PROIECT FENOMENE DE TRANSFER

Mijloace pentru măsurarea debitelor în industria alimentară

SUCEAVA, 2017
 CUPRINS

I.Introducere………...…...………………………………………………………….3

II.Considerații teoretic…….………………………………………………………..4

III.Factori care influențează măsurarea debitel..................................................12

IV.Descrierea matematică a operației...............................................................14

V.Utilaje pentru măsurarea debitelor...............................................................16

VI.Prezentarea unui studiu de caz...................................................................20

VII.Concluzii.................................................................................................21

Bibliografie....................................................................................................22

2
I. Introducere

Înainte de a începe alegerea unui mijloc de măsurare a debitului, trebuie mai întâi să înțelegem
sensul fiecărui termen : “măsurare” , „debit” , „fluid”. Astfel avem :
Un fluid reprezintă o substanță a cărei particule se mișcă ușor și își schimbă poziția fără
separare de masă, care cedează ușor sub influența presiunii, tinzând să ia forma containerului.
Debitul este un parametru caracteristic fluidului în mișcare și reprezintă cantitatea de fluid care
trece în unitatea de timp, prin unitatea de suprafață.
Măsurarea reprezintă procesul de obținere pe cale experimentală a uneia sau a mai
multor valori ale mărimii care pot fi atribuite în mod rezonabil unei mărimi.
Combinând cei trei termeni obținem o definiție a “Măsurării debitului la fluide” : măsurarea
particulelor în mișcare care umplu și se potrivesc tubulaturii cu un flux continuu de lichid pentru a
determina valoarea fluxului.
Măsurarea debitului la fluide se poate realiza doar în cazul în care fluidul de măsurat este
relativ într-o stare stabilă, este curat, omogen, newtonian, cu o singură fază cu profil non-vârtej în
limitele unor numere Reynold. Dacă unul din aceste criterii nu este satisfăcut, toleranța măsurătorii va
fi afectată, iar în unele cazuri măsurătoarea nu ar trebui să se încerce până când excepțiile sunt
eliminate. Acestea nu pot fi ignorate și acuratețea măsurătorii nu va fi atinsă până când lichidul de
măsurat nu a fost pregătit corespunzător. Pe de altă parte, costul preparării unui fluid sau a unui debit
pentru măsurat poate, câteodată, să fie prea ridicat, deci o acuratețe mai mică va fi acceptată.
Măsurarea debitelor în sistemele tehnice este o componentă de bază a procesului de
funcţionare a sistemelor pneumatice şi hidraulice, întrucât variaţiile necontrolate ale acestui parametru
ar putea pune în pericol nu numai funcţionarea, dar şi securitatea celor care deservesc sistemul:
muncitori , tehnicieni, personal de control şi verificare, personal de întreţinere.
Procesul de măsurare este partea integrantă și absolut necesară oricărui tip de producție. În
funcție de tipul de producție , se aleg mijloace de măsurare potrivite.
Procesele tehnologice industriale se caracterizează printr-un număr mare de parametri:
temperaturi, presiuni, debite etc.
Cunoasterea modului de desfașurare a unui proces tehnologic necesită obținerea rapidă
de informații privind valoarea fiecărui parametru.
În unele cazuri, informația privind condițiile de desfașurare a unui proces tehnologic
este convertită, adică transformată în valori numerice care sunt prelucrate de calculatoare.
Măsurările de debit sunt legate de principiul conservării masei:
O masă statică care intră într-un sistem în unitatea de timp este egală cu masa care iese
din sistem în aceeaşi unitate de timp.

3
II.Considerații teoretice

Măsurarea debitului se referă la fluide: lichide, gaze, aburi şi suspensii. Debitele

fluidelor se măsoară în conducte deschise sau închise, iar debitele de gaz se măsoară numai în
conducte închise.
Măsurarea debitelor la fluide se poate realiza fie ca debite volumice Qv, măsurate în
m3/s – volum de fluid scurs în unitate de timp.

ΔV 3
QV  [m /s]
Δt
unde:
v- volumul;
t - timpul.
Fie ca debite masice Qm, măsurate în Kg/s -masa de fluid scurs în unitatea de timp.

m
Qm  [kg / s ]
t
unde:
m-masa lichidului;
t- timpul.

Între cele două tipuri de debite există relaţia: Qm = ρ∙Qv,( ρ – densitatea fluidului).

Ecuaţiile dimensionale de exprimare a debitului sunt:

- pentru debitul de volum: [Qv] = 𝐼 3 ∙ 𝑇 −1

- pentru debitul masic: [Qm] = M∙ 𝑇 −1
Debitul de volum se exprimă în m3/h; 1/s; 1/h;
Debitul de masă se exprimă în: kg/h; t/s; t/h;

Măsurarea debitelor de fluide se bazează pe:

- determinarea presiunii diferenţiale;

- determinarea presiunii dinamice;
- determinarea vitezei medii de deplasare;
- inducţia electromagnetică;
- propagarea oscilaţiilor sonore în fluid;
- ionizare;
- efecte calorice asupra fluidului.

