CURS

Consiliul Europei şi OSCE

I. CONSILIUL EUROPEI

I.1. Aspecte generale

Consiliul Europei a fost fondat în 1949 (iniţial având 10 state membre), fiind cea mai
veche organizaţie internaţională de cooperare politică pe plan european. În prezent, CoE
numără 47 de state membre din Europa, cu excepţia Belarusului.

România a aderat la CoE la 7 octombrie 1993.

I.2. Scopuri şi obiective

Scopurile Consiliului Europei, stabilite prin Statutul Consiliului Europei, sunt:

- crearea unităţii între membrii săi prin acţiune comună, instrumente de drept
internaţional şi dezbateri;
- apărarea drepturilor omului, a democraţiei si a statului de drept;
- adoptarea de convenţii internaţionale în vederea introducerii graduale de
standarde în domeniul social şi în domeniul juridic, în statele membre;
- promovarea identităţii europene şi a valorilor comune, chiar în condiţiile în
care acestea rezultă din culturi diferite.

Modifcările intervenite la nivelul sistemului relaţiilor internaţionale după 1989 au

generat o deschidere a Consiliului Europei către statele din Europa Centrală şi de Est,
ceea ce a generat concretizarea de noi obiective ale organizaţiei:
- să acţioneze ca o „ancoră” politică şi ca un gardian al respectării drepturilor
omului pentru democraţiile postcomuniste;
- acordarea de asistenţă acestor state în consolidarea reformelor politice,
legislative şi constituţionale, în paralel cu reforma economică;
- furnizarea de expertiză în domeniul drepturilor omului, democraţiei, culturii,
mediului.

1.3 Instituţii
 Potrivit Statutului, principalele organe sunt Comitetul Miniştrilor şi Adunarea
Parlamentară.
 Comitetul Miniştrilor este forul reprezentativ al guvernelor statelor membre ale
Organizaţiei şi principalul organ decizional al Consiliului Europei. Preşedinţia CM al
CoE este asigurată acum, pentru 6 luni de către Bulgaria până în mai 2016.
 2
 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (fişă separată) este un organism
deliberativ compus dintr-un număr de 324 membri plini şi 324 supleanţi, ce fac
parte din parlamentele naţionale ale statelor membre.
 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost creată prin Convenţia de la Roma
privind protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale Omului, care a fost
adoptată la 4 noiembrie 1950. CEDO şi-a început activitatea în 1959 şi se pronunţă
asupra respectării de către state a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului şi ale protocoalelor sale adiţionale
 De-a lungul timpului, au fost însa create şi alte instituţii, pentru a răspunde
necesităţilor de a reflecta o corespondenţă cu structurile - cheie într-un stat
democratic. Din această perspectivă, au fost înfiinţate:
 Conferinţa Organizaţiilor neguvernamentale internaţionale (1952) –
această structură asociază societatea civilă, prin acordarea statutului
participativ, la activităţile desfăşurate de Organizaţie.
 Congresul Puterilor Locale şi Regionale (1957) – în esenţă urmăreşte
promovarea unor structuri eficiente ale puterilor locale si regionale în toate
statele membre ale Consiliului Europei şi, în special, în noile democraţii şi
examinarea situaţia democraţiei locale şi regionale în statele membre şi în
ţările candidate la aderare la CoE.
 Comisarul pentru Drepturile Omului (1999) - mandatul acestuia cuprinde
întărirea respectului pentru drepturile omului; asistarea statelor membre în
atingerea standardelor în domeniu ale Consiliului Europei; identificarea
lacunelor în legislaţiile şi practicile statelor; facilitarea activităţii avocaţilor
poporului din statele membre.
 Pentru asigurarea unei bune funcţionări a tuturor organelor CoE, există un
Secretariat General, condus de un Secretar General (pentru un mandat de 5 ani)
şi un Secretar General adjunct (pentru un mandat de 5 ani).
 În prezent mandatul de Secretar General este exercitat de norvegianul Thorbjorn
Jagland (reales în iunie 2014, pt un nou mandat de 5 ani), iar cel de Secretar
General adjunct de Gabriella Battaini-Dragoni (Italia), aleasă în iunie 2015 pentru
un mandat de 5 ani.

1.3.1. Comitetul Miniştrilor

► Comitetul Miniştrilor reprezintă organul principal de decizie al Consiliului Europei, fiind

compus din miniştrii afacerilor externe ai statelor membre sau din reprezentanţii acestora
la nivel de ambasador. Comitetul Miniştrilor dezbate:
- probleme propuse de statele membre – abordări particulare ale acestora;
- probleme de anvergură continentală.
 3
► Împreună cu Adunarea Parlamentară, Comitetul Miniştrilor garantează respectarea
valorilor fundamentale ale organizaţiei şi monitorizează îndeplinirea obligaţiilor asumate
de statele membre.

► Comitetul miniştrilor se reuneşte anual la nivel de ministru şi săptămânal la nivel de

reprezentant permanent (ambasador). Preşedinţia este asigurată prin rotaţie (la câte 6
luni). Preşedinţia CM al CoE este asigurată acum de către Bulgaria, până în mai 2016.

