„Ale Tale dintru ale Tale”

LITURGHIE – PASTORAŢIE – MĂRTURISIRE

Prinos de cinstire adus

Î.P.S. Dr. Laurenţiu Streza
la împlinirea vârstei de 60 de ani

Editura Andreiana
Sibiu, 2007
 COMITET DE INIŢIATIVĂ ŞI COLABORARE:

P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. DORIN OANCEA

Decanul Facultăţii de Teologie «Andrei Şaguna» Sibiu
P.C. Pr. Conf. Univ. Dr. CONSTANTIN NECULA
Facultatea de Teologie «Andrei Şaguna» Sibiu
Consilier Bisericesc al Mitropoliei Ardealului
Dr. ŞTEFAN L. TOMA
Consilier-Secretar Editura Andreiana
Mitropolia Ardealului
P.C. Pr. Drd. CRISTIAN VAIDA
Secretar Cabinet Mitropolitan
Mitropolia Ardealului

Redactare şi tehnoredactare:
Dr. Nicu Brote
Pr. Narcis Cibu
Mihai Ovidiu Popovici
Copertă şi prelucrare imagini:
Adrian Stoia
Corectură:
Prof. Mariana Oltean

© Editura Andreiana – 2007

Sibiu, Str. Mitropoliei, nr. 24
Tel.: 0269 / 217863; 0269 / 211584, int. 189
Fax: 0269 / 215521
www.mitropolia-ardealului.ro
editura_andreiana@yahoo.com

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:

OMAGIU. STREZA, LAURENŢIU
Ale Tale dintru ale Tale : Liturghie – Pastoraţie – Mărturisire:
prinos de cinstire adus Î.P.S. dr. Laurenţiu Streza la împlinirea
vârstei de 60 de ani. – Sibiu: Editura Andreiana, 2007
Bibliogr.
Index.
ISBN 978-973-87951-7-4

281.95 Streza, L.
929 Streza, L.
Asist. Univ. Dr. Alina PĂTRU
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, Sibiu

Identitate şi pluralism în universul religios etiopian

Ca spaţiu cultural şi civilizatoric, Etiopia se remarcă prin bogăţia, diversitatea şi uni-

citatea valorilor, asigurându-şi astfel un loc aparte pe continent. Dintre ţările Africii Negre,
Etiopia este nu doar un reper şi un spaţiu idealizat pentru vecinii de aceeaşi culoare, ci
cu certitudine aceea care suscită cel mai mult şi interesul mediilor culturale europene. Iar
aceasta pe bună dreptate, întrucât Etiopia deţine cele mai vechi şi mai interesante vestigii
civilizatorice din respectiva parte a lumii. Luând în considerare exemplul Germaniei, con-
statăm că studiul etiopisticii a reprezentat în întreg secolul al XX-lea o ramură privilegiată.
Astfel, Universitatea din Hamburg a oferit-o şi o oferă până astăzi ca ramură de studiu
alături de africanistică1, iar alte 23 de Universităţi o includeau la jumătatea secolului într-o
manieră sau alta în cercetarea lor2.
Mediul cultural românesc a avut până în prezent, în mare măsură din cauza condiţiilor
istorice, doar sporadic şansa de a întâlni civilizaţia etiopiană. Bogăţia culturală a ţării, care
o situează pe un loc de frunte în spaţiul african, neîntrecut decât poate numai de vestigiile
antice ale Egiptului, ar merita însă o cunoaştere mai largă şi în spaţiul românesc. Consider
de aceea deosebit de importantă lucrarea de evidenţiere a diferitelor aspecte ce colorează
peisajul civilizatoric menţionat. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât valorile culturale se clă-
desc pe suportul identitar al religiosului, prezent într-o formulă pluralistă unică şi deosebit
de interesantă. Mă voi concentra aşadar preponderent asupra realităţilor de factură religi-
oasă, fără a omite însă a numi pe scurt şi altele dintre elementele care singularizează lumea
etiopiană şi îi conferă statutul de care este atât de mândră.

