Sunteți pe pagina 1din 2

Conceptul de nuvela psihologica

O adevarata capodopera a nuvelisticei de factura posihologica din literatura


romana „Hanul…” a fost publicata in 1881 in volumul „Novele din popor”. Este o
nuvela de factura psihologica pentru ca dezvolta o teza morala,subiectul pune
accentul asupra destinului personajului principal, cismarul Ghita, si al familiei sale,
destine marcate de patima pentru bani a protagonistului, pentru ca sunt urmarite
atent cauzele si momentele semnificative ale evolutiei psihologice a eroului si pentru
ca prezinta un personaj complex, dilematic, tragic.
Un prim argument privind caracterul psihologic a nuvelei este insasi tema ei,
de natura etica si psihologica: goana dupa inavutire are consecinte morale
grave,altereaza ireversibil fiinta umana, poate avea efecte tragice. Aceasta problema
este proiectata pe fundalul mediului transilvanean de la sfarsitul secolului al XIX-lea,
o lume inca feudala in care patrund elemente noi, capitaliste, cele mai reprezentative
fiind idolatrizarea banului si dorinta de inavutire rapida. Tema de factura morala este
anuntata chiar in incipitul nuvelei, care reproduce cuvintele batranei soacre a lui
Ghita „Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba nu bogatia, ci linistea
colibei tale te face fericit”.
Faptul ca este o nuvela psihologica este demonstrat si de subiectul operei,
care urmareste destinul cizmarului Ghita, surprins mai ales sub aspectul degradarii
morale si al framantarilor interioare.
Chiar titlul nuvelei este premonitoriu, aproape ironic. Hanul numit „Moara cu
noroc” se afla alaturi de ruinele unei mori care nu mai macina. Sensul simbolic all
marii parasite este unul malefic, tragic. Pe de alta parte, maora este un simbol
bivalent; pozitiv prin faptul ca aici se aduna granele, bogatia pamantului, negativ prin
aceea ca moara semnifica macinare a oamenilor si a destinelor. Sensul cuvantului
„moara” este astfel in contradictie cu sintagma „cu noroc”, locul malefic distrugand
intermediabil destinul lui Ghita si al familiei sale.
Nemaiavand sa carpeasca incaltarile oamenilor, G. arendeaza carciuma de la
Moara cu noroc cu speranta de a scapa de saracie. Numararea banilor in fiecare
sambata seara devine aproape ritualica in familia lui G., iar bucuria pe care o simte
eroul cand ii vede adunandu-se este un prim semn al transformarii sale. Totusi, abia
aparitia lui Lica Samadaul, personaj demonic, dar fascinant, este momentul
psihologic care marcheaza inceputul degradarii morale si psihice a lui Ghita. Intre G.,
stapanit tot mai puternic de patima banului, si lica, omul puternic al locurilor, incepe o
confruntare dramatica. La fel ca si Ana, care intuieste ca Lica „e om rau si
primejdios”, G. are aceeasi banuiala si este cuprins de nelinisti, incertitudine, de
teama. Setea de bani il impinge pe G. la tot mai multe compromisuri: il informeaza pe
Lica asupra celor ce trec pe la han, devine martor si chiar partas la nelegiuirile lui
Lica, jurand stramb la judecata, are o atitudine duplicitara fata de familie, de care se
instraineaza treptat, o abandoneaza pe Ana in bratele lui Lica, apoi o ucide. Moartea
Anei, a lui G., ucis de Raut din ordinul lui Lica si sinuciderea acestuia din urma vin
ca o pedeapsa exemplara a destinului fapt exprimat prin cuvinte folosite in finalul
nuvelei, simetric, tot de batrana soacra a lui G., ramasa in viata cu cei doi copii:
„Simteam eu ca n-o sa iasa bine; dar asa le.a fost data”
„M…” este o nuvela psihologica mai ales pentru ca autorul se concentreaza
asupra vietii interioare a personajului, asupra gandurilor si trairilor sale, asupra
cauzelor acestor stari si a evolutiei psihologice. G. este un personaj bine
individualizat, surprins in plin proces de degradare morala, de dezumanizare. Slavici
acorda atentie deosebita motivarii actiunii eroilor sai. Astfel imboldul initial care-l
