Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL I
SCURT ISTORIC PRIVIND ADMINISTRAŢIA
PUBLICĂ…………..…..…1
Secţiunea I
Noţiunea de administraţie
publică………………………………………........................1
Secţiunea a II-a
Noţiunea,obiectul de reglementare şi izvoarele
dreptului administrativ-2
Secţiunea a IlI-a
Principiile generale ale dreptului administrativ..………4
CAPITOLUL II
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ.....................……….5
Secţiunea I
Consideraţii generale privind administraţia publică
locală......................................................................……….5
Secţiunea a II-a
Principiile autonomiei locale.................................……….8
CAPITOLUL III
AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
LOCALE………….. 16
Secţiunea I
Consiliul Local.....................................................…………
16
Secţiunea a II-a
A.Primarul...........................................................…………
18
B.Principalele atribuţii delegate viceprimarului I
..............................................................................
………..21
C.Principalele atribuţii delegate viceprimarului II
..............................................................................
………..23
CAPITOLUL V
CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
.............................................................................
……….56
BIBLIOGRAFIE
LISTA DE ABREVIERI
alin. =alineat
art. =articol
H. G. =Hotărârea
Guvernului
lit. =litera
M. of. =Monitorul Oficial
nr. =numărul
O. G. =Ordonanţa
Guvernului
op. cit. =operă citată
pct, =punctul
vol. =volumul
ad. =administrativ
Ed. =Editura
Capitolul I Scurt istoric privind
administraţia publică
Secţiunea a II a
Noţiunea, obiectul de reglementare şi izvoarele
dreptului administrativ
Dreptul administrativ este acea ramură a dreptului
care cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează
raporturile sociale referitoare la organizarea şi activitatea
administraţiei publice pe baza şi în executarea legii.
Raporturile sociale pe care le reglementează normele
dreptului administrativ au fost clasificate în doctrină astfel:
a) norme care au ca obiect raporturile dintre autorităţile
administraţiei publice, pe de o parte, şi dintre acestea şi
persoanele fizice şi juridice, pe de altă parte;
b)norme referitoare la Statutul funcţionarului public;
c)norme care reglementează răspunderea patrimonială a
autorităţilor administraţiei publice, precum şi răspunderea
administrativă (contravenţională) a persoanelor fizice şi
juridice;
d)norme care reglementează instituţia contenciosului
administrativ;
e) norme procesuale care reglementează principiile şi
procedura după care se desfăşoară activitatea autorităţilor
administraţiei publice.
Normele dreptului administrativ prin care sunt
reglementate aceste raporturi sociale sunt cuprinse în anumite
acte normative care constituie izvoarele3 acestei ramuri de
drept. Aceste izvoare sunt:
a)Constituţia sau legea fundamentală a ţării,care are o
forţă juridică supremă, toate celelalte acte normative
trebuind să fie conforme acesteia.
_____________________
3
Prin izvor de drept în sens juridic, se înţelege forma pe care o îmbracă normele juridice
ce constituie o anumită ramură de drept.
Constituţia cuprinde mai multe norme care aparţin
dreptului administrativ, dintre care menţionăm pe cele
privitoare la Guvern, primul-ministru, administraţia publică
centrală şi locală etc.
b)Legile organice care conţin norme de drept administrativ
referitoare la organizarea şi funcţionarea administraţiei
publice ca de exemplu :Legea nr. 90/2001 privind organizarea
şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, Legea
administraţiei publice locale nr.215/2001, Legea nr. 29/1990
privind contenciosul administrativ etc.
