NUVELA

Moara cu noroc de Ioan Slavici

Nuvela este operă epică în proză mai mare ca dimensiune decât schiţa şi mai mică
decât romanul, cu acţiune desfăşurată pe un singur plan narativ şi pe baza unui singur
conflict, concentrat. La aceasta iau parte mai multe personaje, caracterizate complex. Atenţia
se concentrează asupra personajelor.

Moara cu noroc este o nuvelă care face parte din vol. Novele din popor al scriitorului
Ioan Slavici, volum apărut în 1881. Se încadrează în proza realistă şi are dimensiune
psihologică. Autorul este un important scriitor din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, din
gruparea junimistă.

Scriitorul abordează tema banului, a dorinţei de îmbogăţire, ce are drept consecinţă

degradarea morală a individului. Problematica este ilustrată prin povestea unui tânăr din a
doua jumătate a sec. al XIX-lea, care, în tentativa lui de a scăpa de sărăcie, descoperă în sine
patima banului care devine de necontrolat şi eşuează. Viziunea este specifică prozatorului
ardelean şi este de esenţă morală. Banul, averea îţi conferă demnitate socială, îţi asigură
respectul celorlalţi, dar numai atunci când sunt agonisite în mod cinstit. Când încalcă legea
morală, personajele sunt pedepsite exemplar. Familia este o altă temă bine conturată în
nuvelă. Aceasta se destramă tot sub acţiunea dorinţei de înavuţire. Un alt aspect tematic al
nuvelei ar putea fi destinul, sub imperiul căruia par să acţioneze personajele.

Incipitul are valoare de prolog şi este constituit dintr-o discuţie a cizmarului Ghiţă cu
soacra lui. Cei doi vorbesc despre luarea în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc. Bătrâna
formulează teza/ideea morală a nuvelei: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e
vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Incipitul evidenţiază, de asemenea,
un conflict între generaţii şi între două lumi. Bătrâna este exponenta lumii tradiţionale şi a
generaţiei vârstnice şi are un sistem de valori în care familia („liniştea colibei”) ocupă locul
cel mai important. Respinge elementul de noutate: se teme că, dacă ar căuta un „noroc nou”,
ar pierde bucuriile de care a avut parte până acum. Ghiţă este exponentul generaţiei tinere,
dornice de schimbare, deschise către noutate. Are un sistem de valori în care locul cel mai
important îl ocupă banul. El sfidează concepţia bătrânei despre familia armonioasă.

Acţiunea se desfăşoară în Câmpia Aradului. Spaţiul este unul pustiu. Cârciuma se află
pe valea unui râuleţ, într-un loc sterp, pe care cresc numai iarba şi mărăcinii. Pe un deal se
află o pădure de stejar – loc de adăpost pentru porcari, oameni cu moravuri sălbatice –, iar pe
dealul opus se află rămăşiţele unei păduri tăiate, cu rădăcini ieşite din pământ şi un trunchi
înalt, pe jumătate ars, loc de popas pentru corbi. Corbii sunt păsări ale morţii, iar trunchiul
ars, lovit de trăsnet, anticipează incendiul din final. Un singur element pozitiv: turnul
bisericii din Fundureni. Există asupra spaţiului o dublă perspectivă: bătrâna, care nu fusese
de acord cu mutarea familiei la Moară, pleacă duminica dimineaţa la biserică îngrijorată că-şi
lasă copiii în „pustietatea” aceea, iar Ghiţă se bucură de „frumuseţea locului”. Este locul în
care el poate câştiga bani.

Numele cârciumii Moara cu noroc ce figurează şi ca titlu al nuvelei constituie un

avertisment pentru cititor. Locul pare să se numească astfel pentru că drumeţii, ori din care
parte ar veni, dinspre drumul bun ce vine de la Ineu sau dinspre „locurile rele”, se bucură
atunci când văd moara-cârciumă. Cele cinci cruci care stau înaintea morii par să confirme că
locul este binecuvântat, deoarece tradiţia spune că se ridică o cruce acolo unde un om a avut o
bucurie ori a scăpat altul de un necaz. Acţiunea nuvelei demonstrează că locul nu poartă
noroc familiei lui Ghiţă. Aşadar, titlul este o falsă „punere în abis”.

