Dr.

Stefan Lanka - Celulele HeLa: cancerul nemuritor din

laborator
Ce sunt celulele HeLa? Intrebarea atinge punctul central al medicinei moderne,
medicina celulara.

Introducere
Ipoteza ca viata si bolile ar proveni din celule a fost introdusa in 1858 de Rudolf
Virchow. Printr-un plagiat incredibil, Virchow a prezentat descoperirile si ideile altor
oameni de stiinta ca fiind ale sale. Concomitent, pentru a argumenta ca celulele, si
nu tesuturile, ar avea cea mai mare importanta in procesele vietii si ale bolilor,
Virchow a fost nevoit sa musamalizeze descoperirile epocale despre rolul tesuturilor
in aparitia si dezvoltarea vietii, deoarece acele descoperiri ii invalidau teoria.[1]

Din acea perioada si pana in prezent, in medicina si biologie domina celula ca si

punct central, impreuna cu ideile si teoriile gresite derivate de aici. S-a pierdut
privirea de ansamblu asupra esentialului, datorita faptului ca medicina moderna
atribuie, in mod eronat, proprietatile vitale numai celulei. Orice altceva cu exceptia
celulei este considerat prin definitie ceva mort, lipsit de viata, abiotrofic. Manipularea
acidului nucleic si, prin aceasta, ingineria genetica utilizata in medicina aduc daune
tot mai mari atat omului cat si naturii. Biochimistul austriac Erwin Chargaff a fost
pionierul in cercetare care a descoperit compozitia ADN-ului, iar ADN-ul a fost
interpretat in mod gresit ca si genom (material genetic); Chargaff a scris ulterior o
carte in care a incercat sa ne previna in privinta manipularii ADN-ului: „Focul lui
Heraclit”.[2]

Cu toate acestea, inca de atunci era clar ca celulele nu pot aparea si exista decat
acolo unde exista mediul propice. Mediul in care exista celulele are deci prioritatea
suprema asupra vietii si decide asupra sanatatii si bolii. In organismul uman, acest
„mediu” este alcatuit din patru tesuturi embrionare, din sange si din limfa. Datorita
descoperirilor facute de dr. Hamer in 1981 stim deja ca cele patru tesuturi
(endoderm, mezoderm vechi, mezoderm nou si ectoderm) au sarcini fundamentale
pentru viata biologica: digestie, protectie, miscare si contact.

Invalidarea teoriei celulare

Dr. Hamer a demonstrat prin cercetarile sale ca toate functiile esentiale ale celor
patru foite embrionare sunt reprezentate in cele patru zone cerebrale, prin caile
neuronale ascendente si descendente aferente. Astfel, functia de digestie este
reprezentata in trunchiul cerebral, cea de protectie a organelor in cerebel, functia de
miscare este reprezentata in creierul mare (substanta alba), iar cea de contact in
scoarta cerebrala. Prin masurarea diferentelor de densitate cu ajutorul tomografiilor
computerizate ale creierului se poate constata cu precizie care functii se desfasoara
normal si care functii (si unde anume in organism) se afla in alarma permanenta. In
functie de durata si intensitatea acestui proces de alarma celulara permanenta, in
corp se declanseaza si se deruleaza anumite programe biologice care pot cauza
simptomele pe care noi le numim boli; acestea pot fi diagnosticate cu exactitate cu
ajutorul unei tomografii computerizate fara substanta de contrast.

Pentru a asigura supravietuirea organismului in acea stare de alarma permanenta

declansata de un soc neasteptat care ne loveste in mod existential (un soc fie real,
fie doar perceput in suflet, in urma cuvintelor altcuiva, de exemplu), in functie de tipul
de tesut vom avea fie accelerarea functiilor si proliferare celulara, fie limitarea
functiilor si depletie celulara (ulceratie). Simptomele apar uneori abia in a doua faza,
„faza calda”, a programelor biologice de supravietuire si sunt interpretate ca fiind boli,
cand organismul incearca –dupa rezolvarea conflictului– fie sa repare tesuturile
descompuse in faza activa, fie sa descompuna tesuturile excedentare din faza activa.
Prin descoperirea bifazicitatii oricarui program de „boala” (cu exceptia otravirilor si
lipsurilor nutritive grave), teoria patologiei celulare a lui Virchow a fost
demontata: bolile nu sunt cauzate de vatamarea sau degenerarea celulelor.

