Duminica a 31-a Tpa - A aduce tribut.
Toţi regii se vor prosterna înaintea lui, toate popoarele îl
Iubiți credincioși!
Epifania (manifestarea) Domnului este sărbătoarea chemării
tuturor popoarelor la lumina lui Cristos. Pruncul născut din
Fecioara Maria într-o peşteră la Betleem nu a venit doar pentru
poporul lui Israel reprezentat de păstorii din împrejurimi. Fiul lui
Dumnezeu a venit pentru toate popoarele reprezentate astăzi de către
magi. Aceştia, văzând steaua lui la răsărit, au venit să i se închine (cf.
Mt 2,2b).
Acei înţelepţi călăuziţi de un semn luminos şi instruiţi de Scripturile
lui Israel sosesc la Betleem. Intrând în casă, au văzut copilul împreună
cu Maria, mama lui. Căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând
comorile lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Suntem pe urmele magilor de la răsărit călăuziţi de o stea la casa
unde s-a născut noul Rege.
În noaptea naşterii lui Mesia păstorii s-au dus la Betleem pentru că
un înger al Domnului le-a dat vestea că în cetatea lui David s-a născut
pentru ei Cristos Mântuitorul. Steaua apărută magilor la răsărit are
acelaşi rol cu cel al îngerului care s-a arătat păstorilor. Nu doar lumea
săracă şi simplă este invitată la întâlnirea cu Domnul dar şi magii,
înţelepţii lumii de atunci, în cea mai mare parte străini; mai mult, chiar
preoţilor şi învăţaţilor de la Ierusalim, precum şi regelui Irod le este
dată vestea naşterii lui Isus. Păstorii ascultă şi merg în grabă la
Betleem. La fel şi magii, pornesc la drum şi vin din Răsărit la
Ierusalim aducând vestea bună: „Unde este regele nou-născut al
iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm”
Steaua are însă o semnificaţie biblică precisă în alcătuirea povestirii
despre magi. Este steaua profetizată de Balaam, fiul lui Beor, bărbatul
cu ochi deschişi: „O stea se ridică din Iacob, un sceptru se înalţă în
Israel” (Num 24, 17). Steaua este aici simbolul unui rege, iar textele
iudaice anterioare evanghelistului o explică în sens mesianic; vorbesc
despre regele Mesia promis lui David, ca izvor de binecuvântare
pentru toate neamurile care urmau să îndrepte spre Ierusalim: „Regii
din Tarşiş şi ai insulelor vor oferi daruri, regii din Seba şi din Saba vor
vor sluji… În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului şi
toate neamurile îl vor preamări” (Ps 72/71,10.11.17 psalmul
responsorial).
Călăuziţi de stea şi de Scripturile sacre
Ştiinţele naturale nu sunt de-ajuns pentru a-l afla pe Dumnezeu.
Este nevoie de cuvântul Revelaţiei. Acum magii sunt călăuziţi şi de
Scripturile sacre ale lui Israel iar steaua le reconfirmă că sunt pe
drumul cel bun. Abia au lăsat Ierusalimul, au văzut din nou steaua care
mergea înaintea lor până când a ajuns deasupra locului unde se afla
pruncul, şi s-a oprit. Semn că nu era o stea ca celelalte. Nu este un
astru pierdut pe firmamentul cerului: „merge înaintea lor, îi conduce,
cvasi trăgându-i de mănă în plină zi” (Sf. Ioan Gură de Aur). O
numesc stea pentru că este un semn luminos în cer. În realitate este un
mesager divin, un înger, care se opreşte deasupra casei copilului.
Singuri nu l-ar fi găsit. Ştiau că se născuse regele iudeilor, aflaseră că
trebuie să meargă spre Betleem, dar nu cunoşteau exact casa. Când au
revăzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. În sfârşit,
ajung la destinaţie.
Epifania Domnului este sărbătoarea adevărurilor de credinţă
mai presus de faptele istorice la care se referă: contemplăm arătarea
Fiului lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Este o epifanie, adică
manifestare. Apostolul Paul, vorbind despre „taina lui Cristos”, spune
că Dumnezeu „n-a făcut-o cunoscută oamenilor din generaţiile trecute,
aşa cum a descoperit-o acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin
Duhul; taina stă în aceea că prin evanghelie păgânii sunt împreună
moştenitori cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi sunt părtaşi cu
noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus” (cf. Ef 3,2-3a.5-6, lectura a
doua). Magii nu erau evrei, ci veneau din ţări străine. Marea majoritate
dintre noi nu provenim din poporul evreu, ci din alte neamuri.
Epifania ne convoacă din periferiile lumii la Cristos. Îl rugăm cu
recunoştinţă pe Domnul să ne întâmpine cu lumina sa cerească,
întotdeauna şi pretutindeni, ca să contemplăm cu privire curată taina la
care a binevoit să ne facă părtaşi şi s-o primim cu iubire tot mai
adâncă.