► Principalele activităţi ale Comitetului Miniştrilor:

a. Dialogul politic

b. Relaţia cu Adunarea Parlamentară, sub forma:

- raportului Comitetului Miniştrilor în faţa Adunării Parlamentare (în
conformitate cu statutul Consiliului Europei);
- solicitarea de avize ale Adunării;
- asigurarea aplicării recomandărilor Adunării Parlamentare;
- funcţionarea în cadrul Comitetului comun.

c. Relaţia cu Congresul Puterilor Locale şi Regionale

d. Competenţe în materia admiterii de noi membri. Procedura: Comitetul

Miniştrilor primeşte cererea statului candidat, după care solicită avizul Adunării
Parlamentare. Ulterior, Comitetul adoptă o rezoluţie prin care invită statul să adere
(rezoluţia prevede şi numărul de locuri în Adunarea Parlamentară, precum şi
aspectele bugetare). În numeroase cazuri, rezoluţiile impun unele condiţii noilor
state în ceea ce priveşte respectarea standardelor democratice, a drepturilor
omului etc.
Noul stat membru depune instrumentul de aderare la Secretariatul General.

e. Monitorizarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de statele membre

f. Incheierea de convenţii şi acorduri internaţionale

In conformitate cu articolul 15 a din Statut, Comitetul Miniştrilor va acţiona în
vederea atingerii scopurilor organizaţiei inclusiv prin încheierea de convenţii şi
acorduri internaţionale.
Până în prezent, au fost încheiate peste 220 tratate. Cel mai important instrument –
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Alte documente importante: Carta
Socială Europeană, Convenţia europeană privind extrădarea, Convenţia europeană
privind cetăţenia, Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carta
europeană a autonomiei locale etc.

g. Adoptarea de recomandări către statele membre

In conformitate cu articolul 15 b din Statut, Comitetul Miniştrilor poate face
recomandări statelor membre în problemele pentru care Comitetul a convenit
asupra unei „politici comune”.
 4
Deşi în conformitate cu articolul 20 din Statutul Consiliului Europei, adoptarea unei
recomandări presupunea unanimitatea votului membrilor prezenţi, în 1994, printr-un
gentlemen’s agreement, Comitetul a convenit să nu aplice regula unanimităţii în
cazul recomandărilor.
Statelor membre li se poate solicita să prezinte informări cu privire la măsurile luate
pentru punerea în aplicare a recomandărilor.

h. Adoptarea bugetului

i. Adoptarea şi monitorizarea Programului de activităţi

j. Punerea în aplicare a programelor de asistenţă

k. Supravegherea executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului

In conformitate cu artcolul 46 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului,
amendată prin Protocolul 11, Comitetul Miniştrilor supraveghează executarea
hotărârilor CEDO. În practică, au loc şase reuniuni anuale ale Comitetului
„Drepturile Omului”. Fiecare caz este finalizat prin adoptarea unei rezoluţii – în
unele situaţii, se pot adopta şi rezoluţii interimare.

► Raportorii, Grupurile de raportori şi grupurile de lucru.

Sistemul grupurilor de raportori a fost introdus în 1985. Grupurile au rolul de a pregăti
întâlnirile Comitetului la nivel de reprezentanţi permanenţi (ambasadori). Grupurile au fost
reorganizate în 1999 – astfel încât să reflecte noua organizare tehnică a Consiliului
Europei. Totodată, sunt numiţi raportori pentru fiecare activitate specifică.
Grupurile de lucru sunt stabilite ad-hoc, având rolul de a examina probleme determinate,
pentru o perioadă limitată.

1.3.2. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

► Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) este compusă din membri ai

parlamentelor naţionale ale statelor membre (spre deosebire, de exemplu, de Parlamentul
European din cadrul U.E.). Numărul de parlamentari (şi, în consecinţă, de voturi), este
determinat de populaţia statului (între 18 şi 2). Adunarea are 324 membri permanenţi şi
324 membri supleanţi. Preşedintele este ales anual, mandatul său putând fi reînnoit numai
de două ori. Adunarea se întruneşte în patru sesiuni parţiale de aproximativ o săptămână
în ianuarie, aprilie, iunie şi septembrie.

► Modalitatea de numire a membrilor APCE este lăsată de Statutul Consiliului Europei la

latitudinea statelor membre. Singura obligaţie impusă este aceea de a reflecta echilibrul
forţelor politice existente în parlamentul naţional.

► Incepând din 1964 s-au constituit grupuri politice la nivel european, care sunt
reglementate în prezent de Regulile de Procedură ale APCE şi au anumite drepturi şi
obligaţii. În prezent, sunt cinci grupuri politice: grupul socialist, grupul popular european,
 5
grupul european-democrat, grupul liberal-democrat şi reformist şi uniunea stângii
europene.

► Comitetul comun – reprezintă un organ cu atribuţii în coordonarea relaţiilor între

Comitetul Miniştrilor şi APCE – compus din câte un reprezentant al fiecărui stat membru şi
un număr egali de reprezentaţi ai APCE.

► În cadrul APCE sunt înfiinţate Comisii – în prezent, există 9 comisii permanente şi,
totodată, există comisii ad-hoc. Totodată, comisiile pot înfiinţa sub-comisii (permanente
sau ad-hoc). Sub-comisiile au rolul de a propune un proiect de raport, care ulterior este
adoptat în cadrul comisiei. (Exemplu – discutarea problemei tezaurului României în
Comisia pentru Cultură, Ştiinţă,Educaţie și Media). Raportul este ulterior transmis
Adunării Parlamentare, spre a fi adoptat sub forma unei rezoluţii sau recomandări.