c)Legile ordinare care conţin norme ce reglementează
raporturi de drept administrativ ca de exemplu, Legea fondului
funciar nr. 18/1991 sau Legea 10/2001 privind situaţia juridică
a unor imobile. Aceste legi prevăd anumite obligaţii pentru
prefect, consiliul judeţean şi consiliile locale referitoare la
restituirea unor imobile sau acordarea de despăgubiri
persoanelor îndreptăţite,
d)Decretele prezidenţiale pot fi izvoare ale dreptului
administrativ dacă au caracter normativ şi reglementează
raporturi juridice din sfera puterii executive;
e)Actele administrative normative ale Guvernului şi ale
administraţiei publice centrale de specialitate;
f) Actele administrative normative ale administraţiei
publice locale;
g)Convenţiile şi tratatele internaţionale pot constitui
izvoare ale dreptului administrativ dacă acestea au fost
ratificate de către Parlament,
h) Doctrina nu constituie izvor de drept, însă opiniile
specialiştilor din domeniul dreptului pot sugera legiuitorului
necesitatea adoptării unor reglementări în anumite domenii
sau îmbunătăţirea legislaţiei existente;
i) Jurisprudenţa nu este recunoscută ca izvor de drept în
opinia unor autori, considerându-se că judecătorul aplică
dreptul şi nu îl creează, dar există şi opinii potrivit cărora
jurisprudenţa serveşte ca normă de drept. 4 Considerăm şi noi
că jurisprudenţa poate constitui izvor de drept administrativ,
multe din soluţiile instanţelor de contencios administrativ,
pronunţate pe baza principiilor dreptului, impunându-se în
practica administrativă şi judecătorească cu valoarea şi
autoritatea unor adevărate norme juridice.
___________________
4
Pentru detalii a se vedea , Rodica Narcisa Petrescu , op. Cit. Pag. 23-24
Secţiunea a III-a- Principiile generale ale dreptului
administrativ
Administraţia publică
locală
5
Paul Negulescu, "Tratat de drept admirristrativ-principii generale" -voi. I ,Ed. AIV-A,
Institutul de arte grafice,
E. Mâxvan, Bucureşti, 1934, p.72; Anibal Teodorescu "Tratat de drept administrativ",
vol.l, Ed. III, Bucureşti,
Institutul de Arte grafice "Eminescu" SA, 1929, p.238 care precizează că " pe de altă
parte nu trebuie să credem
că între stat, în genere, şi interesele judeţene sau cele pur locale ar exista o separaţie
completă ci, dimpotrivă, şi
unele şi altele au întotdeauna o anumită înrâurire asupra bunului mers al statului."
6
V. I. Prisăcaru, "Tratat de drept administrativ român, Partea Generală ;Ed. AII,
Bucureşti, 1996, p.466.
Teodorescu 7,până la hotarele unităţii administrativ-teritoriale.
Potrivit art.3 alin. (3) din Constituţie, teritoriul României
este organizat din punct de vedere administrativ în comune,
oraşe şi judeţe. Acelaşi lucru este reglementat şi prin Legea
administraţiei publice locale care precizează că "autonomia
locală priveşte organizarea, funcţionare, competenţele şi
atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit
legii, aparţin comunei, oraşului sau judeţului, după caz".8
Deci,administraţia publică locală se realizează în
cadrul unităţilor administrativ-teritoriale9. Sintagma "unităţi
administrativ-teritoriale" are două sensuri care se utilizează în
funcţie de natura regimului administrativ al statului, fie unul
de descentralizare, fie unul de desconcentrare.
Intr-un prim sens, unităţile administrativ-teritoriale
semnifică circumscripţii administrative ale teritoriului
statului.în acest caz raporturile dintre administraţia centrală a
statului şi administraţia teritorială a statului sunt raporturi de
desconcentrare administrativă. De exemplu, în România
vorbim de circumscripţia administrativă judeţeană în cazul
prefectului, a direcţiei judeţene pentru muncă şi protecţie
socială şi, respectiv, de circumscripţia comunală sau
orăşenească, în cazul postului comunal de poliţie sau al poliţiei
orăşeneşti.
Intr-un al doilea sens, unităţile administrativ-teritoriale
reprezintă colectivităţi teritoriale locale, adică populaţia care
trăieşte pe o anumita porţiune a statului. In acest caz
raporturile dintre administraţia de stat şi administraţia
proprie a colectivităţilor locale sunt raporturi de
descentralizare administrativă .
Trebuie precizat că unitatea administrativ teritorială este
subiect de drept numai atunci când are accepţiunea de
colectivitate teritorială locală, iar nu doar când reprezintă o
circumscripţie administrativ-teritorială, simplă porţiune de
stat sau o simplă rază teritorială a competenţei organelor
statului.10.Clarificarea noţiunii de colectivitate locală se
realizează prin legea organică care o defineşte ca
fiind "totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-
teritorială".
___________________
7
A. Teodorescu, " Tratat de drept administrativ", voI. II, Institutul de Arte Grafice, Ed.
1111
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, art.3 alin. 4
12
Corneliu Manda, Doina Baciu, Cezar Manda," Administraţia publică şi cetăţeanul.