Teoria celulara era insa deja invalidata chiar in clipa formularii ei, printre altele
datorita faptului ca organele si organismul insusi nu apar in urma diviziunii celulare.
Toate organele unui organism viu, precum si organismul insusi, se nasc prin
„infasurarea” si contopirea structurilor din cele patru straturi embrionare, pana se
ajunge la o unitate. Acesta este fundamentul embriologiei. Conform embriologiei,
viata se naste dintr-un embrion. De aici rezulta ca tesuturile sunt intotdeauna mai
importante decat celulele. Virchow stia acest lucru in 1858, dar l-a musamalizat.

In prezent se stie de asemenea ca embrionul contine acel tesut din care, prin
invaginare si comprimare, se nasc cele patru foite embrionare; se mai stie ca in
embrion, prin fecundare apar celulele stem, care la randul lor duc la productia de alte
substante tisulare. Cand se formeaza organele, se formeaza initial tesutul acelular si
forma organului respectiv. Abia apoi ajung celulele stem in tesutul respectiv si il
„colonizeaza”. In acest proces, celulele stem se diferentiaza in diverse tipuri de
celule, in functie de organ si functia acestuia. Prin aceasta este demonstrat ca viata
apare autocatalitic, iar celulele joaca un rol important, dar nu rolul decisiv in aparitia
vietii si in declansarea bolilor.

Ce sunt celulele HeLa?

Dogma postulata de Virchow, cum ca toate bolile ar aparea din celule, a deturnat
medicina si stiinta de la abordarea holistica a omului si de la embriologie,
concentrandu-se in schimb pe analiza microscopica a celulelor din eprubeta. S-a
crezut si s-a sperat (si inca se spera) ca prin examinarea si experimentarea cu celule
in laborator ar putea fi descoperite cauzele bolilor. In special in cautarea unui
remediu-minune pentru cancer si pentru a distruge celulele canceroase in presupusa
lor inmultire necontrolata, oamenii de stiinta aveau nevoie de celule canceroase
„nemuritoare”, deci care sa nu moara asa cum mor aproape toate celulele cand sunt
extrase din organism si introduse in eprubeta. Pana in anul 1951 nici un cercetator
nu reusise vreodata sa mentina in viata celulele din eprubeta mai mult de cateva
zile.

Intrucat inca din 1948 oamenii de stiinta pretinsesera ca puteau cultiva „virusuri
umane” pe celule animale „nemuritoare”, ei cautau acum cu disperare celule umane
„nemuritoare” pentru a putea produce „vaccinuri sigure”, dupa ce constatasera ca
celulele animale „nemuritoare” mureau de la sine in proportie foarte mare, chiar si
atunci cand nu erau „infectate” pentru experimente. Se sustinea ca moartea celulelor
in eprubeta ar fi fost cauzata de virusuri necunoscute care existau in acele celule. De
aceea trebuiau gasite de urgenta celule umane „nemuritoare”, despre care se
sustinea ca nu ar contine virusuri.

In 1951, un cercetator pe nume George Otto Gey, care tocmai cauta acest tip de
celule nemuritoare, a intrat in posesia unor probe de tesut cervical ale unei femei pe
nume Henrietta Lacks. Dupa ce Henrietta Lacks fusese diagnosticata pe 5 februarie
1951 cu cancer cervical (de col uterin), i se facuse biopsie atat inainte de tratament,
cat si dupa tratament. Ceea ce nu se prea spune public in mass media mainstream
este faptul ca, pe 6 sau 8 februarie 1951, Henriettei i s-a montat pe colul uterin un
mic tubulet cu radiu (substanta puternic radioactiva), fiindu-i astfel administrate 4800
mg-h de radiu si 11.500 R (röntgen). Abia dupa aceea au fost extrase cele doua
mostre de tesut (de dimensiunea unei monede) din masa celulara de 2-3 cm marime
care sangera usor la atingere.

Initial, Henrietta fusese diagnosticata cu carcinom cervical epidermoid, reinterpretat

ulterior ca si adenocarcinom, care nici nu are cum sa existe in acel loc si
demonstreaza doar ignoranta diagnosticului alopat si a cunostintelor alopate despre
embriologie. La una din sedintele ambulante ulterioare de radioterapie i s-au luat din
nou probe tisulare (biopsie). Din prima sau a doua proba tisulara, dr. Gey a izolat
celule, iar la jumatatea lui februarie o colaboratoare a acestuia a observat ca una din
probe se multiplica permanent si foarte rapid. Astfel, este foarte probabil ca aceste
celule care se multiplicau intr-un asemenea ritm sa fi aparut abia dupa iradierea cu
radiu si/sau raze Röntgen.

Din cauza diagnosticului si a iradierii, Henrietta incepuse sa aiba dureri crunte.