► Documentele adoptate de Adunarea Parlamentară sunt: recomandările, rezoluţiile şi

avizele.
 Recomandările conţin propuneri adresate Comitetului Miniştrilor, punerea acestora
în aplicare fiind de competenţa statelor membre.
 Rezoluţiile conţin decizii ale Adunării în legătură cu probleme cu care a fost
sesizată sau cu privire la care are competenţă în mod individual.
 Avizele sunt emise la solicitarea Comitetului Miniştrilor, în probleme în care
competenţa între cele două organe este partajată (exemple: admiterea de noi membri,
proiecte de convenţii, bugetul).

► Procedura de adoptare a unei recomandări sau rezoluţii presupune iniţierea unei

moţiuni, de către cel puţin zece membri ai APCE, aparţinând a cel puţin cinci delegaţii
naţionale. Moţiunea este transmisă unei comisii spre adoptarea unui raport şi, dacă este
cazul, altor comisii pentru aviz. După adoptarea raportului în comisie, acesta se supune
dezbaterii APCE.

► Declaraţiile sunt documente prin care membrii APCE pot formula un punct de vedere
oficial în legătură cu probleme de interes. Declaraţiile pot fi propuse de cel puţin douăzeci
de reprezentanţi, din patru delegaţii naţionale diferite.

► Adunarea Generală are competenţa de a alege:

- Secretarul General al Consiliului Europei şi Secretarul General adjunct,
pentru o perioadă de 5 ani;
- Membrii Curţii Europene a Drepturilor Omului;
- Comisarul pentru Drepturile Omului.

1.3.3. Congresul Puterilor Locale şi Regionale

► Congresul Puterilor Locale şi Regionale a fost constituit în 1994, ca organ cu rol

consultativ, urmând a înlocui fosta Conferinţă Permanentă a Puterilor Locale şi Regionale.

► Principalele atribuţii ale Congresului:

 6

- prezintă la nivel european punctul de vedere al autorităţilor locale şi

regionale;
- acţionează ca forum de dezbatere pentru reprezentanţii aleşi ai autorităţilor
locale;
- emite avize cu caracter consultativ pentru Comitetul Miniştrilor şi APCE, în
probleme de politică locală şi regională;
- cooperează cu statele şi organizaţiile internaţionale în soluţionarea
problemelor autorităţilor locale şi regionale;
- organizează conferinţe şi dezbateri în vederea implicării publicului în
activităţile specifice;
- adoptă rapoarte pentru fiecare stat, cu privire la punerea în aplicare a
prevederii Carteri Europene a autonomiei locale

► Aderarea de noi state la Consiliul Europei a determinat o re-orientare a funcţiilor

Congresului, în special în sensul:
- încurajării cooperării regionale şi transfrontaliere;
- dezvoltarea iniţiativelor cetăţenilor în raport cu autorităţile locale;
- încurajarea constituirii Euro-regiunilor;
- observarea alegerilor locale din statele membre.

► Congresul este constituit din două camere: Camera Autorităţilor Locale şi Camera
Regiunilor. Congresul are, în total, 324 membri titulari şi 324 membri supleanţi.
Preşedintele este ales dintre membrii celor două camere – în mod alternativ.

► De asemenea, în cadrul Congresului funcţionează următoarele comisii:

- Comisia Instituţională – pregăteşte rapoarte privind progresul democraţiei la nivel
local şi regional;
- Comisia de Cultură şi Educaţie;
- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă – responsabilă, printre altele, de mediu şi
dezvoltare urbană;
- Comisia pentru Coeziune Socială – competentă pentru probleme de şomaj,
cetăţenie, migraţie etc.
Totodată – în cadrul Camerei Regiunilor funcţionează un grup de lucru special
pentru regiunile care deţin competenţă legislativă.

1.4 Relevanţa organizaţiei pentru România

 Din perspectiva României, Consiliul Europei continuă să reprezinte un for de stabilire a
standardelor la nivel pan-european, care se constituie într-un veritabil acquis pe cele
trei paliere de activitate ale Organizaţiei (statul de drept, democraţie şi drepturile
omului) pentru toate cele 47 de state membre ale Organizaţiei.
 Într-o primă etapă, apartenenţa la CoE a contribuit la conectarea ţării noastre la
procesele politice europene, după căderea Cortinei de Fier. Ulterior, asumarea şi
aplicarea standardelor CoE în diverse domenii a sprijinit consistent eforturile în direcţia
aderării la UE şi NATO.
 7
 La momentul actual, relaţia directă a organismelor CoE cu instituţiile administraţiei
centrale de la Bucureşti contribuie la modernizarea acestora şi la eficientizarea
activităţii lor.
 Pe de altă parte, România foloseşte instrumentele relevante ale Organizaţiei pentru
atingerea unor obiective de politică externă, subsumate scopului general al
democratizării statelor din vecinătate (Balcanii de Vest, Caucazul de Sud, Rusia,
Ucraina, R. Moldova) sau al promovării unor teme de interes specific pe agenda
europeană.
 Utilizarea mecanismelor de monitorizare specifice CoE în domeniul minorităţilor
naţionale (Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carte europeană a
limbilor minoritare sau regionale) reprezintă instrumente utile pentru asigurarea
standardelor în domeniu pentru comunităţile româneşti din statele vecine.

