Anghel Adrian

Master, anul II, sem. 1

An universitar 2017-2018

Scopuri și funcții ale rețelelor de socializare

Rețelele de socializare au pătruns în mentalul colectiv în jurul anului 2004. La acea

perioadă, într-un campus universitar din Statele Unite ale Americii, Mark Zuckerberg înființa
o rețea online care să conecteze studenții Harvard University. Alături de ceilalți fondatori ai
platformei, pe atunci studenți, astăzi mai puțin în lumina reflectoarelor decât patronul
acesteia, au pus bazele unui sistem care mai târziu conecta toți tinerii aflați la universitățile
recunoscute, acele „Ivy league universities”. Mai înainte ca platforma de socializare a lui
Mark Zuckerberg să prindă contur, denumită încă de la început Facebook, mai exista un site
web asemănător: MySpace. MySpace, fondată de Tom Anderson și Chris DeWolfe în august
2003 a prins mult mai repede la public față de Facebook, care abia în 2007 a început să
câștige capital și implicit tot mai mulți utilizatori. În paralel cu MySpace, care se concentra
mai mult pe zonele de peste ocean și mai puțin pe ceea ce se afla pe vechiul continent, exista
și Hi5, o altă rețea de socializare care, spre deosebire de celelalte, punea accentul pe tineretul
zilelor de atunci, precum și faptul că reușea să acopere zone destul de întinse: America,
Europa, Asia, Rusia. La 10 ani de la implementarea internetului, a world wide web-ului, iată
că răsăreau, din garaje sau camere de cămin, mici boboci ai viitorului.
Aceste platforme au prins atât de repede la publicul tânăr, cel care descoperea
internetul și care acum era surprins de faptul că poate ține legătura cu o persoană prin tastarea
unui simplu „enter”, încât au devenit foarte repede business-uri. Cerințele creșteau, odată cu
intrarea pe porți a tot mai multor persoane, iar simultan și nevoia de forță de muncă la aceste
site-uri devenea necesară. Un eco-sistem virtual crescut organic prin senzațional, pe un
background al digitalismului sau al epocii vitezei așa cum a mai fost considerată. Odată însă
cu apariția tuturor acestor rețele sociale, precum și a site-urilor personale transformate rapid
în spații de opinie, așa cunoscutele bloguri, a apărut o nouă ramură a realității: realitatea
virtuală. În ce fel aceste rețele de socializare au ajutat la viața de până atunci? Ce efecte
economice și politice au produs? Dar mai ales ce probleme au ridicat? Sunt întrebări la care
voi încerca să răspund, fără să utilizez o bază teoretică, ci să aplic o vedere de ansamblu, atât
diacronică cât și sincronică, conformă cu experiența dobândită până acum și acoperită de
munca prestată în domeniu pentru mai bine de cinci ani.

1
Anghel Adrian
Master, anul II, sem. 1
An universitar 2017-2018

La momentul când rețelele de socializare și-au făcut apariția, discuțiile se purtau în