Mărturii ale Antichităţii

Descoperirile arheologice făcute de americanul Donald C. Johanson în depresiunea
Afar din Etiopia, în cursul anului 1974, uimesc lumea ştiinţifică internaţională şi o determi-
nă să împingă mai departe spre trecut începuturile cunoscute ale existenţei umane pe Terra.
Scheletul hominid feminin, căruia i se putea afirma cu certitudine ştiinţifică apartenenţa la
rasa umană, avea vârsta de 3,2 milioane de ani!3 „Omenirea şi-a început existenţa în Etio-
pia!” Această eclamaţie întâlnită astăzi ades pe buzele etiopienilor nu face decât să sporeas-
că un repertoriu al afirmaţiilor cu notă de superlativ.
1
Cf. http://www.uni-hamburg.de/Wiss/FB/10/AfrikaS/index.html.
2
Este vorba despre Universităţile din Berlin, Bonn, Breslau, Dillingen, Erfurt, Frankfurt am Main,
Freiburg in Breisgau, Gießen, Göttingen, Greifswald, Halle, Heidelberg, Kiel, Königsberg, Leipzig, Leiden,
Mainz, Marburg, München, Saarbrücken, Straßburg, Tübingen şi Würzburg, cf. Ernst Hammerschmidt,
Äthiopistik an deutschen Universitäten (Etiopistica în Universităţile germane), Wiesbanden, 1968, p. 16u.
3
Cf. Explicaţie exponat, Muzeul Naţional Addis Abeba.

669
 Asist. Univ. Dr. Alina Pătru

Nici istoria nu este lipsită de generozitate atunci când pomeneşte despre trecutul Etiopiei.
Cele mai vechi dovezi scrise cu privire la civilizaţia existentă în acest colţ de lume sunt repre-
zentate de inscripţii persane şi egiptene cu o vechime de peste 4000 ani, atestând legături comerci-
ale între Hornul Africii şi zonele numite4. Şi cultura greacă îl cunoaşte pe „Aithiops”, fiul zeului
Hefaistos, „cel cu faţa arsă”5, care a domnit ca rege asupra acestor ţinuturi, lăsându-le drept
moştenire numele său6. Şi mai prezentă este Etiopia în scrierile Sfintei Scripturi. Ţara Cuş, amin-
tită încă din primele versete ale Genezei7, este identificată de cercetătorii istoriei cu regatul antic
Cuş din partea de sud a Nubiei, situat pe teritoriile de azi ale Etiopiei şi ale Sudanului8, „repre-
zentând probabil deja în secolul al XVI-lea î. Hr. o formaţiune statală cu o cultură proprie, de
sine stătătoare, influenţată de cultura egipteană veche precum şi de culturile sudice africane”9.
Aşa cum se ştie, Cuş, părintele etiopienilor10, este unul din fiii lui Ham11, moştenind şi
blestemul proferat de Noe asupra acestuia12. Vom vedea mai târziu cum înţeleg etiopienii să
soluţioneze această problemă. Deocamdată fie menţionat că în structura populaţiei etiopiene
familia cuşită reprezintă doar unul din marile ramuri, alături de triburile semite, încărcate
de binecuvântări13, de cele omotice şi de cele saharo-nilotice14.
Abstracţie făcând de blestemul lui Noe, Sfânta Scriptură are în general cuvinte frumoa-
se la adresa etiopienilor. Moise este căsătorit cu o etiopiancă15. În Cartea Psalmilor, „Etiopia
va întinde mai înainte la Dumnezeu mâna ei, zicând: «Împărăţiile pământului, cântaţi lui
Dumnezeu, cântaţi Domnului...»”16, şi tot aici, „înaintea lui vor îngenunchea etiopienii”17,
înaintea „fiului împăratului”, cel care va stăpâni cu dreptate...18 În Faptele Apostolilor, fa-
menul din Etiopia, dregătorul Candachiei, e cel care se botează imediat la propovăduirea
Apostolului Filip19, fiind astfel şi primul prin care Creştinismul va ajunge atât de departe de
locul său de origine, şi anume tocmai în Etiopia...

