O NOUĂ VIZIUNE ASUPRA LUMII -

TRANSDISCIPLINARITATEAPrin creșterea fără precedent a

cunoștințelor în epoca noastră, capătă legitimitate problema adaptării
mentalităților la aceste cunoștințe. Armonia dintre mentalități și
cunoștințe presupune ca aceste cunoștințe să fie inteligibile, pe înțeles.
Ne întrebăm dacă mai poate exista comprehensibilitate în era big bang-
ului disciplinar și a specializărilor excesive. Unui specialist îi vine astăzi
greu să înțeleagă rezultatele obținute de alt specialist din aceeași
disciplină. Lucrul acesta nu este monstruos, în măsura în care progresul
respectivei discipline se datorează inteligenței colective a comunității și
nu doar unui singur creier care ar trebui să cunoască toate rezultatele
obținute de colegi – fapt imposibil de realizat. În condițiile în care astăzi
există sute de discipline academice, mai poate exista un dialog real între
un fizician teoretician al particulelor și un neurofiziolog, un
matematician și un poet, un biolog și un economist, un politician și un
informatician, dincolo de niște banalități mai mult sau mai puțin reale?
Și totuși, un adevărat factor de decizie ar trebui să poată dialoga cu toți
deodată. Turnul lui Babel este inevitabil, în aceste condiții? Nevoia
stringentă de punți între diferitele discipline s-a concretizat prin apariția,
către mijlocul secolului 20 a pluridisciplinarității și a
interdisciplinarității. Pluridisciplinaritatea se referă la studierea unui
obiect dintr-una și aceeași disciplină prin intermediul mai multor
discipline deodată. Un tablou de Giotto poate fi studiat din perspectiva
istoriei artei, intersectată cu aceea a fizicii, chimiei, istoriei religiei,
istoriei Europei și chiar geometriei. Filosofia marxistă poate fi studiată
din orizontul filosofiei, intersectat cu acela al fizicii, economiei,
psihanalizei și literaturii. Avantaje: obiectul va ieși astfel mult mai
îmbogățit în urma încrucișării mai multor discipline. Cercetarea
pluridisciplinară aduce un plus disciplinei în cauză (istoria artei,
filosofia), dar acest plus se află în slujba exclusivă a disciplinei în cauză.
Altfel spus, spiritul pluridisciplinar se revarsă peste limitele
disciplinelor , dar finalitatea sa rămâne înscrisă în cadrul cercetării
disciplinare. Interdisciplinaritatea are o altă ambiție, diferită de aceea a
pluridisciplinarității. Ea se referă la transferul metodelor dintr-o
disciplină în alta. Se pot distinge trei grade de interdisciplinaritate:
a) un grad aplicativ. De ex., metodele fizicii nucleare transferate în
medicină duc la apariția unor noi tratamente contra cancerului;
b) un grad epistemologic. De ex., transferul metodelor logicii formale în
domeniul dreptului generează analize interesante în epistemologia
dreptului;
c) un grad generator de noi discipline. De ex., transferul metodelor
matematicii în domeniul fizicii a generat fizica matematică, al
matematicii în studierea fenomenelor meteo sau de bursă a generat
teoria haosului, al informaticii în artă a dus la arta informatică. Ca și
pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea debordează limitele
disciplinei, însă finalitatea sa rămâne de asemenea înscrisă în
cercetarea interdisciplinară. Prin cel de-al treilea grad al său,
interdisciplinaritatea contribuie la big bang-ul disciplinar.
Transdisciplinaritatea se referă – așa cum indică prefixul trans – la
ceea ce se află în același timp și între discipline, și înăuntrul diverselor
discipline, și dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa este înțelegerea
lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoașterii.
Există ceva între discipline? Pentru gândirea clasică,
transdisciplinaritatea este o absurditate, întrucât nu are obiect. Invers,
pentru transdisciplinaritate, gândirea clasică nu este absurdă, dar câmpul
său de aplicații este considerat restrâns. În prezența mai multor niveluri
de Realitate, spațiul dintre discipline și de dincolo de discipline este
plin, așa după cum vidul cuantic este plin de toate potențialitățile: de la
particula cuantică la galaxii.
Structura discontinuă a nivelurilor de Realitate determină structura
discontinuă a spațiului transdisciplinar, care, la rândul lui, explică de ce
cercetarea transdisciplinară este radical distinctă de cercetarea
disciplinară, fiindu-i totuși complementară. Cercetarea disciplinară se
referă la cel mult unul și același nivel de Realitate.
Transdisciplinaritatea se preocupă de dinamica provocată de acțiunea
simultană a mai multor niveluri de realitate. Descoperirea acestei
dinamici trece în mod necesar prin cunoașterea disciplinară.
Transdisciplinaritatea, fără a fi o nouă disciplină ori o nouă
superdisciplină, se hrănește din cercetarea disciplinară care, la rândul
său, este limpezită într-o manieră nouă și fertilă de cunoașterea
transdisciplinară. Reiese că toate cercetările disciplinare și
transdisciplinare nu sunt antagoniste, ci complementare.
Disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea și
transdisciplinaritatea sunt cele patru săgeți ale unuia și aceluiași arc –
cel al cunoașterii.Ca și în cazul disciplinarității, cercetarea
transdisciplinară nu este antagonistă, ci complementară cercetării pluri-
și interdisciplinare. Transdisciplinaritatea este radical deosebită, prin
finalitatea sa, de pluri- și interdisciplinaritate. Finalitatea
transdisciplinarității nu se poate înscrie în cercetarea disciplinară.
Finalitatea pluri- și interdisciplinarității este întotdeauna cercetarea
disciplinară. Dacă trans- este frecvent confundată cu inter-, și pluri-, așa
cum și inter- este confundată cu pluri-, aceasta se explică în cea mai
mare parte prin faptul că toate trei debordează limitele disciplinelor.
Este o confuzie nocivă, în măsura în care ea umbrește finalitățile diferite
ale acestor trei noi abordări.
EVOLUȚIA TRANSDISCIPLINARĂ A EDUCAȚIEI. INSTAURAREA UNEI
CULTURI TRANSDISCIPLINARE. Instaurarea unei culturi
transdisciplinare, care ar putea contribui la eliminarea tensiunilor ce
amenință viața pe planeta noastră, este imposibilă în absența unui nou
tip de educație, care să ia în considerare toate dimensiunile ființei
umane.
Diferitele tensiuni – economice, culturale, spirituale – sunt în mod
inevitabil perpetuate și adâncite de un sistem de educație fondat pe
valorile altui secol, aflate într-un decalaj din ce în ce mai evident față
de mutațiile contemporane. PROVOCĂRILE ACTUALE. Războiul mai
mult sau mai puțin larvar al economiilor, culturilor și civilizațiilor nu
încetează să ducă, în diferite zone ale globului, la războaie fățișe. În
definitiv, întreaga noastră viață individuală și socială este structurată
prin educație. Educația se află în centrul devenirii noastre. Viitorul este
structurat prin educația făcută în momentul prezent, aici și acum.
CRIZA CA FRACTURĂ. În pofida enormei diversități a sistemelor de
educație de la o țară la alta, mondializarea sfidărilor epocii noastre
antrenează o mondializare a problemelor de educație. Crizele ce
traversează domeniul educației, într-o țară sau alta, nu sunt decât
simptomele uneia și aceleiași fracturi între valorile și realitățile unei
vieți planetare în plină mutație. EDUCAȚIA ACTUALĂ SE AFLĂ ÎN
DECALAJ CU LUMEA MODERNĂ. Un raport relativ recent, dar
exhaustiv, a fost elaborat de „Comisia internațională a educației pentru
secolul al XXI-lea”, aparținând UNESCO, prezidată de Jacques Delors.
Acest raport pune accentul pe cei patru stâlpi ai unui nou tip de
educație:- a învăța să cunoști;- a învăța să faci; - a învăța să trăiești
alături de ceilalți; a învăța să exiști. Ideea care se cere a fi subliniată
este următoarea: abordarea transdisciplinară poate avea o contribuție
importantă în instaurarea unui tip nou de educație. A ÎNVĂȚA SĂ
CUNOȘTI. semnifică, înainte de toate, învățarea metodelor care ne
ajută să distingem ceea ce este real de ceea ce este iluzoriu și să avem
astfel o cale de acces inteligentă la informațiile epocii noastre. Spiritul
științific este, în acest caz, indispensabil. Inițierea timpurie în știință
este salutară, știința oferă răspunsuri la multe din întrebările care ne
frământă în mod constant. A fi educat în spirit științific presupune o
atenție sporită acordată faptelor, realității nude. CE PRESUPUNE
SPIRITUL ȘTIINȚIFIC? Spiritul științific nu înseamnă o creștere
nechibzuită a numărului materiilor științifice și construirea unei lumi
interioare bazate pe abstractizare și formalizare. Un asemenea exces
este profund dăunător, întrucât răspunsurile gata confecționate de
altădată vor fi înlocuite cu altele gata confecționate și, în cele din urmă,
un dogmatism va fi înlocuit de un altul!Nu asimilarea unei mase
enorme de cunoștințe științifice oferă accesul la spiritul științific, ci
calitatea celor învățate.„Calitate” înseamnă să-l faci pe copil,
adolescent ori adult să pătrundă în inima demersului științific,
reprezentat de interogarea permanentă în legătură cu consistența
faptelor, imaginilor, reprezentărilor și formalizărilor. A învăța să
cunoști mai înseamnă capacitatea de a stabili punți, punți între diferite
cunoștințe și semnificațiile lor pentru viața noastră cotidiană. Între
aceste cunoștințe și semnificații și posibilitățile noastre lăuntrice.