determina pe G. sa arendeze carciuma de la M… este pozitiv. El nu se simte implinit
ca om, isi doreste mai mult, viseaza sa deschida un atelier de cizmarie. El identifica
saracia cu lipsa de demnitate. Intr-o lume in care omul este apreciat dupa avere, G.
doreste sa fie respectat, sa fie cineva. Nu in ltimul rand, el doreste sa ofere siguranta
materiala familiei, dovedind responsabilitate fata de sotie si copii. Nu arendeaza
hanul din lacomie, ci pentru ca era singura posibilitate de a-si indeplini idealurile.
Calitatile sale se releva si dupa arendarea hanului: cinstit sot si tata iubitor. Tot
acum ia nastere si patima lui Ghita pentru bani. Atmosfera idilica este spulberata de
aparitia personajului malefic, intruchipare a raului absolut, Lica Samadaul. De acum
se dezvolta si mai clar conflictele nuvelei, cel exterior, cu Lica Samadaul, care
determina si cel mai important conflict, cel interior, psihologic si moral, din constiinta
lui Ghita. Din acest moment incep framantarile, nelinistile, teama. Ghita nu se poate
sustrage influentei demonice pe care Lica o executa asupra lui si nici tentatiei
imbogatirii. Gustul banului devine o adevarata patima. Ghita recunoaste ca „pentru
acest castig ar fi fost in stare sa-si puna, pentru un an, doi capul in primejdie”. Se
instraineaza treptat de familie, pe care ajunge sa o considere o adevarata povara:
„pentru intaia oara in viata ar fi voit san-aiba nevasta si copii pentru ca sa poata zice:
<<Putini mi pasa>>”.
Se releva astfel o alta particularitate a nuvelei psihologice, si anume,
conturarea unor caractere complexe, dinamice. G. este un personaj tragic, pus intr-o
situatie dilematica. El trebuie sa aleaga intre a ramane la Moara cu noroc, castigand
banii doriti cu patima, dar devenind omul lui Lica, adica incalcandu-si principiile
morale, si a pleca de la carciuma, asigurand linistea familiei, dar ramanand tot sarac.
Caracterul dilematic si tragic provine din faptul ca, orice ar alege, implinirea sa
umana nu este posibila.
Ca orice personaj tragic, G. traverseaza un spatiu al framantarilor, al
incertitudinii, a trecerii de la o hotarare le alta. Naratorul urmareste in detaliu
zbuciumul sufletesc al eroului. Alunecarea spre pierzanie se face in momentul in care
se face partas le nelegiuirile lui Lica, devenind tot mai dependent de acesta.
Remuscarile sincere si dureroase demonstreaza ca fardul sau de umanitate nu este
alterat complet: „Iarta-ma, Ano!... Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi
trai pe fata pamantului”, se gandeste sa-i spuna sotiei sale. Apeleaza la jandarmul
Pintea pentru a-i intinde o cursa lui Lica, tot in incercarea de a gasi o solutie
framantarilor sufletesti si dilemei morale in care se afla.
Ca orice personaj tragic, G. isi asuma responsabilitatea faptelor sale,
incercand sa-i fereasca pe cei dragi de framantarile lui. Asa se explica indepartarea
sa de Ana, faptul ca-si pierde dragostea de viata, ca se inchide in sine, singuratatea
la care se condamna. Un alt element care demonstreaza caracterul tragic al
personajului este faptul ca G. motiveaza totul prin forta destinului: „Ei, ce sa-mi fac
(…) Asa m-a lasat Dumnezeu. Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat
vointa mea?”.
Dezumanizarea e totala in momentul in care isi foloseste propria sotie pentru
a-si pune in aplicare dorinta de razbunare impotriva lui Lica, impingand-o apoi spre
pacatul adulterului. De aici pana la crima nu e decat un pas. Moartea pare a fi pentru
G. singura posibilitate de a iesi din spatiul framantarilor sufletesti.
In concluzie, I. Slavici realizeaza in „M…” o sondare exemplara a psihologiei
personajelor, pornind de la surprinderea cauzelor, de la descrierea generala a
convingerilor morale si a starilor psihice, pana la analize de mare finete si subtilitate
a trairilor si a conflictelor interioare.