Iradierea si panica datorata diagnosticului primit au declansat conflictul si programul
biologic numit „conflict existential, conflict de abandon, conflictul refugiatului”, conflict
care apare foarte frecvent odata cu internarea in spital, unde oamenii se simt
abandonati. Acest program biologic, care afecteaza tubii colectori renali, duce la
retentia de apa, de urina, de uree, creatinina, adica la „sindromul hemolitic-uremic”,
astfel incat pe 4 octombrie 1951 Henrietta Lacks a murit in dureri crunte in spital,
dupa ce tubii colectori renali lucrasera la capacitate maxima retinand toata urina, iar
montarea de cateter uretral nu reusise. La autopsie s-a constatat dealtfel
hidronefroza severa, a carei cauza medicina alopata nu o intelege nici in prezent.[3]

In ziua in care Henrietta Lacks murea, dr. Gey aparea la televizor anuntand ca „lupta
impotriva cancerului va fi in curand castigata”. In 1952, Gey si colegii au publicat
„evaluarea in vitro a potentialului de crestere a carcinomului normal, timpuriu intra-
epitelial si invaziv, dintr-o serie de cazuri de carcinom cervical.” Un singur set de
celule de carcinom cervical a fost perpetuat timp de aproape un an, in culturi
continue de plasma de pui de gaina, extract de embrion bovin si ser de placenta
umana: celulele HeLa.

Acest tip de celule care crestea uimitor de rapid si usor a fost denumit celule HeLa,
devenind peste noapte un fel de „organism standard” pentru intreaga biologie si
medicina de laborator. Luand in considerare ca astazi se stie ca din celulele stem se
nasc toate celelalte tipuri de celule, de asemenea luand in considerare studiile facute
incepand cu anul 2014[4] si faptul ca liniile celulare HeLa provin toate dintr-o singura
celula a Henriettei Lacks, prin aceasta este demonstrat ca celulele HeLa din prezent
provin fie dintr-o celula stem normala, fie dintr-o celula stem creata artificial prin
iradiere.

Celulele stem se diferentiaza in celule normale in functie de mediul natural in care

ajung, atunci cand acolo este nevoie de celule noi. Dar si din anumite celule
diferentiate se pot naste la nevoie din nou celule stem, cand diviziunea celulelor deja
diferentiate nu este suficienta pentru a acoperi nevoile celulare ale corpului.

Scurta istorie a „evolutiei” aberante a medicinei din

cauza celulelor HeLa
Dupa ce dr. Gey a dezvoltat mediul propice pentru multiplicarea in masa a celulelor
HeLa, a inceput sa le „infecteze” cu presupuse virusuri pentru a le pune la dispozitia
productiei de vaccinuri. In 1953 si-a testat si Jonas Salk (inventatorul „oficial” al
vaccinului polio) asa-zisele „virusuri” in celule HeLa, dupa ce pana atunci lucrase
exclusiv cu celule de maimute. Tot in 1953, cromozomii celulelor HeLa au fost
colorati intamplator, ceea ce a dus la determinarea numarului de cromozomi umani si
ulterior la cercetari despre asa-zisele boli genetice.

Din anul 1954 a inceput productia industriala si comertul cu celule HeLa (patentate,
evident). Din anul 1965 au fost introduse in cromozomii celulelor HeLa particule
cromozomiale de la soareci, pentru a constata si studia structura cromozomilor
umani. In timp s-a constatat insa ca cromozomii celulelor HeLa se inmultesc (si se
modifica) in mod extrem de la sine [iradierea???], prezentand in medie 76-80
cromozomi puternic modificati, in loc de 46. S-a constatat ca celulele HeLa produc
permanent noi „particule genetice”, care sunt interpretate in laborator fie ca noi
componente cromozomiale, fie ca virusuri. Cu toate acestea, se lucreaza in
continuare cu celulele HeLa, deoarece ele se multiplica usor, sunt foarte usor de
cultivat si au devenit „celulele standard” ale teoriei celulare.

In anul 1984, Harald zur Hausen a pretins ca modificarile cromozomiale observate de

el in celulele HeLa ar fi cauzate de un asa-zis „virus papilloma uman” (HPV), care ar
cauza cancer de col uterin. Pentru aceasta ipoteza, zur Hausen a primit in anul 2008
premiul Nobel (se stie acum ca acolo a curs mita la greu, au existatinvestigatii asupra
comitetului premiului Nobel din partea procuraturii etc.). In prezent se stie ca celulele
care cresc mult timp in eprubeta produc permanent „material genetic” nou (pentru
adaptarea la mediu), drept pentru care cromozomii lor devin tot mai instabili, iar in
timp celulele capata tot mai multe caracteristici identice. De asemenea, aceste celule
crescute mult timp in conditii de laborator incep sa semene tot mai mult intre ele, mai
ales in ce priveste structura genetica. Exact in acest tip de celule gasim asa-zisul
acid nucleic al fictivelor „virusuri papilloma” (HPV).[5]