1.5 . Poziţionarea României pe principalele dosare politice de pe agenda

Consiliului Europei/CoE
 R. Moldova: România sprijină implicarea CoE în susţinerea politicilor menite să
conducă la asumarea valorilor centrale ale organizaţiei la nivelul instituţiilor şi societăţii
moldoveneşti.. Sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova şi contribuţia
României la acţiunile CoE pentru consolidarea instituţiilor din această ţară
 Continuarea dialogului politic la nivel înalt cu oficialii CoE şi evidenţierea expertizei
distincte şi a rolului pe care România îl poate juca în consolidarea stabilităţii şi a
instituţiilor democratice din statele din vecinătate, cu preponderenţă pentru acţiunea
comunităţii internaţionale, în lumina evoluţiilor recente din Ucraina;
 Rusia: Dialogul cu Rusia trebuie să asigure angajarea acesteia fără abandonarea
principiilor şi valorilor CoE, în lumina cărora anumite evoluţii din această ţară ridică
semne de întrebare. Statele CoE trebuie să găsească, atunci când situaţia o impune,
mijloacele de a reaminti Rusiei angajamentele asumate la intrarea în organizaţie.
 Balcanii Occidentali: atracţia UE funcţionează, în ansamblu, ca un vector de
democratizare al statelor balcanice, favorizând îndeplinirea condiţionărilor impuse de
CoE la aderarea acestora la organizaţie. România este interesată de evoluţiile din
statele balcanice atât din perspectiva generală a necesităţii democratizării şi stabilităţii
regiunii, cât şi din cea a interesului specific pentru o serie de subiecte cu caracter
bilateral.
 O atenţie deosebită este acordată transformărilor din Serbia, în contextul unei
preocupări crescute pentru situaţia minorităţii române din această ţară. Tema
minorităţilor înrudite se regăseşte şi pe lista aspectelor de interes referitoare la
Albania, Macedonia sau Bosnia-Herţegovina.
 Problematica romilor: Aşteptările României vizează contribuţia CoE la sprijinirea
eforturilor naţionale de integrare a acestei minorităţi. Problematica incluziunii trebuie
tratată dintr-o perspectivă largă, care să includă preocuparea pentru exercitarea
efectivă a drepturilor fundamentale, fără a se limita la aspecte sociale.
 8

 Situaţia minorităţilor, inclusiv a minorităţilor naţionale este urmărită cu atenţie la

nivelul CoE.

II. ORGANIZAŢIA PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN EUROPA (OSCE)

2.1. Aspecte generale

► OSCE reprezintă cea mai largă organizaţie de securitate regională, având 57 de state
participante din Europa, Asia Centrală şi America de Nord - de la Vancouver la
Vladivostok. Mongolia a devenit stat participant în noiembrie 2012. În plus, OSCE dezvoltă
relaţii privilegiate cu 11 parteneri (şase din zona mediteraneană şi cinci din Asia și
Oceania). Libia a solicitat statutul de Partener al OSCE (nu i-a fost deocamdată acordat).
Organizaţia întreţine relaţii speciale de cooperare cu state din bazinul Mării Mediterane
(Partenerii Mediteraneeni de Cooperare): Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Maroc şi Tunisia,
precum şi cu state ca Japonia, Coreea, Thailanda şi Afganistan.
Sediul OSCE este la Viena. Totodată, OSCE are oficii şi instituţii la Copenhaga, Geneva,
Haga, Praga şi Varşovia.

► OSCE îşi are originea în Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa

(CSCE) – fondată prin Actul final de la Helsinki din 1975 – document privit ca fiind
expresia unui pas fundamental în „reconcilierea” între cele două blocuri opuse ale
sistemului internaţional bipolar. Readaptarea CSCE la noile realităţi de după 1990 au fost
subsumate în conceptele stabilite prin Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 1990. În
1994, CSCE devine OSCE.

► Una dintre particularităţile OSCE este faptul că aceasta nu are personalitate juridică
în dreptul internaţional, fiind o structură de cooperare politică. Deciziile acesteia nu
se bucură, din punct de vedere teoretic, de valoare obligatorie în dreptul internaţional. Cu
toate acestea, OSCE prezintă numeroase dintre caracteristicile unei organizaţii
internaţionale: organe plenare şi executive, sediu şi instituţii permanente, funcţionari
internaţional, reglementări bugetare.

► O altă particularitate a OSCE este aceea că, la nivelul Europei, este considerată a fi
unica structură care poate fi încadrată în conceptul de Aranjament regional, în sensul
capitolului VIII al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite – fiind prin urmare, un
instrument eficient în prevenirea şi gestionarea conflictelor: alertă timpurie,
prevenirea şi gestionarea crizelor, gestionarea situaţiei post-conflic şi reabilitarea
regiunii.

2.2. Principalele obiective şi domenii de activitate

 9

► Domeniul de activitate al OSCE este reprezentat de problemele de securitate.

Instrumentele principale sunt:
- avertizarea timpurie;
- prevenirea conflictelor;
- gestionarea conflictelor;
- gestionarea situaţiilor post-conflict şi reabilitare.