Specificităţile Creştinismului etiopian

Biserica Etiopiano-Ortodoxă, singura Biserică precolonială din Africa Neagră, face par-
te din familia Bisericilor Orientale, numite şi precalcedoniene. Realităţile istorico-geografice,
situaţia ei de insulă creştină înconjurată, începând din secolul al VII-lea, de o mare islamică,
precum şi legătura exclusivă cu Biserica Coptă sunt factorii determinanţi pentru evoluţia
istorică proprie a acestei zone a Creştinismului răsăritean, pentru păstrarea fidelă a unor
elemente ale Bisericii primelor secole şi în aceeaşi măsură pentru proliferarea unor tradiţii
4
Brian Tetley, Jan Hemsing (ed.), The Beauty of Historic Ethiopia, ed. a 2-a, Nairobi 1997, p. 18.
5
Barbara Veit, Christine Wolfrum (Editura), Die Welt der Sagen. Götter und Helden der Antike (Lumea
legendelor. Zei şi eroi ai Antichităţii), Ravensburg 1989, p. 27.
6
Jan Knappert, Lexikon der afrikanischen Mythologie (Lexicon al mitologiei africane), München 1995, p. 49.
7
Fac 2, 13.
8
Art. Nubia, în Encyclopaedia Britannica 2005 Ultimate Reference Suite DVD.
9
Barabara Rusch, art. Kusch, în Microsoft Encarta Enzyklopädie Professional 2004 DVD.
10
Art. Ham, op. cit., în Encarta 2004.
11
Fac 10, 6.
12
Fac 9, 25u.
13
Este vorba despre triburi din Arabia de Sud ce traversează cândva între secolele al VII-lea şi al III-lea
î.Hr. Marea Roşie şi se aşează în zona de nord a Etiopiei. Cf. Ernst Hammerschmidt, Äthiopien. Christliches Reich
zwischen Gestern und Morgen (Etiopia, imperiu creştin între trecut şi viitor), Wiesbaden 1967, p. 21u.
14
Ibidem, p. 27u.
15
Num, 12, 1.
16
Ps 67, 32-33.
17
Ps 71, 9.
18
Ps 71, 1u.
19
FAp 8, 27u.

670
 Identitate şi pluralism în universul religios etiopian

proprii etiopiene, în general de factură iudaizantă20. Toate acestea duc la consolidarea unei
identităţi puternice şi a unei conştiinţe de sine pe măsură.
„Biserica Etiopiană Ortodoxă este cea mai veche dintre toate Bisericile Creştine
Răsăritene”21. Aşa începe de multe ori prezentarea de sine a creştinilor etiopieni. Şi cum
n-ar fi aşa, din moment ce deja famenul convertit de Apostolul Filip a adus Creştinismul în
Etiopia? Dar nu numai de la dregătorul Candachiei îşi are originile Creştinismul de factură
etiopiană. „Potrivit propriei ei tradiţii, istoria Bisericii etiopiene începe chiar cu regele Me-
nilek I, care s-ar trage pare-se din legătura regelui Solomon cu regina de Saba.”22
Cum s-a ajuns aici? Ne-o istorisesc legendele, mai ales Epopeea naţională etiopiană,
„Kebra Nagast”23, căreia, pentru bogăţia şi frumuseţea sa, îi voi acorda o atenţie sporită.
Fixată în scris abia în secolul al XIV-lea d.Hr.24 de către „smeritul slujitor Isaac”25, aceasta
relatează evenimentele începând de la Facerea lumii şi – ceea ce este cel mai important –
legitimează tronul etiopian în baza unei invocate descendenţe solomonice. Mai mult decât
atât: Kebra Nagast justifică în baza unor pretinse izvoare constantinopolitane o preeminanţă
a împăratului etiopian în stăpânirea lumii:
„19. Atunci a vorbit Patriarhul Romei26, Dometie27: Eu am găsit între (feluritele) scrieri
şi comori regale din Biserica Sfintei Sofii o însemnare, cum că întreaga împărăţie a lumii
aparţine Împăratului Romei şi Împăratului Etiopiei.
20. De la mijlocul Ierusalimului începând şi de la Nord până la Sud-Est este partea Îm-
păratului Romei, şi de la mijlocul Ierusalimului începând, de la Nord până la Sud şi până în
India de Vest este partea Împăratului Etiopiei. Pentru că amândoi sunt urmaşi ai lui Sem, fiul
lui Noe, urmaşi ai lui Avraam, urmaşi ai lui David, fii ai lui Solomon. Căci Dumnezeu a dăruit
urmaşilor lui Sem slavă, pentru tatăl lor Noe. Împăratul Romei este unul din fiii lui Solomon,
iar împăratul Etiopiei este fiul întâi-născut al lui Solomon, cel mai înaintat după vârstă.”28
Dacă descendenţa solomonică a Împăratului Romei l-a preocupat mai puţin pe mona-
hul-cronicar Isaac, în schimb argumentarea raporturilor de filiaţie dintre seminţia lui David
şi tronul etiopian reprezintă firul roşu ce traversează întreaga operă, structurând-o în jurul
său. Tot însemnarea adusă la lumină de Patriarhul Dometie e folosită şi ca garant pentru au-
tenticitatea acestei filiaţii. Textul se remarcă prin frumuseţea argumentaţiei şi prin detaliile
interpretative ce au şi darul de a-l poziţiona pe autor în interiorul unei tradiţii creştine bine
întemeiate. Cuvântarea Patriarhului Dometie continuă aşadar:
„21. Cum s-a născut cel din urmă am găsit însemnat tot în acea carte. Chiar şi evanghe-
liştii o evocă pe această femeie: astfel Domnul nostru Iisus Hristos, atunci când a învinovăţit
poporul iudeilor, al răstignitorilor, acea generaţie, a spus: «Regina de la miazăzi se va scula
la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, pentru că nu ascultă de cuvântul Meu, căci ea a
20
Pentru detalii istorice vezi Dietmar W. Winkler, Klaus Augustin, Bisericile din Răsărit. O scurtă prezentare,
Bucureşti, 2003, p. 70u.
21
http://sellassie.ourfamily.com/culture/church.html.
22
D. Winkler, K. Augustin, op. cit., p. 70.
23
Despre slava împăraţilor, în traducere românească. Folosesc textul german din ediţia bilingvă etiopiano-
germană, tipărită de Carl Bezold şi însoţită de aparat critic: Kebra Nagast. Die Herrlichkeit der Könige, nach den
Handschriften în Berlin, London, Oxford und Paris, zum ersten Mal im äthiopischen Urtext herausgegeben
und mit deutscher Übersetzung versehen, von Carl Bezold, München 1905. Citatele ce urmează, redate în
traducerea autoarei, vor face referire la această ediţie.
24
Cf. E. Hammerschmidt, op. cit., p. 45.
25
Kebra Nagast 117, p. 138; E. Hammerschmidt, op. cit., p. 45.
26
A se citi: Constantinopolului, Noua Romă, n. aut.
27
Numele e unul cu rezonanţă în spaţiul Creştinismului egiptean şi nu trebuie înţeles a avea valoare
documentară, cf. Kebra Nagast 20, ed. cit., nota de subsol 3, p. 10.
28
Ibidem.