Structuri. Autorităţi.
Informaţie publică", Ed. Tehnică, Bucureşti, 1997, p.15
13
Corneliu Manda "Drept administrativ", Ed. Aniiva, Bucureşti,
2000, p. 123.
14
Ibidem p.l24.
Secţiunea a II-a- Principiile fundamentale de
organizare, funcţionare şi activitate ale administraţiei
publice locale
15
Prof. Anibal Teodorescu, referindu-se la această idee, sublinia că apariţia vieţii
administrative locale a precedat cu mult pe cea generală întrucât, istoric vorbind comuna
cu nevoile el proprii a apărut înainte de naşterea statului cu marele lui interese şi
probleme, vorbind astfel despre principiul fundamental al autonomiei. (Anibal
Teodorescu- Tratat de drept administrative, vol.II, Institutul de arte grafice, Ed. Mornan,
Bucureşti, 1935, p. 281.
Statul român recunoaşte, astfel ca în interiorul său există
colectivităţi locale care se administrează prin aleşii săi şi prin
forţe proprii, dar sub controlul jurisdicţional al legalităţii, de
către autorităţile statale.
Normele de recunoaştere a existenţei colectivităţilor locale
autonome şi a regulilor de funcţionare a autorităţilor
administraţiei publice locale autonome, cuprinse în Constituţie
sunt, în acelaşi timp şi primele izvoare juridice ale
subordonării acestor idei unităţii statului, deoarece ele nu
există decât dacă sunt recunoscute în ordinea juridică a
statului. Această realitate este consacrată şi de dispoziţiile
alin. 2 al art. 2 din Legea administraţiei publice locale, care
prevăd că: "aplicarea principiilor prevăzute în alin. 1 nu pot
aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi
indivizibil al României" 16.
Manifestarea autonomiei locale presupune respectarea
câtorva reguli de bază şi anume: manifestarea în limitele
competenţei materiale şi teritoriale, legal stabilită, respectul
faţă de lege şi de interesul naţional; respectul faţă de interesul
altei colectivităţi locale, precum şi respectarea programului de
guvernare .
Conceptul de autonomie locală are un suport material şi se
exprimă prin accepţiuni practice, concrete. Astfel
colectivităţile locale au la dispoziţie, în proprietate sau în
administrare, bunuri materiale precum şi mijloace financiare
alcătuind domeniul public sau privat al acestora pe care îl
administrează potrivit intereselor colectivităţii. De altfel,
autonomia locală fără existenţa acestui fundament material şi
fără libertatea de a gospodări potrivit nevoilor proprii ar
însemna un principiu pur teoretic .
Patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale reprezintă
atât surse de venituri pentru colectivităţile locale cât şi
mijloace de garantare a creditelor de care acestea au nevoie
în realizarea unor obiective economico-sociale cu valoare
mare.
Pentru aceste motive principiul autonomiei locale trebuie
corect înţeles, atât din punct de vedere al valenţelor sale
democratice, politice şi juridice , cât şi al acţiunilor practice,
efectele acestora, resimţindu-se în multitudinea actelor şi
faptelor cotidiene în care sunt implicaţi, practic, toţi
cetăţenii ţării.
___________________
16
Şi în Convenţia Europeană a autonomiei locale (Carta Europeană: "Exerciţiul autonom
a puterii locale" din 15oct. 1985), pe care România a semnat-o, sunt definite, ţinând
seama de reglementările naţionale, ca fiind colectivităţi de bază comunală, districtul,
departamentul, dar şi colectivităţile regionale în măsura în care statele părţi la această
convenţie nu recurg la reformele pe care Carta le permite.
117
Antonie Iorgovan "Tratat de drept administrativ", vol.II, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996,
p. 81
2. Principiul descentralizării serviciilor publice
Pentru a înţelege mai bine conţinutul şi mai ales
semnificaţia acestui principiu este necesar să clarificăm
însăşi noţiunea de "serviciu public".18 Autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale trebuie să realizeze
transportul persoanelor şi al mărfurilor, să construiască şi să
întreţină căile de comunicaţie, să asigure ordinea publică, să
apere colectivitatea de atacurile din exterior, să asigure
învăţământul, sănătatea, cultura. Toate acestea sunt interese
ale colectivităţii, nevoi de interes general ale oricărei societăţi
civilizate, ce urmează a fi satisfăcute de administraţia publică
centrală sau de cea locală.19
Aceste activităţi ale guvernanţilor în vederea satisfacerii
nevoilor de interes general sunt numite servicii publice.