Acţiunea se desfăşoară într-un interval de un an, respectiv, de primăvara, de la Sf.

Gheorghe, când familia se mută la Moara cu noroc, până în anul următor, la Paşti. Reperele
temporale sunt cele din calendarul creştin, ceea ce accentuează conturul etic al întâmplărilor.

În ceea ce priveşte construcţia subiectului, se pot identifica momentele clasice. Expoziţiunea este
reprezentată de mutarea familiei la Moara cu noroc, iar intriga, de apariţia lui Lică Sămădăul, care îi cere
cârciumarului să-l informeze în legătură cu tot ce se întâmplă pe drumurile din zonă. Ghiţă îşi ia măsuri de
apărare: îşi cumpără pistoale şi doi câini pe care îi deprinde să fie răi cu străinii. Devine ursuz şi irascibil, se
îndepărtează de Ana.

Moara cu noroc este o nuvelă „solidă”, cu aspect de roman. Astfel, subiectul acesteia
este construit pe baza mai multor conflicte de ordin interior, fapt care îi conferă caracterul
psihologic. Unul dintre acestea este cel dintre iubirea pe care Ghiţă i-o poartă tinerei Ana şi
dorinţa de a câştiga bani mulţi în complicitate cu Sămădăul. Atunci când îşi dă seama că
oamenii ca Lică sunt generoşi, Ghiţă resimte familia ca pe o povară şi îi reproşează soţiei că
pentru familie îşi „mistuie viaţa”. Un alt conflict se stabileşte între dorinţa lui Ghiţă de a fi un
om liber, demn, stăpân pe voinţa lui şi atitudinea constrângătoare a Sămădăului. Încă de la
început, Lică face un pact unilateral cu cârciumarul, apoi îl domină, îi îngrădeşte libertatea de
acţiune: îi ia banii, îi dă ca plată porci furaţi, îi inspiră frica şi îi atrage atenţia că nu va putea
să plece de la Moara cu noroc decât cu voia lui. În cele din urmă, îl pune să-i schimbe bani,
aur şi argintărie, fără a-l fi acceptat drept „tovarăş”.

Episodul confruntării dintre Ghiţă şi Lică Sămădăul din ziua de duminică, dinspre
toamnă, în care Lică, însoţit de doi oameni ai lui, vine la Moara cu noroc pune în evidenţă
conflictul / relaţiile dintre cei doi / trăsăturile de caracter ale personajelor. Lică îi dă
cârciumarului semnele turmelor lui, cerându-i să observe dacă sunt în alte turme porci furaţi
de la el. Ghiţă încearcă zadarnic să se împotrivească. Sămădăul îi cere apoi cheile şi îi ia din
sertarul mesei o mare sumă de bani, nenumăraţi şi fără „înscris”. Ca întotdeauna, el stabileşte
regulile jocului, iar cârciumarul acceptă. Sămădăul îl umileşte: „Aşa-i că te-ai făcut blând ca
un mieluşel ?”. În acest moment, Ghiţă ripostează hotărât, spunându-i că nu va suporta să fie
umilit. În cele din urmă, Ghiţă îi dezvăluie Sămădăului că şi-a trimis sluga la preotul din
Fundureni să-i spună că el se află la Moară. Lică îşi dă seama că are în faţă un adversar
inteligent, puternic. Simte că i-a „fugit pământul de sub picioare” şi ameninţă ca îl va ţine
minte cât va trăi. Ghiţă îi atrage atenţia că poate să-l ducă la spânzurătoare. De acum înainte
în sufletul lui Ghiţă se acumulează dorinţa de răzbunare împotriva Sămădăului. Cei doi
bărbaţi sunt angajaţi într-o cursă, urmărindu-se unul pe celălalt şi ameninţându-se reciproc cu
spânzurătoarea.