► Abordarea OSCE în ceea ce priveşte problemele de securitate se caracterizează prin:

- caracterul comprehensiv – în sensul că OSCE abordează o largă paletă de
probleme legate de securitate: controlul armamentelor, măsurile de creştere
a încrederii şi securităţii (CSBM), democraţia, drepturile omului,
monitorizarea alegerilor etc, precum şi în sensul prezenţei OSCE în toate
fazele unui conflict;
- abordarea prin cooperare – conceptul fundamental constă în cooperarea
între state, care aduce beneficii tuturor, în timp ce insecuritatea într-un
singur stat poate aduce prejudicii unei regiuni mai largi.

Abordarea cuprinzătoare a securităţii: element specific al acţiunii OSCE și indicator al

valorii adăugate a OSCE în relaţia cu alte organizaţii internaţionale şi regionale. Constă în
fundamentarea oricărei acţiuni OSCE pe interacţiunea dintre trei Dimensiuni: politico-
militară, economică şi de mediu, respectiv umană.
Dimensiunea politico-militară: Principalul for de activitate: Forumul de Cooperare în
domeniul Securităţii (FSC). Principalele teme abordate: măsurile de creștere a încrederii şi
securităţii (CSBMs) stabilite prin Documentul Viena; Codul de Conduită pentru aspectele
politico-militare ale Securităţii; armele de calibru mic (SALW). La Viena se află şi sediile
Comisiei Consultative Cer Deschis (OSCC) şi Grupului Consultativ Comun (JCG) pentru
Tratatul privind Armele Convenţionale în Europa (CFE). OSCE nu are competenţe în
domeniul CFE sau Cer deschis, aceste Tratate având un număr mai restrâns de membri,
iar instituţiile constituite în baza tratatelor respective funcţionând autonom faţă de OSCE.
Problematica privind controlul armamentelor (CFE) este însă de interes pentru OSCE din
perspectiva impactului asupra securităţii europene.
Dimensiunea economică şi de mediu: Principalele teme: promovarea bunei guvernări;
potențialul activităților economice și de mediu de a conduce la creșterea încrederii în
zonele de conflict; gestionarea deşeurilor toxice şi radioactive etc. În cadrul Secretariatului
există un Coordonator pentru activităţile economice şi de mediu.
Dimensiunea umană: Teme principale: respectarea drepturilor omului, statului de drept,
democraţiei; acţiuni în sprijinul organizării de alegeri democratice; libertatea media;
combaterea intoleranţei şi discriminării ; combaterea traficului cu ființe umane. Activităţile
corespunzătoare dimensiunii umane sunt coordonate de ODIHR (Biroul pentru Instituţii
democratice şi Drepturile Omului); Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale;
Reprezentantul pentru Libertatea Mass-Media.
 10
Luarea deciziilor: Toate cele 57 State participante au un statut egal. Deciziile se iau prin
consens. Deciziile sunt politice, nu au forţă juridică. Obiectivele majore ale OSCE sunt
discutate în cadrul Summit-urilor. Ultimul Summit a avut loc la Astana, în decembrie 2010.
Consiliile ministeriale sunt reuniuni anuale la nivelul miniştrilor de externe, organizate de
ţara care deţine Preşedinţia anuală în exerciţiu, în cadrul cărora sunt fixate priorităţile
OSCE şi sunt adoptate principalele decizii. Consiliul Permanent se reuneşte săptămânal
la Viena, la nivel de ambasadori, discutând teme de actualitate şi adoptând decizii
relevante. Problematica politico-militară este abordată în cadrul Forumului de Cooperare
în domeniul Securităţii (FSC), iar problematica economică în cadrul Forumului Economic
şi de Mediu. Alte structuri pentru dialogul permanent pe cele trei Dimensiuni ale OSCE
sunt: Comitetul de Securitate al OSCE, Comitetul Economic și de Mediu al OSCE,
Comitetul Dimensiunea Umană, care se reunesc lunar.

2.3. Structură

2.3.1. Organele de decizie

Organele cu competenţă decizională în cadrul OSCE sunt Reuniunile la vârf

(Summit), Consiliul Ministerial, Consiliul Permanent, Consiliul Superior şi Forumul pentru
Cooperare în domeniul Securităţii.

2.3.1.1. Reuniunile la vârf sunt întâlniri ale şefilor de state sau de guverne şi au ca
scop stabilirea orientării generale a activităţii organizaţiei la nivel politic înalt. Fiecare
Summit este precedat de o Conferinţă pregătitoare, în care este examinat modul de
îndeplinire a angajamentelor statelor şi sunt negociate documentele care se vor adopta în
cadrul summitului. Precizăm că între 1975 şi 2010 au avut loc 7 reuniuni la vârf.

2.3.1.2. Consiliul Ministeral reprezintă reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai

statelor participante şi are loc anual, cu excepţia anilor în care are loc reuniunea la vârf.
Sunt discutate aspectele relevante pentru OSCE şi sunt adoptate deciziile necesare.
Practic, reuniunile Consiliului Ministerial reprezintă elementul de legătură între
decizia politic la nivel înalt şi nivelul de execuţie.

2.3.1.3. Consiliul Permanent este organul cu rol de consultare politică regulată şi

deicizie, în probleme legate de activitatea curentă a organizaţiei. Este format din
reprezentanţii permanenţi (ambasadori) ai statelor participante şi se reuneşte săptămânal,
la Viena. In afara sesiunilor ordinare, au loc şi sesiuni informale sau reuniuni ale
comitetelor, cu rol în efectuarea schimbului de vederi sau în examinarea unor probleme
specifice.

