DESCRIPTORII NATURALI SI MODELUL CELOR

CINCI FACTORI AI PERSONALITATII

MAZILESCU CRISANTA-ALINA
Universitatea „Politehnica” din Timisoara

Rezumat
Scopul acestei lucrări este de a identifica in ce masura evaluarea personalităţii prin
intermediul descriptorilor liberi aparţinând registrului personalităţii, se integrează
domeniilor modelului Big Five.
Un grup de 5 evaluatori (doctoranzi in psihologie si filologie) au avut drept sarcină
atribuirea unui domeniu de personalitate (din MCF) unor descriptori naturali apartinând
registrului personalităţii. Descriptorii naturali au fost obtinuţi din analiza a 150 descrieri
făcute de un grup de 50 studenţi. Fiecare student a realizat trei descrieri libere, (a unei
persoane simpatice, a unei persoane antipatice si o auto-descriere). Au fost identificaţi şi
luaţi in studiu, de către grupul de evaluatori, 301 descriptori naturali. Aceştia au atribuit
fiecarui descriptor câte un domeniu de personalitate din modelul celor cinci factori.
Analiza consensului evaluatorilor in privinţa domeniilor atribuite ne-a condus la
următoarele rezultate : descriptorii naturali nu trimit in mod sistematic la modelul celor
cinci factori. Concluziile studiului converg spre ideea că nu există cu adevarat un consens
de atribuire a descriptorilor naturali, fiecare evaluator având propria sa reprezentare
atribuţională a descriptorului natural in cadrul domeniilor modelului Big Five.

1. Problematica
Personalitatea si studiul personalităţii a fost mereu un domeniu de atractie,
dar şi de dezbateri şsi de polemici pentru cercetătorii din ştiinţele socio-umane.
Debutul studiilor cu caracter ştiinţific privind trăsăturile de personalitate este
localizat spre inceputul secolului trecut, dar adevaratele cercetări incep odată cu
teoria lexicală enunţată de Allport si Odbert in 1936. Prin această teorie cei doi
autori postulează faptul că diferenţele individuale au fost encodate in limbajul
curent de-a lungul timpului. In acest context, ei consideră trăsăturile de
personalitate ca fiind dispoziţii caracteristice unui individ, dispoziţii care prezintă
un aspect latent si susţin conduita. (Allport & Odbert, 1936). Cercetările celor doi
americani au condus la realizarea unei liste de 4500 de adjective susceptibile a
descrie trăsături observabile şi relativ stabile.
Cattell a preluat aceasta listă de adjective şi in urma unor analize factoriale
a ajuns la construirea unui model in 16 factori, model care s-a concretizat in
chestionarul 16 PF (Cattell, 1950). Guilford si Zimmerman (1956) au stabilit şi ei
14 trasaturi de personalitate, ca fiind trăsături de baza in descrierea personalităţii.
Eysenck (1967) si Gray (1982) au identificat trei dimensiuni pentru a
caracteriza personalitatea. Astfel, in timp ce Eysenck vorbea despre extraversiune
vs introversiune, despre neuroticism vs stabilitate emotională şi despre psihoticism
vs forta eului, Gray a propus o teorie fondată pe anxietate, impulsivitate şi
agresiune. Cloninger (1986) stabileşte, iniţial, tot trei dimensiuni (temperamente) :
căutarea noutăţii, evitarea pericolului şi dependenţa de recompensă, dar in 1993,
impreună cu colegii ei a modificat acest model trecând de la 3 la 7 dimensiuni
(Clonniger, Svrakic et Przybeck, 1993).
Norman (1963) propune pentru prima dată reducerea celor 16 factori ai
personalităţii din modelul lui Cattell, la cinci. Fiske (1949), Digman (1990) si
Goldberg (1981) au propus şi ei structurarea personalităţii in 5 dimensiuni
principale. Taxonomia personalităţii bazată pe structura „big five” a ajuns astăzi
cea mai răspandită taxonomie privind clasificarea caracteristicilor personalităţii.
Confom acestui model se consideră că descrierea personalităţii se poate rezuma la
5 factori bipolari de prim ordin, şi anume la : neuroticism (N), extraversiune (E),
deschidere la experienţă (O), agreabilitate (A) şi conştiinciozitate (C).
Deşi foarte răspândit, acest tip de modelare a cunoscut de-a lungul timpului
multe critici fondate fie pe interesul scăzut al modelului in analiza construcţiei
personalităţii, fie pe structura sa predominant descriptivă. McAdams (1992), Block
(1995), Bandura (1999), Endler si Parker (1992) critică acest model universal şi a-
teoretic, aspectul pur empiric al trăsăturilor extrase, limitarea caracteristicilor
personale la câteva trăsături globale, şi pretenţia exagerată a unui consens printre
cercetările personologice. Mai mult decât atât acest model in cinci factori nu a adus
nici un beneficiu in materie de predictivitate in raport cu studiile anterioare
(Pasquier, 2006). Acest autor apreciazâ şi faptul că a recurge la o simpla analiză
factorială in realizarea structurii personalităţii inseamnă a reduce cercetarea
teoretică la o metoda de analiză de date.
In acest context teoretic, marcat de multiple cercetări ştiinţifice ale acelora
care susţin dar şi ale acelora care critică modelul celor cinci factori, lucrarea de faţă
işi propune să identifice in ce masură evaluarea personalităţii prin intermediul
descriptorilor liberi apartinând registrului personalităţii, se integrează domeniilor
modelului Big Five.