Serviciul public este orice activitate a autorităţilor
administraţiei publice pentru satisfacerea unei nevoi de
interes general, care este atât de importantă încât trebuie să
funcţioneze în mod regulat şi "continuu".
Aşadar, serviciul public, ca activitate este legată indisolubil
de ideea de interes general care-1 animă şi, în final, de
autorităţile care decid la ce moment şi în ce modalitate se va
satisface acest interes. In practică există o diversitate de
servicii publice datorate specificităţii domeniilor în care se
înfiinţează şi multitudinii cerinţelor colectivităţii.
Principiul descentralizării serviciilor publice nu are în
vedere descentralizarea, adică transformarea în totalitate şi a
oricăror activităţi de la nivel central la cel judeţean sau local.
Acest lucru nu ar fi necesar, oportun şi nici posibil.
Astfel, serviciile publice organizate la nivel central, sub
forma autorităţilor administrative -ministere, departamente,
direcţii etc, sunt şi vor exista întotdeauna la acest nivel
întrucât ele exprimă interesul naţional general la acest nivel în
domeniul respectiv, la care statul nu poate renunţa. Rolul
acestor servicii este tocmai de a concepe şi a asigura
strategia guvernului (statului) în acel sector de activitate,
căreia i se subsumează activităţile practice, concrete,
realizate la nivelurile inferioare -judeţ, localitate.
___________________
18
In doctrina românească, formată mai ales în perioada interbelică s-a conchis că
administraţia reprezintă totalitatea serviciilor publice" şi că "serviciul public este
mijlocul prin care administraţia îşi exercită activitatea".(Mircea Preda , partea specială,
"Cu sinteze tematice", Casa Editorială Calistrat Hogaş,1995, p.285-286.)
19
Valentin I. Prisăcaru, op. cit, p. 121-124.
Desigur, din cadrul acestor servicii publice organizate ca
autorităţi administrative centrale se pot desprinde şi transfera
la nivelul judeţean sau local anumite activităţi concrete, fie în
forma "descentralizării" lor, fie a "desconcentrării" 20, după cum
se doreşte o "desprindere" mai fermă a activităţilor.
Chestiunea de fond, în cele din urmă, care interesează
substanţa principiului pe care-1 analizăm, ar putea avea trei
elemente de bază: ce fel de servicii publice (în ce domenii) se
pot organiza la nivel local sau judeţean; cât de importante
pentru colectivitate sunt aceste activităţi şi dacă aceste servicii
publice sunt sau nu în stare sa se susţină prin ele însele sau
este necesară intervenţia statului.
Trebuie spus, desigur, că sunt unele servicii publice care nu
pot fi organizate decât la nivel naţional sau bunăoară, este
apărarea ţării faţă de o agresiune armată străină sau
siguranţa naţională şi altele care, nu pot fi transferate (baza
aplicării principiului descentralizării serviciilor publice)
colectivităţilor locale şi judeţene chiar dacă şi acestea sunt,
fără îndoială interesate de a se apăra.
Sunt însă, alte activităţi (servicii publice) care pot fi
organizate în exclusivitate sau preponderent fie la nivel local
(de exemplu transportul persoanelor şi mărfurilor în interiorul
localităţilor, repararea străzilor), fie la nivel judeţean
(întreţinerea căilor de comunicaţii între localităţi, o aducţiune
de apă, etc).
Problema "descentralizării" serviciilor publice se pune
numai în legătură cu cea de-a doua categorie de activităţi, şi
dacă astfel de activităţi se găsesc la un moment dat organizate
ca servicii publice la nivel central. Aici şi acum intervine
acţiunea politică, exprimată în norme juridice, care apreciază
care sunt acele activităţi care se pot descentraliza şi dacă o
asemenea descentralizare are şi eficienţa necesară pe planul
satisfacerii corespunzătoare a intereselor cetăţenilor.
Ar fi greşit să se creadă că în aplicarea principiului
descentralizării serviciilor publice ar exista un conflict de
interese între stat şi autorităţile locale şi judeţene care
"presează" în a lua sub autoritatea lor aceste servicii să
răspundă cât mai bine necesităţilor locuitorilor.