2.3.1.4. Consiliul Superior – reprezintă reuniunea directorilor politici din ministerele

afacerilor externe ale statelor participante şi are rolul pregătirii deciziilor Consiliului
Ministerial precum şi - în perioadele dintre Consiliile Ministeriale – examinarea,
gestionarea şi coordonarea problemelor OSCE.
 11
Cu toate acestea, procesul de instituţionalizare a OSCE a determinat transferarea
treptată a atribuţiilor Consiliului Superior către Consiliul Permanent. Din 1997, Consiliul
Superior s-a întrunit doar în forma Forumului Economic.
Forumul Economic se întruneşte anual la Praga în vederea examinrii problemelor
economice şi de mediu care pot afecta securitatea în aria de competenţă a OSCE.
Totodată, Consiliul Superior dispunde de un mecanism de convocare a întâlnirilor
în situaţii de urgenţă (numit şi „mecanismul Berlin”), folosit, spre exemplu, în cazul
conflictelor din Iugoslavia sau Nagorno-Karagach.

2.3.1.5. Forumul de Cooperare pentru Securitate, stabilit prin documentul de la

Helsinki din 1992, este compus din reprezentanţi ai statelor participante şi se reuneşte
săptămânal la Viena în vederea negocierii şi adoptării de decizii în probleme de securitate
menite să prevină riscul declanşării unor conflicte. Principalele domenii de activitate sunt:
a) negocieri în domeniul controlului armamentului, dezarmării şi măsurilor de creştere
a încrededii şi securităţii;
b) reglementarea unor probleme cum ar fi folosirea forţei în conflictele interne şi
regimul armelor uşoare;
c) consultări regulate în probleme de securitate şi aprofundarea măsurilor pentru
reducerea riscului unor conflicte.

2.3.2. Mecanismul decizional

► Modalitatea de adoptare a deciziilor este consensul – adoptarea unei decizii în absenţa

oricărei obiecţii faţă de aceasta.
Nivelul de decizie este triplu – în raport cu structura organizaţiei – summit, Consiliul
Ministerial, Consiliul Permanent.

► Deciziile nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic – ele constituind angajamente
politice.

► Situaţii particulare când decizia se poate lua în absenţa consensului: cu ocazia

Consiliului Ministerial de la Praga din 1992, s-a decis că o acţiune necesară poate fi
decisă şi fără consimţământul statului vizat de acea decizie în cazul unor încălcări „clare,
grave şi sistematice” ale angajamentelor OSCE – numit şi principiul „consens minus
unu” (folosit pentru prima dată în cazul Iugoslaviei).
Un alt mod de luare a deciziilor – „consens minus doi” a fost adoptat la Consiliul
Ministerial de la Stockholm din 1992 – o decizie ca două state aflate în conflict să recurgă
la mecanismul concilierii se poate adopta fără consimţământul acestora (sistemul nu a fost
aplicat).

2.3.3. Instituţii şi structuri operaţionale

2.3.3.1. Preşedinţia în Exerciţiu (PiE)

 12
PiE are răspunderea executării acţiunilor cu privire la care s-au adoptat decizii,
precum şi a coordonării activităţilor curente ale OSCE – coordonarea activităţii instituţiilor,
reprezentarea OSCE, supravegherea activităţilor de gestionare a conflictelor şi post-
conflict etc.
Preşedinţia în Exerciţiu se stabileşte anual prin rotaţie, şi este deţinută de ministru
de externe a statului respectiv. PiE este asistată de preşedinţia anterioară şi preşedinţia
ulterioară, care alcătuiesc împreună troica.

2.3.3.2. Secretariatul are rolul de a furniza susţinerea operaţională şi logistică pentru

organizaţie. Sediul acestuia este la Viena şi este asistat de un birou situat la Praga.

2.3.3.3. Adunarea Parlamentară – are secretariatul la Copenhaga şi este formată

din 323 de membri ai parlamentelor statelor participante. Rolul acesteia este facilitarea
dialogului parlamentar şi promovarea democraţiei în statele participante. Nu are putere
decizională.

2.3.3.4. Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului – are sediul la

Varşovia; reprezintă principala instituţie responsabilă cu promovarea şi respectarea
drepturilor omului şi a democraţiei în OSCE.

2.3.3.5. Inaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale – are sediul la Haga şi

principalele sale sarcini sunt identificarea soluţiilor preventive (timpurii) pentru atenuarea
tensiunilor etnice care sunt de natură să afecteze stabilitatea şi relaţiile dintre statele
participante.
Inaltul Comisar operează independent. Competenţa sa presupune: conducerea de
misiuni în zonele de conflic etnic, angajarea în acţiuni de diplomaţie preventivă, în stadiie
incipiente ale unui conflict.
Totodată, înaltul comisar formulează rapoarte sau recomandări către statele
participante (a se vedea, spre exemplu, raportul privind tratamentul preferenţial acordat de
statul înrudit persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale).

2.3.3.6. Reprezentantul pentru Libertatea Presei – având sediul la Praga, are rolul
observării dezvoltărilor în ceea ce prieveşte mass-media la nivelul statelor participante şi
al sesizării timpurii a posibilelor încălcări ale libertăţii presei şi a libertăţii de expresie.