Sistemul de măsurare folosit se alege în funcţie de următorii factori:

- tipul fluidului (lichid, gaz, aburi sau suspensii),

- densitatea fluidului,
- vâscozitatea fluidului,
- puritatea fluidului,
- nivelul debitului,
- tipul debitului (turbulent sau laminar),

4
 - tipul conductei,
- condiţiile de mediu (temperatură, presiune, etc),
- acurateţe, etc.

În sistemele pentru procesarea datelor, debitele variabile se eşantionează la 1 Hz.

În procesul de măsurare se ţine cont de trei caracteristici importante ale fluidelor:

- densitatea  [kg/m3 ] este raportul între masa şi volumul fluidului,
- vâscozitatea  [N.s/m2 ] este forţa tangenţială pe o suprafaţă unitate a două planuri
orizontale, separate de o distanţă unitate, un plan fix iar celălalt mişcându-se cu viteza
unitate. Spaţiul dintre planuri este umplut cu substanţa vâscoasă. La creşterea
temperaturii, vâscozitatea creşte la gaze şi scade la lichide.
- numărul Reynolds (Re) specifică debitul ca un raport între inerţie şi vâscozitate
conform relaţiei: Re=vl  / , v = viteza debitului în m/s şi l = lungimea debitului

Pentru măsurarea debitului se folosesc:

- sisteme cu măsurare frontală cu celule de presiune diferenţială,

- sisteme cu traductoare electromagnetice,
- sisteme cu măsurarea suprafeţei variabile,
- sisteme cu măsurarea deplasării pozitive,
- sisteme cu traductoare cu turbină,
- sisteme cu traductoare cu ultrasunete,
- sisteme cu traductoare cu stingerea vârtejurilor,
- sisteme cu traductoare termice,
- sisteme cu traductoare coriolis, etc.

Mijloacele de măsurare a debitelor poartă numele de debitmetre.

Metodele după care pot fi clasificate debitmetrele sunt:

1. metoda volumetrică
2. metoda gravimetrică
3. metoda micşorării locale a secţiunii de curgere
4. metoda centrifugală
5. metoda rezistenţei opuse de un corp la înaintarea fluidului(rotametre)
6. metoda explorării câmpului de viteze
7. metoda electromagnetică
8. metoda injectării sau diluţiei

 Metoda volumetrică se aplică la lichide şi gaze (Fig.1). Debitul reprezintă suma

anumitor volume elementare de fluid, constante în intervalul de timp în care se face
determinarea

5
 Fig.1.Contoare volumetrice

Rezervoarele etalonate (Fig.1.a) sunt rezervoare de volume; înălţimea coloanei de

lichid este marcată pe un indicator de nivel, la care se citeşte volumul evacuat.
Contorul volumetric pentru lichide (Fig.1.b) contorul volumetric umed pentru gaze
(Fig.1.d) şi contorul volumetric cu burduf pentru gaze (Fig.1.e) sunt instrumente prevăzute cu
una sau cu mai multe camere de volum cunoscut, a căror umplere şi golire succesivă este
transmisă unui index integrator. Pe cadranul acestuia, se citeşte numărul de camere golite,
deci debitul.
Principiul de măsurare a contorului cu palete rotitoare (Fig.1. c) se bazează pe
umplerea şi golirea a două spaţii care iau naştere succesiv, prin rotirea în sensuri diferite a
două palete

 Metoda gravimetrică (Fig.2) este o metodă de măsurare a debitului care se aplică la

lichide şi gaze. Debitul este produsul dintre volumul şi densitatea fluidului trecut prin
contor într-un anumit interval de timp. Mărimile caracteristice sunt volumul şi
densitatea

Fig.2. Metoda gravimetrică de măsurare a debitelor: a - contor de masă; b - contor de masă

interferenţial; 1- contor diferenţial; 2 - senzor de densitate;3 - calculator electronic.

Contoarele de masă (Fig. 2.a), folosite pentru măsurarea debitelor de apă, sunt
instrumente prevăzute cu camere de volume cunoscute, care se dezechilibrează prin umplere,
antrenând un sistem de pârghii cu ajutorul cărora se transmite numărul de umpleri ale
camerelor la sistemul indicator. Printr-un sistem de integrare, numărul de umpleri este
transformat în cantitate de lichid scurs.
Contorul de masă interferenţial (Fig.2.b) se utilizează pentru lichide şi pentru gaze.
Sunt formate dintr-un sector de conductă de secţiune cunoscută, în care este montat un contor
cu turbină sau un contor diferenţial, prin intermediul căruia se înregistrează volumul de fluid
scurs prin conductă. Senzorul de densitate măsoară şi transmite valorile densităţii unei unităţi
de integrare, care afişează masa de fluid scurs.
6
  Metoda micşorării locale a secţiunii de curgere (Fig. 3.) se aplică la lichide şi gaze. O
strangulare locală a secţiunii de trecere printr-o conductă are ca efect o pierdere locală
de presiune. Această metodă foloseşte proporţionalitatea care există între debitul
trecut prin secţiunea strangulată şi pierderea de presiune produsă local. Metoda se
aplică atât la conducte, la orificii practicate în pereţii rezervoarelor, cât şi în canalele
deschise