671
 Asist. Univ. Dr. Alina Pătru

venit de la marginile lumii ca să asculte înţelepciunea lui Solomon.»29 Numita «regină de la

miazăzi» este regina Etiopiei, iar «marginile lumii» se referă la slăbiciunea naturii femeii şi
la lungimea drumului şi la fierbinţeala soarelui şi la foamea suferită în timpul călătoriei şi
la setea de apă. Însă aceasta, regina de la miazăzi, era foarte frumoasă la înfăţişare şi la chip
şi înzestrată cu cunoaştere şi pricepere, pe care i le-a dat Dumnezeu, ca să meargă la Ierusa-
lim pentru a auzi înţelepciunea lui Solomon; pentru că aceasta s-a întâmplat după voia lui
Dumnezeu, Care şi-a găsit plăcerea în aceasta.”30
Întâlnirea dintre Solomon şi regina din Saba se încheie, conform epopeii, cu naş-
terea unui fiu, David,31 ce va ajunge la rândul său pe tron, sub numele de Menilek I32.
În secolele posterioare apariţiei legendei, împăraţii etiopieni vor revendica statutul de
descendenţi direcţi ai acestuia33 şi titulatura „Leul din Iuda”34. Astfel, Haile Selassie,
ultimul monarh etiopian asasinat de comunişti în 1974, pretindea a fi cel de-al 225-lea
succesor al împăratului Solomon35. Dar nu doar dinastiile etiopiene se întemeiază în
Menilek, ci mai ales una din convingerile religioase fundamentale: aceea că Etiopia este
păstrătoarea chivotului legii, a adevăratului chivot al legii, obţinut după voia lui Dum-
nezeu de Menilek în timpul vizitei sale la Ierusalim36 şi păstrat de atunci cu sfinţenie şi
cutremur de poporul etiopian.
Prin actul transferării chivotului s-a ridicat şi blestemul pus de Noe asupra lui Ham37.
Odorul, păstrat până astăzi într-o capelă închinată Sfintei Fecioare din oraşul Axum38, este
considerat în Creştinismul etiopian, într-un mod argumentat teologic prin legătura tipologi-
că dintre chivot şi Fecioara Maria, drept cel mai sacru obiect de pe pământ. „Astăzi o replică
sau un simbol al chivotului legii, cunoscut sub denumirea de tabot, ocupă locul de cinste în
sfânta sfintelor a oricărei biserici etiopiene ortodoxe. Aceste piese – care îşi derivă sacralita-
tea din relaţia lor cu chivotul autentic şi original pe care etiopienii sunt până acum convinşi
că îl păstrează la Axum – sunt atât de importante încât nici o biserică nu poate fi considerată
sfinţită dacă nu deţine una.”39
Prezenţa chivotului legii îi face pe etiopieni a fi, în opinia proprie, adevăraţii moşteni-
tori ai făgăduinţelor adresate de Dumnezeu poporului ales. Etiopienii sunt adevăraţii iudei,
şi în această calitate, alături de chivot ei păstrează şi alte elemente iudaice, precum circumci-
zia, diferite spălări rituale de sorginte veterotestamentară, sau sabatul adiţional duminicii40.
Desigur, ele sunt pe cât posibil încreştinate, prin subordonarea lor scopurilor existenţei creş-
tine41. Toate acestea au o valoare deosebită: poporului etiopian îi revine rolul de păstrător al
unor elemente fundamentale ale religiosului autentic, puse în general în legătură cu purita-
tea şi desăvârşirea marianică, elemente care de altfel nu se mai regăsesc pe alte meridiane
ale existenţei religioase umane.
29
Cf. Mt 12, 42; Lc 11, 31.
30
Kebra Nagast, 21, p. 10.
31
Op. cit., 32, p. 22u.
32
Op. cit., 86, p. 88.
33
Katrin Hildemann, Martin Fitzenreiter, Äthiopien (Etiopia), ed. a 3-a, Bielefeld 2004, p. 155.
34
J. Knappert, op. cit., p. 49.
35
B. Tetley, op.cit., p. 30.
36
Kebra Nagast 53, p. 46u.
37
Josef Ki-Zerbo. Die Geschichte Schwarzafrikas (Istoria Africii Negre), Frankfurt am Main 1993, p. 24.
38
În Anexă câteva imagini reprezentând întâlnirea dintre regele Solomon şi regina din Saba, precum şi
locul păstrării chivotului original.
39
B. Tetley, op. cit., p. 35.
40
Ethiopan Orthodox Church, op. cit., în Britannica 2005.
41
Vezi E. Hammerschmidt, Stellung und Bedeutung des Sabbats in Äthiopien (Locul şi însemnătatea sabatului
în Etiopia), Stuttgart 1963, p. 71u.