2. Metoda
2.1. Subiecţi
Participanţii la acest studiu sunt doctoranzi in anii 3 si 4 de studiu, in domeniile
psihologiei (3) si filologiei (2) la o universitate franceză, şi in acelasi timp cadre
didactice universitare in Romania. Vârsta medie a grupului de evaluatori a fost de
32 de ani, fiind alcătuit in totalitate din persoane de sex feminin.

2.2. Procedura
Evaluatorii au avut drept sarcină atribuirea unor descriptori naturali apartinând
registrului personalităţii câte unui domeniu de personalitate din modelul celor cinci
factori, consemnul fiind de a face o singură atribuire fiecarui descriptor.
Primul dintre materialele prezentate evaluatorilor (lista cu domeniile şi faţetele din
MCF) cuprindea domeniile din modelul Big Five impreună cu faţetele
corespunzătoare fiecarui domeniu şi cu o scurtă descriere a fiecărei faţete, descriere
preluată din manualul NEO PI-R ().

EXTRAVERSIUNE
persoana afectuoasa, intima in relatiile interpersonale, amicala, iubeste cu
E1 căldura .+ sinceritate oamenii
.- persoane rezervate, distante, formaliste

E2 gregaritate .+ persoane care prefera si apreciaza compania celorlalti

persoane mai degraba solitare, care nu cauta si chiar evita intentionat si activ
... ... ... ... ... .- stimularile sociale

persoane care au nevoie imperioasa de a fi stimulate, de a face animatie,

E5 căutare de senzatii .+ persoane care iubesc culorile vii si zgomotul
prsoane care nu simt nevoia de stimulare, care duc o viata pe care unii o
.- considera plictisitoare

E6 emoţii pozitive .+ veselie, dragoste, exaltare / persoane vesele si optimiste

.- persoane mai putin exuberante si mai putin vioaie

Al doilea material (lista cu descriptori) cuprindea o lista de 301 adjective, rezultate

din analiza a 150 de descrieri libere ale studenţilor de la o universitate tehnică
(Mazilescu, C.A., Gangloff,B., 2006).

3. Rezultate

Din cele 1505 de cazuri de atribuire (301 descriptori x 5 evaluatori) au rămas în

calcul doar 1264, deoarece pentru 145 de cazuri nu a existat nici o
atribuire din partea evaluatorilor, iar pentru 96 de cazuri a existat o
dubla atribuire.
In total 16% din cazurile analizate au ramas neexploatabile deoarece consemnul
viza atribuirea unei categorii personologice fiecarui adjectiv.

Raportându-ne la consensul dintre evaluatori vă prezentăm in tabelul nr.1 numărul

situaţiilor de consens dintre cinci evaluatori, patru, trei, doi, unu, si numărul
situaţiilor fărăţ consens, adică numarul situaţiilor când fiecare evaluator a realizat o
altă atribuire.

