O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale a fost un scriitor, nuvelist, dramaturg, director

de teatru şi ziarist român. Acesta a fost ales post-mortem membru al
Academiei Române, de asemenea este considerat a fi cel mai mare
dramaturg român.

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” este a

treia dintre cele patru scrise de autor, fiind o capodoperă a genului
dramatic. Piesa este o comedie de moravuri în care sunt satirizate
aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată de
farsa electorală din anul 1883.

Titlul are o semnificaţie explicită desemnând „obiectul buclucaş”,

generator de conflict. Pretinsa luptă pentru puterea politică se
realizează defapt prin lupta de culise, având ca instrument al
şantajului politic „o scrisoare pierdută”. Articolul nehotărât „o”
indică banalitatea întâmplării, cât şi repetabilitatea ei.

Tema comediei o constituie prezentarea vieţii social-politice dintr-un

oraş de provincie în preajma alegerilor pentru Cameră. Ca şi teme
secundare putem aminti corupţia vieţii politice, lupta pentru putere,
imortalitatea vieţii de familie.

În text apar mai multe tipuri de conflict, comic: care se construieşte

pe contrastul dintre esenţă şi aparenţă, principal: confruntarea
pentru putere a adversarilor politici, secundar: temerea grupului
Farfuridi-Brânzovenescu de trădarea prefectului.

Perspectiva spaţială este reală şi deschisă, fiind precizată de către

autor, iar timpul în care se petrec întâmplările este plasat la
sfârşitul secolului XIX, pe durata a 3 zile.

Comicul de caracter conturează personaje ridicole prin trăsături

negative, stârnind râsul cu scop moralizator, deoarece nimic nu
îndreaptă mai bine defectele umane decât râsul. Autorul creează
tipologii de personaje, dominate de trăsături morale negative.
Actul I începe cu o scenă expozativă în care se anunţă pierderea unei
scrisori de dragoste, în jurul căreia se va petrece întreaga acţiune.
Punctul culminant al acestei scene îl constituie vestea că Nae
Caţavencu nu vrea să restituie scrisoarea decât în schimbul asigurării
că va fi numit candidat pentru un loc de deputat, şi apariţia lui
Zaharia Trahanache care anunţă că a descoperit o plastografie a lui
Caţavencu.

Actul al IV-lea aduce cu sine înfrângerea lui Caţavencu şi alegerea

senilului Agamiţă Dandanache, adevărat maestru al şantajului, de vreme
ce cu scrisoarea bine păstrată îşi poate asigura alegerea perpetuă.
Salvat de consecinţele unei plastografii, Caţavencu acceptă ce i-a
ordonat Zoe şi conduce manifestaţia în cinstea noului ales.

În concluzie, datorită elementelor prezentate ulterior, putem admite

faptul că „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este o comedie de
moravuri, fiind totodată o capodoperă a genului dramatic.