suspendarea
judecării acesteia intervine doar dacă instanţa apreciază că
judecarea
68 cererii principale ar fi întârziată
Teste grilă prin cererea de
chemare în garanţie;
Bozeşan
formulată de către pârât şi admisă în tot, nu conduce cu necesitate
la respingerea apelului principal al reclamantului împotriva69
pârâtului, ca lipsit de interes.
absolută, invocată de către pârât şi respinsă de către prima

instanţă, poate fi reiterată în recurs de către pârât în cazul în care
acesta nu a formulat apel, întrucât cererea reclamantului fusese
respinsă ca neîntemeiată la prima instanţă;
este o apărare procedurală care poate fi o excepţie de fond, dar nu şi
o apărare de fond;
de perimare, asemănător excepţiei lipsei dovezii calităţii de
reprezentant, este o excepţie absolută şi care, dacă priveşte aspecte
referitoare la judecata în primă instanţă, nu poate fi invocată
direct în apel.
i———^
Excepţia litispendenţei:
între o cauză aflată pe rolul judecătoriei şi o cauză aflată, în apel, la
tribunal, se invocă întotdeauna în faţa judecătoriei, care va trimite
dosarul tribunalului pentru a se pronunţa asupra excepţiei, ca
instanţă mai mare în grad;
are caracter absolut, putând fi invocată în tot cursul procesului,
inclusiv în recurs;
invocată concomitent cu excepţia necompetenţei, obligă instanţa să
soluţioneze mai întâi excepţia necompetenţei.
.Excepţia conexităţii.
poate conduce, în caz de admitere, la reunirea unor cauze, chiar cu
încălcarea competenţei materiale;
între două cauze aflate în primă instanţă pe rolul judecătoriei şi curţii
de apel, se soluţionează întotdeauna de către cea din urmă instanţă
sesizată, chiar dacă este mai mică în grad;
asemănător excepţiei litispendenţei, nu poate fi invocată dacă una
dintre cauze se află în apel.
Bozeşan
70 Teste grilă
Bozeşan
Drept
proce
sual
civil 1
Bozeşa
n
72 Teste grilă
procedural de 5 zile care a început să curgă la data de 03

iunie 2016 (vineri) s-a împlinit la data de 10 iunie 2016
(vineri), neintrând în calculul termenului nici ziua în care
a început să curgă şi nici ziua în care s-a împlinit;
de 10 zile acordat reclamantului, conform art. 200 alin. (3)
C.proc.civ., pentru a complini lipsurile cererii sale, nu
poate fi redus de către instanţă;
de apel de 30 de zile care începe să curgă la data de 31
ianuarie se împlineşte în ultima zi a lunii februarie, având
■‘r ' ' .
ssilSsi
poate privi atât actele procedurale îndeplinite cu nerespectarea termenelor peremptorii,
cât şi actele îndeplinite cu nerespectarea termenelor dilatorii; b) este necondiţionată de
existenţa unei vătămări, întotdeauna când încălcarea priveşte cerinţe extrinseci actului de
procedură;
în vedere că luna febuarie nu are o zi corespunzătoare
lunii ianuarie în care termenul a început să curgă.
a)
Bozeşan
73 Teste grilă
actelor de procedură efectuate de către o instanţă

necompetentă nu împiedică instanţa competentă să îşi
întemeieze soluţia pe o declaraţie de martor luată în faţa
instanţei necompetente.
Neregularitatea procedurii de citare a reclamantului:
nu poate conduce la amânarea cauzei pentru acest motiv

dacă reclamantul prezent la termenul de judecată, solicită
expres aceasta, întrucât viciul $fi acoperă prin prezenţa
părţii nelegal citate;
poate fi invocată şi de către pârât la termenul la care ea s-a
produs, însă doar dacă reclamantul lipseşte, instanţa fiind
obligată să amâne cauza;
se acoperă dacă reclamantul care a primit citaţia într-un
termen mai scurt decât cel prevăzut de lege se înfăţişează,
relevă această împrejurare instanţei şi solicită
încuviinţarea probelor propuse prin cererea introductivă.
Procedura de citare:
a unei persoane juridice de drept privat este legal îndeplinită
cu privire la al doilea termen de judecată dacă pentru
termenul anterior, la care au lipsit părţile, citaţia a fost
legal înmânată, sub semnătură de primire, agentului de
pază care a luat astfel termenul în cunoştinţă;
a părţii chemate la interogatoriu este suplinită prin
angajamentul expres al apărătorului părţii de a asigura
prezenţa acesteia la termenul stabilit pentru luarea
interogatoriului;
este legal îndeplinită dacă partea, deşi citată la o altă adresă
indicată de aceasta, a primit personal, sub semnătură,
citaţia.
Amenda judiciară poate fi aplicată:
părţii care, fără motive întemeiate, refuză să semneze
interogatoriul cuprinzând răspunsurile părţii adverse
date în faţa instanţei;
apărătorului uneia dintre părţi, dacă acesta tulbură liniştea
şedinţei, iar instanţa amână cauza pentru acest motiv;
martorului prezent care, fără motive întemeiate, refuză să
răspundă la anumite întrebări puse acestuia cu ocazia
ascultării sale.
Bozeşan
Bozeşan
când este
obligatorie:
648. Nedepunerea întâmpinării la prima instanţă, în termenul prevăzut de le|
Bozeşan
Bozeşan
atrage decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepţia

de neexecutare a
contractului;
nu împiedică pârâtul să invoce excepţia de ordine publică a
necompetenţei materiale în tot cursul judecăţii la prima
instanţă;
nu afectează dreptul pârâtului de a solicita compensaţia
judiciară pe calea unei cereri reconvenţionale.
649. de pretenţiile reclamantului:
pârâtul poate opune compensaţia legală a unei creanţe de
valoare inferioară celei a reclamantului, inclusiv direct în
apel, chiar în lipsa formulării întâmpinării sau a unei
cereri reconvenţionale în primă instanţă;
Bozeşan
când pârâtul invocă, prin întâmpinare, excepţia nulităţii absolute
a contractului, instanţa, dacă o găseşte întemeiată, va desfiinţa
contractul, dacă reclamantul
Drept procesual recunoaşte
civil ca întemeiat motivul
78
de nulitate invocat de pârât;

întâmpinarea formulată tardiv nu împiedică pârâtul să invoce
puterea de lucru
judecat.
”a) testimonială poate fi coroborată cu prezumţiile simple şi

poate, ca regulă, combate o prezumţie legală;
poate fi propusă şi în cursul cercetării judecătoreşti, dacă partea
adversă consimte tacit la aceasta;
cu înscrisuri preconstituite are puterea doveditoare prevăzută de
legea în vigoare la data săvârşirii faptelor pe care le constată.
de judecată:
cererea de amânare a unei cauze aflate în apel va putea fi admisă
la începutul şedinţei de către un singur judecător din complet;
procesele în care părţile sunt reprezentate sau asistate de către
avocaţi sau consilieri juridici se vor dezbate cu prioritate, prin
schimbarea ordinii listei, doar dacă toate părţile sunt prezente
sau reprezentate, afară de cazul în care partea care nu s-a
prezentat şi nu este reprezentată a cerut judecarea cauzei în
lipsă;
cauzele declarate urgente se vor dezbate înaintea celorlalte,
neputând fi lăsate la a doua strigare pentru lipsa tuturor
părţilor ce au fost legal citate.
are caracter interlocutoriu cu privire la dispoziţia instanţei de

încuviinţare a unei probe apreciate ca fiind pertinentă,
concludentă şi utilă cauzei;
face dovada până la înscrierea în fals cu privire la menţiunile
referitoare la numele judecătorilor care au compus completul,
chiar în ipoteza în care a fost respinsă definitiv, ca
neîntemeiată, o cerere de îndreptare eroare materială cu privire
la acest aspect;
va fi semnată de procurorul care intră în alcătuirea instanţei,
dacă participarea acestuia la judecată este obligatorie potrivit
legii.
la judecata acţiunii de către apelantul reclamant este condiţionată

de acordul intimatului pârât, dacă renunţarea intervine după
comunicarea cererii de apel către intimatul pârât, dar anterior
primului termen de judecată în apel;
la calea de atac a apelului poate fi şi una tacită, dedusă din
executarea benevolă a hotărârii de primă instanţă cu privire la
care s-a încuviinţat executarea provizorie;
poate privi şi dreptul părţii de a invoca o nulitate absolută
Bozeşan
prevăzută de o normă de ordine privată.
Bozeşan
Teste grilă
326
Cheltuielile de judecată:
pot fi cerute şi după închiderea dezbaterilor, însă doar dacă
instanţa amâni pronunţarea pentru a permite părţilor să
depună completări la notele scrise;
solicitate de reclamant pe cale separată nu pot conduce la
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată
constând în taxa judiciară de timbru aferentă celei de-a
doua cereri, chiar dacă, în primul proces, instanţa a omis
să se pronunţe pe cererea de cheltuieli;
nu pot fi puse în sarcina pârâtului care, la primul termen de
judecată, recunoaşte, în tot, pretenţiile reclamantului
constând în valoarea prejudiciului suferit de acesta în
accidentul rutier provocat din culpa pârâtului.
Hotărârea primei instanţe:
privind o cerere de partaj în valoare de 1.000.000 lei poate fi
atacată direct cu^ recurs doar dacă părţile convin expres
aceasta prin înscris autentic;
atacată cu apel, nu poate fi, în niciun caz, pusă în executare
silită atât timp cât nu a fost soluţionat apelul;
poate fi atacată în privinţa considerentelor sale chiar de către
partea căreia i-a fost admisă în integralitate acţiunea.
în apel:
în cazul în care prima instanţă a judecat în fond în complet
nelegal compus, instanţa de apel va admite apelul şi va
schimba, în tot sau în parte, sentinţa apelată;
apelantului i se poate crea o situaţie mai rea decât cea din
hotărârea atacată doar în cazul în care şi partea adversă a
formulat apel;
cauza nu va putea fi trimisă spre rejudecare primei instanţe,
în situaţia în care apelantul pârât, prin cererea sa de apel,
critică doar lipsa motivării soluţiei primei instanţe prin
care a fost obligat la predarea către reclamant a bunului-
obiect al contractului.
Apelul:
incident nu poate fi formulat de către partea care a renunţat
expres la apel prin declaraţie dată în faţa primei instanţe; I
provocat poate fi formulat de către aceeaşi persoană care
formulează, concomitent, în aceeaşi cauză, apel incident;
principal este întotdeauna lipsit de interes dacă este formulat
de pârâtul care nu a căzut în pretenţii şi căruia i-au fost
acordate în tot cheltuielile de judecată solicitate.
în cadrul căilor extraordinare de atac:
Bozeşan
recursul poate fi exercitat, uneori, concomitent cu contestaţia
în anulare;
recursul poate fi exercitat concomitent cu revizuirea;
contestaţia în anulare poate fi exercitată concomitent cu
revizuirea.
Bozeşan
ca regulă, se soluţionează de către instanţa ierarhic

superioară celei care a pronunţat hotărârea recurată;
suspendă de drept executarea hotărârii privitoare la
strămutarea de hotare;
este deschis şi părţii care a executat de bunăvoie hotărârea
instanţei de apel prin care a fost obligată la plata sumei de
2.000.000 lei.
— ;^
a contestaţiei în anulare poate fi exercitată
concomitent cu revizuirea împotriva unei hotărâri de
primă instanţă, ce evocă fondul, date fără drept de apel şi
rămase definitive prin respingerea recursului
intervenientului accesoriu ca neavenit;
a revizuirii împotriva unei decizii nedefinitive a instanţei de
apel este admisibilă pentru motivul plus petita;
ce trebuie exercitată împotriva deciziei instanţei de recurs
pronunţate de un complet din care a făcut parte un
judecător suspendat definitiv din funcţie, la momentul
pronunţării, pentru gravă neglijenţă manifestată tocmai
în respectiva cauză, este cea a revizuirii.
pronunţarea hotărârii recurate de către un judecător care,

deşi nu a luat parte la dezbaterile pe fond, totuşi, anterior,
a soluţionat excepţii, a încuviinţat probe, a participat la
administrarea acestora şi a deliberat cu luarea în
considerare a notelor scrise depuse de către toate părţile,
ulterior amânării pronunţării;
pronunţarea hotărârii primei instanţe cu încălcarea
competenţei teritoriale exclusive, când părţile convin să
nu exercite apelul, ci direct recursul;
caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii, chiar
dacă o parte dintre acestea sunt în consonanţă cu
dispozitivul, susţinându-l şi explicitându-l.
când instanţa de recurs, admiţând în parte recursul, a omis

să se pronunţe pe excepţia lipsei de interes a recursului,
invocate de către intimat;
Bozeşan
72 Teste grilă
când contestatorul, nelegal citat la termenul pentru

dezbaterea în fond a cauzei în primă instanţă, a formulat
apel care a fost anulat printr-o decizie definitivă;
împotriva deciziei instanţei de apel care a omis să se
pronunţe pe apelul incident formulat de intimatul pârât
chemat în judecată de către apelantul reclamant pentru
grăniţuirea proprietăţii sale.
poate fi cerută pentru sancţionarea disciplinară a

judecătorului care a pronunţat hotărârea ce nu evocă
fondul, iar abaterea disciplinară a influenţat soluţia;
nu este exclusă în toate cazurile în care partea mai are încă
deschisă calea de atac a apelului;
trebuie exercitată în termen de o lună de la data comunicării
deciziei instanţei de apel prin s-a pronunţat extra petita,
chiar dacă hotărârea nu este definitivă, fiind susceptibilă
de recurs.
Bozeşan
664. Prescripţa dreptului de a obţine executarea silită:

se suspendă pe perioada suspendării executării silite
solicitate de către oricare dintre părţi;
se întrerupe prin aplicarea, după încuviinţarea executării
silite, a măsurii sechestrului de către executorul
judecătoresc, asupra bunului debitorului aflat în posesia
unui terţ;
nu se întrerupe prin formularea cererii de executare silită
dacă, după încuviinţarea acesteia, creditorul solicită
suspendarea executării silite.
în procedura
cererea care prezintă un caracter contencios prin chiar
conţinutul său, introdusă la o instanţă necompetentă, va fi
respinsă prin încheiere supusă, de regulă, apelului;
judecătorul poate dispune, din oficiu, introducerea în cauză
a altor persoane chiar dacă petentul se împotriveşte
invocând principiul disponibilităţii;
termenul de apel curge de la pronunţare pentru petentul
prezent la ultimul termen de judecată, chiar dacă a
solicitat la acest termen ca încheierea să-i fie comunicată
la noul său domiciliu procesual ales.
în procedura
pentru motivul privind separarea în fapt de cel puţin 2 ani,
instanţa nu verifică existenţa şi întinderea culpei
niciunuia dintre soţi cu privire la motivul de divorţ;
soţul pus sub interdicţie judecătorească, dacă are
discernământ, poate cere, personal, desfacerea căsătoriei;
pentru soluţionarea cererii de divorţ şi a celei privind
exercitarea autorităţii părinteşti, este obligatorie
ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani.
Punerea sub Interdicţie judecătorească:
nu va putea fi dispusă fără ascultarea de către instanţă a
celui a cărui punere sub interdicţie este cerută, chiar dacă
ascultarea sa este împiedicată din motive obiective, iar
alienaţia sa mintală a fost constatată printr-un raport de
expertiză medicală;
impune participarea obligatorie a procurorului, afară de
cazul în care acesta, deşi a fost încunoştinţat în scris, nu s-
a prezentat la termenul de judecată;
nu poate fi dispusă cu privire la un minor în vârstă de 15
ani, fiind lipsită de interes.
Cererea de declarare a morţii unei persoane:
Bozeşan
74 Teste grilă
se soluţionează cu celeritate, instanţa neputând stabili un

prim termen de judecată mai mare de două luni de la
data primirii cererii;
se soluţionează de către preşedintele instanţei printr-o
hotărâre supusă doar apelului;
este întotdeauna de competenţa judecătoriei, iar puterea de
lucru judecat a hotărârii nu se opune rectificării
conţinutului acesteia sub aspectul datei morţii stabilite
anterior.
n cadrul măsurilor asigurătorii şi provizorii:
sechestrul asigurător nu poate fi solicitat de către
comodantul căruia como- datarul refuză să-i restituie bunul
dat în comodat printr-un contract încheiat în formă
autentică şi în cuprinsul căruia nu s-a prevăzut nici
întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul, dar nici
termenul de restituire;
poprirea asigurătorie nu poate fi înfiinţată asupra preţului
unui imobil al debitorului pe care terţul (promitent-
cumpărător), potrivit clauzelor unui antecon- tract de
vânzare, urmează să-l plătească debitorului după
perfectarea contractului în formă autentică;
încheierea prin care se înfiinţează sechestrul asigurător se
comunică de către prima instanţă debitorului, care poate
formula contestaţie la executare împotriva modului de
aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului.
solicitat în procedura succesorală judiciară, părţile pot

conveni cu privire la întinderea cotelor ce le revin în
calitate de moştenitori şi cu privire la evaluarea anumitor
bunuri din masa partajabilă;
dacă părţile nu declară în mod expres că doresc predarea
efectivă a bunurilor atribuite, pentru a intra în posesia
acestora, partea interesată poate pune în executare
hotărârea de partaj pentru predarea bunurilor, fără a fi
necesară promovarea unei acţiuni în revendicare;
încheierea de admitere în principiu are întotdeauna
autoritate de lucru judecat cu privire la cota-parte ce
revine fiecărui coproprietar.
în procedura ordonanţei preşedinţiale: ;j-
reclamantul, fără acordul pârâtului, îşi poate modifica
cererea de ordonanţă preşedinţială în una de drept comun
doar până la primul termen de judecată, în condiţiile art.
204 alin. (1) C.proc.civ.;
apelul formulat de către pârât nu suspendă executarea
ordonanţei preşedinţiale, în condiţiile art. 468 alin. (5)
Bozeşan
C.proc.civ.;
dacă judecata se face fără citarea părţilor, reclamantul,
prezent, nu poate solicita, printr-o cerere orală, cheltuieli
de judecată.
în procedura ordonanţei de plată: -»i ; i
un profesionist poate invoca, prin întâmpinare, caracterul
abuziv al unei clauze contractuale;
debitorul poate contesta creanţa, chiar dacă nu depune
întâmpinare;
dacă debitorul nu formulează cerere în anulare, acesta
poate invoca nulitatea absolută a contractului pe calea
contestaţiei la executare.
Jura cererilor de valoare redusa:
instituie o excepţie de la principiul publicităţii, chiar în
cazul în care judecata se face cu citarea părţilor;
instituie o excepţie de la principiul contradictorialităţii, în
ipoteza în care instanţa apreciază că nu se impun dezbateri
orale;
nu se aplică cererii locatorului care solicită plata chiriei
pentru imobilul închiriat.
Procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate
fără drept:
nu obligă pârâtul la întâmpinare, nu-i permite să formuleze
cerere reconvenţio? nală, dar nu-l privează de dreptul de
a invoca apărări de fond şi procedurale-
poate fi folosită de locatar împotriva unui terţ care ocupă
abuziv imobilul;
nu exclude ca, în cadrul acesteia, proprietarul să obţină
evacuarea unei persoane care exhibă, la rândul său, un
titlu de proprietate asupra imobilului
Cauţiunea judiciară:
SS
se restituie de îndată, din oficiu, dacă este respinsă cererea
de suspendare a executării silite pentru care a fost
consemnată;
poate să constea şi în garanţia oferită de un fideiusor;
depusă pentru cererea de suspendare a executării silite poate
fi folosită la acoperirea creanţei statului constând în
amenda judiciară aplicată pentru exercitarea abuzivă a
contestaţiei la executare.
Bozeşan
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 5 alin. (1) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este corect _ art 5 alin. (2) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 5 alin. (4) C.proc.civ.
a, b
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 6 alin. (1) teza
a doua C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - este în legă-
tură cu accesul la căile de atac prevăzute de lege, nu cu
principiul dreptului la un proces echitabil în termen optim şi
previzibil.
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 7 alin. (2) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - potrivit alin. (1) şi (2) din
cuprinsul art. 126 din Constituţia României, justiţia se
realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte
instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt
prevăzute numai prin lege, nu prin decizia autorităţii executive.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 8 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - procesul civil se soluţionează
în conformitate cu dispoziţiile legii (art. 7 C.proc.civ.).
a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 9 alin. (3) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect-art. 92 alin. (1) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 397 alin. (1) C.proc.civ.
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 10 alin. (1) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect
art. 10 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art.
10 alin. (1) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 11 teza întâi C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 11 teza a doua C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - această obligaţie nu se
regăseşte printre obligaţiile terţilor în desfăşurarea procesului,
prevăzute de lege; a se vedea art. 11 C.proc.civ.
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect -art. 12 alin. (2) C.proc.civ.

Răspunsul de la lit. b) este greşit - potrivit art. 12 alin. (2)
C.proc.civ., partea răspunde pentru prejudiciile materiale şi
morale cauzate dacă îşi exercită drepturile procesuale în mod
abuziv.
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit -art. 13 alin. (2) şi Decizia
Curţii Constituţionale nr. 462/2014. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 13 alin. (4) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect
art. 14 alin. (2). Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 14 alin. (4)
C.proc.civ.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 15 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit
nu figurează printre excepţiile prevăzute la art. 15; a se vedea şi
art. 240 alin. (1) şi (2) C.proc.civ
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 137 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit — art. 422 alin. (2) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 17, art. 213 alin. (2)
C.proc.civ. Răspunsul de la |jt. M este corect - art. 17, art. 213
alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - nu
figurează printre excepţiile prevăzute de lege de la principiul
publicităţii.
a
art. 18 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
225 alin. (1) teza a doua C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 19, art. 214 alin. (1)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 214 alin. (2)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 214 alin. (3)
C.proc.civ.
a, b
art. 21 alin. (2), art. 227 alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. 227 alin. (5) coroborat cu art. 440 C.proc.civ.
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 22 alin. (2) Cproc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 22 alin. (4) Cproc.civ.: în

cazul în care judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a
actelor şi faptelor deduse judecăţii, cărora părţile le-au dat o altă
denumire, este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea
juridică exactă.
a
C.proc.civ.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite-art. 22 alin. (3)
C.proc.civ.
a, b
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 24 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit
art. 25 alin. (1) C.proc.civ.
a, c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 25 alin. (2) teza
întâi C.proc.civ. a contrario.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 3 alin. (1) din Legea nr.
76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt
te - art- 3 a'in- W d'n LeSea nr- 76/2012 (pentru punerea în aplicare
a Legii nr. 134/2010
• h Codul de procedură civilă) o contraria-, procesele (inclusiv
incidentele procedurale în P , g cu asemenea procese, precum:
cererile de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru fezleg area
unor c estiuni c e
b * drept de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau,
după caz, contestaţiile privind tergiversarea procesului) rămân
supuse legii sub care au început.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 3 alin. (2) din
Legea nr. 76/2012. Răspunsul de |a lit. b) este greşit - art. 3 alin.
(2) din Legea nr. 76/2012.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 7 alin. (1) şi (2)
din Legea nr. 76/2012. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 7
alin. (1) din Legea nr. 76/2012.
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 25 alin. (3) teza
întâi C.proc.civ.; art. 25 alin. (3) teza a doua C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 25 alin. (3) teza întâi

C.proc.civ.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite-art. 26 alin. (2)
C.proc.civ.; art. 26 alin. (1) C.proc.civ.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 27 C.proc.civ.;
cât priveşte legea de procedură civilă aplicabilă termenelor de
exercitare a căilor de atac, ca aplicaţie a dispoziţiilor de principiu
cuprinse la art. 27 C.proc.civ., a se vedea şi prevederile art. 6 din
Legea nr. 76/2012. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 27
C.proc.civ.
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. XII alin. (1) din
Legea nr. 2/2013 (privind unele măsuri pentru degrevarea
instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă) şi
alin. (1) al articolului unic al O.U.G. nr. 62/2015 (pentru
prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind
unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum
şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă); normele tranzitorii cuprinse
la art. XII din Legea nr. 2/2013 vizează doar aplicabilitatea
prevederilor cu caracter de principiu privind cercetarea
procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu
[e.g. art. 213 alin. (1) C.proc.civ.], fără a afecta aplicarea unor
norme speciale care stabilesc judecarea unor cereri sau procese în
camera de consiliu [cum ar fi, de exemplu, dispoziţiile art. 200
alin. (6) privitoare la soluţionarea cererii de reexaminare
formulate împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în
judecată sau ale art. 1.030 alin. (1) C.proc.civ. referitoare la
desfăşurarea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă];
a se vedea, în acelaşi sens, cu titlu de exemplu, V. Dănăilă, în G.
Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe
articole, voi. II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, comentariul art.
1.029 C.proc.civ., p. 632 şi D.N. Theohari, în G. Boroi (coord.),
Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole, voi. I, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2013, comentariul art. 213 C.proc.civ., p.
508. Răspunsul de la lit. a) este greşit - dispoziţiile Codului de
procedură civilă privitoare la cercetarea procesului şi, după caz,
dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică şi cererilor
depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de
deţinere înainte de data de 1 ianuarie 2017 şi înregistrate la
instanţă după această dată; procesul începe prin înregistrarea
cererii la instanţă, în condiţiile legii [art. 192 alin. (2) C.proc.civ.];
pe cale de consecinţă, dacă cererea este înregistrată la instanţă
începând cu data de 1 ianuarie 2017, dispoziţiile art. XII alin. (1)
din Legea nr. 2/2013 sunt aplicabile; pe de altă parte, norma
tranzitorie particulară cuprinsă la art. 3 alin. (2) din Legea nr.

76/2012 nu îşi găseşte aplicare decât în relaţie cu procesele
începute prin cereri depuse, în
condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere
înainte de data intrării în vigoare î Codului de procedură civilă.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. XIV alin. (3)
din Legea nr. 2/2013 şi alin (2)-fi articolului unic al O.U.G. nr.
62/2015 (pentru prorogarea unor termene prevăzute de legaţi nr.
2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor
judecătoreşti, precum ;i pentryw pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă); art. XV
alin (1)^8 din Legea nr. 2/2013 şi alin. (2) al articolului unic al
O.U.G. nr. 62/2015. Răspunsul de la lit. b) esţe’« greşit - art. XV
alin. (1) din Legea nr. 2/2013 şi alineatul (2) al articolului unic al
O.U.G. nr. 62/20X5
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. XIX alin. (2)
teza întâi din Legea nr. 2/2013 şi - alin. (2) al articolului unic al
O.U.G. nr. 62/2015 (pentru prorogarea unor termene prevăzute
de -‘= Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă); art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 şi alin.
(2) al articolului unic al O.U.G. nr. 62/2015 Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. XIX alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 şi
alineatul (2) al articolului unic al O.U.G. nr. 62/2015.
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 3 alin. (1) din
Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă; executarea silită
(inclusiv cererile formulate în cadrul sau în legătură cu
executarea silită, precum contestaţiile la executare silită)
rămâne supusă legii sub care a început - a se vedea, pe larg, de
exemplu,
Dumitrache, Cereri de încuviinţare a executării silite depuse la
15 februarie 2013 la judecătoria... care anume? şi Gh.-L.
Zidaru, Tr.-C. Briciu, Observaţii privind unele dispoziţii de
drept tranzitoriu şi de punere în aplicare a C.proc.civ. (ambele
articole pot fi consultate la adresa de internet: www.juridice.ro);
a se vedea art. 5 din Legea nr. 76/2012; este de amintit că, după
q perioadă în care procedura învestirii cu formulă executorie a
fost reintrodusă în Codul de procedură civilă {prin Legea nr.
138/2014; fiind însă aplicabilă doar în ceea ce priveşte titlurile
executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti [art. 641 alin. (1)
C.proc.civ.]}, concomitent cu atribuirea competenţei de
încuviinţare a executării silite executorului judecătoresc, prin
O.U.G. nr. 1/2016 (pentru modificarea Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte

normative conexe) s-a revenit la soluţiile legislative iniţiale ale
Codului de procedură civilă [eliminarea învestirii cu formulă
executorie ca procedură de sine stătătoare; atribuirea
competenţei de încuviinţare a executării silite instanţei (de
executare)]. Răspunsul de la lit. a) este greşit - a se vedea, mai
sus, explicaţia pentru răspunsurile de la lit. b) şi c).
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 29 C.proc.civ.; a se vedea
şi V.M. Ciobanu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod
de procedură civilă, comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 107. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - a se vedea V.M. Ciobanu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
(coord.), Noul Cod de procedură civilă, comentat şi adnotat, voi.
I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 107.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 29 C.proc.civ.; a se vedea
şi V.M. Ciobanu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod
de procedură civilă, comentat şi adnotat, voi. 1, Ed. Universul
greşit - a se vedea V.M. Ciobanu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 110: cauza acţiunii
(causa petendi) reprezintă scopul către care se îndreaptă voinţa
celui ce
ă sau se apără şi nu se confundă cu cauza raportului juridic sau
a obligaţiei puse în discuţie
sadebendi), care este cauza cererii de chemare în judecată.
a
RgSpUnsul de la lit. a) este corect - a se vedea art. 30 alin. (3) teza
întâi C.proc.civ. Răspunsul
la lit b) este greşit - art. 204 alin. (1) şi (3) C.proc. civ. Răspunsul
de lit. c)teza
este greşit- art. 30
alin. (2) a doua c Proc civ-
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 32 alin. (1) C.proc.civ. A
se vedea şi V.M. Ciobanu în VJA Oobanu, M. Nicolae (coord.),
Noul Cod de procedură civilă, comentat şi adnotat, voi. I, Ed
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 114. Răspunsul de la lit. b)
este corect - art. 32 alin. (1), a se vedea şi V.M. Ciobanu în V.M.
Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă,
comentat
adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 114
(orice forme procesuale ce intră în conţinutul acţiunii, precum
excepţii, căi de atac, executare silită etc., trebuie să îndeplinească
condiţiile de exercitare a acţiunii civile). Răspunsul de la lit. c)
este greşit-art. 32 alin. (2) C.proc.civ.
38- a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 32 alin. (1) lit. d)
Cproc.civ. Răspunsul de la lit. b) este g^şit-art. 33 teza întâi
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 33 teza a doua

C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit -art. 34 alin. (2) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 125 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 35 teza a doua C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 38 C.proc.civ. (a se vedea
şi art. 1568 C.civ., potrivit căruia cesiunea de creanţă transferă
cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură
cu creanţa cedată). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 38
C.proc.civ.; în cazul reorganizării persoanei juridice care este în
proces, persoana juridică rezultată prin reorganizare
dobândeşte calitatea de reclamant sau pârât pe care o avea
persoana juridică supusă reorganizării ja se vedea şi dispoziţiile
Codului civil privind reorganizarea persoanei juridice, art. 232
şi urm.). Răspunsul de la lit. c) este greşit - potrivit art. 926 alin.
(2) C.proc.civ., când cererea de divorţ se întemeiază pe culpa
pârâtului şi reclamantul decedează în cursul procesului, lăsând
moştenitori, aceştia vor putea continua acţiunea, pe care
instanţa o va admite numai dacă va constata culpa exdusivă a
soţului pârât.
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit -art 39 alin. (1) teza a doua
C.proc.civ.: dacă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin
acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va
continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al
autorului, după caz. Răspunsul de la lit. c) este greşit - a se vedea
art. 773 C.civ. (judecata va continua nu cu constituitorul, ci cu
fideiusorul), precum şi V.M. Ciobanu în V.M. Oobanu, M. Nicolae
I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 144.
a
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 39 alin. (2)
teza întâi C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 39
alin. (2) teza întâi C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. b) este greşiţ®
39 alin. (3) C.proc.civ. A se ~ vedea şi art. 901 C.civ. - dobândirea
cu bună-credinţă a unui drept tabular.
c

Actele de procedură îndeplinite - de cel care nu are capacitatea
de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută - a se vedea art 55
alin. (3) C.proc.civ. iar actele de procedură îndeplinite de cei care
nu au exerciţiul drepturilor procesuale sunt anulabile - a se
vedea art. 57 alin. (4) C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi b)
sunt greşite - art. 40 alin. (1) C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 54 alin. (2) din Legea
nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Răspunsul de la lit.
a) este greşit - art. 54 alin. (1) şi art. 55 alin. (1) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară: în primă instanţă,
cauzele se judecă în complet format dintr-un judecător, cu
excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări
sociale, care se judecă în complet format dintr-un judecător şi 2
asistenţi judiciari. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 54 alin.
(2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: apelul
se judecă în complet de doi judecători.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - Legea nr.
304/2004, art. 54-55. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 509
C.proc.civ. (nu este motiv de revizuire).
a, b
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 42 alin. (1) pct. 1
C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 42 alin. (1) pct. 3
C.proc. civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 42 alin. (1)
pct. 4 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 42 alin.
(1) pct. 1 C.proc.civ.; punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a
unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5)
C.proc.civ., nu îl face pe judecător incompatibil (a se vedea şi M.
Tăbârcă, Drept procesual civil, voi. I - Teoria generală, Ed.
b
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 42 alin. (1) pct.
6 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 42 alin.(l) pct.
11.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 43 alin. (1) coroborat
cu art. 41 alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect -
art. 43 alin. (1) coroborat cu art. 41 alin. (2) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - potrivit art. 43 alin. (1)
C.proc.civ., grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului
cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre
cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 şi, când este
cazul, va întocmi un referat corespunzător.

b, c
43 alin. (2), art. 45 Cproc.civ. Declaraţia de abţinere poate fi
făcută înainte sau după împlinirea primului termen de judecată,
în funcţie de momentul la care a cunoscut că este incompatibil.
a
abţinerea şi recuzarea sunt mijloacele procedurale prin care se
invocă incompatibilitatea pe parcursul procesului,
incompatibilitatea fiind un incident procedural în legătură cu
compunerea constituirea instanţei - a se vedea M. Tăbârcă, în
V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod ^ rocedură civilă,
comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2013, p. 147). ţ Pun5U| de la lit. c) este greşit - art. 50 C.proc.civ.;
abţinerea sau recuzarea se judecă de instanţa ierarhic superioară
numai când din pricina abţinerii sau recuzării nu se poate
alcătui un alt complet de judecată al instanţei respective.
b,c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 47 alin. (2)ct C.proc.civ. A
se observa că şi cazul prevăzut la art 42 alin- (1) P - 13, respectiv
atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat
îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, intră în categoria
cazurilor prevăzute de lege. Răspunsul de la lit c) este corect -
art. 47 alin. (3) teza finală C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este
greşit - arţ 44 alin. (2) C.proc.civ. - când motivele de
incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar
după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea
de îndată ce acestea
sunt cunoscute, deci recuzarea poate fi cerută şi după începerea
dezbaterilor.
c
art. 50 alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art.
47 alin. (4) teza a doua.
a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite-art. 51 alin. (1)
C.proc.civ.
b
C.proc.civ.
b, c
art. 53 alin. (2) şi art. 48 alin. (3) C.proc.civ. Răspunsul de la lit.

a) este greşit - art. 53 alin. (1) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect -art. 52 alin. (2) C.proc.civ.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect) - art. 55 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. c) este corect - art. 55 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b)
este greşit - reprezentanţii legali nu se regăsesc în cuprinsul art.
55 C.proc.civ. Părţile îşi pot exercita drepturile procedurale
personal sau prin reprezentant legal, convenţional sau judiciar.
a, c
art. 57 alin. (2). Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 56 alin.
(2) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect -art.57alin. (4) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 57alin. (4) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 12 C.proc.civ. V.M.
Ciobanu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
procedură civilă, comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 33, precizează că „aprecierea
exercitării abuzive a drepturilor procedurale revine instanţelor
judecătoreşti", care vor indica elementele ce permit să se tragă o
astfel de concluzie. Răspunsul de la lit. b) este corect-art. 12 alin.
(2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - a se vedea V.M.
Ciobanu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
procedură civilă, comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 33, care precizează că
actul procedural abuziv va fi lipsit de efectele în vederea cărora a

fost realizat, efecte contrari- L scopului pentru care dreptul
procedural a fost recunoscut de lege. Dacă actul abuziv are ' '
existenţă de sine stătătoare, sancţiunea va lovi numai acel act, dar,
în cazul în care el stă la baz a altor acte procedurale, atât actul
abuziv, cât şi cele ulterioare, vor fi lipsite de eficienţă.
a, b
58 alin. (1) C.proc.civ. Instanţa poate numi un curator special şi
în cazul unei entităţi dintre cele prevăzute la art. 56 alin (2)
C.proc.civ., dar numai când acestea au calitatea de pârât.
a, b
58 alin. (4) C.proc.civ. Curatorul special numit de instanţă are
toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezen-
tantul legal.
b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 59 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 59 C.proc.civ.
a, b
a se vedea V.M. Ciobanu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 185, care menţionează că
efectele mărturisirii făcute de un singur coparticipant nu se
extind şi asupra celorlalţi, dat fiind că mărturisirea este făcută în
legătură cu faptele personale. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - potrivit art. 60 alin. (1)
C.proc.civ., regula este că raporturile dintre coparticipanţi sunt
guvernate de principiul independenţei procesuale. Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 60 alin. (3) C.proc.civ.
a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 61 C.proc.civ. A se
vedea V.M. Ciobanu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
Cod de procedură civilă, comentat şi adnotat, voi. I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 188, care menţionează,
printre efectele intervenţiei, faptul că hotărârea dată are
autoritate de lucru judecat şi faţă de intervenient, producându-şi
efecte direct şi în privinţa sa, precum şi că intervenientul poate să
exercite împotriva hotărârii căile de atac prevăzute pentru

cererea principală, chiar dacă, formulată separat, cererea de
intervenţie ar fi atras o altă cale de atac.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect -art. 62 alin. (2) C.proc.civ.
a, b
a
a
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - att 67 alin. (3) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 67; intervenţia accesorie
se judecă întotdeauna împreună cu cererea principală, neputând
fi disjunsă şi judecată separat. A se vedea şi y Ţjjbârcă, în V.M.
Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă,
comentat şi adnotat, yol I Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013,
p. 200, care precizează că „dacă reclamantul renunţă la
decată sau la dreptul subiectiv, pârâtul achiesează la pretenţiile
reclamantului ori părţile originare sting litigiul prin tranzacţie,
intervenţia accesorie va fi respinsă ca rămasă fără obiect".
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect _ art 58 alin. (2) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - din economia textului cuprins
la art 68 Cproc.civ., rezultă cu claritate că pot recurge la
chemarea în judecată a altei persoane numai reclamantul,
intervenientul principal şi pârâtul.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect -art 73 alin. (2) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 75 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. b) este corect - art. 77 alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 76 C.proc.civ.
b, c

83 alin. (3) C.proc.civ. A se vedea şi Decizia Curţii
Constituţionale nr. 462/2014.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 88 teza a doua C.proc.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 88 teza întâi
Cproc.civ.
a, c
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit -art. 68 alin. (2) C.proc.civ.
Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut
pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe şi doar
în cazul în care întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu
la primul termen de judecată.
a, c
78 alin. (2) C.proc.civ. în materie contencioasă, când raportul
juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia
părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă
niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului,
iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără
participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe
fond.
b
C.proc.civ. Răspunsurile de la •it. a) şi c) sunt greşite - art. 79
alin. (1) şi (2) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 111 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
art. 109 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 119 C.proc.civ.
C.proc.civ. Răspunsul de Dreptla lit. Si
procesual civil este greşit - susţinerea căii89de
atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri - art
87 alin. (2) teza finală C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşjţ
a
Răspunsul de la lit. b) este greşjţ
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 94 pct. 1 lit. b)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 94 pct. 1 lit. f)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 94 pct. 1 |jt.jj
C.proc.civ.
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 94 pct. 1 lit. d)
Cproc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 94 pct. 1 lit. h)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 94 pct. 1 lit.
C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 95 pct. 1 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit— art. 95 pct. 1, coroborat cu
art. 94 pct. 1 lit. k) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
art. 95 pct. 1, coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. a) C.proc.civ.
a, b
a, b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 96 pct. 2 C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 97 pct. 2 C.proc.civ.
a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite-art. 98 alin. (2)
C.proc.civ.
a, b
a, b
90
C.proc.civ. Răspunsul deRăspunsuri la lit. şic)explicaţii
este greşit - art. 99 alin. (1) teza
a doua C.proc.civ.
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - a se observa cazuri precum
cele prevăzute la art. 117-121 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b)
este greşit — art. 116 C.proc.civ.; competenţa alternativă
permite reclamantului să aleagă între două sau mai multe
instanţe competente potrivit legii şi nu poate fi cenzurată nici de
pârât, nici de instanţă.
a
a, b
R.spUnsu| de la lit. a) este corect - art. 113 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b)
t _ art 113 alin. (1) pct. 4 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 113 alin. (1) este coreu pct. 6 Cproc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 117 alin. (2) C.proc. civ.
Răspunsul de la lit. b) este rect - art. 117 alin. (2) C.proc.civ.
b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 123 alin. (1) coroborat cu
art. 120 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit -
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art-124 alin. (1) C.proc.civ.
Ase observa cazul prevăzut la art. 50 alin. (2) C.proc.civ: când,
din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul
de judecată, cererea se judecă de instanţa ierarhic superioară.
a, b
C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - prorogarea legală de
competenţă are loc atunci când instanţa sesizată îşi prelungeşte
competenţa în temeiul unei dispoziţii exprese a legii, cum sunt
cazurile prevăzute la art. 123 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b)
este corect - prorogarea de competenţă poate opera şi în temeiul
unei hotărâri judecătoreşti prin care o instanţă este învestită cu
îndeplinirea unor acte de procedură sau chiar cu soluţionarea
unei cauze civile ce ar intra în sfera de atribuţii a altor instanţe;
a se vedea art. 147 C.proc.civ. (delegarea altei instanţe), art. 140
C.proc.civ. (strămutarea), art. 50 alin. (2) sau art. 480 alin. (3)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - prorogarea de
competenţă se poate realiza şi pe baza acordului de voinţă al
părţilor litigante, este consacrată la art. 126 C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 111 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
art. 109 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 119 C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. Drepta)procesual
estecivilcorect - art. 129 C.proc.civ.
91
a, b
Cproc.civ.
a
a, b
pct. 1 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 129
alin. (2) pct. 3 C.proc.civ.
a, b
92
Răspunsul de la lit b) corect - art. 131 alin. (2) C.proc.civ.

Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 131 alin. (2) C.proc r-***'.'
no. a, b '
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 133 pct. 1 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este corect^
art. 133 pct. 2 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este I corect - art. 135 alin. (3) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 135 alin. (2) C.proc civ -
Nu se poate crea conflict de competenţă cu înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie. Hotărârea declinare a competenţei sau de
stabilire a competenţei pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 135 alin. (4).
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite
a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 137 C.proc.civ.
a, b
Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea
instanţelor de fond, acestea din urmă sunt obligate să suspende
judecata până la soluţionarea recursului.
a
a, b
a
Excepţia conexităţii poate fi invocată cel mai târziu la primul
termen de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin
încheiere, se va pronunţa asupra excepţiei. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 139 alin. (2) C.proc.civ. Excepţia conexităţii
poate fi invocată înaintea instanţei ulterior sesizate.
a, b
C.proc.civ.
a Drept procesual civil 93
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 141 alin. (2) C.proc.civ.:
pentru motiv de siguranţă publică strămutarea poate fi cerută
numai de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 141 alin. (2) C.proc.civ.: strămutarea pentru motiv de
bănuială legitimă poate fi cerută de către partea interesată.
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 142 alin. (1)
C.proc.civ.; a se vedea şi Decizia nr. 558/2014 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1)
teza întâi, art. 143 alin. (1) cu referire la sintagma „cu darea unei
cauţiuni în cuantum de 1.000 lei" şi
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 150 alin. ( 2) şi (3) C.proc.civ.; art. 150 alin. (4)
Cproc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 150 alin. ( 1) şi (2) C.proc.civ.
î rt 145 a|jn. (1) teza întâi din Codul3 de procedură civilă,
publicată în M.Of. nr. 897 din 10 ¥* brje 2014, care a decis
că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza întâi şi ale art. 145 alin. (1)
teza tâi C pr0c civ- sunt constituţionale în măsura în care
motivul de bănuială legitimă nu se rapor-
ă la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia a,in dintre
părţi. Răspunsul de la lit. c) este obrect - art-142 - W
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 142 alin. (1)
C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 143 alin. (1) C.proc.civ.: |a
solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune,
dacă este cazul, suspendarea
decarii procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000
lei. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în
aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor, chiar înainte de primul
a
M»——-
teza a doua C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
143 alin. (2) Cproc.civ.
a,b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 145 alin. (1) teza întâi;
a se vedea şi Decizia nr. 558/2014 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza întâi,
art. 143 alin. (1) cu referire la sintagma „cu darea unei cauţiuni
în cuantum de 1.000 lei" şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din
Codul de procedură civilă, publicată în M.Of. nr. 897 din 10
decembrie 2014, care a decis că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza
întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură
civilă sunt constituţionale în măsura în care motivul de
bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la
curtea de apel a uneia dintre părţi. Răspunsul de la lit. b) este
corect - art. 145 alin. (1) teza a doua C.proc.civ. Răspunsul de la
lit. c) este greşit - art. 142 C.proc.civ. Tribunalul nu are
~
competenţa de a judeca cereri de strămutare.

—
a, b
'.I.'.L'II

C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 144, art. 146
C.proc.civ. Hotărârea asupra strămutării este definitivă; o nouă
cerere de strămutare se poate formula numai în condiţiile art.
1
146.
———
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 144 alin. (1)
C.proc.civ.
Cproc.civ. Răspunsul deRăspunsurile de
la lit. a) este greşit - art. 150 la
alin.lit.
( 1) şi (b) şi c) sunt greşite - art. 144
2) C.proc.civ.
alin. (1) C.proc.civ. - cererea de strămutare se judecă în camera
de consiliu, cu citarea părţilor din proces.
a, b
Răspunsul de la lit. a) Drept este
procesualcorect
civil - art. 147 C.proc.civ.
95
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 147 Cprocciv. Răspunsul
de la lit. c) este greşit - din cuprinsul art. 147 C.proc.civ. rezultă
că delegarea operează individual, pentru o cauză concretă
(instanţa de acelaşi grad care să judece procesul).
b, c
C.proc.civ.; art. 148 alin. (2) Cproc.civ. Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 148 alin. (4) C.proc.civ.
c
Răspunsurile de la lit a) şi b) sunt greşite - art. 149 alin. (1)
C.proc.civ.
b, c
Cproc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 150 alin. ( 1) şi (2) C.proc.civ.
b
96
Răspunsurile de la lit.Răspunsuri a) şi şicjexplicaţii
| sunt greşite - art. 151 alin. (1)
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 152
C.proc.civ.; art. 22 alin. (4) teza înt|j C.proc.civ.; art. 22 alin.
(5) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 22 alin.
(4) teza întâi C.proc.civ.
b, c $
C.proc.civ.; art. 229 alin. (xj C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a)
este greşit-art. 153 alin. (1) C.proc.civ.
a, b
teza întâi C.proc.civ.; art. 229 alin. (i) teza a doua C.proc.civ.
a, b
pct. 2 şi art. 400 C.proc.civ.; art. 229 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 229 alin. (2) pa. 3 in fine
C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 230 teza a treia
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art.
230 tezele întâi şi a doua C.proc.civ.
b, c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 154 alin. (1)
C.proc.civ.; comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură
se realizează prin poştă în cazul în care comunicarea prin
agenţii procedurali ai instanţei (sau prin orice alt salariat al
acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe)
nu este posibilă.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 169 teza întâi
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - cererile
formulate ulterior sesizării instanţei pot fi comunicate direct
între avocaţii/consilierii juridici ai părţilor [art. 169 teza întâi
C.proc.civ.]; comunicarea citaţiei se realizează de către
organele şi în modalităţile prevăzute de art. 154 C.proc.civ.
a, c
lit. i) C.proc.civ.; art. 157 alin. (2) teza întâi in fine C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 157 alin. (2) teza a doua
C.proc.civ.
b, c
pct. 10 Cproc.civ.; art. 155 aiin. (1) pct. 1 şi alin. (2)
C.proc.civ.
Răspunsurile Răspunsul
de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 160de
alin.la lit. a) Răspunsul
(2) C.proc.civ. este greşit - art. 155 alin. (1)
de la lit. a)
pct. 5 teza a doua C.proc.civ.

a, b
pct. 1 şi 2 C. proc. civ.; art. 155 alin. (1) pct. 7 teza I
C.proc.civ. RăspunsulDrept deprocesual
la lit.civilc) este greşit - art. 155 alin. 97(1)
pct. 12 teza I C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 172 C.proc.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 168
C.proc.civ.; art. 171 C.proc.civ.
b, c
a, c
C.proc.civ.; art. 163 alin. (3) teza a doua C proc.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art. 163 alin. (3) teza întâi C.proc.civ.
a
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 167
alin. (2) teza a doua C.proc.civ.; art. 167 alin. (3) C.proc.civ.
b,c
(2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 174 alin.
(1) şi (3) C.proc.civ.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 56 alin. (3) teza
a doua C.proc.civ.; art. 92 alin. (3) Cproc.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 57 alin. (4) teza întâi C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 159 teza întâi C.proc.civ.
[a se vedea şi Gh. Florea, în yM. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, comentariul art. 159
C.proc.civ., p. 467 şi I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, voi.
I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 776]. Răspunsurile
de la lit. a) şi
sunt greşite - art. 172 C.proc.civ.; art. 160 alin. (2) C.proc.civ.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 394 alin. (3)
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 176 pct. 4
C.proc.civ.; art. 176 pct. 6 Cproc.civ. [a se vedea şi Gh. Florea,
în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură
civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013, comentariul art. 197 Cproc.civ., p. 564].
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 176 pct. 6 C.proc.civ.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 176 pct. 1 şi 5
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 175 alin. (1) şi
art. 204 C.proc.civ.
a, b
C.proc.civ. (a se vedea şi art. 176 pct. 3 C.proc.civ.); art. 176 pct.
6 şi art. 197 teza a doua C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este
greşit -art. 159 teza întâi, art. 160, art. 175 alin. (1) şi art. 177
alin. (1) C.proc.civ.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 176 pct. 4
98 C.proc.civ.; art. 176 pct.Răspunsuri
2 Cproc.civ.
şi explicaţii Răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 176 pct. 6 a contrario C.proc.civ.
b, c
art. 175 alin. (1) C.proc.civ.; art. 175 alin. (2) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 175 alin. (2) C.proc.civ.
a, c
C.proc.civ.; art. 177 alin. (1) Cproc.civ. Răspunsul de la lit. b)
a
(nulitatea este condiţionată de vătămare chiar şi în cazul
nulităţilor absolute, nu doar al nulităţilor relative, de vreme ce
textul nu face nicio distincţie sub acest aspect - a se vedea M.
Tăbârcă, Drept procesual civil, voi. I, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013, p. 768). Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
greşite - art. 178 alin. (1) in fine C.proc.civ.; art. 178 alin. (4)
C.proc.civ. a contrario.
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 186 alin. (3) C.proc.civ.; art. 710 alin. (2) teza întâi
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 186 alin. (3) C.proc.civ.
a, b
C.proc.civ.; art. 178 alin (2) ^ C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 178 alin. (3) lit. a) C.proc.civ.
c
Răspunsurile de la lit. a) şj ^ ' sunt greşite - art. 179 alin. (4)
C.proc.civ.; art. 179 alin. (3) in fine C.proc.civ.
b
Răspunsurile de la lit. a) şj cj |£ sunt greşite - art. 179 alin. (2)
b, c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit a) este greşit - art. 180 alin. (1)
C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 181 alin. (1) pct. 2
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi :
sunt greşite-art. 181 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.
a, c
pct. 3 teza întâi C.proc.civ/ . • art. 182 alin. (1) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 181 alin. (1) pct. 3 teza a
doua C.proc.civ.
b, c
C.proc.civ.; art. 181 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 183 alin. (1) şi (2) şi art. 182 alin. (2) in fine
C.proc.civ.
b, c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 184 alin. (1) in
fine C.proc.civ.
a
a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 184 alin. (3) şi
art. 57 alin. (2) C.proc.civ.; art. 184 alin. (2) in fine C.proc.civ.
a, c
C.proc.civ.; art. 186 alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b)
este greşit - art. 185 alin. (2) C.proc.civ. (nulitatea actului de
procedură nu derivă inevitabil şi necondiţionat din
prematuritatea lui - a se vedea I. Deleanu, Noul Cod de
procedură civilă. Comentarii pe articole, voi. I, Ed. Universul
Juridic,
100 Bucureşti, 2013, comentariul
Răspunsuri şi explicaţii art. 185 C.proc.civ., p.
291).
a, c
este greşit - art. 254 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) C.proc.civ.
b
C.proc.civ.; art. 186 alin. (2) teza a doua C.proc.civ.
a, c
b, c
C.proc.civ.; art. 37 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit
- art. 192 alin. (2) C.proc.civ.
b
Cproc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 193
alin. (1) teza întâi in fine C.proc.civ.; art. 193 alin. (1) teza a
doua C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art.c 193 alin. (3)artteza
sunt re te
întâi
193 alin
C.proc.civ.
teza a doua
Răspunsurile de la lit a) 5' ) 8 ?' “ - - (3)
C.proc.civ.; art. 193 alin. (2) C.proc.civ. [în măsura în
care legea nu prevede contrariul, excepţia inadmisibilităţii
promovării cererii de chemare în judecată decurgând din
neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată din
oficiu de către instanţă, ci numai de către pârât prin
întâmpinare, iar, în măsura în care întâmpinarea nu este
obligatorie, la primul termen de judecată la care a fost legal
citat, sub sancţiunea decăderii, termenul fiind unul imperativ şi
absolut - D.N. Theohari, în 6. Boroi (coord.), Noul Cod de
procedură civilă: comentariu pe articole, voi. I, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2013, comentariul art. 193, p. 453].
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 194 lit. a) teza a
patra C.proc.civ.; art. 196 alin. (1) teza întâi C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 194 lit. a) teza a doua in
fine Cproc.civ.
b, c
teza întâi C.proc.civ.; art. 194 lit. e) teza a patra şi art. 355 alin.
(2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 194 lit. a)
teza a doua şi art. 196 alin. (1) C.proc.civ.
a, c
C.proc.civ. [a se vedea şi art. 148 alin. (2) C.proc.civ.]; art. 99
alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 254
alin. (1) teza întâi şi alin. (2) C.proc.civ.
a, b
C.proc.civ.; art. 199 alin. (2) Cproc.civ. Răspunsul de la lit. c)
a
a, b
art. 194 lit. a) teza a patra şi lit. d) C.proc.civ. Răspunsul de la
lit. c) este greşit - art. 355 C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 200 alin. (1) şi (3) teza
întâi şi art. 194 lit. c) C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi b)
sunt greşite - art. 197 C.proc.civ.; art. 194 lit. a) teza a treia şi
art. 148 alin. (1) teza a doua C.proc.civ.
b, c
teza a doua C.proc.civ.
c
b, c
C.proc.civ.; art. 200 alin. (su^B C.proc.civ. Răspunsul de la lit.
a) este greşit - art. 200 alin. (8) Cproc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 12 1 din Legea nr.1
76/2012. Răspunsurile de la lit. a) Ş| u sunt greşite — art. 12
din Legea nr. 76/2012; art. 717 alin. (1) C.proc.civ.
b
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit a) şi Jj sunt greşite - art. 201
a
teza întâi C.proc.civ.; art. 201 alin. (2) teza a doua C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 201 alin. (2) teza întâi
şi alin. (5) C.proc.civ. Răspunsurile - de la lit. a) şi b) sunt
greşite - art. 201 alin. (4) şi (6) C.proc.civ.; art. 201 alin. (6)
Cproc.civ.
b
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 202
alin. (1) C.proc.civ.; art. 202 alin. (3) teza a doua C.proc.civ.
b
102 C.proc.civ. Răspunsurile Răspunsuri
de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 203
şi explicaţii
alin. (2) C.proc.civ.; art. 355 C.proc.civ.

a, c
teza întâi şi alin. (2) C.proc.civ.; art. 204 alin. (2) pct. 1 şi alin.
(3) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 204 alin.
(1) teza întâi, alin. (2) şi (3) C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 204 alin. (1) teza a
doua C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite -
b
C.proc.civ. Răspunsurile de !a lit. a) şi c) sunt greşite - art.
204 alin. (3) C.proc.civ.; art. 204 alin. (2) C.proc.civ.
b, c
teza a doua C.proc.civ.; art. 205 alin. (2) lit. c) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 208 alin. (1) in fine
C.proc.civ.
a, c
teza a ll-a C. proc. civ.; art. 1.042 alin. (3) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 12 2 din Legea nr.
76/2012.
a, c
lit. a) teza a treia in fine C.proc.civ.; art. 205 alin. (2) lit. c) şi
d) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 205 alin.
(2) lit. a) teza întâi in fine C.proc.civ.
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 207
C.proc.civ.; art. 149 alin. (3) şi art. 207 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 149 alin. (1) C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 508 alin. (2) teza a ll-a
C.proc.civ.; art. 513 alin. (2) teza a ll-a C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 1.019 alin. (4) C.proc.civ.;
art. 204 alin. (1) teza a ll-a in fine C.proc.civ.
a, b unsuri,e 0,6 la
RăsP ^ SUnt corecte “ art’ 208 alin' ^ C-proc.civ.; art. 254 alin.
(2) pct. 4
v Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 254 alin. (2) pct. 5
C.proc.civ.
Cproc.L
c
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 254 alin. (2) pct. 3
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi ) sunt greşite - art. 208
alin. (2) in fine şi art. 254 alin. (2) C.proc.civ.; art. 208 alin. (2)
in fine, ^254 alin- (2) $'art 130 alin' c-Proc-civ-
a,c
art. 197 teza întâi C.proc.civ.,
cum 5' art' 34 a''n' ^ din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele
judiciare de timbru; art. 209 alin. (2) C proc.civ. Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 1.043 alin. (1) C.proc.civ.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 1.004 alin. (2)
C.proc.civ.; art. 209 alin. (1) Cproc.civ. Răspunsul de la lit. c)
b
C.proc.civ.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 209 alin. (5) teza
întâi C.proc.civ.; art. 209 alin. (5) teza a doua şi art. 201 alin. (2)
teza întâi C.proc.civ.
c
(cererea reconvenţională nu poate fi disjunsă de cererea
principală, pentru a fi judecată separat - I. Deleanu, Noul Cod
de procedură civilă: comentarii pe articole, voi. II, Ed.
C.proc.civ., p. 345). Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite -
art. 210 alin. (2) teza întâi Cproc.civ.; art. 210 alin. (2) teza a
doua C.proc.civ.
c
[a se vedea şi M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 590, inclusiv nota de
subsol 1). Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi b)
sunt greşite [art. 213 alin. (1) Cproc.civ.].
a
[a se vedea şi M. Tâbărcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 593]. Răspunsurile de la
lit. b) şi c) sunt greşite - ipotezele nu reprezintă excepţii de la
principiul continuităţii completului de judecată consacrat de
art. 214, nenumărându-se nici printre „motivele temeinice" la
care face trimitere art. 214 alin. (2) Cproc.civ. care pot
determina schimbarea compunerii completului de judecată.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 214 alin. (2) Cproc.civ.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 593]. Pe cale de
consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite [art. 214
alin. (2) şi (3) C.proc.civ.].
a, c
Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 597], Pe cale de
consecinţă, răspunsul de ia lit. b) est greşit. Răspunsul de la lit.
c) este, de asemenea, corect-art. 216 alin. (5) teza a ll-a
C.proc.civ]
a
Răspunsul de la lit. a) este corect-art. 217 alin. (6)-(7)
C.proc.civ. [a se vedea şi M. Tăbârcă * V.M. Ciobanu, M. Nicolae
(coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi' |
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 599-560]. Pe cale de
consecinţă, răspunsul de la lit m este greşit. Răspunsul de la lit.
c) este greşit - este vorba despre o măsură administrativă care
ţjne de poliţia şedinţei de judecată săvârşită de către preşedintele
completului, nefiind dispusă prj„ încheiere de către instanţă. De
reţinut şi că, în baza art. 14 din Codul deontologic al
judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr.
328/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistra- turii,
„Judecătorii şi procurorii trebuie să impună ordine şi
solemnitate în timpul soluţionării cauzelor şi să adopte o
atitudine demnă şi civilizată faţă de părţi, avocaţi, martori,
experţi, interpreţi ori alte persoane şi să le solicite acestora un
comportament adecvat" [a se vedea şi M. Tăbârcă,în V.M.
Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă
comentat şi adnotat, voi | Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013,
p. 599-560].
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 220, art. 215 alin. (1) şi
(4) C.proc.civ. [a se vedea ş| M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, M.
Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi
adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 602].
Răspunsul de la lit. c) este corect- art. 220 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 220 C.proc.civ.
b
C.proc.civ. [a se vedea şi M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, M.
adnotat, voi. |, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 603],
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şic) sunt greşite
[art. 221 alin. (1) C.proc.civ.].
a
consecinţă, răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite [art. 221
alin. (2) C.proc.civ.].
a
Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit [art. 221
alin. (1) C.proc.civ.]. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea,
greşit, întrucât formularea utilizată este „în tot cursul
procesului" sugerând că amânarea în temeiul învoielii părţilor
poate interveni o sigură dată, indiferent câte etape procesuale
parcurge procesul - primă instanţă, apel etc.; expresia din art.
221 alin. (1) C.proc.civ. este, însă, „în cursul procesului",
desemnând judecata într-o anumită etapă procesuală - primă
instanţă, apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire - în
care se află procesul în care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor
acestui text. Pentru toate aceste răspunsuri, a se vedea şi M.
Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 603.
a
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite -
art. 221 alin. (2) C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se
vedea şi M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 603].
c
[a se vedea şi M. Tăbârcă, în y/H Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 603-604], Pe cale de
consecinţă, răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 221 alin. (1)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea, greşit - art.
222 Cproc.civ. Legea procedurală nu limitează numărul de
amânări ce pot fi dispuse pentru lipsă de apărare, cu toate că
sintagma „numai în mod excepţional" arată că nu poate fi
acceptată invocarea repetată a unor situaţii de natură să pună
partea în imposibilitatea de a beneficia de apărare [a se vedea, în
acest sens, M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 603-604].
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 223 alin. (2) şi (3)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, greşit - art.
223 alin. (3) C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi
M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, IVf Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 606-607],
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 223 alin. (1) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, greşit - art. 223 alin. (1)
C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi M. Tăbârcă,
Bucureşti, 2013, p. 606].
b
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite -
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 609-610.
b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 227 alin. (1) C.proc.civ. în
vederea obţinerii împăcării, textul îngăduie judecătorului să
dispună ca părţile să se înfăţişeze personal, chiar dacă sunt
reprezentate. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 227 alin. (1)
C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi M. Tăbârcă,
Bucureşti, 2013, p. 611-612].
c de la lit. b) este corect - art. 228 C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt
Răspunsul
greşite, întrucât, în cazul actelor de procedură săvârşite în cursul procesului şi care pot servi de
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite107-

Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 612].
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 227 alin. (5) C.proc.civ.,
precum şi art. 440 C.proc.civ. potrivit căruia calea de atac
împotriva hotărârii care consfinţeşte învoiala părţilor este
recursul, la instanţa ierarhic superioară [a se vedea şi M.
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 612], Pe cale de consecinţă,
răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite [art. 227 alin. (5)
C.proc.civ.].
b mijloace de probă, dacă sunt îndeplinite formalităţile
prevăzute de art. 228 C.proc.civ. (menţiunile corespunzătoare pe
act, sub semnătura preşedintelui sau a grefierului), acele acte pot
fi folosite în scopul arătat, existând anumite distincţii în funcţie
de tipul actului de procedură (mijlocului de ' probă) şi de partea
care refuză să semneze [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi
M. Tăbârcă, fa V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
procedură civilă comentat şi adnotat, voi | Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013, p. 613].
b
C.proc.civ. Răspunsul de la lit,a) este greşit, întrucât textul art.
229 alin. (2) pct. 1 C.proc.civ. nu distinge după cum suspendarea
procesului este voluntară, de drept ori facultativă. Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 229 alin. (2) pct. 5 C.proc.civ. [pentru
toate răspunsurile, a se vedea şi M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu M.
adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic Bucureşti, 2013, p. 615-
616],
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 230 C.proc.civ, art. 402
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 230 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 230 C.proc.civ.;
preschimbarea termenului de judecată se realizează fără citarea
părţilor, indiferent dacă judecata în cauza respectivă are loc cu
citarea părţilor, respectiv fără citarea părţilor, dacă judecata în
cauza respectivă are loc cu sau fără citarea părţilor - [pentru
toate răspunsurile, a se vedea şi M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, M.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 230
Nicolae
Răspunsurile de (coord.),
la lit. a ) şi c) suntNoul Cod
corecte - art. de procedură
243 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b)civilă
este comentat şi
greşit - art. 243 C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi I. Gălcă, în V.M. Ciobanu,
adnotat, voi. I, Ed. Universul
108
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 230 C.proc.civ.

(preschimbarea termenului de judecată se realizează fără citarea
părţilor, indiferent dacă judecata în cauza respectivă are loc cu
citarea părţilor, respectiv fără citarea părţilor, dacă judecata în
cauza respectivă are loc cu sau fără citarea părţilor).
b, c
C.proc.civ., art. 233 alin. (1) şi (3) C.proc.civ. încheierea de
şedinţă se întocmeşte pentru fiecare termen de judecată care este
urmat de o amânare a judecăţii, iar, dacă hotărârea se pronunţă
chiar în ziua în care au loc dezbaterile, nu se mai întocmeşte
încheierea de şedinţă, potrivit art. 233 alin. (3), în acest din urmă
caz în partea introductivă a hotărârii menţionându-se ce s-a
petrecut la acest din urmă termen. A se vedea, în acest sens, M.
corect-art. 233 alin. (1) pct. m) C.proc.civ. [a se vedea şi M.
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 623]. Răspunsul de la lit. a) este
greşit-art. 232 alin. (1) C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 235 C.proc.civ. Pe cale
de consecinţă, răspunsul de la lit. a) este greşit (art. 235
C.proc.civ.) Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, greşit - art.
235 C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi M.
Tăbârcâ, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
227. a
asemenea, greşit - art. 237 alin. (1) şi alin. (2) C.proc.civ.
[pentru toate răspunsurile, a se vedea
jvt Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
procedură civilă comentat şi înotat, voi. I, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013, p. 628-629],
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 240 alin. (1) şi alin. (2)
C.proc.civ., art. 213 C.proc.civ. şi art XII alin- din LeSea nr- 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor
udecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă [a se vedea
şi I. Gălcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 633-634]. Pe a\e de consecinţă,
răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite [art. 240 alin. (1) şi (2)
C.proc.civ, art 213 C.proc.civ şi art. XII alin. (2) din Legea nr.
2/2013 privind
Răspunsul de la unele
lit. a) este corect măsuri
- art. 237 alin. (1), art. 243pentru degrevarea
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, instanţelor
răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 237 alin. (1), art. 243 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este,
judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare109a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă].

c
[a se vedea şi I. Gălcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
consecinţă, răspunsul de la lit. a) este greşit [art. 238 alin. (1)
C.proc.civ.]. Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea, greşit -
art. 238 alin. (1) Cproc.civ., art. 235 C.proc.civ. [a se vedea şi I.
Gălcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 632],
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 239 C.proc.civ. Pe cale
de consecinţă, răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 239
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea, greşit - art.
239 şi 238 C.proc.civ. [părţile sunt atenţionate de judecător
despre posibilitatea recurgerii la această procedură,
posibilitatea alegerii acesteia constituind opţiunea lor, expresie a
caracterului privat al dreptului civil şi al principiului
diponibilităţii în procesul civil - pentru toate răspunsurile, a se
vedea şi I. Gălcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod
de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul
c
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi b)
sunt greşite - art. 241 alin. (1) şi alin. (2) C.proc.civ. [pentru
toate răspunsurile, a se vedea şi I. Gălcă, în V.M. Ciobanu, M.
adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 633-
634].
c
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite -
vedea şi I. Gălcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 242 alin. (2) Cproc.civ.
C.proc.civ., art. 9 lit. g) din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele
judiciare de timbru [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi I.
Gălcă, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
a, c de la lit. a ) şi c) sunt corecte - art. 243 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este
Răspunsurile
greşit - art. 243 C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi I. Gălcă, în V.M. Ciobanu,
M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi

adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridi Bucureşti, 2013, p. 638].
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 244 alin. (2) C.proc.civ. Pe
cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 244
alin. (2) C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi I.
Gâlcă, în V.M. Ciobanu M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic Bucureşti, 2013, p. 639].
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 245 C.proc.civ. [a se
Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. | Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 642-643], Răspunsul de la lit. b) este
greşit - art. 245 C.proc.civ. [a se vedea şi M. Tăbârcâ, în V.M.
2013, p. 641-642], Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 245
adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2013, p. 641],
c
art. 247 alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
art. 245 C.proc.civ., art. 247 alin. (1) C.proc.civ. [pentru toate
răspunsurile, a se vedea şi M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu, M.
648],
b, c
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 645], Răspunsul de la lit. c)
este corect - art. 247 alin. (2) C.proc.civ. [a se vedea şi M.
Tăbârcâ, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 647-648]. Răspunsul de la lit. a) este
greşit - art. 247 alin. (1) C.proc.civ. [a se vedea şi M. Tăbârcâ, în
V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă
2013, p. 645].
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 245
C.proc.civ., care statuează clar că excepţia procesuală nu pune în
discuţie fondul dreptului; a se vedea şi art. 430 alin. (1)
C.proc.civ. care, pe de o parte, menţionează hotărârea
judecătorească prin care Dreptse statuează
procesual civil asupra unei excepţii
111
procesuale, distinct de hotărârea judecătorească ce soluţionează,
în tot sau în parte, fondul procesului, iar, pe de altă parte,
statuează cu privire la autoritatea de lucru judecat ataşată
aspectului tranşat prin hotărârea judecătorească pronunţată
prin admiterea unei excepţii [a se vedea şi: M. Tăbârcă, în V.M.
2013, p. 645; A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 949-950], Pe cale de
consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit [art. 245 Cproc.civ.,
art. 430 alin. (1) C.proc.civ.].
b
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 645-646], Răspunsul de la
lit. a) este greşit - art. 246
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 254 alin. (2) pct. 1 şi art. 204 alin. (2) pct. 3
Cproc.civ.; art. 254 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 254 alin. (2)
pct. 5 Cproc.civ.
alin (2) C.proc.civ., art. 245 C.proc.civ. [a se vedea şi M. Tăbârcă,
în V.M. Ciobanu, M. Nicolae j i Noul Cod de procedură civilă
2013 P- 645-646 şi p. 641-642]. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
art. 235, art. 248 alin. (5) Cproc civ. [a se vedea şi M. Tăbârcă, în
2013, p. 625-626 şi p. 653].
b, c
Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit- a) este SreŞ't ~ art- 248 alin-
(2) C.proc.civ. [a se vedea şi M. Tăbârcă, în V.M. Ciobanu,
652]. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, corect - art. 248
alin. (1) şi art 390 C.proc.civ. [a se vedea şi M. Tăbârcă, în V.M.
2013, p. 650-651],
b
alin. (1) C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite -
art. 235 şi art. 248 alin. (5) C.proc.civ. [pentru toate
adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 625-626
şi p. 653],
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 32 alin. (1) pct. b), art.
246 alin. (1) şi art. 247 alin. (1) Cproc.civ. Răspunsul de la lit. b)
este greşit - art. 32 alin. (1) pct. b), art. 246 alin. (1) şi art. 247
alin. (1) şi alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 248 alin. (4)
C.proc.civ.; textul consacră o derogare de la regula potrivit
căreia excepţiile procesuale se soluţionează înainte de analiza
fondului, fiind de strictă interpretare şi aplicare [pentru toate
653],
b ,
Răspunsul de la lit. b) este corectyart. 251 C.proc.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 260 alin. (3) C.proc.civ.; art. 260 alin. (3) şi
art. 400 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 400 şi art. 260 alin. (3) in fine C.proc.civ.
C.proc.civ.; aptf 366 C.proc.civ.
c /
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit a) şi b) sunt greşite - art. 252
alin. (2) C.proc.civ.; art. 252 alin. (2) in fine C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 253 teza a doua
C.proc.civ. şi art. 2.562 alin. (2) C.civ. Răspunsurile de la lit. b) şi
c) sunt greşite - art. 252 alin. (1) şi art. 253 C.proc.civ.; art. 253
teza a doua Cproc.civ. şi art. 2.562 alin. (1) C.civ.
b, c
teza a doua C.proc.civ.; art. 254 alin. (5) teza întâi C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 254 alin. (1) teza a doua
C.proc.civ.
a, b
b
'HHHSB
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 254 alin. (2) pct. 5 C.
proc. civ.; în sensul că art 2541 alin. (2) pct. 5 C.proc.civ.
impune existenţa acordului expres al tuturor părţilor petitfM
încuviinţarea probei care nu a fost propusă în termen, ceea ce
exclude, prin ipoteză, incidenţ|î situaţiilor enumerate la art. 254
alin. (2) pct. 1-4 din acelaşi cod, a se vedea M. Tăbârcă, Drept"'
procesual civil, voi. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p.
295.
pct. 2 şi pct. 5 C.proc.civ.; art 254 alin. (2) pct. 3 şi pct. 5
C.proc.civ.
b, c
lit. a) C.proc.civ.; art. 260 alin. (7) C.proc.civ. Răspunsul de la
lit. a) este greşit - art. 260 alin. (6) C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 254 alin. (4) lit. b)
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 254
alin. (4) lit. d) şi art. 331 alin. (2) C.proc.civ.; art. 254 alin. (4) |
jt. c) C.proc.civ.
a, c
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 255 alin. (2)
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 1
alin. (5) C.civ.; art. 255 alin. (3) teza a doua C.proc.civ.
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 256
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 256
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 254 alin. (2) pct. 1 şi art. 204 alin. (2) pct. 3
Cproc.civ.; art. 254 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 254 alin. (2)
pct. 5 Cproc.civ.
C.proc.civ.
a, b
şi art. 254 alin. (5) teza a doua C.proc.civ.; art. 257 alin. (2)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 257 alin. (2) şi
b
Răspunsul de la lit. b) este corect-art. 258 alin. (1) şi art. 255
alin. (1) C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite -
art. 258 alin. (1) şi art. 360 alin. (5) C.proc.civ.; art. 259 teza
întâi C.proc.civ. [a se vedea şi art. 235 C.proc.civ.; pe cale de
interpretare, se deduce că textul art. 259 C.proc.civ. consacră
soluţia doctrinară şi jurisprudenţială conform căreia încheierea
de încuviinţare a probelor este o încheiere preparatorie, care nu
leagă instanţa, de vreme ce aceasta poate reveni asupra unei
probe încuviinţate care a devenit neconcludentă - a se vedea M.
Fodor, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic, Bucureşti, 2013, comentariul art. 259 C.proc.civ., p.
682].
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 259 teza întâi
şi art. 258 alin. (2) C.proc.civ.; art. 259 teza întâi C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 259 şi art. 254 alin. (5)
teza a doua C.proc.civ.
b
teza întâi C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite -
art. 260 alin. (3) in fine C.proc.civ.; art. 260 alin. (4) C.proc.civ.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 260 alin. (3) C.proc.civ.; art. 260 alin. (3) şi
art. 400 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 400 şi art. 260 alin. (3) in fine C.proc.civ.
/oi- * Drept procesual civil 115
C.proc.civ. Răspunsurile de la
I s| b) sunt greşite - art. 261 alin. (2) teza întâi şi art. 366 şi
urm. C.proc.civ.; art. 261 alin. (1) in ftieC.proc.civ. şi art. XII
alin. (1) din Legea nr. 2/2013.
a, b
teza a doua C.proc.civ.; art. 261 alin (4) art 229 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 261 alin. (2) teza întâi
C.proc.civ.
b, c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 262 alin. (3) şi
(4) C.proc.civ.
b
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 262
alin. (4) C.proc.civ.; art. 263 C.proc.civ.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 264 alin. (2) in
fine C.proc.civ.; art. 264 alin. (1) C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsul de la lit. a)
este incorect, având în vedere prevederile art. 266 coroborat cu
art. 272 C.proc.civ. Per a contrario, răspunsul de la lit. c) nu
poate fi reţinut, faţă de dispoziţiile art. 272 coroborat cu art. 268
C.proc.civ.
a, b
Terţul ales poate fi şi notarul public. Răspunsul de la lit. b) este,
de asemenea, corect, executarea integrală a obligaţiei echivalând
cu recunoaşterea acesteia [art. 273 coroborat cu art. 274 alin.
(2)-(4) C.proc.civ.], nemaiexistând raţiunea pentru care legea a
instituit regula pluralităţii de exemplare (respectiv aceea că
părţile cu interese contrare trebuie să deţină dovada actului, în
cazul în care cealaltă parte nu îşi execută obligaţia). A se vedea
şi V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă,
voi. II, Ed. Naţional, Bucureşti, 1997, p. 168 şi G. Boroi, Drept
civil. Partea generală. Persoanele, ed. a lll-a, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2008, p. 135). Răspunsul de la lit. c) este eronat, legea
cerând această formalitate chiar în cazul acestor acte.
a, b
Răspsunsul de la lit. a) este corect, art. 278 alin. (1) pct. 1
trebuind să fie interpretat prin coroborare cu art. 3 lit. c) din
Legea nr. 51/1995. Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de
prevederile art. 278 alin. (1) pct. 4 C.proc.civ., care se referă
expres la această situaţie. Răspunsul de la lit. c) este incorect,
deoarece data certă poate fi opusă terţilor şi în alte situaţii, nu

doar atunci când este conferită de notar, aşa cum sugerează
varianta de răspuns.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) nu sunt corecte, deoarece copiile
legalizate nu pot înlocui originalul [art. 286 alin. (1) şi art. 285
C.proc.civ., unde se precizează că doar duplicatele înlocuiesc
originalul]. Prin urmare, doar răspunsul de la lit. c) este cel
corect.
a
Răspunsul de la lit. a) este cel corect, faţă de prevederile art.
308 C.proc.civ., care se referă la cazurile în care „acţiunea
penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua".
Răspunsul de la lit. b) este incorect, cercetarea falsului de către
instanţa civilă făcându-se în temeiul legii, fără a fi necesară o
sesizare a procurorului, iar răspunsul de la lit. c) este, de
asemenea, incorect - art. 308 C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. a) este cel corect, în raport cu dispoziţiile
art. 307 C.proc.civ., instanţa civi|| având obligaţia sesizării
parchetului, în cazul în care a luat cunoştinţă despre săvârşirea
un j infracţiuni. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece
instanţa „poate" suspenda judecaţii procesului, nefiind obligată
să suspende procesul, în temeiul art. 307 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. c) este incorect, deoarece procedura denunţării
înscrisului ca fals presupune condiţia ca partea să se folosească
de acel înscris [art. 306 alin. (1) şi art. 307 C.proc.civ.].
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect, fiind unul dintre cazurile în
care instanţa va proceda la verificarea înscrisului - art. 302 alin.
(1) coroborat cu art. 301 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este
corect: dacă instanţa are ea însăşi îndoieli cu privire la
veridicitatea înscrisului, poate din oficiu să procedeze la
verificarea înscrisului (principiul aflării adevărului). Răspunsul
de la lit. a) nu este corect, neîncadrându-seîn ipotezele de la art.
301 şi 302 alin. (1) C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit a) este corect, în raport cu dispoziţiile art.
294 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., boala uneia din părţi constituind
o chestiune strict personală „privind demnitatea sau viaţa
privată a una persoane". Răspunsul de la lit. b) este incorect,
deoarece data certă nu are relevanţă în ceea ce priveşte
admiterea/respingerea cererii de depunere a unui înscris (art.
294 Cproc.civ.). Nici răspunsul de la lit c) nu este corect,
informaţiile privind părţile neavând relevanţă în ceea ce
priveşte admiterea/respingerea cererii de depunere a unui
înscris [art. 294 şi art. 255 alin. (1) C.proc.civ.].
a
Răspunsul de la lit. a) este corect. Semnătura reprezintă o
grafie personală (scrisă Drept
de procesual
mână) civil care constă în numele 117
şi
prenumele celui care semnează. Astfel, ea este manuscrisă
(scrisă de mână), cu excepţia semnăturii electronice. Prin
urmare, afirmaţia „este, de regulă, manuscrisă" este corectă.
Răspunsul de la lit. b) este eronat, faţă de prevederile art. 268
C.proc.civ., ea făcând dovada deplină despre existenţa
consimţământului părţilor, până la proba contrară. Răspunsul
de la lit. c) este incorect, semnătura neputând să constea, în
nicio situaţie, în amprenta unei persoane.
a
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât „orice
alte menţiuni ale părţilor" - fără a se preciza despre ce menţiuni
este vorba
nu fac dovada faţă de terţi, ele constituind doar între părţi un
început de dovadă scrisă - art. 270 alin. (3) teza a doua
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este incorect, aceste constatări
făcând dovada „până la înscrierea în fals" - art. 270 alin. (1)
C.proc.civ.
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect-art. 254 alin. (2) pct. 5
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 254 alin. (5)
teza a doua C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect,
având în vedere că art. 254 alin. (2) C.proc.civ. instituie excepţii
de la această regulă.
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect- art. 270 alin. (1) C.proc.civ.,
condiţia fiind valabilă doar pentru înscrisurile autentice.
Răspunsul de la lit. c) nu este corect - art. 273 alin. (1) şi art. 278
C.proc.civ. (prin folosirea sintagmei „numai", varianta este
exclusă).
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 279 C.proc.civ., care se
referă expres la acest aspect. Răspunsul de la lit. c) este corect,
ele putând constitui un început de dovadă scrisă şi putând fi
acceptate de cealaltă parte sau coroborate cu alte probe.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece ele pot face o dovadă,
dar în condiţiile art. 279 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 261 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este
corect şi, prin opoziţie, cel de la lit. a) este incorect, în raport cu art. XII din Legea nr. 2/2013
Răspunsul de la lit. c) este corect, prin opoziţie cu cel de la lit.

a). Răspunsul de ia lit. a) este
it art. 281 teza a doua C.proc.civ. referindu-se expres la
condiţia ca acest înscris (chitanţa) să
afle în mâinile debitorului. Răspunsul de la lit. b) este tot
greşit, niciun text legal neinstituind aceste condiţii.
280. b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect - art. 287 C.proc.civ. Per a
contrario, răspunsul de la lit. b) este cel corect, iar cel de la lit. c)
este exclus.
a
Celelalte două variante nu sunt valabile, iar condiţia de la lit.
c) nu este cerută de nicio dispoziţie legală.
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect: fiind vorba de un înscris
autentic, semnătura de confirmare trebuie să aparţină
organului competent să îl întocmească - art. 291 C.proc.civ.
Prin urmare, răspunsul corect este cel de la lit. b), iar
răspunsul de la lit. c) nu este valabil, pentru că acea corectură
poate fi luată în considerare, dacă sunt îndeplinite condiţiile
legale.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, faţă de prevederile alin. (1)
al art. 275 C.proc.civ., care se referă expres la „arătarea cu
litere a sumei sau cantităţii datorate". Răspunsul de la lit. c)
este corect, faţă de prevederile art. 275 alin. (1) C.proc.civ., ale
cărui soluţii sunt alternative (fie este scris în întregime de
mâna celui care se obligă, fie conţine menţiunea „bun şi
aprobat"). Răspunsul de la lit. b) nu este corect, în acest caz
operând cerinţa pluralităţii de exemplare.
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect, deoarece instanţa poate
obliga la înfăţişarea unui înscris, prin încheiere motivată,
potrivit dreptului comun. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
fiind contrar art. 294 alin. (1) pct. 2 Cproc.civ. (caz în care
instanţa nu poate aprecia, ci „va respinge motivat").
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 295 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este incorect, a doua parte a variantei
fiind contrară dispoziţiilor art. 295 C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect, deoarece, în vederea aflării
adevărului şi în interesul justiţiei, un terţ (martor) poate fi
adus cu mandat (art. 313 C.proc.civ.). Aceeaşi justificare este
valabilă şi pentru răspunsul de la lit. b), care este corect, iar
răspunsul de la lit. c) este exclus - art. 297 C.proc.civ.
c Drept procesual civil 119
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt incorecte - art. 299
C.proc.civ. (şi având în vedere sintagma „fără excepţie" din
preambulul întrebării).
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, prin raportare la art. 257
alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât
proba nu aparţine părţii care a propus-o, ci poate fi propusă de
orice parte, inclusiv de procuror. Răspunsul de la lit. b) nu este
valabil, deoarece nu este necesar acordul părţii care a propus
proba.
b, c
privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor
judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare
a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt incorecte, deoarece
semnătura pe un înscris sub semnătură privată nu face
dovada până la înscrierea în fals, ci până la proba contrară
(ca, de altfel, întregul act). Prin urmare, singurul răspuns
corect este cel de la lit. b).
b
Răspunsul de la lit. a) este exclus, deoarece art. 271 alin. (2)
reclamă doar ca actul să fie semnat de părţi, nu să aibă şi alte
menţiuni, pentru a vorbi de conversiunea înscrisului autentic
Faţă de aceste considerente, şi răspunsul de la lit. c) este
greşit, iar răspunsul de la lit. b) este corect-art. 271 alin. (2)
C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, fiind de esenţa unui înscris
ca el să poarte semnătura părţii care se obligă. Răspunsurile
de la lit. b) şi c) sunt incorecte, astfel de cerinţe generale
nefiind prevăzute în lege (art. 272 C.proc.civ.).
a
Doar răspunsul de la lit. a) este corect, fiind contract
unilateral. Celelalte sunt contracte
sinalagmatice.
a, c
Data certă este opozabilă tuturor terţilor, inclusiv celor care
nu au cunoscut existenţa înscrisului. Astfel, răspunsul de la
lit. b) este greşit, iar cele de la lit. a) şi c) sunt corecte.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, schiţele netrebuind să
poarte şi semnătura părţii, şi a persoanei care le-a întocmit -
art. 290 C.proc.civ. Faţă de aceeaşi dispoziţie legală,
răspunsul de la lit. b) este greşit, iar cel de la lit. c) corect.
a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit, faţă de dispoziţiile art. 269
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 261 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este
corect şi, prin opoziţie, cel de la lit. a) este incorect, în raport cu art. XII din Legea nr. 2/2013
alin. (1) teza a doua C.proc.civ., care cuprinde şi „semnătura

părţilor", iar răspunsul de la lit. c) este corect - art. 271 alin.
(2) C.proc.civ.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b) - art. 277 alin. (3)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect, faţă de
prevederile art. 277 alin. (2) C.proc.civ., partea finală a
răspunsului fiind o excepţie de la regulă. Răspunsul de la lit.
c) este greşit - art. 277 alin. (1) C.proc.civ.
b, c
C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect — art. 294 alin. (1) pct. 3
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect, deoarece, în
anumite situaţii prevăzute de lege, instanţa nu poate solicita
prezentarea in original a înscrisurilor. Astfel, registrele
instituţiilor publice sunt exceptate, potrivit art. 299 alin. (1)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, partea finală
a variantei (ipoteza avută în vedere) nefiind prevăzută de
vreo dispoziţie legală - art. 299 alin. (2) C.proc.civ.
b, c
(2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât
este incomplet, faţă de prevederile art. 289 alin. (3) Cproc.civ.
Astfel, face dovada ca un înscris sub semnătură privată
telegrama al cărei original a fost depus la oficiul poştal şi a
fost semnat de expeditor.
a, c
Răspunsul de la lit. a)Drept
este corect, afirmaţia fiind valabilă 121
procesual civil
faţă
de prevederile art. 302 alin. (1) pct 1 Ş' art- 301 alin. (1)
C.proc.civ., care se referă la termenul de contestare a semnăturii.
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit, procedura în caz de
contestare a semnăturii fiind cea prevăzută la art. 301 şi urm.
C.proc.civ. (verificarea înscrisurilor).
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 257 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, nefiind necesar acordul părţii (art. 259
Cproc.civ.).
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, neavând relevanţă forma în
care este întocmit înscrisul. Răspunsul de la lit. a) este greşit,
întrucât dovada contrară se poate face prin prezentarea
înscrisului original, nu prin orice mijloc de probă (art. 288
Cproc.civ.). Răspunsul de la lit. c) este greşit, sintagma „doar
dacă" nefiind prevăzută de lege, condiţia fiind ca înscrisul
recognitiv să fie în acord cu înscrisul original.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 290 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, fiind contrar dispoziţiei legale care face
referire la „aceeaşi putere doveditoare ca înscrisurile la care sunt
alăturate".
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, art. 270 C.proc.civ. stabilind
că înscrisul autentic face deplină dovadă faţă de orice persoană
până la declararea în fals, cu privire la „constatările făcute
personal de cel care autentifică înscrisul". Prin urmare,
răspunsul de la lit. b) este cel corect. Răspunsul de la lit. c) este
incorect, prin raportare la aceleaşi dispoziţii legale.
c
art. 309 alin. (2)-(4) C.proc.civ., precum şi art. 329 C.proc.civ.
[pentru toate răspunsurile, a se vedea şi M. Fodor, în V.M.
2013, p. 756-758).
a, b
[a se vedea şi M. Fodor, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 761]. Răspunsul de la lit. b)
este corect - se consideră că în această ipoteză sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de legea procedurală [art. 310 alin. (1) şi alin.
(2) C.proc.civ.] pentru a fi în prezenţa unui început de dovadă
scrisă. A se vedea şi art. 358 C.proc.civ. cu privire la consecinţele
refuzului părţii de a răspunde
122
la interogatoriu sau de a se
prezenta în instanţă în acest scop - instanţa poate considera

această atitudine a părţii ca un început de dovadă scrisă în
favoarea părţii care a propus proba - în acest sens, a se vedea şi
M. Ursuţa, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 829. Răspunsul de la lit. c) este greşit -
art. 310 alin. (3) C.proc.civ. [a se vedea şi M. Fodor, în V.M.
2013, p. 761].
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 317 alin. (1) pct. 2 şi
alin. (2) C.proc.civ. [a se vedea şi M. Fodor, în V.M. Ciobanu, M.
769]. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 317 şi art. 328
C.proc.civ. [a se vedea şi: M. Fodor, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
(coord.), n0U| Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013 p. 769-770; I. Deleanu,
Tratat de procedură civilă, voi. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007,
p. 275 în sensul că, în cazul scutirii legale de a da declaraţie de
martor, „ar trebuie să opereze prezumţia de scutire, pe baza
declaraţiei celui propus ca martor, iar dovada contrară să
aparţină aceluia care l-a propus"]. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, legea (art. 317 C.proc.civ.) neprevăzând că nerespectarea
obligaţiei de a păstra secretul de serviciu sau secretul professional
afectează valabilitatea mărturiei, însă îl expune pe martor la
sancţiuni [a se vedea şi M. Fodor, în V.M. Ciobanu M. Nicolae
(coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I,
Ed. Universul Juridic Bucureşti, 2013, p. 770].
b
[a se vedea şi Tr.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. | Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 784]. Răspunsul de la lit. a)
este greşit - art. 328 C.proc.civ. [a se vedea şi Tr.C. Briciu, în V.M.
2013, p. 782-785]. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 328 alin.
(1) C.proc.civ. [a se vedea şi Tr.C. Briciu, în V.M. Ciobanu, M.
a
de la lit. c) este greşit. Prezumţia simplă poate face obiectul
controlului judiciar pe calea apelului, instanţa de apel putând
aprecia fără restricţii cu privire la îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de lege pentru folosirea prezumţiei simple la prima
instanţă; în schimb, în instanţa de recurs s-ar putea aprecia cel
mult cu privire la condiţia legată de admisibilitatea dovezii cu
martori, ca aspect de legalitate, pe când condiţia ca prezumţia să
314- c
aibă greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins,
ca problemă de temeinicie, nu poate face obiectul analizei
instanţei de recurs [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi Tr.C.
Briciu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
c
330 alin. (1) şi (3) C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se
vedea şi M. Ursuţa, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 330 alin. (5) Cproc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 330 alin. (3) şi alin. (5)
C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi M. Ursuţa, în
2013, p. 792-793],
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 331 alin. (1) Cproc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 331 alin. (1) C.proc.civ.;
[pentru toate răspunsurile, a se vedea şi M. Ursuţa, în V.M.
2013, p. 795-796].
Răspunsul de la lit. a) este greşit art 331 a^n-l2) c-Proc-civ- Răspunsul
de la lit. b) este greşit - art. 331 alin. (2) C.proc.civ. [pentru toate
răspunsurile, a se vedea şi M. Ursuţa, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 796].
bc
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 331 alin. (3) şi art. 339 alin.
(2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 331 alin (2)
Şi (3) C.proc.civ, art. 339 alin. (2) C.proc.civ. [pentru toate
răspunsurile, a se vedea şi fj\ Ursuţa, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 797],
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit _ art. 332 alin. (1) C.proc.civ.
comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013,
p. 798].
a, c
124
Răspunsul de la lit. c) este corect, nerespectarea dispoziţiilor

privind citarea prevăzute de art. 335 alin. (1) C.proc.civ. atrăgând
nulitatea relativă a raportului de expertiză, nulitatea putând fi
invocată doar de către partea interesată, la primul temen după
depunerea raportului de expertiză; consecinţa anulării raportului
de expertiză ca urmare a necitării părţilor este refacerea
expertizei cu citarea acestora, potrivit legii. Răspunsul de la lit. b)
este greşit - art. 335 alin. (1) C.proc.civ. [pentru toate răspun-
surile, a se vedea şi M. Ursuţa, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 800],
a, c
p. 802],
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 337 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit - art. 337 C.proc.civ., precum şi art. 330
alin. (5) C.proc.civ. privind rolul experţilor consilieri ai părţilor
p. 804-805].
a, c
p. 806].
c
[a se vedea şi A. Rădoi, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 812]. Răspunsul de la lit. a) este greşit
- art. 341 alin. (1) şi (2) C.proc.civ. [a se vedea şi A. Rădoi, în V.M.
p. 810-811], Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 342 alin. (1)
C.proc.civ. [a se vedea şi A. Rădoi, în
comentat şi adnotat voi * Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013,
p. 811].
b, c
Răspunsul de la lit. c) est»" corect - art. 346 alin. (2) C.proc.civ.
314- c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 346 alin. (1) C.proc civ S
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 345 alin. (1), art. 258 alin.
(2), art. 235 C.proc.civ. [a se vedea şi M. Fodor ţn V.M. Ciobanu,
adnotat, voi | Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 684 -
comentariul de sub art. 258 alin. (2) C.proc.civ]' Răspunsul de la
lit. c) este greşit - art. 347 C.proc.civ.
a, b
[a se vedea şi M. Ursuţa în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi | Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 815]. Răspunsul de la lit. b)
este corect - art. 348 alin. (i) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - art. 348 alin. (1) C.proc.civ. [a se vedea şi M. Ursuţa
civilă comentat şi adnotat, voi. | Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2013, p. 815],
b
2013, p. 815].
c
art. 349 alin. (2) C.proc.civ. [a se vedea şi M. Ursuţa, în V.M.
2013, p. 815], Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 348 alin. (2)
şi art. 350 alin. (1) C.proc.civ. [a se vedea şi M. Ursuţa, în V.M.
2013, p. 817].
a, c
cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 350 alin.
(2) C.proc.civ. [pentru toate răspunsurile, a se vedea şi M.
Ursuţa, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 819-820].
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 351 C.proc.civ. [a se vedea
şi M. Ursuţa, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 821, parag. 5]. Răspunsul de la lit. b)
este greşit - art. 351 C.proc.civ. [a se vedea şi M. Ursuţa, în V.M.
Ciobanu, M. Nicolae (coord.),
126
Noul Cod de procedură civilă

2013, p. 821, parag. 7],
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 352 alin. (2) C.proc civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 351 şi art. 352 alin. (1)
C.proc.civ. [a se vedea şi M. Ursuţa, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
Ed. Universul Juridic,
greşitti 2013, P- 821,
- art. 352 alin.parag. 3 şi 4], Răspunsul de la lit. a) este
(1) şi EBucureşu-
b
Răspunsul de la lit. a) este reşit" art. 352 alin. (3) C.proc.civ.
331- a, c
RăspUnsul de la lit. a) este corect - art. 352 alin. (5) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art 352 alin- (5) C.proc.civ.
2013, p. 821, parag. 7 şi 8].
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 358 C.proc.civ. Pe cale
de consecinţă, răspunsul de la lit b) este greşit - art. 358
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, greşit - art.
358 Cproc.civ.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b) - art. 359 alin. (1)
Cproc.civ. Prin urmare, răspunsul de la lit. a) este greşit.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât art. 359 alin. (2)
C.proc.civ. prevede că „în cazul în care partea adversă îşi dă
acordul, cererea poate fi făcută, chiar dacă nu există urgenţă".
Per a contrario, cererea poate fi făcută şi fără acordul părţii
adverse atunci când există urgenţă.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a) - art. 360 alin. (4) şi (5)
C.proc.civ. Astfel, alin. (4) prevede că „instanţa va soluţiona
cererea în camera de consiliu", iar alin. (5) prevede că, „în caz de
pericol în întârziere, instanţa (...) va putea încuviinţa cererea şi
fără citarea părţilor". Prin urmare, cererea se soluţionează în
camera de consiliu [conform alin. (4)) chiar şi fără citarea
părţilor, dacă există pericol de întârziere [conform alin. (5)].
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât cererea nu se
soluţionează în şedinţă publică, ci în camera de consiliu.
Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, greşit, întrucât cererea
nu se soluţionează cu citarea părţilor în toate cazurile, ci doar
atunci când nu există pericol în întârziere.
a, b
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. c) este
greşit.
a
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite.
a
Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este incorect.
Răspunsul de la lit. c) este incorect - art. 363 alin. (1) C.proc.civ.
b, c
Este, de asemenea, corect şi răspunsul de la lit. b), astfel cum
128 reiese din art. 364 alin. (3) tezaşi explicaţii
Răspunsuri a doua C.proc.civ., potrivit căruia
„instanţa poate încuviinţa efectuarea constatării fără citarea
aceluia împotriva căruia se cere" în condiţiile prevăzute la alin.
(2) şi (3) teza întâi ale aceluiaşi articol. Răspunsul de la lit. a) este
greşit, neexistând o prevedere care să stabilească faptul că
instanţa este competentă să efectueze constatarea.
b
de consecinţă, răspunsul de la lit. a) este incorect. Răspunsul de
la lit. c) este, de asemenea, incorect, legea neprevăzând această
excepţie.
b, c
Potrivit art. 366 C.proc.civ., dispoziţiile Subsecţiunii a 4-a,
Titlul I, Cap. II, Cartea a ll-a din CodiJ de procedură civilă,
intitulată „Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri
juridici" suntJy aplicabile tuturor litigiilor, cu excepţia celor ce
privesc starea civilă şi capacitatea persoanelor '' relaţiile de
familie, precum şi alte drepturi asupra cărora legea nu permite a
se face tranzaqjg’
Prin urmare, răspunsul de la lit. b) este corect, iar cel de la lit. a)
este greşit. Este, de asemenea M corect şi răspunsul de la lit. c),
după cum reiese din art. 367 şi 368 C.proc.civ., care
reglementează obligaţia instanţei de a întreba părţile dacă sunt
de acord ca probele să fie administrate de către avocaţi şi,
respectiv, modalitatea în care trebuie dat consimţământul
(personal sau prin mandatar cu împuternicire specială, în faţa
instanţei, luându-se act despre aceasta în încheiere, sau prin
înscris întocmit în faţa avocatului, care este obligat să certifice
consimţământul şi semnătura părţii^ pe care o asistă ori o
reprezintă).
c
de consecinţă, celelalte două răspunsuri sunt incorecte.
b, c
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă răspunsul de la lit. a) este
incorect.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, iar celelalte două răspunsuri
c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, potrivit
art. 371 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ., dacă una dintre părţi a
decedat, termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul este
suspendat potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul
acordat părţii interesate pentru introducerea în proces a
moştenitorilor. Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea, greşit,
întrucât,
Răspunsul potrivit
de la lit. c) este art. 371
corect, iar celelalte alin. sunt
două răspunsuri (2)greşite
pct.- art.1 380
Cproc.civ.,
teza întâi atunci când
se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia,
C.proc.civ.
potrivit legii, instanţa trebuie să se pronunţe, termenul se

prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei sau
incidentului.
129 a Răspunsuri şi explicaţii
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsurile de la lit. b) şi
c) sunt greşite - art. 372 alin. (1) C.proc.civ.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b) - art. 373 teza a doua
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi c)
sunt greşite.
a, b
art. 378 teza întâi C.proc.civ. Potrivit art. 376 alin. (1) teza întâi
C.proc.civ., „martorii vor fi ascultaţi, la locul şi data prevăzute
în programul încuviinţat de instanţă". Rezultă că răspunsul de
la lit. c) este greşit, mărturia putând fi consemnată şi în alt loc
decât cabinetul unui avocat.
a
Pe cale de consecinţă, celelalte răspunsuri sunt incorecte.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, iar celelalte două răspunsuri sunt greşite - art. 380 teza întâi
C.proc.civ.
350. c
Răspunsul de la lit. Drept c) procesual
este civil 130
corect - art. 389 C.proc.civ.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - art. 389 C.proc.civ.
351- b
Răspunsurile de 1a lit. a) şi c) sunt greşite - art. 390 C.proc.civ.
a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt reşite - art. 391 Cproc.civ.
[pentru toate răspunsurile, a se vedea şi I. Gălcă, în V.M.
Ciobanu, M Nicoiae (coord.), Noul Cod de procedură civilă
2013, p. 859-860].
a
alin. (2) C.proc.civ. [a se vedea şi I Gâlcă, în V.M. Ciobanu, M.
adnotat, yol. |, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 859-
860]. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art 394 alin. (2)
C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 392 C.proc.civ.,
coroborat cu art. 394 alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit - ipoteza se referă la regula potrivit căreia
dezbaterile în fond începute vor fi lăsate în continuare pentru o
altă zi, pentru motive temeinice, potrivit art. 393 C.proc.civ.
a
C.proc.civ, art. 244 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c)
este, de asemenea, greşit - art. 394 alin. (3) C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 411 alin. (1) pct. 2 teza
întâi C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art.
411 alin. (1) pct. 2 teza întâi C.proc.civ.; art. 411 alin. (1) pct. 1
C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 64 alin. (4) teza a şasea
alin. (1) pct. 1 in fine C.proc.civ.; a se vedea art. 412 alin. (1)
pct. 2 şi alin. (2) C.proc.civ. [cauzele enumerate la art. 412
Cproc.civ. produc efectul suspendării obligatorii a judecării
procesului, dacă intervin pe parcursul judecării litigiului
(adică de la data sesizării până la momentul închiderii
dezbaterilor şi rămânerii în pronunţare); dacă aceste cazuri
intervin
Răspunsul după
de la lit. c) este acest
corect - art. moment,
414 alin. (1) nu dese
C.proc.civ. Răspunsurile la lit. a)va
şi b) mai produce
suspendarea de drept a judecăţii - a se vedea CI.C. Dinu, în
sunt greşite - art. 414 alin. (1) teza a doua C.proc.civ.; art. 414 alin. (1) C.proc.civ.
V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură

Bucureşti, 2013, comentariul art. 412 C.proc.civ., p. 904],
a, b Drept procesual civil 131

tezele
370. a, c a ll-a şi a lll-a C.proc.civ.; art. 221 alin. (1) şi (2)
C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 520 alin. (2) şi art. 521
a, c
C.proc.civ.; art. 242 alin. (1) teza întâi C.proc.civ. Răspunsul de
la lit. b) este greşit - art. 413 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
c
b,c
C.proc.civ.; art. 415 pct ^ art. 412 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 415 pct. 1 C.proc.civ 3
c
Răspunsurile de la lit. a) şj ui 5 sunt greşite - art. 420 alin. (1)
teza întâi C.proc.civ.; art. 420 alin. (2) C.proc.civ.
a, c
art. 413 C.proc.civ.; art. 418 a|jn (3) C.proc.civ. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 418 alin. (2) C.proc.civ.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 421 C.proc.civ.
(dacă instanţa constată că perimarea nu a intervenit, pronunţă o
încheiere; admiterea cererii sau excepţiei perimării este dispusă
printr-o sentinţă sau decizie după cum perimarea priveşte o
cerere care se judecă în primă instanţă sau într-o cale de atac-a -
se vedea M. Tăbârcâ, Drept procesual civil, voi. II, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 514). art. 421 alin. (2) teza a doua
C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 406 alin. (4) teza întâi
alin. (4) teza întâi C.proc.civ.; art. 406 alin. (4) teza întâi
C.proc.civ. o contrario [dacă renunţarea la judecată se face
înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată, atunci
această renunţare se poate face fără acordul părţii adverse - a se
vedea CI.C. Dinu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod
Juridic, Bucureşti, 2013, comentariul art. 406 C.proc.civ., p. 893],
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 406 alin. (4) teza I
C.proc.civ.
teza I C.proc.civ. [pentru necesitatea operării unei distincţii între
renunţarea la cererea de chemare în judecată şi renunţarea la
calea de atac, a se vedea CI.C. Dinu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, comentariul art. 406
C.proc.civ., p. 893 (în cazul renunţării la cererea de chemare în
judecată, deoarece este făcută după termenul la care părţile au
fost legal citate, este necesar acordul pârâtului; operaţiunea
renunţării la calea de atac echivalează cu o achiesare la
hotărârea atacată, sens în care nu este necesar acordul
intimatului - ibidem)]; în sensul că, dacă renunţarea la judecată
se realizează după comunicarea cererii de chemare în judecată
către pârât, dar până la primul termen la care părţile sunt legal
citate, renunţarea operează fără să fie necesar acordul pârâtului,
a se vedea CI.C. Dinu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
C.proc.civ., loc. cit.
a, c
alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 406 alin.
(1) C.proc.civ.
b
c
C.proc.civ.
371- a, b
C.proc.civ. [în sensul că
nunţarea la dreptul pretins trebuie să fie expresă, neechivocă, a
se vedea C/.C. Dinu, în VM Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed Universul
Juridic, Bucureşti, 2013, comentariul art. 408 C.proc.civ., p. 896];
a se vedea art. 81 alin (1) 5' art' 85 a'in' ^ 51 ^ C.proc.civ. [în sensul că
renunţarea poate fi făcută personal sau
n mandatar - art. 81 alin. (1) C. proc. civ. -, iar forma
mandatului trebuie să fie specială (autentica sau împuternicire
avocaţială - prin raportare la art. 85 alin. (1) şi (3) C.proc.civ.), a
se vedea CI.C. Dinu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
Juridic, Bucureşti, 2013, comentariul art. 408 C.proc.civ., p. 897].
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 408 alin. (2) şi art. 430-
432 C.proc.civ.; în sensul că, dacă s-a renunţat la dreptul
subiectiv civil, spre deosebire de renunţarea la judecată,
reclamantul nu mai poate introduce o nouă acţiune privitoare la
dreptul respectiv (întrucât hotărârea de respingere pe fond a
cererii intră în autoritatea de lucru judecat, după rămânerea
definitivă a acesteia), a se vedea CI.C. Dinu, în V.M. Ciobanu, M.
adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013,
comentariul art. 408 C.proc.civ., p. 897.
b Drept procesual civil 133
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 410 teza a doua

C.proc.civ.
370. a, c Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 410
C.proc.civ.; art. 410 teza a doua C.proc.civ.
a, c
C.proc.civ.; art. 409 alin. (1) Cproc.civ. Răspunsul de la lit. b) este
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 436 C.proc.civ.;
c
b
C.proc.civ.; art. 404 C.proc.civ.
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 439 C.proc.civ.;
art. 438 alin. (1) C.proc.civ. şi art. 2.267 alin. (1) C.civ. Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 439 C.proc.civ. şi art. 2.272 C.civ.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 439 C.proc.civ. şi art.
2.272 şi art. 1.241 C.civ. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite
- art. 438 alin. (3) C.proc.civ.; art. 92 alin. (1) şi art. 93 Cproc.civ.
[procurorului nu-i sunt recunoscute acele drepturi procesuale pe
care le poate avea numai titularul dreptului subiectiv, dreptul de
a achiesa la pretenţiile părţii potrivnice, dreptul de a tranzacţiona
- a se vedea V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură
civilă, voi. I, Ed. Naţional, Bucureşti, 1997, p. 349, nota 176;
titularul dreptului, devenit „parte" în procesul civil, beneficiază,
bineînţeles, de toate drepturile care, îndeobşte, sunt recunoscute
părţii; deşi astfel de drepturi par a fi indisociabile de acţiune,
totuşi s-a considerat că ele nu pot fi exercitate şi de procuror: art.
93 C.proc.civ. le rezervă expres şi fără nicio îndoială numai în
favoarea titularului
dreptului introdus în proces; pe de altă parte, riguros
interpretând prevederile art. 92 a|jn C.proc.civ. - exercitarea
acţiunii „pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime" -,
este d'fi să se admită posibilitatea procurorului de a face acte de
dispoziţie de natura celor arătate 3 evident, prin consecinţele lor,
n-ar fi întotdeauna compatibile cu scopul „apărării" drepturi|or ,
intereselor legitime - a se vedea I. Deleanu, Noul Cod de
procedură civilă: comentarii pe artic iT voi. I, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2013, comentariul art. 93 C.proc.civ., p. 163],
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 2.268 alin. (1) (şi art.
2.271 teza I) C.civ. [în sensul cj pentru a-şi atinge finalitatea şi a
duce la stingerea procesului, tranzacţia trebuie să privească
drepturi de care părţile pot să dispună, a se vedea A. Nicolae, în
V.M. Ciobanu, M. Nicola (coord.), Noul Cod de procedură civilă
comentat şi adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti
2013, comentariul art. 438 C.proc.civ., p. 994].
C.proc.civ. [în sensul că, la fel ca şiţn cazul celorlalte acte de
dispoziţie, pentru a fi valabilă şi a produce efecte juridice,
tranzacţia trebuie încheiată de parte personal sau prin mandatar
cu procură specială, a se vedea A. Nicolae în V.M. Ciobanu, M.
adnotat, voi |' Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013,
comentariul art. 438 C.proc.civ., p. 994]; art. 439 C.proc.civ şi
art. 2.272 C. civ. [în sensul că forma scrisă este cerută ad
probationem, iar nu ad validitatem tranzacţia nefiind un act
solemn, a se vedea M. Tăbârcă, Drept procesual civil, voi. II, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 473; tot în sensul că forma
scrisă este cerută ad probationem, a se vedea A. Nicolae, în V.M.
2013, comentariul art. 439 C.proc.civ., p. 997],
a, b
NCC; art. 440 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit-art.
c
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite
b
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. a) este
greşit. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, greşit - art. 395
alin. (1) şi alin. (2) Cproc.civ. [a se vedea şi A. Nicolae, în V.M.
2013, p. 863-864, inclusiv nota de subsol nr. 4],
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect-art. 400 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit-art. 395 alin. (3) C.proc.civ.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - textul art. 396 alin. (1)
C.proc.civ. nu conţine nicio sancţiune pentru nerespectarea
acestui termen [a se vedea şi A Nicolae, în V.M. Ciobanu, M.
c
art. 396 alin. (3) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit -
art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pentru toate aceste răspunsuri, a se
vedea şi A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, 135
Ed.
370. a, c
'
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 397 alin.
(1) C.proc.civ.
«(1),insul de la lit.PefaSpu"
b)cale
estede consecinţă,
3greşit [art. 397 alin.
C.proc.civ.].
c
!■- Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 398 alin. (2) teza finală
C.proc.civ. Răspunsurile de la
. jj) sunt greşite - textul art. 398 alin. (2) teza finală C.proc.civ.,
potrivit căruia „dacă din deliberare rezultă mai mult de două
opinii, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt
datori să se unească într-o singură opinie", este aplicabil în
situaţia completului format din trei
decători (recurs, revizuire, contestaţie în anulare împotriva unei
hotărâri a instanţei de recurs), când nu este, aşadar, posibil să
apară divergenţa. Procedura divergenţei este reglementată
pentru situaţia completului format din doi judecători, atunci
când aceştia au opinii diferite. în situaţia completului format din
trei judecători, hotărârea va fi adoptată, aşadar, cu votul
majorităţii, cel de-al treilea membru al completului având
posibilitatea opiniei separate [a se vedea şi A Nicolae, ţn VM.
2013, p. 876],
a
de consecinţă, răspunsul de la lit b) este greşit - art. 400
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - textul art. 400
C.proc.civ. nu distinge cu privire la acest aspect, instanţa putând
pune în discuţia părţilor şi aspecte care nu au făcut obiect al
dezbaterii judiciare anterioare, dar care au fost relevate cu ocazia
deliberărilor (a se vedea, în acest sens, A. Nicolae, în V.M.
2013, p. 879].
a
Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit, în situaţia
completului format din trei judecători (recurs, revizuire,
contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri a instanţei de
recurs) nefiind posibilă apariţia divergenţei. Răspunsul de la lit.
c) este, de asemenea, greşit. Faţă de prevederile art. 398 alin. (2)
teza a doua, în situaţia completului format din trei judecători,
hotărârea poate fi adoptată cu votul majorităţii, cel de-al treilea
membru al completului având posibilitatea opiniei separate;
probleme apar însă când completul este format din doi
judecători, pentru această situaţie fiind reglementată procedura
divergenţei [a se vedea, în acest sens, A. Nicolae, în V.M. Ciobanu,
b, c
Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. a) este greşit. Răspunsul
de la lit. c) este, de asemenea, corect - art. 399 alin. (2) C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect-art.
Drept procesual civil 399 alin. (2) C.proc.civ.
137
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit-art. 399 alin. (2) C.proc.civ.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite - art. 400 C.proc.civ.
Pentru toate aceste răspunsuri, a se vedea şi A. Nicolae, în V.M.
2013, p. 879.
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 436 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect -
art. 437 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 437 alin. (1) C.proc.civ.
138
b, c
C.proc.civ. Pe cale de consecinţa răspunsul de la lit. a) este greşit
[art. 401 alin. (1) C. proc. civ.].
a
Pe cale de consecinţă răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite [a
se vedea şi A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
Universul Juridic, Bucureşti 2013, p. 881-882],
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 402 C.proc.civ.,
coroborat cu art. 396 alin. (2) C proc.civ. Pe cale de consecinţă,
răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite [a se vedea şi A Nicolae,
civilă comentat şj adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2013, p. 881-882].
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 402 C.proc.civ,
coroborat cu art. 396 alin. (2) C proc.civ. Pe cale de consecinţă,
răspunsul de la lit. a este greşit - art. 402 C.proc.civ. Pentru toate
aceste răspunsuri, a se vedea şi A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M.
adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 884.
c
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi b)
sunt greşite (art. 404 C.proc.civ.).
a, c
C.proc.civ.
b
de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite (art. 405
C.proc.civ).
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 424 alin. (l}-(4) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, atunci când obiect al
contestaţiei în anulare este o hotărâre de primă instanţă, se va
pronunţa o sentinţă, iar atunci când este vorba despre o decizie a
instanţei de apel sau de recurs, se va pronunţa, în calea de atac
de retractare, tot o decizie - art. 424 alin. (4) C.proc.civ. [a se
vedea, în acest sens, A Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
(coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, voi.
I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 920],
a
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite [a
se vedea, în acest sens, A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M Nicolae
I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 921].
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 425 alin. (1) pct. c)
C.proc.civ. Răspunsul deDrept
laprocesual
lit. a) civil este greşit, întrucât motivele
139
sunt arătate în considerentele hotărârii - art. 425 alin. (1) pct. b)
şi c) C proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât,
conform art. 425 alin. (3) C.proc.civ., partea finală a
dispozitivului cuprinde, printre alte menţiuni, cea potrivit căreia
pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică sau într-o altă
modalitate prevăzută de lege - cealaltă modalitate de a fi dată
publicităţii soluţia asigurându-se prin punerea la dispoziţia
părţilor prin mijlocirea grefei instanţei,
140
trivit art. 396 alin. (2) C.proc.civ. [a se vedea, în acest sens, A.

Nicolae, în V.M. Ciobanu,
N!coiae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi
adnotat, voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 928).
a
art. 401 alin. (2) C.proc.civ. [a se vedea, în acest sens, A. Nicolae,
Bucureşti, 2013, p. 928]. Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la
lit. b) şi c) sunt greşite.
b, c
alin. (4) C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. a)
este greşit, preşedintele instanţei semnând hotărârea doar în
cazurile de excepţie în care există vreun impediment de semnare
din partea judecătorului unic sau a preşedintelui completului
care ar fi trebuit să semneze hotărârea în locul membrului
completului care este împiedicat să semneze [a se vedea, în acest
sens, A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M Nicolae (coord.), Noul Cod
b
Cproc.civ. Pentru toate aceste răspunsuri, a se vedea şi A.
Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 935-936.
bc
alin. (3) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 427
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 428 C.proc.civ. Pe cale de
consecinţă, răspunsurile de lit. a) şi c) sunt greşite - art. 428 C.
proc. civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 430 alin. (4). Răspunsul
de la lit. a) este greşit - art. 430 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de
la lit. c) este greşit - art. 430 alin. (1) Cproc.civ.
a, c
de la lit. b) este greşit - art. 430 alin. (1) C.proc.civ.
a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite - art. 432 C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b)Drepteste corect - art. 433 C.proc.civ.
procesual civil 141
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 434 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. c) este greşit - art. 432 C.proc.civ; opozabilitatea
efectelor hotărârii judecătoreşti faţă de terţi nu se confundă cu
obligativitatea aceloraşi efecte care funcţionează în relaţia dintre
părţi şi care stă la baza executorialităţii efectelor hotărârii [a se
vedea, în acest sens, A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 985],
a, c
b

Răspunsul de la lit. a) esţjji greşit recunoaşterea pretenţiilor
reclamantului putând fi făcută şi în faţa instanţei de apei î art.
437 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 436
alin. (1) C.proc.civ., art. 43^ alin. (1) C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. a) este" greşit - art. 437 alin. (3) C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 439 C.proc.civ. în cazul
hotărârii de expedient, locul dezbaterii judiciare, a constatărilor
operate de judecător pe baza probelor administrate întemeiază
soluţia cuprinsă în minută este luat contractul părţilor care vin în
instanţă doar pentru a-şi consfinţi învoiala sau altfel spus, pentru
a asigura o formă autentică actului pe care l-au convenit [a se
vedea şj A Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 994-995], Răspunsul de la lit. c) este
greşit -art. 439 C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 442 alin. (1) C.proc.civ.
Procedura în discuţie nu poate viza greşeli de ordin procedural.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 447 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 446 C.proc.civ. [a se vedea,
în acest sens, A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.],
Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 994-995]. Răspunsul de la
lit. b) este greşit - art. 445 C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 445 Cproc.civ. Pe cale
de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite.
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect-art. 447 C.proc.civ. Răspunsul
de la lit. b) este greşit-art. 443 alin. (1) C.proc.civ.
b, c
de la lit. a) este greşit - art. 443 alin. (1) C.proc.civ. Nu este
posibilă, prin recurgerea la această procedură, asigurarea
concordanţei între dispozitiv şi considerente [a se vedea, în acest
sens, A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod
deRăspunsul
procedură civilă
de la lit. b) este comentat
corect - art. şi adnotat,
444 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsurile devoi.
la lit. a)I,
şi c)Ed. Universul
b, c
C.proc.civ. în acest caz, instanţa nu se poate sesiza din oficiu ca în
situaţia îndreptării erorilor materiale [a se vedea, în acest sens, A.
Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de
b
a
a
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit, conform art. 449
alin. (2) pct. 2 C.proc.civ. - caz de executare provizorie judecăto-
rească. Răspunsul de la lit. c) este greşit - conform art. 449 alin.
(2) pct. 1 C.proc.civ. - caz de executare provizorie judecătorească.
a, b
Răspunsul de ia lit. b) este corect, conform art. 449 alin. (2) pct. 1
C.proc.civ.. Răspunsul de la lit. c) este greşit, executarea
provizorie neputând fi dispusă de către instanţă din oficiu, dată
fiind natura intereselor de valorificat - interese particulare, şi nu
de ordine publică - art. 449 alin. (1) şi alin. (3)-(4) C.proc.civ. [a se
vedea, în acest sens, A Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 1017].
c
Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit. Răspunsul
de
art
la lit. a) este, de asemenea, greşit, conform art. 449 alin. (3) Şi
- 449 alin. (1) C.proc.civ. - stabilirea unei cauţiuni în sarcina
creditorului este o facultate lăsată la dispoziţia instanţei.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, conform art. 719 alin. (6)
C.proc.civ. la care art. 450 alin. (3) face trimitere, citarea părţilor
fiind obligatorie. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 450 alin.
(2) C.proc.civ.
b, c
c
C.proc.civ.
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 453 alin. (2) C.proc.civ. [a
se vedea, în acest sens, A. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 1028], Răspunsul de la
lit. b) este greşit - cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu,
ci numai la cererea părţii care câştigă procesul, conform art. 453
alin. (1) C. proc.civ.
a, c
A se vedea art. 466 alin. (1), (2) şi (4) C.proc.civ.
b
Potrivit art. 472 C.proc.civ., apelul incident poate fi exercitat
numai de partea care a dobândit calitatea de „intimat", astfel
răspunsul de la lit. a) este greşit. în ceea ce priveşte lit. c), cererea
de apel incident trebuie să întrunească aceleaşi condiţii formă ale
apelului, prevăzute la art. 470 Cproc.civ.
b
A se vedea art. 472 alin. (1) şi (2) C.proc.civ.; faţă de aceste
prevederi, răspunsul de la lit. a) este incorect, fiind şi greşit
formulat, dar şi cel de la lit. c) este incorect, admiterea apelului
neavând relevanţă sub aspectul efectelor apelului incident.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte. Astfel, potrivit art.
467 C.proc.civ., partea n m renunţa la exercitarea căii de atac a
apelului, dar acest lucru nu influenţează dreptul de a exp • apelul
incident, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens
(deoarece dreptul de a exp •*- apelul incident s-a născut ca
urmare a exercitării apelului principal de către partea adve -V
Renunţarea la apel este reglementată la art. 467 alin. (1)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit b) e greşit, deoarece partea poate
exercita apelul provocat, dacă sunt îndeplinite condiţiile art 473!
C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect. Astfel, datorită naturii
raportului juridic (obligaţie solidară f indivizibilă), apelul făcut
de unul dintre coparticipanţi va profita şi celor care nu au făcut
apel [a Se vedea şi art. 60 alin. (2) C.proc.civ.]. Per o contrario,
celelalte variante sunt excluse.
c
Răspunsul de la lit. a) este incorect - art. 459 alin. (1) şi art. 504
alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul * de la lit. b) este incorect - art. 469
alin. (3) C.proc.civ., iar răspunsul de la lit. c) este corect- art. 465
C.proc.civ.
a, b
răspunsul de la lit. b) este corect faţă de teza a doua a aceluiaşi
alineat, precum şi faţă de caracterul devolutiv al apeluluiîar
răspunsul de la lit. c) nu este corect, deoarece instanţa îşi poate
întemeia soluţia doar pe probele administrate în primă instanţă
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, fiind incorect introdusă
condiţia: „numai dacă părţile au solicitat expres luarea acestei
măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare". Răspunsul de
la lit. c) este greşit, corect fiind „în lipsa părţii care nu a fost legal
citată" - art. 480 alin. (3) C.proc.civ.
a
Răspunsul de la lit. b) este incorect, având în vedere că, potrivit
art. 472 alin. (1) C.proc.civ., apelul incident se poate introduce
numai după împlinirea termenului de apel, iar răspunsul de la lit.
c) este greşit, ipoteza fiind incorectă („dacă apelantul principal
consimte expres").
a
Doar răspunsul de la lit. a) este corect - art. 483 alin. (2)
C.proc.civ. coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. j) C.proc.civ.
a, c
a se vedea art. 458, coroborat cu art. 61 C.proc.civ., în sensul
căruia prin „parte" nu se înţelege „partea" din raportul de drept
substanţial, ci „parte" în sens procesual. Intervenientul principal
devine parte în procesul iniţial, fiind o persoană asupra căreia se
răsfrâng efectele hotărârii judecătoreşti. Răspunsul de la lit. b)
este incorect şi incomplet, neputând exercita apelul orice
persoană care justifică un interes, ci doar „părţile aflate în
proces", aşa cum reclamă art. 458 C.proc.civ.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt excluse prin raportare la art.
81 alin. (1) (cerinţa mandatului special pentru acte procesuale de
dispoziţie), dar şi la art. 87 alin. (2) C.proc.civ., care vorbeşte
despre avocatul care a reprezentat partea la judecarea procesului
şi care poate introduce orice cale de atac, iar răspunsul de la lit. b)
este corect - art. 82 C.proc.civ. [în acest caz, acoperirea lipsurilor
fiind însuşirea (ratificarea) apelului de către partea îndreptăţită
să îl exercite].
b, c
Răspunsul de la lit. c) este, de îl- ea corect, partea care a pierdut
în primă instanţă putând achiesa la hotărârea ^ ntată, înainte de
introducerea apelului principal. După declararea apelului
principal, Mimatul poate introduce apelul incident, în condiţiile
legii. Răspunsul de la lit. a) este greşit, ' n ' i I incident se poate
exercita numai de către intimat (deci de cel împotriva căruia s-a
exercitat de atac a apelului).
c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit a) este greşit, deoarece o hotărâre
susceptibilă de apel poate, în anumite situaţii stabilite de ţege să
fie atacată direct cu recurs-a se vedea art. 459 alin. (2)
C.proc.civ. Şi răspunsul de la lit. b) gjte incorect, exercitarea
directă a recursului împotriva unei hotărâri susceptibile de apel
nefiind condiţionată de „vizarea unor aspecte de fond".
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, aceasta fiind sancţiunea în
acest caz, potrivit art. 470 alin (3) teza a doua C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este incorect, neîndeplinirea acestei
cerinţe fiind sancţionată cu nulitatea, potrivit art. 470 alin. (3)
teza a doua C.proc.civ. Răspunsul de la lit c) este incorect,
sancţiunea nulităţii nefiind condiţionată de dovedirea vreunei
vătămări.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 473 C.proc.civ. Şi
răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de regulile generale
privind exercitarea apelului. Răspunsul de la lit. c) este incorect -
potrivit art. 472 alin. (1) C.proc.civ., intimatul exercită apelul
incident „după împlinirea termenului de apel".
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, cererile de
intervenţie accesorie putând fi formulate în apel - art. 63 alin. (2)
C.proc.civ. Alte mijloace de apărare (inclusiv compensaţia
legală) pot fi formulate/invocate în apel. Răspunsul de la lit. b)
este incorect, deoarece în apel nu se poate schimba calitatea
părţilor-art. 478 alin. (3) C.proc.civ.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b) - art. 469 alin. (1) şi (2)
C.proc.civ., celelalte variante fiind astfel excluse, fiind contrare
acestuia.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat - art. 421 alin. (1) şi (2)
Cproc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect. Răspunsul de la lit. a) este
incorect - art. 484 alin. (2) teza a doua Cproc.civ. Răspunsul de
la lit. c) este eronat - art. 484 alin. (3) C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect - art. 484 alin. (1) şi (2)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este incorect, suspendarea
putând interveni de drept sau la cerere, neputând fi dispusă din
oficiu.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 490 alin. (2) coroborat cu
art. 471 alin. (3) ultima teză C.proc.civ., iar per a contrario
răspunsul de la lit. b) este incorect. Răspunsul de la lit. c) este
corect -a se vedea art. 485 alin. (1), coroborat cu art. 469 alin. (1)
C.proc.civ.
b, C
Răspunsul de la lit. c) este cor
art. 458 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) nu este corect, deoarece
nu este îndeplinită condjţjg pentru introducerea recursului
(interesul introducerii recursului).
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, faţă de motivele de casare
prevăzute la art. 488 alin (îl pct. 4 C.proc.civ. Răspunsul de la lit.
c) este corect, prin raportare la motivul de casare de la art. 488
alin. (1) pct. 6 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
nefiind motiv de casare dintre cele enumerate de lege (motiv de
nelegalitate).
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, în temeiul art. 498 alin. (2)
teza a doua C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art.
501 alin. (1) C.proc.civ., iar răspunsul de la lit. c) este eronat - art.
634 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. (hotărârile date în recurs, chiar
dacă prin acestea s-a soluţionat fondul sunt definitive).
c
Răspunsul de la lit. a) este incorect - art. 492 alin. (1) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit: potrivit noului Cod de
procedură civilă, nu mai există conceptul „prima zi de
înfăţişare".
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, având în vedere art. 487 alin.
(1) C.proc.civ., coroborat cu art. 470 alin. (5) C.proc.civ., ultimul
stabilind că „motivarea apelului se va face într-un termen de
aceeaşi durată, care curge, însă [spre deosebire de termenul de
exercitare a recursului - n.n., I.p.], de la data comunicării
hotărârii". Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 489 alin. (1)
C.procxiv. Răspunsul de la lit. c) este greşit, însăşi formularea
variantei fiind incorectă şi contradictorie.
b
răspunsul de la lit. b) este corect - art. 460 alin. (3) C.proc.civ.,
iar răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite.
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect, enunţul fiind adevărat în
raport cu obiectul căii de atac a recursului. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, exercitarea recursului nefiind limitată la condiţia
descrisă de această variantă (avândîn vedere cuvântul „numai").
b
Doar răspunsul de la lit. b) este corect - art. 460 alin. (4)

C.proc.civ.
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect. Potrivit art. 483 alin. (1)
C.proc.civ., hotărârile date în apel sunt supuse recursului, fără a
avea relevanţă dacă prin acestea s-a soluţionat sau nu fondul
cauzei (chiar şi dacă apelul s-a perimat ori a fost anulat ).
b
Răspunsul de la lit. b) este în acord cu prevederile art. 484 alin.
(3) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect; în acest caz, în
care dosarul nu a ajuns la instanţa de recurs, legea prevede d „se
va alătura şi o copie legalizată de pe dispozitivul hotărârii atacate
cu recurs" - art. 484 alin. (2) ultima teză Cproc.civ. Răspunsul de
la lit. c) este incorect - art. 484 alin. (7) C.proc.civ.
b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect, având în vedere că apelul se
întemeiază pe orice motive - de nelegalitate şi netemeinirie.
Răspunsul de la lit. a) este incorect - art. 488 alin. (2) C.proc.civ.
a Drept procesual civil 149
Răspunsul de la lit. a) este corect, având în vedere că un

motiv de ordine publică poate fi Invocat direct în faţa instanţei
de recurs, cu condiţia respectării art. 488 alin. (2) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este incorect - a se vedea art. 488 alin. (1)
pct. 3 C.proc.civ., care foloseşte ? sintagma „invocată în
condiţiile legii". Motivele de recurs trebuie puse în discuţia
părţilor, în temeiul principiilor contradictorialităţii şi dreptului
la apărare, care guvernează procesul civil; prin urmare,
răspunsul de la lit. c) este incorect.
b
Doar răspunsul de la lit. b) este corect - art. 490 alin. (2)
coroborat cu art. 471 alin. (6) Cproc.civ. Răspunsurile de la lit.
a) şi c) sunt greşite; potrivit art. 471 alin. (5) C.proc.civ.,
termenul de depunere a întâmpinării curge de la data
comunicării.
b
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect - art. 495 alin. (2)
teza a doua C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este exclus.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este, de asemenea, corect, iar cel de la lit.
b) este greşit - art. 459 alin. (3) teza întâi C.proc.civ.
b
Art. 503 alin. (1) C.proc.civ. prevede că „hotărârile definitive
pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul
nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a
avut loc judecata". Potrivit art. 504 alin. (1) C.proc.civ.,
„contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut
la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a
recursului". Cu toate acestea, conform alin. (2) al aceluiaşi
articol, „contestaţia poate fi primită în cazul în care motivul a
fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins
pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu
recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a
fi cercetat în fond". Prin urmare, răspunsul de la lit. b) este
corect, contestaţia în anulare fiind admisibilă în ipoteza dată.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, în ipoteza dată,
contestaţia în anulare este inadmisibilă, excepţia prevăzută la
alin. (2) al art. 504 nefiind aplicabilă. Răspunsul de la lit. c)
este, de asemenea, greşit, întrucât imposibilitatea înfăţişării la
judecată şi a înştiinţării instanţei despre aceasta, dintr-un motiv
mai presus de voinţa părţii, este motiv de revizuire [conform
art. 509 alin. (1) pct. 9 C.proc.civ.], iar nu de contestaţie în
anulare.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, astfel cum reiese
din art. 503 alin. (2) pct. 3 şi 4 Cproc.civ. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, întrucât omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra

unui lucru cerut este motiv de revizuire, conform art. 509 alin.
(1) pct. 1 C.proc.civ., iar nu de contestaţie în anulare.
c
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite,
textul nefăcând distincţie după cum motivele existau sau nu la
data primei contestaţii în anulare.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 505 şi urm.
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, | răspunsul de la lit. c) este
greşit.
b
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi c)
sunt greşite.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 507 teza întâi
C.proc.civ. Pe cale de răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt
greşite.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, iar cel de la lit. b) este
corect - art. 508 alin. (2) teza întjj C.proc.civ. Răspunsul de la lit.
c) este, de asemenea, corect, după cum reiese din teza a doua art.
508 alin. (2), potrivit căreia contestatorul va lua cunoştinţă de
conţinutul întâmpinării de lâ dosarul cauzei.
a, c
Potrivit art. 509 alin. (2) C.proc.civ., sunt supuse revizuirii şi
hotărârile care nu evocă fondul S pentru motivele prevăzute la
alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7-
in fi Prin urmare, răspunsul de la lit. a), care priveşte motivul
prevăzut la alin. (1) pct. 3 în ipoteza judecă torului, este corect, în
vreme ce răspunsul de la lit. b), care priveşte acelaşi motiv, dar în
ipoteza expertului, este greşit. Răspunsul de la lit. c), care
priveşte motivul de la alin. (1) pct. 4, este corect.
b
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă răspunsurile de la lit. a) şi c)
sunt greşite.
c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât legea nu
interzice revizuirea hotărârii în cazul în care CEDO a acordat o
sumă de bani cu titlu de reparaţie pentru prejudiciul suferit.
Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea greşit, întrucât legea nu
condiţionează revizuirea hotărârii de inexistenţa unui alt mijloc
prin care să se poată realiza remedierea încălcării.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a) - art. 510 coroborat cu
art. 509 C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, celelalte două
răspunsuri sunt incorecte.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, iar celelalte două răspunsuri
sunt greşite - art. 511 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ.
b
Pe cale de consecinţă, celelalte două răspunsuri sunt greşite.
482.3
b de la lit. a) este corect - art. 664 alin. (2) Cproc.civ. Pe cale de consecinţă,
Răspunsul
răspunsul de la lit. b) este greşit [art. 664 alin. (2) C.proc.civ.]. Răspunsul de la lit. c) este corect -
Răspunsul
art. 664 de la lit. b) este corect - art. 512 C.proc.civ. Pe cale
alin. (3) pct. c) C.proc.civ.
de consecinţă, celelalte răspunsuri sunt incorecte.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c) - art. 513 alin. (1)

C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este
greşit. Răspunsul de la lit. a) este, de asemenea, greşit, în
absenţa unei prevederi care să impună judecarea de urgenţă şi
cu precădere a acestui tip de cerere.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 622 alin. (1) şi alin. (2)
C.proc.civ. (de notat că prin Legea nr. 138/2014 pentru
unor
r. normative conexe, s-a eliminat etapa de încuviinţare a

executării
sCte
■ je executare, silite dinaceastă competenţa
judecătoresc), instanţei u sarcină fiind atribuită executorului
c
i r' Răspunsul C*e *il' c' este corect “ art- 628 alin- C.proc.civ. Pe cale de
consecinţă, ^spunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite [art. 628
b
pct. 2 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 634 alin.
(1) pct. 5 C.proc.civ.
bc
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 633 pct. 2
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 633 pct. 1
C.proc.civ.
b
Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite -
art. 637 alin: (1), precum şi art. 637 alin. (2) C.proc.civ.
a, b
C.proc.civ, art. 641 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 636 C.proc.civ.
a
de consecinţă, răspunsurile de la lit b) şi c) sunt greşite (art. 623
C.proc.civ.).
a, c
de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 641
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, corect - art.
615 şi art. 635 C.proc.civ.
a, b
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 635
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 635
C.proc.civ.
c
C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 664 alin. (2) Cproc.civ. Pe cale de consecinţă,
c
art. 664 alin. (3) pct. c) C.proc.civ.
C.proc.civ.
a, c
Răspunsul de la lit. c) este corect-art. 651 alin. (3) C.proc.civ.
c
C.proc.civ.
a, c
b
Pe cale de consec' V răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite
a
Răspunsul de la lit b) e greşit [art. 665 alin. (1) şi şi art. 666 alin.
(1) C.proc.civ.]. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art 6gj alin. (1)
C.proc.civ. şi art. 666 alin. (1) şi (2) C.proc.civ.
b, c
C.proc.civ. Pe cale de consecinţa răspunsul de la lit. a) este greşit
- art. 654 alin. (5) C.proc.civ. De notat că instanţa de executare
este competentă să dispună conexarea doar în ipoteza prevăzută
de art. 654 alin. (1) C.proc civ - în cazul mai multor executări
silite efectuate, cu privire la aceleaşi bunuri, de către executori
judecătoreşti diferiţi.
a, b
alin. (3) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect, putându-se
face contestaţie împotriva oricărui act de executare [art 712 alin.
(1) C.proc.civ.]. Răspunsul de la lit. c) este eronat, faţă de
obiectul contestaţiei la executare în ipoteza menţionată.
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect, orice persoană interesată
sau vătămată prin executare putând face contestaţie - art. 712
alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect, procurorul
putând exercita contestaţia la executare, în condiţiile prevăzute
de art. 92 alin. (4) şi (5) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) nu este
corect, terţul poprit nu poate face contestaţie la executare
împotriva popririi, el făcându-şi apărarea dreptului în faţa
instanţei de validare a popririi (cu ocazia judecării cererii de
înfiinţare a popririi asigurătorii sau prin exercitarea apelului
împotriva încheierii de înfiinţare a popririi).
c
Răspunsul de la lit a) este incorect - art. 717 alin. (1) C.proc.civ.,
iar răspunsul de la lit. b) este incorect, prin raportare la aceeaşi
dispoziţie, coroborată cu art. 208 alin. (1) C.proc.civ.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) nu pot fi susţinute faţă de
prevederile art. 719 alin. (4) pct. 1 C.proc.civ. Răspunsul de la lit.

c) este corect, prin raportare la aceeaşi prevedere legală.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte. Faţă de dispoziţiile
art. 720 alin. (7) C.proc.civ., executorul poate fi obligat la plata
unor despăgubiri cauzate de întârzierea executării sau a unei
amenzi judiciare dispuse de instanţă. Răspunsul de la lit. c) este
incorect, dacă avem în vedere art. 720 alin. (3) C.proc.civ., unde
se utilizează sintagma „la cerere", iar nu cea „din oficiu".
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, în raport cu
cerinţele prevăzute la art. 719 alin. (7) C.proc.civ. Răspunsul de
la lit. a) este incorect - art. 719 alin. (7) C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 712 alin. (2). Răspunsul
de la lit. a) este incorect, prin raportare (inclusiv ca formulare) la
art. 712 alin. (4) C.proc.civ.: împărţirea bunurilor poate fi
hotărâtă, la cererea părţii interesate, şi în cadrul judecării
contestaţiei la executare. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art.
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 664 alin. (2) Cproc.civ. Pe cale de consecinţă,
art. 664 alin. (3) pct. c) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) Drept esteprocesual
corect civil - art. 713 alin. (5) C.proc.civ., 156
în timp ce răspunsul de la lit. c) incorect, în raport cu aceeaşi

510.dispoziţie
b - terţul trebuie să pretindă un drept de proprietate
■estCun a|t drept real asupra bunului respectiv. Răspunsul de la lit.
a) este incorect - art. 713 În (5) C.proc.civ. - doar în acele cazuri
limitative terţul poate introduce contestaţie la executare.
511-c
C^proc civ. - termenul curge de la data predării silite a bunului.
512. b
Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de dispoziţiile art. 718
alin. (1) C.proc.civ., care trimite |a aplicarea dreptului comun în
materie de căi de atac. Răspunsul de la lit. a) este incorect,
neexistând reglementată interdicţia de a ataca hotărârea cu o
contestaţie în anulare; prin urmare, se aplică dreptul comun.
Răspunsul de la lit. c) este incorect - art. 718 alin. (1), coroborat
cu art. 715
c
Răspunsul de la lit. b) este incorect - art. 714 alin. (3) teza a doua
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) nu este corect faţă de
modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.
138/2014 - a se vedea şi art. 651 alin. (1) Cproc.civ.
c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit, cauţiunea
necalculându-se întotdeauna la valoare - a se vedea art. 719 alin.
(3) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este incorect - art. 719 alin.
(3) C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, regulile privind judecata în
primă instanţă aplicându-se în mod corespunzător [art. 717 alin.
(1) şi art. 221 alin. (1) C.proc.civ.]. Răspunsul de la lit. a) este
incorect, art. 200 C.proc.civ. privind regularizarea cererii nefiind
aplicabil în cazul contestaţiei la executare [art. 717 alin. (1)
Cproc.civ.]. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât,
potrivit art. 717 alin. (2) Cproc.civ., părţii interesate i se pune în
vedere să achite cheltuielile, iar nu executorului.
a
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit, prin raportare la
art. 719 alin. (7) teza a doua Cproc.civ., cauţiunea rămânând
indis- ponibilizată în temeiul legii, chiar dacă cererea de
suspendare provizorie este respinsă. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, contravenind art. 719 alin. (7) C.proc.civ., care stabileşte
că se judecă fără citarea părţilor.
a
Răspunsul
Răspunsul decorect
de la lit. a) este la -lit.
art. 532
a)alin.este corect
(1) C.proc.civ. - art. de651
Răspunsurile la lit. alin.
b) şi c) (1) C.proc.civ.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite-art. 651 alin. 157 (1)
Cproc.civ. Drept procesual civil
c
Răspunsul
S33' '* de la lit. c) este corect - art. 712 alin. (2) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit -art. 712 alin. (3) C.proc.civ.
a
de la lit. c) este greşit - art. 534 alin. (2) C.proc.civ.
a
c
Răspunsurile de la lit. a) j h sunt greşite - art. 534 alin. (2)
C.proc.civ. < Js
b
Pe cale de consecinţă răs- punsul de la lit. a) este greşit - art. 534
alin. (4) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este, de ase menea,
a
Răspunsurile de la lit. b) şj cj sunt greşite - art. 538 alin. (3)
C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 539 alin. (4) C.proc.civ
a, c
Dat fiind caracterul executoriu al încheierii pronunţate în
materie necontencioasă, aceasta înseamnă că termenul de apel şi
nici apelul exercitat/declarat în termen nu suspendă executarea
încheierii în condiţiile art. 468 alin. (5) C.proc.civ.
b
A se vedea, în acelaşi sens, şi art. 140 C.civ., având o denumire
cvasiidentică cu cea a art. 540 C.proc.civ., şi anume „Inventarul
bunurilor minorului". Pe cale de consecinţă, răspunsurile de la
lit. a) şi c) sunt greşite [art. 540 alin. (1) C.proc.civ.].
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, iar cel de la lit. b)
a, b
(3) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât legea nu
impune anexarea
Răspunsurile corecte copiei
sunt cele de la lit. a) şi actului respectiv
b), iar răspunsul lagreşit
de la lit. c) este cererea
- art. 931 de divorţ.
b, c

teza întâi şi alin. (3) C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul
de la lit. a) este greşit.
a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite, întrucât, potrivit art.
918 alin. (1) C.proc.civ., „desfacerea căsătoriei prin divorţ poate
fi cerută numai de soţi".
b
Celelalte două răspunsuri sunt greşite, întrucât, conform art.
919 alin. (1) lit. c) şi e), asupra locuinţei familiei şi a obligaţiei de
întreţinere între foştii soţi instanţa se pronunţă la cerere.
b, c
Potrivit art. 920 C.proc.civ., „instanţa poate lua, pe tot timpul
procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu
privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de
întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la
folosirea locuinţei familiei". Rezultă că răspunsurile de la lit. b)
şi c) sunt corecte. Răspunsul de la lit. a) este greşit, enumerarea
din art. 920 fiind limitativă.
Răspunsul corect este cel de la lit. c), astfel cum rezultă din art.
921 alin. (2) C.proc.civ., care
vede că instanţa va încerca la fiecare înfăţişare împăcarea
părţilor. După cum se arată în litera- ^ de specialitate [Noul Cod
de procedură civilă - comentariu pe articole, Voi. II, art. 527-
1133, gôro/ (coord.), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 448],
întrucât textul nu distinge, obligaţia revine atât primei instanţe,
cât şi instanţei de apel. Pe cale de consecinţă, celelalte două
răspunsuri sunt greşite.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b) - art. 922 C.proc.civ. Pe
cale de consecinţă, celelalte două răspunsuri sunt greşite.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c) - art. 924 teza întâi
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, celelalte două răspunsuri sunt
greşite.
c
Potrivit art. 925 alin. (1) C.proc.civ., „soţii se pot împăca în tot
cursul judecăţii, chiar dacă nu au fost plătite taxele de timbru. în
acest caz, instanţa va lua act de împăcare şi va dispune, prin
hotărâre definitivă, închiderea dosarului, precum şi restituirea
taxelor de timbru, dacă au fost achitate". Rezultă că răspunsul
de la lit. a) este greşit. Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea
greşit, iar cel de la lit. c) este corect, întrucât textul nu distinge
între taxele de timbru achitate pentru apel şi cele achitate pentru
judecata în fond. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să excludă de
la restituire taxa de timbru achitată pentru judecata în fond, ar fi
menţionat expres că, dacă împăcarea părţilor survine în apel, se
restituie numai taxa de timbru achitată pentru judecarea acestei
căi de atac [a se vedeaDreptşiprocesual NoulcivilCod de procedură civilă159-
comentariu pe articole, Voi. II, art. 527-1133, G. Boroi (coord.),
Ed.S33' Hamangiu,
'* Bucureşti, 2013, p. 453].
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a) - art. 926 alin. (2) teza
întâi C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, celelalte două răspunsuri
sunt greşite.
c
greşite.
c
de consecinţă, celelalte două răspunsuri sunt greşite.
b, c
Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. c) este, de asemenea,
corect, fiind vorba despre capete de cerere accesorii, iar nu de
capătul de cerere principal, respectiv desfacerea căsătoriei prin
divorţ. Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât legea nu
prevede calea de atac a recursului pentru hotărârea prin care s-a
desfăcut căsătoria în apel [a se vedea şi Noul Cod de procedură
civilă - comentariu pe articole. Voi. II, art. 527-1133, G. Boroi
(coord.), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 457].
a
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite, întrucât
legea nu condiţionează divorţul prin acordul soţilor de durata de
cel puţin un an a căsătoriei sau de inexistenţa copiilor minori
rezultaţi din căsătorie.
a, b
a
Pe cale de consecinţă răspunsul de la lit. b) este incorect.
Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, incorect, legea
neprevăzând această posibilitate.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c), celelalte două fiind greşite
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c), celelalte două fiind greşite
- art. 933 C.proc.civ.
c
Celelalte răspunsuri sunt greşite, legea neimpunând astfel de
condiţii.
a
Prin raportare la aceeaşi dispoziţie, răspunsul de la lit. b) este
incorect. Răspunsul de la lit. c) este incorect, sechestrul
Răspunsurile corecte sunt cele de la lit. a) şi b), iar răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 931
asigurător putându-se dispune şi numai asupra bunurilor mobile
ale debitorului (art. 952 C.proc.civ.).

a, c
Răspunsul de la lit. b) este eronat, cauţiunea nefiind obligatorie
în toate cazurile - a se vedea art. 953 alin. (1) C.proc.civ.
C.proc.civ.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar cel de la lit. b) incorect -
art. 954 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect -
b
iar răspunsul de la lit. c) este eronat, faţă de prevederile art. 954
alin. (3) C.proc.civ., care arată modalităţile de comunicare a
încheierii. Răspunsul de la lit. a) este greşit, încheierea fiind
supusă apelului sau, după caz, recursului, în funcţie de instanţa
căreia îi aparţine competenţa de judecată în primă instanţă - a se
vedea art. 954 alin. (3) teza a doua şi art. 959 C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 955 alin. (2) ultima teză
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt incorecte - a se
vedea art. 955 alin. (2) ultima teză şi art. 952 Cproc.civ., care
stabileşte că măsura sechestrului constă în indisponibilizarea
bunurilor mobile şi/sau imobile ale debitorului.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, în temeiul art. 957 alin. (2)
C.proc.civ., iar răspunsul de la lit. c) este greşit, sancţiunea în
acest caz fiind desfiinţarea de drept a sechestrului (art. 956
C.proc.civ.). Răspunsul de la lit. a) este incorect, doar instanţa
putând dispune ridicarea sechestrului [art. 957 alin. (1)
C.proc.civ.].
a
Răspunsul de la lit. b) este incorect, deoarece creditorul trebuie
să dovedească faptul că a introdus o cerere de chemare în
judecată, potrivit art. 953 alin. (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit.
c) este incorect, deoarece art. 953 alin. (2) Cproc.civ. obligă la o
cauţiune egală cu jumătate din valoarea reclamată în cazul în
care creanţa nu este constatată în scris.
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, sechestrul
asigurător constând în indisponibilizarea bunurilor debitorului,
indiferent că acestea se află în posesia debitorului sau a unui terţ,
fie el şi
administrator-sechestru. Răspunsul de la lit. a) este eronat,
bunurile ce fac obiectul unui litigiu făcând obiectul sechestrului
judiciar. Drept procesual civil 161
b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 956 C.proc.civ. Această
variantă corectă le exclude pe ce|elalte două, care sunt greşite.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, faţă de dispoziţiile art. 955
alin. (2) ultima teză C.proc.civ., ce exclude răspunsurile de la lit.
b) şi c).
b, c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) nu este corect - art. 957 alin. (1)
coroborat cu alin. (2) C.proc.civ. Potrivit alin. (1), încheierea este
supusă apelului.
b
teza a doua C.proc.civ.(orice măsură, numai cu aprobarea
instanţei). Răspunsul de la lit. c) este incorect - art. 976 alin. (2)
C.proc.civ. - poate face acte de administrare şi conservare, fără
aprobarea instanţei.
a
Răspunsul de la lit. a) este cel corect - art. 970 C.proc.civ. Per a
contrario, răspunsul de la lit. c) este greşit, iar răspunsul de la lit.
b) este, de asemenea, eronat - art. 971 alin. (2) C.proc.civ.
b
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit, art. 957 alin. (1)
C.proc.civ. referindu-se la o „garanţie" îndestulătoare. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, deoarece, în toate cazurile, pentru
înfiinţarea popririi asigurătorii, trebuie să existe un proces (art.
953 C.proc.civ.).
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, încadrându-se în
condiţiile prevăzute de art. 973 alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de
la lit. c) nu este corect, având ca obiect o creanţă, sechestrul
neputând avea ca obiect sume de bani.
a, c
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 973 alin. (2), (3)
şi (4) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este incorect, având în
vedere că această condiţie nu este prevăzută la sechestrul judiciar.
c
Doar răspunsul de la lit. c) este corect - art. 973 alin. (1)
Cproc.civ., iar răspunsul de la lit. b) este tot incorect, nefiind o
condiţie pentru admiterea cererii de încuviinţare a sechestrului
judiciar.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 974 coroborat cu art. 973 alin. (2) lit. b) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 974 coroborat cu art. 973 alin. (1) C.proc.civ. Răspunsul de
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, instanţa putând obliga părţile
la plata unei cauţiuni - art. 953 alin. (1) ultima teză, art. 975 alin.
(2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 719 alin. (4)
pct. 1 C.proc.civ., potrivit căruia „suspendarea executării este
obligatorie şi cauţiunea nu este necesară dacă hotărârea sau
înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu".
Răspunsul de la lit. c) este greşit, în acest caz cauţiunea fiind
obligatorie [art. 970 şi art. 953 alin. (2) C.proc.civ.].
b, c
la lit. a) este incorect: dacă este introdusă o acţiune principală la
instanţă, aceasta este compelf tentă să judece şi cererea de
înfiinţare a sechestrului judiciar (art. 974 C.proc.civ.).
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece executorul poate refuza
motivat, prin încheiere, deschiderea procedurii de execu tare a
sechestrului, în conformitate cu art. 665 alin. (1) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este incorect, deoarece nedepunerea
cauţiunii are ca efect respingerea cererii de înfiinţare a seches-
trului sau desfiinţarea de drept a acestuia - măsură
dispusă/constatată de către instanţă în procedura de înfiinţare
sechestrului - art. 953, art. 956 C.proc.civ.
b
în raport cu art. 958 C.proc.civ., doar răspunsul de la lit. b) este
corect.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, aplicându-se regula generală
a înfiinţării sechestrului judiciar - art. 973 alin. (1) C.proc.civ. (cu
atât mai mult dacă există un proces, se poate institui sechestrul
judiciar). Răspunsul de la lit. b) este exclus, referindu-se la
sechestrul asigurător Răspunsul de la lit. c) este greşit, termenul
de 30 de zile fiind greşit - art. 973 alin. (3) C.proc.civ.
a
Celelalte două răspunsuri sunt greşite - art. 983 alin. (2) teza a
doua şi alin. (3) C.proc.civ.
a
greşite.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 985 alin. (1) coroborat cu
art. 984 alin. (1) teza întâi C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este,
de asemenea, corect - art. 985 alin. (3) teza întâi C.proc.civ.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a) - art. 987 C.proc.civ. Pe
cale de consecinţă, celelalte două răspunsuri sunt greşite.
a
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, iar cel de la lit. c) este
incorect - art. 988 C.proc.civ.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 990 C.proc.civ. Pe cale de
consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit. Răspunsul de la lit. c)
este corect - art. 989 alin. (2) C.proc.civ.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b) - art. 991 alin. (2) teza a
doua C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, celelalte două răspunsuri
sunt greşite.
a, c
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b) - art. 991 alin. (4) teza întâi
greşite.
c
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit.
Răspunsul de la lit. a) este, de asemenea, greşit, legea neimpu-
nând o astfel de condiţie.
b, c
Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. a) este greşit. Răspunsul
de la lit. c) este corect - art. 995 alin. (2) coroborat cu art. 996 alin.
(1) C.proc.civ.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, iar cel de la lit. c) este
greşit - art. 995 alin. (3) tezele întâi, a doua şi a patra C.proc.civ.
c
cale de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit. Răspunsul de
la lit. a) este, de asemenea, greşit, executarea cu privire la plata
sultelor putând fi cerută în termenul general de prescripţie de 3 ani
prevăzut de art. 706 alin. (1) C.proc.civ. [a se vedea şi Noul Cod de
procedură civilă - comentariu pe articole, Voi. II art- 527-1133, 6.
Boroi (coord.), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 567],
c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, fiind o procedură
contencioasă. Răspunsul de la lit. b) este incorect, ordonanţa
preşedinţială fiind executorie de drept în toate cazurile, iar
răspunsul de la lit. c) este corect - art. 997 alin. (4) C.proc.civ.
a
C.proc.civ. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite, dacă avem în
vedere art. 999 alin. (1) teza a doua şi art. 999 alin. (4) C.proc.civ.
b, c
iar răspunsul de la lit. c) este tot corect - art. 998 şi art. 997 alin. (4)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este incorect - art. 1001
C.proc.civ. (nefiind necesar acordul pârâtului).
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece executarea ordonanţei
nu se face numai cu somaţie prealabilă, iar cea de-a doua parte a
răspunsului este contrară caracterului ordonanţei preşedinţiale.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât executarea ordonanţei
nu se face întotdeauna fără somaţie - art. 997 alin. (3) Cproc.civ.
b
C.proc.civ. Regula este citarea, ordonanţa putându-se da şi fără
citare - art. 999 alin. (1) şi (2) C.proc.civ. Astfel, răspunsul de la lit.
c) este incorect. Răspunsul de la lit. a) nu este corect, ordonanţa
preşedinţială nu este dată întotdeauna cu citarea părţilor-art. 999
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, orice cerere de chemare în
judecată putându-se face numai de persoana care justifică un
interes. Răspunsul de la lit. b) este incorect, prin raportare la
ipoteza întrebării - fiind dispusă pentru luarea unor măsuri
provizorii în cazuri grabnice şi fiind un act de
conservare/administrare a patrimoniului, cererea poate fi
introdusă şi de minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fără
reprezentare. Răspunsul de la lit. c) este incorect: procurorul are
capacitate procesuală în condiţiile Codului de procedură civilă,
inclusiv cu privire la cererea de ordonanţă preşedinţială.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, renunţarea la
judecată fiind un act de dispojjr părţii în cadrul procesului, iar
intervenţia pentru apărarea unei părţi se poate face, în conditiii
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece pe calea ordonanţei
preşedinţiale nu se rezolvă f JT î litigului, cele două instituţii -
chemarea în garanţie şi ordonanţa preşedinţială - fiind
incompatibl *
a
Răspunsul de la lit. a) este corect: dacă dreptul aparent este
supus prescripţiei, prin introdu cerea cererii de ordonanţă,
prescripţia se întrerupe. Răspunsul de la lit. b) este incorect, având
î vedere că nu se abordează fondul litigiului. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, calitatea procesuală fiind o condiţie ce trebuie
îndeplinită în orice proces.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, această posibilitate fiind
prevăzută la art. 999 alin. (2) teza a doua C.proc.civ. Răspunsul de
la lit. a) este incorect - art. 999 alin. (3) teza a doua C.proc civ
Răspunsul de la lit. c) este incorect - alin. (4) al art. 999 C.proc.civ.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt incorecte - art. 1002 alin. (3)
C.proc.civ.; per a contrario răspunsul de la lit. c) este corect.
a, c
Fiind o măsură vremelnică în cazuri grabnice, pentru
prevenirea unei pagube iminente măsurile de la lit. a) şi c) pot fi
dispuse de instanţă (a se vedea art. 450 şi art. 1.046 C.proc.civ)
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât măsura se dispune doar
cu citarea părţilor (art. 1.047 C.proc.civ.).
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 1.004 alin. (1) şi
(2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, potrivit
art. 208 alin. (1) C.proc.civ., „întâmpinarea este obligatorie, în
afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel". Prin
urmare, în absenţa unei prevederi prin care să se deroge în mod
expres de la această regulă în materia cererilor posesorii,
întâmpinarea este obligatorie în acest tip de cauze.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, după cum rezultă din art.
1.004 alin. (3) C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit.
a) este greşit. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, greşit, după
cum rezultă din art. 483 alin. (2) teza a doua coroborat cu art.
1.004 alin. (3) C.proc.civ.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1.005 alin. (1) teza întâi
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1.005 alin. (2)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 1.005 alin. (1)
teza a doua Cproc.civ.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a) - art. 1.007 alin. (1)
greşite.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1.006 C.proc.civ. Pe cale
de consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit. Răspunsul de la lit.
c) este corect - art. 1.008 C.proc.civ.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, după cum rezultă din art.
1.009 alin. (2) teza întâi C.proc.civ. Pe cale de consecinţă,
răspunsul de la lit. a) este greşit. Răspunsul de la lit. c) este, de
asemenea, greşit, după cum rezultă din art. 1.009 alin. (2) teza a
doua C.proc.civ.
t>uu- “
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1.010 alin. (1) teza întâi
C.proc.civ. Pe cale de conse-
^ răspunsul de la lit. b) este greşit. Răspunsul de la lit. c) este, de

asemenea, greşit, întrucât ~ jggea'nu stabileşte un astfel de
termen.
601 .c
Răspunsul corect este cel de la lit.ac)aceluiaş
- art. 1.010 alin. (2) teza întâi
C.proc.civ. coroborat cu alin (1) ' 'artico'- Pe ca'e de consecinţă,
celelalte două răspunsuri sunt greşite.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a) - art. 1.010 alin. (2) teza a
sunt greşite.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c) - art. 1.011 alin. (1) teza întâi
greşite.
a
greşit. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, greşit - art. 1.014
alin.
a, b (2) Cproc.civ.
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este greşit, legea neprevăzând
posibilitatea comunicării somaţiei prin agentul procedural al
instanţei.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b) - art. 1.015 alin. (1)
greşite.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c) - art. 1.016 C.proc.civ.
Celelalte două răspunsuri sunt greşite, întrucât competenţa
materială poate reveni judecătoriei sau tribunalului, în funcţie de
valoarea creanţei.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1.017 alin. (1) lit. d)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1.018 alin. (1)
C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este incorect - art. 1.018 alin.
(2) Cproc.civ.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c) - art. 1.019 alin. (1) teza a
sunt greşite.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 1.019 alin. (3) şi
(4) C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. c) este
greşit.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c) - art. 1.020 alin. (2)
greşite.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 1.022 alin. (3) teza a doua
greşit. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 1.022 alin. (4)
C.proc.civ.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c) - art. 1.023 alin. (1)
greşite.
a
C.proc.civ. Pe cale de consp ■ â celelalte două răspunsuri sunt
greşite.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b) - art. 1.024 alin. (4)
C.proc.civ. Pe cale de consec' « celelalte două răspunsuri sunt
greşite.
a Ş
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă*!
celelalte două răspunsuri sunt greşite.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 1.025 alin. (1)
C.proc.civ. Pe cale feS consecinţă, răspunsul de la lit. b) este greşit.
a
C.proc.civ. Pe cale de consecinţă celelalte două răspunsuri sunt
greşite.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, iar cel de la lit. b)
este greşit - art. 1.026 alin. (3) I lit. a), b) şi i) C.proc.civ.
a
c) sunt greşite - art. 1.026 alin. (2) şi (3) lit. c) şi f) C.proc.civ.
a
greşite.
a, b
coroborat cu alin. (2) C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul
de la lit. c) este greşit.
a
greşite.
a

greşite.
a, b
art. 1.033 alin. (1) C.proc.civ. Pe cale de consecinţă, răspunsul de
la lit. c) este greşit.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 256 C.proc.civ. permite
convenţiile asupra admisibilităţii probelor, iar, potrivit art. 309
alin. (4) pct. 4 C.proc.civ., părţile pot conveni, chiar tacit, să se
folosească proba testimonială. însă, o astfel de convenţie poate
interveni numai privitor la drepturi de care părţile pot să dispună
şi doar în cazul în care forma scrisă a actului este prevăzută ad
probationem, şi nicidecum când este impusă ad validitatem.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, în condiţiile art. 463
alin. (1) C.proc.civ., renunţarea la calea de atac pe care a
exercitat-o constituie achiesare la hotărârea apelată pentru care
nu este necesar consimţământul intimatului, deoarece, renunţând
doar la calea de atac, se definitivează hotărârea primei instanţe.
Trebuie distinsă renunţarea la judecată de renunţarea la calea de
atac.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât, conform art. 67 alin.
(3) C.proc.civ., după admiterea
cioiu, intervenientul accesoriu poate să renunţe la cererea sa
doar cu consimţământul părţii pentnJ care a intervenit.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - constituie abuz formularea
concomitentă a unor cereri . t-ce pentru a eluda dispoziţiile privind
repartizarea aleatorie a dosarului, fiind fără relevanţă că cererea,
pe fond, este întemeiată.
Răspunsul de la lit. a) este greşit. Pârâtul, în mod firesc, nu este
obligat să recunoască preten- ... rec|amantului, putând să ofere o
altă perspectivă asupra situaţiei de fapt şi de drept, invocate de
reclamant. Mai mult, chiar în situaţia în care pârâtul expune o altă
situaţie de fapt decât cea furnizată de reclamant, nu se confundă
abuzul procesual ce constituie exercitarea cu rea-credinţă unui
drept procesual cu neîndeplinirea unei simple obligaţii, prevăzute
de art. 14 alin. (3)
C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. b) este greşit întrucât, în acest caz, în lipsa
mandatului special, nu există însuşi dreptul avocatului de a
renunţa pentru partea pe care o reprezintă, astfel că actul
renunţării este unul lovit de nulitate, şi nicidecum expresia
exercitării abuzive; nu se confundă dreptul inexistent cu
exercitarea lui abuzivă.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect. Dacă o cauză se soluţionează
fără citarea părţilor, fie pentru că legea prevede expres [e.g.,
conflictul de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C.proc.civ.],169fie
pentru că instanţa a dispus astfel, când legea îi permite [e.g.,
ordonanţa preşedinţială, conform art. 999 alin. (2) C.proc.civ.,
cererile de valoare redusă, conform art. 1.030 alin. (2) C.proc.civ.],
dacă numai o parte se prezintă fără a fi fost citată, instanţa nu
poate da cuvântul acesteia, deoarece s-ar încălca atât dreptul la
apărare al părţii adverse, cât şi principiul contradictorialităţii.
Răspunsul de la lit. b) este greşit. Instanţa are obligaţia legală de
a dispune citarea părţilor, de a verifica modul de îndeplinire a
procedurii de citare şi de a amâna cauza pentru refacerea citării în
cazul vicierii acestei proceduri [art. 14 alin. (1), art. 153 alin. (1),
art. 219 alin. (2) C.proc.civ.]. Cererea de judecare în lipsă nu
acoperă viciul procedurii de citare, ci doar înlătură posibilitatea
suspendării cauzei dacă toate părţile legal citate lipsesc [art. 411
alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.].
Răspunsul de la lit. c) este greşit. îndepărtarea din sală a unei
părţi care nu este asistată de către avocat nu împiedică
continuarea judecăţii, fiind însă necesar ca, înainte de închiderea
dezbaterilor, instanţa să cheme partea în sală pentru a i se pune în
vedere actele esenţiale efectuate în lipsa ei [art. 217 alin. (8) teza I
C.proc.civ.].
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect. După închiderea dezbaterilor
nu mai pot fi formulate cereri şi nu pot fi depuse înscrisuri; în
ipoteza enunţată, pârâtul, chiar dacă a recunoscut situaţia de fapt
şi de drept invocată de reclamant, trebuia să aibă ocazia de a-şi
exprima poziţia faţă de cererea de cheltuieli formulată de
reclamant, atât sub aspectul cuantumului acestora, cât şi cu privire
la dovezile invocate. De altfel, soluţia se impune şi în virtutea
dispoziţiilor art. 452 şi art. 394 alin. (3) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. c) este corect. Dacă instanţa constată, cu
ocazia deliberării, că ar fi incidenţă nulitatea absolută de drept
privat, ce trebuie invocată din oficiu, trebuie să repună cauza pe
rol pentru a pune în discuţia părilor acest aspect, neputându-se
întemeia, potrivit art. 14 alin. (6) C.proc.civ., pe motive ce nu au
fost puse în prealabil în discuţia părţilor.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât nu trebuie confundată
contradictorialitatea cu oralitatea. Contradictorialitatea, în sensul
art. 14 alin. (2) C.proc.civ., se asigură nu doar prin dezbaterile
orale, ci şi prin procedura scrisă, şi anume prin cererile,
întâmpinările, răspunsurile la întâmpinări, notele scrise şi orice
înscrisuri prin care părţile îşi fac cunoscute pretenţiile şi apărările
lor, motivele de fapt şi de drept invocate ori mijloacele de probă de
care înţeleg să se folosească.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât normele dispozitive
sunt întotdeauna de ordine privată, iar normele imperative sunt
ori de ordine privată, ori de ordine publică, în funcţie de interesul
ocrotit.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece caracterul imperativ

al unei norme rezidă tocmai în conduita impusă părţilor care nu
pot deroga de la norma imperativă, indiferent că aceasta
protejează un interes privat sau unul public.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât există norme
imperative care impun invocarea încălcării lor in limine litis, cum
ar fi, de pildă, normele de competenţă materială şi teritorială
exclusivă (norme imperative de ordine publică), care trebuie
invocate până la primul termen de judecată la care părţile sunt
legal citate, în primă instanţă [art. 130 alin. (2) C. proc. civ.].
c
Răspunsul de la lit. c) este corect. Raportul juridic, astfel cum
este dedus judecăţii de către reclamant, este stabilit între fiul său şi
pârât, astfel încât doar fiul reclamantului ar putea avea calitate
procesuală activă (art. 36 teza I C.proc.civ.) şi care, raportat la
vârsta sa (17 ani), ar putea sta personal în judecată, însă asistat de
părintele/tutorele său. împrejurarea că reclamantul a încuviinţat
actul juridic al minorului nu are nicio înrâurire asupra calităţii
sale procesuale, ci eventual, doar cu privire la valabilitatea actului
juridic.
Răspunsul de la lit. a) este greşit. Calitatea procesuală pasivă
aparţine persoanei indicate de către reclamant ca fiind debitorul
restituirii în cadrul raportului juridic configurat de reclamant,
adică aşa cum acesta a fost dedus judecăţii (art. 36 teza I
C.proc.civ.). Calitatea procesuală pasivă nu presupune şi dovedirea
(certitudinea) obligaţiei de restituire, întrucât existenţa sau
inexistenţa obligaţiei afirmate constituie o chestiune de fond (art.
36 teza a ll-a C.proc.civ.).
Răspunsul de la lit. b) este greşit - recunoaşterea respectivă nu
este una simplă, propriu-zisă, care să pună capăt procesului, ci
constituie o mărturisire complexă care, deşi simplifică situaţia de
fapt sub aspectul actului juridic (negotium), lasă deschisă judecăţii
chestiunea stingerii datoriei prin plata invocată de către pârât,
astfel încât nu suntem în prezenţa unei recunoaşteri a pretenţiilor
reclamantului, în sensul art. 454 C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect. Formularea unei cerei de
recuzare nu determină suspendarea judecăţii, ci doar împiedică
pronunţarea soluţiei până la soluţionarea cererii de recuzare [art.
49 alin. (2) C.proc.civ.], astfel că dezbaterile pot continua şi pot fi
închise, însă completul va amâna pronunţarea până după
judecarea cererii de recuzare, care, potrivit art. 51 alin. (1)
C.proc.civ., trebuie soluţionată de îndată. Nu este exclus însă ca, în
funcţie de împrejurări, instanţa să amâne dezbaterile la un alt
termen, ulterior soluţionării cererii de recuzare.
Răspunsul de la lit. a) este greşit. Completul învestit cu
soluţionarea cererii de recuzare va asculta judecătorul recuzat
doar dacă apreciază necesar [art. 51 alin. (1) C.proc.civ.]
Răspunsul de la lit. b) este greşit. Dacă declaraţia de abţinere
este admisă, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia,171se
va respinge ca rămasă fără obiect [art. 48 alin. (3) Cproc.civ.],
soluţie firească având în vedere că demersul urmărit prin cererea
de recuzare - retragerea de la judecata cauzei a judecătorului
recuzat - a fost atins prin admiterea cererii de abţinere.
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect. Trebuie făcută distincţie între,
pe de o parte, dreptul unui mandatar - neavocat şi nelicenţiat în
drept - de a reprezenta persoana fizică, inclusiv în recurs, şi, pe de
altă parte, dreptul acestuia de a pune concluzii pe excepţii şi pe
fond, doar prin avocat, în faţa oricărei instanţe [art. 83 alin. (1)
C.proc.civ. şi Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curţii
Constituţionale]. Mandarii neavocaţi, dar licenţiaţi în drept, pot
pune concluzii pe excepţii şi pe
fond în faţa oricărei instanţe şi fără a fi asistaţi de avocat, doar dacă
sunt soţi sau rude până la
dul al doilea inclusiv ai părţilor [art. 83 alin. (2) C.proc.civ.]. gra
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, conform art. 194 lit. b)
teza ultimă Cproc.civ., dovada calităţii de reprezentant trebuie
ataşată cererii, iar anularea în condiţiile art. 200 alin. (3) i (4)
cproc.civ. intervine pentru lipsa oricărei cerinţe prevăzute de art.
194-197 C.proc.civ. Deşi art 82 C.proc.civ. prevede acordarea unui
termen pentru acoperirea lipsei dovezii, acest text, aplicabil în
cazul în care lipsa se constată la primul termen sau ulterior, nu
împiedică anularea în rocedura regularizării, având în vedere că
reclamantului i-a fost acordat un termen de 10 zile pentru
complinirea lipsei acestei dovezi, în condiţiile art. 200 alin. (3)
C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât enunţul nu se reduce
doar la reprezentarea convenţională pentru a fi un răspuns corect.
Reprezentarea persoanelor juridice poate fi, de asemenea, legală
[de pildă, preşedintele Asociaţiei de proprietari este reprezentantul
său legal, în faţa instanţei - art. 31 alin. (1) din Legea nr. 230/2007]
sau chiar judecătorească (când se numeşte un curator special să-i
apere interesele în proces).
b
Răspunsul de la lit. b) este corect. Reclamantul a formulat două
capete de cerere principale, pe temeiuri diferite, astfel că, în acest
caz, competenţa materială se stabileşte în raport cu fiecare dintre
acestea, şi nicidecum prin însumarea valorii obiectului acestora
[art. 99 alin. (1) C.proc.civ.]. Competenţa materială aparţine
judecătoriei, cu privire la ambele cereri, în condiţiile art. 94 pct. 1
lit. k) Cproc.civ., astfel că trebuie respinsă excepţia necompetenţei
materiale. Din punct de vedere al competenţei teritoriale, primul
capăt de cerere atrage competenţa teritorială alternativă între
instanţa de la domiciliul pârâtului (Judecătoria Oradea) şi instanţa
locului prevăzut pentru executarea contractului [Judecătoria Sibiu -
art. 113 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ.], lucrările de renovare a
imobilului neputând fi executate decât la locul situării acestuia.
Capătul de cerere privind răspunderea delictuală atrage o

competenţă alternativă între instanţa domiciliului pârâtului
(Judecătoria Oradea) şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a
săvârşit fapta [Judecătoria Cluj-Napoca, conform art. 113 alin. (1)
pct. 9 C.proc.civ.]. însă, în condiţiile în care reclamantul a sesizat
Judecătoria Cluj-Napoca pentru ambele capete de cerere,
competenţa teritorială cu privire la întreaga cauză, deşi alternativă
cu privire la ambele cereri, este una relativă, reclamantul
neputând solicita, ulterior, declararea necompetenţei [art. 130 alin.
(4) C.proc.civ.]. Doar pârâtul poate invoca necompetenţa
teritorială şi doar cu privire la capătul de cerere întemeiat pe con-
tract, privitor la care Judecătoria Cluj-Napoca nu face parte
dintre instanţele competente alternativ (Judecătoria Sibiu şi,
respectiv, Judecătoria Oradea).
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 99 alin. (1) C.proc.civ. nu
permite însumarea valorii obiectelor capetelor de cerere.
Răspunsul la lit. c) este greşit, întrucât, dacă pârâtul invocă
necompetenţa teritorială, aceasta este admisibilă doar cu privire la
capătul de cerere privind executarea contractului, şi nicidecum
privitor la întreaga cauză, deoarece capătul de cerere privind
răspunderea delictuală atrage o competenţă alternativă între
Judecătoria Cluj-Napoca şi Judecătoria Oradea, la alegerea
reclamantului, potrivit art. 116 C.proc.civ. Instanţa ar trebui să
disjungă cele două cereri, să reţină cererea privind răspunderea
delictuală şi să decline cererea privind răspunderea contractuală în
favoarea Judecătoriei Oradea. Pârâtul nu poate contesta opţiunea
reclamantului, în caz de competenţă teritorială alternativă, dacă
reclamantul s-a adresat uneia dintre instanţele competente
alternativ. în caz contrar, devin incidente prevederile art. 130 alin.
(3) C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 121 C.proc.civ. conţine o
normă de protecţie a consumatorului, care poate renunţa la acest
beneficiu, aspect care decurge din trimiterea pe care textul o face
la art. 126 alin. (2) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 113 alin. (1) pct. 8
C.proc.civ. prevede o competent* alternativă între instanţa
domiciliului consumatorului şi cea a sediului profesionistului,în
cazul" care reclamant este consumatorul, însă, în ipoteza vizată
prin întrebare, calitatea de reclamant aparţine profesionistului,
care trebuie să sesizeze instanţa de la domiciliul consumatorului 1
conform art. 121 C.proc.civ.
prevede că alegerea de competenţă în litigiile din materia
protecţiei consumatorului poate interveni doar după naşterea
dreptului la despăgubire, şi nicidecum la momentul încheierii
contractului.
b
C.proc.civ. prevede că nu este I necesar consimţământul pârâtului
dacă reclamantul doar îşi măreşte cuantumul obiectului cererii
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât competenţa
materială se stabileşte, conform art. 9» alin. (1) şi (2) C.proc.civ.,
în funcţie de valoarea capătului de cerere principal (anularea
actului), şj nu după valoarea celui accesoriu (restituire prestaţii).
în ipoteza enunţată, competenţa materială aparţine tribunalului,
deoarece valoarea capătului de cerere principal este mai mare de
200.000 lei [art. 95 pct.l şi art. 94 pct. 1 lit. k) C.proc.civ., ultimul
interpretat per a controrio].
Hotărârea este supusă doar apelului, dacă valoarea capătului de
cerere principal privind anularea (valoarea întregului contract)
este de până la 500.000 lei [1.000.000 lei în procesele pornite în
perioada dintre momentul intrării în vigoare a noului Cod de
procedură civilă şi până la 31.12.2016, conform art. XVIII din
Legea nr. 2/2013 şi art. unic alin. (2) din O.U.G. nr. 62/2015], şi,
respectiv, este supusă atât apelului, cât şi recursului, dacă
valoarea capătului principal depăşeşte acest prag.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect. Faţă de art. 143 alin. (1)
C.proc.civ., instanţa care judecă procesul nu are în niciun caz
competenţa de suspendare a judecăţii procesului a cărui
strămutare s-a cerut, ci ea poate doar să ia act de suspendarea
dispusă de instanţa care judecă strămutarea.
şi (2) C.proc.civ., potrivit cărora hotărârea se dă cu citarea
părţilor şi este definitivă, ceea ce deschide calea contestaţiei în
anulare, potrivit art. 503 alin. (1) C.proc.civ., spre deosebire de
vechea reglementare [art. 40 alin. (4) C.proc.civ. din 1865],
potrivit căreia hotărârea nu era supusă nici unei căi de atac.
Răspunsul de la lit. c) este greşit. Cu toate că judecata
dosarului având ca obiect divorţ a fost strămutată la o altă
instanţă, nu se poate susţine cu temei că şi cererea de ordonanţă
preşedinţială trebuie sa fie soluţionată de această instanţă,
întrucât „(...) strămutarea reprezintă o formă de prorogare
judecătorească de competenţă teritorială, care operează numai cu
privire la cauza a cărei strămutare a fost cerută, orice alte procese
urmând să fie soluţionate potrivit regulilor generale de
competenţă teritorială prevăzute de art. 107 C.proc.civ. (...)"
(ICCJ, s. I civ, dec. nr. 2816/22 mai 2013, disponibilă pe
www.scj.ro).
b
Răspunsul de la lit. b) este corect. Doar modificarea cererii
după primul termen de judecată necesită acordul expres al
celorlalte părţi [art. 204 alin. (3) C.proc.civ.], şi nicidecum
formularea cererii reconvenţionale la cererea modificatoare [art.
204 alin. (1) C.proc.civ.].
Răspunsul de la lit. a) este greşit. Obligarea la plata
cheltuielilor de judecată are la bază o culpă procesuală de natură

delictuală, distinctă de motivele pentru care se admite cererea
principală. De pildă, dacă pârâtul recunoaşte pretenţiile
reclamantului la primul termen, cererea principală va fi admisă,
dar cererea privind cheltuielile va fi respinsă [art. 454
C.proc.civ.]. Sau dacă partea căreia i s-a admis cererea
introductivă omite să solicite şi cheltuieli de judecată şi o face pe
cale separată, declanşând, din culpa sa, un nou proces, în acest
din urmă, proces chiar dacă se admite cererea principală (având
ca obiect cheltuielile din procesul anterior), nu va putea fi
întrucât <-u,K= r--------------------— -------------------------------------------*• —>--------------------------------*-------------

imul
primui
proces.
Răspunsul de la lit. c) este greşit. Intervenţia accesorie poate fi făcută în apel, fără acordul nărtil° r Dimpotrivă,
intervenţia principală poate fi formulată în apel numai cu acordul părţilor
iau-
toate partid de la Primo lnstant°-
c
Răspunsul de la lit. c) este corect. Admiţând în tot cererea de
chemare în garanţie formulată de pârât, înseamnă că instanţa a
admis şi cererea reclamantului împotriva pârâtului. însă, este
posibil ca admiterea cererii principale să fi fost doar una în parte,
ceea ce deschide calea apelului principal al reclamantului.
Admiterea în tot a cererii de chemare în garanţie poate avea loc
chiar în caz de admitere în parte a cererii principale, cum ar fi
ipoteza în care valoarea cererii de garanţie este mai mică decât a
celei principale (de pildă, reclamantul solicită obligarea pârâtului
la plata sumei de 1.000 lei, iar pârâtul cheamă în garanţie un terţ
doar pentru suma de 500 lei, însă instanţa admite în parte cererea
principală şi în tot cererea de chemare în garanţie). De asemenea,
interesul în formularea apelului poate exista şi în cazul în care
cererea reclamantului a fost admisă în tot, când, deşi soluţia este
favorabilă acestuia - ceea ce ar atrage, aparent, lipsa de interes în
formularea apelului -, totuşi reclamantul atacă doar
considerentele, în condiţiile art. 461 alin. (2) C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât doar fideiusorul
chemat în judecată poate să îl cheme în garanţie pe debitorul
principal, şi nicidecum debitorul pe fideiusor, chiar în ipoteza în
care aceştia s-au obligat în solidar faţă de creditorul reclamant în
condiţile art. 2.300 C.civ. în acest ultim caz, solidaritatea
fideiusorului cu debitorul operează doar în raporturile acestora cu
creditorul, şi nu şi în raporturile dintre debitor şi fideiusor, astfel
că debitorul nu ar avea regres împotriva fideiusorului.
Răspunsul de la lit. b) este greşit. Doar disjungerea se dispune
dacă se apreciază că cererea de chemare în garanţie întârzie
judecarea cererii principale, astfel că, odată disjunsă cererea de
chemare în garanţie, suspendarea acesteia este obligatorie pentru
instanţă (suspendare de drept). Cu alte cuvinte,
argumentul/criteriul întârzierii cererii principale operează doar
privitor la disjungere, şi nu referitor la suspendarea cererii de
chemare în garanţii disjunse.
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect. Excepţia procesuală este o
apărare procedurală, şi nu una de fond (art. 31 C.proc.civ.), iar
excepţia procesuală poate fi excepţie de procedură sau excepţie de
fond [art. 245 şi art. 248 alin. (1) C.proc.civ.]; excepţia de fond nu
se confundă cu apărarea de fond, care, aşa cum am arătat, nu este
o excepţie procesuală.
Răspunsul de la lit. c) este corect. Ambele excepţii sunt absolute
şi nu pot fi invocate direct în apel, conform art. 82 alin. (2) şi art.
420 alin. (1) şi (3) C.proc.civ. Faţă de art. 494 C.proc.civ., nici
perimarea apelului, nici lipsa dovezii calităţii de reprezentant în
apel nu pot fi invocate direct în recurs.
Răspunsul de la lit. a) este greşit. Dacă prima instanţă respinge
excepţia absolută a pârâtului, dar respinge şi cererea reclamantului
ca neîntemeiată, acesta din urmă poate formula apel principal, iar
pârâtul este obligat să formuleze apel incident, dacă doreşte să
repună în discuţie excepţia respinsă, pentru a se proteja pentru
cazul în care instanţa de apel găseşte cererea reclamantului
întemeiată pe fond. Dacă pârâtul nu formulează apel incident,
soluţia de respingere a excepţiei absolute pronunţată de prima
instanţă, nefiind criticată pe calea apelului (incident), intră în
puterea de lucru judecat, pârâtul neputând formula, sub acest
aspect, direct recurs, fără a fi uzat de calea apelului (omisso
medio).
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, excepţia necompetenţei
primând, cu atât mai mult cu ^ litispendenţa presupune existenţa
concomitentă a unor cereri pe rolul unor instanţe coniDet ^ [art.
138 alin. (1) C.proc.civ.].
prevede că, atunci cî instanţele sunt de grad diferit, ; excepţia se
invocă, într-adevăr, în faţa instanţei mai mici în oJj i (spre
deosebire de conexitate, care se invocă în faţa instanţei ulterior
sesizate, indiferent dacj este sau nu mai mică în grad), însă partea
a doua a răspunsului este greşită, deoarece judecătoria se va
pronunţa pe excepţie, trimiţând dosarul după admiterea acesteia,
şi nu tribunalul căruia i trimis dosarul.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - litispendenţa nu priveşte
cauze aflate în recurs, ci doarfo faţa instanţelor de fond [art. 138
alin. (2) C.proc.civ.], iar dacă una dintre cauze se află în recurs ^
cealaltă cauză aflată în faţa instanţelor de fond se va suspenda
până la soluţionarea recursului [art. 138 alin. (6) C.proc.civ.].
a, b
De pildă, o acţiune reală imobiliară de competenţa exclusivă a
judecătoriei, pentru că valoarea imobilului este sub 200.000 lei, şi o
cerere în pretenţii în valoare de peste 200.000 lei de competenţa
tribunalului se vor conexa la aceasta din urmă.
Faţă de trimiterea pe care art. 139 alin. (4) o face la art. 99 alin.
(2) C.proc.civ., care vizează instanţele de grad diferit, rezultă că
prorogarea de competenţă ca urmare a conexităţii nu poate avea
loc şi cu nesocotirea competenţei teritoriale exclusive.
Spre deosebire de litispen- denţă, care se invocă întotdeauna în
faţa instanţei mai mici în grad indiferent de suscesiunea sesizării
instanţelor, conexitatea se invocă în faţa instanţei ulterior sesizate,
chiar dacă aceasta este mai mică în grad, desigur, cu condiţia ca în
ambele procese judecata să fie în primă instanţă.
Răspunsul de la lit. c) este greşit. Conexitatea priveşte doar
cauze aflate în primă instanţă [art. 139 alin. (1) C.proc.civ.], însă
litispendenţa poate privi cauze aflate în faţa instanţelor de fond
(primă instanţă şi apel).
b
Răspunsul de la lit. b) este corect. Termenul de 10 zile prevăzut
de art. 200 alin. (3) C.proc.dv este unul legal, şi nicidecum unul
judecătoresc, iar instanţa nu îl poate reduce, întrucât doar
termenele prevăzute de art. 201 alin. (l)-(4) C.proc.civ. pot fi
reduse de judecător în funcţie de circumstanţele cauzei [art. 201
C.proc.civ., în speţă termenul împlinindu-se, joi, 9 iunie 2016. Este
greşită metoda, întâlnită uneori, de a calcula termenul direct, prin
adăugarea a două zile la termenul concret (adică 3+5+2=10),