Fig. 3. Metoda micşorării secţiunii locale la conducte

Ajutajul de măsurare (Fig. 3.a) este un dispozitiv cu reducere locală a secţiunii de

curgere a fluidului prin conducta sub presiune şi este conceput ca un orificiu circular axial.
Măsurând căderea de presiune în amonte şi aval, se deduce valoarea debitului.
Ajutajul Venturi (Fig. 3.b) este asemănător celui anterior prezentat, dar se continuă cu
un difuzor, care este un tub divergent de conicitate mică şi de lungime redusă.
Tubul Venturi (Fig. 3.d) este un dispozitiv de reducere a secţiunii de trecere a unei
conducte sub presiune, care are formă convergent-divergentă, între ce!e două porţiuni
existând o zonă scurtă cilindrică, numită gâtuire. Aceste două porţiuni au rolul de a face
trecerea lentă la dimensiunile normale ale conductei, măsurarea efectuându-se între diametrul
nominal şi diametrul minim.
Diafragma (Fig. 3. c şi e) este o rezistenţă locală creată în interiorul unei conducte.
Poate avea forma circulară sau de segment. Peretele transversal are grosime mică şi creează o
pierdere de presiune locală.
Orificiul de măsurare (Fig.4.a) este o deschidere amenajată în peretele unui rezervor
de lichid, în scopul măsurării debitului. Debitul de lichid se calculează în funcţie de variaţia
înălţimii h într-un interval de timp.
Duza de măsurare (Fig.4.b) este un ajutaj calibrat convergent, fixat pe peretele
rezervorului. Măsurarea se face la fel ca la orificiul de măsurare.

Fig. 4. Orificii de măsurare la rezervoare

7
 Pentru canale deschise, măsurarea debitelor se face amenajând pe curs deversoare
(Fig.5), praguri (Fig.6) şi canele de măsurare (Fig.7)

Fig.5 Tipuri de deversoare: a - deversor simplu; b - deversor dreptunghiular; c

deversor triunghiular; d - deversor parabolic; e - deversor trapezoidal; f - deversor circular; g -
deversor proporţional.

Toate tipurile de deversoare, praguri, canale de măsurare şi coturi prezentate în figuri

sunt întâlnite pe cursurile amenajate hidrotehnic. De exemplu, pragul cu profil curb (Fig.6.a)
constă într-un perete submersibil de secţiune curbă, căruia lichidul îi urmăreşte conturul, atât
pe creastă cât şi în aval.
Pragul lat (Fig.6.b) este pragul a cărui creastă orizontală, în contact cu apa, este
suficient de lungă încât liniile de flux să devină practic paralele cu creasta.
Pragul triunghiular (Fig.6.c) este un perete profilat, folosit pentru determinarea
debitului la care un lichid în curgere realizează un contact pe lungime mare, în aval şi în
amonte.

Fig.6. Praguri de măsurare

Sectorul de canal convergent-divergent (Fig.7) este folosit pentru obţinerea unei căderi
de presiune destinată măsurării debitului.

8
 Fig.7 Canal de măsurare
 Metoda centrifugală (Fig.8) se aplică la lichide şi la gaze şi foloseşte legătura
funcţională dintre debit şi diferenţa de presiune care se creează într-o curbă parcursă
de un fluid între porţiunea concavă şi cea convexă, considerând aceeaşi secţiune
transversală. Curba în care se măsoară diferenţa de presiune se mai numeşte cot de
măsurare.

Fig. 8 Cot de măsurare

 Metoda rezistenţei opuse de un corp la înaintarea fluidului (Fig.9) foloseşte

proporţionalitatea care există între debitul trecut printr-un tub şi mărimea deplasării
unui corp care are dimensiuni cunoscute sau care pot fi calculate. Aceste mijloace de
măsurare se numesc rotametre şi pot avea mai multe forme constructive.

Fig. 9. Rotametre

9
 a) Rotametrul cu corp liber (Fig. 9 a) este un instrument compus dintr-un tub cu o
uşoară conicitate, aşezat în poziţie verticală,în care, sub acţiunea presiunii fluidului, se
deplasează liber un corp calibrat, cu o formă specială şi a cărui poziţie indică debitul fluidului.
b) Rotametrul cu corp ghidat (Fig. 9 b) se deosebeşte de primul rotametru prin faptul
că piesa din interiorul tubului nu mai este liberă, ci se deplasează solidar cu o tijă al cărei
capăt indică valoarea debitului.
c) Rotametrul cu corp articulat (Fig. 9 c) se compune dintru-un corp a cărui poziţie
indică debitul, fiind articulat şi solidar cu o tijă al cărei capăt liber indică debitul scurs, pe o
scară gradată.
 Metoda explorării câmpului de viteze (Fig.10) este o metodă care se aplică atât la
lichide, cât şi la gaze. Ea foloseşte legătura directă dintre debit şi viteza de curgere a
fluidului.