camere de chat. Bine cunoscutele mIRC, Yahoo! Messenger, Hotmail sau Skype erau locul
unde utilizatori de peste tot se întâlneau, se cunoșteau sau pur și simplu țineau legătura mai
ușor și bineînțeles, mai rapid. Cu toate acestea, problema pe care respectivele servicii o aveau
era faptul că puteai intra în conversație cu cineva numai dacă cunoșteai persoana respectivă în
prealabil. Totul era intim, era privat. Ca să poți face rost de o adresă de e-mail, trebuia fie să
cunoști persoana respectivă, fie să fi avut o altă persoană de legătură care să ofere informația.
Excepție făcea mIRC-ul, care oferea și camere de chat colective, unde puteai intra în
conversație cu străini, dar sub anonimat. Așadar, încă de aici putem recunoaște termenul care
astăzi înnebunește atâtea persoane: bulă. Termen limitativ, de altfel. Trăiam în mici lumi
personale cu mult înainte ca rețelele de socializare să-și facă apariția. Numai că fiind în
spatele unui monitor, sub un nickname, alături de persoane cunoscute nouă, fie din același
oraș, fie din școală, facultate sau muncă, nu reprezenta niciun fel de atac la persoana noastră.
Ne era comun și inofensiv. Cu MySpace paradigma avea să se schimbe. Axată pe muzică și
fanii muzicii, MySpace conecta persoane din toate Americile, dar treptat și din Europa.
Artiștii erau cei care aveau paginile acelea personalizate cu care țineau legătura cu fanii lor.
Inclusiv lansări, inclusiv evenimente, inclusiv întrebări și răspunsuri, toate se puteau găsi
acolo. Cu toate acestea, ceva se schimbase. Te puteai ascunde în spatele unui nickname, dar
lumea ta mică din camerele de chat nu mai arăta la fel. Profilul tău putea fi public, multe
persoane îți puteau vedea avatarul, fie că era o poză cu tine sau un Naruto, datele tale pe care
alegeai să le faci publice puteai fi, evident, văzute de toată lumea. Practic, granița lumii
personale se mărise. Nu mai eram între cunoscuți, ci ȘI prin cunoscuți aveam acum șansa să
ne ducem către persoane care ne erau total necunoscute, dar cu care am fi putut avea ceva în
comun. Trebuie menționat aici deschiderea utilizatorilor odată cu mărirea graniței (să
rămânem în terminologia asta). N-au fost înspăimântați, nici măcar sceptici. Americanii au
gustat pe deplin pastila MySpace și acum oameni din New York își făceau prieteni prin San
Francisco, artiștii își puneau turneele pe platformă, iar fanii se conformau și veneau în număr
cât mai mare la ele. La început, utilizatorul a îmbrățișat rețelele de socializare cu mare
căldură. E e de la sine înțeles și de ce, chiar dacă segmentul ce mi se pare mai important l-am
evidențiat până acum: șansa de a cunoaște mai multă lume, de a-ți expanda rețeaua, de a
relaționa cu artiști (până atunci un lucru foarte greu), de a transmite o informație la cât mai
multe persoane dintr-un singur loc și foc. Ceea ce rămăsese încă în urmă erau publicitatea și

2
Anghel Adrian
Master, anul II, sem. 1
An universitar 2017-2018

brandurile. Rețelele de socializare erau la momentul acesta ale oamenilor și pentru oameni.
Hi5 se asemăna cu MySpace, numai că această platformă socială era mai mult adresată
tinerilor din școli și licee. Nu puteai da peste artiști, totul era mai naiv, mai ludic și evident
mai intim, căci de multe ori nici măcar numele personal nu-l puteai vedea. Majoritatea țineau
cu dinții de informațiile lor personale, asta până în 2007 când Facebook a explodat.
Cu Facebook, nu mai puteai fi tu și al tău nickname. Era rețeaua aia de socializare
venită cu oameni din universități de prestigiu, care se adresează elitei, care folosește
informații reale pentru a-și susține un punct de vedere. Prin urmare, dintr-o dată, să ai numele
real la profil nu mai reprezenta o problemă. Ba chiar și alte modalități de contact sau data de
naștere nu mai era un motiv de ascuns. Acea lume personală, virtuală, cunoștea granițe noi
încă o dată. Dar și scopuri și funcționalități noi: puteai acum vorbi cu brandurile favorite,
puteai urmări artiștii favoriți mult mai ușor, puteai intra în dialog cu persoane pe care
altminteri doar de la TV puteai obține un contact. Totul mult mai ușor decât se făcea pe
vremea MySpace. Odată cu Facebook au apărut și alte platforme de socializare precum
Google+ sau chiar cele nișate pe anumite segmente: Ello pentru artiști și creativi sau
GoodReads pentru autori și cititori de pretutindeni. Scopul era să ne conecteze pe toți. Sub
libertățile unei piețe economice libere, dar atenție bazată pe anti-intelectualism1 se întrezărea
această creștere masivă a platformelor de socializare. O lume întreagă acum putea prin trei
click-uri să ajungă la oricine. Și acesta este al doilea nivel prin care reușim să conectăm
conștiințe pe lângă întâlnirile față în față. Emitem opinii, reacționăm la ele, transmitem
oamenilor informații pe care le considerăm importante, dar mai ales ne expandăm ego-ul care
abia acum, asemenea unui iceberg, ne arată ce se află și dedesubt: epoca individualismului.
De la chat la o întreagă armată de urmăritori, fie pe Instagram prin fotografii, fie pe Twitter
prin ciripiri, fie pe Facebook prin actualizări din viața personală. În fine, atât cât este realitate
din viața personală, căci s-a dovedit ulterior, ce a fost o ramură a realității de atunci a devenit
acum un soi de realitate paralelă, în care fie apare doar ce este roz, fie negrul de care nici nu
vrem să știm.
Din punct de vedere economic și politic, aceste comunități care acum numără
milioane sau miliarde de utilizatori (Facebook a ajuns la un trafic lunar de 1,871,000,000 de

