CATACOMBELE - CE-AU FOST ELE?

CATACOMBELE - CE-AU FOST ELE?

În pasajele întunecoase, ascunse în măruntaiele Romei antice, sălășluiesc catacombele.

Dar ce sunt, de fapt, catacombele? De ce au fost ele construite?
În principal, catacombele sunt tuneluri săpate în rocă, construite pentru a fi folosite ca
cimitire. Se crede că termenul „catacombă”, a cărui semnificație nu se cunoaște cu exactitate
(probabil, „la caverne”), a fost denumirea topografică a unui anumit cimitir de pe Via Appia,
în apropiere de Roma. Cu timpul, acesta s-a aplicat tuturor cimitirelor subterane. Chiar dacă
există catacombe în multe regiuni din bazinul mediteranean, catacombele din Roma sunt
cele mai bine cunoscute și, de asemenea, cele mai mari (lungimea lor totală este estimată la
câteva sute de kilometri). Au fost identificate în afara centrului istoric al orașului, de-a
lungul drumurilor care făceau legătura între Roma și provincii și erau construite din ordinul
consulilor.
Se pare că, în secolul I creștinii romani nu aveau propriile lor cimitire, ci își înmormântau
morții la un loc cu păgânii. Pe la jumătatea secolului II, cei care s-au convertit la creștinism
și erau bogați și-au pus la dispoziție proprietatea ca să fie folosită pentru construirea unor
cimitire creștine. Pentru a rezolva problema spațiului fără să fie necesar să se deplaseze prea
departe de oraș, au început săpăturile.
Primele săpături s-au făcut, probabil, de-a lungul flancurilor dealurilor sau în carierele
abandonate. Apoi a început lucrul la o galerie cu puțin mai înaltă decât statura unui om. Pe
partea dreaptă și pe partea stângă au fost săpate tunele laterale, care, ulterior, puteau
comunica la cealaltă extremitate printr-un alt pasaj, paralel cu primul. Astfel s-a format o
rețea la început simplă, apoi, treptat, tot mai mare și mai comlexă.
Cea mai mare dezvoltare a avut loc în secolele III și IV. Odată cu convertirea lui
Constantin, în 313 d. H., catacombele au devenit proprietatea Bisericii din Roma, iar unele
dintre ele au ajuns să aibă, în cele din urmă, proporții colosale. Luate la un loc, catacombele
romane puteau adăposti sute de mii de morminte!
În această perioadă cimitirele se împodobeau și se extindeau, iar pentru facilitarea
accesului unui val tot mai mare de vizitatori au fost construite scări noi. Faima presupuselor
morminte ale Papilor și ale martirilor s-a răspândit atât de mult, încât catacombele au
devenit un loc de pelerinaj în masă. Odată cu căderea Romei și cu primele invazii barbare de
la începutul secolului V, întreaga zonă a devenit extrem de periculoasă, iar catacombele au
încetat să mai fie folosite drept cimitire.
Pe parcursul secolului VIII, mormintele au ajuns într-o stare deplorabilă, fiind prădate și
jefuite nu numai de către armatele invadatoare, ci și de „mediatorii romani binevoitori”,
care le ofereau numeroase amintiri sfinte stareților germani și francezi tot mai avizi de
relicve prin care să sporească prestigiul catedralelor și al mănăstirilor lor. Neputând să
restaureze sau să apere catacombele, Papa Paul I a dus cea mai mare parte din osemintele
rămase la un loc sigur, în interiorul zidurilor orașului, unde, ulterior, deasupra a ceea ce se
credea că erau rămășițe ale sfinților martiri, s-au construit biserici impresionante. Cât
despre catacombe, ele au fost abandonate și uitate.
Străvechile ghiduri scrise între secolele V și IX, menite să-i îndrume pe vizitatori spre
faimoasele morminte, le ofereau indicii prețioase erudiților care, în secolul XVII și, ulterior,
în secolul XIX, au început să caute, să stabilească identitatea și să exploreze cimitirele
ascunse printre dărâmături și vegetație. Începând de atunci s-a făcut multă muncă de
cercetare și restaurare, astfel încât astăzi pot fi vizitate câteva dintre aceste locuri
evocatoare.
Unii dintre cei care foloseau aceste locuri aveau, evident, cunoștiințe despre Biblie,
întrucât unele morminte sunt decorate cu scene biblice. Unele inscripții sunt emoționante
expresii ale credinței în nemurirea sufletului și în așteptarea învierii: „Aquillina doarme în
pace”. Sau sunt mărturii ale credinței că cei mântuiți pot mijloci pentru cei rămași în această
lume: „Amintește-ți de soțul și de copiii tăi”; „Roagă-te pentru noi”. Alte inscripții reflectă
credința în puterea de mijlocire a Apostolilor: „Petre et Paule petite pro nobis!” ( Petre și
Paule rugați-vă pentru noi!).
Autoritățile imperiale romane cunoșteau atât de bine aceste catacombe, încât pe timpul
persecuției de pe vremea împăratului Valerian, atunci când creștinilor le era interzis să intre
în catacombe, Papa Sixtus al II-lea a fost executat fiindcă a fost găsit acolo, în 258 d.H..
Catacombele reprezintă, așadar, puternice mărturii ale credinței creștinilor din primele
secole, ale unei credințe simțite și trăite cu adevărat și, pentru care, mulți erau gata să-și dea
viața! Să ne gândim bine la situația noastră de astăzi! Pe noi, deocamdată, nu ne persecută
nimeni atunci când spunem că suntem creștini, dar suntem noi gata să ne jertfim viața, dacă
va fi nevoie, pentru credința în Iisus, așa cum au făcut-o cei înmormântați în catacombe?
Personal îmi este teamă să răspund sincer la această întrebare!