672
 Identitate şi pluralism în universul religios etiopian

Cât de vechi este totuşi Creştinismul etiopian? „Atestată este propovăduirea creştinismu-
lui abia din anul 330, şi anume prin doi sclavi tyrieni, Frumentius şi Aidesios.”42 Ajunşi la Curtea
Regatului din Axum, aceştia îl convertesc pe tânărul fiu de rege Ezana. Hirotonit episcop de
însuşi Sf. Atanasie cel Mare, Frumenţiu se întoarce în Abisinia43, punând bazele primei structuri
bisericeşti cunoscute în zonă, dar şi unui alfabet propriu etiopian, folosit până astăzi44. Deja la
mijlocul secolului al IV-lea, deci cu aproximativ un secol mai devreme decât în Imperiul Roman,
în Etiopia Creştinismul devine religie de stat, fapt confirmat şi de descoperirile numismatice45.
Dar mai ales „cei nouă sfinţi” îşi pun pecetea pe înfăţişarea Creştinismului etiopian şi
dezvoltă masiv organizarea eclesială. Aceştia sunt monahi de orientare monofizită mai mult
sau mai puţin pregnantă, care se refugiază aici în secolul al V-lea, nevoiţi să se retragă în
urma hotărârilor sinodului de la Calcedon, şi exercită o amplă activitate misionară46. Modul
creştin etiopian pare a fi astfel definitiv conturat. Începând din secolul al VII-lea, contactele
spre exterior, relaţiile cu celelalte instanţe ale lumii creştine în afară de Biserica Coptă, vor fi
împiedicate de răspândirea islamică.
Rămasă multă vreme în subordonare juridică faţă de Patriarhia Coptă, Biserica Etiopia-
nă şi-a dobândit în 1959 autonomia administrativă şi rangul de Patriarhie47. Cu o majoritate
neprecizată în statisticile etnografice deficitare ale ţării, Ortodoxia se bucură de poziţia de
religie de stat48. Astăzi, Biserica se reface după loviturile comunismului49 şi îşi construieşte
noi structuri eclesiale pentru numărul crescând de credincioşi ce trăiesc în diaspora50.
Ortodoxia etiopiană îşi defineşte identitatea uzând de numeroase elemente cu caracter
de superlativ, cele mai multe dintre ele justificate prin tradiţie. Dar oare are ea nevoie să-şi
accentueze atât de insistent rolul său special? Care sunt ceilalţi termeni ai ecuaţiei în care ea
este atât de hotărâtă să se impună?