întrucât, în acest calcul, ziua din data de 3 iunie se include, eronat,
de două ori.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât nu se confundă
termenul de 30 de zile cu termenul de o lună, astfel că termenul de
30 zile se calculează conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., şi
nicidecum potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ. aplicabil doar
termenului stabilit pe săptămâni, luni şi ani.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 185 alin. (1) teza a ll-a şi
Răspunsul de la lit. c) este corect. Cu toate că, raportat la art.
176 pcţ. 3 C.proc.civ., actele de procedură efectuate de o instanţă
necompetentă atrag nulitatea lor necondiţionată, totuşi, în
condiţiile art. 137 C.proc.civ., probele administrate de o instanţă
necompetentă rămân câştigate cauzei, iar refacerea lor poate fi
dispusă doar pentru motive temeinice.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 176 pct. 6 C.proc.civ.
prevede că pot exista cazuri, cu
j „vrpQtie
condiţiilor expres
extrinseci prevăzute
actului de lege,
atrage titlu în care încălcarea
ae e». k»
„ulltatea condiţionala.
b, c
V Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 160 alin. (3) C.proc.civ.
privitor la posibilitatea părţii «o de a invoca neregularitatea citării
corelat cu art. 160 alin. (1) şi art. 153 alin. (2)
I adverse u „
civ., care obliga instanţa sa amane cauza.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 160 alin. (1) C.proc.civ.,
potrivit căruia cauza se amână doar la cererea părţii interesate,
astfel că, dacă reclamantul nelegal citat doar relevă această
împrejurare fără a solicita amânarea, viciul se acoperă. în ipoteza
enunţată, reclamantul nu doar că nu a solicitat amânarea, dar a şi
înţeles să solicite încuviinţarea probelor, ceea ce întăreşte jdeea că
reclamantul nu urmărea şi nu dorea amânarea cauzei.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 160 alin. (1) C.proc.civ. -
reclamantul, prezent, poate solicita amânarea cauzei dacă există
un viciu privitor la citarea sa.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit. Chiar dacă citaţia poate fi
înmânată şi agentului de pază în cazul în care funcţionarul sau
persoana însărcinată cu primirea corespondenţei lipsesc [art. 162
alin. (1) C.proc.civ.], totuşi termenul în cunoştinţă pentru persoana
juridică nu poate fi luat de agentul de pază, ci doar de către
reprezentantul legal sau convenţional ori funcţionarul sau
persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, potrivit art. 229
Răspunsul de la lit. b) este greşit, partea căreia urmează a-i fi
luat interogatoriul trebuind citată expres cu această menţiune,
afară de cazul în care a fost prezentă la încuviinţarea probei şi a
fost stabilit şi termenul pentru administrarea interogatoriului [art.
229 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ.]. Apărătorul nu poate să-şi asume
prezentarea părţii, personal, la interogatoriu, aşa cum partea
poate să-şi asume obligaţia de a prezenta martorul încuviinţat
chiar fără a fi citat [art. 312 alin. (2) Cproc.civ.].
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect. în această ipoteză, potrivit art.
217 alin. (9) C.proc.civ., se amână cauza, dar se aplică şi o amendă
judiciară apărătorului, care va suporta şi cheltuielile ocazionate de
amânare.
Răspunsul de la lit. c) este corect. Cu toate că refuzul martorului
de a răspunde la întrebări constituie infracţiunea de mărturie
mincinoasă, conform art. 273 C.pen., iar instanţa civilă este
obligată să sesizeze organul de urmărire penală, dacă există
bănuială de mărturie mincinoasă (art. 325 C.proc.civ.), totuşi,
potrivit art. 187 pct. 2 lit. a) C.proc.civ., martorului care refuză să
depună mărturie i se poate aplica o amendă judiciară.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, potrivit art. 354 alin.
(2) C.proc.civ., dacă o parte nu voieşte să semneze propriul
interogatoriu sau cel al părţii adverse, se va consemna aceasta în
josul interogatoriului.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect - spre deosebire de
compensaţia legală, care poate fi invocată ca apărare de fond prin
întâmpinare sau ulterior în cursul judecăţii (fără a fi nevoie de o
cerere reconvenţională, decât, eventual, pentru excedentul creanţei
pârâtului), compensaţia judiciară presupune în mod necesar
formularea unei cereri reconvenţionale, având în vedere lipsa
unuia/unora dintre caracterele de certitudine, lichiditate sau
exigibilitate al/ale creanţei pârâtului şi în prezenţa cumulativă a
cărora ar fi intervenit, de drept, compensaţia legală (art. 1.617
C.civ.). Pârâtul poate opta dacă formulează sau nu întâmpinare,
astfel că, deşi potrivit art. 209 alin. (4) C.proc.civ., cererea
reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea, acest text
vizează - făcând
referire la decădere - termenul până la care trebuie formulată

cerere reconvenţională w- ' împiedică însă pe pârât să nu
formuleze întâmpinare prin care să se apere, ci doa
reconvenţională prin careCE,e,ţ
să formuleze pretenţii proprii, inclusiv
să solicite compensaţia ■
Răspunsul de la lit. a) este greşit - excepţia de neexecutare
este o apărare de fond • procedurală, astfel că poate fi
invocată oricând în cursul judecăţii.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - chiar dacă nedepunerea
întâmpinării nu împiedică âHH să invoce, ulterior, necompetenţă
materială, totuşi aceasta nu poate fi realizată oricând - până la
primul termen la care părţile sunt legal citate, conform art. 130
alin. (2) C.proc civ'
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - invocarea compensaţiei legale
este o apărăre de fond^ poate interveni şi direct în apel [art. 478
alin. (5) C.proc.civ.]. Nu este nevoie de o cerere venţională decât,
eventual, pentru excedentul creanţei pârâtului, caz în care cererea
reconv i® nală trebuie formulată in limine litis odată cu
întâmpinarea la prima instanţă, or ipoteza enun^H privea o
creanţă a pârâtului inferioară ca valoare celei a reclamantului.
Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece puterea de lucru
judecat constituie efectul pozitiv aj unei hotărâri judecătoreşti
(art. 431 C.proc.civ.) care se valorifică într-un proces subsecvent
celui»® care s-a pronunţat hotărârea şi poate fi invocată oricând,
inclusiv de către instanţă, din oficiu
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât trebuie făcută
distincţie între nulităţile de fond cele procesuale. Nulitatea
contractului, când este invocată pe cale de apărare (excepţie de
drept material), nu permite instanţei să desfiinţeze contractul care
intervine, în virtutea principiului disponibilităţii, exclusiv în cazul
în care nulitatea este invocată pe cale de acţiune (reclamantul cere
nulitatea prin cererea sa ori pârâtul, prin formularea unei cereri
reconvenţionale). Recunoaşterea de către reclamant a motivului
invocat de pârât nu schimbă cu nimic mecanismul prin care poate
fi desfiinţat contractul, ci doar contribuie, eventual, la analiza
temeiniciei apărării pârâtului, astfel că instanţa, dacă găseşte
întemeiată apărarea privind nulitatea, va respinge acţiunea
reclamantului ca neîntemeiată, fără a face referiri în dispozitiv cu
privire la nulitatea (absolută sau relativă) contractului.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect. Prezumţiile simple sunt
admisibile doar în cauzele în care legea admite dovada cu martori
(art. 329 C.proc.civ.), astfel că prezumţiile simple presupun
admisibilitatea probei testimoniale, putând fi, aşadar, coroborate
în demersul judecătorului de apreciere a probelor. Prezumţiile
legale pot fi, ca regulă, combătute prin proba contrară, inclusiv
testimonială [art. 328 alin. (2) C.proc.civ.] iar, prin excepţie, numai
prin anumite mijloace de probă [e.g., prezumţia timpului legal al
concepţiunii poate fi combătută doar prin mijloace de probă
ştiinţifice - art. 412 alin. (2) C.civ.].
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât, alături de alte cazuri
de excepţie în care probele pot fi propuse şi ulterior deschiderii
cercetării judecătoreşti, acordul părţii/părţilor în acest sens
trebuie să fie unul expres, şi nu doar unul tacit [art. 254 alin. (2)
pct. 5 C.proc.civ.].
Răspunsul de la lit. c) este greşit-înscrisurile preconstituite au
puterea doveditoare prevăzută de legea în vigoare la data
producerii/încheierii lor, şi nicidecum la data săvârşirii faptelor
juridice pe care le constată. Art. 26 alin. (1) C.proc.civ. este unul
clar în sensul distincţiei dintre momentul producerii probelor
preconstituite şi cel al săvârşirii faptelor care fac obiectul
probaţiunii prin intermediul prezumţiilor legale. De pildă, dacă un
fapt juridic ilicit cauzator de prejudicii a fost săvârşit sub imperiul
unei legi, iar părţile încheie sub imperiul unei alte legi un înscris
de recunoaştere a faptului ilicit respectiv, valoarea probatorie a
înscrisului este, în mod logic, dată de legea în vigoare la data
încheierii acestuia, şi nicidecum a celei în vigoare la momentul
săvârşirii faptei ilicite pe care o constată. Dacă, dimpotrivă, se
invocă o prezumţie legală privitoare la un
| ^ prezumat de lege, prezumţia legală, va avea, în mod firesc,
valoarea ce îi era conferită juruit f*pt ? |a momentul săvârşirii
faptului
eain B respectiv.
(Jefe«
unsul de la lit. a) este corect. în condiţiile art. 220 C.proc.civ.,
cererea de amânare poate fi
^^hiar de către un singur judecător din completul colegial. Esenţial
este ca cererea de
luată Ci ^ ^ presupună ea însăşi dezbateri şi să privească o cauză
care nu este în stare de
B|jP?'ar, atjjcă să atragă în mod necesar amânarea (lipsa raportului
judeca i nrnbelor la termenul respectiv, de expertiză, imposibilitatea
ru lipsa unor relaţii solicitate
la termenul anterior
rjtre instanţă etc.). de Spijnistrarii P
g spunsul de la lit. b) este greşit. Prioritatea cauzelor cu avocaţi
şi consilieri, impusă şi permisă 215 alin. (3) C.proc.civ., nu poate
afecta ordinea listei dacă una dintre părţi este lipsă şi ■Prezentată,
chiar dacă aceasta din urmă a solicitat judecarea cauzei în lipsă,
deoarece |HP? rea judecării în lipsă nu presupune că partea a
renunţat la dreptul/posibilitatea de a se ta la judecată, la locul şi
momentul strigării cauzei conform ordinii de pe listă. ţ Ţ gspunsul
de la lit. c) este greşit. Deşi pricinile urgente se dezbat cu prioritate
conform rt 215 alin- (2) C.proc.civ., totuşi, „în cazul în care
niciuna dintre părţi nu se prezintă la strigarea ^taiizei dosarul va
fi lăsat la sfârşitul şedinţei când, după o nouă strigare, în ordinea
listei, se va H mceda conform dispoziţiilor procedurale" [art. 121
alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor
judecătoreşti],
b
Răspunsul de la lit. b) este corect. Nu doar hotărârile de
dezînvestire au forţa probantă a unui act autentic (art. 434
403
C.proc.civ.) - făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la

cele constatate în mod direct şi consemnate ca atare -, dar şi
încheierile - care, faţă de art. 424 alin. (5) Cproc.civ., sunt tot
hotărâri -, precum şi toate actele întocmite şi semnate de către
judecător, grefier ori alţi funcţionari ai instanţei. Cu atât mai
mult, respingerea unei cereri de îndreptare eroare materială
întăreşte semnificaţia, relevanţa şi forţa probantă a menţiunilor
care exclud ideea unei erori materiale.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 235 C.proc.civ. defineşte
încheierile interlocutorii, iar art. 259 C.proc.civ. prevede expres că
instanţa poate reveni asupra probelor încuviinţate.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 233 alin. (1) lit. m)
C.proc.civ. face referire la semnătura | grefierului şi a membrilor
completului, adică a judecătorilor care compun completul.
Procurorul intră doar în alcătuirea instanţei, şi nu în compunerea
(alcătuirea) completului.
a
; t Răspunsul de la lit. a) este corect - renunţarea la judecată
(judecata acţiunii) presupune acordul pârâtului dacă intervine la
primul termen de judecată în primă instanţă sau ulterior, deci
inclusiv după declararea apelului [art. 406 Cproc.civ.]. Nu trebuie
confundată renunţarea la judecată cu renunţarea la calea de atac,
aceasta din urmă nefiind condiţionată de acordul intimatului.
Răspunsul la lit. b) este greşit - doar executarea unei hotărâri
neexecutorii semnifică achiesare tacită la hotărâre [art. 464 alin.
(3) şi art. 467 alin. (2) Cproc.civ.]. Executarea benevolă a unei
hotărâri executorii, dar nedefinitive nu semnifică renunţare la cale
de atac, ci pune doar problema aplicării sau nu, ulterior, a
întoarcerii executării silite, dacă titlul executoriu este desfiinţat în
calea de atac.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - se poate renunţa doar la
dreptul de a invoca nulitatea relativă [art. 178 alin. (4)
C.proc.civ.], şi nu la dreptul de a invoca nulitatea absolută, fiind
indiferent că aceasta din urmă este prevăzută de o normă de
ordine privată sau de una de ordine publică.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect. Obligaţia de plată a
cheltuielilor de judecată derivă din răspunderea delictuală în
generarea şi desfăşurarea unui proces civil care implică în mod
necesar anumite cheltuieli. în litigiul principal, cererea privind
cheltuielile de judecată are un caracter
accesoriu, astfel că aceasta nu este
supusă taxei judiciare de Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, în această ipoteză
timbru. în măsura în care reclamantul (sau partea care a fiind încălcată o normă de organizare judiciară prin
câştigat procesul) optează pentru a solicita cheltuielile pe cale soluţionarea cauzei de către un complet nelegal compus,
separată, acesta va trebui să achite taxa judiciară de timbru intervine anularea sentinţei apelate, cu consecinţa rejudecării
aferentă acestei a doua cereri. Faptul că partea câştigătoare de către instanţa de apel [art. 480 alin. (6) C.proc.civ.], şi
alege să declanşeze un nou proces pentru a-şi recupera nicidecum schimbarea în tot sau în parte a hotărârii de primă
cheltuielile din primul evocă o culpă a acesteia în generarea instanţă.
noului proces şi a tuturor acestor noi cheltuieli, astfel că partea Răspunsul de la lit. b) este greşit - agravarea situaţiei
adversă nu poate fi obligată la plata acestora. Chiar şi în apelantului poate interveni atât în cazul admiterii apelului
ipoteza în care, în litigiul principal, partea câştigătoare a solicitat părţii adverse, cât şi în cazuri în care partea adversă nu
cheltuieli, dar instanţa a omis să se pronunţe pe acestea, partea formulează apel, dar fie legea prevede posibilitatea agravării
avea la îndemână calea completării hotărârii prevăzute de art. (excepţia autorităţii de lucru judecat - art. 432 teza a ll-a
444 C.proc.civ., fără să fi fost nevoită să suporte cheltuieli C.proc.civ.), fie apelantul însuşi consimte la aceasta (art. 481
suplimentare (art. 447 C.proc.civ.), şi nicidecum să declanşeze C.proc.civ.).
un nou proces cu cheltuieli inerente care, astfel, rămân în b
sarcina reclamantului, pârâtul fiind obligat exclusiv la Răspunsul de la lit. b) este corect. Apelul incident şi cel
cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în litigiul provocat sunt mijloace distincte pentru valorificarea unor
principal. interese diferite. Apelul incident este îndreptat împotriva
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, după închiderea apelantului principal, iar apelul provocat este îndreptat
dezbaterilor, părţile, în afara notelor scrise, nu mai pot depune împotriva altor intimaţi din apelul principal sau altor persoane
niciun înscris şi, a fortiori, nu pot formula noi cereri [art. 394 care nu au fost atrase în judecată prin apelul principal. De
alin. (3) C.proc.civ.]. pildă, dacă la instanţa de fond reclamantul solicită obligarea
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, chiar dacă pârâtului la plata sumei de 1.000 lei, iar pârâtul cheamă în
recunoaşterea a intervenit, în tot, la primul termen, natura garanţie o persoană pentru aceeaşi sumă de bani, dacă prima
obligaţiei pârâtului (răspundere delictuală) face aplicabile instanţă admite în parte cererea principală şi obligă pe pârât la
dipoziţiile art. 454 C.proc.civ şi ale art. 1.523 alin. (2) lit. e) plata sumei de 400 lei către reclamant şi admite în aceeaşi
C.civ., care prevede întârzierea de drept a pârâtului - autor al măsură şi cererea de êmare în garanţie, au interes să
faptei ilicite extracontractuale. formuleze apel principal toate cele trei persoane. în ipoteza în K
c reclamantul formulează apel împotriva pârâtului, acesta din
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 461 alin. (2) urmă poate formula apel incident împotriva reclamantului,
C.proc.civ. privitor la ipoteza în care „calea de atac vizează însă, pentru a activa restul garanţiei dacă va cădea în pretenţii
numai considerentele". pentru tot, va trebui să formuleze apel provocat faţă de
Răspunsul de la lit. a) este greşit-art. 995 alin. (3) C.proc.civ., chematul în garanţie.
precum şi art. 483 alin. (2) teza I raportat la art. 94 pct. 1 lit. j) Răspunsul de la lit. a) este greşit. Renunţarea la calea de atac
C.proc.civ., potrivit cărora hotărârea de partaj este supusă doar priveşte doar apelul principal, aşa cum rezultă şi din prevederile
apelului. art. 467 alin. (2) C.proc.civ. privitoare la achiesarea tacită
Răspunsul de la lit. b) este greşit. Deşi, ca regulă, termenul de dedusă prin executarea hotărârii neexecutorii. Exempli gratia,
apel şi cererea de apel suspendă executarea hotărârii de primă dacă cererea reclamantului a fost admisă în parte, pârâtul poate
instanţă [art. 468 alin. (5) C.proc.civ.], există cazuri când renunţa expres sau tacit la apelul principal cu privire la
hotărâri de primă instanţă sunt executorii, putând fi puse în dispoziţiile din hotărâre prin care a fost obligat, însă dacă
executare silită chiar în cursul termenului de apel sau după reclamantul formulează apel principal pentru restul
exercitarea apelului [e.g., art. 448, art. 449, art. 997 alin. (2), art. pretenţiilor, pârâtul păstrează dreptul de face apel incident
1.031 alin. (3), art. 1.042 alin. (5) C.proc.civ.]. pentru a critica, de pildă, soluţia prin care i s-a respins o
c excepţie, cum ar fi cazul în care, deşi prima instanţă a respins ca
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 480 alin. (3) neîntemeiate restul pretenţiilor, pârâtul apreciază că acestea
C.proc.civ. în ipoteza enunţată, obligarea pârâtului la predarea trebuiau respinse ca prescrise.
bunului relevă faptul că prima instanţă a judecat pe fond, astfel Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 461 alin. (2) C.proc.civ.
că, în acest caz, nu se poate dispune trimiterea spre rejudecare. privitor la ipoteza în care „calea de atac vizează numai
Totodată, se observă că apelantul pârât nu critică nelegala sa considerentele". Astfel, chiar dacă cererile celorlalte părţi
citare la prima instanţă pentru a face aplicabilă a doua ipoteză potrivnice au fost respinse în integralitate, iar pârâtului i-au fost
în care se poate dispune trimiterea, ci critică doar nemotivarea acordate în integralitate cheltuielile de judecată solicitate,
hotărârii. pârâtul ar putea ataca hotărârea doar cu privire la
184 Răspunsuri şi explicaţii Drept procesual civil 403
considerentele acesteia, când, de pildă, acestea conţin constatări

de fapt care îl prejudiciază.
b, c
C.proc.civ., revizuirea putând fi exercitată concomitent cu
recursul, dar şi cu contestaţia în anulare.
Răspunsul de la lit. a) este greşit. Recursul nu poate fi
exercitat concomitent cu contestaţia în anulare, deoarece
aceasta din urmă, pe de o parte, poate privi doar hotărâri
definitive [art. 503 alin. (1), (2) şi (3) C.proc.civ.], iar, pe de altă
parte, motivul contestaţiei privind necitarea, prevăzut de art.
503 alin. (1) C.proc.civ., trebuie invocat pe calea recursului,
dacă această cale de atac este deschisă părţii, concluzie care
decurge din prevederile art. 504 alin. (1) şi (2) C.proc.civ.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect. Hotărârile date în apel sunt
executorii [art. 633 pct. 1 Cproc.civ.], dacă prin lege nu se
prevede altfel, cum ar fi hotărârile privitoare la desfiinţare de
construcţii, plantaţii sau oricăror lucrări cu aşezare fixă [art.
484 alin. (1) C.proc.civ.]. Executarea de bunăvoie a unei
hotărâri executorii nu poate valora achiesare tacită la hotărâre
[art. 467 alin. (2) C.proc.civ. interpretat per a contrario].
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 483 alin. (3) şi (4)
C.proc.civ., potrivit cărora înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
este instanţă de drept comun în materia recursului, iar
soluţionarea recursului de către instanţa ierarhic superioară nu
constituie regula, ci excepţia, intervenind doar în cazurile
anume prevăzute de lege.
Răspunsul de la lit. b) este greşit. Prin Legea nr. 138/2014 a
fost modificat art. 484 alin. (1) Cprocciv. privitor la suspendarea
executării hotărârilor atacate cu recurs, în sensul eliminării
cauzelor privind strămutarea de hotare, soluţie firească având
în vedere că, potrivit art. 483 alin. (2) teza I raportat la art. 94
pct. 1 lit. f) C.proc.civ., hotărârile pronunţate în cauzele privind
strămutarea de hotare nu sunt supuse recursului.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect. Revizuirea poate fi
exercitată concomitent cu recursul [art. 459 alin. (3)
C.proc.civ.], însă pentru ipotezele prevăzute de art. 509 alin. (1)
pct. 1 C.proc.civ. nu este prevăzută calea recursului, ci doar
revizuirea (ori/şi completarea hotărârii pentru minus petita -
art. 444 C.proc.civ.).
■BB^ ‘
V* -

Răspunsul de la lit. a) este greşit. în ipoteza enunţată,
contestaţia în anulare nu p0aţe exercitată, întrucât partea nu
a formulat recurs [ci doar intervenientul accesoriu, căruia i
respins calea de atac ca neavenită, conform art. 67 alin. (4)
C.proc.civ. ], iar din economia art 504 alin. (1) şi (2) C.proc.civ.,
rezultă că nu este admisibilă contestaţia în anulare dacă partea
nu formulat recurs.
Răspunsul de la lit. c) este greşit. în cauză, fiind vorba de un
judecător suspendat din funcţie la momentul pronunţării
hotărârii, suntem în prezenţa unei greşite alcătuiri a instanţei,
ce poate face admisibilă contestaţia în anulare, conform art. 503
alin. (2) pct. 1 C.proc.civ, însă doar cu condiţia ca partea să fi
invocat această neregularitate, iar instanţa de recurs să fi omis
să se pronunţe asupra acesteia. Nu este incident cazul de
revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) 4 C.proc.civ., care
presupune ca judecătorul să fi fost sancţionat disciplinar, în
mod definitiv, după pronunţarea hotărârii, iar nu anterior, ca în
ipoteza enunţată, când neregularitatea privea greşita alcătuire a
instanţei, ce constituie motiv de contestaţie în anulare.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 395 alin. (2) C.proc.civ
precizează expres că la deliberare iau parte numai membrii
completului în faţa cărora au avut loc dezbaterile. Astfel, este
insuficient şi irelevant că un judecător care nu a luat parte la
dezbateri a efectuat alte acte de procedură în cauză sau că
există note scrise ale părţilor depuse după închiderea
dezbaterilor Totodată, potrivit art. 488 (1) pct. 2 C.proc.civ.,
constituie motiv de recurs pronunţarea hotărârii de un alt
judecător decât cel care a luat parte la dezbateri.
Răspunsul de la lit. c) este corect. Contradicţia poate privi nu
doar raportul dintre considerente şi dispozitiv, dar şi
considerentele între ele, în sensul existenţei unor motive
contradictorii [art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.]. De pildă,
alături de considerentele care justifică admiterea în tot a
pretenţiilor, în motivarea hotărârii, instanţa reţine inexistenţa
raportului juridic dintre părţi.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât, în ipoteza în care
părţile convin să exercite direct recursul, acesta poate privi
numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept
material [art. 459 alin. (2) teza ultimă C.proc.civ.].
c
Răspunsul de la lit. c) este corect. Motivul prevăzut de art.
503 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ. privind omisiunea pronunţării
asupra unui recurs poate fi valorificat pe calea contestaţiei în
anulare şi în cazul hotărârilor instanţei de apel nesusceptibile de
recurs [art. 503 alin. (3) C.proc.civ.], astfel că, în ipoteza vizată,
decizia pronunţată de instanţa de apel în cauza având ca obiect
grăniţuire este definitivă, conform art. 483 alin. (2) teza I
raportat la art. 94 pct. 1 lit. f) C.proc.civ.
C.proc.civ. priveşte omisiunea instanţei de recurs să cerceteze
un motiv de casare, şi nicidecum o excepţie invocată în recurs.
Răspunsul de la lit. b) este greşit. Din coroborarea alineatelor
(1) şi (2) ale art. 504 C.proc.civ., rezultă că invocarea motivului
privind nelegala citare trebuie realizată pe calea apelului sau
recursului, iar contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă
respectiva cale de atac este respinsă fără a fi cercetată în fond
din vina părţii, în acest sens fiind
Drept procesual civil şi cazul în care cererea 149
de apel
sau de recurs este anulată.
a, c.
Răspunsul de la lit. a) este corect. Pentru motivul de revizuire
prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 4 C.proc.civ. sunt supuse
revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul [art. 509 alin. (2)
C.proc.civ.].
Răspunsul de la lit. c) este corect. Termenul de o lună,
prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., pentru acest
motiv de revizuire, curge de la comunicare, indiferent că
hotărârea este sau nu definitivă. Toate hotărârile se comunică
părţilor, inclusiv în cazul în care hotărârea este definitivă [art.
427 alin. (1) C.proc.civ.]. De asemenea, pentru cazul în care
instanţa se pronunţă extra petito sau plus petita, nu mai este
deschisă calea de atac a recursului (ca în vechea
lementare - art. 304 pct. 6 C.proc.civ. din 1865), ci doar calea
revizuirii (aşadar, chiar dacă hotărârea nu este definitivă).
b
C.proc.civ., potrivit căruia fiecare act
de executare 3re efect întreruptiv al prescripţiei.
prevede că prescripţia nu este suspendată pe perioada cât
executarea este suspendată la cererea creditorului.
Răspunsul la lit. c) este greşit - formularea cererii de executare
are efect întreruptiv [art. 709 alin (1) pct- 2 C.proc.civ.], cu
excepţiile prevăzute de art. 709 alin. (3) C.proc.civ. Suspendarea
executării la cererea creditorului nu împietează asupra efectului
întreruptiv produs prin cererea de executare, doar că pe perioada
acestei suspendări a executării silite termenul de prescripţie nu se
suspendă şi continuă să curgă.
b, c
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 534 alin. (3) C.proc.civ.,
fiind irelevant pentru curgerea termenului de apel schimbarea
domiciliului procesual ales.
Răspunsul de la lit. a) este greşit. între constatarea caracterului
contencios al cererii cu consecinţa respingerii cererii (art. 531
C.proc.civ.) şi constatarea necompetenţei cu consecinţa trimiterii
dosarului instanţei competente [art. 529 alin. (2) C.proc.civ.], are
prioritate aceasta din urmă. Instanţa este obligată la primul termen
să-şi verifice, din oficiu, competenţa [art. 529 alin. (1) C.proc.civ.],
iar abia ulterior acestui moment şi doar dacă este competentă,
poate face aprecieri asupra caracterului contencios al cererii, cu
consecinţa, eventuală, a respingerii acesteia.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect. în cazul separării în fapt de cel
puţin 2 ani, divorţul se pronunţă la cererea oricărui soţ, din culpa
exclusivă a acestuia, care îşi asumă responsabilitatea deplină
pentru eşecul căcătoriei. Instanţa verifică doar existenţa şi durata
despărţirii în fapt, şi nicidecum culpa soţilor [art. 935 alin. (1)
C.proc.civ.].
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât minorul, indiferent de
vârsta sa, nu va putea fi ascultat cu privire la motivele de divorţ al
părinţilor săi, ci doar cu privire la aspecte care îl privesc pe acesta
(exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului,
păstrarea legăturilor dintre copil şi părinţi etc.) Tot astfel,
indiferent dacă sunt minori sau majori, fii (fiicele) soţilor nu pot fi
ascultaţi nici ca martori în procesul de divorţ al părinţilor lor (art.
316 C.proc.civ.).
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect. Ascultarea celui a cărui punere
sub interdicţie este cerută este obligatorie, iar dacă există
impedimente ca acesta să se înfăţişeze, instanţa îl va asculta la locul
în care acesta se găseşteDrept[art. 940
procesual civil alin. (2) C.proc.civ.]. Condiţia
151
obţinerii avizului comisiei medicilor specialişti este una distinctă de
cea privind ascultarea nemijlocită a persoanei de către instanţă,
care poate recurge la nevoie şi la procedura ascultării prin comisie
rogatorie.
judecata neputându-se desfăşura fără participarea procurorului, a
cărui prezenţă este o exigenţă privitoare la însăşi constituirea
instanţei.
Răspunsul de la lit. c) este greşit. Chiar dacă persoana pusă sub
interdicţie poate încheia singură acte de conservare şi acte de
dispoziţie, de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la
data încheierii lor [art. 43 alin. (3) C.civ.], totuşi, punerea sub
interdicţie este o măsură de protecţie a minorului cu capacitate de
exerciţiu restrânsă [între 14 şi 18 ani] necesară cu privire la actele
de administrare, precum şi cele de dispoziţie pe care acesta, ca
regulă, le poate încheia.
singur, cu încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, iar în cazurile
prevăzute de lege, cu autor' Hi instanţei de tutelă [art. 41 alin. (2)
C.civ.]. De altfel, art. 164 alin. (2) C.civ. prevede în mod că pot fi
puşi sub interdicţie judecătorească şi minorii cu capacitate de
exerciţiu restrânsă
c
ISI
Răspunsul de la lit. c) este corect. Prin Legea nr. 138/2014 a fost
completat art. 94 C.proc SI privitor la competenţa materială a
judecătoriei, prin introducerea la pct. 1 a literei h1 deve prin
republicarea Codului, art. 94 pct. 1 lit. i). De asemenea, conform
art. 950 C.proc.civ. poatoaS rectificată data morţii stabilite prin
hotărârea declarativă de moarte.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, chiar dacă nu se
neagă celeritatea ca exigentt§| procesului civil, conform art. 946
alin. (1) C.proc.civ., fixarea primului termen de judecata *
realizează doar după trecerea unui termen de două luni de la
efectuarea publicaţiilor şi primii rezultatelor verificărilor, ceea ce,
în mod logic, face ca primul termen de judecată să fie mai hiS de
două luni de la data primirii cererii.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece cererea se
soluţionează de către completul de ~ judecată căruia i-a fost
repartizată aleatoriu.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect. Poprirea asigurătorie se poate
înfiinţa şi asupra unor sume pe care un terţ la va datora
debitorului în temeiul unor raporturi juridice existente [art. 970
C.proc.civ.], însă în speţă, potrivit clauzelor antecontractului,
obligaţia de plată se va naşte doar la momentul perfectării
contractului în formă autentică, în baza raporturilor juridice
specifice vânzării născute doar la momentul încheierii contractului
în formă autentică. Nu era exclus ca obligaţia de plată a preţului,
în parte sau în tot, executabilă de îndată, să fie prevăzută în
sarcina promitentului-cumpărător încă de la încheierea
antecontractului, ceea ce nu este însă ipoteza enunţată.
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât sechestrul asigurător
este o măsură la îndemâna creditorului lipsit de un titlu executoriu
pentru a-i asigura indisponibilizarea bunurilor debitorului până la
momentul în are creditorul „va obţine un titlu executoriu" (art.
952 C.proc.civ.). Contractul de comodat, încheiat în formă
autentică, fără termen şi fără a fi stipulată întrebuinţarea bunului,
constituie titlu executoriu pentru comodant pentru restituirea
bunului (art. 2.157 C.civ.). Aşadar, comodantul este în posesia unui
titlu executoriu, putând declanşa executarea silită în cadrul căreia
să se procedeze direct la predarea silită a bunului.
Răspunsul de la lit. c) este greşit. Art. 954 alin. (3) C.proc.civ.
prevede clar că încheierea se comunică debitorului de către
executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii sechestrului.
Soluţia este firească, având în vedere că, dacă încheierea ar fi
comunicată debitorului de către instanţă, acesta ar putea, până la
aplicarea concretă a măsurii sechestrului, să ascundă bunul sau să
creeze piedici la executarea sechestrului.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect. Pentru ca hotărârea de partaj
să nu constituie titlu executoriu, este necesar ca părţile să declare
expres că nu doresc predarea bunurilor [art. 996 alin. (1) şi (2)
C.proc.civ.], astfel că, dacă părţile nu declară expres acest lucru,
hotărârea de partaj poate fi pusă în executare cu privire la
predarea bunurilor [art. 995 alin. (2) C.proc.civ.].
Răspunsul de la lit. a) este greşit. Părţile nu pot conveni cu
privire la cotele ce le revin în calitate de moştenitori, întrucât
devoluţiunea are caracter legal, operând în puterea legii. Tot
astfel, cu privire la devoluţiunea testamentară, părţile nu ar putea
eluda voinţa testatorului convenind cu privire la întinderea
drepturilor succesorale ce permit acte de dispoziţie doar ulterior
transmiterii acestora în patrimoniile moştenitorilor acceptanţi.
Răspunsul de la lit. Dreptc) estecivilgreşit, întrucât, în cazul în153care
procesual
m
partajul nu se poate realiza, se va închide dosarul, iar
încheierea de admitere în principiu nu are autoritate de
lucru judecat [art. 994 alin. (3) C.proc.civ.].
671- b,c
Răspunsul de la lit. b) este corect. Termenul de apel şi
cererea de apel suspendâAmpiedică executarea hotărârilor
neexecutorii, şi nicidecum a celor executorii de la
pronunţare, cum este ordonanţa preşedinţială pronunţată de
prima instanţă [art. 997 alin. (2) C.proc.civ.]. Suspendarea
executării hotărârilor executorii ar putea interveni doar dacă este
solicitată expres instanţei de apel [art. 1°°° alin- (2) C.proc.civ.].
Răspunsul de la lit. c) este corect. Dacă judecata se face fără
citarea părţilor, instanţa nu poate acorda cuvântul şi nu poate
primi susţinerile părţii prezente, întrucât, altfel, s-ar încălca
principiul
contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Răspunsul
a, b de la lit. a) este greşit-art. 1.001 C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este corect. Potrivit art. 12-15 şi art. 16 din
Legea nr. 72/2013, aplicabilă în raporturile dintre profesionişti şi
între aceştia şi autorităţi contractante, anumite clauze contractuale
pot fi abuzive fie prin calificarea instanţei, fie prin calificarea
legală, iar profesionistul creditor poate uza de calea ordonanţei de
plată pentru obţinerea titlului executoriu, în cadrul căreia se poate
prevala de dispoziţiile legale menţionate. Rămâne doar ca nulitatea
clauzei să poată fi stabilită pe baza probatoriului limitat la
înscrisuri al procedurii ordonanţei de plată.
Răspunsul de la lit. b) este corect, în sensul că debitorul poate
contesta creanţa oricând, până la închiderea dezbaterilor, chiar
dacă nu formulează întâmpinare. Noua procedură nu mai prevede
posibilitatea contestării creanţei in limine litis, doar prin
întâmpinare, cum o făcea art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007.
Răspunsul de la lit. c) este greşit. Art. 1.025 alin. (2) C.proc.civ.
prevede expres că pe calea contestaţiei la executare pot fi invocate
doar neregularităţi privind executarea şi cauze de stingere a
creanţei intervenite ulterior judecăţii. în mod corect, logic şi firesc,
nu a mai fost preluată prevederea art. 10 alin. (2) din O.G. nr.
5/2001, ce permitea debitorului care nu a formulat cerere in anulare
să invoce apărări de fond în contestaţia la executare.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect. Publicitatea este un principiu
fundamental al procesului civil (art. 17 Cproc.civ.), însă cererile de
valoare redusă se judecă, în întregime, în camera de consiliu, fără
participarea publicului, chiar atunci când instanţa dispune citarea
părţilor pentru dezbateri orale.
Răspunsul de la lit. b) este greşit. Contradictorialitatea în
procesul civil se asigură atât prin dezbateri orale, cât şi prin
susţinerile şi apărările menţionate în scris (prin cereri, întâmpinări,
răspunsuri la întâmpinări) ce trebuie cunoscute de părţile adverse.
Când nu au loc dezbateri orale, nu se derogă de la principiul
contradictorialităţii (art. 14 C.proc.civ.), ci de la principiul oralităţii
(art. 15 C.proc.civ.).
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 1.026 alin. (3) lit. g)
C.proc.civ.
a, b
Răspunsul de la lit. a este corect-art. 1.042 alin. (3) şi art. 1.043
alin. (1) şi (2) C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este corect - art.
1.034 alin. (2) lit. e) corelat cu lit. f) C.proc.civ., important fiind
titlul ce conferă dreptul la folosinţa imobilului invocat de reclamant
şi lipsa unui asemenea titlu al pârâtului.
Răspunsul de la lit. c) este greşit. Nu se poate recurge la
compararea titlurilor de proprietate în procedura specială a
evacuării, reclamantul trebuind să promoveze acţiunea în
revendicare.
b, c. Drept procesual civil 155
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 720 alin. (3) şi (6)
C.proc.civ.
Răspunsul de la lit. a) este greşit - prin derogare de la art.
1064 alin. (4) C.proc.civ., cauţi ' *1 depusă pentru suspendarea
executării silite nu se restituie, indiferent că cererea de
suspenda^*® este admisă sau respinsă, art. 720 alin. (3) şi (6)
C.proc.civ. prevăzând măsura indisponibili cauţiunii, dar şi
creanţele (amenzi, despăgubiri ori sume din titlul creditorului)
pentru stingere' cărora urmează a servi.
TITLUL III DREPT
PENAL
nu poate fi aplicată niciodată;

este posibilă atât în favoarea, cât şi în defavoarea
inculpatului;
^ este posibilă doar în favoarea inculpatului.
Nu este posibilă analogia în dreptul penal atunci când:
faj) legiuitorul a omis cu intenţie să reglementeze situaţia
respectivă;
se agravează situaţia unei părţi;
se interpretează o normă de drept substanţial în favoarea
inculpatului.
Decesul persoanei condamnate printr-o hotărâre definitivă, la o
pedeapsă cu amenda penală:
nu împiedică executarea pedepsei respective din patrimoniul
rămas de pe urma defunctului;
(BJj împiedică executarea amenzii respective; c) are ca efect
executarea amenzii împotriva succesorilor care au acceptat
moştenirea.
Decesul persoanei condamnate, după rămânerea definitivă a
hotărârii prin care se dispusese şi confiscarea specială a bunului
folosit la săvârşirea infracţiunii:
nu împiedică executarea dispoziţiei de confiscare specială,
bunul fiind ridicat de la succesori;
împiedică executarea dispoziţiei de confiscare, deoarece, din
momentul decesului, bunul a trecut în mod legal în
patrimoniul moştenitorilor;
are ca efect executarea dispoziţiei de confiscare doar prin
echivalent, asupra moştenitorilor acceptanţi.
Principiul legalităţii pedepsei presupune stabilirea:
limitelor de pedeapsă potrivit părţii speciale a Codului
penal, precum şi a legilor speciale;
limitelor de pedeapsă potrivit părţii speciale şi părţii
generale a Codului penal, precum şi a legilor speciale;
pedepsei potrivit unui ghid de individualizare a pedepselor.
nu poate constitui niciodată izvor de drept;
poate fi luată în considerare la interpretarea legii penale;
poate interveni ca izvor de drept penal în sfera cauzelor
justificative.
Chigheci
160 Teste grilă
Cutuma, în dreptul penal: ..

poate fi invocată pentru reţinerea unei circumstanţe
agravante, indiferent da^j inculpatul a cunoscut-o sau
nu;
poate fi invocată pentru reţinerea unei circumstanţe
atenuante;
poate fi izvor de drept, dacă legea penală face trimitere
explicită la ea şi |a efectele sale.
Normele de drept penal Sg
sunt doar cele care se regăsesc în Codul penal sau în legi penale
speciale;
se pot regăsi şi în Codul de procedură penală;
pot fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
Potrivit legii penale române, fac parte din teritoriul României:
apele maritime interioare;
sediile ambasadelor române din străinătate;
navele sau aeronavele guvernamentale române.
în cazul adoptării unei legi de dezincriminare: ’!
â)1 aceasta intră în vigoare la trei zile de la data publicării ei
în Monitorul Oficial;
aceasta intră în vigoare în ziua publicării ei în Monitorul
Oficial; cj) legiuitorul poate prevedea o altă dată de intrare
în vigoare a acesteia.
8.
în cazul dezincriminării faptei prevăzute de legea penală:

nu mai este posibilă continuarea procesului penal, chiar
J dacă inculpatul ar cere acest lucru;
inculpatului i se restituie suma achitată cu titlul de amendă
penală, la cererea acestuia;
faţă de inculpat se poate lua măsura de siguranţă a obligării
la tratament medical, dacă acesta solicită în mod expres.
Dezincriminarea, spre deosebire de amnistie:
Ghigheci
Drept penal 161
/'a'jj nu permite continuarea procesului penal în nicio
situaţie; are efect asupra despăgubirilor civile;
are efect asupra pedepsei complementare a degradării
militare executate la momentul intervenirii.
Fac parte din categoria legilor cu aplicare retroactivă:
(âp legile care modifică regimul de executare a pedepselor,
condamnatul execu- tând pedeapsa potrivit legii noi, dacă
acestea nu agravează situaţia;
VJ b); legile de dezincriminare;
legile interpretative, indiferent dacă sunt sau nu mai favorabile
inculpatului.
Legea penală este aplicabilă în baza principiului teritorialităţii:
.
1
(1jăjJ dacă autorul, cetăţean străin, comite un accident de
circulaţie în Bulgaria, în urma căruia victima decedează
într-un spital din România;
dacă autorul, cetăţean român, aderă la o grupare mafiotă din
Italia;
/Ceh dacă instigatorul, cetăţean străin, efectuează actele de
determinare în străinătate, infracţiunea săvârşindu-se pe
teritoriul României.
Ghigheci
F
â5 Lege3 penală română este aplicabilă în baza principiului
teritorialităţii:
dacă instigatorul comite actele de determinare în România,
iar acţiunea şi rezultatul infracţiunii s-au comis în
străinătate;
^ţT)în cazul în care o persoană a procurat în România
instrumentul folosit la săvârşirea infracţiunii pe teritoriul
unui stat străinei în cazul în care autorul comite pe teritoriul
României un act pregătitor neincriminat de lege, pentru
săvârşirea în afara ţării a unei infracţiuni.
Legea penală română este aplicabilă în baza principiului
teritorialităţii dacă pe teritoriul României s-a comis:
primul act al unei infracţiuni de obicei, restul fiind comise în
străinătate;
primul act al unei infracţiuni continuate, restul fiind comise
în străinătate;
' un act de complicitate la un singur act component al unei
infracţiuni de obicei
săvârşite în străinătate.
Legea penală română se aplică în baza principiului
personalităţii:
^âj) cetăţeanului român care a comis în străinătate un act
J de complicitate la o infracţiune săvârşită în străinătate
dejjn cetăţean străin, dacă pedeapsa prevăzută de legea
română pentru această infracţiune este închisoarea mai
mare de 10 ani;
doar pentru infractorii persoane fizice;
cetăţeanului român care a comis în România un act de
complicitate la o infracţiune săvârşită în străinătate de un
cetăţean român, dacă pedeapsa prevăzută de legea română
pentru această infracţiune este închisoarea mai mare de 10
ani.
Legşa penală română se aplică în baza principiului
personalităţii:
doar dacă legea română prevede pentru infracţiunea
comisă în străinătate de un cetăţean român pedeapsa detenţiunii
pe viaţă sau a închisorii mai mare de 10 ani;
Tbjj dacă cetăţeanul român săvârşeşte în străinătate o tentativă
la o infracţiune al cărei maxim special prevăzut de legea
română este pedeapsa închisorii de 12 ani;
dacă cetăţeanul român comite o infracţiune pe o navă sub
pavilion românesc.
Principiul realităţii legii penale române presupune că: V * ; « ■
Va)) Jegea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite
Drept penal 163
în străinătate de către un apatrid cu domiciliul în România,
împotriva unei fundaţii din România;
infracţiunea comisă în străinătate de către un cetăţean
străin să fie una de rezultat;
legea penală română se aplică atunci când infracţiunea
este comisă în străinătate împotriva avutului unui
cetăţean român.
Aplicarea legii penale române în baza principiului realităţii
se poate face dacă:
e îndeplinită condiţia dublei incriminări;
(15y un cetăţean bulgar comite o infracţiune împotriva unei
persoane care are cetăţenie română şi bulgară;
infractorul cetăţean străin se află benevol pe teritoriul
României.
Ghigheci
de un cetăţean străin, în străinătate, împotriva unui apatrid
cu domiciliul în România;
în străinătate, de o persoană juridică străină, împotriva unui
cetăţean român-
în străinătate de către o persoană fără cetăţenie, împotriva
unei persoane juridice cu sediul în România.
Aplicarea legii penale române are loc în baza principiului:
/ a ) î personalităţii, doar dacă făptuitorul avea cetăţenia
română la momentul săvârşirii infracţiunii;
fb) \ realităţii, doar dacă subiectul pasiv îşi păstrează calitatea de
cetăţean român pe tot parcursul procesului penal, până la
rămânerea definitivă a hotărârii; p) personalităţii, doar dacă
făptuitorul îşi păstrează calitatea de cetăţean român f—s pe tot
parcursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a
hotărârii.
Aplicarea legii penale române în baza principiului universalităţii
presupune:
îndeplinirea condiţiei dublei incriminări;
/b) ca subiectul activ al infracţiunii să fie un cetăţean străin
sau un apatrid aflat \s benevol pe teritoriul României;
c) ca infracţiunea să fie comisă împotriva unui cetăţean român
sau a unei persoane juridice române.
Legea penală română se aplică în baza principiului
universalităţii dacă:
este vorba de o infracţiune comisă în afara teritoriului
României de către un ^ cetăţean străin sau de către o
persoană juridică străină; bj-^s-a cerut extrădarea
făptuitorului, iar aceasta a fost refuzată de statul român; c)
infracţiunea comisă în străinătate de un cetăţean român face
parte dintre cele pe care statul român şi-a asumat obligaţia să le
reprime în temeiul unui tratat internaţional.
25. Este necesară autorizarea procurorului general al Parchetului de
pe lângă înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie pentru punerea în
mişcare a acţiunii penale în cazul aplicării legii penale române
potrivit principiului:
personalităţii, indiferent cărei instanţe îi aparţine competenţa
de judecare a cauzei; realităţii;
personalităţii, chiar dacă urmărirea penală a fost începută
anterior solicitării acestei autorizaţii.
> mai favorabile:
în timpul procesului, obligă magistratul să aibă în vedere
instituţia penală autonomă mai favorabilă;
în baza art. 6 C.pen., nu poate fi făcută prin raportare la
Drept penal 165
pedeapsa maximă la care poate ajunge instanţa în cazul
procedurii simplificate a recunoaşterii vinvăţiei;
impune stabilirea pedepselor complementare, conform legii
penale în vigoare la data hotărârii de condamnare.
Ghigheci/ Tohâtan
Ghigheci
Drept penal 166
57. în cazul in care autorul agreseaza o persoana pentru a-i
sustrage poşeta,
provocându-i leziuni ce au avut nevoie pentru vindecare de 3 zile de
îngrijiri
v medicale, după care a fugit cu bunul sustras:
dacă în timpul procesului apare o lege care nu mai prevede
infracţiunea complexă de tâlhărie, suntem în cazul
dezincriminării faptei comise;
şi după condamnarea definitivă pentru tâlhărie apare o lege
care nu mai prevede infracţiunea complexă de tâlhărie, în
baza art. 6 C.pen., se va compara pedeapsa aplicată de
instanţă cu rezultanta concursului dintre pedeapsa maximă
pentru lovire şi aceea pentru furt;
pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului străinului de a se
afla pe teritoriul României va fi pusă în executare după
liberarea condiţionată a condamnatului.
Legea de dezincriminare:
nu este incidenţă în situaţia în care legea nouă instituie o
cauză justificativă neprevăzută de legea veche, incidenţă în
cauza dedusă judecăţii;
are ca efect restituirea amenzii penale plătite de condamnat;
permite obligarea inculpatului la tratament medical cu titlu
de măsură de siguranţă.
în cazul în care intervine o lege de dezincriminare după începerea
executării
pedepsei:
pedepsele complementare nu se mai execută;
condamnatul va fi pus imediat în libertate, dacă
dezincriminarea se referă la infracţiunea care a atras
revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei iniţial
aplicate;
condamnatul va fi liberat condiţionat.
Legea:
temporară ultraactivează întotdeauna;
penală mai favorabilă, conform art. 5 C.pen., impune
aplicarea textului de incriminare care prevede maximul
special al pedepsei cel mai mic;
penală mai favorabilă, conform art. 6 C.pen., se aplică şi
măsurilor educative.
Legea penală română este aplicabilă în baza principiului
teritorialităţii:
comiterii faptei de fals intelectual, în sediul ambasadei Turciei
din Bucureşti;
comiterii, în forma complicităţii concomitente, a infracţiunii
de omor, la bordul unei aeronave înmatriculate în
România, aflate în survol deasupra Ugandei;
Tohăton
Drept penal 167
doar infracţiunilor al căror rezultat s-a produs pe teritoriul

României.
Principiul personalităţii:
este aplicabil apatridului cu domiciliul în România care a
dobândit cetăţenia română înainte de momentul
condamnării definitive;
se aplică şi persoanelor juridice înregistrate în România al
căror administrator nu este cetăţean român;
se aplică unui cetăţean român, indiferent de locul comiterii
faptei.
X, cetăţean suedez, a comis la decolare un omor a cărui victimă a fost
un i
rus, pe o aeronavă înmatriculată în Germania, ce efectua un zbor
între Budapesta,
Moscova. După constatarea faptei, aeronava a aterizat de urgenţă
la Cluj:
X va fi acuzat pentru comiterea faptei de omor în România,
pe baza principiu^ teritorialităţii;
X va fi reţinut pe aeroport, pe baza principiului
universalităţii;
X nu răspunde penal în România în baza principiului
realităţii.
principiul realităţii diferă de cel al teritorialităţii prin: . ifll
persoana care comite fapta;
locul comiterii faptei;
necesitatea unei autorizări speciale.
Cetăţeanul român: ■
nu poate fi extrădat;
nu poate răspunde penal, conform legii penale române, în
baza principiului realităţii;
care a comis o infracţiune la bordul unei nave sub pavilion
francez în marea teritorială a Greciei răspunde în
România, în baza principiului universalităţii.
principiul legalităţii incriminării şi pedepsei: |g
nu are în vedere măsurile de siguranţă, pentru că acestea nu
sunt pedepse, ci sancţiuni de drept penal;
este încălcat, în măsura în care se reţine ca tipică, conform
art. 268 C.pen. - inducerea în eroare a organelor judiciare,
fapta de a denunţa în mod fals comiterea unei contravenţii;
permite clauzele legale de analogie doar atunci când analogia
funcţionează în favoarea inculpatului.
principiul activităţii legii penale: >:
impune ca, în cazul infracţiunilor omisive, să fie aplicată
legea din momentul în care ar fi trebuit să se realizeze
Tohătan
168 Teste grilă
conduita cerută de lege;

în cazul infracţiunilor cu durată de consumare, se raportează
întotdeauna la momentul consumării faptei;
în aplicarea sa, poate fi influenţat de declararea ca
neconstituţională a unei legi de abrogare.
în aplicarea legii penale mai favorabile:
conform art. 6 C.pen. (după judecarea definitivă a cauzei),
instanţa de executare se raportează la limita agravată a
pedesei prevăzută de legea nouă, indiferent de cuantumul
prejudiciului, dacă ambele legi penale prevăd ca agravantă
producerea de consecinţe deosebit de grave;
conform art. 6 C.pen., nu pot fi avute în vedere şi pedepsele
aplicate de instanţele străine;
conform art. 5 C.pen. (până la judecarea definitivă a cauzei),
o măsură educativă prevăzută de noul Cod penal este
considerată mai favorabilă decât o pedeapsă cu
suspendarea executării aplicată înainte de 01.02.2014.
3q Autorul a fost condamnat definitiv, la data de 10.03.2012, la
pedeapsa rezultantă a închisorii de 12 ani, pentru comiterea în
concurs real a faptei de furt calificat (în loc public) prevăzută de
art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C.pen. din 1969, pentru
care instanţa a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare şi a faptei de
tentativă de tâlhărie calificată (în timpul nopţii), prevăzută de
art. 211 alin. (2) lit. b) C.pen. din 1969, pentru care instanţa a
aplicat pedeapsa închisorii de 9 ani. în urma judecării
contestaţiei ia executare introduse pentru aplicarea art. 6 C.pen.,
instanţa:
va trebui să reducă durata pedepsei ce se execută la 10 ani;
nu va trebui să reducă durata pedepsei ce se execută;
va reduce mai întâi pedepsele aplicate pentru fiecare
infracţiune în parte.
40. Autorul a fost condamnat, la data de 10.01.2014, la pedeapsa
închisorii, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.
în acest caz:
dacă autorul, la data de 15.08.2014, comite o infracţiune, în
caz de revocare a suspendării pentru comiterea unei
infracţiuni, instanţa va aplica întotdeauna cumulul
aritmetic;
la finalul termenului de încercare, pedeapsa va fi
considerată ca executată;
în apelul judecat la data de 08.06.2014, în aplicarea art. 5
C.pen., la individualizarea executării pedepsei, instanţa va
avea în vedere cu prioritate efectele suspendării faţă de
durata termenului de încercare sau supraveghere.
Tohăton
Drept penal 169
H în cazul normelor incomplete:

abrogarea normei completatoare atrage automat şi
abrogarea normei incomplete;
la momentul abrogării normei completatoare, norma de
trimitere îşi dobândeşte independenţa faţă de aceasta;
normele cadru, la fel ca cele de trimitere, pot fi completate
de norme care vor fi adoptate ulterior intrării ei în vigoare.
în cazul infracţiunilor:
obiectul material încorporează întotdeauna obiectul juridic;
obiectul material poate servi la circumscrierea factorului
intelectiv al intenţiei; comise de persoane juridice de drept
public, este exclusă răspunderea penală a reprezentantului
persoană fizică a acesteia, pentru aceeaşi faptă.
Subiectul pasiv:
, a) multiplu nu poate exista în cazul infracţiunilor complexe
îndreptate contra y patrimoniului;
este reprezentat întotdeauna de persoana prejudiciată;
^)J trebuie să fie o persoană cu discernământ, pentru a
putea fi aplicabilă cauza justificativă a consimţământului
victimei.
Inacţiunea:
/â)' autorului, în cazul faptelor omisive proprii, constă în
neîndeplinirea unei obligaţii impuse de lege;
conducătorului auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice,
care accidentează o persoană pe trecerea de pietoni şi apoi
pleacă, deşi era evident că victima va
Tohătan
Drept penal 163
418 Teste grilă
etaje; după ce a bătut victima, autorul o lasă pe munte, deşi ştie
deceda dacă nu va fi transportată la spital, cu că zona este frecventată des de lupi;
consecinţa decesului acesteia4' constituie infracţiunea de autorul, dorind să se răzbune pe amantul soţiei sale,
omor; intră cu maşina în grupul, de trei persoane în care
este pedepsibilă penal doar în cazul infracţiunilor de acesta se afla, provocând moartea tuturor.
rezultat. i inacţiune:
nu este sancţionată decât dacă este comisă cu intenţie;
constituie infracţiune doar dacă este incriminată şi
f
de drept public nu răspunde penal;
'nu poate răspunde pentru comiterea de J fapta similară constând într-o acţiune;
infracţiuni omisive; poate comite o faptă poate fi comisă cu premeditare.
în legitimă apărare.
Infracţiunile cu conţinut alternativ: V.V^C'V
regrupează sub aceeaşi denumire mai multe infracţiuni
distincte;
se pot comite şi din culpă; este fără prevedere atunci când nimeni nu putea să prevadă
nu pot fi infracţiuni de pericol. producerea urmării;
în cazul infracţiunilor cu conţinuturi alternative: mmmm-mm caracterizează latura subiectivă a faptei de a conduce cu
viteză foarte mare pe autostradă, pe contrasens,
realizarea mai multor alternative de comitere are ca efect situaţie în care s-a produs un impact cu un autovehicul
aplicarea unui spor la pedeapsa prevăzută de lege; ce circula regulamentar, în urma căruia o persoană a
Yb)y diferenţierea faţă de infracţiunea cu conţinut decedat;
alternativ se face şi prin criteriul / unităţii de obiect juridic ’cjy nu poate caracteriza infracţiunile comise pe temei de
regăsită în cazul infracţiunii cu conţinut alternativ; rasă.
/) pot fi aplicate pedepse complementare direct pe lângă presupune o urmare neprevăzută de legea penală, dar
pedeapsa rezultantă. prevăzută şi acceptată de făptuitor, şi o a doua urmare
Persoana care conduce un autovehicul cu viteza legală şi trece prevăzută de legea penală, dar neprevăzută de făptuitor, cu
pe culoarea roşii semaforului, iar apoi, după 100 de metri, toate că putea şi trebuia să o prevadă; poate conţine în
accidentează mortal un pieton traversa strada structura sa o intenţie indirectă; nu permite comiterea
prin loc nepermis: faptei în forma tentativei.
comite o faptă praeterintenţionată; erintenţia:
O b) nu va răspunde penal pentru rezultatul produs; se întâlneşte doar în cazul infracţiunilor progresive;
ar putea să nu fie pedepsită pentru fapta comisă, dacă ar se deosebeşte de culpă prin aceea că, în cazul culpei, rezultatul
împiedica producerea
rezultatului. trebuie să se producă instantaneu;
se deosebeşte faţă de intenţia eventuală prin atitudinea
ca element al laturii obiective: subiectivă a autorului faţă de producerea rezultatului.
poate fi element al tipicităţii;
atrage întotdeauna agravarea răspunderii; în cazul infracţiunilor caracterizate de culpă:
similar cu scopul, trebuie analizat prin raportare la consimţământul victimei întotdeauna înlătură răspunderea
tipicitatea faptei. penală;
cu prevedere, la fel ca şi în cazul infracţiunilor caracterizate de
este o cauză de atenuare a răspunderii penale; nu poate intenţie eventuală, autorul prevede două urmări;
Q fără prevedere, posibilitatea de prevedere se analizează în
caracteriza fapta persoanei juridice; concret.
exclude trecerea unui interval de timp între momentul luării 57. Autorul, dorind să violeze victima, o ia în braţe şi o duce spre
hotărârii infracţionale şi punerea ei în executare. pat, dar se împiedică de un scaun, iar aceasta, în căderea
stă intenţie directă de omor în cazul în care: celor doi, se loveşte cu capul de colţul unui obiect de mobilier
victima este aruncată în stradă de agresor de pe un bloc de 12 şi decedează. în acest caz, fapta
Tohătan penală:
164
pentru care va răspunde autorul este comisă din culpă;
Teste grilă
un element al formei agravate;
rămas în forma tentativei; , în cazul în care este prevăzut expres în norma de
' va fi pedepsită între limitele speciale de pedeapsă reduse la incriminare, indică faptul că infracţiunea nu poate fi comisă
jumătate.-^ decât cu intenţie directă;
ca element secundar în structura laturii subiective: ’ reprezintă un element de agravare în cazul omorului comis
poate reprezenta atât un element constitutiv al faptei, cât şi din interes material.
Tohătan
Drept penal 165
Tohăton
166 Tohăta
grilă n
Tohătan
Nu poate fi comisă din culpă:
o infracţiune progresivă;
o faptă în legitimă apărare;
infracţiunea agravată deDrept
existenţa
penal
unui mobil. 167
Autorul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a scăpat de sub

control autotul rismul ce-l conducea şi a lovit un pieton ce se
pregătea să traverseze neregu lamentar strada. Imediat, a
observat că rănile victimei sunt foarte grave, evident că starea sa
impunea o intervenţie medicală urgentă, care ar fi putut salva viaţa
acesteia. Dorind să scape de răspunderea penală, conducătorul
auto a părăsit locul accidentului, sperând că victima va deceda
până când va fi găsită şi astfel, nu va putea da detalii despre
accident. în acest caz:
dacă victima moare din cauza timpului scurs până la momentul
intervenţiei medicale, autorul va răspunde pentru ucidere din
culpă;
dacă victima moare din cauza timpului scurs până la momentul
intervenţiei medicale, autorul va răspunde pentru omor;
autorul poate invoca cazul fortuit.
Un conducător auto, care circula regulamentar, pentru a evita
impactul iminent cu un pieton ce traversa strada neregulamentar,
deşi a observat lipsa spaţiului de evitare şi prezenţa copacilor în
zonă, a efectuat o manevră periculoasă de virare spre dreapta,
motiv pentru care autovehiculul pe care-l conducea s-a izbit de un
copac de pe marginea drumului. în urma acestui impact,
conducătorul auto a suferit un traumatism cranio-cerebral sever
deschis, fapt ce necesita o intervenţie rapidă a organelor medicale,
pentru salvarea vieţii acestuia. Dacă pietonul a observat dinamica
post evitare şi apoi iminenţa pericolului asupra vieţii condu-
cătorului auto:
acesta poate fi tras la răspundere penală pentru omor, în cazul în
care victima decedează din cauza lipsei intervenţiei medicale ce
i-ar fi putut salva viaţa;
pietonul va răspunde pentru o faptă din culpă, dacă va chema
imediat ambulanţa;
rănirea gravă şi a unui pasager din autoturism nu-i va fi
imputabilă conducătorului auto.
Prin raportare la rezultatul mai grav produs, nu va exista legătură de
cauzalitate între:
agresiunea autorului, ce a dus la imobilitatea victimei, şi decesul
acesteia într-un incendiu în spitalul unde era internată în urma
agresiunii;
fapta conducătorului auto de a răni grav pietonul şi decesul
acestuia ulterior în spital din cauza faptului că a refuzat
efectuarea unei transfuzii de sânge;
fapta farmacistului de a prepara greşit un medicament, care a dus
la slăbirea sistemului imunitar al unei persoane internate, şi
decesul acesteia în urma unei gripe contactate în spital.
Tohăton
168 Teste grilă
de infracţiuni: JHHHHHHHHHIIIHfll
"7) formate dintr-o infracţiune pentru care s-a aplicat o
pedeapsă conform Codului penal din 1969 şi una comisă la
data de 05.04.2015, va fi aplicabilă legea penală mai
favorabilă cu privire la tratamentul sancţionator al
pluralităţii;
constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului
penal din 1969, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă,
o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei potrivit art. 861 din Codul penal din 1969 şi o
infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care
legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă,
stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma
revocării suspendării sub supraveghere se realizează
conform Codul penal actual.
se aplică întotdeauna cumulul juridic, apsa rezultantă a unui
concurs format din două infracţiuni, în structura
o infracţiune comisă anterior datei de 1 februarie 2014,
respectiv o infracţiune comisă după intrarea în vigoare a
noului Cod penal, va fi stabilită prin aplicarea art. 39
C.pen. prin raportare, pe de o parte, la o pedeapsă stabilită
conform legii penale mai favorabile, şi, pe de altă parte, la
una stabilită conform Codului penal actual;
o pedeapsă cu închisoarea şi o pedeapsă cu amenda nu pot
face obiectul amânării aplicării pedepsei;
o pedeapsă cu închisoarea şi o pedeapsă cu amenda pot fi, în
anumite condiţii, detenţiunea pe viaţă.
Acţiunea neintenţionată a unei persoane din data de 20.01.2014,
care a dus la
rănirea victimei, ce a avut nevoie de 85 de zile de îngrijiri
medicale:
impune aplicarea, în prezent, a legii penale mai favorabile;
pentru care autorul a primit 7 luni de închisoare cu
suspendare conform Codului penal din 1969, urmată de
comiterea unei fapte de fals intelectual, în termenul de
încercare a primei pedepse, impune aplicarea cumulului
aritmetic de către instanţa de fond;
în situaţia premisă de la punctul b), urmată de rămânerea
definitivă a soluţiei prin care s-a realizat cumulul aritmetic,
impune respingerea ca neîntemeiată a unei contestaţii la
executare prin care se solicitaseră aplicarea art. 6 C.pen.
i legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei:
Tohătan
impune ca pedeapsa stabilită în temeiul legii vechi să fie cea
a închisorii sau a detenţiunii pe viaţă;
în situaţia pedepselor aplicate pentru infracţiuni care au
produs consecinţe deosebit
Drept penal de grave potrivit Codului 169
penal
anterior, se face întotdeauna prin raportare la varianta
agravată a infracţiunilor limitativ enumerate în art. 309
C.pen.;
nu este incidenţă şi în cazul pedepselor integral executate.
Tohăton
67. Constituie infracţiunea de violare de domiciliu pătrunderea
fără drept, în mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau
loc împrejmuit ţinând de ; fără consimţământul persoanei
care le foloseşte, sau refuzul de a le cererea acesteia. în acest
caz, suntem în prezenţa unei infracţiuni:
/ a)) cu conţinut alternativ;
cu conţinuturi alternative;
cu subiect activ special impropriu.
în dreptul penal român, consimţământul victimei poate avea rol de:
'a); cauză justificativă;
i cauză care înlătură tipicitatea (prevederea faptei în legea penală);
cauză care înlătură imputabilitatea.
Nu poate fi reţinut ca şi cauză justificativă consimţământul victimei
la inf ţiunea de: .f|
jşp act sexual cu un minor;
lipsire de libertate;
trafic de persoane.
Prevederea legală potrivit căreia „nu constituie infracţiune părăsirea
loc accidentului când în urma accidentului s-au produs doar
pagube materiale consacră o:
fa]) cauză justificativă;
cauză care înlătură tipicitatea (prevederea faptei în legea
penală);
‘c) cauză care înlătură imputabilitatea.
Nu este justificată fapta celui care:
nu-şi îndeplineşte atribuţiile de serviciu, întrucât participă la o
grevă autorizată, , în condiţiile legii;
, / b) permite unui prieten al său să-l lovească cu pumnul în torace, cu
consecinţa ^ cauzării unei fisuri costale ce a necesitat pentru
vindecare 60 de zile de îngrijiri medicale;
acţionează în stare de legitimă apărare, dar care, din cauza
temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu
gravitatea atacului.
Pentru a putea reţine consimţământul victimei ca şi cauză
justificativă, este ngcesar ca acesta să fie:
expres;
actual;
(?cj determinat.
' Atunci când, pentru a-şi şterge nasul, un student ia cu de la sine
putere o batistă;
de hârtie din pachetul aflat pe banca colegului şi prietenului său,
ieşit în pauză:
fapta este justificată pe terenul stării de necesitate;
(^S) / produce efecte justificative consimţământul proprietarului
batistelor; nu este incidenţă nicio cauză justificativă.
Tohătan / Ciauţu
e reţine o cauză justificativă în situaţia în care:
Taji procurorul de caz distruge sigiliul aplicat de organul de
poliţie pe plicul în care a fost introdus un suport optic
Drept penal 167
conţinând imagini video ale faptei ce făcea obiectul
dosarului, pentru a viziona acele imagini;
[£) pentru a afla unde era ţinută captivă victima, un copil în
vârstă de 6 ani, a cărui viaţă era pusă în pericol, organele
de poliţie întrebuinţează violenţe faţă de persoana
suspectată de lipsirea de libertate în mod ilegal a copilului;
pentru a nu fi condamnat pe nedrept, inculpatul nevinovat,
trimis greşit în judecată de procuror, distruge un înscris
aflat la dosarul cauzei, pe care se baza acuzarea, ştiind că
acesta era unul falsificat de persoana vătămată, care îl
depusese la dosar.
75. prevederea legală potrivit căreia darea de mită „nu
constituie infracţiune atunci - când mituitorul a fost constrâns
prin orice mijloace de către cel care a luat mita" consacră o
cauză:
aj justificativă;
. ! b) de neimputabilitate;
care înlătură vinovăţia.
ta prevăzută de legea penală este una justificată, atunci:
cauza justificativă nu va mai produce efecte dacă
făptuitorul este un minor care nu răspunde penal;
bj faţă de făptuitor nu pot fi luate măsuri de
siguranţă; c| efectul cauzei justificative se
întinde şi asupra participanţilor;
Reţinând că făptuitorul nu şi-a dat seama, în momentul
comiterii faptei prevăzute de legea penală, că pricinuieşte
urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut (traduce
dacă pericolul nu era înlăturat, instanţa va reţine în
beneficiul acestuia:
(aDo cauză de neimputabilitate;
/ o cauză justificativă;
£fyO circumstanţă atenuantă legală.
Fiind atacat cu un cuţit de o persoană necunoscută, în timp
ce se afla pe casa scării, făptuitorul, pentru a scăpa de
atacul celui care fusese plătit să îl ucidă, intră în
apartamentul unui vecin care nu se afla ia domiciliu, dar
care, la plecare, uitase uşa descuiată. în acest caz:
fapta nu a fost comisă cu vinovăţia cerută de lege, lipsind intenţia
făptuitorului; ^/făptuitorul a comis o faptă penală cu vinovăţia
cerută de lege; &U fu'l-
Cuh <
cf se va reţine că făptuitorul a acţionat în stare de legitimă
apărare.
aj=* >
Ciauşu
ma apărare, ca şi cauză justificativă: ^
gp poate fi reţinută şi în cazul unei infracţiuni comise din culpă;
permite 168 confiscarea specială de la făptuitor
Teste grilă a cuţitului cu
care acesta s-a apărat de atac, cauzând decesul atacatorului;
nu poate fi <3 reţinută dacă sunt îndeplinite obiectiv condiţiile
prevăzute de lege pentru această cauză justificativă, dar făptuitorul
nu ştie că acţionează în prezenţa ei.
Ciauşu
După ce a fost atacat, trântit la pământ şi lovit cu pumnii şi picioarele
fără i făptuitorul
169 aplică imediat agresorului, ce segrilă
Teste îndepărta, o
lovitură de cuţit ’ spate, punându-i viaţa în pericol. în acest caz, este
corectă reţinerea;
C/ ('a)) stării de provocare;
"6) excesului neimputabil de legitimă apărare;
circumstanţei atenuante a depăşirii limitelor legitimei apărări.
Atunci când conducătorul auto, surprins de căderea neaşteptată a
unui bol< de mari dimensiuni pe şosea, virează brusc pentru a
evita impactul cu acesta < consecinţa ieşirii în afara părţii
carosabile şi accidentării pasagerului situat i scaunul din
dreapta faţă, instanţa va reţine că fapta de vătămare corporală
i culpă a fost comisă în condiţiile:
I a) constrângerii fizice;
J b) cazului fortuit;
{x)j stării de necesitate.
Necesitatea ca atacul să pună în pericol nemijlocit valoarea socială
ocrotită exprimă caracterul său:
imediat;
direct;
material.
Reţinând că, după ce a fost lovit o dată cu palma de persoana
vătămată, momentul în care era pe cale să fie lovit a doua oară,
făptuitorul a aplicat şi < palmă acesteia, instanţa:
nu poate reţine legitima apărare, căci atacul nu a fost de natură
să pună în pericol grav persoana celui atacat sau drepturile
acesteia;
va putea reţine legitima apărare;
va reţine circumstanţa atenuantă legală a stării de provocare.
în cazul cauzei justificative a legitimei apărări, apărarea:
poate fi exercitată nu doar de victima atacului, ci şi de un terţ
care intervine în sprijinul acesteia;
nu este necesar să constea într-o faptă prevăzută de legea penală;
se poate îndrepta împotriva câinelui asmuţit de atacator asupra
celui care se apără.
Proporţionalitatea între atac şi apărare se apreciază în funcţie de:
exclusiv mijloacele folosite de atacator şi, respectiv, cel atacat;
urmarea pe care cel mai probabil ar fi produs-o atacul şi cea
produsă în concret de apărare;
raportul de forţe dintre agresor şi victimă.
Ciauşu
ic în situaţia în care făptuitorul, care se apără de atacul material,
direct, imediat şi injust al unui agresor, vatămă întâmplător, în
timp ce se apără, un terţ aflat în apropiere,
Drept penal căruia îi sparge un 170
glob ocular, făptuitorul:
' a) va răspunde pentru vătămarea corporală din culpă a terţului;
nu va răspunde pentru vătămarea corporală din culpă a terţului,
întrucât beneficiază de efectele stării de necesitate;
nu va răspunde pentru vătămarea corporală din culpă a terţului,
întrucât beneficiază de efectele legitimei apărări.
0| Pentru a proteja o livadă, X a împrejmuit terenul cu un gard şi a
lăsat liberi doi câini în perimetrul astfel delimitat. în ciuda
avertismentului postat pe gard, privind prezenţa câinilor, o
persoană a sărit gardul în timpul nopţii pentru a sustrage mere
din livadă, dar a fost atacată şi muşcată de câini, fiindu-i astfel
cauzată o infirmitate fizică. în această ipoteză X:
a acţionat în stare de legitimă apărare prezumată;
a comis o faptă prevăzută de legea penală;
va răspunde pentru infracţiunea de vătămare corporală.
legitimei prezumate: IflflflHHHHHIHBHHI
este necesar ca apărarea să fie motivată exclusiv de pătrunderea
victimei într-unul dintre spaţiile enumerate de legiuitor;
prezumţia operează doar în privinţa pătrunderii consumate într-
unul dintre spaţiile enumerate de legiuitor, nu şi a simplei
încercări de pătrundere;
apărarea legitimă prezumată poate fi exercitată de orice persoană
care sesizează pătrunderea fără drept într-unul dintre spaţiile
enumerate de legiuitor, nu doar de către proprietarul spaţiului
sau cel care îl foloseşte.
Excesul neimputabil de legitimă apărare:
permite aplicarea unei măsuri de siguranţă, în caz de necesitate;
produce efecte şi asupra participanţilor;
înlătură antijuridicitatea, făptuitorul neputând fi tras la
răspundere penală.
Acţiunea spontană a unui animal, care determină o persoană să
comită o faptă prevăzută de legea penală, se poate analiza pe
terenul:
legitimei apărări;
stării de necesitate;
constrângerii fizice.
Instanţa a reţinut că, acţionând pentru a înlătura un pericol,
făptuitorul şi-a dat seama că pricinuieşte urmări mai grave decât
cele care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat.
Constatând că această disproporţie nu este totuşi una vădită,
instanţa va reţine în beneficiul făptuitorului:
excesul neimputabil de stare de necesitate;
circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor stării de necesitate;
starea de necesitate, ca şi cauză justificativă.
Ciauşu
Pentru a beneficia de efectele justificative ale stării de necesitate, este
necesar ' cel care acţionează pentru a înlătura un pericol să:
aleagă întotdeauna alternativaDrept penal comiterii unei fapte licite
171 în
detrimentul ut^' ilicite;

sacrifice un bun al său în detrimentul celui aparţinând unui terţ,
străin de pericolul creat şi căruia nu îi profită acţiunea de
salvare;
nu fi provocat intenţionat pericolul.
Persoana care a comis un accident de circulaţie, iar ulterior este
atacatlfl| rudele victimei, înarmate cu bâte:
acţionează în legitimă apărare dacă aruncă cu o piatră spre
grupul de atacatori rănind pe unul dintre aceştia;
acţionează în stare de necesitate dacă părăseşte locul accidentului,
anunţând imediat după aceasta organele de poliţie;
nu poate beneficia de efectele legitimei apărări, dacă avea
posibilitatea plecării cu autoturismul de la faţa locului, ca
alternativă la vătămarea unuia sau mai mulţi agresori.
Dacă, pentru a salva viaţa unui pacient, medicul prelevează un rinichi
de la un alt pacient, internat pentru o operaţie de apendicită, fără
consimţământul acestuia din urmă, în timpul anesteziei generale
pentru această intervenţie chirurgicală, şi se constată că orice
întârziere ar fi condus cu certitudine la decesul primului pacient,
atunci medicul:
va beneficia de efectele stării de necesitate;
nu comite fapta cu vinovăţia cerută de lege, căci intenţia lui a fost
să salveze viaţa primului pacient, nu să-l vatăme pe al doilea;
va răspunde penal.
în cursul unui incendiu puternic, pentru a putea coborî pe scara de
incendiu,: împinge pe Y, cu consecinţa punerii în imposibilitatea
de a mai ieşi din clădire; flăcări şi decesului imediat al acestuia. în
această situaţie, X, care nu avea posibilitate de a-şi salva viaţa:
acţionează în stare de necesitate în toate cazurile;
nu acţionează în stare de necesitate, dacă se reţine că era în timpul
exercitării atribuţiilor de serviciu, ca pompier;
nu acţionează în stare de necesitate, dacă era tatăl lui Y, minor în
vârstă de 10 ani.
Speriat, calul îl aruncă pe călăreţ din şa, iar acesta cade şi vatămă
corporal un copil. în acest caz, se va reţine: j
constrângerea fizică;
cazul fortuit;
starea de necesitate.
Legitima apărare se aseamănă cu starea de necesitate prin aceea că:
pot avea exact aceleaşi surse care le determină;
atât apărarea, cât şi acţiunea de salvare trebuie să fie unica sau
cea mai puţin păgubitoare posibilitate de a acţiona;
ambele pot fi determinate de o agresiune fizică iminentă,
provenită din partea unei persoane responsabile ce
intenţionează să-l ucidă pe cel ce va invoca ulterior cauza
Ciauşu / Tohătan
justificativă.
ijs Legitima apărare se deosebeşte de starea de necesitate prin aceea
că: 172 Teste grilă
instanţa nu poate lua o măsură de siguranţă faţă de cel care

acţionează în legitimă apărare;
în anumite împrejurări, cea dintâi este prezumată de lege;
cea dintâi nu poate fi determinată de acţiunea spontană a unui
animal.
Legitima apărare:
produce efecte mai largi în planul răspunderii penale decât
starea de necesitate;
nu produce aceleaşi efecte în planul răspunderii civile ca starea de
necesitate;
poate conduce, în anumite cazuri, la aplicarea unor sancţiuni
penale.
100. Nu acţionează în stare de necesitate cel care:
atacat fiind de un animal sălbatic, îl ucide pe acesta;
ucide câinele de luptă ce fusese asmuţit asupra sa de către o altă
persoană;
cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sacrifică un porc din gospodăria
proprie.
Exercitarea unui drept reprezintă o cauză justificativă:
doar dacă acel drept este reglementat expres de lege;
doar dacă făptuitorul acţionează cu respectarea condiţiilor
impuse de lege pentru exercitarea dreptului;
chiar dacă făptuitorul acţionează cu nerespectarea condiţiilor
pentru exercitarea dreptului, dar nu îşi dă seama de acest lucru
din cauza erorii de drept extrapenal.
102. Cauzele de neimputabilitate:
nu permit extinderea efectelor lor şi asupra participanţilor;
permit aplicarea măsurilor de siguranţă;
se analizează înaintea cauzelor justificative.
IIIHHRflHIHiflflHHHHIHHHHflIHHVHHHHHHHHHI
cu o vârstă între 14 şi 16 ani, care nu are discernământ, nu
răspunde penal, fiind incidenţă iresponsabilitatea ca şi cauză
de neimputabilitate;
cu o vârstă între 14 şi 16 ani este prezumat relativ că răspunde
penal;
cu o vârstă de 17 ani, care comite o infracţiune continuată ce se
epuizează când acesta are vârsta de 19 ani, va răspunde penal
ca major pentru toată activitatea sa ilicită.
în cazul excesului neimputabil de legitimă apărare:
pentru a fi înlăturată imputabilitatea, trebuie ca toate
condiţiile apărării să fie îndeplinite;
limita minimă a pedepsei speciale pentru infracţiunea comisă
va fi redusă cu o treime;
este înlăturată răspunderea civilă.
Ciauşu
în cazul excesului neimputabil de stare de necesitate:
întotdeauna, în fapt, s-au produs urmări vădit mai grave
decât cele care s- putut produce dacă starea de
pericol nu173ar fi fost înlăturată; Teste grilă
efectele se produc întotdeauna in personam;

fapta nu este antijuridică.
Există caz fortuit atunci când:
un câine sare brusc în faţa maşinii, iar şoferul, pentru a evita
/ impactul, efeî tuează o manevră bruscă intrând pe trotuar,
unde distruge o conductă de gaz care explodează;
din cauza ruperii coloanei de direcţie a autoturismului, autorul
pierde controlul autovehiculului, pătrunde pe trotuar şi
răneşte un pieton;
o persoană obligă prin folosirea forţei o alta să
întocmească un act fals. g%?IŞjp: aga
Cazul fortuit:
înlătură întotdeauna răspunderea civilă a autorului; fâ) înlătură
existenţa culpei ca element al vinovăţiei, cât şi imputabilitatea ca ^
trăsătură generală a infracţiunii;
^ fiind o cauză de neimputabilitate, are efecte doar in personam.
■■■■■■■■■^■■■■■■■■H^
va executa pedepsele complementare aplicate;
(^b^ va răspunde penal pentru acţiunile componente ale
infracţiunii continuate, comise în stare de responsabilitate;
i^cf) poate răspunde penal pentru o infracţiune de viol şi, în
acelaşi timp, să nu răspundă penal pentru o infracţiune de fals,
comise la aceeaşi dată.
■■■■■■■■■■■■■■HM
îi pot fi aplicate măsuri educative;
î) nu-i poate fi aplicată măsura de siguranţă a confiscării extinse;
£) în principiu, îi pot fi aplicate regulile răspunderii civile.
Intoxicaţia
1
cu alcool: |
cronică, poate înlătura responsabilitatea pe temeiul art. 28
C.pen. - iresponsabilitate;
este suficient să fie involuntară pentru a înlătura
responsabilitatea;
în cazul în care înlătură responsabilitatea, permite aplicarea
unei măsuri de siguranţă.
Eţaarea asupra elementelor constitutive ale infracţiunii:
înlătură imputabilitatea;
Cbî poate înfăţişa în concret o eroare de drept; ^
0/ vincibilă permite răspunderea penală pentru comiterea unei
fapte din culpă.
care crede în mod eronat că bunul furat de către el face

parte din patrimoniul cultural naţional va răspunde pentru
forma agravată a infracţiunii de furt;
Tohăton
®care crede în mod eronat că se află în stare de necesitate
174 Teste grilă
nu va răspunde penal pentru fapta intenţionată pe care o
comite în aceste circumstanţe; care distruge prin spargere un
bun crezând că este al vecinului, bunul în realitate
J
fiind al său, va răspunde pentru o faptă tentată contra
patrimoniului vecinului său.
/_..
cu privire la elementele obiective ale unei cauze justificative
trebuie apreciată ca o eroare asupra tipicităţii;
/'ţjVu privire la o dispoziţie juridică extrapenală poate constitui şi o
eroare asupra antijiridicităţii;
in persona impune reţinerea unui concurs de infracţiuni.
peptru a se reţine o cauză de neimputabilitate: ..■_
” (aHm cazul infracţiunilor omisive, trebuie să fie îndeplinite
condiţiile legale ale acestei cauze pe întreaga perioadă de timp în
care autorul avea obligaţia de a acţiona; în cazul infracţiunii din
culpă, eroarea trebuie să fie invincibilă;
în cazul infracţiunilor progresive, iresponsabilitatea trebuie să fie
prezentă la momentul producerii rezultatului cel mai grav.
Eroarea:
de drept nu A poate fi reţinută în cazul faptelor de obicei; fb)
de fapt nu poate fi reţinută în cazul infracţiunilor de pluralitate
naturală;
^cj) de drept penal înlătură caracterul penal al faptei doar dacă este
invincibilă.
. Suntem în prezenţa unei cauze de neimputabilitate în cazul persoanei
care:
comite o faptă prevăzută de legea penală, aflându-se sub efectul
stupefiantelor __ de care era dependentă;
Bf! provoacă un accident de circulaţie din cauza faptului că a
adormit la volan pe fondul tratamentului medicamentos pe care-
l urma în ultimii doi ani;
^cţ) a fost în imposibilitate obiectivă de a-şi da seama că victima nu
şi-a dat în realitate consimţământul să fie lovită.
Fapta persoanei care, fiind atacată cu un cuţit şi încolţită într-o curte
interioară, ripostează cu un foc de armă spre atacator, care
produce moartea unui terţ fără i cu atacul iniţial:
va atrage răspunderea persoanei doar pentru fapta de
ucidere din culpă; nu va atrage răspunderea persoanei
ce a uzat de armă;
atrage reţinerea circumstanţei atenuante a provocării în raport cu
fapta a cărei victimă a fost terţul.
’ comise din culpă, eroarea:
(jaf) de fapt produce efecte doar dacă nu se datorează
Tohătan
culpei autorului; bj-^cje fapt are acelaşi regim ca în cazul
infracţiunilor intenţionate; depenal
Drept drept nu produce efecte. 175
Tohătan
176 Teste grilă
Eroarea asupra caracterului ilicit ai faptei:

constituie o cauză de neimputabilitate doar dacă in concreto este
inevita^*^
priveşte întotdeauna elemente ale tipicităţii faptei;
nu poate privi infracţiunile cu subiect activ special.
Fapta persoanei care nu se poate prezenta la penitenciar în urma unei
permii de ieşire din penitenciar acordată conform legii, din cauza
unei inundaţii care^ afectat toate căile de comunicare este:
justificată;
neimputabilă;
comisă din culpă.
Constrângerea fizică:
este o cauză justificativă;
poate avea la bază doar o cauză externă;
poate să-şi producă efectele chiar dacă acţiunea sa este previzibilă.
O persoană care este obligată să falsifice un înscris oficial sub
ameninţarea unei arme de foc comite fapta:
în stare de constrângere fizică;
sub imperiul constrângerii morale;
în stare de necesitate.
Fapta persoanei care, pierzând controlul bicicletei sale, se loveşte cu
roata de bordură şi este astfel proiectată peste ghidon, lovind grav
un pieton:
nu-i este imputabilă biciclistului, fiind comisă în circumstanţele unui
caz fortuit;
nu-i este imputabilă biciclistului, fiind comisă sub imperiul
constrângerii fizice;
va atrage răspunderea civilă a autorului.
Persoana care a comis o faptă de furt în formă continuată, ameninţată
fiind < ceilalţi participanţi la comiterea faptei:
comite fapta sub imperiul constrângerii morale;
va răspunde doar pentru acele acţiuni componente ale faptei
unice, la comiterea cărora a participat de bunăvoie;
va răspunde penal pentru comiterea faptei.
spre deosebire de constrângerea fizică, este înlăturată

imputabilitatea ca trăsătură generală a infracţiunii;
persoana care a exercitat constrângerea va răspunde în calitate
de instigator la fapta tipică săvârşită de cel constrâns;
ameninţarea cu denunţarea unei alte infracţiuni, comise
anterior de către subiect, face ca fapta comisă în aceste
condiţii să fie imputabilă.
126.
Tohătan
este justificată;
nu poate fi comisă din culpă;
Drept penal 177
poate constitui un atac susceptibil de a legitima o apărare din

partea atacatorului iniţial.
Tohătan
Drept penal 178
atacatorului face ca autorul faptei comise în apărare să acţioneze

în condiţiile stării de necesitate;
persoanei ce se apără în faţa unui atac exercitat de o persoană
responsabilă face ca fapta sa să nu fie antijuridică;
persoanei ce acţionează în exercitarea unui drept recunoscut de
lege înlătură răspunderea penală pentru fapta tipică săvârşită.
Când autorul:
nu putea să prevadă rezultatul faptei sale, va exista un caz
fortuit;
şi nicio altă persoană nu puteau să prevadă intervenţia
împrejurării străine şi efectele acesteia, va exista un caz fortuit;
comite fapta în circumstanţele unui caz fortuit, complicele va
răspunde pentru comiterea unei fapte din culpă.
Constrângerea morală:
este o circumstanţă atenuantă personală;
poate angaja răspunderea civilă a unei persoane;
nu poate fi reţinută în ipoteza în care autorul a falsificat o
bancnotă de 500 de euro, de frica tatălui său care îi dăduse în
depozit o bancotă reală, pe care însă autorul a cheltuit-o.
;0. Făptuitorul a încercat să lovească victima, pieton, cu autoturismul
pe care îl conducea, însă nu a reuşit, căci victima, observând că
autoturismul se îndreaptă către ea, a sărit gardul şi a intrat într-o curte
vecină. în acest caz, suntem în prezenţa:
a) unei tentative perfecte de omor;
b) actelor de pregătire;
c) infracţiunii de ameninţare.
131. Faza internă a infracţiunii: wmmm
a) cunoaşte mai multe etape;
b) nu este sancţionată în nicio ipoteză de legea
penală;
c) este sancţionabilă uneori, cum ar fi situaţia în care făptuitorul
ideea de a comite infracţiunea. îşi exteriorizează
132. Faza internă a infracţiunii:
a) există şi în cazul infracţiunilor comise cu
intenţie eventuală;
b) lipseşte la infracţiunile comise cu intenţie
depăşită;
c) se regăseşte exclusiv la infracţiunile comise cu
intenţie directă.
Făptuitorul a fost surprins în timp ce încerca să desfacă cu o cheie

şuruburile de fixare a roţii unui autoturism, pe care urmărea să o
sustragă. în acest caz, făptuitorul:
Tohătan / Ciauşu
nu va răspunde penal, acesta săvârşind doar acte de pregătire;
va răspunde pentru tentativă la infracţiunea de furt;
va răspunde pentru o infracţiune consumată de furt.
Drept penal 179
Actele de pregătire:
aj nu pot exista în cazul intenţiei repentine;
fac parte din faza externă a infracţiunii;
nu sunt sancţionabile niciodată, ca atare.
Actele de pregătire:
există întotdeauna la infracţiunile comise cu intenţie premeditată;
^b] pot fi comise doar cu intenţie;
atrag răspunderea penală numai atunci când legiuitorul le
incriminează infracţiuni de sine stătătoare)
Făptuitorul a împrejmuit un teren cu un gard, pe care l-a conectat la reţeau
electrică. O persoană care a atins acest gard a suferit leziuni
vindecabile în ‘ zile de îngrijiri medicale. în acest caz, în sarcina
făptuitorului, se va reţine:
o tentativă la infracţiunea de omor;
o J tentativă la infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte;
infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
Făptuitorul a împrejmuit un teren cu un gard, pe care l-a
conectat la
electrică. O persoană care a atins acest gard a suferit leziuni
vindecabile în 48 zile de îngrijiri medicale. în acest caz, se va
reţine intenţia:
i a) eventuală;
^ b) directă;
depăşită.
Sunt acte de executare: m
doar cele descrise în norma de incriminare;
j b) orice acte care relevă intenţia de a comite o infracţiune,
chiar dacă nu sunt
^ descrise în norma de incriminare;
şi alte acte decât cele descrise expres în norma de incriminare.
Există tentativă atunci când făptuitorul: mw&my _m
este surprins având asupra sa un levier, în apropierea blocului în
care se afla /r apartamentul victimei din care urmărea să sustragă
bunuri;
a turnat otravă într-o sticlă de vin pe care o altă persoană urma să
i-o dea victimei, fapt ce nu s-a mai întâmplat;
€)} a introdus mâna în buzunarul hainei victimei pentru a sustrage
bani, dar a fost surprins de victimă, în timp ce scotea din
buzunar 2 bilete de cinema, în acel buzunar neaflându-se bani.
Pentru a exista tentativă în cazul infracţiunii complexe de tâlhărie, în
modalit furt $i lovire, este necesar să existe:
✓f*' un început de executare a ambelor acţiuni absorbite;
cel puţin un început de executare al violenţelor;
cel puţin un început de executare Ciauşu al furtului.
180 Teste grilă
i tentativă atunci când:

făptuitorul a întrerupt de bunăvoie actul de executare pe care l-
ar fi putut finaliza fără probleme;
rezultatul infracţiunii nu se putea produce datorită modului absurd
cum a fost concepută executarea;
01 rezultatul infracţiunii nu s-a produs datorită intervenţiei unui
terţ.
Nu este posibilă tentativa la infracţiunea de: ; U J H
/3) distrugere;
/b) loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
/cp neglijenţă în serviciu.
143. Este posibilă tentativa la infracţiunea de:
tăinuire;
însuşire a bunului găsit, nepredat în termen autorităţilor;
dare de mită.
ntativa este imperfectă atunci când:
) pistolul cu care făptuitorul dorea să ucidă victima nu a
funcţionat în momentul apăsării pe trăgaci; -—)! A' O T
[ făptuitorul nu a putut finaliza actul de executare din cauza
intervenţiei unor terţi; Q făptuitorul ^renunţat de bunăvoie
să mai finalizeze actul de executare.
Atunci când făptuitorul, care urmărea să sustragă o sumă de bani,
ameninţă casiera cu un pistol de jucărie care imita pe unul real, dar
aceasta îşi dă seama că nu este o armă reală, astfel că nu satisface
cererea de a remite suma de bani, suntem în prezenţa unei tentative:
mi idonee, căci pistolul folosit era apt a produce rezultatul;
neidonee, căci pistolul folosit nu era apt, în cazul dat, să producă
rezultatul;
/c) neidonee, căci cu un pistol de jucărie victima nu poate fi, în
general, împuşcată.
Tentativa perfectă nu este posibilă la infracţiunea de:
omor;
viol;
(d,1 furt.
Când neproducerea rezultatului se datorează exclusiv greşitei
executări a acţiunii de către făptuitor, din cauza nepriceperii
acestuia:
nu există tentativă;
există o tentativă
neidonee; există o tentativă
idonee.
in cazul inculpatului care a comis o tentativă la o infracţiune sancţionată
cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, alternativ cu pedeapsa închisorii de la
15 la 25 de ani, în lipsa circumstanţelor atenuante, este legală
condamnarea acestuia la pedeapsa: Ciauşu
j>) detenţiunii pe viaţă; ,.
(g;închisorii de 20 de ani; ~)
închisorii de 7 ani şi 6 luni. '
/
Drept penal 181
Urmărind să sustragă mai multe piese auto de la unitatea la care

lucra ca şofer inculpatul a luat în timpul zilei din magazie mai
multe astfel de piese, pe care fO ascuns în toaleta unităţii. în
cursul nopţii următoare, inculpatul a revenit js unitate, a sărit
gardul împrejmuitor, s-a deplasat în toaletă şi a încărcat piesele
într-o sacoşă. în momentul în care se pregătea să sară gardul
înapoi în stradă, a fost surprins de paznici. în acest caz, în
sarcina inculpatului va fi reţinută:
vă} infracţiunea de furt, în formă consumată;
infracţiunea de furt calificat (în timpul nopţii, prin
escaladare şi prin violarea sediului profesional), în formă
consumată;
j tentativa la infracţiunea de furt calificat (în timpul nopţii,
prin escaladare şi prjn violarea sediului profesional).
Se va reţine desistarea atunci când făptuitorul:
flg
auzind zgomotul produs de căderea unei ţigle, se sperie că
va fi prins şi pleacă / din curte fără a mai sustrage bunuri;
^b) văzând că, în apartamentul în care intrase cu scopul de
a sustrage bunuri, se găseşte doar o sumă mică de bani,
pleacă fără a mai lua vreun bun;
fără să ştie că laptopul fusese luat de victima plecată de la
domiciliu, refiunţă de bunăvoie să mai pătrundă în
apartamentul acesteia pentru a-l sustrage.
După ce a pătruns prin efracţie în apartamentul victimei, pe care o
cunoşteaj inculpatul, cuprins de remuşcări, a renunţat să mai
sustragă bunuri. în acest caz, inculpatul va răspunde pentru:
o tentativă de furt calificat (prin efracţie);
/b) o infracţiune de violare de domiciliu;
^c| o infracţiune de violare de domiciliu în concurs cu o
infracţiune de distrugere.
Nu va răspunde penal pentru tentativă făptuitorul care: ^
(
o j a) constatând că nu poate sparge codul de acces în seiful băncii,
de unde dorea să jCt i sustragă bani, pleacă fără să sustragă
vreun bun;
n pj |^B) după ce a lovit victima cu cuţitul în piept, anunţă
ambulanţa, care transportă £ }] j ^ victima la spital, însă, în
ciuda eforturilor medicilor, victima decedează;
transportă el însuşi la spital victima pe care o accidentase cu
autoturismul, iar medicii reuşesc să salveze viaţa acesteia.
Făptuitorul care, dorind moartea victimei, îi pune acesteia zahăr în
cafea:
nu va răspunde penal în nicio împrejurare, fiind vorba în
toate cazurile de o tentativă absolut improprie;
^ b); ar putea răspunde penal pentru tentativă de omor, într-un
caz particular, chiar Ciauşu
dacă victima nu consumă din
cafeaua respectivă;
ar putea răspunde penal pentru tentativă de omor doar dacă
victima consumă din cafeaua respectivă şi viaţa îi este
182 Teste grilă
pusă în primejdie.
Nu este posibilă împiedicarea producerii rezultatului în cazul
tentativei :3 infracţiunea de:
omor;
)) viol; lî 'AXA înşelăciune.
Ciauşu
Drept penal 183
Desistarea are ca efect:

[îşirea autorului pentru tentativa realizată;
înlăturarea răspunderii penale a autorului, pentru
tentativa realizată;
nepedepsirea complicelui care s-a desistat.
După ce a depus o adeverinţă falsificată de salarizare la unitatea bancară
odată cu cererea de acordare a unui împrumut, făptuitorul renunţă de
bunăvoie să se mai deplaseze la bancă pentru ridicarea împrumutului cu
privire la care a fost informat că i s-a aprobat. în acest caz, făptuitorul:
i<a)' va răspunde pentru tentativă de înşelăciune;
nu va răspunde pentru tentativă de înşelăciune, beneficiind
de p efectele desistării; va răspunde pentru infracţiunea de
înşelăciune în formă consumată, de vreme de acordarea
împrumutului i-a fost aprobată.
Se reţine o infracţiune consumată de furt în sarcina celui care:
r a) este surprins la ieşirea dintr-un magazin cu autoservire având
în buzunar o t eugenie, luată din magazin;
{J b) urmărind să sustragă scânduri dintr-un pod, este surprins în
timp ce cobora pe scară, după ce aruncase scândurile pe sol;
este surprins având în braţe un televizor la parterul blocului în care
se afla apartamentul din care sustrăsese televizorul.
Momentul consumării infracţiunii continue:
coincide cu momentul epuizării acesteia; f'b) determină legea
penală ce va fi aplicabilă, în caz de succesiune de legi în timp; /£})
este momentul la care sunt întrunite toate elementele constitutive
ale infracţiunii respective.
în sarcina celui care, urmărind uciderea victimei, îi trimite acesteia un
colet conţinând explozibil, explozia urmând a se declanşa în momentul
deschiderii coletului, se poate reţine o tentativă de omor cel mai
devreme din momentul în care coletul este:
^tap predat la poştă;
înmânat destinatarului de angajaţii poştei;
deschis de către destinatar.
Pentru existenţa tentativei:
ta) este absolut necesar să existe un început de executare;
nu V/1 este necesară începerea executării, dacă activităţile
întreprinse de făptuitor relevă neechivoc intenţia de a comite
infracţiunea;
prezintă relevanţă întrunirea sau nu a condiţiilor desistării.
Tentativa perfecţi:
poate fi proprie;
poate fi improprie;
este posibilă la toate infracţiunile la care tentativa este posibilă.
Ciauşu
162. Tentativa:
a) este posibilă la infracţiunile de obicei;
b) poate fi săvârşită prin omisiune;
184
c) nu poate fi săvârşită decât prin acţiune, căci presupune un act
deTeste grilă
executare.
163. Suntem în prezenţa desistării în ipoteza în m
care:
a) în timp ce se deplasa spre apartamentul în care se aflau banii
pe care dorea să fi sustragă, făptuitorul este surprins de o
furtună puternică, astfel că renunţă să-şi continue deplasarea şi
se întoarce la domiciliul său;
în timp ce lovea victima cu scopul de a o constrânge la un act

sexual, făptuitorul este înduplecat de rugăminţile repetate ale
victimei, astfel că renunţă la rezoluţia sa infracţională;
în timp ce se pregătea să arunce cu un obiect contondent în
parbrizul autoturismului victimei, făptuitorul observă
existenţa unor camere de supraveghere montate în apropiere,
astfel că renunţă să-şi ducă la îndeplinire planul infracţional şi
abandonează obiectul contondent pe care îl avea în mână.
164. Nu va fi sancţionat penal făptuitorul care, după ce a lovit victima cu
pumnul: m
pentru a-i sustrage un bun, renunţă de bunăvoie să mai sustragă acel
bun;
îşi cere scuze pentru actul său involuntar, care nu a cauzat
victimei vătămări care să necesite zile de îngrijiri medicale;
pentru a putea ieşi dintr-o încăpere cuprinsă de incendiu, indică
pompierilor locul în care se află victima, astfel că aceasta este
salvată, dar cu preţul unor arsuri mai grave decât cele care s-
ar fi produs dacă nu ar fi fost lovită de făptuitor.
nu au o reglementare expresă în Codul penal;

nu prezintă relevanţă în planul dreptului penal;
sunt suficiente, prin ele însele, pentru a proba intenţia
premeditată.
Tentativa pe^ŞşdţŞ presupune:
aptitudinea acţiunii sau inacţiunii făptuitorului de a produce
rezultatul urmărit sau acceptat;
finalizarea actului (actelor) de executare comis(e) de făptuitor
pentru a produce rezultatul urmărit sau acceptat;
prevederea în mod expres în lege a faptului că tentativa se
sancţionează.
Momentul consumării infracţiunii:
coincide cu momentul epuizării, la infracţiunile de obicei;
determină imposibilitatea reţinerii cauzei de nepedepsire a
împiedicării producerii rezultatului;
determină încadrarea juridică a faptei comise, în cazul
infracţiunii progresive.
Ciauşu
Dacă autorul sustrage din apartamentul vecinului mai
Drept penal 185 multe bunuri
pe care le transportă la domiciliu! său, dar, când revine imediat

pentru a lua şi restul bunurilor, este surprins de poliţişti, acesta
comite:
un concurs de infracţiuni;
o faptă în formă continuată;
o singură faptă în forma unităţii natural colective.
Dacă autorul loveşte victimele minore, aflate în aceeaşi bancă în
clasă, pentru a le lua telefoanele mobile din mână:
comite o infracţiune de tâlhărie în forma unităţii natural
colective;
comite un concurs de infracţiuni contra patrimoniului;
comite un concurs de infracţiuni, una contra persoanei şi
una contra patrimoniului.
în situaţia în care o persoană care, dorind să realizeze curăţarea
podului locuinţei sale, aruncă, pe rând, patru ghivece pentru
flori, iar acestea în cădere lovesc trei pietoni, provocându-le răni
de gravitate medie:
comite o singură infracţiune continuată;
comite atâtea fapte penale câte acte de aruncare a realizat;
comite un concurs (ideal) de infracţiuni.
spre deosebire de infracţiunea continuată, are un tratament

sancţionator special;
nu poate fi comisă în formă continuată;
poate fi comisă şi cu praeterintenţie.
I infracţiunilor continue:
complicitatea poate apărea şi după momentul consumării
infracţiunii;
omisive, legea sancţionează încălcarea unei obligaţii cu
caracter de permanenţă;
pentru a fi exclusă răpunderea penală, cauzele care înlătură
vinovăţia nu trebuie să fie prezente pe întreaga durată
cuprinsă între momentul consumării şi acela al epuizării.
In cazul în care, cu scopul de a-şi omorî copilul sugar, mama nu-
i acordă hrană 1 mai multe zile consecutiv:
dacă minorul este salvat de intervenţia unui membru de
familie, mama va răspunde pentru comiterea unei
infracţiuni omisive improprii continue;
dacă minorul este salvat de intervenţia unui membru de
familie şi dacă, până la momentul actului de salvare,
intervine o lege nouă care sancţioneză mai grav fapta de
tentativă de omor, se va aplica legea mai favorabilă;
fapta se epuizează în momentul decesului copilului.
I infracţiunii continue:
permanente, o întrerupere în executare poate duce la
reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni sau a unei unităţi
Tohătan
legale de infracţiune;
durata faptei se poate reflecta în pedeapsa stabilită de
186 instanţă; Teste grilă
succesive suntem în prezenţa unei unităţi legale de
infracţiune.
O persoană care îşi alimentează casa cu energie electrică după ce s-a
conectat
ilegal la reţeaua electrică a oraşului:
dacă a fost condamnată definitiv pentru furt de energie
electrică, fiind obligată prin hotărâre să se debranşeze de
la reţeaua publică, însă continuă să consume energie
electrică, comite un concurs de infracţiuni;
comite o faptă de obicei;
va răspunde penal pentru activitatea realizată după apariţia
unei legi de dezincriminare a furtului de energie
electrică.
Infracţiunea continuată: g
ca şi infracţiunea de obicei, este o formă a unităţii legale de
infracţiune;
atrage aplicarea unui spor fix de o treime, în cazul pedepsei
amenzii;
nu poate fi comisă din culpă.
Dacă o persoană care nu posedă permis de conducere se deplasează
de la Saţi Mare la Constanţa, conducând un automobil şi care se
opreşte pentru realimen tare la Sibiu şi doarme o noapte la
Bucureşti:
comite un concurs de infracţiuni;
comite o infracţiune continuată;
comite o singură infracţiune continuă succesivă.
Dacă, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, autorul agresează
victima în două zile consecutive, prima dată lovind-o cu palma
peste ceafă, iar a doua zi pumnul în faţă, rupându-i maxilarul,
rană ce a avut nevoie pentru vindecare i 92 de zile de îngrijiri
medicale:
acesta comite două infracţiuni aflate în concurs;
acesta va răspunde pentru comiterea unei fapte de
vătămare corporală în formă continuată;
acesta comite o infracţiune complexă care absoarbe fapta
mai puţin gravă.
Dacă autorul încearcă să comită un furt, dar este nevoit să
părăsească locul faptei înainte de consumare, deoarece
proprietarul soseşte acasă, situaţie în care se întoarce a doua zi
şi sustrage bunurile dorite, acesta va comite:
o infracţiune continuată consumată de furt;
un concurs de infracţiuni contra patrimoniului;
o faptă consumată de furt, care absoarbe natural forma
tentată a aceleiaşi infracţiuni.
Tohătan
Putem fi în prezenţa unei infracţiuni continuate în cazul:
Drept penal 187
schimbării formelor de participaţie ale unui participant la

fiecare acţiune componentă a unităţii;
a cinci acte de participaţie comise de aceeaşi persoană în
beneficiul a cinci autori diferiţi;
în care infracţiunea comisă de autor este una instantanee,
dacă actele complicelui au caracter repetat.
Tohătan
impune existenţa unui singur subiect pasiv;
188 nu este posibilă, în Teste cazul
grilă în care bunurile sustrase aparţin
inerea infracţiunii continuate:
unor coproprietari;
perimte aplicarea unei pedepse egale cu aceea aplicată
anterior, în cazul în care cel condamnat definitiv pentru o
infracţiune continuată este judecat ulterior pentru alte
acţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Tohătan
Drept penal 189
Tohătan
Infracţion
190
ală: Teste grilă
în cazul infracţiunilor continuate trebuie să fie anterioară

tuturor acţiunilor comise;
este unică, în cazul în care autorul a comis în aceeaşi zi trei
accidente de circulaţie şi a părăsit de fiecare dată locul
acestora;
unică este o condiţie a infracţiunii de simplă repetare.
Fapta persoanei care aplică o lovitură de sapă în cap victimei şi
imediat după aceea, constatând că aceasta nu a decedat, îi trage şi
un glonţ în cap, reprezintă:
o infracţiune de omor în formă continuă;
un concurs de infracţiuni între o tentativă de omor şi o faptă
consumată de omor;
o infracţiune de omor în forma unităţii natural colective.
Constituie diferenţe între infracţiunea continuată şi, respectiv, unitatea
natural colectivă:
sistemul sancţionator aplicabil;
omogenitatea juridică;
unitatea spaţio-temporală.
în fapt, un minor a lovit, la data de 05.04.2014, cu un hârleţ în cap o
persoană, care a decedat după 8 luni, interval în care inculpatul a
devenit major:
dacă survine condamnarea, această faptă poate constitui prim
termen al unei eventuale recidive postcondamnatorii;
termenul de prescripţie a răspunderii penale va fi redus la
jumătate;
limitele de pedeapsă se reduc la jumătate.
Nu se pot comite în formă continuată infracţiunile:
comise din culpă;
omisive;
de obicei.
Aflat la volan, inculpatul având o concentraţie de alcool în sânge sub
limita legală a accidentat victima care traversa regulamentar pe
trecerea de pietoni, provocându-i o vătămare corporală. în cazul în
care, după 2 săptămâni, victima decedează la spital din cauza
leziunilor suferite, inculpatul va răspunde pentru o infracţiune:
praeterintenţionată şi progresivă;
intenţionată complexă;
de ucidere din culpă.
Tohătan
191 Teste grilă
Infracţiunea de simplă repetare:

se compune dintr-o pluralitate de acte care, individual, nu au
relevanţă penâî?
constituie o cauză de agravare facultativă a pedepsei;
impune unitatea subiectului pasiv.
Făptuitorul, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, săvârşeşte
împotriva ; leiaşi victime diverse acţiuni de violenţă,
săptămânal, începând cu data de 05.01 şi până la data de
08.02.2014. în cazul în care unele acţiuni corespund formei de i
a infracţiunii, iar altele formei calificate, inculpatul va răspunde
pentru:
o infracţiune continuată, în varianta calificată;
un concurs real omogen de infracţiuni;
varianta infracţiunii cu pedeapsa maximă cea mai redusă,
aşa cum prevede legea mai favorabilă, intrată în vigoare
la data de 01.02.2014.
nu poate fi comisă din culpă;

este o formă a unităţii legale de infracţiune;
nu poate fi comisă în formă continuată.
în fapt, autorul a lovit victima cu pumnul pentru a-i sustrage
autoturismul, dar a fost imbilizat de un trecător, imediat ce
pornise motorul acestuia. în acest caz, inculpatul va răspunde
penal pentru:
_
un concurs real cu conexitate etiologică;
o infracţiune complexă;
o infracţiune de tâlhărie consumată.
Omorul este o infracţiune:
complexă, absorbind eventualele infracţiuni de violenţă
asupra aceleiaşi persoane, necesare săvârşirii acţiunii de
ucidere;
comisivă;
de rezultat.
Inculpatul a luat hotărârea să comită mai multe furturi în dauna
victimei, iar cu a treia ocazie utilizează violenţa pentru a putea
sustrage bunurile. în acest caz, inculpatul va răspunde pentru:
o infracţiune de furt, comisă în mod continuat;
un concurs real eterogen;
o infracţiune unică de tâlhărie.
Infracţiunea continuată este compatibilă cu: JHBHHHHBSSHHHi;
schimbarea formelor de participaţie a subiectului activ;
abandonarea rezoluţiei iniţiale;
pluralitatea de persoane prejudiciate, în cazul infracţiunilor
contraTohătan
persoanei.
se epuizează în momentul producerii unei urmări tipice;

poate fi comisă şi din culpă;
Drept penal 192
se epuizează în momentul în care survine urmarea finală, mai

gravă.
Drept penal 193
carul unei infracţiuni sancţionate legal cu amenda şi care este săvârşită în mod
continuat:
aj maximul special al amenzii se poate majora cu %;
se va aplica cumulul aritmetic;
se va aplica o pedeapsă cu amenda, pe lângă care va trebui
aplicată pedeapsa complementară a interzicerii unor
drepturi.
e elemente comune ce condiţionează existenţa infracţiunii continuate
şi.
, a concursului real cu conexitate etiologică:

Torma de vinovăţie;
unitatea de subiect pasiv;
omogenitatea juridică.
i de obicei:
dacă o lege penală incriminatoare intervine pe parcursul
comiterii actelor, nu vor putea fi luate în considerare, pentru a
putea proba obişnuinţa, decât actele săvârşite după intrarea
în vigoare a acesteia;
la fel ca şi în cazul infracţiunii de simplă repetare, numărul
actelor necesare pentru consumarea infracţiunii este stabilit
de legiuitor;
spre deosebire de infracţiunea progresivă, există un tratament
sancţionator special.
199. Inculpatul care, în baza unei rezoluţii unice, a pătruns prin
agresarea paznicilor, în trei nopţi consecutive, în hala unei
societăţi comerciale din Braşov, de unde a sustras materiale de
construcţii:
dacă unul dintre paznici este cetăţean maghiar, va răspunde
penal în baza principiului universalităţii;
dacă în prima şi ultima noapte a agresat persoane diferite, va
răspunde pentru comiterea unui concurs de două infracţiuni;
va răspunde pentru comiterea unei singure infracţiuni
complexe.
azul în care inculpatul, cu aceeaşi ocazie, adresează cuvinte
ameninţătoare la esa a două persoane, suntem în prezenţa:

unui concurs omogen de infracţiuni;
infracţiunii continuate de ameninţare;
unei infracţiuni de ameninţare, comise în forma unităţii
naturale colective.
Dacă X, enervat de comportamentul prietenului său, l-a lovit pe Y
în stomac, comiţând infracţiunea de vătămare corporală şi apoi,
ameninţat de Y că va face plângere la poliţie, pentru a ascunde
Drept penal 194
această infracţiune, X îl aruncă pe Y de la etajul 8, iar acesta

de pe urmă decedează în urma impactului cu trotuarul de beton:
ne aflăm în cazul concursului real cu conexitate
consecvenţială;
X va răspunde doar pentru comiterea faptei mai grave;
suntem în prezenţa unei fapte progresive.
Tohâtan
în cazul concursului real cu conexitate etiologică:
spre deosebire de concursul cu conexitate consecvenţială,
prima infraq^J^ poate fi comisă şi din culpă;
rezoluţia infracţională privind săvârşirea infracţiunii scop
trebuie să ia naştere anterior săvârşirii infracţiunii mijloc;
pentru diferenţierea de infracţiunea complexă trebuie
analizat dacă infrac ţiunea mijloc e necesară mereu in
abstracto pentru săvârşirea infracţiunii scop
Momentul săvârşirii infracţiunii, pentru stabilirea condiţiilor de
existenţă ale cursului de infracţiuni, este:
în cazul infracţiunilor de pericol, momentul în care are loc
actul de executare-"
în cazul majorităţii infracţiunilor cu durată de consumare în
timp, momentul epuizării;
în cazul infracţiunilor progresive, momentul producerii
rezultatului mai grav.
Pentru aplicarea art. 39 C.pen., în structura concursului real
simplu de infrac nu pot fi regăsite infracţiuni:
amnistiate antecondamnator;
de obicei;
comise din culpă.
Pentru a evada din starea de arest preventiv, inculpatul a ucis un
gardian. în raport de infracţiunea care a determinat arestarea
preventivă, suntem în prezenţa:
concursului real cu conexitate etiologică;
recidivei postcondamnatorii;
pluralităţii nenumite.
'<
în cazul concursului de infracţiuni:
y /aV> legea penală română permite şi aplicarea cumulului
aritmetic;
Hsj'i comis de o persoană juridică, tratamentul juridic este
similar cu cel aplicabil —x persoanei fizice;
se aplică pedeapsa complementară cea mai grea.
în cazul unui concurs de infracţiuni:
aţ în aplicarea art. 6 C.pen., în cazul în care pedeapsa
rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depăşeşte maximul
la care se poaţeâiunee în baza art. 39 C.pen.,
npHpanca rP7iiltantă' nhatri fi rpHii<;ă la arp<;t mavinv v t". &
pedeapsa rezultantă poateTfijredusă la acest maxim;'
( b) la fel ca în cazul recidivei, noul Cod penal consacră
posibilitatea înlocuirii (aplicării) pedepsei închisorii cu
pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
în situaţia în care, după condamnarea definitivă pentru o
infracţiune, infractorul e judecat pentru o altă infracţiune
concurentă, cuantumul primei pedeapse poate fi
reapreciat, prin raportare la circumstanţele de comitere a
faptei.
Poate constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii:
/ap pedeapsa de 1 an şi 3Tohătan luni închisoare aplicată pentru
comiterea în concurs a trei fapte praeterintenţionate
sancţionate fiecare cu 9 luni închisoare;
pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea în
concurs a patru fapte din culpă;
\ c) o faptă comisă în participaţie improprie.
Tohătan
Yu pot atrage starea de recidivă infracţiuni:
a căror executare a fost prescrisă; -V
fb)%rogresive, comise de persoane în vârstă de 17 ani şi 6
luni la momentul acţiunii;
^ amnistiate.
Inculpatul, minor, este condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni
de omor, la ^ data de 12.12.2013, la pedeapsa închisorii de 7
ani. Ulterior împlinirii vârstei de . 18 ani, la data de
15.07.2014, acesta comite o nouă infracţiune de omor. în acest
caz, suntem în prezenţa:
recidivei postcondamnatorii; —f) -ft- aluralităţii nenumite;
pluralităţii intermediare.
. în fapt, inculpatul evadează din executarea unei pedepse pentru o
infracţiune din . în acest caz, sancţiunea se va stabili:
Aplicând cumulul aritmetic;
) conform sistemului sancţionator prevăzut pentru
pluralitatea intermediară; Similar sistemului
sancţionator prevăzut pentru recidiva
postcondamnatorie.
în cazul pluralităţii intermediare:
primul termen îl poate constitui o infracţiune intenţionată;
primul termen îl poate constitui o faptă pentru care s-a
împlinit termenul de reabilitare;
(^. tratamentul sancţionator al unui concurs de infracţiuni
comis după o condamnare definitivă se face conform
recidivei postcondamnatorii, dacă cel puţin una dintre
faptele din concurs este în stare de recidivă
postcondamnatorie cu fapta pentru care s-a aplicat o
pedeapsă în mod definitiv.
Nu atrage starea de recidivă:
VjJjnfracţiunea comisă în termenul de reabilitare;
®)înfracţiunea comisă în termenul de supraveghere dispus
la amânarea aplicării v
pedepsei;
.condamnarea
. . . . . . . - —7—7
/ctA 0<-c iccl
unui partid politic. j/ <
în cazul în care pedeapsa stabilită pentru termenul al doilea al
recidivei postcondamnatorii este amenda, pedeapsa rezultantă
va putea consta în:
/a) restul rămas neexecutat din pedeapsa închisorii aplicată
pentru primul termen,
la care se adaugă, în tot sau în parte, pedeapsa amenzii stabilită
pentru termenul al doilea;
restul rămas neexecutat din pedeapsa închisorii aplicată
pentru primul termen, la care se poate adăuga un spor de
până la 7 ani închisoare;
Q pedeapsa anterioară neexecutată,
Tohătan la care se adaugă amenda
stabilită.
Când termenul al doilea al recidivei postcondamnatorii este format
188 dinfj^W concurs de infracţiuni:
Teste grilă
suntem într-o situaţie de dublă recidivă;

/ bj) se aplică regulile de la recidiva postcondamnatorie,
indiferent dacă una dintr fapte este din culpă;
se aplică regulile de la recidiva postcondamnatorie, după
care rezultantei^ parţiale se contopesc conform regulilor
concursului de infracţiuni.
Poate constitui termenul al doilea al unei recidive postexecutorii o
infracţiune;-^
pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un 1 an sau cu amenda,
doar dacă î
concret se aplică pedeapsa închisorii;
V*T\ «a
/ continuată a cărei epuizare a avut loc după graţierea totală a
unei pedepse;
progresivă consumată după condamnarea definitivă pentru
comiterea unei fapte şi epuizată după împlinirea
termenului de prescripţie a executării pedepsei.
în cazul în care, în timpul executării pedepsei închisorii pentru o
infracţiune i ucidere din culpă, autorul săvârşeşte o altă
infracţiune cu praeterintenţie:
suntem în prezenţa pluralităţii nenumite;
'pedeapsa pentru noua infracţiune şi restul de pedeapsă
în executarea căruia se afla autorul se contopesc conform
regulilor de la concursul de infracţiuni; î nu se poate amâna
aplicarea pedepsei pentru această a doua infracţiune.
Dacă inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea a 3
infracţiuni concurente din culpă la o pedeapsă rezultantă de
6 ani închisoare şi, ulterior executării acestei pedepse,
inculpatul săvârşeşte infracţiunea de vătămare corporală
din culpă: ;
suntem în prezenţa recidivei postexecutorii;
suntem în prezenţa pluralităţii intermediare;
se poate aplica şi doar pedeapsa amenzii.
Inculpatul a comis în condiţiile stării de recidivă postexecutorie
o infracţiune intenţionată sancţionată legai cu închisoarea
între 1 an şi 6 ani. Ţinând seama că prima infracţiune
fusese sancţionată concret cu 5 ani închisoare, în lipsa altor
cauze de reducere sau majorare a pedepsei, instanţa poate
aplica în mod legal,în cazul concret, şi pedeapsa de:
8 ani;
11 ani;
1 an şi 4 luni închisoare.
Recalcularea pedepsei pentru recidivă este: J
condiţionată de descoperirea stării de recidivă înainte de
executarea sau considerarea ca executată a pedepsei;
dispusă în cazul în care, în timpul executării pedepsei
rezultante aplicate pentru recidivă, se comite o
infracţiune praeterintenţionată;
Tohătan
aplicabilă şi în cazul detenţiunii pe viaţă.
189 Teste grilă
Tohătan
^ Dubla recidivă: Drept penal 190
^ a) presupune existenţa a cel puţin două hotărâri de
condamnare definitive;
impune aplicarea mai întâi a regulilor recidivei
postexecutorii;
există atunci când, după executarea unei pedepse de 2 ani
închisoare, inculpatul comite cu intenţie două fapte penale
în concurs, pedepsibile cu mai mult de 1 an închisoare.
Modul de calcul al pedepsei în cazul recidivei se diferenţiază în
funcţie de:
numărul pedepselor aplicate pentru termenul întâi al
recidivei;
momentul comiterii celei de-a doua infracţiuni;
numărul pedepselor aplicate pentru termenul al doilea al
recidivei.
Poate constitui primul termen al recidivei:
infracţiunea continuată consumată în timpul minorităţii şi
epuizată după majorat;
o pedeapsă a cărei executare s-a prescris;
condamnările la pedepse a căror executare a încetat ca efect
al amnistiei.
!4. Autorul se afla la data de 01.02.2014 în executarea unei pedepse
de 3 ani închisoare, în urma revocării suspendării condiţionate a
executării unei pedepse de 1 an închisoare aplicate pentru
comiterea unei infracţiuni, revocare ce fusese atrasă de
comiterea în termenul de încercare a unei fapte de furt simplu,
pentru care instanţa aplicase pedeapsa de 2 ani închisoare. în
aceste condiţii, în aplicarea art. 6 C.pen., instanţa de executare:
nu va trebui să reducă pedeapsa ce se execută;
va trebui să reducă pedeapsa ce se execută la pedeapsa de 2
ani şi 4 luni închisoare;
va putea aplica o pedeapsă pentru a doua faptă de furt, în
limitele speciale prevăzute de noul Cod penal.
225.Jnfracţiunea complexă:
' f ar permite recalcularea pedepsei pentru acţiuni sau inacţiuni
care intră în conţi- nutul aceleiaşi infracţiuni; b|__este o formă a
unităţii naturale de infracţiune;
se poate comite şi fără săvârşirea infracţiunii absorbite.
n
Concursul caracterizat cu conexitate etiologică:
^T>oate îmbrăca forma unui concurs omogen; bjêste
sancţionat legal mai aspru decât concursul simplu; ) poate
avea în structură şi infracţiuni din culpă.
6. Unitatea de subiect pasiv constituie o condiţie de existenţă a:
infracţiunii continuate; infracţiunii complexe; c)
concursului real omogen de infracţiuni.
Tohătan
Drept penal 191
Recidiva postexecutorie:
I
se va reţine dacă X a terminat de executat, în august 2015,
pedeapsa închiso? de 1 an şi 6 luni aplicată pentru un furt
şi comite un omor în octombrie 2018-
nu este reglementată în cazul persoanei juridice;
se poate reţine dacă a intervenit graţierea cu privire la
condamnarea de [3 primul termen.
O infracţiune continuată: !■■■■■■■■■■■■■■■■
nu poate fi comisă în coautorat;
consumată în timpul minorităţii, dar epuizată după
majorat, va atrage regimul sancţionator aplicabil
minorilor;
care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile
de existenţă ale acestui tip de infracţiune, ci condiţiile
concursului de infracţiuni, în aplicarea art. 6 C.pen., va
avea tratamentul sancţionator stabilit prin raportare la
maximul special prevăzut de legea nouă pentru
infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar
rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la
concursul de infracţiuni conform legii penale noi.
Complicitatea:
este posibilă la toate infracţiunile;
se reţine atunci când o persoană pune la dispoziţia alteia un
instrument cu care să comită o infracţiune, chiar dacă
aceasta din urmă comite infracţiunea fără să mai
folosească acel instrument;
nu este absorbită de instigare.
Participaţia penală:
este o formă a pluralităţii naturale de infractori;
nu este posibilă la toate infracţiunile;
nu presupune ca forma de vinovăţie cu care acţionează
coautorii să fie aceeaşi.
Legătura subiectivă în cazul participaţiei penale:
presupune un acord de voinţe între participanţi;
poate exista chiar dacă, de exemplu, autorul nu ştie de
ajutorul dat de complice;
este specifică doar participaţiei proprii.
Sunt coautori toţi cei care, în aceeaşi împrejurare:
lovesc victima cu pumnii în cap, iar actele medicale
demonstrează că doar una dintre lovituri a produs
nemijlocit decesul;
participă cu acte materiale la comiterea aceleiaşi infracţiuni;
comit acte de executare fără vinovăţie, fiind determinaţi în
Ciauşu
acest sens cu intenţie de o altă persoană.
A şi B s-au înţeles să comită împreună un furt dintr-un depozit. In
192
timp deplasau spre locul comiterii
s §
Te te faptei, B a observat că A are
rilă
asupra sa un astfel că a renunţat să-l mai însoţească pe acesta.

Dacă A a sustras singu din depozit, ameninţând paznicul cu
cuţitul, B:
va răspunde pentru complicitate la tâlhărie;
va răspunde pentru complicitate la furt;
nu va răspunde penal, existând o cauză de nepedepsire;
Tohătan / Ciauşu
Drept penal 193
'W Nu se pedepseşte: JHflHHHHHI

F - ^ a ) coautorul care se desistă de la comiterea infracţiunii de
lipsire de libertate;
instigatorul la infracţiunea de furt, în cazul în care autorul
unic se desistă;
complicele care, înainte de descoperirea faptei, fără a
împiedica personal comiterea faptei, anunţă autorităţile,
astfel încât acestea transportă la spital victima tentativei la
omor, unde medicii îi salvează acesteia viaţa.
236.
^^”a) calitatea de funcţionar a autorului infracţiunii de
delapidare, pe care complicele a cunoscut-o;
săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, de către
un major împreună cu un minor;
starea de graviditate a victimei infracţiunii de omor calificat.
. pedeapsa caz de JHHHHHHHHHHIHiHI
trebuie să respecte ierarhia formelor de participaţie,
autorul urmând a fi sancţionat de instanţă mai aspru decât
complicele sau instigatorul;
urmează regula parificării, în sensul că instanţa va stabili
aceeaşi pedeapsă pentru toţi participanţii;
admite excepţii de la regula potrivit căreia tuturor
participanţilor le vor fi aplicabile aceleaşi limite de
pedeapsă.
presupune ca toţi coautorii să comită acte de executare;

constituie o circumstanţă agravantă generală, dacă
numărul coautorilor este de cel puţin trei;
nu este posibil la infracţiunea de omor comis prin inacţiune.
Poliţistul anchetator care omite să intervină atunci când jandarmii,
care au executat un mandat de aducere, îl lovesc în timpul
audierii pe cel adus cu mandat:
răspunde pentru complicitate la infracţiunea comisă de
jandarmi;
nu va răspunde penal, fiind vorba de o complicitate negativă;
nu comite o faptă tipică dacă împiedică consumarea
infracţiunii.
X, major, ît determină pe Y, un minor de 13 ani, să sustragă prune
din livada vecinului său. Y sustrage 2 kg de prune, sub privirile
lui X, fără a-i da acestuia din prunele sustrase. în acest caz:
se va reţine participaţia improprie;
nu este îndeplinită cerinţa legăturii subiective dintre
participanţi, căci Y nu răspunde penal;
se reţine circumstanţa agravantă generală a săvârşirii unei
infracţiuni de către un major împreună cu un minor.
în cazul în care autorul a comis o infracţiune mai puţin gravă decât
Ciauşu
cea la care a fost instigat:
194 s §
Te te rilă
instigatorul şi autorul răspund amândoi pentru infracţiunea

efectiv comisă;
instigatorul şi autorul răspund amândoi pentru infracţiunea
la care s-a instigat;
instigatorul răspunde pentru infracţiunea la care a instigat,
iar autorul pentru infracţiunea efectiv comisă.
Tohătan / Ciauşu
195 Teste grilă
în cazul în care autorul a comis o infracţiune mai gravă

decât cea la care cele a înţeles să îl sprijine:
complicele şi autorul răspund întotdeauna pentru infracţiunea
efectiv comis^^ ^
complicele şi autorul răspund pentru infracţiunea efectiv
comisă, doar d' *i complicele a cunoscut sau prevăzut
comiterea infracţiunii mai grave;
complicele va răspunde pentru infracţiunea mai gravă,
efectiv comisă chia H dacă nu a prevăzut aceasta, dar
putea şi trebuia să prevadă.
X invită victima la locuinţa sa, unde, sub ameninţare cu moartea,
îi cere să întS ţină relaţii sexuale cu Y, un vecin, care nu avea
cunoştinţă despre demersul luj^ în continuare, X îl invită pe
Y în apartamentul său, spunându-i că, de ziua lui a plătit o
prostituată (arătând spre victimă), să întreţină relaţii sexuale
contra cost cu el. Y întreţine un act sexual oral cu victima. în
acest caz:
Y nu va răspunde penal, dacă nu şi-a dat seama că victima
este constrânsă, dj putea şi trebuia să-şi dea seama;
X va răspunde pentru coautorat la viol; '
X va răspunde pentru complicitate la viol.
Inculpata a fost trimisă în judecată reţinându-se că, la solicitarea
a S persoane diferite, a acceptat să le întocmească acestora
adeverinţe false de salarizare, pe care apoi cele 5 persoane le-
au folosit la aceeaşi bancă, pentru a obţine câte un credit
bancar. Adeverinţele au fost întocmite în zile consecutive. Din
banii obţinuţi de titularii creditelor, o parte au revenit
inculpatei. în acest caz, cu referire la infracţiunea de
înşelăciune, în sarcina inculpatei urmează a se reţine:
5 (cinci) infracţiuni de complicitate la înşelăciune, în concurs;
o singură complicitate, comisă în formă continuată, la
infracţiunea de înşelăciune;
o singură complicitate, comisă în formă simplă (unitate
naturală colectivă), la infracţiunea de înşelăciune.
X a cumpărat tricouri de la Y şi Z, care i-au spus că preţul mic se
datorează faptului că tricourile proveneau din furtul comis
de Y şi Z din depozitul SC „L" SRL, care nu este păzit. X s-a
arătat dispus să achiziţioneze în continuare tricouri Ia
preţuri mici, de la cei doi, ceea ce a şi făcut în patru rânduri,
în luna ce a urmat. în acest caz, X va răspunde penal pentru:
o infracţiune de complicitate la furt în formă continuată;
o infracţiune de tăinuire, în formă continuată;
o infracţiune de tăinuire, în formă simplă, în concurs cu o
infracţiune de complicitate la furt în formă continuată.
Dacă A îl determină de B să sustragă un casetofon dintr-un
autoturism, după care sparge geamul acelui autoturism,
Ciouşu
pentru ca196
B să poate sustrage casetofonul,
B
Teste rilă
iar B sustrage
acest bun, în timp ce A îi asigură paza locului faptei, A va
răspunde pentru:
coautorat la furt;
complicitate la furt;
instigare la furt.
1*7. Nu atrage răspunderea penală:
a) complicitatea neurmată de executare;
instigarea neurmată de executare;
instigarea urmată de desistarea tuturor coautorilor.
C» participaţia penală:
a) poate fi o circumstanţă agravantă legală, în anumite condiţii;
este o cauză legală de agravare facultativă a pedepsei;
există atunci când doi minori, dintre care doar unul răspunde
penal, comit o infracţiune.
|49. în cazul în care complicele pune la dispoziţia autorului un spray
lacrimogen pentru a fi folosit împotriva victimei ale cărei bunuri
se urmăreau a fi sustrase, însă autorul, deşi îl ia asupra sa, nu îl
foloseşte, înfrângând voinţa victimei cu ajutorul forţei fizice,
aspect pe care complicele nu îl observă:
sprayul lacrimogen este suspus confiscării speciale, chiar dacă
deţinerea lui este legală;
se va reţine existenţa unui act de complicitate materială;
complicele nu va răspunde penal dacă se dovedeşte că tubul
de spray era defect, astfel încât nu era posibilă folosirea
acestuia.
Inculpaţii A şi B au pătruns prin efracţie în locuinţa victimei, de unde
au sustras mai multe bunuri. La ieşire, ambii au fost surprinşi de
victimă, iar B a îmbrâncit-o pe aceasta, pentru a putea fugi. Cu
ocazia audierilor, A declară că el nu a fost de acord cu folosirea
forţei de către B. în acest caz:
A va răspunde pentru furt, iar B pentru tâlhărie;
' b) A va răspunde pentru complicitate la tâlhărie;
ambii inculpaţi vor răspunde pentru coautorat la tâlhărie.
X, aflat în stare de ebrietate la o petrecere, a observat cum prietenii
săi Y şi Z sustrag băuturi alcoolice dintr-o anexă a prăvăliei ce se
afla în aceeaşi curte cu casa în care avea loc petrecerea. Fără să
fie observat de către Y şi Z, X a luat o sticlă de votcă dintr-o
sacoşă aşezată în afara anexei de Y şi Z, care s-au reîntors în
anexa prăvăliei pentru a sustrage şi alte bunuri. X a consumat
aproximativ
if s jumătate din conţinutul sticlei de votcă. Aşa fiind, X:
va răspunde pentru complicitate ia furt;
va răspunde pentru tăinuire;
nu va răspunde penal, căci Y şi Z nu au avut nimic de obiectat
Ciauşu
după ce au observat că X a luat Drept
sticla
penalde votcă din sacoşă. 197
este jmumm
legea penală din momentul actului de instigare, dacă actul de
executare se comite după intrarea în vigoare a legii noi,
mai puţin favorabile;
legea penală română în baza principiului teritorialităţii, dacă
actul de instigare a avut loc în România, iar actul de
executare în Italia;
legea penală română în baza principiului teritorialităţii, dacă
actul de instigare a avut loc în Spania, iar actul de
executare în România.
Dacă autorul unic se desistă de la comiterea infracţiunii de furt
calificat, desistarea a avut loc după pătrunderea fără drept în
locuinţa victimei, u găseau bunurile obiect material al furtului:
complicele anterior va răspunde doar pentru complicitate la
tentativă delu^ calificat;
complicele anterior va răspunde pentru complicitate la violare
de domiciliu;
autorul va răspunde doar pentru violare de domiciliu.
Nu este posibil coautoratul:
impropriu, în modalitatea intenţie şi culpă;
la infracţiunea de mărturie mincinoasă;
la infracţiunile cu subiect activ calificat.
Dacă A îl aruncă pe B într-o vitrină care, astfel, se sparge:
A este instigator la infracţiunea de distrugere;
B este autor la infracţiunea de distrugere, dar nu va răspunde
penal;
A este autor la infracţiunea de distrugere.
Cauza de nepedepsire a împiedicării consumării faptei de către
participant:
este posibil să producă efecte şi în beneficiul altor participanţi
decât cel care a împiedicat efectiv comiterea faptei;
poate interveni dacă unii dintre coautori se desistă, dar le
profită doar acestora;
presupune împiedicarea efectivă a epuizării infracţiunii cu
durată de consumare, înainte de descoperirea faptei.
După o înţelegere prealabilă între inculpaţii X şi Y, inculpatul X a
imobilii victima, timp în care Y a întreţinut cu aceasta, împotriva
voinţei acesteia, u raport sexual, după care cei doi inculpaţi şi-au
inversat rolurile. Ţinând cont i făptui că cele două raporturi sexuale
au avut loc în locuinţa victimei şi s-i succedat imediat unul după
celălalt:
în sarcina fiecărui inculpat se va reţine un concurs între
infracţiunea de viol şi complicitate la infracţiunea de viol;
Ciouşu
în sarcina
198
ambilor inculpaţi se vaB reţine coautoratul la
Teste rilă
infracţiunea de viol, actele de complicitate concomitentă

reciprocă absorbindu-se în cele de coautorat;
în sarcina ambilor inculpaţi se va reţine coautoratul ia
infracţiunea de viol, neexistând acte de complicitate
concomitentă reciprocă care să se absoarbă în cele de
coautorat.
25S. O infracţiune comisă din culpă:
nu admite participarea cu acte intenţionate de înlesnire;
nu permite reţinerea participaţiei improprii, dacă complicele a
acţionat din culpă sau fără vinovăţie;
presupune întotdeauna existenţa unui autor unic.
Ciauşu
Drept penal 199
Există o participaţie improprie în modalitatea complicitate cu intenţie şi autorat din culpă, în

ipoteza în care:
văzând că X îndreaptă arma descărcată spre victimă şi
acţionează în mod
repetat trăgaciul, în spirit de glumă, fără a fi observat de X, Y
introduce un cartuş pe ţeavă, astfel că, în momentul în care X
acţionează din nou trăgaciul, victima, spre care avea îndreptată
arma, este ucisă;
văzând că X manevrează cu spatele un autoturism, pentru a-l
scoate dintr-o curte, Y, urmărind uciderea victimei care trecea
prin spatele maşinii fără a fi observată de X, îl dirijează pe acesta
să-şi continue deplasarea înspre înapoi, astfel că victima este
lovită de autoturism şi ucisă;
auzind că X intenţionează să jefuiască un magazin, Y îi pune la
dispoziţie o armă de jucărie, lăsându-l să creadă că este una
reală, însă, în momentul în care încearcă să împuşte vânzătoarea,
care intenţiona să apese butonul de panică, X constată că arma
nu funcţionează.
Ciauşu
200 Teste grilă
Ciauşu
Drept penal 201
cea mai gravă formă de participaţie le absoarbe pe cele mai puţin

grave doar dacă sunt comise cu aceeaşi ocazie (într-o unitate
spaţio-temporală);
există posibilitatea ca absorbţia să opereze, chiar dacă diferitele
acte de participaţie nu sunt comise cu aceeaşi ocazie (într-o
unitate spaţio-temporală);
pluralitatea formelor de participaţie trebuie să fie avută în
vedere de instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei, în
sensul că celui care participă cu acte specifice mai multor
forme de participaţie trebuie să-i fie aplicată o pedeapsă mai
aspră decât celui care participă cu acte specifice unei
singure forme de participaţie.
în sarcina celui care, după consumarea infracţiunii de furt,
cumpără pentru sine bunul sustras, cunoscând provenienţa acestuia:
nu se poate reţine, în nicio ipoteză, complicitatea la furt;
se va reţine, întotdeauna, favorizarea;
se cazul în care o persoană acţionează cu forme de participaţie diferite la
comiterea aceleiaşi infracţiuni:
poate reţine tăinuirea.

X i-a încredinţat lui Y un par, cerându-i să-i aplice o corecţie
uşoară victimei. Sub privirile lui X, care asistă pasiv, Y
loveşte cu intensitate, în mod repetat, victima în cap, cauzându-i
decesul. în acest caz, X va răspunde pentru:
instigare la lovire sau alte violenţe;
instigare la omor;
complicitate la loviri cauzatoare de moarte.
neurmată de executare:
nu atrage răspunderea penală;
se pedepseşte cu o pedeapsă cuprinsă între minimul general şi
minimul special al infracţiunii la care s-a instigat, în cazul
pedepsei închisorii;
se pedepseşte doar dacă infracţiunea la care s-a instigat este
sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Ciauşu
202 Teste grilă
Complicitatea neurmată de executare:

ca şi instigarea neurmată de executare, nu atrage
răspunderea penală;
sancţionată pedeapsa închisorii de cel puţin 2 ani;
o infracţiune de genocid, contra umanităţii ori de război,
o infracţiune de omor ori o infracţiune intenţionată
urmată de moartea victimei.
Spre deosebire de concursul de instigări, coinstigarea: g
presupune ca instigatorii să acţioneze concomitent, iar nu
succesiv;
presupune ca instigatorii să acţioneze împreună, iar nu
independent unul de 1 celălalt;
este adresată unui număr nedeterminat de persoane, iar nu
uneia sau unora privite individual.
în cazul participaţiei improprii:
complicele care acţionează cu intenţie este ţinut să răspundă
pentru o infracţiune din culpă, dacă autorul a acţionat
din culpă, iar fapta este incriminată şi în această din
urmă variantă;
complicele care acţionează din culpă este ţinut să răspundă
pentru o infracţiune din culpă, dacă autorul a acţionat
urmă variantă;
complicele care acţionează cu intenţie este ţinut să răspundă
pentru o infracţiune cu intenţie, dacă autorul a acţionat
urmă variantă.
Formele participaţiei penale:
au o gravitate abstractă diferită;
pot avea o gravitate concretă diferită de cea abstractă;
au întotdeauna o gravitate concretă corespunzătoare celei
abstracte.
Este complice persoana care:
imediat după comiterea unui furt la care asistă întâmplător,
primeşte de la autorul furtului bunul sustras, pentru a-l
ţine temporar, cu scopul ca bunul să nu fie găsit asupra
autorului;
îi înmânează altei persoane o sacoşă, cu scopul ca aceasta să
încarce în sacoşă bunurile pe care urma să le sustragă, în
situaţia în care sacoşa înmânată nu a fost ulterior folosită
pentru încărcarea şi transportul bunurilor sustrase;
încredinţează unei alte persoane un înscris sub semnătură
Ciauşu
Drept penal 203
privată pe care îl falsificase anterior, cu scopul ca acest

înscris să fie folosit în vederea producerii de consecinţe
juridice.
Nu răspunde pentru instigare cel care:
determină cu intenţie o altă persoană să sustragă un bun
victimei, după care distrage atenţia acesteia, pentru ca
bunul să poată fi sustras;
determină cu intenţie o altă persoană să sustragă un telefon
mobil dintr-un autoturism, după care sparge geamul
autoturismului pentru a înlesni comiterea furtului;
Ciauşu
204 Teste grilă
determină cu intenţie o altă persoană să sustragă prin

ameninţare un bun, căreia îi pune la dispoziţie un cuţit
pentru a fi folosit la ameninţarea victimei, însă persoana
determinată renunţă să mai comită fapta.
î70. Constituie diferenţe între complicitate şi coautorat:
£ â) momentul stabilirii legăturii subiective între participanţi;
posibilitatea ca, spre deosebire de coautor, complicele să nu
comită acte materiale;
forma de vinovăţie în funcţie de care se angajează
răspunderea penală.
\jjgţ' Durata pedepsei
coincide, întotdeauna, cu cea a pedepsei
privative de libertate; ftf poate fi mai lungă
decât cea a pedepsei privative de libertate; ftŢj
poate fi mai scurtă decât cea a pedepsei
privative de libertate.
Interzicerea străinului de a se afla pe teritoriul României se poate
dispune pe lângă pedeapsa:
închisorii, indiferent de durata acesteia din urmă, ca
pedeapsă accesorie; /^^detenţiunii pe viaţă, ca pedeapsă
accesorie;
(ţfjînchisorii, doar ca pedeapsă complementară.
Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi:
nu se poate dispune pe lângă pedeapsa închisorii, dacă
durata acesteia, stabilită de instanţă, este mai mică de 2 ani;
f ise poate dispune pe lângă pedeapsa amenzii;
nu se poate dispune pe lângă pedeapsa
detenţiunii pe viaţă.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă:
/(aj) poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe durata de 30
de ani, în momentul în care condamnatul împlineşte vârsta
de 65 de ani;
se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii pe durata de 30 de ani,
în momentul în ' care condamnatul împlineşte vârsta de 60
de ani; f op se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii pe o durată
cuprinsă între 10 şi 20 de ani, ^ în cazul în care este
prevăzută ca sancţiune unică, iar instanţa reţine o
circumstanţă atenuantă judiciară.
(aj) nu poate fi, în niciun caz, mai mare de 400; j^yb) se

stabileşte de instanţă în funcţie de situaţia materială a
condamnatului şi de ' * obligaţiile legale ale acestuia faţă de
persoanele aflate în întreţinerea sa;
(c)J poate fi, în concret, mai mic de 60, dacă legea prevede
Ciauşu
Drept penal 205
pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel

mult doi ani.
cazui j JHHMHHHI
aiâceasta poate fi executată prin prestarea unei munci în
folosul comunităţii, \dacă persoana condamnată refuză să
plătească amenda, dar îşi dă acordul pentru a presta o
muncă neremunerată;
(by executarea sa se prescrie în termen de 3 ani;
Ciauşu
Ciauşu
Ciauşu
454 Teste grilă
executată prin prestarea unei munci în folosul comunităţii,
aceasta se înlocu ieşte obligatoriu cu închisoarea, dacă
persoana condamnată, neavând posibili tatea de a plăti
amenda, refuză să presteze o muncă neremunerată.
Computarea măsurii preventive privative de libertate se face:
/ a) prin scăderea duratei acesteia din pedeapsa detenţiunii pe
viaţă;
prin înlăturarea, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii care
însoţeşte pedeapsa închisorii;
,y—\
chiar dacă măsura preventivă privativă de libertate a fost
executată în afara ţării
Inculpatului supus unei măsuri preventive privative de libertate pe
pai
gafe
';i se pot înlătura total zilele-amendă, dacă instanţa îl
condamnă la pedeapsa
amenzii
i i se va scădea, obligatoriu, durata măsurii preventive, din
pedeapsa închisorii pe care i-o va aplica instanţa, în toate
cazurile;
nu i se va scădea durata măsurii preventive din pedeapsa
închisorii pe care i-o va aplica instanţa, în ipoteza în care
condamnatul a fost judecat separat pentru două
infracţiuni concurente, dar a fost condamnat numai
pentru cea care nu a determinat dispunerea măsurii
preventive.
Sunt pedepse complementare, potrivit Codului penal în vigoare:
/'aîj interzicerea exercitării dreptului de a se afla în anumite
localităţi, stabilite de instanţă;
(bj) publicarea hotărârii de condamnare;
confiscarea specială.
Pedpapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi se
execută:
de la data liberării condiţionate din pedeapsa închisorii;
de la data împlinirii termenului de supraveghere, în cazul
condamnării la pedeapsa închisorii, a cărei executare a
fost suspendată sub supraveghere;
după executarea pedepsei închisorii care a înlocuit pedeapsa
amenzii.
O
X este condamnat definitiv la pedeapsa amenzii şi pedeapsa
complementar interzicerii dreptului de a ocupa funcţia de
administrator al unei societăţi con ciale, pe o durată de 3 ani.
După 1 an de la această condamnare, constatând i nu a plătit cu
rea-credinţă amenda, instanţa o înlocuieşte cu pedeapsa
Ciauşu
închisori în acest caz:
pedeapsa complementară va produce efecte şi pe durata
executării pedepsei închisorii;
fb^ după executarea pedepsei închisorii, X nu va putea
ocupa funcţia de administrator al unei societăţi
comerciale pe durata de 2 ani, rămasă din cea stabilită
iniţial;
după executarea pedepsei închisorii, X nu va putea ocupa
funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pe
durata stabilită iniţial, de 3 ani.
Ciauşu
Drept penal 199
cazul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor

drepturi:
aj) nu poate fi dispusă interzicerea exercitării tuturor
drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) C. pen;
/'b)\ exercita rea unora dintre drepturile prevăzute de art. 66
alin. (1) C.pen. trebuie dispusă cumulativ;
instanţa poate interzice exercitarea unui anume drept pe durata
de 6 luni, dacă reţine circumstanţe atenuante.
Interzicerea străinului de a se afla pe teritoriul României, ca
pedeapsă comple- ntară:
aj) nu se aplică în cazul condamnării la pedeapsa închisorii, a
cărei executare a fost . suspendată sub supraveghere;
<h))va opera de la liberarea condiţionată din penitenciar a
persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
nu se mai execută dacă executarea pedepsei principale s-a
prescris.
Degradarea militară: JHHBBHHHBHHMMHHHHHHHHHHHI
se aplică obligatoriu militarului condamnat la pedeapsa
închisorii de 12 ani ^ pentru o infracţiune din culpă;
(M se aplică obligatoriu militarului condamnat la pedeapsa
închisorii de 10 ani ' pentru o infracţiune intenţionată;
poate fi aplicată militarului condamnat la pedeapsa închisorii de
4 ani, cu reţinerea circumstanţelor atenuante, pentru o
infracţiune intenţionată.
. Interzicerea exercitării dreptului de a purta şi folosi arme se poate
dispune cu
(âf pedeapsă accesorie; bj pedeapsă complementară;
J măsură de siguranţă.
286. Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie se
poate dispune cu titlu de:
"aj pedeapsă accesorie;
măsură educativă;
?p măsură de siguranţă.
ieşirea dintr-un bar, X a fost atacat fără motiv de Y, care l-a
lovit cu pumnii şi picioarele până l-a doborât la pământ.
După ce s-a ridicat, iritat de agresiunea la care supus, X a
scos din buzunar un cuţit şi i-a aplicat lui Y, ce se
îndepărta, 2 lovi-
cu cuţitul, dintre care una i-a cauzat decesul. în acest caz,
instanţa va reţine:
a^ excesul neimputabil de legitimă apărare; bjJ starea de
provocare;
Ciauşu
200 Teste grilă
excesul scuzabil de legitimă apărare, cu consecinţa diminuării

limitelor de pedeapsă cu 1/3.
Ciauşu
Drept penal 201
Depăşirea limitelor legitimei apărări:

, exclude reţinerea circumstanţei atenuante a stării de
provocare în ace?- împrejurare;
presupune că fie cel puţin una dintre condiţiile atacului, fie
cel puţin una dintr condiţiile apărării nu este îndeplinită;
poate fi reţinută doar în cazul infracţiunilor comise cu intenţie
depăşită.
en
Sunt criterii generale de individualizare a pedepsei, potrivit Codului
penal în vigoare:
cc
\/b) di
conduita infractorului în cursul procesului penal;
dispoziţiile părţii generale a Codului penal;
limitele de pedeapsă fixate în partea specială.
Criteriile generale de individualizare a pedepsei servesc la:
(a},; alegerea uneia dintre pedepsele prevăzute alternativ de
lege; ( b]T)stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei; cj
stabilirea modalităţii de executare a pedepsei.
In cazul stării de provocare:
aî actul provocator poate fi comis numai cu intenţie;
) riposta trebuie să se îndrepte împotriva provocatorului;
cj) riposta trebuie să fie intenţionată.
Buna conduită a infractorului anterior comiterii faptei poate fi
avută în vedere de instanţă:
P drept circumstanţă atenuantă; pentru a dispune
renunţarea la aplicarea pedepsei; pentru a dispune
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Sunt circumstanţe atenuante legale:
împrejurările legate de fapta comisă care diminuează
M periculozitatea infractorului;
împrejurările legate de fapta comisă care diminuează
gravitatea infracţiunii; i^cp acoperirea integrală a
prejudiciului cauzat prin infracţiune.
Diferenţa dintre circumstanţele legale şi cele judiciare constă în:
efectul obligatoriu, respectiv facultativ, pe care îl au
asupra pedepsei principale; aceea că reţinerea unora este
facultativă, iar a celorlalte obligatorie;
'c) faptul că primele sunt prevăzute explicit de legiuitor.
La fel ca circumstanţele atenuante legale, cele agravante legale:
produc efecte obligatorii asupra pedepsei principale;
\bVreţinerea lor este obligatorie pentru instanţă;
(c) produc un singur efect asupra pedepsei principale, chiar
Ciauşu
202 Teste grilă
dacă sunt incidente concomitent două sau mai multe.
Ciauşu
Drept penal 203
sunt circumstanţe atenuante judiciare:

âjj) împrejurările legate de fapta comisă care diminuează
periculozitatea infracto-
rului;
(^bî) împrejurările legate de fapta comisă care diminuează
gravitatea infracţiunii;
împrejurări legate de persoana infractorului.
297. Odată reţinute, circumstanţele atenuante conduc la:
v/f înl°cu'rea obligatorie a pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa
închisorii între 10 şi-25-de-ant; £0 / b) reducerea limitelor
speciale ale pedepsei închisorii, cu 1/4;
''jQ) reducerea limitelor speciale ale pedepsei amenzii, cu 1/3.
8. Circumstanţele atenuante nu produc efecte asupra:
jjp pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi;
f)sumei corespunzătoare unei zile amendă;
~~c) pedepsei detenţiunii pe viaţă.
La săvârşirea faptei au participat un instigator major, un complice
anterior major, un complice concomitent minor şi un autor major.
în acest caz, se va reţine, ca circumstanţă agravantă:
săvârşirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună; rb)
săvârşirea faptei de către un major împreună cu un minor, în
sarcina tuturor participanţilor;
(cj săvârşirea infracţiunii de către un major împreună cu un
minor, cel puţin în '' sarcina autorului.
Conform Codului penal în vigoare, constituie circumstanţă agravantă
generală /săvârşirea infracţiunii:
r / a) din motive josnice;
prin violenţe asupra membrilor familiei;
'^cp profitând de situaţia prilejuită de starea de asediu.
în cazul unei infracţiuni pedepsite cu închisoarea între 1 şi 3 ani,
atunci când reţine circumstanţe agravante, instanţa poate aplica
pedeapsa concretă de:
ani închisoare;
4 ani şi 6 luni închisoare;
(cn 3 ani închisoare.
Ciauşu
204 Teste grilă
Ciauşu
Instanţa a reţinut că inculpatul, major, a comis un furt în timpul
nopţii, împreună cu un minor care nu răspunde penal. în cursul
Drept penal 205
urmăririi penale, inculpatul, fără antecedente penale, a acoperit

integral prejudiciul material cauzat prin infracţiune. în acest caz,
'instanţa, în urma judecării cauzei potrivit procedurii de drept
comun poate stabiliXîn mod legal, pedeapsa principală a
închisorii de:
Gy 6 ani şi 6 luni; ’nL K 6c f+jTo&ULS'
8 luni; \ <T Pf .
@)7ani. ^
Ciauşu
1
458 Teste grilă
Dispoziţiile referitoare la circumstanţele atenuante se aplică: Htt
yaj după cele referitoare la cauzele speciale de reducere a
pedepsei;
/o) după cele referitoare la tentativă;
(cp înainte de cele referitoare la circumstanţe agravante.
£auzele şi, respectiv, circumstanţele de agravare sau atenuare:
ra) 1 diferă prin efectele pe care le produc, în sensul că primele
produc efecte succe? sive asupra pedepsei, iar cele din urmă
un singur efect, indiferent de numărul lor diferă prin efectele
pe care le produc, în sensul că cele din urmă produc efecte
succesive asupra pedepsei, iar cele dintâi un singur efect,
indiferent de numărul lor
produc aceleaşi efecte asupra pedepselor.
Incidenţa unei cauze de agravare: , r
conduce la imposibilitatea reducerii, sub minimul special
prevăzut de norma de / incriminare, a pedepsei pentru
infracţiunea comisă în stare de provocare;
\y , b) nu conduce la imposibilitatea reţinerii unei circumstanţe
atenuante;
(’clQatrage valorificarea acesteia în plan sancţionator, după ce
au fost valorificate toate cauzele şi circumstanţele de
atenuare.
X, major, l-a determinat pe Y, minor care nu răspunde penal, să comită
un I împreună cu Z şi Q, minori care răspund penal, cooptaţi de Y
din proprie iniţiativa, fara ştiinţa lui X, Y a comis infracţiunea la
care a fost instigat. In acest caz, se reţine comiterea infracţiunii de
furt:
(a) de un major împreună cu un minor, în sarcina lui X;
de 3 persoane împreună, în sarcina tuturor;
ţcf) de 3 persoane împreună, numai în
sarcina lui Z şi Q.
Pedeapsa accesorie:
7 a) are întotdeauna acelaşi conţinut cu pedeapsa complementară
dispusă de instanţă;
“ b) nu poate fi aplicată în cazul detenţiunii pe viaţă;
\d) nu poate fi aplicată în cazul pedepsei amenzii.
în cazul unei tentative de omor calificat comise de o persoană care, la
data pronunţării hotărârii de condamnare, împlinise vârsta de 65 de
ani, instanţa, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 57 C.pen.:
poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pe care o înlocuieşte
cu pedeapsa închisorii de 30 de ani, iar apoi reduce la
jumătate această pedeapsă, conform art. 33 alin. (2) C.pen.;
nu poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă, urmând ca în
locul acesteia să aplice pedeapsa închisorii pe o durată de 30
de ani;
nu poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă, dar poate aplica
pedeapsa închisorii de 20 de ani.
Ciauşu
1
Publicarea hotărârii de condamnare:
se face în extras sau integral, în funcţie de aprecierea instanţei;
se dispune pentru prevenirea săvârşirii unor infracţiuni
similare cu cea care a atras condamnarea;
se face pe cheltuiala persoanei condamnate.
Ciauşu
pedeapsa complementară a publicării hotărârii definitive a instanţei
penale poate fi dispusă în cazul:
Drept penal 203
condamnării la pedeapsa amenzii penale;
stabilirii unei pedepse cu închisoarea şi amânării aplicării
acesteia;
condamnării la pedeapsa închisorii cu suspendarea
executării acesteia sub supraveghere.
Nu pot fi aplicate pedepse accesorii persoanei condamnate la pală
a:
închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere;
amenzii cu executare;
detenţiunii pe viaţă.
După executarea integrală a pedepsei închisorii începe executarea
pedepsei
complementare a:
degradării militare;
interzicerii exercitării unor drepturi;
publicării hotărârii de condamnare.
Renunţarea la aplicarea pedepsei:
poate fi dispusă şi în faza de urmărire penală;
nu are niciun efect asupra măsurilor de siguranţă;
permite reabilitarea de drept cu privire la fapta comisă.
Renunţarea la aplicarea pedepsei:
nu poate fi dispusă în cazul unui concurs real, decât dacă, în
cazul aplicării unor pedepse, rezultanta ar fi fost de cel mult cinci
ani închisoare;
nu poate fi dispusă dacă inculpatul a comis în urmă cu 2 ani o
faptă a cărei pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere, în
baza art. 91 C.pen.;
nu poate fi dispusă faţă de infractorul care în timpul procesului
său a evadat din arest preventiv.
Dacă în termen de doi ani:
de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei, autorul mai comite o faptă
penală intenţionată, se va dispune revocarea dispoziţiei de
renunţare;
de la data executării măsurii educative a internării într-un centru
de detenţie, autorul major mai comite o faptă penală, instanţa nu
poate renunţa la aplicarea pedepsei;
de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei, inculpatul a mai comis o faptă
penală, instanţa nu poate renunţa la aplicarea pedepsei.
Anularea renunţării la aplicarea pedepsei:
impune descoperirea unei fapte intenţionate sau
praeterintenţionate, în termen de 2 ani de la rămânerea
definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea
pedepsei;
impune o condamnare definitivă pentru fapta nou-descoperită;
poate duce la aplicarea dispoziţiilor privitoare la recidivă.
Ciauşu / Tohătan
3X7. în cazul în care s-a dispus anularea renunţării la aplicarea
pedepsei:
204 Teste grilă '
instanţa nu poate aplica noi măsuri de siguranţă;
instanţa nu poate dispune cumulul aritmetic;
rezultanta obţinută în cazul concursului de infracţiuni,
teoretic, poate face obiectul amânării aplicării pedepsei.
Amânarea aplicării pedepsei:
înlătură executarea măsurilor de siguranţă pe parcursul
termenului de supi-j. veghere;
implică suspendarea executării pedepsei stabilite;
poate fi dispusă doar faţă de major.
Amânarea aplicării pedepsei:
atrage automat dispunerea unor obligaţii în sarcina
inculpatului;
permite intervenţia reabilitării de drept cu privire la fapta
comisă;
nu poate fi dispusă în cazul unui recidivist.
instanţa amână aplicarea pedepsei, spre deosebire de

renunţarea la aplicarea pedepsei, aceasta stabileşte o
pedeapsă;
instanţa a dispus anterior amânarea aplicării pedepsei printr-
o hotărâre definitivă, nu mai poate amâna aplicarea
pedepsei pentru o nouă infracţiune comisă;
s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru de
detenţie, nu se poate dipune amânarea aplicării pedepsei
pentru o faptă comisă ulterior în majorat.
321. Spre deosebire de suspendarea condiţionată a executării pedepsei
aplicată
conform Codului penal din 1969, amânarea aplicării pedepsei:
nu poate constitui primul termen al recidivei;
poate fi dispusă dacă inculpatul a fost condamnat anterior la
pedeapsa amenzii;
presupune respectarea unor măsuri de supraveghere.
faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei va executa

pedepsele accesorii stabilite de instanţă;
poate obţine modificarea măsurilor de supraveghere pe
durata termenului de supraveghere al amânării aplicării
pedepsei;
aflat în termenul de supraveghere al amânării aplicării
pedepsei este obligat întotdeauna să anunţe întoarcerea din
orice deplasare ce depăşeşte 5 zile.
323. în cazul comiterii unei infracţiuni din culpă:
în termenul de supraveghere al unei hotărâri de amânare a
aplicării pedepsei, instanţa este obligată să revoce
amânarea, dacă prima infracţiune a fost comisă cu intenţie;
în termenul de supraveghere al unei hotărâri de amânare a
Tohătan
aplicării pedepsei, instanţa nu poate renunţa la aplicarea
pedepsei pentru această nouă infracţiune;
pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune se va cumula
aritmetic cu pedeapsa stabilită
Drept penalpentru prima infracţiune 205
pentru care iniţial s-a amânat aplicarea pedepsei.
în cazul revocării amânării aplicării pedepsei:

determinată de neexecutarea cu rea-credinţă a obligaţiilor
impuse de instanţă, aceasta poate dispune suspendarea
sub supraveghere a pedepsei stabilite în urma revocării;
pentru comiterea unei infracţiuni în termenul de
supraveghere, infractorul trebuie să fie descoperit
înăuntrul acestui termen;
infracţiunea continuă ce a atras revocarea se poate
consuma şi înainte de hotărârea definitivă de amânare a
aplicării pedepsei.
Autorul a comis o faptă cu intenţie, pentru care instanţa a amânat
aplicarea
pedepsei. Ulterior, acesta a comis o faptă din culpă în termenul
de supraveghere
al acestei amânări. în acest caz:
dacă pentru noua faptă se dispune suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei, dipoziţia de amânare
a aplicării pedepsei pentru fapta intenţionată se menţine;
dacă pentru fapta din culpă s-a aplicat o pedeapsă a cărei
executare a fost suspendată sub supraveghere, în cazul
comiterii unei a treia fapte, se poate ajunge la o rezultantă
finală calculată în ordine, după regulile pluralităţii inter-
mediare şi apoi ale concursului de infracţiuni;
dacă această faptă a fost dezincriminată după revocarea
amânării, va începe să curgă un nou termen de
supraveghere de la data constatării dezincriminării.
în cazul anulării amânării aplicării pedepsei:
nu se poate dispune o nouă amânare a aplicării pedepsei
rezultante;
autorul va executa întotdeauna pedeapsa rezultantă în
regim de detenţie;
infracţiunea progresivă ce atrage anularea trebuie să se
epuizeze înainte de hotărârea definitivă de amânare a
Dacă, după amânarea aplicării pedepsei, în termenul de
supraveghere:
se descoperă că autorul a comis o faptă din culpă, pentru
Tohătan
care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii,
revocarea este facultativă; Teste grilă
se descoperă
206
că autorul a mai comis o faptă intenţionată
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de amânare şi
una după acest moment, se dispune doar anularea
amânării aplicării pedepsei;
se reţine o neexecutare culpabilă parţială a obligaţiilor
civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului
de supraveghere, instanţa poate revoca amânarea
în cazul anulării amânării aplicării pedepsei:
aj tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni
constatate poate fi şi cumulul aritmetic;
pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce a atras anularea
poate fi amenda penală;
fapta continuată ce atrage anularea poate fi consumată şi în
minorat.
Tohătan
Spre deosebire de renunţarea la aplicarea pedepsei, în caz de
amânare a
pedepsei:
se pot dipune pedepse complementare; Drept penal 207
se poate aplica un avertisment;

se poate revoca măsura.
Dacă se descoperă: .
comiterea unei infracţiuni după termenul de supraveghere
al amânării aplicări pedepsei, se aplică tratamentul
sancţionator al concursului de infracţiuni, dacă fapta
descoperită a fost comisă în termenul de supraveghere;
după trei ani de la sesizare, autorul unei infracţiuni pentru
care a fost depusă plângere penală, după un an de la data
rămânerii definitive a hotărârii de renunţare la aplicarea
pedepsei, pentru o faptă comisă cu intenţie, de acelaşi
autor în urmă cu 4 ani, nu mai poate fi aplicată o
pedeapsă pentru fapta pentru care iniţial s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei;
o faptă praeterintenţionată în termenul de supraveghere al
amânării aplicării pedepsei, epuizată înainte de hotărârea
definitivă de amânare, pentru care instanţa a stabilit
pedeapsa amenzii penale, nu se va dispune anularea
amânării aplicării pedepsei.
Dacă infractorul a încercat zădărnicirea aflării adevărului în cursul
procesului,
se poate dispune:
amânarea aplicării pedepsei;
renunţarea la aplicarea pedepsei decât cu acordul
procurorului;
o măsură educativă neprivativă de libertate.
Revocarea amânării aplicării pedepsei se poate dispune atunci când:
este săvârşită şi descoperită o infracţiune din culpă în
termenul de supraveghere;
infractorul nu execută obligaţiile impuse de instanţă, din
motive neimputabile acestuia;
infractorul, a comis în termenul de supraveghere o faptă
pentru care a fost amânată aplicarea pedepsei.
Acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii
este o condiţie:
pentru dispunerea:
renunţării la aplicarea pedepsei;
amânării aplicării pedepsei;
măsurii educative a asistării zilnice.
Nu constituie impediment legal pentru dispunerea amânării aplicării
pedepsei: J;
condamnările pentru fapte în raport de care a intervenit
reabilitarea sau prescripţia executării pedepsei;
o condamnare la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru o
Tohătan
ucidere din culpă, executată integral cu un an înainte de
comiterea noii
208
infracţiuni; Teste grilă
o condamnare la pedeapsa amenzii aplicată pentru o
infracţiune intenţionată.
Tohătan
enunţarea ia aplicarea pedepsei nu se poate dispune dacă:
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită
este închisoarea între Îşi 5Drept
ani;penal 209
faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea în ultimii

2 ani anteriori săvârşirii noii infracţiuni;
infractorul a suferit o condamnare pentru care s-a împlinit
termenul de reabilitare anterior comiterii infracţiunii care
face obiectul judecăţii.
în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere a
pedepsei de 8 luni închisoare, termenul de supraveghere:
este de 2 ani şi 8 luni;
nu poate fi mai mare de 8 luni;
poate fi de 4 ani.
X în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere:
instanţa are posibilitatea ca, în afară de măsurile de
supraveghere, obligatorii potrivit legii, să nu impună
condamnatului nicio obligaţie dintre cele prevăzute de lege;
impunerea obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii este lăsată la aprecierea instanţei;
supravegherea executării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul
României, impusă de instanţă, nu se face de către serviciul
de probaţiune.
Se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere:
a pedepsei amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii;
în cazul anulării renunţării la aplicarea pedepsei;
în cazul anulării amânării aplicării pedepsei.
Se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere:
frî
dacă pedepsele stabilite de instanţă pentru cele două
infracţiuni concurente care fac obiectul judecăţii sunt de 2
ani şi 3 luni fiecare;
infractorul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii
de 1 an cu executare în regim de detenţie, pentru o
infracţiune intenţionată;
infractorul s-a sustras de la urmărire penală, dar a fost
prezent la judecată.
O pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere:
J
poate constitui primul termen al unei recidive
postexecutorii;
va determina inaplicabilitatea confiscării speciale;
poate fi însoţită de pedepse accesorii, dacă instanţa
apreciază necesar.
Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere:
atrage aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de
infracţiuni, pluralitate intermediară sau recidivă, după caz;
operează numai dacă persoanei condamnate i s-a aplicat,
anterior expirării termenului de supraveghere, pedeapsa
închisorii pentru infracţiunea nou-descoperită;
permite suspendarea Tohătan/
executării
Ciauşu sub supraveghere a
pedepsei rezultante pentru pluralitatea infracţională, numai
în caz de concurs210 de infracţiuni sau Testepluralitate
grilă
intermediară.
Ciauşu
Revocarea suspendării executăriiDrept
pedepsei sub supraveghere:
se dispune obligatoriu, chiarpenal dacă persoana condamnată211
îndeplineşte^ «T* obligaţiile civile stabilite prin hotărâre;
se dispune dacă persoana condamnată comite o infracţiune
pe parcursul te menului de încercare, indiferent de
pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune '
se dispune doar dacă persoana condamnată nu respectă
măsurile de supravesh * şi obligaţiile impuse de instanţă sau
prevăzute de lege, cu excepţia celor civile
în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, obligaţiile
civile
lite prin hotărâre:
trebuie îndeplinite în termen de cel mult 3 luni de la rămânerea
definitivă^ hotărârii;
pot fi îndeplinite până cel mai târziu cu 3 luni înainte de
expirarea termenului de supraveghere;
pot fi îndeplinite pe tot parcursul termenului de
supraveghere.
împlinirea termenului de supraveghere al suspendării executării
pedepsei de 2
ani închisoare, sub supraveghere, are ca efect:
reabilitarea de drept a persoanei condamnate;
posibilitatea luării în calcul a acestei condamnări ca prim
termen al unei recidive postexecutorii;
considerarea ca executată a pedepsei, cu singura condiţie ca
persoana condamnată să nu fi săvârşit o nouă infracţiune
în acest termen.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu produce efecte
asupra: Şf
măsurilor de siguranţă;
libertăţii persoanei condamnate;
obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
Liberarea condiţionată în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă:
nu se poate dispune;
se poate dispune dacă persoana condamnată a executat
efectiv 15 ani de detenţiune;
presupune un termen de supraveghere de 10 ani.
Cel condamnat la pedeapsa închisorii de 28 de ani şi care nu a prestat
muncă în
penitenciar poate fi liberat condiţionat anterior împlinirii vârstei
de 60 de ani,
doar după ce a executat efectiv:
21 de ani;
20 de ani;
18 ani şi 8 luni.
în cazul liberării condiţionate, este obligatorie:
,:J|
prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea
acesteia;
atenţionarea persoanei condamnate asupra conduitei sale
viitoare şi consecinţelor la care se expune dacă nu va
respecta măsurile
212 de supraveghere ce îi revin pe durata
Teste grilă
termenului de încercare;
executarea măsurilor de supraveghere pe toată durata
termenului de supraveghere.
Ciauşu
Drept penal 213
'n cazul liberării condiţionate, instanţa poate impune
condamnatului:
a| să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie
de arme;
să comunice schimbarea locului de muncă;
să urmeze un curs de pregătire şcolară.
persoana condamnată la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru
săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, încarcerată la vârsta
de 57 de ani şi 6 luni, care a prestat muncă în penitenciar, poate
fi liberată condiţionat după executarea efectivă a unei perioade
de:
1 an închisoare;
1 an şi 6 luni închisoare;
9 luni închisoare.
1. persoana liberată condiţionat, cu un rest de pedeapsă rămas
neexecutat, la data liberării, de 2 ani, este obligată să:
nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arma de
vânătoare pentru care are permis;
să anunţe, în prealabil, faptul că, de exemplu, pe perioada
verii (timp de 3 luni) va locui la casa părinţilor săi din
mediul rural;
să anunţe, în prealabil, faptul că, de exemplu, va face o
călătorie de o săptămână, în Franţa.
Persoana liberată condiţionat, cu un rest de pedeapsă de 9 ani
închisoare, este obligată să:
comunice informaţii şi documente de natură a permite
controlul mijloacelor de existenţă, chiar dacă instanţa nu
apreciază ca necesar acest lucru, pe o perioadă de 2 ani de la
data liberării;
urmeze un curs de pregătire profesională, dacă instanţa
apreciază ca necesar acest lucru, pe o perioadă de 3 ani de la
data liberării;
nu comunice cu victima, dacă instanţa apreciază ca necesar
acest lucru, pe o perioadă de 9 ani de la data liberării.
X a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de tâlhărie. Totodată, instanţa i-a aplicat pedeapsa
complementară a interzicerii dreptului de a părăsi teritoriul
României. De la data liberării condiţionate a lui X şi până la
împlinirea duratei pedepsei, acesta nu poate părăsi teritoriul
României, întrucât produce efecte:
pedeapsa complementară;
pedeapsa accesorie;
obligaţia specifică impusă condamnatului de instanţă, odată
cu liberarea condiţionată.
Serviciul de probaţiune:
este obligat să sesizeze instanţa dacă persoana liberată
condiţionat nu respectă obligaţiile ce îi revin;
214 Teste grilă
Ciauşu
supraveghează obligaţia de a urma un curs de calificare
profesională, impusa Drept de penal
instanţă persoanei liberate 215
condiţionat;
supraveghează obligaţia de a nu conduce autovehicule,
impusă de instanţă persoanei liberate condiţionat.
Pe durata termenului de supraveghere ai liberării condiţionate, instanţa
poate
dispune, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de
reintegrare socială:
încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus
iniţial;
impunerea unor noi obligaţii în sarcina celui liberat
condiţionat;
diminuarea condiţiilor de executare a obligaţiilor existente.
în cazul anulării liberării condiţionate:
se aplică dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni,
pluralitate intermediară sau recidivă;
instanţa poate acorda din nou liberarea condiţionată, dacă, în
raport de pedeapsa rezultantă, sunt îndeplinite condiţiile
legale;
dacă s-a dispus liberarea condiţionată din pedeapsa
rezultantă, termenul de supraveghere se calculează de la
data anulării liberării dispuse iniţial.
Revocarea liberării condiţionate:
se poate dispune dacă persoana liberată condiţionat nu
respectă obligaţiile sale, dar nu este de rea-credinţă, însă în
acest caz revocarea este facultativă;
atrage aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de
infracţiuni, pluralitate intermediară sau recidivă, după
caz;
se dispune dacă persoana liberată comite o nouă infracţiune
descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a
pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii după
expirarea acestui termen.
Nu se poate dispune revocarea liberării condiţionate:
din pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
dacă persoana liberată comite o nouă infracţiune descoperită
în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o
condamnare la pedeapsa amenzii în cursul acestui termen;
dacă persoana liberată comite o nouă infracţiune descoperită
în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o
condamnare la pedeapsa închisorii după expirarea acestui
termen.
Sunt măsur i de siguranţă, potrivit Codului penal: J
interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei
profesii;
confiscarea extinsă;
interzicerea de a se afla în anumite localităţi.
Măsurile de siguranţă se pot lua:
numai faţă de persoana care a comis o infracţiune şi căreia i
se aplică o pedeapsă;
numai faţă de persoana care a comis o infracţiune, chiar dacă
nu i se aplică o216
pedeapsă; Teste grilă
şi faţă de persoana care a comis o faptă în condiţiile excesului
neimputabil de legitimă apărare.
Ciauşu
de siguranţă au ca scop:
înlăturarea unei stări de pericol;
Drept penal 217
preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni;
reeducarea persoanei care a comis o faptă prevăzută de legea
penală, în scopul reintegrării acesteia în societate.
Persoana obligată la tratament medical:
care comite o nouă infracţiune, va continua tratamentul
medical pe perioada detenţiei;
va fi internată medical, dacă nu urmează tratamentul;
va continua tratamentul până la obţinerea unei ameliorări a
bolii care să înlăture starea de pericol, iar nu neapărat până
la însănătoşire.
Se poate dispune internarea medicală, dacă sunt îndeplinite şi celelalte
condiţii impuse de lege, în cazul făptuitorului:
consumator cronic de alcool;
care suferă de o boală infectocontagioasă;
consumator cronic de substanţe psihoactive, chiar dacă acest
consum nu i-a cauzat nicio boală.
Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a
exercitării unei profesii:
are acelaşi conţinut ca pedeapsa complementară omonimă;
spre deosebire de pedeapsa complementară omonimă, se
dispune atunci când făptuitorul s-a folosit de funcţie,
profesie ori meserie pentru comiterea infracţiunii;
ca şi pedeapsa complementară omonimă, poate fi revocată, la
cerere.
Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a
exercitării unei profesii:
poate fi revocată la cerere sau din oficiu;
se revocă obligatoriu dacă se constată că au încetat temeiurile
care au impus luarea ei;
poate fi luată faţă de acarul care adoarme uşor şi des în
timpul serviciului.
Sunt bunuri produse prin săvârşirea faptei penale, supuse confiscării
speciale:
un permis de conducere contrafăcut;
bunul luat fără drept din posesia altuia, în scopul însuşirii pe
nedrept;
serviciile de întreţinere a parcului auto, prestate în schimbul
încălcării atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar.
Este supusă confiscării speciale:
imprimanta cu care au fost confecţionate biletele
contrafăcute;
arma găsită în pivniţa făptuitorului, căreia acesta nu i-a
schimbat poziţia după decesul tatălui său, de la care a
moştenit-o, cu privire la care făptuitorul are doar dreptul de
deţinere, nu şi dreptul de port şi folosire;
autoutilitara folosită pentru a transporta un animal sustras.
Constatând că valoarea autoturismului cu care au fost transportaţi
Ciauşu
cartofii sustraşi este disproporţionată faţă de natura şi gravitatea
infracţiunii,
218
inclusiv valorii cartofilor sustraşi, instanţa:
Teste grilă
poate să nu dispună confiscarea specială a autoturismului;
poate să nu dispună confiscarea specială a autoturismului,
dar numai dacă acesta face parte din mijloacele de
existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei
făptuitorului;
este obligată să dispusă confiscarea specială a autoturismului.
Tatăl inculpatului i-a încredinţat acestuia din urmă arma de
vânătoare, pentru a vâna cerbi în afara perioadei legale de
vânătoare pentru această specie. Incul- patul nu a putut folosi
arma, care s-a blocat. în acest caz, arma de vânătoare:
nu poate fi confiscată, căci nu aparţine inculpatului;
nu poate fi confiscată, căci nu a fost folosită efectiv pentru
comiterea faptei;
va fi confiscată.
Instanţa a reţinut că inculpatul a sustras un telefon mobil, pe care
persoana vătămată îl achiziţionase cu suma de 1.000 lei. La
momentul sustragerii, bunul îşi diminuase valoarea cu 20% faţă
de momentul achiziţiei. Inculpatul a vândut telefonul sustras
unei persoane neidentificate, contra sumei de 400 lei. în acest
caz, dacă persoana vătămată nu are pretenţii băneşti, instanţa va
confisca de la inculpat suma de:
a) 1.000 lei;
b) 800 lei;
c) 400 lei.
371. Nu poate face obiectul confiscării speciale: i
a) autoturismul, în cazul infracţiunii de conducere sub influenţa
alcoolului;
imprimanta cu care a fost tipărit tabloidul „X", în care a fost

publicat articolul ce instiga la ură rasială;
unicul atelaj al unei familii cu 4 copii, necesar prestării
muncii zilnice de către părintele care l-a folosit pentru a
transporta mai multe bare din cupru pe care le sustrăsese
personal, în scopul însuşirii pe nedrept.
372. X i-a încredinţat lui Y, posesor de permis de conducere
corespunzător, un autoturism, pentru a-l conduce pe drumurile
publice. Y a condus neglijent autoturismul, cauzând un accident
de circulaţie, soldat cu decesul unui pieton. în acest caz:
autoturismul nu poate fi confiscat;
autoturismul va fi confiscat doar dacă se dovedeşte că X
putea şi trebuia să prevadă rezultatul produs;
autoturismul va fi confiscat în toate cazurile, fiind un bun
folosit, în orice mod, la comiterea unei infracţiuni.
Dacă suma de bani dată pentru a determina comiterea infracţiunii
de distrugere este vădit disproporţionată faţă de natura şi
gravitatea infracţiunii, aceasta:
Ciouşu
va fi confiscată în parte;
nu va fi confiscată; Drept penal 219
va fi confiscată integral.
Se confiscă banii obţinuţi din exploatarea: - • v/
atelajului care a fost folosit pentru a asigura scăparea
autorului unei tâlhării;
autoturismului dobândit prin înşelăciune;
utilajului cu care a fost ucisă, intenţionat, o persoană.
Confiscarea extinsă presupune:
ca fapta care lasă loc confiscării să fie infracţiune;
întrunirea condiţiilor generale de dispunere a unei măsuri de
siguranţă;
întrunirea condiţiilor speciale de dispunere a măsurii de
siguranţă a confiscării speciale, plus unele elemente
suplimentare.
Spre deosebire de confiscarea specială, confiscarea extinsă:
presupune ca fapta comisă să fie, în toate cazurile, infracţiune;
nu cunoaşte o aplicabilitate generală, domeniul său de
incidenţă fiind limitat la anumite categorii de infracţiuni;
nu impune, pentru a fi dispusă, condiţia înlăturării unei stări
de pericol.
Pentru a putea fi dispusă confiscarea extinsă, este necesar ca
infracţiunea comisă:
să fie susceptibilă să îi procure un folos material făptuitorului;
să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 5
ani;
să facă parte dintre cele expres enumerate de legiuitor.
Pentru a putea fi dispusă confiscarea extinsă, este necesar ca:
diferenţa dintre valoarea bunurilor dobândite de făptuitor şi
valoarea veniturilor sale ilicite să fie vădită;
instanţa să identifice şi alte elemente în afara infracţiunii
comise şi disproporţiei de valoare între bunurile dobândite şi
veniturile făptuitorului;
instanţa să aibă în vedere valoarea veniturilor făptuitorului
dobândite doar după comiterea infracţiunii, dar nu mai
devreme de 5 ani anterior emiterii rechizitoriului.
Potrivit Codului penal, nu produc efecte asupra măsurilor de
siguranţă:
amnistia, graţierea şi reabilitarea;
doar amnistia şi reabilitarea;
doar amnistia şi graţierea.
Confiscarea extinsă poate fi luată faţă de:
minorul care răspunde penal;
majorul care a comis fapta sub imperiul constrângerii morale;
persoana juridică.
Ciauşu
Teste grilă
381- Faţă de minorul care la data faptei avea
împlinită vârsta de 16 ani:
^ a) poate fi aplicată o pedeapsă, însă limitele
pedepsei prevăzute de legea peiTTs-'uF vor fi reduse cu
jumătate;
poate fi luată o măsură educativă neprivativă de libertate şi
o pedeapsă accesorie pe parcursul executării măsurii
educative;
poate fi luată o măsură educativă neprivativă de libertate
şi măsura d siguranţă a confiscării speciale.
Faţă de minorul care a săvârşit fapta în ziua în care a împlinit
vârsta de 14 ani: M |
poate fi luată o măsură educativă privativă de libertate,
dacă se dovedeşte că săvârşit fapta cu discernământ; ,
nu poate fi luată o măsură educativă privativă de
libertate, întrucât o astfel de măsură poate fi luată numai
faţă de minorii care au împlinit 16 ani la data săvârşirii faptei;
poate fi impusă obligaţia de a urma un curs de pregătire sau de
formare profesională pe durata măsurii educative
neprivative de libertate.
Măsurile educative neprivative de libertate pot fi dispuse:
numai dacă minorul nu a mai condamnat anterior pentru
săvârşirea unei infracţiuni;
faţă de inculpatul care la data săvârşirii infracţiunii avea
17 ani, iar la data pronunţării soluţiei de condamnare era
major;
în cazul săvârşirii unei infracţiuni contra patrimoniului.
Măsura educativă privativă de libertate a internării într-un
centru educativ poate fi luată:
numai dacă inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a
împlinit 18 ani la data sesizării instanţei;
atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă;
numai dacă minorul nu a împlinit 18 ani la data
pronunţării soluţiei de condamnare.
Măsura educativă neprivativă de libertate a consemnării la
sfârşit de săptămâ poate fi dispusă:
pentru o perioadă nedeterminată, însă cel mult până când
minorul împlineşte vârsta de 18 ani;
pentru o perioadă determinată, însă numai dacă minorul
nu a împlinit vârsta de 17 ani la momentul pronunţării
hotărârii;
pentru o perioadă determinată, inculpatului care la data
săvârşirii faptei avea o vârstă cuprinsă între 14-18 ani.
Minorul X, în vârstă de 17 ani, săvârşeşte o tentativă de furt
Constontinescu
calificat prevăzută
de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen. Faţă de
acesta, instanţa poate^
3) lua o Drept
măsură
penal educativă neprivativă de47^libertate, durata
pentru care poate fi aplicată această măsură urmând să fie
redusă la jumătate;
Constantinescu / Tohătan
lua o măsură educativă neprivativă de libertate în limitele
prevăzute de lege pentru respectiva măsură;
aplica pedeapsa amenzii, limitele speciale ale zilelor-
amendă urmând să fie reduse cu jumătate.
jg7. Faţă de minorul X, în vârstă de 17 ani, se ia măsura educativă
neprivativă de libertate a consemnării la sfârşit de săptămână
pe durata minimă de 4 săptămâni, în timpul executării măsurii,
înainte de împlinirea vârstei majoratului, minorul X mai
săvârşeşte o infracţiune. Faţă de cea de-a doua infracţiune,
instanţa;
poate prelungi măsura educativă luată iniţial, fără
depăşirea maximului prevăzut de lege pentru aceasta;
este obligată să înlocuiască măsura educativă luată iniţial
cu internarea într-un centru educativ;
poate înlocui măsura educativă luată iniţial cu măsura
educativă a asistării zilnice.
|8Ş. Termenele de prescripţie ale răspunderii penale privind minorii:
se reduc la jumătate faţă de cele prevăzute pentru
inculpaţii majori, chiar dacă minorul a devenit major la
data trimiterii în judecată;
se reduc la jumătate faţă de cele prevăzute pentru
inculpaţii majori şi se întrerup în condiţiile şi cazurile
speciale prevăzute de lege pentru minori;
sunt aceleaşi ca în cazul inculpaţilor majori, fiind însă
incidenţă cauza de suspendare pe durata în care minorul
nu are un reprezentant legal.
389. Minorul X săvârşeşte o infracţiune de furt calificat într-un
mijloc de transport în comun prevăzută de art. 228 alin. (1) -
art. 229 alin. (1) lit. a) C.pen. şi o infracţiune de şantaj
prevăzută de art. 207 alin. (1) C.pen., în concurs real instanţa
va lua:
câte o măsură educativă pentru fiecare infracţiune în parte,
urmând ca acestea să fie contopite şi să fie aplicată cea
mai grea;
în mod obligatoriu o măsură educativă privativă de
libertate pentru ambele infracţiuni;
o singură măsură educativă pentru ambele infracţiuni care
formează concursul real.
po. Faţă de minorul de 15 ani:
poate fi luată, în anumite condiţii, o măsură educativă
privativă de libertate, atunci când pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea săvârşită este de 6 ani;
se poate lua măsura educativă a stagiului
Tohătan de formare civică
pe o durată de 6 luni;
la data comiterii faptei, nu pot fi aplicate măsuri educative,
dacă la data pronunţării hotărârii definitive acesta
împlinise 18 ani.
Drept penal 47^
în cazul minorului:
termenele de prescripţie a executării sancţiunilor penale se
reduc la jumătate;
fapta comisă de către acesta la data de 12.12.2014 poate
atrage anularea renunţării la aplicarea pedepsei, dispuse
printr-o hotărâre definitivă din data de 02.03.2015;
cauzele de atenuare sau agravare nu pot conduce la
modificarea duratei prevăzute de lege pentru măsura
educativă aleasă.
Dacă persoana în vârstă de 19 ani, aflată la prima faptă, este
condamnată pentru
comiterea la vârsta de 17 ani a infracţiunii de furt calificat,
pedepsită de art. 22g
alin. (1) C.pen. cu pedeapsa închisorii între un an şi 5 ani:
j
aceasta poate ajunge să execute parţial sancţiunea penală
aplicată într-un penitenciar;
prin hotărârea de condamnare definitivă, îi poate fi
aplicată doar o măsură educativă neprivativă de libertate
ca efect al reţinerii cauzei de atenuare a tentativei;
prin hotărârea de condamnare definitivă îi poate fi
aplicată măsura educativă a consemnării la sfârşit de
săptămână pe o durată cuprinsă între 2 şi 7 săptămâni.
Măsura educativă a supravegherii:
impune stabilirea unui program zilnic al minorului de
către consilierul de proba- ţiune;
presupune o supraveghere şi îndrumare, de obicei,
efectuată de către părinţii minorului;
doar dacă este luată pentru 6 luni, poate fi înlocuită direct
cu o măsură privativă de libertate, pentru nerespectarea
cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse de instanţă.
Asistarea zilnică:
se realizează de către părinţii minorului;
spre deosebire de supravegherea minorului, presupune un
program stabilit de către consilierul de probaţiune;
luată pentru o perioadă de 6 luni, în caz de neexecutare cu
rea-credinţă a obligaţiilor impuse de instanţă, trebuie
înlocuită cu o măsură educativă privativă de libertate.
în cazul comiterii unui concurs de infracţiuni, poate fi

obligat să participe la un stagiu de formare civică în
fiecare zi de marţi timp de 2 luni şi să fie consemnat la
sfârşit de săptămână timp de o lună;
judecat pentru o infracţiune comisă înainte de infracţiunea
pentru care este în executarea măsurii educative a asistării
zilnice pentru o perioadă de 5 luni poate fi internat într-un
centru de detenţie;
poate executa măsura internării într-un centru educativ,
dispusă împotriva sa într-un penitenciar.
a
minorul poate fi în stare de pluralitate intermediară;
dintre care una în stare de minorat şi alta în stare de
majorat, se poate ajunge la un cumul aritmetic;
dintre care una în stare de minorat şi alta în stare de
majorat, întotdeauna se va executa doar amenda aplicată.
Tohătan
Drept penal 217
397. Măsurile educative:

^ a) privative de libertate, de la a căror executare se sutrage
majorul, atrag reţinerea infracţiunii de evadare;
pot fi graţiate;
înlocuite au durata de calcul a prescripţiei executării stabilită
de la data primei hotărâri definitive de condamnare.
internării centru educativ: SjHHHHHBHiHH
dacă, pe parcursul măsurii, minorul săvârşeşte o nouă
infracţiune, instanţa poate menţine măsura internării pe
perioada dispusă iniţial;
dacă măsura este înlocuită cu măsura internării într-un centru
de detenţie, va fi dedusă perioada în care minorul s-a aflat în
executarea măsurii internării într-un centru educativ;
dacă măsura este înlocuită cu asistarea zinică, în cazul
comiterii unei infracţiuni până la împlinirea duratei
internării, instanţa este obligată să revoce măsura asistării
zilnice.
Internarea într-un centru de detenţie:
este obligatoriu a fi prelungită, în cazul în care minorul a
comis o nouă faptă în timpul executării măsurii;
luată pe o perioadă de 2 ani, în cazul comiterii infracţiunii de
furt simplu în timpul executării măsurii, va putea să fie
prelungită până la un total al măsurii de 6 ani;
dispusă faţă de majorul care la data comiterii faptei era minor,
nu poate fi înlocuită cu măsura asistării zilnice.
Măsura internării într-un centru de detenţie:
poate fi înlocuită cu măsura supravegherii;
în cazul minorului, poate fi înlocuită cu liberarea din centrul
de detenţie;
în măsura în care a fost dispusă în aplicarea art. 6 C.pen., va
avea ca parte executată durata arestului preventiv.
în aplicarea art. 6 C.pen., în cazul faptelor comise de minori:
pedeapsa închisorii de 17 ani, dispusă în baza Codului penal
din 1969, va fi înlocuită cu măsura internării într-un centru
de detenţie pentru o perioadă egală cu durata pedepsei
închisorii;
pedeapsa închisorii de 21 ani, dispusă în baza Codului penal
din 1969, va fi înlocuită cu măsura internării într-un centru
de detenţie pe o perioadă de 15 ani;
pedeapsa amenzii executabilă, aplicată în baza Codului penal
din 1969, va fi înlocuită cu măsura educativă a asistării
zilnice.
Dacă minorul a săvârşit o pluralitate de patru fapte:
dintre care două aflate în concurs s-au epuizat după majorat,
Tohătan
218 Teste grilă
mai întâi se va realiza tratamentul concursului de infracţiuni
prevăzut de art. 39 C.pen.;
dintre care pentru primele două, ce au fost descoperite în
termenul de supraveghere al amânării aplicării amenzii,
instanţa a aplicat o măsură educativă privativă de libertate,
amânarea aplicării pedepsei poate fi anulată;
dintre care pentru primele două, ce au fost descoperite în
termenul de supra veghere al amânării aplicării închisorii,
instanţa a aplicat o măsură educativă neprivativă de
libertate, acesta va executa măsura educativă pe lângă
obligaţjj|e stabilite de instanţă în sarcina autorului în
termenul de supraveghere a amâ nării aplicării pedepsei.
Descoperirea la data de 10.08.2014 a unei infracţiuni, săvârşite în
timpul minorităţii de către major:
şi după expirarea termenului de supraveghere a unei
suspendări sub supraveghere a executării pedepsei închisorii
poate atrage obligativitatea executării unei măsuri educative
de către un major;
poate atrage aplicarea art. 39 C.pen.;
nu poate avea ca efect revocarea liberării condiţionate.
Dacă autorul a comis o faptă în timpul minorităţii:
pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii a cărei executare a
fost suspendată la data de 10.10.2013, în situaţia comiterii
unei noi infracţiuni de furt simplu în stare de majorat la
data de 20.08.2014, majorul poate ajunge să fie internat într-
un centru educativ;
acestuia nu-i poate fi aplicată măsura de siguranţă a confiscării
extinse;
la momentul considerării ca executate a măsurii internării într-
un centru de detenţie, acesta este reabilitat de drept.
La data de 01.02.2014, autorul se afla în executarea unei pedepse
de 3 ani şi 4 luni închisoare, ca urmare a revocării suspendării
executării unei pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată
pentru comiterea în stare de minorat a unui furt pe timp de
noapte, revocare ce fusese atrasă de comiterea în termenul de
încercare a unei fapte de furt simplu, în stare de majorat,
pentru care instanţa aplicase pedeapsa de 2 ani închisoare. în
aceste condiţii:
în baza art. 6 C.pen., instanţa de executare va trebui să reducă
pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani şi
4 luni închisoare;
în baza art. 6 C.pen., instanţa va trebui să reducă pedeapsa ce
se execută la 3 ani închisoare;
instanţa de executare, în baza art. 6, nu trebuie să reducă
Tohătan
Drept penal 219
pedeapsa ce se execută.
în cazul minorilor:
instanţa de executare poate dispune de mai multe ori încetarea
executării unor obligaţii pe care le-a impus prin hotărârea
definitivă de condamnare;
instanţa, în caz de nevoie, poate dispune prelungirea cu încă
jumătate a măsurii asistării zilnice dispuse iniţial pentru o
perioadă de patru luni;
instanţa nu poate spori condiţiile de executare a obligaţiilor
impuse prin hotărârea de condamnare, în situaţia aplicării
iniţiale a măsurii asistării zilnice.
Sfl7. Minorul care a consumat o faptă de obicei începând cu vârsta
de 13 ani şi a ' epuizat-o la vârsta de 15 ani:
SJ
~"' a) nu va răspunde penal;
va răspunde penal doar dacă acţiunile comise începând cu
vârsta de 14 ani reliefează obiceiul şi au fost comise cu
discernământ;
dacă este iresponsabil, poate fi obligat, în baza art. 121 alin. (1)
lit. f) C.pen., să se supună măsurilor de tratament sau
îngrijire medicală impuse de instanţă.
comisă în ziua în care minorul a împlinit 18 ani nu poate atrage

pedepse complementare;
pentru care minorul a început executarea pedeapsei închisorii
de 6 ani, la data de 01.02.2013, în baza art. 6 C.pen.,
începând cu 01.02.2014 va atrage executarea măsurii
internării într-un centru de detenţie pentru încă 5 ani;
comisă de către un minor atrage o sancţiune privativă de
libertate a cărei executare poate fi înlăturată prin graţiere
individuală.
Obligaţiile impuse de către instanţă faţă de minorul care a comis o
infracţiune:
încetează de drept la momentul considerării ca executate a
măsurii educative neprivative de libertate dispuse faţă de
acesta;
în cazul liberării din centrul educativ, pot fi sporite ca număr în
timpul supravegherii;
în cazul înlocuirii internării într-un centru de detenţie cu
măsura educativă a asistării zilnice, nu pot avea o durată de
executare mai mare de 6 luni.
în cazul infractorilor minori:
termenele de prescripţie a răspunderii penale prevăzute de lege
pentru majori se reduc la jumătate;
care au împlinit 18 ani la data pronunţării hotărârii, instanţa
Tohătan
220 Teste grilă
nu poate dispune executarea măsurii educative privative de
libertate într-un penitenciar;
în situaţia unui concurs de infracţiuni, se aplică prevederile art.
39 C.pen.
. în fapt, un minor în vârstă de 15 care răspunde penal comite
un omor calificat, sancţionat de lege cu „detenţiune pe viaţă sau
cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi". în acest caz:
instanţa de judecată poate lua măsuri educative privative de
libertate;
dacă se descoperă că minorului îi fusese aplicată definitiv, mai
înainte, o măsură educativă neprivativă de libertate pentru o
faptă concurentă, instanţa care judecă separata doua faptă
va scădea durata primei măsuri deja executate din durata
măsurii educative neprivative sau privative de libertate
aplicate pentru întreg concursul de infracţiuni;
după executarea sancţiunii operează reabilitarea.
Măsurile educative neprivative de libertate: IflHflHIHHHHiiiiilHi
se dispun pe o durată determinată;
se pot dispune în mod cumulativ în cazul unei singure
infracţiuni;
sunt imprescriptibile.
Tohătan
Drept penal 221
Răspunderea penală a persoanei juridice:
este o formă de răspundere pentru fapta altuia;
presupune întotdeauna identificarea persoanei fizice care a
săvârşit actul material;
poate fi angajată şi dacă infracţiunea e săvârşită în
realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice,
dar nu în numele ei.
răspunde întotdeauna penal pentru faptele comise de

organele sau reprezentanţii săi;
nu răspunde dacă infracţiunea e săvârşită de un salariat în
paguba ei;
răspunde chiar dacă nu poate fi angajată răspunderea
penală a persoanei fizice care a săvârşit actul material.
poate fi angajată pentru infracţiuni praeterintenţionate;
presupune identificarea vinovăţiei în sarcina persoanei
juridice, distinctă de cea a persoanei fizice care a săvârşit
actul material;
este exclusă în cazul infracţiunilor care se săvârşesc din culpă
simplă.
Instituţiile publice:
nu răspund penal dacă desfăşoară o activitate ce nu poate
face obiectul domeniului privat;
nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în
realizarea unei activităţi ce nu poate face obiectul
domeniului privat;
nu pot fi condamnate la pedepse complementare.
Persoana juridică:
poate răspunde pentru infracţiunea de violîn calitate de
complice;
poate răspunde pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă în
calitate de autor;
poate răspunde pentru infracţiunea de ucidere a nou-
născutului săvârşită de mamă, în calitate de instigator.
în cazul amenzii aplicabile persoanei juridice:
numărul zilelor-amendă se calculează ţinând cont de cifra
de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ,
respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor
persoane juridice;
la determinarea cuantumului zilei-amendă se ţine cont şi de
obligaţiile patrimoniale ale persoanei juridice;
dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui
folos patrimonial, la stabilirea amenzii se ţine seama de
Trandafir
222 Teste grilă
valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
flHflHHPHHHHHHBHBIHflHHHHflilHHHHHflfe
poate fi condamnată la pedeapsa accesorie a interzicerii unor
drepturi;
nu poate fi condamnată la pedeapsa complementară a
interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii
publice pe o durată mai mare de 3 ani;
poate fi condamnată, pe lângă pedeapsa amenzii, şi la
r
pedeapsa dizolvării.
. X, asociatul şi administratorul unei societăţi comerciale, a
oferit şi apoi a dat sume de bani unui funcţionar vamal
pentru ca acesta să întocmească în favoarea societăţii acte de
control desfăşurat la sediul societăţii comerciale, astfel încât să
nu-i fie confiscată acesteia o sumă de bani, activitatea societăţii
să nu fie sistată
şj să nu i se aplice o amendă contravenţională. în acest caz, este
legală soluţia
prin care instanţa:
nu a condamnat societatea comercială pentru infracţiunea de
dare de mită în formă continuată;
condamnând societatea, l-a achitat pe X, întrucât răspunderea
penală a persoanei juridice exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte;
constatând că a intervenit decesul lui X, a dispus încetarea
procesului penal şi cu privire la persoana juridică.
Angajarea răspunderii penale a unei persoane juridice:
face inutilă angajarea răspunderii comitentului pentru fapta
prepusului în sarcina aceleiaşi persoane juridice în situaţia în
care aceasta a fost obligată la repararea pagubei în solidar cu
prepusul;
nu poate fi concepută pentru infracţiunile cu subiect activ
calificat;
atrage întotdeauna angajarea răspunderii civile.
Suspendarea activităţii persoanei juridice:
nu poate fi dispusă împreună cu pedeapsa dizolvării;
atunci când este decisă de instanţă, se aplică întotdeauna pe
lângă pedeapsa amenzii;
nu poate fi dispusă niciodată în cazul neexecutării cu rea-
credinţă a altor pedepse complementare.
O persoană juridică în curs de formare:
poate răspunde penal pentru faptele săvârşite până la
dobândirea personalităţii juridice;
poate răspunde penal pentru faptele săvârşite până la
dobândirea personalităţii juridice, dacă la momentul punerii în
Trandafir
Drept penal 223
mişcare a acţiunii penale dobândise personalitate juridică;

nu poate răspunde penal pentru faptele săvârşite până la
dobândirea personalităţii juridice.
O persoană juridică aflată în insolvenţă:
poate răspunde penal;
poate răspunde penal doar câtă vreme nu a intrat în procedura
lichidării;
nu poate răspunde penal.
Persoanele juridice de drept privat: 3HIHHBBHHIH
răspund penal indiferent de modalitatea de dobândire a
personalităţii juridice;
nu răspund penal dacă au scop nepatrimonial;
nu răspund penal dacă infracţiunea este săvârşită în
executarea unui contract încheiat cu o instituţie publică.
Trandafir
224 Teste grilă
în dreptul român, persoanele juridice de drept public:

nu răspund niciodată penal; —
sunt excluse de la răspunderea penală doar în situaţia în care
infracţiunea a săvârşită în exercitarea unei activităţi ce nu
Uu
poate face obiectul domeni ?• privat; '
pot răspunde penal, în unele situaţii, pentru infracţiunile
contra securititr naţionale. *"
Persoanele juridice:
pot răspunde, ca principiu, pentru orice infracţiune prevăzută
de Codul p^ sau de legi speciale;
pot răspunde doar pentru infracţiunile pentru care legea
prevede în mod expres acest lucru;
pot răspunde doar pentru infracţiunile intenţionate sau
praterintenţionate
pot săvârşi infracţiuni şi sub forma tentativei;

nu pot săvârşi infracţiuni concurente cu conexitate
consecvenţională;
pot comite doar infracţiuni patrimoniale.
Dacă X, şomer, pretinzând că este unul dintre administratorii
societăţii comerciale Y, achiziţionează în numele acesteia .
bunuri de la mai multe persoane ştiind că nu le va plăti,
folosind în acest scop o ştampilă falsificată, este greşită sol prin
care:
persoana juridică este condamnată în calitate de parte responsabilă
civilmente;
persoana juridică nu este condamnată, întrucât a fost radiată
până la momentul pronunţării hotărârii;
persoana fizică este condamnată, iar persoana juridică este
achitată.
în cazul faptelor săvârşite de persoana juridică:
nu se poate reţine desistarea;
sunt aplicabile toate cauzele justificative prevăzute de Codul
penal;
sunt aplicabile toate cauzele de neimputabilitate prevăzute de
Codul penal.
în ceea ce priveşte răspunderea penală a persoanei juridice:
răspund penal societăţile aflate în procedura de lichidare;
persoana juridică poate fi condamnată doar dacă pedeapsa
prevăzută de lege este pedeapsa închisorii mai mare de un
an;
forma de vinovăţie nu poate fi intenţia, dacă persoana fizică
Trandafir
Drept penal 225
agent al infracţiunii a săvârşit infracţiunea din culpă.