Descentralizarea lor este însă legată, şi de nivelul de
dezvoltare economico-socială a localităţii sau judeţului
respectiv, sub două aspecte: pe de o parte, cu cât o localitate
este mai dezvoltata din acest punct de vedere , cu atat mai
mult locuitorii
___________________
20
Această desconcentrare presupune exercitarea, ca regulă doar a unei tutele
administrative din partea "centrului" şi configurarea unei zone de autonomie pentru
aceste servicii, în funcţie de plasticitatea situaţiei existente (Antonie Iorgovan, op. cit.,
vol. II) p.132
săi au nevoie de asemenea servicii publice, mai diversificată şi
mai de calitate, iar pe de altă parte, gradul dezvoltării
economico-sociale a localităţii îşi pune amprenta pe
posibilitatea acoperirii costurilor, inclusiv pe calitatea, eficienţa
şi oportunitatea acestor servicii publice.
Iată de ce problemele aplicării concrete a principiului
descentralizării serviciilor publice, consacrat de Constituţia
României şi de Legea nr. 215/2001 privind administraţia
publică locală este, deopotrivă, o problemă politică, juridică,
economică şi socială. Rezolvarea ei în condiţii optime se poate
face numai în urma unei analize temeinice a factorilor care o
determină şi o condiţionează, factori care, neavând un
caracter static, trebuie evaluaţi în funcţie de etapa şi
acumulările existente în procesul de tranziţie către economia
de piaţă şi de înfăptuire a programului de reformă economică
şi socială inclusiv în domeniul administraţiei publice.
21
Art.2 alin. 1 "Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează
şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor
publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării
cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit".
Această dublă recunoaştere a statului asigură de fapt
îmbinarea intereselor generale ale naţiunii cu cele ale
colectivităţilor legale -ca părţi componente ale naţiunii-
( reprezentate de autorităţile alese), statul fiind în egală
măsură interesat de problemele locale să fie bine şi legal
rezolvate, pentru că numai astfel şi treburile şi interesele
naţiunii sunt tot astfel rezolvate.
In considerarea principiului pe care îl analizez s-ar mai
putea pune încă o problemă. Atât Constituţia cât şi Legea
administraţiei publice locale, prevăd alegerea numai a
primarilor, consiliilor locale şi celor judeţene. Ori, când am
analizat sistemul autorităţilor administraţiei publice, s-a
observat că la nivel judeţean sunt organizate şi funcţionează şi
alte autorităţi: serviciile descentralizate ale ministerelor şi
celorlalte organe centrale de specialitate22 şi prefecţii.23
Fără a nega calitatea de autorităţi ale acestora, din punctul
de vedere al principiului pe care îl analizăm sunt de stabilit
două aspecte: aceste autorităţi nu sunt alese (ci numite); ele nu
sunt alese întrucât nu apar ca reprezentante ale
colectivităţilor locale ci ale puterii executive, primele
(serviciile descentralizate) făcând parte integrantă din
structura ministerelor iar prefectul fiind reprezentantul
Guvernului în judeţ24.
In aceeaşi ordine de idei, este de reţinut şi faptul că
autorităţile alese spre deosebire de cele numite au, de regula,
şi competenţa de a delega, în condiţiile legii, unele din
atribuţiile lor altor structuri interne, dar care sunt constituite
pe baza tot aceluiaşi principiu al eligibilităţii. Aşa este cazul
Preşedintelui consiliului judeţean care este ales de consiliul
judeţean şi exercită atribuţiile prevăzute de lege, sau cel al
viceprimarului, care este ales de către consiliul local şi îl
"ajută" pe primar ori exercită atribuţiile primarului, pe care
acesta i le-a delegat.
4. Principiul consultării cetăţenilor în problemele locale
de interes deosebit
Acest principiu este prevăzut în mod expres tot numai de
dispoziţiile art.2(l) din Legea nr. 215/2001 privind
administraţia publică locală. Aceste dispoziţii sunt completate
cu cele ale art.l(3) din acelaşi act normativ, potrivit cărora
"dispoziţiile alin.(2)2 nu aduc atingere posibilităţii de a
recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin
orice altă formă de participare directă a cetăţenilor la
treburile publice, în condiţiile legii".
___________________
22
V. I. Prisăcaru op. cit. p. 122.
23
Constituţia României, art.123 alin.2.