Fig. 10 Mijloace de măsurare a vitezei fluidului

a) Flotorul (Fig. 10 a) este un corp plutitor,antrenat de curentul de lichid, folosit la

determinarea direcţiei de curgere şi a vitezei curenţilor de suprafaţă sau de adâncime.
b) Sonda pentru gaze (Fig. 10 b) este un instrument sub forma de tijă, care, introdus
într-o conductă, permite stabilirea vitezei la o anumită adâncime.
c) Tubul Pitot-Prandtl (Fig. 10 c) este tot o sondă, prevăzută cu prize de presiune, şi
este folosit pentru măsurarea diferenţei dintre presiunea dinamică şi cea statică.
d) Morişca (Fig. 10 d) este un instrument prevăzut cu o elice, căreia curentul de fluid îi
imprimă o mişcare de rotaţie. Măsurând viteza de rotaţie, se determină debitul.

 Metoda electromagnetică se aplică la lichidele cu o anumită conductibilitate. Ea se

bazează pe proporţionalitatea dintre foiţa electromotoare indusă de un curent de
lichid, la trecerea printr-un câmp magnetic.

10
 Fig. 11 Debitmetru electromagnetic

Mijlocul de măsurare (Fig. 11) se compune dintr-un segment de conductă prevăzut cu

un electromagnet şi din doi electrozi aflaţi în contact cu lichidul care curge prin conductă.
Forţa electromotoare indusă de fluidul care traversează câmpul magnetic este convertită în
debit, prin intermediul unui integrator.

 Metoda injectării sau diluţiei se aplică la lichide şi la gaze, şi constă în introducerea

unor soluţii identificabile în fluid, urmată de determinarea în aval a concentraţiei de
substanţă, ştiind că diluţia este proporţională cu debitul. În procedeul măsurării
timpului de tranzit, indicatorul este injectat în conductă şi se măsoară intervalul de
timp în care acesta parcurge o lungime cunoscută între două secţiuni. La această
metodă se folosesc: - trasori neradioactivi (Na2Cr207, NaCI, LiCI); - trasori
radioactivi (brom 82, sodiu 24, crom 51, tritiu, aur 198).

11
III.Factorii care influentează măsurarea debitului

Debitul este un parametru caracteristic fluidului în mişcare şi reprezintă cantitatea de

fluid care trece în unitate de timp,prin unitate de suprafaţă.Măsurările de debit sunt legate de
principiul conservării masei,care arată că o masă statică care intră într-un sistem în unitate de
timp este egală cu masa care iese din sistem în aceeaşi unitate de timp.
Măsurarea debitului se referă la fluide,debite de solide fiind determinate prin cântărire şi
numărare.Fluidele ale căror debit se măsoară pot fi lichide,gaze,abur şi suspensii.
Debitele se măsoară în conducte deschise sau închise ,cu excepţia debitelor de gaz, care
se măsoară numai în conducte închise.
După modul de definiţie al cantităţii de fluid,debitele pot fi de trei tipuri:
𝑚
-masice,𝑄𝑚 = 𝑡 [kg/s],m fiind masa de fluid care trece în unitatea de timp prin suprafaţa
considerată.
𝑉
-volumetrice,𝑄𝑚 = 𝑡 [𝑚3 /s],unde V este volumul de lichid care trece în unitate de timp prin
suprafaţa considerată. Pentru a se afla debitul de volum,se măsoară viteza punctuală în m/s şi
se înmulţeşte cu suprafaţa de măsurare.
𝐺
- de greutate,𝑄𝑚 = 𝑡 [kg-m/𝑠 3 ], unde G este greutatea de fluid care trece în unitate de timp prin
suprafaţa considerată.

În procesul de măsurare se ţine cont de trei caracteristici importante ale fluidelor:

densitatea,vâscozitatea şi numărul Reynolds.

Densitatea (masa volumetrică)

Desitatea este unul din cei mai importanţi parametri în măsurarea debitelor de fluide şi
unul din puţinii parametri disponibili pentru evidenţierea naturii fluidului şi,respectiv,când
natura este cunoscută,a stării fluidului.
Se numeste densitate(masă volumetrică) ρ,masa unei unităţi de volum dintr-un corp
omogen,în condiţii determinate de temperatură şi presiune.
Desitatea se masoară în : ρ=[kg/𝑚3 ]

𝑚
ρ=
𝑉

Densitatea lichidelor

Desitatea lichidelor este,practic,neinfluenţată de presiune,variind aproape exclusiv cu

temperature,desitatea gazelor,datorită compresibilităţii acestora.