Actele «iHHHHHHHHHflIli
nu pot fi săvârşite de o persoană juridică;
săvârşite de persoana juridică sunt asimilate tentativei;
săvârşite de persoana juridică sunt intenţionate.
Trandafir
Persoana
nu poate răspunde în calitate de autor al oricărei infracţiuni;
poate răspunde în calitate de autor al infracţiunii de dare de
mită;
nu poate răspunde în calitate de autor al infracţiunii de abuz de
încredere.
.. Dacă, la nivelul conducerii unei societăţi, s-a agreat tacit să nu
se facă cheltuieli cu revizia utilajelor cu care lucrau angajaţii,
iar în urma unei explozii cauzate de neînlocuirea la timp a unor
piese, a fost distrusă o parte a clădirii societăţii, iar un angajat a
decedat şi alţi trei au suferit vătămări vindecabile în 15, 75 şi
respectiv 120 de zile de îngrijiri medicale:
persoana juridică nu răspunde penal pentru faptele comise în
speţă;
persoana juridică răspunde pentru un concurs de cel puţin trei
infracţiuni;
indiferent de încadrarea juridică, toate cele patru victime pot
cere despăgubiri civile în procesul penal.
O fundaţie având personalitate juridică: '
poate răspunde penal;
nu poate răspunde penal;
poate fi condamnată la pedeapsa complementară a dizolvării.
Infracţiunea de înşelăciune:
nu poate fi comisă de o persoană juridică;
comisă de o persoană juridică care este condamnată pentru
această faptă se pedepseşte întotdeauna cu pedeapsa amenzii;
poate atrage amânarea aplicării pedepsei în cazul în care a fost
comisă de o persoană juridică.
Condamnarea unei persoane juridice:
nu poate conduce la reţinerea stării de recidivă în cazul în care
se comite o nouă infracţiune din culpă;
poate conduce la reţinerea stării de recidivă doar dacă pedeapsa
amenzii depăşeşte un anumit cuantum;
nu poate conduce la reţinerea stării de recidivă dacă noua
infracţiune se comite după reabilitarea persoanei juridice în
raport de această condamnare.
Poate
o întreprindere individuală, pentru o faptă de instigare la
înşelăciune;
un penitenciar, în exercitarea unei activităţi ce poate face
obiectul domeniului public;
o societate cu răspundere limitată, ca subiect activ al
infracţiunii de omor, comis cu intenţie directă.
Trandafir/Tohătan
nu poate fi atrasă în cazul comiterii unei infracţiuni cu intenţie
depăşită;
înlătură răspunderea penală a persoanei fizice;
este condiţionată de constatarea vinovăţiei persoanei juridice.
Trandafir/Tohătan
224 Teste grilă
Pot răspunde penal:
asociaţiile în participaţiune;
autorităţile publice;
instituţiile publice.
Poate răspunde penal:
o universitate de stat;
Banca Naţională a României, pentru o faptă în legătură cu
emiterea de monedă-
o regie autonomă, indiferent de natura activităţii pe care o
desfăşoară.
Pentru ca infracţiunea să fie considerată comisă de o persoană
juridică: Ş§j
se va avea în vedere comportamentul organelor de conducere
ale acesteia;
trebuie să fie îndeplinite condiţiile răpunderii juridice pentru
fapta altuia;
este necesar ca participantul persoană fizică să răspundă penal.
Persoana juridică poate comite, în calitate de autor,
infracţiunea de:
mărturie mincinoasă;
ucidere din culpă;
omor cu premeditare.
este condiţionată de identificarea persoanei fizice ce a angajat
răspunderea persoanei juridice;
impune ca persoana juridică să răspundă pentru aceeaşi faptă
ca persoana fizică a cărei acţiune a atras răspunderea penală
a persoanei juridice;
poate fi angajată şi pentru fapte care nu sunt săvârşite în
realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice.
In cazul persoanelor juridice:
nu poate fi reţinută forma de vinovăţie a praeterintenţiei;
nu poate fi reţinută circumstanţa provocării;
atunci când prin infracţiunea săvârşită aceasta a urmărit
obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-
amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă se pot
majora cu o treime.
în cazul răspunderii penale a persoanei juridice:
pedepsele complementare nu se pot aplica cumulativ;
pedeapsa complementară a suspendării activităţii nu poate fi
aplicată organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale;
plasarea sub supraveghere judiciară presupune numirea unui
administrator judiciar care se substituie organelor de
Tohătan
Drept penal 225
conducere statutare ale persoanei juridice.
nu-i pot fi aplicate măsuri de siguranţă;

nu-i poate fi aplicată o pedeapsă a cărei executare să fie
suspendată; în situaţia unei pluralităţi intermediare i se
aplică regimul sancţionator stabilit în cazul persoanei fizice.
Tohătan
Drept penal 226
ujg, în cazul persoanei juridice ce a comis o infracţiune:

executarea pedepselor complementare începe după plata
amenzii;
executarea pedepselor complementare se poate prescrie;
dacă instanţa a dispus aplicarea şi a pedepsei amenzii, şi a
unor pedepse complementare, momentul de la care începe
să curgă termenul de reabilitare va fi cel în care ambele
tipuri de pedepse au fost executate sau considerate ca
executate.
449. După comiterea infracţiunii de către persoana juridică:
în caz de fuziune, persoanei juridice nou-formate nu-i pot fi
aplicate pedepse complementare;
în caz de absorbţie, amenda aplicată trebuie să fie
individualizată în funcţie de valoarea activului patrimonial
al persoanei juridice absorbite;
în caz de divizare, ca efect al hotărârii de condamnare pot fi
dizolvate toate persoanele juridice create.
;45(}. Amnistia:
^ a) antecondamnatorie nu poate fi condiţionată;
postcondamnatorie produce efecte doar pentru trecut;
^ c) poate avea, ca şi criteriu de aplicare, vârsta autorului.
(45^. în cazul unei fapte comise de către un minor:
nu poate fi aplicată legea de amnistie, dacă nu se prevede
expres în textul legii de amnistie că aceasta se aplică şi
faptelor comise de către minori;
amnistiată postcondamnator, acesta poate primi o
despăgubire pentru perioada în care a fost arestat
preventiv;
legea de amnistie, în principiu, nu poate înlătura executarea
măsurii internării medicale.
4^2. Autorul născut la data 11.08.1996, la data de 02.10.2013, cu
ajutorul unei camere (/ideo performante, montate pe balconul
locuinţei sale, a început să filmeze interiorul dormitorului
vecinei sale, situat la acelaşi etaj într-un bloc din apropiere.
La data de 07.10.2014, fapta şi autorul au fost descoperiţi,
victima depunând, în aceeaşi zi, plângere penală prealabilă
împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiunii de
violare a vieţii private prevăzute de art. 226 alin. (1) C.pen.
Dacă la data de 01.10.2014 a intrat în vigoare o lege prin care
au fost amnistiate toate faptele nonviolente, comise de către
minori:
autorul nu va răspunde penal, pentru că, la momentul
Tohătan
Drept penal 227
comiterii faptei, aceasta nu era prevăzută de legea penală;

autorului îi va putea fi aplicată o măsură educativă
neprivativă de libertate;
autorului îi va putea fi aplicată o amendă penală.
^5^. în caz de intrare în vigoare, în timpul judecăţii, a unei legi de
amnistie:
instanţa va constata intervenţia unei cauze de nepedepsire;
aceasta înlătură caracterul penal al faptei;
instanţa poate dispune şi soluţia achitării.
Tohătan
Drept penal 4g3
Autorul se află începând cu data data de 08.03.2015 în poate produce efecte şi dacă a intervenit după împlinirea
executarea pedepsei ) un an şi 10 luni închisoare pentru termenului de reabilitare de drept.
comiterea la data de 10.04.2014, în concurs două 459. în cazul prescripţiei răpunderii penale:
infracţiuni de furt simplu pentru care a primit câte un efectele în planul răspunderii penale sunt similare cu
an închisoare, da infracţiuni de lovire pentru care a amnistia antecondamnatorie;
primit 6 luni închisoare şi, respectiv, 6.000 amendă şi a termenul de prescripţie nu poate constitui criteriu de
unei infracţiuni de ameninţare pentru care a primit 1 an aplicare a legii penale mai favorabile;
închis - Dacă la data de 10.03.2016 intră în vigoare o lege termenele de prescripţie sunt stabilite în funcţie de durata
care prevede amni< tuturor faptelor nonviolente comise maximă a măsurii privative de libertate aplicabile
contra patrimoniului până la acea dată: minorului.
autorul va fi pus de îndată în libertate;
autorul va trebui să plătească amenda penală; ermenul de prescripţie a răspunderii penale:
comiterea de către acesta la data de 15.05.2016 a unui omor începe să curgă de la data comiterii actelor de complicitate
va atrage starea de recidivă postcondamnatorie. anterioară;
Intrarea în vigoare a unei legi de amnistie: începe să curgă de la data morţii minorului victimă a
înlătură posibilitatea revocării graţierii condiţionate a infracţiunii de omor, aflat în comă timp de trei zile;
pedepsei; începe să curgă de la data majoratului victimei infracţiunii
intervenită în termenul de reabilitare împiedică intervenţia de viol.
reabilitării de drept; în cazul comiterii unui concurs de infracţiuni:
postcondamnatorie condiţionată de un anumit plafon de termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează în
pedeapsă impune instanţei ce judecă contestaţia la funcţie de cea mai severă pedeapsă aplicabilă şi începe să
executare să aibă în vedere limita de pedeapsă prevăzută curgă de la data comiterii ultimei infracţiuni;
de legea în vigoare la data judecări faptei, şi nu pe aceea prescripţia răspunderii penale poate să opereze numai
de la data adoptării actului de clemenţă. pentru unele dintre infracţiuni, chiar dacă termenul de
Legea de amnistie: prescripţie are aceeaşi durată pentru toate infracţiunile
produce efecte asupra faptei instigatorului, dacă a intrat în concurente;
vigoare între data instigării şi momentul acţiunii curg mai multe termene de prescripţie a răspunderii penale
autorului; simultan, în funcţie de momentul epuizării fiecărei fapte.
care are efecte asupra unei fapte produce întotdeauna efecte ) împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale:
şi asupra tăinui- torilor; nu produce efecte asupra niciunei măsuri de siguranţă;
a cărei incidenţă a fost condiţionată de o limită maximă de pentru o faptă de omor, comisă la data de 03.05.2010, nu
pedeapsă de 2 ani nu se aplică faptelor de tentativă de înlătură răspunderea penală;
trebuie apreciată în funcţie de momentul epuizării faptei
furt comise până la acea dată. progresive.
457y* Amnistia:
postcondamnatorie înlătură executarea pedepselor graţiate 463-iAutorul a comis o faptă de tâlhărie, ce are maximul special
condiţionat; 7 ani închisoare, la s-< data de 08.09.2014. Acesta a fost citat la
postcondamnatorie a unei fapte face ca aceasta să nu poată poliţie în cauză la data de 10.02.2015,
fi avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei
ce va fi aplicată pentru o faptă comisă ulterior;
antecondamnatorie a faptei minorului comisă în
P însă nu s-a prezentat. Dacă nu s-au mai efectuat acte de
urmărire penală în cauză, prescripţia răspunderii penale:
a autorului intervine la data de 08.09.2022;
complicitate concomitentă cu doi majori face inaplicabile a faptei complicelui anterior intervine la data de 10.02.2023;
a tuturor participanţilor intervine la data de 08.09.2030.
dispoziţiile art. 77 lit. a) C.pen. (|pţ Termenul de prescripţie specială a răspunderii penale:
în cazul minorului autor, este egal cu termenul de
'HHmHHUHBHIHBHflHHHHIHHHUHUHIH prescripţie generală aplicabil autorului major pentru
poate produce efecte şi asupra faptelor comise de persoana aceeaşi infracţiune;
juridică;
nu poate avea efecte asupra măsurilor de siguranţă; în cazul unei suspendări a cursului prescripţiei, se
Tohătan Tohătan
Drept penal 4g3
calculează în funcţie de data apariţiei cauzei de suspendare;

are în componenţă şi durata suspendării cursului
prescripţiei răspunderii penale.
suspendarea cursului acesteia are efecte in personam;

întreruperea cursulului termenului intervine şi în cazul
admiterii în principiu a cererii de redeschidere a procesului
penal;
imunitatea parlamentară constituie un caz de suspendare a
cursului termenului, pentru fapte fără legătură cu
mandatul.
Tohătan Tohătan
229 Teste grilă
Lipsa plângerii prealabile:

poate fi o cauză de suspendare a prescripţiei
răspunderii penale;
împiedică aplicarea măsurilor de siguranţă medicale;
conferă autorului posibilitatea să ceară continuarea
procesului penal pentru a-şi dovedi nevinovăţia.
Dacă trei participanţi au comis o faptă de lovire sau alte
violenţe:
plângerea penală prealabilă formulată împotriva unuia
dintre aceştia angajează răspunderea celor trei persoane;
retragerea plângerii prealabile cu privire la complice
înlătură răspunderea penală a tuturor participanţilor;
plângerea penală prealabilă formulată exclusiv faţă de cei 3
participanţi nu angajează răspunderea penală şi a
persoanei juridice în numele şi beneficiul căreia cei trei
au acţionat.
Violatorul, pentru a-şi ascunde fapta, i-a aplicat mai multe
lovituri de cuţit victimei în abdomen şi apoi a abandonat-o
într-o pădure. Fiind găsită după o zi, în comă, aceasta a
decedat la 4 luni de la intrarea în această stare în spital. în
acest caz:
autorul va răspunde penal pentru ambele fapte;
prescripţia răspunderii penale pentru ambele fapte începe
să curgă de la aceeaşi dată;
pentru cel puţin una dintre fapte, poate interveni împăcarea.
Acţiunea penală:
poate fi pusă în mişcare din oficiu, în cazul comiterii de
către administrator a faptei de gestiune frauduloasă, în
dauna societăţii comerciale pe care o reprezintă;
nu poate fi pusă în mişcare la plângerea prelabilă a soţiei
majore lovite de către soţ;
în anumite condiţii, poate fi exercitată şi în caz de retragere
a plângerii prealabile.
Prescripţia răspunderii penale presupune:
’ a) ca autorul faptei să aibă o bună conduită pe perioada
termenului stabilit de lege;
repararea pagubei produse prin infracţiune;
un efect automat la împlinirea termenului prevăzut de lege.
Autorul, născut la data de 02.04.1992, în baza aceleiaşi
rezoluţii infracţionale, a sustras săptămânal sume de i
bani de la vecinul său, în perioada 01.03.2009-
20.10.2011, activitatea infracţională fiind descoperită
de organele de urmărire penală la data de 30.08.2014.
în acest caz: Tohăton
răspunderea penală pentru acţiunile de sustragere comise
în perioada 01.03.2009-30.08.2009 nu poate fi angajată;
termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să
curgă la data de 30.08.2014;
autorului îi poate fi aplicată la data de 10.10.2016 o
pedeapsă pentru întreaga activitate infracţională.
230.
Tohătan / Ciauşu
'Autorul, sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns prin
efracţie la data de 04.05.2014 în locuinţa şefului său, cu
scopul de a sustrage sume deDrept penal
bani. Acesta, din cauza stării 231
în care se afla, a adormit, iar a doua zi când s-a trezit, a

renunţat la comiterea faptei. în acest caz:
prescripţia răspunderii penale raportat la activitatea penală
efectuată de autor va interveni la data de 04.05.2019;
tentativa de furt se va prescrie la data de 04.11.2017;
vor curge două termene de prescripţie distincte.
3.^ ., la data de 02.03.2014, l-a convins pe B., în vârstă de
17 ani, să comită o infracţiune de tâlhărie. B. a comis
fapta la data de 05.01.2015, după ce X., ştiind de
eventualitatea faptei, la data de 10.12.2014, i-a făcut rost
de un cuţit cu lamă de 20 de cm, pe care autorul l-a folosit
pentru a intimida victima. în acest caz:
fapta se prescrie pentru toţi participanţii la aceeaşi dată;
fapta se prescrie, raportat la A şi X, la data de 05.01.2023;
în cazul unei condamnări pronunţate la data de 04.01.2019,
cei trei pot primi câte 3 ani închisoare.
374. împăcarea:
intervenită la primul termen de judecată are efecte mai
extinse decât amnistia;
spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, are efecte
in personam;
cu reprezentantul persoanei juridice coinculpat în cauză nu
înlătură răspunderea penală a acesteia.
)în cazul unei fapte de lovire a fiului minor:
a) este posibilă retragerea plângerii prelabile;
este posibilă împăcarea;
care decedează în urma loviturii, dispunerea unei expertize
medico-legale întrerupe termenul de prescripţie al
răspunderii penale.
|împăcarea, ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale,
pentru o faptă ce '—' atrage obligativitatea asistenţei juridice,
comisă la data de 10.01.2013, nu
produce efecte:
dacă aceasta, la primul termen de judecată, nu a avut loc în
prezenţa apărătorului ales al inculpatului;
în apelul judecat la data de 03.02.2014;
dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare din
oficiu.
Retragerea plângerii prealabile produce efecte doar
dacă:
este făcută cu privire la toţi coinculpaţii;
este realizată de reprezentantul legal, în cazul persoanelor
cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Tohătan
în cazul infracţiunilor progresive, începe să curgă de la data
acţiunii;
se întrerupe dacă inculpatul suferă de o boală gravă, atestată
medical, care nu~ permite să participe la judecată;
în cazul săvârşirii unui furt faţă de un minor, începe să curgă de
la data când acesta a devenit major.
||g|jg
impune restituirea amenzii
penale plătite;
poate fi revocată;
înlătură răspunderea penală.
stinge şi acţiunea civilă;

permite inculpatului să ceară continuarea procesului pentru a-şi
dovedi nevinovăţia;
poate să intervină oricând înainte de rămânerea definitivă a
hotărârii.
Amnistia postcondamnatorie: JHHHHflHHflHHHHHHi
nu produce efecte asupra măsurilor educative;
se aplică infracţiunilor săvârşite până la data indicată în legea de
amnistie, dacă există o asemenea prevedere;
determină restituirea cheltuielilor de judecată.
232.
Tohătan / Ciauşu
Drept penal 233
Tohătan
482
1
Graţierea poate avea ca efect:
reducerea unei pedepse;
înlocuirea pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii;
neluarea în calcul a condamnării pentru care a intervenit,
la stabilirea stării de recidivă.
Efectele graţierii se produc de la momentul: |g
intrării în vigoare, în cursul procesului, a legii de graţiere;
expirării termenului de încercare, în cazul graţierii
condiţionate;
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în cazul
graţierii individuale.
*
•la
483.
484. Graţierea individuală diferă de cea colectivă prin aceea

că:
J a) produc efecte diferite;
produc efecte la momente diferite;
prima este atributul Parlamentului, iar cea de-a doua a
Preşedintelui.
> urna se wiirwraiiiwii ca smjgg
produce efecte retroactive;
nu produce niciodată efecte asupra pedepselor
complementare;
poate produce efecte asupra măsurii asistării zilnice.
Graţierea nu produce efecte asupra:
pedepselor a căror executare este suspendată sub
supraveghere, chiar dacă prin actul de graţiere s-ar
dispune contrariul;
drepturilor persoanei vătămate;
măsurii obligării ia tratament medical.
234.
Tohătan / Ciauşu
raţierea individuală poate privi:
pedeapsa amenzii penale;
pedeapsa închisorii aflată în curs de executare;
pedeapsa închisorii deja executată.
că executarea pedepsei închisorii de 1 an s-a prescris,
atunci:
această condamnare nu poate constitui primul termen
al unei recidive postexecutorii;
nu se vor mai executa pedepsele complementare dispuse de
instanţă pe lângă pedeapsa principală;
pedepsele accesorii stabilite de instanţă nu mai operează.
i Termenul de prescripţie a executării pedepsei curge de la
momentul:
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus
înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii;
liberării condiţionate din executarea pedepsei închisorii;
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus
revocarea renunţării la aplicarea pedepsei.
jN prescripţia executării pedepsei se întrerupe prin:
îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, indiferent
dacă acesta trebuie comunicat sau nu suspectului ori
inculpatului;
înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a
presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
sustragerea de la executare înainte sau după începerea
executării pedepsei.
. Prescripţia executării pedepsei nu înlătură executarea
pedepsei:
amenzii penale;
în cazul infracţiunii de utilizare de metode interzise în
operaţiunile de luptă (art. 443 C.pen.);
.c) în cazul infracţiunii de determinare sau înlesnire a
sinuciderii.
rsul prescripţiei executării pedepsei este suspendat:
prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni;
în cazurile şi condiţiile prevăzute de Codul de procedură
penală;
pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică punerea în
mişcare a acţiunii penale.
j Termenul de prescripţie a executării pedepsei:
se consideră împlinit dacă a fost depăşit cu încă o dată,
indiferent câte întreruperi ar interveni;
îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare
sau întrerupere;
Ciouşu
este de 15 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii de
15 ani.
XReabilitarea are ca efect:
■a) reîncadrarea în profesia de medic, interzisă ca urmare a
condamnării medicului pentru
236 infracţiunea de întrerupere a
Teste grilă
cursului sarcinii;
redobândirea dreptului de a conduce autovehicule, interzis
şoferului condamnat pentru ucidere din culpă;
Ciauşu
Drept penal 237
redobândirea dreptului de a ocupa funcţia de administrator

al unei societăţi comerciale, de către persoana
condamnată pentru gestiune frauduloasă.
495/ Termenul de reabilitare curge de la momentul:
a) liberării condiţionate din pedeapsa închisorii;
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, prin care s-
a constatat pedeapsa graţiată;
împlinirii unui termen de 3 ani de la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, care nu a
fost achitată.
Reabilitarea de drept intervine:
la împlinirea termenului de supraveghere al suspendării
condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei;
în cazul condamnării la pedeapsa amenzii penale;
^ c) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii de 2 ani.
în ipoteza în care o persoană a fost condamnată la pedeapsa
închisorii de 1 an, iar după doi ani de la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare a comis o nouă
infracţiune, pentru care a fost condamnat la pedeapsa
închisorii de 3 ani, termenul de reabilitare:
se calculează în raport de totalul pedepselor;
curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri de
condamnare;
este de 4 ani.
în cazul în care o persoană a fost condamnată la pedeapsa
închisorii de 1 an, iar w după doi ani de la rămânerea definitivă
a hotărârii de condamnare a comis o
nouă infracţiune, pentru care a fost condamnat la pedeapsa
închisorii de 3 ani:
poate interveni doar reabilitarea judecătorească;
intervine reabilitarea de drept pentru prima condamnare şi
cea judecătorească pentru ultima condamnare;
intervine reabilitarea de drept după trecerea unui termen de
3 ani de la executarea ultimei pedepse.
Reabilitarea de drept:
priveşte doar persoana fizică;
este singura formă de reabilitare ce poate interveni în cazul
persoanei juridice;
intervine dacă persoana condamnată nu a comis noi
infracţiuni în termenul de reabilitare, dar nu şi-a
îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
Ciauşu
238 Teste grilă
__ condamnare.
500 . Termenul de reabilitare curge de la momentul:
/a) liberării definitive din penitenciar a persoanei
condamnate la pedeapsa închisorii;
expirării termenului de supraveghere ai liberării
condiţionate;
actului de graţiere intervenit înainte de rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare.
Reabilitarea de drept:
nu poate fi anulată;
poate interveni după decesul persoanei condamnate;
nu intervine dacă condamnatul nu a achitat cheltuielile de
judecată la care a fost obligat prin hotărârea de
condamnare.
Reabilitarea judecătorească nu poate fi acordată atunci când:
condamnatul nu a avut o bună conduită pe durata
termenului de reabilitare;
condamnatul nu îşi are asigurată existenţa prin mijloace
oneste;
plata despăgubirilor civile neachitate nu mai poate fi cerută
de partea civilă din cauza intervenţiei prescripţiei civile.
în cazul respingerii cererii de reabilitare judecătorească, o nouă
cerere poate fi
făcută:
oricând, atunci când cererea nu cuprindea adresa
condamnatului, iar petiţionarul nu s-a prezentat la
termenul de înfăţişare;
după trecerea unui termen de 1 an, atunci când cererea a
fost respinsă pe motiv că persoana condamnată nu a
achitat integral cheltuielile judiciare la care a fost obligată
prin hotărârea de condamnare;
după trecerea unui termen de 2 ani, în cazul condamnării la
pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Reabilitarea:
de drept produce efecte mai largi decât cea judecătorească;
nu este incidenţă în cazul persoanelor care, la data comiterii
infracţiunii, nu aveau împlinită vârsta de 18 ani;
are aceeaşi natură în cazul pedepsei amenzii şi, respectiv, a
pedepsei închisorii de 2 ani.
Termenul de reabilitare:
se întrerupe prin sustragerea de la executare, ulterior
începerii executării pedepsei;
Ciauşu
Drept penal 239
este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute de Codul de
procedură penală;
nu este susceptibil de suspendare.
Simpla împlinire a termenului de reabilitare anterior comiterii
unei noi infracţiuni
împiedică naşterea stării de recidivă:
doar în cazul în care reabilitarea este de drept;
chiar şi în cazul în care reabilitarea este judecătorească, cu
condiţia să fie îndeplinite şi celelalte condiţii ale
reabilitării judecătoreşti;
chiar şi în cazul în care reabilitarea este judecătorească,
indiferent dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale
reabilitării judecătoreşti.
Ciauşu
240 Teste grilă
Este funcţionar public: ^

expertul tehnic judiciar, fiind o persoană care exercită un
serviciu de inte^ public, în sensul art. 175 alin. (2)
C.pen.;
medicul angajat la un spital din reţeaua medicală publică,
în considerarea carac terului liberal al profesiei pe care o
exercită, în sensul art. 175 alin. (2) C.pen ■
psihologul, în realizarea obiectului de activitate al
cabinetului său de psiholog-terapeut.
Calitatea de membru de familie:
raportat la tatăl său, o are copilul acestuia rezultat din afara
căsătoriei;
poate fi probată în cazul relaţiei dintre părinţii soţului şi soţia
acestuia;
nu poate fi probată, în contra unui certificat de naştere.
Angajatul unui producător privat de canapele şi-a
însuşit în mod
cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei din
contabilitatea pe care o
producând un minus în gestiune de 3.200.000 lei. în acest
caz:
prescripţia răspunderii penale se va calcula prin raportare
la maximul special al infracţiunii de delapidare;
dacă angajatorul se va constitui parte civilă cu suma de
1.900.000 lei, autorul nu va răspunde pentru forma
agravată a faptei cu consecinţe deosebit de grave;
suntem în prezenţa unei infracţiuni cu consecinţe deosebit de
grave.
Este faptă săvârşită în public:
lovirea de către barman, împreună cu chelnerul, a
singurilor trei clienţi aflaţi în încăperea restaurantului;
aceea comisă în scara blocului prevăzută cu interfon;
aceea comisă în loc public, doar dacă au fost de faţă cel puţin
două persoane.
Noţiunea penală de „pedeapsă prevăzută de lege" presupune, în
aplicarea art. 6 C.pen., compararea pedepsei aplicate cu
maximul special prevăzut de legea nouă:
fără luarea în considerare a tratamentului sancţionator al
tentativei;
prin luarea în considerare a tratamentului sancţionator al
recidivei postexecutorii;
Tohâton
prin luarea în considerare a tratamentului sancţionator al
faptei continuate.
Trandafir
242 Teste grilă
Capitolul II
Partea specială
Omorul:
comis de către mamă asupra copilului nou-născut reprezintă
infracţiunea de pruncucidere;
comis în public reprezintă omor calificat;
prin mijloace de natură să pună în pericol alte persoane sau
bunuri poate atrage agravarea pedepsei.
Fapta inculpatului de a aplica victimei, în vârstă de doi ani, mai
multe lovituri puternice cu picioarele în zona capului, pentru a
o împiedica să mai ţipe, ce au condus la o hemoragie cerebrală
urmată de decesul victimei, reprezintă:
infracţiunea de omor;
infracţiunea de omor calificat;
infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Uciderea unei persoane paralizate de la gât în jos, la cererea
acesteia:
nu reprezintă întotdeauna infracţiunea de ucidere la cererea
victimei;
se pedepseşte întotdeauna cu o pedeapsă mai mică decât cea
prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor;
constituie infracţiunea de omor calificat.
Fapta inculpatului X de a-i procura lui Y o substanţă letală, la
cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a acestuia, care
suferea de o boală incurabilă atestată medical, cauzatoare de
mari suferinţe permanente, urmată de înghiţirea substanţei de
către Y şi decesul său, reprezintă:
infracţiunea de omor;
infracţiunea de ucidere la cererea victimei;
infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii.
n cazul infracţiunii de determinare sau înlesnire a
sinuciderii:
dacă a avut loc doar încercarea de sinucidere, fapta nu este
infracţiune;
limitele speciale de pedeapsă se majorează cu o treime, dacă
fapta a fost săvârşită prin constrângere;
se va reţine varianta agravată, dacă este săvârşită asupra unui
minor cu vârsta sub 13 ani.
în cazul determinării sau înlesnirii sinuciderii:
dacă fapta este săvârşită faţă de o persoană care nu putea să-şi
Trandafir
dea seama de consecinţele acţiunilor sale şi a avut loc doar
încercarea de sinucidere, fapta nu este infracţiune;
Trandafir
244 Teste grilă
dacă fapta este săvârşită faţă de o persoană cu

discernământ diminuat se reţine infracţiunea de omor;
dacă sinuciderea a avut loc, fapta se pedepseşte mai grav
faţă de situaţia * care fapta a fost urmată doar de o
încercare de sinucidere.
Uciderea din culpă:
absoarbe infracţiunea de conducere a unui vehicul de către
o persoană ce se află sub influenţa alcoolului;
este mai gravă atunci când este săvârşită de un conducător
auto ce se află sub influenţa alcoolului;
se poate reţine în concurs cu infracţiunea de conducere a
unui vehicul de către
opersoană ce se află sub influenţa alcoolului.
Infracţiunea de ucidere la cererea victimei:
nu se poate reţine atunci când se săvârşeşte din culpă;
săvârşită asupra unui minor reprezintă infracţiunea de
omor;
poate fi săvârşită asupra unei persoane care nu putea să-şi
dea seama de consecinţele acţiunilor sale.
în cazul infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii:
se poate reţine vinovăţia sub forma praeterintenţiei, dacă
făptuitorul urmăreşte doar încercarea de sinucidere a
victimei, iar aceasta decedează;
nu se poate reţine participaţia sub forma instigării;
pluralitatea de victime atrage o pluralitate de infracţiuni.
A doua zi după o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii
de doi ani pentru infracţiunea de ucidere la cererea victimei
Z, inculpatul X a ucis-o pe soţia sa Y. în acest caz, este
corectă soluţia prin care:
instanţa sesizată cu judecarea celei de-a doua infracţiuni a
reţinut starea de recidivă pentru X;
instanţa a reţinut în sarcina lui X infracţiunea de omor
calificat;
instanţa a desfiinţat prima hotărâre şi, judecându-l pe X
pentru cele două infracţiuni, l-a condamnat pentru omor
calificat comis asupra a două sau mai multor persoane.
X, ştiind că victima Y tocmai retrăsese de la bancomat o sumă
de bani pe care urma să i-o împrumute în temeiul unui
contract pe care îl încheiaseră, a constrâns-o pe aceasta sub
ameninţarea unui cuţit să îi remită banii, iar apoi să se
arunce în faţa unui autobuz. Victima Y a decedat, ulterior X
Trandafir
spunând tuturor că nu a primit niciodată suma de bani din
contract. în acest caz, este greşită soluţia prin care:
X a fost condamnat, printre altele, pentru infracţiunea de
omor calificat din interes material;
determinare a sinuciderii;
omor calificat pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea
altei infracţiuni.
Trandafir
Drept penal 246
ggj X, supărat că vecinul său Y refuza să-i permită accesul la

cişmeaua din curtea acestuia, a luat hotărârea să îi ucidă
câinii pentru a putea pătrunde în curte. în acest sens, X a
strâns informaţii despre ora la care Y pleca la serviciu.
După mai multe zile, a pătruns în curtea lui Y cu un spray
paralizant şi o puşcă de vânătoare pentru a ucide câinii.
Acolo s-a întâlnit cu Y, care i-a cerut socoteală. Nervos, X i-
a pulverizat acestuia spray-ul paralizant în faţă, după care
l-a împuşcat, Y decedând. în acest caz, este corectă soluţia
prin care:
omor calificat săvârşit cu premeditare;
omor calificat pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei
infracţiuni;
violare de domiciliu.
Infracţiunea de omor şi cea de ucidere din culpă:
au aceeaşi urmare imediată;
au acelaşi obiect juridic;
sunt infracţiunicontinue.
Infracţiunea de omor calificat:
la fel ca şi infracţiunea de ucidere din culpă, poate fi o
infracţiune complexă omogenă;
poate fi săvârşită în formă continuată;
nu poate fi reţinută dacă se încearcă înlesnirea unei
infracţiuni de tâlhărie.
în cazul în care făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide
două persoane:
nu se poate reţine un concurs de infracţiuni, dacă urmarea
imediată a infracţiunii de omor nu se produce faţă de
niciuna dintre ele;
se poate reţine o singură infracţiune de omor calificat, chiar
dacă urmarea imediată a infracţiunii de omor se produce
doar faţă de una dintre ele, întrucât forma consumată
absoarbe tentativa;
dacă ambele victime decedează, este exclusă reţinerea stării
de recidivă pentru
o infracţiune de tâlhărie anterioară a făptuitorului, chiar
dacă sunt întrunite condiţiile în acest sens, întrucât, prin
reţinerea omorului calificat, se poate ajunge la maximul
sancţionator permis de lege.
Trandafir
Dacă făptuitorul vrea să ajuteDreptvictima
penal să se sinucidă prin 247
procurarea unei otrave pe care aceasta o ingerează, iar a

doua zi, văzând că victima nu a decedat ca urmare a
insuficienţei otrăvii, o ucide:
infracţiunea de înlesnire a sinuciderii se reţine în concurs
formal cu infracţiunea de omor;
se reţine doar infracţiunea de omor, întrucât tentativa la
înlesnirea sinuciderii nu se pedepseşte;
nu se reţine infracţiunea de ucidere la cererea victimei,
chiar dacă victima era conştientă atunci când l-a rugat pe
făptuitor să îi procure otrava.
Trandafir
248 Teste grilă
X a fost condamnat definitiv pentru o tentativă de omor asupra

iui Y. Du executarea pedepsei, X l-a ucis pe Y, fiind judecat
pentru această faptă. în ; caz, este corectă soluţia prin care:
X a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor
(simplu);
X a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor
calificat;
în sarcina lui X s-a reţinut starea de recidivă
postcondamnatorie.
X, vrând să-l ucidă pe Y, pe care l-a văzut pe o bicicletă
împreună cu fiul acestui» Z, a condus cu mare viteză maşina
înspre ei, cu urmarea decesului lui 2 şi a rănirii grave a lui Y.
în acest caz, este greşită soluţia prin care:
X a fost condamnat pentru tentativă la omor în concurs cu
ucidere din culpă-
X a fost condamnat pentru omor calificat comis asupra a
două persoane;
în sarcina lui X s-a reţinut un concurs de infracţiuni contra
vieţii.
Uciderea la cererea victimei (art. 190 C.pen.) şi înlesnirea
sinuciderii (art. 191 C.pen.):
nu au acelaşi obiect juridic generic;
nu presupun, în nicio situaţie, ca făptuitorul să exercite în
mod direct acţiunea de ucidere a victimei;
prezintă, în toate situaţiile, aceeaşi urmare imediată.
Omorul săvârşit asupra unei femei gravide, în urma căruia s-a
reuşit totuşi salvarea fătului prin intervenţia promptă a
medicilor:
reprezintă omor simplu;
reprezintă omor calificat asupra unei femei gravide;
se reţine în concurs cu infracţiunea de întrerupere a cursului
sarcinii.
Dacă făptuitorul X, dorind să-l ucidă pe Y, îl îmbrânceşte pe
acesta peste marginea unei terase, dar Y se agaţă de Z, pe
care îl împinge spre balustradă încercând să se salveze, Z
pierzându-şi viaţa în cădere, este greşită soluţia instanţei
prin care:
X este condamnat pentru infracţiunea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte;
în sarcina lui Y se reţine legitima apărare drept cauză
justificativă;
Trandafir
Y este achitat.
Dacă X şi Y o ucid pe Z, prietena lui X, acesta din urmă ştiind că
este însărcinată: \
X va răspunde pentru Drept penal
infracţiunea 249
de omor calificat asupra
unei femei gravide, iar Y pentru ucidere din culpă, dacă
nu cunoştea starea de graviditate;
X şi Y sunt coautori la infracţiunea de omor calificat asupra
unei femei gravide, fiind suficient ca unul dintre ei să
cunoască starea de graviditate;
X şi Y nu sunt coautori la infracţiunea de omor simplu.
Omorul calificat asupra a două sau mai multor persoane:
în formă consumată, nu poate intra niciodată în concurs
formal cu o altă infracţiune de omor calificat asupra a
două sau mai multor persoane în formă consumată;
Trandafir
în forma tentativei, poate intra în concurs formal cu o
250
infracţiune de omor simpluTeste
îngrilă
formă consumată;
în formă consumată, poate intra în concurs formal cu o
infracţiune de omor simplu în forma consumată.
Infracţiunea de omor:
este comisivă;
nu poate fi săvârşită în forma tentativei perfecte;
absoarbe orice altă infracţiune contra persoanei săvârşită
împotriva aceleiaşi victime.
în cazul infracţiunii de omor calificat:
nu există niciodată un subiect pasiv circumstanţiat;
subiectul activ poate fi şi un funcţionar public;
atunci când are subiect pasiv circumstanţiat, şi subiectul
activ este circumstanţiat.
în cazul infracţiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii:
tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte;
tentativa nu este posibilă;
tentativa se pedepseşte.
Omorul calificat prin cruzimi:
este întotdeauna premeditat;
nu poate fi comis în formă continuă;
nu este niciodată săvârşit din interes material.
Omorul comis pentru a ascunde săvârşirea altui omor:
reprezintă doar omor calificat comis de către o persoană
care a mai comis anterior o infracţiune de omor;
reprezintă doar omor calificat pentru a ascunde săvârşirea
altei infracţiuni;
reprezintă omor calificat comis atât de către o persoană
care a mai comis anterior o infracţiune de omor, cât şi
pentru a ascunde săvârşirea altei infracţiuni.
în cazul omorului calificat pentru a înlesni săvârşirea altei
infracţiuni:
infracţiunea-scop nu se poate comite din culpă;
infracţiunea-scop nu poate fi cea de tâlhărie sau piraterie;
infracţiunea-scop se poate comite cu intenţie depăşită.
este mai gravă atunci când este săvârşită de un salariat în

exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu;
nu poate fi comisă de o persoană juridică;
în varianta agravată absoarbe întotdeauna alte infracţiuni.
S42. în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 193
C.pen.):
obiectul juridic specific nu este comun cu cel al
infracţiunilor contra vieţii;
obiectul material poate lipsi;
în absenţa unui număr de zile de îngrijiri medicale, nu
Trandafir
există obiect material.
Drept penal 251
Trandafir
Infracţiunea de lovire sau alte violenţe (art. 193 C.pen.):
nu poate252
fi reţinută niciodată în concurs real cu o
Teste grilă
infracţiune de omor asupjg aceleiaşi victime;
este absorbită întotdeauna în infracţiunea de omor asupra
aceleiaşi victime-
poate intra în concurs formal cu o infracţiune de vătămare
corporală.
în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe (art. 193 C.pen.):
urmarea imediată poate consta în leziuni evaluate prin zile
de îngrijiri medica^ de cel mult 90 de zile;
urmarea imediată poate consta în afectarea sănătăţii unei
persoane, chiar în absenţa unor leziuni traumatice;
urmarea imediată poate consta într-o infirmitate.
Infracţiunea de vătămare corporală:
se poate reţine dacă urmarea imediata consta intr-un
prejudiciu estetic grav şi permanent şi numărul de zile de
îngrijiri medicale este de 20;
nu se poate reţine în nicio situaţie în absenţa zilelor de
îngrijire medicală;
nu poate fi săvârşită cu intenţie depăşită.
Infracţiunea de vătămare corporală:
care a avut ca urmare avortul absoarbe în orice situaţie
întreruperea cursului sarcinii;
nu poate fi reţinută în forma tentativei în modalitatea
producerii unui prejudiciu estetic grav şi permanent;
în varianta agravată se poate comite doar cu intenţie
calificată prin scop.
Vătămarea corporală prin care s-a cauzat avortul:
este absorbită în infracţiunea de omor calificat asupra unei
femei gravide dacă, după pierderea sarcinii, victima
decedează ca urmare a complicaţiilor survenite;
poate fi absorbită în infracţiunea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte;
poate intra în concurs formal cu infracţiunea de întrerupere
a cursului sarcinii săvârşită asupra aceleiaşi femei.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte:
nu se poate reţine în cazul în care victima este minoră, fapta
reprezentând infracţiunea de omor;
poate intra în concurs formal cu infracţiunea de viol care a
avut ca urmare moartea victimei;
poate intra în concurs formal cu o infracţiune de vătămare
corporală.
Vătămarea corporală din culpă:
este în prezent dezincriminată;
este incriminată doar dacă s-au produs leziuni traumatice
evaluate prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de
Trandafir
zile;
nu se absoarbe în infracţiunea de ucidere din culpă, chiar
dacă în urma faptei au decedat două sau mai multe
Drept penal 253
persoane.
Trandafir
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă:
Drept penal
nu se poate reţine dacă s-a cauzat o infirmitate, dar 254
numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mic de 90;

comisă în aceeaşi împrejurare asupra a două sau mai multor
persoane determină reţinerea unui concurs de infracţiuni;
este mai gravă dacă s-a produs ca urmare a nerespectării
dispoziţiilor legale.
infracţiunea de vătămare corporală din culpă:
poate fi săvârşită de o persoană juridică în calitate de autor;
în varianta agravată absoarbe infracţiunea de conducere a
unui vehicul sub influenţa alcoolului;
poate fi reţinută în concurs formal cu infracţiunea de
ucidere din culpă.
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă:
nu se poate reţine atunci când este săvârşită de o persoană
aflată în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea
însăşi infracţiune, iar victima nu a avut nevoie de zile de
îngrijiri medicale, sănătatea nu i-a fost afectată şi nici nu s-
au produs leziuni traumatice;
se poate reţine în orice situaţie, dacă victima a avut nevoie
de 20 de zile de îngrijiri medicale;
nu se poate reţine dacă viaţa victimei a fost pusă în
primejdie, dar nu a avut nevoie de zile de îngrijiri medicale
şi sănătatea nu i-a fost afectată.
Inculpatul X, conducând cu viteză autoturismul, a produs un
accident de circulaţie în urma căruia victima Y a pierdut
sarcina, având nevoie de 20 de zile de îngrijiri medicale,
victima Z a decedat, iar victima W a suferit leziuni evaluate
la 120 de zile de îngrijiri medicale. în această situaţie, este
greşită soluţia instanţei prin care:
în sarcina lui X s-au reţinut trei infracţiuni;
X a fost achitat pentru infracţiunea de vătămare corporală
săvârşită faţă de victima Y;
X a fost condamnat pentru o singură infracţiune de ucidere
din culpă în variantă agravată.
Infracţiunea de încăierare:
nu poate fi reţinută în sarcina victimei violenţelor rezultate
din încăierare;
absoarbe infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte, dacă s-a cauzat moartea unei persoane;
se pedepseşte sub forma tentativei.
Infracţiunea de încăierare:
se poate reţine în concurs formal omogen atunci când s-a
cauzat moartea mai multor persoane;
absoarbe vătămarea corporală prin care s-a cauzat avortul
unei persoane participante la încăierare;
nu absoarbe infracţiunea de lovire.
Trandafir
Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă:
Teste grilă
pot fi săvârşite
255
atât din culpă cu prevedere, cât şi din culpă
simplă;
pot fi reţinute atât în concurs real, cât şi formal;
pot fi săvârşite în formă continuată.
în cazul infracţiunii de încăierare:
nu se pedepseşte cel care a încercat să-i despartă pe
participanţi;
dacă s-a cauzat o vătămare corporală unei persoane şi nu se
cunoaşte car dintre participanţi a produs urmările,
pedeapsa se aplică între aceleaşi li mite speciale pentru toţi
participanţii, cu excepţia victimei;
infracţiunea de omor nu se poate reţine în concurs.
Vătămarea corporală din culpă:
este mai gravă atunci când se săvârşeşte asupra unui minor;
se poate reţine în concurs cu infracţiunea de neglijenţă în
serviciu;
se urmăreşte la plângere prealabilă.
Infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală:
nu au întotdeauna acelaşi obiect material;
nu pot fi reţinute în concurs formal, chiar dacă victimele
sunt diferite;
se pot reţine în concurs real, chiar dacă este vorba de aceeaşi
victimă.
Infracţiunea de lovire sau alte violenţe:
nu poate fi săvârşită în formă continuată;
poate fi săvârşită în formă continuată atunci când
făptuitorul se hotărăşte să aplice în fiecare zi câte o palmă
colegilor de serviciu, pentru a-i şti de frică;
nu absoarbe în nicio situaţie infracţiunea de ameninţare.
Dacă făptuitorul intenţionează să lovească o persoană, dar din
eroare loveşte alte două persoane:
acesta nu va putea răspunde penal pentru tentativă la
infracţiunea de lovire;
ne aflăm în prezenţa erorii de fapt, fapta fiind neimputabilă;
vom reţine o singură infracţiune complexă omogenă de
lovire.
Dacă făptuitorul loveşte victima, aceasta pierzând sarcina:
va putea răspunde pentru infracţiunea de lovire dacă nu
ştia, dar a prevăzut că victima este însărcinată;
nu va putea răspunde pentru vătămare corporală dacă nu a
acţionat în scopul producerii avortului;
nu va putea răspunde pentru infracţiunea de întrerupere a
cursului sarcinii dacă a confundat victima cu altă
persoană neînsărcinată pe care dorea să o lovească.
Infracţiunea de omor şi cea de loviri sau vătămări cauzatoare de
Trandafir
moarte:
Teste grilă
au aceeaşi
256
urmare imediată;
pot fi săvârşite în forma tentativei;
nu pot fi săvârşite în coautorat.
Trandafir
.^Vătămarea corporală din culpă:
spre deosebire de infracţiunea deDrept penal
vătămare corporală, se 4gg
poate reţine şi atunci când numărul de zile de îngrijiri

medicale este mai mic de 90 şi nu s-a produs vreuna dintre
urmările prevăzute de lege (o infirmitate, un prejudiciu
estetic grav şi permanent, avortul sau punerea în primejdie
a vieţii);
nu poate fi reţinută în sarcina unei persoane juridice în
absenţa identificării unei persoane fizice care a comis actul
material;
se poate reţine în concurs formal cu o infracţiune
intenţionată.
Şcc în cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte:
^"”a) momentul săvârşirii elementului material coincide
întotdeauna cu cel al consumării infracţiunii;
actele preparatorii nu sunt posibile;
legătura de cauzalitate trebuie întotdeauna dovedită.
Dacă făptuitorul îmbrânceşte victima cu intenţie, aceasta
pierzând imediat
sarcina, iar ulterior decedând ca urmare a leziunilor
determinate de cădere:
se va reţine infracţiunea de vătămare corporală în concurs
cu infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
nu se va putea reţine infracţiunea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte în concurs cu infracţiunea de
întrerupere a cursului sarcinii;
se va reţine doar infracţiunea de vătămare corporală, dacă
făptuitorul nu a urmărit moartea victimei.
Infracţiunea de violenţă în familie:
poate consta şi în uciderea la cererea victimei;
este o infracţiune complexă;
nu se referă şi la infracţiunile contra vieţii săvârşite din
culpă.
|68. Infracţiunea de violenţă în familie:
se reţine în concurs formal cu infracţiunea de omor, atunci
când victima este membru de familie;
se reţine doar pentru participanţii faţă de care victima are
calitatea de membru de familie;
presupune, întotdeauna, o relaţie de rudenie sau de căsătorie
între făptuitor şi victimă.
Infracţiunea de ucidere a nou-născutului săvârşită de mamă:
se pedepseşte şi în forma tentativei;
presupune o condiţie de timp esenţială pentru existenţa
infracţiunii;
nu se poate reţine dacă nou-născutul nu se naşte viabil.
Infracţiunea de vătămare a nou-născutului săvârşită de mamă:
Trandafir
nu permite reţinerea participaţei sub forma instigării;
permite reţinerea participaţiei sub forma complicităţii
anterioare;
se poate săvârşi în coautorat de către mama surogat şi
mama biologică a copilului.
Trandafir
Infracţiunea de vătămare a nou-născutului săvârşită de mamă:
Drept penal
.^
259
absoarbe infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte; î;
se sancţionează între aceleaşi limite de pedeapsă, indiferent de
urmarea produsă-
este întotdeauna premeditată.
în cazul în care mama aflată într-o stare de tulburare psihică îşi
ucide copj|ui nou-născut în primele 24 de ore după naştere:
infracţiunea de ucidere a nou-născutului se reţine în concurs
formal cu violer^ în familie;
infracţiunea de ucidere a nou-născutului nu se poate reţine
în concurs formaţi cu infracţiunea de omor simplu;
infracţiunea de ucidere a nou-născutului se poate reţine în
concurs formal cu infracţiunea de omor calificat prin
cruzimi.
în cazul în care vătămarea corporală din culpă se produce faţă
de un membru de familie:
acţiunea penală se pune în mişcare întotdeauna din oficiu;
împăcarea înlătură răspunderea penală dacă acţiunea
penală se pune în mişcare din oficiu;
acţiunea penală se poate pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Violenţa în familie:
se poate reţine atunci când sora îşi ucide din culpă fratele
vitreg;
se poate reţine atunci când o persoană adoptată săvârşeşte o
infracţiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
faţă de tatăl biologic;
nu se poate reţine dacă o persoană săvârşeşte o vătămare
corporală din culpă asupra verişoarei sale.
în cazul în care mama aflată în stare de tulburare psihică
încearcă să-şi ucidă copiii nou-născuţi, gemeni, în primele 24
de ore după naştere, asfixiindu-i cu o pernă, acţiune în urma
căreia unul dintre copii a decedat, iar celălalt nu a suferit
nicio vătămare:
mama poate fi condamnată pentru o infracţiune de ucidere a nou-
născutului;
mama poate fi condamnată pentru tentativă la infracţiunea de
omor;
se poate reţine un concurs între infracţiune de ucidere a
nou-născutului şi cea de vătămare a nou-născutului.
Dacă mama aflată în stare de tulburare psihică îl determină pe
tatăl nou-născutului să îl ucidă, în primele 24 de ore după
naştere:
jj|
mama va putea răspunde pentru instigare la infracţiunea de
omor, dacă nou-născutul a decedat;
Trandafir
tatăl răspunde pentru infracţiunea de omor simplu, dacă
nou-născutul a decedat;
tatăl răspunde penal, chiar dacă nou-născutul nu a decedat
în urma acţiunii sale.
Trandafir
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205
Drept penal
C.pen.): 261
este o infracţiune continuă şi se poate săvârşi în formă

continuată;
poate fi o infracţiune complexă;
în varianta agravată poate avea ca urmare sinuciderea
victimei.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în varianta
tip [art. 205 alin. (1)
”a) nu se pedepseşte sub forma tentativei;
se poate reţine în concurs cu determinarea sau înlesnirea
sinuciderii;
se consumă în momentul în care victima este eliberată.
Lipsirea de libertate:
se reţine în variantă agravată atunci când este săvârşită
asupra unei persoane ce se afla în imposibilitatea de a-şi
exprima voinţa ori de a se apăra;
poate intra în concurs cu infracţiunea de viol;
este absorbită în infracţiunea de omor, dacă lipsirea de
libertate se realizează în scopul aplicării loviturilor care
produc moartea victimei.
Lipsirea de libertate în mod ilegal:
săvârşită asupra unui membru de familie reprezintă
infracţiunea de violenţă în familie;
nu reprezintă infracţiune în absenţa cerinţei esenţiale
ataşate elementului material;
se reţine în variantă agravată dacă făptuitorul are asupra
sa o armă asimilată la vedere, dar pe care nu o foloseşte.
Infracţiunea de lipsire de libertateîn mod ilegal (art. 205
C.pen.):
se poate săvârşi şi cu intenţie indirectă;
nu se poate reţine atunci când făptuitorul a fost constrâns
moral să o săvârşească;
nu se pedepseşte dacă a fost săvârşită din eroare asupra
altei persoane.
Infracţiunea de lipsire de libertate:
nu poate fi săvârşită de o persoană juridică în calitate de
autor;
se poate reţine în cazul arestului la domiciliu nelegal;
poate fi reţinută chiar în prezenţa cauzei justificative a
îndeplinirii unei obligaţii impuse de autoritatea
competentă, inclusiv în situaţia în care aceasta nu este în
mod vădit ilegală.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205
C.pen.):
se va reţine în concurs cu şantajul, dacă în schimbul
Trandafir
eliberării se cere victimei să dea o sumă de bani;
se săvârşeşte cu intenţie depăşită, atunci când are ca
urmare punerea în primejdie a vieţii sau sănătăţii victimei;
se reţine în concurs cu tâlhăria, dacă prin lipsirea de
libertate făptuitorul urmăreşte păstrarea bunului sustras.
Trandafir
în infracţiunii de ameninţare:
Drept penal
fapta păgubitoare cu care se ameninţă victima poate privi orice 263
altă persoană*
se poate reţine coautoratul, indiferent de modalitatea în care
se comîte infracţiunea;
împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Dacă făptuitorul intenţionează să răpească victima şi, în acest
sens, îi spui va ucide în cazul în care nu se urcă în maşina lui:
nu se poate reţine o tentativă la infracţiunea de omor;
se poate reţine o infracţiune de şantaj;
nu se poate reţine nicio infracţiune, dacă lipsirea de libertate
nu a avut loc.
în cazul infracţiunii de ameninţare: «j3
acţiunea de intimidare se poate realiza prin sms;
răul cu care se ameninţă poate fi şi just;
tentativa este întotdeauna posibilă, dar nu se pedepseşte.
Infracţiunea de SHHHHHiHHHHillHHIHi
nu poate fi absorbită în infracţiunea de cercetare abuzivă;
nu se reţine dacă interesul care a determinat săvârşirea faptei
este legitim;
se poate reţine, chiar dacă victimei nu i s-a produs o stare de
temere.
Infracţiunea de ameninţare:
poate fi absorbită în infracţiunea de ultraj judiciar;
presupune întotdeauna că răul este viitor.
La infracţiunea de şantaj:
subiectul activ poate fi o persoană juridică;
instigatorul nu poate fi o persoană juridică;
este întotdeauna exclusă participaţia penală între o persoană
fizică şi o persoană juridică.
se reţine în variantă agravată atunci când se ameninţă cu

darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare,
compromiţătoare pentru persoana ameninţată;
se reţine în variantă agravată atunci când făptuitorul
urmăreşte obţinerea unor foloase nepatrimoniale;
se reţine în variantă agravată dacă persoana constrânsă este
lipsită de libertate şi în schimbul eliberării i se cere o sumă
de bani.
La infracţiunea de JHHHHHHHHBHHHHHBBI
tentativa se pedepseşte;
acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă;
împăcarea nu înlătură răspunderea penală.
Trandafir
jg Dacă X o ameninţă pe Y că îi va ucide copilul dacă nu
întreţine relaţii sexuale cu e|, iar aceasta, speriată, merge în
acest scop la locuinţa lui X, unde întreţine periodic relaţii
sexuale timp de şase săptămâni, este greşită soluţia prin
care:
X este condamnat pentru viol în variantă agravată;
X este achitat, întrucât a existat consimţământul victimei;
X este condamnat pentru o infracţiune în formă continuată.
593. în situaţia în care X o ameninţă pe Y că îi va ucide copilul
dacă nu întreţine relaţii sexuale cu el, dar aceasta decide să
sesizeze organele penale, fără a întreţine 1 relaţiile sexuale
respective, este greşită soluţia prin care:
instanţa îi aplică lui X un spor obligatoriu şi fix de pedeapsă;
instanţa îl condamnă pe X pentru infracţiunea de şantaj în
variantă agravată, întrucât ameninţarea a vizat un
membru de familie al victimei;
instanţa nu aplică o pedeapsă pentru între limitele speciale
de pedeapsă reduse la jumătate.
Ş94. Infracţiunea de şantaj:
presupune constrângere doar prin violenţă sau ameninţare;
absoarbe infracţiunea de vătămare corporală;
nu se poate reţine dacă victima este constrânsă să
săvârşească o infracţiune.
La infracţiunea de şantaj:
constrângerea trebuie să fie urmată de acţiunea victimei de
a da, a face, a nu face sau a suferi ceva;
victima poate fi constrânsă să întreţină un act sexual în
viitor cu o altă persoană decât făptuitorul;
forma de vinovăţie este doar intenţia directă.
în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi a celei
de şantaj:
forma de vinovăţie este aceeaşi;
obiectul material este acelaşi;
acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Infracţiunea de viol:
se reţine în variantă agravată atunci când se realizează prin
punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra;
nu se poate săvârşi prin acte de penetrare anală;
nu se poate reţine în concurs formal cu infracţiunea de
incest.
în cazul infracţiunii de viol:
Trandafir
elementul material prevăzut de lege nu constă doar într-un
Drept penal
raport sexual; 265
se va reţine varianta agravată dacă fapta se săvârşeşte

asupra unui minor în vârstă de 17 ani în scopul
producerii de materiale pornografice;
dacă este săvârşită de trei persoane împreună, se va reţine
circumstanţa agravantă generală.
Trandafir
Violul săvârşit prin acte de penetrare vaginală sau anală:
nu se urmăreşte 266
la plângerea prealabilă; Teste grilă
poate fi săvârşit în forma tentativei;
nu poate avea ca urmare moartea victimei.
X a obligat-o pe sora sa vitregă Y să întreţină un raport sexual
cu el. în aceast' situaţie, este greşită soluţia instanţei prin
care:
X este condamnat pentru viol în variantă agravată în
concurs cu incest;
X este condamnat pentru viol asupra unui membru de
familie;
X este condamnat pentru viol în varianta tip.
împăcarea părţilor nu înlătură răspunderea penală;
dacă fapta a avut ca urmare sinuciderea victimei, se va reţine
varianta agravată-
subiecţii infracţiunii trebuie să fie de sex diferit.
în cazul infracţiunii de viol în forma tip:
dacă victima a decedat înainte de expirarea termenului
pentru introducerea plângerii prealabile, acţiunea penală
poate fi pusă în mişcare din oficiu;
dacă victima era decedată la momentul săvârşirii
elementului material, se va reţine infracţiunea de
profanare de cadavre, chiar dacă făptuitorul nu cunoştea
acest lucru;
persoana juridică nu poate fi, în niciun fel, participant.
în cazul infracţiunii de viol în forma tip:
participaţia penală este posibilă sub toate formele;
făptuitorul nu poate profita de imposibilitatea victimei de a-
şi exprima voinţa;
constrângerea victimei nu poate fi ulterioară săvârşirii
elementului material.
Infracţiunea de viol şi cea de act sexual cu un minor:
au element material diferit;
nu se pot reţine niciodată în concurs formal;
se reţin în concurs cu incestul, dacă victima este sora
inculpatului.
X, major, a întreţinut un raport sexual cu verişoara sa primară
Y, în vârstă de 14 ani, cu consimţământul acesteia. în această
situaţie, este greşită soluţia instanţei prin care:
X este condamnat pentru act sexual cu un minor în variantă
agravată;
X este achitat, întrucât există consimţământul victimei;
X nu este condamnat pentru incest.
X i-a administrat lui Y somnifere, după care a întreţinut un
raport sexual cu victima. în această situaţie:
Trandafir
infracţiunea de viol nu se reţine în concurs cu infracţiunea
Drept penal
de lovire sau alte violenţe; 267
nu se poate reţine infracţiunea de viol;

se va reţine infracţiunea de viol în variantă agravată.
Trandafir
Infracţiunea de viol:
ă) se comite întotdeauna cu intenţie directă sau indirectă;
se consumă în momentul decesului victimei, dacă aceasta se
sinucide ca urmare a violului;
se poate săvârşi în formă continuată.
se reţine în variantă agravată dacă este săvârşită de doctor

asupra unui pacient pe care îl tratează;
nu se pedepseşte în situaţia în care a avut ca urmare
moartea victimei înainte ca făptuitorul să reuşească să
întreţină actul sexual;
se reţine în variantă agravată atunci când se comite de soţ
asupra soţiei.
i cazul infracţiunii de viol:
dacă victima are 14 ani, dar făptuitorul crede că are 17, se
va reţine varianta tip;
dacă făptuitorul a urmărit producerea unui prejudiciu
estetic grav şi permanent, se va reţine varianta agravată;
dacă o persoană imobilizează victima, iar alta întreţine
raportul sexual, vor răspunde în calitate de coautori.
aceasta nu poate fi reţinută în concurs cu determinarea sau
înlesnirea sinuciderii;
dacă făptuitorul nu poate consuma raportul sexual din
cauza unei incapacităţi fizice, se va reţine desistarea drept
cauză de nepedepsire;
infracţiunea poate avea caracter progresiv.
X a întreţinut un raport sexual cu fiica sa Y în vârstă de 4 ani,
aceasta fiind de
acord cu ceea ce i-a propus tatăl ei. în această situaţie:
X va răspunde pentru act sexual cu un minor;
nu se poate reţine infracţiunea de incest;
X va răspunde pentru infracţiunea de viol.
Infracţiunea de act sexual cu un minor:
săvârşită prin raport sexual asupra unei rude în linie
directă, frate sau soră, absoarbe infracţiunea de incest;
se reţine în variantă agravată dacă minorul are vârsta cuprinsă
între 13 şi 15 ani;
nu se pedepseşte în nicio situaţie dacă minorul are vârsta cuprinsă
între 15 şi 18 ani.
de act sexual cu un minor: -IHHiliHUHHHBHI
nu se pedepseşte dacă diferenţa de vârstă între subiecţii
infracţiunii este mai mică de 3 ani, iar minorul se află în
îngrijirea făptuitorului;
nu se pedepseşte dacă şi făptuitorul este minor;
nu se pedepseşte dacă diferenţa de vârstă între subiecţii
Trandafir
infracţiunii este mai mică de 3 ani, iar vârsta celui mai
mic minor este sub 13 ani.
Drept penal 269
Trandafir
Infracţiunea de act sexual cu un minor:
nu se poate reţine în niciun caz, în variantă agravată dacă
făptuitorul este "minor şi a abuzat de influenţa sa asupra
victimei;
se poate săvârşi în coautorat;
nu se poate reţine dacă minorul primeşte foloase materiale în
schimbul întreţi nerii de relaţii sexuale.
Infracţiunea de act sexual cu un minor: ;|nj|
se reţine în variantă agravată dacă a avut ca urmare moartea
victimei;
nu absoarbe infracţiunea de vătămare corporală;
nu se poate reţine dacă făptuitorul s-a aflat în eroare cu
privire la vârsta victimei, crezând că este majoră.
Dacă făptuitorul major întreţine un raport sexual consimţit cu
de
infracţiunea de act sexual cu un minor se reţine în variantă
agravată;
nu se poate reţine infracţiunea de incest;
nu se poate reţine nicio infracţiune.
Infracţiunea de violare de domiciliu:
se poate reţine în concurs cu infracţiunea de tâlhărie când
aceasta este săvârşită într-o locuinţă;
se reţine în variantă agravată atunci când este săvârşită prin
folosire de calităţi mincinoase.
în cazul infracţiunii de violare de domiciliu: V
împăcarea înlătură răspunderea penală;
obiectul material nu poate consta într-un loc împrejmuit
ţinând de locuinţa unei persoane;
victima trebuie să se afle în domiciliu în momentul săvârşirii
Infracţiunea de violare de domiciliu: JIHHHflHiiHBHHHH
în variantă agravată se urmăreşte din oficiu;
se poate reţine dacă un deţinut pătrunde în celula altui
deţinut;
poate fi săvârşită de proprietarul imobilului.
620. Infracţiunea de violare de domiciliu:
nu se poate reţine dacă victima locuieşte ilegal într-un imobil;
în modalitatea refuzului, se reţine doar dacă cererea de
părăsire a domiciliului este făcută de proprietar;
nu se reţine în formă continuată în cazul în care se realizează,
concomitent, pătrunderea fără drept în domiciliu şi refuzul
de părăsire.
Infracţiunea de violare de domiciliu: IflHiHIHHHHflIHHBHB
se săvârşeşte numai cu intenţie directă;
nu se poate săvârşi cu intenţie depăşită în varianta agravată;
se poate reţine dacă făptuitorul, aflat în stare de ebrietate,
pătrunde din eroare în locuinţa vecinului său.
Trandafir
*22. î° cazu' infracţiunii de violare de domiciliu:
" ' a) se va reţine varianta agravată dacă făptuitorul are asupra
sa o armă ascunsă în rucsac;
este exclus un concurs de infracţiuni dacă făptuitorul
pătrunde fără drept într-o locuinţă ameninţând victima
cu un cuţit;
se va reţine varianta agravată şi dacă arma este una asimilată.
623. Infracţiunea de violare de domiciliu şi cea de violare a
sediului profesional:
au acelaşi element material;
au obiect material diferit;
au acelaşi obiect juridic special.
Infracţiunea de de domiciliu: HHHHHHHMHI
prin folosire de calităţi mincinoase absoarbe infracţiunea de
uzurpare de calităţi oficiale;
se pedepseşte sub forma tentativei;
nu este o infracţiune de pericol concret.
Infracţiunea de violare de domiciliu:
nu este niciodată o infracţiune continuă;
se absoarbe în infracţiunea de furt calificat comis prin violare
de domiciliu;
nu se poate reţine în concurs cu infracţiunea de
nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.
în cazul infracţiunii de violare a sediului profesional:
acţiunea penală nu se pune în mişcare la plângere prealabilă;
împăcarea nu înlătură răspunderea penală;
salariatul unei persoane juridice nu poate fi niciodată
subiect activ dacă pătrunde în sediul acesteia.
In cazul infracţiunii de violare a sediului profesional:
subiectul pasiv este întotdeauna o persoană juridică;
obiectul material nu poate consta în sediul unei societăţi
comerciale;
se poate săvârşi şi prin pătrunderea fără drept într-un sediu
secundar al unei persoane juridice.
628. Infracţiunea de violare a sediului profesional: '-
nu se poate reţine dacă făptuitorul pătrunde fără drept în
curtea unui imobil în care, la etajul 4, îşi are sediul o
tipografie;
în modalitatea refuzului presupune o cerere de părăsire a
sediului profesional formulată întotdeauna de
administratorul unei persoane juridice;
se poate reţine în concurs cu infracţiunea de uzurpare de
calităţi oficiale.
3. Infracţiunea de violare de domiciliu şi cea de violare a sediului
profesional:
se săvârşesc cu forme de vinovăţie diferite;
Trandafir
au aceleaşi variante agravate;
pot fi întotdeauna
272 săvârşite în forma tentativei, dar
Teste grilă aceasta nu se
pedepseşte.
Trandafir
X a pătruns în locuinţa lui Y cu intenţia de a sustrage mai multe
bijuterii. în timp; ce căuta bunurile Dreptrespective,
penal a auzit un 273
zgomot pe hol şi, speriat, a sărit geamul de la bucătărie, după

care a fugit trecând prin curtea societăţii comerciale Z. în
această situaţie, este corectă soluţia instanţei prin care:
X a fost condamnat pentru violare de domiciliu;
X a fost condamnat pentru un concurs de infracţiuni;
X a fost achitat pentru violarea sediului profesional.
X a pătruns în sediul societăţii comerciale Y cu intenţia de a
sustrage mai multe bijuterii. în timp ce căuta bunurile
respective, a auzit un zgomot pe hol şi, speriat, a sărit geamul
de la bucătărie, după care a fugit trecând prin curtea lui Z. în
această situaţie, este greşită soluţia instanţei prin care:
X a fost condamnat pentru violare de domiciliu;
X nu a fost condamnat pentru un concurs de infracţiuni;
X a fost achitat pentru violarea sediului profesional.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205 C.pen.)
şi cea de şantaj (art. 207 C.pen.):
au acelaşi obiect juridic generic;
au acelaşi obiect juridic specific;
au subiecţi activi necircumstanţiaţi.
Dacă făptuitorul ameninţă victima cu moartea în cazul în care nu
îi dă o sumă dr bani:
se va reţine infracţiunea de şantaj dacă făptuitorul stabileşte
un termen pentru predarea sumei respective;
se va reţine infracţiunea de tâlhărie dacă, în urma
ameninţării, victima remite imediat suma de bani;
se va reţine un concurs de infracţiuni între şantaj şi tâlhărie.
Infracţiunile contra vieţii:
se comit întotdeauna cu intenţie;
nu pot fi comise şi cu intenţie depăşită;
nu pot fi comise din culpă.
infracţiunilor contra
nu există infracţiuni complexe omogene;
există infracţiuni complexe eterogene;
nu există infracţiuni care, consumate fiind, să se poată
comite în formă continuată.
636. Tentativa la infracţiunea de determinare sau înlesnire a
sinuciderii (art. 191 <
nu este posibilă;
nu este incriminată;
se pedepseşte chiar dacă mijloacele necesare sinuciderii nu
au ajuns persoana care le solicitase în vederea sinuciderii.
Infracţiunea de ameninţare (art. 206 C.pen.):
se absoarbe în mod natural în tentativa la omor dacă făptuitorul
ameninţă victima că o va ucide, iar imediat după aceea
Trandafir
încearcă să o ucidă;
se absoarbe în274 infracţiunea de şantaj ori de câte
Teste grilă ori făptuitorul
urmăreşte obţinerea unui folos nepatrimonial de la victimă;
se poate absorbi în infracţiunea de evadare.
Infracţiunea de violenţă în familie (art. 199 C.pen.):
se poate raporta la infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte;
nu se poate raporta la infracţiunea de ucidere din culpă;
se poate raporta la infracţiunea de ucidere a nou-născutului
săvârşită de mamă.
Infracţiunea de agresiune sexuală (art. 219 C.pen.):
are întotdeauna un element material diferit de cel al infracţiunii
de viol;
se poate reţine în concurs formal cu infracţiunea de incest;
este absorbită în infracţiunea de viol dacă actele de agresiune
sexuală au fost precedate sau urmate de viol.
în cazul infracţiunii de furt (art. 228 C.pen.):
proprietarul bunului este întotdeauna subiect activ atunci când
sustrage bunul de la o altă persoană;
obiectul material nu poate consta într-un bun detaşat dintr-un bun
imobil;
acţiunea penală nu se pune în mişcare întotdeauna la plângerea
prealabilă.
Infracţiunea de furt simplu:
nu se poate reţine atunci când fapta este săvârşită de două persoane
împreună;
se poate reţine atunci când o persoană are asupra sa o armă
propriu-zisă, pe care o ţine într-un rucsac;
poate avea ca obiect material energia termică.
în cazul infracţiunii de furt:
posesia de rea-credinţă nu este niciodată ocrotită;
posesia de bună-credinţă este ocrotită şi împotriva proprietarului
bunului;
obiectul material poate fi un cadavru.
participaţia penală este posibilă sub toate formele;
se poate reţine forma continuată dacă făptuitorul sustrage, în
baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de
timp, bunuri din curţile vecinilor săi;
luarea bunului se poate realiza şi prin ameninţare.
Infracţiunea de furt:
nu poate fi reţinută în concurs formal cu infracţiunea de abuz de
încredere atunci când vizează acelaşi bun;
poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de înşelăciune dacă
făptuitorul sustrage un bun, iar apoi îl vinde, spunând că este
al său;
Trandafir
poate avea ca obiect material un înscris aflat în păstrarea unei
Drept penal autorităţi publice. 275
Trandafir
restituirea bunului
276 înlătură răspunderea penală;
Teste grilă
tentativa perfectă nu este posibilă;
forma continuă este exclusă.
Infracţiunea de furt calificat:
se urmăreşte întotdeauna din oficiu;
se reţine atunci când se sustrage un sistem de alarmă;
nu se reţine atunci când furtul se săvârşeşte în public.
Dacă făptuitorul pătrunde într-o locuinţă de unde sustrage
bunuri:
se va reţine un concurs de infracţiuni, dacă la momentul
pătrunderii în locuinţă se afla o persoană pe care
făptuitorul a ameninţat-o pentru a putea sustrage bunurile;
făptuitorul nu poate fi condamnat pentru infracţiunea de
violare de domiciliu;
se va reţine infracţiunea de furt simplu.
Dacă făptuitorul îmbracă un costum de poliţist şi intră în sediul
unei socie comerciale sub pretextul că trebuie să facă un
control, de unde sustrage bun
se va reţine o singură infracţiune;
se va reţine infracţiunea de violare a sediului profesional prin
folosire de calităţi mincinoase;
făptuitorul nu poate fi condamnat pentru infracţiunea de furt
comis de o persoană mascată, deghizată sau travestită.
Furtul comis asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi
exprima voinţa]|
nu reprezintă furt calificat;
reprezintă tâlhărie;
reprezintă furt în concurs cu lipsire de libertate.
Furtul calificat:
se reţine atunci când este săvârşit în timpul unei calamităţi,
noaptea;
nu se reţine atunci când se sustrage o carte de identitate;
se reţine atunci când este săvârşit de către o persoană ce are
asupra sa o substanţă narcotică.
în cazul furtului calificat:
săvârşit prin violare de domiciliu, împăcarea nu înlătură
răspunderea penală;
săvârşit de o persoană în paguba verişoarei primare, acţiunea
penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă;
toate elementele circumstanţiale agravante sunt reale.
este calificat atunci când făptuitorul trece peste un gard de 0.5

m pentru a pătrunde în curtea vecinului său, de unde
sustrage bunuri;
nu este calificat când se sustrage benzină din rezervorul unei
maşini parcate pe stradă;
nu este calificat dacă se sustrag cabluri depozitate în sediul
unei societăţi comerciale.
Trandafir
infracţiunii de furt calificat:
actele preparatorii sunt posibile;
actele preparatorii nu sunt niciodată asimilate tentativei;
tentativa nu este întotdeauna posibilă.
Furtul în scop de folosinţă:
are întotdeauna ca element material luarea unui bun în scopul
folosirii pe nedrept;
nu are obiect material;
nu poate fi comis cu intenţie indirectă.
>. X şi Y au sustras autoturismul tatălui lor pentru a fugi
definitiv din ţară, condu- cându-l pe rând. în această situaţie:
X şi Y sunt coautori ai unei singure infracţiuni;
în sarcina lui X şi Y se poate reţine un concurs de infracţiuni.
poate avea ca obiect material o bicicletă;

poate intra în concurs cu o infracţiune de furt calificat dacă, în
timpul conducerii maşinii sustrase, autorul are un accident
de maşină în urma căruia maşina este adusă aproape
complet distrusă;
actele preparatorii nu sunt posibile.
Racordarea ilegală la o reţea de telefonie:
se urmăreşte la plângerea prealabilă a persoanei vătămate:
nu se pedepseşte dacă făptuitorul se deconectează de la reţea
după o perioadă;
reprezintă infracţiune doar dacă se produce o pagubă.
Dacă tutorele sustrage bunuri aparţinând minorului:
acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu;
se va reţine furt calificat.
X, aflat în vizită la Y, profită de neatenţia acesteia şi sustrage
câteva bunuri din casă. în această situaţie, este greşită soluţia
instanţei prin care:
X este condamnat pentru un concurs de infracţiuni;
X este condamnat pentru infracţiunea de furt calificat;
în sarcina lui X se reţine o infracţiune în varianta tip.
;iunea de tâlhărie:
se reţine în variantă calificată atunci când furtul se
săvârşeşte prin punerea victimei în stare de inconştienţă;
este întotdeauna o infracţiune complexă;
poate absorbi furtul calificat.
de
obiectul material secundar poate lipsi;
participaţia penală nu este posibilă sub toate formele;
dacă sunt lovite mai multe persoane pentru sustragerea unui
bun, se va reţine un concurs de infracţiuni.
662. Infracţiunea de tâlhărie: Trandafir
nu se poate reţine dacă victima remite bunul ca urmare a
constrângerii
278 exercitate de făptuitor; Teste grilă
se poate reţine dacă violenţa vizează bunuri ale victimei;
nu se reţine dacă violenţa este anterioară intrării în posesia
bunului.
Infracţiunea de tâlhărie calificată:
nu absoarbe întotdeauna infracţiunea de lipsire de libertate;
se reţine în concurs cu violarea de domiciliu, dacă se săvârşeşte
într-o locuinţă;
este absorbită în infracţiunea de omor calificat pentru a
înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni.
este absorbită în infracţiunea de ultraj;
nu este absorbită în infracţiunea de ultraj judiciar;
se poate reţine în concurs cu violarea sediului profesional
dacă are loc în biroul unui avocat.
Infracţiunea de tâlhărie:
se poate săvârşi cu intenţie indirectă;
poate fi săvârşită în formă continuată;
absoarbe infracţiunea de lovire.
se reţine dacă făptuitorul are asupra sa o armă asimilată,
folosită la atac;
nu se reţine când făptuitorul sustrage struguri din curtea
unei societăţi de asigurare;
nu se reţine dacă se sustrage un autobuz din autogara unde era
parcat.
în cazul în care X se prezintă ca funcţionar ia primărie şi, sub
acest prete pătrunde în domiciliul părţii vătămate, de unde
sustrage bunuri, după care o loveşte pentru a-şi asigura
scăparea:
X nu poate fi condamnat pentru infracţiunea de violare de
domiciliu;
X nu poate fi condamnat pentru un concurs de infracţiuni;
X nu poate fi condamnat pentru tâlhărie calificată.
■
Dacă X sustrage portofelul victimei însărcinate în luna a şasea,
pe care o îmbrânceşte pentru a-şi asigura scăparea, faptă
urmată de pierderea sarcinii:
X va putea fi condamnat pentru tâlhărie calificată;
X va putea fi condamnat pentru infracţiunea de vătămare
corporală;
X va putea fi condamnat pentru infracţiunea de întrerupere a
cursului sarcinii.
g6g. Tâlhăria calificată:
'' a) se reţine dacă în urma furtului s-au produs consecinţe
deosebit de grave;
se reţine atunci când se sustrag componente ale sistemelor de
Trandafir
irigaţii;
nu se poate reţine doar pentru că fapta este săvârşită în timpul
Drept penal 279
nopţii.
Tâlhăria calificată săvârşită de o persoană travestită:
se urmăreşte din oficiu;
nu se poate reţine din motiv că făptuitorul este transsexual;
este o circumstanţă personală, care nu se răsfrânge asupra
participanţilor.
Dacă X, vrând să o împiedice pe Y să participe la o paradă de
modă, îi face acesteia un semn cu cuţitul pe faţă, după care, în
timp ce victima era căzută la pământ, îi sustrage bijuteriile pe
care le purta, este greşită soluţia instanţei prin care:
se reţine un concurs de infracţiuni;
X este condamnat pentru tâlhărie care a avut ca urmare
vătămarea corporală;
X este condamnat pentru furt.
Tâlhăria urmată de moartea victimei:
nu se poate reţine dacă moartea victimei este o urmare
intenţionată a acţiunii făptuitorului;
îşi pierde unitatea infracţională dacă nu se reuşeşte
sustragerea bunului;
se epuizează la momentul decesului victimei.
Infracţiunea de abuz de încredere:
se săvârşeşte întotdeauna prin acţiune;
se poate reţine dacă făptuitorul foloseşte un autoturism ce i-a
fost lăsat spre pază;
nu se poate reţine dacă făptuitorul vinde bunul lăsat în depozit
a doua zi după scadenţa obligaţiei împrumutătorului de plată
a preţului contractului.
Infracţiunea de abuz de încredere:
nu poate avea ca situaţie premisă un împrumut de consumaţie;
comisă prin refuzul restituirii nu se poate reţine dacă
făptuitorul invocă în mod legal un drept de retenţie;
nu se poate reţine dacă făptuitorul dispune fără drept de un
bun pe care îl deţinea în coproprietate.
în cazul infracţiunii de abuz de încredere:
titlul poate consta şi într-un proces-verbal de custodie;
o persoană juridică nu poate fi subiect activ.
în cazul în care o persoană dispune pe nedrept de un bun mobil al
altuia, deţinut în baza unui împrumut de folosinţă, spunând
cumpărătorului că bunul îi aparţine:
infracţiunea de abuz de încredere se reţine în concurs cu cea
de înşelăciune;
vânzarea este, în principiu, valabilă;
cumpărătorul răspunde întotdeauna pentru infracţiunea de
complicitate la abuz de încredere.
Trandafir
Dacă X s-a înţeles cu o persoană să aibă grijă de livada de
meri a ace perioada
280 verii, iar X vinde fructele
Teste grilăobţinute,
spunându-le cumpărătorii! fructele îi aparţin şi
însuşindu-şi banii proveniţi din vânzare:
X poate răspunde pentru infracţiunea de abuz de încredere;
X nu poate răspunde pentru un concurs de infracţiuni;
X poate răspunde pentru infracţiunea de înşelăciune.
Dacă X s-a înţeles cu o persoană să aibă grijă de livada de meri a
acesteia E perioada verii, iar X nu a cumpărat substanţele
necesare sănătăţii fn acestea fiind compromise:
în sarcina lui X nu se poate reţine nicio infracţiune;
X poate răspunde pentru neglijenţă în serviciu;
X nu poate fi condamnat pentru un concurs de infracţiuni.
Dacă X este însărcinat de vărul său primar cu transportarea unei
bicicl< capitală la Satu-Mare, iar pe drum X schimbă bicicleta cu
două sticle de al<
acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă;
X va răspunde pentru un concurs de infracţiuni;
X nu răspunde penal.
Dacă X, bona unui copil, primeşte de la părinţii acestuia o sumă
de bani pentru a-i cumpăra copilului o jucărie, iar X îşi
însuşeşte banii respectivi, spunând că i-au fost furaţi: |||
în sarcina lui X nu se poate reţine nicio infracţiune;
în sarcina lui X nu se poate reţine infracţiunea de înşelăciune;
în sarcina lui X se poate reţine infracţiunea de gestiune
frauduloasă.
Gestiunea frauduloasă:
se reţine în variantă agravată dacă a fost săvârşită de un
reprezentant al lichidatorului averii debitorului;
se reţine în variantă agravată dacă fapta a fost săvârşită în
scopul de a dobândi un folos patrimonial;
nu poate fi săvârşită de o persoană juridică în paguba unei alte
persoane juridice.
Infracţiunea de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la
făptuitor:
nu poate avea ca obiect material o sumă de bani;
nu poate avea ca obiect material un bun lăsat temporar fără
supraveghere de proprietar;
în modalitatea nepredării în termen de 10 zile, se reţine în
concurs cu infracţiunea de abuz de încredere, dacă
făptuitorul dispune ulterior de bun.
în cazul infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau ajuns din
eroare la făptuitor:
poate constitui obiect material un bun ajuns la făptuitor în
mod fortuit;
în modalitatea însuşirii, elementul material trebuie săvârşit pe
nedrept în termenul de 10 zile calculat din momentul în
care făptuitorul a intrat în posesia bunului;
eroarea cu privire la modalitatea în care a fost dobândit bunul
Trandafir
reprezintă o cauză justificativă.
Drept penal 281
Trandafir
infracţiunea de înşelăciune:
282 Teste grilă
nu se poate reţine atunci când se realizează prin cecuri;
se pedepseşte mai grav atunci când s-au produs consecinţe
deosebit de grave;
în variantă agravată se poate reţine în concurs cu infracţiunea
de fals privind identitatea.
i cazul infracţiunii de înşelăciune:
persoana juridică poate fi subiect activ;
obiectul material nu poate fi un bun imobil.
iea de înşelăciune:
poate avea un subiect pasiv secundar;
în varianta tip nu se poate săvârşi în coautorat;
se poate reţine şi când bunul este remis de victimă ca urmare a
ameninţării exercitate de făptuitor.
fapta se poate comite şi cu intenţie indirectă;

urmarea imediată constă întotdeauna într-o pagubă
patrimonială;
tentativa este posibilă în toate formele sale.
X i-a spus lui Y că îi va vinde un autoturism pe care îl deţine dacă
îi plăteşte lunar
osumă de bani, timp de un an. După ce a încasat sumele
respective, X a vândut autoturismul altei persoane. în această
situaţie:
X nu poate răspunde pentru infracţiunea de abuz de încredere;
în sarcina lui X se poate reţine o infracţiune în formă
continuată;
în sarcina lui X nu se poate reţine nicio infracţiune, conflictul
fiind exclusiv unul civil.
Tentativa la infracţiunea de gestiune frauduloasă:
este posibilă;
se pedepseşte;
include, prin asimilare, şi actele preparatorii.
Furtul calificat şi tâlhăria calificată:
au aceleaşi variante agravate;
absorb violarea de domiciliu comisă în scopul sustragerii
bunului;
pot fi, în principiu, săvârşite în formă continuată.
i calificată care a avut ca urmare vătămarea corporală:
se reţine în concurs formal cu infracţiunea de vătămare
corporală a victimei;
se reţine în concurs formal cu infracţiunea de vătămare
corporală din culpă a victimei;
nu se poate reţine în cazul în care făptuitorul a urmărit atât
sustragerea bunului, cât şi vătămarea corporală.
Trandafir / Ghigheci
Abuzul de încredere (art. 238 C.pen.):
poate fi comis atât de o persoană fizică, cât şi de o persoană
Drept penal 283
juridică;
nu poate fi comis în coautorat;
se reţine în variantă agravată atunci când este comis de
custode.
Infracţiunile de abuz de încredere şi însuşire a bunului găsit:
au ca obiect material doar bunuri mobile;
au acelaşi obiect juridic generic;
se comit doar prin acţiune.
Infracţiunea de înşelăciune:
poate fi reţinută în concurs formal cu o infracţiune de fals în
declaraţii;
nu poate fi reţinută în concurs real cu conexitate etiologică
cu o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură
privată;
poate fi reţinută în concurs formal cu infracţiunea de uz de
fals.
Infracţiunea de distrugere (art. 253 C.pen.):
se poate reţine dacă făptuitorul dărâmă, cu intenţie, schelele
montate pentru protecţia unui imobil până la începerea
lucrărilor de consolidare;
presupune, în toate cazurile, imposibilitatea folosirii
bunului în scopul pentru care a fost creat;
poate fi comisă prin inacţiune.
Distrugerea calificată (art. 254 C.pen.):
se absoarbe în furtul calificat comis prin efracţie;
poate absorbi una sau mai multe infracţiuni contra
persoanei;
este întotdeauna o infracţiune complexă.
Pot constitui obiect material al infracţiunii de distrugere:
bunurile aflate într-o stare extrem de avansată de
degradare;
înscrisurile care prezintă o importanţă pentru proprietar;
un înscris ce conţine secrete de stat.
în cazul în care, după comiterea infracţiunii de furt, hoţul
iii distruge bunul susti se va reţine:
doar infracţiunea de furt;
doar infracţiunea de distrugere;
infracţiunea de furt, în concurs cu infracţiunea de
distrugere.
Fapta de a distruge un înscris
nu va constitui infracţiunea de distrugere, chiar dacă din
conţinutul său rezultă anumite drepturi economice;
nu constituie nicio infracţiune, dacă înscrisul nu se află în
posesia unei autorităţi publice;
va constitui infracţiunea de distrugere, dacă din conţinutul
Trandafir
său rezultă anumite drepturi economice.
284 Teste grilă
Trandafir / Ghigheci
Ocuparea fără drept a unuiDrept penal
imobil: 285
constituie infracţiunea de tulburare de posesie atunci când

este comisă prin ameninţarea persoanei vătămate cu
judecata;
nu constituie infracţiunea de tulburare de posesie atunci
când se face prin strămutarea semnelor de hotar, potrivit
unei sentinţe judecătoreşti;
constituie infracţiunea de tulburare de posesie, indiferent de
durata ocupării.
j. Ocuparea unui teren asupra căruia persoana
vătămată nu a fost niciodată în posesie, prin
strămutarea semnelor de hotar:
constituie infracţiunea de tulburare de posesie,
dacă persoana vătămată a obţinut ulterior acte
asupra terenului respectiv;
nu constituie infracţiunea de tulburare de posesie,
chiar dacă persoana vătămată a obţinut între
timp acte asupra terenului respectiv;
constituie infracţiunea de tulburare de posesie, dacă actele
invocate de inculpat au fost desfiinţate ulterior de instanţa
de judecată.
Infracţiunea de tulburare de posesie comisă prin violenţă:
intră în concurs cu infracţiunea de loviri sau alte violenţe,
prevăzută de art. 193 alin. (1) C.pen.;
absoarbe infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de
art. 194 C.pen.
Este formă agravantă a infracţiunii de distrugere:
distrugerea unui înscris oficial;
distrugerea unui înscris sub semnătură privată;
distrugerea unui înscris oficial sau sub semnătură privată.
Poate fi formă agravată a infracţiunii de distrugere:
distrugerea unui înscris sub semnătură privată care
aparţine făptuitorului;
distrugerea unui înscris sub semnătură privată care are o
valoare sentimentală;
reprezintă o convenţie civilă dintre făptuitor şi altă
persoană.
Există forma agravată a infracţiunii de distrugere:
doar dacă mijlocul utilizat a pus în pericol alte persoane sau
bunuri;
dacă mijlocul utilizat putea pune în pericol alte persoane
sau bunuri, chiar dacă acest pericol nu s-a produs;
dacă aceasta s-a realizat prin incendiere, chiar dacă nu a
Ghigheci
fost de286natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.
Teste grilă
Distrugerea din culpă a unui bun constituie infracţiune:
doar dacă este comis prin incendiere, explozie sau orice alte
asemenea mijloace;
doar dacă mijloacele folosite sunt de natură să pună în
pericol alte persoane sau bunuri;
doar dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de la lit. a) şi
b).
Ghigheci
Pot constitui obiect material al infracţiunii de distrugere:
bunurile aflate într-o stare extrem de avansată de degradare;
înscrisurile care prezintă o importanţă pentru
Drept penal proprietar;
un înscris ce conţine secrete de stat.
în cazul în care, după comiterea infracţiunii de furt, hoţul distruge
bunul si se va reţine:
doar infracţiunea de furt;
doar infracţiunea de distrugere;
infracţiunea de furt, în concurs cu infracţiunea de distrugere.
BSH
Fapta de a distruge un înscris oficial:
nu va constitui infracţiunea de distrugere, chiar dacă din
conţinutul său rezultă anumite drepturi economice;
nu constituie nicio infracţiune, dacă înscrisul nu se află în
posesia unei autorităţi publice;
va constitui infracţiunea de distrugere, dacă din conţinutul său
rezultă anumite drepturi economice.
Ocuparea fără drept a unui imobil:
constituie infracţiunea de tulburare de posesie atunci când este
comisă prin ameninţarea persoanei vătămate cu judecata;
nu constituie infracţiunea de tulburare de posesie atunci când
se face prin strămutarea semnelor de hotar, potrivit unei
sentinţe judecătoreşti;
constituie infracţiunea de tulburare de posesie, indiferent de
durata ocupării.
Ocuparea unui teren asupra căruia persoana vătămată nu a fost
niciodată în
posesie, prin strămutarea semnelor de hotar:
constituie infracţiunea de tulburare de posesie, dacă persoana
vătămată a obţinut ulterior acte asupra terenului respectiv;
nu constituie infracţiunea de tulburare de posesie, chiar dacă
persoana vătămată a obţinut între timp acte asupra
terenului respectiv;
constituie infracţiunea de tulburare de posesie, dacă actele
invocate de inculpat au fost desfiinţate ulterior de instanţa
de judecată.
Infracţiunea de tulburare de posesie comisă prin violenţă:
absoarbe infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.
194 C.pen.
Este formă agravantă a infracţiunii de distrugere: -
distrugerea unui înscris oficial;
distrugerea unui înscris sub semnătură privată;
distrugerea unui înscris oficial sau sub semnătură privată.
Ghigheci / Consta n tinescu
Teste grilă
288
Poate fi formă agravată a infracţiunii de
distrugere:
distrugerea unui înscris sub semnătură privată
care aparţine făptuitorului;
are o valoare sentimentală;
reprezintă o convenţie civilă dintre făptuitor şi altă
persoană.
Există m forma agravată a infracţiunii de distrugere:
doar dacă mijlocul utilizat a pus în pericol alte persoane sau
bunuri;
dacă mijlocul utilizat putea pune în pericol alte persoane sau
bunuri, chiar dacă acest pericol nu s-a produs;
dacă aceasta s-a realizat prin incendiere, chiar dacă nu a fost
de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.
Distrugerea din culpă a unui bun constituie infracţiune:
doar dacă este comis prin incendiere, explozie sau orice alte
asemenea mijloace;
doar dacă mijloacele folosite sunt de natură să pună în pericol
alte persoane sau bunuri;
doar dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de la lit. a) şi
b).
Fapta lui X de a-l lovi pe Y, poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor
de serviciu, cauzându-i acestuia leziuni ce au necesitat pentru
vindecare 10 zile de îngrijiri
i medicale constituie:
infracţiunea de ultraj judiciar prevăzută de art. 279 C.pen. în
formă agravată;
infracţiunea de ultraj în formă agravată prevăzută de art. 257
alin. (4) C.pen. în concurs ideal cu infracţiunea de lovire sau
alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C.pen.;
j infracţiunea de ultraj în formă agravată prevăzută de art.
257 alin. (4) C.pen.
@1
Fapta lui X de a aduce în stare de neîntrebuinţare
autovehiculul lui Y, funcţionar public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în scopul de a se
răzbuna pentru refuzul de emitere a unui act administrativ de
către Y, constituie:
infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 253 C.pen.;
(b£)infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 C.pen.;
infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 C.pen. în concurs
cu infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 253 C.pen.
Fapta lui X care, după ce a fost sancţionat cu amendă
contravenţională de către jandarmul Y, se întâlneşte pe stradă
cu Z, concubina jandarmului Y, şi îi aplică acesteia o lovitură
în scopul de a se răzbuna pentruGhigheci amenda aplicată de către
concubinul său, cauzându-i acesteia leziuni ce au necesitat
pentru vindecare 91 zile de îngrijiri medicale, constituie:
infracţiunea de ultraj judiciar prevăzută de art. 279 C.pen.;
Drept penal
infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194
C.pen.;
infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 257 C.pen.

în cazul infracţiunii de ultraj: .
pluralitatea de subiecţi pasivi atrage întotdeauna reţinerea
unei pluralităţi^ infracţiuni;
subiect pasiv poate fi orice persoană care poate avea calitatea
de funcţionar public asimilat, potrivit art. 175 alin. (2)
C.pen.;
’ cj) subiect pasiv nu poate fi orice persoană care are calitatea
de funcţionar public prevăzută de art. 175 alin. (1) C.pen.
Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale:
constituie întotdeauna infracţiunea de uzurpare de calităţi
oficiale prevăzută de art. 258 C.pen.;
constituie infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale
prevăzută de art. 258 C.pen. numai atunci când este săvârşită
de către o persoană care poartă însemnele distinctive ale unei
autorităţi publice;
poate constitui infracţiune, dacă folosirea unei calităţi oficiale
ce implică exerciţiul autorităţii de stat este urmată de
îndeplinirea unui act legat de acea calitate.
Infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 258
C.pen. poate fi săvârşită:
de către funcţionarul public care exercită o funcţie oficială ce
nu implică exerciţiul autorităţii de stat;
de către funcţionarul public care exercită o funcţie oficială ce
implică exerciţiul autorităţii de stat, dacă acesta continuă
exercitarea funcţiei după ce a pierdut acest drept;
de către un funcţionar bancar, dacă acesta încheie în numele
băncii un contract de credit, după ce acest drept i-a fost
suspendat.
în cazul infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale:
asumarea de către făptuitor a calităţii oficiale poate fi
realizată printr-o simplă afirmaţie;
nu există decât o urmare imediată principală;
tentativa este incriminată.
Fapta lui X, care s-a prezentat la sediul unui agent economic, unde,
declinându-şi calitatea mincinoasă de „comisar al Oficiului
pentru Protecţia Consumatorului”, sub pretextul efectuării
unui control, a pretins şi primit suma de 5.000 de lei pentru a
nu sancţiona contravanţional respectiva societate, constituie:
numai infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale;
infracţiunea de abuz în serviciu;
; c)) infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale în concurs cu
infracţiunea de înşelăciune.
Constantinescu
Fapta lui X, de a rupe sigiliul cu şufă metalică legal aplicat pe unul
dintre vagoanele trenului aparţinândDrept uneipenal
societăţi comerciale, 291
de a forţa închizătoarea uşii vagonului şi de a sustrage mai

multe bunuri din respectivul vagon, constituie:
infracţiunea de rupere de sigilii în concurs cu sustragerea de sub
sechestru;
numai infracţiunea de rupere de sigilii, având în vedere că
aceasta absoarbe infracţiunea de furt;
infracţiunea de furt calificat în concurs cu infracţiunea de
rupere de sigilii.
Infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 258
C.pen. poate fi săvârşită de către:
o persoană care pretinde că este poliţist, atunci când acesta
procedează la executarea unui mandat de aducere;
un jandarm, dacă acesta încheie un proces-verbal de
contravenţie, după ce a pierdut în mod legal calitatea de
jandarm;
o persoană care pretinde că este judecător şi încheie un contract
de prestări servicii menţionând această calitate.
Infracţiunea de nedenunţare prevăzută de art. 266 C.pen.
întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă atunci când
făptuitorul a observat:
(’a) dar nu a înştiinţat de îndată autorităţile cu privire la
săvârşirea unei fapte intenţionate prevăzută de legea penală
contra vieţii;
, b) dar nu a înştiinţat de îndată autorităţile cu privire la săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală contra patrimoniului;
(cj) dar nu a înştiinţat de îndată autorităţile cu privire la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală care a avut ca
urmare moartea victimei.
Infracţiunea de nedenunţare
rintiiiiiaii ■IHR poate fi comisă:
în calitate de autor, şi de o persoană juridica;
în cazul în care autorităţile nu sunt încunoştinţate de îndată cu
privire la comiterea infracţiunii de ucidere a nou-născutului
săvârşită de către mamă [art. 201 alin. (1) C.pen.];
în cazul în care autorităţile nu sunt încunoştinţate de îndată cu
privire la comiterea infracţiunii de ultraj, ori de câte ori
aceasta este comisă în varianta agravată.
Infracţiunea de nedenunţare:
poate fi comisă printr-o acţiune;
poate intra în concurs cu infracţiunea de lăsare fără ajutor
a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 C.pen.);
este tipică, chiar dacă autorităţile încunoştinţate nu sunt
organele de urmărire penală.
Infracţiunea de nedenunţare prevăzută de art. 266 C.pen. poate fi
săvârşită:
cu intenţie directă sau indirectă; Constontinescu
. din culpă;
292
de către un membru de
8 familie al victimei.
Teste rilă
Constantinescu
în cazul în care o persoană observă în aceeaşi împrejurare pe X
omorând victime, însă nu aduce deDrept penal
îndată la cunoştinţa 293
autorităţilor această săvârşeşte:

o infracţiune de nedenunţare prevăzută de art. 266 C.pen. 1
în
forma un « -a naturale; ^jj|
două infracţiuni de nedenunţare prevăzute de art. 266 C.pen.
săvârşite î " concurs formal de infracţiuni;
o infracţiune de nedenunţare prevăzută de art. 266 C.pen. în
formă continuată
Fapta lui P., care, după ce a asistat la loviturile aplicate de soţul ei,
F., victin cu un cuţit în zona gâtului, victima decedând la scurt
timp, determină martoruU să înlocuiască finisajele în
apartament pentru a înlătura urmele săvârşirii in ţiynii şi nu-l
denunţă pe F., constituie:
complicitate la infracţiunea de omor;
numai infracţiunea de favorizare a făptuitorului;
infracţiunea de favorizare a făptuitorului în concurs cu
infracţiunea de nedenunţare, dar pentru care nu va putea fi
aplicată o pedeapsă.
Spre deosebire de nedenunţare, în cazul infracţiunii de omisiune a
sesizării: Hgl
) autor poate fi numai un funcţionar public;
favorizatorul va răspunde doar pentru această infracţiune, nu
şi pentru cea de omisiune a a sesizării comiterii faptei de
persoana favorizată.
trebuie să fie sesizate doar organele de urmărire penală.
Omisiunea sesizării organelor de urmărire penală de către cel care
ia cunoştinţă de o faptă de luare de mită în legătură cu
serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile constituie
infracţiunea de:
nedenunţare prevăzută de art. 266 C.pen.;
omisiune a sesizării prevăzută de art. 267 C.pen., numai dacă
este săvârşită de către un funcţionar public;
omisiune a sesizării prevăzută de art. 267 C.pen., numai dacă
fapta de luare de mită a fost săvârşită în formă consumată.
Infracţiunea de omisiune a sesizării prevăzută de art. 267 C.pen.:
poate fi săvârşită numai cu intenţie, întrucât fapta constituie o
inacţiune, iar legiuitorul nu incriminează în mod expres
săvârşirea din culpă;
poate fi săvârşită şi din culpă, întrucât, atunci când fapta
constă într-o inacţiune, ea constituie întotdeauna infracţiune,
afară de cazul în care legea sancţionează numai săvârşirea
cu intenţie;
poate fi săvârşită şi din culpă, întrucât fapta constituie o
inacţiune, iar legea sancţionează în mod expres săvârşirea
faptei din culpă.
Sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de
inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 268
C.pen., în cazul în care X formulează o plângere cu privire la o:
faptă nereală prevăzută de legea Constontinescu
penală, însă numai dacă
indică persoana care a săvârşit-o;
Teste
294 8rilă
Constantinescu
0
Drept penal tm 295
'b) faptă despre care cunoaşte că este nereală, prevăzută de

legea penală, chiar —'dacă nu a indicat şi persoana care a
săvârşit-o;
© faptă despre care cunoaşte că este nereală, prevăzută de
legea penală şi care este sancţionată cu amenda penală.
ţn cazul în care X formulează o plângere penală cu privire la o
faptă despre care cunoaşte că este nereală, iar în scopul
dovedirii acesteia, în aceeaşi împrejurare, produce probe
nereale;
fapta va constitui infracţiunea de inducere în eroare a
organelor judiciare prevăzută de art. 268 C.pen. în
varianta tip, în concurs cu aceeaşi infracţiune în forma
asimilată;
fapta nu constituie infracţiune, întrucât nu a fost
indicată /©fa
persoana faţă de care s-a formulat
învinuirea;
Ifapta constituie o singură infracţiune de
inducere de inducere în eroare a ^ organelor judiciare prevăzută
de art. 268 C.pen.
în blocul în care locuia X a fost săvârşită o infracţiune de violare
de domiciliu. Având în vedere că X bănuia că persoana care a
săvârşit infracţiunea este Z, un vecin din acelaşi bloc, X
reuşeşte să facă rost de o mânuşă de-a lui Z şi, fiind chemat
ca martor-asistent la cercetarea la faţa locului, o plasează în
domiciliul în care a avut loc infracţiunea, organele de
urmărire penală începând ulterior urmărirea penală faţă de
Z:
(ah fapta constituie infracţiunea de inducere în eroare a
organelor judiciare prevăzută de art. 268 C.pen.;
fapta nu constituie infracţiunea de inducere în eroare a
organelor judiciare prevăzută de art. 268 C.pen., dacă în
urma administrării altor mijloace de probă se stabileşte că
Z este autorul infracţiunii;
fapta constituie infracţiunea de inducere în eroare a
organelor judiciare prevă- A zută de art. 268 C.pen. şi se
pedepseşte chiar dacă X declară că proba este
nereală după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Z.
în cazul infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută de
art. 269 C.pen., sunt întrunite elementele de tipicitate
obiectivă atunci când:
(aji ajutorul este dat făptuitorului, în scopul îngreunării
cercetărilor într-o cauză penală;
ajutorul este dat făptuitorului în scopul îngreunării
cercetărilor într-o cauză penală, cu excepţia cazului în
care acesta a săvârşit fapta prevăzută de legea ' penală la
Constontinescu
vârsta de 13 ani;
296
(^c)1 ajutorul este 8 dat făptuitorului în scopul îngreunării
Teste rilă
executării unei măsuri educative neprivative de libertate.

Fapta lui X care formulează un denunţ prin care arată în mod
neadevărat că este autorul mai multor infracţiuni pe care nu
le comisese, în scopul de a permite adevăraţilor autori, pe
care îi cunoştea, să părăsească ţara constituie infracţiunea
de:
inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută de art.
268 C.pen., care absoarbe infracţiunea de favorizare a
făptuitorului prevăzută de art. 269 C.pen.;
Constantinescu
favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 C.pen.;
Drept penal
cf) inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 297
268 C.pen., în con H ' cu infracţiunea de favorizare a

făptuitorului prevăzută de art. 269 C.pen
Fapta lui Y., persoană vătămată într-o cauză având ca obiect
infracţiunea lipsire de libertate, care revine în faţa instanţei de
judecată asupra declaratiiln date în faza de urmărire penală,
declarând că inculpaţii nu au forţat-o să urce fa maşină, iar la
un termen ulterior revenind din nou şi menţinându-şi
declaraţiile din timpul urmăririi penale, inculpaţii fiind
condamnaţi:
nu constituie infracţiunea de favorizare a făptuitorului, având
în vedere -. • r\inculpaţii au fost condamnaţi;
constituie infracţiunea de favorizare a făptuitorului;
constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă, dar care nu se
pedepseşte pentru că Y. a revenit asupra declaraţiei înainte
de pronunţarea soluţiei.
Infracţiunea de favorizare a făptuitorului poate fi:
reţinută în concurs ideal cu mărturia mincinoasă;
) reţinută în concurs ideal cu falsul în declaraţii;
' comisă în calitate de autor de o persoană juridică.
Fapta lui X care, fără o înţelegere prealabilă, îl ajută pe Y să
valorifice un autovehicul, deşi cunoştea că provine din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, constituie:
infracţiunea de favorizare prevăzută de art. 269 C.pen., însă
numai dacă X a urmărit obţinerea unui folos material;
infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 C.pen.,
indiferent dacă X a urmărit obţinerea unui folos material;
infracţiunea de favorizare prevăzută de art. 269 C.pen., dacă
X şi-a dat seama că prin înlesnirea valorificării va îngreuna
efectuarea cercetărilor într-o cauză penală.
Cumpărarea de către X, la ora 01:30, a unui telefon mobil
Samsung Galaxy S6 Edge la preţul de 200 lei de la Y, după ce
acesta din urmă i-a spus că telefonul mobil nu îi aparţine şi că
îl deţine în mod ilegal:
nu constituie infracţiune, întrucât X nu cunoştea dacă
telefonul mobil provine din săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală împotriva patrimoniului;
constituie infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 C.pen.
în sarcina lui X, / _ chiar dacă Y era iresponsabil;
constituie infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 C.pen.
în sarcina lui X, chiar dacă acesta a cumpărat telefonul
pentru fratele său.
Constontinescu
X pătrunde într-un depozit de electrocasnice de unde
sustrage mai8 multe aparate pe care le pune într-o geantă
Teste rilă
298
de voiaj. După ce le pune în geantă şi înainte de a ieşi din

depozit, îl sună pe Z şi îl roagă să îl ajute la transportarea
bunurilor sustrase. Z este de acord şi vine cu un
autovehicul la locul indicat de X, de unde îl ja pe acesta şi
îl duce la locuinţa sa, unde primeşte suma de 500 lei de la X
pentru ajutorul dat. Fapta lui Z constituie:
•*4LAomP^c'tate 'a infracţiunea de furt;
p / b) infracţiunea de tăinuire, întrucât Z a obţinut un folos
material de pe urma săvârşirii infracţiunii;
/x) infracţiunea de favorizare a făptuitorului, chiar dacă în
cursul procesului penal societatea păgubită se împacă cu
X cu privire la infracţiunea de furt.
Tăinuirea săvârşită de către concubina persoanei care a
săvârşit fapta prevăzută de legea penală:
r"a)' constituie infracţiune, dar nu se pedepseşte; of nu
întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale
infracţiunii de tăinuire;
fcY nu se pedepseşte, cu excepţia cazului în care coautor la
fapta prevăzută de legea penală din care provine bunul
tăinuit a fost o persoană care nu era membru de familie cu
tăinuitorul, iar acesta din urmă cunoştea această
împrejurare.
Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă
prevăzută de art. 273 j C.pen.:
(fa) investigatorul sub acoperire;
j Qi) expertul desemnat de organele judiciare să efectueze o
expertiză;
soţia inculpatului care refuză să dea declaraţii în calitate de
martor.
Constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de
art. 273 C.pen.:
fa) ^declaraţia lui Z în cadrul procedurii succesorale
notariale, în sensul că X este
singurul moştenitor al defunctului Y, deşi cunoştea că
acesta din urmă mai avea şi alţi moştenitori;
declaraţia martorului, dată în faţa instanţei de judecată, în
sensul că, din câte îşi aduce aminte, inculpatul a trecut pe
culoarea roşie a semaforului electric, deşi din probele
administrate în cauză instanţa a reţinut că semaforul afişa
culoarea verde, achitând astfel inculpatul;
greşeala de calcul realizată de către expertul judiciar în
raportul de expertiză efectuat în cauză.
Fapta persoanei care, având calitatea de inculpat, nu spune
tot ce ştie cu privire ia împrejurările esenţiale ale cauzei
penale:
Constantinescu
poate constitui infracţiunea de mărturie mincinoasă
prevăzută de art. 273 C.pen.,Drept
dacă
penal se pronunţă soluţia de 299
clasare faţă de inculpat în cauza în care acesta a omis să

declare aspectele esenţiale;
nu constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută
de art. 273 C.pen., chiar dacă instanţa de judecată a fost
obligată să administreze alte mijloace de probă pentru
aflarea împrejurărilor esenţiale nedeclarate de inculpat;
Constontinescu
■
Teste
300 8rilă

prevăzută de art 273 C.pen., dacă organele judiciare l-au
întrebat pe inculpat asupra împrejurărilo r esenţiale
omise.
Fapta martorului care dă declaraţii necorespunzătoare cu
privire la împrejurări esenţiale, în faţa instanţei de
judecată care soluţionează o cauză penală, ţn scopul
zădărnicirii sau îngreunării tragerii la răspundere penală a
unui făptuitor; ^
constituie numai infracţiunea de mărturie mincinoasă
prevăzută de art. 273 . C.pen.;
(bj) constituie infracţiunea de favorizare a făptuitorului
prevăzută de art. 273 C.pen. în concurs formal cu
infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzuţi de
art. 269 alin. (1) C.pen., dacă este îngreunată în concret
urmărirea penală faţă de făptuitor.
Fapta lui X care, în timpul desfăşurării şedinţei de judecată, se
ridică din prima bancă a sălii de judecată şi aruncă spre
preşedintele de complet o piatră, cauzându-i acestuia
leziuni ce au necesitat spre vindecare 45 de zile de îngrijiri
medicale, constituie infracţiunea de:
lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2)
C.pen.;
(jj) ultraj judiciar prevăzută de art. 279 C.pen.;
lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C.pen.
în concurs real cu infracţiunea de ultraj judiciar
prevăzută de art. 279 C.pen.
Procurorul X a parcat autovehiculul său în faţa domiciliului.
Numitul Z, care l-a recunoscut pe procurorul X ca fiind cel
care l-a trimis în judecată, foloseşte un cuţit şi secţionează
anvelopele de la autovehiculul procurorului. Fapta lui Z
constituie infracţiunea de:
\j
distrugere prevăzută de art. 253 C.pen., dacă făptuitorul
nu a avut ca scop intimidarea procurorului sau
răzbunarea faţă de trimiterea în judecată;
ultraj judiciar prevăzută de art. 279 C.pen., dacă
făptuitorul a avut ca scop intimidarea procurorului sau
răzbunarea faţă de trimiterea în judecată;
ultraj prevăzută de art. 257 C.pen., dacă făptuitorul a avut
ca scop intimidarea procurorului sau răzbunarea faţă de
Constantinescu
trimiterea în judecată.
Ameninţarea unui judecător, înDreptlegătură
penal cu exercitarea 301
atribuţiilor de serviciu^' constituie infracţiunea de:

j
ameninţare prevăzută de art. 206 C.pen., dacă făptuitorul
nu a avut ca scop ,-•> intimidarea judecătorului sau
răzbunarea pentru un act al acestuia;
(by ultraj judiciar prevăzută de art. 279 C.pen., indiferent
de scopul urmărit de către făptuitor;
' c) ultraj prevăzută de art. 257 C.pen., dacă făptuitorul nu
a avut ca scop intimidarea judecătorului sau răzbunarea
pentru un act al acestuia.
Constontinescu
Drept penal 302
354. Producerea de probe nereale de către organul de cercetare

penală, în scopul [- dovedirii unei fapte prevăzute de legea
penală:
" a) constituie infracţiunea de inducere în eroare a organelor
judiciare prevăzută de art. 268 C.pen.;
constituie infracţiunea de cercetare abuzivă prevăzută de art. 280
C.pen.;
poate constitui infracţiunea de represiune nedreaptă
Fapta unui procuror de a pune în mişcare acţiunea penală
împotriva unui inculpat, ştiind că acesta este nevinovat, şi
producerea ulterioară a unor probe nereale pentru dovedirea
faptei pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală
constituie:
numai infracţiunea de represiune nedreaptă prevăzută de art. 283
C.pen.;
infracţiunea de represiune nedreaptă prevăzută de art. 283
C.pen., în concurs ) formal cu infracţiunea de cercetare
abuzivă prevăzută de art. 280 C.pen.;
(cj/infracţiunea de represiune nedreaptă prevăzută de art. 283
C.pen., în concurs real cu infracţiunea de cercetare abuzivă
Fapta funcţionarului public de a solicita o sumă de bani cu titlu
de împrumut, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor
sale de serviciu reprezintă infrac-
'(^âp luare de mită;
abuz în serviciu;
luare de mită în concurs cu infracţiunea de abuz în serviciu.
Acordarea unui împrumut inculpatului:
/ a) poate constitui infracţiunea de luare de mită doar dacă se
face dovada că acesta a fost acordat în scopul de a face sau
de a nu face un act ce intră în atribuţiile de serviciu ale
funcţionarului public;
poate constitui infracţiunea de luare de mită, săvârşită de un

executor judecătoresc, dacă este dat în scopul îndeplinirii
atribuţiilor de serviciu;
nu poate constitui în niciun caz infracţiunea de luare de mită,
dacă este vorba de un împrumut real.
Dacă actul în vederea căruia funcţionarul a luat mită nu intră în
atribuţiile de serviciu ale acestuia, fapta poate constitui
infracţiunea de:
Constantinescu / Ghigheci
303 Teste grilă
concurs cu infracţiunea de abuz în serviciu.

în cazul în care inculpatul nu este funcţionar public, potrivit
legii privind statutul funcţionarului public, ci este angajat ca
expert în cadrul Guvernului, în baza unui contract de
muncă, fapta de primire a unor sume de bani în scopul
îndeplinirii
A t atribuţiilor de serviciu:
ă) constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art.

289 C.pen.;
nu poate constitui infracţiunea de iuare de mită, deoarece
inculpatul nu este funcţionar public;
^c) constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art.
308 raportat la art. 289 C.pen.
Ghigheci
w
304 Teste grilă
Fapta unui grefier care ia mită pentru a divulga admiterea unei

cereii percheziţie, de care a aflat întâmplător:
poate constitui infracţiunea de luare de mită;
_b}' poate constitui infracţiunea de abuz în serviciu;
constituie doar infracţiunea de divulgare a informaţiilor
secrete de serviciu sau nepublice.
împrejurarea că inculpatului nu i s-a precizat în ce vor consta
foloasele promise adică obiectul mitei în concret:
conduce la imposibilitatea reţinerii infracţiunii de luare de
mită de către acestT Â. deoarece nu s-a stabilit obiectul mitei;
' nu are nicio relevanţă, dacă inculpatul a fost de acord cu
primirea unor foloase-
conduce la reţinerea în sarcina inculpatului doar a unei
abateri disciplinare.
în cazul în care sumele de bani sau foloasele cerute
funcţionarului ori promise acestuia i-au fost ulterior predate
în rate, la diferite intervale de timp, aceasta:
constituie infracţiunea continuată de luare de mită;
constituie o singură infracţiune de luare de mită, în forma
unităţii naturale;
constituie un concurs de infracţiuni de luare de mită.
în cazul în care funcţionarul ia mită în scopul săvârşirii unui act
ilegal, care constituie el însuşi infracţiunea de fals în
înscrisuri oficiale, dacă săvârşeşte actul pentru care a luat
mită se va reţine în sarcina acestuia:
doar infracţiunea de luare de mită;
atât infracţiunea de luare de mită, cât şi infracţiunea de fals în
înscrisuri oficiale;
infracţiunea de luare de mită, infracţiunea de fals în
înscrisuri oficiale şi infracţiunea de abuz în serviciu.
Fapta inculpatului care, în calitate de poliţist, primeşte în mai
multe rânduri, de la martorul denunţător, sume de bani
pentru a nu pune în executare un mandat de executare a
pedepsei cu închisoarea:
comite doar infracţiunea de luare de mită;
comite şi infracţiunea de favorizare a infractorului;
nu comite infracţiunea de luare de mită.
Dacă bunurile supuse confiscării provin din infracţiuni contra
patrimoniului, pentru care mituitorul a fost trimis în
judecată în acelaşi dosar cu inculpatul acuzat de luare de
mită:
bunurile trebuie confiscate, nerestituindu-se părţii civile;
(S) bunurile trebuie restituite părţii civile şi nu se mai
confiscă;
bunurile se restituie părţii civile şi se confiscă în acelaşi timp.
Ghigheci
305 Teste grilă
Intermediarul mitei este complice:

doar la infracţiunea de luare de mită, indiferent de scopul în
care a acţionat;
atât la infracţiunea de dare de mită, cât şi la infracţiunea de
luare de mită, fără alte distincţii;
doar la infracţiunea de dare de mită, dacă a acţionat la
cererea şi în interesul mituitorului.
Ghigheci
Drept penal 306
767 în cazul în care persoana care a dat mită a fost provocată de
mituit, care a avut iniţiativa infracţiunii:
' a) nu există infracţiunea de dare de mită;
există o cauză justificativă;
există infracţiunea de dare de mită.
Pentru a opera cauza de nepedepsire constând în denunţarea
faptei mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost
sesizat cu privire la aceasta mituitorul trebuie să denunţe
obligatoriu:
a^Japta persoanei care a luat mită; h). fapta sa de a
oferi mită, chiar dacă funcţionarul nu a acceptat-o;
(E) atât fapta sa de dare de mită, cât şi fapta funcţionarului de
luare de mită.
Formularea denunţului de către mituitor, după începerea
urmăririi penale in rem, cu privire la infracţiunea de luare de
mită, fără ca organele să se fi sesizat şi cu privire la
infracţiunea de dare de mită:
Şa) are ca efect aplicarea cauzei de nepedepsire de la art. 290
alin. (3) C.pen.;
are ca efect restituirea banilor sau bunurilor date ca mită;
(cH nu duce la nepedepsirea mituitorului pentru infracţiunea
de dare de mită.
Fapta funcţionarului public de a accepta promisiunea unor bani
care nu i se cuvin, după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu,
în legătură cu acestea:
atrage reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de luare
de mită, doar dacă . y banii au fost primiţi;
nu atrage reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de luare
de mită;
j atrage reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de
luare de mită, chiar dacă banii nu au fost daţi niciodată.
Primirea de bani peste onorariul cuvenit, de către un executor
judecătoresc, pentru a soluţiona cu prioritate o cerere de
executare silită a unei persoane:
constituie infracţiunea de luare de mită;
; b) constituie infracţiunea de abuz în serviciu;
•J nu constituie nici infracţiunea de luare de mită şi nici
infracţiunea de abuz în serviciu.
în cazul denunţurilor formulate după ce organele de cercetare
penală au fost sesizate printr-o notă întocmită de organele
speciale de cercetare în legătură cu existenţa unei grupări
infracţionale, compusă din lucrători vamali şi declaranţi
vamali care se ocupau cu colectarea ilicită a unor sume de
bani provenite din acordarea de facilităţi unor societăţi
comerciale:
. a) acestea nu pot atrage aplicarea cauzei de nepedepsire
prevăzute de art. 290 | | alin. (3) C.pen., chiar dacă faptele
Ghigheci
grupării infracţionale nu sunt Drept conturate
penal deplin;
J acestea vor atrage aplicarea cauzei de nepedepsire
prevăzute de art. 290 alin. (3) C.pen., dacă sesizarea conţinea
referiri generale la comiterea infracţiu- nilor de dare şi luare de
mită; vc) acestea vor atrage aplicarea cauzei de nepedepsire
prevăzute de art. 290 alin. (3) C.pen., dacă sesizarea nu conţine
numele tuturor făptuitorilor.
Fapta funcţionarului care primeşte o sumă de bani sau un alt
folos pentru un a efectuat prin încălcarea atribuţiilor de
serviciu, după efectuarea acelui nelegal, constituie:
doar infracţiunea de luare de mită;
doar infracţiunea de abuz în serviciu;
atât infracţiunea de luare de mită, cât şi infracţiunea de abuz
în serviciu.
Faptul că, ulterior îndeplinirii unui act de serviciu, inculpata a
acceptat prin unei alte recompense băneşti, care nu fusese
nici solicitată şi nici oferită antei^ realizării actului
constituie:
o infracţiune de luare de mită, în formă continuată, dacă
funcţionarul mai primise anterior realizării actului
respectiv o sumă de bani pentru acesta;
un concurs de infracţiuni de luare de mită, dacă
funcţionarul mai primise anterior realizării actului
respectiv o sumă de bani pentru acesta;
c)) doar o infracţiune de luare de mită, în forma unităţii
naturale, dacă funcţionarul ■'l1 mai primise anterior
realizării actului respectiv o sumă de bani pentru acesta.
Poziţia juridică a intermediarului la trafic de influenţă este aceea
de complice la:
trafic de influenţă, indiferent care a fost scopul său; ibj)
cumpărarea de influenţă, dacă scopul său a fost acela de a
facilita cumpărarea de influenţă;
cumpărarea de influenţă, indiferent care a fost scopul său.
Fapta de a pretinde şi primi bani, inducând în eroare persoana
vătămată cu privire la împrejurarea că actul pentru a cărui
neîndeplinire făptuitorul a pretins şi primit banii priveşte
îndatoririle sale de serviciu constituie infracţiunea de: 1
luare de mită;
trafic de influenţă;
înşelăciune.
Expertul din cadrul unui birou local de expertize tehnice,
desemnat să efectueze expertize în cauze judiciare şi
retribuit sub forma onorariului prin biroul de expertize:
2
nu comite infracţiunea de luare de mită, dacă primeşte bani
Ghigheci
308 Teste grilă
de la una dintre părţi ca să urgenteze realizarea
raportului de expertiză;
comite infracţiunea de luare de mită, dacă primeşte bani de
la una dintre părţi ca să efectueze mai repede expertiza
în cauză;
nu comite nicio infracţiune, dacă primeşte o sumă de bani
de la una dintre părţi ca să întârzie depunerea raportului
de expertiză.
HM
Persoana angajată ca medic la o instituţie a statului:
vâ}, comite infracţiunea de luare de mită, dacă primeşte
bani de la un pacient pentru a-şi face datoria mai bine;
nu comite infracţiunea de luare de mită, dacă primeşte bani
de la un pacient după ce a reuşit operaţia;
nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
j. primirea de bani de către un paznic ai unei societăţi
comerciale private, pentru a înlesni furtul unor bunuri aflate
în paza lui şi săvârşirea sustragerii cu permi- unea sa:
) constituie doar infracţiunea de complicitate la furt;
constituie doar infracţiunea de luare de mită;
• j c]’ Constituie atât infracţiunea de complicitate la furt, cât şi
infracţiunea de luare demită.
.... .........................................................................
Instanţa trebuie să dispună confiscarea de la inculpatul
condamnat pentru infracţiunea de luare de mită:
(â) a întregii sume primite cu titlu de mită, chiar dacă o parte
din aceasta a fost folosită în interesul unităţii de către
inculpat;
doar a sumei de care a beneficiat efectiv inculpatul, scăzându-
se sumele folo- ' site în interesul unităţii la care acesta era
angajat;
atât a sumei primite cu titlu de mită, cât şi a dobânzii legale
calculate la această sumă.
Infracţiunea de luare de mită:
(a)' poate avea durată în timp, dacă este comisă în diferite
modalităţi alternative;
nu poate avea niciodată durată în timp;
poate avea durată în timp, dacă este comisă în forma
acceptării de bani sau alte foloase.
Infracţiunea de luare de mită se poate comite:
printr-o inacţiune;
doar printr-o inacţiune;
^cj] concomitent atât printr-o acţiune, cât şi printr-o inacţiune.
Infracţiunea de dare de mită:
este compatibilă cu săvârşirea, în calitate de complice, a
infracţiunii de luare de mită corelativă;
nu este compatibilă cu săvârşirea, în calitate de complice, a
infracţiunii de luare Ghigheci
\ /de mită corelativă; ffcj nu Drept
poatepenalfi comisă în forma
coautoratului.
'84. Atunci când darea de mită a privit săvârşirea unui act contrar
îndatoririlor de serviciu, respectiv falsificarea materială a unui
înscris oficial:
autorul infracţiunii de dare de mită poate răspunde şi pentru
instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri
oficiale, în concurs real;
( b) 'autorul infracţiunii de dare de mită nu poate răspunde şi
pentru instigare la
infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale;
fc) -autorul infracţiunii de dare de mită poate răspunde şi
pentru instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri
oficiale, în concurs ideal.
Ghigheci
Teste grilă
Fapta
310
inculpatului care, în calitate de agent de poliţie, sesizat cu o
plânge penală sub aspectul infracţiunii de distrugere,
contactează pe făptuitor şj | pretinde o anumită sumă de bani,
destinată procurorului de caz, unui martor a|a cărui declaraţii
le va influenţa şi lui însuşi, constituie infracţiunea de:
trafic de influenţă;
luare de mită;
Vjcj) trafic de influenţă în concurs ideal cu infracţiunea de
luare de mită.
Dacă autorul nu indică deloc funcţionarul sau cel puţin
autoritatea, serviciul ori actul în vederea căruia va uza de
influenţa sa:
aj există infracţiunea consumată de trafic de influenţă;
nu există infracţiunea de trafic de influenţă;
există tentativă la infracţiunea de trafic de influenţă.
- *,r*~»r * * v s t
Dacă actul nu intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului pe
s
lângă care autorul îşi vinde influenţa:
va exista infracţiunea de trafic de influenţă; va exista
infracţiunea de înşelăciune;
nu va exista nicio infracţiune.
Inculpatul care, în schimbul unor sume de bani, dă asigurări altor
persoane că are relaţiile necesare pentru a le obţine acestor
persoane permise de conducere, fără susţinerea efectivă a
examenului:
săvârşeşte infracţiunea de trafic de influenţă, chiar dacă îi
procură în realitate nişte permise falsificate de el;
nu săvârşeşte infracţiunea de trafic de influenţă, dacă îi
procură în realitate nişte permise falsificate de el;
săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune, dacă îi procură în
realitate nişte permise falsificate de el.
Dacă între pretindere şi dare a intervenit un act de graţiere:
infracţiunea de luare de mită este graţiată;
{înfracţiunea de luare de mită nu este graţiată;
tyjeste graţiat doar actul de pretindere, nu şi cel de primire a
mitei.
în cazul infracţiunii de trafic de influenţă cumpărătorul de
influenţă:
se poate constitui parte civilă pentru daunele materiale
suferite;
se poate constitui parte civilă pentru daunele morale suferite;
nu se poate constitui parte civilă pentru daunele materiale sau
morale suferite.
Fapta inculpatului de a determina victima, un subaltern de-al său,
să-i plătească ( sumă de bani, ameninţând-o că altfel va
îndeplini unele acte ce intrau în sfere atribuţiilor sale de
serviciu, care vor putea avea ca efect îndepărtarea victimei
Ghigheci
( postul său, constituie infracţiunea de:
luare de mită; şantaj; Drept penal 311
luare de mită în concurs cu infracţiunea de şantaj.
Ghigheci / Constantinescu
312 Teste grilă
ţn cazul în care traficantul pretinde influenţa pe lângă un

funcţionar public jmpetent:
în sarcina acestuia se va reţine infracţiunea de trafic de
influenţă;
%(b) în sarcina cumpărătorului de influenţă se va reţine
infracţiunea de cumpărare de influenţă;
’c) în sarcina cumpărătorului de influenţă nu se va reţine nicio
infracţiune.
Pot constitui obiect material al infracţiunii de delapidare:
(banii sau valorile care sunt în concret administrate de
inculpat, chiar dacă nu fac parte din patrimoniul societăţii
administrate;
^ b) bunurile care nu fac parte din cele administrate de inculpat;
banii primiţi de angajat de la achiziţionarea unor mărfuri.
7g4. Poate fi subiect activ al infracţiunii de delapidare: ->
((ap proprietarul bunurilor însuşite, în anumite situaţii;
K&îj persoana care are calitatea de gestionar de fapt;
gestionarul care ia nişte bunuri din gestiune, cu acordul
conducătorului unităţii.
Fapta inculpatului de a nu înregistra contractul de muncă al unei
angajate şi de a
oconcedia în perioada în care era gravidă, prejudiciindu-i
interesele de obţinere a dreptului de concediu maternal
constituie:
doar un litigiu civil;
w
©infracţiunea de abuz în serviciu;
^ c) infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
V' ...........................
In cazul în care un funcţionar public nu consemnează, cu intenţie,
într-un proces-verbal, toate aspectele constatate, pe care avea
obligaţia să le consemneze comite infracţiunea de:
(ap fals intelectual;
abuz în serviciu;
abuz în serviciu în concurs cu infracţiunea de fals intelectual.
Infracţiunea de violare a secretului corespondenţei:
poate fi comisă doar în legătură cu atribuţiile de serviciu;
poate fi comisă şi de soţul destinatarului corespondenţei;
nu poate fi comisă în forma coautoratului.
Fapta lui X de a modifica pe diploma de licenţă emisă de către
Ministerul Educaţiei Naţionale nota obţinută la examenul de
licenţă, prin transformarea cifrei 6 în cifra 8, constituie
infracţiunea de:
fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322
Constantinescu
C.pen., dacă făptuitorul este absolvent al unei universităţi
particulare;
fals intelectual prevăzută de art. 321 C.pen.;
(eTyals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320313
Drept penal
C.pen., indiferent de facultatea absolvită de către făptuitor.
314 Teste grilă
Fapta lui X de a înlocui ultima pagină a unei hotărâri

judecătoreşti cu o pagină, care cuprindea un dispozitiv
modificat, fiind majorată numai SUIT bani care Ti fusese
acordată făptuitorului, constituie infracţiunea de:
a) fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320
C.pen. numafdaj?
hotărârea judecătorească este pusă în
executare; bJ-Jals intelectual prevăzută de
art. 321 C.pen.;
(cl_Ja\s material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320
C.pen., în concurs real cu infracţiunea de uz de fals
prevăzută de art. 323 C.pen., dacă făptuitorul a folosit
hotărârea astfel alterată.
Fapta notarului public de a consemna cu ocazia încheierii şi
autentificării i contract de vânzare-cumpărare că părţile au
fost prezente personal, deşi vini torul imobilului a lipsit de la
încheierea contractului, constituie infracţiunea (
fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 C.pen.
în variantă agravantă;
@ fals intelectual prevăzută de art. 321 C.pen., chiar dacă
înscrisul nu este folositei fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzută de art. 322 C.pen., întrucât înscrisul a fost
încheiat între două persoane fizice.
întocmirea unei facturi fiscale de către administratorul unei
societăţi comerciale, cu capital integral privat, prin care se
atestă în mod fictiv vânzarea unor produse:
nu constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzută de art. 322 C.pen., dacă înscrisul nu este
folosit sau încredinţat unei terţe persoane pentru a fi folosit;
/^bj) constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzută de art. 322 C.pen., dacă administratorul îl
încredinţează contabilului societăţii pentru introducerea
acesteia în evidenţele contabile;
constituie infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321
C.pen., chiar dacă înscrisul nu este folosit.
Fapta lui X de a obţine de la o terţă persoană o adeverinţă de venit
în care era menţionată o sumă mai mare decât salariul acestuia
şi, prin utilizarea acesteia, de a obţine un împrumut de la o
bancă comercială:
constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzută de art. 322 C.pen.;
[jb^ constituie infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323
C.pen., în concurs formal cu infracţiunea de înşelăciune
prevăzută de art. 244 C.pen.;
Constantinescu
nu poate constitui infracţiunea de uz de fals prevăzută de art.
323 C.pen., dacă banca comercială nu a făcut verificări
suplimentare cu privire la veniturile obţinute în mod real de
către X.
Fapta lui X de a altera un înscris sub semnătură privată şi de a-l
folosi în vederea, producerii de consecinţe juridice:
XaHconstituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzutăDrept
de penal
art. 322 C.pen.; 315
Drept penal 316
constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată prevăzută de art. 322 C.pen., în concurs real cu
infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 C.pen.;
/‘cp nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii
de fals în înscrisuri ^ sub semnătură privată prevăzute de art.
322 C.pen., dacă înscrisul nu este apt să producă consecinţe
juridice.
Depunerea la instanţă a unei cereri de chemare în judecată în
care reclamanta formulează anumite pretenţii
necorespunzătoare adevărului:
constituie infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art.
326 C.pen., dacă pretenţiile reclamantei au o aparenţă de
b) temeinicie;
constituie infracţiunea de inducere în eroare a organelor

judiciare prevăzută de art. 268 C.pen., dacă reclamanta cunoştea
că cele sustinute prin cererea de chemare în judecată sunt false;
(c.)Jnu constituie infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de
art. 326 C.pen.
Fapta lui X de a se prezenta sub o identitate diferită în faţa
organului de cercetare penală şi de a da o declaraţie în calitate
de martor conformă cu adevărul, constituie infracţiunea de:
fals privind identitatea prevăzută de art. 327 C.pen. numai dacă
X foloseşte în mod fraudulos un act ce serveşte la
identificare;
fals privind identitatea prevăzută de art. 327 C.pen. numai în
cazul în care funcţionarul public a efectuat verificări
suplimentare asupra mijlocului fraudulos de identificare
prezentat, care era aparent legal şi valabil emis;
(cj) fals privind identitatea prevăzută de art. 327 C.pen. în
variantă agravată, dacă X foloseşte o carte de identitate care
conţine datele de identificare ale lui Y, fiind înlocuită numai
poza acestuia.
Prezentarea lui X în faţa instanţei de judecată sub identitatea
martorului Y, folosindu-se de cartea de identitate a acestuia şi
declararea în mod mincinos că inculpatul nu a lovit-o pe partea
vătămată constituie infracţiunea de:
fals privind identitatea prevăzută de art. 327 C.pen., care
absoarbe infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de
art. 273 C.pen.;
fals privind identitatea prevăzută de art. 327 C.pen., în varianta
agravată, în concurs formal cu infracţiunea de uz de fals
prevăzută de art. 323 C.pen. şi în concurs real cu
infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273
Constantinescu
© C.pen.;
fals privind identitatea prevăzută de art. 327 C.pen., în varianta
agravată, în concurs real cu infracţiunea de mărturie
mincinoasă prevăzută de art. 273 C.pen.
Proferarea de injurii la adresa sistemului public de pensii de către
o persoană
: U aflată în locuinţa sa:
Drept penal
constituie infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii
317
publice
Constantinescu
318 Teste grilă
ynu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale
infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice
prevăzute de art. 371 C.pen., întrucât fapta nu a fo^
săvârşită în public;
nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii
de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art.
371 C.pen., întrucât nu există o atingere gravă adusă
demnităţii persoanelor.
Fapta inculpatului X care opreşte autovehiculul persoanei
vătămate, determinând blocarea traficului, iese din
autovehicul şi, în prezenţa mai multor persoane, loveşte cu
pumnul în geamul autovehiculul persoanei vătămate,
spărgându-l, şi ţi aplică o lovitură cu pumnul persoanei
vătămate, cauzându-i leziuni ce au necesitat spre vindecare 2
zile de îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de:
distrugere prevăzută de art. 253 C.pen., în concurs cu
infracţiunea de tulburare . a ordinii şi liniştii publice
tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371
C.pen., în concurs cu infracţiunea de distrugere prevăzută
de art. 253 C.pen. şi cu infracţiunea de loviri sau alte
violenţe prevăzută de art. 193 C.pen.;
C.pen., în concurs cu ' infracţiunea de loviri sau alte violenţe
Fapta inculpatului de a săvârşi acte sexuale explicite în public
constituie infracţiunea de:
C.pen.;
ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 375 C.pen.,
în concurs formal cu infracţiunea de tulburare a ordinii şi
liniştii publice prevăzută de art. 371 C.pen.;
fcy ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 375
C.pen.
Actul sexual oral liber consimţit între rude în linie directă:
constituie infracţiunea de incest prevăzută de art. 377
C.pen.;
constituie infracţiunea de agresiune sexuală prevăzută de art.
219 C.pen.; (£Ţ)nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă
ale infracţiunii de incest prevăzute de art. 377 C.pen.
Fapta lui X de a întreţine un raport sexual prin constrângere cu
persoana vătămată Z, fiica sa, constituie infracţiunea de:
viol prevăzută de art. 218 C.pen., în concurs cu infracţiunea
de incest prevăzută de art. 377 C.pen.;
(Q) viol prevăzută de art. 218 C.pen. în varianta agravată;
agresiune sexuală Constantinescu
prevăzută de art. 219 C.pen., în concurs cu
infracţiunea de incest prevăzută de art. 377 C.pen.
Constituie infracţiunea de abandon de familie prevăzută de art.
378 C.pen.
(â^ neplata de către
Dreptcel
penalcare are obligaţia legală de întreţinere,
319
cu rea ere
timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale
judecătorească, ^
părăsirea, de către cel care are obligaţia legală de întreţinere,
a minoru ui de care există obligaţia de întreţinere,
cauzându-i acestuia suferinţe mora e,
refuzul părintelui de a înscrie copilul la liceul dorit de acesta
din urmă.
Constantinescu
320 Teste grilă
* cazul infracţiunii de abandon de familie prevăzute de art. 378 C.pen., dacă bitorul fapta
obligaţiei de întreţinere îşi îndeplineşte ulterior obligaţia legală: nu
constituie infracţiune, dacă obligaţia este îndeplinită până la
terminarea urmăririi penale;
fapta constituie infracţiune, dar nu se pedepseşte, dacă
obligaţia este îndeplinită până la terminarea urmăririi
penale;
fapta nu se pedepseşte, dacă obligaţia este îndeplinită până la
terminarea urmăririi penale, dar numai cu acordul expres al
Ministerului Public.
jjl4. X este condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, fiind suspendată
executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de
supraveghere de 2 ani. în cadrul acestui termen, X săvârşeşte o
nouă infracţiune cu intenţie, descoperită în termenul de
supraveghere. Instanţa care judecă cea de-a doua infracţiune,
după ce aplică pedeapsa închisorii pentru aceasta:
va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
numai dacă cea
de-a doua infracţiune este tot o infracţiune de abandon de
familie;
în cazul în care a doua infracţiune este tot o infracţiune de
abandon de familie, va revoca suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere, însă va putea dispune
suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere
dacă inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile până la rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare;
va putea să nu revoce suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere.
815. Constituie infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind
încredinţarea mino- ; rului prevăzută de art. 379 C.pen.:
(aj) reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără
consimţământul celuilalt părinte;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere

stabilite prin hotărâre judecătorească.
Constantinescu
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite, iar răspunsul de la
lit. c) este corect, deoarece analogia în dreptul penal este permisă
doar în favoarea suspectului sau inculpatului.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece prin analogie nu se
poate trece peste voinţa exprimată a legiuitorului. Este greşit
răspunsul de la lit. c), deoarece analogia in favorem poate fi
admisă în unele cazuri. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece
analogia în defavoarea suspectului sau acuzatului nu este permisă.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite, deoarece amenda
penală, fiind o pedeapsă, poate fi executată doar împotriva
persoanei condamnate; ea nu se execută din patrimoniul
defunctului. Din acest motiv, răspunsul de la lit. b) este corect.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece bunul respectiv a
trecut în patrimoniul statului în momentul rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare, putând fi ridicat de la orice persoană
care îl deţine. Din acest motiv, răspunsul de la lit. c) este greşit.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece averea defunctului a
trecut în patrimoniul moştenitorilor fără bunul confiscat.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, iar cel de la lit. b) este corect,
deoarece la stabilirea pedepsei trebuie ţinut cont, în unele cazuri,
şi de dispoziţiile părţii generale (de exemplu, în cazul recidivei,
concursului de infracţiuni, tentativei etc.). Răspunsul de la lit. c)
este greşit, deoarece în sistemul nostru de drept nu sunt admise
ghiduri obligatorii de individualizare a pedepsei.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece cutuma poate fi luată
în considerare, în unele cazuri, la interpretarea legii penale sau la
aplicarea unor cauze justificative (de exemplu, nu este infracţiune
perforarea urechii unui nou-născut, pentru a-i permite portul
cerceilor). Din aceste motive, răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
corecte.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece cutuma nu poate sta
la baza agravării răspunderii penale, ci poate fi aplicată doar în
favoarea suspectului sau acuzatului. Din acest motiv, răspunsul de
la lit. b) este corect. Răspunsul de ia lit. c) este corect, deoarece, în
acest caz, chiar legea face trimitere la cutumă, fiind respectat
principiul legalităţii.
b, c
deoarece norme de drept penal substanţial se pot regăsi şi în Codul
de procedură penală [de exemplu, art. 396 alin. (10) C.proc.pen.,
care reglementează o cauză de reducere a pedepsei]. Răspunsul de
la lit. c) este corect, deoarece prin ordonanţă de urgenţă pot fi
adoptate norme şi în materia legilor organice.
a
Singurul răspuns corect este cel de la lit. a), deoarece sediile
ambasadelor române din străinătate şi navele şi aeronavele
guvernamentale române nu fac parte din teritoriul României, ci
doar infracţiunile săvârşite aici sunt de competenţa organelor
judiciare române.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, deoarece şi în
cazul legii de dezincriminare sunt aplicate regulile de intrare în
vigoare ale oricărei legi. Din acest motiv, răspunsul de la lit. b)
este greşit, deşi ar fi fost preferabil ca legiuitorul să adopte
această soluţie în materia legii de dezincriminare, având în
vedere că de la momentul publicării legii în Monitorul Oficial
până la momentul intrării în vigoare a acestei legi pot fi
săvârşite în mod deliberat infracţiuni, ştiind că I acestea vor fi
dezincriminate.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece, în acest caz,
inculpatul nu mai are niciun motiv să solicite continuarea
procesului penal, fapta sa fiind una licită. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, deoarece dezincriminarea nu permite restituirea
sumei achitate cu titlu de amendă penală. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, deoarece măsurile de siguranţă se iau doar faţă de
persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece inculpatul nu mai
are motiv să solicite continuarea procesului penal, de vreme ce
fapta sa este licită. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece,
dacă fapta dezincriminată a produs prejudicii unei terţe
persoane, autorul va răspunde pe temeiul răspunderii civile
delictuale, în faţa unei instanţe civile. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece dezincriminarea nu produce efecte asupra
pedepselor executate deja.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece legea penală mai
favorabilă se aplică retroactiv. La fel, răspunsul de la lit. b) este
corect, deoarece legile de dezincriminare se aplică faptelor
comise anterior intrării lor în vigoare. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, deoarece legile interpretative nu se pot aplica
retroactiv dacă interpretarea dată constituie de fapt o lege
penală nouă, defavorabilă inculpatului.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece pe teritoriul
României s-a produs rezultatul.infracţiunii. Răspunsul de la lit
b) este greşit, deoarece, în acest caz, se aplică principiul
personalităţii legii penale române. Răspunsul de la lit. c) este
corect, deoarece legea penală română se aplică în baza
principiului personalităţii şi în cazul în care pe teritoriul ţării
noastre s-ar fi produs doar actele de instigare.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, deoarece legea
penală română se aplică şi în cazul în care pe teritoriul
României s-ar produce doar un act de instigare sau complicitate
la o infracţiune. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
actele de pregătire neincriminate de lege nu pot atrage
aplicarea legii române în baza principiului teritorialităţii legii
penale.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece un singur act nu
este suficient pentru a putea reţine săvârşirea unei infracţiuni
de obicei. Din acest motiv, şi răspunsul de la lit. c) este greşit.
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, spre deosebire de
infracţiunea de obicei, la infracţiunea continuată, fiecare act
material constituie o faptă prevăzută
Drept penal
de legea penală.
a 323
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece principiul

personalităţii se aplică şi pentru complicii sau instigatorii unor
infracţiuni comise în străinătate. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, deoarece acest principiu se aplică şi pentru infractorii
persoane juridice. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece, în
acest caz, se aplică principiul teritorialităţii legii penale.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece aceasta nu este
singura ipoteză în care se aplică legea penală română în baza
principiului personalităţii. Răspunsul de la lit. b) este corect,
deoarece prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa
prevăzută pentru forma consumată a infracţiunii. Răspunsul de la
lit. c) este greşit, deoarece, în acest caz, este aplicabil p rin. cipiul
teritorialităţii legii penale române.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece infracţiunea este
comisă împotriva unei persoane juridice române. Răspunsurile de
la lit. b) şi c) sunt greşite, deoarece legea nu prevede astfel de
limitări.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece legea nu prevede o
astfel de condiţie. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece
existenţa dublei cetăţenii nu exclude aplicarea principiului
realităţii. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece legea nu
prevede o astfel de condiţie.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece principiul se aplică
doar infracţiunilor comise împotriva cetăţenilor români.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece legea nu reglementează
şi această ipoteză. Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece
ipoteza este prevăzută de art. 10 C.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece se ia în considerare
cetăţenia făptuitorului la momentul săvârşirii infracţiunii. Din
acest motiv, răspunsul de la lit. c) este greşit. Răspunsul de la lit. b)
este corect, deoarece se ia în considerare cetăţenia victimei la
momentul procesului penal.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece legea nu prevede o
astfel de condiţie. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece art.
11 C.pen. prevede această condiţie. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece, în acest caz, este aplicabil principiul realităţii legii
penale.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece principiul nu se
aplică şi infractorilor persoane juridice. Răspunsul de la lit. b) este
corect, fiind reglementat de art. 11 C.pen. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, deoarece, în acest caz, este aplicabil principiul
personalităţii legii penale române.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece în art. 9 alin. (3)
C.pen. se prevede şi posibilitatea acordării autorizării prealabile
de către procurorul general al curţii de apel, pentru infracţiunile
care nu sunt de competenţa instanţei supreme. Răspunsul de la lit.
b) este corect, potrivit art. 10 alin. (2) C.pen. Răspunsul de la lit. c)
este corect, deoarece autorizarea prealabilă este necesară pentru
punerea în mişcare a acţiunii penale.
b
Conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale,
aplicarea legii mai favorabile conform art. 5 C.pen. se face în
ansamblul ei (global), nefiind astfel permisă combinarea
instituţiilor penale autonome; prin Decizia nr. 14/2014, înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că, potrivit art. 6
C.pen., atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul
special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza
specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7)
C.proc.pen. din 1969, reţinută condamnatului şi valorificată în
pedeapsa concretă; art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012
stabileşte că: „în cazul succesiunii de legi penale intervenite până
la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (momentul
aplicării sancţiunii - s.n., F.D.T.), pedepsele accesorii şi
complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca
lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă".
b
Printre altele, suntem în prezenţa dezincriminării, atunci când
este suprimată o incriminare din legea veche, aceasta nemaiavând
un corespondent în legea nouă; cum însă, deşi norma de
incriminare din legea veche nu se mai găseşte în legea nouă,
conţinutul ei este preluat de alte norme, în cauză nu este vorba
despre o dezincriminare; apariţia legii noi a scindat unitatea
infracţională, motiv pentru care, fiind vorba despre o situaţie
prevăzută de art. 6 C.pen., se va face aplicarea regulilor
concursului de infracţiuni prin raportare la maximul de pedeapsă
prevăzut de fiecare infracţiune în parte şi apoi prin aplicarea
sporului obligatoriu; interzicerea dreptului străinului de a se afla
pe teritoriul României este doar o pedeapsă complementară, art.
66 alin. (1) lit. c) C.pen. nefiind menţionat în enumerarea art. 65
alin. (1) C.pen.
a
Când legea nouă instituie o cauză justificativă neprevăzută de
legea veche, incidenţă în cauză, nu suntem în prezenţa unei legi de
dezincriminare, întrucât prevederea în legea nouă nu este
înlăturată de această cauză justificativă. Dezincriminarea nu are ca
efect repunerea în situaţia anterioară a condamnatului, astfel nici
bunurile confiscate cu titlu de măsură de siguranţă nu se restituie
şi nici gradul militar pierdut ca urmare a condamnării nu este
redobândit. Efectele legii de dezincriminare intrate în vigoare
înainte de soluţionarea definitivă a cauzei duc la adoptarea
obligatorie a unei hotărâri de achitare, fapta nemaifiind prevăzută
de legea penală, iar art. 107 alin. (2) C.pen. impune ca şi condiţie
de aplicare a măsurilor de siguranţă comiterea de către autor a
unei fapte prevăzute de legea penală.
a
Art. 4 teza a doua din Codul penal arată că legea de
dezincriminare înlătură executarea tuturor pedepselor, deci şi a
celor complementare; dezincriminarea nu are ca efect repunerea în
situaţia anterioară, motiv pentru care condamnatul va fi pus
imediat în libertate doar dacă pedeapsa, iniţial suspendată
condiţionat, nu este egală sau mai mică cu perioada executată până
la momentul intervenirii legii de dezincriminare (mai exact, de
obicei, până la momentul judecării contestaţiei la executare);
dezincriminarea exclude judecarea Drept penal
unei cereri de liberare
condiţionată. 325
c
Legea penală temporară retroactivează atunci când este mai
favorabilă decât reglementarea conţinută în legea ordinară
precedentă sub tărâmul căreia a fost comisă fapta penală dedusă
judecăţii - art. 7 C.pen. instituie o excepţie de la principiul
retroactivităţii legii penale mai favorabile doar în privinţa faptelor
comise sub imperiul legii temporare, dar judecate după ieşirea ei
din vigoare. Conform art. 5 C.pen., sunt criterii de stabilire a legii
mai favorabile nu doar cuantumul pedepselor speciale - mai mult,
de exemplu, chiar dacă legea nouă prevede un maxim special mai
mic decât legea veche, instanţa o va aplica pe aceasta de pe urmă,
în condiţiile în care minimul special al acesteia este mai mic şi a
hotărât să aplice o pedeapsă îndreptată spre minim. Art. 6 alin. (4)
C.pen. tratează acum distinct efectele acestui text asupra măsurilor
educative.
a, b
Fac parte din teritoriul României sediile reprezentanţelor
diplomatice şi consulare acreditate în România, vechea concepţie
potrivit căreia aceste edificii aparţin teritoriului statelor pe care îl
reprezintă fiind în prezent abandonată. Legea penală română, în
baza acestui principiu, este aplicabilă şi la bordul aeronavelor
înmatriculate în România, printr-o extindere juridică a efectului
legii penale, conform art. 8 alin. (3) C.pen. Teoria ubicuităţii
împiedică restrângerea aplicabilităţii principiului teritorialităţii la
infracţiunile ale căror rezultate s-au produs pe teritoriul României.
b
Pentru a fi îndeplinită condiţia ca subiectul activ să fie cetăţean
român, care exclude apatridul indiferent de domiciliu, cerută
expres de textul de incriminare, este necesar ca persoana fizică în
cauză să fie cetăţean român atât la data comiterii faptei, cât şi la
momentul pronunţării hotărârii definitive de condamnare. Art. 9
alin. (1) C.pen. face trimitere la persoana juridică română fără
nicio altă distincţie; principiul personalităţii, conform art. 9 alin.
(1) C.pen., se aplică doar infracţiunilor comise în afara teritoriului
ţării.
c
Infracţiunea nu a fost comisă în România, conform art. 8
C.pen.; principiul universalităţii impune condiţia aflării benevole
pe teritoriul României; principiul realităţii impune comiterea unei
infracţiuni contra unui cetăţean român.
b, c
în ambele cazuri fapta poate fi comisă de un cetăţean străin;
principiul realităţii se aplică faptelor comise în străinătate;
autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este necesară doar în cazul
aplicării legii penale în baza principiului realităţii.
b
După revizuirea Constituţiei în anul 2003, extrădarea
cetăţeanului român a devenit posibilă, în mai multe situaţii, sub
rezerva reciprocităţii; numai cetăţenii străini sau cei fără cetăţenie
răspund în România pe baza principiului realităţii şi
universalităţii.
b
Aşa cum rezultă şi din denumirea marginală a art. 2 C.pen.,
principiul legalităţiiRăspunsuri
326 şi explicaţii
se aplică tuturor sancţiunilor penale; reţinerea
tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 268 C.pen. ar constitui o
analogie în defavoarea inculpatului nepermisă de principiul
legalităţii incriminării şi pedepsei, deoarece textul legal al
infracţiunii face trimitere expresă strict la fapte prevăzute de legea
penală. Răspunsul de la lit. c) este greşit atât timp cât în activitatea
legislativă este permisă utilizarea clauzelor legale de analogie cu
caracter omogen, indiferent dacă acestea, prin interpretare,
funcţionează în favoarea sau în defavoarea inculpatului.
a, c
în aplicarea principiului activităţii legii penale se are în vedere
legea din momentul în care expiră termenul stabilit, explicit sau
implicit, de lege pentru efectuarea acţiunii. în mod constant s-a
stabilit că, în cazul infracţiunilor cu durată de executare, se are în
vedere momentul epuizării faptei (mai puţin în cazul infracţiunii
progresive). Aşa cum şi Curtea Constituţională a statuat în Decizia
nr. 206/2013, infracţiunea abrogată prin declararea
neconstituţionalităţii legii de abrogare reintră în vigoare, astfel că
ia naştere o succesiune de legi în timp, urmând a se aplica
(retroactiv sau ultraactiv, după caz) cea mai favorabilă.
a
Prin Decizia nr. 12/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie
penală, a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1)
C.pen., în cazul pedepselor definitive pentru infracţiuni care au
produs consecinţe deosebit de grave potrivit Codului penal
anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă
se realizează chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară
pragului valoric prevăzut de art. 183 C pen prin raportare la
varianta agravată a infracţiunilor limitativ enumerate în art. 309
C.pen. Prin Decizia nr. 13/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
penală, a stabilit că dispoziţiile art. 6 C.pen. sunt aplicabile şi cu
privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă
de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura
reglementată de Legea nr. 302/2004. Conform art. 17 din Legea nr.
187/2012, în aplicarea art. 5 C.pen., o pedeapsă cu suspendarea
executării aplicată înainte de 01.02.2014 este considerată mai
favorabilă decât o măsură educativă prevăzută de noul Cod penal.
c
Plecând de la Decizia nr. 1/2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, instanţa va folosi algoritmul prezentat în
dispozitivul acestei hotărâri general obligatorii şi va face aplicarea
art. 6 C.pen. cu privire la pedepsele individuale ce formează
concursul de infracţiuni, iar apoi pedeapsa aplicată conform legii
vechi o va compara cu maximul de pedeapsă la care ar putea
ajunge instanţa prin aplicarea art. 39 C.pen. la pedepsele eventual
reduse în baza art. 6 C.pen. şi abia apoi se va face compararea
pedepselor rezultante, care în cauză va duce la reducerea pedepsei
ce se execută la 6 ani
închisoare.
a, c
penală, a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul
penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în
cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru
care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o
hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată 327 a
executării, care, conform art. Drept
41 penal
alin. (1) C.pen., nu îndeplineşte
condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei
postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul
de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea
nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării
suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15
alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din
Codul penal anterior. Deşi Legea nr. 187/2012 nu are un text
similar art. 15 alin. (2), pentru pedepsele a căror executare a fost
suspendată sub supraveghere, aceasta pare a fi optica înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie pentru rezolvarea acestor situaţii tranzitorii
[indiferent de forma de pluralitate existentă în cauză şi indiferent
că se poate motiva că prevederile art. 10 din Legea art. 187/2012,
care menţionează că tratamentul sancţionator al pluralităţii de
infracţiuni (fără alte precizări - s.n., F.D.T.) se aplică potrivit legii
noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura
pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte
infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai
favorabile); pe cale de consecinţă, nu va fi aplicabil întotdeauna
cumulul aritmetic prevăzut de vechiul Cod penal, în caz de
revocare a suspendării sub supraveghere putând fi aplicat
tratamentul pluralităţii intermediare (când termenul doi al
pluralităţii nu îndeplineşte condiţiile recidivei postcondamnatorii),
conform art. 96 alin. (5) C.pen. Prin aplicarea acestui ultim text de
lege menţionat, la finalul termenului de încercare autorul va fi
reabilitat de drept; cu privire la situaţia de la pct. c), îşi găseşte
aplicarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.
b
în cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va
păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv limitele de
pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul în
care legea dispune altfel, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr.
187/2012, fapt care se traduce prin aceea că, la momentul abrogării
normei completatoare, norma de trimitere îşi dobândeşte inde-
pendenţa faţă de aceasta, astfel că ea nu va ieşi din vigoare şi nici
nu îşi va pierde în mod automat aplicabilitatea, rămânând cu
elementele preluate de la norma completatoare până în momentul
în care legiuitorul va interveni asupra ei (în sensul modificării sau
abrogării); normele cadru pot fi completate de norme care vor fi
adoptate ulterior intrării ei în vigoare, însă acelea de trimitere sunt
completate doar cu prevederile unei norme care există în
momentul adoptării ei, acesta fiind unul dintre elementele esenţiale
de diferenţiere dintre cele două categorii de norme.
b
Nu întotdeauna obiectul material încorporează obiectul juridic,
un exemplu în acest sens fiind infracţiunea de sustragere de sub
sechestru prevăzută de art. 261 C.pen. sau infracţiunea de
distrugere sau semnalizare falsă prevăzută de art. 332 alin. (1)
C.pen., situaţii în care e greu de afirmat că obiectele materiale ale
acestor infracţiuni înglobează obiectul juridic (autoritatea
sechestrului aplicat, respectiv siguranţa circulaţiei feroviare).
Astfel, răspunsul de la lit. a) este greşit. Răspunsul de la lit. b) este
corect [de exemplu, în cazul lovirii cu palma a capului unui nou-
născut, obiectul material relevă în mod evident intenţia, atâta timp
cât autorul nu poate susţine că nu a prevăzut (sau cel puţin a
acceptat) posibilitatea survenirii decesului, chiar dacă, în cazul
unei persoane adulte, acţiunea în sine nu era aptă să cauzeze
moartea]. Răspunsul de |a lit. c) este greşit, deoarece art. 135 alin.
(3) C.pen. arată că este posibil cumulul de răspunderi penale între
cele două persoane.
c
Tâlhăria este o infracţiune complexă îndreptată împotriva
patrimoniului, ce poate avea un subiect activ multiplu; nu
întotdeauna subiectul pasiv este şi persoana prejudiciată - de
exemplu în cazul infracţiunii de omor, persoanele prejudiciate sunt
succesorii subiectului pasiv. Consimţi mântui victimei poate
justifica o faptă doar dacă este dat de către o persoană ce poate
aprecia consecinţele consimţământului dat.
a, b
Consumarea acestor infracţiuni, de cele mai multe ori, are loc
prin simpla abţinere de la efectuarea acţiunii cerute de legiuitor. O
acţiune ilicită (conducerea şi producerea accidentului sub influenţa
alcoolului) determină întotdeauna o poziţie de garant şi, implicit,
obligaţia de a acţiona pentru evitarea producerii ulterioare a unui
rezultat vătămător, iar forma de vinovăţie a faptei comisive prin
omisiune se stabileşte prin raportare la inacţiunea ulterioară,
aceasta din urmă constituind elementul material al infracţiunii;
inacţiunea este pedepsibilă şi în cazul infracţiunilor de pericol -
nedenunţarea (art. 266 C.pen.), lăsarea fără ajutor (art. 203
C.pen.).
c
Unele persoane de drept public răspund penal pentru
infracţiuni săvârşite în exercitarea unei activităţi ce poate face
obiectul domeniului privat; persoana juridică poate comite, de
exemplu, infracţiuni omisive improprii (comisive prin omisiune);
este posibil ca fapta justificată comisă de persoana fizică să fie
comisă în numele sau în interesul persoanei juridice a cărei
răspundere penală ar fi putut-o angaja în lipsa justificării.
b
Regruparea sub aceeaşi denumire a mai multor infracţiuni
distincte este apanajul infracţiunilor cu conţinuturi alternative;
distrugerea din culpă este o infracţiune cu conţinut alternativ;
infracţiunea prevăzută de art. 367 C.pen. este o infracţiune cu
conţinut alternativ de pericol.
b
Realizarea mai multor alternative de comitere duce la reţinerea
unui concurs de infracţiuni şi astfel sporul se va aplica conform
algoritmului prevăzut de această formă a pluralităţii de infrac-
ţiunii, sporul fiind aplicat pe lângă pedeapsa cea mai grea aplicată;
în realizarea practică a distincţiei între infracţiunile cu conţinut
alternativ şi cele cu conţinuturi alternative, pot fi utilizate mai
multe criterii - printre acestea, se poate utiliza criteriul unităţii
valorii sociale protejate prin normă în cazul infracţiunii cu
conţinut alternativ, respectiv pluralitatea acestor valori în cadrul
infracţiunilor cu conţinuturi alternative (de exemplu, în cazul
infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută
de art. 287 C.pen.). Pedepsele complementare se aplică pe lângă
fiecare pedeapsă individuală, în cazul concursului de infracţiuni
rezultat în cazul realizării mai multor variante de comitere a
infracţiunii cu conţinuturi alternative, şi nu pe lângă pedeapsa
rezultantă.
b
Elementele unei fapte praeterintenţionate nu sunt îndeplinite în
cauză; între acţiunea ilicită de Drept penal
a trece pe roşu şi rezultatul produs
329
nu există o legătură de cauzalitate, doctrina stabilind că suntem în

prezenţa unui risc neprotejat, cu consecinţa excluderii imputării,
atunci când rezultatul produs nu se încadrează în scopul normei
juridice încălcate, cu alte cuvinte, atunci când nu coincide cu
rezultatul pe care norma încălcată îşi propunea să îl prevină
(similar, fapta nu va putea fi imputată în situaţia în care
conducătorul auto nu a păstrat distanţa faţă de autoturismul care
circula în faţa sa şi, astfel, a intrat în impact cu pietonul care
traversa neregulamentar strada prin spatele acestui de pe urmă
automobil). împiedicarea producerii rezultatului este o cauză de
nepedepsire a tentativei incompatibilă cu situaţia din speţă.
a
Timpul este element al tipicităţii în cazul infracţiunii prevăzute
de art. 435 alin. (1) C.pen.; circumstanţa timp de obicei agravează
răspunderea penală, însă legiuitorul poate stabili şi circumstanţe
atenuante, raportându-se la timpul comiterii infracţiunii. Scopul
este element secundar ;n structura laturii subiective; deşi această
concepţie este depăşită, legiuitorul român a ales să păstreze în
structura tipicităţii doar elementele de factură obiectivă din
conţinutul incriminării, elementul subiectiv rămânând a fi analizat
în mod distinct, pe terenul celei de-a doua trăsături generale a
infracţiunii-vinovăţia.
a, b
Intenţia repentină este o cauză de atenuare a răspunderii penale
şi aceasta apare reglementată atât în Partea generală a Codului -
intrând în structura circumstanţei atenunate a stării de provocare
[art. 75 alin. (1) lit. a) C.pen.], cât şi în Partea specială, de exemplu,
în cazul infracţiunii de ucidere sau vătămare a nou-născutului de
către mamă (art. 200 C.pen.); tulburarea sau emoţia tipică acestei
forme de vinovăţie nu poate caracteriza persoana juridică,
raportat la care nu poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă a
provocării din raţiuni similare. Intenţia repentină nu exclude
trecerea unui interval scurt de timp între momentul luării hotărârii
infracţionale şi punerea în executare a acesteia.
a, c
în cazul persoanei care aruncă victima de pe bloc, distanţa până
la stradă, impactul cu solul acoperit cu asfalt, precum şi
posibilitatea ridicată de a fi accidentat de o maşină, în cazul în care
nu a decedat deja în urma impactului cu asfaltul, sunt toate
elemente care denotă existenţa intenţiei directe; în ipoteza
persoanei abandonate în pădure, deşi se cunoştea că sunt animale
sălbatice în zonă, este prezentă intenţia indirectă, autorul prevede
rezultatul care se produce, dar îi este indiferent, îl acceptă, fără a-l
dori în mod expres; intenţia directă (de gradul doi, raportat la cele
două persoane din grupul amantului) se realizează atunci când
autorul nu îşi propune producerea rezultatului ca un scop în sine
sau ca un mijloc pentru realizarea altui scop, ci rezultatul apare ca
o consecinţă necesară a modului sau mijloacelor de comitere a
infracţiunii.
c
Art. 16 alin. (6) C.pen. ultima frază nu face vreo distincţie cu
privire la comiterea faptelor din culpă, apărând evident că şi
inacţiunea poate fi pedepsită, după cum legiuitorul o prevede
expres, în cazul infracţiunilor din culpă; condiţia incriminării
acţiunii nu este prevăzută de lege în cazul faptelor omisive; faptele
omisive improprii comise cu intenţie pot fi comise cu premeditare.
c
Culpa este fără prevedere atunci când autorul nu a prevăzut
rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă, iar când
nimeni nu putea prevedea rezultatul faptei în mod obişnuit, suntem
în situaţia cazului fortuit. Fapta mai sus descrisă este caracterizată
de intenţie eventuală - şi în cazul culpei cu prevedere, la fel ca în
situaţia intenţiei eventuale, autorul prevede două urmări: o urmare
dorită, care poate fi licită sau ilicită, şi o a doua urmare, pe care nu
o doreşte, considerând că ea nu se va produce - în cazul culpei cu
prevedere, convingerea autorului că rezultatul nu se va produce se
bazează pe împrejurări obiective, pe care însă în concret le
evaluează în mod eronat; dacă însă neproducerea rezultatului nu
este o convingere bazată pe astfel de împrejurări de factură
obiectivă, ci o simplă speranţă, dependentă de hazard, vom fi în
prezenţa unei intenţii eventuale; infracţiunile pe temei de rasă sunt
comise sau cel puţin au la bază (în cazul praeterin- tenţiei) intenţia
directă.
b
Praeterintenţia presupune două urmări, ambele prevăzute de
legea penală; textul art. 16 alin. (5) C.pen. nu limitează în niciun fel
formele intenţiei care pot sta la baza unei fapte praeterin-
tenţionate (are la bază o intenţie eventuală fapta persoanei care
conectează clanţa uşii sale la curent electric, reglează tensiunea la o
valoare care, după cunoştinţele sale, nu este periculoasă pentru
viaţa unui matur, putând produce cel mult o vătămare uşoară, însă
prima persoană car doreşte să intre pe uşa respectivă este un copil
de 6 ani care, din cauza şocului electric, moar i Este posibilă
tentativa în cazul infracţiunii complexe comise cu intenţie depăşită,
când s-a produs doar rezultatul mai grav al acţiunii secundare,
sancţionarea acestei fapte având însă regimul special prevăzut de
art. 36 alin. (3) C.pen.
c
Praeterintenţia poate caracteriza şi infracţiunile al căror
rezultat este imediat, fără a necesita durată de consumare sau care
au durată de consumare fără a fi progresive; pe de altă parte,
culpa poate caracteriza faptele progresive, momentul producerii
rezultatului final neavând relevanţă în stabilirea formei de
vinovăţie a autorului; atitudinea subiectivă a autorului faţă de
producerea rezultatului este diferită în cazul praeterintenţiei, când,
raportat la rezultat, acesta are atitudinea tipică a culpei, faţă de
forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.
b, c
Consimţământul victimei nu poate justifica faptele comise
împotriva vieţii unei persoane (chiar comise din culpă); în cazul
ambelor forme de vinovăţie, autorul prevede două urmări, dife-
renţierea realizându-se la nivelul acceptării celei de-a doua urmări;
posibilitatea prevederii în cazul culpei fără prevedere se analizează
prin raportare la împrejurările concrete în care s-a realizat
acţiunea, dar şi la caracteristicile subiective ale autorului.
b
Suntem în cazul unei infracţiuni complexe praeterintenţionate.
Având în vedere că nu a fost lezat obiectul juridic principal
(libertatea sexuală a victimei), fapta penală a rămas în forma
tentativei, al cărei tratament sancţionator e cel special prevăzut de
art. 36 alin. (3) C.pen., şi nu acela prevăzut de art. 33 alin. (2)
C.pen.
a Drept penal
Este element constitutiv în cazul infracţiunii de furt prevăzute
331
de art. 228 alin. (1) C.pen. şi este element de agravare în cazul

omorului comis pentru a ascunde o infracţiune, prevăzut de art.
189 alin. (1) lit. d) C.pen. Existenţa scopului special nu este
incompatibilă întotdeauna cu existenţa intenţiei eventuale, astfel,
atunci când caracterul eventual al intenţiei nu priveşte scopul, ci
un alt element de care depinde existenţa faptei, cele două elemente
sunt compatibile - de exemplu: când comite un furt şi ia un bun,
deşi nu ştie cu certitudine dacă este al său sau nu, în condiţiile în
care bunul, în realitate, aparţinea altei persoane. în cazul omorului
comis din interes material, suntem în prezenţa unui mobil, şi nu a
unui scop.
c
Uciderea din culpă poate fi imaginată ca o infracţiune
progresivă, de exemplu, când decesul victimei survine la 8 luni
după accident, starea de sănătate a acesteia agravându-se în mai
multe etape. Prezenţa elementului subiectiv în cazul apărării nu
are nimic incompatibil în cazul comiterii unei fapte din culpă în
legitimă apărare, de exemplu, în situaţia în care autorul este
ameninţat cu un pistol, doreşte să sustragă un autovehicul aflat în
apropiere pentru a scăpa cu viaţă, însă, manevrând greşit levierul
cutiei de viteze, porneşte înspre direcţia autorului, în loc să se
deplaseze înapoi, provocând un impact mortal cu acesta. Deşi,
potrivit art. 19 alin. (2) C.pen., este în legitimă apărare persoana
care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac, formulare care ar
putea sugera cerinţa unei intenţii, interpretarea care trebuie dată
acestui text este aceea conform căreia acţiunea trebuie să fie
comisă pentru a înlătura un atac, şi nu fapta în integralitatea ei; în
caz contrar, autorii unor astfel de acţiuni ar fi nevoiţi să arate în
mod fals că au comis fapta cu intenţie doar pentru a-şi justifica
fapta. Existenţa unui mobil impune reţinerea în plan subiectiv a
unui element intenţionat.
ţn cazul infracţiunilorDrept
omisive
penal improprii, este necesar a332se stabili
că autorul avea obligaţia de a ţ^piedica producerea unui rezultat.
60. bîn acest context, în doctrină, mai ales cea străină, s-a ajuns la
cristalizarea teoriei poziţiei de garant, bazate pe relaţia specială de
protecţie între un subiect garant şi o valoare socială ocrotită, relaţie
determinată de incapacitatea totală sau parţială a titularului
valorii de a o proteja în mod autonom. Astfel, teoria a stabilit
răspunderea pentru anumite surse de pericol, printre care a
identificat şi o acţiune precedentă periculoasă a autorului;
fundamentarea poziţiei de garant în aceste situaţii porneşte de la
premisa că o persoană ce a comis o acţiune prin care a creat o stare
de pericol pentru altul este ţinută să ia toate măsurile ce se impun
pentru a preveni materializarea acelui pericol într-o urmare
prevăzută de legea penală. Astfel, autorul va răspunde pentru
omor comis prin omisiune - deşi la momentul acţiunii anterioare
(lovirea pietonului) poziţia subiectivă era caracterizată de o culpă,
la momentul omisiunii ulterioare aveam de-a face cel puţin cu o
intenţie eventuală, care, în condiţiile existenţei poziţiei de garant,
va antrena răspunderea autorului pentru omor; nu poate fi vorba
de un caz fortuit, atât timp cât victima nu a debutat în traversare
când a fost lovită şi nu reiese din datele speţei o altă cauză a
accidentului decât pierderea controlului direcţiei de deplasare a
autovehiculului, pe fondul consumului de alcool.
a, b
Explicaţiile privind teoria poziţiei de garant sunt şi aici
aplicabile. Precizăm că, atunci când o persoană comite o acţiune
care o pune în pericol, iar o altă persoană intervine pentru a o
salva, cel salvat se va afla în poziţie de garant în cazul în care
intervenientul a devenit şi victimă a acţiunii de salvare. în cazul în
care pietonul nu va rămâne în pasivitate, atunci forma de vinovăţie
se va raporta la momentul acţiunii iniţiale (traversarea
neregulamentară); fapta conducătorului auto va fi justificată de
starea de necesitate, cazul fortuit fiind aplicabil doar prin
raportare la pietonul ce traversa neregulamentar şi intempestiv.
a, b
Plecând de la teoria imputării obiective a rezultatului, suntem în
cazul unui risc deviat (rezultatul nu apare ca urmare a
materializării riscului creat de autor) în prima ipoteză propusă şi a
unui risc culpabil (culpa ulterioră a victimei a contribuit decisiv la
producerea rezultatului) în cea de a doua, ambele având ca efect
concluzia că rezultatul mai grav produs nu este o consecinţă a
stării de pericol create prin acţiune. în cea de a treia ipoteză, nu va
fi un risc deviat, pentru că pericolul creat a înlesnit acţiunea
împrejurării, care ulterior a determinat producerea rezultatului.
Diferenţa între prima şi a treia ipoteză este dată de faptul că
internarea în spital nu expune prin ea însăşi victima unui risc de a-
şi pierde viaţa într-un incendiu, în schimb o medicamentaţie greşit
administrată, ce are ca efect destabilizarea sistemului imunitar,
creează un risc relevant de îmbolnăvire ulterioară.
b
Conform art. 10 din Legea nr. 187/2002, tratamentul
sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi
atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura
pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte
infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi. Prin Decizia
nr. 11/2016, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că,
în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C.pen., conform Deciziei Curţii
Constituţionale nr. 265/2014, în cazul pluralităţii de infracţiuni
constând într-o infracţiune pentruDrept penal
care, potrivit Codului penal
anterior, a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu 333
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art.