24
V. I. Prisăcaru op. cit ,p.552.
25
Legea nr.215/2001 art.3 alin.l (M.of. al României anul XIII nr.204, luni 23 aprilie 2001)
De aici şi o serie de întrebări cum sunt: consultarea
cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit este
obligatorie? Care sunt "problemele de interes deosebit"?
Consultarea priveşte numai localităţile sau, dacă este cazul,
întregul judeţ? Care este forţa juridică a rezultatului
consultării?
In lipsa unei reglementări mai detaliate în materie,
răspunsurile corecte la aceste întrebări nu sunt uşor de dat,
întrucât acestea se interconditionează. Dar dacă luăm pe
fiecare dintre ele, tăcând abstracţie de celelalte, am putea
răspunde în felul următor:
■ consultarea cetăţenilor (în prolemele locale de interes
deosebit) fiind ridicată prin însăşi dispoziţiile legii, la rangul
de principiu, deci de idee călăuzitoare în administraţia
publică din unităţile administrativ teritoriale, ar însemna că ea
are un caracter obligatoriu;
■ probleme care sunt "de interes deosebit" nu sunt
prevăzute nici măcar exemplificativ în vreun text de lege, fapt
ce face ca, din punct de vedere practic, caracterul
obligatoriu al consultării să fie anulat;
■ dispoziţiile art. 2 alin. 1 al Legii nr.215/2001 vorbesc de
problemele "locale" de interes deosebit: oare legiuitorul în mod
intenţionat, a omis problemele "judeţene", dorind ca această
consultarea să se facă numai la nivelul comunelor, oraşelor şi
municipiilor, sau noţiunea de "local" trebuie înţeleasă în mod
mai larg ca referindu-se şi la problemele de interes judeţean?
Desigur, răspunsurile la unele din aceste întrebări s-ar
putea da pe baza prevederilor cuprinse în statutele
comunelor, oraşelor şi muinicipiilor, elaborate potrivit
dispoziţiilor din Statutul -cadru orientativ aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 127/1992. Cred că în tăcerea legii, în
aceste statute s-ar putea să se prevadă atât unele dintre
"problemele locale de interes deosebit", cât şi modalităţile de
consultare a locuitorilor, altele decât fundamentul local,
întrucât acesta poate fi utilizat numai în condiţiile legii",
condiţii care, deocamdată nu sunt stabilite prin vreun act
normativ de acest nivel.
Pe de altă parte, se mai poate pune în discuţie încă un
aspect: suspendarea unei probleme spre consultare prin
referendum sau "orice altă formă" de participare directă a
cetăţenilor la treburile publice, aşa după cum prevede art.3
alin.3 din Legea nr. 215/2001, se face înainte sau după
adoptarea deciziei în materie? Soluţia, cred că trebuie să fie
diferită după cum referendumul are rolul de "a aproba" sau
"de a nu a aproba" ceva, ori numai rol consultativ.
Când referendumul se organiează cu scopul de a consulta
populaţia, el trebuie organizat înainte de emiterea actului
decizional în materie, pentru că astfel autoritatea competentă
a emite actul să aibă posibilitatea să cunoască în prealabil
voinţa locuitorilor. Cunoaşterea acestei voinţe după
emiterea deciziei nu i-ar mai fi de nici un folos, câtă vreme
decizia referendumului nu are forţă juridică obligatorie.
Oricum, în această ipostază, emiterea deciziei sau hotărârii,
după organizarea referendumului, este obligatorie.
5. Principiul legalităţii
Dispoziţiile Constituţiei nu prevăd în mod expres principiul
legalităţii în organizarea, funcţionarea şi activitatea
autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene26. în
schimb, noua Lege a administraţiei publice locale 27, prevede
acest principiu în chiar art.2 alin. 1. Dacă înainte de publicarea
Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, se
putea afirma că acest principiu se desprinde din ansamblul
reglementărilor în materie, în prezent, a căpătat o exprimare
directă printr-o normă juridică. Aşadar, rară a da o definiţi
riguros ştiinţifică, vom sublinia, că şi acest principiu reprezintă
o idee călăuzitoare, exprimată direct printr-o normă juridică, şi
care nu poate fi nesocotită prin norme de forţa juridică .