Vascozitatea,µ [Ns/𝑚2 ] este forta tangential ape o suprafata unitate a doua planuri
orizontale.Spatiul dintre planuri este umplut cu substanta vascoasa.La cresterea
temperaturii,vascozitatea creste la gaze si scade la lichide.

12
 Numarul Reynolds (Re) specifica debitul ca raport de inertie si vascozitate conform
relatiei:
𝑣/𝜌
Re= µ
Conform legii similitudinii,al cărui principal criteriu îl reprezintă numărul Reynolds,fluxuri de
fluide diferite,transportate cu viteze diferite prin tevi cu diametre şi secţiuni diferite,pot fi
tratate similar şi sunt,mecanic, asemenea,dacă au numere Reynolds egale.
Aceasta constatare are pentru curgerea fluidelor o mare importanţă deoarece permite studierea
prin intermediul unor fluide la îndemână,ca apa,aerul,etc. şi folosind diametre uzuale,a unei
game largi de feluri de curgere sau caracteristici ale curgerii pentru fluide diferite,unele greu
de manipulate, şi pentru diferite diametre,unele inaccesibile experimentului obişnuit.

13
IV. Descrierea matematică a operației

Fluidele incompresibile,lichidele,se măsoară fie în 𝑚3 ( volumul) fie în kg (masa), în

relaţia dintre masă şi volum intervenind densitatea care,pentru cazuri practice, se poate
considera că este influenţată numai de temperature.
La fluidele compresibile (gaze) se măsoară,de regulă, volumul, în 𝑚3 . În acest caz,
simpla indicare a numărului de metri cubi ocupaţi de o cantitate de gaz nu este edificatoare
atata vreme cât nu se precizează condiţiile de presiune şi temperatură in care se găseşte
cantitatea respectivă.
Metrul cub folosit în tehnica măsurării debitelor de gaye reprezintă, de fapt, o unitate
de masă. Cantitatea de gaz conţinutănîn acelaşi volum fizic, de 1𝑚3 , este diferită,după
presiunea şi temperature la care se găseşte această cantitate.
În mod curent,în practica măsurării debitelor de gaze se utilizează:
- Metrul cub normal care reprezintă masa de gaz care ocupă 1𝑚3 la presiunea de
1,01325 bara şi temperatura de 273,15 K
- Metrul cub standard care reprezintă masa de gaz care ocupă 1𝑚3 la presiunea de
1,01325 bara şi temperatura de 288,15 K
Studiem în acest proiect fluidele compresibile.
Pentru un fluid dat,între capacitatea unei conducte Q= f( D,L,𝑃1 ,𝑃2 ) şi cantitatea 𝑄𝑡 pe
care o transportă într-un interval de timp determinat intervine relaţia:

𝑑𝑄𝑡
Q=
𝑑𝑡

Se consideră o masă m de gaz ideal,la o stare termodinamică caracterizată prin valorile

parametrilor fundamentali 𝑃1 ,𝑉1,𝑇1 ,care evoluează izobar până la altă stare caracterizată prin
valorile aceloraşi parametri 𝑃1 ,𝑉1 şi 𝑇2 şi apoi izoterm până la starea determinată de valorile
𝑃2 ,𝑉2 şi 𝑇2 . Aplicând pentru prima tranformare legea lui Gay-Lussac se obţine:

𝑉′1 𝑇2
= ;
𝑉1 𝑇1

iar pentru cea de a doua legea Boyle-Mariotte rezultă:

𝑃2 𝑉2 =𝑃1 𝑉1

şi eliminând volumul 𝑉1 între aceste două relaţii se obţine expresia:

𝑃𝑉 𝑃𝑁 𝑉𝑁
= = const.
𝑇 𝑇𝑁

Pentru un mol de gaz,ecuaţia ia forma:

𝑃𝑉𝑚 =RT

În care 𝑉𝑚 reprezintă volumul molar, iar R-constanţa universală a gazelor ideale.

14
Dacă în volumul V al gazului se găsesc n moli,atunci,pentru un mol,ecuaţia generală a
gazelor devine:
𝑉
P =RT sau PV=nRT
𝑛

Presiunea şi temperatura redusă

Prin presiunea redusă se înţelege raportul dintre presiunea absolută şi presiunea critică
absolută,iar prin temperatura redusă se înţelege raportul dintre temperatura absolută şi
temperatura critică absolută.Similar se defineşte şi volumul redus:

𝑃 𝑇 𝑉
𝑃𝑟 = ; 𝑇𝑟 = ; 𝑉𝑟 = ;
𝑃𝑐𝑟 𝑇𝑐𝑟 𝑉𝑐𝑟

Ecuaţia Van der Waals

𝑎
(P + 2) (V-b)= RT
𝑉

În care a şi b sunt constante caracteristice pentru fiecare gaz.