Un iudaism al începutului de eră creştină

Pe lângă marea Biserică Ortodoxă, iudaismul a jucat în Etiopia un rol cu totul marginal.
Mult mai slab reprezentaţi ca număr şi ca prestigiu social, evreii au avut, până la operaţiu-
nile de strămutare în Israel de la sfârşitul secolului al XX-lea51, un mod de prezenţă nu lipsit
de interes. Evreii din Etiopia, numiţi falaşa, adică străini, au reuşit totuşi să se integreze ca
o identitate distinctă în acest context în care existenţei unei alte populaţii iudaice nu pare a
îi mai rămâne prea mult loc rezervat.
Percepţia proprie face din ei urmaşii camarazilor lui Menilek I, veniţi împreună cu el
din Israel o dată cu aducerea chivotului legii. Mai probabil este însă ca ei să fi ajuns aici în
perioada răspândirii ample a evreilor de după distrugerea Ierusalimului52. Logica istorică
42
D. Winkler, K. Augustin, op. cit., p. 70.
43
Denumirea de atunci a regatului care acoperea cea mai mare parte din suprafaţa Etiopiei de astăzi, n. aut.
44
Pentru detalii vezi Teodor M. Popescu, Teodor Bodogae, George Gh. Stănescu, Istoria bisericească
universală. Manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice, vol. I, Bucureşti 1956, p. 189u.
45
Sabatino Moscati, Vechile civilizaţii semite, Bucureşti 1975, p. 284.
46
Ibid., p. 284; D. Winkler, K. Augustin, op. cit., p. 70.
47
D. Winkler, K. Augustin, op. cit., p. 71; Erich Bryner, Die Ostkirchen vom 18. bis zum 20. Jahrhundert
(Bisericile răsăritene între secolele al XVIII-lea şi al XX-lea), Leipzig 1996, p. 120u.
48
K. Hildemann, M. Fitzenreiter, op. cit., p. 155.
49
E. Bryner, op. cit., p. 121u.
50
Kefelew Zelleke, Friedrich Heyer, Das orthodoxe Äthiopien und Eritrea in jüngster Geschichte (Etiopia
ortodoxă şi Eritrea în istoria nouă), Aachen/ Heidelberg 2001, p. 141u.
51
Pentru detalii vezi Tudor Parfitt, Operation Moses. Vom Auszug der Falasha-Juden aus Äthiopien
(Operaţiunea Moses. Despre exodul evreilor-falaşa din Etiopia), Berlin 1985; Stephen Spector, Operation
Solomon: The Daring Rescue of the Ethiopian Jews, Oxford 2006; sau www.falasha.org.
52
Vezi J. Ki-Zerbo, op. cit., 24.

673
 Asist. Univ. Dr. Alina Pătru

oferă argumente pentru teoria descendenţei lor din comunitatea evreiască de la Elefantina,
singura comunitate iudaică din diaspora care practica jertfele de animale, prezente şi la
evreii falaşa. Vestigii istorice care să ateste legături cu Elefantina nu s-au gasit însă53.
Datorită mileniilor de izolare, evreii din Etiopia au păstrat până în secolul al XX-lea
elemente ale iudaismului primar, precum rânduielile de curăţire rituală, jertfele de animale,
rolul central al preoţiei sau arhitectura sinagogală bicamerală, şi le-a fost necunoscută în-
treaga tradiţie rabinică, talmudul sau sărbătorile apărute posterior epocii biblice (Simchat
Thora, Hanukka, Purim)54. Din nefericire, strămutarea în Israel a avut ca efect secundar şi
dispariţia acestei culturi. Procesul de integrare a evreilor falaşa în mijlocul celor de acelaşi
neam cu ei, mult îngreunat din cauza diferenţelor fizice (culoarea pielii), de mentalitate şi
civilizatorice, a fost realizabil numai cu preţul eliminării particularităţilor culturale.
În peisajul religios al Etiopiei evreii, străini chiar prin numele lor, au reuşit să-şi defi-
nească o identitate pe măsura celei reclamate pentru sine de gruparea religioasă majoritară.
Mai mult decât atât: identitatea lor se află în relaţie cu cea a majoritarilor. În calitate de
„camarazi ai lui Menilek”, ei îşi afirmă nu doar raportul direct, ci şi atitudinea favorabilă
reciprocă pe care se bazează relaţia dintre ei şi mediul cultural în mijlocul căruia trăiesc.
Figurând ca mărime insignifiantă din perspectiva majoritarilor, evreii şi-au găsit confortul
şi securitatea într-o exprimare identitară unică, relaţională, dovedind valenţe integrative de
o valoare specială.