Chiar dacă legiuitorul nu a găsit de cuviinţă că ar fi cazul să-
l enumere alături de celelalte principii, mai apreciem că
precizarea lui este absolut necesară întrucât el îmbracă toate
aspectele care privesc autorităţile administraţiei publice
locale: consacrarea structurilor organizatorice care au această
calitate (de autorităţi), competenţa şi constituirea acestora,
atribuţiile lor, funcţionarea şi activitatea .
Principiul legalităţii, presupune tocmai ca toate aceste
elemente, să fie în strictă conformitate, în primul rând, cu
prevederile constituţionale, dar şi cu cele ale legilor şi
celorlalte acte normative bazate pe lege, nerespectarea
acestor dispoziţii, deci încălcarea acestui principiu, atrăgând
consecinţe juridice deosebite.
Este şi motivul pentru care consider că principiul legalităţii
în înfăptuirea administraţiei publice în unităţile administrativ-
teritoriale, a fost consacrat, prioritar, alături de celelalte
principii la care m-am referit anterior.
___________________
26
Mircea Preda , op. Cit. , partea Speciala p. 282
27
Ibidem 26 , p. 229
Capitolul III Autorităţile administraţiei publice
locale
serviciilor publice
43
Legea nr.215/2001 art.88 alin.3 .
Organizarea serviciului
(1) – Structura organizatorică şi efectivele serviciului
public comunitar local de evidenţă a persoanelor al
municipiului Galaţi sunt stabilite conform organigramei şi
statului de funcţii aprobate prin Hotărârea Consiliului Local
Galaţi.
(2) Structura organizatorică este următoarea:
a) conducerea Serviciului :
- director;
b) Serviciul stare civilă este constituit din următoarele
structuri:
- compartiment naşteri;
- compartiment căsătorii;
- compartiment decese;
c) Serviciul de evidenţă a persoanelor şi eliberarea actelor de
identitate;
d) Compartimentul informatic;
e) Compartimentul ghişeu unic şi relaţii cu publicul;
f) Compartimentul juridic, contencios şi secretariat;
g) Compartiment financiar contabil , juridic, personal
(1) – Activitatea desfăşurată de către structurile
serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, în
vederea atingerii obiectivelor propuse, are la bază relaţii de
autoritate, de cooperare, de coordonare şi control, potrivit
atribuţiilor stabilite pentru fiecare serviciu sau birou în parte.
(2) Între structurile serviciului public comunitar local de
evidenţă a persoanelor se stabilesc relaţii de colaborare pentru
îndeplinirea sarcinilor specifice şi în vederea integrării
obiectivelor în ansamblul atribuţiilor serviciului.
La nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a
persoanelor activitatea de coordonare şi control este atributul
conducerii şi se realizează direct ori prin intermediul Şefului de
serviciu, de birou sau de compartiment. De asemenea, în
activitatea de control, pe domenii specifice de activitate,
conducerea serviciului poate angrena şi alt personal specializat
din cadrul structurilor proprii.
Dispoziţii finale
CONTABILUL SEF
RELATII COMERCIALE
11.Paul Negulescu
-"Tratat de drept administrativ- principii generale", vol. I, Ed. a
IV-a, Institutul de arte grafice "E. Mârvan", Bucureşti, 1934.
12.Rodica Narcisa Petrescu
-"Drept administrativ11, vol 1 , Ed. a II-a, Ed. Cordial Lex, Cluj,
1997.
13.Mircea Preda
-"Curs de drept administrativ", Partea specială, "Cu
Sinteze tematice", Casa Editorială Calistrat Hogaş, 1995.
14.MirceaPreda
-"Tratat elementar de drept administrativ român", Ed.
Lumina
Lex, Bucureşti,1996.
15.Valentin I. Prisăcaru
-"Tratat de drept administrativ român", Partea Generală, Ed.
AII, Bucureşti, 1996.
16. Corneliu- Liviu Popescu
-"Avizul Prefectului pentru numirea sau eliberarea din funcţie
a
conducătorilor serviciilor publice descentralizate în judeţ ale
administraţiei ministeriale", în "Dreptul" nr.5/1998. 17.Ioan Santai
-"Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei", vol.I,
Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 1998.
18. Anton Trailescu
-"Drept administrativ. Tratat elementar", Ed. ALL BECK,
Bucureşti, 2002 19.Anibal Teodorescu
-"Tratat de drept administrativ", vol. I, Ed. a IlI-a, Institutul
de Arte Grafice "Eminescu", Bucureşti, 1929.
B.Legislaţie