Demersul transdisciplinar va fi complementul indispensabil al
demersului disciplinar, căci el va duce la o ființă neîncetat re-unită,
capabilă să se adapteze la exigențele schimbătoare ale vieții
profesionale și dotată cu o flexibilitate permanent orientată către
actualizarea propriilor potențialități interioare. 2. A ÎNVĂȚA SĂ
FACIsemnifică dobândirea unei meserii și a cunoștințelor și practicilor
asociate acesteia. Învățarea unei meserii trece în mod necesar printr-o
specializare. Nu se poate face o operație pe cord deschis fără a fi
învățat tehnicile chirurgicale. Nu se poate rezolva o ecuație de gradul al
treilea fără să fi învățat matematica; nu se poate regiza o piesă de
teatru fără să fi învățat tehnicile teatrale. Ne aflăm actualmente sub un
adevărat asediu informațional, fixarea într-o singură meserie poate fi
periculoasă, întrucât suntem pândiți de șomaj, excludere…
Specializarea excesivă trebuie proscrisă într-o lume aflată în rapidă
transformare.
Dacă se dorește cu adevărat împăcarea exigenței competiției cu
preocuparea de a asigura egalitatea șanselor pentru toți oamenii, orice
meserie va trebui să fie în viitor una întrețesută, o meserie legată de
alte meserii. Nu este vorba aici de a învăța mai multe meserii deodată,
ci de a clădi în interior anumite capacități, disponibilități care să-ți
ofere un acces rapid la o altă meserie cerută pe piață.
• ROLUL DEMERSULUI TRANSDISCIPLINAR. Demersul
transdisciplinar poate fi prețios. „A învăța să faci” înseamnă
învățarea creativității. „A face” semnifică și a face ceva nou, a crea,
a scoate la lumină potențialitățile creative ale persoanei. A spune
un nu hotărât plictiselii – din păcate foarte mulți oameni sunt
„obligați” să exercite o meserie care nu-i mai atrage, care nu este
conformă cu propriile lor predispoziții interioare. EGALITATEA
ȘANSELOR”. În societatea noastră se vorbește tot mai mult de
„egalitatea șanselor”. Ea înseamnă și realizarea unor potențialități
creative diferite de la o ființă la alta. „Competiția” poate însemna
și armonia activităților creative din aceeași colectivitate.
Plictiseala, sursă a violenței, conflictului, dezordinii, poate fi
înlocuită cu bucuria realizării personale, indiferent de locul în care
aceasta se petrece. TRANSDISCIPLINARITATEA ȘI EDIFICAREA
PERSONALĂ. Edificarea unei adevărate persoane presupune și
asigurarea condițiilor de realizare maximă a potențialităților sale
 creatoare. Ierarhizarea socială, pe care unii o consideră a fi
arbitrară, artificială, ar putea fi înlocuită de cooperarea nivelurilor
structurate în funcție de creativitatea personală. Demersul
transdisciplinar se bazează pe echilibrul dintre omul exterior și
omul interior. A ÎNVĂȚA SĂ TRĂIEȘTI…A învăța să trăiești
împreună cu ceilalți semnifică, înainte de toate, respectarea
normelor ce reglementează raporturile dintre ființele care
formează o colectivitate. Aceste norme trebuie să fie cu adevărat
înțelese, admise interior de către fiecare ființă și nu doar suportate
sub formă de constrângeri interioare. A TRĂI ÎMPREUNĂ. A trăi
împreună” nu înseamnă pur și simplu să-l tolerezi pe celălalt, cu
diferențele sale de opinie, de culoare a pielii și de credință; să te
prefaci că-l asculți pe celălalt, rămânând în același timp convins de
justețea absolută a propriilor convingeri. În caz contrar, „a trăi
împreună” se transformă ineluctabil în opusul său: a lupta cu
semenii tăi. ÎN FAVOAREA ATITUDINII TRANSCULTURALE.
Atitudinea transculturală, transpolitică și transnațională poate fi
învățată. Aici există un aspect capital al evoluției transdisciplinare a
educației: a te recunoaște pe tine însuți în chipul Celuilalt.
• Este vorba de o învățare permanentă care trebuie începută de la
cea mai fragedă vârstă și continuată pe toată durata vieții.
Atitudinea trans- (culturală, politică și națională) ne va permite
astfel să asimilăm mai bine propria noastră cultură, să ne apărăm
mai bine propriile noastre interese naționale, să ne respectăm mai
bine propriile convingeri politice și metafizice. A ÎNVĂȚA SĂ FIM.
A învăța să fim poate apărea un mister de nepătruns. A exista
semnifică să descoperim condiționările, armonia ori dizarmonia
din viața noastră individuală și din cea socială, să cercetăm
fundamentele propriilor noastre convingeri pentru a descoperi ce
se află dedesubt. Pentru a ne clădi pe noi înșine trebuie să
purcedem la interogare: aici spiritul științific este foarte important,
dar ar fi greșit să reducem totul la el.