Un islam puternic individualizat

A doua mărime religioasă de importanţă în societatea etiopiană o reprezintă islamul.
Reclamând un număr de adepţi aproape la fel de mare ca cel al Bisericii Ortodoxe, islamul
etiopian se legitimează nu numai prin cantitate, ci mai ales prin vechimea sa şi caracterul
său nealterat. Islamul din Etiopia este în concepţia proprie mai vechi decât cel medinez,
având astfel legături directe cu Profetul Mahomed şi chiar cu prima perioadă a existenţei
islamice, cea meccană.
Într-adevăr, cronicile vechi islamice menţionează un episod pe care se construieşte tradi-
ţia islamului etiopian. Chiar cea mai veche dintre aceste cronici, Viaţa lui Mahomed redactată
de Ishaq Sirat Rasul Allah, istoriseşte despre o primă hegiră (emigrare) a comunităţii islamice,
de la Mecca în Abisinia, cunoscută sub denumirea de „mica hegiră” şi petrecută înaintea celei
mari şi definitive, către Medina. Din cauza problemelor apărute cu oficialităţile oraşului Mecca,
Mahomed îşi trimite adepţii în Abisinia, convins că acolo vor găsi protecţie. Mahomed se expri-
mă chiar foarte frumos despre Abisinia, aşa cum reiese din cronica lui Ishaq Sirat Rasul Allah:
„Când apostolul a văzut durerea tovarăşilor săi şi şi-a dat seama că, deşi i-a salvat cu
ajutorul lui Allah şi al unchiului său Abu Talib, nu îi putea proteja în continuare, le-a spus:
<<Dacă aţi merge în Abisinia (ar fi mai bine pentru voi), pentru că regele nu va tolera ne-
dreptatea şi este o ţară paşnică; până când Allah vă va elibera de suferinţa voastră.>> După
care tovarăşii săi s-au dus în Abisinia, fiindu-le teamă de apostazie şi refugiindu-se la Dum-
nezeu cu religia lor. Aceasta a fost prima hegiră în Islam.”55
83 de bărbaţi, capi de familii înşiraţi pe nume în text, se refugiază în Abisinia56. Eveni-
mentul este fixat în timp în anul 61557.
53
Steven Kaplan, The Beta Israel (Falasha) in Ethiopia, New York 1992, p. 15u.
54
Ibid., 56u.
55
The Life of Muhammad, a Translation of Ishaq’s Sirat Rasul Allah, with Introduction and Notes by A.
Guillaume, ed. a 9-a, Oxford 1990, p. 146.
56
Op. cit., p. 148.
57
Vezi Carl Brockelmann, Geschichte der islamischen Völker und Staaten (Istoria popoarelor şi a statelor

674
 Identitate şi pluralism în universul religios etiopian

Istoria continuă dramatic cu sosirea la curtea abisiniană a doi trimişi ai oraşului Mecca,
cu vicleşug şi acuzaţii, solicitând extrădarea concetăţenilor lor58. Negus-ul59 de aici, corect şi
uman, refuză să dea crezare acuzelor, oferindu-le celor incriminaţi şansa de a se apăra. Cu
vorbe simple aceştia îşi prezintă convingerile fundamentale, iar când sunt rugaţi să citească
ceva „provenit de la Dumnezeu”60, ei încep prin a rosti Sura Fecioarei Maria. Efectul asupra
ascultătorilor este descris de cronicar în cuvinte impresionante: „Negus-ul a plâns până
când barba i-a fost udă şi episcopii au plâns până când sulurile li s-au udat, când au auzit
ce li se citea. Apoi negus-ul a spus: «Cu adevărat, aceasta şi ceea ce a adus Iisus provine din
aceeaşi sursă. Voi doi puteţi să mergeţi, căci pentru Dumnezeu, eu niciodată nu îi voi preda
şi nu voi îngădui ca ei să fie trădaţi».”61
Cronica relatează şi despre reîntoarcerea ulterioară la Mecca a celor plecaţi în exil, ce-i
drept, precizând că e vorba de numai 33 de bărbaţi62. Ce s-a întâmplat cu ceilalţi rămâne
învăluit în mister. Niciunde nu se face vreo referire la rămânerea vreunora în Abisinia, aşa
cum cu siguranţă că s-ar fi întâmplat, dacă ar fi existat acolo în continuare o comunitate
islamică paralelă. Din contră, lucrarea istoriografică mai conţine două episoade referitoare
la Etiopia. În ambele negus-ul e vizitat de trimişi ai lui Mahomed, informându-l despre
existenţa şi principiile islamului şi invitându-l să le adere63. Evident în aceste relatări e fap-
tul că niciodată islamul şi creştinismul nu sunt percepute ca fiind religii diferite. Negus-ul
este mereu favorabil solilor lui Mahomed, după ce întâi le-a testat convingerile cu privire la
monoteism, Iisus şi Maria.
Oricum, nici în aceste contexte nu se face referire la existenţa unei comunităţi islamice
abisiniene. Şi totuşi, islamul etiopian de astăzi se revendică a fi în descendenţă directă faţă
de cel de atunci. În istoriografie, „data primelor aşezări islamice permanente în Etiopia nu
este cunoscută”64, dar se presupune că legăturile comerciale intense ale zonei cu Arabia au
adus şi primele informaţii despre această nouă religie şi procesele sale expansionale65. În
general islamului etiopian i se recunoaşte caracterul timpuriu, dar ca formă organizată este
documentat abia din secolul al IX-lea, avându-şi centrul în oraşul Harar, ce va ajunge mai
târziu capitala unui stat musulman independent66.
În secolele care au urmat, comunitatea islamică etiopiană a investit Harar-ul cu atribu-
tele unui al 4-lea oraş sfânt musulman67, după Mecca, Medina şi Ierusalim. Cu cifra simbo-
lică de 99 de moschei ale sale, după numărul atributelor lui Allah, şi înconjurat de un zid
de apărare înzestrat cu cinci porţi (numărul coloanelor islamului şi al momentelor de rugă-
ciune zilnice), Hararul se impune nu doar ca patrimoniu cultural mondial68, ci şi ca suport
identitar de prestigiu.
Astăzi, islamul etiopian se prezintă ca o comunitate bine definită, având capacitatea
de a se delimita faţă de modelele globalizante musulmane, cum este cel de factură arabă.