Intrucat celulele HeLa se multiplica atat de usor, ele au fost declarate drept „standard
genetic” de catre Richard Nixon in „Razboiul impotriva cancerului”, pentru a studia
cancerul si posibilitatile de tratament, apoi au devenit standardul tuturor cercetarilor
despre genetica. Din anul 1986, celulele HeLa sunt folosite cu „succes” si in
cercetarea despre SIDA, desi s-a constatat rapid pana si printre cercetatorii din
mainstream ca „HIV” se modifica atat de rapid si masiv incat celulele folosite la
experimente trebuiau „tratate” cu doze mari de chimioterapie. In realitate, HIV este
(ca si asa-zisul virus rujeolic) doar un artefact de eprubeta, adica particule celulare
interpretate gresit ca fiind virusuri.[6]

Din toate „descoperirile” facute in urma „cercetarilor” cu celule HeLa au rezultat pana
in prezent 12.000 cereri de patente, 4 premii Nobel si 85.000 lucrari publicate in
reviste stiintifice. Aceasta inseamna cam 300 de publicatii pe luna, cu tendinta de
crestere, iar aceasta in ciuda faptului ca inca din anii '70 se constatase ca celulele
HeLa se modifica permanent, sunt instabile genetic si ca atare NU sunt indicate
pentru niciun fel de cercetare, cu atat mai putin pentru cercetarea cancerului.[7]

Incepand din 1966, cu publicatiile lui Stanley Gartler[8], s-a descoperit ca „celulele
canceroase” izolate din diverse tipuri de cancer si cu care se facusera cercetari
pentru alte tipuri de cancer devenisera toate HeLa, se transformasera toate in celule
HeLa! Explicatia oficiala: intrucat celulele HeLa ar creste si s-ar multiplica mult mai
repede decat orice alte celule canceroase, ele ar fi contaminat si eliminat celelalte
celule canceroase (!). Acest lucru inseamna ca o parte esentiala a cercetarii
oncologice este o aberatie, ceva complet nestiintific, insa marea majoritate a
cercetatorilor continua ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.

In 1994, autorul Gerald Dermer a abordat si explicat aceste aspecte in cartea sa

„Celula nemuritoare. De ce esueaza cercetarea oncologica”.[9] De aici rezulta ca
doar foarte putine din celulele canceroase asa-zis „specifice” au fost contaminate de
celulele HeLa; aceste asa-zise „celule canceroase”, care sunt de fapt celule stem, se
modifica in timp, in eprubeta, pana ajung sa aiba toate aceeasi morfologie. Intrucat
acidul nucleic are in realitate o cu totul alta functie fundamentala decat cea genetica
(de transmitere a genelor), anume functia de a elibera energie, toate aceste procese
sunt logice si previzibile din aceasta perspectiva.

In 2004, dna prof. Buehring a realizat un sondaj, al carui rezultat a fost ca aproape
toti cercetatorii continua sa lucreze cu celule HeLa, desi le este clar ca astfel isi
pericliteaza si anuleaza toata munca (si pe a lor si pe a colegilor lor), intrucat se stie
deja oficial ca celulele HeLa „contamineaza” foarte usor toate celelalte celule.
Rezultatul sondajului: nici macar 50% din cercetatori nu testeaza sa vada daca nu
cumva culturile celulare le-au fost contaminate cu celule HeLa; mai mult de 60% din
cercetatori fac troc intre ei cu linii celulare HeLa si nu le achizitioneaza din surse
oficiale, asa-zis „curate”. Toti acesti cercetatori lucreaza nestiintific si absolut
iresponsabil.[10]
O solutie a acestei probleme ar fi ca experimentele si publicatiile tuturor cercetatorilor
sa fie controlate de niste grupuri cu adevarat independente, lucru pe care marile
organizatii stiintifice l-au impiedicat pana in prezent. Dupa marele scandal Herrmann
din 1998, au fost introduse Regulile Cercetarii Stiintifice, care impun cercetatorilor sa-
si puna intotdeauna sub semnul intrebarii propriile descoperiri sau teorii, dar foarte
putini biologi sau experti medicali respecta aceste reguli. Munca noastra de informare
doreste sa dea un impuls pentru ca stiinta si omenirea sa ia la cunostinta din nou
cum functioneaza cu adevarat biologia, lucru care a fost mult ingreunat dupa
postularea teoriei patologiei celulare a lui Virchow in 1858.