În planul desfăşurării acţiunii, nuvela urmăreşte zbuciumul sufletesc al lui Ghiţă „prins într-un
conflict de motivaţii”. În apropierea sărbătorii de Sf. Dimitrie, când Ghiţă urma să plătească proprietarului a
doua rată a arenzii, Sămădăul rămâne o noapte la cârciumă, dar pleacă în timpul nopţii şi îl jefuieşte pe
arendaş. În ziua următoare, înfăptuieşte un şir de crime pentru a elimina o femeie care îi era complice (vindea
aurul şi argintăria furate de el) şi care oprise din obiectele furate un lanţ de aur cu care l-ar fi putut da de gol.
Ghiţă este suspectat de complicitate cu Sămădăul la jaf şi crimă. La proces, declară că l-a ştiut pe Lică toată
noaptea la cârciumă, deşi îl văzuse pe acesta plecând şi aflase că Ana îl văzuse întorcându-se târziu, după
miezul nopţii (noaptea în care fusese jefuit arendaşul): comite sperjur. Deşi are intenţia de a dezvălui
adevărul spre a scăpa de pedeapsă doi oameni nevinovaţi, pe Săilă Boarul şi pe Buză Ruptă, Ghiţă n-o face.
Lică este achitat, fiind susţinut de oameni influenţi. Ghiţă scapă din lipsă de probe şi sunt condamnaţi pe
viaţă cei doi adversari ai lui Lică.

Lică îi înapoiază cârciumarului datoria în bani furaţi de la arendaş şi de la tânăra

femeie ucisă. Episodul evidenţiază relaţiile tensionate dintre cei doi bărbaţi şi noi trăsături
de caracter ale acestora. Ghiţă încearcă să se elibereze din plasa lui Lică, declarând că vrea să
plece de la Moară, dar Sămădăul nu-i permite: a stat până acum din încăpăţânare, va sta şi de
acum înainte de frică. Lică îi dezvăluie lui Ghiţă admiraţia pe care i-o poartă şi îi declară că s-
ar simţi mai puternic, dacă l-ar avea tovarăş. Personalitatea Sămădăului îl fascinează pe
cârciumar, care îi propune lui Lică să-l accepte drept complice. Este momentul de apogeu al
degradării morale a individului stăpânit de patima banului. Ghiţă este refuzat ca tovarăş, din
cauza celeilalte slăbiciuni: dragostea pentru Ana. Aceasta este suprema umilinţă pe care
trebuie s-o îndure omul, cinstit odinioară. Ghiţă pare hotărât acum să-l trădeze pe Lică.
După plecarea Sămădăului, Ghiţă priveşte „dezamăgit” banii şi se gândeşte să-i ducă
judecătorului. Simte că ar vrea să-i arunce pe fereastră, dar lăcomia îl determină ca, în cele
din urmă, să tragă sertarul mesei şi să-i oprească: o parte din ei i se cuveneau, muncise pentru
ei.

Întâmplările petrecute în ziua de Paşti constituie punctul culminant al acţiunii. Bătrâna pleacă de
sărbătoarea Paştelui împreună cu copiii la rudele de la Ineu. Lică vine la cârciumă duminică dimineaţa,
aducându-i lui Ghiţă bani, aur şi argintărie. Cârciumarul o lasă pe Ana cu Lică şi pleacă la Ineu spre a-l
anunţa pe jandarmul Pintea, care să vină să-l prindă pe Sămădău. Spre seară, Ghiţă şi jandarmii se apropie de
Moara cu noroc, dar îl văd pe Lică plecând. Deznodământul nuvelei este tragic. Protagoniştii mor, fiind
pedepsiţi în mod exemplar de scriitor: Ghiţă o înjunghie pe Ana, hotărât să se sinucidă, însă este împuşcat de
Răuţ, care venise împreună cu Lică, întors la Moară pentru că-şi uitase şerparul. Lică este urmărit de Pintea
şi, rămas fără cal, se sinucide ca să nu cadă în mâinile jandarmului. Cârciuma este incendiată din ordinul
Sămădăului. Incendiul purifică locul unde s-au petrecut fapte imorale.
 Finalul aminteşte cititorului de alte opere ale lui I. Slavici: triumfă aceia care nu se
abat de la normele morale. În epilogul nuvelei, este prezentată bătrâna care se întoarce luni,
la prânz, cu nepoţii de la Ineu. Stă pe o piatră lângă cele cinci cruci, plângând şi privind
dezastrul. Îşi explică incendiul prin faptul că au lăsat ferestrele deschise în timpul furtunii din
seara de Paşti şi cârciuma a luat foc de la trăsnet. Trăsnetul este semnul mâniei lui Dumnezeu,
aşa cum afirmase anterior bătrâna, în spiritul credinţelor populare. Nuvela se încheie simetric
cu vorbele soacrei: „Simţeam eu că n-are să iasă bine: dar aşa le-a fost data.”, vorbe care
confirmă concepţia populară despre soartă. Prin conceptul destinului implacabil, Moara cu
noroc se plasează la intersecţia dintre tragedia antică şi mentalitatea poporului român.