1
Rosi Braidotti, ​Postumanul​. Editura Hecate, București, 2016, în traducere de Ovidiu Anemțoacei, p.
11.
3
Anghel Adrian
Master, anul II, sem. 1
An universitar 2017-2018

utilizatori în 20172) n-au putut rămâne nevalorizate. Până la urmă suntem oameni, iar
niciodată în istoria lumii n-a fost mai ușor să obții datele demografice ale unei țări, ale unui
target group sau pur și simplu informații despre un individ. Așa s-a ajuns la afaceri cu date
personale. Sună terifiant și într-o oarecare măsură este. Publicitatea și-a găsit un nou canal de
comunicare. A lăsat radio-ul și TV-ul pentru online. Agențiile de publicitate au căpătat
departamente noi, deci implicit resurse umane care până în 2006 nici nu existau ca și
calificare profesională. În timp ce brandurile s-au mutat direct pe rețelele de socializare,
pompând bani pentru publicitate pe acestea, obținând date despre utilizatori pentru a ajunge
direct la ei, utilizatorii normali au început să-și pună întrebări. Camera de chat, care altminteri
era atât de sigură, este acum invadată de mesaje de la detergentul tău favorit sau de la marca
de telefoane de care ești îndrăgostit de atâta timp. Îți poți face rezervare la film prin bot chats,
ba chiar le poți da comandă prin Valet (un program recent lansat) pentru a-ți face toate
cumpărăturile pentru casă. Din punct de vedere economic, piața a crescut la triliarde de euro
în acest moment. Dar nu despre bani e vorba, cât mai degrabă despre traficul cu date
personale. Ele valorează mai mult decât banii în sine, pentru că ele produc de fapt banii. Dacă
observăm perspectiva economică, lucrurile încep să devină puțin sumbre, căci nu mai este
vorba despre a ne conecta cu toată lumea, cât despre o nouă lume în care ne aflăm: o lume
unde suntem invadați direct de ceea ce vedeam la TV, o lume unde opiniile răsar din orice
colț, chit că sunt validate sau nu de o autoritate supremă (de cele mai multe ori nu), dar mai
ales simțim cum noi suntem produsul. Politic, avem o nouă democrație și un nou umanism.
Democrația virtuală și umanismul virtual nu pot fi în acest moment decât o reeditare a unor
proiecte eșuate, ba chiar una menită s-o dărâme pe cealaltă, așa cum am văzut în cazul
alegerilor din Statele Unite ale Americii și așa cum vedem foarte bine și la noi în țară în
ultima perioadă. Democrația, așa cum o cunoșteam, am văzut-o zbuciumată de tocmai rețelele
de socializare prin mecanismele de furtișag înființate de oameni cu rele intenții care nici
măcar nu au nevoie de foarte multă pricepere pentru a pune piedici. De ce? Fiindcă platforma
de socializare este chiar instrumentul. Manipularea a devenit, evident, mult mai ușoară.
Răspândirea mesajului necesită doar o bună audiență și un buget decent. Ce conține
informația, dacă este veridică sau nu, contează mai puțin. Însăși ideea de știre (o informație