861 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul
de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este
considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante
în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează
conform art. 96 alin. (4) şi (5) C.pen.
a
penală, a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C.pen., în cazul
pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni
anterior datei de 1 februarie 2014 respectiv a unor infracţiuni
comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru
infracţi ' nile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va
aplica legea penală mai favorabilă - identifi cată ca fiind legea
veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub
imperiul leg[| penale noi, precum şi pentru tratamentul
sancţionator al concursului de infracţiuni, se va aplica legea nouă,
conform art. 3 C.pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; art.
83 C.pen. permite amânarea pedepsei în cazul unui astfel de
concurs de infracţiuni; doar în cazul îndeplinirii condiţiilor puse
de art. 39 alin. (2) C.pen se poate ajunge la detenţiunea pe viaţă.
b
în prezent, fapta premisă este dezincriminată; prin Decizia nr.
13/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că
în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C.pen., conform Deciziei nr.
265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de
infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit
Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă,
o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform
art. 41 alin. (1) C.pen., nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui
primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o
infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea
penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea
pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează
potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior; prin Decizia
nr. 12/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru
în aplicarea dispoziţiilor art. 6 C.pen., stabilirea pedepsei în baza
legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului
penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcon-
damnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit
Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la
primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44
raportat la art. 39 C.pen., referitoare la pluralitatea intermediară.
b
Aplicarea art. 6 C.pen. se poate realiza şi în situaţia în care
pedeapsa definitiv aplicată este amenda. Prin Decizia nr. 12/2015,
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că, în cazul
pedepselor definitive pentru infracţiuni care au produs consecinţe
deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea
maximului special prevăzut de legea nouă se realizează, chiar dacă
valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de
art. 183 C.pen., prin raportare la varianta agravată a
infracţiunilor limitativ enumerate în art. 309 C.pen.; o astfel de
limitare nu este prevăzută în Cod, condamnaţii având interesul de
a solicita aplicarea art. 6 C.pen., de exemplu, pentru a putea bene-
ficia de efectele reabilitării mai repede sau pentru a elimina
posibilitatea aplicării regulilor recidivei.
a
Orice persoană, fără ca textul să impună condiţii speciale
subiectului activ, care pătrunde fără drept într-o locuinţă şi apoi
refuză părăsirea acesteia, comite o singură infracţiune cu conţinut
alternativ, de violare de domiciliu.
a, b
în dreptul penal român, consimţământul victimei are rol de
cauză care înlătură tipicitatea (prevederea faptei în legea penală),
atunci când textul de incriminare însuşi cere condiţia ca fapta să se
comită fără consimţământul victimei - element constitutiv (de
exemplu, la infracţiunea de
violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 C.pen.) şi rol de cauză
justificativă când, deşi textul deDrept
incriminare
penal
nu cere condiţia ca 335
fapta să se comită fără consimţământul victimei - element nstitutiv,
valoarea socială protejată de normă este una de care titularul
acesteia poate dispune (de exemplu, infracţiunea de loviri sau alte
violenţe, prevăzută de art. 193 C.pen.).
a, c
Actul sexual cu un minor este incriminat tocmai din
considerentul că victima se află la o vârstă la care nu are o
dezvoltare suficientă pentru a exprima un consimţământ valabil.
De altfel, dacă acest consimţământ lipseşte, fapta constituie viol sau
agresiune sexuală. Ar mai putea fi argumentat şi prin prisma
faptului că, în acest caz, consimţământul joacă, mai degrabă, rol de
cauză are înlătură tipicitatea, căci, deşi nu este prevăzut expres de
norma de incriminare, este o condiţie subînţeleasă, absolut
necesară pentru existenţa infracţiunii. în toate cazurile, este cert că
nu poate produce efecte exoneratoare de răspundere
consimţământul în acest caz, indiferent de natura care i se atribuie.
ţn cazul infracţiunii de trafic de persoane, art. 210 C.pen.
stipulează expres faptul că nu constituie cauză justificativă
consimţământul victimei. în schimb, constituie cauză justificativă
consimţământul victimei în cazul infracţiunii de lipsire de libertate.
De exemplu, o persoană consimte să fie încuiată într-un
apartament timp de mai multe ore.
a
Exprimarea „nu constituie infracţiune" este folosită de legiuitor
atât în cadrul capitolului rezervat cauzelor justificative, cât şi în cel
rezervat cauzelor de neimputabilitate. Cu toate acestea, apreciem
că textul instituie o cauză justificativă, în sensul că, deşi prevăzută
de legea penală, fapta de a părăsi locul unui accident nu este
antijuridică (este justificată), dacă se comite în anumite
împrejurări [art. 338 alin. (3) C.pen.]. Natura împrejurărilor
enumerate de legiuitor conduce la aceeaşi concluzie, a caracterului
justificat al faptei de părăsire a locului accidentului, iar nu la un
caracter nejustificat, dar neimputabil.
c
Participarea la o grevă autorizată înseamnă exercitarea unui
drept al salariatului, care este o cauză justificativă.
Consimţământul victimei justifică acţiunea celui care îi cauzează
acesteia o vătămare corporală, integritatea corporală fiind o
valoare de care persoana poate dispune (în doctrină, se consideră
că există unele excepţii de la această regulă, de exemplu, atunci
când vătămarea integrităţii corporale produce urmări ireversibile,
ceea ce, oricum, nu este cazul în speţă). Excesul de legitimă apărare
datorat tulburării sau temerii reprezintă o cauză de
neimputabilitate [art. 26 alin. (1) C.pen.], iar nu una justificativă.
b, c
Pentru a produce efecte justificative, consimţământul victimei
trebuie să fie actual şi determinat, însă nu este necesar ca acesta să
fie expres, putând fi şi tacit. A se vedea exemplul de la grila nr. 73.
b
în acest caz, produce efecte justificative consimţământul tacit al
proprietarului batistelor, consimţământ care se poate deduce din
natura relaţiilor dintre cei doi, natura şi valoarea bunului luat din
posesia detentorului, care permit concluzia, că, dacă ar fi fost de
faţă, proprietarul şi-ar fi exprimat expres consimţământul ca
făptuitorul să ia o batistă. Nu poate fi vorba, în acest caz, de stare
de necesitate, căci, Răspunsuri
în modşi explicaţii
336
evident, nu există un pericol imediat
pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea făptuitorului,
care să nu fi putut fi înlăturat în alt mod decât prin luarea batistei.
a
în exercitarea atribuţiilor de serviciu, procurorul este îndrituit să
distrugă sigiliul aplicat de organul de poliţie pe plicurile în care
sunt introduse probele, în măsura în care apreciază necesară
studierea nemijlocită a acestora pentru a-şi forma convingerea în
legătură cu existenţa faptelor şi
vinovăţia persoanelor cercetate. Este vorba, aşadar, de
îndeplinirea unei obligaţii legale [art 21 alin. (1) C.pen.].
Curtea Europeană a Drepturilor Drept penal
Omului a subliniat în mod
constant faptul că art. 3 din Con venţia pentru Apărarea 337
Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale interzice în

termeni absoluţi tortura şi tratamentele inumane ori degradante,
indiferent de scopul urmărit. Agenţii statului sunt datori să
respecte obligaţia materială negativă de a nu supune, în nicio
situaţie, o persoană unor tratamente incompatibile cu exigenţele
art. 3 din Convenţie. Ca atare, întrebuinţarea de violenţe faţă de
persoana aflată în curs de cercetare nu poate fi justificată în nicio
împrejurare.
Convingerea fermă a inculpatului că va fi condamnat pe
nedrept, chiar dacă este întemeiată nu justifică fapta acestuia de a
distruge probele aflate la dosar; inculpatul are mijloace legale de a
contesta probele administrate într-o cauză derulată împotriva lui.
b
Constrângerea reprezintă o cauză care înlătură imputabilitatea,
iar textul citat reglementează
oipoteză particulară de constrângere, care nu schimbă natura
acesteia.
b, c
Cauzele justificative se analizează prioritar faţă de cele de
neimputabilitate (cum este minoritatea făptuitorului), primele
producând efecte mai largi [de exemplu, spre deosebire de cauzele
de neimputabilitate, incidenţa unei cauze justificative înlătură
posibilitatea aplicării unei măsuri de siguranţă - art. 107 alin. (2)
C.pen.]. Potrivit art. 18 alin. (2) C.pen., efectul cauzei justificative
se întinde şi asupra participanţilor.
a
A se vedea art. 26 alin. (2) C.pen.
b
Deşi frecventă în practică, confuzia între intenţie, ca formă de
vinovăţie şi scop, ca element distinct din structura laturii
subiective, poate şi trebuie evitată. Pătrunderea celui atacat în
locuinţa vecinului s-a făcut cu intenţie, iar nu din culpă, astfel că
fapta săvârşită este una tipică (prevăzută de legea penală şi comisă
cu vinovăţia cerută de lege). Ea nu este şi antijuridică, întrucât
produce efecte cauza justificativă a stării de necesitate. Legitima
apărare nu poate fi reţinută, căci ea presupune o activitate
ofensivă, îndreptată împotriva atacatorului, iar nu împotriva unui
terţ care nu se află în legătură cu atacatorul.
a, c
Nimic nu împiedică reţinerea legitimei apărări în cazul
săvârşirii unei infracţiuni din culpă, atâta timp cât acţiunea care a
produs un rezultat culpabil a fost comisă în scopul înlăturării
atacului. Spre exemplu, în jurisprudenţă franceză, s-a reţinut că
acţionează în legitimă apărare cel care, atacat fiind şi încercând să
plece de la faţa locului cu autoturismul, manevrează greşit
schimbătorul de viteze, astfel că autoturismul se deplasează înspre
înapoi la apăsarea pedalei de acceleraţie, cu consecinţa
accidentării mortale a atacatorului.
Incidenţa unei cauze justificative înlătură posibilitatea aplicării
oricărei măsuri de siguranţă- art. 107 alin. (2) C.pen.
întrucât legea cere ca fapta să fie comisă pentru a înlătura
atacul, nu poate fi reţinută legitima apărare în beneficiul celui care
acţionează din alte considerente (spre exemplu, ucide la comandă
opersoană, fără să ştie că victima tocmai se pregătea să detoneze,
de la distanţă, o bombă plasată anterior într-un loc aglomerat).
a
Din momentul în care victima a început să se îndepărteze, atacul
şi-a pierdut caracterul imediat, astfel că lovirea ulterioară acestui
moment poate fi reţinută doar ca ripostă, în condiţiile stării de
provocare. Depăşirea limitelor legitimei apărări, indiferent dacă
este vorba despre un exces neimputabil sau doar de unul scuzabil,
are ca situaţie premisă faptul că sunt întrunite toate condiţiile
atacului (inclusiv cel imediat) în momentul în care făptuitorul
acţionează, lipsind doar proporţionali*3*63 dintre atac şi apărare
(condiţie a apărării justificate).
c
Căderea neaşteptată a unui bolovan de mari dimensiuni pe şosea
este, fără îndoială, o împrejurare neprevăzută, însă vătămarea
pasagerului nu a fost consecinţa directă a acestei împrejurări (cum
s-ar fi întâmplat dacă şoferul ar fi intrat în impact cu acesta), ci a
manevrei de evitare a obstacolului, efectuate de şofer pentru
salvarea vieţii în faţa pericolului imediat reprezentat de prezenţa
obstacolului pe carosabil. Ca atare, fapta prevăzută de legea penală
este consecinţa directă a acestei acţiuni de salvare, iar nu a căderii
în sine a obstacolului pe carosabil.
b
Caracterul imediat al atacului exprimă necesitatea ca acesta să
fie iminent sau în curs de desfăşurare, iar caracterul material
necesitatea ca acesta să fie exercitat prin mijloace fizice şi să Se
îndrepte asupra existenţei fizice a valorii sociale ocrotite.
b
Condiţia ca atacul să pună în pericol grav persoana celui atacat
sau drepturile acesteia, existentă sub imperiul Codului penal din
1969, a fost înlăturată de legiuitor odată cu intrarea în vigoare a
Codului penal actual. Din datele speţei rezultă că atacul era
imediat (în raport de iminenţa recepţionării unei noi lovituri),
astfel că instanţa va putea reţine legitima apărare, dacă sunt
îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
a, c
Cum atacul poate să pună în pericol persoana sau drepturile
altuia [art. 19 alin. (2) C.pen.], apărarea poate fi exercitată şi de o
altă persoană decât cea atacată, care intervine în sprijinul acesteia.
în lipsa unei fapte prevăzute de legea penală, nu putem vorbi nici
de cauze justificative. Ca atare, în cazul legitimei apărări, apărarea
constă întotdeauna într-o faptă prevăzută de legea penală. în cazul
folosirii unor mijloace de către atacator, cel atacat poate exercita
apărarea atât direct împotriva atacatorului, cât şi asupra
mijlocului folosit, caz în care distrugerea sau degradarea
mijlocului va fi justificată tot pe terenul legitimei apărări.
b, c
Proporţionalitatea între atac şi apărare se apreciază în funcţie de
un ansamblu de elemente: mijloacele folosite de atacator şi,
respectiv, cel atacat, împrejurările de fapt în care s-a acţionat,
urmarea pe care cel mai probabil ar fi produs-o atacul şi cea
produsă în concret de apărare, situaţia personală a celor implicaţi,
inclusiv raportul de forţe dintre aceştia.
b
în situaţia în care, cu ocazia apărării, este vătămat unui terţ care
nu se află în legătură cu agresorul, fapta prevăzută de legea penală
comisă de cel ce se apără este justificată pe terenul stării de
necesitate, iar nu al legitimei apărări. Aceasta chiar dacă, aparent,
suntem în prezenta unui atac material, direct, imediat şi injust,
care pune în pericol persoana celui atacat sau drepturile acestuia.
Distincţia dintre legitima apărare şi starea de necesitate nu se poate
face întotdeauna pornind de Drept la cauza care determină incidenţa
cauzei justificative. Uneori, cumpenal este cazul în speţă, distincţia 339
trebuie făcută pornind de la acţiunea celui care acţionează în

prezenţa acelei cauze. Dacă cel atacat se îndreaptă împotriva unui
terţ, este doar o acţiune de salvare din faţa unui pericol, pe când
atunci când se îndreaptă împotriva atacatorului, este o acţiune de
apărare în faţa unui atac, în sensul art. 19 alin. (2) C.pen.
b
Având în vedere împrejmuirea terenului şi postarea anunţului, se
poate trage concluzia că X s-a bazat pe anumite elemente, pe care
le-a considerat suficiente (şi care nu erau în mod vădit insuficiente
pentru un observator obiectiv), că nicio persoană nu va fi vătămată
de câinii lăsaţi liberi în perimetrul delimitat. Ca atare, poziţia lui
subiectivă este caracterizată de o culpă cu prevedere, astfel încât
nu poate fi reţinută în sarcina lui infracţiunea de vătămare
corporală, care se comite cu intenţie. în schimb în sarcina lui X se
poate reţine infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Legitima
apărare prezumată nu operează, căci, potrivit art. 19 alin. (3)
C.pen., locul împrejmuit în care se pătrunde trebuie să ţină de o
locuinţă, încăpere sau dependinţă, ceea ce nu este cazul în speţă.
c
Dacă este adevărat că apărarea trebuie să fie motivată de
pătrunderea victimei într-unul dintre spaţiile enumerate de
legiuitor, nu este mai puţin adevărat că această motivaţie nu
trebuie să fie una exclusivă, legiuitorul neimpunând o atare
condiţie.
Prezumţia operează chiar şi în cazul simplei încercări de
pătrundere într-unul dintre spaţiile arătate, nefiind necesar ca cel
care acţionează să aştepte ca pătrunderea fără drept să se realizeze
efectiv.
A se vedea şi explicaţia de la grila nr. 84, cu privire la
posibilitatea reţinerii legitimei apărări în beneficiul altei persoane
decât cea atacată.
a
Excesul neimputabil de legitimă apărare înlătură
imputabilitatea, iar nu antijuridicitatea Ca
• '-a
atare, este posibilă aplicarea unei măsuri de siguranţă (spre
deosebire de situaţia în care este incidenţă o cauză justificativă).
Tot astfel, spre deosebire de cauzele justificative, efectul cauzelor
de neimputabilitate este unul personal, care nu se întinde asupra
participanţilor.
b, c
Acţiunea spontană a unui animal nu poate fi niciodată analizată
pe terenul legitimei apărări căci, în acest caz, nu este îndeplinită
condiţia caracterului injust al atacului. Ea poate fi însă analizată pe
terenul stării de necesitate, constrângerii fizice sau cazului fortuit.
c
Din analiza coroborată a prevederilor art. 20 alin. (2) şi art. 26
alin. (2) C.pen., rezultă faptul că reţinerea stării de necesitate, ca şi
cauză justificativă, nu este incompatibilă cu producerea, chiar
conştientă, a unor urmări mai grave decât cele pe care le-ar fi
produs pericolul, atâta timp cât această disproporţie nu este una
vădită. Excesul neimputabil de stare de necesitate şi circumstanţa
atenuantă a depăşirii limitelor stării de necesitate presupun,
ambele, existenţa unei disproporţii vădite între urmările acţiunii de
salvare şi cele pe care le-ar fi produs pericolul, dacă nu ar fi fost
înlăturat.
c
Pentru a beneficia de efectele stării de necesitate, legea nu
impune condiţia ca cel care acţionează pentru a înlătura un pericol
să aleagă întotdeauna alternativa comiterii unei fapte licite în
detrimentul uneia ilicite, căci, dată fiind iminenţa pericolului, este
posibil ca mijlocul licit aflat la dispoziţia făptuitorului să nu aibă
aceeaşi eficienţă ca cel reprezentat de comiterea faptei penale şi
nici condiţia ca acesta să sacrifice un bun al său în detrimentul
celui aparţinând unui terţ, străin de pericolul creat şi căruia nu îi
profită acţiunea de salvare. în schimb, provocarea intenţionată a
pericolului (de exemplu, incendierea unei case) nu poate justifica
comiterea unei fapte penale pentru înlăturarea acesteia (de
exemplu, pătrunderea prin efracţie într-o locuinţă învecinată
pentru accesul la o sursă de apă).
a, b
Spre deosebire de starea de necesitate, în cazul legitimei apărări,
legea nu impune condiţia ca cel ce se apără să nu fi avut la
îndemână posibilităţi mai puţin păgubitoare. A se vedea şi
explicaţia de la grila nr. 78.
c
Principiul constituţional al demnităţii umane se opune
transformării persoanei umane într-un instrument de satisfacere a
nevoilor altora. în plus, legea (art. 141 şi urm. din Legea nr.
95/2006)
stabileşte scopul şi condiţiile în care se face prelevarea de ţesuturi
şi organe umane. A se vedea şi explicaţia de la grila nr. 78.
b, c
Există situaţii în care incidenţa stării de necesitate este exclusă în
considerarea unei obligaţii specifice de a înfrunta pericolul
existente în sarcina celui care săvârşeşte acţiunea de salvare
pentru a se salva pe sine de la acel pericol. Este, de exemplu, cazul
pompierului chemat să stingă uri incendiu sau al părintelui care
are obligaţia protejării copilului său minor.
a
în acest caz, forţa declanşată de mişcarea animalului determină
căderea călăreţului peste victimă şi vătămarea acesteia. Călăreţul
este supus unei constrângeri exercitate asupra fizicului său de o
forţă exterioară, irezistibilă, care nu îi permite nicio libertate de
acţiune sau voinţă. Cazul fortuit presupune o libertate de voinţă şi
acţiune a făptuitorului, peste care se suprapune o împrejurare
exterioară, imprevizibilă, care conduce la producerea urmării
prevăzute de norma penală. Tot astfel, starea de necesitate
presupune o libertate de voinţă şi acţiune a făptuitorului, dirijată
spre un obiectiv determinat (pentru a salva de ia un pericol).
c
Spre deosebire de starea de necesitate, legitima apărare nu poate
avea ca sursă acţiunea spontană a unui animal.
Agresiune fizică iminentă, provenită din partea unei persoane
responsabile, ce intenţionează să-l ucidă pe cel ce va invoca
ulterior cauza justificativă, poate fi analizată atât pe terenul
legitimei apărări, cât şi pe terenul stării de necesitate, după cum
făptuitorul recurge la mijloace ofensive, îndreptate împotriva
atacatorului, sau la mijloace defensive, îndreptate împotriva altor
persoane.
A se vedea şi explicaţiile de la grilele nr. 84 şi 90.
b, c
Imposibilitatea luării măsurilor de siguranţă este comună pentru
toate cauzele justificative [art. 107 alin. (2) C.pen.]. Legea
reglementează situaţii în careDreptlegitima
penal
apărare este prezumată
341
[art. 19 alin. (3) C.pen.]. în cazul stării de necesitate nu există o

prezumţie legală de stare de necesitate.
A se vedea şi explicaţiile de la grila nr. 90.
b
Legitima apărare produce aceleaşi efecte în planul răspunderii
penale ca starea de necesitate, ambele înlăturând antijuridicitatea
şi, consecutiv, posibilitatea aplicării oricăror sancţiuni penale.
în planul răspunderii civile, efectele celor două cauze justificative
sunt diferite, căci, de regulă, starea de necesitate prepune
cauzarea de prejudicii unor terţi, ce se impun a fi reparate.
b, c
în primul caz, făptuitorul acţionează în stare de necesitate.
în al doilea caz, făptuitorul acţionează în legitimă apărare, pentru
a respinge atacul exercitat de atacator cu ajutorul câinelui de
luptă.
în ultimul caz, este vorba despre exercitarea unui drept
recunoscut de lege.
b
Deşi, de regulă, pentru a produce efecte justificative, dreptul
exercitat trebuie să fie reglementat expres de lege. Cu toate
acestea, există situaţii în care „dreptul" este consacrat pe cale
cutumiară (de exemplu, „dreptul" de a leza integritatea corporală
a nou-născuţilor pentru aplicarea unor podoabe).
în schimb, dacă dreptul este reglementat de lege, exercitarea
acestuia trebuie să se încadreze în limitele legii pentru a produce
efecte justificative.
Eroarea de drept extrapenal (dacă este invincibilă) produce efecte
în planul imp înlăturând imputabilitatea, nu imputabil
antijuridicitatea. Dacă este vincibilă, eroarea de i^
drept nu înlătură nici imputabilitatea, deci cu atât extrap | Pt
e
mai puţin antijuridicitatea. ena
prin analiza tipicităţiiimputabilităţiî

şi apoi a antijuridicităţii, abia ulterior
se trece
103 la verificarea
.c
ani,înprezumţia
cazul minorului
relativăfără
a discernământ, cu o vârstă între 14 şi 16
discernământului este confirmată, răspunderea sa penală fiind
astfel înlăturată pe temeiul minorităţii ca şi cauză de
neimputabilitate. Fiind în cazul unei infracţiuni unice, continuarea
- comiterii faptei după împlinirea vârstei de 18 ani atrage
sancţionarea autorului ca infractor major comiterea unor acţiuni
componente ale infracţiunii continuate în stare de minorat putând
fi valorificată în procesul de individualizare a pedepsei.
c
Pentru a fi în prezenţa excesului neimputabil de legitimă
apărare, trebuie să fie îndeplinite toate condiţiile atacului şi
apărării, mai puţin proporţionalitatea, mai ales că legiuitorul s-a
referit în art. 26 alin. (1) C.pen. doar la depăşirea limitelor unei
apărări proporţionale, şi nu la depăşirea limitelor legitimei
apărări în general. în cazul reţinerii acestei cauze de
neimputabilitate, în mod evident, nu se mai ajunge la aplicarea
unei pedepse. Deşi practica judiciară, sub imperiul vechilor
Coduri penal şi civil, a stabilit în mod contrar, conform art. 1360
Cod civil, că este datorată indemnizaţie doar în cazul persoanei
care „a săvârşit o infracţiune prin depăşirea limitelor legitimei
apărări", cum în cazul excesului neimputabile nu suntem în
prezenţa unei infracţiuni, nu va exista nici obligaţie de
dezdăunare, aceasta fiind incidenţă doar în cazul excesului
scuzabil - cauză de atenuare a răspunderii penale.
a, b
în cazul producerii unor urmări care nu sunt vădit mai grave
[cum expres precizează art. 26 alin. (2) C.pen.], în condiţiile unei
stări de pericol, răspunderea făptuitorului se mută pe tărâmul
cauzei justificative a stării de necesitate. Excesul neimputabil, prin
natura sa, este o cauză personal-subiectivă, ce produce efecte
doar cu privire la persoana care nu şi-a dat seama de depăşirea
vădită a proporţiei, ea nerăsfrângându-se asupra participanţilor.
întotdeauna actul de salvare va fi o faptă tipică şi nejustificată,
lipsind imputabilitatea ca trăsătură generală a infracţiunii.
b
Distrugerea conductei de gaz în urma exploziei provocate de
manevra bruscă a conducătorului auto este o faptă comisă în stare
de necesitate, pentru a salva viaţa pusă în pericol a animalului,
întocmirea actului fals este o faptă comisă, după caz, în condiţiile
constrângerii fizice sau morale, în funcţie de intensitatea
constrângerii percepute de cel ameninţat şi de posibilitatea lui
fizică de a scăpa de sub presiunea celui ce ameninţă. Accidentul
produs în condiţiile expuse la răspunsul de la lit. b) constituie o
faptă comisă în circumstanţele unui caz fortuit.
b
Cazul fortuit nu înlătură întotdeauna răspunderea civilă a
autorului, aceasta putând fi angajată,
Drept penal de exemplu, pe temeiul343
răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucruri - art. 1376 C.civ.

(ipoteza accidentului cu victime produs din cauza unor defecţiuni
tehnice ascunse ale autovehiculului). Având în vedere că este
înlăturată existenţa culpei ca element al vinovăţiei atunci când
autorul nu a putut să prevadă intervenţia forţei străine şi
rezultatul acesteia, cu atât mai mult acest element va fi înlăturat
când nicio persoană nu a putut prevedea această intervenţie.
Cazul fortuit este singura cauză de neimputabilitate care are
efecte in rem.
b, c
Odată înlăturată imputabilitatea, nu poate fi aplicată o
pedeapsă principală şi deci nici una
olementară. în cazul infracţiunilor cu durată de executare,
iresponsabilitatea trebuie să existe jg {oatg perioada comiterii
infracţiunii, în caz contrar, autorul răspunzând pentru partea din
*cţiune comisă în stare de responsabilitate; exisenţa sau
inexistenţa responsabilităţii într-un caz concret poate depinde nu
doar de starea în care se află cel în cauză, ci şi de natura
infracţiunii: de -Mă în doctrină s-a arătat că o persoană poate
înţelege semnificaţia unui fapte de omor, dar nu şi pe aceea a unei
fapte de fals.
b, c
Iresponsabilitatea exclude posibilitatea aplicării unei pedepse
sau măsuri educative; iresponsabilitatea nu exclude aplicarea
altor sancţiuni, cum ar măsurile de siguranţă, însă confiscarea
extinsă are ca şi condiţie de aplicare existenţa unei condamnări
penale, posibilitate exclusă în cazul iresponsabilului. Conform
art. 1367 C.civ., iresponsabilul nu va fi răspunzător pentru even-
tualele prejudicii produse, cu excepţia situaţiilor în care nu poate
fi angajată răspunderea unei persoane care ar fi avut obligaţia de
supraveghere, când iresponsabilul poate fi obligat să indem-
nizeze victima.
a, c
Intoxicaţia cronică cu alcool presupune o alterare patologică
permanentă a facultăţilor psihice ale subiectului, iar când aceasta
duce la pierderea capacităţii intelective şi volitive, răspunderea
penală va fi înlăturată nu pe temeiul dispoziţiilor referitoare la
intoxicaţie, ci în baza textului privitor la iresponsabilitate - art. 28
C.pen. Ca intoxicaţia să înlăture răspunderea penală, nu este
suficient ca aceasta să fie involuntară, starea de intoxicaţie
trebuind să fie şi completă. Deşi, de cele mai multe ori,
înlăturarea imputabilităţii pe raţiuni de intoxicaţie nu necesită
aplicarea unei măsuri de siguranţă, aceasta de pe urmă fiind o
stare pasageră, se pot imagina situaţii când măsuri de siguranţă
cu caracter medical pot şi trebuie să fie aplicate - persoana care,
pentru o perioadă mai lungă de timp, realizând activităţi într-un
loc de muncă cu substanţe gazoase halucinogene/stupefiante,
comite o faptă penală într-o stare de intoxicaţie totală, ulterior
arătându-se necesară aplicarea unui tratament medical pentru
eliminarea consecinţelor expunerii prelungite la respectivele
substanţe.
b, c
Eroarea asupra elementelor constitutive ale infracţiunii nu
înlătură imputabilitatea, ci elementul vinovăţie (intenţia, eventual
şi culpa); eroarea asupra elementelor constitutive ale infracţiunii
se poate înfăţişa în concret atât ca o eroare de fapt, cât şi ca o
eroare de drept nepenal, în funcţie de elementul asupra căruia
poartă eroarea autorului (de exemplu, autorul crede în mod
eronat că legea civilă atribuie bunul în proprietatea sa şi se
hotărăşte să-l distrugă). în măsura în care eroarea este evitabilă,
incidenţa iniţială a erorii este datorată culpei autorului, motiv
pentru care va fi exclusă doar intenţia ca formă de vinovăţie, fiind
astfel posibil să subziste răspunderea pentru o faptă din culpă, în
măsura în care fapta este incriminată şi în modalitatea comiterii
cu o astfel de formă de vinovăţie.
b
în cazul în care eroarea inversă poartă asupra unei
circumstanţe agravante, autorul va răspunde pentru forma de
Drept penal
bază a infracţiunii respective. Eroarea asupra cauzelor 345
justificative are un efect similar cu cel al cauzelor justificative

reale, mai exact, înlăturarea răspunderii penale pentru fapta
intenţionată - cauze justificative putative. Deşi în cazuri de error
in objecto se admite regula caracterului irelevant al erorii, în
situaţia în care este vorba de valori sociale ce ocupă poziţii
diferite în raport cu legea penală, eroarea poate deveni esenţială,
astfel distrugerea propriului bun prin spargere nefiind o faptă
prevăzută de legea penală.
a, b
Elementele obiective ale unei cauze justificative trebuie apreciate
ca o eroare
tipicităţii, cu consecinţa înlăturării intenţiei ca formă a
elementului vinovăţie, motiv pentnT*^^®
autorul va fi exonerat de răspundere dacă seamaacesta
că nu şi-asau
atacul putut
nern- da
este real. Ca . . .
excepţie, eroarea
w
cu , v .
privire la o r
norma“ * I C Q | u J
extrapenala, i,ce
, •'
ţine de cauza justifi •
îndeplinirii unei obligaţii, poate constitui o eroare asupra
antijuridicităţii. în caz de erro •*
persona, eroarea este irelevantă, indiferent de cine este titularul
concret al fiecărei •
reţinerea unui concurs de infracţiuni fiind posibilă doar în cazul în
care eroarea determină I ™
unui obiect de cu totul altă natură - de exemplu, în cazul în care o
persoană doreşte să omoa
câinele vecinului şi trage spre tufişul unde crede că acesta se află,
omorând vecinul care se afla^î
întâmplător acolo, se va reţine o tentativă de distrugere şi o faptă
de ucidere din culpă.
b
Cauza de neimputabilitate nu trebuie să fie prezentă pe
întreaga perioadă a obligaţiei de acţiona, ci doar până la ultimul
moment în care ar fi fost posibil să fie salvat obiectul juridic
Eroarea vincibilă în cazul infracţiunilor din culpă lasă loc de
sancţionare a acesteia; aprecierea" * cauzei de neimputabilitate se
realizează prin raportare la momentul acţiunii.
c
Atât în cazul infracţiunilor de obicei, cât şi în acela al
infracţiunilor de pluralitate natuiaiă nu există vreo
incompatibilitate în sensul imposibilităţii reţinerii erorii de drept
sau de fapt. Art 30 alin. (5) C.pen. nu limitează sfera erorii la
aceea de drept nepenal ca art. 30 alin. (4) C.pen., fiind astfel
acceptată în legislaţia română eroarea de drept penal, însă în
condiţii mult mai restrictive una dintre acestea fiind caracterul
invincibil al erorii.
c
Intoxicaţia, pentru a putea fi reţinută ca şi cauză de
neimputabilitate, trebuie să fie involuntară şi completă, situaţia
unui toxicoman şi a persoanei care adoarme la volan putând fi
analizată şi în baza reguli actio libero in causa, sintagmă care este
utilizată pentru a desemna situaţia în care, la momentul comiterii
acţiunii, autorul nu era responsabil, dar la un moment anterior,
când a fost responsabil, a provocat în mod intenţionat sau din
culpă cauza viitoarei sale iresponsabilităţi; în cazul erorii
346 invincibile asupra consimţământului
Răspunsuri şi explicaţii victimei, suntem în prezenţa
unei cauze de neimputabilitate - eroarea asupra caracterului ilicit
al faptei.
b
Suntem în prezenţa unei forme a erorii - aberratio ictus - care
dă naştere unui concurs de infracţiuni între o tentativă de omor
asupra atacatorului şi ucidere din culpă asupra terţului. Tentativa
asupra atacatorului este justificată pe temeiul legitimei apărări,
iar uciderea din culpă pe acela al stării de necestitate, atacul iniţial
îndeplinind toate condiţiile pericolului tipic stării de necesitate. De
asemenea, având în vedere că apărarea este unica soluţie pentru
autor, acţiunea sa de apărare în relaţie cu atacul întruneşte
condiţiile acţiunii de salvare de la starea de necesitate, care se va
reţine în cazul faptei comise asupra terţului.
a
Eroarea evitabilă poate atrage răspunderea autorului pentru
comiterea faptei din culpă. De aceea, regimul erorii de fapt este
diferit, în cazul erorii vincibile, în cazul infracţiunilor intenţionate,
autorul neputând niciodată răspunde pentru comiterea unei fapte
cu această formă de vinovăţie, pe când în cazul faptelor din culpă
acesta putând să răspundă pentru fapta comisă cu această formă
de vinovăţie, în ciuda existenţei erorii de fapt, când aceasta de pe
urmă are la bază o culpă a făptuitorului. Efectele erorii de drept
nu sunt limitate în funcţie de forma de vinovăţie a autorului, sf
a
Aprecierea asupra caracterului inevitabil se va verifica
întotdeauna la cazul concret, raportarea făcându-se la autor, în
niciun caz nu se va putea limita reţinerea caracterului invincibil
doar
... ţn care eroarea nu putea fi evitată1 în mod absolut. Eroarea
asupra caracterului ilicit nu w? . e|emente ale tipicităţii, ci
contrarietatea faptei faţă de ordinea juridică, de exemplu, în
- «riveşte elemenic
■gŞH erorii ce poartă asupra consimţământului victimei - în
condiţiile lovirii acesteia la i I' ■ t de box, autorul cunoaşte toate
elementele din norma de incriminare şi acţionează cu B;’0 Vg. nU
există nicio limitare cu privire la infracţiunile comise de subiecţi
activi speciali.
R 120.b
" ţn cazul de mai sus, circumstanţa prezentată îndeplineşte
condiţiile cauzei de neimputabilitate K constrâ n6er'' f'z'ce “ presiune
de natură fizică pe care o forţă exterioară, irezistibilă, o exercită |.*
unui individ, înlăturându-i posibilitatea de control asupra acţiunilor
sale şi determinând 1 comiterea unei fapte prevăzute de legea
penală; fapta nu este justificată şi nici comisă cu forma de vinovăţie
a culpei.
I 121. c
E Constrângerea fizică nu este o cauză justificativă, fiind o cauză
de neimputabilitate; constrân- S§ oprea fizică poate fi determinată
atât de cauze exterioare subiectului, cât şi de cauze interne, cum §
ar fi de pildă, o stare de leşin, care determină căderea unei
persoane peste o alta, rănind-o pe cea B de pe urmă. Pentru
aplicarea acestei cauze de înlăturare a vinovăţiei nu interesează, de
obicei, K dacă acţiunea forţei de constrângere a fost previzibilă sau
nu, fiind suficient să se constate că, în I momentul comiterii faptei,
autorul s-a aflat sub imperiul ei - există totuşi situaţii când
caracterul j previzibil al constrângerii determină evitabilitatea ei,
cum ar fi în cazul militarului care nu se ţ. prezintă la unitate din
cauza unei indundaţii previzibile, neprezentarea fiind evitabilă
dacă militarul pleca spre unitate mai repede.
a
Criteriul care stă la baza distincţiei dintre cele două forme de
constrângere trebuie să fie dat < de caracterul irezistibil al
constrângerii fizice, mai exact, de posibilitatea de a se sustrage
fizic de sub imperiul acesteia la momentul comiterii faptei -
astfel, cel asupra căruia se exercită violenţe, spunându-i-se că
actele se vor repeta dacă nu falsifică un act, este supus unei
constrângeri morale, deoarece eventuala comitere a faptei va fi
determinată de efectul violenţei asupra voinţei £ autorului, în
momentul comiterii faptei acesta nemaiaflându-se sub imperiul
forţei fizice - în cazul celui ameninţat cu o armă de foc să falsifice
un act oficial, acesta este constrâns fizic, el neputând
să se sustragă fizic de sub imperiul acestei constrângeri; în cauză,
pericolul este provocat de acţiunea intenţionată a unei persoane,
fapt ce exclude starea de necesitate.
c
Situaţia este asemănătoare celor cunoscute în doctrină sub
denumirea de octio libera in
causa, când autorul este cel care provoacă împrejurarea care
ulterior a devenit sursa constrângerii p - astfel, în situaţia în care
actul ce a determinat constrângerea a fost comis din culpă de către
autor, fapta comisă în stare de constrângere va fi şi ea considerată
ca fiind săvârşită din culpă, în K măsura în care legea o
incriminează şi în această variantă; evident că, fiind în cazul unei
fapte vătămătoare comise din culpă, va putea fi angajată şi
răspunderea civilă delictuală.
c
Fiind vorba de o unitate legală de infracţiune, nu se poate spune
că fapta a fost comisă sub imperiul constrângerii morale, mai
ales că, analizând condiţiile acestei cauze de neimputabilitate,
in practică s-a ajuns la concluzia că, în ceea ce priveşte caracterul
evitabil al pericolului, se ânalizează in concreta, trebuind analizat
dacă soluţia alternativă era susceptibilă să înlăture <• Pericolul cu
care persoana a fost ameninţată; în aceste condiţii, s-a reţinut că
denunţarea celorlalţi fc participanţi la comiterea faptei continuate
era un mijloc eficient de înlăturare a pericolului, nefiind
îndeplinite condiţiile constrângerii morale. Situaţia dată va putea
fi fructificată pe tărâmul indivizi dualizării judiciare a pedepsei.
un antre- ':a
b, c
Ambele cazuri de constrângere înlătură imputabilitatea ca
trăsătură generală a infrart- ~ Persoana care a comis fapta tipică şi
antijuridică nu poate fi trasă la răspundere penală dar J soana
care a exercitat constrângerea va răspunde ca instigator la
comiterea faptei, fiind un caz^' participaţie improprie. Nu suntem
în prezenţa unei constrângeri morale atunci când se ame * • cu
denunţarea unei infracţiuni comise anterior de către subiect şi
despre care persoana ameninţă are cunoştinţă.
c
Excesul neimputabil (justificat) este o cauză de neimputabilitate
şi deci nu justifică o faptji penală comisă de o persoană. Exact ca în
cazul legitimei apărări şi al stării de necesitate, este posjl bilă
comiterea unei fapte din culpă sub imperiul acestei cauze de
neimputabilitate; neavând la bază o cauză justificativă, fapta
comisă în condiţiile excesului neimputabil va fi antijuridică şi 31
putea constitui ea însăşi un atac susceptibil de a legitima o apărare
din partea atacatorului iniţial
c
în cazul legitimei apărări, legea nu cere ca atacul să fie
imputabil, ci doar să fie injust, astfel că absenţa imputabilităţii nu
înlătură aptitudinea atacului de a legitima o apărare; nu
iresponsabilitatea autorului faptei în legitimă apărare face ca
fapta sa nu fie antijuridică, ci îndeplinirea condiţiilor acestei cauze
justificative, condiţii care se analizează înaintea cauzelor de
neimputabilitate şi deci şi a responsabilităţii autorului. Pe cale de
consecinţă în aceste condiţii, analizând mai înainte condiţiile de
existenţă a cauzei justificative a exercitării unui drept, chiar în
ipoteza comiterii faptei de către un iresponsabil, răspunderea
penală va fi înlăturată pe temeiul acestor cauze, şi nu pe acelea al
cauzelor de neimputabilitate.
b
Când autorul nu putea să prevadă rezultatul, nu va exista un
caz fortuit; în realitate, pentru a exista un caz fortuit, trebuie ca
autorul şi nicio altă persoană să nu poată să prevadă intervenţia
împrejurării străine şi efectele acesteia. între cele două situaţii
există un domeniu intermediar, specific situaţiilor în care autorul
nu putea să prevadă, însă o altă persoană ar fi putut, caz în care
nu va exista culpă fără prevedere, dar nici caz fortuit, iar
achitarea inculpatului se va pronunţa ca efect al lipsei vinovăţiei,
în vreme ce în domeniul cazului fortuit lipseşte imputabilitatea ca
trăsătură generală a infracţiunii. Cazul fortuit este singura cauză
de neimputabilitate care are efecte in rem, înlăturând şi
răspunderea penală a participanţilor.
b, c
Constrângerea morală nu este penal
o circumstanţă atenuantă, ci 349o
cauză de neimputabilitate, Drept care poate duce la angajarea
răspunderii civile, similar cu starea de necesitate, pe temeiul
îmbogăţirii fără justă cauză; în aceste cauze, se poate angaja
răspunderea civilă delictuală direct la cererea persoanei păgubite
împotriva celui care a generat constrângerea morală aflată la
originea comiterii faptei prejudiciabile. Pentru a putea fi reţinută
constrângerea morală, trebuie ca fapta să fi fost cerută în mod
explicit sau implicit de către cel care exercită constrângerea, în
măsura în care autorul a comis fapta pentru a preveni eventuale
consecinţe ale unei conduite anterioare, dar, fără să îi fi fost
cerută, nu va putea beneficia de această cauză exoneratoare de
a
încercarea de a lovi un pieton cu autoturismul reprezintă o
punere în executare a hotărârii de a cauza decesul acestuia, care
însă nu a produs rezultatul. Suntem, aşadar, în prezenţa unei
tentative perfecte (actul de executare fiind dus până la capăt,
neîntrerupt), iar nu a unor simple acte de pregătire.
a, b
Faza internă cunoaşte 3 etape: apariţia ideii infracţionale,
deliberarea şi luarea hotărârii. Faza internă nu se sancţionează
niciodată, legea penală sancţionând doar anumite comportamente,
iar
sirnp|e idei ori gânduri. Exteriorizarea ideii de a comite o infracţiune
poate îmbrăca forma unei
infracţiuni (de exemplu, ameninţare), caz în care este
sancţionabilă, dar nu ca faza internă, ci 0Ofaz3 extern^ distinctă
(acţiunea de a ameninţa).
a
pazele (formele) infracţiunii (inclusiv faza internă) sunt specifice
tuturor infracţiunilor comise 0 intenţie, indiferent de modalitatea
intenţiei (directă, indirectă, depăşită, premeditată, repentină etc.).
b
încercarea de a desface cu o cheie şuruburile de fixare a roţii
unui autoturism reprezintă o unereîn executare a hotărârii de a lua
acea
acte
roată din detenţia posesorului autoturismului, iar nu simple
Pre63tire, fără relevanţă penală. Fapta nu este consumată, căci
făptuitorul nu a apucat să scoată bunul din posesia aparţinătorului
şi, corelativ, să şi-l însuşească.
b, c
Fazele (formele) infracţiunii (inclusiv faza actelor de pregătire)
sunt specifice tuturor infracţiunilor comise cu intenţie, indiferent
de modalitatea intenţiei (directă, indirectă, premeditată, repentină
etc.). Alături de tentativă şi infracţiunea consumată (epuizată), ele
fac parte din faza externă a infracţiunii, căci reprezintă o
exteriorizare a ideii de a comite infracţiunea (faza internă). Ca
atare, actele de pregătire nu se sancţionează, cu excepţia situaţiei în
care legiuitorul le asimilează tentativei (caz în care se sancţionează
ca şi tentativă), sau infracţiunii consumate (caz în care sunt
sancţionate ca infracţiune distinctă).
b
Deşi există adesea în cazul infracţiunilor comise cu intenţie
premeditată, acest lucru nu este necesarîn toate cazurile. De
exemplu, făptuitorul se gândeşte să-şi ucidă soţia la întoarcerea
acesteia la domiciliul comun, unde o aşteaptă timp de mai multe
ore. La revenirea soţiei în locuinţă, acesta o sugrumă cu mâinile. în
acest caz, există intenţie premeditată (hotărârea se ia într-o stare
de relativ calm şi, până la punerea în executare a rezoluţiei
infracţionale, trece o perioadă mai mare de timp), nu însă şi acte de
pregătire.
Fazele (formele) infracţiunii, inclusiv aţele de pregătire, sunt
specifice doar infracţiunilor intenţionate (indiferent de modalitatea
intenţiei).
Actele de pregătire pot atrage răspunderea penală si atunci când
legiuitoruWe asimilează tentativei, iar nu doar atunci când le
asimilează mfracţiunii sgcrti'nuate. :___________!)
a
Având în vedere tensiunea energiei electrice distribuite prin
reţeaua electrică, fapta constituie tentativă de omor, comisă cu
intenţie eventuală (căci scopul în sine urmărit de făptuitor nu a fost
cauzarea decesului victimei, ci protejarea acelui teren), iar nu
infracţiunea de lovire sau alte violenţe. Cum rezultatul (decesul
victimei) a fost acceptat de făptuitor, nu poate exista intenţie
depăşită, deci nici infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte. în plus, în general se consideră că infracţiunile
praeterintenţionate nu sunt susceptibile de tentativă.
a
A se vedea explicaţia de la grila anterioară.
c
Practica judiciară a fost constantă în a considera tentativă nu
doar actele descrise expres în norma de incriminare, ci şi alte acte
situate în imediata vecinătate a acestora, în măsura în care relevă
neechivoc intenţia de a comite infracţiunea. Problema s-a pus cu
precădere în cazul infracţiunii de furt, apreciindu-se că există
tentativă atunci când, de pildă, făptuitorul a pătruns în locuinţa
victimei, unde a fost surprins de aceasta, astfel că nu a mai reuşit
să ia vreun bun, sau atunci când încerca desfacerea şuruburilor cu
care era fixată o roată, pentru a o lua apoi fără drept din posesia
detentorului, în scopul însuşirii pe nedrept. în aceste cazuri, deşi
actul de luare propriu-zis (singurul descris în norma de
incriminare prevăzută de art. 228 C.pen.) nu a avutlJfj faptele
constituie totuşi tentativă, iar nu acte de pregătire. Pe de altă parte,
nu orice acte relevă intenţia de a comite o infracţiune constituie
tentativă, ci numai cele situate în imonf^ vecinătate a actelor de
executare descrise de norma de incriminare. De exemplu, dacă
făptuit ^ dorind să ucidă victima, îşi procură o armă, aceasta va
constitui un simplu act de pregătire ’ este evident scopul pentru
care arma a fost achiziţionată.
b, c
în primul caz, făptuitorul a comis doar acte de pregătire,
neexistând, încă, o punere în executare a hotărârii de a comite
infracţiunea, care ar fi avut loc doar în momentul în care
făptuitorul începea manoperele de pătrundere în locuinţa victimei.
în celelalte două cazuri, există o punere în executare a hotărârii
de a comite infracţiunii (omor, respectiv, furt), executare care însă
nu şi-a produs rezultatul.
b
Chiar dacă făptuitorul şi-a propus să comită o tâlhărie, prin
întrebuinţarea de violenţe însă înainte sau după încercarea de
sustragere a bunului, nu foloseşte violenţa, fapta nu constituie
tentativă de tâlhărie, ci tentativă de furt. De aceea, pentru a fi în
prezenţa tentativei de tâlhărie este necesar să existe cel puţin un
început de executare a acţiunii mijloc (lovirea), fiind irelevantâ
existenţa sau nu a unui început de executare al furtului.
a, c Drept penal
Atunci când rezultatul infracţiunii nu se putea produce datorită
351
modului absurd cum a fost concepută executarea, nu există

tentativă [art. 32 alin. (2) C.pen.]. în doctrină, această situaţie se
mai numeşte tentativă neidonee (absolut improprie), pentru a fi
delimitată corect faţă de tentativa idonee (proprie şi relativ
improprie, sub imperiul Codului penal din 1969).
în toate celelalte situaţii în care există un început de executare,
însă rezultatul se produce din alte cauze decât modul în care a fost
concepută executarea, există tentativă. Cauza neproducerii
rezultatului are relevanţă doar pentru delimitarea formelor
tentativei. Unele controverse există în situaţia în care rezultatul nu
se produce din pricina unor condiţii legate de obiectul material al
infracţiunii (de exemplu, condiţia ca persoana să fie în viaţă la
momentul actului de executare, în cazul infracţiunii de omor), unii
autori opinând că este vorba despre o faptă putativă, iar alţii că
este vorba despre tentativă. în variantele prezentate, rezultatul nu
se producea din alte motive decât însuşirile obiectului material,
astfel încât este exclusă calificarea faptei ca una putativă.
b, c
Chiar dacă tentativa la infracţiunea de distrugere se pedepseşte
doar în cazul unora dintre formele agravate [art. 253 alin. (7)
C.pen.], ea este posibilă atât la forma de bază, cât şi la cealaltă
formă agravată [prevăzută de alin. (2) al art. 253 C.pen.].
La infracţiunile din culpă şi cele praeterintenţionate (care
presupun un rezultat mai grav, cauzat din culpă, suprapus pentru
unul mai puţin grav, cauzat cu intenţie), tentativa nu este posibilă,
căci nu există o hotărâre de a comite infracţiunea care să fie pusă
în executare pentru a atinge rezultatul vătămător pe care norma îşi
propune sâ îl prevină.
a
Deşi nu se pedepseşte, tentativa la infracţiunea de tăinuire este
posibilă. La infracţiunile omisive proprii, cum este însuşirea
bunului găsit, nepredat în termen autorităţilor, şi la cele de
consumare anticipată, cum este darea de mită, tentativa nu este
posibilă.
b, c
Tentativa este imperfectă sau neterminată atunci când actul de
executare nu este dus până la capăt, indiferent dacă acest fapt se
datorează voinţei făptuitorului sau intervenţiei unor alte persoane.
în situaţia în care actul de executare este dus până la capăt (de
exemplu, făptuitorul apasă pe trăgaciul armei), tentativa este
perfectă.
a
f j c0dul penal în vigoare nu a reluat dispoziţia referitoare la
insuficienţa sau defectuozi- fnijloacelor folosite sau la aflarea
obiectului material în altă parte decât credea făptuitorul că âflă
(tentativa improprie), această împrejurare nu înlătură caracterul
idoneu al tentativei (care 56 uoune o executare concepută absurd).
Pentru a decide dacă executarea a fost concepută fotr-un mod
absurd, trebuie să plecăm de la rezultatul pe care şi-a propus să-l
obţină făptuitorul. Aceasta deoarece folosirea aceluiaşi mijloc
poate fi, într-un
s tua e sa
caz, o executare absurdă, nesuscep- tibilâ în nicio
' ţ' Proclucă rezultatul, iar în alt caz, o executare adecvată,
susceptibilă să
ducă rezultatul. De pildă, încercarea de a ucide o persoană cu un
pistol de jucărie este o executare absurdă, însă încercarea de a
speria o persoană cu acelaşi pistol nu mai este o executare absurdă
dacă pistolul poate fi confundat cu unul real (indiferent dacă
victima îşi dă sau nu seama c| nu este un pistol real). Aşa fiind, în
speţă, suntem în prezenţa tentativei (idonee), căci pistolul folosit
era apt a produce rezultatul urmărit (constând în intimidarea
victimei, pentru a o determina să-i remită banii făptuitorului, iar
nu în cauzarea decesului acesteia), nefiind defectuos (caz în care,
oricum, tentativa ar fi fost tot idonee), iar executarea nu a fost
concepută absurd (caz în care nu ar fi existat tentativă).
b, c
Tentativa perfectă presupune finalizarea actului de executare,
care însă nu produce urmarea prevăzută de norma de incriminare.
în cazul infracţiunilor de viol şi furt, odată cu finalizarea actului de
executare (întreţinerea actului sexual, respectiv luarea bunului), se
produce, automat şi concomitent, urmarea specifică (încălcarea
libertăţii vieţii sexuale a victimei, respectiv scoaterea bunului din
posesia detentorului). în cazul infracţiunii de omor, odată cu
finalizarea actului de executare (de exemplu, împuşcarea victimei),
nu este obligatoriu să se producă, automat şi concomitent, urmarea
specifică (decesul victimei).
C
Dacă modul în care a fost concepută executarea nu este unul
absurd (adică nesusceptibil de a produce în nicio situaţie
rezultatul), tentativa este una idonee, indiferent dacă mijloacele
folosite, apte în general să producă rezultatul urmărit, nu au putut
produce în concret acel rezultat, fiind nefuncţionale ori
insuficiente. A se vedea şi explicaţia de la grila nr. 145.
b, c
Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa
detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta către aceasta,
tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de
ani [art. 33 alin. (2) C.pen.]. Ca atare, pedeapsa detenţiunii pe
viaţă nu poate fi aplicată. în schimb, poate fi aplicată pedeapsa
închisorii de 20 de ani (maximul posibil), dacă instanţa s-ar orienta
către detenţiune pe viaţă în cazul în care infracţiunea ar fi fost
consumată. Dacă instanţa s-ar orienta spre pedeapsa închisorii
pentru infracţiunea consumată, limitele acestei pedepse se reduc la
jumătate în caz de tentativă (de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni),
astfel că este legală pedeapsa de 7 ani şi 6 luni (minimul posibil).
a
Infracţiunea s-a consumat în momentul în care inculpatul a
ascuns piesele în toaleta unităţii, moment la care bunurile au ieşit
din posesia unităţii, care nu mai putea dispune de ele, intrând
corelativ în posesia inculpatului. Activitatea din cursul nopţii
următoare a fost ulterioară consumării
Drept penal
infracţiunii, având drept
scop asigurarea folosului acesteia. 353
c
Desistarea presupune voinţa liberă a făptuitorului de a renunţa
la comiterea faptei. Ori de câte ori există împrejurări exterioare
care alterează caracterul liber al voinţei, desistarea nu va opera.
Pentru a vedea dacă făptuitorul a renunţat de bunăvoie la
executarea în continuare a infracţiunii, trebuie să vedem, între
altele, dacă, în conştiinţa acestuia, continuarea executării se
putea face fără Răspunsuri
riscurişi explicaţii
354
semnificative (teama de a fi prins,
posibilitatea depăşirii unui obstacol d oa cu riscul vătămării
integrităţii corporale sau sănătăţii etc.). Este importantă
reprezentarea pe tar
oare făptuitorul, chiar dacă ea constituie o imagine deformată a
realităţii. De aceea, desistarea operează când autorul se sperie că
va fi surprins şi abandonează rezoluţia infracţională chia dacă, în
realitate, un atare risc nu exista (zgomotul a fost produs de căderea
unei ţigle). Tot astfel desistarea nu operează atunci când
făptuitorul nu găseşte bunul căutat, renunţând să ia a|te bunuri
care nu prezintă interes pentru el sau care prezintă un interes
redus.
c
Odată cu pătrunderea în locuinţa victimei cu scopul de a
sustrage bunuri, rezoluţia infracţională a fost pusă în executare.
Renunţarea ulterioară de bunăvoie la continuarea executării
atrage incidenţa dispoziţiilor referitoare la desistare, în sensul că
inculpatul nu va fi pedepsit pentru tentativa de furt calificat (prin
efracţie şi violare de domiciliu) realizată. în schimb, în
conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) C.pen., va fi aplicată
pedeapsa pentru infracţiunea comisă până la momentul desistării.
în speţă, până la momentul desistării, inculpatul a săvârşit 2
infracţiuni respectiv violare de domiciliu şi distrugere, niciuna
nefiind absorbită de cealaltă.
b, c
Desistarea presupune voinţa liberă a făptuitorului de a renunţa
la comiterea faptei. Ori de câte ori există împrejurări exterioare
care alterează caracterul liber al voinţei, desistarea nu va opera.
Imposibilitatea depăşirii unui obstacol nu echivalează cu o
renunţare de bunăvoie la continuarea executării. în cel de-al doilea
caz, făptuitorul nu va răspunde pentru tentativă, căci rezultatul
(decesul victimei) s-a produs, infracţiunea fiind consumată. în cel
de-al treilea caz, făptuitorul nu va răspunde pentru tentativă,
întrucât accidentarea victimei s-a produs din culpă (neexistând o
punere în executare a vreunei rezoluţii de a curma viaţa victimei).
b
Dacă, în cvasitotalitatea cazurilor, acţiunea de a pune zahăr în
cafeaua ce urmează a fi băută de o altă persoană, cu scopul
uciderii acesteia, reprezintă un mod absurd de concepere a execu-
tării (caz în care nu există tentativă sau, altfel spus, există o
tentativă absolut improprie), în unele cazuri această executare nu
mai apare ca absurdă. De exemplu, dacă victima suferă de o
afecţiune de care făptuitorul ştie, iar, din cauza acelei afecţiuni,
consumul de zahăr îi poate cauza decesul, acţiunea de a pune zahăr
în cafeaua ce urmează a fi servită de această persoană constituie o
punere în executare a hotărârii de a-i cauza decesul, executare aptă
să producă acest rezultat. împrejurarea că victima nu consumă, în
cele din urmă, zahărul dizolvat în cafea este motivul pentru care
rezultatul nu se produce, însă nu înlătură tentativa, care a luat
naştere odată cu turnarea zahărului în cafeaua cu privire la care
făptuitorul ştia că urmează a fi consumată de către victimă.
împiedicarea producerii rezultatului este o cauză de nepedepsire
specifică-'ffparXentativei perfecte (când actul de executare a fost
finalizat, dar rezultatul nu s-a produs). Unele infracţiuni nu sunt
susceptibile de tentativă perfectă, căci, odată cu actul de executare,
se produce şi rezultatul vătămător prevăzut de norma de
incriminare. Infracţiunea de viol face parte din această categorie,
începutul executării acţiunii conducând, instantaneu, la încălcarea
libertăţii vieţii sexuale a victimei.
Drept penal
a 355
Desistarea este o cauză de nepedepsire, iar nu o cauză de

înlăturare a răspunderii penale. în cazul participaţiei, cu excepţia
situaţiei când autorul unic sau toţi coautorii se desistă, ceea ce le
profită doar acestora, desistarea unui participant nu este suficientă
pentru a-l apăra de pedeapsă pe acesta, ci este necesară
împiedicarea săvârşirii infracţiunii (art. 51 C.pen.). Cu alte
cuvinte, desistarea complicelui nu produce niciun efect.
a
Aprobarea împrumutului nu este suficientă pentru a consuma
infracţiunea, căci, până la remiterea efectivă a sumei de bani
făptuitorului, unitatea bancară nu suferă o pagubă, în sensul art 244
C.pen. Fapta constituie deci tentativă la infracţiunea de
înşelăciune. Cauza de nepedepsire a tentativei - desistarea - nu este
incidenţă în cauză, întrucât, odată cu depunerea cererii de
acordare a împrumutului, însoţită de înscrisurile falsificate, actul
de executare s-a încheiat. Or, ^sistarea presupune întreruperea de
bunăvoie a actului de executare, fiind specifică doar tentativei
imperfecte. în speţă, suntem în prezenţa unei tentative perfecte.
a, c
Diferenţa dintre tentativă şi infracţiunea consumată, în cazul
furtului, se face după cum bunul a intrat sau nu în sfera de
stăpânire a hoţului, adică după cum s-a produs sau nu actul
deposedării victimei şi, corelativ şi concomitent, actul împosedării
făptuitorului (între cele două momente neexistând un moment de
pauză). De asemenea, diferenţa se mai poate face utilizând două
criterii practice: 1. după cum, dacă ar fi la faţa locului, cel din
posesia sau detenţia căruia a fost luat bunul ar mai putea dispune
de el (ceea ce presupune că ştie unde se află); 2. după cum, din
perspectiva unui terţ neutru care s-ar afla la faţa locului, bunul ar
părea că aparţine celui din posesia căruia se ia sau, mai degrabă,
celui care l-a luat. Aşa fiind, persoana care, aflându-se într-un
magazin, a introdus în buzunar o eugenie, la fel ca şi cea care a luat
un televizor din locuinţa victimei, după care a coborât scările cu
bunul asupra ei, a comis un furt consumat, bunul fiind scos din
posesia detentorului şi intrând în posesia sa. în schimb, dacă
surprinderea are loc chiar în locul în care se găsea bunul, bun care
se află la vedere, fapta constituie doar tentativă.
c
Momentul consumării infracţiunii continue este momentul la
care sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii
respective, iar momentul epuizării este cel la care activitatea
infracţională continuă a luat sfârşit. Legea penală aplicabilă
(potrivit principiului activităţii) este legea în vigoare la
momentuPfepuizari$3ctivităţii infracţionale.
a “U—I 9
în momentul la care făptuitorul a predat coletul la poştă, acesta a
terminat de efectuat tot ceea ce era necesar pentru ca rezultatul
(decesul victimei) să se producă - tentativă perfectă. Din acel
moment exista riscul unei explozii accidentale sau ca altă persoană
să deschidă coletul cu consecinţa posibilă a decesului acesteia.
Activităţile ulterioare (transportul, manevrarea, predarea
coletului) sunt exterioare conduitei făptuitorului, care a pus în
executare rezoluţia sa infracţională odată cu predarea coletului
conţinând explozibilRăspunsuri
356 şi explicaţii
la oficiul poştal.
a
Tentativa presupune în mod necesar un început de executare.
Toate actele care se situează anterior acestui moment pot constitui,
cel mult, acte de pregătire. Uneori, acte situate în imediata
vecinătate a actelor de executare descrise de norma de incriminare
sunt considerate acte de executare, întrucât relevă intenţia de a
comite fapta, existând, aşadar, un început de executare. Altminteri,
nu se poate reţine tentativa (de exemplu, procurarea unei arme de
foc pentru uciderea victimei relevă neechivoc intenţia de a comite
infracţiunea de omor, dar rămâne un simplu act de pregătire,
nesancţionat de lege). întrunirea sau nu a condiţiilor desistării nu
prezintă niciun fel de relevanţă, căci desistarea este doar o cauză de
nepedepsire a tentativei, iar nu o cază de inexistenţă a acesteia.
a, b
A
b se vedea explicaţiile de la grilele nr. 145,146 şi 154.
Tentativa nu este posibilă la infracţiunile de obicei, căci fie se
comite un număr insuficient de acte pentru a indica obişnuinţa,
care nu prezintă relevanţă penală, fie numărul actelor comise este
suficient pentru a indica obişnuinţa, caz în care infracţiunea de
obicei este deja consumată.
Tentativa poate fi comisă şi prin inacţiune, în cazul
infracţiunilor omisive improprii (cottiisjyg prin omisiune), atunci
când există obligaţia de a ieşi din pasivitate pentru a împiedica un
rezultat să se producă, iar făptuitorul nu-şi îndeplineşte această
obligaţie. De exemplu, mama care, dorind decesul copilului său de
vârstă fragedă, nu îl mai alăptează pe acesta (omisiune).
b
în primul caz, nu există o punere în executare a hotărârii de a
comite infracţiunea, ci simple acte de pregătire, astfel încât
renunţarea făptuitorului nu poate fi considerată desistare (car e
presupune un act de executare).
în cel de-al doilea caz, deşi există un început de executare
(exercitarea violenţelor), făptuitorul renunţă de bunăvoie la
consumarea infracţiunii, ceea ce echivalează cu o desistare.
în ultimul caz, deşi făptuitorul renunţă la executare (care
începuse, atât timp cât făptuitorul avea în mână obiectul
contondent şi se pregătea să arunce cu acesta), voinţa sa nu este
una liberă, ci determinată de teama de a nu fi identificat.
b, c
în primul caz, deşi nu va răspunde penal pentru tentativă de
tâlhărie (ca efect al desistării) făptuitorul va fi sancţionat pentru
lovire sau alte violenţe sau, după caz, vătămare corporală, potrivit
în cel de-al doilea caz, nu a fost comisă o faptă tipică cu
vinovăţia cerută de lege (vătămarea din culpă a integrităţii
corporale sancţionându-se numai în anumite condiţii,
neîndeplinite în speţă).
în ultimul caz, făptuitorul acţionează în stare de necesitate,
pentru a-şi salva viaţa, astfel că nu se poate reţine că pricinuieşte
urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs dacă
pericolul nu era înlăturat.
a
Actele de pregătire nu cunosc o reglementare expresă în
legislaţia penală. Aceasta nu înseamnă că ele nu prezintă relevanţă
în planul dreptului penal. Astfel, existenţa acestora ajută la
circumscrierea factorului subiectiv al intenţiei (fiind specifice doar
infracţiunilor intenţionate). în acelaşi timp, chiar dacă, în unele
cazuri, existenţa actelor de pregătire indică existenţa intenţiei
premeditate, acest lucru nu esteDrept
obligatoriu, putând fi comise acte
de pregătire la o faptă comisă cu penal
intenţie spontană (de exemplu, 357
făptuitorul este lovit intempestiv de un necunoscut, motiv pentru

care ridică o piatră de pe jos - act de pregătire -, pe care o aruncă
în agresorul care se îndepărtează).
b
Distincţia tentativă perfectă - imperfectă are la bază criteriul
finalizării actului (actelor) de executare. Aptitudinea acţiunii sau
inacţiunii făptuitorului de a produce rezultatul urmărit sau
acceptat este criteriul ce stă la baza distincţiei între tentativa
idonee şi cea neidonee.
b
în cazul infracţiunilor cu durată de consumare (cum este şi
infracţiunea de obicei), momentul consumării este distinct de cel al
epuizării.
împiedicarea producerii rezultatului este o cauză de
nepedepsire a tentativei. Dacă infracţiunea s-a consumat, această
cauză de nepedepsire nu mai poate fi incidenţă.
în cazul infracţiunii progresive, încadrarea juridică se stabileşte
în funcţie de momentul epuizării (când se produce rezultatul mai
grav), iar nu de cel al consumării.
c
Condiţiile de existenţă ale unităţii naturale de infracţiune sunt
unitatea de acţiune, omogenitatea juridică şi unitatea subiectului
pasiv; prima dintre condiţii este îndeplinită, indiferent de numărul
actelor materiale de executare, dacă există o singură manifestare
de voinţă, într-o unitate spaţio-temporală (într-o succesiune
neîntreruptă) şi o omogenitate materială a actelor comise; condiţia
omogenităţii juridice este îndeplinită şi atunci când unele acte
comise corespund formei consumate a infracţiunii, iar altele
tentativei.
b
Instanţa supremă (CSJ, s. pen., dec. nr. 784/1993), urmată şi de
alte instanţe, a decis că, datorită pluralităţii subiecţilor pasivi şi a
rezultatelor produse", suntem în prezenţa unui concurs de
infracţiuni, referindu-se mai mult la componenta violentă a acestor
situaţii juridice. Accentul trebuie pus pe existenţa mai multor
persoane în calitate de subiecţi pasivi ai furtului, adică pe faptul că
prin infracţiune se lezează mai multe patrimonii; de altfel, practica
constantă a instanţelor judecătoreşti este în acest sens, şi anume
reţinerea unei singure infracţiuni de tâlhărie atunci când se lezează
un patrimoniu unic, chiar dacă violenţele au fost exercitate
împotriva mai multor persoane.
c
Condiţiile infracţiunii continuate nu sunt îndeplinite, în primul
rând din cauza faptului că există
singură acţiune, formată din mai multe acte de executare realizate
în acelaşi scop şi într-o unitate spaţio-temporală; numărul actelor
de aruncare este mai mare decât al victimelor; fiind îndeplinite
condiţiile unităţii de acţiune, activitatea materială fiind una
omogenă faptic şi juridic, pe fondul pluralităţii de subiecţi pasivi,
în cauză autorul a comis o pluralitate de fapte.
c
Unitatea naturală de infracţiune, sub aspect sancţionator, nu
prezintă particularităţi faţă de infracţiunea simplă, fiind
sancţionată cu pedeapsa prevăzută de norma de incriminare. Se
pot imagina situaţii de fapte continuate, ale căror acţiuni
componente să fie comise în forma unităţii natural colective - de
exemplu, furtul în formă continuată, comis prin luarea prin două
sau mai multe acte de sustragere realizate în condiţiile unităţii
natural colective, de la aceeaşi societate comercială; fapta
persoanei care îi aplică victimei mai multe lovituri cu pumnul, iar
una dintre aceste lovituri determină un prejudiciu estetic grav şi
permanent, alta o lezare a sănătăţii care a avut nevoie pentru
vindecare de mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, iar alta o
infirmitate, este o infracţiune în forma unităţii natural colective, ce
poate fi caracterizată de praeterintenţie.
a, b
în cazul infracţiunilor cu durată de executare, formele de
participaţie pot apărea până la momentul epuizării. în cazul
infracţiunilor continue omisive, legea sancţionează încălcarea unei
obligaţii cu caracter de permanenţă, cum ar fi infracţiunea de
abandon de familie, comisă în modalitatea prevăzută de art. 378
alin. (1) lit. b) C.pen. - neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei
de întreţinere - cum această obligaţie are caracter de continuitate,
infracţiunea comisă prin neîndeplinirea ei este continuă; pentru a
fi exclusă răpunderea penală pentru fapta comisă, cauzele care
înlătură vinovăţia trebuie să fie prezente pe întreaga durată
cuprinsă între momentul consumării şi acela al epuizării, în caz
contrar, de exemplu, iresponsabilul va răspunde pentru acea parte
din infracţiune pe care a comis-o în stare de responsabilitate.
a, c
In cazul faptei tentate de omor, având în vedere că obligaţia
încălcată de mamă are caracter de permanenţă, aceasta va fi
considerată o infracţiune omisivă improprie continuă. Fapta
tentată fiind una cu durată de executare, dacă pe parcursul
inacţiunii a intervenit o lege nouă care sancţionează mai sever
tentativa de omor, aceasta va primi aplicare, în detrimentul legii
mai favorabile. Infracţiunea omisivă improprie (omorul) fiind o
faptă de rezultat, se epuizează în momentul producerii
rezultatului.
a, b
In cazul infracţiunii continue permanente, o întrerupere în
executare poate duce la reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni sau
a unei infracţiuni continuate; de exemplu: în cazul lipsirii de liber-
tate, eliberarea victimei urmată de o nouă privare a sa de libertate
duce la reţinerea unui concurs de infracţiuni. Durata mare a unei
fapte continuate poate fi fructificată în procesul de inH’ ia lizare a
pedepsei; infracţiunea continuă este o formă a unităţii naturale de
infracţiune. ^
a
O hotărâre penală definitivă cu privire la acţiunea continuă de
furt de energie electrică cauză de întrerupere de drept a activităţii
infracţionale, ducând la epuizarea infracţiunii ^ ° continuarea
faptei ilicite creează premisele reţinerii unui concurs de infracţiuni.
Fapta, curn f descrisă, deşi este o infracţiune cu durată de
executare, nu îndeplineşte condiţiile infracţiuni d obicei, care este o
formă a unităţii legale de infracţiune ce constă în comiterea mai
multor act' similare, care, analizate izolat, nu au caracter
infracţional, acest caracter dobândindu-se doar •' repetare, prin
comiterea lor în mod obişnuit. Legea de dezincriminare apărută în
timpul comiterii faptei face ca fapta, în întregul ei, să nu mai fie
prevăzută de legea penală.
a, c
Atât infracţiunea continuată, câtpenal
şi aceea de obicei sunt forme 359
ale unităţii legale de infracţiuneDrept
care pot atrage aplicarea unui spor
ce nu este fix, putând ajunge până la trei ani în cazul pedepsei®
închisorii şi până la o treime în cazul pedepsei amenzii. Având în
vedere incompatibilitatea elementului subiectiv prezent în cazul
culpei cu necesitatea unei rezoluţii infracţionale unice căit? stă la
baza unor acţiuni repetate, infracţiunile continuate nu pot fi
caracterizate de culpă.
b
în cazul infracţiunii continue succesive, pot fi constatate anumite
întreruperi, anumite intervale de timp în care acţiunea incriminată
nu se desfăşoară, care nu afectează unitatea naturală a infracţiunii
în măsura în care sunt fireşti (oprire pentru realimentare), fiind
cerute de natura sau de modui de comitere al faptei. Dacă aceste
întreruperi depăşesc durata firească (petrecerea unei nopţi în
Bucureşti), prelungindu-se dincolo de ceea ce era necesar raportat
la fapta comisă, vom reţine o infracţiune continuată.
b
Nu constituie un obstacol pentru reţinerea infracţiunii
continuate împrejurarea că textele de incriminare în care se
încadrează diferitele acţiuni au denumiri diferite (lovire sau alte
violenţe şi, respectiv, vătămare corporală), atâta timp cât ele nu
reprezintă decât simple forme agravate ale uneia şi aceleiaşi
infracţiuni. în toate aceste cazuri, încadrarea juridică a infracţiunii
continuate se va face pe baza textului care incriminează forma mai
gravă; o situaţie similară este în cazul furtului şi furtului calificat
(art. 228 C.pen. şi, respectiv, art. 229 C.pen.).
a
Omogenitatea juridică a acţiunilor sau inacţiunilor componente
ale infracţiunii continuate este compatibilă cu realizarea unor faze
diferite ale infracţiunii. în cauză nu poate fi reţinut un concurs de
infracţiuni, având în vedere că există o singură rezoluţie
infracţională (în practica s-a reţinut unicitatea rezoluţiei, deşi se
poate discuta dacă nu cumva în speţă existe două rezoluţii distincte,
cea de-a doua, apărută doar din cauza nereuşitei primeia). Deşi este
adevărat că fazele infracţiunii au caracter absorbant, această
absorbţie (faza tentată în aceea consumată) nu poate opera decât în
condiţiile unei unităţi natural colective de infracţiune, caracterizate
de o unitate a acţiunii; intervalul scurs între tentativă şi
consumarea faptei autonomizează acţiunile corespunzătoare celor
două momente, dând astfel naştere unei infracţiuni continuate.
a
Nu se poate susţine că săvârşirea unor acţiuni diferite ca
modalitate de participare exclude întotdeauna (prin ea însăşi)
existenţa unei hotărâri infracţionale unice, mai ales atunci când
inversarea rolurilor (de exemplu, azi un participant este autor la
furt, iar celălalt complice - stă de pază, mâine invers) face parte din
planul iniţial. Nu este posibilă reţinerea formei continuate in cazul
actelor de participaţie comise de aceeaşi persoană în beneficiul
unor autori diferiţi - cel ce ajută două persoane să comită, de
exemplu, un furt va răspunde pentru două fapte de compli-
la furt în concurs, şi nu o complicitate în formă continuată, el
fiind participant la două fapte în cazul în care infracţiunea
comisă de autor este una instantanee, chiar dacă actele
_||ce|ui au caracter repetat, acesta nu va răspunde pentru o
formă continuată de complici- «* deşi acesta a comis acte
repetate, deoarece actele complicelui dobândesc relevanţă penală
t| ■ e,-n momentul în care autorul trece efectiv la comiterea
infracţiunii.
abia in î 181. a, c
Conform textului art. 35 alin. (1) C.pen., condiţia unităţii de
subiect pasiv este obligatorie în
zul acestei forme de unitate legală de infracţiune; art. 238 lit. a)
din Legea nr. 187/2012 pentru
nerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prevede
că se consideră îndeplinită ^ condiţia unităţii subiectului pasiv şi
dacă bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în ^
^proprietatea mai multor persoane; art. 37 C.pen. impune ca
pedeapsa aplicată ulterior să nu fie ' mai uşoară (deci poate fi
egală) decât aceea aplicată anterior, în cazul în care cel
condamnat defi-
nitiv pentru o infracţiune continuată este judecat ulterior pentru
alte acţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
a
în cazul infracţiunii continuate, rezoluţia infracţională trebuie
să fie determinată, anterioară comiterii acţiunilor componente ale
unităţii legale de infracţiune şi să se menţină pe durata comiterii
acestora. în cazul părăsirii locului a trei accidente consecutive de
circulaţie, nu există o unitate de rezoluţie, deoarece, după fiecare
accident, autorul a luat o nouă hotărâre, în condiţiile in care
accidentele, fiind comise din culpă, autorul nu a prevăzut de la
început comiterea lor şi nici infracţiunile subsecvente de părăsire
a locului accidentului. Infracţiunea de simplă repetare nu
presupune nici măcar o rezoluţie generică, deoarece ea există şi în
ipoteza în care, la data comiterii primului act, făptuitorul nu a
prevăzut că va ajunge să îl comită şi pe al doilea, fiind suficient ca
autorul să conştientizeze că este vorba de un act repetat.
c
Condiţia omogenităţii juridice în cazul unităţii natural colective
perimte să existe unitate de infracţiune şi atunci când unele acte
comise corespund formei consumate a infracţiunii, iar altele
tentativei. Astfel, se va reţine o singură infracţiune în situaţia în
care, după un prim act rămas în forma tentativei, cel de-al doilea
act, comis în aceeaşi împrejurare, reuşeşte să consume infrac-
ţiunea, în cazul în care actul tentat şi cel consumat au avut la
bază o unitate de motivaţie şi au fost comise într-o unitate spaţio-
temporală.
a, c
Sistemul sancţionator al celor două unităţi de infracţiune este
diferit, în cazul infracţiunii continuate fiind acela special
prevăzut de art. 36 alin. (1) C.pen., pe când unitatea natural
colectivă, ca formă a infracţiunii simple, nu are un tratament
sancţionator special, fiind aplicabile sancţiunile prevăzute de
norma de incriminare. în timp ce unitatea natural colectivă
impune o unitate spaţio-temporală în comiterea actelor de
executare, infracţiunea continuată impune contrariul, mai exact
realizarea unor acţiuni la diferite intervale de timp, în baza
aceleiaşi rezoluţii infracţionale; omogenitatea juridică trebuie să
caracterizeze ambele forme ale unităţii de infracţiune.
b
în cauză este vorba de oDreptinfracţiune
penal
progresivă, momentul
acţiunii/al consumării fiind acela la care se face raportarea în ceea
361
ce priveşte stabilirea formei de pluralitate, motiv pentru care nu

poate constitui un prim termen al recidivei, din cauza faptului că
inculpatului care a comis fapta în stare de minorat nu-i pot fi
aplicate pedepse, sens în care nu mai există în Codul penal vreo
cauză de reducere a pedepselor în cazul minorilor. Art. 131 C.pen.
prevede expres că termenele de prescripţie se reduc la jumătate
pentru persoanele care la data comiterii faptelor erau minori.
a
întrucât art. 35 alin. (1) C.pen. impune, printre condiţiile
infracţiunii continuate, unitatea de rezoluţie infracţională, se
impune concluzia că fiecare dintre acestea trebuie să fie comisă c
intenţie. Nu există o incompatibilitate între inacţiune şi
infracţiunea continuată, aceasta fijn(j prevăzută expres în definiţia
legală a acestei forme de unitate legală de infracţiune. Infracţiunea
de obicei poate fi comisă în formă continuată, în situaţia în care în
ansamblul actelor ce compun infracţiunea de obicei se pot contura
grupe de acte, separate în timp, fiecare dintre ele fiind î n măsură să
probeze obişnuinţa - o persoană foloseşte un minor în mod repetat
în scop de cerşetorie, în sensul art. 215 C.pen., timp de o lună la
mare şi apoi, după o pauză de două luni, în baz a unui plan
prestabilit, comite aceeaşi faptă într-un alt oraş.
c
Infracţiunea comisă este o infracţiune progresivă comisă din
culpa - ucidere din culpă.
a
La fel ca infracţiunea de obicei, infracţiunea de simplă repetare
se compune dintr-o pluralitate de acte care, individual, nu au
relevanţă penală, deosebirea esenţială faţă de infracţiunea de
obicei constă în aceea că aceasta de pe urmă se consumă odată cu
săvârşirea celui de-al doilea act, nefiind necesară proba
obişnuinţei. Această formă de infracţiune nu constituie o cauză de
agravare facultativă a pedepsei, fiind o formă a unităţii legale de
infracţiune, sancţionată cu pedeapsa prevăzută de textul de
incriminare care o şi instituie ca infracţiune de sine stătătoare.
Condiţia unităţii subiectului pasiv nu este impusă de infracţiunile
de simplă repetare, cu atât mai mult cu cât, în acest caz, nu mai
este vorba de stabilirea unui obicei, a unei îndeleptniciri, ci pur şi
simplu de o sancţionare mai severă a celei de-a doua încălcări a
legii.
a
în cauză sunt îndeplinite condiţiile infracţiunii continuate, iar
încadrarea juridică a acesteia se va face pe baza textului care
incriminează forma mai gravă. Fiind vorba de o infracţiune cu
durată de executare, a cărei epuizare a avut loc după intrarea în
vigoare a noii legi, nu suntem în situaţia intrării în vigoare a unei
legi după săvârşirea faptei şi deci art. 5 C.pen. nu îşi găseşte
aplicarea.
b
Nu există niciun impediment legal ca o infracţiune complexă,
formă a unităţii legale de infracţiune, să fie comisă atât din culpă
[art. 192 alin. (3) C.pen.], cât şi în formă continuată (furt prin
efracţie în formă continuată).
b
în cauză autorul Răspunsuri
comiteşi oexplicaţii
362
infracţiune complexă de tâlhărie în
forma tentativei. Obiectul juridic principal al infracţiunii
complexe (patrimoniul persoanei) nu a fost lezat.
b, c
Infracţiunea complexă fiind o formă a unităţii legale de
infracţiune, absorbţia operează cu privire la conţinutul legal al
infracţiunilor în cauză - infracţiunea complexă, absorbantă şi, res-
pectiv, absorbită, fapt ce înseamnă că toate elementele specifice
incriminării tip absorbite trebuie să se regăsească în conţinutul
incriminării tip complexe. în plan practic, aceasta înseamnă că
infracţiunea complexă nu se poate comite niciodată fără săvârşirea
infracţiunii absorbite; această necesitate a absorbţiei trebuie să fie
consecinţa modului de incriminare a unei infracţiuni, şi nu a
naturii intrinseci a faptei, în ultimul caz aflându-ne în cazul
complexităţii naturale - omorul absoarbe vătămarea corporală;
omorul este o infracţiune comisivă (putând lua şi forma unei fapte
comisive prin omisiune) şi este o infracţiune de rezultat.
b
în cauză autorul a comis o faptă de furt în formă continuată în
concurs real cu o faptă complexă de tâlhărie, transformarea
rezoluţiei infracţionale, prin hotărârea de a utiliza violenţa in
cazul celei de-a treia acţiuni, rupând unitatea legală de infracţiune.
a
{n cazul infracţiunii continuate autorul îşi poate schimba forma
de participaţie pe durata de ^mitere a faptei, însă este necesar ca
acesta să păstreze aceeaşi rezoluţie infracţională pe toată oerloada
de activitate infracţională. Una dintre condiţiile acestei unităţi
legale de infracţiune este tocmai unitatea subiectului pasiv; dacă în
situaţia infracţiunilor contra patrimoniului se poate discuta de
pluralitate de persoane prejudiciate, în cazul infracţiunilor care au
ca obiect bunuri aflate în coproprietate şi în cazul infracţiunilor
contra persoanei, pluralitatea de subiecţi pasivi duce la reţinerea
unei pluralităţi de fapte.
b, c
Infracţiunea progresivă se epuizează în momentul în care survine
urmarea finală, mai gravă, fără vreo intervenţie suplimentară din
partea autorului acţiunii iniţiale. Vom avea o infracţiune
progresivă săvârşită din culpă, spre exemplu, atunci când
vătămarea corporală iniţială a fost cauzată din culpă - de pildă,
printr-un accident de circulaţie - iar ulterior s-a agravat, ducând la
decesul victimei (fapta devenind astfel ucidere din culpă).
a
Art. 36 C.pen. stabileşte tratamentul sancţionator al infracţiunii
continuate, prevăzând în cazul amenzii posibilitatea sporirii
maximului special cu cel mult 1/3 din acesta, fapt care practic lasă
posibilitatea aplicării şi a unui spor de % din maxim. Aplicarea
pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este
facultativă, singura excepţie de la regulă fiind cea prevăzută de art.
67 alin. (2) C.pen., sancţiunea trebuind a fi aplicată în concret de
instanţă, în situaţia în care legea prevede această pedeapsă pe
lângă infracţiunea săvârşită.
a
Concursul real cu conexitate etiologică, ce se caracterizează prin
aceea că o infracţiune este comisă pentru înlesnirea săvârşirii altei
infracţiuni, prezintă printre caracteristicile principale pe aceea că
ambele infracţiuni sunt comise pe baza intenţiei, latură subiectivă
similară în cazul acţiunilor componente ale infracţiunii continuate.
în cazul concursului real cu conexitate etiologică, unitatea
subiectului pasiv nu este o condiţie de existenţă, ca în cazul
infracţiunii continuate, autorul putând comite, de exemplu, un
Drept penal
omor pentru a putea apoi să comită un furt; evident, din exemplul
363
mai sus dat reiese că, în cazul concursului, omogenitatea juridică,

de asemenea, nu este
o condiţie de existenţă.
a
Dacă o lege incriminatoare intervine pe parcursul comiterii
actelor, nu vor putea fi luate în considerare pentru a putea proba
obişnuinţa decât actele săvârşite după intrarea în vigoare a legii
care incriminează fapta. Prevederea expresă a numărului actelor
necesare pentru consumarea infracţiunii este tocmai una dintre
deosebirile esenţiale dintre infracţiunea de obicei şi aceea de simplă
repetare; atât infracţiunea progresivă, cât şi aceea de obieci nu au
un tratament sancţionator special, fiind pedepsite conform textului
normei de incriminare a faptei.
c
Inculpatul va răspunde în baza principiului teritorialităţii pentru
comiterea infracţiunii complexe de tâlhărie în formă continuată.
Condiţia unităţii subiectului pasiv, prevăzută expres de textul legal
ce reglementează infracţiunea continuată, este îndeplinită, pentru
că Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal
prevede, la art. 238 lit. b), că se va considera îndeplinită condiţia
unităţii subiectului pasiv şi atunci când infracţiunea a adus
atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv
principal este unic - subiectul pasiv Principal, reprezentat de
titularul dreptului patrimonial, este unic (persoana juridică care
deţine hala şi bunurile în speţa de mai sus), iar persoanele fizice
care suportă consecinţele actelor de violenţă sau ameninţare
(paznicii halei) sunt subiecţi pasivi secundari.
364
Pluralitatea subiecţilor pasivi în acest caz impune reţinerea unui
200. a
concurs omogen de infrac ţiuni fiind comise mai multe infracţiuni
de acelaşi fel. în cauză, deşi probabil există o unitate <je rezoluţie
infracţională, nu exită un interval de timp suficient între actele de
ameninţare pentru a permite reţinerea unei infracţiuni continuate.
De altfel, există opinii că în această situaţie există o singură
acţiune, care îndeplineşte condiţiile unicităţii de acţiune din cazul
unităţii natural colective, doar pluralitatea de subiecţi pasivi fiind
aceea care rupe această unitate, realitate care duce
totuşi la reţinerea unui concurs ideal omogen de infracţiuni.
în cazul concursului caracterizat cu conexitate consecvenţială infractorul săvârşeşte infracţiune pentru
a ascunde o altă infracţiune săvârşită anterior. Hotărârea privind comiteri celei de-a doua infracţiuni ia
naştere întotdeauna după comiterea primeia, în ipoteza în care o de-a doua infracţiune este susceptibilă
să o absoarbă pe prima. în cazul de faţă, infracţiunea i violenţă comisă iniţial [art. 193-194 C.pen., în
funcţie de gravitatea loviturii aplicate cu pumnul
a
stomac] se va reţine în concurs cu conexitate consecvenţială cu
infracţiunea subsecventă de omor. Pentru a avea însă, în astfel de
situaţii, concurs cu conexitate consecvenţială, trebuie să avem date
că infractorul ia o nouă hotărâre, diferită de cea iniţială, după
comiterea primeia, căci, în caz contrar şi de regulă, infracţiunea de
violenţă se va absorbi în infracţiunea mai gravă de omor (aşa-
numita «absorbţie naturală»).
b, c
Doar în cazul concursului cu conexitate consecvenţială, care se
caracterizează prin aceea că infractorul săvârşeşte o infracţiune
pentru a ascunde o altă infracţiune săvârşită anterior, prima
infracţiune poate fi comisă şi din culpă; în cazul concursului
caracterizat cu conexitate etiologică, ambele infracţiuni vor fi
comise cu intenţie. Rezoluţia infracţională privind săvârşirea
infracţiunii scop trebuie să ia naştere anterior săvârşirii
infracţiunii mijloc, în caz contrar, nu vom mai fi în cazul unui
concurs caracterizat cu conexitate etiologică, ci, de obicei, al unui
concurs real eterogen. Pentru realizarea distincţiei între concursul
de infracţiuni real cu conexitate etiologică şi infracţiunea complexă
se ţine cont dacă infracţiunea mijloc e necesară mereu in abstracto
pentru săvârşirea infracţiunii scop. Dacă aceasta este necesară in
abstracto, cu alte cuvinte, dacă infracţiunea scop nu se poate
comite fără a comite şi infracţiunea mijloc, vom fi în prezenţa unei
infracţiuni complexe. Dacă infracţiunea scop se poate comite şi
fără infracţiunea mijloc, vom fi în prezenţa unui concurs de
infracţiuni. Astfel, furtul prin efracţie prevăzut de art. 229 alin. (1)
lit d) C.pen. este o infracţiune complexă, deoarece fapta nu se
poate comite fără a comite simultan şi infracţiunea de distrugere.
în schimb, furtul simplu nu impune distrugerea anterioară a unui
alt bun, pentru a putea sustrage bunul care face obiectul
infracţiunii de furt - de exemplu, cel ce, dorind să sutragă o
statuetă încorporată într-un gard de marmură, distruge gardul, va
răspunde pentru un concurs de infracţiuni cu conexitate etiologică,
căci a comis o infracţiune de distrugere pentru a înlesni comiterea
unei infracţiuni de furt.
a, b
Infracţiunile de pericol se săvârşesc în momentul în care are loc
actul de executare, moment în care s-a produs urmarea,
concretizată într-o stare de pericol pentru valoarea protejată prin
norma de incriminare. Infracţiunile cu durată de consumare în
timp se consideră săvârşite în momentul epuizării, care diferă în
funcţie de fiecare dintre categoriile de infracţiuni cu durată de
consumare în timp. Spre deosebire de celelalte infracţiuni cu
durată de consumare, în cazulDreptinfracţiunii
penal
progresive, stabilirea
formei de pluralitate infracţională (concurs, recidivă 365
postcondamnatorie sau postexecutorie) se va face în raport de

momentul consumării, şi nu de cel al epuizării, ca o consecinţă a
teoriei acţiunii. Soluţia este justificată datorită faptului că, în cazul
infracţiunii progresive, spre
deosebire de celelalte infracţiuni din această categorie,
agravarea urmării se produce fără o nouă intervenţie a autorului,
ceea ce înseamnă că nu există o acţiune a acestuia comisă sub legea
nouă.
a
Una dintre condiţiile de existenţă ale concursului de infracţiuni
este ca cel puţin două dintre infracţiuni să atragă condamnarea
făptuitorului. în realitate, aceasta nu este o condiţie de existenţă a
concursului, ci o condiţie pentru aplicarea tratamentului
sancţionator prevăzut de lege pentru concurs. însă raţiunea pentru
care s-a reglementat instituţia concursului rezidă tocmai în
instituirea unui tratament sancţionator specific. Dacă nu se poate
aplica acest tratament sanc- ţjonator, concursul de infracţiuni, deşi
existent, nu prezintă nicio importanţă. Prin urmare, ori de căte ori,
ulterior săvârşirii uneia dintre infracţiunile concurente, intervine o
cauză care înlătură răspunderea penală sau o cauză de
nepedepsire, rămânând astfel o singură infracţiune pedepsi- bilă,
nu mai este loc pentru aplicarea dispoziţiilor art. 39 C.pen. în rest,
cu privire la forma de comitere sau la latura subiectivă a faptei, nu
există limitări în această materie.
a
Autorul aflându-se în stare de arest preventiv, înseamnă că
acestuia nu i s-a aplicat definitiv o sancţiune penală pentru fapta
pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, motiv
pentru care în cauză este vorba de un concurs de infracţiuni, fiind
îndeplinită condiţia ca infracţiunile (trei la număr) să fi fost
săvârşite înainte de condamnarea definitivă pentru vreuna dintre
ele. Cum omorul este, în cauză, o infracţiune comisă pentru
înlesnirea săvârşirii evadării, se reţine forma concursului real cu
conexitate etiologică.
a, b
în situaţia în care instanţa a stabilit pentru faptele din concurs o
pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică
pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa
amenzii - în acest caz, legiuitorul a instituit sistemul cumulului
aritmetic. Potrivit reglementării actuale, se prevede în art. 147
C.pen. că dispoziţiile referitoare la sancţionarea concursului de
infracţiuni comis de persoana fizică se aplică în mod corespunzător
şi în cazul persoanei juridice, aşadar, dispoziţiile referitoare la
contopirea amenzilor prevăzute în art. 39 C.pen. îşi găsesc aplicare
şi în cazul persoanei juridice. Regimul pedepselor complementare
în cazul pluralităţii de infracţiuni este prevăzut de art. 45 C.pen.,
acesta statuând că, în cazul pedepselor complementare de natură
diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit, acestea
se aplică pe lângă pedeapsa principală.
b
în aplicarea art. 6 C.pen., în cazul în care pedeapsa rezultantă,
aplicată potrivit legii vechi, depăşeşte maximul la care se poate
ajunge în baza art. 39 C.pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la
acest maxim, această reducere va fi obligatorie, formularea înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, din Decizia nr. 1/2014, fiind una
imperativă în acest sens. La fel ca în cazul concursului de
infracţiuni, noul Cod penal consacră şi în materia recidivei
posibilitatea înlocuirii pedepsei închisorii cu pedeapsa detenţiunii
pe viaţă - art. 43 alin. (3) şi art. 39 alin. (2) C.pen. în situaţia în
care, după condamnarea definitivă pentru o infracţiune,
infractorul e judecat pentru o altă infracţiune concurentă, potrivit
art. 40 alin. (1) C.pen., instanţa va proceda la stabilirea pedepsei
pentru cea de-a doua infracţiune şi apoi o va contopi potrivit art.
39, cu pedeapsa aplicată anterior pentru prima faptă, iar primă
Drept penal
pedeapsă, stabilită prin hotărârea de judecată iniţială pentru
367
prima infracţiune, se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel

că instanţa nu va putea să o modifice.
a, c
în cazul în care, la primul termen al recidivei, pedepsele stabilite
pentru infracţiunile componente ale concursului de infracţiuni sunt
mai mici sau egale cu un an, credem că vom fi în prezenţa recidivei,
dacă putem constata că în durata pedepsei rezultante există o
componentă mai mare de
an închisoare, stabilită pentru infracţiuni intenţionate sau
praeterintenţionate, conform calculului matematic impus de art. 39
alin. (1) lit. b) C.pen. - acest raţionament este valabil ii situaţia în
care, între faptele componente ale concursului, se află şi infracţiuni
din culpă, pe |s » cele intenţionate sau praeterlntenţionate.
Existenţa în structura concursului doar a faptelor din culpă
înlătură posibilitatea reţinerii concursului de infracţiuni, conform
art. 42 lit. c) C.pen. Art 5j C.pen. permite reţinerea stării de
recidivă în aceste cazuri, fiind vorba de infracţiuni comise intenţie
de unul dintre participanţi.
b, c
Conform art. 42 C.pen., nu atrag starea de recidivă infracţiunile
amnistiate; pe de altă parte Sî infracţiunile comise de către minor
(în cazul infracţiunilor progresive, momentul comiterii faptei este
acela al consumării, deci al acţiunii sau inacţiunii) nu atrag
aplicarea unor pedepse, fapt ce ; face imposibilă reţinerea acestei
forme de pluralitate de infracţiuni, fapt consacrat şi în caz(J|H
situaţiilor tranzitorii de art. 9 din Legea de punere în aplicare a
Codului penal; prescripţia executării pedepsei permite reţinerea
stării de recidivă postexecutorie.
b
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare actualul Cod penal.
Conform art. 21 alin. (1) c.pen din Legea nr. 187/2012 de punere în
aplicare a Codului penal, pedeapsa închisorii executabilă aplicată
în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul
minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un
centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei
închisorii. Mai mult aceeaşi lege, în art. 10, prevede că tratamentul
sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi
atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura
pluralităţii a fost comisă sub legea nouă. Astfel, în cauză nu poate
fi reţinută starea de recidivă, faptele comise în stare de minorat
neputând fi avute în vedere la stabilirea stării de recidivă, conform
art. 9 din Legea de punere în aplicare a actualului Cod penal. Mai
mult, nici prevederile art. 44 C.pen. nu sunt aplicabile, deoarece
inculpatul nu se afla în executarea unei pedepse la data comiterii
celei de-a doua fapte, ci în executarea unei măsuri educative.
a, c
în cauză, deşi fapta de evadare comisă de condamnat se află în
stare de pluralitate intermediară cu fapta în executarea căreia se
afla, sancţionarea acestei situaţii speciale de pluralitate de
infracţiuni se face conform art. 285 alin. (4) C.pen. Sancţionarea
infracţiunii de evadare din executarea unei pedepse se realizează
prin sistemul cumulului aritmetic dintre restul de pedeapsă rămas
de executat la momentul evadării şi pedeapsa aplicată de instanţă
pentru infracţiuneaRăspunsuri
368 şi explicaţii
de evadare, modalitate de calcul a pedepsei
finale care de altfel este similară cu cea prevăzută de art. 43 alin.
(1) C.pen. pentru recidiva postcondamnatorie.
a, c
în cazul acestei forme de pluralitate, care se bazează pe scheletul
logic al recidivei postcondamnatorii, primul termen poate fi
constituit de o infracţiune intenţionată pentru care a fost aplicată o
pedeapsă de 1 an închisoare sau mai puţin. Pe de altă parte,
primul termen al pluralităţii nu îl poate constitui o infracţiune
pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare (care începe să
curgă de la executarea sau considerarea ca executată a sancţiunii
penale aplicate), pentru că în acest caz nu este îndeplinită condiţia
comiterii celei de-a doua fapte în intervalul de timp cuprins între
condamnarea definitivă pentru prima faptă şi executarea sau
considerarea ca executată a acesteia. O noutate adusă de Codul
penal este faptul că, atunci când după condamnarea definitivă se
comit mai multe infracţiuni concurente, dintre care unele se află în
recidivă, iar altele se află în pluralitate intermediară faţă de prima
infracţiune, se va aplica pentru toate tratamentul prevăzut de lege
pentru recidivă - art. 43 alin. (2) C.pen.
b
Infracţiunea comisă în termenul de reabilitare poate atrage
starea de recidivă postexecutorie. Conform art. 88 alin. (3) ultima
frază din Codul penal, faptele comise în termenul de supraveghere
E-
dispus de instanţă odată cupenal

Drept amânarea aplicării pedepsei369
pot atrage
doar un concurs de infracţiuni, aceasta pentru că abia la
momentul sancţionării faptei ce atrage revocarea amânării
aplicării
jepSei se va dispune condamnarea inculpatului şi pentru fapta
pentru care a fost amânată
licarea pedepsei. Condamnarea unui partid politic poate atrage
starea de recidivă la fel ca orice condamnare a unei persoane
juridice în condiţiile art. 146 C.pen.
c
Art. 43 alin. (1) C.pen. stabileşte tratamentul sancţionator al
recidivei postcondamnatorii, arătând că, dacă înainte ca pedeapsa
anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se
săvârşeşte o nouă infracţiune îm stare de recidivă, pedeapsa
stabilită pentru aceasta se adaugă (în tota- lltjţg-s.n., F.D.T.) la
pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din
aceasta.
b
Dubla recidivă desemnează situaţia când o infracţiune este
simultan în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de o
infracţiune şi în stare de recidivă postexecutorie faţă de o altă
infracţiune. Codul penal schimbă ordinea de valorificare a celor
două forme de pluralitate, prevăzând în art. 43 alin. (2) C.pen.
următoarele: când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost
executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe
infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de
recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor
referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se
adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas
neexecutat din aceasta.
b
în ceea ce priveşte termenul al doilea al recidivei postexecutorii,
art. 41 alin. (1) C.pen. prevede, ca şi condiţie, că persoana
condamnată trebuie să comită o faptă intenţionată sau
praeterintenţionată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii
de un an sau mai mare. în acest sens, nu are relevanţă pedeapsa
efectiv aplicată pentru această nouă infracţiune, raportarea
făcandu-se doar la pedeapsa prevăzută de lege. Momentul
comiterii infracţiunii prezintă o particularitate în raport de
infracţiunile cu durată de executare, în cazul cărora, pentru
determinarea formei recidivei, se va lua în considerare momentul
epuizării acestora (dacă o astfel de infracţiune este începută în
timpul executării şi se termină după executare, vom fi în prezenţa
recidivei postexecutorii). Totuşi, în situaţia particulară a
infracţiunii progresive, fapta se consideră săvârşită la momentul
consumării, moment ce astfel devine relevant pentru a stabili
forma de pluralitate de infracţiuni incidenţă în cauza concretă.
c
Art. 44 C.pen. se aplică şi în situaţia în care, în timpul executării
unei pedepse, autorul săvârşeşte o nouă faptă, iar condiţiile
recidivei nu sunt îndeplinite, situaţia fiind denumită pluralitate
intermediară. în consecinţă, dacă ambii termeni ai pluralităţii
intermediare constau în pedepse cu închisoarea, potrivit legii
actuale, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă
obligatoriu un spor de 1/3 din cealaltă. în efectuarea contopirii, la
fel ca şi la concurs, se vor avea în vedere cele două pedepse în
întregul lor, dar ceea ce s-a executat până la contopire se scade din
durata pedepsei rezultante. Conform art. 83 alin. (1) lit. b) C.pen.,
pentru a putea fi amânată aplicarea pedepsei, trebuie ca autorul să
nu fi fost condamnat la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor
prevăzute de art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit
reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare.
c
în cazul de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile recidivei
postexecutorii, faptele nefiind comise cu intenţie, şi nici cele ale
pluralităţii intermediare, fapta fiind comisă după executarea
pedepsei iniţiale. Pentru aceste motive, nefiind în cazul vreunei
pluralităţi de infracţiuni reglementate în Codul penal, sancţiunea
se va raporta la limitele speciale oferite de reglementarea
infracţiunii de vătămare corporală din culpă, care prevede
alternativ şi amenda.
a
Conform art. 43 alin. (5) C.pen., pedeapsa în caz de recidivă
postexecutorie se stabileşte între limitele speciale de pedeapsă ale
noii infracţiuni comise majorate cu jumătate; astfel, în cazul
concret dat, instanţa putea aplica în mod legal o pedeapsă situată
între 1 an şi 6 luni şi 9 ani închisoare.
a, c
Conform art. 43 alin. (6) şi 7) C.pen., dacă, după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi
mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca
executată, se descoperă că cel condamnat se află în stare de
recidivă, instanţa va aplica o nouă pedeapsă conform art. 43 alin.
(l)-(5) C.pen., dispoziţie care se aplică şi în cazul în care condam-
narea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită
cu pedeapsa închisorii.
a, b
Dubla recidivă desemnează situaţia când o infracţiune este
simultan în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de o
infracţiune şi în stare de recidivă postexecutorie faţă de o altă
infracţiune, fapt care impune existenţa a cel puţin două hotărâri
penale definitive. Prioritatea aplicării recidivei postexecutorii în
faţa aceleia postcondamnatorii a fost şi este unanim acceptată, atât
înainte, cât şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal.
b
Tratamentul sancţionator al recidivei diferă în funcţie de
momentul comiterii faptei, diferenţiind recidiva
postcondamnatorie de aceea postexecutorie. Numărul faptelor din
concursul de infracţiuni raportat la fiecare termen al recidivei nu
schimbă algoritmul de calcul al pedepsei finale.
a, b
Epuizarea faptei după majorat (continuarea comiterii ei după
acest termen) face ca autorul să răspundă penal la fel ca un major,
intrând aici şi aplicabilitatea regulilor recidivei. O pedeapsă a cărei
executare s-a prescris poate atrage starea de recidivă
postexecutorie. Conform art. 42 lit. b), la stabilirea stării de
recidivă nu se ţine cont de hotărârile de condamnare privitoare la
infracţiunile amnistiate.
b
ani şi 4 luni este limita de pedeapsă la care s-ar ajunge prin
aplicarea regulii pluralităţii de infracţiuni, dacă cele două fapte ar
fi fost comise în stare de majorat, conform art. 44 C.pen., după
data de 01.02.2014, text aplicabil în această ipoteză în cauză.
Conform deciziei nr. 3/2015 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
penală, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 C.pen., stabilirea pedepsei
în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit
Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă
postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar,
Drept penal
potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu371
privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină

conform art. 44 raportat la art. 39 C.pen., referitoare la
pluralitatea intermediară. în aplicarea art. 6 C.pen., instanţa de
executare nu poate încălca principiul autorităţii de lucru judecat,
neputând astfel reaprecia pericolul social al unei fapte pentru care
a fost stabilită în mod definitiv pedeapsa şi aplica o nouă pedeapsă.
a
în cazul infracţiunii complexe, art. 37 C.pen. permite
recalcularea pedepsei pentru acţiuni sau inacţiuni care intră în
conţinutul aceleiaşi infracţiuni; aceasta este o formă a unităţii
legale de infracţiune, care nu poate fi comisă fără săvârşirea
infracţiunii absorbite (în caz contrar, se reţine concursul de
infracţiuni între infracţiunea absorbită şi cea absorbantă, şi nu o
infracţiune complexă).
a
Conform art. 35 alin. (1) C.pen., unitatea subiectului pasiv este o
condiţie a infracţiunii continuate.
a
Concursul real cu conexitate etiologică se caracterizează prin
aceea că o infracţiune este comisă pentru înlesnirea săvârşirii altei
infracţiuni, motiv pentru care acesta poate îmbrăca forma unui
concurs omogen (fur o cheie de acces pentru a putea pătrunde într-
o încăpere şi a fura bunuri de valoare) şi, prin natura sa, nu poate
avea în structură o infracţiune din culpă; legea nu prevede că
această formă de concurs este sancţionată mai aspru decât restul
formelor concursului de infracţiuni.
c
în cazul răspunsului de la lit. a), a intervenit reabilitarea de drept
conform art. 165 C.pen.; art. 146 alin. (1) C.pen. reglementează
recidiva în cazul persoanei juridice, iar alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi
articol reglementează modalităţile de calcul al pedepselor
rezultante, în funcţie de recidiva postexecutorie, respectiv
postcondamnatorie; graţierea face ca pedeapsa să fie considerată
ca executată şi nu exclude deci reţinerea recidivei postexecutorii.
c
O infracţiune continuată consumată în timpul minorităţii, dar
epuizată după majorat, va atrage regimul sancţionator aplicabil
majorilor. Prin Decizia nr. 13/2016, înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 C.pen.,
în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii
penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale
infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni,
instanţa se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă
pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar
rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de
infracţiuni conform legii penale noi.
b
Complicitatea nu este posibilă la infracţiunile caracterizate de o
pluralitate naturală sau constituită. Dacă instrumentul pus la
dispoziţie nu mai este folosit, deşi nu va exista o complicitate
materială, va exista o complicitate intelectuală (prin întărirea
rezoluţiei infracţionale). Instigarea este o formă mai gravă de
participaţie decât complicitatea, astfel că o absoarbe pe aceasta.
b, c
Participaţia penală (pluralitate ocazională de făptuitori) şi
pluralitatea naturală de făptuitori sunt forme distincte ale
pluralităţii de făptuitori, niciuna dintre cele două specii nefiind o
formă a celeilalte. Participaţia penală nu este posibilă la
infracţiunile caracterizate de o pluralitate naturală sau constituită.
Codul penal reglementează în art. 52 alin. (1) coautoratul
impropriu, care este o formă a participaţiei penale (participaţia
penală poate fi proprie, când participanţii acţionează cu aceeaşi
formă de vinovăţie sau improprie, când participanţii acţionează cu
forme de vinovăţie diferite).
b
Legătura subiectivă în cazul participaţiei penale poate fi şi
unilaterală, nu doar bilaterală (acord de voinţe). De exemplu, un
complice îl ajută pe autor (scoţând din funcţiune sistemul de
alarmă), fără ca autorul să ştie sau să vrea acest lucru. De
asemenea, legătura subiectivă există atât în cazul participaţiei
proprii, cât şi în cazul participaţiei improprii, chiar dacă, în acest
din urmă caz, cel puţin unul dintre participanţi acţionează din
culpă sau fără vinovăţie.
a, c
Există coautorat în măsura în care mai multe persoane participă
cu acte de executare la comiterea faptei, chiar dacă numai unul
dintre actele de executare produce în mod direct rezultatul.
Esenţial este că toţi au săvârşit acte de executare, ceea ce îi face
coautori. Nu toţi cei care participă cu acte materiale la comiterea
aceleiaşi infracţiuni sunt coautori, unii dintre ei putând fi complici
(materiali). Calitatea de coautor este dată de natura actului comis
(de executare), iar nu de forma de vinovăţie cu care acţionează
participantul, aceasta din urmă având relevanţă doar pentru
stabilirea naturii proprii sau improprii a participaţiei.
a
Potrivit art. 51 C.pen., doar împiedicarea săvârşirii infracţiunii
constituie cauză de nepedepSjr ^ în materia participaţiei, simpla
desistare a complicelui (cum este cazul în speţă) nefiind suficient ^
în acest sens. Totodată, potrivit art. 50 alin. (2) C.pen.,
circumstanţele reale (cum este şi comite^ |§ unui furt prin
ameninţări), se răsfrâng asupra participantului care le-a prevăzut.
B a prevăzut comiterea faptei cel puţin prin ameninţare şi nu a
împiedicat săvârşirea acesteia. Ca atare răspunde pentru
complicitate la tâlhărie.
c
Potrivit art. 51 C.pen., doar împiedicarea săvârşirii infracţiunii
constituie cauză de nepedepsire în materia participaţiei, simpla
desistare a complicelui (cum este cazul indicat la varianta A)
nefiind suficientă în acest sens. Desistarea nu este o cauză care
înlătură însăşi existenţa tentativei, ci doar o cauză de nepedepsire,
care produce efecte personale, în sensul că îi profită doar autorului
care s-a desistat. Drept urmare, instigatorul (varianta B) va
răspunde pentru tentativa realizată de autorul care s-a desistat. în
fine, pentru ca împiedicarea săvârşirii infracţiunii să-şi producă
efectul de nepedepsire, este necesar ca cel care anunţă autorităţile
să o facă în aşa fel încât să le dea acestora posibilitatea concretă să
intervină.
b, c
Circumstanţele reale se referă la fapta comisă - mod (cum este,
de exemplu, săvârşirea infracţiunii de către un major împreună cu
un minor), mijloace, timp, loc de comitere, inclusiv la persoana
subiectului pasiv, dacă legea cere o anumită calitate a acestuia
Drept penal
(pentru forma de bază sau agravată a infracţiunii, cum este starea
373
de graviditate a victimei în cazul infracţiunii de omor calificat). Tot

ce ţine de persoana subiectului activ al infracţiunii este o
circumstanţă personală, chiar dacă această categorie a fost
subdivizată doctrinar în circumstanţe personale subiective, ce ţin
de poziţia subiectivă cu care acţionează subiectul activ, şi
circumstanţe personale de individualizare, ce ţin de anumite
calităţi cerute de norma de incriminare subiectului activ, cum este
calitatea de funcţionar a autorului infracţiunii de delapidare. Cu
privire la circumstanţe personale de individualizare, în doctrină se
consideră că urmează regimul juridic al circumstanţelor reale (se
răsfrâng asupra participanţilor în măsura în care le-au cunoscut
sau prevăzut), ceea ce nu le schimbă însă natura de circumstanţe
personale.
c
Codul penal instituie sistemul parificării pedepselor în caz de
participaţie, în sensul că pedeapsa pentru toţi participanţii va fi
stabilită în aceleaşi limite. Aceasta nu înseamnă însă că şi pedeapsa
concret aplicată fiecărui participant va fi aceeaşi sau că, într-un
caz determinat, nu este posibil ca, de pildă, complicelui să-i fie
aplicată o pedeapsă concretă mai aspră decât autorului, în funcţie
de împrejurări. Regula parificării cunoaşte însă şi excepţii,
reglementate expres de lege - circumstanţele reale şi personale. De
pildă, dacă o împrejurare referitoare la faptă, care o califică, nu a
fost cunoscută unuia dintre participanţi, acesta va răspunde în
limitele prevăzute de lege pentru forma de bază a infracţiunii, iar
participanţii care au cunoscut sau prevăzut acea împrejurare vor
răspunde pentru forma calificată.
a, b
De esenţa coautoratului este comiterea de acte de executare,
actele de altă natură (ajutor, înlesnire, întărire a rezoluţiei
infracţionale, determinare) fiind caracteristice celorlalte forme de
participaţie. Potrivit art. 77 lit. a) C.pen., săvârşirea faptei de 3 sau
mai multe persoane împreună constituie o circumstanţă agravantă
generală. Se consideră că săvârşesc împreună o faptă autorul,
coautorii şi complicii concomitenţi. Complicii anteriori şi
instigatorii nu se au în vedere pentru stabilirea incidenţei acestei
circumstanţe. Coautoratul este posibil şi la infracţiunile comise
prin inacţiune (comisive prin omisiune sau omisive improprii),
exemplul de şcoală fiind cel al părinţilor care, urmărind uciderea
copilului aflat la o vârstă fragedă, nu îl mai hrănesc pe acesta.
a
Această situaţie a fost analizată de înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie într-o decizie de speţă PjccJ, s. pen., dec. nr. 2245 din 1
iunie 2011), instanţa supremă stabilind că „fapta de a exercita acte
de violenţă asupra unei persoane, săvârşită de către funcţionarii
publici în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută jn art.
250 alin. (3) C.pen. [Codul penal din 1969 - n.n., R.C.), iar
neintervenţia celorlalţi funcţionari publici prezenţi pentru
stoparea actelor de violenţă exercitate asupra persoanei constituie
c0I11p|icitate la infracţiunea de purtare abuzivă, sub forma
complicităţii prin inacţiune". Chiar dacă soluţia poate fi nuanţată,
atât în speţa soluţionată de instanţa supremă, cât şi în cazul de
faţă, victima se află la dispoziţia funcţionarului care omite să
intervină, funcţionarii care exercită nemijlocit actele de violenţă
fiind prezenţi la solicitarea celui dintâi. Pentru argumentele aduse
în sprijinul existenţei complicităţii, facem trimitere la această
decizie. împiedicarea consumării infracţiunii nu înlătură
tipicitatea (prevederea faptei în legea penală), ci constituie o
simplă cauză de nepedepsire.
a, c
Fiindcă X acţionează fără vinovăţie (neavând vârsta minimă
necesară pentru a răspunde penal), iar X cu vinovăţie sub forma
intenţiei, participaţia este improprie. Legătura subiectivă există şi
în cazul participaţiei improprii, nefiind afectată de imposibilitatea
constatării vinovăţiei în persoana ambilor participanţi. Tot astfel,
pentru reţinerea circumstanţei agravante generale a săvârşirii unei
infracţiuni de către un major împreună cu un minor, este irelevant
dacă minorul răspunde sau nu penal.
a
Participanţii nu pot răspunde pentru mai mult decât ceea ce s-a
realizat efectiv. Ca atare, dacă autorul comite o infracţiune mai
puţin gravă decât cea la care a fost determinat sau la care s-a
înlesnit/ajutat, această împrejurare profită şi celorlalţi
participanţi.
b
Comiterea unei infracţiuni mai grave (de exemplu, tâlhărie sau
furt calificat în loc de furt) constituie o circumstanţă privitoare la
faptă (reală), care se răsfrânge asupra participanţilor doar în
măsura în care au cunoscut-o sau prevăzut-o. în acelaşi timp,
potrivit art. 50 alin. (2) C.pen., este necesară prevederea efectivă,
în lipsa acesteia simpla posibilitate de prevedere, chiar constatată,
nefiind suficientă.
a, b
Infracţiunea de viol se comite doar cu intenţie. Ca atare, dacă Y
nu a avut reprezentarea faptului că victima este constrânsă,
lipseşte factorul intelectiv al intenţiei - prevederea. Posibilitatea
prevederii permite cel mult reţinerea culpei simple în sarcina lui Y,
modalitate în care infracţiunea de viol nu este incriminată.
în mod tradiţional, în doctrină şi jurisprudenţă se apreciază că
cel care constrânge victima, pentru a permite altuia să întreţină un
act sexual cu aceasta, este complice la infracţiunea de viol. Cu
toate acestea, se consideră, în mod unanim, că violul este o
infracţiune complexă (mai puţin în varianta în care se profită de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa),
care absoarbe infracţiunile de ameninţare şi cele îndreptate
împotriva integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei. Aşa fiind,
este evident, după părerea noastră, că violenţa sau ameninţarea
constituie acte de executare la infracţiunea complexă însăşi, iar nu
simple acte de înlesnire. De altfel, în cazul infracţiunii de tâlhărie,
se consideră, tot unanim, că cel care loveşte sau ameninţă victima
pentru ca o altă persoană să o poată deposeda de un bun este
coautor, iar nu complice la infracţiunea complexă de tâlhărie. Nu
întrezărim nicio diferenţă între cele două infracţiuni care să
permită soluţii diferite în privinţa persoanei care comite doar
acţiunea secundară (actul de constrângere), pentru a-i permite
altuia să realizeze acţiunea principală (furtul, respectiv actul
sexual).
în speţă este vorba, desigur, despre coautorat impropriu.
a
în doctrină şi jurisprudenţă mai veche (de exemplu. Trib.
Suprem, col. pen : nr. 1383/1968) s-a subliniat adesea faptul că nu
este posibilă reţinerea unei complicităţi unice sarcina celui care
ajută la comiterea de acte deDrept penal
executare de către autori diferiţi
375
(fără |eeih între ei). Practica judiciară pare să se fi detaşat de aceste

considerente, reţinându-se adesea singură complicitate în formă
continuată în sarcina celui care ajută la săvârşirea mai multo *
infracţiuni de aceeaşi natură de către autori diferiţi. în acest fel
însă, cu referire la infracţiunea de înşelăciune, sub imperiul
Codului penal din 1969, s-a ajuns la situaţia paradoxală în care
persoană care a falsificat mai multe adeverinţe de venit, pe care, la
diferite intervale de timp (ţn funcţie de solicitări), le-a pus la
dispoziţia unor diferite persoane (fără legătură între ele) să fie
condamnată pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe
deosebit de grave [art. 215 alin (S) C.pen. 1969], prin totalizarea
prejudiciilor cauzate de autorii diferiţi, în condiţiile în care în
sarcina niciunuia dintre autori nu s-a reţinut o atare modalitate.
Cu alte cuvinte, complicele a înlesnit comiterea unei infracţiuni pe
care însă... n-a comis-o nimeni. Or, credem noi, nu este cu putinţă
reţinerea complicităţii la o infracţiune la care nu există acte de
executare comise de un autor sau mai mulţi coautori. Aceasta
deoarece, potrivit teoriei participaţiei penale, participanţii comit
aceeaşi infracţiune. Or, în acest caz, aceeaşi infracţiune este comisă
doar de către fiecare autor în parte şi complicele care l-a ajutat pe
acesta. Autorii care au acţionat independent unii de ceilalţi nu au
comis aceeaşi infracţiune, ci infracţiuni diferite. Drept urmare, nu
poate fi reţinută complicitatea în formă continuată.
Unitatea naturală colectivă iese, oricum, din discuţie, căci ea
presupune o acţiune unică, compusă din mai multe acte de
executare care se săvârşesc printr-un proces execuţional unic, fără
întreruperi nefireşti care să le autonomizeze în acţiuni distincte.
Cum, în speţă, adeverinţele sunt falsificate în zile diferite, această
unitate a procesului execuţional nu există, fiind vorba de acţiuni
distincte. Trebuie adăugat că argumentele expuse mai sus în
susţinerea existenţei concursului de infracţiuni (în detrimentul
infracţiunii continuate) pot fi aduse şi în raport de unitatea
naturală colectivă.
c
Problema a fost tranşată pe calea unui recurs în interesul legii,
prin decizia nr. 2/2008 a ICCJ, Secţiile Unite.
a
Furtul comis prin efracţie [furt calificat, potrivit art. 229 alin.
(1) lit. d) C.pen.] este o infracţiune complexă, care absoarbe
infracţiunea de distrugere, căci efracţia presupune, în mod
necesar, distrugerea sau degradarea unui obiect (perete, geam,
sistem de închidere etc.), cu scopul de a avea acces la bunurile
existente într-un anume loc, acces pe care acest obiect îl împiedică.
Ca atare, distrugerea obiectului constituie un act de executare la
infracţiunea complexă de furt calificat (prin efracţie), şi nu un
simplu act de înlesnire.
Formele participaţiei au caracter absorbant, cea mai gravă (în
speţă coautorat) absorbindu-le pe cele mai uşoare (în speţă
instigarea).
a, b
Spre deosebire de Codul penal din 1969, Codul penal
actualmente în vigoare nu reia ipoteza de sancţionare a
instigatorului atunci când autorul nu pune în executare hotărârea
de a comite infracţiunea. Drept urmare, soluţia va fi aceeaşi atât în
cazul instigării, cât şi în cazul complicităţii, dacă autorul nu trece
la executare. în lipsa unui act de executare, nu există o faptă
prevăzută de legea penală (care nu sancţionează faza internă sau
actele de pregătire, ca atare), astfel că nu poate exista nici
în schimb, atunci când se trece la executare şi se realizează cel
puţin o tentativă la o infracţiune la care legea prevede
sancţionarea tentativei, participanţii vor răspunde pentru această
tentativă, cu excepţia cazului în care este incidenţă o cauză de
nepedepsire (desistarea, împiedicarea
Drept penal 377
reducerii rezultatului, împiedicarea săvârşirii faptei), care însă

produce efecte doar pentru cel în jjgneficiul căruia sunt întrunite
condiţiile de reţinere a respectivei cauze de nepedepsire (efecte in
nprsonam). Aşa fiind, desistarea tuturor coautorilor le profită doar
acestora, nu şi altor partici- anţi, care vor răspunde pentru
tentativa realizată (desistarea constituind o cauză de nepedepsire
tentativei, iar nu o cauză de inexistenţă a acesteia).
a, c
Art. 77 lit. a) C.pen. prevede ca circumstanţă agravantă legală
ipoteza comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună.
Această situaţie are în vedere participaţia penală sub forma
sutoratului/coautoratului şi/sau a complicităţii concomitente.
în sine, participaţia penală nu constituie o cauză legală de
agravare facultativă sau obligatorie a pedepsei. Atunci când unul
dintre participanţi comite fapta cu vinovăţie, iar altul fără
vinovăţie (în sensul art. 52 C.pen., adică în prezenţa unei cauze de
neimputabilitate), există o participaţie penală, sub forma
participaţiei improprii.
a
pentru existenţa complicităţii materiale, este necesar ca bunul
pus la dispoziţia autorului de estre complice să fie efectiv folosit de
către acesta. în cazul în care bunul nu este efectiv folosit, actul de a
pune la dispoziţie un instrument pentru comiterea infracţiunii
constituie un act de complicitate intelectuală, prin gestul său
complicele întărind rezoluţia infracţională a autorului, aceasta
chiar dacă bunul nu era apt a fi folosit în concret, fiind defect.
Potrivit art. 112 alin. (1) lit. b) teza a doua C.pen., sunt supuse
confiscării speciale şi bunurile care au fost destinate a fi folosite la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar dacă, în cele
din urmă, nu au mai fost efectiv folosite.
c
Pentru soluţia la această speţă, trebuie să clarificăm momentul
final până la care poate interveni cunoaşterea sau prevederea
circumstanţei referitoare la fapta comisă, pentru ca această
circumstanţă să se răsfrângă asupra participantului [art. 50 alin.
(2) C.pen.]. Legea nu prevede expres acest moment, însă
considerăm că, în cazul participaţiei concomitente, el nu poate fi
decât momentul finalizării actelor de executare. în speţă, A şi B
acţionează concomitent, ambii sustrăgând bunuri din locuinţa
victimei. La momentul apariţiei victimei la faţa locului, ambii
inculpaţi au prevăzut două alternative posibile - folosirea violenţelor
ori ameninţării pentru a-şi asigura scăparea, respectiv prinderea şi
deferirea lor organelor judiciare. Cum simpla prevedere este
suficientă pentru ca circumstanţa referitoare la faptă (în speţă
folosirea violenţei) să se răsfrângă asupra participantului, nefiind
nevoie ca acesta să dorească acea urmare, ambii vor răspunde
pentru tâlhărie, în calitate de coautori. Aceasta chiar dacă A nu a
întrebuinţat violenţe (întrebuinţate de B, dar pe care A le-a
prevăzut), căci el comite acte de executare la tâlhărie (sustragerea
de bunuri), nefiind nevoie ca toţi coautorii să comită toate acţiunile
din structura infracţiunii complexe.
b
Art. 270 C.pen., care reglementează infracţiunea de tăinuire,
prevede ca modalitate alternativă de comitere dobândirea unui
bun. Prin „dobândire" se înţelege situaţia în care tăinuitorul
devine proprietarul bunului. Aceasta se poate face şi cu de la sine
putere, prin luarea Răspunsuri
378 şi explicaţii
bunului personal, iar nu doar prin remiterea
nemijlocită de către autorul infracţiunii. Desigur că, dacă această
luare ar fi fără drept şi fără consimţământul celui de la care bunul
este luat, fapta va constitui furt (chiar dacă posesia sa nu era una
legitimă, fiind autorul furtului din care a provenit bunul). Dacă
însă luarea se face cu consimţământul, chiar tacit, al autorului
infracţiunii, fapta nu mai constituie furt, ci, eventual, tăinuire.
Considerăm că, în speţă, există un astfel de consimţământ tacit
(date fiind natura relaţiei dintre X, Y şi Z şi modul în care X a
asistat la comiterea furtului de către Y şi Z). Aşadar, există un act
de dobândire a unui bun despre care X ştie că este sustras, iarX
dispune material de el, consumându-l.
b, c
Infracţiunea se consideră comisă pentru toţi participanţii atunci
Drept penal
când are loc actul <je executare, care este comis de autor sau 379
coautori, indiferent de momentul la care instigatorul sau

complicele anterior şi-au adus aportul. în doctrină a fost
exprimată şi opinia că, în acest caz instigatorul ar trebui să
beneficieze de aplicarea legii penale mai favorabile, dar această
opinie a rămas izolată.
Potrivit art. 8 alin. (4) C.pen., infracţiunea se consideră comisă
pe teritoriul României (atrăgând incidenţa principiului
teritorialităţii) „şi atunci când pe acest teritoriu (...) s-a efectuat un
act de executare, de instigare sau de complicitate (...)".
a, c
Desistarea este o cauză personală de nepedepsire a tentativei,
care nu înlătură însă existenţa tentativei, ci doar posibilitatea
aplicării unei sancţiuni. Drept urmare, cu excepţia situaţiei în care
există o altă cauză de nepedepsire (de exemplu, împiedicarea
săvârşirii infracţiunii), complicele anterior va răspunde pentru
tentativa comisă de autor [în speţă, tentativa de furt calificat în
modalitatea prin violare de domiciliu - art. 229 alin. (2) lit. b)
C.pen., infracţiune complexă care absoarbe violarea de domiciliu).
Prin excepţie de la regula nepedepsirii tentativei în caz de
desistare, art. 34 alin. (2) C.pen. prevede că, dacă actele îndeplinite
până în momentul desistării constituie o altă infracţiune, se aplică
pedeapsa pentru acea infracţiune. în speţă, până la momentul
desistării, autorul a pătruns, fără drept, în locuinţa victimei, astfel
că va răspunde pentru infracţiunea de violare de domiciliu, nu
însă şi pentru tentativa de furt, pentru care produce efecte
desistarea.
b
Art. 52 alin. (1) C.pen. reglementează coautoratul impropriu,
inclusiv în modalitatea intenţie şi culpă. Infracţiunea de mărturie
mincinoasă este o infracţiune care se comite în persoană proprie,
fiecare martor având o obligaţie personală de a spune adevărul,
astfel că, dacă mai multe persoane se înţeleg să denatureze
adevărul într-o cauză, fiecare va răspunde în calitate de autor al
unei infracţiuni distincte de mărturie mincinoasă. Infracţiunile cu
subiect activ calificat pot fi comise în coautorat, cu condiţia ca toţii
coautorii să aibă calitatea cerută de lege (de exemplu,
delapidarea).
a, b
Spre deosebire de alte sisteme de drept, unde este consacrată
teoria autorului mediat, Codul penal român reglementează teoria
participaţiei improprii. Potrivit acestei teorii, este autor cel care
comite nemijlocit actul de executare, indiferent de cauza care a
înlăturat imputabilitatea faptei (art. 52 foloseşte impropriu
noţiunea de „vinovăţie"). Aşa fiind, chiar dacă imputabilitatea este
înlăturată din cauza constrângerii fizice, cum este cazul în speţă,
cel care a spart nemijlocit geamul (constrâns fizic fiind, va fi autor
al infracţiunii de distrugere (dar nu va răspunde penal). în schimb,
cel care îl determină (prin constrângere fizică) pe autor să comită
nemijlocit fapta va fi considerat instigator (participaţie improprie
în modalitatea intenţie şi lipsă de „vinovăţie").
a
Este posibil ca împiedicarea săvârşirii infracţiunii să producă
efecte şi în beneficiul altor participanţi decât cel care a împiedicat
efectiv comiterea Răspunsuri
faptei şi explicaţii
380
atunci când, de pildă, legea nu
sancţionează tentativa la respectiva infracţiune, caz în care această
împrejurare le profită tuturor participanţilor, care nu vor
răspunde penal.
în materia participaţiei, simpla desistare a participantului nu
este suficientă pentru a avea ca efect nepedepsirea acestuia, fiind
necesară împiedicarea săvârşirii infracţiunii. Desistarea este o
cauză de nepedepsire a tentativei, care nu poate opera dacă fapta
s-a consumat. Excepţie face doar situaţia în care toţi coautorii se
desistă, caz în care fapta rămâne în formă de tentativă, desistarea
producând efecte în beneficiul tuturor coautorilor care s-au
desistat (nu şi al altor participanţi).
ţn cazul infracţiunilor cu durată de consumare (continue,
continuate, de obicei, progresive), dată consumată infracţiunea,
desistarea nu mai poate produce efecte, astfel că împiedicarea
epuizării nu prezintă nicio relevanţă.
c
A se vedea explicaţia de la grila nr. 243.
b
în cazul participaţiei improprii (modalitatea intenţie şi culpă),
instigatorul acţionează cu intenţie, iar autorul din culpă. în schimb,
varianta inversă, în care complicele acţionează din culpă sau fără
vinovăţie (indiferent de poziţia subiectivă a autorului), nu este
reglementată de Codul nal în art. 52, care constituie sediul materiei
Dincolo de controversa doctrinară referitoare la posibilitatea
comiterii unei infracţiuni din culpă în coautorat, reţinem că
rezultatul protejat de normă poate fi atins prin acţiunea/inacţiunea
culpabilă a mai multor persoane, iar nu doar a uneia singure. De
exemplu, în practica judiciară au fost condamnaţi pentru ucidere
din culpă 2 şoferi care au accidentat succesiv victima ce se afla
culcată pe carosabil, cauzându-i decesul.
a, b
în primele două cazuri, Y are calitatea de complice (căci rezoluţia
de a derula acţiunea care, în final, produce decesul victimei, era
deja luată de autorul X) şi acţionează cu intenţie, urmărind decesul
victimei, iar X pe cea de autor, căci comite în mod nemijlocit fapta
prevăzută de legea penală şi acţionează din culpă (în primul caz nu
prevede rezultatul, deşi putea şi trebuia, în cel de-al doilea îl
prevede, dar socoteşte fără temei că el nu se va produce, bazându-
se pe indicaţiile date de Y). în cea de-a treia situaţie, X acţionează
cu intenţie, iar nu din culpă, săvârşind infracţiunea de tâlhărie (sau
tentativă de tâlhărie, dacă nu a mai reuşit să sustragă vreun bun),
prin ameninţare (arma nereală care imită una reală fiind aptă să
producă efectul intimidant).
b
în cazul infracţiunii continuate, absorbţia formelor de
participaţie operează, chiar dacă, prin ipoteză, acţiunile
componente exclud unitatea spatio-temporală (nu sunt comise cu
aceeaşi ocazie). Astfel, chiar dacă, la o parte dintre acţiunile comise
la intervale de timp, o persoană participă cu acte de executare, iar
la o altă parte cu acte de înlesnire, se va reţine în sarcina acesteia
doar coautoratul la infracţiunea continuată (din care fac parte
toate acţiunile comise, atât cele executate nemijlocit, cât şi cele la
care doar a înlesnit).
Nu este necesar ca celui care participă cu acte specifice mai
multor forme de participaţie să-i fie aplicată o pedeapsă mai aspră
decât celui care participă cu acte specifice unei singure forme de
participaţie. De exemplu, chiar dacă o persoană participă atât cu
acte de determinare a rezoluţiei infracţionale, cât şi cu acte de
ajutor (caz în care va fi considerat
Drept penal
instigator, actele de instigare
absorbindu-le pe cele de complicitate), această persoană poate 381fi
sancţionată mai blând decât cel care a participat la comiterea
aceleiaşi infracţiuni doar cu acte de executare (fiind autor sau
coautor).
c
Complicitatea este exclusă dacă legătura subiectivă este
ulterioară consumării infracţiunii. Dacă însă cumpărarea bunului
sustras s-a făcut în baza unei înţelegeri anterioare, fapta constituie
complicitate la furt. Infracţiunea de favorizarea făptuitorului se
reţine doar dacă actele de ajutor (indiferent ce formă ar îmbrăca
acestea) sunt dirijate înspre finalitatea specifică prevăzută de art.
269 C.pen. (împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor, tragerii la
răspundere, executării unei pedepse sau măsuri privative de
libertate). în lipsa acestui scop, cumpărarea unui bun sustras
cunoscând provenienţa acestuia va determina încadrarea faptei în
dispoziţiile art. 270 C.pen.
b
Pentru soluţia la această speţă, trebuie să clarificăm momentul
final până la care poate interveni cunoaşterea sau prevederea
circumstanţei referitoare la fapta comisă, pentru ca această
circumstanţă să se răsfrângă asupra participantului [art. 50 alin.
(2) C.pen.]. Legea nu prevede expres acest moment, însă
considerăm că, în cazul participaţiei concomitente, el nu poate fi *
momentul finalizării actelor de executare. în speţa de faţă, iniţial, X
este instigator şi com r f material la infracţiunea de lovire sau alte
violenţe. Ulterior însă, X asistă la lovirea victimei intensitate de
către Y, care acţionează cu intenţia de a ucide (lovituri repetate, în
cap, cu int ^ tate, folosind un par). în acest moment, X devine
complice (intelectual) la infracţiunea de omo prevăzând şi
acceptând, cel puţin, decesul victimei urmare a loviturilor primite,
însă nu intervin' pentru a împiedica săvârşirea faptei. Aşa fiind, se
va reţine în sarcina lui instigarea (ca formă gravă de participaţie)
la omor (care absoarbe natural violenţele exercitate asupra
victimei).
Cum atât X, cât şi Y acţionează cu intenţia de a ucide, nu poate
fi reţinută în sarcina niciunuia infracţiunea de loviri cauzatoare de
moarte.
a
de a comite infracţiunea.
a
de a comite infracţiunea, astfel încât regimul instigării neurmate
de executare şi, respectiv, complicităţii neurmate de executare, se
unifică, în sensul că, în măsura în care autorul nu trece la
executare participanţii nu răspund penal, indiferent de
infracţiunea la care s-a instigat sau ajutat.
b
Criteriul de distincţie între cele două tipuri de instigare este dat
de coeziunea existentă între instigatori, iar nu de modul în care
aceştia acţionează din punct de vedere al factorului timp
(concomitent ori succesiv).
c
Doar actele de complicitate comise cu intenţie pot atrage
răspunderea penală, nu şi cele din culpă. Fiecare participant va
răspunde penal în funcţie de forma de vinovăţie cu care
acţionează.
a, b
Formele participaţiei penale au o gravitate abstractă diferită,
coautoratul fiind considerat mai grav decât instigarea şi
complicitatea, iar instigarea mai gravă decât complicitatea.
Această gravitate abstractă determină ce formă de participaţie o
absoarbe pe cealaltă (coautoratul absoarbe instigarea şi
complicitatea, iar instigarea absoarbe complicitatea). în concret,
gravitatea poate fi diferită, ţinându-se seama de contribuţia
efectivă a participantului şi de situaţia personală a acestuia, astfel
încât activitatea complicelui poate fi, într-o speţă concretă, mai
gravă decât a instigatorului sau autorului, cu consecinţa aplicării
unei pedepse mai aspre acestuia.
b
în primul caz, rezultă că legătura subiectivă s-a stabilit ulterior
consumării furtului, astfel că fapta persoanei care primeşte bunul
sustras pentru o deţinere temporară nu poate constitui
complicitate, ci o infracţiune subsecventă.
în cel de-al doilea caz, deşi încredinţarea sacoşei nu poate
constitui complicitate materială (căci bunul nu este folosit efectiv
de autor), fapta constituie complicitate intelectuală (actul de
remitere a sacoşei întărind rezoluţia infracţională a autorului
sustragerii).
în ultimul caz, încredinţarea înscrisului sub semnătură privată
falsificat altei persoane în scopul producerii de consecinţe juridice
constituie un act de executare (autorat) la infracţiunea de fals în
înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1)
C.pen.
b, c
în primul caz, răspunderea va fi angajată pentru instigare, care
absoarbe complicitatea concomitentă.
în cel de-al doilea caz, instigarea va fi absorbită în actul de
coautorat, spargerea geamului K-f turismului fiind un act de
executare la infracţiunea complexă de furt calificat prin efracţie.
Drept penal
urmare, răspunderea va fi stabilită pentru coautorat, iar nu pentru21
instigare, în ultimul caz, este vorba despre o instigare (care
absoarbe complicitatea) neurmată de execu- are care nu mai atrage
răspunderea penală potrivit Codului penal actualmente în vigoare.
c
Legătura subiectivă, atât la complicitate, cât şi la coautorat,
poate interveni ulterior luării hotărârii infracţionale, atât
anterior, cât şi concomitent săvârşirii faptei.
Atât coautorul (de exemplu, în cazul unei infracţiuni
formale), cât şi complicele (în cazul complicităţii intelectuale)
pot comite acte imateriale.
în timp ce complicele răspunde penal doar atunci când
acţionează cu intenţie, coautorul răspunde penal şi în cazul în
care acţionează din culpă, dacă fapta este incriminată şi în
această modalitate.
b, c
Durata pedepsei accesorii este mai scurtă decât cea a pedepsei
privative de libertate în cazul în care persoana condamnată a
fost supusă unor măsuri preventive privative de libertate, a
căror durată se scade din durata pedepsei pronunţate de către
instanţă.
Durata pedepsei accesorii este mai lungă decât cea a pedepsei
privative de libertate în cazul în care persoana condamnată
beneficiază de amânarea sau întreruperea executării pedepsei,
caz în care pedeapsa accesorie se execută şi în acest interval de
timp, care însă nu se consideră perioadă executată din pedeapsa
închisorii.
b, c
A se vedea art. 65 C.pen.
b, c
Spre deosebire de Codul penal din 1969, actualul Cod penal
prevede expres posibilitatea dispunerii pedepsei complementare
pe lângă pedeapsa principală a amenzii, iar în cazul pedepsei
închisorii nu mai prevede o durată minimă a pedepsei închisorii
care să permită aplicarea pedepsei complementare. în cazul
detenţiunii pe viaţă, pot fi aplicate doar pedepse accesorii, nu şi
complementare.
a, c
A se vedea art. 58 şi art. 76 alin. (2) C.pen.
a, c
400 reprezintă limita maximă generală a numărului zilelor-
amendă [art. 61 alin. (2) C.pen.]. în funcţie de situaţia materială
a condamnatului şi de obligaţiile legale ale acestuia faţă de
persoanele aflate în întreţinerea sa, instanţa stabileşte
cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă, iar nu
numărul zilelor-amendă [art. 61 alin. (3) C.pen.].
Dacă legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii de cel mult doi ani, limitele speciale ale zilelor amendă
sunt cuprinse între 120 şi 240 de zile-amendă. în concret, acest
număr poate fi mai mic de 60, dacă, de exemplu, fapta a rămas
în formă de tentativă [caz în care limitele se reduc la jumătate,
adică între 60 şi 120 de zile-amendă - art. 33 alin. (2) C.pen.] şi,
totodată, instanţa reţine circumstanţe atenuante [caz în care
operează o nouă reducere cu 1/3, adică între 40 şi 80 de zile-
amendă - art. 76 alin. (1) C.pen.].
b, c
Amenda poate fi executată prin prestarea unei munci în
Drept penal
folosul comunităţii, doar dacă persoana condamnată nu execută22
amenda din motive neimputabile, nu şi în caz de refuz, caz în
care amenda se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii [art. 63 alin.
(1) C.pen. şi art. 64 alin. (1) C.pen.]. De asemenea, dacă amenda
se execută prin prestarea unei munci în folosul comunităţii, iar
74 Deşi facultative pentru
Răspunsuriinstanţă,
şi explicaţii odată reţinute, circumstanţele
judiciare atenuante produc efect obligatoriu asupra pedepsei
294. b principale. în schimb, deşi obligatorii pentru insfcuJiî
circumstanţele legale agravante produc un efect facultativ pentru
aceasta. Ca atare, varianta d ii lit. a) nu poate fi reţinută, căci ea nu
exprimă în toate situaţiile un adevăr, existând cazuri în afirmaţia
este falsă.
Dincolo de efectele facultative sau obligatorii pe care le produce,
reţinerea circumstanţelo legale (atenuante sau agravante) este
obligatorie, iar reţinerea circumstanţelor judiciare^ (atenuante sau
agravante) este facultativă.
Legiuitorul prevede explicit nu doar circumstanţe legale, ci şi
circumstanţe judiciare [art 75 alin. (2) C.pen.]. Trebuie precizat
că, potrivit Codului penal în vigoare, există doar circumstanţe
judiciare atenuante, nu şi agravante, legea neprevăzând
posibilitatea ca instanţa să reţină drept cir cumstanţe agravante şi
alte împrejurări, astfel cum se întâmpla sub imperiul Codului
penal din 1969
b, c
Spre deosebire de efectul obligatoriu al circumstanţelor
atenuante legale, efectul circumstanţelor agravante legale este
unul facultativ. în schimb, în cazul ambelor categorii (atât
atenuante, cât şi agravante), reţinerea celor legale este obligatorie.
Indiferent de numărul circumstanţelor incidente, ele produc un
singur efect asupra pedepsei principale [art. 76 alin. (3), art. 78
alin. (2) C.pen.)
a, b
A se vedea art. 75 alin. (2) C.pen., care nu enumeră printre
circumstanţele atenuante judiciare şi împrejurările legate de
persoana infractorului.
c
A se vedea art. 76 alin. (1) şi (2) C.pen. Deşi obligatorie în cazul
reţinerii circumstanţelor atenuante, înlocuirea pedepsei
detenţiunii pe viaţă se face cu pedeapsa închisorii între 10 şi 20 de
ani. Sub imperiul Codului penal din 1969, înlocuirea se făcea cu
pedeapsa închisorii între 10 şi 25 de ani.
a, b
Potrivit Codului penal în vigoare, circumstanţele atenuante nu
mai produc efecte asupra pedepsei complementare a interzicerii
exercitării unor drepturi, astfel cum se întâmpla sub imperiul
Codului penal din 1969. Din interpretarea per o contrario a art. 61
alin. (6) C.pen., rezultă că suma corespunzătoare unei zile-
amendă nu poate fi redusă dincolo de limitele sale (între 10 şi 500
lei), ca efect al circumstanţelor atenuante sau agravante.
în cazul în care pedeapsa este detenţiunea pe viaţă, reţinerea
circumstanţelor atenuante determină înlocuirea obligatorie a
acestei pedepse cu pedeapsa închisorii între 10 şi 20 de ani [art. 76
alin. (2) C.pen.].
c
Comit fapta împreună autorul, coautorii şi/sau complicii
concomitenţi. Instigatorii şi complicii anteriori nu sunt avuţi în
vedere în acest sens.
Săvârşirea infracţiunii de către un major împreună cu un
minor nu se poate reţine în sarcina minorilor. Ea se reţine însă în
sarcina participanţilor majori, cu precizarea că se reţine chiar în
sarcina instigatorilor şi complicilor anteriori majori (iar nu doar a
autorului, coautorilor şi/sau complicilor concomitenţi, cum se
75 întâmpla în cazul Răspunsuri
celeilalte circumstanţe agravante generale).
şi explicaţii
Diferenţa este dată de noţiunile folosite de legiuitor: comiterea
294. b faptei, în primul caz, comiterea infracţiunii, în cel de-al doilea caz.
c
Primele două împrejurări făceau parte dintre circumstanţele
agravante legale reglementate de Codul penal din 1969. Codul
penal în vigoare nu a mai reglementat aceste împrejurări ca cir-
gg:
Drept penal 5g7
mstanţe agravante generale. Prima întrucât avea un conţinut
prea vag. Cea de-a doua, întrucât glfost reglementată ca o
agravantă specială (art. 199 C.pen.).
301- a, c
în cazul în care reţine circumstanţe agravante, instanţa poate
aplica pedeapsa în limite legale, u poate depăşi limita maximă
specială, însă cu o dublă limitare [nu mai mult de 2 ani şi nu mai
ult jg 1/3 din maximul special - art. 78 alin. (1) C.pen.]. Astfel, în
cazul unui maxim special de 3 3ni închisoare, pedeapsa nu poate fi
majorată, ca efect al circumstanţelor agravante, peste limita de 4
ani închisoare.
a
Circumstanţa atenuantă a acoperirii integrale a prejudiciului
material cauzat prin infracţiune nu poată fi reţinută, infracţiunea
de furt calificat (în timpul nopţii), fiind expres exceptată de
legiuitor - art. 75 alin. (1) lit. d) C.pen. Dată fiind această
exceptare, împrejurarea nu poate fi valorificată nici ca
circumstanţă atenuantă judiciară, potrivit art. 75 alin. (2) C.pen.
De asemenea, Codul penal în vigoare nu mai reglementează ca
circumstanţă atenuantă judiciară buna conduită a infractorului
(interpretată în practica judiciară cu maximă largheţe, inclusiv în
sensul de lipsă a antecedentelor penale). Ca atare, pedeapsa nu
poate fi coborâtă sub minimul special de 1 an (art. 229 C.pen.),
până la 8 luni închisoare (precizăm faptul că, luând în considerare
materia de care ne ocupăm, nu am avut aici în vedere incidenţa
dispoziţiilor din Codul de procedură penală, care permit reducerea
limitelor de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei).
în schimb, în cauză se reţine circumstanţa agravantă a săvârşirii
infracţiunii de către un major împreună cu un minor, care permite
instanţei să aplice o pedeapsă peste maximul special de 5 ani (art.
229 C.pen.), dar nu mai mult de 1/3 din acest maxim [art. 78 alin.
(1) C.pen.]. Se observă că doar pedeapsa de 6 ani şi 6 luni
închisoare respectă această limită, nu şi cea de 7 ani închisoare.
b, c
A se vedea art. 79 C.pen., care indică ordinea de aplicare în cazul
concursului de cauze de atenuare şi agravare.
a
Spre deosebire de circumstanţele atenuante şi agravante, care
produc un singur efect asupra pedepsei, indiferent de numărul lor
[art. 76 alin. (3) şi art. 78 alin. (2) C.pen.], cauzele de atenuare şi
agravare produc efecte succesive asupra pedepsei [art. 79 alin. (l)-
(2) C.pen.].
b, c
Incidenţa unei cauze de agravare nu împiedică reţinerea unei
circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii limitelor de
pedeapsă cu 1/3 şi posibilităţii aplicării unei pedepse concrete
situate sub minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Potrivit art. 79 alin. (3) C.pen., cauzele de majorare a pedepsei
(cauze de agravare şi circumstanţe agravante) se aplică întot-
deauna după cele de reducere a pedepsei (cauze de atenuare şi
circumstanţe atenuante).
a, c
Circumstanţa agravantă generală a comiterii infracţiunii de un
major împreună cu un minor se reţine în sarcina majorului
indiferent de forma de participaţie a acestuia şi chiar dacă minorul
cu care a comis fapta nuDrept
răspunde penal.
Circumstanţa agravantăpenalgenerală a comiterii faptei 5g7
de 3
persoane împreună (incidenţă în cauză, ca urmare a participaţiei
celor 3 minori, Y, Z, Q, fiind irelevant în acest sens că Y nu
răspunde penal) nu poate fi reţinută în sarcina tuturor, căci, din
datele speţei, rezultă că X nu a cunoscut sau prevăzut această
circumstanţă referitoare la faptă, astfel că nu se răsfrânge asupra
lui, iar Y nu răspunde penal, astfel că în sarcina lui nu poate fi
reţinută nicio infracţiune, cu atât mai puţin eventuale
circumstanţe agravante.
76
c
Atunci când instanţa interzice, cu titlu de pedeapsă
complementară, exercitarea dreptului străinului de a se afla pe
teritoriul României [art. 66 alin. (1) lit. c) C.pen.], această
interdicţie nu va funcţiona şi ca pedeapsă accesorie [art. 65 alin. (1)
C.pen.].
în cazul detenţiunii pe viaţă, pe lângă pedeapsa principală, pot fi
aplicate doar pedepse accesorii, nu şi complementare [art. 65 alin.
(2) C.pen.]. Pedeapsa accesorie poate fi aplicată doar pe lângă o
pedeapsă privativă de libertate [art. 65 alin. (3) C.pen.].
c
Dispoziţiile art. 57 C.pen. au în vedere ipoteza în care instanţa îi
aplică efectiv inculpatului pedeapsa detenţiunii pe viaţă, care apoi
se înlocuieşte obligatoriu cu pedeapsa închisorii pe 30 de ani, ceea
ce nu este cazul în speţă, căci pentru tentativă la omor calificat,
instanţa nu îi poate aplica inculpatului pedeapsa detenţiunii pe
viaţă, ci, conform art. 33 alin. (2) teza a ll-a C.pen doar pedeapsa
închisorii între 10 şi 20 de ani.
b, c
Publicarea hotărârii de condamnare se poate face doar în extras
[art. 70 alin. (2) C.pen.].
Scopul acestei pedepse este prevenirea săvârşirii unor infracţiuni
similare, concluzie determinată de folosirea noţiunii „asemenea" în
cuprinsul art. 70 alin. (1) C.pen.
Publicarea hotărârii de condamnare se face pe cheltuiala
persoanei condamnate [art. 70 alin (3) C.pen.].
a, c
Publicarea hotărârii de condamnare se poate dispune doar în
cazul în care instanţa dispune condamnarea, nu şi în cazul în care
dispune amânarea aplicării pedepsei principale.
Art. 70 C.pen. nu face distincţie după cum condamnarea s-a
făcut la pedeapsa închisorii sau amenzii penale ori după cum
pedeapsa închisorii este cu executare în regim de detenţie ori cu
suspendare a executării sub supraveghere.
a, b
Pedepsele accesorii pot însoţi doar o pedeapsă privativă de
libertate [art. 65 alin. (2)-(4) C.pen.)] - detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea.
Pe durata termenului de supraveghere al suspendării executării
pedepsei sub supraveghere, se execută pedepsele complementare
[art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen.].
b
Doar pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
drepturi se execută după executarea pedepsei închisorii [art. 68
alin. (1) lit. c) C.pen.].
b
Renunţarea la aplicarea pedepsei este o nouă reglementare care
reprezintă o prelungire în faza de judecată a principiului
oportunităţii urmăririi, oferind instanţei posibilitatea
nesancţionării unor infracţiuni de gravitate redusă, pentru care
acţiunea penală nu ar fi trebuit exercitată încă din faza de
urmărire penală. Art. 82 alin. (2) C.pen. prevede că renunţarea la
aplicarea pedepsei nu va produce vreun efect asupra executării
măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în
hotărârea judecătorească. Infracţiunea pentru care s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei nu atrage decăderi, interdicţii sau
incapacităţi, aşa încât pentru aceasta nu va opera reabilitarea.
b, c
în caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea
pedepsei se poate dispune Drept dacă
penal
pentru fiecare infracţiune
concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, conform 77
art. 80 alin. (3) C.pen. Una dintre condiţiile folosirii acestei

instituţii de către judecător este aceea ca infractorul să nu mai fi
suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în
art. 42 lit. a) şi lit. b) C.pen. sau pentru care a intervenit
reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. Cu alte
cuvinte, nu constituie impediment pentru renunţarea la aplicarea
pedepsei condamnările pentru fapte în raport de care a intervenit
dezincriminarea, amnistia, reabilitarea sau s-a împlinit termenul
de reabilitate prevăzut de lege, orice alte condamnări (chiar şi cele
date ţn baza art. 91 C.pen.) făcând imposibilă renunţarea la
aplicarea pedepsei. Art. 80 alin. (2) lit. c) Cpen. impune ca
inculpatul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată şi
să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi
tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor,
pentru a putea fi dispusă renunţarea la aplicarea pedepsei.
b,c
Codul penal nu consacră decât instituţia anulării renunţării la
aplicarea pedepsei, în condiţiile art. 82 alin. (3) C.pen. Conform
art. 239 din Legea de punere în aplicare a Codului penal, termenul
condamnare" utilizat în cuprinsul art. 80 alin. (2) lit. a) C.pen. se
referă şi la hotărârile prin care, faţă de inculpat, s-a luat, în timpul
minorităţii, o măsură educativă, în afară de cazul în care au trecut
cel puţin 2 ani de la data executării sau considerării ca executată a
acestei măsuri. Conform art. 80 alin. (2) lit. b) C.pen., nu se poate
dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă faţă de acelaşi
infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii
doi ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este
judecat.
c
Art. 82 alin. (3) C.pen. nu impune nicio condiţionare cu privire la
forma de vinovăţie a faptei nou-descoperite pentru a se anula
dispoziţia de renunţare la aplicarea pedepsei. Codul penal, în art.
82 alin. (3), statuează că, pentru ca noua infracţiune descoperită să
ducă la anularea renunţării la aplicarea pedepsei, este necesar ca
acesteia să i se stabilească o pedeapsă chiar după expirarea
termenului de 2 ani - momentul stabilirii pedepsei nu este acelaşi cu
acela al condamnării; acelaşi articol mai sus menţionat prevede în
mod expres că, după stabilirea pedepsei pentru infracţiunea care
iniţial a atras renunţarea la aplicarea pedepsei şi avându-se în
vedere pedeapsa stabilită pentru infracţiunea care a atras anularea
renunţării la aplicarea pedepsei, se aplică apoi dispoziţiile
privitoare la concurs, recidivă sau pluralitate intermediară, după
caz.
c
în acest context, instanţa poate aplica noi măsuri de siguranţă -
de exemplu, confiscă bunurile falsificate, în cazul infracţiunii nou-
descoperite, ceea ce atrage anularea renunţării la pedeapsă.
Instanţa va putea dispune cumulul aritmetic, în situaţia în care va
reţine concursul de infracţiuni dintre infracţiunea pentru care
iniţial a renunţat la aplicarea pedepsei şi aceea care a atras
anularea renunţării la pedeapsă, conform art. 39 alin. (1) lit. d)
C.pen.; din cauza necorelării art. 82 alin. (3) C.pen. cu textele
corespondente din Codul de procedură penală [art. 581' alin. (2)
78
C.proc.pen.j, unde seRăspunsuri
prevedeşi explicaţii
în mod expres că, în urma anulării
renunţării la aplicarea pedepsei, persoana va fi condamnată, pare
că rezultanta obţinută în cazul concursului de infracţiuni în urma
anulării renunţării la aplicarea pedepsei nu poate face obiectul
amânării aplicării pedepsei, pentru că, dacă se pronunţă
condamnarea, înseamnă că deja a fost aplicată o pedeapsă,
nemaiputând fi amânată aplicarea ei - soluţia este nefirească,
impunându-se o intervenţie legislativă urgentă care să corecteze
aceste aspecte.
c
Art. 90 alin. (2) C.pen. prevede că amânarea aplicării pedepsei nu
produce efecte asupra măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile
prevăzute în hotărârea de condamnare. Amânarea aplicării
pedepsei nu implică suspendarea executării unei pedepse, deoarece
pedeapsa stabilită este amânată de la aplicare - nu este executabilă
pedeapsa stabilită, dar neaplicată. Minorilor nu le pot fi stabilite şi
deci aplicate pedepse, motiv pentru care amânarea aplicării
pedepsei nu-i poate privi.
c
Pe durata termenului, persoana trebuie să respecte măsurile de
supraveghere, instanţa putând impune persoanei faţă de care s-a
dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe
dintre următoarele obligaţii - deci dispunerea tuturor măsurilor de
supraveghere este
obligatorie, impunerea unor obligaţii fiind facultativă. Potrivit art.
90 alin. (1) C.pen., pers faţă de care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este su niciunei decăderi,
interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea
săvârşită H nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea
termenului de supraveghere, nu s-a di revocarea amânării şi nu s-a
descoperit o cauză de anulare. în consecinţă, nu este nevoie de
intervenţia reabilitării cu privire la o asemenea pedeapsă. Una
dintre condiţiile amânării aplicării pedepsei este aceea ca persoana
să nu mai fi fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii
excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi b) sau pentru care a
intervenit reabilitarea oris împlinit termenul de reabilitare,
condiţie care exclude recidiviştii din sfera persoanelor care pot
beneficia de prevederile art. 83 C.pen.
a
Spre deosebire de renunţarea la aplicarea pedepsei, în cazul
amânării aplicării pedepsei instanţa stabileşte o pedeapsă, iar apoi
se amână aplicarea acesteia pe un termen de supraveghere- ţ n cazul
renunţării aplicării pedepsei instanţa nu mai este nevoită să
parcurgă etapa stabilirii pedepsei, etapă care se va parcurge doar
dacă va fi dispusă, ulterior, anularea renunţării la aplicarea
pedepsei. Dacă instanţa a dispus anterior amânarea aplicării
pedepsei printr-o hotărâre definitivă, va putea amâna aplicarea
pedepsei pentru o nouă infracţiune comisă, dacă aceasta de pe
urmă este comisă din culpă - de exemplu, art. 88 alin. (4) C.pen.
Dacă s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru de
detenţie, se poate dipune amânarea aplicării pedepsei pentru o
faptă comisă ulterior în majorat, incompatibilitatea amânării fiind
limitată de către textul penal doar la condamnările la pedeapsa
închisorii [art. 83 alin. (1) lit. b) C.pen.].
a, c
Amânarea aplicării pedepsei nu poate constitui primul termen al
recidivei, nefiind pronunţată
o soluţie de condamnare în cauză, eventuala revocare a amânării
aplicării pedepsei ducând la reţinerea unui concurs de infracţiuni,
pe când revocarea suspendării Drept
condiţionate poate duce la reţinerea
unei recidive postcondamnatorii cupenal
tratament sancţionator special,79
conform vechiului Cod penal (eventual conform normelor

tranzitorii). Condamnarea anterioară la pedeapsa amenzii penale
nu constituia impediment nici raportat la suspendarea
condiţionată a executării pedepsei şi nici nu constituie impediment
în calea amânării aplicării pedepsei. Persoana cu privire la care s-a
dispus amânarea aplicării pedepsei va trebui să respecte cinci
măsuri de supraveghere; condamnatul ce a beneficiat de
suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu va fi supus
niciunei măsuri de supraveghere sau obligaţii.
c
Amânarea aplicării pedepsei face ca, pe perioada termenului de
supraveghere, inculpatul să nu execute obligaţiile impuse ca
pedepse complementare; aceste oligaţii pot fi impuse de către
instanţă pe perioada termenului de supraveghere nu ca pedepse
accessorii, ci în baza art. 85 C.pen. Pe durata termenului de
supraveghere al amânării aplicării pedepsei, persoana poate
solicita şi obţine doar modificarea şi încetarea obligaţiilor, nu şi a
măsurilor de supraveghere a căror respectare este obligatorie pe
toată durata acestui termen. Conform art. 85 alin. (1) lit. c) C.pen.,
persoana aflată în termenul de supraveghere al amânării aplicării
pedepsei este obligată să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei
şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum Şi întoarcerea.
b
Revocarea facultativă se dispune când infractorul săvârşeşte o
infracţiune din culpă în interiorul termenului de supraveghere. în
acest caz, dacă instanţa alege să revoce amânarea, aceasta va urma
regimul de drept comun în privinţa efectelor. Dacă instanţa alege
să nu revoce amânarea iniţială, aceasta practic va rămâne să îşi
producă efectele prevăzute de lege. în raport de infracţiunea din
culpă comisă în termenul de supraveghere, credem că instanţa are
la îndemână
roape toate rnoc,alităţiie de individualizare a executării pedepsei
prevăzute de lege. Aceasta Şoarece hotărârea iniţială prin care s-a
amânat aplicarea pedepsei nu creează
Drept penal
vreun inconvenient pe viitor
- prevederile din materia amânării aplicării pedepsei, respectiv
80
suspendării sub = ^praveghere a executării pedepsei, trimit la

hotărâri de condamnare. Or, în speţă, nu suntem în ezenţa vreunei
astfel de hotărâri la acest moment. în caz de revocare a amânării,
instanţa va aplica pedeapsa finală prin jocul regulilor concursului
de infracţiuni.
Totuşi instanţa, raportat la noua faptă, nu poate dispune
renunţarea la aplicarea pedepsei din două considerente: mai întâi,
interpretarea o fortiori a art. 80 alin. (2) C.pen. - dacă nu este
permisă renunţarea la aplicarea pedepsei, după o primă renunţare
(fiind în interiorul termenului de supraveghere de 2 ani), cu atât
mai puţin este permisă renunţarea după amânarea aplicării
pedepsei- iar apoi, interpretând art. 80 alin. (3) C.pen., se ajunge la
concluzia că, dacă faţă de o faptă s-a dispus definitiv amânarea
aplicării pedepsei, e clar ca nu pentru toate infracţiunile
concurente sunt îndeplinite condiţiile renunţării la aplicarea
pedepsei.
c
Dacă revocarea se dispune din alte cauze decât comiterea unei
noi infracţiuni, instanţa dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
Nu va fi posibilă dispunerea suspendării executării pedepsei sub
supraveghere cu privire la această pedeapsă, dat fiind că textul
legal [art. 88 alin. (3) Cpen.] prevede că se va dispune executarea
pedepsei. Pentru revocarea obligatorie în caz de comitere a unei
noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere,
infracţiunea trebuie să fie descoperită în termenul de
supraveghere. Nu are importanţă când a fost descoperit autorul şi
nici dacă hotărârea de condamnare a rămas definitivă (chiar)
după expirarea termenului de supraveghere. Se va dispune
revocarea amânării aplicării pedepsei, şi nu anularea amânării,
dacă o infracţiune continuă, continuată sau de obicei s-a consumat
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus
amânarea, iar momentul epuizării se situează în termenul de
supraveghere, dacă infracţiunea a fost descoperită în acest termen.
a, b
în cazul revocării facultative, menţinerea amânării aplicării
pedepsei poate opera fie atunci când pentru infracţiunea din culpă
se dispune amânarea aplicării pedepsei, fie atunci când se dipune
condamnarea la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei - în acest caz, vor curge două termene de
supraveghere în paralel. în această situaţie, dacă se săvârşeşte o
nouă infracţiune intenţionată în termenul de supraveghere al
amânării aplicării pedepsei şi al suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei, instanţa va dispune condamnarea pentru noua
infracţiune intenţionată, va revoca atât amânarea aplicării
pedepsei, cât şi suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei şi va dispune condamnarea infractorului pentru
infracţiunea anterioară (pentru care iniţial amânase aplicarea
pedepsei), aplicând astfel pedeapsa ce fusese stabilită de către
instanţă, iar apoi va aplica dispoziţiile referitoare la pluralitatea
intermediară, contopind pedeapsa aplicată pentru noua
infracţiune intenţionată (a treia în ordine cronologică) cu cea
aplicată pentru infracţiunea din culpă, urmând ca această
rezultantă parţială să fie contopită, potrivit regulilor de la
concursul de infracţiuni, cu pedeapsa a cărei aplicare a fost iniţial
amânată - rezultanta finală Dreptva
penalfi executată în regim de detenţie.
81
Dezincriminarea nu are ca efecte repunerea în situaţia anterioară,

motiv pentru care hotărârea de revocare a amânării aplicării
pedepsei, credem noi, nu poate rămâne fără efecte în urma
dezincriminării faptei ce a atras revocarea, condamnatul
rămânând să execute (dacă nu executase deja) pedeapsa stabilită
(şi aplicată la revocare) strict pentru fapta raportat la care iniţial
instanţa amânase aplicarea pedepsei.
a, b
Deşi alin. (2) ai art. 89 C.pen. prevede că, în cazul concursului de
infracţiuni, dacă pedeapsa rezultată (dintre pedeapsa iniţial
amânată la aplicare şi aceea pentru fapta ce a atras anularea)
îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 83 C.pen., se poate
dispune amânarea aplicării pedepsei.
în raport de ultima precizare, arătăm că intenţia legiuitorului a fost
una justificată, şi anume a de a permite amânarea aplicării
pedepsei rezultante în cazul concursului de infracţiuni, nefii h
imputabil persoanei faptul că autorităţile judiciare nu au
descoperit în timp util exist concursului de infracţiuni. Totuşi, în
concret, textul de lege nu va putea funcţiona. în primul rând ' o
condiţie cumulativă pentru a se putea dispune anularea amânării
este ca pentru infracţiunea nou-descoperită să se aplice o pedeapsă
cu închisoare. Or, o dată ce pentru una dintre infracţiu. nile
concurente s-a aplicat în concret deja pedeapsa închisorii, în mod
legal nu mai este posibil amânarea aplicării pedepsei pentru
pedeapsa rezultantă. în acest caz, în cel mai fericit scenariu
teoretic, instanţa va putea eventual dispune suspendare sub
supraveghere a executării pedepsei rezultante [a se vedea răspunsul
de la lit. b)]. Cu toate acestea, trebuie precizat că este evident o
omisiune a legiuitorului care nu trebuia să facă referire la sintagma
„aplicarea unei pedepse cu închisoarea", ci la „stabilirea unei
pedepse cu închisoarea", ceea ce ar fi permis textului să func
ţioneze. Astfel, presupunând că textul din Codul penal ar fi trimis
la sintagma „stabilirea unei pedepse cu închisoarea", aşa cum ar fi
fost corect, oricum instituţia nu putea funcţiona, datorită unor
necorelări cu textele din materia executării din Codul de procedură
penală. Aceasta deoarece art. 582 C.proc.pen. prevede că instanţa,
anulând amânarea aplicării pedepsei, dispune condamnarea
inculpatului şi executarea pedepsei. Or, soluţia de condamnare nu
mai permite o soluţie alternativă de amânare a aplicării pedepsei
sau de suspendare sub supraveghere. în cazul infracţiunii
progresive, raportarea se efectuează la momentul consumării (al
acţiunii), care, dacă este situat înaintea hotărârii definitive de
amânare, atrage anularea amânării aplicării pedepsei bineînţeles,
în condiţiile respectării celorlalte imperative legale.
a, b
Instanţa va stabili sau aplica o pedeapsă pentru noua
infracţiune, dacă e cazul, va anula sau va revoca amânarea (în
funcţie de momentul comiterii faptei), apoi va face concursul şi la
final, cu privire la rezultanta contopirii, va stabili o modalitate de
executare. Dacă, după amânarea aplicării pedepsei, în termenul de
supraveghere, se descoperă că autorul a mai comis o faptă
intenţionată, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de
amânare şi una după acest moment, se dispune doar anularea
amânării aplicării pedepsei, nu şi revocarea, care rămâne fără
obiect - concursul de infracţiuni va viza astfel trei pedepse. în caz
82
de neexecutare culpabilă, chiar şi parţială, a obligaţiilor civile până
la expirarea termenului de supraveghere, revocarea amânării
aplicării pedepsei este obligatorie, şi nu facultativă.
a, c
Conform art. 89 alin. (1) C.pen., în cazul anulării, pedeapsa
pentru infracţiunea judecată iniţial şi pedeapsa pentru infracţiunea
nou-descoperită se vor contopi, aplicându-se, după caz, dispoziţiile
privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă (poate fi recidivă
atunci când infracţiunea pentru care s-a dispus amânarea este al
doilea termen al recidivei) sau pluralitate intermediară; astfel,
cumulul aritmetic este posibil în cazul recidivei postcondamnatorii;
pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce a atras anularea poate fi
doar închisoarea; fapta continuată ce atrage anularea poate fi
consumată şi în minorat, dacă epuizarea a avut loc în majorat şi
înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de amânare a aplicării
pedepsei.
c
Neexistând o hotărâre de condamnare, în cazul ambelor măsuri
nu pot fi dispuse măsuri complementare; în cazul amânării
aplicării pedepsei, pot fi stabilite aceste pedepse. Doar în cazul
renunţării la aplicarea pedepsei instanţa va aplica un avertisment
conform art. 81 C.pen. Amânarea aplicării pedepsei poate fi
revocată în condiţiile art. 88 C.pen., renunţarea la aplicarea
pedepsei cunoscând doar instituţia anulării.
c
Dacă se descoperă comiterea unei infracţiuni după termenul de
supraveghere al amânării aplicării Drept pedepsei,
penal nu se poate aplica 83
tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, pentru că
ţn acest caz nu se revocă amânarea aplicării pedepsei, deci nu se
aplică o pedeapsă pentru prima •„fracţiune comisă, fapt care face
să nu fiecaîndeplinită condiţia aplicării regulilor concursului, care
impune cel pu*in două dintre infracţiuni să atragă cel puţin două pedepse
executabile. în cazul descoperirii unei fapte comise la cel mult doi
ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a
renunţat la aplicarea pedepsei, se dispune, conform art. 82
C.pen., anularea renunţării la aplicarea pedepsei, anulare care
poate duce la aplicarea unei pedepse pentru fapta descoperită.
Anularea amânării aplicării pedepsei nu poate fi dispusă decât
dacă, pentru fapta care atrage anularea, s-a aplicat pedeapsa
amenzii.
a
Conform art. 83 alin. (2) C.pen., dacă infractorul, printre altele,
a încercat zădărnicirea aflării adevărului în cursul procesului, nu
se poate dispune amânarea aplicării pedepsei; situaţia este
similară în cazul renunţării la aplicarea pedepsei, fără
condiţionări; o astfel de interdicţie nu este valabilă raportat la
măsurile educative.
a
Conform art. 88 alin. (4) C.pen., dacă, în termenul de
supraveghere, este săvârşită şi descoperită o infracţiune din
culpă, instanţa poate revoca amânarea aplicării pedepsei; pentru
revocare, trebuie ca persoana condamnată, cu rea-credinţă, să nu
execute obligaţiilor impuse; pentru revocarea amânării aplicării
pedepsei, în caz de comitere a unei noi infracţiuni, este necesar că
instanţa să pronunţe o hotărâre de condamnare pentru cea de-a
doua faptă.
b
Doar în cazul amânării aplicării pedepsei, Codul penal, prin
art. 83 alin. (1) lit. c), a impus o astfel de condiţie.
c
condamnare la pedeapsa închisorii, a cărei executare s-a
prescris sau care a fost executată intergral (fără să fi intervenit
reabilitarea sau să se fi împlinit termenul de reabilitare), poate
constitui un impediment la amânarea aplicării pedepsei;
pedeapsa amenzii nu constituie un impediment în acest sens.
b
Conform art. 80 alin. (2) lit. d) C.pen., pentru a nu se putea
dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie ca pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită să fie mai mare de
5 ani; art. 80 alin. (2) lit. b) C.pen. conţine o interdicţie expresă în
acest sens, în cazul dispunerii în antecedenţă (2 ani) a unei soluţii
similare faţă de aceeaşi persoană; art. 80 alin. (2) lit. a) C.pen.
permite dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei faţă de
persoanele care au fost condamnate pentru comiterea de fapte
penale raportat la care termenul de reabilitare este împlinit.
c
Potrivit art. 92 alin. (1) C.pen., durata suspendării executării
pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere
pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi
mai mică decât durata pedepsei aplicate. în speţă, nu este
obligatoriu ca termenul de supraveghere să fie de 2 ani şi 8 luni
(cum s-ar fi întâmplat sub imperiul Codului penal din 1969, când
termenul de încercare se compunea din durata pedepsei aplicate,
la care se adăuga termenul fix de 2 ani) şi, nu doar că nu poate fi
mai mare de 8 luni, ci este obligatoriu să fie de cel puţin 2 ani. In
concret,
84
ar putea fi de 4 ani (durata maximă).
c
Faţă de formularea imperativă a art. 93 alin. (2) C.pen.
(„instanţa impune"), instanţa nu are posibilitatea ca, în afară de
măsurile de supraveghere, obligatorii potrivit legii, să nu impună
sSH
condamnatului nicio obligaţie dintre cele prevăzute de lege, fiind
obligatorie impunerea cel Dur ^ a unei obligaţii, pe lângă
măsurile de supraveghere. Obligatorie este şi impunerea
obligaţiei ca cel condamnat să presteze o muncă neremunerată în
folosul comunităţii [art. 93 alin. (3) C.pen est e formulat imperativ:
„condamnatul va presta"]. Supravegherea executării obligaţiei de
a nu părăsj teritoriul României, impusă de instanţă, nu se face de
către serviciul de probaţiune, ci de către „organele abilitate" -
organele de poliţie (inclusiv poliţia de frontieră) - care vor sesiza
serviciul de ^ probaţiune cu privire la orice încălcare [art. 94 alin.
(2) C.pen.].
b, c
Art. 91 alin. (2) C.pen. prevede că amenda care însoţeşte
pedeapsa închisorii se execută chiar dacă executarea acesteia din
urmă a fost suspendată sub supraveghere. Legea nu interzice însă
dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în
cazul anulării renunţării la aplicarea pedepsei sau anulării
amânării aplicării pedepsei.
a, b
Dacă pedepsele aplicate pentru infracţiuni concurente sunt de
2 ani şi 3 luni fiecare, pedeapsa rezultantă va fi de 3 ani
închisoare, astfel că este posibilă dispunerea suspendării
executării acestei pedepse sub supraveghere [art. 91 alin. (1) lit. a)
C.pen.]. Doar condamnările la pedepse cu închisoarea moi mari
de 1 an constituie impedimente la acordarea suspendării
executării pedepsei sub supraveghere [art. 91 alin. (1) lit. b)
C.pen.]. Art. 91 alin. (3) lit. c) C.pen. prevede că suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere nu se poate dispune dacă
infractorul s-a sustras de la urmărire penală sau judecată.
a
Spre deosebire de Codul penal din 1969, Codul penal în vigoare
nu mai prevede că, la împlinirea termenului de supraveghere,
intervine reabilitarea de drept. Ca atare, dacă sunt îndeplinite şi
celelalte condiţii (durata pedepsei, forma de vinovăţie cu care s-a
comis infracţiunea), condamnarea la pedeapsa închisorii a cărei
executare a fost suspendată sub supraveghere poate constitui
primul termen al unei recidive postexecutorii.
Confiscarea specială nu este influenţată de modalitatea de
executare a pedepsei aplicate.
Pedepsele accesorii pot însoţi doar o pedeapsă privativă de
libertate [art. 65 alin. (3) C.pen.]. Pe durata termenului se
supraveghere, se execută pedepsele complementare.
a, c
A se vedea art. 97 alin. (1) şi (2) C.pen. Suspendarea executării
sub supraveghere a pedepsei rezultante pentru pluralitatea
infracţională este posibilă numai în caz de concurs de infracţiuni
sau pluralitate intermediară, nu şi în caz de recidivă. Anularea se
dispune chiar dacă persoanei condamnate i s-a aplicat, ulterior
expirării termenului de supraveghere, pedeapsa închisorii pentru
infracţiunea nou-descoperită (în acest termen).
a
Art. 96 alin. (2) C.pen. impune revocarea obligatorie a
suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă persoana
condamnată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin
hotărâre. Art. 96 alin. (4) C.pen. prevede că suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere se dispune doar dacă
pentru noua infracţiune s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa
închisorii.
c
Din interpretarea art. 96 alin. (2) C.pen. rezultă că obligaţiile
civile stabilite prin hotărâre pot fi îndeplinite până la expirarea
termenului de supraveghere. Dacă până cel mai târziu cu 3 luni
înainte de expirarea termenului aceste obligaţii nu au fost
îndeplinite, serviciul de probaţiune sesizează instanţa [art. 94 alin.
(4) lit. c) C.pen.], dar aceasta nu înseamnă că persoana
condamnată nu poate îndeplini obligaţiile sale civile şi după acest
moment, pentru a evita revocarea suspendării.
b
Spre deosebire de Codul penal din 1969, actualul Cod penal nu
mai acordă beneficiul reabi- litârii de drept celor condamnaţi la
pedepse a căror executare a fost suspendată. La împlinirea ;
terrrlenului, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii, între care şi
cea ca persoana condamnată să nU fj săvârşit o nouă infracţiune
în acest termen [art. 98 alin. (1) C.pen.], pedeapsa doar se
consideră executată, astfel că această condamnare poate
constitui primul termen al unei recidive
postexecutorii.
a, c
/\se vedea art. 98 alin. (2) C.pen.
In cadrul suspendării executării pedepsei sub supraveghere,
libertatea persoanei suferă unele lestrângeri, ca efect al
măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse de instanţă.
c
A se vedea art. 99 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C.pen.
b
A se vedea art. 100 alin. (1) lit. a) C.pen., care limitează la 20 de
ani închisoare fracţia care trebuie executată efectiv în cazul în
care 3/4 din durata pedepsei aplicate depăşeşte această durată.
a, b
A se vedea art. 99 alin. (2) şi art. 101 alin. (5) C.pen.
a,c
Spre deosebire de celelalte două variante, comunicarea
schimbării locului de muncă face parte dintre măsurile de
supraveghere pe care cel liberat este obligat să le respecte, iar nu
dintre obligaţiile care pot fi impuse de către instanţă.
b
Codul penal actual nu reia distincţiile făcute de Codul penal
anterior în privinţa formei de vinovăţie cu care a fost comisă
infracţiunea care a atras condamnarea. Ca atare, fracţia de
pedeapsă ce trebuie executată este aceeaşi în cazul pedepselor
aplicate pentru infracţiuni intenţionate şi al celor aplicate
pentru infracţiuni comise din culpă şi se calculează în funcţie de
durata pedepsei pe care o are de executat condamnatul. La
calcularea acestei fracţiuni se ţine seama şi de partea din durata
pedepsei ce poate fi considerată executată în baza muncii
prestate. în speţă, potrivit art. 100 alin. (3) C.pen., fracţia
minimă ce trebuie executată efectiv este de 1 an şi 6 luni închi-
soare. Art. 100 alin. (4) C.pen. nu este incident, căci el presupune
ca cel condamnat să fi împlinit deja vârsta de 60 de ani, pentru a
beneficia de fracţia redusă (1/3 din durata pedepsei).
b, c
Dacă schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5
zile trebuie obligatoriu anunţate, aceasta fiind o măsură de
supraveghere [art. 101 alin. (1) lit. c) C.pen.], obligarea celui
liberat să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio
categorie de arme poate fi sau nu impusă de către instanţă [art.
101 alin. (2) lit. g) C.pen.]. Drept penal 87
a, c
Instanţa poate aprecia asupra necesităţii impunerii unor
obligaţii, nu şi asupra necesităţii impunerii măsurilor de
supraveghere, pe care cel liberat trebuie să le execute, ope legis.
în cazul măsurilor de supraveghere şi al unora dintre obligaţii
(inclusiv a celei de a urma un curs de pregătire profesională),
executarea se face pe o perioadă egală cu 1/3 din durata
termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani. în cazul
celorlalte obligaţii (inclusiv a celei de a nu comunica cu victima),
executarea se face pe toată durata termenului de supraveghere.
A se vedea art. 101 alin. (5) C.pen.
b
Potrivit art. 101 alin. (3) C.pen., obligaţia de a nu părăsi
teritoriul României nu mai poate fi 'mpusă de instanţă odată cu
liberarea condiţionată, dacă ea a fost dispusă cu titlu de
pedeapsă
596
complementară. Potrivit art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., până
la executarea pedepsei principal privative de libertate (în
speţă, împlinirea termenului de supraveghere al liberării
condiţionate din pedeapsa închisorii), interzicerea exercitării
unor drepturi cu titlu de pedeapsă complementară execută ca
pedeapsă accesorie.
a, b
A se vedea art. 102 alin. (2) şi (4) C.pen.
b, c
A se vedea art. 103 alin. (1) C.pen., care nu prevede şi
posibilitatea ca instanţa să dispună încetarea executării unora
dintre obligaţiile pe care le-a impus iniţial.
a, b
A se vedea art. 105 alin. (l)-(2) C.pen. Dacă s-a dispus liberarea
condiţionată din pedeapsa rezultantă, termenul de
supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări,
iar nu de la data anulării acesteia.
c
Dacă persoana liberată condiţionat nu respectă obligaţiile sale,
dar nu este de rea-credinţă, nu se poate dispune revocarea
liberării, nici măcar facultativ. Revocarea liberării condiţionate
nu poate atrage aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul
de infracţiuni, ci doar pe cele de la pluralitate intermediară sau
recidivă. Pentru a atrage revocarea liberării condiţionate,
condamnarea la pedeapsa închisorii pentru noua infracţiune
poate fi pronunţată şi după expirarea termenului de
supraveghere, atâta timp cât noua infracţiune a fost
descoperită în acest termen.
b
Doar condamnarea la pedeapsa închisorii pentru o nouă
infracţiune conduce la revocarea liberării condiţionate, nu şi
condamnarea la pedeapsa amenzii. Pentru momentul la care
poate interveni condamnarea, facem trimitere la explicaţiile de
la grila nr. 357.
a, b
A se vedea art. 108 C.pen. Spre deosebire de reglementarea
anterioară, interzicerea de a se afla în anumite localităţi este
actualmente o pedeapsă complementară/accesorie.
c
Potrivit art. 107 alin. (2) C.pen., măsurile de siguranţă se iau
faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală,
nejustificată. Nu este necesar ca această faptă să fie şi infrac-
ţiune. Excesul neimputabil de legitimă apărare înlătură
imputabilitatea faptei, iar nu antijuridicitatea acesteia, astfel
că este posibilă aplicarea unei măsuri de siguranţă.
a, b
A se vedea art. 107 C.pen.
a, c
A se vedea art. 109 C.pen. în cazul în care cel obligat la
tratament medical nu urmează tratamentul, se poate dispune
internarea medicală, această măsură rămânând la aprecierea
instanţei.
b, c
A se vedea art. 110 C.pen. în cazul făptuitorului consumator
cronic de alcool, măsura care se poate dispune este obligarea la
tratament medical, iar nu direct internarea medicală.
a
Deşi au acelaşi conţinut, cele două măsuri diferă prin regimul
lor juridic. Măsura de siguranţă se dispune atunci când, din
diferite cauze, făptuitorul este inapt a ocupa o funcţie sau a
Drept penal 89
exercita o profesie, în timp ce pedeapsa complementară

omonimă se dispune atunci când făptuitorul s-a folosit de
funcţie, profesie ori meserie pentru comiterea infracţiunii, iar
nu invers. Doar măsura de siguranţă poate fi revocată, nu şi
pedeapsa complementară având acelaşi conţinut.
c
potrivit art. 111 alin. (2) C.pen., măsura de siguranţă poate fi90
Drept penai
revocată doar la cerere, nu şi din oficiu- Revocarea este însă

facultativă. Meseria de acar presupune, per se, multă vigilenţă,
astfel d eşte inaptă a exercita această meserie persoana care,
indiferent de motiv, adoarme uşor şi des ţn timpul serviciului, cu
consecinţe distructive sau potenţial distructive urmare a omisiunii
de a schimba macazul.
a
Bunurile produse prin săvârşirea faptei penale sunt cele care nu
aveau o existenţă anterioară comiterii infracţiunii, cum este cazul
unui înscris contrafăcut. Bunul luat din posesia altuia, având o
existenţă anterioară, este dobândit prin săvârşirea faptei penale,
iar nu produs prin aceasta. Spre deosebire de bunuri, serviciile nu
sunt supuse confiscării speciale.
a, c
Imprimanta cu care au fost confecţionate biletele contrafăcute
este un bun folosit la săvârşirea unei faptei penale [art. 112 alin.
(1) lit. b) C.pen.]. Autoutilitara folosită pentru a transporta un
animal sustras este un bun folosit, imediat după comiterea faptei,
pentru a asigura păstrarea produsului obţinut [art. 112 alin. (1)
lit. c) C.pen.]. Arma, fiind deţinută legal, nu poate fi confiscată.
Ar fi putut fi confiscată dacă făptuitorul ar fi purtat-o sau folosit-
o (drepturi pe care nu le avea), ceea ce nu s-a întâmplat.
c
Odată îndeplinite condiţiile legale, confiscarea trebuie dispusă
în mod obligatoriu de către instanţă, nefiind la latitudinea
acesteia. Actualul Cod penal nu mai exceptează de la confiscare
bunurile care fac parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă
zilnică ori de exercitare a profesiei făptuitorului (aşa cum se
întâmpla sub imperiul Codului penal din 1969).
c
Arma a fost destinată să fie folosită la săvârşirea infracţiunii de
braconaj, astfel că ea va fi confiscată, chiar dacă nu a fost efectiv
folosită [art. 112 alin. (1) lit. b) C.pen.]. Legea permite confiscarea
prin echivalent, atunci când bunul nu aparţine infractorului, iar
persoana căreia îi aparţine nu a cunoscut scopul folosirii. Desigur
că, dacă această persoană a cunoscut scopul folosirii, ea devine
infractor (complice la infracţiune), iar bunul poate fi confiscat
direct de la aceasta. Dacă însă persoana care a cunoscut scopul
folosirii bunului nu a fost trimisă în judecată, bunul nu poate fi
confiscat în natură, ci va fi confiscat tot prin echivalent. în orice
caz, în natură sau prin echivalent, arma va fi confiscată.
c
Practica judiciară este constantă în a dispune confiscarea
specială doar a sumei obţinute de făptuitor din valorificarea
bunului sustras, indiferent de valoarea bunului la momentul
sustragerii, considerându-se că doar preţul încasat reprezintă
folosul pe care făptuitorul l-a obţinut şi de care trebuie lipsit.
Evident, nu poate fi confiscată suma de bani echivalentă valorii
de achiziţie a bunului, fără luarea în considerare a diminuării
valorii odată cu trecerea timpului.
b
Autoturismul, în cazul infracţiunii de conducere sub influenţa
alcoolului, este un bun folosit la săvârşirea faptei penale [art. 112
lit. alin. (1) b) C.pen.].
Deşi, cu rare excepţii, instanţele se arată reticente să dispună
confiscarea autoturismului în cazul infracţiunii amintite,
apreciem că aceasta este soluţia corectă. Confiscarea specială
trebuie dispusă obligatoriu atunci când sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege, nefiind lăsată la latitudinea instanţei [art. 112
alin. (1) C.pen. prevede în termeni imperativi că „sunt supuse
confiscării speciale...” - s.n., R.C.]. Instanţa poate aprecia doar
dacă va dispune confiscarea în tot, sau îri parte a bunului, cu alte
Drept penal
cuvinte proporţia în care măsura de siguranţă va opera. 91
In unele cazuri, instanţele au motivat nedispunerea măsurii

confiscării autoturismului prin aceea că, lipsindu-l de autoturism
pe autorul infracţiunii de conducere cu alcoolemie, nu se înlătură
o stare de pericol. Apreciem că legiuitorul prezumă absolut că,
prin confiscarea bunului f se încadrează într-una dintre
categoriile prevăzute expres, este înlăturată o stare de pericol ■**
^ preîntâmpină săvârşirea de noi fapte prevăzute de legea penală.
De pildă, cuţitul folosit J!'?* uciderea victimei este supus
confiscării speciale, chiar dacă este cât se poate de evident câ !•
■■■ sindu-l pe autorul (sau participantul) la infracţiune de acest
instrument, nu se înlătură o stare de' ■ col, acesta având, cel mai
probabil, alte cuţite în proprietate. Situaţia este cu atât mai
pregnantă * cazul autoturismului, când, mult mai probabil, cel
lipsit de autoturism nu are şi alte autoturisme care să le poată
conduce sub influenţa alcoolului, astfel că măsura apare mult mai
eficientă dT perspectiva nevoii de a preîntâmpina săvârşirea de
noi fapte prevăzute de legea penală.
în alte cazuri, instanţele au refuzat să dispună măsura
confiscării, motivând că autoturisnuilll face parte din mijloacele
de existenţă sau trebuinţă zilnică ale făptuitorului, situaţie în care
Codul penal din 1969 permitea instanţei să nu dispună
confiscarea specială a bunului. Fără a insista asupra caracterului
întemeiat sau neîntemeiat al aprecierii pe care au făcut-o
instanţele în fiecare caz în parte, subliniem că, actualmente, o
astfel de limitare a fost înlăturată de legiuitor, astfel că în măsura
în care bunul se încadrează într-una dintre categoriile enumerate,
va trebui confiscat chiar dacă face parte din mijloacele de
existenţă sau trebuinţă zilnică ale făptuitorului.
în fine, un alt argument pentru a nu dispune confiscarea
autoturismului în aceste cazuri a fost acela că infracţiunea de
conducere cu alcoolemie nu se poate comite decât prin folosirea
acestuia Nu doar că legiuitorul, în art. 112 alin. (1) lit. b) C.pen.
sau în alte texte de lege, nu prevede nicio distincţie sau limitare în
funcţie de acest aspect, dar există cazuri în care instanţele au
dispus în mod unanim confiscarea bunului folosit la comiterea
faptei, deşi fapta nu putea fi comisă altfel decât prin folosirea
acelui bun. De pildă, s-a dispus de fiecare dată confiscarea armei
folosite la comiterea infracţiunii de uz de armă (letală sau
neletală) fără drept, deşi, în mod evident, uzul de armă nu se
poate comite fără... armă. Subliniem că ne referim la ipoteza în
care arma era deţinută în mod legal, înscrisă în permisul de
armă, doar folosirea acesteia făcându-se fără drept, nu la ipoteza
în care arma era deţinută ab initio fără drept, caz în care
confiscarea ar fi operat, oricum, în temeiul dispoziţiilor art. 112
alin. (1) lit. f) C.pen.
Potrivit art. 112 alin. (4) C.pen., în cazul săvârşirii unor fapte
prevăzute de legea penală prin presă, bunurile folosite la
comiterea acestora nu sunt supuse confiscării.
Odată îndeplinite condiţiile legale, confiscarea trebuie dispusă
în mod obligatoriu de către instanţă, nefiind la latitudinea
acesteia. Actualul Cod penal nu mai exceptează de la confiscare
bunurile care fac parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă
zilnică ori de exercitare a profesiei făptuitorului (aşa cum se
întâmpla sub imperiul Codului penal din 1969).
a
Pentru a putea fi confiscate bunurile care au fost folosite la
comiterea
92
unei infracţiuni, trebuie ca această infracţiune să fie
una intenţionată. în speţă, s-a comis doar o infracţiune din culpă,
astfel că autoturismul nu poate fi confiscat.
c
Actualul Cod penal nu mai instituie o limitare în cazul în care
valoarea bunului supus confiscării este disproporţionată faţă de
natura şi gravitatea infracţiunii (aşa cum se întâmpla sub
imperiul Codului penal din 1969, în privinţa anumitor categorii
de bunuri supuse confiscării, când instanţa trebuia să dispună
confiscarea în parte, prin echivalent bănesc).
b
Art. 112 alin. (6) C.pen. exceptează de la confiscare bunurile şi
banii obţinuţi din exploatarea bunurilor folosite la săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală (cum este utilajul cu care a fost
ucisă intenţionat o persoană) şi a celor folosite pentru a asigura
scăparea făptuitorului (cum este atelajul care a fost folosit pentru
a asigura scăparea autorului unei tâlhării), nu şi a celor
B hâridite prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală
7
(cum este autoturismul dobândit
prin înşelăciune).
&£ 375. a,b 1
Art. 112 C.pen. prevede drept condiţie de dispunere a
măsurii confiscării extinse ca persoana jl fie condamnată
pentru comiterea uneia dintre infracţiunile indicate expres.
Fiind o măsură de Ijuranţă, şi confiscarea extinsă urmează
regimul acestora în privinţa condiţiilor generale de jjispunere.
în schimb, nu este necesară întrunirea condiţiilor speciale de
dispunere a măsurii de
ranţă a confiscării speciale (de exemplu, în privinţa categoriilor de
bunuri supuse măsurii).
a, b
A se vedea art. 1121 C.pen. şi explicaţiile de la grila nr. 375.
a, c
A se vedea art. 1121 C.pen. Este necesar ca infracţiunea
comisă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de 4 ani
sau mai mare.
b
Pentru a putea fi dispusă confiscarea extinsă, este necesar ca
diferenţa dintre valoarea bunurilor dobândite de făptuitor şi
valoarea veniturilor sale licite (iar nu ilicite) să fie vădită. în
afara infracţiunii comise şi disproporţiei de valoare între
bunurile dobândite şi veniturile făptuitorului, instanţa trebuie
să constate că bunurile respective provin din activităţi
infracţionale similare [art. 1121 alin. (2) lit. b) C.pen.]. Se au în
vedere bunurile dobândite atât înainte (până la 5 ani), cât şi
după comiterea infracţiunii [art. 1121 alin. (2) lit. a) C.pen.].
c
A se vedea dispoziţiile art. 152 alin. (2), art. 160 alin. (3) şi art.
a, c
Confiscarea extinsă poate fi aplicată şi persoanelor juridice,
precum şi minorilor care răspund penal, neexistând niciun
impediment de drept material în acest sens. Este un argument
în sprijinul necesităţii condamnării minorului în cazul în care
instanţa reţine vinovăţia acestuia. în practică, instanţele nu
pronunţă o hotărâre de condamnare, ci, constatând vinovăţia
acestuia, iau faţă de minor o măsură educativă. Nu doar că, în
acest mod, nepronunţând niciuna dintre soluţiile procesuale
prevăzute limitativ de lege, instanţele încalcă dispoziţiile art.
396 C.proc.pen., dar creează dificultăţi în aplicarea
dispoziţiilor referitoare la confiscarea extinsă, pentru care art.
1121 alin. (1) C.pen. impune o soluţie de condamnare. Din acest
Drept penal
motiv, măsura de siguranţă nu poate fi dispusă în cazul 93
comiterii faptei sub imperiul constrângerii morale, când nu

poate fi pronunţată o soluţie de condamnare.
c
Conform art. 114 C.pen., noua reglementare renunţă la
posibilitatea aplicării pedepselor penale pentru faptele
săvârşite în timpul minorităţii în favoarea măsurilor educative
privative sau neprivative de libertate. Astfel cum reiese şi din
denumirea marginală a articolului, ambele tipuri de măsuri
educative pot fi luate numai faţă de minorul care răspunde
penal şi numai dacă fapta | prevăzută de legea penală constituie
infracţiune. Prin urmare, răspunsul de la lit. a) este incorect. |
Totodată, din art. 54 C.pen. rezultă că pedepsele accesorii pot fi
aplicate numai în cazul în care se { îpronunţă condamnarea la o
pedeapsă privativă de libertate. Având în vedere că minorului
nu îi poate fi aplicată o pedeapsă principală, rezultă că acestuia
nu îi poate fi aplicată o pedeapsă accesorie. Astfel, răspunsul de
la lit. de la lit. b) este greşit. în ceea ce priveşte măsura
confiscării speciale, aceasta poate fi luată şi faţă de minor,
întrucât, conform art. 107 alin. (3) C.pen., măsurile de ;
siguranţă nu sunt condiţionate de aplicarea unei pedepse.
Astfel, răspunsul de la lit. c) este corect.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece minorul care
săvârşeşte fapta în ziua în care a împlinit 14 ani răspunde penal
conform art. 113 alin. (2) C.pen. Măsura educativă privativă de
l libertate poate fi aplicată chiar şi minorilor cu o vârstă mai mică
de 16 ani, astfel cum rezultă A ^ prevederile art. 114 alin. (2) C.pen.
Astfel, răspunsul de la lit. b) este incorect. Grila de la lit C1 în
conformitate cu art. 121 alin. (1) lit. a) C.pen.
b, c
"-■H
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, deoarece, chiar dacă
minorul a mai fost condamn^B anterior pentru săvârşirea unei
infracţiuni, luarea unei măsuri educative privative de libertate
este obligatorie, conform art. 114 alin. (2) C.pen., instanţa putând
opta pentru luarea unei alte ' măsuri educative privative de
libertate. Potrivit art. 134 alin. (1) C.pen., inculpatului urmează
să" fie aplicat regimul sancţionator destinat minorilor, chiar dacă
la data pronunţării condamnări- acesta împlinise vârsta de 18 ani,
dacă fapta pentru care a fost condamnat a fost săvârşită cât timp
era minor. Prin urmare, răspunsul de la lit. b) este corect. Având
în vedere că art. 114 n„ - exceptează infracţiunile contra
patrimoniului, şi în cazul acestora poate fi aplicată o măsură
educativă neprivativă de libertate, răspunsul de la lit. c) fiind
astfel corect.
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect, deoarece aplicarea măsurii
educative privative de libertate nu este condiţionată de împlinirea
vârstei majoratului de către inculpat, astfel cum rezultă din art.
114 alin. (2) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, având în
vedere dispoziţiile art. 114 alin. (2) lit. b) C.pen. Potrivit art. 134
alin. (1) C.pen., inculpatului urmează să îi fie aplicat regimul
sancţionator destinat minorilor, chiar dacă la data pronunţării
condamnării acesta împlinise vârsta de 18 ani, dacă fapta pentru
care a fost condamnat a fost săvârşită cât timp era minor, prin
urmare răspunsul de la lit. c) este eronat.
c94
Conform art. 119 C.pen. consemnarea la sfârşit de săptămână
poate fi dispusă pe o durată de maxim 12 săptămâni, răspunsul
de la lit. a) fiind astfel greşit. Potrivit art. 134 alin. (1) C.pen.,
inculpatului urmează să îi fie aplicat regimul sancţionator
destinat minorilor, chiar dacă la data pronunţării condamnării
acesta împlinise vârsta de 18 ani, dacă fapta pentru care a fost
condamnat a fost săvârşită cât timp era minor. Pe cale de
consecinţă, răspunsul de la lit. c) este astfel corect, iar cel de la lit.
b) greşit.
b
Conform art. 128 C.pen., în cazul infracţiunilor săvârşite în
timpul minorităţii, cauzele de atenuare şi agravare sunt avute în
vedere la alegerea măsurii educative şi produc efecte între limitele
prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă. Prin urmare,
existenţa unei infracţiuni în stare de tentativă nu va determina
acelaşi efect ca în cazul pedepselor, respectiv reducerea cu o
jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru
infracţiunea consumată. Astfel, după alegerea măsurii educative,
instanţa va aplica respectiva măsură educativă în limitele
prevăzute de lege pentru acea măsură, răspunsul de la lit. b) fiind
singurul corect.
a, c
Având în vedere că măsura educativă neprivativă de libertate
este dispusă pentru durata minimă, conform art. 123 alin. (3) lit.
a) C.pen., instanţa poate să prelungească măsura educativă luată
iniţial, fără depăşirea maximului prevăzut de lege, respectiv 12
săptămâni sau, conform art. 123 alin. (3) lit. b) C.pen., să
înlocuiască măsura educativă luată iniţial cu o măsură educativă
neprivativă de libertate mai severă, respectiv măsura educativă a
asistării zilnice. Aşadar, variantele de la lit. a) şi c) sunt corecte. în
ceea ce priveşte varianta de la lit. b), aceasta este greşită, deoarece
art. 123 alin. (3) lit. c) C.pen. prevede posibilitatea instanţei de a
dispune înlocuirea cu o măsură educativă privativă de libertate,
existând o obligaţie în acest sens numai atunci când măsura
educativă aflată în curs de executare este deja cea mai severă,
respectiv asistarea zilnică, care este luată pe durata maximă, ceea
ce nu este cazul în speţă.
Răspunsul de la lit. a) este corect-art. 131 C.pen. Răspunsurile
de la lit. b) şi c) sunt incorecte, deoarece legea nu prevede cazuri
speciale
388.3 de întrerupere a termenului de prescripţie a lăspunderii
penale pentru minori, fiind aplicabile dispoziţiile de la majori.
c
Numai varianta de la lit. c) este corectă, faţă de dispoziţiile art.
a
Faţă de minorul de 15 ani se poate lua o măsură educativă
privativă de libertate, atunci când pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea săvârşită este de 6 ani, dacă anterior acesta a
mai săvârşit o infracţiune. Potrivit art. 117 C.pen., stagiul de
formare civică constă în obligaţia minorului de a participa la un
program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să
înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul
săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l res- ponsabiliza cu privire la
comportamentul său viitor. Măsurile educative privative sau
neprivative de libertate se pot dispune şi în cazul în care, la data
pronunţării hotărârii judecătoreşti, infractorul împlinise vârsta
de 18 ani, deoarece, potrivit art. 114 C.pen., prezintă importanţă
pentru rcgjmul sancţionator al minorului data comiterii
infracţiunii.
c
Nemaiexistând pedepse aplicabile minorului, în materia
prescripţiei executării sancţiunilor apar reguli noi odată cu
intrarea în vigoare a Codului. Astfel, potrivit art. 132 C.pen.,
măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un
termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin
care au fost luate, iar măsurile educative privative de libertate se
prescriu intr-un termen egal cu durata măsurii educative luate,
dar nu mai puţin de 2 ani. Anularea renunţării la aplicarea
pedepsei survine doar dacă fapta descoperită şi comisă înainte de
hotărârea definitivă prin care s-a renunţat la aplicarea pedepei a
dus la stabilirea unei pedepse, situaţie imposibilă în cazul
infracţiunilor comise de un minor. Potrivit art. 128 C.pen., în
cazul unor infracţiuni comise în timpul minorităţii, cauzele de
atenuare şi de agravare vor fi valorificate de către instanţă în
etapa alegerii măsurii educative, ele urmând a produce efecte
între limitele prevăzute delege pentru fiecare măsură educativă,
odată alese.
a
Persoana din cazul dat poate ajunge să execute parţial
sancţiunea aplicată într-un penitenciar, de exemplu, prin
aplicarea succesivă a art. 123 alin. (1) lit. c) C.pen. şi apoi a art.
126 C.pen. Pentru fapta comisă este obligatorie alegerea unei
măsuri educative neprivative de libertate, însă nu ca efect a
cauzei de atenuare, ci prin aplicarea art. 114 alin. (1) coroborat cu
art. 114 alin. (2) lit. b) Cpen. Cauzele de atenuare au efecte doar
cu privire la alegerea măsurii educative, limitele temporale ale
acestor sancţiuni nefiind afectate de reţinerea cauzelor sau
circumstanţelor atenunate sau agravante; măsura educativă a
consemnării la sfârşit de săptămână are limitele temporale
stabilite între 4 şi 12 săptămâni.
b, c
Nu intră în competenţa serviciului de probaţiune stabilirea unui
program zilnic al minorului, acesta monitorizând numai
modalitatea în care minorul îşi respectă programul zilnic.
Supravegherea şi îndrumarea minorului în executarea măsurii
educative a supravegherii se realizează de către părinţii
minorului (sau de cei ce l-au adoptat/tutore), doar controlul
executării măsurii educative şi cel al îndeplinirii atribuţiilor de
către persoana care exercită supravegherea realizându-se ile către
consilierul de probaţiune. Conform art. 123 alin. (1) lit. c) C.pen.,
în caz
388.3de nerespectare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse de
instanţă, înlocuirea măsurii neprivative de libertate luate ai
internarea într-un centru educativ se poate face direct doar dacă
măsura iniţial luată a fost dispusă pe perioada sa maximă.
90 Răspunsuri şi explicaţii Ji
b, c
Supravegherea executării măsurii educative a asistării zilnice
se realizează de către consi|jeruj ■ de probaţiune. Dacă, în cazul
măsurii educative a supravegherii, programul zilnic al minorului
este - cel stabilit de către acesta, singur sau împreună cu
persoanele care se ocupă de supravegherea îndrumarea sa
(părinţi, tutore etc.), în situaţia măsurii educative a asistării
zilnice, art. 120 Q pe^ j prevede că programul zilnic pe care
minorul este obligat să îl respecte se stabileşte de serviviul de ^
probaţiune. Privarea de libertate a minorului prin internarea
într-un centru educativ se va putea dispune numai dacă instanţa îi
aplicase, prin hotărâre definitivă, măsura educativă a asistării
zilnice pe o durată maximă de 6 luni, iar minorul nu respectă, cu
rea-credinţă, această măsură sau obligaţiile impuse pe lângă
aceasta.
b
Potrivit art. 129 C.pen., în caz de concurs de infracţiuni
săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se ia o singură
măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114
C.pen ţinând seama de criteriile generale de individualizare a
sancţiunilor. Conform art. 123 alin. (3) lit. c) C.pen., dacă
minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de
libertate este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită
anterior, instanţa poate dispune înlocuirea măsurii luate iniţial
cu o măsură privativă de libertate. Art. 126 C.pen. prevede
posibilitatea minorului de a executa măsurile privative de
libertate într-un penitenciar, în cazuri special determinate fără
limitări cu privire la o anume măsură, doar persoana care a
împlinit vârsta de 18 ani putând executa măsura educativă
privativă de libertate într-un penitenciar.
b
Minorul nu poate comite o pluralitate de fapte încadrată în
prevederile art. 44 C.pen., pentru că pluralitatea intermediară
presupunea existenţa unei pedepse, fapt exclus de Codul penal.
Art. 129 alin. (2) lit. b) C.pen. prevede că în cazul comiterii a
două infracţiuni, dintre care una în stare de minorat şi alta în
stare de majorat, dacă măsura educativă stabilită este privativă
de libertate, iar pedeapsa stabilită este închisoarea, se aplică
pedeapsa închisorii, care se majorează cu cel puţin o pătrime din
durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din
aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat;
folosirea sintagmei „cel puţin o pătrime" ne lasă posibilitatea
adăugării întregului la pedeapsa închisorii stabilite, fapt care -
credem noi - în practică nu ar trebui să se întâmple, situaţia
minorului fiind mai grea, astfel, decât cea a majoruiui. Pentru
aceste motive credem că s-ar putea adăuga la pedeapsa
închisorii stabilită în aceste situaţii maxim o treime (similar
concursului de infracţiuni la major) din durata măsurii
educative privative de libertate stabilite de instanţă pentru fapta
comisă în minorat. Nu întotdeauna în astfel de situaţii se va
executa sancţiunea stabilită pentru fapta comisă în majorat,
deoarece, în situaţia reglementată de art. 129 alin. (2) lit. d)
C.pen., se va executa doar măsura educativă privativă de
libertate ce poate fi majorată cu cel mult 6 luni, fără a putea
depăşi maximul prevăzut de lege.
b
Sustragerea de la executarea măsurilor educative privative de
libertate atrage reţinerea infracţiunii de neexecutare a
sancţiunilor penale, prevăzute de art. 288 alin. (2) C.pen., şi nu
pe aceea a evadării, prevăzute de art. 285 C.pen. Măsurile
educative privative de libertate pot face obiectul unei legi de
graţiere. Conform art. 132 alin. (4) C.pen., în cazul înlocuirii
Drept penal
măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura 91
educativă cea mai grea şi curge de la data rămânerii definitive a

hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.
a
Chiar şi în ipoteza în care măsura internării într-un centru
educativ a fost dispusă ab initio pe durata ei maximă, legea nu
impune instanţei obligaţia de a înlocui această măsură cu cea a
internării într-un centru de detenţie, putându-se dispune şi doar
menţinerea măsurii iniţiale. Art. 124 C.pen. nu prevede
posibilitatea ca din durata măsurii internării într-un centru de
detenţie
s2 fje dedusă perioada în care minorul s-a aflat într-un centru
educativ. în cazul în care măsura •nternării într-un centru
educativ este înlocuită cu asistarea zilnică, în situaţia comiterii
unei infracţiuni până la împlinirea duratei internării, Codul penal
instituie obligaţia instanţei de a reveni asupra înlocuirii, nefiind
folosită instituţia revocării.
a, c
Conform art. 125 alin. (3) C.pen., în cazul în care minorul a
comis o nouă faptă în timpul executării măsurii internării într-un
centru de detenţie, instanţa este obligată (nu este o facultate) să
prelungească măsura. Prelungirea măsurii internării într-un
centru de detenţie nu poate depăşi maximul prevăzut de art. 125
alin. (2) C.pen., maxim care se calculează în funcţie de pedeapsa
cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile
săvârşite de minor; cum pentru prima faptă se aplicase deja
pedeapsa de 2 ani şi cum pedeapsa maximă pentru furt simplu
este de 3 ani, instanţa este obligată să prelungească măsura, dar
nu mai mult decât până la o durată totală a acesteia de 5 ani.
Măsura internării într-un centru de detenţie nu poate fi înlocuită
cu aceea a asistării zilnice, dacă autorul a împlinit vârsta de 18
ani, conform art. 125 alin. (4) lit. a) C.pen.
c
Conform art. 125 alin. (4) C.pen., măsura internării într-un
centru de detenţie poate fi înlocuită doar cu măsura asistării
zilnice. Liberarea din centrul de detenţie se dispune (nu este o
soluţie de înlocuire) doar faţă de persoana care a împlinit 18 ani.
După intrarea în vigoare a Codului penal la data de 01.02.2014,
odată cu înlocuirea pedepsei închisorii executabile aplicate în
baza Codului penal din 1969, conform art. 21 alin. (4) din Legea
nr. 187/2012, durata arestării preventive se consideră ca parte
executată din durata măsurii educative a internării într-un centru
de detenţie rezultată în urma acestei înlocuiri.
b
în aplicarea art. 6 C.pen., conform art. 21 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 187/2012, pedeapsa închisorii executabilă, dispusă în
baza Codului penal din 1969, va fi înlocuită cu măsura internării
într-un centru de detenţie pentru o perioadă egală cu durata
pedepsei închisorii, iar pedeapsa închisorii executabilă care
depăşeşte 20 de ani, dispusă în baza Codului penal din 1969, va fi
înlocuită cu măsura internării într-un centru de detenţie pe o
perioadă de 15 ani. Inadvertenţa textului cu privire la situaţiile
similare răspunsului de la lit. a) a fost rezolvată de decizia nr.
18/2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a
statuat că pedeapsa executabilă aplicată pentru infracţiunile
comise în timpul minorităţii, mai mare de 15 ani, însă care nu
depăşeşte
92
20 de ani, se va înlocui cu măsura educativă a internării
într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani. în acelaşi
context, pedeapsa amenzii executabilă, aplicată în baza Codului
penal din 1969, va fi înlocuită cu măsura educativă a consemnării
la sfârşit de săptămână.
a, c
Faptele epuizate după majorat vor atrage tratamentul
sancţionator aplicabil majorilor. Astfel, raportat la acestea,
instanţa mai întâi va face cumulul juridic al pedepselor, impus de
art. 39 C.pen., după care va face aplicarea art. 129 C.pen. Faptele
comise în minorat şi descoperite în termenul de supraveghere al
amânării aplicării pedepsei (evident aplicată pentru o faptă
ulterioară din majorat) şi pentru care s-a aplicat o măsură
educativă privativă de libertate duc obligatoriu, şi nu facultativ,
la anularea amânării aplicării pedepsei, termenul de
supraveghere fiind incompatibil cu o sancţiune penală privativă
de libertate (art. 130 C.pen. este oricum imperativ în acest sens).
Pe de altă parte, în cazul aplicării de către instanţă, în cazul
precedent, a unei măsuri neprivative de libertate, această
incompatibilitate nu mai subzistă (şi nici imprativitatea art. 130
C.pen. nu mai este aplicabilă), motiv pentru care se poate ajunge
la situaţia în care, în termenul de supraveghere, autorul va trebui
să respecte şi obligaţiile ce rezultă din măsura educativă
neprivativă de libertate.
a, c
Dacă infracţiunea săvârşită în minorat nu a fost descoperită în
termenul de supraveghere se mai poate dispune anularea
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, însă pentru
această infracţiune, în condiţii de legalitate, se va aplica totuşi o
măsură educativă, care va f executată chiar dacă infractorul a
devenit între timp major. Strict descoperirea unei fapte comise în
minorat nu poate atrage prevederile art. 39 C.pen., ci doar pe
acelea ale art. 129 c.pen î ipoteza propusă nu poate fi pusă
problema revocării liberării condiţionate, atât timp cât fapta
descoperită este comisă în timpul minorităţii, deci în mod evident
înainte de aceea pentru care iniţial s-a aplicat pedeapsa închisorii
(aplicabilă doar faptelor din majorat) din executarea căreia
autorul era liberat condiţionat la momentul decoperirii faptei din
minorat; eventual s-ar puţea discuta de anularea liberării
condiţionate, însă şi în acest caz art. 105 C.pen. impune ca faptei
ce atrage anularea să-i fie aplicată pedeapsa închisorii, lucru
imposibil în cazul faptelor comise în timpul minorităţii.
a
Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei dispusă
în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în
timpul minorităţii se menţine şi după data de 01.02.2014 (data
intrării în vigoare a Codului penal), conform art. 22 alin. (1) din
Legea nr. 187/2012. în cazul în care suspendarea condiţionată a
executării pedepsei închisorii dispusă în baza Codului penal din
1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se revocă
pentru comiterea, în timpul majoratului după data de 01.02.2014,
a unei noi infracţiuni, instanţa, după ce înlocuieşte pedeapsa
închisorii a cărei executare a fost iniţial suspendată cu măsura
internării într-un centru educativ, va face aplicarea art. 129 alin.
(2) C.pen. Astfel, dacă pedeapsa pentru noua infracţiune de furt
este în concret amenda, în baza art. 129 alin. (2) lit. d) C.pen.,
majorul va executa măsura educativă a internării într-un centru
educativ. Minoritatea nu împiedică aplicarea măsurilor de
siguranţă; infracţiunile comise în timpul minorităţii nu atrag
interdicţii, decăderi sau incapacităţi, instituţia reabilitării nefiind
necesar a-i fi incidenţă.
b
Conform deciziei nr. 4/2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi
Drept penal
Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în 93
materie penală, prevederile art. 22 alin. (4) din Legea nr.