islamice), ed. a 2-a, München 1943; Paul Brusanowski, Stat şi religie în Orientul Mijlociu islamic, Cluj-Napoca 2005,
p. 29.
58
The Life..., p. 150u.
59
Titlu etiopian dat unui conducător zonal. Apare uneori ca sinonim, alteori ca inferior celui de rege, n. aut.
60
The Life..., p. 152.
61
Op. cit., p. 152.
62
Op. cit., p. 167u.
63
Op. cit., p. 484 şi 657u.
64
Mervyn Hiskett, The Course of Islam in Africa, Edinburgh 1994, p. 137.
65
Ibid., p. 136u.
66
Ira M. Lapidus, A History of Islamic Societies, ed. a 2-a, Cambridge 2002, p. 435u.
67
B Tetley, J. Hemsing, op. cit., p. 107.
68
http://whc.unesco.org/en/list/1189.

675
 Asist. Univ. Dr. Alina Pătru

În competiţia implicită cu Biserica Ortodoxă, islamul se simte inferior numai în faţa rolului
oficial al acesteia, recunoscut de stat. Căci din punct de vedere cultural şi-a construit o iden-
titate pe măsura celei reclamate pentru sine de creştini. Iar „astăzi islamul câştigă teren în
Platoul Etiopian mai ales prin puternica sa componentă socială: aproape că nu există mos-
chee care să nu deţină o şcoală sau un orfelinat.”69

Pluralism religios etiopian

Tradiţii culturale diferite, dar la fel de puternice, legitimate prin vechime şi legătură
directă cu situaţia primordială, coexistă în condiţii paşnice pe teritoriul etiopian. Formula
pluralistă e unică: o Ortodoxie de factură orientală puternic marcată de iudaismul primar,
însă cu trăsături personale ferme culese din centrul aceleiaşi tradiţii iudaice, şi un islam
îndrăzneţ în a-şi afirma caracterul propriu şi relaţionarea directă cu Mahomed, fără inter-
mediere arabă, sunt actorii de bază ai piesei, urmaţi la distanţă de câteva mici comunităţi
creştine occidentale, rod al lucrărilor misionare. În decor, cei câţiva adepţi ai religiilor pri-
mare, izolaţi de bariere zonale, civilizatorice ori mentale.
Principalii actori ai scenei îşi armonizează duetul, influenţându-se reciproc în sublinie-
rea identităţilor proprii. Şi tocmai conştiinţa puternicei identităţi este cea care permite atitu-
dinea de toleranţă faţă de celălalt şi deschiderea spre dialog. „Noi aici în Etiopia convieţuim
de secole în condiţii atât de bune, încât am putea constitui un model pentru întreaga lume”,
afirmă cu tărie atât reprezentanţii comunităţii islamice, cât şi cei ai Patriarhiei. Şi această
convieţuire este una în care părţile se îmbogăţesc reciproc, fără a cădea pradă relativismului
şi fără a se expune pericolelor autoizolării.

69
K. Hildemann, M. Fitzenreiter, op. cit., p. 167.

676