TESTAMENT-Tudor Arghezi

Arghezi face parte din literatura interbelica,afirmandu-se ca unul dintre cei mai originali poeti moderni si,in
acelasi timp,ca unul dintre cele mai controversate nume.Poezia „Testament”deschide volumul „ Cuvinte
potrivite”,reprezentand o declaratie surprinzator de matura si unitara pentru un prim volum.Opera se incadreaza
modernismului ecletic rezultat din amestecarea optiunilor ideologice traditionale cu unele moderne.Poemul
sugereaza astfel continuitatea in timp a generatiilor dar si ideea unor mosteniri spirituale intruchipata de poezie.

Poezia este o arta poetica definitoarie pentru intreaga creatie a lui Arghezi deoarece se vorbeste despre opera
insasi,despre creator ,despre receptor si modul in care realitatea este transfigurata artistic.Sursele artei poetice sunt
variate,acestea provenind din limbajul popular : „rapi” , „capatai” , „sudoare” dar si din zonele vocabularului limbii
socotite nepoetice de o estetica traditionala:”venin” , „zdrente” , „bube” , „mucegaiuri” , „noroi” .

Tema poeziei este creaţia literară văzută sub două ipostaze: ca meşteşug, punându-se accentul pe efortul
creator al poetului, şi ca moştenire, creaţie transmisă urmaşilor ca dovadă şi ca mijloc de cunoaştere.

Titlul este sugestiv pentru ideea fundamentala a poeziei,aceea a relatiei spirituale dintre generatii si a
responsabilitatii urmasilor fata de mesajul primit de la strabuni.Se stie ca Testament este un cuvant care sugereaza
sfarsitul ,nu inceputul , dar Arghezi aseaza acest cuvant in fruntea operei sale, pentru a subliia un mod de a gandi
creatia.

Poezia este conceputa ca un monolog solemn,rostit de catre poetul patriarh si transmis fiului si implicit
viitorimii.Opera se construieste ca o ampla meditatie asupra destinului colectivitatii,a relatiei dintre creator-creatie-
lume.

Observam modul in care poetul grupeaza strofele poeziei, astfel avem de a face cu o noua forma de organizare a
materiei lirice in functie de ideile fundamentale exprimate in poezie.Textul poate fi impartit in trei secvente poetice
care tin de mostenirea literara, de instrumentele de realizare poetica si de definitia poeziei.

Poezia este scrisă sub forma unui monolog sau dialog imaginar adresat de „tată” unui fiu spiritual căruia îi este
lăsată drept moştenire „cartea”, care simbolizează de fapt creaţia, opera literară. Pentru a sublinia valoarea si
indeosebi implicatiile pe care mostenirea le are asupra vietii mostenitorului,poemul stabileste o serie de echivalente
ale cuvantului cheie „cartea”:”treapta” , „hrisov” , „Dumnezeu de piatra” .

Lirismul fiind unul de tip subiectiv,astfel eul liric îşi transmite în mod direct atitudinile, fapt subliniat şi de mărcile
lingvistice ale subiectivităţii, cum ar fi pronumele personale: „eu”, „mine”, adjectivele pronominale posesive: „mei”,
„mea”, „noastră” şi verbele la persoana I: „am ivit”, „am prefăcut”, „făcui”, „am preschimbat”, „am luat”, „am pus”.
Arta versului in viziunea lui Arghezi inseamna selectie,slefuire,cantarirea sensurilor,potriveala a unor cuvinte
scanteietoare asemeni pietrelor pretioase.

Eu consider ca poezia este o arta poetica pentru ca infrumuseteaza tot ceea ce atinge.

Ea are puterea de a inobila nu doar pe fiul cititor ci si intreaga lume:”Din bbe ,mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti
si preturi noi”.in definitia argheziana,poezia este concomitent pedeapsa si iertare,treut si viitor,robie si putere.

In concluzie finalul poeziei ofera o noua definitie a artei , o sinteza subtila a harului divin , a inspiratiei si a
artizanatului , a muncii asupra cuvantului.