187/2012, cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) C.pen., nu sunt
aplicabile faptelor definitiv judecate până la data de 01.02.2014,
mai exact aceste prevederi nu pot fi folosite în circumstanţele
aplicării art. 6 C.pen. Astfel, în aplicarea art. 6 C.pen., va trebui
să compare pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul cu
maximul de pedeapsă la care s-ar putea ajunge dacă ambele fapte
ar fi fost comise pe noul text; cum pentru prima faptă, comisă în
minorat, instanţa nu ar fi putut aplica o măsură privativă de
libertate, în aplicarea art. 129 C.pen., instanţa va folosi ca termen
de comparaţie doar maximul pedepsei pentru fapta comisă în
majorat, mai exact 3 ani.
a, b
Pe parcursul executării unei măsuri educative neprivative de
libertate, instanţa de executare poate dispune de mai multe ori
încetarea executării unor obligaţii pe care le-a impus prin
hotărârea definitivă de condamnare, legea neimpunând vreo
restricţie în aceste cazuri. Prelungirea măsurii, în situaţia
nerespectării condiţiilor de executare a măsurii asistării zilnice,
poate fi făcută de instanţă până la durata maximă prevăzută de
lege pentru aceste măsuri, iar cum în cazul asistării zilnice
aceasta este de 6 luni, prelungirea cu încă jumătate a măsurii
luate pe 4 luni respectă limitele temporale impuse de art. 120 alin.
(2) C.pen. Instanţa poate spori condiţiile de executare a
obligaţiilor impuse prin hotărârea de condamnare la măsura
asistării zilnice - de altfel, în cazul în care această măsură nu a
fost luată pe durata maximă, pe lângă prelungirea ei, această
sporire este singura sancţiune la îndemâna judecătorului, el
neputând înlocui măsura cu una privativă de libertate.
b
Conform Deciziei de îndrumare nr. 9/1072 a Tribunalului
Suprem, în cazul în care minorul a săvârşit, în timpul când nu
răspundea penal, o parte dintre actele succesive componente ale
unei infracţiuni cu durată de executare, pe care le repetă, în
perioada în care a devenit răspunzător potrivit legii, va fi tras la
răspundere penală numai pentru activitatea infracţională
săvârşită în această ultimă perioadă, motiv pentru care doar
aceasta va fi avută în vedere pentru analiza condiţiilor
infracţiunii de obicei. Conform Deciziei nr. 1153/1086 a
Tribunalului Suprem, împotriva minorului care a comis o faptă
prevăzută de legea penală nu poate fi luată o măsură educativă,
dacă se constată că a comis fapta fără discernământ; cum
obligaţiile prevăzute de art. 121 C.pen. pot fi dispuse doar pe
perioada executării măsurilor educative neprivative de libertate şi
cum acestea de pe urmă sunt aplicabile doar în cazul în care
minorul răspunde penal, reţinerea unei cauze de neimputabilitate
va face imposibilă obligarea minorului de către instanţă la
măsurile de tratament sau îngrijire medicală conform art. 121
C.pen.
b, c
Conform Deciziei nr. 569/1072 a Tribunalului Suprem, o faptă
care a fost comisă de către o persoană în ziua împlinirii vârstei de
18 ani va angaja răspunderea inculpatului conform normelor
penale aplicabile majorului, inclusiv cu privire la aplicarea
pedepselor complementare. în aplicarea art. 6 C.pen., conform
art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/2012, pedepsa închisorii
executabilă,
94
dispusă în baza Răspunsuri
Codului şi explicaţii
penal din 1969, al cărei
cuantum este de până la 15 ani, va fi înlocuită cu măsura
internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă egală cu
durata pedepsei închisorii, conform Deciziei nr. 18/2014 a înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept în materie penală. Practic, instanţa supremă a
dat prioritate textului special de rezolvare a situaţiilor tranzitorii
cuprins în art. 21 din Legea nr. 187/2012 care intra în conflict cu
textul art. 125 alin. (2) C.pen., ce prevede ca limită maximă a
duratei măsurii educative a internării într-un centru de detenţie 5
ani în cazul infracţiunilor a căror pedeapsă prevăzută de lege este
mai mică de 20 de ani. Spre deosebire de art. 120 C.pen. din 1969,
care prevedea că graţierea nu are efecte asupra măsurilor
educative, art. 160 alin. (2) C.pen. prevede că graţierea (atât
colectivă, cât şi individuală) nu are efecte asupra măsurilor
educative neprivative de libertate, în afară de cazul când se
dispune altfel prin actul de graţiere - per a contrario, graţierea
produce efecte asupra măsurilor educative privative de libertate.
a, b
Obligaţiile impuse de către instanţă faţă de minorul care a
comis o infracţiune încetează de drept la data executării sau a
considerării ca executate a măsurii educative neprivative de
libertate dispuse faţă de acesta. Având în vedere că art. 124 alin.
(5) C.pen. face trimitere la art. 121 C.pen. şi că minorul are, în
perioada dintre momentul liberării şi cel al împlinirii duratei
măsurii educative privative de libertate dispuse împotriva sa
iniţial, statutul de persoană supravegheată, dispoziţiile art. 122
C.pen. referitoare la modificarea sau încetarea obligaţiilor se
aplică în mod corespunzător. In cazul înlocuirii internării într-un
centru de detenţie cu măsura educativă a asistării zilnice,
conform art. 125 alin. (4) lit. a) C.pen., măsura educativă
neprivativă de libertate nu poate avea o durată mai mare decât
durata internării neexecutate şi în orice caz nu mai mare de 6
luni. Pe de sită parte, obligaţiile ce le poate impune instanţa în
cazul măsurilor neprivative de libertate, cum este şi asistarea
zilnică, conform art. 121 C.pen., se execută doar în perioada
măsurii neprivative de libertate. Totodată, art. 125 alin. (5) C.pen.
prevede expres că obligaţiile prevăzute de art. 121 C.pen., impuse
de instanţă odată cu înlocuirea măsurii internării într-un centru
de detenţie cu aceea a asistării zilnice conform art. 125 alin. (4)
lit. a) C.pen., trebuie respectate până la împlinirea duratei
măsurii internării, şi nu până la împlinirea duratei asistării
zilnice care se execută ca urmare a înlocuirii; pe cale de
consecinţă, aceste obligaţii pot depăşi durata de 6 luni, în situaţia
în care de la momentul înlocuirii mai sus precizate şi până la
împlinirea duratei măsurii internării va trece o perioadă mai
mare de 6 luni şi chiar dacă în această perioadă executarea
măsurii np • 2 tive de libertate a luat sfârşit.
a
A se vedea prevederile art. 131 şi art. 134 alin. (2) C.pen.; în
situaţia unui concursul infracţiuni, se ia o singură măsură
educativă pentru toate faptele;
a
A se vedea art. 114 alin. (2) lit. b) C.pen. Prin Decizia nr.
2/2016, înalta Curte de Casaţie Justiţie, Completul pentru
‘ ipoteza infracţiunilor concurente săvârşite în timpul minorităţii,
judecate separat, durata măsurii educative neprivative de
libertate, dispuse pentru o infracţiune concurentă şi executată nu
scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de
libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea şi stabilirea
sancţiunii conform art. 129 alin. (1) C.pen. Reabilitarea
presupune aplicarea în anterioritate deDrept pedepse
penal
(motiv pentru
care există art. 133 C.pen.). 95
a
Pentru comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, o
singură măsură educativă neprivativă de libertate poate fi
dispusă doar pe o perioadă limitată, expres prevăzută de art 117
alin. (1), art. 118, art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (2) C.pen.
Conform art. 132 alin. (1) c.pen executarea măsurilor educative
neprivative de libertate se prescrie într-un termen de doi ani de
la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât în dreptul penal
român răspunderea penală a persoanei juridice este o formă de
răspundere pentru fapta proprie. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, întrucât nu este necesară identificarea persoanei fizice
care a săvârşit actul material răspunderea penală a persoanei
juridice fiind o răspundere directă. Răspunsul de la lit. c) este
corect, întrucât cerinţele ataşate elementului material în cazul
răspunderii penale a persoanei juridice sunt alternative.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât nu toate faptele
comise de organele sau reprezentanţii unei persoane juridice
atrag răspunderea penală a acesteia (de exemplu, dacă admi-
nistratorul unei societăţi săvârşeşte infracţiunea de delapidare,
persoana juridică va fi victima infracţiunii, iar nu făptuitor).
Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât, aşa cum am arătat,
persoana juridică nu poate răspunde pentru faptele comise în
paguba ei. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât persoana
juridică răspunde chiar dacă nu poate fi angajată răspunderea
penală a persoanei fizice care a săvârşit actul material (de
exemplu, dacă aceasta a decedat ori dacă faţă de aceasta există o
cauză de neimputabilitate).
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât persoana juridică
poate săvârşi infracţiuni cu orice formă de vinovăţie. Răspunsul
de la lit. b) este corect, întrucât răspunderea penală a persoanei
juridice în dreptul român este o răspundere directă, pentru fapta
proprie, ceea ce înseamnă că este necesară identificarea
vinovăţiei în sarcina persoanei juridice, distinctă de cea a
persoanei fizice care a săvârşit actul material. Răspunsul de la lit.
c) este greşit, întrucât, aşa cum am arătat, persoana juridică
poate săvârşi infracţiuni indiferent cu orice formă de vinovăţie.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, în cazul instituţiilor
publice, posibilitatea răspunderii penale se analizează în funcţie
de infracţiunea efectiv săvârşită, iar nu în funcţie de obiectul de
activitate. Răspunsul de la lit. b) este corect, potrivit art. 135 alin.
(2) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât doar unele
pedepse complementare sunt inaplicabile persoanelor juridice [a
se vedea art. 141 şi art. 144 alin. (3) C.pen.].
a, b
poate fi complice la infracţiunea jeviol (de exemplu, în cazul în
care pune la dispoziţie sediul unei persoane importante care
săvâr- cte violuri la diferite intervale de timp). Răspunsul de la
lit. b) este corect, întrucât persoana
dică poate săvârşi infracţiunea de gestiune frauduloasă (de
exemplu, atunci când este gestionarul patrimoniului altei
persoane
96
juridice). RăspunsulRăspunsuri
de la şilit.
explicaţii
c) este greşit; eventuala
instigare a ynei mame la infracţiunea prevăzută de art. 200 alin.
(1) C.pen. reprezintă instigare la omor.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, potrivit art. 137 alin.
(3) teza întâi C.pen., numărul alelor-amendă se stabileşte în
funcţie de criteriile generale de individualizare a pedepsei.
Răspunsul de la lit- b) este corect, potrivit art. 137 alin. (3) teza a
doua C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, potrivit art. 137
alin. (5) C.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât persoana juridică nu
poate fi condamnată la pedepse accesorii. Răspunsul de la lit. b)
este corect, potrivit art. 136 alin. (3) lit. d) C.pen. Răspunsul de la
lit. c) este corect, întrucât pedepsele complementare se iau
întotdeauna pe lângă pedeapsa principală a amenzii.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât în speţă este vorba
de o infracţiune de dare de mită sub forma unităţii naturale de
infracţiune (infracţiune simplă), nefiind îndeplinite condiţiile
pentru reţinerea formei continuate. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, întrcât, potrivit art. 135 alin. (3) Cpen., răspunderea
penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât răspunderea penală a
persoanei juridice poate fi reţinută şi în absenţa angajării
răspunderii penale a persoanei fizice.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, prin angajarea unei
răspunderi pentru fapta proprie, nu mai este posibilă angajarea
unei răspunderi pentru fapta altuia. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, întrucât, în cazul anumitor infracţiuni, este de conceput ca
persoana juridică să întrunească respectiva calitate a subiectului
activ (de exemplu, cea de funcţionar). Răspunsul de la lit. c) este
greşit, întrucât răspunderea penală nu este întotdeauna însoţită
de una civilă (de exemplu, prejudiciul a fost deja reparat,
infracţiunea este una de pericol etc.).
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, pedeapsa dizolvării neputând
fi aplicată împreună cu alte pedepse complementare, potrivit art.
138 alin. (3) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât
pedepsele complementare se aplică întotdeauna pe lângă
pedeapsa principală a amenzii. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
potrivit art. 140 alin. (2) C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât persoanlitatea
juridică este o condiţie sine qua non pentru angajarea
răspunderii penală a entităţilor colective. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, pentru aceeaşi raţiune. Momentul la care se analizează
condiţia personalităţii juridice este cel al săvârşirii infracţiunii.
Răspunsul de la lit. c) este corect, pentru cele explicate mai sus.
a
poate răspunde câtă vreme are personalitate juridică. Răspunsul
de la lit. b) este greşit, întrucât procedura lichidării nu atrage
pierderea personalităţii juridice. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
pentru cele explicate mai sus.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, modalitatea de dobândire a
personalităţii juridice n relevantă pentru atragerea răspunderii
penale. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât ră penal toate
persoanele juridice de drept privat, indiferent dacă au sau nu
scop patrimo • Răspunsul de la lit. c) esteDreptgreşit,
penal
întrucât răspund
penal toate persoanele juridice de drept Dr"'^ indiferent de 97
contractul pe care îl execută.

c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât instituţiile publice
pot răspunde penal potrivit art. 135 alin. (2) C.pen. Răspunsul de
la lit. b) este greşit, întrucât doar instituţiile publice răspund
penal în acele situaţii. Autorităţile publice însă nu răspund penal
niciodată. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, de exemplu,
instituţiile publice pot răspunde pentru asemenea infracţiuni.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât legiuitorul penal a
consacrat sistemul clauzei gene rale de răspundere. Răspunsul de
la lit. b) este greşit, întrucât în dreptul român nu se aplică
principiul specialităţii răspunderii penale a persoanei juridice.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât persoana juridică poate
răspunde penal şi pentru infracţiunile săvârşite din culpă.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât persoanele juridice
pot săvârşi infracţiuni în forma tentativei (de exemplu, tentativă
la înşelăciune). Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât persoa-
nele juridice pot săvârşi infracţiuni concurente cu conexitate
consecvenţională (de exemplu, fals în înscrisuri sub semnătură
privată pentru a ascunde infracţiuni de evaziune fiscală).
comite şi alte tipuri de infracţiuni.
a
nu poate fi condamnată în calitate de comitent, nefiind
îndeplinite condiţiile cerute de legea civilă în acest sens.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât persoana juridică nu
mai poate fi condamnată dacă a intervenit radierea, potrivit art.
16 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât nu sunt
îndeplinite condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, dar
sunt îndeplinite cele ale răspunderii persoanei fizice.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât persoana juridică se
poate desistă. Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât cauzele
justificative sunt compatibile cu persoana juridică. Răspunsul de
la lit. c) este greşit, întrucât unele cauze de neimputabilite nu sunt
aplicabile persoanei juridice (de exemplu, minoritatea sau
iresponsabilitatea).
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât entităţile colective
răspund până la pierderea personalităţii juridice. Răspunsul de
la lit. b) este greşit, întrucât nu există o asemenea condiţie pentru
angajarea răspunderii penale a persoanei juridice. Răspunsul de
la lit. c) este greşit, întrucât este posibilă reţinerea unor forme de
vinovăţie diferită pentru persoana fizică şi persoana juridică.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât regimul actelor
preparatorii nu diferă în niciun fel pentru persoana juridică.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite, pentru aceleaşi motive.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât există infracţiuni în
cazul cărora persoana juridică nu poate fi autor (de exemplu,
mărturie mincinoasă, viol, act sexual cu un minor etc.).
Răspunsul de la lit. b) este corect, elementul material al
infracţiunii
98
de dare de mită putând fi comis de o ersoană juridică.
comite elementul material al acestei infracţiuni (de exemplu,
refuză restituirea unui bun aflat în depozit).
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, fiind întrunite toate condiţiile
răspunderii penale a persoanei juridice (inclusiv aceea ca fapta să
fie comisă în interesul persoanei juridice - pentru a economisi
sume de bani). Răspunsul de la lit. b) este corect, în sarcina
persoanei juridice urmând a se reţine infracţiune3 de ucidere din
culpă, vătămarea corporală din culpă (faţă de victima care a
suferit vătămări vindecabile în 120 de zile de îngrijiri medicale) şi
distrugerea din culpă. în funcţie de specificul activităţii şi de
măsurile care nu au fost luate, s-ar putea reţine şi infracţiunea
prevăzută de art. 349 C.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
întrucât, în cazul în care neefectuarea reviziei nu reprezintă
infracţiune, nici vătămările suferite de aceştia nu reprezintă
infracţiune.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect; toate persoanele juridice de
drept privat pot răspunde penal. Având în vedere aceste aspecte,
răspunsul de la lit. b) este greşit. Răspunsul de la lit. c) este
corect, neexistând vreo excepţie de la aplicarea pedepsei
dizolvării pentru fundaţii.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, persoana juridică putând
răspunde inclusiv în calitate de autor al acestei infracţiuni (de
exemplu, comite o înşelăciune prin folosirea unor cecuri fără aco-
perire). Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât aceasta este
singura pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât amânarea aplicării
pedepsei nu se poate dispune în cazul persoanei juridice.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect; pentru reţinerea stării de
recidivă, trebuie ca noua infracţiune să fie intenţionată.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, neexistând vreo astfel de
condiţie în dispoziţiile art. 146 C.pen. Răspunsul de la lit. c) este
corect, având în vedere prevederile art. 146 alin. (1) C.pen.
c
penală, a stabilit că întreprinderea individuală, formă de
activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană
fizică în temeiul dispoziţiilor O.U.G nr. 44/2008, nu are calitatea
de persoană juridică şi, prin urmare, nu poate răspunde penal în
condiţiile prevăzute de art. 135 C.pen.; un penitenciar poate
răspunde penal, în exercitarea unei activităţi ce poate face
obiectul domeniului privat.
c
Persoana juridică, în măsura în care este dovedită tipicitatea
faptei, deci inclusiv vinovăţia sa, va răspunde penal pentru
comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent de
forma de vinovăţie, situaţie în care răspunderea persoanei fizice
nu este exclusă [art. 135 alin. (3) C.pen.].
c
Răspund penal, potrivit art. 135 C.pen., doar persoanele
juridice, mai exact acele entităţi cărora legea civilă le recunoaşte
această persoanalitate; astfel, entitatea căreia nu-i este recunos-
cută personalitatea juridică nu poate fi subiect activ al unei
infracţiuni - societăţile civile, asociaţiile în participaţiune.
Conform art. 135 alin. (1) C.pen., statul şi autorităţile nu răspund
penal niciodată, însă instituţiile publice răspund penal, în situaţia
comiterii de fapte penale în activităţile ce pot face obiectul
domeniului privat. Drept penal
a, c 99
Organul judiciar va trebui să analizeze activitatea care a

ocazionat comiterea infracţiunii, pentru a vedea dacă aceasta
poate sau nu să facă obiectul domeniului privat; prin activitate
care nu poate să facă obiectul domeniului privat urmează a se
înţelege o activitate care, potrivit legii, nu este susceptibilă a fi
exercitată de o persoană fizică sau de o persoană juridică de
drept privat.
Pe această bază vor răspunde penal universităţile de stat, însă
beneficiază
100
de o imunitate limitatâ Banca Naţională a României,
penitenciarele, Institutul Naţional al Magistraturii. B.N.R. nu va
răj. punde pentru comiterea unei fapte în legătură cu emiterea de
monedă sau cu atribuţiile de supraveghere sau autorizare a
instituţiilor de credit (activitate nesusceptibil a fi efectuată de o
persoanj fizică sau juridică de drept privat), dar va răspunde
pentru o faptă în legătură cu atribuirea unui contract pentru
lucrări de curăţenie la propriul sediu central. Regiile autonome,
deşi sunt în general considerate persoane de drept public, nu pot
fi asimilate autorităţilor sau instituţii|0 publice, astfel că,
indiferent de natura activităţilor pe care le desfăşoară, ele vor
răpunde penal f
a
Persoana juridică poate fi subiect activ al unei infracţiuni dacă
sunt întrunite mai multe con diţii, printre care şi aceea ca
infracţiunea să fie considerată comisă de persoana juridică
urmare a unei hotărâri adoptate în cadrul acesteia sau a
neglijenţei acesteia, iar în analiza acestei condiţii se va avea în
vedere comportamentul organelor de conducere (inclusiv cele de
fapt) ale persoanei juridice. Răspunderea penală a persoanei
juridice este o răpundere pentru fapta proprie. Nu este
obligatoriu, pentru angajarea răspunderii penale a persoanei
juridice, să fie angajată concomitent şi răspunderea penală a
persoanei fizice participante la infracţiune - de exemplu, aceasta
de pe urmă poate comite fapta fără vinovăţia cerută de lege;
uneori este posibil ca participantul persoană fizică să nu fie
descoperit.
b, c
Există infracţiuni care nu pot fi comise de persoana juridică
din cauza unor particularităţi ale elementului material sau ale
subiectului nemijlocit al infracţiunii. Astfel, persoana juridică nu
poate comite în calitate de autor infracţiunea de mărturie
mincinoasă, evadare, represiune nedreaptă, trădare, cercetare
abuzivă, uciderea sau vătămarea nou-născutului de către mamă,
bigamia, abandonul de familie; teoretic, persoana juridică poate
comite aceste infracţiuni în caliate de instigator sau complice.
Atât uciderea din culpă, cât şi omorul sunt infracţiuni ce pot fi
comise de către o persoană juridică în forma autoratului.
c
Răspunderea penală a persoanei juridice nu este condiţionată
de identificarea persoanei fizice care a angajat persoana juridică
- de exemplu, în ipoteza votului secret în cadru organului de
conducere; la fel, nu este necesar ca infracţiunea pentru care va
răspunde persoana juridică să fie aceeaşi cu infracţiunea comisă
de persoana fizică - de exemplu, persoana fizică poate să comită
un omor, rezultat care organului de conducere să-i fie imputabil
cu titlu de culpă. Răspunderea penală a persoanei juridice poate
fi angajată şi pentru fapte care nu sunt săvârşite în realizarea
obiectului de activitate al persoanei juridice, de exemplu, când
acestea sunt realizate în numele persoanei juridice.
b, c
Nu există vreo limitare cu privire la forma de vinovăţie cu care
se comite fapta în cazul persoanei juridice, singura discuţie
putând a fi purtată în cazul intenţiei repentine. Conform
doctrinei, de circumstanţa provocării, din cauza elementelor
subiective, nu poate beneficia persoana juridică. în urma
introducerii, ca element de noutate, a pedepsei amenzii care
însoţeşte pedeapsa închisorii în cazul persoanei fizice, o dispoziţie
corespondentă există şi în ipoteza persoanei juridice; în
consecinţa imposibilităţii obiective de a aplica pedeapsa închisorii
în cazul acestui subiect de drept, art. 137 alin. (5) C.pen. prevede
Drept penal 101
modul de soluţionare; astfel, se arată că, atunci când prin
infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui
folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute
de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu
o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii; la
stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului
patrimonial obţinut sau urmărit.
b
potrivit art. 138 C.pen., aplicarea uneia sau mai multor pedepse
complementare se dispune atunci când instanţa constată că, faţă
de natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi faţă de împre-
jurările în care a fost săvârşită, aceste pedepse sunt necesare -
aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este
obligatorie când legea prevede această pedeapsă, iar pedepsele
cornp|ementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-f) C.pen. se pot
aplica în mod cumulativ. pjt 141 C.pen. prevede că dizolvarea şi
suspendarea activităţii nu pot fi aplicate instituţiilor publice,
partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor
religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite
potrivit legii. Aceste dispoziţii se aplică şi persoanelor juridice jjre
îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei. Plasarea sub
supraveghere judiciară constă în desemnarea de către instanţă a
unui administrator judiciar sau a unui mandatar judiciar care va
supraveghea, pe o perioadă de la unu la 3 ani, desfăşurarea
activităţii ce a ocazionat săvârşirea infracţiunii; administratorul
sau mandatarul judiciar nu se substituie organelor de conducere
statutare ale persoanei juridice, el având însă obligaţia de a sesiza
instanţa atunci când constată că persoana juridică nu a luat
măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi
infracţiuni; în cazul în care instanţa constată că sesizarea este
întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu suspendarea
activităţii sau a uneia dintre activităţi.
b, c
Faţă de persoana juridică ce răspunde penal, poate fi luată
măsura de siguranţă a confiscării, prevăzută de art. 112 C.pen.;
de altfel, conform art. 147 alin. (3) C.pen., în caz de pluralitate de
infracţiuni, măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se
cumulează. în cazul pedepsei principale, Codul penal, la fel ca şi
reglementarea anterioară, nu prevede posibilitatea suspendării
executării pedepsei; conform art. 147 alin. (1) C.pen., în caz de
concurs de infracţiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze
de atenuare ori agravare a răspunderii penale, persoanei juridice
se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică;
există o reglementare distinctă doar în cazul recidivei.
b, c
Executarea pedepselor complementare de către persoana
juridică începe după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare. Art. 149 alin. (2) C.pen. consacră şi posibilitatea
stingerii prin prescripţie a executării pedepselor complementare
aplicate persoanelor juridice, într-un termen de 3 ani, care curge
de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau
considerată ca executată. în cazul persoanei juridice, potrivit art.
150 C.pen., reabilitarea are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani
de la data la care pedeapsa amenzii sau, după caz, pedeapsa
complementară a fost executată sau considerată ca executată,
persoana juridică nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune;
termenul de 3 ani curge fie de la data executării pedepsei amenzii,
fie de la data executării pedepselor complementare; momentul la
care ne vom raporta în cazul în care instanţa a dispus aplicarea şi
a pedepsei
102
amenzii, şi a unor Răspunsuri
pedepse şi explicaţii
complementare va fi cel în
care ambele tipuri de pedepse (principale şi complementare) au
fost executate sau considerate ca executate.
b, c
Conform art. 151 C.pen., în cazul pierderii personalităţii
juridice prin fuziune, absorbţie sau divizare intervenită după
comiterea infracţiunii, răspunderea penală şi consecinţele acesteia
se vor angaja în sarcina persoanelor juridice rezultate în urma
acestor operaţiuni. Astfel, acestea vor suporta consecinţele
angajării răspunderii penale, putându-li-se aplica în mod legal
pedepse principale, complementare sau măsura de siguranţă a
confiscării. în cazul amenzii, art. 151 alin. (2) C.pen. impune ca la
individualizarea pedepsei să se ţină seama de cifra de afaceri,
respectiv de valoarea activului patrimonial al persoanei juridice
care a comis infracţiunea; de exemplu, în caz de divizare a
persoanei juridice ce a fost constituită în scopul săvârşirii de
infracţiuni, considerăm că se impune dizolvarea tuturor
persoanelor juridice rezultate.
c
După condiţiile în care amnistia devine incidenţă, amnistia
poate fi necondiţionată (pură sau simplă), când incidenţa ei nu
este subordonată îndeplinirii vreunei condiţii speciale, sau condi
ţionată, când incidenţa acesteia este subordonată îndeplinirii
anumitor condiţii. Efectele amnistiei postcondamnatorii se
produc întotdeauna numai pentru viitor; astfel, amenda plătită
până ţn momentul intervenirii actului de amnistie nu se va
restitui, iar condamnatul nu va primi despă gubiri pentru partea
executată din pedeapsă. Limita materială a amnistiei se referă la
sfera infrac ţiunilor pentru care legea de amnistie poate fi
aplicată, această limită putând fi determinată în funcţie de mai
multe criterii: după natura infracţiunilor, după valoarea
prejudiciului, după persoana sau vârsta condamnatului, după
limita pedepsei.
c
Codul penal actual nu a mai reluat limitarea privind efectele
amnistiei cu privire la măsurile educative, limitare prevăzută de
art. 119 alin. (2) C.pen. din 1969. Soluţia este corectă, întrucât
măsurile educative sunt sancţiuni principale, iar neaplicarea
amnistiei în cazul lor ar conduce la crearea unei situaţii mai grele
pentru minor decât pentru major; de altfel, marea majoritate a
actelor de amnistie din trecut au prevăzut că amnistia se aplică şi
măsurilor educative, legiuitorul derogând de-a lungul timpului în
mod constant de la prevederile art. 119 alin. (2) C.pen. din 1969
Efectele amnistiei postcondamnatorii se produc întotdeauna
numai pentru viitor; astfel, amenda plătită până în momentul
intervenirii actului de amnistie nu se va restitui, iar condamnatul
nu va primi despăgubiri pentru partea executată din pedeapsă.
Potrivit art. 152 alin. (2) C.pen., amnistia nu produce efecte
asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei
vătămate.
c
în cazul faptelor cu durată de executare, în funcţie de
momentul epuizării se determină legea penală aplicabilă, iar în
cazul acelor fapte cu durată de executare incriminate pentru
prima dată de către noul Cod penal, a căror executare a început
anterior intrării în vigoare a legii şi s-au epuizat după legea nouă,
instanţa va avea în vedere la pronunţarea soluţiei numai actele
săvârşite după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Autorului
nu-i poate fi aplicată o măsură educativă de libertate, pentru că la
data epuizării faptei acesta era major, aplicându-se pentru
întreaga faptă consumată Drept tratamentul
penal
penal aferent acestor
103
persoane. Prevederile actului de amnistie se aplică infracţiunilor
săvârşite până la data indicată în cuprinsul actului sau, în lipsa
unei asemenea precizări, până la data intrării în vigoare a legii de
amnistie, iar în legătură cu infracţiunile cu durată de consumare
în timp ale căror acte sunt săvârşite în parte înainte de
intervenirea amnistiei şi în parte după intervenirea acesteia, atât
doctrina, cât şi jurisprudenţa românească apreciază că amnistia
poate produce efecte numai în măsura în care infracţiunea s-a
epuizat anterior adoptării actului de amnistie sau datei prevăzute
pentru aplicabilitatea acestuia (cu excepţia infracţiunii
progresive, unde prezintă importanţă pentru a stabili momentul
săvârşirii când s-a consumat fapta.
c
Amnistia antecondamnatorie înlătură răspunderea penală şi
nu trebuie confundată cu situaţia în care există cauze de
nepedepsire, ce presupun existenţa unei infracţiuni şi a
răspunderii penale pentru aceasta. Cauzele care înlătură
răspunderea penală nu privesc caracterul penal al faptei, care va
rămâne infracţiune. în cazul amnistiei antecondamnatorii,
suspectul poate cere continuarea procesului penal, în baza art. 18
C.proc.pen., instanţa fiind obligată ca, în cazul în care va constata
vreun impediment prevăzut de art. 16 lit. a)-d) C.proc.pen., să
dispună achitarea; această soluţie se poate aplica şi în cazul
aplicării cronologice a dispoziţiilor art. 16 C.proc.pen.
b
în cazul unui concurs de infracţiuni, incidenţa legii de amnistie
se va aprecia în funcţie de fiecare infracţiune comisă, iar nu prin
raportare la pedeapsa rezultantă; în ipoteza în care doar o parte
din infracţiunile concurente sunt amnistiate, persoana
condamnată va executa numai pedeapsa pentru restul
infracţiunilor neamnistiate. Fiind vorba despre amnistierea
infracţiunilor contra patrimoniului, amenda aplicată pentru
comiterea infracţiunii de ameninţare va trebui să fie plătită până
la intervenirea termenului de prescripţie a executării. Amnistia
postcondamnatorie areca efect încetarea executării pedepsei,
precum şi înlăturarea tuturor consecinţelor care decurg din
condamnare. în cazul condamnărilor pentru comiterea unui
concurs de infracţiuni, restul faptelor rămase neamnistiate în
cauză duc la executarea unei pedepse de 1 an şi 2 luni (din care
mai mult de un an fusese deja executat la data intervenirii legii de
amnistie), motiv pentru care comiterea unei fapte de omor la data
de 15.05.2016 va atrage starea de recidivă postexecutorie
(condiţiile acesteia fiind îndeplinite).
a
Intrarea în vigoare a unei legi de amnistie a faptei care a fost
comisă în termenul de încercare al graţierii condiţionate a
pedepsei aplicată pentru o altă faptă înlătură posibilitatea
revocării graţierii condiţionate a pedepsei iniţial aplicate.
Amnistia postcondamnatorie produce efecte mai restrânse decât
reabilitarea, motiv pentru care atât reabilitarea judecătorească,
cât şi aceea de drept pot fi recunoscute de către o instanţă
judecătorească; în acest sens este şi Decizia nr. 239/1985 a
Tribunalului Suprem. Intrarea în vigoare a unei legi de amnistie
postcondamnatorii impune instanţei ce judecă contestaţia la
executare să aibă în vedere sancţiunile legii în vigoare la data
adoptării actului de clemenţă, şi nu pe acelea de la data judecări
faptei; în acest sens este Decizia de îndrumare nr. XA/1958 a
Tribunalului Suprem Decizia nr. 1798/1970 a Tribunalului
Suprem.
c 104
în cazul participaţiei, amnistia (limitele temporale) operează în
funcţie de data comiterii infracţiunii (consumare sau fapt tentat),
şi nu în funcţie de data sau momentul anterior când participantul
a contribuit la săvârşirea infracţiunii; tăinuitorii şi favorizatorii,
nefiind participanţi, ci autori ai unor fapte corelative, nu
beneficiază de amnistia de care vor beneficia cei pe care i-au
ajutat, cu excepţia situaţiei în care, raportat la faptele comise de
către aceştia sunt îndeplinite condiţiile impuse de legea de
amnistie. în cazul tentativei, atunci când incidenţa amnistiei este
condiţionată de limita de pedeapsă, aceasta se aplică doar dacă
limita pentru fapta consumată respectă condiţia impusă de lege -
prin aplicarea art. 187 C.pen.
b
Amnistia postcondamnatorie nu înlătură executarea pedepselor
graţiate condiţionat, deoarece aceasta a fost înlăturată de actul de
graţiere. Amnistia postcondamnatorie a unei fapte face ca aceasta
să nu poată fi avută în vedere la individualizarea judiciară a
pedepsei ce va fi aplicată pentru o faptă comise ulterior - C.A.
Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 647/1998; amnistia ante-
condamnatorie (de exemplu, amnistie a faptelor de gravitate
redusă comise de minori) a faptei minorului comisă în
complicitate concomitentă cu doi majori nu face inaplicabile
dispoziţiile art. 77 lit. a) Cpen., fapt consacrat de doctrină prin
raportare la circumstanţa agravantă a furtului prevăzut de art.
209 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969.
a
Amnistia produce efecte şi în cazul persoanei juridice, în
măsura în care infracţiunea săvârşită de aceasta se regăseşte în
prevederile actului de amnistie. Amnistia antecondamnatorie are
efecte asupra măsurilor de siguranţă ce pot fi aplicate doar în caz
de condamnare; astfel, măsura de siguranţă a confiscării extinse
prevăzute de art. 1121 C.pen. nu poate fi dispusă în cazul amnis-
tiei antecondamnatorii, din cauza faptului că aceasta de pe urmă
împiedică dispunerea unei soluţii de condamnare. Intervenirea
reabilitării face ca amnistia să rămână fără obiect.
a
Efectele prescripţiei răspunderii penale sunt similare cu acealea
ale răpunderii penale, autorul neputând să fie condamnat pentru
fapta comisă. Deşi Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale
a impus aplicarea globală a legii mai favorabile chiar şi în
materia prescripţiei răpunderii penale privire la fapte săvârşite
aterior datei de 01.02.2014 care nu au fost încă definitiv judecate,
termenul de prescripţie se poate dovedi hotărâtor în cazul în care
reprezintă singura diferenţă dintre cele două legi penale
aplicabile. Termenele de prescripţie ale răspunderii penale a
minorilor sunt prevăzute de art. 131 C.pen. şi se raportează la
pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă
c
Momentul de început al termenului de prescripţie a
răspunderii penale pentru toţi pârtiei panţii la săvârşirea
infracţiunii este data săvârşirii infracţiunii de către autor şi nu
prezintă impor tanţă, sub aspectul curgerii termenului de
prescripţie a răspunderii penale, data comiterii actelor de
instigare ori a celor de complicitate anterioară. în cazul
infracţiunilor progresive, pentru stabi lirea termenului de
prescripţie a răspunderii penale se are în vedere momentul
acţiunii. în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii
sexuale săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie a
răspunderii penale, începe să curgă de la data ia care acesta a
devenit major - art. 154 alin. (4) C.pen.
Drept penal 105
b, c
în cazul comiterii unui concurs de infracţiuni, termenul de
prescripţie a răspunderii penale curge separat pentru fiecare
infracţiune în parte, în acest caz fiind posibil ca prescripţia
răspunderii penale să opereze numai pentru unele dintre
infracţiuni, chiar şi în ipoteza în care termenul de prescripţie ar
avea aceeaşi durată pentru toate infracţiunile concurente.
b
Prescripţia răspunderii penale produce efecte asupra măsurii
de siguranţă a confiscării speciale, întrucât pentru aplicarea
acesteia este necesară existenţa unei hotărâri de condamnare.
Conform art. 153 alin. (3) C.pen., prescripţia nu înlătură
răspunderea penală în cazul infracţiunilor de omor pentru care
nu s-a împlinit termenul de prescripţie, generală sau specială, la
data de 01.02.2014. împlinirea termenului de prescripţie a
răspunderii penale pentru comiterea unei fapte progresive se
calculează în funcţie de momentul comiterii acţiunii.
b
Citarea este un act de procedură ce întrerupe curgerea
termenului de prescripţie a răspunderii penale [în speţă, de 8 ani
- art. 154 alin. (1) lit. c) C.pen.], motiv pentru care de la data
întreruperii începe să curgă un nou termen de prescripţie. Astfel,
dacă pe parcursul noului termen nu intervine o cauză de
întrerupere sau suspendare, răspunderea penală va fi înlăturată
la împlinirea acestui nou termen.
a
în cazul inculpaţilor minori, termenul prescripţiei speciale se
va calcula pornind de la termenele prevăzute de art. 154 C.pen.,
reduse la jumătate conform art. 131 C.pen., iar durata redusă cu
jumătate va trebui depăşită cu încă o dată, refăcându-se astfel
întregul; prescripţia specială este prevăzută doar în cazul
întreruperii cursului termenului de prescripţie şi are ca punct de
plecare al termenului data comiterii faptei Cu toate că în doctrină
părerile sunt împărţite, considerăm că timpul scurs în perioada
cât durează suspendarea perscripţiei nu este avut în vedere la
calculul termenului de prescripţie specială.
a, b
Suspendarea prescripţiei răspunderii penale are efecte in
personam, numai cu privire la persoana pentru care a fost
împiedicată punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea
procesului penal. Cazul amintit la lit. b) este prevăzut de art. 155
alin. (5) C.pen. Imunitatea parlamentară [art. 72 alin. (2) din
Constituţie] nu constituie un caz de suspendare a cursului
termenului, pentru fapte fără legătură cu mandatul.
a
Lipsa plângerii prealabile poate fi o cauză de suspendare a
prescripţiei răspunderii penale atunci când necesitatea plângerii
apare în cursul urmăririi penale. Considerăm că, odată ce
instanţa a constatat comiterea unei fapte prevăzute de legea
penală, o soluţie de încetare a procesului penal pentru lipsa
plângerii prealabile nu impietează la aplicarea unei măsuri de
siguranţă, poar retragerea plângerii conferă autorului
posibilitatea să ceară continuarea procesului penai pentru a-şi
dovedi nevinovăţia.
a
Indivizibilitatea pasivă impune ca, în cazul în care la
comiterea faptei au participat mai multe persoane, acestea să
răspundă penal, chiar dacă plângerea penală a fost formulată
doar împotriva uneia dintre acestea. Retragerea plângerii penale
are106efecte in personam, PrinRăspunsuri şi explicaţii
modificarea textului art. 131 alin.
(4) C.pen. din 1969, în sensul art. 157 alin. (3) C.pen., noua
reglementare nu se mai referă la toţi participanţii la săvârşirea
faptei, ci la toate persoanele fizice sau juridice care au participat
la săvârşirea faptei, modificarea fiind menită să fundamenteze
angajarea răspunderii penale a persoanei juridice, deoarece
persoana juridică răspunde pentru o faptă proprie.
a
Problema răspunderii penale se pune doar în cazul violului,
care, fără alte distincţii, este o infracţiune pentru care acţiunea
penală se pune în mişcare la plângere prealabilă. în acest caz,
conform doctrinei, art. 157 alin. (5) C.pen. este aplicabil chiar
dacă victima violului nu a decedat în cursul termenului de trei
luni prevăzut pentru depunerea plângerii prealabile, în
condiţiile în care pe întreaga perioadă a acestui termen ea s-a
aflat în imposibilitatea obiectivă de a depunde plângerea. Fapta
de omor comisă este imprescriptibilă, deci nu se pune problema
momentului de debut al termenului prescripţiei. împăcarea nu
poate interveni în cauză.
a, c
Conform art. 157 alin. (4) C.pen., în cazul în care cel vătămat
este o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor,
acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Conform
art. 199 alin. (2) C.pen., în cazul violenţelor în familie, poate fi
pusă în mişcare şi din oficiu, fapt care nu exclude şi posibilitatea
demarării acţiunii penale la plângere prealabilă. Retragerea
plângerii prealabile nu are efecte dacă nu va fi însusită de către
procuror în cazul în care acţiunea a fost pusă în mişcare din
oficiu [art. 158 alin. (4) C.pen.], fapt care poate duce la
continuarea exercitării acţiunii penale, în ciuda retragerii
plângerii prealabile.
c
Pentru ca prescripţia răpunderii penale să opereze, nu se cere
îndeplinirea niciunei condiţii active, cum ar fi buna conduită a
autorului, repararea pagubelor cauzate prin infracţiune etc., ci
numai a unei condiţii pasive, constând în trecerea unui anumit
termen de la data săvârşirii infracţiunii; odată ce termenul
prevăzut de lege s-a împlinit, prescripţia îşi produce efectele
automat, în sensul că exclude posibilitatea aplicării oricărei
sancţiuni de drept penal.
c
Raportat la infracţiunea continuată comisă în cauză, legea
penală nouă este mai favorabilă. Aşa cum fosta Curte de Casaţie
a arătat în Decizia penală nr. 8426/1939, actele ce compun
infracţiunea continuată nu pot fi „prescrise separat", chiar dacă
faţă de unele dintre acestea termenul de prescripţie s-a împlinit,
„prescripţia curgând şi pentru ele de la ultima operaţiune".
Termenul de prescripţie debutează la data epuizării faptei
(20.10.2011), indiferent de momentul descoperii ei
(descoperirea faptei după împlinirea prescripţiei nu atrage
răspunderea penală a autorulu); fapta fiind continuată, parte
din ea fiind comisă şi în stare de majorat, pentru întreaga
activitate infracţională, autorul va răspunde penal ca major,
putându-i fi aplicată o pedeapsă penală.
I
c
în cazul infracţiunilor complexe, termenul de prescripţie curge
din momentul în care elementul lor material, deci latura obiectivă
a tuturor faptelor componente, s-a înfăptuit în mod integral. Se
poate întâmpla însă ca săvârşirea
Drept penal
infracţiunii complexe să 107
fie
întreruptă de cauze independente de voinţa autorului sau ca
acesta să se desiste, dar actele comise până în acel ^ moment să
constituie una din infracţiunile componente. în cazul desistării,
autorul va răspunde pentru infracţiunea/infracţiunile comise
până la momentul desistării, în funcţie de pedeapsa legală
prevăzută pentru fapta comisă, termenul de prescripţie a
răspunderii penale, pentru întreaga activitate infracţională,
începând să curgă din momentul încetării acestei activităţi; astfel
desistarea intervenind la data de 05.05.2015, infracţiunile de
distrugere şi violare de domiciliu se vor prescrie la data de
05.05.2019; fiind vorba de o desistare, tentativa de furt va fi
nepedepsită- a se vedea şi art. 187 C.pen. Fiind vorba de un
concurs real de infracţiuni (distrugere şi violare de domiciliu) în
cauză, teoretic, vor fi două termene de prescripţie distincte, chiar
dacă practic, având în vedere durata acestora (5 ani în cazul
ambelor), vor debuta şi se vor împlini la aceeaşi dată.
b
Fiind vorba de o faptă comisă în participaţie, debutul
termenului de prescripţie va fi acela al comiterii faptei de către
autor, durata termenului fiind însă diferită, pentru că în cazul lui
B, minor acesta va fi de jumătate (4 ani) prin raportare la
majori; deşi pronunţarea va avea loc în termenul de prescripţie a
răspunderii penale pentru toţi participanţii, minorului nu-i va
putea fi aplicată o pedeapsă.
a, c
împăcarea, în această situaţie, are efecte mai extinse decât
amnistia, atât timp cât aceasta de pe urmă nu are nicio influenţă
asupra laturii civile. Conform Codului penal, atât împăcarea, cât
şi retragerea plângerii prealabile au efecte in personam.
împăcarea cu reprezentantul persoanei juridice coinculpatîn
cauză nu înlătură răspunderea penală a acesteia, ci doar a
reprezentantului, pentru înlăturarea răspunderii penale a
persoanei juridice fiind necesară o împăcare cu mandatarul ei.
a, b
Posibilitatea intervenirii acestor cauze de înlăturare a
răspunderii penale, în funcţie de modul în care a fost declanşat
procesul penal, este prevăzută de art. 158 şi, respectiv, art. 199
C.pen. Astfel, considerăm că, în cazul faptelor de violenţă în
familie raportat la care s-a demarat procesul penal la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, retragerea plângerii poate avea
efecte, în schimb, în cazul în care procesul penal a fost demarat
din oficiu, doar împăcarea [ca normă specială raportat la textul
art. 158 alin. (4) C.pen.] poate interveni. Faptele contra vieţii
comise cu intenţie sau praeterintenţie sunt imprescriptibile.
a
Conform Deciziei nr. 34/2008, care îşi menţine aplicabilitatea,
în cazul unor infracţiuni care atrag obligativitatea asistenţei
juridice, instanţa va dispune încetarea procesului penal ca
urmare a împăcării numai în prezenţa apărătorului ales sau
desemnat din oficiu. Conform Deciziei nr. 508/2014 a Curţii
Constituţionale, prevederile art. 159 alin. (3) C.pen. sunt
constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor
trimişi în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.
286/2009 şi pentru care, la acea dată (01.02.2014), fusese depăşit
momentul citirii actului de sesizare. Conform Codului penal,
împăcarea este posibilă în cazurile infracţiunilor expres
prevăzute de lege, a căror punere în mişcare a acţiunii penale se
face din oficiu.
c
Conform
108
art. 158 alin. Răspunsuri şi explicaţii
(2) C.pen., retragerea plângerii
prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la
care plângerea a fost retrasă; în cazul persoanelor cu capacitate
de exerciţiu restrânsă, retragerea se face cu încuviinţarea
persoanelor prevăzute de lege, conform art 158 alin. (3) teza a ll-a
C.pen. Retragerea plângerii prealabile trebuie să intervină până
la ronunţarea unei hotărâri definitive.
a
Conform art. 154 alin. (3) C.pen., în cazul infracţiunilor
progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe
să curgă de la data săvârşirii acţiunii şi se calculează în raport cu
pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs. Cazurile
de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale sunt
prevăzute de art. 155 C.pen.; în cazul unei persoane vătămate
minore, art 154 alin. (4) C.pen. limitează sfera infracţiunilor
pentru care debutul prescripţiei răspunderii penale a autorului
este stabilit în mod special, la infracţiunile contra libertăţii şi
integrităţii sexuale, la cele de trafic şi exploatare a persoanelor
vulnerabile şi la cele de pornografie infantilă.
c
Conform art. 152 alin. (1) teza finală, amenda penală încasată nu
se restituie în caz de amnistie; această măsură care înlătură
răspunderea penală nu poate fi revocată;
a
Conform art. 159 alin. (2) C.pen., împăcarea înlătură
răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă, dacă a intervenit
până la citirea actului de sesizare a instanţei; inculpatul, care
este parte a actului bilateral de împăcare, nu mai poate cere
continuarea procesului penal.
b
Amnistia nu produce efecte, conform art. 152 alin. (2) C.pen.,
asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei
vătămate. Prevederile actului de amnistie se aplică infracţiunilor
săvârşite până la data indicată în cuprinsul actului sau, în lipsa
unei asemenea precizări, până la data intrării în vigoare a legii
de amnistie; cheltuielile de judecată nu pot fi restituite.
a, b
A se vedea art. 160 C.pen. Pedepsele graţiate, considerate
executate, constituie primul termen al recidivei postexecutorii.
b
Efectele graţierii se produc de la momentul rămânerii definitive
a hotărârii de condamnare în cazul adoptării legii de graţiere
(colectivă) de către Parlament înainte de condamnarea
definitivă, respectiv de la momentul adoptării actului de graţiere
individuală de către Preşedinte (act ce poate fi doar ulterior
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare). în cazul
graţierii condiţionate, efectele graţierii se produc de la momentul
expirării termenului de încercare.
b
Efectele graţierii nu diferă în funcţie de cine o acordă. Graţierea
individuală este atributul Preşedintelui, iar cea de-a doua
atributul Parlamentului, iar nu invers. A se vedea şi explicaţiile
de la grila nr. 433.
a, c
Graţierea produce efecte retroactive, căci se referă la pedepse
aplicate pentru fapte comise anterior adoptării actului de
graţiere.
Potrivit art. 160 alin. (2) C.pen., graţierea poate produce efecte
asupra pedepselor complementare şi măsurilor educative
neprivative de libertate, dacă prin actul de graţiere se dispune
aceasta. Drept penal 109
b, c
Potrivit art. 160 alin. (4) C.pen., graţierea poate produce efecte
asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub
supraveghere, dacă prin actul de graţiere se dispune aceasta. în
schimb, asupra drepturilor persoanei vătămate şi măsurilor de
siguranţă actul de graţiere nu produce niciun efect, art. 160 alin.
(3) C.pen. neinstituind excepţii de la această regulă.
b
Graţierea individuală poate privi doar pedepse privative de
libertate, care nu au fost executate [art. 9 alin. (2)-(3) din Legea
nr. 546/2002].
a, c
Constituie primul termen al unei recidive postexecutorii doar
condamnarea la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an [art. 41
alin. (1) C.pen.], executată sau considerată ca executată
Pedepsele accesorii se execută până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepse" principale privative de
libertate. Odată cu prescrierea executării acesteia, vor începe să
se execute pedepsele complementare.
a
A se vedea art. 162 alin. (5) C.pen. în cazul liberării
condiţionate nu se pune problema prescripţiei executării
pedepsei, cel liberat condiţionat aflându-se în executarea
pedepsei Instituţia revocării renunţării la aplicarea pedepsei nu
există.
b
îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, indiferent
dacă acesta trebuie comunicat sau nu suspectului ori
inculpatului, întrerupe prescripţia răspunderii penale [art. 155
alin. (1) C.pen) iar nu a executării pedepsei.
Prescripţia executării pedepsei se întrerupe prin înlocuirea
obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunităţii [art. 163 alin. (3) C.pen,].
Doar sustragerea de la executare după începerea executării
pedepsei întrerupe cursul prescripţiei [art. 163 alin. (1) C.pen.].
b
Potrivit art. 161 alin. (2) lit. a) C.pen., prescripţia executării
pedepsei nu înlătură executarea pedepsei în cazul infracţiunilor
de război, categorie din care face parte infracţiunea de utilizare
de metode interzise în operaţiunile de luptă (art. 443 C.pen.).
Infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii nu
intră în categoria celor intenţionate urmate de moartea victimei
[art. 161 alin. (2) lit. b) C.pen.]. în acest sens, prin decizia nr.
20/2008 a ICO, Secţiile Unite, pronunţată într-un recurs în
interesul legii, s-a decis că sintagma „infracţiuni săvârşite cu
intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane" se
interpretează în sensul că se referă la orice infracţiune a cărei
formă de vinovăţie este praeterintentia. Or, infracţiunea de
determinare sau înlesnire a sinuciderii se comite numai cu
intenţie.
b
A se vedea dispoziţiile art. 164 alin. (1) C.pen.
Săvârşirea din nou a unei infracţiuni reprezintă un caz de
întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei [art. 163
alin. (2) C.pen.].
Pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică punerea în mişcare
a acţiunii penale este suspendat cursul prescripţiei răspunderii
penale [art. 156 alin. (1) C.pen.], iar nu cel al prescripţiei
c
A110se vedea art. 162 alin. (1) Răspunsuri şi explicaţii
lit. b) C.pen.
Prescripţia specială [art. 155 alin. (4) C.pen.] este specifică doar
prescripţiei răspunderii penale, nu şi prescripţiei executării
pedepsei.
Reluarea cursului prescripţiei executării pedepsei are loc doar
în caz de suspendare, nu şi în caz de întrerupere, când începe să
curgă un nou termen de prescripţie.
c
Potrivit art. 169 alin. (2) C.pen., reabilitarea nu are ca efect
obligaţia de reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost
scos. De asemenea, potrivit art. 169 alin. (3) C.pen., reabilitarea
nu are efect asupra măsurilor de siguranţă. Dacă exerciţiul
dreptului de a conduce autovehicule a fost interzis şoferului
condamnat pentru ucidere din culpă, înseamnă că această
interdicţie a fost dispusă cu titlu de măsură de siguranţă (iar nu
de pedeapsă complementară). în schimb, în cazul condamnării
pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă, exerciţiul dreptului
de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale a
fost interzis cu titlu de pedeapsă complementară (funcţia fiind
folosită cu rea-credinţă). Drept urmare, odată cu reabilitarea,
condamnatul redobândeşte exerciţiul dreptului de a ocupa
funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.
b, c
Termenul de reabilitare curge de la momentul când a luat
sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta
s-a prescris [art. 167 alin. (1) C.pen.]. în cazul liberării
condiţionate, până la împlinirea termenului de supraveghere, cel
condamnat se află în executarea pedepsei. Abia la expirarea
acestui termen, pedeapsa se consideră executată, începând să
curgă termenul de reabilitare.
în cazul graţierii, termenul de reabilitare curge de la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă actul de
graţiere se referă la infracţiuni în curs de judecată [art. 167 alin.
(3) Cpen.]. Dacă prin hotărârea de condamnare s-a constatat
pedeapsa graţiată, este evident că actul de graţiere s-a referit la
infracţiuni în curs de judecată.
în cazul amenzii, termenul de reabilitare curge de la momentul
la care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins
în alt mod [art. 167 alin. (2) C.pen.]. La împlinirea unui termen
de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la
pedeapsa amenzii, care nu a fost achitată, intervine prescripţia
executării acesteia [art. 162 alin. (1) lit. c), alin. (2) C.pen.), cu
consecinţa stingerii executării amenzii. Ca atare, de la acest
moment începe să curgă termenul de reabilitare.
b, c
Ase vedea art. 165 C.pen.
Spre deosebire de Codul penal din 1969, actualul Cod penal nu
mai acordă beneficiul reabilitării de drept celor condamnaţi la
pedepse a căror executare a fost suspendată. La împlinirea
termenului, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii, între care şi
cea ca persoana condamnată să nu fi săvârşit o nouă infracţiune
în acest termen [art. 98 alin. (1) C.pen.], pedeapsa doar se consi-
deră executată.
c
Potrivit art. 167 alin. (5) C.pen., în cazul condamnărilor
succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport de
pedeapsa cea mai grea (iar nu în funcţie de totalul pedepselor) şi
curge de la data executării ultimei pedepse (iar nu de la data
rămânerii definitive a ultimei hotărâri de condamnare). Calculat
în funcţie de pedeapsa de 3 ani, termenul de reabilitare este de 4
ani [art. 166 alin. (1) lit. a) C.pen.].
a Drept penal
Reabilitarea priveşte persoana, astfel că ea se apreciază111în
funcţie de toate condamnările suferite de o persoană, iar nu
separat, pentru fiecare condamnare în parte. Ca atare, nu este
posibil ca, în acelaşi timp, o persoană să beneficieze de reabilitare
de drept cu privire la unele condamnări şi de reabilitare
judecătorească cu privire la altele. Existând o condamnare la
pedeapsa închisorii de 3 ani, nu mai poate interveni reabilitarea
de drept (care poate privi doar pedepse cu închisoarea ce nu
depăşesc 2 ani), ci doar cea judecătorească.
b, c
Potrivit art. 150 C.pen., reabilitarea de drept nu doar că
priveşte şi persoana juridică, dar este singurul tip de reabilitare
incident în cazul entităţilor colective. Singura condiţie pentru
intervenirea reabilitării de drept este ca persoana condamnată să
nu fi comis o nouă infracţiune în termenul de reabilitare (art. 165
C.pen.). îndeplinirea obligaţiilor civile este o condiţie doar pentru
acordarea reabilitării judecătoreşti [art. 168 lit. b) C.pen.].
a, b
A se vedea explicaţiile de la grila nr. 495.
a, b
Posibilitatea anulării există doar pentru reabilitarea
judecătorească (art. 171 C.pen.). Deşi Codul penal nu
reglementează decât reabilitarea judecătorească post mortem [art.
166 alin. (2)
C.pen.],
nu există nicio raţiune pentru a refuza
constatarea intervenirii reabilitării de drept |t ^ decesului
persoanei condamnate.
HaS
Singura condiţie pentru intervenirea reabilitării de drept este
ca persoana condamnată să comis o nouă infracţiune în termenul
de reabilitare (art. 165 C.pen.). Achitarea cheltuielilo^"^ rl
judecată este o condiţie doar pentru acordarea reabilitării
judecătoreşti [art. 168 lit. b) c ne T
c ' n'*' t v'
Condiţiile ca cel condamnat să fi avut o bună conduită şi să îşi
aibă asigurată existenţa ■
mijloace oneste, existente subPnnimperiul Codului penal din 1969,
nu au fost preluate în Codul ' în vigoare. în schimb, dacă cel
condamnat nu a îndeplinit obligaţiile sale civile, el nu poate fi
reabilitat, chiar dacă plata despăgubirilor civile neachitate nu
mai poate fi cerută de partea civilj din cauza intervenţiei
prescripţiei civile şi care nu îl împiedică pe condamnat să-şi
îndeplinească de bunăvoie obligaţiile.
a, b
A se vedea art. 170 C.pen. şi art. 532 C.proc.pen.
b, c
Indiferent de natura acesteia (de drept ori judecătorească),
efectele reabilitării sunt aceleaşi
Reabilitarea nu este incidenţă în cazul minorilor, cărora nu le
pot fi aplicate pedepse, ci doar măsuri educative.
Atât în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, cât şi în cazul
condamnării la pedeapsa închisorii de 2 ani, reabilitarea care
intervine este cea de drept (art. 165 C.pen.).
c
Termenul de reabilitare nu este susceptibil de suspendare,
neexistând vreo dispoziţie legală în acest sens.
Ipotezele de la lit, a) şi b) se referă la întreruperea şi, respectiv,
suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei, iar nu a
termenului de reabilitare.
c
Din dispoziţiile art. 41 alin. (1) C.pen. rezultă că simpla
împlinire a termenului de reabilitare conduce la imposibilitatea
naşterii stării de recidivă. Dacă este vorba de reabilitare de
drept, împlinirea termenului conduce la reabilitare. Dacă este
vorba despre reabilitare judecătorească, simpla împlinire a
termenului nu conduce la reabilitare, dar împiedică naşterea
stării de recidivă.
a
Expertul tehnic judiciar este funcţionar public, în sensul art.
175 alin. (2) teza întâi C.pen., conform Deciziei nr. 20/H.P./2014,
penală al ICCJ. Conform Deciziei nr. 26/H.P./2014, Completul
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al
ICCJ, medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate
spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de
funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit.
b) teza a doua C.pen., contrar unei părţi a practicii şi doctrinei
care îl plasau în categoria funcţionarilor publici instituită de art.
175 alin. (2) C.pen.; doar psihologul numit printr-un act de
autoritate publică, care exercită un serviciu de interes public şi
care este supus controlului autorităţii cu privire la îndeplinirea
serviciului public, intră în sfera art. 175 alin. (2) C.pen. (în acest
sens, a se vedea ICO, s. pen., dec. nr. 160/A/2014.
a, b Drept penal 113
Copilul rezultat din afara căsătoriei este membru de familie
cu tatăl său, filiaţia fiind o chestiune de fapt ce urmează a fi
stabilită în cadrul procesului penal; în acest sens, menţiunile
dintr-un certificat de naştere nu constituie decât o prezumţie
relativă în procesul penal. Codul penal extinde noţiunea de
persoane care stabilesc relaţii asemănătoare acelora dintre
părinţi şl copii, dacă convieţuiesc (probaţiunea se face în timpul
procesului penal), un exemplu fiind socrii faţă de ginere sau
noră.
i
Conform Deciziei nr. 1/H.P./2015,

Drept penal Completul pentru 114
dezlegarea unor chestiuni de drept în
5rii|n -e CSJ, s. pen., dec. nr. 2598/2003. în cazul infracţiunilor

c continuate,
onsec ţ deosebitcaracterul de
de grave" se determină prin totalizarea
pagubelor materiale cauzate tuturor 'canelor fizice sau juridice,
prin toate acţiunile prin care se realizează elementul material al
laturii obiective a infracţiunii - ICG, Secţiile unite. Decizia nr.
XIV/2006.
Conform art. 184 lit. b) C.pen., fapta este săvârşită în public

dacă aceasta a avut loc într-un loc accesibil publicului (loc
public), altul decât cel prevăzut de art. 184 lit. a) C.pen., dacă
sunt de faţă două sau mai multe persoane; în stabilirea
numărului de persoane prezente în astfel de locuri (baruri,
localuri etc. în timpul programului de funcţionare), nu sunt avute
în vedere persoanele participante la comiterea faptei şi nici
victimele. Fapta comisă în scara blocului prevăzută cu interfon
este o faptă comisă în public, întrucât existenţa interfonului nu
schimbă caracterul scării blocului de loc care prin natura sau
destinaţia lui este întotdeauna accesibil publicului, conform
ICCJ, s. pen., dec. nr. 1441/2012. Este faptă săvârşită în public
aceea comisă în loc care, prin natura sau destinaţia lui, este
totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio
altă persoană, conform art. 184 lit. a) C.pen. - doar în cazul
locurilor publice prevăzute de art. 184 lit. b) este necesară
prezenţa a cel puţin două persoane.
b
în aplicarea art. 6 C.pen., ICO, Completul pentru rezolvarea
unor chestiuni de drept în materie penală, a pronunţat mai multe
decizii care au plecat de la interpretarea art. 187 C.pen., stabilind
că,în aplicarea art. 6 C.pen., compararea pedepsei aplicate se face
cu maximul special prevăzut de noua lege, cu luarea în
considerare a tratamentului sancţionator al tentativei (Decizia nr.
6/2014) şi a tratamentului sancţionator al recidivei postexecutorii
(Decizia nr. 15/2014) şi fără luarea în considerare a tratamentului
sancţionator al faptei continuate (Decizia nr. 7/2014).
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât nu orice omor comis
de către mamă asupra copilului nou-născut reprezintă
infracţiunea prevăzută la art. 200 alin. (1) C.pen. în plus,
denumirea infracţiunii nu este „pruncucidere", ci „uciderea nou-
născutului săvârşită de către mamă". Răspunsul de la lit. b) este
greşit, întrucât printre elemntele circumstanţiale agravante
prevăzute la art. 189 alin. (1) C.pen. nu se regăseşte şi omorul
comis în public, aşa cum prevedea art. 175 din vechiul Cod penal.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât săvârşirea faptei prin
mijloace de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri
reprezintă o circumstanţă agravantă generală, potrivit art. 77 lit.
c) C.pen., iar, în conformitate cu art. 78 C.pen., reţinerea unei
circumstanţe agravante poate atrage agravarea pedepsei.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, având în vedere numărul şi
intensitatea loviturilor, zona vizată şi vârsta victimei. Răspunsul
de la lit. b) este greşit, întrucât nu este incident niciunul din
elementele circumstanţiale prevăzute la art. 189 alin. (1) C.pen.
Răspunsul de ia lit. c) este greşit, întrucât forma de vinovăţie cu
care inculpatul a săvârşit fapta este intenţia, acesta prevăzând115şi
Drept penal
cel puţin acceptând urmarea imediată.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, pentru reţinerea
infracţiunii prevăzute la art. 190 C.pen., trebuie îndeplinite şi
celelalte condiţii expres prevăzute de textul de lege. Răspunsul de
la lit. b) este greşit, întrucât uciderea unei persoane paralizate, la
cererea acesteia, poate fi realizaţi fără îndeplinirea condiţiilor de
la art. 190 C.pen. şi cu reţinerea unuia dintre elementele
circumstanţiale prevăzute la art. 189 alin. (1) C.pen., caz în care
pedeapsa poate fi una mai mare decât cea prevăzută de lege
pentru infracţiunea de omor. Răspunsul de la lit. c) este greşit
întrucât, faţă de datele enunţului, nu este incident niciunul dintre
elementele circumstanţiale prevăzute la art. 189 alin. (1) C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât X nu săvârşeşte
elementul material al infracţiunii de omor (uciderea), deoarece nu
acţionează direct asupra victimei. Răspunsul de la lit. b) este
greşit întrucât X nu săvârşeşte elementul material al infracţiunii
de ucidere la cererea victimei {uciderea), deoarece nu acţionează
direct asupra victimei. Răspunsul de la lit. c) este corect, fapta lui
X reprezentând înlesnirea sinuciderii săvârşite de către Y.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 191 alin. (4) C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât, dacă victima se
sinucide ca urmare a constrângerii făptuitorului, fapta reprezintă
infracţiunea de omor, iar nu o variantă agravantă a infracţiunii
prevăzute de art. 191 C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect -
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 191 alin. (3) şi (4) C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât şi infracţiunea de
determinare sau înlesnire a sinuciderii poate fi săvârşită faţă de o
persoană cu discernământ diminuat, după cum rezultă şi din art.
191 alin. (2) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 191
alin. (4) C.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, în această situaţie reţinându-
se un concurs de infracţiuni cu infracţiunea prevăzută la art. 336
C.pen., potrivit art. 192 alin. (2) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este
corect, în această situaţie reţinându-se varianta agravantă
prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este
corect, având în vedere cele explicate anterior.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât forma de vinovăţie
cu care se poate săvârşi infracţiunea prevăzută la art. 190 C.pen.
este doar intenţia. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât
fapta se poate săvârşi şi asupra unui minor, dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de art. 190 C.pen. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, întrucât, pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art.
190 C.pen., cererea trebuie să fie conştientă.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât forma de vinovăţie
cu care se poate săvârşi infracţiunea prevăzută la art. 191 C.pen.
este doar intenţia. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât o
persoană poate fi instigată, de exemplu, să înlesnească
sinuciderea altei persoane. Răspunsul de la lit. c) este corect,
neexistând vreo prevedere din care să rezulte unitatea legală de
infracţiune (aşa cum există în cazul art. 189 ori 192 C.pen.).
a
Răspunsul
116
de la lit. a) este corect, fiind îndeplinite toate
condiţiile pentru reţinerea stării de recidivă. Răspunsul de la lit.
b) este greşit, întrucât nu este incident niciunul din elementele
circumstanţiale prevăzute la art. 189 alin. (1) C.pen. Nu poate fi
reţinut omorul săvârşit de o persoanăcare a mai comis anterior o
infracţiune de omor (art. 188 sau 189 C.pen.), întrucât
infracţiunea prevăzută la art. 190 C.pen. este o infracţiune
distinctă. în plus, nu există niciun motiv pentru desfiinţarea
primei hotărâri definitive. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
pentru cele explicate mai sus.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât X nu a urmărit
obţinerea unei sume de bani pe cale aparent legală. Prin urmare,
soluţia instanţei este greşită. Răspunsul de la lit. b) este corect,
întrucât, pentru reţinerea infracţiunii prevăzute la art. 191
C.pen., victima nu trebuie să fie constrânsă să se sinucidă, în acest
caz fiind incidenţă infracţiunea de omor. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, întrucât X a săvârşit într-adevăr infracţiunea de omor
calificat pentru a ascunde o tâlhărie. Soluţia instanţei apare,
aşadar, ca fiind corectă.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât nu a existat
premeditare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, actele de
pregătire şi chibzuirea vizând o altă faptă. Răspunsul de la lit. b)
este corect, putând fi reţinută infracţiunea de omor calificat
pentru a înlesni săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie. Răspunsul
de la lit. c) este corect, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute la art.
224 C.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, ambele infracţiuni având
drept urmare imediată decesul victimei. Răspunsul de la lit. b)
este corect, ambele infracţiuni având ca obiect juridic relaţiile
sociale care protejează dreptul la viaţă. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, infracţiunile nefiind continue, întrucât elementul material
nu se prelungeşte în mod natural.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, atunci când fapta
are ca urmare moartea a două sau mai multor persoane,
infracţiunea este una complexă (înglobează mai multe infracţiuni)
omogenă (infracţiunile sunt de acelaşi fel). Răspunsul de la lit. b)
este greşit, neputându-se reţine forma continuată, întrucât
niciodată nu poate fi îndeplinită condiţia unităţii de subiect pasiv.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât art. 189 alin. (1) lit. d)
poate fi reţinut indiferent care este infracţiunea a cărei înlesnire
se realizează.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, în această situaţie,
se va reţine o singură infracţiune de tentativă de omor calificat
(asupra a două sau mai multor persoane). Răspunsul de la lit. b)
este greşit, întrucât, în această situaţie, se va reţine un concurs de
infracţiuni între omor [simplu sau calificat, cu excepţia art. 189
alin. (1) lit. f)] şi tentativă la omor [simplu sau calificat, cu
excepţia art. 189 alin. (1) lit. f)]. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
întrucât reţinerea stării de recidivă este obligatorie dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât nu se poate reţine
concursul formal de infracţiuni. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
întrucât fapta nu reprezintă tentativă la determinarea sau
înlesnirea sinuciderii, ci infracţiunea respectivă în forma
consumată, prevăzută la art.Drept191penal
alin. (3) C.pen. Răspunsul de117la
lit. c) este corect, întrucât este menţionată îndeplinirea tuturor
condiţiilor prevăzute la art. 190 C.pen.; în plus, rugamintea
victimei viza procurarea otrăvii, iar nu uciderea.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât fapta reprezintă
omor calificat. Răspunsul de la lit. b) este corect, fiind incident
elementul circumstanţial prevăzut la art. 189 alin. (1) lit. e) C.pen.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât X nu se afla mai înainte
de executarea unei pedepse.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât nu se poate reţine
forma de vinovăţie a culpei câtă vreme din modalitatea de
săvârşire a faptei rezultă clar intenţia lui X de a ucide ambele
victime, împrejurarea că, iniţial, fapta îl viza doar pe X nu este de
natură să schimbe această concluzie.
Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât, pentru reţinerea
elementului circumstanţial prevăzut la art. 189 alin. (1) lit. f)
C.pen., este necesar ca ambele victime să decedeze (ori ca niciuna
din ele să nu decedeze, caz în care se reţine tentativă la omor
calificat asupra a două persoane) Răspunsul de la lit. c) este
greşit, întrucât într-adevăr X a săvârşit un concurs de infracţiuni
contra vieţii (omor şi tentativă la omor).
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât cele două infracţiuni
au acelaşi obiect juridic generic
relaţiile sociale privind dreptul la viaţă al oricărei persoane.
Răspunsul de la lit. b) este corect în această ipoteză fiind vorba de
infracţiunea de omor. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât
în cazul infracţiunii prevăzute de art. 191 C.pen., urmarea
imediată poate consta şi în încercarea de sinucidere.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, fapta reprezentând omor
calificat. Răspunsul de la lit. b) este corect, fapta reprezentând
omor calificat, indiferent de ceea ce se întâmplă cu fătul. Textul
nu menţionează că omorul trebuie să conducă la pierderea
sarcinii, ci doar că reprezintă omor calificat fapta săvârşită
asupra unei femei gravide. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
întrucât intenţia făptuitorului a fost aceea de a ucide; în plus, nu
se pot reţine manoperele abortive specifice infracţiunii de
întrerupere a cursului sarcinii.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât Y nu răspunde
pentru nicio infracţiune, el acţionând fără vinovăţie. Răspunsul
de la lit. b) este corect, întrucât în speţă nu sunt îndeplinite
condiţiile legitimei apărări, ci cele ale stării de necesitate.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, pentru cele arătate mai sus.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât Y acţionează cu
intenţie asupra victimei, neputând fi reţinută o infracţiune din
culpă. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât elementul
circumstanţial se răsfrânge asupra participanţilor doar în
măsura în care l-au cunoscut. Prin urmare, Y nu poate răspunde
pentru infracţiunea de omor calificat asupra unei femei gravide.
Răspunsul de la lit. c) este corect, X răspunzând pentru omor
calificat asupra unei femei gravide.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, într-o asemenea situaţie fiind
în prezenţa unei singure infracţiuni de omor calificat asupra a
două sau mai multe persoane. Răspunsul de la lit. b) este corect,
situaţia
118
fiind întâlnită atunci Răspunsuri şi explicaţii
când făptuitorul încearcă să ucidă
două victime, însă numai una dintre ele decedează (a se vedea
ICO, dec. nr. V din 2006 pronunţată în recurs in interesul legii).
Răspunsul de la lit. c) este greşit, într-o asemenea situaţie fiind în
prezenţa unei singure infracţiuni de omor calificat asupra a două
sau mai multe persoane.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât făptuitorul comite o
faptă interzisă de lege. Răspunsul de la lit. b) este greşit, omorul
putând fi săvârşit şi în forma tentativei perfecte (de exemplu,
făptuitorul împuşcă victima, dar, ca urmare a intervenţiei
medicale prompte, aceasta nu decedează). Răspunsul de la lit. c)
este greşit, întrucât omorul nu absoarbe, de exemplu,
infracţiunea de viol sau pe cea de lipsire de libertate săvârşite
asupra aceleiaşi victime.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât există subiect pasiv
circumstanţiat în cazul omorului calificat comis asupra unei
femei gravide - art. 189 alin. (1) lit. g) C.pen. Răspunsul de la lit.
b) este corect, întrucât orice persoană poate fi subiect activ, deci
inclusiv un funcţionar public. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
întrucât, în situaţia în care subiectul pasiv este calificat - în cazul
omorului
calificat comis asupra unei femei gravide [art. 189 alin. (1) lit.
g) C.pen.] subiectul activ poate fi orice persoană.
a Drept penal 119
Răspunsul de la lit. a) este corect, tentativa fiind posibilă (de

exemplu, dacă o persoană încearcă să ajute victima să se
sinucidă, dar înlesnirea nu mai are loc, întrucât victima găseşte o
altă metodă de sinucidere), însă nu se pedepseşte. Răspunsurile
de la lit. b) şi c) sunt greşite, pentru cele arătate mai sus.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât nu orice omor
săvârşit prin cruzimi este premeditat. Răspunsul de la lit. b) este
corect, întrucât omorul nu este o infracţiune continuă. Răspunsul
de la |jt c) este greşit, întrucât omorul săvârşit prin cruzimi poate
fi, totodată, comis din interes material.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât cele două elemente
circumstanţiale nu se exclud. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
pentru aceleaşi motive. Răspunsul de la lit. c) este corect, pentru
aceleaşi motive.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, în cazul conexităţii
etiologice, ambele infracţiuni se comit cu intenţie. Răspunsul de
la lit. b) este greşit, întrucât infracţiunea-scop poate fi reprezen-
tată de orice infracţiune intenţionată. Răspunsul de la lit. c) este
corect, infracţiunea scop putând fi săvârşită inclusiv cu intenţie
depăşită (de exemplu, făptuitorul ucide o persoană pentru a
înlesni
o tâlhărie urmată de moartea victimei, săvârşită asupra altei
persoane).
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, fapta încadrându-se în
ipoteza de la art. 192 alin. (2) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, întrucât şi persoana juridică poate răspunde pentru
această infracţiune (de exemplu, în cazul în care nu a luat
măsurile de securitate la locul de muncă). Răspunsul de la lit. c)
este greşit, întrucât uciderea din culpă în variantă agravată intră
în concurs cu eventualele infracţiuni săvârşite în ipotezele
prevăzute de art. 192 alin. (2) C.pen., potrivit tezei finale a acestui
text de lege.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât obiectul juridic
specific constă în relaţiile sociale privind dreptul oricărei
persoane la integritate corporală şi sănătate, pe când în cazul
infracţiunilor contra vieţii, obiectul juridic este reprezentat de
relaţiile sociale privind dreptul la viaţă. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, întrucât infracţiunea de lovire obiect material corpul
persoanei. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât şi în această
situaţie infracţiunea are obiect material.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât infracţiunea de lovire
poate fi reţinută niciodată în concurs real cu o infracţiune de
omor asupra aceleiaşi victime (de pildă, făptuitorul loveşte
victima, iar până la condamnarea sa definitivă pentru această
faptă, reuşeşte să ucidă victima). Răspunsul de la lit. b) este
greşit, întrucât există situaţii în care infracţiunea de lovire se
reţine în concurs cu infracţiunea de omor (a se vedea exemplul
anterior). Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât prin aceeaşi
acţiune sau inacţiune îndreptată asupra a două victime se pot
săvârşi ambele infracţiuni.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, aşa cum prevede art. 193
alin.120 (2) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, aşa cum
prevede art. 193 alin. (2) C.pen., cele două aspecte fiind
alternative. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, în această
situaţie, ne aflăm în prezenţa infracţiunii de vătămare corporală.
-a
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât deja s-a produs una
din urmările prevăzute |a art. 194 alin. (1) C.pen., astfel încât nu
mai este relevant numărul de zile de îngrijiri medicale Răs punsul
de la lit. b) este greşit, întrucât există situaţii în care îngrijirile
necesare nu sunt necesare • totuşi se produce una dintre urmările
prevăzute la art. 194 alin. (1) C.pen. - de exemplu, punerea în
primejdie a vieţii persoanei. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
întrucât fapta poate fi săvârşită ' cu intenţie depăşită [a se vedea
şi prevederile art. 194 alin. (1) C.pen.].
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât poate fi vorba de
victime diferite. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât se
poate ca făptuitorul să urmărească acest rezultat, însă să nu reu-
şească (de exemplu, pentru a elimina o persoană de la un concurs
de frumuseţe, o altă concurentă încearcă să îi facă o cicatrice
mare pe faţă). Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, potrivit
art. 194 alin. (2) C.pen., fapta se săvârşeşte cu intenţie directă
calificată prin scop.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât intenţia de vătămare
corporală nu se poate transforma într-o intenţie de a ucide. într-o
asemenea situaţie, fapta reprezintă loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte (dacă nu s-a întrerupt lanţul cauzal).
Răspunsul de la lit. b) este corect având în vedere cele arătate
anterior. în plus, art. 195 se referă direct şi la art. 194 C.pen.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât cele două fapte nu pot
intra în concurs formal.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, fapta putând fi comisă şi faţă
de minori. Răspunsul de la lit. b) este greşit, cele două fapte
neputând fi săvârşite în concurs formal (în cazul în care există o
singură victimă, cele două se exclud, iar atunci când există mai
multe victime, concursul formal nu este posibil). Răspunsul de la
lit. c) este corect, atunci când victimele sunt diferite.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, infracţiunea fiind prevăzută
la art. 196 C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât
există şi alte ipoteze în care fapta este incriminată - a se vedea
dispoziţiile art. 196 alin. (1) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este
corect, în această situaţie aflându-ne în prezenţa unui concurs de
infracţiuni.
c
Răspunsul de la lit. b) este greşit — art. 196 alin. (4) C.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 196 alin. (3) C.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, persoana juridică putând fi
subiect activ al acestei infracţiuni. A se vedea şi exemplul de la
întrebarea nr. 487 lit. b). Răspunsul de ia lit. b) este greşit, cele
două infracţiuni reţinându-se Drept
în concurs,
penal aşa cum prevede şi art. g121
196 alin. (5) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, cele două
infracţiuni putând fi reţinute în concurs formal (de exemplu, în
cazul unui accident de circulaţie, când una dintre victimele
accidentate decedează, iar cealaltă suferă un traumatism pentru
a cărui vindecare sunt necesare 100 de zile de îngrijiri medicale).
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, având în vedere dispoziţiile
art. 196 alin. (1) C.pen., care nu fac trimitere şi la dispoziţiile art.
193 alin. (1) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât
infracţiunea nu se reţine în această situaţie, în absenţa altor
elemente [prevăzute la art. 196 alin. (1) sau (2) C.pen.].
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, în această situaţie,
fapta se încadrează la art. 196 alin. (2) C.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât în sarcina lui X nu se
pot reţine trei infracţiuni, ci un concurs între vătămare corporală
din culpă în varianta agravată comisă asupra a două victime şi
Răspunsul de la lit. a) este corect, în ambele situaţii urmarea imediată fiind decesul victimei.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât nu se poate reţine tentativă la loviri sau vătămări
¥
gcidere din culpă Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât X nu

putea fi achitat pentru infracţiunea de vătămare corporală din
culpă comisă asupra victimei Y, câtă vreme este incident art. 196
alin. (2) C.pen Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât într-
adevăr X a săvârşit jnfr3cţiunea prevăzută la art. 192 alin. (2)
C.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, putând răspunde toţi
participanţii la încăierare, inclusiv cei care au suferit vătămări. în
acest sens, a se vedea şi dispoziţiile art. 198 alin. (2) teza finală
C.pen Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 198 alin. (3) C.pen.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, tentativa nefiind sancţionată la
această infracţiune.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 198 alin. (3) teza finală
C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 198 alin. (2) C.pen.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, infracţiunea absorbând lovirea.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, fapta putând fi săvârşită din
culpă în ambele ei forme. Răspunsul de la lit. b) este corect, cele
două infracţiuni putând fi reţinute în concurs formal (de exemplu,
în cazul unui accident de circulaţie) sau real. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, infracţiunile din culpă neputând fi comise, în principiu,
în formă continuată.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 198 alin. (4) C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 198 alin. (2) C.pen.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, omorul comis în timpul unei
încăierări putând fi reţinut în concurs cu această infracţiune.
b,c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, legea neprevăzând un asemenea
element circumstanţial agravant. Răspunsul de la lit. b) este corect,
cele două infracţiuni putând fi reţinute în concurs real sau formal.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 196 alin. (6) C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, infracţiunile având ca obiect
material corpul persoanei. Răspunsul de la lit. b) este greşit, cele
două infracţiuni putând fi reţinute în concurs formal. Răspunsul de
la lit. c) este corect, întrucât faptele se pot săvârşi la un interval de
timp faţă de aceeaşi victimă.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, pentru cele arătate în
continuare. Răspunsul de la lit. b) este corect, într-o asemenea
situaţie fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru
existenţa infracţiunii continuate. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
întrucât, dacă făptuitorul ameninţă victima că o va lovi şi, imediat
după aceea, o loveşte, se va reţine doar infracţiunea de lovire.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât tentativa la lovire nici
nu este prevăzută de lege. Răspunsul de la lit. b) este greşit, nefiind
întrunite condiţiile erorii de fapt. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
în acest caz reţinându-se un concurs de infracţiuni.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, în această situaţie,
făptuitorul va răspunde pentru vătămare corporală. Răspunsul de
la lit. b) este greşit, întrucât infracţiunea se poate săvârşi şi cu
intenţie indirectă sau praeterintenţie.
Drept penal Răspunsul de la lit. c)g123este
corect, întrucât, în această situaţie, se va reţine vătămarea
corporală care a avut ca urmare avortul, iar nu infracţiunea de
întrerupere a cursului sarcinii.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, în ambele situaţii urmarea imediată fiind decesul victimei.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât nu se poate reţine tentativă la loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât
V
ambele infracţiuni pot fi s' - în coautorat.
a, c
Răspunsul de la lit. b) este ^ întrucât, pentru reţinerea răspunderii
penale a persoanei juridice, nu este necesară identifi ^ persoanei
fizice care a săvârşit actul material. Răspunsul de la lit. c) este
corect (de exemp^^ cazul concursului între vătămarea corporală
din culpă şi infracţiunea prevăzută la art. 336 c 'pil ‘
c Pen '-
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, în această situaţie,
infracţiunea se consumă la
producerea urmării imediate. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
întrucât actele preparatorii posibile (de pildă, se pândeşte victima
mai multe zile pentru găsirea momentului oportun * vederea lovirii
sale). Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât infracţiunea este
una de rezult t astfel încât trebuie dovedită legătura dintre
elementul material şi urmarea imediată.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, în cauză reţinându-se o singură
infracţiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Răspunsul
de la lit. b) este corect, pentru cele arătate anterior A se vedea şi
răspunsul de la întrebarea nr. 492 lit. b). Răspunsul de la lit. c) este
greşit, întrucât există legătură de cauzalitate între elementul
material şi urmarea imediată.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, art. 199 C.pen. nefăcând
trimitere la art. 190 C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect,
întrucât în conţinutul ei intră alte acţiuni sau inacţiuni ce constituie
fapte prevăzute de legea penală (este vorba despre o infracţiune
complexă prin absorbţie) Răspunsul de la lit. c) este corect,
infracţiunea reţinându-se doar la infracţiuni contra vieţii săvârşite
cu intenţie.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, infracţiunea de violenţă în
familie neputând fi reţinută în concurs formal cu omorul în această
situaţie. Violenţa în familie reprezintă, în realitate, o variantă
agravată a omorului (şi a altor infracţiuni). Răspunsul de la lit. b)
este corect, calitatea de membru de familie fiind văzută ca o
circumstanţă personală. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 177
alin. (1) lit. c) C.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât legea nu prevede forma
tentativei pentru această infracţiune. Răspunsul de la lit. b) este
corect, fapta trebuind săvârşită în primele 24 de ore după naştere.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, nefiind necesar ca fătul să se nască
viabil, ci doar viu.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, în acest caz reţinându-se
instigare la una dintre infracţiunile prevăzute de art. 193-195
C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit, complicitatea reţinându-se
în raport de una din infracţiunile prevăzute de art. 193-195 C.pen.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât infracţiunea nu se poate
săvârşi în coautorat.
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit — art. 200 alin. (2) C.pen.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, fapta nefiind mereu premeditată.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, art. 199 C.pen. nefăcând
referire şi la art. 200. în orice caz, infracţiunile nu ar putea fi
reţinute în concurs câtă vreme avem o singură victimă. Răspunsul
de la lit. b) este corect, art. 200 fiind în realitate o variantă atenuată
a omorului, cele două infracţiuni neputând fi reţinute în concurs.
Drept penal 125
A
se vedea şi cele explicate anterior. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
având în vedere cele explicate la lit. b).
b, c
(legiuitorul a folosit sintagma „şi din oficiu", ceea ce înseamnă că
rămâne valabilă regula prevăzută de art. 196 alin. (6) C.pen.
Răspun-
şurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 199 alin. (2) C.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, uciderea din culpă nefiind
menţionată la art. 199 C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect -
art. 177 alin. (2) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât
referirea art. 199 alin. (2) C.pen. la art. 196 C.pen. nu are în vedere
şi încadrarea juridică.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, ipoteza încadrându-se în art.
200 alin. (1) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât ne
aflăm în prezenţa unei tentative la uciderea nou-născutului
săvârşită de către mamă, care nu este însă prevăzută de lege.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, pentru cele arătate mai sus.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, mama răspunzând, eventual,
pentru instigare la violenţă în familie raportată la omor sau (după
unele opinii) pentru instigare la infracţiunea prevăzută la art. 200
C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât tatăl răspunde
pentru infracţiunea de violenţă în familie. Răspunsul de la lit. c)
este corect, tatăl răspunzând pentru infracţiunea de violenţă în
familie raportată la tentativa la omor.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, infracţiunea fiind continuă
(întrucât elementul material se prelungeşte în timp, în chip natural)
şi poate fi săvârşită în formă continuată (de exemplu, dacă victima
este împiedicată în fiecare săptămână să ajungă la un curs la
Facultate). Răspunsul de la lit. b) este corect - a se vedea art. 205
alin. (4) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, această urmare
imediată nefiind prevăzută de lege.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, cele două infracţiuni putând fi
reţinute în concurs dacă se dovedeşte intenţia făptuitorului de a
determina victima să se sinucidă. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
întrucât infracţiunea se consumă la producerea elementului
material.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, art. 205 alin. (2) C.pen. nefiind o
variantă agravată a infracţiunii. Răspunsul de la lit. b) este corect,
cele două infracţiuni putând fi reţinute în concurs real. Răspunsul
de la lit. c) este corect, omorul absorbind lipsirea de libertate în
această situaţie.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, art. 199 C.pen. nefăcând referire
la art. 205 C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, pentru
reţinerea infracţiunii fiind necesar ca lipsirea de libertate să se facă
în mod ilegal. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, pentru
reţinerea variantei agravate, arma asimilată trebuie să fie folosită.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, fapta putând fi săvârşită atât cu
intenţie directă, cât şi indirectă. Răspunsul de la lit. b) este corect,
fiind incidenţă cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 25
C.pen.
126 Răspunsul de la lit. c) este şigreşit,
Răspunsuri explicaţii întrucât nu ne aflăm în
prezenţa erorii de fapt.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât şi persoana juridică
poate fi autor al acestei infracţiuni (de exemplu, dacă la nivelul unei
societăţi se ia decizia să nu se mai lase angajaţii să iasă timp de o
săptămână, pentru terminarea unei lucrări). Răspunsul de la lit. b)
este corect, în acest caz caracterul nelegal al arestului la domiciliu
ducând la reţinerea infracţiunii. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
întrucât, pentru reţinerea cauzei justificative prevăzute la art. 21
alin. (2) C.pen., aceasta trebuie să nu fie în mod vădit ilegală.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, spre deosebire de
Codul penal din 1969 noul ' penal nu mai prevede o asemenea
variantă agravată care absoarbe şantajul (sau, după unii a ■ Ji
absorbea şantajul doar atunci când folosul material se cerea
victimei). Răspunsul de la lit b) corect, forma de vinovăţie pentru
această variantă agravată fiind intenţia depăşită. RăspunsuT** la
lit. c) este greşit, întrucât, într-o asemenea situaţie, se reţine doar
infracţiunea de tâlhărie U ^
a
Răspunsul de la lit. b) este er • întrucât coautoratul nu este posibil
atunci când fapta se săvârşeşte prin viu grai. Răspunsul de I lit. c)
este greşit, legea neprevăzând o asemenea posibilitate, având în
vedere că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât făptuitorul nu a pus în
executarea intenţia de a săvârşi infracţiunea cu care a ameninţat
victima. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât intenţia
făptuitorului nu este să şantajeze victima, ci să o lipsească de
libertate. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, în funcţie de
împrejurările speţei, se poate reţine o tentativă la lipsire de libertate
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât ameninţarea se poate
realiza prin orice metodă Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât
răul trebuie să constea într-o infracţiune sau o faptă păgubitoare.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât tentativa la ameninţarea
comisă prin viu grai nu este posibilă.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, art. 280 C.pen. făcând referire şi
la ameninţări. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât nu prezintă
importanţă împrejurarea că făptuitorul avea un interes legitim.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât fapta trebuie să fie de
natură a produce o stare de temere, dar aceasta poate să nu se
producă efectiv.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, fapta putând fi săvârşită în
formă continuată (de exemplu, făptuitorul ameninţă victima că o va
lovi, la diferite intervale de timp, pentru ca aceasta să-i ştie de frică).
Răspunsul de la lit. b) este corect, art. 279 C.pen. făcând referire şi
la ameninţare. Răspunsul de la lit. c) este corect, neputând fi vorba
de un rău care deja s-a întâmplat.
a
autor al acestei infracţiuni (de exemplu, ameninţă cu uciderea
administratorului unei societăţi concurente dacă aceasta nu se va
retrage de la o procedură de achiziţii publice). Răspunsul de la lit. b)
este greşit, persoana juridică putând fi, în principiu,instigator al
oricărei infracţiuni. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât
participaţia penală nu este întotdeauna exclusă (de pildă, o persoană
juridică se înţelege cu o persoană
Drept penal
fizică care nu este salariat127şi nu
acţionează pentru aceasta să şantajeze pe cineva).
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, varianta de la art. 207 alin. (2)
C.pen. fiind una asimilată, iar nu agravată. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, aceasta fiind varianta tip prevăzută de art. 207 alin. (1)
C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 207 alin. (3) C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, tentativa nefiind prevăzută de
lege la infracţiunea de şantaj. Răspunsul de la lit. b) este greşit, legea
neprevăzând acest lucru. Răspunsul de la lit. c) este corect, legea
neprevăzând posibilitatea împăcării.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, încadrarea corectă fiind aceea
de şantaj în formă continuată. Răspunsul de la lit. b) este corect,
întrucât consimţământul nu a fost liber. Răspunsul de la
|t cţ este greşit, întrucât în mod corect X trebuie condamnat
pentru o infracţiune în formă
continuată.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, având în vedere
reţinerea infracţiunii de şantaj în formă simplă şi în absenţa
altor date ale speţei, aplicarea unui spor de pedeapsă nu se justifică.
RăspUnsLJl k) este corect, neexistând o asemenea variantă agravată.
Răspunsul de la lit. c)
este greşit, întrucât fapta nu constituie tentativă la şantaj, astfel
încât reducerea limitelor de
pedeapsă nu se justifică.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, constrângerea putând fi
exercitată prin orice modalitate. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
în această situaţie reţinându-se un concurs de infracţiuni.
Răspunsul de la lit. c) este corect, în această situaţie reţinându-se
instigare la infracţiunea care se comite, eventual în condiţiile
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, pentru existenţa
infracţiunii, nu este necesar ca victima să dea, să facă sau să nu facă
ceva, fiind doar suficient ca acţiunea făptuitorului să vizeze acest
lucru. Răspunsul de la lit. b) este corect, aceasta fiind una dintre
modalităţile de săvârşire a infracţiunii în varianta tip. Răspunsul de
la lit. c) este corect, neputând fi reţinută intenţia indirectă, câtă
vreme făptuitorul urmăreşte un scop.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât lipsirea de libertate se
poate săvârşi cu intenţie directă sau indirectă, pe când şantajul se
săvârşeşte doar cu intenţie directă. Răspunsul de la lit. b) este
,
greşit, întrucât infracţiunea de şantaj nu are, ca principiu, obiect

material. în cazul în care acesta există, vom fi în prezenţa unui
obiect material secundar, ce poate consta în corpul persoanei ori
în bunul dat de victimă, pe când, la infracţiunea de lipsire de
libertate, obiectul material constă în corpul persoanei. Răspunsul
de la lit. c) este corect, pentru ambele infracţiuni acţiunea penală
punându-se în mişcare din oficiu.
—
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, aceasta fiind una dintre
modalităţile de realizare a infracţiunii în varianta tip. Răspunsul
de la lit. b) este greşit, elementul material putând consta în orice
acte de penetrare anală, potrivit art. 218 alin. (2) C.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât incestul este
întotdeauna consimţit.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât elementul material
poate consta şi într-un act sexual oral sau anal, precum şi în acte de
penetrare vaginală sau anală, potrivit art. 218 alin. (1) şi (2) C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect, potrivit art. 218 alin. (3) lit. c), d)
C.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, în această situaţie
circumstanţa agravantă generală fiind exclusă de reţinerea art. 218
alin. (3) lit. f) C.pen.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, infracţiunea putându-se săvârşi
în forma tentativei, care se şi pedepseşte. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, oricare dintre modalităţile de săvârşire a violului putând
conduce la moartea victimei.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât nu se poate reţine
infracţiunea de incest dacă raportul sexual nu a fost consimţit.
Răspunsul de la lit. b) esteDrept
greşit,
penal
întrucât în mod corect X129a fost
condamnat pentru viol asupra unui membru de familie. Răspunsul
de la lit. c) este corect, întrucât violul trebuie reţinut în variantă
agravată.
a
Răspunsul
130 de la lit. a) este Răspunsuri
corect, şiîntrucât
explicaţii legea nu prevede o
asemenea posibilitate urmare a faptului că acţiunea penală se pune
în mişcare la plângerea prealabilă Răspunsul deT lit. b) este greşit,
întrucât Codul penal nu prevede o asemenea variantă agravată.
Răspunsul de |a lit. c) este greşit, întrucât modalităţile elementului
material permit realizarea acestuia şi ţntre persoane de acelaşi sex.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 157 alin. (5) C.pen
Răspunsul de la lit. b) este greşit neputându-se reţine această
infracţiune în absenţa intenţiei făptuitorului de a o săvârşi Răs'
punsul de la lit. c) este greşit, întrucât persoana juridică poate fi, de
exemplu, complice la viol (de pildă, atunci când pune sediul la
dispoziţia unor persoane în vederea comiterii mai multor infracţiuni
de viol).
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, coautoratul şi complicitatea
concomitentă nefiind posibile |a infracţiunea de viol în varianta tip -
art. 218 alin. (3) lit. f) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit
art. 218 alin. (1) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât de
esenţa violului este absenţa consimţământului victimei la momentul
săvârşirii elementului material.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât cele două infracţiuni au
acelaşi element material Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât
concursul formal este exclus de diferenţa principală între cele două
infracţiuni: cea dintâi presupune constrângerea, pe când, în cazul
celei de-a doua, există consimţământul victimei. Răspunsul de la lit.
c) este greşit, întrucât infracţiunea de viol nu se poate reţine în
concurs cu infracţiunea de incest.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, încadrarea juridică fiind aceea
de act sexual în varianta agravată, potrivit art. 220 alin. (4) lit. a)
C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât, în această
situaţie, consimţământul victimei nu justifică fapta. Răspunsul de la
lit. c) este greşit, întrucât X nu poate fi condamnat pentru incest
câtă vreme victima nu este rudă în linia directă sau soră cu
făptuitorul.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, în această situaţie,
infracţiunea de lovire sau alte violenţe se absoarbe în infracţiunea
de viol, care a fost săvârşită prin punerea victimei în imposibilitate
de a-şi exprima voinţa. Răspunsul de la lit. b) este greşit, fapta
întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de viol. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, nefiind incident niciunul din elementele
circumstanţiale prevăzute la art. 218 alin. (3) sau (4) C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, în cazul art. 218 alin. (4) C.pen.
forma de vinovăţie fiind intenţia depăşită. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, infracţiunea consumându-se la realizarea elementului
material. Răspunsul de la lit. c) este corect, infracţiunea fiind
susceptibilă de a fi comisă în formă continuată (de exemplu, victima
este violată timp de mai multe luni, la diferite intervale de timp).
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 218 alin. (3) lit. a) C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 36 C.pen Răspunsul de la lit.
c) este greşit, legea neprevăzând un asemenea element
circumstanţial agravant.
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât, în această situaţie, violul
(în varianta tip, dacă nu există alt element circumstanţial agravant)
se va reţine în concurs cuDreptinfracţiunea
penal
de vătămare corporală.
131
Răspunsul de la lit. c) este

reşit, întrucât cel care imobilizează victima este doar complice,
pentru că nu realizează în mod direct elementul material.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât cele două infracţiuni
pot fi reţinute în concurs (real) atunci când făptuitorul are
intenţia de a săvârşi ambele infracţiuni. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, într-o asemenea situaţie nefiind întrunite condiţiile
desistării, având în vedere că făptuitorul nu a renunţat de
bunăvoie la săvârşirea infracţiunii. Răspunsul de la lit. c) este
corect, având ţn vedere că urmările se pot agrava în timp.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, fapta întrunind elementele
constitutive ale infracţiunii de viol. Răspunsul de la lit. b) este
corect, întrucât incestul se reţine doar dacă raportul sexual este
consimţit. Răspunsul de la lit. c) este corect, având în vedere cele
arătate anterior.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, având în vedere dispoziţiile art.
220 alin. (4) lit. a) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
întrucât, în această ipoteză, se va reţine varianta tip. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, întrucât există situaţii în care fapta se
pedepseşte - a se vedea art. 220 alin. (3) C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, în această situaţie neexistând o
cauză de nepedepsire - a se vedea art. 220 alin. (3) C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât şi un minor poate fi
subiect activ al infracţiunii. Răspunsul de la lit. c) este corect -
art. 220 alin. (2) şi (5) C.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, având în vedere dispoziţiile art.
220 alin. (4) C.pen., care fac referire şi la art. 220 alin. (2) C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect, coautoratul fiind posibil (de
exemplu, două persoane întreţin în acelaşi timp acte sexuale cu
un minor). Răspunsul de la lit. c) este greşit, nefiind relevant
motivul pentru care minorul a consimţit la actul sexual.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât Codul penal nu
prevede o asemenea variantă agravată. Răspunsul de la lit. b) este
corect, cele două infracţiuni reţinându-se în concurs. Răspunsul
de la lit. c) este corect-art. 30 alin. (1) C.pen.
a, b
220 alin. (1), (4) lit. a) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect,
întrucât victima nu este rudă în linie directă, frate sau soră.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, putând fi reţinută infracţiunea
de act sexual cu un minor.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, infracţiunea fiind susceptibilă de
forma continuată (de u exemplu, făptuitorul pătrunde o dată pe
săptămână în casa victimei, o perioadă mai îndelungată), k
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât, în această situaţie,
violarea de domiciliu este absorbită în infracţiunea de tâlhărie
calificată. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 224 alin. (2) C.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, având în vedere că acţiunea penală
se pune în mişcare la g plângerea prealabilă. Răspunsul de la lit. b)
este corect, întrucât infracţiunea nu are obiect mate-
rial.
132 Răspunsul de la lit. c) este greşit,
Răspunsuri fiind fără relevanţă dacă în
şi explicaţii
domiciliu se afla sau nu o ţ; persoană la momentul săvârşirii
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, infracţiunea fiind urmărită la
plângere prealabilă, potrivit | art. 224 alin. (3) C.pen. Răspunsul de
la lit. b) este greşit, celula unui deţinut nefiind considerată
domiciliu în sensul legii penale. Răspunsul de la lit. c) este corect,
subiectul activ putând fi inclusiv proprietarul unui imobil, în
cazul în care pătrunde fără drept în acesta.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, infracţiunea putându-se reţine şi
în această situaţie d ^ pătrunderea are loc fără drept. Răspunsul de
la lit. b) este greşit, cererea putând fi făcută de • persoană care
locuieşte în imobil. Răspunsul de la lit. c) este corect, în această
situaţie inf ţiunea fiind una simplă, care se consumă la momentul
pătrunderii fără drept.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, putând fi reţinută şi intenţia
indirectă. Răspunsul de |- lit k ^ este corect, forma de vinovăţie fiind
întotdeauna intenţia directă sau indirectă. Răspunsul de I lit. c) este
greşit, fapta fiind neimputabilă.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, pentru reţinerea variantei
agravate fiind necesar ca arma să fie la vedere. Răspunsul de la lit.
b) este greşit, putând fi reţinut un concurs între violare de domiciliu
şi ameninţare sau chiar tentativă la omor. Doar în situaţia în care
făptuitorul ameninţă victima în vederea obţinerii unui folos material
(fără a face alte acte de executare), se va reţine o singură infracţiune
de tâlhărie calificată, prin violare de domiciliu. Răspunsul de la lit. c)
este corect, putând fi vorba şi de o armă asimilată, dacă sunt întrunite
condiţiile prevăzute de lege
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, cele două infracţiuni având
acelaşi element material Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât
niciuna din cele două infracţiuni nu are obiect material Răspunsul
de la lit. c) este greşit, întrucât obiectul juridic este diferit - în primul
caz, este vorba de relaţiile sociale privind inviolabilitatea
domiciliului unei persoane fizice, pe când, în cel de-al doilea caz, se
are în vedere inviolabilitatea sediului unei persoane juridice sau
fizice.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, cele două infracţiuni fiind
reţinute în concurs, ca urmare a obiectelor juridice diferite.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât legea nu prevede că tenta-
tiva se pedepseşte la această infracţiune. Răspunsul de la lit. c) este
corect, fiind vorba de o infracţiune de pericol abstract.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât infracţiunea poate avea
caracter continuu atunci când făptuitorul rămâne mai multă vreme
în locuinţă. Răspunsul de la lit. b) este corect, având în vedere
dispoziţiile art. 228 alin. (2) lit. b) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, cele două infracţiuni putând fi reţinute în concurs, ca urmare
a obiectelor juridice diferite.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, având în vedere că acţiunea
penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate. Răspunsul de la lit. c) este greşit, inclusiv un salariat
putând pătrunde fără drept în sediul persoanei juridice.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât art. 225 alin. (1) C.pen.
are în vedere atât sediul unei persoane juridice, cât şi pe cel al unei
persoane fizice. RăspunsulDreptde penalla lit. b) este corect, întrucât
133
infracţiunea nu are obiect material. Răspunsul de la lit. c) este

corect, pătrunderea fără drept putându-se face în oricare dintre
sediile unei persoane fizice sau juridice.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, pentru reţinerea
infracţiunii, pătrunderea fără drept trebuie efectuată în sediul
propriu-zis, nu numai în curtea acestuia. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, întrucât cererea poate fi efectuată de orice persoană
îndreptăţită (de pildă, un paznic). Răspunsul de la lit. c) este corect,
cele două infracţiuni putând fi reţinute în concurs.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, ambele infracţiuni putând fi
comise cu intenţie directă sau indirectă. Răspunsul de la lit. b) este
corect - art. 224 şi 225 C.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
tentativa nefiind posibilă în modalitatea refuzului de părăsire.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, violarea de domiciliu fiind
absorbită în tentativa la furt cali- Răspunsul de la lit. b) este greşit,
încadrarea corectă fiind aceea de tentativă la furt calificat •„rin
violare de domiciliu. Răspunsul de laDrept lit.penal
c) este corect, întrucât 134
această infracţiune nu se ooate reţine, câtă vreme pătrunderea nu s-

a realizat în sediul societăţii, ci doar în curtea acesteia.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât într-adevăr X trebuie
condamnat pentru violare de domiciliu- Răspunsul de la lit. b) este
corect, întrucât X ar fi trebuit să fie condamnat pentru violare de
domiciliu şi tentativă la furt calificat prin violarea sediului
profesional. Răspunsul de la lit. c) este greşit, având în vedere că
violarea sediului profesional se absoarbe în tentativa la furt
calificat. Prin urmare, soluţia prin care X a fost achitat pentru
această infracţiune este corectă.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, ambele fiind infracţiuni contra
libertăţii persoanei. Răspunsul de la lit. b) este greşit, fiecare
protejând un altfel de tip de libertate. Răspunsul de la lit c) este
corect, orice persoană putând fi subiect activ al celor două
infracţiuni.
a,b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, în acest exemplu, se
aduce atingere în principal libertăţii psihice a persoanei.
Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât, în acest exemplu, se
aduce atingere în principal patrimoniului persoanei. Răspunsul de
la lit. c) este greşit; indiferent de ipoteză, nu se poate reţine un
concurs între cele două infracţiuni pentru aceeaşi faptă.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât uciderea din culpă nu
se comite cu intenţie. Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât
toate infracţiunile se comit fie cu intenţie, fie din culpă. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, uciderea din culpă fiind comisă, aşa cum îi
spune numele, din culpă.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, având în vedere art. 189 alin.
(1) lit. f) şi art. 192 alin. (3) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, neexistând astfel de infracţiuni. Răspunsul de la lit. c) este
corect, întrucât fie nu se poate vorbi de acelaşi subiect pasiv, fie nu
se poate reţine unitatea de rezoluţie infracţională [pentru art. 191
alin. (4) C.pen.].
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât tentativa este posibilă
[a se vedea, de exemplu, ipoteza de la lit. c) a grilei]. Răspunsul de la
lit. b) este corect. Răspunsul de la lit. c) este greşit, f având în vedere
că tentativa la această infracţiune nu se pedepseşte.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, în această situaţie omorul (şi
tentativa la omor) absorbind ameninţarea. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, întrucât ipoteza nu se referă la îndeplinirea tuturor ţ
condiţiilor prevăzute de art. 207 C.pen. Răspunsul de la lit. c) este
corect - de exemplu, înlacazul
Răspunsul de lit. a) este în care
corect, evadarea
elementul se realizează
material al infracţiunii prin
constând într-un act de
folosirea de arme.natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218 C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
a,b
199 alin. (1) C.pen. ’ Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât
infracţiunea de violenţă în familie se raportează doar la infracţiuni
intenţionate. Răspunsul de la lit. c) este greşit, infracţiunea nefăcând
parte dintre cele » menţionate la art. 199 alin. (1) C.pen. (de altfel,
este tot o infracţiune asupra unui membru de familie).
a, c
incestul presupunând doar raportul sexual consimţit. Răspunsul de
la lit. c) este corect având* * vedere art. 219 alin. (4) C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât posesia de rea-credinţă
nu este ocrotită împotr- proprietarului bunului. Răspunsul de la lit.
b) este greşit, întrucât obiectul material constă într ' î bun mobil în
sensul legii penale, deci chiar dacă acesta este desprins dintr-un bun
imobil' Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 231 C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, potrivit Codului penal
în vigoare, săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane
împreună nu mai constituie furt calificat. Răspunsul de la lit b) este
greşit, întrucât într-o astfel de situaţie se va reţine infracţiunea de
furt calificat. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 228 alin. (3)
C.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât posesia de rea-credinţă
este ocrotită împotriva oricărei persoane, cu excepţia proprietarului
bunului. Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât posesia de bună-
credinţă este ocrotită în orice împrejurare. Răspunsul de la lit. c)
este greşit în acest caz reţinându-se infracţiunea de profanare de
cadavre prevăzută la art. 383 C.pen.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, toate cele trei forme de
participaţie fiind posibile, chiar şi în cazul infracţiunii de furt
simplu. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât, în această
situaţie, nu este îndeplinită condiţia unităţii de subiect pasiv, care ar
fi putut conduce la reţinerea infracţiunii în forma continuată.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, în acest caz reţinându-se
infracţiunea de tâlhărie.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât nu se poate ca, prin
aceeaşi faptă, o persoană să ia un bun din posesia sau detenţia altei
persoane şi să-şi însuşească acelaşi bun pe care îl deţinea. Răspunsul
de la lit. b) este greşit, întrucât, într-o asemenea situaţie, făptuitorul
nu a indus în eroare cumpărătorul, deoarece, prin însuşirea bunului,
se comportă faţă de bun ca un proprietar. Prin urmare, singura
infracţiune incidenţă în speţă este cea de furt. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, în acest caz reţinându-se infracţiunea prevăzută la art.
259 C.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, infracţiunea consumându-se la
momentul săvârşirii elementului material. Restituirea ulterioară a
bunurilor poate avea efect doar cu privire la individualizarea
pedepsei. Răspunsul de la lit. b) este corect, fiind posibilă doar
tentativa imperfectă. Răspunsul de la lit. c) este greşit, putându-se
reţine forma continuă în cazul furtului de energie electrică.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 231 alin. (1) C.pen
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât art. 229 alin. (1) lit. e)
C.pen. este incident doar atunci când furtul se săvârşeşte prin scoa-
terea din funcţiune a sistemului de alarmă, iar nu şi atunci când se
sustrage un astfel de obiect. Răspunsul de la lit. c) este corect,
întrucât art. 229 C.pen. nu prevede un asemenea element
circumstanţial agravant.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, într-o asemenea situaţie
reţinându-se doar infracţiunea de tâlhărie calificată, săvârşită prin
violare de domiciliu. Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât în
această situaţie se va reţine furt calificat, săvârşit prin violare de
domiciliu Răspunsul de la lit. c) este greşit, pentru cele arătate mai
sus.
c136 Răspunsuri şi explicaţii
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât în această speţă se va
reţine, în concurs cu infracţiunea de furt calificat, şi infracţiunea de
uzurpare de calităţi oficiale. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
întrucât infracţiunea de violare a sediului profesional este absorbită
în furtul calificat.
Drept penal 637
Răspunsul de la lit. c) este corect, nefiind incidenţă niciuna dintre
aceste situaţii. împrejurarea că făptuitorul s-a îmbrăcat ca poliţist
este relevantă pentru reţinerea infracţiunii de uzurpare de
calităţi oficiale.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât art. 229 C.pen. nu
prevede un asemenea element circumstanţial agravant Răspunsul
de la lit. b) este greşit, întrucât fapta nu reprezintă tâlhărie dacă
victima era deja în imposibilitate de a se apăra. Răspunsul de la lit.
c) este greşit, întrucât nu rezultă intenţia făptuitorului de a lipsi
victima de libertate.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen
Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât art. 229 C.pen. nu
prevede un asemenea element circumstanţial agravant Răspunsul
de la lit. c) este greşit, întrucât art. 229 C.pen. nu prevede un
asemenea element circumstanţial agravant.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 231 alin. (2) C.pen Răspunsul
de la lit. b) este corect - art. 231 alin. (1) C.pen Răspunsul de la lit.
c) este corect, astfel cum rezultă din reglementarea tuturor
elementelor circumstanţiale agravante.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect-art. 229 alin. (2) lit. b) C.pen.,
furtul fiind comis prin violare de domiciliu. Depăşirea unui gard
mic nu permite încadrarea faptei în art. 229 alin. (1) lit. d) C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât art. 229 alin. (3) lit. a)
Cod penal se reţine doar atunci când substanţele acolo enumerate
se află în conducte, depozite, cisterne sau vagoane-cisternă.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 229 alin. (2) lit. b) C.pen.,
furtul fiind comis prin violarea sediului profesional. Furtul de
cabluri care nu se află integrate într-un sistem electric nu permite
încadrarea faptei în art. 229 alin. (3) lit. h) C.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, actele preparatorii fiind posibile
(de exemplu, în cazul în care făptuitorul urmăreşte victima pentru
a vedea când pleacă de acasă). Răspunsul de la lit. b) este corect,
neexistând o asemenea prevedere. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
tentativa fiind posibilă în toate situaţiile.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât elementul material poate
consta şi în folosirea fără drept, potrivit art. 230 alin. (2) C.pen
Răspunsul de la lit. b) este greşit, obiectul material fiind repre-
zentat de vehicul. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât fapta
se comite doar cu intenţie directă.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, cei doi săvârşind împreună
elementul material, împrejurarea că voiau să fugă definitiv din ţară
exclude furtul de folosinţă. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art.
231 alin. (1) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, pentru fiecare
reţinându-se
o singură infracţiune de furt.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, obiectul material putând fi
reprezentat de orice vehicul. Răspunsul de la lit. b) este greşit, în
această situaţie reţinându-se o singură infracţiune de furt (simplu
sau calificat, după caz). Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât
actele preparatorii sunt posibile.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât legea nu prevede o
asemenea posibilitate decât în situaţia prevăzută la art. 231 alin. (1)
C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât infracţiunea
ip
se consumă în momentul folosirii, fiind fără relevanţă că ulterior
făptuitorul încetează să folosească reţeaua. Răspunsul de la lit.
c) este corect - art. 230 alin. (2) C.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, doar în cazul în care
minorul sustrage bunuri al tutorelui, acţiunea penală se pune în
mişcare la plângerea prealabilă, potrivit art. 231 a|jn iii C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 231 alin. (2) C.pen
Răspunsul de la lit. c) este greşj* nefiind incident niciunul dintre
elementele circumstanţiale agravante prevăzute la art. 229 C pen'
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, X putând răspunde doar
pentru o infracţiune de furt Răspunsul de la lit. b) este corect,
nefiind incident niciunul dintre elementele circumstanţiale
agravante prevăzute la art. 229 C.pen. întrucât X se afla în vizită,
furtul nu a fost săvârşit prin violare de domiciliu pentru a se putea
reţine art. 229 alin. (2) lit. b) C.pen. Răspunsul de la lit c) este greşit,
pentru cele arătate anterior.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât aceasta este una dintre
modalităţile de săvârşire a variantei tip. Răspunsul de la lit. b) este
corect, întrucât include o infracţiune de furt şi una de ameninţare
sau lovire (ori alte infracţiuni). Răspunsul de la lit. c) este corect,
fiind fără relevanţă dacă furtul este simplu sau calificat.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, infracţiunea neavând obiect
material secundar atunci când furtul se realizează prin ameninţare.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât tâlhăria este susceptibilă
de toate formele de participaţie. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
întrucât pluralitatea de infracţiuni este dată de pluralitatea de
furturi, iar nu de numărul de persoane vătămate prin violenţe.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât remiterea nu este
voluntară, ci efectuată prin ameninţări. Răspunsul de la lit. b) este
corect, putând fi reţinută tâlhăria dacă prin violenţele asupra
bunurilor victima se simte ameninţată. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, violenţa putând fi şi anterioară luării bunului.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât lipsirea de libertate
este absorbită în tâlhăria calificată doar dacă durează strict
intervalul necesar luării bunului ori dacă furtul este urmat de
lipsirea de libertate în scopul arătat de lege. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, întrucât, într-o asemenea situaţie, dacă pătrunderea are
loc fără drept, infracţiunea de violare de domiciliu va fi absorbită
în tâlhăria calificată. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât,
într-o asemenea situaţie, va fi reţinut un concurs de infracţiuni.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, cele două infracţiuni reţinându-
se în concurs, având în vedere valorile sociale diferite ocrotite de
lege. Răspunsul de la lit. b) este corect, pentru aceleaşi motive.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, într-o asemenea situaţie,
dacă pătrunderea are loc fără drept, infracţiunea de violare a
sediului profesional va fi absorbită în tâlhăria calificată.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, intenţia fiind întotdeauna
directă, calificată prin scop. Răspunsul de la lit. b) este corect (de
exemplu, un student pălmuieşte o colegă în fiecare zi, pentru a-i lua
banii pe care îi are asupra ei). Răspunsul de la lit. c) este corect,
tâlhăria fiind o infracţiune complexă.
a, b Drept penal 139
Răspunsul de la lit. a) este corect, fiind îndeplinite toate condiţiile

prevăzute de art. 234 alin. (1) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este
corect, întrucât, în această situaţie, nu se pătrunde în
mai
sediul profesional. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât,
potrivit
140 art. 234 alin. (1) Răspunsuri
lit. e) şiC.pen.,
explicaţii cSte calificată tâlhăria
săvârşită asupra unui mijloc de transport în comun, fiind fără
relevanţă unde se afla la momentul sustragerii.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât tâlhăria calificată
săvârşită prin violare de domiciliu absoarbe această din urmă
infracţiune. Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât X va fi
condamnat pentru tâlhărie calificată în concurs cu uzurpare de
calităţi oficiale. Răspunsul de la lit. c) este greşit, pentru cele arătate
anterior.
668-a
Răspunsul de la lit. b) este greşit, pentru cele arătate anterior.
Tâlhăria calificată absoarbe vătămarea corporală, dacă aceasta este
o urmare praeterintenţionată a faptei. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, pentru cele arătate anterior. în orice caz, X nu a avut intenţia
de a săvârşi o asemenea infracţiune, ceea ce rezultă şi din
modalitatea de săvârşire a faptei.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, nefiind prevăzut un asemenea
element circumstanţial agravant. Răspunsul de la lit. b) este corect -
art. 234 alin. (2) C.pen. cu referire la art. 229 art. (3) lit. b) C.pen
Răspunsul de la lit. c) este greşit-art. 234 alin. (1) lit. d) C.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, tâlhăria fiind urmărită din
oficiu. Răspunsul de la lit. b) este corect, o asemenea situaţie
neintrând sub incidenţa art. 234 alin. (1) lit. c) C.pen., nefiind vorba
despre o deghizare, mascare sau travestire în vederea săvârşirii
infracţiunii. Răspunsul de la lit. c) este greşit, circumstanţa fiind
reală.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât în mod corect trebuie
reţinut un concurs între tâlhărie şi vătămare corporală. Răspunsul
de la lit. b) este corect, întrucât nu se poate reţine vătămarea
corporală ca urmare praterintenţionată a faptei. Răspunsul de la lit.
c) este corect, întrucât Xva răspunde pentru tâlhărie (prin punerea
victimei în imposibilitatea de a se apăra).
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, pentru reţinerea art.
236, moartea victimei trebuie să fie o urmare praeterintenţionată a
acţiunii făptuitorului. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 36 alin.
(3) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, încadrarea juridică
făcându-se în funcţie de urmare existentă în momentul epuizării
infracţiunii.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât una dintre modalităţile
elementului material este refuzul de restituire. Răspunsul de la lit. b)
este corect, titlul fiind reprezentat de contractul (înţelegerea) dintre
făptuitor şi victimă. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, în
acest caz, are loc o dispunere pe nedrept de bun.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât titlul trebuie să fie
netranslativ de proprietate. Răspunsul de la lit. b) este corect,
întrucât dreptul de retenţie legal invocat justifică fapta. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, întrucât, în acest caz, are loc o dispunere pe
nedrept de bun.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, ca urmare a faptului că acţiunea
penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, potrivit art. 238
alin. (2) C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, titlul putând fi
orice fel de act netranslativDreptde proprietate. Răspunsul de la141lit. c)
este greşit, persoana juridică penal putând fi subiect activ al acestei
infracţiuni (de exemplu, dacă refuză să restituie un bun primit în
depozit).
b
Răspunsul de ia lit. a) este greşit, în acest caz reţinându-se doar
infracţiunea de abuz de încredere. Răspunsul de la lit. b) este corect,
având în vedere dispoziţiile art. 1683 C.civ. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, întrucât cumpărătorul poate răspunde penal doar dacă
cunoştea provenienţa bunului.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât obiectul material la
abuz de încredere constă într-un bun mobil individual determinat.
Răspunsul de la lit. b) este corect, încadrarea corectă fiind aceea de
gestiune frauduloasă. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât nu a
existat o inducere în eroare.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, încadrarea corectă fiind aceea
de gestiune frauduloasă Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât X
nu avea calitatea de funcţionar Răspunsul de la lit. c) este corect,
pentru cele arătate anterior.
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit, încadrarea corectă fiind aceea de
abuz de încredere. Răspunsul de la lit. c) este greşit, pentru cele
arătate mai sus.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât bona va răspunde
pentru abuz de încredere. Banii nu au fost daţi în temeiul unui
contract translativ de proprietate, astfel încât pot forma obiect
material al acestei infracţiuni. Răspunsul de la lit. b) este corect,
întrucât nu a existat o inducere în eroare prin care bona a intrat în
posesia banilor Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât X nu
gestiona o universalitate de bunuri.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 242 alin. (2) C.pen
Răspunsul de la lit. b) este corect- art. 242 alin. (3) C.pen Răspunsul
de la lit. c) este greşit, fiind posibilă o asemenea situaţie (de pildă, o
persoană juridică contractează cu o altă persoană juridică
managementul unor spaţii comerciale pe care le deţine).
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, obiectul material putând fi
reprezentat de orice bun mobil. Răspunsul de la lit. b) este corect, în
acest caz nefiind vorba de un bun pierdut. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, infracţiunea de abuz de încredere nefiind incidenţă.
Infracţiunea se consumă în momentul nepredării.
a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât termenul se calculează de
când făptuitorul a cunoscut că bunul nu îi aparţine. Răspunsul de la
lit. c) este corect, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege
pentru reţinerea erorii.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, infracţiunea putându-se reţine
inclusiv în această situaţie. Spre deosebire de Codul penal din 1969,
nu se mai prevede separat o asemenea variantă a infracţiunii de
înşelăciune. Răspunsul de la lit. b) este corect, având în vedere
dispoziţiile art. 2561 C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, falsul
nefiind absorbit în înşelăciune.
a, b
subiect activ, potrivit jurispru- denţei în această materie. Răspunsul
de la lit. b) este corect - art. 244 alin. (3) C.pen. Răspunsul de la lit.
c) este greşit, întrucât înşelăciunea poate privi atât bunuri mobile,
cât şi imobile.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, existând subiect pasiv secundar
atunci când nu există identitate între persoana prejudiciată şi cea
indusă în eroare. Răspunsul de la lit. b) este greşit, infracţiunea
putând fi săvârşită în coautorat. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
într-o asemenea situaţie fiind incidenţă infracţiunea de tâlhărie.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât infracţiunea se poate
săvârşi doar cu intenţie directă. Răspunsul de la lit. b) este corect, în
absenţa pagubei infracţiunea rămânând în forma tentativei.
Răspunsul de la lit. c) este corect, fiind posibilă atât tentativa
perfectă, cât şi cea imperfectă.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât nu este vorba de un
bun al altuia. Răspunsul de la lit. b) este greşit, în speţă fiind vorba
de o infracţiune de înşelăciune în forma tip. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, putându-se reţine infracţiunea de înşelăciune.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, tentativa fiind posibilă.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, întrucât tentativa nu se pedepseşte.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, legea neprevăzând o asemenea
împrejurare.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, existând variante agravate care
nu corespund (de exemplu, tâlhărie prin simulare de calităţi
oficiale). Răspunsul de la lit. b) este corect, având în vedere
dispoziţiile art. 229 alin. (2) lit. b) C.pen. şi art. 234 alin. (1) lit. f)
C.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect-a se vedea şi art. 238 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite, infracţiunea fiind una
(dublu) complexă, care absoarbe infracţiunea contra persoanei
comisă (în exemplul dat, vătămarea corporală). Răspunsul de la lit.
c) este corect, într-o asemenea situaţie, forma de vinovăţie fiind
intenţia, iar nu intenţia depăşită, ceea ce presupune că se va reţine
concursul de infracţiuni.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, şi persoana juridică putând fi
autor al infracţiunii (de exemplu, în cazul unui bun lăsat în depozit).
Răspunsul de la lit. b) este greşit, coautoratul fiind posibil când
bunul a fost încredinţat către două sau mai multe persoane.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, neexistând variante agravate în
cazul acestei infracţiuni.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 238 C.pen. precizează în
mod expres acest lucru, pe când, în cazul art. 243 C.pen., obiectul
material se deduce din textul de lege („bun găsit"). Răspunsul de la
lit. b) este corect, ambele fiind infracţiuni contra patrimoniului.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, ambele infracţiuni putând fi
comise şi prin inacţiune.
a,c
Răspunsul de la lit. a) este corect, înşelăciunea putând fi comisă
prin fals în declaraţii (de exemplu, se face o declaraţie falsă pentru
obţinerea unei indemnizaţiiDreptlapenal
care făptuitorul nu avea dreptul).
Răspunsul de la lit. b) este greşit (de exemplu, făptuitorul falsifică
143
o
adeverinţă de venit pe care o depune la bancă pentru obţinerea unui
credit la care nu era îndreptăţit). Răspunsul de la lit. c) este corect [a
se vedea exemplul dat la răspunsul valabil pentru lit. a)].
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, fapta fiind comisă prin
înlăturarea măsurilor de conservare a unui bun. Răspunsul de la lit.
b) este greşit, întrucât nu orice distrugere sau degradare echivalează
cu imposibilitatea de folosire a bunului. Răspunsul de la lit. c) este
corect (de exemplu d ‘ făptuitorul avea obligaţia să ia măsurile de
conservare a bunului şi rămâne în pasivitate). '
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, în acest caz fiind reţinut un
concurs de infracţiuni întrucât furtul calificat nu absoarbe şi
infracţiunile contra persoanei care intră în cuprinsul distrugeri"
calificate. Ca dovadă stau şi limitele de pedeapsă mai ridicate în
cazul art. 254 C.pen. faţă de 229 alin. (1) lit. d) C.pen. Răspunsul de
la lit. b) este corect, distrugerea calificată putând absorbi un sau
mai multe infracţiuni de ucidere din culpă/vătămare corporală din
culpă. Răspunsul de la lit c) este corect, întrucât în conţinutul
constitutiv al infracţiunii intră atât infracţiunea de distrugere cât şi
una sau mai multe infracţiuni contra persoanei.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, iar răspunsul de la lit. b) este
corect, deoarece pot fi distruse şi înscrisuri care au o valoare
sentimentală, nu neapărat una economică, iar, în acest caz, există
infracţiunea de distrugere. în cazul de la lit. c) este infracţiune
specială, iar nu infracţiunea de distrugere, care este una contra
patrimoniului.
a
c) sunt greşite, deoarece de vreme ce autorul furtului şi-a însuşit
bunul, acesta nu mai comite o altă infracţiune dacă îl şj distruge,
ulterior săvârşirii infracţiunii.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, deoarece, în cazul
înscrisurilor oficiale, spre deosebire de cele sub semnătură privată,
se poate obţine un duplicat, în caz de distrugere; din acest motiv,
legiuitorul nu a incriminat distrugerea lor. Nefiind vorba de
distrugerea unui bun, răspunsul de la lit. c) este greşit.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece ameninţarea cu
judecata nu este una cu un act ilicit, ci este o ameninţare cu un act
licit. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, dacă ocuparea
imobilului este făcută în baza unei sentinţe judecătoreşti, nu există o
ocupare fără drept. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
ocuparea este o infracţiune continuă, iar nu una momentană, ca să
nu aibă nicio relevanţă durata.
b
deoarece, dacă persoana vătămată nu a fost în posesia terenului, nu
se poate vorbi de o ocupare şi nu există infracţiunea de tulburare de
posesie. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece, dacă inculpatul
a avut nişte acte, în baza cărora a ocupat terenul, anularea lor
ulterioară nu are ca efect săvârşirea infracţiunii de tulburare de
posesie.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsurile de la lit. a) şi
c) sunt
144 greşite, deoarece infracţiunea de tulburare de posesie comisă
prin violenţă absoarbe doar varianta simplă a infracţiunii de la art.
193 alin. (1) C.pen., nu şi varianta agravată a acesteia sau
infracţiunea de vătămare corporală.
b
Potrivit art. 253 alin. (2) C.pen., este variantă agravată a
infracţiunii de distrugere distrugerea unui inscris sub semnătură
privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la
dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a
produs o pagubă. Prin urmare numai răspunsul de la lit. b) este
corect.
c
faţă de dispoziţiile art. 253 alin. (2) C.pen., obiectul material al
infracţiunii este un înscris sub sertinătură privată care aparţine (în
tot sau în parte) altei persoane, iar nu făptuitorului, iar acest înscris
serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială (drept real
sau drept de creanţă), prin urmare, numai răspunsul de la lit. c) este
corect.
b
Pentru a se reţine varianta agravată a infracţiuni de distrugere
prevăzută de art. 253 alin. (4) C pen., este necesar nu numai ca
distrugerea să se producă prin incendiere, explozie ori prin orice alt
asemenea mijloc, ci şi să fie de natură să pună în pericol alte
persoane sau bunuri; nu este necesar ca starea de pericol să se fi
produs efectiv. Prin urmare, numai răspunsul de la lit. b) este
corect.
c
Pentru a se reţine comiterea infracţiunii de distrugere din culpă
prevăzută de art. 255 alin. (1) Cpen., este necesar nu numai ca
persoane sau bunuri-, nu este necesar ca starea de pericol să se fi
produs efectiv. Prin urmare, numai răspunsul de la lit. c) este corect.
b
corect, deoarece pot fi distruse şi înscrisuri care au o valoare
sentimentală, nu neapărat una economică, iar, în acest caz, există
infracţiunea de distrugere. în cazul de la lit. c) este infracţiune
specială, iar nu infracţiunea de distrugere, care este una contra
patrimoniului.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsurile de la lit. b) şi c)
sunt greşite, deoarece, de vreme ce autorul furtului şi-a însuşit
bunul, acesta nu mai comite o altă infracţiune dacă îl şi distruge,
ulterior săvârşirii infracţiunii.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, deoarece, în cazul
înscrisurilor oficiale, spre deosebire de cele sub semnătură privată,
se poate obţine un duplicat, în caz de distrugere; din acest motiv,
legiuitorul nu a incriminat distrugerea lor. Nefiind vorba de
distrugerea unui bun, răspunsul de la lit. c) este greşit.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece ameninţarea cu
judecata nu este una cu un act ilicit, ci este o ameninţare cu un act
licit. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, dacă ocuparea
imobilului este făcută în baza unei sentinţe judecătoreşti, nu există o
ocupare fără drept. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
ocuparea este o infracţiune continuă, iar nu una momentană, ca să
nu aibă nicio relevanţă durata.
b
Drept penal 145
deoarece, dacă persoana vătămată nu a fost în posesia terenului, nu

se poate vorbi de o ocupare şi nu există infracţiunea de tulburare de
posesie. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece, dacă inculpatul
a avut nişte acte, în baza cărora a ocupat terenul, anularea lor
ulterioară nu are ca efect săvârşirea infracţiunii de tulburare de
posesie.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsurile de la lit. a) şi c)
sunt greşite, deoarece infracţiunea de tulburare de posesie comisă
prin violenţă absoarbe doar varianta simplă a infracţiunii de la art.
193 alin. (1) C.pen., nu şi varianta agravată a acesteia sau
infracţiunea de vătămare corporală.
b
Potrivit art. 253 alin. (2) C.pen., este variantă agravată a
infracţiunii de distrugere distru unui înscris sub semnătură privată,
care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serv dovedirea
unui drept dee natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o
pagubă Prin Jjp numai răspunsul de la lit. b) este corect. IT^H
c
Faţă de dispoziţiile art. 253 alin. (2) C.pen., obiectul material al
infracţiunii este un
înscris sub
semnătură privată care aparţine (în tot sau în parte) altei persoane,
iar nu făptuitorului iar ~ ' înscris serveşte la dovedirea unui drept de
natură patrimonială (drept real sau drept de crea î«r ‘ Prin urmare,
numai răspunsul de la lit. c) este corect.
b
Pentru a se reţine varianta agravată a infracţiuni de distrugere
prevăzută de art. 253 alin (4) C.pen., este necesar nu numai ca
produs efectiv. Prin urmare, numai răspunsul de la lit. b) este
corect.
c
Pentru a se reţine comiterea infracţiunii de distrugere din culpă
prevăzută de art. 255 alin (1) C.pen., este necesar nu numai ca
produs efectiv. Prin urmare, numai răspunsul de la lit. c) este
corect.
c
Numai răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât infracţiunea
complexă de ultraj în varianta sa agravată prevăzută de art. 257
alin. (4) C.pen. înglobează în elementele constitutive ale sale
infracţiunea de loviri sau alte violenţe comisă faţă de subiectul pasiv
secundar şi calificat, putând fi reţinută numai infracţiunea de
ultraj.
b
Art. 257 alin. (2) C.pen. prevede o variantă agravată cu
incriminare autonomă a oricărei infracţiuni săvârşite împotriva
unui
146 funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerci-
ţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de
intimidare sau răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de
serviciu. Prin urmare, având în vedere caracterul special al
incriminării, nu va fi reţinută infracţiunea de distrugere, ci
infracţiunea de ultraj, singurul răspuns corect fiind cel de la lit. b).
c
Conform variantei agravate prevăzute de art. 257 alin. (3)
C.pen., este incriminată săvârşirea unei infracţiuni faţă de un
membru de familie al funcţionarului public, în scop de intimidare
sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu
ale respectivului funcţionar. Având în vedere că în noţiunea de
„membru de familie", conform art. 177 alin. (1) lit. c) C.pen., sunt
incluse şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora
dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc, în
speţa expusă sunt întrunite condiţiile constitutive ale infracţiunii de
ultraj prevăzute de art. 257 C.pen., în varianta de la alin. (3). Prin
urmare, doar răspunsul de la lit. c) este corect.
720. c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, în cazul ultrajului care
absoarbe infracţiunea de omor calificat comisă asupra a două sau
mai multe persoane în aceeaşi împrejurare, se va reţine o unitate
legală şi în ceea ce priveşte ultrajul. Răspunsul de la l,it. b) este
greşit deoarece nu orice funcţionar public asimilat exercită şi o
funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (de pildă,
interpretul). Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât
conducătorul unei persoane juridice cu
ital integral sau majoritar de stat, deşi este funcţionar public
conform art. 175 alin. (1) lit. c) n nu exercită o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat.
CPe 721-
c cap'
1
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt incorecte, întrucât, pentru

întrunirea condiţiilor de tipicitate lllyectivă ale infracţiunii de
uzurpare de calităţi oficiale, trebuie să fie folosită o calitate oficială
ce Implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de
îndeplinirea vreunui act legat de acea jrîj^ţe. Prin urmare, numai
răspunsul de la lit. c) este corectă.
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect, deoarece, conform art. 258
C.pen., acţiunea va intra în jfera ilicitului penal numai în situaţiile
în care subiectul activ exercită o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat. Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât
funcţionarul bancar nu exercită o funcţie oficială ce implică
exerciţiul autorităţii de stat. Răspunsul de la lit. b) este corect,
având în vedere dispoziţiile art. 258 alin. (2) C.pen.
a
Răspunsul de la lit. a) este singurul corect, nefiind necesar ca
făptuitorul să realizeze şi alte activităţi ori să uzeze de mijloace
frauduloase pentru a se prezenta sub o calitate oficială, găspunsul
de la lit. b) este greşit, infracţiunea putând avea şi o urmare
imediată secundară dacă în urma faptei s-a produs vreun prejudiciu
persoanei în faţa cărei făptuitorul a uzurpat calitatea oficială şi a
efectuat un act (de pildă, i-a aplicat o sancţiune contravenţională).
Răspunsul de la lit. c) este greşit, tentativa la această infracţiune,
deşi posibilă, nu este incriminată.
c
Infracţiunea de uzurparea de calităţi oficiale va fi reţinută în
concurs cu infracţiunea de înşelăciune, având în vedere că, după
efectuarea controlului, inculpatul a solicitat şi primit, prin
inducerea în eroare a victimei că va fi sancţionată contravenţional, o
sumă de bani.
c
Infracţiunea de rupere de sigilii vizează numai acţiunea de
înlăturare sau distrugere a sigiliului, fără a cuprinde şi acţiunea
subsecventă de luare a bunurilor sigilate. Din datele speţei, nu
rezultă că bunurile sustrase ar fi fost sechestrate şi, prin urmare, nu
este incidenţă incriminarea sustragerii de sub sechestru.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, întrucât ambii subiecţi
pasivi se folosesc de calităţi ce implică exerciţiul autorităţii de stat,
respectiv cea de poliţist şi de jandarm, şi îndeplinesc un act legat de
acea calitate, respectiv executarea unui mandat de aducere şi
încheierea unui proces-verbal de contravenţie. La răspunsul de la
lit. b) este incidenţă varianta asimilată prevăzută de art. 258 alin.
(2) C.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât subiectul
activ nu încheie un act legat de calitate de judecător, încheierea unui
contract de prestări servicii nefiind condiţionată de existenţa
calităţii de judecător.
a, c
Faţă de dispoziţiile art. 266 C.pen., numai variantele descrise la
lit. a) şi c) sunt corecte.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, neefiind exclusă răspunderea
penală a persoanei juridice care, prin organele de conducere, decide
să nu înştiinţeze autorităţile. Răspunsul de la lit. b) este corect,
întrucât infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (1) C.pen.
constituie o incriminare autonomă atenuată a omorului comis în
primele 24 de ore de la naştere de mama aflată într-o stare de
tulburare. Răspunsul de la lit. c) este greşit, ultrajul în variantă
agravată putândcap'
1
fi comis faţă de un poliţist sau jandarm şi prin
ameninţare ori vătămare coporală, nu doar prin infracţiuni contra
vieţii sau care au avut ca urmare praeterintenţionată decesul.
b, c
Răspunsul de la 134lit. a ) este greşit, infracţiunea fiind
Răspunsuri omisivă
şi explicaţii ţjywg
proprie. Răspunsul de la r ^ corect, infracţiunea prevăzută de art.
203 C.pen. nefiind absorbită în cea de neden este ipoteza în care o
persoană Ria act de comiterea unei tentative la omor şi nu acordă
ajutor ^ ' Răspunsul de la lit. c) este corect, legea neinstituind
obligaţia sesizării doar a organelor ci a oricărei autorităţi (spre
exemplu, prin apel la serviciul 112).
a, c
Observăm că elementul material al infracţiunii este realizat
printr-o inacţiune. Aşadar 7 în vedere modificările aduse art. 16 alin.
(6) C.pen., fapta va constitui infracţiune numai dacă^ săvârşită cu
intenţie, spre deosebire de legea veche, unde, conform art. 19 alin.
(3) C.pen3j|§ 1969, infracţiunea de nedenunţare putea fi săvârşită şi
din culpă. Incriminarea se diferenţiază ; acest aspect de infracţiunea
de omisiune a sesizării prevăzută de art. 267 C.pen., unde la alinat
legiuitorul precizează în mod expres că fapta poate fi săvârşită şi din
culpă. Aşadar, răspunsul de fa lit. a) este corect, iar răspunsul de la
lit. b) este greşit. Conform art. 266 alin. (2) C.pen., nedenun- ţarea
săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte. Textul se referă
la calitatea d membru de familie a persoanei care a săvârşit
infracţiunea, nu la membrul de familie al victimei. Prin urmare,
infracţiunea de nedenunţare poate fi săvârşită de către un membru
de familie al victimei, răspunsul de la lit. c) fiind corect.
a
Omisiunea se referă la faptele de care subiectul activ a luat la
cunoştinţă în aceeaşi împre jurare, astfel că numai varianta de la lit.
a) este corectă.
c
Simpla prezenţă a lui P. în câmpul infracţional nu are semnificaţia
unei complicităţi morale la comiterea faptei. în cazul de faţă nu
există un ajutor sau o înlesnire la săvârşirea faptei. Acţiunile lui P.
constituie însă infracţiunea de favorizare a făptuitorului
(determinarea de înlocuire a finisajelor) şi nedenunţare (legat de
omisiunea lui P. de a denunţa fapta săvârşită) pentru care legiuitorul
a prevăzut o cauză de nepedepsire, P. fiind soţia celui care a săvârşit
infracţiunea de omor.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, la infracţiunea de
nedenunţare, subiectul activ nemijlocit nu este calificat. Răspunsul
de la lit. b) este greşit, în cazul ambelor infracţiuni favorizatorul la
infracţiunea comisă va răspunde doar pentru această infracţiune, nu
şi pentru cea de nedenunţare, respectiv de omisiune a sesizării.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, spre deosebire de
nedenunţare, unde legea cere sesizarea autorităţii, în cazul omisiunii
sesizării, legea impune necesitatea sesizării organelor de urmărire
penală.
b
Varianta de la lit. a) este incorectă deoarece nedenunţarea se
referă numai la fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau
care au avut ca urmare moartea unei persoane. Răspunsul de la lit.
b) este corect, deoarece omisiunea a avut loc cu privire la o faptă de
luare de mită săvârşită în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi
îndeplineşte sarcinile. De asemenea, având în vedere că infracţiunea
de omisiune a sesizării este situată în cadrul capitolului IV privind
infracţiunile contra justiţiei, nu este aplicabil textul de la art. 308
C.pen. şi prin urmare, subiectul activ poate fi numai funcţionarul
public. Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât legea
incriminează nedenunţarea faptei prevăzute de legea penală în
legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile
funcţionarul public, indiferent de forma în care a fost săvârşită
fapta.
c Drept penal 135
Conform art. 16 alin. (6) C.pen., atunci când fapta este săvârşită
din culpă, indiferent dacă este reprezentantă de o acţiune sau
inacţiune, aceasta va constitui infracţiune numai dacă legea prevede
în mod expres că fapta se sancţionează atunci când este săvârşită din
culpă. Prin urmare,
K, ,je disp°ziţ'''e art-19 a'in- C.pen. din 1969, se realizează o

dezincriminare a faptelor Hr săvârşite din culpă, pentru care
legea nu prevede tn mod expres că sunt sancţionate şi B ? i când
sunt comise din culpă. Astfel, răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt
greşite, iar răspunsul p® . |jt c) este corect, deoarece art. 267 alin.
(2) C.pen. prevede în mod expres sancţionarea pgptei atunci
când este săvârşită din culpă.
> 736. b, c
. Conform art. 268 C.pen., este incriminată şi sesizarea organelor
de urmărire penală cu privire H eXj5tenţ3 unei fapte despre care
autorul sesizării cunoaşte că este nereală (spre exemplu, |s|
enunţul fgcut cu privire la uciderea unei persoane în viaţă).
Altfel spus, chiar dacă sesizarea ^ formulată de către făptuitor
nu priveşte o persoană determinată, dacă autorul sesizării
cunoaşte ~ c5 fapta este nereală, vor fi întrunite elementele
constitutive ale infracţiunii. Prin urmare, PfSspunsul de la lit.
b) este corect, iar răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât
reţinerea infrac- *; •junii nu este condiţionată de indicarea
persoanei care a săvârşit pretinsa faptă. Fapta de inducere î jn
eroare a organelor judiciare este tipică indiferent de gravitatea
faptei nereale sesizate şi de pedeapsa prevăzută pentru aceasta,
răspunsul de la lit. c) fiind corect.
c
în situaţia în care sunt realizate concomitent ori în baza
aceleiaşi rezoluţii toate modalităţile alternative ale elementului
material cu privire la aceeaşi învinuire, se va reţine unitatea
naturală He infracţiune, iar nu un concurs de infracţiuni. Prin
urmare, numai răspunsul de la lit. c) este ■'corect.
a, c
Varianta asimilată prevăzută de art. 268 alin. (2) C.pen.
incriminează producerea sau ticluirea unor probe nereale în
orice situaţie în care autorul urmăreşte dovedirea existenţei
unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de
către o anumită persoană, nu numai în sprijinul unei învinuiri
nedrepte, astfel cum prevede Codul penal din 1969. Altfel spus,
este sancţionată activitatea de fabricare a unor probe false,
chiar dacă acestea dovedesc o faptă care există în realitate sau
sunt create pentru a acuza pe adevăratul autor al faptei
prevăzute de legea penală. Astfel, răspunsul de la lit. a) este
corect, iar răspunsul de la lit. b) este eronat. Având în vedere că
declararea probelor ca nefiind nereale intervine după punerea
în mişcare a acţiunii penale, cauza de nepedepsire specială
prevăzută de art. 268 alin. (3) Cpen. nu este incidenţă,
răspunsul de la lit. c) fiind corect.
a
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece sunt întrunite
elementele constitutive ale infracţiunii prin favorizarea comisă
în legătură cu o faptă prevăzută de legea penală care însă nu
întruneşte şi celelalte trăsături esenţiale ale infracţiunii, textul
referindu-se la favorizarea făptuitorului. Răspunsul de la lit. c)
este incorect, deoarece ajutorul este dat pentru sustragerea de
la executarea unei măsuri educative neprivative şi, prin
urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 269 alin. (1) C.pen.
b
Infracţiunea de favorizare a făptuitorului absoarbe
infracţiunea sancţionatăDrept
mai blând, cea de inducere în eroare a
organelor judiciar, întrucât,penal
în situaţia descrisă, nu numai
137
că X
cunoştea că el nu a săvârşit fapta, dar scopul său a fost acela de
a permite adevăraţilor autori să părăsească ţara. Prin urmare,
numai varianta de la lit. b) este corectă.
b
Condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de favorizare a
făptuitorului sunt întrunite numai când autorul urmăreşte
îngreunarea sau împiedicarea tragerii la răspundere, nefiind
necesar ca scopul să fie efectiv îndeplinit, în speţă nefiind
necesar ca instanţa să fi pronunţat soluţia de
;.
achitare. Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu este incidenţă,
întrucât
138 Y avea calitatea d Răspunsuri
persoană vătămată, şi nu calitatea de
şi explicaţii
martor.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite, faţă de caracterul
subsidiar al infracţiunii de favorizare a făptuitorului. Răspunsul de
la lit. c) este corect, neexistând niciun impediment legal o persoană
juridică să fie autor al infracţiunii.
b
Art. 269 C.pen. nu mai reţine în cadrul elementului material
modalitatea favorizării prin asigu rarea folosului sau produsului
faptei {favorizarea reală), această ipoteză fiind încadrată în infrac
ţiunea de tăinuire, fiind fără relevanţă dacă tăinuitorul urmăreşte
obţinerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos material. Altfel
spus, atunci când autorul, fără o înţelegere prealabilă asigură
terţului folosul sau produsul rezultat în urma săvârşirii unei fapte
prevăzute de legea penală, fapta va constitui infracţiunea de
tăinuire, indiferent dacă tăinuitorul a urmărit sau nu obţinerea unui
folos patrimonial. Prin urmare, numai răspunsul de la lit. b) este
corect.
b, c
Conform dispoziţiilor art. 270 alin. (1) C.pen., este întrunită
latura subiectivă a infracţiunii de tăinuire nu numai atunci când
făptuitorul a cunoscut că bunul pe care îl primeşte provine din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dar şi atunci când
făptuitorul a prevăzut acest lucru din împrejurările concrete. Nu
este necesar ca tăinuitorul să cunoască natura faptei din care
provine bunul, fiind suficient ca acesta să fi prevăzut că acesta
provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel,
răspunsul de la lit. a) este incorect. De asemenea, având în vedere că
norma de incriminare face trimitere la fapta prevăzută de legea
penală, nu este necesar ca fapta din a cărei săvârşire provine bunul
să constituie infracţiune, varianta de la lit. b) fiind corectă.
Infracţiunea se consumă prin simpla dobândire a bunului, fără să
aibă relevanţă pentru ce persoană este cumpărat bunul, soluţia de la
lit. c) fiind corectă.
c
Infracţiunea de furt săvârşită de către X se consumă la momentul
introducerii bunurilor sustrase în geanta de voiaj, în acest moment
realizându-se componenta de împosedare. Astfel, momentul
realizării înţelegerii cu Z este ulterior săvârşirii infracţiunii,
neputând fi cazul unei complicităţi la infracţiunea de furt, prin
urmare răspunsul de la lit. a) este incorect. Ajutorul acordat de
către Z lui X nu se încadrează în niciuna dintre variantele
normative ale infracţiunii de tăinuire, răspunsul de la lit. b) fiind
astfel incorect. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, pentru
existenţa infracţiunii de favorizare a făptuitorului, nu este necesar
ca fapta din a cărei săvârşire provine bunul să constituie infracţiune
- aşadar, chiar dacă cu privire la inculpatul X va interveni încetarea
procesului penal, faţă de Z poate fi pronunţată soluţia de
condamnare.
a, c
Concubina este inclusă în noţiunea de „membru de familie"
prevăzută de art. 177 alin. (1) lit. c) C.pen. Având în vedere că art.
270 alin. (2) C.pen. prevede că tăinuirea săvârşită de un membru de
familie nu se pedepseşte, răspunsul de la lit. a) este corect, iar cel de
la lit. b) este eronat. Infracţiunea de tăinuire se pedepseşte în cazul
expus la lit. c), întrucât unul dintre participanţii la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală nu este membru de familie cu
tăinuitoarea şi aceasta cunoştea această împrejurare.
a, b
Faţă de dispoziţiile art. 273 alin. (2) lit. b) şi c) C.pen.,
răspunsurile de la lit. a) şi b)Drept
sunt corecte. Conform art. 117 alin.
penal 139
(1)
lit. a) C.proc.pen., soţia inculpatului are dreptul de a refuza să fie
audiată în calitate de martor. In cazul în care uzează de această
posibilitate, soţia inculpatului nu săvârşeşte infracţiunea de
mărturie mincinoasă, răspunsul de la lit. c) fiind greşit.
a
în cadrul procedurii succesorale notariale se procedează la
audierea de martori, în special cu privire la existenţa moştenitorilor,
putând fi astfel reţinută Drept săvârşirea
penal infracţiunii de mărturie
140
.
^jncinoasă. Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi
săvârşită din culpă, astfel că, dacă martorul relatează în mod real
ceea ce îşi aduce aminte, nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii
de mărturie mincinoasă, chiar dacă instanţa de judecata reţine o
altă situaţie de fapt decât cea relatată de martor. Astfel, răspunsul
de la lit. a) este corect, iar cel de la lit. b) este greşit. Pentru aceleaşi
motive, răspunsul de la lit. c) este eronat.
b
Conform art. 83 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. suspectul sau
inculpatul are dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul
procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că, dacă refuză să dea
declaraţii, nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da
declaraţii, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă
împotriva sa. Ca urmare a dreptului ia tăcere prevăzut în
patrimoniul procesual a| inculpatului, infracţiunea de mărturie
mincinoasă nu poate fi săvârşită de către persoana acuzată de
săvârşirea unei infracţiuni care înţelege să se prevaleze de dreptul la
tăcere. Aşadar, numai răspunsul de la lit. b) este corect.
a
Având în vedere că infracţiunea de favorizare a făptuitorului are
caracter subsidiar, iar infracţiunea de mărturie mincinoasă este o
infracţiune specială, aplicabilă în cazul declaraţiilor date de către
martor, poate fi reţinută numai săvârşirea infracţiunii de mărturie
mincinoasă, doar răspunsul de la lit. a) fiind corect.
b
Doar răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, din modalitatea
de reglementare a ultrajului judiciar, rezultă că acesta absoarbe
infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
a, b
Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror
ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu,
constituie varianta agravată a ultrajului judiciar prevăzută de art.
279 alin. (2) C.pen. Astfel, fapta va constitui infracţiunea de
distrugere, dacă nu a existat scopul prevăzut de art. 279 alin. (2)
C.pen., respectiv infracţiunea de ultraj judiciar, dacă va fi probat
acest scop. Prin urmare, sunt corecte răspunsurile de la lit. a) şi b).
c
Se remarcă o incongruenţă între ultrajul simplu prevăzut de art.
257 C.pen. şi cel judiciar, cu privire la sancţionarea faptelor
săvârşite în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. în timp
ce ultrajul simplu le prevede şi în cazul variantei prevăzute de alin.
(1), ultrajul judiciar sancţionează aceste fapte numai în cadrul alin.
(2), respectiv atunci când fapta este săvârşită în scop de intimidare
sau de răzbunare. Aşadar, atunci când infracţiunea de săvârşită în
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, fără a avea ca scop
intimidarea judecătorului sau răzbunarea pentru un act al acestuia,
aceasta va putea fi încadrată numai ca ultraj prevăzut de art. 257
alin. (1) C.pen., judecătorul fiind un funcţionar public. Prin
urmare, numai răspunsul de la lit. c) este corect.
b
Faţă de dispoziţiile art. 280 C.pen., numai răspunsul de la lit. b)
este corect.
c
Cele două acţiuni realizează fiecare în parte elementele
constitutive ale infracţiunilor de represiune nedreaptă (punerea în
mişcare a acţiunii penale) şi cercetare abuzivă (producerea unor
probe nereale). Astfel, numai răspunsul de la lit. c) este corect.
a Drept penal 141
Practica instanţei supreme a statuat că şi în acest caz este vorba
de un folos primit ca mită, fiind deci corect răspunsul de la lit. a).
Răspunsurile de 766. cla lit. b) şi c) sunt greşite, deoarece fapta nu
constituie abuz în serviciu şi nici abuz în serviciu în concurs cu
luare
757 a
de mită.
- __
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece, pentru a putea vorbi
de infracţiunea de luar * mită, trebuie ca între actul :de împrumut şi
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu să existe o le 5 * Răspunsul de
la lit. b) este greşit, deoarece executorul judecătoresc reprezintă un
funcr ^3 public în sensul art. 175 alin. (2) C.pen., pentru care nu
există infracţiunea de luare de mită ti ^ când bunul a fost dat pentru
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Răspunsul de la lit. c) este e si ;
deoarece şi un împrumut real poate constitui un folos obţinut de
funcţionar.
b
c) sunt greşite, deoarece dacă funcţionarul nu avea printre
atribuţiile de serviciu îndeplinirea actului respectiv, nu poate fi
vorba de o infracţiune de luare de mită, ci, eventual, de un abuz în
serviciu sau o înşelăciune.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar celelalte greşite, deoarece
noţiunea de „funcţionar public" din dreptul penal are o sferă mai
largă decât cea din dreptul administrativ; de aceea o persoană care
nu este funcţionar, în sensul legii administrative, poate fi funcţionar
în sensul legii penale şi, implicit, subiect activ al infracţiunii de
luare de mită.
a
c) sunt greşite, deoarece grefierul este ţinut de păstrarea secretului
de serviciu, chiar dacă nu a fost grefier în cauza respectivă; în
consecinţă, pretinderea sau luarea unui bun în scopul neîndeplinirii
acestei atribuţii de serviciu constituie infracţiunea de luare de mită.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsul de la lit. a) este
greşit, deoarece nu trebuie precizat exact ce bunuri îi vor fi date
funcţionarului cu titlu de mită; există infracţiunea de luare de mită
şi în cazul în care s-a făcut o menţiune generică cu privire la
remiterea unor bunuri sau foloase, pe care funcţionarul a acceptat-
o. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece fapta nu poate
constitui doar o abatere disciplinară, ci este şi infracţiune.
b
c) sunt greşite, deoarece în speţă există o unitate naturală de
infracţiune, comisă la data acceptării mitei. Faptul că bunurile au
fost predate în mai multe rate, ulterior, nu are relevanţă asupra
consumării acesteia şi nu atrage nici caracterul continuat al
infracţiunii şi nici un concurs de infracţiuni.
b
corect, deoarece practica judiciară şi doctrina majoritară consideră
că în acest caz se va reţine atât infracţiunea de luare de mită, cât şi
infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale; în opinia minoritară, se
consideră că ar fi doar infracţiunea de luare de mită. Răspunsul de
la lit. c) este greşit, deoarece reţinerea infracţiunii de fals exclude în
acest caz infracţiunea de abuz în serviciu.
b
corect, deoarece, în acest caz, poliţistul comite şi infracţiunea de
favorizare a infractorului, întrucât a urmărit sau a acceptat
posibilitatea
142 ajutorării acestuia săşi explicaţii
Răspunsuri se sustragă de la executarea
pedepsei. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece fapta constituie
şi infracţiunea de luare de mită.
b
c) sunt greşite, deoarece nu se poate dispune atât restituirea
bunurilor, cât şi confiscarea acestora; din moment ce inculpatul a
fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea contra patrimoniului,
acesta va fi obligat doar la restituirea bunului sustras.
Drept penal 143
nsul de la lit. b) este greşit, deoarece din acesta rezulta ca
lU
j^plicitatea la ambele
766. c
infracţiuni, indiferent de intenţia
Ujspunsul de la lit. c) este corect, iar cel de la lit. a) greşit, deoarece, în acest caz, soluţia
o dă EMntio intermediarului de a înlesni luarea de mită sau darea de mită; dacă din probe
rezultă că J rs°ana Pe care a vrut sa 0 aiute este mituitorul, se va reţine doar complicitate la dare de mită.
ţjjjspgnsul de la lit. b) este greşit, deoarece din acesta rezultă că întotdeauna -*■=-- s-ar reţine
intermediarului.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, iar răspunsurile de la lit. a) şi
b) greşite, deoarece, în acest jaz nu se poate reţine cauza
justificativă sau inexistenţa infracţiunii, deoarece nu are nicio
relevanţă cine a avut iniţiativa săvârşirii infracţiunii de corupţie.
b
sunt greşite, deoarece.
a beneficia pentru de cauza de nepedepsire, mituitorul trebuie să
denunţe fapta sa de dare de
mită, iar nu fapta funcţionarului de luare de mită.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar cel de la lit. c) este greşit,
deoarece, din moment ce mituitorul trebuie să denunţe fapta sa de
dare de mită, dacă nu s-a început urmărirea penală t pentru
această infracţiune, el poate să o denunţe şi să beneficieze de cauza
de nepedepsire. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece
restituirea banilor sau bunurilor are loc în condiţiile art. 290 alin. (4)
C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, iar cel de la lit. c) este corect,
deoarece infracţiunea de luare de mită se comite prin simpla
acceptare a promisiunii unor bunuri, chiar dacă remiterea nu are
loc niciodată. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece
infracţiunea de luare de mită se poate săvârşi şi după îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu, dacă este în legătură cu acestea.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, iar cel de la lit. c) este corect,
întrucât executorul judecătoresc este funcţionar public, în sensul
art. 175 alin. (2) C.pen.; în consecinţă, acesta nu săvârşeşte
infracţiunea de luare de mită dacă primeşte bani sau bunuri în
scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu (iar nu în scopul
neîndeplinirii sau întârzierii îndeplinirii). Răspunsul de la lit. b)
este greşit, deoarece fapta acestuia nu constituie infracţiunea de
abuz în serviciu, care presupune încălcarea unor atribuţii de
serviciu.
a
c) sunt greşite, deoarece, în acest caz, organele de urmărire erau
deja sesizate cu săvârşirea infracţiunilor de corupţie, chiar dacă nu
se cunoşteau în mod exact participanţii, data şi locul săvârşirii
acestora.
c
b) sunt greşite, deoarece practica şi doctrina majoritară consideră
că, în acest caz, este un concurs de infracţiuni între luare de mită şi
abuz în serviciu; în opinia minoritară, se consideră că ar exista
doar infracţiunea de luare demită, însă această opinie a fost în mod
just înlăturată.
b
c) sunt greşite, deoarece actul nou nu a avut legătură cu cel
anterior, ca să se poată susţine că ar fi o singură infracţiune de
luare de mită, cu remiterea banilor sau bunurilor „în rate", sau o
infracţiune continuată.
b
Răspunsul de la lit. b) esteRăspunsuri
144 corect,şi explicaţii
iar răspunsurile de la lit. a) şi
c) sunt greşite, deoarece, ca şi la luarea şi darea de mită, în acest
caz, infracţiunea săvârşită este dată de scopul urmărit de
intermediar; dacă acesta a vrut să ajute pe cumpărătorul de
influenţă, el va comite doar complicitate la cumpărarea de
influenţă.
Drept penal 145
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, în acest caz, întrucât
766. c
actul nu intră în atribuţiile d serviciu ale funcţionarului, nu există
infracţiunea de luare de mită. Răspunsul de la |jt. cj est corect,
deoarece, având în vedere că există o inducere în eroare, care a avut
ca urmare o pagubă sunt întrunite elementele constitutive ale
infracţiunii de înşelăciune. Răspunsul de la lit. b) estg greşit, deoarece
nu este vorba de traficarea influenţei pe lângă un funcţionar.
a
sunt greşite, deoarece expertul se încadrează în conceptul de
„funcţionar public" definit în art. 175 alin. (2) C.pen cu privire la
care nu există infracţiunea de luare de mită, dacă primirea sau
pretinderea bunurilor s-a făcut pentru urgentarea îndeplinirii
atribuţiilor de serviciu.
a
sunt greşite, deoarece potrivit deciziei ICO nr. 26/2014 dată în
dezlegarea unor chestiuni de drept, medicii se încadrează” în
categoria funcţionarilor publici enunţată în art. 175 alin. (1) lit. b)
teza a doua C.pen.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, iar răspunsurile de la lit. a) şi b)
sunt greşite, deoarece, prin fapta sa, paznicul a afectat atât relaţiile
sociale privind atribuţiile de serviciu, cât şi relaţiile sociale privind
patrimoniul. Din acest motiv, fapta sa constituie un concurs 1
de
infracţiuni. \J
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece nu are relevanţă cum
şi-a folosit inculpatul banii primiţi drept mită; aceştia trebuie
confiscaţi în totalitate. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite,
deoarece confiscarea specială nu este supusă regulilor reparării
prejudiciului, ci este o sancţiune de drept penal; ca atare, nu se
poate dispune confiscarea doar a unei părţi a sumei primite sau
confiscarea sumei de bani reprezentând dobânda legală.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), având în vedere că, în cazul
în care autorul pretinde şi apoi primeşte suma de bani pretinsă,
suntem în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiune, cu durată în
timp. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece infracţiunea poate
avea durată în timp, în forma descrisă anterior. Răspunsul de la lit.
c) este greşit, deoarece, în acest caz, infracţiunea este una
instantanee.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), având în vedere că, în
anumite situaţii, dintr-o inacţiune a autorului poate rezulta cu
certitudine faptul că acesta a acceptat mita. Din acest motiv,
răspunsul de la lit. b) este greşit. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
deoarece nu poate fi conceput logic; dacă săvârşeşte infracţiunea
printr-o acţiune, autorul nu mai poate să o săvârşească în acelaşi
timp şi printr-o inacţiune.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b), deoarece nu este posibilă
participarea atât la infracţiunea de dare de mită, cât şi la
infracţiunea corelativă de luare de mită. Din acest motiv, răspunsul
de la lit. a) este greşit. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
darea de mită este susceptibilă de toate formele de participaţie.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c), având în vedere că, în acest
caz, este vorba de o singură acţiune, care a produs consecinţe
juridice diferite; infracţiunile de dare de mită şi fals sunt
reglementate
146 în capitole diferite şi protejează
Răspunsuri şi explicaţii valori sociale diferite.
Din acest motiv, răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite.
c
sunt greşite, deoarece, în speţa, inculpatul a traficat influenţa pe
lângă procuror şi a cerut şi pentru Drept el
penalo sumă de bani, ca s3_şi 147
îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, motiv pentru
care el a săvârşit atât infracţiunea de trafic de influenţă, cât şi
infracţiunea de luare de mită.
b
sunt greşite, deoarece, pentru existenţa infracţiunii de trafic de
influenţă, trebuie ca autorul să indice măcar instituţia unde lucrează
funcţionarul asupra căruia lasă să se înţeleagă că are influenţă.
Aceasta este necesară şi pentru reţinerea tentativei la trafic de
influenţă.
b
sunt greşite, deoarece, dacă autorul îl induce în eroare pe
cumpărătorul de influenţă cu privire la atribuţiile pe care le-ar avea
funcţionarul la care susţine că va interveni, există infracţiunea de
înşelăciune, iar nu trafic de influenţă.
a
sunt greşite, deoarece nu are nicio relevanţă faptul că autorul de la
început a conceput infracţiunea în această modalitate şi nu avea de
gând să intervină la vreun funcţionar, pentru a înlesni obţinerea
permisului auto; important este că acesta a promis că va interveni
pe lângă un funcţionar.
b
sunt greşite, deoarece infracţiunea nu este graţiată, având în vedere
că suntem în prezenţa unei unităţi naturale de infracţiuni, iar
ultimul act, de primire, a fost comis după intervenirea actului de
graţiere.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, iar răspunsurile de ia lit. a) şi b)
sunt greşite, deoarece cumpărătorul de influenţă este autorul unei
infracţiuni distincte, iar nu o persoană vătămată a infracţiunii de
trafic de influenţă.
a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite, deoarece nu există
şantaj în cazul în care ameninţarea se face cu un act ce intră în
atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. Răspunsul de la lit a) este
corect, deoarece, în speţă, suma de bani a fost pretinsă pentru ca
funcţionarul să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de
serviciu.
c
sunt greşite, deoarece, în cazul în care funcţionarul pe lângă care îşi
vinde influenţa nu are ca atribuţie de serviciu întocmirea actului
respectiv, în sarcina cumpărătorului de influenţă nu se va reţine
nicio infracţiune, deoarece acesta este persoana vătămată prin
infracţiunea de înşelăciune.
a
sunt greşite, deoarece banii sau valorile care sunt în concret
administrate de inculpat, chiar dacă nu fac parte din patrimoniul
societăţii administrate, constituie obiectul material al infracţiunii de
delapidare; important este ca bunurile să fie în administrarea în
fapt a autorului.
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece practica a statuat că
poate fi subiect activ al infracţiunii de delapidare şi persoana care,
deşi nu este angajată ca gestionar, îndeplineşte în fapt atribuţiile
unui astfel de funcţionar. Răspunsul de la lit. a) este corect,
deoarece,
148 dacă proprietarul Răspunsuri
a cedat posesia bunurilor unei terţe
şi explicaţii
persoane, el fiind, totodată, administratorul acestora, poate comite
infracţiunea de delapidare. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
deoarece, în acest caz, nu există sustragere.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, iar răspunsul de la lit. b)
este corect, deoarece conced' s-a produs cu încălcarea normelor
legale în vigoare şi a vătămat interesele legale ale persoane,
fiind întrunite condiţiile infracţiunii de abuz în serviciu.
Răspunsul de la lit. c) este deoarece acţiunea nu a fost comisă
din culpă.
>?||g|
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece infracţiunea de fals
intelectual se poate comite ' prin omisiune, potrivit art. 321 C.pen.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite, deoarece infracţiunea de
abuz în serviciu este una subsidiară, reţinându-se doar în cazul în
care nu se poate reţine infracţiunea de fals intelectual.
b
greşit, deoarece infracţiunea de violare a secretului corespondenţei,
deşi este în categoria infracţiunilor de serviciu, poate fi comisă şi
de persoane care nu au calitatea de funcţionar, respectiv chiar de
soţul destinatarului, dacă acesta ştia că nu are acceptul soţului
pentru deschiderea corespondenţei. Răspunsul de la lit. c) este
greşit deoarece infracţiunea poate fi comisă în anumite modalităţi
în forma coautoratului.
c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât Ministerul
Educaţiei Naţionale a emis înscrisul modificat şi, prin urmare,
înscrisul este unul oficial, conform art. 178 alin. (2) C.pen.
Răspunsul de la lit. b) este incorect, deoarece falsul nu este realizat
cu prilejul întocmirii acestuia, de către funcţionarul public aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu. Răspunsul de la lit. c) este
corect, întrucât falsificarea a fost săvârşită prin modificarea notei
la examenul de licenţă, înscrisul fiind emis de către
o instituţie publică şi constituie înscris oficial, conform art. 178
alin. (2) C.pen. Este irelevantă facultatea absolvită, întrucât nu
instituţia de învăţământ este emitenta înscrisului falsificat.
c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât punerea în
executare a hotărârii nu influenţează elementele de tipicitate
obiectivă ale infracţiunii fals în înscrisuri oficiale. Astfel,
falsificarea trebuie să fie numai de natură să producă consecinţe
juridice, condiţia fiind îndeplinită în cauză, întrucât modificarea
dispozitivului hotărârii, în sensul majorării sumei care îi fusese
acordată făptuitorului, este de natură să producă consecinţe
juridice. Răspunsul de la lit. b) este incorect, deoarece falsul nu
este realizat cu prilejul întocmirii acestuia, de către funcţionarul
public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Răspunsul de la
lit. c) este corect, întrucât modificarea intervine asupra unui înscris
oficial, conform art. 178 alin. (2) C.pen., emis de către o instanţă
judecătorească, acţiunea fiind de natură să producă consecinţe
juridice, iar folosirea înscrisului atrage incidenţa infracţiunii de uz
de fals prevăzut de ar. 323 C.pen, cele două fapte fiind săvârşite
prin acţiuni distincte.
b
Numai răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât atestarea unei
fapte necorespunzătoare adevărului a avut loc la momentul
întocmirii înscrisului oficial de către notarul public. Notarul public
este funcţionar public, în sensul art. 175 alin. (2) C.pen., şi, prin
urmare, actele emise sunt înscrisuri oficiale, conform art. 178 alin.
(2) C.pen. Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât, deşi
contractul de vânzare a fost încheiat Drept între
penaldouă persoane fizice, 149
manifestarea de voinţă a fost consfinţită prin încheiere unui act

autentificat de către notar.
801. a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, întrucât, conform
art. 322 C.pen., este incriminată şi atestarea la momentul
întocmirii înscrisului sub semnătură privată a unor fapte sau
împrejurări necorespunzătoare adevărului, în cazul de faţă
achiziţionarea unor produse care nu au fost în mod efectiv
vândute. Dacă înscrisul astfel falsificat nu este folosit sau
încredinţat unei terţe persoane pentru a fi folosit, nu sunt întrunite
elementele de tipicitate obiectivă. Dacă însă administratorul o
încredinţează contabilului pentru introducerea facturii fiscale în
contabilitate,ra atunci pentru
K administ t°r va fi reţinută săvârşirea infracţiunii de fals în
înscrisuri sub semnătură privată H revăzută de art. 322 C.pen.
Răspunsul de la lit. c) nu este corect, deoarece factura fiscală emisă f
de către o societate comercială cu capitalCintegral privat nu este un
înscris oficial conform art. 178 I alin (2) -Pen-'iar administratorul nu
este un funcţionar public, conform art. 175 C.pen. j 802. b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, deoarece, din modalitatea
de descriere a situaţiei de I fapt rezultă că înscrisul nu a fost
falsificat de către X. Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât fr
folosirea înscrisului despre care X cunoştea că este fals în vederea
obţinerii unui împrumut consti- |: tuje jnfracţiunea de uz de fals
prevăzută de art. 323 C.pen. Totodată, prin folosirea înscrisului, X
a ! jn£jus în eroare banca prin prezentarea ca adevărată a
veniturilor sale, acestea nefiind reale, | prejudiciul constând în
acordarea creditului, deşi persoana vătămată nu cunoştea
posibilităţile reale de plată ale lui X. Răspunsul de la lit. c) este
eronat, deoarece infracţiunea de uz de fals se ţ consumă la
momentul utilizării înscrisului despre care X cunoştea că este fals,
în vederea producerii consecinţelor juridice, chiar dacă acestea din
urmă nu s-au produs.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar cel de la lit. b) este eronat,
întrucât infracţiunea de fals în t; înscrisuri sub semnătură privată
absoarbe infracţiunea de uz de fals atunci când autorul falsului este
cel care foloseşte înscrisul. Răspunsul de la lit. c) este corect,
întrucât, pentru întrunirea
condiţiilor de tipicitate obiectivă, înscrisul trebuie să fie apt să
producă consecinţe juridice.
c
Cererea de chemarea în judecată constituie un act procesual
prin care este sesizată instanţa civilă. Argumentele reclamantului
nu constituie un mijloc de probă în procesul civil, iar instanţa
nu ? îşi poate întemeia hotărârea pe susţinerile reclamantului din
cererea de chemare în judecată. Astfel, răspunsul de la lit. a) nu
este corect, răspunsul corect fiind cel de la lit. c). Răspunsul de la
lit. de lit. b) este incorect, întrucât cererea de chemare în
judecată formulată în faţa instanţei civile nu constituie o sesizare
penală conform art. 268 alin. (1) C.pen.
a, c
Pentru întrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă ale
infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 327
C.pen., este necesară folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte
la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui
astfel de act falsificat. Prin urmare, răspunsul de la lit. a) este
corect. Consumarea infracţiunii
150 nu este condiţionată de
efectuarea unor diligenţe din partea funcţionarului public pentru
verificarea mijlocului fraudulos de identificare prezentat, atât
timp cât documentul prezentat este aparent legal şi valabil,
răspunsul de la lit. b) fiind astfel eronat. Dacă X foloseşte
identitatea unei alte persoane, atunci fapta constituie
infracţiunea de fals privind identitatea în varianta agravată
prevăzută de art. 327 alin. (2) C.pen, răspunsul de la lit. c) fiind
astfel corect.
c
Prezentarea sub o identitate falsă prin utilizarea unui act de
identitate aparţinând altei persoane constituie infracţiunea de
fals privind identitatea în variantă agravată prevăzută de art.
327 C.pen. în cadrul condiţiilor de tipicitate obiectivă este
prevăzută utilizarea frauduloasă a unui act ce serveşte la
identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui
astfel de act falsificat, infracţiunea de uz de fals fiind astfel
absorbită în infracţiunea mai gravă de fals privind identitatea.
Mărturia mincinoasă este săvârşită printr-o acţiune distinctă de
prezentarea sub o identitate falsă şi, prin urmare, cele două
infracţiuni sunt în concurs real, conform art. 38 alin. (1) C.pen.
Prin urmare, răspunsul de la lit. c) este singurul corect.
b, c
Pentru întrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă este
necesară săvârşirea faptei în public, condiţie neîntrunită în speţă,
iar proferarea injuriilor la adresa la sistemul public de pensii nu
aduce atingere demnităţii persoanelor. Aşadar, răspunsurile de la
lit. b) şi c) sunt corecte.
b
Răspunsul de g^g la lit. a) este eronat, întrucât
Răspunsuriîn cadrul concursului
şi explicaţii
de infracţiuni nu este cuprtjjpl şi infracţiunea de loviri sau alte
violenţe prevăzută de art. 193 C.pen. Răspunsul de la lit. c) est
incorect, întrucât nu este avută în vedere acţiunea de distrugere a
geamului autovehiculului.''^
c
Numai răspunsul de la lit. c) este corect, având în vedere
dispoziţiile art. 375 C.pen. JM
c
Art. 377 C.pen. include în sfera ilicitului penal numai raportul
sexul consimţit, săvârşit înt» rude în linie directă. Prin urmare,
actul sexual liber consimţit între rude în linie directă nu
întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de
incest. Răspunsul de la lit. de la lit. c) este corect, iar cel de la lit.
a) este eronat. Având în vedere că actul sexual presupune
penetrare şi este liber consimţit, răspunsul de la lit. b) este greşit.
b viSi
Infracţiunea complexă de viol în varianta agravată prevăzută de
art. 218 alin. (3) lit. b) C.pen. absoarbe infracţiunea de incest.
Prin urmare, răspunsul de la lit. b) este singurul corect. •' 3g|8|
a, b
Faţă de elementele constitutive prevăzute de art. 378 C.pen.,
răspunsurile de la lit a) şi b) sunt corecte.
b
Faţă de prevederile art. 378 alin. (4) C.pen., numai răspunsul de la
lit. b) este corect.
b
Conform art. 378 alin. (4) C.pen., instanţa va putea dispune
suspendarea pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Prin urmare, în situaţia
expusă, suspendarea executării va fi revocată, însă executarea
pedepsei rezultante poate fi suspendată sub supraveghere în
situaţia în care inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile până la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Prin urmare,
singurul răspuns corect este cel de la lit. b)
a, b
Răspunsurile corecte sunt cele de la lit. a) şi b), faţă de elementele
constitutive enunţate de art. 379 C.pen.
TITLUL IV PROCEDURĂ
PENALĂ
>rul care, în cursul urmăririi penale, a emis un mandat de aducere

pe iele unui martor, In temeiul art. 265 alin. (4) C.proc.pen.:
nu devine incompatibil să soluţioneze cauza în fond, deoarece
nu şi-a spus părerea în cauză cu privire la soluţia ce s-ar
putea pronunţa; devine incompatibil să soluţioneze
cereri în faza camerei preliminare; poate fi declarat
incompatibil să soluţioneze cauza în fond.
:orul care a admis o cerere a inculpatului de înlocuire a
măsurii arestului la iciliu cu măsura controlului judiciar pe
cauţiune, în faza camerei preliminare:
nu mai poate soluţiona cauza respectivă în fond;
poate să nu soluţioneze cauza respectivă în fond, dacă aceasta
a fost repartizată aleatoriu altui judecător; va soluţiona
cauza respectivă în fond.
verifică în toate cauzele legalitatea administrării probelor în

cursul urmăririi penale;
verifică în toate cauzele legalitatea trimiterii în judecată a
inculpaţilor; nu verifică în toate cauzele legalitatea
administrării probelor în cursul urmăririi penale şi
legalitatea trimiterii în judecată a inculpaţilor.
tenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul:
să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de
judecată, chiar dacă se constată că aceştia cunosc limba
română;
să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de
judecată, chiar dacă aceştia locuiesc în alte judeţe decât cele
cu populaţie aparţinând minorităţii respective; la un
interpret doar dacă nu cunosc limba română.
ăţenii străini au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa
instanţelor de
" ‘ '*■ ■ ' V-'H ' '■ ~
- .. .. \
indiferent dacă aceştia cunosc sau nu limba română;
doar în cazul în care aceştia nu cunosc limba română;
doar în cazul în care nu cunosc limba română şi dovedesc
acest lucru prin orice mijloc de probă.
i turce:
au dreptul de a se exprima în limba maternă în faţa
instanţelor de judecată, chiar dacă aceştia cunosc limba
română, actele procedurale întocmindu-se în limba română;
Ghigheci
■
660 Teste grilă
au dreptul de a se exprima în limba maternă în faţa
instanţei de judecată doa dacă în unitatea administrativ-
teritorială unde se desfăşoară procesul există anumit
număr de persoane aparţinând minorităţii respective;
nu sunt obligaţi să se exprime în limba maternă în faţa
instanţei de judecată
7, în cazul în care atât membrii instanţei de judecată, cât şi
procurorul, p subiecţii procesuali principali participanţi ia
un proces cunosc limba un rităţi naţionale, procesul se poate
desfăşura în limba aparţinând acelei i naţionale:
fără a fi necesară participarea unui interpret, actele
procedurale putândîZse întocmi în această limbă;
fără a fi necesară participarea unui interpret, actele
procedurale întocmindu-se în limba română, în
traducerea făcută de preşedintele de complet;
fiind necesară asigurarea traducerii în limba română, de
către un interpret autorizat.
asigurarea posibilităţii de a lua cunoştinţă de piesele

principale ale dosarului pentru partea sau subiectul
procesual principal care nu înţelege limba română;
asigurarea traducerii tuturor pieselor dosarului, pentru
partea sau subiectul procesual principal care nu înţelege
limba română;
asigurării posibilităţii suspectului sau inculpatului
pentru care apărarea este obligatorie, de a comunica cu
avocatul ales, prin desemnarea unui interpret gratuit.
) Dreptul la un interpret presupune obligaţia organelor judiciare
de a asigura în mod gratuit un interpret pentru: '
suspect sau inculpat, cheltuielile ocazionate de acest fapt
fiind incluse în cheltuielile judiciare suportate de
condamnat;
suspect sau inculpat, cheltuielile ocazionate de acest fapt
nefiind incluse în cheltuielile judiciare suportate de
condamnat;
inculpatul care vrea să introducă între termene o cerere
de recuzare a instanţei.
Judecătorul care a emis un mandat de percheziţie domiciliară în
cursul urmăi penale, sub imperiul vechiului Cod de
procedură penală:
a devenit incompatibil să soluţioneze cauza în fond, după

intrarea în vigoarea noului Cod de procedură penală,
deoarece a exercitat funcţia de judecător de drepturi şi
libertăţi;
a devenit incompatibil să soluţioneze cererile din faza
camerei preliminare, după intrarea în vigoare a noului
Cod de procedură penală, deoarece a exercitat funcţia de
judecător de drepturi şi libertăţi;
nu a devenit incompatibil să soluţioneze cauza în faza
camerei preliminare şi m fond, după intrarea în vigoare
a noului Cod de procedură penală.
Ghigheci
Procedur
ă penală
Ghigheci
150 Teste grilă
Ghigheci
il "Judecătorul care a soluţionat, sub imperiul vechiului Cod de
procedură penală, ^recursul împotriva încheierii de luare a măsurii151
Procedură penală
*—
arestării preventive faţă de inculpat, în cursul urmăririi penale:

este incompatibil să soluţioneze cauza în apel, după
intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală;
a exercitat funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi în
cauza respectivă;
nu este, în principiu, incompatibil să soluţioneze cauza în
apel, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură
penală.
Necompetenţa materială a organului de urmărire penală
care a efectuat urmărirea penală înainte de 1 februarie
2014:
atrage sancţiunea nulităţii absolute, deoarece, la momentul
efectuării urmăririi penale, necompetenţa materială a
organelor judiciare era sancţionată cu nulitatea absolută;
atrage sancţiunea nulităţii relative, după intrarea în
———
vigoare a noului Cod de procedură penală;

poate fi invocată oricând şi atrage restituirea cauzei la
parchet.
) Un procuror din România:
nu poate face în niciun caz acte de urmărire penală pe
teritoriul altor state;
poate face personal, în anumite condiţii, acte de urmărire
penală pe teritoriul altor state;
trebuie să apeleze întotdeauna la comisia rogatorie
internaţională, dacă are de făcut un act de urmărire penală
pe teritoriul altui stat.
J Efectuarea unui act de procedură penală pe teritoriul altui stat,
într-o cauză
—
aflată în lucru la un organ de urmărire penală român:

se poate face potrivit legii procesual penale române;
se face, de regulă, potrivit legii procesual penale a statului
—
pe teritoriul căruia se efectuează actul respectiv;

se face întotdeauna potrivit legii procesual penale a statului
pe teritoriul căruia se efectuează actul respectiv.
J în cursul urmăririi penale efectuate pentru comiterea infracţiunii
de viol, jjjj acţiunea penală se pune în mişcare:
doar prin ordonanţa procurorului;
fie prin ordonanţa procurorului, fie prin rechizitoriu;
şi prin plângerea persoanei vătămate.
j în cazul în care subiectul activ al infracţiunii nu întruneşte o
anumită calitate g prevăzută de lege pentru existenţa acestei
infracţiuni:
---—
procurorul va dispune clasarea, deoarece există o cauză de

■
Ghigheci
neimputabilitate;
152 Teste grilă
instanţa va dispune achitarea inculpatului, deoarece fapta
nu este prevăzută de legea penală;
procurorul va dispune scoaterea de sub urmărire penală.
Ghigheci
Procedură penală 153
în cazul în care există atât probe în acuzare, cât şi probe care
susţin nevino inculpatului cu privire la săvârşirea faptei
penale reclamate, fără să s stabili care sunt mai
convingătoare:
instanţa va stabili soluţia în funcţie de probele care sunt
preponderente'
instanţa va dispune achitarea inculpatului, pe motiv că fapta nu
există;
procurorul va dispune soluţia de clasare, pe motiv că nu
există probe că persoană a săvârşit infracţiunea.
în cazul în care a intervenit decesul persoanei vătămate înainte
de împii termenului pentru formularea plângerii prealabile,
procurorul:
va dispune întotdeauna clasarea, deoarece lipseşte plângerea
prealabilă;
poate să efectueze urmărirea penală şi să dispună trimiterea
în judecată a inculpatului;
va dispune întotdeauna clasarea în temeiul art. 16 lit. f)
C.proc.pen.
în cazul desistării sau împiedicării producerii rezultatului: g
inculpatul este achitat, deoarece există o cauză justificativă;
inculpatul este achitat, deoarece există o cauză de
neimputabilitate;
se va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpat,
deoarece există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.
Dacă a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii,
instanţa: '
va dispune scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la
instanţa competentă din statul în care a fost transferată
procedura;
poate soluţiona cauza în continuare;
va dispune încetarea procesului penal.
Reprezintă elemente preluate din sistemul de drept adversial:
acordul de recunoaştere a vinovăţiei;
urmărirea penală;
judecata în cazul recunoaşterii învinuirii.
este incident:
în toate fazele procesului penal, inclusiv în faza de executare;
doar în faza de judecată;
doar în faza de judecată, în faza camerei preliminare şi în faza
urmăririi penale.
§3>) Potrivit Codului de procedură penală, în procesul penal se
exercită funcţii judiciare:
funcţia de apărare;
funcţia de acuzare;
funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în
judecată. Ghigheci
154 Teste grilă
^4^) Principiul ne bis in idem presupune ca o persoană să nu mai fie:
judecată pentru aceeaşi faptă după ce a fost condamnată
printr-o hotărâre penală definitivă, putând fi însă
urmărită penal;
inculpată pentru aceeaşi faptă după ce a fost condamnată
printr-o hotărâre penală definitivă;
Ghigheci
nici urmărită şi nici judecată pentru aceeaşi faptă după ce a fost

condamnată printr-o hotărâre penală definitivă.
Oportunitatea urmăririi JHIHHflHHIIHHHflHHBH
este consacrată ca un principiu fundamental al procesului penal
•
român;
priveşte exercitarea acţiunii penale;
poate fi apreciată doar de către procuror, fără nicio cenzură din
--—
partea unui judecător.