2.3.3.7. Curtea de Conciliere şi Arbitraj – are sediul la Geneva, fiind creată în 1992
şi având drept scop soluţionarea diferendelor între statele părţi la Convenţia privind
Concilierea şi Arbitrajul în cadrul OSCE.

2.4. Activitatea OSCE

2.4.1. Misiunile raportorilor şi anchetele (fact-finding missions) reprezintă vizite pe

termen scurt ale experţilor sau a unor personalităţi din statele participante, cu scopul de a
stabili situaţia de fapt şi, în anumite cazuri, de a formula recomandări către organele de
decizie ale OSCE. Printre elementele de fapt urmărite se pot menţiona: îndeplinirea de
 13
către statele recent admise a angajamentelor, investigarea zonelor de conflict, stabilirea
situaţiei de fapt când există pretinse încălcări ale unor obligaţii.

2.4.2. Misiunile OSCE şi activităţile în teren – reprezintă principalul instrument în

prevenirea conflictelor pe termen lung, managementul crizelor şi reabilitarea post-conflict.
Mandatul, dimensiunile şi activităţile întreprinse în cadrul misiunilor OSCE variază de la
caz la caz – de unde rezultă caracterul flexibil al acestui instrument.

Misiunile în teren au fost înfiinţate la începutul anilor 1990. Au mandate diferite, adaptate
situațiilor din teren. Rolul acestora este de a facilita procesele politice destinate prevenirii
sau soluționării conflictelor; de a oferi informații și evaluări din teren, în sprijinul procesului
de luare a deciziilor. Misiunile OSCE sunt prezente în următoarele zone:
- Europa de Sud-Est: Prezența OSCE în Albania; Misiuni OSCE în Bosnia și Herțegovina,
Muntenegru, Serbia, Kosovo, Skopje. Acestea au un rol esențial în procesul de
democratizare din regiune, protecția drepturilor omului, consolidarea instituțiilor.;
- Europa de Est: Misiunea OSCE în Republica Moldova; Misiunea Specială de
Monitorizare în Ucraina; Coordonator de proiecte în Ucraina; Misiunea de observare la
punctele de frontieră Gukovo și Donetsk. Rolul OSCE constă în soluționarea
conflictelor,sprijinirea proceselor electorale, promovarea statului de drept;
- Caucaz: Biroul OSCE la Erevan. Atenția prioritară este acordată chestiunilor economice
și de mediu şi procesului de democratizare. Biroul OSCE din Baku a devenit Coordonator
de proiecte la 1 ianuarie 2014, la solicitarea statului gazdă, și și-a încetat activitatea la 31
decembrie 2015;
- Asia Centrală: Centre OSCE la Ashgabat, Bishkek; Biroul OSCE în Tadjikistan;
Coordonator de proiecte în Uzbekistan; Coordonator de proiecte la Astana (prin
transformarea Centrului OSCE de la Astana) - rolul prioritar este de sprijinire a reformelor
politice şi economice.

2.4.3. Reprezentantul personal al Preşedinţiei în Exerciţiu – poate fi o

personalitate din statele participante, desemnată de PiE în vederea oferirii de asistenţă
pentru soluţionarea unui anumit conflict. Mandatul Reprezentantului personal este
întotdeauna clar şi precis.

2.4.4. Grupurile de lucru ad-hoc sunt instituite pentru situaţii specifice, în vederea
oferirii de asistenţă Preşedinţiei în exerciţiu pentru realizarea unor sarcini precise – în
special în domeniul prevenirii conflictelor şi soluţionării diferendelor. Participarea la
grupurile de lucru poate fi restrânsă.

2.4.5. Mecanismele pentru soluţionarea paşnică a diferendelor:

- Procedura de la La Valetta;
- Prevederile privind o Comisie de Conciliere în cadrul OSCE;
- Concilierea Dirijată;
- Curtea de Conciliere şi Arbitraj a OSCE.
 14
2.4.6. Operaţiunile de menţinere a păcii – sunt menţionate în Documentul de
Helskinki din 1992. Acestea pot fi dispuse în cazul conflictelor din interiorul sau dintre
statele participante. Acest instrument nu a fost folosit până în prezent.

2.5. Mecanisme şi proceduri

► In vederea stabilirii unui răspuns prompt la alterta timpurie cu privire la un posibil

conflict, OSCE a stabilit anumite proceduri de lucru, având drept scop facilitarea acţiunii
rapide în astfel de situaţii.

► Clasificare:
- mecanisme din cadrul Dimensiunii umane;
- mecanismul de consultare şi cooperare în ceea ce priveşte activităţi militare
neuzuale;
- cooperarea cu privire la incidente periculoase de natură militară;
- prevederi privind avertizarea timpurie şi acţiunea rapidă;
- prevederi privind mecanismul de consultare şi cooperare în situaţii de
urgenţă (mecanismul Berlin);
- prevederi privind soluţionarea paşnică a diferendelor.

2.5.1. Mecanisme din cadrul Dimensiunii umane

► Mecanismul Viena a fost adoptat în 1989, ca follow-up la Conferinţa CSCE privind

dimensiunea umană şi obligă statele participnate să răspundă la cererile de schimb de
informaţie şi de organizare a unor reuniuni bilaterle pe orice problemă legată de
dimensiunea umană.