𝑃
Ecuaţia de stare a gazelor ideale:𝑃𝑉𝑖𝑑𝑒𝑎𝑙 = =RT
𝜌𝑖𝑑𝑒𝑎𝑙
𝑃
Ecuaţia de stare a gazelor reale: 𝑃𝑉𝑟𝑒𝑎𝑙 = =ZRT
𝜌𝑟𝑒𝑎𝑙

În care se vede că Z tinde să reprezinte diferenţa de comportare a gazelor reale faţă de gazele
ideale.Z poate lua valori atât superioare cât şi inferioare lui 1 către care tinde atunci când
condiţiile de stare fac ca gazul real să se aproprie de starea ideală (P-0)
Volumul specific al gazului ideal este dat de relaţia:

𝑅𝑇
V=Z
𝑃

15
V. Utilaje pentru măsurarea debitelor

Clasificarea debitmetrelor:

 Debitmetre volumetrice

a) contorul cu palete foloseşte rotaţia paletei cauzată de forţa de apăsare a fluidului ce

este orientat tangenţial de orificiile unei casete.
b) contorul Voltmann se foloseşte pentru apă rece şi caldă. Pentru sensibilităţi şi
precizii mai mari se conectează la acesta un al doilea contor, de exemplu unul cu cilindru
inelar.
c) contorul cu tambur are trei camere. După umplerea camerei I, fluidul trece în
camera II şi se schimbă centrul de greutate. Ca urmare se roteşte tamburul în sens
trigonometric şi lichidul trece în camera III. Rotirea tamburului este transmisă la un
numărător.
d) contorul cu piston se foloseşte pentru debite mari. Contoarele cu 2 şi cu 4 cilindri
ocupă spaţiu mare, dar măsoară mai rapid. Ele sunt prevăzute şi cu compensatoare de
temperatură.
e) contorul cu cilindru inelar este construit din carcasa C, pistonul inelar Pi, paleta P,
camera de admisie A şi camera de evacuare E.
f) contorul cu roţi dinţate foloseşte un angrenaj de cilindri ovali danturaţi.
g) contorul cu cilindri rotativi foloseşte doi cilindri ovali comandaţi de două roţi
dinţate în angrenare pentru a evita frecarea între cilindri. Se foloseşte pentru debite mari;
căderea de presiune e mică (15...25 mm H2O).Sunt contoare rapide (1500 rot/min).

 Debitmetre masice

 Debitmetrele electromagnetice

 Debimetre vorte

 Debitmetre mecanice
a) Cu turbină
b) Cu roți ovale
c) Cu piston
 Rotametre

Rotametrul

Din multitudinea aparatelor pentru măsurarea debitului am ales rotametrul, deoarece are
o construcție simplă iar principiul de funcționare este de asemenea simplist.

16
Principiul de funcţionare

Rotametrele sunt aparate utilizate pentru măsurarea debitului lichidelor şi gazelor pe

baza deplasării unui plutitor în interiorul unui tub tronconic gradat, dispus vertical cu
secţiunea mică jos, prin care circulă fluidul de măsurat. Rotametrul este un debitmetru cu
diferenţă constantă de presiune şi plutitor rotativ. Se utilizează mult în medicină, laboratoare,
industria alimentară, dar în special în industria petrochimică şi oriunde trebuie controlate
continuu debitele de lichide sau gaze.

Componentele rotametrului sunt:

1-tubul tronconic ;
2-plutitorul (flotorul, imersorul).

Tubul tronconic este dispus vertical, are conicitatea "(Dmax– Dmin)/L" =1/100 (∠35')
de obicei, ajungând la 1/10 (∠5 o 36') în anumite cazuri. Se construieşte din sticlă, la tipul de
bază al rotametrelor unde plutitorul este vizibil, sau din metal la aparatele cu plutitor cu
prelungitor sau cu transmiterea indicaţiilor la distanţă. Limitele maxime de presiune şi
temperatură (la rotametrele cu tubul din sticlă) sunt până la 5 kgf/cm2 (5.105N/m2 ) şi 1000C.
Tuburile metalice pot fi proiectate să reziste la orice valoare uzuală a presiunii şi temperaturii.
Procesul de fabricaţie a fost îmbunătăţit substanţial şi astfel s-au obţinut tuburi
interschimbabile a căror diametre interioare sunt în toleranţe de ±0,1%.
Putitorul se află în interiorul tubului, având o formă cilindrică sau reprezentând o
îmbinare de mai multe tronsoane de formă cilindrică de diferite diametre. Diametrul maxim al
plutitorului trebuie să fie mai mic decât diametrul interior al tubului, deoarece el trebuie să se
deplaseze liber pe toată înălţimea tubului.
Forma şi materialul plutitorului se aleg în funcţie de proprietăţile mediului măsurat şi
valorile de debit pe care trebuie să le indice aparatul. Greutatea plutitorului (materialul din
care este construit) determină limita superioară de măsurare a aparatului. Materialul din care
se construieşte plutitorul trebuie să reziste împotriva coroziunii fluidului al cărui debit se
măsoară putând fi: oţel inoxidabil, plumb, aluminiu, bronz, ebonită, masă plastică etc. Ele se
pot executa pline sau goale în interior, pentru eventualele modificări ulterioare ale masei. Cele
mai răspândite forme de plutitoare sunt:
1. Plutitoare normale;
2. Plutitor cu ajustaj;
3. Plutitor cu fascicul dublu;
4. Plutitor combinat;