* un caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale:
desistarea, în toate cazurile în care intervine:
încheierea unui acord de mediere cu una dintre persoanele
vătămate ale infracţiunii;
lipsa probelor că suspectul ar fi autorul faptei.
'
Suntem în prezenţa unui caz care împiedică exercitarea acţiunii penale

atunci când:
a intervenit o lege nouă care dezincriminează fapta săvârşită;
fapta a fost săvârşită sub imperiul unei legi penale temporare,
iar judecarea are loc după ieşirea din vigoare a acesteia;
faţă de inculpat s-a dispus clasarea pentru o infracţiune comisă
în concurs ideal cu cea pentru care s-a pus în mişcare acţiunea
penală.
Nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală dacă:
fapta a fost comisă de o întreprindere individuală organizată de
întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispoziţiilor O.U.G.
nr. 44/2008;
suspectul este deputat sau senator, iar Camera Deputaţilor sau
Senatul nu au încuviinţat punerea în mişcare a acţiunii penale;
suspectul persoană juridică a fost radiat de la Registrul
Comerţului.
1
Stingerea acţiunii penale poate interveni atunci când:
a fost retrasă autorizarea organului competent, în cazurile în
care o astfel de autorizare este necesară pentru punerea în
mişcare a acţiunii penale;
persoana vătămată şi-a retras plângerea prealabilă doar faţă de
unul dintre inculpaţi;
a rămas definitivă hotărârea civilă prin care inculpatul a fost
obligat, pe cale separată, la plata despăgubirilor civile.
caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale intervenirea:
prescripţiei executării pedepsei;
■"
amnistiei postcondamnatorii;
transferului de proceduri cu un alt stat membru al Uniunii
Europene.
Procurorul este obligat să dispună clasarea ori de câte ori: • —
infracţiunea a fost comisă cu consimţământul persoanei
1
vătămate, dacă aceasta Ghigheci

putea să dispună în mod legal de
156 Teste grilă
valoarea socială pusă în pericol;
infracţiunea nu a fost comisă de subiectul activ special prevăzut
de lege;
lipseşte plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor comise faţă
de un minor de 17 ani.
Ghigheci
Procurorul va dispune clasarea atunci când:
acţiunea care a condus la uciderea din culpă a persoanei
vătămate a f<^t săvârşită cu consimţământul victimei;
victima a fost de acord ca făptuitorul să-i taie o mână, în
joacă;
victima a fost de acord ca făptuitorul să îi tatueze un desen
urât pe toată faţa
Este incident cazul care împiedică punerea în mişcare a acţiunii
penale regie tat de art. 16 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. atunci
când o persoană:
a vrut să-i spargă geamul persoanei vătămate, pentru a se
răzbuna pe această" fără să ştie că aceasta voia chiar în
acel moment să se sinucidă prin asfixiere cu gaz, acţiunea
de distrugere a inculpatului salvându-i viaţa;
faultează victima la un meci de fotbal, provocându-i
accidentarea mortală;
împinge victima care era înaintea lui pe scara de incendiu,
pentru a-şi salva el viaţa.
Atunci când sunt incidente mai multe cauze care împiedică
punerea în l acţiunii penale de la art. 16 C.proc.pen.:
are prioritate cazul privind inexistenţa probelor că o
persoană a săvârşit infracţiunea, faţă de decesul
inculpatului;
are prioritate lipsa plângerii prealabile, faţă de existenţa unei
cauze justificative;
are prioritate lipsa autorizării organului competent, faţă de
existenţa unei cauze de neimputabilitate.
în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale
este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar
acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile
legii:
nu este posibilă retragerea plângerii prealabile;
este posibilă retragerea plângerii prealabile, iar organele
judiciare sunt obligate să dea relevanţă acestei manifestări
de voinţă a persoanei vătămate;
instanţa va dispune încetarea procesului penal doar dacă
retragerea plângerii prealabile este însuşită de procurorul
de şedinţă.
în cazul în care procurorul a dispus soluţia de clasare pentru lipsa
plâ prealabile, nu mai este posibilă:
în niciun caz punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de
inculpat;
punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, dacă au
trecut mai mult de trei luni de la data la care persoana
vătămată majoră a aflat despre săvârşirea faptei;
punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale faţă de
inculpat, chiar dacă persoana vătămată este lipsită de
Ghigheci
158 Teste grilă
capacitatea de exerciţiu.
prescripţie a executării pedepsei;

renunţare la urmărirea penală, procurorul fiind obligat să
dispună trimiterea m judecată a inculpatului;
renunţare la urmărirea penală, nefiind obligatorie trimiterea
în judecată a inculpatului.
jHHiiiiiHHHiiliHHHHHHBHiHii
pot fi exercitate mai multe acţiuni penale;
se exercită doar o singură acţiune penală;
este posibil ca o singură acţiune penală să fie exercitată în
mai multe procese penale.
;
Se exercită o singură acţiune penală în cazul: * ^
unei infracţiuni complexe, judecate într-un proces penal;
judecării separate a mai multor participanţi la săvârşirea unei
infracţiuni;
judecării unui concurs ideal de infracţiuni, în acelaşi proces
penal.
începerea urmăririi penale in rem:
nu poate fi dispusă de organul de cercetare penală sau de
procuror;
poate fi urmată de punerea în mişcare a acţiunii penale;
trebuie în mod obligatoriu să fie urmată de efectuarea în
continuare a urmăririi penale, faţă de suspect.
Acţiunea penală poate fi pusă în mişcare prin:
acordul de vinovăţie cu care este sesizată instanţa de judecată;
încheierea instanţei de judecată, în cazul admiterii plângerii
împotriva soluţiei de netrimitere în judecată a
inculpatului;
hotărârea Camerelor reunite ale Parlamentului, pentru
infracţiunea de înaltă trădare săvârşită de Preşedintele
României.
După punerea în mişcare a acţiunii penale, organul de urmărire
penală:
nu are obligaţia încunoştinţării inculpatului despre
posibilitatea încheierii unui acord de recunoaştere a
vinovăţiei;
are facultatea de a-l audia pe inculpat, dacă acesta a fost
ascultat în mod repetat anterior;
este obligat să-i elibereze inculpatului, la cerere, o copie a
ordonanţei de inculpare.
1
Instanţa va dispune achitarea inculpatului pe temeiul prevăzut
de art. 16 lit. b) C.proc.pen. (fapta nu este prevăzută de legea
penală ori nu a fost săvârşită cu | vinovăţia prevăzută de lege)
atunci când:
Ghigheci
există eroare asupra tipicităţii;
lipseşte un element constitutiv al infracţiunii;
nu sunt probe suficiente că inculpatul ar fi comis o infracţiune.
K Se poate dispune achitarea inculpatului pentru că există o cauză
justificativă |§ atunci când:
inculpatul nu avea cum să ia cunoştinţă de incriminarea faptei;
este incidenţă starea de necesitate, chiar dacă inculpatul nu
ştia de existenţa ei la momentul săvârşirii faptei;
inculpatul a crezut, din eroare, că acţionează în stare de
necesitate.
Ghigheci
160 Teste grilă
Este posibilă încetarea procesului penal, prin retragerea plângerii

printr-un mandat de reprezentare judiciară, dat avocatului
ales;
în rejudecarea procesului penal, în cazul judecării în lipsă
a inculpatului-
după admiterea contestaţiei în anulare.
împăcarea intervenită între inculpatul persoană fizică şi persoana
vătăn
are ca efect încetarea procesului penal şi faţă de persoana
juridică, trimit judecată alături de inculpat;
poate avea loc şi în faza camerei preliminare, caz în care
judecătorul de cameră preliminară va dispune încetarea
procesului penal;
dacă infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei
juridice vătămate împăcarea va produce efecte numai dacă
este însuşită de procuror.
Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului:
are ca efect trimiterea în judecată a inculpatului, de către
procuror, pentru a se constata vinovăţia sau nevinovăţia
acestuia;
are ca efect începerea urmăririi penale şi continuarea acesteia
faţă de subiectul procesual principal;
poate conduce în final la constatarea incidenţei unei cauze
justificative.
Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are
cap
de exerciţiu restrânsă:
acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către
reprezentantul legal sau de către procuror, care trebuie să
facă constituirea de parte civilă până la începerea
cercetării judecătoreşti;
procurorul poate face constituirea de parte civilă împotriva
inculpatului până la terminarea cercetării judecătoreşti;
reprezentantul legal care exercită acţiunea civilă trebuie să
indice în constituirea de parte civilă motivele şi probele pe
care se întemeiază.
în cazul în care constituirea de parte civilă se face fără a se indica
natura ş
derea pretenţiilor:
instanţa va respinge acţiunea civilă formulată în cadrul
procesului penal;
instanţa va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată în
cadrul procesului penat-
cj nu există o acţiune civilă formulată în cadrul procesului
Ghigheci
penal.
Majorarea pretenţiilor solicitate în constituirea de parte civilă se poate
face:
^ a) oricând în cursul procesului penal;
după începerea cercetării judecătoreşti doar cu acordul
inculpatului şi al părţii responsabile civilmente;
fără acordul inculpatului sau al părţii responsabile
civilmente, doar până la terminarea cercetării
judecătoreşti în faţa instanţei de fond.
Ghigheci
162 Teste grilă
Dreptul de a se constitui parte civilă în procesul penai:
poate fi transmis către moştenitori, în cazul în care persoana
vătămată a decedat din cauze independente de săvârşirea
infracţiunii;
poate fi transmis pe cale convenţională către o altă persoană;
nu poate fi transmis în niciun mod către o altă persoană.
Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente:
se poate realiza până la terminarea cercetării judecătoreşti în
faţa instanţei de fond, la cererea procurorului, în cazul persoanei
vătămate lipsite de capacitate de exerciţiu;
se poate realiza până la începerea cercetării judecătoreşti, chiar
dacă partea responsabilă civilmente persoană juridică a fost
radiată;
este obligatorie pentru procuror, în cazul în care acesta exercită
acţiunea civilă.
Renunţarea la pretenţiile civile:
se poate face prin mandatar, numai în baza unei procuri
autentice;
se poate face prin mandatar, cu procură specială;
nu se poate face niciodată prin mandatar.
Partea civilă care a renunţat la pretenţiile civile poate:
introduce o acţiune separată la instanţa civilă, pentru aceste
pretenţii, după rămânerea definitivă a hotărârii penale;
introduce o acţiune separată la instanţa civilă, pentru repararea
prejudiciului descoperit după această renunţare;
reveni asupra renunţării, dacă a fost indusă în eroare de către
inculpat.
în cazul în care inculpatul recunoaşte pretenţiile părţii civile:
instanţa nu poate lua act de această recunoaştere, dacă nu şi-a
dat acordul partea responsabilă civilmente;
instanţa dispune obligarea inculpatului la plata despăgubirilor
civile, iar pe partea responsabilă civilmente care nu şi-a dat
acordul o va obliga la despăgubiri doar în măsura în care
pretenţiile civile au fost dovedite;
partea responsabilă civilmente trebuie să-şi motiveze lipsa
acordului cu privire la această recunoaştere.
Intervenirea în proces a părţii responsabile civilmente: •, f
poate avea loc până la terminarea cercetării judecătoreşti în faţa
instanţei de fond, numai cu acordul inculpatului;
îi înlătură acesteia dreptul de a mai propune probe, dacă a avut
loc la ultimul termen de judecată;
îi dă dreptul acesteia de a propune probe în vederea achitării
inculpatului, chiar dacă acesta din urmă a recunoscut fapta.
Partea JHHHHHHHHHIIHHHHI
are toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat,
inclusiv dreptul de a invoca în camera preliminară nelegalitatea
unor acte de urmărire penală;
Ghigheci
nu poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile,
dacă inculpatul nu este de acord cu aceasta;
Ghigheci
poate să nu fie obligată la plata despăgubirilor civile, chiar
dacă inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea
săvârşită.
în cazul în care un număr mare de persoane, care nu au interese
contrarii
constituit părţi civile:
au obligaţia de a desemna o persoană care să le reprezinte
interesele în cadî^ procesului penal;
dobândesc termen în cunoştinţă, dacă instanţa de judecată le-a
desemnat un avocat din oficiu pentru a le reprezenta
interesele, chiar dacă nu au luat legă tura cu acesta;
trebuie să motiveze în faţa instanţei de ce refuză să fie
reprezentate de avocatul din oficiu desemnat de instanţă
pentru a le reprezenta interesele, în cazul în care nu sunt de
acord cu acesta.
Dacă un număr mare de persoane s-au constituit părţi civile:
pot decide să desemneze o singură persoană care să le
reprezinte interesele în cadrul procesului penal, în temeiul
art. 20 alin. (6) C.proc.pen., chiar dacă au interese contrarii;
trebuie să motiveze în faţa instanţei de ce consideră că au
interese contrarii atunci când nu sunt de acord cu
desemnarea unei persoane care să le reprezinte interesele în
proces;
pot decide să nu-şi desemneze o persoană care să le reprezinte
interesele în procesul penal.
Dacă instanţa a desemnat un avocat din oficiu care să reprezinte
interesele
părţilor civile din cauză, acestea: ,
pot comunica instanţei doar până la primul termen de
judecată, după primirea încheierii de desemnare, că nu sunt
de acord să fie reprezentaţi prin avocatul din oficiu;
pot comunica instanţei şi după primul termen de judecată de
la primirea încheierii de desemnare că nu sunt de acord să
fie reprezentaţi de avocatul din oficiu;
nu mai pot face cereri şi nu mai pot propune probe în cauză
decât prin reprezentantul desemnat.
Persoana desemnată ca reprezentant comun al părţilor civile:
trebuie să fie remunerată de părţile civile;
poate renunţa la pretenţiile civile, atunci când apreciază că
acestea sunt nejustificate;
nu trebuie să fie întotdeauna un avocat din oficiu.
PjMj
Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis unei alte
persoane:
aceasta se poate constitui parte civilă în procesul penal, dacă
este vorba de o transmitere cu titlu gratuit;
acţiunea civilă se poate disjunge când transmiterea dreptului a
avut loc cu puţin timp înainte de terminarea cercetării
judecătoreşti;
aceasta are dreptul doar laGhigheci solicitarea sumei achitate în
schimbul transmiterii acelui drept.
Ghigheci
g3. Dreptul la repararea prejudiciului produs prin infracţiune:
poate fi transmis convenţional şi în cursul urmăririi penale
pentru această infracţiune, caz în care acţiunea civilă poate
fi soluţionată în cadrul procesului penal;
nu poate fi transmis prin moştenire;
poate fi transmis convenţional înainte de punerea în mişcare a
acţiunii penale pentru infracţiunea prin care s-a cauzat
prejudiciul.
Dacă dreptul la repararea prejudiciului produs prin infracţiune a fost
transmis pe
cale convenţională:
după începerea urmăririi penale, dar înainte de punerea în
mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea care a cauzat
prejudiciul, dobânditorul poate exercita acţiunea civilă în
cadrul procesului penal atunci când persoana vătămată
depusese la dosar o declaraţie de constituire de parte civilă;
după punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea
care a cauzat prejudiciul, dar înainte de trimiterea în
judecată a inculpatului, dobânditorul poate exercita
acţiunea civilă în cadrul procesului penal;
în cursul judecării apelului, instanţa poate dispune disjungerea
acţiunii civile.
Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate
avea loc la
cererea:
inculpatului;
unei alte părţi responsabile civilmente;
părţii civile.
Atunci când exercită acţiunea civilă:
procurorul este obligat să introducă din oficiu partea
responsabilă civilmente în proces, în cursul urmăririi
penale;
procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal
a părţii responsabile civilmente, până la începerea cercetării
judecătoreşti;
partea civilă poate cere introducerea în procesul penal a părţii
responsabile civilmente imediat după începerea cercetării
judecătoreşti.
în caz de deces al părţii responsabile civilmente în cursul judecăţii,
dacă partea
civilă nu indică în termenul legal moştenitorii acesteia:
instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată faţă de
inculpat şi partea responsabilă civilmente;
instanţa respinge acţiunea civilă exercitată faţă de partea
responsabilă civilmente şi o soluţionează pe aceea exercitată
faţă de inculpat;
poate proceda la indicarea moştenitorilor şi după împlinirea
Ghigheci
158 Teste grilă
termenului de două luni, prevăzut de art. 24 alin. (2)
C.proc.pen., însă numai cu acordul inculpatului.
Dacă nu există constituire de parte civilă, instanţa:
are obligaţia de a dispune desfiinţarea înscrisurilor false;
se pronunţă asupra despăgubirilor civile cuvenite persoanelor
vătămate lipsite de capacitate de exerciţiu;
are facultatea de a dispune restabilirea situaţiei anterioare.
Instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă în cazul:
achitării pentru că fapta nu a fost săvârşită cu forma de
vinovăţie prevăzutei lege;
încetării procesului penal pentru lipsa avizului Consiliului
Superior al Magisţra turii pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale faţă de inculpatul magistratei transferării procedurii
de judecată la o instanţă din străinătate.
în cazul în care instanţa dispune disjungerea acţiunii civile: jjfWi
aceasta se trimite spre soluţionare instanţei civile, rămânând
valabile probei administrate până la acel moment;
aceasta se soluţionează în continuare de către instanţa penală,
cu prezenţa procurorului şi asigurarea unui avocat din
oficiu pentru inculpat, în cazul în care asistenţa juridică
este obligatorie în procesul penal;
dosarul nou-format nu mai poate fi conexat din nou la
dosarul având ca obiect acţiunea penală.
Dacă nu s-a constituit parte civilă până la începerea cercetării
judecătoreşti: ||g
persoana vătămată se poate constitui parte civilă după acest
moment procesual, dacă reprezentantul legal al
inculpatului minor este de acord cu repararea
prejudiciului;
succesorii persoanei vătămate pot introduce la instanţa
civilă acţiune pentru acoperirea prejudiciului produs prin
infracţiune, chiar dacă aceştia l-au descoperit anterior
punerii în mişcare a acţiunii penale;
acţiunea civilă pornită anterior de persoana vătămată,
pentru repararea prejudiciului produs prin infracţiune, se
suspendă după trimiterea dosarului în camera preliminară.
Dacă instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă:
persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în
procesul penal poate introduce acţiune la instanţa civilă,
după pronunţarea hotărârii penale în primă instanţă;
succesorii persoanei vătămate care s-a constituit parte
civilă în procesul penal pot introduce acţiune la instanţa
civilă doar dacă şi-au exprimat opţiunea dea continua
exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni
de la data decesului părţii civile;
probele administrate în procesul penal pot fi folosite în faţa
instanţei civile, chiar dacă inculpatul se opune.
Ghigheci
Dacă persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal:
Jfli
poate solicita disjungerea acţiunii civile, când soluţionarea
acţiunii penale a depăşit un termen rezonabil;
are facultatea de a părăsi sau nu instanţa penală, dacă
procesul penal a fost suspendat;
nu mai poate reveni niciodată în procesul penal, dacă a
părăsit instanţa penală şi s-a adresat instanţei civile.
ţn cazul în care persoana vătămată s-a adresat instanţei civile pentru a
obţine
repararea prejudiciului produs prin infracţiune:
se poate constitui parte civilă în procesul penal, în cazul în care
procesul penal a fost reluat după suspendare, chiar dacă
suspendarea acestuia se dispusese după începerea cercetării
judecătoreşti;
nu mai poate părăsi instanţa civilă, pentru a se constitui parte
civilă în procesul penal, dacă instanţa civilă a pronunţat o
hotărâre nedefinitivă de respingere a acţiunii;
aceasta nu se mai poate constitui parte civilă în procesul penal,
dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare după formularea
acţiunii în faţa instanţei civile.
în cazul în care persoana vătămată s-a adresat instanţei civile pentru a
obţine
repararea prejudiciului produs prin infracţiune:
judecata în faţa instanţei civile se suspendă după ce se dispune
începerea urmăririi penale în cauza penală;
se poate adresa instanţei penale, după punerea în mişcare a
acţiunii penale, pentru repararea prejudiciului moral produs
prin infracţiune, chiar dacă la instanţa civilă solicitase doar
repararea prejudiciului material;
se poate adresa instanţei penale, după punerea în mişcare a
acţiunii penale, pentru a solicita sume majorate, chiar dacă
până la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale instanţa
civilă a pronunţat o hotărâre nedefinitivă.
în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror:
succesorii părţii civile decedate după pronunţarea hotărârii
penale pot introduce acţiune la instanţa civilă, pentru
prejudiciul născut anterior exercitării acţiunii civile de către
procuror, dar descoperit ulterior pronunţării hotărârii penale;
persoana vătămată în favoarea căreia s-a exercitat acţiunea civilă
nu mai poate introduce acţiune în faţa instanţei civile, dacă
procesul penal a fost suspendat;.
partea civilă poate renunţa la pretenţiile civile doar cu acordul
procurorului.
în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, partea
civilă poate la
diferenţa de prejudiciu, doar pentru prejudiciul născut sau
Ghigheci
160 Teste grilă
descoperit după constituirea ca parte civilă;
repararea prejudiciului moral, dacă are probe noi că s-a produs şi
un astfel de prejudiciu, pe lângă cel material, reparat de
instanţa penală;
acordarea unei diferenţe de prejudiciu, fără nicio altă condiţie.
Succesorii persoanei vătămate pot introduce acţiune la instanţa civilă:
doar dacă persoana vătămată a decedat după pronunţarea
hotărârii de către instanţa penală;
doar dacă prejudiciul solicitat a fost descoperit după constituirea
de către persoana vătămată ca parte civilă în procesul penal;
chiar dacă persoana vătămată nu a dorit să se constituie parte
civilă în procesul penal.
Ghigheci
79. Dacă nu s-a constituit parte civilă în procesul ornai
introduce acţiune fa instanţa civilă: ' persoana vătămata
161
doar pentru repararea prejudiciului născut sau de
cercetării judecătoreşti în faţa instanţei penale de fond- ^
începe
^
chiar dacă acţiunea civilă a fost exercitată de procuror în fa,
n fav
anumite situaţii; °3rea acesteia, în
pentru repararea prejudiciului născut anterior
I0r r o.,
de către instanţa penală. P °nunţării hotărârii
Suspendarea acţiunii civile exercitate în faţa instanţei civile
80.
are local doar daca aceasta a fost introdusă anterior punerii
în m Jare l 'r ■ ' M procesul penal, nu şi cand a fost introdusă
penale
ulterior 3r»ct în
moment pr
cel mult un an de la punerea în mişcare a ZZ ^ °«sual;
P8na 8 procesul
până
pena|la rămânerea definitivă a hotărârii penale""
;
în cazul în care a trecut mai mult de un an de la pU„erea în miscare ,
_,, ..
se reia judecata acţiunii civile separate iar hr>t- - acţiunii
81- penale:
instanţei penale nu mai poate avea autoritate de luTulwf U,terioară a
ta
civile, chiar dacă a intervenit înainte de pronunţai
,nsta
nţei
instanţa civilă; Pronunţarea vreunei hotărâri de
către
b, nu este obligatorie reluarea judecăţii în faţa instanţei civile
căreia . < „ persoana vatamată pentru repararea
prejudiciului rezultat din inZ T *****
persoana vatamata poate introduce acţiune în f
'"fracţiune;
repararea prejudiciului produs prin infracţiune chia/T^' C'Vi,e ' Pentru
3Ca nU
cercetarea judecătorească în faţa instanţei penale de fond t6rminat **
Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal-
82.chiar dacă prin aceasta s-ar depăşi durata rernmhiis '
atunci când a intervenit decesul inculpatului- ** procesu,ul Penal;
atunci când este incidenţă o cauză justificativă
Poate constitui obiect ai acţiunii civile în cadrul procesului
penal-
acţiunea in răspundere civilă delictuală;
acţiunea în răspundere contravenţională;
acţiunea în răspundere disciplinară.
Acţiunea civilă poate fi soluţionată în cadmi
ilicită producătoare de prejudicii: atunci când
nu a fost săvârşită cu formaJde vinovăţie prevăzută i
a fost justificată; Prevăzută de legea penală;
,) rn-nmm* element de «pictate obiectivi ale u„ei |nfracţilmi
Ghigheci
162 Teste grilă
Dacă instanţa penală a dispus achitarea inculoatulni n» .
săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută d^lege^' " m°t,V
fapta U 1
"
instanţa civilă poate admite acţiunea civilă exercitată în fa,
despăgubiri pentru prejudiciul produs nrin fa acesteia,
P 3 respectiva acordând
este soluţionată această acţiune; - indiferent când
Ghigheci
instanţa civilă nu poate admite acţiunea civilă exercitată în

faţa acesteia, acordând despăgubiri pentru prejudiciul
produs prin fapta respectivă;
instanţa civilă poate admite acţiunea civilă exercitată în faţa
acesteia, acordând despăgubiri pentru prejudiciul produs
prin fapta respectivă, doar dacă va soluţiona această
acţiune înainte de rămânerea definitivă a hotărârii penale.
S6. Dacă, prin săvârşirea infracţiunii, persoana vătămată a pierdut
şansa de a realiza un câştig, aceasta:
poate obţine repararea prejudiciului în cadrul procesului
penal;
nu poate obţine repararea prejudiciului în cadrul procesului
penal;
poate obţine repararea prejudiciului doar în cadrul unui
proces civil separat.
Dispunerea unei soluţii de clasare în baza art. 16 lit. c) C.proc.pen.,
împotriva căreia nu s-a formulat plângere la judecătorul de cameră
preliminară:
are întotdeauna autoritate de lucru judecat în faţa instanţei
civile care va soluţiona acţiunea civilă separată;
nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care
va soluţiona acţiunea civilă separată;
are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care va
soluţiona acţiunea civilă separată doar dacă a fost atacată
cu plângere la procurorul ierarhic superior, iar acesta a
respins plângerea.
Hotărârea instanţei civile privind constatarea nulităţii absolute a
contractelor încheiate prin inducerea în eroare a persoanelor
vătămate, pentru cauză ilicită:
are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu
privire la existenţa faptei penale;
are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu
privire la inexistenţa faptei penale;
nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu
privire la existenţa faptei penale.
în caz de achitare a inculpatului pe motiv că fapta nu a fost săvârşită
cu vinovăţia prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua
C.proc.pen.]:
hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru
judecat în faţa instanţei civile, care nu îl mai poate obliga la
plata prejudiciului produs prin fapta sa;
hotărârea definitivă a instanţei penale nu are autoritate de
lucru judecat în faţa instanţei civile, aceasta din urmă
putând constata că inculpatul are o culpă civilă în
producerea rezultatului;
instanţa civilă nu mai poate dispune obligarea inculpatului la
Ghigheci
164 Teste grilă
plata prejudiciului produs prin fapta sa, deoarece acesta a
săvârşit fapta fără vinovăţie.
în caz de achitare a inculpatului pe motiv că există o cauză
justificativă, instanţa civilă:
poate, în principiu, să dispună obligarea inculpatului la plata
despăgubirilor civile produse persoanei vătămate prin fapta
sa;
Ghigheci
nu poate, în principiu, să dispună obligarea inculpatului la

plata despăgubirilor civile produse persoanei vătămate prin fapta
sa;
nu este obligată, în principiu, să ţină cont de hotărârea penală
în caz de condamnare definitivă a inculpatului pentru o
infracţiune prin <
produs consecinţe deosebit de grave, întrucât s-a produs o
pagubă mai n
2.000.000 de lei, instanţa civilă care soluţionează acţiunea civilă
separată;
nu poate dispune obligarea inculpatului la plata unor
despăgubiri mai micTde 2.000.000 de lei, deoarece valoarea
pagubei a fost stabilită de instanţa penală-
)este legată de hotărârea definitivă a instanţei penale cu
privire la existenţa prejudiciului;
nu este legată de hotărârea definitivă a instanţei penale cu
privire la existenţa prejudiciului.
în caz de condamnare definitivă a inculpatului pentru săvârşirea unei
infracţiuni:
instanţa civilă care soluţionează acţiunea civilă separată nu
poate respinge acţiunea părţii civile pe motiv că lipseşte
culpa civilă;
instanţa civilă care soluţionează acţiunea civilă separată
poate respinge acţiunea părţii civile pe motiv că lipseşte
culpa civilă;
în faţa instanţei civile pot fi aduse probe noi, din care să
reiasă că inculpatul a acţionat în legitimă apărare, care să
conducă la respingerea acţiunii civile separate.
Este îndreptăţit la despăgubiri civile, în procesul penal, minorul:
născut după decesul victimei infracţiunii de ucidere din
culpă, în măsura în care este stabilită legătura de filiaţie
între aceştia;
‘ care nu s-a constituit parte civilă prin reprezentant şi
pentru care nu a fost exercitată din oficiu acţiunea civilă,
de către procuror;
) care era în îngrijirea victimei, doar dacă exista o
obligaţie legală sau contractuală a acesteia din urmă faţă
de minor.
în cazul unei acţiuni civile alăturate acţiunii penale în procesul penal:
. (a) j inculpatul poate critica în apel nesoluţionarea acţiunii civile
de către prima instanţă, care nu a procedat la citarea în
cauză a unităţii spitaliceşti ce a acordat îngrijiri medicale
persoanei vătămate;
instanţa penală este obligată să soluţioneze acţiunea civilă
cu care este învestită, neputând lua act de declaraţia părţii
civile că înţelege să-şi valorifice dreptul la despăgubiri pe
calea unei acţiuni civile separate;
Ghigheci
166 Teste grilă
reprezentantul legal al părţii civile minore poate renunţa la
pretenţiile civile, iar instanţa este obligată să ia act de
această renunţare.
în cazul decesului inculpatului în cursul procesului penal: M
instanţa este obligată să facă demersuri pentru
identificarea moştenitorilor acestuia, în vederea
bj introducerii lor în cauză;
partea civilă poate cere introducerea în cauză a statului român, în
cazul în care moştenirea inculpatului este vacantă;
instanţa este obligată să lase nesoluţionată acţiunea civilă,
chiar dacă partea civilă indică moştenitorii şi solicită
introducerea în cauză a acestora.
Ghigheci
Răspund civil în calitate de părţi responsabile civilmente:
persoanele fizice care au girat în calitate de fideiusori pe
inculpat, la încheierea contractului cu partea civilă, în
cazul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii;
Ministerul Apărării, în cazul săvârşirii de către inculpatul
militar a infracţiunii de ucidere din culpă, în timp ce
exercita serviciul de gardă;
/ c); angajatorul inculpatului, doar dacă acesta din urmă a
săvârşit o infracţiune în v exercitarea atribuţiilor de serviciu, în
timpul programului de lucru.
Răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente: ^ '
societatea comercială care l-a folosit pe inculpat la executarea
unor lucrări, fără a avea încheiat cu acesta vreun contract
de muncă sau de prestări servicii;
societatea de pază al cărei angajat, în timpul exercitării
atribuţiilor de pază, a
săvârşit infracţiunea de furt în dauna părţii civile;
tăinuitorul, în limita contravalorii bunurilor tăinuite de la
inculpat.
în cazul unui accident de circulaţie produs ca urmare a săvârşirii unei
infracţiuni la legea circulaţiei:
dacă s-a produs şi o vătămare corporală din culpă, persoanele
vătămate au dreptul doar la repararea pretenţiilor în
legătură cu decesul victimei, nu şi la cele privind repararea
autovehiculului avariat;
asigurătorul autoturismului inculpatului are calitatea de

parte responsabilă civilmente în procesul penal;
;c) i partea responsabilă civilmente se poate constitui, la
rândul său, parte civilă în procesul penal, împotriva
inculpatului, pentru recuperarea sumei achitate părţii civile
anterior punerii în mişcare a acţiunii penale.
în cazul unei infracţiuni comise anterior intrării în vigoare a noului
Cod penal şi a noului Cod de procedură penală, instanţa penală:
nu poate lăsa nesoluţionată acţiunea civilă, în cazul
intervenirii prescripţiei răspunderii penale anterior intrării
în vigoare a noilor coduri;
nu poate lăsa nesoluţionată acţiunea civilă, în cazul
intervenirii prescripţiei răspunderii penale ulterior intrării
în vigoare a noilor coduri;
va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă, dacă a intervenit
prescripţia răspunderii penale anterior rămânerii definitive
a hotărârii de condamnare.
Repararea IHBHHIIHHHBHilH
nu se poate dispune de către instanţă în cazul în care
deţinătorul bunului furat
nu are nicio calitate în procesul penal;
Ghigheci
168 Teste grilă
(JD) poate fi dispusă de instanţă, chiar dacă faţă de deţinătorul
bunului furat s-a dispus clasarea pentru infracţiunea de
tăinuire, pe motiv de iresponsabilitate;
presupune desfiinţarea tuturor actelor subsecvente de
înstrăinare a bunului furat, indiferent de deţinător.
Acţiunea civilă procesul penal: llflHHflHHHBHHHflfll
poate fi exercitată şi în cazul săvârşirii unor infracţiuni de
pericol;
poate avea ca obiect plata sumelor datorate de părintele
divorţat, condamnat „ pentru infracţiunea de abandon de
familie;
poate fi exercitată şi faţă de favorizator.
Ghigheci
şi global, tuturor părţilor
civile, indiferent de natura
Despăgubirile civile pot fi acordate:
infracţiunii;
integral tatălui victimei decedate, care s-a constituit parte
civilă în procesul penal, chiar dacă la cheltuielile de
înmormântare a contribuit întreaga familie-
cumpărătorului de bună-credinţă al bunului furat, dacă
acesta s-a constituit parte civilă în procesul penal, în cazul
în care bunul a fost restituit părţii civile
Pot fi acordate despăgubiri civile în procesul penal dacă: :
s-a dispus achitarea inculpatului pentru că este incidenţă
cauza de neimputabilitate a excesului justificat;
s-a dispus achitarea inculpatului pentru că este incidenţă
cauza justificativă a ordinului legii;
a fost încheiat un acord de mediere cu privire la acţiunea
penală.
împăcarea în procesul penal are ca efect:
stingerea acţiunii civile promovate de persoana vătămată în
procesul penal;
stingerea acţiunii civile promovate de unitatea spitalicească în
procesul penal cu privire la cheltuielile ocazionate de
internarea victimei infracţiunii;
lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile promovate de unitatea
spitalicească în procesul penal, cu privire la cheltuielile
ocazionate de internarea victimei infracţiunii.
în cazul în care persoana vătămată constituită parte civilă în procesul
penal
părăseşte calea penală, în alte situaţii decât cele enumerate de
lege:
poate promova o acţiune civilă separată, în faţa instanţei
civile;
pierde dreptul de a obţine acoperirea prejudiciului pe cale
judiciară;
instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
în cazul în care urmărirea penală a fost redeschisă după dispunerea
unei soluţii
de clasare sau de renunţare la urmărirea penală:
acţiunea civilă separată, formulată în faţa instanţei civile, se
suspendă;
persoana prejudiciată prin infracţiune poate părăsi calea
civilă şi se poate constitui parte civilă în procesul penal;
persoana prejudiciată prin infracţiune nu poate părăsi calea
civilă, pentru a se constitui parte civilă în procesul penal,
deoarece acest lucru este permis doar în cazul în care urmărirea
penală sau judecata au fost reluate după suspendare.
pot acorda despăgubiri, în cazul săvârşirii unei infracţiuni
pentru:
Ghigheci
170 Teste grilă
prejudiciul actual sau viitor; repararea prejudiciului eventual;
prejudiciul creat prin pierderea şansei efective de a obţine un
avantaj.
108. Repararea prejudiciului produs prin infracţiune:
se poate face prin echivalent, atunci când, deşi repararea în
natură este posibilă, aceasta nu mai prezintă interes pentru
partea civilă;
trebuie făcută în natură, dacă acest lucru este posibil, chiar
dacă nu ar mai prezenta interes pentru partea civilă;
se poate face şi prin acordarea unei despăgubiri provizorii,
pentru acoperirea nevoilor urgente.
Ghigheci
409- Hotărârea prin care s-a admis
Procedură acordul de recunoaştere a 171
penală
vinovăţiei:
are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire
la întinderea ^ prejudiciului;
(^b); are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu
privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o;
nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile,
asupra niciunui aspect.
Ordonanţa prin care procurorul dispune o soluţie de clasare: - : ■
nu poate fi invocată în faţa instanţei civile care soluţionează
acţiunea civilă, cu privire la constatările vizând existenţa
faptei ilicite;
nu poate fi invocată în faţa instanţei civile care soluţionează
acţiunea civilă, cu privire la constatările vizând autorul
faptei ilicite;
X.cj poate fi invocată în faţa instanţei civile care soluţionează
acţiunea civilă, cu privire la constatările vizând fapta ilicită
şi autorul acesteia.
în cazul în care instanţa pronunţă o soluţie de renunţare la aplicarea
unei pedepse:
nu poate obliga inculpatul şi/sau partea responsabilă
civilmente la plata despăgubirilor civile către partea civilă;
va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă, în cazul în care
inculpatul a depus suma de bani solicitată pe numele părţii
civile, prin oferta reală urmată de con- semnaţiune;
/ c): dacă este urmarea admiterii unui acord de recunoaştere a
vinovăţiei, va lăsa întotdeauna nesoluţionată acţiunea civilă.
Inculpatul poate recunoaşte pretenţiile civile:
doar cu acordul părţii responsabile civilmente, chiar dacă
aceasta nu a fost introdusă în procesul penal;
fără acordul părţii responsabile civilmente, dacă aceasta nu a
fost introdusă în procesul penal;
ic) chiar dacă nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii.
în cursul urmăririi penale:
persoana vătămată are dreptul de a adresa întrebări
inculpatului;
inculpatul nu are dreptul de a adresa întrebări persoanei
vătămate;
organele judiciare trebuie să informeze persoana vătămată,
din oficiu, cu privire la stadiul urmăririi penale.
Potrivit noului Cod de procedură penală:
) nu mai există făptuitor;
făptuitorul este persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de
legea penală, cu privire la care nu s-a dispus efectuarea în
continuare a urmăririi penale;
după începerea urmăririi penale in rem, făptuitorul devine
Ghigheci
172 Teste grilă
suspect.
Potrivit dispoziţiilor noului Cod de procedură penală:
făptuitorul este subiect pasiv al acţiunii penale;
în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire
penală poate efectua verificări prealabile cu privire la
făptuitor;
Ghigheci
făptuitorul poate fi audiat înpenală
Procedură această calitate, chiar fără a173
i se
aduce la cunoş
tinţă drepturile prevăzute pentru suspect.
Suspectul este persoana cu privire la care:
s-a început urmărirea penală in rem;
s-a pus în mişcare acţiunea penală în cauză;
cj) s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale.
Potrivit noului Cod de procedură penală;
se poate dispune începerea urmăririi penale direct in

personam, dacă se cunoaşte de la început cine este
suspectul şi dacă sunt suficiente elemente cu privire la
Q infracţiunea săvârşită; nu se poate dispune, în nicio situaţie,
direct începerea urmăririi penale in personam;
foştii învinuiţi devin automat suspecţi, prin intrarea în
vigoare a noului Cod chiar dacă între timp a fost pusă în
mişcare acţiunea penală.
Inculpatul are următoarele drepturi în cursul urmăririi penale:
aj) dreptul de a asista personal la efectuarea actelor de
urmărire penală;
dreptul de a asista, doar prin avocat, la efectuarea actelor de
urmărire penală;
dreptul de a asista prin avocat la efectuarea oricăror acte de
urmărire penală.
Inculpatul are următoarele drepturi în cursul urmăririi penale:
lj^) dreptul de a consulta personal dosarul;
dreptul de a se prezenta personal sau de a trimite avocatul
ales, la chemările organelor judiciare;
dreptul de a apela la un mediator, indiferent de obiectul
cauzei.
Inculpatul are următoarele obligaţii în cursul urmăririi penale:
obligaţia de a se supune măsurilor preventive dispuse de
organele de urmărire penală sau de judecătorul de drepturi şi
libertăţi; v b) obligaţia de a comunica, în scris sau oral, în termen
de 5 zile, orice schimbare de domiciliu;
c^ obligaţia de a se prezenta la chemările organelor de
cercetare penală, chiar dacă în dosar procurorul
efectuează urmărirea penală proprie.
în camera preliminară inculpatul are următoarele drepturi ;i obligaţii:
dreptul de a fi încunoştinţat prin citaţie, cu privire la orice
şedinţă de judecată;
dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu, în cazul în
care judecătorul de cameră preliminară apreciază că
acesta nu şi-ar putea face singur apărarea;
dreptul de a formula, în scris şi oral, cereri şi excepţii cu
Ghigheci
174 Teste grilă
privire la temeinicia probelor.
122. i
Pentru minor
a
procurorul este obligat să exercite din oficiu acţiunea civilă,
chiar dacă aceasta este căsătorită;
' b) procurorul este obligat să exercite din oficiu acţiunea
civilă, în faţa instanţei civile, în cazul în care a dispus
clasarea;
există dreptul de a lua cunoştinţă personal de actele dosarului.
Ghigheci
vătămată:
se poate constitui parte vătămată în procesul penal până la
începerea cercetării judecătoreşti;
poate fi audiată ca martor în procesul penal, dacă declară
că nu doreşte să participe ca persoană vătămată;
nu poate renunţa la statutul de persoană vătămată.
cursul urmăririi penale, persoana vătămată are următoarele
drepturi:
ă) de a fi informată cu privire la drepturile sale, în
momentul prezentării în faţa organului de urmărire penală;
de a adresa personal întrebări martorilor audiaţi de organele de
urmărire penală;
de a beneficia în mod gratuit de un avocat, dacă nu are
mijloace pentru a-şi angaja unul.
are întotdeauna dreptul de a asista personal la efectuarea

tuturor actelor de urmărire penală;
poate asista personal la efectuarea unui act de urmărire penală,
chiar dacă
^ asistă şi avocatul său ales;
(c)) poate consulta personal dosarul de urmărire penală,
chiar dacă acesta a fost consultat şi de avocatul său ales.
Calitatea de inculpat:
') urmează întotdeauna după calitatea de suspect;
este corespunzătoare noţiunii de „subiect procesual
principal";
este incompatibilă cu calitatea de martor în aceeaşi cauză,
dacă este vorba de două infracţiuni conexe.
Subiecţii procesuali principali:
fa)' au, în principal, aceleaşi drepturi în procesul penal ca şi
părţile;
y intervin doar înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale în
procesul penal;
intervin doar în cursul urmăririi penale.
oate avea calitatea de subiect procesual în procesul penal:
partea civilă;
poliţistul, în anumite situaţii;
(cp specialistul, în anumite domenii, chiar dacă nu are
calitatea de expert autorizat.
în fursul urmăririi penale persoana vătămată are dreptul:
iaj) de a formula cerere de constituire de parte civilă în faţa
judecătorului de A cameră preliminară; t>J/ de a consulta
personal dosarul în cursul urmăririi penale, chiar dacă are
avocat ales;
de a asista la efectuarea unor acte de urmărire penală.
Ghigheci
176 Teste grilă
Nu poate avea calitatea de avocat al părţii civile, In cursul judecăţii,

persoana care'^
a emis un mandat de aducere faţă de un martor, în calitate de
judecătorde drepturi şi libertăţi;
este văr primar al procurorului care a dispus continuarea
urmăririi penale faţă de suspect;
a acordat asistenţă unei alte părţi civile, în cursul urmăririi
penale.
Dreptul la apărare nu este incompatibil:
cu interzicerea dreptului inculpatului de a lua legătura cu
avocatul ales, dacă măsura este proporţională şi temeinic
justificată;
cu soluţionarea cauzei cu avocatul din oficiu, dacă avocatul
ales nu s-a prezentatei cu asigurarea asistenţei juridice de
către acelaşi avocat ales, pentru partea civilă
şi partea responsabilă civilmente.
Asistenţa juridică este obligatorie:
dacă există un număr mare de părţi civile;
pentru inculpat, în cursul judecăţii, dacă legea prevede pentru
infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai
mare;
pentru inculpatul care a comis o tentativă la infracţiunea de
tâlhărie, sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii între 2 şi
7 ani şi interzicerea unor drepturi.
în cursul judecăţii:
instanţa este obligată să asigure inculpatului un avocat din
oficiu, dacă acesta nu-şi poate face singur apărarea, chiar
dacă nu există unul dintre cazurile de asistenţă juridică
obligatorie a suspectului sau inculpatului;
instanţa poate soluţiona cauza cu avocatul din oficiu desemnat
la ultimul termen de judecată, dacă amână pronunţarea
mai mult de 3 zile pentru depunerea de concluzii scrise;
avocatul din oficiu nu poate pune concluzii de condamnare a
inculpatului, dacă nu a luat legătura cu acesta ca să-şi dea
acordul.
Avocatul are dreptul:
de a asista la efectuarea percheziţiei vehiculului suspectului de
o infracţiune flagrantă, dacă era în autoturism;
de a fi încunoştinţat despre efectuarea unor acte de urmărire
penală, chiar dacă nu a solicitat acest lucru;
de a refuza să exercite apărarea, în cazuri justificate.
în cazul în care avocatul ales al suspectului a solicitat să fie
încunoştinţat despre
data şi ora actelor de urmărire penală:
organul de urmărire penală trebuie să se asigure că acesta a
luat la cunoştinţă de aceste date, nefiind suficientă simpla
Ghigheci
trimitere prin fax a încunoştinţării, la numărul indicat;
organul de urmărire Procedură
penalăpenală
trebuie să aştepte sosirea
177
avocatului, dacă acesta a anunţat din timp că va întârzia;
avocatul are dreptul de a face anumite obiecţiuni la audierea
martorului de către organul de urmărire penală.
Ghigheci
178 Teste grilă
Avocatul suspectului sau inculpatului:

are dreptul să asiste la audierea oricărei persoane de către
organul de urmărire penală;
poate să asiste în unele situaţii la efectuarea percheziţiei
domiciliare la adresa unui martor;
are dreptul, în orice situaţie, să solicite acordarea unui
termen pentru pregătirea apărării.
Avocatul persoanei vătămate:
( a) poate obţine gratuit fotocopii de pe dosarul de urmărire
penală, dacă este desemnat din oficiu;
poate fi restricţionat de la accesul la întregul dosar de
urmărire penală;
,-c) are obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor de
care a luat cunoştinţă cu u ocazia consultării dosarului, chiar
dacă acestea nu au caracter secret.
Avocatul suspectului sau inculpatului:
f aj are dreptul de a participa întotdeauna la audierea unei
persoane de către jude- / cătorul de drepturi şi libertăţi;
7
b) poate fi prezent la unele acte efectuate de judecătorul de
cameră preliminară, la cererea sa;
poate face cereri şi plângeri împotriva actelor procurorului,
doar dacă are mandat special în acest sens.
în cursul procesului penal avocatul:
poate, în principal, să-l reprezinte pe suspect sau inculpat în
faţa tuturor organelor judiciare;
din oficiu nu poate reprezenta niciodată partea asistată;
( c)1 inculpatului arestat poate face plângere la judecătorul
de drepturi şi libertăţi,
dacă organul de urmărire penală îi interzice să ia legătura
cu acesta.
în cazul în care a solicitat să fie încunoştinţat despre data şi ora
efectuării actelor de urmărire penală, avocatul:
se poate plânge oricând în cursul urmăririi penale, la
procurorul ierarhic _ superior, în legătură cu încălcarea
acestui drept;
(3?)- poate solicita judecătorului de cameră preliminară
excluderea probei efectuate cu încălcarea, acestui drept;
poate solicita instanţei de judecată să nu ţină cont de proba
administrată cu încălcarea acestui drept.
Se poate interzice dreptul avocatului inculpatului de a consulta
dosarul de urmărire penală pe o durată:
r, a) mai mare de 10 zile, în unele cazuri;
de cel mult 10 zile, termen care se calculează pe zile libere;
Ghigheci
)de cel mult 10 zile, termen care se calculează pe zile pline.
în vederea pregătirii apărării:
avocatul inculpatului are dreptul
Procedură penală de a lua cunoştinţă de 179
întreg materialul de urmărire penală, dacă i se permite
consultarea dosarului;
Ghigheci
180 Teste grilă
m
nu este exclusă restricţionarea accesului avocatului

inculpatului la anumite acte de urmărire penală, în
cadrul soluţionării unei plângeri împotriva măsurii
controlului judiciar luate de procuror;
c}‘ avocatului suspectului nu i se poate restricţiona dreptul
de a consulta dosarul decât pentru cel mult 10 zile.
Conflictul de competenţă dintre un tribunal şi o judecătorie din raza
aceleiaşi
curţi de apel se soluţionează de către:
curtea de apel comună, de urgenţă, prin încheiere
definitivă, dată fără citarea părţilor şi a subiecţilor
procesuali principali;
curtea de apel comună, de urgenţă, prin încheiere, dată cu
citarea părţilor şi a subiecţilor procesuali principali;
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de urgenţă, prin
încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor şi a
subiecţilor procesuali principali.
în cadrul conflictului negativ de competenţă:
instanţa care soluţionează conflictul de competenţă poate
trimite dosarul unei alte instanţe decât cele două aflate în
conflict;
conflictul de competenţă nu poate privi decât două instanţe
egale în grad;
conflictul negativ de competenţă poate fi declanşat între trei
sau mai multe instanţe.
se soluţionează întotdeauna de către instanţa penală

învestită cu judecarea cauzei;
se pot soluţiona şi de către alte instanţe, în cazurile
prevăzute de lege;
se soluţionează potrivit legii procesual penale.
Competenţa în caz de reunire a cauzelor aparţine:
instanţei mai întâi sesizate, dacă acestea sunt egale în grad,
chiar dacă ulterior s-ar disjunge cauzele;
instanţei militare, dacă una dintre cauze este de competenţa
acesteia;
judecătorului de cameră preliminară, dacă este vorba de o
reunire a unei cauze aflate pe rolul judecătorului de
cameră preliminară şi una aflată pe rolul instanţei de
judecată din care face parte judecătorul de cameră
preliminară.
Ghigheci
Când competenţa judecătorului de cameră preliminară este
determinat
calitatea inculpatului, acesta:
rămâne competent să judece cauza, în toate situaţiile în care

inculpatul nu mai are acea calitate;
nu mai este competent să soluţioneze cauza, dacă inculpatul
şi-a pierdut acea calitate, chiar dacă fapta are legătură cu
atribuţiile de serviciu;
nu mai este competent să soluţioneze cauza, dacă inculpatul
şi-a pierdut acea calitate, doar dacă fapta are legătură cu
atribuţiile de serviciu.
Ghigheci
Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă înmatriculată în România este

de competenţa:
primului aeroport pe care aterizează aceasta;
/bjţ instanţei unde se află locuinţa inculpatului, când acesta
este cunoscut, dacă Xj ^ aceasta a aterizat într-un aeroport din
străinătate;
instanţei mai întâi sesizate.
Mijloacele de probă în procesul penal: jHHHHHHBHHHHH
sunt enumerate exemplificativ;
au acelaşi înţeles cu noţiunea de „probă";
reprezintă mijloacele prin care se stabilesc faptele sau
împrejurările ce constituie probe.
Poate constitui mijloc de probă în procesul penal:
declaraţia martorului;
declaraţia suspectului;
efectuarea unei expertize.
efectuarea unei percheziţii
domiciliare;
audierea unui martor;
152.punerea
Sarcinaînprobei
mişcare a acţiunii
în cadrul penale.
procesului 118111
penal:
în ceea ce priveşte latura penală, aparţine în principal
procurorului;
în ceea ce priveşte latura penală, poate incumba şi instanţei
de judecată, atunci când aceasta invocă din oficiu
împrejurări privind situaţia de fapt;
în ceea ce priveşte latura civilă, aparţine părţii civile şi, în
unele cazuri, procurorului.
153. în cursul judecăţii, instanţa:
este obligată să administreze probele solicitate de către
procuror;
poate administra probele solicitate de către persoana
vătămată, cu privire la latura penală a cauzei;
poate respinge solicitarea de audiere a unui martor, fără
însă a motiva respingerea dacă cererea de audiere nu a
fost formulată în scris.
Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la
administrarea unor probe:
atunci când cererea de administrare a probei a fost
formulată pentru prima oară după începerea cercetării
judecătoreşti;
atunci când proba este imposibil de obţinut;
atunci când persoana vătămată
Ghigheci solicită administrarea de
/ Constantinescu
probe cu privire la prejudiciul moral cauzat prin

săvârşirea infracţiunii.
. Instanţa administrează probe din oficiu atunci când:
consideră că este necesar pentru formarea convingerii sale;
inculpatul invocă săvârşirea faptei în stare de legitimă
apărare;
sarcina probei incumbă instanţei.
Instanţa de judecată pronunţă o soluţie de condamnare:
doar dacă vinovăţia inculpatului rezultă numai din probele
administrat^,,, timpul cercetării judecătoreşti;
atunci când, din probele excluse în faza camerei preliminare,
are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de
orice îndoială rezonabilă;
în situaţia în care, din libera apreciere a tuturor probelor
administrate în cauză cu excepţia probelor excluse în faza
camerei preliminare, are convingerea ci acuzaţia a fost
dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Audierea prin interpret:
este necesară ori de câte ori o persoană audiată nu înţelege
limba română, cu excepţia situaţiilor urgente în care nu se
poate asigura un interpret autorizat;
implică dreptul acuzatului de a-i fi traduse de către interpret
toate actele aflate la dosarul de urmărire penală;
nu este necesară în cazul în care este audiată persoana
vătămată.
Audierea suspectului de către organele de urmărire penală:
poate fi realizată în cadrul actelor premergătoare;
va fi realizată cu citarea şi a părinţilor acestuia, dacă
suspectul are vârsta de
ani;
este obligatoriu efectuată în prezenţa avocatului din oficiu
sau ales, atunci când faţă de suspect a fost luată măsura
internării medicale în altă cauză.
în timpul ascultării inculpatului, acesta are dreptul:
să se consulte cu avocatul său cu privire la o întrebare
adresată de către organul judiciar;
să consulte notiţe proprii, cu încuviinţarea organului
judiciar;
să se prezinte organului judiciar sub o altă identitate, în
vederea asigurării privilegiului împotriva
autoincriminării.
Declaraţia suspectului sau cea a inculpatului:
este supusă principiului liberei aprecieri a probelor;
Constantinescu
este retractabilă numai în măsura în care inculpatul oferă
184 Teste grilă
motive temeinice pentru revenirea asupra declaraţiei

anterioare;
este divizibilă.
Audierea persoanei vătămate este realizată conform regulilor audierii
tului/inculpatului, cu următoarele excepţii:
persoana vătămată nu are dreptul de a păstra tăcerea cu
privire la faptele despre care este întrebată;
nu există cazuri de asistenţă juridică obligatorie în cazul
persoanei vătămate;
în timpul urmăririi penale, audierea se înregistrează prin
mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când
organul de urmărire consideră necesar sau la solicitarea
expresă a persoanei vătămate, iar înregistrarea este
posibilă.
Declaraţia persoanei vătămate:
se consemnează în scris, fiind menţionate şi întrebările
formulate pe parcursul audierii, precum şi persoana care le-a
adresat;
are valoare probantă condiţionată;
constituie un procedeu probatoriu legal în cadrul procesului
penal.
în cazul unui major, victimă a unei infracţiuni de viol:
înregistrarea audierii acestuia este obligatorie în toate cazurile,
mai puţin atunci când înregistrarea nu este posibilă;
audierea în timpul urmăririi penale va fi realizată, din oficiu, de
către o persoană de acelaşi sex cu persoana vătămată;
persoana vătămată este considerată vulnerabilă şi faţă de
aceasta poate fi dispuse aceleaşi măsuri de protecţie ca în
cazul martorilor.
Declaraţia dată de victima unei infracţiuni ca urmare a unei audieri
care a avut
loc într-o incintă specială adaptată în acest scop:
nu poate întemeia în mod determinant o soluţie de condamnare;
constituie mijloc de probă în procesul penal, chiar dacă a fost
administrată înainte de începerea urmăririi penale;
va fi exclusă dacă măsura a fost dispusă de către organul de
cercetare penală.
Martorul are următoarele obligaţii:
de a se prezenta în faţa organelor judiciare numai dacă a fost
citat cu menţiunea „Personal la organul judiciar";
de a spune adevărul;
de a depune jurământ conform religiei creştin-ortodoxe, deşi este
ateu.
Poate fi martor în procesul penal:
Constantinescu
partea civilă;
ofiţerul din cadrul organelor de ordine publică, pentru
infracţiunile constatate în timpul exercitării atribuţiilor de
serviciu;
expertul judiciar, cu privire la faptele cunoscute înainte de a fi
fost desemnat de către instanţă.
Nu poate fi audiat în calitate de martor: ; !
organul de cercetare penală care a efectuat acte de urmărire
penală în cauză;
soţul persoanei vătămate, dacă acesta a refuzat să fie audiat;
tatăl inculpatului, dacă acesta a refuzat să fie audiat.
Persoana care anterior a fost condamnată pentru săvârşirea
infracţiunii de
mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 C.pen.:
poate fi audiată în altă cauză în calitate de martor;
nu poate fi audiată în lipsa acordului expres al inculpatului;
poate refuza să fie audiată în calitate de martor, dacă este copilul
fratelui inculpatului.
Constantinescu
186 Teste grilă
Martorul poate fi audiat de către organul judiciar asupra:

tuturor împrejurărilor necesare pentru verificarea
credibilităţii sale;
unor fapte care constituie obiectul probaţiunii în cauza în care
a fost citat;
faptelor ale căror secret ori confidenţialitate pot fi opuse
prin lege organelor judiciare.
Martorii sunt audiaţi:
separat de ceilalţi martori, însă numai în faza urmăririi
penale;
în faza de judecată, separat de ceilalţi martori, în prezenţa
părţilor, a subiecţilor procesuali principali şi, atunci când
este cazul, în prezenţa interpretului;
în faza de judecată, în principiu, în şedinţă publică.
Declaraţia martorului este:
retractabilă;
supusă principiului liberei aprecieri a probelor;
divizibilă.
Audierea martorului care la data audierii nu a împlinit vârsta de 14
ani: ?®Ş
poate avea loc cu asistarea unui psiholog;
numai în prezenţa părinţilor;
are loc fără a-i fi notificată posibilitatea săvârşirii
infracţiunii de mărturie mincinoasă, însă i se atrage
atenţia să spună adevărul.
în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează cu
mijlo tehnice audio sau audio-video:
întotdeauna, cu excepţia situaţiilor în care înregistrarea nu este
posibilă;
dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă
martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este
posibilă;
numai în cazul audierii minorului care nu a împlinit vârsta
de 14 ani.
Martorul vulnerabil:
este un martor ameninţat;
poate fi martorul minor;
nu depune jurământ sau declaraţie solemnă dacă este audiat
prin mijloace audio-video de transmitere, cu vocea şi
imaginea distorsionate.
Percheziţia unui vehicul parcat în garajul situat la subsolul unei case
de locuit:
nu necesită emitereaConstantinescu
prealabilă/ Chiş
a unei ordonanţe de către
organul de urmărire penală;
va fi dispusă obligatoriu prin ordonanţă de către organul de

urmărire penală cu ocazia efectuării percheziţiei
domiciliare;
trebuie dispusă, în faza urmăririi penale, de către
judecătorul de drepturi şi libertăţi.
76. în cursul judecăţii, într-o cauză soluţionată prin preluare de către
parchetul ierarhic superior celui competent, cererea de
încuviinţare a efectuării percheziţiei domiciliare va fi formulată:
doar de către procurorul din cadrul unităţii de parchet care a
devenit competentă prin preluarea cauzei în condiţiile art.
325 C.proc.pen.;
de către procurorul care participă la şedinţa de judecată;
numai dacă nu a fost solicitată şi în faza urmăririi penale.
Neparticiparea procurorului la soluţionarea cererii de autorizare a
percheziţiei domiciliare:
este sancţionată cu nulitatea absolută;
poate fi invocată, în unele cazuri, pe calea apelului;
nu poate fi invocată pentru prima dată pe calea contestaţiei în
faza camerei preliminare.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Sectorului 4 Bucureşti (unitate de parchet cu sediul în Sectorul 3)
poate formula cererea de încuviinţare a efectuării percheziţiei
domiciliare, într-o cauză de competenţa materială a judecătoriilor:
în faza urmăririi penale, numai judecătorului de drepturi şi
libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în
cazul în care acestei instanţe i-ar reveni competenţa să
judece cauza în prima instanţă;
în faza urmăririi penale, judecătorului de drepturi şi libertăţi
din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, chiar dacă
competenţa să judece cauza în prima instanţă nu revine
acestei instanţe;
în faza judecăţii, numai dacă cauza se află pe rolul
Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Competenţa instanţei din care face parte judecătorul de drepturi şi
libertăţi care
a încuviinţat efectuarea percheziţiei domiciliare:
este stabilită după criteriul calităţii persoanei atunci când
percheziţia va avea loc la locuinţa unui avocat, chiar şi
atunci când acesta nu are nicio implicare în săvârşirea
faptei, dar urmărirea penală vizează o infracţiune privind
securitatea naţională a României;
nu va fi stabilită material după infracţiunea care atrage
competenţa instanţei superioare, dacă procedeul probator
este solicitat pentru dovedirea unei infracţiuni date în
competenţa instanţei inferioare;
poate fi stabilită teritorialChiş după alte criterii decât cele care
stabilesc competenţa instanţei să judece cauza în prima
188 Teste grilă
instanţă.
împrejurarea că procurorul de şedinţă a formulat concluzii cu ocazia
dezbaterii
F. cererii de autorizare a percheziţiei domiciliare, în camera de
consiliu, fără să se
H* ridice în picioare:
este sancţionată cu nulitatea absolută, această împrejurare
echivalând cu neparticiparea procurorului;
este în conformitate cu legea, concluziile procurorului
formulate în camera de consiliu putând fi primite şi dacă
acesta stă pe scaun;
poate atrage sancţiunea nulităţii relative în condiţiile art. 282
C.proc.pen.
178.
în cazul sesizării judecătorului de drepturi şi libertăţi necompetent cu
c cer
autorizare a percheziţiei domiciliare: erea de
admiterea acesteia va fi lovită de nulitate absolută în toate
cazurile-
se va dispune declinarea în favoarea judecătorului de
ea
drepturi şi |jh rt” ■ instanţa competentă; *' de
la
se va dispune restituirea cererii la unitatea de parchet, cu
indicarea ' H rului de drepturi şi libertăţi competent.
Ju°ecăto-
Prin raportare la regulile competenţei teritoriale, în cursul urmăririi
mandatul de percheziţie domiciliară poate fi emis: ' pena,e.
de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul
instanţei căreia i-a competenţa să judece cauza în prima
instanţă sau instanţei înarr8V-eni circumscripţie se află sediul
parchetului, numai dacă nu a fost desemnat' ^ instanţă să
a30
judece cauza în cazul emiterii rechizitoriului; altă
instanţei în circumscripţie se află sediul parchetului care
3
a preluat cauza- •
instanţei în circum • căreia se află locuinţa suspectului,
dacă nu este cunoscut nici locul săTÎ infracţiunii, nici
locul în care suspectul a fost prins.
var
$irii
Procurorul va înainta, alăturat cererii de autorizare a percheziţiei
domiriii,»
judecătorului de drepturi şi libertăţi:
°™ciiiare,
în toate cazurile, întreg dosarul
Chiş de urmărire penală;
copii numerotate şi certificate de grefa parchetului de pe
actele dosarului
1 care
au legătură cu cererea formulată;
întotdeauna, toate mijloacele materiale de probă ataşate
dosarului de urmărire penală.
Efectuarea percheziţiei domiciliare în locuri învecinate:
este încuviinţată de către procuror şi confirmată ulterior de
către judecă^ care a emis mandatul de percheziţie
domiciliară;
este inadmisibilă dacă percheziţia domiciliară a fost
încuviinţată în faza judecăţii-
poate fi încuviinţată de către procuror numai dacă
necesitatea efectuării percheziţiei domiciliare în aceste
locuri s-a ivit în timpul efectuării percheziţiei domiciliare
încuviinţate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi
sau instanţa de judecată.
Continuarea efectuării percheziţiei domiciliare la locurile învecinate:
j
ffH
aj poate fi încuviinţată numai pentru intervalul orar 6.00 -
20.00, cu excepţia infracţiunii flagrante sau când
percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis
publicului la acea oră;
nu poate fi încuviinţată de către procuror pentru un loc
situat la adresa imediat următoare locului locului
învecinat în care s-a încuviinţat efectuarea percheziţiei de
procuror, afară dacă nu s-a încuviinţat anterior
percheziţia şi pentru acesta din urmă;
este încuviinţată chiar şi atunci când, în timpul efectuării
percheziţiei iniţiale, persoana căutată s-a ascuns în
locurile învecinate.
Chiş
jgg. percheziţionarea şi a locului învecinat unde s-a
deplasat persoana căutată:
efectuată în baza mandatului emis pentru spaţiul vecin şi
încuviinţată de către procuror, nu poate începe fără
înmânarea unei copii a mandatului de percheziţie emis de
judecător;
urmează să fie încuviinţată de către judecătorul de drepturi şi
libertăţi sau, după caz, de către instanţa de judecată, atunci
când aceasta a avut loc anterior începerii percheziţiei
domiciliare;
poate continua chiar dacă avocatul soseşte în mai puţin de
două ore la locul care urmează a fi percheziţionat.
1S7. încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se
pronunţă asupra cererii
de încuviinţare a efectuării percheziţiei domiciliare:
nu este supusă căilor de atac;
trebuie comunicată suspectului sau inculpatului, precum şi
oricărei persoane interesate în cauză;
poate fi supusă verificării sub aspectul legalităţii de către
judecătorul de cameră preliminară.
încheierea prin care s-a respins cererea de încuviinţare a
efectuării percheziţiei
domiciliare:
este motivată de către grefierul de şedinţă care a participat la
soluţionarea cererii;
constituie un impediment la reiterarea cererii pentru acelaşi
loc în lipsa apariţiei sau descoperirii unor fapte sau
împrejurări noi, necunoscute la momentul soluţionării
cererii anterioare de către judecător;
se întocmeşte în termen de cel mult 72 de ore de la terminarea
şedinţei.
Efectuarea percheziţiei domiciliare va fi încuviinţată în cursul
judecăţii de către
gfe instanţa de judecată:
la cererea persoanei vătămate, părţilor, procurorului sau din
oficiu;
în şedinţă publică, cu procedura de citare legal îndeplinită;
în camera de consiliu, cu participarea procurorului, fără
citarea părţilor.
Cererea de încuviinţare a efectuării percheziţiei domiciliare în
cursul judecăţii:
se soluţionează în termen de 24 de ore;
se soluţionează prin încheiere care poate fi atacată odată cu
Chiş
fondul;
este pusă în discuţia subiecţilor procesuali principali, părţilor
şi procurorului.
La efectuarea percheziţiei domiciliare poate să participe şi
avocatul:
persoanei căreia i se înmânează mandatul de percheziţie
domiciliară cu capacitate deplină de exerciţiu şi care o
cunoaşte pe persoana la care se va efectua percheziţia;
caz în care începerea percheziţiei va fi amânată până la
sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore şi nu mai
târziu de ora 20.00;
dacă reuşeşte să se prezinte în termen de maximum 4 ore (2
ore calculate pe unităţi libere de timp) la locul ce urmează a
fi percheziţionat.
Chiş
690 Teste grilă
Mandatul de percheziţie domiciliară poate fi emis:
de judecătorul de drepturi şi libertăţi care a admis anterior
în calitate de jude” cător de cameră preliminară
plângerea formulată împotriva soluţiei de netri mitere în
judecată;
de judecătorul de cameră preliminară, atunci când cauza se
află în procedura de cameră preliminară;
de către instanţa de judecată, în cursul judecăţii.
Mandatul de percheziţie domiciliară:
poate fi folosit pentru o perioadă care nu poate depăşi 15
zile;
poate fi folosit ori de câte ori organul de urmărire penală
consideră necesar fără însă a se depăşi perioada pentru
care a fost emis;
este valabil, în unele condiţii, şi pentru locurile învecinate,
chiar dacă procurorul nu le-a indicat ca potenţiale locaţii în
cererea de încuviinţare a efectuării percheziţiei domiciliare.
Restricţionarea libertăţii de mişcare a persoanelor prezente, cu
ocazia el
are caracterul unei măsuri preventive;
poate fi dispusă numai în cazul inculpaţilor arestaţi preventiv;
nu va fi dedusă din durata pedepsei închisorii la care a fost
condamnat inculpatul.
Poate efectua percheziţia domiciliară:
organul de cercetare penală, în baza delegării emise de către
procuror, în cazurile în care legea prevede că urmărirea
penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror;
instanţa de judecată, în cursul judecăţii, numai cu ocazia
efectuării unei cercetări la faţa locului;
executorul judecătoresc însoţit de un martor asistent, în
cursul judecăţii.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri în urma efectuării percheziţiei
domiciliare: JU
se va limita întotdeauna numai la acelea care sunt indicate în
mandatul de percheziţie;
este obligatorie atunci când legea interzice deţinerea lor,
indiferent dacă au legătură sau nu cu cauza;
poate fi efectuată numai după ce în prealabil s-a procedat la
fotografierea acestora.
Percheziţia domiciliară:
a locuinţei unui martor din cauză va fi efectuată numai în
prezenţa inculpatului reţinut sau arestat;
Chiş
a locuinţei în care inculpatul execută măsura arestului la
domiciliu poate fi efectuată, în anumite împrejurări, chiar
şi fără ca inculpatul să fie prezent;
va fi precedată în toate situaţiile de legitimarea organului
judiciar şi de înma- narea unei copii a mandatului de
percheziţie.
Chiş
. percheziţia domiciliară poate începe şi fără înmânarea copiei

mandatului de
percheziţie:
în toate cazurile în care legea impune prezenţa unui martor
asistent la efectuarea percheziţiei;
atunci când există suspiciunea că persoana căutată s-ar
putea ascunde în interiorul spaţiului care urmează să fie
percheziţionat;
şi prin folosirea forţei, atunci când este evident faptul că se
fac pregătiri pentru distrugerea probelor.
. în cazul efectuării percheziţiei simultane atât a domiciliului
inculpatului arestat, cât şi a reşedinţei sale:
se va reţine existenţa unei situaţii de excepţie de la regula
efectuării percheziţiei numai în prezenţa persoanei la care
se face percheziţia, excepţie care operează cu privire la
ambele locaţii;
cel puţin una dintre percheziţii va fi efectuată în prezenţa
inculpatului arestat, dacă asigurarea prezenţei este
posibilă;
este obligatorie aducerea inculpatului arestat pentru a
participa la ambele percheziţii.
. în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, poate fi
încuviinţată efectuarea unei percheziţii domiciliare:
chiar şi în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că
este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
dacă măsura poate conduce la prinderea suspectului sau a
inculpatului;
numai dacă locul care urmează să fie percheziţionat se află
în circumscripţia instanţei judecătoreşti din cadrul căreia
face parte judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Percheziţia corporală poate fi dispusă:
numai după începere urmăririi penale in rem;
chiar şi înainte de continuarea efectuării urmăririi penale in
personam;
chiar şi de către organele de constatare.
Spre deosebire de examinarea fizică, în cazul percheziţiei
corporale:
nu este necesar consimţământul scris al persoanei în cauză;
nu pot fi prelevate probe biologice;
se va proceda, printre altele, la examinarea corporală externă a
unei persoane.
Chiş
180 Teste grilă
693
Asistarea de către avocat la efectuarea percheziţiei corporale:
este obligatorie în toate cazurile în care persoana
percheziţionată este lipsită de capacitate de exerciţiu;
este exceptată în cazul infracţiunilor de audienţă, chiar şi
atunci când procurorul declară că începe urmărirea penală
şi că îl reţine pe suspect;
este obligatorie dacă este dispusă asupra suspectului, minor,
cu ocazia reconstituirii faptelor, chiar şi în caz de infracţiune
flagrantă.
Chiş
181 Teste grilă Procedură penală 693
Percheziţia vehiculului: organul de urmărire penală va dispune prin ordonanţă;

poate fi efectuată şi pe timp de noapte; ridicarea silită a înscrisurilor sau a obiectelor va putea fi
trebuie realizată de către organul judiciar cu respectarea realizată numai în baza unui mandat de percheziţie
demnităţii umane-
trebuie dispusă prin ordonanţă de către organele de domiciliară;
constatare. sau obiecte din
Percheziţionarea unui suport de stocare a datelor informatice instanţa de judecată o va dispune prin încheiere, nefiind
ridicat cu necesară emiterea unui mandat, deoarece încuviinţarea de
efectuării unei percheziţii domiciliare: efectuare a percheziţiei domiciliare este considerată
■> implicită.
nu necesită încuviinţarea instanţei de judecată, mandatul
de percheziţ^ 0. împotriva măsurii de ridicare silită dispuse de către procuror se
domiciliului emis anterior fiind suficient pentru poate formula
efectuarea acestui procedeu probatoriu;
în faza urmăririi penale va fi efectuată numai în baza la procurorul ierarhic superior sau, după caz, procurorului-
mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi; şef de secţie al Parchetului de pe lângă înalta Curte de
se consideră începută din momentul îndepărtării carcasei Casaţie şi Justiţie;
de protecţie a componentelor hardware.
numai la judecătorul de drepturi şi libertăţi, în termen de 3
încuviinţarea percheziţiei informatice: zile, care curge de la data punerii în executare a acesteia;
se dispune prin încheiere, care trebuie să cuprindă
menţiunea că mandatul de percheziţie poate fi folosit o care va fi soluţionată în camera de consiliu, cu participarea
singură dată; celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate,
dispusă prin încheiere, va cuprinde, potrivit legii, şi precum şi cu participarea procurorului, prin încheiere
durata mandatului de percheziţie pentru care s-a emis, definitivă.
care nu poate depăşi 15 zile; Spre deosebire de plângerea formulată împotriva modului de
poate fi dispusă în cursul judecăţii, din oficiu de către aducere la îndeplinire a măsurii ridicării silite a unor înscrisuri
instanţa de judecată, în şedinţă publică, cu participarea sau obiecte luate de către instanţa de judecată, contestaţia
procurorului şi procedura legal îndeplinită.
Percheziţia informatică: împotriva încheierii prin care aceasta dispune măsura:
spre deosebire de percheziţia domiciliară, se efectuează în se formulează în termen de 48 de ore de la pronunţare sau,
toate cazurile în prezenţa suspectului sau a inculpatului; după caz, de la comunicare;
se extinde în baza dispoziţiei procurorului şi la alte nu suspendă executarea;
sisteme informatice ori suporţi de stocare a datelor se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară.
informatice, dacă sunt accesibile din sistemul sau
suportul iniţial; :. Contestaţia formulată împotriva încheierii prin care Completul
nu va debuta cu legitimarea organului judiciar şi de 5 judecători a dispus ridicarea silită a unor obiecte sau
înmânarea unei copii a mandatului de percheziţie emis înscrisuri:
de judecător persoanei de la care a fost ridicat mediul va fi soluţionată de acelaşi complet de judecată, în termen de
de stocare a datelor informatice. 5 zile de la înregistrare, în şedinţă publică, cu participarea
După începerea urmăririi penale:
poate fi dispusă percheziţia corporală sau a unui vehicul, procurorului şi cu citarea inculpatului şi a părţilor
anterior acestui moment fiind strict interzisă; interesate care au formulat-o;
şi înainte de dispunerea continuării efectuării urmăririi este inadmisibilă;
penale faţă de suspect, poate fi solicitată încuviinţarea va fi soluţionată de celălalt complet de 5 judecători.
efectuării percheziţiei informatice judecătorului de Efectuarea unei expertize:
drepturi şi libertăţi;
dar şi înainte de începerea acesteia, procurorul poate este obligatorie ori de câte ori concluziile raportului de
solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi constatare sunt contestate;
încuviinţarea efectuării percheziţiei domiciliare. medico-legale psihiatrice se dispune în cazul vătămării
în cazul în care este necesară ridicarea silită a unor înscrisuri fătului de către mamă;
sediul unei persoane juridice: se dispune la cerere sau din oficiu, prin ordonanţă motivată
Chiş Chiş
182 Teste grilă Procedură penală 693
în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii, prin

încheiere motivată.
Desemnarea unuia sau mai multor experţi:
este întotdeauna apanajul organului de urmărire penală sau,
după caz, al instanţei de judecată;
se realizează prin ordonanţa organului de urmărire penală
sau prin încheierea instanţei;
recomandaţi de parte sau de procuror se dispune de instanţa
de judecată.
Chiş Chiş
182 Teste grilă
Audierea expertului:
nu va avea loc dacă acesta refuză să dea declaraţie, întrucât
a avut calitateade soţ al inculpatului;
va debuta cu depunerea jurământului sau a declaraţiei
solemne;
nu poate avea loc în cadrul procedurii audierii anticipate.
în caz de admitere a declaraţiei de abţinere a expertului:
expertul este obligat să pună de îndată la dispoziţia
instanţei de judecată observaţiile sale cu privire la
activităţile desfăşurate până la momentul înlocuirii sale-
instanţa de judecată va stabili în ce măsură observaţiile
depuse de către expert se menţin;
se va dispune în toate cazurile efectuarea unei noi expertize.
Expertul are dreptul:
să refuze efectuarea expertizei în cazul în care a avut
calitatea de soţ al inculpatului;
să ceară lămuriri părţilor şi subiecţilor procesuali
principali în aceleaşi condiţii în care poate cere organului
judiciar care a dispus efectuarea expertizei;
la onorariu pentru activitatea depusă în vederea efectuării
expertizei.
Se va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză:
dacă, după ce acesta a fost depus, a fost admisă cererea de
recuzare a expertului;
când nu mai este posibilă desemnarea aceluiaşi expert
pentru completarea raportului de expertiză depus;
atunci când concluziile raportului de expertiză sunt
neclare, însă pot fi înlăturate prin audierea expertului.
în cazul infracţiunii de loviri sau alte violenţe, stabilirea numărului
de zil<
îngrijiri medicale va fi făcută:
în baza actelor medicale din care rezultă durata internării
medicale a pacientului;
în unele cazuri, prin raportul de expertiză întocmit în baza
efectuării autopsiei medico-legale;
prin certificat medico-legal.
Efectuarea unei expertize medico-legale este obligatorie:
în vederea suspendării urmăririi penale în cazul în care
suspectul sau inculpatul suferă de o boală gravă care îl
împiedică să ia parte la procesul penal;
pentru stabilirea stării de graviditate a condamnatei;
în vederea obligării la tratament medical a persoanei faţă
de care s-a dispus clasarea cauzei.
Spre deosebire de percheziţia corporală, în cazul examinării
Chiş fizice: l
este obligatoriu să fie începută urmărirea penală în toate
cazurile;
este necesar consimţământul celui supus procedeului
probator;
aceasta este dispusă, în unele cazuri, de către judecătorul de
drepturi şi libertăţi.
încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune
examinarea fizică Procedură penală 183
a unei persoane:
este supusă contestaţiei în termen de 24 de ore de la
pronunţare;
este supusă controlului de legalitate în faza camerei
preliminare;
precum şi procesul-verbal în care sunt consemnate
activităţile desfăşurate cu ocazia examinării fizice sunt
supuse validării judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Competenţa teritorială a judecătorului de drepturi şi libertăţi:
care dispune examinarea fizică a persoanei coincide cu cea
a instanţei de judecată;
este stabilită atât în raport cu criteriile generale de
competenţă, cât şi după sediul unităţii de parchet din care
face parte procurorul care solicită examinarea fizică;
sesizat cu cererea de validare a examinării fizice se
stabileşte după aceleaşi criterii ca în cazul competenţei
judecătorului sesizat cu cererea de examinare fizică a
persoanei.
Rezultatele cercetării la faţa locului:
sunt consemnate într-un proces-verbal, în faza urmăririi
penale, sau în încheiere, în faza judecăţii;
sunt menţionate în procesul-verbal, care are valoarea de act
de sesizare a organelor judiciară;
sunt probe în procesul penal.
Cercetarea la faţa locului:
poate fi dispusă numai după începerea urmăririi penale in
rem;
se poate dispune de către organul de urmărire penală
atunci când există suspiciuni cu privire la decesul unei
persoane;
poate fi efectuată şi într-un loc asemănător cu cel al locului
comiterii faptei.
Şî6.tn cursul judecăţii:
cercetarea la faţa locului poate fi efectuată numai cu
participarea procurorului;
şi, deopotrivă, în cursul urmăririi penale, reconstituirea se
face numai în prezenţa inculpatului;
cercetarea la faţa locului poate fi efectuată numai de către
unul dintre judecătorii completului de judecată.
jrganele de cercetare penală pot lua faţă de inculpat măsura:
reţinerii;
controlului judiciar;
controlului judiciar pe cauţiune.
Jrganele de urmărire penală pot lua faţă de suspect măsura:
Chiş / Andone-Bontaş
IV-â) reţinerii;
controlului
184 judiciar; Teste grilă
229. Se poate dispune atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul
judecăţii:
reţinerea;
controlul judiciar pe cauţiune;
arestul la domiciliu.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi poate lua faţă de inculpat
măsura:
reţinerii;
controlului judiciar, la propunerea procurorului;
231; Judecătorul de cameră preliminară poate lua faţă de inculpat
măsura: - -ajg
— a) reţinerii;
arestării preventive;
arestului la domiciliu.
Instanţa de judecată poate lua faţă de inculpat măsura:
Ig
J a) reţinerii, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de audienţă;
Procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi cu
propunerea de luare a măsurii:
controlului judiciar pe cauţiune;
Propunerea procurorului de luare a unei măsuri preventive faţă de
inculpatul major:
—/ a) se soluţionează în camera de consiliu şi se pronunţă în
şedinţă publică, în cursul urmăririi penale;
se soluţionează prin încheiere, care se comunică
procurorului şi inculpatului care au lipsit de la
pronunţare;
se soluţionează şi se pronunţă în şedinţă publică, în cursul
judecăţii.
în cursul urmăririi penale, propunerea procurorului de luare a unei
preventive se soluţionează:
întotdeauna în camera de consiliu;
prin încheiere motivată, care se pronunţă în şedinţă publică;
întotdeauna de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi
din judecătoriei dispune asupra măsurilor preventive se poate
formula contestai
care se soluţionează de judecătorul de drepturi şi libertăţi
din cadrul curţii de apel;
Andone-Bontaş
care se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul
tribunalului; -
de către inculpat, care se soluţionează în termen de 5 zile de la
înregistrare.
Chiş / Andone-Bontaş
împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră
preliminară dispune asupra
măsurilor preventive se poate formula contestaţie:
care nu este suspensivăProcedură
de executare,
penală dacă prin încheierea186
atacată s-a constatat încetarea de drept a măsurii
preventive;
de către procuror, care trebuie soluţionată înainte de
expirarea duratei măsurii arestului la domiciliu, dacă
prin încheierea atacată s-a dispus înlocuirea măsurii
arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar;
care se soluţionează numai în prezenţa inculpatului.
Contestaţia împotriva încheierii prin care judecătorul de
cameră preliminară de la tribunal ia măsura controlului
judiciar se soluţionează:
de un complet de judecători de cameră preliminară din
cadrul curţii de apel;
în termen de 5 zile de la înregistrare, dacă este formulată
de procuror;
cu citarea inculpatului.
Contestaţia împotriva încheierii prin care tribunalul constată
legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu în cursul
judecăţii:
se judecă de curtea de apel;
se soluţionează prin încheiere;
se judecă în camera de consiliu.
<—
Când procurorul dispune trimiterea în judecată a unui inculpat

aflat în stare de arest preventiv:
——
dosarul trebuie înaintat judecătorului de cameră

preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5
zile înainte de expirarea duratei măsurii arestării
preventive;
în cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de
cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu
mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care
au determinat luarea măsurii arestării preventive;
în cursul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere,
verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă
subzistă temeiurile care au determinat menţinerea
măsurii arestării preventive.
în cursul fazei de cameră preliminară judecătorul de cameră
—
preliminară:
verifică dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea
măsurii controlului judiciar pe cauţiune;
poate lua, din oficiu, orice măsură preventivă faţă de
inculpat;
se pronunţă doar prin încheiere.
Când judecătorul de cameră preliminară dispune începerea
judecăţii într-o cauză în care inculpatul minor se află în
Andone-Bontaş
stare de arest preventiv:
trebuie să înainteze
187
dosarul instanţei de judecată
Teste
§ cu cel puţin
rilă
5 zile înainte de expirarea măsurii arestării preventive;

la primirea dosarului de la judecătorul de cameră
preliminară, instanţa de judecată verifică, doar la cererea
procurorului, dacă subzistă temeiurile care au determinat
luarea măsurii arestării preventive;
Andone-Bontaş
Teste
188 §rilă
în tot cursul judecăţii, instanţa trebuie să verifice periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile
care au determinat menţinerea măsurii arestării
preventive dispuse faţă de inculpatul minor.
Măsura preventivă a reţinerii se poate dispune dacă sunt îndeplinite,
printre
altele, următoarele condiţii:
există probe sau indicii temeinice din care rezultă
suspiciunea rezonabilă că suspectul a săvârşit o
infracţiune;
măsura preventivă este necesară în scopul împiedicării
sustragerii suspectului de la executarea pedepsei;
măsura preventivă este necesară pentru realizarea scopului
urmărit prin dispunerea acesteia.
Se poate dispune luarea măsurii preventive a reţinerii:
împotriva minorului, pe o durată de 10 ore;
împotriva persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală;
împotriva inculpatului arestat în altă cauză.
Măsura preventivă a reţinerii:
poate fi luată faţă de suspect sau inculpat;
nu poate fi luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi;
se poate dispune prin ordonanţă sau prin încheiere.
împotriva măsurii preventive a reţinerii:
se poate formula contestaţie;
se poate formula plângere la judecătorul de drepturi şi
libertăţi;
se poate formula plângere numai înainte de expirarea duratei
acesteia.
se dispune de organele de urmărire penală, numai în cursul
urmăririi penale; |
se poate dispune pentru cel mult 24 de ore, din care se
deduce durata reţinerii administrative;
se poate dispune pentru cel mult 24 de ore, din care se
deduce perioada cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub
puterea unui mandat de aducere legal emis, în vederea
audierii.
poate fi luată numai după punerea în mişcare a acţiunii
penale;
poate fi luată prin încheiere, în cazul infracţiunilor de
audienţă;
nu poate fi luată înainte de începerea urmăririi penale.
sau Andone-Bontaş
dacă este audiat în vederea luării măsurii reţinerii, are
Teste
189 §rilă
dreptul de a nu furniza informaţii referitoare la

identitatea sa;
dacă este reţinut, poate formula plângere cu privire la
măsura reţinerii, la procurorul care supraveghează
urmărirea penală, dacă măsura a fost luată de organul de
cercetare penală;
poate fi arestat preventiv pe o durată de cel mult 30 de zile.
Andone-Bontaş
699
are dreptul de a încunoştinţa personal sau de a solicita organului

de urmărire penală săProcedură
încunoştinţeze
penală un membru al familiei
sale ori o altă persoană desemnată de aceasta despre luarea
măsurii reţinerii şi despre locul unde este reţinută, acest drept
neputând fi refuzat;
dacă este cetăţean străin, are dreptul de a încunoştinţa sau de a
solicita încunoştinţarea misiunii diplomatice ori oficiului
consular al statului al cărui cetăţean este;
poate formula contestaţie cu privire la măsura reţinerii la
procurorul ierarhic superior, dacă măsura a fost luată de către
procuror.
251. Măsura preventivă a reţinerii poate fi luată:
O" a) numai în cursul urmăririi penale;
şi în cursul judecăţii, de către instanţa de judecată;
numai prin ordonanţă.
) Măsura preventivă a controlului judiciar se poate dispune dacă sunt
îndeplinite, printre altele, următoarele condiţii:
există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea
rezonabilă că suspectul a săvârşit o infracţiune;
sustragerii suspectului ori a inculpatului de la executarea
pedepsei;
măsura preventivă este necesară pentru realizarea scopului
urmărit prin dispunerea acesteia.
ŞJ Măsura preventivă a controlului judiciar:
poate fi luată numai după punerea în mişcare a acţiunii penale;
poate fi luată prin ordonanţă;
nu poate fi luată înainte de începerea urmăririi penale.
) în cursul urmăririi penale, controlul judiciar:
se poate dispune doar de procuror;
se poate dispune pe judecătorul de drepturi şi libertăţi;
se prelungeşte doar de procuror.
ăsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune se poate
dispune dacă sunt îndeplinite, printre altele, următoarele condiţii:
rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune;
sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată;
suspectul depune o cauţiune a cărei valoare este stabilită de
organul judiciar.
sura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune se
poate dispune:
numai după punerea în mişcare a acţiunii penale;
şi înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale;
în cursul urmăririi penale numai de judecătorul de drepturi şi
libertăţi.
Andone-Bontaş
Măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune se poate dispune
dacă < 188 Teste grilă
' îndeplinite aceleaşi condiţii ca în cazul:
arestului la domiciliu;
arestării preventive.
Controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune se pot dispune din
oficiu:
în cursul urmăririi penale;
şi în cursul procedurii de cameră preliminară;
doar în cursul judecăţii.
Măsura controlului judiciar pe cauţiune încetează de drept:
la data când instanţa de fond pronunţă o hotărâre de renunţare
la aplicarea pedepsei;
în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunţate
prin hotărârea de condamnare;
la data când instanţa de fond pronunţă faţă de inculpatul minor o
hotărâre prin care ia o măsură educativă faţă de acesta.
Măsura preventivă a controlului judiciar:
se ia în aceleaşi condiţii ca măsura controlului judiciar pe
cauţiune;
se verifică în cursul procedurii de cameră preliminară periodic,
dar nu mai târziu de 30 de zile;
se poate lua de judecătorul de drepturi şi libertăţi în cursul
urmăririi penale.
în cursul urmăririi penale, se poate dispune faţă de suspect:
măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului
judiciar pe cauţiune;
aducerea în faţa organului de urmărire penală cu mandat de
aducere;
renunţarea la urmărirea penală, dacă nu mai există un interes
public în urmărirea faptei.
se poate dispune de procuror prin ordonanţă, împotriva căreia se
poate formula contestaţie de către inculpat;
în cursul urmăririi penale, se poate dispune pentru maxim 180 de
zile;
poate fi luată numai după audierea inculpatului prezent.
Pentru luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune,
trebuie 1
plinite, printre altele, următoarele condiţii:
din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit
o infracţiune de ultraj şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a
modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a
anturajului şi a mediului din care acesta provine, a
antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la
persoana acestuia, se constată că măsura controlului judiciar
pe cauţiune este necesară pentru înlăturarea unei stări de
pericol pentru ordinea publică;
inculpatul depune o cauţiune stabilită de organul judiciar, a cărei
valoare este de cel puţin 5.000Andone-Bontaş
de lei;
există probe sau indicii temeinice din care rezultă presupunerea
rezonabilă ca suspectul a săvârşit o infracţiune.
Măsura preventivă a controlului judiciar
Procedură penală pe cauţiune se poate dispune:
189
prin ordonanţă;
prin încheiere;
prin sentinţă.
265- Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să
respecte următoarele obligaţii:
să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de
cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori
este chemat;
să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa
de către organul judiciar care a dispus măsura, conform
programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie
sau ori de câte ori este chemat;
să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana
vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi
la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte
persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu
comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale.
Pe timpul cât se află sub control judiciar pe cauţiune, inculpatul poate fi
obligat:
să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale
de existenţă;
să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau
în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte
adunări publice.
Dacă faţă de inculpat s-a luat măsura controlului judiciar pe cauţiune,
instanţa de judecată:
dispune confiscarea cauţiunii, dacă măsura controlului judiciar pe
cauţiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu,
întrucât inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi
reveneau;
dispune restituirea cauţiunii, după deducerea despăgubirilor
băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de
infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii judiciare;
verifică în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia măsurii
preventive periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile.
Restituirea cauţiunii se poate dispune:
doar de către instanţa de judecată;
şi de procuror;
şi de organul de cercetare penală.
Cauţiunea, în cadrul măsurii controlului judiciar pe cauţiune:
se consemnează pe numele organului judiciar care ia măsura;
poate consta într-o garanţie reală, mobiliară sau imobiliară;
se restituie inculpatului, în cazul în care a fost condamnat la
pedeapsa închisorii, după deducerea sumei reprezentând
despăgubirile băneştiAndone-Bontaş
acordate pentru repararea pagubelor
cauzate de infracţiune şi cheltuielile judiciare.
190 Teste grilă
Andone-Bontaş
Măsura controlului judiciar pe cauţiune:
încetează de drept, la expirarea
Procedură penalătermenelor maxime prevăzute
191 de
lege;
poate fi înlocuită cu măsura controlului judiciar, în condiţiile
legii;
se poate lua doar prin încheiere.
a măsurii preventive a controlului judiciar sau a controlului judiciari
cauţiune se poate formula:
plângere, dacă măsura a fost luată de procuror;
contestaţie, dacă măsura a fost luată de judecătorul de cameră
preliminară;
contestaţie, dacă măsura a fost luată de instanţa de apel.
Plângerea împotriva ordonanţei procurorului prin care se
dispune
judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune:
se soluţionează de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la
instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad
acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a
constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care
face parte procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală;
se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea inculpatului;
poate fi formulată în termen de 48 de ore de la comunicarea
ordonanţei.
Dacă instanţa a luat faţă de inculpat măsura controlului judiciar pe
cauţiune: *
poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestării
preventive, dacă există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a
săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus
începerea urmăririi penale;
poate impune faţă de inculpat noi obligaţii, din oficiu, dacă există
motive temeinice care justifică aceasta;
poate dispune încetarea unor obligaţii impuse iniţial.
Măsura preventivă a arestului la domiciliu se poate dispune dacă sunt
plinite, printre altele, următoarele condiţii:
măsura preventivă este necesară în scopul de a împiedica
sustragerea inculpatului de la executarea pedepsei;
sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată;
inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau
încearcă să realizeze
oînţelegere frauduloasă cu aceasta.
Măsura preventivă a arestului la domiciliu poate fi luată:
de judecătorul de cameră preliminară, la propunerea
procurorului;
de judecătorul de drepturi şi libertăţi, sesizat cu o propunere de
luare a măsurii arestării preventive;
Andone-Bontaş
prin încheiere sau prin sentinţă.
192
la Teste grilă
în cursul urmăririi penale, se poate dispune numai de
judecătorul de drepturi şi libertăţi;
se poate dispune numai după punerea în mişcare a acţiunii
penale;
Andone-Bontaş
în cursul urmăririi penale, se poate dispune numai dacă
procurorul formulează Procedură penală 193
o propunere în acest sens.

Inculpatul faţă de care s-a luat măsura arestului la domiciliu:
poate părăsi imobilul în cazuri urgente, pentru motive
întemeiate, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi
libertăţi;
este obligat să nu comunice cu martorii şi experţii stabiliţi de
organul judiciar care a luat măsura;
poate solicita, oral sau în scris, organului judiciar care a luat
măsura să îi permită părăsirea imobilului pentru prezentarea
la locul de muncă.
la domiciliu:
se dispune în aceleaşi condiţii ca arestarea preventivă şi controlul
judiciar pe cauţiune;
se dispune numai după audierea inculpatului, atunci când acesta
este prezent la soluţionarea propunerii;
nu se poate dispune dacă faţă de inculpat s-a pus în mişcare
acţiunea penală în altă cauză pentru săvârşirea infracţiunii de
evadare.
Se poate dispune arestul la domiciliu al inculpatului dacă, printre
altele:
din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o
infracţiune;
inculpatul a săvârşit infracţiunea de furt, prevăzută de art. 228
C.pen., şi luarea măsurii arestului la domiciliu este necesară
pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea
publică;
inculpatul nu a respectat, cu rea-credinţă, obligaţia de a se
prezenta la chemările organului de urmărire penală dispusă în
cadrul măsurii preventive a controlului judiciar.
Arestul la
domiciliu:
se ia şi se poate prelungi pe aceeaşi durată ca şi arestarea

preventivă;
poate fi prelungit în cursul judecăţii, din 60 în 60 de zile;
încetează de drept dacă instanţa a dispus condamnarea în fond a
inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării
sub supraveghere.
la domiciliu se poate dispune din oficiu în cursul:
urmăririi penale;
fazei camerei preliminare;
judecăţii.
la
nu poate depăşi 180 zile în cursul urmăririi penale, în cazul
inculpaţilor minori;
nu poate fi dispusă cu Andone-Bontaş
privire la inculpatul faţă de care există
suspiciunea rezonabilă că a săvârşit infracţiunea de evadare;
poate
194 fi luată în cursul urmăririi
Teste penale
grilă numai la propunerea
motivată a procurorului.
Andone-Bontaş
/
Durata arestului la domiciliu:
se deduce din durata pedepsei aplicate, prin echivalarea unei zile
195 de aresta domiciliu cu o zi 6din pedeapsă;
Teste ri,ă
nu poate depăşi, în cursul judecăţii în primă instanţă, 5 ani;

nu se ia în calcul la stabilirea duratei maxime a măsurii arestării
preventive în cursul urmăririi penale.
în cursul urmăririi penale: ; H
dacă inculpatul a fost arestat la domiciliu pentru o perioadă de
30 zile şi ulterior a fost arestat preventiv, în aceeaşi cauză,
durata arestării preventive nu poate depăşi 150 de zile;
încheierea prin care se soluţionează propunerea procurorului de
luare a măsurii arestului la domiciliu se pronunţă în şedinţă
publică;
contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi
libertăţi din cadrul judecătoriei prin care se ia măsura
controlului judiciar pe cauţiune se soluţionează de judecătorul
de drepturi şi libertăţi din cadrul tribunalului.
Este obligatorie audierea inculpatului prezent:
la soluţionarea propunerii procurorului de luare a măsurii
arestului 1a domiciliu;
la soluţionarea propunerii procurorului de prelungire a măsurii
arestului la domiciliu;
cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului la
domiciliu în cursul judecăţii.
Se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului dacă sunt îndeplinite,
printre altele, următoarele condiţii:
rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune;
inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau
încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea
infracţiunii, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea pentru care este cercetat este închisoarea
alternativ cu amenda.
Propunerea de luare a măsurii arestării preventive:
se înaintează de procuror cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea
duratei reţinerii;
se poate formula şi prin rechizitoriu;
se soluţionează în şedinţă publică, în cursul procedurii de cameră
preliminară şi în cursul judecăţii.
în cazul luării măsurii arestării preventive a inculpatului în lipsă:
mandatul de arestare preventivă se înaintează organului de
poliţie de la domiciliul sau reşedinţa inculpatului din România,
inclusiv prin email;
mandatul de arestare preventivă se poate pune în executare chiar
dacă conţine erori materiale, organul de poliţie solicitând de
îndată îndreptarea acestora;
Andone-Bontaş
dacă196 cauza se află în faţa instanţei
Testede
grilăjudecată, organul de poliţie
care pune în executare mandatul de arestare preventivă este
obligat să prezinte inculpatul arestat în faţa judecătorului de
drepturi şi libertăţi care a luat măsura.
Durata maximă a arestării preventive nu poate depăşi:
5 ani în cursul judecăţii;
180 zile în cursul urmăririi penale;
5 ani de la data punerii în executare a măsurii arestării
preventive dispuse de judecătorul de cameră preliminară şi
până la data pronunţării hotărârii în primă instanţă.
j Instanţa de fond poate dispune luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului:
V/ a) prin hotărârea prin care soluţionează cauza în fond;
după pronunţarea hotărârii în fond, până la sesizarea instanţei de
apel;
în cursul judecăţii, din oficiu sau la
291. Se poate formula contestaţie: propunerea procurorului.
împotriva încheierii prin care
judecătorul de drepturi şi libertăţi respinge cererea de
revocare a măsurii arestului la domiciliu;
preliminară declină soluţionarea cauzei;
împotriva sentinţei prin care instanţa soluţionează cererea de
reabilitare.
292. Cererea de revocare a măsurii arestării preventive:
se soluţionează numai după audierea inculpatului, atunci când
este prezent;
în cursul judecăţii se formulează oral sau în scris;
se soluţionează în camera de consiliu, în cursul urmăririi penale
şi în cursul
procedurii de cameră
preliminară. 293) Măsura arestării
preventive:
nu poate fi luată faţă de suspect;

poate fi luată şi înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale;
se poate dispune prin sentinţa prin care instanţa soluţionează
cauza în primă
instanţă.
Arestarea preventivă a inculpatului se poate dispune dacă sunt
îndeplinite, printre altele, următoarele condiţii:
inculpatul încearcă săAndone-Bontaş
influenţeze alt participant la
comiterea infracţiunii, doar dacă legea prevede pentru
infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai
mare; Procedură penală 197
există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o

infracţiune intenţionată contra vieţii şi privarea sa de libertate
este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru
ordinea publică;
inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la
urmărirea penală sau de la judecată ori a făcut pregătiri de
orice natură pentru astfel de acte.
Andone-Bontaş
Arestarea
198 preventivă a inculpatului în cursul
Teste grilăurmăririi penale:
poate fi dispusă pentru cel mult 30 zile, din care se deduce durata
reţinerii;
nu se poate dispune decât pentru săvârşirea unei infracţiuni
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai
mare;
se dispune pentru aceeaşi durată în cazul inculpaţilor minori ca
şi pentru inculpaţii majori.
Măsurile legale de ocrotire se dispun:
faţă de inculpatul arestat preventiv;
de judecătorul de drepturi şi libertăţi, de judecătorul de cameră
preliminară sau instanţa de judecată care a luat măsura
de autoritatea competentă să ia aceste măsuri legale de ocrotire.
Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi
penate: M
se întocmeşte de procuror, numai după audierea inculpatului
reţinut;
se poate soluţiona de Tribunalul Bucureşti în cazul în care cauza
are ca obiect săvârşirea infracţiunii de spălare de bani
săvârşită în localitatea Giurgiu de un inculpat care locuieşte în
străinătate, dacă propunerea de arestare preventivă este
formulată de DIICOT - Structura centrală;
se soluţionează întotdeauna înainte de expirarea duratei reţinerii.
arestarea preventivă a inculpatului minor nu poate depăşi 20 zile,

afară de cazul în care este prelungită în condiţiile legii;
judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat cu o propunere de
luare a măsurii arestării preventive poate lua faţă de inculpat
măsura controlului judiciar;
arestarea preventivă poate fi luată pe aceeaşi durată cu durata pe
care poate fi luat arestul la domiciliu.
Arestarea preventivă se poate dispune din oficiu în cursul:
urmăririi penale;
fazei camerei preliminare;
judecăţii.
Mandatul de arestare preventivă:
se emite întotdeauna de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la
prima instanţă;
se emite de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa
ierarhic superioară, în cazul în care a admis contestaţia
împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi
libertăţi de la prima instanţă a respins propunerea de arestare
preventivă;
trebuie să conţină, printre altele, menţionarea datei la
care încetează măsura arestării preventive.
Mandatul de arestare preventivă: mst
se înmânează inculpatului, dacă a fost emis după
ascultarea acestuia; Andone-Bontaş
nu poate fi pus în nicio situaţie în executare, dacă conţine erori
materiale;
trebuie să conţină, printre
Procedură altele,
penală încadrarea juridică a 199
faptei
pentru care este acuzat inculpatul.
Andone-Bontaş
n cazul
200 arestării în lipsă a inculpatului,
Teste grilă după punerea în executare a
măsurii
arestării preventive:
inculpatul trebuie condus în cel mult 48 de ore la judecătorul de
drepturi şi libertăţi care a dispus măsura arestării preventive
sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori
completul la care se află spre soluţionare dosarul cauzei;
se poate dispune revocarea arestării preventive, după audierea
inculpatului;
după audierea inculpatului, se poate dispune înlocuirea arestării
preventive cu arestul la domiciliu.
în cazul arestării în lipsă a inculpatului, când persoana menţionată în
mandatul
de arestare preventivă nu a fost găsită:
organul de poliţie însărcinat cu executarea mandatului dispune
darea în urmărire şi în consemn la punctele de trecere a
frontierei a inculpatului;
organul de poliţie însărcinat cu executarea mandatului încheie
un proces-verbal prin care constată această situaţie;
judecătorul de drepturi şi libertăţi revocă mandatul de arestare
preventivă.
Arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită:
numai în cursul urmăririi penale;
numai de judecătorul de drepturi şi libertăţi;
şi din oficiu.
Prelungirea duratei măsurii arestării preventive:
nu se poate dispune dacă nu există temeiuri noi care să justifice
prelungirea măsurii;
se poate dispune dacă temeiurile care au determinat arestarea
iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului;
se poate dispune cu cel mult 30 de zile, în cazul inculpaţilor
minori.
Este competent să dispună prelungirea duratei arestării preventive a
inculpatului:
numai judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-
ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă;
judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa
corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de
deţinere;
judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa
corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul
unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii.
Propunerea de prelungire a arestării preventive:
trebuie depusă împreună cu dosarul cauzei cu cel puţin 8 zile
înainte de expirarea duratei arestării preventive;
se soluţionează numai după ascultarea inculpatului prezent;
trebuie soluţionată înainte de expirarea duratei măsurii arestării
preventive.
Formularea propunerii de prelungire aAndone-Bontaş
arestării preventive cu 3 zile
înainte de
Uf! expirarea duratei măsurii preventive:
nu produce nicio consecinţă
Procedură penalăjuridică, dacă judecătorul
201 de
drepturi şi libertăţi admite propunerea de prelungire a arestării
preventive până la expirarea duratei măsurii preventive;
atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea propunerii
de de prelun gire a măsurii arestării preventive
nu produce nicio consecinţă juridică, în nicio situaţie.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni
competenţa B judece cauza în primă instanţă sesizat cu o propunere
de prelungire a duratei măsurii arestării preventive:
poate dispune respingerea propunerii şi înlocuirea măsurii
arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu;
poate constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive;
poate dispune respingerea propunerii, prin încheiere executorie.
Dacă judecătorul de drepturi şi libertăţi respinge propunerea de prelungire
a duratei măsurii arestării preventive:
inculpatul este pus în libertate la data rămânerii definitive a acestei
încheieri'
judecătorul de drepturi şi libertăţi poate înlocui măsura arestării
preventive cu măsura arestului la domiciliu, în condiţiile
prevăzute de lege;
judecătorul de drepturi şi libertăţi poate lua măsura arestului la
domiciliu, în condiţiile prevăzute de lege.
Durata totală a arestării preventive a inculpatului minor nu poate depăşi:
în cursul urmăririi penale, un termen rezonabil şi nu poate fi mai
mare de 180 de zile;
în cursul urmăririi penale, un termen rezonabil şi nu poate fi mai
mare de 120 de zile;
5 ani în cursul judecăţii în primă instanţă.
Prelungirea duratei măsurii arestării preventive nu poate depăşi:
30 de zile, în cursul urmăririi penale;
30 de zile, în cursul procedurii de cameră preliminară;
60 de zile, în cursul judecăţii.
Dacă, într-o cauză penală, urmărirea penală a fost începută sub aspectul
săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, fiind dispusă măsura
arestării preventive de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din
cadrul judecătoriei şi ulterior încadrarea juridică a fost schimbată în
tentativă la infracţiunea de omor:
prelungirea duratei măsurii arestării preventive se dispune de
judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul tribunalului;
măsura arestării preventive dispusă iniţial de judecătorul de
drepturi şi libertăţi din cadrul judecătoriei nu mai este legală;
judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul tribunalului nu
poate dispune prelungirea măsurii arestării preventive dispuse
de un organ judiciar necompetent.
Prelungirea duratei măsurii arestării preventive:
se poate dispune pe o perioadă de cel mult 20 de zile, în cazul
Andone-Bontaş
inculpatului minor;
se dispune numai la propunerea procurorului;
se soluţionează cu participarea obligatorie a procurorului.
202 Teste grilă
Andone-Bontaş
Arestarea preventivă a inculpatului:
în procedura de cameră preliminară, poate fi dispusă numai la
propunerea procurorului;Procedură penală 203
în cursul judecăţii, poate fi dispusă din oficiu;

în cursul judecăţii, nu poate fi luată pe o perioadă mai mare de 30
de zile.
în cursul judecăţii în apel:
arestarea preventivă a inculpatului se dispune de instanţa de
judecată, în compunerea prevăzută de lege;
mandatul de arestare preventivă se emite de completul de
judecată;
durata arestării preventive nu poate depăşi 5 ani.
Inculpatul arestat poate fi tratat sub pază permanentă în reţeaua sanitară a
Ministerului Sănătăţii:
dacă se constată, doar în baza unei expertize medico-legale, că
inculpatul arestat nu poate fi tratat în reţeaua sanitară a
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
cu încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a
judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de
judecată care a luat măsura sau în faţa căreia se află cauza;
pe o durată care intră în durata măsurii arestării preventive.
Măsura arestării preventive încetează de drept la data când:
instanţa de fond condamnă inculpatul la plata amenzii care
însoţeşte pedeapsa închisorii;
instanţa de fond pronunţă o hotărâre de amânare a aplicării
pedepsei;
durata reţinerii şi arestării preventive a devenit egală cu durata
pedepsei pronunţate de instanţa de fond, chiar dacă acest
moment a intervenit după pronunţarea hotărârii primei
instanţe şi până la învestirea instanţei de apel.
Măsura arestării preventive încetează de drept:
la data pronunţării unei hotărâri de condamnare cu suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere împotriva căreia
procurorul a declarat apel;
la data pronunţării unei hotărâri de condamnare cu executare la
pedeapsa închisorii de 3 ani;
dacă durata arestării preventive este de 180 zile în timpul
judecăţii.
Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului
judiciar pe cauţiune:
în cursul judecăţii, se soluţionează în camera de consiliu;
poate fi respinsă în principiu, dacă judecătorul de drepturi şi
libertăţi găseşte cererea neîntemeiată;
se soluţionează numai în prezenţa inculpatului, dacă a fost admisă
în principiu.
Cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura
controlului judiciar pe cauţiune:
se admite în principiu prin încheiere definitivă;
se soluţionează în camera de consiliu;
poate fi respinsă, în Andone-Bontaş
principiu, dacă inculpatul nu depune
cauţiunea fixată.
204 Teste grilă
Andone-Bontaş
Măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere:
cu o măsură preventivăProcedură
mai uşoară;
penală 205
numai cu o măsură preventivă mai uşoară;

cu o măsură preventivă mai grea.
Cererea de revocare sau înlocuire a măsurii preventive:
poate fi formulată în scris sau oral;
se adresează numai instanţei de judecată;
se adresează, în scris, judecătorului de drepturi şi libertăţi,
judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de
judecată, după caz.
Admiterea în principiu a cererii de înlocuire a măsurii arestului la
domicili măsura controlului judiciar pe cauţiune:
se dispune prin încheiere, care se poate ataca cu contestaţie, în
termen de 24 de ore de la pronunţare sau de la comunicare,
după caz;
se dispune prin încheiere, prin care se stabileşte valoarea şi
termenul în care trebuie depusă cauţiunea;
se judecă în camera de consiliu, în toate situaţiile.
Arestul la domiciliu încetează de drept:
în cursul judecăţii, după împlinirea a 180 de zile;
în apel, dacă durata măsurii arestului la domiciliu a atins durata
pedepsei pronunţate în hotărârea de condamnare;
în cazurile în care instanţa de judecată pronunţă o hotărâre de
suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, chiar
nedefinitivă.
Măsura arestării preventive se revocă:
în cazul în care s-au schimbat temeiurile avute în vedere la
în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă
nelegalitatea măsurii;
la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a
inculpatului la pedeapsa închisorii.
încetarea de drept a măsurii arestării j
numai prin încheiere;
prin sentinţă;
prin ordonanţă.
Este obligatorie audierea inculpatului prezent cu ocazia:
soluţionării cererii de revocare a măsurii arestării preventive;
soluţionării cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive;
verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului la domiciliu în
cursul judecăţii.
Faţa de suspectul minor se poate dispune masura:
reţinerii;
controlului judiciar pe cauţiune;
Andone-Bontaş/Trandafir
Inculpatul
206 minor poate fi arestat pentru o durată
Teste grilă de cel mult:
aj 20 de zile;
30 de zile, din care se deduce durata reţinerii;
30 de zile în procedura de cameră preliminară.
Reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse faţă de un inculpat minor:
în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de
libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării
acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin
luarea măsurii;
pe acelaşi termen ca şi pentru inculpaţii majori;
doarîn cursul urmăririi penale.
nu pot fi luate asupra bunurilor părţii responsabile civilmente,

dacă au ca scop garantarea executării cheltuielilor judiciare;
se pot lua la cererea părţii civile;
luate din oficiu nu pot folosi părţii civile.
HiHHHHHHHHHHHHHHHIHHBHHHflHHHi
nu pot fi niciodată luate asupra bunurilor altor persoane decât
părţile din procesul penal;
se iau doar după începerea urmăririi penale;
în vederea garantării executării pedepsei amenzii se iau doar
asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
334. Măsurile asigurătorii:
nu pot fi luate de procuror în faza de judecată ;
pot fi luate şi în procedura de cameră preliminară;
nu sunt niciodată obligatorii.
pot fi contestate doar de proprietarul bunurilor vizate prin

măsura luată;
pot avea ca obiect şi creanţe;
pot avea ca obiect bunuri care aparţin unei instituţii publice.
măsurilor
se poate face contestaţie doar împotriva modului de aducere la
îndeplinire a acestora;
contestaţia nu suspendă executarea;
contestaţia se judecă întotdeauna de judecătorul de cameră
preliminară.
337. Contestaţia formulată împotriva măsurilor asigurătorii luate de
procuror:
se soluţionează întotdeauna în şedinţă publică;
se soluţionează întotdeauna cu participarea obligatorie a
procurorului;
nu se poate soluţiona de judecătorul de cameră preliminară.
§38. în cazul sechestrului:
sumele de bani se ridică întotdeauna;
bunurile nu pot fi puse sub sigiliu;
se poate recurge la evaluatori sau experţi.
Andone-Bontaş
Măsurile asigurătorii:
nu pot viza bunuri imobile;
se207
aduc la îndeplinire de organele degrilăcercetare penală;
Teste
nu pot viza bunuri perisabile.
tsSxKMMStKSs
Poprirea asigurătorie:
IE
poate fi instituită prin rezoluţie sau ordonanţă;
poate fi luată faţă de partea responsabilă civilmente;
poate avea ca obiect bunuri imobile.
Restabilirea situaţiei anterioare: .3*
poate fi dispusă şi de procuror;
nu este întotdeauna posibilă;
poate fi dispusă în cursul urmăririi penale.
Contestaţia în cazul măsurilor asigurătorii:
poate fi făcută şi împotriva măsurii asigurătorii luate de
judecătorul de cameră preliminară;
nu poate fi făcută împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii
asigurătorii luate de instanţă;
poate fi făcută, potrivit legii civile, împotriva modului de aducere
la îndeplinire a măsurii asigurătorii, după rămânerea
definitivă a hotărârii.
Obiectul măsurilor asigurătorii:
constă doar în bunuri corporale;
poate consta şi în titluri de valoare;
nu poate consta în bunuri proprietate publică.
în cazul măsurilor asigurătorii:
procurorul poate solicita luarea unor astfel de măsuri prin
rechizitoriu;
judecătorul de cameră preliminară poate dispune luarea unor
astfel de măsuri din oficiu;
instanţa de judecată nu poate lua astfel de măsuri din oficiu.
Măsurile asigurătorii:
în vederea garantării executării pedepsei amenzii pot fi luate la
cererea părţii civile;
în vederea confiscării speciale pot fi luate şi asupra bunurilor
persoanei responsabile civilmente, în condiţiile legii penale;
în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare pot fi luate
întotdeauna şi asupra bunurilor membrilor de familie ai
suspectului sau inculpatului.
Măsurile asigurătorii: 1^1
nu pot fi luate niciodată faţă de bunurile minorilor;
se dispun pe o perioadă limitată de timp în cursul procesului
penal;
pot fi dispuse asupra bunurilor proprietate comună în
devălmăşie a soţilor, chiar dacă numai unul dintre soţi este
suspect sau inculpat.
Chemarea persoanelor în faţa instanţei de judecată poate fi realizată:
prin citaţie scrisă; Trandafir
prin notă telefonică;
prin orice altă modalitate, chiar dacă nu este prevăzută de lege.
208 Teste grilă
Comunicarea citaţiilor se poate face prin:
Poliţia Locală;
Jandarmeria Română;
servicii de curierat.
Citarea se poate realiza:
oral, organul judiciar aducându-i persoanei la cunoştinţă
consecinţele neprezentării;
prin intermediul poştei electronice, cu acordul persoanei citate;
prin intermediul părinţilor, dacă persoana citată este un minor cu
vârsta între
şi 18 ani.
Citaţia trimisă inculpatului trebuie să conţină:
menţiunea că a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
încadrarea juridică a faptei de care este acuzat;
atenţionarea că, în caz de neprezentare, poate fi adus cu mandat de
aducere.
Partea civilă se citează:
în principal, la adresa locului de muncă, iar dacă aceasta este
necunoscută, la adresa unde locuieşte;
la spital, în cazul în care aceasta este internată într-un asemenea
loc;
la centrul de deţinere, dacă aceasta este privată de libertate.
Suspectul sau inculpatul va fi citat:
la locul indicat prin declaraţia dată în timpul urmăririi penale;
la sediul avocatului din oficiu, dacă nu s-a prezentat la prima
citare legal îndeplinită;
la locul de muncă, dacă nu este cunoscută adresa unde locuieşte.
Dacă nu este cunoscută nici adresa unde locuieşte inculpatul, nici
adresa locului de muncă al acestuia, va fi dispusă:
afişarea unei înştiinţări la sediul consiliului local pe raza căruia a
fost săvârşită infracţiunea;
publicarea citaţiei într-un ziar de circulaţie naţională, desemnând
un avocat din oficiu inculpatului;
afişarea unei înştiinţări la sediul organului judiciar.
Pentru primul termen de judecată, inculpatul sau suspectul care
locuieşte în
va fi citat prin scrisoare recomandată, dacă instrumentul juridic
internaţional încheiat cu statul în cauză permite acest lucru;
este considerat că a fost legal citat dacă acesta refuză scrisoarea
recomandată prin care a fost citat;
are obligaţia de a indica o persoană cu domiciliu pe teritoriul
României căreia să îi fie comunicate citaţiile şi actele pentru
termenele ulterioare.
Constantinescu
Ministerul Finanţelor Publice se citează: ,
la sediul instituţiei; Procedură penală 209
la sediul administraţiilor publice locale de la domiciliul persoanei

vătămate;
la sediul organului judiciar, dacă pentru aflarea sediului
Ministerului Finanţelor Publice este necesară amânarea
cauzei.
Citarea unei societăţi comerciale se poate face:
prin intermediul poştei electronice, dacă, în urma verificărilor,
organul judiciar a' aflat această adresă de pe site-ul societăţii;
prin intermediul agentului procedural al instanţei, la sediul
societăţii;
prin notă telefonică, chiar dacă persoana citată nu şi-a dat
acordul pentru citarea telefonică.
Dacă persoana citată nu se află acasă, citaţia:
poate fi înmânată soţului persoanei citate;
poate fi înmânată copilului persoanei citate, în vârstă de 12 ani;
va fi lăsată în căsuţa de scrisori a apartamentului persoanei
citate.
în timpul judecării în primă instanţă, dacă persoana vătămată
este m
pentru un termen de judecată:
aceasta poate invoca neregularitatea procedurii de citare până la
termenul următor la care nu s-a prezentat, chiar dacă la acest
termen este în continuare nelegal citată;
procurorul sau inculpatul prezent poate invoca nelegala citare a
părţii numai la termenul la care ea s-a produs;
instanţa poate invoca din oficiu nelegala citare a persoanei
vătămate până la reţinerea cauzei în pronunţare, cu excepţia
cazului în care prezenţa inculpatului este obligatorie.
în cursul judecăţii, în cazul inculpatului arestat preventiv:
dacă acesta este nelegal citat şi lipseşte de la judecată, persoana
vătămată poate invoca neregularitatea procedurii de citare şi
la termenul următor producerii nelegalităţii;
acesta va fi citat la locul de deţinere;
prezenţa avocatului din oficiu, care nu a luat legătura cu
inculpatul, va acoperi orice vicii ale procedurii de citare, chiar
dacă inculpatul a solicitat să fie adus în faţa instanţei.
Poate fi adus în faţa organului judiciar cu mandat de aducere:
martorul care nu a fost anterior legal citat;
persoana vătămată care, deşi citată telefonic, nu s-a prezentat în
mod nejustificat, iar audierea sa este necesară;
martorul care refuză să primească citaţia, iar audierea acestuia a
fost apreciată ca fiind necesară.
Constantinescu
Inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere:
numai
210
dacă a fost anterior legal Teste
citat;
grilă
numai dacă există suspiciunea rezonabilă că acesta încearcă să se

sustragă de la prezentarea în faţa organului judiciar;
chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură
se impune în interesul rezolvării cauzei.
Pătrunderea fără consimţământ într-un domiciliu, în vederea executării
manda tului de aducere, poate fi dispusă:
de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheiere
definitivă;
la cererea procurorului, care se soluţionează în cameră de
consiliu;
cu titlu provizoriu, de către procurorul care supraveghează
urmărirea penală.
Mandatul de aducere se execută |
organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare;
organele inspecţiilor de stat;
organele de ordine publică.
Mandatul de aducere va fi pus în executare prin constrângere:
în toate cazurile în care persoana în cauză refuză să însoţească
persoana care execută mandatul;
atunci când inculpatul, care nu suferă de nicio afecţiune
medicală, refuză să însoţească persoana care execută
mandatul;
martorul încearcă să fugă.
Martorul adus cu mandat rămâne ia dispoziţia organului judiciar:
cel mult 8 ore, chiar dacă audierea a fost deja efectuată în 2 ore,
iar prezenţa martorului nu mai este necesară pentru
efectuarea altor procedee probatorii;
numai pe durata impusă de audiere, dar nu mai mult de 8 ore;
mai mult de 8 ore, dacă faţă de inculpatul din cauză s-a luat
măsura preventivă a reţinerii.
Ş66. Termenul procedural poate fi:
peremptoriu;
prohibitiv;
substanţial.
decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste

termen;
amendarea judiciară a persoanei care nu şi-a exercitat diligent
drepturile procesuale;
în mod obligatoriu, răspunderea disciplinară a persoanei care nu
a respectat termenul.
|Ş8. Termenul de 10 zile pentru declararea apelului este un termen:
procedural prohibitiv;
procedural peremptoriu;
E; c) substanţial.
Termenul de 24 de ore privind dispunerea măsurii reţinerii:
Constantinescu
|h
este un termen substanţial;
ora la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în
durata acestuia-
poate fi suspendat sau întrerupt în condiţiile legii.
Termenul de 30 de zile faţă de primul termen de judecată în care tr
înmânată citaţia inculpatului aflat în străinătate este un termen:
legal de regresiune;
judiciar de recomandare;
peremptoriu.
Termenul minim în care trebuie formulată propunerea de prelungire a
arestării preventive este:
procedural imperativ;
de cel puţin 3 zile înainte de expirarea duratei arestării
preventive;
de regresiune;
Pe data de 4 iulie 2016, judecătorul de cameră preliminară menţine
măsura arestării preventive faţă de inculpatul X. Pe data de 10 iulie
2016, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii
cu privire la respectivul inculpat, iar acesta declară contestaţie
împotriva încheierii. Următoarea verificare a măsurii preventive va
avea loc:
nu mai târziu de 30 de zile de la ultima menţinere, verificarea
urmând să fie realizată de judecătorul de cameră preliminară
învestit cu soluţionarea contestaţiei declarate;
nu mai târziu de 60 de zile de la începerea judecăţii, având în
vedere că prin începerea judecăţii cauza a trecut în faza de
judecată;
nu mai târziu de 30 de zile, verificarea urmând să fie realizată de
judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu
rechizitoriu.
Contestaţia formulată de inculpat împotriva încheierii de luare a măsurii
arestului preventiv în timpul urmăririi penale:
se declară în termen de 24 de ore de la pronunţare, respectiv de la
comunicare;
se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare;
se soluţionează în termen de 5 zile de la declarare.
în cazul termenelor procedurale pe luni:
ziua în care termenul începe să curgă nu se ia în calcul;
expiră la sfârşitul zilei corespunzătoare a ultimei luni, cu excepţia
cazului în care această zi cade într-o lună care nu are zi
corespunzătoare sau într-o zi nelucrătoare;
sărbătorile legale din cursul termenului nu intră în calculul
termenului.
în cazul termenelor procedurale pe zile:
când prima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare, aceasta
nu intră în calculul termenului;
nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua
în care acesta se împlineşte;
actul efectuat după împlinirea termenului imperativ este tardiv.
în cazul în care arestarea preventivă a fost dispusă de către judecătorul de
drepturi şi libertăţi pentru o perioadă de 30 de zile:
ziua la care începe să curgăConstantinescu
termenul şi ziua în care se împlineşte
intră în durata acestuia;
în cazul în care ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare,
arestarea
212
preventivă va încetaTestedegrilădrept în prima zi lucrătoare
care urmează;
termenul nu poate fi întrerupt sau suspendat.
Termenul procedural de 20 de zile pentru formularea plângerii împotriva
soluţiei de neurmărire în faţa judecătorului de cameră preliminară
expiră pe data de
în acest caz:
plângerea depusă pe data de 07.05.2014 la parchetul care a emis
soluţia atacată şi care a ajuns la instanţa competentă pe
20.05.0214 este considerată ca fiind formulată în termen, dacă
petentul nu cunoştea organul competent;
plângerea depusă pe data de 01.04.2014 la primăria în care
domiciliază petentul şi care a ajuns la instanţa competentă pe
10.05.2014 este considerată ca fiind formulată în termen;
plângerea depusă pe data de 02.05.2014 la oficiul poştal, prin
scrisoare recomandată, şi care a ajuns la instanţa competentă
pe 08.05.2014 este considerată ca fiind formulată în termen.
Cheltuielile judiciare în cadrul procesului penal pot include:
onorariul expertului judiciar;
costurile necesare pentru efectuarea procedeelor probatorii;
salariul procurorului care supraveghează urmărirea penală.
Au dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate pentru transportul până la
locul în care au fost chemaţi de către organul judiciar:
martorul;
doar inculpatul, în cazul în care a fost achitat;
interpretul.
Pe durata lipsei de la serviciu pricinuită de chemarea ia organele judiciare,
martorul care este salariat are dreptul:
la plata de către organele judiciare a echivalentului venitului său;
la venitul de la locul de muncă;
la restituirea cheltuielilor efectuate cu cazarea sa în localitatea în
care se află organul judiciar.
â81. în cazul în care instanţa pronunţă soluţia de condamnare a
inculpatului:
acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,
inclusiv a onorariului avocatului din oficiu;
acesta va achita integral cheltuielile judiciare către stat, chiar şi în
ipoteza în care instanţa reţine circumstanţa legală a provocării;
acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către persoana
vătămată.
Constantinescu
Inculpatul va achita integral cheltuielile judiciare avansate de st
cheltuielilor privind avocaţii dinProcedură
oficiupenală
şi interpreţii: 213
în cazul în care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală;

atunci când a fost dispusă amânarea aplicării pedepsei;
în cazul împăcării părţilor.
în cazul în care instanţa pronunţă hotărârea de condamnare
inculpaţi, cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi achitate:
de inculpaţi în solidar, în măsura în care aceştia sunt solidar la p| ata
obligaţi în prejudiciului către partea civilă;

de către fiecare inculpat în parte, în funcţie de contribuţia la
săvârşirea infracţiunii;
de către fiecare inculpat în parte, în funcţie de măsura în care a
provocat cheltuielile judiciare.
în situaţia în care instanţa pronunţă condamnarea inculpatului X şi achi
inculpatului Y, cheltuielile judiciare avansate de stat:
vor fi plătite numai de către inculpatul faţă de : a fost pronunţată soluţia de
care condamnare;
vor fi plătite de fiecare dintre cei doi inculpaţi, dacă inculpatul V
a fost obligat în solidar cu X la repararea prejudiciului cauzat
părţii civile;
vor rămâne în sarcina statului.
în cazul în care faţă de inculpatul X este pronunţată soluţia de încetare a
procesului penal pentru existenţa unei cauze de nepedepsire,
cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi achitate de către: "Hi
inculpat;
persoana vătămată care a formulat plângerea prealabilă;
partea civilă.
în cursul judecăţii în primă instanţă inculpatul X solicită continuarea
procesului penal, chiar dacă faţă de infracţiunea pentru care a
fost trimis în judecată a intervenit prescripţia. Cheltuielile
judiciare avansate de stat:
vor rămâne în sarcina statului, ori de câte ori instanţa pronunţă
achitarea inculpatului;
vor fi achitate de către inculpat atunci când se dispune încetarea
procesului penal;
în toate cazurile vor rămâne în sarcina statului.
în cazul în care curtea de apel respinge cererea de apel formulată de
către inculpat ca neîntemeiată:
cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina
acestuia;
inculpatul va achita cheltuielile judiciare avansate de stat;
persoana vătămată va achita cheltuielile judiciare avansate de
stat, dacă îi poate fi reţinută o culpă procesuală.
Constantinescu
. în cazul în care judecătorul de cameră preliminară respinge plângerea
formulată
214
de petent împotriva soluţiei de clasare:
Teste grilă
petentul va fi obligat în toate cazurile la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat;
petentul va putea fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate
de intimată;
cheltuielile judiciare avansate de stat pot rămâne în sarcina
acestuia.
Partea responsabilă civilmente va fi obligată în solidar cu inculpatul la
plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat dacă instanţa a admis acţiunea
civilă:
şi a obligat partea responsabilă civilmente singură la repararea
pagubei;
iar partea civilă este o persoană cu capacitate de exerciţiu
restrânsă;
şi a obligat în solidar inculpatul şi partea responsabilă civilmente
la repararea pagubei.
în caz de condamnare, inculpatul este obligat să plătească cheltuielile
judiciare
făcute de:
persoana vătămată;
partea civilă, dar numai în parte atunci când acţiunea civilă nu
este admisă în totalitate;
către partea responsabilă civilmente.
o sancţiune pentru încălcarea dispoziţiilor legale care

reglementează desfăşurarea procesului penal;
o sancţiune ce poate fi aplicată, în funcţie de opţiunea organului
judiciar;
o sancţiune pentru încălcarea unui termen substanţial.
92. Actele subsecvente actului declarat nul vor fi: ■
j
lovite de nulitate, însă numai dacă în privinţa actului iniţial a fost
constatată o cauză de nulitate absolută;
considerate valabil încheiate;
la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură
directă între acestea şi actul declarat nul.
Atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar:
va dispune în toate cazurile refacerea actului cu respectarea
dispoziţiilor legale;
va dispune refacerea actului cu respectarea dispoziţiilor legale
atunci când este necesar şi dacă este posibil;
nu va proceda la refacerea actului, dacă acesta este lovit de o cauză
de nulitate relativă.
Nulitatea absolută:
nu este condiţionată de existenţa unei vătămări procesuale;
este strict şi limitativ prevăzută de lege;
este condiţionată de existenţa unei vătămări, care este prezumată
Constantinescu
absolut.
Este întotdeauna sancţionată cu nulitatea absolută:
schimbarea preşedinteluiProcedură
completului
penală de judecată în timpul 215
deliberărilor
schimbarea grefierului de şedinţă în timpul cercetării
judecătoreşti;
nelegala citare.
Este incidenţă sancţiunea nulităţii absolute atunci când: g,
judecătorul care a pronunţat soluţia de condamnare în fond
participăşâ judecarea aceleiaşi cauze în apel;
judecătorul de drepturi şi libertăţi participă în aceeaşi cauză în
completul de judecată care se pronunţă asupra fondului
cauzei;
completul de judecată stabileşte deliberarea la o perioadă mai
mare de 15 2j|e de la închiderea dezbaterilor.
Va determina existenţa unui caz de nulitate absolută nerespectarea: ş
competenţei personale a organelor de urmărire penală, atunci
când urmărirea penală a fost efectuată de organul ierarhic
inferior celui legal competent;
competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, atunci când
judecata este efectuată de o instanţă ierarhic superioară celei
legal competente;
competenţei personale a instanţelor judecătoreşti, atunci când
judecata este efectuată de o instanţă ierarhic inferioară celei
legal competente.
Desfăşurarea şedinţei de judecată în şedinţă publică, în cazul în care
inculpatul era minor la data sesizării instanţei, însă a împlinit vârsta
majoratului până la primul termen de judecată:
atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate;
nu constituie o încălcare a normelor de procedură;
poate fi sancţionată în condiţiile nulităţii relative.
în cazul în care termenul la care au loc dezbaterile este desfăşurat în
şedinţă nepublică, hotărârea judecătorească:
va fi lovită de nulitate absolută, dacă legea nu prevede o excepţie
de la regula publicităţii şedinţei de judecată;
va fi lovită de nulitate relativă, dacă legea nu prevede o excepţie
de la regula publicităţii şedinţei de judecată;
va fi considerată legală, dacă este pronunţată în cadrul procedurii
reabilitării.
în cazul în care în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii
minori şi alţii majori, judecarea cauzei în şedinţă nepublică:
este sancţionată cu nulitatea absolută;
este sancţionată cu nulitatea relativă;
nu constituie o încălcare a dispoziţiilor privind desfăşurarea
procesului penal.
Este sancţionată cu nulitatea absolută neparticiparea procurorului:
la punere în executare a mandatului de percheziţie domiciliară în
cazul unei infracţiuni de furt calificat de competenţa
judecătoriei.
la soluţionarea în primă instanţă a cauzelor în care instanţa este
Constantinescu
sesizată cu rechizitoriu;
la soluţionarea cererii de încuviinţare a efectuării percheziţiei
216
domiciliare.
Teste grilă
Constantinescu
Procedură penală 72i
,2. Nerespectarea dispoziţiilor privind prezenţa suspectului sau

inculpatului este sancţionată cu nulitatea absolută atunci când:
prezenţa inculpatului este obligatorie;
inculpatul susţine că nu şi-a putut exercita dreptul la
apărare;
persoana vătămată a solicitat prezenţa personală a
inculpatului.
Este sancţionată cu nulitatea absolută: Î
judecarea în primă instanţă a inculpatului aflat în stare de
deţinere în altă cauză, fără aducerea acestuia la judecată;
judecarea de către instanţa competentă a contestaţiei la
executare a condamnatului internat într-un centru
educativ, fără ca acesta să fie adus la judecată;
judecarea în primă instanţă a inculpatului aflat în stare de
deţinere în altă cauză, dacă acesta a solicitat judecarea
cauzei în lipsă, fiind reprezentat de avocatul ales.
Nerespectarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a
părţilor este sancţionată cu nulitatea absolută atunci când:
asistenţa este obligatorie potrivit legii;
inculpatul major, trimis în judecată în stare de libertate
pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii de furt, solicită
amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat, iar
instanţa respinge cererea în mod nejustificat;
partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de
exerciţiu.
Desfăşurarea şedinţei de judecată cu nerespectarea principiului
publicităţii poate fi constatată:
din oficiu;
la cererea procurorului;
din oficiu, însă numai la termenul care neregularitatea a
avut loc.
Cauzele de nulitate absolută din timpul urmăririi penale pot fi
invocate:
în orice stare a procesului, în cazul sesizării instanţei cu un
acord de recunoaştere a vinovăţiei;
până la citirea actului de sesizare al instanţei;
până la încheierea procedurii de cameră preliminară, în
cazul sesizării instanţei prin rechizitoriu.
încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a
suspectului, atunci când asistenţa este obligatorie, poate fi
invocată:
până la încheierea procedurii de cameră preliminară;
în orice stare a procesului;
până la închiderea dezbaterilor.
nu poate fi acoperită în niciun caz;

Constantinescu
poate fi acoperită dacă, după declinarea competenţei,
instanţa ierarhic superioară competentă material să
soluţioneze cauza menţine actele îndeplinite de instanţa
ierarhic inferioară; Procedură penală 72i
poate fi acoperită dacă, după admiterea cererii de abţinere,

instanţa menţine actele efectuate de judecătorul
incompatibil.
Constantinescu
210 Teste grilă
Pentru incidenţa nulităţii relative este necesară:

o vătămare procesuală;
existenţa unui interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei
legale IncifcBl
o dispoziţie legală expresă care să prevadă că încălcarea
dispoziţiei | ' atrage sancţiunea nulităţii relative.
Nulitatea relativă poate fi invocată de: .
procuror;
în orice situaţie, de către instanţă;
persoana vătămată.
Nulitatea relativă a ordonanţei de punere în mişcare a
acţiunii j invocată până la:
închiderea procedurii de cameră preliminară,
dacă instanţa a fost sesizată^cu rechizitoriu;
prezentarea materialului de urmărire penală;
primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită,
dacă instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a
vinovăţiei.
Nulitatea relativă se poate acoperi atunci când:
persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de
lege;
persoana interesată a renunţat în mod expres la invocarea
nulităţii;
instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile cerute de
lege pentru anularea actului.
Poate constitui
laiHII abatere
IIMIINI lllljudiciară: . ^MjjjBK
■ III Illllll I IIIIIM Uliii I '"«• 31'M'•
«IIHkWMar
îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor de transmitere a
dosarelor, dacă prin aceasta s-au provocat întârzieri în
desfăşurarea procesului penal;
părăsirea fără permisiune sau fără un motiv întemeiat de
către martora locului în care urmează să fie audiat;
absenţa nejustificată a avocatului ales de la un termen de
judecată, dacă acesta şi-a asigurat substituirea.
Poate fi sancţionată cu amendă judiciară:
manifestarea ireverenţioasă a părţilor faţă de procurorul de
şedinţă;
neprezentarea martorului din cauza internării sale în spital
pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale urgente;
abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinţă a
drepturilor procesuale de către părţi.
Aplicarea amenzii judiciare:
înlătură răspunderea penală a făptuitorului;
poate fi cumulată cu aplicarea amenzii penale pentru aceeaşi
Constantinescu
faptă; ,i|j
de către instanţă poate fi realizată numai prin minută,
redactarea acesteia fiind obligatorie.
Constantinescu
mda judiciară poate fi aplicată prin:
ordonanţă;
rezoluţie;
încheiere.
ipotriva amenzii judiciare aplicate prin ordonanţă poate fi
formulată cerere de ducere a amenzii:
în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei;
nu poate fi exercitată nicio cale de atac;
care este soluţionată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi,
prin încheiere.
aplicate prin încheierea judecătorului de cameră
se soiuţioneaza ae către acelaşi judecător de cameră

preliminară;
trebuie să fie formulată în termen de 10 zile de comunicarea
încheierii;
se soluţionează de un alt judecător de drepturi şi libertăţi.
Constantinescu
Capitolul II
Partea
specială
419. Urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe cu privire la:

a) existenţa infracţiunii şi identificarea
autorilor;
b) stabilirea răspunderii penale a autorilor;
c) latura civilă a cauzei, atunci când partea civilă este o
persoană juridică.
420. Procedura în cursul urmăririi penale este: 'i m
a) publică;
b) cu caracter public limitat;
c) nepublică.
421. Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale
prin:a) ordonanţă, dacă legea nu prevede altfel;
b) rezoluţie;
c) încheiere.
422. Organul de cercetare penală întocmeşte:
a) ordonanţe;
b) referate;
c) rezoluţii.
423. Organele de urmărire penală pot fi sesizate . 31
prin:a) plângere;
b) denunţ;
c) proces-verbal de sesizare din oficiu, însă numai pentru
infracţiunile flagrante.
424. Punerea în mişcare a acţiunii penale poate fi 'jfm
condiţionată
a) formularea plângerii prealabile de:
de către
persoanadevătămată;
b) autorizarea organului prevăzut lege;
c) sesizarea comandantului, indiferent de fost
infracţiunea care a
către militari. săvârşită de
425. Plângerea penală poate fi formulată: .
de orice persoană care a observat săvârşirea unei infracţiuni;

prin mandatar, cu mandat special care va rămâne ataşat
plângerii;
de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ.
Spre deosebire de plângerea prealabilă, plângerea penală:
poate fi formulată oricând, până la împlinirea termenului
de prescripţie a răspunderii penale;
poate fi formulată de către copilul major pentru părinţi;
formulată oral se consemnează într-un proces-verbal de
către organul care o primeşte.
Plângerea penală depusă direct la instanţa de judecată:

va fi declinată prin sentinţă spre competentă soluţionare de
către parchetul de pe lângă respectiva instanţă;
va fi soluţionată de către instanţa penală prin administrarea
tuturor mijloacelor de probă necesare;
va fi trimisă pe cale administrativă organului judiciar
competent.
Denunţul poate fi formulat:
de către orice persoană fizică sau juridică;
numai personal, cu excepţia persoanei lipsite de capacitate de
exerciţiu;
de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ.
în
organul de urmărire penală încheie un proces-verbal;
procesul-verbal încheiat constituie act de începere a urmăririi
penale;
este obligatorie reţinerea persoanei cu privire la care există
suspiciunea că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Este considerată flagrantă infracţiunea al cărei făptuitor:
este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme cu
privire la care există presupunerea că au fost folosite la
săvârşirea infracţiunii;
este adus la sediul organului de urmărire penală cu mandat de
aducere;
imediat după săvârşire, este urmărit de organele de siguranţă
naţională.
în cazul constatării infracţiunii flagrante:
organele de ordine publică au obligaţia să constate săvârşirea
acesteia, chiar şi în cazul infracţiunilor pentru care este
necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
organele de siguranţă naţională au obligaţia încheierii unui
proces-verbal;
este obligatorie reţinerea suspectului şi urmarea procedurii
speciale în cazul infracţiunilor flagrante.
în cadrul examinării sesizării, organul de urmărire penală verifică:
numai competenţa materială;
condiţiile de formă prevăzute de lege;
descrierea faptei.
Plângerea se restituie pe cale administrativă petiţionarului:
atunci când plângerea nu îndeplineşte condiţiile de formă
neesenţiale;
dacă fapta nu este deloc descrisă;
dacă descrierea faptei este neclară.
Verificările prealabile constituie:
Constontinescu
Teste
214 grilă
acte premergătoare urmăririi penale;

acte de urmărire penală efectuate după începerea urmăririi
penale in rem;
acte de urmărire penală efectuate după punerea în mişcare a
acţiunii penale.
Constantinescu
Plângerea prealabilă este:

un act procesual facultativ pentru punerea în mişcare a
acţiunii penale;
o condiţie de pedepsibilitate şi procedibilitate în cazurile în
care legea prevede expres că este necesară o astfel de
plângere;
un act procesual care poate fi formulat oricând.
Plângerea prealabilă poate fi formulată;
de către persoana vătămată, personal sau prin mandatar
special;
oral, fiind consemnată într-un proces-verbal de către organul
care o primeşte;
de către copilul major pentru părinţi.
în cazul în care infracţiunea pentru care este necesară plângerea
prealabilă a i
săvârşită de mai multe persoane, iar persoana vătămată
formulează
numai cu privire la unui dintre participanţi:
va răspunde penal numai participantul cu privire la care a
fost formulată plângere;
vor răspunde penal toţi participanţii, însă numai dacă organul
de urmărire penală se va sesiza din oficiu cu privire la
participanţii faţă de care nu a fost formulată plângere
prealabilă;
vor răspunde penal toţi participanţii.
Plângerea prealabilă trebuie introdusă în termen de:
2 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre
săvârşirea faptei şi de identitatea făptuitorului;
3 luni din ziua în care reprezentantul legal al persoanei
vătămate minore a aflat despre săvârşirea faptei.
3 luni din ziua numirii unui nou reprezentant legal, dacă
făptuitorul este reprezentantul legal al persoanei
incapabile.
Termenul de 3 luni pentru introducerea plângerii prealabile constituie
un termen:
substanţial;
procedural imperativ;
procedural calculat pe zile libere.
Dacă termenul pentru formularea plângerii prealabile expiră
va fi considerată introdusă în termen:
plângerea prealabilă formulată în scris şi depusă la oficiul
poştal prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire pe data de 08.05.2014, care ajunge la organul
Constantinescu / Chiş
Teste
216 grilă
judiciar competent pe data de 15.05.2015;

plângerea prealabilă formulată în scris şi depusă pe data de
05.05.2014 la sediul consiliului local de la domiciliul
persoanei vătămate, fiind înaintată de această instituţie la
organul judiciar competent, unde a fost înregistrată pe
11.05.2014;
plângerea prealabilă formulată în scris şi depusă pe data de
09.05.2014 la sediul instanţei de judecată, fiind trimisă de
această instituţie la organul judiciar competent, unde a fost
înregistrată pe 15.05.2014, dacă petentul nu cunoştea
organul competent.
Constantinescu
Dacă, la primirea plângerii prealabile, organul de urmărire penală

constată că
aceasta este tardivă:
va înainta actele încheiate procurorului împreună cu
propunerea de clasare;
va putea întocmi un proces-verbal de sesizare din oficiu în
cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de
exerciţiu;
va dispune restituirea administrativă a plângerii prealabile.
Reprezintă o modalitate de supraveghere a urmăririi penale:
infirmarea actelor şi măsurilor procurorului de către
procurorul ierarhic superior;
încuviinţarea, autorizarea sau confirmarea unui act sau
măsură procesuală;
restituirea dosarului organului de cercetare penală.
Exercitarea supravegherii urmăririi penale:
de către un procuror necompetent material poate atrage
sancţiunea nulităţii relative;
se manifestă şi prin soluţionarea plângerilor formulate
împotriva ordonanţelor de clasare a urmăririi penale;
se realizează din oficiu.
în cursul urmăririi penale:
o cauză în care se exercită supravegherea urmăririi penale
poate fi preluată de către procuror în vederea efectuării
urmăririi penale personal;
o cauză în care procurorul efectuează urmărirea penală poate
fi trecută în supravegherea acestuia;
încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa după calitatea
persoanei a judecătorului de drepturi şi libertăţi atrag
incidenţa numai a sancţiunii nulităţii relative.
Atunci când procurorul solicită organului de cercetare penală spre
verificare un
dosar:
acesta va fi înaintat, de îndată, cu toate actele, materialele şi
datele privitoare la fapta care formează obiectul cercetării;
organul de cercetare penală poate înainta doar copii
numerotate şi certificate de pe actele dosarului;
organul de cercetare penală poate înainta numai acele acte care
se află în legătură cu infracţiunea cercetată.
|46. Procurorul care supraveghează urmărirea penală:
dă dispoziţii care sunt obligatorii şi prioritare pentru organul
de cercetare penală, mai puţin atunci când contravin
Constantinescu / Chiş
Teste
218 grilă
dispoziţiilor organelor ierarhic superioare acestora;

poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală;
poate să efectueze personal orice act de urmărire penală numai
dacă preia cauza.
Constantinescu
219 Teste grilă
Dacă organul de cercetare penală, verificându-şi competenţa potrivi®

C.proc.pen., constată că nu este competent:
dispune, prin ordonanţă, declinarea de competenţă în
favoareal^^Î cercetare penală competent;
trimite de îndată cauza procurorului care exercită
supravegherea cu nr
de declinare a competenţei în favoarea parchetului
competent sau^ propunerea de trimiterea cauzei la
organul de cercetare penală competent-
va înceta efectuarea oricărui act de urmărire penală.
Actele sau măsurile procesuale legal efectuate de către organul de
penală necompetent pot rămâne valabile:
numai dacă cauza este trimisă unui organ de cercetare penală
aflat în suprave^S gherea aceleiaşi unităţi de parchet;
chiar şi în situaţia în care unitatea de parchet din care face
parte proc6roit§ care supraveghează urmărirea penală este
necompetentă teritorial;
numai dacă efectuarea lor nu a suferit amânare.
Dacă în supravegherea procurorului există mai multe cauze care
vizează aceeaşi
infracţiune şi aceiaşi participanţi la comiterea ei, acesta:
dispune reunirea cauzelor şi trimite ulterior cauza organului
competent;
constată că s-a ivit un conflict pozitiv de competenţă între
organele de cercetare penală;
sesizează organul de cercetare penală ierarhic superior pentru
soluţionarea conflictului de competenţă ivit.
Dacă s-a dispus de către procuror reunirea cauzelor:
competenţa cauzelor reunite va reveni organului de cercetare
penală mai întâi sesizat dacă organele de cercetare penală
sunt egale în grad;
competenţa cauzelor reunite revine organului de cercetare penală
superior în grad;
procurorul va dispune căruia dintre organele de cercetare
penală îi revine competenţa în cauză.
Organul de cercetare penală care constată că anumite acte de urmări
trebuie efectuate în afara razei teritoriale în care se face urmărirea:
trimite de îndată cauza procurorului care exercită
supravegherea, deoarece în acest caz este întotdeauna
obligatorie sesizarea organului competent;
dispune efectuarea loc prin comisie rogatorie când actele de
urmărire penală urmează să fie efectuate în aceeaşi
localitate;
poate să le efectueze personal ori poate dispune efectuarea lor
Chiş
220 Teste grilă
prin comisie rogatorie sau prin delegare.

Trecerea cauzei de la un organ de cercetare penală la altul presupune
constatarea de către procuror a necompetenţei organului de
cercetare penală,
faptul că ambele organe de cercetare penală sunt deopotrivă
competente în cauză;
inclusiv preluarea cauzei de către un organ de cercetare
penală superior celui întâi sesizat.
.t F-
procurorul poate să dispună trecerea cauzei de la un organ de

cercetare penală la
numai atunci când ambele organe de cercetare penală sunt
de acelaşi grad;
chiar şi atunci când organul de cercetare penală la care se trece
cauza este ierarhic superior celui mai întâi sesizat;
atunci când necesităţile urmăririi penale reclamă ca în cauză
urmărirea penală să fie efectuată de un alt organ de cercetare
penală decât cel sesizat.
preluarea unei cauze de către organul de cercetare penală ierarhic
superior:
se dispune numai de procurorul din cadrul parchetului ierarhic
superior care exercită supravegherea organului de cercetare
penală care preia cauza;
nu atrage prorogarea de competenţă a parchetului ierarhic
superior celui din care face parte procurorul care exercită
supravegherea urmăririi penale în cauză;
se dispune în baza propunerii motivate a organului de cercetare
penală care preia cauza.
de cercetare penală poate:
propune procurorului care exercită supravegherea urmăririi
penale în cauză preluarea cauzei de competenţa unui organ de
cercetare penală egal în grad; efectua acte de urmărire penală
în afara razei teritoriale în care se face urmărirea, cu condiţia
să nu fie vorba despre aceeaşi localitate, în acest caz
efectuarea actelor de cercetare penală devenind obligatorii;
verifica săptămânal dacă mai subzistă cauza care a
determinat suspendarea urmăririi penale.
în cazul neîndeplinirii de către organul de cercetare penală a
dispoziţiilor date de scuror, acesta din urmă poate:
solicita procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de
apel retragerea avizului de organ de poliţie judiciară;
aplica sancţiunea amenzii judiciare;
sesiza situaţia conducătorului organului de cercetare penală.
organul de cercetare penală îndeplineşte în mod defectuos
dispoziţiile date procuror:
procurorul aplică amenda judiciară conducătorului
organului de cercetare penală;
actul poate fi efectuat personal de către procuror;
procurorul nu poate trece cauza la un alt organ de cercetare
penală.
t procesuale sau procedurale nelegale ale organului de cercetare
penală:
»a) sunt infirmate prin ordonanţă motivată de către procurorul
Chiş
222 Teste grilă
care supraveghează urmărirea penală în cauză;

| b) pot fi infirmate de către conducătorul organului de cercetare
penală;
pot face obiectul plângerii formulate de către orice persoană
interesată.
459. Prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal:
HBM Procedură penală 223
poate infirma actul nelegal atât al procurorului din cadrul

parchetului ierarh inferior care supraveghează
urmărirea penală, cât şi al prim-procurorulu' acestui
parchet;
poate infirma actul nelegal al prim-procurorului
parchetului ierarhic inferior sau al procurorului din
cadrul unităţii de parchet pe care o conduce;
în cazul în care supraveghează urmărirea penală, poate
infirma actul nelegal al organului de cercetare penală.
sbhbhhhhhhhhhhhhhihihb
poate fi dispusă, în unele cazuri, şi verbal de către
procuror;
dispusă de un organ de cercetare penală nu este supusă
confirmării procurorului care supraveghează urmărirea
penală în cauză;
este obligatorie chiar şi atunci când, cu toate că sesizarea
îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă, rezultă în
mod evident un caz de împiedicare a punerii în mişcare a
acţiunii penale dintre cele prevăzute la art. 16 alin. (1)
C.proc.pen relative la fapta reclamată.
Poate dispune începerea urmăririi penale:
procurorul care supraveghează urmărirea penală;
prim-procurorul care efectuează urmărirea penală;
instanţa de judecată, în cazul infracţiunilor de audienţă.
Continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspect:
poate fi dispusă numai de către procuror în cazurile în care
urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către
procuror;
dispusă de către procuror este supusă confirmării, în
termen de 3 zile, procurorului ierarhic superior;
este supusă confirmării, în toate cazurile, atunci când este
dispusă de către organul de cercetare penală.
Dacă autorul este indicat prin plângerea penală formulată de către
persoani vătămată:
organul de urmărire penală poate dispune concomitent cu
începerea urmăririi penale şi continuarea urmăririi
penale faţă de suspect;
poate fi dispusă, în unele cazuri, clasarea cauzei fără a fi
începută urmărirea penală;
după începerea urmăririi penale in rem, persoana indicată
va fi audiată de îndată în calitate de suspect.
Autorizarea necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale:
temporizează, până la obţinerea ei, inclusiv începerea
urmării penale cu privire la faptă;
Chiş
atrage suspendarea urmării penale;
se obţine în baza sesizării formulate de către parchet
însoţite de un referat întocmit de procuror.
224 Teste grilă
Chiş
65. Ordonanţa prin care organul de cercetare penală a dispus efectuarea
urmăririi penale în continuare faţă de suspect:
este supusă confirmării în termen de 3 zile procurorului 73care
Procedură penală ^
efectuează urmărirea penală;
va fi reţinută, într-un exemplar, de către procurorul care confirmă
măsura dispusă;
este prezentată procurorului împreună cu dosarul cauzei.
Termenul de 3 zile în care măsura continuării efectuării urmăririi penale
faţă de suspect este supusă confirmării procurorului:
este un termen procedural calculat pe unităţi libere de timp;
se calculează zi cu zi;
în caz de nerespectare, poate atrage sancţiunea nulităţii relative.
Dacă procurorul a dispus prin ordonanţă continuarea efectuării urmăririi
penale cu privire la suspect:
asupra cererilor de administrare a probelor se va pronunţa numai
procurorul, în cauză fiind vorba despre efectuarea în mod
obligatoriu a urmăririi penale de către acesta;
reţinerea suspectului poate fi dispusă şi de către organul de
cercetare penală;
extinderea urmăririi penale va putea fi dispusă numai de către
procuror.
468. Identificarea bunurilor şi valorilor supuse confiscării speciale şi
confiscării extinse este obligatorie pentru organul de urmărire penală:
sens în care vor fi strânse probele necesare dovedirii lor;
motiv pentru care secretul bancar şi cel profesional nu este
opozabil organului de cercetare penală după începerea
urmăririi penale;
indiferent dacă bunurile se află în posesia unor terţi, fără vreo
calitate în procesul penal.
§69. Suspectul are dreptul:
dacă este minor, însă şi-a obţinut cu anticipaţie capacitatea
deplină de exerciţiu, să-i fie desemnat un avocat din oficiu în
cazul în care nu are avocat ales;
de a consulta dosarul oricând doreşte, acest drept neputând fi
restricţionat;
de a formula plângere împotriva ordonanţei de reţinere a
organului de cercetare penală.
Ş170. Suspectul, întocmai ca şi inculpatul, are dreptul:
să i se aducă la cunoştinţă fapta şi încadrarea juridică reţinută în
sarcina sa;
să consulte dosarul după expirarea termenului maximal de 10 zile
de restric- ţionare a accesului;
să fie audiat, în prezenţa avocatului ales sau numit din oficiu, în
vederea dispunerii măsurii controlului judiciar.
Chiş
471. Procurorul poate solicita audierea anticipată a unui martor judec
220 drepturi şi libertăţi: Teste grilă _ .'.
al de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza in
prima instanţă; b de la instanţa corespunzătoare în grad instanţei
căreia .-ar reveni competenţa să judece cauza în prima
instanţă în a cărei circumscripţie se afla sediul
parchetului; de la iudecătorie, dacă urmărirea penală este
efectuata de către procurorul militar, fapta săvârşită este de furt
calificat, iar unul dintre participanţi este civil. ;:
472 Procedura audierii anticipate. _
a este aplicabilă atunci când există riscul ca un co.nculpa sa nu
ma, poată fi audiat în cursul judecăţii, iar declaraţiile date sunt
relevante cu privire la situaţia altui coinculpat;
este admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi fara
ascultarea procurorului, părţilor şi subiecţilor procesuali
principali; H
ci a persoanei vătămate este admisibilă numa, in cazul ,n care
exista riscul ca aceasta să nu poată fi audiată în cursul
judecaţii.
47
^' ^'rr'cÛ^pmcôr^p^'or^'i^n^ă sau rechizitoriu, când acesta“S|
ae cau h ^ Q ană a săvarşit o infracţiune şi nu
există
vîeunu^dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)
C.proc.pen.;
3 ei măsuri preventive restrictive de libertate.
*
După dispunerea punerii în mişcare a acţiunii penale:
inculpatul are dreptul să i se elibereze o copie a ordonanţei prin
care a fost luată măsura;
procurorul sau organul de cercetare penală îl cheamă pe inculpat
pentru a-l audia;
inculpatul are acces nerestricţionat la dosar.
Extinderea urmăririi penale:
echivalează, în unele cazuri, atât cu începerea urmăririi penale,
cât şi cu continuarea urmăririi penale faţă de suspect;
este supusă confirmării procurorului în toate cazurile;
poate fi dispusă atât de către organul de cercetare penală, cât şi
de către procuror, indiferent dacă urmărirea penală este
efectuată faţă de o persoană.
Spre deosebire de suspendarea judecăţii, suspendarea urmăririi penale:
J9B
este dispusă şi în situaţia în care există un impediment legal
temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o
persoană;
poate fi dispusă şi pe perioada desfăşurării procedurii de
mediere;
nu atrage întreruperea tuturor activităţilor efectuate în cauză.
în caz de clasare a cauzei:
măsurile preventive încetează de drept;
măsurile asigurătorii pot fi menţinute;
Chiş
cheltuielile judiciare vor fi reţinute în toate cazurile în sarcina
statului. Procedură penală 221
Chiş
222 JHBHBHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHBHBI
Teste grilă
7) poate fi dispusă doar atunci când se constată existenţa

vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)
C.proc.pen.;
atrage în mod automat ridicarea măsurilor asigurătorii dispune;
nu poate fi dispusă în niciun caz de către organul de cercetare
penală.
i. ordonanţa de clasare cuprinde şi dispoziţiile privind:
~a) restituirea cauţiunii, dacă nu s-a dispus plata din aceasta a
cheltuielilor judiciare;
sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea
de luare a confiscării extinse;
sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea
de desfiinţare a unui înscris.
Sunt menţiuni cuprinse de ordonanţa de clasare:
numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte;
dacă în cursul urmăririi penale s-a luat măsura confiscării
speciale;
calea de atac disponibilă, cu arătarea termenului în care
aceasta poate fi exercitată.
481. Clasarea cauzei pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond şi de
formă esenţiale ale | sesizării:
este dispusă fără să se înceapă în prealabil urmărirea penală in
rem;
poate fi dispusă şi atunci când sesizarea a fost făcută din oficiu;
poate fi dispusă de către organul de cercetare penală specială.
tZl. în cazul în care procurorul dispune, prin aceeaşi ordonanţă, atât
clasarea cauzei, cât şi soluţia de renunţare la urmărirea penală:
verificarea în mod automat sub aspectul legalităţii şi
temeiniciei va fi efectuată de către procurorul ierarhic
superior numai cu privire la soluţia de renunţare la
H urmărirea penală;
menţionarea motivelor de fapt şi de drept cu privire la soluţia
clasării este în p;’. toate cazurile obligatorie;
poate dispune şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară
cu propunerea de luare a măsurii internării medicale.
J$3. Asemenea soluţiei de clasare, renunţarea la urmărirea penală:
poate fi dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu;
11 b) trebuie în toate cazurilemotivată în fapt şi în drept;
poate fi dispusă în cazul oricărei infracţiuni.
Renunţarea la urmărirea penală:
poate fi dispusă în cazul infracţiunilor pentru care legea
prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel
mult 7 ani, indiferent de natura infracţiunii;
nu poate fi dispusă în cazul infracţiunii de ucidere din culpă în
forma de bază pentru care legea prevede pedeapsa de la 1 la
5 ani închisoare;
poate fi dispusă şi dacă nu s-aChişdispus în prealabil continuarea
urmăririi penale faţă de suspect.
Menţiunile cuprinse în ordonanţa de renunţare la urmărirea penală" 223
luarea, în cursul urmăririi penale, a unor măsuri:
Procedură penală
de siguranţă, pot privi exclusiv măsurile obligării la tratament

edlca
nării medicale; '* inter-
preventive, pot privi inclusiv măsurile arestului la domiciliu şi
arestului o ^
preventive, nu pot privi şi împrejurarea că acestea au încetat de
drept ^
în cazul în care autorul faptei nu este cunoscut:
nu se poate dispune începerea urmăririi penale i n r e m ;
soluţia de renunţare la urmărirea penală nu se va putea
fundamental urmările produse sau care s-ar fi putut produce
prin săvârşirea infracţiunMiB
poate fi solicitată, în caz de clasare a cauzei, continuarea
procesului pena|?9
Soluţia renunţării la urmărirea penală dispusă de către procurorul
parchetului de pe lângă curtea de apel este verificată sub aspectul
le^Â
temeiniciei de către:
procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie^
procurorul-şef de secţie din cadrul Parchetului de pe lângă
înalta Curt» d- Casaţie şi Justiţie;
procurorul competent să efectueze verificarea legalităţii şi
temeiniciei şi a soluţiei dispuse de către procurorul-şef de
secţie din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
Dacă în cursul urmăririi penale s-a desemnat, în cazul în care se va emiţi
rechizitoriu, o altă instanţă decât cea competentă să judece cauza:
renunţarea la urmărirea penală, după verificarea legalităţii şi
temeiniciei, va fi supusă confirmării judecătorului de cameră
preliminară din cadrul acestei instanţe;
desfiinţarea unor înscrisuri, în cazul soluţiei de clasare, este de
competenţa instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în prima instanţă anterior desemnării altei instanţe;
competenţa teritorială a judecătorului de drepturi şi libertăţi nu
suferă modificări.
Spre deosebire de soluţia clasării, renunţarea la urmărirea penală: :-13RNi
este verificată în mod automat sub aspectul legalităţii şi
temeiniciei de către prim-procurorul, procurorul general al
parchetului de pe lângă curtea de apel sau, după caz, de către
procurorul-şef de secţie din cadrul Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
reprezintă o soluţie prin care se stinge acţiunea penală;
nu deschide dreptul suspectului sau al inculpatului de a solicita
continuarea urmăririi penale.
Plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare în judecată dis
se formulează direct la judecătorul de cameră
preliminară, verificarea rechizitoriului sub aspectul
legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior;
celui care l-a emis fiind implicită
Chiş şi cu privire la soluţia de
netrimitere în jude^^J
b) urmează aceeaşi procedură ca în situaţia în care soluţia de netrimitere în
BH :.idecată ar fi fost dispusă prin ordonanţă; ste

inadmisibilă.
izitoriul:
anstituie actul de sesizare a instanţei de judecată;
oate cuprinde propuneri de luare a unei măsuri preventive, măsuri
asigurătorii au măsuri de siguranţă cu caracter medical;
u poate fi infirmat de către procurorul ierarhic superior, aceasta
reprezentând ig; o imixtiune nepermisă în activitatea procurorului
care l-a emis.
ReţuaiiflHHHHiHHHHHHHHiiHflHHHHHIiiHHHi
\ z ) are loc în toate cazurile în care procurorul ierarhic superior
infirmă soluţia de netrimitere în judecată a procurorului;
!
b) în caz de redeschidere, este supusă în toate situaţiile
confirmării judecătorului de cameră preliminară;
C c) are loc şi în cazul în care procurorul ierarhic superior
infirmă rechizitoriul procurorului de caz.
actelor de urmărire penală întocmite de către organul de
de către procurorul care supraveghează

activitatea organului de cercetare penală;
!
b) se soluţionează în termen de 20 de zile de la primire;
( c) suspendă aducerea la îndeplinire a actului care formează
obiectul plângerii.
f|Ş, plângerea formulată împotriva ordonanţei de punere în mişcare a
acţiunii penale H dispuse de procuror:
; a) se soluţionează de prim-procurorul parchetului sau, după caz,
de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel
ori de procurorul-şef de secţie al parchetului; r b) va atrage
revenirea la calitatea de suspect;
| c) suspendă urmărirea penală până la soluţionarea plângerii.
Chiş / Constantinescu
riva soluţiei de clasare, persoana interesată nu poate formula plângere:
Constontinescu
la procurorul ierarhic superior;
226 la procurorul ierarhic superior celui care a respins plângerea
Teste grilă
împotriva ordonanţei de clasare;
la judecătorul de cameră preliminară.
:orul de cameră preliminară are competenţa funcţională de
soluţionare a
care vizează:
ordonanţa prin care procurorul a dispus amendarea judiciară
a organului de cercetare penală;
ordonanţa prin care prim-procurorul a respins plângerea
împotriva soluţiei de clasare dispuse de procuror;
ordonanţa de clasare dispusă de procuror, numai dacă prim-
procurorul a respins plângerea împotriva aceleaşi ordonanţe.
Constantinescu
Plângerea împotriva soluţiei de clasare adresată judecătorului d<
preliminară poate fi formulată:
în 20 de zile de la comunicarea actului
Procedură penală prin care prim- 227
procurorul respinge*] neîntemeiată plângerea împotriva
soluţiei procurorului;
în 20 de zile de la împlinirea termenului în care prim-
procurorul trebuia să dispună asupra plângerii
formulate împotriva soluţiei procurorului;
oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care
trebuia soluţionată plângerea de prim-procuror, dacă
actul prim-procurorului nu a fost niciodată comunicat.
Termenul de 20 de zile pentru formularea plângerii împotriva
soluţiei de di
la judecătorul de cameră preliminară:
constituie un termen procedural imperativ;
se calculează pe sistemul zilelor libere;
poate fi întrerupt în cazurile prevăzute expres de lege.
în cazul în care, prin acelaşi rechizitoriu, procurorul dispune
trimiterea în judecată a lui X şi soluţia de clasare cu privire la
inculpatul Y, împotriva soluţiei de clasare:
poate fi formulată plângere direct la judecătorul de cameră
preliminară, întrucât urmărirea penală este finalizată;
competenţa de soluţionare a plângerii la judecătorul de
cameră preliminară va aparţine judecătorului de la
instanţa care a fost sesizată prin rechizitoriu;
poate fi formulată plângere la prim-procurorul parchetului,
care este obligat să rezolve plângerea în cel mult 20 de zile
de la primire.
Poate face plângere la judecătorul de cameră preliminară împotriva
soluţiei de clasare:
persoana care a avut calitatea de suspect în cauză;
denunţătorul.
în cazul în care, împotriva soluţiei de clasare, persoana interesată
sesizează direct judecătorul de cameră preliminară, fără
formularea plângerii la prim-procurorul parchetului:
judecătorul de cameră preliminară va respinge plângerea ca
inadmisibilă;
judecătorul de cameră preliminară va declina competenţa
de soluţionare către prim-procurorul parchetului
competent;
plângerea va fi trimisă, pe cale administrativă, organului
judiciar competent.
Plângerea împotriva soluţiei de clasare se soluţionează de către
judecătorul i cameră preliminară:
prin încheiere motivată, în camera de consiliu;
cu participarea procurorului, însă fără citarea părţilor;
după înaintarea dosarului de urmărire penală de către
Constontinescu
procuror.
228 Teste grilă
Constantinescu
Cu ocazia judecării plângerii formulate împotriva ordonanţei de
clasare, judecătorul de cameră preliminară:
va amâna judecarea cauzei dacă intimata în vârstă de 15 ani
nu a fost citată prin intermediul părinţilor şi atât
persoana vătămată, cât şi părinţii săi lipsesc de la
judecarea plângerii;
va putea încuviinţa pentru petent audierea unui martor cu
privire la existenţa elementului material al pretinsei
infracţiuni;
va putea respinge proba cu înscrisuri dacă acestea vizează un
fapt notoriu.
Judecătorul care soluţionează plângerea împotriva soluţiei de
clasare poate pronunţa:
respingerea plângerii ca inadmisibilă, atunci când aceasta
este formulată împotriva ordonanţei de punere în mişcare
a acţiunii penale;
admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de
clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie
mai grea pentru persoana care a făcut plângerea;
prin sentinţă, respingerea plângerii ca tardivă.
Spre deosebire de cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea
penală, în cauzele în care aceasta a fost pusă în mişcare,
judecătorul care soluţionează plângerea împotriva soluţiei de
clasare poate pronunţa:
respingerea plângerii ca nefondată;
admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi începerea
judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în
cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea
penală, când probele legal administrate sunt suficiente;
respingerea plângerii ca tardivă.
încheierea prin care s-a respins plângerea împotriva soluţiei de
clasare în judecată:
se pronunţă în cameră de consiliu;
poate fi supusă revizuirii;
este definitivă.
împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a
dispus admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei şi începerea
judecăţii:
poate fi formulată contestaţie cu privire la respingerea
cererii de restituire a cauzei la procuror, în termen de 3
zile de la comunicarea încheierii;
poate fi formulată contestaţie cu privire la soluţia de
desfiinţare a ordonanţei;
nu poate fi formulată contestaţie, întrucât încheierea este
definitivă.
Judecătorul de cameră preliminară poate schimba temeiul de drept
al soluţiei atacate:
Constontinescu
dacă în cauză a fost anterior pusă în mişcare acţiunea
230penală; Teste grilă
dacă nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care

a avut în cauză calitatea de inculpat;
dacă nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care
a formulat plângerea.
Constantinescu
Obiectul procedurii de cameră preliminară îl constituie:
verificarea legalităţii sesizării instanţei;
verificarea legalităţii administrării probelor;
verificarea corectei încadrări juridice a faptelor reţinute
prin rechizitoriu
Procedura de cameră preliminară:
se desfăşoară şi în cauzele în care instanţa a fost sesizată cu
un acord de"recu noaştere a vinovăţiei;
dacă depăşeşte termenul de 60 de zile, încheierile
judecătorului de cameră preliminară sunt lovite de
nulitate absolută;
are loc chiar dacă inculpatul a recunoscut în cursul
urmăririi penale faptele reţinute în sarcina sa prin
rechizitoriu.
Poate fi verificată în cadrul camerei preliminare:
corecta încadrare juridică realizată de către procuror prin
rechizitoriu;
împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale;
respectarea dispoziţiilor procesuale care reglementează
audierea suspectului în timpul urmăririi penale.
Durata procedurii de cameră preliminară:
este de maxim 60 de zile de la înregistrarea cauzei la
instanţă, termenul fiind de recomandare;
este de minimum 20 de zile de la comunicarea rechizitoriului
către inculpat;
poate fi micşorată sub termenele prevăzute de lege în
cauzele în care a fost dispusă arestarea preventivă.
După înregistrarea dosarului în care instanţa a fost sesizată cu
rechizitoriu:
dosarul se repartizează judecătorului de cameră
preliminară, fixându-se în acelaşi timp termen de
judecată în cameră preliminară;
judecătorul de cameră preliminară căruia i-a fost
repartizată cauza comunică, printre altele, inculpatului
care nu cunoaşte limba română, copia certificată a
rechizitoriului şi traducerea autorizată a acestuia;
judecătorul de cameră preliminară trebuie să ia măsuri
pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru
inculpatul faţă de care s-a dispus măsura de siguranţă a
internării medicale.
Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz,
traducerea autorizată a acestuia ! comunică:
doar inculpatului;
şi persoanei vătămate;
şi părţii civile.
Are dreptul de a formula cereri şi excepţii cu privire la
legalitatea Instanţei, legalitatea administrării probelor şi a
efectuării actelor de organele de urmărire penală:
doar inculpatul;
partea civilă. Andone-Bontaş / Constantinescu
;procedura de cameră preliminară, dacă s-au formulat cereri şi
excepţii ori au fost ridicate din oficiu excepţii, judecătorul de
cameră preliminară: Procedură penală 227
se pronunţă asupra acestora, prin încheiere motivată, în
camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a
inculpatului;
comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat
ori excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate
răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare;
stabileşte termenul pentru soluţionarea acestora, cu
citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu
participarea procurorului.
Procurorul participă în procedura de cameră preliminară: -
u ■"
numai la termenul când judecătorul de cameră preliminară
verifică legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la
domiciliu dispus faţă de inculpat;
la termenul când judecătorul de cameră preliminară
analizează cererile şi excepţiile invocate de inculpat;
la termenul când judecătorul de cameră preliminară
dispune începerea judecăţii în cauza în care nu s-au
formulat sau invocat din oficiu cereri şi excepţii.
Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu
excepţii, la
expirarea termenelor stabilite, judecătorul de cameră preliminară
se pronunţă:
în camera de consiliu, cu citarea persoanei vătămate şi a
părţilor şi cu participarea procurorului;
în camera de consiliu, fără citarea persoanei vătămate şi a
părţilor şi fără participarea procurorului;
prin încheiere care se poate ataca cu contestaţie în 3 zile de
la comunicare.
Dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori au fost ridicate din oficiu
excepţii,
judecătorul de cameră preliminară:
stabileşte termen pentru soluţionarea acestora, în şedinţă
publică;
stabileşte termen pentru soluţionarea acestora, în camera de
consiliu;
le soluţionează pe baza lucrărilor şi a materialului din
dosarul de urmărire penală şi a oricăror probe noi
prezentate;
Cererile şi excepţiile invocate de către inculpat în faza camerei
preliminare:
vor fi soluţionate în cameră de consiliu, după ascultarea
concluziilor orale ale părţilor şi ale procurorului;
vor fi comunicate procurorului, care poate depune concluzii
scrise în termen de
zile de comunicare;
nu pot viza caracterul incomplet
Andone-Bontaş al urmăririi penale.
/ Constantinescu
Dacă judecătorul de cameră preliminară invocă din oficiu excepţii:
dispune în mod obligatoriu restituirea cauzei la parchet;
acestea vor fi soluţionate în camera de consiliu, cu
ascultarea concluziilor
228
părţilor şi a persoanei
Teste grilă vătămate,
dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului;

devine în mod obligatoriu incompatibil să judece cauza în
fond.
încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară admite
excepţiile invo* cate din oficiu şi constată neregularităţi ale
actului de sesizare, care atrag imposibilitatea stabilirii limitelor
sau a obiectului judecăţii:
poate fi atacată cu contestaţie în termen de 48 de ore de la
comunicare;
poate fi atacată cu contestaţie în termen de 3 zile de la
comunicare;
este definitivă.
în cazul în care judecătorul de cameră preliminară exclude un mijloc
de probă
nelegal administrat:
încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis
rechizitoriul;
cauza va fi restituită parchetului care a sesizat instanţa;
procurorul poate solicita restituirea cauzei.
Atunci când judecătorul a exclus toate probele administrate:
restituie cauza la parchet prin încheiere motivată, în cameră
de consiliu;
dispune începerea judecăţii dacă inculpatul nu a invocat
cereri sau excepţii;
procurorul poate formula contestaţie împotriva încheierii în
termen de 3 zile de comunicarea minutei.
Judecătorul de cameră preliminară dispune în mod obligatoriu
restituirea cauzei
la procuror:
atunci când rechizitoriul este neregulamentar întocmit;
dacă procurorul nu răspunde în termenul de 5 zile de la
comunicarea încheierii prin care a fost exclus un mijloc
de probă;
atunci când inculpatul solicită în şedinţă publică, la primul
termen de judecată cu procedura de citare legal
îndeplinită, restituirea cauzei la parchet.
Judecătorul de cameră preliminară dispune în mod obligatoriu
începerea judecăţii:
atunci când nu s-au formulat cereri şi excepţii sau nu au fost
ridicate din oficiu excepţii;
atunci când a fost exclus un mijloc de probă;
în situaţia în care a fost constatată nulitatea relativă a unui
act de urmărire penală.
Judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii:
dacă exclude una sau mai multe probe nelegal administrate
Andone-Bontaş / Constantinescu
în cursul urmăririi penale, însă procurorul comunică
judecătorului de cameră preliminară că menţine
dispoziţia de trimitere în judecată;
dacă exclude 229
una sau mai multe probe nelegal administrate
Teste grilă
în cursul urmăririi penale şi procurorul solicită

restituirea cauzei, atunci când apreciază că celelalte probe
legal administrate sunt suficiente pentru judecarea în
fond a cauzei;
dacă rechizitoriul este neregulat întocmit, însă
neregularitatea nu atrage imposibilitatea stabilirii
obiectului şi limitelor judecăţii.
în situaţia în care judecătorul de cameră preliminară dispune
începerea judecăţii, ca urmare a sesizării instanţei prin
rechizitoriu:
Procedură penală -j^
acelaşi judecător poate exercita şi funcţia de judecată în
cauză;
încheierea este pronunţată în cameră de consiliu;
încheierea este definitivă numai dacă nu s-au formulat cereri
şi excepţii sau nu au fost invocate excepţii din oficiu;
Se poate formula contestaţie:
preliminară a exclus una sau mai multe probe
administrate, chiar dacă a dispus începerea judecăţii în
cauză;
în termen de 48 de ore de la comunicarea încheierii prin care
judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea
judecăţii;
împotriva încheierii de restituire a cauzei la parchet, când
procurorul nu a răspuns în termenul de 5 zile după
comunicarea încheierii prin care au fost sancţionate actele
de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii.
Contestaţia împotriva încheierii de începere a judecăţii pronunţate
de către judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie se
judecă:
de judecătorul de cameră preliminară de la tribunal;
de judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel;
în şedinţă publică.
în cazul trimiterii în judecată a unui inculpat arestat preventiv:
în termen de 3 zile de înregistrarea dosarului, judecătorul de
cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi
temeinicia arestării preventive;
judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică
periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile dacă subzistă
temeiurile care au determinat luarea arestării preventive;
verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive se
realizează în şedinţă publică.
cadrul duratei maxime de 180 de zile a măsurii arestării
preventive:
nu este socotită arestarea preventivă din timpul camerei
preliminare;
va fi inclusă şi perioada arestării preventive din timpul
judecăţii în primă instanţă;
se socoteşte numai arestarea preventivă din timpul urmăririi
penale.
în cazul trimiterii în judecată a unui inculpat faţă de care, în
cursul urmăririi penale, s-a luat măsura controlului judiciar pe
cauţiune:
judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice din
oficiu, în termen de 3 zile de la primirea dosarului,
legalitatea
Andone-Bontaş şi temeinicia măsurii controlului judiciar pe
/ Constantinescu
cauţiune;
judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice
periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile,
Procedură penală -j^
dacă mai subzistă
temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive;
procurorul poate propune prin rechizitoriu înlocuirea
măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune cu
măsura arestului la domiciliu, în condiţiile legii.
Judecătorul de cameră preliminară: 7,5
este incompatibil să exercite funcţia de judecată în cauza
în care a dispus perea judecăţii;
soluţionează230propunerea procurorului de confirmare a
Teste grilă
redeschiderii urmăririi penale;

soluţionează cererea procurorului de audiere anticipată a
martorului, în cursul urmăririi penale.
Inculpatul T., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de
furt, formuli cerere de constatare a nulităţii audierii sale în
calitate de suspect şi exclud declaraţiei astfel obţinute,
solicitând depunerea la dosar a certificatului mei legal din
care rezultă că în ziua audierii inculpatului i-au fost produse
leziuni e lovire cu şi de un corp dur a căror gravitate a fost
evaluată la 40 zile de îng medicale. Judecătorul de cameră
preliminară:
va respinge administrarea mijlocului de probă, întrucât
certificatul medico-iegaî este un raport de constatare, şi
nu un înscris;
va respinge administrarea mijlocului de probă, având în
vedere că acesta nu a fost întocmit la solicitarea unui
magistrat;
va încuviinţa administrarea mijlocului de probă.
Judecătorul de cameră preliminară poate administra:
proba cu martori având ca teză probatorie existenţa
provocării la săvârşirea infracţiunii;
proba cu înscrisuri;
proba cu înregistrarea video a audierii inculpatului.
Soluţionând contestaţia împotriva încheierii de începere a judecăţii,
judec de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară
poate:
admite contestaţia şi trimite cauza spre rejudecare unei alte
instanţe decât cea care a pronunţat încheierea atacată;
lua act de retragerea contestaţiei;
admite contestaţia şi constata nulitatea relativă a unui act
procesual, chiar dacă cererea a fost formulată pentru
prima oară în contestaţie.
Inculpatul X, trimis în judecată în stare de arest preventiv,
formulează < taţie împotriva încheierii judecătorului de cameră
preliminară de începere c judecăţii. Pe parcursul soluţionării
contestaţiei, verificarea măsurii preve va fi realizată:
de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa care a
fost sesizată cu rechizitoriu;
de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa care
soluţionează contestaţia declarată;
fie de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa care
a fost sesizată cu rechizitoriu, fie de judecătorul de
cameră prelimnară de la instanţa care soluţionează
contestaţia declarată, competenţa fiind alternativă.
Andone-Bontaş
judecata se desfăşoară:
232 doar la sediul instanţei;Teste grila
potrivit principiilor oralităţii, nemijlocirii şi
contradictorialităţii, inclusiv în situaţia în care
instanţa este sesizată cu un acord de recunoaştere a
vinovăţiei;
în şedinţă nepublică, dacă inculpatul este minor la data
săvârşirii faptei şi la data sesizării instanţei.
/Instanţa poate soluţiona cauza numai în baza probelor
administrate în cursul urmăririi penale:
dacă inculpatul recunoaşte în totalitate, în faţa instanţei sau
prin înscris autentic, faptele reţinute în sarcina sa;
dacă instanţa este sesizată cu un acord de recunoaştere a
vinovăţiei;
dacă apreciază că probele administrate în cursul urmăririi
penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa
soluţionare a cauzei.
Se soluţionează în camera de consiliu:
15
plângerea împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a
luat măsura controlului judiciar pe cauţiune faţă de
inculpat;
plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere
în judecată;
conflictul de competenţă, în cursul judecăţii.
Se soluţionează în camera de consiliu:
etapa admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire;
'*
a
etapa admisibilităţii în principiu a cererii de redeschidere a

procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei
condamnate;
—
cererea de recuzare a procurorului de şedinţă.