2
​Conform statisticii realizate de agenția Smart Insights:
<https://www.smartinsights.com/social-media-marketing/social-media-strategy/new-global-social-me
dia-research/>
4
Anghel Adrian
Master, anul II, sem. 1
An universitar 2017-2018

verificată din trei surse înainte să fie validată) a fost dată peste cap de funcționalitatea de
News Feed de la Facebook, unde cuvântul ​news și-a pierdut nuanța, ba chiar a căpătat și-un
calificativ nou: ​fake​. Astfel rețelele de socializare se luptă acum cu boala ​fake news​.
Informații lipsite de acte doveditoare sunt răspândite pe toate platformele, iar un mare
segment de utilizatori iau aceste informații de bune fie din lipsa timpului, fie din dezinteresul
de a se informa. Dezinteres care a crescut mulțumită abundenței informației pusă în primul
rând de aceste website-uri. Pe rețelele de socializare avem demonstrația ideală conform
istoriei, în care fiecare proiect social debutat cu bune intenții sucesc direcția înspre o prăpastie
a umanității. Au schimbat paradigma de noutate, au invadat intimul, au creat o realitate
paralelă față de cea pe care o știam, au transformat omul în produs și au crescut rata
manipulării. Toate survenite în urma exploziei traficului cu date personale, un business de
succes în ziua de azi. Umanismul virtual, cel care pleca de la deviza să fim cu toții conectați
într-o lume mai bună, pică la fel cum a picat și umanismul secolelor XVIII - XIX cu
tendințele sale imperialiste (tendințe pe care și Facebook le aplică în mod vădit față de
concurență) și au limitat în mod paradoxal ideea de conectare. Iată cum omul pică, din nou,
pe locul doi în dauna intereselor și a banilor, iar încă o dată mă simt nevoit să o repet, nu
numai că pică pe locul doi, ba chiar devine el însuși un produs pentru care se plătesc bani. Și
el nici măcar nu are idee de asta. Crezând că internetul e plătit pentru o sumă modică într-un
contract cu un operator, își vinde zilnic datele prin propriul uz. Un soi de schimb pe schimb
în care utilizatorul plătește cu sinele.
În consecință, mă tem ca nu cumva istoria să se repete numai că la nivel virtual. Am
observat de-a lungul istoriei o groază de proiecte sociale care s-au anunțat schimbătoare, care
au venit în ajutorul omului, care au ajutat la progres și au schimbat paradigme. Același lucru
se aplică și-n cazul rețelelor de socializare, și-n cazul blogurilor unde oamenii își pot exprima
acum opinia liber, dar și aici este un teren minat, căci încrederea este în scădere, iar blogurile
sunt în creștere. Dacă la început ideea era ca toți să fim conectați pe o platformă pentru buna
funcționare și buna relaționare a globalizării, invariabil oameni care-și văd interesele
meschine au distrus, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori, până și acest lucru. Răspunsul pentru
un titlu, dacă acesta s-ar fi afișat ca o întrebare: Care este scopul și funcțiile rețelelor de
socializare? ar fi că rețelele de socializare și-au pierdut scopul, dar le-au rămas funcțiile.
Rămâne de văzut felul în care vor evolua lucrurile, felul în care omul va reacționa la
manipulări și schimbări peste schimbări, dar mai ales cum va vedea prin educare faptul că a

5
Anghel Adrian
Master, anul II, sem. 1
An universitar 2017-2018

devenit un produs. Mai fac o paranteză și spun că omul era produs politic de mult timp, dar
acum a devenit și unul economic.