Divorțul cooperativ

Aceste tipuri de divorț sunt ideale dar, din păcate, rare, cel puțin în faza lor
inițială. Un divorț cooperativ implică, în general, părinți care își înțeleg copiii și
empatizează cu emoțiile lor, acceptându-și responsabilitățile de părinți. Au făcut o
treabă bună în a-și proteja copiii de conflictul marital. Acești părinți au învățat să își
gestioneze furia și să își păstreze certurile până când copiii merg la culcare sau ies
afară din casă.
Părinții implicați într-un divorț cooperativ nu sunt lipsiți de emoții sau
apatici. Ceea ce este diferit e că înaintea separării, au lucrat destul de mult cu
emoțiile lor, și-au îmblânzit ieșirile, și și-au trăit durerea, poate împreuă, poate
separat. Înaintea divorțului cooperativ, cuplul a încercat să repare lucrurile, fie
pentru a-și salva căsnicia sau pentru a înlesni viitoarea separare, de cele mai multe
ori cu ajutorul unui profesionist. Părinții aceștia și-au jelit mariajul eșuat și și-au
înțeles emoțiile fără să încerce să le nege. Ei nu ridică receptorul pentru a depăna
amintiri de dragul vremurilor trecute, nici nu își abuzează verbal fostul partener
atunci când se simt furioși.
Dacă ești implicat într-un divorț cooperativ, tu și partnerul tău ați fost
capabili să puneți deoparte diferențele și să lucrați din greu pentru a le fi aproape
copiilor la zilele de naștere, în vacanțe sau la sărbători. Chiar și în mijlocul unor
evenimente stresante pentru voi, tu și fostul tău partener/ă ați reușit să vă bucurați
pentru că respectați acel lucru pe care-l veți avea mereu în comun: dragostea pentru
copii voștri. Datorită acestui lucru, puteți sau nu puteți fi prieteni, dar aveți o
comunicare bună și faceți o echipă atunci când vă confruntați cu problemele
copiilor.
 Divorțul distant

Părinții aflați într-un divorț distant își ascund destul de bine de asemenea,
conflictele maritale de copiii lor., dar adesea există mult mai multe lucruri ascunse.
Mulți părinți implicați într-un divorț distant sunt extrem de răniți și de furioși, sau
frustrați și plini de resentimente, și distanța este cea care împiedică acești vulcani
emoționali să erupă. Ca și cei din divorțul cooperativ, părinții din divorțul distant
sunt centrați pe copil și sunt competenți ca părinți. De fapt, poate fi angajamentul
față de copii, cel care îi împiedică să transforme totul într-un război.
Cei implicați într-un astfel de divorț nu sunt cu siguranță prieteni, dar evită
să devină dușmani – sau au învațat dureroasa lecție în care distanța este mult mai
bună decât cearta. În unele cazuri, relația dintre ei nu este definită de furie
controlată atât de mult cât este definită de o lipsă a grijei pentru celălalt și a
indiferenței.
Acești părinți suferă și își trăiesc durerea, își controlează furia dar o fac din
motive diferite. Adesea cei care trec printr-un divorț distant au lucrat anterior mult
mai puțin cu emoțiile lor,. Din acest motiv, se uită în urmă cu amărăciune și nu cu
tristețe. Sunt mult mai resemnați cu această situație și le pare rău mai puțin. Pentru
aceste cupluri, cooperarea apropiată poate părea - și chiar poate fi – un scop
nerealist. În schimb, ei rezistă tentației de a-l submina pe celălalt și se concentrează
în schimb pe nevoile copiilor.
Partenerii implicați în divorțul distant trebuie să își identifice din timp
sarcinile (de exemplu, cum le spun copiilor, negocierea custodiei, programul de
vizite) și să facă un real efort pentru a putea coopera în aceste sarcini dacă nu pot
altfel. Ca și colegii de cameră care nu se plac reciproc dar sunt nevoiți să împartă
același spațiu, partenerii reușsesc să nu stea unul în calea celuilalt. Păstrează o
interacțiune minimă, fără furie dar și fără căldură, păstrându-și atenția pe scopurile
proprii. Partenerii în divorț distantse simt legați accidental sau de nevoie, nu pentru
că așa au ales. Dar în final, găsesc o modalitate de a-și da sufucient spațiu unul
celuilalt pentru a face lucrurile să funcționeze pentru copiii lor.