Nr evaluatori
consens cinci patru trei doi unu zero
n 26 54 80 105 34 2 301
% 8,64 17,94 26,58 34,88 11,30 0,66 100
Tabel nr 1 – Numarul situatiilor de consens dintre evaluatori
Reprezentarea grafică a consensului de atribuire ne arată ca majoritatea procentuală
o deţine consensul dintre doi şi respectiv trei evaluatori. Consensul total este
obţinut doar intr-un procent de 8,64% (figura 1).

Figura nr 1 – Reprezentarea procentuala a consensului de atribuire dintre evaluatori

Orientând analiza către domeniile personologice din modelul celor cinci factori am
urmărit consensul de atribuire in cazul fiecărui domeniu.
De asemenea am luat in considerare, reprezentarea domeniilor in cazul consensului
total dintre evaluatori, dar şi situaţiile de consens partial, dintre patru sau trei
evaluatori.

Figura nr 2 – Reprezentarea consensului de atribuire pentru fiecare domeniu personologic

In situaţiile mai sus prezentate (figura 2), de consens total sau parţial, se observa
predominanţa consensului de atribuire in cazul a doua dintre domeniile modelului
celor cinci factori, şi anume in cazul neuroticismului si a conştiinciozităţii.

Discuţii si concluzii
Analiza consensului evaluatorilor in privinţa domeniilor atribuite ne-a
condus la urmatoarele rezultate :
 - descriptorii naturali nu trimit in mod sistematic la modelul celor cinci
factori;
- consensul cel mai marcant s-a obţinut pentru dimensiunile neuroticism
si conştiinciozitate.

Concluziile studiului converg spre ideea ca nu există cu adevarat un

consens de atribuire a descriptorilor naturali, fiecare evaluator având propria sa
reprezentare atribuţionala a descriptorului natural in cadrul domeniilor modelului
Big Five.
Una dintre consecinţele care decurge din faptul că modelul celor cinci
factori nu permite clasificarea descriptorilor naturali de o manieră univocă,
deschide usa unei ipoteze deja existente, aceea ca MCF poate fi un construct
teoretic care nu reflecta „realitatea psihologica”.

Bibliografie
Allport, G.W., Odbert, H.S. (1936). Traits-names: a psycho lexical study. Psychological
Monographes, 47, 1-211.
Bandura, A. (1999). A social cognitive theory of personality in Pervin,L & John,O,
Handbook of personality, New York, Guilford Publication.
Block, J. (1995). A contrarian view of the five-factor approach to personnality description,
Psychological Bulletin, 117, 187-215.
Cattell, R.B. (1950). Personality: A systematic, theretical, and factual study, New York,
McGraw Hill
Cloninger, C.R. (1986). A unified biosocial theory of personality and its role in the
developpement of anxiety stress, Psychiatric developments, 3, 167-226.
Clonniger, C.R., Svrakic, D.M., et Przybeck, T.R. (1993). A psychobiological model of
temperament and character, Archives of General Psychiatry, 50, 975-990.
Digman, J.M. (1990). Personality structure : emergence of the five-factor model, Annual
Review of Psychology, 41, 417-440.
Endler, N.S., Parker, J.D.A. (1992). Interactionism revisited: Reflection on the continuing
crisis in the personalty area, Europea, Journal of Personality, 6, 177-198.
Eysenck, H.J. (1967). The biological basis of personnality, Springfield, Thomas.
Fiske, S.T., et Cox, M.G. (1979). Person concept : the effect of target familiariry and
descriptive purpose on the process of describing others, Journal of Personality, 47,
136-161.
Goldberg, L.R. (1990). An alternative description of personality : the big-five factor,
Journal of Personality and Social Psychology, 59, 1216-1229.
Gray, J.A. (1982). The neuropsychology of anxiety, New York : Oxford University Press.
Guilford, J.P., et Zimmerman, W.S. (1956). Fourteen dimensional factors, Psychological
Monographs, 70, 1-26.
McAdams, D.P. (1992). The five factor model of in personality: A critical appraisal,
Journal of Personality, 60, 329-361.
Norman, W.T. (1963). Toward an adequate taxonomy of personality attributes: replicated
facto structure in peer nomination personality rating. Journal of Abnormal and Social
Psychology, 66, 574-583.