Relaţiile conflictuale, tensionate dintre Ghiţă şi Lică Sămădăul sunt evidenţiate pe

tot parcursul nuvelei. Ghiţă este un tânăr care încearcă să-şi depăşească statutul social prin
acceptarea temporară a condiţiei de cârciumar la Moara cu noroc. Are o condiţie socială
umilă ca cizmar într-un sat în care……… Ajuns cârciumar, lui Ghiţă îi merge bine o vreme.
În sertarul mesei se strâng bani, pe care familia îi numără sâmbătă seara, bucurându-se de
câştig. În scurt timp, însă, bărbatul îşi dă seama că nu poate rămâne la cârciumă decât ca om
al Sămădăului, adevăratul stăpân al zonei.
Lică este introdus în nuvelă cu un memorabil portret fizic şi vestimentar făcut de
narator: un bărbat de treizeci şi şase de ani, uscăţiv, cu mustaţă lungă şi sprâncenele
împreunate la mijloc. Este porcar şi el, dar poartă cămaşă albă ca floricelele, pieptar cu
nasturi de argint şi bici de carmajin, cu codoriştea de os împodobită cu ghintuleţe de aur. Are
în grijă douăzeci şi trei de turme de porci ale oamenilor bogaţi şi influenţi din ţinut, oameni
care îl apără la nevoie: contele Vermeşy, judecătorul şi chiar „domnul fişpan”. Înfăţişarea
aspră a Sămădăului o sperie pe Ana. Într-o secvenţă de autocaracterizare, Lică se prezintă ca
om cu personalitate puternică şi face cu cârciumarul un pact unilateral: vrea să ştie tot ce se
vorbeşte şi tot ce se întâmplă prin împrejurimile cârciumii. Ulterior, Ghiţă remarcă
dimensiunea lui demonică: „Tu nu eşti om, Lică, ci diavol!”.
Episodul în care Sămădăul îi ia lui Ghiţă banii strânşi cu trudă în sertar dezvăluie
relaţiile dintre cei doi………. Cârciumarul face un plan de răzbunare împotriva omului care îl
domină, însă este duplicitar. Îi schimbă lui Lică banii cu ajutorul jandarmului Pintea, fără să-i
spună acestuia că jumătate din valoarea schimbului îi revine. Mai mult, îi făgăduieşte că-l va
trăda pe Lică, însă el plănuieşte să fugă de la cârciumă, însuşindu-şi toţi banii, aurul şi
argintăria. Nu-i reuşeşte planul şi, în ziua de Paşti, o lasă pe Ana „momeală în cursa cu care
vrea să-l prindă”, după cum spune Pintea, plecând la Ineu ca să anunţe jandarmii. Episodul
este de o mare tensiune. Lică scapă pe moment, dar, rămas fără cal şi urmărit de Pintea, se
sinucide pentru a nu cădea în mâinile fostului său tovarăş. Ghiţă nu mai vede nicio ieşire şi se
gândeşte să se sinucidă. O înjunghie întâi pe Ana, care, exclusă din planurile soţului său, se
dăduse celuilalt bărbat. Ghiţă este ucis de Răuţ din ordinul lui Lică.