17
 Plutitoarele pot avea în partea superioară nişte fante (şanţuri) care le imprimă o mişcare
de rotaţie ce le menţine pe axa de simetrie a tubului. Rotaţia are ca efect plasarea plutitorului
în centrul curentului şi astfel nu atinge peretele tubului. Dirijarea plutitoarelor grele se face
printr-o tijă de ghidare dispusă în mijlocul tubului, la rotametrele mari.
La trecerea fluidului prin dispozitiv plutitorul se ridică la înălţimea la care se egalează
forţa de greutate a plutitorului (ρ×g×V), orientată în jos, cu suma dintre forţa arhimedică
(ρ'×g×V) şi forţa cu care fluidul antrenează plutitorul (kρ×'Sv×n):

ρ∙g∙V= ρ'∙g∙V+ k∙ρ'∙S∙v n

unde: ρ – densitatea plutitorului,

ρ' – densitatea fluidului,
V – volumul plutitorului,
S – secţiunea plutitorului transversală direcţiei de curgere,
k – coeficientul aerodinamic al plutitorului,
v – viteza de curgere a fluidului prin secţiunea inelară,
n – exponent al vitezei din forţa de antrenare.
Exponentul vitezei din forţa de antrenare este "1" pentru viteze mici (antrenare datorită
vâscozităţii), mai precis număr Reynolds Re<10 (Re=2ρ'vr/µ, cu µ vâscozitatea fluidului şi r
raza secţiunii plutitorului).
La numere Re>1000 curgerea este turbulentă şi exponentul vitezei este "2" (antrenare datorită
presiunii dinamice). Relaţia (1) permite aflarea vitezei ca:

𝑣𝑛 = 𝑔 ∗ 𝑉(𝜌/𝜌′ − 1)/(kS)

Luând n=2, debitul volumic prin secţiunea inelară 𝑆𝑖 va fi:

Q=𝑆𝑖 v =𝑆𝑖 [𝑔𝑉/(𝑘𝑆)] 1⁄2( 𝜌/𝜌′ − 1) 1⁄2

Tangenta unghiului de conicitate este:

tgα=(𝐷𝑚𝑎𝑥 –𝐷𝑚𝑖𝑛 )/(2L)=(𝐷𝑖 –𝐷𝑚𝑖𝑛 )/(2h)

unde: h − este înălţimea la care urcă plutitorul,

D − diametrul secţiunilor maxime şi minime ale tubului, iar L − lungimea tubului.

Se găseşte pentru secţiunea inelară 𝑆𝑖 = (π/4)(𝐷𝑖 2 − 𝐷𝑚𝑖𝑛2 ) relaţia:

𝑆𝑖 = (h·π·tg𝛼)·(𝐷𝑚𝑖𝑛 +h tg𝛼) ≅ h·π·𝐷𝑚𝑖𝑛 ·tg 𝛼

Debitul volumic va fi atunci:
Q = h·C·(ρ/ρ' –1)1⁄2

18
unde C este o constantă ce include toate detaliile constructive. În acest fel se asigură o
corelaţie clară între debitul instantaneu al fluidului de măsurat Q şi înălţimea la care se ridică
imersorul "h".

Dispozitivul experimental

Dispozitivul experimental constă dintr-o pompă vibratoare care furnizează aer către
rotametru. Debitul poate fi reglat prin intermediul robinetului cu ac ataşat rotametrului. Gazul
este colectat sub apă de un clopot mobil care ne dă posibilitatea să etalonăm sistemul.

Modul de lucru
 Se conectează pompa, rotametrul şi vasul cu apă prin intremediul tuburilor de plastic.
 Se alimentează pompa şi se verifică etanşeitatea conexiunilor.
 Se reglează debitul cu robinetul ac până când flotorul rotametrului ajunge la
diviziunea dorită.
 Se pune capacul pe clopotul mobil şi se porneşte cronometrul.
 Se opreşte cronometrul când clopotul a ajuns în poziţia de sus, corespunzătoare
volumului fix de gaz măsurat. Se notează timpul.
 Deşurubând capacul, clopotul revine la poziţia de jos, iniţială.
 Se reiau procedurile de la punctul 3 pentru un alt debit. Se fac astfel 5 – 7 determinări
pentru diviziuni egal depărtate.

Avantajele rotametrului sunt:

 construcţie simplă şi ieftină;
 cădere de presiune mică ;
 utilizabil cu lichide şi gaze agresive ;
 poate măsura debite foarte mici.