► Mecanismul Moscova creează posibilitatea trimiterii unei misiuni de experţi să asiste

un stat participant în soluţionarea unei probleme legată de aspecte ale dimensiunii umane
a OSCE. Misiunea poate fi solicitată de statul participant respectiv sau propusă de cel
puţin şase alte state participante. Misiunea poate furniza informaţii necesare şi, dacă este
cazul poate folosi bunele oficii sau medierea.

2.5.2. Mecanismul de consultare şi cooperare în în ceea ce priveşte activităţi

militare neuzuale;

Mecanismul prevede obligativitatea schimbului de informaţii în legătură cu orice activtate

militară neuzuală sau neprevăzută. Ca în cazul Mecanismului Viena, statele participante
sunt obligate să răspundă la solicitările de informaţii sau consultări.

2.5.3. Cooperarea cu privire la incidente periculoase de natură militară

 15
Acest mecanism obligă statele participante, în cazul în care are loc un incident periculos
de natură militară, să coopereze şi să raporteze incidentul şi condiţiile producerii acestuia,
în vederea evitării posibilelor neînţelegei care pot conduce la efecte adverse asupra altor
state participante. Se prevede că fiecare stat participant va desemna un punct de contact
pentru informări în legătură cu astfel de incidente. Totodată, se prevede că orice stat
participant afectat de un astfel de incident are dreptul de a solicita clarificări şi de a primi
un răspuns în cel mai scurt timp posibil.

2.5.4. Prevederi privind avertizarea timpurie şi acţiunea rapidă

In vederea asigurării informării rapide cu privire la situaţii în spaţiul OSCE care prezintă
potenţialul de a se transforma în crize, inclusiv în conflicte armate, statele participante au
dreptul să atragă atenţia Consiliului Superior cu privire la o anumită situaţie. Aceasta se
realizează prin intermediul PiE.
Pot sesiza Consiliul Superior – statul direct implicat, 11 state participante, Inaltul Comisar
pentru Minorităţi Naţionale.
In prezent, mecanismul de avertizare timpurie foloseşte ca forum de sesizare Consiliul
Permanent, în locul Consiliului Superior.

2.5.5. Mecanismul de Consultare şi Cooperare cu privire la Situaţii de Urgenţă

(Mecanismul Berlin)

Mecanismul Berlin reglementează măsuri care pot fi adoptate în cazul unor situaţii de
urgenţă care pot rezulta din încălcări grave ale Principiilor Actului Final de la Helsinki sau
ca umare a unor ameninţări la adresa păcii, securităţii sau stabilităţii. Mecanismul prevede
că, dacă un stat consideră că o astfel de situaţie apare, poate solicita clarificări statului
sau statelor implicate. Dacă situaţia rămâne nesoluţionată, statul participant poate solicita
PiE convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului Superior.

Ca şi în cazul Mecanismului de alertă timpurie, sarcinile Consiliului Superior au fost

preluate de Consiliul Permanent.

2.6 Cooperarea OSCE-UE:

Încă de la semnarea Actului Final de la Helsinki, Uniunea Europeană (la momentul
respectiv, Comunităţile Europene) a luat parte la procesul de formare şi dezvoltare a
OSCE. Formalizarea relaţiei UE-OSCE a avut loc în 2006, prin semnarea Regulilor de
Procedură OSCE, prin care UE i se acordă un loc la toate reuniunile OSCE, alături de
statul membru care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii. La nivel politic şi de lucru,
cooperare dintre cele două organizaţii se realizează prin intermediul consultărilor dintre
Troica OSCE şi UE la nivel ambasadorial, contacte la nivel de lucru, întrevederi ale
Secretarului General OSCE cu ÎRUE. UE este unul dintre cei mai importanţi contributori la
activităţile extrabugetare ale OSCE.
România susţine integrarea priorităţilor UE în agenda OSCE, cu accent pe dezvoltarea
Parteneriatului Estic, procesul de extindere a UE, relaţia transatlantică şi relația cu Asia
 16
Centrală, respectarea drepturilor omului, securitate cibernetică şi soluţionarea conflictelor
prelungite.

2.7 Profilul României în cadrul OSCE

2.7.1. Obiective majore pentru România

România acordă o importanță deosebită activității OSCE. România recunoaște și sprijină
rolul unic al OSCE în eforturile de întărire a securității și cooperării în Europa, pe baza:
abordării cuprinzătoare a securității; mandatului cuprinzător în privința reglementării
conflictelor; funcționării corespunzătoare a mecanismelor și instituțiilor autonome.
România și-a întărit consecvent profilul la nivelul OSCE, promovând activ obiectivul
implementării depline a principiilor și angajamentelor asumate pe toate cele trei
Dimensiuni și sprijinind ferm eforturile de soluționare a conflictelor prelungite, în
perspectiva constituirii unei veritabile Comunități de Securitate în spațiul OSCE.
2.7.2. Conflictul din Ucraina
România sprijină integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi parcursul european al
acesteia; manifestă preocupare pentru impactul acţiunilor Federaţiei Ruse, inclusiv la nivel
regional; subliniază caracterul inacceptabil al încălcării dreptului internaţional; sprijină
eforturile pentru soluţionarea paşnică a conflictului din estul ţării; subliniază importanţa
respectării şi implementării acordurilor convenite la Minsk şi a angajamentelor asumate de
părţi; reiterează necesitatea evitării creării unui nou conflict înghețat. Totodată, România
subliniază rolul important al Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE. În prezent,
România contribuie cu 22 de monitori în teren.