Ghiţă, protagonistul nuvelei, ilustrează tipul tânărului din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea dornic de îmbogăţire, într-o societate capitalistă incipientă. Statutul lui social este
umil, pentru că este cizmar într-un sat în care oamenii umblă mai mult desculţi. Are şi o
meserie umilitoare, iar scopul său este să adune bani ca să-şi poată deschide un atelier în oraş,
să angajeze zece calfe. Luarea în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc îi oferă soluţia de a
obţine aceşti bani. Ghiţă este prezentat şi în ipostaza de soţ al tinerei Ana, pe care la început o
iubeşte şi o protejează, ca şi în ipostaza de tată a doi copii pentru care ar dori să fie un om
cinstit. Este prezentat de narator ca bărbat „înalt şi spătos”, tandru la început cu Ana.
Apariţia la Moară a Sămădăului îl face să descopere în sine patima banului, dorinţa
de îmbogăţire: „vedea banii grămadă înaintea lui şi i se împăienjeneau ochii” atunci când se
gândea la câştigul pe care l-ar fi putut avea în tovărăşia Sămădăului. Ghiţă îşi dă seama că
oamenii ca Lică sunt generoşi. Pune acum în cumpănă dorinţa de a rămâne un om cinstit şi
aceea de a câştiga bani mulţi. Resimte familia ca pe o povară. După ce Sămădăul îi atrage
atenţia că lui trebuie să-i spună tot ce se vorbeşte şi tot ce se întâmplă în împrejurimile Morii
cu noroc, Ghiţă devine irascibil şi violent: îi lasă Anei urme vinete pe braţe. Pierde treptat
„liniştea sufletului”. Personajul este surprins de scriitor într-o profundă confruntare cu sine
însuşi, prin ample secvenţe de monolog interior. În plan psihologic, Ghiţă intră într-un
conflict de motivaţii, pentru ca urmăreşte trei scopuri contradictorii: banii, iubirea pentru Ana
şi imaginea lui de om cinstit.
Principala trăsătură de caracter a personajului este patima banului. Aceasta este
evidenţiată în numeroase momente ale desfăşurării acţiunii, prin caracterizare directă făcută
de narator şi de alte personaje, dar mai ales prin atitudini şi comportament. Lică Sămădăul îi
descoperă slăbiciunea pentru bani şi se foloseşte de acest lucru, pentru a-l domina. Ghiţă face
numeroase compromisuri: acceptă ca plată porci cu semn străin, comite sperjur pentru a-l
acoperi pe Lică, primeşte datoria în bani obţinuţi prin jaf şi crimă, devenind treptat „om
vinovat” care poate fi dus la spânzurătoare. Sămădăul îi inspiră frica şi îl constrânge până
când Ghiţă nu mai are nicio soluţie în afară de sinucidere. Este vanitos şi duplicitar: acceptă
complicitatea cu Lică şi oamenii lui, dar lumea trebuie să-l creadă „stricat” cu aceştia. Îi
schimbă Sămădăului banii, angajându-se în faţa jandarmului să-l trădeze, în timp ce el îşi
opreşte jumătate din bani şi face un plan să fugă de la cârciumă împreună cu familia într-un
loc ascuns. Până şi în momentul în care convine cu Lică să-l lase singur cu Ana, Ghiţă îi
atrage acestuia atenţia să se ferească de ceilalţi ca să nu-l facă „de ruşinea lumii”. Ghiţă este
un personaj tragic. Acesta acţionează sub imperiul unui destin care îl încercuieşte: „Ce să-mi
fac, dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea ?” sau „Dacă e rău ce fac, nu puteam să
fac altfel.”. Mai „tare” decât voinţa lui Ghiţă este destinul.

Perspectiva narativă este cea specifică prozei realiste, aceasta fiind atribuită unui
narator a cărui identitate nu este dezvăluită cititorului, heterodiegetic. Naratorul este
omniprezent, omniscient şi obiectiv, păstrând distanţa faţă de personaje. Totuşi, secvenţial,
perspectiva asupra întâmplărilor este atribuită bătrânei, purtătoarea de cuvânt a scriitorului în
nuvelă. Aceasta interpretează faptele din perspectivă morală.

Prin urmare, Moara cu noroc, de Ioan Slavici, este o nuvelă realistă, psihologică,
inspirată din lumea târgului transilvănean din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când,
începe să se constituie societatea capitalistă, iar banul devine „zeul la care se închină toţi”.
Opera abordează, deci, tema dorinţei de îmbogăţire, a banului, care are drept consecinţe
degradarea morală şi destrămarea familiei. Viziunea scriitorului este de ordin moral. Ideea că
nu banul te face fericit, ci tihna familială se reflectă în construcţia unui personaj memorabil,
tânărul Ghiţă, victimă a patimii pentru bani, a orgoliului şi a duplicităţii / în relaţia dintre
cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul, memorabile personaje de proză realistă, victime ale
patimii pentru bani şi ale vanităţii.