Dezavantajele :
 nu suportă presiuni şi temperaturi ridicate,
 fragile (cele din sticlă),
 contraindicate pentru debite mari. [http://www.phys.utcluj.ro]

19
VI. Prezentarea unui studiu de caz

Sisteme de măsurare a debitelor de ape brute/ reziduale în canale deschise sau cu nivel
liber

Studiu de caz

Centrala termoelectrică Rovinari, mare consumatoare de apa brutăbeneficiază de un

sistem modern de măsurare și contorizare a debitului de apă consumată, sistem care are
aprobare de model BRML (reconfirmat după o perioadă de funcționare).
Apa de intrare este prelevată din râul Jiu fiind vorba despre un sistem de curgere cu
nivel liber prin 4 canale de beton cu secțiune dreptunghiulară (5,3 x 2,5m), panta 0,0018 iar
evacuarea făcându-se prin 6 canale cu dimensiuni de 2,5 x 2,5 .
Măsurarea debitului pe apa de intrare se face cu debitmetre ultrasonice prin senzori pe 4
nivele care determină în timp real viteza de curgere a apei iar pentru determinarea secțiunii se
folosește senzorul de nivel de asemenea ultrasonic.
Modelul poate fi folosit pentru canale cu lățimi până la 90 m și ape uzuale inclusiv de
scurgere.
Flow computerul calculează automat debitul- în orice unitate de măsură utilizată- prin
metoda integrării utilizând informațiile de viteză și nivel.
Modului electronic al debitmetrului poate furniza la ieșire un semnal analog (4 ieșiri) și
pe port serial RS232.
Flow computerul se poate conecta la un PC cu software de comunicație; pe display-ul
alfa numeric al terminalului hand-held conectat la flow computer printr-un port serial RS 232
se pot obține date referitoate la debitul măsurat și starea funcțională a sistemului (diagnoza).
De asemenea prin intermediul terminalului se pot configura și parametriza flow computerele
pentru o anumită aplicație. În locul acestui terminal se poate utiliza un PC cu software de
comunicație.
Măsurarea debitelor de apă evacuată din bazinul de evacuare prevăzut cu stavile ( care
reprezintă un mijloc de măsurare) determină în timp real poziția stavilelor și nivelul apei în
bazin. Un studiu hidraulic a determinat prin similitudine pe un model fizic (1:10) coeficienții
de legătură nivel pozitive stavile-debit. Pe baza acestor coeficienți un microcontrollert
programat special determină debitul care se afișează, se contorizează și se transmite la un PC
centralizat care face diferența între debitul de intrare și cel de ieșire, pentru a stabili consumul
de apă a termocentralei.[http://www.sis.ro/trends/TENDINTE/08/TEND0608r.pdf]

20
 VII.Concluzii

În concluzie putem spune că debitul este, în geografie, geologie, hidrologie, dinamica

fluidelor și inginerie, volumul unui lichid (apă, petrol etc.) sau gaz care trece într-o unitate de
timp prin secțiunea transversală curgerii unui curs de apă, izvor, a unei fântâni, sonde,
conducte etc. Debitul se poate exprima ca debit volumic sau debit masic.
Măsurarea debitului la fluide se poate realiza doar în cazul în care fluidul de măsurat
este relativ într-o stare stabilă, este curat, omogen, newtonian, cu o singură fază cu profil non-
vârtej în limitele unor numere Reynold. Dacă unul din aceste criterii nu este satisfăcut,
toleranța măsurătorii va fi afectată, iar în unele cazuri măsurătoarea nu ar trebui să se încerce
până când excepțiile sunt eliminate. De asemenea măsurarea debitului este legată de principiul
conservării masei.
Mijloacele de măsurare a debitelor poartă numele de debitmetre.
Pentru a alege un sistem de măsurare a debitului trebuie să ținem cont de câțiva factori
precum:
 tipul fluidului (lichid, gaz, aburi sau suspensii),
 densitatea fluidului,
 vâscozitatea fluidului,
 puritatea fluidului,
 nivelul debitului,
 tipul debitului (turbulent sau laminar),
 tipul conductei,
 condiţiile de mediu (temperatură, presiune, etc),
 acurateţe, etc.

21
Bibliografie

1. https://modulul5.files.wordpress.com/2011/02/curs-tehnici-de-masurare-in-domeniu-
m3.pdf
2. http://referatliceu.blogspot.ro/2013/09/metode-de-masurare-debitului.html
3. http://ep.etc.tuiasi.ro/site/Senzori_si_Traductoare/Cursuri/senzori_10.pdf
4. http://www.phys.utcluj.ro/PersonalFile/Cursuri/BarleaLaborator/Rotametru.pdf
5. http://www.flexim.ro/ultrasonicflowmeterpro_601.php.htm
6. http://www.sis.ro/trends/TENDINTE/08/TEND0608r.pdf
7. Gabriel Gheorghe, Măsurarea debitelor de fluide, Ed. tehnica Bucuresti,1978

22