O perspectiva asupra cercetarii in domeniul tesuturilor si

celulelor
Stadiul actual de cercetare cu privire la „tesutul conjunctiv” al creierului, tesutul glial,
ofera doua teorii. Prima: dezvoltarea de substante tisulare ar putea avea loc si in
mod acelular, deci fara interventia celulelor. A doua: din masa nucleilor de ADN liberi
si organizati acelular precum si din mitocondriile din tesutul glial al creierului[11] s-ar
putea naste celule noi, contrar dogmei celulare virchowiene, care afirma ca celulele
se nasc doar din alte celule. Astfel este justificata ipoteza ca in tesutul conjunctiv (in
general) sau in alte locuri in corp ar putea aparea celule noi fara diviziune celulara,
ceea ce ar explica multe fenomene observate pana acum in corpul uman si care sunt
considerate inca inexplicabile.

Daca asa stau lucrurile cu adevarat, iar celulele pot aparea in functie de nevoile
corpului si fara a se multiplica din alte celule, atunci este clar ca nu mai putem atribui
celulelor presupusa functie a mostenirii genetice, care a devenit in ziua de azi
explicatia universala pentru aproape toate procesele denumite generic „cancer”.
Aceste concluzii logice despre auto-organizarea moleculelor si structurilor biologice
pot fi trase din sinteza celor trei noi sisteme stiintifice (cel despre substantele
fundamentale din corp, cel al celor 5 legi biologice descoperite de dr. Hamer si cel
al apei dense, al substantei fundamentale a vietii, descoperite de biologul Peter
Augustin).

Daca oamenii de stiinta vor reusi sa demonstreze ca celulele se nasc si din nucleii de
ADN liberi care exista in organism si nu numai prin diviziune celulara, tragedia lui
Rudolf Virchow ar fi completa. Initial el a refuzat sa accepte ipotezele formulate
inainte de 1855, cum ca ar fi fost demonstrat in laborator ca celulele apar numai prin
diviziune celulara, si a fost de partea fondatorilor teoriei celulare a vietii, Theodor
Schwann si Matthias Jacob Schleiden, sustinand si el ca celulele apar in mod
spontan in functie de nevoile corpului si nu prin diviziune celulara. Insa pentru a
putea atribui celulelor un potential patogen propriu (= „boala apare in celula”),
potential pe care celulele l-ar transmite mai departe prin diviziune celulara si astfel s-
ar transmite mai departe si boala, Virchow a schimbat complet macazul de pe o zi pe
alta si a adoptat ipotezele contrarii, despre care apoi a pretins ca ar fi fost rezultatul
muncii lui.

Dubla tragedie a lui Rudolf Virchow ar fi nu numai ca el a cauzat intrarea in fundatura

a medicinei, dar si ca –inainte de a fi postulat „patologia celulara”- tot el a avut in
mana cheia pentru o medicina fara dogme, o medicina ca o adevarata stiinta a
naturii, dar nu a stiut s-o foloseasca.

**************

Surse:
[1] Articole Dr. Stefan Lanka si Johann Siegfried Mohr in WissenschafftPlus 5/2016,
6/2015.
[2] „Das Feuer von Heraklit”. In a doua carte a lui Chargaff, intitulata „Privelistea de la
etajul 13: Eseuri noi” („Die Aussicht vom 13. Stock: Neue Essays”), el a incercat sa
ne avertizeze despre limitarea imaginatiei umane prin stiinta devenita tot mai
dogmatica.
[3] http://www.archivesofpathology.org/doi/pdf/10.1043%2F1543-2165-
133.9.1463?code=coap-site
[4] Qi et al. Cancer Cell International 2014, 14:3. Sorting and identification of side
population cells in the human cervical cancer cell line HeLa.
[5] HeLa nucleic acid contamination in the cancer genome atlas leads to the
misidentification of human papillomavirus 18. J Virol. 2015 Apr; 89(8): 4051-7
[6] Dr. Stefan Lanka: HIV – Realität oder Artefakt? Wechselwirkung, Dezember 1994
[7] Samuel Rutledge. What HeLa Cells Ar You Using? The Winnower June 11 2015
[8] Apparent Hela cell contamination of human heteroploid cell lines. Nature, 1968
Feb 24;217 (5130):750-1.
[9] Gerald B. Dermer. The Immortal Cell: Why Cancer Research Fails. 1994.
[10] Alexandra del Carpio. The Good, The Bad, And The Hela. Berkeley Science
Review. 2013
[11] Dr. Harold Hillmann. A radical reassessment of the cellular structure of the
mammalian
nervous system, 2011