/$43) Se judecă în şedinţă nepublică:
a cererea de reabilitare judecătorească;
contestaţia prin care instanţa soluţionează cererea de
reabilitare;
cauza în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru o
infracţiune săvârşită în timpul când era minor, chiar dacă
,
la data sesizării instanţei a împlinit 18 ani.

Se judecă în şedinţă publică:
cererea de reabilitare judecătorească;
legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a
inculpatului major în cursul judecăţii;
cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu
măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, în
cursul judecăţii.
j. Se judecă în şedinţă nepublică cauzele având ca obiect
infracţiunile săvârşite de:
minori, numai dacă la data sesizării instanţei inculpatul nu
împlinise 18 ani;
majori împreună cu minori;
Andone-Bontaş
Procedură penală
minori, 233
,546.:Se soluţionează în camera de consiliu cererea de recuzare a:
chiar dacă
procurorului de şedinţă;
la data
judecătorului care face parte din completul de judecată;
sesizării
grefierului de şedinţă.
instanţei
inculpatul
împlinise 18 ani.
Andone-Bontaş
234 Teste grila
547: în cursul judecării unei cauze penale:
orice parte sau subiect procesual poate cere judecarea cauzei
în lîps^^B excepţia inculpatului aflat în stare de deţinere,
care este adus în mod ob!' CU toriu la judecată;
b)
procurorul exercită rol activ, în vederea aflării adevărului
şi a respectării disp0 ziţiilor legale;
instanţa poate declara şedinţă secretă pentru tot cursul sau
pentru o anumită parte a judecării cauzei, dacă judecarea
în şedinţă publică ar putea aduce atingere intereselor
minorilor sau ale justiţiei.
Instanţa de judecată: I
dacă constată că informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru
soluţionarea cauzei, dispune, după caz, declasificarea
totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un alt grad
de clasificare;
poate solicita autorităţii care a emis informaţiile clasificate să
permită accesul apărătorului inculpatului la acestea;
nu îşi poate întemeia o soluţie de achitare pe baza
informaţiilor clasificate la care nu a avut acces apărătorul
inculpatului.
Judecarea unei cauze are loc în şedinţă nepublică:
dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere
unor interese de stat-
dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea în timpul când era
minor, chiar dacă la data sesizării instanţei a împlinit 18
ani;
în cazul judecării unei cereri de reabilitare.
Şedinţa desfăşurată în camera de consiliu:
este publică;
este secretă;
nu este
publică.
Instanţa poate soluţiona cauza numai pe baza probelor
administrate în faza urmăririi penale:
dacă părţile şi subiecţii procesuali nu contestă probele
administrate în cursul urmăririi penale şi nu solicită
administrarea de probe noi;
doar dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute în
sarcina sa şi acceptă încadrarea juridică dată de procuror
prin rechizitoriu;
dacă instanţa apreciază că probele administrate în cursul
urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului
şi justa soluţionare a cauzei, chiar dacă părţile se
opun.
Instanţa poate declara şedinţa de judecată nepublică, dacă
judecarea în publică ar putea aduce atingere unor interese
de stat, moralei, demni1 vieţii intime a unei persoane, intereselor
Andone-Bontaş
minorilor sau ale justiţiei:Procedură penală 235
pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării
cauzei;
prin încheiere executorie;
în şedinţă nepublică.
Andone-Bontaş
236
£53,' Dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor
Teste grila
interese de stat, J/ moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei

persoane, intereselor minorilor sau ale justiţiei, instanţa poate
declara şedinţă nepublică:
la cererea procurorului;
la cererea persoanei vătămate;
din oficiu sau la cererea părţilor.
^54} în timpul cât şedinţa este nepublică, sunt admise în sala de
şedinţă:
doar părţile şi apărătorii acestora;
alte persoane a căror prezenţă este autorizată de instanţă;
părţile, subiecţii procesuali principali şi apărătorii acestora.
KSSJHU pot asista la şedinţa de judecată:
fraţii minorului arestat preventiv, care au împlinit vârsta de
17 ani;
minorii sub 18 ani;
martorii minori.
Judecarea unei cauze în materie penală:
se caracterizează în toate situaţiile prin contradictorialitate;
pentru motive temeinice, se poate desfăşura şi în alt loc decât
la sediul instanţei;
poate avea loc numai în prezenţa inculpatului deţinut.
557. în cursul judecăţii în apel:
preşedintele completului conduce şedinţa, îndeplinind toate
îndatoririle prevăzute de lege, şi decide în toate cazurile
asupra cererilor formulate de procuror, persoana
vătămată şi de părţi;
preschimbarea termenului de judecată se dispune prin
rezoluţie;
dacă se săvârşeşte o infracţiune de audienţă, completul de
judecată constată infracţiunea şi îl identifică pe autor, iar
încheierea de şedinţă se trimite procurorului competent.
b58/ Procedura este legal îndeplinită în următoarele situaţii:
^— a) dacă inculpatul şi martorul au fost citaţi la o adresă
greşită şi nu s-au prezentat în faţa instanţei, însă
inculpatul este reprezentat de avocatul ales la termenul de
judecată;
partea civilă nu a fost citată la termenul de judecată, însă s-a
înfăţişat personal în faţa instanţei;
dacă inculpatul nu a fost citat pentru primul termen de
judecată, însă a fost reprezentat de avocatul din oficiu.
Î59, Completul de judecată poate preschimba primul termen de
judecată:
şA a) prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea
părţilor;
la cererea părţilor sau a persoanei vătămate;
şi din oficiu, dispunând citarea tuturor părţilor, inclusiv a
Andone-Bontaş
celor care au termen în cunoştinţă.
Andone-Bontaş
Este obligatorie citarea la fiecare termen:
a militarilor;
238 Teste grila
a inculpatului care nu s-a prezentat la niciun termen de

judecată, fiind zentat de avocatul ales;
a inculpatului minor.
Citarea este obligatorie:
la pronunţare, când inculpatul este militar sau deţinut;
când instanţa repune cauza pe rol;
când instanţa reia procesul penal după suspendare.
Este obligatorie participarea procurorului:
în procedura de cameră preliminară, la termenul când se
discută legalitatea* temeinicia măsurii arestării
preventive;
la soluţionarea cererii de efectuare a percheziţiei domiciliare;
doar la soluţionarea pe fond a contestatiei in anulare, nu si la
judecarea admiterii in principiu a acesteia.
în cursul judecăţii:
inculpatul prezent poate cere instanţei să fie judecat în lipsă;
pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, judecata se
suspendă, potrivit legii, însă numai dacă acordul de
mediere se încheie până la citirea actului de sesizare a
instanţei;
persoana vătămată neconstituită parte civilă poate fi
reprezentată de avocat, care poate formula cereri, ridica
excepţii şi pune concluzii în latura penală şi civilă a cauzei.
Partea prezentă la un termen:
este în mod obligatoriu citată dacă instanţa repune cauza pe
rol;
este citată la fiecare termen, chiar dacă a cerut judecarea
cauzei în lipsă;
poate solicita să fie citată pentru următorul termen de
judecată, dacă citaţia serveşte drept justificare la locul de
muncă.
în cursul judecării unei cauze penale:
completul de judecată se poate schimba numai până la
începerea cercetării judecătoreşti;
instanţa poate să preschimbe termenul luat în cunoştinţă,
prin încheiere dată în camera de consiliu;
preşedintele completului poate respinge întrebările formulate
de participanţii la proces, după consultarea celorlalţi
membri ai completului.
Judecata se face de urgenţă şi cu precădere în cauzele cu:
inculpaţi arestaţi preventiv sau aflaţi în arest la domiciliu în
cauză;
inculpaţi arestaţi preventiv sau aflaţi în arest la domiciliu,
chiar în altă cauză;
inculpaţi deţinuţi.
persoana vătămată are dreptul la un singur termen pentru
Andone-Bontaş
angajarea unui avocat şi pentru Procedură penală
pregătirea apărării; 239
instanţa poate acorda inculpatului un nou termen de judecată
pentru angajarea unui alt avocat şi pentru pregătirea
apărării, în cazul în care reziliază contractul de asistenţă
juridică cu apărătorul său;
este obligatorie aducerea inculpatului arestat în faţa instanţei,
în toate situaţiile.
igg. Este obligatorie participarea procurorului:
dacă instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a
vinovăţiei;
dacă instanţa a fost sesizată cu o cerere de reabilitare;
doar la judecarea în fond a contestaţiei în anulare, nu şi la
admiterea în principiu a acesteia.
Poate de JflHBHHHHIHflI liflflHHII
inculpatul deţinut, dacă a cerut judecarea cauzei în lipsă;
inculpatul, numai dacă se află în stare de libertate;
persoana ale cărei bunuri sunt supuse confiscării.
570. Preşedintele completului poate dispune îndepărtarea
inculpatului arestat din
sala de şedinţă:
numai până la începerea dezbaterilor;
inclusiv cu ocazia pronunţării hotărârii;
şi după începerea dezbaterilor.
S7L Constatarea infracţiunilor de audienţă:
se menţionează într-un proces-verbal, care se trimite
procurorului;
se menţionează în încheierea de şedinţă, care se trimite
procurorului;
se realizează de completul de judecată.
în vederea pregătirii şedinţei de judecată, preşedintele
completului:
poate dispune refacerea procedurii de citare;
dispune desemnarea unui reprezentant din rândul
practicienilor în insolvenţă, în cazul în care a fost trimisă în
judecată o persoană juridică;
se îngrijeşte ca lista cauzelor să fie afişată la instanţă cu cel
puţin 48 de ore înaintea termenului de judecată.
în situaţia în care, în aceeaşi cauză, au calitatea de inculpat atât
persoana
juridică, cât şi reprezentanţii legali ai acesteia, preşedintele
completului:
desemnează persoanei juridice un curator special;
verifică dacă inculpatul persoană juridică şi-a desemnat un
reprezentant, iar în caz contrar, procedează la sesizarea
baroului pentru numirea unui avocat din oficiu;
verifică dacă inculpatul persoană juridică şi-a desemnat un
reprezentant, iar în caz contrar, Andone-Bontaş procedează la desemnarea
240
unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolvenţă.
Teste grila
Andone-Bontaş

se verifică la primirea dosarului în procedura de cameră
preliminară- —
se verifică la primirea dosarului de către instanţa de
judecată după c • ' torul de cameră preliminară a
dispus începerea judecăţii;
se poate lua de instanţa de judecată, prin hotărârea prin
car»
- c , .■in fond. es
°iuţionea?P
< za
cauza ’
în cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă:
judecătorul de cameră preliminară trebuie să înainteze
dosaruUnst*^ judecată cu cel puţin 5 zile înainte de
expirarea măsurii preventive- 'S
instanţa de judecată trebuie să verifice, la primirea
dosarului, legalitatea temeinicia măsurii preventive,
înainte de expirarea duratei acesteia- S-!
instanţa de judecată trebuie să verifice în cursul judecăţii,
dar nu mai târziu die * 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care
au determinat menţinerea măsuri' controlului judiciar pe
cauţiune dispus faţă de inculpat.
Verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării
preventive se realizi
cursul judecăţii:
în şedinţă publică;
din oficiu sau la cerere;
nu mai târziu de 30, respectiv 40 de zile, în cazul inculpaţilor
minori
Judecata în fond:
are loc întotdeauna numai în prezenţa inculpatului arestat
preventiv;
poate avea loc şi în lipsa inculpatului, dacă acesta se sustrage de
la judecată;
are loc întotdeauna cu participarea procurorului, sub
sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii.
Judecata poate avea loc în lipsa inculpatului:
când acesta cere să fie judecat în lipsă, chiar dacă este arestat
preventiv;
când acesta şi-a schimbat adresa fără a o aduce la
cunoştinţa organelor judiciare şi, în urma verificărilor
efectuate, nu i se cunoaşte noua adresă;
deşi legal citat, acesta lipseşte de la judecarea cauzei.
Partea civilă şi partea responsabilăAndone-Bontaş
civilmente:
au drepturile prevăzute de lege
242
pentru inculpat;
Teste grila
pot fi reprezentate în cursul judecării cauzei de avocat;
pot fi aduse cu mandat de aducere dacă, fiind anterior
citate, nu s-au prezentat, în mod nejustificat, iar
ascultarea ori prezenţa acestora este necesară.
Suspendarea judecării unei cauze:
se poate dispune de instanţă, dacă se constată pe baza
înscrisurilor medicale că inculpatul suferă de o boală
gravă, care îl împiedică să participe la judecată; _
se dispune prin încheiere, care poate fi atacată separat cu
contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare sau
de la comunicare;
se poate dispune pe perioada desfăşurării procedurii de
mediere.
Andone-Bontaş
’tftsContestaţia împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea
judecării unei
p cauze:
H^pnu suspendă executarea, dacă suspendarea s-a dispus pe
motivul că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl
împiedică să participe la judecată;
se depune la instanţa ierarhic superioară celei care a
pronunţat încheierea de suspendare;
se judecă în termen de 3 zile de la primirea dosarului, dacă
vizează o încheiere de suspendare pe motivul existenţei unei
proceduri de mediere.
IgflDacă motivul suspendării judecării unei cauze penale vizează
numai pe unui &= dintre inculpaţi, instanţa:
™ aj~ poate dispune disjungerea cauzei;
poate dispune suspendarea soluţionării întregii cauze;
dispune în mod obligatoriu suspendarea întregii cauze.
cazul suspendării judecării unei cauze:
procesul penal se reia la cererea inculpatului, atunci când
starea sănătăţii acestuia îi permite să participe la judecată;
instanţa de judecată este obligată să verifice periodic, dar nu
mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au
determinat menţinerea măsurii arestului la domiciliu dispus
faţă de inculpat;
instanţa este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu
de 3 luni, dacă mai subzistă cauza care a determinat
suspendarea judecăţii.
ndarea judecăţii în caz de extrădare activă:
durează până la data la care statul solicitant va comunica
hotărârea sa asupra cererii de extrădare;
se dispune prin încheiere, care poate fi atacată cu contestaţie,
în termen de 24 de ore de la pronunţare sau comunicare;
durează până la data la care statul solicitat va comunica
hotărârea sa asupra cererii de extrădare.
.încheierea de şedinţă:
se întocmeşte de grefier, în cel mult 48 de ore de la
terminarea şedinţei de judecată;
se semnează de toţi membrii completului de judecată şi de
grefier;
trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, printre altele,
numele şi prenumele părţilor care au lipsit de la judecată.
Instanţa de judecată se pronunţă prin sentinţă:
în cauzele în care dispune declinarea de competenţă, în
cursul judecării în primă instanţă a cauzei;
dacă respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire;
când se pronunţă asupra apelului.
Andone-Bontaş
Notele privind desfăşurarea şedinţei de judecată:
244 pot fi citite şi verificate
Teste grilala cererea persoanei
vătămate de către3 completului;
se întocmesc de către grefierul de şedinţă;
pot fi contestate cel mai târziu la termenul
următor.
încheierea de şedinţă:
se semnează numai de preşedintele completului de judecată şi
de grefier^
se întocmeşte de grefier, în termen de cel mult 72 de ore dp b
şedinţei de judecată; 31
se întocmeşte şi în situaţia în care hotărârea se pronunţă în
ziua în In
loc judecata. «re a avut
Instanţa se pronunţă prin sentinţă în cazul:
soluţionării conflictului de competenţă;
în care o judecătorie îşi declină competenţa în favoarea unui
tribunal-
soluţionării declaraţiei de abţinere.
cameră prt constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului
la domiciliu dispusă faţă inculpat se soluţionează prin:
wfSBM
încheiere;
decizie;
încheiere sau decizie, după caz.
Se numeşte sentinţă hotărârea prin care:
instanţa soluţionează declaraţia de abţinere;
prima instanţă se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza;
se respinge apelul ca tardiv.
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului se numeşte:
sentinţă;
decizie;
încheiere.
Obiectul judecăţii cauzei în primă instanţă:
se limitează la faptele şi la persoanele arătate în acordul de
recunoaştere a vinovăţiei cu care a fost sesizată instanţa;
poate fi extins în cazul în care se descoperă date cu privire la
participarea şi a altor persoane la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală pentru care a fost trimis în
judecată inculpatul;
poate fi extins în cazul în care se descoperă în sarcina
inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte
prevăzute de legea penală, care are legătură cu
infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
După apelul martorilor, experţilor sau interpreţilor:
experţii rămân în sala de şedinţă, în afară de cazul în care
instanţa dispune altfel;
martorii rămân în sala de şedinţă, în afară de cazul în care
instanţa dispune altfel;
interpreţii trebuie să părăsească sala de şedinţă, fiind
chemaţi doar ia audiere.^
Andone-Bontaş
mm
irea actului de sesizare se realizează:
aj~'de grefierul de şedinţă;
la primul termen la care procedura este legal îndeplinită
şi cauza se află în stare de judecată;
şi în procedura de cameră preliminară.
aj instanţa poate dispune schimbarea ordinii cercetării
judecătoreşti, când aceasta este necesară, însă numai după
audierea inculpatului;
procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere oricând
în cursul cercetării judecătoreşti administrarea de probe
noi;
dacă instanţa constată că încadrarea juridică dată faptei
prin rechizitoriu urmează a fi schimbată, este obligată să
pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului
că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau
amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
cursul cercetării judecătoreşti: .
probele necontestate de părţi pot fi administrate din oficiu de
către instanţă, dacă apreciază necesar pentru aflarea
adevărului şi justa soluţionare a cauzei;
părţile şi subiecţii procesuali pot propune oricând administrarea
de probe noi;
dacă sunt mai mulţi inculpaţi, audierea acestora se face în toate
cazurile separat.
§»•
Probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate
de părţi:
nu se readministrează în nicio situaţie în cursul cercetării
judecătoreşti;
sunt puse în discuţia contradictorie a persoanei vătămate, a
părţilor şi a procurorului şi sunt avute în vedere de instanţă la
deliberare;
nu pot fi readministrate în cursul cercetării judecătoreşti.
n cazul procedurii de recunoaştere a învinuirii:
dacă admite cererea, instanţa poate administra doar proba cu
înscrisuri în circumstanţiere;
instanţa se pronunţă asupra cererii inculpatului după
ascultarea concluziilor acestuia, a concluziilor
procurorului şi a celorlalte părţi;
instanţa poate dispune schimbarea încadrării juridice a
Procedura de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii:

a) are loc în situaţia în care, printre altele, inculpatul recunoaşte în totalitate faptele
reţinute în sarcina sa;
nu se poate desfăşura în cauzele în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se
pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii; are loc numai dacă
toate părţile sunt de acord.
Inculpatul poate recunoaşte învinuirea:

Andone-Bontaş
prin înscris autentic;
doar personal;
prin intermediul avocatului ales.
faptei date prin rechizitoriu.
246 Teste grila
Andone-Bontaş
602. Inculpatul minor: Procedură penală 247
poate încheia acord de recunoaştere a vinovăţiei,
nu poate solicita judecarea cauzei în procedura simplificată;

este în mod obligatoriu asistat de avocat în cursul judecăţii.
nu se efectuează în nicio situaţie, dacă inculpatul recunoaşte

în totalitate faptele reţinute în sarcina sa;
debutează în momentul în care cauza se află în stare de
judecată;
se poate relua dacă inculpatul, în ultimul cuvânt, solicită
acest lucru.
flHfHHHHHHHHHHHHflBHHflHHHIIIil
inculpatul este lăsat la început să arate tot ce ştie despre

fapta pentru care a fost trimis în judecată;
inculpatului i se pot pune întrebări doar prin intermediul
preşedintelui completului de judecată;
inculpatului i se pot pune întrebări, în ordine, de membrii
completului de judecată, procuror, subiecţii procesuali şi
părţile prezente la audiere şi avocaţii acestora şi de către
avocatul inculpatului audiat.
în cursul cercetării judecătoreşti:
este obligatorie aducerea şi prezentarea mijloacelor
materiale de probă;
inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar;
instanţa dispune citirea declaraţiilor anterioare ale
inculpatului, dacă acesta refuză să dea declaraţii.
Cu ocazia audierii martorului:
acesta poate citi un înscris care are legătură cu depoziţia
dată;
i se pot pune întrebări, în ordine, de partea care l-a propus,
procuror, persoana vătămată, celelalte părţi, preşedintele
completului şi ceilalţi membri ai completului;
întrebările respinse vor fi consemnate în cuprinsul
declaraţiei martorului.
Martorul care nu se prezintă nejustificat în faţa instanţei:
poate fi adus cu mandat de aducere;
poate fi sancţionat cu amendă judiciară;
poate săvârşi infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei.
Instanţa poate dispune ca o probă să nu mai fie administrată:
dacă procurorul renunţă la proba propusă de acesta;
dacă instanţa apreciază că administrarea unei probe
anterior admise apareAndone-Bontaş
ca inutilă;
numai dacă procurorul nu se opune.
248 Teste grila
instanţa;
procurorul;
inculpatul.
Schimbarea încadrării juridice poate fi:

pusă în discuţie, din oficiu, de către instanţă;
dispusă şi în situaţia în care instanţa este sesizată cu acord
de recunoaştere a vinovăţiei;
dispusă şi în situaţia în care inculpatul recunoaşte învinuirea.
în cazul în care încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare
trebuie schimbată:
instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare
juridică, sub sancţiunea nulităţii absolute;
instanţa trebuie să cheme persoana vătămată să o întrebe
dacă formulează plângere prealabilă, în cazul în care
noua încadrare vizează o infracţiune pentru care este
necesară plângerea prealabilă;
inculpatul are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă
sau amânarea judecăţii, în vederea pregătirii apărării.
Dezbaterile:
pot fi întrerupte, pentru motive temeinice, pe o durată nu
mai mare de 3 zile;
nu pot fi întrerupte;
nu pot fi reluate în nicio situaţie.
în etapa dezbaterilor:
au cuvântul, în ordine, procurorul, persoana vătămată,
partea civilă, partea responsabilă civilmente şi inculpatul;
preşedintele completului poate limita concluziile
participanţilor;
preşedintele completului nu poate întrerupe pe cei care au
cuvântul.
După încheierea dezbaterilor:
instanţa poate cere procurorului să depună concluzii scrise;
persoana vătămată poate depune concluzii scrise, chiar dacă
nu au fost cerute de instanţă;
procurorul poate depune concluzii scrise, chiar dacă nu au
fost cerute de instanţă.
Deliberarea pronunţarea hotărârii: HOMHHHHHHH
au loc în ziua în care au avut loc dezbaterile sau cel mai
târziu după 15 zile de la închiderea dezbaterilor;
se poate amâna pentru cel mult 15 zile din ziua în care au
avut loc dezbaterile;
se desfăşoară fără participarea grefierului de şedinţă.
Deliberarea are
Andone-Bontaş
în secret;
cu participarea grefierului;
numai în prezenţa membrilor completului în faţa cărora au

avut loc dezbaterile.
Instanţa poate amâna flHflHiHHHHHIlHHHI
pentru cel mult 30 de zile;
o singură dată;
de mai multe ori, pentru cel mult 15 zile.
Andone-Bontaş
are loc mai întâi asupra chestiunilor de drept şi apoi asupra
chestiunilor de fapt-
poartă, printre altele, asupra deducerii perioadei internării
medicale a inculpatului-
are loc cu participarea procurorului.
Completul de divergenţă se poate constitui:
în primă instanţă;
în apel;
în recurs.
Dacă unanimitatea nu poate fi întrunită:
cauza se repune pe rol;
hotărârea se ia cu majoritatea membrilor completului;
cauza se va repartiza aleatoriu altui complet.
Dacă din deliberare rezultă mai mult de două păreri:
judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai blândă
trebuie să se alăture soluţiei celei mai apropiate de părerea
sa;
judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă;
judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă
trebuie să se alăture soluţiei celei mai apropiate de părerea
sa.
Dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că
fapta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat,
poate pronunţa:
doar o soluţie de condamnare;
o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei;
o soluţie de amânare a aplicării pedepsei.
în căzui în care, faţă de inculpatul condamnat, s-a luat măsura
prevent controlului judiciar pe cauţiune, instanţa dispune
plata din cauţiune, în ordine
a amenzii penale, a despăgubirilor băneşti acordate pentru
repararea pagubelor cauzate de infracţiune şi a
cheltuielilor judiciare;
a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea
pagubelor cauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare
şi a amenzii penale;
a cheltuielilor judiciare, a despăgubirilor băneşti acordate
pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune şi a
amenzii penale.
în cazul achitării inculpatului, întrucât fapta nu este prevăzută
de legea [art. 16 alin. (1) lit. b) C.proc.pen.]:
măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale sau în
cursul judecăţii se menţin;
măsurile asigurătorii încetează de drept, dacă persoana
vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei penale în
termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a
hotărârii;
inculpatul nu poate fi,Andone-Bontaş
în nicio situaţie, obligat la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Andone-Bontaş
Dacă instanţa: Procedură penală
admite acţiunea civilă, dispune în toate cazurile şi luarea de243
măsuri asigurătorii privind reparaţiile civile;
lasă nesoluţionată acţiunea civilă, menţine măsurile
asigurătorii;
lasă nesoluţionată acţiunea civilă, ridică măsurile
asigurătorii legal dispuse care vizează repararea pagubei.
Instanţa poate dispune prin sentinţă:
revocarea controlului judiciar pe cauţiune;
înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului
la domiciliu.
în cazul în care faţă de inculpat s-a luat în cursul judecăţii măsura
controlului
judiciar pe cauţiune:
dacă instanţa pronunţă o soluţie de condamnare cu
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei,
măsura preventivă încetează de drept;
dacă instanţa admite acţiunea civilă, dispune plata din
cauţiune a despăgubirilor civile la care a fost obligat
inculpatul;
dacă instanţa pronunţă o soluţie de condamnare la plata
amenzii, care nu însoţeşte pedeapsa închisorii, măsura
preventivă încetează de drept.
în cazul în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu
executare în
regim de detenţie:
instanţa poate lua măsura arestului la domiciliu faţă de
inculpat, prin sentinţa de condamnare;
instanţa poate lua faţă de inculpat măsura arestării
preventive, după pronunţarea hotărârii, până la sesizarea
instanţei de apel;
durata arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa
aplicată, prin echivalarea unei zile de arest la domiciliu cu
o zi de pedeapsă.
înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului
judiciar:
se poate dispune numai prin încheiere;
se pronunţă în camera de consiliu, în cursul urmăririi
penale;
se poate dispune şi după ce instanţa de fond s-a desesizat
prin pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de
apel.
Instanţa de fond poate lua măsura arestării preventive:
în cursul judecării cauzei;
după pronunţarea unei hotărâri prin care s-a dispus
renunţarea la aplicarea pedepsei;
după pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de
apel.
Măsura arestării preventive a inculpatului minor încetează de drept
atunci când
Andone-Bontaş
244 instanţa pronunţă: Teste grila
măsura educativă a internării într-un centru de detenţie;
măsura educativă a asistării zilnice;
renunţarea la aplicarea pedepsei.
Este executorie dispoziţia instanţei:
prin care se ia, prin hotărâre, măsura popririi;
prin care se dispune punerea în libertate a inculpatului
arestat atunci când soluţia pronunţată este încetarea
procesului penal;
prin care dispune în cursul judecăţii înlocuirea măsurii
arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive.
In minută se consemnează:
rezultatul dezbaterilor;
rezultatul deliberării;
inclusiv opinia separată.
întocmirea minutei este obligatorie:
în cauza în care judecătorul de drepturi şi libertăţi admite
cererea procurorului de efectuare a percheziţiei
domiciliare;
în toate cazurile în care instanţa se pronunţă asupra
măsurilor preventive;
în toate cazurile în care instanţa se pronunţă asupra unei
cereri formulate de procuror.
în cuprinsul părţii introductive a hotărârii judecătoreşti trebuie
să se menţio printre altele:
măsurile luate în cursul şedinţei;
arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în
cauză;
motivarea soluţiei date acţiunii civile.
în cuprinsul expunerii hotărârii judecătoreşti:
trebuie să se menţioneze în mod obligatoriu consecinţele
săvârşirii unei noi infracţiuni de către persoana
condamnată la pedeapsa închisorii cu suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere;
este obligatorie menţionarea datelor privind identitatea
părţilor;
nu este obligatorie menţionarea încadrării juridice a faptei
pentru care a fost trimis în judecată inculpatul prin
rechizitoriu. li
în cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătoreşti trebuie să se
menţi printre altele:
denumirea infracţiunii;
textul de lege în care se încadrează infracţiunea;
numele şi prenumele procurorului care a participat la
judecată.
Minuta:
trebuie să aibă acelaşi conţinut ca şi dispozitivul hotărârii;
se semnează de membrii completului de judecată şi de
Andone-Bontaş
grefier;
se întocmeşte în mod obligatoriu
Procedură penală în cauzele în care 245
judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune asupra

măsurilor preventive.
Pronunţarea hotărârii în primă instanţă are loc:
cu citarea părţilor;
de către preşedintele completului de judecată, asistat de
grefier.
Hotărârea se redactează:
în cel mult 20 de zile de la pronunţare;
de către unul dintre judecătorii care au participat la
soluţionarea cauzei;
în cel mult 30 de zile de la pronunţare.
Hotărârea se semnează:
de toţi membrii completului de judecată, de procuror şi de
grefier;
de preşedintele instanţei, în locul preşedintelui completului
care este împiedicat să semneze;
de preşedintele completului, în locul grefierului care este
împiedicat a semna.
542. Intervine sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii judecătoreşti
în cazul în care:
inculpatului nu i s-a acordat ultimul cuvânt;
minuta nu este semnată de toţi membrii completului de
judecată;
hotărârea este semnată de grefier.
După pronunţare, o copie a minutei hotărârii se comunică:
procurorului, părţilor, subiecţilor procesuali principali;
administraţiei locului de deţinere, în cazul în care inculpatul
este arestat;
doar inculpatului arestat, părţilor şi subiecţilor procesuali
care au lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare.
Hotărârea judecătorească se comunică în întregul ei:
serviciului de probaţiune, în cazul în care instanţa a dispus
amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere;
administraţiei locului de deţinere, în cazul în care inculpatul
este arestat;
doar procurorului, părţilor, subiecţilor procesuali principali.
Pot face obiectul apelului:
sentinţele, indiferent de materia în care au fost pronunţate;
încheierile prin care s-a dispus restituirea cheltuielilor de
transport prilejuite de chemarea martorului în faţa
primei instanţe;
încheierea primei instanţe prin care i s-a aplicat avocatului
amenda judiciară.
Poate fi atacată separat Andone-Bontaş
cu apel încheierea:
/ Chiş
246 prin care prima instanţă,Teste
dupăgrila pronunţarea hotărârii,
dispune asupra măsurilor preventive;
de îndreptare a erorilor materiale;
primei instanţe prin care a fost stabilită indemnizaţia
expertului.
Rr. fac
sentinţele de declinare a competenţei;
în unele cazuri, încheierile prin care se soluţionează
declaraţiile de abţinere sau cererea de recuzare;
încheierile prin care prima instanţă a dispus aplicarea
amenzii judiciare a avocatului.
Andone-Bontaş
Pot fi atacate odată cu sentinţa:
ordonanţa procurorului prin care s-a dispus aplicarea
amenzii judiciare ex
încheierea prin care prima instanţă a respins
cererile şi excepţiile av ' inculpatului;
încheierea prin care prima instanţă a dispus
aplicarea amenzii judiciare ; tului, chiar dacă acesta a
apelat şi la procedura de reducere sau anulare; a
‘nculp
a- Î a
amenzi
i.
încheierile primei instanţe sesizate cu rechizitoriu:
pot fi atacate întotdeauna cu apel, fie odată cu sentinţa, fie pe
cale separ^t^^
în unele cazuri, pot face obiectul numai a contestaţiei;
pot fi definitive.
Sentinţa primei instanţe:
poate fi atacată în toate cazurile cu apel;
în unele cazuri, poate face obiectul contestaţiei;
în unele cazuri, poate fi definitivă.
încheierile instanţei de apel:
sunt definitive în toate cazurile;
pot face, în unele cazuri, obiectul contestaţiei;
pot fi dispuse ulterior deciziei.
Poate fi declarat apel împotriva hotărârilor:
judecătorului de cameră preliminară;
judecătorului de drepturi şi libertăţi;
primei instanţe.
poate fi influenţată de dobândirea de către inculpat, în

timpul judecăţii în apel, a unei calităţi speciale;
se stabileşte strict în funcţie de instanţa care a pronunţat
hotărârea, indiferent de locul săvârşirii faptei sau
infracţiunea care face obiectul judecăţii;
este stabilită în funcţie de locul săvârşirii infracţiunii.
Poate «instanţă de apel:
tribunalul;
Curtea Militară de Apel Bucureşti;
înalta Curte de
Casaţie i să soluţioneze contestaţii, nu şi apeluri: şi Justiţie.
Este competen
tribunalul;
tribunalul militar;
curtea de apel.
este o cale de atac de retractare;

Chiş
248
în unele cazuri, este o cale de atac de anulare;
Teste grilă
este o cale ordinară de atac.
Chiş
poate formula apel, atât cu privire la latura penală, cât şi cu
privire la latura civilă:
procurorul, inculpatul şi persoana vătămată;
în unele cazuri, partea responsabilă civilmente;
partea civilă.
pot face apel referitor la latura civilă a cauzei:
procurorul, în cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate
minorului, însă numai în cazul în care a declarat apel şi
partea civilă;
partea responsabilă civilmente;
persoana vătămată.
j.Dacă prima instanţă nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de
martori, experţi, interpreţi sau avocaţi:
martorul, expertul, interpretul sau avocatul poate solicita
primei instanţe numai înlăturarea unor omisiuni vădite;
poate fi declarat apel;
martorul, expertul, interpretul sau avocatul poate formula
apel sau, dacă a expirat termenul de apel, poate solicita
instanţei de apel înlăturarea omisiunii vădite.
ersoana faţă de care prima instanţă a dispus măsura confiscării
speciale:
poate formula apel numai dacă are şi calitatea de parte în
procesul penal;
poate formula apel în ceea ce priveşte dispoziţiile care au
provocat o asemenea vătămare, indiferent de calitatea
procesuală avută;
se poate adresa numai instanţei civile.
,vocatul sau membrul de familie:
al inculpatului poate declara apel, în unele cazuri, în nume
propriu;
al părţii civile poate declara apel pentru partea civilă;
al inculpatului, atunci când are calitatea de soţ, poate declara
apel pentru inculpat.
nul de apel curge:
pentru procuror, de la pronunţare, sau, atunci când nu a fost
prezent la pronunţare, de la comunicarea copiei minutei;
pentru persoana vătămată şi părţi, de la comunicarea copiei
minutei;
pentru persoanele ale căror drepturi legitime au fost
vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al
instanţei, de la data la care acestea au aflat despre actul sau
măsura care a provocat vătămarea.
ilHliflflHHflHHHHHBHHHHHflHHi
W' poate fi făcută numai în scris;
în şedinţa de pronunţări va fi consemnată într-un proces-
verbal;
în termen este suspensivă de executare.
Chiş
250
cererile procurorului vor fi soluţionate numai de către
Teste grilă
instanţa de apel;
poate fi menţinută măsura preventivă de către prima
instanţă;
şi până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel,
persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi poate retrage
apelul declarat.
Chiş
Motivarea apelului:
se face în scris, cu arătarea motivelor de fapt şi drept pe care
se întemeiază^
poate fi făcută şi cu ocazia judecării apelului;
este obligatorie, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă a
căii de atac
Instanţa care a pronunţat sentinţa:
primeşte şi declaraţiile de apel;
ia act de retragerea apelului;
se pronunţă asupra admisibilităţii apelului.
Cererea de renunţare la apel, de revenire asupra renunţării,
respectiv de gere a apelului:
poate fi făcută numai personal;
poate fi făcută şi cu mandat special în cazul părţilor şi a
persoanei vătămate-
este depusă, de regulă, la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Repunerea de
are drept efect suspendarea de drept a executării hotărârii
de la data depunerii cererii la instanţa competentă;
poate fi solicitată în cel mult 10 zile de la încetarea cauzei
care a determinat împiedicarea formulării apelului în
termen;
în cazul admiterii, are drept efect anularea formelor de
executare a hotărârii atacate.
Curtea de apel:
se pronunţă în apel prin decizie, care poate fi semnată, în
unele cazuri, de trei judecători şi de către grefierul-şef,
chiar dacă acesta din urmă nu a participat la judecată;
poate judeca în complet format din judecători care au
exercitat funcţia de cameră preliminară în cauză;
nu se pronunţă niciodată prin sentinţă.
Judecata în apel:
poate să aibă loc în camera de consiliu, fără prezenţa
părţilor, dar cu participarea procurorului;
se mărgineşte numai la persoana care a declarat apelul şi la
persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în
raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces;
nu se poate desfăşura, în niciun caz, în şedinţă nepublică.
dispune încetarea de drept a măsurii arestului preventiv în

cazul în care durata totală a atins jumătatea maximului
special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face
obiectul sesizării;
verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă mai
subzistă temeiurile care au determinat menţinerea
Chiş
măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat;
poate252lua, în unele condiţii, după pronunţarea
Teste grilă hotărârii, la
cerere ori din oficiu, măsura arestului preventiv faţă de
inculpat.
. instanţa de apel:
se pronunţă asupra oportunităţii luării măsurilor asigurătorii
prin încheiere care este supusă contestaţiei;
se pronunţă asupra stării de arest atunci când inculpatul,
arestat preventiv în lipsă de către judecătorul de drepturi şi
libertăţi, este prins şi prezentat instanţei;
soluţionează contestaţia împotriva modului de aducere la
îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către prima
instanţă.
Executarea flHHHHHiHHHHBHHil
poate fi amânată, întreruptă sau suspendată numai de către
instanţa de executare;
se suspendă de drept în caz de formulare a cererii de
repunere în termenul de apel;
poate fi suspendată, în unele cazuri, de către instanţa de apel.
HHBBRIHBflHBBBIHBflBHHBBBHBHHHHHBHHHili
este constatată de către instanţa de apel numai dacă s-a
solicitat repunerea în termenul de apel, cerere care în
prealabil a fost respinsă;
poate fi constatată de către aceeaşi instanţă de apel care a
soluţionat şi apelurile declarate în termen împotriva
aceleiaşi hotărâri;
cu toate că nu este constatată de către instanţa de executare,
nu temporizează punerea în executare a hotărârii.
675. Hotărârea primei instanţe este definitivă la data:
pronunţării hotărârii prin care s-a respins apelul;
respingerii cererii de repunere în termen;
pronunţării deciziei din apel, atunci când apelul a fost admis
şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel.
de apel:
se pronunţă asupra cererii de repunere în termen prin
încheiere care poate fi atacată cu contestaţie;
respinge cererea de repunere în termen prin decizie;
care a admis cererea de repunere în termenul de apel
formulată de inculpat poate lua împotriva acestuia măsura
arestului preventiv.
HHHBHHHHHHHHHHHHHiHHHHHI
de către persoana vătămată nu este suspensivă de executare,
aceasta având interesul ca inculpatul să execute de îndată
hotărârea;
numai de către inculpat nu-i poate crea acestuia o situaţie
mai grea, cum ar fi luarea unei măsuri preventive de către
instanţa de apel;
numai de către avocat, în nume propriu, nu suspendă
Chiş
executarea hotărârii.
Iul declarat de către procuror în defavoarea unui inculpat:
poate fi extins şi cu privire la alt inculpat, dacă motivele de
apel sunt comune;
nu poate conduce la achitarea inculpatului;
poate conduce la reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Chiş
Dacă prima instanţă a dispus faţă de toţi inculpaţii, în solidar, coi|B|
sume de bani, apelul: |
declarat de către254 procuror este întemeiat; Teste grilă
procurorului cu privire la unul dintre inculpaţi poate fi extins
şi cu ceilalţi, cu condiţia ca suma de bani la care
vor fi obligaţi individual in P?V're la nu o depăşească
pe cea la care au fost obligaţi iniţial;
nu este suspensiv de executare.
Contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală cu pedepse
aplicaţi hotărâri penale definitive, de către instanţa de apel:
nu încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie, dacă în faţa
primei instanţes** luat în discuţie această chestiune; -lllr
poate fi dispusă şi în situaţia în care numai partea
responsabilă civilment^ ■ formulat apel;
nu poate fi realizată, în nicio situaţie, pe cale separată.
Dacă instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice într-
o i ţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a
persoanei vătămate:
se va dispune admiterea apelului şi încetarea procesului
penal;
instanţa de apel o va chema pe persoana vătămată în vederea
formulării sau nu a plângerii prealabile;
se va dispune rejudecarea de către prima instanţă.
Hotărârea instanţei de apel:
conduce întotdeauna la încetarea de drept a măsurilor
preventive;
se motivează de unul dintre judecătorii care au participat la
soluţionarea cauzei, iar în caz de împiedicare a tuturor
membrilor completului de judecată, hotărârea se
motivează de către preşedintele instanţei;
este semnată şi de grefier.
va verifica dacă prima instanţă a dedus în mod corect din

pedeapsa amenzii aplicate durata internării medicale a
inculpatului;
atunci când constată că judecata la prima instanţă a avut loc
fără citarea legală a unei părţi, va dispune, în toate
cazurile, desfiinţarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare
primei instanţe;
va adăuga, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după
pronunţarea hotărârii atacate cu apel.
684. începând cu data pronunţării hotărârii de către instanţa de apel:
L
şi până la motivarea deciziei, poate fi luată, în cazul aplicării
pedepsei închisoni în regim de detenţie, măsura arestului
preventiv;
incumbă instanţei de apel, în caz de dispunere a rejudecării
cauzei de către instanţa competentă, să trimită Chiş
instanţei de
executare un extras din hotărâre cu datele necesare punerii
Procedură penală
în executare; 255
poate începe, în unele cazuri, să curgă termenul de reabilitare

judecătorească.
Procedură penală
nţa de rejudecare: 256
â) nu poate aplica o pedeapsă mai mare inculpatului decât

cea aplicată în primul ciclu procesual, dacă sentinţa a
fost desfiinţată în apelul procurorului făcut în favoarea
inculpatului;
în cazul în care măsura arestului preventiv a fost menţinută, va
avea în vedere la calcularea duratei maxime a măsurii
preventive perioada/perioadele de arest scurse de la data
sesizării instanţei şi până la pronunţarea sentinţei din primul
ciclu procesual, cumulate cu perioada scursă de la data
pronunţării deciziei instanţei de apel;
în baza principiului independenţei instanţei, nu trebuie să se
conformeze, în niciun caz, hotărârii instanţei de apel.
. Spre deosebire de apel, contestaţia:
este suspensivă de executare în toate cazurile;
poate fi soluţionată de o instanţă necompetentă funcţional să
judece apeluri;
nu cunoaşte efectul extensiv.
. Asemenea apelului, contestaţia:
este o cale ordinară de atac;
formulată în cursul judecăţii este soluţionată, în unele cazuri,
de un complet format din doi judecători;
este, de regulă, suspensivă de executare;
La soluţionarea contestaţiei în cursul judecăţii:
dispoziţiile relative la asistenţa juridică obligatorie se aplică în
mod corespunzător;
participarea procurorului este facultativă;
inculpatul arestat poate solicita să nu participe.
poate fi soluţionată, în unele cazuri, chiar după pronunţarea

deciziei în apel;
formulată împotriva sentinţei prin care instanţa de executare a
dispus amânarea executării pedepsei este suspensivă de
executare;
formulată împotriva sentinţei se soluţionează prin decizie.
fi flHHHHIHHIHHHHiHHI
împotriva încheierii prin curtea de apel a desemnat o instanţă
egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se
va emite rechizitoriul;
împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de executare
prin care s-a dispus întreruperea executării pedepsei;
împotriva sentinţei prin care s-a dispus reabilitarea
judecătorească.
încheierii prin care instanţa soluţionează contestaţia privind

durata procesului penal este inadmisibilă;
764 Teste griiă
sentinţei pronunţate în contestaţie la executare se
soluţionează de superioară sau, după caz, de către
Completul de 5 judecători din cadrulţitSP Curţi de Casaţie
şi Justiţie;
încheierii prin care Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie a d'"" luarea unei măsuri asigurătorii este
inadmisibilă.
Sunt căi extraordinare de atac:
contestaţia;
contestaţia la executare;
contestaţia în anulare.
Sunt căi de atac de anulare:
revizuirea;
recursul în casaţie;
Sunt întotdeauna căi de atac reverenţioase:
recursul în casaţie;
redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa
persoanei condamnate-"
revizuirea.
Contestaţia în anulare poate fi exercitată:
numai împotriva deciziilor;
în unele cazuri, chiar şi împotriva sentinţelor;
împotriva deciziei instanţei de apel prin care s-a dispus
rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
Hotărârile instanţei de apel pot fi supuse contestaţiei în anulare:
numai dacă au rămas definitive;
numai dacă apelul a fost respins;
chiar dacă apelul a fost admis, iar cauza a fost rejudecată de
către instanţa de apel.
Reprezintă cazuri de exercitare a contestaţiei în anulare:
dispunerea amânării aplicării pedepsei, deşi existau probe cu
privire la o cauză de încetare a procesului penal;
judecarea cauzei în apel fără citarea legală a părţii civile, cu
toate că aceasta solicitase primei instanţe judecata în lipsă;
intervenţia prescripţiei executării pedepsei.
Poate fi formulată contestaţie în anulare când:
judecata în apel a avut loc înChişlipsa avocatului părţii civile,
când asistenţa juridtât^ a acestei părţi era obligatorie;
şedinţa de judecată în apel a fost publică, cu toate că legea
impunea ca şedinţa să aibă loc în camera de consiliu;
instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului
prezent, dacă audierea era legal posibilă.
Chiş
Când hotărârea în apel a fost pronunţată de:
un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond
a procesului, poate fi exercitat recursul în casaţie;

1P fa) un complet format din judecători care au exercitat funcţia de
judecător de cameră preliminară în cauză, uneori, poate fi
formulată contestaţia în anulare;
H c) completul care s-a schimbat după începerea dezbaterilor,
poate fi exercitată
«jO. Lipsa Inculpatului de la judecata în apel:
poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare pentru
motivul că inculpatul fc- nu a fost ascultat de către instanţa de
apel;
r b) poate constitui caz de contestaţie în anulare, chiar dacă acesta
a solicitat || instanţei de apel judecata în lipsă;
fundamentată pe împrejurarea că a fost în imposibilitate de a
se prezenta şi de
a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, constituie caz de
contestaţie în anulare.
ntestaţia în anulare poate fi formulată de:
procuror, în termen de 30 de zile de la data comunicării
deciziei în apel, indiferent de motivul invocat;
inculpat, dacă judecata în apel s-a desfăşurat fără citarea
legală a părţii civile;
persoana vătămată, când hotărârea în apel a fost pronunţată
de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe
fond a procesului.
gju. spre deosebire de revizuire şi de recursul în casaţie, contestaţia în
anulare:
poate fi formulată şi de către persoana vătămată;
poate fi exercitată, în unele cazuri, oricând;
este dată, de regulă, în competenţa instanţelor de apel.
. Dacă sentinţa penală a rămas definitivă prin neapelare, împotriva
acesteia nu pate fi exercitată contestaţia în anulare:
pentru motivul că instanţa nu a fost compusă potrivit legii;
indiferent de motivul invocat;
pentru motivul că s-a pronunţat condamnarea, cu toate că
existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului
penal.
Lipsa procurorului de la judecata în primă instanţă, atunci când
prezenţa acestuia este obligatorie:
poate fi invocată pe calea apelului sau, după caz, a contestaţiei;
este sancţionată cu nulitatea absolută şi astfel poate fi invocată
pe calea contestaţiei în anulare;
nu atrage nicio sancţiune atunci când a lipsit şi avocatul
inculpatului.
iţa competentă să judece contestaţia în anulare:
poate fi instanţa de apel, atunci când se invocă autoritatea de
Chiş
lucru
254 judecat; t>) nu poate fi instanţa
Teste grilă de apel atunci când calea
ordinară de atac soluţionată s-a fundamentat pe împrejurarea
că inculpatul a fost condamnat, cu toate că existau probe cu
privire la o cauză de încetare a procesului penal;
poate fi prima instanţă, atunci când această instanţă a încălcat
dreptul |a apărare al inculpatului prin neasigurarea
asistenţei juridice obligatorii.
Judecătoria:
poate judeca, în unele cazuri, contestaţia în anulare;
nu are niciodată competenţa de a judeca cereri de revizuire şi
redeschidere a procesului penal în cazul judecăţii în lipsa
persoanei condamnate;
va dispune respingerea ca inadmisibilă contestaţia în anulare,
dacă este formu lată cu neobservarea termenului de 30 de
zile.
întocmai ca şi curtea de apel, tribunalul:
poate judeca contestaţia în anulare, indiferent de motivul
invocat;
când judecă contestaţia în anulare, examinează în prealabil
admisibilitatea în principiu;
în unele cazuri, poate fi sesizat cu judecarea contestaţiei în
anulare numai în termen de 30 de zile.
Formularea contestaţiei în anulare:
suspendă de drept efectele hotărârii definitive;
de către procuror, este apreciată ca fiind întotdeauna în
favoarea condamnatului;
împotriva sentinţei pentru considerentul că inculpatul a fost
condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de
încetare a procesului penal, nu înlătură posibilitatea
acestuia de a solicita, în condiţiile legii, repunerea în
termenul de apel.
în cazul formulării unei contestaţii în anulare, suspendarea executării
pedepsei:
se dispune numai dacă instanţa a admis în principiu cererea de
contestaţie în anulare;
nu poate fi dispusă dacă condamnatul nu a început executarea
pedepsei;
nu poate fi dispusă, în nicio situaţie, de către judecătorii sau
tribunale.
Examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare:
se realizează întotdeauna în camera de consiliu;
poate fi făcută numai cu citarea părţilor şi cu participarea
procurorului;
nu necesită aducerea condamnatului arestat.
Judecarea contestaţiei în anulare de către:
judecătorie se rezumă în toate cazurile la desfiinţarea ultimei
hotărâri cu privire la care există autoritate de lucru judecat;
Chiş
instanţa
255 de apel implică întotdeauna
Teste grilărejudecarea apelului dacă
acesta a fost respins iniţial;
curtea de apel va fi realizată prin sentinţă sau, după caz, prin
decizie.
Spre deosebire de contestaţia în anulare, revizuirea:
poate fi formulată numai împotriva hotărârilor penale
definitive;
vizează, de regulă, aspectele de fond ale cauzei;
poate fi formulată, în unele cazuri, oricând.
Chiş
Poate fi formulată cerere de revizuire împotriva:
sentinţelor penale prin care s-a soluţionat fondul, rămase

definitive prin neapelare sau prin retragerea apelului;
încheierilor judecătorului de cameră preliminară prin care s-a
admis plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere
în judecată dispuse de către procuror;
hotărârilor pronunţate în urma admiterii cererii de revizuire şi
rejudecarea cauzei.
Poate fi
în caz de încălcare a autorităţii de lucru judecat, în acest caz
existând mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu
se pot concilia;
dacă un martor a cărui declaraţie a fost exclusă de către
judecătorul de cameră preliminară şi neadministrată
ulterior a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în
cauză;
dacă o prevedere legală pe care s-a întemeiat hotărârea a fost
declarată neconstituţională, numai dacă excepţia de
neconstituţionalitate a fost ridicată în cauză şi dacă
publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii
Constituţionale are loc ulterior rămânerii definitive a
hotărârii penale.
Pot reprezenta atât cazuri de contestaţie în anulare, cât şi cazuri de
revizuire:
judecata în apel fără citarea legală a martorilor propuşi de
către inculpat, dacă Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a constatat o încălcare în temeiul art. 6 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
desfăşurarea procedurii de cameră preliminară în lipsa
părţilor şi subiecţilor procesuali, dacă s-a constatat
neconstituţionalitatea textului care reglementa citarea
părţilor;
judecata apelului pe latura civilă declarat de către inculpatul
major în şedinţă nepublică, cu toate că instanţa nu a declarat
şedinţa nepublică, dacă Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a constat o încălcare în temeiul art. 6 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului.
Se va reţine că două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu
se pot
concilia atunci când:
împotriva aceleiaşi persoane şi pentru săvârşirea aceleaşi
infracţiuni s-au aplicat pedepse în cuantum diferit;
complicele a fost achitat pentru că fapta nu a fost săvârşită de
el, iar autorul a fost condamnat;
un coautor a fost achitat pentru că fapta nu există, iar alt
coautor a fost condamnat.
Ireconciliabilitatea hotărârilor penale poate privi:
Chiş
aceeaşi faptă , dar persoane diferite, toate acestea fiind
condamnate; Procedură penală 257
în unele cazuri, aceeaşi persoană, dar fapte diferite;

aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană.
în caz de infracţiune progresivă, dacă rezultatul mai grav s-a produs
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare:
poate fi exercitată revizuirea, rezultatul mai grav reprezentând
o împrejurare ce nu a fost cunoscută la soluţionarea cauzei;
poate fi exercitat recursul în casaţie, întrucât, în raport de
noua infracţiune s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele
prevăzute de lege;
iar contestaţia în anulare a fost admisă, în rejudecarea apelului
va putea fi dispusă schimbarea încadrării juridice potrivit
rezultatului mai grav.
Sunt persoane care pot solicita revizuirea:
persoana devenită nepot în linie descendentă, însă numai în
favoarea condamnatului;
procurorul, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la
latura civilă a cauzei;
fostul soţ, numai în favoarea condamnatului.
Revizuirea hotărârii în defavoarea condamnatului poate fi solicitată:
chiar şi de către membrii familiei sale;
chiar şi după moartea condamnatului;
în toate cazurile, într-un termen de 3 luni, în condiţiile legii.
Termenul de introducere a cererii de revizuire:
în favoarea condamnatului poate fi limitat în timp;
în defavoarea persoanei achitate, poate fi de 3 luni care curge
de la data când hotărârile care nu se pot concilia au fost
cunoscute de către acesta;
în defavoarea condamnatului este depăşit când cererea a fost
formulată mai târziu de un an de la data rămânerii
definitive a hotărârilor care nu se pot concilia.
Prima instanţă care a judecat cauza este competentă:
să judece cererea de revizuire, chiar şi atunci când aceasta are
ca obiect doar latura civilă a procesului;
să suspende executarea hotărârii supuse revizuirii atunci când
s-a constatat de către Curtea Europeană a Drepturilor
Omului o încălcare a drepturilor sau libertăţilor
fundamentale ale inculpatului de către instanţa de apel;
să impună condamnatului respectarea unora dintre obligaţiile
prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) C.proc.pen. în cazul
suspendării hotărârii supuse revizuirii.
Respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire:
se va dispune când pentru aceleaşi motive a mai fost formulată
o cerere de revizuire respinsă ca neîntemeiată;
poate fi dispusă, în unele cazuri, şi de către instanţa de apel;
nu poate fi dispusă, înChiş/Constantinescu
niciun caz, de către Completul de 5
judecători din cadrul înaltei Curţi
258 Teste grilăde Casaţie şi Justiţie.
Este definitivă:
încheierea de admitere în principiu a cererii de revizuire;
în unele cazuri, încheierea prin care s-a dispus suspendarea
hotărârii supuse revizuirii;
sentinţa de respingere ca neîntemeiată a cererii de revizuire
fundamentată pe constatarea unei încălcări a drepturilor şi
libertăţilor de către Curtea Europeană a Drepturilor
Omului.
După admiterea în principiu a cererii de revizuire:
cauza va fi rejudecată potrivit regulilor de procedură privind
judecata în primă instanţă, atunci când calea de atac a fost
admisă pentru motivul că hotărârile judecătoreşti definitive
nu se pot concilia;
poate fi dispusă suspendarea executării pedepsei;
pot fi luate măsuri preventive doar în perioada în care
executarea hotărârii definitive este suspendată.
Instanţa dispune prin hotărârea:
de respingere a cererii de revizuire, reluarea executării
pedepsei, chiar şi în cazul în care aceasta a fost suspendată
de către instanţa superioară pe calea contestaţiei;
de admitere a cererii de revizuire, întotdeauna, restituirea
amenzii plătite, a bunurilor confiscate şi a cheltuielilor
judiciare;
de respingere a cererii de revizuire, obligarea revizuientului la
plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, este necesar:
avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior;
să fi fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat;
ca legea să prevadă pentru infracţiunea pentru care a fost pusă
în mişcare acţiunea penală pedeapsa închisorii de până la 5
ani.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi încheiat:
de un inculpat minor;
de inculpat şi procuror;
în lipsa unui avocat ales sau numit din oficiu.
La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul
acceptă:
încadrarea juridică a faptei pentru care a fost pusă în mişcare
acţiunea penală;
cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei;
competenţa instanţei care urmează să fie sesizată cu acordul de
recunoaştere a vinovăţiei.
în cazul în care cu privire la un inculpat a fost pusă In mişcare acţiunea
penală
pentru săvârşirea mai multor infracţiuni:
acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat numai cu
Chiş
privire la unele dintre acestea;
pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei,
inculpatul trebuie să recunoască în totalitate faptele din

ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale;
Chiş/Constantinescu
260 procurorul sesizează instanţa competentă cu rechizitoriu, în
Teste grilă
care va menţiona cu privire la care infracţiuni s-a încheiat

încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei între inculpat ş
ordul în formă scrisă va fi trimis biroului de executări penale din cadruT
acord de recunoaştere a vinovăţiei.
După
ac
instanţei competente în vederea emiterii mandatului de executare a
pedepsei;
procurorul sesizează instanţa căreia i-ar reveni competenţa să
judece cauza în fond, numai după avizarea efectelor
acordului de către procurorul ierahic superior;
instanţa competentă sesizată va analiza acordul după
parcurgerea
judecată stabilită pentru discutarea acordului de recunoa
procedurii
camerei
preliminare.
La şedinţa de
judecată va cita inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată;
învinuirii;
instanţa de
asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie;
inculpatul poate reveni asupra consimţământului legal
exprimat cu privire la încheierea acordului.
Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei:
printr-o soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea
pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei;
în şedinţă publică, prin sentinţă;
printr-o sentinţă în care poate dispune achitarea inculpatului.
Instanţa, analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei, poate
pronunţa următoarele soluţii: J
admiterea acordului şi condamnarea inculpatului la pedeapsa
închisorii egală cu cea stabilită prin acord;
admiterea acordului şi condamnarea inculpatului la o
pedeapsă mai mică decât cea stabilită prin acord;
respinge acordul, dacă pedeapsa stabilită prin acesta este
nejustificat de severă faţă de gravitatea infracţiunii.
împotriva sentinţei de admitere a acordului de recunoaştere a 1
nu poate fi declarată nicio cale de atac, hotărârea fiind
definitivă;
inculpatul poate declara apel în termen de 10 zile de la
comunicare;
se poate formula numai recurs în casaţie.
Constantinescu
Urmărirea penală în cazul infracţiunilor săvârşite de minori:
se efectuează în mod obligatoriu deProcedură
procuror;
penală 261
se face potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi

derogările prevăzute de procedura specială în cazul
infractorilor minori;
poate fi efectuată în cazul în care minorul se sustrage de la
prezentarea în faţa organelor judiciare.
Constantinescu
Teste grilă
La audierea minorului
262
pe parcursul urmăririi penale:
organul judiciar va cita pe părinţii minorului care nu a împlinit
vârsta de 16 ani, prezenţa acestora fiind obligatorie;
asistenţa juridică este obligatorie;
organul judiciar poate considera necesară citarea părinţilor
minorului care a împlinit vârsta de 16 ani, urmând să-l
audieze pe minor, chiar dacă părinţii nu se prezintă.
Efectuarea referatului de evaluare a minorului este obligatorie în
cursul: ;
urmăririi penale, atunci când minorul este arestat preventiv;
judecăţii, neefectuarea acestuia atrăgând sancţiunea nulităţii
absolute a hotărârii pronunţate;
judecăţii, dacă referatul nu a fost efectuat în timpul urmăririi
penale, nerespectarea obligaţiei putând fi invocată în
condiţiile nulităţii relative.
Procedura specială de judecată în cauzele cu infractori minori este
aplicabilă dacă
la data:
săvârşirii faptei inculpatul era minor, chiar dacă la data
trimiterii în judecată acesta a împlinit vârsta majoratului;
sesizării instanţei inculpatul nu a împlinit vârsta de 18 ani;
săvârşirii faptei inculpatul era minor.
Cauzele în care inculpatul este minor se judecă:
potrivit regulilor de competenţă obişnuite;
de către judecători anume desemnaţi potrivit legii;
în şedinţă secretă.
La judecarea cauzei In care inculpatul este minor, se citează:
serviciul de probaţiune;
Direcţia Protecţia Copilului;
părinţii inculpatului, în absenţa cărora instanţa nu poate
proceda la judecarea cauzei.
Cauzele cu inculpaţi minori se judecă:
de urgenţă şi cu precădere;
în şedinţă nepublică;
întotdeauna în prezenţa inculpatului minor, fără posibilitatea
îndepărtării acestuia din sala de şedinţă.
în cazul inculpatului minor judecat împreună cu un inculpat major:
şedinţa de judecată are loc în şedinţă publică, nerespectarea
publicităţii atrăgând sancţiunea nulităţii absolute;
şedinţa de judecată are loc în şedinţă publică, nerespectarea
publicităţii atrăgând sancţiunea nulităţii relative;
de către judecători care nu sunt special desemnaţi pentru
judecarea cauzelor cu inculpaţi minori.
Cererile de reabilitare judecătorească pot fi soluţionate de:
tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază petentul;
instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a
pronunţat condam narea;
instanţa de apel în cauza în care s-a pronunţat
Constantinescu
condamnarea.
Cererea de reabilitare judecătorească poate fi formulată:
de către condamnat;
după moartea condamnatului, de către soţia acestuia;
de către copilul major, pentru părintele aflat internat în spital.
Cererea de reabilitare judecătorească se judecă:
după comunicarea copiei fişei de cazier judiciar al
condamnatului;
cu participarea procurorului.
Dacă în cursul judecării cererii de reabilitare a fost pusă în mişcarea
acţiunea penală faţă de condamnat pentru o altă infracţiune,
instanţa:
va respinge ca neîntemeiată cererea de reabilitare;
va suspenda examinarea cererii până la soluţionarea definitivă
a celeilalte cauze;
va efectua verificări cu privire la natura infracţiunii săvârşite
în vederea analizei comportamentului condamnatului.
în cazul în care inculpatul dovedeşte că nu i-a fost cu putinţă să achite
cheltuielile de judecată, instanţa care analizează cererea de
reabilitare judecătorească:
va putea dispune reabilitarea;
va putea acorda un termen de maxim 6 luni pentru achitarea,
în tot sau în parte, a cheltuielilor judiciare;
va respinge cererea de reabilitare judecătorească ca
neîntemeiată.
Instanţa se pronunţă asupra cererii de reabilitare judecătorească prin:
sentinţă, supusă apelului în 10 zile de la comunicare;
încheiere;
sentinţă, supusă contestaţiei în termen de 10 zile de la
comunicare.
La Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este înregistrată o cerere de
reabilitare, fiind menţionat numele petiţionarului „Ion Gheorghe"
fără a fi indicate alte date de identificare. De asemenea, pe plicul
cu care a venit cererea, nu este menţionat expeditorul. Fiind
efectuate verificări în baza de date, a reieşit că există mai mult de
10.000 de persoane cu numele respectiv. Instanţa de judecată:
va dispune citarea tuturor persoanelor care au numele
respectiv, în vederea identificării persoanei care a formulat
cererea;
va dispune restituirea administrativă a cererii;
va respinge cererea ca inadmisibilă.
Constantinescu
Condamnatul X, domiciliat în sector 6 Procedură
Bucureşti,
penală a fost condamnat în 264
primă instanţă pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie de către
Tribunalul Bucureşti. Ulterior, normele de competenţă privind
judecarea infracţiunii de tâlhărie sunt modificate, aceeaşi
infracţiune fiind dată în competenţa judecătoriei. Cererea de
reabilitare formulată de X este de competenţa:
Tribunalului Bucureşti;
Judecătoriei Sectorului 6;
oricărei judecătorii de pe raza municipiului Bucureşti.
în cazul în care X, domiciliat în municipiul Constanţa, a fost
condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor prevăzută de
art. 188 NCP de către Tribunalul Bucureşti, competent să
soluţioneze cererea de reabilitare judecătorească este:
Tribunalul Bucureşti;
Judecătoria Constanţa;
Tribunalul Constanţa.
Sentinţa penală rămâne definitivă:
la data retragerii apelului sau, după caz, a contestaţiei, dacă
aceasta s-a produs înăuntrul termenului;
la data pronunţării, dacă hotărârea nu este supusă contestaţiei
sau apelului;
la data expirării termenului de apel sau contestaţie, atunci
când nu s-a formulat apel sau contestaţie.
Hotărârea primei instanţe rămâne definitivă:
în cazul formulării unei cereri de repunere în termenul de apel
sau contestaţie, la momentul respingerii cererii de către
instanţa de apel sau de către instanţa competentă să
soluţioneze contestaţia;
la data pronunţării instanţei de control judiciar, atunci când s-
a respins apelul sau, după caz, contestaţia;
la data pronunţării, dacă aceasta este executorie.
Hotărârile instanţei de apel rămân definitive:
în toate cazurile la data respingerii apelului sau cererii de
repunere în termenul de apel;
doar dacă instanţa de control se pronunţă cu privire la fondul
cauzei;
atunci când s-a procedat la reformarea sentinţei atacate.
Hotărârile care au rămas definitive în faţa instanţei de apel:
pot fi numai decizii;
pot fi atât încheieri şi sentinţe, cât şi decizii;
se pun în executare întotdeauna de către prima instanţă.
Instanţa de executare:
este întotdeauna instanţa căreia i-ar reveni competenţa să
judece cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de
fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la
soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii
pronunţate în cauză; Constantinescu / Chiş
poate fi, uneori, o instanţă inferioară în grad instanţei care a
judecat cauza în primă instanţă;
soluţionează, în toate cazurile, cererile condamnaţilor de
liberare condiţionată
Punerea în executare a măsurii internării medicale provizorii:
luate de către Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
se face de către Tribunalul Bucureşti;
este realizată chiar dacă hotărârea nu este definitivă;
luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi este pusă în
executare de către procurorul care a formulat cererea.
hotărârea de luare, prelungire, menţinere sau încetare de drept

a măsurii arestului preventiv;
orice hotărâre definitivă;
sentinţa prin care s-a luat măsura de siguranţă a confiscării
extinse.
Nu este executorie:
încheierea prin care prima instanţă admite cererea de
redeschidere a procesului penal în cazul persoanelor
condamnate în lipsă;
dispoziţia primei instanţe de declarare a şedinţei de judecată
nepublice;
încheierea prin care se dispune revocarea măsurii preventive.
Poate fi pusă în executare imediat ce a fost pronunţată:
încheierea prin care prima instanţă dispune luarea măsurilor
asigurătorii;
încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară
dispune restituirea cauzei la parchet;
hotărârea prin care curtea de apel a dispus strămutarea
judecăţii cauzei.
Instanţa competentă cu punerea în executare:
a dispoziţiilor privind măsurile preventive luate de către Secţia
penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este Tribunalul
Bucureşti;
a încheierilor prin care curtea de apel, ca şi instanţă de apel,
dispune luarea măsurilor asigurătorii, este această instanţă;
a hotărârilor pronunţate în prima instanţă de către curţile de
apel, însă reformate de către Secţia penală a înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, este Tribunalul Bucureşti.
instanţelor civile care privesc militari se pun în executare de

către instanţele militare corespunzătoare în grad instanţelor
civile;
prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus
confiscarea specială în contestaţie se pun în executare de
către judecătorul care a dispus măsura de siguranţă;
instanţei de apel se pun în executare imediat ce au rămas
Chiş
definitive,
266
chiar dacă a fost declaratTeste
recurs
grilă
în casaţie.
764. Executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii:
necesită încuviinţarea instanţei de judecată de efectuare a
unei percheziţii domiciliare atunci când condamnatul se
află într-o locuinţă;
este realizată de către comandantul locului de deţinere,
atunci când condamnatul se află în stare de deţinere;
atrage întreruperea prescripţiei răspunderii penale.
5. Pedeapsa amenzii:
se execută în baza mandatului de executare emis;
poate fi executată, în unele cazuri, şi prin prestarea unei
munci neremunerate în folosul comunităţii;
care a însoţit pedeapsa închisorii a cărei executare a fost
suspendată poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii, care
nu va fi adiţionată pedepsei închisorii anterior stabilite, ci
executată în mod separat.
poate fi solicitată judecătorului delegat cu executarea;

este dispusă pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare;
nu poate fi dispusă cu privire la restul de plată, în cazul în
care amenda a fost plătită în parte.
Degradarea militară:
este pusă în executare prin trimiterea unei copii de pe
dispozitivul hotărârii comandantului unităţii militare în a
cărei evidenţă este luată persoana condamnată, respectiv
centrului militar judeţean sau zonal de la domiciliul
condamnatului;
este pusă în executare după executarea pedepsei închisorii,
după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după
împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei
sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării
condiţionate;
poate fi dispusă şi de către instanţa civilă care judecă o
acuzaţie penală formulată împotriva unui militar.
Dispoziţiile hotărârii penale care declară un înscris ca fiind fals:
se pun în executare de către judecătorul delegat cu executarea;
se pun în executare de către judecătorul de cameră
preliminară care a dispus desfiinţarea în temeiul art. 549 1
C.proc.pen.
interzic restituirea înscrisului oficial declarat fals în totalitatea
lui.
înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă:||BHflHHHHHHflHHII
cu închisoarea pe timp de 30 de ani în cazul condamnatului
care a împlinit vârsta de 65 de ani sau, în cazul
intervenirii unei legi mai favorabile, cu maximul special
prevăzut pentru aceeaşi faptă este obligatorie;
atrage, în toate cazurile, scăderea pedepsei executate până la
Chiş
acel moment din pedeapsa închisorii;
se dispune, în toate cazurile, de către instanţa de executare,.
Chiş
Teste grilă
Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere:
776
poate fi dispusă şi la sesizarea părţii civile, în cazul
nerespectării obligaţi^ civile stabilite prin hotărâre
de către condamnat;
se dispune de către instanţa care a judecat infracţiunea
concurentă cu cea pentru care s-a dispus condamnarea cu
suspendare;
în cazul nerespectării obligaţiilor civile, se dispune de către
instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea.
Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere:
poate fi dispusă numai în cazul infracţiunilor concurente;
pentru nerespectarea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea
de condamnare poate fi solicitată şi de către serviciul de
probaţiune;
nu atrage în toate cazurile emiterea unui mandat de executare
a pedepsei închisorii.
Poate fi dispusă modificarea pedepselor principale:
în caz de concurs formal de infracţiuni, chiar dacă instanţele
de fond nu au procedat la reunirea cauzelor, cu toate că
măsura putea fi dispusă;
în cazul descoperirii, ulterioare judecăţii pe fond, a stării de
recidivă postexecutorie;
din oficiu, la cererea procurorului ori a centrului de deţinere.
Instanţa, din oficiu, poate dispune modificarea pedepselor principale:
în caz de infracţiuni complexe sau continuate, când mai multe
acte intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni;
când pedepsele au fost aplicate, prin hotărâri nedefinitive,
pentru infracţiuni concurente;
în cazul recidivei postexecutorii, chiar dacă instanţa care a
dispus condamnarea avea toate datele necesare stabilirii
stării de recidivă.
Instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este:
în caz de concurs de infracţiuni, întotdeauna instanţa care a
judecat cauza în primă instanţă (sau instanţa
corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se
află locul de deţinere) şi a cărei hotărâre a rămas definitivă
ulterior celorlalte hotărâri;
instanţa de executare (sau instanţa corespunzătoare în grad
acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere) a
hotărârii, în cazul recidivei postexecutorii;
în caz de recidivă postcondamnatorie, întotdeauna instanţa de
executare superioară în grad.
m
Soluţionarea cererii de modificare a pedepsei:
are loc în camera de consiliu; Chiş
se desfăşoară cu participarea obligatorie a procurorului;
în cazul condamnatului care este deţinut, impune citarea şi a
administraţiei penitenciarului în care condamnatul execută
pedeapsa.
Chiş
Competentă să dispună modificarea pedepselor este:
Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă

ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de către
această instanţă;
în unele cazuri. Tribunalul Bucureşti, chiar dacă ultima
hotărâre definitivă nu a fost pronunţată de către
tribunale;
judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere
dacă ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de către
judecătorii, chiar dacă hotărârile anterioare au fost
pronunţate de către tribunale, curţi de apel sau chiar
Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
înlocuirea pedepsei amenzii cu munca neremunerată în folosul
comunităţii:
nu înlătură, ulterior, posibilitatea de a se dispune înlocuirea
cu pedeapsa închisorii;
poate fi cerută şi de către condamnat;
nu necesită consimţământul condamnatului.
Spre deosebire de înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa
închisorii, înlocuirea
muncii neremunerate în folosul comunităţii cu pedeapsa
închisorii:
poate fi dispusă şi la sesizarea serviciului de probaţiune;
este dispusă de instanţa de executare;
poate fi dispusă şi la sesizarea organului care, potrivit legii,
execută amenda penală.
Hotărârea de liberare condiţionată:
este dispusă numai de către instanţa de executare;
poate fi contestată, de către procuror, în termen de 3 zile de
la comunicare;
prin care s-a dispus respingerea cererii/propunerii va
cuprinde şi menţiuni cu privire la fixarea unui termen
după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi
reînnoită.
Contestaţia formulată împotriva sentinţei de liberare condiţionată:
este suspensivă de executare atunci când este formulată de
către procuror;
este soluţionată de către tribunalul în a cărei circumscripţie
se află locul de deţinere;
este soluţionată întotdeauna de către instanţele militare,
atunci când condamnarea a fost dispusă de către
instanţele militare.
Hotărârea definitivă prin care s-a dispus liberarea condiţionată:
se comunică doar condamnatului şi procurorului;
este tehnoredactată în termen de 30 de la zile de la
pronunţare;
Chiş
se comunică serviciului deTeste
10 probaţiune
grilă competent şi unităţii
de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte cel eliberat.
Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă:
este dispusă numai de către instanţa de executare;
se dispune prin sentinţă executorie;
poate fi dispusă din oficiu, la cererea procurorului sau a
condamnatului.
Chiş
Spre deosebire de condamnatul de sex masculin, condamnata poate fo

cerere de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii
pe viaţă:
în cazul în care este gravidă;
în cazul în care are un copil mai mic de un an;
în cazul în care suferă de o boală care nu poate fi tratată în
reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.
întocmai ca amânarea executării pedepsei închisorii,
întreruperea exe pedepsei:
se dispune prin sentinţă neexecutorie;
este însoţită de impunerea unei serii de obligaţii pe care
condamnatul trebuie să le respecte;
poate fi prelungită.
Nu poate fi dispusă în niciun caz întreruperea executării pedepsei în
cazul în cah
se constată că persoana condamnată suferă de o boală gravă:
care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor;
dacă lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă un
pericol pentru ordinea publică;
dacă cel condamnat şi-a provocat singur starea de boală.
în cazul dispunerii amânării sau întreruperii executării pedepsei
închisorii sau ;
detenţiunii pe viaţă:
pedepsele accesorii ale interzicerii unor drepturi se execută;
începe să curgă un nou termen de prescripţie a executării
pedepsei;
condamnatul nu îşi poate schimba locuinţa fără informarea
prealabilă a instanţei care a dispus măsura.
Contestaţia la executare:
este întotdeauna de competenţa instanţei de executare;
este soluţionată, în unele cazuri, de către Secţia penală a înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie;
este inadmisibilă dacă a fost formulată în numele unei
persoane condamnate, fără mandat din partea acesteia, dat
în condiţiile legii.
în cazul în care persoana condamnată nu este autorul faptei, o altă
utilizând în mod fraudulos identitatea celui condamnat:
poate fi exercitată contestaţia la executare, executarea fiind
îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în
hotărârea de condamnare;
poate fi exercitată revizuirea hotărârii;
poate fi solicitată redeschiderea procesului penal, dacă
persoana condamnată definitiv a fost judecată în lipsă, în
Chiş
12 Teste grilă
înţelesul dispoziţiilor art. 466 şi urm. C.proc.pen.
Chiş
Omisiunea instanţei de deducere a duratei măsurilor preventive

privative de
libertate din pedeapsa închisorii:
poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare;
poate face obiectul unei cereri de înlăturare a unor omisiuni
vădite;
este intrată în puterea lucrului judecat, astfel că singurele
remedii sunt căile extraordinare de atac.
Amnistia şi graţierea:
când intervin după rămânerea definitivă a hotărârii, se aplică
de judecătorul delegat cu executarea de la instanţa de
executare;
pot fi aplicate şi de către instanţa de executare, pe calea
contestaţiei la executare;
nu pot fi aplicate decât după rămânerea definitivă a hotărârii.
împotriva actelor de executare a dispoziţiilor civile:
poate fi formulată contestaţie la executare, care va fi
soluţionată de către instanţa penală;
şi a modului de aducere la îndeplinire a măsurilor
asigurătorii, după rămânerea definitivă a hotărârii, se
poate face contestaţie potrivit legii civile;
poate fi formulată contestaţie la instanţa care le-a dispus.
792. Contestaţia privind executarea dispoziţiilor
civile:
se soluţionează fără participarea procurorului;
fundamentată pe o nelămurire a hotărârii instanţei de apel va fi
către această instanţă; c) se soluţionează în soluţionată de
camera de consiliu.
793. Contestaţia la executare:
formulată de către procuror poate fi retrasă de către acesta;
este inadmisibilă dacă există identitate de persoană, de temei
legal, de motive
şi de apărări;
nu poate fi exercitată, în nicio situaţie, împotriva unei sentinţe
penale.
Chiş
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece funcţia de judecător

de drepturi şi libertăţi este incompatibilă cu funcţia de judecată.
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece operează principiul
separării funcţiilor judiciare. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
deoarece în mod obligatoriu judecătorul de drepturi şi libertăţi va
fi declarat incompatibil să soluţioneze cauza în fond.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece judecătorul care a
exercitat funcţia de cameră preliminară va fi cel desemnat să
judece cauza în fond. întrucât cauza va fi repartizată aleatoriu
doar la momentul desemnării judecătorului de cameră
preliminară, cauza nu va mai fi repartizată aleatoriu după
terminarea fazei camerei preliminare, ci funcţia de judecată va fi
exercitată de judecătorul de cameră preliminară. Din acest motiv,
răspunsul de la lit. b) nu este corect. Răspunsul de la lit. c) este
corect, deoarece judecătorul de cameră preliminară este cel care
soluţionează cauza în fond.
c
Judecătorul de cameră preliminară nu face verificările de la lit.
a) şi b) în cazul sesizării instanţei de judecată cu un acord de
recunoaştere a vinovăţiei. Din acest motiv, singurul răspuns corect
este cel de la lit. c).
a, b
Spre deosebire de standardul Convenţiei europene a drepturilor
omului, care asigură dreptul la un interpret doar persoanelor care
nu cunosc limba în care se desfăşoară procesul, legislaţia română
asigură acest drept tuturor cetăţenilor români aparţinând
minorităţilor naţionale, fără a face o astfel de distincţie. A se vedea
art. 12 alin. (1) C.proc.pen. Din acest motiv, răspunsurile de la lit.
a) şi b) sunt corecte, iar răspunsul de la lit. c) este greşit.
b
Spre deosebire de cetăţenii români aparţinând minorităţilor
naţionale, care au dreptul de a se exprima în limba maternă, în
faţa organelor judiciare, chiar dacă ar cunoaşte limba oficială a
statului, cetăţenii străini au acest drept doar în cazul în care nu
cunosc limba română. Din acest motiv, răspunsul de la lit. a) este
greşit, iar răspunsul de la lit. b) este corect. Ei nu trebuie să
dovedească însă faptul că nu cunosc limba română, fiind vorba de
un fapt negativ, răspunsul de la lit. c) fiind greşit.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, deoarece cetăţenii
români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul de a se
exprima în limba maternă în faţa organelor judiciare, chiar dacă
ar cunoaşte limba oficială a statului. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, deoarece folosirea de către aceştia a limbii materne nu este
condiţionată de existenţa unui număr de cetăţeni români
aparţinând minorităţii naţionale respective.

c
Răspunsurile de la lit. a) şi b sunt greşite, deoarece limba
oficială în care se desfăşoară procesul penal este limba română.
Traducerea necesară pentru întocmirea actelor procedurale in
limba română trebuie asigurată de un interpret autorizat, legea
neprevăzând posibilitatea
preşedintelui de complet de a efectua această traducere. în plus,

în acest mod se asigură şi respectarea deplină a principiului
publicităţii şedinţei de judecată, pentru persoanele din sală care
nu cunosc limba minorităţii naţionale respective. Din aceste
motive, răspunsul de la lit. c) este singurul corect.
“—
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, deoarece dreptul
la un interpret nu presupune traducerea obligatorie a tuturor
‘—
actelor din dosarul cauzei respective, ci doar a celor relevante.

Nu este obligatorie traducerea actelor procesuale nerelevante
(de pildă, traducerea unei citaţii), fără ca acest lucru să încalce
drepturile subiectului procesual. Din acelaşi motiv, răspunsul
—
de la lit. b) este greşit.

b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece cheltuielile
"——
ocazionate de folosirea interpretului nu pot fi incluse în

cheltuielile judiciare şi nu pot fi imputate inculpatului
condamnat, întrucât dreptul la un interpret este gratuit.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, potrivit art. 12
C.proc.pen.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite, deoarece noul Cod
de procedură penală nu se poate aplica retroactiv, în ceea ce
priveşte incompatibilitatea judecătorului de drepturi şi
libertăţi. Din acelaşi motiv, răspunsul de la lit. c) este corect.
c
—
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite, deoarece, la

momentul soluţionării recursului împotriva încheierii de luare
a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, în cursul
urmăririi penale, judecătorul nu era, în principiu, incompatibil
să soluţioneze cauza respectivă în fond sau în calea de atac.
Acesta ar fi putut deveni incompatibil doar dacă în motivarea
soluţiei cu privire la măsura arestării preventive ar fi făcut
—-
afirmaţii referitoare la vinovăţia inculpatului, cazul de

incompatibilitate fiind antepronunţarea. Din aceleaşi motive,
răspunsul de la lit. c) este corect.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite, deoarece, după
intrarea în vigoare a noului Cod de procedura penală, potrivit art.
281 alin. (1) lit. b) C.proc.pen., doar nerespectarea dispoziţiilor
privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti este
sancţionată cu nulitatea absolută. Vechiul Cod de procedură
penală, care prevedea nulitatea absolută în cazul necompetenţei
materiale a organelor de urmărire penală, nu poate ultraactiva,
fiind de aplicare imediată dispoziţiile fc noului Cod de procedură
penală (art. 13 alin. (1)]. Din aceleaşi motive, singurul răspuns
corect .i|: este cel de la lit. b).
b
Răspunsul de la lit. a) e greşit, iar răspunsul de la lit. b) este
corect, deoarece procurorul poate face personal, în anumite
condiţii, acte de procedură, pe teritoriul altui stat. Din acest motiv,

nu în t’ toate situaţiile actele de procedură de pe teritoriul altui
stat trebuie făcute prin comisie rogatorie 5L internaţională,
răspunsul de la lit. c) fiind greşit.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, deoarece, în
anumite condiţii, actele de procedură s pot fi efectuate pe teritoriul
altui stat, potrivit procedurii române (de exemplu, prin aplicarea
m dispoziţiilor privind jurământul martorului sau a celor privind
scutirea anumitor persoane de a da declaraţii în cauză). Din
aceleaşi motive, răspunsul de la lit. c) este greşit.
a
Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece, potrivit art. 295
C.proc.pen., acţiunea penală se * pune în mişcare la plângerea
prealabilă, nu prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate. B
Potrivit noului Cod de procedură penală, acţiunea penală poate fi
pusă în mişcare doar prin
ordonanţa procurorului, nu şi prin rechizitoriu, motiv pentru

care răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsul de la lit. b)
este greşit.
b
Potrivit noului Cod de procedură penală, lipsa unui element
constitutiv al infracţiunii atrage achitarea inculpatului, potrivit
art. 16 lit. b) C.proc.pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală
motiv pentru care răspunsul de la lit. a) este greşit, iar răspunsul
de la lit. b) este corect. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
nu mai există soluţia de scoatere de sub urmărire penală în noul
Cod de procedură penală, toate soluţiile procurorului fiind de
clasare.
c
în materie penală, spre deosebire de materia civilă, standardul
de probaţiune este cel al probei dincolo de orice dubiu rezonabil.
Dacă nu se poate atinge acest standard, organele judiciare sunt
obligate să adopte soluţia favorabilă inculpatului, în baza
principiului in dubio pro reo, chiar dacă ar exista unele probe în
acuzare, dar insuficiente ca să înlăture dubiul rezonabil. Aşadar,
soluţia corectă este cea de la lit. c), iar cele de la lit. a) şi b) sunt
greşite.
b
în cazul decesului persoanei vătămate, acţiunea penală poate fi
pusă în mişcare şi exercitată din oficiu, de către procuror, potrivit
art. 157 alin. (5) C.pen. Aşadar, răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt
greşite, deoarece procurorul poate pune în mişcare din oficiu
acţiunea penală şi poate dispune trimiterea în judecată a
inculpatului, în acest caz. Din acelaşi motive, răspunsul de la lit. b)
este singurul corect.
c
Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului nu sunt nici
cauze justificative şi nici cauze de neimputabilitate, ci sunt cauze
de nepedepsire, răspunsurile de la lit. a) şi b) fiind greşite. Acestea
fiind cauze de nepedepsire, răspunsul de la lit. c) este corect.
c
Potrivit art. 16 lit. j) C.proc.pen., răspunsul de la lit. c) este cel
corect, iar răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite.
a, c
Răspunsurile corecte sunt a) şi c), având în vedere că acordul de
recunoaştere a vinovăţiei şi judecata în cazul recunoaşterii
învinuirii sunt elemente de justiţie negociată, care au apărut în
sistemele de drept adversiale, de unde au fost preluate apoi în
sistemele continentale. Răspunsul de la lit. b) e greşit, deoarece
faza urmăririi penale reprezintă în mod tradiţional un element
caracteristic sistemelor continentale.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), deoarece art. 2 C.proc.pen.
vorbeşte despre procesul penal, care include toate fazele.
Răspunsurile b) şi c), care restrâng incidenţa principiului
legalităţii procesului penal la anumite faze, sunt greşite.
c
Răspuns corect c), având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit.
c) C.proc.pen. Răspunsurile a) şi b) sunt greşite, deoarece nu se
regăsesc printre funcţiile enumerate în art. 3 alin. (1) Cproc.pen.
c
Răspuns corect este c), faţă de dispoziţiile art. 6 C.proc.pen.
Răspunsurile a) şi b), care restrâng sfera de incidenţă a
principiului ne bis in idem, sunt greşite.
b
Răspunsul corect este b), având în vedere art. 7 alin. (2)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece
oportunitatea urmăririi penale nu este consacrată ca principiu
fundamental, ci este o excepţie de la principiul obligativităţii
punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale, de la art. 7
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece Curtea
Constituţională a României a statuat că dispoziţiile art. 318
C.proc.pen., aşa cum au fost reglementate, sunt neconstituţionale,
deoarece contravin principiului legalităţii, consacrat în art. 1 alin.
(5) din Constituţia României.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c), având în vedere dispoziţiile
art. 16 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. a) este greşit,
deoarece, în cazul desistării complicelui sau instigatorului, acesta
va fi pedepsit dacă nu a împiedicat săvârşirea infracţiunii de către
autor. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece împăcarea sau
retragerea plângerii prealabile trebuie să privească toate
persoanele vătămate, pentru a produce efecte.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), deoarece, în acest caz,
fapta nu mai este prevăzută de legea penală. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, deoarece nu în toate cazurile în care a intervenit o lege
penală mai favorabilă fapta pentru care s-a pus în mişcare
acţiunea penală nu mai este prevăzută de legea penală, ci de cele
mai multe ori aceasta se regăseşte în ambele legi, caz în care
instanţa trebuie să aleagă legea penală mai favorabilă. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, deoarece, în acest caz, nu poate fi vorba de
aplicarea principiului ne bis in idem.
c
Răspunsul de la lit. a) este corect, având în vedere Decizia nr.
1/2016 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept. Răspunsul de la lit. c) este corect, având în
vedere dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. b) este greşit, deoarece, pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale faţă de un deputat sau senator, nu este necesară
încuviinţarea Camerei Deputaţilor sau a Senatului.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b), deoarece retragerea
plângerii prealabile produce efecte in personam, iar nu in rem, ca
în vechiul Cod penal. Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece
legea nu prevede posibilitatea retragerii autorizării organului
competent, în cazul în care aceasta a fost emisă potrivit legii.

Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece repararea prejudiciului
civil pentru daunele provocate prin infracţiune nu constituie un
motiv pentru aplicarea principiului ne bis in idem.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c), având în vedere dispoziţiile
art. 16 alin. (1) lit. j) C.proc.pen. Răspunsurile de la lit. a) şi b)
sunt greşite, deoarece prescripţia executării pedepsei şi amnistia
postcondamnatorie sting executarea pedepsei, intervenind după ce
acţiunea penală a fost stinsă prin condamnarea definitivă a
inculpatului.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), având în vedere dispoziţiile
art. 16 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. şi dispoziţiile art. 22 alin. (1)
C.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece, în acest caz, este
posibil ca lipsa calităţii speciale a subiectului activ să atragă
schimbarea încadrării juridice a faptei într-o altă infracţiune (de
exemplu, în cazul infracţiunii de delapidare, dacă nu se reţine
calitatea de funcţionar public a persoanei care şi-a însuşit bunurile
pe care le gestiona, se poate reţine comiterea infracţiunii de furt).
Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece, în acest caz, procurorul
poate dispune punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale,
potrivit art. 157 alin. (4) C.pen.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c), deoarece, în acest caz, nu
poate fi vorba de o vătămare corporală prin sluţire, fiind incidenţă
cauza justificativă a consimţământului persoanei vătămate,
prevăzută de art. 22 C.pen. Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt
greşite, deoarece acestea sunt valori sociale asupra cărora victima
nu poate dispune, potrivit art. 22 C.pen.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c), fiind în prezenţa stării de
necesitate. Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, în acest caz,
nu poate fi vorba de incidenţa stării de necesitate, întrucât
inculpatul nu a cunoscut faptul că victima vrea să se sinucidă, ci el
a vrut doar să-i distrugă geamul. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
deoarece consimţământul persoanei vătămate nu operează în cazul
infracţiunilor contra vieţii.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar cele de la lit. b) şi c) sunt
greşite, deoarece au prioritate cazurile de achitare faţă de cele care
atrag încetarea procesului penal.
c
Este posibilă retragerea plângerii prealabile, în acest caz,
potrivit art. 158 alin. (4) C.pen aceasta producând efecte doar dacă
este însuşită de procuror. Din aceste motive, răspunsul de la lit. c)
este corect, iar răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite.
b
în acest caz, este posibilă punerea în mişcare a acţiunii penale
doar dacă ar fi făcută o plângere prealabilă în termenul prevăzut
de lege, motiv pentru care răspunsul de la lit. b) este corect.

Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite, deoarece, în cazul
persoanelor vătămate lipsite de capacitate de exerciţiu, acţiunea
penală se poate pune în mişcare şi din oficiu, potrivit art. 157 alin.
(4) C.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece vorbeşte de
prescripţia executării pedepsei, iar nu de prescripţia răspunderii
penale. în cazul în care inculpatul solicită continuarea procesului
penal, în cursul urmăririi penale, după terminarea urmăririi
penale, procurorul nu va dispune trimiterea în judecată a
inculpatului, chiar dacă ar constata că acesta a săvârşit
infracţiunea pentru care este cercetat, ci va dispune din nou o
soluţie de clasare. Din aceste motive, răspunsul de la lit. c) este
corect, iar răspunsul de la lit. b) este greşit.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar cel de la lit. b) este greşit,
deoarece pot fi exercitate mai multe acţiuni penale în cadrul
aceluiaşi proces penal, atunci când acestea sunt exercitate împo-
triva mai multor persoane, de pildă, pentru infracţiuni diferite.
Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece o acţiune penală poate
fi exercitată în mai multe procese penale, de pildă, în cazul în care
participanţii la aceeaşi infracţiune sunt trimişi în judecată în cauze
diferite.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece infracţiunea
complexă, fiind o unitate legală de infracţiuni, se va exercita o
singură acţiune penală. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece
o singură infracţiune presupune o singură acţiune penală, chiar
dacă sunt mai mulţi participanţi. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
deoarece mai multe infracţiuni presupun mai multe acţiuni penale.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece această măsură poate
fi dispusă de organul de cercetare penală sau de procuror.
Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece nu este obligatorie punerea în mişcare a acţiunii
penale într-o cauză penală sau efectuarea în continuare a
urmăririi penale, putându-se adopta o ordonanţă de clasare
înainte de aceste momente.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece acţiunea penală se
pune în mişcare prin ordonanţa procurorului. Răspunsul de la lit.
b) este greşit, deoarece, potrivit art. 341 C.proc.pen., judecătorul
nu poate pune în mişcare acţiunea penală, în urma admiterii
plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, ci
procurorul este singurul titular al acţiunii penale. Răspunsul de la
lit. c) este corect, deoarece, potrivit Constituţiei, pentru
infracţiunea de înaltă trădare săvârşită de Preşedintele României,
acţiunea penală se pune în mişcare prin hotărârea Camerelor
reunite.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece acordul de

recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat fie de inculpat, fie de
procuror, nefiind însă obligatorie încheierea lui. Răspunsul de la
lit. b) este greşit, deoarece este obligatorie ascultarea inculpatului,
după punerea în mişcare a acţiunii penale. Răspunsul de la lit. c)
este corect, deoarece organul de urmărire penală are obligaţia
eliberării, la cerere, a unei copii de pe ordonanţa de inculpare,
pentru respectarea dreptului la apărare.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, în acest caz, soluţia
de achitare se dispune pentru existenţa unei cauze de
neimputabilitate. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece lipsa
unui element constitutiv al infracţiunii înseamnă că fapta comisă
nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite toate
condiţiile tipicităţii infracţiunii. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
deoarece, în acest caz, achitarea inculpatului se dispune în temeiul
art. 16 lit. c) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece eroarea nu este o
cauză justificativă, ci de neimputabilitate. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, deoarece, pentru a opera cauza justificativă, trebuie ca
inculpatul să o fi cunoscut; dacă inculpatul nu a avut cunoştinţă de
starea de necesitate, comiţând fapta penală din alte motive, nu se
poate reţine incidenţa cauzei justificative a stării de necesitate.
Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece, în cazul în care
eroarea se suprapune peste o cauză justificativă, se va reţine
incidenţa cauzei justificative.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece pentru retragerea
plângerii prealabile este nevoie de un mandat special.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, deoarece, după
redeschiderea procesului penal, fiind reluată exercitarea acţiunii
penale, este posibilă şi stingerea acesteia, prin retragerea plângerii
prealabile.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece împăcarea produce
efecte doar faţă de persoana cu care s-a produs, respectiv doar faţă
de inculpatul persoană fizică. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
deoarece, dacă s-a produs în faza camerei preliminare, instanţa
sesizată va dispune încetarea procesului penal, după începerea
fazei judecăţii. Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece, în cazul
în care infracţiunea a fost săvârşită de reprezentantul persoanei
juridice, împotriva acesteia, împăcarea nu poate avea loc decât
dacă este însuşită de procuror.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, dacă procurorul,
după ce s-a solicitat continuarea procesului penal, constată că
suspectul sau inculpatul este vinovat, va dispune o soluţie de
netrimitere în judecată, iar nu trimiterea în judecată. Răspunsul
de la lit. b) este greşit, deoarece, din moment ce suspectul este cel
care cere continuarea procesului penal, rezultă că în cauză s-a

dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, faţă de acesta.
Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece, în urma administrării
probelor, se poate dispune o soluţie de netrimitere în judecată pe
oricare dintre temeiurile de la art. 16 C.proc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece, în aceste cazuri,
procurorul va face constituirea de parte civilă tot în termenul legal
prevăzut de art. 20 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsurile de la lit. a) şi
sunt corecte, potrivit art. 19 alin. (3) şi art. 20 alin. (2) C.proc.pen.
c
Deşi Codul nu prevede care ar fi sancţiunea procesuală în acest
caz, doctrina consideră că aceasta ar fi inexistenţa unei acţiuni
civile alăturate acţiunii penale, motiv pentru care răspunsul de la
lit. c) este corect. Răspunsul de la lit. a) nu este corect, deoarece
acţiunea civilă nu poate fi respinsă pentru acest motiv, respingerea
acţiunii presupunând existenţa unei autorităţi de lucru judecat.
Nici răspunsul de la lit. b) nu este corect, deoarece cazurile de
lăsare nesoluţionată a acţiunii civile sunt strict prevăzute de art. 25
alin. (6) C.proc.pen.
c
Potrivit art. 20 alin. (5) C.proc.pen., majorarea pretenţiilor
solicitate se poate face până la terminarea cercetării judecătoreşti,
nefiind necesar acordul inculpatului pentru aceasta. De aceea
răspunsul de la lit. c) este corect, iar răspunsurile de la lit. a) şi b)
sunt greşite.
a
Potrivit art. 24 C.proc.pen., acţiunea civilă poate fi transmisă
către moştenitori, motiv pentru care răspunsul de la lit. a) este
corect, iar răspunsul de la lit. c) este greşit. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, deoarece, potrivit art. 20 alin. (7) C.proc.pen., dacă
acesta a fost transmis convenţional, nu se mai poate exercita
acţiunea civilă în procesul penal.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, potrivit art. 21 alin.
(1) raportat la art. 20 alin. (1) C.proc.pen., introducerea în
procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc doar
până la începerea cercetării judecătoreşti. Răspunsul de la lit. b)
este greşit, deoarece, dacă persoana juridică, parte responsabilă
civilmente, a fost radiată, aceasta nu mai poate fi introdusă în
procesul penal, nemaiavând capacitate de folosinţă. Răspunsul de
la lit. c) este corect, deoarece, potrivit art. 21 alin. (2) C.proc.pen.,
atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să
ceară introducerea părţii responsabile civilmente în procesul
penal.
b
(2) C.proc.pen., renunţarea la pretenţiile civile se poate face fie
prin cerere scrisă, fie oral în şedinţa de judecată. Ca orice act care
nu are caracter strict personal, aceasta se poate face şi prin
mandatar, cu procură specială, motiv pentru care răspunsul de la

lit. b) este corect, iar răspunsul de la lit. c) este greşit.
b
Potrivit art. 22 alin. (3) C.proc.pen., partea civilă care a
renunţat la pretenţiile civile nu poate introduce acţiune la instanţa
civilă pentru aceleaşi pretenţii, motiv pentru care răspunsul de la
lit. a) este greşit. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece,
renunţarea fiind un act de dispoziţie, în general aceasta este
irevocabilă, viciul de consimţământ al erorii fiind incident doar în
cazurile prevăzute de lege. Acest text nu se referă însă şi la
prejudiciul descoperit după renunţare, care, evident, nu a putut
face obiectul acţiunii civile, pentru că nu era cunoscut, motiv
pentru care răspunsul de la lit. b) este corect.
b
Deşi textul art. 23 alin. (2) C.proc.pen. pare să conducă la
concluzia că răspunsul a) este cel corect, în realitate, credem că
principiul disponibilităţii ar trebui să primeze în acest caz. De
aceea, considerăm răspunsul de la lit. b) ca fiind cel corect, pentru
că reuşeşte să îmbine în mod just dreptul inculpatului de a
recunoaşte pretenţiile civile cu dreptul părţii responsabile
civilmente de a nu le recunoaşte. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
deoarece partea responsabilă civilmente nu trebuie să-şi motiveze
lipsa acordului.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece recunoaşterea faptei
de către inculpat nu înseamnă dovedirea acesteia dincolo de orice
dubiu rezonabil. Având în vedere interesul propriu al părţii
responsabile civilmente, aceasta poate face probe pe latura penală,
prin care să tindă la dovedirea inexistenţei infracţiunii. Răspunsul
de la lit. b) este greşit, deoarece preluarea cauzei în stadiul în care
se află nu înseamnă că partea responsabilă civilmente nu ar mai
avea dreptul să propună noi probe. Răspunsul de la lit. a) este
greşit, deoarece intervenirea părţii responsabile civilmente în
procesul penal poate avea loc fără acordul inculpatului.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece, în urma intervenţiei
Curţii Constituţionale, partea responsabilă civilmente a devenit
participant la procedura camerei preliminare, putând invoca astfel
nelegalitatea unor acte de urmărire penală. Răspunsul de la lit. c)
este corect, deoarece instanţa poate constata că nu există raport de
prepuşenie între aceasta şi inculpat. în baza principiului
disponibilităţii, ea poate fi de acord cu pretenţiile părţii civile,
motiv pentru care răspunsul de la lit. b) este greşit.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece condiţia ca avocatul
din oficiu să fi luat legătura cu partea pe care o asistă, pentru a se
dobândi termenul în cunoştinţă, subzistă doar în cazul în care
avocatul din oficiu este desemnat să asiste partea, nu şi în cazul în
care acesta are calitatea de reprezentant, desemnat de organul
judiciar în cazurile prevăzute de lege. Răspunsul de la lit. a) este
greşit, deoarece acestea nu sunt obligate să-şi desemneze un

reprezentant comun, iar răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
nu trebuie să-şi motiveze refuzul de a fi reprezentate de avocatul
din oficiu, având dreptul să se reprezinte personal în instanţă.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece nu este obligatorie
desemnarea de către părţile civile a unei persoane care să le
reprezinte interesele în procesul penal. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, deoarece acestea nici nu trebuie să motiveze de ce refuză să
fie reprezentate. Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece părţile
cu interese contrare nu pot fi reprezentate de aceeaşi persoană, în
procesul penal.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece părţile civile cărora
li s-a desemnat de către instanţă un reprezentant comun pot
comunica instanţei oricând faptul că nu mai doresc să fie
reprezentate de persoana desemnată. Chiar dacă li s-a desemnat
un reprezentant comun, părţile civile pot face şi personal cereri şi
pot propune probe.
c
Persoana desemnată ca reprezentant comun al părţilor civile nu
este remunerată de acestea. Ea nu poate renunţa la pretenţiile
civile, în lipsa unui mandat special din partea părţilor civile. Dacă
părţile civile îşi desemnează singure un reprezentant comun,
acesta nu trebuie să fie neapărat un avocat.
b
Dacă transmiterea dreptului la repararea prejudiciului a avut
loc după sesizarea instanţei de judecată, acţiunea civilă va urma
regimul oricărei acţiuni civile, inclusiv cu privire la aplicarea art.
26 C.proc.pen. Dacă transmiterea convenţională a acestui drept a
avut loc înainte de constituirea de parte civilă, acţiunea civilă nu
mai poate fi exercitată în cadrul procesului penal, potrivit art. 20
c
Dacă transmiterea convenţională a dreptului la despăgubiri
civile a avut loc înainte de constituirea de parte civilă, acţiunea
civilă nu mai poate fi exercitată în cadrul procesului penal, potrivit
art. 20 alin. (7) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect însă,
deoarece nu există o interdicţie absolută de transmitere a acestui
drept, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale. Acest drept
poate fi transmis şi prin moştenire.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, dacă transmiterea
convenţională a dreptului la despăgubiri civile a avut loc înainte de
constituirea de parte civilă, acţiunea civilă nu mai poate fi
exercitată în cadrul procesului penal, potrivit art. 20 alin. (7)
C.proc.pen. După punerea în mişcare a acţiunii penale, vorbim
deja de o legală constituire de parte civilă; în acest caz, dacă
partea civilă (legal constituită) îşi transmite dreptul la repararea
prejudiciului, el va fi exercitat în continuare în cadrul procesului
penal. De asemenea, dreptul poate fi transmis şi în cursul judecării

apelului, caz în care acţiunea civilă poate fi disjunsă, potrivit art.
20 alin. (7) teza a doua C.proc.pen.
c
Introducerea în procesul penal a părţii civile poate avea loc doar
la cererea părţii civile, deoarece doar aceasta poate justifica un
interes în acest sens. Inculpatul şi celelalte părţi responsabile
civilmente nu pot justifica un astfel de interes.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, potrivit art. 21 alin.
(2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente
poate avea loc doar până la începerea cercetării judecătoreşti.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, potrivit art. 24 alin. (2)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece, în acest
caz, nu se respinge acţiunea civilă. Răspunsul de la lit. c) este greşit
deoarece nu poate fi vorba de vreun acord al inculpatului.
a
Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece, potrivit art. 397 alin.
(3) C.proc.pen., instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra
restituirii lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare, ceea ce
înseamnă că nu are o facultate, ci o obligaţie de a se pronunţa cu
privire la aceste aspecte. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
deoarece, dacă pentru persoana vătămată nu a fost exercitată
acţiunea civilă de către procuror, instanţa nu poate dispune din
oficiu acordarea despăgubirilor civile. Singurul răspuns corect este
cel de la lit. a), având în vedere dispoziţiile art. 25 alin. (3)
C.proc.pen.
b, c
Potrivit art. 25 alin. (5) C.proc.pen., instanţa lasă nesoluţionată
acţiunea civilă în cazul încetării procesului penal în temeiul art. 16
lit. e) şi j) C.proc.pen. Din acest motiv, răspunsurile de la lit. b) şi
c) sunt corecte. Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, în acest
caz, instanţa soluţionează acţiunea civilă.
b
greşit, deoarece, în cazul disjungerii acţiunii civile, instanţa penală
rămâne competentă să soluţioneze acţiunea civilă, potrivit art. 26
alin. (1) teza a doua C.proc.pen., iar procedura de soluţionare
aplicabilă în acest caz este cea penală. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece dosarul nou-format, în urma disjungerii, poate fi
din nou conexat ulterior, la dosarul iniţial.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece inculpatul minor,
având peste 14 ani, poate face singur acte de dispoziţie, cu
încuviinţarea reprezentantului legal. Răspunsul de la lit. b) este
corect, deoarece succesorii persoanei vătămate pot introduce
acţiune civilă separată, dacă aceasta nu a fost exercitată în cadrul
procesului penal. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
acţiunea civilă separată se suspendă potrivit Codului de procedură

civilă, dacă persoanele vătămate nu aleg să părăsească instanţa
civilă şi să se constituie parte civilă, potrivit art. 27 alin. (4)
C.proc.pen., la punerea în mişcare a acţiunii penale.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, dacă s-a constituit
parte civilă în procesul penal, persoana vătămată nu mai poate
introduce acţiune la instanţa civilă, pentru recuperarea aceluiaşi
prejudiciu. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece exprimarea
opţiunii de a continua acţiunea civilă este valabilă pentru
continuarea acţiunii civile în procesul penal. Răspunsul de la lit. c)
este corect, deoarece, potrivit art. 26 alin. (3) C.proc.pen., probele
administrate până la disjungere vor fi folosite la soluţionarea
acţiunii civile disjunse, fără a se condiţiona aceasta de acordul
inculpatului.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece nu se poate solicita
disjungerea acţiunii civile doar pe motivul că soluţionarea acţiunii
penale depăşeşte termenul rezonabil; art. 26 alin. (1) C.proc.pen.
reglementează situaţia inversă. Răspunsul de la lit. b) este corect,
deoarece părăsirea procesului penal şi adresarea cu o acţiune civilă
separată, în cazul suspendării procesului penal, este o facultate, nu
o obligaţie. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece nu există
nicio interdicţie ca, în cazul reluării procesului penal, partea civilă
să continue acţiunea civilă în cadrul acestuia, potrivit art. 27 alin.
(4) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece părăsirea instanţei
civile şi constituirea de parte civilă în procesul penal nu poate avea
loc decât până la momentul prevăzut de art. 20 alin. (1)
C.proc.pen., respectiv începerea cercetării judecătoreşti.
Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece părăsirea acţiunii civile şi constituirea de parte
civilă în procesul penal se poate face după pornirea acţiunii civile,
până la pronunţarea unei hotărâri, chiar nedefinitive, potrivit art.
27 alin. (4) teza a doua C.proc.pen.
b
(1) pct. 2 C.proc.civ., suspendarea judecăţii civile, atunci când s-a
început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o
înrâurire hotărâtoare pentru hotărârea ce se va pronunţa, este
facultativă, iar nu obligatorie. Răspunsul de la lit. b) este corect,
deoarece constituirea de parte civilă în procesul penal nu trebuie
să fie identică cu acţiunea civilă separată. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, deoarece, după pronunţarea unei hotărâri de către
instanţa civilă, persoana vătămată nu se mai poate adresa instanţei
penale.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece, dacă persoana
vătămată poate introduce acţiune la instanţa civilă, pentru
prejudiciul născut anterior exercitării acţiunii civile de către

procuror, dar descoperit ulterior pronunţării hotărârii penale,
atunci şi succesorii acesteia pot introduce o astfel de acţiune.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece persoana vătămată în
favoarea căreia procurorul a exercitat din oficiu acţiunea civilă
poate, la fel ca orice parte civilă, să se adreseze instanţei civile,
dacă procesul penal a fost suspendat. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece partea civilă pentru care acţiunea a fost exercitată
din oficiu de procuror poate renunţa la pretenţiile civile cu
respectarea dispoziţiilor legii civile referitoare la actele de
dispoziţie efectuate de minori.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, în cazul în care
acţiunea civilă a fost exercitată de procuror din oficiu, în cadrul
procesului penal, partea civilă poate cere de la instanţa civilă şi un
prejudiciu născut sau descoperit anterior constituirii de parte
civilă, în temeiul art. 27 alin. (5) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b)
este corect, deoarece acest prejudiciu poate fi şi unul moral,
constatat cu probe noi. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
aceasta nu mai poate cere şi prejudiciul solicitat de procuror în
cadrul procesului penal.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece succesorii persoanei
vătămate pot introduce acţiune la instanţa civilă în aceleaşi
condiţii în care ar fi putut să o introducă persoana vătămată însăşi,
dacă ar fi fost în viaţă. Dacă persoana vătămată nu a dorit, din
diferite motive, să se constituie parte civilă în procesul penal,
moştenitorii acesteia pot să exercite acţiunea civilă în faţa instanţei
civile, pentru recuperarea acestui prejudiciu; singura excepţie o
constituie situaţia în care
persoana vătămată a renunţat, în mod legal, la dreptul său, în

timp ce era în viaţă. Din aceste motive, răspunsul de la lit. b) este
greşit, iar răspunsul de la lit. c) este corect.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, dacă nu s-a
constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată poate
introduce o acţiune la instanţa civilă pentru recuperarea
întregului prejudiciu produs. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
corecte, deoarece exercitarea acţiunii civile de către procuror nu
împiedică formularea unei acţiuni civile separate, potrivit art. 27
alin. (5) C.procpen., iar în cazul în care nu a fost exercitată deloc
acţiunea civilă în procesul penal, persoana vătămată poate solicita
tot prejudiciul, născut anterior sau ulterior pronunţării hotărârii
de către instanţa penală.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece punerea în mişcare a
acţiunii penale are ca efect suspendarea judecăţii în faţa instanţei
civile, potrivit art. 27 alin. (7) C.proc.pen.; în consecinţă, chiar
dacă acţiunea civilă ar fi introdusă după acest moment, ea tot ar
trebui suspendată, în aceleaşi condiţii. Răspunsul de la lit. b) este
corect, iar răspunsul de la lit. c) este greşit, potrivit art. 27 alin. (7)
C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece autoritatea de lucru
judecat a hotărârii penale, în faţa procesului civil, are loc în
condiţiile art. 28 C.proc.pen., chiar dacă cele două s-ar fi judecat
separat, după ce judecata în faţa instanţei civile s-a reluat, în
condiţiile art. 27 alin. (7) C.proc.pen. Răspunsurile de la lit. b) şi c)
sunt corecte, deoarece, dacă se aplică dispoziţiile art. 413 alin. (1)
pct. 2 C.proc.civ., suspendarea acţiunii civile poate dura şi mai
mult de un an de la momentul suspendării; persoana vătămată
poate introduce acţiunea în faţa instanţei civile oricând, însă
aceasta poate fi judecată sau suspendată, în condiţiile art. 27
C.proc.pen.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c), având în vedere
dispoziţiile art. 25 alin. (5) C.proc.pen. Faţă de acest text,
răspunsul de la lit. b) este greşit. Răspunsul de la lit. a) este greşit,
faţă de dispoziţiile art. 19 alin. (4) C.proc.pen.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), faţă de dispoziţiile art. 19
alin. (1) C.proc.pen. Faţă de acest text, răspunsurile de la lit. b) şi
c) sunt greşite.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, având în vedere
dispoziţiile art. 25 alin. (5) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, având în vedere dispoziţiile art. 25 alin. (5) C.proc.pen.
raportat la art. 16 lit. b) teza I C.proc.pen.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), având în vedere

răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), având în vedere
dispoziţiile art. 19 alin. (1) C.proc.pen. şi dispoziţiile art. 1385 alin.
(4) C.civ. Faţă de aceste texte, răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
greşite.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b), având în vedere că
dispoziţiile art. 28 C.proc.pen. fac referire doar la hotărârea
definitivă a instanţei penale. Pentru acest motiv, răspunsurile de la
lit. a) şi c) sunt greşite.
c
Răspunsul corect este cel de la lit. c), având în vedere
răspunsurile de la lit. a) şi b), potrivit cărora hotărârea instanţei
civile ar avea autoritate de lucru judecat, sunt greşite.
b
corect, deoarece, potrivit art. 28 alin. (1) teza a doua C.proc.pen.,
hotărârea definitivă a instanţei penale nu are autoritate de lucru
judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa sau
inexistenţa vinovăţiei autorului faptei ilicite. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, deoarece, în acest caz, instanţa civilă poate dispune
obligarea inculpatului la plata prejudiciului produs prin fapta sa,
chiar dacă a fost achitat de instanţa penală, pentru lipsa vinovăţiei.
b
corect, deoarece existenţa unei cauze justificative înlătură, de
regulă, orice formă de răspundere juridică (penală, civilă, disci-
plinară etc.). O excepţie de la această regulă o constituie cauza
justificativă a stării de necesitate, când persoana prejudiciată nu
ar avea obligaţia să suporte prejudiciul produs. Răspunsul de la
lit. c) este greşit, deoarece constatarea unei cauze justificative
înlătură, de regulă, orice formă de răspundere, iar, potrivit art. 28
Cproc.pen., hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru
judecat în procesul civil.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, iar răspunsul de la
lit. c) este greşit, deoarece, în cazul în care valoarea prejudiciului
este un element circumstanţial agravant al infracţiunii, deoarece
atrage o altă încadrare juridică a faptei, stabilirea acestuia de
către instanţa penală ar trebui să beneficieze de autoritatea de
lucru judecat în faţa instanţei civile.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsul de la lit. b)
greşit, deoarece, potrivit art. 28 alin. (1) teza a doua C.proc.pen.,
instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare
sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte vinovăţia
autorului. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece instanţa
civilă este ţinută de hotărârea de condamnare, sub acest aspect.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece minorul născut după
decesul victimei, dacă a fost conceput de aceasta, beneficiază de
despăgubiri, la fel ca şi minorii născuţi anterior decesului, în baza
principiului in fans conceptus pro nato habetur. Dacă minorul nu s-
a constituit parte civilă şi nici nu a fost exercitată acţiunea civilă
din oficiu, de către procuror, instanţa nu poate dispune acordarea
din oficiu a despăgubirilor civile, răspunsul de la lit. b) fiind greşit.
Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece, chiar dacă nu exista o
obligaţie legală sau contractuală, minorul căruia victima îi acorda
îngrijire, în fapt, poate beneficia de despăgubiri civile.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece inculpatul nu poate
critica nelegala citare a unei părţi civile. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece renunţarea la pretenţiile civile, de către
reprezentantul legal al unui minor, nu poate fi făcută decât cu
autorizarea organelor prevăzute de lege, pentru adoptarea actelor

de dispoziţie. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, dacă
persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal,
aceasta nu mai poate părăsi instanţa civilă decât în cazurile
prevăzute de lege.
c
Răspunsul de la lit. c) este singurul corect, deoarece, în caz de
deces al inculpatului, potrivit art. 25 alin. (5) C.proc.pen., instanţa
lasă nesoluţionată acţiunea civilă. Din acest motiv, celelalte
răspunsuri sunt greşite.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, deoarece persoanele
care sunt obligate să răspundă în calitate de părţi responsabile
civilmente sunt fideiusorii inculpatului şi comitenţii acestuia, dacă
au săvârşit fapta în calitate de prepuşi. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece.
dacă fapta păgubitoare este comisă la serviciu, nu trebuie ca
activitatea respectivă să fie făcută exclusiv în exercitarea
atribuţiilor de serviciu ale inculpatului.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece nu are nicio
relevanţă faptul că inculpatul nu avea încheiat un contract legal
de muncă cu comitentul. Răspunsul de la lit. b) este corect,
deoarece dacă inculpatul era angajatul societăţii de pază şi a
comis fapta în timpul serviciului, aceasta are calitatea de parte
responsabilă civilmente. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
deoarece tăinuitorul răspunde doar pentru prejudiciul produs
prin fapta proprie, în cuantumul rezultat din aceasta- el nu este o
parte responsabilă civilmente în raport cu inculpatul.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, în cazul accidentelor
de circulaţie, răspunderea civilă nu se circumscrie doar
prejudiciilor produse prin vătămarea integrităţii fizice. Răspunsul
de la lit. b) este corect, deoarece, potrivit art. 86 C.proc.pen.,
asigurătorul este parte responsabilă civilmente în procesul penal.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece partea responsabilă
civilmente îşi poate recupera prejudiciul doar în cadrul unei
acţiuni civile separate, formulate împotriva inculpatului.
c
Singurul răspuns corect este cel de la lit. c), deoarece legea de
procedură penală este de imediată aplicare, astfel încât, pentru
aplicarea art. 25 C.proc.pen., nu are relevanţă faptul că
infracţiunea a fost comisă anterior intrării în vigoare a noilor
coduri. Din acest motiv, celelalte răspunsuri sunt greşite.
a
deoarece, din moment ce deţinătorul bunului nu are nicio calitate
în procesul penal, fie pentru că este de bună-credinţă, fie pentru
că parchetul nu l-a trimis în judecată, din diferite motive, instanţa
nu poate să-l oblige pe acesta să restituie bunul părţii civile. Din
aceleaşi motive, nu pot fi anulate actele subsecvente de

transmitere a proprietăţii bunurilor, răspunsul de la lit. c) fiind
greşit.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece acţiunea civilă poate
fi exercitată şi în cazul infracţiunilor de pericol. Răspunsul de la
lit. b) este greşit, deoarece, pentru părintele obligat la plata pensiei
de întreţinere, persoana vătămată are deja un titlu, care constă în
hotărârea de obligare la plata întreţinerii. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, deoarece, din moment ce, în noul Cod penal,
favorizarea infractorului poate fi doar personală, nu şi reală,
favorizatorul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor civile
rezultate din infracţiunea comisă de cel favorizat.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece despăgubirile civile
trebuie acordate individual, pentru fiecare parte civilă. Răspunsul
de la lit. b) este corect, deoarece, dacă tatăl victimei s-a constituit
singur parte civilă în procesul penal, acestuia îi pot fi acordate
despăgubiri civile pentru cheltuielile făcute de familie, cu
înmormântarea. Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece
practica judiciară a statuat că persoana care a cumpărat, de
bună-credinţă, bunul furat de inculpat, se poate constitui parte
civilă în procesul penal, dacă a restituit bunul respectiv persoanei
vătămate.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsul de la lit. b) este
greşit, deoarece, atunci când este incidenţă o cauză de
neimputabilitate, spre deosebire de cauzele justificative, de regulă
instanţa poate acorda despăgubiri civile pentru prejudiciul
produs. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece încheierea unui
acord de mediere pe latură penală, atunci când acesta este permis
de lege, atrage adoptarea unei soluţii de încetare a procesului
penal şi de lăsare nesoluţionată a acţiunii civile.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsul de la lit. b) este
greşit, deoarece împăcarea părţilor are ca efect stingerea doar a
acţiunii civile promovate de persoana vătămată în procesul penal,
nu însă şi cea a unor terţe persoane (cum este unitatea
spitalicească ce a acordat îngrijiri medicale); în acest din urmă
caz, este aplicabil art. 25 alin. (5) C.proc.pen., care prevede lăsarea
nesoluţionată a acţiunii civile, motiv pentru care răspunsul de la
lit. c) este corect.
b
Partea civilă care părăseşte procesul penal în alte situaţii decât
cele enumerate explicit de lege pierde dreptul de a obţine
despăgubiri civile. Din acest motiv, singurul răspuns corect este cel
de la lit. b), celelalte fiind greşite.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, deoarece, potrivit
art. 27 alin. (4) C.proc.pen., persoana vătămată se poate constitui
parte civilă în procesul penal, dacă acţiunea penală a fost pusă în
mişcare ulterior, iar, potrivit art. 27 alin. (7) C.proc.pen., acţiunea

civilă separată se suspendă, după punerea în mişcare a acţiunii
penale în procesul penal. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
deoarece persoana prejudiciată prin infracţiune poate părăsi
acţiunea civilă separată pentru a se constitui parte civilă în
procesul penal.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece despăgubirile civile
pot fi acordate pentru prejudiciul actual sau viitor. Răspunsul de
la lit. c) este corect, deoarece, potrivit Codului civil, pierderea unei
şanse efective de a obţine un avantaj dă dreptul ia despăgubiri.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece prejudiciul eventual
este diferit de cel creat prin pierderea unei şanse efective.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, iar cel de la lit. b) corect,
deoarece, potrivit art. 25 alin. (2) Cproc.pen., repararea
prejudiciului în natură are prioritate faţă de repararea prin
echivalent; nu se prevăd excepţii de la această regulă. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, deoarece repararea prejudiciului nu se poate
face prin acordarea unei despăgubiri provizorii.
b
Răspunsul de la lit. b) este singurul corect, deoarece hotărârea
penală prin care s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei are
autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile la fel ca orice altă
hotărâre penală, potrivit art. 28 C.proc.pen. Din acest motiv,
celelalte răspunsuri sunt greşite.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, deoarece, întrucât
art. 28 C.proc.pen. nu face referire şi la actele procurorului de
netrimitere în judecată, rezultă că acestea nu au autoritate de
lucru judecat în faţa instanţelor civile, aşa cum se întâmplă cu
hotărârile penale. O discuţie aparte o presupun soluţiile de
netrimitere împotriva cărora s-a formulat plângere la judecătorul
de cameră preliminară, iar acesta a respins plângerile. Argumente
destul de solide au fost invocate în sensul că nici în acest caz nu ar
exista o autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece ordonanţa procurorului
nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, invocarea
acesteia neţinând instanţa civilă cu privire la cele constatate.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, în acest caz,
inculpatul şi/sau partea responsabilă civilmente pot fi obligaţi la
plata despăgubirilor. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece,
în cazul în care inculpatul a reparat prejudiciul produs, acesta nu
mai poate fi obligat încă o dată la plata despăgubirilor civile.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece, şi în acest caz, instanţa
penală soluţionează acţiunea civilă, dacă se încheie o tranzacţie.
b, c
deoarece, dacă partea responsabilă civilmente nu a fost introdusă
în proces, nu poate fi luat acordul acesteia, cu privire la
recunoaşterea pretenţiilor civile. Răspunsul de la lit. c) este corect,

deoarece un inculpat poate fi de acord cu plata despăgubirilor
civile, chiar dacă nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii (consi-
derând-o, de pildă, doar o faptă civilă delictuală).
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece majoritatea
doctrinei şi practica judiciară consideră că persoana vătămată
care asistă la audierea inculpatului poate adresa întrebări acestuia.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece, chiar dacă nu este
prevăzută posibilitatea inculpatului de a adresa întrebări
persoanei vătămate la audierea acesteia în cursul urmăririi penale,
acest drept nu este interzis explicit şi considerăm că motive de
echitate impun acordarea acestui drept inculpatului. Răspunsul de
la lit. c) este greşit, deoarece nu este reglementată obligaţia
organelor judiciare de a informa din oficiu persoana vătămată cu
privire la stadiul urmăririi penale.
b
corect, deoarece în noul Cod de procedură penală se face
menţiune, în unele texte, la făptuitori, cu sensul de persoane faţă
de care nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece făptuitorul devine
suspect după continuarea urmăririi penale, potrivit art. 305 alin.
(3) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece subiect pasiv al
acţiunii penale este inculpatul. Răspunsul de la lit. c) este greşit,
deoarece nu este reglementată posibilitatea audierii, în calitate de
făptuitor, fără aducerea la cunoştinţă a drepturilor procesuale.
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece pot fi efectuate
verificări prealabile cu privire la făptuitor, în vederea începerii
urmăririi penale, atunci când aceştia au o anumită calitate
prevăzută de lege, pentru care este necesară încuviinţarea
începerii urmăririi penale de către un alt organ al statului (de
exemplu, miniştri).
c
Singurul răspuns corect este cel de la lit. c), potrivit art. 305
alin. (3) C.proc.pen. Restul răspunsurilor sunt greşite, deoarece nu
se încadrează în această ipoteză.
b
Răspunsul de la lit. a este greşit, iar răspunsul de la lit. b) este
corect, deoarece nu poate fi dispusă începerea urmăririi penale in
personam (dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale)
fără a fi fost dispusă mai întâi începerea urmăririi penale in rem.
Considerăm că răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece legea de
procedură penală este de imediată aplicare, iar, la intrarea în
vigoare a noului Cod de procedură penală, cauza este continuată
din stadiul în care se află, potrivit noului Cod.
a
deoarece inculpatul poate asista şi personal la efectuarea actelor de

urmărire penală, nu doar prin avocat. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece acesta nu poate asista la toate actele de urmărire
penală (de exemplu, nu poate asista la efectuarea măsurilor de
supraveghere tehnică).
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece inculpatul are
dreptul de a consulta personal dosarul de urmărire penală.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece la chemările organelor
judiciare, în cursul urmăririi penale, inculpatul trebuie să se
prezinte personal, eventual putând fi însoţit de avocat. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, deoarece medierea este posibilă în procesul
penal doar în cauzele în care este posibilă stingerea acţiunii penale
prin retragerea plângerii prealabile sau prin împăcare.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, având în vedere că
obligaţiile inculpatului nu sunt reglementate într-un text de lege
special, aşa cum sunt reglementate drepturile în art. 83
C.proc.pen., însă ele rezultă din raportarea art. 309 alin. (2) la art.
108 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece
în art. 108 alin. (2) lit. b) C.proc.pen. se prevede că inculpatul are
obligaţia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice
schimbare de domiciliu.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece drepturile
inculpatului în cursul procesului penal (aşadar, şi în faza camerei
preliminare) sunt reglementate în art. 83 C.proc.pen.; acesta nu
poate fi încunoştinţat cu privire la toate şedinţele de judecată (de
exemplu, cele privind supravegherea tehnică). Răspunsul de la lit.
b) este corect, deoarece inculpatul are acest drept şi în camera
preliminară, nu doar în cursul judecăţii. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece inculpatul poate formula astfel de cereri şi excepţii
doar cu privire la legalitatea şi loialitatea administrării probelor.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece persoana vătămată
minoră nu mai este considerată cu capacitate de exerciţiu
restrânsă în acest caz. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece
nu există obligaţia procurorului de a sesiza instanţa civilă în toate
cazurile în care a adoptat o soluţie de clasare. Răspunsul de la lit.
c) este corect, deoarece dispoziţiile art. 94 alin. (8) Cproc.pen.
prevăd că persoana vătămată (fără a se face vreo distincţie în
funcţie de vârsta acesteia) are dreptul de a consulta dosarul.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, potrivit noului Cod
de procedură penală, nu mai există noţiunea de „parte vătămată".
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, potrivit art. 81 alin. (2)
C.proc.pen., persoana vătămată poate fi audiată ca martor în
procesul penal. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece, în acest
din urmă caz, ea renunţă la statutul de persoană vătămată.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, drepturile persoanei
vătămate fiind reglementate în art. 81 C.proc.pen. Răspunsul de la

lit. c) este greşit, deoarece doar persoanele vătămate minore au
dreptul de a beneficia în mod gratuit de un avocat.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece inculpatul nu poate
asista la toate actele de urmărire penală (de exemplu, nu poate
asista la supravegherea tehnică). Răspunsul de la lit. b) este greşit,
deoarece art. 92 C.proc.pen. prevede doar pentru avocatul
inculpatului dreptul de a asista la efectuarea actelor de urmărire
penală, atunci când inculpatul are avocat ales. Răspunsul de la lit.
c) este corect, deoarece pentru inculpat se prevede însă dreptul de
a consulta dosarul, în art. 94 alin. (8) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) îl considerăm greşit, deoarece sunt opinii
argumentate în doctrină potrivit cărora se poate dispune direct
punerea în mişcare a acţiunii penale, după începerea urmăririi
penale in rem; există însă şi punctul de vedere contrar, pe care însă
îl considerăm discutabil. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
deoarece inculpatul este parte. Răspunsul de la lit. c) este corect,
deoarece, din moment ce o persoană participă într-un proces penal
în calitate de inculpat, aceasta nu poate participa, în acelaşi
proces, şi în calitate de martor, chiar dacă este vorba de o
infracţiune conexă.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece inculpatul are în
principal aceleaşi drepturi procesuale ca suspectul, iar persoana
vătămată are în principal aceleaşi drepturi ca partea civilă
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt greşite, deoarece subiecţii
procesuali principali pot acţiona şi după punerea în mişcare a
acţiunii penale, şi în fazele camerei preliminare, şi a judecăţii.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece partea civilă nu este
subiect procesual, fiind parte. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
corecte, deoarece poliţistul şi specialistul pot avea calitatea de
subiecţi în procesul penal, având capacitatea să facă anumite acte
procesuale.
b
Răspunsul de la lit. a) îl considerăm greşit, deoarece constituirea
de parte civilă nu se poate face în faţa judecătorului de cameră
preliminară, care are alte atribuţii în procesul penal; dacă
persoana vătămată depune la dosar o cerere de constituire de parte
civilă, aceasta nu va fi respinsă, însă nu se poate lua act de ea de
către judecătorul de cameră preliminară. Răspunsul de la lit. b)
este corect, deoarece persoana vătămată are dreptul de a consulta
personal dosarul în cursul urmăririi penale. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, deoarece pentru aceasta nu se prevede şi dreptul de a
asista personal la actele de urmărire penală, prevăzându-se în
schimb dreptul de a consulta dosarul.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, deoarece este
incompatibilă calitatea de avocat cu cea de judecător de drepturi şi
libertăţi, în aceeaşi cauză, şi cu cea de rudă apropiată a procuro-

rului. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece un avocat poate
însă asista mai multe părţi civile, în aceeaşi cauză.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece în noul Cod de
procedură penală inculpatului nu i se poate interzice dreptul de a
lua legătura cu avocatul său. Răspunsul de la lit. b) este corect,
deoarece, dacă avocatul ales nu se prezintă, în mod nejustificat,
cauza poate fi soluţionată cu avocat din oficiu. Răspunsul de la lit.
c) este greşit, deoarece, având interese contrare, partea civilă şi
partea responsabilă civilmente nu pot fi asistate de acelaşi avocat.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece nu este obligatorie
asistenţa juridică atunci când există un număr mare de părţi civile,
ci acestora li se poate desemna un reprezentant comun, numit
dintre avocaţi. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece apărarea
este obligatorie atunci când legea prevede pedeapsa mai mare de 5
ani închisoare. Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece la
cuantumul pedepsei se ia în considerare pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea consumată, fără luarea în considerare a
cauzelor de reducere sau de agravare a pedepsei.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece, în cazul în care
constată că inculpatul nu-şi poate face singur apărarea, instanţa
este obligată să-i desemneze un avocat din oficiu, chiar dacă nu
există unul dintre cazurile de apărare obligatorie. Răspunsul de la
lit. b) este greşit, deoarece, în acest caz, avocatul din oficiu nu
poate pune concluzii. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
avocatul este liber să pună ce concluzii consideră necesare în
apărarea inculpatului.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece avocatul are dreptul
de a asista la percheziţia domiciliară, nefiind obligatorie prezenţa
lui la percheziţia corporală sau a autovehiculului. Răspunsul de la
lit. b) este greşit, deoarece practica judiciară a statuat că dreptul
avocatului de a asista la actele de urmărire penală se acordă doar
la cererea expresă a acestuia. Răspunsul de la lit. c) este corect,
deoarece este prevăzut de lege.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece nu există decât
obligaţia organelor de urmărire penală de a comunica data şi locul
efectuării actului de urmărire penală, la adresa sau numărul de
fax comunicat. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece avocatul
trebuie să-şi facă programul astfel încât să nu prejudicieze
efectuarea actului de urmărire penală. Răspunsul de la lit. c) este
corect, deoarece asistarea avocatului la actul de urmărire penală
nu este una pasivă, ci una activă.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece avocatul suspectului
nu are dreptul de a asista la audierea persoanelor care nu au
legătură cu fapta suspectului pe care îl asistă. Răspunsul de la lit.
b) este corect, deoarece avocatul suspectului sau inculpatului poate

asista la efectuarea unei percheziţii domiciliare la adresa unui
martor, deoarece şi acesta este un act de urmărire penală.
Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece nu este obligatorie
acordarea unui termen pentru pregătirea apărării în orice situaţie,
ci doar dacă cererea este întemeiată.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece avocatul persoanei
vătămate nu are dreptul de a obţine gratuit copii ale dosarului.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece acestuia nu-i poate fi
restricţionat accesul la întregul dosar de urmărire penală, ci,
eventual, doar la anumite acte, pe o durată limitată. Răspunsul de
la lit. c) este corect, deoarece, ca orice avocat, acesta are obligaţia
de a păstra confidenţialitatea datelor de care a luat cunoştinţă cu
ocazia consultării dosarului.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece audierea unei
persoane în cursul urmăririi penale de către judecătorul de
drepturi şi libertăţi se desfăşoară după procedura din faţa
instanţei de judecată, nefiind posibilă interzicerea dreptului
avocatului de a asista la aceasta. Răspunsul de la lit. b) este greşit,
deoarece, în urma deciziei Curţii Constituţionale, procedura
camerei preliminare se desfăşoară cu citarea părţilor. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, deoarece avocatul poate face acte în apărare
şi în baza mandatului general dat de suspect sau inculpat.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece avocatul poate, de
regulă, să-l reprezinte pe suspect în faţa organelor judiciare, cu
excepţia cazului în care este necesară prezenţa personală a
acestuia. Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece şi avocatul din
oficiu poate reprezenta partea asistată pentru anumite acte, dacă
aceasta lipseşte. Răspunsul de la lit. c) este greşit, având în vedere
că plângerile pe care le poate face la judecătorul de drepturi şi
libertăţi sunt enumerate de lege, iar aceasta nu este enumerată
printre ele; inculpatului arestat nu i se poate interzice niciodată să
ia legătura cu avocatul său.
a, b
Răspunsurile corecte sunt cele de la lit. a) şi b), deoarece
împotriva actelor de urmărire penală se poate face plângere la
procurorul ierarhic superior, iar, în cazul administrării unei probe
cu încălcarea dreptului la apărare, se poate solicita judecătorului
de cameră preliminară excluderea probei. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, deoarece, în acest caz, avocatul trebuie să solicite în
camera preliminară excluderea probei.
c
Singurul răspuns corect este cel de la lit. c), deoarece, fiind un
termen care reglementează restrângerea unui drept
extraprocedural al inculpatului, considerăm că acesta se
calculează pe zile pline. Din acest motiv, restul răspunsurilor sunt
greşite.
a
Considerăm că răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsul
de la lit. b) este greşit, deoarece nu se reglementează posibilitatea
restrângerii dreptului avocatului de a lua cunoştinţă de anumite
acte din dosar; se reglementează doar posibilitatea procurorului de
a restricţiona accesul la dosarul de urmărire penală, pe o durată
limitată de timp. Răspunsul de la lit. c) este greşit deoarece, pentru
avocatul suspectului, această restricţionare poate dura până la
punerea în mişcare a acţiunii penale.
b
corect, deoarece nu se prevede în lege că soluţionarea conflictului
de competenţă s-ar face fără citare; din acest motiv considerăm că
se aplică regulile de drept comun, care prevăd citarea. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, deoarece soluţionarea acestui conflict de
competenţă o face curtea de apel.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece, potrivit art. 51 alin.
(7) C.proc.pen., instanţa care soluţionează conflictul de
competenţă poate trimite cauza la o altă instanţă din raza sa, dacă
constată că aceasta ar fi competentă. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, deoarece conflictul de competenţă poate privi şi instanţe de
grade diferite. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
conflictul negativ de competenţă se declanşează imediat ce a doua
instanţă şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea celei
dintâi.
b
corect, deoarece, potrivit art. 52 alin. (3) C.proc.pen., chestiunile
prealabile pot fi soluţionate anterior soluţionării cauzei penale, de
o altă instanţă, iar hotărârea pronunţată de aceasta are autoritate
de lucru judecat. Răspunsul de la lit. c) este greşit, deoarece
acestea se soluţionează potrivit materiei căreia îi aparţine acea
chestiune.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece, potrivit art. 44 alin.
(1) C.proc.pen., competenţa de soluţionare a cauzelor reunite
aparţine instanţei mai întâi sesizate; faptul că, ulterior, cauzele s-
ar disjunge din nou, nu are nicio influenţă asupra competenţei.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece, în acest caz,
competenţa aparţine instanţei civile. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, deoarece nu poate fi reunită o cauză aflată în faza de
cameră preliminară cu una din faza judecăţii.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite, iar cel de la lit. c) este
corect, deoarece, potrivit art. 48 C.proc.pen., atunci când
competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului,
instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul nu
mai are această calitate, în cazul când fapta are legătură cu
atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; această regulă se aplică şi
în ceea ce priveşte competenţa judecătorului de cameră

preliminară.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece în speţă se aplică
art. 42 alin. (1), iar nu art. 42 alin. (3) C.proc.pen. Din acest motiv,
celelalte răspunsuri sunt greşite.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 97 alin. (2) lit. f)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât mijlocul
de probă este modalitatea prin care este administrată în procesul
penal proba şi, prin urmare, cele două noţiuni nu sunt identice.
Răspunsul de la lit. c) este corect faţă de formularea art. 97 alin.
(2) C.proc.pen.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - dispoziţiile art. 97
alin. (2) lit. a) şi d) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este
corect, întrucât efectuarea expertizei constituie procedeul
probatoriu prin care este obţinut mijlocul de probă al raportului
de expertiză.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, întrucât reprezintă
procedeul probatoriu prin care se obţine mijlocul de probă
reprezentat de procesul-verbal de efectuare a percheziţiei
domiciliare prevăzut de art. 161 C.proc.pen., respectiv declaraţia
martorului prevăzută de art. 123 C.proc.pen. Răspunsul de la lit.
c) nu este corect, întrucât punerea în mişcare a acţiunii penale nu
constituie o modalitate de administrare a unei probe în cadrul
procesului penal.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect faţă de formularea art. 99 alin.
(1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât
sarcina probei nu aparţine în nicio situaţie instanţei de judecată,
aceasta neformulând nici acuzaţii şi nici apărări care ar trebui
dovedite în cadrul procesului. Nu trebuie confundată sarcina
probei cu posibilitatea instanţei de a administra probe din oficiu,
în anumite condiţii, conform art. 100 alin. (2) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 99 alin. (1) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât instanţa de judecată
va aprecia motivat asupra cererilor de probatorii formulate de
către procuror, neavând obligaţia de a le încuviinţa, conform art.
100 alin. (3) C.proc.pen. Având în vedere principiul oralităţii şi
contradictorialităţii fazei de judecată, cererea de audiere a unui
martor nu trebuie formulată în mod necesar în scris, neexistând o
dispoziţie expresă în acest sens, cum este cazul, spre exemplu, la
solicitarea efectuării expertizei conform art. 172 alin. (3)
C.proc.pen. Prin urmare, răspunsul de la lit. c) este incorect.
Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de prevederile art. 81 alin.
(1) lit. b) şi c) C.proc.pen. prin raportare la art. 100 alin. (2)
C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect, având în vedere că art. 100
alin. (4) C.proc.pen. nu prevede un astfel de motiv pentru
respingerea cererii de administrare a probei. Răspunsul de la lit.
b) este corect - art. 100 alin. (4) lit. d) C.proc.pen. De asemenea,
răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât, din moment ce nu s-a
constituit parte civilă în cauză, persoana vătămată nu poate
solicita administrarea de probe cu privire la prejudiciul moral
suferit.
a
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât,
indiferent de apărările invocate de către inculpat, dacă instanţa
apreciază că probele deja administrate sunt suficiente pentru
formarea convingerii sale, nu trebuie să administreze probe din
oficiu. Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât, conform art.
99 C.proc.pen., sarcina probei nu revine în nicio situaţie instanţei
de judecată.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, pentru că înlătură mijloacele
de probă administrate în faza urmăririi penale, deşi art. 103
C.proc.pen. nu prevede o anumită ierarhie a probelor în funcţie de
faza în care au fost administrate, instanţa putând să întemeieze
soluţia de condamnare pe mijloacele de probă administrate în
timpul urmăririi penale. Răspunsul de la lit. b) este eronat faţă de
dispoziţiile exprese ale art. 346 alin. (5) C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. c) este corect, întrucât instanţa are obligaţia de a evalua toate
probele administrate în cauză în mod legal.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect faţă de formularea art. 105
alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât
în sarcina organelor judiciare nu există obligaţia procesuală
pozitivă de traducere a tuturor actelor aflate la dosarul cauzei.
Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât regulile art. 105
C.proc.pen. se aplică pentru toate audierile de persoane, indiferent
de calitatea acestora.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât Codul de
procedură penală nu mai prevede posibilitatea pentru organele de
urmărire penală de a desfăşura acte premergătoare, cu excepţia
audierii persoanei vătămate, conform art. 111 alin. (10)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 505 alin. (1)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât în situaţia
expusă este incident cazul de asistenţă juridică obligatorie
prevăzut de art. 90 lit. a) C.proc.pen.
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât
privilegiul împotriva autoincriminării nu implică dreptul
inculpatului de a folosi o altă identitate, organele judiciare având
obligaţia de a stabili identitatea corectă a persoanei audiate.

a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât declaraţia suspectului
este supusă principiului liberei aprecieri a probelor conform art.
103 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect întrucât
organul judiciar poate aprecia că numai anumite părţi din cele
arătate de suspect sau inculpat corespund adevărului. Răspunsul
de la lit. b) nu este corect, deoarece declaraţia suspectului sau
inculpatului îşi păstrează caracterul retractabil; chiar dacă
suspectul sau inculpatul nu oferă motive temeinice pentru
revenirea asupra declaraţiei anterioare, organul judiciar urmează
însă să stabilească care dintre declaraţii corespunde adevărului.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât dispoziţiile art. 111
alin. (3) C.proc.pen. nu fac trimitere la dispoziţiile art. 109 alin. (3)
C.proc.pen., iar, conform art. 10 alin. (4) C.proc.pen., numai
suspectul sau inculpatul beneficiază de dreptul la tăcere.
Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât, conform art. 93
alin. (4) C.proc.pen., asistenţa juridică este obligatorie când
persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de
exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Răspunsul de la
lit. c) este corect, având în vedere dispoziţiile art. 111 alin. (4)
C.proc.pen., prin comparaţie cu cele ale art. 110 alin. (5)
C.proc.pen.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 111 alin. (3) raportat la
art. 110 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât
nu mai există o cerinţă legală de coroborare a declaraţiei persoanei
vătămate, fiind supusă principiului liberei aprecieri a probelor,
conform art. 103 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
incorect, întrucât declaraţia persoanei vătămate nu este un
procedeu probatoriu, ci este un mijloc de probă.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, faţă de dispoziţiile art. 113
alin. (l)-(2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. a) este incorect,
întrucât persoana vătămată nu este minor şi, prin urmare, nu este
incidenţă regula prevăzută de art. 111 alin. (8) C.proc.pen. De
asemenea, răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât audierea de
către o persoană de acelaşi sex se realizează numai la cerere,
conform art. 111 alin. (7) C.proc.pen.
b
alin. (10) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât
audierea într-o încăpere special amenajată nu reprezintă o măsură
de protecţie în sensul art. 125-130 C.proc.pen. şi, prin urmare, nu
sunt incidente dispoziţiile art. 103 alin. (3) C.proc.pen. Varianta de
la lit. c) este, de asemenea, incorectă pentru că organul de
cercetare penală poate decide ca audierea să aibă loc într-o
asemenea încăpere, conform art. 111 alin. (6) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât martorul are

obligaţia de a se prezenta în faţa organului judiciar fără însă a
exista o menţiune suplimentară în cadrul citaţiei. Răspunsul de la
lit. b) este corect - art. 114 alin. (2) lit. c) C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. c) este greşit, întrucât, dacă martorul are o anumită
confesiune sau este ateu, acesta poate depune jurământ sau
declaraţie solemnă, conform art. 114 alin. (2) lit. b) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât părţile nu au
capacitatea de a fi martor, conform art. 115 alin. (1) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 114 alin. (4) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect-art. 114 alin. (3) C.proc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât organul de cercetare
penală nu se regăseşte în enumerarea prevăzută de art. 114 alin.
(4) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât art.
117 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. nu este aplicabil soţului persoanei
vătămate, ci soţului suspectului sau inculpatului. Răspunsul de la
lit. c) este corect, întrucât tatăl inculpatului se regăseşte în
dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât nu există o interdicţie
legală de audiere în calitate de martor a unei persoane care a fost
anterior condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie
mincinoasă. Răspunsul de la lit. b) este incorect pentru aceleaşi
considerente. Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât,
conform art. 117 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., numai fratele
inculpatului poate refuza să dea declaraţii, nu şi copilul fratelui.
a, b
C.proc.pen. şi art. 122 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c)
nu este corect - art. 116 alin. (3) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât art. 122 alin. (1)
C.proc.pen. are aplicabilitate generală, atât în faza urmăririi
penale, cât şi în faza judecăţii. Răspunsul de la lit. b) este corect -
art. 122 alin. (1) raportat la art. 381 C.proc.pen. Răspunsul de la
lit. c) este corect, luând în considerare regula publicităţii şedinţei
de judecată prevăzută de art. 352 alin. (1) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât martorul are
obligaţia de a spune adevărul ori de câte ori este audiat de către
organele judiciare şi nu poate reveni asupra celor declarate.
Răspunsul de la lit. b) este corect, conform principiului prevăzut
de art. 103 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect,
întrucât organul judiciar poate aprecia că numai anumite părţi din
cele arătate de martor corespund adevărului.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 124 alin. (3) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât audierea poate avea
loc şi în absenţa părinţilor, în condiţiile art. 124 alin. (2)

C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 124 alin. (5) lit.
c) C.proc.pen.
b
Numai răspunsul de la lit. b) este corect-art. 123 alin. (2)
C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, conform art. 130 alin. (1) lit.
b) C.proc.pen. Varianta de la lit. a) este incorectă, întrucât, din
prevederile art. 130 şi art. 125 C.proc.pen., rezultă că martorul
ameninţat nu se confundă cu martorul vulnerabil. De asemenea,
varianta de la lit. c) este incorectă, întrucât instituirea unei măsuri
de protecţie nu îl scuteşte pe martor de a depune jurământ sau
declaraţie solemnă.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), pentru efectuarea
percheziţiei unui vehicul nefiind necesară emiterea prealabilă a
unei ordonanţe din partea organului de urmărire penală sau încu-
viinţare din partea judecătorului de drepturi şi libertăţi. Din
aceleaşi considerente, răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt eronate.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât prorogarea de
competenţă a organului de urmărire penală ia sfârşit de îndată ce
cauza a avansat într-o fază ulterioară urmăririi penale. Răspunsul
de la lit. b) este corect faţă de dispoziţiile art. 363 alin. (3) raportat
la art. 158 alin. (11) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
dispoziţiile art. 158 alin. (11) C.proc.pen. nefăcând referire la o
asemenea condiţie.
a, b
Răspunsurile corecte sunt cele de la lit. a) şi b), pe de-o parte,
dispoziţiile relative la participarea procurorului fiind prevăzute
sub sancţiunea nulităţii absolute potrivit dispoziţiilor art. 281 alin.
(1) lit. d) C.proc.pen., iar, pe de altă parte, în cazul în care
percheziţia domiciliară a fost încuviinţată în cursul judecăţii,
neparticiparea procurorului va putea fi invocată pe calea apelului.
Răspunsul de la lit. c) este eronat faţă de dispoziţiile art. 347 alin.
(4) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, competenţa teritorială a
judecătorului de drepturi şi libertăţi fiind alternativă în această
ipoteză, potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (1) C.proc.pen. Pentru
aceleaşi considerente, răspunsul de la lit. b) este corect.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti fiind instanţa corespunzătoare
în grad în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului, în
sensul art. 158 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este de
asemenea corect, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Sectorului 4 putând participa numai la judecarea sau
soluţionarea cauzelor date în competenţa Judecătoriei Sectorului 4
Bucureşti.
c
Numai răspunsul de la lit. c) este corect, competenţa teritorială
a judecătorului de drepturi şi libertăţi fiind stabilită şi după
circumscripţia în care se află sediul parchetului, şi nu numai după
criteriile enumerate la art. 41 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la
lit. a) este eronat, întrucât, cu toate că judecătorul de drepturi şi
libertăţi competent este cel din cadrul curţii de apel, competenţa
acestuia nu este atrasă după calitatea persoanei (avocat), de vreme
ce acesta nu are nicio implicare în săvârşirea infracţiunii, ci după
materie, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. De
asemenea, răspunsul de la lit. b) este eronat, în caz de reunire a
cauzelor competenţa fiind stabilită în funcţie de infracţiunea care
atrage competenţa instanţei superioare.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt eronate, nicio dispoziţie
legală neprevăzând obligaţia procurorului de a formula concluzii,
stând în picioare, în camera de consiliu. Răspunsul de la lit. b) este
corect din interpretarea a controrio a dispoziţiilor art. 217 alin. (5)
C.proc.civ. aplicabile şi în alte materii potrivit art. 2 alin. (2)
C.proc.civ.
181. b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât nu în toate cazurile

nesocotirea dispoziţiilor relative la competenţa instanţelor este
prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute (e.g. competenţa după
criteriul teritoriului). Răspunsul de la lit. b) este corect, iar cel de
la lit. c) este greşit, în cazul dat impunându-se declinarea
soluţionării cererii judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul
instanţei competente, soluţia restituirii cererii la unitatea de
parchet nefiind prevăzută de lege.
b, c
Prorogarea de competenţă în favoarea instanţei desemnate
operează numai după emiterea rechizitoriului, aşadar, răspunsul
de la lit. a) este eronat. Răspunsul de la lit. b) este corect faţă de
dispoziţiile art. 158 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
de asemenea corect, competenţa teritorială fiind stabilită, în
ordine, potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (1) şi art. 41 alin. (1)
C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect faţă de dispoziţiile art. 287
alin. (2) C.proc.pen., potrivit cărora procurorul va înainta copii
numerotate şi certificate de grefa parchetului de pe actele
dosarului ori numai de pe cele care au legătură cu cererea
formulată. Pentru aceleaşi considerente, răspunsurile de la lit. a) şi
c) sunt greşite.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, încuviinţarea continuării
percheziţiei domiciliare la locurile învecinate nefiind supusă
confirmării judecătorului de drepturi şi libertăţi. De asemenea,
răspunsul de la lit. b) este eronat, dispoziţiile art. 158 alin. (3)
C.proc.pen. aplicându-se în mod corespunzător şi în faza judecăţii,
potrivit art. 158 alin. (11) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
corect, faţă de dispoziţiile art. 158 alin. (3) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, percheziţia domiciliară
neputând fi începută înainte de ora 6.00 sau după ora 20.00, însă
poate fi continuată în afara acestui interval orar. Răspunsul de la
lit. b) este corect, în cazul în care, în timpul efectuării percheziţiei,
se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele
căutate s-au ascuns în locuri învecinate, cu încuviinţarea
procurorului, mandatul de percheziţie emis este valabil şi pentru
aceste locuri. Aceeaşi soluţie este aplicabilă şi în cazul în care au
fost transferate, din locul învecinat, probe, date sau dacă
persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate acestuia.
Răspunsul de la lit. c) este de asemenea corect, pentru
considerentele expuse.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât, potrivit dispoziţiilor
art. 159 alin. (7) C.proc.pen., în cazul în care percheziţia
domiciliară a fost extinsă în locuinţele învecinate, persoanele din
aceste spaţii vor fi înştiinţate cu privire la extinderea efectuării
percheziţiei, legea neimpunând prezentarea sau înmânarea unei
copii a mandatului de percheziţie. Răspunsul de la lit. b) este
corect, întrucât procurorul poate încuviinţa percheziţia pentru
locurile învecinate numai dacă transferul bunurilor, datelor sau
persoanelor s-a produs în timpul efectuării percheziţiei începute,
nu şi înaintea acestui moment. Răspunsul de la lit. c) este de
asemenea corect, legea neprevăzând nicio dispoziţie cu privire la
posibilitatea temporizării continuării percheziţiei în acest caz
particular.
a, c
Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (9) C.proc.pen., încheierea
prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra
cererii de încuviinţare a efectuării percheziţiei domiciliare nu este
supusă căilor de atac. Răspunsul de la lit. c) este de asemenea
corect, judecătorul de cameră preliminară, potrivit competenţelor
sale, având însărcinarea de a verifica legalitatea administrării
probelor, inclusiv în ceea ce priveşte încuviinţarea procedeelor
probatorii de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Răspunsul
de la lit. b) este eronat, comunicarea încheierii de încuviinţare a
efectuării percheziţiei domiciliare nefiind legală.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt eronate, grefierul având
obligaţia de a întocmi numai încheierea de şedinţă în termen de 72
de ore sau, atunci când pronunţarea nu a fost stabilită pentru o
dată ulterioară, practicaua hotărârii. Răspunsul de la lib. b) este
corect faţă de dispoziţiile art. 158 alin. (10) C.proc.pen.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt eronate, iar răspunsul de la
lit. c) este corect, dispoziţiile aplicabile încuviinţării efectuării
percheziţiei domiciliare de către judecătorul de drepturi şi libertăţi
aplicându-se în mod corespunzător şi în faza judecăţii, procedura
desfăşurându-se în camera de consiliu, cu participarea
procurorului.

a, b
lit. c) este eronat, dispoziţiile aplicabile încuviinţării efectuării
percheziţiei domiciliare de către judecătorul de drepturi şi libertăţi
aplicându-se în mod corespunzător şi în faza judecăţii, instanţa
soluţionând cererea în termen de 24 de ore, în camera de consiliu,
cu participarea procurorului. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 158
alin. (9) C.proc.pen. nu se aplică şi în faza judecăţii, potrivit
dispoziţiilor art. 158 alin. (11) C.proc.pen.
a, b
alin. (9) raportat la art. 159 alin (5) C.proc.pen. Răspunsul de la
lit. b) este de asemenea corect, faţă de dispoziţiile art. 159 alin. (9)
C.proc.pen., conform cărora începerea percheziţiei domiciliare va
fi amânată până la sosirea avocatului, dar nu mai mult de două
ore, şi faţă de dispoziţiile art. 159 alin. (3) C.proc.pen. conform
cărora percheziţia domiciliară nu poate fi începută după ora 20.00.
Răspunsul de la lit. c) este eronat, termenul de două ore
calculându-se pe unităţi pline de timp.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, varianta de răspuns fiind
contrară principiului separaţiei funcţiilor judiciare în procesul
penal. Răspunsul de la lit. b) este eronat, iar răspunsul de la lit. c)
este corect, în faza camerei preliminare nefiind admisibilă
formularea unei cereri de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, o
atare cerere putând fi primită fie în faza urmăririi penale, fie în
cursul judecăţii.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar cel de la lit. b) este eronat,
faţă de dispoziţiile art. 158 alin. (7) lit. d) şi j) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect, mandatul de percheziţie fiind
valabil şi pentru locurile învecinate, cu încuviinţarea procurorului,
dacă în timpul efectuării percheziţiei se constată că au fost
transferate probe, date sau că s-a ascuns persoana căutată în
locuri învecinate.
c
b) sunt eronate, restricţionarea libertăţii de mişcare la care se
referă dispoziţiile art. 159 alin. (4) C.proc.pen. neavând caracterul
unei măsuri preventive şi, pe cale de consecinţă, durata
restricţionării nefiind dedusă din pedeapsa închisorii. De
asemenea, dispoziţiile legale nu limitează măsura la anumite
categorii de persoane.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, percheziţia domiciliară
efectuându-se de procuror sau de organul de cercetare penală
potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (2) C.proc.pen., iar potrivit art.
324 alin. (3) C.proc.pen., în cazurile în care procurorul efectuează
urmărirea penală, poate delega, prin ordonanţă, organelor de
cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală.
Răspunsul de la lit. b) este corect faţă de dispoziţiile art. 192 alin.
(1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, mandatul de
percheziţie domiciliară comunicându-se procurorului, care va lua
măsuri pentru executarea acestuia.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, iar cel de la lit. b) este corect,
faţă de dispoziţiile art. 159 alin. (13) C.proc.pen. Răspunsul de la
lit. c) este eronat, legea permiţând - nu impunând - fotografierea
obiectelor sau persoanelor găsite pe parcursul percheziţionării,
potrivit art. 159 alin. (19) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, dispoziţiile art. 159 alin. (11)
C.proc.pen. impunând aducerea la percheziţie a persoanei reţinute
ori arestate numai când procedeul probator se desfăşoară la
locuinţa acestora, nu şi în cazul în care percheziţia are loc la
locuinţa unei terţe
persoane. Răspunsul de la lit. b) este corect, percheziţia putând

fi efectuată şi în lipsa inculpatului arestat la domiciliu, dacă acesta
nu poate fi adus la percheziţie din motive obiective (e.g. inculpatul
este internat în spital). Răspunsul de la lit. c) nu este corect, legea
stipulând cazuri în care percheziţia domiciliară nu va debuta cu
înmânarea mandatului de percheziţie (e.g. dacă există suspiciunea
că persoana căutată s-ar putea sustrage procedurii).
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, martorul asistent fiind folosit
şi în cazul în care persoana reţinută sau arestată nu poate fi adusă
la percheziţie, chiar dacă la respectiva locuinţă sunt găsite
persoane cărora să li se înmâneze copie a mandatului de
percheziţie, şi nu numai în cazul în care nu este găsită nicio
persoană în spaţiul unde urmează să fie efectuată percheziţie.
Răspunsul de la lit. b) este eronat, varianta de răspuns neputând fi
echivalată cu situaţia prevăzută de art. 159 alin. (14) lit. c)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, faţă de dispoziţiile
art. 159 alin. (17) lit. a) C.proc.pen.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt eronate, iar răspunsul de la
lit. b) este corect, faţă de dispoziţiile art. 159 alin. (18) C.proc.pen.
Textul legal amintit reprezintă o confirmare a principiului
loialităţii procesuale pe care trebuie să îl respecte organul de
urmărire penală, dispoziţiile art. 159 alin. (11) C.proc.pen. fiind în
continuare incidente, persoana reţinută sau arestată urmând a fi
adusă la percheziţia propriei locuinţe, indiferent dacă este vorba
despre domiciliu sau reşedinţa acesteia.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, potrivit dispoziţiilor
art. 157 alin. (1) C.proc.pen., percheziţia domiciliară putând fi
dispusă în vederea prinderii suspectului sau a inculpatului, legea
nefăcând nicio distincţie cu privire la necesitatea plângerii
prealabile pentru infracţiunea care face obiectul dosarului.
Răspunsul de la lit. c) este eronat, judecătorul de drepturi şi
libertăţi putând încuviinţa efectuarea percheziţiei domiciliare
chiar dacă locuinţa se află în afara razei teritoriale a instanţei din
care face parte.
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, iar răspunsul de la
lit. a) este eronat, percheziţia corporală putând fi dispusă şi
efectuată înainte de începerea urmăririi penale, inclusiv organele
de constatare având această abilitate, potrivit art. 165 alin. (2)
C.proc.pen.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, variantele de
răspuns reprezentând deosebiri dintre cele două procedee
probatorii, potrivit dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi art. 190 alin. (1)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, întrucât nu
reprezintă o diferenţă a celor două procedee probatorii, ci o
asemănare a lor.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, iar răspunsul de la lit. b) este
corect, potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (1) lit. b) C.proc.pen.,
avocatul suspectului sau al inculpatului având dreptul să asiste la
efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepţia (...)
percheziţiei corporale în cazul infracţiunilor flagrante,
infracţiunea de audienţă fiind prin definiţie una flagrantă.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, potrivit dispoziţiilor
art. 90 lit. a) C.proc.pen., suspecţii minori beneficiază de asistenţă
juridică obligatorie, iar potrivit dispoziţiilor art. 193 alin. (3)
C.proc.pen., în cazul în care se efectuează reconstituirea, iar
suspectul se află în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 90
C.proc.pen., procedeul probatoriu se va efectua numai în prezenţa
avocatului său ales sau desemnat din oficiu. în acest context, dacă,
cu ocazia reconstituirii, suspectul minor săvârşeşte o infracţiune
flagrantă, percheziţia corporală va fi efectuată în prezenţa
avocatului său ales sau
-3
desemnat din oficiu, avocat care, prin ipoteză, se află deja la
locul faptei, astfel că raţiunea excepţiei prevăzute de art. 92 alin.
(1) lit. b) C.proc.pen. nu se mai verifică.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, legea nestabilind restricţii
cu privire la tempestivitatea percheziţiei unui vehicul.
Răspunsul de la lit. b) este corect, dispoziţiile art. 166 alin. (1)
C.proc.pen. aplicându-se în mod corespunzător şi în cazul
percheziţiei unui vehicul, potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (3)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, dispunerea
percheziţiei unui vehicul nenecesitând emiterea prealabilă a unei
ordonanţe în acest sens.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, percheziţia unui mediu de
stocare a datelor informatice fiind efectuată numai cu
încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după
caz, a instanţei de judecată, legea neprevăzând nicio excepţie de
la această regulă. Pentru aceleaşi considerente, răspunsul de la
lit. b) este corect. Răspunsul de la lit. c) este eronat, prin
percheziţia informatică înţelegându-se procedeul de cercetare,
descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un
sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice şi
nicidecum cercetarea exterioară sau interioară a suportului de
stocare.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt eronate, faţă de dispoziţiile
art. 168 alin. (6) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect,
dispoziţiile art. 168 alin. (16) C.proc.pen. neprevăzând derogări
de la regulile generale ale judecăţii.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, percheziţia informatică
putând fi efectuată, în anumite situaţii, şi în lipsa suspectului sau
a inculpatului (atunci când acesta se sustrage de la urmărirea
penal). Răspunsul de la lit. b) este de asemenea eronat, mandatul
de percheziţie informatică nefiind valabil cu încuviinţarea
procurorului şi la alte sisteme informatice sau suporţi de
stocare, în această ipoteză procurorul putând dispune numai
conservarea sau copierea datelor informatice identificate,
solicitând de urgenţă completarea mandatului de percheziţie.
Răspunsul de la lit. c) este corect, legea neprevăzând obligaţiile
reţinute în varianta de răspuns.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, atât percheziţia unui
vehicul, cât şi percheziţia corporală, putând fi dispuse înainte de
începerea urmăririi penale. Răspunsul de la lit. c) este de
asemenea eronat, percheziţia domiciliară putând fi solicitată de
către procuror numai după începerea urmăririi penale.
Răspunsul de la lit. b) este corect, percheziţia informatică
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 250 alin. (1)
1
putând fi solicitată numai după începerea urmăririi penale in
C.proc.pen., contestaţia împotriva încheierii prin care instanţa dispune ridicarea silită a unor
rem.
b
lit. b) este corect, ridicarea silită a unor obiecte sau înscrisuri din
sediul unei persoane juridice putând fi realizată numai în baza
mandatului de percheziţie emis de către judecătorul de drepturi
şi libertăţi sau de către instanţa de judecată.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt eronate, potrivit
dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C.proc.pen., împotriva măsurii de
ridicare silită de obiecte şi înscrisuri putându-se formula
contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea ordonanţei, la
judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în fond. Răspunsul de la lit.
c) este corect, faţă de dispoziţiile art. 171 alin. (2) raportat la art.
250 alin. (4) C.proc.pen.
a, c obiecte sau înscrisuri se formulează în termen de 48 de
ore şi este judecată de către instanţa ierarhic superioară, iar
contestaţia formulată împotriva modului de aducere la
îndeplinire a aceleaşi măsuri se depune în termen de 3 zile şi este
soluţionată de aceeaşi instanţă care a dispus măsura, potrivit art.
250 alin. (6) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
varianta de răspuns nefiind o deosebire dintre cele două situaţii,
ci o asemănare.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, împotriva încheierii prin
care completul de 5 judecători a dispus ridicarea silită a unor
obiecte sau înscrisuri neputându-se formula nicio cale de atac,
motiv pentru care răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt eronate.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, în ipoteza contestării
concluziilor raportului de constatare nefiind obligatorie
efectuarea unei expertize, organul judiciar urmând să aprecieze
asupra acestei împrejurări. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
corecte, faţă de dispoziţiile art. 172 alin. (2) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât nu întotdeauna
desemnarea unuia sau mai multor experţi este apanajul
organului de urmărire penală sau, după caz, a instanţei de
judecată (e.g. expertiza medico-legală). Răspunsul de la lit. b)
este corect, faţă de dispoziţiile art. 173 alin. (1) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect, în cursul judecăţii, atât
procurorul, cât şi părţile având dreptul să solicite instanţei de
judecată desemnarea unor experţi recomandaţi de aceştia.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de dispoziţiile art. 179,
alin. (3) C.proc.pen. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt eronate;
pe de o parte, expertul care nu a refuzat efectuarea unei
expertize pentru motivul că a avut calitatea de soţ al
inculpatului, ulterior, cu ocazia audierii acestuia, nu poate
invoca această împrejurare, iar, pe de altă parte, raţiunea
procedurii audierii anticipate nu se verifică în ipoteza dată,
expertul putând fi înlocuit cu un alt expert şi astfel probele
necesare aflării adevărului prezervate.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, faţă de dispoziţiile

art. 176 alin. (4) şi art. 68 alin. (6) Cproc.pen. Răspunsul de la
lit. c) este eronat, întrucât, în ipoteza în care raportul de
expertiză nu a fost depus de către expertul incompatibil prin
forţa lucrurilor, nu se impune efectuarea unei noi expertize, ci
efectuarea celei dispuse anterior.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, faţă de dispoziţiile
art. 175 alin. (1) raportat la art. 117 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. şi
art. 175 alin. (5) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
faţă de dispoziţiile art. 175 alin. (3) şi alin. (4) C.proc.pen.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, pe de o parte,
hotărârea neputându-se fundamenta pe concluziile raportului de
expertiză întocmit de expertul incompatibil, iar, pe de altă parte,
în ipoteza în care nu este posibilă desemnarea aceluiaşi expert
pentru completarea raportului de expertiză depus, se va dispune
efectuarea unei noi expertize de către un alt expert. Răspunsul
de la lit. c) este eronat, faţă de dispoziţiile art. 180 alin. (1)
C.proc.pen.
b, c
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, numărul de zile de
îngrijiri medicale putând fi dovedit prin certificatul medico-
legal emis în urma examinării medico-legale a persoanei,
potrivit art. 189 C.proc.pen., însă, în caz de deces a acesteia, prin
raportul de expertiză medico-legală întocmit în baza autopsiei
medico-legale (este vorba despre situaţia în care persoana
vătămată a decedat ulterior agresiunii, fără însă a exista un
raport de cauzalitate între vătămări şi deces).
Răspunsul de la lit. a) este eronat, numărul de îngrijiri medicale
în funcţie de care se stabileşte gravitatea unor infracţiuni
neconfundându-se cu numărul de zile necesare refacerii
complete a persoanei sau numărul de zile de internare medicală
a persoanei care a suferit vătămări fizice.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, suspendarea urmăririi
penale în cazul în care suspectul sau inculpatul suferă de o boală
gravă care îl împiedică să ia parte la procesul penal fiind dispusă
numai în baza expertizei medico-legale, potrivit dispoziţiilor art.
312 alin. (1) C.proc.pen Răspunsul de la lit. b) este eronat,
amânarea sau întreruperea executării pedepsei închisorii în
cazul în care condamnata este gravidă putând fi dispusă în baza
oricăror înscrisuri din care rezultă această împrejurare.
alin. (2) lit. e) raportat la art. 246 alin. (13) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, prelevarea probelor
biologice, ca modalitate de efectuare a examinării fizice, în unele
cazuri, putând fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale
[art. 190 alin. (8) C.proc.pen.]. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
corecte, spre deosebire de procedeul probator al percheziţiei
corporale, examinarea fizică a persoanei necesitând
consimţământul prealabil scris al acesteia, iar în lipsa

consimţământului, examinarea putând fi dispusă de către
judecătorul de drepturi şi libertăţi [art. 190 alin. (1) şi (2)
C.proc.pen.).
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, încheierea prin care
judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune efectuarea unei
examinări fizice nefiind supusă niciunei căi de atac, potrivit
dispoziţiilor art. 190 alin. (4) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b)
este corect, în procedura de cameră preliminară fiind verificate,
sub aspectul legalităţii administrării probelor, inclusiv hotărârile
judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care s-a dispus ori s-a
încuviinţat efectuarea oricărui procedeu probator. Răspunsul de
la lit. c) este eronat, în ipoteza în care judecătorul de drepturi şi
libertăţi dispune efectuarea examinării fizice nemaifiind
necesară validarea ulterioară de către judecătorul de drepturi şi
libertăţi.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, iar răspunsul de la
lit. b) este eronat, faţă de dispoziţiile art. 190 alin. (2) şi (5)
C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, potrivit dispoziţiilor art.
195 C.proc.pen., atât instanţa, cât şi organul de urmărire penală
care a efectuat cercetarea la faţa locului vor încheia un proces-
verbal în care vor fi consemnate activităţile desfăşurate.
Răspunsul de la lit. b) este eronat, iar răspunsul de la lit. c) este
corect, procesul-verbal încheiat cu ocazia cercetării la faţa
locului fiind mijloc de probă în procesul penal.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi lit. b) sunt corecte, cercetarea la
faţa locului fiind dispusă de către organul de urmărire penală
numai după începerea urmăririi penale in rem, atunci când,
printre altele, există suspiciuni cu privire la decesul unei
persoane. Răspunsul de la lit. c) este eronat, cercetarea la faţa
locului fiind efectuată numai la locul faptei, întrucât numai în
acest loc pot fi făcute constatări în scopul determinării sau
clarificării unor împrejurări de fapt.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsul de la lit. c)
este eronat, în cursul judecăţii, cercetarea la faţa locului fiind
efectuată de către completul de judecată (nu numai de către
unul dintre judecători sau numai de către preşedintele
completului, în cazul completurilor colegiale), cu participarea
obligatorie a procurorului şi încunoştinţarea părţilor şi a
subiecţilor procesuali. Răspunsul de la lit. b) este eronat, faţă de
dispoziţiile art. 193 alin. (3) C.proc.pen.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât reţinerea este
singura măsură preventivă care se poate dispune de organele de
cercetare penală [art. 203 alin. (1) şi art. 209 alin. (1)
C.proc.pen.]. Variantele de la lit. b) şi c) nu sunt corecte, întrucât
măsura controlului judiciar şi măsura controlului judiciar pe

cauţiune se pot dispune doar de procuror, judecătorul de
drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi
instanţa de judecată [art. 203 alin. (2) C.proc.pen.].
a
Faţă de suspect se poate dispune doar măsura reţinerii [art.
209 alin. (1) C.proc.pen.]. Măsura controlului judiciar şi a
controlului judiciar pe cauţiune se pot dispune doar faţă de
inculpat [art. 203 alin. (2) C.proc.pen.].
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât măsura
preventivă a reţinerii se poate dispune doar în cursul urmăririi
penale [art. 203 alin. (1) C.proc.pen.].
c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât măsura reţinerii
se poate dispune doar de organele de urmărire penală.
Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât judecătorul de
drepturi şi libertăţi nu poate lua măsura controlului judiciar la
propunerea procurorului, însă poate lua faţă de inculpat măsura
controlului judiciar pe cauţiune, dacă respinge propunerea
procurorului de luare a măsurii arestului la domiciliu [art. 219
alin. (9) C.proc.pen.].
b, c
A se vedea art. 203 alin. (3) C.proc.pen.
b, c
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) nu sunt corecte, întrucât
judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate lua măsura
controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune la
propunerea procurorului, care poate dispune, el însuşi, în cursul
urmăririi penale, aceste măsuri preventive [art. 203 alin. (2)
C.proc.pen.]. Pentru varianta corectă, a se vedea art. 219 alin.
(1) C.proc.pen.
b, c
în cursul urmăririi penale, propunerea procurorului de luare
a unei măsuri preventive se soluţionează în camera de consiliu,
se pronunţă în camera de consiliu [art. 203 alin. (5) C.proc.pen.]
şi se soluţionează prin încheiere, care se comunică procurorului
şi inculpatului care au lipsit de la pronunţare [art. 203 alin. (7)
C.proc.pen.]. A se vedea şi decizia nr. 4/2014 a înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în
interesul legii, prin care s-a stabilit, în interpretarea şi1 aplicarea
unitară a dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 425 alin. (1)
C.proc.pen., că, în cursul urmăririi penale şi al procedurii de
cameră preliminară, contestaţia împotriva încheierii
judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a
judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile
preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere
motivată, care se pronunţă în camera de consiliu. Răspunsul de
la lit. c) este corect, întrucât, în cursul urmăririi penale,
propunerea procurorului de luare a unei măsuri preventive faţă
de inculpatul major se soluţionează şi se pronunţă în şedinţă

publică.
a, c
A se vedea art. 203 alin. (5) C.proc.pen. şi art. 203 alin. (7)
C.proc.pen.
c
Contestaţia împotriva încheierilor prin care judecătorul de
drepturi şi libertăţi din cadrul judecătoriei dispune asupra
măsurilor preventive se depune la acest judecător şi se
soluţionează de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul
tribunalului [art. 204 alin. (1) C.proc.pen.];
contestaţia formulată de inculpat se soluţionează în termen de 5
zile de la înregistrare [art. 204 alin. (4) C.proc.pen.].
a, b
cameră preliminară constată încetarea de drept a măsurii
preventive nu este suspensivă de executare [art. 205 alin. (3)
C.proc.pen.]; dacă prin încheierea atacată s-a dispus înlocuirea
măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar,
contestaţia formulată de procuror trebuie soluţionată înainte de
expirarea duratei măsurii preventive [art. 205 alin. (5)
C.proc.pen.]. Contestaţia poate fi soluţionată şi în lipsa
inculpatului, în situaţiile în care acesta lipseşte nejustificat, este
dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătăţii, din cauză de
forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa
judecătorului [art. 205 alin. (7) C.proc.pen.].
c
cameră preliminară de la tribunal ia măsura controlului
judiciar se soluţionează de un singur judecător de cameră
preliminară din cadrul curţii de apel [art. 205 alin. (1)
C.proc.pen.]. Codul de procedură penală prevede un termen de
5 zile în care se soluţionează contestaţia doar dacă aceasta este
formulată de inculpat [art. 205 alin. (4) C.proc.pen.]. La
soluţionarea contestaţiei, se citează inculpatul [art. 205 alin. (6)
C.proc.pen.].
a, b
Pentru variantele corecte, a se vedea art. 206 alin. (1)
C.proc.pen., respectiv art. 203 alin. (6) C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. c) nu este corect, întrucât contestaţia împotriva încheierii
prin care instanţa se pronunţă asupra măsurilor preventive se
judecă în şedinţă publică.
a, c
Pentru variantele corecte, a se vedea art. 207 alin. (1) şi art.
208 alin. (4) C.proc.pen. Verificarea subzistenţei temeiurilor care
au determinat luarea măsurii arestării preventive în cursul
procedurii de cameră preliminară se realizează nu mai târziu de
30 de zile, ceea ce face răspunsul de la lit. b) incorect [art. 207
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, având în vedere art. 207
alin. (7) C.proc.pen., introdus prin O.U.G. nr. 82/2014.
Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât judecătorul de

cameră preliminară nu poate lua măsura reţinerii faţă de
inculpat, care poate fi dispusă doar de organele de urmărire
penală. Răspunsul de la lit. c) este corect, având în vedere art.
345 alin. (2), art. 346 alin. (1), (4l), (42) C.proc.pen.
a, c
Pentru variantele corecte, a se vedea art. 208 alin. (1) şi art.
208 alin. (4) C.proc.pen. La primirea dosarului de la judecătorul
de cameră preliminară, instanţa de judecată verifică din oficiu,
şi nu la cererea procurorului, dacă subzistă temeiurile care au
determinat luarea măsurii arestării preventive, ceea ce face
răspunsul de la lit. b) incorect [art. 208 alin. (2) C.proc.pen.].
a, c
Pentru condiţiile în care se poate dispune măsura preventivă
a reţinerii, a se vedea art. 209 raportat la art. 202 C.proc.pen.
a, c
Durata măsurii reţinerii este de cel mult 24 de ore (fără nicio
diferenţiere în privinţa majorilor şi a minorilor); astfel, măsura
reţinerii se poate lua şi pe o durată mai scurtă de 24 de ore,
astfel încât răspunsul de la lit. a) este corect. Răspunsul de la lit.
b) nu este corect, întrucât, potrivit art. 209 alin. (1) raportat la
art. 202 alin. (1) C.proc.pen., una dintre condiţiile luării unei
măsuri preventive este existenţa probelor şi a indiciilor
temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană
a săvârşit o infracţiune. Răspunsul de la lit. c) este corect,
întrucât existenţa unui alt
mandat de arestare emis în altă cauză nu este un impediment
pentru luarea măsurii reţinerii şi a arestării preventive în altă
cauză.
a, b
C.proc.pen. Varianta de la lit. c) nu este corectă, având în
vedere dispoziţiile art. 203 alin. (4) şi art. 209 alin. (10)
C.proc.pen.
c
A se vedea art. 209 alin. (14) şi (15) C.proc.pen.
a
c
Variantele de la lit. a) şi b) nu sunt corecte - art. 203 alin. (1)
C.proc.pen. şi art. 360 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit.
c) este corect, întrucât măsurile preventive pot fi dispuse doar
în cursul procesului penal, deci după începerea urmăririi
penale.
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect - art. 209 alin. (6)
Cproc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 209 alin.
(14) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât
faţă de suspect nu se poate lua măsura arestării preventive.
b
Pentru răspunsul corect, a se vedea art. 210 alin. (2)
C.proc.pen. Pentru răspunsurile greşite, a se vedea art. 209
alin. (7) C.proc.pen. şi art. 209 alin. (15) C.proc.pen.

a, c
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 203 alin. (1) şi (4)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, având în
vedere dispoziţiile art. 360 alin. (2) C.proc.pen.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) nu sunt corecte, întrucât faţă de
suspect nu se poate dispune măsura preventivă a controlului
judiciar. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 202 alin. (3)
C.proc.pen.
b, c
A se vedea art. 212 alin. (4) C.proc.pen., art. 211 C.proc.pen.
b, c
A se vedea ar. 2151 alin. (l)-(3) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, pentru a se
dispune măsura controlului judiciar pe cauţiune, trebuie,
printre altele, să existe probe, iar nu indicii temeinice, din care
să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o
infracţiune [art. 216 raportat la art. 223 alin. (1) Cproc.pen.).
Răspunsul de la lit. b) este corect-art. 202 alin. (1) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât faţă de suspect
nu se poate dispune măsura preventivă a controlului judiciar
pe cauţiune.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât măsura controlului
judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune se poate
dispune doar faţă de inculpat. Răspunsurile de la lit. b) şi c) nu
sunt corecte, întrucât măsura controlului judiciar sau a
controlului judiciar pe cauţiune nu se poate dispune înainte de
punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspect şi se poate
dispune şi de procuror, în cursul urmăririi penale.
b, c
C.proc.pen.
-3
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit c) n este corect, întrucât controlul
judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune se pot dispune din
ofic^ şi în cursul urmăririi penale sau în cursul procedurii de
cameră preliminară.
a
Pentru răspunsul corect, a se vedea art. 241 alin. (1) lit. b)
C.proc.pen. Răspunsurile de la lit bl şi c) nu sunt corecte,
întrucât situaţiile menţionate sunt incidente doar în cazul
arestării preven tive şi al arestului la domiciliu în ceea ce
priveşte răspunsul de la lit. b) - art. 241 alin. (H) |j t C.proc.pen.
sau în cazul arestării preventive în ceea ce priveşte răspunsul de
la lit. c) - art 399 alin. (3) C.proc.pen.
c
A se vedea art. 207 alin. (7) C.proc.pen., art. 203 alin. (2)
C.proc.pen.
b, c
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 265 alin. (1) şi art.
318 C.proc.pen. Faţă de suspect nu se poate lua decât măsura
preventivă a reţinerii. Astfel, răspunsul de la lit. a) nu este corect
c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât calea de atac
împotriva măsurii controlului judiciar dispus de procuror este
plângerea, nu contestaţia. Răspunsul de la lit. b) nu este corect
în raport de dispoziţiile art. 2151 alin. (6) C.proc.pen. Pentru
răspunsul corect, a se vedea art. 212 alin. (3) C.proc.pen.
a
C.proc.pen. şi art. 218 raportat la art. 223 alin. (2) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) nu este corect - art. 217 alin. (2)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, având în
vedere că faţă de suspect nu se poate dispune măsura controlului
judiciar pe cauţiune.
a, b
A se vedea art. 203 alin. (2), (4), (5) C.proc.pen.
a, b
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 215 alin. (1)
C.proc.pen.
a, c
C.proc.pen.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 217 alin. (5) şi 9
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât
sumele reprezentând amenzi judiciare nu se deduc din
cuantumul cauţiunii, ci numai sumele reprezentând amenzile
penale [art. 217 alin. (7) C.proc.pen.]. Răspunsul de la lit. c) nu
este corect, în raport de dispoziţiile art. 208 alin. (5) C.proc.pen.
b
Pentru răspunsul corect, a se vedea art. 217 alin. (6) şi (8)
C.proc.pen.
Răspunsuri şl explicaţii
62
b, c
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 217 alin. (1), (6),
(7) C.proc.pen.
a, b
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 241 alin. (1) lit. a)
nu este corect, întrucât controlul judiciar pe cauţiune se poate
dispune şi de procuror, prin ordonanţă.
a, b
nu este corect, întrucât încheierea prin care instanţa de apel ia
măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului
judiciar pe cauţiune este definitivă.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât competenţa de
soluţionare a plângerii împotriva ordonanţei procurorului prin
care se dispune controlul judiciar sau controlul judiciar pe
cauţiune aparţine doar judecătorului de drepturi şi libertăţi de
la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
primă instanţă [art. 213 alin. (1) C.proc.pen.]. Pentru
răspunsurile corecte, a se vedea art. 213 alin. (2), respectiv art.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, pentru a se
putea dispune înlocuirea controlului judiciar pe cauţiune cu
măsura arestării preventive pentru acest motiv, este necesar
pentru noua infracţiune să se fi dispus punerea în mişcare a
acţiunii penale împotriva inculpatului. Răspunsurile de la lit. b)
şi c) sunt corecte, având în vedere dispoziţiile art. 216 alin. (3)
raportat la art. 215 alin. (8) şi (9) C.proc.pen.
b, c
Pentru condiţiile generale pentru luarea unei măsuri
preventive, a se vedea art. 202 C.proc.pen. în plus, pentru
condiţiile speciale pentru luarea măsurii arestului la domiciliu, a
se vedea art. 218 C.proc.pen.
a, b
227 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect,
întrucât instanţa de judecată nu poate lua măsuri preventive
prin sentinţă [art. 399 alin. (1) C.proc.pen.].
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât, în
cursul urmăririi penale, măsura arestului la domiciliu se poate
dispune şi dacă, de exemplu, procurorul formulează o propunere
de luare
Răspunsul de la a
lit. măsurii arestării
a) nu este corect, preventive,
având în vedere dacăPentru
art. 399 alin. (1) C.proc.pen. instanţa respinge o
astfel de propunere [art. 227 alin. (2) C.proc.pen.).
răspunsurile corecte, a se vedea art. 399 alin. (10) C.proc.pen. şi art. 238 alin. (1) C.proc.pen.
a, b
C.proc.pen. şi art. 221 alin. (2) lit. b) C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. c) nu este corect, întrucât cererea prin care inculpatul
solicită organului judiciar care a luat măsura să îi permită

părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă se
poate formula doar în scris [art. 221 alin. (6) C.proc.pen.].
a, b
alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 219
alin. (5) şi art. 220 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu
este corect, întrucât, pentru a fi incident acest impediment
pentru dispunerea măsurii arestului la domiciliu, este necesar ca
inculpatul să fi fost anterior condamnat definitiv pentru
infracţiunea de evadare [art. 218 alin. (3) C.proc.pen.].
a, c
Pentru variantele corecte, a se vedea art. 218 alin. (1) raportat
la art. 223 alin. (1) C.proc.pen., respectiv art. 215 alin. (7)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect - art. 223 alin.
(2) C.proc.pen.
a, c
Variantele de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 222 alin. (2)
C.proc.pen. şi art. 241 alin. (1) lit. b) Cproc.pen.
b, c
C.proc.pen.
a
art. 222 alin. (9) C.proc.pen., cu precizarea că, potrivit noului
Cod de procedură penală, nu mai există o diferenţiere cu privire
la
durata măsurilor preventive care se dispun cu privire la minori
sau la majori. Răspunsul de la lit. b) nu este corect - art. 218
alin. (3) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect,
întrucât, în cursul urmăririi penale, măsura arestului la
domiciliu se poate dispune şi dacă, de exemplu procurorul
formulează o propunere de luare a măsurii arestării preventive,
dacă instanţa respinge o astfel de propunere [art. 227 alin. (2)
C.proc.pen.].
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, având în vedere
art. 222 alin. (12) raportat la art. 239 alin. (1) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât durata privării de
libertate dispuse prin măsura arestului la domiciliu se ia în
considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării
preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale [a se vedea
Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015 prin care Curtea
Constituţională a constatat că prevederile art. 222 alin. (10)
Cproc.pen., care nu permit luarea în considerare a duratei
privării de libertate dispuse prin măsura arestului la domiciliu
pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a
inculpatului în cursul urmăririi penale, sunt neconstituţionale].
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât durata privării de
libertate dispuse prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în
considerare pentru calcululRăspunsuri
64
durateişl explicaţii
maxime a măsurii arestării
preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale, care este de
180 de zile (a se vedea Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015 a
Curţii Constituţionale). Răspunsul de la lit. b) nu este corect,
întrucât încheierea prin care se soluţionează propunerea
procurorului de luare a măsurii arestului la domiciliu se
pronunţă în camera de consiliu [art. 203 alin. (5) C.proc.pen.].
Pentru varianta corectă, a se vedea art. 204 alin. (1) Cproc.pen.
a, b
C.proc.pen. şi art. 222 alin. (11) raportat la art. 219 alin. (5)
C.proc.pen. Dispoziţiile procesual penale nu prevăd obligaţia
instanţei de a audia inculpatul prezent cu ocazia verificării
legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului la domiciliu în cursul
judecăţii, astfel încât răspunsul de la lit. c) este greşit.
b, c
Pentru condiţiile de luare a măsurii arestării preventive, a se
vedea art. 223 C.proc.pen.
a, b
C.proc.pen. şi art. 330 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este
corect, întrucât propunerea de luare a măsurii arestării
preventive în cursul procedurii de cameră preliminară se
soluţionează în camera de consiliu.
a, b
Pentru variantele corecte, a se vedea art. 231 alin. (1), (2) şi
(3) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât, în
ipoteza luării măsurii arestării preventive a inculpatului în lipsă,
dacă cauza se află în faţa instanţei de judecată, organul de
poliţie care pune în executare mandatul de arestare preventivă
este obligat să prezinte inculpatul arestat în faţa instanţei de
judecată, şi nu a judecătorului de drepturi şi libertăţi care a luat
măsura [art. 231 alin. (4) C.proc.pen.].
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât durata maximă
a arestării preventive este de 5 ani doar pentru faza judecăţii în
primă instanţă. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art.
236 alin. (4) C.proc.pen. şi art. 239 alin. (1) şi (2) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, având în vedere art. 399 alin. (1) C.proc.pen. Pentru
răspunsurile corecte, a se vedea art. 399 alin. (10) C.proc.pen. şi art. 238 alin. (1) C.proc.pen.
a, c
535 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect-art. 346
alin. (6) raportat la art. 50 alin. (4) C.proc.pen.
a, c
b) nu este corect, întrucât cererea de revocare (şi de înlocuire) a
unei măsuri preventive se formulează numai în scris [art. 242
a
Măsura arestării preventive se poate dispune doar faţă de
inculpat [art. 203 alin. (3) Cproc.pen.) şi nu se poate dispune
prin sentinţa prin care instanţa soluţionează cauza în primă
instanţă [art. 399 alin. (1) C.proc.pen.].
c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, pentru cazul de
arestare preventivă reglementat de art. 223 alin. (1) lit. b)
C.proc.pen., dispoziţiile procesual penale nu impun condiţia ca
legea să prevadă pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa
închisorii de 5 ani sau mai mare. Răspunsul de la lit. b) nu este
corect, întrucât, pentru a se dispune arestarea preventivă, este
necesar, printre altele, să existe probe că inculpatul a săvârşit o
infracţiune, nefiind suficientă existenţa indiciilor temeinice [art.
223 alin. (1) C.proc.pen.]. Pentru răspunsul corect, a se vedea
cazul de arestare preventivă reglementat de art. 223 alin. (1) lit.
a) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât din durata
arestării preventive nu se deduce durata reţinerii [art. 226 alin.
(2) teza finală C.proc.pen.]. Răspunsul de la lit. b) nu este corect,
întrucât, pentru cazurile de arestare prevăzute de art. 223 alin.
(1) lit. a)-d) C.proc.pen., dispoziţiile procesual penale nu impun
condiţia ca legea să prevadă pentru infracţiunea săvârşită
pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. Răspunsul de la lit. c)
este corect, întrucât Codul de procedură penală nu mai face
nicio diferenţiere cu privire la durata măsurilor preventive între
majori şi minori.
c
A se vedea art. 229 Cproc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, spre deosebire
de vechea reglementare, noul Cod de procedură penală nu mai
prevede obligativitatea audierii inculpatului reţinut înainte de
formularea propunerii de arestare preventivă. Răspunsul de la
lit. b) este corect, în raport de dispoziţiile art. 224 alin. (2)
C.proc.pen., Tribunalul Bucureşti fiind instanţa unde se află
sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit
Răspunsul de la lit. a) nu este corect - art. 230 alin. (1) C.proc.pen. Pentru răspunsurile
corecte, a se vedea art. 230 alin. (1) C.proc.pen., respectiv art. 230 alin. (3) lit. e) C.proc.pen.
propunerea, corespunzătoare în grad instanţei competente să
judece cauza în primă instanţă. Răspunsul de la lit. c) nu este
corect, întrucât dispoziţiile procesual penale nu impun
soluţionarea propunerii de arestare preventivă înainte de
expirarea duratei reţinerii.

b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât durata maximă
a arestării preventive în cursul urmăririi penale - indiferent că
inculpatul este major sau minor - este de 30 de zile [art. 226 alin.
(2) C.proc.pen.]. Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 227
alin. (2) C.proc.pen., respectiv art. 226 alin. (2) C.proc.pen. şi
art. 222 alin. (1) C.proc.pen.
b, c
A se vedea art. 238 C.proc.pen.
b, c
a, c
A se vedea art. 230 alin. (3) lit. f), alin. (4) şi art. 231 alin. (3)
C.proc.pen.
b, c
C.proc.pen. Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 231 alin.
(7) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât darea în
urmărire şi în consemn la punctele de trecere a frontierei a
inculpatului se realizează de organele competente, organul de
poliţie însărcinat cu executarea mandatului având doar obligaţia
de a înştiinţa aceste organe (art. 232 C.proc.pen.). Pentru
răspunsul corect, a se vedea art. 232 C.proc.pen.
a, b
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 234 C.proc.pen.
b, c
b, c
C.proc.pen.
b, c
(3) şi (6) C.proc.pen.
b
A se vedea Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 prin care Curtea
Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a
constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) C.proc.pen. sunt
constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu
cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive”
atrage incidenţa art. 268 alin. (1) C.proc.pen.
a, b
Pentru răspunsul de la lit. a), a se vedea art. 237 alin. (2)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea,corect,
întrucât incidenţa vreunui caz de încetare de drept a măsurii
arestării preventive se poate constata inclusiv în cadrul
soluţionării propunerii de prelungire a măsurii arestării
preventive. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât
încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi respinge
propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive nu este

executorie [art. 204 alin. (3) C.proc.pen.].
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, în situaţia în
care judecătorul de drepturi şi libertăţi respinge propunerea de
prelungire a duratei măsurii arestării preventive, dispune
punerea în libertate a inculpatului la expirarea duratei măsurii
arestării preventive [art. 237 alin. (1) C.proc.pen.]. Pentru
răspunsul corect, a se vedea art. 237 alin. (2) C.proc.pen.
a, c
C.proc.pen. şi art. 239 alin. (1) Cproc.pen., cu precizarea că
actualele dispoziţii procesual penale nu fac nicio diferenţă între
durata măsurilor preventive aplicabile majorilor şi minorilor.
a
C.proc.pen. Variantele de la lit. b) şi c) nu sunt corecte, întrucât,
în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii,
măsura arestării preventive nu se prelungeşte, ci se menţine.
a
b, c
C.proc.pen. Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 234
alin. (2) C.proc.pen., respectiv art. 235 alin. (5) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, în procedura de
cameră preliminară, măsura arestării preventive poate fi
dispusă din oficiu sau la propunerea procurorului [art. 238
alin. (1) C.proc.pen.]. Pentru răspunsurile corecte, a se vedea
a
mandatul de arestare preventivă se emite de preşedintele
completului de judecată [art. 238 alin. (2) C.proc.pen.].
Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât Codul de
procedură penală nu prevede o durată maximă a arestării
preventive în apel, ci doar pentru judecataîn primă instanţă
[art. 239 alin. (1) C.proc.pen.].
c
b,c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect - art. 399 alin. (3) lit. c)
C.proc.pen. Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 241
alin. (1) lit. b) C.proc.pen. şi art. 399 alin. (3) lit. a) C.proc.pen.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât măsurile preventive
încetează de drept în cazurile în care instanţa de judecată
pronunţă o hotărâre de suspendare a executării pedepsei sub
supraveghere, chiar nedefinitivă [art. 241 alin. (1) lit. b)
C.proc.pen.]. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât
pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu executare nu

este un caz de încetare de drept a măsurii arestării preventive.
De asemenea, nici răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât
durata maximă a arestării preventive în primă instanţă este de
5 ani [art. 239 alin. (1) C.proc.pen.].
a, b
Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura
controlului judiciar pe cauţiune se soluţionează în cursul
judecăţii în camera de consiliu (atât etapa admiterii în
principiu, cât şi judecata pe fond). în etapa admiterii în
principiu se analizează şi dacă cererea este întemeiată, în caz
contrar urmând a fi respinsă în principiu [a se vedea art. 242
alin. (10) şi (11) C.proc.pen.].
b
A se vedea art. 242 alin. (10)-(13) C.proc.pen.
a, c
C.proc.pen.
c
Cererea de revocare sau înlocuire a măsurii preventive poate fi
formulată doar în scris şi se adresează judecătorului de
drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau
instanţei de judecată, după caz [art. 242 alin. (5) C.proc.pen.].
b, c
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 242 alin. (10) şi
(13) C.proc.pen.
b, c
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 241 alin. (I 1) lit. b)
C.proc.pen., art. 241 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. Doar în cursul
urmăririi penale durata maximă a măsurii arestului la
domiciliu este de 180 de zile [art. 222 alin. (9) C.proc.pen.].
b
Revocarea măsurilor preventive se dispune în cazul în care au
încetat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării
preventive (şi nu în caz de schimbare a acestora) sau în cazul
în care au apărut împrejurări noi din care rezultă
nelegalitatea măsurii. La data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii,
măsura arestării preventive încetează de drept, nu se revocă [art.
241 alin. (1) lit. c) C.proc.pen.].
b, c
încetarea de drept a măsurii arestării preventive se poate
dispune prin încheiere, prin sentinţa prin care instanţa
soluţionează cauza pe fond [art. 399 alin. (1) C.proc.pen.) sau
prin ordonanţa de clasare [art. 315 alin. (4) C.proc.pen.].
a, b
Audierea inculpatului prezent este obligatorie cu ocazia
soluţionării cererii de revocare sau înlocuire a unei măsuri
preventive [art. 242 alin. (8) C.proc.pen.]. Codul de procedură
penală nu prevede obligaţia de audiere a inculpatului cu ocazia
verificării legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive în cursul
judecăţii.
a
Faţă de suspect (indiferent că este major sau minor) se poate
lua doar măsura reţinerii. Măsurile controlului judiciar,
controlului judiciar pe cauţiune, arestului la domiciliu şi
arestării preventive se pot dispune doar faţă de inculpat.
c
Codul de procedură penală nu prevede termene derogatorii
pentru care se pot dispune măsurile preventive faţă de minori în
raport cu termenele pentru care se pot dispune măsurile preven-
tive faţă de majori.
a, b
C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, potrivit art. 249
alin. (5) C.proc.pen., măsurile asigurătorii care au ca scop
garantarea executării cheltuielilor judiciare pot fi luate asupra
bunurilor părţii responsabile civilmente. Răspunsul de la lit. b)
este corect - art. 249 alin. (6) teza întâi C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. c) este greşit-art. 249 alin. (6) teza a doua C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 249 alin. (4) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 249 alin. (1) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât răspunderea penală
este personală şi la fel sunt şi sancţiunile pronunţate; în acest
sens sunt şi dispoziţiile art. 249 alin. (3) C.proc.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât doar instanţa de
judecată poate lua măsuri asigurătorii după începerea judecăţii,
potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. b) este corect - art. 249 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. c) este greşit, întrucât luarea măsurilor asigurătorii este
obligatorie în unele situaţii - de exemplu, potrivit art. 249 alin.
(7) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât contestaţia
împotriva măsurilor asigurătorii poate fi formulată de orice
persoană interesată, potrivit art. 250 alin. (1) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect. Art. 254 C.proc.pen.
reglementează poprirea asigurătorie, care are ca obiect creanţe.
Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 249 alin. (8) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât se poate face
contestaţie şi împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror,
potrivit art. 250 alin. (1) C.proc.pen., precum şi împotriva
măsurii asigurătorii luate de judecătorul de cameră preliminară
ori de instanţă, potrivit art. 2501 C.proc.pen. Răspunsul de 1la lit.
b) este corect - art. 250 alin. (2) şi (7) C.proc.pen. şi art. 250 alin.
(3) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 250 alin.
(3) şi (6) C.proc.pen. şi art. 2501 alin. (2) Cproc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât contestaţia se
judecă în cameră de consiliu, potrivit art. 250 alin. (4)

C.proc.pen. Răspunsul de 1la lit. c) este greşit, având în vedere
dispoziţiile art. 250 alin. (5 ) C.proc.pen.
a, c
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit -art. 252 alin. (9)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect-art. 252 alin. (1)
C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât măsurile
asigurătorii pot avea ca obiect şi bunurile imobile, potrivit
este corect, potrivit art. 251 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c)
este greşit, întrucât şi bunurile perisabile pot fi sechestrate, după
cum rezultă din art. 252 alin. (2) şi (3) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât poprirea
asigurătorie se poate dispune doar prin ordonanţă sau încheiere,
potrivit art. 249 alin. (1) şi art. 254 alin. (1) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect, după cum rezultă din art. 254
alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât
poprirea are ca obiect doar bunuri mobile.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât doar instanţa de
judecată poate dispune restabilirea situaţiei anterioare, potrivit
art. 256 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât
restabilirea situaţiei anterioare nu este întotdeauna posibilă,
după cum rezultă şi din art. 256 C.proc.pen. Răspunsul de la lit.
c) este greşit, întrucât restabilirea situaţiei anterioare poate fi
dispusă doar în timpul judecăţii.
a, c
art. 2501 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 250
alin. (6) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 250
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit - art. 254 C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 254 C.proc. pen.
coroborat cu art. 136 alin. (4) din Constituţie, art. 861 C.civ. şi
art. 2.329 C.civ.
a, b
art. 330 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 249
alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 249
b
nu se referă la această ipoteză. Răspunsul de la lit. b) este corect
- art. 249 alin. (4) C.proc. pen. vorbeşte de orice persoană în
mâinile căreia s-ar afla bunurile, cu respectarea dispoziţiilor art.
112 C.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit - art. 249 alin. (5)
Cproc.pen. Doar când membrul de familie ar fi şi persoană
responsabilă civilmente, s-ar putea dispune astfel de măsuri.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit; şi bunurile minorilor pot
forma obiectul măsurilor asigurătorii, cu respectarea
dispoziţiilor art. 816 C.proc.civ. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, întrucât legea nu prevede o asemenea durată. Răspunsul
de la lit. c) este corect, celălalt soţ putând cere partajul şi
ridicarea măsurii asigurătorii de pe cota sa parte.
a, b
Având în vedere principiul formalismului incident în cazul
procedurii de citare, numai răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt
corecte, întrucât procedura de citare poate fi realizată numai
prin modalităţile prevăzute expres de lege.
a, c
Faţă de prevederile art. 257 alin. (2) C.proc.pen., numai
răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, organele din cadrul
Jandarmeriei Române putând numai pune în executare
mandatele de aducere emise conform art. 265 C.proc.pen.
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect - art. 257 alin.
(6) C.proc.pen.
a, b
Numai răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 258
alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât
art. 258 C.proc.pen. nu obligă organul judiciar să menţioneze în
cuprinsul citaţiei faptul că acţiunea penală a fost pusă în
mişcare.
b, c
C.proc.pen. prevede numai ca o modalitate subsidiară citarea la
locul de muncă, în cazul în care nu este cunoscută adresa unde
locuieşte persoana. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte -
art. 259 alin. (6) şi (7) C.proc.pen.
a, c
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât
suspectul sau inculpatul poate fi citat în condiţiile art. 259 alin.
(4) C.proc.pen. numai la sediul avocatului ales, nu şi al celui din
oficiu. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 259 alin. (1)
C.proc.pen.
c
Numai răspunsul de la lit. c) este corect - art. 259 alin. (5)
C.proc.pen.
a, b
Din prevederile art. 259 alin. (9) C.proc.pen. rezultă că
răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte. Răspunsul de la lit. c)
nu este corect, întrucât nu trebuie indicată o persoană cu
domiciliul pe teritoriul României, ci trebuie să fie indicată o
adresă pe teritoriul României unde urmează să i se facă toate

comunicările privind procesul.
a
Numai răspunsul de la lit. a) este corect - art. 259 alin. (12)
C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât persoana citată
trebuie să îşi manifeste acordul pentru a fi citată prin
intermediul poştei electronice, conform art. 257 alin. (5)
C.proc.pen. Citarea prin agent procedural este permisă de art.
257 alin. (2) C.proc.pen., iar locul citării este la sediul societăţii,
conform art. 259 alin. (12) C.proc.pen., prin urmare răspunsul
de la lit. b) este corect. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea,
corect, întrucât citarea prin notă telefonică poate fi realizată
chiar dacă nu există acordul persoanei citate, conform art. 257
a
Numai răspunsul de la lit. a) este corect, faţă de prevederile
art. 261 alin. (1) C.proc.pen. Totodată, spre deosebire de
procesul civil, Codul de procedură penală nu prevede ca
modalitate de îndeplinire a procedurii de citare lăsarea plicului
în căsuţa de scrisori.
b
Numai răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de formularea
art. 263 C.proc.pen. Astfel, răspunsul de la lit. a) este incorect,
întrucât persoana vătămată este în continuare nelegal citată şi
lipseşte de la judecarea cauzei. Răspunsul de la lit. c) este
incorect, întrucât instanţa poate invoca nelegala citare a unei
părţi numai la termenul la care ea s-a produs, în condiţiile art.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, din moment ce
inculpatul este arestat preventiv, prezenţa acestuia este
obligatorie conform art. 364 alin. (1) C.proc.pen., nemaifiind
astfel incidenţă limitarea prevăzută de art. 263 alin. (2)
C.proc.pen., nelegala citare putând fi invocată în condiţiile
nulităţii absolute, conform art. 281 alin. (4) lit. b) C.proc.pen., în
orice stare a procesului. Răspunsul de la lit. b) este corect,
conform art. 259 alin. (7) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu
este corect, întrucât prezenţa inculpatului arestat este obligatorie
în faţa instanţei, iar prezenţa avocatului din oficiu, care nu a luat
legătura cu inculpatul, nu poate acoperi nici viciile procedurii de
citare şi nici nulitatea absolută ce decurge din lipsa inculpatului.
b, c
Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât persoana vătămată a
fost legal citată, mandatul de aducere putând fi emis în condiţiile
art. 265 alin. (1) C.proc.pen. în cazul în care martorul refuză să
primească citaţia, va fi afişată înştiinţarea potrivit prevederilor
art. 260 alin. (2) C.proc.pen., martorul fiind legal citat de la
momentul expirării termenului pentru prezentare. Faţă de
acestea, răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât sunt
îndeplinite condiţiile art. 265 alin. (1) C.proc.pen.

c
Numai răspunsul de la lit. c) este corect - art. 265 alin. (2)
C.proc.pen.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, având în vedere
procedura stabilită prin art. 265 alin. (4) şi (7) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât, spre deosebire de
metodele speciale de supraveghere şi cercetare. Codul de
procedură penală nu prevede o procedură de emitere provizorie
a mandatului de aducere de către procuror.
a, c
Numai răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte - art. 266
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, dacă starea de
sănătate a persoanei supuse mandatului de aducere nu permite
deplasarea acesteia, împotriva sa nu poate fi folosită forţa, astfel
cum rezultă din art. 266 alin. (3) C.proc.pen. Răspunsurile de la
lit. b) şi c) sunt corecte - art. 266 alin. (1) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât din art. 265 alin.
(12) Cproc.pen. rezultă că, dacă audierea a fost finalizată înainte
de cele 8 ore, martorul nu mai poate fi privat de libertate în
continuare. Faţă de acelaşi text de lege, răspunsul de la lit. b)
este corect. Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât martorul
nu mai poate fi privat de libertate după expirarea celor 8 ore,
chiar dacă faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a reţinerii.
a, b
Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât termenele
substanţiale constituie o clasificare distinctă de termenele
procedurale, primele fiind stabilite pentru a asigura un drept sau
un interes procesual, preexistent şi independent de procesul
penal.
a
Faţă de dispoziţiile art. 268 alin. (1) C.proc.pen., numai
răspunsul de la lit. a) este corect. Răspunsul de la lit. c) este
greşit, întrucât nerespectarea termenelor procedurale poate, în
anumite condiţii, să atragă răspunderea disciplinară, însă
aceasta nu intervine în mod obligatoriu.
b
Termenul de apel este prevăzut pentru exercitarea căii de atac
a apelului, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea, în
principiu, din dreptul de a formula apel şi nulitatea cererii de
apel formulate peste termen. Prin urmare, numai răspunsul de
la lit. b) este corect, conform art. 268 alin. (1) C.proc.pen.
a, b
Termenul de 24 de ore este prevăzut pentru protejarea
libertăţii fizice a persoanei şi limitarea timpului în care aceasta
poate fi privată de libertate prin dispoziţia organelor de
urmărire penală, fiind astfel un termen substanţial. Termenul se
calculează conform art. 271 C.proc.pen. Prin urmare,
răspunsurile de ia lit. a) şi b) sunt corecte. Legea nu prevede un
termen de suspendare sau de întrerupere, răspunsul de la lit. c)
fiind astfel eronat.
a
Termenul se socoteşte în sens invers faţă de curgerea
timpului, de la termenul de judecată înspre data realizării
procedurii de citare. Termenul este prevăzut de art. 259 alin.
(11) C.proc.pen., fiind astfel un termen legal. Prin urmare,
răspunsul de la lit. a) este corect. Răspunsul de la lit. c) nu este
corect, întrucât termenul de 30 de zile este un termen prohibitiv,
judecarea cauzei neputând fi efectuată înainte de împlinirea
termenului.
a, c
art. 235 alin. (1) C.proc.pen., astfel cum au fost interpretate prin
Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015.
a
alin. (6) C.proc.pen. raportat la dispoziţiile art. 348 alin. (2)
C.proc.pen. Varianta de la lit. b) nu este corectă, întrucât, pe de
o parte, încheierea de începere a judecăţii nu este definitivă, iar,
pe de altă parte, chiar dacă ar avea caracter definitiv, efectele
menţinerii sunt reglementate de faza procesuală în care a avut
loc pronunţarea soluţiei de menţinere.
b
alin. (4) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât
termenul este de 48 de ore, conform art. 204 alin. (1) Cproc.pen.
b
răspunsul de la lit. b) este corect.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât prima zi a
termenului nu se ia în considerare, indiferent dacă aceasta este
zi de lucru sau sărbătoare legală, astfel cum prevede art. 269
alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, având în
vedere dispoziţiile exprese ale art. 269 alin. (2) C.proc.pen. De
asemenea, răspunsul de la lit. c) este corect - art. 268 alin. (1)
Cproc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 271 C.proc.pen. Având

în vedere că legea nu prevede posibilitatea întreruperii sau
suspendării termenelor privind arestarea preventivă, răspunsul
de la lit. c) este, de asemenea, corect. Răspunsul de la lit. b) nu
este corect, întrucât art. 269 alin. (2) Cproc.pen. este aplicabil
numai termenelor procedurale, măsurile preventive încetând de
drept la momentul expirării duratei pentru care au fost dispuse.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât parchetul
reprezintă un organ judiciar, astfel cum noţiunea este definită
de art. 30 C.proc.pen., şi, prin urmare, dacă actul a fost depus în
ultima zi a termenului la acel organ judiciar, din cauză că
petentul nu cunoştea organul competent, este considerat ca fiind
făcut în termen chiar dacă ajunge la instanţa competentă după
expirarea termenului, conform art. 270 alin. (2) C.proc.pen.
Având în vedere că primăria nu este organ judiciar, plângerea
va fi considerată tardivă, întrucât a ajuns la instanţa
competentă după momentul expirării termenului, răspunsul de
la lit. b) fiind greşit. Totodată, faţă de dispoziţiile art. 270 alin.
(1) C.proc.pen., plângerea depusă înăuntrul termenului la oficiu
poştal, prin scrisoare recomandată, este considerată ca fiind
făcută în termen, chiar dacă a ajuns la organul judiciar după
expirarea termenului; răspunsul de la lit. c) este astfel corect.
a, b
Costurile generale privind administrarea sistemului de justiţie
nu pot fi incluse în cadrul cheltuielilor judiciare efectuate în
cadrul procesului penal. Astfel, faţă de formularea art. 272 alin.
(1) C.proc.pen., numai răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte.
a, c
Faţă de dispoziţiile art. 273 C.proc.pen., numai răspunsurile
de la lit. a) şi c) sunt corecte.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, conform art. 273
alin. (2) C.proc.pen., martorul are dreptul la venitul de la locul
de muncă, adică acela care este plătit de către angajatorul său,
nu de către organul judiciar.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât, conform art. 274
alin. (1) C.proc.pen., inculpatul nu va fi obligat la plata
cheltuielilor privind avocaţii din oficiu, chiar şi în situaţia în care
instanţa pronunţă soluţia de condamnare. Răspunsul de la lit. b)
este corect, întrucât cheltuielile judiciare avansate de stat nu
sunt influenţate de reţinerea circumstanţelor atenuante.
a, b
Potrivit art. 276 alin. (1) C.proc.pen., răspunsurile de la lit. a)
şi b) sunt corecte. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, deoarece,
în cazul împăcării, cheltuielile judiciare sunt suportate atât de
către inculpat, cât şi de către persoana vătămată, conform art.
275 alin. (1) pct. 2 lit. d) C.proc.pen.
c
Conform art. 274 alin. (2) C.proc.pen., numai răspunsul de la
b
Inculpatul care a fost achitat poate fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare dacă a fost obligat la plata prejudiciului
(spre ex., este pronunţată soluţia de achitare conform art. 16
alin. (1) lit. b) teza a doua Cproc.pen., însă fapta prejudiciabilă
este săvârşită cu vinovăţia cerută de legea penală, inculpatul
fiind obligat să repare prejudiciul cauzat părţii civile). în această
situaţie, atât inculpatul X, cât şi inculpatul Y vor fi obligaţi să
achite cheltuielile judiciare avansate de stat, conform regulii
stabilite de art. 274 alin. (2) C.proc.pen. Astfel, numai răspunsul
de la lit. b) este corect.
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), conform art. 275 pct. 2
lit. a) C.proc.pen.
b
Singurul răspuns corect este cel de la lit. b) - art. 275 pct. 3 lit.
b) C.proc.pen.
b
Singurul răspuns corect este cel de la lit. b) - art. 275 alin. (2)
C.proc.pen.
b, c
Conform art. 341 alin. (71) C.proc.pen., în cazul în care,
ulterior sesizării judecătorului de cameră preliminară,
procurorul ierarhic superior admite plângerea şi dispune
infirmarea soluţiei atacate, plângerea va fi respinsă ca rămasă
fără obiect. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în
sarcina acestuia. Prin urmare, varianta de la lit. a) este
incorectă, iar cea de la lit. c) este corectă. Totodată, conform art.
276 alin. (6) C.proc.pen., este corect răspunsul de la lit. b).
g24 Răspunsuri şi explicaţii
c
Singurul răspuns corect este cel de la lit. c) - art. 274 alin. (3)
C.proc.pen.
a
Răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât părţii civile îi pot
fi acordate în integralitate cheltuielile judiciare avansate, chiar
dacă acţiunea civilă a fost admisă numai în parte, atunci când
instanţa apreciază că acestea au fost necesare pentru susţinerea
acţiunii civile, astfel cum rezultă din art. 276 alin. (2)
C.proc.pen. Numai răspunsul de la lit. a) este corect - art. 276
a
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât chiar şi
nulitatea relativă nu este lăsată la opţiunea organului judiciar,
existând obligativitatea aplicării acesteia dacă sunt întrunite
condiţiile prevăzute de lege. Răspunsul de la lit. c) este incorect,
deoarece sancţiunea pentru încălcarea termenului substanţial
este încetarea de drept a măsurii dispuse, conform art. 268 alin.
(2) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât anularea actelor
subsecvente actului declarat nul nu este condiţionată de tipul
nulităţii, aceasta putând interveni chiar dacă cu privire la actul
iniţial a fost constatată o cauză de nulitate relativă. Răspunsul
de la lit. b) este greşit, deoarece artele subsecvente pot fi anulate
în condiţiile art. 280 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c)
este corect, faţă de formularea art. 280 alin. (2) C.proc.pen.
b
Numai răspunsul de la lit. b) este corect - art. 280 alin. (3)
C.proc.pen.
b, c
Vătămarea procesuală în cazul nulităţii absolute este
prezumată de către legiuitor prin crearea cazului de nulitate şi
includerea acestuia în cadrul nulităţilor absolute. Prezumţia este
absolută, faţă de prevederile art. 281 alin. (1) C.proc.pen., care
arată că va determina întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea
dispoziţiilor enumerate. Prin urmare, numai răspunsurile de la
lit. b) şi c) sunt corecte.
a
Conform art. 281 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., situaţia expusă la
răspunsul de la lit. a) se încadrează în cazul de nulitate absolută.
Compunerea completului de judecată vizează numărul
judecătorilor care alcătuiesc completul, regulile privind
continuitatea completului în dezbateri şi cele privind
compatibilitatea judecătorilor, schimbarea grefierului
neîncadrându-se în cazurile de nulitate absolută prevăzute de
art. 281 C.proc.pen.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, întrucât, în
situaţiile expuse, judecătorii respectivi sunt incompatibili să
participe la judecarea cauzei conform art. 64 alin. (3) şi (4)
C.proc.pen., fiind astfel incident cazul de nulitate absolută
prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât încălcarea
competenţei personale sau materiale de către organele de
urmărire penală nu este sancţionată de către legiuitor cu
sancţiunea nulităţii absolute. Răspunsul de la lit. b) este, de
asemenea, greşit, deoarece nulitatea absolută intervine, conform
art. 281 alin. (1) lit. b) C.proc.pen., numai atunci când judecata
a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
Prin urmare, pentru aceleaşi motive, numai răspunsul de la lit.
c) este corect.
c
Desfăşurarea şedinţei de judecată în condiţiile descrise
constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 507 alin. (3) C.proc.pen.,
întrucât inculpatul era minor la data sesizării instanţei şi, prin
urmare, trebuia judecat înProcedură
şedinţă
penalănepublică, conform art. 509
78
alin. (2) C.proc.pen. Astfel răspunsul de la lit. b) este incorect.
Cu toate acestea, art. 281 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. nu este
incident, deoarece acesta se referă la acele situaţii în care şedinţa
de judecată trebuie să fie publică, iar aceasta se desfăşoară în
mod nepublic. în situaţia inversă, cum este cazul în speţă,
sancţiunea incidenţă este nulitatea relativă, numai răspunsul de
la lit. c) fiind corect.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 281 alin. (1) lit. c)
C.proc.pen. Totodată, având în vedere că, potrivit art. 533 alin.
(1) C.proc.pen., cererea de reabilitare se desfăşoară în şedinţă
nepublică, răspunsul de la lit. c) este corect.
a
Conform art. 510 alin. (1) C.proc.pen., când în aceeaşi cauză
sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori, şi
nu este posibilă disjungerea, judecata are loc potrivit
dispoziţiilor art. 507 alin. (1) şi după procedura obişnuită. Prin
urmare, dacă judecata are loc în şedinţă nepublică, este incident
cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. c)
C.proc.pen., răspunsul de la lit. a) fiind singurul corect.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât participarea
procurorului la efectuarea percheziţiei domiciliare nu este
obligatorie - art. 159 alin. (2) C.proc.pen. Participarea
procurorului la soluţionarea cauzei în primă instanţă este
obligatorie - art. 363 alin. (1) C.proc.pen., răspunsul de la lit. b)
fiind corect. De asemenea, la soluţionarea cererii de încuviinţare
a efectuării percheziţiei domiciliare este obligatorie participarea
procurorului, conform art. 157 alin. (5) C.proc.pen, răspunsul de
la lit. c) fiind astfel corect.
a
Numai răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât numai acesta
se încadrează într-unul dintre cazurile de nulitate absolută
limitativ prevăzute în art. 281 alin. (1) lit. e) C.proc.pen.
a, b
Conform art. 364 alin. (1) C.proc.pen., aducerea inculpatului
aflat în stare de deţinere la judecată este obligatorie. Prin
urmare, încălcarea obligaţiei de către instanţa de judecată este
sancţionată cu nulitatea absolută, în condiţiile art. 281 alin. (1)
lit. e) C.proc.pen., răspunsul de la lit. a) fiind astfel corect.
Potrivit art. 597 alin. (2) C.proc.pen., condamnatul internat într-
un centru educativ este adus la judecată. Faţă de acestea,
răspunsul de la lit. b) este corect. Răspunsul de la lit. c) este
incorect, întrucât inculpatul, chiar dacă se află în stare de
deţinere, poate solicita judecarea cauzei în lipsă, conform art.
364 alin. (4) C.proc.pen., acesta urmând să fie judecat numai în
prezenţa avocatului ales sau din oficiu.
Variantele de la lit. a) şi c) sunt corecte, faţă de dispoziţiile exprese ale art. 281 alin. (4) lit. a) şi
c) C.proc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, faţă de formularea art. 281
alin. (1) lit. f) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect,
întrucât, în cauza descrisă, asistenţa juridică nu este obligatorie,
iar încălcarea dreptului la apărare de către instanţa de judecată
va putea să fie invocată numai în condiţiile nulităţii relative.
Conform art. 93 alin. (4) C.proc.pen., asistenţa juridică este
obligatorie pentru partea civilă lipsită de capacitate de exerciţiu.
Prin urmare, varianta descrisă la lit. c) se încadrează în
dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) C.proc.pen.
a, b
C.proc.pen. încălcarea art. 281 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. poate fi
invocată în orice stare a procesului, conform art. 281 alin. (3)
C.proc.pen.
a, c
a
încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. f)
C.proc.pen. care a intervenit în cursul urmăririi penale poate fi
invocată numai până la încheierea procedurii de cameră preli-
minară, conform art. 281 alin. (4) lit. a) C.proc.pen. Astfel,
numai răspunsul de la lit. a) este corect.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât nulitatea
absolută poate fi acoperită în anumite situaţii de excepţie, cum
este cazul menţinerii actelor procesuale efectuate de către
instanţa ierarhic inferioară, conform art. 50 alin. (2)
C.proc.pen., şi menţinerea actelor efectuate de către judecătorul
cu privire la care s-a admis cererea de recuzare sau de abţinere,
conform art. 68 alin. (6) C.proc.pen. Astfel, răspunsurile de la lit.
b) şi c) sunt corecte.
a, b
Conform art. 282 alin. (1) C.proc.pen., este necesară existenţa
unei vătămări procesuale, răspunsul de la lit. a) fiind astfel
corect. Răspunsul de la lit. b) este corect, având în vedere art.
282 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
întrucât, în cazul nulităţii relative, nu este necesar un text de
lege special care să menţioneze că o anumită nerespectare a
dispoziţiilor legale este sancţionată cu nulitatea, întrucât textul
general de la art. 282 alin. (1) C.proc.pen. prevede această
sancţiune cu titlu de principiu.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, deoarece art. 282
alin. (2) C.proc.pen. conferă calitate în mod expres procurorului
şi persoanei vătămate de a invoca nulitatea relativă. Răspunsul
de la lit. b) nu este corect, întrucât, în principiu, instanţa nu
poate invoca din oficiu nulităţile relative, astfel cum rezultă din
enumerarea prevăzută de art. 282 alin. (2) C.proc.pen. Cu titlu
de excepţie, instanţa poate invoca nulitatea relativă atunci când

legea îi permite expres, cum este situaţia prevăzută de art. 262
alin. (2) C.proc.pen., care permite instanţei să invoce
neregularitatea procedurii de citare la termenul la care aceasta
s-a produs.
a, c
Din moment ce cauza nulităţii relative este situată în timpul
urmăririi penale, sunt aplicabile dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit.
a) şi b) C.proc.pen. Aşadar, numai răspunsurile de la lit. a) şi c)
sunt corecte.
a, b
Nulitatea relativă se acoperă prin trecerea termenului în care
poate fi invocată sau prin manifestarea de voinţă a părţii de
renunţare la protecţia conferită de lege. Prin urmare,
răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte. Atunci când instanţa
respinge cererea de anulare a actului procesual, nu ne aflăm
într-un caz de acoperire a nulităţii, ci nulitatea în sine nu există.
Răspunsul de la lit. c) este astfel incorect.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 283 alin. (1) lit. a)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, deoarece art. 283
alin. (3) C.proc.pen. permite sancţionarea numai a avocatului
ales care lipseşte de la termenul de judecată şi nu îşi asigură
substituirea, întrucât numai în această situaţie legiuitorul
prezumă existenţa unei încercări de tergiversare a cauzei.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 283 alin. (4) lit. i)
C.proc.pen. Totodată, răspunsul de la lit. c) este corect-art. 283
alin. (4) lit. n) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect,
întrucât situaţia expusă reprezintă o imposibilitate obiectivă de
prezentare care nu întruneşte condiţiile abaterii judiciare
prevăzute de art. 283 alin. (2) C.proc.pen.
b
Conform art. 283 alin. (6) C.proc.pen., aplicarea amenzii
judiciare nu înlătură răspunderea penală, în cazul în care fapta
constituie infracţiune, astfel răspunsul de la lit. a) este incorect,
iar răspunsul de la lit. b) este corect. Redactarea minutei pentru
aplicarea amenzii judiciare nu este prevăzută expres de lege şi,
prin urmare, răspunsul de la lit. c) este incorect.
a, c
Conform art. 286 alin. (1) C.proc.pen., organele de urmărire
penală se pronunţă prin ordonanţă, nemaiexistând posibilitatea
dispunerii măsurilor procesuale prin rezoluţie, conform
C.proc.pen. din 1969. Prin urmare, răspunsul de la lit. b) este
greşit, iar cel de la lit. a) corect. în cursul judecăţii instanţa aplică
amenda judiciară prin încheiere, astfel că răspunsul de lit. c) este
corect.
a, c
Conform art. 284 alin. (2) C.proc.pen., persoana amendată

poate cere anularea ori reducerea amenzii. Cererea de anulare
sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la
comunicarea ordonanţei. Prin urmare, răspunsul de la lit. a) este
corect, iar cel de la lit. b) este eronat. De asemenea, răspunsul de
la lit. c) este corect-art. 284 alin. (4) C.proc.pen.
b
Conform art. 284 alin. (5) C.proc.pen., cererea de anulare sau
de reducere a amenzii va fi soluţionată de către un alt judecător
de cameră preliminară; răspunsurile de la lit. a) şi de la lit. c)
sunt eronate. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece
termenul pentru formularea cererii este de 10 zile şi curge de la
comunicarea încheierii, conform art. 284 alin. (2) C.proc.pen.
a, b
răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte.
c
a
lit. a) este corect. Răspunsul de la lit. b) este incorect, deoarece
noua lege procesual penală nu mai permite procurorului să
dispună asupra cauzei prin rezoluţie, indiferent de stadiul la care
se află urmărirea penală. Totodată, răspunsul de la lit. c) este
incorect, întrucât încheierea este un act procesual care poate fi
dispus de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul
de cameră preliminară sau instanţa de judecată.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, conform art. 286
alin. (4) C.proc.pen., organul de cercetare penală dispune prin
ordonanţă actele procesuale cu privire la care se bucură de
competenţă funcţională. Totodată, răspunsul de la lit. b) este
corect, faţă de aceleaşi dispoziţii, având în vedere că organul de
cercetare penală propune procurorului luarea anumitor măsuri
care sunt în competenţa funcţională exclusivă a acestuia din
urmă. De asemenea, răspunsul de la lit. c) este incorect, deoarece
noua lege procesual penală nu mai permite organului de
cercetare penală să dispună asupra cauzei prin rezoluţie,
indiferent de stadiul la care se află urmărirea penală.
a, b
Conform art. 288 alin. (1) C.proc.pen., numai răspunsurile de
la lit. a) şi b) sunt corecte. Răspunsul de la lit. c) este incorect,
întrucât organele de urmărire penală se pot sesiza din oficiu
chiar în cazul infracţiunilor care nu au fost constatate în
flagrant.
a, b
Având în vedere dispoziţiile art. 288 alin. (2) C.proc.pen.,
numai răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte. în ceea ce

priveşte răspunsul de la lit. c), acesta este greşit, întrucât
sesizarea comandantului este necesară numai în cazul
infracţiunilor prevăzute de art. 413-417 C.pen.
b, c
C.proc.pen. Totodată, răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât
această posibilitate este prevăzută expres de dispoziţiile art. 289
alin. (7) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. a) este incorect,
deoarece o persoană care a luat la cunoştinţă de săvârşirea unei
infracţiuni, însă care nu a suferit o vătămare cauzată prin
respectiva infracţiune nu poate depune o plângere penală, ci
poate formula numai un denunţ, conform art. 290 alin. (1)
C.proc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât plângerea
prealabilă poate fi formulată în cadrul termenului de 3 luni
prevăzut de art. 296 alin. (1) sau (2) C.proc.pen. Răspunsul de la
lit. b) este incorect, întrucât plângerea prealabilă nu poate fi
formulată de către copilul major pentru părinţi, conform art.
295 alin. (3) C.proc.pen., care nu face trimitere la dispoziţiile art.
289 alin. (7) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, faţă
de dispoziţiile art. 295 alin. (3) prin raportare la art. 289 alin. (6)
C.proc.pen.
c
Conform art. 289 alin. (9) C.proc.pen., plângerea greşit
îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de
judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar
competent. Prin urmare, numai răspunsul de la lit. c) este corect.
a, b
C.proc.pen. De asemenea, faţă de prevederile art. 290 alin. (2)
C.proc.pen., care fac trimitere la dispoziţiile art. 289 alin. (8)
C.proc.pen, răspunsul de la lit. b) este corect. Având în vedere că
art. 290 alin. (2) C.proc.pen. nu conţine o trimitere la art. 289
alin. (7) C.proc.pen., răspunsul de la lit. c) este greşit.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 292 C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este greşit, deoarece procesul-verbal de
sesizare din oficiu constituie numai actul de sesizare al organelor
de urmărire penală, începerea urmăririi penale urmând să fie
dispusă printr-o ordonanţă, dacă sunt întrunite condiţiile
prevăzute de art. 305 C.proc.pen. Soluţia de la lit. c) este
incorectă, întrucât legea nu prevede obligativitatea reţinerii în
cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală.
a, c
Faţă de dispoziţiile art. 293 C.proc.pen., numai răspunsurile
de la lit. a) şi c) sunt corecte.
a, b
C.proc.pen. Nu este corect răspunsul de la lit. c), deoarece legea
nu prevede ca fiind obligatorie reţinerea suspectului la
momentul constatării infracţiunii flagrante.
b, c
Faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (l)-(3) C.proc.pen., numai
răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece, atunci când
plângerea nu îndeplineşte condiţiile de formă neesenţiale, care
pot fi astfel complinite, plângerea va fi restituită petentului.
Totodată, răspunsul de la lit. c) este corect pentru aceleaşi
considerente.
b
Verificările prealabile sunt efectuate după începerea urmăririi
penale in rem şi înainte de dispunerea continuării efectuării
urmăririi penale faţă de suspect, obţinerea unor autorizaţii
prealabile sau îndeplinirea unei alte condiţii prealabile vizând
exclusiv situaţiile în care urmărirea penală urmează să vizeze o
anumită persoană pentru care legea impune o astfel de cerinţă.
Prin urmare, numai răspunsul de la lit. b) este corect.
b
Conform art. 295 C.proc.pen. numai răspunsul de la lit. b)
este corect. Răspunsul de la lit. a) este incorect, deoarece, atunci
când legea prevede expres, punerea în mişcare a acţiunii penale
este condiţionată de formularea plângerii prealabile şi, prin
urmare, acesta nu poate fi calificat ca un act procesual
facultativ. De asemenea, având în vedere că art. 296 C.proc.pen.
prevede un termen pentru formularea plângerii prealabile,
răspunsul de la lit. c) este greşit.
a, b
Numai răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte - art. 295
alin. (3) C.proc.pen. raportat la prevederile art. 289 alin. (3) şi
c
Conform art. 157 alin. (3) C.pen., fapta atrage răspunderea
penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au
participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă
s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea. Prin urmare,
b, c
Numai răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte - art. 296
alin. (2) şi 3 C.proc.pen.
b
Termenul de 3 luni instituit prin art. 296 C.proc.pen. are rolul
de a sistematiza acţiunea represivă, fiind astfel un termen
procedural. în cadrul acestui termen poate fi exercitat actul

procesual al plângerii prealabile, nerespectarea sa atrăgând
decăderea din formularea plângerii şi nulitatea actului făcut
peste termen. Prin urmare, termenul este unul procedural
imperativ. Astfel, numai răspunsul de la lit. b) este corect.
a, c
Conform art. 270 alin. (1) C.proc.pen., actul depus înăuntrul
termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinere
ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare
recomandată este considerat ca făcut în termen. înregistrarea
sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe
actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori
atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus servesc ca
dată a depunerii actului. Prin urmare, răspunsul de la lit. a) este
corect. Conform art. 270 alin. (2) C.proc.pen., dacă un act care
trebuia făcut într-un anumit termen a fost comunicat sau
transmis, din necunoaştere ori dintr-o greşeală vădită a
expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui organ
judiciar care nu are competenţă, se consideră că a fost depus în
termen, chiar dacă actul ajunge la organul judiciar competent
după expirarea termenului fixat. Răspunsul de la lit. b) este
incorect, întrucât consiliul local nu este un organ judiciar, astfel
cum această noţiune este definită de art. 30 C.proc.pen., şi, prin
urmare, actul va fi considerat depus la momentul înregistrării la
organul judiciar competent. Pentru aceleaşi considerente,
răspunsul de la lit. c) este corect, instanţa de judecată fiind un
organ judiciar.
a, b
Conform dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C.proc.pen., răspunsul
de la lit. a) este corect. Având în vedere art. 157 alin. (4) C.pen.,
în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate
de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă sau o
persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acţiunea
penală se poate pune în mişcare şi din oficiu. Astfel, răspunsul de
la lit. b) este corect. Răspunsul de la lit. c) este incorect, deoarece
este lipsită de utilitate restituirea plângerii către persoana
vătămată, din moment ce termenul pentru formularea plângerii
prealabile a fost deja depăşit.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât procurorul
ierarhic superior nu exercită supravegherea activităţii
procurorului ierarhic inferior, dreptul procurorului ierarhic
superior de a infirma actele nelegale sau netemeinice ale
procurorului ierarhic inferior fiind expresia principiului
subordonării ierarhice. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
corecte, variantele de răspuns reprezentând modalităţi de
exercitare a supravegherii activităţii organului de cercetare
penală.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, dispoziţiile relative la
competenţa organului de urmărire penală fiind prevăzute sub
sancţiunea nulităţii relative. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
relaţia procuror care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală - procuror ierarhic superior fiind stabilită de principiul
subordonării şi controlului ierarhic. Răspunsul de la lit. c) este
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, potrivit dispoziţiilor art.
324 alin. (2) C.proc.pen. procurorul având posibilitatea să preia
orice cauză în care exercită supravegherea urmăririi penale.
Răspunsul de la lit. b) este eronat, în cazurile prevăzute de lege
urmărirea penală efectuându-se în mod obligatoriu de către
procuror, posibilitatea trecerii unei cauze în care procurorul
efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în
supravegherea acestuia nefiind prevăzută de legea procesual
penală. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, eronat, faţă de
dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C.proc.pen.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsurile de la lit. b)
şi c) sunt eronate, faţă de dispoziţiile art. 300 alin. (4)
C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, organelor ierarhic
superioare ale poliţiei judiciare sau ale organelor de cercetare
penală speciale fiindu-le interzis să dea îndrumări sau dispoziţii
privind cercetarea penală, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (2)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsul de
la lit. c) este eronat, faţă de dispoziţiile art. 300 alin. (3)
C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, iar răspunsul de la lit. b)
este corect, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (3) C.proc.pen.
procurorul având competenţa să dispună declinarea sau
trimiterea cauzei organului de cercetare penală competent.
Răspunsul de la lit. c) este eronat, actele care nu suferă amânare
fiind efectuate în toate cazurile, chiar dacă acestea privesc o
cauză care nu este de competenţa organului de cercetare penală.
b
lit. b) este corect, dispoziţiile relative la competenţa organului de
urmărire penală fiind prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative,
astfel că, în lipsa dovedirii unei vătămări a drepturilor
Răspunsurile corecte sunt variantele b) şi c), faţă de dispoziţiile art. 302 C.proc.pen.
subiecţilor procesuali principali şi ale părţilor care să nu poată fi

înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actelor, acestea vor
rămâne valabile.
a
şi c) sunt eronate, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă
neputându-se ivi între organele de cercetare penală [contrar
dispoziţiilor art. 63 alin. (4) C.proc.pen.], în cazul sesizărilor
multiple procurorul reunind cauzele potrivit dispoziţiilor art. 63
alin. (1) raportat la art. 43 alin. (4) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. c) este corect, iar răspunsurile de la lit. a)
şi b) sunt eronate, stabilirea organului de cercetare penală care
va efectua urmărirea penală fiind apanajul procurorului care
supraveghează urmărirea penală în cauză.
c
Unicul răspuns corect este cel de la lit. c), faţă de dispoziţiile
art. 59 C.proc.pen.
b, c
b, c
Răspunsurile corecte sunt variantele b) şi c), faţă de
dispoziţiile art. 302 C.proc.pen.
b,c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, iar răspunsurile de la lit. b)
şi c) sunt corecte, preluarea cauzei de către organul de cercetare
penală superior celui care efectuează cercetarea penala nefiind
echivalentă cu preluarea cauzei de către parchetul ierarhic
superior celui competent.
b, c
302 alin. (2) C.proc.pen. numai organul de cercetare penală
superior celui care efectuează cercetarea penală In cauză având
posibilitatea de a propune procurorului preluarea cauzei.
Răspunsul de la lit. b) este corect, organul de cercetare penală
având dreptul să aprecieze asupra oportunităţii efectuării
actelor de urmărire penală în afara razei sale teritoriale, sub
rezerva ca actele să nu fie efectuate în cuprinsul aceleiaşi
localităţi, caz în care organul de cercetare penală va efectua
actele de urmărire penală. Răspunsul de la lit. c) este corect,
dispoziţiile art. 313 alin. (4) C.proc.pen. stabilind numai o
perioadă maximală.
b, c
lit. a) este eronat, faţă de dispoziţiile art. 303 alin. (3) C.proc.pen.
b
303 alin. (3) C.proc.pen., în cazul îndeplinirii în mod defectuos
de către organul de cercetare penală a dispoziţiilor procurorului,
acestuia (i.e. organul de cercetare penală) putându-i-se aplica

amenda judiciară, şi nu conducătorului său. Răspunsul de la lit.
b) este corect, iar răspunsul de la lit. c) este eronat, cele două
variante exemplificând metode de exercitare a supravegherii
urmăririi penale de către procuror.
a, c
este eronat, faţă de dispoziţiile art. 303 alin. (2) şi 304 alin. (1)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, orice persoană ale
cărei interese legitime au fost vătămate având dreptul să
formuleze plângere împotriva actelor şi măsurilor organelor de
urmărire penală.
b, c
este corect, prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal
fiind procuror ierarhic superior prim-procurorului parchetului
de pe lângă judecătorie şi procurorului din cadrul parchetului de
pe lângă tribunal, nu şi al procurorului din cadrul parchetului
de pe lângă judecătorie. Răspunsul de la lit. c) este corect, în
ipoteza în care prim-procurorul supraveghează urmărirea
penală fiind incidente dispoziţiile art. 304 alin. (1) C.proc.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, potrivit dispoziţiilor art. 360
alin. (2) C.proc.pen., procurorul, în cazul constatării infracţiunii
de audienţă, putând declara că începe urmărirea penală.
Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea, corect, întrucât
dispoziţia de începere a urmăririi penale in rem nu necesită
confirmarea de către procuror, potrivit dispoziţiilor art. 305 alin.
(1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, potrivit
dispoziţiilor art. 294 alin. (3) C.proc.pen., dacă din cuprinsul
sesizării rezultă unul dintre cazurile de împiedicare a exercitării
acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de
cercetare penală înaintează procurorul actele, împreună cu
propunerea de clasare.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, atât procurorul,
cât şi prim-procurorul, care supraveghează/efectuează
urmărirea penală având competenţa de a dispune începerea
urmăririi penale. Răspunsul de la lit. c) este eronat, instanţa
neavând competenţa funcţională să dispună începerea urmăririi
penale.
a, c
alin. (3) şi (4) C.proc.pen procurorul care efectuează urmărirea
penală poate dispune delegarea organelor de cercetare penală în
vederea efectuării unor acte de urmărire penală, afară de actele
procesuale care nu pot face obiectul delegării, continuarea
urmăririi penale faţă de suspect intrând în această categorie
Răspunsul de la lit. b) este eronat, iar răspunsul de la lit. c) este

b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, continuarea urmăririi
penale faţă de suspect neputând fi dispusă numai în baza actului
de sesizare, chiar şi atunci când autorul faptei este indicat sau
cunoscut [art. 305 alin. (1) C.proc.pen.]. Răspunsul de la lit. b)
este corect, potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (3) C.proc.pen.,
dacă din cuprinsul sesizării rezultă unul dintre cazurile de
împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16
alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorul
actele, împreună cu propunerea de clasare. Răspunsul de la lit.
c) este eronat, calitatea de suspect fiind acordată prin dispoziţia
de continuare a urmăririi penale, şi nu prin simpla începere a
urmăririi penale cu privire la faptă.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, iar răspunsul de la lit. c)
este corect, faţă de dispoziţiile art. 294 1 C.proc.pen. Răspunsul
de la lit. b) este corect, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2)
Cproc.pen., suspendarea urmăririi penale fiind dispusă şi în
situaţia în care există un impediment legal temporar pentru
punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, în cazul în care procurorul
efectuează urmărirea penală actele procesuale fiind dispuse
numai de către acesta, pe cale de consecinţă, dispoziţia de
continuare a urmăririi penale faţă de suspect nu va fi dată de
către organul de cercetare penală şi confirmată de către
procuror. Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de dispoziţiile
art. 287 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este, de
asemenea, corect, faţă de dispoziţiile art. 305 alin. (3) Cproc.pen.
a, c
lit. b) este eronat, termenul de 3 zile prevăzut de dispoziţiile art.
305 alin. (3) C.proc.pen. se referă la tempestivitatea procedurii
confirmării măsurii organului de cercetare penală, fiind, aşadar,
un termen procedural care se calculează pe unităţi libere de
timp, iar nerespectarea lui poate atrage sancţiunea nulităţii
relative [art. 268 alin. (3), art. 282 C.proc.pen.]
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsurile de la lit. a)
şi c) sunt eronate, împrejurarea că procurorul care
supraveghează urmărirea penală dispune continuarea efectuării
urmăririi penale faţă de suspect nefiind echivalentă cu preluarea
cauzei în vederea efectuării urmăririi penale de către procuror.
Aşadar, în această ipoteză, organul de cercetare penală are în
continuare competenţa să efectueze cercetarea penală.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, organul de

urmărire penală fiind obligat să strângă probele necesare pentru
identificarea bunurilor şi valorilor supuse confiscării speciale şi
confiscării extinse, măsuri de siguranţă care pot fi dispuse şi
asupra bunurilor terţilor. Răspunsul de la lit. b) este eronat, faţă
de dispoziţiile art. 306 alin. (6) C.proc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, potrivit
dispoziţiilor art. 90 lit. a) C.proc.pen., suspectul minor
beneficiază de asistenţă juridică obligatorie, fiind lipsit de
importanţă dacă potrivit legii civile a dobândit cu anticipaţie
capacitatea de exerciţiu deplină. Răspunsul de la lit. b) este
eronat, în cazul suspectului fiind posibilă restricţionarea
nelimitată a accesului la dosarul penal. Răspunsul de la lit. c)
este corect, împotriva oricărei măsuri a organului de cercetare
penală fiind posibilă formularea unei plângeri, potrivit art. 336
alin. (1) şi art. 209 alin. (14) C.proc.pen.
a
alin. (3), art. 83 lit. a1) C.proc.pen. atât suspectul, cât şi
inculpatul având dreptul să cunoască fapta şi încadrarea
juridică reţinută în sarcina lui. Răspunsurile de la lit. b) şi c)
sunt eronate, pe de-o parte, în cazul suspectului fiind posibilă
restricţionarea accesului la dosar fără limite temporale, iar, pe
de altă parte, împotriva suspectului nefiind posibilă luarea
măsurii controlului judiciar.
a
este eronat, dispoziţiile art. 308 C.proc.pen. neprevăzând
competenţa teritorială a judecătorului de drepturi şi libertăţi,
motiv pentru care vor fi aplicabile dispoziţiile generale relative
la competenţa organelor de jurisdicţie. Răspunsul de la lit. c)
este eronat, în cazul în care procurorii militari efectuează
urmărirea penală în cauză, competenţa instanţei va fi stabilită
potrivit dispoziţiilor art. 44 C.proc.pen., în ipoteza dată operând
o prorogare de competenţă în favoarea instanţelor superioare în
grad judecătoriilor.
b
Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsurile de la lit. a)
şi c) sunt eronate, faţă de dispoziţiile art. 308 C.proc.pen. Astfel,
audierea anticipată nu este aplicabilă coinculpatului, ci numai
persoanei vătămate, părţii civile, părţii responsabile civilmente şi
martorului. De asemenea, în cazul persoanei vătămate, se poate
apela la procedura audierii anticipare nu numai când există
riscul ca persoana să nu mai poată fi audiată în cursul judecăţii,
ci şi atunci când se apreciază că evitarea audierii repetate pe
parcursul procesului este în interesul persoanei vătămate.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt eronate, nefiind posibilă

punerea în mişcare a acţiunii penale prin rechizitoriu, măsura
putând fi dispusă fie prin ordonanţă (art. 309 C.proc.pen.), fie
verbal de către procurorul de şedinţă [art. 360 alin. (2) C. proc.
pen). Răspunsul de la lit. c) este corect, măsurile preventive
restrictive de drepturi putând fi luate numai faţă de inculpat.
a, b
art. 309 alin. (3) şi (4) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
eronat, accesul la dosar putând fi restricţionat şi după punerea
în mişcare a acţiunii penale pentru cel mult 10 zile.
a, c
Variantele de răspuns lit. a) şi c) sunt corecte, potrivit art. 311
C.proc.pen., atât procurorul, cât şi organul de cercetare penală
având competenţa de a dispune extinderea urmăririi penale,
inclusiv în ipoteza în care urmărirea penală se efectuează faţă de
o persoană. Răspunsul de la lit. b) este eronat, întrucât nu în
toate cazurile în care se dispune de către organul de cercetare
penală extinderea urmăririi penale este obligatorie confirmarea,
ci numai în cazul în care urmărirea penală se efectuează faţă de
o persoană, potrivit dispoziţiilor art. 311 alin. (2) C.proc.pen.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, cele două variante
reprezentând deosebiri între cele două faze procesuale când
poate fi dispusă suspendarea. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
întrucât suspendarea pe perioada desfăşurării procedurii de
mediere poate fi dispusă atât în faza urmăririi penale, cât şi în
faza judecăţii, fiind identificată astfel o asemănare, şi nu o
deosebire între cele două măsuri.
a, b
alin. (4), art. 241 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. Răspunsul de la lit.
b) este, de asemenea, corect, în caz de clasare fiind posibilă
menţinerea măsurilor asigurătorii, potrivit dispoziţiilor art. 315
alin. (2) lit. a) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
cheltuielile judiciare fiind stabilite în sarcina persoanei căreia i
s-a reţinut o culpă procesuală.
c
315 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., clasarea fiind dispusă şi atunci
când sesizarea nu întruneşte condiţiile legale de fond şi formă.
Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea, eronat, clasarea cauzei
nereprezentând o cauză de ridicare automată a măsurilor
asigurătorii, chiar mai mult, acestea putând fi chiar menţinute.
Răspunsul de la lit. c) este corect, rezolvarea cauzelor fiind de
competenţa exclusivă a procurorului, organul de cercetare
penală fiind competent numai să facă propuneri.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, în cazul în care s-a dispus

clasarea fiind obligatorie restituirea integrală a cauţiunii,
potrivit dispoziţiilor art. 217 alin. (8) Cproc.pen. Răspunsul de la
lit. b) este, de asemenea, eronat, potrivit dispoziţiilor art. 315
alin. (2) lit. c) C.proc.pen., procurorul putând solicita
judecătorului de cameră preliminară fie desfiinţarea unor
înscrisuri, fie confiscarea specială, dar niciodată confiscarea
extinsă, care poate fi dispusă numai de către instanţa de
judecată, în caz de condamnare. Răspunsul de la lit. c) este
corect, faţă de considerentele ce preced.
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, atât numele,
prenumele şi calitatea celui care întocmeşte ordonanţa, cât şi
calea de atac disponibilă sunt menţiuni obligatorii [art. 286 alin.
(2) C.proc.pen.]. Răspunsul de la lit. b) este eronat, în faza
urmăririi penale nefiind posibilă dispunerea măsurii confiscării
speciale.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, clasarea în această ipoteză
fiind incidenţă tocmai pentru că începerea urmăririi penale nu
poate fi dispusă din cauza neconformităţilor sesizării. Răspunsul
de la lit. b) este eronat, examinarea sesizării din punct de vedere
al îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă fiind realizată
numai în cazul plângerilor şi denunţurilor. Răspunsul de la lit. c)
este eronat, rezolvarea cauzelor fiind de competenţa exclusivă a
procurorului, organul de cercetare penală fiind competent
numai să facă propuneri.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, verificarea ex officio sub
aspectul legalităţii şi temeiniciei a soluţiilor de netrimitere în
judecată vizând exclusiv soluţia renunţării la urmărirea penală,
soluţia clasării urmând procedura comună. Răspunsul de la lit.
b) este eronat, atât renunţarea la urmărirea penală, cât şi soluţia
clasării, putând fi dispusă şi faţă de autor necunoscut, caz în
care devin incidente dispoziţiile art. 315 alin. (5) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect, ordonanţa de clasare sau de
renunţare la urmărirea penală cuprinzând, atunci când este
cazul, şi dispoziţii privind sesizarea judecătorului de cameră
preliminară cu propunerea de luare a măsurii internării
medicale.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, procurorul întocmind un
singur rechizitoriu, chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc
mai multe fapte ori mai mulţi suspecţi şi inculpaţi şi chiar dacă
se dau acestora rezolvări diferite. Răspunsul de la lit. b) este
eronat, motivarea în drept şi în fapt a ordonanţei de renunţare la
urmărirea penală nu caracterizează, în toate cazurile, ordonanţa
de clasare. Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, eronat,
renunţarea la urmărirea penală fiind

posibilă numai în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede
pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani 93şi
numai dacă fapta nu a avutProcedură penală
ca urmare moartea victimei.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt eronate, faţă de dispoziţiile
corect, soluţia renunţării la urmărirea penală fiind posibilă şi în
cazurile în care autorul faptei nu este identificat.
a, b
alin. (3) C.proc.pen., în cuprinsul ordonanţei de clasare fiind
menţionate şi măsurile de siguranţă luate în faza urmăririi
penale, respectiv obligarea la tratament medical sau internarea
medicală. Răspunsul de la lit. b) este corect, iar răspunsul de la
lit. c) este eronat, potrivit dispoziţiilor art. 241 alin. (1) lit. b)
C.proc.pen. măsurile preventive încetând de drept în cazul în
care se dispune o soluţie de netrimitere în judecată, iar potrivit
dispoziţiilor art. 315 alin. (4) C.proc.pen., despre această împreju-
rare va fi făcută menţiune în cuprinsul ordonanţei.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, cunoaşterea autorului faptei
fiind necesară numai atunci când se dispune continuarea
urmăririi penale faţă de persoană. Răspunsul de la lit. b) este
corect, faţă de dispoziţiile art. 318 alin. (4) C.proc.pen. Răspunsul
de la lit. c) este eronat, numai suspectul sau inculpatul având
dreptul, în unele cazuri, să solicite continuarea procesului penal.
a, c
lit. b) este eronat, procurorul ierarhic superior al procurorului
general al curţii de apel şi al procurorului-şef secţie din cadrul
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este
procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie. Aşadar, în această ipoteză, competent să se
pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la
urmărirea penală este procurorul general al Parchetului de pe
lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
b, c
lit. a) este eronat, efectele hotărârii prin care s-a dispus
desemnarea altei instanţe care să fie sesizată în cazul în care se va
emite rechizitoriu se vor produce numai după emiterea
rechizitoriului. Aşadar, nici competenţa judecătorului de drepturi
şi libertăţi, nici competenţa judecătorului de cameră preliminară
nu suferă modificări.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, spre deosebire de soluţia
clasării, soluţia renunţării la urmărirea penală fiind supusă
verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei în mod automat.
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, faţă de dispoziţiile art. 329 alin. (1), art. 330,
art. 331 Cproc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, procurorul ierarhic superior având dreptul
să infirme actele nelegale sau netemeinice ale procurorului.
Răspunsul de la lit. b) este eronat, întrucât atât prin soluţia

clasării, cât şi prin soluţia renunţării la urmărirea penală,
acţiunea penală este stinsă, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, în cazul soluţiei de
renunţare la urmărirea penală suspectul sau inculpatul nefiind în
drept să solicite continuarea procesului penal, potrivit
dispoziţiilor art. 319 C.proc.pen. (contradicţia cu dispoziţiile art.
18 C.proc.pen. este rezultatul unei necorelări).
b
lit. b) este corect, plângerea împotriva soluţiei de clasare dispuse
prin rechizitoriu fiind admisibilă şi urmând aceeaşi procedură ca
în cazul în care soluţia ar fi fost dispusă prin ordonanţă.
a, b
a, c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt corecte, reluarea urmăririi
penale având loc în toate cazurile în care procurorul ierarhic
superior se pronunţă în sens negativ asupra soluţiei procurorului
indiferent dacă a fost dispusă trimiterea în judecată sau
netrimiterea în judecată. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
reluarea în caz de redeschidere nefiind supusă confirmării
judecătorului de cameră preliminară în toate cazurile [e.g. art.
335 alin. (6) C.proc.pen.].
a, b
Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 338 C.proc.pen. Soluţia de
la lit. c) este eronată, întrucât art. 336 alin. (3) C.proc pen
prevede în mod expres că introducerea plângerii nu suspendă
aducerea la îndeplinire a măsurii sau a actului care formează
obiectul plângerii.
a
Plângerea împotriva actelor efectuate de către procuror se
rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de
procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori
de procurorul-şef de secţie al parchetului. Prin urmare, răspunsul
de la lit. a) este corect. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
incorecte, întrucât, conform art. 336 alin. (3) C.proc.pen.,
depunerea plângerii nu suspendă executarea actului. Prin
urmare, persoana împotriva căreia se desfăşoară urmărirea
penală va avea calitatea de inculpat până la o eventuală infirmare
a ordonanţei ca urmare a plângerii formulate.
b
Conform art. 340 alin. (1) raportat la art. 339 C.proc.pen.,
împotriva soluţiei de clasare persoana interesată poate formula
plângere la procurorul ierarhic superior, iar dacă această
plângere a fost respinsă, aceeaşi persoană poate formula plângere
la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar
reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă
instanţă. Astfel, răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt incorecte.

Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de dispoziţiile art. 339 alin.
(5) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât, conform art. 284
alin. (4) C.proc.pen., cererea de anulare ori reducere a amenzii
aplicate prin ordonanţă va fi soluţionată de judecătorul de
drepturi şi libertăţi. De asemenea, varianta de lit. b) este eronată,
deoarece, potrivit art. 340 alin. (1) C.proc.pen., obiectul
procedurii îl constituie ordonanţa de clasare, nu ordonanţa prin
care prim-procurorul respinge plângerea împotriva respectivei
ordonanţe. Varianta de la lit. c) este singura corectă, întrucât
judecătorul de cameră preliminară are competenţa de a soluţiona
plângerea numai după ce a fost epuizată procedura plângerii
prevăzută de art. 339 C.proc.pen., în caz contrar, plângerea
urmează să fie trimisă pe cale administrativă organului judiciar
competent, conform art. 341 alin. (1) teza a ll-a C.proc.pen.
a, c
Conform art. 340 alin. (1) C.proc.pen., răspunsul de la lit. a)
este corect. Potrivit art. 340 alin. (2) C.proc.pen., dacă plângerea
nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a
face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea
termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea,
dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de
rezolvare. Din norma enunţată, rezultă că, în situaţia în care
ordonanţa prim-procurorului privind soluţionarea plângerii nu a
fost comunicată persoanei interesate, termenul pentru
formularea plângerii în faţa judecătorului nu a început să curgă.
Prin urmare, răspunsul de la lit. c) este corect, iar cel de la lit. b)
este greşit.
a, b
Rolul termenului de 20 de zile este acela de a disciplina
persoanele care au interes să conteste legalitatea sau temeinicia
ordonanţei de clasare sau de renunţare la urmărire penală. Prin
urmare, termenul se încadrează în categoria termenelor
procedurale. Dreptul de a formula plângere trebuie exercitat în
interiorul termenului de 20 de zile, sub sancţiunea decăderii din
dreptul de a formula plângere. Aşadar, răspunsul de la lit. a) este
corect. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 269 alin. (2)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, întrucât legea nu
prevede cazuri de întrerupere a termenului de 20 de zile.
c
în cazul rechizitoriului cu conţinut complex, dispoziţia de
clasare îşi păstrează caracterul independent faţă de dispoziţia de
trimitere în judecată. Astfel, soluţia de clasare va putea fi atacată
în acelaşi mod ca atunci când a fost dispusă prin ordonanţă. Prin
urmare, răspunsul de la lit. c) este corect. Răspunsul de la lit. b)
este incorect, deoarece competenţa judecătorului de cameră
preliminară va fi apreciată prin raportare la fapta sau persoana

cu privire la care a fost dispusă soluţia de clasare.
a, b
Conform art. 336 alin. (1) C.proc.pen., poate formula plângere
împotriva soluţiei de clasare sau de renunţare la urmărire penală
orice persoană, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor
sale legitime. Persoana care a avut calitate de suspect în cauză şi
persoana vătămată îndeplinesc cerinţa impusă de lege,
răspunsurile de la lit. a) şi b) fiind corecte. în cazul
denunţătorului, prin ipoteză, acestuia nu i-a fost adusă nicio
vătămare prin săvârşirea infracţiunii şi, prin urmare, nu poate
invoca un interes legitim pentru contestarea soluţiei procurorului.
Răspunsul de la lit. c) este, prin urmare, greşit.
c
Conform art. 341 alin. (1) teza a doua C.proc.pen., numai
răspunsul de la lit. c) este corect.
a, c
Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599/21.10.2014,
soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră
preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea
petentului, a procurorului şi a intimaţilor" este neconstituţională.
Totodată, conform art. 341 alin. (2) C.proc.pen., judecătorul de
cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune
citarea petentului şi a intimaţilor. Prin urmare, răspunsul de la
lit. b) este incorect, întrucât la soluţionarea plângerii trebuie să fie
asigurată legala citare a părţilor. Răspunsul de la lit. c) este
corect, întrucât, conform art. 341 alin. (3) C.proc.pen., procurorul
are obligaţia să înainteze dosarul cauzei.
a, c
alin. (2) C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară are
obligaţia de a dispune citarea petentului şi a intimaţilor. Această
cerinţă este satisfăcută numai dacă citarea este legal îndeplinită,
iar conform art. 257 alin. (6) C.proc.pen., citarea intimatei este
nelegal îndeplinită. Răspunsul de la lit. b) este eronat, faţă de
dispoziţiile art. 341 alin. (5S) C.proc.pen., din care rezultă că pot fi
administrate numai înscrisuri noi. Varianta de la lit. c) este
corectă, faţă de dispoziţiile art. 100 alin. (4) lit. c) C.proc.pen.
a, b
Conform art. 340 alin. (1) C.proc.pen., în faţa judecătorului de
cameră preliminară pot fi atacate numai soluţiile de clasare. Prin
urmare, formularea plângerii la judecătorul de cameră
preliminară împotriva ordonanţei de clasare va atrage
respingerea acesteia ca inadmisibilă, răspunsul de la lit. a) fiind
corect. Conform art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2
lit. d) C.proc.pen., soluţia de la lit. b) este corectă. Răspunsul de la
lit. c) este eronat, întrucât plângerea nu poate fi respinsă prin
sentinţă.
b
Faţade dispoziţiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C.proc.pen.,
soluţiile de la lit. a) şi c) sunt posibile atât în situaţia în care a fost
pusă în mişcare acţiunea penală, cât şi atunci când în cursul
urmăririi penale nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
Soluţia de la lit. b) este posibila numai în situaţia în care acţiunea
penală a fost pusă în mişcare. Prin urmare, numai răspunsul de la
a, c
Totodată, luând în considerare prevederile art. 341 alin. (8)
C.proc.pen., răspunsul de la lit. c) este corect. încheierea prin care
s-a respins plângerea împotriva soluţiei procurorului nu
soluţionează nici latura penală şi nici latura civilă, prin urmare
cererea de revizuire este inadmisibilă, răspunsul de la lit. b) fiind
greşit.
a
Conform art. 341 alin. (9) C.proc.pen., în cazul prevăzut la
alin. (7) pct. 2 lit. c) C.proc.pen., în termen de 3 zile de la
comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat,
contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor
privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi
penale. Prin urmare, numai răspunsul de la lit. a) este corect.
c
Posibilitatea judecătorului de a schimba temeiul de drept al
soluţiei de clasare este prevăzută şi pentru situaţia în care nu a
fost pusă în mişcare acţiunea penală, conform art. 341 alin. (6) lit.
c) C.proc.pen . Astfel, răspunsul de la lit. a) este incorect.
Judecătorul poate schimba temeiul de drept al soluţiei numai
dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru
persoana care a făcut plângerea, conform art. 341 alin. (6) lit. c)
C.proc.pen. şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) C.proc.pen. Prin
urmare, răspunsul de la lit. c) este corect.
a, b
Conform prevederilor art. 342 C.proc.pen., numai răspunsurile
de la lit. a) şi b) sunt corecte. Răspunsul de la lit. c) este incorect,
deoarece judecătorul de cameră preliminară nu poate verifica
corecta încadrare juridică a faptelor reţinute prin rechizitoriu,
acesta fiind atributul instanţei de judecată.
c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât procedura
camerei preliminare este incidenţă doar în cauzele în care
instanţa a fost sesizată cu rechizitoriu [art. 344 alin. (1)
C.proc.pen.], şi nu cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât termenul de 60 de
zile este un termen de recomandare, depăşirea acestuia nefiind
reglementată ca un caz de nulitate absolută. Răspunsul de la lit. c)
este corect, deoarece, în cazul emiterii rechizitoriului, este

obligatoriu ca procesul să parcurgă faza camerei preliminare,
indiferent dacă inculpatul recunoaşte sau nu acuzaţia.
c
Faţă de obiectul camerei preliminare stabilit de art. 342
C.proc.pen., verificarea temeiniciei acuzaţiilor formulate de către
procuror nu poate fi efectuată în cursul camerei preliminare. în
egală măsură, existenţa unui impediment în exercitarea acţiunii
penale nu poate fi valorificat în cursul camerei preliminare. Prin
urmare, numai răspunsul de la lit. c) este corect, acesta vizând
invocarea unei eventuale nulităţi a procedeului probatoriu de
audiere şi posibila excludere a mijlocului de probă astfel obţinut.
512 a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât art. 343 C.proc.pen.
prevede un termen maxim în care trebuie să fie finalizată faza
camerei preliminare, fără însă a fi incidenţă o sancţiune proce-
suală pentru depăşirea acestui termen. Răspunsul de la lit. b) este,
de asemenea, corect-art. 344 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la
lit. c) este incorect, deoarece art. 344 alin. (2)-(3) C.proc.pen.
prevăd în mod expres că termenul nu poate fi mai scurt de 20 de
zile.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât termenul de
judecată în camera preliminară nu se fixează la momentul
înregistrării dosarului la instanţă, ci acesta este fixat de
judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de termenul fixat
pentru invocarea de cereri şi excepţii. Pentru variantele corecte, a
se vedea art. 344 alin. (2) şi (3) C.proc.pen.
a
b, c
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt greşite - a se vedea art. 345
alin. (1) şi art. 344 alin. (4) C.proc.pen., modificate prin Legea nr.
75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală. Pentru răspunsul corect, a se
vedea art. 344 alin. (4) C.proc.pen., astfel cum a fost modificat
prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
b
A se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 referitoare,
printre altele, la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 345 alin. (1) C.proc.pen., în care Curtea Constituţională a
admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia
legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) C.proc.pen., potrivit
căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără

participarea procurorului şi a inculpatului”, este
neconstituţională. Ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate,
cererile şi excepţiile invocate vor fi soluţionate cu participarea
procurorului şi inculpatului. De asemenea, a se vedea aceeaşi
decizie, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de
neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 346 alin. (1)
C.proc.pen. sunt neconstituţionale.
Ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionate, prin
Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală s-a modificat,
printre altele, alin. (1) al art. 345 C.proc.pen., reglementându-se
în mod expres participarea procurorului la termenul în care
judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi
excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu. De
asemenea, prin aceeaşi lege, a fost modificat art. 346 alin. (1)
C.proc.pen., în sensul că, dacă nu s-au formulat cereri şi şi nici nu
a ridicat din oficiu excepţii, judecătorul de cameră preliminară
constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi
a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea
judecăţii fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără
participarea procurorului. Astfel, varianta de la lit. c) nu este
corectă.
b, c
A se vedea art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (1) C.proc.pen.
b
a, c
Faţă de dispoziţiile art. 345 alin. (1) C.proc.pen., astfel cum a
fost modificat prin O.U.G. nr. 82/2014, răspunsul de la lit. a) este
corect. Faţă de prevederile art. 344 alin. (4) C.proc.pen.,
răspunsul de la lit. b) este incorect; întrucât cererile şi excepţiile
nu vor fi comunicate procurorului, acesta din urmă va lua
cunoştinţă de aspectele invocate de la dosarul cauzei. Răspunsul
de la lit. c) este corect, deoarece judecătorul de cameră
preliminară nu poate restitui cauza la procuror în vederea
completării urmăririi penale, o astfel de soluţie nefiind prevăzută
de art. 346 C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât invocarea din oficiu
de excepţii de către judecătorul de cameră preliminară are drept
efect dezbaterea acestora, nefiind în toate cazurile obligatoriu ca
judecătorul, deliberând, să admită excepţiile şi să dispună
restituirea cauzei la parchet. Chiar şi în ipoteza în care, în urma
admiterii excepţiilor invocate din oficiu, sunt excluse o parte
dintre probele administrate în cursul urmăririi penale, nu este
obligatorie restituirea cauzei la parchet dacă se pot stabili
obiectul şi limitele judecăţii. Pentru răspunsul de la lit. b), a se

vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 referitoare, printre
altele, la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345
alin. (1) C.proc.pen., în care Curtea Constituţională a admis
excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia
legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) C.proc.pen. potrivit căreia
judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără
participarea procurorului şi a inculpatului", este
neconstituţională. Ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate
menţionate, prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură
penală s-a modificat, printre altele, alin. (1) al art. 345
C.proc.pen., reglementându-se în mod expres că judecătorul de
cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate
ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, ascultând
concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente,
precum şi ale procurorului. Răspunsul de la lit. c) nu este corect,
întrucât judecătorul de cameră preliminară care a dispus
începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză [art. 346
b
Pentru răspunsul de la lit. b), a se vedea art. 347 alin. (1)
C.proc.pen. Pe cale de consecinţă, răspunsul de la lit. a) este
greşit, termenul de contestaţie fiind de 3 zile de la comunicare, iar
cel de la lit. c) este eronat, întrucât încheierea nu este definitivă,
fiind supusă contestaţiei.
a, c
Răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât nu au fost excluse
toate mijloacele de probă administrate, astfel că procurorul poate
aprecia că mijlocul de probă exclus nu este determinant pentru
obţinerea unei soluţii de condamnare şi poate menţine dispoziţia
de trimitere în judecată conform art. 346 alin. (4) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, atunci când
procurorul apreciază că mijlocul de probă exclus este
determinant, va solicita restituirea cauzei în vederea continuării
urmăririi penale, conform art. 346 alin. (3) lit. c) C.proc.pen.
a
Conform art. 346 alin. (3) lit. b) C.proc.pen., numai răspunsul
de la lit. a) este corect, judecătorul neavând posibilitatea de a
începe judecarea cauzei din moment ce toate mijloacele de probă
administrate în timpul urmăririi penale au fost excluse.
Răspunsul de la lit. c) este incorect, deoarece termenul de
contestaţie curge de la comunicarea încheierii, conform art. 347
b
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât nu în orice situaţie
în care rechizitoriul este neregulamentar întocmit va fi

pronunţată în mod obligatoriu restituirea cauzei la procuror, ci
numai atunci când neregularitatea nu a fost remediată de
procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) C.proc.pen.,
dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului
sau limitelor judecăţii. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 346
alin. (3) lit. c). Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât
instanţa de judecată nu are posibilitatea să dispună restituirea
cauzei către procuror.
a
Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt incorecte, întrucât, în cazurile
enunţate, procurorul poate solicita restituirea cauzei, conform
art. 346 alin. (3) lit. c) C.proc.pen.
a, c
Pentru răspunsurile de la lit. a) şi c), a se vedea art. 346 alin.
(4) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât este
obligatorie restituirea cauzei la parchet dacă procurorul solicită
restituirea [art. 346 alin. (3) lit. c) C.proc.pen.].
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - dispoziţiile art. 346 alin. (7)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect-art. 345 alin. (2)
C.proc.pen. Conform dispoziţiilor art. 347 alin. (1), astfel cum a
fost modificat prin O.U.G. nr. 82/2014, încheierea pronunţată de
către judecătorul de cameră preliminară chiar dacă nu au fost
formulate cereri şi excepţii. Prin urmare, răspunsul de la lit. c) nu
este corect.
a, c
Pentru răspunsurile de la lit. a) şi c), a se vedea art. 347 alin.
(1) raportat la art. 346 alin. (3) lit. c) C.proc.pen. Răspunsul de la
lit. b) este greşit, în raport de dispoziţiile art. 347 alin. (1)
C.proc.pen.
a
Conform art. 347 alin. (3) raportat la art. 346 alin. (1)
C.proc.pen., contestaţia se soluţionează în cameră de consiliu,
răspunsul de la lit. c) fiind eronat.
a, b
Faţă de dispoziţiile art. 207 alin. (2)-(6) C.proc.pen., numai
c
Conform art. 236 alin. (4) C.proc.pen., durata totală a arestării
preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale nu poate
depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de 180 de zile.
Având în vedere că în cadrul procesului penal faza camerei
preliminare şi faza judecăţii sunt distincte de urmărirea penală,
a, c
Pentru răspunsurile de la lit. a) şi c), a se vedea art. 348

raportat la art. 207 alin. (2) Cproc.pen., respectiv art. 330
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât, în
cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră
preliminară verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,
dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii
controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauţiune [art. 348
raportat la art. 207 alin. (7) C.proc.pen. - introdus prin O.U.G. nr.
82/2014].
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât judecătorul de
cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită
funcţia de judecată în cauză [art. 346 alin. (7) C.proc.pen.].
Răspunsul de la lit. b) este corect-art. 335 alin. (4) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât audierea anticipată
a martorului este în competenţa judecătorului de drepturi şi
libertăţi (art. 308 Cproc.pen.).
c
Numai răspunsul de la lit. c) este corect, având în vedere că în
faza camerei preliminare pot fi administrate înscrisuri noi. Art.
172 alin. (11) C.proc.pen. prevede că certificatul medico-legal are
valoarea unui raport de constatare, însă aceasta nu împiedică
partea care a obţinut certificatul medico-legal de la instituţia de
medicină legală competentă să îl depună la judecătorul de cameră
preliminară pentru susţinerea cererii sale de excludere a unui
mijloc de probă, acesta din urmă luând în considerare respectivul
mijloc de probă la pronunţarea soluţiei.
b
Conform art. 345 alin. (1) C.proc.pen., judecătorul de cameră
preliminară soluţionează cererile şi excepţiile în baza lucrărilor şi
a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror
înscrisuri noi prezentate; prin urmare, numai varianta de la lit.
b) este corectă.
a, b
Varianta de la lit. a) este corectă, având în vedere că, în situaţia
în care încheierea atacată a fost pronunţată de un judecător de
cameră preliminară de la o instanţă necompetentă, cauza va fi
trimisă pentru rejudecare la judecătorul de cameră preliminară
de la instanţa competentă Varianta de la lit. b) este corectă, având
în vedere că judecătorul de cameră preliminară va lua act de
manifestarea de voinţă a contestatorului. Varianta de la lit. c) este
incorectă, faţă de dispoziţiile art. 347 alin (4) C.proc.pen.
b
Răspunsul corect este cel de la lit. b), faţă de dispoziţiile art.
348 alin. (2) C.proc.pen., din care rezultă că, pe parcursul
soluţionării contestaţiei, competenţa funcţională de verificare a
măsurii preventive aparţine numai judecătorului de cameră
preliminară de la instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei.
c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, potrivit art. 350
alin. (2) C.proc.pen., judecata se poate desfăşura şi în alt loc, dacă
instanţa dispune aceasta, pentru motive temeinice. De asemenea,
răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât, în cazul în care
instanţa este sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei,
procedura este necontradictorie [art. 484 alin. (2) Cproc.pen.].
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 509 alin. (2) şi art. 507 alin.
(3) C.proc.pen.
b
de Codul de procedură penală 1969, în noul Cod de procedură
penală nu se mai prevede posibilitatea recunoaşterii învinuirii
prin act autentic, ci doar de inculpat, personal [art. 349 alin. (2) şi
art. 374 alin. (7) C.proc.pen.]. Pentru răspunsul corect, a se vedea
art. 478 şi urm. C.proc.pen.
a, b
Pentru răspunsurile de la lit. a) şi b), a se vedea art. 213 alin.
(2) C.proc.pen. şi art. 341 alin. (5) C.proc.pen. Răspunsul de la lit.
c) nu este corect, întrucât în cursul judecăţii se aplică regula
publicităţii, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege [art. 352 alin.
(1) C.proc.pen.]. Or, Codul de procedură penală nu prevede
judecarea conflictului de competenţă în şedinţă nepublică sau
cameră de consiliu, aplicându-se astfel regula publicităţii şedinţei
de judecată.
a
C.proc.pen. Etapa admisibilităţii în principiu a cererii de
redeschidere a procesului penal în cazul judecăţii în lipsa
persoanei condamnate nu se soluţionează în camera de consiliu,
întrucât, în cursul judecăţii, se aplică regula publicităţii, cu
excepţia cazurilor prevăzute de lege [art. 352 alin. (1)
C.proc.pen.]. Or, Codul de procedură penală nu prevede
judecarea admisibilităţii în principiu a cererii de redeschidere a
procesului penal în cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate
în şedinţă nepublică sau cameră de consiliu, aplicându-se astfel
regula publicităţii şedinţei de judecată. Răspunsul de la lit. c) nu
este corect, întrucât, în tot cursul procesului penal, cererea de
recuzare a procurorului, inclusiv a procurorului de şedinţă, se
soluţionează de către procurorul ierarhic superior [art. 70 alin.
(1) C.proc.pen.).
a, b
535 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât,
dacă inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era
minor a împlinit la data sesizării instanţei 18 ani, se aplică regula
publicităţii şedinţei de judecată [art. 507 alin. (3) C.proc.pen.].
b
Cererea de reabilitare se judecă în şedinţă nepublică [art. 533

alin. (1) C.proc.pen.], iar cererea de înlocuire a măsurii arestului
la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar pe
cauţiune, în cursul judecăţii, se judecă în camera de consiliu [art.
242 alin. (10) C.proc.pen.]; legalitatea şi temeinicia măsurii
arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii se verifică în
şedinţă publică, neexistând nicio excepţie de la regula publicităţii
şedinţei de judecată prevăzută de Codul de procedură penală.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsul de la lit. c) este
greşit - art. 507 alin. (2), (3) C.proc.pen. şi art. 509 alin. (2)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât, în
situaţia în care în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi, dintre
care unii minori şi alţii majori, judecata are loc după procedura
obişnuită (respectiv şedinţă publică) - art. 510 C.proc.pen.
b, c
Cererea de recuzare a procurorului, inclusiv a procurorului de
şedinţă, se soluţionează de procurorul ierarhic superior [art. 70
alin. (1) C.proc.pen.]. Soluţionarea cererii de recuzare a jude-
cătorului care face parte din completul de judecată şi a
grefierului de şedinţă se face în camera de consiliu [art. 68 alin.
(5) C.proc.pen.).
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât inculpatul poate
cere, în scris, să fie judecat în lipsă, inclusiv în cazul în care este
privat de libertate [art. 364 alin. (4) C.proc.pen.]. în anumite
situaţii, prevăzute de art. 352 C.proc.pen., instanţa poate declara
şedinţa nepublică (şi nu secretă, ca în vechea reglementare), astfel
încât răspunsul de lit. c) nu este corect. Pentru răspunsul corect
de la lit. b), a se vedea art. 363 alin. (2) C.proc.pen.
b
A se vedea art. 352 alin. (11) şi (12) C.proc.pen. Dacă instanţa
de judecată constată că informaţiile clasificate sunt esenţiale
pentru soluţionarea cauzei, solicită autorităţii emitente
dedasificarea totală, declasificarea parţială sau trecerea într-un
alt grad de clasificare. Instanţa nu îşi poate întemeia o soluţie de
condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare
a aplicării pedepsei în cauză pe baza informaţiilor clasificate la
care nu a avut acces apărătorul inculpatului, însă îşi poate
întemeia o soluţie de achitare în baza acestora.
a, c
533 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este corect,
întrucât inculpatul care a săvârşit infracţiunea în timpul când era
minor este judecat în şedinţă nepublică doar dacă la data sesizării
instanţei nu a împlinit 18 ani [art. 507 alin. (3) C.proc.pen.].
c
a
Ase vedea art. 374 alin. (7) C.proc.pen.
a, b
A se vedea art. 352 alin. (3) şi (5) C.proc.pen. Declararea
şedinţei nepublice se face în şedinţă publică [art. 352 alin. (5)
C.proc.pen.].
a, c
b, c
a, b
b
A se vedea art. 350 alin. (2) C.proc.pen. Contradictorialitatea
este un principiu specific judecăţii, însă, în cazul în care instanţa
este sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, judecata nu
este contradictorie [art. 484 alin. (2) C.proc.pen.]. Răspunsul de la
lit. c) nu este corect, întrucât inculpatul arestat poate cere
judecarea cauzei în lipsă, situaţie în care judecata se desfăşoară în
lipsa acestuia.
b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, conform
art. 357 alin. (1) C.proc.pen., preşedintele completului decide
asupra cererilor dacă rezolvarea acestora nu este dată în căderea
completului. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât
constatarea infracţiunii de audienţă este în căderea preşedintelui
completului de judecată [a se vedea art. 360 alin. (1) C.proc.pen ).
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, întrucât înfăţişarea
părţii în instanţă, în persoană sau prin avocat ales acoperă orice
nelegalitate survenită în procedura de citare. Nelegala citare a
martorului (care nu este parte în procesul penal) nu afectează
legalitatea procedurii de citare din cauză. Dacă inculpatul este
reprezentant prin avocat din oficiu, nelegalitatea procedurii de
citare se acoperă doar dacă acesta din urmă a luat legătura cu
persoana reprezentată [art. 353 alin. (1) C.proc.pen.].
b, c
Preschimbarea primului termen de judecată nu se dispune prin
încheiere, ci prin rezoluţie dată în camera de consiliu, fără citarea
părţilor [art. 353 alin. (10) C.proc.pen.].
a
Dacă inculpatul este reprezentat de avocatul ales, el nu va mai
fi citat pentru termenele următoare. A se vedea art. 353 alin. (2)
C.proc.pen.
b, c
în cazul în care cauza a fost repusă pe rol după suspendare,
dacă instanţa şi-a declinat competenţa sau a repus cauza pe rol
pentru reluarea dezbaterilor sau a cercetării judecătoreşti, este

obligatorie citarea părţilor şi a subiecţilor procesuali principali,
chiar dacă unele părţi/unii subiecţi procesuali au avut în cursul
judecării cauzei termen în cunoştinţă. La pronunţarea hotărârii
părţile nu se citează [art. 405 alin. (2) C.proc.pen.].
a, b
A se vedea art. 348 alin. (2) raportat la art. 207 alin. (3)
C.proc.pen. şi art. 158 alin. (5) C.proc.pen. Pentru răspunsul
greşit, a se vedea art. 431 alin. (1) C.proc.pen.
a, b
Pentru răspunsul de la lit. b), a se vedea art. 367 alin. (3)
C.proc.pen. A se vedea, de asemenea, decizia din data de 5 iunie
2016, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de
neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 67
din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei
de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie
2015 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt
constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de
mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni
împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea
actului de sesizare a instanţei.Pentru răspunsul de la lit. a), a se
vedea art. 353 alin. (6) şi art. 364 alin. (4) C.proc.pen. Răspunsul
de la lit. c) este greşit, întrucât, potrivit art. 366 alin. (2)
C.proc.pen., persoana vătămată poate formula cereri, ridica
excepţii şi pune concluzii în latura penală a cauzei.
a, c
în cazul în care instanţa a repus cauza pe rol pentru reluarea
dezbaterilor sau a cercetării judecătoreşti, este obligatorie citarea
părţilor şi a subiecţilor procesuali principali, chiar dacă unele
părţi/unii subiecţi procesuali au avut în cursul judecării cauzei
termen în cunoştinţă [art. 395 alin. (1) C.proc.pen.]. Răspunsul de
la lit. b) nu este corect - art. 353 alin. (6) C.proc.pen. Pentru
răspunsul de la lit. c), a se vedea art. 353 alin. (8) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât completul de
judecată se poate schimba până la începerea dezbaterilor [art.
354 alin. (2) C.proc.pen.]. Preschimbarea termenului termenul
luat în cunoştinţă se dispune prin rezoluţie, nu prin încheiere
[art. 353 alin. (10) C.proc.pen.]. Pentru răspunsul de la lit. c), a se
vedea art. 357 alin. (2) C.proc.pen.
a
Doar răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, spre deosebire
de vechea reglementare, potrivit art. 355 alin. (1) C.proc.pen.,
judecata se face de urgenţă şi cu precădere în cauzele cu inculpaţi
arestaţi preventiv sau aflaţi în arest la domiciliu în cauza dedusă
judecăţii, nu şi în alte cauze.
a, b

C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât, în
situaţia în care inculpatul arestat cere judecarea cauzei în lipsă
[facultate oferită de 364 alin. (4) Cproc.pen.], aducerea acestuia
la judecată nu mai este obligatorie.
a, b
Pentru răspunsurile corecte, se vedea art. 484 alin. (2),
respectiv art. 533 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu
este corect, întrucât şi admisibilitatea în principiu a contestaţiei
în anulare se examinează cu participarea procurorului [a se
vedea art. 431 alin. (1) C.proc.pen],
a, c
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 96, art. 364 alin.
(4) şi art. 366 alin. (3) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) nu este
corect, întrucât şi inculpatul arestat, dacă a cerut judecarea
cauzei în lipsă, poate fi reprezentat de avocatul ales sau numit din
oficiu [art. 364 alin. (4) C.proc.pen.].
b, c
(6) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât
îndepărtarea unei părţi din sala de şedinţă, dacă tulbură şedinţa
ori nesocoteşte măsurile luate, după ce i se atrage atenţia de către
preşedinte să respecte disciplina, se poate dispune şi după
începerea dezbaterilor, inclusiv cu ocazia pronunţării hotărârii
[art. 359 alin. (5) şi (6) C.proc.pen.].
b
Pentru răspunsul corect, a se vedea art. 360 C.proc.pen.
Răspunsurile de la lit. a) şi c) nu sunt corecte, având în vedere că
infracţiunile de audienţă se constată de preşedintele completului
de judecată, prin încheiere.
a
C.proc.pen. Nu este corect răspunsul de la lit. b), întrucât
preşedintele procedează la desemnarea unui reprezentant, din
rândul practicienilor în insolvenţă doar în situaţia în care în
aceeaşi cauză au calitatea de inculpat atât persoana juridică, cât
şi reprezentanţii legali ai acesteia şi doar dacă inculpatul
persoană juridică nu şi-a
desemnat un reprezentant [art. 361 alin. (5) C.proc.pen.]. De

asemenea, nici răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât
preşedintele completului se îngrijeşte ca lista cauzelor fixate
pentru judecată să fie întocmită şi afişată la instanţă cu 24 de ore
înaintea termenului de judecată [art. 361 alin. (7) C.proc.pen.].
c
C.proc.pen.
a, b
nu este corect, întrucât instanţa nu poate lua măsuri preventive
prin hotărârea prin care soluţionează cauza în fond [art. 399 alin.
(1) C.proc.pen.].
a, b
subzistenţa temeiurilor care au determinat menţinerea măsurii
controlului judiciar pe cauţiune dispus faţă de inculpat se verifică
nu mai târziu de 60 de zile.
a
verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive se
realizează, în cursul judecăţii, din oficiu, nu mai târziu de 60 de
zile, indiferent dacă inculpatul este major sau minor [art. 208
alin. (4) şi (5) C.proc.pen.].
b, c
C.proc.pen., respectiv art. 353 alin. (9) C.proc.pen. şi art. 363
alin. (1) C.proc.pen. Lipsa procurorului de la judecata în fond,
având în vedere că participarea sa este obligatorie, atrage
sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii [art. 281 alin. (1) lit. d)
C.proc.pen.].
a, b
Pentru răspunsul de la lit. a), a se vedea art. 353 alin. (6) şi art.
364 alin. (4) C.proc.pen. Pentru răspunsul de la lit. b), a se vedea
art. 364 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect,
întrucât, potrivit art. 364 alin. (3) C.proc.pen., pentru a fi judecat
în lipsă, printre altele, trebuie constatat că lipsa inculpatului de la
judecarea cauzei este nejustificată.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât partea civilă şi
partea responsabilă civilmente au drepturile prevăzute de lege
pentru persoana vătămată [art. 85 alin. (1) C.proc.pen., respectiv
art. 87 alin. (1) C.proc.pen.]. Pentru răspunsurile corecte, a se
vedea art. 96 C.proc.pen., respectiv art. 265 alin. (1) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât suspendarea

judecării unei cauze pe motiv de boală gravă se dispune doar
dacă această stare se constată pe baza unei expertize medico-
legale, nu pe baza înscrisurilor medicale [art. 367 alin. (1)
C.proc.pen.]. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât
termenul în care poate fi atacată cu contestaţie încheierea dată în
primă instanţă prin care s-a dispus suspendarea cauzei este de 24
de ore de la pronunţare, respectiv de la comunicare. Pentru
răspunsul corect, a se vedea 367 alin. (3) C.proc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. b) nu este corect, întrucât contestaţia se
depune la instanţa care a pronunţat încheierea de suspendare
atacată, şi nu la instanţa ierarhic superioară celei care a
pronunţat încheierea de suspendare [a se vedea art. 367 alin. (4)
C.proc.pen. şi art. 368 alin. (3) Cproc.pen.]. în cazul în care
contestaţia vizează o încheiere de suspendare pe motivul
existenţei unei proceduri de mediere, calea de atac se judecă în
termen de 3 zile de la primirea dosarului [art. 367 alin. (5)
C.proc.pen.], răspunsul de la lit. c) fiind astfel corect.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt corecte, întrucât, în situaţia
în care sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendării priveşte
numai pe unul dintre ei, instanţa are posibilitatea fie să dispună
disjungerea cauzei, în situaţia în care aceasta este posibilă, fie să
dispună suspendarea întregii cauze, în situaţia în care
disjungerea nu este posibilă [art. 367 alin. (2) C.proc.pen.].
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, dacă cauza care
a determinat suspendarea nu mai subzistă, procesul penal se reia
din oficiu, nu la cererea inculpatului [art. 367 alin. (6)
C.proc.pen.]. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte [a se
vedea art. 367 alin. (8) raportat la art. 208 alin. (4) C.proc.pen. şi
art. 367 alin. (7) C.proc.pen.].
b, c
Potrivit art. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, statul solicitant este
statul care formulează o cerere în domeniile reglementate de lege,
iar statul solicitat este statul căruia îi este adresată o astfel de
cerere. Astfel, răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât statul
solicitat este cel care hotărăşte asupra cererii de extrădare, nu
statul solicitant. Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 368
alin. (1) Cproc.pen.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) nu sunt corecte, întrucât
încheierea de şedinţă se întocmeşte de grefier, în cel mult 72 de
ore de la terminarea şedinţei de judecată şi se semnează de
preşedintele completului de judecată (nu de toţi membrii
completului)
110 şi de grefier Răspunsuri
[art. şi370 alin. (5) C.proc.pen.].
explicaţii
Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 370 alin. (4) lit. d)
C.proc.pen.
a, b
459 alin. (5) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect,
întrucât instanţa se pronunţă asupra apelului prin decizie [art.
370 alin. (2) C.proc.pen.].
b, c
Pentru răspunsul greşit, a se vedea art. 369 alin. (2)
(2) şi (4) C.proc.pen.
a, b
C.proc.pen. în situaţia în care hotărârea se pronunţă în ziua în
care a avut loc judecata, nu se mai întocmeşte o încheiere de
şedinţă [art. 370 alin. (6) C.proc.pen.], aspectele discutate în
şedinţa de judecată urmând a fi consemnate în partea
introductivă a hotărârii (practicaua hotărârii).
b
Conflictul de competenţă, respectiv declaraţia de abţinere, se
soluţionează prin încheiere [art. 51 alin. (6) C.proc.pen., respectiv
art. 68 alin. (7) C.proc.pen.]. Pentru răspunsul corect, a se vedea
a
b
Instanţa soluţionează declaraţia de abţinere prin încheiere
[art. 68 alin. (7) C.proc.pen.]. Hotărârea prin care instanţa se
pronunţă asupra apelului se numeşte decizie [art. 370 alin. (2)
Cproc.pen.]. Pentru răspunsul corect, a se vedea art. 370 alin. (1)
C.proc.pen.
b
Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă
de judecată sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona
cauza se numeşte sentinţă. Instanţa se pronunţă prin sentinţă şi
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât aducerea şi prezentarea mijloacelor materiale de

probă se dispune dacă este posibil (art. 384 Cproc.pen.). Pentru răspunsurile corecte, a se vedea
în alte situaţii prevăzute de lege. Hotărârea prin care instanţa se

pronunţă asupra apelului recursului în casaţie şi recursului în
interesul legii se numeşte decizie. Instanţa se pronunţă prin
decizie şi în alte situaţii prevăzute de lege. Toate celelalte
hotărâri pronunţate de instanţe în cursul judecăţii se numesc
încheieri (a se vedea art. 370 alin. (l)-(3) C.proc.pen.).
a
Pentru răspunsul corect, se vedea art. 371 C.proc.pen.
Răspunsurile de la lit. b) şi c) nu sunt corecte, întrucât în actuala
reglementare nu mai există instituţiile extinderii acţiunii penale
şi extinderii procesului penal.
a
a, b
Pentru răspunsurile corecte, se vedea art. 374 alin. (1)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, citirea actului
de sesizare dispunându-se în faza de judecată.
b, c
de vechea reglementare, noul Cod de procedură penală [art. 376
alin. (5)] nu mai prevede că schimbarea ordinii cercetării jude-
cătoreşti se realizează numai după audierea inculpatului. Pentru
răspunsurile corecte, se vedea art. 374 alin. (9) C.proc.pen. şi art.
a, b
(1) C.proc.pen.
b
A se vedea art. 374 alin. (7) C.proc. pen., astfel cum a fost
modificat prin O.U.G. nr. 18/2016. Pentru varianta de la lit. c), a
se vedea art. 374 alin. (8) C.proc.pen.
b, c
de vechea reglementare, în cadrul procedurii privind
recunoaşterea învinuirii se pot administra orice fel de înscrisuri
[art. 375 alin. (2) C.proc.pen.), nu numai înscrisuri în
circumstanţiere. Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 375
alin. (1), respectiv art. 377 alin. (4) C.proc.pen.
a, b
C.proc.pen.
a
Prin O.U.G. nr. 18/2016 a fost modificat art. 375, stipulându-
se, contrar reglementării anterioare modificării menţionate, că
inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea în
procedura simplificată şi prin înscris autentic (art. 375 alin. (I 1)
C.proc.pen.)
a, c
112
Pentru răspusurile corecte, a seşi explicaţii
Răspunsuri vedea art. 478 alin. (6) şi art.
90 lit. a) C.proc.pen. Pentru răspunsul de la lit. b), a se vedea art.
375 alin. (I2) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect-art. 377 C.proc.pen.
Pentru răspunsul corect, a se vedea art. 376 alin. (1) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât reluarea cercetării
judecătoreşti se dispune dacă inculpatul, în ultimul cuvânt,
relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru soluţionarea
cauzei [art. 389 alin. (2) C.proc.pen.].
a
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât aducerea şi prezentarea mijloacelor materiale de

probă se dispune dacă este posibil (art. 384 Cproc.pen.). Pentru răspunsurile corecte, a se vedea
a, b Procedură penală 113

C.proc.pen. şi art. 381 alin. (l)-(3) C.proc.pen. Răspunsul de la
lit. c) nu este corect, întrucât întrebările respinse vor fi
consemnate în încheierea de şedinţă, nu în cuprinsul declaraţiei
[art. 381 alin. (4) C.proc.pen.].
a, b
C.proc.pen. şi art. 283 alin. (2) C.proc.pen.
a, b
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 383 alin. (l)-(3)
C.proc.pen.
b, c
a, c
b) nu este corect - art. 479 C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât omisiunea
instanţei de a pune în discuţie noua încadrare juridică nu este
prevăzută printre cazurile de nulitate absolută reglementate de
art. 281 C.proc.pen., fiind incidenţă însă nulitatea relativă, dacă
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 282 C.proc.pen.
C.proc.pen.
a
dezbaterile pot fi reluate în ipoteza reglementată de art. 395 alin.
(1) C.proc.pen.
a, b
(4) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, deoarece, conform art.
390 alin. (1) C.proc.pen., instanţa poate cere doar părţilor,
după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise, nu şi
procurorului. Acesta poate însă să depună concluzii scrise,
chiar dacă nu au fost cerute de instanţă. Răspunsurile de la lit.
b) si c) sunt corecte, întrucât, conform art. 390 alin. (2)
C.proc.pen., procurorul, persoana vătămată şi părţile pot
depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de
instanţă.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, potrivit art. 391
alin. (1) C.proc.pen., deliberarea şi pronunţarea hotărârii se
Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât, potrivit art. 391 alin. (2) C.proc.pen., instanţa poate
amâna pronunţarea o singură dată. Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite, deoarece, potrivit
fac în aceeaşi zi când au loc dezbaterile sau la o dată

ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea
dezbaterilor. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, deoarece
termenul de amânare curge de la data la care trebuia
pronunţată hotărârea, conform art. 391 alin. (2) Cproc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, potrivit art. 392
alin. (1), la deliberare iau parte numai membrii completului în
faţa căruia au avut loc dezbaterile.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, potrivit art. 392
alin. (2) C.proc.pen., deliberarea se face de către completul de
judecată în secret. Răspunsul de la lit. b) nu este corect,
deoarece grefierul nu participă la deliberare, conform art. 392
alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect,
întrucât, potrivit art. 392 alin. (2)C.proc.pen., deliberarea se
face numai de către membrii completului de judecată în faţa
căruia a avut loc dezbaterea.
b
art. 391 alin. (2) C.proc.pen., instanţa poate amâna pronunţarea
pentru cel mult 15 zile şi doar o singură dată.
b
393 alin. (1) C.proc.pen., completul deliberează întâi asupra
chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept.
Răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât, potrivit art. 393 alin.
(2) C.proc.pen., deliberarea poartă şi asupra deducerii internării
medicale. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, potrivit art.
392 alin. (1) C.proc.pen., la deliberare iau parte numai membrii
completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea, respectiv
judecătorii care fac parte din compunerea instanţei.
b
Doar răspunsul de la lit. b) este corect, întrucât, potrivit art.
394 alin. (5) C.proc.pen., judecarea cauzei se reia în complet de
divergenţă în situaţia în care, în cadrul completului de judecată
nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, ceea ce exclude
judecata în primă instanţă, unde completul este alcătuit dintr-un
singur judecător (sau trei judecători în cazul înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie), sau în recurs, unde sunt trei judecători (sau
cinci în cazul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, potrivit art. 395
C.proc.pen., lipsa unanimităţii nu este o cauză a repunerii pe rol.
Potrivit art. 394 alin. (2) C.proc.pen., atunci când unanimitatea
nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritatea membrilor
completului.
c
394 alin. (3) C.proc.pen., judecătorul care opinează pentru
soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de

părerea sa. Răspunsul de la lit. b) nu este corect, deoarece,
potrivit art. 394 alin. (5) C.proc.pen., judecarea cauzei se reia în
complet de divergenţă în situaţia în care, în cadrul completului
de judecată, nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, potrivit art. 394 alin.
(3) C.proc.pen., dacă din deliberare rezultă mai mult decât două
păreri, judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă
trebuie să se alăture celei mai apropiate de părerea sa.
b, c
Pentru răspunsurile corecte, a se vedea art. 396 alin. (2)-(4)
C.proc.pen.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt greşite, deoarece, potrivit
art. 217 alin. (7) C.proc.pen., din cauţiune se plătesc în ordine:
despăgubirile băneşti acordate pentru repararea pagubelor
cauzate de infracţiune, cheltuielile judiciare şi amenda penală.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, întrucât, în cazul achitării
inculpatului, fapta nefiind prevăzută de legea penală [art. 16
alin. (1) lit. b) C.proc.pen.], instanţa lasă nesoluţionată acţiunea
civilă, conform art. 25 alin. (5) C.proc.pen. Potrivit art. 397 alin.
(5) C.proc.pen., în cazurile în care instanţa lasă nesoluţionată
acţiunea civilă, măsurile asigurătorii se menţin, însă ele încetează
de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa
instanţei civile (nu penale) în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitivă a hotărârii. Astfel, răspunsul de la lit. b) nu
este corect. Răspunsul de la lit. c) este corect, deoarece, în caz de
achitare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat doar dacă a fost obligat la repararea
prejudiciului [art. 275 alin. (1) pct. 1 lit. c) C.proc.pen.]. Or,
având în vedere că, în raport de temeiul achitării [art. 16 alin. (1)
lit. b) C.proc.pen.],instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, nu
se pune problema obligării inculpatului la repararea
prejudiciului, pentru a fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat.
b
A se vedea art. 397 alin. (2), (5) C.proc.pen.
b, c
A se vedea art. 399 alin. (1) C.proc. pen.
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, conform
art. 397 alin. (6) C.proc.pen. coroborat cu art. 217 alin. (7)
C.proc.pen., dacă instanţa civilă admite acţiunea civilă, dispune
plata din cauţiune a despăgubirilor acordate pentru repararea
pagubelor cauzate de infracţiune. Răspunsul de la lit. c) nu este
corect, întrucât, potrivit art. 399 alin. (3) lit. c) C.proc.pen., doar
măsura arestării preventive încetează de drept dacă instanţa

pronunţă o pedeapsă cu amenda, care nu însoţeşte pedeapsa
închisorii.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât, conform art.
399 alin. (1) C.proc.pen., prin sentinţa pronunţată în primă
instanţă instanţa nu poate lua, ci doar menţine, revoca, înlocui
ori constata încetarea de drept a unei măsuri preventive.
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, conform art. 399
alin. (10) C.proc.pen., instanţa poate lua faţă de inculpat măsura
arestării preventive, însă nu prin hotărârea de condamnare, ci
după pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de apel.
Răspunsul de la lit. c) este corect-art. 399 alin. (9) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, întrucât înlocuirea unei
măsuri preventive cu altă măsură preventivă se dispune inclusiv
prin sentinţa instanţei de fond [art. 399 alin. (1) C.proc.pen.].
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, conform art. 203
alin. (5) C.proc.pen., în cursul urmăririi penale, cererile
privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de
consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de
consiliu. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât, după
pronunţarea hotărârii, până la sesizarea instanţei de apel,
instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea
sau înlocuirea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul
condamnat, în condiţiile legii [art. 399 alin. (10) C.proc.pen.].
a, c
A se vedea art. 399 alin. (1), (10) C.proc.pen.
b, c
Pentru varianta de la lit. c), a se vedea art. 399 alin. (2)
C.proc.pen. Pentru variantele a) şi b), a se vedea art. 399 alin. (3)
lit. d) C.proc.pen. Prin Decizia nr. 7 din 16 martie 2015, înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece
recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a
dispoziţiilor art. 399 alin. (3) lit. d) şi alin. (4) C.proc.pen. a
stabilit că „la momentul soluţionării, în primă instanţă, a acţiunii
penale, prin pronunţarea unei măsuri educative, indiferent de
natura acesteia, măsura arestării preventive, luată anterior faţă
de inculpatul minor, încetează de drept, iar instanţa dispune
punerea de îndată în libertate a inculpatului minor arestat
preventiv". Ulterior, prin Decizia nr. 44/16 februarie 2016,
Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate
invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 399 alin. (3) lit. d)
Cproc.pen. sunt constituţionale în măsura în care se referă
numai la măsurile educative neprivative de libertate. Curtea a
reţinut că dispoziţiile de lege criticate contravin principiului
statului de drept - consacrat de prevederile art. 1 alin. (3) din
Constituţie - în componentele sale referitoare la apărarea ordinii
publice şi a siguranţei cetăţenilor, întrucât obligă instanţa ca, la

momentul soluţionării acţiunii penale în fond, să dispună
punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv
chiar şi atunci când pronunţă o măsură educativă privativă de
libertate. Astfel, în lumina deciziei de neconstituţionalitate
menţionate, măsura arestării preventive a inculpatului minor
încetează de drept atunci când instanţa pronunţă o măsură
educativă neprivative de libertate, nu şi în ipoteza când instanţa
pronunţă o măsură educativă privativă de libertate.
a, b
399 alin. (4) C.proc.pen. Pentru varianta de la lit. c), a se vedea
b, c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât în minută se
consemnează rezultatul deliberării, şi nu al dezbaterii - vezi art.
400 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect,
deoarece în minută se consemnează atât opinia majoritară, cât şi
opinia separată.
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece
întocmirea minutei este obligatorie în cazurile în care
judecătorul sau instanţa dispune asupra măsurilor preventive,
conform art. 400 alin. (2) C.proc.pen.
a
alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 370 alin. (4) lit. i)
C.proc.pen., în cuprinsul părţii introductive a hotărârii
judecătoreşti trebuie să se menţioneze, printre altele, şi măsurile
luate în cursul şedinţei. Răspunsul de la lit. b) nu este corect,
deoarece, conform art. 403 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., temeiurile
de drept care justifică soluţiile date în cauză sunt cuprinse în
expunere, şi nu în cuprinsul părţii introductive a hotărârii
judecătoreşti. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât, conform
art. 403 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., motivarea soluţiei date
acţiunii civile se regăseşte în cuprinsul expunerii.
a, b
A se vedea art. 403 alin. (1) lit. a)-b) şi art. 403 alin. (4)
C.proc.pen.
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este greşit, întrucât numele şi
prenumele procurorului care a participat la judecată se regăseşte
în conţinutul părţii introductive a hotărârii (practicaua),
conform art. 402 alin. (1) raportat la art. 370 alin. (4) lit. c)
C.proc.pen.
a, c

C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este greşit - art. 400 alin. (1)
C.proc.pen., care prevăd că minuta se semnează doar de
membrii completului de judecată. Răspunsul de la lit. c) este
corect, întrucât, potrivit art. 400 alin. (2) C.proc.pen., întocmirea
minutei este obligatorie în cazurile în care judecătorul sau
instanţa dispune asupra măsurilor preventive.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, deoarece, potrivit art.
405 alin. (2) C.proc.pen., părţile nu se citează la pronunţarea
hotărârii. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, întrucât,
conform art. 405 alin. (1) C.proc.pen., hotărârea se pronunţă în
şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată,
asistat de grefier.
b, c
Răspunsul de la lit. a) nu este corect şi răspunsul de la lit. c)
este corect, deoarece, potrivit art. 406 alin. (1) C.proc.pen.,
hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.
C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) nu este corect, deoarece, potrivit art.
406 alin. (2) C.proc.pen., hotărârea se semnează de toţi membrii
completului şi de grefier, nu şi de procuror. Răspunsul de la lit.
b) este corect, întrucât, potrivit art. 406 alin. (4) C.proc.pen., în
caz de împiedicare a preşedintelui completului de a semna,
hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. Răspunsul de la
lit. c) nu este corect, deoarece, potrivit art. 406 alin. (4)
C.proc.pen., când grefierul este împiedicat a semna, hotărârea se
semnează de grefierul-şef.
b
Răspunsul de la lit. a) este greşit, întrucât neacordarea
ultimului cuvânt inculpatului poate atrage sancţiunea nulităţii
relative în condiţiile art. 282 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b)
este corect, întrucât, dacă minuta nu este semnată de toţi
membrii completului de judecată, nu se poate constata dacă
instanţa a fost compusă potrivit prevederilor legale şi dacă toţi
membrii completului au luat parte la deliberare, ceea ce atrage
nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, în condiţiile art. 281
alin. (1) lit. a) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect,
întrucât, potrivit art. 406 alin. (2) C.proc.pen., hotărârea se
semnează, pe lângă membrii completului, şi de grefier.
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) nu este corect, deoarece,
potrivit art. 407 alin. (1) C.proc.pen., o copie a minutei hotărârii
se comunică şi procurorului, iar, potrivit art. 407 alin. (2)
C.proc.pen., în cazul în care instanţa a dispus amânarea aplicării
pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,

hotărârea se comunică serviciului de probaţiune şi, după caz,
organului sau autorităţii competente să verifice respectarea
obligaţiilor dispuse de instanţă.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, deoarece, potrivit art. 407
alin. (2) coroborat cu alin. (1) C.proc.pen., după redactarea
hotărârii, aceasta se comunică în întregul său şi serviciului de
probaţiune, în cazul în care instanţa a dispus amânarea aplicării
pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Răspunsul de la lit. b) este corect, deoarece, potrivit art. 407 alin.
(1) C.proc.pen., hotărârea se comunică, în cazul în care
inculpatul este arestat, şi administraţiei locului de deţinere.
Răspunsul de la lit. c) nu este corect, întrucât, potrivit art. 407
C.proc.pen., hotărârea se comunică şi altor organe/instituţii, nu
doar procurorului, părţilor şi persoanei vătămate.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât nu toate sentinţele
pot face obiectul apelului, în unele cazuri sentinţele fiind
definitive (e.g. sentinţele de declinare a competenţei), iar în alte
cazuri împotriva sentinţelor putând fi exercitată numai calea de
atac a contestaţiei (e.g. sentinţele pronunţate în contestaţie la
executare). Răspunsul de la lit. b) este corect, încheierea prin
care prima instanţă a dispus restituirea cheltuielilor de transport
prilejuite de chemarea martorului fiind supusă apelului, potrivit
art. 409 alin. (1) lit. e) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
eronat, încheierea prin care s-a aplicat amenda judiciară putând
face doar obiectul cererii de anulare ori reducere, potrivit art.
284 C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, împotriva încheierilor prin
care prima instanţă dispune asupra măsurilor preventive, atât în
cursul judecăţii în prima instanţă, cât şi după pronunţarea
hotărârii, se poate formula contestaţie, potrivit dispoziţiilor art.
206 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este, de
asemenea, eronat, încheierea de îndreptare a erorii materiale
putând fi atacată numai odată cu sentinţa. Cu toate că, în
această privinţă, nici practica judiciară, nici doctrina în materie,
nu întrunesc unanimitatea, apreciem că în discuţie prevalează
principiului legalităţii căii de atac, astfel că, în lipsă de text
expres în legea procesual penală care să permită formularea pe
cale separată a căii de atac împotriva încheierii de îndreptare a
erorii materiale (aşa cum s-a prevăzut în cazul cheltuielilor
judiciare şi indemnizaţiilor cuvenite martorului, expertului,
interpretului şi avocatului), soluţia nu poate fi decât aceea a
exercitării căii de atac odată cu sentinţa, în temeiul art. 408 alin.
(2) şi (3) Cproc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât
încheierea primei instanţe privitoare la indemnizaţia expertului
poate face obiectul apelului, potrivit dispoziţiilor art. 409 alin.

(1) lit. e) C.proc.pen., cale de atac care poate fi exercitată de
îndată după pronunţarea încheierii, potrivit dispoziţiilor art. 410
alin. (2) C.proc.pen. în fine, legea prevede dispoziţii speciale de
judecată a apelului, conform dispoziţiilor art. 420 alin. (12)
C.proc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, sentinţele de declinare a
competenţei fiind definitive potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (4)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este eronat, în toate cazurile -
şi nu numai în unele cazuri - încheierile prin care se soluţionează
abţinerea sau recuzarea nefiind supuse niciunei căi de atac [art.
68 alin. (7) C.proc.pen.]. împrejurarea că, potrivit legii
încheierea prin care se soluţionează abţinerea sau recuzarea nu
este supusă niciunei căi de atac nu trebuie interpretată în sensul
că instanţa de apel este oprită să examineze cauza sub toate
aspectele, respectiv nu poate evalua existenţa vreunui caz de
incompatibilitate a judecătorului care a pronunţat hotărârea în
prima instanţă. în această ipoteză, instanţa de apel va judeca
apelul potrivit principiului plenitudinii de jurisdicţie, conform
dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C.proc.pen., şi va dispune, în cazul
constatării unei incompatibilităţi, rejudecarea cauzei de către
prima instanţă. Răspunsul de la lit. c) este corect, împotriva
încheierii prin care prima instanţă a dispus aplicarea amenzii
judiciare a avocatului putând fi formulată numai cerere de
anulare sau reducere.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, odată cu sentinţa putând fi
atacate numai încheierile primei instanţe, nu şi hotărârile
judecătorului de cameră preliminară ori ale judecătorului de
drepturi şi libertăţi sau, cu atât mai mult, ordonanţele
procurorului. Răspunsul de la lit. b) este corect, împotriva
încheierilor primei instanţe fiind posibilă exercitarea căii de atac
a apelului, potrivit art. 408 alin. (2) şi (3) C.proc.pen. Pentru
aceleaşi considerente, este corect şi răspunsul de la lit. c), legea
neexcluzând această posibilitate în cazul inculpatului. Cu privire
la această din urmă ipoteză, de reţinut este faptul că nu sunt
supuse apelului încheierile prin care prima instanţă aplică
amenda judiciară martorului, expertului, interpretului şi
avocatului, în cazul acestor hotărâri fiind posibilă formularea
unei cereri de anulare sau reducere, potrivit dispoziţiilor art. 284
C.proc.pen. A contrario, în cazul încheierilor prin care sunt
aplicate amenzi judiciare părţilor este admisibilă declararea
apelului.
b, c
şi c) sunt corecte, nu împotriva tuturor încheierilor primei
instanţe putându-se formula apel, în unele cazurile încheierile
fiind supuse numai contestaţiei (e.g. în materia măsurilor

preventive - art. 206 C.proc.pen., în materia măsurilor
asigurătorii - art. 2501 C.proc.pen.), în alte cazuri fiind definitive
(e.g. încheierea prin care este soluţionată cererea de abţinere sau
recuzare).
b, c
şi c) sunt corecte, nu împotriva tuturor sentinţelor putându-se
formula apel, în unele cazurile sentinţele fiind supuse numai
contestaţiei (e.g. în materia executării hotărârilor penale, în
materia reabilitării), în alte cazuri fiind definitive (e.g. sentinţa
de declinare a competenţei).
b, c
este corect, în unele cazuri (e.g. contestarea măsurilor
asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, art. 250 1 Cproc.pen.)
fiind posibilă exercitarea contestaţiei chiar şi împotriva
încheierilor pronunţate de către instanţele de apel. Răspunsul de
la lit. c) este corect, încheierile de îndreptare a erorilor materiale
putând fi date şi ulterior deciziei. De asemenea, instanţa de apel
poate face aplicarea corespunzătoare a art. 399 alin. (10)
C.proc.pen. când a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare
primei instanţe sau instanţei competente.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi b) sunt eronate, încheierile
judecătorului de drepturi şi libertăţi fiind supuse, în unele
cazuri, verificării sub aspectul legalităţii de către judecătorul de
cameră preliminară, iar încheierile nedefinitive ale judecătorului
de cameră preliminară putând fi supuse contestaţiei numai în
faza camerei preliminare. Răspunsul de la lit. c) este corect,
hotărârile primei instanţe putând face obiectul apelului.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, dobândirea oricărei calităţi
de către inculpat, în timpul judecăţii în apel, nefiind susceptibilă
de a modifica competenţa instanţei de apel, care se stabileşte
potrivit principiului proximităţii gradelor de jurisdicţie.
Răspunsul de la lit. b) este corect, competenţa instanţei de apel
fiind stabilită numai în raport cu instanţa care a pronunţat
sentinţa apelată, fiind fără relevanţă elementele care privesc
locul săvârşirii faptei sau infracţiunea care face obiectul
judecăţii. Pentru aceleaşi considerente, răspunsul de la lit. c) este
greşit.
b, c
Numai răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, tribunalul
nefiind în niciun caz instanţă de apel.
a
şi lit. c) sunt eronate, tribunalul fiind competent să soluţioneze
numai contestaţii, iar instanţele de apel fiind competente să

soluţioneze atât contestaţii, cât şi apeluri. Tribunalul militar,
fiind instanţă de prim grad în ierarhia instanţelor militare, nu1
va judeca contestaţii formulate potrivit dispoziţiilor art. 425
C.proc.pen.
b, c
Doar variantele de răspuns de la lit. b) şi c) sunt corecte,
apelul fiind o cale de atac ordinară, de reformare şi, în unele
cazuri, de anulare (ipoteza în care instanţa de apel desfiinţează
sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa
competentă). Nu este o cale de atac de retractare întrucât, pe
calea apelului nu se provocă un autocontrol judecătoresc, apelul
fiind dat întotdeauna în competenţa unei instanţe superioare
celei care a pronunţat sentinţa sau în competenţa Completului
de 5 judecători din cadrul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, apelul formulat de către
persoana vătămată putând viza numai latura penală a cauzei
[art. 409 alin. (1) lit. d) C.proc.pen.]. Răspunsul de la lit. b) este
corect, întrucât partea responsabilă civilmente poate declara
apel şi cu privire la latura penală a cauzei, atunci când aceasta a
influenţat soluţia în latura civilă. De asemenea, răspunsul de la
lit. c) este corect, potrivit dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. c)
C.proc.pen.
b
Numai varianta de răspuns de la lit. b) este corectă, potrivit
dispoziţiilor art. 409 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. Variantele de
răspuns de la lit. a) şi c) sunt eronate, pe de-o parte, procurorul
putând ataca cu apel sentinţa şi cu privire la soluţia pronunţată
în latura civilă, fiind lipsit de importanţă dacă partea civilă a
formulat apel, iar, pe de altă parte, apelul persoanei vătămate
putând viza numai latura penală a cauzei.
a
Numai varianta de răspuns de la lit. a) este corectă,
înlăturarea unor omisiuni vădite reali- zându-se doar prin
mecanismul prevăzut de dispoziţiile art. 279 C.proc.pen. Numai
în ipoteza în care prima instanţă s-ar fi pronunţat asupra cererii
martorului, expertului, interpretului sau a avocatului, ar fi fost
posibilă exercitarea apelului.
b
Numai varianta de răspuns de la lit. b) este corectă, faţă de
dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. f) C.proc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, în unele cazuri atât avocatul
[art. 409 alin. (1) lit. e) Cproc.pen.], cât şi membrul de familie cu
inculpatul [în cazul în care a avut calitatea de martor, art. 409
alin. (1) lit. e) C.proc.pen., în cazul în care s-a dispus măsura
confiscării speciale sau extinse, art. 409 alin. (1) lit. f)
C.proc.pen.], putând formula apel în nume propriu. Răspunsul

de la lit. b) este eronat, calitatea de substituit procesual al părţii
civile neavând-o membrul de familie al acesteia. Răspunsul de la
lit. c) este corect, faţă de dispoziţiile art. 409 alin. (2) C.proc.pen.
b, c
Singurele variante corecte de răspuns sunt cele de la lit. b) şi
c); potrivit dispoziţiilor art. 410 alin. (1) C.proc.pen., pentru
procuror, persoana vătămată şi părţi termenul de apel curge de
la comunicarea copiei minutei, iar potrivit dispoziţiilor art. 410
alin. (3) C.proc.pen., pentru persoanele ale căror drepturi
legitime au fost încălcate nemijlocit printr-o măsură sau printr-
un act al instanţei, termenul de declarare a căii de atac curge de
la data la care acestea au aflat despre actul sau măsura care a
provocat vătămarea.
a, c
este eronat; potrivit art. 412 alin. (1) C.proc.pen. apelul se
declară prin cerere scrisă, soluţia legislativă conform căreia calea
de atac poate fi declarată şi în şedinţa de pronunţări nemaifiind
menţinută de către noul legiuitor. Răspunsul de la lit. c) este
corect, faţă de dispoziţiile art. 416 C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, nu toate cererile formulate
de către procuror după pronunţarea hotărârii de către prima
instanţă (şi chiar după declararea apelului) cad în competenţa de
soluţionare a instanţei de apel (e.g. cererea de luare a măsurii
arestului preventiv în temeiul art. 399 alin. (10) raportat la art.
238 şi art. 223 C.proc.pen.). Răspunsul de la lit. b) este corect;
potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (10) C.proc.pen., după
pronunţarea hotărârii, prima instanţă poate verifica şi menţine
măsura preventivă. Răspunsul de la lit. c) este de asemenea
corect, retragerea apelului fiind posibilă prin forţa lucrurilor
numai după declararea apelului şi cel târziu până la închiderea
dezbaterilor în faţa instanţei de apel.
a, b
lit. c) este eronat, motivarea apelului realizându-se în scris, însă
fiind permisă şi motivarea orală cu ocazia acordării cuvântului
în dezbateri. Motivarea apelului nu constituie o condiţie de
admisibilitate a căii de atac, instanţa fiind oricum obligată să
examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect; potrivit dispoziţiilor art. 413
C.proc.pen., cererile de apel se depun sau, după caz, se
înaintează instanţei a cărei hotărâre se atacă. Răspunsurile de la
lit. b) şi c) sunt eronate, prima instanţă neavând competenţa
funcţională să dispună în vreun fel asupra cererilor de apel.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat în timp ce răspunsul de la

lit. b) este corect, în temeiul dispoziţiilor art. 414 alin. (3) şi ale
art. 415 (1) C.proc.pen. renunţarea la apel, revenirea asupra
renunţării sau de retragere a apelului putând fi formulată atât
personal, cât şi de către mandatarul cu procură specială.
Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, corect, atât renunţarea
la apel, cât şi revenirea asupra renunţării fiind depuse la instanţa
a cărei hotărâre se atacă. Cererea de retragere a apelului poate fi
depusă, de asemenea, la prima instanţă, urmând a fi înaintată
instanţei de apel odată cu dosarul cauzei sau ca urmare a
dosarului deja înaintat.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, faţă de dispoziţiile art. 411
alin. (2) şi art. 416 C.proc.pen. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
corecte; potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) C.proc.pen.,
cererea de repunere în termenul de apel, împreună cu cererea de
apel, poate fi formulată în cel mult 10 zile de la încetarea cauzei
care a determinat împiedicarea formulării în termen a apelului.
iar potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (2) C.proc.pen., hotărârea
este definitivă numai până la momentul în care instanţa de apel
admite cererea de repunere în termen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect; în caz de divergenţă, apelul
va fi judecat de către instanţa de apel, în complet format din 3
judecători, care vor semna hotărârea. De asemenea, în caz de
împiedicare a grefierului de şedinţă să semneze hotărârea,
aceasta va fi semnată de către grefierul-şef. Răspunsul de la lit.
b) este corect, judecătorii care au exercitat funcţia de verificare
a legalităţii trimiterii în judecată nefiind incompatibili să judece
apelul. Răspunsul de la lit. c) este eronat, curtea de apel, atunci
când judecă în primă instanţă, pronunţându-se prin sentinţă.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect; potrivit dispoziţiilor art.
420 alin. (12) C.proc.pen., apelul împotriva încheierilor care pot
fi atacate separat se judecă în camera de consiliu şi fără
prezenţa părţilor. Participarea procurorului este însă obligatorie
şi în această ipoteză, faţă de dispoziţiile general aplicabile ale
art. 363 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de
dispoziţiile art. 417 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
eronat, în unele cazuri judecata în apel desfăşu- rându-se în
şedinţă nepublică (e.g. art. 420 alin. (12) C.proc.pen., când
instanţa de apel declară nepublică şedinţa de judecată, în
cauzele cu minori etc.).
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, dispoziţiile art. 239 alin. (1)
C.proc.pen. referindu-se numai la cursul judecăţii în prima
instanţă. Răspunsul de la lit. b) este corect, obligaţia de a
verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, a măsurilor
preventive incumbând şi instanţei de apel. Răspunsul de la lit. c)

este corect, în situaţia în care instanţa de apel a dispus trimiterea
cauzei spre rejudecare primei instanţe sau instanţei competente,
dispoziţiile art. 399 alin. (10) C.proc.pen. aplicându-seîn mod
corespunzător.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, faţă de dispoziţiile art. 250 1
alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este de asemenea
corect, procedura prevăzută de dispoziţiile art. 231 C.proc.pen.
fiind aplicabilă şi în faţa instanţei de apel. Răspunsul de la lit. c)
este eronat, potrivit dispoziţiilor art. 250 alin. (6) C.proc.pen.,
împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii
asigurătorii luate de către instanţa de judecată putând fi
formulată contestaţie, care va fi soluţionată de către instanţa
care a dispus măsura.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, instanţa de executare având
competenţa să dispună amânarea executării pedepsei închisorii
sau detenţiunii pe viaţă, în unele cazuri întreruperea executării
pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă (atunci când centrul
de detenţie se află în circumscripţia sa), însă niciodată
suspendarea executării pedepsei. Răspunsul de la lit. b) este
eronat, suspendarea executării hotărârii definitive în acest caz
fiind apreciată de către instanţă, şi nu dispusă ope legis.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, pentru că limitează cazurile
în care instanţa de apel constată tardivitatea cererii de apel la
cazul cererii de repunere în termen. Răspunsul de la lit. b) este
corect, instanţa de apel care a soluţionat apelurile declarate în
termen împotriva aceleiaşi hotărâri având competenţa să judece
şi celelalte apelului declarate cu neobservarea termenului
procedural de decădere. Răspunsul de la lit. c) este corect,
instanţa de executare punând în executare hotărârea definitivă
indiferent de împrejurarea că s-a formulat sau nu cerere de
repunere în termenul de apel, iar, dacă o atare cerere a fost
formulată, nu interesează dacă este întemeiată sau nu.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, în timp ce răspunsul de la
lit. b) este eronat, faţă de dispoziţiile art. 551 pct. 4 şi art. 551
pct. 2 lit. a) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
varianta de răspuns vizând momentul la care hotărârea instanţei
de apel rămâne definitivă, şi nu hotărârea primei instanţe.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, legea procesual penală
neprevăzând nicio cale de atac exercitabilă împotriva încheierii
prin care instanţa de apel se pronunţă asupra cererii de repunere
în termenul de apel. Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de

dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. a), art. 370 alin. (2) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este corect, principiul non reformotio in
peius neopunându-se luării măsurilor preventive împotriva
inculpatului care a declarat calea de atac.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, declararea căii de atac de
către persoana vătămată fiind suspensivă de executare, potrivit
dispoziţiilor art. 416 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este
eronat, principiul non reformotio in peius nefiind contrar luării
măsurilor preventive de către instanţa de apel. Răspunsul de la
lit. c) este corect, apelul declarat de către avocat în temeiul art.
409 alin. (1) lit. e) C.proc.pen. neavând nicio influenţă asupra
momentului rămânerii definitive a laturii penale şi civile.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, potrivit dispoziţiilor art. 419
C.proc.pen., apelul putând fi extins şi cu privire la alte persoane
la care apelul nu se referă, fără însă să le creeze acestora o
situaţie mai grea. Răspunsul de la lit. b) este eronat, iar
răspunsul de la lit. c) este corect, în privinţa procurorului
principiul non reformotio in peius nefuncţionând.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, obligarea inculpaţilor la
plata unei sume de bani confiscată fiind nelegală, faţă de
principiului răspunderii personale, care guvernează sancţiunile
penale. Răspunsul de la lit. b) este, de asemenea, corect,
principiul legalităţii nefiind limitat de către principiul non
reformotio in peius decât în situaţia în care s-ar agrava situaţia
persoanei în cauză, împrejurare care nu rezultă din varianta de
răspuns. Răspunsul de la lit. c) este eronat, luarea măsurii de
siguranţă a confiscării speciale neavând caracter executoriu.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect; în ipoteza în care în faţa
primei instanţe s-a luat în discuţie chestiunea contopirii
pedepselor, formulându-se concluzii cu privire la acest aspect,
poate fi formulat apel prin care să se solicitate contopirea
pedepselor, fie pentru motivul că prima instanţă nu s-a
pronunţat, fie pentru considerentul că prima instanţă a realizat
greşit contopirea pedepselor. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
partea responsabilă civilmente formulând apel cu privire la
latura penală a cauzei numai atunci când soluţia în această
latură a influenţat soluţia în latura civilă, chestiunea contopirii
pedepselor nefiind susceptibilă să genereze asemenea efecte.
Răspunsul de la lit. c) este corect, instanţa de apel neavând
competenţa de a dispune, pe cale separată (i.e. potrivit
dispoziţiilor art. 585 C.proc.pen.), contopirea pedepselor aplicate
prin hotărâri definitive, întrucât, pe de-o parte, de regulă, prima
instanţă este instanţa de executare - şi nu instanţa de apel, iar, pe
de altă parte, împotriva sentinţei prin care s-a dispus contopirea

pedepselor este posibilă formularea contestaţiei, potrivit
dispoziţiilor art. 597 alin. (7) C.proc.pen., şi nu exercitarea
apelului.
b
este corect, în faţa instanţei de apel fiind aplicabile toate regulile
de la judecata în prima instanţă, inclusiv dispoziţiile art. 386
alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, soluţia
desfiinţării cu trimitere spre rejudecare către prima instanţă
nefiind prevăzută de dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C.proc.pen.
pentru această situaţie.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, hotărârea instanţei de apel
prin care s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă
sau de către instanţa competentă neavând vreun efect ope legis
asupra măsurilor preventive luate în cauză. Răspunsul de la lit.
b) este eronat; potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (2) C.proc.pen.,
hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au
participat la soluţionarea cauzei, legea neacoperind ipoteza în
care toţi membrii completului de judecată ar fi împiedicaţi să
motiveze hotărârea. Aşa fiind, preşedintelui instanţei nu-i revine
sarcina de a motiva hotărârea luată de către judecătorii care se
află în imposibilitate de a redacta hotărârea. Răspunsul de la lit.
c) este corect, faţă de dispoziţiile art. 406 alin. (2) C.proc.pen.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect; în cazul în care a fost luată
măsura internării medicale faţă de inculpat, acesta va fi dedusă
din pedeapsa aplicată, indiferent dacă pedeapsa la care s-a oprit
instanţa este amenda sau închisoarea. Răspunsul de la lit. b) este
eronat, motivul de apel din varianta de răspuns putând fi invocat
numai de către persoana care nu a fost legal citată, potrivit
dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. Răspunsul de la lit.
c) este corect, faţă de dispoziţiile art. 422 teza finală C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, odată cu pronunţarea
hotărârii de către instanţa de apel în sensul condamnării
inculpatului orice măsură preventivă încetând de drept, potrivit
dispoziţiilor art. 241 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. De altfel, după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în regim de
detenţie, se emite mandatul de executare a pedepsei, astfel că
luarea vreunei măsuri preventive, dincolo de alte considerente ce
ţin de legalitatea măsurii, nu îşi găseşte raţiunea. Răspunsul de la
lit. b) este eronat, varianta de răspuns referindu-se la ipoteza în
care hotărârea penală nu a rămas definitivă, în sensul
dispoziţiilor art. 551 şi art. 552 C.proc.pen., astfel că nu poate fi
vorba despre vreo punere în executare a hotărârii. Răspunsul de
la lit. c) este corect, în ipoteza în care pedeapsa aplicată
corespunde ca şi durată cu durata măsurilor preventive luate

faţă de inculpat, la data pronunţării deciziei instanţei de apel
începând să curgă termenul de reabilitare.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, principiul neagravării
situaţiei în propriul apel fiind incident şi în ipoteza în care
procurorul a formulat apelul în favoarea inculpatului. Răspunsul
de la lit. b) este corect, durata maximă a arestării preventive a
inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă prevăzută de
dispoziţiile art. 239 C.proc.pen. impunând acest calcul.
Răspunsul de la lit. c) este eronat, faţă de dispoziţiile art. 425
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, nu în toate cazurile
contestaţia fiind suspensivă de executare, de pildă, în cazul luării
măsurii arestului preventiv de către prima instanţă. Răspunsul
de la lit. b) este corect, întrucât toate instanţele competente să
judece apeluri pot soluţiona şi contestaţii, viceversa nefiind
valabilă în toate cazurile (e.g. tribunalul nu judecă apeluri, însă
poate soluţiona contestaţii). Răspunsul de la lit. c) este corect,
dispoziţiile art. 419 C.proc.pen. nefiind aplicabile, în mod
corespunzător, în cazul contestaţiei.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, atât apelul, cât şi
contestaţia, fiind căi ordinare de atac, prin exercitarea lor este
temporizată intrarea hotărârii în puterea lucrului judecat.
Răspunsul de la lit. b) este eronat, contestaţia formulată în
cursul judecăţii fiind soluţionată: de un complet monocratic,
atunci când a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunţate
de către judecătorie sau tribunal; de către un complet colegial
format din 3 judecători, atunci când contestaţia este formulată
împotriva unei hotărâri pronunţate de către curţile de apel; de
către un complet colegial format din 5 judecători (Completul de
5 judecători al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), atunci când
hotărârea a fost pronunţată de către Secţia penală a înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie. Răspunsul de la lit. c) este corect,
dispoziţiile art. 416 C.proc.pen. referitoare la efectul suspensiv al
căii de atac reprezentând regula atât în ceea ce priveşte apelul,
cât şi în ceea ce priveşte contestaţia.
a, c
alin. (6) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este incorect, iar
răspunsul de la lit. c) este corect, participarea procurorului fiind
obligatorie faţă de dispoziţiile generale prevăzute la art. 363
C.proc.pen., dublate de dispoziţiile art. 4251 alin. (5) C.proc.pen.,
iar inculpatul poate solicita judecarea contestaţiei în lipsă, dispo-
ziţiile generale prevăzute la art. 364 C.proc.pen. aplicându-se şi
în cazul soluţionării contestaţiilor.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, de pildă, contestaţia
declarată împotriva încheierii instanţei de apel în condiţiile art.
2501 C.proc.pen. fiind soluţionată chiar dacă, între timp, instanţa
de apel s-a pronunţat asupra apelului. Răspunsul de la lit. b) este
eronat, faţă de dispoziţiile art. 589 alin. (5) C.proc.pen.1
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, încheierea prin care curtea
de apel a desemnat o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie
sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul, nefiind supusă
niciunei căi de atac. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte,
faţă de dispoziţiile art. 597 alin. (7) raportat la art. 592 şi art. 535
C.proc.pen.
a
alin. (7) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este eronat, înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind, în nicio situaţie, instanţă de
executare. Răspunsul de la lit. c) este eronat, faţă de dispoziţiile
c
Singurul răspunsul corect este cel de la lit. c). Contestaţia, cale
de atac prevăzută de dispoziţiile art. 4251 C.proc.pen., este un
remediu procesual ordinar, întrucât - potrivit concepţiei autoh-
tone vizavi de această clasificare - reprezintă un mijloc procesual
prin care se atacă o hotărâre nedefinitivă. De asemenea,
contestaţia la executare nu este o cale de atac, ci, mai exact, este
un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare,
executarea sau curmarea executării hotărârii penale.
b, c
Răspunsurile corecte sunt cele de la lit. b) şi c), atât recursul în
casaţie, cât şi contestaţia în anulare, sunt căi de anulare, întrucât
instanţa sesizată cu aceste căi de atac nu are atribuţia de a
verifica justeţea hotărârii atacate, ci, constatând nelegalitatea
hotărârii, dispune anularea acesteia. Răspunsul de la lit. a) este
eronat, revizuirea fiind, de regulă, o cale de atac de retractare,
prima instanţă retractându-şi propria hotărâre şi înlocuind-o cu
o soluţie care corespunde noilor împrejurări constatate.
b, c
Sunt reverenţioase căile de atac care se adresează aceleiaşi
instanţe care a pronunţat hotărârea. Aşa fiind, dintre cele 3
variante de răspuns, numai răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
corecte.
b
este corect, contestaţia în anulare putând fi exercitată, în unele
cazuri [i.e. art. 426 lit. b) şi i) C.proc.pen.), chiar şi împotriva

sentinţelor care au rămas definitive prin neapelare sau prin
retragerea apelului. Răspunsul de la lit. c) este eronat, întrucât
decizia instanţei de apel prin care s-a dispus rejudecarea cauzei
de către prima instanţă nu a rămas definitivă în înţelesul
dispoziţiilor art. 551 pct. 4 sau art. 552 alin. (1) C.proc.pen.
a, c
C.proc.pen. putându-se face contestaţie în anulare numai
împotriva hotărârilor penale definitive. Răspunsul de la lit. b)
este eronat, iar răspunsul de la lit. c) este corect, din perspectiva
contestaţiei în anulare nefiind relevant dacă sentinţa penală a
rămas definitivă (în condiţiile art. 551 pct. 4 C.proc.pen.) sau
dacă sentinţa penală a fost reformată, interesând doar modul
cum s-a desfăşurat judecata în apel şi dacă nu au trecut
neobservate cazurile de încetare a procesului penal ori dacă a
fost nesocotită autoritatea de lucru judecat.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, soluţie care rezultă din
aplicarea prin analogie (în favoarea persoanei definitiv judecate)
a dispoziţiilor art. 426 pct. b) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b)
este de asemenea corect, instanţa de apel fiind obligată să
dispună citarea părţii civile chiar şi în situaţia în care, în faţa
primei instanţe, aceasta a solicitat judecata în lipsă. Răspunsul
de la lit. c) este eronat, prescripţia executării pedepsei putând fi
invocată numai pe calea contestaţiei la executare.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, lipsa avocatului de la
judecata în apel constituind motiv de contestaţie în anulare
numai atunci când s-a încălcat asistenţa obligatorie a
inculpatului, nu şi a celorlalte părţi. Răspunsul de la lit. b) este
eronat, încălcarea dispoziţiilor relative la publicitatea şedinţei de
judecată a instanţei de apel constituind motiv de contestaţie în
anulare, potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. g) C.proc.pen., nu şi
încălcarea dispoziţiilor care reglementează excepţii de la această
regulă. Răspunsul de la lit. c) este corect, faţă de dispoziţiile art.
426 lit. h) C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, în cazul dat fiind posibilă
exercitarea contestaţiei în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 426
lit. c) C.proc.pen., şi nu recursul în casaţie. Răspunsul de la lit.
b) este corect, în ipoteza în care judecătorul de cameră
preliminară din cadrul curţii de apel a soluţionat anterior o
plângere la soluţia de netrimitere în judecată fiind incident cazul
de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (5) C.proc.pen.,
situaţie care este prevăzută ca motiv de contestaţie în anulare la
art. 426 lit. d) teza finală C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
corect, instanţa de apel nefiind compusă legal în înţelesul
dispoziţiilor art. 354 alin. (2) şi art. 426 lit. d) C.proc.pen.

c
Răspunsul de la lit. a) este eronat; potrivit dispoziţiilor art.
426 lit. h) C.proc.pen., constituie motiv de contestaţie în anulare
neaudierea inculpatului prezent de către instanţa de apel,
aşadar, varianta de răspuns alcătuieşte cu cerinţa o contradicţie
de termeni (absenţa inculpatului - neaudierea inculpatului
prezent). Răspunsul de la lit. b) este eronat, în cazul în care
inculpatul a solicitat judecata în lipsă, instanţa de apel,
procedând în această manieră, nu încalcă dreptul la apărare al
inculpatului (exercitat în propria persoană), ci respectă voinţa
întemeiată pe lege a acestuia. Răspunsul de la lit. c) este corect,
faţă de dispoziţiile art. 426 lit. a) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, termenul de exercitare a
căii de atac nefiind incident în toate cazurile, potrivit
este de asemenea eronat, cazul de contestaţie în anulare prevăzut
de dispoziţiile art. 426 lit. a) C.proc.pen. putând fi invocat numai
de către partea care nu a fost legal citată. Răspunsul de la lit. c)
este corect, persoana vătămată având dreptul să formuleze
contestaţia în anulare pentru acest motiv.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, soluţie care rezultă din
compararea dispoziţiilor art. 427 alin. (1) C.proc.pen. cu art. 436
alin. (1) şi art. 455 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b)
este eronat, calea de atac a revizuirii fiind exercitată, în unele
cazuri [art. 457 alin. (1) C.proc.pen.], oricând. Răspunsul de la
lit. c) este corect, întrucât, de regulă, competenţa de soluţionare a
contestaţiei în anulare revine instanţelor de apel, spre deosebire
de revizuire, care se judecă, de regulă, de prima instanţă, şi de
recursul în casaţie, care este dat întotdeauna în competenţa
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
a
Doar răspunsul de la lit. a) este corect, împotriva sentinţei
rămase definitive prin neapelare putând fi exercitată contestaţia
în anulare în cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi i)
C.proc.pen., nu şi în cazurile în care încălcarea legii trebuie să
aibă loc doar în faţa instanţei de apel.
a
şi c) sunt eronate, încălcarea dispoziţiilor relative la participarea
procurorului la judecata cauzei în prima instanţă putând fi
invocate numai pe calea apelului, sau, după caz, a contestaţiei.
încălcarea în discuţie, deşi este sancţionată cu nulitatea absolută
potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. d) raportat la art. 363
C.proc.pen., nu constituie caz de contestaţie în anulare, întrucât
încălcarea s-a produs în faţa primei instanţe, şi nu în faţa
instanţei de apel, aşa cum reclamă dispoziţiile art. 426 lit. e)

C.proc.pen.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, instanţa de apel fiind
competentă atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat
care a fost încălcată prin hotărârea instanţei de apel (în caz de
rejudecare a cauzei în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen.)
sau prin sentinţa apelată care a rămas definitivă în faţa instanţei
de apel. Răspunsul de la lit. b) este eronat, cazul de contestaţie în
anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C.proc.pen. fiind invocat în
faţa instanţei de apel atunci când hotărârea a rămas definitivă
înaintea acestei instanţe. Răspunsul de la lit. c) este eronat, cazul
de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. f) C.proc.pen.
fiind incident numai dacă încălcarea a avut loc în faţa instanţei
de apel, nu şi în faţa primei instanţe.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, judecătoria fiind instanţa
competentă să judece contestaţiile în anulare fundamentate pe
cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) C.proc.pen., dacă
sentinţa penală a rămas definitivă prin neapelare sau prin
retragerea apelului. Răspunsul de la lit. b) este eronat, atât
revizuirea (de regulă), cât şi redeschiderea procesului penal în
cazul judecăţii în lipsa persoanei condamnate fiind date în
competenţa primei instanţe. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
întrucât cele două cazuri de contestaţie în anulare care pot fi
invocate în faţa primei instanţe (judecătoria în cazul de faţă)
sunt cele prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) C.proc.pen., cazuri în
care contestaţia în anulare poate fi invocată oricând, potrivit
dispoziţiilor art. 428 alin. (2) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, tribunalul (instanţă care nu
judecă în apel) nefiind competent să judece, în contestaţie în
anulare, pentru orice motiv invocat. Răspunsul de la lit. b) este
corect, admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare fiind
examinată în toate cazurile, potrivit dispoziţiilor art. 431
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, cele două cazuri
de contestaţie în anulare care pot fi invocate în faţa primei
instanţe (tribunalul în cazul de faţă) sunt cele prevăzute de art.
426 lit. b) şi i) C.proc.pen., cazuri în care contestaţia în anulare
poate fi invocată oricând, potrivit dispoziţiilor art. 428 alin. (2)
C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, suspendarea executării
pedepsei neoperând ope legis, ci fiind lăsată la aprecierea
instanţei de judecată. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
invocarea de către procuror a cazurilor de contestaţie în anulare
prevăzute de art. 426 lit. c), d), e) teza I şi g) neputând fi socotite
ca fiind în favoarea condamnatului, ipoteze în care, în caz de
admitere a contestaţiei şi rejudecare a apelului (sau a cauzei

după desfiinţare), fiind posibilă pronunţarea unei hotărâri
defavorabile inculpatului. Răspunsul de la lit. c) este corect,
întrucât sentinţa penală este definitivă potrivit dispoziţiilor art.
551 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. şi poate fi supusă, potrivit
dispoziţiilor art. 429 raportat la art. 426 lit. b) C.proc.pen.,
contestaţiei în anulare. Totodată, în cazul în care condamnatul se
află în cazul prevăzut de dispoziţiile art. 411 C.proc.pen., are
dreptul să solicite repunerea în termenul de apel. Imediat ce
repunerea în termen este admisă, hotărârea penală îşi pierde
caracterul definitiv, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (2)
C.proc.pen. şi, drept urmare, contestaţia în anulare devine
inadmisibilă, fiind exercitată împotriva unei hotărâri
nedefinitive.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, suspendarea executării
pedepsei putând fi dispusă doar concomitent sau ulterior
admiterii în principiu a contestaţiei în anulare. Concluzia este
fundamentată pe împrejurarea că pedeapsa se execută în baza
puterii lucrului judecat a hotărârii penale definitive, iar
suspendarea acesteia poate fi dispusă numai cu respectarea
strictă a legii (fiind vorba despre o excepţie de la regulă). Astfel,
pentru ca instanţa să poată aprecia asupra oportunităţii
suspendării executării pedepsei, trebuie să verifice, în prealabil,
dacă contestaţia în anulare întruneşte în mod cumulativ
condiţiile de fond şi de formă, adică este admisibilă. Aşadar, prin
firea lucrurilor, orice dispoziţie a instanţei contrară efectelor
produse de hotărârea intrată în puterea lucrului judecat poate fi
dispusă numai dacă contestaţia în anulare este susceptibilă a
învesti instanţa în mod valabil, adică întruneşte condiţiile de
admisibilitate. Răspunsul de la lit. b) este eronat, dispoziţiile art.
430 C.proc.pen. nefăcând o atare distincţie. Răspunsul de la lit.
c) este eronat, în cazurile în care prima instanţă (în cazul nostru
judecătoria sau tribunalul) are competenţa de a judeca cauza în
prima instanţă, atunci are posibilitatea să dispună şi
suspendarea executării pedepsei.
a, b
art. 431 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
dispoziţiile generale prevăzute de art. 364 alin. (1) C.proc.pen.
aplicându-se în mod corespunzător şi în faţa instanţei sesizate cu
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, prima instanţă (în speţă,
judecătoria) având competenţa să judece contestaţia în anulare
atât atunci când se invocă cazul prevăzut de art. 426 lit. b)
C.proc.pen., cât şi cazul de la lit. 426 lit. i) C.proc.pen., dacă,
desigur, sentinţa a rămas definitivă prin neapelare sau prin
retragerea apelului. Aşa fiind, în cazul în care se invocă

întemeiat existenţa unor probe cu privire la o cauză de încetare a
procesului penal, instanţa va desfiinţa sentinţa şi va dispune
această soluţie. Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de
dispoziţiile art. 432 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c)
este de asemenea corect, curtea de apel având competenţa
funcţională de a judeca atât în prima instanţă, cât şi în apel,
aşadar, contestaţia în anulare va fi soluţionată, prin sentinţă
(pentru cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) C.proc.pen.
dacă sentinţa a rămas definitivă prin neapelare sau retragerea
apelului) sau, după caz, prin decizie.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, căile extraordinare de atac
putând fi exercitate numai împotriva hotărârilor definitive.
Răspunsul de la lit. b) este corect; revizuirea este, de regulă, o
cale de atac care vizează aspecte de fond ale cauzei, prima
instanţă retractându-şi propria hotărâre şi înlocuind-o cu o
soluţie care corespunde noilor împrejurări constatate.
Răspunsul de la lit. c) este eronat, în unele cazuri, atât revizuirea
[art. 457 alin. (1) C.proc.pen.], cât şi contestaţia în anulare [art.
428 alin. (2) C.proc.pen.], putând fi exercitate oricând.
a, c
Răspunsul de la lit. a) este corect, orice hotărâre penală
definitivă prin care s-a soluţionat raportul de conflict putând
face obiectul revizuirii. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
problema de drept fiind tranşată prin decizia nr. 17/2007
pronunţată în recurs în interesul legii de către Secţiile Unite ale
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Răspunsul de la lit. c) este
corect, hotărârea pronunţată prin care s-a rejudecat fondul,
rămasă definitivă, întrunind toate caracteristicile unei hotărâri
atacabile cu această cale de atac.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât autoritatea de
lucru judecat nu se confundă cu situaţia de ireconciliabilitate a
hotărârilor. Pentru a fi încălcată autoritatea de lucru judecat a
hotărârii este necesar ca printr-o a doua hotărâre să se tranşeze
acelaşi raport de conflict respectiv să existe identitate de părţi şi
de obiect. Pe de altă parte, în cazul hotărârilor care nu se pot
concilia, trebuie să existe fie mai multe persoane şi o singură
faptă (e.g. situaţia în care autorul este achitat pentru că fapta nu
există, iar complicele condamnat), fie o singură persoană şi mai
multe fapte (e.g. săvârşirea mai multor infracţiuni de către
aceeaşi persoană în acelaşi timp, însă în locuri diferite, astfel ca
săvârşirea uneia să o excludă pe cea de-a doua). Răspunsul de la
lit. b) este eronat, cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art.
453 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. fiind incident numai atunci când
declaraţia martorului a influenţat soluţia pronunţată, or, potrivit
dispoziţiilor art. 346 alin. (5) C.proc.pen., probele excluse nu pot
fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. Răspunsul de la

lit. c) este corect, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f)
C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, lipsa citării martorilor
nefiind un caz de contestaţie în anulare. Răspunsul de la lit. b)
este eronat, hotărârea judecătorului de cameră preliminară
nefiind supusă nici contestaţiei în anulare, nici revizuirii.
Răspunsul de la lit. c) este corect, încălcarea dispoziţiilor relative
la publicitatea şedinţei de judecată constituind cazul de
contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. g) C.proc.pen., iar
calea de atac a revizuirii putând fi formulată în cazul dat potrivit
dispoziţiilor art. 465 C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât în ipoteza dată este
încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii şi, drept
urmare, contestaţia în anulare reprezintă remediul procesual
aplicabil, şi nu revizuirea. Răspunsul de la lit. b) este eronat, cele
două ipoteze nefiind inconciliabile, ci, din contră, perfect
conciliabile, întrucât săvârşirea infracţiunii de către autor poate
fi săvârşită chiar şi fără vreun ajutor din partea unui complice.
Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât situaţia de
ireconciliabilitate există atunci când printr-o hotărâre s-a
constatat că fapta nu există, iar prin altă hotărâre s-a constatat
că aceeaşi faptă există.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, în unele cazuri fiind posibilă
ivirea situaţiei de ireconciliabilitate. Astfel, în ipoteza în care
printr-o hotărâre s-a reţinut că inculpatul X a săvârşit fapta în
calitate de autor unic, iar printr-o altă hotărâre s-a reţinut că
inculpatul Y a săvârşit aceeaşi faptă în calitate de autor unic,
ireconciliabilitatea există. Răspunsul de la lit. b) este corect,
situaţia de ireconciliabilitate are în vedere alibiul creat prin
săvârşirea unei infracţiuni, în cu totul alt loc, dar în acelaşi timp,
astfel încât săvârşirea altei infracţiuni nu este posibilă prin forţa
lucrurilor, o persoană neputând fi prezentă în două locuri
diferite în acelaşi timp. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
întrucât în ipoteza dată este încălcată autoritatea de lucru
judecat a hotărârii, şi, drept urmare, contestaţia în anulare
reprezintă remediul procesual aplicabil, iar nu revizuirea.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, revizuirea fundamentată pe
cazul de la art. 453 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. fiind incidenţă
numai atunci când calea extraordinară de atac este exercitată în
favoarea condamnatului, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (3)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este eronat, recursul în casaţie
fiind o cale de atac de drept, faptele fiind reţinute de către
instanţele de fond cu autoritate de lucru judecat, astfel că nu se
va avea în vedere de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

situaţia ivită după rămânerea definitivă a hotărârii. Răspunsul
de la lit. c) este corect, în ipoteza dată, dacă s-a admis o cale de
atac în defavoarea condamnatului, în rejudecarea cauzei va fi
avută noua situaţie de fapt.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect; potrivit dispoziţiilor art.
455 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. revizuirea poate fi formulată şi de
către un membru de familie al condamnatului, în favoarea
acestuia, iar potrivit dispoziţiilor art. 602 C.proc.pen. raportat la
art. 177 alin. (1) lit. a) C.pen., prin membru de familie se înţelege
şi persoana devenită prin adopţie copil al descendentului
condamnatului. Răspunsul de la lit. b) este eronat, faţă de
dispoziţiile art. 455 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c)
este eronat, faţă de dispoziţiile art. 455 alin. (1) lit. b), art. 602
C.proc.pen. raportat la art. 177 alin. (1) lit. b) C.pen.
c
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt eronate, faţă de dispoziţiile
art. 455 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, cererea de revizuire în
favoarea condamnatului fundamentată pe cazul prevăzut la lit.
453 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. putând fi formulată în termen de
un an de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial al României, Partea I. Răspunsul de la lit. b)
este corect, faţă de dispoziţiile art. 457 alin. (2) lit. c) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este eronat, întrucât dispoziţiile art. 457
alin. (2) lit. c) C.proc.pen. nu prevăd un termen maximal până la
care cererea de revizuire poate fi primită.
c
alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
competenţa instanţei de revizuire în cazul dat fiind stabilită în
favoarea instanţei de apel, potrivit dispoziţiilor art. 465 alin. (3)
C.proc.pen., astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 465 alin. (3)
C.proc.pen., această instanţă poate dispune suspendarea
executării hotărârii. Răspunsul de la lit. c) este corect, faţă de
a, b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este de asemenea corect, în
ipoteza în care instanţei de apel îi revine competenţa să judece
cererea de revizuire (i.e. cazul în care Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor şi
libertăţilor persoanei comisă de către instanţa de apel), potrivit
dispoziţiilor art. 465 alin. (10) C.proc.pen., una dintre soluţiile
pe care le poate pronunţa fiind inadmisibilitatea. Răspunsul de
la lit. c) este eronat; pentru considerentele anterioare, cererea de

revizuire poate cădea în competenţa Completului de 5 judecători
din cadrul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
a, b
alin. (7) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, încheierea
prin care s-a dispus suspendarea hotărârii supuse revizuirii fiind
definitivă în ipoteza în care s-a formulat cererea de revizuire în
temeiul art. 465 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
faţă de dispoziţiile art. 465 alin. (12) C.proc.pen.
a, b
alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de
dispoziţiile art. 460 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
eronat, în procedura revizuirii nefiind posibilă luarea măsurilor
preventive.
a, c
alin. (4) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este eronat, întrucât
nu în toate cazurile în care cererea de revizuire este admisă,
chiar în favoarea persoanei condamnate, se constată în mod
automat că aceasta nu era ţinută să suporte respectivele măsuri.
a, b
C.proc.pen. Soluţia de la lit. c) este incorectă, întrucât, conform
art. 480 alin. (1) C.proc.pen., acordul de recunoaştere a
vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile
pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de
cel mult 15 ani.
c
C.proc.pen. prevede în mod expres că inculpaţii minori pot
încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. De asemenea,
răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât art. 480 alin. (2)
C.proc.pen. prevede că, la încheierea acordului de recunoaştere a
vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie.
a, b
Conform art. 482 lit. g) şi h) C.proc.pen., răspunsurile de la lit.
a) şi b) sunt corecte. Răspunsul de la lit. c) este eronat, întrucât,
prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, nici inculpatul şi nici
procurorul nu pot modifica regulile de competenţă stabilite de
Codul de procedură penală.
a
Conform art. 483 alin. (2) C.proc.pen., în situaţia în care se
încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai
cu privire la unii dintre inculpaţi, iar pentru celelalte fapte sau

inculpaţi se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se
face separat. Prin urmare, este corect numai răspunsul de la lit.
a).
b
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât,
conform art. 484 C.proc.pen., atunci când sesizarea instanţei este
realizată printr-un acord de recunoaştere a vinovăţiei, nu mai
există faza camerei preliminare.
a
Varianta de la lit. a) este corectă, faţă de dispoziţiile art. 484
alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este incorectă,
întrucât art. 480 alin. (2) C.proc.pen. este incident numai până la
încheierea acordului de recunoaştere a învinuirii, în faţa
instanţei de judecată asistenţa juridică fiind obligatorie numai în
condiţiile art. 90 C.proc.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect - art. 485 alin. (1) lit. a)
C.proc.pen. Având în vedere că prin hotărârea asupra acordului
de recunoaştere a vinovăţiei instanţa soluţionează cauza în primă
instanţă, va fi pronunţată o sentinţă, conform art. 370 alin. (1)
C.proc.pen. Prin urmare, răspunsul de la lit. b) este corect. în
ceea ce priveşte răspunsul de la lit. c), acesta este eronat,
deoarece instanţa nu poate pronunţa soluţia de achitare în
cadrul procedurii acordului de recunoaştere a vinovăţiei,
conform art. 485 alin. (1) lit. b) C.proc.pen, fiind necesară
respingerea acordului şi trimiterea dosarului procurorului.
a
Ca urmare a modificării art. 485 alin. (1) lit. a) C.proc.pen.
prin O.U.G. nr. 18/2016, soluţia pronunţată de instanţă trebuie
să fie întotdeauna cea care rezultă din acordul de recunoaştere a
vinovăţiei, dacă sunt întrunite condiţiile de legalitate şi
temeinicie; aşadar, instanţa nu poate dispune nici o soluţie mai
grea decât cea negociată, dar nici o soluţie mai uşoară (M.
Udroiu, Procedură penală - Partea specială, ed. a lll-a, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, p. 484). De asemenea, art. 485 alin. (1) lit. b)
C.proc.pen. prevede posibilitatea instanţei de a respinge acordul
de recunoaştere a vinovăţiei numai dacă pedeapsa este prea
blândă, nu şi dacă aceasta este prea severă. Prin urmare, numai
varianta de la lit. a) este corectă.
b
C.proc.pen.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este incorect, întrucât nu există o
prevedere legală care să instituie obligativitatea efectuării
urmăririi de către procuror în cazul infracţiunilor săvârşite de
minori. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 504 C.proc.pen.

Răspunsul de la lit. c) este corect, întrucât urmărirea penală nu
poate depinde de voinţa minorului de a se prezenta în faţa
organelor de urmărire penală.
b, c
Conform art. 505 alin. (3) C.proc.pen., neprezentarea
persoanelor legal citate la ascultarea sau confruntarea minorului
nu împiedică efectuarea acestor acte. Prin urmare, răspunsul de
la lit. a) este greşit. Răspunsul de la lit. b) este corect - art. 90 lit.
a) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect - art. 505 alin.
(2) C.proc.pen.
c
Răspunsul de la lit. a) este greşit, deoarece, potrivit art. 506
alin. (1) C.proc.pen., şi în situaţia în care minorul este arestat
preventiv, în cursul urmăririi penale nu este obligatorie
efectuarea referatului de evaluare. Răspunsul de la lit. b) este
greşit, întrucât neefectuarea referatului de evaluarea nu este
menţionată printre cazurile de nulitate absolută. Faţă de
dispoziţiile art. 506 alin. (2) C.proc.pen., răspunsul de la lit. c)
este corect.
b
Conform art. 507 alin. (3) C.proc.pen. numai răspunsul de la
a, b
Conform art. 507 alin. (1) C.proc.pen., răspunsurile de la lit.
a) şi b) sunt corecte. Răspunsul de la lit. c) este incorect, întrucât
şedinţa nu este secretă, ci este nepublică, conform art. 509 alin.
(2) C.proc.pen.
a
Faţă de prevederile art. 508 alin. (1) şi (3) C.proc.pen., numai
răspunsul de la lit. a) este corect.
a, b
Conform art. 509 alin. (1) şi (2) C.proc.pen., răspunsurile de
la lit. a) şi b) sunt corecte. Răspunsul de la lit. c) nu este corect,
deoarece, conform art. 509 alin. (3) C.proc.pen., când inculpatul
este minor cu vârsta mai mică de 16 ani, instanţa, dacă
apreciază că administrarea anumitor probe poate avea o
influenţă negativă asupra sa, poate dispune îndepărtarea lui din
şedinţă.
a
Conform art. 510 alin. (1) C.proc.pen., când în aceeaşi cauză
sunt mai mulţi inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori, şi
nu este posibilă disjungerea, judecata are loc potrivit
dispoziţiilor art. 507 alin. (1) şi după procedura obişnuită. Prin
urmare, atunci când minorul este judecat împreună cu un
inculpat major, trebuie respectată regula publicităţii şedinţei de
judecată. Judecarea în şedinţă nepublică constituie o încălcare a
publicităţii şedinţei de judecată şi este sancţionată cu nulitatea
absolută conform art. 281 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., astfel că

răspunsul de la lit. a) este corect. Răspunsul de la lit. c) este
eronat, întrucât judecătorii trebuie să fie special desemnaţi
pentru judecarea cauzelor cu inculpaţi minori.
a,b
Conform art. 529 C.proc.pen., competentă să se pronunţe
asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în
primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru
care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei
circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut
ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în
străinătate. Astfel, răspunsul de la lit. a) este corect, în cazul în
care tribunalul este prima instanţă care a pronunţat soluţia de
condamnare (spre ex., în cazul săvârşirii infracţiunii de omor).
De asemenea, faţă de dispoziţiile amintite, şi răspunsul de la lit.
b) este corect.
a, b
Conform art. 530 alin. (1) C.proc.pen. numai răspunsurile de
la lit. a) şi b) sunt corecte.
b, C
Răspunsul de la lit. a) este incorect faţă de dispoziţiile art. 533
alin. (1) C.proc.pen., care stabilesc că cererea de reabilitare se
judecă în şedinţă nepublică. Faţă de aceleaşi dispoziţii, răspun-
surile de la lit. b) şi c) sunt corecte.
b
Faţă de dispoziţiile art. 533 alin. (2) C.proc.pen. numai
a, b
c
Conform art. 535 C.proc.pen., sentinţa prin care instanţa
rezolvă cererea de reabilitare este supusă contestaţiei în termen
de 10 zile de la comunicare. Prin urmare, numai răspunsul de la
c
b
Competenţa pentru soluţionarea cererii de reabilitare se
apreciază prin raportare la normele de competenţă în vigoare la
momentul formulării cererii. Prin urmare, din punct de vedere
material este competentă judecătoria, iar din punct de vedere
teritorial judecătoria de la domiciliul petentului. Astfel, numai
a, c
Faţă de dispoziţiile art. 529 C.proc.pen., este competentă să
soluţioneze cererea de reabilitare fie instanţa care a pronunţat
condamnarea, respectiv Tribunalul Bucureşti, fie instanţa

corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază petentul,
respectiv Tribunalul Constanţa. Aşadar, răspunsurile de la lit. a)
şi c) sunt corecte. Răspunsul de la lit. b) este incorect, întrucât
judecătoria nu este instanţa corespunzătoare în grad celei care a
pronunţat condamnarea.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, sentinţa penală rămânând
definitivă în ipoteza dată la expirarea termenului de apel sau de
contestaţie. Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de dispoziţiile
art. 551 pct. 1 C.proc.pen. De asemenea, răspunsul de la lit. c)
este corect, potrivit dispoziţiilor art. 551 pct. 2 lit. a) C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, în ipoteza dată, a apelului
sau contestaţiei tardive, fiind incidente dispoziţiile art. 551 pct. 2
lit. a) C.proc.pen., calea de atac nefiind declarată în termenul
legal. Răspunsul de la lit. b) este corect, potrivit dispoziţiilor art.
551 pct. 4 C.proc.pen., data rămânerii definitive a hotărârii
primei instanţe fiind aceea la care instanţa de control a
confirmat-o prin respingerea căii de atac declarate. Răspunsul de
la lit. c) este eronat, întrucât hotărârea primei instanţe rămâne
definitivă la momentele prevăzute la art. 551 C.proc.pen.,
indiferent dacă hotărârea a avut sau nu caracter executoriu de la
data pronunţării.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, în cazul în care instanţa de
apel respinge cererea de repunere în termenul de apel aflându-
ne în prezenţa unui apel tardiv, declarat cu neobservarea ter-
menului legal de depunere, astfel că devin incidente dispoziţiile
art. 551 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., conform cărora hotărârea
primei instanţe rămâne definitivă la data expirării termenului
de apel. Răspunsul de la lit. b) este eronat, în ipoteza variantei
de răspuns procesul neluând sfârşit în faţa instanţei de apel, în
înţelesul dispoziţiilor art. 552 alin. (1) C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. c) este corect, faţă de dispoziţiile art. 552 alin. (1) raportat
la art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen.
b
este corect, înaintea instanţei de apel (şi nu hotărârile instanţei
de apel) putând rămâne definitive atât încheieri [e.g. prin care
prima instanţa a dispus revocarea arestului preventiv) şi sentinţe
(în temeiul art. 551 pct. 4 C.proc.pen.), cât şi decizii [în temeiul
dispoziţiilor art. 552 alin. (1) C.proc.pen.]. Răspunsul de la lit. c)
este eronat, în cazul în care hotărârea a fost pronunţată în prima
instanţă de către Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, nu acestei instanţe îî revine competenţa să pună în
executare hotărârea, ci Tribunalului Bucureşti.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, prima instanţă căreia i-ar

reveni competenţa să judece cererea de revizuire întemeiată pe
cazul dat putând fi diferită de instanţa de executare [e.g. art. 553
alin. (2) C.proc.pen.] Pentru acelaşi considerent, răspunsul de la
lit. b) este corect, Tribunalul Bucureşti sau tribunalul militar
fiind instanţa de executare a hotărârilor pronunţate în primă
instanţă de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Răspunsul
de la lit. c) este eronat, competenţa pe scara ierarhică să judece
cererile de liberare condiţionată revenind întotdeauna
judecătoriei, fiind indiferent dacă instanţa de executare este de
grad superior.
b
Singurul răspuns corect este cel de la lit. b), pe de-o parte,
încheierea prin care s-a dispus internarea medicală are caracter
executoriu potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (8) C. proc. pen.,
iar, pe de altă parte, în cazul hotărârilor nedefinitive, dar
executorii prin care s-a dispus luarea măsurilor de siguranţă,
executarea se face de către instanţa care le-a dispus [art. 553
a
alin. (3), art. 205 alin. (3) şi art. 206 alin. (4) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este eronat, întrucât nu toate hotărârile
definitive sunt şi executorii, ci numai hotărârile cae au rămas
definitive în sensul dispoziţiilor art. 550, 551 şi 552 C.proc.pen.
Aşa fiind, decizia instanţei de apel prin care s-a dispus
rejudecarea cauzei de către prima instanţă sau de către instanţa
competentă este o hotărâre definitivă, însă hotărârea nu a rămas
definitivă în sensul dispoziţiilor menţionate anterior. Răspunsul
de la lit. c) este eronat, dispoziţia din sentinţă de luare a măsurii
de siguranţă a confiscării extinse neavând caracter executoriu.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, încheierea prin care prima
instanţă dispune admiterea cererii de redeschidere a procesului
penal este executorie, chiar dacă nu rezultă expres acest lucru
din text şi, totodată, chiar dacă dispoziţiile art. 469 alin. (5)
C.proc.pen. confirmă caracterul nedefinitiv al încheierii.
Apreciem că altă soluţie nu poate fi primită, întrucât textul în
ansamblu a suferit modificări în urma intrării în vigoare a
O.U.G. nr. 18/2016 cu privire la competenţa instanţei, aceasta
revenind numai instanţei care a judecat cauza în prima instanţă,
care, după admiterea cererii de redeschidere a procesului penal,
poate lua orice măsură preventivă. Or, dacă încheierea de
admitere a cererii de redeschidere a procesului penal nu ar avea
caracter executoriu, atunci condamnatul nu ar reveni la calitatea
de inculpat, care permite luarea unor asemenea măsuri
preventive. Răspunsul de la lit. b) este eronat, faţă de dispoziţiile
art. 352 alin. (5) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este corect,
încheierea prin care prima instanţă dispune revocarea măsurilor

preventive poate fi atacată cu contestaţie care, potrivit
dispoziţiilor 4251 alin. (4) rap. la art. 416 C.proc.pen., este
suspensivă de executare.
a, c
art. 2501 alin. (3) C.proc.pen. şi art. 74 alin. (6) raportat la art.
550 alin. (1) şi art. 551 pct. 1 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b)
este eronat, încheierea prin care judecătorul de cameră
preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu dispune
restituirea cauzei la parchet este supusă contestaţiei, care este
suspensivă de executare.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, în situaţia vizată de
varianta de răspuns fiind incidente dispoziţiile art. 553 alin. (4)
C.proc.pen., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind competentă
să pună în executare dispoziţiile privind măsurile preventive.1
alin. (1) şi (3) raportat la art. 553 alin. (4) C.proc.pen. Răspunsul
de la lit. c) este eronat, instanţa de executare fiind în acest caz
prima instanţă, respectiv curtea de apel.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, punerea în executare
făcându-se de către instanţa care a judecat cauza în prima
instanţă sau de către Tribunalul Bucureşti. Răspunsul de la lit. b)
este eronat, din interpretarea a contrario a dispoziţiilor art. 553
alin. (4) C.proc.pen., derogarea de la regula potrivit căreia
instanţa de executare este instanţa care a judecat cauza în prima
instanţă operând numai în cazul încheierilor nedefinitive, dar
executorii, nu şi în cazul în care încheierea este definitivă.
Răspunsul de la lit. c) este corect, declararea căii extraordinare
de atac a recursului în casaţie nefiind susceptibilă să temporizeze
punerea în executare a hotărârilor definitive.
b
alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, în cazul
condamnatului aflat în stare de deţinere un exemplar al
mandatului de executare i se înmânează comandantului locului
de deţinere, care va întocmi un proces-verbal cu data de la care
condamnatul a început executarea pedepsei. Răspunsul de la lit.
c) este eronat, întrucât, după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare, nu mai interesează aspectele relative la
răspunderea penală, ci numai aspectele ce ţin de executarea
pedepsei.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, întrucât, în cazul pedepsei
amenzii, nu se emite mandat de executare a pedepsei. Răspunsul
de la lit. b) este corect, faţă de dispoziţiile art. 560 C.proc.pen.
raportat la art. 64 C.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, în

cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii aplicate
alăturat pedepsei închisorii suspendate condiţionat, în temeiul
art. 96 alin. (3) C.pen., instanţă revocă suspendarea condiţionată
a pedepsei închisorii, cele două pedepse executabile fiind
adiţionate.
a, b
art. 559 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, ipoteza
descrisă nefiind exclusă de lege, cererea de eşalonare a plăţii
amenzii putând fi dispusă şi pe un rest pe care condamnatul nu l-
a putut achita.
a, c
este eronat, faţă de dispoziţiile art. 564 C.proc.pen. Degradarea
militară se pune în executare imediat ce hotărârea a rămas
definitivă, dispoziţiile aplicabile în cazul altor pedepse
complementare (i.e. interzicerea exercitării unor drepturi)
nefiind incidente şi în cazul degradării militare. Răspunsul de la
lit. c) este corect, în cazul sesizării instanţei civile de către
procurorul militar, în condiţiile art. 56 alin. (5) raportat la art. 44
C.proc.pen., instanţa civilă dispunând degradarea militară în
condiţiile art. 69 C.pen.
a, c
este eronat, faţă de dispoziţiile art. 580 alin. (1) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este, de asemenea, corect, soluţia rezultând
din interpretarea o contrario a dispoziţiilor art. 580 alin. (6) teza
finală C.proc.pen.
b
Răspunsul de la lit. a) este eronat, înlocuirea pedepsei
detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii în condiţiile
dispoziţiilor art. 6 alin. (2) C.pen. fiind într-adevăr obligatorie,
însă nu este obligatorie atunci când sunt incidente dispoziţiile
art. 58 C.pen. Răspunsul de la lit. b) este corect, fiind
aplicabilitatea practică a dispoziţiilor art. 59 C.pen. Răspunsul
de la lit. c) este eronat, întrucât nu numai instanţa de executare
are competenţa de a dispune înlocuirea pedepsei detenţiunii pe
viaţă, ci, în unele cazuri, şi instanţa corespunzătoare în grad
acesteia de la locul de detenţie.
a, c
art. 583 alin. (2) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este eronat,
întrucât judecarea unei infracţiuni concurente cu infracţiunea în
baza căreia s-a dispus condamnarea a cărei executare a fost
suspendată nu atrage revocarea, ci poate atrage, în unele cazuri,
anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, anularea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere putând fi dispusă şi în
cazul de recidivă postcondamnatorie sau pluralitate
intermediară, dacă infracţiunea în baza căreia s-a dispus
condamnarea cu suspendare reprezintă termenul 2 al pluralităţii
de infracţiuni. Răspunsul de la lit. b) este eronat, în cazul
nerespectării obligaţiilor civile stabile prin hotărârea de
condamnare fiind posibilă doar revocarea suspendării executării
pedepsei sub supraveghere, nu şi anularea. Răspunsul de la lit. c)
este corect, emiterea mandatului de executare a pedepsei
închisorii nefiind obligatorie în toate cazurile, de pildă, dacă sunt
întrunite condiţiile prevăzute de art. 97 alin. (2) C.pen.
a, b
Răspunsul de la lit. a) este corect, în baza dispoziţiilor art. 585
alin. (1) lit. a) C.proc.pen. fiind posibilă contopirea pedepselor
aplicate pentru săvârşirea unor infracţiuni concurente -
indiferent dacă concursul este real sau formal, fiind lipsit de
importanţă dacă pricinile ar fi putut fi reunite de către instanţele
de fond sau dacă instanţa care a judecat ultima infracţiune a
cunoscut împrejurarea că, pentru alte infracţiuni concurente,
inculpatul a fost condamnat definitiv. De altfel, în ipoteza în care
pentru pedepsele stabilite prin hotărâri distincte s-au emis
mandatele de executare a pedepsei, contopirea uşurează, de
regulă, situaţia juridică a condamnatului, acesta neputând fi
decăzut din dreptul de a beneficia de tratamentul sancţionator al
concursului de infracţiuni. Răspunsul de la lit. b) este corect,
modificarea pedepselor putând fi dispusă şi în caz de recidivă
postexecutorie, potrivit dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. b)
C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat, centrul de detenţie
neavând calitatea să solicite modificarea pedepselor în temeiul
art. 585 C.proc.pen.
a
alin. (1) lit. d), alin. (3) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. b) este
eronat, contopirea pedepselor potrivit dispoziţiilor art. 585
C.proc.pen. putând fi dispusă numai dacă hotărârile au rămas
definitive, numai în această ipoteză devenind active competenţele
instanţei de executare. Răspunsul de la lit. c) este eronat, în
ipoteza în care toate datele necesare stabilirii stării de agravare
erau cunoscute de către instanţa care a dispus condamnarea,
nereţinerea recidivei a fost decisă cu autoritate de lucru judecat.
b
este corect, instanţa de executare fiind competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 585 alin. (2) C.proc.pen., să dispună contopirea
pedepselor. Este adevărat că, de regulă, potrivit dispoziţiilor art.
553 alin. (1) C.proc.pen., instanţa care a judecat cauza în primă
instanţă este instanţa de executare, însă de la această regulă
există şi excepţii (e.g. Tribunalul Bucureşti este instanţă de

executare a hotărârilor pronunţate în primă instanţă de către
Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa căreia
i-ar reveni competenţa să judece cauza în prima instanţă este
instanţa de executare a hotărârilor străine recunoscute).
Răspunsul de la lit. c) este eronat, competenţa fiind stabilită în
raport de ultima hotărâre definitivă, şi nu în raport de gradul
instanţelor care au pronunţat hotărârile.
b
Răspuns corect este cel de la lit. b), iar răspunsul de la lit. a)
este eronat, dispoziţiile comune întregului Titlu V al părţii
speciale (art. 597-6011 C.proc.pen.) reglementând toate aspectele
punctate în cele două variante de răspuns, respectiv publicitatea
şedinţei de judecată şi participarea procurorului (art. 597 alin.
(8) C.proc.pen.]. Răspunsul de la lit. c) este eronat, faţă de
b, c
este corect, contopirea pedepselor fiind dată în competenţa
instanţelor de executare, de regulă, instanţei care a judecat cauza
în prima instanţă, şi ca excepţie, Tribunalului Bucureşti, dacă
hotărârea a fost pronunţată în prima instanţă de către înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, Secţia penală a înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie nu va judeca niciodată cereri de contopire
în temeiul art. 585 C.proc.pen., în aceste cazuri, competenţa
revenind Tribunalului Bucureşti. Aşadar, chiar dacă ultima
hotărâre definitivă nu a fost pronunţată de către tribunale, ci de
către înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, competenţa va reveni
Tribunalului Bucureşti. Răspunsul de la lit. c) este corect,
judecătoria, ca instanţă de executare a ultimei hotărâri, având
competenţa să contopească pedepse aplicate chiar şi de instanţe
superioare în grad.
a, b
art. 560 alin. (2) şi art. 561 C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este
eronat, faţă de dispoziţiile art. 64 alin. (1) C.pen.
a
Singurul răspuns corect este cel de la lit. a), soluţie care
rezultă din compararea dispoziţiilor art. 561 alin. (2) şi art. 586
alin. (2) C.proc.pen. Răspunsurile de la lit. b) şi c) nu sunt
corecte, pentru că nu reprezintă deosebiri, ci asemănări între
cele două proceduri.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, potrivit dispoziţiilor art. 587
alin. (1) C.proc.pen., judecătoria în a cărei circumscripţie se află
locul de deţinere are competenţa să dispună liberarea
condiţionată, indiferent care este instanţa de executare a acelei
hotărâri. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt corecte, faţă de
dispoziţiile art. 587 alin. (2) şi (3) C.proc.pen.

a, b
Singurele răspunsuri corecte sunt cele de la lit. a) şi b),
soluţiile variantelor de răspuns fiind fundamentate pe dispoziţiile
art. 587 alin. (3) C.proc.pen. Răspunsul de la lit. c) este eronat,
dispoziţiile relative la competenţa instanţei care dispune
liberarea condiţionată nefăcând o atare distincţie.
b, c
Răspunsul de la lit. a) este eronat, iar răspunsul de la lit. c)
este corect, faţă de dispoziţiile art. 587 alin. (4) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este de asemenea corect, soluţia rezultând
din coroborarea dispoziţiilor art. 587 şi art. 597 alin. (5) raportat
la art. 406 alin. (1) C.proc.pen.
a, b
Singurele răspunsuri corecte sunt cele de la lit. a) şi b),
dispoziţiile art. 589 alin. (3) şi (5), art. 591 alin. (1) C.proc.pen.,
prevederi care reglementează competenţa, dacă hotărârea este
sau nu executorie şi calitatea procesuală de a solicita amânarea
a
Răspunsul corect este cel de la lit. a), prin natura lucrurilor,
acest caz de întrerupere a executării pedepsei reprezentând o
deosebire între situaţia condamnatului de sex masculin şi situaţia
condamnatei de sex feminin. Răspunsurile de la lit. b) şi c) sunt
eronate, ambele cazuri putând fi invocate atât de către
condamnatul de sex masculin, cât şi de condamnata de sex
feminin.
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt eronate, numai în cazul
întreruperii executării pedepsei fiind posibilă prelungirea
duratei stabilite iniţial, şi doar în cazul întreruperii executării
pedepsei - nu şi în cazul amânării executării pedepsei - sentinţa
fiind neexecutorie. Răspunsul de la lit. b) este corect, faţă de
dispoziţiile art. 590 C.proc.pen. (în cazul amânării executării
pedepsei) şi art. 592 alin. (2) raportat la art. 590 C.proc.pen. (în
cazul întreruperii executării pedepsei).
c
Singurul răspuns corect este cel de la lit. c), faţă de dispoziţiile
art. 592 alin. (1) raportat la art. 589 alin. (1) lit. a) şi alin. (2)
C.proc.pen.
a, c
alin. (3) C.pen., pedepsele accesorii ale interzicerii unor drepturi
se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de
libertate a fost executată sau considerată ca executată.
Răspunsul de la lit. b) este eronat, atât în cazul amânării
executării pedepsei, cât şi în cazul întreruperii executării
pedepsei, curgerea termenului de prescripţie a executării
pedepsei fiind suspendată. Răspunsul de la lit. c) este corect, faţă
de dispoziţiile art. 590 alin. (1) lit. c C.proc.pen. (în cazul
amânării executării pedepsei) şi art. 592 alin. (2) raportat la art.
590 alin. (1) lit. c) C.proc.pen. (în cazul întreruperii executării
pedepsei).
b, c
este corect, întrucât nu în toate cazurile contestaţia la executare
este de competenţa instanţei de executare, în cazul ivirii unor
nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau vreo
împiedicare la executare competenţa revenindu-i instanţei care a
pronunţat hotărârea care se execută. Răspunsul de la lit. c) este
corect, faţă de dispoziţiile art. 6011 C.proc.pen.
b, c
este corect, problema de drept găsindu-şi dezlegarea în decizia
nr. 9/2011 pronunţată în recurs în interesul legii de înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie. Răspunsul de la lit. c) este corect; persoana
condamnată în baza faptelor săvârşite de către o altă persoană
are calitatea procesuală să solicite redeschiderea procesului
penal, dacă condiţiile legale sunt întrunite.
a
Răspunsul de la lit. a) este corect, iar răspunsul de la lit. c) este
eronat, în ipoteza dată fiind posibilă exercitarea contestaţiei la
executare în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. b) este eronat, faţă de dispoziţiile art. 279
C.proc.pen.
a, b
Răspunsurile de la lit. a) şi de la lit. b) sunt corecte, faţă de
dispoziţiile art. 596 şi art. 598 alin. (1) lit. d) C.proc.pen.
Răspunsul de la lit. c) este eronat, instanţa fiind obligată să dea
eficienţă legii de amnistie sau graţiere atunci când aceasta a intra
în vigoare cât timp cauza a fost pendinte.
b
lit. b) este corect, faţă de dispoziţiile art. 600 alin. (3) şi art. 250
b
Răspunsurile de la lit. a) şi c) sunt eronate, contestaţia privind
executarea dispoziţiilor civile fiind soluţionată de către instanţa
penală în şedinţă publică şi cu participarea procurorului. Este
adevărat că dispoziţiile aplicabile în cazul contestaţiei privind
executarea dispoziţiilor civile sunt cele ale art. 597 alin. (l)-(5)
C.proc.pen. potrivit dispoziţiilor art. 600 alin. (2) C.proc.pen.,
dispoziţiile art. 597 alin. (8) C.proc.pen. care reglementează
participarea procurorului şi natura şedinţei de judecată fiind
ocolite. Cu toate acestea, dispoziţiile privind judecata (art. 352
C.proc.pen. Publicitatea şedinţei de judecată, art. 363 C.proc.pen.
Participarea procurorului la judecată) sunt aplicabile şi
prezentelor proceduri, aplicându-se în mod corespunzător,
potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (5) C.proc.pen. Răspunsul de
la lit. b) este corect, faţă de dispoziţiile art. 600 alin. (1)
C.proc.pen.
a, b

eronat, sentinţa penală rămasă definitivă putând face obiectul
unei contestaţii la executare.

Autori

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Autori

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Autori:

Violeta Belegante - consilier juridic, şef serviciu în Direcţia

civil • Drept procesual civil • Drept penal • Procedură penală

Copyright © 2016, Editura Solomon

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a

Vă invităm să ne transmiteţi sugestiile dumneavoastră pentru

a) manifestarea de voinţă a unei persoane cu intenţia de a

prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj

a) este necesară remiterea bunului este real;

a) cu intenţia de a procura celeilalte părţi un beneficiu, fără

a) este valabil numai dacă părţile se pun de acord cu privire

rezerve, a unei oferte de a contracta;

a) uzuale, care propun limitarea răspunderii, nu pot fi

10. Obiectul contractului:

nu poate fi făcută decât de către părţi;

nu poate fi stabilit de instanţă în nicio împrejurare;

trebuie întotdeauna dovedită de partea interesată;

a) lovit de nulitate absolută pentru lipsa cauzei;

se încheie în momentul şi în locul în care acceptarea

erta fără termen de

trebuie menţinută un termen rezonabil, dacă destinatarul

i sau imorală atrage:

a) poartă asupra unor simple motive ale contractului, dacă

a) în cuprinsul acestuia a fost făcută o eroare de calcul asupra

a) actul juridic poate fi anulat pentru eroare esenţială;

a) este îndreptată asupra soţului părţii contractante al cărei

a) se apreciază în funcţie de natura şi scopul contractului;

a) eroarea poartă asupra unui element cu privire la care

a) partea al cărei consimţământ a fost viciat poate cere

a) în cazul în care, la momentul încheierii acestuia, una

mod fraudulos, să-l informeze pe cocontractant despre

a) numai în cazul actelor juridice lezionare încheiate de un

I este cerut de lege:

a) se poate face întotdeauna prin simplul acord de voinţă al

a) în lipsa formei convenite de părţi, care nu este cerută de

Forma cerută de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute:

45. Până la realizarea condiţiei suspensive (pendente conditione):

a) obligaţia se consideră că nu a existat niciodată;

a) obligaţia îşi produce efectele ca şi când ar fi pură şi simplă;

în cazul contractelor cu executare continuă sau succesivă, în

49. înainte de împlinirea termenului suspensiv:

a)face ca obligaţia să devină, de îndată, exigibilă;

derată esenţială de către creditor;

a) încetează întotdeauna prin denunţarea unilaterală a uneia

c) se modifică prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de

a) obligă intotdeaiuna debitorii faţa de creditor în părţi egale;

c) prin natura ei, care are un singur creditor şi un singur

a) indivizibilă, executată prin echivalent, este divizibilă;

a) punerea în întârziere a unuia dintre ei produce efecte

a) suspendarea prescripţiei în folosul unuia dintre creditorii

a) nu poate exista solidaritate dacă un debitor se obligă sub

a) beneficiază" de compensaţia intervenită între el şi creditor,

c)continuă să răspundă pentru tot atunci când, la data

a) poate fi interzisă prin convenţia părţilor;

a) presupune schimbarea excepţională a împrejurărilor,

a) atunci când promitentul se obligă să negocieze, cu bună-

a) poate revoca oricând stipulaţia;

c) poate opune beneficiarului numai apărările întemeiate pe

a) nu poate revoca stipulaţia fără acordul promitentului, dacă

76. Proba simulaţiei se poate face:

a) nu poate fi exercitată de moştenitori;

a) poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor, dacă

a) mai grave în cazul nulităţii absolute decât în cazul nulităţii

_y a) în cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu